. Riscul In Activitatea DE Creditare Bancara – Implicatii Contabile Si Fiscale

Capitolul 1 CARACTERIZAREA GENERALĂ A BANC POST S.A.

1.1 SCURT ISTORIC AL BANC POST

Reforma sistemului bancar din România a făcut pași importanți încă din prima fază a tranziției. Se poate spune că reforma în sistemul bancar a devansat, în permanență, reforma structurală în domeniul economiei reale. În prezent, rețeaua cea mai ramificată de sucursale o deține Casa de Economii și Consemnațiuni, care dispune de 2169 de centre, după care urmează Banca Comercială Română cu 247 de centre, Banca Română pentru Dezvoltare cu 182 de centre, Banc Post cu 115 centre, după care urmează Banca Comercială „Ion Țiriac”, cu 29 de centre. Pe ansamblul sistemului bancar românesc, dacă nu includem rețeaua Casei de Economii și Consemnațiuni, există un număr de circa 1200 de unități bancare.

Cea mai mare piață bancară din Europa Centrală și de Est (studiul nu include și Rusia) o deține Polonia – din punct de vedere al activelor bancare – evaluată la 111,8 miliarde de euro. România se situează pe locul al șaptelea în rândul celor mai extinse rețele bancare din regiune, cu un total al activelor de 9,6 miliarde de euro.

După confruntarea sistemului bancar cu o serie de probleme, ca cele de genul împrumuturilor neperformante, băncile au privit cu mai multă precauție clasificarea creditelor. Provizioanele constituite pentru categoriile de risc îndoielnic și pierdere în totalul provizioanelor au crescut de la 89%, la 31 decembrie 1996, la 95%, la 31 decembrie 1997 și la 97,4% la 31 decembrie 1998. Chiar și în aceste condiții exista un deficit de provizionare de 27,9%, corespunzător unui volum de provizioane specifice de4 risc în valoare de 12.392 de miliarde de lei, față de un necesar de 17.183,2 miliarde lei. Din punt de vedere al rețelei și al volumului minim de credite neperformante, Banc post se află printre primele bănci din cadrul sistemului bancar românesc

Privatizarea în sistemul bancar a demarat o dată cu apariția Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare cu capital majoritar de stat. Inițial, decizia de privatizare a fost luată pentru trei societăți bancare cu capital majoritar de stat: Banca Română de Dezvoltare, Banc Post și Banca Agricolă. In cazul Băncii Agricole, decizia de privatizare a fost prematură. Banca Agricolă necesita un proces amplu de restructurare înainte de a putea fi inclusă în procesul de privatizare. Comisiile de privatizare au organizat un audit internațional și au lansat o ofertă publică pentru licitație.

Înainte de anul 1990, structura sistemului bancar românesc era asemănătoare celei din alte foste țări socialiste. În România, funcționau patru bănci: Banca Națională a României, Banca de Investiții, Banca Comercială de Comerț Exterior și Banca Agricolă, precum și o instituție de economisire, Casa de Economii și Consemnațiuni. Banca Națională a României îndeplinea funcții legate de conducerea politicii monetare, dar avea, în același timp, și atribuții care aparțin băncilor comerciale. Astfel, Banca Națională putea credita întreprinderile de stat și putea să le asigure finanțarea pentru acoperirea mijloacelor circulante. Băncile nu primeau depuneri de la populație și nu creditau persoanele fizice. Aceste funcții erau îndeplinite de Casa de Economii și Consemnațiuni, care redepunea banii obținuți de la populație la Banca Națională. Politica de creditare era asigurată prin plan național unic de dezvoltare economică și socială. Piața valutară era inexistentă.

Banc Post s-a înființat în 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr.448/27.06.1991 ca societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar de stat. În baza statutului său, Banc Post activează ca o bancă universală, comercială și de economii. Derularea operațiunilor bancare a început din luna ianuarie 1992.

Asumându-și rolul de bancă implicată în activitatea socială, Banc Post a început din 1993, derularea plaților de alocații de stat pentru copii și a pensiilor în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Activitatea de asigurări, începută în 1998, se desfășoară în colaborare cu Societatea de Asigurări și Reasigurări Garanta.

Privatizarea Banc Post a început în 1999 și a avut două etape: achiziționarea unui pachet semnificativ din capitalul social al băncii și un aport suplimentar de capital. Câștigătorul licitației organizate de Fondul Proprietății de Stat a fost banca franceză Société Generale, având totalul activelor de peste 409 miliarde de dolari, fiind unul dintre cele mai importante grupuri financiare private ale Europei și cel mai puternic de acest gen din Franța.

În urma definitivării procesului de privatizare, structura acționarilor Banc Post este prezentată în figura 1.1.1.

Figura 1.1.1 Structura acționariatului Banc Post.

1-EFG Eurobank Ergasias-36,25%

2-Banco Portugues de Investimento-17%

3-General Electric Capital Corporation-8,75%

4-Salariații și pensionarii Banc Post-8%

5- SIF Banat-Crișana-6%

6- SIF Moldova-6%

7-SIF Muntenia-6%

8-SIF Oltenia-6%

9-SIF Transilvania-6%.

În prezent, capitalul social al Banc Post este de 664.799.969.000 lei.

Banc Post operează prin 128 de unități teritoriale, amplasate în toate județele țării, numărându-se printre primele trei bănci din România după dimensiunea rețelei. Rețeaua teritorială a Banc Post este:

Centrala;

Reprezentanța;

55 sucursale;

71 de agenții;

14 puncte de lucru.

De asemenea, Banc Post deține o rețea de 537 POS-uri din care 391 la comercianți și cea mai extinsă rețea de automate bancare(ATM) în număr de 382, .

În anexă la lucrare, vom prezenta o organigramă simplificată a Banc Post la nivel național.

1.2 SPECIFICUL ACTIVITĂȚII BANC POST S.A.

Încă din primul an de existență, Banc Post și-a consolidat poziția pe piața bancară românească de la an la an, numărul de clienți ai băncii cunoscând o evoluție spectaculoasă. Dacă în 1992, numărul clienților se ridica la 13.000, în prezent numărul acestora se apropie de 2 milioane. Și numărul de conturi deschise la Banc Post a cunoscut o creștere exponențială. Dacă în primul an de activitate clienții aveau deschise circa 28.000 de conturi, această cifră a crescut în permanență, până la peste 4 milioane de conturi în prezent.

Banc Post a reușit în cei peste 11 ani de existență să-și construiască un bun renume în țară și în străinătate, lucru confirmat, de altfel, de publicația „ The Banker”, editată de Financial Times, unde banca se clasează pe locul trei în România 1275 pe plan internațional în cadrul celui mai recent clasament – Topul 1001-2000 al celor mai performante bănci din lume.

În general, clienții Banc Post sunt reprezentați de companii mici și mijlocii, cu activitate diversă (producție de bunuri și servicii, comerț intern și extern, transporturi și turism) și un număr mare de peste 850 mii clienți persoane fizice. Practic, fiecare al 30-lea cetățean al României este client al Banc Post, dacă nu se iau în calcul conturile de alocații. La care se adaugă și o serie de clienți reprezentativi: Compania Națională Poșta Română, Societatea Națională de Radiocomunicații, Societatea Națională de Telecomunicații RomTelecom, Teleconstrucția, Rodipet, societățile care au rezultat din reorganizarea SNCFR. Apariția telefoniei mobile în România, a permis atragerea de noi clienți beneficiari ai serviciilor puse la dispoziție de MobilRom și MobiFon, Cosmorom, Banc Post facilitând prin ghișeele sale și prin pachetul „ Contul Total” plata facturilor telefonice emise de aceștia.

Banc Post susține cu precădere sectorul IMM-urilor, aproximativ 50 % din portofoliul său de credite fiind destinat companiilor mici și mijlocii. Banca a câștigat o experiență de lucru semnificativă cu aceste companii, prin participarea la diverse proiecte de finanțare guvernamentale și ca partener în proiecte de micro-finanțare sau ca bancă intermediară a unor instituții internaționale care au acordat asistență financiară pentru consolidarea IMM-urilor din sectorul privat. Printre aceste proiecte, s-a numărat și cel încheiat cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare). Cu ocazia reuniunii anuale a BERD, care a avut loc la București, s-a semnat un acord de împrumut între Banc Post și BERD, în valoare de 10 milioane EURO, pentru finanțarea IMM-urilor. Condițiile definitive de acordare a creditelor au fost stabilite de Banc Post împreună cu Consultantul Tehnic. Ultimul program destinat finanțării IMM-urilor („Trei pași înainte”) cuprind credite pentru IMM-uri acordate de Banc Post din fonduri BERD. Criteriile de acordare a creditelor se pot grupa în:

-criterii legate de beneficiarii creditelor (întreprinderi mici și mijlocii înființate conform legilor în vigoare sau persoane fizice înregistrate ca întreprinzători );

– criterii legate de împrumutat: să fie client nou (adică orice IMM care îndeplinește condițiile de acordare a creditelor și care nu a mai primit, în ultimele 12 luni, vreun credit din partea băncii ), să nu depășească 100 de angajați permanenți, inclusiv conducerea, să aibă acționariat și control majoritar privat, managementul să fie asigurat de persoane rezidente în România, să aibă o cifră de afaceri maximă de 40 mil. euro și active totale mai mici de 27 mil. euro și să utilizeze creditul exclusiv pentru destinații permise;

-criterii legate de destinații: folosirea împrumutului pentru proiecte de investiții incluzând, dar fără a se limita la, cumpărarea de mașini, echipamente pentru scopuri de producție, prestări de servicii sau derularea activităților de comerț, sau bunuri imobiliare, dacă aceste bunuri vor fi folosite pentru scopuri de producție, prestări servicii sau derularea activităților de comerț, necesar de capital circulant pentru scopuri de producție sau proiecte noi, modernizarea sau extinderea activității existente. Principalele activități avute în vedere sunt: industria manufacturieră, servicii hoteliere, turism, economia resurselor și mediu, construcții, comerț și alte servicii.

Destinații nepermise pentru utilizarea creditului sunt: producția de arme sau echipamente militare, instituții financiare, activități de asigurări, producția și/sau vânzarea de tutun, producția și/sau vânzarea de băuturi tari, cazinouri, speculații cu proprietăți, speculații cu valute, investiții în titluri de orice fel, refinanțarea unui împrumut la termen existent.

Volumul creditelor pentru investiții până la 125.000 de euro vor fi acordate IMM-urilor cu până la 100 de angajați, creditele de până la 30.000 de euro vor fi acordate IMM-urilor cu până la 20 de angajați, iar pentru finanțarea capitalului circulant, creditele vor fi de până la 50.000 de euro. Pentru creditele de investiții, solicitanții trebuie să furnizeze cel puțin 20% din costul investiției. Aceste credite pot fi acordate de până la 4 ani, rambursarea se face lunar, în rate egale, garantarea creditelor se face conform regulamentului Banc Post, iar dobânda este de maxim 9% pe an.

Un alt serviciu oferit de Banc Post este adresat pensionarilor, programul numit creditul „Vârsta de aur”, prin care Banc Post vine în sprijinul clienților să pensionari, oferindu-le posibilitatea să încaseze până la 70% din pensie în avans. Raportat la o pensie de aproximativ 1.000.000 de lei, un credit de 700.000 de lei, la termen de 10 zile, îl costă pe solicitant circa 10.000 de lei. Creditul le înlesnește pensionarilor o flexibilitate mai mere în acoperirea unor cheltuieli urgente. Rambursarea creditului și a dobânzii aferente se face automat, în ziua în care pensia este virată în contul curent al pensionarului.

La sfârșitul anului trecut, Banc Post a introdus un serviciu de plată rapid din gama Western Union. Soluția de plată Western Union Quick Paără a se limita la, cumpărarea de mașini, echipamente pentru scopuri de producție, prestări de servicii sau derularea activităților de comerț, sau bunuri imobiliare, dacă aceste bunuri vor fi folosite pentru scopuri de producție, prestări servicii sau derularea activităților de comerț, necesar de capital circulant pentru scopuri de producție sau proiecte noi, modernizarea sau extinderea activității existente. Principalele activități avute în vedere sunt: industria manufacturieră, servicii hoteliere, turism, economia resurselor și mediu, construcții, comerț și alte servicii.

Destinații nepermise pentru utilizarea creditului sunt: producția de arme sau echipamente militare, instituții financiare, activități de asigurări, producția și/sau vânzarea de tutun, producția și/sau vânzarea de băuturi tari, cazinouri, speculații cu proprietăți, speculații cu valute, investiții în titluri de orice fel, refinanțarea unui împrumut la termen existent.

Volumul creditelor pentru investiții până la 125.000 de euro vor fi acordate IMM-urilor cu până la 100 de angajați, creditele de până la 30.000 de euro vor fi acordate IMM-urilor cu până la 20 de angajați, iar pentru finanțarea capitalului circulant, creditele vor fi de până la 50.000 de euro. Pentru creditele de investiții, solicitanții trebuie să furnizeze cel puțin 20% din costul investiției. Aceste credite pot fi acordate de până la 4 ani, rambursarea se face lunar, în rate egale, garantarea creditelor se face conform regulamentului Banc Post, iar dobânda este de maxim 9% pe an.

Un alt serviciu oferit de Banc Post este adresat pensionarilor, programul numit creditul „Vârsta de aur”, prin care Banc Post vine în sprijinul clienților să pensionari, oferindu-le posibilitatea să încaseze până la 70% din pensie în avans. Raportat la o pensie de aproximativ 1.000.000 de lei, un credit de 700.000 de lei, la termen de 10 zile, îl costă pe solicitant circa 10.000 de lei. Creditul le înlesnește pensionarilor o flexibilitate mai mere în acoperirea unor cheltuieli urgente. Rambursarea creditului și a dobânzii aferente se face automat, în ziua în care pensia este virată în contul curent al pensionarului.

La sfârșitul anului trecut, Banc Post a introdus un serviciu de plată rapid din gama Western Union. Soluția de plată Western Union Quick Pay permite clienților persoane fizice rezidente și nerezidente să efectueze plăți pe cale electronică direct către o companie care are un acord încheiat cu Western Union în acest sens. Acest transfer de câteva minute elimină întârzierile și multitudinea comisioanelor asociate de regulă celorlalte modalități de plată. Sumele astfel transferate pot fi automat convertite în moneda locală. Acest serviciu permite companiilor să primească plăți practic din întreaga lume, fiind astfel un puternic instrument de marketing pentru companiile care doresc să se extindă pe noi piețe.

Banc Post a încheiat un acord cu Compania Națională Poșta Română pentru lansarea de noi produse bancare prin unitățile poștale amplasate în toate județele țării, care să asigure accesul unui număr mare de clienți la portofoliul de produse Banc Post.

În prezent, Banc Post este lider pe piața românească a cardurilor, lucru confirmat recent prin distincțiile obținute la Gala Premiilor Industriei cardurilor pentru anul 2001: Premiul pentru cele mai bune servicii de card, Premiul pentru cel mai dinamic emitent, Premiul pentru cel mai vândut card de debit- cardul Ultra Electron și Premiul pentru cele mai bune servicii oferite pe card. Banca are aproape 1.000.000 de carduri emise și o rețea de 450 ATM-uri și 800 POS-uri. A lansat cu succes primul card de credit Visa-„ Briliant”- și cardul Taifun, emis sub sigla Mastercard, primul din România care are asociat un card virtual destinat plăților pe Internet.

De asemenea, Banc Post a lansat pachetul de servicii Contul Total prin care titularii de carduri își pot plăti facturile la Romtelecom, Orange, Connex sau Cosmorom direct de la ATM-urile băncii, pot obține o descoperire de cont sau își pot vizualiza soldurile conturilor de card și curente, direct pe ecranul telefonului mobil.

Banc Post deține active în valoare de 457 milioane de euro, participarea sa pe piața bancară românească fiind de 4,8%. Capitalul social al Banc Post este de 664.799.969.000 lei. In general, clienții Banc Post sunt reprezentați de companii mici și mijlocii, cu activitate diversă( producție de bunuri și servicii, comerț intern și exterior, transporturi și turism) și un număr de peste 750 de mii clienți persoane fizice. Practic fiecare al 30-lea cetățean al României este client al Banc Post. La acestea se mai adaugă și o serie de clienți reprezentativi: Compania Națională Poșta Română, Societatea Națională de Radiocomunicații, Societatea Națională de Telecomunicații RomTelecom, Teleconstrucția, Rodipet, societățile care au rezultat din reorganizarea S.N.C.F.R. Apariția telefoniei mobile în România a permis atragerea de noi clienți beneficiari ai serviciilor puse la dispoziție de MobilRom și MobiFon, Cosmorom, Banc Post facilitând prin ghișeele sale și prin pachetul „ Contul Total” plata facturilor telefonice emise de aceștia.

Asumându-și rolul de bancă implicată în viața socială, Banc Post a început din 1993 derularea plăților de alocații de stat pentru copii și a pensiilor în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Activitatea de asigurări, începută în anul 1998, se desfășoară în colaborare cu Societatea de Asigurări Reasigurări Garanta. O evoluție spectaculoasă au avut-o transferurile rapide de bani prin Western Union, activitățile de vânzare-cumpărare a cecurilor de călătorie în valută American Express și Thomas Cook.

Conform clasamentului întocmit de agenția americană de rating Standard & Poor’s pentru băncile din Europa Centrală și de Est, întocmit în funcție de capitalul băncilor și activele bilanțiere pe ultimii doi ani, Banc Post se situa pe locul 47.

Din punt de vedere al rețelei și al volumului minim de credite neperformante , Banc Post se află printre primele bănci în cadrul sistemului bancar românesc (în prezent fiind autorizate să funcționeze 45 de bănci).

Alt produs lansat în premieră pe piața romaneasca, este eTax, care permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, achitarea prin intermediul instrumentelor de plată electronică a datoriilor către bugetul local. Operațiunile legate de informare și de plată taxelor pe Internet se pot efectua astfel în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la primărie sau la sediul băncii. Plata se poate efectua atât prin intermediul serviciului Internet Banking oferit de Banc Post, cât și prin intermediul unui POS sau ATM al băncii. Pentru început, sistemul este operațional pentru contribuabilii domiciliați in Municipiul Timișoara si in sectorul 2 al Capitalei, urmând a fi extins și pentru alte localități.

In cei 10 ani de activitate susținută, Banc Post s-a remarcat si prin prezența sa internațională activă, fiind membru al unor importante organisme si organizații financiare de referință pe plan mondial: SWIFT, REUTERS, VISA International, EUROPAY, WESTERN UNION, EUROGIRO, Asociația Europeana de Management si Marketing Financiar (EFMA). Ca membru fondator al Institutului Mondial al Băncilor de Economii (WSBI), Banc Post s-a numărat printre inițiatorii Forumului Băncilor Poștale de Economii. Banc Post este de asemenea membru fondator al Comisiei Serviciilor Financiare Poștale Europene, care activează pe lângă Uniunea Poștala Universala, in cadrul ONU.

De asemenea, Banc Post este membră a SWIFT, prin care se derulează transferuri importante de sume între companiile din țară și străinătate și participă prin REUTERS pe piața financiară profesională.

Totodată, în baza acordului comercial încheiat cu Compania Națională Poșta Română, Banc Post pune la dispoziția populației instrumente de economisire și prin intermediul a peste 2.600 oficii poștale.

Banc Post desfășoară tranzacții internaționale, conlucrând cu un număr de 107 bănci corespondente străine.

În anul 1998, Banc Post punea bazele unei colaborări inedite cu Autoritatea Poștală Israeliană pentru derularea operațiunilor de transfer de bani de la muncitorii romani care lucrează în Israel către familiile acestora din tara. In cei 4 ani de derulare a serviciului acestui parteneriat, sumele totale astfel transferate s-au cifrat la 180 milioane dolari. Colaborarea cu Autoritatea Poștală din Israel s-a extins in anul 2001 prin semnarea celui de al doilea acord pentru transferul in Israel si conversia în moneda locala a pensiilor si a altor drepturi sociale ale pensionarilor de origine romana din aceasta tara.

Alte servicii financiare oferite de Banc Post în colaborare cu CN Poșta Română, respectiv acordarea de microcredite și deschiderea de conturi și operații în lei cu și fără numerar, au fost lansate pe 12 iunie 2002, adăugîndu-se astfel la operațiunile de constituire de depozite pe carnete de economii Banc Post și vânzare de certificate de depozit, servicii devenite deja tradiționale. Prin intermediul noilor servicii persoanele fizice sau juridice pot să deschidă la Banc Post conturi curente si de depozit, prin care se vor putea efectua toate operațiunile bancare de depunere si retragere de numerar. De asemenea persoanele fizice salariate pot obține credite de la Banc Post, pe termen de doi ani, pentru nevoi personale, valoarea maxima a acestora fiind de 15 milioane de lei. Acordarea creditului si rambursarea ratelor lunare se vor efectua prin mandat poștal sau direct, la ghișeele Banc Post.

La aproximativ două săptămâni de la lansarea oficială a noilor produse bancare oferite de Compania Națională Poșta Română și Banc Post, au fost aprobate 250 de cereri de credite. Alte 2000 de dosare se află în prezent în procedura de evaluare.

Rolul proactiv, experiența complexă dobândită de-a lungul existenței sale, modul consecvent în care promovează schimbul de experiență și cooperarea cu băncile poștale si de retail din Europa și de pe celelalte continente ale lumii, sunt trăsături emblematice ale Banc Post, recunoscute de comunitatea financiar-bancară.

Astfel, Banc Post a preluat cu începere din toamna anului 2000 vicepreședinția Comisiei Serviciilor Financiare Poștale Europene și a Grupei Strategice a aceluiași organism.
Conectată in permanenta la cele mai recente evoluții și tendințe ale activității financiar-bancare internaționale, Banc Post a fost prezentă la o serie de evenimente majore cu un impact deosebit asupra propriei sale activități, cum ar fi:

– Întâlnirea anuala BERD;
– Forumul UPU și reuniunea anuală UPU pentru serviciile financiare poștale;
– Adunarea Generală anuală a Comisiei Serviciilor Financiar Poștale Europene (CSFPE);
– Reuniunile Grupei Strategice a CSFPE;
– Adunarea Generală a Institutului Mondial al Băncilor de Economii (WSBI);
– Întâlnirea regională europeană a WSBI;
– Conferințele WESTERN UNION;
– Întâlnirea grupului de utilizatori EUROGIRO;
– Conferințele EUROPAY;
– Seminariile VISA;
– Întâlnirile sub-regionale VISA CEMEA;
– Seminariile EFMA;

-Conferința EURO 2002;
– Congresul Internațional al IMM-urilor și al Micilor Întreprinzători;
– Forumul Internațional pentru Tehnologia cardurilor ;
– Conferința Regionala Sud-Est Europeana pentru Finanțare și Investiții și altele.

Din numeroasele premii obținute de către Banc post pentru activitatea desfășurată, vom enumera câteva:

Premiul Western Union 2000 „pentru cea mai reușită lansare la nivel național a serviciilor de plăți rapide”;

Premiul oferit de revista „Piața financiară” pentru: Cel mai bun produs al anului 1999-Cardul-Visa Electron Banc Post;

Premiul Oskar Capital;

Scrisoare de felicitare din partea companiei Visa International, pentru numărul record de carduri emise;

„Premiul și Trofeul de Excelență și Calitate” acordat Banc Post de către Consiliul European pentru Activități Globale;

Premiul decernat de publicația de limba engleză „Bucharest Business Week” premiul „Corporate Citizen”.

Premiul pentru „Cel mai dinamic emitent în anul 2001” și Premiul pentru cel mai vândut card de debit în 2001”-cardul Ultra Electron, decernate în cadrul primei ediții a Galei Premiilor Industriei Cardurilor din 2002.

Capitolul 2 ACTIVITATEA DE CREDITARE BANCARĂ

Încadrarea într-o anumită categorie de clasificare privind sectorul de activitate al entității de risc ( bancar/nebancar), se aplică următoarele criterii simultan : serviciul datoriei, inițierea de proceduri judiciare, performanța financiară, selectarea tuturor extraselor din cadrul conturilor bilanțiere de activ, iar la fiecare dintre extrasele selectate se face atașarea coeficientului de provizioane corespunzător, conform Regulamentului Băncii Naționale nr.5/2002. Aceste expresii au următoarele semnificații:

-serviciul datoriei-capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere de plată de la data scadenței;

-performanța financiară-reflectarea potențialului economic și a solidarității financiare ale unei entități economice, obținută în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico-financiari calculați pe baza datelor din situațiile financiare anuale și periodice) și calitativi;

-inițiere de proceduri judiciare-cel puțin una dintre următoarele măsuri luate în scopul recuperării creanțelor: darea de către instanță a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului; declanșarea procedurii de executare silită față de persoane fizice sau juridice.

2.1 STRUCTURA CREDITELOR

Creditele acordate de bănci reprezintă creanțe asupra clientelei sale, persoane fizice și persoane juridice, pentru satisfacerea nevoilor temporare de finanțare a acestora.

Creditele acordate de bănci se pot clasifica după mai multe criterii :

1.în funcție de durata pentru care sunt acordate :

-pe termen scurt( până la 1 an),

-pe termen mediu( de la 1 la 5 ani),

-pe termen lung( peste 5 ani).

2.în funcție de natura activității desfășurate de clienți :

-credite acordate clientelei nefinanciare, formată din persoane juridice sau fizice care desfășoară activități comerciale sau necomerciale, cu excepția celor care desfășoară activități de mobilizare a resurselor bănești pe piața de capital ;

-credite acordate clientelei financiare, formată din societăți de investiții financiare, agenții de schimb valutar și intermediari, societăți de valori mobiliare, cooperative de credit.

3.în funcție de destinația pentru care se acordă creditele clientelei nefinanciare :

-credite comerciale 

-credite de trezorerie ;

-credite pentru export ;

-credite pentru echipament ;

-credite pentru bunuri imobiliare ;

-alte credite acordate clientelei.

4.în funcție de forma sub care se acordă creditele :

-avansuri în cont( cont autorizat să aibă sold debitor în limita unui plafon) ;

-credite acordate sub formă de lichidități( creditarea contului clientului) ;

-credite de plăți( achitarea directă din credite a unor datorii ale clienților) ;

-cesiune de creanțe( scontare, factoring).

