Riscul Meseriei de Antreprenor

INTRODUCERE

Dezvoltarea afacerilor este indisolubil legată de antreprenori. Inițierea și derularea unei afaceri presupune un risc considerabil și un efort susținut pentru a învinge inerția împotriva noului. Persoana care inițiază o afacere, își asumă responsabilitatea și riscurile dezvoltării ei și se bucură de roadele acestei munci este antreprenorul.

Antreprenorul este persoana care inițiază și derulează o acțiune, asumându-și riscurile asociate inovării, în schimbul unor satisfacții materiale sau personale.

A fi antreprenor este o experiență unică, provocatoare, cu satisfacții deosebite, însă uneori și cu mari frustrări. Pentru a derula afacerea, antreprenorul trebuie să fie în același timp proprietar, manager, proiectant, cumpărător, vânzător, șofer etc. Majoritatea antreprenorilor au mai multe atribuții în același timp. Desigur, nimeni nu poate fi expert în toate aceste domenii, însă antreprenorul trebuie să aibă destule cunoștințe din fiecare domeniu pentru a evalua impactul acțiunilor întreprinse asupra profitului firmei și asupra consecințelor acesteia asupra economiei locale.

Derularea unei afaceri este o cursă fără linie de sosire. Ea presupune continua străduință pentru îmbunătățire în vederea satisfacerii nevoilor, dorințelor și cerințelor în permanentă schimbare al clienților.

Deținerea unei afaceri conferă antreprenorului independență. El este cel care ia deciziile și face ca lucrurile să meargă în direcția stabilită de el însuși. Toate activitățile desfășurate de antreprenori contribuie în mod direct sau indirect la dezvoltarea localităților unde funcționează afacerile acestora, acest aspect am încercat sa-l evidențiez în prezenta lucrare.

Lucrarea este structurată pe 3 capitole esențiale, astfel sunt îmbinate elementele teoretice cu cele practice pentru a pune în evidență importanța planificării antreprenoriale la nivelul societății comerciale.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI TEORETICE SPECIFICE MANAGEMENTULUI AFACERILOR ȘI ANTREPRENORI

1.1. Aspecte relevante specifice managementului afacerilor

Aspecte definitorii ale afacerii și etapele sale

Managementul afacerilor cuprinde studiul influențelor asupra firmei, modalitatea prin care acestea sunt structurate și administrate, felul în care operează, studiul naturii și rolurilor managementului, mai ales sarcinile cheie de planificare, controlul și luarea deciziilor, precum și studiul importanței informației și comunicației.

Afacerile au avut o evoluție sinuoasă, datorită modului în care au fost percepute de-a lungul timpului.

Afacerile se desfășoară într-un cadru social și, de cele mai multe ori, relațiile de afaceri se bazează pe cooperare.

Obținerea succesului economic nu este dependent de înșelătorie, practici neloiale sau de subminarea/eliminarea concurenței. Existența competiției și nevoia de obținere a profitului nu se află în contradicție logică cu un comportament corect în afaceri și cu respectarea standardelor etice. În definitiv, orice activitate economică implică cooperare și un set de reguli și valori comun împărtășite, fie ele explicite sau implicite.

Ideea de conducere a afacerilor se întemeiază pe realizarea unei distincții necesare între funcția de execuție și funcția antreprenorială – cea din urmă fiind responsabilă cu procesul decizional final de alocare a resurselor.

Organizația economică de afaceri ridică problema integrării ierarhice, cu toate exigențele ce decurg dintr-o asemenea structură: stabilirea sarcinilor, monitorizarea angajaților și a îndeplinirii funcțiilor de către aceștia etc. Cu cât firma se dezvoltă mai mult prin integrarea de noi activități în cadrul acesteia, cu atât veniturile marginale ce revin funcției antreprenoriale pot scădea, prin creșterea costului organizării unei tranzacții adiționale.

În general, specialiștii apreciază că etapele unei afaceri pot fi sintetizate astfel:

a) prospectarea, respectiv "detectarea" unei afaceri, respectiv a unui client și a doleanțelor acestuia;

b) studiul, respectiv "consultarea" unor afaceri anterioare ȘI, In mod deosebit, a clientului, în vederea pregătirii ofertei capabile să răspundă cât mai complex și complet doleanțelor și exigențelor acestuia;

c) negocierea, constând în "ajustarea" doleanțelor și intereselor ambelor părți contractante, cu scopul de a ajunge la o înțelegere unanim acceptată;

d) realizarea, care presupune ca, în urma comenzii formulate de client, furnizorul de produse și/sau servicii să angajeze și să utilizeze toate mijloacele de care dispune pentru a ajunge la rezultatele prevăzute în contractul încheiat;

e) finalitatea (urmarea), respectiv intervalele de timp aferente recepției și cele ulterioare acesteia, atunci când se soluționează eventualele deficiențe și/sau ambele părți se pregătesc pentru realizarea a noi contracte de afaceri. Îmi permit să apreciez că, mai ales în contextul mediului ambiant al afacerilor din România, în care se acordă o mult prea mică importanță continuării constructive a relațiilor parteneri ale deschise, reconsiderarea atenției acordate evoluției acestora reprezintă o condiție sine qua non a reușitei.

Caracteristicile unei afaceri

Ținând cont de considerentele prezentate, caracteristicile unei afaceri pot fi sintetizate după cum urmează:

• în marea majoritate a cazurilor, afacerea este un produs nou, care nu există, ca atare, în momentul contractării și cumpărării sale de către client. Drept urmare, pentru ambele părți implicate în afacere există o întreagă serie de riscuri (speculă, dorința de a da "marea lovitură", înșelăciune etc.), riscuri care nu pot fi eliminate decât prin câștigarea, reciproc, a credibilității;

• afacerea este un "produs" care se elaborează împreună cu clientul, în funcție de nevoile și doleanțele exprimate de acesta. Din acest motiv, o afacere este foarte rar reproductibilă deoarece, în fiecare caz în parte, ea are o anumită amploare (dimensiune). Și, deoarece fiecare proiect al clientului are anumite specificități, necesitând aprofundări detaliate, este foarte util ca orice întreprinzător să-și creeze o bază-standard de date, ușor de identificat, de urmărit și, eventual, de utilizat;

• în marea majoritate a cazurilor, vânzarea unei afaceri se face de către o persoană juridică. Drept consecință, în actul decizional sunt implicate și intervin mai multe persoane, fiind necesară identificarea ,,rolului" fiecărui "actor" al afacerii. De aici și necesitatea de a convinge fiecare asemenea "actor" asupra obligațiilor și/sau a responsabilități lor care îi revin, cu atât mai mult cu cât, să nu uităm, reușita este generată, aproape exclusiv, de rezultatele echipei de apartenență;

• afacerea este o "aventură" care se derulează, de regulă, pe termene medii și lungi. Să nu uităm că orice client nu se angajează în această "aventură" decât după ce a studiat, în amănunt, detaliile afacerii. Mai ales că, așa după cum vom vedea, rolul clientului este deosebit de dificil, acesta trebuind să fie extrem de selectiv și să aleagă din multitudinea de oferte prezentate. Pentru că, din nefericire, nu rareori, ofertanții încearcă să dea" marea lovitură"!;

• uneori, afacerea apare mai scumpă decât produsul-standard existent pe piață. Datorită dinamicii adeseori "infernale" a activităților implicate de afaceri și, în cazul mediului ambiant economic, social și politic românesc, din cauza instabilității acestuia, este foarte dificil să poți anticipa evoluția prețurilor și/sau a tarifelor. De aceea, marea "aventură" a afacerii nu poate fi gestionată decât "pas cu pas", în funcție de contextul concret al evoluției mediului ambiant.

Funcții și responsabilități ale întreprinzătorului în derularea afacerii

În literatura de specialitate, marea majoritate a autorilor apreciază că, în general, întreprinzătorul poate îndeplini, în cadrul oricărui tip de organizație, cel puțin două funcții, și anume:

• inginer comercial. Menționăm faptul că noțiunea "inginer" nu are, în acest context, un sens tehnic, ci se referă la aptitudinile întreprinzătorului de a descoperi și/sau de a inventa soluții (mai ales comerciale), cu scopul satisfacerii doleanțelor clientului;

• "purtător" de afaceri, respectiv acea persoana desemnată să conducă afacerea încredințată sau o parte a acesteia, până la "închiderea" totală a contractului încheiat cu clientul.

În cazul ambelor funcții enunțate, întreprinzătorul poate fi fie vânzător direct al afacerii, fie inginer de proiect sau de realizare a acestuia.

Indiferent în care dintre cele trei ipostaze se poate afla, orice întreprinzător are, ca responsabilități principale, următoarele:

• inițierea acțiunilor de bază (a afacerilor);

• transpunerea în rolul de agreabil interlocutor al clientului;

• asumarea riscurilor legate de una, mai multe, sau toate etapele afacerii;

• convingerea clientului că a tăcut o foarte bună alegere și, implicit, afacere, determinându-l să-l mai contacteze pentru realizarea de noi afaceri.

