. Riscul de Tara (s.c. Xyz S.a.)
Capitolul I
Delimitarea conceptului de risc de țară
Definirea conceptului de risc de țară și trăsăturile sale
De-a lungul timpului oamenii au fost preocupați să cunoască viitorul, chiar dacă acesta le-ar fi fost favorabil sau nu. Cu timpul știința a fost cea care a explicat și determinat măsura în care se poate prevedea viitorul și certitudinea acestuia. Filozofii greci considerau că orice lucru are deopotrivă o cauză cât și un efect. Astfel, orice decizie pe care o luăm în prezent va avea consecințe asupra viitorului, iar cauza evenimentelor viitoare sunt acțiunile prezente. De obicei, omul încearcă să afle care a fost cauza unui eveniment, dacă acesta ia adus pierderi activității sale. De aici, în timp, au putut fi identificate unele evenimente care au produs pagube omenirii. Totodată oamenii de știință au încercat să determine probabilitatea apariției acestor evenimente, fenomene distructive; și au tras concluzia că majoritatea evenimentelor și fenomenelor nu se produc cu regularitate și sunt imprevizibile de cele mai multe ori (cutremure, inundații, grindină, etc.). Această concluzie, precum că în natură se produc și fenomene aleatoare, care nu se supun unei regularități de tip cauză-efect aparține fizicii cuantice. Prin aplicarea acestei descoperiri la comportamentul uman s-a ajuns la concluzia că acesta este rezultatul libertății de voință a individului. Este adevărat că aria de acțiune a umană este rezultatul unui motiv bine definit, sau altfel spus are un scop final. Însă orice acțiune presupune o anumită durată din momentul începerii și până în momentul finalizării, pe parcursul ei pot să apară evenimente, informații noi care să modifice însăși acțiunea. De aceea comportamentul uman, și în consecință și cel economic, nu se supune unei regularități certe, ci de multe ori imprevizibil.
Pornind de această constatare, școlile economice și-au exprimat mai multe puncte de vedere cu privire la incertitudine:
școala clasică reduce incertitudinea la risc; piața este cea care furnizează agenților economici o informație presupusă perfectă, care le permite să adopte alternativele de acțiune cu probabilitatea cea mai mare de a fi cele mai bune;
incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieței un comportament convențional ca instrument necesar pentru cea mai bună înțelegere a anticipărilor;
subiectivismul austriac consideră piața un mecanism universal, imposibil de ocolit, de care se „ciocnesc” toți indivizii confruntați cu incertitudinea absolută.
Incertitudinea este descrisă ca situația în care decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul dintre evenimentele posibile a se produce și cu atât mai puțin de a putea estima probabilitatea producerii lor având semnificația de variabilă incomplet definită. Totodată, incertitudinea exprimă starea de nesiguranță cu privire la viitor. Incertitudinea economică are ca sursă fie caracterul impredictibil al unui proces, fie caracterul incomplet al informațiilor existente la un moment dat.
Incertitudinea are două componente: obiectivă și subiectivă. Incertitudinea subiectivă se referă la producerea unui anumit eveniment generator de risc și se bazează pe aprecierile și percepțiile proprii ale decidentului în funcție de informațiile de care dispune la momentul respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situației în care toate rezultatele sunt cunoscute și majoritatea a celor implicați în procesul decizional sunt unanimi în estimarea aceleași posibilități de producere a fiecăruia dintre efectele identificate pe cele pe baza datelor furnizate de evoluții anterioare.
În activitatea economică internațională, există un număr mare de factori care influențează succesul unei anumite acțiuni sau decizii, cei mai mulți dintre aceștia au un caracter unic, imprevizibil, astfel încât experiența, flerul decidentului au un rol semnificativ pentru succesul unei afaceri. Astfel, putem spune că în activitatea economică internațională o mare parte a deciziilor se iau în condiții de incertitudine subiectivă.
Incertitudinea, la rândul său, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil, adică de a avea un risc. Riscul este un fenomen care provine din circumstanțe pentru care decidentul este în măsură să identifice evenimente posibile, și chiar posibilitatea materializării acestora, fără a fi însă în măsură să identifice cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv.
Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită precizie care este acel eveniment care se va produce efectiv și va determina un rezultat negativ.
În literatura de specialitate se pot identifica mai multe definiri ale noțiunii de risc:
„riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecințe nedorite să se producă”;
„riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcție de un eveniment nesigur, incert”;
„riscul este incertitudinea cu privire la pierdere”;
„riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se așteaptă”;
„riscul reprezintă incertitudine cu privire la producerea unei pagube”;
„riscul este acea situație în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a rezultatului sperat”;
„riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariția unor pierderi, precum și oportunitățile de câștig”;
„riscul reprezintă o amenințare, o posibilitate de producere a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat prin gravitatea consecințelor sale și prin probabilitatea sa de producere”.
Prof. univ. dr. Mircea Coșea spunea în introducerea făcută cărții „Evaluarea riscului de țară” de Monica Duduian referitor la risc: „Riscul în economie nu este riscul la loterie. Este un act responsabil, perfect analizat și evaluat, este, fără îndoială, apanajul unor specialiști adevărați, a unor factori de decizie eliberați de constrângerile practicilor și mentalităților specifice economiei la comandă”.
Riscul se poate delimita de incertitudine, care exprimă gradul de îndoială în producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoștințe și a adaptării unor măsuri de prevenire.
Relațiile economice internaționale se desfășoară într-un mediu complex în care incertitudinea și riscul sunt condiții date, care generează o multitudine de posibilități și opțiuni, ceea ce face și mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Adevărata problemă constă în faptul că nu avem posibilitatea să alegem între situații incerte sau riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine și diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent dacă decidentul le-a putut identifica complet sau parțial, sau nu le-a anticipat deloc.
În contextul economic internațional se manifestă o multitudine de riscuri la care sunt supuși participanții din acest domeniu. Astfel, un participant pe piața internațională se supune pe larg următoarelor riscuri:
riscuri economice: riscul datorat fluctuațiilor valutare și al prețurilor, cel provenit din neexecutarea obligațiilor contractuale;
riscuri politice: colapsuri economice, schimbări ale regimului politic, adoptarea de interdicții la transferuri valutare, anulări ale autorizațiilor de transport import, etc.;
riscuri sociale: apărute sub incidența factorilor sociali: greve, revoluții;
riscuri de implementare și juridice;
riscuri naturale: determinate de cutremure, inundații, uragane, și alte fenomene naturale cu caracter distrugător.
De asemenea riscurile cu care se confruntă o firmă transnațională pot fi clasificate, în funcție de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri și microriscuri. Macroriscurile sunt rezultatul evoluției într-un anumit sens a condițiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiția. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei și proiectului propriu-zis și/sau de insuficienta corelare între particularitățile activității și limitele impuse de cadrul general al țării gazdă.
Riscurile cu care se întâlnesc firmele transnaționale sunt mult mai complexe și mai variate decât acele riscuri cu care se confruntă o firmă care își desfășoară activitatea la nivel național. Cele mai multe riscuri sunt identificate, însă firma își va asuma numai o parte dintre ele, mai exact pe cele majore (capabile să producă pierderi substanțiale). Rămâne astfel o categorie de riscuri identificate pe care firma le va exclude în mod voluntar (riscuri majore) și o categorie de riscuri exclusă involuntar pentru că nu pot fi identificate.
Figura 1.1. Riscurile întâlnite în afacerile internaționale
Atunci când o firmă ia decizia efectuării unei investiții într-o altă țară decât cea de reședință, ia în calcul mai multe riscuri ce pot apărea: riscul de țară, riscul de proiect și riscul de firmă. Astfel, riscul total al unei investiții străine directe este dat de formula:
Riscul Total al Investiției = (R proiect X R firmă X R țară)/6
Un statut special între riscurile internaționale îl are riscul de țară. Apariția acestui concept este legată în principal de intensificarea după cel de al II-lea război mondial, a împrumuturilor acordate de diverse instituții financiare unor firme sau guverne străine. Prima fundamentare teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor ’70 de către economistul Milton Friedman, pe vremea aceea președinte la Citibank. La sfârșitul anilor ’70, războiul civil din Iran și Nicaragua, invazia din Afganistan nu au făcut altceva decât să accentueze faptul că riscul de țară depinde, într-o oarecare măsură, nu numai de factorii politici, dar și de cei economici și sociali. Pe lângă aceste crize, au mai fost o serie de evenimente nefavorabile care au modificat percepția riscului de țară: cele două șocuri petroliere din 1973 și 1989, șocul dobânzilor înalte, șocul aprecierii și deprecierii succesive a dolarului de-a lungul anilor ’80, crizele economice ciclice din anii 1975, 1981, 1990, crizele politice internaționale.
Datorită globalizării evenimentele produse în diferite locuri pe glob ajung să afecteze în mod rapid evoluțiile economice și sociale din diverse țări.
Toate aceste evenimente au adus o modificare rapidă a riscurilor pe plan mondial determinate de valoarea ridicată a riscului de țară. Crizele ce stau la baza acestor riscuri sunt:
criza bursieră provocată de fuga capitalurilor expuse riscului valutar;
epuizarea rezervelor valutare;
devalorizarea bruscă a monedei naționale;
dificultăți de plată ale întreprinderilor sau proiectelor de investiții;
criza sistemului bancar etc.
O altă tendință a zilelor noastre este aceea că globalizarea se suprapune pe o regionalizare accentuată. Unii chiar neagă globalizarea și subliniază că esențială este regionalizarea. Astfel, viitorul pare să fie cel al blocurilor economico-politice regionale, reflectând diferențe de dezvoltare, cultură și mentalitate:
NAFTA în America de Nord și Centrală;
MERCOSUR în America de Sud;
ASEAN în Asia de Sud – Est;
CSI, Uniunea Europeană în Europa.
Dacă privim investițiile directe pe care o firmă le realizează în țări diferite ca active, compania respectivă va deține la un moment dat un portofoliu diversificat de active financiare și reale care îi oferă rentabilități diferite în funcție și de localizarea geografică. Impactul localizării unui activ pe piața națională a unui stat receptor este dat de nivelul riscului de țară. Fiecărui astfel de activ îi este asociat un anumit risc de țară care influențează riscul total al portofoliului unui investitor. Cu cât un activ din portofoliu este expus unui risc de țară mai mare cu atât profitul adus de acestea trebuie să fie mai mare (cel puțin egal cu profitul acceptabil plus o primă de risc proporțională cu riscul de țară asumat).
La fel ca și în cazul riscului general, noțiunea de risc de țară are mai multe definiri în literatura de specialitate. Astfel, Monicaefiniri în literatura de specialitate. Astfel, Monica Duduian definește riscul de țară ca fiind: „probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaționale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice și/sau politice specifice țării”, după Gheorghe M. Voinea riscul de țară „reflectă un ansamblu de fenomene ce se pot materializa în cadrul unei țări ce afectează relațiile economice internaționale”. Putem considera riscul de țară ca fiind riscul de insucces la care se supune orice investitor atunci când ia decizia de a investi într-o anumită țară sau regiune economică.
Principalele forme de manifestare a riscului de țară și fapte generatoare
Terminologia specifică riscului de țară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui concept. După cel de-al doilea război mondial, o mare cantitate de dolari s-a acumulat în băncile comerciale din unele țări europene. În utilizarea acestora s-a constatat apariția unui nou tip de risc, în sensul că rambursarea împrumutului acordat de o bancă comercială unei firme situate în altă țară putea fi blocata de către guvernul țării respective, prin impunerea unor restricții de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer și care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plată. În această situație debitorul este solvabil, poate și vrea să-și îndeplinească obligațiile de plată, dar guvernul țării sale impune restricții de transfer valutar, ceea ce face imposibilă remiterea sumelor datorate creditorului extern. Câțiva ani mai târziu, în urma prăbușirii imperiului colonial, guvernele noilor state independente au apărut pe piețele internaționale de capital în calitate de solicitanți de împrumuturi. Ca entități suverane, acești debitori aveau un statut special, în sensul că nu li se putea face execuție silită. Prin urmare, riscul legat de creditele acordate guvernelor a fost denumit risc suveran . Primul impuls a fost de a se căuta soluții prin valorificarea bogatei experiențe a companiilor transnaționale în materie de investiții directe în străinătate, dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Riscul care afectează acest gen de investiții depinde preponderent de evoluțiile de ordin politic, motiv pentru care este denumit risc politic. Problemele s-au complicat si mai mult când au apărut în calitate de împrumutați și companii private fără garanții guvernamentale, situate în țări în curs de dezvoltare. În cazul acestora, împrumuturile acordate sunt supuse riscului ce rezultă dintr-o îmbinare complexa a efectelor evoluțiilor economice, politice și sociale.
Astfel, riscul suveran este un macrorisc care afectează în special creditele externe acordate unui stat (riscul de țară afectează nu numai condițiile de acordare și rambursare ale unui credit extern, ci și afacerile internaționale localizate într-un spațiu național) și poate fi considerat ca risc de țară în măsura în care nerambursarea împrumuturilor internaționale primite se datorează măsurilor neadecvate de politică economică adoptate de guvern, care limitează capacitatea țării respective de a face față serviciului datoriei externe și în condițiile în care guvernul respectiv nu dorește acest lucru și interzice ieșirile de capital în afara granițelor. Riscul de transfer apare atunci când firma multinațională întâmpină dificultăți în a repatria profiturile obținute în țara gazdă în țara de origine a agentului economic (sau o altă țară). În măsura în care aceste dificultăți sunt determinate de măsurile de limitare a ieșirilor de capital adoptate de guvern și afectează toate firmele care au investiții localizate în acel spațiu. Riscul politic este riscul considerat, cel mai important ce trebuie luat în considerare atunci când se ia decizia efectuării unei investiții. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția unei investiții deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. În această zonă a politicului trebuie luat în considerare felul partidului de guvernământ, dacă este liberal, social sau comunist; partidele liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele sociale sunt de obicei populiste astfel, există riscul creșterii inflației și a deficitului bugetar, iar cele comuniste nu sunt de nici un folos economiei de piață.
Între riscul de țară și principalele forme de manifestare a riscurilor există următoarele relații:
RT = RE + RP
RE = Capacitatea de rambursare a creditului + Disponibil redus de resurse în moneda străină
RP = Voința de a rambursa creditul + Restricții impuse de guvern asupra repatrierii capitalului străin
RS = Capacitatea de rambursare a creditului + Voința de a rambursa creditul
RTr = Disponibil redus de resurse în moneda străină + Restricții impuse de guvern asupra repatrierii capitalului străin unde: RT – riscul de țară; RE – riscul economic, inclusiv cel financiar; RP – riscul politic, inclusiv cel social; RS – riscul suveran; RTr – riscul de transfer.
Ca o concluzie a celor spuse mai sus riscul suveran, riscul politic, riscul de transfer sunt doar forme de manifestare ale riscului de țară. De asemenea, între formele de manifestare și formele de materializare ale riscului de țară trebuie făcută aceeași distincție netă ca între cauză și efect. Riscul de tara se materializează ca urmare a interacțiunii complexe dintre evoluțiile politice, sociale si economice și interferează cu riscul investițiilor străine directe.
1.2.1. ..Alte forme de manifestare ale riscului de țară (riscul specific debitorilor cvasi-suverani, riscul sistematic, riscul de țară generalizat)
Riscul specific debitorilor cvasi-suverani apare atunci când sumele datorate trebuie achitate de agenții guvernamentale sau de instituții publice. Riscul de țară asociat este apropiat de riscul suveran. Datorită autonomiei și politicii instituționale proprii, o regie autonomă de exemplu, poate ajunge în imposibilitatea de a-și achita datoriile către un partener străin fără ca guvernul – care trebuie să-și asume plata datoriilor respective – să fie la curent cu gravitatea situației și să fi prevăzut un capitol bugetar pentru achitarea sumelor respective. Ca urmare, pot interveni întârzieri datorate luării deciziei politice de asumare a datoriei, măsurilor birocratice de mobilizare a fondurilor respective etc., întârzieri care pot duce la pierderi de oportunități.
Riscul sistematic. Riscul de țară este considerat un risc sistematic (nediversificabil), sfera de cuprindere a celui din urmă fiind mult mai largă. Riscul sistematic se datorează impactului pe care îl au fenomenele globale asupra economiilor naționale și afectează toate țările indiferent de caracteristici sau dimensiuni. Dacă spre exemplu recesiunea este un fenomen care se manifestă la nivel mondial și guvernul unei țări adoptă și aplică toate măsurile necesare pentru ieșirea din criză, atunci riscul sistematic nu este catalogat drept risc de țară. Dacă, însă guvernul respectiv nu adoptă o politică corectă pentru depășirea efectelor negative ale recesiunii și drept urmare efectele negative vor fi mai mari decât în celelalte țări, atunci riscul sistematic poate fi considerat risc de țară. Riscul de țară este un risc preponderent sistematic deoarece este rezultatul unor evoluții la nivel național și nu poate fi eliminat prin diversificarea activității unei firme și afectează toate investițiile străine directe localizate în țara respectivă.