5.în funcție de modalitatea de rambursare :

-credite rambursabile prin anuități constante ;

-credite rambursabile prin rate constante ;

-credite rambursabile integral la scadență.

6.în funcție de situația economico-financiară a debitorului :

-credite performante, acordate clienților cu situație economico-financiară foarte bună, sigură și stabilă ;

-credite în observație, specifice clienților cu situație economico-financiară bună, dar care prezintă fluctuații de timp;

-credite substandard, specifice clienților cu situație economico-financiară satisfăcătoare;

-credite incerte, specifice clienților cu situație economico-financiară oscilantă;

-credite pierdere, aferente clienților cu activitate nerentabilă.

De asemenea, categoriile de credite vor fi clasificate în funcție de serviciul datoriei, de performanța financiară și de inițierea de proceduri judiciare, sistematizate din punt de vedere al cerinței privind constituirea de provizioane specifice de risc de credit, al apartenenței entității de risc la sectorul bancar, precum și al structurării, după caz, și dobândă, astfel:

1) credite care nu fac obiectul constituirii de provizioane specifice de risc de credit, care sunt :

-credite acordate clientelei din sectorul nebancar ;

-credite acordate băncilor.

2) credite care fac obiectul constituirii de provizioane specifice de risc de credit, care sunt :

-credite acordate clientelei din sectorul nebancar ;

-credite acordate băncilor.

Conform unui studiu realizat de BNR cu privire la situația creditelor acordate în anul 2002, situația s-a prezentat astfel:

Figura 2.1.1 Structura creditelor acordate IMM-urilor în economia românească în anul 2002:

comerț (31,3 %);

servicii (5,6 %);

industrie (5,4 %);

transporturi (5,2 %);

turism (2,4 %);

agricultură (28,9 %);

construcții (21,2%).

Analiza portofoliului de credite al unei bănci comerciale se realizează cu ajutorul unor tehnici denumite generic „credit scoring”, tehnici care se diferențiază în funcție de natura clientelei, astfel:

1) credit scoring pentru persoane juridice, acordate agenților economici, are la bază următoarele criterii de clasificare:

-forma de organizare a agentului economic;

-sectorul în care își desfășoară activitatea;

-poziția agentului economic în ramura în care își desfășoară activitatea;

-lichiditatea patrimonială;

-solvabilitatea patrimonială;

-situația economico-financiară: profit brut, rentabilitate financiară, grad de îndatorare;

-sezonalitatea activității desfășurate;

-dependența de piețele de desfacere și aprovizionare;

-nivelul sprijinului guvernamental;

-calitatea conducerii;

-perspectiva unității.

Fiecare criteriu este caracterizat de un anumit număr de puncte și un anumit coeficient de importanță.

2) Credit scoring pentru persoanele fizice evaluează bonitatea clientului după criterii subiective: condițiile de locuit ale clientului, profesia, durata activității la aceeași unitate, situația familială, numărul persoanelor aflate în întreținere, venitul.

Modalitatea de evaluare pentru persoane fizice este identică cu cea pentru agenții economici.

Pe baza punctajelor obținute prin credit scoring, băncile clasifică clienții în cinci categorii cărora le corespund creditele adecvate:

categoria A – agenți economici cu performanțe bune, cărora le corespund credite performante;

categoria B – agenți economici cu situație economico-financiară bună cu tendință oscilatorie, cărora le corespund credite în observație;

categoria C – agenți economici cu situație economico-financiară satisfăcătoare, cărora le corespund credite substandard;

categoria D – agenți economici cu situație economico-financiară slabă, cărora le corespund credite incerte;

categoria E – agenți economici cu situație economico-financiară nefavorabilă, care sunt în imposibilitatea de a rambursa creditul și dobânzile aferente, cărora le corespund credite-pierdere.

Credite standard nu implică deficiențe și riscuri. În cazul acestor împrumuturi, rambursarea se efectuează în timpul și la termenele stabilite, în esență acestea fiind împrumuturi acordate clienților solvabili pentru afaceri bune.

Credite în observație sunt acele credite acordate unor clienți cu rezultate econiomico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp, întâmpină greutăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor.

Credite substandard sunt acele credite ce prezintă deficiențe și riscuri care periclitează lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și / sau capacității de plată a beneficiarului de împrumut. Creditele substandard sunt caracterizate de posibilitatea reală ca banca să preia parțial unele pierderi, ca urmare a imposibilității recuperării integrale a împrumutului, dacă deficiențele creditului nu sunt corectate pe parcurs.

Credite îndoielnice sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau lichidarea pe baza condițiilor, valorilor și garanțiilor este incertă. Aceste active sunt acelea care practic sunt neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanțiilor lor.

Credite pierdere sunt considerate cele care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuarea ca active bancare să nu fie garantate. În conformitate cu prevederile legale în vigoare privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc, societățile bancare clasifică creditele pentru constituirea provizioanelor specifice de risc. Prin acest nou regulament se impune luarea în considerare pentru încadrarea unui client bancar sau nebancar, beneficiar de credite, a două criterii:

serviciul datoriei;

inițierea de proceduri judiciare.

Criteriile de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor pentru sectorul nebancar se clasifică astfel:

maxim 15 zile-standard;

16 – 30 zile – în obsevație;

31 – 60 zile – substandard;

61 – 90 zile – îndoielnic;

minim 90 de zile – pierdere

În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu, inițierea de proceduri juridice, se referă la acțiuni derulate în opoziție față de debitor sau față de contract.

Acțiunile desfășurate față de debitor vizează:

acceptarea de către instanța de judecată a cererii de declanșare a procedurii de reorganizare judiciară sau faliment;

declanșarea procedurii de executare silită a patrimoniului – in cazul persoanelor fizice.

Acțiunile desfășurate față de contract vizează:

dobândirea de către contractul de credit a caracterului de titlu executoriu;

investirea cu formulă executorie a hotărârii judecătorești definitive ce dispune asupra contractului de credit, garanție sau plasament.

Regulamentul nr.12/2002 prezintă serviciul datoriei în cinci intervale, iar nivelul de provizionare a rămas nemodificat, încadrându-se în structura și nivelul stabilit de vechile norme.

2.2 ANALIZA ACORDĂRII CREDITELOR PE TERMEN SCURT

Băncile comerciale, prin prevederile statutului lor, pot acorda credite pe termene diferite. Fiecare credit solicitat trebuie să fie însoțit de un studiu de fezabilitate, fundamentat pe principalii indicatori de eficiență. Nivelul creditului are în vedere posibilitățile financiare ale întreprinderii. În acest scop se încheie un contract de creditare și se solicită garanție.

În gestiunea financiară a firmei se înregistrează, pe parcursul unui an, decalaje între necesarul și existentul de disponibilități bănești. Aceste decalaje sunt generate de două cauze principale:

diferența dintre imobilizări totale în activele firmei (mai mari) și fondurile proprii (mai mici).

Dereglări în încasarea rezultatelor economice, dereglări care determină un deficit de trezorerie.

Prima cauză este prezentă în majoritatea întreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de existența în economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, agenții economici), pentru a realiza o activitate economică mai mare decât o poate acoperi capitalul propriu al firmei.

De aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar parțial din capitalul propriu . Cea mai mare parte din aceste active au drept corespondent In pasiv obligațiile firmei către furnizori (pasive stabile) și față de bănci (creditul pe termen scurt).

A doua cauză provine din deficiențe destul de frecvente ale decontărilor cu clienții în condițiile blocajului financiar deseori întâlnite în economie. Prelungirea peste limitele normale ale perioadei în care activele curente ale întreprinderii rămân sub formă de creanțe, face ca trezoreria firmei să înregistreze un deficit în defavoarea capitalului societății.

Având în vedere aceste fenomene, sistemul băncilor răspunde prin acordare de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe de o parte, și sursele proprii și pasivele stabile, pe de altă parte.

Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă situația patrimoniului la sfârșitul trimestrului precedent și previziunile de creștere a activelor în trimestrul prognozat. Cu ajutorul informațiilor respective, se întocmește „Planul de trezorerie”, baza de referință pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibile de solicitat de către întreprinderi (solicitanți). Aceste tipuri de credite pe termen scurt pot fi:

Credite pentru capitalul de lucru ( de trezorerie) – nivelul acestui credit depinde de diferența dintre activele curente și pasivele curente, fiind destinat să acopere obligațiile de plată pe termen scurt ale întreprinderii. Aceste credit se acordă agenților economici prin contul curent pentru a acoperii deficitul de trezorerie pentru perioada solicitată.

Credite pentru active constituite temporar – formarea unor stocuri și efectuarea de cheltuieli în afara activelor cuprinse în planul de trezorerie, se datorează unor cauze economice determinate de primirea în avans a unor materii prime, întreruperea producției, greutăți în expedierea produselor finite, etc. Termenul maxim de acceptare la creditare a acestor stocuri și cheltuieli este de 12 luni de la constituire.

Credite pentru producția de export și de produse – imobilizările cerute de realizarea exportului au în vedere perioada de producție (aprovizionarea cu materii prime, materiale, semifabricate, subansamble, combustibil, energie, etc. din țară și din import) precum și perioada de decontare cu partenerii străini (pe baza documentelor care atestă livrarea mărfurilor la export). Perioada de imobilizare admisă este tot de 12 luni, cu excepția imobilizărilor pentru produse cu ciclul lung de fabricație.

Credite pe documente remise spre încasare – aceste credite au în vedere imobilizări de active în decontări cu clienții, imobilizări consemnate în documente remise de firmă spre încasare. Perioada de creditare este de maxim 45 de zile, numai dacă activele respective nu au fost cuprinse în Planul de trezorerie sau nu au asigurată o altă sursă de finanțare.

Facilități de cont – pentru agenții economici cu o situație economico-financiară foarte bună, dar care, din anumite cauze bine justificate, nu pot face temporar față plăților, se pot acorda credite de până la 15 zile și într-o sumă limitată.

În linii generale, acestea sunt cazurile în care o bancă vine în întâmpinarea firmelor. Pornind de la aceste necesități și de la oferta băncilor de a le onora, sistemul bancar și întreprinderile procedează la fundamentarea și adoptarea de decizii de creditare. Procesul decizional în materie de credite cuprinde următoarele etape:

analiza managerială și economico-financiară a firmei solicitatoare de credit;

analiza solicitării de credit;

adoptarea deciziei de creditare;

analiza periodică a calității portofoliului de credite pe termen scurt deținute de banca comercială.

Parcurgerea acestor informații se realizează cu ajutorul unui fond de informații economice, financiare, manageriale, monetare, provenit din sistemul bancar, din economia națională și din întreprindere. În unele cazuri, sunt solicitate informații și de pe piața financiar-monetară internațională (curs valutar, dobânzi, alocații de credite în valută, etc).

2.2.1 Analiza managerială și economico-financiară a firmei solicitatoare de credit pe termen scurt

În momentul în care o întreprindere se adresează băncii cu o solicitare de credit pe termen scurt, acestea procedează la realizarea unei analize detaliate și pe domenii diferite privind firma respectivă. Pentru a începe analiza, întreprinderea este solicitată să depună o documentație economică și financiară complexă, prezentate în tabelul de mai jos:

Documente necesare în solicitarea creditării bancare

Tabelul nr.2.2.1.1

a. Analiza managerială:

În fața băncii, firma trebuie să vină, în primul rând, cu o activitate economică care să nu prezinte riscuri în perioada de utilizare a creditului. În acest scop, întregul univers intern și extern al întreprinderii este supus unei analize și interpretări riguroase, pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare, sau ale unor schimbări tehnologice în evoluția cererii, precum și sub influența inflației, recesiunii, „îmbătrânirii produselor”. Riscurile generate de aceste fenomene sunt completate cu analize detaliate privind produsele fabricate de firma solicitatoare de credite. Analiza scoate în evidență aspecte de calitate ale produselor, poziția firmei pe piața produselor sale, calitatea și starea financiară a principalilor săi clienți, etc.

Pentru aprecierea firmei contează foarte mult metodele sale de marketing aplicate de managerii săi, competitivitatea produselor, și stabilitatea segmentelor de piață cucerite. Totodată, interesează și mărimea efortului făcut de întreprindere pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, precum și preocuparea de a găsi noi piețe, de a rezista concurenței producătorilor de produse similare, din țară și din străinătate.

Contează, de asemenea, condițiile de muncă, posibilitățile reale de producție, problemele sociale din întreprindere, relațiile cu sindicatele, asigurarea cu forță de muncă calificată, cu materii prime și energie din surse de aprovizionare sigure și alternative.

Condițiile economiei de piață cer și o analiză a calității manageriale ale conducătorilor firmei. Între însușirile analizate se înscriu înclinația spre inovare și creativitate, cunoștințele în domeniul financiar, în marketing, în managementul producției și al personalului, cinstea, integritatea personală, flexibilitatea, etc. Pentru majoritatea managerilor actuali, formați în condițiile economiei centralizate, însușirea cel mai greu de dezvoltat este asumarea răspunderii pentru gestionarea eficientă a patrimoniului. Cultivarea și sprijinirea acestei însușiri prin privatizare, legislație, etc., a reprezentat o șansă reală pentru ieșirea din criză a economiei și a fiecărei întreprinderi în parte, precum și pentru utilizarea corectă și eficientă a creditelor angajate de firmă.

Toate aceste subdomeniile ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar și comunicate, spre interpretarea finală, Comitetului de direcție al băncii. Comitatul de direcție transformă informațiile privind managementul firmei în calificative, utilizabile, alături de cele privind performanțele economicio-financiare, la luarea deciziei de creditare.

Analiza managerială a societății care solicită creditul

Tabelul nr.2.2.1.2

b. Analiza performanțelor economico-financiare:

Pentru acceptarea cererii de credite, rolul hotărâtor îl au performanțele economice-financiare realizate de întreprinderea solicitatoare de credite în perioada imediat precedentă (uneori se cer indicatori pentru o perioadă mai mare, de circa trei ani) și cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiză concretă a bonității agentului economic, pe baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate și de echilibru. Baza de date necesare pentru determinarea indicatorilor respectivi se regăsește în documentația pe care solicitantul o prezintă băncii.

Analiza bonității agenților economici și evaluarea riscului de creditare, care se realizează de către inspectorul de credite sau serviciul de creditare, cuprinde patru faze:

analiza formală;

analiza afacerii;

analiza situației patrimoniului și a rezultatelor economico-financiare;

analiza serviciului datoriei.

Analiza formală este etapa premergătoare în care se realizează prezentarea documentelor și verificarea pe teren a bunurilor mobile și imobile ( starea acestora, evaluarea lor, gradul de uzură, etc.).

Analiza afacerii propusă a fi creditată implică analiza riscului general al mediului (risc politic, risc economic, risc social, riscul de litigiu, tehnologic, ciclul de viată, metode de marketing, competitivitate, analiza produselor și piețelor, cercetare-dezvoltare), analiza managementului (managementul general, obligațiile managementului), analiza producției și strategiilor de aprovizionare (diversitatea piețelor de aprovizionare, surse alternative de aprovizionare, capitalul de aprovizionare, condițiile de muncă și posibilitățile de producție) și analiza performanțelor financiare curente și estimate (venituri din vânzări, profitul net, fluxul de numerar, debite comerciale, identificarea cauzei și scopului împrumutului și a sursei de rambursare).

Indicatorii de bază în analiza bonității agenților economici sunt:

I. Indicatori de lichiditate exprimă posibilitatea agenților economici de a-și acoperi toate obligațiile pe termen scurt. Din această categorie fac parte: lichiditatea imediată (absolută și relativă) și lichiditatea la o dată viitoare.

a)Lichiditatea imediată în mărime absolută:

La = Apts – Ppts unde: La = lichiditate imediată în mărime absulută

Apts = active patrimoniale care pot fi transformate

într-un termen scurt în disponibilități bănești;

Ppts = pasive patrimoniale exigibile pe termen scurt.

Apts = Total activ – ( Total imobilizări + Producție neterminată + semifabricate +Produse

finite fără valoare + creanțe fără posibilități de încasare)

Ppts = obligații comerciale + obligații sociale + obligații fiscale + obligații de personal +

creditori + credite bancare pe termen scurt.

Lichiditatea imediată fi acceptabilă dacă diferența este pozitivă și cât mai mare; limita minimă poate fi zero.

b) Lichiditatea imediată în mărime relativă:

Lr = Apts / Ppts x 100, în care Lr = lichiditate imediată în mărime relativă;

Lr este cu atât mai bună, cu cât rezultatul este peste 100%, limita minimă acceptată fiind de 100%.

În practică, indicele de lichiditate se determină după relația:

L = total active circulante – stocuri materiale / total obligații x 100 unde lichiditatea este cu atât mai bună, cu cât este peste 100%.

c) Lichiditatea la o anumită dată viitoare:

L = (Db + I + C) / PE x 100, în care:

Ld este lichiditatea la o anumită dată,

Db reprezintă disponibilitățile bănești proprii,

I reprezintă încasările ce urmează a fi realizate până la finele perioadei analizate (creanțe certe), la care se adaugă încasările din producția ce urmează a fi realizată și vândută până la sfârșitul perioadei analizate.

C reprezintă creditele bancare sau credite comerciale ce se pot obține pe bază de contracte până la finele perioadei analizate.

PE reprezintă plăți exigibile pe perioada analizată.

Indicatorul Ld reflectă capacitatea de plată a agentului economic și este satisfăcător în cazul în care rezultatul este peste 100%; sub această limită, indicatorul este nesatisfăcător.

II. Indicatorul de solvabilitate reprezintă gradul în care agenții economici pot face față obligațiilor de plată din surse proprii și se exprimă prin „solvabilitate patrimonială”, care se calculează astfel:

Sp = Capital propriu / Total pasiv x 100, în care Sp = solvabilitate patrimonială.

Capitalul propriu cuprinde: capital social vărsat, prime de capital, rezerve, diferențe din reevaluare, rezultatul net nerepartizat, subvenții pentru investiții, provizioane reglementate.

Indicatorul este considerat optim atunci când rezultatul depășește 30%.Deoarece el indică ponderea surselor proprii în totalul pasivului, un rezultat sub 30% reflectă situația financiară delicată a agentului economic, acesta având un grad înalt de îndatorare. O valoare apropiată de 100% a acestui indicator, arată că economic nu are datorii și tot ceea ce posedă are acoperire în sursele proprii.

III. Indicatori de rentabilitate exprimă eficiența activității unui agent economic în sensul capacității acestuia de a obține profit din activitatea desfășurată.

1) Rentabilitatea capitalului social (rentabilitatea financiară):

Rcs = Profit net / capital social vărsat x 100, în care Rcs reprezintă rentabilitatea capitalului social.

Pentru a face o apreciere cât mai corectă a nivelului rentabilității capitalului social, este util ca rezultatul obținut să se compare cu nivelul indicatorului mediu pe ramură sau subramură.

2) Rentabilitatea în funcție de costuri:

Rc = Profit net / cheltuieli totale x 100, în care Rc este rentabilitatea în funcție de costuri.

Pentru a fi considerat acceptabil, valoarea acestui indicator trebuie să depășească 5%.

IV. Indicatorul de echilibru exprimă limita până la care agentul economic este finanțat din alte surse decât fondurile sale proprii și se exprimă prin gradul de îndatorare, care se calculează astfel:

Gi = PE / Ap x 100, în care:

Gi = gradul de îndatorare; Ap= total activ

PE= plăți exigibile care cuprind obligațiile, creditele bancare și împrumuturile, inclusiv dobânzile aferente.

.Acest indicator trebuie să fie sub 100.Cu cât raportul între părțile exigibile și total activ este mai mic (sub30%), cu atât este mai redus și gradul de îndatorare al agentului economic.

Performanțele economico-financiare privind activitatea agenților economici pot fi privite și sub alte forme: lichiditatea, solvabilitatea, rentabilitatea, rotația activelor circulante, dependența față de piețele de aprovizionare și desfacere, garanții, etc.

Vom prezenta în tabelul de mai jos acești indicatori:

Indicatorii de performanțe economico-financiare

Tabelul nr.2.2.1.3

Pe baza acestor indicatori, se poate realiza calificarea firmelor, aceasta fiind prezentată în tabelul 2.2.3.

Calificarea firmelor în funcție de indicatorii economico-financiari

Tabelul nr.2.2.1.4

Garanțiile vor obține punctaj în funcție de :

-depozit în lei / valută gajate 4p.

-gajuri, ipoteci, alte 3p.

-bunuri achiziționate din credite 2p.

-cesionarea creanțelor 1p.

La aceste categorii de risc se adaugă și calitățile serviciului datoriei care, prin combinarea cu celelalte categorii de risc, va rezulta o matrice a încadrării întreprinderilor în clase de risc.

Serviciul datoriei reprezintă capacitatea agenților economici împrumutați de a rambursa creditele la scadență și a plăti dobânzile datorate. Determinarea serviciului datoriei are la bază o serie de indicatori, astfel:

Acoperirea dobânzii (AD) = profit brut / dobânda plătită + dobânda datorată și neachitată. Cu cât indicatorul este mai mare, cu atât situația agentului economic este mai bună.

Credite restante se exprimă în cifre absolute cât și în procente față de totalul creditelor angajate de agentul economic.

Dobânzi restante se exprimă tot în cifre absolute cât și în procente față de totalul dobânzilor aferente pentru creditele angajate.

Serviciul datoriei va avea concluziile:

Bun – când ratele din credit sunt rambursate la scadență, precum și dobânzile aferente, adică agentul economic are credite restante și dobânzi restante sub 30 de zile;

Slab – când ratele din credit și dobânzile aferente nu au fost rambursate, agenții economici au credite și dobânzi între 30 și 90 de zile;

Rea – când ratele și dobânzile aferente au o întârziere de peste 90 de zile.

Aprecierea finală ia în considerație și rezultatele manageriale (Tabelul nr.2.2.1.6),chiar dacă calificativele analizei respective nu sunt cuantificate. Unele bănci atribuie puncte și pentru aceste calificative.

În urma analizei manageriale și a performanțelor economico-financiare, în funcție de punctajul realizat, întreprinderile se încadrează în cinci categorii prezentate în tabelul 2.2.4.

Încadrarea întreprinderilor în funcție de risc

Tabelul nr.2.2.1.5

Unitățile economice din categoria E, și uneori și din D, nu sunt admise în procesul de creditare, în timp ce solicitanții din categoriile A și B au prioritate în aprobarea cererilor de credite.

2.2.2 Analiza efectivă a solicitării de credit

Odată cu acceptarea solicitantului printre clienții băncii, se acordă firmei o recunoaștere oficială a performanțelor sale, exigențele analizei bancare fiind considerată de prim rang. Încadrarea firmei în una din cele cinci categorii nu exclude derularea activității de analiză a cererii de credit și a creditului solicitat.

a. Identificarea scopului și a nivelului creditului solicitat

Scopul solicitării trebuie precizat foarte clar, sub forma deficitului de resurse pe care în va suplini creditul cerut. De asemenea, cererea de credit trebuie să se încadreze în prevederile legislației bancare în vigoare (Legea nr. 58 / 1998), și în Normele metodologice de lucru ale băncii respective.

După precizarea Și acceptarea scopului solicitării de credit, echipa de decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. În cazul întreprinderilor cu capital integral sau majoritar de stat, nivelul solicitării se determină pe baza datelor din Situația patrimoniului de la sfârșitul trimestrului precedent și a datelor din previziunile pe trimestrul luat în calcul (din Bugetul de cheltuieli al firmei sau determinate de inspectorul bancar).

Pentru stabilirea nivelului creditelor pentru producția de export și exportul de produse, banca solicită și alte documente și alte date față de creditul de trezorerie, cum ar fi documente care atestă existența unor contracte de export și, respectiv, livrarea la export, precum și deschiderea acreditivelor irevocabile în favoarea firmei exportatoare. Modalitatea de tipul incasso-ului este acceptată de bancă numai dacă firma în cauză are relații de colaborare bune cu partenerul străin, neexistând situații de risc. Pentru aceste tipuri de credite, nivelul lor poate merge până la 50% din valoarea contractelor de export, la prețul FOB.

După stabilirea și acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la nivelul de negociere a dobânzii și comisioanelor ce revin băncii. Dobânzile stabilite de bănci au în vedere dobânda de referință practicată de Banca Națională și dobânda de depozit acordată firmelor și persoanelor fizice care își păstrează disponibilitățile bănești în conturi deschise la banca respectivă. La aceste dobânzi, banca adaugă dobânda proprie (care îi acoperă propriile cheltuieli și asigură obținerea profitului), rezultând dobânda propusă solicitatorului de credit. Cât privesc comisioanele, băncile practică aceste „tarife” la angajarea cererii de credit, pentru analiza cererii de credite de către experți, pentru utilizarea sau neutilizarea creditului, etc. Nivelul dobânzilor și al comisioanelor este corelat și cu practica celorlalte bănci de pe piața creditului, el fiind un element de concurență bancară.

b. Identificarea surselor de rambursare a creditului

Nivelul creditului, al dobânzilor și al comisioanelor la care s-a convenit în urma negocierilor urmează să fie comparat de echipa de decizie cu posibilitățile reale de rambursare a creditului și de plată a dobânzii și comisioanelor. Aceste posibilități sunt cuantificate ca prognoză pe perioada de angajare a creditului negociat.

În cazul creditelor cu risc redus, banca solicită o singură sursă de achitare; pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, băncile solicită și o a doua sursă de rambursare. Prima sursă este reprezentată de lichiditatea ce rezultă din circuitul economic normal al firmei. Sursa colaterală reprezentată de regulă de garanția depusă de firmă, trebuie identificată clar și corect de către inspector și echipa de decizie.

În scopul precizării dacă solicitantul este solvabil la data rambursării, se determină indicatorii de solvabilitate, lichiditatea la o anumită dată, precum și Nivelul fluxului de numerar în perioada achitării creditului și a dobânzii. Astfel, din planul de trezorerie întocmit pentru trimestrul în care va avea loc rambursarea trebuie să rezulte un excedent cel puțin la nivelul obligațiilor firmei către banca în cauză. Totodată, echipa de decizie apreciază mersul conversiei activelor firmei în numerar în corelație cu planul de eșalonare a rambursării negociat în procesul decizional al creditării.

c. Identificarea garanțiilor creditului

Un moment important în adoptarea deciziei de creditare este reprezentat de identificarea și verificarea atentă a garanțiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezintă. Garanțiile sunt o asigurare suplimentară pentru rambursarea la termen a creditelor angajate și pentru plata dobânzilor aferente, alături de încasările curente din vânzarea rezultatelor activității economice.

