Riscul Valutar
C U P R I N S
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………………..3
I.ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND RISCUL VALUTAR
1.1 Bazele teoretice ale riscului valutar…………………………………………………………………………….
1.2 Sistemul indicatorilor de comensurare a riscului valutar in activitatea bancii …………….
1.3 Efectele politicii de gestionare a riscului valutar ……………………………………………………….
II.ANALIZA POLITICII DE GESTIONARE A RISCULUI VALUTAR IN CADRUL BANCILOR SAU BANCII
2.1 Cadrul reglementoriu privind gestionarea riscului valutar …………………………………………
2.2 Analiza si determinarea expunerii la risc valutar a bancii……………………………………………
2.3 Importanta sistemului informational in managementul riscului valutar ………………………
2.4 Controlul si finantarea riscului valutar in cadrul institutiei financiare …………………………
III. PERSPECTIVELE POLITICII DE GESTIUNE A RSCULUI VALUTAR IN BANCA
3.1 Politici de gestionare a riscului valutar utilizate in practica internationale utile bancii…..
3.2 Posibilitati de acoperire a riscului valutar cu produse derivate……………………………………..
REZUMAT…………………………………………………………………………………………28
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………..30
ANEXE……………………………………………………………………………………………..32
INTRODUCERE
Creșterea economică constituie o problemă de maximă importanță pentru organele de guvernământ din toate țările și reprezintă o prioritate în analizele politice, economice ale statului. În procesul de tranziție, politicele macroeconomice au avut ca prim scop asigurarea și ajustarea structurilor economice la un anumit model de economie de piață de tip central și est-european. Perioada de tranziție la economia de piață a impus atât sistemul bancar cât și agenții economici să-și reorganizeze fundamental activitatea, din punct de vedere al instrumentelor și procedeelor de lucru utilizate. În cele din urmă, tranziția de la o stare economică la alta, au determinat apariția unor puternice dezaxări între ramurile economiei naționale și între diferite zone geografice, instabilitate financiară, inflație ridicată și devalorizarea monedei naționale pe piața valutară. Dependența băncilor față de sistemul economic, determină că nivelul general al riscului stabilit pentru aceasta să nu poată fi mai mic decât cota de risc a țării, determinată de performanțele reflectate în indicatorii macroeconomici elaborați periodic (PIB, soldul balanței de plăți, nivelul rezervelor valutare). Managementul riscului valutar în sistemul bancar național are un anumit specific impus de situația economiei în tranziție, dar și de particularitățile mediului bancar intern. Aceste împrejurări, în condițiile actuale, confirmă necesitatea și importanța temei de cercetare.
În așa mod, studierea și cercetarea riscului valutar reprezintă o situație care cere atenție maximă pentru a înregistra rezultate economico-financiare maxime. În această cercetare am dorit să propun metode de identificare , răspîndire și gestionare a riscului valutar.
Scopul proiectului constă în estimarea metodelor manageriale de gestionare optimă a riscului valutar și a minimizării acestuia prin intermediul poziției valutare.
Scopul cercetării impune următoarele sarcini:
Stabilirea pentru băncile comerciale a limitelor raportului poziției valutare deschise;
Determinarea regulilor de calculare și gestiune a poziției valutare deschise;
Estimarea bazelor teoretice referitor la gestionarea și minimizarea riscului valutar în diferite tipuri de sisteme bancare;
Evaluarea regulilor de calculare și gestiune a poziției valutare deschise;
Elaborarea și argumentarea propunerilor de gestionare și minimizare a riscului valutar prin intermediul poziției valutare;
Formularea concluziilor și înaintarea unor recomandări în vederea diminuării riscului valutar prin prisma poziției valutare deschise.
Suportul metodologic și teoretico-științific al proiectului. Drept fundament teoretic al proiectului a servit lucrările economiștilor autohtoni în materie de management bancar și riscuri economice, inclusiv riscul valutar. Această bază a fost constituită din concepțiile și lucrările reputaților economiști din țara: P.Bran, C.Basno, N. Ștefîrță, S.Burnete, I.Borș, C. Moisiuc.ș.a.
Baza informațională a proiectului o constituie regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.126 din 28.11.97 ( cu intrarea în vigoare la 1.01.98 ), rapoartele și buletinele trimestriale ale Băncii Naționale a Moldovei, literatura de specialitate editată în Republica Moldova, publicațiile periodice în revistele de specialitate din țară.
Structura proiectului este determinată de scopul și problemele cercetate și constă din introducere, două capitole, concluzii, bibliografie, anexe.
În introducere este argumentată necesitatea și importanța temei cercetate, e definit scopul și problemele ce se propun a fi cercetate, obiectul de studii al lucrării, suportul metodologic și teoretico-științific al proiectului, baza informațională, aportul și contribuția autorului.
Capitolul I ”Aspecte conceptuale privind riscul valutar” reprezintă un compartiment analitic care este destinat cercetării poziției valutare, clasificării acesteia și determinării limitelor acesteia stabilite de Banca Centrală .În același capitol se va reda tehnica de calcul a poziției valutare, scopul și necesitatea calculării acesteia. În baza datelor statistice se va analiza activitatea băncilor și se va determina corespunderea situațiilor financiare ale băncii realităților economice și a normelor impuse de către autoritățile de supraveghere.
Capitolul II ”Analiza politicii de gestiune a riscului valutar în cadrul băncilor sau băncii “ este un program de acțiuni orientat spre analiza rezultatelor obținute. În cadrul acestui compartiment sunt abordate principalele modalități de control asupra riscului valutar ,determinate prin poziția valutară . Tot în acest capitol se vor expune cele mai sugestive acțiuni de dirijare asupra riscului valutar, precum și elaborarea deciziilor cele mai importante ce țin de domeniul dat.
Caitolul III ” Perspectivele politicii de gestiune a riscului valutar în bancă” prezintă un set de strategii și posibilități care ar putea influența pozitiv banca determinănd o gestiune mai eficientă rezultată din practicile internaționale analizate.
Rezumatul conțin rezultatele cercetării, sunt sistematizate reperele principale ale lucrării și sunt trasate propuneri de minimizare a riscului valutar în cadrul sistemului bancar național,utilizând poziția valutară.
Capitolul 1. ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND RISCUL VALUTAR
Bazele teoretice ale riscului valutar
Odată cu dezvoltarea economiilor țărilor lumii, mărirea puterei de cumpărare a monedelor naționale, intensificării tranzacțiilor internaționale, se crează și se diversifică riscurile care pot influența decurgerea cu succes a operațiunilor efectuate de către agenții economici, fie fizici sau juridici. La nivel de bancă riscurile sunt persistente absolut permanent, ele variînd în funcție de operațiune și nivelul în care ea se desfășoară.
Riscurile sunt definite ca pierderi asociate unor evoluții adverse ale rezultatelor. Gestiunea riscurilor nu este altceva decît ansamblu instrumentelor, tehnicilor și dispozitivelor organizatorice necesare băncii pentru reuși.
Aceste considerente ne determină să acordăm o atenție deosebită problemelor riscurilor economice prin elaborarea politicii de determinare, clasificare și dirijare a riscurilor. Riscurile semnificative sunt riscuri cu impact însemnat asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a bancilor. O posibilă structură a riscurilor bancare semnificative cuprinde:
– risc de credit;
– risc de țară;
– risc de transfer;
– risc de piață;
– risc de preț;
– risc valutar;
– risc al ratei dobînzii;
– risc de lichiditate;
– risc operațional;
– risc juridic;
– risc reputațional;
În acest capitol am prezentat o clasificare a riscurilor, făcînd referire îndeosebi la un risc semnificativ al instituțiilor bancare, cu impact mare asupra activității lor și anume: riscul valutar.
Cazul în care un partener înregistrează o pierdere la un contract la termen, la o convenție de credit extern, la un acord internațional de plăți etc., ca urmare fie a devalorizării sau a deprecierii, fie a revalorizării sau a reprecierii valutei din contract, înregistrată în intervalul de timp scurs de la data încheierea contractului și pînă la data încasării sau a plății, se numește risc valutar.
O altă definiție a riscului valutar o găsim în cartea Burlac G.N. care spune că Riscul valutar- riscul pierderilor datorate variație cursurilor de schimb valutar și prețurile la metale prețioase, în raport cu moneda națională.
Prin risc valutar se subînțelege posibilitatea unui cîștig sau unei pierderi în urma modificării dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare sub influența factorilor economici, financiari, politici, sociali și monetari.
Variația cursului valutar prezintă maimulte forme. Cînd cursul valutar scade pe piață într-o tendință continuă este așa-numita depreciere; cînd aceasta scade brusc în urma reducerii valorii paritare , introdusă de stat la intervale de timp mari, atunci aceasta se numește devalorizare. Fenomenele contrare sunt cunoscute sub numele de repreciere (sau apreciere) și revalorizare.
Toate aceste fenomene au efecte favorabile sau defavorabile (după caz) asupra contractelor la termen sau asupra creditelor.
Pentru un importator riscul valutar apare fie în ipostaza creșterii valutei din contract, fie ăn aceea a scăderii monedei proprii . În ambele cazuri importaorul suferă o pagubă care constă în plata unei sume mai mari decît a prevăzut în monedă națională.
Pentru un exportator riscul valutar apare în cazul cînd contractul s-a încheiat într-o monedă stăină, air între timp, fie valoarea valutei din contract scade, fie valoarea propriei monede crește. În ambele cazuri exportatorul va primi în monedă națională o sumă mai mică decît cea prevăzută.
În cazul cînd contractul s-a încheiat într-o monedă terță, riscul valutar apare pentru unul din parteneri, în funcție de variația monedei stipulate în contract.
Complexitatea studierii conceptului de risc valutar a pus în fața specialiștilor necesitatea divizării lui în trei categorii independente.
riscul valutar de tranzacție;
riscul valutar de translare;
riscul valutar economic.
Primul tip de risc e legat de incertitudinea valorii tranzacției în monedă națională în viitor și apare ori de cîte ori o companie se angajează într-o tranzacție de vînzare sau de cumpărare operată în valută.
Riscul valutar de translare e legat de probabilitatea de cîștig sau pierdere atunci cînd activele, pasivele și profitul unei filiale sunt „translate” din valută în care se țin evidențele filialei, în moneda națională a companiei mamă. Asemenea pierderi sunt „reale” în măsura în care ele influențează profitul și pierderile generale ale companiei mamă și impozitul pe venit. Dintr-un alt punct de vedere aceste pierderi ,,nu sunt reale” deoarece provin dintr-o anumită convenție contabilă. Pentru o analiză pertinentă trebuie să se cunoască regulile curente ale autorităților fiscale, precum și gradul de libertate pe care-l permite legislațiile din țara filialei și țara companiei-mamă.
Riscul economic – vizează modificarea valorii băncii în urma variației cursurilor valutare. Spre deosebire de riscul de tranzacție, acesta se reflectă pe termen lung în toată activitatea băncii și nu numai în rezultatul unei operațiuni. Informația privind poziția valutară agregată pe sistemul bancar publicată pe pagina-web oficială a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) este întocmită în baza rapoartelor privind poziția valutară deschisă a băncii prezentate de către băncile licențiate în conformitate cu prevederile Regulamentului privind poziția valutară deschisă a băncii, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al BNM nr.126 din 28.11.1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 112-114, art.198), cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare a modificării permanente a valorii, fenomen datorat schimbărilor în mecanismul de obținere și dimensionare a valorii sub influența factorilor interni și externi, precum și a mutațiilor tehnice, tehnologice dar și a redimensionărilor în raporturile de forță ale participanților la obținerea și repartizarea valorii, utilizarea în practică a unui etalon dinamic determină greutăți și dificultăți ce se cer administrate.
Gestionarea factorilor care influențează riscul valutar se realizează cu ajutorul mai multor procedee și metode la nivelul economiilor naționale (macro), la nivelul instituțiilor bancare comerciale (mezo) și la nivelul firmelor (micro) .
Indicatorii de calcularea poziției valutare a băncii
Poziția valutară deschisă se compilează în conformitate cu "Regulamentul privind poziția valutară deschisă a băncii" Nr. 126 din 28.11.1997. Aceasta apare la data încheierii tranzacției legate de cumpărarea/vînzarea (conversiunea) valutei străine și altor valori/documentelor de plată exprimate în valută străină, precum și la data calculării veniturilor (cheltuielilor) aferente dobînzii și înscrierii în (decontării din) cont al altor venituri (cheltuieli) în valută străină.
Data încheierii tranzacției se consideră data realizării acordului de către părți (utilizînd toate
metodele prevăzute de legislația în vigoare a Republicii Moldova și practica internațională) referitor la condițiile principale ale tranzacției (denumirea valutelor, cursul de schimb, sumele mijloacelor
schimbate, data valutei) și la alte condiții puse de către una din părți.
Mărimea poziției valutare deschise reprezintă diferența dintre suma activelor bilanțiere într-o
anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de procurarea
acestei valute, și suma obligațiunilor bilanțiere în valuta respectivă, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de vînzarea acestei valute.