În fiecare etapă a derulării oricărei afacerii, celelalte responsabilități ale întreprinzătorului pot fi aferente domeniilor comercial, tehnic și de conducere (gestiune). Le prezentăm în continuare grupate pe etapele realizării unei afaceri:

a) în etapa de prospectare:

• analizarea rezultatelor afacerilor precedente;

• depistarea și înțelegerea referințelor concurenței;

• definirea obiectivelor și căutarea de noi oportunități de afaceri;

• stabilirea de noi contacte, cu viitori potențiali parteneri de afaceri;

• stabilirea unui plan structural de acțiuni comerciale, în funcție de timp și costuri;

b) în etapa de studiu:

• identificarea structurilor decizionale ale clientului;

• identificarea cerințelor reale ale clientului;

• consultarea diferiți lor furnizori și redactarea unei oferte cât mal adaptate doleanțelor clientului și, implicit, cât mai "seducătoare";

• determinarea necesarului de resurse aferente afacerii;

• stabilirea și controlul cifrelor previzionale ale afacerii;

• stabilirea propriului plan de producție și/sau prestări;

• antrenarea în afacere a diverșilor parteneri, în funcție de specificul activității acestora;

c) în etapa de negociere:

• transformarea "bunului contact" în "bun contract", prin aplicarea unui întreg "set" de acțiuni comerciale, capabil să antreneze o excelentă cooperare cu clientul;

• cooperarea permanentă cu clientul, astfel încât acesta să aibă convingerea că este partenerul, și nu adversarul omului de afaceri și că împreună cu el va realiza o excelentă afacere;

• abordarea celor mai amănunțite detalii, pentru a "stăpâni" și/sau controla eficient domeniul discuției (mai ales pe cel tehnic);

• determinarea, împreună cu echipa, a eventuale lor disfuncționalități și/sau distorsiuni generate de diminuări ale prețurilor sau întârzieri în adoptarea deciziilor;

• comunicarea, cât mai operativ, către client, a tuturor propunerilor de modificare a unor clauze contractuale, mai ales când acestea sunt generate de schimbarea doleanțelor clientului;

d) în etapa de realizare:

• negocierea detaliată a fiecărei eventuale solicitări a clientului privind modificarea unor clauze contractuale;

• obținerea acordului definitiv al clientului, înainte de lansarea în execuție a contractului;

• controlarea, de preferință, împreună cu clientul, a fiecărui stadiu al execuției contractului;

• urmărirea operativă a costurilor de producție;

• respectarea tuturor obligațiilor asumate, contractual, față de client;

e) în etapa de urmărire după realizare (finalitate):

• pregătirea cadrului unor potențiale viitoare afaceri;

• exploatarea operativă a oricăror informații comerciale referitoare la viitoare potențiale afaceri;

• elaborarea bilanțului comercial al operațiunilor încheiate;

• urmărirea, în funcție de caz, a etapelor de utilizare stabilite de comun acord cu clientul;

• elaborarea bilanțului financiar;

• angajarea în acțiuni de ameliorare pentru afacerile următoare.

Toate aceste responsabilități pot apărea ca elemente pur teorei contractului;

• urmărirea operativă a costurilor de producție;

• respectarea tuturor obligațiilor asumate, contractual, față de client;

e) în etapa de urmărire după realizare (finalitate):

• pregătirea cadrului unor potențiale viitoare afaceri;

• exploatarea operativă a oricăror informații comerciale referitoare la viitoare potențiale afaceri;

• elaborarea bilanțului comercial al operațiunilor încheiate;

• urmărirea, în funcție de caz, a etapelor de utilizare stabilite de comun acord cu clientul;

• elaborarea bilanțului financiar;

• angajarea în acțiuni de ameliorare pentru afacerile următoare.

Toate aceste responsabilități pot apărea ca elemente pur teoretice. Dar tocmai aplicarea lor este cea care face diferența între veritabilii întreprinzători și pseudoîntreprinzători (care, nu rareori, se mai denumesc și…oameni de afaceri!.. ).

Conceptul de afacere din perspectiva globală

Fenomenul globalizării dă lumii o nouă formă și deschide noi perspective în arena relațiilor internaționale. Acest fenomen, deși economic în sine, prezintă implicații și generează efecte în toate domeniile vieții oamenilor.

Astfel, fenomenul globalizării are un impact major la nivel social, cultural și politic. Într-un asemenea context, firmele private sunt delegate cu puterea legitimării propriilor reguli și cu dreptul de a interveni atunci când este cazul, desigur în armonie universală cu celelalte firme. Cum fenomenul globalizării prezintă interese dincolo de interesele naționale, firmele private vor fi investite cu puterea necesară desfășurării propriilor activități, conform propriilor reguli, într-un cadru propus de guvernarea locală. Adică, firmele vor lucra atât în beneficiul propriu, cât și al țării de origine.

În prezent toate țările, indiferent că sunt dezvoltate, în curs de dezvoltare, mai puțin dezvoltate sau în tranziție, urmează politici orientate spre piața globală, deschizând întreprinderilor lor accesul la competiția internațională. Astfel, în special, în țările aflate în tranziție, toate firmele, mari sau mici, depind de lumea afacerilor internaționale. Acestea au aceleași interese vitale ca și întreprinderile din țările dezvoltate, sau în curs de dezvoltare.

Globalizarea reprezintă un progres, un schimb de informații, o economie fără frontiere și fără implicații politice. Desigur, globalizarea prezintă și aspecte negative asupra națiunilor.

Pe măsura globalizării afacerilor, regulile sistemului mondial al afacerilor traversează un proces continuu de rafinare. Comunitatea internațională de afaceri se confruntă într-o măsură din ce în ce mai mare cu impactul acestui proces. Pentru o participare mai bună la afacerile internaționale este astfel necesar, în acest secol mai mult decât oricând, să se înțeleagă clar implicațiile pe care aceste reguli le au asupra întreprinderilor, în particular asupra firmelor din cadrul țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție.

Globalizarea afacerilor a determinat înființarea Organizației Mondiale a Comerțului, în ianuarie 1995 și intrarea în vigoare a Acordurilor Rundei Uruguay. De asemenea, Centrul de Comerț Internațional UNCTAD/OMC (ITC), împreună cu Secretariatul Commonwealth a publicat două lucrări – Runda Uruguay-Ghidul întreprinzătorului și Ghid pentru întreprinderi privind Sistemul Comercial Mondial – în vederea explicării cadrului juridic al afacerilor internaționale, subliniind implicațiile prevederilor și regulilor specifice asupra întreprinderilor.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evoluat treptat în ultimii 50 de ani.

Centrul de Comerț Internațional acordă sprijin comunității de afaceri, adică întreprinderilor, asociațiilor de afaceri și agențiilor cu activitate de sprijin din țările aflate în tranziție și în curs de dezvoltare.

1.2. Antreprenorii și managerii

Multă lume fie confundă antreprenorul cu managerul, fie îi deosebește dar nu știe care ar fi diferențele dintre ei.

Inițierea unei afaceri este în mod clar o activitate complexă. Ea presupune un simț de previziune deosebit referitor la toate aspectele legate de afacere.

În plus, ea cere o anume atitudine cu privire la activitatea managerială. Aceasta derivă din rolul și responsabilitățile unice pe care le are antreprenorul. Dacă un manager are doar responsabilitatea unui anumit aspect legat de o funcție specifică, antreprenorul este responsabil pentru întreaga afacere.

Antreprenorul se deosebește de manager și din punct de vedere al comportamentului în practicile de afaceri. Acestea diferă în toate sferele de activitate ale afacerii. În continuare vom descrie comportamentul antreprenorial și managerial în șase domenii critice ale afacerii: orientare strategică, fructificarea oportunității, angajarea resurselor, controlul resurselor, structura conducerii și politica de recompense.

1. Orientare strategică. Orientarea strategică este acea dimensiune a afacerii care abordează factorii ce duc la elaborarea strategiei firmei. Această orientare este determinată de modul de fructificare a oportunității.

Antreprenorul are tendința de exploatare a oportunităților existente în mediul său de afaceri, fără a fi constrâns de disponibilitatea resurselor.

Managerul, deși recunoaște necesitatea fructificării oportunităților, se concentrează în primul rând pe modul de utilizare a resurselor disponibile și pe care le poate controla.

Această dimensiune reliefează una din principalele trăsături ale antreprenorului – creativitatea și spiritul novator.

Comportamentul antreprenorial al acestei orientări este favorizat de următorii factori: diminuarea marjei oportunităților de afaceri, schimbări rapide în tehnologie, modificarea dorinței și capacității de cumpărare a noilor produse sau servicii, reglementările guvernamentale în domeniul afacerilor.

Comportamentul managerial al acestei orientări este favorizat de factori precum existența contractelor de muncă, criteriile de performanță privind utilizarea resurselor existente și sistemul de planificare pe termen lung.

2. Fructificarea oportunității. Gradul de implicare și exploatare a unei oportunități este diferit la antreprenor față de manager.

Antreprenorul dorește să profite de oportunitatea apărută foarte rapid, pe termen scurt, într-un mod aproape revoluționar. De aceea, se și consideră de către unele persoane că antreprenorii și-ar asuma riscuri exagerate.

Managerul se angajează în oportunități de lungă durată, într-un ritm mai lent, evolutiv, dar care poate părea staționar.

Comportamentul antreprenorial în fructificarea oportunității este favorizat de următorii factori: orientarea spre acțiune, preponderența deciziilor pe termen scurt, gestiunea flexibilă a riscului, un număr redus de elemente constitutive ale deciziei.

Comportamentul managerial în fructificarea oportunității este favorizat, prin contrast, de următorii factori: un număr mare de elemente constitutive ale deciziei, care reduc flexibilitatea; strategia evoluționară, care urmărește consensul; reducerea riscului; gestiunea crizei, care presupune acceptarea numai a acelor acțiuni care sunt compatibile cu resursele actuale ale firmei.

3. Angajarea resurselor. Antreprenorii se angajează într-un proces multistadial de folosire a resurselor, cu un grad redus de implicare la fiecare stadiu. Ei încearcă să maximizeze valoarea creată prin minimizarea volumului de resurse implicat, desigur, cu prețul asumării unei risc mai mare. Orientarea antreprenorială cere să se facă un pic mai mult cu un pic mai puțin.

Managerii se concentrează pe utilizarea unistadială a resurselor, cu un grad ridicat de implicare și numai după o evaluare detaliată.

Comportamentul antreprenorial este favorizat de următorii factori: nevoia previzibilă de resurse, lipsa controlului pe termen lung, nevoile sociale, cererea internațională.

Comportamentul managerial este determinat de următorii factori: reducerea riscului personal, datorită disponibilității resurselor; politica de stimulente; eficiența managerială, care cere un profit stabil; sistemul de alocare a capitalului; sistemul planificării formale.

4. Controlul resurselor. Antreprenorul este adeptul folosirii deprinderilor, talentului și ideilor altora. El caută să folosească aceste resurse într-un mod cât mai corespunzător.

Managerul dorește, în schimb, să dețină proprietatea și controlul resurselor sau să angajeze personalul necesar realizării sarcinilor. El este interesat în primul rând de utilizarea eficientă a resurselor de care dispune.

Comportamentul antreprenorial în controlul resurselor este favorizat de următorii factori: specializarea crescândă a resurselor; durata mare de viață a resurselor, comparativ cu necesitățile; riscul învechirii și demodării; riscul inerent oricărei afaceri de început; folosirea temporară a unor resurse.

