Riscul de Tara
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATE DE CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Numele profesorului tău
Absolvent:
Geanina Savu
IAȘI
2016
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATE DE CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE
RISCUL DE ȚARĂ
Coordonator științific:
Numele profesorului tău
Absolvent:
Geanina Savu
IAȘI
2016
Introducere
Comerțul în sistem deschis, libertatea circulației capitalului, cooperarea în dezvoltare sunt subiecte foarte abordate în economia contemporană. Ultimele decenii s-au îndreptat către o nouă provocare în lumea industrializată, aceea a globalizării. Astfel au fost create pe piețele internaționale noi oportunități, prin piețe noi, cerințe noi, comportamente de consum noi, irezistibile pentru firmele orientate spre succes. Pe măsură ce orizontul internațional se lărgește, informațiile devin incomplete și tot mai dificil de obținut, mediul în care se desfașoară activitatea economică devenind tot mai riscant. Înainte de a decide pătrunderea pe o piață străină, se impune o identificare a riscurilor ce pot aparea, eliminarea sau reducerea lor pe cât posibil, acceptându-se doar acele riscuri care nu afectează decât în mică măsură activitatea unei firmei.
Riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariția unor pierderi, precum și oportunitatea unui câștig. Riscul se poate delimita de incertitudine care exprimă gradul de îndoială în producerea unui fenomen ce se diminuează pe masura dobândirii unor cunoștințe și a adoptării unor măsuri de prevenire.
În general, riscul de țară este considerat ca un risc de materializare a unui rezultat din contextul economic și politic al unui stat. Contextul economic și politic al unui stat include măsurile adoptate de către decidenții politici, de efectele evenimentelor interne si externe, precum și de acțiunea altor factori indicatori macroeconomici precum, inflația, rata șomajului, produsul intern brut etc.
Mulți investitori decid să păstreze o parte din portofoliile deținute în străinătate. Înainte de a lua această decizie se cere o analiză detaliată asupra fondurilor mutuale, asupra ratelor de schimb și a volumului stocurilor. Însă uneori, investitorii neglijează un pas important în procesul de investiții la nivel internațional și anume determinarea riscului climatului economic al statului ales ca destinație a investițiilor.
Riscul de țară se referă la riscul de a investi într-un stat anume, depinzând de mediul de afaceri care ar putea afecta profiturile obținute sau valoarea activelor dintr-o stat anume. De exemplu, factorii de natură financiară, precum controlul emisiunii monetare, politicile monetare, sau factori de stabilitate precum revoltele și conflictele civile sau alte evenimente care să influențeze riscul operațional al companiilor. Termenul mai este cunoscut și ca risc politic, cu toate că aceasta este o noțiune mai generală, care se referă la riscurile care influențează companiile ce operează pe piața unui singur stat.
Lucrarea de față sumarizează o analiză a riscului de țară care vizează statul român, analiză care cuprinde o serie de elemente politice, sociale și economice care își manifestă influența asupra mediului de afaceri atât la nivel național cât și la nivel internațional, și influențează investitorii din străinătate când decid să investească capitalurile deținute în activități economice și de tranzacționare la nivelul României.
În primul capitol, ”Riscul de țară – concept”, se prezintă definirea noțiunii de ”risc de țară”, evaluarea conceptului prezentat în lucrare, formele de manifestare a acestuia, factorii declanșatori ai apariției riscului de țară, indicatorii riscului de țară, oferind astfel o paletă diversă de informații care să vină în ajutorul analizei ce urmează să fie întreprinse.
Capitolul al doilea, al cărui nume este ”Metode de prevenire și acoperire a riscului de țară” descrie o serie de metode de determinare a riscului de țară- cantitative, econometrice sau pe bază de scenarii, o serie de informații generale despre modul de concepere a studiilor de țară, încheindu-se cu metodele utilizate pentru a acoperi riscul de țară.
Ultimul capitol, ”Analiza riscului de țară al României”, evidențiază evoluția factorilor economici ce influențează activitățile economice la nivelul statului român și au impact asupra deciziilor de investiție a agenților din exterior, analizând factorii economici, pe cei politici și sociali, care au contribuit la nivelul de risc atribuit României pe plan internațional, alături de o serie de analize ale riscului de țară întreprinse de unele dintre cele mai cunoscute agenții de rating la nivel internațional.
Cap. I: Riscul de țară – concept
I.1. Definire
Oamenii sunt preocupați mereu să afle ce le rezervă viitorul, fie el benefic sau potrivnic. Măsura în care acesta putea fi determinat a fost cu timpul influențat de știință; grecii considerau că în orice fenomen există o cauză și un efect, constante care determină viitorul, prin prisma deciziilor luate în prezent, al căror efect este vizibil în viitor. În încercarea de a-și determina viitorul, indivizii au dobândit de-a lungul timpului capacitatea de a identifica fenomenele care le-ar fi putut afecta în mod negativ viitorul.