Modul de calculare al acesteia este în corespundere cu legislația în vigoare și este respectat de către toate băncile comerciale din Moldova.
La determinarea poziției valutare deschise a băncii, se calculează mărimile și raporturile pozițiilor valutare deschise separat pentru fiecare valută străină. De asemenea, calculul se efectuează și în total la toate valutele străine: separat la pozițiile valutare deschise lungi și separat la pozițiile valutare deschise scurte.
La finele fiecărei zile lucrătoare banca este obligată să întocmească un document intern privind poziția valutară deschisă, în care să se indice in mod obligatoriu următoarele date:
A. Mărimea capitalului normativ total, determinat la situația de la finele ultimei zile lucrătoare a lunii, precedente celei gestionare, în conformitate cu Instrucțiunea cu privire la modul de întocmire și prezentare de către bănci a rapoartelor financiare (raportul 03042 "Raport privind calculul capitalului normativ total"), aprobată prin Hotărîrea Consiliului de Administrație al BNM la 08.08.97, proces verbal nr.28 (cu modificările ulterioare);
Pentru calculul indicelui "Raportul poziției valutare deschise", pe parcursul lunii gestionare se folosește mărimea capitalului normativ total, calculată la situația de la finele ultimei zile lucrătoare a lunii, precedente celei gestionare.
B. La fiecare valută străină:
B.1. suma activelor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor
extrabilanțiere la tranzacțiile legate de procurarea acestei valute;
B.2. suma obligațiunilor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor
extrabilanțiere la tranzacțiile legate de vînzarea acestei valute;
B.3. mărimea poziției valutare deschise la o anumită valută străină;
B.4. raportul poziției valutare deschise la o anumită valută străină;
C. La totalul valutelor străine:
C.1. suma mărimilor pozițiilor valutare deschise lungi;
C.2. suma mărimilor pozițiilor valutare deschise scurte;
C.3. raportul pozițiilor valutare deschise lungi;
C.4. raportul pozițiilor valutare deschise scurte;
C.5. suma activelor bilanțiere în valută străină;
C.6. suma obligațiunilor bilanțiere în valută străină;
C.7. raportul dintre activele bilanțiere în valută străină și obligațiunile bilanțiere în valută
străină;
În cazul în care mărimea capitalului normativ total este egală cu zero sau negativă, raportul poziției valutare deschise nu se calculează.
La fiecare valută străină mărimea poziției valutare deschise se calculează, la alegerea băncii, în valuta străina originală și/sau în echivalentul în lei moldovenești. În cazul cînd mărimile pozițiilor valutare deschise se calculează în valuta străina originală, ele urmează să fie recalculate în lei moldovenești. Recalcularea valutei străine în lei moldovenești se efectuează la cursul oficial al BNM, valabil pe parcursul zilei, la finele căreia se calculează poziția valutară deschisă.
Forma și structura documentului intern privind poziția valutară deschisă se stabilește de către bancă de sine stătător, ținând cont de cele expuse anterior.
Necătînd la aceasta, banca este obligată să prezinte la Banca Națională a Moldovei rapoartele necesare conform cerințelor stabilite conform legislației.
Poziția valutară deschisă este prezentată, în lei moldovenești, în mărime absolută la sfârșitul lunii, medie zilnică pentru perioada analizată și ca pondere a datelor mediei zilnice pentru valutele cel mai des tranzacționate, și anume: dolarul S.U.A., Euro, rubla rusească, leul românesc și alte valute (vezi anexa 1) Poziția valutară deschisă este publicată lunar la data de lunii următoare celei de raportare.
Scopul calculării poziției valutare constă în faptul că Banca e nevoită sa calculeze acest indice pentru a fi protejată contra unui risc valutar, adică de posibilele pierderi rezultate din modificarea cursului valutei naționale. Astfel, esența calculării acestor indicatori ai riscului valutar se exprimă prin faptul că Banca, în orice moment, este capabilă să reacționeze la schimbarea situației pe piața valutară a Republicii Moldova.
Astfel, Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului valutar, elaborând un sistem de gestiune favorabil.
La fiecare valută străină ,calcularea poziției valutare se efectuează, la alegerea băncii, în valută străină originală și/sau în echivalentul în lei moldovenești. În cazul calculării mărimilor pozițiilor valutare deschise în valută străină originală, ele urmează să fie recalculate în lei moldovenești. Recalcularea valutei străine în lei moldovenești se realizează la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, valabil pe parcursul zilei, la finele căreia se calculează poziția valutară deschisă.
Pentru a determina poziția valutară pentru fiecare valută, Banca are nevoie de următoarele date:
A.1. suma activelor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de procurarea acestei valute;
A.2. suma obligațiunilor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de vînzarea acestei valute;
Avînd aceste date, Banca poate sa-și determine astfel poziția valutară.
Mărimea poziției valutare deschise (P.V.) la o anumită valută străină se determina ca diferență dintre : suma activelor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de procurarea acestei valute, și suma obligațiunilor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de vînzarea acestei valute.(A.1.- A.2.)
Raportul poziției valutare deschise la o anumită valută străină poate fi calculat ca raportul dintre mărimea poziției valutare deschise la o anumită valută străină și mărimea capitalului normativ total.(KNT) :
Raportul P.V. = (1.2.1)
Determinarea poziției valutare deschise lungi și scurte pentru toate valutele are loc în baza următorilor indici:
B.1. suma mărimilor pozițiilor valutare deschise lungi;
B.2. suma mărimilor pozițiilor valutare deschise scurte;
B.3. raportul pozițiilor valutare deschise lungi, care se determină ca cîtul B.1./KNT sau ca
suma raporturilor pozițiilor valutare deschise lungi la toate valutele străine;
B.4. raportul pozițiilor valutare deschise scurte, care se determină ca cîtul B.2./ KNT sau ca
suma raporturilor pozițiilor valutare deschise scurte la toate valutele străine;
B.5. suma activelor bilanțiere în valută străină;
B.6. suma obligațiunilor bilanțiere în valută străină;
B.7. raportul dintre activele bilanțiere în valută străină și obligațiunile bilanțiere în valută
străină, care se determină conform formulei:
În cazul în care mărimea capitalului normativ total este egală cu zero sau negativă, raportul poziției valutare deschise nu se calculează.
Efectele politicii de gestionare a riscului valutar
Riscul valutar la nivelul macroeconomic e cauzat de incertitudinea modificării cursurilor valutare și poate duce pe de o parte la accentuarea nedeterminării în relațiile economice externe, iar pe de altă parte la dezechilibre în economia națională.
Caracterul fluctuant al etaloanelor monetare impune o motivație de gestiune a riscului valutar de autoritățile centrale a statelor.
La nivel național riscul valutar poate fi administrat prin intermediul unui șir de metode directe și indirecte. La utilizarea metodelor directe se folosesc mai multe procedee (vânzarea/cumpărarea de valută din și pentru rezerva valutară; recurgerea la împrumuturi externe; introducerea de restricții administrative, în calea solicitării de valută sau în privința circulației internaționale etc.) care au ca scop în principal influențarea raportului cerere/ofertă.
Influențarea raportului cerere/ofertă are în vedere reacția imediată a pieței monetare la schimbarea raportului cantitativ dintre masele de semne monetare ce se negociază în context internațional.
(1)
Și fiindcă cursul valutar în general, și al monedei naționale, în special, sunt puse pe o bază economică, care rezultă din cererea și oferta de pe piața valutară, principiul de lucru prevede urmărirea cererii de dolari (valută) în special pentru piața importurilor și ofertei de dolari pentru piața exporturilor.
Managementul direct al riscului valutar la nivel macroeconomic impune în fața autorităților monetare centrale problema administrării rezervei valutare.
Realizarea unei politici active de supraveghere a cursurilor valutare și în acest context de gestiune a riscului valutar, intervenindu-se pe piață de câte ori este cazul pentru frânarea mișcărilor aberante care duc la distanțarea cursurilor de paritatea puterilor de cumpărare este unul dintre obiectivele principale a autorităților monetare centrale. Aceasta presupune formarea unei rezerve valutare de intervenție și asigurarea unor credite externe speciale destinate intervențiilor stabilizatoare pe piața valutară.
Într-o economie în tranziție, cum este economia Republicii Moldova, unde, de regulă, nu există un echilibru relativ între cererea și oferta de valută în urma unui șir de cauze caracteristice crizei economice, cursurile valutare înregistrează fluctuații cu atât mai mari cu cât dezechilibrele sunt mai pronunțate. De aceea în această perioadă sunt utilizate intervențiile autorităților monetare pe piața valutară, ele contribuind la realizarea unei stabilități relative a cursurilor valutare. Și fiindcă intervențiile din rezerva valutară nu sunt de ajuns trebuie de recurs la credite externe speciale.
Însă posibilitatea de acces la creditarea internațională depinde pe de o parte de numărul de surse de capital existent și de volumul capitalului disponibil pe piața internațională.
Pe de altă parte, pentru a avea un acces ușor la finanțarea internațională, țara respectivă trebuie să prezinte o imagine favorabilă, bazată pe un șir de condiții (relații financiare bune cu organismele și instituțiile financiare internaționale precum și cu țările posesoare de capital disponibil; o situație economică favorabilă; o stare politică interna care să promoveze încrederea investitorilor atât pentru prezent cât și pentru viitor; o situație socială ce prezintă garanții de stabilitate) care sunt foarte greu de atins în perioada prin care trece în prezent țara noastră.
În ceea ce privește utilizarea împrumuturilor externe speciale pentru gestiunea riscului valutar macroeconomic, prin intermediul intervențiilor pe piața valutară, la etapa actuală nu este indicată. Aceasta se explică prin faptul că în momentul de față e cu mult mai util de administrat cursul ei valutar cu ajutorul metodelor indirecte, iar în cazuri extreme de folosit rezerva valutară care la rândul său în țara noastră e formată în mare majoritate din împrumuturi externe.
În practica internațională gestiunea riscului valutar la nivel macroeconomic se realizează și prin metode administrative. Ele prevăd introducerea de restricții în calea solicitării de valută sau în privința circulației internaționale a monedei naționale, influențând în așa mod raportul cerere/ofertă de valută.
Restricțiile valutare se întăresc prin legislația valutară și presupun:
reglamentarea plăților internaționale și transferurilor de capital, repatrierea profiturilor, circulația semnelor monetare și hârtiilor de valoare;
interzicerea cumpărării/vânzării libere a valutei;
concentrarea resurselor valutare în mâinile statului.
În legătură cu aceasta se diferențiază următoarele principii de restricții valutare care determină conținutul lor:
centralizarea operațiunilor valutare în Băncile Centrale și în cele împuternicite de ele;
licențierea operațiunilor valutare – cererea permisiunii preventive de la organele de control valutar pentru procurarea valutei de către importatori sau debitori;
blocarea totală sau parțială a conturilor valutare;
limitarea circulației valutare prin introducerea corespunzătoare a diferitor categorii de conturi valutare: liber convertibille, de kliring, blocate ș. a.
Deși Banca Centrală prin intervenții directe pe piața valutară poate influența cursul valutar și prin urmare poate gestiona riscul valutar posibilitățile sale sunt inevitabil limitate. În primul rând există restricții legate de rezervele de mijloace de plată internațională, în al doilea rând capacitatea țării de a obține finanțare externă este limitată iar restricțiile valutare nu întotdeauna duc la rezultatul dorit. Ca urmare a acestui fapt autoritățile monetare recurg la metode indirecte de administrare a riscului valutar care pot fi împărțite în trei procedee de bază: politica monetară, politica fiscală și factorul psihologic. În plus gestiunea riscului valutar la nivelul macroeconomic prin intermediul metodelor indirecte răspunde mai bine cerințelor economiei de piață pe care atât de mult dorim s-o construim.
Banca Centrală, prin intermediul politicii monetare pe care o promovează are posibilitate să gestioneze riscul valutar macroeconomic prin capacitatea pe care o are de a influența lichiditatea din economie (sau oferta de bani). Mai exact, pe termen lung, Banca Centrală încearcă să dimensioneze în așa fel creșterea masei bănești, evitând atât excesul cât și insuficiența, încât să faciliteze desfășurarea în bune condiții a tranzacțiilor economice și financiare, în vederea unei creșteri economice susținute. Pe termen scurt, Banca Centrală își adoptează politica monetară în funcție de presiunile inflaționiste sau deflaționiste în economie și de amploarea dezechilibrului balanței de plăți externe, reacționând prin influențarea corespunzătoare a ofertei de bani.
Cât privește adoptarea unui sau altui tip de politică monetară, în contextul gestiunii riscului valutar macroeconomic, depinde de efectul pe care Banca Centrală intenționează să-l obțină – revalorizarea sau devalorizarea monedei naționale.
În așa mod politica de restrângere a masei monetare în monedă națională duce la stabilitatea relativă a monedei naționale.
Și invers politica monetară expansivă va duce la devalorizarea monedei naționale.