Comportamentul managerial este favorizat de factori precum: putere, statut și răsplată financiară; coordonare; eficiență; inerția și costul schimbării; structura ramurii.

5. Structura de conducere. Antreprenorul dorește să cunoască în mod direct fiecare domeniu al afacerii. Faptul că el închiriază resursele necesare și nu folosește salariați proprii determină dezvoltarea unei structuri informale de conducere. Managerul, pe de altă parte, vede relațiile de conducere mai formal, cu precizarea drepturilor și obligațiilor specifice atribuite prin delegarea sarcinilor. Aceasta decurge direct din folosirea resurselor și salariaților proprii.

Unii autori au încercat să facă distincție între antreprenori și manageri, sugerând că este exclus ca un bun antreprenor să fie și bun manager. Antreprenorul este privit ca o persoană egocentrică și idiosincratică și, prin urmare, incapabil de a conduce. Totuși, deși sarcinile manageriale sunt substanțial diferite de cele antreprenoriale, talentul managerial este, cu toate acestea, esențial. Variația se datorează alegerii mijloacelor specifice.

Comportamentul antreprenorial este favorizat de factori precum: nevoia coordonării unor resurse necontrolabile; flexibilitatea în conducere; necesitatea controlului; dorința de independență a salariaților. Comportamentul managerial este favorizat de unii factori precum: necesitatea definirii clare a autorității și responsabilității; cultura organizațională; sistemul de recompense; teoria conducerii.

6. Sistemul de recompense. Antreprenorul se concentrează în mod explicit pe crearea și realizarea de valoare. Cei ce au investit bani în crearea afacerii vor dori să-i recupereze cât mai repede. Ca un corolar al concepției bazată pe crearea de valoare, firmele antreprenoriale tind să-și fundamenteze sistemul de recompense pe performanțe acolo unde performanța este strâns legată de valoare. De asemenea, firmele antreprenoriale preferă să recompenseze mai degrabă echipele decât indivizii.

Managerul se concentrează mai puțin asupra maximizării și distribuirii valorii. El are în vedere, atunci când iau deciziile, în special protejarea poziției lui și siguranța postului. Sistemul de recompense se bazează în primul rând pe responsabilitățile individuale și pe performanțele privind realizarea obiectivelor privind profiturile pe termen scurt. Recompensele au menirea de a stimula creșterea nivelurilor de responsabilitate. Comportamentul antreprenorial este încurajat de următorii factori: speranțele individuale, cerințele investitorilor, concurența.

În concluzie, privit prin prisma comportamentului în practicile de afaceri, antreprenorul diferă în multe privințe de manager. Se poate spune că toți antreprenorii sunt manageri, în sensul că ei trebuie să-și conducă propria afacere, însă nu toți managerii sunt și antreprenori. Aceasta pentru ca în bună măsură marile firme au devenit foarte structurate cu reguli stricte necesare controlării unor entități de o asemenea mărime. Micile firme nu au aceste probleme.

Antreprenoriatul conține o bună doză de management. Însă antreprenoriatul și managementul nu sunt sinonime. Antreprenoriatul presupune un management specific, cu propriile sale concepte, scopuri și metode.

Sintetic, diferențele dintre antreprenor și manager sunt redate în tabelul 1.

Tabel 1

Trăsături specifice antreprenorului și managerului

Sursa: Sasu, C., Managementul micilor afaceri, Editura Sanvialy, Iași, 1998, p. 75

Din perspectiva trăsăturilor personale se poate afirma că unii antreprenori vor putea deveni cu dificultate manageri în firme mari, întrucât aici spiritul antreprenorial este în mare parte îngrădit. Pe de altă parte, managerii din firmele mari pot deveni antreprenori de succes, atunci când au calitățile antreprenoriale necesare și când împrejurările le oferă oportunități de afaceri viabile.

1.3. Analiza prejudecătilor și trăsăturilor specifice antreprenorilor

De-a lungul timpului s-au creat adevărate mituri despre antreprenori. Sunt prezentate principalele trăsături privind antreprenorii, așa cum au fost ele surprinse de literatura de specialitate.

Trăsăturile specifice antreprenorilor au apărut atât ca urmare a legendelor create de-a lungul timpului în jurul oamenilor întreprinzători, cât și datorită lipsei de cercetări în domeniul antreprenoriatului. Iată care sunt acestea.

Antreprenorii sunt născuți, nu făcuți. Ideea “nașterii” întreprinzătorului, a faptului că antreprenoriatul nu poate fi învățat a dominat multă vreme. Există, desigur, anumite trăsături precum spirit de inițiativă, energie, dorința de asumare a riscului, talent în relațiile umane care sunt înnăscute. Totuși, aceste trăsături pot exista în mod latent în unii oameni și doar împrejurările mai deosebite le pot activa. În plus, astăzi antreprenoriatul se studiază în universități, școli de afaceri etc., care au menirea de a “face” întreprinzători. În definitiv, omul cât trăiește învață.

Antreprenorii sunt oameni de acțiune nu “filozofi”. Antreprenorii sunt, evident, oameni cu spirit practic, caută mereu soluții noi, originale, însă ei sunt și metodici, își anticipează acțiunile. Elaborându-și planurile de afaceri, ei devin și “filozofi”. Altfel, unde nu-i cap vai de picioare.

Antreprenorii trebuie să corespundă profilului teoretic. O altă legendă creată în jurul antreprenorului este aceea că el trebuie să corespundă unui portret “robot”. În acest sens s-au întocmit liste cu trăsurile antreprenorilorde succes. Cei care nu au aceste trăsături sunt considerați neadecvați pentru activitatea de antreprenor. Realitatea arată însă că deși anumite trăsuri sunt indispensabile, nu se poate spune că cei care nu trec prin “verigă” nu pot deveni apriori buni întreprinzători. De fapt, nici un copac nu crește perfect drept.

Antreprenorii sunt fie inventatori, fie inovatori. La început au fost considerați antreprenorii doar inventatorii. J. Schumpeter, în 1911, afirma că antreprenori sunt și inovatorii, adică persoanele care realizează combinații noi din lucrurile existente. Astăzi sunt considerați antreprenori și cei care nu sunt neapărat inventatori sau inovatori, ci persoane care inițiază o afacere, asumându-și riscuri pe care în mod normal alții nu și le permit, în scopul realizării de profit. Oricum, omul gospodar nu reiventează roata.

Antreprenorii sunt neadaptați academic sau neînțeleși social. De-a lungul timpului s-a acreditat ideea că unele persoane au devenit antreprenori numai după ce au picat la facultate sau nu au reușit să se adapteze în întreprinderile gigant, părăsind serviciul. Astăzi însă s-a dovedit că cei mai buni întreprinzători au studii superioare. De asemenea, multe persoane care au lucrat în marile întreprinderi din România înainte de 1989, astăzi au devenit întreprinzători de succes. Omul bun își găsește loc oriunde.

Pentru a deveni antreprenor este nevoie doar de bani. Ca și în orice altă activitate, în afaceri este nevoie de bani, fără ei nu se poate face nimic. Totuși, banii nu salvează pe nimeni în mod automat de la faliment. În plus, chiar având bani suficienți un antreprenor poate da faliment deoarece nereușita poate fi rezultatul incompetenței, al unei planificări precare sau atitudinii necorespunzătoare a antreprenorului. Banii n-aduc fericirea, dar o întrețin.

Pentru a deveni antreprenor este nevoie doar de noroc. De o an anumit dram de noroc este nevoie în orice împrejurare. Fără el multe acțiuni pot să nu aibă sorți de izbândă. Însă norocul și-l face și omul. Mai mult, ceea ce pare a fi noroc poate fi de fapt o pregătire foarte bună, dorința de a face un lucru deosebit, spirit inovator etc. Și apoi în lumea facerilor norocul nu poate fi luat drept garanție.

Ignoranța este o binefacere pentru antreprenor. Fiind oameni cu spirit inovativ, antreprenorii caută mereu combinații noi. De aceea, se spune că este mai bine să nu știe prea multe lucruri despre afacere apriori, pentru a nu fi tentat să se meargă pe căi bătătorite. De aici poate și zicala “prea multe cunoștințe strică”. Totuși, astăzi nu se mai pot face afaceri fără cunoștințe în mai multe domenii. Acestea vor sta la baza elaborării unor analize realiste a punctelor forte și slabe ale afacerii pentru adoptarea celor mai adecvate strategii.

Antreprenorii sunt niște aventurieri. Riscul este un element important în procesul antreprenorial. Totuși, percepția pe care o au cei mai mulți oameni despre riscul pe care și-l asumă antreprenorii este greșită. Deși s-ar părea că antreprenorii își asumă riscuri uriașe, asemănătoare jucătorilor de noroc, în realitate ei își asumă riscurile cu grijă, calculându-le. Pentru a-și urmări obiectivele antreprenorii își pregătesc și planifică acțiunile. Prin urmare, întreprinzătorul nu caută în mod deliberat riscul și nici nu-și asumă riscuri inutile, însă nici nu este șovăielnic atunci când este vorba de riscuri care nu pot fi evitate. Gospodarul este om cu scaun la cap.

Antreprenorii sunt complet independenți. De departe, întreprinzătorii nu sunt deloc independenți. Ei depind de parteneri, investitori, clienți, furnizori, creditori, salariați, familie și de toți cei implicați în acțiunile sociale și obligațiile comunității. Totuși, antreprenorii pot decide independent când, dacă și ce hotărâri să ia. În plus, este extrem de dificil de condus o afacere prosperă doar de unul singur. Unde-s doi puterea crește.

CAPITOLUL II

ELEMENTE SPECIFICE DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII ANTREPRENORIALE

2.1. Definiția și evoluția conceptului de antreprenor

Dezvoltarea afacerilor este indisolubil legată de anteprenori. În procesului evoluției istorice a afacerilor aceștia au avut denumiri dintre cele mai diverse, unele chiar contradictorii.

Noțiunea de ”antreprenor” provine din cuvântul franțuzesc ”entreprendre”, care înseamnă a întreprinde, a se apuca de făcut ceva, a se angaja în ceva. În decursul timpului, aceasta noțiune a avut diferite semnificații.

