Riscul In Activitatea de Creditare la Bcr

Cuprins

Introducere

Considerând riscul drept o componentă esențială asociată oricărei activități economice, care nu poate fi înlăturată ci doar gestionată, s-a ajuns la concluzia că cel mai mult riscă cel care nu riscă deoarece pierde oportunități de câștig și de dezvoltare a afacerii proprii.

Riscul se găseste astăzi în centrul afacerilor bancare. Gestionarea riscurilor este funcția cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piață. Teoria managementului riscurilor este, în etapa actuală, unul dintre cei mai importanți factori generatori de performanțe economice la nivel de bancă.

Riscul de credit – definit ca probabilitatea ca debitorul sau emitentul instrumentului financiar să nu poată să plătească dobânda sau să ramburseze capitalul în baza condițiilor specificate în contractul de credit – este o problemă inerentă a activității bancare.

Riscul de credit presupune că plățile s-ar putea să fie întârziate sau să nu fie efectuate deloc în ultimă instanță, ceea ce va cauza, implicit, probleme privind fluxurile de numerar și va afecta lichiditatea băncii. În ciuda inovării din sectorul serviciilor financiare, riscul de credit este în continuare cauza unică principală a falimentului băncilor. Motivul este că peste 80 de procente din bilanțul unei bănci se referă în general la acest aspect al managementului riscului.

Evaluarea probabilității de a se produce se poate cuantifica pe baza percepției partenerilor afectați de risc. În cazul unei relații de credit dintre bancă și client, fiecare din cei doi parteneri are propria percepție asupra riscului de neplată a creditului.

Luarea în considerare a unei valori corecte a probabilității de realizare a riscului este posibilă dacă în procesul de analiză cu privire la acordarea creditului partenerii comunică oferind unul altuia toate elementele de risc potențial.

Amplitudinea, respectiv mărimea consecințelor generate de producerea riscului, ca parametru constitutiv al acestuia, se estimează în momentul încheierii tranzacției.

Datorită potențialului efect dăunător al riscului de credit, este important să se efectueze o evaluare comprehensivă a capacității băncii de a evalua, a administra, a superviza, a urmări derularea și a recupera creditele, avansurile, garanțiile și alte instrumente de credit.

Managementul portofolului de credite este poate cea mai importantă cu privire la funcția de creditare a băncii, care cere ca banca să adopte un sistem sănătos de gestionare a riscului de credit. Politica de creditare trebuie să conțină o descriere a obiectului și alocării facilităților de creditare ale băncii și modalitatea de gestionare a portofoliului de credite, cu alte cuvinte modul în care sunt acordate, evaluate, monitorizate și încasate creditele.

O bună politică de creditare nu trebuie să fie foarte restrictivă, ci să permită prezentarea către consiliu a creditelor pe care ofițerii le consideră demne de luat în considerare, dar care nu se încadrează în parametrii instrucțiunilor scrise. Trebuie să existe flexibilitate pentru a fi posibile reacții rapide și o adaptare din timp la condițiile variabile privind mixul activelor generatoare de venituri și mediul de piață ale unei bănci.

Lucrarea își propune să abordeze problematica specifică tuturor băncilor privin riscul de credit și măsurile de gestiune ale riscului de credit dat fiind faptul că, creditul reprezintă principala operațiune activă a băncilor universale.

Lucrarea este rodul unor activități de documentare și cercetare atât în domeniul literaturii de specialitate cât și în interiorul sistemului bancar național și european.

Capitolul I. Caracteristicile riscului de credit

« Creditul este bun doar în 2 zile din viața sa: în ziua în care a fost aprobat și în ziua în care a fost rambursat. În restul timpului creditul este sub supraveghere, căci atunci se manifestă riscul «

David L.Eyles, Mellon Bank, SUA

Prezentarea generală a riscului de credit

Prin risc bancar se înțelege element de incertitudine care poate afecta activitatea societății bancare sau derularea unei operațiuni economico-financiare a acesteia. Prin risc în activitatea de creditare se întelege posibilitatea producerii în viitor a unor evenimente în activitatea clienților cu efecte negative în ceea ce priveste recuperarea creditelor, încasarea dobânzilor, etc.

Riscul de credit (denumit și risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprimă probabilitatea încasării efective, la scadență, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare. El este asumat de toate băncile și poate genera probleme serioase atât băncii în cauză, cât și întregului sistem bancar, dacă expunerea la risc este substanțială.

Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu numai datorită faptului că împrumutul și dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul și la termenul stabilit, ci și datorită faptului că nu a reinvestit la timp sumele pe care trebuie să le primească.

Riscul de credit este definit în normele de autorizare și de supraveghere prudențială ale BNR ca fiind „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”.

În evaluarea riscului de credit se întâlnesc două dimensiuni: o dimensiune calitativă și o dimensiune cantitativă. Evaluarea calitativă constă în obținerea informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a clienților, determinarea scopului real pentru care aceștia solicită creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, în funcție de tendințele de evoluție a condițiilor economice în viitor si de estimarea eforturilor pe care clientul le va face în scopul rambursării. Dimensiunea cantitativă întalnită în evaluarea riscului de credit se referă la analiza situațiilor financiare ale clientului și estimarea rezultatelor viitoare pentru determinarea capacității clientului de a rambursa creditul la timp.

În vederea realizării unei analize corecte a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact asupra profitabilității, adecvarii capitalului și încrederii clienților în banca respectivă, băncile calculează pentru estimarea riscului de creditare urmatoarele categorii de indicatori:

*100: este de dorit ca raportul să tindă spre 0;

*100: valoarea optimă este cea minimală, deoarece creditele neperformante îngreunează activitatea și rezultatele financiare ale băncii, generând probleme de fond ale sistemului bancar;

*100, indicator ce exprimă așteptările conducerii băncii privind evoluția calității portofoliului de credite;

*100, indicator ce reflectă nivelul de prudență adoptat de bănci în politica de creditare;

*100, respectiv costul suportat de bancă în ceea ce privește acoperirea riscului de creditare.

1.2. Gestionarea riscului de credit

Gestionarea preventivă a riscului de credit presupune organizarea procesului de creditare, începând cu definirea politicii de creditare și teminând cu monitorizarea și controlul creditelor acordate, având la bază anticiparea riscurilor în scopul diminuării sau eliminării efectelor nedorite ale acestora.

Gestionarea riscului de credit privește deopotrivă gestiunea riscului global de creditare și a celui individual, fiecare componentă având rolul său specific în cadrul activității de creditare și de management general.

Principalele trei tipuri de risc de credit sunt:

riscul individual sau al consumatorului;

riscul corporatist sau al companiei;

riscul „suveran" sau de țară.

În această lucrare ne vom ocupa doar de analiza riscului individual de credit.

1.2.1. Riscul individual de credit

Posibilitățile de cuantificare a riscului individual de creditare sunt structurate pe trei paliere de analiză:

La nivel de tranzacție;

La nivel de client;

La nivel de garanție (colateral).

Toate aceste nivele de analiză a riscului se află într-o strânsă legătură, fiind necesar să fie bine cunoscute în vederea aprecierii riscului de ansamblu pe care îl implică creditul respectiv. Înțelegerea în profunzime a tuturor componentelor identificabile și cuantificabile ale riscului general (de ansamblu) dă posibilitatea comparării acestuia cu recompensa viitoare și, în acest sens, a luării deciziei de acordare sau nu a creditului respectiv.

a) La nivelul tranzacției este necesară identificarea, înțelegerea și acceptarea tuturor aspectelor funcționale și operaționale ale riscului implicat.

El cuprinde:

Natura și structura afacerii;

Implicațiile juridice, politice, economice și practice vis-à-vis de împrumutat;

Orice alte circumstanțe care pot afecta sau schimba riscul în sine.

