Riscuri Si Amenintari Criminalitate Organizata, Stat Esuat, Terorism Si Securitate Umana

CUPRINS

1. Introducere

1.1 Definirea conceptelor privind noile riscuri și amenințări – criminalitate organizată, stat eșuat, terorism și securitate umană.

1.2 Traficul de persoane ca instrument de finanțare a terorismului și de subminare a ordinii publice

1.3 Strategia europeană de securitate ”O Europă sigură într-o lume mai bună”

2. Contextul politic în UE pentru România și contextul politic actual al Nigeriei

2.1 Traficul de persoane ca activitate a terorismului în Nordul Nigeriei (Boko Haram)

2.2. Traficul de persoane ca activitate a criminalității organizate în România

3. Studiu comparativ al traficului de persoane în România și Nigeria

4.Concluzii

Introducere

Traficul de persoane reprezintă una din activitățile principale ale criminalității organizate încă din secolul XX. Odată cu noul context internațional al amenințărilor și riscurilor din secolul XXI regăsim traficul de persoane ca fiind o metodă tot mai frecventă a grupărilor teroriste fie de acțiune pentru a-si îndeplini scopul subminării ordinii publice și propagarea terorii, fie pentru autofinanțare și obținerea unor bunuri materiale având ca obiectiv exploatarea sexuală a persoanelor răpite prin intermediul rețelelor de criminalitate organizată.

Încheierea primei decade a secolului XXI a reprezentat momentul în care activitățile criminalității organizate devin o problemă extrem de importantă din perspectiva evoluției acestora către fenomene teroriste la nivel internațional. Organizații internaționale precum UE ONU și NATO s-au confruntat în ultimii ani cu evenimente imprevizibile care au afectat structurile politico-economice ale statelor membre. Având în vedere noile amenințări, o întrebare fundamentală este cum au evoluat aceste activități ale criminalității organizate, în ce direcții și mai ales care sunt consecințele privind securitatea națională și internațională pe care le produc.

În prezenta lucrare voi demonstra faptul că traficul de persoane a evoluat de la o activitate a criminalității organizate care avea beneficii exclusiv financiare la o activitate utilizată de către grupările teroriste pentru a-și îndeplini scopurile ilicite care afectează securitatea umană, națională și internațională.

În fața noilor amenințări și riscuri ale secolului XXI Intelligence-ul este o ”armă” indispensabilă a statului în contracararea și prevenirea unor amenințări la adresa intereselor sale. Trebuie să avem în vedere faptul că niciodată nu putem vorbi despre o securitate totală, aceasta este imposibil de atins și rămâne doar o iluzie în contextul internațional. Securitatea statului este diferită și complementară cu securitatea umană (a cetățenilor). Cele două concepte sunt interdependente nu pot exista una fără cealaltă. Securitatea statului este esențială, dar nu suficientă pentru a asigura securitatea individuală. Securitate umană este viabilă atunci când individul este liber de teamă și liber de necesități. După încheierea Războiului Rece, individul devine subiectul principal pentru aplicarea securității, însă totodată acesta este principală sursă de insecuritate pentru societate și implicit state.

Terorismul este una dintre principalele amenințări ale secolului XXI care a afectat un număr semnificativ de state. Conceptul de terorism nu este unul nou, dar cu siguranță putem afirma faptul că există un ”înainte” și ”după” atentatele din 11 septembrie 2001 având în vedere politicile de securitate cu privire la acțiunile teroriste. Dacă înainte predominau grupări teroriste regionale, unde regăseam aceleași reguli de funcționare, previzibile, în care indivizii acționau în clandestinitate, care puteau fi ușor identificați de către autorități, în prezent ne confruntăm cu așa numiții ”soldați universali”, indivizi anonimi, cu un background național, etnic, social și cultural distinct de la caz la caz. Organizațiile internaționale militare și de securitate comună (NATO și OSCE) au elaborat strategii propice pentru lupta împotriva terorismului adaptându-se în permanență noilor schimbări internaționale.

Globalizarea a favorizat creșterea criminalității organizate transnaționale prin diverși factori: Primul factor notabil este dezvoltarea tehnologică, element care a evidențiat tot mai mult diferențele dintre Est, Occident și SUA. Un alt factor este dezvoltarea mediilor de comunicații prin care s-a propagat manipularea maselor. O categorie la fel de importantă de factori este creșterea comerțului prin deschiderea granițelor și tranzacțiile bancare internaționale. Toți acești factori au influențat activitățile de trafic de persoane, de droguri, de arme și spălarea de bani.

Strategiile de securitate adoptate atât de UE cât și de NATO au fost în conformitate cu valorile și obiectivele prevăzute pe un termen scurt și mediu, întrucât mediul de securitate este unul dinamic și în permanență schimbare. Conceptele de securitate au suferit transformări importante de-a lungul secolului XXI prevăzute și ratificate în summit-urile organizate de către statele membre ale NATO. Organizația Nord Atlantica a fost brațul puternic în contracararea terorismului și în relațiile transatlantice având la dispoziție cele mai importante instrumente de forță. În acest context Uniunea Europeană prin Organizația de securitate și cooperare în Europa a funcționat sub forma de soft security, nefiind pus accentul pe partea de intervenții militare. Contextul politic și interesele statelor membre din cele două organizații și-au pus amprenta semnificativ în adoptarea conceptelor de securitate si a strategiilor.

Obiectul studiul de caz este gruparea terorista Boko Haram, care ilustrează prin acțiunile sale din ultimii ani o evoluție a traficului de persoane având ca obiectiv subminarea ordinii publice și autofinanțarea organizației. Voi analiza contextul politic și economic în care Nigeria se află și consecințele produse de rupturile interne socio-politice. Totodată voi analiza în ce măsură putem vorbi despre un stat eșuat, ce reprezintă acesta și cauzele principale. Conflictul intern din Nigeria este principalul factor care a influențat crearea unei breșe în societate și dezvoltarea criminalității organizate în două direcții importante : În Nordul Nigeriei, traficul de persoane ca activitate tot mai frecventă a terorismului și în Sudul acestui stat ca activitate a criminalității organizate în scopul obținerii de bunuri materiale fiind cel mai important având în vedere nivelul economic deficitar. Voi realiza o comparație din punct de vedere al contextului socio – politic și al spațiului de securitate între Sudul Nigeriei și România.

Pentru argumentarea și susținerea lucrării voi folosi metode ce cercetare calitative și cantitative atât documente oficiale cât și mass media întrucât studiul de caz reprezintă o temă de actualitate iar ipotezele de lucru nu sunt certificate prin documente oficiale. Pentru a crea un mediul de securitate în contextul traficului de persoane, trebuie izolate mecanismele cauzale și ulterior este necesară crearea sistemelor de securitate pentru controlarea acestor mecanisme. Acest lucru are la baza prevenirea activităților criminalității organizate, respectiv predictibilitatea lucrurilor. Când vorbim despre intelligence în secolul XXI trebuie să avem în vedere anticiparea acțiunilor pe care un stat sau o un actor non-statal le poate întreprinde cu privire la un atac la securitatea economică, teritorială sau politică a altui stat.

În lucrare vor fi analizate noile provocări și amenințări ale secolului XXI în materie de securitate națională și transnațională, cu precădere perioada 2009 – 2015 și implicațiile evenimentelor pentru contextul politico-economic și de securitate internațional. Anul 2009 este semnificativ deoarece din acest an a început un declin semnificativ al Nigeria ( ocupă locul 15 în topul ”statelor eșuate” – realizat de către Foreing Policy, observăm o urcare în acest top cu 3 poziții față de anul 2008) o dată cu prezența grupării teroriste Boko Haram și a activităților acestora care au început să aibă un impact mult mai mare. Imaginea organizației teroriste Boko Haram nu a avut o rezonanță internațională importantă până în anul 2011 deoarece aceștia erau priviți ca un actor non statal regional, care făceau parte din conflictul statal intern desfășurat în Nigeria. În prezent, Boko Haram a dobândit notorietatea unei grupări teroriste cu o mare putere de acțiune, care se bucură de sprijinul cetățenilor nigerieni din nordul țării. Implicațiile marilor puteri în contextul dezvoltării acestui grup terorist sunt foarte importante din punct de vedere al echilibrului economic și politic. Statele Unite este primul și principalul actor care și-a manifestat interesul și a avut o implicare semnificativă în cazul Boko Haram, însă este esențial să analizăm adevăratele interese din spatele acestor acțiuni.

Fezabilitatea lucrării este redată de evenimentele actuale din anul 2015 în care Boko Haram începe atacuri mult mai puternice, care afectează securitatea umană , dar și în cel din 2014 unde au fost răpite 150 de fete, minore, caz care a atras atenția tuturor organizațiilor internaționale din cauza încălcării unor drepturi fundamentale ale omului și în special ale unor minore. Cultura este un element esențial pe care îl regăsim în criminalitatea organizată, dar cu precădere în acțiunile grupărilor teroriste. Aceasta difuzează un mesaj care determină adoptarea unui comportament – diferențele de cultură sunt vizibile în cererea de pe piață pentru activitățile crimei organizate, astfel în România observăm o cerere crescută pentru ceea ce înseamnă traficul de persoane cu scopul exploatării sexuale și obținerea unor bunuri materiale, iar în Nigeria observăm aceeași activitate ca fiind sursă pentru subminarea ordinii publice, pentru o destabilizare din interior a statului și în ultima perioada pentru creșterea notorietății și generarea terorii la nivel internațional și nu doar regional. Polarizarea comportamentului este normală mai ales la nivel regional, însă este foarte important cum a evoluat în timp traficul de persoane de la o activitate a criminalității organizate la o activitate specifică terorismului.

Definirea conceptelor – criminalitate organizată, stat eșuat, trafic de persoane, securitate umană și terorism

Scurt istoric al criminalității organizate

La începutul secolului XIX criminalitatea organizată a început să se extindă către alte continente. La jumătatea secolului XX apar conexiunile între diverse grupuri ale criminalității organizate care colaborau în stabilirea și formarea rețelelor de trafic, prima dată trafic de droguri și țigări, apoi de arme, de persoane și de orice bun care aducea importante profituri financiare. La începutul secolului XXI rezistența și puterea organizațiilor criminale pe arena internațională este evidentă. Prospectivele realizate pentru următoarele decenii ale secolului XXI arată că fenomenul criminal se va extinde la nivel mondial în relațiile transnaționale. Acest lucru este favorizat de faptul că în prezent frontierele există mai mult pe hârtie, dar nu și în realitate. La începutul secolului XXI cele mai importante grupări Cosa Nostra și Camorra cooperau în acțiunile de trafic de cocaină și heroină din Europa în conformitate cu un acord prin care se împărțeau piețele de desfacere. Cosa Nostra controla ruta pentru transportul heroinei în SUA, iar Comorra se ocupa de partea logistică, distribuție și exploatarea rutelor europene. Beneficiile imense produse de traficul de droguri și ulterior de activitățile de spălare de bani le-au permis să construiască imperii care să conțină atât piețe economice legale, dar și ilegale ale căror capital depășeau PIB-ul multor țări. Caracterul transnațional a acestor operațiuni, care își au originea într-o țară, este determinat de numărul mare de infractori de diferite naționalități care ajută la îndeplinirea obiectivelor marilor organizații. Această varietate de indivizi îngreunează munca autorităților care au jurisdicție naționola ruta pentru transportul heroinei în SUA, iar Comorra se ocupa de partea logistică, distribuție și exploatarea rutelor europene. Beneficiile imense produse de traficul de droguri și ulterior de activitățile de spălare de bani le-au permis să construiască imperii care să conțină atât piețe economice legale, dar și ilegale ale căror capital depășeau PIB-ul multor țări. Caracterul transnațional a acestor operațiuni, care își au originea într-o țară, este determinat de numărul mare de infractori de diferite naționalități care ajută la îndeplinirea obiectivelor marilor organizații. Această varietate de indivizi îngreunează munca autorităților care au jurisdicție națională. Pentru a face față amenințării criminalității organizate este necesar să găsim formule de colaborare și coordonare internațională și să nu mai existe impunitatea pe care organizațiile o găsesc în diverse state corupte (paradise fiscale, state narcotraficante), care profită de acest tip de criminalitate pentru a scoate beneficii materiale.

Conceptul de criminalitate organizată

În ultimele decenii a existat o dezbatere aprinsă asupra unei definiții exacte a criminalității organizate. În anul 2000 s-a adoptat normativa internațională conform Convenției Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaționale astfel un grup de crimă organizată este definit ca ”un grup structurat de trei sau mai multe persoane care au o structură tranzitorie și acționează în mod concentrat având ca scop comiterea unei sau mai multor infracțiuni grave, cu intenția de a obține beneficii financiare sau materiale directe sau indirecte.” Alte organizații internaționale, cum ar fi Consiliul European, a stabilit o listă de indicatori care au fost utilizați ulterior și de Europol. În acest context au fost propuse definiții având la bază indicatorii de referință. Poziția autorilor documentului de securitate și apărare privitoare la criminalitatea organizată este aceea că acest concept este superior conceptului de asociație criminală. În acest sens este realizată o diferențiere clară între cei doi termeni. În conformitate cu aceasta, Consiliul European propune o definiție pentru organizație criminală sau grup de crimă organizată: "Orice organizație creată în scopul expres de a obține și de a acumula beneficii economice prin implicarea continuă în activități predominant ilegale, care să asigure supraviețuirea, funcționarea și protecția lor prin recurgerea la violență și corupție sau confuzia/suprapunerea cu firme legale.”