Perioada timpurie. În timpurile mai vechi, antreprenorul tipic putea fi găsit în rândul militarilor și negustorilor. În acel timp, războaiele se purtau adesea din motive economice. Conducătorii militari, asumându-și riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obține câștiguri substanțiale. Negustorii acelor timpuri își riscau și ei averile. De multe ori negustorul și aventurierul puteau fi găsiți în aceeași persoană. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a căutat să stabilească rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier își asuma riscul fizic și emoțional al unei asemenea acțiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfârșitul misiunii, capitalistul primea 75% din câștig, iar negustorul restul.

Evul mediu. Datorită faptului că în evul mediu comerțul era considerat un act degradant și a restricțiilor impuse de biserică asupra ofertei de capital, antreprenorul tipic era un cleric. Acesta avea ca însărcinare construirea de mari lucrări arhitecturale, precum castele și fortificații, clădiri publice, mănăstiri și catedrale. Angajat în asemenea proiecte uriașe, întreprinzătorul nu își asuma nici un risc, ci mai degrabă era un conducător de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.

Secolul al XVIII-lea. Rolul antreprenorului în teoria economică este recunoscut pentru prima dată în acest secol. Richard Cantillon, economist francez, a asociat asumarea riscului în economie cu antreprenorul. Pentru Cantillon, antreprenorul este o persoană care își asumă riscuri întrucât “cumpără la un preț cert și vinde la un preț incert, prin urmare acționează în condiții de risc”. El consideră antreprenorul figura principală din economie.

În aceeași perioadă, în Anglia are loc revoluția industrială, proces în care antreprenorul avea un rol vizibil în asumarea riscului și transformarea resurselor. Termenul de “aventurier”, asociat antreprenorul, a lăsat treptat locul celui de “undertaker” – întreprinzător, despre care Adam Smith a scris că a devenit sinonim cu omul de afaceri obișnuit.

Tot în această perioadă antreprenorul a fost deosebit de capitalist. Multe invenții din perioada revoluției industriale nu ar fi fost posibile fără sprijinul persoanelor care dețineau capital, însă nu aveau un spirit antreprenorial.

Secolul al XIX-lea. Antreprenorul a fost privit în acest secol mai mult din perspectivă economică. El nu era deosebit, de regulă, de manager. Pentru prima dată în literatura economică activitatea antreprenorială devine în mod virtual sinonimă cu managementul, în sensul contemporan al cuvântului. După economistul francez J.B. Say, antreprenorul este un supraveghetor și un administrator. “El este chemat să estimeze cu o bună acuratețe importanța unui produs, să estimeze nivelul cererii și al mijloacelor de producție; la un moment dat el trebuie să angajeze un număr mare de salariați, în alt moment să comande sau să cumpere materii prime, să găsească consumatori și să acorde o atenție permanentă ordinii și economiei. Într-un cuvânt, el trebuie să posede arta supravegherii și administrării”. Subliniind calitățile necesare unui întreprinzător, Say afirmă: “Întreprinzătorului i se cere o combinație de calități morale, judecată, perseverență și cunoașterea lumii și a afacerilor.

Secolul al XX-lea. În secolul al XX-lea, antreprenorul a devenit sinonim sau cel puțin asociat cu întreprinderea liberă și capitalismul. El este recunoscut ca fiind un agent al schimbării. Antreprenorul este o persoană creativă, cu idei inovatoare de afaceri, care contribuie la creșterea și profitabilitatea întreprinderii.

J. Schumpeter a afirmat ca antreprenorul este persoana ce inovează, care realizează “combinații noi” în producție. “Realizarea de combinații noi o numim “întreprindere”, indivizii a căror funcție este să le realizeze îi numim “întreprinzători”.

Antreprenorul nu trebuie să fie neapărat un inventator “Realizarea unei îmbunătățiri este o sarcină complet diferită de inventarea ei, una suplimentară, care cere cu totul alte aptitudini. Deși antreprenorii pot fi, desigur, și inventatori, așa după cum pot fi și capitaliști, ei sunt inventatori nu prin natura funcției, ci prin coincidență și invers.

Antreprenorii sunt acei întreprinzători care inițiază și derulează acțiuni, apelând la resursele propriilor familii, pentru înființarea micro întreprinderilor sau întreprinderilor mici și mijlocii. Ei sunt arhitecții și constructorii propriilor afaceri îndeplinind în același timp calitatea de proprietari, manageri și executanți, motiv pentru care trebuie să posede anumite caracteristici, să aibă suficiente cunoștințe în fiecare domeniu, pentru a putea evalua corect impactul acțiunilor asupra profitului propriei întreprinderi.

Nu există o definiție acceptată unanim privind anteprenorul. Unii autori consideră că antreprenorul este persoana care își asumă responsabilitatea identificării și obținerii resurselor necesare înființării unei afaceri, accentul punându-se în acest caz pe procesul de inițiere a unei afaceri. Alți autori consideră că antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare inițierii și/sau dezvoltării afacerilor care se concentrează pe inovație și elaborarea de noi produse sau servicii. Potrivit acestei definiții, antreprenor este cel ce nu doar înființează o afacere, ci are și spirit inovativ. În acest fel, antreprenorii se pot găsi și în marile firme și în sectoarele publice. Antreprenorul este privit și ca persoana care își asumă riscul organizării resurselor ce creează bogăție.

Deși fiecare din aceste puncte de vedere privesc antreprenorul dintr-o perspectivă sensibil diferită, ele cuprind noțiuni similare precum inițiere, organizare, inovare, creare de bogăție și asumarea riscului. De asemenea, aceste puncte de vedere sunt cumva restrictive întrucât antreprenorii pot fi găsiți în orice domeniu: educație, medicină, cercetare, drept, arhitectură, inginerie, activități sociale etc. Pentru a cuprinde toate aceste aspecte se vor da următoarele definiții:

Antreprenorul este persoana care inițiază și derulează o acțiune, asumându-și riscurile asociate inovării, în schimbul unor satisfacții materiale sau personale.

Aceasta definiție subliniază patru aspecte esențiale ale antreprenorului.

În primul rând, antreprenorul este persoana ce inițiază și derulează o acțiune. El este un inițiator în domeniul său de activitate. Cel mai larg domeniu de manifestare al antreprenorului este cel economic.

În al doilea rând, antreprenorul își asumă riscurile derivate din acțiunea sa. Aceste riscuri pot fi financiare, psihice sau sociale.

În al treilea rând, antreprenorul este un inovator. El realizează mereu combinații noi ale lucrurilor existente. În unele situații, el este chiar inventator.

În ultimul rând, antreprenorul poate avea satisfacții în munca sa. Acestea pot fi de ordin material, psihologic, moral sau social.

2.2. Aspecte de satisfacție și insatisfacție specifice activității antreprenoriale

Deținerea și derularea unei afaceri poate aduce multă bucurie, dar și multă tristețe. Printre cele mai importante satisfacții ale implicării în afaceri sunt următoarele:

a. Controlul propriului destin. Deținerea unei afaceri conferă antreprenorului independență. El este cel care ia deciziile și face ca lucrurile să meargă în direcția stabilită de el însuși. Deși aceasta presupune un grad ridicat de responsabilitate, antreprenorul dorește să și-o asume. Pentru o persoană care dorește să-și controleze propriul destin libertatea de decizie și acțiune conferite de deținerea unei afaceri pare să fie mai degrabă o necesitate decât un lux.

b. Atingerea potențialului maxim. În afacerea proprie nu există piedici artificiale în exprimarea potențialului antreprenorului. Singurele piedici în calea succesului antreprenorului sunt cele determinate de propria creativitate.

c. Posibilitatea unui câștig nelimitat. Majoritatea antreprenorilor câștigă mult mai mult decât ar lucra pentru alții. Un antreprenor de succes poate obține un profit care să îi acopere dobânda la capitalul investit și să obțină și un venit care să îi recompenseze din plin riscul asumat prin intrarea în afaceri și talentul managerial. Desigur, cel ce se implică în afaceri nu se așteaptă să piardă bani. Încrederea în abilitățile personale însoțită de o cerere de piață ridicată pentru un produs sau serviciu de calitate poate aduce venituri care să recompenseze din plin eforturile și banii investiți în afacere.

d. Siguranța muncii. Când antreprenorul se implică în afaceri, locul de muncă îi este asigurat. El poate lucra atât timp cât dorește. Nu există limită de vârstă pentru a ieși la pensie. Acest avantaj constituie un motiv relevant de implicare în afaceri îndeosebi în ramurile cu tehnologie de vârf, în care fluctuația personalului este foarte mare.

e. Angajarea membrilor familiei. Antreprenorul poate oferi tuturor membrilor familiei sale un loc de muncă. Aceasta conferă continuitate afacerii, prin preluarea acesteia de către copii. În plus, există, de regulă, o încredere și o morală mai bună în afacerile derulate de membrii unei familii.

f. Folosirea capitalului acumulat. În loc să investească în afacerile deținute de alții, care pot deveni uneori riscante sau să depună banii la bancă, antreprenorul folosește proprii bani în afacerea sa, ceea ce îi crează și o anumită autonomie financiară.

g. Aplicarea cunoștințelor și deprinderilor proprii. Dacă o persoană nu poate găsi un loc de muncă adecvat pregătirii sale din cauza excesului ofertei de forță de muncă în domeniu, a limitei de vârstă, sexului, handicapului fizic, ea poate iniția o afacere proprie. De asemenea, chiar și persoanele care au deja un loc de muncă își dedică o parte din timpul liber activităților antreprenoriale.

h. Ieșirea din rutină. Implicarea în propriile afaceri duce la eliminarea rutinei, plictiselei și frustrării datorate muncii monotone. Multe persoane simt nevoia de schimbare, doresc să realizeze lucruri noi și să părăsească activitățile precedente plicticoase. Inițierea unei afaceri proprii este o șansă foarte bună de a împlini această satisfacție personală.

i. Prilejul de a contribui la binele comunității. Antreprenorul, realizând că este mare nevoie de un anumit produs sau serviciu, îl oferă comunității, atrăgându-și aprecierea acesteia. În plus, prin diferite acțiuni de sponsorizare sau filantropice va contribui la mai binele comunității din care face parte.

j. Putere și influență. Deținerea unei afaceri conferă o anumită putere și influență. Antreprenorul decide modul în care vor acționa salariații săi. De asemenea, prin puterea sa poate influența cursul unor acțiuni, ceea ce îi crează o satisfacție psihologică deosebită.