Datorită legăturii din ce în ce mai puternice dintre indivizi și viața economică, un factor existențial determinant în ambientul global, incertitudinea, se răsfrânge și la nivelul economiei, lucru care a dus la dezvoltarea diferitelor concepții asupra noțiunii de incertitudine, prin prisma diferitelor curente economice existente, și anume că:
școala clasică reduce incertitudinea la risc; piața oferă agenților economici o informație aparent perfectă, care permite luarea unor decizii de acțiune caracterizate de faptul că sunt cele mai bune;
incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieței un comportament convențional ca instrument necesar pentru cea mai bună înțelegere a anticipărilor;
subiectivismul austriac caracterizează piața ca fiind un fenomen imprevizibil, care influențeză și interacționează cu fiecare individ;
Incertitudinea este descrisă ca situația în care indivizii nu potpreviziona evenimentele posibile care s-ar putea materializa, și cu atât mai puțin de a putea estima probabilitatea producerii acestora având semnificația de variabilă incomplet definită. Pe lângă aceasta, noțiunea de incertitudinedesemnează starea de incertitudine asupra viitorului. La baza incertitudinii economice se află ca factori determinanți fie caracterul impredictibil alfenomenelor, fie caracterul incomplet al informațiilor certe deținute la un moment anume în timp.
Cele două componente ale incertitudinii, componenta obiectivă și cea subiectivă analizează în mod diferit noțiunea pe care o desemnează. Incertitudinea subiectivă se concetrează asupra producerii unor anumite evenimentecare generează un anumit grad de risc și care ia în considerare aprecierile și percepțiile proprii ale decidentului în funcție de informațiile deținute la momentul respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situației în care toate rezultatele sunt cunoscute și majoritatea a celor implicați în procesul decizional sunt unanimi în estimarea aceleași posibilități de producere a fiecăruia dintre efectele identificate pe cele pe baza datelor furnizate de evoluții anterioare.
În cadrul economic în care se desfășoară activitatea la nivel internațional, o serie consistentă de factori își pun amprenta asupra succesului anumitorevenimente sau decizii, cei mai mulți dintre aceștia fiind caracterizați de singularitate, iregularitate lucru care se reflectă în mod direct asupra deciziilor luate și implicit asupra evoluției pozitive sau negative a activităților economice. Se poate astfel susține că incertitudinea subiectivă reprezintă un factor fundamental caracteristic activității economice desfășurate la nivel global.
În comparație cu incertitudinea, a cărei urmări sau efecte nu se pot determina, evalua sau previziona, care poate conduce la evoluția negativă a activităților, indiferent de domeniul de manifestare, riscul este caracterizat de faptul că indivizii pot determina posibilitatea de manifestare a diferitelor fenomene; cu toate acestea, riscul are un plus de siguranță față de incertitudine, prin prisma cunoștințelor deținute, care pot determina adoptarea unor măsuri de prevenire a potențialelor fenomene negative.
Relațiile economice internaționale se desfășoară într-un mediu complex în care incertitudinea și riscul sunt condiții date, care generează o multitudine de posibilități și opțiuni, ceea ce face și mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Fundamental pentru modul în care se petrec evenimentele economice la nivel internațional este faptul că nu există posibilitatea de a opta fie pentru situații incerte, fie numai pentru cele riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine și diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent degradul în care riscul a fost identificat, sau în condițiile în care acesta nu a fost deloc.
Concomitent, riscurile pe care și le asumă o companie transnațională pot fi clasificate, în funcție de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri și microriscuri. Macroriscurile sunt caracterizate ca fiind rezultatul evoluției într-o anumitădirecție a condițiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiția. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei și proiectului propriu-zis și/sau de insuficienta relaționare dintre particularitățile activității și limitele stabiliteprin intermediul cadrul general al țării gazdă.
I.2.Manifestarea riscului de țară
Conceptul de risc de țară este legat de două noțiuni: riscul suveran și riscul de transfer. Riscurile legate de datoria externă publică sau public garantate sunt incluse în cadrul riscului suveran. El exprimă probabilitatea ca un stat suveran, la un moment dat, să nu poată sau să nu dorească să-și onoreze angajamentele externe, din cauze aflate sub controlul autorității statale. Riscul de transfer exprimă posibilitatea ca si în condiția în care un proiect ar genera fluxuri bănești în monedă locală acoperitoare pentru stingerea obligațiilor, guvernul să nu aibă mijloace valutare pentru a efectua schimbul valutar în vederea rambursării datoriei față de creditorul extern.
Terminologia specifică riscului de țară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui concept. Odată cu sfârșitul celei de-a doua conflagrații la nivel mondial, statele europene au început să intre în posesia unor volume însemnate de dolari americani. utilizarea acestora în cadrul tranzacțiilor economice globale fiind caracterizată de un nou tip de risc reflectat în restituirea creditelor, care putea fi îngreunată de restricțiile la nivel valutar impuse de guvernul unuia dintre statele care reprezentau părțile acordului. Respectivul risc a fost denumit risc de transfer, la care erau expuși doar debitorii de drept privat, fenomen care nu trebuie alăturat celui de incapacitate de plată al unui stat.În cazul de față, debitorul își poate achita creditele contractate, dar acesta este împiedicat de către restricțiile impuse de conducerea statului asupra transferului extern, astfel că restituirea către debitorul extern devine practic imposibilă.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, statele nou create ca urmare a destrămării imperiilor coloniale s-au evidențiat la nivel internațional în calitate de contractanți de credite de pe piețele internaționale. În baza principiului suveranității dobândit de noile state, acestea beneficiau de o clauză aparte, care nu le impunea onorarea în mod obligatoriu a contractelor încheiate cu alte state, în urma căruia a rezultat riscul suveran, caracteristic guvernelor respectivelor state. Reacția instantanee venită ca răspuns din partea corporațiilor internaționale a vizat modificarea comportamentului investițiilor străine directe, dar se părea că nu se pot lua măsuri practice datorită implicațiilor mediului politic în activitatea economică, reflectat în cadrul riscului politic. Odată cu inovațiile care au permis ca și companiile private să poată contracta credite fără a beneficia de garanții guvernamentale, situația a căpătat un aspect si mai negativ, deoarece atât evoluțiile sociale, politice și economice puteau influența în mod direct evoluția returnării creditelor contractate.