În accepțiunea băncilor comerciale pot constitui garanții pentru creditele pe termen scurt următoarele valori:

garanții de la Guvernul României;

garanția bancară dată de altă bancă decât cea care dă creditul negociat;

depozitul bancar al firmei (cash-ul colateral);

gajul fără deposedare;

ipoteca;

cesiunea de creanțe;

fidejusiunea (cauțiunea);

gajul cu deposedare asupra hârtiilor de valoare, efectelor de comerț, bunurilor cu valoare mare și volum mic etc.

Garanția este supusă unei analize privind valoarea sa reală și autenticitatea dreptului solicitantului de credit asupra bunului folosit drept gaj.

Astfel, garanția bancară dată de o altă bancă în favoarea băncii creditoare se verifică în privința valabilității documentului bancar, în privința valorii, a valabilității în timp și a bonității băncii emitente.

Gajul fără deposedare are în vedere bunurile mobile existente în patrimoniul firmei (materii prime, produse finite, mărfuri, etc).

Ipoteca are în vedere bunurile imobiliare ale firmei, iar cesiunea creanțele solicitantului de credite asupra altor agenți economici.

Gajul cu deposedare sau amanetul presupune păstrarea la bancă a unor valori mari cu volum mic, după verificarea autenticității și valorii lor de către specialiștii în domeniu.

Pentru majoritatea garanțiilor, banca încheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de depozit bancar, de cesiune sau de garanție imobiliară, specificându-se baza legală și obligațiile firmelor creditate de a păstra în bune condiții bunurile gajate și de le folosi , în caz de producere a riscului, pentru rambursarea creditului primit. Contractele respective însoțesc, în final, contractul de credit ce se încheie cu agentul economic, după adoptarea deciziei de creditare.

2.2.3 Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt

După parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizează actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei. Înainte de a se pronunța în favoarea firmei, banca realizează o corelare a sumelor solicitate cu propriile resurse de creditare, cu restricțiile legale, cu evoluția costului capitalului împrumutat etc.

a. Corelarea cu disponibilitățile de resurse

Pentru orice bancă comercială există restricția în materie de creditare dată de limitarea resurselor sale și a celor procurate de pe piața internă și externă. O administrare eficientă presupune o prognoză realistă a resurselor de creditare pe termen scurt, cuplată cu preocuparea de lărgire a gamei de resurse la un cost optim dat de dobânzile de depozit plătite de bancă, de dobânda creditelor cumpărate de la Banca Națională și de rezervele minime obligatorii ce trebuie depuse la Banca Națională a României.

De aceea, adoptarea deciziei de creditare este dependentă de evoluția resurselor băncii respective. Corelația necesară se realizează prin Situația trimestrială privind prognoza și administrarea resurselor și plasamentelor bancare, redată, în mod simplificat în tabelul de mai jos:

Situația resurselor și plasamentelor

Tabelul nr.2.2.3.1

În faza de proiectare, pe baza situației resurselor i a plasamentelor, băncile își întocmesc Programe de credit, cu defalcări pe tipul de credite, pentru agenții economici cu capital de stat sau privat. Aceste defalcări, sub forma de plafoane, sunt transmise sucursalelor, constituind limita maxime de angajare de credite pentru perioada următoare.

În perioada de realizare, zilnic, sucursalele județene ale băncilor raportează nivelul creditelor angajate, iar săptămânal se analizează creditele grupate pe categorii după obiectul creditat, cauze ale nerambursării la termen, etc. Pe lângă corelații de ordin cantitativ, băncile urmăresc și nerespectarea unor constrângeri de ordin juridic în legătură cu acordarea de credite. Astfel, Legea privind activitatea bancară, interzice acordarea de credite unui singur agent economic într-un volum mai mare de 20% din capitalul și rezervele băncii respective.

b. Adoptarea și comunicarea deciziei de creditare

Băncile comerciale pun ca o restricție importantă pentru adoptarea deciziei existența capacității de rambursare din partea solicitatorului de credite pe întreaga perioadă de creditare. Ofițerii de credite au în vedere portofoliul de contracte și comenzi ale clientului, cash-flow-ul previzionat, precum și o relație de extrapolare a mediei încasărilor zilnice din ultimul trimestru pentru perioada viitoare. Fiecare bancă comercială, în funcție de principiile politicii manageriale, stabilește competența diferitelor structuri ierarhice în privința aprobării creditelor. De regulă, aceste competențe sunt stabilite sub forma unor limite cantitative, începând cu comitetele directoare la nivel de agenție, filială sau sucursală, până la președintele băncii și Comitetul de direcție din centrala băncii comerciale respective.

După adoptare, decizia de creditare este comunicată solicitantului. Acesta, împreună cu unitatea bancară care acordă efectiv creditul, procedează la încheierea Contractului de credit.

Contractul de credit precizează suma acordată de bancă, obiectul creditat, modalitatea de efectuare a plăților din credit, eșalonarea acordării, dobânda (ș posibilitatea indexării pe parcurs), comisioanele, termenele și ratele de rambursare, garanțiile, alte drepturi și obligații, sancționările, etc.

c. Analiza realizării deciziei de creditare

Pe parcursul perioadei de utilizare a creditului, băncile analizează evoluția stării economice și financiare a debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditului angajat. Această analiză este efectuată de Serviciul datoriei, folosindu-se următorii indicatori:

Acoperirea dobânzii (Ad)

Ad = Pb / Dp + Dd Ad > 1, unde: Pb = profit brut; Dp= dobânda plătită de la începutul anului;

Dd= dobânda datorată și neachitată. Sensul favorabil apare atunci când Ad este mai mare ca și 1.

Credite restante, ca sumă absolută și ca pondere față de totalul creditelor angajate la data respectivă de către agenții economici debitori ai băncii în cauză.

Plăți restante, pe total și din care către furnizori (în cifre absolute și relative).

 Pe baza acestor indicatori, concluziile serviciului datoriei pot fi următoarele:

bună, pentru firmele care rambursează majoritatea creditelor la scadență și plătesc dobânzile la termen. Creditele restante la acești agenți economici sunt sub 20% din total și nu au o vechime mai mare de 30 zile;

slabă, pentru agenții economici cu credite restante mai mari de 20% din totalul creditelor angajate și cu o vechime a restanțelor mai mare de 30 zile;

necorespunzătoare, în cazul firmelor care nu rambursează creditele și nu achită dobânzile.

Aceste concluzii sunt asociate cu categoriile de clasificare a întreprinderilor în funcție de performanțele manageriale și economico-financiare (categoriile A-E), pentru a determina calitatea portofoliului de împrumuturi și, pe această bază, a stabili politica viitoare a băncii față de debitori, prezentate în tabelul 2.2.3.6.

Calitatea portofoliului

Tabelul nr.2.2.3.2

Începând cu creditele substandard, atenția băncii este substanțial mărită, aceste credite fiind insuficient asigurate pentru rambursare de către rezultatele economice curente ale firmei. Dacă pentru categoriile de întreprinderi A și B se manifestă prudență când concluziile serviciului datoriei sunt „slabe” și necorespunzătoare, pentru firme din categoria D și E se poate adopta decizia de refuz la creditare pentru noi solicitări; dacă se constată abateri de la condițiile contractuale, se poate lua hotărârea de a întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului acordat.

Atât decizia de refuz, cât și cea de întrerupere a utilizării creditului aprobat, se comunică firmelor în cauză, cu consecințe directe asupra fluxurilor de fonduri către și de la întreprindere. Fluxurile determinate de creditarea pe termen scurt a întreprinderilor și de relațiile bănești cu băncile, sunt cuprinse în compoziția Bugetului financiar al firmelor, In structura deciziilor de finanțare sau distinct, într-o anexă privind corelațiile cu sistemul bancar.

2.3 ANALIZA ACORDĂRII CREDITELOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

Dacă avem în vedere o întreprindere în funcțiune, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare în cazul unor acțiuni de refacere, dezvoltare, restructurare. Pentru acoperirea acestor necesități se face apel la fluxul de fonduri financiare din interior (autofinanțarea din cash-flow-ul firmei), precum și la fluxurile financiare din afara întreprinderii.

Cele mai mari solicitări de fonduri din afara unității economice sunt generate de activitățile de investiții. Asemenea solicitări sunt întâlnite și în cazul acțiunilor de cercetare-dezvoltare, de protecția și refacerea mediului înconjurător, etc. Pentru acoperirea deficitului de resurse pe termen lung, firmele se adresează unor surse gestionate de sistemul bancar, credite bancare pe termen mediu și lung, proprietarilor (pentru creșterea capitalului social), pieței de capital (prin vânzarea de titluri), și finanțelor publice (în cazuri extreme, pentru subvenții).

Fondurile procurabile pe termen lung din sursele amintite mai sus se regăsesc în conținutul capitalului permanent al întreprinderii (capital social + fonduri proprii + împrumuturi pe termen mediu și lung). Decizia de a apela la aceste fluxuri impune o fundamentare complexă, mai amplă decât decizia de creditare pe termen scurt prezentată. Vom prezenta doar diferențele față de creditarea pe termen scurt.

2.3.1 Analiza solicitantului și a cererii de credit pe termen mediu și lung

În scopul fundamentării și adoptării deciziei de creditare pe termen mediu și lung, serviciul financiar al firmei și comitetul de direcție al băncii procedează la formarea bazei de date, necesare analizei complexe a solicitantului și a cererii de credit. În afara documentelor și datelor solicitate de bancă în cazul creditării pe termen scurt, societatea va trebui să întocmească studii de fezabilitate, previziuni pe perioade viitoare mai mari, calcule de actualizare și de comparație cu piața internațională, etc.

a. Cunoașterea firmei solicitatoare

Firma care solicită credite pe termen mediu și lung trece în mod obligatoriu prin analiza managerială și analiza performanțelor sale economice și financiare. Analiza managerială va situa firma solicitatoare de credit în una din categoriile prezentate în capitolul 2.2.1.a. Acest rezultat este, însă, provizoriu, el trebuie completat și cu rezultatul analizei performanțelor economico-financiare și a Studiului de fezabilitate.

Performanțele economico-financiare ia în considerare indicatorii avuți în vedere și la creditarea pe termen scurt, inclusiv punctajul prezentat în capitolul 2.2.1.b (lichiditate patrimonială, solvabilitate, rentabilitate, rotația activelor, dependența de piață). În urma încadrării în una din categorii, urmează ca cererea de credit să fie supusă analizei grupului de experți și a Comitetului de direcție.

b. Analiza cererii de credite pe termen mediu și lung

Cererea de credit intră în analiza băncii, însoțită de Studiul de fezabilitate, întocmit de agentul economic sau de o firmă specializată în proiectarea investițiilor. O prezentare sintetică a studiului de fezabilitate se regăsește în tabelul 2.2.1.6.

Din conținutul Studiului de fezabilitate rezultă orientarea analizei spre viitorul firmei și al obiectivului pentru care se solicită creditul pe termen mediu sau lung. Doar capitolele I și II se referă la situația agentului economic (și ele sunt acoperite de analizele precedente privind managementul și performanța economico-financiară), restul capitolelor referindu-se la evoluția rezultatelor financiare și economice viitoare, rezultate influențate și de punerea în funcțiune a obiectivului pentru care se solicită creditul.

Studiul de fezabilitate

Tabelul nr.2.3.1.1

Evaluarea activității viitoare are în vedere orientările firmei în privința producției, exportului, a șanselor de viabilitate a obiectivului creditat în condițiile economiei de piață.

Întocmirea capitolului VI din studiu presupune operații financiare în prognoză.

Capitolul VII al studiului cuprinde indicatorii de eficiență ai investiției – obiect de creditare – , ținându-se cont de evoluția inflației, de deteriorarea etalonului numerar pe parcursul realizării și exploatării obiectivului de investiție.

Având la dispoziție întreaga analiză a agentului economic și a solicitării de credit, Comitetul de direcție al băncii poate considera că cererea pe termen mediu sau lung înaintată de firma solicitatoare de credit este sau nu admisă la creditare.

2.3.2 Decizia de creditare pe termen mediu și lung

În momentul în care Studiul de fezabilitate este acceptat, cererea de credite este luată în calcul ca decizie de creditare pe termen lung, procedându-se la încheierea Contractului de creditare. Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare se realizează și Situația privind eșalonarea ratelor și a dobânzilor pentru creditul contractat. Situația respectivă reprezintă o proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la firmă către bancă.

Pe baza contractului de credit și a situației de eșalonare a rambursării creditului, serviciul financiar al firmei proiectează fluxurile curente și viitoare determinate de decizia de creditare pe termen mediu și lung, introducându-le în structura deciziilor financiare și ale bugetului firmei. În faza de utilizare a creditului pe termen mediu sau lung, apar fluxuri generate de ratele de rambursat și de plata dobânzii. Aceste fluxuri vor avea ca punct de plecare din întreprindere decizia finală privind investițiile, fiind alimentate din veniturile proprii (amortizare și profit).

Odată localizate în cuprinsul deciziilor financiare din firmă, fluxurile de fonduri declanșate de decizia de creditare pe termen mediu și lung sunt cuprinse în bugetul financiar al acțiunilor de consum pentru înființarea, refacerea șu dezvoltarea structurii economice de producție.

Pe parcursul perioadei de angajare a creditului, banca procedează la analize periodice asupra firmei și a obiectivului creditat; în caz că se constată deteriorări ale activității economice a agentului economic creditat, banca ia măsuri de reducere a riscului de nerambursare sau, în cazul producerii acestui risc, acționează pentru recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valorificarea garanțiilor depuse sau consemnate în contractul de creditare.

2.4 RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE BANCARĂ

În cadrul unei societăți bancare, scopul esențial este obținerea profitului și determinarea căilor ce conduc la creșterea performanțelor bancare. Una din căile ce pot conduce la îndeplinirea obiectivului stabilit este cunoașterea, gestionarea și controlul riscurilor bancare. Factorul esențial în luarea deciziilor privind efectuarea de operațiuni bancare este reprezentat de riscul bancar.

Una din funcțiile importante ale băncii este, pe de o parte, de a atrage fondurile economisite și disponibilitățile, iar pe de altă parte, de a satisface nevoile financiare ale agenților economici, din sectorul de stat, privat sau persoane fizice. Banca este un intermediar, o verigă între deponenții care au fonduri de plasat și doresc o utilizare cât mai eficientă a acestora, și clienții potențiali care sunt în căutarea resurselor financiare, indispensabile funcționării și dezvoltării afacerii lor. Deci, resursele proprii ale băncii nu reprezintă decât o parte a plasamentelor, cea mai mare parte acestora provenind de la terți, deci fonduri care nu-i aparțin. Ceea ce împrumută banca atunci când acordă un credit reprezintă, în principal, banii deponenților. Pornind de la această situație, regulile cele mai elementare ale prudenței, onestității obligă banca să țină seama de o serie de principii și proceduri stricte în procesul de acordare a creditelor. În consecință, operațiunile de credit efectuate de bancă au la bază prudența bancară ca principiu fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga sa activitate.

Prudența bancară presupune ca, în primul rând, procesul de luare a deciziei de creditare să se bazeze pe cunoaștere și înțelegere a activității clienților săi. Cunoașterea activității desfășurate în perioada anterioară, precum și a prevederilor pentru viitor, dau posibilitatea băncii să ofere clienților produse și servicii adecvate fiecărui client, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea riscului, în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. Orice credit acordat presupune asumarea conștientă a unui risc, pornind de simplul fapt că nu există afaceri sigure. Trebuie respectate, deci, un număr „ de reguli fundamentale ale bunului simț, trebuie știut că apar meserii noi, uneori este mai ușor să găsești bani decât oameni”.

În consecință, în vederea protejării fondurilor care sunt împrumutate, banca are datoria de a-și selecționa clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt plasate creditele. Atunci când banca acordă un credit, ea face, pe baza cunoașterii detaliate, un act de încredere.

2.4.1 Definiția riscului, categorii de risc

În condițiile economice actuale, afacerile economice se desfășoară în condițiile existenței a numeroase riscuri, deoarece:

relațiile furnizor-beneficiar au un caracter complex;

evoluțiile care au loc pe piețele naționale și internaționale sunt deseori contradictorii și imprevizibile;

economiile naționale și economia mondială se caracterizează prin fenomene de instabilitate.

Procesul decizional se realizează, de cele mai multe ori, în condiții de risc și incertitudine, astfel că agenții economici nu au siguranța că prin afacerile încheiate vor obține rezultatele scontate. Asupra definirii noțiunii de risc nu există o unanimitate de păreri în rândul specialiștilor. Astfel riscul poate fi definit prin mai multe modalități:

riscul reprezintă posibilitatea de a obține rezultate favorabile sau nefavorabile într-o acțiune viitoare exprimată în termeni probabilistici;

riscul este un eveniment viitor și probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi;

riscul este definit și ca posibilitatea apariției unei pierderi în cadrul unei tranzacții economice, ca rezultat al producerii unor evenimente și fenomene imprevizibile.

Noțiunea de risc este inseparabil legată de noțiunile de rentabilitate și pierdere. Rezultatul unei afaceri este deci sub influența factorilor aleatorii care însoțesc afacerea respectivă în toate etapele ei, indiferent domeniul de activitate. Consecințele evenimentelor viitoare, aleatorii, dacă acestea se produc și nu s-au luat măsuri în contracararea lor, se reflectă direct în gestiunea economică a agenților economici, prin diminuarea eficienței activității.

Riscul poate fi clasificat după mai multe criterii în următoarele categorii:

1. după conținutul și natura lor:

riscuri cu un conținut neeconomic: stare de război, blocade economice, embargouri, schimbări de regim politic, adoptare de interdicții la transferuri valutare, calamități naturale;

riscuri cu un conținut economic: riscul fluctuațiilor valutare și ale prețurilor, riscul neexecutării obligațiilor contractuale, riscul de neplată a mărfii, etc.

2. după natura cauzelor care le determină:

riscuri naturale: cutremure, inundații, uragane, erupții vulcanice, etc;

riscuri politice: lovituri de stat, schimbări de regim politic, etc;

riscuri manageriale: incapacitate și lipsa de abilitate în conducerea activității, slaba organizare a activității, etc;

riscuri contractuale: neexecutarea obligației asumate prin contract datorită unor cauze diverse;

riscuri de preț: datorită fluctuației prețurilor și inflației;

riscuri financiar-monetare: fluctuațiile cursurilor valutare, evoluția inflației;

3. după localizarea lor:

riscuri interne;

riscuri externe.

Riscul monetar are în vedere anticiparea și minimizarea riscului ce decurge din inflație. Riscul monetar privește esența inflației și există peste tot în lume. Amploarea sa depinde de mărimea inflației, de natura cauzelor sale și de evoluția sa. Cu cât creșterea prețurilor este mai liniară, cu atât riscul monetar este mai mic. În România inflația este ridicată și nu are o evoluție liniară. Acesta înseamnă că, din punct de vedere monetar, România este o țară cu risc ridicat.

Riscul valutar este legat de raportul dintre deprecierea internă și deprecierea externă. Ca și riscul monetar, riscul valutar există în orice țară. Inflația este una din cauzele care contribuie la „alimentarea cercului vicios deprecierea internă – deprecierea externă”.

Prin risc de preț se înțelege posibilitatea apariției unei pierderi sau a unui câștig la un contract ca urmare a modificării în timp a prețului practicat pentru un produs.

Riscurile trebuie, însă, privite din punct de vedere la faptului că viitorul nu poate fi cert, nu poate fi cunoscut dinainte. Trebuie înlăturate abordările negativiste ale riscului, în sensul asimilării lui cu pierderea. Riscul trebuie privit ca un fenomen obiectiv care însoțește orice afacere.

Riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului, sau chiar înregistrarea de pierderi. Asumarea conștientă a unui risc presupune adoptarea unor acțiuni prudente și calculate, având în vedere următorii factori:

respectarea măsurilor prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare;

profitul scontat să justifice expunerea respectivă la risc;

eventualele pierderi, prin volumul lor să poată fi acoperite din provizioane și profit, astfel încât să nu deterioreze dramatic situația financiară a băncii;

riscul trebuie dimensionat astfel în cât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată normală pentru activitatea băncii, astfel încât imaginea băncii, atât internă, cât și externă, să nu fie deteriorată;

acceptarea unor riscuri care au un termen scadent;

acceptarea unui risc prudent în funcție de profitul care se previzionează a fi obținut;

acceptarea numai a acelor riscuri care pot fi cuantificabile;

asumarea riscului în afacere atât de către bancă, cât și de către client, ceea ce înseamnă că și clientul trebuie să contribuie cu o parte din sursele sale proprii la finanțarea proiectului respectiv;

creditul trebuie să fie garantat, pe lângă capacitatea de rambursare generată de viabilitatea afacerii, concretizată în obținerea unui flux financiar pozitiv, și cu alte valori mobiliare. Așadar, creditul va trebui să aibă cel puțin două surse de rambursare, garanțiile fiind considerate ultima sursă de rambursare în cazul unui credit care nu se mai poate recupera altfel.

În activitatea de gestionare a riscului, trebuie să se aibă permanent în vedere că oricare afacere implică un risc, dar cel mai mare risc este de fapt ignorarea riscului.

Clasificarea riscurilor bancare, în viziunea conducerii Banc Post S.A. Sighetu Marmației, se realizează după mai multe criterii, astfel:

I. În funcție de piața care determină apariția riscului:

riscuri determinate de piața produsului:

riscul de creditare;

riscul de strategie (de afacere);

riscul datorat reglementărilor bancare;

riscul de operare;

riscul de marfă;

riscul resurselor umane;

riscul legal;

riscul de produs.

riscuri determinate de piața de capital:

2.1 riscul ratei dobânzii;

2.2 riscul de lichiditate;

2.3 riscul valutar;

2.4 riscul de decontare;

2.5 riscul de bază.

II.În funcție de elementele afectate de producerea riscului:

riscuri financiare și de lichidități:

riscul de credit;

riscul titlurilor guvernamentale;

riscul cursului de schimb valutar;

riscul ratei dobânzii;

riscul de preț;

riscul de lichiditate al pieței.

riscuri tehnice și organizatorice:

2.1 riscul tranzacțional;

2.1.1 riscul tranzacțional în cazul vânzărilor făcute în valută;

2.1.2 riscul tranzacțional în cazul obligațiilor de plată în valută;

2.1.3 riscul tranzacțional al contractelor în moneda străină;

2.1.4 riscul tranzacțional în cazul primirii de credite sau investiții în moneda străină.

O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă, programe de gestiune a riscurilor bancare, care vizează minimizarea expunerii potențiale a băncii la risc. Problema riscurilor bancare este abordată separat pentru fiecare clasă de risc specificată, această modalitate fiind recomandată autoritățile de supraveghere și control, deoarece permite abordare de către specialiști a fiecărui categorii de risc.

În documentele contabile ale băncii întâlnim o serie întreagă de indicatori, pe baza cărora se calculează și se apreciază activitatea financiară desfășurată de aceasta. Acești indicatori sunt: veniturile, cheltuielile, profitul brut, profitul net, impozitul pe profit, mărimea dividendelor, raportul între mărimea dividendelor și valoarea nominală a unei acțiuni etc., mărimi pe baza cărora, din punct de vedere statistico-matematic, se pot efectua două categorii de analize:

• statice privind rezultatele obținute în anul financiar;

• dinamice, prin compararea indicatorilor cuprinși în documentele contabile, obținuți în anul analizat, cu aceiași indicatori obținuți într-o perioadă anterioară.

Acești indicatori, analizați în evoluție, pot pune în evidență aspecte pozitive sau negative, după cum s-a manifestat de creștere sau de scădere în perioada curentă, față de perioada de bază considerată. În funcție de nivelul evolutiv în timp al acestor indicatori, se pot formula și propunerile vizând luarea unor măsuri de natură să asigure îmbunătățirea activității societății bancare.

2.4.2 Riscul în activitatea de creditare

Acordarea unui credit poate fi în general descrisă ca fiind procesul prin care o anumită valoare este împrumutată unei entități sau persoane, acceptâdu-se un risc financiar asupra posibilității ca acea entitate / persoană să fie capabilă în viitor să-și achite obligațiile.

Creditul bancar se referă la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potențial debitor care desfășoară o anumită activitate. Riscul asumat este influențat de capacitatea reală a debitorului de a-și îndeplini obligațiile în viitor. În luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil precum și a unei datorii acceptabile, este foarte important să se înțeleagă modul în care acest risc poate fi micșorat la maximum. Acest lucru va necesita utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, a riscului global, care pot fi împărțite întrei categorii:

riscul tranzacției – se referă la diferite aspecte funcționale și operaționale ale riscului afacerii;

riscul clientului – se referă la capacitatea clientului de a-și achita datoriile față de bancă;

riscul garanției – se referă la posibilitatea băncii de a recupera creanțele sale din ultima sursă pe care o are la dispoziție.

Riscul tranzacției, riscul clientului și riscul garanției se află într-o strânsă legătură, fiind necesar să fie bine cunoscute în vederea aprecierii riscului general (de ansamblu) pe care în implică creditul respectiv. Înțelegerea în profunzime a tuturor componentelor identificabile și cuantificabile ale riscului general (de ansamblu), dă posibilitatea comparării riscului general în raport cu recompensa viitoare și, în acest sens, a luării deciziei de acordare sau nu a creditului respectiv.

Structura și controlul riscului de credit este prezentat, în mod simplificat, în figura 3.2.2.1.

Riscul tranzacției necesită identificarea, înțelegerea și acceptarea tuturor aspectelor funcționale ale riscului implicat. Riscul tranzacției cuprinde :

natura și structura afacerii;

implicațiile juridice, politice, economice și practice vis-a-vis de împrumutat;

orice alte circumstanțe care pot afecta sau schimba riscul în sine.