În timpuri mai vechi, unele persoane au ales cariera militară pentru a avea putere și influență. În timpurile moderne, puterea se obține mai ușor în afaceri și în politică.

Cele mai importante riscuri și dezavantaje ale implicării în afaceri sunt următoarele:

a. Incertitudinea venitului. Oscilațiile în evoluția afacerii pot determina fluctuarea veniturilor. De asemenea, succesul depinde adesea de unele evenimente cruciale asupra cărora antreprenorul nu are control. Având de făcut față unor numeroase obligații financiare, antreprenorul este ultimul care va fi plătit.

b. Riscul pierderii întregului capital investit. În cele mai multe afaceri antreprenorul contribuie cu o importantă sumă de bani sau alte active personale. Acești bani și resurse vor fi pierdute, dacă afacerea nu reușeste. Fluctuațiile prețurilor, schimbarea modei, problemele de muncă pot amenința și chiar periclita până și o afacere profitabilă. Și odată cu eșecul în afaceri se pierde și o parte din reputație.

c. Povara responsabilității totale. Antreprenorul este singurul răspunzător de succesul sau eșecul afacerii sale. Și responsabilitățile cresc odată cu mărimea firmei. Dacă pentru unele persoane conducerea poate fi atractivă, pentru altele ea poate constitui o adevarată povară. Deciziile luate îl afectează nu numai pe antreprenor și firma sa, ci și pe salariați, clienți și poate chiar comunitatea din care face parte. De aceea, unele persoane preferă să lucreze pentru alții, limitându-și responsabilitatea în cadrul programului de lucru.

d. Riscul de carieră. Una din grijile majore pe care o au persoanele care doresc să devină antreprenori este dacă ele vor mai fi capabile să mai găsească un loc de muncă sau să se întoarcă la vechiul loc de muncă, în caz de eșec. Această preocupare o au în special persoanele care au un loc de muncă sigur și un salariu ridicat.

e. Apelarea la experți. Deoarece antreprenorul nu poate fi cunoscător în toate domeniile de activitate, el trebuie să apeleze la experți. Deși el este cel ce conduce afacerea, se poate trezi în situația de a “asculta ordinele” experților la a căror servicii apelează. Deși literar vorbind antreprenorul nu trebuie să facă ceea ce spun experții, el trebuie să țină cont de sugestiile lor, pentru a avea succes. Pentru unele persoane acest fapt poate constitui o lezare a spiritului de independență.

f. Frustrare în caz de succes. Dacă afacerea prosperă, numărul de salariați va crește, iar unele activități vor trebui delegate altor persoane, ceea ce poate fi frustrant pentru cel ce a inițiat afacerea. Însă cea mai neplăcută decizie în caz de creștere este de a ceda controlul firmei altora, prin transformarea firmei în societate pe acțiuni.

g. Abateri de la etică. Succesul în afaceri pare să ceară unele abateri de la valorile și etica personală. În unele ramuri, practicile de afaceri pot fi în conflict cu principiile etice ale antreprenorului. Și aceasta poate crea o stare de disconfort total la unele persoane.

h. Program de lucru foarte încărcat. Antreprenorul nu are un program de lucru fix. El este cel care sosește primul și pleacă ultimul din firmă. În fazele de început ale afacerii el trebuie să facă aproape totul, de la producție, la vânzare. Și aceasta timp de 14-16 ore pe zi și sapte zile pe săptămână, uneori fără concediu de odihnă.

i. Deteriorarea relațiilor familiale. Implicarea în afaceri presupune un mare consum de energie și timp din partea antreprenorului. Programul de lucru prelungit face să rămână puțin timp pentru cei apropiați. Dacă au fost implicați și banii proprii, presiunea în familie crește și relațiile familiale se pot deteriora, preț pe care unele persoane nu doresc să-l plătească.

j. Pierderea sănătății. Poate că cel mai mare risc al derulării unei afaceri este îmbolnăvirea. Banii pot fi puși la loc, o casă poate fi reconstruită, soția și copii se pot adapta. Însă unii antreprenori care suferă eșecuri financiare nu-și pot reveni psihic, cel puțin o perioadă. În afară de aceasta, există așa numitele boli psihosomatice – dureri de cap, dureri de spate, dureri stomacale – determinate de programul de lucru foarte încărcat al antreprenorului.

2.3. Analiza factorilor care influențează dezvoltarea antreprenoriatului

Succesul sau eșecul în afaceri se poate datora unei mari diversități de factori. Multă lume consideră că este prea mare riscul implicării în afaceri. Alții sunt încântați de avantajele potențiale pe care le pot obține și nu mai iau în considerare cauzele potențiale ale eșecului în afaceri.

În afaceri, concurența este mare și rata eșecului firmelor noi și a celor mici este destul de ridicată. Cunoașterea factorilor care au dus la succesul sau eșecul acestor firme poate fi un important pas făcut de antreprenor pentru evitarea eșecului în afaceri.

Factorii care influențează dezvoltarea antreprenoriatului sunt atât de natură macroeconomică cât și microeconomică.

Factori macroeconomici

Dezvoltarea sau inhibarea antreprenoriatului se poate datora unor factori macroeconomici, obiectivi, asupra cărora antreprenorul nu poate acționa. Aceștia sunt:

a. Evoluția generală a economiei. Fiecare economie are faze de creștere și de declin. În fazele de creștere afacerile prosperă și se dezvoltă. În fazele de recesiune îndeosebi firmele noi și cele mici sunt puternic afectate, deoarece sunt mult mai sensibile la aceste fluctuații ale economiei.

b. Inflația. Într-o economie cu o inflație scăzută afacerile prosperă, rata profitului fiind frecvent peste cea a inflației. În economiile inflaționiste, inflația produce serioase probleme în lumea afacerilor. Creșterea costurilor materiale și a celor cu forța de muncă măresc sensibil cerințele de capital circulant.

c. Rata dobânzii. Dacă rata dobânzii este scăzută, împrumuturile se acordă în condiții avantajoase pentru antreprenor. Când rata dobânzii este foarte ridicată, firmele care apelează la împrumuturi financiare sunt foarte vulnerabile. Rata înaltă a dobânzii afectează îndeosebi numerarul, ceea ce pentru multe firme poate însemna eșecul.

d. Accesul la capital. Existența unor programe de finanțare a afacerilor facilitează dezvoltarea antreprenoriatului. Totuși, antreprenorul are dificultăți în a accede la capital, în special în fazele de început ale afacerii. De cele mai multe ori băncile preferă să acorde împrumuturi firmelor mari, stabile, antreprenorul trebuind astfel să se bazeze în mare măsură pe resursele interne ale firmei. În plus, firmele mici, prin natura lor, nu pot avea acces la surse externe de capital, cum ar fi emisiunea de acțiuni sau obligațiuni. De asemenea, inflația reduce tendința de economisire și în acest fel fondurile disponibile pentru afaceri se diminuează și ele.

e. Reglementările guvernamentale. Reglementările guvernamentale au un impact deosebit asupra dezvoltării antreprenoriatului. Multe din reglementările guvernamentale diminuează însă șansa de supraviețuire în afaceri. Impactul acestor reglementări este cu mult mai mare asupra firmelor noi și a celor mici.

Factori microeconomici

În afară de factorii macroeconomic care pot favoriza succesul sau eșecul în afaceri, există și factori microeconomic, de natură subiectivă, asupra cărora antreprenorul poate acționa.

a. Competența antreprenorială. În cele mai multe afaceri noi principala cauză a eșecului o reprezintă incompetența antreprenorială. Mulți antreprenori nu au pur și simplu calitățile necesare derulării unei afaceri. Ei fac greșeli majore pe care un antreprenor experimentat, bine pregătit le sesizează ușor și le evită.

În mod ideal, antreprenorul potențial trebuie să aibă deprinderi în domeniul producției, financiar, aprovizionare și vânzări. Lipsa deprinderilor în aceste domenii critice poate duce la eșec.

Multe aspecte legate de incompetența antreprenorială pot fi atribuite faptului că implicarea în afaceri pentru unele persoane este o situație neașteptată.

b. Controlul financiar. Pentru ca antreprenorul să aibă succes, el trebuie să instituie un control financiar adecvat și aceasta pentru că marja erorilor este foarte redusă, în special în faza inițială a afacerii. Sănătatea financiară a firmei este pândită de trei pericole: insuficiența capitalului, o politică de credit necorespunzătoare și investiții exagerate în fonduri fixe.

c. Controlului stocurilor. Dintre toate responsabilitățile antreprenoriale, controlul stocurilor este cel mai neglijat. Aceasta poate duce la numulțumirea clienților și în final pierderea clientelei. Antreprenorul nu numai că poate avea stocuri prea mari, dar și structura acestora poate fi necorespunzătoare. Multe din articole pot fi domodate sau depreciate, ceea ce duce la diminuarea capitalului de lucru. Un control riguros al stocurilor evită acest lucru.

d. Planificarea. Schimbările rapide de pe piață impun elaborarea unor strategii adecvate. Planurile bine elaborate permit antreprenorului să obțină avantaje superioare din oportunitățile ce apar și să prevină unele dificultăți ce ar putea apare. Planificarea nu înseamnă pur și simplu a gândi despre viitor. Ea presupune stabilirea unor obiective și determinarea metodelor de atingere a acestora. Omisiunea planului duce la o creștere necontrolată. Pe măsură ce firma se dezvoltă, cresc și problemele în dificultate.

e. Amplasarea. Pentru unele afaceri amplasarea este critică. Se afirmă chiar că cei trei factori de succes în afaceri sunt amplasarea, amplasarea și … amplasarea. Adesea însă amplasarea este aleasă pur și simplu pentru faptul că s-a găsit un loc disponibil, fără un studiu prealabil. Această eroare poate duce la pierderi considerabile în special în comerțul cu amănuntul. În amplasarea unei afaceri trebuie luați în considerare doi factori: costul amplasării și volumul de vânzări aferent.