Caracteristicile criminalității organizate sunt variate și complexe. Una dintre aceste caracteristici este însăși existența organizației având ca scop comiterea delictelor, înțelese ca o structurare formală de funcții și norme pentru săvârșirea în comun a unei activități ilegale cu o finalitate determinată.

O altă caracteristică semnificativă este furnizarea și livrarea de bunuri și servicii legale și ilegale. Activitatea principală a organizațiilor criminale constă în achiziționarea și vânzarea bunurilor ilegale cu scopuri eminamente lucrative, cum ar fi traficul de persoane, de droguri sau de imigranți, de asemenea exista un procentaj foarte mare de beneficii ilegale obținute de către organizațiile criminale din furnizarea de servicii sau bunuri ilegale când există o cerere a cetățenilor și o lipsă a furnizării acestor servicii de către stat.

O a treia caracteristică importantă îl reprezintă demersul căutării de beneficii economice și dezvoltarea activității de spălare de bani. Îmbogățirea prin intermediul crimei organizate este o caracteristică indiscutabilă care facilitează distincția dintre autorii de crimă organizată și cei ai terorismului. Continuitatea, loialitatea și tradiția sunt elemente foarte importante în desfășurarea criminalității organizate deoarece acestea formează o bază solidă, mult mai greu de distrus. Totodată întâlnim și violența atât în interiorul organizației cât și în exteriorul acesteia, fapt care constituie un mijloc tradițional al grupurilor criminale, iar utilizarea acesteia are diverse obiective în funcție de victimele și obiectivele vizate: Violența este utilizată pentru disciplină, în cazul propriilor membri, iar în cazul funcționarilor din instituțiile publice, agenți de control sau persoane care aparțin altor organizații, violența este utilizată sub formă de apărare.

În contextul desfășurării unei activități ilegale atacurile violente reprezintă acțiuni necesare. În dezvoltarea afacerilor criminalității organizate diferitele forme de corupție reprezintă o caracteristică foarte importantă deoarece corupția este un mijloc foarte frecvent utilizat de organizațiile criminale ca mijloc instrumental de dezvoltare a acestor afaceri. Corupția este relaționată în mod direct cu puterea sau capacitatea organizațiilor și cu spațiile de vulnerabilitate existente în sistemul instituțional și politic local de referință. Organizațiile criminale folosesc firme și instituții legale pentru a masca activitatea lor ilicită având ca obiectiv spălarea fondurile ilegale care intră în posesia lor.

Factori și obiective care favorizează criminalitatea organizată

Nerecunoașterea legitimității instituțiilor statului și nerespectarea legilor statului reprezintă un factor fundamental pentru proliferarea criminalității organizate și evidențiază ilegalitatea din interiorul statului care este privită sub diferite forme, cea mai cunoscută fiind corupția care ajută la creșterea economiei ”negre”. Dacă pornim de la premisa că tot îngrădirile comerciale impuse de către un stat conduc la creșterea beneficiilor financiare ale criminalității organizate, trebuie să analizăm situația în care legalizarea unor anumite activități ar putea fi o soluție pentru a stopa traficul ilicit. Un exemplu ar putea fi fenomenul migratoriu internațional. Organizațiile de crimă organizată instrumentalizează trecerile migratorii, astfel căutând protecție și stabilirea unor zone de influență prin intermediul relațiilor etnice, familiare și clientelare între persoane.

Fenomenul social, economic și politic denumit globalizare a favorizat nu doar liberalizarea piețelor, ci a facilitat și creșterea criminalității organizate transnaționale. Printre cei mai importanți factori menționăm: Dezvoltarea comunicațiilor prin intermediul internetului, care permite transmiterea informațiilor sau capitalului financiar din orice loc de pe glob. Un alt factor important este creșterea comerțului internațional și a tranzacțiilor bancare. De asemenea faptul că Uniunea Europeană a deschis frontierele prin tratatul Schengen a determinat un transport internațional cu un volum excesiv de mare care este foarte greu de controlat. În acest fel transportul de persoane și mărfuri se poate realiza mult mai rapid și fără o verificare atentă. În acest moment principala sursă financiară mondială din afacerile ilegale este traficul de droguri și pe al doilea loc se află traficul de persoane care a crescut considerabil în ultimii ani și datorită extinderii obiectivelor criminalității organizate în privința persoanelor. Așadar principalele scopuri sunt exploatarea sexuală și activitățile teroriste. Unele țări, cum ar fi Afganistan, Nigeria, Birmania au devenit mediatori în care unelte statului sunt destinate nu pentru a combate organizațiile criminale, ci pentru a le sprijini din interiorul unui sistem corupt.

Căderea regimurilor comuniste în Europa a produs o situație anomică în care societățile prezente au trebuit să fie reformate și să treacă brusc de la un regim colectivist la un regim individualist și la adoptarea modelului economic al pieței libere care a oferit un teren propice pentru dezvoltarea delicvenței economice, fraudelor și spălării de bani. Reforma structurală a favorizat transformarea Rusiei într-o ”cleptocrație” care a persistat o perioadă de timp îndelungată.

Obiectivul final al organizațiilor criminale este garantarea și creșterea câștigurilor și a influenței aspirând să își facă un loc stabil în contextul economic și social al unui stat. Tendința din ultima perioadă este aceea că liderii acestor organizații criminale privesc câștigurile acumulate prin cererile economice, politice și sociale. În acest fel ei aspiră la transformarea lor în membrii ai elitei sociale și politice, destinând parte din puterea lor economică pentru obținerea legitimității sociale. În acest fel se realizează o asimilare socială a liderilor criminalității organizate, pătrunzând în sferele de putere și distorsionând valorile democratice și creând alternative fidele ale statului. Accesul la putere reprezintă salvarea statutului lor. Acest lucru este cristalizat în natura neschimbătoare a crimei organizate. În acest moment ideologia nu mai are aproape nicio importanță

Criminalitatea transnațională sub formă evolutivă în viziunea lui Alison Jameison

Autorul Alison Jameison a adoptat un model evolutiv în analizarea criminalității organizate, unde sunt observate diferite stadii ale activităților aferente:

Colaborarea între grupuri care aparțin aceleiași etnii și își desfășoară activitatea în diferite țări. Aceste comunități etnice sunt folosite ca adăpost pentru benzile de crimă organizată care se stabilesc în sânul acestora, apoi le sustrag bunurile și le transformă în baze din care sunt introduse persoane și produse ilicite pe piață.

Colaborarea între două grupuri etnice în comercializarea și vânzarea mărfurilor, cele mai elocvente cazuri le întâlnim în traficul de persoane și de droguri.

Colaborarea precisă între diferite organizații criminale pentru a stabili acorduri de cooperare. În situații concrete, ambele grupuri colaborează în mod simbiotic pentru un bun comun.

Globalizarea crimei organizate este cel mai înalt nivel pe scara evolutivă a criminalității organizate și reprezintă diferitele grupuri care îți împart ariile de influență pe întreaga planetă și stabilesc termeni și condiții precise de colaborare.

Delicvență organizată a reprezentat una din amenințările cele mai importante la nivel european și a dus la desfășurarea unui număr ridicat de acțiuni din partea Europei pentru înțelegerea și reducerea acestor activități. În prezent încă reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru securitatea internațională întrucât o serie de activități ale criminalității organizate sunt folosite de grupările teroriste pentru autofinanțarea acțiunilor acestora în mod ocazional sau continuu.

Europa a constituit unul din cele mai importante puncte centrale ale criminalității organizate internaționale. Procentajul ridicat de consum pe care îl determină populația și infrastructura existentă în materie de transporturi și logistică, au transformat această regiune într-un centru de distribuție ideal pentru cele 3 tipuri de grupări criminale: 1) organizații criminale care provin din altă parte a continentului sau de pe alte continente, care au ajuns în mod direct sau indirect pe piața europeană; 2) Grupările mafiei Italiene care au operat atât în interiorul Italiei cât și în afara ei; 3) Grupări de crimă organizată care provin din diferite țări europene, fiind atrase de beneficiile materiale generate la început de traficul de droguri, au început ulterior să dezvolte și alte activități lucrative mai puțin controlate cum ar fi traficul de imigranți sau contrabanda cu produse ilegale.

Globalizarea criminalității organizate

Organizațiile criminale cu o capacitate enormă de infiltrare multinivel (inclusiv în propriile servicii de intelligence) au posibilitatea de a accesa informații sensibile, secrete și mai ales utile, nu doar pentru a obține avantaje competitive în dezvoltarea și extinderea propriilor afaceri, ci și pentru neutralizarea dispozitivelor statului, care luptă împotriva crimei organizate. U alt element sensibil este recurgerea la forțele armate pentru a înfrunta această problemă. Intervenția acestora a fost justificată prin faptul că organizațiile criminale au o putere din ce în ce mai mare, care a întrecut capacitatea operativă a diverselor agenții de securitate publică, atentând împotriva viabilității statului. Problema pe care o ridic referitor la acest aspect este dacă utilizarea forțelor armate este totuși cea mai bună soluție? Să nu uităm că rolul operativ al armatei este de anihilare, însă când vorbim de traficanți de droguri sau de persoane trebuie să avem în vedere ambele părți. Nu poți porni la ”luptă” cu armata deoarece riști să fi pus în fața unei situații similare cu cea din Mexic, unde în perioada președintelui Calderon a fost adoptată decizia de a scoate armata pentru înfruntarea cu traficanții și consumatorii de droguri. Rezultatul a fost unul dezastruos au luat naștere 3 ”războaie” : traficanții împotriva armatei, traficanții între ei și toți împotriva cetățenilor care își doreau să se termine confruntările sângeroase, întrucât în urma acestor confruntări au existat peste 100000 de dispăruți la care se adaugă morții și cei răniți.

În ultimele decenii s-au făcut eforturi considerabile pentru a reuși omogenizarea legislațiilor europene și a urmăririi activitățile criminalității organizate prin intermediul poliției și al cadrului juridic. Eterogenitatea legislațiilor în diferite țări, diferitele nivele de capacitate pentru urmărirea grupărilor de crimă organizată și diferitele modalități de abordare în pedepsirea acestora au reprezentat principalele cauze ale dezvoltării criminalității organizate și a facilitat transferul de la bunurile tradiționale, cum ar fi traficul de droguri sau traficul de imigranți la traficul de persoane sau fraude masive care s-au putut opera prin utilizarea noilor tehnologii. Aceste decalaje au putut avea loc din cauza diferitelor faze de extindere a Uniunii Europene, unde s-au integrat țări cu legislații, resurse și metodologii eterogene având în vedere acest tip de amenințare.

Din perspectiva socială, repercursiunile delicvenței organizate sunt profunde. Societatea este în același timp atât victimă cât și beneficiara comercializării bunurilor și serviciilor ilicite. În concluzie, contextul în care se dezvoltă criminalitatea organizată este al unei culturi care încurajează expansiunea acesteia. Criminalitatea organizată este răspunsul unei piețe și nu crearea acesteia.

Extinderea criminalității organizate în Europa

Rapoartele furnizate de Europol cu privire la amenințarea criminalității organizate ne trage un semnal de alarmă în ultimii anii, având în vedere creșterea și dezvoltarea criminalității organizate în Europa. Unul din cele mai importante motive care justifică faptul că aceasta este o amenințare îl reprezintă schimbul de traiectorie pe care îl au grupurile criminale spre noi piețe emergente în ultimii ani, cum ar fi traficul de imigranți și cel de persoane. Anumite țări europene constituie epicentre consolidate pentru dezvoltarea comercializării unor bunuri ilegale. Pe cale de consecință, efectele generate de acțiunile criminale determină importante prejudicii individuale, sociale și politice în societatea unde se produc.

Există trei obstacole principale care limitează măsurarea criminalității organizate. Primul se referă la impedimente de tip conceptual care încep printr-o întrebare despre rațiune conceptului de a fi. Începuturile anilor 2000 ne-au adus un consens cu privire la definiția conceptului la nivel internațional, bazată pe un concept clar din punct de vedere criminologic. Acest consens nu a fost transpus la fel și în cadrul penal național de aplicare a legii, întrucât transpunerea este complexă, dar esențială pentru a efectua măsurători cu date oficiale. Al doilea obstacol este legat de măsurarea corectă a unui anumit tip de infracțiuni; Acestea fiind ilustrate prin forme complexe de măsurare, care diferă de cele stabilite pentru crime convenționale cunoscute. A treia dificultatea afectează disponibilitatea și accesul la datele proprii ale acestui tip de criminalitate și comparații internaționale. Aceste date se găsesc asociate la tipologia delictivă stabilită de Codul Penal al fiecărei țări, pentru că existența lor va fi condiționată de calificarea penală proprie a unui stat determinat.