Foarte important în riscul tranzacției este cunoașterea naturii și structurii afacerii propuse de client, și anume:

tipul de produs de credit;

scopul pentru care este solicitat produsul de credit (activități legale sau ilegale);

termenul pentru care se acordă (pe termen scurt, mediu și lung);

sursa de rambursare a creditului (identificabilă sau neidentificabilă);

mecanismul prin care se face plata din sursa de rambursare;

calitatea sursei de rambursare.

De exemplu: banca poate acorda credite, elibera scrisori de garanție sau avaliza cambii sau bilete la ordin. În fiecare din aceste tranzacții există un risc de credit care este același, și anume riscul că agentul economic cu care banca a intrat în relație să nu poată plăti la termenul respectiv. Deosebirea dintre aceste afaceri pe care le face banca se regăsește în tipul de tranzacție: în timp ce în cazul creditului eliberarea fondurilor bancare se face imediat sau într-un termen foarte scurt, în situația eliberării scrisorii de garanție sau avalizărilor, eliberarea fondurilor devine efectivă la o dată ulterioară, și numai în situația în care clientul garantat nu și-a respectat obligațiile de plată pentru care a solicitat garanția băncii.

Indiferent de tranzacția pe care dorește să o desfășoare banca și care implică risc de credit, trebuiesc identificate în prealabil, folosindu-se metoda de investigație pentru toate componentele care determină riscul. Astfel, trebuie investigate, analizate și cunoscute sursele și modalitatea de rambursare, drepturile și obligațiile contractuale ale clientului și debitorilor acestuia, natura, valoarea și gradul de lichiditate al fiecărei garanții oferite de client.

Structura și controlul riscului de credit.

Figura nr.2.4.2.1

În viziunea Banc Post, calitatea sursei de rambursare este o componentă de mare importanță în cunoașterea și comensurarea riscului. Pentru Banc Post, este preferabil ca banca să încheie tranzacții în care sursa de rambursare să fie identificabilă, deoarece poate fi analizată calitatea acesteia și urmărit modalitatea de plată, riscul de credit poate fi determinat. Alta este situația în cazul unui credit pentru capital de lucru, unde sursa de rambursare este neidentificabilă, ea se regăsește în rezultatele activității globale ale clientului, fiecare creanță având un alt grad de lichiditate și alt mecanism de plată. Deci, pentru minimizarea riscului asumat de bancă, ofițerul de credite trebuie să propună clientului acel produs de credit care să implice un risc cât mai mic din partea băncii. Creditele pe obiect sunt de preferat celor pentru capital de lucru, tocmai pentru că riscul poate fi identificat, monitorizat, măsurat.

Riscul clientului presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul va putea să-și achite obligațiile pa care le are față de bancă. Creditul constituie, din perspectiva Banc Post, un plasament cu un risc cunoscut și asumat în vederea obținerii unui profit, iar din punctul de vedere al clientului, creditul este o sursă de finanțare necesare desfășurării, continuării, dezvoltării, sau restructurării activității acestuia. Banca trebuie să fie convinsă, în urma analizei pe care o efectuează asupra datelor istorice și a prognozelor financiare, că debitorul are posibilități să-și achite obligațiile în viitor. Este necesară înțelegerea și evaluarea tuturor componentelor față de client, precum și a activității desfășurate de acesta, în vederea stabilirii unei opinii prudente vizând posibilitățile de rambursare ale acestuia. Această opinie va trebui să ia în considerare nu numai o primă sursă de rambursare pentru plata obligației, ci și o posibilă sursă secundară de plată.

Riscul garanției rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilității de a-și recupera creanțele din ultima sursă pe care o are la dispoziție, după epuizarea tuturor celorlalte căi. Gestionarea riscului garanției presupune două nivele de analiză:

Nivelul cuantificării valorii garanției înainte de acordare a creditului are loc în procesul de elaborare a deciziei de creditare. În prezent, la Banc Post există o metodă proprie de evaluare a garanției prin care se identifică tipuri, condiții, localizarea, valoarea potențială a garanției. Modul în care se constituie garanția, direct de la client sau indirect de la alt cineva care îl garantează pe acesta, implică forme diferite de identificare și cunoaștere a riscului. Pentru Banc Post, calitatea clientului este la fel de importantă ca și calitatea clientului garantat, banca asumându-și în felul acesta un risc egal cu acela față de clientul care beneficiază direct de credit.

Nivelul de analiză al riscului care se referă la momentul lichidării garanției, în cazul în care banca va trebui să procedeze la executarea acestuia. Procesul de preluarea controlului asupra garanției necesită timp, iar la sfârșitul acestui proces, dacă nu va fi posibil ca această garanție să fie vândută la un preț care să acopere datoria, banca va obține foarte puțin sau chiar nimic din executarea ei. În momentul în care banca ia în garanție active și consideră că s-ar putea să nu fie capabilă să le realizeze la un preț care să acopere datoria într-un timp scurt după încheierea procesului legal (sau nu vor putea fi vândute deloc), atunci riscul trebuie identificat și evaluat cât mai corect înainte de aprobarea creditului. Garanțiile trebuie să reprezinte ultima sursă de rambursare a creditului care să se utilizeze numai în cazul în care nu mai există alte posibilități de rambursare a acestuia și a plății dobânzii.

Din punct de vedere al riscului de credit implicat în tranzacțiile dintre bancă și clienții săi, s-a stabilit următoarea clasificare a limitelor:

Categoria I – sunt tranzacțiile cu risc de credit 0. În această categorie se includ toate tranzacțiile (credite, acreditive, scrisori de garanție) care sunt garantate cu:

depozite colaterale;

garanții emise de guvernul român sau de guvernele altor țări de categoria A;

garanții emise de bănci din categoria A.

Categoria II – sunt tranzacțiile cu risc 100%. În această categorie se includ toate tranzacțiile comerciale (credite, scrisori de garanție, etc.), atât cele pe termen scurt (S), cât și cele pe termen mediu și lung (ML), care sunt garantate cu alte tipuri de garanții decât cele menționate la categoria I, ca de exemplu ipoteci, gajuri, etc.

Categoria III – se utilizează numai pentru tranzacțiile încheiate de bancă cu alte societăți bancare.

Categoria IV – se includ tranzacțiile de schimb valutar (la vedere și la termen) grupate în două subcategorii de risc: a) IVST- riscul contractelor ajunse la scadență (două zile înainte de scadență), care este de 100%. Întrucât banca, pentru tranzacțiile de schimb valutar, solicită cash colateral, se consideră că riscul de credit în acest caz este 0; b) IVF – riscul contractelor în derulare (până la data scadenței) care este de 10% pentru valuta / valuta și 25% pentru valuta / lei. În prezent, la Banc Post nu se folosesc operațiuni la termen.

Categoria V – păstrarea în custodie, nu se utilizează în cazul clienților comerciali.

Riscul creditării debitorilor unici

Modul de reglementare a debitorilor unici este definit de Normele Băncii Naționale a României, după cum urmează:

împrumuturi acordate unui singur debitor (credite, scrisori de garanție, avalizări, etc) să nu depășească 20% din fondurile proprii ale băncii;

suma totală a împrumuturilor mari nu poate fi mai mare de 8 ori decât fondurile proprii ale societății bancare. În același timp, societățile bancare pot acorda credite regiilor autonome în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Datorită gradului sporit de risc pentru bancă, gestionarea împrumuturilor mari, pentru acele angajamente care depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii, este de competența exclusivă a Centralei.

Debitori unici pot fi regii autonome, societăți comerciale și grupuri (holdinguri).

Identificarea debitorilor unici se poate face:

după modul de organizare și funcționare a clientului:

– din regulamentul de organizare și funcționare a regiei;

– din contractul de societate și statutul societății comerciale; din consultarea documentației de înființare a clientului se pot obține informații despre statutul juridic (societate comercială și tipul acesteia, regie, grup. etc.), structura și natura capitalului subscris și vărsat, numele și calitatea acționarilor, structura organizatorică a clientului (de sine stătătoare, cu unități subordonate)atribuțiile unităților subordonate.

din documente contabile de sinteză:

– natura capitalului (patrimoniu public, patrimoniu social);

– existența titlurilor de participare;

– competențele avute în modul de întocmire și prezentare acestora: până la balanța de verificare, până la bilanț și contul de profit și pierdere, bilanț consolidat și cont de profit și pierdere consolidat.

Analiza riscului pentru debitorii unici presupune efectuarea unei astfel de analize care să permită luarea unei decizii bazată pe cunoașterea și asumarea riscului real de către bancă. Cunoașterea și asumarea riscului presupune:

În cazul regiilor și societăților comerciale:

– riscul băncii este dat de expunerea totală față de regie sau societatea comercială, care se constituie într-un debitor unic;

– referatul de credite trebuie să conțină informații despre angajamentele financiare ale clientului și ale debitorului unic;

– garanția creditului să fie asigurată de către regia sau societatea comercială, titulară a patrimoniului, direct sau prin împuternicirea dată unității subordonate.

În cazul grupurilor:

– riscul băncii este dat de expunerea totală fată de grup, care se constituie în debitor unic;

– referatul de credite trebuie să conțină informații financiare despre client și despre grup (debitor unic).

Riscul pe care și-l asumă banca este dat de expunerea totală pe care o are față de debitorii unici.

2.4.3 Metode de cuantificare a riscului în activitatea de creditare

Banc Post a elaborat un sistem propriu de identificare, analiză și cuantificare a riscurilor pe care le implică relațiile cu clienții săi, care are la bază metode și tehnici internaționale. Acest sistem este compus din:

Analiza aspectelor nonfinanciare;

Analiza aspectelor financiare (analiza internă) a performanțelor istorice ale clientului (analiza bilanțului, analiza contului de profit și pierdere, analiza indicatorilor, analiza fluxului de fonduri);

Analiza perspectivelor de dezvoltare pe bază de cash-flow.

Obiectivul principal al analizei de cuantificare a riscului în constituie cunoașterea evoluției din perioadele trecute și prognozarea performanțelor viitoare ale acesteia în vederea previzionării viabilității clientului. Realizarea acestui scop presupune parcurgerea a două etape:

analiza activității trecute a clientului;

elaborarea prognozelor privind activitatea clientului.

a) analiza activității desfășurate de client în perioadele anterioare presupune atât interpretarea datelor financiare ale clientului, cât și a aspectelor nefinanciare ce caracterizează activitatea acestuia.

Analiza financiară, care are ca scop determinarea riscului financiar al clientului, se face prin metode internaționale standard; aceasta presupune prelucrarea pe calculator a datelor contabile din balanța de verificare sau bilanțul auditat al clientului și obținerea unor rapoarte care să satisfacă necesitățile de analiză ale băncii, respectiv să permită stabilirea evoluției activității clientului și a tendințelor acestuia, a situației curente, precum și determinarea unor indicatori care să permită cuantificarea riscului pe care banca și-l asumă față de client.

Analiza nefinanciară a clientului presupune cunoașterea organizării activității clientului, a capacității manageriale a conducerii, calitatea profesională a membrilor acesteia, calitatea produselor livrate, caracteristicile pieții produselor respective, cunoașterea competitorilor săi, etc. Un element important al analizei nefinanciare îl constituie relația clientului cu banca / băncile cu care și-a desfășurat activitatea în trecut, respectiv modul cum și-a onorat obligațiile, existența unor probleme privind rambursarea la timp a ratelor de credit scadente, a plății dobânzii, comisioanelor, etc.

b) Elaborarea și analiza prognozelor activității clientului presupune utilizarea unor metode de interpretare a datelor prezentate de client în planul de afaceri, în studioul de fezabilitate, în bugetul de venituri și cheltuieli, în cash-flow. Utilizarea cash-flow-ului ca metodă de prognoză a fluxului de numerar, va permite băncii să stabilească o structură adecvată a creditului.

Analiza istorică a datelor financiare, completate cu cunoașterea aspectelor nefinanciare, vor da posibilitatea de a înțelege și aprecia dacă elementele prognozelor financiare sunt realiste și se încadrează într-o evoluție normală, evidențiate de tendințele activității desfășurate până atunci.

Pornind de la aceste informații, inspectorul de credit va folosi tehnici de interogare complexă, ca de exemplu metoda de tip chestionar (cine?,ce?,când?, care?, cum?,unde?, de ce ?, etc). Una din metodele de analiză care utilizează tehnicile de chestionare este metoda S.W.O.T. (Streigh – puncte tari, Weaknesses – puncte slabe, Opportunities – posibilități, Threats – pericole). Metoda S.W.O.T. presupune luarea în considerare și evaluarea fiecărui aspect care influențează sau poate influența atingerea obiectivelor propuse și ordonarea informațiilor financiare și nonfinanciare după anumite reguli. Aceste reguli sunt:

Punctele tari reprezintă baza pe care se construiește succesul unei societăți (conducere profesionistă și abilă, eficiența și cu o moralitate desăvârșită, poziție fruntașă pe piața produsului / produselor respective, etc.).

Puncte slabe sunt evidențiate ca lipsuri, carențe asupra cărora societatea se va axa pe măsura posibilităților pentru a le rezolva (de exemplu, înlocuirea tehnologiei, înlocuirea personalului necalificat cu altul calificat, etc).

Posibilitățile se reflectă în anumiți factori externi de care societatea poate beneficia și care trebuie luați în considerare (obținerea de subvenții, reducerea de taxe și impozite, asocierea cu o altă societate care va determina un progres la nivelul întregii activități, etc).

Pericolele sunt evenimente care au o anumită posibilitate de a se produce în viitor și care necesită cunoaștere în vederea micșorării riscului pe care îl implică (o posibilă lovitură de stat, un regim economic extrem de instabil, dependența de un singur furnizor a cărui situație financiară suferă variații datorită unei dependențe de alt furnizor sau unei conduceri necorespunzătoare, etc).

Pentru a clasifica informațiile după aceste criterii, este necesar:

investigarea fiecărui aspect din evoluția istorică și viitoare a clientului;

utilizarea tehnicilor de interogare în relația cu clientul;

dezvoltarea capacității de interpretare a informațiilor obținute în urma acestui proces de către inspectorul de credit;

inspectorul de credit va trebui să utilizeze nu numai experiența proprie, dar și surse independente de informații.

Toate informațiile obținute despre client, se vor grupa în două categorii:

factori interni – puncte tari și puncte slabe;

factori externi – posibilități și amenințări.

După această etapă, banca poate să stabilească necesitățile de finanțare ale clientului, tipul de credit care să satisfacă aceste necesități, volumul creditului și termenele de rambursare corelat cu posibilitățile de rambursare (analiza cash-flow-ului), nivelul dobânzii, calitatea și structura activelor care pot constitui garanții ale creditului. Pentru activele propuse a fi aduse în garanție, banca va adopta o poziție prudentă, acceptând valori diferențiate în funcție de natura garanției.

Pentru realizarea unui asemenea sistem, s-a realizat un nou tip de referat de credit standard, care satisface mai bine necesitățile de analiză și cunoaștere a riscului de la toate nivelele de competență, evitându-se, totodată, duplicarea (paralelismele) în întocmirea lor. Referatul se realizează la unitatea teritorială la care a fost adresată cererea de credit (în cazul nostru, Banc Post Sighetu Marmației), iar la nivelele următoare de competență, acesta urmează să fie completat cu eventuale recomandări și apoi semnate.

Capitolul 3 CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC DE CREDIT

Activitatea bancară este, prin natura ei, purtătoare de riscuri specifice, față de care se promovează, pe scară largă, o politică de prevenire și evitare printr-o gamă largă de politici, căi și instrumente. Totuși, riscurile apar și se manifestă și ele reprezintă, pentru bănci, implicit, pierderi. Pierderile de riscuri sunt înregistrate în contabilitatea bancară pe o filieră specifică:

PIERDERI PROVIZIOANE COSTURI REZULTATE

sau, pe scurt, explicat:

băncile constituie provizioane pe măsura pierderilor constatate (sau probabile);

provizioanele se constituie pe seama costurilor înregistrate ca atare;

costurile suplimentare determinate de provizioane influențează rezultatele (în măsura diminuării lor).

În contextul dat, provizioanele se constituie în scopul acoperirii pierderilor latente.

3.1 CONTABILITATEA PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC DE CREDIT

În strategia administrării fondurilor unei bănci, autoprotecția acesteia în fața numeroaselor riscuri ce pot apărea reclamă constituirea de provizioane. Provizioanele sunt instrumente care permit acoperirea riscurilor prezente și viitoare.

Analiza provizioanelor constituite pentru riscul de credit și dobândă presupune determinarea caracterului adecvat al provizioanelor pentru riscul de credit și riscul de dobândă.

În sfera creditului, cu toate măsurile asiguratorii luate, prin sistemul de garanții, datorită inflației, devalorizării, etc. riscul capătă dimensiuni nebănuite. Astfel, protecția împotriva riscului general de credit este privită în sistemul bancar la fel de important ca derularea însăși a procesului normal de creditare. Pentru societățile bancare, provizioanele specifice de risc de credit atașate creditelor și creanțelor generate de activitatea de creditare au o dimensiune și un rol hotărâtor. Problema cea mai sensibilă este dimensionarea provizioanelor specifice de risc pentru credit și dobândă în maniera de a fi admise ca deductibile fiscal. Calculul provizioanelor se face de două ori pe an, la închiderea fiecărui semestru după următoarea procedură:

se stabilește expunerea debitorului care este egală cu suma datoriei totale rămase de rambursat, reprezentând întregul serviciu al creditului;

din acestea se deduc garanțiile;

diferența rămasă este suma netă de provizionat, la care se aplică nivelul de provizionare specifice reglementat de B.N.R. .

După zona de activitate în care se produc pierderile, provizioanele se pot constitui:

prin donație, adică prin constituirea ca atare a unei rezerve;

prin reevaluarea instrumentelor specifice respective (titluri, valută, etc.).

Prin natura lor, provizioanele prin donație sunt mai extinse, fiind practicate în special în domeniul creditelor acordate, fiind cunoscute și printr-o adresare mai directă prin denumirea provizioanelor pentru pierderile din credite sau alocații pentru pierderile din credite (allowance for loan and losses – ALLL).

În teoria și practica provizioanelor se utilizează două accepțiuni ale provizioanelor:

provizioane specifice, determinate pentru fiecare caz în parte prin analiza situației debitorului (abordare microeconomică);

provizioane generale, stabilita pe categorii de credite, funcție de gradul de risc imprimat de starea generală a economiei, ramurii, tipului de debitor (abordare microeconomică).

Provizioane specifice, stabilite pe baza analizei situației concrete a debitorului, au, ca elemente determinante:

suma împrumutului și spezele bancare aferente;

antecedentele capacității de plată a debitorului;

perspectivele afacerii debitorului;

securitatea împrumutului, respectiv potențialul debitorului de a fi solvabil și gradul de recuperare a creanței prin garanții și averea mobilă și imobilă a debitorului;

costurile necesare pentru recuperarea creanței;

garanțiile speciale care pot fi utilizate în caz de faliment al debitorului (ipoteci, garanții guvernamentale, etc.);

prețul creanței pe piața secundară.

Provizioane generale își afirmă denumirea, în primul rând, prin aplicabilitatea lor generală asupra oricărui debitor aflat în categoria de beneficiar de creanță, în care se încadrează fie în funcție de calitatea împrumutului, fie în funcție de ramura în care acționează. Pe de lată parte, abordarea generală presupune reflectarea stării generale a climatului economic. Astfel, elementele determinante ale provizionului general trebuie să se bazeze pe:

experiența din trecut a băncii respective, de fapt a întregului sistem bancar național privind managementul, respectiv pierderile din împrumuturi;

previziunile privind dezvoltarea economică, climatul disciplinei economice și de plăți, profitabilitatea;

evoluția factorilor economici și politici care ar putea afecta capacitatea de plată a debitorilor băncii;

analiza evoluției provizioanelor, funcție de pierderile efective.

În raport cu toate acestea, se vor stabili categoriile de creanțe diferențiate pe calitatea împrumuturilor, pe ramuri, sfere ale creditului (personal, comercial și industrial, de consum sau ipotecar) funcție de care să se stabilească procentele efective de constituire a provizioanelor.

Societățile bancare au obligația să ia toate măsurile pentru protejarea disponibilităților lor, a depozitelor persoanelor fizice sau juridice, prin limitarea riscului de credit, respectiv prin constituirea provizioanelor specifice de risc de credit și dobândă.

Pe baza acestor evaluări, la închiderea periodică se constituie provizioane.

Conturile care se utilizează sunt:

291- „Provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”;

2911-„Provizioanelor specifice de risc de credit”;

2912- „Provizioanelor specifice de risc de dobândă”;

662- „Cheltuieli cu provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”;

6621- „Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de credit”

6622- „Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândă”;

762- „Venituri din provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela”;

7621- „Venituri din provizioane specifice de risc de credit”;

7622- „Venituri din provizioane specifice de risc de dobândă”.

Înregistrările determinate de constituirea și utilizarea provizioanelor de risc:

1) Constituirea și creșterea provizioanelor de credit:

6621 = 2911

„Cheltuieli cu provizioane specifice „Provizioane de risc de credit”

de risc de credit”

2) Constituirea provizioanelor de dobândă:

6622 = 2912

„Cheltuieli cu provizioane specifice „Provizioane de risc de dobândă”

de risc și dobândă”

3) Diminuarea provizioanelor de risc de credit pentru creanțele trecute la pierderi sau devenite fără obiect prin încasarea creanțelor:

2911 = 7621

„Provizioane de risc de credit” „Venituri din provizioane specifice

de risc de credit”

4) Diminuarea provizioanelor de risc de credit pentru creanțele trecute la pierderi sau devenite fără obiect pentru provizioane de risc de dobândă:

2912 = 7622

„Provizioane de risc de dobândă” „Venituri din provizioane specifice

de risc de dobândă”

Consumarea provizioanelor are loc atunci când riscul s-a desăvârșit. Înseamnă că pentru un credit acordat unui client al societății bancare s-au luat toate măsurile posibile de recuperare, a fost trecut în restanță și apoi în categoria creanțelor îndoielnice, concomitent cu acționarea în contencios. S-a procedat la valorificarea garanțiilor, partea rămasă nerecuperabilă regăsindu-se în debitul contului 2821 „Creanțe îndoielnice”, 2822 „Dobânzi îndoielnice”, 2827 „Creanțe atașate”. Aceste creanțe trec în final pe cheltuieli și anume:

667- „Pierderi din creanțe nerecuperate acoperite cu provizioane”;

668- „Pierderi din creanțe nerecuperate neacoperite cu provizioane”.

Baza de calcul a provizioanelor este reprezentată de creanțele neperformante.

Creanțele neperformante sunt creanțele, de origini diferite, care prezintă riscul de nerecuperare total sau parțial, în funcție de potențialul economico-financiar și capacitatea de plată a debitorului.

Situația de creanță neperformantă rezultă din faptul că:

este o creanță în contencios;

este o creanță care a depășit termenul de îngăduință pentru amânarea plății.

Considerarea creanțelor neperformante se face de către factorii abilitați de decizie pe diversele trepte ierarhice ale băncii. Trebuie subliniat faptul că nu toate creditele nerambursate la scadență devin creanțe neperformante. Multe din aceste credite devin recuperabile prin atitudinea expresă a debitorului, iar altele pot fi restructurate sau reeșalonate, ceea ce le schimbă condițiile de existență, dar le păstrează caracterul inițial, credite în regim normal.

Ca regulă generală, atunci când se modifică caracterul creanțelor și din neperformante reiau filiera normală, se poate efectua operațiunea de preluare la venituri a sumelor din provizioanele respective.

3.2 DEDUCTIBILITATEA FISCLĂ A PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC DE CREDIT

Pentru asigurarea corectitudinii constituirii și utilizării provizioanelor si pentru evitarea situațiilor negative prin practicarea unor „politici” subiective, incorecte și primejdioase pentru ansamblul activității bancare, se recomandă folosirea principiilor:

imaginii fidele, vizând cerințele ca informația contabilă să reflecte cu veridicitate realitatea economică;

prudenței, in măsură să asigure constituirea de rezerve acoperitoare funcție de nivelul real al pierderilor;

independenței exercițiului contabile, funcție de care să se localizeze și să se recupereze pierderile strict în cadrul exercițiului de referință.

În funcție de calitatea debitorilor și al creditorilor cărora le corespund, BNR a elaborat normele de calcul al provizioanelor de risc și de stabilire al ratei dobânzii. Acestea sunt redate în tabelul 2.1.1:

Structura provizioanelor și a ratelor dobânzii

Tabelul nr.3.2.1

Băncile au obligația să dispună de metode adecvate de organizare și conservare a informației, precum și de proceduri care să permită verificarea respectării obligațiilor, datelor primare, modului de prelucrare a acestora, care au stat la baza clasificării creditelor, a constituirii și/sau regularizării provizioanelor specifice de risc de credit pentru fiecare închidere contabilă. Constituirea de provizioane specifice risc se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Provizioanele specifice de risc de credit se constituie prin includerea pe cheltuielile lunii pentru care se face raportarea, a sumelor determinate prin atașarea coeficientului de provizioane corespunzător, conform Regulamentului Băncii Naționale a României. Băncile vor regulariza lunar nivelul provizioanelor specifice de risc de credit, prin includerea sumelor determinate în cazul în care suma necesarului de provizioane este mai mare decât suma existentă, se determină diferența ce urmează a fi inclusă pe cheltuieli, respectiv prin reluarea sumelor determinate în cazul în care suma existentă este mai mare decât suma necesarului de provizionat diferența se include pe veniturile lunii pentru care se face reportarea.

Utilizarea provizioane specifice de risc de credit se referă la anularea provizioanelor specifice de risc de credit, în cazul realizării riscului de credit, realizându-se prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent în sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor care se scot înafara bilanțului. Băncile pot include pe cheltuieli de provizioane specifice de risc și pentru alte categorii de active, în condițiile în care dispun de norme interne care respectă o serie de principii, și anume:

Activele se încadrează, în funcție de criteriile avute în vedere, în categorii de clasificare pentru care se stabilesc coeficienți de provizionare, al căror număr și, respectiv, nivel, depind de modul în care banca consideră să reducă impactul realizării riscului de credit asupra situației economico-financiare a băncii. În cadrul categoriilor de clasificare va fi prevăzută categoria "pierdere" al cărei coeficient de provizionare va fi "1"( sau 100% ).