Astfel, riscul suveran constituie un tip de risc ce se manifestă la nivel macroeconomic, îndeosebi creditele externe acordate diferitelor entități naționale (influențând în mod negativ nu doarreglementări ce vizează acordarea și returnarea creditelor externe, ci și activitățile economice cu caractersupranaționalce se desfășoară pe teritoriul unui stat) și poate fi considerat ca risc de țară în măsura în care nerambursarea împrumuturilor internaționale primite se datorează măsurilor neadecvate de politică economică adoptate de guvern, care limitează capacitatea țării respective de a face față serviciului datoriei externe și în condițiile în care guvernul respectiv nu dorește acest lucru și interzice ieșirile de capital în afara granițelor. Riscul de transfer apare atunci când firma multinațională întâmpină dificultăți în a repatria profiturile obținute în țara gazdă în țara de origine a agentului economic (sau o altă țară). În măsura în care aceste dificultăți sunt determinate de măsurile de limitare a ieșirilor de capital adoptate de guvern și afectează toate firmele care au investiții localizate în acel spațiu.
Evenimentele care influențează riscul de țară sunt de natură politică, socială și economică:
politică: război, ocupație militară străină, revolte cu substrat ideologic, dezordine care are la origine revendicări teritoriale, conflicte de interese legate de polizarea politică regională;
socială: război civil, revolte (de exemplu adunările ce au avut loc in Decembrie 2015 cauzate de dezastrul din București la clubul Colectiv) și dezordini provocate de diferențe etnice, sindicalism militant, divizări religioase, contradicții între anumite clase sociale;
economică: diminuarea creșterii produsului intern brut timp îndelungat, creșterea ratei inflației, deprecierea considerabilă a monedei naționale, scăderea accentuată a încasărilor din export, creșteri bruște ale importurilor de produse alimentare și petrol din export, criza economică actuală (începută în 2008 în România), modificări majore ale politicii ecomice (de exemplu: modificarea prețului energiei) etc.
Riscul politic reprezintă cel mai important factor asupra căreia trebuie concentrată atenția atunci când se ia în calcul posibilitatea unor investiții. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluția unei investiții deoarece, stabilitatea care caracterizează stabilitatea politică la nivelul unui stat garantează și o activitate economică lipsită de amenințări, în timp ce un mediu politic instabil se va reflect în mod negativ economia respectivului stat. În cadrul sistemului politic trebuie avut în vedere felul partidului de guvernământ, fie acesta liberal, social sau comunist; partidele liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele sociale sunt de obicei populiste astfel, există riscul creșterii inflației și a deficitului bugetar, iar cele comuniste nu au nici un punct comun cu politicile economice caracteristice sistemului capitalist.
De asemenea, între formele de manifestare și formele de materializare ale riscului de țară trebuie făcută aceeași distincție netă ca între cauză și efect. Riscul de țară apare ca rezultat alcombinăriimeticuloasea evoluțiilor din mediul politic, social și economic, la care se adaugă riscul implicat de investițiile străine directe.
Riscul specific debitorilorcvasi-suverani apare atunci când sumele datorate trebuie returnate de agenții guvernamentale sau de instituții publice. Riscul de țară asociat este apropiat de riscul suveran. Datorită gradului de libertate caracteristic și politicilor instituționale din cadrul acesteia, o regie autonomă de exemplu, poate ajunge în imposibilitatea de a-și achita datoriile către un partener străin fără ca guvernul – care trebuie să-și asume plata datoriilor respective – să fie la curent cu gravitatea situației și să fi prevăzut un capitol bugetar pentru achitarea sumelor respective. Pot interveni întârzieri în cadrul termenelor de returnare a creditelor cauzate de hotărârile luate în ceea ce privește asumarea politică a datoriei, asupra măsurilor birocratice de mobilizare a fondurilor respective etc., întârzieri care se pot reflecta în mod negativ asupra viitoarelor oportunități.
Riscul de țară este considerat un risc sistematic (nediversificabil), sfera de cuprindere a celui din urmă fiind mult mai largă. Riscul sistematic reprezintă rezultatul impactului pe care îl au fenomenele ce se manifestă la nivel global asupra economiilor naționale și afectează toate țările indiferent de caracteristici sau dimensiuni. Dacă spre exemplu recesiunea este un fenomen care se manifestă la nivel mondial și guvernul unei țări adoptă și aplică toate măsurile necesare pentru ieșirea din criză, atunci riscul sistematic nu este catalogat drept risc de țară. Dacă, însă guvernul respectiv adoptă o politică corectă pentru depășirea efectelor negative ale recesiunii și drept urmare efectele negative vor fi mai mari decât în celelalte țări, atunci riscul sistematic poate fi catalogat risc de țară. Riscul de țară este un risc preponderent sistematic deoarece este rezultatul unor modului în care se desfășoară activitatea economică la nivel economiilor naționale și nu poate fi eliminat prin diversificarea activității unei firme și afectează toate investițiile străine directe localizate în țara respectivă.