Foarte important în riscul tranzacției este cunoașterea naturii și structurii afacerii propuse de client, și anume: tipul de credit, scopul pentru care este solicitat creditul, termenul pe care se acordă, sursa de rambursare a creditului (identificabilă sau neidentificabilă), mecanismul prin care se face plata din sursa de rambursare, calitatea sursei de rambursare, natura, valoarea și gradul de lichiditate a fiecărei garanții oferite de client.

b) Palierul de analiză a clientului presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul nu-și va putea achita obligațiile față de bancă.

Creditul constituie, din perspectiva băncii, un plasament cu un risc cunoscut și asumat în vederea obținerii unui profit, iar din punct de vedere al clientului o sursă de finanțare necesară desfășurării, continuării, dezvoltării sau restructurării activității acestuia. Banca trebuie să fie convinsă, în urma analizei pe care o efectuează asupra datelor istorice și a prognozelor financiare, că debitorul are posibilități să-și achite obligațiile în viitor.

c) Analiza garanției se bazează pe incertitudinea băncii asupra posibilității de a-și recupera creanțele din ultima sursă pe care o are la dispoziție, după epuizarea tuturor celorlalte căi.

Se apreciază că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern: selecția defectuasă a dosarelor și supravegherea internă improprie a evoluției (practic a involuției) calității debitorilor. Riscul de selecție improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare în conținutul dosarelor, aprecierea interna a calitătii clienților pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a deciziei de creditare și stabilirea unei marje corespunzătoare a dobânzii percepute.

Gestionarea riscului garanției presupune două nivele de analiză:

cel al cuantificării valorii garanției înainte de acordarea creditului, în procesul de elaborare a deciziei de creditare.

Modul în care se constituie garanția, direct de la client sau indirect de la altul care îl garantează pe acesta, implică forme diferite de identificare și cunoaștere a riscului. Pentru bancă, calitatea girantului este la fel de importantă ca și calitatea clientului garantat, banca asumându-și în felul acesta un risc egal cu acela al clientului care beneficiază direct de credit.

cel al lichidării garanției în cazul în care banca va trebui să procedeze la executarea acesteia.

Garanțiile trebuie să reprezinte ultima sursă de rambursare a creditului care să se utilizeze numai în cazul în care nu mai există alte posibilități de rambursare a acestuia și a plății dobânzii.

Procesul care stă la baza cuantificării riscurilor individuale este analiza de credit.

Analiza creditului

Analiza creditului este un proces care trebuie să se deruleze periodic: înainte de derularea creditului în vederea deciziei de creditare și apoi, în funcție de scadența creditului, la intervale de timp determinate, de regula atunci când rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispoziție.

Analiza creditului este procesul de evaluare a riscului creditării (de insolvabilitate bilitate a debitorului). În cazul fiecărei noi cereri de credit trebuie să se compare cheltuielile cu câștigurile, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

Analiza cantitativă are la bază o serie de activități specifice cum ar fi: strângerea, prelucrarea și interpretarea informațiilor referitoare la client, informații de care banca poate dispune (analiza datelor financiare, perspectivele evoluției viitoare a activității clientului, evaluarea capacității de rambursare prin analiza bugetului de venituri și cheltuieli, evaluarea capacității debitorului de a face față unor situații neașteptate).

Rezultatele acestor activități sunt relativ cuantificabile și pot contribui la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea băncii la risc, care rezultă din angajarea creditului analizat.

Analiza calitativă presupune strângerea și actualizarea tuturor informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului, determinarea scopului real al contractării creditului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul și aprecierea seriozității și implicării debitorului în respectarea angajamentelor asumate față de bancă.

De regulă, analiza creditului se face: înainte de decizia de acordare a creditului, dar trebuie avut în vedere faptul că banca nu se rezumă la acordarea unui credit, ea urmărind să aibă relații de durată cu clientul (debitorul), acesta la rândul său modificându-și în permanență capacitatea de rambursare a creditului.

Deci, analiza de credit trebuie să fie o supraveghere permanentă, un proces de actualizare continuă.

1.2.2. Evaluarea riscului în creditarea persoanelor fizice

Riscul de credit depinde în primul rând de riscul de nerambursare. Cauzele care pot determina insolvabilitatea debitorului sunt:

obiective – țin de evoluția mediului în care acesta operează;

subiective – țin de caracterul debitorului, de măsura în care este dispus să-și achite obligațiile față de bancă înaintea altora.

Creditele contractate de persoane fizice sunt de două feluri: credite pe termen scurt pentru acoperirea unor decalaje temporare între venituri și cheltuieli și credite pe termen lung pentru finanțarea unor investiții imobiliare. Pentru analiza dosarelor de credit ale clienților, băncile recurg la două modalități de tratare: abordarea clasică si cea modernă.

Esența abordării clasice a analizei creditului pentru persoane fizice constă în aprecierea capacității de rambursare a solicitantului, astfel încat ratele de rambursat (inclusiv dobânzile) să fie rezonabile în raport cu veniturile sale medii.

Abordarea modernă, bazată pe credit scoring urmarește sintetizarea riscului de nerambursare cu ajutorul unei note. Este o procedura folosită mai ales pentru creditele pe termen scurt. Metoda permite băncii ca, pe baza unor informații preliminare, pe care clientul le pune la dispoziția băncii prin intermediul unui formular (completat odată cu cererea de credit), să admită sau nu dosarul solicitantului.

Analiza discriminatorie a unui eșantion de dosare debutează prin determinarea criteriilor de solvabilitate. Aceasta se bazează pe analiza corelației dintre fiecare informație referitoare la debitor și calitatea acestuia: rău sau bun platnic. Din această analiză rezultă două portrete robot. Se determină apoi nota finală: fiecare criteriu asupra căruia s-a căzut de acord are o pondere (punctaj) stabilită în funcție de importanța sa, așa cum rezultă din analiza discriminatorie. Apoi se aduna punctele atribuite fiecărui criteriu și rezultă nota.

Aplicarea metodei conduce la reducerea cheltuielilor și timpului aferent investigării dosarelor de credit.

1.2.3. Evaluarea riscului în creditarea persoanelor juridice

Sunt credite de valori mari și de o mare diversitate ca scadențe, destinații, garanții. În prezent există două modalități de tratare a cererii de creditare: abordarea clasică și cea modernă.

În abordarea clasică sunt evaluate și comparate două elemente: nevoia de finanțare și cererea de creditare.

a) Nevoile de finanțare se caracterizează prin valori ridicate și caracterul punctual al cererii, pe când nevoile de finanțare a cheltuielilor curente sunt de valori mai reduse și relativ permanente.

b) Cea de-a doua etapă a analizei creditului în abordarea clasică este studiul cererii de creditare. Analiza riscului asociat implică parcurgerea următoarelor etape: identificarea, evaluarea și prevenirea riscului de creditare. Identificarea și evaluarea riscului de creditare presupune definirea acestuia, a cauzelor majore de risc și cuantificarea expunerii la risc. Riscul de creditare este cauzat de perturbații în fluxul de încasări anticipat la analiza cererii de creditare.

Abordarea modernă a analizei creditului se bazează pe credit scoring. Credit scoring-ul constă în evaluarea creditului pe bază de punctaj. Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminante a caracteristicilor financiare, determinate cu ajutorul ratelor.

Capitolul II.Riscul global de credit

Principii clasice de gestiune

Gestiunea riscului de credit global are la bază două principii clasice: divizarea riscurilor și limitarea riscurilor.

Diviziunea riscului de creditare urmărește evitarea concentrării riscurilor prin

diversificarea plasamentelor și a creditelor în special. Concentrarea clienților într-un singur domeniu de activitate este relativ periculoasă pentru o bancă universală deoarece pot interveni greutăți de exploatare.

