. Riscul Economic Si Financiar In Activitatea Firmei
CAPITOLUL I
1.PREZENTAREA GENERALA A SOCIETATII
1.1.Denumirea, sediul, forma juridica, durata societatii si capitalul social.
Din punct de vedere al localizarii geografice-teritoriale, societatea comerciala PARNAS SRL este situata in judetul Gorj, localitatea Pestisani, strada Bradiceni.
Aceasta a fost infiintata la data de 3 iulie 1995 si inmatriculata la Registrul Comertului sub numarul J18/591/1995 cod Sirues 1850114418 si inregistrata de Ministerul Finantelor Publice cod fiscal 7530489. Forma juridical este de societate cu raspundere limitata.
Durata societatii este nelimitata cu incepere de la data inmatricularii in Registrul Comertului.
Capitalul social subscris si virat este de 200 lei.
Datorita faptului ca societatea a previzionat la infiintare o cifra de afaceri anuala inferioara plafonului de 2 miliarde lei, a beneficiat de aplicarea regimului special de scutire a taxei pe valoarea adaugata in baza articolului 152, alineatil 1 din Codul Fiscal, devenind neplatitoare de taxa pe valoarea adaugata.
1.2.Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al societatii comerciale PARNAS SRL il constitue comertul cu amanuntul prin standuri si piete.
Codul CAEN specific activitati desfasurate este 5262 ,,Comertul cu amanuntul prin standuri si piete”.
1.3.Cifra de afaceri pe ultimii trei ani
Cifra de afaceri exprima totalitatea veniturilor obtinute din activitati comerciale curente, fiind unul dintre cei mai importanti indicatori de masurare a performantelor economice ale unei intreprinderi.
Aceasta, permite determinarea pozitiei pe piata a societatii, ofera informatii despre dinamica activitatii, sansele de extindere a afacerii sau importanta firmei in cadrul sectorului.
Evolutia cifrei de afaceri pe principali clienti interni si externi evidentiaza o relativa stabilitate, ceea ce atesta existenta unor relatii traditionale, relatii ce se pot constitui ca suport pentru evolutia viitoare a
vanzarilor societatii comerciale. O asemenea concluzie este importanta in ceea ce priveste proiectia activitatii firmei pentru aplicarea metodelor de randament.
Cifra de afaceri pe care o regasim in Contul de profit si pierdere, este evaluate in unitati monetare curente pentru o corecta apreciere a performantelor comerciale ale firmei in timp se impune corectarea acesteia cu indicele pretului domeniului de activitate sau in lipsa acestuia cu indicele general al preturilor (rata inflatiei), pentru a se obtine cifra de afaceri in preturi comparabile.
Cifra de afaceri rezultata din vanzarea de marfuri, a crescut in anul 2006 la 143790 lei fata de anul 2005, cand s-a inregistrat suma de 61318 lei si anul 2004 cand s-a inregistrat suma de 69948 lei.
Previziunea pentru noul exercitiu s-a stabilit in jurul sumei de 122470 lei, tinand cont de solicitarile clientiilor.
1.4.Produsele comercializate
Un produs poate fi orice lucru oferit pe piata, capabil de a fi remarcat, achizitionat si utilizat sau consumat.
Produsele trebuie vazute ca solutii la nevoi sau ca elemente de imbunatatire a stilului de viata a consumatorilor sau a bunastarii lor generale.
Este neobisnuit pentru o firma sa ofere un singur produs. De regula, pentru a se putea dezvolta si a rezista concurentilor firmele trebuie sa-si extinda gama de produse.
Gama de produse semnifica grupul de produse unite prin destinatia lor comuna in consum si prin caracteristicile esentiale in ce priveste: materia prima folosita la obtinerea lor si tehnologia de fabricatie aleasa.
O gama este compusa dintr-un numar mai mare sau mai mic de produse care pot fi grupate in mai multe tipuri sau linii de produse.
Linia de produse include un grup de articole inrudite cu produsul analizat, respectiv functioneaza intr-o maniera asemanatoare, sunt vandute aceleiasi categorii de clienti, sunt distribuite prin acelas timp de canale de distributie si variaza intre aceleasi limite de pret.
Fiecare linie este constituita din mai multe modele. Modelul poate fi modificat prin jocul optiunilor, care permit un numar mai mare de combinatii posibile.
Pentru a ajunge la o linie de produse optima, firma trebuie sa inteleaga scopul urmarit de consumator prin cumpararea produselor respective.
Gama este alcatuita printr-un grup de produse inrudite prin satisfacerea unei nevoi sociale sau caracteristicile fizice si chimice asemanatoare.
Gama de produse oferite de societatea comerciala PARNAS SRL este aleasa in functie de produsele solicitate de cumparatori sau de potentialii cumparatori.
Din aceasta gama fac parte urmatoarele produse: obiecte de imbracaminte, incaltaminte, genti, articole de plaja, etc.
Calitatea se poate defini ca fiind masura, gradul in care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale si de exploatare, satisface nevoia pentru care a fost creat.
Produsele oferite de S.C PARNAS S.R.L au o calitate buna, aspect placut si preturi accesibile pentru toate categoriile de cumparatori.
1.5.Conducerea si personalul societatii
Angajarea personalului societatii s-a realizat de catre administratorul acesteia Nistorescu Vasile, pe baza de contract de munca, cu respectarea prevederilor codului muncii a regimului de asigurari sociale ale personalului din unitatile de stat.
Salarizarea s-a stabilit prin liberul acord al partilor (prin negociere) cu respectarea limitei minime de salarizare prevazute de lege.
La nivelul societatii comerciale PARNAS SRL exista patru angajate cu contract de munca pe durata nedeterminata, respectiv Paraschivoiu Manuela, Cepoi Mihaela, Mateescu Mirabela si Armasan Lavinia, calificate in domeniul vanzarilor.
Pentru viitor societatea prevede cresterea numarului de angajati si inbunatatirea conditiilor de munca ca urmare a extinderii activitatii.
1.6.Piata si mediul de afacere
Piata mijloceste legaturile multiple ale firmei cu mediul sau, este un sistem de coordonare, care are la baza schimbul si contractul economic.
O firma bine condusa trebuie sa fie puternic si statornic orientata catre obiective care sa contribue la cresterea solvabilitatii, a cifrei de afaceri, a profitului, la mentinerea si cucerirea de noi piete.
In sfera pietei este cuprins intreg ansamblul de conditii economice, sociale, demografice, etc., care determina dinamica ofertei si cererii de marfuri, raporturile dintre ele, evolutia preturilor si a vanzarilor.
Piata efectiva defineste dimensiunile pietei atinse la un moment dat, tranzactiile de piata efectiv desfasurate, masura confruntarii effective a cererii cu oferta, piata potentiala arata dimensiunile posibile ale pietei, coordonatele in cadrul carora se vor confrunta cererea cu oferta.
Piata reprezinta sfera de manifestare si confruntare a cererii si ofertei si a realizarii lor prin intermediul vanzarii-cumpararii de produse.
Piata societatii comerciale PARNAS SRL reprezinta spatial economic in care aceasta isi prezinta produsele.
Societatea comercializeaza o serie intreaga de produse pe care le ofera consumatorilor actuali si potentiali.
Evolutia pietii acestei societati, intr-un anumit interval de timp poate avea drept cauza modificarea numarului de persone care compara un anumit produs, o anumita marca de produs sau manifestarea cantitatii medii de produs consumata de consumatorii actuali si potentiali.
Societatea comerciala PARNAS SRL isi comercializeaza produsele in urmatoarele puncte de desfacere:
-magazin nr.12 situat in Complexul Rodna;
-masa nr 99 si masa F1 situate in Piata Mare.
Vanzarea se face cu amanuntul (en-detail) catre clientii – personae fizice interesate de produsele oferite de societate.
1.7. Principalii Furnizori
In relatiile sale cu furnizorii, firma trebuie sa i-a in calcul, pentru fiecare achizitie in parte, si coeficientul de risc, pe care si-l asuma in raport cu fiecare furnizor potential. Acest risc putand fi legat de: intreruperea productiei proprii, cresterea preturilor proprii, diminuarea credibilitatii pe piata.
Societatea a cautat sa perfectioneze cu furnizorii conditii favorabile de achizitionare a produselor, obtinand de la acestia descaunt.
Aprovizionarea se face de la furnizori, dintre acestia amintim:
-SC ACAR TEXTIL IMPEX SRL, situata in Bucuresti, sector 3, bd Camil Ressu, nr 39, fiind inregistrata la Registrul Comertului nr J40/10104/08.10.1998, cu un capital social de 60.000 Euro. Produsele comercializate fiind: bluze dama, hanorace si tricouri, costume de baie, prosoape, ochelari de soare.
-SC TOYSLAND TRADING SRL, situata in Bucuresti sector 5, Calea Ferata nr 72, inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/3918/2001, cu un capital social de 500 RON. Produsele achizitionate fiind: genti, rucsace.
-SC JINGBO INTERNATIONAL IMPEX SRL, situata in Bucuresti, sec.2, str Colentina nr.82 inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/6709/19.07.2000 cu un capital social de 286 RON. Produsele achizitionate sunt: geci, fulare, manusi.
-SC DEBORA SRL situata in Suceava, str Gheorghe Doja, nr 149A, inregistrata la Registrul Comertului nr. J33/290/06.07.1999 cu un capital social de 200 RON. Produsele achizitionate sunt: uniforme fete, uniforme baieti, camasi, gulerase, cravate.
-SC CLOTHING INDUSTRY ROM SRL cu sediul in Bucuresti, sect. 4, str Izvorul Crislui, nr 4, inregistrata la Registrul Comertului nr J40/672/21.01.1999. Produse achizitionate: palarii, sepci, caciuli.
-SC TOMI VN IMPEX SRL cu sediu in Bucuresti sect. 2, str Teiul Doamnei nr.18, inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/3383/29.03.2001. cu un capital social de 282 RON. Produsele achizitionate: pantofi dama, pantofi barbate, cizme, ghete, papuci.
1.8.Clientii
Clientii sunt un element relevant pentru valorificarea produselor, sunt expresia cererii efective ce se manifesta la un moment dat pe piata.
Fiecare client incearca sa isi satisfaca anumite nevoi si cauta anumite avantaje ce pot fi obtinute prin achizitionarea unui produs. Unii clienti prefera firmele care le ofera toata gama de produse, apreciaza mai mult serviciile decat preturile, iar altii apreciaza firmele cu preturi mai accesibile.
Clienti constitue principalul obiect al micromediului firmei, destinatarul final al eforturilor economice ale acesteia.
Fiecare categorie de clienti prezinta caracteristici proprii, motiv pentru care o firma, prin profitul activitatiilor pe care le desfasoara se va adresa fie unei singure categorii de clientele, fie mai multora sau tuturora.
Exista mai multe tipuri de clienti: dependent, influentabil, conformist, ezitant, vorbaret, timid, exploatant, necinstit, agresiv, exigent, grabit, autonom, independent, la care comerciantii anticipeaza modul de comportare si isi orienteaza mult mai usor actiunile promotionale in sensul cresterii vanzarilor.
Clientii societatii comerciale PARNAS SRL sunt in special persoane fizice care au achizitionat en-detail obiecte de imbracaminte, incaltaminte, genti, articole de plaja, etc.
1.9.Avantajele concurentiale
Ca regula generala, intreprinderea nu este singura si nestingherita in actiunile sale pe piata, pozitia de monopol este tot mai rar intalnita si concurenta orizontala (cea cu produse similare) sau verticala (cea cu produse diferite dar avand aceeas utilizare) poate impiedica eforturile firmei.
Societatea se diferentiaza de concurenta prin experienta de peste 10 ani pe piata, avand o clientela traditionala, produsele comercializate din gama celor ce fac obiectul de activitate al societatii fiind de calitate, preturi flexibile, clientii fiind serviti prompt.
Pentru a ramane competitiva societatea va cauta sa diversifice gama de produse comercializate, respectiv obiecte de imbracaminte, incaltaminte, genti, etc.,tinand seama permanent de noutatile in domeniu.
Factorii cheie ai succesului produselor sunt: calitatea produselor, desingul, unicitatea, noutatea produselor, cota deatorii actuali si potentiali.
Societatea comerciala PARNAS SRL isi comercializeaza produsele in urmatoarele puncte de desfacere:
-magazin nr.12 situat in Complexul Rodna;
-masa nr 99 si masa F1 situate in Piata Mare.
Vanzarea se face cu amanuntul (en-detail) catre clientii – personae fizice interesate de produsele oferite de societate.
1.7. Principalii Furnizori
In relatiile sale cu furnizorii, firma trebuie sa i-a in calcul, pentru fiecare achizitie in parte, si coeficientul de risc, pe care si-l asuma in raport cu fiecare furnizor potential. Acest risc putand fi legat de: intreruperea productiei proprii, cresterea preturilor proprii, diminuarea credibilitatii pe piata.
Societatea a cautat sa perfectioneze cu furnizorii conditii favorabile de achizitionare a produselor, obtinand de la acestia descaunt.
Aprovizionarea se face de la furnizori, dintre acestia amintim:
-SC ACAR TEXTIL IMPEX SRL, situata in Bucuresti, sector 3, bd Camil Ressu, nr 39, fiind inregistrata la Registrul Comertului nr J40/10104/08.10.1998, cu un capital social de 60.000 Euro. Produsele comercializate fiind: bluze dama, hanorace si tricouri, costume de baie, prosoape, ochelari de soare.
-SC TOYSLAND TRADING SRL, situata in Bucuresti sector 5, Calea Ferata nr 72, inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/3918/2001, cu un capital social de 500 RON. Produsele achizitionate fiind: genti, rucsace.
-SC JINGBO INTERNATIONAL IMPEX SRL, situata in Bucuresti, sec.2, str Colentina nr.82 inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/6709/19.07.2000 cu un capital social de 286 RON. Produsele achizitionate sunt: geci, fulare, manusi.
-SC DEBORA SRL situata in Suceava, str Gheorghe Doja, nr 149A, inregistrata la Registrul Comertului nr. J33/290/06.07.1999 cu un capital social de 200 RON. Produsele achizitionate sunt: uniforme fete, uniforme baieti, camasi, gulerase, cravate.
-SC CLOTHING INDUSTRY ROM SRL cu sediul in Bucuresti, sect. 4, str Izvorul Crislui, nr 4, inregistrata la Registrul Comertului nr J40/672/21.01.1999. Produse achizitionate: palarii, sepci, caciuli.
-SC TOMI VN IMPEX SRL cu sediu in Bucuresti sect. 2, str Teiul Doamnei nr.18, inregistrata la Registrul Comertului nr. J40/3383/29.03.2001. cu un capital social de 282 RON. Produsele achizitionate: pantofi dama, pantofi barbate, cizme, ghete, papuci.
1.8.Clientii
Clientii sunt un element relevant pentru valorificarea produselor, sunt expresia cererii efective ce se manifesta la un moment dat pe piata.
Fiecare client incearca sa isi satisfaca anumite nevoi si cauta anumite avantaje ce pot fi obtinute prin achizitionarea unui produs. Unii clienti prefera firmele care le ofera toata gama de produse, apreciaza mai mult serviciile decat preturile, iar altii apreciaza firmele cu preturi mai accesibile.
Clienti constitue principalul obiect al micromediului firmei, destinatarul final al eforturilor economice ale acesteia.
Fiecare categorie de clienti prezinta caracteristici proprii, motiv pentru care o firma, prin profitul activitatiilor pe care le desfasoara se va adresa fie unei singure categorii de clientele, fie mai multora sau tuturora.
Exista mai multe tipuri de clienti: dependent, influentabil, conformist, ezitant, vorbaret, timid, exploatant, necinstit, agresiv, exigent, grabit, autonom, independent, la care comerciantii anticipeaza modul de comportare si isi orienteaza mult mai usor actiunile promotionale in sensul cresterii vanzarilor.
Clientii societatii comerciale PARNAS SRL sunt in special persoane fizice care au achizitionat en-detail obiecte de imbracaminte, incaltaminte, genti, articole de plaja, etc.
1.9.Avantajele concurentiale
Ca regula generala, intreprinderea nu este singura si nestingherita in actiunile sale pe piata, pozitia de monopol este tot mai rar intalnita si concurenta orizontala (cea cu produse similare) sau verticala (cea cu produse diferite dar avand aceeas utilizare) poate impiedica eforturile firmei.
Societatea se diferentiaza de concurenta prin experienta de peste 10 ani pe piata, avand o clientela traditionala, produsele comercializate din gama celor ce fac obiectul de activitate al societatii fiind de calitate, preturi flexibile, clientii fiind serviti prompt.
