. Riscul Economic Si Financiar. Concept Si Mod de Manifestare (s.c. Xyz S.a.)
CAPITOLUL I
Riscul economic și financiar în activitatea firmei. Concept și mod de manifestare.
În cadrul analizei și evaluării riscului se urmărește variabilitatea rezultatelor întreprinderii la modificarea cifrei de afaceri și structurii cheltuielilor (fixe și variabile), la modificarea structurii capitalurilor (propii, împrumutate) și a variabilitații solvabilitații întreprinderii. În acest scop se dezvoltă principalele trei categorii de riscuri pe care întreprinderea, în ansamblul activitații ei, și le asumă: riscul de exploatare (economic), riscul de finanțare (financiar) și riscul de faliment (insolvabilitatea).
Analiza rentabilității constituie un aspect esențial al diagnosticului financiar, dar concluziile sunt cel adesea incomplete dacă nu se ia în considerare celălalt aspect al analizei financiare: riscul.
Într–o acepțiune sintetică, riscul semnifică variația rezultatului sub presiunea condițiilor de mediu.
Delimitarea analizei riscului de anliza rentabiltății nu trebuie să ducă la concluzia că cele două aspecte independente.
Rentabilitatea nu se poate aprecia decât în funcție de riscul suportat.
Riscul mai poate fi definit ca: variabilitatea profitului față de media rentabilității din ultimele exerciții sau ca variabilitate a profitului în funcție de volumul de activitate al întreprinderii. În continuare, analiza riscului este structurată în concordanță cu formele pe care acesta le poate îmbraca, respectiv: riscul economic, riscul financiar, riscul de faliment.
Analiza riscului de exploatare
Riscul de exploatare (economic) reprezintă incapacitatea unei întreprinderi de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului.
Pragul de rentabilitate
Riscul activității economice nu este altceva decât incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp și cu cele mai mici costuri, eforturi, la variația mediului economic. Riscul nu depinde numai de factori generali (preț de vânzare, cost, cifră de afaceri) ci și de structura costurilor, respectiv de comportamentul lor față de volumul de activitate.
Riscul de exploatare depinde în special de nivelul cheltuielilor fixe, același nivel al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit cifră de afaceri mai mare.
Sinteza între nivelul cheltuielilor fixe și cel al marjei o realizează punctul mort. Punctul mort sau punctul critic reprezintă nivelul de activitate (cifra de afaceri) care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade iar rezultatul este nul. Punctul mort, denumit și “ prag de rentabilitate “, evidențiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situieze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Depășind acest nivel, activitatea societății devine rentabilă, deci riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus.
Pragul de rentabilitate se poate determina după caz în : unitați fizice, valorice, pentru un singur produs, sau pentru întreaga activitate a întreprinderii. Pragul de rentabilitate în unitățile fizice este operațional la întreprinderile monoproductive. La cele care produc și comercializează o gamă variată de produse, cu costuri și prețuri diferite, calculul prgului de rentabilitate și valoarea lui informațională sunt condiționate de modul de organizare a evidenței cheltuielilor fixe.
Calculul pragului de rentabilitate în unitățile fizice pornește de la relațiile:
CA = CT
q * p = CV + CF
q * p = q * v * CF
Prin urmare volumul fizic al producției pentru care rezultatul exploatării este nul se calculează după următoarea relație:
QPR = =
în care:
QPR = volumul fizic al producției vândute pentru a atinge pragul de rentabilitate (PR)
mcv = marja unitară asupra cheltuielilor variabile
Pragul de rentabilitate pe produs
Pentru determinarea pragului de rentabilitate în unități valorice se folosesc următoarele relații:
CA = CT
CA = CV + CF
CA = CA * Rv + CV
CAPR = = unde: Rv = rata cheltuielilor variabile
Rmv = rata marjei cheltuielilor varibile
Pragul de rentabilitate în unități valorice
Pentru unitățile care produc și comercializează o gamă variată de produse, pragul de rentabilitate se stabilește după următoarea relație:
CAPR = =
CAPR = =
R = rata medie a cheltuielilor variabile
Rmv = rata medie a marjei cheltuielilor variabile
rmvi = rata marjei cheltuielilor pe produs
rvi = rata medie a cheltuielilor variabile individuale
Pragul de rentabilitate în condiții de sezonalitate
Evaluarea riscului de exploatare se face cu ajutorul unui ‘indicator de poziție’ () față de pragul de rentabilitate.
Acest indicator de poziție se poate determina atât în mărimi absolute () cât și în mărimi relative (’) potrivit relațiilor:
= CA reală – CAPR
’ =
Riscul de exploatare se determină cu ajutorul coeficientului efectului de levier al exploatării(CELE):
CELE =
CELE =
CELE = unde: MCHV = CA – CV
RE = CA – CV – CF
CA = cifra de afaceri;
RE = rezultatul exploatării;
CAPR = pragul cifrei de afaceri;
MCHV = marja cheltuielilor variabile.
Coeficientul efectului de levier al exploatării măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variația cifrei de afaceri.
În concluzie, levierul exploatării este determinat atât de mărimea cheltuielilor fixe, cât și de poziția cifrei de afacerirealizată în raport cu pragul de rentabilitate.
Analiza riscului financiar
Riscul financiar reflectă variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub incidența structurii financiare a întreprinderii. Capitalul întreprinderii are două componente (capital propriu și împrumutat), ce se deosebesc fundamental prin costul pe care–l generează.Dacă întreprinderea recurge la împrumuturi va suporta în mod sistematic și cheltuielile financiare aferente. Astfel, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, antrenează variabilitatea rezultatelor, deci modifică mărimea riscului financiar.
Există două modalități de analiză a riscului financiar :
– analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de rentabilitate.
– efectul de levier.
Analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate
Analiza riscului financiar poate fi abordată, similar celei a riscului economic, cu luarea în considerare a cheltuielilor financiare (dobânzile aferente capitalurilor împrumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate. Trebuie precizat faptul că dobânda (Dob) se apreciază ca o cheltuială fixă în raport cu cifra de afaceri.
PM’ =
în care : PM’ = pragul de rentabilitate financiară
F = cheltuieli fixe de exploatare (exclusiv dobânda) v = coeficient privind ponderarea cheltuielilor
variabile în cifra de afaceri.
Efectul de levier financiar
Incidența îndatorării asupra poziției cifrei de afaceri în raport cu pragul de rentabilitate se confirmă și prin efectului de levier financiar. Apelarea la credite conduce la creșterea riscului economic, creștere datorată riscului suplimentar de îndatorare.
Levierul financiar exprimă incidența îndatorări firmei asupra rentabilității capitalului propriu.
Prezentare cea mai frecventă a efectului de levier financiar pornește de la următoarea schemă:
Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul coeficientului efectului de levier financiar (CELF) :
CELF =
Ri = rezutatul curent înainte de deducerea impozitului pe profit.
Rentabilitatea financiară se poate calcula utilizând următoarea formulă:
Rf =
sau
Rf = =
Rf = Re + (Re – p)
Re = RE – Dob
Rex = At * Re – Dob ; unde:
At = Cpr + D
Pentru ca efectul de levier să acționeze favorabil este necesar ca diferența (RE –p) să rămână pozitivă.
Analiza riscului de faliment
Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacității întreprinderi de a face față angajamentelor asumate față de terți, deci în evaluarea solvabilității întreprinderii.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face față obligațiilor scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente, fie din prelevări obligatorii.
Menținerea solvabilității pentru o întreprindere constituie o restricție ce se impune în mod curent, cu alte cuvinte echilibrul financiar este un imperativ permanent pentru orice întreprindere.
Analiza riscului de faliment se poate face în manieră statică, prin analiza echilibrelor financiare din bilanț sau în manieră dinamică, prin analiza fluxurilor din tabloul de finanțare.
Analiza statică poate fi făcută în funcție de cele două concepții de elaborare a bilanțului: patrimonială și funcțională.
În cadrul analizei statice patrimonială a riscului de faliment interesează patrimoniul net al acționarilor și activul economic în ansamblu, ca o garanție pentru creditori. Instrumentele operaționale utilizate în acest scop sunt fondul de rulment financiar și ratele de lichiditate completate cu ratele de îndatorare. În cazul în care dificultățile financiare ale întreprinderi devin periodice, acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta reputația firmei, categorisind–o “rău platnică”, imagine care dăunează întreprinderi. În analiza riscului de insolvabilitate, literatura de specialitate recomandă ca prag minim o rată de 20–30% a activului net contabil în raport cu pasivul total.
Analiza statică funcțională a riscului de faliment utilizează ca instrumente operaționale nevoia de fond de rulment pentru exploatare și trezoreria netă, starea de insolvabilitate fiind reflectată de modul în care se realizează echilibrul financiar funcțional.În evaluarea riscului de faliment, băncile utilizează ca prag orientativ, nivelul creditelor de trezorerie care nu trebuie să depășească jumătate din nevoia de fond de rulment pentru exploatare,adică fondul de rulment funcțional nu trebuie să fie mai mare decât jumătate din nevoia de fond de rulment pentru exploatare. Aceste norme sunt orientative, întrucât nivelul fondului de rulment necesar echilibrului funcțional depinde nu numai de variabilitatea nevoii de fond de rulment pentru exploatare dar și de mărimea riscului de faliment pe care creditorii firmei sunt dispuși să îl suporte.
Analiza dinamică a riscului de faliment permite diagnosticarea și explicarea dezechilibrului financiar, evidențiat prin analiza statică. Cele două tipuri de analuză sunt deci complementare și trebuie făcute în aceleași timp.
Analiza dinamică pornește de la fluxurile de fonduri, determinate de operațiunile de exploatare și de operațiunile de capital (de investiții și de finanțare), evidențiate în tabloul de finanțare (a se vedea capitolul anterior).
Instrumentele operaționale ale analizei prin fluxuri financiare sunt excedentul de trezorie al exploatării, capacitatea de autofinanțare, autofinanțarea și cash–flow–ul. Acești indicatori stau la baza determinării unor rate de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară care prin valorile lor, pun în evidență existența riscului de faliment.
Analiza riscului de faliment apelează la ratele și indicatorii de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară:
Rata capacității de rambursare (DAT / CAF) care care pe termen lung și în regim permanent, ar trebui să fie mai mică de 3 sau 4 ani.
Rata autonomiei financiare (CAF /Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar tre–o “rău platnică”, imagine care dăunează întreprinderi. În analiza riscului de insolvabilitate, literatura de specialitate recomandă ca prag minim o rată de 20–30% a activului net contabil în raport cu pasivul total.
Analiza statică funcțională a riscului de faliment utilizează ca instrumente operaționale nevoia de fond de rulment pentru exploatare și trezoreria netă, starea de insolvabilitate fiind reflectată de modul în care se realizează echilibrul financiar funcțional.În evaluarea riscului de faliment, băncile utilizează ca prag orientativ, nivelul creditelor de trezorerie care nu trebuie să depășească jumătate din nevoia de fond de rulment pentru exploatare,adică fondul de rulment funcțional nu trebuie să fie mai mare decât jumătate din nevoia de fond de rulment pentru exploatare. Aceste norme sunt orientative, întrucât nivelul fondului de rulment necesar echilibrului funcțional depinde nu numai de variabilitatea nevoii de fond de rulment pentru exploatare dar și de mărimea riscului de faliment pe care creditorii firmei sunt dispuși să îl suporte.
Analiza dinamică a riscului de faliment permite diagnosticarea și explicarea dezechilibrului financiar, evidențiat prin analiza statică. Cele două tipuri de analuză sunt deci complementare și trebuie făcute în aceleași timp.