Pe lângă diversificarea portofoliului de credite pe clienți ce acționează în cât mai multe sectoare de activitate (diversificarea sectorială sau economică), banca trebuie să urmărească și o diversificare teritorială (geografică) care să-i confere avantajele ce pot fi obținute din operarea într-un spațiu geografic stabil și cu potențial economic ridicat care să anihileze eventualele efecte negative ale operării în alte regiuni mai puțin stabile sau care pot cunoaște scăderi în domeniul economic. Această diversificare geografică se referă atât la teritoriul național, cât mai ales la operarea în afara granițelor naționale.

b) Limitarea riscurilor o poate face fiecare bancă în parte prin fixarea unei limite globale proprii (maxime) pentru angajamentele sale totale riscante ca raport între aceste angajamente și totalul activelor sau totalul fondurilor proprii ale băncii și fixarea unor plafoane de credit pe fiecare debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zonă geografică pentru a preveni ca modificările semnificative ale situației economice a acestor entități să afecteze negativ expunerea la risc a băncii.

2.2. Reglementarea gestiunii riscului de credit bancar în România

Sistemul legislativ românesc, adaptat după 1990 la specificul economiei de piață are și o componentă pentru sectorul bancar a cărei coloană vertebrală este formată din Legea nr. 58/1998112 – Legea bancară și Legea nr. 312/2004113 – Legea privind Statutul Băncii Naționale a României.

În evaluarea riscului de credit, banca va proceda la evaluarea tuturor activităților ce sunt afectate de acest risc, indiferent dacă rezultatele respectivelor activități sunt reflectate în bilanț sau în afara bilanțului. Cu privire la expunerile mari, astfel cum sunt acestea definite prin Normele BNR nr. 12/2003, privind solvabilitatea și expunerile mari ale instituțiilor de credit, băncile au obligația de a opera în baza unor proceduri proprii care să reglementeze o serie de aspecte.

Limitele de expunere vor fi stabilite în legătură cu orice activitate a băncii care implică risc de credit și pentru diverse sectoare economice/administrative și produse bancare specifice. Monitorizarea respectării limitelor privind expunerile la riscul de credit se realizează tot prin reglementări proprii în acest sens.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor articolului 25 din Legea privind statutul Băncii Naționale nr. 101/1998, care autorizează BNR să colecteze date și informații privind incidentele de plăți și riscurile bancare înregistrate în sistemul bancar din România, au fost înființate două structuri specializate: Centrala Riscurilor Bancare și Centrala Incidentelor de Plăți.

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei instituții de credit din sistemul bancar românesc față de acei debitori care au beneficiat de credite si/sau angajamente al căror nivel cumulat depășește suma limită de raportare sau restantele mai mari de 30 zile, indiferent de suma, înregistrate în restituirea creditelor de către persoanele fizice fata de care instituțiile de credit înregistrează o expunere mai mica de 20 mii RON, precum și a informațiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.

Biroul de credite reprezintă o sursă sigură și eficientă de informații pentru participanți. Aceste informații se adaugă celor pe care participanții le dețin din surse proprii sau alte surse externe pentru a decide dacă intră sau nu într-o relație de natură financiară cu persoana respectivă. Ascensiunea spectaculoasă a creditelor de consum, preocuparea ca evoluția creditului să fie echilibrată, armonioasă, fără creșteri bruște urmate de scăderi spectaculoase, a determinat Banca Națională a României să emită reglementări privind condițiile de creditare ale persoanelor fizice.

2.3. Indicatori ai riscului global de creditare

Cuantificarea expunerii globale a băncii la riscul de creditare se face prin analiza și monitorizarea permanentă a unui sistem de indicatori care se pot grupa în trei categorii: indicatori de structură, indicatori de dinamică și indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.

2.4. Reglementări privind limitarea riscului de credit

În vederea limitării riscului asumat de bănci în procesul de creditare, Banca Națională a României a emis o serie de reglementări prudențiale, care trebuie respectate de către toate băncile, cele mai importante referindu-se la:

limitarea creditelor acordate persoanelor fizice: acordarea, garantarea și derularea creditelor acordate persoanelor fizice se realizează de către bănci în baza unor reglementări proprii, care trebuie validate de Banca Națională a României8.

monitorizarea și raportarea expunerilor mari: expunerile care depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii sunt considerate expuneri mari, necesitând aprobarea consiliului de administrație al băncii respective9..

expunerile față de un singur debitor: o bancă nu poate înregistra o expunere față de un singur debitor mai mare de 25% din fondurile proprii10..

expunerea totală: valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituții de credit nu poate depăși 800% din fondurile ei proprii11.

Supravegherea prudențială bancară constă în stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară și urmărirea respectării acestora, în scopul prevenirii și limitării riscurilor bancare și, prin acestea al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar.

B.N.R. limitează riscul de creditare și prin intermediul indicatorului de solvabilitate

– calculat ca raport între nivelul fondurilor proprii și expunerea netă, limita minima este de 12%;

– calculat ca raport între nivelul capitalului propriu și expunerea netă, iar limita minimă va fi de 8%.

2.5. Calitatea portofoliului de credite

Clasificarea creditelor și implicit a clienților într-o anumită categorie are drept scop identificarea creditelor care necesită o atentă urmărire și diferențierea ratelor de dobânzi, având în vedere serviciul datoriei și inițierea de proceduri judiciare. Potrivit normelor bancare românești, serviciul datoriei poate fi apreciat ca:

bun: ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere maximă de 7 zile;

slab: ratele si dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 zile;

necorespunzător: întârzieri de peste 30 zile.

Ca urmare a analizei serviciului datoriei și a inițierii procedurilor judiciare, creditele acordate de societățile bancare se clasifică astfel:

standard – credite acordate unor clienți ale căror performanțe economice și financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a ratelor, prefigurându-se menținerea și în perspectivă a acestora;

în observație – împrumuturi acordate unor clienți cu performanțe financiare bune sau foarte bune, dar care nu pot menține acest nivel al situației lor pe o perioadă mai îndelungată;

substandard – acele credite care prezintă deficiențe și riscuri ce afectează rambursarea datoriei, neputând fi recuperate integral în cazul în care deficiențele creditului nu sunt corectate pe parcurs;

îndoielnice – credite care nu pot fi rambursate, iar garanțiile lor sunt incerte;

pierdere – împrumuturile care nu pot fi restituite băncii și nu mai pot fi considerate plasamente.

Evaluarea performanțelor financiare de către bancă permite încadrarea creditelor în una din următoarele categorii:

categoria A: perfomanțe foarte bune, care permit achitarea la scadență a datoriei, cu menținerea acestor performanțe;

categoria B: perfomanțe bune, dar fără certitudine pe o perspectivă medie;

categoria C: perfomanțe financiare satisfăcătoare, cu tendința de înrăutățire;

categoria D: perfomanțe financiare scăzute și ciclice;

categoria E: pierderi și incapacitatea rambursării.

Serviciul datoriei, coroborat cu performanțele financiare, în condițiile inițierii procedurilor judiciare, permit clasificarea creditului astfel:

Pentru sectorul nebancar:

dacă nu au fost inițiate proceduri judiciare:

dacă s-au inițiat proceduri judiciare, toate creditele acordate sectorului nebancar, indiferent de performanța financiară a clienților, se consideră credite „pierdere“;

B. Pentru sectorul instituțiilor de credit:

dacă nu s-au inițiat proceduri judiciare:

dacă s-au inițiat proceduri judiciare, toate creditele sunt clasificate ca și credite „pierdere”

Capitolul III. Modalitati de prevenire si reducere a riscului de creditare

3.1. Masuri de prevenire a riscului de creditare

Măsurile de prevenire a riscului de creditare au drept scop evitarea riscului și sunt mai puțin costisitoare decât cele curative. Aceste măsuri au un caracter foarte complex și pot fi structurate în trei categorii: măsuri preventive, operative, curative.

a) Măsuri preventive. Principiul general, ce trebuie aplicat în estimarea oportunității fiecărei operațiuni de credit, este acela că banca nu trebuie să acorde credit până nu estimează posibilitatea recuperării lui la scadență, sau la momentul cand ea decide sa-și retragă creditul în cazuri excepționale și bine justificate.

Condiția fundamentală este capacitatea potențialului credit de a produce venituri. Estimarea riscului, prudența și intuiția personalului bancar specializat dețin rolul principal, de exactitatea datelor culese depinzând rezultatul favorabil al operațiunii de credit.