În economia de piață politica fiscală, în sens larg, cuprinde formarea prin impozite și taxe a veniturilor bugetare și alocarea cheltuielilor de către guvern în funcție de aproprierea de echilibru, urmărindu-se subordonarea deficitului și eventual a excedentului bugetar obiectivelor politicii economice.
Politica fiscală este independentă de politica monetară dar urmărește împreună cu ea un ansamblu de obiective economico-sociale referitoare la creșterea economică, stabilitatea prețurilor, limitarea ratei inflației, reducerea șomajului, stabilizarea cursului valutar la o rată adecvată.
Valoarea etalonului monetar național poate să crească la realizarea unei politici fiscale austere și invers politica fiscală expansivă duce la micșorarea dimensiunii valorice a etalonului monetar.
Politica fiscală austeră se realizează prin micșorarea cheltuielilor guvernamentale sau prin mărirea volumului impozitelor. Aceste măsuri pot fi efectuate și concomitent.
În rezultatul acestui tip de politică fiscală scade cererea totală de mărfuri și servicii. Reducerea cererii se reflectă în micșorarea importului care provoacă corespunzător scăderea ofertei monedei naționale pe piața valutară și creșterea valorii ei.
Politica fiscală expansivă duce la rezultate opuse. Cererea mărfurilor și serviciilor crește, iar oferta creditelor naționale accesibile scade. Importul crește ca rezultat se mărește oferta monedei naționale care provoacă diminuarea cursului valutar.
Însă efectele unei politici fiscale austere nu poate fi decât pe un termen foarte scurt. Aceasta, din cauză că politica fiscală austeră, ca urmare a condițiilor existente în economia țării duce și la reducerea cheltuielilor guvernamentale. Și fiindcă conform teoriei și practicii, recesiunea (starea în care se află în prezent Republica Moldova) poate fi eliminată numai prin mărirea cheltuielilor guvernamentale și micșorarea impozitelor și taxelor e nevoie de reexaminat principiile politicii fiscale moldovenești.
În caz contrar, diminuarea cheltuielilor guvernamentale va duce la creșterea economiilor și corespunzător la mărirea diferenței dintre economii și investiții, ca urmare va crește soldul balanței comerciale și se va micșora dimensiunea valorică a etalonului monetar.
Gestiunea riscului valutar macroeconomic prin intermediul politicii monetare și politicii fiscale duce în multe cazuri la rezultate negative. Rezultatul favorabil al politicii monetare și fiscale austere este de scurtă durată și poate conduce la efecte negative cum ar fi reducerea producției, creșterea prețului și apariția șomajului. De aceea guvernele deseori recurg la efectul asupra anticipărilor publicului.
În corespundere cu teoria așteptărilor raționale schimbarea direcției politicii monetare sau politicii fiscale schimbă și așteptările în ceea ce privește cursul valutar.
Efectele asupra anticipărilor publicului cere existența a două condiții.
În primul rând, planul în ceea ce privește politica cursului valutar trebuie să fie anunțat până la formarea anticipărilor publicului.
În al doilea rând, participanții pieței valutare trebuie să aibă încredere în posibilitatea realizărilor anunțate.
Deși, atitudinea de pe poziția așteptărilor raționale rămâne din multe puncte de vedere contradictorie, aproape toți economiștii sunt de acord cu faptul că așteptările dimensiunii valorice a etalonului monetar influențează asupra valorii lui pe termen scurt. În așa mod, încrederea acordată programului de susținere a dimensiunii valorice a etalonului monetar, devine unul din factorii ce determină pe cât de scumpă va fi realizarea acestui program. Din păcate e foarte greu de presupus dacă societatea va avea încredere în programul anunțat. În economia în tranziție lucrurile sunt și mai incerte.
Efectele nedorite ale riscului valutar pot fi eliminate sau atenuate prin hedging. O altă
metodă prin care se poate reduce riscul valutar este implementarea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a prețurilor. Aplicarea în contracte de astfel de condiții extracontractuale pot feri importatorii și exportatorii de prezența efectelor negative și de manifestarea unor pierderi. Măsuri pentru atenuarea riscurilor și pierderilor pot fi contractarea unor credite paralele , recurgerea la operațiuni termen, hedging valutar și operații de acoperire pe piețe derivate.
Capitolul 2. ANALIZA POLITICII DE GESTIONARE A RISCULUI VALUTAR IN CADRUL BĂNCILOR SAU BĂNCII
2.1 CADRUL REGLEMENTORIU PRIVIND GESTIONAREA RISCULUI VALUTAR
Exista o mulțime de activități efectuate de către banci care cer asumarea riscului, dar sunt puține ca rezultat al cărora banca poate la fel de repede să sufere pierderi ca în urma tranzacțiilor valutare.
În literatura de specialitate riscul valutar este definit ca fiind probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piața să ducă la diminuarea profitului net al băncii sau probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piață să influențeze negativ marja dobînzii bancare .
Riscurile caracteristice activității valutare, în special cel legat de menținerea poziției valutare deschise, sau majorat în anii recenți din cauza instabilității sporite a ratelor de schimb.
Dimensiunea profitului și respectiv, mărimea riscului valutar pot fi afectate de evoluțiile cursului de schimb. Dacă o parte importantă din activitatea băncii se desfășoara în valuta, mărimea profitului va fi afectată de evoluția cursului de schimb. În consecință, supravegherea acestor riscuri a devenit o problemă care prezintă un mare interes pentru autoritățile de supraveghere.
În economia națională, în prezent , riscul valutar dobîndește o importanță din ce în ce mai mare. Liberalizarea în continuare a contului de capital și intenția BNM de a nu mai interveni frecvent pe piața valutară determina un cadru de activități ce amplifică fluctuațiile cursului de schimb fluctuații ce afectează în primul rînd agenții economic ce realizează activități de import-export, dar si băncile care desfașoară activități de diferite valute.
Managementul acestui risc este amplificat de volatilitatea ridicată a cotațiilor euro/dolar pe piețele internaționale dar și de disponibilitatea redusă a instrumentelor de hedging pe piața din Republica Moldova. Pentru o mai bună gestionare a acestui risc specialiștii moldoveni sunt ademeniți de producerea și adaptarea la specificul pieții naționale a unor instrumente, indicatori, metode și tehnici de management al riscului valutar.
Datorită impactului și importanței manifestării riscului valutar, el a fost luat în considerare și de către Comitetul de la Basel pentru calcularea necesarului de capital de risc aferent unei bănci. Într-o accepțiune mai largă se doreste o stabilitate a pieței financiare internațională printr-un management mai eficient al riscului. Riscul valutar, văzut ca un component al riscului de piață, a fost luat în calcul prin amendamentul adus în 1996 Acordului Basel I și de asemenea este luat în calcul de către Acordul Basel II. Aceste standarte internaționale, obligă instituțiile bancare să mențină rezerve suficiente de numerar în măsură să acopere riscurile acumulate de operațiunile acestora pe piața financiară și monetară.
BNM este responsabilă pentru reglementarea și supravegherea activității instituțiilor financiare. Aceste funcții se exercită luînd la considerație Principiile de bază ale Comitetului Basel pentru supravegherea bancară efectivă.
Astfel, în conformitate cu principiul 13, riscului de piață din cadrul “Metodologiei principiilor de bază” elaborate de către Comitetul Basel, autoritatea monetară trebuie să fie sigură de existență la bancă a sistemelor care determină și reglementează în măsură suficientă riscurile pieței, supravegherea trebuie să poarte caracteristici de a impune limite concrete și de a impune stabilirea unei anumite sume din contul capitalului pentru acoperirea riscurilor de piață, daca este necesar .
În acest scop s-au stabilit urmatoarele criterii esențiale :
Autoritatea monetară va stabili dacă banca posedă politici și proceduri pozitive pentru identificarea, aprecierea, monitorizarea și dirijarea riscului de piață. Supraveghetorul stabilește dacă politicile și procedurile implimentate în practică constituie subiectul supravegherii consiliului si managementului;
Autoritatea monetară va stabili dacă banca a fixat limite corespunzătoare pentru diferite riscuri de piață care sînt în corespundere cu mărimea si complexitatea instituției și dacă reflectă toate riscurile de piață. Limitele trebuie să fie aprobate de către Consiliu ori managementul superior;
Autoritatea monetară trebuie să fie sigură de existența sistemelor si consiliilor pentru a asigura verificarea în timp a tuturor tranzacțiilor și de faptul că pozițiile băncilor sînt reevaluate frecvent de piață. Supraveghetorul solicită băncilor să stabilească și să mențină politici și proceduri pentru a lua în calcul evaluarea angajamentelor pentru poziții care altfel nu pot fi evaluate prudent, inclusiv pozițiile concentrate, mai puțin lichide și care nu sunt actuale.
Autoritatea monetară stabilește dacă băncile efectuază analiză de scenariu și planificarea evenimentelor neprevăzute, în caz de necesitate, precum și validarea sau testarea periodică a sistemelor utilizate pentru măsurarea riscului de piață. Supravegherea este împuternicită de a impune defalcarea unei anumite sume din capital, de a impune sume concrete pentru mărimea efectivă a riscului de piață, inclusiv privind activitățile în valută străină. Supravegherea confirmă că abordările sunt integrate în politicile și procesele de management al riscului , iar rezultatele sunt luate în considerație în strategia băncii cu privire la riscuri.
În baza acestor indicații și a condițiilor curente pe piața financiară, BNM, în calitate de autoritate de supraveghere, elaborează acte normative în scopul diminuării riscurilor valutare în care sînt expuse băncile și realizează controlul acestora.
În Republica Moldova, diminuarea riscurilor valutare și controlul acestora în cadrul băncilor se realizează în baza Regulamentului privind poziția valutară deschisă a băncii nr. 126 din 28.11.1997. Prin acest Regulament BNM stabilește pentru băncile autorizate ale -poziției valutare deschise de către acestea precum și modul de prezentare la BNM a rapoartelor privind poziția valutară deschisă. De asemenea , comform acestui Regulament băncile au dreptul de a avea poziția valutară deschisă, dacă altceva nu este prevazut în Hotărîrile Consiliului de Administrație al BNM și documentele de remediere emise de către BNM referitor la o bancă. Poziția văzută este reglementată de BNM prin raportarea ei la Capitalul Normativ Total.
Astfel,
Unitatea de risc = PVD/CNT * 100
În care:
PVD – poziția valutară deschisă
CNT – Capitalul Normativ Total
În scopul diminuării riscului valutar al băncii, BNM stabilește următoarele limite privind raportul poziției valutare deschise :
Raportul poziției valutare deschise lungi în fiecare valută străină nu trebuie să depășească “ +10%”
Raportul poziției valutare deschise scurte în fiecare valută străină nu trebuie să fie mai mic de “ -10%”
Suma raporturilor pozitiilor valutare deschise lungi la toate valutele nu trebuie sa depaseasca “ +20%”
Suma rapoartelor pozitiilor valutare deschise scurte la toate valutele nu trebuie sa fie mai mica de “-20%”.
Raportul poziției valutare deschise reprezintă raportul procentual dintre mărimea poziției valutare deschise (necalculată în lei moldovenești) și mărimea capitalului normativ total al băncii. În același timp BNM stabilește limite privind raportul dintre suma activelor valutare bilanțiere și suma obligațiunilor valutare bilanțiere ce nu trebuie să depășeasca “+25%” sau să fie mai mic de “25%”.
Limita stipulată în punctul dat nu se răsfringe asupra băncilor în care atît suma activelor bilanțiere în valută străină nu va depăși , separat pentru fiecare din acestea 20% din mărimea CNT.
Pentru fiecare valută străină suma activelor valutare, suma obligațiunilor valutare și mărimea poziției valutare deschise se calculează, la alegerea băncii ,în valută străină la echivalentul în lei moldovenești. În cazul în care suma activelor valutare, suma obligațiunilor valutare si respectiv, mărimea poziției valutare deschise se calculează în valută străină, mărimea poziției valutare deschise urmează să fie recalculată în lei moldovenești la cursul oficial al leului moldovenesc, valabil pentru ziua la finele căreia se calculează poziția valutară deschisă. În cazul în care suma activelor valutare și suma obligațiunilor valutare se calculează în echivalentul la lei moldovenești în scopul determinării poziției valutare deschise acest echivalent (inclusiv activele și obligațiunile în lei moldovenești atașate în cursul valutei străine) se calculează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc, valabil pentru ziua la finele careia se calculează poziția valutară deschisă.
În scopul supravegherii respectării de către bănci a limitelor pozitței valutare deschise, băncile trebuie să prezinte zilnic la BNM rapoarte privind poziția valutară deschisă, care urmează să fie încasate în lei moldovenești și conform prevederilor expuse în Regulamentul privind poziția valutară deschisă a băncii.
În cazul depășirii la finele zilei a limitelor stabilite a poziției valutare deschise, banca licențiată este obligată :
În urmatoarea zi lucrătoare să lichideze depășirea comisă;
Să prezinte orice documente la cererea BNM.