Analiza dinamică pornește de la fluxurile de fonduri, determinate de operațiunile de exploatare și de operațiunile de capital (de investiții și de finanțare), evidențiate în tabloul de finanțare (a se vedea capitolul anterior).
Instrumentele operaționale ale analizei prin fluxuri financiare sunt excedentul de trezorie al exploatării, capacitatea de autofinanțare, autofinanțarea și cash–flow–ul. Acești indicatori stau la baza determinării unor rate de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară care prin valorile lor, pun în evidență existența riscului de faliment.
Analiza riscului de faliment apelează la ratele și indicatorii de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară:
Rata capacității de rambursare (DAT / CAF) care care pe termen lung și în regim permanent, ar trebui să fie mai mică de 3 sau 4 ani.
Rata autonomiei financiare (CAF /Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar trebui să fie mai mare decât 2.
Excedentul de trezorerie al exploatării (ETE).
Conceptul de întreprindere în dificultate
Majoritatea întreprinderilor în România, după anul 1990, au dat faliment, o parte supraviețuiesc artificial și foarte puține își desfășoară activitatea normal.
Potrivit teoriei economice, starea de dificultate se definește ca o situție permanentă de crizăfinanciară și care poate deveni rapid dramatică atât prin restrângerea activității, cât și prin diminuarea creditelor.
Cele trei criterii generale care stau la baza identifcării întreprinderilor în dificultate sunt:
insolvabilitatea, acest lucru se traduce prin insuficiența activului pentru achitarea datoriilor.
Supraîndatorarea, acest lucru presupune compromiterea capacității unei întreprinderi de a face față datoriilor scadente, deoarece gradul de îndatorare este foarte mare.
existența unor fapte de natură să compromită continuarea exploatării.
Uniunea Europeană a Experților Contabili a reținut următarele semne ale unei situații dificile, reale sau potențiale:
–existența unui fond de rulment negativ sau chiar al unui rezultat net negativ;
–utilizarea unor credite curente pentru finanțarea investițiilor;
–imposibilitatea reînnoirii creditelor;
–falimentul unor furnizori sau clienți;
imposibilitatea reglării creditelor la scadență normală.
O întreprindere în dificultate este o întreprindere în dezechilibru pe plan industrial, social și financiar.
Întreprinderea în dificultate se caracterizează în esență prin:
inadaptarea la mediu a societății respective. Această inadaptare poate periclita supraviețuirea întreprinderii;
scăderea volumului de activitate și a rentabilității;
folosirea unor tehnici și instrumente de management neperformante;
situație financiară dificilă;
grad scăzut de utilizare a capacității de producție;
neasigurarea concordanței: om – metodă – mațină.
Din punct de vedere juridic, o întreprindere este în dificultate atunci când nu–și poate onora datoriilor, iar în acest caz legea prevede deschiderea procedurii de reorganizare sau lichidare juridică.
Principalele cauze care conduc la falimentul unei întreprinderi
Sunt multe cauze generatoare de dificultați pentru o întreprindere. O bună parte din acestea provin din mediul economico–social și concurențial în care firma acționează: – accentuarea concurenței interne și internaționale;
– apariția unor de produse de substituție;
–pierderea unui client important sau falimentul acestuia;
–falimentul unui furnizor important care asigură anumite materiale, piese subansamble esențiale pentru continuarea activității întreprinderii;
–falimentul unei bănci cu care întreprinderea avea relații financiare preponderente;
–apariția unor reglementări pe linia securității și protecției mediului;
–scăderea continuă a cotației la bursă.
Din studii statistice s–a constat că aceste cauze dețîn în medie o pondere de cca 51% în declanșarea unor falimente.
Cauzele interne sunt:
–rotația stocurilor și clienților inferioară normei sectoriale;
–practicarea unor marje inferioare normelor sectoriale;
–finanțarea investițiilor cu sursele aferente exploatării;
–pierderi repetate din exploatare;
–imposibilitatea reînnoirii creditelor.
Aceste cauze sunt la originea a peste jumătate din numărul de falimente înregistrate de–a lungul anilor.
În funcție de natura lor, cauzele dificultăților pot fi:
a)Cauze legate de reducerea volumului de activitate datorită:
–tendinței de scădere a pentru produsele realizate de întreprindere;
–pierderii unui client important;
–competitivității în scădere a produselor întreprinderi;
–gradul redus de reînnoire a produselor, respectiv de adaptare la nevoi;
–scăderi conjuncturale a cererii;
–falimentului unui furnizor.
b)Cauze legate de reducerea marjelor și a rentabilității:
–decizii strategice inadecvate;
–rigiditatea prețului de vânzare;
–cheltuieli prea mari cu personalul;
–existența unor mijloace fixe depășite din punct de vedere tehnic;
–ponderea mare a cheltuielilor fixe;
–creșterea prețurilor materiilor prime.
c)Cauze specifice privind trezoreria întreprinderii:
–falimentul unui client important;
–dificultăți în obținerea de credite;
–durata mare de rotație a stocurilor;
–prelungirea duratei creditului–clienți;
–diminuarea duratei creditului furnizori.
d)Cauze specifice sistemului de management:
–pregătirea profesională necorespunzătoare a conducătorilor și incapacitatea de a se adapta noilor condiții ale pieței;
–neînțelegeri între membrii conducerii;
–contabilitatea analitică deficitară și necunoașterea costului complet;
–lipsa înlocuitorilor pentru conducătorii actuali;
–remunerarea excesivă a coducătorilor.
e)Cauze accidentale:
–deturnări de fonduri;
–calamități;
–decesul conducătorului;
–probleme sociale interne.
În urma unui studiu referitor la cauzele falimentului, efectuat în Franța în 1986, s–au identificat următoarele 10 cauze:
–falimentul unor clienți 21%
–stocuri prea mari 11%
–reducerea creditelor 11%
–cheltuieli cu personalul prea mari 10% –contabilitate deficitară și necunoașterea costului complet 9%
–deturnări de fonduri 8%
–expropiere 8%
–scăderea conjuncturală a cifrei de afaceri 8%
–organizarea deficitară a întreprinderi 6%
CAPITOLUL II
PREZENTAREA GENERALÃ A S.C. „ARCTIC” S.A.
2.1 SCURT ISTORIC
Întreprinderea de frigidere Arctic Gãești a fost construitã în anii 1968-1970 dupã licența Thomson-Houston-Franța, investiție aprobatã prin HCM NR. 1446 -1966.
Începând cu anul 1970 a început fabricarea de frigidere cu 2 stele de140 l, 180l, 240 l și a motocompresoarelor de 1/8 CP și 1/6 CP. Capacitatea proiectatã a fost de 200.000 de bucãți frigidere pe an și 220.000 motocompresoare pe an, aceasta fiind realizatã în anul 1975 cînd s-a fãcut și ieșirea de sub licențã.
Principalele etape de dezvoltare a socetãții se prezintã dupã cum urmeazã :
—1975-1978 pentru a se putea menține pe piața externã, s-au efectuat modificãri constructive ale produselor (instalația electricã, condensator, disign, etc.)
—1976 s-a hotãrât dublarea producției (cu dotãri suplimentare reduse), obiectiv atins în anul 1981, când s-au realizat 400.000 aparate frigorifice
—1978 s-a realizat integrarea în fabricare a procesului de extrudere a plãcilor de ABS și polistiren
—1978-1980 s-a realizat diversificarea producției prin proiectare, executarea, și introducerea în fabricație a congelatoarelor verticale de 120 I, 160 I, 240 l.
—1980 se lãrgește gama de produse prin introducerea în fabricație a rãcitoarelor de 240 l, destinate în special exportului.
—1981-1989 integrarea reperelor de mase plastice, obținute prin injecție.
—1983 începe fabricarea combinelor frigorifice de 260 l, 300 l, 340l.
—1986 s-au pus în funcțiune primele mașini de expandat polistiren (PEX)
__ 1988 se diversifică gama de produse prin fabricarea frigiderelor cu 2 uși de 230l și proiectarea, în concepție proprie, a unui nou tip de moto compresor.
— 1991 Întreprinderea de frigidere Gãești se transformã în societate pe acțiuni sub denumirea de S.C.„ARCTIC” S.A.,având ca scop producerea și comercalizarea frigiderelor, congelatoarelor și mașinilor specifice tehnicii frigului, proiectarea tehnologicã si constructivã, service.
—1993 începe fabricarea vitrinelor frigorifice de 220 l
—1990-1994 se executã utilajele și probele de laborator penru prototip și seria zero a minicompresoarelor de 1/ 6 CP
—1994 începe producerea congelatoarelor orizontale de 110 l. Anul 1994 a însemnat un an de cotiturã prin trecerea procesului de fabricație la produse ecologice ,prin înlocuirea agentului frigorific F 12 cu R 134 și a F 11 CU 141 B.
— 1995 – din luna ianuarie s-a trecut la utilizerea vopselelor pulbere prin montarea a trei instalații de vopsit în câmp electrostatic cu pulbere de la firma WAGNER-Austria.
– fabricarea primelor 5.000 minimotocompresoare de 1/6CP
—1997-Începând cu luna martie va mai intra o linie pentru fabricarea congelatoarelor orizontale de capacitate mare de 250-450 l. Ele sunt destinate a fi utilizate pentru scopuri casnice, dar și pentru scopuri comerciale.
În prezent S.C. ARCTIC S.A. cuprinde urmãtoarele fabrici:
fabrica de motocompresoare
fabrica de asamblare aparate frigorifice
fabrica de garnituri magnetice
fabrica de grãtare și coșuri congelatoare
fabrica de repere injectate
fabrica de condensatoare
fabrica de vaporizatoare
fabrica de S.D.V.-uri
fabrica de întreținere și reparații utilaje
fabrica de service
Societatea asigură service–ul produselor sale printr–un număr de 95 de reprezentanțe tehnice (în 52 spații proprii și 43 spații închiriate), în 16 din aceste reprezentanțe efectuându–se vânzarea propriilor produse.
De asemenea, societatea dispune și de o rețea de distribuție formatã din 18 magazine, din care 16 magazine funcționeazã în cadrul reprezentanțelor, iar douã magazine funcționeazã separat. Din cele 18 magazine, 12 sunt proprietatea societãții, iar 6 sunt închiriate.
În ceea ce privește capitalulul social, la constituire a fost de 706.171 mii lei ,împãrțit în 141.230 acțiuni nominative în valoare nominalã de 5000 lei fiecare, fiind integral subscris și vãrsat de statul român în calitatea sa de acționar unic.
Societatea comercialã „ARCTIC” din Gãești , la sfârșitul anului 1991, a efectuat o majorare de capital social de la 706.171mii lei la 885.740 mii lei
reprezentând o diferențã conform evidenței contabile de la data de 31. 12. 1990 .
În urma reevaluãrii mijloacelor fixe conform HGR nr. 500/1994 societatea a înregistrat o majorare de capital de la 7.298.238 mii lei la 57.186.000 mii lei constând în 1.915.995 acțiuni nominative în valoare nominalã de 25.000 lei fiecare. În urma aplicãrii legii 55/1995 s-a înregistrat suprasubscriere si în loc de aproximativ de 23.000 de acționari s-au înregistrat 59.000 pentru partea de 49% care a fost transferatã cu titlu gratuit.