Riscul de țară generalizateste utilizat ca noțiune pentru a caracteriza toate elementele de natură socio-politică și macro-economică care, la nivelulstatelornaționale, influențează situația unui debitor în raport cu un creanțer extern, performanțele filialei locale ale unei firme străine, derularea unui contract comercial etc.Printre principalii determinanți care stau la baza materializării practice a riscului de țară generalizat pot fi enumerați: recesiunea economică, modificările survenite la nivelul politicilor economice, tulburări din viața socială, discriminarea manifestată față de companiile străine. Pe lângă aceștia, există o gamă largă de elemente ale căror efecte se manifestă asupra întregii sfere economice și socio-politice și a căror imbinare și înlănțuire constituie riscul generalizat de țară.
I.3. Factori declanșatori ai riscului de țară
Situațiile ce pot duce la materializarea riscului de țară pot fi reprezentate de evenimente precum cele care afectează profitabilitatea sau recuperarea investițiilor. În această categorie pot if incluse naționalizările, despagubirile sau restricțiile privind repatrierea profiturilor. Alte situații ce pot genera riscul de țară sunt reprezentate de: creșterea impozitelor, corupția, un cadru legislativ restrictiv pentru străini etc. O serie de alți factori influențează și ei riscul de țară. De la factori demografici și educaționali, la dinamica sectorului privat, politica de investiții, sistemul financiar-bancar și până la datori externă, toți aceștea afectează situația economică a țării și pot sta la baza riscului de țară.
Ratingul la nivel internațional caracteristic statelor naționale poate fi influențat de o serie de elemente, dintre care se remarcă evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială și cele de natură politică. Ordinea enumerăriiacestor factorii nu reprezintă ordinea importanței lor în diagnosticarea riscului de țară, părerea majorității specialiștilor din domeniu fiind aceea că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de țară este reprezentat de factorul politic, urmat de cel social și ultimul, dar nu și cel mai puțin important, factorul economic.
Factorul economic este factorul principal în ceea ce privește stabilirea rating-ului de țară. Fenomenele cu caracter politic pot fi principalele elemente pentru care firmele internaționale care investesc într-o anumită țară pot înregistra pierderi ale căror volumepot fi mult mai însemnate decât pierderiledatorate instabilităților cauzate de evenimentele din cadrul vieții economice. Aceste pierderi pot să meargă până la pierderea totală a capitalului investit. Cele mai importante evenimente de natură politică care influențează în mod negativ situația unui agent economic chiar și național, nu numai transnațional sunt: conflictele militare, războaiele civile, acte teroriste, invazie militară străină, conflicte regionale generate de interese politico-economice etc. Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu greu controlate și apoi eliminate de puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste evenimente sunt de natură ideologică a indivizilor care fac parte din structurile de conducere ale statelor respective.
Mediul de afaceri dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit stat depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile luate la nivel politic, de politicile economice și sociale promovate de acesta. În momentul în care a intrat pe respectiva piață, firma a luat contact cu un anumit mediu politic care, datorită modificării legislative, a suferit modificări.
Statele caracterizate de un grad ridicat de instabilitate la nivel politic însemnat sunt ocolite de potențialii agenți economici din străinătate care ar putea investi în economia națională, fiind astfel pivate de integrarea în sistemul economic global. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin politicile și programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei țări poate restricționa sau limita accesul și activitatea investitorilor străini pe piața locală. Barierele de natură fiscală sau administrativă promovate de politica naționalăpresupunun grad mai mare de implicare și un volum de cheltuieli suplimentare din partea firmelor străine, inhibând, activitatea investițională și atractivitatea sectorului economic din statele care aplică diferite tipuri de măsuri restrictive.
Atunci când este necesară analizatipului de guvernământ caracteristic conducerii unei țări este de preferabil ca respectivul mecanism de conducere să nu fie de natură naționalistă, deoarece naționalismul stă la baza atitudinii ostile față de străini și implicit a protecționismului,care promovează autarhia și reticența față de investitorii din străinătate, aceastăatitudine dovedindu-se potențial negativă prin prisma efectelor înregistrate în rândurile agenților economici străini, fie că ei provin dintr-o zonă anume, fie indiferent de țara lor de origine.
Evenimentele sociale care pot fi considerate ca stând la baza materializării riscului de țară sunt: declanșarea unui conflict la nivel național, divergențe sociale izbucnite datorită diversității etnice, convulsii de natură religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaților generate cauzate de diferite neînțelegeri sau nerespectarea anumitor clauze stipulate în contractele de muncă etc. Factorii sociali trebuie luați în considerare atunci când în țara respectivă este făcută o investiție străină, deoarece aceștia își vor reflecta influența asupra rezultatului acesteia. În aceste condiții, o atenție sporită trebuie acordată următoarelor coordonate: gradul de cultură, nivelul de educație, pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc..
Implicarea factorului social în desfășurarea activității unei societăți internaționale este determinată în funcție de factorii prezentați anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la conducerea unei astfel de firme nu se află angajați locali, chiar în unele cazuri aceștia nici nu fac parte din cercul decizional al respectivei firme.
Ignorarea mediului social din țara gazdă reprezintă o greșeală capitală care ar avea repercursiuni grave asupra procesului de comunicare, precum și implicații în gradul de adaptare a structurii organizatorice la specificul local sau chiar la apariția unor neconcordanțe în ceea ce privește deciziile adoptate în cadrul sturcturilor de conducere ale companiilor localizate în statul respectiv.