Există condiții determinante de tip geografic și strategic care ajută la apariția oportunităților pentru dezvoltarea piețelor și afacerilor ilicite. Prima condiție se referă la poziția geografică, aceasta fiind esențială, întrucât apropierea față de anumite țări producătoare de bunuri, care au un procent de cerere foarte mare, este extrem de importantă. A doua condiție se referă la deținerea de resurse naturale sau servicii care au o cerere foarte mare pe piață. Aceste elemente determină poziția statului de producător sau furnizor pe piața internațională. A treia condiție constă în faptul că trebuie să existe o trecere între producători și țările de destinație ca factor de dezvoltare a crimei organizate.

În nord estul Europei una din cele mai importante activități este răpirea victimelor pentru exploatare sexuală; Țările baltice reprezintă punctul central pentru transferul de persoane având în vedere poziția strategică la granița cu Rusia, Estonia, Letonia, Ucraina. În sud est poziția Mării Negre reprezintă un factor de oportunitate esențial, întrucât aceasta este frontiera între Europa și Asia, iar România și Bulgaria se transformă în țările de intrare pentru numeroase activități ilicite în Europa. România constituie punctul fundamental în această zonă și portul din Constanța are un rol esențial pentru facilitarea accesului către restul Europei a produselor sau serviciilor ilegale cum ar fi : traficul de arme, contrabanda cu țigări, traficul de persoane și de imigranți către Europa proveniți din Moldova, Ucraina, India, Irak, Iran, Afganistan sau China. Italia este una din principalele destinații pentru traficul de femei cu obiectivul exploatării sexuale, unde grupurile albaneze provenite din regiunea Kosovo ocupă principalul loc în dezvoltarea acestor activități.

Stat eșuat

Dacă în anii 1980 statele puternice reprezentau o problemă pe arena internațională, din 1990 statele eșuate au intrat în centrul atenției, iar după sfârșitul Războiului Rece numărul acestor state s-a multiplicat considerabil. Conceptul de ”stat eșuat” este folosit din ce în ce mai frecvent, însă acest concept nu apare în Dreptul Internațional, ceea ce arată faptul că nu există o definiție clară și precisă. Acest concept este amplu, ambiguu și imprecis. De asemenea trebuie să amintim faptul că pe lângă termenul ”eșuat” regăsim și ”fragil”, ”destructurat”, ”colapsat” sau ” ”pe cale de a eșua”, sintagme care se folosesc ca sinonime parțiale, întrucât nu au aceeași semnificație. Conceptul de ”stat eșuat” a fost introdus de Steven R. Rather și Gerald B. Helman; Cei doi se referă la statele care nu sunt capabile să-și exercite monopolul legitim al violenței și, prin urmare, să ofere cetățenilor săi beneficiile de care ar trebui să se bucure din partea statului, astfel încât aceste state trebuie să fie ajutate din exterior. În același timp autorii distingeau 3 situații posibile: state eșuate ale căror structuri guvernamentale au fost depășite de circumstanțe, state în declin sau în proces de destructurare, ale căror colaps nu este iminent, dar la care se poate ajunge într-o perioadă scurtă de timp și noi state independente a căror viabilitate este greu de apreciat.

Trebuie să fim foarte atenți în momentul în care punem această etichetă de ”eșuat” deoarece aceasta trebuie utilizată doar în cele mai grave cazuri unde este o absență totală și îndelungată de guvern. Somalia este principalul exemplu de stat. Pentru alte cazuri, utilizăm sintagme precum ”pe cale de a eșua” sau ”fragil”. Diferența este foarte importantă și poate produce consecințe importante la nivel internațional privitoare la respectivul stat. Statul ”eșuat” caracterizat prin lipsa de guvernare efectivă implică probleme care au trecut neobservate de opinia publică, dar care au implicații juridice importante și care fac referire la continuitatea statului ca membru a organizațiilor internaționale, la problemele de reprezentare la nivel internațional, la misiunile diplomatice, la proprietățile și datoriile statului sau la responsabilitățile internaționale. Putem afirma că un stat este ”eșuat” atunci când instituțiile statului au colapsat, în special cele ale poliției și cele judiciare, fapt ce determină paralizarea Guvernului.

Ne confruntăm cu situații în care anumite state sunt etichetate ca ”eșuate” deoarece se ia în considerare doar faptul că există un declin al autorităților și slăbirea suveranității statale. Este un fenomen care nu este nou, dar care capătă o tot mai mare importanță deoarece aceste etichete așa cum am menționat implică importante consecințe în planul internațional actual, putem spune până la un anumit punct chiar că existența acestor state este o caracteristică a societății internaționale actuale. Nu există nicio îndoială că incapacitatea statului de a menține controlul efectiv și de a oferi siguranță cetățenilor creează o problemă importantă sistemului internațional și dorinței de a respecta suveranitatea statului.

Nigeria este unul dintre statele care se află pe lista statelor eșuate și care are o involuție în topul celor 177 de state eșuate. În anul 2009, Nigeria a urcat 3 poziții, clasându-se pe locul 15, iar în 2010 ajungând pe locul 14. Așa cum este de înțeles chiar din clasament, statul nigerian nu este un ”stat eșuat” la cel mai grav nivel, dacă este să luăm în considerare clasificarea pe care am abordat-o, ci este un stat ”fragil”, ”pe cale de a eșua”. În acest caz regăsim un Guvern, care nu este recunoscut și nu deține legitimitate în fața întregii populații însă există o ordine și instituții ale statului. De asemenea există un conflict intern puternic și o ruptură socio- economică, dar este evident că simpla existență a unui conflict intern nu reprezintă un motiv suficient pentru a cataloga un stat ca fiind ”eșuat”; La fel cum nu este o situație punctuală și determinantă pentru a cataloga un stat astfel în condițiile unor catastrofe naturale, cutremure sau sărăcie extremă.

Autorul R. Rotberg afirmă că statele ”fragile” satisfac espectative pe anumite arii, însă sunt arii pe care le desconsideră în totalitate. Astfel autorul consideră există mai multe faze sau situații posibile. Cu cât un stat ”fragil” se încăpățânează să își mențină poziția fără să țină cont de problemele interne, cu atât va deveni mai slab, iar acea slăbiciune se va transforma în eșec. De aici provine subcategoria numită ”pe cale de a eșua”. Dacă procesul de deteriorare al statului nu este oprit, acesta poate ajunge un stat ”eșuat” caracterizat de nivele ridicate de violență internă, pe termen lung, instituții defectuoase, infrastructuri deteriorate, corupție, deficiențe grave în sistemul serviciilor publice și pierderea legitimității statului.

Caracteristicile principale ale statului ”eșuat”

Pentru a considera un stat fiind ”eșuat” trebuie să ai în vedere 4 factori esențiali:

Ruptura ordinii publice și a legii, atunci când instituțiile statului pierd monopolul asupra utilizării legitime a forței și se găsesc în incapacitatea de a-și proteja cetățenii ( sau să îi utilizeze pentru a-i oprima)

Capacitatea mică sau nulă de a răspunde necesităților cetățenilor, de a oferi servicii publice bazice și de a asigura condiții minime de bunăstare și de funcționare a activității economice în mod normal.

Absența unei entități credibile care să reprezinte statul în fața cetățenilor și la nivel internațional.

Ca o consecință determinată de factorii anteriori, grupuri armate, carteluri, mafii, aflate pe teritoriul statului, care dețin realmente monopolul privind utilizarea forței și acționează în general în locul statului.

Pe lângă acești factori interni ai statului extrem de importanți și în foarte multe cazuri determinanți sunt și cei externi, endogeni, cum ar fi război civil, corupția liderilor, autoritarismul, pierderea legitimității populare și sărăcie. La aceștia, se adaugă, de asemenea, factori exogeni, cum ar fi schimbările climatice, instituțiile financiare internaționale și corporațiile multinaționale care afectează viabilitatea infrastructurii economiei și infrastructura guvernamentală, acestea reprezintă rezultatul impactului globalizării.

Un alt aspect extrem de important este cine cataloghează statele ”eșuate”. Dacă analizăm panorama de politică internațională observam că există diverse inițiative ale căror obiectiv este să definească eșecul statelor prin intermediul unor liste în care se regăsesc țări care sunt percepute ca ”eșuate”, ”fragile”/ ”slabe” sau în dificultate. O parte dintre acești actori sunt: Centrul de studii Fondul pentru Pace, Banca Mondială, Foreing Policy, Departamentul de Dezvoltare Internațională al UK, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), dar și unități de planificare strategică a Ministerelor de apărare. Din anul 2005 cel mai mare impact îl are lista întocmită revista Foreing Policy împreună cu centrul de studii Fondul pentru Pace. De asemenea este cea mai răspândită, iar din acel moment acest Think-Tank american publică anual clasamentul statelor eșuate. Lista este realizată având în vedere 12 indicatori și 90000 de surse de informații publice.

În concluzie un ”stat eșuat” reprezintă cu precădere o situație și nu un concept, este un element dinamic, în permanentă schimbare.

Terorism

Evoluția conceptului de terorism

Cele mai timpurii aproximări cu privire la termenul ”terorism” le regăsim la sfârșitul Revoluții franceze, în Franța, unde iacobinii își defineau propriul comportament prin acest termen. Termenul a căpătat semnificație infracțională și face referire la profilul unui autor al unor acțiuni violente. Mai târziu termenul de terorism a fost folosit în Marea Britanie, unde Edmond Burke atribuia acestui concept semnificațiile de fanatic, criminal sau hoț. În următoarele secole, acest concept a căpătat semnificații mult mai complexe care nu fac referire doar la scopuri politice sau ideologice. Teroristul a devenit cel care își impune punctul de vedere prin coerciție și frică. În definițiile contemporane ale terorismului nu mai regăsim doar autori (teroriștii), ci sunt incluse ”victimele” sau ”persoane inocente” care suferă consecințele violenței. Alte elemente care au introduse în definiția terorismului au fost ”amenințare” sau ”intimidare”, în sensul în care mulți autori privesc actul terorist dincolo de acțiunea violentă.

Au fost descoperite 2 moduri principale în care putem clasifica terorismul: Acțiunea care este înfăptuită de un grup de persoane asupra unor victime inocente, cu scopul de a distruge voința guvernului, ceea ce se numește ”terorismul de jos”. Acțiunea săvârșită de către cei puternici asupra celor slabi, cum este cazul terorismului produs de stat sau cu ajutorul unui stat, cunoscut ca ”terorismul de sus”.

Walter Laqueur spune în repetate rânduri că o singură definiție a terorismului nu este suficientă pentru a descrie în întregime această activitate. El explică terorismul astfel : ” Utilizarea sau amenințarea utilizării violenței, o metodă de combatere sau o strategie pentru a obține diferite obiective care pretind induce o stare de frică victimelor care este necruțătoare și se regăsește la limita oricărei reguli umane. Propaganda este un factor esențial în strategia teroristă” În această definiție autorul subliniază importanța pe care publicitatea o are pentru acțiunile teroriste și faptul că aceasta reprezintă o modalitate importantă pentru a-și atinge scopurile și aduce în discuție norme umanitare privite ca referent moral care este de cele mai multe ori ignorat de către autorii actelor teroriste.

NATO definește terorismul ca fiind ”utilizarea sau amenințarea cu utilizarea ilegală de forță sau violență împotriva persoanelor sau proprietăților cu intenția de a coacționa sau de a intimida guverne sau societăți pentru a obține obiective politice, religioase sau ideologice”.

Există o definiție a terorismului identificată de către proprii actori ai organizațiilor, astfel aceștia au o viziune pozitivă și contrară definițiilor academice sau oficiale. Anumit grupuri se autoproclamă ”armate” intenționând să își scoată eticheta de terorist și de a se îndepărta de idea de ilegalitate. Acești actori non statali își propun să fie recunoscuți sub denumirea de ”combatanți” pentru a se bucura de avantajele pe care le-ar avea deținând acest statut Dreptul Internațional.

Autorul Alex P. Schmid a oferit o definiție asemănătoare cu cea a lui Laqueur conceptului de terorism, care ulterior a fost adoptată de Națiunile Unite. În opinia amândurora acest fenomen este mult prea complex pentru a avea o singură definiție.

Având în vedere toate definițiile ilustrate până acum cel mai simplu mod de a explica terorismul este : ”utilizarea sau amenințarea cu utilizarea forței pentru a obține un beneficiu politic”. Pornind de la această definiție, fără a neglija celelalte elementele identificăm principalele caracteristici : violență sistematică sau imprevizibilă, distrugerea proprietății (publică sau privată), obiective și fundamente cu precădere politice, folosirea propagandei, implică utilizarea extremismului în modalitățile de lucru, dar nu în mod necesar și în obiectivele propuse. Acțiunile teroriste se realizează în ilegalitate și clandestinitate.