Banca Europeanã pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( BERD) si-a exprimat dorința de a achiziționa pachetul de 51% deținut de FPS si de a deveni astfel acționar majoritar.Tratativele sunt avansate, banca a si plãtit cu 200.000 $ o firmã strãinã specializatã care a efectuat auditul financiar si de management al fabricii. BERD va veni cu un aport financiar de 15milioane $, care vor fi utilizați pentru achiziționarea de utilaje si aparaturã modernã, astfel încât sã se realizeze diversificarea producției de frigidere, cu încadrarea în normele europene. S-a întocmit un plan de afaceri cu bãtaie pânã în anul 2000, în care s-au prevãzut cãile si mijloacele prin care fabrica sã se dezvolte în continuare.
2.2 OBIECTUL DE ACTIVITATE
scule, dispozitive, subansamble specifice
mașini, utilaje si instalații aferente industriei frigului, electrotehnicii si electronicii
lucrãri de proiectare si service
studii si cercetãri în domeniul frigului
activitãți cu caracter social în favoarea salariaților
bunuri de larg consum
În anul 1991, s-a efectuat o modificare a obiectului de activitate, înregistratã la Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița sub nr. 1594/05.11.1991,acestea constând în :
—„scopul societãții este producerea si comercializarea produselor si lucrãrilor care fac obiectul de activitate al societãții comerciale, vânzarea cu amãnuntul, prin subunitãți proprii ( reprezentanțe, service, magazine )
din întreaga țarã , promovarea dar si punerea în aplicare a inițiativelor de
interes național în domeniul fabricației de frigidere, congelatoare si combine frigorifice, mașini ,utilaje si instalații aferente industriei frigului , domenii conexe si realizarea de beneficii
—vânzarea prin subunitãțile proprii (reprezentanțe, service , magazine) a producției proprii, precum si a altor produse achiziționate de la terți.”
O nouã modificare a obiectului de activitate a fost fãcutã în anul 1992, înregistratã la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.54/10.01.1992 si care cuprinde :
—„producerea si comercializarea produselor si lucrãrilor care fac obiectul de activitate al societãții comerciale, vânzarea cu amãnuntul prin subunitãțile proprii (reprezentanțe, service, magazine si puncte de desfacere) din întreaga țarã , promovarea si punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de frigidere , congelatoare si combine frigorifice, mașini ,utilaje si instalații aferente industriei frigului, domenii conexe și realizarea de beneficii – vânzarea prin subunitățile proprii.
Prin cererea de de înscriere de mențiuni nr. 1366/09.04.1992 s–a efectuat o extindere a obiectului de activitate care cuprinde și fabricarea produselor de panificație și comrcializarea acestora în incinta societății, precum și în piețe și oboare.
2.3 PREZENTAREA ACTIVITÃII DE BAZÃ
2.3.1 NIVELUL PRODUCIEI
Capacitatea de producție proiectatã a fost de 200.000 aparate frigorifice pe an si 220.000 compresoare frigorifice pe an si a fost atinsã în anul 1975.
Prin organizarea, modernizarea si extinderea fluxului de fabricație s-a ajuns în prezent la o producție de 360.000 — 380.000 bucãți aparate frigorifice pe an si la 420.000 —450.000 bucãți compresoare pe an, având 4316 angajați în care este inclus personalul SERVICE si cel al magazinelor proprii de desfacere.
2.3.2 NIVELUL DE DESFACERE
În prezent produsele fabricate la S.C ARCTIC S.A sunt vândute la firme particulare și de stat pe piața internă și pe piața externă.
În urma unui studiu al pieței interne rezultă următoarele situații statistice:
– în România sunt circa 7 milioane de familii, cu o distribuție de 40 de frigidere la 100 de familii și 10 congelatoare la 100 de familii.
—în perspectivã , dacã din cele 7 milioane de familii se scad familiile care nu vor cumpãra în urmãtorii 10 ani frigidere, aproximativ 20%,din diversele motive (zone neelectrificate, zone muntoase, nivel scãzut de trai ) potențialii sunt considerați cei care cumpãrã pentru prima datã un frigider si cei care îl au cumpãrat acum în urmã cu mai mult de 10 ani (media timpului de bunã funcționare) si cei care îl înlocuiesc (în mai puțin de 10 ani).
Situația privind vânzarea de congelatoare se prezintã diferit fațã de vânzarea de frigidere din urmãtoarele motive:
prepararea, în anumite zone ale țãrii,de alimente prin conservare îndelungatã tradițional.
fabricarea rãcitoarelor cu compartiment separat de congelare cu volum brut de 50 l.
În urmãtorii 10 ani , potențialii cumpãrãtori de congelatoare vor fi aproximativ 3 milioane de familii.
Dacã din potențialii cumpãrãtori, datoritã scãderii construcției de locuințe si inflației mai scãdem 30% în urmãtorii 10 ani , piața internã absoarbe aproximativ 4.2 milioane de frigidere si 2.1 milioane de congelatoare. Din studiu reiese cã în urmãtorii 10 ani vor fi necesare cam 6.3 milioane de aparate frigorifice pentru piața internã , în timp ce fabrica produce în acelasi interval de timp doar 3.8 milioane aparate frigorifice.
Având în vedere nivelul exportului de 25-30% din producție , numãrul aparatelor rãmase a fi vândute pe piața internã este de 2.85-2.66 milioane. Astfel societatea dorește sã producã 550.000 bucãți pe an la nivelul anului 2000.
În anul 1996 s-a exportat 30% din producție în Franța ,Anglia, Grecia, Liban. Pentru menținerea nivelului la export în urmãtorul an societatea a fãcut modificãri tehnologice pe fluxurile de fabricație (izolarea termicã a dulapilor si ușilor, uleiuri si agenți frigorifici) pentru eliminarea substanțelor ce conțineau clor. Din ianuarie 1995 România este semnatara „ Protocolului “ de la Montreal.
Ca urmare a cererilor existente pe piața europeanã de congelatoare orizontale, societatea a trecut de la 1.07.1994 la fabricarea unui singur tip
de congelator orizontal cu volumul brut de 110 l urmând ca sã introducã în fabricație si alte tipuri .
În 1997 societatea exportã toate tipurile de aparate frigorifice în Franța,Germania, Anglia, Grecia, un segment important fiind congelatoarele orizontale de 110 l.
2.4 STRUCTURA ORGANIZATORICÃ
Abordarea sistematicã a managementului delimiteazã structura organizatoricã ca principala componentã a subsistemului organizatoric microeconomic.
În cadrul oricãrui firme se regãsește o structurã procesualã și o organizare structuralã. Rezultatele organizãrii procesuale se concretizeazã în delimitarea și definirea funcțiunilor întreprinderii precum și a componentelor acestora:
-activitãți
–atrbuții
sarcini
Organizarea procesuală a firmei constă în stabilirea și delimitarea proceselor de muncă fizică și intelectuală, a componentelor acestora (mișcări, timpi, operații, lucrări,
sarcini), precum și gruparea lor pe posturi, formații de muncã, compartimente, corespunzãtor anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizãrii în cele mai bune condiții a obietivelor previzionate.
În cadrul organizãrii firmelor se pot delimita în funcție de sfera de cuprindere douã subdiviziuni principale:
a. organizarea ansamblului activitãților unei unitãți
b.organizarea diferitelor activitãți componente (fabricație, aprovizionare, desfacere, marketing)
În prezent, organizarea se executã sub douã forme principale :
a.de cãtre manageri, atributul sau funcția organizãrii fiind o parte intrinsecã a procesului managerial
b.de cãtre persoane sau echipe specializate în acest domeniu
Organizarea structuralã reprezintã cea de-a doua componentã de bazã a organizãrii formale a firmei. Principala expresie a organizãrii structurale o reprezintã structura organizatorie.
Structura organizatoricã a firmei reprezintã ansamblul persoanelor și subdiviziunilor organizarorice astfel constituite, încît sã asigure premisele organizatorice în vederea realizãrii obiectivelor previzionate.
În cadrul structurii organizatorice a firmei deosebim douã componente principale:
-structura managerialã
-structura de producție
Structura managerialã poate fi definitã ca ansamblul managerilor de nivel superior și a subdiviziunilor organizatorice prin ale cãror decizii și acțiuni se asigurã condițiile economice, tehnice și de personal necesare desfãșurãrii activitãții compartimentelor de producție.
Structura de producție este alcãtuitã din totalitatea subdiviziunilor organizatorice ale firmei, in cadrul cãrora se desfãșoarã activitãțile de producție.
Organizarea SC „ARCTIC” SA respectã prevederile legii 31/1990, procesul de producție este executat de Adunarea Generalã a Acționarilor. Adunarea Generalã a Acționarilor este organul de conducere al societãții, care decide asupra activitãii acesteia și asigurã politica ei economicã și comercialã.
Adunãrile Generalesunt ordinare și extraordinare și au urmãtoarele atribuții principale :
aprobã structura organizatoricã a societãții și numãrul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție
alege membrii Consiliului de Administrație si ai Comisiei de Cenzori, inclusiv cenzori supleanți, le stabilește remunerarea, îi descarcã de activitate și îi revocã
alege directorul general și adjuncții acestuia și președintele Consiliului de Administrație
aprobã și modificã programele de activitate si bugetul societãții
stabilește competențele și răsunderile Consiliului de Administrație și Comisiei de Cenzori
hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și la acordarea de garanții
examineazã, aprobã sau modificã bilanțul si contul de profit si pierderi dupã analizarea rapoartelor Consiliului de Administrație al Comisiei de Cenzori sau al expertului de gestiune, dupã caz, aprobã repartizarea profitului între acționari
hotãrãște cu privire la înființarea si desființarea de sucursale, filiale si agenții
hotãrãște cu privire la mãrirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numãrului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum si la cesiunea acțiunilor
hotãrãște cu privire la comasarea , divizarea sau dizolvarea si lichidarea societãții
Adunãrile Generale sunt ordinare si extraordinare. Adunarea Generalã ordinarã are loc cel puțin o datã pe an, în cel mult 3 luni de la încheierea exercițiului financiar.
Adunarea extraordinãrã se convoacã ori de câte ori este nevoie în cazul adoptãrii diferitelor hotãrâri cum ar fi:
prelungirea duratei societãții
mãrirea capitalului social
schimbarea obiectului de activitate
fuzionarea cu alte societãți
Societatea este administratã de Consiliul de Administrație constituit din 9 membrii numiți si înlocuiți de cãtre AGA.
Consiliul de Administrație aplicã deciziile privind strategia si obiectivele societãții , administrând întreaga activitate de producție si economico-financiarã, având urmãtoarele atribuții:
angajeazã si concediazã personalulsi stabilește drepturile sã obligațiile acestuia
stabilește îndatoririle si responsabilitãțile personalului societãții pe compartimente
aprobã operațiunile de încasãri si plãți potrivit competențelor acordate
aprobã operațiunile de cumpãrare si vânzare de bunuri (cu excepția mijloacelor fixe )
aprobã incheierea de contracte de inchiriere
stabilește tactica si strategia de marketing
aprobã încheierea sau rezilierea altor contracte
supune anual Adunãrii Generale a Acționarilor în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar raportul cu privire la activitatea societatii, bilantul si contul de profit si pierderi pe anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul de buget al societãții pe anul în curs
Consiliul de Administrație poate delega o parte din atribuțiile sale unui Comitet de Direcție, compus din membrii aleși de C.A , fixându-le în acelasi timp si salariile. Președintele îndeplinește și funcția de director general, în care calitate conduce și comitetul de direcție, asigurînd conducerea curentã a societãții.