f. Activitatea de marketing. Vânzările reprezintă succesul oricărei afaceri. Din păcate, unii antreprenori au falsa impresie că produsele sau serviciile se vând singure. Ei nu agreează ideea că trebuie făcute eforturi pentru ca produsul sau serviciul să fie vândut. Adevărul este însă că puține produse se vând singure. Un plan de marketing bine întocmit este esențial pentru conștientizarea consumatorilor.

g. Factorul uman. Salariații experimentați contribuie din plin la succesul afacerii. Mulți antreprenori însă au probleme serioase cu personalul. Ei se plâng de calitatea lucrului prestat, absenteism, pauze lungi și dese și refuzul salariaților de a urma instrucțiunile. Salariații nemulțumiți nu numai că pierd timpul și risipesc resursele firmei, dar îndepărtează și clienții. Cercetările arată că aproximativ 70% din clienți sunt pierduți datorită serviciilor de slabă calitate și indiferenței salariaților. Cauza principală a acestor dificultăți o constituie ignorarea personalului propriu. Un număr destul de ridicat de anteprenori își consumă timpul cu problemele de producție, vânzări și cele financiare și rezolvă problemele personalului în mod superficial. Antreprenorul nu va avea salariați loiali și eficienți dacă nu va acorda o atenție specială angajării, instruirii și îndrumării personalului.

h. Evidența financiar-contabilă. Deși ținerea defectuoasă a evidenței financiar-contabile creează serioase dificultăți antreprenorilor, introducerea unui sistem de contabilitate corespunzător este adesea trecută cu vederea. Chiar și condițiile în care un contabil cunoscător instituie un sistem financiar-contabil eficient, antreprenorul trebuie să înțeleagă informațiile financiare respective și să fie capabil să le utilizeze în luarea deciziilor.

i. Atitudinea. Fără o atitudine corespunzătoare în afaceri, antreprenorul nu va avea succes. Succesul presupune un volum de muncă deosebit și mari sacrificii. De asemenea, implicarea în prea multe activități care nu au legătură cu afacerea poate fi foarte dăunătoare.

2.4. Evaluarea capacității antreprenoriale

Derularea unei afaceri presupune efort și determinare. Nu toată lumea are dorința, puterea și voința de a se implica în afaceri. Și aceasta în mare măsură pentru că nu are calitățile necesare unui antreprenor.

Primul lucru la care trebuie să se gândească un potențial anteprenor este: “Care va fi primul pas în inițierea unei afaceri: decizia de a înființa o firmă sau existența unei idei de afaceri?”. Deși în aparență răspunsul ar putea fi “existența unei idei de afaceri”, majoritatea antreprenorilor se decid prima dată să înființeze firma și apoi să lupte, uneori ani, pentru a găsi un produs sau serviciu care să-l poate oferi cu succes cumpărătorilor.

Desigur, se ridică întrebarea “Este bine, este rău?”. Pe de o parte este bine. Există o mulțime de motive pentru care oamenii încep afaceri. Ele pot fi dorința de a fi propriul stăpân, răsplata financiară, imposibilitatea realizării pe plan profesional la o firmă mare etc. Indiferent de motive, un lucru este clar: ele nu au legătură cu ceea ce ar putea face firma.

Numai după s-au hotărât să înființeze o afacere se pot gândi și la dezvoltarea ideii de afaceri. Aceasta reprezintă o altă problemă complexă care presupune evaluarea ideilor de afaceri și alegerea acelei idei care corespunde cel mai bine intențiilor antreprenorului.

Caracteristicile antreprenorilor de succes

Caracteristicile și personalitatea antreprenorului au fost analizate de foarte mulți cercetători. Probabil că nici un alt aspect legat de antreprenor nu a fost studiat cu atâta consecvență. Și, bineînțeles, punctele de vedere diferă. Totuși, dacă ar fi să alcătuim un portret robot al antreprenorului de succes, acesta ar arăta în felul următor: bărbat, 25-35 ani, singurul copil la părinți, absolvent de facultate, părinții dețin o afacere, încă de copil a început să facă bani, născut într-o zonă favorabilă afacerilor și de religie protestantă. Dacă toate aceste trăsături pot fi regăsite la o persoană, ea se poate situa în postura favorabilă a antreprenorului ideal. Dacă însă nu sunt întrunite toate aceste trăsături, nu sunt motive de îngrijorare. În lume sunt o mulțime de antreprenori de succes care nu au studii superioare, adolescenți, pensionari, gospodine, copii de bani gata, moldoveni, ortodocși sau catolici. Pur și simplu nu există elemente care să determine dacă un antreprenor are succes sau nu.

Pe de altă parte, trăsăturilor personale ale antreprenorilor de succes trebuie să li se dea cu siguranță o atenție deosebită. Dacă o parte din aceste trăsături lipsesc, trebuie procedat cu tact și în nici un caz descurajant.

Vom împărți trăsăturile personale ale oamenilor în trei categorii:

– trăsături personale comune antreprenorilor de succes, pe care le considerăm foarte importante în dezvoltarea afacerilor;

– trăsături personale ce nu se regăsesc la antreprenorii de succes, care pot fi ascunse și împiedică dezvoltarea afacerilor;

– trăsături nerelevante pentru succesul afacerilor.

Trăsături comune antreprenorilor de succes

Printre cele mai întâlnite trăsături ale antreprenorilor de succes sunt următoarele:

1. Dorința de asumare a riscului. Încă din secolul al XVIII-lea, Richard Cantillon asocia asumarea riscului în economie cu antreprenorul. În mod inevitabil, implicarea în afaceri presupune și asumarea unor riscuri personale și financiare. Dacă afacerile nu merg, se pot pierde reputația, prietenii și bineînțeles banii. Totuși, cercetările arată că anteprenorii își asumă un risc moderat. Ei nu sunt participanți la jocurile de noroc.

În asumarea riscului trebuie făcută distincție între riscul absolut și cel relativ. Majoritatea afacerilor sunt riscante. Totuși, dacă potențialul antreprenor a fost recent disponibilizat ori se află într-un serviciu fără perspectivă, riscul relativ poate fi mult mai mic. În acest caz trebuie luate în considerare costul de oportunitate și riscul de oportunitate. Prin urmare, se pune întrebarea: “Care este costul și riscul continuării activității actuale?” Dacă cineva a fost concediat sau disponibilizat riscul de a deveni anteprenor poate fi mai mic în comparație cu alte opțiuni.

2. Controlul propriului destin. Unii autori au încercat să demonstreze că factorul cheie în decizia de a intra în afaceri este dorința de control a propriului destin. Potrivit teoriei controlului propriului destin, orice rezultat este perceput în funcție de capacitatea de control a acestuia. Persoanele cu un simț ridicat al controlului propriului destin consideră că pot și își controlează propriul destin și că norocul sau alți factori exogeni nu au relevanță. Cercetările arată ca antreprenorii au un control ridicat al propriului destin. În testele psihologice ei menționează că succesul sau eșecul este rezultatul acțiunilor lor și nu al sorții. Ei consideră că mai degrabă succesul sau eșecul afacerilor li se datorează lor și nu norocului. Totuși, unii autori nu sunt de acord că aceasta ar fi o trăsătura cheie specifică doar antreprenorilor și aceasta fiindcă nu s-a stabilit o legătură anume între inițierea afacerilor și controlul propriului destin.

3. Spirit inovator. Creativitatea este o trăsătură importantă a antreprenorilor de succes. Schumpeter afirma că antreprenorul, “persona causa” a dezvoltării economice, este un inovator, care realizează mereu combinații noi în producție. Într-adevăr, ideile inovative reprezintă elementul care îl deosebește pe un antreprenor de ceilalți.

4. Nevoia de împlinire. Aproape fără excepție, antreprenorii sunt persoane puternic motivate de nevoia de împlinire. David McClelland sugerează că nevoia de împlinire este primul factor pe care îl are în vedere o persoană, atunci când dorește să devină antreprenor. În plus, nevoia de împlinire este considerată o dimensiune importantă a personalității antreprenorului. Acest fapt determină părăsirea unei firme mari și asumarea riscului implicării în propriile afaceri.

Nevoia de împlinire este adesea confundată cu nevoia de putere. Antreprenorii însă, așa cum arată studiile, nu sunt avizi după putere, în sensul machiavelic al cuvântului. Totuși, puternica lor nevoie de împlinire poate fi confundată cu nevoia de putere, întrucât antreprenorii par să fie total implicați în atingerea anumitor obiective.

5. Acceptarea incertitudinii. Inițierea unei afaceri, prin specificul ei, este un proces dinamic, incert, complex și nesigur. Antreprenorii însă acceptă situațiile nesigure și iau decizii în condiții de incertitudine. Nu numai că ei nu sunt afectați de incertitudine, însă ei sunt capabili să o exploateze și să obțină avantaje din aceasta.

Antreprenorii par să accepte într-o mai mare măsură incertitudinea decât managerii din firmele mari. Managerii doresc un mediu mai structurat, cu surse sigure de informații pentru a lua decizii în condiții de certitudine. Prin urmare, acceptarea incertitudinii este nu numai utilă, ci și necesară antreprenorilor.

6. Încrederea în sine. Antreprenorii de succes au o puternică încredere în forțele proprii. Ei sunt încrezători în capacitatea lor de a-și atinge obiectivele propuse. Cercetările arată că antreprenorii au un grad înalt de încredere în ei. În plus, instituțiile financiare și investitorii își plasează banii în acele afaceri în care antreprenorii au un înalt grad de încredere în ei.

7. Persistența. Antreprenorii sunt persistenți. Ei nu sunt intimidați de obstacolele ce apar în cale. Având dorința intensă de a depăși dificultățile apărute, ei își continuă eforturile până la rezolvarea problemei. Deși sunt extrem de persistenți, atunci când apare o situație imposibil de realizat ei o abandonează. Fiind realiști, ei recunosc ceea ce poate fi făcut și la ce trebuie renunțat.

Persistența este considerată una dintre cele mai importante trăsături umane. Calvin Coolidge afirma ”Nimic în lume nu poate înlocui persistența. Talentul nu: nimic nu e mai obișnuit decât oameni de talent fără succes. Geniul nu: geniile nerăsplătite sunt aproape un proverb. Educația nu: lumea este plină de oameni educați ratați. Persistența și determinarea sunt singurele omnipotente. Sloganul ‘Persistă!’ a rezolvat și va rezolva întotdeauna problema rasei umane”.