Riscul de țară generalizat.
Riscul de țară generalizat pentru a caracteriza toate elementele de natură socio-politică și macro-economică care, la scara unei țări, influențează situația unui debitor în raport cu un creanțer extern, performanțele filialei locale ale unei firme străine, derularea unui contract comercial etc.. Factorii cei mai importanți care pot determina materializarea riscului de țară generalizat sunt: recesiunea economică, modificări importante ale politicii economice, tulburări sociale, discriminarea companiilor străine. Există însă sute de elemente care acoperă practic întreaga sferă a economicului și socio-politicului și a căror interacțiune conturează acest risc.
1.2.2….Evenimente generatoare de risc de țară
Cele mai importante evenimente care pot deteriora rating-ul unei țări sau îl pot crește sunt: evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială și cele de natură politică. Ordinea așezării acestor factorii nu este neapărat și ordinea importanței lor în diagnosticarea riscului de țară, consider că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de țară este factorul politic, apoi cel social și economic.
Evenimentele de natură politică
Factorul economic este factorul principal în ceea ce privește stabilirea rating-ului de țară. Fenomenele cu caracter politic pot provoca firmelor internaționale care investesc într-o anumită țară pierderi de dimensiuni mult mai mari decât pierderi cauzate din cauza unor instabilități de natură economică. Aceste pierderi pot să meargă până la pierderea totală a capitalului investit (de exemplu în cazul naționalizărilor sau confiscărilor). Cele mai importante evenimente de natură politică care influențează catastrofal situația unui agent economic chiar și național, nu numai transnațional sunt: război, război civil, acte teroriste, invazie militară străină, conflicte regionale generate de interese politico-economice etc.. Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu greu controlate și apoi eliminate de puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste evenimente sunt de natură ideologică a celor care sunt in grupurile de influență a țărilor respective.
Climatul de afaceri dintr-o zonă depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile factorului politic, de politicile economice și sociale promovate de acesta. În momentul realizării, firma a luat contact cu un anumit mediu politic (legislație, partide politice, formă de guvernământ).
Țările cu instabilitate politică ridicată sunt ocolite de investitorii străini și astfel excluse din cercul afacerilor internaționale. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin politicile și programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei țări poate împiedica accesul și activitatea investitorilor străini pe piața locală. Barierele de natură fiscală sau administrativă impuse de stat generează eforturi suplimentare din partea firmelor străine, inhibând, activitatea investițională.
În ceea ce privește forma de guvernământ care este la conducerea unei țări este de preferabil ca aceasta să nu fie de natură naționalistă, deoarece naționalismul stă la baza atitudinii ostile față de străini și acesta poate afecta fie pe toți investitorii străini fie numai pe cei dintr-o anumită regiune sau țară. Naționalismul are de obicei în vedere promovarea ideii de „menținere a autonomiei economice a statului”, rezultă de aici că acesta descurajează activitatea firmelor străine.
Riscul generat de un asemenea context poate să se manifeste cu ocazia unei naționalizări, exproprieri, deteriorări a producției, restructurări de datorii sau anulări de contracte.
Evenimentele de natură socială
Evenimentele social care duc la așa-zisa „materializare” a riscului de țară sunt: declanșarea unui război civil, divergențe sociale de natură interetnice, convulsii de natură religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaților generate de diverse nemulțumiri etc. Factorii sociali trebuie luați în considerare atunci când în țara respectivă este făcută o investiție străină, deoarece aceștia își vor reflecta influența asupra rezultatului acesteia. Trebuie luat în considerare în acest caz: gradul de cultură, nivelul de educație, pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc.. Implicarea factorului social în desfășurarea activității unei societăți internaționale este determinată în funcții de factorii prezentați anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la conducerea unei astfel de firme nu se află angajați locali, chiar în unele cazuri aceștia nici nu fac parte din cercul decizional al respectivei firme. Ignorarea mediului social din țara gazdă poate conduce la o insuficiență în procesul de comunicare, inadaptarea structurii organizatorice la specificul local sau chiar la dereglări în procesul decizional.
Evenimente de natură economico-financiară
Climatul economic se situează cam pe același loc ca importanță cu cel social în determinarea riscului de țară. Factorii economici care determină manifestarea riscului de țară sunt: diminuarea ritmului creșterii economice, creșterea costurilor de producție, un deficit mare al balanței de comerț exterior (creșterea semnificativă a importurilor în detrimentul exporturilor), creșterea indicelui general al prețurilor ceea ce duce la creșterea inflației (chiar mai rău existența unei inflații galopante), etc..
Diminuarea ritmului creșterii economice scoate în evidență existența unor tulburări la nivel economico – financiar în țara gazdă. Această diminuare a creșterii economice determină pe termen lung scăderea volumului producției și al vânzărilor pe piața locală. Tulburările la nivel evidențiate prin această scădere a economiei naționale antrenează o serie de fenomene macroeconomice negative cum ar fi: creșterea ratei inflației, apariția deficitelor (fie comerciale, fie bugetare), dezechilibre în balanța de plăți, o restrângere a oportunităților de afaceri, diminuarea venitului național, apel la resurse externe (grad ridicat de îndatorare a țării respective).
Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării generale ale economiei și-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne fie externe. Evenimentele interne care pot influența economia sunt: creșterea inflației, diminuarea puterii de cumpărare a monedei naționale, care influențează, în sens negativ balanța de plăți externe, deficitul acesteia, deficitul bugetar, nivelul de trai al populației tării respective. Evenimentele economice externe care pot influența economia sunt: scăderea pe piața externă a prețurilor principalelor produse exportate de aici rezultând, de asemenea, o creștere a deficitului balanței de plăți (creșterea importurilor în defavoarea exporturilor), competitivitate mai scăzută la export, scăderea prezenței pe piața externă a produselor interne, de asemenea creșterea prețurilor la principalele produse importate (un exemplu recent ar fi creșterea prețului la petrol) duce la tulburări economico-financiare (deficitul balanței de plăți, mai ales în cazul existenței simultane a ambelor situații de scădere a prețurilor la produsele exportate și de creștere la cele importate).
Gradul de instabilitate economică dintr-o tară depinde de factorul politic din țara gazdă. Lipsa unei coerențe și a unei continuități în programul de guvernare sau adoptarea unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente au efecte de durată și nu fac altceva decât să amplifice riscul. În situație de crize prelungite, investitorul are de ales între a-și ajusta producția la un nivel mai scăzut al consumului, a căuta alte piețe sau a se retrage definitiv de pe piața respectivă.
Capitolul II
Evaluarea riscului de țară
2.1. Scopul și necesitatea evaluării riscului de țară
Evaluarea riscului de țară are ca scop semnalarea dificultăților care pot să apară în onorarea, de către țara analizată, a obligațiilor care decurg din datoria externă, precum și din alte obligații. Cunoașterea temeinică a situației economice și politice a țării este fundamentală pentru succesul evaluării și a gestionării riscului de țară.
Rezultatul evaluării ajută firmelor internaționale pentru a lua decizia de penetrare a pieței supuse evaluării sau nu. Evaluarea este necesară pentru că prin intermediul ei se pot cunoaște trăsăturile esențiale cu privire la cadrul economic, social și politic al tării evaluate. Astfel, investitorul cunoscând aceste lucruri va putea hotărî, ce măsuri de penetrare a pieței va alege și dacă va opta pentru crearea de structuri proprii sau va opta pentru o cooperare cu un agent economic din țara gazdă, va ști la ce riscuri să se aștepte și își va pregăti din timp modalități de acoperire a acestora.
Totodată, investitorul trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile cheie ale economiei țării gazdă, chiar dacă, pe moment, acestea nu se reflectă în situația economică actuală. Nivelul de risc al țării este amplificat de dependența de importuri de materii prime, dependența energetică de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependența de ajutoare din străinătate, dependența de veniturile celor care lucrează în străinătate, de existența unor tensiuni regionale latente sau de dependența de exportul unui număr limitat de mărfuri. Analiza riscului de țară trebuie să aibă în vedere aceste vulnerabilități care nu fac altceva decât să amplifice efectul evoluției nefavorabile ale conjuncturii mondiale asupra economiei țării gazdă.
Orice analiză de risc de țară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care o să se confrunte investitorul, în mod evident, aceste riscuri nu pot fi în totalitate identificate de firma străină. Cu cât riscurile rămase neidentificate sunt mai puține, cu atât gradul de incertitudine al analizei este mai mic. Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că nivelul de risc al unei țări poate depinde și de situația țărilor din jur. Izbucnirea unui război civil (exemplul Iugoslaviei), a unor conflicte religioase sau a unor revolte cauzate de diferende etnice, prăbușirea economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme și pentru țara receptoare a investiției aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puține sunt cazurile în care războaiele civile dintr-o țară au provocat exodul populației către țări vecine sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii, siguranța afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă.
Rezultatul evaluării riscului de țară este principalul indicator care hotărăște dacă acea țară este favorabilă implementării unei afaceri. Din datele care reies în urma acestei analize se identifică ceea ce merge și ceea ce nu merge în mecanismul țării gazdă. Niciodată un investitor străin nu va investi într-o țară fără a lua și analiza un raport de evaluare a țării respective. Putem afirma, în final că aceste rapoarte sunt asemenea unor cărți de vizită a țărilor evaluate.
2.2. Indicatori utilizați în evaluarea riscului de țară
Pentru a reflecta o situație cât mai clară a evoluției factorilor de risc din țara gazdă, este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali și politici. Rolul acestora este primordial pentru a determina realitatea stării în care se află țara gazdă. În urma analizei acestor indicatori se determină situația economică și politică a țării analizate.
2.2.1. Situația economică
2.2.1.1. Indicatori macroeconomici
Cei mai importanți indicatori ai eficienței economice interne din perspectiva riscului de țară sunt:
a) Produsul intern brut real pe locuitor (PIB/locuitor) relevă gradul în care o țară utilizează factorii de producție în scopul obținerii de bunuri și servicii destinate pieței. În funcție de valoarea produsului intern brut real pe locuitor se apreciază nivelul de dezvoltare al țării. Acest indicator relevă structura economică a țării și capacitatea acestuia de a suporta șocurile economice, atât cele interne cât și cele externe. De exemplu o țară dezvoltată cum este Franța care are un PIB/locuitor de 36630 USD va suporta și va trece peste aproape orice șoc economic, în timp ce o țară în curs de dezvoltare cum este de exemplu România cu un PIB/locuitor de 3700 USD va intra într-un colaps economic din care nu se știe în câți ani va ieși. PIB evidențiază structura economiei respectivei țări și de asemenea ponderea și importanța fiecărui sector economic (agricultură, industrie, sectorul public, etc.). Din structura PIB se poate analiza dependența țărilor de import sau de export, dependența de finanțarea externă, ponderea sectorului public în economia națională (o pondere ridicată a acestuia dezvăluie un rol minor al sectorului privat în economie; limitarea sectorului doar la sănătate, infrastructură, etc. dezvăluie o pondere ridicată a sectorului privat în economie și relevă stabilitate și creștere economică, în timp).
b) Creșterea reală a PIB măsoară creșterea economică și se analizează atât în mod absolut. Creșterea trebuie analizată și pe elementele componente deoarece acestea reflectă schimbările potențiale în structura economică. Creșterea reală a PIB trebuie analizată în corelație cu creșterea investițiilor, a economiilor, a gradului de îndatorare externă etc..
c) Inflația reflectă gradul de stabilitate și flexibilitate a prețurilor. Cel mai corect indicator al inflației este deflatorul PIB utilizat la întocmirea conturilor naționale. Creșterea inflației se asociază de multe ori cu creșterea dobânzilor care au un impact negativ asupra investițiilor.
d) Deficitul bugetar ca procent din PIB este un indicator important al calității managementului economic.
e) Investițiile interne brute ca procent în PIB este unul dintre indicatorii care reflectă în mare măsură creșterea economică a oricărei țări. Este indicat în legătură cu acest indicator să se calculeze și raportul dintre creșterea investițiilor dintr-o perioadă și creșterea PIB din perioada următoare, deoarece aceste investiții pot fi făcute, însă creșterea economică este mică datorită unei alocări neraționale a resurselor.
f) Indicatorii structurii financiare reflectă măsura în care sistemul financiar încurajează formarea economiilor interne. Indicatorii cei mai importanți sunt:
Economii/PNB, acest indicator este greu de așezat în practică. În mod general economiile se calculează astfel:
Economii = Investiții + Creșterea stocurilor + Exporturi – Importuri + Taxe – Cheltuieli guvernamentale.
Rata reală a dobânzii se determină în funcție de indicatorul cu care este apreciată inflația și astfel analistul trebuie să decidă care este cea mai relevantă rată a dobânzii în funcție de specificul fiecărei țări. Rata dobânzii real pozitivă stimulează economiile, cu condiția să existe încredere în instituțiile financiare, în stabilitatea acestora. Rata reală a dobânzii negativă se asociază, în general, cu o valoare mică a raportului economii interne brute/investiții interne brute.
2.2.1.2. Indicatorii balanței de plăți
Managementul balanței de plăți este fundamental pentru credibilitatea externă a unui stat. Situația balanței de plăți reflectă capacitatea unei țări de a obține valuta necesară acoperirii datoriei externe și vulnerabilitatea respectivei țări la șocurile externe. Cei mai importanți indicatori, din perspectiva analizei de risc de țară, sunt:
a) Indicatori care reflectă performanța comerțului exterior, și anume:
ritmul de creștere al importurilor;
ritmul de creștere al exporturilor;
elasticitatea cererii în funcție de venit pentru produsele importate, calculată ca un raport între ritmul de creștere al importurilor și ritmul de creștere al PIB sau PNB;
elasticitatea cererii în funcție de venit pentru produsele exportate, determinată astfel: ritmul de creștere al exporturilor către principalii parteneri / ritmul de creștere al PNB al principalilor parteneri înmulțit cu ponderea fiecărui partener în totalul exporturilor;
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi, determinat ca raport între exporturi și importuri;
supraevaluarea cursului de schimb.
Acești indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării și capacitatea sa de a degaja excedente de cont curent care să permită servirea datoriei externe. Există două tipuri de strategii comerciale: strategiile de substituire a importurilor cu produse indigene și strategiile de promovare a exporturilor.
b) Indicatorii volatilității veniturilor externe oferă informații cu privire la capacitatea economiei de a suporta șocuri externe. Cei mai importanți sunt:
exportul către principalii parteneri, raportat la totalul exporturilor;
dependența de export calculată ca raport între valoarea principalelor produse exportate și valoarea totală a exportului;
rezervele externe raportate la importul de bunuri și servicii;
importul de bunuri și servicii raportat la PIB;
importul de bunuri și servicii neesențiale raportat la importul total;
importurile petroliere raportate la importurile totale;
importurile alimentare raportate la importurile totale;
Primii doi indicatori reflectă sensibilitatea exporturilor la schimbările neprevăzute de pe piața externă. Următorii cinci exprimă volatilitatea și gradul de compresibilitate al importului.
c) Indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont curent, și anume:
soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;
soldul contului curent raportat la PIB.
Cu privire la gradul de relevanță al celor doi indicatori există multe controverse. O valoare negativă ridicată a primului indicator nu poate fi corectată decât prin schimbări majore în exporturi și/sau importuri, care să îmbunătățească performanțele comerciale. O valoare negativă mică a celui de-al doilea indicator poate fi corectată prin modificări mici în destinația resurselor, dar pentru țările puternic îndatorate chiar și aceste modificări sunt foarte greu de realizat.