Pentru a ramane competitiva societatea va cauta sa diversifice gama de produse comercializate, respectiv obiecte de imbracaminte, incaltaminte, genti, etc.,tinand seama permanent de noutatile in domeniu.
Factorii cheie ai succesului produselor sunt: calitatea produselor, desingul, unicitatea, noutatea produselor, cota de piata si evolutia acestora, costurile, etc.
Pe piata criteriul cel mai important luat in calcul de consumatori este pretul, astfel societatea comerciala PARNAS SRL, ofera clientilor un pret mai accesibil fata de preturile concurentei.
CAPITOLUL II
2. OPINII CU PRIVIRE LA RISCUL IN AFACERI
Fiecare intreprinzator, trebuie ca odata cu evaluarea resurselor sa cuantifice riscul pe care il implica angajarea sa intr-o anumita afacere.
Riscul in general este abordat in mod diferit in lucrari de referinta din tara si strainatate.
Termenul de risc in activitatea economica inseamna, o gama larga de incertitudini privind activitatea viitoare a unui agent economic.
Riscul se poate traduce prin variabilitatea profitului fata de media rentabilitatii in ultimele exercitii, riscul este incapacitatea intreprinderii de a se adapta, in timp si la cel mai mic cost, la variatia conditiilor de mrdiu.
Notiunea de risc nu are semnificatie decat atunci cand se prezinta viitorul si cand se incearca estimarea fluctuatilor posibile ale ratei rentabilitatii in cadrul analizelor previzionale.
Prin analiza riscului se intelege o analiza sistematica a oricarui risc de afaceri, de exemplu cel ce face afaceri cu un client nou, al intrarii pe o piata noua sau de a face o investitie mare.
Foarte mult agent economici caută cu frenezie certitudinea si înlăturarea riscurilor, fără să-și dea seama că viitorul nu poate fi cert, nu poate fi cunoscut dinainte și că de fapt trebuie să facem fată riscurilor.
Simetria trecutului si viitorului este recunoscută în analiza modernă a echilibrului general, dar această simetrie este inacceptabilă pentru economie, pentru care timpul este ireversibil și în care viitorul este nu numai diferit, dar este și imprevizibil.
Orice cercetare trebuie să-și găsească nivelul propriu de incertitudine pentru a se dezvolta, deoarece in principal nu ne putem îndrepta spre un adevăr absolut, ci numai spre unul mai bun.
Un sistem care funcționează pentru a obține rezultate viitoare este prin definiție intr-o situație de incertitudine in care diferitele situații au grade de risc, de căutăm o lume a certitudinii care de fapt nu există.
Un sistem care funcționează pentru a obține rezultate viitoare este prin definiție intr-o situație de incertitudine in care diferitele situații au grade de risc, de incertitudine sau chiar de nedeterminare diferite.
Pentru ca intreprinderea sa-si poata asuma riscurile este nevoie de o stabilire a unui diagnostic asupra situatiei financiare cand sunt identificate punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare.
Obiectivul urmarit este de a detecta unele eventuale situatii de dezechilibru financiar si de a adopta noi decizii de gestionare a intreprinderii.
Aceste decizii se bazeaza pe identificarea originii si cauzelor dezechilibrelor, pe de-o parte, iar pe de alta parte pe stabilirea masurilor de remediere a dezechilibrelor, precum si capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile, pe termen scurt sau lung (lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii) si valoarea intreprinderii.
Pentru aprecierea situatiei financiare trecute si actuale, informatiile sunt preluate din bilantul contabil care cuprinde: bilantul, contul de profit si pierdere, anexa bilant.
Bilanțul este documentul contabil de sinteza prin care se prezint bunurile economice, drepturile si obligațiilor întreprinderilor, la încheierea exercițiului si care constituie suportul analizei financiare.
Fiind un document financiar, el da puține informații despre activitatea tehnica a întreprinderii, dar reflectă puterea financiară, strategia si tactica unei întreprinderi.
Contul de profit si pierdere este un cont de bilanț care reflecta rezultatele exercițiului ce provin din activitatea întreprinderii si cuprinde: cifra de afaceri, veniturile si cheltuielile exercițiului (grupate după natura lor), precum si rezultatele exercițiului (profit si pierdere).
Rezultatul exercițiului se defalcă in: rezultat curent, rezultatul excepțional, impozitul pe profit.
Anexa la bilanț are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise in Bilanț si Contul de profit si pierdere si conține informații cu privire la situația patrimoniala si financiara rezultatele aferente exercițiului încheiat, cum sunt:
activele imobilizate;
stocurile si producția in curs;
createle si datoriile;
impozite si taxe datorate si vărsate;
provizioanele;
încasări si plăti in valuta;
determinarea rezultatului fiscal;
repartizarea rezultatului exercițiului;
informații suplimentare.
2.1.NOTIUNEA DE RISC
Activitatea unui agent economic, indiferent de ponderea pe care o detine in sectorul sau de activitate este supusa riscurilor, intrucat acesta nu poate sa prevada cu certitudine diferitele componente ale rezultatului sau (cost,cantitate, pret) si ale ciclului de exploatare (cumparari, prelucrari, vanzari).
Nu putem sa apreciem rentabilitatea unui agent economic decât in funcție de riscul asumat si invers.
Riscul poate fi definit ca un eveniment, imprejurare, actiune sau complex de evenimente, neprevazute care ar putea avea loc in activitatea viitoare a unei intreprinderi, cu efecte negative asupra activitatii sectoriale sau de ansamblu a acesteia.
Riscul, intr-o accepțiune generala, semnifica variabilitatea rezultatului obținut sub presiunea mediului. Mai exact putem aprecia ca riscul reprezintă prejudiciul potențial la care sunt expuse patrimoniul, interesele și activitatea agentului economic.
Categoriile de riscuri la care se expune agentul economic sunt: riscul de exploatare, riscul de produs, riscul de piata, riscul de imagine, riscul de lichiditate, riscul de solvabilitate, riscul de credit, riscul ratei dobanzii, riscul de schimb valutar, riscul de faliment, riscul conjunctural economic, riscul competitional.
Riscul semnifica variabilitatea profituli fata de media rentabiitatii din ultimile exercitii.In previziune, riscul exprima variabilitatea estimata a profitului in raport cu speranta de rentabilitate.
Intr-o alta forma practica, riscul se poate exprima ca variabilitate a profitului in functie de volumul de activitate al agentului economic.
Riscul poate fi consecinta a conjuncturii economice, a specificului activitatii agentului economic, a calitatii actului managerial pe toate treptele ierarhice ale structurii organizatorice si functionale ale agentului economic, a relatiilor cu clientii, furnizorii si diversi imprumutatori.
Tendinta managerilor de a-si asuma riscul fluctueaza. Variatiile individuale de comportament provin din experienta si din contextul existent in intreprindere.
Pentru manageri, asumarea riscului este o necesitate. Astfel atitudinea managerilor in raport cu riscul, poate varia in functie de conditii, ca de exemplu: nivelul profitului, marimea lichiditatilor si a vanzarilor la un nivel de referinta, pozitia actuala a organizatiei si eventuala disparitie a sa.
Riscul trebuie privit ca un fenomen obiectiv ce însoțește orice afacere și este mai degrabă un factor de progres, atunci când este gestionat corect decât de regres. Din punct de vedere al managementului afaceri prin risc trebuie să înțelegem atât posibilitatea câștigului, cât și a pierderii.
2.1.1.Tipologia riscului
In practica, riscul este ordonat după anumite criterii in vederea cuantificării lor. Aceste criterii sunt:
Dependenta de voința managementului și avem astfel:
Riscul speculativ – cu următoarele caracteristici:
este acceptat – rezulta dintr-un fapt raional, el nu este asumat fără ca managementul sa fie in cunoștința de posibilitatea apariției lui;
este delimitabil – managementul poate decide in aranjamentele sale cu privire la mărimea riscului in
funcție de limita bugetului și politica pe care o promovează;
se realizează in timp – abia după o perioada de timp managementul poate trage concluzii cu privire la succesul sau pe piața unui produs.
Riscul pur care contrar riscului speculativ:
nu este acceptat in contrapartida unei posibilități de câștig;
nu este delimitabil;
ne se realizează in timp;
nu este eveniment aleatoriu independent de voința părților.
Riscurile pure sunt consecința evenimentelor accidentale sau fortuite. Ele par a proveni numai din neșansa sau hazard (acțiuni exterioare, evenimente de forța majore: calamități, cutremure etc.) sau de
comportamente anormale ale oamenilor, iar protecția împotriva lor se face prin transferul de responsabilități companiilor de asigurări.
Originea riscurilor unde se cuprind următoarele tipuri de risc:
riscurile provenite de la și din activitatea firmei – acestea sunt riscurile generate de activitatea de concepție, comercializare și exploatare;
riscurile provenite din exteriorul firmei – activitatea unui agent economic se desfășoară intr-un mediu politic, social și economic, care din perspectiva riscului are influente puternice asupra acestuia.
După natura riscului exista următoarele tipuri de risc:
riscul investitorilor pasivi;
riscul de țară;
riscul întreprinderii (firmei);
riscul investițiilor financiare.
2.1.2.Modalitati de evaluare a riscului
Caracterul cuprinzator al gestiunii riscului unei firme implica obligatoriu si ideea de masurare a pagubei in scopul studieri posibilitatilor de acoperire a costului riscului.
Marimii riscului ca dimensiune care estimeaza si faciliteaza compararea efectelor riscului este determinata pe baza unor indicatori care apreciaza existenta si influenta fenomenulor asupra sistemului din punctde vedere cantitativ si calitativ. Pe acest suport, intreprinzatorul trebuie sa gaseasca acele decizii care asigura o penalizare a intreprinderii la un nivel mai redus decat efectele riscului.
Diversitatea situatiilor privind estimarea marimii riscului si implicit a efectelor, se poate realiza numai in conditiile cunoasterii probabilitatii si intinderii efectelor, a perioadei in care se manifesta si a dinamicii lor.
Criteriile de clasificare si de estimare a efectelor sunt grupate dupa unii autori in functie de trei dimensiuni (fig.1.): marime (complexitate, numar de variabile), importanta(factorul timp) si probabilitatea (gradul de incertituidine probabilistic, deterministic).
Marime
F(1,0,0) E(1,1,0)
G(0,0,1) H(1,1,1)
D(0,1,0)
A(0,0,0) Probabilitate
B(0,0,1) C(0,1,1)
Importanta
Figura 1. Reprezentarea marimii riscului.
Graficul reliefeaza posibilitatea aparitiei unor serii de situatii particulare. Astfel, in punctul G, probabilitatea de aparitie a unui eveniment este redusa in conditiile in care marimea si importanta efectelor este deosebita; pot sa apara efecte cu importanta redusa, dar de o marime apreciabila cu o probabilitate mare de risc si care se localizeaza pe grafic in punctul E.
Pentru a asigura o masurare reala a marimii riscului, mai ales in conditii de comparabilitate, este necesara conversia pe baza unor echivalente a aspectelor calitative si aspecte cantitative. In acest sens se utilizeaza anumite metode agregare (de exemplu, prin utilizarea scarii tipice +,0,-, pentru influente mari pozitive, influente nule, influente mari negative).
Determinarea marimii fenomenelor si a influentelor acestora asupra nivelului pagubei poata fi realizata prin compararea nivelului existent cu marimea altor efecte alternativa.
Probabilitatea realizarii efectelor este data de complexitatea sistemului in care poate sa-si faca aparitia riscul. Ea poate fi interpretata ca obiectiva, atunci cand observatiile sunt reale si au la baza date statistice obtinute prin observatii intr-o perioada de timp, sau subiectiva daca ele provin din imposibilitatea cunoasterii complete a fenomenelor.
Ipotetic consideram o situatie in care doi decidenti se confrunta in acelasi timp, in conditii de risc ridicat, cu aceleasi probleme de decizie (fig.2).
U
B
_
U(W)
U(W) X
U(A)
A _
0 a w w wmax w
Fig.2. Utilitatea si atitudinea fata de risc
Unde:
u= valoarea medie a utilitatii;
A,B=2 puncte;
w= castiguri;
__
W= castiguri medii;
X= prima de risc;
__
X= w –w
Se poate observa ca decidentul A va alege decizia I, intricat aceasta decizie favorizeaza o utilitate mai buna (sau speranta utilitatii este mai mare decat incertitudinea), in timp ce decidentul B va alege decizia a II-a pentru acelasi scop (utilitate), dar tinand cont ca se bazeaza pe o functionalitate utila a firmei sale, in conditiile unui risc ridicat.
Pentru decidentul care nu are preferinte fata de risc (A), curba utilitatii va fi diferita fata decel care urmareste sa castige din acest risc (B), deoarece utilitatea pentru primul decident este mai mare decat pentru cel de-al doilea. Se poate concluziona ca dreapta care trece prin punctele A si B reprezinta atitudinea de neutralitate fata de risc, in timp ce curba concava exprima nivelul utilitatii, aceasta fiind cu cat mai concava cu cat aversiunea fata de risc este mai mare.
Dreapta notata pe axa AB cu X, a carei marime exprima prima de risc, se calculeaza ca diferenta intre speranta matematica de castig (w) si castigul obtinut, pentru aceeasi utilitate, de agentul economic, care se opune riscului (w mediu). Decizia fata de risc are un caracter subiectiv, fiecare decident putand sa ia deciziile tinand cont de propria atitudine fata de risc.
2.2.Riscul la nivel microeconomic
Accelerarea schimbărilor care se manifestă la acest sfârșit de secol determina printre altele și creșterea considerabila a numărului de evenimente mai mult sau mai puțin previzibile. Aceste fenomene neprevăzute pot interveni oricând și in orice împrejurare cu efecte pozitive dar și negative.
Aceste fenomene determina apariția și acțiunea unor factori întâmplători, situația de risc fiind o realitate obiectiva suportata nu întotdeauna conștientizat de fiecare om in viata de zi cu zi.
S-a constatat că reacțiile la risc ale diferiților decidenți sunt diverse, evoluând de la aversiunea totala fata de risc pana la preferința pentru situațiile cu grad ridicata de risc.
Făcând parte din peisajul economic, riscul afectează întreaga activitate viitoare, influențând sporirea cheltuielilor sau a profitului. Riscul este totodată și un element de baza in luarea deciziilor, iar studiul și analiza concreta a riscului ar putea indica soluții de creștere a eficientei economice.
Deci, riscul, intr-o definire generala este un eveniment aleatoriu putând antrena pagube deoarece realizarea lui este adesea generatoare de pierderi pentru firma .
El face parte din regulile jocului economic și deci cu voia sau fără voia noastră el acționează. Înțelegerea mecanismului de apariție și manifestare a riscului permite evaluatorului o apreciere realistă a perspectivelor viitoare ale firmei.
Un prim criteriu de abordare a riscului este dependența de voința managementului, după care avem un tip de risc și anume riscul speculativ, care poate fi acceptat, delimitabil sau care se realizează in timp.
Atitudinea fata de acest risc este diferită de la o firmă la alta, putând merge de la “gustul riscului“ până la aversiune totală trecând prin faza de neutralitate. Firma poate estima efectele nefaste pa care riscurile speculative la provoacă intervenind in gestionarea acestora prin tehnici speciale.
Mai exista și riscurile pure care fiind prin natura lor evenimente independente de voința managementului sunt greu de controlat, motiv pentru care protecția împotriva lor pe care o pot face agenții economici, firmele este sa transfere responsabilitatea companiilor de asigurări.
Un alt criteriu de care firma trebuie sa tina cont in analiza riscurilor le delimitează după originea lor in riscuri provenite de la și din activitatea firmei și riscuri provenite din exteriorul firmei.
Ca o legătura intre întreprindere și risc, riscul economic reprezintă incapacitatea agentului economic de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului. Mai exact el reprezintă valoarea rezultatului economic la condițiile de exploatare.
Intr-o accepțiune sintetica, la nivel micro-economic, inerent oricărei activități, semnifica variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului. Diferiți agenți economici nu-și asuma un risc decât in funcție de rentabilitatea pe care ei o așteaptă.
In teoria economica este tot mai frecvent acreditata ideea ca echilibrul financiar este respectat numai daca rentabilitatea unui agent economic compensează riscul asumat, risc dependent in mod egal de factori economici și de politica financiara a firmei. Deci analiza riscului in general presupune o analiza a mediului concurențial, respectiv a factorilor contextului concurențial.
Jocul concurențial este influențat in mod egal de numărul întreprinderilor noi care pot pătrunde într-un sector, precum și de posibilitatea garanției unor produse de substituție.