Necesarul de provizioane specifice de risc de credit pentru un element de activ se stabilește utilizându-se ca bază de calcul expunerea față de entitatea de risc, conform unor principii reglementate.

Garanțiile comune se distribuie proporțional între elementele de activ garantate.

Constituirea și/sau regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit se realizează folosindu-se moneda de exprimare a activului pe care îl corectează.

Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se realizează numai în cazul în care sumele pe care le rectifică se scot înafara bilanțului. În cazul activelor reprezentând categorii de credite, altele decât cele reglementate prin norme, se procedează la scoaterea înafara bilanțului a sumelor aferente unui credit sau plasament, în condițiile respectării Normelor Băncii Naționale a României.

La determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferente unui credit, se vor parcurge următoarele etape:

1) determinarea bazei de calcul pentru provizioane specifice de risc:

a)prin deducerea din expunerea băncii față de debitor a garanțiilor acceptate a fi luate în considerare, în cazul unui credit clasificat în categoria „standard”, „în observație”, „substandard”, „îndoielnic” și „pierdere”, în situația în care nu s-au inițiat proceduri judiciare și în situația în care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile.

b)Prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanții, în cazul unui credit clasificat în categoria „pierdere”, în situația în care s-au inițiat proceduri judiciare sau în situația în care cel puțin una din sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile.

2) aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obținute.

În vederea clasificării creditelor, a constituirii și/sau a regularizării provizioanelor specifice de risc de credit, băncile au obligația să dispună de metode adecvate de organizare a informației .

Băncile vor raporta Băncii Naționale a României, la Direcția supraveghere, o serie de situații, precum:

-situația clasificării creditelor, precum și a necesarului de provizioane specifice de risc de credit, prin intermediul unor formulare specifice.

-situația clasificării plasamentelor la bănci, precum și a necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Formularele se întocmesc pe baza datelor înscrise în evidența contabila.

În vederea clasificării creditelor, a constituirii și/sau a regularizării provizioanelor specifice de risc de credit, băncile au obligația să dispună de metode adecvate de organizare a informației și de proceduri care să le permită:

a)izolarea din soldul fiecărei cont a unui extras care să păstreze un element informațional de identificarea documentului justificativ al operațiunii de credit, în urma căruia a fost înregistrată suma extrasă; să păstreze temporar valori determinate ale unor caracteristici ( aferente entității de risc, sectorul de activitate-bancar sau nebancar, atribut care să indice dacă entitatea de risc este sau nu persoană fizică, dacă au fost inițiate sau nu proceduri judiciare, atribut care să indice performanța financiară), să păstreze temporar simbolul contului din cadrul căruia este izolată suma extrasă, să păstreze elementul informațional care să indice serviciul datoriei și să păstreze o rubrică temporară de calcul.

b)selectarea, din cadrul conturilor de activ bilanțiere a tuturor extraselor al căror element informațional de identificare a documentului justificativ al operațiunii este comun.

b)Selectarea, din cadrul conturilor de activ bilanțiere și a celor de activ din afara bilanțului, a tuturor extraselor al căror element informațional de identificare a documentului justificativ a operațiunii este comun.

c)Asigurarea, prin intermediul unei tabele de corespondențe, a legăturilor dintre elementele de identificare a documentelor justificative aferente operațiunilor de acceptare de garanții .

Efectuarea, în cadrul selecției, a unor operațiuni: selectarea tuturor extraselor, totalizarea extraselor selectate și reținerea sumei obținute, reluarea operațiunilor pentru fiecare dintre elementele informaționale de identificare a documentelor justificative aferente operațiunilor de credit, obținerea unui total general, calcularea ponderii în totalul general obținut, selectarea, din cadrul conturilor de activ bilanțiere și al celor de activ din afara bilanțului, a tuturor extraselor pentru care valoarea codului entității de risc este comună.

Băncile vor proceda la scoaterea în afara bilanțului a tuturor sumelor aferente unui credit sau unui plasament, în următoarele cazuri:

sumele înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile;

s-a investit cu formulă executorie contractul de credit și contractele de garanție, dacă este cazul;

s-a declanșat procedura de executare silită în cazul persoanelor fizice sau juridice;

instanța a dat hotărârea de deschidere a procesului de faliment.

Provizioanele specifice de risc pentru creditele acordate în devize, pentru plasamente la bănci în devize, precum și dobânzile aferente se constituie în devizele respective. Cheltuielile de constituire a provizioanelor de risc pentru dobânzile neîncasate la scadența, de natura dobânzilor neîncasate la scadență de cel puțin 90 de zile, nu sunt deductibile din profitul impozabil.

Capitolul 4 STUDIU DE CAZ PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE BANCARĂ LA BANC POST S.A. SIGHETU MARMAȚIEI

Funcțiile pe care le îndeplinesc societățile bancare, inclusiv Banc Post, pot fi considerate:

– atragerea disponibilităților monetare temporar disponibile ale publicului și / sau diferiților operatori economici pentru care băncile asigură dobânzi diferențiate;
– acordarea de mijloace bănești suplimentare diferiților operatori economici, la cererea acestora, pentru completarea capitalurilor sociale proprii;

– crearea instrumentelor de credit ale circulației, prin acordarea de credite având ca surse mijloace proprii de care dispun băncile, acumulările formate din diferite depuneri sau chiar prin emisiunea de titluri proprii (sub diferite forme);

– asigurarea proceselor decizionale in legătură cu politica financiar-bancara a statului roman;

manifestarea în plan financiar și tehnic a unei funcții de creație economică exprimată: în plan economic: participarea băncilor la capitalul social al societăților comerciale în proporție de maxim 20 % din acest capital (conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 33/ 1991), acordarea de credite bancare în favoarea societăților comerciale, cu mențiunea ca împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăși, cumulate, o pondere de 20 % din capitalul și rezervele societății bancare creditoare, acordarea de împrumuturi în favoarea societăților comerciale în scopul obținerii calității de asociat / acționar de către societatea bancară creditoare; în plan tehnic: rolul de consilier financiar pe care îl pot avea societățile bancare în sprijinul agenților economici care doresc resurse suplimentare de finanțare și mijloace de investire a resurselor, rolul de asistență acordată societăților comerciale în situațiile de majorare a capitalului operatorilor economici, fie prin subscripție publică, fie prin emisiune de obligațiuni.

4.1 POLITICA DE CREDITARE ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

4.1.1 Structura organizatorică

Structura organizatorică a unităților de creditare va depinde de mărimea băncii, rețeaua de filiale, volumele de investiții creditoare și de alți factori. Scopul activității acestor structuri organizatorice este realizarea politicii și procedeelor de creditare ale băncii într-un mod sigur și prudent. Structura organizatorică a unei bănci se dezvoltă pe două niveluri:

structura pe verticală;

structura pe orizontală.

Structura pe verticală a unei bănci comerciale conferă acesteia configurația unei rețele care are următoarea componență: centrală bancară, sucursale și sedii secundare, conform Legii bancare 58/1998.

Centrala bancară este o unitate bancară ce are în subordine toate verigile inferioare și nu are relații directe cu clientela. Centrala bancară are rolul de a îndruma, analiza și controla întreaga activitate.

Sucursalele sunt unități bancare operaționale fără personalitate juridică și care efectuează operațiuni în limita mandatului dat de centrala bancară.

Agențiile bancare sunt unități bancare fără personalitate juridică, cu rol exclusiv operativ și care funcționează acolo unde sucursalele nu acoperă volumul de operații.

Punctele de lucru sunt unități bancare operative care funcționează în locuri cu afluență mare de public (magazine, hoteluri).

Legea bancară 58/1998 introduce o verigă intermediară – filiala – ca persoană juridică, în care banca de ține o participație de capital de 50% sau mai mult, ceea ce permite băncii să exercite controlul efectiv asupra conducerii sau politicilor filialei.

Structura pe orizontală a unei bănci comerciale variază de la bancă la bancă, fiind influențată pe de o parte, de politica proprie a fiecăruia, iar pe de altă parte, de ansamblul mijloacelor materiale și umane de care dispune.

În cadrul S.C. Banc Post S.A. Sighet se desfășoară o serie de activități bancare, legate de obiectul de activitate și funcționare. Structura de organizare a societății și constituirea compartimentelor de muncă se stabilesc de conducerea unității și se aprobă de Adunarea Generală a Acționarilor .

La nivel național, Banc Post are următoarea structură:

Comitetul de direcție care , la rândul său este alcătuită din următoarele compartimente :

Direcția Control Intern și audit intern care organizează și execută controlul financiar preventiv ;

Direcția Organizare și Resurse Umane;

Direcția Juridică, care se ocupă de probleme juridice;

Direcția Convenții și Canale de Distribuție;

Direcția Marketing și Produse Bancare;

Direcția Sucursale, Calitate, Servicii Clienți.

Comitetul managementul riscului este alcătuită din următoarele compartimente :

Direcția managementul riscului;

Direcția Administrare, Evaluare, Raportări.

Comitetul operațiuni este alcătuită din compartimentele :

Direcția Administrare Conturi Curente;

Direcția Tranzacții Valutare;

Direcția Servicii Proprii;

Direcția Editare și Tipărire;

Compartiment Urmărire Credite Curente;

Compartiment Managementul Cash-ului;

Compartiment Urmărire Credite Neperformante.

Comitetul IT este alcătuită din compartimentele :

Direcția Dezvoltare Produse Informatice;

Direcția Card;

Direcția Administrare Rețele Locale;

Direcția Telecomunicații;

Direcția Procesare Instrumente Bancare.

Comitetul Financiar-Contabilitate este alcătuită din compartimentele :

Direcția Contabilitate Generală

Direcția Planificare și Analiză Financiară

Comitetul de credite companii este alcătuită din compartimentele :

Direcția Credite Companii Mari;

Direcția Credite IMM;

Reprezentanță;

Sucursale / Agenții.

Organigrama Banc Post este prezentată în figura 3.1.1.

Direcția Organizare și Resurse Umane se ocupă cu recrutarea și instruirea personalului. Resursele umane reprezintă, în viziunea managementului Banc Post, cea mai importantă investiție, care influențează în mod esențial evoluția băncii pe piața bancară romanească. Politica băncii în domeniul recrutării a avut în vedere atât experiența, cât și motivația noilor angajați. La selectare s-a ținut seama de nivelul studiilor absolvite, de competență, dar și de aspecte legate de onestitatea, seriozitatea și conștiinciozitatea candidaților, elemente esențiale pentru personalul ce activează în sistemul bancar.

Având în vedere că rezultatele băncii sunt determinate în mare măsură de profesionalismul angajaților săi, o atenție deosebită a fost acordată instruirii personalului. Activitatea de pregătire profesională s-a desfășurat într-o strânsa și fructuoasă colaborare cu Institutul Bancar Român (prin cursuri de scurtă durată, Învățământ la distanță și studii universitare) și cu alte instituții abilitate în organizarea pregătirii personalului financiar bancar. Au fost amenajate trei Centre Proprii de Pregătire, amplasate la Slănic Moldova, Miercurea Ciuc și respectiv Măgurele – București, cel din urmă fiind inaugurat anul trecut. Pentru a veni în completarea acestor cursuri, Centrul de la Măgurele a fost dotat cu echipamente de calcul de ultimă oră, necesare unei specializări corespunzătoare a salariaților.

Reprezentarea grafică este denumită organigramă , aceasta având ca obiectiv punerea în evidență a următoarelor aspecte :

responsabilitățile serviciilor cu nivelul lor ierarhic , numele și întinderea autorității ;

legăturile serviciilor , care por fi ierarhice sau funcționale.

Resursele umane reprezintă, în viziunea managementului Banc Post, cea mai importantă investiție, care influențează in mod esențial evoluția băncii pe piața bancară românească. Având în vedere că rezultatele băncii sunt determinate în mare măsură de profesionalismul angajaților săi, o atenție deosebită a fost acordată instruirii personalului. La sfârșitul anului 1999, numărul total de angajați Banc Post a fost de 4.051.

Figura 4.1.1.1 Structura personalului Banc Post.

Structura personalului în funcție de atribuții:

personal de conducere 210

personal de executie 2.955
personal auxiliar 886

Structura personalului funcție de nivelul de pregătire profesională:

personal cu studii superioare 1.453
personal cu studii medii 1.826
personal cu studii generale 772

Structura personalului pe sexe

femei 2.514
bărbați 1.537

Având în vedere că rezultatele băncii sunt determinate în mare măsura de profesionalismul angajaților săi, o atenție deosebită a fost acordată instruirii personalului. Activitatea de pregătire profesionala s-a desfășurat într-o strânsă și fructuoasă colaborare cu Institutul Bancar Roman (prin cursuri de scurtă durată, Învățământ la distanța și studii universitare) și cu alte instituții abilitate în organizarea pregătirii personalului financiar bancar.

Dezvoltarea și diversificarea activității băncii au necesitat o pregătire continuă a personalului și în domeniul informatic, unde cursurile organizate nu au vizat numai acumularea noțiunilor de bază, ci și specializarea în domenii specifice, prin cooperarea cu instituții de marca cum ar fi: Computerland, Western Union, etc. Pentru a veni in completarea acestor cursuri, Centrul de la Măgurele a fost dotat cu echipamente de calcul de ultimă oră, necesare unei specializări corespunzătoare a salariaților.

Numărul personalului cuprins in programul de pregătire profesionala

Cursuri IBR
Cursuri interne
Cursuri in Centre proprii
Cursuri externe

Peste 50 % din totalul angajaților Banc Post au beneficiat de specializare în cadrul cursurilor de pregătire profesională. Centrele proprii de pregătire au preluat o pondere de 78 % din totalul cursurilor organizate anul acesta, fapt ce justifică investiția făcută de bancă pentru amenajarea și dotarea acestora.

Organigrama Banc Post – sucursala Sighetu Marmației este prezentată în figura 3.1.1.

Organigrama Banc Post S.A. Sighetu Marmației

Figura nr.4.1.1.2

4.1.2 Politica și procedee de creditare

Managementul corect și prudent al activității de creditare al unei bănci necesită stabilirea și menținerea unor structuri organizaționale și politicii de creditare împreună cu procedeele de evaluare a riscului, monitoring și control, care au scopul de a asigura transformarea acestei politici în practica operațională; obiectivul este de a proteja activele băncii și de a obține un profit, în același timp luând în considerație securitatea depozitelor clienților.

Funcțiile unității și personalului implicat în activitatea de creditare sunt determinate de regulamente interne aprobate, în care au fost reflectate și definite clar obligațiile și responsabilitățile acestora.

În procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii referitor la cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puțin de trei persoane. Suma maximală a unui credit care poate fi acordată fără aprobarea de către comitetul special de credit la nivel de filială, este determinat în prevederile politicii generala de creditare a băncii. Orice tranzacție de credit se poate determina numai cu avizul a cel puțin trei persoane.

Politica de creditare a băncii este orientată înspre protejarea activelor, obținerii de profit și îmbunătățirii stării economico-financiare a împrumutaților, concomitent luând în considerare securitatea depozitelor clienților. Procedeele de creditare a Banc Post au fost determinate de instrucțiunile de politică generală, cât și instrucțiuni specifice (scrise), aprobate de consiliul băncii.

Instrucțiunile de politică generală de creditare a băncii, evidențiază:

– structura organizatorică;

– autoritățile de creditare

– strategia de afaceri și marketing;

– tipurile de credite;

– limitele generale de creditare;

– activitatea de creditare la nivel de filială;

– gajul considerat acceptabil și suficient;

– modul de acordare și rambursare a creditelor;

– principiile stabilirii mărimii ratei dobânzii;

– distribuirea și diversificarea pe ramuri (pe sectoare);

– revizuirea și controlul portofoliului de credite etc.

Instrucțiunile specifice detaliate despre politică și procedee pentru fiecare tip de credit evidențiază:

– procedeele interne de evaluare a credibilității debitorului;

– dirijarea și verificarea riscului;

– limitele de acordare a creditului;

– gajul necesar;

– stabilirea prețului;

– autorizările;

– creditele problematice și colectarea lor;

– formarea rezervelor;

– descrierea metodelor analitice de evaluare a credibilității clienților.

Aceste instrucțiuni trebuie să includă și formulare de cerere, acordurile (contractele) de credit, formularul despre gaj, etc. Strategia generală de afaceri și marketing trebuie să includă o strategie comercială generală a băncii, orientată spre client și o definire a strategiei de marketing, care are scopul de a atinge obiectivele comerciale de afaceri. Politica de credit definește toate tipurile de credite pe care banca le acordă, descrise într-un mod concis și cuprinzător, conținând informația despre scopul creditului, scadența și structura de rambursare, preț, gajul necesar, etc. Politica de credit cuprinde și un îndrumar general referitor la partea pe care fiecare tip de credit o ocupă în totalul portofoliului de credite, de exemplu, pentru credite comerciale, de consum, credite pentru bunuri imobiliare, etc. reflectând strategia comercială a băncii și luând în considerație riscul implicat pentru fiecare parte. Activitatea de creditare la nivel de filiale se efectuează în baza unor reguli care determină funcțiile, responsabilitățile și împuternicirile filialelor în procesul general de creditare al băncii.

În dependență de detaliile conținute în instrucțiunea generală, instrucțiunile specifice vor reflecta particularitățile pentru fiecare tip de credit, suplimentar reflectând următoarele momente: administrarea creditului, sistemul informațional privind creditele, revizuirea internă a creditelor etc.

O bancă trebuie să aibă instrucțiuni detaliate la dispoziția sa cu descrierea întregului proces de administrare pentru fiecare tip de credit: de la cererea inițială a clientului, prin evaluarea credibilității și aprobarea de eliberare, până la rambursarea finală a acestuia. Aceste instrucțiuni trebuie să ofere un îndrumar detaliat despre documentare pentru orice tipuri de credite.

O bancă trebuie să aibă instrucțiuni detaliate la dispoziția sa cu descrierea întregului proces de administrare pentru fiecare tip de credit: de la cererea inițială a clientului, prin evaluarea credibilității și aprobarea de eliberare, până la rambursarea finală a acestuia. Aceste instrucțiuni trebuie să ofere un îndrumar detaliat despre documentare pentru orice tipuri de credite și să determine regulile referitor la:

• Autoritatea de creditare: determinarea autorității de creditare în cadrul băncii pentru luarea deciziei la diferite niveluri, pentru fiecare tip și mărime de credit;

• Informația financiară: cerințele față de comunicarea datelor cu privire la situația financiară, care trebuie executate de debitor pentru orice tipuri de credite, oferind posibilitatea unei analize profunde a credibilității clientului;

• Evaluarea credibilității: instrucțiunile detaliate despre efectuarea evaluării credibilității clientului și capacității de rambursare a creditului, inclusiv metodele adecvate de analiză a bilanțurilor, raportului cu privire la profit și pierderi; în mod similar aprecierea gajului și altor forme de asigurare a creditelor și stabilirea limitelor (coeficienților) de utilizare a acestora.

• Gajul și alte forme de asigurare a creditelor: prevederea unui coeficient minim pentru gaj și alte forme de asigurare a creditelor necesare pentru fiecare tip de credit și evaluarea adecvată a acestora, în scopul asigurării acoperirii depline a sumei supuse riscului (suma creditului plus dobânda);

• Procesul de aprobare: reguli detaliate cu privire la autorizarea acordării creditului;

• Stabilirea prețului creditului: rata dobânzii / comisioane pentru toate tipurile de credite acoperind costurile de creare a fondurilor (plus o marjă de profit), inclusiv costurile suplimentare și crearea rezervelor pentru pierderile posibile;

• Limitele: limitarea liniilor individuale / creditelor ne rambursate și în total pentru fiecare debitor;

• Colectarea: determinarea procedeelor legate de creditele cu termenul de rambursare expirat și plăților aferente neachitate / delincvente legale și alte reclamații;

• Diverse: instrucțiuni specifice pentru cazurile excepționale și scutiri, etc.

Managementul corect și prudent al portofoliului de credite al unei bănci necesită un sistem eficient de informare, care trebuie să includă toate aspectele importante privind eliberarea creditelor. Disponibilitatea unui sistem de încredere și corect de informare, cuprinzând întreaga activitate de creditare, este o condiție indispensabilă pentru dirijarea și controlarea efectivă a riscului și, respectiv, pentru îndeplinirea datoriilor și obligațiunilor managementului sau administrației băncii.

Sistemul informațional de creditare trebuie să conțină detaliile concise asupra creditelor individuale privind:

– identitatea și activitatea debitorului;

– situația economică și financiară a debitorului (trecută, actuală și în prognoză) pe baza unei analize profunde a credibilității acestuia;

– tipul, scopul și mărimea creditului;

– sursele primare și secundare de rambursare;

– asigurarea (gajul) rambursării creditului și condițiile acestuia;

– altă informație referitoare la relația creditară (este necesară comunicarea datelor cu privire la situația financiară a debitorului).

Revizuirea internă a creditelor presupune reexaminarea sistematică a portofoliului de credite al băncii în scopul detectării timpurii a riscului mărit și determinării măsurilor necesare pentru creditele dubioase sau compromise, inclusiv rezerve. Este obligatorie disponibilitatea instrucțiunilor detaliate ce vor conține următoarele subiecte.

Obiectivele Revizuirii interne a creditului:

– informarea operativă referitor la situația curentă a portofoliului de credite;

– evaluarea tendințelor pozitive sau negative ale portofoliului de credite;

– identificarea creditelor problematice;

– analiza riguroasă a creditelor problematice;

– asigurarea creării rezervelor adecvate (în conformitate cu Regulamentele Băncii Naționale);

– identificarea ne îndeplinirii instrucțiunilor interne, regulilor de supraveghere și regulamentelor elaborate de Banca Națională.

Standardele de Revizuire a Creditelor: instrucțiunile conțin detalii care privesc standardele băncii, conform cărora se va evalua portofoliul de credite și cuprind următoarele compartimente:

• Creditele cu termenul de rambursare expirat;

• Creditele delincvente (cu încălcări legale);

• Creditele de la care nu se colectează dobânda în conformitate cu prevederile contractului;

• Creditele considerate problematice;

• Creditele ale căror condiții și termene au fost modificate printr-o reducere a ratei dobânzii sau a sumei creditului, printr-o amânare a achitării dobânzii, sau a eliberării creditului, sau printr-o altă restructurare sau schimbare a termenelor de rambursare;

• Creditele transferate, fie în întregime, fie în parte, altei instituții creditoare ca rezultat al vânzării, participării sau schimbului de active;

• Creditele obținute de la o altă instituție ca rezultat al cumpărării, participării sau schimbului de active;

• Obligațiunile de credit sau alte pasive eventuale;

• În cazul creditelor asigurate: mărimea și calitatea gajului;

• În cazul creditelor ne asigurate: analiza riguroasă a mișcării conturilor (mișcării de fonduri);

• Credite eliberate personalului și conducerii băncii, președinților (directorilor), acționarilor principali și altor persoane afiliate;

• Debite creditoare diverse și conturile creditoare în suspensie.

4.3 ANALIZA ASPECTELOR NONFINANCIARE

Analiza de documentare cu care începe analiza unei cereri de credit trebuie să urmărească, în primul rând, obținerea cât mai multor informații în vederea cunoașterii clientului și a activității desfășurate de acesta. De asemenea, cunoașterea și înțelegerea activității clientului dau posibilitatea inspectorului de credit să poată oferi acestuia servicii adecvate, care să-i satisfacă necesitățile financiare și implicit să aducă profit băncii.

În vederea documentării, se vor avea în vedere următoarele elemente:

date generale despre societate;

tipul de proprietate;

conducerea societății;

personalul societății;

afacerea;

piața;

situația economico-financiară;

prognoze.

Detalierea elementelor prezentate se va face cu ajutorul tehnicilor tip chestionar, utilizând întrebările următoare: cine ?, ce ?, de ce ?, unde ?, când ?, cum ?, dacă?. Folosirea întrebărilor și răspunsurile vor conduce la cunoașterea mai bună a clientului. Inspectorul de credit va urmări să obțină informații generale despre fiecare element în parte. Cunoașterea cât mai amănunțită a activității, a evoluției clientului, a locului ocupat de acesta pe piață, vor da posibilitatea băncii să înțeleagă, să interpreteze și să aducă cât mai aproape de realitate prognozele întocmite de client.

1) Date generale despre societate

În această etapă interesează tipul societății, respectiv societate comercială, regie autonomă, persoana fizică, asociație familială, etc. Fiecare din aceste categorii de împrumutați au caracteristici diferite: numărul de acționari, nivelul capitalului, modul de administrare, stabilirea limitei de competență a asociaților, etc. Toate aceste caracteristici sunt prevăzute in contract și / sau în statutul societății și au implicații diferite în analiza cererii de credit.

De exemplu, dacă o subunitate a unei regii autonome solicită un credit, acesta se poate acorda numai dacă în statutul regiei este prezentă o clauză prin care ea are dreptul să contracteze credite cu banca. Statutul societății trebuie cunoscut de către bancă, deoarece aici sunt prevăzute clauze privind personalitatea juridică a clientului, capacitatea acestuia de a angaja credite, care sunt limitele de angajare a creditelor, etc.

Înregistrarea societăților la Registrul Comerțului trebuie de asemenea verificată. De la această instituție se pot obține informații despre denumirea societății, data înmatriculării, modificările intervenite în societate, respectiv: majorări de capital sau retrageri, modificări în statutul și contractul societății, etc. De asemenea, se poate afla care este principalul obiect de activitate al clientului respectiv: producție (industrie / agricultură), construcții, transporturi, servicii, comerț. Tipul de activitate impune trăsături specifice bilanțului. De exemplu, o societate cu activitate de producție are nivelul capitalului mai mare decât o societate comercială din comerț sau servicii.

2) Tipul de proprietate

În această etapă interesează care este natura capitalului societății, privat sau de stat. Dacă societatea este cu capital mixt, cine sunt proprietarii: persoane fizice sau alte societăți comerciale, bănci, fonduri mutuale; cum sunt împărțite acțiunile, dacă există proprietar care deține portofoliul majoritar de acțiuni; proprietarii sunt și cei care conduc afacerea, iar dacă da, cum și în ce mod. În general, dacă proprietarii sunt și cei care conduc afacerea, ei pot conduce societatea în așa fel încât să-și maximizeze veniturile lor personale și să diminueze profitul pentru a evita plata unor impozite mari. De asemenea, unele societăți sunt bine conduse și sunt profitabile, dar sunt subevaluate din punct de vedere contabil. În cazul în care o societate are mai mulți acționari iar membrii conducerii sunt angajați, ei au, ca principala sarcină, maximizarea veniturilor acționarilor, prin creșterea dividentelor și creșterea valorii acțiunilor. Dacă societatea nu este profitabilă, unii acționari vor dori să-și vândă acțiunile și atunci riscul preluării ei de către alți acționari mai mult sau mai puțin cunoscuți.