O dată cu jumătatea anilor 1990, conceptul de terorism începe o transformare continuă aducând elemente noi. Această nouă manifestare a terorismului este regăsită sub sintagma ”terorism global sau transnațional”, ceea ce a determinat ca în momentul actual această formă de violență politică nu presupune doar o amenințare pentru un singur stat, ci s-a transformat într-o amenințare mondială, trecând dincolo de granițele unei țări. Principalul exemplu care a determinat această evoluție este organizația Al-Qaeda și terorismul islamist. Dacă înainte exista o amenințare concretă și previzibilă în care inamicul putea fi localizat și identificat, ulterior a apărut o amenințare cu un caracter difuz și imprevizibil care este foarte greu de identificat și de localizat întrucât sunt indivizi care nu se regăsesc într-o singură țară. Ei sunt într-un tranzit continuu. Terorismul islamist sau așa numita ”ideologie a urii” utilizează ca punct de legătură o ideologie transnațională, ceea ce îi permite să formeze o comunitate cu un număr considerabil de ”soldați universali ai lui Allah”. Aceștia provin din diferite medii naționale, etnice, culturale, sociale sau lingvistice, care, după caz, sunt dispuși să propage teroare în societatea occidentală. În consecință terorismul islamist a avut un rol decisiv la internalizarea fenomenului terorist, întrucât ideologiile nu sunt circumscrise unei anumite regiuni sau unei țări, așa cum era în cazul terorismului tradițional al Brigăzilor Roșii sau ETA. Această nouă abordare ajunge acolo unde există persoane dispuse să adopte noua ideologie. În concluzie, regulile care erau în vigoare până la acel moment pentru a face față fenomenului terorist au devenit insuficiente pentru combaterea acestei amenințări.

Prima amenințare produsă de terorismul islamist este emanată de la așa numitele ”echipe de atac” compuse din ”soldații universali ai lui Allah”, care intră în acțiune în orice regiune unde ei consideră, în mod eronat, că islamul este amenințat. Cazul care a creat un ”înainte” și ”după” în istoria fenomenului terorist este momentul 11 septembrie în SUA. Acest moment creează un punct de inflexiune în definirea politico-juridică a luptei împotriva terorismului. SUA adoptă sintagma ”război împotriva terorismului”, iar Europa păstrează denumirea ”luptă împotriva terorismului”. În ambele contexte sunt aduse în prim plan încălcările grave ale drepturilor omului, care sunt legate de interpretările subiective a legitimei apărări, în care teroriștii sunt calificați ca fiind ”combatanți inamici”.

Teroriștii islamiști care au acționat în ultimii ani în Europa formează un grup destul de eterogen, astfel în majoritatea cazurilor le-a fost indusă treptat ideologia islamismului radical. Sociologii au arătat că noii adepți au fost introduși în ”incubatoare de radicalizare jihadistă” de către tinerii musulmani ajunși în Occident. N cele mai multe cazuri tinerii adepți străini abia ajunși în Europa exprimau o confuzie în privința noii situații. Elemente precum separarea de propriile familii, incapacitatea inerentă de înțelegere a noului mediu sunt factori care pot determina criza unei identități sau sentimentul de izolare socială.

Convergența dintre terorism și criminalitate organizată

Un element foarte important pentru înțelegerea fenomenelor de terorism este convergența acestuia cu criminalitatea organizată. În pofida diferențelor referitoare la motivația și metodele utilizate, găsim numeroase exemple care ilustrează că terorismul și criminalitatea organizată converg în diverse forme. Unii analiști susțin că ambele tipuri de amenințări nu mai pot fi tratate separat. În această lucrare o să dezvolt ipoteza clasică despre legăturile între terorism și criminalitatea organizată, pentru cazul particular al terorismului (jihadist) global. Pentru acest lucru sunt analizate 3 moduri posibile de convergență: participarea teroriștilor în activități criminale, transformarea grupurilor teroriste în organizații hibride sau esențialmente criminale și cooperarea între organizații criminale și grupuri teroriste.

În mod convențional sintagmele ”terorism” și ”criminalitate organizată” desemnează activități care se bucură atât de asemănări cât și de deosebiri. Lăsând la o parte exemplele petrecute în mod excepțional ale terorismului individual, cele mai importante caracteristici comune ale criminalității organizate și ale terorismului ilustrează relația directă cu activitățile ilegale și organizate. Acestea sunt rezultatul acțiunii concentrate, coordonate și reiterate care sunt săvârșite de un mai mulți de indivizi sau un grup de persoane structurat. Aceste activități întrunesc de cele mai multe ori o caracteristică esențială a terorismului, violența. Aceste similitudini explică faptul că în anumite țări codul penal în vigoare definesc terorismul ca un subtip/ ramură a criminalității organizate. Există 2 diferențe majore care deosebesc terorismul de criminalitatea organizată : terorismul dezvoltă o relație mai directă și sistematică privind acțiunile violente sau acțiunile armate fiind utilizate pentru propagarea terorii în rândul întregii populații sau a unui sector public și existența unei legături a acestor activități cu o finalitate politică. Având în vedere această diferență care determină modul de funcționare a organizațiilor teroriste, există analiști care consideră criminalitatea organizată ca fiind o infracțiune a unor actori colectivi și organizați și care au ca unic obiectiv sau principal obținerea și acumularea de beneficii economice sau materiale.

Terorismul este considerat forma de război asimetric a secolului XXI. Elementele principale care conduc la această ipoteză sunt : varietatea actorilor care interacționează în confruntări, schimbarea cadrului inițial în care se aflau grupările teroriste și măsurile care trebuie adoptate în fața unui astfel de conflict.

Comunitatea internațională face eforturi semnificative pentru a dezvolta o securitate cât mai eficientă. Pentru ei este fundamental adoptarea unei serii de compromisuri și mai ales evidențierea voinței politice pentru a reuși să ridice nivelul de siguranță internațională.

Securitate Umană

Pentru conceptul de securitate umană regăsim peste 30 de definiții viabile pentru diferite cadre situaționale. Majoritatea definițiilor sunt descriptive, enumerative sau redau doar principalele caracteristici, obiectivele și rezultatele pe care le implică conceptul. Acest lucru determină o eroare gravă în tratarea problemei securității umane întrucât enumerarea nu are o putere explicativă, așadar ne confruntăm cu tautologii sau raționamente circulare. Întrucât până acum nu s-a ajuns la un consens al definiției putem afirma că acest concept nu este operativ. Uneori securitatea umană este definită chiar într-o formă negativă. În unele cazuri prin definiție se face cu referire la amenințările către indivizi, dar această etichetare produce o diminuare a bunăstării persoanelor.

Națiunile Unite (United Nations Development Programme (UNDP) ) au introdus conceptul de securitate umană în Raportul de Dezvoltare Umană (Human Development Report) în anul 1994. Acest concept a fost lansat de un economist pakistanez Pullhack. ONU a încercat să extrapoleze acest termen pentru a fi viabil tuturor persoanelor, însă nu a putut fi funcțional, deoarece așa cum a afirmat ?Comisia de Securitate, ? nucleul vieții umane nu poate fi redat printr-o listă așa cum a fost prezentat în raport, acesta variază în funcție de cultură. Individul se va simți în siguranță în momentul când va fi ”freedom for fear and freedom for war” (liber de frică și de necesități).

Categoriile de amenințări la adresa valorilor fundamentale nu oferă un cadru coerent pentru a fi integrate într-un singur concept. Însă o astfel de enumerație care vizează principalele ramuri ( securitate economică, securitate ambientală, securitatea individuală, securitatea comună, securitatea publică) ne permite să elaborăm anumite măsuri pentru a înfrunta riscurile și amenințările la adresa demnității umane, la supraviețuire la bunăstare și la libertate. Stabilirea ariilor prioritare este un element fundamental, însă prioritățile sunt diferite pentru fiecare autor. Când vorbim despre teme de securitate întotdeauna este mai bine să previi decât să ”vindeci”, dar nimeni nu poate să înfrunte totul de unul singur.

Indivizii sunt principala sursă de insecuritate pentru societate. Oamenii trăiesc în state care nu își îndeplinesc toate funcțiile. Propriul stat când este nedrept într-o anumită speță poate deveni o sursă de insecuritate pentru cetățeni. Securitatea umană nu o poți trata separat de securitatea statului, cele două concepte sunt interdependente. Securitatea este o condiție pe care trebuie să o îndeplinească atât statele cât și indivizii. Așa cum afirmă și autorul J. Lock securitatea individuală o poți dobândi doar printr-un contract social. Conceptul de securitate în sine definește o ”companie” colectivă care dă posibilitatea individului de a se dezvolta simțindu-mă protejat împotriva amenințărilor. Trebuie să avem în vedere că cele mai multe amenințări care vizează supraviețuirea și bunăstarea individuală sunt amenințări din interiorul statului. Pentru a identifica acest lucru trebuie să privim și riscurile globale induse în mare parte de acțiunile persoanelor care locuiesc în diferite state.

Mark Halle menționa faptul că securitatea umană și insecuritatea depind în mare parte de funcționarea a 5 sisteme relevante pentru securitate: economic, demografic, cultural, politic și ecologic. Cea mai importantă întrebare este cum realizăm interacțiunile și cum stabilim relațiile cauzale, întrucât doar stabilirea legăturilor între aceste sisteme este insuficientă.

Securitatea umană are obiectivul de a obține securitate pentru unitatea de bază (individul) a conceptului ”mamă” – securitate, dar individul nu are o durată de viață îndelungată comparativ cu statul. Statul de asemenea poate ”muri”, însă acesta are cu siguranță o stabilitate și o viață mai mare. Securitatea se poate defini ca asigurarea supraviețuirii, dar bunăstarea nu este sinonimă cu supraviețuirea.

1.2 Traficul de persoane

Traficul de persoane – activitate a criminalității organizate

Traficul de persoane este o activitate recunoscută în Dreptul Internațional ca fiind o componentă a criminalității organizate transfrontaliere și se manifestă în regiunile unde există o legislație laxă și organele instituționale ale statului nu au o cooperare eficientă cu instituțiile internaționale. Traficul de ființe umane este un fenomen îngrijorător, deoarece el constituie o afacere criminală transnațională, universală și lucrativă, care aduce încălcări importante la drepturilor, libertăților, cinstei și demnității persoanei, ceea ce reprezintă o infracțiune gravă, ce nu poate fi trecută cu vederea într-o societate democratică. Totodată se înfăptuiesc și alte infracțiuni grave pedepsite atât de legislația internă a statelor cât și de cea internațională.

Definiția traficului de ființe umane, acceptată și recunoscută la nivel internațional, se regăsește în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, document adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (2000). Traficul de persoane este definit ca fiind ” recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de situație de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăti sau foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane în scopul exploatării. Exploatarea va include, la nivel minim, exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe”
Din punct de vedere al spațiului teritorial în care se desfășoară traficul de persoane, regăsim traficul intern, internațional și transfrontalier.

Traficul de persoane îl regăsim sub diferite forme. Dacă acțiunea este privită din perspectiva traficanților distingem următoarele tipuri: 1. Traficul ocazional, când este vorba doar despre transportarea internă sau internațională a victimelor; 2. Traficul în bande sau grupări mici, se desfășoară atunci când traficanții sunt organizați într-o formă structurată, elaborată și sunt specializați în traficarea cetățenilor dincolo de granițe, folosind aceleași rute în mod repetat; 3. Traficul internațional, este elaborat în cel mai complex și minuțios și este derulat de rețele importante, periculoase și greu de combătut.

Principalele cauze ale traficului de persoane

Cauzele care determină o activitate atât de răspândită cum este cea a traficului de persoane sunt diverse și complexe, iar de cele mai multe ori diferă de la o țară la alta. În căutarea unor condiții de viață mai bune, adesea persoanele defavorizate cad în mâinile traficanților care profită de situația victimelor și le exploatează. Problemele economice, existența conflictelor, infracțiunile, dezastrele naturale și violența socială reprezintă doar o parte din cauzele principale care aduc într-o situație disperată milioane de persoane transformându-i într-o pradă ușoară fiind vulnerabili în fața diferitelor forme de exploatare și sclavie.

Nu sunt puține societățile în care fetele sunt mai puțin apreciate decât băieții, astfel acestea sunt nevoite să își sacrifice dreptul la educație asumându-și responsabilități domestice de la vârste fragede. Această discriminare sexuală determină ca mai târziu femeile să fie mult mai vulnerabile privind traficul de persoane. Alți factori la fel de importanți care facilitează traficul de persoane sunt permeabilitatea granițelor, corupția la nivelul funcționarilor publici și ai liderilor, lipsa unei legislații adecvate magnitudinii fenomenului și nu în ultimul rând capacitatea sau voința limitată a organelor abilitate sau aplicabilitatea redusă a legii pentru controlarea frontierelor.