Un alt element important în estimarea și prevenirea riscului este oportunitatea repartizării creditului între diferiți întreprinzători ce operează în sectoare economice diferite, pe termene diferite, pentru fracționarea riscului ce decurge din schimbarea condițiilor pieței.

b) Măsurile operative. Aceste măsuri au rolul de a preveni riscul, de a sesiza posibilitatea iminenta a declanșării sale și de a interveni.

Prima măsură de asemenea natură este încheierea, în condiții avantajoase pentru bancă, a contractului de creditare.

Printre alte măsuri întreprinse de bancă se numără și:

• verificarea operațiunilor din contul special, de disponibil din credite și perceperea comisionului de neutilizare în cazul în care debitorul nu utilizează banii conform contractului de creditare;

• perceperea unui comision de gestiune;

• verificarea zilnică a extraselor de cont ale clienților, atât pentru contul curent, cât și pentru contul de credit;

• verificarea regularității încasărilor și plăților din cont; respectarea strictă a obiectului creditului, prevăzut în contractul de creditare;

• verificarea periodică a documentelor contabile ale agentului economic;

• urmărirea modului de achitare a obligațiilor contractuale ale clientului,

• colectarea veniturilor din dobânzi în contul “venituri din dobânzi” și a comisioanelor corespunzătoare fiecărei operațiuni în contul “ venituri din comisioane “;

• urmărirea garanțiilor mobiliare și imobiliare depuse de client, pe întreaga perioadă de derulare a creditului; în cazul constatării deficiențelor se va proceda la stoparea contractului de credit;

• urmărirea permanentă a poziției debitorului pe piață prin calcularea indicatorilor: cifra de afaceri, profit net, număr de contracte, cererea pe piață a produselor oferite de client.

c) Măsurile curative. În cazul în care banca constată neîndeplinirea obligațiilor contractuale ea are dreptul să întrerupă contractul de credit.

Dacă și după avizarea de către bancă debitorul nu-și onorează datoriile la scadență, banca recurge la măsuri extreme: execuția garanțiilor reale (prin scoaterea lor la licitație și încasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de comerț, recuperarea sumelor de la giranți (bănci, persoane fizice sau juridice).

O altă măsură curativă constă în evitarea riscurilor prin constituirea unui fond de rezervă ca marjă de siguranță a băncii, repartizându-se sume din profitul băncii în acest sens.

3.2. Metode de reducere a riscului de creditare

Pentru acoperirea pierderilor din credite, băncile își constituie provizioane, ca formă de asigurare împotriva riscului.

Politica de constituire a provizioanelor pentru pierderi din credite variază în funcție de sistemul bancar al fiecărei țări, astfel, în Romania, cuantumul comisioanelor specifice de risc în funcție de clasificarea creditelor pe baza calității lor este ilustrat în tabelul de mai jos:

a) Metode tradiționale de gestionare a riscului de credit

Metodele tradiționale de gestionare a riscurilor s-au bazat pe 2 tipuri de operațiuni, și anume: evaluarea riscurilor, respectiv măsurarea acestora, și neutralizarea sau limitarea lor, prin metode specifice fiecărui tip de risc.

Prin metoda de notare a clienților numită rating, sunt luate în considerare informațiile relevante cu privire la client și șansele ca acesta să ajngă în stare de faliment. Spre deosebire de rating, care măsoară calitatea debitorilor într-o perioadă de timp dată, prin metoda scoring-ului se evaluează probabilitatea de faliment prin estimări statistice.

Metoda tradițională de reducere a riscurilor de credit este solicitarea garanțiilor, care permite protejarea creanțierului îimpotriva unei pierderi pecuniare. Alături de garanțiile personale și reale, mecanismul de credit, fiind posibile două utilizări principale : contacte colective de asigurare, care se manifestă în domeniul creditelor de echipament al întreprinderilor, al creditelor de consum și imobiliare, pe de-o parte, și contractele de asigurare pentru mutualizarea riscurilor, pe de altă parte.

b) Modelele moderne de măsurare a riscului de credit

Riscul de credit a devenit o provocare în domeniul managementului riscului la sfărșitul anilor ’90. La nivel global, instituțiile și-au asumat riscuri de credit din ce în ce mai mari. Astfel că, multiplicându-se expunerile la acest risc, au fost necesare tehnici mult mai sofisticate de management al acestora.

3.2.1. Etape in determinarea provizioanelor specifice de risc

Etapa I: încadrarea creditului în categoriile de risc de credit corespunzătoare, pe baza criteriilor de încadrare a elementelor de activ în categorii de risc de credit, respectiv a criteriilor de încadrare a elementelor din afara bilanțului în categorii de risc de transformare în credit.

Etapa II: determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit prin totalizarea sumelor evidențiate în rubricile corespunzatoare gradelor de risc de credit

Etapa III: aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obtinute.

Banca este autorizată să utilizeze provizioanele specifice de risc în urmatoarele situații:

pentru creanțe din creditele acordate și dobânzile aferente acestora în cazul debitorilor intrați în lichidare judiciară;

când creanțele neîncasate se află în anumite situații:

banca a clasificat în categoria „pierdere” sau „îndoielnic” soldul creditelor și al dobânzilor aferente unui debitor, dar acestea prezintă o întarziere de la scadență de un an de zile;

în cazul debitorilor persoane fizice, când s-au epuizat toate măsurile legale de recuperare a creanțelor neîncasate.

3.3. Garantarea creditelor

Băncile cer solicitanților garantarea creditelor în condițiile stabilite prin normele lor de creditare.

Dupa natura lor, garanțiile pot fi în principal:

garanții reale. În cadrul garanțiilor reale se încadrează gajul propriu-zis (cu sau fără deposedare), cash-colateral și ipoteca. Banca acceptă de regulă numai ipoteca de rang I.

garanții personale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor, prin care una sau mai multe persoane se angajează într-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.

Unitățile teritoriale ale băncilor vor accepta, în funcție de situația concretă a fiecărui solicitant de credite, constituirea uneia sau a mai multor garanții.

Garanțiile prezentate de solicitanții de credite trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

prin vânzare să se poată transforma rapid în lichidități;

să fie materializate sub forma unui titlu sau înscris autentic;

bunurile să se afle în circuitul civil, să fie funcționale și să se afle în proprietatea solicitantului sau a girantului acestuia și să nu fie afectate de alte creanțe;

proprietarul bunurilor aduse în garanție să aibă capacitatea (juridică) de a gaja sau ipoteca.

să existe piață de desfacere sau potențiali cumpărători pentru bunurile aduse în garantie.

Valorificarea garanțiilor este o sursă secundară, de protecție a creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute.

3.4. Cedarea riscurilor prin asigurare

De asemenea, pentru a se proteja față de pierderile din credite, băncile recurg la operațiunea de cedare a riscurilor prin asigurare, care constă în încheierea unor contracte de asigurare cu instituții de profil, pentru bunurile ce constituie garanție materială a creditului acordat sau asigurări de viață și de accident pentru titularii privați ai unor contracte de credit pe termen lung. Protecția împotriva riscurilor prin asigurare este eficientă și puțin costisitoare pentru bancă, încheierea contractelor de asigurare putând fi impusă clientului.

Capitolul IV. Studiu de caz privind riscul în activitatea de creditare la Banca Comercială Română

4.1. Prezentare generală B.C.R.

Banca Comercială Română este o societate bancară cu tradiție în istoria sistemului bancar românesc și a reapărut la 1 decembrie 1990. În anul octombrie 2006 aceasta a fost preluată de catre grupul autriac Erste, înregistrând un capital subscris de 115,4 milioane euro în ianuarie 2007.