Consiliul de Direcție se întrunește ori de cîte ori este nevoie, dar cel puțin o datã pe sãptãmînã. Deciziile Comitetului de direcție se iau cu majoritatea absolutã a voturilor membrilor săi.
Gestiunea societății este controlată de gestionari și de Comisia de cenzori, formată din trei membrii, care trebuie să fie asociați cu excepția cenzorilor contabili.
Comisia de Cenzori are urmãtoarele atribuții principale:
în cursul exercițiului financiar verificã gospodãrirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa și registrele de evidențã contabilã și informeazã CA asupra neregulilor consacrate
la lichidarea societãții verificã și controleazã operațiunile de lichidare
prezintã AGA punctul sãu de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului și obiectului societãții
Cenzorii prezintã unele rapoarte AGA sau CA și iau parte la adunãrile administratorilor fãrã drept de vot.
AGA, CA și Comitetul de direcție sunt organe deliberative care adoptã decizii privind activitatea curentã și de perspectivã a firmei, iar Comisia de Cenzori este un organ colectiv care elaboreazã recomandãri planurilor decizionale.
Activitatea secțiilor de producție și a serviciilor funcționale de specialitate este condusã conform organigramei de cãtre direcțiile de profil ale firmei, acestea exercitînd coordonarea, îndrumarea și controlul.
Desfãșurarea activitãții societãții comerciale se desfãșoarã pe regulamentul de organizare și funcționare al acesteia care stipuleazã atribuțiile, relațiile ierarhice, funcționale și de colaborare între diversele activitãți ale societãții.
Structura organizatoricã se împarte pe 6 direcții:
-direcția de calitate
-direcția tehnicã
-direcția de dezvoltare retehnologizare
-direcția de producție
-direcția comercialã
-direcția economicã
Fiecare din aceste direcții are în subordine secții de producție, servicii, birouri, ateliere și laboratoare aferente. Sunt cuprinse și activitãți complementare și auxiliare: PSI, cantinã, pazã, cabinet medical, etc.
Desfãșurarea în bune condiții a activitãții impune o strînsã colaborare între compartimente, o strictã concordanțã cu necesitatea realizãrii obiectivului de bazã al întrprinderii.
Serviciul Asigurarea Controlului Calitãții Produselor rãspunde de controlul calitãții produselor si serviciilor în toate fazele de fabricație, de livrare a produselor cu respectarea strictã a prescripțiilor standardelor de stat, normelor externe, documentațiilor tehnice, a contractelor de introducere a metodelor moderne de control a calitãții produselor , de urmãrire a comportãrii în exploatare a produselor, de îndeplinire a programului de verificãri metodologice.
Acest serviciu se compune din urmãtoarele compartimente :
-biroul ingineria calitãții si metodelor de control
-laboratorul de metrologie
-laboratorul frigotehnic
-laboratorul chimic
Direcția tehnicã are urmãtoarele atribuții:
–elaborează planuri de cercetare științifică, proiectare și cercetare tehnologică pentru realizarea de produse noi, cât și modernizarea celor existente
–organizează și asigură activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică pentru nevoile proprii, pentru produse și procedee noi
-organizeazã studii pentru asimilarea de noi produse
-stabilește planul tematic de invenții si inovații
-asigurã experimentarea, omologarea preliminarã a produselor ( prototip ), executarea si omologarea seriei zero.
Direcția tehnicã are în componențã urmãtoarele compartimente:
-atelierele decercetare si proiectare numerele 1, 2 si 3
-biroul pregãtire tehnologicã a fabricației
-secția sculãrie
-atelierul de prototipuri.
Direcția de dezvoltare si retehnologizare are urmãtoarele atribuții:
-elaboreazã planul de investiții, de finanțare si creditare a acestora la nivelul societãții
-stabilește în colaborare cu furnizorii grafice pentru livrarea utilajelor corelate cu graficele de execuție a investițiilor si cu termenele de punere în funcțiune a capacitãților
-organizeazã recepția obiectivelor de investiții-organizeazã și controleazã activitatea de exploatare, întreținere si reparare a mașinilor, utilajelor și instalațiilor, planificã reparațiile capitale ale mijloacelor fixe
-urmãrește respectarea normelor de consum, precum și utilizarea raționalã a materialelor, combustibililor și energiei
-organizeazã și conduce activitatea de P.S.I și protecția mediului înconjurãtor.
Aceastã direcție are în componențã:
-serviciul investiții mecano-energetic
-atelierul de proiectare autoutilare
-serviciul P.S.I. si mediul înconjurãtor
-atelierul de electronicã
-secția de întreținere generalã
Direcția comercialã este alcãtuitã din :
-serviciul aprovizionare
-biroul de desfacere
-serviciul transporturi
-serviciul import-export
-fabrica service
Serviciul aprovizionare urmãrește mobilizarea si punerea în valoare
cu maximã eficiențã a tuturoro resurselor materiale si rãspunde de:
-asigurarea bazei tehnico-materiale necesare realizãrii ritmice a producției
-preîntâmpinarea formãrii de stocuri de stocuri supranormative si reducerea în circuitul economic a celor disponibile
-respectarea disciplinei contractuale
Direcția economicã are în subordine:
-serviciul financiar
-serviciul contabilitate
-biroul prețuri si tarife
–biroul C.F.I
Principalele atribuții ale acestor servicii sunt:
–asigură elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli urmărind menținerea echilibrului financiar, capacitatea de plată, lichiditatea financiară
-exercitã controlul financiar preventiv
-asigurã organizarea si efectuarea inventarului patrimoniului
-întocmește bilanțul contabil
Direcția producție are urmãtoarele atribuții:
-elaboreazã programele de fabricație pe baza variantei de plan aprobate si a prioritãților de produse stabilite
-face propuneri pentru fundamentarea necesarului de aprovizionat
-urmãrește utilizarea cu maximã eficiențã a capacitãților de producție
-urmãrește respectarea ciclurilor de fabricație, a regimurilor pescrise în procesul tehnologic de fabricație
-urmãrește respectarea normelor de consum si utilizarea raționalã a materiilor prime, materialelor
-analizeazã si urmãrește realizarea producției pentru a se permite îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Direcția producție cuprinde:
-serviciul programare, lansare și urmãrire a producției
-secțiile de producție :
compresor
compresor-vaporizator
injecții
table vopsitorie
montaj general
grãtare
S.C Arctic S.A a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în perioada 1998 față de 1997 de la 381.690.190 lei la 485.574.244lei,această creștere datorându–se în principal creșterii cantității de produse finite și productivității muncii, dar și datorită creșterii inflației.
Modifcarea productivității muncii a determinat modificarea ascendentă a cifrei de afaceri. Rezultatul este considerat explicabil ținând cont că la obținerea acestor rezultate a contribuit favorabil doi din cei trei factori de influență ai productivității muncii: gradul de înzestrare tehnică și randamentul mijloacelor fixe productive,aportul cel mai mare avându–l gradul de înzestrare tehnică +1025194008 lei.
Deși ponderea mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe are o influență negativă asupra cifrei de afaceri de –5455687898 lei, randamentul mijloacelor fixe productive a înregistrat o creștere de +786543789 lei, această creștere fiind determinată de sporirea înzestrării întreprinderii cu mijloace fixe noi și performante.
Gradul de valorificare a producției marfă fabricate a înregistrat o situație negativă –789065432 lei, ceea ce însemnă că a avut loc o creștere a stocurilor de produse finite și semifabricate.
S.C. Arctic S.A Găești a efectuat o serie de restructurări, înregistrând o diminuare a numărului de salariați de la 4249 în 1997 la 4085 în 1998.
Cifra de afaceri de la S.C Arctic S.A Găești a înregistrat o creștere și în perioada 1999 față de 1998 în sumă de +165.139.932 lei, această creștere a fost determinată în principal de creșterea cantității de produse finite și creșterea productivității muncii, dar și datorită creșterii inflației.
Modificarea productivității muncii +1234567890 lei a determinat modificarea ascendentă a cifrei de afaceri, această modificare este efectul creșterii gradului de înzestrare tehnică și a creșterii ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe, acest lucru realizându–se prin investiții noi.
Consecința îmbunătățirii structurii mijloacelor fixe productive prin investiții noi, a creat premise nu numai pentru creșterea producției, ci și pentru îmbunătățirea calității acesteia, o asemenea situație reprezintă un aspect favorabil pentru S.C Arctic S.A. La obținerea acestui au contribuit doi din cei trei factori de influență ai productivității muncii,și anume: gradul de înzestrare tehnică cu +1234567890 și cu +123456789.
O influență negativă asupra cifrei de afaceri a avut–o gradul de valorificare a producției fabricate –1234567890 lei, ceea ce a condus la limitarea valorii cifrei de afaceri, precum și la reducerea vitezei de recuperare a fondurilor investite.
La fel ca în perioada precedentă, conducerea întreprinderii S.C Arctic S.A a efectuat o serie de disponibilizări, ajungându–se în 1999 la un număr de 3282 de salarați, față de 4085 de salariați în 1998, această situație a condus la diminuarea cifrei de afaceri cu –123456789 lei. Însă, acest fapt nu trebuie interpretat ca un lucru negativ,dimpotrivă, diminuarea numărului de salariați este un lucru bun deoarece înseamnă că s–au redus cheltuielile cu personalul.
În perioada 1997–1998 la nivelul S.C Arctic S.A Găești, se constată o creștere a valorii adăugate de la 123.108.439 lei la 174.668.638 lei.
În perioada 1998–1999 S.C Arctic S.A Găești, înregistrează o creștere a valorii adăugate cu 50.128.257 lei.Modificarea ascedentă înregistrată de valoarea adăugată, de la o perioadă la alta,atestă faptul că întreprinderea desfășoară o activitate corespunzătoare. În cadrul valorii adăugate ponderea cea mai mare nu o deține rezultatul exploatării, ci cheltuielile cu personalul. Acestea au înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 cu +21357842 lei.
În perioada 1998–1999 cheltuelile cu personalul au înregistrat o creștere de la 94.562.293 lei la 126.451.893 lei. Această creștere s–a datorat salariilor personalului, în condițiile în care numărul acestora s–a redus de la 4085 la 3282.
Modificarea ascedentă a remunerțiilor personalului a avut ca efect creșterea cheltuelilor privind asigurările și protecția socială. Acestea au crescut în perioada 1997–1998 de la 18.176.981 lei la 25.200.739 lei, aungând în 1999 la 39.744.700 lei.
Creșterea volumului amortizărilor s–a datorat ca urmare a majorării valorii medii a activelor fixe (corporale) și respectiv a modificărilor intervenite în structura acestora.Cheltuelile cu impozitele și taxele au înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 de la 1.269.863 lei la 1.927.876 lei, ajungând în 1999 la 8.811.806 lei.
În ce privește rezutatul brut al exploatării acesta a înregistrat o creștere mică în perioada 1997–1998 de la 51.282.075 lei la 51.543.914lei, iar în 1999 a înregistrat o creștere ceva mai mare, ajungând la 60.056.214 lei. Această modificare s–a datorat în principal creșterii cifrei de afaceri.
În ce privește indicele cifrei de afaceri, acesta este mai mic decât indicele producției fabricate atât în1998 cât și în 1999, ceea ce are ca efect creșterea imobilizărilor în stocuri, or tendința fiind de reducere a acestora, cifra de afaceri trebuie să înregistreze o dinamică superioară.
Indicele producției fabricate este mai mare decât indicele producției exercițiului atât în 1998 cât și în 1999, această inegalitate marchează reducerea stocurilor de producție neterminată și a consumului intern.