Climatul economic se bucură de o importanță echivalentă cu cea a climatului social prin prisma influenței exercitate asupra riscului de țară. Factorii economici care determină manifestarea riscului de țară sunt: diminuarea ritmului creșterii economice, creșterea costurilor de producție, deficitul ridicat al balanței de comerț exterior, creșterea indicelui general al prețurilor ceea ce duce la creșterea inflației, etc.
Ritmul scăzut înregistrat de creșterea economică scoate în evidență existența unor tulburări la nivel economico – financiar în țara aleasă ca țintă pentru investiții de către agenții economici din străinătate. Această diminuare a creșterii economice se poate solda pe termen lung cu reducerea volumului producției și a vânzărilor pe piața locală. Tulburările la nivel evidențiate prin această scădere a economiei naționale antrenează o serie de fenomene macroeconomice negative cum ar fi: creșterea ratei inflației, apariția deficitelor (fie comerciale, cu urmări negative, fie bugetare, dar pozitive prin prisma potențialelor investiții pe baza deficitului bugetar), dezechilibre în balanța de plăți, o restrângere a oportunităților deafaceri, diminuarea venitului național, apel la resurse și credite din străinătate (grad ridicat de îndatorare a țării respective).
Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării generale ale economiei și-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne, fie externe. Evenimentele interne care pot influența economia sunt: creșterea ratei inflației, scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, reflectată, în sens negativ asupra balanței de plăți externe, deficitului înregistrat în structura acesteia, deficitului bugetar, nivelului de trai al populației țării respective. Evenimentele economice externe care pot influența economia sunt: scăderea pe piața externă a prețurilor principalelor produse exportate,care se poate traduce de asemenea, printr-o creștere a deficitului balanței de plăți, o competitivitate mai scăzută a produselor destinate piețelor externe, scăderea prezenței pe piața externă a produselor interne, concomitent cu creșterea prețurilor bunurilor de bază, lucru ce duce la tulburări economico-financiare. Gradul de instabilitate economică înregistrat la nivelul unui stat depinde de factorul politic din țara gazdă.
Lipsa unei coerențe și a unei continuități în programul de guvernare sau adoptarea unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente sunt concepute și au efecte imprevizibile pe termen lung, și nu fac altceva decât să amplifice riscul. În cazul în care statele se confruntă cu crize prelungite, investitorul are de ales între a-și ajusta producțiala un nivel mai scăzut al consumului, a căuta alte piețe sau a se retrage definitiv de pe piața respectivă.
I.4. Evaluarea riscului de țară
Evaluarea riscului de țară ajută la indicarea impedimentelor care se pot ivi în achitarea, de către țara analizată a datoriilor care provin din datoria externă, precum și din alte datorii.
Rezultatul evaluării sprijină companiile internaționale pentru a lua hotărârea de penetrare a pieței supuse sau nu evaluării. Evaluarea este foarte utilă deoarece cu ajutorul ei se pot ști caracteristicile primordial cu privire la cadrul politic social și economic al țării evaluate. Gradul de risc al țării este intensificat de dependența de importuri de materii prime, dependența energetică de alte țări, dependența protecție din străinătate, dependența de veniturile celor care muncesc în străinătate. Analiza riscului de țară trebuie să țină cont de toate aceste vulnerabilități care nu fac altceva decât să intensifice efectul dezvoltării neprielnice ale conjuncturii mondiale asupra economiei tării gazdă.
Analiza de risc de țară prilejuiește recunoașterea celor mai considerabile riscuri cu care se poate confrunta un investitor. Evident aceste riscuri nu sunt identificate în întregime de către firma străină. Cu cât sunt identificate mai multe riscuri, cu atât nivelul de incertitudine al analizei este și el mai mic. De asemenea nu trebuie să uităm că gradul de risc al unei țări este dependent și de situația țărilor din jur.
Efectul evaluării riscului de țară este indicatorul cel mai important care decide dacă o anumită țară este propice implementării unei afaceri. În urma rezultatelor ce reies din această analiză se identifică ceea ce funcționează si ceea ce nu funcționează în mecanismul țării gazdă. Un investitor străin nu va investi niciodată într-o țară fără ca înainte să analize și să ia raportul de evaluare a țării respective. În final putem spune că aceste rapoarte sunt întocmai unor cărți de vizită a țărilor evaluate.
Nivelul riscului de țară este provocat în primul rând de dezvoltarea mediului politic și cel economic din țara gazdă. Redactarea metodei de evaluare a riscului de țară se bazează pe analiză, cu sprijinul unui ansamblu complet de indicatori, a celor două elemente ale sale: cea politică și cea economică.
În cea mai mare măsură valoarea analizei riscului de țară este determinată de sursele de informații aflate la îndemâna întreprinzătorilor. Firmele trebuie să aibă acces la informațiile prielnice și concrete despre țara gazdă pentru a asigura o mai bună înțelegere a mediului economic sau politic. În analiza riscului de țară referințele trebuie să fie cât mai amănunțite și cât mai multe. Volumul de informații necesar este mai ridicat decât în cazul amplificării activității pe plan intern. Există o deosebire foarte mare între informațiile de care o firmă are nevoie și informațiile disponibile pe care le poate utiliza și acumula. Sunt și anumite probleme care se pot ivi din cauza frecventelor transformări pe plan economic sau politic.
