Riscuri Si Amenintari In Spatiul de Interes al Romaniei

Riscuri și amenințări în spațiul de interes al româniei

Mediul de securitate regional sau global, obiect al diferitelor analize, aduce în atenție tendința schimbărilor de a se produce la intervale scurte de timp,ceea ce impune o continuă căutare de soluții care să prevină o schimbare bruscă a echilibrului geopolitic. Amenințările cu care ne confruntăm astăzi sunt mult mai difuze, ascunse și vag definite în raport cu anii de început ai epocii postrăzboi rece. Provocările contemporane, diferite ca natură – precum terorismul, crima organizată, proliferarea armelor de distrugere în masă și migrația ilegală – au totuși ceva în comun, anume faptul că pun la încercare capacitatea instituțiilor de securitate de a le înfrunta.

1. Unele considerații privind definirea spațiului de interes strategic

Teoria spațiului este o constantă a întregii tradiții geopolitice, de la pionierii geopoliticii Ratzel și Haushofer, continuând cu “heartland-ul” lui Mackinder, care se profila ca o realitate a lumii postbelice și până la abordările contemporane ca “homeland security” sau Politica de Vecinatate a Uniunii Europene.

În acest context, analiza strategică a spațiului în raport cu schimbările din mediul de securitate este în opinia noastră o necesitate permanentă.

Abordările tradiționale plasează spațiul de interes strategic, în principal, în teritoriul geografic al actorului, dar și zona din proximitatea acestuia. Globalizarea a erodat granițele, actorii non statali și internaționali au început să își proiecteze interesele în afară și au lansat diverse instrumente externe destinate protecției intereselor proprii.

În consecință, în opinia noastră, spațiul de interes nu reprezintă exclusiv teritoriul național sau zona proximă, ci am defini spațiul de interes strategic ca fiind aria geografică unde un actor al relațiilor internaționale își proiectează obiectivele și interesele strategice și care, prin situația geopolitică specifică la un moment istoric dat, are impact asupra securității multidimensionale a actorului respectiv. Argumentarea nostră este susținută și de afirmațiile lui Zbigniew Brzezinski, care susținea că: „Jucători geostrategici activi sunt acele state care au capacitatea și voința națională de a-și exercita puterea și influența dincolo de propriile granițe în vederea schimbării actualei situații geopolitice într-o măsură care afectează interesele Americii”. Subiectul ce trebuie securizat nu este delimitat de granițele naționale, iar procesul de realizare a securității nu ține cont de acest perimetru.

Considerăm că spațiul de interes strategic al României, în calitate de membru NATO și al UE, poate fi definit prin prisma obiectivelor si intereselor strategice pe care statul român le proiectează în mediul internațional și a amenințărilor și riscurilor securitare ce decurg, inclusiv din calitatea de membru al celor două organizații internaționale. El poate căpăta următoarele dimensiuni:

Zona de interes strategic intern, care are ca element de analiză securitatea societală, amenințările și vulnerabilitățile interne. Referindu-se la acest aspect, analistul militar american Robert D. Steele aprecia că „prima sarcină a guvernului este să asigure securitatea cetățenilor săi.” În același timp, stabilitatea internă a statului constituie un factor esențial pentru capacitatea sa de acțiune în mediul internațional și, mai mult, securitatea internă este un factor determinant al calității securității regionale.

Zona de interes strategic proximă, este definită de jocul geopolitic pentru care România manifestă vocație, care prin caracteristicile de referință ale mediului de securitate specific are influență asupra securității naționale a României în mod nemijlocit. În termeni geografici, în opinia noastră acest spațiu ar cuprinde regiunea extinsă a Mării Negre, de la Balcani până la Marea Caspică, spațiul European, Rusia, Orientul Mijlociu și nordul Africii. Adiacența spațiului românesc la trei din cele patru mari culoare strategice europene, corelată cu apartenența sa la NATO și UE, permite României să contribuie substanțial la controlul strategic al situației din zonă, la prevenirea amenințărilor asimetrice și a conflictelor majore, precum și la protejarea și promovarea intereselor europene și euro-atlantice .