BCR, membră a Erste Group Bank, este o banca universală fiind cea mai importantă instituție bancară din România și gestionând active de peste 17,5 miliarde de EUR. Banca oferă întreaga gamă de produse și servicii, având în prezent 584 sucursale și agenții retail în întreaga țară, în majoritatea orașelor cu peste 10.000 de locuitori. Banca pune la dispoziția clienților o ofertă complexă de produse și servicii bancare, inclusiv servicii de Internet banking și e-commerce, emite 23 tipuri de carduri de credit și de debit și are instalată cea mai mare rețea națională de ATM și de POS – peste 1.500 de aparate și 13.000 de terminale electronice operaționale la comercianți pentru plata cu card. BCR se prezintă astazi drept cel mai important Grup financiar din România, cu activități în țara și străinătate, prin subsidiare și sucursale bancare, cu o prezență marcantă prin societățile sale de profil, pe piața leasingului, în domeniul managementului activelor, pe piața de capital si cea a fondurilor de pensii precum si pe piata asigurarilor.

BCR efectuează operațiuni bancare și financiare în țară și în străinătate în contul propriu sau al clienților săi (persoane fizice sau juridice), în numele unor instituții sau în colaborare cu acestea, primește depozite bănești la vedere și la termen, acordă credite pe termen scurt, mediu și lung, efectuează operațiuni de încasări și plăți în numerar și virament pentru clienții care au deschise conturi curente la BCR, acordă credite în valută, efectuează operațiuni de schimb valutar și arbitraj valutar, participă la tranzacții externe financiare de plăți și de credit, încheie cu bănci și instituții financiare străine angajamente și condiții de plăți, încheie contracte referitoare la primirea/acordarea de credite în/din străinătate, efectuează tranzacții cu metale prețioase.

Grupul BCR este format din: BCR Asigurări, BCR Asigurări de viață, BCR Adminstrare Fond de Pensii, BCR Chișinău, BCR Leasing, BCR Asset Management, BCR Securities și Anglo-Romanian Bank Limited.

Banca Comercială Română se situează, potrivit celor mai recente statistici, pe locul întâi în sistemul bancar românesc.

Viziunea Băncii

BCR trebuie să fie o bancă modernă și eficientă, care să ofere produse inovatoare și de calitate, dar în același timp accesibile și simple și care să atingă și să depășească pe segmentul țintă nivelurile medii de performanță ale băncilor din sistem.

BCR este principalul actor în realizarea procesului de sustinere a economiei reale, prin furnizarea de produse și servicii bancare competitive.

Misiunea Bănci

BCR trebuie să consolideze poziția de lider ocupată în sistemul bancar intern, prin implementarea unei culturi a Excelentei, trebuie să fie lider pentru operațiunile bancare desfașurate de clientelă din segmentul țintă precum și un partener pe termen lung pentru toți clienții săi.

Obiectivele strategice ale Băncii

Principalul obiectiv strategic al BCR în anul 2008 este finalizarea cu succes a Programului de Integrare și Dezvoltare (IDP), a cărui filozofie este de a continua eforturile de dezvoltare ale BCR din ultimii ani, beneficiind de integrarea în structurile Grupului Erste Bank. IDP a fost conceput pentru a sprijini alinierea BCR la standardele Erste Bank și la cele mai bune practici internaționale, creând o baza solidă pentru creșterea eficienței băncii și a gradului de satisfacție a clienților. În cadrul IDP au fost lansate 42 de proiecte, în scopul optimizării modelului de afaceri, de management al riscurilor, precum și a structurilor, funcțiunilor și proceselor, pentru a transforma BCR într-o bancă mai competitivă, mai flexibilă și orientată către client.

Prin intermediul principalelor decizii de afaceri, exprimate prin obiectivele cheie ale IDP, BCR urmărește întărirea poziției de lider al pieței bancare din România, pe toate segmentele de afaceri, precum și creșterea profitabilității și a eficienței operaționale. În planul performanței și al profitabilității, se are în vedere atingerea țintelor financiare stabilite de acționarul majoritar pentru perioada 2008-2009, scopul primordial fiind ca BCR sa devină cea mai eficientă bancă din Grupul Erste Bank.

În anul 2008, BCR se va concentra pe dezvoltarea afacerilor, implementarea de noi sisteme si continuarea îmbunătățirii portofoliului de produse și servicii, în special pentru clienții retail, în timp ce afacerile cu clienții corporate sunt în întregime restructurate, punându-se accentul pe un management mai bun al relației cu clientul, facilitat de noua segmentare a clientelei corporate.

BCR va continua implementarea planului de extindere a rețelei de unități, cu orientare spre zonele cu potențial ridicat de afaceri, urmărindu-se atingerea unui număr de peste 600 de unități operaționale până la sfârșitul anului 2008 și de aproximativ 700 în 2009.

4.2. Gestiunea riscului la nivelul Grupului BCR

Banca Comercială Română acordă o atenție deosebită gestionării prudente a riscurilor asociate activităților sale, în efortul de a asigura creșterea stabilă a profitului. În vederea eficientizării acestui proces a fost necesară promovarea unor măsuri uniforme de monitorizare a riscurilor, în paralel cu elaborarea de proceduri interne de lucru, puse de acord cu prevederile legislative și strategia bancii în domeniu.

În conformitate cu prevederile normelor BNR, banca dispune de proceduri interne privind administrarea riscurilor semnificative, respectiv a riscului de credit, riscului de piață, riscului de lichiditate, riscului operațional și a riscului reputațional, proceduri în baza cărora se realizează identificarea, evaluarea, monitorizarea și limitarea riscurilor prin stabilirea de praguri de semnificație.

Pentru protejarea intereselor acționarilor, deponenților și celorlalți clienți ai săi, Grupul BCR are un profil prudent de expunere la risc, care este reflectat în întreaga activitate desfășurată și prin obiectivele, politicile și expunerea la fiecare risc semnificativ.

a) Riscul de credit

Profilul riscului de credit al Grupului BCR este mediu, bazat pe urmatoarele elemente:

creștere în 2007 a portofoliului de credite al grupului cu 50,3%

o creștere la 31.12.2007 a ponderii creditelor catre clienți la 59,2% din totalul activelor, comparativ cu 54% la 31.12.2006

buna calitate a portofoliului de credite, un portofoliu diversificat cu un risc moderat de concentrare

niveluri corespunzatoare de acoperire a expunerilor cu colateral;

un sistem de avertizare timpurie a deprecierii performanței economico-finaciare a clienților;

eficiența procesului de selecție a clienților eligibili pentru contractarea de credite și a procesului de monitorizare a portofoliului de credite.

Unul din obiectivele strategice ale bancii îl constituie evaluarea, monitorizarea și diminuarea riscului de credit, care deriva atât din activitatea de creditare propriu-zisă cât și din alte categorii de tranzacții, cum sunt: acordarea de scrisori de garanție, deschiderea/confirmarea de acreditive, scontarea efectelor de comerț etc. Pentru evaluarea riscului de credit, banca utilizează un sistem intern de rating de credite și o metodă de analiză economico-financiară computerizată, similare cu cele utilizate de băncile străine. Sistemul de rating de credite al B.C.R. este de tip bidimensional, care coroboreaza rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului.

Pentru evaluarea riscului de credit al persoanelor fizice, banca utilizează un sistem scoring de analiză. În ceea ce privește monitorizarea riscului de credit față de principalii clienți care înregistrează expuneri semnificative, banca a stabilit limite de expunere la risc (nivelul maxim potential la care se poate expune banca față de clientul respectiv) și urmărește încadrarea în permanență a angajamentelor acestora în limitele de risc stabilite. Totodata, banca urmărește lunar angajamentele primilor 100 de clienți ai băncii și ale clienților care au calitatea de “debitor unic”, expunerile mari si angajamentele persoanelor aflate în relații speciale cu banca în vederea realizării unei dispersii corespunzatoare (pe categorii de clienți, pe unități teritoriale) a riscului din activitatea de creditare.