În ultimii ani, majoritatea victimelor traficului de persoane detectate în Europa provin din Balcani și din fostele statele ale Uniunii Sovietice, în special din România, Bulgaria, Ucraina, Federația Rusă și Republica Moldova. În perioada cea mai recentă, o dată cu apariția unor noi state, rutele de tranzit și țările de origine ale victimelor sunt într-o continuă schimbare. Chiar dacă traficul de persoane este o activitate originară din America de Sud, ea afectează un număr mai mic de țări, unde capătă proporții semnificative, decât în Europa. Traficul de persoane care provine din Africa afectează în principal comunitățile din Africa Occidentală, în special tinerele nigeriene.

Traficul de persoane – metodă utilizată de grupările teroriste pentru subminarea ordinii publice și propagarea terorii

În a doua parte a secolului XXI traficul de persoane a devenit una dintre activitățile cele mai importante ale criminalității organizate, însă elementul nou care apare în panorama internațională este că această activitate a început să fie utilizată de către grupările teroriste în atacurile săvârșite sub diferite forme. Prima grupare teroristă care a utilizat răpirea copiilor și a cetățenilor străini pentru obținerea unor beneficii proprii recurgând la șantaj și cerând o recompensă fie în bani fie în anumite servicii din partea statelor implicate a fost Al –Qaeda, în ultimii ani și o altă grupare terorista, Boko Haram a utilizat această metodă, iar pentru a-și demonstra puterea au răpit peste 200 de fete din cadrul unei școli din Chibok, Nigeria. În acest context liderul grupării, Abubakar Shekau, a afirmat că dacă nu îi sunt îndeplinite cerințele, fetele sechestrate vor fi vândute unor traficanți de persoane cu scopul exploatării sexuale. Acest caz a alarmat toate Organizațiile Internaționale, dar și anumite state, care au decis să ia msuri de securitate sporite după acest eveniment. În perioada 2014-2015 constatăm o apropiere și o colaborare strânsă a celor mai puternice grupări teroriste ale momentului : ISIS, Boko Haram și Al-Qaeda. Totodată este îngrijorător faptul că traficul de persoane prin intermediul sechestrărilor și răpirilor a devenit o metodă foarte frecventă utilizată în atacurile acestora. Așa cum este prezentat și atacul din Kenya de la începutul lunii aprilie a acestui an, unde au fost luați ostatici peste 815 studenți ai Universității din Garissa, dintre care au putut fi salvați aproximativ 500, restul fiind răniți sau morți. Așadar situația se agravează deoarece această modalitate de propagare a terorii este îndreptată către minori sau tineri care devin victime pentru simplul motiv că își asumă religia creștină.

Chiar dacă liderii acestor grupări susțin că misiunea lor este de apărare a religiei musulmane, acești ”soldați” ai lui Allah încalcă nu doar dreptul internațional cât și dreptul islamic prin acțiunile lor. În dreptul intern islamic se regăsește principiul care interzice traficul de persoane și exploatarea sexuală. Dreptul islamic este mai extins față de celelalte sisteme de drept. În timp ce unele sisteme de drept atitudinile și acțiunile se împart în legale și ilegale, în dreptul islamic se împart în funcție de gravitatea acțiunii sau a comportamentului. Delictele Ta'zir sunt cele care nu apar specificate în Coran sau în Sunnas. Aceste infracțiuni sunt sancționate în funcție de decizia judecătorului care se ocupă de întreținerea ordinii publice și de siguranța națională, întrucât pedeapsa dată este lăsată la latitudinea lui. O astfel de infracțiune Ta'zir reprezintă o încălcare a unuia dintre cele 5 elemente esențiale ale islamului. Chiar dacă nu este definit explicit nici în Coran și nici în Sunna, traficul de persoane este considerată o infracțiune Ta'zir și țările musulmane au posibilitatea de a stabili pedepsele în funcție de gravitatea lor. Traficul de persoane/ răpiri constituie fără îndoială o vulnerabilitate directă la dreptul siguranței persoanei, drept care este regăsit în cele 5 principii esențiale ale Islamului. Acest lucru implică faptul că traficul de persoane este o amenințare la siguranța personală și nu doar un delict împotriva statului, în acest sens această infracțiune se distinge de celelalte care se află în categoria Ta'zir. Pentru toate acestea, dreptul islamic oferă un fundament amplu și extins pentru a stabili o interzicere clară pentru toate acțiunile, mediile și metodele care constituie infracțiunea de trafic de persoane și sunt pedepsite toate acțiunile care au ca scop exploatarea de orice natură. Având în vedere cele menționate, țările musulmane ar trebui să ia în considerare aceste aspecte și să promulge o legislație împotriva traficului de persoane care să fie în concordanță atât cu dreptul internațional cât și cu dreptul islamic.

Este important de menționat faptul că traficul de persoane nu este pedepsit în legislația tuturor țărilor musulmane, iar grupărilor teroriste profită de acest gol legislativ, fiind pedepsite în cadru intern pentru atacul terorist în sine și nu pentru răpire sau trafic de persoane. La nivel internațional sunt luate în considerare toate aceste infracțiuni și pedepsite ca atare.

În concluzie, traficul de persoane – (ramură a criminalității organizate) folosit ca metodă pentru propagarea terorii este tot mai des utilizat de către grupările teroriste atât pentru obținerea unor beneficii materiale pentru autofinanțarea grupării, cât și pentru anumite beneficii sub forma unor servicii sau schimburi de bunuri.

Strategia europeană de securitate ”O Europă sigură într-o lume mai bună”

Strategia europeană de securitate a fost adoptată în luna decembrie a anului 2003, document care este în vigoare și în acest moment, devenind astfel principalul reper pentru dezvoltarea politicii externe și de securitate a UE. În anul 2008 această strategie de securitate a fost revizuită sub forma unui raport de punere în aplicare. Intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare” și au fost aduse modificările necesare pentru ca Europa să poată răspunde noilor provocări complexe pe care le ilustrează o lume într-o continuă schimbare.

Criminalitatea organizată și terorismul se regăsesc pe lista principalelor amenințări și provocări globale ale momentului. Uniunea Europeană a făcut progrese semnificative în tratarea acestor amenințări luând măsuri suplimentare în interiorul Uniunii, în cadrul Programului de la Haga din 2004. Trebuie să avem în vedere faptul că UE reprezintă un o parte al unui întreg care este reprezentat de NATO. Comunitatea Europeană a dezvoltat cu precădere partea de soft power și menținere a păcii.

Strategia UE de combatere a terorismului, adoptată în 2005, are ca fundament respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional. Aceasta prezintă o abordare cvadridimensională: prevenirea radicalizării și a recrutării și factorii care le cauzează; protejarea țintelor potențiale; urmărirea teroriștilor; și răspunsul în urma unui atac. Deși acțiunea la nivel național rămâne de o importanță vitală, numirea unui coordonator al luptei împotriva terorismului a reprezentat un important pas înainte la nivel european.

În cadrul revizuirii strategiei din 2008 este subliniat faptul că statele membre ale UE trebuie să facă anumite compromisuri pentru a combate radicalizarea și recrutarea prin abordarea ideologiei extremiste și combaterea discriminării. Dialogul intercultural este una dintre soluțiile cele mai eficiente. Acest schimb de informații se poate produce în cadrul unor foruri precum Alianța civilizațiilor.

Pentru a aborda cu eficiență problema traficului, răpirilor și a exploatării de persoane este încurajată o aprofundare a parteneriatelor cu statele vecine, cu partenerii –cheie, precum și cele din cadrul ONU. Un alt element fundamental este implementarea instrumentelor ONU existente privind criminalitatea. Totodată consolidarea relației cu SUA este descrisă ca fiind vitală, astfel sunt propuse noi colaborări privind schimbul și protecția datelor. În aceeași măsură UE trebuie să susțină capacitatea partenerilor din Asia de Sud, Africa și vecinătatea sudică.

Având în vedere obiectivele prezentate mai sus o sa realizez o paralelă critică a lucrurilor pe care UE dorește să le ilustreze în această strategie de securitate și diferențele principale între versiunea din anul 2003 și revizuirea din 2008

În primul rând această strategie a fost concepută având ca fond internațional o lume ordonată de SUA. Pentru Europa, SUA au jucat un rol foarte important, deoarece aceștia le-au insuflat acea unitate de care aveau nevoie. UE s-a autodefinit ca un actor local, dar nu pune accentul pe conflictele din Orientul Mijlociu sau din China, are o viziune globală, nu de actor regional, doar enumeră anumite elemente contencioase. Identifică amenințările globale – proliferarea armelor de distrugere în masă , terorismul, conflictele regionale, însă nu subliniază sau dezvoltă problemele locale. Proliferarea armelor de distrugere în masă este considerată amenințarea cea mai gravă pentru securitatea UE iar achiziția acestora de către grupările teroriste constituie situația cea mai temută. De asemenea noile preocupări vizează conflictele ”înghețate” a vecinilor din est.

Strategia europeană ne prezintă provocările mondiale cu care ne confruntăm : conflictele care au provocat victime ale războiului ( Turcia, Iordania, Siria); Sărăcia, competiția pentru resursele naturale – apa, încălzirea globală, dependența energetică – punct esențial pentru UE în cazul neînțelegerilor cu Rusia.

În revizuirea strategiei din anul 2008 ”descompunerea statului”, în care se poate afla un stat nu mai este abordată. Descompunerea statului poate produce starea de colaps dacă este asociat cu amenințările actuale precum terorismul sau criminalitatea organizată. Aceste cauze pot genera destabilizarea guvernării mondiale și să faciliteze instabilitatea regională. Accentul nu mai este pus pe statele eșuate, însă tot ceea ce reprezintă o reconstrucție a unui stat eșuat este foarte dificil de obținut deoarece implică resurse uriașe de timp și financiare, iar acest element nu ține de securitatea națională. Interesul UE este să acționeze de ”afară”, nu din interior. Din păcate soluțiile și strategiile de cele mai multe ori sunt concepute pe termen scurt și mediu, aproape niciodată pe termen lung, așadar o astfel de problemă este greu de soluționat.

În textul strategiei revizuite observăm că este pus accentul pe o ordine internațională având la bază un multilateralism eficace, unde sunt menționate Uniunea Africană, Asia Centrală, China, Canada și Japonia. Nu se mai discută despre unilateralismul cu SUA. În cazul problemei terorismului, pentru Europa nu a existat niciodată ”război împotriva terorismului” ca în SUA, ci ”lupta împotriva terorismului”, astfel privită problema este o diferență din punct de vedere juridic enormă, care nu oferă o acoperire legală deciziei adoptate de către instituțiile franceze în cazul atentatului din Paris, Franța. Apar ca elemente de noutate securitatea cibernetică, schimbările climatice și securitatea energetică.

Uniunea Europeană a fost printre cele mai divizate entități cu privire la problema Orientului Apropiat. Sunt menționate doar câteva probleme: Ucraina, Mediterană, Georgia, Osetia; Însă nu este dată o soluție pentru a înfrunta aceste probleme sau ce trebuie făcut cu privire la aceste probleme, nu există anumite mijloace sau obiective clare.

Sunt dezbătute probleme ale securității cooperative, ale securității umane, mijloace diplomatice cele pentru prevenirea conflictelor și menținerea păcii. Nu sunt abordate teme militare, iar acest lucru determină ca pe o perioadă îndelungată neglijarea acestui factor sa reprezinte o vulnerabilitate. Această poziție adoptată de UE poate fi favorabilă și corectă în contextul unei lumi conduse de SUA, însă în condițiile în care SUA este implicată în conflictele din Orientul Mijlociu nu poți păstra această poziție. În a doua administrație Bush începe declinul SUA -2008. Doar cu operațiuni de soft security nu poți fi un actor global și nu poți garanta securitatea regională sau globală. Europa ar trebui să fie pregătită să facă față oricărui tip de conflict în orice parte a lumii.

Terorismul este descris ca fiind un risc al vieții umane, care presupune mari costuri și care reprezintă o amenințare strategică în creștere pentru toată Europa. UE afirmă de asemenea că terorismul face parte într-o anumită măsură și din propriile societăți ale statelor membre și că are legături strânse cu extremismul religios violent. Se subliniază faptul că Europa este în același timp atât bază cât și obiectiv al terorismului.