2.2.1.3. Indicatorii datoriei externe
Indicatorul datoriei externe evidențiază cum este suportată datoria externă de țara analizată și cât de mare este pericolul producerii unei crize de lichiditate. Indicatorii care sunt cei mai relevanți pentru datoria externă sunt:
a) Datoria externă raportată la PIB exprimă relația dintre nivelul datoriei și resursele totale ale economiei. Cu cât raportul este mai mare, cu atât partea din PIB alocată servirii datoriei externe este mai mare. Analiza acestui indicator trebuie corelată cu cea a strategiei economice, a profilului datoriei și a evoluției dobânzilor pe piața externă.
b) Datoria externă totală raportată la exportul de bunuri și servicii. Acest indicator exprimă capacitatea exportului de a finanța obligațiile care decurg din datoria externă și este foarte „sensibil” la orice schimbare economică mondială. După mărimea acestui indicator țările se grupează în:
țări puțin îndatorate – sub 100%;
țări aflate la nivelul critic al îndatorării – între 100% și 200%;
țări greu îndatorate – peste 200%.
c) Dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri și servicii, care arată care este capacitatea statului analizat de a face față costului îndatorării. În general, se consideră că o valoare de sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă între 10% și 20% o datorie mare, iar o valoare de peste 20% o datorie foarte mare, probabil nesustenabilă.
d) Datoriile bancare raportate la exportul de bunuri și servicii prezintă avantajul că poate fi ușor de obținut în toate țările. Se susține că este puțin probabil ca țările cu datorii bancare mici și care se confruntă cu dificultăți în echilibrarea balanței de plăți pot să-și reeșaloneze datoria comercială, mai degrabă aceste țări vor apela la ajutorul Fondului Monetar Internațional și al Clubului de la Paris. Proporțiile care exprimă valoarea acestui indicator sunt următoarele:
sub 75% – nivel redus de îndatorare;
între 75% și 150% – nivel critic al îndatorării;
peste 150% – nivel înalt al îndatorării.
e) Indicatorii serviciului datoriei externe au fost printre primii utilizați pentru măsurarea gradului de îndatorare externă. Indicatorii serviciului datoriei externe se găsesc în următoarele variante:
Serviciul datoriei publice pe termen mediu / Exportul de bunuri și servicii, care apare în mod tradițional în rapoartele Băncii Mondiale;
Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânda pe termen scurt / Exportul de bunuri și servicii, al cărui nivel critic depinde de valoarea venitului național pe cap de locuitor; astfel, pentru țările în curs de dezvoltare cu venit mediu, nivelul critic este de 20 – 25%, iar pentru țările sărace de 15%.
(Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânzile pe termen scurt + Datoria scadentă pe termen scurt) / Exportul de bunuri și servicii, numit și "cash flow ratio”, care exprimă ponderea plăților în contul datoriei, în totalul exporturilor. Nivelul critic al acestui raport se situează în jurul valorii de 100%;
Serviciul datoriei externe / PIB, a cărui valoare exprimă capacitatea economiei de a genera fluxurile de valută necesare servirii datoriei.
Rezerve / total plăți datorate băncilor, indicator care compară rezervele cu nevoia de finanțare antrenată de servirea datoriei; numitorul conține datoria mai mică de un an plus dobânzile plătite. Acest raport estimează capacitatea țării de a-și plăti la timp datoriile și probabilitatea ca datoriile scadente să fie acoperite cu noi credite.
2.2.2. Situația politică
Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-ului unei țări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția unei investiții deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. Evenimente ca revoluția islamică din Iran sau asasinarea președintelui Egiptului au demonstrat impactul schimbărilor politice asupra riscului de țară..
2.2.2.1. Situația politică internă
Analiza situației politice din interiorul unei țări este necesară deoarece urmărește identificarea acelor evoluții ale mediului politic și social dintr-o țară, care pot influența riscul de țară. Evaluarea situației interne se bazează, de obicei, pe patru categorii de factori: structura socială; cadrul instituțional; personalitățile și mecanismele de control.
a) Structura socială reflectă nivelul de dezvoltare al unei țări și posibilele tensiuni dintre diferitele medii sociale. Dintre principalele componente ale structurii sociale comune pentru toate țările amintim: micii proprietari de teren săraci din mediul rural; muncitorii rurali; oamenii de afaceri, proprietari de firme; muncitorii la negru; funcționarii publici și studenții.
Următoarele modificări pot interveni în structura socială și sunt importante din perspectiva riscului de țară:
1) Creșterea populației din sectorul urban. Populația din mediul urban are o influență mai mare asupra mediului politic decât cea din mediul rural.
2) Segmentarea pieței muncii și creșterea ponderii sectorului central, care este caracterizat printr-o mare siguranță a locurilor de muncă, salarii ridicate și un înalt statut social. Puterea politică a salariaților din sectorul central este cu atât mai mare cu cât gradul e organizare în sindicate este mai ridicat.
3) Creșterea clasei de mijloc. În general această clasă are o orientare democratică și nu agreează guvernele populiste și revoluțiile.
b) Instituțiile. Acestea diferă mult de la o țară la alta și sunt mai greu de identificat decât structura socială. Instituțiile cele mai importante și care ar trebui analizate sunt: Constituția, Birocrația, Armata, Biserica, Sindicatele, Banca Centrală.
Banca Centrală sau altă autoritate monetară este responsabilă pentru politica monetară aplicată de guvern. Sindicatele au o foarte mare influență asupra politicului. Birocrația este foarte importantă în alegerea și implementarea politicii economice.
c) Personalitățile acestea au un rol important deoarece stabilesc, în anumite țări, coordonatele dezvoltării economice, având un rol important în percepția riscului de țară.
d) Mecanismele de control oferă informații despre stabilitatea și continuitatea regimului și despre capacitatea sa de a se menține la putere. Acestea sunt: suportul popular, represiunea, corupția, implicarea opoziției.
Factorii politici ca revoluțiile, grevele, corupția etc. sunt adesea imposibil de previzionat numai pe baza statisticilor existente. Materializarea unui risc politic ține mai mult de domeniul incertitudinii decât de cel al riscului. Cu toate acestea, există câțiva indicatori statistici cu ajutorul cărora analistul de risc își poate construi o imagine asupra mediului politic al unei țări, cum ar fi:
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, care măsoară, este adevărat cu multă aproximație, nivelul de dezvoltare al țării.
ponderea salariaților din industrie în totalul salariaților și ponderea populației urbane în totalul populației reflectă gradul de industrializare și de urbanizare dintr-o țară.
ponderea salariaților organizați în sindicate în totalul salariaților reflectă forța sindicatelor și capacitatea lor de a influența politica economică a guvernului.
ponderea celei mai numeroase minorității în totalul populației poate fi utilă în estimarea riscului de război civil.
creșterea populației, care oferă informații cu privire la problemele economice, politice și sociale pe termen lung.
indicatorii repartiției venitului, care reflectă tensiunile sociale existente sau posibile, fragilitatea suportului popular al actualei guvernări onestitatea funcționarilor publici ș.a..
numărul populației adulte cu studii în totalul populației măsoară gradul de dezvoltare umană.
Situația politică internă trebuie studiată în contextul regional și mondial existent în momentul evaluării. Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă și se bazează mai mult pe experiența analistului decât pe metode și tehnici statistice.
2.2.2.2. Situația politică externă
În evaluarea situației economice externe se au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
instabilitatea politică regională este cea de care depinde revizuirea granițelor, riscul unui război local și riscul ocupării de către o putere străină. Cu cât instabilitatea este mai mare, cu atât riscul de țară este mai ridicat.
importanța geopolitică se referă la poziția geografică strategică, la înzestrarea cu resurse minerale importante pentru celelalte țări și la dimensiunile țării (Kuweit).
apartenența la o grupare politică sau economică este un factor de care depinde accesul unei țări la anumite forme de finanțare internațională (apartenența la Fondul Monetar Internațional condiționează accesul la resursele financiare ale Băncii Mondiale).
instabilitatea economică regională are un impact cu atât mai puternic, cu cât legăturile economice dintre țările ce compun regiunea sunt mai strânse (țările exportatoare de petrol).
Evaluarea riscului politic este prin excelență o evaluare de ordin calitativ, iar rezultatul depinde foarte mult de aprecierea subiectivă a analistului. Cele mai utilizate surse de informații sunt:
statisticile internaționale publicate de F.M.I., Banca Mondială, O.C.D.E. etc.;
statisticile naționale;
publicațiile economice;
rapoartele și studiile instituțiilor specializate în riscul de țară;
rapoartele guvernelor, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor financiare și a celor de analiză economică și politică referitoare la țara evaluată;
agențiile de presă;
presa națională și regională;
informații furnizate de reprezentanțele proprii și de ambasade.
Pentru o cunoaștere mai bună a stării generale a țării analizate sunt foarte utile vizitele și dialogul cu elitele intelectuale și cu oamenii de afaceri mai prosperi.
Capitolul III
Metode de previziune și acoperire a riscului de țară
Previziunea riscului de țară este concepută în mare măsură să vină în ajutorul investitorului străin cu date cu privire la țara în care acesta dorește să investească. Un model de analiză a riscului de țară are în vedere un număr mare de indicatori economici și macroeconomici, capabili să surprindă toate aspectele importante legate de climatul general de afaceri din țara gazdă în care urmează să fie realizat proiectul de investiții.
De-a lungul timpului, specialiștii în acest domeniu au realizat o multitudine de sisteme (modele) de analiză a riscului de țară, axate pe domeniul financiar-bancar.
Pentru ca un model de analiză și de evaluare a riscului de țară sau a componentelor sale să fie valabil trebuie să aibă la bază următoarele elemente: evaluarea factorilor specifici de risc, determinarea probabilității de apariție a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilității de apariție a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilității de materializare a riscului de țară și conștientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor considerați, riscul este o variabilă aleatoare a cărei apariție nu poate fi întotdeauna anticipată.
În sfera previziunii și analizei riscului de țară există mai multe modele de evaluare a acestuia, dintre acestea le voi prezenta în continuare pe cele mai semnificative: modelele econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de scenarii, sistemele formale de evaluare a riscului de țară, metodele probabilistice de evaluare a riscului de țară.
3.1. Sistemele formale de evaluare a riscului de țară
Acest tip de sistem abordează riscul de țară din punct de vedere cantitativ, fiind considerată o metodă simplă. Cel mai simplu sistem formal pentru o țară este construit după cum urmează:
se selectează un număr de indicatori relevanți ca de exemplu: rata creșterii economice, inflația, gradul de îndatorare;
se așează fiecare variabilă individuală pe o scară, de exemplu de la 1 la 10 sau de la 0 la 5;
se calculează scorul prin însumarea punctelor rezultate anterior.
Sistemele formale mai noi au fost îmbunătățite prin introducerea în calculul indicelui de risc a factorilor calitativi și prin structurarea variabilelor în funcție de importanța avută. Din această cauză sistemul devine mult mai subiectiv, dar utilizat de analiști experimentați poate da rezultate foarte bune deoarece:
pentru aceeași variabilă se poate modifica ponderea de la o țara la alta;
în cadrul aceleiași țări se schimbă ponderea de la o perioadă la alta;
variabilele din sistem se pot modifica;
o variabila foarte importantă la un moment dat poate primi o pondere mai mare.
Indicatorii ponderați se adună și suma lor este transformată în procente. Fiecare țară primește un procent și, în funcție de acesta, țările sunt clasificate în acceptabile sau inacceptabile astfel: se alege o țară-etalon care întrunește condițiile minime ale evaluatorului cu privire la risc. Toate țările care au un risc mai mare decât al țării-etalon sunt considerate inacceptabile, restul fiind acceptabile.
Tabelul nr. 1.3. Avantajele VS Dezavantajele sistemelor formale
După cum se observă sistemul folosește pentru analiza riscului de țară variabilele economice în detrimentul celor politice și sociale, însă posibilitatea de comparare a țărilor analizate, timpul de elaborare scurt și costul redus face din acest sistem un model eficient de analiză.
3.2. Modelele econometrice (statistice)
Asemenea modele sunt utilizate de bănci pentru a determina dacă o țară este capabilă să-și ramburseze datoria externă către creditorii săi sau va cere reeșalonarea, repudierea sau renegocierea acesteia. Modelele statistice utilizează o serie de analize comparative sau analize logice pentru evaluarea riscului de țară.
Modelele statistice de analiză a riscului de țară au la bază următoarea metodologice:
analistul identifică un set de indicatori considerați relevanți pentru riscul de țară;
indicatorii sunt ponderați în funcție de importanța lor relativă;
se selectează un eșantion reprezentativ de țări care se împart în cele care au avut probleme economice, sociale sau politice care au deteriorat nivelul riscului pentru aceste țări;
se caută o serie de variabile despre care se poate demonstra că sunt semnificative pentru a analiza distincția între cele două grupuri de țări.
Tabel nr. 2.3. Avantajele VS Dezavantajele modelului statistic.
În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă modelul statistic continuă să fie folosit, însă nu ca unic instrument de determinare a riscului de țară, ci ca modalitate concurentă de verificare și conformare a rezultatelor obținute prin celelalte metode.
3.3. Metode de analiză pe bază de scenarii
Metoda de analiză pe bază de scenarii constă în elaborarea mai multor scenarii alternative pentru evoluția situației politice și socio-economice a unei țări în funcție de valorile pe care le vor lua anumiți parametri.
Modelul de analiză pe bază de scenarii presupune parcurgerea următorilor pași:
identificarea parametrilor pe baza cărora se va precede la efectuarea analizei, vor fi identificați atât parametrii interni cât și externi;
selectarea unui pachet potrivit de scenarii (minim două scenarii, numărul scenariilor fiind ales în funcție de situația reală existentă);
identificarea și asocierea unor probabilități subiective fiecărui scenariu;
stabilirea unor chei de control;
Tabelul nr. 3.3. Avantajele VS Dezavantajele analizei pe bază de scenarii
La fel ca și modelul statistic, modelul analizei pe bază de scenarii este utilizat în completarea altor metode de analiză a riscului de țară.
3.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de țară
Sistemul probabilistic de evaluare a riscului de țară urmărește estimarea probabilității de apariție a unor evenimente, care să influențeze negativ capacitatea de plată a datoriei externe. Această estimare se stabilește pe baza unei liste de factori care evidențiază relațiile de interdependență dintre mediul economic și cel politic al unei țări. Completarea listei presupune să se răspundă la o serie de întrebări ce se pun fiecărui element din lista de factori. Lista conține atât factori economici, cât și politici. Întrebările pe baza cărora se obține lista factorilor sunt următoarele:
care este probabilitatea de apariție a situației nefavorabile?
când exista cea mai mare probabilitate de apariție a evenimentului?
care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de tara
daca situația adversa se produce?
care este probabilitatea de suspendare a plăților?
când există cea mai mare probabilitate de apariție a reeșalonării, renegocierii
sau refuzului de a plăti?
O condiție foarte importantă este aceea că lista factorilor trebuie completată în mod logic, pentru evitarea dublei înregistrări a riscului. Astfel, fiecărei probabilități estimate i se atribuie o cifră pe o scară de la 1 la 10 și prin combinarea cifrelor obținute, folosind metodologii specifice, se determină indicele de risc. În funcție de valoarea indicelui de risc, prin comparație cu alte țări, se ajunge la o grupare a țărilor pe clase omogene de risc ordonate în sensul crescător sau descrescător al riscului.
Tabelul nr. 4.3. Avantajele VS Dezavantajele metodei probabilistice
Deși prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată ușor de nespecialiști, cantitatea de mare de informații pe care o prelucrează, etc. face ca metoda probabilistică să fie folosită în continuare în evaluarea riscului de țară, fie în mod independent fie ca parte componentă a analizei pe bază de scenarii.
3.5. Studiile de țară
Acest model reprezintă cel mai amplu sistem de evaluare a riscului de țară.
Studiile de țară combină metodele cantitative și calitative astfel încât se exclude orice aspect comparativ. Raportarea nu se face la alte țări, ci la evoluțiile anterioare ale statului respectiv; finalitatea studiului constă în anticiparea evoluțiilor viitoare.
Studiul de țară reprezintă o colecție de rapoarte și prognoze detaliate, ce acoperă o perioadă de 3-5 ani și care se concentrează asupra evoluției unor caracteristici structurale. Studiile de țară pe termen mediu încearcă să anticipeze evoluțiile balanței de plăți, nivelul structurii datoriei externe sau creșterii economice. Studiile de țară pe termen scurt (maxim 2 ani) sunt orientate spre identificarea evoluției nivelului rezervelor disponibile de lichidități.
Prin studiile de țară se identifică problemele legate de: dificultățile care pot apărea în balanța de plăți, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăților anterior menționate; riscurile care pot afecta veniturile instituțiilor financiare sau capitalul investit de acestea peste graniță.
Pentru a identifica dificultățile care pot să apară în legătură cu balanța de plăți se impune o analiză minuțioasă a diverșilor factori (atât pe trecut și prezent). Cercetarea se realizează în trei etape.
În prima etapă a analizei se cercetează mediul economic și politic intern, având în vedere atât factorii cantitativi (ritmul de creștere a exportului, serviciul datoriei, etc.) cât și calitativi.
A doua etapă este foarte dificilă și subiectivă, ea presupunând aprecieri asupra mediului politic și social intern, care cuprinde probabilitatea de război sau de revoluții; politica economică, politica socială, etc. Astfel, se creează o imagine asupra economiei interne și asupra managementului balanței de plăți.