De asemenea, se monitorizează și se raportează lunar la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) din cadrul Băncii Naționale a României, angajamentele clienților B.C.R. mai mari de 200 milioane lei. Prin consultarea bazei de date la nivel național a CRB, se obțin permanent informații cu privire la expunerea clienților față de sistemul bancar românesc și modul de respectare a obligațiilor acestora față de celelalte bănci din sistem.

b) Riscul de piață

Profilul riscului de piață pentru 2007 al Grupului BCR este prudent fiind bazat pe următoarele elemente:

Grupul BCR nu a avut activități de tranzacționare;

nivelul indicatorilor de senzitivitate la rata dobânzii a fost scăzut pentru valutele principale;

desi volatilitatea EUR/LEI a fost ridicată – în special la finele anului – expunerea la riscul referitor la schimbul valutar a fost scăzut deoarece a menținut poziții de schimb valutar scăzute.

c) Riscul de lichiditate

Profilul riscului de lichiditate este prudent datorită capacitătii Grupului BCR de a atrage lichidități prin operațiuni de trezorerie, finanțări externe, piețe de capital, etc.

Banca Comercială Română și-a menținut în permanență un nivel foarte bun de lichiditate, monitorizând și cuantificând atent acest indicator. În urma intrării in vigoare a Normelor BNR nr. 1/2001 privind lichiditatea băncilor, B.C.R. și-a aliniat obiectivele sale strategice în ceea ce privește lichiditatea la reglementările impuse de banca centrală.

În gestionarea riscului de lichiditate se utilizează deopotrivă managementul prin obiective și managementul prin excepții. Banca a elaborat norme și proceduri de lucru în legătură cu liniile orientative pentru plasamente, limitele valorice pentru supravegherea riscului de lichiditate față de o singura persoană, sistemul de indicatori prin care este monitorizat riscul de lichiditate. Pe parcursul anului 2001, B.C.R. a acționat în calitate de plasator net în lei și valută pe piață interbancară. Plasamentele pe piață interbancară în lei s-au efectuat în principal la Banca Națională a României, dar și la băncile comerciale românesti cu situații financiare solide, în cadrul limitelor de expunere la risc stabilite. În ceea ce privește plasamentele pe piața interbancară în valută, acestea s-au efectuat în special la băncile internaționale de prim rang, parteneri tradiționali de afaceri ai băncii noastre. Pe fondul creșterii progresive a încrederii clientelei în sistemul bancar românesc, B.C.R. a adoptat și în anul 2001 o serie de măsuri menite să mărească independența financiară a băncii, prin reducerea ponderii resurselor atrase de la băncile comerciale partenere în total resurse, în paralel cu creșterea maturității resurselor atrase. Banca elaborează prognoze privind evoluția pe termen mediu a resurselor și plasamentelor și utilizează pârghiile monetare și de credit pentru a asigura un management al lichidității eficient, care să permită depășirea fără eforturi majore a unor situații conjuncturale nefavorabile.

d) Riscul operațional

Profilul riscului operational al Grupului BCR este mediu, fiind bazat pe urmatoarele elemente:

proceduri și norme corespunzatoare pentru limitarea riscului operațional;

separarea responsabilităților în activitatea bancară;

polițe de asigurare împotriva riscurilor operaționale;

polițe de asigurare pentru patrimoniul propriu.

e) Riscul reputațional

Profilul de risc reputațional este prudent, pe baza menținerii încrederii publicului și partenerilor de afaceri în standingul economico-finaciar al băncii.

f) Riscul ratei dobânzii

Riscul aferent ratei dobânzii este analizat prin prisma activelor și pasivelor purtătoare de dobânzi, cu anticiparea influențelor asupra profitului băncii în contextul evoluției pe piață a ratelor dobânzilor. În ceea ce privește riscul de rată a dobânzii în lei, B.C.R. practică dobânzi variabile pentru majoritatea resurselor atrase de la clientela nebancară, iar pe partea de activ, creditele acordate clientelei au prevăzute clauze conform cărora nivelele de dobândă sunt de asemenea revizuibile. În aceste condiții eforturile băncii s-au concentrat pe echilibrarea în volum și pe termene de maturitate reziduală, a posturilor bilanțiere în lei care sunt purtatoare de dobânzi fixe. Astfel, banca acordă o atenție deosebită evoluției, structurii și maturității reziduale a pasivelor cu dobândă fixă de tipul certificatelor de depozit nenominative și certificatelor de depozit cu discount, care sunt contrabalansate prin portofoliul de titluri de stat în lei. B.C.R. urmărește încadrarea permanentă în limitele stabilite pentru raportul dintre diferența între activele și pasivele cu grad ridicat de senzitivitate a ratei dobânzii și total active. Simulările efectuate periodic au ca scop evidențierea pierderii potențiale, pe care ar înregistra-o bancă în urma modificărilor adverse a ratelor de dobândă raportată la mărimea capitalului propriu. Înfluența riscului ratei dobânzii în ceea ce privește activele și pasivele băncii exprimate în devize este mult mai redusă decât în cazul posturilor bilanțiere exprimate în lei. Banca acordă o atenție deosebită relației cost de oportunitate-risc de rată a dobânzii, urmărind menținerea permanentă a unui raport optim prestabilit între resursele și plasamentele cu dobândă fixă.

4.3. Analiza portofoliului de credite acorate de BCR

Bilanțul contabil încheiat la 31.12.2007 a fost în suma de 59.693,4 mil lei, în creștere față de 31.12.2006 cu 32,1%, evolutia acestuia prezentându-se astfel:

Sursa: www.bcr.ro

Principala forță motrice a acestei evoluții a fost creșterea puternică a creditelor acordate clienților (creditele înainte de provizioane au crescut cu 50,3%) generând o bună creștere a veniturilor nete din dobânzi cu 16,4% și a veniturilor nete din comisioane cu 51,4%. Ritmul de creștere mai redus a dobânzilor, comparativ cu cel al creditelor, se datorează scăderii marjelor ratelor dabânzii pe piață, împreună cu nivelurile ridicate ale rezervelor minime obligatorii la Banca Națională a României. Creșterea din 2007 a veniturilor nete din comisioane cu 51,4% este semnificativ mai mare decât cea din anul trecut de doar 5,5%.

Dispersia riscului de credit

În vederea minimizării riscurilor în activitatea de creditare, banca a urmărit dispersarea echilibrată a acestora între diferitele sectoare de activitate, respectându-se astfel unul dintre principiile de bază ale practicii internaționale pentru limitarea riscului.

Structura portofoliului de credite 2006

Sursa: www.bcr.ro

Structura portofoliului de credite 2007

Sursa: www.bcr.ro

Monitorizarea portofoliului de credite constă în controlul creditelor, administrarea împrumuturilor și activități de evaluare a garanțiilor pentru a se asigura o bună calitate a procesului ulterior aprobării în activitatea de finanțare. Având o rețea de unități foarte dezvoltată, se impune ca BCR să fie permanent preocupată de îmbunătățirea monotorizării și controlului permanent pentru asigurarea dezvoltării unui portofoliu sănătos de credite.

Sursa : www.bcr.ro

4.4. Analiza solicitării de credit a S.C. STEPO Import-Export S.R.L.

Pentru identificarea riscul individual de creditare, BCR întocmește o analiză economico-financiară a activității clientului, cu scopul de a stabili un diagnostic al situației solicitantului, în vederea luării deciziei de acordare a creditului solicitat. În acest sens se întocmeste un dosar, în cadrul căruia se evaluează conform normelor interne de creditare aspectele financiare precum și nefinanciare legate de solicitant.

Caracteristicile liniei de credit oferite de BCR

Destinația creditului: investiții (construirea unei hale care va fi folosită ca depozitare medicamente);

Perioada de creditare: 60 luni;

Valoarea creditului: 92.100 E;

Garanții: Scrisoare de garanție bancară;

Rambursarea creditului: posibilități de rambursare permanentă, pe toată perioada de valabilitate a plafonului de credit aprobat.

Aceste condiții sunt negociate în funcție de bonitatea clientului, mărimea cifrei de afaceri, indicatorii economico-financiari ai firmei.