Criminalitatea organizată este o amenințare internă la securitatea internațională, dar care are o dimensiune externă foarte importantă și poate fi asociată cu terorismul în diferite ocazii. Aceste activități ilicite sunt asociate foarte des statelor ”slabe”, fragile sau în proces de descompunere, dar trebuie să avem în vedere că asta nu se întâmplă întotdeauna. Există state dezvoltate care reprezintă o putere importantă mondială sau regională și care au o criminalitate organizată ridicată, de exemplu Rusia. Activitățile ilicite slăbesc statul de drept și propria ordine socială. În cazuri extreme, criminalitatea organizată, poate ajunge să domine statul, de exemplu Afganistan sau Nigeria. În contextul criminalității organizate este ilustrată pentru prima dată problema pirateriei maritime. Pentru această problemă este dezvoltată operațiunea Atalanta, prima operațiune maritimă a PESC.

Cel mai mare pericol este ca aceste elemente să fie combinate. În aceste condiții Europa este pusă în fața unei amenințări radicale.

2.Contextul politic în UE pentru România și contextul politic actual al Nigeriei

Nigeria

Nigeria este principala țară producătoare de petrol din Africa și a șasea în clasamentul mondial cu o producție de 2,5 milioane baril/zi. Este țara cea mai populată cu aproape 170 de milioane de locuitori având și cea mai mare densitate a populației. De asemenea este cel mai dezvoltat stat din zonă, fiind al doilea cel mai mare producător de hidrocarburi al continentului african. În acest context, este un stat care reprezintă o miză pentru marile puteri, așadar lupta pentru puterea atât internă cât și externă este inevitabilă. Actorii externi profită tot mai mult de prezența conflictului intern între musulmani și creștini, astfel în anul 2004 Bin Laden afirma că Nigeria este unul din statele cele mai pregătite pentru Jihad. În aceeași măsură trebuie subliniat faptul că statul nigerian este clasat pe a 25-a poziție în topul celor mai corupte state din lume. Nigeria este un stat destabilizat, unde criminalitatea organizată a învins puterea guvernului, iar victimele cresc pe zi ce trece. În această țară nu există un sistem național care să asigure bunăstarea socială sau securitate cetățenilor și nu dispun de statistici interne. Totodată trebuie să avem în vedere atât contextul intern, cât și cel extern. Cedarea puțurilor de petrol Chinei, lucru de neconceput de către SUA, Franța și UK întrucât exploatau petrolul nigerian de peste 50 de ani, a reprezentat un element fundamental în dezvoltarea unor strategii de politică externă a acestor state față de Nigeria. Așadar trebuie analizate într-o formă unitară și nu independente problemele politice, sociale, economice și de securitate pe care le întâmpină acest stat. Nu trebuie să mai persiste greșeala de a adopta măsuri excepționale de securitate când puterea politică este incapabilă să controleze și să coordoneze acțiunile atât ale armatei cât și cele ale poliției.

Din punct de vedere religios este evident că Nigeria este împărțită în doua părți: creștini și musulmani. Acest aspect este o principală cauză pentru implicațiile politice. Grupuri precum Boko Haram sau privind in extenso, Al –Qaeda profită de această diviziune creată în interiorul statului. În afara acestei diviziuni religioase există o alta din punct de vedere economic, care coincide în mare parte cu cea religioasă. Nordul țării a fost de-a lungul istoriei a fost zona mai săracă a statului. În sudul țării, mai exact lângă Delta Nigerului, are loc exploatarea petrolului, principala sursă de venituri a statului. Datorită acestui context, sudul a putut avea o dezvoltare mult mai eficientă favorizând intrarea capitalului pentru această zonă. Analizând această situație pot afirma că principalul vinovat pentru o primă disconcordanță între nord și sud este guvernul federal. Este evident că acest Guvern nu a vrut sau știut să ajute la împărțirea capitalului în mod egal pentru teritoriul întregului stat. Interesele Guvernului în Nigeria s-au dovedit a fi în funcție de zona din care face parte președintele Guvernului, fapt care a dus la acutizarea conflictului intern.

Un alt aspect este cel cultural, astfel în mod istoric nordul Nigeriei a avut o rată de analfabetism extrem de mare. Acest aspect determină în mod decisiv ca în momentul în care cetățenii din această zonă vor să se angajeze, rata de angajabilitate să fie foarte scăzută. Boko Haram a știut să profite de această circumstanță pentru a-și găsi adepți în rândul populației.

La nivel social sunt reflectate problemele politicului, deoarece acestea afectează în mod direct populația și sunt foarte greu de soluționat din cauza profundei rupturi din interiorul populației. Ultimele atacuri ale grupului terorist au insuflat un sentiment de respingere în rândul cetățenilor. Acest lucru este foarte bine cunoscut de către Guvern, iar acesta ar trebui să exploateze situația creată încercând să arate situația socială de destabilizare care este indusă de către atacurile produse de Boko Haram.

Există o ruptură la nivel social între nord și sud care ilustrează o lipsă a unității atât comportamental religioasă, cât și încurajată de factorii menționați. Guvernanții sunt priviți ca o extindere a puterii lui Abuja, dar în cea mai rea formă a acestuia. Așadar această diferență urbanistică între orașele din sud și cele din nord privind bunăstarea și bogăția este un alt factor de diferențiere socială care nu este străin politicului și resurselor pe care le deține statul, care din păcate nu sunt reflectate în viața cetățenilor.

La nivel de securitate, intervenția forțelor de securitate, mai precis forma în care aceste forțe intervin, reprezintă un aspect foarte important în momentul în care trebuie să câștigi sprijinul populației. Corupția care este prezentă la aproape toate nivelele oficiale este un fapt cunoscut de toți cetățenii. Această corupție este percepută mult mai rău și cu o respingere mult mai acută de către populația cu mai puține resurse. Această situație este agravată și din cauza militarilor care au fost trimiși în nordul țării, misiune care este văzută de către acești militari ca o pedeapsă, iar astfel tind să trateze într-un mod discriminatoriu și distant locuitorii din zona nordică.

Un alt element important este lipsa mijloacelor și a resurselor pe care le au în bazele din nordul țării forțele guvernamentale , ceea ce creează senzația de impotență și instabilitate. Acest context provoacă proprii soldați să fie foarte sceptici și să privească orice cetățean din jur ca pe un potențial inamic. Sunt numeroase cazurile în care s-au denunțat abuzuri din partea forțelor de securitate. Încrederea este rezultatul reciprocității, ceea ce în această țară nu regăsim.

Se poate observa o lipsă de legitimitate în interiorul statului, care este dată de majoritatea cetățenilor. Instituțiile și reprezentanții oficiali ai statului nu se bucură nici de respectarea deciziilor luate și nici de legitimitate din partea populației. În Nigeria, golul de putere este substituit de grupări ca Boko Haram, astfel în acest caz, politicul se găsește într-o ipostază ingrată de neputință întrucât în momentul când populație nu le oferă legitimitatea necesară lucrurile scapă de sub control. Totodată nu trebuie să uităm că cel care te reprezintă te și conduce. Mandatul reprezentativ, de care se bucură cei aleși, le conferă puterea de a decide în numele tuturor și de a da directive în anumite direcți fără a fi trași la răspundere pentru acestea și fără ca populația să poată fi împotrivă. În acest stat este prezentă reprezentarea privită ca oglindă sau identitate și reprezentantul trebuie să îți apere interesele.

Se generalizează tot mai mult în teoria politică funcționalitatea instituțiilor naționale și faptul că implică un efect în societate, dar trebuie avut în vedere că generează de asemenea un efect când aceste instituții nu funcționează, iar acest caz este prezent în Nigeria. Faptul că există, nu este condiționează într-o măsură suficientă comportamentul cetățenilor. Instituțiile au acea bază de stabilitate, dar nu întotdeauna și oferă stabilitate. Totuși nimeni nu poate fi în afara instituțiilor sau independent de ele. În Nigeria primează tipul instituțiilor extractive, ele au funcția de a acumula bunurile financiare și de a le da unei minorități , în acest caz celor din sud. Cetățenii din sud pot fi comparați cu burghezia deoarece ei constituie pătura socială care are acces cel mai ușor la funcțiile publice și au venituri materiale foarte ridicate. Acest aspect influențează semnificativ comportamentul cetățenilor din sud, astfel ei ajung să adopte poziția : ” mă comport așa cum văd că se comportă cei din mediul în care trăiesc”, iar acest lucru este determinant și relevant pentru a înțelege substratul social și mintal al întregii populații.

Conceptul esențial de la care trebuie pornită o analiză a contextului politic este problema legitimității. Cel care conduce este cel care deține puterea, iar cel care deține puterea este cel care deține puterea. Nu sunt suficiente protestele, ai nevoie de autoritate. În cazul Nigeriei autoritatea oficială nu s bucură de legitimitatea populației. Puterea este transferată unui actor non statal, unui actor care nu reprezintă autoritatea națională. Esența puterii este conflictul și exact asta produce Boko Haram. Politica soluționează un conflict, dar să nu uităm că politic este tot ceea ce se poate exprima prin prieten sau dușman.

În concluzie, centrul analizei asupra Nigeriei este marcat de contextul politic, acesta reprezintă definiția și articularea pentru unul, toți sau mai mulți indivizi a comportamentelor colective obligatorii de respectat într-o comunitate. Nu sunt importante doar economia și resursele juridice, deși acestea au o relevanță esențială și nici valorile care stau la baza multor comportamente. Este vorba de politică privită ca artă a polisului, care are obligația de a integra toate elementele pentru a găsi o soluție funcțională pentru ca societatea să îți poată desfășura activitățile într-un mod normal. Din acest punct de vedere, Guvernul nigerian a eșuat în încercarea de a face funcțională strategia pentru propria societate. Nu există o omogenitate în societate, iar asta determină mari rupturi interne. În această țară putem vorbi de un conflict perpetuu deoarece în afară de amenințările teroriste care vin din nord, există conflictul intern permanent, unde femeia este supusă la traficul de persoane cu scopul exploatării sexuale în sud pentru obținerea beneficiilor financiare și pentru a consolida legăturile cu grupurile mafiote internaționale. În nord există o situație diferită, unde traficul de persoane este realizat pentru a satisface necesitățile teroriștilor, unde imaginea femeii prejudiciate ajută grupul criminal să obțină o vizibilitate mai mare transformându-se într-o problemă principală nu doar de natură a discriminării sexuale, ci o problemă care vizează un drept al omului în dreptul internațional. Consider că în Nigeria statul face parte din însăși problema statului și că ajunge să fie o sursă de insecuritate.

România

2.1 Traficul de persoane ca activitate a terorismului în Nordul Nigeriei

Gruparea teroristă Boko Haram

Istoric

Boko Haram este o organizație teroristă al cărui nume original este Jama'atu Ahlis Sunna Lidda'awati wal-Jihad. Semnificația numelui este reprezentată de persoanele care sunt însărcinate cu propagarea învățăturilor profetului și al Jihad. Această grupare teroristă a luat naștere în anul 2002, în Maidiguri, capitala statului Borno. Fondatorul organizației a fost Mohammad Yusuf, care înainte de înființarea Boko Haram, era liderul unui grup de tineri, adepți ai islamismului radical din anii 1990. Învățăturile și îndemnurile sale erau adresate cu precădere celor mai săraci și tinerilor, fapt determinant în atragerea unui număr din ce în ce mai mare de adepți. Într-un mod surprinzător el a avut abilitatea de a se face auzit și în rândul studenților, care o data ce își terminau cursurile universitare plecau în căutarea unor locuri de muncă practic inexistente pe piața muncii. Având în vedere acest context și potențialul uman care îi putea sa la dispoziție, Yusuf a început să își extindă viziunea sa radicală a islamului pe un teritoriu cât mai întins, trecând de granițele Maidiguri. În discursul său, Yusuf nu vorbește doar despre valorile cele mai radicale ale islamului, ci critică vehement politicile Guvernului, reclamând nivelul extrem de înalt de corupție existent și inegalitățile economice din interiorul țării. Aproape 70 % din populația Nigeriei trăiește într-o sărăcie lucie, în timp ce în anul 2010 Nigeria era a treia putere economică a continentului, după Africa de Sud și Egipt. Nivelul de sărăcie afectează în cea mai mare parte zona nordică a Nigeriei, acesta fiind și teritoriul unde gruparea teroristă Boko Haram s-a dezvoltat.

Numele grupării – ”Boko Haram” a fost dat de către populație, reprezentând cheia învățăturilor pe care Yusuf le împărtășea. ”Boko Haram” este tradus și interpretat de către mulți experți ca ”Educația occidentală este un păcat”. Aceștia susțin că este o interpretare din limba hausă și sub această formă a fost preluat de către majoritatea țărilor. Însă dacă traducem din filiera franceză, traducerea ar fi ” Școala interzisă”, întrucât ”boko” înseamnă carte, iar ”haram” denumește o anumită interzicere/interdicție. Așadar dacă supunem unei analize mai amănunțite vom observa că interpretarea în care educația occidentală este văzută ca un păcat nu este întru totul adevărată. Acest fapt este demonstrat chiar de către gruparea teroristă, care nu atacă interesele occidentale. În Nigeria cele mai mari firme occidentale sunt vizibile la tot pasul, în special companiile exploatatoare de petrol, care constituie principala sursă de schimb monetar pentru țară.