În 1998 indicele valorii adăugate adăugate este mai mare decât indicele producției exercițiului. Această inegalitate rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor materiale în total producție.În 1999 indicele valorii adăugate este mai mic decât indicele producției exercițiului, rezultă creșterea ponderii cheltuielilor materiale.
Profitul brut înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv 46.698.518 în 1997, 25.788.562 în 1998 și 22.500.629 în 1999, ponderea principală o deține rezultatul exploatării.
Rata rentabilității veniturilor înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv 10,06 în 1997, 3,98 în 1998 și 2,71 în 1999.
Rata rentabilității activelor totale înregistrează și ea o diminuare, astfel: 27,34 în 1997, 5,23 în 1998 și 2,69 în 1999.
Un aspect pozitiv este faptul că fondul de rulment crește de la an la an, ceea ce reflectă surplusul de capital permanent care poate fiutilizat pentru nevoile temporare, de asemenea el mai reflectă partea activelor circulante finanțate din datoriile pe termen scurt. Aceasta reprezintă o sitație pozitivă pentru întreprindere.
CAPITOLUL III
Analiza riscului economic și financiar.
III.1Analiza contului de rezultate.
Contul de rezultate sintetizează fluxurile economice,respectiv cheltuielile și veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară și excepțională.
Structura contului de rezultate pe cele trei domenii de activitate (exploatare, financiar și excepțional),permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune.
Normele contabile din România nu au prevăzut obligativitatea unui document care să redea soldurile intermediare de gestiune și nici nu au lăsat la dispoziția întreprinderii o asemenea opțiune.
În Franța, întreprinderile sunt obligate să întocmescă “tabloul soldurilor intermediare de gestiune”.Necesitatea utilizări soldurilor intermediare de gestiune este impusă pe de o parte de analiza econoico–financiară a întreprinderii plecând de la datele contabile, și pe de altă parte de întocmirea conturilor naționale.
Realizarea soldurilor intermediare de gestiune presupune tratarea prealabilă a cuntului de profit și pierdere, pentru a pune în evidență modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca: producția exercițiului, valoarea adăugată, excedent brut de exploatare, rezultatul exploatării, rezultatul curent și rezultatul net al exercițiului.
1997
1998
1999
Potrivit datelor de mai sus se constată că marja comercială (adaos comercial), înregistrează o creștere în perioada 1997–1998 de la 3.456.030 lei la 5.645.159 lei, ajungând în 1999 la 6.408.962 lei.
Producția exercițiului înregistrează și ea o creștere în perioada 1997–1998 de la 385.241.710 lei la 506.585.418 lei, ajungând în 1999 la 667.122.512 lei.
În general producția exercițiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, deoarece este format din elemente eterogene: producția vândută care este evaluată la prețul de vânzare, producția imobilizată și producția stocată care sunt evaluate la costul de producție.Producția exercițiului a avut la bază modificarea ascedentă a producției vândute. Aceasta a înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 de la 349.762.571 lei la 403.850.864 lei, ajungând în 1999 la 592.467.109 lei.
Valoarea adăugată reprezintă primul sold intermediar de gestiune, aceasta a crescut în perioada 1997–1998 cu 51.560.195 lei, iar în perioada 1998–1999 cu 50128257 lei. Modificarea ascendentă valorii adăugate s–a bazat pe utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:personalul, statul, creditorii, acționarii, întreprinderea.
Excedentul brut de exploatare, care reprezintă primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, a înregistrat o creșter în perioada 1997–1998 cu 29.544.340 lei, iar în perioada 1998–1999 cu 11.354.727 lei. Modificare ascedentă a excedentului brut de exploatare, reprezintă contribuția activității de exploatare la formarea rezultatelor, știind că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. Excedentul brut de exploatare evidențiază performanțele economice pe care S.C ARCTIC S.A le–a înregistrat în perioada 1997–1999.
Se constată că în ultimii trei ani S.C ARCTIC S.A a înregistrat profit.Acesta a înregistrat o diminuare în perioada 1997–1998 de la 28.510.521 lei la 7.431.621 lei, ajungând în 1999 la 14.078.099 lei.Ponderea principală o deține rezultatul exploatării, ceea ce constituie o situație normală, care atestă eficiența activității de bază.
Deoarece întreprinderea nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său, cum ar fi costul, prețul,cantitatea, activitatea acesteia este supusă riscului de exploatare.Posibilitatea înregistrării unor rezultate insuficiente sau chiar o pierdere se evaluează pe baza riscului economic. Această posibilitate este legată de cheltuielile fixe care reduc flexibilitatea întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta la variația cifrei de afaceri. Gradul de flexibilitate depinde de potențialul tehnic al întreprinderii de potențialul uman, dar și de structura organizatorică.
III.2 Analiza pragului de rentabilitate și aprecterea riscului de exploatare.
Riscul nu depinde numai de factori generali (preț de vânzare, cost, cifră de afaceri) ci și de structura costurilor, respectiv comportamentul lor față de volumul de activitate. Repartiția între cheltuielile fixe și cheltuielile variabile în raport cu cifra de afaceri, exercită o influență marcantă asupra rentabilității. Acest lucru justifică determinarea unui “efect de levier al exploatării”.
La S.C. ARCTIC S.A, care comercializează o gamă variată de produse, pragul de rentabilitatte valoric pentru întreaga activitate a fabricii, are următorul model:
CAPR =
CAPR1997 = = 221.319.307 lei
CAPR1998 = = 360.244.198 lei
CAPR1999 = = 588.462.545 lei
În procesul decizional prezintă interes deosebit stabilirea pragului de rentabilitate în zile, având semnificația datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins:
PRZ = *360
PRZ1997 = *360 = 209 zile
PRZ1998 = *360 = 267 zile
PRZ1999 = *360 = 325 zile
În anul 1997 S.C. ARCTIC S.A a realizat pragul cifrei de afaceri în sumă de 221.319.307 lei în ziua a 209–a din an, respectiv pe data de 28 iulie.
În anul 1998 pragul cifrei de afaceri în sumă de 360.244.198 lei a fost realizat în a 267–a zi a anului, respectiv pe data de24 septembrie.
În anul 1999 pragul cifrei de afaceri în sumă de 588.462.545 lei a fost realizat în a 325–a zi a anului, respectiv pe data de 21 noiembrie.
Evaluarea riscului de exploatare pornind de la modelul pragului de rentabilitate se concretizează în două maniere complementare:
a) fie calculând rata care exprimă direct riscul de exploatare (RPR):
RPR = *100
RPR1997 = *100 = 57,98%
RPR1998 = *100 = 74.18%
RPR1999 = *100 = 90,43%
b) fie calculând indicele de securitate (Is):
Is1997 =
Is1997 = = 0,42
Is1998 = = 0.258
Is1999 = = 0,1
În urma calculelor efectuate cu privire la evaluarea riscului de exploatare se observă o creștere de la an la an a ratei care exprimă direct riscul de exploatare, respectiv de la 57,98% în 1997 la 74,18% în 1998, ajungând în 1999 la 90,43%. Creșterea acestei rate reprezintă în fapt o creștere a riscului de exploatare ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă pentru întreprindere.
În ceea ce privește indicele de securitate al întreprinderii acesta înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv de la 0,42 în 1997 la 0,258 în 1998, ajungând în 1999 la 0,1. În urma acestor date rezultă o diminuare a marjei de securitate de care dispune întreprinderea.
Aprecierea riscului de exploatare poate fi făcută și cu ajutorul unui “indicator de poziție” față de pragul de rentabilitate, indicator exprimat atât în mărimi absolute (), cât și în mărimi relative (’) potrivit relațiilor:
= CAreală – CAPR
1997 = 381.690.190 – 221.319.307 = 160.370.883 lei
1998 = 485.574.244 – 360.244.198 = 125.330.046 lei
1999 = 650.714.176 – 588.462.545 = 62.251.631 lei
'’ =
’ = = 0,725
’ = = 0,347
’ = = 0,105
Flexibilitatea absoută () înregistrează o diminuare în toți anii analizați astfel: de la 160.370.883 lei în 1997 la 125.330.046 lei în 1998, ajungând în 1999 la 62.251.631 lei, ceea ce înseamnă că riscul de exploatare este mai mare și deci capacitatea întreprinderii de a–și adapta producția la cerințele pieței este mai redusă.
Același lucru este valabil și pentru coeficientul de volatilitate (’) care deasemenea scade și el de la an la an, ceea ce înseamnă că riscul de exploatare crește de la an la an.
III.2 Sensibilitatea rezultatului exploatării în raport cu nivelul de activitate.
Cunoașterea pragului de rentabilitate permite fixarea obiectivului minim de realizat pentru ca întreprinderea să fie profitabilă. Măsura riscului, care este determinat de atingerea punctului critic, este evidențiată de coeficientul de levier global al exploatării.
Sensibilitatea rezultatului exploatării la variația nivelului de activitate se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate (e) care se calculează astfel:
e =
unde: RE – variația rezultatului exploatării
CA – variația cifrei de afaceri
1997 – 1998
e = = 0.02
e = = 0,49
În perioada 1998 – 1999, S.C. ARCTIC S.A înregistrează o pondere mare a cheltuielilor fixe, iar rezultatul exploatării este foarte sensibil la variația cifrei de afaceri, înregistrând un coeficient de elasticitate ridicat. Din datele prezentate se observă creșterea semnificativă a coeficientului de elasticitate în perioada 1998 – 1999 față de perioada 1997 – 1998 de la 0,02 la 0,49. Această modificare ascedentă a coeficientului de elasticitate atestă creșterea riscului de exploatare al întreprinderii.
Se constată că la o îndepărtare a cifrei de afaceri realizată de pragul de rentabilitate se înregistrează o scădere a coeficientului de elasticitate.
Variabilitatea rezultatelor depinde și de structura costurilor. Astfel între nivelul de activitate și coeficientul de elasticitate se formează relația:
e = =
e1997 =
e1998 =
e1999 =
III.4 Analiza riscului financiar.
Variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare se caracterizează cu ajutorul riscului financiar.
În cazul în care o firmă recurge la împrumuturi, aceasta trebuie să suporte sistematic și cheltuielile financiare aferente. Evident, se impune luarea în calcul a cheltuielilor financiare (dobânzilor) care la un anumit nivel de activitate sunt considerate cheltuieli fixe. În acest ccaz se calculează un prag de rentabilitate global după relația:
CAPR =
CA1997 = = 284.868.923 lei
CAPR1998 = = 422.364.933 lei
CAPR1999 = = 649.666.886 lei
Deși S.C. ARCTIC S.A are o situație relativ bună în ce privește riscul de exploatare, integrarea cheltuielilor financiare în cheltuieli fixe a condus la creșterea cifrei de afaceri critice la 284.868.923 lei în anul 1997, 422.3664.933 lei în anul 1998, ajungând în anul 1999 la 649.666.886 lei.
Mărirea influenței politicii financiare, a structurii financiare asupra performanțelor firmei a dat naștere unei modelări simple, cunoscută sub denumirea de “efect de levier financiar”.
Levierul financiar exprimă incidența îndatorării întreprinderii asupra rentabilității capitalului propriu. Prezentarea cea mai frecventă a efectului de levier financiar pornește de la următoarea schemă:
Rf = =
Rf = Re + (Re – p)
Re = RE – Dob
Rex = At * Re – Dob ; unde:
At = Cpr + D
Rf =
Rf1997 = = 0,26
Rf1998 = = 0,02
Rf1999 = = 0,03
Eficiența îndatorării asupra rentabilității financiare este dependentă de raportul dintre rentabilitatea economică și procentul de dobândă.