În etapa a treia se analizează condițiile externe care pot afecta balanța de plăți (de exemplu crizele economice regionale, deteriorarea situației economice a principalilor parteneri comerciali, creșterea puternică a prețului produselor energetice).
În ceea ce privește atitudinea pe care o ia guvernul în fața situațiilor de criză, printre măsurile acestuia se pot enumera:
crearea cadrului necesar unei economii de piață funcționale;
menținerea unui curs de schimb real fără supraevaluări a monedei naționale;
creșterea rezervei valutare până când ajunge la nivelul optim;
consolidarea poziției Băncii Centrale în cadrul economiei;
crearea unui mediu economic care să fie atrăgător pentru străini;
specializarea serviciilor statistice și a celor de prognoză;
adaptarea unei politici de ajustare a balanței de plăți și a economiei interne în general.
A anticipa acțiunile guvernului este foarte dificil, uneori acest lucru fiind chiar imposibil. Analiștii de risc pe baza datelor de care dispun, pot realiza scenarii, care să reflecte posibilul răspuns al economiei la diferitele politici posibile.
Studiul de țară se încheie cu un raport asupra tuturor celorlalte riscuri, implicate de afacerile cu statul analizat. Aceste riscuri includ printre altele:
schimbarea fiscalității;
schimbarea reglementărilor legale cu privire la investițiile străine;
interdicțiile guvernamentale cu privire la îndatorarea externă a firmelor private.
În realizarea studiilor de țară este foarte utilă documentarea pe teritoriul țării „studiate”. În urma Documentării pe teritoriul țării analizate se constată și completează date referitoare la:
informațiile statistice care lipsesc pentru finalizarea studiului;
analiza structurii politice din respectiva țară;
analiza stării generale a populației, posibilitatea de producere a unor greve, atitudinea guvernului în astfel de situații;
analiza și înțelegerea politicii economice a guvernului;
Studiile de țară prezintă la rândul lor unele avantaje și dezavantaje pe care le prezint pe scurt în tabelul următor:
Tabelul nr. 5.3. Avantajele VS Dezavantajele studiului de țară
Chiar dacă studiul de țară are aceste dezavantaje, această modalitate, de evaluare a riscului de țară, rămâne cea mai amplă și mai precisă.
3.6. Acoperirea riscului de țară
Scopul principal al acoperirii riscului de țară este acela de a reduce vulnerabilitatea firmei la schimbările nefavorabile ale mediului internațional în vederea creșterii eficienței capitalului investit pe o piață externă. Pentru a acoperi riscul de țară, acesta trebuie identificat, de aceea analiza riscului de țară are un rol foarte important, aceasta ajută managerii asupra strategiei de acoperire pe care trebuie să o adopte, îi avertizează din timp pe manageri cu privire la schimbările care au loc în climatul economic.
Acoperirea riscului de țară presupune existența unui sistem eficient de management (gestionare) a riscului de țară. „Managementul riscului de țară este o componentă a managementului internațional și se concretizează în totalitatea măsurilor (strategiilor) întreprinse de firmele ce se internaționalizează în vederea diminuării acestuia (riscului de țară) din operațiunile lor”.
În vederea construirii unei strategii de acoperire a riscului de țară trebuie avute în vedere de către specialiști următoarele etape principale: evaluarea riscului de țară și adoptarea unor măsuri adecvate de gestiune a riscului și control al riscului.
Figura nr. 1.3. Principalele elemente de construcție ale unei strategii de acoperire a riscului de țară
În funcție de frecvența de apariție și gravitatea factorilor de risc de țară, managerii au la dispoziție patru categorii de măsuri de acoperire: evitarea, autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea și adoptarea de măsuri de protecție și diminuarea riscului de țară din activitățile firmei.
Evitarea este cea mai ușoară și simplă metodă de reducere a riscului de țară. Această tehnică constă în monitorizarea permanentă a riscului de țară pentru un anumit grup de piețe externe (pe care firma acționează deja sau pe care le vizează viitor). Ca modalitate de protecție firma va evita să investească într-o țară cu un nivel ridicat al riscului. Astfel, informațiile pe care le deține firma trebuie să fie cât mai precise. Totodată, atunci când se ia decizia de evitare a țărilor cu instabilitate economică sau politică ridicată trebuie să se ia in considerare și oportunitățile de afaceri și de profit. Se poate ca decizia pe care o ia firma să fie nefavorabilă datorită pierderilor de oportunități la care aceasta este implicit expusă.
Asumarea riscului este una din condițiile reușitei în afaceri („cine nu riscă nu câștigă”), ele trebuie însă să-l identifice și să-l gestioneze cât mai bine pentru a obține profituri cât mai mari.
Asigurarea împotriva riscului este o altă alternativă de diminuarea a acestuia.
Prin asigurarea parțială sau totală a bunurilor împotriva riscului de țară, o societate de asigurări preia parțial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile politice și economice de derulare a tranzacțiilor în mediul internațional.
Strategiile de acoperire a riscului de țară diferă în funcție de riscul la care sunt supuși exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în tabelul următor:
Tabelul nr. 6.3. Strategii de acoperire a riscului de țară
Sursa: Gh. M. Voinea, Bogdan Zugravu, Riscul de țară: noțiune, evaluare și previziune, în volumul „ Mecanismele și instituțiile economiei de piață”, coordonator prof. univ. dr. V. Turliuc, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1997, p. 11.
Capitolul IV
Organisme de evaluare și estimare a riscului de țară
Pe plan internațional există o serie de agenții, firme, reviste de specialitate care au pus la punct și utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de țară pe baza cărora realizează și publică periodic clasamente de risc de țară. Voi prezenta în continuare câteva dintre cele mai importante organisme de evaluare a riscului de țară grupate după forma de organizare (agenții, instituții bancare, firme, reviste de specialitate).
4.1. Agenții de evaluare financiară a riscului de țară
Agențiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat titlurilor de valoare tranzacționate pe piața internațională cât și riscul de țară. Atunci când titlurile sunt emise de către un stat suveran, riscul analizat de către agențiile de rating este riscul de suveran. Astfel, agențiile de evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea de a formula un diagnostic asupra capacității generale a emitentului de obligațiuni sau alte instrumente de credit de a-și îndeplini angajamentele financiare asumate. „ Rating” reprezintă valoarea unui anumit titlu în raport cu altele emise pe piața financiară internațională sau pe cea națională a unei țări.
În prezent există numeroase agenții de rating care activează în cadrul economic mondial. În continuare voi prezenta câteva dintre acele agenții de evaluare care dețin supremația pe plan mondial: Standard & Poor’s, Moody’s Investitors Services, Fitch – IBCA
4.1.1. Standard & Poor’s
Standard & Poor’s grupează debitorii suverani în clase de risc care reflectă capacitatea și voința acestora de a-și îndeplini obligațiile financiare. Estimarea riscului suveran se face pe baza unor raționamente calitative bazate pe:
Situația politică care include indicatorii: forma de guvernare și adaptabilitatea instituțiilor publice; gradul de participare a populației la guvernare; schimbarea non-violentă a conducerii; gradul de consens asupra obiectivelor politicii economice; integrarea în comerțul mondial și în sistemul financiar internațional; gradul de securitate internă și externă.
Structura economiei și a veniturilor, care cuprinde: nivelul de trai, nivelul veniturilor pe locuitor și distribuirea veniturilor în societate; mecanismul economic de piață sau centralizat; cantitatea și calitatea resurselor și gradul lor de diversificare.
Flexibilitatea fiscală care grupează indicatorii: soldul bugetului de stat, eficiența și flexibilitatea sistemului de impozitare; presiunile datorate cheltuielilor bugetare.
Perspectivele creșterii economice evidențiate prin: mărimea și structura economiilor și investițiilor; ritmul și tipul creșterii economice.
Datoria publică caracterizată de: activele financiare ale guvernului; datoria publică și dobânda aferentă; structura datoriei publice; obligații privind plata pensiilor etc.
Stabilitatea prețurilor apreciată prin: tendințele inflaționiste; ritmul creșterii masei monetare și a volumului creditelor; politica ratei de schimb; gradul de autonomie al băncii centrale.
Flexibilitatea balanței de plăți, reflectată de: impactul politicii monetare și a celei fiscale asupra balanței de plăți; structura contului curent; structura fluxurilor de capital.
Datoria externă și lichiditatea: volumul datoriei externe și monedele în care este exprimată; ponderea datoriei bancare și a altor instituții neguvernamentale; structura scadențelor datoriei externe; serviciul datoriei; experiența rambursării datoriei externe; nivelul și structura rezervelor și activelor publice externe.
Pe baza evaluării acestor indicatori se acordă fiecărei țări un scor cuprins între 1 (cel mai bun risc) și 5 ( cel mai slab). Scorul este apoi transformat în clase de risc, pe baza unei analize calitative realizate de personalul experimentat al agenției. Standard & Poor’s utilizează șapte clase de risc pe termen scurt și zece clase de risc pe termen lung. Semnificația claselor de risc pe termen lung este următoarea:
Clasa AAA – capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor financiare;
Clasa AA – capacitate foarte mare de îndeplinire a angajamentelor financiare;
Clasa A – capacitate mare de îndeplinire a obligațiilor financiare;
Clasa BBB – capacitatea de îndeplinire a obligațiilor financiare este bună, dar există un anumit grad de sensibilitate la condițiile economice nefavorabile;
Clasa BB – vulnerabilitate mică pe termen scurt, dar un grad de sensibilitate mai mare la șocurile economice, sociale sau politice adverse, decât al grupei BBB
Clasa B – prezent există capacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar viitorul este incert;
Clasa CCC – vulnerabilă în prezent și depinzând de condiții economice de afaceri si financiare favorabile pentru a-și respecta angajamentele financiare;
Clasa CC – foarte vulnerabilă în prezent;
Clasa C – au fost disfuncționalități în plata datoriei, dar încă nu au fost încetate plățile;
Clasa D – au apărut disfuncționalități în îndeplinirea angajamentelor financiare externe.
Clasele de risc pot primi semnele plus sau minus, care indică poziția în cadrul clasei, superioară, respectiv financiară. Clasele cuprinse între AAA și BBB au caracter investițional, în timp ce celelalte clase au un caracter speculativ. Distincția între investițional și speculativ are un impact operațional important deoarece managerii fondurilor de investiții pot decide singuri achiziționarea unui titlu investițional, în timp ce pentru titlurile speculative este nevoie de un mandat special.
Tabelul nr. 1.4. Avantajele VS Dezavantajele metodei utilizate de Standard & Poor’s
Deși prezintă unele insuficiențe, metodologia utilizată de Standard & Poor’s a condus în timp la rezultate bune, datorită faptului că a fost aplicată de analiști experimentați.
4.1.2. Moody’s Investitors Services
Moody’s Investitors Services reprezintă o agenție ce își are denumirea de la John Moody care a fundamentat teoria evaluării obligațiunilor.
Moody’s utilizează un sistem similar cu cel al agenției Standard & Poor’s cu excepția modului de codificare a claselor pentru titlurile și creditele pe termen lung.
Moody’s Investitors Services estimează riscul de țară pe baza următoarelor clase de risc reflectate în tabelul următor:
Tabelul nr. 2.4. Clasele de risc Moddy’s Investitors Services
Sursa: Gh. M. Voinea, Mecanisme și tehnici valutare și financiare internaționale, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004, p. 339
Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investițional, iar clasele de la Ba la C sunt speculative. Fiecare clasă poate fi divizată prin adăugarea numerelor 1, 2 și 3. Din 1972, Moody's realizează și evaluări pe termen scurt, utilizând următoarele clase:
Prime 1 – capacitate de plată foarte mare
Prime 2 – capacitate "puternică" de plată
Prime 3 – capacitate de plată acceptabilă
Not prime – capacitate redusă de plată
Relația dintre clasele de risc pe termen scurt și cele pe termen lung se prezintă astfel:
Figura nr. 1. Clasele de risc Moody’s
Tabelul nr. 3.4. Avantajele VS Dezavantajele metodei Moody’s
4.1.3. Fitch – IBCA
Agenția de evaluare a riscului de țară Fitch – IBCA a luat ființă prin fuzionarea , în 1997, a agenției britanice IBCA cu agenția americană Fitch Investors Service.
Metodologia de evaluare a riscului de țară constă în întocmirea unui raport care cuprinde o analiză amplă, politică, economică și socială a statului monitorizat și care are următoarele capitole:
situația politică și socială;
structura economiei;
politica fiscală, monetară și valutară;
balanța de plăți;
datoria externă;
Fitch – IBCA încadrează țările monitorizate în clase de risc omogene, cu următoarea semnificație:
Tabelul nr. 4.4. Clasele de risc FITCH – IBCA
Sursa: Gh. M. Voinea, op.cit., p. 340
Clasele de la AAA la BBB sunt investiționale, iar restul speculative. Clasele de la AA până la C li se pot atribui semnele „+” sau „-” pentru a se indica poziția în cadrul grupei.
Pe termen scurt, clasificarea cuprinde cinci categorii, cu următoarea semnificație:
Clasa A1 – obligațiunile cu cea mai bună capacitate de plată.
Clasa A2 – capacitate de plată satisfăcătoare, dar sensibilă la modificările adverse ale condițiilor de afaceri economice sau financiare.
Clasa A3 – capacitate de plată adecvată, dar mai vulnerabilă decât în clasa anterioară.
Clasa B – obligațiuni a căror onorare depinde de modificările favorabile sau nefavorabile ale mediului economic, politic și financiar.
Clasa C – obligațiuni pentru care există un risc mare de neplată sau ai căror emitenți au încetat deja plățile.
Tabelul nr. 5.4. Avantajele VS Dezavantajele metodei FITCH – IBCA
Fig. nr. 2.4. Corelația dintre indicatorii pe termen scurt și cei pe termen lung
Încadrarea în clase de risc depinde de aprecierile exclusiv subiective ale specialiștilor în analiza riscului de țară de care dispune agenția.
4.1.4. Diferențe și asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de țară utilizate de agențiile de rating
Analiza comparativă a metodelor de evaluare pune în evidentă o serie de asemănări și deosebiri între agențiile prezentate pe scurt în subcapitolele anterioare.
În tabelul următor voi prezenta câteva dintre asemănările și deosebirile celor trei agenții:
Tabelul nr. 6.4. Asemănări și deosebiri între metodele de analiză a agențiilor de evaluare financiară a riscului de țară
În cazul agențiilor de evaluare a riscului de țară au fost semnalate unele imperfecțiuni printre care enumerăm:
dependența prea mare de trecut;
subiectivitate ridicată, la care se adaugă faptul că decidentul final nu este funcționarul din teritoriu, ci cel din sediul central;
lipsa de experiență a analiștilor de risc sau slaba lor pregătire;
utilizarea unor informații statistice incomplete sau eronate.
La imperfecțiunile de mai sus se adaugă și faptul că agențiile de evaluare au tendința de a-și proteja clienții dându-le un calificativ mai bun decât cel real, calificativ care le permite accesul mai ieftin la finanțarea internațională. Astfel, deși au multe imperfecțiuni, evaluările de risc de țară ale agențiilor internaționale sunt necesare datorită globalizării piețelor financiare internaționale.
4.2. Firme de evaluare a riscului de țară
Firmele de evaluare a riscului de țară se evidențiază printr-o activitatea mai complexă prin acoperă toată sfera de cuprindere a riscului de țară.
Principalele caracteristici ale celor mai importante 6 firme de evaluare a riscului de țară sunt:
Tabel nr. 7.4. Firme de evaluare a riscului de țară
O preocupare esențială a firmelor de evaluare a riscului de țară este realizarea a numeroase prognoze și previziuni privind evoluția socio-politică și macro-economică a statelor monitorizate.
În continuare voi prezenta trei dintre cele mai importante firme de evaluare a riscului de țară: Business Environmental Risk Information, The Economist Intelligence Unit, International Country Risk Guide.
4.2.1. Business Environmental Risk Information (BERI)
BERI evaluează riscul de țară cu ajutorul următoarelor servicii:
1) Bussines Risk Service – care oferă previziuni pentru o perioadă de la 1 la 5 ani pentru riscul politic, riscul activităților dintr-o anumită țară (riscul de operare), oportunitățile de afaceri și riscul repatrierii profitului.
2) Foreland – estimează riscul împrumuturilor internaționale, din punct de vedere cantitativ, de mediu și calitativ.
3) Force – este o metodă care se bazează pe metoda scenariilor și oferă previziuni asupra domeniului economic, financiar și socio-politic, prezintă analize concise și recomandări în funcție de specificul țării analizate.