Zonele de interes strategic îndepărtate, care decurg din calitatea de membru al unei organizații de securitate cu vocție globală și nevoile securitare ale cetățenilor români aflați în afara granițelor statului român. Se naște întrebarea dacă România este un jucător strategic global, iar răspunsul este negativ, pentru că nu are resursele necesare, dar odată integrată în spațiul european și euro atlantic considerăm că este necesar să își asume atât beneficiile cât și riscurile care decurg din această integrare.

2. Amenințări, vulnerabilități și riscuri în spațiul de interes strategic al României

Aparatul de analiză științifică folosit în realizarea studiilor de securitate include o largă gamă de concepte: vulnerabilitate, risc, pericol, amenințare, insecuritate, criză etc. De aceea considerăm absolut necesară o analiză și o interpretare coerentă atât a conceptelor, cât și a instrumentelor prin care se pot identifica amenințările, vulnerabilitățile și riscurile la adresa securității, ce apar în spațiile intern, regional sau global.

Există tendința de a trata aceste probleme în mod general, încât rareori mai putem discerne între riscuri și amenințări sau între vulnerabilități și capacitatea actorului de a reacționa la acestea.

Definirea acestor elemente, care dau consistență politicilor de securitate, este esențială, în opinia noastră, deoarece ele devin instrumente cu valoare practică în domeniul securității.

Din perspectiva noastră, o amenințare la adresa securității se constituie dintr-un factor material/imaterial,un proces sau fenomen natural care este asociat cu voința și capacitatea unui individ/grup/stat de a afecta integritatea fizică și interesele unui alt individ, grup, sau a sistemului (politic, social, economic, ecologic, financiar, energetic etc.) din care el face parte.

Este un binom: factor de distrugere – voință acestuia de a efecta fizic, funcțional sau strucutral un individ,sistem etc., și nu are relevanță decât în raport cu vulnerabilitatea „țintei”.

Apreciem că vulnerabilitatea poate fi definită ca „fiind un raport dintre atracția ce o exercită o posibilă țintă pentru un potențial agresor și capacitatea acesteia de a lua contramăsurile necesare sau nivelul de ripostă pe care ținta o poate da”.

Vulnerabilitățile sunt condiții determinate de factori și procese fizice, sociale, economice sau ambientale care cresc susceptibilitatea unei comunități la impactul dezastrelor.

Amenințările interne și externe, vulnerabilitățile interne, coroborate adesea cu capabilitățile disponibile fixează statutul unui actor în ierarhia sistemului internațional. Chiar și problemele de guvernare pe care le are un stat (ex. slaba performanță administrativă, lipsa de coeziune și convergență internă) constituie surse potențiale de vulnerabilitate.

În analiza de securitate, riscul poate să fie rezultatul unui raport între forța cu care o amenințare se manifestă pentru a exploata o vulnerabilitate și capacitatea țintei de a reacționa înmulțit cu impactul produs de consecințele ce pot apărea. Cunoașterea gradului de risc în care societatea contemporană ființează și acționează a devenit o condiție a modernității.

O analiză succintă a documentelor programatice ce reglementează securitatea națională relevă faptul că autoritățile naționale sunt preocupate, în egală măsură, atât de configurarea mediului de securitate, cât și de politicile de securitate al căror scop este prevenirea și contracararea vulnerabilităților, riscurilor, pericolelor și amenințărilor.

Această analiză considerăm că trebuie să aibă ca punct inițial, identificarea cauzelor care generează aceste amenințări și vulnerabilități, care, în funcție de natura lor, sunt:

probleme de natură politică:

competiția între marile puteri pentru redefinirea sferelor de influență;

existența unui mediu politic instabil și sensibil, care determină diminuarea autorității statale și proliferarea unor fenomene specifice crimei organizate;

implicarea unor personalități politice și militare în activități ilegale;

amplificarea și generalizarea corupției.

probleme de securitate:

persistența unor stări tensionate latente, determinate de mișcări separatiste sau dispute teritoriale;

incapacitatea multor state de a-și securiza eficient frontierele, permițând astfel proliferarea rețelelor de trafic ilegal;

existența unei cantități impresionante de armament deținut ilegal.