De asemenea în situația depășirii limitelor poziției valutare deschise, precum și nerespectării prevederilor acestui Regulament, BNM poate aplica sancțiunile prevazute de art.75 al Legii cu privire la BNM de art.38 al Legii investițiilor financiare și alte acte legislative.
În vederea limitării riscului valutar băncile au urmatoarele obligații:
Să dispună de un sistem de evidență care să permită în permanent atît înregistrarea imediată a operațiunilor în devize și calcularea rezultatelor acestora, cît și determinarea pozițiilor valutare individuale ajustate și a poziției valutare totale;
Să dețină un sistem de supraveghere și de gestionare a riscului valutar pe bază de norme și prevederi interne, aprobate de comitetul de administrație al băncii;
Să dispună de un sistem de control permanent pentru verificarea nerespectării procedurilor interne.
BNM este responsabilă pentru reglementarea și supravegherea activității instituțiilor financiare. Aceste funcții se exercită luînd în considerație Principiile de bază a comitetului Basel pentru supravegherea bancară efectivă.
Analiza și determinarea expunerii la risc valutar a băncii
În scopul supravegherii respectării de către bănci a limitelor poziției valutare deschise, băncile
trebuie să prezinte la Banca Națională a Moldovei "Raportul privind poziția valutară deschisă a băncii" conform formelor, regulilor și în termenele stabilite de lege.
Raportul poziției valutare deschise reprezintă raportul procentual dintre mărimea poziției valutare deschise (recalculată în lei moldovenești) și mărimea capitalului normative total al băncii.
Zilnic, băncile prezintă la Banca Națională a Moldovei rapoartele privind poziția valutară deschisă, care urmează să fie întocmite în lei moldovenești în conformitate cu specimenul formularului din anexa 2.
Banca prezintă la Banca Națională a Moldovei raportul zilnic privind poziția valutară deschisă (conform anexei 1 ), ce reflectă informația detaliată la finele zilei lucrătoare.
Termenul prezentării raportului zilnic se stabilește ca fiind ora 12:00 a următoarei zile lucrătoare. Raportul zilnic se prezintă în formă electronică. Raportul pentru ultima zi lucrătoare a lunii gestionare se prezintă atît în formă electronică, cît și pe suport hîrtie. Raportul în formă electronică se prezintă nu mai tîrziu de ora 12:00 a următoarei zile lucrătoare. Raportul pe suport hîrtie se prezintă nu mai tîrziu de a treia zi lucrătoare a lunii ulterioare perioadei gestionare.
În cazul în care în bilanțul băncii au fost introduse modificări în conturile în valută străină, banca este obligată să introducă modificările respective în raportul zilnic privind poziția valutară deschisă a băncii pentru ziua corespunzătoare și pe parcursul a 3 zile lucrătoare din data gestionară să prezinte la Banca Națională a Moldovei raportul zilnic modificat.
Banca începe prezentarea raportului privind poziția valutară deschisă odată cu primirea de la
BNM a autorizației privind desfășurarea activității financiare, în care sunt incluse activitățile financiare, indicate în subpunctele f) și j), ale punctului (1) al Articolului 26 din Legea instituțiilor financiare. Rapoartele se întocmesc conținând datele (informația) tuturor filialelor băncii.
Toate rechizitele rapoartelor trebuie să fie completate. În cazul cînd banca nu are nimic de reflectat în anumite rînduri, articole din raport, atunci rîndul, articolul respectiv trebuie să conțină zerouri. Nu se admit modificări și completări în rapoarte. Toate datele din raportul privind poziția valutară deschisă se reflecta în numere întregi, cu excepția indicelui "raportul poziției valutare deschise", care se indică cu două semne zecimale.
După perfectarea rapoartelor, băncile aplică controale aritmetice, logice și de calcul. Rapoartele privind poziția valutară deschisă trebuie sa fie semnate de către conducătorul băncii și contabilul-șef al băncii (sau adjuncții lor, împuterniciți de a o face), și legalizate prin ștampila băncii. Executorul responsabil trebuie să vizeze raportul privind poziția valutară deschisă. Datele pentru întocmirea raportului privind poziția valutară deschisă se selectează din evidența contabilă analitică. În cazul depistării în rapoarte a unor divergențe, greșeli și/sau erori, Banca Națională a Moldovei cere prezentarea repetată a rapoartelor cu introducerea modificărilor și corectărilor respective. Rapoartele care nu corespund cerințelor legislației se restituie înapoi băncii pentru a fi perfectate în modul stabilit.
Pentru băncile comerciale sunt stabilite anumite cerințe referitor la respectarea poziției valutare ce urmează a fi respectate în conformitate cu legea în vigoare:
În cazul depășirii la finele zilei a limitelor stabilite a poziției valutare deschise, banca autorizată este obligată:
a) în următoarea zi lucrătoare să lichideze depășirea comisă;
b) să prezinte orice documente la cererea Băncii Naționale a Moldovei.
Depășirea la finele zilei a limitelor poziției valutare deschise reprezintă o încălcare in conformitate cu Regulamentul privind poziția valutară, indiferent de cauzele acestei depășiri.
În cazul depășirii limitelor poziției valutare deschise, precum și nerespectării prevederilor impuse de lege, Banca Națională a Moldovei poate aplica sancțiunile prevăzute de art.75 al Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, de art.38 al Legii instituțiilor financiare și alte acte legislative.
Nerespectarea de către băncile autorizate a limitelor poziției valutare deschise și a prevederilor conform Regulamentului poziției valuatare vor fi luate în considerație de către Banca Națională a Moldovei la luarea deciziilor vis-a-vis de activitatea băncii.
Pentru a determina dacă banca este supusa unui risc, trebuie să identificăm acest risc. Unele riscuri sunt evidente , altele trebuiesc identificate, pînă la declanșarea lor și provocarea anumitor pierderi în activitățile respective. Identificarea riscurilor devine foarte importantă în societățile bancare și este extrem de necesară odată cu schimbările ce apar în activitatea băncilor.
Identificarea riscurilor precum și localizarea lor constituie prima etapă de gestionare globală a riscurilor, în cadrul ei trebuind determinate fiecare risc pentru fiecare produs în parte. După ce au fost identificate riscurile trebuie să anticipăm frecvența și amplitudinea fiecăruia. După identificarea riscurilor și localizarea lor, continuăm cu analiza detailată care niciodată nu se întrerupe.
Pentru a putea stabili care departament din bancă este responsabil de expunerea la risc și cine trebuie sa analizeze tipurile de risc, sunt utilizate raportul de gestiune anual, diverse raportări contabile, organigrama băncii, toate acestea corelate.
A doua etapă o reprezintă controlul și eliminarea rsicului. Scopul este de a minimiza cheltuielile pentru fiecare tip de risc identificat pe produse și servicii bancare.
De obicei, momentul potrivit pentru a efectua controlul riscului este atunci cînd se lansează o acțiune, și deci ăn acel moment se încearcă să fie stăpînit și controlat riscul. În plus, controlul riscului este o însărcinare permanentă care se efectuează individual în cadrul fiecărei bănci.Este sarcina managerilor bancari să determine care sunt cele mai potrivite metode și activități de control pentru fiecare risc în parte, și să cunoască probavila evoluție a acestuia.
O altă problemă care apare în acest moment este cea de asumare a acestor riscuri de către bancheri. Aceștia deja sunt familiarizați cu asumarea riscurilor din activitatea pe care o îndeplinesc zilnic. Totuși nu trebuie sa pierdem din calcul o asumare conștientă a riscurilor. Este posibil ca Bancherul să nu fie cunoscut cu riscul dat sau să nu ia cunoștință cu el și astfel iși poate asuma riscul inconștient, care poate duce la efecte nedorite atît pentru el cît și pentru bancă. O altă problema abordata este acțiunile de diminuare a riscurilor, evitarea lor, precum și influența factorilor de risc. Pentru a preveni un factor de risc este nevoie să indepărtăm factorii de risc care îl poate produce. În acest scop este necesar să recapitulăm și recalculăm activitățile și fluxul de operații.
Putem întîlni multe cazuri cînd o serie de produse și servicii bancare au fost preluate de alte instituții și companii (de exemplu: operațiunile cu cardurile facute de magazinele mari, plasamentele făcute de fondurile mutuale, fondurile de pensii, creditele acordate pentru studii de catre unele fndații, universități sau firme), băncile profitabile, dar în același timp riscante, cum ar fi, extinderea și diversificarea operațiunilor speculative pe piața internațională.
Ultima etapă a activităților de identificare a riscului bancar o constituie transferul riscului. În practica internationala există sisteme de transferare a riscului cu ajutorul produselor derivate. Mai putem folosi metoda asigurărilor, polița de asigurare poate fi considerată ca mijloc de transferare a riscului.
Identificarea riscului presupune și o bună pregătire a lucrătorilor bancari din toate departamentele, ei astfel pot cunoaște condițiile, evenimentele și stările care duc la apariția acestor riscuri. Totodata ei pot aplica diferite metode și tehnici specifice pentru a monitoriza fiecare tip de risc.
După ce noi am identificat riscul valutar ( și dacă acesta există și amenință banca ) este necesar sa determinăm în ce măsură suntem amenințați, intensitatea pericolului, gradul de expunere. Pentru aceasta vom determina gradul de expunere pentru fiecare risc valutar în parte si deci pentru:
1. Riscul valutar de tranzacție;
2. Riscul valutar de translație;
3. Riscul valutar economic.
*Riscul valutar de tranzacție
Reflectă modificările valorice ale obligațiilor financiare restante contractate înainte de modificarea ratei de schimb, dar care nu trebuie achitate decât după ce rată de schimb s-a modificat. Acest risc se referă, deci, la modificările fluxurilor bănești care rezultă din obligații financiare existente. Acest risc are în vedere tranzacțiile comerciale derulate de companie pe diferite piețe, modificarea cursului de schimb a monedelor în care sunt denominate aceste operațiuni putând afecta profitul companiei. Acest tip de risc valutar afectează tranzacții simple din categoria:
– Cumpărarea sau vânzarea de bunuri sau servicii pe credit ale căror prețuri sunt exprimate în valute străine;
– Acordarea sau primirea de credite care vor fi rambursate în altă valută;
– Dobândirea de active sau contractării de obligații în monedă străină prin alte căi
– Cumpărarea / vânzarea în cont deschis.
Măsurarea gradului de expunere la riscul valutar este simplă și presupune utilizarea unei formule de tipul:
Pentru un export simplu gradul de expunere la riscul valutar se calculează pornind de la valoarea acelui export exprimată în lei la cursul de schimb inițial și de la valoarea sa exprimată în lei la un curs estimat. Cu alte cuvinte, atunci când dorim să determinăm gradul de expunere la riscul valutar avem nevoie de estimarea în prealabil a cursului de schimb. Gradul de expunere la riscul valutar al unui export simplu este:
Situația se complică însă atunci când avem de a face cu o tranzacție mai complicată (de exemplu un credit). Să pornim pentru exemplificare de la următorul exemplu: o companie are de ales între două alternative de credit oferit de Banca A în Euro și oferit de Banca B în dolari în condițiile prezentate în tabelul următor.
Pentru a analiza gradul de expunere la riscul valutar managerul de risc are nevoie în prealabil să cunoască sensul de evoluție al cursului de schimb, deprecierea monedei sale naționale (RON în cazul de față) fiind sursa riscului asociat celor două credite în valută (a se vedea capitolul 4). Să presupunem că în urma analizei pe piața valutară managerul de risc a ajuns la concluzia că în următoarea perioadă va rezulta o depreciere a RON față de Euro cu 1% pe an și a RON față de USD cu 1.2% pe an. Inițial cursul de schimb este de 3.6 RON / Euro și de 2,7 RON / USD. Evoluția estimată pentru cursul de schimb este următoarea:
Pentru a estima gradul de expunere la riscul valutar avem nevoie de tabloul de amortizare al fiecărui credit (pentru că avem nevoie de anuități). Pentru creditul în Euro tabloul de amortizare este:
Observăm că în perioada de grație compania nu va plăti nici dobândă și nici nu rambursează din creditul contractat ceea ce face ca dobânda anuală calculată de bancă și neplătită să se adauge la masa creditului (capitalul rămas crește cu dobânda anuală).
Pentru creditul în USD avem următorul tablou de amortizare:
Pentru a calcula gradul de expunere la riscul valutar al celor două credite avem nevoie de anuități și de cursul de schimb (cel inițial și cel estimat de noi). Valoarea anuităților exprimată în RON la cursul fix (cel inițial) și la cursul variabil (cel estimat de noi) este următoarea:
Aplicând formula de calcul a gradului de expunere la riscul valutar (de tranzacție) obținem că:
Gradul de expunere la riscul valutar pentru creditul de la Banca B (în dolari) este semnificativ mai mic decât gradul de expunere la riscul valutar pentru Banca A (în Euro), chiar dacă deprecierea RON față de USD este mai mare decât deprecierea RON față de Euro (un rezultat previzibil dacă e să luăm în calcul faptul că creditul în Euro are o perioadă de grație de 2 ani).