Treptat numărul de adepți ai lui Yusuf a crescut, astfel multe familii preferau ca fiii și fiicele lor să urmeze școala coranică având ca scop învățarea valorilor împărtășite de către Mohammad Yusuf. Astăzi este grupul terorist cel mai letal al continentului african, întrucât nu ataca doar în interiorul frontierelor Nigeriei, ci și în exterior în zone precum Chad, Niger, Camerun, iar zonele de atac se extind pe zi ce trece.

De la simplele învățături date adepților săi, grupul și-a schimbat treptat comportamentul ajungându-se la forme de violență care au o intensitate din ce în ce mai mare. În anul 2003, Boko Haram face un pas important, arătând în mod clar activitatea sa armată. Aceștia au pregătit atacuri împotriva unor centre guvernamentale ale statului și ale unor unități de poliție. Aceste atacuri au fost izolate la început, însă ulterior au fost tot mai frecvente și repetate, ceea ce a determinat o reacție din partea Guvernului federal. Punctul critic al acestei situații și care a determinat schimbarea totală către o conduită criminală și teroristă a grupului a fost anul 2009. În acest an, Guvernul statului Bauchi a interzis ca cetățenii să se roage în public și de asemenea recrutarea de noi adepți. Aceste decizii au reprezentat fundamentul pentru reacția violentă împotriva Guvernului. Atacurile săvârșite de Boko Haram imediat după aflarea noilor decizii au durat 5 zile, au afectat 4 state din interiorul Nigeriei și s-au soldat cu peste 700 de morți și numeroase prejudicii materiale. Pentru a stabiliza situația, Guvernul federal a lansat operațiunea ”Flush” la care au participat atât forțe ale armatei cât și ale poliției. Această operațiune a culminat cu bombardarea casei în care locuia Mohammad Yusuf și după două zile de căutări a avut loc aretarea liderului grupării Boko Haram. După ce a fost supus unui interogatoriu amănunțit de către membrii instituțiilor de securitate ale statului, Mohammad Yusuf a fost asasinat în circumstanțe neclare. Din acest moment, începe practic activitatea teroristă și criminală a grupului care a vrut să răzbune moartea liderului său, să creeze un stat islamic și să submineze ordinea publică existentă. Noul lider, Abubakar bin Muhammad Shekau trebuia să restructureze grupul, să recruteze noi adepți și să găsească un ajutor economic, care să îi faciliteze cumpărarea armelor.

Obiective

La început Boko Haram nu instiga la violență pentru a-și atinge scopurile, iar autoritățile nigeriene nu au dat o atenție deosebită acestei grupări formate în Maidiguri, lucru care a facilitat extinderea acestora. Totodată statul nu a manifestat o stare preventivă nici după ce scopurile politice ale grupării Boko Haram au fost făcute cunoscute în mediul public.

Obiectivul grupării Boko Haram era crearea unui stat islamic și accentuarea unei educații religioase în spiritul Coranului, care conform interpretării liderului Yusuf ar fi fost în contradicție cu educația occidentală. Această educație din Occident era privită ca un facto în distrugerea și coruperea societății musulmane. De aici fiind preluată și interpretarea conform căreia numele grupării înseamnă ”Educația occidentală este un păcat”. Motivațiile religioase sau aplicarea sharia ca bază legală, reprezentau programa sa politică și atentatele erau forma în care își impunea ideile. Yusuf aplica radicalismul nu doar în rândul adepților săi, ci chiar și în interiorul grupului. Nu admitea nici un fel de critică din partea celorlalți și nu permitea să fie contrazis cu privire la convingerile sale sau la modul în care interpreta Coranul.

Modus Operandi

Gruparea Boko Haram acționează în mod combinat, astfel în același timp produc atacuri în mai multe zone pentru a reuși distragerea atenției autorităților și producerea unui colaps în puterea de reacție a autorităților. La început ei organizau doar atacuri la scară mică împotriva edificiilor guvernamentale, oficiilor de poliție, bisericilor și magazinelor care vindeau băuturi alcoolice. Atacurile produse între noiembrie 2011 și ianuarie 2012 au fost dovada unei dezvoltări strategice și tehnice a grupării. Efectele fiind observate din numărul semnificativ de victime și obiectivele atacurilor. În același timp liderii grupului știau că pentru a-și îndeplini principalul scop trebuie să creeze un haos în orașele mari și să ducă la colapsarea serviciilor de urgență. În acest fel ei obțineau și un efect colateral – creșterea sentimentului de insecuritate a cetățenilor și de frustrarea și neputința a forțelor de securitate și ale Guvernului. Aceste exemple sunt o dovadă clară a evoluției operative a grupării Boko Haram și arată faptul că aportul extern de persoane experimentate în lupta teroristă, tehnologie și idei a fost esențial și indispensabil în instruirea membrilor grupului Boko Haram.

Boko Haram utilizează ca metodă principală diseminarea mesajelor video în momentul unor atacuri importante; Această metodă este specifică grupării Al-Qaeda. De-a lungul timpului au încorporat în modul lor de a acționa obiectivul atacării campaniilor de vaccinare împotriva poliomielitei. Boko Haram are ca țintă în mod frecvent studenții/elevi și profesorii, fapt demonstrat prin acțiunile acestora din ultimii ani. Printre cele mai sângeroase și importante atacuri putem aminti cazul răpirii fetelor din Chibok și masacrul săvârșit în Baga, Nigeria în acest an.

În pofida nivelului ridicat de resurse tehnice și materiale pe care Boko Haram a demonstrat că le are în ultimii ani față de forțele guvernamentale, aceștia evită în cadrul atacurilor produse o înfruntare directă cu armata nigeriană. Mediile de comunicare sunt foarte importante în desfășurarea acțiunilor grupului, astfel liderul grupului face publice atât viitoarele acțiuni, cât și cerințele sale din acel moment prin intermediul unor mesaje video. De asemenea mass media are un rol esențial în comunicarea grupului cu mediile externe, astfel cu ajutorul noilor tehnologii și a mass mediei mesajul lor ajunge în întreaga lume. Acest factor este indispensabil și reprezintă un punct extrem de important în dezvoltarea oricărei grupări teroriste. Publicitatea și vizibilitatea la scară largă reprezintă pentru gruparea Boko Haram un prim pas în preluarea puterii. Video-urile cele mai cunoscute sunt cele în care liderul grupului comenta situația fetelor răpite în aprilie 2014 și cel în care prezenta noul califat al Boko Haram în Gwoza.

Răpirile și sechestrările la adresa femeilor și a copiilor sunt o metodă utilizată în ultima perioadă pentru propagarea terorii și pentru a obține o vizibilitate cât mai mare la nivel internațional. În acest context este vorba de 2 elemente extrem de importante – răpirea și atacul terorist. Cele două elemente combinate pot produce efecte catastrofale atât la nivel regional cât și mondial. Această metodă a răpirilor este utilizată atât în scop criminal cât și de autofinanțare a grupării întrucât persoanele sechestrate pot fi vândute rețelelor de trafic de persoane sau pot fi eliberate în schimbul unor sume de bani sau beneficii. În ultimii ani nu s-au înregistrat câștiguri financiare semnificative de pe urma acestor răpiri, ci mai mult au fost recompense pentru protecția altor membrii ai grupării.

Ca țintă principală a atacurilor în ultima perioadă observăm femeile și copii. Întrucât au reușit să producă deja un colaps al instituțiilor politice și de securitate ale statului Nigerian, iar atacurile acestora au început să devină tot mai violente, comportamentul grupării Boko Haram se îndreaptă doar către a distruge societatea care în viziunea lor nu respectă cuvântul lui Allah. Aceștia și-au demonstrat superioritatea în nenumărate rânduri în fața autorităților, iar neputința celor din urmă a fost demonstrată semnificativ în două momente cheie: În noiembrie 2014 când autoritățile nigeriene au afirmat că au ajuns la un acord cu liderul grupării Boko Haram pentru eliberarea fetelor răpite în luna aprilie a aceluiași an și în luna ianuarie a anului 2015 când a avut loc un atentat în Baga – Nigeria care s-a soldat cu peste 2000 de oameni. Așadar autoritățile nigeriene sunt depășite din toate punctele de vedere de către teroriști, instalându-se o stare de anarhie în interiorul statului.

Sursele de finanțare ale grupării Boko Haram

Gruparea teroristă Boko Haram la început era finanțată din furturi și din donațiile primite de la simpatizanți, însă treptat au primit sprijin financiar și de la aliați cum ar fi AQMI. În același timp Boko Haram avea beneficii economice de pe urma diverselor activități ilicite, care sunt semnificative mai ales în contextul politico-administrativ nigerian. Legăturile cu mafiile internaționale au reprezentat o sursă importantă de venituri, acest lucru fiind confirmat în februarie 2012 de către președinția Consiliului de Securitate al ONU. Dintre aceste activități ilegale, cea mai preocupantă și extinsă este traficul de droguri. Există grupuri nigeriene în care se regăsesc actori cheie care se ocupă de realizarea traficului atât de cocaină, cât și de canabis.

Răpirile și sechestrările sunt o modalitate relativ nouă de autofinanțare, dar care devine din ce în ce mai profitabilă. Este clar că atunci când este vorba despre viața unei persoane prețul crește, iar reacția comunității europene în fața acestor acțiuni este tot mai tranșantă. Dacă facem o comparație cu veniturile provenite din celelalte activități ale grupării, beneficiile economice din răpiri și trafic de persoane sunt destul de mici, însă privită ca sursă singulară observăm că Boko Haram a obținut peste 3 milioane de dolari și eliberarea din închisori a zeci de membrii ai grupării în urma negocierilor pentru eliberarea victimelor răpite.

Un element relevant îl reprezintă faptul că utilizarea acestei metode de răpiri și trafic de persoane are scopuri diferite în nordul țării, față de sud. În nordul Nigeriei, Boko Haram utilizează această metodă pentru a obține o vizibilitate cât mai mare, pentru obținerea notorietății demonstrându-și supremația și propagând teroarea. Totodată prin aceste răpiri ei susțin că victimele sunt pedepsite pentru neascultarea învățămintelor Coranului. Așadar scopul final este de obținerea unor beneficii materiale, care implică autoritățile statale și internaționale, întrucât negocierile se poartă la diferite nivele vizând anumiți actori. În sudul Nigeriei, grupurile de criminalitate organizată practică traficul de ființe umane cu scopul exploatării sexuale, aceasta fiind o sursă mai ușoară de venit și care nu implică autorități ale statului. Bineînțeles că în acest caz vorbim de câștiguri financiare mult mai mari.

Relațiile externe ale grupării Boko Haram

Boko Haram a demonstrat că deține legături strânse cu alt grupări teroriste cum ar fi Al-Qaeda și Al Shabaab în ceea ce privește nivelurile tactice, operative și ideologice. Prima dată când Boko Haram a utilizat o mașină plină cu combustibil, condusă de un kamikaze împotriva sediului general al Poliției din Abuja a început să se vehiculeze o posibilă legătură a grupării teroriste cu Al-Qaeda. Această schimbare la nivel operativ a fost semnificativă. Acțiunea care a confirmat o reală colaborare între Boko Haram și Al-Qaeda a fost atacul împotriva sediului Națiunilor Unite din capitală în anul 2011. În acest caz a existat un kamikaze care s-a infiltrat în sediul ONU reușind să treacă de sistemul de securitate. Această acțiune presupune o analiză amănunțită prealabilă, misiuni de observare și analiză care să faciliteze infiltrarea unei persoane în interiorul clădirii.

Evoluția la nivel tactic a fost relaționată cu legăturile strânse între Boko Haram și gruparea teroristă somaleză Al Shabaab. De asemenea se estimează că gruparea teroristă Boko Haram ar avea relații de colaborare cu grupuri din Niger, Camerun și Sudan. Aceste zone pot fi cel mai probabil și sursele principale de unde achiziționează armament.

Din punctul de vedere al comunității europene cea mai preocupantă legătură este cea pe care o are Boko Haram cu AQMI. Gruparea nigeriană a fost întotdeauna fascinată de Al-Qaeda, lucru demonstrat atât atunci când și-au denumit baza de lucru Afganistan, cât și prin faptul că au preluat steagul talibanilor denumindu-se talibanii nigerieni. Pe această filieră putem afirma că Boko Haram a ajuns să facă parte din terorismul transnațional.

O dată cu dorința de expansiune a AQMI, Boko Haram a primit armament, sprijin logistic și antrenament pentru membrii grupării. Acest ajutor a venit la momentul potrivit, deoarece presiunea exercitată de țările din nordul Africii era tot mai puternică și aproape de nesuportat de către Boko Haram. Era necesară o extindere către sud, ceea ce a făcut în Mauritania, Mali și Niger. Dovada cea mai importantă a acestei expansiuni și consolidări teritoriale a fost înregistrarea video din august 2011, unde erau arătați 2 occidentali care fuseseră răpiți pentru obținerea unei recompense. Tactica răpirilor nu era nouă pentru Al-Qaeda, dar faptul că acum aceste răpiri erau pe teritoriul nigerian și că exista din ce în ce mai mulți occidentali răpiți pentru obținerea unor beneficii era un element de noutate. Pentru comunitatea internațională și pentru câteva țări din nordul Africii, relația dintre Al-Qaeda și Boko Haram eram mai mult decât evidentă. În noiembrie 2011, vice-ministrul afacerilor externe din Algeria a afirmat faptul că au găsit probe clare ale acestei cooperări.