Aceste transformări pot determina modificări repetate și la perioade scurte de timp ale gradului de risc al unei țări. Investiția în sine presupune efectuarea de operațiuni pe termen lung, iar pronosticurile privind transformările de mediu presupun o perioada restrânsă de timp. O definire anuală a gradului riscului de țară nu este suficientă pentru investitor. Evaluarea riscului de țară trebuie realizată ori de câte ori apare un eveniment capabil să mobilizeze țara într-o clasă de risc inferioară.
Atunci când acest lucru se întâmplă compania este nevoită să păstreze contactul cu țara gazdă și să contabilizeze continuu gradul riscului de țară al acesteia pentru a putea răspunde imediat la orice schimbare neprielnică de mediu. Când sunt satisfăcute aceste condiții investitorul va putea adopta un număr de strategii menite să diminueze posibilele pierderi ce s-ar putea isca. S-a sesizat că nu întotdeauna orice înrăutățire a situației politice sau economice în țara gazdă se reflect asupra riscului de țară. Trecerea țării într-o clasă de risc inferioară se face în momentul în care se produc anumite perturbații în mediul economic sau politic pe termen lung și atunci când economia țării gazdă nu poate face față acestor perturbații.
I.5. Necesitatea analizei riscului de țară
Principalul obiectiv al acoperirii riscului de țară este acela de a diminua vulnerabilitatea firmei la modificările nefavorabile ale mediului internațional cu scopul de a crește eficiența capitalului investit pe o piață externă. Ca să acoperim riscul de țară, acesta trebuie recunoscut, de aceea analiza riscului de țară are o funcție deosebită aceasta ajutând managerii să aplice strategia potrivită de acoperire , de asemenea îi anunță din timp pe manageri privind modificările ce pot avea loc în mediul economic.
Evaluarea riscului de țară este un proces demarat pentru evidențierea dificultăților pe care le poate întâmpina statul analizat în onorarea obligațiilor rezultate ca urmare a contractării de credite externe, precum și de obligații de altă natură. Cunoașterea temeinică a situației economice și politice a țării reprezintă un avantajinestimabil pentru rezultate cât mai reale ale procesului evaluării și a gestionării riscului de țară.
Nu întotdeauna orice înrăutățire a situației economice sau politice în țara gazdă se reflectă imediat asupra riscului de țară. Trecerea unei țări dintr-o clasă de risc în alta inferioară se face la un moment ulterior producerii perturbațiilor în mediul economic sau politic, atunci când se dovedește că aceste perturbații acționează pe termen lung și economia țării gazdă nu este capabilă să le facă față. Un exemplu în acest sens îl constituie Suedia care pe la jumătatea anilor ‘70 a intrat într-o perioadă de criză. Majoritatea indicatorilor arătau o deteriorare reală a economiei suedeze (rata a inflației în creștere, deteriorarea balanței de plăți, deficit comercial ridicat). în aceste condiții pentru a acoperi deficitele create se impunea o devalorizare rapidă a coroanei suedeze. Totodată, pentru acoperirea necesarului de fonduri interne, au avut loc împrumuturi masive din străinătate. Au avut loc, de asemenea, o serie de frământări în plan politic finalizate cu schimbarea guvernului cu unul mai slab. Cu toate acestea, s-a considerat că economia Suediei este capabilă de redresare ea rămânând cotată ca făcând parte din aceeași clasă de risc. Cu cât economia unei țări este mai solidă în ansamblul ei, cu atât ea va rezista mai mult în fața unor șocuri puternice, fiind mai stabilă din punct de vedere al riscului de țară. În aceste condiții, evaluarea și poziționarea cât mai corectă a riscului de țară este foarte importantă pentru sistemul decizional al unei firme. Cunoașterea nivelului de risc al unei țări și a premiselor care stau la baza modificării sale în timp oferă operatorilor economici o mai mare siguranță și posibilitatea adoptării unor măsuri adecvate de reducere a gradului de expunere la risc al operațiunilor lor internațional.
Pagubele înregistrate ca o continuare a materializării riscului de țară sunt înregistrate ca diferență între veniturile efectiv realizate în urma derulării afacerilor supuse riscului de țară și veniturile prevăzute a fi realizate. Aceste pagube, în cazul investițiilor în străinătate pot fi:
Pierderi de oportunități: provocate de inchiderea câștigurilor de pe urma investiției realizate;
Costuri suplimentare: prilejuite de luarea unor strategii de reducere sau ocolire a consecințelor negative provocate de materializarea riscurilor;
Pierderi reale: redate de capitalul investit care nu mai pot fi recăpătate din țara gazdă.
Înainte de a pătrunde pe o anumită piață, firmele transnaționale trebuie să cunoască gradul de risc al unei țări și eventualele pierderi la care se expun. Concomitent, în funcție de gradul riscului, firma va putea decide pentru constituirea de structuri proprii în țara gazdă sau va asista la structuri deja existente. Gradul de risc al unei țări crește direct proporțional cu gradul de implicare al acesteia. Analiza riscului de țară este esențială în sprijinirea hotărârii de implantare, în alegerea modelului de operațiuni care să fie derulate pe o anumită piață precum și în procesul de programare strategic a firmei.