4.4.1 Informații generale despre solicitant

Societatea are ca obiect de activitate prestarea de servicii legate de operațiuniile de import-export, respectiv transporturi și expediții interne și internațional, cu mărfuri nealimentare. Sediul societății este în București, Intr. Precupeții vechi, nr. 8, sector 2.

Situația existentă este următoarea : terenul în suprafață de 600 mp din București, Bd. Metalurgiei, nr. 78, sector 3, este proprietatea societății comerciale STEPO Import-Export SRL. Pe teren se află în prezent o platformă betonată în suprafață de 516 mp, iar accesul la teren se realizează prin propiretatea S.C. UMUC cu drept de servitute.

Societatea este înmatriculata la Registrul Comerțului, sub nr. 1234788, cod fiscal RO1432.

Clasificarea clienților :

LDI-Franța

Pegas

SC Dita SA

Principalii furnizori :

Petrom

Syncro

ProTruck

Principalii concurenți cu un domeniu de activitate asemănător :

TIR SA

Tg Mureș

Frigo Express SA

Otez SRL

SC STEPO SRL practică prețuri asemănătoare cu ale concurenței, diferențiindu-se prin faptul ca și-a creat un sistem propriu de distribuire a mărfurilor.

Descrierea investiției pentru care se solicită creditul

Pe terenul deja deținut se propune construirea unei hale parter metalică prefabricate, izolată cu panouri sandwish din tablă tip « Lindab » cu vată minerală amplasată pe platforma betonată existentă.

Dimensiunile în plan sunt de 12,32*36,32 m și are o suprafață construită de 451,36 mp și are înălțimea maximă de circa 7 m.

Față de limitele de proprietate ale terenului, hala va fi amplasată astfel : la 1,9 m față de limita din stanga, la 0,6 m față de cea din dreapta și la limita din spate. Nealinierea pe limita de proprietate din dreapta a constucției cerută de Certificatul de urbanism a fost impusă de considerente structurale în urma efectuării Raportului de expertiză tehnică de către inginerul Oprea Gheorghe.

Procentul de ocupare al terenului este de 68%, iar coeficientul de utilizare de 0,68%. Hala e prevăzută cu 4 ferestre de 1,1 m, cu parapetul înalt de 4,25 m și în acoperiș sunt montate 4 luminatoare cu trepte de fum cu dimensiunile 1,2*1,2. Pereții exteriori sunt din 2 straturi de tabla cu termoizolație din vata minerală la interior.

În hala e amplasată o cameră de 3 mp, confecționată din pereți de gips-carton RF 3 ore, planseu RF 90 minute și ușa metalică RF 45 minute cu dispozitiv de autoînchidere, ce nu va fi utilizată permanent, ci doar în timpul efectuării aprovizionării sau eliberării de mărfuri.

Finisajele vor fi : vopsitorie la interior și exterior și pardoseală din ciment. Spațiul din fața halei va fi folosit de parcare pentru camioanele de aprovizionare.

Alimentarea cu curent electric e obținută prin racordarea la rețelele existente ale SC UMUC SA, lucru specificat în contractul de vanzare-cumparare.

Hala nu e prevăzută cu instalații de apă, canal, gaz. Încălzirea și reglarea temperaturii în hală se realizează cu aparate de aer conditionaț

. Grad de rezistență la foc : II

Categorie de pericol de incendiu : C.

Se va prevedea un perete antifoc din BCA de 10 cm spre construcția din stanga. Accesul auto se realizează pe aleile carosabile betonate din incintă.

Evacuarea fumului se prevede prin 4 trepte de fum din acoperiș cu suprafată totală de 4,6 mp. Mijloacele de stingere a incendiilor : 2 stingătoare portabile cu praf și CO2 amplasate în apropierea ușilor de acces și un panou de incendiu tip « P1 ».

Descrierea garanțiilor propuse :

S.C. Stepo Import-Export S.R.L. va aduce drept garanție o scrisoare de garanție bancară primită de la Bank Austria AG, Viena, în valoare de 100.000 E, valoare ce acoperă contravaloare creditului acordat, dobânzile și toate celelalte comisioane și speze.

Alte bunuri în garanție descrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare : cesiunea încasărilor din cash-flow-ul derulat de debitor prin conturile deschise la BCR.
În contractul de cesiune sunt prevăzute următoarele :

Pentru garantarea rambursării creditului de investiții în sumă de 92.100 E acordat de BCR împrumutantului cedent (S.C. Stepo Import-Export S.R.L.), în baza contractării de credit, împrumutatul cesionează băncii prin conturile deschise la bancă, până la stingerea intergrală a obligatiilor asumate prin contractul de credit ;

În condițiile în care împrumutatul cedent înregistrează debite neachitate la scadență priovenite din contractul de credit, banca are dreptul sa debiteze conturile acestuia cu suma datorată ;

Banca va înstiința pe împrumutatul cedent despre cuantumul sumei debitate și ce reprezintă aceasta (credit, dobânzi, comisioane) ;

Împrumutatul cedent se angajează ferm să deruleze întotdeauna în conturile dechise la BCR, încasarile din cash-flow-ul rezultat din activitățile desfășurate în mod curent și să nu deschidă conturi de disponibilități la alte bănci până la stingerea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de credit.

Cesionarea încasărilor din cash-flow se face de către împrumutatul cedent în mod irevocabil și necondiționat aceasta fiind înscrisă la Arhiva electronică de Garanții Reale Mobiliare.

4.4.2. Solicitarea creditului

Referat de credite

Nume client: SC STEPO Import-Export SRL

Adresă: București, Intr. Precupeții vechi, nr. 8, sector 2

Client din anul: 2000

Cod CAEN: 60

Garanti: Popescu Gheorghe Paul – asociatul unic al societății

Scopul referatului:

Acordarea unui credit de investiții pe termen de 5 ani, în suma de 92.100 E, garantat cu scrisoare de garanție bancară, în sumă de 100.000 E emisă de Bank Austria AG, in vederea construirii unei hale

Majorarea plafonului liniei de credit în valoare de 15.500 E, de care beneficiază societatea, la valoarea de 25.000 E, majorarea valorii fiind garantarea cu gaj asupra unor certificate de depozit

Descrierea clientului: SC STEPO Import-Export SRL are ca obiect principal de

activitate transporturile interne și internaționale.

Riscuri și metode de Ambele produse au risc scăzut, garanțiile fiind reprezentate de micșorare: depozite colaterale, respectiv scrisoare de garanție bancară de

la o bancă de prim rang.

Propuneri privind limita totală: 501.300 lei

Angajamente provenite din perioada anterioară : 103.100 lei

Linie de credit: 60.800 lei (15.500 E);

Scrisoare de garanție bancară: 13.800 lei;

Credit de investiții: 28.500 lei.

Angajamente nou propuse:

Credit de investiții: 361.000 lei (92.100 E);

Majorare linie de credit: 37.200 lei (9.500 E).

Curs: 3, 9196 lei/ Euro

Limita de risc aprobat : nu e cazul ;

Performanța finaciară : A ;

Clasificarea creditului : Standard.