S.C ARCTIC S.A se află în situația în care Re<p.
În această situație costul datoriilor este ami mare decât rentabilitatea economică și deci se impune minimizarea raportului D/Cpr.
Re<p
Figura 3.1. Relația dintre rentabilitatea economică și financiară.
În concluzie, analiza riscului financiar și a efectului de levier ce însoțesc apelul la îndatorare, prezintă un interes malor pentru optimizarea structurii financiare și asigurarea viabilității oricărei societăți comerciale care funcționează în condițiile unei autentice economii de piață.
CAPITOLUL IV
Analiza riscului de faliment
IV.1 Analiza statică a riscului de faliment pe baza bianțului funcțional.
Bilanțul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al, la încheierea exercițiului, de reflectare meterială (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii și împrumutate.Bilanțul oferă deci criterii de apreciere a echilibrului financiar la un moment dat și baza de calcul pentru elaborarea bugetelor întreprinderii.
Analiza statică este o analiză în care sunt prioritare valoarea și solvabilitatea întreprinderii. Acest tip de analiză a reprezentat mult timp în teoria economică singura modalitate de evaluare a riscului.
4.1.1 Fondul de rulment patrimonial
Semnificația în termeni de echilibru financiar
Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor bilanțiere de aceeași durată,dacă respectă următoarele reguli financiare:
Activ imobilizat(IMO) = Capital permanent(CPM)
Activ circulant(ACR) = Datorii de exploatare(DEX)
Respectarea strictă a acestor ecuații de echilibru presupune o activitate fără întreruperi și de o regularitate perfectă în privința încasărilor și plăților.Realizarea practică a acestor cerințe este dificilă deoarecedeoarece activele sunt asimetrice din punct de vedere al riscului.Acaeastă asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje în măsură să facă față “neregularităților de scadență” cunoscută în teoria economică sub denumirea de fond de rulment, poate fi definit:
pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a echilibrului
FR = R.S – IMOB. BRUTE
FR1997 = 128.859.591 – 80.651.914 = 48.207.677 lei
FR1998 = 424.672.164 – 288.024.187 = 136.647.986 lei
FR1999 = 759.047.368 – 567.126.178 = 191.921.190 lei
S.C ARCTIC S.A înregistrează un fond de rulment pozitiv ceea ce reprezintă o situație favorabilă pentru întreprindere.
b) pornind de la elementele de bază ale bilanțului
FR = AC – DTS
FR1997 = 88.882.481 – 39.013.898 = 49.868.583 lei
FR1998 = 194.893.348 – 53.554.565 = 141.338.783 lei
FR1999 = 229.528.146 – 75.063.539 = 154.464.607 lei
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestora la înfăptuirea echilibrului pe termen scurt, de asemenea el reflectă partea activelor circulante nefinanțate din datoriile pe termen scurt.
Din punct de vedere financiar fiecare element de activ reprezintă o alocare de fonduri bănești, iar elementele din pasivul bilanțului reflectă sursele de proveniență a capitalurilor proprii și împrumutate.Elementele de activ sunt structurate după gradul lor de lichiditate (posibile de a fi transformate în bani), iar elementele de pasiv după gradul de exigibilitate (însușirea de a deveni sadente la un anumit termen).
S.C ARCTIC S.A se află în situația în care:
AC > DTS = FR > 0
În acest caz întreprinderea are o situație favorabilă în termeni de solvabilitate. Este în măsură să facă față obligațiilor la scadență, dispunând de un stoc de lichidități potențiale.
Prima modalitate de determinare a fondului de rulment este specifică practicii și literaturii de specialitate din Franța.
A doua modalitate de determinare a fondului de rulment este specifică practicii și literaturii de specialitate din țările anglo–saxone.
Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară nu există decât un singur fond de rulment. Determinând fondul de rulment după prima modalitate se constată că acesta înregistrează o creștere în perioada 1997–1998 de la 48.207.677 lei la 136.647.986 lei, ajungând în 1999 la 191.921.190 lei. Se constată că S.C ARCTIC S.A înregistrează un fond de rulment pozitiv, iar resursele stabile finanțează imobilizările brute.
Determinând fondul de rulment după a doua modalitate se constată că activele circulante transformabile în lichidități într–un termen scurt (sub un an) vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar și degajarea de lichidități excedentare.Această situație pune în evidență fondul de rulment financiar ca epresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.
4.1.2. Analiza statică a riscului de faliment prin metoda ratelor
În analiza statică a riscului de faliment se utilizeză două categorii de rate.
Ratele de solvabilitate.
Rata solvabilității generale (Rsg)
Rsg =
Rsg1997 = = 1,53
Rsg1998 = = 1,84
Rsg1999 = = 1,77
Rata solvabilității generale permite aprecirea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt de către activul circulant.
Rata solvabilității generale a înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 de la 1,53 la 1,84, urmând ca în 1999 să înregistreze o ușoară diminuare 1,77, ceea ce înseamnă că gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt a fost mai mare în 1998.
Evoluția acestei rate a avut la bază în perioada 1997–1998, creșterea semnificativă a activelor circulante în timp ce datoriile pe termen scurt au crescut cu o pondere mai mică decât acitivele circulante. În perioada 1998–1999 diminuarea ratei solvabilității generale, a avut la bază creșterea datoriilor pe termen scurt.
Rata solvabilității generale este echivalentă cu așa zisă “rată a fondului de rulment”:
Rfr =
Rfr1997 = = 1,578
Rfr1998 = = 1,399
Rfr1999 = = 0,79
Rata solvabilității parțiale (Rsp)
Rsp =
Rsp1997 = = 0,59
Rsp1998 = = 1,17
Rsp1999 = = 1,08
Exprimă capacitatea întreprinderii de a–și onora obligațiile pe termen scurt din creanțe și disponobilități. Potrivit teoriei economice rata solvabilității parțiale trebuie să fie cuprinsă între 0,8 și 1, aceasta reprezintă o situație optimă în ceea ce privește solvabilitatea.
Când rata solvabilității parțiale este mai mare decât 1, rezultă că întreprinderea nu are o situație bună în ceea ce privește solvabilitatea. Aceste rezultate au la bază valorilor foarte mari ale activului circulant, în special a producției neterminate și a stocurilor de produse finite.
c)Rata solvabilității imediate (Rsi)
Rsi =
Rsi1997 = = 0,14
Rsi1998 = = 0,32
Rsi1999 = = 0,31
Potrivit teoriei economice rata solvabilității immediate trebuie să fie mai mare decât 0,3. Conform datelor prezentate mai sus S.C ARCTIC S.A îndeplinește această condiție în anii 1998 și 1999.
Rate de structură financiară de pasiv
Rata autonomiei financiare (RAF)
RAF =
RAF1997 = * 100 = 17,5%
RAF1998 = * 100 =14,8%
RAF1999 = * 100 = 56,9%
Rata îndatorării totale (RÎT)
Rata îndatorării pe termen scurt
RÎT =
RÎT1997 = = 1,739
RÎT1998 = = 1,343
RÎT1999 = = 1,040
Rata îndatorării pe termen lung
RÎT =
RÎT1997 = * 100 = 17,5%
RÎT1998 = * 100 =14,8%
RÎT1999 = * 100 = 56,9%
b)Rata cheltuielilor financiare (RCF)
RCF =
RCF1997 = = 0.31
RCF1998 = = 0,11
RCF1999 = = 0.2
RCF =
RCF1997 = = 0,66
RCF1998 = = 0,74
RCF1999 = = 1,52
Se constată că S.C. ARCTIC S.A înregistrează o rată privind autonomia financiară cuprinsă între 10% – 30% în perioada 1997 –1998, respectiv 17,5% în 1997 și 14,8% în 1998. În anul 1997 S.C. ARCTIC S.A depindea destul de mult de clienții săi.Această situație s–a remediat în anul 1998 deoarece întreprinderea înregistrează o valoare a ratei autonomiei financiare de 14,8%, deci întrepriderea depindea de clienții săi dar într–o proporție mai mică decât în anul precedent.
În anul 1999 S.C. ARCTIC S.A înregistrează o valoare a ratei autonomiei financiare mai mare de 30%, respectiv de 56,9%.
Valoarea înregistrată a avut la bază creșterea datoriilor pe temen lung, respectiv de la 51.928.597 lei în 1998 la 258.163.232 lei în 1999. Cu alte cuvinte în prezent întreprinderea S.C. ARCTIC S.A depinde în mare parte de clienții săi.
În ce privește rata îndatorării totale pe termen scurt aceasta înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv 1,74 în 1997, 1,34 în 1998, ajungând în 1999 la 1,04. Această diminuare a avut la bază creșterea într–un ritm superior a contului de clienți și a celui de efecte scontate în raport cu datoriile pe termen scurt, care la rândul lor au crescut și ele dar într–o proporție mai mică.
Calculând rata cheltuielilor financiare după prima relație se observă că S.C ARCTIC S.A înregistrează valori mai mici respectiv de 0,31 în 1997, 0,11 în 1998, ajungând la 0,2 în 1999. Această modificare s–a bazat pe creșterea cifrei de afaceri, în timp ce cheltuielile financiare au crescut și ele dar într–o proprți mai mică, respectiv de la 33.724.914 lei în 1997 la 38.359.851 lei în 1998, ajungând la 90.862.155 lei în 1999.
IV.1.3 Analiza statică funcțională a riscului de faliment
Această analiză utilizează ca instrumente operaționale: nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.
Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțată din resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formată din stocuri și creanțe, care nu este acoperită pe seama datoriilor de exploatare.
NFR = (St + Cr) – DEX
NFR1997 = (54.46.561 + 22.829.950) – 38.257.062 = 39.038.449 lei
NFR1998 = (71.346.544 + 39.862.731) – 53.045.890 = 58.163.385 lei
NFR1999 = (88.083.083 + 73.462.347) – 74.339.490 = 87.205.940 lei
Din datele de mai sus se observa că necesarul de fond de rulment înregiatrează o creștere în perioada 1997–1998 de la 39.038.449 lei la 58.163.385 lei, ajungând în 1999 la 87.205.940 lei. Această diferență semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice) posibile de mobilizat.
Trezoreria netă (TN) reprezintă diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.
TN = FR – NFR
Trezoreria netă este expresia ce mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente. Ea relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Realizarea unei trezorerii nete, în cadrul mai multor exerciții succesive,demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.
TN1997 = 49.868.583 – 39.038.449 = 10.830.134 lei
TN1998 = 141.338.783 – 58.163.385 = 83.175.398 lei
TN1999 = 154.464.607 – 87.205.940 = 67.255.667 lei
S.C ARCTIC S.A înregistrează o creștere a trezoreriei nete în perioada 1997–1998 de la 10.830.134 lei la 83.175.398 lei, urmând ca în perioada 1998–1999 să înregistreze o diminuare de la 83.175.398 lei la 67.255.667 lei.Însă, pe ansamblul perioadei analizate întreprinderea, înregistrează o trezorerie pozitivă care evidențiază faptul că exercițiul financiar s–a încheiat cu un surplus monetar, expresie concretă a profitului net din pasivul bilanțului și a altor acumulări bănești.Acest excedent de trezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină siguranță pe piața monetară și/sau financiară.