8. Spirit de inițiativă. Mulți cercetători și practicieni sunt de acord că spiritul de inițiativă este o trăsătură a antreprenorilor de succes. Ei caută mereu situații în care sunt personal răspunzători de succesul sau eșecul afacerii. Antreprenorii sunt prin excelență oameni de acțiune. Dacă ei nu au inițiativă, cu atât mai mult personalul lor nu va avea.

9. Sesizarea oportunităților. Antreprenorii de succes par să aibă capacitatea de a anticipa tendințele și de a recunoaște oportunitățile ce apar.

10. Potențial energetic ridicat. Antreprenorii sunt recunoscuți ca având un potențial energetic ridicat. Ei au capacitatea de a lucra timp îndelungat, fără a simți nevoia de a se odihni. În unele situații, potențialul energetic este o problemă de sănătate. De multe ori succesul unei afaceri depinde de sănătatea antreprenorului. Alteori însă potențialul energetic pare să fie o problemă de temperament. Fiind oameni de acțiune, antreprenorii de succes muncesc neîncetat.

Trăsături care nu se regăsesc la antreprenorii de succes

Evident, caracteristicile antreprenorilor “ghinioniști” sunt opuse celor zece trăsături anterioare. Printre cele mai relevante astfel de caracteristici menționăm:

1. Lăcomia. Fiind implicat într-un proces continuu de a “face” bani, antreprenorul poate deveni avid după bani. Lăcomia antreprenorului poate îmbrăca diferite forme: refuzul de a plăti salariaților ceea ce li se cuvine – ceea ce va atrage plecarea acestora; sacrificarea calității produsului, care îi poate aduce ceva profit pe termen scurt, însă va pierde clienții pe termen lung; implicarea în prea multe afaceri, ceea ce va avea drept consecință pierderea controlului acestora.

2. Necinstea. Afacerile merg bine atât timp cât antreprenorii sunt corecți. Multe afaceri au dat însă faliment datorită actelor de necinste ale antreprenorilor. Necinstea devine de multe ori obișnuința și este astfel descoperită.

3. Nerăbdarea. Uneori este nevoie de un timp mai îndelungat pentru dezvoltarea unei afaceri. Anumite lucrări pur și simplu nu pot fi accelerate. Nerăbdarea în acceptarea unei comenzi de la un client, graba în angajarea unui salariat, închirierea în pripă a unui local pot avea efecte dezastruoase asupra afacerii.

4. Neîncrederea în oameni. Este foarte greu să reușești în afaceri fără ajutor. De aceea, antreprenorul este înconjurat de parteneri, asociați, salariați, furnizori și clienți. Multe nereușite în afaceri s-au datorat judecării greșite a acestora.

Profilul antreprenorului român

Un studiu realizat relativ recent și apărut pe site-ul Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperației (ANIMMC) reliefează că antreprenorii români, așa cum ne arată graficele de mai jos, sunt majoritar bărbați tineri, sub 40 de ani, absolvenți de liceu sau universitate și care anterior inițierii unei întreprinderi private au lucrat preponderent ca muncitori necalificați.. .

Ponderea tinerilor întreprinzători cu vârsta sub 30 ani se înscrie într-o evoluție continuu ascendentă. O contribuție la dezvoltarea antreprenorială a tinerilor români au avut-o măsurile legislative referitoare la tineri, precum și programele educative antreprenoriale, începute în anii anteriori.

Numărul antreprenorilor absolvenți de învățământ liceal și universitar a crescut ușor în ultima perioadă. Astfel, antreprenorii cu studii liceale și universitare depășesc cu 4,1% pe cei cu studii gimnaziale și reprezintă mai mult decât dublul celor cu studii vocaționale. .

CAPITOLUL III

ANALIZA RISCULUI MESERIEI DE ANTREPRENOR

Pentru a elabora prezentare lucrare s-a realizat un sondaj de opnie destinat antreprenorilor care dețin o afacere sau au în vedere sa administreze o afacere.

Pentru studiu s-au chestionat un număr de 100 persoane de sex si varstă diferite.

Chestionarul este prezentat la anexa, noi vom exemplifica situația răspunsurilor oferită de respondență pe fiecare întrebare.

După analiza celor 100 de chestionare completate s-a constatat că din cei 100 de respondenți 65 sunt barbați și 35 de femei, doar 90% din ei dețin o adresă de mail și vârsta este grupată pe 3 situații: 35sunt până la 30 ani, 35 sunt grupați între 31-40 ani și restul respondenților se regăsesc la peste 40 ani.

Toate aceste informații se regăsesc la nivelul graficului nr. 3.1., nr. 3.2. și nr. 3.3.

Graficul nr. 3.1.: Prezentarea respondenților după vărstă, sex și număr

3.1.1. Numărul de persoane respondente după criteriul sex

3.1.2. Numărul de persoane respondente după criteriul – deținătoare de adresa mail

3.1.3. Clasificarea respondetilor după criteriile de varsta

Potrivit întrebarei numărul 5, 6 și 7 se constată că doar 30% din respeondenți au părinți cu propria afacere, dar nu au lucrat în cadrul afacerii familiare, 70% afirmă că au rude care au afacere, dar nu i-au ajutat în afacere și la intrebarea câtți din oameni cunoașteți personal dețin o afacere proprie, în medie respondenți au răspuns cam cca. 10% au răspuns

3.2. Clasificarea respondetilor după detinerii unor afaceri

Analizând întrebările 8 și 9 din chestionar se constată că cca. 70% nu sunt singuri la părinți, și doar 10% au reușit până în prezent să călătorească în străinătate.

La întrebarea ce domeniu de activitate ar dori să deschidă, doar 10% au fost siguri ce își doresc, 40% nu au știut să răspundă și restul de 50% au enumerat mai multe domenii.

3.3. Clasificarea respondetilor după dorința domeniului de activitate

3.4. Clasificarea respondetilor după detinerii unor afaceri pe perioadă de funcționare

Cei care dețin o afacere au menționat că au inițiat afaceri și altele decât cele prezente, toți respondenți sunt deținători în totalitate asupra afaceri, domeniile variază de la respondent la respondent, cele mai multe se regăsesc în sectrul comerțului și serviciilor.

Când s-a demarat afacerea toți respondeți au specificat au au luat inițiativa singuri, iar 90% dintre aceștia cu propriile economii.

Toate afacerile care sunt deținute de respondeți sunt încadrate pe plan local.

Potrivit competențelor manageriale toți respondeți au fost mai optimiști și au considerat că activitatea desfășurată este clasată la foarte bună, din toate punctele de vedere specificate în tabel (Finanțe – asigurarea capitalului, previzionare, alcătuirea bugetelor; Relații umane – training, dezvoltarea tehnicilor manageriale; Marketing/Vânzări – cercetări de piață, promovare, vânzare; Generarea de idei noi/Inovarea produselor; Gestionarea afacerii – inventar, producție, conducerea activității zilnice; Planificare și organizare – strategia afacerii, structura organizatorică, politic), se constată pe baza analizei că absolut nici un respondet nu și-a clasat la excelent toate aceste activități, dar nici la slab.

Dacă la nivelul întrebării nr. 18 din cadrul chestionarului totți respondenți au clasificat activitățile la foarte bine, atunci toți nu au răspuns la întrebarea 19 deoarece au considerat că nu au nevoie de competențe suplimentare.

Avâdn în vederea pregătirea profesională deținută din cadrul învățământului toți respondeți au considerat că școala nu te învață să faci afacere, totți respondeți au răspuns cu nu, iar sprijinul pentru demararea unei afaceri s-a constatat că 90% din respondeți au promit spirjinul familie, parinții, copii, soțul, soția, unor rude apropiate, iubitului și 10% au primit ajutor de la alte persoane gen vecin, un prieten etc, nici un respondent nu a sprijinit ajutor din partea unor grupuri sau rețele de sprijin.

La întrebarea 23 toți respondenți au lăsat liber, iar programale publice cu care au lucrat de asemenea s-a lăsat liber, iar cca.10% au spus nici unul.

Analizând întrebarea 25 a prezentului chestionar se constată faptul că respondeți au bifat stresul emoțional, iar 10% au mai bifat și credibilitate scăzută, celelalte aspecte nu au fost bifate de absolut nici un respondent.

Majoritatea respondenților se încadrează la abolvenți de liceu și cca. 20% se încadrează la studii superioare.

Veniturile au fost confidentiale pentru toți menționând verbal că este suficient pentru a trăi.

Pentru viitor respondeți au afirmat că își doresc o afacere nouă, care să fie finanțată di n surse proprii, iar la utilizarea banilor respondenți au spus că sunt mult mai mult decât suficient pentru gestionare unei noi afaceri. Dar la întrebarea de utilizare a banilor 10% din respondeți au menționat faptul că și-ar lua o mașină.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Antreprenorii sunt arhitecții și constructorii propriilor afaceri îndeplinind în același timp calitatea de proprietari, manageri și executanți, motiv pentru care trebuie să posede anumite caracteristici, să aibă suficiente cunoștințe în fiecare domeniu, pentru a putea evalua corect impactul acțiunilor asupra profitului propriei întreprinderi.

Antreprenoriatul presupune un management specific, cu propriile sale concepte, scopuri și metode. El se bazează pe gestiunea riscului și nu pe minimizarea acestuia, pe orientarea spre oportunități și nu spre resurse, pe acțiune și nu pe analiză, pe o structură informală, suplă de conducere și nu pe una formală. Aceste caracteristici derivă și din trăsăturile specifice antreprenoriatului.

Derularea unei afaceri presupune efort și determinare. Nu toată lumea are dorința, puterea și voința de a se implica în afaceri. Și aceasta în mare măsură pentru că nu are calitățile necesare unui antreprenor.

Primul lucru la care trebuie să se gândească un potențial anteprenor este: “Care va fi primul pas în inițierea unei afaceri: decizia de a înființa o firmă sau existența unei idei de afaceri?”. Deși în aparență răspunsul ar putea fi “existența unei idei de afaceri”, majoritatea antreprenorilor se decid prima dată să înființeze firma și apoi să lupte, uneori ani, pentru a găsi un produs sau serviciu care să-l poate oferi cu succes cumpărătorilor.