Furnizorii și clienții exercită presiuni variabile asupra întreprinderilor dintr-un sector. Există patru forte care se exercită din exterior asupra dinamicii concurențiale, la care se adaugă rivalitatea dintre firmele sectorului. Cele patru forte care dau imaginea contextului concurențial sunt:
potențialul de apariție a noi concurenți;
furnizorii și puterea de negociere;
clienții și puterea de negociere;
pericolul apariției unor produse noi de substituție.
Investigarea contextului concurențial trebuie orientata spre urmărirea:
puterii de negociere a întreprinderii;
barierele de intrare / ieșire din sector;
structura concurentei;
poziției concurențiale a întreprinderii.
Pentru a evalua puterea de negociere a unei întreprinderi se folosesc următoarele criterii:
Concentrarea relativa a furnizorilor (clienților) acest criteriu vizează distribuția părții de piața la un număr mai mare sau mai mic de întreprinderi;
Calitatea “legata“ sau calitatea unui produs care este legata de calitatea materiilor prime, pieselor și sub ansamblelor procurate pe tot circuitul economic. Din acest motiv, furnizorii de materii prime și piese de schimb au o putere de negociere superioara clienților;
Natura produsului. Vânzarea unor produse cu caracteristici tehnico-funcționale și comerciale deosebite conferă furnizorilor avantaje in timp ce vânzarea unor produse banalizate conferă, dimpotrivă, capacitatea de presiune asupra clienților.
Costul transferului de la un furnizor la altul. Cu cat costul transferului este mai ridicat cu atât clientul este mai legat de furnizorul sau actual și cu atât puterea furnizorului este mai mare;
Concentrarea schimbului conferă putere de negociere sectorului care reprezintă pentru sectorul partener, unicul sau furnizor sau client.
După numărul de întreprinderi ce acționează pe o anumita piața se distinge următoarea structura concurențială:
piața cu concurență perfectă;
piața cu concurență monopolistă;
oligopol;
monopol;
Numărul agenților economici nu este bine estimat pentru a putea contura structura pieței și a concurentei, de aceea se analizează un sistem de indicatori dintre cei mai utilizați:
indicele parțial de concentrare;
indicele H.H.;
indicele H.T.
Indicele parțial de concentrare exprimă poziția primelor patru, opt sau douăsprezece întreprinderi in valoarea totala a pieței.
Unde:
pi = partea de piața absoluta a întreprinderii ;
n =4.8 sau 12
Acest indice se utilizează pentru a cunoaște forța liderilor pe o piață.
Indicele H.H (Herfindahl – Hirschman):
Unde:
n = numărul total de întreprinderi ce acționează pe piața .
Indicele H.T este:
Unde:
n = numărul total de întreprinderi;
i = rangul întreprinderii;
pi = partea de piața a întreprinderii de rang i.
Determinarea poziției concurențiale a unei întreprinderi se face in funcție de sistemul de factori ai succesului determinați după următoarele criterii:
poziția de piața exprimata prin partea absoluta sau relativa;
poziția întreprinderii in materie de consum: aprovizionare, stocare, vânzare;
imaginea întreprinderii si implantarea comerciala;
competentele tehnice si tehnologice;
rentabilitatea si forța financiara.
Acești factori cheie au o semnificație directa de la un sector la altul, in fiecare sector acționând la un moment dat un anumit factor cheie sau dominant. Calitatea factorilor cheie poate fi obținuta in funcție de evoluția globala a sectorului si de faza de maturitate a întreprinderii.
2.3.Riscul agentilor economici
Nu putem sa apreciem rentabilitatea unui agent economic decât in funcție riscul asumat si invers.
Riscul, intr-o accepțiune generală, semnifica variabilitatea rezultatului ținut sub presiunea mediului. Mai exact putem aprecia ca riscul reprezintă prejudiciul potențial la care sunt expuse patrimoniul, interesele si activitatea agentului economic .
Asumarea riscului este strâns legata de rentabilitatea activității, ceea ce înseamnă ca agenții economici nu-si asuma un risc decât in funcție de rentabilitatea trebuie sa compenseze riscul asumat.
Cu cat nivelului riscului este mai ridicat cu atât agenții economici sunt nevoiți sa ia considerare posibilitatea înregistrării de pierderi.
Cauzele care generează riscul pot fi:
specificul activității desfășurate;
concurența;
calitatea actului managerial (imprudenta manageriala);
relațiile cu clienții, furnizorii, băncile, etc.;
lipsa informațiilor sau inexactitatea acestora;
împrejurări de forța majora (calamități naturale) sau fortuite (incendii, furt, accidente).
Formele pe care le îmbracă riscul sunt diverse ele putându-se manifesta mai intens sau mai puțin intens la nivelul agentului economic. In practică cel mai adesea se vorbește de riscul de țară, riscul valutar, riscul tehnic, riscul de exploatare, riscul de faliment, riscul financiar și riscul comercial.
Fiind supusă unui număr atât de mare de riscuri activitatea unui agent economic este cu atât mai puțin riscantă cu cât acesta manifestă un grad mai mare de flexibilitate. Cum niciodată nu pot fi stăpânite în totalitate riscurile se pune problema stăpânirii unui anumit nivel de risc pentru a creste rentabilitatea pe care acesta o permite.
Dacă luăm in considerare posibilitatea clasificării riscurilor, după originea lor, vorbim de riscuri interne și riscuri externe.
Riscul intern reprezintă o categorie de risc la care este supus un agent economic și care își are cauzele in interiorul unității fiind localizat in domeniul managementului, respectiv al producției.
In domeniul managementului există posibilitatea ca întreprinderea să fie condusă de persoane care nu au calificarea și aptitudinile necesare unui bun conducător.
In sfera producției se pot manifesta:
riscul de inovație (modernizarea producției);
riscul de funcționare a produselor;
riscul de exploatare;
riscul de cooperare în producție ;
riscul de neexecutare.
Riscul extern se manifestă ca urmare a acțiunii unor factori din afara unității, zonali sau naționali. Această categorie de risc poate fi:
de neexecutare, când beneficiarul nu mai vrea să ridice mărfurile contractate;
de insolvabilitate, când beneficiarul se găsește în imposibilitatea de a plăti contravaloarea mărfurilor;
valutar;
de natură politică;
cu caracter natural.
2.4.ANALIZA RISCULUI ECONOMIC
In realitatea economica, pretul de vanzare nu poate ramane constant, deoarece concurenta ofera situatii diverse. Astfel in cazul scaderii cererii pe piata (neprevazuta de intreprindere), preturile vor scadea. Acest fenomen va fi insotit de intarzierea platilor, cresterea stocurilor, a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va inregistra o scadere semnificativa.
In cazul in care cererea de produse pe piata scade, preturile si implicit profitul vor creste, determinand o scadere a punctului critic. Prin urmare punctul de echilibru nu este un concept static, nu exista un punct critic absolut, ci un prag de rentabilitate cu un anumit orizont de calcul.
2.4.1.Analiza pragului de rentabilitate
Pragul de rentabilitate este punctul la care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. În termeni de risc spunem că începând de la acest punct întreprinderea începe să devină rentabilă. Cu cât nivelul activității este mai îndepărtat de acest punct, cu atât riscul este mai redus, iar activitatea firmei mai rentabilă.
Determinarea pragului rentabilității se poate face în unități fizice sau valorice, pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate.
Calculul pragului de rentabilitate in unități fizice . Acest calcul este operațional la firmele monoproductive pornindu-se de la următoarele relații:
Unde:
CA – cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate;
Qo – nivelul producției pentru atingerea pragului de rentabilitate;
CF- costurile fixe totale;
P- prețuri unitare ale produselor;
Cvm- costul variabil mediu al produselor.
Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate in unități fizice
pentru unități monoproductive:
2. Calculul pragului de rentabilitate in unitățile valorice . Acesta se poate face atât pentru firme monoproductive, cât și pentru cele care produc și comercializează o gamă variată de produse. În primul caz relațiile de calcul sunt determinate pornind de la relația în cazul determinării volumului fizic al producției critice:
Pentru a transforma producția fizică in cifra de afaceri (producția valorică) relația trebuie ponderată cu prețul unitar.
Deci :
În al doilea rând determinarea pragului de rentabilitate se face plecând de la următoarea relație:
CAo = CT= CF + CV
Dacă se consideră că prețul de vânzare și costul variabil mediu sunt constante, atunci și raportul este constant. Astfel relația va fi:
Unde:
CAo- cifra de afaceri pentru atingerea pragului de
Rentabilitate ;
CF – costuri fixe totale ;
CV – costuri variabile totale ;
CA – cifra de afaceri totală ;
Graficul pentru pragul de rentabilitate poate fi redat ca în figura
următoare:
CA
CV
CF CT
CA
ZONA DE PIERDERI CA0 ZONA DE PROFIT
2.4.1.1.Modelul pragului de rentabilitate
Pragul de rentabilitate calculat pentru întreprinderile cu activitate sezonieră pe baza indicatorilor anuali, respectiv cumulați pe cele patru trimestre ne este realist deoarece nu surprinde variațiile sezoniere.
Pentru a evidenția factorii sezonieri se calculează un prag de rentabilitate, dar începând cu trimestrul în care marja asupra cheltuielilor variabile cumulată de la începutul anului și până în momentul respectiv este pozitivă.
Aceste condiții sunt necesare deoarece marja poate fi pozitivă sau negativă în decursul celor patru trimestre ale anului, pe total an rezultând o marjă pozitivă pe baza căreia s-a determinat pragul de rentabilitate aparent care pune sub semnul întrebării realitatea.
În aceste condiții, relațiile de calcul pentru pragul de rentabilitate sunt:
a)
– pragul de rentabilitate (care nu ia în calcul sezonalitatea)
b)
-pragul de rentabilitate cu implicația sezonalității
-sunt aferente trimestrului în care marja cumulată de la începutul anului devine pozitivă.
Analiza cost – volum – profit (CPV) devine mai viabilă dacă este aplicată doar asupra cheltuielilor fixe plătibile. În acest fel se evidențiază punctul de echilibru între încasări, dacă este vorba despre vânzări și plățile aferente (legate de cheltuieli), denumit punct mort al încasărilor.
Relația care stă la baza punctului mort al încasărilor (QPMI exprimat cantitativ) este următoarea:
Unde:
CFP – cheltuieli fixe plătibile;
mcv – marja unitară asupra costului variabil
Atunci când punctul mort al încasărilor se află sub cel al exploatării (QPMI (QPR) indică momentul din care activitatea întreprinderii începe să degajeze un monetar curent.
Pentru a lărgi noțiunea de “punct mort”, incluzând cheltuielile fixe și cheltuielile financiare (care sunt evidențiate în rezultatul exploatării) se determină un punct mort global . Pe baza punctului mort global care ia în calcul și costul îndatorării se poate face o primă apreciere asupra riscului financiar.
Analiza pragului de rentabilitate oferă informații de gestiune interesante din punct de vedere economic, mai puțin pertinente sub aspectul realității economice datorită următoarelor limite:
presupune o cerere limitată și randamentele constante;
orizontul pe care îl are în vedere este scurt și nu determină modificări în structura producției.
În realitate separația cheltuielilor variabile și fixe nu rămâne constantă în timp pentru variații mari ale cifrei de afaceri. De aceea metoda poate fi aplicată cu succes numai întreprinderilor mici, la nivel de atelier, precum și la întreprinderile cu parte comercială la care această structură nu suportă modificări sensibile.
Numai prin cunoașterea punctului mort se poate fixa obiectivul minim de realizat (CAmin) pentru ca întreprinderea să fie profitabilă.
2.4.2. Analiza riscului de exploatare
Riscul de exploatare exprimă incapacitatea de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului, reflectând volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare.
Riscul nu depinde numai de factori generali, ci și de structura costurilor, respectiv comportamentul lor față de volumul de activitate. Structura cheltuielilor în special separația cheltuielilor fixe și cele variabile în raport cu cifra de afaceri exercită o influență marcantă asupra rentabilității, ceea ce justifică formularea modelului de analiză al “punctului mort“.
Această grupare trebuie abordată prin prisma timpului, deoarece pe termen lung toate cheltuielile sunt considerate variabile și numai pe termen scurt unele sunt variabile și altele fixe.
Riscul de exploatare depinde, în special de nivelul cheltuielilor fixe, fiind mult mai bine absorbit de o cifră de afaceri mai mare.
Importanța cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoare absolută, ci numai în raport cu marja generală de întreprindere, deoarece există sectoare, ca de exemplu cele ale serviciilor în care raportul cifră de afaceri mai mare, deci cheltuielile fixe sunt mai ușor absorbite prin cifra de afaceri.
Sinteza între nivelul cheltuielilor fixe și cel al marjei o realizează punctul mort, respectiv analiza cost-volum-profit.
2.4.2.1. Evaluarea riscului de exploatare
Evaluarea riscului de exploatare se face cu ajutorul indicatorului
de poziție față de pragul de rentabilitate. Acest indicator se poate determina fie prin mărimi relative, fie prin mărimi absolute.
Evaluarea riscului de exploatare pornind deci de la modelul pragului de rentabilitate se concretizează in doua maniere complementare:
-fie calculând direct rata, care exprimă riscul de exploatare(RPR):
Cu cât această rata este mai mare, cu atât riscul va fi mai mare si invers.
-fie calculând indicele de securitate (IS) care evidențiază marja de securitate de care dispune întreprinderea.
Marja de securitate mai este denumită și ca flexibilitate absolută, exprimă capacitatea întreprinderii de a-și modifica nivelul producției pentru a se adapta la cerințele pieței. Cu cât acest indicator este mai mare (are o valoare mai mare), cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată, respectiv riscul de exploatare va fi mai redus.
Formula indicelui se siguranță este:
Indicele de siguranță se mai numește și coeficient de volatilitate si are aceeași valoare informațională ca și marja de siguranță.
Aprecierea riscului de exploatare poate fi făcută și cu ajutorul unui indicator de poziție față de pragul de rentabilitate, indicator care poate fi exprimat atât în mărimi absolute (α ), cât și mărimi relative (α’) potrivit următoarelor relatii:
Poziția absolută (α) definită ca și flexibilitate absolută, evidențiază capacitatea întreprinderii de a-și adapta producția la cerințele pieței. Se dorește ca acest indicator să fie cât mai mare pentru a evidenția o flexibilitate ridicată a întreprinderii, respectiv un ritm de exploatare cât mai redus.
Indicatorul de poziție relativ (α’), denumit și coeficient de volatilitate înregistrează valori mari când riscul este minim.
Studiile realizate în economiile accidentale apreciază situația întreprinderilor în raport cu pragul de rentabilitate astfel:
instabilă, dacă CAreală este cu nai puțin de 10% deasupra pragului de rentabilitate;
relativ stabilă, dacă CAreală este cu 20% deasupra punctului critic;
confortabilă, dacă CAreală depășește punctul critic cu peste 20%.
2.4.3.Conjunctura economico-financiară a firme
Stabilirea conjuncturii economico-financiară a firmei precum și a rezultatului exploatării acesteia se măsoară ci ajutorul coeficientului de elasticitate care mai poartă denumirea de efect de pârghie de exploatare si acesta măsoară creșterea relativă a profitului (fără cheltuieli și venituri financiare) care rezultă dintr-o creștere relativă a producției.
Cu cât întreprinderea se îndepărtează de pragul de rentabilitate, cu atât elasticitatea este mai redusă, deci riscul de exploatare este mai mic.
Efectul pârghiei de exploatare ne arată cu ce procente se modifică profitul la modificarea cu un procent a producției:
Unde:
P- profitul exploatării;
Q- producția exploatării;
Δ- creșterea / scăderea.
Pârghia de exploatare este dependentă de structura cheltuielilor:
P= q (p-v)- F
Unde:
q – volumul fizic al producției;
p – prețul de vânzare;
v – cheltuieli variabile unitare;
F – cheltuieli fixe.
Deoarece cheltuielile fixe sunt constante, relația devine:
ΔP = Δq ( p-v )
Iar creșterea relativă va fi:
Coeficientul pârghiei de exploatare se poate exprima astfel:
Din această formulă rezultă că:
După determinarea acestui coeficient de elasticitate se pot trage următoarele concluzii referitoare la întreprinderea analizată:
1. cu cât pârghia de exploatare este mai mare, riscul de exploatare crește. Mici nerealizări ale producției conduc la mari dificultăți financiare;
2. cu cât pârghia de exploatare este mai mică, cu atât firma se îndepărtează de punctul critic având risc de exploatare mic;
3. cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari, cu atât pârghia de exploatare este mai mare, deci riscul de exploatare este mai mare;
4. pe măsură ce crește capitalizarea firmelor crește și riscul de exploatare.