3) Conducerea societății – se va analiza din următoarele puncte de vedere:

calificare, calitate, abilitate, moralitate: conducătorii sunt cei de a căror decizii depinde întreaga activitate desfășurată de client. De aceea, cunoașterea cât mai detaliată a conducerii și a capacității profesionale ale acesteia este deosebit de importantă; cum este organizată și structurată conducerea și care sunt atribuțiile fiecărui conducător; dacă există directori care nu au funcție de execuție; cine sunt conducătorii și cât sunt ei de capabili să conducă afacerea respectivă; cât de bine cunosc activitatea pe care o conduc și care este experiența lor în domeniu; de câți ani lucrează în societate, în ramura de activitate respectivă și în ce alte domenii de activitate au mai lucrat; care au fost performanțele manageriale personale și ale afacerilor conduse în trecut; care este renumele și reputația de care se bucură ei în prezent, ca rezultat al activității trecute; cât de eficient este sistemul de planificare, financiar și de control; cât de dese sunt schimbările la nivelul conducerii? Este o conducere activă sau pasivă; sunt capabili să se adapteze la nou și să și-l însușească cu ușurință; sunt capabili să desfășoare o activitate continuă de pregătire și informare pentru a ține pasul cu tot ceea ce se întâmplă pe plan național și internațional în domeniul respectiv; se preocupă periodic de a forma și informa personalul; cât de deschiși sunt ei la sugestiile personalului din subordine; care sete politica salarială pe care o aplică; stimulează libera inițiativă; stimulează personalul, oferind astfel acestuia satisfacția muncii depuse; care este relația dintre conducere și sindicate; lucrează împreună în vederea desfășurării în cât mai bune condiții a activității? Sunt conducătorii societății de tipul de oameni cu care banca ar dori să aibă relații? Care au fost relațiile acestora cu alte bănci și cum s-au achitat ei de atribuțiile rezultate din aceste relații?

Eficiența: cât de eficienți par să fie? Care sunt performanțele lor obținute din conducerea afacerii respective, comparativ cu rezultatele foștilor conducători sau ale altora care lucrează în același domeniu; care sunt rezultatele pe care le-au obținut înainte de a fi la conducerea societății respective?

Succesiune: există o scară ierarhică pe care angajații o pot promova pentru a cupa un post de conducere și dacă se bazează pe vârstă sau pe merit; dacă se bazează afacerea pe un singur director sau există și altul care să preia conducerea în cazul morții sau incapacității acestuia?

4) Personalul societății: este personalul suficient de capabil să desfășoare activitatea respectivă; care este structura forței de muncă și care sunt responsabilitățile acesteia; este supus periodic unui proces de instruire și perfecționare; care este pregătirea și experiența acestuia; este posibilă înlocuirea acestuia fără prea mare efort; este suficient stimulat pentru a se obține loialitatea acestuia; sunt folosite la maximum aptitudinile intelectuale ale acestuia? Nu trebuie uitat faptul că, dând posibilitatea personalului să aibă responsabilități proprii, satisfacția acestuia va crește, ceea ce va duce la scăderea fluctuației personalului. De asemenea, autorizarea personalului cu competențe conduce la îmbunătățirea relațiilor cu clienții, iar atitudinea personalului se va reflecta în servicii de o calitate superioară.

5) Afacerea – se vor lua în considerare:

Caracteristicile spațiilor de producție / comercializare: banca trebuie să identifice caracteristicile imobilelor, terenurilor și spațiilor aflate în folosința societății: care este suprafața acestora, care este destinația actuală (producție, depozitare, comercializare, etc.), care este tipul de proprietate al acestora, chiria / mp, ce posibilități de extindere există?

Dotarea tehnică: se evidențiază echipamentele și utilajele aflate în dotarea societății, utilizate pentru a asigura continua desfășurare a activității, urmărindu-se:

ce tipuri de echipamente, utilaje, mijloace de transport există în dotare;

care sunt caracteristicile tehnico-economice ale acestor mijloace fixe;

care sunt condițiile de achiziționare și exploatare: costuri de achiziție a mijloacelor fixe noi sau la mâna a doua, vechimea celor de mâna a doua, chiria, dacă sunt închiriate și care sunt condițiile de închiriere, etc.

Organizarea activității: pentru înțelegerea clare și exacte a activității desfășurate de societatea comercială, banca are nevoie de clarificarea următoarelor aspecte: cum este organizat procesul de producție / prestările de serviciu / activitățile comerciale, cum ar fi:

etapele și cerințele pe fiecare etapă (personal, suprafață, echipamente, mijloace de transport, materiale, căi de acces, surse de energie, utilități);

tehnologia și procedeele tehnologice aplicate;

tipuri de fabricație: de serie, la comandă, sezoniere;

caracteristicile producției: specială sau standard;

ce modalități de asigurare a calității și ce proceduri pentru controlul calității se utilizează, evidențiindu-se normele, standardele, tehnicile aplicate pentru asigurarea și controlul calității.

Furnizorii: este deosebit de important pentru cunoașterea activității clientului, identificarea următoarelor aspecte privind aprovizionarea acestuia:

a) care sunt caracteristicile materiilor prime / mărfurilor ce sunt aprovizionate în vederea desfășurării activității:

tipuri de materii prime / mărfuri;

cantitățile aprovizionate;

periodicitatea aprovizionării;

prețurile de achiziție;

condițiile de achiziție și exploatare.

b) cine sunt furnizorii:

numărul acestora;

mărimea, numele și ponderea acestora;

dacă există contracte încheiate;

condițiile contractuale;

mărimea creditului comercial acordate de aceștia;

criteriile care au stat la baza alegerii furnizorilor (relații tradiționale, distanțe scurte, preț, calitate, facilități, etc.);

relațiile de dependență față de anumiți furnizori;

calitatea serviciilor, termenele de garanție.

c) activitatea de colaborare a clientului: în cazul în care se realizează lucrări în regim de colaborare, este necesară cunoașterea ponderii colaboratorilor din totalul activității, tipuri de lucrări executate și cauza pentru care se apelează la colaboratori, condițiile de plată, etc.

Istoricul afacerii: banca își poate forma o imagine clară asupra societății dacă cunoaște etapele prin care a trecut societatea în dezvoltarea sa, greutățile întâmpinate, cum au fost soluționate acestea, ce s-a dorit și ce s-a înfăptuit în realitate, evoluția în timp a activității în sine, a colaborării cu celelalte entități, etc.

6) Piața / marketing se analizează pe mai multe planuri:

Produsul / serviciul / marfa: în cazul producției trebuie să se cunoască: aspectul fizic al produsului, caracteristicile tehnice, performanțele, utilitatea, modul de prezentare / aspectul comercial, ambalaj, căror nevoi răspunde, perisabilitatea, uzura morală, sezonabilitatea, ritmul reînnoirii producției, termenul pentru dezvoltarea unui nou produs, ponderea produselor noi în curs de elaborare, metode de depozitare, stocaj, produse fabricate prin licență, etc. În cazul prestărilor de servicii, se vor evidenția caracteristicile diverse ale fiecărui tip de serviciu, iar pentru activitățile comerciale se vor avea în vedere: gama de produse destinate vânzării, tipul de vânzare (cu amănuntul sau cu ridicata), prestarea unor servicii specifice (post-vânzare, garanții, reparații), etc. De asemenea, se vor evidenția parametri economici ai produselor / serviciilor / mărfurilor: cost unitar, preț de vânzare unitar, adaos comercial, taxe, comisioane, marja importatorului, etc.

Segmentul de piață: poziția ocupată de client presupune cunoașterea următoarelor aspecte:

a) piața clientului:

prezentarea caracteristicilor specifice;

cunoașterea nevoilor cărora se adresează;

segmentarea pieței (geografic, pe tip de clienți, pe tip de produs);

b) localizarea (amplasarea) pieței clientului (locală, regională, națională, internațională).

c) tendințele actuale ale pieței produsului / serviciului / comerțului (ex. declin, stagnare, progres lent, expansiune rapidă).

d) caracteristicile cererii pentru produsului / serviciului / mărfii respective (ex. cerere zilnică, anuală, sezonieră, evoluția în ultimii ani și cea previzibilă).

Clienții: în această secțiune trebuie cunoscute următoarele aspecte:

beneficiarii pentru produsul / serviciul / marfa clientului analizat (ex. persoane individuale, colectivități, comercianți cu ridicata, cu amănuntul, societăți comerciale, agricole, regii autonome, etc.).

numărul;

reputația, calitatea;

condiții de vânzare / cumpărare;

modalități de plată;

tipul clienților (permanenți, sezonieri);

natura contractelor;

nominalizarea principalilor clienți, menționându-se fidelitatea și soliditatea financiară a acestora;

importanța, rentabilitatea și constrângerile unor mari clienți strategici;

existența unor răi platnici și analiza duratei de decontare medie a creanțelor;

riscul falimentului pentru clienți.

Concurenții: trebuie să se evidențieze următoarele:

numărul acestora;

mărimea;

caracteristicile produselor / serviciilor / mărfurilor concurenților;

calitatea și nivelul prețurilor;

reputația;

punctele lor forte și slabe;

influența pe care o are concurența asupra clientului analizat (periculoasă sau stimulare).

Noțiunea de concurență trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând, alături de concurenții actuali, și pe cei potențiali.

Politica de marketing include:

politica de prețuri: cum au fost stabilita prețurile, dacă și când se aplică reduceri de prețuri, care este nivelul acestora față de concurență;

politica de distribuție: se vor preciza care sunt canalele de distribuție: distribuție directă sau prin intermediari (reprezentanți ai comerțului sau ai unor întreprinderi de comerț exterior, forma juridică a distribuitorului explică natura contractelor).

modalitatea de vânzare: se identifică modalitatea de vânzare și caracteristicile fiecărui tip (cu ridicata, cu amănuntul, prin magazine proprii, rețea de magazine specializate, la domiciliul clientului, la export, etc.

reclama și publicitate: se vor preciza mijloacele de promovare (cataloage, broșuri, participare la târguri și expoziții) și modalitatea de reclamă (radio, TV, presă, afișaj), menționându-se eventual și importanța cheltuielilor efectuate.

7) Situația financiară: banca trebuie să cunoască de la început situația financiară a clientului, dacă bilanțul societății este auditat de o firmă independentă pentru a putea ști dacă datele prezentate în bilanț sunt reale; dacă da, care au fost problemele evidențiate de aceștia. Se va studia evoluția bilanțului, mărimea capitalurilor și structura acestora. Mărimea capitalurilor depinde de activitatea desfășurată. De exemplu, societățile care au activități de comerț, au un capital propriu relativ redus, ponderea cea mai mare o au capitalurile împrumutate.

La societățile comerciale din industrie, ponderea capitalurilor în total bilanț este mai semnificativă. De asemenea, în cadrul pasivelor pe termen lung, trebuie să se cunoască raportul dintre capitalul propriu / social și datoriile pe termen lung. Acest raport trebuie cunoscut, deoarece între aceste două elemente există diferențe privind costul și riscul acestora. Astfel, capitalul propriu este cea mai ieftină sursă de bani pentru o afacere, deoarece reprezintă aportul investitorilor. Riscul acționarilor este acela că, în cazul falimentului, ei sunt ultimii despăgubiți, în condițiile în care după plata integrală a furnizorilor și creditelor bancare, mai rămâne ceva din patrimoniu.

Costul creditelor pe termen lung îl constituie dobânda pe care societatea trebuie să o plătească băncii. Indiferent, dacă activitatea este sau nu rentabilă, creditul și dobânda aferentă trebuie plătite. Creditele și datoriile pe termen lung implică un risc mai mic pentru societate, dar influențează performanțele activității, iar riscul băncii de recuperare a creditelor este mai mare decât riscul societății.

Evoluția istorică a pasivelor pe termen lung trebuie, de asemenea, analizată. În cazul în care, de la o perioadă la alta, pasivele pe termen lung au crescut, trebuie să se analizeze condițiile în care a avut loc o asemenea majorare, respectiv:

ca urmare a reevaluărilor activelor fixe: ce active au fost reevaluate și cum a fost făcută această reevaluare.

s-au efectuat noi subscrieri de capital, cine sunt noii acționari;

s-au angajat noi credite (bancare sau comerciale) pe termen lung: de la ce bănci au fost luate aceste credite, pe ce perioadă, de sume, pentru ce, care sunt activele care garantează aceste credite.

În cazul diminuării capitalurilor, interesează cauzele, respectiv:

s-a redus dimensiunea afacerii;

au avut loc vânzări de active;

natura activelor vândute;

cauza vânzării activelor: nu mai sunt necesare, au fost vândute pentru a plăti eventualele datorii pe termen lung, ajunse la scadență, etc.

De asemenea, se ține cont dacă clientul are în custodie la terțe persoane alte active. Se ține seama și de politica de amortizare folosită de societate: regresivă, accelerată sau liniară. De exemplu, dacă societatea folosește amortizarea accelerată, aceasta va influența nivelul profitului realizat, în sensul diminuării acestuia. Diminuarea beneficiului societății ca urmare a înregistrării cheltuielilor cu amortizarea nu constituie un element negativ, deoarece aceste elemente sunt non-cash și reprezintă de fapt o rezervă de fonduri, care rămâne în societate, rezervă care se distribuie asupra elementelor din patrimoniu. Politica de provizioane pe care societatea o promovează este, de asemenea, importantă, deoarece cheltuielile cu provizioanele sunt cheltuieli non-cash care rămân în societate. Trebuie cunoscut dacă aceste provizioane sunt realiste, care este nivelul acestora, etc. De exemplu, în cazul analizei a două societăți, cu o cifră de afaceri de aceeași dimensiune, una din societăți are o un profit mai mare fără a constitui provizioane și utilizează o metodă de amortizare liniară, iar cealaltă societate are un profit mai mic, dar are constituite provizioane și utilizează o metodă de amortizare progresivă, pentru bancă, cea de-a doua societate are credibilitate mai mare, deoarece capacitatea ei de autofinanțare este mai mare.

Trebuie verificate și angajamentele din afara bilanțului, deoarece aceste angajamente reprezintă potențiale datorii, pentru care societatea nu a constituit provizioane și care pot deveni datorii certe. De exemplu, scrisorile de garanție eliberate pentru o altă societate, cambii sau bilete la ordin avalizate, pot deveni obligații de plată certe, în cazul în care cei garantați au probleme financiare.

8) Previziuni: după ce inspectorul de credite s-a edificat asupra activității desfășurate de client și asupra situației sale financiare, va trebui să se edifice și asupra viitorului afacerii acestuia: există planuri de viitor, are o strategie de dezvoltare, care sunt modalitățile realizării strategiei de viitor, etc. Realizarea prognozelor implică prognoza fluxului de numerar. Pentru ca aceste estimări să fie utile, ele trebuie să țină seama de toate ipotezele posibile și de realizarea acestora. Analizarea eficientă a acestor prognoze se va putea realiza numai după o cunoaștere și înțelegere temeinică a activității clientului. De exemplu, unii clienți, în prognozele pe care le efectuează, nu țin seama de evoluția dobânzii; sau, dacă un client, la o cifră de afaceri care are o creștere relativ constantă și își prognozează o creștere de 4 – 5 ori, inspectorul va trebui să-l întrebe pe client pe ce se bazează elaborarea acestei ipoteze. Va realiza noi produse, își va extinde activitatea, va fuziona cu o altă societate similară ? Dacă ipotezele prezentate de clienți sunt nerealiste, banca va cere dovezi concludente, care să sprijine aceste ipoteze.

În general, toate ipotezele prezentate în aceste prognoze trebuie verificate și comparate cu ipotezele prezentate de societăți similare, din aceeași ramură, dacă este posibil, sau cu informații deținute de Comisia Națională de Statistică.

4.4 ANALIZA ASPECTELOR FINANCIARE

În procesul obținerii de informații despre client, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico-financiare a acestuia, operațiune care se face prin efectuarea unei analize financiare. Analiza financiară este un instrument deosebit de important de care dispun factorii de decizie pentru a cerceta și evalua o stare de fapt din domeniul financiar-contabil. Ea este utilă atât pentru a diagnostica situația financiară în vederea îmbunătățirii managementului, dar și al băncilor.

Banc Post folosește analiza financiară în procesul luării deciziilor de creditare a clienților pentru a se asigura de capacitatea de rambursare ale viitorilor clienți, în vederea diminuării riscului la care dispun. Orice analiză financiară are, ca punct de plecare, bilanțul contabil, care este documentul oficial de gestiune al agentului economic. Bilanțul oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor obținuta, pe baza unor acte emise la un moment dat, care nu este neapărat și o imagine reală. Pentru obținerea unei imagini reale asupra situației financiare ale clienților este necesar ca, pornind de la documentele de sinteză prezentate de client, să se construiască noi documente contabile care să corespundă necesităților de analiză ale băncii, respectiv de diagnostic, dar și de evaluare.

Din punct de vedere bancar, analiza financiară reprezintă un complex de tehnici economice, procedee și metode prin care se încearcă să se realizeze o imagine reală a situației economico-financiare a clientului.

Metode de analiză financiară elaborate de Banc Post a pornit de la următoarele constatări în ceea ce privește situațiile contabile prezentate de clienți, și anume:

Bilanțul contabil și contul de profit și pierdere întocmite de clienți nu oferă elementele care să redea o imagine reală a situației financiare a acestora. Aceste documente contabile de sinteză, întocmite pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor, sunt structurate și conțin, în general, elementele necesare determinării obligațiilor către stat, respectiv a fiscalității. Bilanțul contabil nu redă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, față de valoarea reală, de piață, a activelor. Bilanțul contabil are în vedere valoarea contabilă activelor, fără a pune în evidență situația fizică și morală a acestora, gradul de utilitate a tuturor elementelor patrimoniale. Cunoașterea, într-o măsură cât mai mare, a valorii reale a patrimoniului unui client, reprezintă o cerință și datorită necesității constituirii de garanții reale.

Contul de profit și pierdere, prin modul de structurare, urmărește, cu prioritate, determinarea profitului în vederea calculării impozitului, ori rentabilitatea și eficiența unei afaceri nu se măsoară numai prin intermediul indicatorului de profit. Diversitatea situațiilor de creditare din Banc Post, respectiv credite pentru domenii foarte diferite, atât din punct de vedere al tipului de proprietate cât și al naturii ramurii de activitate, necesită folosirea unui număr de indicatori mai mare și adaptați cerințelor fiecărei situații.

Având în vedere aceste constatări, prin metoda de analiză financiară se introduc metode și tehnici standard care oferă băncii posibilitatea de a evalua activitatea clienților săi conform practicilor internaționale.

4.4.1 Caracteristicile metodei de analiză internă folosind bilanțul și contul de profit și pierdere

Elaborarea, pornind de la balanța de verificare, a unor documente de sinteză, bilanțul și contul de profit și pierdere restructurate, care să permită calculul unor indicatori corectați, în vederea obținerii unei imagini cât mai reale.

1.1 Bilanțul restructurat:

S-au operat agregări sau divizări ale unor elemente de bilanț în așa fel încât să se obțină mărimi utile analizei financiare. Astfel bilanțul contabil a fost restructurat pe trei nivele (secțiuni):

Active imobilizate Pasive pe termen lung

Active circulante Datorii curente cu scadența < 1 an

Trezoreria pozitivă Trezorerie negativă

Posturile din activul bilanțului au fost grupate în ordinea descrescătoare a lichidității lor, iar cele din pasiv în ordinea descrescătoare a exigibilității acestora. Au fost evidențiate distinct activele fără valoare sau cu valoarea incertă, respectiv stocurile nevalorificabile, clienții incerți, alte active nerealizabile. În aceste fel, partea superioară a bilanțului reflectă sursele pe termen lung, respectiv capitaluri proprii și datorii pe termen lung și utilizarea acestora materializată în active imobilizate, iar partea inferioară reflectă sursele și utilizarea acestora pe termen scurt.

Fondul de rulment reprezintă diferența dintre pasivele pe termen lung și active imobilizate. Fondul de rulment poate fi:

Fond de rulment pozitiv (FRP), în cazul în care pasivele pe termen lung finanțează nu numai activele imobilizate, dar și o parte din activele realizabile;

Fon de rulment negativ (FRN), în cazul în care activele imobilizate nu sunt acoperite integral din pasivele pe termen lung.

Necesarul de fond de rulment reprezintă diferența dintre activele realizabile și datoriile curente cu scadența < 1 an. Necesarul de fond de rulment poate fi:

Necesar de fon de rulment pozitiv (NFRP), atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadența < 1 an;

Necesar de fon de rulment negativ (NFRN), atunci când activele realizabile sunt mai mici decât datoriile curente cu scadența < 1 an.

Trezoreria netă reprezintă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, sau între trezoreria pozitivă și trezoreria negativă. Trezoreria netă poate fi:

Negativă (TNN), atunci când fondul de rulment este inferior necesarului de fond de rulment;

Pozitivă (TNP), atunci când fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment;

O importanță deosebită în metoda de analiză o are introducerea unui indicator numit capitalul propriu net în sens larg (larg), care reprezintă acel capital care are corespondent în active cu valoare reală. Noțiunea de capitaluri proprii trebuie privită sub două aspecte:

capitaluri proprii în sens larg

capitaluri proprii în sens strict.

Capitaluri proprii în sens larg cuprind atât elementele de capital propriu-zis (capital social, fonduri, profit), dar și diferențe din reevaluare, subvențiile pentru investiții și provizioane reglementate, care prin natura lor nu pot fi considerate strict o parte a capitalului propriu, deoarece acestea sunt rezultatul unor decizii de politică economică care nu depind de activitatea firmei. Deci, prin deducerea de capitaluri proprii în sens larg a diferențelor din reevaluare, subvențiilor pentru investiții și provizioanelor reglementate, se determină capitalurile proprii în sens strict.

Capitaluri proprii în sens larg / strict se determină prin diminuarea capitalurilor proprii în sens larg / strict cu acele elemente de activ cu valoare necunoscută sau chiar zero, denumite elemente de activ fictiv, și prin majorarea cu unele elemente de pasiv cu valoare cunoscută.

Elementele de activ fictiv cuprind:

imobilizări necorporale: cheltuieli de constituire (cont 201), cheltuieli de cercetare-dezvoltare (cont 203), concesiuni, brevete și alte drepturi și valori similare (cont 205), fondul comercial (cont 207), alte imobilizări necorporale (cont 208);

decontări din operațiuni în curs de clarificare (cont 473);

clienți incerți (cont 416);

primele privind rambursarea obligațiunilor (cont 169);

diferențe de conversie-activ (cont 476);

stocuri nefavorabile;

decontări cu asociații privind capitalul (cont 456);

alte active incerte.

Elementele de pasiv fictiv cuprind diferențe de conversie-pasiv.

Determinarea capitalului propriu net este compusă din necesitatea calculării unor indicatori de eficiență reali ai capitalului, precum și cunoașterea valorii reale a capitalului investit în afacere de proprietari, aspect deosebit de important pentru bancă în cazul lichidării firmei prin declararea falimentului.

Bilanțul restructurat, în noua formă, permite formularea de judecăți de valoare privind riscul pe car și-l asumă banca cu clientul, risc care rezultă din analiza activității sale în perioada anterioară.

1.2 Contul de profit și pierdere restructurat:

Contul de profit și pierdere este documentul de sinteză care măsoară performanțele activității unui agent economic în cursul unei perioade date. Pentru creditori, el oferă informații prin care se poate determina măsura în care agentul economic este capabil să-și ramburseze datoriile. Contul de profit și pierdere oferă posibilitatea explicării modului de constituire a rezultatului în diferite etape, permițând totodată desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanțelor economice ale activității desfășurate de o societate într-o perioadă de gestiune.

Contul de profit și pierdere oferă utilizatorilor informații necesare determinării riscului sar gardului de incertitudine în legătură cu fluxurile de trezorerie viitoare. Determinarea rezultatelor unei societăți nu este numai o simplă problemă de deducere a cheltuielilor din venituri. De aceea, se impune luarea în considerare a unor practici privind cuantificarea veniturilor și cheltuielilor. În limitele legii, societățile pot alege între varianta unui profit mai mare care ar fi favorabil pentru acționari (asociați), și varianta unui profit mai mic, nestimulativ pentru acționari, dar mai puțin expus fiscalității. Deci, societățile comerciale au posibilitatea de a apela la anumita pârghii legale, în special în domeniul determinării amortismentelor și provizioanelor, în vederea diminuării profitului și deci a fiscalității la care ar urma să fie supuse. Se pune întrebarea care este capacitatea agentului economic de a genera profit în condițiile în care capacitatea de determinare a rezultatului sunt diverse. Contul de profit și pierdere, în forma de prezentare oficială, este un document preponderent fiscal. Pentru bancă, în procesul de analiză economico-financiară a clienților săi, modul de structurare a contul de profit și pierdere nu oferă toate elementele pentru determinarea corectă a rentabilității și capacității de autofinanțare a societății, a puterii lor economice.

Caracteristicile metodei de analiză internă folosind indicatori

economico-financiari

În funcție de modul de calcul și sursa de date folosite, indicatorii de calcul au fost grupați în indicatori de bilanț și indicatori de performanță ai contului de profit și pierdere. La calculul indicatorilor de bilanț s-a avut în vedere eliminarea acelor elemente de activ fără valoare în vederea obținerii unei imagini cât mai reale asupra patrimoniului clientului din punct de vedere al lichidității, solvabilității, gradului de îndatorare și a vitezei de rotație a activelor circulante. În legătură cu indicatorii de performanță, s-a avut în vedere ca aceștia să fie calculați în diferite etape ale formării rezultatului.

Pentru a determina cât mai exact riscul bancar, au fost introduși în analiză, pe lângă indicatorul de acoperire a dobânzii, și alți indicatori prin care se măsoară capacitatea clientului de a-și plăti datoriile financiare, dobânda.