La modul general BERI (Bussines Environmental Risk Information) utilizează un model de analiză a riscului de țară bazat pe scoruri și pe cuantificarea influenței diferiților factori de risc. Acest model presupune acordarea de către specialiști a unor scoruri individuale în număr de zece variabile politice. Fiecare dintre acestea pot primi până la șapte puncte din partea analistului expert; acest punctaj este echivalent cu o situație de optim, dar se pot adăuga și bonusuri, putându-se la zece puncte pentru fiecare variabilă. Numărul maxim de puncte este de 100. Punctele acordate sunt pozitive și nu negative ca în cazul altor modele utilizate.
Variabilele folosite de model pentru evaluarea riscului politic al unei țări sunt:
cauze interne ale riscului politic: fracționalizarea spectrului politic, fracționalizarea grupurilor etnice și/sau religioase și puterea fiecărei fracțiuni (aceste fracționalizări pot determina distorsiuni și instabilitate ridicată cu efecte negative asupra climatului investițional), măsuri restrictive utilizate pentru menținerea puterii, mentalități (xenofobie, naționalism, corupție), condiții sociale de viață, organizarea și puterea forțelor de stânga;
cauze externe ale riscului politic: dependența și/sau importanța țării pentru o putere ostilă, influențe negative ale puterilor politice regionale;
simptomele riscului politic: conflicte sociale, instabilitate provocată de schimbări neconstituționale și războaie de gherilă.
În funcție de punctajul total obținut de fiecare, țările se pot situa în una din următoarele grupe:
risc redus, mediu stabil între 70-100 puncte;
risc moderat existând posibilitatea unor evoluții nefavorabile de natură să afecteze operațiunile pe termen scurt 55 – 69 puncte;
risc ridicat penru afacerile investiționale străine 40 – 54 puncte;
condiții de risc inacceptabile pentru derularea de afaceri și investiții de către firmele străine 0 – 39 puncte.
Indicele BERI de risc de țară se calculează pe baza scorurilor individuale ale fiecărei variabile, pentru fiecare țară. De asemenea, se realizează corelații între fiecare variabilă și indicatorul BERI de risc și între variabilele individuale.
Sunt furnizate clasamente diferite pentru situația actuală a riscului de țară pentru fiecare stat considerat, precum și previziuni pe 5 respectiv 10 ani.
4.2.2. The Economist Intelligence Unit (E.I.U.)
The Economist Intelligence Unit face parte din cadrul grupului The Economist și furnizează opt tipuri de servicii în domeniul evaluării riscului: country risk service, care oferă informații trimestriale trimestriale ale riscului de țară pentru 97 de state în curs de dezvoltare; country reports realizează studii de țară și acoperă 180 de state; country profiles realizează evaluare detaliată a fiecărui stat; country forecasts explică prognozele realizate de E.I.U. pentru următorii 5 ani; business operations reports oferă informații despre situația curentă din 36 dintre țările acoperite de E.I.U.; E.I.U. business newsletters furnizează informații asupra evoluțiilor regionale; investing, lincesing & trading conditions aboard este un ghid al condițiilor de afaceri din 60 de țari; financing foreign operations oferă informații despre tehnicile financiare din 47 de țări.
Categoriile de indicatori în cazul analizei riscului de țară sunt următoarele :
riscul de creditare pe termen mediu – lung;
riscul politic și de politică economică;
riscul comercial pe termen scurt.
Acestor categorii de indicatori li se acordă puncte, apoi sunt ponderați cu următoarele procente 45%, 40%, respectiv 15%, însumați și apoi împărțiți pe grupele corespunzătoare:
Tabel nr. 8.4. Scorul pe clase de risc acordat de EUI
Sursa Theodor Tudoriu, Riscul de țară, Ed. Lucrețius, București, 1998
Definițiile claselor de risc sunt :
Clasa A: țări fără constrângeri valutare asupra capacității de plată, fără probleme în finanțarea activității comerciale, cu un guvern funcțional, capabil să aplice eficient politica economică.
Clasa B: țări fără constrângeri valutare semnificative, dar cu politici economice sau structuri politice aflate sub semnul întrebării. Au acces la piețele de capital, nu există riscuri semnificative privind tranzacțiile comerciale, dar riscul politic și cel de politică economică trebuie supravegheat.
Clasa C: țări cu antecedente privind crize valutare periodice și probleme politice, cu dezechilibre interne și externe persistente, dar controlabile.
Clasa D: țări cu probleme economice și politice care au eșuat în implementerea reformelor ori s-au blocat în fazele lor inițiale.
Clasa E: țări cu un nivel înalt și în creștere al arieratelor, caracterizate de dezechilibre fiscale severe și de hiperinflație. Acestea se află în pragul războiului civil sau înregistrează schimbări politice violente. Riscul politic este, de obicei ridicat.
Întreruperea relațiilor cu FMI. Este un criteriu adițional, considerându-se că aceste state întâmpina dificultăți serioase, pe care nu le vor putea depăși curând.
4.2.3. Diferențe și asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de țară utilizate firmele de evaluare
Firmele de evaluare în comparație cu agențiile de rating se caracterizează printr-o activitate mai complex, care acoperă riscul suveran, dar și riscul de țară generalizat. Modele de analiză folosite de firme acoperă toate tehnicile teoretice cunoscute, începând cu listele de control și terminând cu studiile de țară.
În analiza riscului de țară de către firmele internaționale sunt prezente următoarele elemente: situația economică și stabilitatea politicii economice din care reies dificultățile ce apar în capacitatea investițiilor străine de a genera profit și problemele privind repatrierea profitului; stabilitatea politică care urmărește posibilitatea de expropriere .
În evaluarea situației economice, politice și sociale toate firmele utilizează indicatori cantitativi și variabile calitative.
4.3. Evaluarea riscului de țară de instituțiile bancare
Riscul la care se supune o bancă comercială într-o activitate de creditare internațională este acela ca debitorii să nu dispună la un moment dat, de valuta necesară pentru plata obligațiunilor care decurg din împrumutul extern. Dacă acest risc apare din cauza unor condiții aflate sub controlul guvernului statului partener, atunci el este risc suveran. Băncile în relațiile lor internaționale au acordat tot mai multe credite statelor și astfel au devenit preocupate de evaluarea riscului de țară.
4.3.1. Metodologia utilizată de Citibank
Sistemul de evaluare a riscului de țară utilizat de Citibank este organizat ca un sistem de alarmare rapidă, în elaborarea căruia au fost respectate următoarele principii:
construirea unui sistem de comunicare interbancară, care să asigure o circulație rapidă și continuă a informațiilor între filialele din străinătate și centrul decizional;
utilizarea directă a estimărilor de risc de țară în stabilirea plafoanelor de împrumut către o anumită țară;
evitarea unor creșteri bruște ale expunerii într-o anumită țară; creșterea expunerii este decisă numai după o profundă analiză a perspectivelor țării și a profitului bancar.
Sistemul de evaluare a riscului de țară de către Citibank presupune parcurgerea următoarelor etape:
evaluare nevoilor și posibilităților clienților internaționali ai Citicorp.;
analiza mediului de afaceri din țara debitoare, în funcție de caracteristicile debitorului și de orizontul de timp al împrumutului;
analiza și anticiparea evenimentelor naționale și internaționale cu potențial favorabil sau advers asupra afacerilor Citicorp;
aplicarea tehnicilor calitative și cantitative de prelucrare a informațiilor cu privire la țara împrumutată.
Citibank monitorizează continuu țările debitoare și își fundamentează aprecierile calitative pe o mare varietate de indicatori statistici. Acești indicatori se referă la :
condițiile economice interne ;
situația balanței de plăți;
accesul la finanțarea internațională;
datoria externă;
situația politică și externă;
rezistența la șocurile externe
Indicatorii sunt analizați în interdependența lor, de către analiști bancari experimentați, care apoi decid nivelul riscului de țară. Citicorp și-a construit propria bază de date cu privire la debitori și se află într-o căutare continuă de indicatori care să reflecte cât mai real situația generală a unei țări.
Sistemul de evaluare a riscului de țară este asistat de calculator, iar rezultatele evaluării poartă forma unui studiu de țară.
Tabel nr. 9.4. Avantaje și dezavantaje ale sistemului Citibank
Sursa: Monica Duduian, Evaluarea riscului de țară, Ed. All Beck, 1998, p. 52-53
4.3.2. Metodologia utilizată de Bank of America
Sistemul de evaluare utilizat de Bank of America diferă mult de cel al Citibank, în sensul că nu este un sistem de alarmare rapidă, ci unul care combină analiza cantitativă u cea calitativă.
Bank of America a început să evalueze riscul de țară încă din anii ’60, evoluând în timp de la raționamente pur calitative la sistemele asistate pe calculator. Estimarea riscului de țară de către Bank of America presupune parcurgerea următoarelor etape:
Calcularea rating-ului riscului de țară;
Stabilirea limitelor maxime de expunerea;
Monitorizarea limitelor reale ale expunerii dintr-o anumită țară.
Evaluarea riscului de țară începe prin colectarea informaților, fie direct din publicațiile statistice, fie cu ajutorul unor chestionare completate de economiști și consilieri bancari experimentați. Chestionarele sunt astfel concepute încât, pe de o parte să permită includerea unor variabile specifice unei țări, iar pe de altă parte să permită posibilitatea realizării de comparații între țări. Pe baza acestor chestionare, se acordă un punctaj subiectiv fiecărei variabile calitative sau cantitative.
Informațiile culese din publicațiile naționale și internaționale sunt grupate în trei categorii de variabile, și anume: lichiditate, politică monetară și fiscală și structura economică. Astfel grupate, variabilele sunt integrate într-un sistem econometric care conduce la calcului indicelui capacității de servire a datoriei pe termen scurt, mediu și lung, pe o scală de risc de la 0 (risc foarte mare) la 100 (risc 0).
Bank of America a ajuns la concluzia că indicatorii lichidității reflectă capacitatea unei țări de a-și onora datoria pe termen scurt (sub un an), în timp ce indicatorii structurii economice reflectă aceeași capacitate pe termen lung (cinci ani). Pentru datoria pe termen mediu (trei ani) s-a considerat că cea mai bună combinație este cea dintre variabilele structurale și cele politice.
Chestionarul economic include următorii indicatori economici interni și externi:
eficacitatea politicii monetare;
eficiența politicii fiscale guvernamentale, inclusiv a metodelor de acoperire a deficitului bugetar;
impactul politicilor de ajustare asupra sectorului financiar;
atitudinea guvernamentală față de investițiile interne și străine;
programul de dezvoltare economică;
calitatea managementului general;
structura economică și bogăția în resursele naturale;
calitatea forței de muncă;
nivelul de dezvoltare al infrastructurii;
structura P.I.B.;
gradul de diversificare al exporturilor și importurilor pe grupe de măfuri și zone geografice;
accesul la credite internaționale;
politica cursului de schimb;
relațiile economice regionale;
accesul la credite concesionale.
Chestionarul se încheie cu o întrebare foarte deschisă, referitoare la aspectele pe care subiectul le consideră importante și care nu au fost acoperite de întrebările anterioare.
Chestionarul politic evaluează capacitatea și dorința unei țări de a-și onora angajamentele externe și cuprinde trei categorii de factori:
controlul guvernamental;
conflictele sociale potențiale;
factorii externi.
În ambele chestionare celor intervievați li se cere părerea cu privire la probabilitatea de eroare a evaluării. Rating-ul de țară obținut cu ajutorul sistemului statistic și al chestionarelor este apoi utilizat pentru:
stabilirea nivelului maxim al împrumuturilor ce pot fi acordate unei țări;
fundamentarea deciziei de înființare a unor sucursale;
stabilirea provizioanelor pentru pierderile posibile din împrumuturile internaționale.
4.3.3. Metodologia utilizată de Credit Lyonnais
În evaluarea riscului de țară, sistemul elaborat de Credit Lyonnais combină analizele cantitative cu cele calitative și cu modelele econometrice. Sistemul este structurat pe două categorii de indicatori: economici și socio-politicii Selectarea indicatorilor relevanți s-a realizat cu ajutorul unui model econometric, construit pe baza observațiilor empirice. în modelul econometric au fost testați cincizeci de indicatori, dintre care nouăsprezece au fost găsiți relevanți.
Indicatorii relevanți au fost grupați în cinci categorii după cum urmează:
• Balanța de plăți (6 indicatori).
• Datoria externă și rezervele (4 indicatori).
• Mărimea, structura și ritmul de creștere al P.N.B. (4 indicatori).
• Bugetul de stat și prețurile (3 indicatori).
• Situația socio-politică (2 indicatori).
Valorile indicatorilor economici sunt transformate în indici pe o scală de la 1 la 99. Indicatorii socio-politici sunt și ei transformați în indici în funcție de aprecierile subiective ale specialiștilor bancari, exprimate prin intermediul unui chestionar.
Indicii sunt apoi combinați în cadrul a patru categorii, pe baza unor ponderi stabilite astfel încât indicele agregat pentru fiecare categorie să aibă o valoare cuprinsă între 0 și 99. Ponderea variabilelor cantitative rezultă din combinarea testelor econometrice cu aprecierile subiective, iar cea a variabilelor calitative este exclusiv subiectivă.
În funcție de valoarea indicelui final, țările analizate sunt grupate separate, pe termen scurt și pe termen lung, în patru categorii:
Tabel nr. 10.4. Grupe de risc Credit Lyonnais
Sursa: Theodor Tudoriu, op. cit. p. 81
Sistemul utilizat de Credit Lyonnais permite realizarea de comparații între țări. Sistemul este utilizat atât la clasificarea țărilor debitoare, cât și la fixarea nivelului maxim al expunerii bancare.
Printre dezavantajele aplicării acestui sistem se numără subiectivitatea care decurge mai ales din ponderile acordate diferitelor variabile și din estimările situației socio-politice. Sistemul se caracterizează și printr-o mare simplificare a realității.
O dată elaborat, modelul poate fi aplicat cu ușurință, dar nu permite identificarea schimbărilor bruște ale riscului dintr-o țară, ca în cazul modelelor Citibank și American Security Bank.
4.3.4. Diferențe și asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de țară utilizate de instituțiile bancare
Analiză comparativă a metode lor de evaluare a riscului de țară folosite de instituțiile bancare dovedește varietatea tehnicilor de evaluare și lipsa de uniformitate în tratarea riscului de țară.
Tabelul nr. 11.4. Asemănări și deosebiri între instituțiile bancare de evaluare a riscului de țară
4.4. Reviste de specialitate
4.4.1 The Economist
Modelul utilizat de revista The Economist a fost publicat pentru prima dată în anul 1986. În evaluarea riscului de țară erau utilizate un număr de circa 14 variabile care totalizau 100 de puncte. Aceste variabile erau grupate în trei categorii:
factori economici care totalizau 33 de puncte;
factori politici care totalizau 50 de puncte;
factori sociali cărora le erau atribuite 17 puncte.
Modelul presupune realizarea de scoruri pentru fiecare factor și țară analizată și obținerea unui indice global al riscului, în funcție de care se poate realiza o clasificare a țărilor analizate
4.4.2. Institutional Investors
Unul din cele mai cunoscute clasamente de risc este cel realizat de revista Institutional Investors, obținut ca o medie a estimărilor realizate de 80-100 de instituții financiar-bancare. Acest clasament este folosit în prezent ca punct de referință de mediile internaționale de afaceri. Institutional Investors grupează țările în cinci clase de risc notate de la A la E, a cor semnificație este următoarea:
Tabelul nr. 12.4. Clasele de risc Institutional Investors
Sursa: Cristian Păun, Laura Păun, Riscul de țară, Ed.Economică, București, 1999, p. 21
Capitolul V
Analiza riscului de țară al României
România a pornit în tranziția la economia de piață, cu un handicap major și a avut greutăți mari în a se desprinde de trecutul ei politic și economic. După câștigarea libertății atât politice cât și economice, au apărut mari dispute legate de privatizare, ritmul reformelor economice, atitudinea față de capitolul străin, dispute politice care au afectat coerența și consecvența politicii de reformă.
Între 1990 și 1992, România a cunoscut o primă recesiune de amploare (așa cum a existat în toate țările de tranziție), cu rate ale inflației de trei cifre. Între 1993 și 1996 s-au înregistrat o dinamică pozitivă a producției și o scădere a inflației dar concomitent, s-au acumulat tensiuni ce s-au reflectat în creșterea rapidă a datoriei și dificultăți mari în finanțarea deficitelor externe.
În 1997, s-au întreprins măsuri de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că Banca Centrală avea rezerve scăzute (sub 700 milioane USD) și inflația lunară trecuse o cifră în ultimul trimestru al anului 1996.
Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-și consolideze rezervele valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o mare criză în 1999. Pe de altă parte, este de arătat că măsurile adoptate în acest an (1999) au avut costuri majore și au condus la un declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
Perioada 2001 – 2003 a fost caracterizată de o creștere a investițiilor străine, datorată în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investițiilor directe care acordă facilități fiscale celor ce aleg să investească în România mai mult de 1 milion de dolari, iar creșterea economică din 2003 a fost de 4,9%.
În anul 2004 situația României în cifre stă astfel: creștere economică de 8,1% (cu mult peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei și construcțiilor cu un aport de peste 46,6%; rata inflației a fost de 9%, iar rata șomajului a fost de 4,1%.
5.1. Evaluarea situației economice și politice a României
5.1.1. Evaluarea situației economico-financiare
Analiza economico-financiară a anului 2003
În anul 2003 economia românească a conținut tendințele favorabile din anii anteriori în privința creșterii economice, dezinflației, controlului deficitului bugetar și reducerii șomajului.
Produsul intern brut la nivelul anului 2003 a avut un ritm anual de creștere de 4,9% (PIB2003=1890778,3 mld lei; PIB2002=1512616,8 mld lei, deflatorul PIB = 119,2%), produsul intern brut pe locuitor la nivelul anului 2003 era de 86996,3 mii lei/locuitor, cu 17993,6 mii lei/locuitor mai mult ca în 2002.
Consumul final total a avut în 2003 un ritm anual de creștere de 6,9% și o pondere în PIB de 83,3% în creștere cu 1% față de 2002 (Consum final total2002=1243106,9 mld lei; Consum final total2003=1574536,3 mld lei).
Formarea brută de capital fix a înregistrat în 2003 un ritm anual de creștere de 9,2%. Rata de investiție pentru anul 2003 a fost de 22,52%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât cea din anul 2002.
Industria în anul 2003 a avut un ritm anual de creștere de 4,6% și o pondere de 28,4% în PIB, nivel egal cu cel din 2002. Cele mai semnificative creșteri s-au consemnat în următoarele ramuri (între 15,9% și 40,2%): textilă, cauciuc și mase plastice, aparatură și instrumente medicale de precizie, mijloace de transport. Evoluții diametral opuse au înregistrat metalurgia și industria prelucrătoare de țiței cu scăderi de producție de 19,1% și respectiv 9,7% comparativ cu 2002.
Construcțiile au înregistrat în anul 2003 o creștere de 7% și o pondere în PIB de 5,7% cu 0,1% mai mare decât în 2002.
Agricultura în anul 2003 a avut o variație pozitivă de 3% și o pondere în PIB de 11,7% cu 0,3% mai mare față de 2002.
Serviciile au înregistrat un ritm anual de creștere de 5,2% și o pondere în PIB de 44,6% cu 0,5% mai puțin ca în 2002. Ponderea mai mică a serviciilor în PIB se datorează creșterii semnificative a agriculturii în PIB cu 3% față de anul precedent.
Pe parcursul anului 2003 rata șomajului s-a diminuat cu 1,2%, ajungând în luna decembrie la 7,2%. La această scădere a șomajului a contribuit creșterea economică și măsurile luate de guvern cu privire la stimularea ocupării forței de muncă, Legea nr. 76/2002.
Rata inflației s-a situat la 14,1%, și a înregistrat o medie anuală de 15,3%. Scăderea față de anul 2002 este de 3,7% la sfârșitul perioadei și de 7,2% la media anuală. Factorii care au influențat dezinflația au fost:
încetinirea deprecierii nominale a monedei naționale față de coșul euro-dolar;
reducerea corecțiilor aplicate prețurilor administrate de la 23,5% în 2002 la 17,4% în 2003 și astfel prețurile administrate au avut o contribuție de 3,8% la inflația anului 2003, fața de 4,6% în anul 2002;
evoluția favorabilă a prețurilor pentru import pentru bunuri industriale și de consum, valoarea unitară a importurilor diminuându-se cu 3,3% fața de anul 2002;
stabilitatea cadrului fiscal care a făcut ca puținele măsuri cu caracter fiscal să aibă un impact limitat asupra inflației.
Dintre factorii care au contribuit la creșterea presiunii inflaționiste sunt:
creșterea salariului mediu brut cu 23,6% în termeni nominali și cu 7,2% în termeni reali;
majorarea cererii de consum, stimulată atât de creșterea veniturilor populației, cât și de politica de expansiune agresivă a creditului către gospodării, promovată de majoritatea băncilor comerciale. Astfel economiile populației (în lei) au scăzut în termeni reali cu 1,8% în decembrie 2003 față de decembrie 2002;
continuarea acumulării de arierate în economie.
Deficitul general consolidat a fost de 2,3% din PIB, veniturile au înregistrat un nivel de 30% din PIB, în timp ce cheltuielile un nivel de 32,3% din PIB.
Tabel 1.5. Evoluția soldului bugetului general consolidat
Sursa: Raportul BNR pentru anul 2003
Gradul de fiscalitate calculat ca raport între veniturile fiscale colectate la bugetul general consolidat și PIB s-a situat la nivelul anului 2003 la 27,9% din PIB, având o creștere cu 0,3 puncte procentuale față de nivelul anului 2002.
În anul 2003, balanța de plăți a consemnat adâncirea soldului negativ al contului curent până la nivelul de 2 877 milioane euro, cu 77,3% superior celui înregistrat în anul precedent. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 5,7%, în creștere cu 2,3% față de anul 2002. Influența determinantă asupra contului curent a avut-o deficitul balanței comerciale, a cărui pondere în PIB a crescut de la 5,7 % în anul 2002 la 7,9% în anul 2003.
Tabel 2.5. Contul curent (mil. euro)
Sursa: Raportul anual BNR pentru 2003
Investițiile directe nete ale nerezidenților în România au însumat 1 627 milioane euro, în creștere cu 34,2% față de anul 2002, peste 70% din acestea reprezentând participații la capital și credite acordate de firmele străine întreprinderilor românești în care au investit. Principalele activități spre care s-au orientat investițiile străine directe au fost: industria, serviciile profesionale, comerțul cu ridicata, transporturile, comerțul cu amănuntul, construcțiile, turismul și agricultura. Principalele țări investitoare au fost: Franța, Germania, Italia, Olanda și SUA.
Finanțarea externă netă din împrumuturi și credite pe termen mediu și lung a însumat 1 034 milioane euro, mai redusă cu 37% decât în anul 2002, evoluție determinată îndeosebi de scăderea volumului de credite contractate de sectorul nebancar și de influențele rezultate din variația cursului de schimb EUR/USD. Intrările nete din împrumuturi și credite pe termen scurt au fost de 381 milioane euro, în creștere cu 9,2% față de anul precedent.
Datoria externă pe termen mediu și lung a crescut față de sfârșitul anului 2002 cu 4,8%, ajungând la 15,4 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe în valoare de 2,1 miliarde euro.
Indicatorii de îndatorare externă s-au situat și în anul 2003 în limite normale. Datoria externă pe termen mediu și lung a reprezentat 33,4% din PIB la sfârșitul anului 2003 și 84,2% din exportul de bunuri și servicii, în scădere față de anul precedent. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung a scăzut de la 21,1% în anul 2002 la 17,6% în anul 2003, tendință imprimată de creșterea exportului de bunuri și servicii. În același timp, gradul de acoperire a rezervei oficiale a Băncii Naționale a României s-a redus de la 4,2 la 4,1 luni de import, datorită evoluției importului de bunuri și servicii.
Figura 1.5. Evoluția indicatorilor datoriei externe
Rezervele oficiale ale BNR au atins cota de 7,5 miliarde euro, la sfârșitul anului 2003, reprezentând echivalentul a 4,1 luni de importuri de bunuri și servicii în scădere față anul trecut datorită dinamicii mai rapide a importurilor (4,2 luni de importuri de bunuri și servicii în 2002, rezerva de 7 miliarde euro). Acest nivel reprezintă un nivel adecvat conform standardelor internaționale.
Moneda națională s-a apreciat cu 3,3% față de coșul valutar euro-dolar. Evoluția divergentă a celor două monede a făcut ca leul să se aprecieze față de dolarul american cu 16,3% și să se deprecieze cu 3,7% față de moneda euro.
La începutul anului 2003 Banca Națională a României a decis trecerea la euro ca monedă de referință a pieței valutare, ținând cont de preponderența tranzacțiilor efectuate în această monedă, de structura pe valută a datoriei externe și de exigențele procesului de integrare în UE.
Analiza situației economico-financiară pentru anii 2004-2005
Pentru anul 2004 s-a înregistrat o rată de creștere economică de 8,1% cu 3-4 puncte procentuale peste media europeană, rata inflație a fost de 9%, iar rata șomajului de 4,1%. Creșterea economică aferentă acestui an se datorează în principal agriculturii (în acest an înregistrându-se producții record) apoi industriei și construcțiilor toate având un aport estimat de 46,6%.
În ceea ce privește domeniul privatizării, vânzarea Petrom către OMV, pentru suma de 1,7 miliarde dolari, a fost declarată de către Economist Intelligence Unit ca fiind cea mai valoroasă tranzacție a anului 2004. În 2005 se presupune că privatizarea Casei de Economii și Consemnațiuni va fi evenimentul anului, așa cum a fost Petrom în 2004.
Pentru nivelul anului 2005 se estimează un produs intern brut de 80 de miliarde de dolari (PIB/locuitor de 3700 USD), o inflație de 8,5%, o creștere a consumului final cu 4,4%, industria cu 5,1%, construcțiile cu 8,8%, serviciile cu 5,7% și agricultura, pentru care se estimează o creștere de numai 2,9% ,după ce în 2004 creșterea a fost de 15,5%. Pentru exporturi, prognoza anului 2005 indică un avans de 18,9%, sub nivelul de 21,7% prognozat pentru 2004; pentru importuri se prognozează o creștere de 17,4%, față de 20,1% pentru 2004. La nivelul contului curent, deficitul este estimat la 5,3% fața de 5,5% estimat pentru 2004. În 2005 sunt așteptate creșteri semnificative pe piața farmaceuticelor, la vânzările de autoturisme și autovehicule și la categoria electronice și electrocasnice.
În ceea ce privesc investițiile străine sunt două perspective care se așteaptă a se realiza. Prima prevede o scădere a fluxului de capital străin în 2005, ca urmare a introducerii noii legislații europene care elimină unele facilități acordate investitorilor. A doua variantă, care este mai optimistă, se referă la noul Investment Grade acordat României de agenția FITCH-IBCA, precum și recunoașterea de către UE a statutului de economie de piață funcțională, situații care ar putea și alți investitori să se orienteze să investească în economia românească. Totodată semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană din 26 aprilie 2005 este un alt atu care ar putea atrage investiții străine în țară și ar putea influența rating-ul acordat de agențiile specializate asupra riscului de țară.
5.1.2. Analiza componentelor politice ale riscului de țară pentru România
În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când aproape toate celelalte țări comuniste începuseră tranziția, România se adâncea tot mai mult în criză și în izolare economică și politică. Alocarea centralizată și ineficientă a resurselor și restituirea integrală a datoriei externe a condus la reducerea până la stopare a investițiilor în industrie, infrastructură și în sectorul social.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, înlocuită cu teama și atitudinea precaută în fața reformelor economice. Pe scena politică au luat naștere numeroase partide politice ce doreau să preia puterea. Imediat după decembrie 1989, controlul interimar al țării a fost luat de Frontul Salvării Naționale. În 1992 au loc primele alegeri democratice. Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize politice, de schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare. Toate acestea au făcut ca procesul de tranziție la economia de piață să încetinească și situația economico-socială să se înrăutățească. Mineriada, grevele angajaților din întreprinderile se stat, grevele cadrelor didactice și alte evenimente de nemulțumire socială au înrăutățit imaginea României peste hotare. În această perioadă nici indicatorii economici nu arătau prea bine, deficitul PIB era ridicat, rata inflației a avut cote foarte ridicate de până la 151,4% în 1997, rata șomajului era și ea foarte ridicată. Lipsa politicilor economice adecvate a făcut ca situația în această perioadă să conducă la instabilitate economică și socială.
Instabilitatea cadrului legislativ și instituțional a afectat puternic investitorii străini atât direct, cât și indirect: în mod direct prin descurajarea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri și indirect prin afectarea întregului climat de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investițiilor în economie, etc.)
În această perioadă au proliferat o serie de fenomene specifice fazelor de capitalism sălbatic: extinderea economiei subterane, evaziunea fiscală, privatizările frauduloase, practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogățirea unor grupuri de tip mafiot.
Politicianismul si interesele înguste de partid, din această perioadă, au marcat adeseori viața politică, având influențe negative asupra programelor de reformă. Confruntările exacerbate dintre partide, politizarea mișcării sindicale și fragilitatea societății civile au îngreunat și schimbarea mentalităților sociale.
După anul 2000, chiar de la sfârșitul anului 1999, lucrurile au început să se îmbunătățească. Rata inflației, deficitul bugetar, rata șomajului au început să scadă, nivelul de trai s-a îmbunătățit, moneda națională a început o perioadă de stabilizare, chiar începând cu anul 2000 nici un guvern nu a mai fost schimbat.
În ceea ce privește politica internă guvernul împreună cu Banca Națională au avut stabilite unele priorități cum ar fi:
asigurarea creșterii economice;
realizarea unei macrostabilizări consolidate;
îmbunătățirea substanțială a mediului de afaceri;
promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene.
O mare parte dintre aceste priorități au fost atinse, drept dovadă sunt indicatorii economici care reflectă acest lucru.
Situația politică din ultima perioadă, creșterea nivelului de trai, reducerea grevelor și a acțiunilor de tip revendicativ, creșterea indicatorilor economici cu impact pozitiv, dovedesc faptul că România pe plan intern începe să devină stabilă atât din punct de vedere social și politic cât și economic.
Pe plan extern România a început să prezinte încredere mai ales aderării la NATO la sfârșitul anului 2002 și semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană la 26 aprilie 2005, prin care România ar urma să adere la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, datorită politicii externe dusă de statul român, alinierii legislației românești la cea europeană, creării cadrului necesar desfășurării activităților economice pe plan intern, investițiile străine în România sunt în creștere iar economia începe să prospere.
5.2. Poziția României în clasamentele internaționale de risc de țară
Cu o populație de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a doua piață potențială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage investitorii străini. De aceea, dacă statul român reușește să-și îmbunătățească imaginea în exterior, profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea reformei, investițiile străine ar putea crește semnificativ, continuând creșterea economică.
Evaluarea riscului de țară realizată de agențiile de rating are un profund caracter reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonității statului respectiv, condiționând astfel accesul acestuia la creditele internaționale, precum și costurile respectivei finanțări. Această condiționare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri dezvoltarea și bonitatea statului în cauză sunt esențial dependente de capacitatea de a contracta împrumuturi externe, indusă de ratingul acordat. Astfel, se vizează o evaluare prezentă a cursului ulterior al evenimentelor, dar desfășurarea ulterioară a evenimentelor depinde esențial de valorile prezente atribuite acesteia.
Un alt eveniment de importanță este constituit de elaborarea metodologiei de evaluare a riscului suveran, de ierarhizarea importanței indicatorilor – valorilor – luați în calcul și de ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii failibile, putându-se dovedi inadecvate și nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel de instrumente au și ele un caracter reflexiv, în sensul că în condiții diferite prevalează valori diferite și existând un mecanism de tip feed-back care le raportează la condițiile efective.
Anul 1996 marchează inițiativa României de contractare a unor împrumuturi de pe piețele internaționale de capital. Întrucât acest acces era condiționat de o evaluare a riscului de țară, BNR a colaborat în acest scop cu Merril Lynch și Nomura Securities. Aceste firme au acționat în calitate de consultant al BNR în vederea obținerii ratingurilor din partea S&P și Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată aceste ratinguri acordate, date fiind condițiile relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a mandatat Nomura Securities cu plasarea unei emisiuni de "samurai bonds" și Merill Lynch cu prima participare pe piața euroobligațiunilor.
La acordarea ratingurilor a contat faptul că îndatorarea României era scăzută, precum și considerentul că România este a doua piață potențială ca mărime în estul Europei. Un punct în minus apare în comentariile ce însoțesc evaluările agențiilor de rating și care denotă superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să ateste un trend negativ chiar la sfârșitul anului 1995 (deprecierea externă puternică, abandonarea Memorandumului cu FMI).