În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate întreprinderea se poate afla într-una din următoarele situații:
instabilă, cu risc economic ridicat dacă acest coeficient este mai
mare decât 11;
relativ stabilă, dacă elasticitatea este aproximativ 6;
confortabilă, cu risc redus, dacă coeficientul de elasticitate este
mai mic decât 6.
În concluzie putem spune că riscul economic al agenților economici depinde de trei mari parametri: cifra de afaceri, structura cheltuielilor și proximitatea punctului critic în raport cu nivelul producției efective.
2.5. RISCUL FINANCIAR
Fiecare întreprindere își desfășoară activitatea utilizând atât capital propriu, cât și capital împrumutat, care se deosebesc unul de altul prin costul pe care ăl generează.
Riscul financiar determină variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a întreprinderii.
Din lipsa resurselor proprii, pentru a-și desfășura activitatea, întreprinderea recurge la împrumuturi pentru a putea realiza oportunitatea unei investiții.
O întreprindere care apelează la împrumuturi trebuie să suporte din rezultate și cheltuieli financiare aferente împrumutului respectiv. Din această cauză, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, determină modificarea rezultatelor, deci modifică riscul financiar.
La nivelul unei întreprinderi decizia de a investi generează riscul activității economice (prin creșterea costurilor fixe), iar decizia de finanțare generează riscul financiar.
În comparație cu riscul de exploatare, riscul financiar ia în considerare și influența structurii capitalului, respectiv gradul de îndatorare al agentului economic.
Dacă pentru o anumită nevoie de capital dată, cheltuielile financiare (dobânda) sunt cheltuieli fixe, atunci riscul financiar poate sa fie evaluat cu ajutorul unui prag de rentabilitate global după următoarea relație:
Unde :
CA- cifra de afaceri ;
CF- cheltuieli fixe ;
Dob- dobânda ;
CV – cheltuieli variabile .
Evaluarea riscului financiar se face similar riscului de exploatare cu ajutorul următorilor indicatori:
marja de siguranță;
indicele de siguranță;
coeficientul de elasticitate.
Dacă se modifică rentabilitatea capitalului propriu, analiza acestei modificări ca urmare a politicii financiare poate fi urmărită cu ajutorul unui model numit “efectul de levier financia“.
Levierul financiar cuantifică impactul apelării la credite (pentru a putea finanța o investiție) asupra rentabilității sale financiare.
Efectul levierului financiar, adică variația ratei rentabilității capitalurilor proprii depinde de corelațiile care există între rata rentabilității economice și costul datoriei sau ratei dobânzii pe de-o parte, iar pe de altă parte nivelul îndatorării.
Pornind de la structura bilanțului, respectiv ratele de rentabilitate caracteristice prezentate în figura 1 se pot ilustra modalitățile de calcul a rentabilității financiare pornind de la rentabilitatea economică și evidențiind în același timp influența “efectului de levier”.
Figura 1.
Unde:
Ae=activ economic ;
re=rata rentabilității economice;
Cpr=capital propriu ;
rf =rata rentabilității financiare ;
Dat=datorii ;
rd=rata dobânzii.
Dacă agentul economic analizat este scutit de impozit pe profit, rezultatul exercițiului (Rex) se poate determina ca diferență între rezultatul exploatării (Rex) și dobânda (Dob) plătită pentru capitalul împrumutat (Dat):
Rex = RE – Dob
Rezultatul exploatării se poate obține din relația de calcul a ratei rentabilității economice ( re):
Dacă toate aceste date se înlocuiesc în relația de calcul a ratei rentabilității financiare se va obține următoarea formulă:
Se observă că activul economic este în totalitate finanțat din capitalul propriu și cel împrumutat (Ae=Cpr + Dat). În acest caz relația precedentă va deveni:
Se consideră următoarea relație cu care se va putea construi relația:
Vf +Vex – I mp =0
Cf = Dob
Unde :
Vf, Vex – venituri financiare ,respectiv venituri excepționale;
Cf , Cex – cheltuieli financiare , respectiv cheltuieli excepționale ;
Imp – impozitul pe profit .
Dacă în relație se mai introduce și rata impozitului pe profit (t) atunci rata financiară de rentabilitate devine:
Riscul îndatorării cunoscut așa cum am mai precizat sub denumirea de efect de levier arată deci influența pe care îndatorarea o are asupra rentabilității capitalurilor proprii ale întreprinderii.
În teoria financiară se face distincție între rata rentabilității capitalului propriu numită și rata de rentabilitate financiară.
Calculată pe baza capitalurilor întreprinderii, rata de rentabilitate financiară poate fi definită în următoarea formulă:
Unde :
Kt- capital total;
Ki- capital împrumutat;
Kp- capital propriu;
d – rata dobănzi.
G=K-Kp
G- rata îndatoriri
Astfel dacă:
1. rf<1 – efectul de levier acționează defavorabil, rentabilitatea economică fiind inferioară costului datoriei, astfel că rentabilitatea capitalului propriu scade când întreprinderea își majorează rata de îndatorare;
2. rf=1 – recursul la îndatorare nu modifică rentabilitatea capitalului propriu;
3. rf>1 – efectul de levier acționează în favoarea întreprinderii, rentabilitatea este o funcție crescătoare a ratei de levier, întreprinderea putând să-și majoreze rentabilitatea sa crescând rata de îndatorare;
4. o scădere a activității amplifică pierderile unei societăți îndatorate, cheltuielile financiare fiind inelastice. Astfel se stabilește o legătură între riscul de exploatare și riscul îndatorării;
În cazul unei întreprinderi profitabile, costul îndatorării trebuie calculat după impozitare‚ deoarece cheltuielile financiare sunt deductibile din baza impozitară și vor antrena o economie de impozit. O întreprindere cu pierdere, însă nu-și poate deduce cheltuielile financiare, ea suportă complet costul îndatorării.
Condiția ca rentabilitatea financiară să crească atunci când întreprinderea apelează la datorii este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În acest caz rata rentabilității financiare este cu atât mai mică decât rata dobânzii, atunci efectul levier devine negativ și rata financiară va fi cu atât mai mică decât rata rentabilității economice cu cât rata îndatorării este mai mare.
Un agent economic poate fi în una din următoarele trei situații:
re>rd – astfel apelarea la credite va conduce la îmbunătățirea ratei rentabilității economice;
re=rd – apelarea la credite este indiferentă din punctul de vedere al efectului de levier;
re<rd – apelarea la credite va conduce la reducerea performanțelor.
Factorii de influență asupra ratei rentabilității financiare sunt rata rentabilității economice si efectul de levier.
Pe lângă aceștia mai există și alți factori cum ar fi:
viteza de rotație a activului total ;
rata rentabilității comerciale ;
diferența dintre rata rentabilității economice și rata dobânzii (re-rd);
gradul de îndatorare al întreprinderii .
Pentru a-și îmbunătății performanțele financiare, întreprinderea trebuie să accelereze viteza de rotație a activelor, să sporească rentabilitatea comercială și să fundamenteze politica financiară care să-i poată permită valorificarea conjuncturilor favorabile.
2.5.1.Riscul de insolvabilitate sau riscul de faliment
Orice activitate desfășurată de o societate implică un anumit risc mai mare sau mai mic, precum și oferă posibilitatea apariției falimentului în funcție de mărimea riscului care apare. De aici rezultă legătura strânsă care există între risc și faliment.
Etapa cea mai importantă de care analistul trebuie să țină seama este mărimea riscului de faliment și determinarea lui în estimările viitoare. Analistul trebuie să sesizeze dacă nu cumva sub masca unor rezultate curente favorabile se ascunde un risc viitor mare. Deci menirea analistului este să constate riscul și să-l prevadă.
În literatura economică străină s-au determinat următoarele metode de diagnosticări și analiză a riscului de faliment: analiza statică pe baza bilanțului patrimonial; analiza funcțională pe baza bilanțului funcțional, analiza dinamică, analiza strategică, analiza scorurilor și altele.
Cercetarea riscului de faliment prin metode clasice și prin cele enumerate mai sus, permite evidențierea performanțelor trecute ale agentului economic, chiar și a riscurilor de exploatare financiare, de îndatorare, informând însă în mică masură asupra viitorului acestuia și fără a oferii posibilitatea evaluării globale a riscului de faliment. Deoarece rezultatele financiare suportă o degradare rapidă in timp apare tot mai mult necesitatea unor informații tot mai sigure și precise cu privire la viitor și la riscul de faliment al întreprinderii.
Ca o reacție la aceste cerințe practice, cercetătorii și organismele financiare internaționale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predicție a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor, care constituie fără îndoială o îmbogățire a analizei tradiționale prin rate.
Capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor scadente generate fie de angajamente contractate în perioada anterioară, fie din desfășurarea unor acțiuni curente. În mediul economic întreprinderea se poate confrunta cu dificultăți de plată care pot fi ocazionale sau temporare cât și permanente. Existența acestor dificultăți permanente în achitarea obligațiilor reflectă o fragilitate economică și financiară cu influență asupra solvabilității, care este condiția financiară de supraviețuire a agentului economic.
2.5.2.Metode de analiza a riscului de faliment
Analiza riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode, care din punct de vedere al formei legaturii intre fenomen (solvabilitatea firmei) si factorii sai de influenta se pot grupa in mai multe categori, dintre care cele mai importante sunt:
– metode patrimoniale;
-metode statistice;
-metode bancare.
2.5.2.1.Analiza riscului de faliment cu ajutorul metodelor patrimoniale
Această metodă utilizează pe lângă alte instrumente de analiză și fondul de rulment, care oferă informații rapide despre starea în care se află întreprinderea din punct de vedere al riscului.
Utilizarea fondului de rulment pentru determinarea riscului de faliment pornește de la ideea că echilibrul financiar este respectat numai dacă sunt respectate două reguli financiare și anume:
Activ imobilizat= Capital permanent
Activ circulant= Obligații pe termen scurt
Lichidarea activelor se corelează (se pune în corespondență) cu exigibilitatea pasivelor sau fondul de rulment patrimonial și astfel există posibilitatea aprecierii pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligațiilor și de apariție a riscului de faliment.
Relațiile care se pot naște între activele circulante ca lichidități eventuale, potențiale și exigibilitate potențială sunt următoarele:
Active circulante = Obligații pe termen scurt, deci fondul de rulment este zero, aceasta se întâmplă atunci când considerăm solvabilitatea pe termen scurt că este asigurată, dar acest echilibru este foarte fragil, și neîncasarea creanțelor va duce la compromiterea lui;
Active circulante > Obligațiile pe termen scurt, deci fondul de rulment este pozitiv, atunci când se înregistrează un excedent de lichidități pe termen scurt;
Din punct de vedere al riscului de insolvabilitate spunem că întreprinderea se află într-o situație favorabilă, pentru că este în măsură ca pe lângă plata obligațiunilor scadente să dispună și de un plus de lichidități potențiale.
Dacă activele circulante sunt mai puține decât obligațiile pe termen scurt, fondul de rulment este negativ, întreprinderea nedispunând de lichidități pentru plata obligațiilor se situează într-o poziție riscantă.
Aceste relații enumerate mai sus oferă doar o informație parțială în ceea ce privește riscul de faliment sau de insolvabilitate, mai trebuiesc pe lângă aceste informații să fie amintite și să se urmărească și ratele de gestiune ale activelor și pasivelor.
Dacă durata medie de rotație a activelor este mai mică decat durata medie de rotație pasivelor, chiar și cu un fond de rulment negativ echilibrul financiar poate fi menținut și riscul de faliment poate fi eliminat.
2.5.2.2. Analiza riscului de faliment prin metode statistice
Evaluarea intrarii si mentineri in afaceri a firmei pe o piata concurentiala presupune utilizareaunor metode statistice intre care, pe termen scurt mentionam metoda „credit- scoring”.
Tinta acestei metode este de a stabili pentru fiecare firma un indicator de sinteza denumit „scor” care sa permita estimarea starii de faliment a firmei.
Aplicarea acestei metode presupune observarea unui ansamblu de întreprinderi grupate în întreprinderi cu funcționalitate normală și întreprinderi cu dificultăți financiare.
Pentru ambele tipuri de întreprinderi se selecționează în mod progresiv cu ajutorul unei proceduri informative, ratele cele mai discriminante, până când procentul de clasament bun este suficient de ridicat. Aceasta are în vedere selecția ratelor prin metoda „pas cu pas”.
Primele calcule care au fost determinate oferă analistului rata care-i permite separarea cea mai bună, optimă a celor două întreprinderi. În faza următoare este luată în calcul a doua rată cu scopul creșterii puterii discriminante obținute, pornind de la un cuplu de rate.
În continuare se procedează la fel, introducând a treia și apoi a patra rată și asa mai departe, calculele putând fi oprite atunci când procentul de clasament pertinent a funcției discriminante începe să se diminueze.
Combinația precedentă efectuată în pasul precedent va fi considerată cea optimă. Această combinație liniară a ratelor, care diferențiază cel mai bine posibil întreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare conduce la determinarea unui indicator de clasament numit scor și este notat cu Z. Acest indicator oferă o bună
aproximare a riscului de faliment pentru o anumită întreprindere și totodată aprecierea posibilității de a fi o întreprindere normală sau falimentară.
Scorul (Z) apare ca o funcție liniară de mai multe variabile, caracterizate de coeficienți de pondere determinați prin metoda celor mai mici pătrate, ca urmare a observațiilor asupra întreprinderilor reprezentative și grupate de la bun început în intreprinderi sănătoase și deficitare după următoarea formulă de calcul:
Unde:
Ki= coeficient de pondere al fiecărei rate;
Ri= rate selecționate la puterea discriminantă cea mai mare;
C = constanta (care poate să apară sau nu);
n = numărul de rate reținute pentru calculul mărimii Z.
Coeficienții (Ki) pot fi pozitivi sau negativi. Dacă ei sunt negativi ei degradează scorul și contribuie la creșterea riscului de faliment. Ratele selecționate (Ri) independente între ele în raport cu funcția scor (Z), deoarece un anumit grad de corelație între ele ar conduce la înregistrarea unor influențe . repetate ale aceluiași fenomen economico-financiar.
Chiar dacă modelul funcției discriminante cuprinde 5 până la 8 rate selecționează, în aproape toate se va găsi rată referitoare la fondul de rulment net global care este o îndatorare, o solvabilitate pe termen scurt, cu cheltuieli financiare și cu cheltuieli de personal.
În teoria economică au fost elaborate o serie de metode bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: Modelul Altman, modelul Conan și modelul Băncii Franței.
2.5.2.2.1. Analiza riscului de faliment utilizând metoda Altman
Profesorul E.I. Altman a elaborat una dintre funcțiile scor în SUA în anul 1968. Folosind informațiile obținute in urna studiului uni larg eșantion de companii, atât din rândul celor ce au dat faliment cât și din rândul celor care au supraviețuit, profesorul Altman a susținut că analiza bazată pe mai multe variabile făcută cu ajutorul a cinci indicatori, a permis prevederea a 75 % din falimentele cu doi ani înainte de apariția acestora.
Analiștii au încercat să dezvolte capacitatea de previziune a modelului original, astfel analistul Toffer, în Europa de Vest precum și Koh și Killoungh au creat modelele ,,Z” de analiză cu anumită capacitate de previziune.
Modelul ,,Z” al lui Altman se prezintă astfel:
Variabilele X1, X2, X2, X3, X4, X5 sunt indicatori economico-financiari, constantele cu care sunt amplificați indicatorii sunt de natură statistică și exprimă ponderea sau importanța variabilei în logica economică a evaluării riscului de faliment. Cei cinci indicatori economico-financiari luați în considerare în metoda scorului ,,Z” sunt:
Capitalul circulant reprezintă activele circulante din care se scad pasivele circulante, deci este chiar fondul de rulment.
X1= o măsură a flexibilității întreprinderii și arată pondera capitalului circulant în totalul activelor. Cu cât rezultatul acestui raport este mai mare, cu atât mai bine folosit este capitolul circulant.
Unde:
Profitul reinvestit = Profit net – Dividende
X2 – este o măsură a capacității de finanțare internă a întreprinderii se recomandă valoarea acestui raport să fie cât mai mare.
X3 – are semnificația unei rate de rentabilitate economică sau de eficiență a utilizărilor activelor, este de dorit să fie mai mare.
Capitalizarea bursieră = Valoarea pe piață a capitalului subscris și vărsat
X4 – exprimă gradul de îndatorare a întreprinderii prin contractarea de împrumuturi pe termen lung. În țara noastră în practica evaluării întreprinderii, la numărătorul acestui raport se utilizează capitalul social. Rezultatul acestui capitol se recomandă să fie cât mai mare.