Indicatorii de bilanț sunt indicatori statistici, bazați e date contabile la un moment dat. De aceea, pentru o mai bună apreciere a situației unui client și a înțelegerii activității acestuia, se impune analiza acestor indicatori în evoluție și în comparație cu alți clienți din aceeași ramură de activitate sau subramura de activitate. Acestea sunt:

Indicatori de echilibru:

Fondul de rulment (FR):

FR = PTL – AI, unde: PTL – pasive pe termen lung;

AI – active imobilizate.

Necesarul de fond de rulment (NFR):

NFR = AR – DTS, unde: AR – active realizabile;

DTS – datorii pe termen scurt.

Trezoreria netă (TN):

TN = FR – NFR sau

TN = Tpoz. – Tneg., unde Tpoz. – trezoreria pozitivă;

Tneg. – trezoreria negativă.

Lichiditatea:

Lichiditatea curentă:

Active circ. – stoc.neval. clienți incerți – decont.cu asocia. priv. cap. x 100

Datorii cu scadența < 1 an

În general, se consideră că, cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât riscul ca acesta să dea faliment este mai redus. Se consideră că o societate are o lichiditate bună dacă acest indicator este mai mare de 100%.

Lichiditatea imediată:

Active circ. – stocuri – clienți incerți – decont.cu asocia. priv. cap. x 100

Datorii cu scadența < 1 an

Indicatorul lichidității imediate se mai numește și testul de acid și reflectă mai exact lichiditatea unei societăți. În cazul în care acest indicator este mai mare de 100%, lichiditatea este ideală. Un nivel mai mic de 100% reprezintă un semnal pentru bancă, deoarece în caz de faliment posibilitățile de recuperare a creditelor acordate se pot materializa integral numai prin valorificarea stocurilor. Se poate observa că s-a dorit eliminarea influenței stocurilor, considerate ca fiind elementul cel mai puțin lichid.

Analiza internă, prin informațiile pe care le oferă, contribuie la îmbunătățirea procesului de luare a deciziei de creditare, prin direcționarea plasamentelor către clienții rentabili.

Solvabilitatea:

Solvabilitatea arată capacitatea unei societăți de a-și acoperi toate datoriile (bancă, furnizori, buget, etc.) prin valorificarea tuturor activelor sale. În vederea determinării corecte a cestui indicator se consideră că:

activele unei societăți trebuie diminuate cu acele elemente cu valoare zero sau necunoscută;

datoriile societății trebuie diminuate cu diferențele de conversie-pasiv, care nu reprezintă o datorie, ci un profit potențial.

Solvabilitatea se calculează astfel:

Solvabilitatea = Total activ – Active cu valoare ridicată x100

Total datorii – Diferențe de conversie-pasiv

Valoarea indicatorului este influențată direct de ramura de activitate, de complexitatea tehnologiei, de ciclul de fabricație. Astfel, în ramurile industriale, indicatorul va fi mai mare, iar în activitatea de comerț va fi mai mică. Indiferent de situația analizată, valoarea indicatorului trebuie să fie supraunitară.

Gradul de îndatorare:

Gradul de îndatorare generală arată raportul între toate sursele atrase și împrumutate pe termen scurt, mediu și lung (financiare și nefinanciare) și capitalurile proprii în sens strict, ale proprietarilor. Acest indicator furnizează informații privind nivelul de participare al capitalurilor proprii nete în totalul activității și măsura riscului acceptat de proprietari în cadrul afacerii.

– Gradul de îndatorare generală = Total datorii x 100

Capitaluri proprii nete

Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât societatea este mai îndatorată și deci este mai vulnerabilă la o scădere a profitului sau o creștere a ratei dobânzii.

– Gradul de îndatorare financiară = Total datorii financiare x 100

Capitaluri proprii nete

Viteza de rotație a activelor circulante:

Viteza de rotație a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade, și se determină astfel:

Cifra de afaceri / Active circulante

Cu cât numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost mai eficient folosite. Pentru avea o imagine corectă asupra acestui indicator, el trebuie analizat în evoluție și în comparație cu situația din alte firme, din ramurile și subramurile de activitate similare.

1) Rotația stocurilor poate fi determinată în două modalități:

numărul de cicluri efectuate de stocuri în decursul unei perioade și se exprimă printr-un număr de rotații;

Durata medie de staționare a stocurilor și se exprimă în zile sau luni.

Rotația stocurilor poate fi exprimată distinct pentru fiecare element component, respectiv materii prime, producție în curs, produse finite, mărfuri:

Pentru materii prime: rotația se exprimă în număr de rotații, se calculează astfel:

Costul aprovizionărilor / stoc mediu, unde stoc mediu = (stoc inițial + stoc final) / 2;

ii. Pentru producția în curs: rotația producției în curs se exprimă tot în număr de rotații, se calculează astfel:

Cifra de afaceri / stoc mediu, unde stoc mediu = (Stoc inițial + stoc final) / 2;

iii. Pentru stocurile de produse finite: rotația se exprimă în număr de rotații, se calculează astfel:

Cifra de faceri / stoc mediu, unde stoc mediu = (stoc inițial + stoc final) / 2;

iv. Pentru stocurile de mărfuri: rotația stocurilor de mărfuri, calculată în număr de rotații se determină astfel:

Cifra de afaceri / stoc mediu, unde stoc mediu = (stoc inițial + stoc final) / 2.

2) Rotația clienților este un indicator care exprimă în număr de zile amânarea medie a plății acordate clienților.

Durata medie de încasare = (Sold inițial + sold final) x 360

2 x cifra de faceri

Valoarea mărfurilor livrate și neîncasate reprezintă de fapt, mărimea creditelor comerciale acordate clienților, iar indicatorul rotației clienților arată durata medie a acestor credite. Durata unui credit comercial acordat clienților depinde de natura activității, de forța financiară a firmei creditoare, de raporturile cu clienții săi (condiții de vânzare practicate, importanța anumitor clienți, concurența, etc).

3) Viteza de rotație a furnizorilor exprimă în zile amânarea medie a plății către furnizori.

Durata medie de plată a furnizorilor = (Sold inițial + sold final) x 360

2 x cifra de faceri

Valoarea furnizorilor neplătiți reprezintă mărimea creditelor comerciale obținute de societate de la aceștia, iar indicatorul rotației furnizorilor arată durata acestor credite. Prelungirea duratei creditelor obținute de la furnizori sporește volumul surselor atrase de care firma are nevoie pentru finanțarea activelor circulante. Aceste surse nu sunt totuși gratuite și trebuie făcută o alegere între costul creditelor furnizori și costul creditelor pe care firma ar putea să le obțină de la bancă.

Indicatori ai riscului financiar:

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități. Din punct de vedere bancar, acești indicatori au o importanță deosebită, pentru că ei prezintă indicii asupra posibilităților societăților comerciale de a rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda. Prezentăm câțiva indicatori prin care se comensurează riscul financiar:

a) acoperirea dobânzii: exprimă capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate. El se determină astfel:

acoperirea dobânzii = rezultatul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit

cheltuielile cu dobânzile.

Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

b) (Cheltuieli cu dobânda / cifra de afaceri) x 100 indică ponderea cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri realizată de client. Indicatorul este mai bun cu cât este mai redus.

c) (Cheltuieli cu dobânda / datorii financiare) x 100 reprezintă, de fapt, rata dobânzii. El prezintă informații cu privire la natura creditelor angajate (termen scurt, mediu și lung, în valută) și la ratele dobânzii practicate de bănci la creditele acordate.

Angajamente în afara bilanțului:

Bilanțul contabil prezintă, în rezumat, situația financiară a unei firme, respectiv starea activului și pasivului corespunzătoare operațiunilor deja realizate. Dar anumite operații nerealizate încă pot avea o mare importanță pentru aprecierea exactității situației financiare. De exemplu, atunci când o întreprindere eliberează garanții în favoarea altei întreprinderi sau unui terț, acestea nu apar în înregistrările contabile și, în consecință, ele nu se reflectă în bilanț. În cazul în care beneficiarul garanției are dificultăți financiare și nu-și poate respecta propriile obligații, există riscul ca acestea să se transfere asupra întreprinderii garante.

Datorită caracterului lor, aceste angajamente acordate sau primite care se referă la giruri, cauțiuni, garanții, etc, constituie datorii sau creanțe potențiale și pot, deci, modifica mărimea și conținutul patrimoniului. Alături de angajamentele prezentate, există și alte elemente în afara bilanțului care pot influența situația patrimoniului, ca de exemplu: mijloace fixe luate cu chirie, valori materiale primite în custodie, debitori scoși din activ și urmăriți în continuare, debitorii din amenzi, etc.

Având în vedere că angajamentele și alte elemente în afara bilanțului pot influența mărimea și conținutul patrimoniului, este necesar ca acestea să fie cunoscute prin analiza conturilor în afara bilanțului sau prin solicitarea de informații de la celelalte bănci.

Fluxul de fonduri:

Noțiunea de flux de fonduri pornește de la interpretarea economică a bilanțului, potrivit căreia activul reprezintă un ansamblu de utilizări, iar pasivul un ansamblu de resurse. Bilanțul este un document static în care nu apar fluxurile( mișcările) care au loc într-o anumită perioadă. Pornind de la această constatare, apare necesitatea determinării fluxului de fonduri care au loc într-o anumită activitate, într-o anumită perioadă și elaborării unui document sintetic care să redea aceste mișcări. Aceste document se numește flux de fonduri.

Analiza situației financiare istorice cu ajutorul fluxului de fonduri oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri a mișcărilor care au loc la nivelul activelor și pasivelor într-o anumită perioadă, precum și impactul acestora asupra poziției lichidității.

Fluxul de fonduri indică sursele din care societatea a obținut fonduri și cum au fost utilizate acestea în perioada analizată. Tendințele rezultate din analiza fluxului de fonduri dau informații despre modul în care clientul băncii și-a desfășurat activitatea și, în condițiile în care se folosesc proiecții de fluxuri de fonduri, oferă informații despre situația societății în viitor.

Fluxul de fonduri va include mișcări la nivelul tuturor posturilor de bilanț, nu numai a numeralului, deoarece noțiunea de fond nu se limitează la numerar, ci este o noțiune mult mai complexă. De exemplu, creditul primit de la furnizori este o sursă de fonduri utilizată pentru achiziționarea de materii prime, plata efectivă a acestora având loc la o dată ulterioară. Acest mod de analiză compară informațiile financiare din două bilanțuri, utilizându-se bilanțurile de la sfârșitul anului pentru a reflecta mai corect variațiile ce caracterizează activitatea societății. De asemenea, întocmirea fluxului de fonduri oferă informații și despre abilitatea financiară a conducerii societății, respectiv despre capacitatea acesteia de a atrage surse cu costuri reduse și de a utiliza cu eficiență resursele proprii.

Fluxul de fonduri are la bază următoarele:

Cea mai simplă formă de flux de fonduri este prezentată mai jos:

Surse de fonduri: Utilizări de fonduri:

Scăderea de creanțe Creșterea de creanțe

Creșterea de furnizori Scăderea de furnizori

Creșterea de capital Scăderea de capital

Scăderea de stocuri Creșterea de stocuri

Creșterea de creditori Scăderea de creditori

Scăderea de mijloace fixe Creșterea de mijloace fixe

Scăderea de disponibilități Creșterea de disponibilități

Profit net Pierderi

Amortizare

Total surse Total utilizări

Este știut faptul că profitul net se obține după deducerea din venituri a tuturor cheltuielilor, inclusiv a acelora care nu generează fluxuri de fonduri, cum este amortizarea, provizioanele, etc., indicând o utilizare aparentă de fonduri. De aceea, amortizarea se va adăuga la profitul net pentru a reflecta corect fluxurile de fonduri care sunt generate de afacere.

Fluxul de fonduri utilizat de Banc Post reflectă necesitatea băncii și posibilitățile oferite de contabilitatea utilizată în țara noastră și se prezintă astfel:

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Profit net / pierdere

Amortizare

Variația (+ / -) stocurilor

Variația (+ / -) creanțelor

Variația (+ / -) furnizorilor și a altor creditori comerciali cu scadența < 1an

Variația (+ / -) altor elemente de activ (cu excepția trezoreriei pozitive)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

I. Flux de fonduri din activitatea de exploatare (a-f)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Variația (+ / -) altor elemente de pasiv

Variația (+ / -) subvențiilor pentru investiții

Variația (+ / -) furnizorilor și a altor creditori cu scadența > 1 an

Variația (+ / -) activelor imobilizate

Amortizarea activelor imobilizate

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

II. Flux de fonduri din activitatea de investiții (g-k)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Variația (+ / -) împrumuturilor financiare cu scadența > 1 an

Variația (+ / -) împrumuturilor financiare cu scadența < 1 an

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

III. Flux de fonduri din activitatea financiară (l-m)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

IV. Flux de fonduri net ( I+II+III)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

V. Disponibilități bănești în activitatea anterioară

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

VI. Disponibilități bănești în activitatea curentă (IV + V)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

a) Fluxul de fonduri din activitatea de exploatare arată dacă o societate este generatoare sau consumatoare de fonduri din activitatea de exploatare (incluzând activitatea de investiții sau vânzări de active fixe, cele cu caracter financiar și excepțional).

b) Fluxul de fonduri din activitatea de investiții arată dacă societatea este sau nu generatoare de fonduri la nivelul activității investiționale ( inclusiv cele financiare, achiziții sau vânzări de active imobilizate).

c) Fluxul de fonduri din activitatea financiară arată dacă societatea utilizează surse de fonduri din activitatea financiară (creșterea de datorii financiare) sau dacă s-au diminuat datoriile ca urmare a rambursării lor din alte surse de fonduri (utilizare de fonduri).

d) Fluxul de fonduri net este fluxul rezultat din toate componentele activității desfășurate de societate (activitatea de exploatare, de investiții și financiare) și arată mișcarea netă de fonduri în perioada analizată.

Acest model de analiză la nivelul fluxului de fonduri net identifică mișcarea netă de fonduri pe perioada analizată. Adăugând la acest rezultat disponibilitățile din perioada anterioară, se vor obține disponibilitățile bănești de la sfârșitul perioadei.

Fluxul de numerar ( cash-flow):

Bilanțul, contul de profit și pierdere și fluxul de fonduri sunt documentele care prezintă situația financiară istorică a clientului, evoluția acestuia în perioadele anterioare. Analistul trebuie să fundamenteze decizia de creditare numai pe situația performanțelor obținute de client în perioadele anterioare, pe existența sau inexistența profitului sau pe marginea acestuia.

Din punct de vedere al băncii, analiza evoluției financiare istorice este relevantă, dar ea nu poate la întrebările:

afacerea propusă de client pentru perioada următoare este profitabilă ?

generează afacerea propusă de client încasări îndeajuns de mari din care se pot plăti datoriile ?

ce fel de credit trebuie oferit clientului ?

cum trebuie eșalonată rambursarea ratelor ?

Singurul instrument care poate să răspundă la aceste întrebări este fluxul de numerar (cash-flow) care arată mișcările numeralului în fiecare perioadă analizată. Banc Postul ia decizia de creditare nu pentru ca agentul economic înregistrează profit sau ca performanțele sale în perioada anterioară sunt bune. Decizia de creditare trebuie să se bazeze pe posibilitatea reală a clientului de a-și plăti datoriile către bancă, pe capacitatea acestuia de a genera fluxuri bănești și deci, de a rambursa creditul și a plăti dobânda.

Fluxul de numerar reprezintă unul din cele mai importante instrumente de analiză în evaluarea capacității de rambursare a creditului și a dobânzii. Fluxul de numerar reflectă o situație a intrărilor de numerar (încasări) și a ieșirilor de numerar (cheltuieli în numerar) într-o perioadă dată. Rezultatul final poate fi pozitiv (disponibil de numerar) sau negativ (necesar de numerar).

În luarea deciziei de creditare, fluxul de numerar și nu profitul interesează cu prioritate banca. Previziunile au ca scop sporirea înțelegerii situației unei firme și nu înlocuirea judecății raționale. La elaborarea unui flux de numerar trebuie avute în vedere următoarele ipoteze:

1. realitatea previziunilor puse la dispoziție de client; aceștia au tendința de a prezenta prognoze ireale sau mult prea optimiste.

2. existența unor factori restrictivi în stabilirea prognozelor. Acești factori pot fi: capacitatea de producție existente (se va analiza dacă clientul dispune de spații, mașini, utilaje și tehnologia necesară realizării produsului respectiv), vânzările preconizate a se realiza în viitor (acesta este factorul restrictiv cel mai important pentru majoritatea firmelor și care determină nivelul producției și deci, a surselor financiare necesare), prognozele macroeconomice ( politica statului, prin mecanismele fiscale, vamale, de subvenții, etc., poate influența dezvoltarea sau diminuarea anumitor sectoare / ramuri de activitate), concurența (politica de marketing a clientului trebuie să țină seama de concurenții actuali și de cei de viitor, de segmentul de piață căruia se adresează produsul, prețul comparativ cu cel al concurenței, etc.).

Analiza prognozelor:

Toate prognozele se bazează pe ipoteze inițiale care prezintă multă nesiguranță în realizarea lor deoarece:

ele pornesc de la o situație existentă în prezent (stadiul și mărimea vânzărilor, piața de desfacere, canalele de distribuție, prețuri de livrare, etc.) și a căror prevedere pentru viitor este incertă;

prognozele au la bază date puse la dispoziție de client;

incertitudinile privind perspectivele concurenței.

Această nesiguranță presupune trei etape: analiza ipotezelor, adaptarea acestor ipoteze la posibilitățile reale ale clientului și definitivarea proiecției.

EXEMPLU PRIVIND ACORDAREA UNUI CREDIT DE INVESTIȚII LA BANC POST S.A.

SUCURSALA SIGHETU MARMAȚIEI

Creditarea este o activitate de bază într-o bancă. Creditarea este o activitate care poate genera profituri importante pentru bancă, dacă este practicată corect, dar care poate duce și la pierderi. Prin urmare, creditarea trebuie abordată într-o manieră structurată și logică. Așa cum s-a arătat în capitolele anterioare, o modalitate prin care băncile realizează venituri este de a plasa banii depozitați de clienții băncii. Băncii i se plătește dobândă pentru sumele date cu împrumut; rata dobânzii percepută pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătită pentru depozite. Diferența dintre aceste două rate ale dobânzii se numește marjă și constituie o sursă importantă pentru veniturile băncii. O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul propriu al băncii. O altă parte din fonduri pot fi împrumutate de la late bănci. Prin urmare, băncile trebuie să realizeze un venit suficient de mare pentru a restitui împrumuturile astfel atrase și dobânda aferentă, pentru a-și acoperi costurile și a obține profit. Adesea, băncile au în vedere taxa oficială a scontului stabilită de banca centrală, ca dobânda de referință în stabilirea nivelului ratei dobânzii utilizate de ele în relațiile cu clienții. De regulă, băncile stabilesc rata dobânzii pornind de la nivelul ratei scontului. În mod normal, în orice țară rata minimă a dobânzii de creditare influențează cererea de monedă și cursul de schimb. Prin urmare, rata dobânzii de creditare, mai ales sub forma taxei oficiale a scontului, este un important instrument de politică monetară în cadrul unei economii.

BANC POST S.A. acordă credite companiilor mici și mijlocii românești private, prin intermediul unei linii de finanțare, în valoare de 10 milioane de euro, obținută de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Aceste credite sunt destinate întreprinderilor mici și mijlocii și persoanelor fizice înregistrate ca întreprinzători, care nu au mai beneficiat de credite Banc Post sau care au angajat în ultimul an credite din partea băncii pe termen de maximum 12 luni. Firmele și întreprinzătorii care vor obține finanțări în cadrul acestei linii de credit trebuie să aibă acționariat majoritar privat, o cifră de afaceri de maximum 40 milioane euro și să nu aibă mai mult de 100 de angajați permanenți. Creditele se vor acorda pe termen de la o lună până la 4 ani, cu posibilitatea unei perioade de grație, rambursarea efectuându-se în rate lunare egale. Valoarea maximă a împrumuturilor va fi de 125.000 euro, în timp ce micro împrumuturile destinate IMM-urilor cu până la 20 de angajați sunt în sumă maximă de 30.000 euro. Creditele se vor acorda în principal pentru investiții, lucrări de extindere, modernizare și dezvoltarea afacerii. De asemenea, vor putea fi utilizate în scopul finanțării capitalului circulant pentru activități de producție sau prestări servicii, valoarea maximă a creditului în acest caz fiind de maximum 50.000 euro. Garanțiile sunt de 150% din valoarea creditului și a dobânzii aferente. Banc Post susține cu precădere sectorul IMM-urilor, aproximativ 50% din totalul portofoliului său de credite fiind destinat companiilor mici și mijlocii. Banc Post dispune în prezent de o rețea teritorială formată din 126 de unități prin intermediul căreia deservește aproape 2 milioane de clienți și administrează peste 4 milioane de conturi.

Pentru exemplificarea unei operațiuni de creditare la Banc Post Sighetu Marmației, vom prezenta o cerere de credit din partea unei societăți comerciale, având sediul tot în localitatea Sighetu Marmației.

S.C. CONSTRUCT PACK S.R.L. se prezintă la sediul Banc Post, în vederea contactării unui credit de investiții, cu următoarele documente:

bilanțurile anului 2000 și 2001 cu anexele acestora (bilanțurile la 30.06. și la 31.12);

balanțele de verificare pentru ultimele 4 luni (lunile noiembrie, decembrie 2001, ianuarie, februarie 2002);

cash-flow-ul;

planul de afaceri, în care se va arăta avantajele care se vor obține prin achiziționarea utilajului pentru care se solicită creditul;

bugetul de venituri și cheltuieli – BVB – atât pentru întreaga activitate, cât și pentru investiția realizată;

cererea de credit;

garanțiile (în cazul nostru este vorba de hala în care societatea își desfășoară activitatea), care acoperă valoarea de 150% din creditul solicitat.

Cererea de credite din surse BERD este structurată pe următoarele capitole:

I. Date de identificare a clientului:

Denumire client: S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.

Forma legală a clientului: societate cu răspundere limitată.

Sediul clientului: loc. Sighetu Marmației, str. Unirii nr.40, jud. Maramureș.

Puncte de lucru: societatea nu are puncte secundare de lucru.

Telefon / fax / e-mail: tel. / fax: +40-262-311493, e-mail: [anonimizat].

Persoana de contact: dl. Pop Daniel, în calitate de administrator al societății.

Obiect de activitate: codul CAEN 2121, confecționarea și comercializarea ambalajelor din carton ondulat.

Data de înființare: 16.11.1992.

Nr. La Registrul Comerțului: J24 / 2165 / 1992.

Codul Fiscal Unic: R4358000.

Autorizații, Avize, Acorduri: s-au atașat copii ale tuturor autorizațiilor pentru buna

desfășurare a activității, inclusiv pentru protecția mediului.

Acționari: societatea are asociat unic, în calitatea domnului Pop Daniel.

Management: societatea este condusă de administrator, care este și asociat unic; un șef de secție, care se ocupă de organizarea activității productive, un economist, care se ocupă de partea financiar-contabilă a societății. S-au anexat CV-urile celor trei persoane, din care rezultă activitatea și experiența anterioară a acestora. Administratorul are o experiență profesională în domeniul managementului de 8 ani, iar în cadrul firmei este administrator de 4 ani, de când a preluat firma de la fostul proprietar.

II. Împrumutul solicitat:

Suma și moneda: se solicită un împrumut în valoare de 30.000 Euro.

Termenul: 12 de luni.

Frecvența plăților: lunar.

Scopul împrumutului: achiziționarea unui utilaj de tăiere în coordonate a polistirenului.

III. Informații bancare:

Banca prin care operați în prezent: Banc Post S.A. Sighetu Marmației.

De când are deschis cont la Banc Post: din data de 01.08.1995.

A mai solicitat credite la Banc Post: Da.

Credite obținute la Banc Post:

Notă: Creditul de mai sus s-a restituit în totalitate, respectând termenele de scadență.

IV. Prezentarea clientului:

Activitatea firmei, evoluția economică în ultimii trei ani, perspective pe perioada de

creditare (cifra de afaceri, profit, alți indicatori considerați relevanți): detalierea acestor elemente s-a realizat în planul de afaceri. Astfel, cifra de afaceri medie pentru anul 2001 este de 2,75 mld. Lei, iar pentru anul 2000, cifra de afaceri a fost de 1,13 mld lei.

Nr. de angajați și gradul lor de pregătire: 25 angajați, din care: un administrator (studii

superioare), un economist (studii superioare),un analist-programator (studii superioare), un șef de secție (studii superioare), doi maiștrii (studii medii), mecanici, pază, muncitori (studii medii).

Descrierea produselor și / sau serviciilor principale, modificări în structura acestora, tendințe: producerea ambalajelor din carton conform codului internațional pentru ambalaje FEFCO la dimensiunile solicitate de beneficiari. Tendințele de extindere a activității: scoaterea pe piață, începând cu anul curent, a unor noi produse din polistiren expandat.

Detalierea altor aspecte relevante pentru prezentarea activității: nu există concurență în zonă iar cererea de pe piață este mare.

V. Prezentarea afacerii pentru care se solicită finanțarea:

Prezentarea afacerii și evidențierea efectelor proiectului finanțat asupra activității, noile produse și servicii aferente: achiziționarea utilajului va permite societății extinderea gamei de produse realizate din polistiren expandat, creșterea numărului de clienți, implicit a cifrei de afaceri.

Stadiile de desfășurare a afacerii pe etapele componente, data de început și data de

finalizare: achiziționarea utilajului și punerea în funcțiune are loc începând cu luna imediat următoare, pentru că există deja comenzi pentru produsele care urmează a fi realizate.

Alte informații relevante pentru susținerea finanțării (capacitate de producție, modificarea

structura și numărul angajaților: utilajul are capacitatea de a prelucra 30 m3 de polistiren / oră, iar numărul de angajați va crește cu 4 persoane, necesare supravegherii și manevrării utilajului.

VI. Schema de finanțare:

S-a anexat factura proformă a utilajului.