Acest rezultat trebuie comparat cu RIR (costul capitalului). Dacă RIR pentru creditul de la Banca A este de 10% și RIR pentru creditul de la Banca B este de 9% e clar că managerul de risc va prefera creditul care costă mai puțin și care este mai puțin expus la riscul valutar. Dacă însă avem de a face cu un RIR de 9% pentru creditul de la Banca A (cost mai mic, risc mai mare) și de 10% pentru creditul de la Banca B (cost mai mare, risc mai mic) decizia va fi ceva mai complicată și necesită o analiză mai atentă a costului asociat managementului riscului valutar. Dacă acest cost este mai mare decât 1% (diferența de cost) atunci managerul de risc va prefera varianta mai puțin riscantă dar mai costisitoare și invers, dacă acest cost este mai redus de 1% managerul de risc va prefera varianta mai riscantă dar mai puțin costisitoare. În costul managementului riscului includem costul cu obținerea 12 informațiilor necesare, costul instrumentelor derivate (marja cerută de broker și blocată pe perioada operațiunilor de pe piața futures sau options), comisioane etc.
*Riscul valutar de translație
Reflectă potențialele modificări al capitalul acționarilor ce rezultă din nevoia de a translata extrasele financiare ale filialelor exprimate în diferite valute într-o singură valută pentru a întocmi extrase financiare consolidate la nivel de corporație. Acest risc este generat de gradul de implicare al companiei mamă pe diferite piețe (filiale etc.), de localizarea acestor filiale, de maniera contabilă de înregistrare a activității acestora. Practic, riscul de translație măsoară expunerea bilanțului consolidat al unei companii la modificările cursurilor de schimb în care sunt denominate activele și pasivele filialelor acestor companii. Corporațiile transnaționale dețin active și pasive, venituri și cheltuieli denominate în diferite monede străine și întrucât investitorii și întreaga comunitate financiară sunt interesați de valoarea acestora în moneda țării de origine, pozițiile bilanțurilor contabile și a declarațiilor de venituri denominate în monede străine trebuie convertite.
Dacă au loc modificări ale ratelor de schimb, pot să apară câștiguri sau pierderi în urma convertirii. Activele și pasivele care sunt convertite folosindu-se rata de schimb curentă ( post modificare ) sunt considerate ca fiind expuse; acelea translatate la rata istorică ( ante modificare ) își vor păstra valoarea istorică în moneda țării de origine și deci sunt considerate ca nefiind expuse. În consecință riscul de translație reprezintă diferența dintre activele expuse și pasivele expuse. Controversele ce apar între centrele contabile se axează pe identificarea acelor active și pasive expuse și pe momentul înregistrării în declarația de venituri a câștigurilor și pierderilor contabile rezultate din modificările ratei de schimb.
Există patru metode principale de translație a activelor și pasivelor unei companii multinaționale: metoda curentă – non-curentă; metoda monetară – nemonetară; metoda temporală și metoda ratei curente; în practică pot exista și variații ale acestor metode. Potrivit metodei curente – non-curente toate activele și pasivele curente ale unei subsidiare (activele circulante și pasivele pe termen scurt) sunt convertite în moneda țării de origine folosindu-se rată de schimb curentă, iar cele non-curente (activele fixe și capitalul propriu) folosindu-se rată de schimb istorică a fiecărei poziții. Cea de a doua metodă de translatare a bilanțului companiilor multinaționale presupune ca pozițiile monetare – numerar, creanțe de încasat, sume de plătit, datorii pe termen lung – să fie convertite folosindu-se rata de schimb curentă în timp ce pozițiile nemonetare – stocuri, active fixe, investiții pe termen lung – să fie convertite utilizându-se ratele de schimb istorice. Metoda temporală de translatare apare ca o versiune modificată a metodei monetară / nemonetară, singura diferență este că, în cazul metodei monetară / nemonetară, stocurile sunt convertite utilizându-se rată de schimb istorică. Potrivit metodei temporale, pentru translatarea stocurilor, în mod normal, se utilizează rată de schimb istorică, dar se poate utiliza și rata de schimb curentă dacă acestea sunt reprezentate în bilanț la valoarea de piață. Metoda ratei curente este cea mai simplă: toate pozițiile din bilanț și declarația de venituri sunt convertite folosindu-se rata de schimb curentă; este larg utilizată de companiile britanice. Potrivit acestei metode, dacă activele denominate în monedă străină ale unei companii depășesc pasivele denominate în monedă străină, atunci o depreciere va avea că rezultat o pierdere, iar o apreciere, un câștig. O variantă a acestei metode este de a converti toate activele și pasivele, mai puțin activele fixe utilizând rată de schimb curentă.
Oricare ar fi metoda aleasă în prealabil managerul de risc trebuie să ia în considerare o evoluție a cursului de schimb (nu orice evoluție este riscantă, riscul valutar fiind un risc speculativ). Mai mult, nu doar bilanțul este translatat ci și contul de profit și pierdere și alte documente financiare care reflectă situația financiară și patrimonială a companiei multinaționale. Să pornim de la următorul exemplu simplificat pentru a demonstra gradul de expunere la acest tip de risc: o companie multinațională are trei filiale în Germania, Marea 13 Britanie și Japonia, compania mamă fiind din Statele Unite. Situația bilanțieră a companiei mamă și a filialelor sale se prezintă sintetic astfel:
Simplificând, să presupunem că situația financiară a acestei companii multinaționale este analizată prin prisma următorilor indicatori:
– Rata curentă: Active curente / Pasive curente;
– Capacitatea de îndatorare totală: Datorii totale / Total pasiv;
– Capacitatea de îndatorare la termen: Datorii pe TL / Total pasiv
Calcularea acestor indicatori trebuie să fie făcută pe bilanțul consolidat. Presupunem un curs de schimb inițial de: 1 dolar = 2 euro = 3 lire sterline = 5 yeni. Folosind metoda ratei curente (cea mai simplă) vom translata toate elementele de activ și de pasiv la rata de schimb curentă (cea inițială):
Indicatorii calculați pe acest bilanț consolidat al companiei mamă au următoarea valoare:
Pentru a determina gradul de expunere la riscul valutar de translație managerul de risc trebuie să estimeze evoluția cursului de schimb în perioada următoare. Să presupunem că estimăm următorul curs de schimb: 1 dolar = 3euro = 6 lire sterline = 8 yeni. Bilanțul consolidat se modifică (pe fiecare categorie) și, implicit, se schimbă și valoarea indicatorilor financiari calculați
Cu cât variația indicatorilor financiari este mai mare în condițiile variației cursului de schimb, cu atât expunerea la riscul valutar de translație este mai mare. În concluzie, riscul valutar de translație presupune o modificare radicală a situației patrimoniale ale unei companii multinaționale atunci când avem de a face cu o variație a cursului de schimb.
*Riscul valutar economic
Este componenta riscului valutar care are în vedere un orizont mult mai îndelungat de timp decât riscul de tranzacție sau cel de translație și un număr mult mai mare (nu doar un credit sau un export). Practic de evaluarea riscului valutar (ca risc economic) depinde proiecția tuturor activităților și operațiunilor viitoare ale companiei multinaționale. Această componentă a riscului valutar este cel mai greu de evaluat și analizat dat fiind tocmai orizontul de timp pe care îl are în vedere. Riscul economic este inevitabil subiectiv deoarece depinde de estimarea modificărilor fluxurilor bănești viitoare pe o perioadă de timp arbitrară. Astfel riscul economic nu izvorăște din procesul contabil ci mai degrabă din analiza economică. Planificarea sa este o responsabilitate a managementului, implicând interacțiunea strategiilor financiare, de marketing, achiziții și producție.
Cel mai important aspect al managementului riscului valutar constă în încorporarea previziunilor legate de modificările valutare în toate deciziile de bază ale corporației. Pentru a îndeplini această sarcină firma trebuie să identifice aspectele supuse riscului. Oricum există o discrepanță majoră între practica contabilă și realitatea economică în ceea ce privește măsurarea riscului. Cei ce utilizează definiția contabilă a riscului împart activele și pasivele din bilanț în funcție de expunerea lor la risc, în timp ce teoria economică se concentrează asupra impactului unei modificări a ratei de schimb asupra fluxurilor bănești viitoare; riscul economic se bazează pe măsura în care valoarea firmei – exprimată prin valoarea prezentă a fluxurilor bănești viitoare previzionate – va fi afectată de modificarea ratelor de schimb. Astfel riscul economic este perceput ca posibilitatea ca fluctuațiile valutelor să afecteze sumele previzionate sau variabilitatea fluxurilor bănești viitoare.
Să pornim pentru exemplificare de la următorul exemplu: un proiect pentru dezvoltarea unei afaceri are generează următoarele intrări și ieșiri estimate. Se poate observa că o parte din intrări și ieșiri sunt denominate în RON și valută (proiectul va genera exporturi și vânzări la intern, se va baza pe un import de materii prime anual, va presupune o investiție și un credit inițial în valută).
Pentru a calcula modul în care fiecare tranzacție denominată în valută (export, import, credit extern, investiții străine) afectează compania analizată va trebui să estimăm un flux de 15 numerar net în RON transformând în prealabil fluxurile din valută în RON la un curs fix (cursul inițial considerat de 3,5 RON / Euro) și apoi să recalculăm aceste fluxuri de numerar nete în condițiile unui curs estimat (din nou observăm că punctul de plecare îl constituie estimarea evoluției factorilor de risc prezentată în capitolul anterior).
Observăm că în condițiile unei deprecieri a cursului de schimb fluxul de numerar net comportă o scădere (intrările în valută sunt mai mari decât ieșirile în valută astfel încât putem observa o expunere a companiei la aprecierea cursului de schimb). Gradul de expunere la riscul valutar se calculează în acest caz după formula:
Cu cât variația cursului de schimb produce o variație mai mare (nefavorabilă) a fluxurilor de numerar net generate de implicarea companiei în diferite proiecte pe piețele internaționale (exporturi, importuri, credite externe, investiții străine) cu atât gradul de expunere la acest tip de risc valutar este mai mare. Riscul valutar economic este mai complex decât riscul valutar de tranzacție și sintetizează mult mai bine expunerea companiei la variațiile nefavorabile ale cursului de schimb pentru că multe dintre tranzacțiile în valută ale companiei se pot compensa (de exemplu, o companie care exportă dar se și împrumută în valută este mai puțin expusă riscului valutar sau o companie care exportă dar și importă va fi expusă la riscul valutar doar pe diferența între cele două tranzacții).
2.3 Importanța sistemului informațional în managementul riscului valutar
După cum am menționat anterior riscul valutar reprezintă probabilitatea de a înregistra pierderi economico- financiare în urma variației pe piață a cursului valutar care va influența negativ marja dobînzii bancare.La originea acestui risc se află operațiunile bancare în valută.
Pentru a gestiona corect cu acest risc și pentru a obține rezultate maxim favorabile în urma gestiunii lui, desigur este nevoie să ne informăm corect în ceea ce privește riscul bancar, proviniența lui și modul de atenuare.
Și deci, să reflectăm puțin în ceea ce privește importanța mediului informațional în ceea ce privește managementul riscului valutar, asupra rezultatelor financiare ale băncii, asupra performanței integre ale societății.
În așa mod lucrează un sistem informațional într-o unitate economică. Din această figură observăm că sistemul informațional este în strînsă legătură cu celelalte sisteme, de el depinde în cea mai mare măsură colectarea de date care mai apoi vor servi ca bază decizionala la alte nivele ale entității și totodata transmiterea deciziilor și informațiilor către alte sectoare. Deci, ne putem ușor convinge ca sistemul informațional este o componentă vitală în activitatea unităților economico-financiare.
Tratarea sistemică a organizării managementului unității economice implică o analiz corectă a aspectului său informațional. Studiul organizării managementului sub acest aspect permite să se constate și evidențieze o problematică specifică, ce se refera și la tehnologia managementului societății comerciale. Aceste probleme atrag atenția managerilor care trebuie să fie pregatiți să le soluționeze în condiții concrete.
Întregul proces managerial ne apare ca un proces de însușire și transmitere a informației. Momentul central al acestui proces îl reprezintă actul de adoptare a deciziei, care constă în alegerea unuia din numeroasele mijloace de acțiune. Adoptarea deciziei generează informația decizională, care se transmite la executanți sub formă de planuri, sarcini, normative, comenzi și le servește ca impuls spre acțiuni coordonate și orientate spre scopuri manageriale precise.
În sistemul managementului societății comerciale toți conducătorii și salariații sunt legați între ei prin informații, care furnizează o rețea comunicaționala unică. În această rețea o ieșire informațională de la un organ reprezintă o intrare informațională pentru altele.