3. probleme economice și sociale

existența decalajelor între state, ca urmare a crizelor economice, a reformelor, a privatizărilor cu implicații politice și a liberalizării prețurilor;

scăderea nivelului de trai al populației;

diferențele culturale;

crizele identitare;

emigrația în masă, ca rezultat al situației conflictuale interne și externe.

În acest context, disocierea netă dintre amenințările și vulnerabilitățile mediului intern și cel internațional este tot mai greu de făcut. Accentuarea interdependențelor multiple între state determină potențarea și accentuarea amenințărilor și vulnerabilităților, determinând actorii politici la o permanentă evaluare a riscurilor și la căutarea soluțiilor și instrumentelor pentru diminuarea acestora. În contrast cu amenințarea vizibilă din timpul războiului rece, niciuna dintre noile amenințări nu este pur militară; și nici nu se poate face față oricăreia dintre ele prin mijloace pur militare. Fiecare amenințare necesită o combinație/un mix de instrumente.

Amenințările “hard”au trecut în planul doi, inclusiv cele referitoare la terorismul internațional (deși nu este abandonat), confruntarea pentru resurse și căile de acces la ele revine în prim plan. Imposibilitatea cunoașterii cu certitudine evenimentele viitoare, conduce la ideea că ceea ce la un anumit moment reprezintă o stare potențială în anumite condiții, poate deveni efectivă.

2.1. Amenințările în spațiul strategic intern

Analiza amenințărilor propagate în mediul strategic intern, pornind de la calitatea României de membru NATO și al Uniunii Europene conduce la abordarea acestora din perspective a două coordinate: o coordonată a amenințărilor comune derivate din calitatea de membru al Uniunii Europene iar pe de altă parte un set de amenințări specifice, care derivă din condițiile politice, economice și sociale existente pe teritoriul Romaniei.

Amenințările comune europene, așa cum sunt stipulate în Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, au un impact transfrontalier asupra securității și siguranței pe întreg teritoriul UE.

Se pot identifica, un număr semnificativ de amenințări comune:

– terorismul, sub toate formele sale,prin dimensiunea sa globală, consecințele sale devastatoare, capacitatea sa de a recruta prin intermediul radicalizării și al difuzării propagandei pe internet și diferitele sale mijloace de finanțare reprezintă o amenințare semnificativă;

– formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată devin din ce în ce mai semnificative. Traficul de droguri, infracționalitatea economică, traficul de ființe umane, filierele de imigrație clandestină, traficul de armament, exploatarea sexuală a minorilor și pornografia infantilă, infracțiunile săvârșite prin violență, spălarea banilor și fraudarea documentelor sunt doar câteva dintre modalitățile prin care criminalitatea organizată și formele grave de criminalitate se pot manifesta.

– criminalitatea informatică, reprezintă o amenințare globală, tehnică, și transfrontalieră anonimă, la adresa sistemelor informaticev și , prin urmare, implică numeroase provocări suplimentare pentru autoritățile de aplicare a legii;

– infracțiunile transfrontaliere, precum delictele minore sau infracțiunile contra patrimoniului, adesea săvârșite de bande, atunci când au un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor;

– violența în sine, precum violența juvenilă sau violența huliganilor la evenimentele sportive, sporește prejudiciile cauzate deja de alte infracțiuni și poate dăuna în mod grav societății noastre;

– dezastrele naturale și cele provocate de om, precum incendiile forestiere, cutremurele, inundațiile și furtunile, secetele, penuria de energie și penele tehnologiilor informației și comunicațiilor.

Alături de acestea, amenințările ce derivă din condițiile specifice statului român ar putea fi sintetizate astfel:

– persistența problemelor de natură economico financiară și socială;

– accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a bunurilor publice care favorizează economia subterană;

– menținerea sau apariția unor surse și cauze de potențiale conflicte sociale de o mai mică sau mai mare intensitate;

– slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO și UE;

– acțiuni ce pot afecta siguranța sistemelor de transport intern sau internațional pe teritoriul României;

– acțiuni ce pot incita la extremism, xenofobie, intoleranță sau separatism

– posibilitatea producerii unor dezastre ecologice.