Desigur, se ridică întrebarea “Este bine, este rău?”. Pe de o parte este bine. Există o mulțime de motive pentru care oamenii încep afaceri. Ele pot fi dorința de a fi propriul stăpân, răsplata financiară, imposibilitatea realizării pe plan profesional la o firmă mare etc. Indiferent de motive, un lucru este clar: ele nu au legătură cu ceea ce ar putea face firma. De aceea, considerăm că potențialii antreprenori trebuie să lupte mai întâi cu întrebarea dacă să înceapă sau nu o afacere. Au ei calitățile necesare unui antreprenor, pot conta pe sprijinul familiei și al prietenilor, sunt dispuși să își asume unele riscuri inerente derulării afacerilor, pot face față sacrificiilor pe care le cere o afacere?

Activitatea anteprenorială oferă o serie de satisfacții:

– Controlul propriului destin;

– Atingerea potențialului maxim;

– Posibilitatea unui câștig nelimitat;

– Siguranța muncii;

– Angajarea membrilor familiei;

– Folosirea capitalului acumulat;

– Aplicarea cunoștințelor și deprinderilor proprii;

– Ieșirea din rutină.

Implicarea într-o afacere implică și o serie de riscuri și dezavantaje:

– Incertitudinea venitului;

– Riscul pierderii întregului capital investit;

– Povara responsabilității totale;

– Riscul de carieră;

– Frustrare în caz de succes;

– Abateri de la etică;

– Program de lucru foarte încărcat;

– Deteriorarea relațiilor familiale;

– Pierderea sănătății.

Activitatea antreprenorială este sprijinită în România prin diverse programe de finanțare din surse interne și externe, ceea ce reprezintă un pas foarte important pentru economia românească.

Este foarte greu în România zilelor noastre să dezvolți o afacere, însă ceea ce ar trebui să stea la baza oricărui început este încrederea și perseverența. De aceste calități ar trebui să se bucure orice antreprenor de succes.

CHESTIONAR PROIECT RISCUL ÎN MESERIA DE ANTREPRENOR

Răspunsurile vor rămâne anonime. Vă mulțumim anticipat pentru sprijin și pentru timpul acordat.

1. Nume:

2. Sex: Masculin Feminin

3. Adresa E-mail:

4. Vârsta:

5. Au avut mama sau tatăl dvs. propria lor afacere? Da Nu

Daca da, ați lucrat în cadrul acelei afaceri? Da Nu

6. A avut una din rudele dvs., în afara de părinți, afacerea sa proprie?

Da Nu

Dacă da, i-ați ajutat vreodată în afacerea respectivă? Da Nu

7. Câți din oamenii pe care îi cunoașteți personal au propria afacere?

8. Sunteți primul copil la părinți? Da Nu

9. Ați călătorit în străinătate ? Da Nu

10. Dacă intenționați să începeți o afacere, ce tip de afacere ați începe? (Vă rugăm să dați detalii)

_______________________________________________________________________

11. De câți ani funcționează afacerea dumneavoastră?

 Mai puțin de 1 an  Între 1 și 2 ani  Între 3 și 5 ani  Peste 5 ani

12. Ați mai inițiat anterior și alte afaceri?

 Nu  Da, am avut anterior o afacere  Da, am avut anterior 2 sau mai multe afaceri

13. Ce procent dețineți din afacere?

 50% sau mai puțin  51% sau mai mult

14. În ce domeniu se încadrează activitatea principală a întreprinderii dumneavoastră?

 Finanțe, asigurări, imobiliare  Comerț cu amănuntul

 Comerț cu ridicata  Agricultură, exploatarea lemnului, pescuit

 Minerit  Construcții

 Producție  Altele, vă rugăm specificați: ……………………………

15. Cum ați devenit patron-manager al afacerii?

 Am demarat afacerea singur(ă)

 Am început cu soțul/soția

 Am început cu un alt membru al familiei

 Am început cu o persoană din afara familiei

 Am început cu o combinație a variantelor de mai sus

 Am cumpărat afacerea de la un membru de familie

 Am cumpărat afacerea de la o persoană din afara familiei

 Am moștenit afacerea de la un membru de familie

 Altă situație, vă rugăm explicați: ………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

16. Vă rugăm bifați în dreptul variantelor corespunzătoare modului în care ați obținut fondurile necesare inițierii și a menținerii proprietății asupra afacerii dumneavoastră.

Bifați oricâte căsuțe sunt valabile:

 Propriile economii  Împrumuturi familiale

 Împrumuturi de la prieteni  Program guvernamental

 Împrumut de la o bancă comercială  Împrumut de la o bancă de investiții

 Fond de risc  Companie de asigurări

 Altă sursă, vă rugăm specificați: …………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………….

17. Care era aria de activitate a întreprinderii dumneavoastră la începutul activității și care este în prezent?

18. Cum apreciați că vă situați în raport cu următoarele competențe manageriale?

19. Vă rugăm să identificați domeniile în care considerați că ați avea nevoie de

pregătire/competențe suplimentare.

 Marketing  Aprovizionare

 Management general  Resurse umane

 Asigurări  Finanțe

 Servicii  Sisteme manageriale

 Altul, vă rugăm specificați……………………………………………………………………………

20. Considerați că pregătirea profesională dobândită în școală/universitate v-a folosit pentru inițierea și derularea afacerii?

 Da  Nu

21. Vă rugăm să ordonați persoanele de mai jos în ordinea importanței sprijinului (inclusiv moral) pe care vi l-au acordat în demararea afacerii. (Scrieți în căsuță 1 pentru cei care v-au acordat cel mai important sprijin, 2 pentru cei care se situează pe ocul al II-lea, etc. și o liniuță acolo unde nu este cazul)

 Părinții  Soțul/soția

 Copilul/copiii  Alte rude

 Mentorul  Prietenii

 Altcineva, vă rugăm specificați …………………………………………………………………….

 Altcineva, vă rugăm specificați …………………………………………………………………….

22. Ce grupuri și/sau rețele de sprijin v-au ajutat în afacerea dumneavoastră? (Bifați toate răspunsurile care corespund)

 Grupuri profesionale  Grupuri sindicale

 Grupuri de absolvenți  Organizații comerciale

 Grupuri patronale  Grupuri pentru femei

 Grupuri politice  Autorități publice locale

 Autorități publice centrale  Organizații/rețele de sprijinire a întreprinderilor

 Altele, vă rugăm specificați …………………………………………………………………………

23. Exceptând autoritățile publice față de care vă îndepliniți obligații fiscale sau

administrative, cu ce instituții sau programe publice ați avut de-a face, în calitate de întreprinzător?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… …

24. Dacă este cazul, completați următorul tabel pentru una din instituțiile/programele publice cu care ați lucrat mai mult.

Precizați agenția: ………………………………………………………..

25. Dintre următoarele, care apreciați că a fost cea mai mare problemă personală intervenită în timpul demarării și administrării afacerii dumneavoastră? (Scrieți în căsuță 1 pentru cea mai mare problemă, 2 pentru aceea care vine pe locul doi, etc. și o liniuță acolo unde nu este cazul)

 Stresul emoțional  Singurătatea

 Afectarea relațiilor personale de către munca în cadrul întreprinderii

 Lipsa implicării colegilor în activitatea întreprinderii

 Lipsa timpului  Relațiile profesionale

 Credibilitate scăzută  Îmbinarea vieții de familie cu afacerile

26. Vă rugăm să bifați categoria de vârstă în care vă încadrați:

 Sub 20 de ani  Între 20-29 de ani

 Între 30-39 de ani  Între 40-49 de ani

Între 50-59 de ani  Peste 60 de ani

27. Care este ultima școală urmată? (Vă rugăm să specificați domeniul de specializare)

……………………………………………………………………………………………………………………………..

 Primar și/sau gimnazial

 Liceal și postliceal

 Universitar și postuniversitar

28. În prezent sunteți:

 Singur(ă)  Căsătorit(ă)  Separat(ă)

 Divorțat(ă)  Trăiți în concubinaj

29. Venitul mediul lunar al dumneavoastră și al gospodăriei dumneavoastră se încadrează în intervalul:

30. Dacă nu intenționați să începeți o afacere, cum intenționați să folosiți experiența acumulată la acest seminar de instruire?

_______________________________________________________________________

32. Estimați suma de bani din fiecare din sursele menționate mai jos pe care o puteți folosi în începerea unei noi afacerii a dvs.:

Bani personali

Împrumuturi sau bani oferiți de familie prieteni

Împrumuturi bancare

Alte surse: Specificați:

33. Care dintre lucrurile menționate mai jos considerați că reprezintă ingredientul cel mai important în succesul unei afaceri? (Marcați o singură opțiune.)

Banii Educația Prietenii Motivația Altele

34. Sunteți de acord sau nu cu afirmația următoare? De acord Nu sunt de acord

“Este mai important pentru un loc de munca să ofere oportunități decât siguranță.”

35. Folosiți-vă imaginația și încercați să vă gândiți la cât mai multe utilizări ale rumegușului sau ale produselor care se pot face din rumeguș.

36. Sunteți de acord sau nu cu afirmația următoare? De acord Nu sunt de acord

“Sunt oportunități suficiente pentru ca oameni ca mine să înceapă o afacere în țara asta.”

37. Imaginați-vă că fratele sau sora dvs. vă oferă un cadou de 30.000$ pentru a-i cheltui cum doriți dvs.
Ce ați face cu ei?

Prima utilizare:

A doua utilizare:

A treia utilizare:

38. Cum ați auzit de acest program?

20. Descrieți afacerea dumneavoastră sau ideea de afaceri:

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Casetă Întreprinzător

Nume:………………………………………………………………..

Telefon:………………………………………………E-mail:………………………………………………….

Denumirea societății:……………………………CUI………………..

Sunt de acord în principiu – sub rezerva avizării formei sale finale – ca profilul de întreprinzător

ce va fi redactat de studentul operator de interviu sa fie făcut public în mediul universitar”.

DA NU

Data……………………………………………………..Semnătura……………………………………………………………