Pragurile cele mai utilizate în normele bancare sunt următoarele:
– creditele de trezorerie nu trebuie să fie mai mari decât jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare);
– fondul de rulment (funcțional) trebuie să fie mai mare decât jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare),
IV.2 Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor
Investigarea clasică a riscului de faliment, prin metodele enunțate, permite evidențierea performanțelor trecute ale întreprinderii, chiar și a riscului de exploatare, fnanciar, de îndatorare etc., informând în mică măsură asupra viitorului acesteia și neevaluând total riscul de faliment.Întrucât rezultatele financiare se degradează foarte rapid în timp, apare tot mai evidentă necesitatea unor informații mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment.Ca o reacție la aceste cerințe practice, cercetătorii și organismele financiare internaționale s–au preocupat de elaborarea unei metode de predicție a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor.
Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminate a caracteristicilor financiare, determinate cu ajutorul ratelor.
În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, modelul Conan și Holder, modelul Băncii Franței etc.
Modelul Altman reprezintă una dintre primele funcții scor, a fost elaborat în anul 1968 de către profesorul E.I.Altman. El a folosit informațiile obținute în urma studierii unui larg eșantion de companii, atât în rândul celor care au dat faliment cât și al celor care au supraviețuit. Altman a descoperit că analiza bazată pe mai multe variabile, făcută cu ajutorul a 5 indicatori, a permis prevederea a 75% din falimente cu 2 ani înainte de producerea acestora.
Modelul “Z” al lui Altman se prezintă astfel:
Z = 3,3R1 + 1,4R2 + 1,2R3 + 0,9R4 + 0,6R5
R1 =
R2 =
R3 =
R4=
R5 =
Pe baza acestor rate, modelul “Z” al lui Altman se prezintă astfel:
Z = 3,3R1 + 1,4R2 + 1,2R3 + 0,9R4 + 0,6R5
Z1997 = 0,99 + 0,056 + 0,348 + 2,007 + 1,119 = 4,52
Z1998 = 0,33 + 0,028 + 0,336 + 0,891 + 1,997 = 3.582
Z1999 = 0,2376 + 0,028 + 0,228 + 0,702 + 0,816 = 2,012
Din conținutul informațional al indicatorilor, reultă că nivelurile lor sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea, scorul “Z” poate fi interpretat astfel:
când Z 1,8 – starea de falment este iminentă
când Z > 3 – situația financiară este bună și bancharul poate avea încredere în întreprinderea respectivă. Aceasta este solvabilă.
când 1,8 < Z – situația financiară a întreprinderii este dificilă, cu performențe vizibil diminuate și apropriate de pragul stării de faliment.Aflată în această situație întreprinderea își poate relansa activitatea, dacă adoptă o strategie financiară corespuzătoare.
Modelul Altman este aplicabil mai ales în condițiile existenței bursei de valori. Într–o economie în care nu funcționează bursa de valori se poate face o apreciere a alternativelor care există pentru economiile particulare sau instituționale de a investi capitalul la bănci sau în alte oportunități.
Aplicând modelul Altman se constată că S.C. ARCTIC S.A are performanțe sensibil diminuate în anul 1999 și apropiate de pragul stării de faliment.
IV.3 Analiza funcțională a riscului de faliment.
Fondul de rulment funcțional și corelația cu necesarul de fond de rulment.
Fondul de rulment reprezintă un indicator clasic, frecvent utilizat în analiza financiară. În teoria economică s–au impus conceptele de fond de rulment net (sau fond de rulment patrimonial) și, respectiv, fond de rulment funcțional (sau fond de rulment net global).
Majoritatea lucrărilor de specialitate în domeniul economic prezintă fondul de rulment sub accepțiunea de fond de rulment net global (FRNG), calculat pe baza bilanțului funcțional.
Regula de bază este aceea că resursele durabile trebuie să asigure finanțarea nevoilor stabile, în timp ce resursele ciclice trbuie să servească la findnțarea nevoilor ciclice.
Fondul de rulment net global poate fi determinat astfel:
FRNG = Resurse durabile – Nevoi stabile
sau
FRNG = (Resurse durabile – Amortizare) – Imobilizări
Evaluarea riscului se face prin analiza diferenței dintre fondul de rulment net global și necesarul de fond de rulment, și prin metoda ratelor.
Analiza diferenței dintre FRNG și NFR
FRNG1997 – NFR1997 = 33.171.201 – 42.038.449 = –8.867.248 lei
FRNG1998 – NFR1998 = 68.918.904 – 58.163.385 = 10.755.519 lei
FRNG1999 – NFR1999 = 54.047.000 – 87.205.940 = –33.589.940 lei
Ajustarea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment se face prin soldul de trezorerie. Se constată că S.C. ARCTIC S.A înregistrează un fond de rulment net global mai mare decât nevoia de fond de rulment doar în anul 1998, respectiv de +10.755.519 lei, ceea ce înseamnă că fondul de rulment acoperă în totalitate nevoia de fond de rulment. Aceasta a avut la bază în principal creșterea capitalurilor proprii de la 108.269.457 lei în 1997 la 350.459.127 lei în 1998.
În anii 1997 și 1999 fondul de rulment net global nu acoperă nevoia de fond de rulment, acesta din urmă fiind mai mare cu 8.867.248 lei în 1997 și 33.589.940 lei în 1999. Aceasta este determinată de faptul că activele imobilizate au crescut, ele fiind de 80.651.914 lei în 1997 și de 567.126.178 lei în 1999.
Analiza FRNG prin metoda ratelor
Principalele rate ale fondului de rulment net global sunt:
a) Rata de finanțare a cifrei de afaceri
RCA = *360
RCA1997 = 31 zile
RCA1998 = 51 zile
RCA1999 = 30 zile
Această rată reflectă marja de securitate a întreprinderii. Se apreciază că pentru majoritatea întreprinderilor această rată trebuie să fie cuprinsă între 30 până la 90 zile. După cum se observă S.C. ARCTIC S.A îndeplinește această condiție în toți cei trei ani analizați, rata fiind de 31 zile în 1997, 51 zile în 1998, ajungând la 30 de zile în 1999.
b) Rata de finanțare a activelor circulante(RAC)
RAC = *100
RAC1997 = 37.32%
RAC1998 = 35,36%
RAC1999 = 23,55%
Rata de finanțare a activelor circulante permite aprecierea proporțieiîn care fondul de rulment net global concură la acoperirea din punct de vedere financiar a activelor circulante. Din datele prezentate mai sus se observă că această rată a scăzut de la an la an, aceasta datorându–se în principal creșterii accentuate a activelor circulante.
c) Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment(RNFR)
RNFR = *100
RNFR1997 = 78,9%
RNFR1998 = 118,49%
RNFR1999 = 61,98%
Această rată este cea mai importantă și oferă o imagine, în termeni financiari, a derulări ciclului de exploatare. Dacă RNFR > 100, semnifică faptul că fondul de rulment a asigurat finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment și o parte din trezoreria de activ. După cum se observă din datele prezentate mai sus această condiție este îndeplinită doar în 1998, atunci când RNFR =118,49%, în ceilalți ani rata de acoperire a necearului de fond de rulment este sub 1, respectiv 78,9% în 1997 și 61,98% în 1999. Aceasta înseamnă că fondul de rulment net global nu acoperă necesarul de fond de rulment în anii 1997 și 1998.
CAPITOLUL V
STRATEGII ALE PREVIZIUNII RISCULUI
V.1 COORDONATE ALE ANALIZEI STRATEGICE A RISCULUI
O direcție importantă privind dezvoltarea diagnosticului financiar o constituie asocierea acestuia cu diagnosticul strategic. Instrumentele operaționale propuse de specialiști sunt matricile de analiză strategică.
Analiza strategică și diagnosticul strategic se efectuiază la nivelul unui domeniu de activitate strategică și trebuie să permită, în cazul de față folosind metoda matricilor, adoptarea unor decizii dacă, pentru domeniul de activitate considerat este eficient să se continuie activitatea sau nu, și măsura în care firma se poate angaja sau dezangaja în diferitele afaceri.
În folosirea matricilor de analiză strategică au căpătat o mare notorietate modelele elaborate de Grupul de Consultanță Boston – denumit modelul B.C.G și modelul elaborat de cabinetul de consultanță A.D Little – denumit modelul A.D.L.
Aceste două modele permit abordarea problematicii echilibrului financiar, a riscului în corelație cu portofoliul de activitate al întreprinderii, cu poziție sa concurențială.
Modelul BCG este bazat pe rata de creștere a sectorului și poziției concurențială a întreprinderii, dă o imagine a poziției pe care întreprinderea o deține pe scara costurilor, respectiv a situației sale concurențiale. Firma are interesul să–și mărească partea de piață, independent de rata de creștere a sectorului, deoarece cu cât întreprinderea deține cea mai imporantă cotă–parte de piață, cu atât aceasta va dispune de un avantaj concurențial mai mare.
Modelul BCG este bazat pe folosirea fenomenului “curbei de experiență”, datorită cărui fapt el este denumit și “modelul curbei de experiență”.
Potrivit acestui fenomen se elaborează o curbă de experiență, care exprimă curba costurilor în funcție de producția cumulată, care evidențiază faptul că, pe măsura creșterii producției sub impactul creșterii experienței personalului în executarea anumitor activități, are loc o scădere a costului producției, astfel că, la o dublare a producției cumulate a unui bun, costurile scad cu 10 – 30%.
Pornind de la efectul fenomenului curbei de experiență, modelul BCG se prezintă astfel:
Matricea ADL constituie o îmbogățire conceptuală, o dezvoltare a criteriilor economico–financiare, care stau la baza analizei portofoliului de produse.
Astfel, matricea ADL este o matrice în care pe abcisă ia în considerație maturitatea strategică, pentru a aprecia astfel interesul pe care îl prezintă fiecare domeniu, și pe ordonată, poziția concurențială, pentru a aprecia capacitatea concurențială a domeniului. Se observă că produsele aflate în faza de lansare sau creștere au nevoile mai mari decât cele stagnate sau de declin.
+ –
Mărimea riscului este dependentă și de poziția concurențială a întreprinderii. O poziție concurențială puternică se concretizează într–o rentabilitate ridicată și în principiu într–o stare de echilibru financiar.
Această abordare, corelată cu celelalte aspecte ale riscului constituie un instrument util și eficient al diagnosticului financiar strategic. Evident, această manieră de abordare este recomandată ca o completare a celorlalte metode de investigare a riscului.
V.2 Concluzii
S.C Arctic S.A a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în perioada 1998 față de 1997 de la 381.690.190 lei la 485.574.244lei,această creștere datorându–se în principal creșterii cantității de produse finite și productivității muncii, dar și datorită creșterii inflației.
Modifcarea productivității muncii a determinat modificarea ascendentă a cifrei de afaceri. Rezultatul este considerat explicabil ținând cont că la obținerea acestor rezultate a contribuit favorabil doi din cei trei factori de influență ai productivității muncii: gradul de înzestrare tehnică și randamentul mijloacelor fixe productive,aportul cel mai mare avându–l gradul de înzestrare tehnică +1025194008 lei.
Deși ponderea mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe are o influență negativă asupra cifrei de afaceri de –5455687898 lei, randamentul mijloacelor fixe productive a înregistrat o creștere de +786543789 lei, această creștere fiind determinată de sporirea înzestrării întreprinderii cu mijloace fixe noi și performante.
Gradul de valorificare a producției marfă fabricate a înregistrat o situație negativă –789065432 lei, ceea ce însemnă că a avut loc o creștere a stocurilor de produse finite și semifabricate.
S.C. Arctic S.A Găești a efectuat o serie de restructurări, înregistrând o diminuare a numărului de salariați de la 4249 în 1997 la 4085 în 1998.