Fiecare manager reprezintă un nod al rețelei comunicaționale, în care se întrepătrund o multitudine de informații. Sursele informaționale se caracterizează prin conținut, intensitate și regim temporal. Organizarea managementului societății comerciale se găsesște în strînsă dependență cu aceste caracteristici.
În viața manageriala, informarea are un rol deosebit reprezentînd un instrument indispensabil în elaborarea procesului de dezvoltare a societății comerciale, în urmarirea realizării acestuia, în valorificarea resurselor și, în special, a realizării și depășirii profitului prevăzut de către manager. Datele și elementele informaționale, sunt necesare la cunoașterea proceselor si fenomenelor manageriale, la examinarea lor critică în vederea fundamentării deciziilor ce se impun. La rîndul ei, cunoașterea înseamnă stapînire și prevedere, elemente ce reprezintă coordonatele esentiale ale managementului societății comerciale.
Cunoscînd astfel importanța și relevanța sistemului informațional în cadrul entitățilot, putem menționa că, băncile, la fel sunt strîns legate și foarte dependente de acest sistem, prin faptul că el ajută la o mai bună administrare a personalului bancar, a acțiunilor, operațiunilor și deasemenea și riscurilor care apar aferente operațiunilor efectuate.
Riscul bancar poate fi gestionat și atenuat, dar spre definirea și indentificarea lui ne întîlnim cu mai multe probleme.
Strategia gestiunii riscului valutar în sistemul bancar include elaborarea politicii deciziilor pe baza utilizării la timpul oportun și succesiv tuturor posibilităților de dezvoltare a activității valutare a băncii și concomitent întreținerea riscului la un nivel administrat. Aceasta pune personalul ban bancar specializat în fața complexității luării deciziilor și cere o pregătire multilaterală, rapiditate în gândire și acțiune. Decizia suportării riscului înseamnă evaluarea și întreținerea lui la un nivel gestionat. Evaluarea se bazează, în primul rând, pe calitatea personalului, deoarece după afirmația lui Pasteur, norocul favorizează mințile pregătite, în al doilea rând, pe încrederea reciprocă și strânsa colaborare în direcțiile de monitoring și gestiune a riscurilor bancare. Cu adevărat, observatorul perturbă prin însăși prezența sa fenomenele pe care le studiază. În activitatea bancară acest fapt e foarte important pentru că deciziile personalului bancar se referă la sume importante ce urmează să fie luate într-un interval scurt de timp.
Pentru sistemul bancar riscul valutar reprezintă o preocupare inevitabilă și permanentă. Principiile gestiunii lui includ câteva blocuri de probleme:
1. Determinarea și evaluarea.
– prognozarea riscului valutar;
– determinarea riscului valutar.
2. Controlul.
– coordonarea controlului riscului în toate serviciile bancare ce au legătură cu tranzacțiile valutare;
– stimularea economică la diminuarea riscului valutar;
– monitoring-ul eficacității procedeelor de gestiune a riscului valutar.
3. Finanțarea.
– utilizarea resurselor disponibile;
– folosirea strategiei „situațiilor imprevizibile”.
4. Managementul.
– răspunderile și obligațiile conducerii;
– claritatea politicii și structurii gestiunii riscului valutar;
– scopurile și sarcinile managementului.
Rezumînd ceam expus pînă acum realizăm că managementul riscului valutar în băncile din Republica Moldova necesită o coordonare și o implementare a sistemului informațional cît mai detailat și atent pentru a obține rezultate scontate cît mai eficace. Toate blocurile care se încadrează în acțiunea de management a riscului valutar trebuie să se afle în permanență interacțiune, atît informațional cît și operațional.
Este bine știut faptul că o unitate acționează mai bine atunci cînd se simte ca un sistem integru, atunci cînd acționează ca un tot întreg. Pentru aceasta circulația informației este vitală pentru atingerea rezultatelor dorite. Riscul valutar care apasă băncile și le amenință zi de zi, este mereu controlat datorită activității eficiente ale personalului care se află mereu în interacțiune. Pentru depistare, definire, prognozare, finanțare, monitorizare, stimulare, coordonare cu riscul valutar, obținerea informațiilor și coordonarea eficientă cu ele ajută banca la timp să aplaneze pericolul.
Cel ce deține informația, deține lumea. Managerii destul de competenți vor sesiza la timp toate pericolele, vor lua cunoștință cu ele și vor numi o echipă imediată de rezolvare a riscului. Toată echipa care a fost însărcinată cu această misiune, vor fi informați corespunzător și în rezultat vor controla situația creată.
Sistemul informațional ne poate ajuta considerabil să gestionăm cu pericolele care apar în activitatea zilnică. Informațiile atît interne (la nivel de bancă ) cît și cele externe, ne vor ajuta să gestionăm cu riscul valutar care este prezent iminent în fiecare zi.
2.4 Controlul și finanțarea riscului valutar în cadrul instituției financiare
Controlul riscului valutar se face de către toși angajații băncii, respectiv în toate nivelurile și în toate subdiviziunile băncii.
Programul de control se efectuează de următoarele organe colective ale băncii:
– Consiliul Băncii – stabilește direcțiile prioritare ale activității Băncii, determină obiective
strategice ale Băncii, fixează limitele, inclusiv și cantitative, împuternicirilor Organului
executiv al Băncii. Aprobă politica și regulamentele fundamentale ale Băncii în domeniul de
dirijare și control al riscurilor, efectuează evaluări independente (prin Secția audit intern) în
vederea asigurării activității Băncii conform politicii aprobate și menținerii unei politici
adecvate condițiilor curente ale afacerii. Definește regulile privind formarea sistemului de
control intern al Băncii. Adoptă deciziile privind încheierea tranzacțiilor de proporții, aprobă
operațiunile în care există conflict de interese și tranzacțiile cu părți afiliate în cazurile și
modul prevăzute de legislație în vigoare.
– Comitetul de conducere a Băncii (Organul executiv) – asigură implementarea efectivă a
politicii în domeniul dirijării și controlului riscurilor, organizează procesul de gestionare a
riscurilor, definește unitățile responsabile pentru managementul riscurilor, aprobă deciziile
cu privire la riscurile (în limita competenței sale), este responsabil pentru funcționarea
eficientă a sistemului de control intern.
-Comisia de dirijare a investițiilor (INCO) – este responsabilă pentru elaborarea, dezvoltarea,
monitorizarea și control al politicii de dirijare a activității investiționale a Băncii,
metodologiilor și regulamentelor ce realizează politica respectivă, aprobate de către
Consiliul Băncii. Efectuează dirijarea și controlul cotelor de participare a Băncii în capitalul
altor unități economice și de asemenea a tuturor operațiunilor legate de investițiile Băncii în
active materiale pe termen lung și active nemateriale. Execută analiza și monitorizarea
eficienței rezultatelor din investițiile Băncii.
– Comitetul de dirijare a riscurilor – examinează și coordonează strategia și politica Băncii în
domeniul gestionării a riscurilor. Este responsabil pentru control și revizuirea sistemului
de gestionare a riscurilor (inclusiv riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate,
riscul valutar, riscul operațional) al Băncii în vederea asigurării eficienței acestuia,
controlează veridicitatea și corectitudinea rapoartelor manageriale în domeniul gestionarii
riscurilor, prezentate către Organele de conducere ale Băncii si utilizatori externi.
Efectuează analiza activității managementului Băncii în privința asigurării controlului
funcționării adecvate a sistemului de gestionare a riscurilor și elaborează recomandări
corespunzătoare către Consiliul Băncii și Cometul de conducere a Băncii.
– Comitetul de dirijare a activelor și pasivelor (ALCO) – gestionează activele și pasivele
Băncii în scopul de a maximiza profitul menținând în același timp un nivel optim de
lichiditate și riscuri de piață. Este responsabil pentru elaborarea și supravegherea politicii
dirijării riscului ratei dobânzii, dirijării combinate a ratei dobânzii, riscului lichidității,
riscului scadenței și asigurarea respectării de către Bancă a prevederilor actelor normative
în domeniul respectiv. Examinează și aprobă limitele operațiunilor de conversie cu Băncile
corespondente, clasificarea băncilor și sistemelor de transfer internațional de mijloace
bănești în dependență de categoria de risc.
-Comitetul de Credit – elaborează propuneri privind strategia și politica Băncii în domeniul
creditării. Este responsabil pentru coordonarea și controlul privind petrecerea de către
subdiviziunile Băncii a politicii unice în domeniul creditării, organizarea procesului de
creditare, minimizarea riscului de credit, maximizarea eficienței folosind resursele Băncii.
Elaborarea recomandărilor și propunerilor Președintelui Băncii și directorilor filialelor
Băncii privind condițiile încheierii tranzacțiilor ce duc în sine riscul de credit. Aprobă
deciziile cu privire la limitele riscului de credit (în limita competenței sale). Coordonează
proiectele privind acordarea creditelor și altor produse bancare expuse riscului de credit.
Monitorizează calitatea portofoliului de credite.
III. PERSPECTIVELE POLITICII DE GESTIUNE A RISCULUI VALUTAR ÎN BANCĂ
3.1Politici de gestionare a riscului valutar utilizate în practica internațională utile băncii
Mediul economic, cel monetar, cel financiar-bancar sunt permanent supuse riscurilor. Pînă la începutul anilor “80 comunitatea financiar bancară analiza problema riscului numai din punct de vedere a creditului. Gestionarea riscurilor bancare se limita la riscul de creditare, acest lucru fiind posibil datorită unei stabilități relative a sistemului financiar. Această stabilitate caracteristică acelei perioade se datora în primul rînd existrenței și funcționării sistemului monetar internațional de la Bretton-Woods. Acest mecanism reglementa fluctuațiile cursului valutar, iar ratele dobînzilor nu variau prea mult tocmai datorită politicilor monetare duse de băncile centrale. Căderea sistemului de la Bretton-Woods în 1974, războaiele arabo-izrailiene din 1974-1975 și șocurile petroliere care au urmat au condus la schimbări drastice pe piețele financiare internaționale. Odată cu producerea acestor evenimente regulile jocului sau schimbat, comercianții în tranzacțiile internaționale confruntîndu-se cu noi tipuri de riscuri precum cel al volatilităților cursurilor de schimb. Realizarea controalelor valutare ți liberalizarea circulației transformatoare a capitalului au determinat o creștere enormă a tranzacțiilor valutare pe piețele financiare internaționale,ceea ce a contribuit la o volatilitate mai mare a cursurilor de schimb și implicare la un risc valutar sporit.
În perioada actuală marcată de diversivitatea și complexitatea tot mai accentuată a tipurilor de tranzacții care se desfășoară pe piața valutară , probabilitatea riscului cursului de schimb a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Deasemenea declanșarea actualei crize financiare globale a evedențiat o sporire a volatilității la nivelul sistemelor bancare.
În aceste condiții la nivel internațional băncile gestionează riscurile, inclusiv riscul bancar, în corespundere cu normele stabilite în acest sens de comitetul Basel. Datorită impactului și importanței manifestării riscului valutar el a fost luat în considerare de comitetul Basel pentru calcularea necesarului de capital de risc aferent unei bănci. Riscul valutar, văzut ca o componentă a riscului de piață, a fost luat în calcul prin amendamentul adus în 1996, Acordul Basel I și deasemenea este luat în calcul de către Acordul Basel II.
D-vul Basel II, printr-o puternică stabilitate la riscuri și o reală flexibilitate, constituie în prezent baza unei reglementări prudențiale, mai bine adăugate la diversitatea și la complexivitatea activităților bancare.
Primul obiectiv a lui Basel II este de a încuraja băncile să-și amelioreze capacitatea lor de măsurare și gestionare a riscurilor pe care le au, așa cum se observă din schema de mai jos privind structura Acordului Basel II bazat pe cei trei piloni: cerințe de capital, supraveghere și disciplină de piață.
Un alt obiectiv al Acordului Basel II este de a moderniza cadrul existent cu privire la cerințele de capital, pentru al face mai cuprinzător și cu o stabilitate mai mare față de risc, ținînd seama de practicile de gestionare a riscului la nivelul multor instituții financiare moderne. Atît primul acord Basel cît și următorul recomandă măsuri ce trebuie luate de bănci pentru preîntîmpinarea expunerilor la riscuri bancare și a stabili reguli care specifică nivelul de capital ce trebuie reținut în relația cu anumite riscuri.
În conformitate cu aceste norme, la calculul cerințelor de capital pentru riscul valutar sînt necesare două procese:
-măsurarea expunerii pentru o singură monedă;
-măsurarea riscului datorată ansamblului de long și short ale băncii ăn monede diferite.
În cadrul riscului datorat expunerii pentru o singură monedă, poziția netă a băncii este calculată prin lansarea următoarelor poziții:
-poziția netă spot;
-poziția netă forward( evaluată pe baza cursului spot curent)
-garanțiile (și intrumentele asimilate)
-pozițiile nete (cîștiguri sau pierderi) viitoare
-în funcție de convențiile contabile ale fiecărei țări, orice alt profit sau pierdere în monedă străină.