Vulnerabilitățile aferente spatiului intern de interes, constau în principal în:

– reacțiile ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și a situațiilor de perturbare a ordinii și siguranței cetățeanului, fenomene cu impact asupra securității societale, asupra coeziunii și solidarității sociale;

– proasta guvernare și disfuncționalități grave în relaționarea între instituțiile statului;

– menținerea unor disparități de dezvoltare între regiunile țării;

– lipsa unei culturi de securitate și deficiențe în gestionarea documentelor clasificate;

– capacitate de reacție scăzută a forțelor armate, generată de subfinanțare.

– menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii și infrastructurii informaționale;

– emigrarea specialiștilor din domeniile de vârf.

2.2. Amenințările în zona de interes strategic proximă/regională

Abordând zona de interes proxim, considerăm că principala vulnerabilitate o constituie de diferențele dintre țările ce o compun. Este vorba aici nu numai despre varietatea culturală și politică, ci, mai ales, despre stadiile diferite de dezvoltare în care se află țările din spațiul analizat.

Analiza conflictelor și stărilor tensionate evidențiază faptul că majoritatea au premise istorice aproape comune, la care se adaugă faptul că aproape întreaga zonă se confruntă cu mari probleme de natură economică, politică și socială, determinate de criza economică mondială, pe de o parte, dar și de procesul de integrare sau tranziție prin care trec anumite state.

Din această perspectivă apreciem că principalele amenințări care se propagă în spațiul analizat, pot fi sintetizate astfel:

tranzitul elementelor teroriste și ale crimei organizate către Europa Centrală și de Vest prin regiunea Mării Negre și Balcani;

fluxurile migratorii masive dinspre Asia și Africa spre Europa Centrală și de Vest;

vecinătatea uneia dintre cele mai instabile regiuni ale lumii: Orientul Mijlociu;

persistența tensiunilor și conflictelor din Caucaz și Balcani;

existența unor relații de neîncredere istorică între țările regiunii (de exemplu, între Grecia și Turcia);

existența presiunilor islamice asupra unor țări ale regiunii: Turcia;Țările din nordul Africii;

lipsa compatibilității dintre soluțiile militare și cele civile pentru rezolvarea unor conflicte deja existente, cum ar fi cel din nordul Caucazului, în care, logica militară cere ca civilii să fie tratați ca inamici, în timp ce dreptul internațional condamnă această abordare;

absența instrumentelor de legislație internațională recunoscute de către toate statele din regiune necesare rezolvării pașnice a cererilor de autonomie sau suveranitate ale minorităților etnice locale;

dorința Rusiei de a reface ordinea hegemonică anterioară sfârșitului Războiului Rece;

tradiționala luptă pentru poziția de lider în Marea Neagră între Turcia și Rusia;

jocurile de interese și presiunile asupra Republicii Moldova și asupra malului nord-vestic al Mării Negre;

agresiunile economico- financiare

dezinteresul față de degradarea mediului, cauzată de industrializarea excesivă a fostelor țări comuniste.

Vulnerabilitățile care se nasc din această situație constau în principal în:

lipsa unui cadru juridic coerent necesar combaterii fenomenului corupției;

lipsa unui cadru juridic coerent referitor la combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și de ființe umane;

existența, în regiune, a unor țări care nu și-au definitivat opțiunile vis-à-vis de integrarea europeană și euroatlantică (o parte importantă a oficialilor din Ucraina și Republica Moldova au făcut declarații împotriva potențialei aderări la organizațiile europene și euroatlantice);

existența concomitentă a unor jocuri de interese ce urmăresc instaurarea hegemoniei Rusiei în regiune și a tendințelor de integrare europeană și euroatlantică a statelor de aici;

dependența țărilor din regiune de resursele energetice ale Federației Ruse.

apartenența majorității țărilor din regiune la blocul comunist, a cărui prăbușire le-a aruncat într-un „vid” geostrategic, din care au încercat să iasă prin inițierea unui proces dificil de tranziție atât la nivel intern, cât și la nivel extern;

nefinalizarea acestui proces în nici unul dintre domeniile vieții societății (economic, politic, social). Analizele economice demonstrează că, cel puțin în partea de est a zonei Mării Negre și Balcani, calitatea vieții locuitorilor este cu multsub nivelul atins în timpul existenței Uniunii Sovietice;