Ratingurile (BB-, BA3, respectiv BB+) își mențin tendința stabilă și în anul 1997, Fitch-IBCA menționând într-un comunicat nivelul redus al datoriei externe în PIB, obținerea asistenței FMI, schimbarea democratică de regim în urma alegerilor, capacitatea de rezolvare a problemelor interetnice. Trebuie evidențiată păstrarea acestor ratinguri în condițiile în care reputația agențiilor de evaluare a primit o lovitură grea prin incapacitatea prevederii crizei asiatice, unele țări din regiune fiind plasate în clase investiționale în momente anterioare declanșării.
Sub aspectul evaluării agențiilor de rating, anul 1998 este marcat de criza financiară majoră din Rusia. Cu toate că relațiile economice la României cu Rusia sunt nesemnificative, agențiile de rating au avut în vedere un posibil efect de antrenare a piețelor emergente din Europa Răsăriteană. Anul 1998 a fost unul catastrofal din punctul de vedere al evaluării riscului suveran al României, Moody's și S&P reducând cu trei poziții ratingul pe termen lung al țării într-o perioadă de șase luni (de la Ba3 la B3, respectiv de la BB- la B-). În această situație s-au mai aflat doar Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud, Malaezia, Rusia și Venezuela (chiar cu mai mult de trei declasări), comparație care certifică percepția asupra unei iminente crize financiare în România. „Tonul” pesimist exagerat a fost dat de Moody's, care de altfel a retrogradat și ratingul privind forța financiară a BRD, cu doar câteva luni înaintea privatizării băncii, cu repercusiuni asupra valorii de piață a acesteia. Printre elementele care au stat la baza acestor reduceri repetate ale ratingului pe termen lung, agențiile menționează în primul rând mediul extern nefavorabil, care face România extrem de vulnerabilă la șocurile externe. Cauzele interne amintite sunt: sistarea tranșelor FMI și absența finanțării internaționale însă, pe bază reflexivă, și ca urmare a declasărilor succesive, un serviciu al datoriei extrem de mare pentru 1999, disensiunile politice din guvern, ajustări structurale lente și politica fiscală laxă. Mai reținută s-a dovedit a fi Fitch-IBCA, care declasează România cu două poziții, de la BB- la B.
În anul 1999, prestația României a fost destul de convingătoare, înregistrându-se stabilizarea poziției țării, excepția constituind-o Fitch-IBCA care s-a aliniat celorlalte două agenții (de la B la B-), după ce 1998 declasase România cu numai 2 poziții. Totuși, declasarea Fitch s-a făcut în luna martie, când România nu făcuse dovada capacității de plată, iar ajutorul din partea FMI și Banca Mondială era condiționat de contractarea unor credite de pe piețele financiare private. Practic, poziția FMI față de România a fost extrem de rigidă, fiind determinată de faptul că în două rânduri Coreea, decembrie 1997 și Rusia, iulie 1998 sume importante împrumutate de FMI au fost practic utilizate pentru plata altor datorii, vizând salvarea creditorilor privați..
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenția Standard & Poor’s într-o grupă de țări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârșitul anului alături de Coasta de Fildeș, Zimbabwe. Motivația agenției este „instabilitatea politică și pericolul politizării unor poziții decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
Fitch-IBCA, în noiembrie 2000, îmbunătățește ratingurile pentru datoria pe termen lung în monedă națională și în valută, de la B- la B. Ratingul aferent îndatorării pe termen scurt în valută a rămas neschimbat, la B. Factorii determinanți au fost: ieșirea României pe piețele internaționale de capital, mobilizarea unor credite în favoarea unor companii românești, creșterea exporturilor, achitarea la timp a datoriei externe, existența unei rezerve valutare solide la BNR.
Perspectiva generală pentru riscul de țară pe termen lung este stabilă. Cu toate acestea, România rămâne una dintre țările cele mai slab cotate, fiind încă vulnerabilă la șocuri externe și interne.
Anul 2001 aduce îmbunătățirea ratingurilor atribuite României de către agenția Standard & Poor’s cu o treaptă. Ratingul atribuit pentru creditele pe termen lung în valută a fost ameliorat de la B- la B, calificativul pentru datoria pe termen scurt în valută de la C la B , iar ratingurile pentru datoria pe termen lung și cea pe termen scurt în monedă națională au fost majorate la B+/B de la B/C. În concluzie, perspectivele ratingurilor rămân pozitive.
Moody’s a majorat calificativele României până la B1 pentru obligațiunile denominate în valută , B2 pentru depozitele bancare în valută și B1 pentru emisiunile guvernamentale de obligațiuni în valută și în lei.
Agenția internațională de evaluare Fitch-IBCA a acordat României calificativul pentru datoria pe termen lung în valută de la B la B+ și pe cel pentru creditele în moneda națională de la B+ la BB-, ca urmare a rezultatelor în procesul de reformă din ultimul an și a creșterii rezervelor internaționale. Ratingul pentru datoria pe termen scurt în valută a fost reconfirmat la B , iar perspectiva calificativelor pe termen lung a fost revizuită de la pozitiv la stabil.
De asemenea, Japan Credit Rating Agency a acordat României calificativul BB pentru împrumuturile pe termen lung în valută
Agenția de evaluare Moody’s a acordat României pentru anul 2002 calificativul B1 pentru emisiunile de obligațiuni în valută, iar pentru depozitele bancare în valută de la B3 la B2 .De asemenea agenția a acordat ratingul B1 pentru emisiunea de obligațiuni în lei.
Agenția Japoneză de Rating Financiar a ameliorat ratingul oferit României cu o unitate până la BB. Agenția internațională Standard & Poor’s a îmbunătățit ratingul acordat României în anul 2002. Astfel, împrumuturile suverane pe termen lung în valută au acum ratingul de BB- , până acum fiind de B+. Pentru împrumuturile suverane pe termen lung în monedă națională ratingul țării noastre a ajuns la BB, crescând de la BB-. Ratingul acordat împrumuturilor suverane în moneda locală și în valută pe termen scurt a fost menținut la B.
La 30 oct 2002 Fitch Ratings a îmbunătățit calificativele acordate României privind onorarea datoriilor în valută și moneda națională la BB- si BB de la B+ si respectiv BB.
Agențiile de rating au continuat să îmbunătățească și în 2003 calificativele acordate României. Standard & Poor’s a ridicat în două rânduri (la 27 februarie și 17 septembrie) rating-ul pentru datoria pe termen lung: de la B+ la BB- și apoi la BB pentru cea în valută și de la BB- la BB și apoi la BB+ pentru datoria pe termen lung în monedă națională, menținând totodată perspectiva pozitivă acordată țării noastre. Fitch-IBCA a îmbunătățit (în decembrie) calificativele acordate la datoria pe termen lung în valută de la BB- la BB, iar la cea în monedă națională, de la BB la BB+. În decembrie 2003, Moody’s a acordat calificative superioare la datoria pe termen lung în valută și în lei (de la B1 la Ba3). Totodată, în decembrie, Japan Credit Rating Agency a anunțat calificativul BB+ pentru datoria în monedă națională.
În anul 2005 agențiile de rating au îmbunătățit ratingurile acordate României. Astfel pentru primul trimestru Coface a ridicat rating-ul de țară la B+, după ce în 2004 și 2003 a fost B. Standard&Poor’s a acordat României pentru primul trimestru calificativul BB+ pentru împrumuturile pe termen lung și B pentru creditele pe termen scurt în valută. Pentru datoria pe termen lung în lei Standard&Poor’s a acordat calificativul BBB- și A-3 pentru împrumuturile pe termen scurt în moneda națională.
Moody’s a îmbunătățit și ea calificativul acordat României pentru obligațiunile în valută cu 2 trepte de la Ba3 la Ba1; plafonul pentru depozitele bancare în valută a fost ridicat de la B1 la B2.
Creșterea calificativelor acordate României de agențiile de rating Coface, Standard&Poor’s și Moody’s sau datorat în prealabil creșterii economice peste medie și faptului că România urma să semneze pe 26 aprilie Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Astfel, România este clasată pe piața internațională ca fiind o țară cu o capacitate de îndeplinire a obligațiilor financiare bună, dar cu un anumit grad de sensibilitate la condițiile economice nefavorabile, sociale sau politice.
Figura 2.5.
5.3. Instituții din România specializate în analiza riscului de țară. Banca de Export – Import a României
Riscul de țară este un concept relativ nou în România, cu care băncile au început să opereze din 1990. Astfel, pentru mulți agenți economici din România evaluarea riscului de țară și a formelor specifice lui nu a prezentat interes. Abordarea măsurilor de protecție împotriva riscurilor ce apar pe piața internațională au fost luate de unele firme abia după octombrie 2004, când moneda națională a început să se aprecieze față de dolar și euro, acestea pierzând sume importante în urma tranzacțiilor pe care le desfășurau. În acest caz agenții economici au luat măsuri de protejare doar împotriva riscului valutar.
Instituțiile care înțeleg cel mai bine necesitatea analizei riscului aparțin sectorului bancar. Acest lucru pentru majoritatea băncilor este necesar datorită activității pe care o desfășoară și anume cea de creditare.
Dintre băncile din România, Banca de Export-Imoprt a României pe lângă caracterul de bancă comercială adaugă și trăsătura de Export Credit Agency, destinată sprijinirii exportatorilor români. Acționând în această calitate, și fiind supervizată de Comitetul Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, BEIR este singura instituție financiară din România care include gama produselor puse la dispoziția agenților economici, asigurarea împotriva materializării riscului de țară. Astfel, clasamentele elaborate de Banca de Export Import a României au în vedere riscul de țară asociat activităților comerciale și sunt particularizate pentru situația exportatorilor români.
BEIR (Eximbank) evaluează riscul de țară pe termen scurt pe baza a două categorii de factori: factorii economici și factorii politici. Ponderea celor două categorii de factori în scorul final este identică și anume de 50%.
Factorii economici implicați în analiza riscului sunt:
nivelul de dezvoltare al țării, exprimat în PIB pe locuitor, se evaluează pe o scară de la 0 la 10 puncte astfel:
Tabel nr.3.5. Nivel de dezvoltare
Pentru valori mai mari de 10000 se acordă 10 puncte.
ritmul real de creștere al PIB poate primi maximum 10 puncte, astfel:
Tabelul nr. 4.5. Ritmul real de creștere al PIB
situația balanței de plăți se calculează ca un raport procentual între soldul balanței de plăți și PNB, și se apreciază cu maximum 10 puncte, astfel:
Tabelul nr.5.5. Situația balanței de plăți
rata inflației în anul curent, în procente, poate primi maximum 5 puncte, după cum urmează:
Tabelul nr. 6.5. Rata inflației
În funcție de dinamica din ultimele trimestre se aplică un coeficient de corecție de +/-1.
dependența de export se calculează ca un raport procentual între încasările din principalul produs exportat și valoarea totală a exportului. Indicatorul poate primi maximum de 10 puncte, astfel:
Tabelul nr. 7.5. Dependența de export
În funcție de conjunctura pieței internaționale se aplică un coeficient de corecție de -1, dacă evoluția este nefavorabilă și de +1 în caz contrar.
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi se calculează ca un raport procentual între valoarea exportului și cea a importului și poate primi maximum 10 puncte, după cum se poate observa în tabelul următor:
Tabelul nr.8.5. Gradul de acoperire a importului prin exporturi
situația rezervelor de luni în importuri ( maximum 15 puncte)
Tabelul nr. 9.5. Situația rezervelor
datoria externă pe termen scurt ca procent în datoria externă totală (maximum 15 puncte)
Tabelul nr. 10.5. Datoria pe termen scurt
situația plăților externe se determină ca un raport între serviciul datoriei și exporturi (maximum 15 puncte) :
Tabelul nr. 11.5. Situația plăților externe
Factorii politici se prezintă astfel:
1) Starea actuală a guvernării (maximum 20 de puncte), care la rândul ei cuprinde:
guvernare ineficientă, schimbări dese de guvern, nedemocratice, corupție – 0 puncte
guvernare eficientă, schimbări regulate, normale de guvern – 20 de puncte.
2) Politica economică a guvernului ( maximum 15 puncte) se referă la:
politică economică instabilă, incoerentă și nefavorabilă capitalului străin – 0 puncte
coerentă rezonabilă, regim relativ restrictiv cu privire la capitalul străin – 7 puncte;
coercntă bună, regim favorabil capitalului străin – 15 puncte.
3) Tensiuni interne (maximum 15 puncte):
război civil – 0 puncte;
tensiuni sociale, etnice, politice, rasiale, culturale, religioase – 2 puncte pentru fiecare din factorii enumerațî (în măsura în care nu apar se vor atribui 2 puncte).
4) Poziția internațională (maximum 20 de puncte):
sanctiuni intemaționale – 0 puncte;
izolare relativă – 5 puncte;
relații diversificate – 10 puncte;
relații bune cu marile puteri economice – 15 puncte;
relații preferențiale cu marile puteri economice – 20 de puncte
5) Restructurarea datoriei (maximum 15 puncte):
sistarea plaților – 0 puncte;
eșec în negocierile cu F.M.I. – 3 puncte;
reeșalonari repetate – 6 puncte;
reeșalonare – 9 puncte;
fără probleme – 15 puncte.
6) Experiența relațiilor bilaterale (maximum 15 puncte):
neplată – 0 puncte;
dificultăți în reeșalonare — 1 punct;
reeșalonări fără probleme – 3 puncte;
mari întârzieri – 5 puncte.
mici întârzieri – 10 puncte;
fără probleme – 15 puncte;
În funcție de scorul obținut, țările se clasifică în cinci categorii, după cum urmează:
Tabelul nr. 12.5. Clase de risc ale EXIMBANK
Metoda EXIMBANK este o combinație de analize cantitative și calitative asemănătoare mai degrabă cu tehnicile utilizate de firmele internaționale specializate, decât cu cele ale instituțiilor bancare. Acest lucru este firesc, deoarece scopul analizei este mai degrabă de a oferi clienților informații asupra riscului de țară, decât de optimizare a portofoliului bancar. Astfel, pe lângă clasamentele oferite BEIR oferă și alte produse având scopul de a ajuta exportatorii români în luare unor decizii corecte. Sunt avute în vedere aici dosare de țară, care conțin materiale diverse cu privire la situația politică, economică, financiară a unui stat, semianual este edită o Cartea Riscului de Țară, care este o sinteză a informațiilor politice și economice privind țările monitorizate, analize regionale, studii pe teme specifice realizate la cererea clienților săi.
5.3.1. Cuantificarea și evaluarea riscului de țară pentru România utilizând modelul analitic al EXIMBANK, pentru anul 2003
În rândurile ce urmează voi încerca să realizez o analiză a riscului de țară pe exemplul României. În această analiză am utilizat date din raportul Băncii Naționale a României pentru anul 2003 .
I. Scorul factorilor economici este dat de următoarea formulă:
1. Nivelul de dezvoltare al țării calculat sub forma raportului PIB/locuitor = 2669 USD astfel PFE1= 4 puncte.
2. Ritmul anual de creștere PIB a fost pentru anul 2003 de 4,9% rezultând PFE2= 6 puncte.
3. Situația balanței de plăți este dată de valoarea raportului dintre soldul balanței (SBP) de plăți și PIB, rezultând:
==> PFE3 = 2 puncte
4. Rata inflației a fost de 14,1% ==> PFE4 = 3 puncte
5. Dependența de export, DEX, este calculată ca raport între încasările dintre principalul produs exportat și valoarea totală a exporturilor. În acest caz PFE5 = 10 puncte.
6. Gradul de acoperire a importului prin exporturi, Gac, este calculat ca raport între exportul de bunuri și servicii și importul de bunuri și servicii, astfel:
==> PFE6 = 0 puncte
7. Situația rezervelor în luni de importuri se calculează ca raport între rezervele valutare și importurile fiecărei luni a anului. Această valoare conform BNR este de 4,1 luni ==> PFE7 = 9 puncte
8. Valoarea raportului dintre datoria pe termen scurt și datoria externă totală este:
==> PFE8 = 15 puncte
9. Situația plăților externe este dată de rata serviciului datoriei externe:
==>PFE9 = 15 puncte
II. Scorul factorilor politici este dat de următoarea relație:
1. Starea actuală a guvernării ==> PFP1 = 15 puncte
În 1990, România, a pus bazele unui sistem politic democratic, cu schimbări normale de guvern. Anul 2003 este caracterizat prin prezența la putere a unui partid democrat. Orientările acestui partid privesc aderarea României la Uniunea Europeană și îmbunătățirea situației economice și sociale. Punctajul pe care l-am acordat respectivei guvernări pe anul respectiv este de 15 puncte, acest lucru s-a datorat faptului că elementul corupției încă mai era prezent la acel moment în structura acelei guvernări.
2. Politica economică a guvernului ==> PFP2 = 10 puncte
Politica economică a guvernului este una orientată spre creștere economică și este de asemenea favorabilă atragerii de capital străin. În acest caz am acordat 10 puncte pentru politica economică a guvernului, deoarece nu a luat măsurile necesare din punct de vedere legislativ pentru a grăbi reformele ce privesc investițiile străine, barierile comerciale netarifare și politica fiscală.