Referitor la riscul de curs de schimb al întregului portofoliu de valute, băncile pot alege între două metodologii:
-să calculeze în mod egal fiecare monedă
-să folosească modele interne care să calculeze gradul de risc în funcție de compoziția porofoliului de monede.
În cazul optării pentru prima metodologie, valoarea nominală a poziției nete în fiacare monedă străină este convertită la cursul spot în moneda de raportare.
Poziția netă totală este măsurată prin însumarea:
-maximului dintre suma pozițiilor short nete și suma pozițiilor long nete;
-poziția netă la aur indiferent de semn.
Cerința de capital este de 8 la sută din poziția netă totală măsurată prin procedura explicată mai sus. Utilizarea metodelor interne este condiționată de aprobarea explicită de către autoritatea de supraveghere.
Puterile calitative care trebuie îndeplinite pentru utilizarea propriilor modele de management al riscului.
-băncile ar fi bine să aibă o unitate independentă de control al riscului, unitatea care să construiască și să implementeze sistemul de management al riscului. Unitatea va produce și va analiza zilnic rapoarte privind modelele de măsurare a riscului, inclusiv evaluarea relațiilor dintre expunerea la risc și limitele de tranzacționare. Deasemenea , unitatea trebuie să fie independentă de unitatea de supreaveghere și să raporteze direct managementul de nivel superior;
-unitatea de control al riscului trebuie să sesizeze regulat performanța modelelor de management al riscului:
-managementul de nivel superior este de preferat să fie implicat activ în procesul de control al riscului și trebuie să considere controlul riscului ca fiind un aspect esențial al activității băncii. În acest scop, rapoartele zilnice produse de către unitatea de control a riscului ar trebui consultate la un nivel al managementului cu suficientă autoritate pentru a putea impune reduceri ale pozițiilor luate de cădere individuală sau reduceri ale pozițiilor agregate ale băncii;
-modelele interne de măsurare a riscurilor trebuie integrate în procesul de management al riscului. Rezultatele modelelor trebuie să fie integrate la procesul de planificare, monitorizare și control al riscului de piață;
-sistemul de măsurare a riscului este bine să fie folosită în conjuncție cu limitele interne de tranzacționare și expunere. În acest scop, limitele de tranzacționare trebuie să fie corelate cu modelul de evaluare a riscului într-un mod considerent în timp și înțeles atît de către traderi cît și de către managementul superior;
-un program riguros de stress testing trebuie implementat, ca un supliment la analiza zilnică a riscului pe baza modelelor de măsurare a riscului;
-băncile tebuie să aibă capacitatea de asigura respectarea politicilor interne, controlului și procedurilor referitoare la operarea sistemului de măsurare a riscului. În acest sens , sistemul de măsurare a riscului trebui să fie documentat, de exemplul printr-un manual de management al riscului care să descrie principiile de bază ale sistemului de management al riscului și să explice tehnicile empirice folosite pentru măsurarea riscului de piață;
-o evaluare oindependentă a sistemului de msăsurare a riscului trebuie întreprinsă regulat de către auditul băncii.
În baza acestor morme la nivel internațional băncile asigură minimizarea riscului valutar la care se expun în urma realizării operațiilor în valută. Nivelul la care aceste se implementează depinde de gradul de dezvoltare a pieței financiare din țara respectivă, nivelul de specializare a procedeului bancar și desigur de strategia băncii în ce privesște managementul riscului valutar.
În Franța de exemplu prin reglementările intrate în vigoare încă din 1992 organele de supraveghe re bancară au impus o dublă limitare la ceea ce privește angajarea băncilor în operațiuni valutare.
-poziția de schimb individuală nu poate depăși 15% din fondurile proprii nete
-poziția de schimb totală nu poate depăși 40% din fondurile proprii nete ale băncii.
Pentru respectarea limitelor stabilite prin reglementăriile emise de autorități și acelor proprii, stabilite prin norme interne, băncile trebuie să discpună de un sistem internațional performant, care să permită determinarea operativă a poziției de schimb.
În mod cert riscul valutar capătă semnificații deosebite în condițiile unor riscuri internaționale de capital importante. Aceasta este de exemplu situația băncilor amri japoneze care pot avea peste 40% din active exprimate în valută sau a marilor holdinguri bancare americane cotate la bursele din Londra sau Tokyo.Dea lungul anilor, piețele de capital din SUA au asigurat o principală sursă de capital atît pentru băncile din Europa și Asia cît și pentru cele americane.
Astfel în țările înalt dezvoltate precum SUA, Germania, Italia, Franța unde piața financiară este masivă iar participanții acesteia sunt numeroși, managementul riscului valutar se analizează prin promovarea unei politici interne a băncii în corespundere cu principiile Comitetului Basel privind Supravegherea Bancară.
În practica internațională se utilizează pe larg stress testing. Aceasta cere un program riguros prin care se identifică evenimentele sau factorii care pot influiența activitatea băncii.
Din cadrul sumelor stress putem menționa cîteva modele care se utilizează în practica internațională privind gestiunea riscului valutar:
Analiza de actitivitate pentru identificarea efectului direct indus de modificarea cursului de schimb;
Sistemul de rating pentru efectul indirect al modificării cursului de schimb;
Teoretice;
Practice.
De asemenea, conform principiilor stabilite de către Comitetul de la Basel, scenariile de stress ale băncilor trebuie să acopere un ansamblu de factori care pot genera pierderi sau cîștiguri majore în proceduile de tranzacționare sau pot face controlul riscurilor în aceste procedure dificile. Acești factori includ evenimente cu probabilitate de apariție redusă. Testele de stress trebuie sa aibă atît o forma cantitativă cît și una calitativă și să încadreze atît riscul de piață cît și aspectele privind lichidarea piețelor în cazul producerii evenimentelor avute în vedere. Criteriile cantitative trebuie să indentifice scenarii plauzibile în care banca poate fi expusă. Criteriile calitative trebuie să puna accent pe cele două obiective majore ale testelor stress-evaluarea capacitătii capitalului băncii de a obține pierderi potențiale majore și identificarea etapelor ce trebuie urmate pentru reducerea riscului și conservarea capitalului. Băncile trebuie să combine scenariile de stress ale instituției de supraveghere cu propriile scenarii pentru reflectarea caracteristicilor de risc specific acesteia.
Practica bancară internațională a consacrat instrumente, indicatori, metode și tehnici de identificare “ masurare și previziune aferente riscului valutar, forme diversificate, de la cele mai simple și mai puțin costisitoare la cele mai sofisticate, cu performanțe sporite,dar scumpe.
Principalii indicatori utilizați în măsurarea riscului valutar sînt de două categorii:
Clasici: Varianța , Semivarianța, Coeficientul Beta etc. ;
Moderni: Valoarea de risc, Expected Tail Loss , Indicator Fishburn etc.
În prezent este utilizată pe larg în practica internațională ,în scopul măsurării și diminuări efectelor negative aferente riscurilor de piață – Value at rink (VaR). Succesul VaR se datorează importanței care i-a fost atribuită în Raportul Grupului celor 30 din 1993 și în amendamentul din 1996 al Acordului de la Basel, în care se propune băncilor centrale să folosească VaR cu masură de stabilire a limitei minime de capital necesară unei bănci comerciale pentru a-și acoperi riscul de piață la care aceasta este expusă. Valoare la Risc măsoară pierderea maximă probabilă a se obține pe o anumită poziție sau un portofoliu de poziții într-o anumită perioadă de timp si pentru un anumit nivel de încredere. Value at Rink este una dintre metodele cele mai apreciate și utilizate pentru măsurarea și prevenirea manifestării riscurilor de piață (risc valutar,de rază a dobînzii,de fluctuație a cursului bursier). VaR ajută managerii de risc să evaueze cît mai corect activitatea lor pe piață, contribuie la alocarea eficientă a surselor, altfel încît să fie eliminate suravegherea la o singură sursă de risc.
Calcularea efectivă a Valorii la Risc propune stablirea următorilor doi parametri:
Orizontul de timp pentru care se extimeaza riscul;
Procentul de toleranță la risc.
Comitetul Basel propune un orizont de 10 zile și o valoare de 1% ,respectiv o probabilitate de încredere de 99% în aprecierea VaR.
Fiecare bancă este însa liberă în a-și alege doua coordinate inițiale în funcție de preferință mai mare sau mai mică a managerilor față de risc și de natura portofoliilor administrate. Un aspect interesant, care merită luat în considerație este alegerea de către Comitetul de la Basel a unei multiplicații a valorii VaR obținute (egal cu trei) pentru a preveni posibilitatea înregistrării unor pierderi de facto mai mari decît cele anticipate. În ultimii ani , numeroase bănci comerciale , bănci de investiții, societăți de asigurări, societăți de invenții financiare și-au stabilit propriile modele de evaluare a riscului de piață. Aceste modele interne de evaluare a riscului de piață pot fi împărțite in trei categorii, în funcție de cele 3 tipuri de abordări care stau la baza lor:
-Metoda Riskmetrics. În calculul VaR pentru un portofoliu de valute, metodologia Riskmetrics ia în considerare următoaree elemente: valoarea de piață a poziției, volatilitatea zilnică a valutei, periaoda de deținere, nivelul de încredere;
-Metoda Simulării … . Această metodă concentrează neajunsurile metodei Riskmetrics care subliniază riscul unei pierderi extreme;
-Metoda Simulării Monte Carlo. În acest caz distribuția restabilității portofoliului pe următoarele zile se obține generînd diferite scenarii pentru factorii de risc considerați și calcularea valorii profitului în aceste condiții. Metoda este flexibilă, putînd fi aplcată pentru toate tipurile de portofolii, însă necesită o putere mare de calccul și alegerea cu grijă a metodelor de evaluare pentru activele financiare din componența portofoliului.
Aceste metode de măsurare și gestiunea riscurilor valutare acceptate la nivel internațional ca componente cheie a unui management de risc performant datorită complexității și conturilor destul de ridicate sînt utilizate doar de către instituțiile financiar-bancare și organizații mari.
În ansamblul fluxurilor financiare internaționale un loc aparte îl ocupă tranacțiile la termen derulate pe piața instrumentelor derivate. Aceste piețe au apărut și sau dezvoltat din dorința băncilor și altor agenți economici de a diminua riscurile financiare sau comerciale din operațiunile lor. Principalele instrumente derivate tranzacționate pe piața internațională sunt: contractele future, contractele pe opțiuni, contractele de swap și alte instrumente sintetice. Pe lîngă creșterea semnificativă a volumului pieței internaționale a acestor instrumente asistăm la o permanentă diversificare a acestor instrumente, prin apariția unora noi sau prin diversificarea activelor ce constituie obiectul acestor contracte.
În prezent instrumentele derivate se practică pe o gamă variată de active financiare sau reale cum ar fi: rata dobînzii, cursul de schimb, indicii bursieri, titluri primare, marfă. Conform sistemelor date statistice piața internațiomală a instrumentelor derivate a avut în ultima perioadă un risc relativ ridicat de creștere situat în jurul valorii de 24 % anual 2000. Pe această piață două sunt segmentele cele mai importante și anume piața instrumentelor derivate pe rata dobînzii și cea a instrumentelor pe curs de schimb cu un ritm mediu de creștere de 12 % anual. O altă tendință semnificativă a pieței din ultima perioadă este de ușoară încredere a creșterii contractelor forward pe valute a contractelor de swap valutar și a instrumentelor derivate pe stiluri primare.Utilizare operațiunilor de swap valutar a crescut puternic cu 39 % în 2010 față de 2007.
Piața mondială este încă dominată de marea banca din Chicago care și-a început activitatea pe piața de mărfuri.Totuși între anii 1980-1993 au fost deschise 46 de noi burse iar în prezent instrumentele financiare derivate sunt comercializate pe mai mult de 60 de burse din întreaga lume, aproape toate țările membre CECD avînd cel puțin o astfel de bursă. Piața Internațională la Termen din Franța care a fost deschisă în 1956 devenind liderul piețelor instrumentelor financiare derivate europene din întreaga lume.
În acest context observăm că la nivel internațional băncile gestionează riscul valutar utilizînd la o scară tot mai înaltă instrumentele derivate prin intermediul cărora își asumă riscurile anticipate.
În România riscul valutar este semnificativ pentru toate băncile deoarece majoritatea au licență pentru astfel de operațiuni pe care le oferă clienților și pe care le folosesc ca o modalitate de protejare a capitalului și activelor în condițiile de inflație ridicată. Managementul riscului de schimb valutar propune protejarea-măsurarea riscului și gestionarea propriu-zisă. Protejarea,limitarea sau acoperirea riscului de schimb valutar presupune atît diversificarea portofoliului de active și pasive în valută cît și utilizarea unor tehnicic de reducere a riscului.
Pe piața românească au fost implementate pentru prima data instrumentele financiare derivate în august 1997 , în cadrul Băncii Monetar-Financiare și de Mărfuri de la Sibiu în vederea minimizării riscului valutar. Pentru realizarea unui management eficient al riscului au fst utilizate în specila contracte futures și opțiuni pe contracte futures. Bursa Sibiană devenind astfel prima bursă futures și de opțiuni din România.