X5 – este tot un indicator de eficiență a utilizării activelor, care exprimă rotația activului prin cifra de afaceri. Cu cât vânzările vor fi mai mari, activele se vor înnoi mai repede prin cifra de afaceri.
Din informațiile prezentate mai sus referitor la acești indicatori rezultă că valorile lor sunt cu atât mai bune cu cât se înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea scorul „Z” are trei interpretări și anume:
Când Z < 1,8 – starea de faliment este iminentă ( apariția falimentului este sigură);
Când Z > 3 – situația financiară este bună; banca creditoare poate avea încredere in clientul său, deoarece întreprinderea este solvabilă;
Când 1,8 < Z ≤ 3 – situația financiară a întreprinderii este dificilă cu performanțe vizibil diminuate și apropiate de starea de faliment. In această situație întreprinderea își poate relansa activitatea dacă adoptă o strategie financiară corespunzătoare.
Acest model al lui Altman este aplicabil mai ales în condițiile existenței bursei de valori. Dacă într-o economie nu funcționează bursa de valori, se poate face o apreciere a alternativelor care există pentru economiile particulare sau instituționale de a investi capitalul la bănci sau alte instituții financiare.
2.5.2.2.2Analiza riscului de faliment utilizând metoda Conan și Holder
Acest model de analiză a riscului de faliment se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de 10 până la 500 de salariați și are la bază analiza lichiditate-exigibilitate.
Stabilirea modelului a avut loc în anul 1978 prin observarea unui număr de 31 de rate pe un eșantion de 190 întreprinderi mici și mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970-1975.
Modelul „Canon&Holder” se bazeaza tot pe un model Z cu urmatoarea structura:
Z = 16X1 + 22X2 – 87X3 – 10X4 + 24X5
In care:
●variabile X1 reprezinta rata lichiditatii intermediare si se determina ca raport intre creante (CR) si disponibilitati banesti (TR) pe de-o parte si datoriile curente (DCR), pe de alta parte, adica:
X1=CR*+TR / DTS=AC-S / DTS
Unde:
CR*= creante si cheltuieli in avans
●variabila X2 reprezinta stabilitatea financiara a firmei si se determina ca raport intre capitalul permanent (CPM) si pasivul bilantier (PB):
X2=CPM / PB
●variabila X3 evidentiaza gradul de finantare a vanzarilor din resurse externe si se calculeaza ca un raport intre cheltuielile financiare (CF) si veniturile din vanzari (CAN):
X3= CF / CAN
●variabila X4 exprima gradul de remunerare a personalului, si se calculeaza ca raport intre cheltuielile cu personalul (CP) si valoarea adaugata (VA) adica:
X4= CP / VA
●variabila X5 reflecta ponderea rezultatului exploatarii in totalul valorii adaugate, si se calculeaza ca un raport intre rezultatul din exploatare (RE) si valoarea adaugata:
X5= RE / VA
In functie de scorul inregistrat de o firma se observa ca posibilitatea falimentului scade odata cu cresterea scorului astfel:
Gruparea firmelor in functie de scorul „Z” Conon & Holder se face astfel:
●Z < 4 → frma aflata intr-o situatie financiara dificila;
●4< Z< 9 → firma cu o situatie financiara incerta;
●Z > 9 → firma cu o situatie financiara solida.
Ca și concluzie se poate spune că întreprinderea analizată este mai vulnerabilă cu cât valoarea lui Z este mai mică.
2.5.2.2.3.Analiza riscului de faliment utilizând metoda centralei bilanțului Băncii Franței
Modelul centralei bilanțurilor din cadrul Băncii Centrale a Franței prezice riscul de faliment al întreprinderilor după un scor „Z” cu 8 variabile. Acest model a fost elaborat prin observarea unui număr de 26 de rate, pe un eșantion de 3000 de întreprinderi industriale cu mai puțin de 500 salariați, studiul făcându-se pe o perioadă de 3 ani consecutivi, precedenți falimentului.
Centrala Bilanțului din cadrul Băncii Franței a determinat următoarea funcție scor „Z”:
Z = -1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 –0,689R5 –1,164R6+
+ 0,706R7+1,408R8 –85,544
În continuare se va prezenta semnificația acestor rate și puterea discriminantă sau importanța relativă în procente a valorii funcției scor „Z”.
R1- rata de prelevare a cheltuielilor financiare;
R2- rata de acoperire a capitalului investit;
R3- rata capacității de rambursare a datoriilor;
R4- rata marjei brute de exploatare;
R5- durata medie a creditului furnizori(zile);
R6-rata de creștere a valori adăugate;
VA- valoarea adăugată;
VA1- valoarea adaugata curentă;
VA0- valoarea adăugată precedentă.
R7- durata medie a creditului clienților (zile);
R8- rata investițiilor fizice.
În tabelul următor se va evidenția puterea predictivă a funcției și probabilitatea ca întreprinderea să fie falimentară (în procente):
Se ține cont de semnul ratelor și de faptul că primele trei caracterizează cel mai bine comportamentul întreprinderilor deficitare, delimitând peste 72% din puterea de separare a întreprinderilor normale de cele deficitare.
Funcția scor „Z” are pe ansamblul întreprinderilor o valoare medie care este egală cu zero, în jurul acestei valori medii existând o zonă de incertitudine și este dificil de prezis dacă o întreprindere este normală sau deficitară, deoarece pentru funcția scor Z = 0, probabilitatea riscului de faliment este 0,5.
În funcție de valoarea acestei funcții scor Z, întreprinderea se poate afla in una din următoarele trei zone:
Zona nefavorabila,daca Z<-0,25 in care situația este riscanta, întreprinderea este vulnerabila si are șanse sigure sa aibă dificultăți economico-financiare importante.
Zona de incertitudine, dacă –0,25 ≤ Z< 0,125, in această situație neputandu-se formula o concluzie definitorie se recomandă să se utilizeze o altă funcție a falimentului;
Zona favorabilă, dacă Z > 1,125 când situația economico-financiară a întreprinderii este normală, iar probabilitatea de a ajunge la faliment este foarte mică.
În concluzie, această metodă a scorului, utilizată foarte mult de catre bănci și instituții financiare în vederea evaluării propriilor credite le permite o poziționare rapidă a riscului de faliment pe care-l prezintă întreprinderile care au fost împrumutate.
Întreprinderea este un sistem economico-social ce acționează intr-un mediu complex cu foarte multe variabile de determinare a „sănătății” sau „slăbiciunii” acesteia. Din prudență se recomandă urmărirea evoluției scorului la întreprinderile din aceeași ramură economică.
În România realizarea unei funcții scor în sectoarele industriale presupune un efort complex de analiză discriminantă a ratelor unor eșantioane reprezentative de întreprinderi luate în studiu. Obținerea unui astfel de instrument de evaluare a performanțelor întreprinderilor românești prezintă interes atât pentru conducerea întreprinderii, dar mai ales pentru partenerii de afaceri ai acesteia si are scopul de a evidenția credibilitatea angajamentelor pe care întreprinderea le ia față de ei.
2.5.2.3.Anliza riscului de faliment prin metode bancare
O modalitate de prevenire a riscului in afaceri este valoarea bonitatii agentilor economici.
In acest sens bancile clasifica creditele si clasamentele in functie de serviciul datoriei si initierea de prevederi judiciare in urmatoarele categorii:
a) Creditele standard sunt acele credite care nu implica deficiente si riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei in maniera convenita prin contractul de credit, la acordarea imprumutului, clientului, clientul fiind solvabil. Pentru aceste categorii de credite banca nu isi poate constitui comsioane.
b) Creditele in observatie sunt acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare foarte bune, si care, in anumite intervale scurte de timp au dificultati in rambursarea ratelor bancare curente (rata scadenta + dobanda).Provizioanele specifice pot fi constituite de banci in limita a 5% din valoarea acestor credite si pot fi incluse in cheltuieli.
c) Creditele substandard sunt credite ce pot prezenta deficient esi riscuri care pot periclita lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului si/sau capacitatii de plata a beneficiarului de credit.Nivelul provizioanelor in acest caz este de 20%.
d) Creditele tip indoielnic sunt acele imprumuturi in cazul carora rambursarea sau lichidarea conditiilor,valorilor si garantiilor existente, este incerta.Nivelul provizionului este in acest caz de 50% din valoarea creditelor acordate.
e) Creditele pierdere sunt considerate acele imprumuturi care nu pot fi restituite bancii.Nivelul provizionului specific in acest caz este de 100%.
Prin serviciul datoriei se intelege capacitatea debitorului de a-si onora datoria la scadenta, exprimata ca numar de zile de intarziere la plata de la data scadentei.
Prin initiere de proceduri judiciare se intelege cel putin una dintre urmatoarele masuri loate in scopul recuperarii creantelor si anume:
Fata de debitori:
-acceptarea de catre instanta a cererii introductive depusa de banca, de un tert sau de debitorul insusi pentru declansarea procedurii de reorganizare judiciara sau a procedurii de faliment;
-declansarea procedurii de executare silita a patrimoniului in cazul persoanelor fizice;
Fata de contract :
-investirea cu formula executorie a contractului de credit si a contractelor de garantie , daca este cazul;
-investirea cu formula executorie a hotararii judecatoresti definitive ce dispune asupra contractului de credit, precum si contractelor de garantie, daca este cazul, sau asupra contractului de plasament.
In investigatiile noastre am utilizat metodologiile urmatoarelor banci:
-Banca Comerciala Romana S.A.;
-Banca Romana de Dezvoltare Groupe Societe Generale S.A.
2.5.2.3.1.Metoda Bancii Comerciale Romane
Banca Comerciala Romana S.A. incadreaza agentii economici, care apeleaza la credite intr-o categorie de bonitate, in functie de punctajul obtinut la criteriile cuantificabile, coroborat cu rezultatul analizei criteriilor necuantificabile.
Rezultatul obtinut prin adunarea punctelor acordate fiecarui criteriu cuantificabil, determina clasificarea preliminara, care poate fi mentinuta sau modificata in functie de concluziile analizei criteriteriilor necuantificabile, determinand astfel performanta finala a celui care a solicitat creditul.
Clasificarea preliminara se va stabili in functie de punctajul (scoringul) obtinut la analiza criteriilor care urmeaza, astfel (Tabelul 1):
Evaluarea criteriilor de performanta economico-financiara la Banca Comerciala Romana S.A.
Tabelul1.
Sursa: Normele de creditare B.C.R. S.A.
LEGENDA:
Lc-lichiditate curenta;
Ac-active circulante;
Sn-stocuri nefavorabile:
Ci-clienti incerti;
D<1an –datorii cu scadenta mai mica de 1 an;
S- solvabilitate;
A- total active;
D-datorii totale;
Cp- diferenta de conversie pasiv:Gi-gradul de indatorare generala;
CPNs- capitaluri proprii nete in sens strict;
Rac- viteza de rotatie a activelor circulante;
Cd- cheltuieli cu dobanzile;
Car- cifra de afaceri realizata;
At- aprovizionari in tara in raport cu totalul aprovizionat;
Ai- aprovizionari din import in paport cu totalul aprovizionarilor;
Dt- desfaceri in tara in raport cu totalul desfacerilor;
De- desfaceri la export in raport cu totalul desfacerilor.
La determinarea punctajului in cazul clientilor care garanteaza creditul cu mai multe tipuri de garantii se va utiliza media ponderata.
Performanta economico-financiara finala a imprumutului in urma coordonarii criteriilor cuantificabile, de punctaj cu criteriile de analiza necuantificabile se va evidentia pe cele cinci categorii de bonitate: A, B, C, D, E:
●categoria „A”- performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. In acelasi timp se prefigureaza mentinerea si in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat;
●categoria „B”- performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata;
●categoria „C”- performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire;
●categoria „D”- performantele financiare sunt scazute si cu oevidenta ciclicitate, la intervale scurte de timp;
●categoria „E”- performantele financiare arata pierderi si exiata perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.
2.5.2.3.2.Metoda Bancii Romane De Dezvoltare
Banca Romana de Dezvoltare Groupe Societe Generale S.A., are in vedere incadrarea agentilor economici in una din cele cinci categorii de bonitate pe baza indicatorilor de performanta financiara prezentati in tabelul 2.
Criterii de performanta financiara ale B.R.D. Groupe Societe Generale S.A.
Tabel 2.
Sursa: Normele de creditare ale BRD Groupe Societe Generale S.A.
2.5.3.Analiza functionala a riscului
Analiza funcțională a riscului pornește de la analiza relațiilor de trezorerie care reflectă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.
Aceste relații dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment pot fi de trei feluri și anume:
1. Dacă fondul de rulment este mai mare decât necesarul de fond de rulment, deci vom avea o trezorerie pozitivă, în acest caz pe lângă finanțarea necesară a nevoii de fond de rulment din exploatare se mai asigură și resursele necesare pentru efectuarea de plasamente și deținerea unor disponibilități.
Din cauza riscului în acest caz se poate considera că structura financiară este favorabilă, dar există posibilitatea ca soldul de trezorerie să fie mediu sau lung.
2. Dacă fondul de rulment este mai mic decât necesarul de fond de rulment, deci se înregistrează o trezorerie negativă, nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime și se apelează la resurse de trezorerie. Astfel se consideră că întreprinderea se află în condiții de risc și este considerată vulnerabilă.
În acest caz trebuie să se mai ia în considerare și alte elemente specifice întreprinderii, ca de exemplu: rotația activelor și pasivelor, rentabilitatea economică și altele, iar problema nu se mai pune în termeni de solvabilitate, ci de gradul de dependență față de bănci.
3. Dacă fondul de rulment este egal cu nevoia de fond de rulment, deci soldul de trezorerie este zero, acest caz este doar unul trecător al întreprinderii, situație în care întreprinderea nu rămâne mult timp.
2.6.FONDUL DE RULMENT
Fondul de rulment poate fi definit ca reprezentand ansamblul resurselor necesare pentru finantarea activitatii curente de productie a intreprinderii.
Notiunea de fond de rulment net sau permanent poate fi definita prin doua formulari echivalente, exprimand fie o abordare a partii de sus abilantului, fie o abordare a partii de jos a bilantului.
Fondul de rulment net reprezinta partea din capitalul permanent destinata acoperirii activelor circulante.
Prima formulare a fondului de rulment net pe baza partii de sus a bilantului se determina ca diferenta intre capitalul permanent si active imobilizate dupa relatia:
FRN = Cp – Ai
Unde:
FRN= fond de rulment net sau permanent;
Cp = capital permanent;
Ai = active imobilizate.
Daca tinem seama de capitalul propriu, vom avea fondul de rulment propriu si se calculeaza cu urmatoarea relatie:
FRp = Cpr – Ai
Unde:
FRp= fond de rulment propriu;
Cpr = capital propriu;
Ai = active imobilizate.
A doua formulare a fondului de rulment net pe baza partii de jos abilantului se determina ca diferenta intre active circulante si datorii pe termen scurt dupa relatia:
FRN = Ac – Dts
Unde:
FRN= fond de rulent net;
Ac = active circulante;
Dts = datorii pe termen scurt.
Fondul de rulment permite firmei desfasurarea normala a circuitului economic. In cazul in care acest fond de rulment este sub necesarul acoperirii activelor circulante, se produce o decapitalizare care creaza perturbatii in desfasurarea normala a circuitului economic si care determina firma sa apeleze la credite bancare sau sa nu isi onoreze o serie de obligatii financiare catre creditori, catre bugetul de stat, etc.
2.6.1.Interpretarea fondului de rulment
In functie de marimea celor doua mese bilantiere din partea de
sus a bilantului financiar pot fi puse in evidenta urmatoarele trei situatii:
Fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente asigura
finantarea integrala a activelor imobilizate, excedentul fiind utilizat pentru acoperirea financiara a unei parti din activele circulante.
Fondul de rulment negativ denota o stare de dezechilibru financiar, care trebuie analizata in functie de specificul activitatii desfasurate de intreprindere.
Aceasta situatie reflecta nerespectarea principiului de finantare, potrivit caruia nevoile permanente sunt finantate din resurse permanente, deoarece o parte din resursele temporare este utilizata pentru finantarea unor nevoi permanente.
Din punct de vedere al solvabilitatii, intreprinderea se afla in imposibilitatea de a rambursa datoriile pe termen scurt.
In activitatea practica este putin probabil sa se intalneasca, o asemenea situatie, insa ea denota un echilibru perfect intre cele doua mese bilantiere.
Intre activele circulante, ca lichiditati potentiale (incasearea creantelor, pastrarea unor disponibilitati) si exigibilitatea datoriilor pe termen scurt pot exista urmatoarele situatii:
Reprezentarea reflecta existenta unui excedent de lichiditati potentiale pe termen scurt fata de exigibilitatile potentiale aceleasi perioade.