Această analiză a riscul de țară necesită o estimare a premiselor care stau la baza transformărilor din mediul extern precum și din mediul intern. Fără o înțelegere totală a situației politice și economice din țara gazdă nu se poate anticipa reacția economiei acestei țări la modificările neașteptate ivite la nivel mondial. Cu toate că pe moment vulnerabilitățile primordiale ale economiei țării gazdă nu se răsfrâng in situatia economică actuală, investitorul trebuie să țină cont și de ele. Gradul de risc al țării este intensificat de dependența de ajutoare din străinătate, dependența de ajutoarele celor care muncesc în străinătate, de prezența unor presiuni regionale latente sau de dependența de exportul unei cantități limitate de mărfuri. Analiza riscului de țară trebuie să țină cont de aceste vulnerabilități care nu fac altceva decât să intensifice efectul modificării nefavorabile ale situației mondiale asupra economiei țării gazdă.
Fiecare analiză de risc de țară ajută la cunoașterea tuturor riscurilor importante cu care se poate întâlni investitorul. Bineînteles că aceste riscuri nu pot fi pe deplin identificate de firma străină. Înțelegerea și cunoașterea riscului de țară este valoroasă și sub o altă înfățișare: riscul de țară este o noțiune multidimensională care nu poate fi expusă sub forma unei cifre. Riscul de țară reprezintă un concept agregat care prezintă o imagine sumară asupră nivelului de risc la care este supusă o afacere, o investiție localizată în mediul geografic al unei țări.
Rezultatul evaluării sprijinăcompaniiletransnaționaleîn adoptarea unor hotărâri care vizează acțiunea de a intra sau nu pe piețele statelor supuse evaluării la nivel internațional. Importanța procesului de evaluare este relevată de faptul că rezultatele acesteia oferă o viziune foarte clară asupra cadrului economic național, mediul social și caracteristicile politice care influențează activitatea economică națională. Beneficiind de rezultatele acestor evaluări, agenții economici străini se vor putea decide asupra modului de penetrare pe piața locală, fie prin intermediul unei filiale, fie apelând la agenții economici care activează deja în cadrul acelei piețe și care cunosc mai bine ceea ce se petrece cu adevărat în respectivul domeniu, având posibilitatea de a examina potențialele riscuri la care se supune prin desfășurarea respectivelor activități și având timp să configureze o serie de metode de combatere sau eliminare a acestora.
Într-o măsură asemănătoare, agenții economici ce investesc pe piețele naționale trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile cheie ale economiei țării gazdă, chiar dacă, pe moment, acestea nu se reflectă în situația economică actuală. Nivelul de risc al țării este amplificat de dependența de importuri de materii prime, dependența energetică de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependența de ajutoare din străinătate, dependența de veniturile celor care lucrează în străinătate, de existența unor tensiuni regionale latente sau de dependența de exportul unui număr limitat de mărfuri. Analiza riscului de țară trebuie să evidențieze în mod obligatoriu și cât mai stringent aceste vulnerabilități al căror principal efect îl constituie amplificarea efectelor evoluției nefavorabile ale contextului economicglobal asupra situației economice înregistrate la nivelul țării analizate.
Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că nivelul de risc al unei țări poate depinde și de situația țărilor din jur. Izbucnirea unui război civil(exemplul Iugoslaviei), a unor conflicte religioase precum cel din Irlanda,sau a unor revolte cauzate de diferende etnice, cum este cazul multor state de pe continentul african, prăbușirea economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme și pentru țara receptoare a investiției aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puține sunt cazurile în care războaiele civile dintr-o țară au provocat exodul populației către țări vecine sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii, siguranța afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă.
Rezultatul evaluării riscului de țară este principalul indicator care hotărăște dacă acea țară reprezintă mediul prielnic pentru dezvoltarea unor activități economice. Informațiile descoperite în urma examinării situației din statele respectivepot crea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce merge și ceea ce nu merge în mecanismul economic țării gazdă. Niciodată un investitor străin nu va face o investiție de amploareîntr-unstat fără a lua și analiza un raport de evaluare a țării respective. Putem afirma, în final că aceste rapoarte sunt asemenea unor cărți de vizită a țărilor evaluate.
Cap.II: Metode de prevenire și acoperire a riscului de țară
Firesc, se pune întrebarea care este scopul evaluării și analizei riscului de țară. Se consideră că în practică evaluarea și analiza riscului de țară este deosebit de utilă în fundamentarea deciziilor care se iau în sfera investițională corporațiile transnaționale sau alți generatori de investiții străine. Un model de analiză a riscului de țară ia în calcul un număr mare de indicatori economici și macroeconomici, capabili să sintetizeze aproape în întregime aspectele fundamentale în ceea ce privește climatul general de afaceri din țara gazdă pe teritoriul căreia vor să-și desfășoare viitoarele activități economice.
Principalele condiții care fac ca un sistem de analiză și de evaluare a riscului de țară să fie viabil și util, trebuie să aibă la bază următoarele elemente: evaluarea indicatorilor specifici de risc, determinarea probabilității de apariție a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilității de materializare a riscului de țară și conștientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor considerați, riscul este o variabilă aleatoare a cărei previzionare exactă nu este posibilă nicicând, indiferent de conjunctură.
În sfera previziunii și analizei riscului de țară există mai multe modele de evaluare a acestuia, dintre acestea urmează a fi prezentate în cele ce urmează cele mai importante și cunoscute: modelele econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de scenarii, sistemele formale de evaluare a riscului de țară, metodele probabilistice de evaluare a riscului de țară.