Un obiectiv prioritar al BNR în acest domeniu îl constituie elaborarea de reglementări aplicabile băncilor care să fie armonizate Directivelor UE . Altfel în urma documentării și analizării condițiilor specifice piețelor financiare din România, sa decis utilizarea instrumentelor derivate numai în scopul acoperirii riscului. În prima fază au fost reglementate următoare instrumente financiare derivate: futures pe cursul de schimb, futures pe rata dobînzii, swap pe rata dobănzii, swap pe cursul de schimb, urmărind ca pe măsura efectuării unui volum ami mare de astfel de operațiuni să fie reglementate și celelalte categorii de instrumente derivate.
Instrumentele derivate sub forma operațiunilor forward, futures, swap etc. Utilizate tot mai des pe piața romînă atît de instrumentele de hedgind a riscului de schimb, cît și pentru operațiunile de transfer a acestuia.
Aprecierea riscului valutar se face la fel ca în Republica Moldova în baza următoarelor indicatori:
Poziția valutară pentru o valută
Poziția valutară globală
Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizează reducerea la minim a pierderilor și obiectivelor variației cursului valutar. Acestea se realizează pe două planuri:
-prin reglementările de limitare a riscului valutar. În acest context în România poziția valutară globală determinată în fiecare zi nu poate depăși 10% din fondurile proprii ale băncii. Entru exercitarea controlului în acest domeniu, băncile trebuie să fiacă raportări săptămînale către autoritățile monetare;
– prin politica băncii cu privire la operațiunile în valută.
3.2 Posibilități de acoperire a riscului valutar cu produse derivate
Cea mai mare parte a tranzacțiilor valutare se efectuează de către băncile comerciale (aproximativ 85-95%). Ceilalți participanți dețin conturi în bănci și efectuează operațiunile necesare prin aceste conturi și cu băncile respective. Băncile acumulează (prin operațiunile cu clienții săi) necesitățile pieței în schimburi valutare, depozite și credite în valută și ies cu ele pe piața interbancară, pentru a le confrunta cu cererile celorlalte bănci. În afară de executarea ordinelor clienților băncile pot opera și din cont propriu. De aceea, piețele valutare sunt practic piețe interbancare. Mai mult ca atât, în țările dezvoltate anume pe piețele valutare interbancare se stabilește cursul valutar și rata dobânzii.
Astfel putem cu siguranță constata că băncile au nevoie de un sistem bine organizat pentru a preveni, identifica și acoperi riscurile valutare.
Spre deosebire de alte tipuri de risc (risc de pierdere de bunuri în tranzit, riscul schimbări legislației și așa mai departe), riscul valutar are următoarea facilitate: deoarece fluctuațiile valutare au caracter multidirecțională, și abateri favorabile și probabil ca nefavorabile, riscul valutar poate fi administrat ca un rezultat financiar pozitiv și negativ.
Astfel, compania poate, cu egală probabilitate, mai multe să profite de schimbările în valoarea banilor sau să piardă. Prin urmare o astfel de problem ca eliminarea, sau mai corect acoperirea riscului valutar poate fi rezolvată prin hedging, folosind diferite instrumente.
Hedging-ul este un gen de operațiuni prin care un cumpărător de valută sau o bancă se angajează pe de o parte să cumpere la termen o sumă într-o anumită valută, iar pe de altă parte se împrumută cu aceeași sumă într-o anumită valută, la acelați termen. Prin acest procedeu,cumpărătorul de valută se pune la adăpost de riscul deprecierii acesteia în intervalul de timp dintre momentul încheierii contractului și execuția lui, deoarece la scadența plății, care coincide cu termenul de încasare a împrumutului, eventual pieredere la cumpărarea valutei se compensează cu un cîștig egal obținut la împrumut. În acest mod riscul valutar este transferat băncii împrumutătoare. Totodată în cazul creșterii valutei contractate creditorul cîștigă la cumpărare, dar pierde la împrumut, hedgind-ul avînd, în fond, ca scop anularea oriecărui efect datorat variației cursului valutar.
Operațiunea Hedgind (punere la adăpost) mai poartă numele de acoperire la termen.
Forward – o tranzacție în care vânzătorul și cumpărătorul sunt de acord cu livrarea activului suport (de exemplu, euro față de dolarul sau ruble) pe o dată specificată în viitor, în timp ce prețul de bază este stabilit în momentul tranzacției.
Pentru a dezvolta piața contractelor la termen (contract forward), în cazul în care se fac oferte, termenii și instrumentele se negociază.
Tranzacțiile forward oferă următoarele caracteristici:
– cursul de schimb este stabilit la data bunurilor de tranzacție și de schimb transferat cumpărătorului după o anumită perioadă;
– diferite tipuri de urgență: 1 lună la 1 an, dar tradițional să nu depășească 3 luni;
– de la data tranzacției până la finalizarea acestuia pe conturilor nu se efectuează nici o operație.
Principalul instrument devine rata forward – preț negociabil a schimbului de bunuri
Contractele futures valutare au fost folosite pentru prima dată în 1972, la Chicago pe piața valutară.
Deci, contractul futures este un angajament standardizat între doi parteneri, un vînzător și un cumpărptor, de a vinde, respective de a cumpăra un anumit active ( devize, acțiuni, alte titluri financiare și titluri pe mărfuri), la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției și cu executarea contractual la o dată viitoare numită scadență.
Spre deosebire de forward, contractele futures sunt mai appreciate prin:
1) futures este tranzacționarea contractelor standard;
2) este o condiție prealabilă futures pe cauțiune;
3) plățile între contrapartide sunt puse în aplicare prin Clearing house la casa de schimb valutar, care acționează ca un intermediar între părți și, în același timp garant al tranzacției.
Avantajul contracte futures în fața contractelor forward este mare sa lichiditate și constanța pe piața valutară. Folosind contracte futures exportatorii au capacitatea de a acoperi operațiunile lor.
Swap-ul (schimb) este un contract prin care se poate schimba valută de pe piață cu o alt ape altă piață, sau de la un termen la altul, sau un titlu financiar cu altul.
Fiind în posesia unor informații de pe mai multe piețe, clientul are la dispoziție prin acest procedeu o serie de soluții, putînd allege pe cea mai convenabilă, adică cea care reprezintăcel mai mic risc și cel mai avantajos schimb.
Cele mai frecvente swap-uri valoroase constau în încheierea unui contract, între un clien t și o bancă sau între două bănci, prin care se stabilește o trazacție la vedere pe o piață și o alta echivalentă pe o altă piață, în altă valută. În urma aceste operațiuni, la termen, dacă cursul este mai ridicat cîștigă banca cumpărătoare iar în caz contrar aceasta suferă o perdere. Din această cauză operațiunile swap se fac atunci cînd variațiile valutei sunt minime și previzibile, fiind evitate în perioadele de destabilizare a pețelor valutare.
Avantajul contractelor swap constă în faptul că rezintă o gamă largă de posibilități, din care clientul poate să aleagă. În plus, contractu poate fi vîndut sau cupărat, ca un titlu financiar înainte de scadență. Această particularitate mărește gama de posibilități de utilizare și de evitare a riscului valutar.
Operațiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:
-combinarea unei cumpărări la vedere cu o vînzare de valută la termen;
-legarea unei vînzări în valută la vedere cu cumpărarea aceleiași valute la termen;
-efectuare a două operațiuni valutare la două termene diferite.
Operațiunile swap se fac și cu titluri financiare în scopul de a obține un titlu mai bine cotat sau cu rata dobînzii mai mică.
REZUMAT
În activitatea financiar-monetară internațională problema determinării și asigurării riscurilor este cauzată de natura și consecințele sistemului ratelor fluctuante, adică de riscul valutar. Și fiindcă
economia este destul de sensibilă la modificarea dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare trebuie de administrat riscul valutar la nivelul economiilor naționale, instituțiilor bancare și la nivelul firmelor, fapt ce ne-a permis să concluzionăm următoarele:
Pentru sistemul bancar funcțiile managementului riscului valutar au o deosebită importanță la realizarea obiectivului stabilit prin politici și strategii determinate de maximizare a profitului în condițiile de minimizare a riscului.Pentru o cercetatere mai amplă și mai justă la modificarea relativă a cursului valutar poate fi utilizată analiza corelativă și analiza regresivă și a câștigului mediu sau valoarea medie. Scăderea volatilității va duce la micșorarea riscului.
Cercetările efectuate au demonstrate că administrarea potențialului valutar și evaluarea riscului valutar poate fi administrat prin metode directe și indirecte. În urma analizei efectuate, s–a stabilit că la baza eficientizării sistemului informațional și comunicațional traiderii urmăresc trei surse de informații: principalii indicatori economici publicați de diferite comisii guvernamentale și organizații private, Banca Centrală, Ministerul de Finanțe. Și sistemul informațional și comunicațional fiind un factor de success în management.
În urma cercetării efectuate, s–a constatat că administrarea ricului valutar prin intermediul poziției valutare reprezintă un factor decisiv de important al minimizării acestuia. Controlul și finanțarea riscului valutar se caracterizează din perspectiva activității bancare.
Analiza structurii și dinamicii activității valutare a băncii comerciale demonstrează că, față de risc precum și de posibilitatea previzionării cât mai exacte a veniturilor și cheltuielilor realizate în valute cât și de stabilitatea valutei riscului căreia e gestionat.
Studiul de caz privitor la portofoliul valutar al băncii comerciale efectuat în cercetare, ne-a permis să concluzionăm că, riscul portofoliului valutar nu poate fi mai mic decât riscul fiecărei componente și apare ca o medie ponderată cu ponderi de sumă unu sau mai mică decât unu înseamnă o netezire sau o diminuare a riscului portofoliului față de componentele sale cele mai riscante.
În concluzie, managementul riscului valutar nu se poate realiza eficient decât împreună cu celelalte domenii ale conducerii băncii centrale, managementul riscului valutar reprezentând numai fețele diferite ale aceluiași mod de a conduce o entitate bancară. Problema principală nu constă în luarea unor decizii în situații nesigure, ci în găsirea modalităților care să asigure
micșorarea incertitudinii.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii . Nr. 126 din 28.11.97. // Monitorul Oficial nr. 112-114 din 14 octombrie 1999.
Legea Republicii Moldova nr.548 – XII din 21.07.1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei // Monitorul Oficial nr.56 – 57/ 624 din 12.10.1995).
Legea instituțiilor financiare nr.550 adoptat la 21.07.99//Monitorul Oficial nr.001 din 01.01.96
Lucrări științifice
Biju, P. Tratat de statistică. – București: Editura Economica, 2002. – 645p.
Bran, Paul. Relații valutar financiare internaționale. – București: Editura Didactică și Pedagogică, R. A., 1998. – 325p.
Basno, C., Dardac, N. Managementul bancar. – București: Economica, 2002. – 234p.
Dănilă, N., Managementul bancar. – București: Editura Economica, 2000. – 321p.
Doltu, C. Sisteme monetare comparate. – București: Editura Economica, 1997. – 324p.
Floricel, Constantin. Relații valutar-financiare internaționale. – București: Editura didactică și pedagogică, 1997. – 236p.
Galaju, I. Moneda națională în procesul tranziției spre economia de piață. – Iași: Editura Acorem, 1992. – 198p.
Kirițescu, Constantin. Relații valutar financiare internaționale. – București: Editura științifică și enciclopedică, 1990. – 458p.
Krueger, Anne. Determinarea cursului valutar: determinarea ratei de
schimb. – București: Editura ASE, 1999. – 241p.
Negoescu, G., Risc și incertitudine in economia contemporană. – Galați: Editura Alter-EGO,
1995. – 235 p.
Oltenu, A., Management bancar. – București: Editura Dareco, 2003. – 256p.
Purcaru, I. , Matematici financiare. vol. II. – București: Editura Economica, 1993. – 126p.
Purcaru, I. , Matematici financiare și decizii in afaceri. – București: Editura Economica, 1995. – 226p.
Pecican, A. Piața valutară și econometria. – București: Editura Economica, 1999. – 195p.
Roxin, L. Gestiunea riscurilor bancare. – București: Editura Economica, 1997. – 136p.
Rotaru, C., Managementul performanței bancare. – București: Editura Expert, 2001. – 145p.
Thomas, M. Banii, activitatea bancară și economia. – București: Editura Economica, 1993. – 326p.
Ștefirță Natalia, Gestiunea riscului valutar in sistemul bancar al Republicii Moldova, teză de doctorat,
Vasilescu, E. Managementul proceselor monetare și teoria inflației. – București: Editura Economica, 1992. – 356p.
Văcărel, I. Relații financiare internaționale. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1995. – 254p.
Anexa 1
POZIȚIA VALUTARĂ PE SISTEMUL BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA
Anexa 2
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscul Valutar (ID: 103406)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.