În aceste condiții există ricul producerii unor evenimente cu impact asupra securității regionale:

conflicte între Rusia și fostele state sovietice asupra unor chestiuni etnice teritoriale sau legate de resurse, în special în Kazakstan, exemplul Georgiei este edificator în acest sens;

conflict între Iran, Azerbaijan și Turkmenistan asupra unor probleme etnice, de tipul implicării iraniene în afacerile internaționale azere;

potențialitatea ca regiunea Mării Negre și Balcani să devină o țintă pentru terorismul intern și internațional din cauza conflictelor interne provocate de tendințele separatiste și naționaliste (surse ale terorismului), de lipsa tradiției democratice a transferului puterii în unele țări ale regiunii și de acumulările masive de armament, moștenite din perioada Războiului Rece;

apariția unei diviziuni între civilizații, cauzată de participarea țărilor din regiune la lupta împotriva terorismului;

eșecul proiectelor occidentale ce urmăresc relaționarea resurselor energetice caspice și central asiatice cu piețele europene, ca urmare a creșterii gradului de instabilitate în regiune;

accentuarea problemei securitare in Orientul Mijlociu (cazul Siria și Iran)

desfășurarea simultană de conflicte în Orientul Apropiat, Balcani și în Caucaz

neintegrarea europeană și euroatlantică a unor țări din regiune din cauza eșecului în adoptarea standardelor impuse de organizațiile internaționale care au inițiat aceste procese sau dilemelor de politică externă a acestora (a se vedea cazul Ucrainei);

divizarea regiunii Mării Negre, între sfera de influență occidentală și cea euroasiatică.

Vulnerabilitățile și amenințările serioase la adresa statelor membre ale UE, implicit a Romaniei, sunt adesea asociate, așa cum se poate vedea și în Strategie de Securitate a Uniunii Europene, cu mediul regional de securitate în regiunile limitrofe Europei (Orientul Mijlociu, Caucaz, Africa și Asia Centrală), fie că statele din aceste regiuni pot fi surse ale acestor amenințări, fie că pot fi placă turnantă a fluxurilor transfrontaliere ce amenință securitatea europeană. Sunt menționate principalele amenințări, în funcție de modul în care au fost percepute de cetățenii europeni,

terorismul internațional, care și-a stabilit deja potențiale ținte în cadrul statelor europene și care este legat indisolubil de fundamentalismul religios violent;

proliferarea armelor de distrugere în masă (WMD – weapons of mass destruction), ca urmare a potențialei curse a înarmărilor în unele regiuni, cazul Orientului Mijlociu (am adăuga aici noțiunea de complexe de securitate regională!)

statele eșuate și crima organizată; cele două sintagme, care merită analizate, deoarece de multe ori slăbiciunea unor state este exploatată de grupări criminale cu impact transfontalier (vezi cazul fluxului ilicit de droguri și emigranți care atinge Europa de Vest, prin Balcani, Europa de Est și Asia Centrală).

Strategia Comisiei privitoare la vecinătatea Europei lărgite pare să indice faptul că liderii europeni doresc un rol global sporit, ceea ce în opinia noastră determină abordarea zonelor de interes strategic îndepărtate. Amenințările și vulnerabilitățile sunt aceleași, dacă pornim de la considerentul că într-o eră a globalizării, amenințările îndepărtate pot căpăta valoare de aceeași măsură cu cele apropiate.

Există pericolul ca, în timp ce unele state își consolidează democrația, altele să fie gestionate deficitar, astfel încât fie s-au fărâmițat, fie au fost fărâmițate sau au fost marginalizate sub presiunea externă a integrării europene și euroatlantice.

Pe de altă parte, mediul internațional a suferit schimbări fundamentale în epoca postrăzboi rece, nu putem trece cu vederea faptul că „ trăim încă într-o lume a statelor-națiune” și statului îi revine rezolvarea problemelor ce vizează însăși existența societății.

Pornind de la securitatea individului uman și trecând apoi la cea a grupurilor, putem afirma că fiecare nivel de realizare a acestei stări este important pentru cel superior.

Securitatea regională o influențează direct pe cea globală, determinând organizațiile și instituțiile internaționale să adopte politici de stabilizare, dezvoltare și securizare a regiunii respective. Procesul se desfășoară, așadar, în ambele sensuri: național – regional – global -regional – național.