Cifra de afaceri de la S.C Arctic S.A Găești a înregistrat o creștere și în perioada 1999 față de 1998 în sumă de +165.139.932 lei, această creștere a fost determinată în principal de creșterea cantității de produse finite și creșterea productivității muncii, dar și datorită creșterii inflației.
Modificarea productivității muncii +1234567890 lei a determinat modificarea ascendentă a cifrei de afaceri, această modificare este efectul creșterii gradului de înzestrare tehnică și a creșterii ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe, acest lucru realizându–se prin investiții noi.
Consecința îmbunătățirii structurii mijloacelor fixe productive prin investiții noi, a creat premise nu numai pentru creșterea producției, ci și pentru îmbunătățirea calității acesteia, o asemenea situație reprezintă un aspect favorabil pentru S.C Arctic S.A. La obținerea acestui au contribuit doi din cei trei factori de influență ai productivității muncii,și anume: gradul de înzestrare tehnică cu +1234567890 și cu +123456789.
O influență negativă asupra cifrei de afaceri a avut–o gradul de valorificare a producției fabricate –1234567890 lei, ceea ce a condus la limitarea valorii cifrei de afaceri, precum și la reducerea vitezei de recuperare a fondurilor investite.
La fel ca în perioada precedentă, conducerea întreprinderii S.C Arctic S.A a efectuat o serie de disponibilizări, ajungându–se în 1999 la un număr de 3282 de salarați, față de 4085 de salariați în 1998, această situație a condus la diminuarea cifrei de afaceri cu –123456789 lei. Însă, acest fapt nu trebuie interpretat ca un lucru negativ,dimpotrivă, diminuarea numărului de salariați este un lucru bun deoarece înseamnă că s–au redus cheltuielile cu personalul.
În perioada 1997–1998 la nivelul S.C Arctic S.A Găești, se constată o creștere a valorii adăugate de la 123.108.439 lei la 174.668.638 lei.
În perioada 1998–1999 S.C Arctic S.A Găești, înregistrează o creștere a valorii adăugate cu 50.128.257 lei.Modificarea ascedentă înregistrată de valoarea adăugată, de la o perioadă la alta,atestă faptul că întreprinderea desfășoară o activitate corespunzătoare. În cadrul valorii adăugate ponderea cea mai mare nu o deține rezultatul exploatării, ci cheltuielile cu personalul. Acestea au înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 cu +21357842 lei.
În perioada 1998–1999 cheltuelile cu personalul au înregistrat o creștere de la 94.562.293 lei la 126.451.893 lei. Această creștere s–a datorat salariilor personalului, în condițiile în care numărul acestora s–a redus de la 4085 la 3282.
Modificarea ascedentă a remunerțiilor personalului a avut ca efect creșterea cheltuelilor privind asigurările și protecția socială. Acestea au crescut în perioada 1997–1998 de la 18.176.981 lei la 25.200.739 lei, aungând în 1999 la 39.744.700 lei.
Creșterea volumului amortizărilor s–a datorat ca urmare a majorării valorii medii a activelor fixe (corporale) și respectiv a modificărilor intervenite în structura acestora.Cheltuelile cu impozitele și taxele au înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 de la 1.269.863 lei la 1.927.876 lei, ajungând în 1999 la 8.811.806 lei.
În ce privește rezutatul brut al exploatării acesta a înregistrat o creștere mică în perioada 1997–1998 de la 51.282.075 lei la 51.543.914lei, iar în 1999 a înregistrat o creștere ceva mai mare, ajungând la 60.056.214 lei. Această modificare s–a datorat în principal creșterii cifrei de afaceri.
În ce privește indicele cifrei de afaceri, acesta este mai mic decât indicele producției fabricate atât în1998 cât și în 1999, ceea ce are ca efect creșterea imobilizărilor în stocuri, or tendința fiind de reducere a acestora, cifra de afaceri trebuie să înregistreze o dinamică superioară.
Indicele producției fabricate este mai mare decât indicele producției exercițiului atât în 1998 cât și în 1999, această inegalitate marchează reducerea stocurilor de producție neterminată și a consumului intern.
În 1998 indicele valorii adăugate adăugate este mai mare decât indicele producției exercițiului. Această inegalitate rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor materiale în total producție.În 1999 indicele valorii adăugate este mai mic decât indicele producției exercițiului, rezultă creșterea ponderii cheltuielilor materiale.
Profitul brut înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv 46.698.518 în 1997, 25.788.562 în 1998 și 22.500.629 în 1999, ponderea principală o deține rezultatul exploatării.
Rata rentabilității veniturilor înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv 10,06 în 1997, 3,98 în 1998 și 2,71 în 1999.
Rata rentabilității activelor totale înregistrează și ea o diminuare, astfel: 27,34 în 1997, 5,23 în 1998 și 2,69 în 1999.
Un aspect pozitiv este faptul că fondul de rulment crește de la an la an, ceea ce reflectă surplusul de capital permanent care poate fiutilizat pentru nevoile temporare, de asemenea el mai reflectă partea activelor circulante finanțate din datoriile pe termen scurt. Aceasta reprezintă o sitație pozitivă pentru întreprindere.
În ce privește contul de rezultate se constată că marja comercială (adaos comercial), înregistrează o creștere în perioada 1997–1998 de la 3.456.030 lei la 5.645.159 lei, ajungând în 1999 la 6.408.962 lei.
Producția exercițiului înregistrează și ea o creștere în perioada 1997–1998 de la 385.241.710 lei la 506.585.418 lei, ajungând în 1999 la 667.122.512 lei.
În general producția exercițiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu, deoarece este format din elemente eterogene: producția vândută care este evaluată la prețul de vânzare, producția imobilizată și producția stocată care sunt evaluate la costul de producție.Producția exercițiului a avut la bază modificarea ascedentă a producției vândute. Aceasta a înregistrat o creștere în perioada 1997–1998 de la 349.762.571 lei la 403.850.864 lei, ajungând în 1999 la 592.467.109 lei.
Valoarea adăugată reprezintă primul sold intermediar de gestiune, aceasta a crescut în perioada 1997–1998 cu 51.560.195 lei, iar în perioada 1998–1999 cu 50128257 lei. Modificarea ascendentă valorii adăugate s–a bazat pe utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.Această valoare adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii:personalul, statul, creditorii, acționarii, întreprinderea.
Excedentul brut de exploatare, care reprezintă primul sold intermediar de gestiune cu semnificație în termeni de rentabilitate, a înregistrat o creșter în perioada 1997–1998 cu 29.544.340 lei, iar în perioada 1998–1999 cu 11.354.727 lei. Modificare ascedentă a excedentului brut de exploatare, reprezintă contribuția activității de exploatare la formarea rezultatelor, știind că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. Excedentul brut de exploatare evidențiază performanțele economice pe care S.C ARCTIC S.A le–a înregistrat în perioada 1997–1999.
Se constată că în ultimii trei ani S.C ARCTIC S.A a înregistrat profit.Acesta a înregistrat o diminuare în perioada 1997–1998 de la 28.510.521 lei la 7.431.621 lei, ajungând în 1999 la 14.078.099 lei.Ponderea principală o deține rezultatul exploatării, ceea ce constituie o situație normală, care atestă eficiența activității de bază.
În anul 1997 S.C. ARCTIC S.A a realizat pragul cifrei de afaceri în sumă de 221.319.307 lei în ziua a 209–a din an, respectiv pe data de 28 iulie.
În anul 1998 pragul cifrei de afaceri în sumă de 360.244.198 lei a fost realizat în a 267–a zi a anului, respectiv pe data de24 septembrie.
În anul 1999 pragul cifrei de afaceri în sumă de 588.462.545 lei a fost realizat în a 325–a zi a anului, respectiv pe data de 21 noiembrie.
În urma calculelor efectuate cu privire la evaluarea riscului de exploatare se observă o creștere de la an la an a ratei care exprimă direct riscul de exploatare, respectiv de la 57,98% în 1997 la 74,18% în 1998, ajungând în 1999 la 90,43%. Creșterea acestei rate reprezintă în fapt o creștere a riscului de exploatare ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă pentru întreprindere.
În ceea ce privește indicele de securitate al întreprinderii acesta înregistrează o diminuare de la an la an, respectiv de la 0,42 în 1997 la 0,258 în 1998, ajungând în 1999 la 0,1. În urma acestor date rezultă o diminuare a marjei de securitate de care dispune întreprinderea.
Flexibilitatea absolută () înregistrează o diminuare în toți anii analizați astfel: de la 160.370.883 lei în 1997 la 125.330.046 lei în 1998, ajungând în 1999 la 62.251.631 lei, ceea ce înseamnă că riscul de exploatare este mai mare și deci capacitatea întreprinderii de a–și adapta producția la cerințele pieței este mai redusă.
Același lucru este valabil și pentru coeficientul de volatilitate (’) care deasemenea scade și el de la an la an, ceea ce înseamnă că riscul de exploatare crește de la an la an.
În perioada 1998 – 1999, S.C. ARCTIC S.A înregistrează o pondere mare a cheltuielilor fixe, iar rezultatul exploatării este foarte sensibil la variația cifrei de afaceri, înregistrând un coeficient de elasticitate ridicat. Din datele prezentate se observă creșterea semnificativă a coeficientului de elasticitate în perioada 1998 – 1999 față de perioada 1997 – 1998 de la 0,02 la 0,49. Această modificare ascedentă a coeficientului de elasticitate atestă creșterea riscului de exploatare al întreprinderii.
Se constată că la o îndepărtare a cifrei de afaceri realizată de pragul de rentabilitate se înregistrează o scădere a coeficientului de elasticitate.
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestora la înfăptuirea echilibrului pe termen scurt, de asemenea el reflectă partea activelor circulante nefinanțate din datoriile pe termen scurt.
Termenul fond de rulment, se obține prin punerea în corespondență a lichidității activelor cu exigibilitatea pasivelor și permite aprecierea pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligațiilor, a riscului de faliment.
S.C ARCTIC S.A se află în situația în care activele circulante sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt și deci înregistrează un fond de rulment pozitiv. În acest caz întreprinderea are o situație favorabilă în termeni de solvabilitate. Este în măsură să facă față obligațiilor la scadență, dispunând de un stoc de lichidități potențiale.
Pe baza celor prezentate mai sus se constată că S.C ARCTIC S.A și–a mărit cota de piață, dar cu eforturi nerecuperate în totalitate. Astfel conducerea trebuie să ia măsuri astfel încât să se diminuieze termenul de recuperare a capitalului investit.
Se mai constată că activitatea S.C ARCTIC S.A este rentabilă, cu o marjă de exploatare acceptabilă și deci se pot face estimări ale profitului care să constituie un punct de atracție pentru plasemente de capital.
BIBLIOGRAFIE
Mrgulescu D. “Diagnostic economico–financiar”
Niculescu M. Editura Romcart, Bucureti, 1997.
Robu V:
Mrgulescu D: “Analiza economico–financiar a întreprinderii”
(coordonator) Tribuna Economic, 1997.
Niculescu M: “Diagnostic global strategic”
Editura Economic Bucureti,1997.
Stancu I: “Finane” , Editura Economic Bucureti, 1997.
Vintil G: “Gestiunea financiar a întreprinderii”
Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1999
Ifnescu A. “Analiza economico–financiar”
Stnescu C. Editura Economic Bucureti, 1999.
Bicui A:
Brbulescu C: “Sisteme strategice ale întreprinderii”
Editura Economic, Bucureti, 1999.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Riscul Economic Si Financiar. Concept Si Mod de Manifestare (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132822)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.