Situatia se apreciaza favorabil, deoarece activele circulante transformabile in lichiditati pe termen scurt permit nu numai rambursarea integrala a datoriilor pe termen scurt ci si degajarea unor lichiditati excedentare.
Este o situatie anormala, grava. Firma are dificultatii financiare serioase, un semn al riscului de faliment, nu se mai poate face nici o plata.
Exista posibilitatea de redresare daca se pot renegocia, convenabil scadentele imprumuturilor si daca se accelereaza viteza de rotatie a activelor circulante, pentru a crea lichiditati.
Solvabilitatea pe termen scurt poate fi in siguranta, dar acest echilibru este fragil, el poate fi compromis de orice dereglare in realizarea creantelor.
Fondul de rulment permanent nul, constitue un semn de alarma si atrage atentia asupra frgilitatii echilibrului financiar al intreprinderii.
In aceste conditii creditorii devin circumspecti asupra capacitatii intreprinderii de a-si onora obligatiile de plata devenite scadente.
2.6.2. Necesarul de fond de rulment
Tinand seama de echilibrul care trebuie sa existe intre nevoile temporare si resursele temporare, bilantul patrimonial scoate in evidenta un indicator de echilibru financiar denumit necesarul de fond de rulment.
Variatia nevoii de fond de rulment este un element important in determinarea fluxului de disponibilitati si, implicit, in stabilirea valorii intreprinderii prin metoda fluxurilor actualizate de lichiditati.
Necesitatile de finantare a productiei, a ciclului de exploatere sunt acoperite in cea mai mare parte din surse temporare corespunzatoare (datorii exploatere : furnizori, creditori, etc.)
Necesarul de fond de rulment exprima volumul fondului de rulment ce se prevede (din surse proprii si atrase) sa asigure activele circulante (stocuri, creeante si alte active) determinate pe baza unor viteze de rotatie normale la scara nationala si comparabile cu uzantele internationale.
Necesarul de fond de rulment se determina ca diferenta intre alocarile ciclice (active circulante cu exceptia lichiditatilor : stocuri si creante) si sursele ciclice (datorii pe termen scurt : datorii de exploatare si credite de trezorerie).
NFR = Alocari ciclice – Surse ciclice
Necesarul de fond de rulment se mai poate modifica separand elementele legate de exploatare de cele din afara exploatarii.
NFR = NFRE + NFRAE
Unde :
NFRE = necesarul de fond de rulment pentru exploatere;
NFRAE = necesarul de fond de rulment in afara exploatarii.
Elementele strict legate de exploatare inglobeaza stocurile, creantele, avansurile de la clienti,datoriile fata de furnizori, alte decontari ce permit sa se stabileasca necesarul de fond de rulment pentru exploatare.
NFRE = Stocuri + Creante – Avansuri – Furnizori – Alte decontari
Necesarul de fond de rulment in afara exploatarii se poate determina potrivit relatiei:
NFRAE = UAE – RAE
Unde:
UAE = utilizari in afara exploatarii;
RAE = resurse in afara exploatarii.
Elementele din afara exploatarii cuprind resursele care exprima obligatii fata de Stat, fata de actionari pentru plata dividendelor, fata de salariati pentru salarii si participare la profit si fata de alti creditori.
In cazul in care acest indicator este pozitiv, exista un surplus de nevoi temporare ciclice in raport cu sursele temporare ciclice posibile de mobilizat.
Situatia poate fi considerate normala, cu conditia ca ea sa fie rezultatul unei politici de investitii privind cresterea stocurilor si creantelor.
Necesarul de fond de rulment poate ilustra o discrepanta intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare.
Daca indicatorul de echilibru financiar inregistreaza semnul minus, atunci exista un surplus de surse temporare ciclice in raport cu nevoile personale de capitaluri circulante.
O situatie poate fi interpretata ca fiind pozitiva, daca este rezultatul accelerarii vitezei de rotatie a activelor circulante si a angajarii de datorii cu scadente, cu termene mai lungi, adica s-au urgentat incasarile si s-au relaxat platile.
Nevoia de fond de rulment negativa evidentiaza o situatie nefavorabila, daca ea este consecinta unei intreruperi temporare in aprovizionarea si reinoirea stocurilor sau in activitatea de productie.
Necesarul de fond de rulment determinat potrivit metodologiei de mai sus are un caracter static. Din acest motiv se recomanda completarea analizei patrimoniala cu un studiu dinamic care reflecta nevoile normative ale ciclului de exploatare determinate in functie de cifra de afaceri, durata stocurilor fizice si financiare, intensitatea fluxurilor internationale si structura costurilor de productie. Corelarea volumului de active cu marimea nevoii de fond de rulment confera acesteia, din urma, un caracter dinamic.
2.6.3.Trezoreria neta a intreprinderii
Ca efect a desfasurarii activitatii, in inteprindere se nasc fluxuri de intrare si iesire de numerar. Fluxurile sunt generate de o multime de activitati referitoare la vanzari si cumparari, formarea, majorarea si remunerarea capitalelor, efectuarea cheltuielilor de investitii si de functionare,etc., cu mentiunea ca trezoreriei ii revine sarcina de a organiza, de a asigura legaturile dintre ele.
Tezoreria reprezinta o serie de activitati specializate de organizare si gestionare a fluxurilor de intrare si iesire de moneda, de administrare a lichiditatilor si a unor credite pe termen scurt.
Trezoreria poate fi organizata intr-un compartiment (serviciu) al directiei financiare, daca intreprinderea este de proportii mari.
Acest resort are legaturi importante cu piata monetara si financiara, preocupandu-se de asigurarea lichiditatilor intreprinderii, de plasarea cu eficienta a excedentelor de evaluare a surselor de finantare, de elaborare si urmarire a bugetelor si a planurilor de Trezorerie, etc.
Asigurarea lichiditatii este sarcina de baza a Trezoreriei deoarece intreprinderea fiind angajata intr-un sistem complex de raporturi economice si financiare, trebuie sa faca fata tuturor obligatiilor banesti.
Trezoreria, ca simplu element a directiei financiare a intreprinderii, este o entitate coerenta si multiforma care devine in marea intreprindere, manifestarea operationala a functiei financiare, intr-un moment cand aceasta din urmaisi asuma un rol strategic in crestere.
Trezoreria este imaginea disponibilitatilor monetare aparute din evolutia curenta a incasarilor si platilor, disponibilitati care trebuie sa faca fata scadentelor in mod continuu.
Trezoreria permite aprecierea gradului de carenta al schimburilor strategice efectuate de intreprindere si anume capacitatea de a genera lichiditatii, ca parte a rezultatelor obtinute, degajate in cursul exercitiului si facultatea de a mentine, dupa acoperirea diferentelor prelevarii, un sold
de trezorerie capabil cu investitiile de efectuat.
Trezoreria evidentiaza rezultatul intregii activitati a intreprinderii si modul de respectare a cerintelor echilibrului financiar.
Obiectivul trezoreriei intreprinderii consta in determinarea stopului monetar de care intreprinderea are nevoie pentru a face fata diverselor sale plati pe durata unei perioade si de a cerceta maniera in care acest stoc poate fi constituit.
Trezoreria este din punct de vedere financiar „inima intreprinderii”. Ea cerceteaza fluxurife de intrare si de iesire, atat in afara exploatarii cat si din operatiunile de exploatare.
Preocuparile cat mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economica atat macroeconomica cat si microeconomica: cresterea inflatiei, aratei dobanzii, precum si scaderea ratelor de restabilitate si a gradului de autofinantare.
Trezoreria reprezinta tabloul disponibilitatilor monetare si a plasamentelor pe termen scurt, aparute din evolutia curenta a incasarilor si platilor, respectiv a plasarii excedentului monetar.
Trezoreria evidentiaza surplusul de surse de finantare ce se degaja din intreaga activitate economica, respectiv diferenta dintre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment.
T = FRN – NFR
Unde:
T = trezorerie;
FRN = fond de rulment permanent;
NFR = necesarul de fond de rulment.
O definitie mai completa a trezoreriei poate fi data de suma elementelor constitutive ale acesteia ca active si pasive de trezorerie.
Elementul de baza in aceasta definire il reprezinta lichiditatile (disponibilitatiile banesti), iar alaturi de ele apar activele financiare de trezorerie si in pasiv cursurile bancare sub forma creditelor de trezorerie.
Acestea sunt evidentiate in tabelul de mai jos:
Tabelul 1.
Componenta activelor si pasivelor de trezorerie.
FRN = Cp – Ai
NFR = Ac – Dex
T = Db –Ct
Activ = Pasiv
_________________________
Ai + Ac + Db = Cp + Dex + Ct
Ac + Db – Dex-Ct = Cp-Ai
(Ac-Dex) + (Db- Ct) =Cp –Ai
NFR + T=FRN
FRN – NFR – T = 0
_________________________
T = FRN – NFR
Aceasta ultima egalitate este definita de catre unii analisti ecuatia financiara a bilantului, trezoreria fiind indicatorul care asigura echilibrul dintre resursele si utilizarile bilantiere.
Trezoreria se mai poate determina si ca diferenta intre disponibilitatile banesti inclusiv plasamente si imprumuturile pe termen scurt:
T = Db – Its
Unde:
T = trezoreria;
Db = disponibilitatiile banesti inclusiv plasamente;
Its = credite curente plus soldul creditor al bancii.
Principalele sarcini ale trezoreriei constau in:
-prevederea si asigurarea diferitelor fluxuri de intrare si de iesire ale trezoreriei;
-asigurarea lichiditatii intreprinderii;
-evaluarea diferitelor tipuri de plaeamente si plasarea excedentului de trezorerie;
-aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt;
-stabilirea bugetului trezoreriei si previziunea trezoreriei.
Diferenta pozitiva intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment evidentiaza existenta disponibilitatilor banesti, in conturi bancare si in casa, iar trezoreria este pozitiva.
Aceasta diferenta favorabila se regaseste intr-o inbogatire a trezoreriei, intrucat existenta lichiditatilor permite rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cat si efectuarea diverselor plasamente eficiente si in deplina siguranta pe piata monetara si de capital. Se poate vorbi chear de o autonomie financiara pe termen scurt.
Nu intodeauna o trezorerie pozitiva reflecta o situatie favorabila, existenta pe termen lung a disponibilitatilor banesti poate reprezenta o insuficienta utilizare a lor.
Trezoreria pozitiva (FR>NFR) poate fi reprezentata astfel:
Fig.1 Reprezentarea trezoreriei pozitive.
Trezoreria negativa (FR<NFR) releva un dezechilibru financiar la incheerea exercitiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Ea poate fi reprezentata astfel:
Fig.2. Reprezentarea trezoreriei negative.
In aceasta situatie intreprinderea este dependenta de resursele financiare externe. Se urmareste obtinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite prin negocierea mai multor surse te capital (credite de trezorerie, credite de scont, etc.).
Echivalenta dintre fondul de rulment financiar si nevoia de fond de rulment (FR=NFR) exprima un echilibru al trezoreriei complect asigurat.
Cresterea trezoreriei nete pe perioada de exercitiu contabil reprezinta fluxul monetar net al perioadei numit cash-flow:
CF = TN1 –TN0
Unde:
CF = cash-flow-ul perioadei;
TN0= trezoreria neta la inceputul exercitiului contabil;
TN1= trezorerioa neta la sfarsitul exercitiului contabil.
In situatiile in care fluxul monetar net al exercitiului este pozitiv are loc o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, o inbogatire a activului net real, o majorare a averii proprietarilor.
Un flux monetar net al exercitiului negativ sugereaza o diminuare a capacitatii reale de autofinantare a investitiilor. Aceasta inseamna o reducere a activului net real, o saracie a valorii proprietatii.
Se poate concluziona ca trezoreria este un element esential si in acelas timp principala restrictie a gestiunii financiare a intreprinderii. In ea se reflecta atat rezultatele pozitive cat si cele negative ale activitatii intreprinderii, precum si decioziile legate de echilibrul financiar.
Nu intodeauna o intreprindere care incheie exercitiul financiar cu profit are si o trezorerie pozitiva, adica disponibilitatile in banca si/sau in casa. Din datele statistice rezulta ca, de cele mai multe ori, falimentul se datoreaza slabiciunilor ivite in gestiunea trezoreriei.
2.6.4.Situatia neta a intreprinderii
Pornind de la abordarea juridica a bilantului numerosi analisti financiari utilizeaza conceptul de situatie neta, estimand contabil valoarea drepturilor pe care le detin proprietarii asupra intreprinderii.
Situatia neta a intreprinderii se determina pornind de la elementele componente ale activului (bunuri detinute de intreprindere si creante) si ale pasivului bilantier (capitaluri proprii si datorii).
SITUATIA NETA = ACTIV TOTAL – DATORII TOTALE
Situatia neta poate fi considerata un indicator primar sau preliminar efectuarii unei analize financiare, avand capacitatea de a reflecta modul de gestionare al intreprinderii.
Indicatorul situatiei neta exprima valoarea activului realizabil la un
moment dat. Proprietarii, actionarii si creditorii sunt interesati sa cunoasca situatia neta a unei intreprinderi. Pe de-o parte actionarii si proprietarii intreprinderii vor sa cunoasca valoarea pe care o detin, iar pe de alta parte creditorii vor sa cunoasca activul nerealizabil care constitue gajul creantelor lor. Situatia neta ilustreaza sumele ce revin asociatilor sau actionarilor in caz de lichiditate.
Situatia neta pozitiva si crescatoare evidentiaza o gestiune economica sanatoasa ca rezultat al reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de capital. Cresterea situatiei nete evidentiaza realizarea unuia dintre obiectivele intreprinderii si anume maximizarea valorii acesteia.
Situatia neta negativa reflecta o situatie prefalimentara consecinta a incheierii cu pierderi a exercitiilor financiare precedente.
Fondul de rulment, necesarul defond de rulment, trezoreria neta, situatia neta sunt elemente de management financiar minimale care trebuie sa faca parte din informatiile pe care managerii le primesc periodic, mai ales ca implicatiile acestora evolutii pot fi negative.
2.6.5. Ratele structurii financiare
Performanta financiara sau lipsa de performanta a intreprinderii poate fi pusa in evidenta si de o multitudine de rate care formeaza un adevarat sistem de indicatori, construiti pe baza elementelor bilantiere.
Acest sistem de indicatori are capacitatea de caracteriza pana in cele mai mici detalii aspectele financiare ale activitatii desfasurate de o intreprindere.
Ratele caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung ;indicatorul termen scurt, apreciază importanță îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii, evidențiind și principalele mutații intervenite în structura mijloacelor și surselor generate de schimbările interne și de interacțiunea cu mediul economico-social.
Ratele structurii financiare cuprind, în sinteză, trei grupe:
ratele de echilibru financiar;
ratele de îndatorare;
ratele privind structura activului și pasivului.
2.6.5.1. Ratele echilibrului financiar
Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment (FR), a necesarului de fond de rulment (NFR) și a trezoreriei nete (TN) (indicatorii de echilibru financiar).
Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele de lichiditate.
Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, investiții care pot fi: strategice, de exploatare și de echilib¹.
Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment evidențiază condițiile de finanțare ale imobilizărilor. Poate fi exprimată prin două modalități, după cum fondul de rulment este determinat în optica funcțională (fond de rulment funcțional: FRF, sau fond de rulment net global: FRNG), sau în optica analizei lichiditate –exigibilitate (fond de rulment net: FRN sau financiar).
sau
O valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente. Această durată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent celui de fond de rulment în valoare absolută.
Creșterea valorii raportului corespunde teoretic unei ameliorări a structurii de finanțare, iar diminuarea lui exprimă o deteriorare a situației cu excepția cazului în care aceasta este voluntară și datorată stabilizării structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii inițial foarte ridicate, rambursarea împrumuturilor neutilizate).
În termeni nominali, valoarea ratei nu reflectă întocmai realitatea, întrucât omogenitatea între numărător și numitor este adesea denaturată de inflație.
De asemenea, poate fi determinată o rată referitoare la finanțarea proprie a imobilizărilor, denumită rata fondului de rulment propriu, sau rata de finanțare a capitalurilor proprii, care se dorește a fi supraunitară.
2. Rata autofinanțării investițiilor (RAF) măsoară partea investițiilor autofinanțate și poate fi exprimată cu ajutorul raportului:
Unde:
CAF = capacitatea de autofinanțare
IE = investițiile exercițiului
NFRE = variația necesarului de fond de rulment
Dacă valoarea raportului este mai mare decât 1, înseamnă că întreprinderea are capacitatea de autofinanțare suficientă pentru a finanța noile investiții precum și creșterea necesarului de fond de rulment pentru exploatare generată de acestea.