VII. Poziția de piață a firmei și concurența:

Scurta descriere a pieței si evoluția prognozată a acesteia, poziția actuală de piață, perspective: piața de desfacere a produselor este diversificată și în creștere, cuprinzând aproape toate segmentele de piață existente: producătorii de mobilier, piese auto, feronerie, confecții și textile, etc. Pe viitor piața de desfacere se va mări, societatea vizând producătorii de încălțăminte, alimente, medicamente, fapt pentru care s-au achiziționat utilaje care pot executa ambalaje de calitate superioară conform cerințelor piețelor respective.

Furnizori: principalul furnizor este S.C. RONDOCARTON S.R.L.– Cluj Napoca, cu care societatea a încheiat un contract de livrare. Pe lângă acesta societatea mai are și alți furnizori de materie primă cum ar fi S.C. VRANCART S.A. – Adjud.

7.3 Clienți: Piața de desfacere a produselor noastre cuprinde atât societăți din țară, cât și din străinătate. În acest sens amintim câțiva clienți permanenți ai societății noastre: PARAFA IPARI SZ.BT – Ungaria, S.C. PLIMOB S.A. (IKEA) – Sighetu Marmației, S.C. ITAL SOFA S.R.L. – Baia Mare, S.C. ROMRADIATOARE S.A. – Brașov, S.C. ITA PRODUCTION S.R.L. (IKEA) – Sighetu Marmației, S.C. VLĂDEASA HUEDIN S.A. (IKEA) – Huedin, S.C. CLASS FURN S.R.L. – Oradea, S.C. TREND MOBEL S.R.L. – Câmpulung, S.C. VIȘEUFOREST S.A. – Vișeu și alții.

7.4 Concurența: nu există concurență în zonă iar cererea de pe piață este mare, firma care mai produce și comercializează ambalaje de carton se regăsește în localitatea Baia Mare, dar care are o capacitate de producție mult mai mică și care nu poate deservi o serie de clienți care au nevoie de cantități mari de ambalaje de carton. Punctele forte ale societății se regăsesc în materie primă de foarte bună calitate, astfel încât produsele sunt aliniate la standardele internaționale. Noile utilaje achiziționate contribuie la calitatea prelucrării și la creșterea productivității astfel încât livrările să fie prompte. Pentru aceasta societatea deține un parc auto format dintr-un cap tractor cu semiremorcă marca DAF (22 t), autocamion marca DAF (10 t), autocamion marca MAN (5,1 t) și o Dacia papuc. Pentru menținerea capacității concurențiale principalul obiectiv în strategia de dezvoltare a societății este achiziționarea unei hale de producție, care se va realiza în anul următor.

VIII. Garanții oferite

Garanțiile vor fi asigurate pe toată perioada de creditare la o societate de asigurare agreată de Banc Post, iar polița de asigurarea va fi cesionată în favoarea băncii.

IX. Situația patrimonială a clientului:

Se anexează bilanțul, contul de profit și pierderi și anexele acestora pe ultimii doi ani, ultima raportare semestrială depusă la Administrația Financiară (inclusiv balanțele de verificare ale perioadelor menționate, însoțite de deconturile de TVA și impozit pe profit depuse la Administrația Financiară).

La solicitarea băncii, se prezintă situațiile financiare și pentru alte perioade considerate relevante pentru client.

9.1 Structura datoriilor:

împrumuturi bancare: nu are în prezent;

alte datorii: nu are;

X. Capacitatea de rambursare: se va anexa la cerere cash-flow-ul prognozat.

Solicitantul declară și garantează pe propria răspundere că toate informațiile conținute în Cererea de Credit și în toate documentele depuse, inclusiv documentele financiare, sunt adevărate, corecte și în conformitate cu realitatea. Prin semnătura sa, Solicitantul, confirmă autenticitatea și legalitatea tuturor documentelor depuse la bancă.

Cererea de credit este semnată, ștampilată de către solicitant și inspectorul de credit.

Banc post va păstra aceste informații în condițiile respectării cerințelor legale de confidențialitate.

Documentele au fost preluate de către ofițerul de credite.

S-a trecut la completarea fișei de evaluare a performanțelor financiare ale societății comerciale prezentat în tabelul 4.3.1:

Fișa de evaluare a performanțelor financiare ale societății comerciale

Tabelul 4.3.1

Evaluarea performanțelor financiare a S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. s-a realizat de către ofițerul de credite. Aspectele financiare au fost redate sub forma unor indicatori economico-financiari:

cifra de afaceri medie lunară calculată este de 1,94 miliarde lei;

lichiditatea patrimonială ( active circulante / pasive circulante) : 0,95;

marja profitului brut (Profit brut / Cifra de afaceri *100) : 1,5%;

solvabilitatea (capital / total pasive) : 0,45;

grad de acoperire a dobânzii din profit (profit / dobânda) : 1,9;

gearing III (total datorii / capitaluri proprii) : 1,5;

Partea a doua a fișei de evaluare a performanțelor cuprinde criteriile nonfinanciare:

aprecierea calității manageriale: din CV-urile anexate reiese experiența deosebită în afacere a administratorului, acesta fiind administrator unic la S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. de patru ani, timp în care societatea a cunoscut a creștere în ceea ce privește cifra de afaceri, calitatea produselor, piața de desfacere, numărul de clienți, etc, înainte de acesta a ocupat funcția de director economic la S.C. MECANICA S.A., o firmă de renume din aceeași localitate;

poziția pe piață a firmei: concurența locală este practic inexistentă. O altă societate producătoare de ambalaje din carton ondulat se găsește în localitatea Baia Mare, dar capacitatea acesteia de producție este net inferioară față de aceasta; doar în anul 2000, trei mari societăți care au fost clienții societății din Baia Mare au încheiat contracte pentru următorii doi ani cu S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.;

calitatea acționariatului: firma are un asociat unic, a cărui reputație dobândită este foarte bună: își respectă angajamentele contractuale, este cunoscut ca un strălucit om de afaceri;

relația bancă-client: societatea are deschis cont la Banc Post S.A. Sucursala Sighet de peste 5 ani, în conturile sale în lei se efectuează rulaje zilnice de încasări și plăți, doar în luna februarie 2001 aceste rulaje au depășit suma de 3 miliarde lei; clientul a mai apelat la serviciile băncii, prin angajarea unui credit de finanțare stocuri în sumă de 500.000.000 lei, rambursat integral și fără probleme de rambursare a creditului și a dobânzii;

vechimea neîntreruptă în afaceri: S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. nu a avut întreruperi de activitate de la înființare ( 16.11.1992).

Încadrarea în categoriile de clasificare a performanțelor financiare se face pe baza punctajului obținut, acestea fiind acordate pe baza fișei de evaluare a performanțelor financiare, ele fiind:

categoria A: între 153 – 125 de puncte;

categoria B: între 124 – 94 de puncte;

categoria C: între 93 – 78 de puncte;

categoria D: între 77 – 52 de puncte;

categoria E: sub 52 de puncte.

Banc Post-ul acordă credite doar societăților comerciale care se încadrează în categoriile A sau B.

Garanția adusă de societate trebuie să acopere creditul, dobânda și riscul bancar.

Garanția, respectiv clădirea tip hală în care se desfășoară activitatea firmei, a fost asigurată la Alianz Țiriac, iar asigurarea a fost cesionată în favoarea băncii. De asemenea, clădirea a fost ipotecată în favoarea băncii (care se trece pe extrasul de carte funciară cu clauza conform căreia clădirea nu poate fi vândută sau cedată până la expirarea contractului de credit, respectiv rambursarea ratelor de credit și a dobânzilor aferente).

Inspectorul de credit preia documentele societății, calculează indicatorii ceruți în fișa de evaluare a performanțelor firmei, pe urmă completează referatul de credite și supune dosarul spre aprobare către Comisia de Credite din cadrul Banc Post S.A. Conform fișei de analiză, clientul a obținut 125 de puncte, fiind încadrată în categoria B. Comisia de credite aprobă acordarea creanței pentru S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. pentru suma solicitată, respectiv 800.000.000 lei

Dosarul va fi preluat de către un reprezentant BERD, pentru a-l duce la verificare și aprobare comisiei de la BERD. Acesta va completa și el un referat, iar propunerea lui va fi luată în considerare la aprobarea creditului. Reprezentantul BERD este de acord cu creditarea.

4.3.2 Filiera înregistrării în contabilitate

Firma S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. încheie contractul de credite de investiții din surse BERD la data de 01.03.2002, dată la care se angajează creditul de 30.000 de euro, rambursabil în 12 rate egale, cu o dobândă de 9% la sold. Se calculează comisioanele băncii, astfel:

comision de risc la creditului: 1% din valoarea inițială a creditului, respectiv 300 de euro;

comision de gestionare credit: 1% din valoarea inițială a creditului, respectiv 300 de euro;

comision de evaluare: se calculează conform normelor metodologice interne de evaluare (N.M.E.-01). Aceste norme sunt elaborate de Departamentul Comercial, în prezent ele se calculează după relația 300.000 lei/oră/om, dar nu mai puțin de 5.000.000 de lei pentru persoanele juridice. Comisionul de evaluare a fost stabilită la 5.500.000 de lei (fără TVA) pentru care s-a întocmit factură.

Garanția imobiliară, respectiv hala în care societatea își desfășoară activitatea, a fost evaluată la valoarea de 48.500 euro, acoperind cerințele de garanție ale băncii. Garanția a fost asigurată la societatea de asigurări Alianz Țiriac S.A., iar asigurarea a fost cesionată băncii. Contractul de garanție imobiliară a fost înregistrată la Judecătoria Sighet ca fiind ipotecată în favoarea Banc Post Sucursala Sighetu M., prin care se urmărește ca și construcția să nu fie înstrăinată sau cesionată. Pe extrasul de carte funciară se va înscrie „ipotecat în favoarea Banc Post”.

Achitarea comisioanelor și a taxei de evaluare s-a făcut în ziua acordării creditului.

Creditul aprobat a fost virat în contul nr. 20410.2204360005809493213 deschis la Banc Post Sighet.

Înregistrarea în contabilitate va fi următoarea:

– înregistrarea garanției, respectiv a halei de producție:

999 „Contrapartida” = 9144 „Ipoteci imobiliare” 48.500

– încasarea comisioanelor în euro:

2511.0110425000035 ”Cont curent = 7029.02.01 „Comisioane 600

în valută al S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.” în valută – Euro”

– încasarea comisioanelor în lei:

2511.01104251000035 „Cont curent = 7029.01 „Comisioane în lei” 5.500.000

în lei al S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.”

acordarea creditului pentru echipament în sumă de 30.000 euro:

2041.02.11.”Credite pentru = 2511.0110425000035 ”Cont 30.000.000

echipament în valută – euro – curent în valută al

achiziții utilaje pentru producție” S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.”

Graficul de rambursare a creditului angajat este prezentat în tabelul 4.3.2.1:

Graficul de rambursare a creditului

Tabelul 4.3.2.1

=======================================================================

=======================================================================

Dobânda aferentă creditului s-a calculat după formula:

Dobânda la sold = sold x dobânda x nr. de zile / 360 zile.

1. Achitarea ratelor și a dobânzilor aferente la scadență:

La sfârșitul lunii martie se înregistrează dobânda datorată, neajunsă la scadență:

2047 „Creanțe atașate” = 70215.02.01 ”Dobânzi de la credite de 232,50

echipament în valută – euro”

La data de 31.03.2002 are loc încasarea ratei de 2.500 de euro și a dobânzii în sumă de 232,50 euro:

2511.0110425000035 ”Cont = % 2.732,50

curent în valută – euro – al. ”2041.02.11”Credite pentru 2.500,00

S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. echipament în valută – euro –

achiziții utilaje pentru producție”

2047 „Creanțe atașate” 232,50

La sfârșitul lunii aprilie se înregistrează dobânda datorată, neajunsă la scadență:

2047 „Creanțe atașate” = 70215.02.01 ”Dobânzi de la credite de 206,25

echipament în valută – euro”

La data de 30.04.2002 are loc încasarea ratei de 2.500 de euro și a dobânzii în sumă de 232,50 euro:

2511.0110425000035 ”Cont = % 2.706,25

curent în valută – euro – al. ”2041.02.11”Credite pentru 2.500,00 S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. echipament în valută – euro –

achiziții utilaje pentru producție”

2047 „Creanțe atașate” 206,25

Pe tot parcursul derulării creditării, se vor respecta prevederile Normelor de Creditare, garantarea și gestiunea riscului, precum și a Circularelor Banc Post S.A. Inspectorii de credit vor urmări utilizarea creditului conform obiectului prevăzut în contract, evoluția activității, existența scriptică și faptică a garanțiilor, întocmindu-se de fiecare dată note de constatare sau procese verbale. Registrul de ipotecă se verifică semestrial și presupune obținerea de informații de la organele competente în vederea depistării unor eventuale modificări făcute abuziv.

2. Trecerea în observație a datoriei, calcularea penalităților și constituirea provizioanelor specifice de risc de credit și dobândă:

La sfârșitul lunii mai se înregistrează dobânda datorată, neajunsă la scadență:

2047 „Creanțe atașate” = 70215.02.01 ”Dobânzi de la credite de 187,50

echipament în valută – euro”

La 30.05.2002, data scadenței, creanța nu este onorată de către S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.. Scadența obligației de plată (credit sau dobândă) reprezintă momentul în care aceasta devine exigibilă, respectiv data stabilită în contract.

Nerambursarea creditului și a dobânzii la scadență face ca acestea să fie trecute la credite și dobânzi restante în aceeași zi (ziua scadenței), unde vor fi menținute cel mult 60 de zile. Astfel, vom avea înregistrările contabile:

– trecerea creanței la credite în observație:

2811.02.11 „Credite restante = 2041.02.11 ”Credite pentru 2.500,00

în valută – euro” echipament în valută – euro –

achiziții utilaje pentru producție”

– trecerea dobânzii la dobânzi restante:

2812.02.11 „Dobânzi restante = 2047 „Creanțe atașate” 187,50

în valută – euro”

Pentru creditele nerambursate la scadență, începe calcularea dobânzilor penalizatoare. La Banc Post S.A., dobânda penalizatoare pentru nerambursarea la scadență este de 5%, care se adaugă la dobânda la sold. Dobânda penalizatoare aferente ratei din 30.05.2002 va fi:

Dp. = 25.000 x 30 x (9+5) / 36.000 = 291,67 euro.

Formula contabilă va fi:

2817 „Creanțe atașate” = 7028.01.02 „Dobânzi în valută – euro – 291,67

din credite restante și îndoielnice”

Dobânzile penalizatoare din contul 2817 rămân aici până la trecerea întregului credit la credite în litigiu, când va avea loc și trecerea lor la dobânzi îndoielnice.

Se constituie provizioane specifice pentru riscul de credit și dobândă:

– pentru credit, provizionul constituit va fi 30.000 euro x 5% = 1.500 euro

3721 „Poziție de schimb” = 2911.01.02” Provizioane specifice de 3.500,00

risc de credit în valută – euro”

concomitent

6621.01.02” Cheltuieli cu = 3722 „Contravaloarea poziției de schimb” 3.500,00

provizioane specifice de risc

de credit în valută – euro”

– pentru dobândă, provizionul constituit va fi:

3721 „Poziție de schimb” = 2912.01.02” Provizioane specifice de 291,67

risc de dobândă în valută – euro”

concomitent

6622.01.02” Cheltuieli cu = 3722 „Contravaloarea poziției de schimb” 291,67

provizioane specifice de risc

de dobândă în valută – euro”

În următoarea zi a înregistrării creditului neperformante, respectiv 01.06.2002, inspectorul de credite ia legătura telefonică cu clientul și-l invită la sediul unității bancare în următoarele trei zile lucrătoare. Clientul confirmă că va veni a doua zi, dar nu va fi așa. În a 5-a zi calendaristică de la data înregistrării creditului neperformant (06.06.2002) se procedează la trimiterea scrisorii recomandate S5 (în care debitorul este chemat la sediul băncii cu documentele: ultima balanță de verificare, lista furnizorilor neonorați, lista debitorilor aflați în incapacitatea de plată, propuneri de redresare).Administratorul S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. nu răspunde nici acestei solicitări scrise. În a 30-a zi calendaristică de la înregistrarea restanțelor (30.06.2002) se emite scrisoare recomandată S30 (în care debitorul este rechemat la sediul băncii cu documentele: ultima balanță de verificare, date referitoare la planul de afaceri completat cu date actualizate, lista furnizorilor neonorați, lista debitorilor aflați în incapacitatea de plată, evenimente excepționale, propuneri de redresare). Tot în data de 30.06.2002 se ia legătura cu giranții și asociații societății comerciale. Legătura cu aceștia va fi continuă, semnalându-se aspectele legate de înrăutățirea situației agentului economic.

3. Creanțe devenite îndoielnice și acționarea în justiție a clientului debitor:

La sfârșitul lunii iunie se înregistrează dobânda datorată, neajunsă la scadență:

2047 „Creanțe atașate” = 70215.02.01 ”Dobânzi de la credite de 174,38

echipament în valută – euro”

La 30.06.2002, data scadenței, creanța nu este onorată de către S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L..

Dobânda penalizatoare aferente ratei din 30.06.2002 va fi:

Dp. = 22.500 x 31 x (9+5) / 36.000 = 271,25 euro.

Formula contabilă va fi:

2817 „Creanțe atașate” = 7028.01.02 „Dobânzi în valută – euro – 271,25

din credite restante și îndoielnice”

În a 60-a zi calendaristică de la data înregistrării datoriilor (01.07.2002), se emite scrisoare recomandată S60 (în care debitorul este rechemat la sediul băncii cu documentele similare scrisorii S30), în aceeași zi trecându-se întregul credit la creanță îndoielnică:

– trecerea creanței la credite restante la credite îndoielnice:

2821.02.11 „Credite îndoielnice = 2811.02.11 ”Credite restante 2.500,00

în valută – euro” în valută – euro”

– dobânzi restante devenite îndoielnice:

2822.02.11 „Dobânzi îndoielnice = 2812.02.11”Dobânzi restante 174,38

în valută – euro” în valută-euro”

Datoria nu a fost achitată în următoarele 30 de zile calendaristice, în următoarea zi lucrătoarea se emite către debitor scrisoarea recomandată S90 (în care debitorul este anunțat că dosarul lui de credit a fost trecut la „credite în dificultate”, în vederea procedurii de executare silită a garanțiilor creditului), creditul e trecut în unul din conturile de litigiu și totodată se declanșează procedura de executare silită a garanțiilor colaterale.

Dobânda penalizatoare aferente ratei din 30.07.2002 va fi:

Dp. = 20.000 x 30 x (9+5) / 36.000 = 233,33 euro.

2817 „Creanțe atașate” = 7028.01.02 „Dobânzi în valută – euro – 233,33

din credite restante și îndoielnice”

4. Declanșarea procedurii de executare silită a patrimoniului, scoaterea în afara bilanțului, trecerea pe pierderi a creditelor și dobânzilor restante:

În cursul judecării cauzei, acțiunile vor fi completate cu valoarea la zi a dobânzilor datorate, instanțele urmând a se pronunța asupra acestora.

Trecerea la pierderi a plasamentelor și creditelor îndoielnice și a dobânzilor aferente acestora și înregistrarea lor în afara bilanțului:

3721 „Poziție de schimb” = 2821.02.11 „Credite îndoielnice 25.000

în valută – euro”

concomitent

667 „Pierderi din creanțe = 3722 „Contravaloarea poziției de schimb” 25.000

nerecuperabile acoperite cu

provizioane”

concomitent

99319 „Alte creanțe scoase din activ = 999 „Contrapartida” 25.000

urmărite în continuare”

Anularea provizioanelor constituite în valută (euro) aferente creditului acordat către S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. și a dobânzii aferente:

1911” Provizioane specifice de = 3721” Poziție de schimb” 25.000

risc de credit”

concomitent

3722 „Contravaloarea poziției = 7611” Venituri specifice de risc 25.000

de schimb” de credit”

1912” Provizioane specifice de = 3721” Poziție de schimb” 1626,53

risc de dobândă”

concomitent

3722 „Contravaloarea poziției = 7611” Venituri specifice de risc 1626,53

de schimb” de dobândă”

Nu s-au achitat ratele din ultimele 10 luni, inclusiv dobânzile acestora:

– 10 x 2.500 = 25.000 euro;

– dobânzile aferente: – dobânzile aferente (inclusiv cele penalizatoare):

Înregistrarea dobânzilor aferente, calculate după scoaterea în afara bilanțului a tuturor sumelor aferente unui plasament, în cazul în care s-a declanșat procedura de faliment a debitorului S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L.:

9937 „Creanțe atașate” = 999 „Contrapartida” 1626,53

Înregistrarea sumelor reprezentând credite și dobânzile aferente în cazul procedurii de faliment împotriva debitorului, care anterior a fost înregistrată în afara bilanțului:

999 „Contrapartida” = %

99311”Credite aferente contractelor 25.000

de credit investite cu formula executorie,

urmărite în continuare” 99317”Dobânzi aferente contractelor 1.626,53

de credit investite cu formula executorie,

urmărite în continuare”

Creditul datorat de S.C. PACK CONSTRUCT S.R.L. și dobânzile aferente (inclusiv cele penalizatoare) au fost aprobate în instanță, se va trece astfel la recuperarea creanțelor prin organizarea unei licitații în vederea vânzării halei.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Înșelați de socoteli falsificate, oamenii de afaceri și-au extins activitățile dincolo de limitele permise de resursele de bogăție ale societății. Ei au subevaluat gradul de raritate al factorilor de producție, piața, concurenții, supraestimându-și capacitățile productive. Atunci când rata dobânzii determinată de piață este redusă prin expansiunea creditelor, multe proiecte care înainte erau socotite neprofitabile capătă o aparență de profitabilitate. Antreprenorul care își asumă executarea lor va trebui să constate însă, cât de curând, că a luat în calcul date eronate.

Regulamentului Nr. 2 / 2000 al BNR care reglementează clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor de risc de credite a fost elaborat tocmai pentru a diminua riscurile în acordarea creditelor bancare, chiar dacă pentru bancă aceasta a însemnat creșterea foarte mare a numărului de firme în clase de risc superioare C, D, E, pentru aceasta băncile fiind obligate să depună la BNR provizioane foarte mari, 15 – 25 % din valoarea creditului acordat; scăderea volumului de credite acordate cu circa 15 – 20 %. Societățile care sunt eligibile pentru luarea de credite s-au diminuat, totuși riscul de incapacitate de plată poate să apară și în aceste condiții. Este, deci, de competența băncii de a reduce riscurile creditării, care nu se poate realiza decât în situația urmăririi îndeaproape a fiecărui element al procesului de creditare. Pe parcursul perioadei de angajare a creditului, banca trebuie să procedeze la analize periodice asupra firmei și a obiectivului creditat; în caz că se constată deteriorări ale activității economice a agentului economic creditat, banca trebuie să ia măsuri de reducere a riscului de nerambursare sau, în cazul producerii acestui risc, acționează pentru recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valorificarea garanțiilor depuse sau consemnate în contractul de creditare

Soluții propuse în acest sens se referă la etapele de desfășurare a unui proces de creditare:

analiza unei cereri de credit, obținerea cât mai multor informații în vederea cunoașterii clientului și a activității desfășurate de acesta;

cunoașterea cât mai detaliată a conducerii și a capacității profesionale ale acesteia, cum este organizată și structurată conducerea, a afacerii, etc;

bilanțul societății ar trebui să fie auditat de o firmă independentă pentru a putea ști dacă datele prezentate în bilanț sunt reale și care au fost problemele evidențiate de aceștia;

identificarea la timp a unui credit problemă;

adoptarea unei atitudini mai prudente în evaluarea de către experții băncii a bunurilor acceptate ca și garanții, deoarece în practică unele active acceptate ca și garanții la acordarea creditelor pot fi supraevaluate sau în evoluarea lor nu se ține cont de unele inconveniente care, în mod inevitabil, diminuează valoarea reală a bunului respectiv (de exemplu, lipsa drumurilor de acces, calitatea zonelor în care se află clădirile sau terenurile);

evaluarea reală a bonității solicitărilor de credite pa baza situației financiare, actualizate și avizate de Administrația Financiară ;

urmărirea de către serviciul credite a destinației creditului acordat, evidențierea urmăririi destinației creditului în dosarul de credite. 

BIBLIOGRAFIE

Al. Rusovici Proceduri de audit financiar în băncile comerciale, Editura Regia

Fl. Cojoc Autonomă Monitorul Oficial, București 2001.

Gh. Rusu

Camelia, Hațegan, Contabilitate bancară – particularități, aplicații și teste grilă, Editura Ovidiu, Megan Radical, Timișoara,2001.

Cezar, Basno, Produse, costuri și performanțe bancare, Editura Economică, Nicolae, Dardac București, 2000.

Elena Zaharciuc Contabilitatea societăților bancare, Editura Teora, București, 2000.

Florin Coman Activitatea bancară, profit și performanță , Editura Lumina Lex,

București, 2000.

Gheorghe Băileșteanu Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Editura Mirton, Timișoara,

1998.

Jacques Masson Creditele bancare pentru întreprinderi , Editura Economică,

București, 1995.

L. Ionescu Fundamentele profesiunii bancare, Editura Economică, București,

1996.

Lucian C. Ionescu Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică, București,

1996.

Paul Bran Relațiile financiar-bancare ale societății comerciale, Editura Tribuna

Economică, București, 1994.

Vosganian,Varujan, Reforma piețelor financiare din România, Editura Polirom, București,

1999.

Banca Națională – Regulament nr.5 din 22 iulie 2002, publicat în M.O. nr.626 din 23

a României august 2002, privind clasificarea creditelor, precum și constituirea,

regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de credit;

– Legea nr.58/1998 privind organizarea și funcționarea băncilor comerciale;

– Normă metodologică nr.12 din iulie 2002, publicat în M.Of. nr.626

din data de 08/23/2002, pentru aplicarea Regulamentului Băncii

Naționale nr.5/2002 privind clasificarea creditelor și plasamentelor,

precum și constituirea , regularizarea și utilizarea provizioanelor

specifice de risc.

– Legea nr. 15 / 1990 privind reorganizarea unităților economice de

stat ca regii autonome și societăți comerciale.

www.bancpost.ro

www.bnr.ro