Puterea armată a Boko Haram a crescut semnificativ după anul 2011, iar acest lucru este ilustrat de atacurile tot mai sângeroase care au lăsat în urmă sute de morți. Sprijinul social de care această grupare teroristă se bucură este un punct important atunci când ne gândim la o luptă împotriva terorismului. Este adevărat că acest sprijin provine atât de la persoane care se tem de represaliile care ar putea fi aduse împotriva lor de către teroriști, cât și din partea cetățenilor care se identifică cu valorile pe care Boko Haram le împărtășește.

Pentru comunitatea internațională în anul 2011, gruparea teroristă Boko Haram nu reprezenta o prioritate, nefiind considerată o problemă gravă. Acțiunile acestora erau localizate, capacitatea de luptă cât și posibilitatea de expansiune masivă nu păreau foarte mari. Primul stat care a luat măsuri preventive și care a considerat că activitățile grupării Boko Haram sunt un semnal de alarmă a fost SUA. Aceștia au făcut o serie de recomandări pentru a putea avea resursele necesare în cazul unui atac împotriva teritoriului nord american. Din păcate comunitatea internațională a făcut aceleași greșeli ca autoritățile nigeriene subestimând puterea pe care Boko Haram o avea. Doi ani mai târziu s-au demonstrat a fi false previziunile serviciilor de intelligence, care considerau că gruparea Boko Haram poate fi controlată și eliminată. În acest moment Boko Haram ajungând să dețină o putere superioară Guvernului federal din Nigeria.

Evoluția celor mai importante atacurilor din 2010-2015

În anul 2010 noul lider al Boko Haram, Abubakar Shekau, a promis că o să răzbune moartea fondatorului Mohammad Yusuf și că o să revină la o formă a jihadului violentă.

Din anul 2010 au început acțiunile cele mai importante pentru vizibilitatea grupării teroriste în lume. Semnalul de alarmă cel mai puternic a fost acela când Boko Haram nu mai reprezenta o amenințare exclusiv locală pentru Nigeria, ci pentru toți reprezentanții culturii occidentale. Următorul pas pe care gruparea teroristă l-a făcut a fost acela de a discredita Guvernul federal din Nigeria, arătând tuturor slăbiciunile aparatului de securitate. În acest mod, Shekau dorea să crească sentimentul de insecuritate în rândul cetățenilor, în special în nordul țării și să-și extindă influența dincolo de linia virtuală care desparte cele două zone ale Nigeriei.

Au avut loc operațiuni la scară largă împotriva unor obiective civile și guvernamentale. În septembrie 2010 Boko Haram a atacat o închisoare în care erau închiși peste 100 de membrii ai grupări. Aceștia au fost eliberați și de asemenea alte 700 de persoane. În iunie 2011 a avut loc primul atac în care au folosit kamikaze. Acest atac a fost îndreptat către inspectorul general al poliției federale. În august 2011 a avut loc primul atentat cu o rezonanță internațională semnificativă, care a fost împotriva Națiunilor Unite, care sunt numite de aceștia ”forul răului mondial”. În acest context a fost primul semnal de alarmă, care a determinat țările să se trezească în fața unei organizații teroriste cu o putere semnificativă. Acest atentat a marcat cu siguranță un ”înainte” și ”după” în strategia terorii pe care Boko Haram o deține. Au urmat atacuri din ce în ce mai puternice, iar gruparea teroristă a devenit un adevărat dinamizator al conflictului intracomunitar în Nigeria, profitând de această realitate veche pentru a consolida convingerile jihadiste pentru prezent și viitor. Din octombrie 2012 autoritățile nigeriene au decis să pună preț pe ”capul” lui Shekau, mai exact 1,8 milioane de dolari, iar ulterior SUA oferea 7 milioane de dolari celui care reușește să îl prindă pe liderul grupării teroriste. Înfruntările tot mai puternice în care autoritățile nigeriene se angajau cu teroriștii din Boko Haram necesitau multe resurse umane, tehnologice și materiale pentru a putea face față. Gruparea teroristă se bucura de o capacitate de recrutare specială a personalului și îngrijorătoare dacă avem în vedere numărul de persoane care era utilizat în acțiuni.

Situația critică în care se afla statul nigerian în anul 2013, l-a determinat pe fostul președinte Jonathan să declare stare de urgență în 3 state din nord-estul Nigeriei: Borno, Yobe și Adamawa. Acesta a fost răspunsul firesc pe care Boko Haram îl putea primi din partea autorităților având în vedere puterea pe care o deținea atât în termeni de mijloace, cât și ca influență teritorială. Anul 2014 a adus nu numai atacuri teroriste care s-au soldat cu morți, ci și cea mai semnificativă acțiune, răpirea elevelor din școala din Chibok. Acest caz a alarmat întreaga lume, întrucât nu mai vorbim de un simplu atac terorist; Există o încălcare gravă a drepturilor omului și fiind vorba de copii, cazul este și mai grav. Răpirile și atacurile teroriste din partea Boko Haram au continuat luând amploare, iar în acest an, 2015 a avut loc un atentat terorist în urma căruia au murit peste 2000 de persoane.

Atacul care a avut cel mai puternic impact – Cazul răpirii elevelor din Chibok

De-a lungul anului 2013 și în prima jumătate a anului 2014, acțiunile armate ale grupării Boko Haram au crescut semnificativ. Profitând de lipsa de reacție rapidă a Guvernului președintelui Jonathan Goodluck, gruparea teroristă a reușit să exerciteze un control efectiv, în special în jumătatea nordică a țării și cea orientală. În anul 2014 numărul morților a ajuns la 1400. De la sfârșitul anului 2013 grupul armat și-a schimbat semnificativ obiectivele. Această schimbare s-a produs în două direcții : Aceștia și-au intensificat represiunile asupra populației și a început să utilizeze aproape exclusiv tactica răpirilor și sechestrărilor de persoane. Cele două elemente de noutate demonstrează puterea și capacitatea de acțiune rapidă pe care Boko Haram o deține. Prin tactica răpirilor și persecuțiilor sfidează nu doar Guvernul Nigerian, ci întreaga comunitate internațională.

Când Boko Haram a început să dezvolte tactica răpirilor în Nigeria, majoritatea analiștilor au considerat că este un act demonstrativ în fața celor de la Al-Qaeda pentru a le demonstra puterea de care se bucurau. Boko Haram a fost prima grupare teroristă care a utilizat această tactică pe teritoriul Nigrirei. Un element important de analizat este faptul că victimele nu erau doar cetățeni musulmani sau ai Nigeriei, ci de asemenea cetățeni francezi și alte naționalități occidentale. Primele răpiri au fost la adresa cetățenilor străini, în general muncitori ale marilor companii petroliere și miniere care lucrează pe coasta de sud și în nordul țării. Aceste atacuri teroriste aveau ca obiectiv propagarea terorii între cetățenii străini și obținerea de beneficii financiare pentru grup. În general răscumpărările cerute oscilau ca sumă între 1200 și 30000 de dolari. Un element fundamental care trebuie observat este acela că în cadrul acestor răpiri victimele nu erau maltratate în mod excesiv sau torturate, ci pur si simplu membrii grupului se ”jucau” cu timpul și profitau de notorietatea obținută. Au existat însă și câteva cazuri în care victimele au fost executate deoarece s-a încercat demararea unei acțiuni de recuperare de către autorități.

La începutul anului 2014 tactica folosită de Boko Haram a luat o întorsătură neașteptată. Forțele guvernamentale avansaseră în lupta antiteroristă împotriva grupării reușind să aresteze un număr important de membrii ai grupării. În fața acestei situații dificile pentru Boko Haram, aceștia au decis plănuirea unui atac împotriva unui centru de tineri pentru a sechestra toți minorii găsiți. Pentru a-și motiva acțiunea prin convingerile religioase și pentru a-și urmări politica islamului radical, victimele trebuiau să fie fete. Având în vedere acest context, în noaptea de 14 aprilie, un grup de bărbați înarmați au intrat în școala generală din localitatea Chibok, în sudul statului Borno. Bărbații erau îmbrăcați în haine militare și le ordonau fetelor să părăsească incinta centrului din motive de securitate. Fetele au fost duse în munți, unde erau bazele de campament ale teroriștilor. În total peste 300 de fete au fost sechestrate, iar ulterior câtva au putut să evadeze. În acest mod a început un calvar care continuă să existe și astăzi. La câteva zile după răpire, liderul grupului, Abubakar Shekau a apărut într-o înregistrare video asumându-și atacul de la școala din Chibok și implicit răpirea fetelor. Acesta nu a pierdut ocazia de a amenința cu noi atacuri. Această acțiune este de departe cea mai importantă desfășurată pe teritoriul Nigeriei privind răpirile și acțiunile conexe care s-au desfășurat ulterior. La sfârșitul anului 2014, liderul Boko Haram a apărut din nou într-o înregistrare video sfidând autoritățile naționale și internaționale, în care le arata pe fetele răpite îmbrăcate în haine musulmane și recitând versete din Coran. Shekau a menționat faptul că nu a încheiat nici un acord cu autoritățile guvernamentale și că fetele, care au fost deja căsătorite, rămân în posesia lor.

Există părți fundamentale care ilustrează profilul acțiunii săvârșite de Boko Haram: În primul rând este maniera de în care au desfășurat acțiunea – faptul că membrii grupării teroriste au fost îmbrăcați în uniforme militare nigeriene, s-au identificat ca fiind militari și au avut un comportament calm și amabil la începutul acțiunii. Aceste aspecte ilustrează o schimbare în comportamentul criminal al grupării. Motivul pentru care aceștia au recurs la această metodă de a răpi fetele nu este încă foarte clar, dar cel mai probabil aceștia au dorit să provoace cât mai puțin zgomot, dorind să nu atragă atenția. Dacă înainte cu câteva săptămâni gruparea teroristă acționa în mod direct și frontal în localități izolate, acum au dorit să desfășoare activitatea într-o manieră discretă. Acest aspect poate demonstra și importanța pe care acțiunea o avea pentru gruparea Boko Haram. Dimensiunea atacului este un alt element esențial, numărul de persoane răpite, vârsta și condiția victimelor reprezintă atât în mod singular, cât și ca formă compusă un semnal de alarmă pentru comunitatea internațională; Astfel reacția Occidentului nu a întârziat să apară. Președintele Jonathan a cerut ajutorul internațional pentru soluționarea acestui caz. În mod firesc, având în vederea reacția comunității internaționale, gruparea Boko Haram ar fi trebuit să își diminueze atacurile și să se retragă în propriile baze. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel gruparea teroristă a continuat să demareze atacuri violente, care au provocat peste 200 de morți. Intervenții de ajutor pentru Nigeria au venit din partea țărilor Occidentale, în special din Europa și SUA. Așadar pe teritoriul țării au fost trimiși experți în răpiri, trupe de forțe speciale, dar și resurse tehnice și aeriene pentru a putea localiza victimele.

În concluzie, Boko Haram nu sfidează doar Guvernul nigerian, dar demonstrează întregii lumi, ineficiența forțelor guvernamentale pentru soluționarea cazului.

Există două aspecte semnificative, în afara magnitudinii atacului, care au o importanță deosebită atât pentru Guvern cât și pentru teroriști. Primul aspect este cel al lipsei de coordonare între forțele guvernamentale. Al doilea aspect este relaționat cu motivul real al răpirii. În primele zile de după răpire, reprezentanții grupării afirmau că fetele au fost ”sancționate pentru că nu au respectat regulile Coranului”, mai exact pentru că au mers la școală, întrucât ei consideră că femeile nu trebuie să facă acest lucru. Ulterior aceștia și-au schimbat discursul cerând o recompensă și amenințând că vor ”vinde” fetele mafiilor internaționale de imigranți ilegali și traficanților de carne vie cu obiectivul exploatării sexuale.

Guvernul din Abuja este total depășit de situație. De când s-a produs răpirea au existat nenumărate ocazii în care reprezentanți ai guvernului sau ai forțelor de securitate au afirmat că au informații despre locul în care se află fetele, dar fără să ia o măsură concretă de acțiune. Frica autorităților este că operațiune de salvare ar putea determina moartea fetelor. În acest timp Boko Haram își continuă activitățile teroriste, răpind în continuare minore și femei pentru a-și îndeplini scopurile.

Cine sunt adevărații beneficiari ai activităților săvârșite de Boko Haram?