3. Rata de investire (Rinv), determină, mai exact decât precedenta (RAF), proporția de investire a întreprinderii, în cursul exercițiului, făcând posibilă aprecierea creșterii întreprinderii în raport cu politica de investiții promovată.
4. Rata finanțării activului economic (RAE), comparând valoarea capitalului financiar, pune în evidență echilibrul financiar funcțional, dacă valoarea sa este supraunitară.
Această rată trebuie analizată în strânsă corelație cu rata de finanțare a imobilizărilor. Astfel, dacă rata finanțării activului economic este subunitară, iar rata de finanțare a imobilizărilor este supraunitară, întreprinderea trebuie să recurgă la credite bancare pentru a putea finanța excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare în raport cu resursele durabile.
Se ridică următoarea problemă: resursele durabile pot să finanțeze ciclul de exploatare? Pentru soluționarea acestei probleme facem apel la analiza funcțională, care conferă necesarului de fond de rulment pentru exploatare un caracter dual, corespunzător elementelor structurale și conjuncturale. De aceea, componenta structurală poate fi, în mod normal, finanțată de resurse stabile, în timp ce componenta conjuncturală (legată de sezonalitate, conjunctură economică, etc) trebuie finanțată de credite bancare curente.
5. Analiza echilibrului funcțional (RAE) poate fi completată cu rata de finanțare a necesarului de fond de rulment pentru exploatare (RNFRE), care evidențiază proporția corespunzătoare din fondul de rulment funcțional ce finanțează partea cea mai stabilă a necesarului de fond de rulment legate de exploatare (stocurile).
Raportul se consideră satisfăcător dacă necesarul de fond de rulment funcțional reprezintă 2/3 din stocuri. Această rată reprezintă, în general, marele inconvenient de a compara un element static (fondul de rulment) cu un element fluctuat (stocurile).
6. Rata de finanțare bancară a exploatării sau rata creditelor de trezorerie (RCT), complementară cu rata de finanțare a necesarului de fond de rulment pentru exploatare, măsoară gradul în care întreprinderea angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinanțare a investițiilor de exploatare.
B. Ratele de lichiditate si de solvabilitate caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar (etajul inferior al acestuia). În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.
Lichiditatea reprezinta proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma in bani. Ea poate exprima si capacitatea unei entitati economice de a face fata obligatilor sale de plata pe termen scurt.
Ratele de lichiditate sunt semnificative în cazul unei comparații între întreprinderi din același sector sau între ratele cronologice realizate de aceeași întreprindere.
Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde:
rata lichidității generale ( globale );
rata lichidității reduse;
rata lichidității imediate.
1. Rata lichidității generale (RLG), sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare, reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.
Lichiditatea generală reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (cuprinsă între 2 și 2,5%).
sau
Valoarea supraunitară dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru bancă, un grad de siguranță, în acordarea noilor credite, concretizat în existența unui fond de rulment financiar îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante, sau unor deteriorări în valoarea acestora.
Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât mai mult întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea clienților.
Lichiditatea generală, însă, are o marjă sporită de aproximare, datorită numărului mare de variabil care o influențează, cum ar fi: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rotația activelor circulante, intensitatea sezonalității, etc. De acea, lichiditatea trebuie stabilită și prin implicarea în analiză a gradului de realizare a activelor, respectiv pasivelor circulante.
Rata lichidității generale compară ansamblul lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt). Dacă lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale (RLG 1), înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de capitalurile circulante, astfel că fondul de rulment financiar a devenit negativ.
Aceasta înseamnă că stocurile se reduc treptat, pentru a putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fără a stânjeni continuitatea producției, iar datoriile se reînnoiesc în mod constant.
În ceea ce privește analiza evoluției lichidității, nu este suficient ca raportul să fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia să fie crescător. O evoluție descendentă a lichidității ilustrează o activitate în declin, creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi.
2. Rata lichidității reduse (RLR) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.
sau
Valoarea supraunitară a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt (cel puțin prin avansuri și prin aconturi primite de la clienți).
În general, raportul este subunitar și nu produce dificultăți, în condițiile în care întreprinderea dispune de stocuri sănătoase și previziuni de trezorerie corecte.
În teoria economică, sunt păreri potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta situația optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială.
3. Rata lichidității imediate (RLI) sau rata capacității de plată imediată, caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările (disponibilitățile existente). Ea asigură interfața elementelor cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.
Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare de 0,3. Capacitatea de plată este o rezultată a fluxurilor materiale și bănești, un efect și o condiție a rotației de ansamblu a fondurilor și a echilibrului financiar, fiind satisfăcătoare atunci când întreprinderea dispune de lichidități și alte valori transformabile imediat în monedă corespunzătoare acoperirii obligațiilor scadente.
Interpretarea ratei implică și alte informații referitoare la condițiile de desfășurare a activității. Deși teoretic, o rată ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații, cum ar fi, folosirea neeficientă a resurselor disponibile.
O valoare ridicată nu poate fi garanția unei solvabilități, dacă restul activelor circulante are un grad redus de lichiditate.
O valoare redusă a ratei de lichiditate imediată poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor lichidabile în concordanță cu exigibilitatea obligațiilor imediate.
Menținerea capacității de plată este rezultatul activității complexe desfășurate de întreprindere în sectoarele de aprovizionare, producție, comercializare și impune luarea unor măsuri tehnice, economice și financiare, care să asigure un circuit normal al capitalurilor.
Rata lichidității imediate este un indicator puțin relevant, datorită instabilității încasărilor. De aceea, capacitatea de plată reclamă o corelare judicioasă a termenelor de plată a obligațiilor cu cele de încasare a drepturilor bănești. Pentru a spori fiabilitatea analizei, trebuie luată în calcul viteza de rotație a capitalurilor.
Solvabilitatea exprima capacitatea unei entitati economice de a face fata obligatiilor banesti, respectiv de a-si respecta platile la termenele scadente, fiind in relatie directa cu gradul de indatorare a acesteia.
Solvabilitatea poate fi exprimata prin intermediul mai multor indicatori, astfel:
1.Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este dat de rata solvabilității pe termen lung (RSTL), exprimată prin raportul:
Valoarea raportului mai mare decât 1,5 dovedește că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și
depărtate față de terți.
Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, din lipsă de lichiditate nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea caracter temporar dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.
Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent în valoare absolută corespunzător activului neangajat în datorii: situație netă.
O valoare mai mică de 1,5 evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și lichiditatea-a asumat furnizorul de fonduri puse la dispoziția întreprinderii, risc evidențiat și, în analiza echilibrului financiar, de valoare negativă a situației nete. În cazul în care dificultățile financiare ale unei întreprinderi devin periodice acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta, atât imaginea firmei ce capătă o reputație de “rău platnic”, cât și desfășurarea activității viitoare.
2.6.5.2.Ratele de îndatorare
Ratele de îndatorare, dimensionate în optica analizei lichiditate-exigibilitate, evidențiază importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii.
Comparând finanțarea externă prin datorii, cu fondurile proprii, ratele pun în evidență componența datoriilor din pasiv, dar și repartiția capitalurilor permanente între fondurile proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung.
Se pot stabili următoarele rate de îndatorare:
1.Coeficientul total de îndatorare sau “rata levierului” (Lichiditatea ) reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat și ca o rată a autonomiei financiare a întreprinderii, indicând gradul în care angajamentele sale, pe termen lung și scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.
Cu cât rata levierului este mai mare decât 1, cu atât întreprinderea va depinde mai mult de creanțierii săi. Dacă levierul este subunitar, banca
va acorda în continuare împrumuturi în condiții de garanție sigură.
2. Rata datoriilor financiare (RDF) exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.
Întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen lung și mediu, dacă rata datoriilor financiare este mai mică decât 0,5.
3. Rata independenței financiare a întreprinderii (RIF), complementară cu rata datoriilor financiare, măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.
În general, rata trebuie să fie superioară sau cel puțin egală cu 0,5 din aceleași considerente impuse de normele bancare în relațiile de credit
cu întreprinderea.
4. Rata capacității de împrumut (RCI) compară resursele proprii cu împrumuturile contractate pe termen lung.
În cazul în care resursele proprii sunt mai mici decât datoriile la termen, respectiv RCI 1, capacitatea teoretică de împrumut a întreprinderii este saturată. De aceea, normele bancare recomandă un raport supraunitar.
5. Rata capacității de rambursare, sau rata acoperirii creditelor, exprimă, teoretic, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate pe termen lung (RCRTL).
Cu cât valoarea raportului este mai mică cu atât mai mare (bună) va fi capacitatea de rambursare. Intervalul maxim, impus de normele bancare, pentru rambursarea teoretică a împrumuturilor la termen prin capacitatea de autofinanțare reprezintă 3 ani, iar (RCRT) pentru rambursarea datoriilor totale (termen lung și scurt) 4 ani.
6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (RPC) pune în evidență capacitatea de plată a costului îndatorării, separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare.
Dacă raportul este mai mare decât 0,6 întreprinderea analizată se confruntă cu dificultăți de gestiune financiară riscând să intre în stare de faliment.
7. Costul îndatorării, sau rata medie a dobânzii (RDOB), poate fi
exprimat prin raportul:
În măsura în care rata medie a dobânzii este inferioară ratei de rentabilitate economică a întreprinderii analizate, îndatorarea favorizează finanțarea prin împrumuturi. În această situație apare efectul de levier cu influență benefică asupra rentabilității capitalurilor proprii.
8. Ponderea creditelor curente în îndatorarea globală (RCC) exprimă alegerea realizată de întreprindere între împrumuturile pe termen mediu și lung și creditele bancare curente (credite pe termen scurt).
O proporție mare a creditelor bancare curente în îndatorarea întreprinderii poate semnifica o situație de vulnerabilitate care ține de tipul acestor resurse și de costul lor ridicat.
2.6.5.3. Ratele privind structura activului și pasivului
Ratele referitoare la structura bilanțului contabil, sau ratele de structură patrimonială, stabilesc ponderea fiecărui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv în totalul bilanțului oferind posibilitatea exprimării bilanțului în procente.
Importanța acestui demers constă în aceea că permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului și oferă date cu privire la evoluțiile cele mai semnificative în timp.
Informațiile privind situația financiară a întreprinderii vor fi edificatoare, mai ales, în cazul analizelor comparative în timp și spațiu.
A) Ratele privind structura activului sunt expresia simplificată a structurii productive a întreprinderii. Cele mai semnificative ca valoare informativă dar și frecvent recomandate de literatura de specialitate sunt:
1. Rata activelor imobilizate (RAI) măsoară ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispozițiă întreprinderii în mod permanent, în totalul activului.
Datorită structurii diferite a activelor imobilizate, deci a gradului de investire a capitalului diferit, teoria și practica economică recomandă determinarea unor rate analitice:
a) Rata imobilizărilor corporale (RIC), are o mărime determinată, în general, de natura activității întreprinderii:
Fiind dependentă de specificul activității cât și de caracteristicile tehnice ale întreprinderii rata va înregistra valori diferite de la o ramură la alta. Astfel, în ramurile industriei grele și în cele care solicită echipamente importante ca volum, rata înregistrează valori ridicate, în timp ce în ramurile cu dotare tehnică slabă, rata imobilizărilor corporale este relativ redusă.
Chiar și pentru întreprinderile aparținând aceleiași ramuri, rata este diferită ea depinzând de strategia financiară a fiecăreia precum și de condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea.
Datorită incidenței diferiților factori asupra ratei imobilizărilor corporale, este foarte dificil de stabilit o mărime de referință, o rată optimă.
Cu toate acestea specialiștii apreciază că pentru întreprinderii comparabile rata imobilizărilor corporale arată în ce măsură firma va putea rezista unei crize economice știut fiind faptul că o imobilizare foarte ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformării rapide a caestora în lichidități.
Cu cât valoarea raportului este mai mare cu atât mai greu întreprinderea va putea să opereze o conversie în caz de schimbare bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței, a preferințelor consumatorilor, etc.
b) Rata imobilizărilor financiare (RIF), dependentă de legăturile financiare pe care întreprinderea analizată le întreține în special cu întreprinderile la care ea deține participații la capitalul social, se determină prin raportul:
Ca măsură a politicii de investiții financiare, mărimea indicatorului este strâns legată de mărimea întreprinderii. În practica financiară occidentală aceasta se explică, prin valorile mici înregistrate de rata imobilizărilor financiare la întreprinderile mici, respectiv valorile foarte ridicate în cazul holdingurilor.
Din considerente de egalitate bilanțieră, se poate calcula o rată mai puțin semnificativă pentru restul imobilizărilor (necorporale plus alte valori):
c) Rata activelor circulante (RAC), complementară cu rata activelor imobilizate, se calculează astfel:
În procesul decizional sunt operative ratele analitice privind activele circulante: rata stocurilor, rata creanțelor comerciale, rata activelor de trezorerie (disponibilități, valori mobiliare de plasament, etc.).
– Rata stocurilor (Rs) este influențată de natura activității întreprinderii cât și de lungimea ciclului de exploatare.
Rata stocurilor înregistrează valori mai ridicate la întreprinderile din sfera producției și cea a distribuției de mărfuri și foarte scăzut în sfera serviciilor. Fiind determinată direct și de durata ciclului de exploatare, la întreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata va fi mai ridicată și invers.
Nivelul stocurilor modificându-se sub influența factorilor conjuncturali și a cerințelor pieței, interpretarea evoluției în timp a stocurilor necesită corelarea cu cifra de afaceri , în mod normal, indicele cifrei de afaceri trebuie să depășească indicele stocurilor, iar durata de reînnoire a stocului prin cifra de afaceri să fie cât mai mică (accelerarea rotației stocurilor).
Rata stocurilor poate fi, la rândul ei, descompusă în rate analitice, în raport cu natura constitutivă a stocurilor (materii prime, produse finite, mărfuri).
– Rata creanțelor comerciale ( RC) reflectă politica comercială a întreprinderii și este influențată de natura clienților ( populație, întreprinderi, etc ) și de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă partenerilor externi din aval.
Rata înregistrează valori nesemnificative (sau nule) la întreprinderile aflate în contact direct cu clienții care realizează plata în numerar (comerțul cu amănuntul, prestări de servicii către populație) și valori mai ridicate în cazul relațiilor dinte întreprinderi cu decontări fără numerar.
Rata activelor de trezorerie (RAT) reflectă ponderea disponibilităților
bănești și a valorilor mobiliare de plasament în patrimoniul întreprinderii:
Valoarea ridicată a activelor de trezorerie reflectă o situație favorabilă în teoria echilibrului financiar, dacă nivelul lor depășește nivelul pasivelor de trezorerie, în caz contrar, întreprinderea face apel la credite bancare curente pentru finanțarea nevoilor de exploatare.
B. Ratele privind structura pasivului, furnizând informații referitoare la structura resurselor întreprinderii, definesc politica de finanțare a întreprinderii. Două caracteristici majore ale politicii de finanțare rețin în mod deosebit atenția, respectiv stabilitatea resurselor și autonomia financiară globală a întreprinderii.
1. Rata care pune în evidență structura pe termen a pasivului este dată de raportul dintre capitalurile permanente și pasivul total (ansamblul resurselor) și este un indicator global referitor la stabilitatea finanțării, purtând denumirea de rata stabilității financiare.
2. Pe de altă parte, repartiția între resursele proprii și datoriile din pasivul bilanțului este apreciată prin următoarele rate:
a. Rata autonomiei financiare globale (RAFG) este un indicator global referitor la autonomia financiară a întreprinderii apreciată în ansamblul finanțării sale.
Fiind rezultatul politicii financiare promovate de fiecare întreprindere valoarea indicatorului poate să difere de la o întreprindere la
alta făcând dificilă stabilirea unui raport optim, a unei rate de referință.
Cu toate acestea, specialiștii recomandă ca satisfăcătoare o rată mai mare sau cel puțin egală cu 1/3, iar băncile folosesc ca prag minim o rată de 30% a activului net (capitaluri proprii) față de totalul pasivului.
b. Complementar cu aceasta se calculează rata de îndatorare globală (RIG) care măsoară ponderea datoriilor, indiferent de durata și originea lor, în patrimoniul întreprinderii:
Această rată prin natura ei este subunitară, și pe măsură ce valoarea ei se diminuează îndatorarea se reduce, respectiv autonomia financiară crește.
Întrucât ultimele două rate (a și b) dau o apreciere globală asupra independenței financiare a întreprinderii, pentru a spori eficacitatea analizei se recomandă completarea lor cu ratele de îndatorare.