3. Tensiuni interne ==> PFP3 = 10 puncte
Am acordat pentru fiecare câte 2 puncte înafară de tensiunile sociale, deoarece în timpul acestui an au existat unele nemulțumiri din partea sindicatelor, unele dintre ele soldându-se cu grevă.
4. Poziția internațională ==> PFP4 = 10 puncte
Poziția internațională a României a fost caracterizată de relații diversificate. Relațiile cu vecinii direcți au fost bune. În relațiile cu marile puteri economice și politice s-au înregistrat îmbunătățiri.
5. Restructurarea datoriei ==> PFP5 = 9 puncte
În relația cu FMI, anul 2003 se remarcă prin finalizarea, pentru prima dată, a unui angajament stand-by, dintre cele 6 încheiate din 1991 până în prezent. Astfel, pentru acest an am acordat 9 puncte în ceea ce privește restructurarea datoriei.
6. Experiența relațiilor bilaterale ==> PFP6 = 10 puncte
În relațiile bilaterale am putut observa, în general, o respectare a contractelor încheiate, între cele două părți existând doar întârzieri.
În final aplicând formula de calcul al scorului final :
Cu acest scor, România s-a situat la nivelul anului 2003 în clasa de risc B (36 – 51 puncte). Această situație corespunde unei ipostaze în care ar fi fost posibile dificultăți de plată, iar în cazul în care acestea s-ar fi concretizat, s-ar fi înregistrat pierderi reduse cu influențe moderate asupra economiei și vieții social-politice a țării.
Concluzii și propuneri
Riscul este fenomenul care însoțește activitatea economică pretutindeni și care câștigă mereu noi poziții în arhitectura societății. Prin studierea riscului se poate trage concluzia că în economie nimic nu este întâmplător, nimic nu poate fi lăsat în seama hazardului.
Riscul de țară reprezintă o parte a riscului general care a apărut în contextul procesului mondial de globalizare a economiei. Globalizarea reprezintă forma cea mai complexă de desfășurare a activității unei firme, formă ce combină o multitudine de operațiuni financiare, o anumită doză de risc, management și o pregătire a resurselor umane pentru a putea face față noilor cerințe derivate din înscrierea firmei în circuitul economic mondial. Astfel, riscul de țară joacă, în acest context, un rol determinant în selectarea afacerii la nivel de firmă, fiind una dintre cele mai importante etape în luarea deciziei de internaționalizare.
În urma studiului impus de redactarea lucrării pe care am realizat-o am desprins următoarele concluzii și propuneri pe care le voi prezenta în continuare.
În teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu certitudini absolute, cu estimări precise ale evoluției unui anumit element sau fenomen, ci decidenții recurg tot mai des la estimări probabile, incerte, la noțiuni de risc și de incertitudine. Cele mai multe decizii se iau în condiții de risc și incertitudine, incompleta cunoaștere a uneia sau mai multor variabile fiind o constantă a activității economice internaționale.
Majoritatea acțiunilor umane prezintă o anumită doză de incertitudine și de risc, datorată atât celui ce acționează, cât și unor factori din mediul înconjurător. Fiecare dintre cele trei noțiuni este definită în relație cu celelalte două. În funcție de gradul de cunoaștere a evoluției și efectelor viitoare ale unui eveniment, cele trei concepte pot fi ierarhizate astfel: certitudinea și incertitudinea la extreme, iar riscul între ele.
Certitudinea poate fi definită ca situația decizională în care evoluția viitoare a evenimentelor, consecințele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau evenimente neașteptate.
Incertitudinea, reprezintă factorii pe care îi are în vedere omul atunci când întreprinde o acțiune și care se caracterizează printr-o lipsă de certitudine, printr-o anumită nesiguranță.
Incertitudinea, la rândul ei, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil, adică de a avea un risc. Astfel, riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acuratețe care este evenimentul posibil identificat de decident și care se va materializa și va determina un anumit rezultate negativ.
O componentă importantă a riscului general o reprezintă riscul de țară. Acest concept a apărut în ultimele decenii ale secolului XX și este generat de interacțiunea unei multitudini de factori politici, economici și sociali, și care se manifestă ca o realitate complexă ce afectează orice tranziție economică și socială.
Riscul de țară este un concept multidimensional care cuprinde: riscul suveran și riscul de transfer. Riscul suveran exprimă probabilitatea ca un stat suveran să nu poată sau să nu dorească să-și onoreze angajamentele externe, iar riscul de transfer exprimă probabilitatea ca guvernul să nu poată sau să nu dorească să pună la dispoziția firmelor private valuta solicitată pentru a-și putea achita obligațiile externe.
Riscul de țară este generat de o multitudine de evenimente și stări, însă cele mai importante sunt cele politice (război, conflicte de interese politico-economice, revendicări teritoriale), sociale (revolte ale populației, sindicalism militant) și economice (descreștere economică, creșterea deficitului balanței de plăți, inflație ridicată).
Analiza riscului de țară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care poate să se confrunte un investitor atunci când dorește să investească într-o țară străină. Principalele elemente luate în calcul atunci când se face analiza riscului de țară sunt:
situația economică a țării analizate; aici sunt analizați indicatorii eficienței economice, indicatorii balanței de plăți și indicatorii datoriei externe. Prin analiza situației economice se determină capacitatea economică a țării de respectare a obligațiilor pe care și le-a asumat din punct de vedere economic precum și climatul economic în care investitorul străin dorește să investească;
situația politică; în acest caz analiza se axează pe analiza politicii interne și externe. Fiind un domeniu relativ nou, apar diferite opinii cu privire la metodologia folosită în evaluarea riscului de țară. Chiar din abordare specialiștilor în acest domeniu apar divergențe care își găsesc motivații obiective, cum ar fi:
studierea, evaluarea și prognozarea evoluțiilor politice este o activitate cu o predictibilitate redusă care necesită utilizarea în analiză a unor elemente cu un înalt grad de subiectivitate;
numărul redus de centre de analiză, concurența dintre ele și confidențialitatea justificată a acestui tip de analiză împiedică libera circulație a informațiilor aferente acestui domeniu, cu precădere la nivelul metodologiilor și al evaluărilor calitative;
finalitatea diferită a analizei conduce la diferențierea conceptelor și metodologiilor folosite.
În aceste condiții limitele certitudinii se îndepărtează tot mai mult chiar dacă cunoașterea noastră teoretică capătă valențe noi, superioare.
Evaluarea riscului de țară se realizează ținând cont de anumite criterii. Astfel, în primul rând trebuie ca cel care face analiza să cunoască în profunzime țara analizată, apoi prelucrarea datelor obținute, ajustarea acestora pentru a se asigura comparabilitatea lor între țări, estimarea datelor lipsă, calcularea indicatorilor relevanți și, în final, elaborarea de previziuni și clasamente.
În evaluarea riscului de țară specialiștii folosesc diferite metode de analiză. Cele mai importante astfel de metode sunt: econometrice, probabilistice, formale, studiile de țară. În prezent, în practica financiară internațională specialiștii folosesc concomitent aceste metode de evaluare, pentru a obține rezultate cât mai ample și cât mai apropiate de realitate.
Determinarea și evaluarea riscului de țară sunt făcute de către specialiști din cadrul instituțiilor specializate în evaluarea riscului de țară. Cele mai importante astfel de instituții sunt: Standard & Poor’s, Moody’s. Fitch-IBCA, B.E.R.I., E.I.U., Citibank, Bank of America, P.R.S. Group.
Aceste firme, agenții și bănci implicate în analiza riscului de țară au o importanță deosebită, prin clasamentele pe care le publică, asupra activității de creditare internațională. În urma clasamentelor pe care le publică firmele se hotărăsc dacă să investească în țara respectivă, iar băncile hotărăsc dacă creditează sau nu respectiva țară.
Nevoia de cunoaștere a riscului de țară nu vine numai din partea investitorului străin care dorește să-și extindă afacerea ci și din partea țării gazdă. Astfel, țara analizată este interesată în obținerea unui scor cât mai favorabil pentru a avea un acces cât mai ridicat la resursele financiare internaționale, precum și pentru a atrage capital străin într-o proporție mult mai mare.
Varietatea instituțiilor de evaluare a riscului de țară dă naștere la deosebiri, iar acestea sunt prezente în evaluările pe care acestea le realizează:
băncile și agențiile de rating evaluează, în principal, riscul suveran, pe când firmele specializate estimează toate categoriile riscului de țară;
multe bănci se limitează doar la o abordare ordinală a riscului de țară, pe când firmele specializate estimează toate categoriile riscului de țară;
importanța atribuită factorilor de risc este diferită;
forma pe care o îmbracă rezultatele estimărilor de risc de țară diferă mult de la o instituție la alta, băncile preferând rapoartele de risc detaliate, iar agențiile de rating clasamentele de risc;
comparând metodele de evaluare, nu se poate afirma că una dintre ele ar fi metoda ideală. Fiecare are avantajele și dezavantajele specifice tehnicilor aplicate și calității informațiilor și a resurselor umane disponibile.
Totuși nici punctele comune nu lipsesc:
scopul ultim al evaluării riscului de țară este reducerea incertitudinii aferente afacerilor internaționale;
toate entitățile pleacă de la informațiile statistice existente în publicațiile naționale și internaționale;
instituțiile financiare combină, în proporții diferite, analizele cantitative și calitative;
toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici, politici și sociali care permit cunoașterea în profunzime a țărilor analizate.
La toate acestea se adaugă subiectivitatea, inventivitatea, intuiția și uneori chiar “viziunea” celui care realizează evaluările. Dacă tehnicile presupun sisteme informatice complexe care nu se abat de la standarde, surpriza, ineditul poate veni de la analistul uman, cel care filtrează prin propriul intelect și chiar imaginație datele . Astfel, întreaga activitate de evaluare a riscului de țară devine o artă, arta de a obține informații corecte de a le prelucra corespunzător și de a le adăuga acea sclipire a creierului uman.
Studiind metodele de analiză a riscului de țară putem conchide că pentru a obține un rezultat cât mai realist în evaluarea pe care o realizăm trebuie utilizate majoritatea acestor metode, pentru că se completează una pe alta. Prezentarea rezultatelor, consider că ar trebui fi prezentate sub forma unor rapoarte atât sub formă de scoruri cât și sub formă de studii.
Analizând situația economică și politică a României se poate observa o îmbunătățire a ambelor criterii. Astfel, în ultimii ani România a înregistrat creșteri economice (2004 – 8,1%) și scăderi a ratei șomajului și inflației. În ceea ce privește relația cu instituțiile de evaluare a riscului de țară, România este încadrată de către acestea în clasamentele pe care le publică în clasele de incertitudine și vulnerabilitate, deși România a făcut unele progrese în ceea ce privește cadrul economic și legislativ. Singura problemă care însă pare să rămână încă nerezolvată, după părerea evaluatorilor este corupția.
Ultimele evenimente care au avut loc au influențat în sens pozitiv modul cum este privită țara noastră de către aceste firme. Astfel, ultimele publicații din luna aprilie și martie 2005 arată că România se situează în clasa de risc BB+ (după Standard & Poor’s) ceea ce înseamnă că România este o țară cu un risc acceptabil, având capacitatea de rambursare a datoriilor însă fiind sensibilă la șocurile economice, sociale sau politice.
Consider că România, pentru a-și obține în continuare un rating cât mai bun pe termen lung, care să ducă la o creștere tot mai mare a încrederii în economia românească și pentru a-și îndeplini angajamentele față de forurile internaționale trebuie să urmărească următoarele probleme majore privind politicile economice, sociale și politice:
o consolidare a sistemului bancar și financiar, precum și dezvoltarea pieței de capital, dezvoltarea bursei de valori pentru a conferi o funcționalitate cât mai ridicată economiei de piață, privatizarea granzilor sistemului bancar de stat B.C.R. și C.E.C., participarea mai activă și mai determinantă a băncilor comerciale la efortul de restructurare a economiei;
relansarea investițiilor – pentru retehnologizarea și modernizarea infrastructurilor și orientarea producției spre export – direcții ce ar trebui să devină priorități naționale pentru a putea reduce deficitul destul de ridicat și în creștere a balanței de plăți;
atingerea obiectivelor economice și sociale stabilite prin Tratatul de Aderare, astfel încât 2007 să reprezinte anul integrării;
alinierea legislației românești la cea europeană;
creșterea capacității instituționale a administrației publice;
limitarea corupției prin restrângerea ariei de cuprindere a deciziei publice, renunțarea definitivă la poziția de monopol în furnizarea utilităților publice, renunțarea la presiunile de ordin politic exercitate asupra managerilor, etc..
În România studiul riscului de țară este foarte puțin dezvoltat, singura instituție specializată în analiza acestui concept fiind Banca de Export-Import a României (EMINBANK).
Banca de Export-Import a României este o bancă comercială care-și adaugă trăsătura de Export Credit Agency, destinată sprijinirii exportatorilor români. BEIR este singura instituție financiară din România care include gama produselor puse la dispoziția agenților economici, asigurarea împotriva materializării riscului de țară. Astfel, clasamentele elaborate de Banca de Export Import a României au în vedere riscul de țară asociat activităților comerciale și sunt particularizate pentru situația exportatorilor români.
Analiza și evaluarea riscului de țară este un subiect dinamic și de actualitate. În condițiile globalizării, nu mai putem vorbi de acțiunea unei firme pe piețe naționale individuale, ci de acțiunea firmei pe piața globală, de portofolii eficiente de afaceri construite pe criteriul localizării geografice.
Chiar dacă este recunoscut ca fiind un concept foarte important al gândirii economice, totuși, nici până în acest moment, nu s-a ajuns la o metodologie unitară de evaluare a riscului de țară. Aceasta deoarece conceptul de risc de țară continuă să ridice și în prezent multe probleme specialiștilor din acest domeniu datorită caracterului necontrolabil al factorilor de risc de țară.
Conchid prin a spune că riscul de țară este asemenea unui diamant cu multe fațete pe care mulți doresc să le deslușească.
Bibliografie
Anghel, Marcel, Relații valutare, Editura Matrix Rom, București, 2002.
Boajă, Minică, Relații financiare și valutare internaționale, Editura Economică, București 2003.
Bran, Paul, Relații financiare și monetare internaționale, Editura Economică, București, 1995.
Dăianu, Daniel ș.a., România și Uniunea Europeană. Inflație, balanță de plăți, creștere economică, Editura Polirom, Iași, 2002.
Dăinau, Daniel, Transformarea ca proces real, Editura IRLI, București, 1996.
Diaconescu, Mariana, Bănci. Sisteme de plăți. Riscuri, Editura Economică, București, 1999.
Duduian, Monica, Evaluarea riscului de țară, Editura All Beck, București, 1999
Floricel, Constantin, Relații valutar-financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Gaftoniuc, Simona, Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 2000.
Ișan, Vasile, Tranziție și integrare europeană – studii și comunicări, Editura Sedcom Libris, Iași, 1996.
Marois, Bernard, Le risque-pays, Presses Universitaires de France, Paris, 1990.
Negruș, Mariana, Plăți și garanții internaționale, Editura All, București, 1996.
Negoiescu, Gheorghe, Risc și incertitudine în economia contemporană, Editura Alter Ego Cristian, Galați, 1995.
Paraschiv, Dorel Mihai, Tehnica plăților internaționale, Editura Economică, București, 2003.
Păun Cristian, Păun Laura, Riscul de țară. Editura Economică, București, 1999.
Poxino, Dan Octav, Politica valutară și managementul riscurilor în tranzacțiile internaționale, Editura Economică, București, 2003.
Prunea, Petru, Riscul în activitatea economică, Editura Economică, București, 2003.
Stână, Elena-Silvia, Riscul de țară, Teză de doctorat, București, 2003
Stiglitz, Jodeph E., Globalizare – speranțe și deziluzii, Editura Economică, București, 2003.
Tudoriu, Theodor, Riscul de țară. Aspecte și abordări metodologice comparate, Editura Lucrețius, București, 1998.
Turliuc, Vasile, Mecanismele și instituțiile economiei de piață, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997.
Văcărel, Iulian, Relații financiare internaționale, Editura Academiei Române, București, 1995.
Voinea, Gheorghe, Mecanisme și tehnici valutare și financiare internaționale, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004.
*** Raportul anual al Băncii Naționale a României – 2002, 2003.
*** Capital, Lumea în 2005.
*** www.bnro.ro
*** www.rompres.ro
*** www.gardianul.ro
*** www.ziua.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Riscul de Tara (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132819)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.