Produs 1

Descriere tranzacție : Acordarea unui credit de investiții pe termen de 5 ani, în sumă de

92.100E, garantat cu scrisoare de garanție bancară în sumă de

100.000E emisă de Bank Austria AG

Sursa de rambursare : din încasările societății ;

Termen de rambursare : – 9 rate lunare egale, în sumă de 1.000 E fiecare, începând cu

01.03.2004

– 48 rate lunare egale, în sumă de 1.729 E, începând cu 01.12.2004

– ultima rată în sumă de 1.837 E la 01.11.2008

Garanții : – cesionarea în favoarea băncii a CF derulat prin conturile deschise

la BCR

– scrisoare de garanție bancară în sumă de 100.000 E emisă de Bank

Austria

Preț: dobânda de 8,5% an, comision de gestiune 1,25% flat, comision

de neutralizare de 1% an, dacă perioada de neutralizare nu

depășește o lună, respectiv 1,5% an dacă perioada de neutralizare

depășește o lună

Produs 2

Descriere tranzacție : majorarea plafonului liniei de credit revolving, în sumă de

15.500 E, acordată pe termen de 180 zile necesară pentru

derularea în bune condiții a activelor curente a societății, la

valoarea de 25.000E

Sursa de rambursare : din încasările în lei ale societății

Termen de valabilitate : 15.12.2003

Garanții : – cesioanarea în favoarea băncii a CF derulat prin conturile

deschise la BCR

– depozit colateral în sumă de 5.000 E constituit din sursele

proprii ale fidejusorului Popescu Gheorghe Paul

– depozit colateral în sumă de 4.000 USD constituite din sursele

proprii ale fidejusorului Popescu Gheorghe Paul

– alte trei depozite în sumă de 7000 USD, 2.121 USD și 11000 E

Preț: – dobânda de 6,6% an, comision de gestiune de 1% flat,

comision de neutralizare de 0,75% an

4.4.3. Calculul capacității de rambursare a creditului

Acest calcul s-a făcut pornind de la formula :

Cr= 834.300 lei/ 90*182.500*70/100*1,3=15.395,1 lei

Rezultatul obținut în urma calculului capacităăii de rambursare permite acordarea unei linii de credit în sumă de 92.100 Euro, pe 5 ani.

Cash-flow-ul societății s-a întocmit pornind de la bugetul de venituri și cheltuieli previzionat de societate. Societatea va înregistra cheltuieli cu investiții în curs în suma de 491.600 lei.

Din activitatea de exploatare, societatea va obține venituri în medie 172.500 lei/ lună în anul 2003-2004, crescând la 186.600 lei/ lună în anul 2005 și ajungând la 248.400 lei/ lună în 2008.

Plățile pentru activitatea de exploatare vor fi de aproximativ 150.900 lei/ lună în anul 2003-2004, ajungând la 232.300 lei/ lună în 2008.

În anul 2003-2004, societatea va plăti impozite la stat de aproximativ 5.100 lei/ lunar și dobânzi de 1.000 lei/ lună.

Pentru realizarea investitiei, societatea dispune de surse proprii în sumă de 130.600 lei.

În noiembrie 2003 STEPO va înregistra un deficit de 361.800 lei, deficit ce urmează a fi acoperit cu un credit de investiții în sumă de 92.100 E.

4.4.4. Riscul financiar

Analiza economico-financiară s-a efectuat pe baza balanțelor.

Fondul de rulment înregistrează o valoare pozitivă de 20.500 lei și e generat ca urmare a faptului că pasivele pe termen lung în valoare de 730.500 lei finanțează nu numai activele imobilizate în valoare de 710.000 lei, dar și o parte din activele realizabile.

Necesarul fondului de rulment înregistrează o valoare pozitivă de 39.000 lei și e generat de faptul că activele realizabile ale companiei sunt mai mari decât datoriile curente ale societății pe termen scurt. În aceste condiții susținerea activității curente a companiei necesarul de fond de rulment a fost acoperit parțial din fondul de rulment și parțial din imprumuturile pe termen scurt.

4.4.5. Analiza indicatorilor de bonitate

Lichiditatea înregistrează o valoare puțin sub cea optimă, acest lucru datorându-se faptului ca societatea are active circulante mai mici decât datoriile sale pe termen scurt.

Solvabilitatea înregistrează o valoare foarte bună, acest lucru demonstrând ca societatea are posibilitatea să-și platească toate datoriile, prin transferul activelor sale în lichiditate.

Gradul de îndatorare generală înregistrează o valoare satisfacătoare de 109,26%.

Rentabilitatea din exploatare și cea financiară ca și acoperirea dobânzilor înregistrează valori bune, demonstrând capacitatea societății de a obține profit din activitatea curentă.

Ratting-ul de credite calculate pentru SC STEPO Import-Export SRL e de 1,36, societatea inclunzându-se în categoria A de performanță economico-financiară.

Concluzii

Mecanismele economice și funcționarea optimă a acestora impun existența unui sistem de creditare modern, flexibil, corelat cu variabila sa de condiționalitate, rata dobânzii, în cadrul unui sistem bancar bazat pe criterii de competitivitate și eficiență.

Procesul de creditare s-a aflat în permanență în atenția autorităților datorită implicațiilor profunde pe care activitatea de creditare le poate genera în cadrul economiei dar și prin prisma faptului că o gestiune corespunzatoare a riscului pe care îl comportă activitatea de creditare poate determina dezvoltarea sau eșecul instituțiilor de credit.

Reducerea riscului se poate realiza numai pe baza cunoașterii aprofundate a clienților băncii, a tuturor factorilor de decizie controlabili sau necontrolabili, a tuturor rezultatelor realizate ca urmare a aprobării liniei de credit respective. Băncile trebuie să cunoască bine și factorii care conduc la reușita sau eșecul afacerii. Riscul creditării poate fi privit ca fiind inerent și se poate regăsi în documentele, rapoartele și sintezele realizate la nivelul agentului economic care împrumută de la bancă.

Riscul de creditare reprezintă cel mai vechi și poate cel mai important dintre toate riscurile întâlnite la nivel bancar, în termen de mărime și pierderi potențiale. Analiza creditului, atât înainte de acordare cât și pe parcursul derularii acestuia reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare.

Banca administrează riscul de credit prin analiza de credit pentru proiectele de creditare, analiza care include diferite activități, care au ca scop evaluarea riscului activității solicitantului de credit, a structurii managementului, a mediului economic și poziției pe piață a solicitantului de credit, precum și analiza și evaluarea planului de afaceri, efectuarea de prognoze asupra fluxurilor monetare, evaluarea siguranței și istoriei de creditare a clientului, în caz ca aceasta este disponibilă. Are loc trecerea de la aprecierea creditului la aprecierea viabilității și realismul afacerii clientului; efectuarea de decizii echilibrate de acordare a creditelor, care se vor lua numai în conformitate cu metodologia aprobată și în limita plafonului stabilit de aceasta; utilizarea metodelor de diversificare a portofoliului de credite pe diferite produse, clienți, ramuri și pe categorii de risc, în vederea minimizarea riscului.

O prevenire din timp a oricăror probleme poate permite băncii să evalueze situația și să întreprindă acțiunile corective necesare, având în același timp controlul acțiunii, nu numai atunci când este prea târziu pentru a interveni. Din punctul de vedere al băncii, este mai bine să intervină și să sprijine o activitate, decât să fie lăsată să falimenteze.

Bibliografie

Roxin, L., “Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică și Pedagogică, București,

1997;

Conf.dr.Radu C. Radut, « Analiza și risc de credit », Institutul Bancar Roman, 2005

Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic, “Analiza și Managementul Riscului Bancar”, The World Bank, 2005

Lazarescu Sorin, « Rating financiar », Bucuresti, Editura ASE, 2003

Costica I., Lazarescu Sorin, «  Politici și tehnici Bancare », Editura ASE, 2005

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, « Moneda, Banci și Politici Monetare », Editura Didactica și Pedagocica, Bucuresti, 2005

Basno C., Dardac N., “Riscurile bancare. Cerințe prudențiale. Monitorizare”, Ed. Didactică și Pedagogică, 1999;

Achim M., Beju D., „Limitarea Riscului de Credit”, Tribuna Economică nr. 2/2008

Nițu I., „Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, 2000;

Predescu I., „Activitatea bancară între performanță și risc”, Ed. Expert, 2005;

Iuga I., „Riscul în activitatea de creditare bancară”, Finanțe, Bănci, Asigurări nr.3/2005;

Brendea C., Daeanu V.E., „Riscul și performanța creditului bancar în România, Ed. Coresi, 2001;

*** Banca Națională a României – Regulamentul BNR nr. 5/2002 privind clasificarea

creditelor și constituirea provizioanelor de risc;

*** Banca Națională a României – Rapoarte anuale 1996-2004;

*** BCR – Rapoarte Anuale;

*** BCR – Norme Interne de Creditare 2008;

*** www.bcr.ro