CAPITOLUL III
3.STUDIUL DE CAZ PRIVIND RISCUL DE FALIMENT LA S.C PARNAS S.R.L
3.1.Analiza riscului de faliment cu ajutorul metodelor patrimoniale
In cazul S.C. PARNAS S.R.L. situatia se prezinta astfel:
Evolutia indicatorilor de echilibru patrimonial Tabelul 1.
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
-Pentru anul 2004 in cazul firmei analizate situatia se prezinta astfel:
●activele curente exced datoriile curente cu 12154.1 lei, insemnand ca intreprinderea are pe de-o parte fond de rulment pozitiv, iar pe de alta parte se inregistreaza un excedent de lichiditate generala, ambele in suma de 12154.1 lei.
-Pentru anul 2005 situatia este urmatoarea:
●activele curente exced datoriile curente cu 165 lei, intreprinderea are un fond de rulment pozitiv, excedentul este utilizat pentru acoperirea financiara a unei parti din activele circulante.
-Pentru anul 2006 situatia indicatorilor este urmatoarea:
●activele curente sunt mai mici decat deatoriile curente cu 161 lei, aceasta insemnand ca fondul de rulment este negativ, intreprinderea se afla intr-o stare de dezechilibru, neputandu-si rambursa datoriile pe termen scurt.
Evolutia indicatorilor de gestiune
Tabelul 2
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
-Pentru anul 2004 situatia este urmatoarea:
●durata unei rotatii a activelor curente este de 65.10 zile, care se explica prin intervalul de timp de aprovizionare, de stocare si de incasare.
●durata unei rotatii a datoriilor curente este de 16.86 zile.
●indicele de corelatie al duratelor de rotatie este de 3.86 numar de ori, adica firma analizata isi finanteaza din resurse proprii activitatea proprie de aprovizionare si desfacere.
●numarul de rotatii al activelor curente este de 5.6 inferior numarului de rotatii a datoriilor curente 21.64, care reprezinta o rambursare mai rapida a obligatiilor, in comparatie cu incasarile de la clienti si cu rotatia altor active curente precum si cele de natura stocurilor.
●indicele de corelatie al numarului de rotatii este subunitar ceea ce inseamna ca firma isi finanteaza afacerile din resurse proprii intr-o proportie mai mare decat din resursele atrase temporar de la terti.
-Pentru anul 2005 situatia se prezinta astfel:
●durata unei rotatii a activelor curente este de 118.86zile, care se explica prin intervalul de timp de aprovizionare, de stocare si de incasare.
●durata unei rotatii a datoriilor curente este de 117.88zile.
●indicele de corelatie al duratelor de rotatie este de 1 numar de ori, adica firma analizata isi finanteaza din resurse proprii activitatea proprie de aprovizionare si desfacere.
●numarul de rotatii al activelor curente este de 3.07inferior numarului de rotatii a datoriilor curente 3.09, care reprezinta o rambursare mai rapida a obligatiilor, in comparatie cu incasarile de la clienti si cu rotatia altor active curente precum si cele de natura stocurilor.
●indicele de corelatie al numarului de rotatii este subunitar ceea ce inseamna ca firma isi finanteaza afacerile din resurse proprii intr-o proportie mai mare decat din resursele atrase temporar de la terti.
-Pentru anul 2006 s-a inregistrat urmatoarea situatie:
●durata unei rotatii a activelor curente este de 138.35 zile, care se explica prin intervalul de timp de aprovizionare, de stocare si de incasare.
●durata unei rotatii a datoriilor curente este de138.93 zile.
●indicele de corelatie a duratelor de rotatie este de 0.99 numar de ori, adica firma analizata isi finanteaza din resurse proprii activitatea proprie de aprovizionare si desfacere.
●numarul de rotatii al activelor curente este de 2.64 superior numarului de rotatii a datoriilor curente 2.63, care reprezinta o rambursare mai lenta a obligatiilor, in comparatie cu incasarile de la clienti si cu rotatia altor active curente precum si cele de natura stocurilor.
●indicele de corelatie a numarului de rotatii este supraunitar ceea ce inseamna ca firma isi finanteaza afacerile intr-o proportie mai mica decat din resursele proprii atrase temporar de la terti.
Analiza se completeaza cu indicatorii lichiditatii patrimoniale pentru a se evidentia riscul de lichiditate financiara:
Evolutia indicatorilor de lichiditate
Tabelul 3.
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
Din datele prezentate in tabelul 3 pentru anul 2004, rezulta ca firma inregistreaza o stare de lichiditate de 2.66 lei, adica firma are capacitatea de a acoperi datoriile curente cu numerar sau cu facturi de incasat in proportie de 1088.98%.
Se inregistreaza si un excedent de solvabilitate de12154.1 lei, aspect pozitiv in care activele curente ramase dupa acoperirea datoriilor curente se transforma rapid in numerar.
Rata solvabilitatii generale este de 3860.55%, aceasta insemnand o acoperire excedentara a datoriilor pe termen lung.
Din datele analizate pentru anul 2005 rezulta ca firma inregistreaza o stare de lichiditate de 485.13 lei, in proportie de 17.91%, aceasta acoperire efectuandu-se doar partiala. Se inregistreaza un deficit de numerar de 16255 lei, aspect negativ, capacitatea de plata fiind de 17.91%.
Firma analizata inregistreaza un excedent de solvabilitate de 4082 lei, rata solvabilitatii generale este de 120.61%, aceasta insemnand o acoperire excedentara a datoriilor pe termen lung.
Din datele analizate pentru anul 2006 rezulta o stare de lichiditate de 663.92 lei, firma are capacitatea de a acoperi datoriile curente cu numerar in proportie de 7.55%. Acest aspect este acceptabil avand in vedere faptul ca rata lichiditatii imediate se incadreaza in intervalul de siguranta financiara.
Firma analizata mai inregistreaza si un deficit de 38355lei, aspect negativ, avand in vadere faptul ca se situeaza in afara intervalului de siguranta financiara cu aproximativ 92.45%. Aceasta inseamna ca firma are capacitatea de plata pentru datoriile curente de aproximativ 7.55%.
3.2.Analiza riscului de faliment prin metode statistice
Analiza riscului de faliment cu ajutorul Modelului Altman in cazul S.C PARNAS S.R.L:
Situatia unor indicatori de risc specifici Modelului Altman
Tabelul 4
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
Z2004 = 0.012 * (12154.1 / 12477.3) + 0.014 * (10631.5 / 12477.3) + 0.033 * (10631.5 /12477.3) + 0.006 * (200 / 323.2) + 0.999 * (69948.5 / 12477.3) = 0.0117 + 0.0119 + 0.0281 + 0.0041 + 5.6004 = 5.6562
Scorul realizat pentru anul 2004 este 5.6562, firma face parte din categoria firmelor solvabile.
Z2005 = 0.012 * (4082 / 19968) + 0.014 * (3882 / 23885) + 0.033 * [(3882 +740) / 23885] + 0.006 * (200 / 19803) +0.999 * (61318 / 23885) = 0.0025 + 0.0023 + 0.0063 + 0.00006 + 2.565 = 2.5758
Scorul realizat pentru anul 2005 este 2.5758, firma se afla in zona gri, cu dificultati financiare temporare.
Z2006 = 0.012 * (-161 / 44468) + 0.014 * (1739 /44468) + 0.033 * [(1739 + 331) / 44468] + 0.006 * (200 / 38647) + 0.999 * (101531 / 44468) = 0.0000434 + 0.0005474 + 0.0015361 + 0.000031 + 2.2809168 = 2.2830747
Scorul realizat pentru anul 2006 este mai mic decat scorul realizat pentru anul 2005, firma avand dificultati financiare temporare apropiindu-se de faliment.
Analiza riscului de faliment cu ajutorul Modelului Canon & Holder in cazul S.C PARNAS S.R.L:
Evolutia unor indicatori specifici de risc
Modelului Canon & Holder
Tabelul 5
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
Z2004 = 16 * 1088.98 + 22 * (12154 / 12477) – 87 * 69948 – 10 * (4065 / 29557) + 24 * (11681 / 29557) = 17423.7 + 21.43 – 1.3753 + 9.485 = 17453.24
Din calculele efectuate pentru anul 2004, rezulta ca firma analizata are o situatie financiara solida, probabilitatea falimentului fiind sub 10%.
Z2005 = 16 * 17.916 + 22 * (165 / 19968) – 87 * 61318 – 10 * (6961 / 37159) + 24 * (4622 / 37195) = 286.656 + 0.1817 – 1.8733 + 2.9823 = 287.946
Din calculele efectuate pentru anul 2005, reiese ca firma analizata are o situatie financiara solida, probabilitatea falimentului fiind sub 10%.
Z2006 = 16 * 0.0755 + 22 * 0.1309 -10 * 0.1475 + 24 * 0.2628 = 1.208 + 2.8798 – 1.475 + 0.63072 = 3.24352
Din calculele efectuate pentru anul 2006, rezult5a ca firma inregistreaza o situatie financiara dificila, probabilitatea falimentului fiind intre 70-75%.
3.3.Analiza riscului de faliment cu ajutorul metodelor bancare
Analiza riscului de faliment cu ajutorul Metodei Bancii Comerciale Romane in cazul S.C PARNAS S.R.L:
Evolutia unor indicatori financiari ai Metodei Bancii Comerciale Romane S.A
Tabelul 6
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
-Pentru anul 2004 situatia este urmatoarea:
●rata lichiditatii curente este de 3860.55% (4 puncte);
●solvabilitatea firmei este de 3860.55% (6 puncte);
●gradul de indatorare generala este de 2.66% (3 puncte);
●viteza de rotatie a activelor curente este de 5.61 rotatii pe an (2 puncte);
●rentabilitatea capitalurilor proprii este de87.47% (2 puncte);
●acoperirea dobanzi este o% (3 puncte);
●dependenta fata de pietele de aprovizionare din tara si fata de pietele de desfacere din strainatate este mai mare de 50.01% (2 puncte).
Rezulta ca scorul pentru anul 2004 la S.C PARNAS S.R.L este de 22 de puncte, firma incadrandu-se in grupa de bonitate B, conform careia performantele financiare sunt bune, dar nu pot mentine acest nivel intr-o perspectiva mai indelungata.
– Pentru anul 2005 situatia este urmatoarea:
●rata lichiditatii curente este de 100.83% (1 punct);
●solvabilitatea firmei este de 120.61% (2 puncte);
●gradul de indatorare generala este de 4.85% (3 puncte);
●viteza de rotatie a activelor curente este de 3.07 rotatii pe an (1 punct);
●rentabilitatea capitalurilor proprii este de 95.1% (2 puncte);
●acoperirea dobanzi este de 0% (3 puncte);
●dependenta fata de pietele de aprovizionare din tara si fata de pietele de desfacere din strainatate este mai mare de 50.1% (2 puncte).
Rezulta ca scorul pe anul 2005 la S.C PARNAS S.R.L este de 14 puncte, firma incadrandu-se in grupa de bonitate C, avand performante financiare satisfacatoare, dar care au o evidenta tendinta de inrautatire.
-Pentru anul 2006 situatia se prezinta astfel:
●rata lichiditatii curente este de 99.58% (-1 punct);
●solvabilitatea firmei este de 115.06% (2 puncte);
●gradul de indatorare generala este de 663.92% (-1 punct);
●viteza de rotatie a activelor curente este de 2.64 rotatii pe an (1 punct);
●rentabilitatea capitalurilor proprii este de 29.87% (3 puncte);
●acoperirea dobanzi este de 0% (3 puncte);
●dependenta fata de pietele de aprovizionare din tara si fata de pietele de desfacere din strainatate este mai mare de 50.1% (2 puncte).
Rezulta ca scorul S.C PARNAS S.R.L pe anul 2006 este de 9 puncte, firma incadrandu-se in grupa de bonitate D, performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp.
Analiza riscului de faliment cu ajutorul Metodei Bancii Romane de Dezvoltare in cazul S.C PARNAS S.R.L:
Criterii de performanta financiara ale Metodei Bancii Romane de Dezvoltare
Tabelul 7
Sursa: S.C PARNAS S.R.L
Concluzii
-Situatia pe anul 2004 este urmatoarea:
●gradul de indatorare al firmei este de 2.59% (0 puncte);
●lichiditatea imediata este de 1088.98% (50 puncte);
●solvabilitatea patrimoniala este de 97.4% (50 puncte);
●rentabilitatea in functie de cifra de afaceri este de 16.7% (43 puncte)
●gradul de acoperire al cheltuielilor din venituri este 120.05% (41 puncte).
Din analiza efectuata pe anul 2004 reiese ca firma se afla in grupa de bonitate A, inregistrand 226 de puncte.
-Pentru anul 2005 situatia este urmatoarea:
●gradul de indatoreare al firmei este de 82.91% (0 puncte);
●lichiditatea imediata este de 17.92% (0 puncte);
●solvabilitatea patrimoniala este de 17.09 % (0 puncte);
●rentabilitatea in functie de cifra de afaceri este de 7.45% (0puncte);
●gradul de acoperire al cheltuielilor din venituri este 108.15% (30 puncte).
Din analiza efectuata pe anul 2005 reiese ca firma se afla in grupa de bonitate C, inregistrand 30 de puncte.
-Pentru anul 2006 situatia se prezinta astfel:
●gradul de indatoreare al firmei este de 86.09% (0 puncte);
●lichiditatea imediata este de 7.55% (0 puncte);
●solvabilitatea patrimoniala este de 13.09 % (0 puncte);
●rentabilitatea in functie de cifra de afaceri este de 2.04% (5 puncte);
●gradul de acoperire al cheltuielilor din venituri este 102.08% (28 puncte).
Din analiza efectuata pe anul 2006 reiese ca firma se afla in grupa de bonitate D, inregistrand 33 de puncte.
CAPITOLUL IV
4.CONCLUZII SI PROPUNERI
Se poate afirma ca exista largi posibilitati de dezvoltare a societatii S.C PARNAS S.R.L, prin extinderea obiectului de activitate, deschiderea de noi spatii comerciale, dar si printr-o consolidare si imbunatatire a ofertei deja existente. Adaugand si o activitate sustinuta de promovare a produselor, se poate ajunge la o intensificare a vanzarilor, la o satisfacere mai inalta a cerintelor clientilor, si la o crestere a eficientei activitatii de comert.
Din analizele efectuate pentru anii anteriori reiese ca firma intampina dificultati care pot provoca falimentul de aceea trebuie ca administratorul firmei sa analizeze aceste probleme si sa adopte anumite strategi pentru evitarea riscul de faliment.
In perspective, tinand cont de evolutia indicilor de vanzare din ultima perioada, coordonata cu adoptarea unor decizii din partea administratorului firmei, in vederea promovarii produselor, modernizarii si extinderii spatilor comerciale, adoptarea unor politici de preturi adecvate puterii de cumparare, se spera cresterea numarului de clienti si cresterea vanzarilor.
Desi eforturile materiale (cheltuieli cu munca materializata si munca vie) depuse pentru inbunatatirea unor spatii comerciale sau pentru promovarea unor noi produse pe piata sunt comparabile cu cele din alte sectoare, efectele nu pot fi cuantificabile in toate cazurile. In astfel de situatii alaturi de eficienta economica se evidentiaza si ce-a sociala. Cele doua fatede ale eficientei, in sfera promovari produselor pe piata, se interactioneaza, se intrepatrund rezultatele avand simultan un dublu aspect si anume acela de eficienta sociala (nivelul servirii, gradul de satisfactie al clientilor).
Dintre strategiile adecvate pentru sporirea vanzarilor si implicit cresterii numarului de clienti la S.C PARNAS S.R.L amintim urmatoarele:
Dezvoltarea si amenajarea spatilor comerciale conform cerintelor Europene.
Largirea segmentului obiectului de activitate, prin infintarea unor noi servicii de alimentatie publica si comercializarea materialelor de constructii.
Aparitia unor noi categorii de produse cum ar fi produse de patiserie, agroalimentare, materiale de constructii in functie de obiectul de activitate pentru care va opta firma.
Cresterea competitivitatii ofertei de produse comparative cu ce este pe piata.
Diversificarea si cresterea calitatii produselor comercializate.
Inbunatatirea politicii de promovare a produselor si satisfacerea cerintelor clientilor.
Stabilirea unor politici de pret corespunzatoare calitatii produselor si comparative cu cele existente pe piata.
Asigurarea celor mai bune conditii pentru angajati, specializarea lor in vederea promovarii produselor si inbunatatirii comportamentului fata de client
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Riscul Economic Si Financiar In Activitatea Firmei (ID: 132821)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.