II.1. Procedee formale de evaluare a riscului de țară
Există opinia conform căreia riscul de țară este un risc mediu, de fapt o componentă a riscului de mediu, fiind un macro-risc. Deosebirea față de micro-riscuri (comercial, de proiect, de firmă, de investigații etc) se află în aria de includere, modul de gestionare. Tipul formal de sistem se concentrează asupra riscului de țară din punct de vedere cantitativ, fiind considerată o metodă elementară. Cel mai simplu sistem formal pentru o țară poate fi constituit prin urmarea unui număr de pași, după cum urmează:
se selectează un număr de indicatori relevanți ca de exemplu: rata creșterii economice, inflația, gradul de îndatorare, PIB;
se plasează fiecare variabilă individuală pe o scară, de la 1 la 10 sau de la 0 la 5;
se calculează scorul prin însumarea punctelor rezultate anterior. Scorul poate fi exprimat și procentual.
Un asemenea exemplu este lista de control elaborata de James Thornblade, listă în care pentru fiecare țară indicatorii economico-financiari au primit o notă de la 1 la n, apoi valorile atribuite fiecărei variabile au fost combinate într-un scor total. Cu cât scorul este mai mare cu atât riscul de țară este mai îngrijorător.
Sistemele formale dezvoltate în perioada recentă au fost îmbunătățite prin introducerea în calculul indicelui de risc a factorilor calitativi și prin structurarea variabilelor în funcție de importanța avută. Prin modificările operate asupra sa, sistemul capătă o nuanță mult mai subiectivă, dar utilizat de analiști experimentați poate da rezultate foarte bune întrucât:
pentru aceeași variabilă se poate modifica ponderea de la o țara la alta;
în cadrul aceleiași țări se schimbă ponderea de la o perioadă la alta;
variabilele din sistem se pot modifica;
variabila foarte importantă la un moment dat poate primi o pondere mai mare.
Indicatorii ponderați se adună și suma lor este transformată în procente. Fiecare țară primește un procent și, în funcție de acesta, țările sunt clasificate în acceptabile sau inacceptabile prin selectarea unui stat-etalon care îndeplinește condițiile minime ale evaluatorului cu privire la risc. Toate țările care au un risc mai mare decât al țării-etalon sunt considerate inacceptabile, acceptabile fiind cele care dețin o valoare procentuală mai mică decât cea a statului-etalon.
Dintre avantajele folosirii acestui mod de calcul al riscului de țară se regăsesc:
se ia în vedere o multitudine de factori și indicatori;
se asigură comparabilitatea între țări prin ordonarea acestora în funcție de gradul de risc;
sunt rapide;
valorifică experiența diferitelor țări;
nu sunt costisitoare deși funcționează ca sisteme “expert”, adică ca sisteme concepute de analiști, dar după validare pot fi extinse în zona aplicabilității.
Dintre dezavantajele folosirii acestei metode se poate aminti: nu se pot lua în calcul evenimentele recente ce au avut loc în țara respectivă, neincluse încă în publicații, este o metodă puternic influențată de subiectivitatea analiștilor, depinde de disponibilitatea informațiilor și dependentă de evenimentele petrecute în trecut.
II.2. Procedee statice de evaluare a riscului de țară
Tehnicile statice principale includ: analiza comparativă, modelul probabilistic, modelul logic și modelul experimental, etc. Asemenea modele sunt utilizate de bănci pentru a determina dacă o țară este capabilă să-și ramburseze creditele contractate din exterior către creditorii săi sau va cere reeșalonarea, repudierea sau renegocierea acesteia. Modelele statistice utilizează o serie de analize comparative sau analize logice pentru evaluarea riscului de țară.
Modelele statistice de analiză a riscului de țară au la bază următoarea metodologice:
analistul identifică un set de indicatori considerați ca fiind factori cheie pentru determinarea riscului de țară;
indicatorii sunt ponderați în funcție de importanța lor relativă;
se selectează un eșantion reprezentativ de state care se împart în funție de istoricul în ceea ce privește problemele economice, sociale sau politice care au modificat în sens negativ nivelul riscului în cazul acestor state;
se caută o serie de variabile despre care se poate demonstra că sunt semnificative pentru a analiza distincția între cele două grupuri de țări.
Metodologia folosită constă în selectarea unui eșantion de țări, pentru o anumită perioadă de timp și împărțirea acestora în țări care au întâmpinat dificultăți în onorarea serviciului datoriei și țări care și-au onorat, conform contractelor, datoria externă. În 1976, pentru perioada 1961-1974 pentru 64 de țări, Grinolos a identificat cinci indicatori semnificativi statistici: serviciul datoriei/rezerve, datoria externă rambursată/serviciul datoriei, serviciul datoriei/împrumuturi, datoria externă/ PIB, datoria externă/exporturi. În 1977, Mayo și Barrett au elaborat, pe baza observațiilor statistice, un model de alarmare rapidă pentru Banca de export-import a SUA. Autorii au analizat 48 de țări pe parcursul anilor 1960-1675 și au luat în considerare șase indicatori: datoria externă nerambursată/export, rezerve/importuri, formarea brută a capitalului fix/PIB, importuri/PIB, poziția de rezervă la FMI/importuri, creșterea prețurilor bunurilor de consum. Tot în 1977, Feder și Just au elaborat un model bazat pe 238 de observații efectuate pentru 30 de țări din care 11 au avut probleme cu rambursările la termen și au solicitat reeșalonări. Variabilele folosite au fost: serviciul datoriei, rezerve/importuri, PNB/loc., datoria/amortizarea datoriei, intrări de capital/ serviciul datoriei externe , creșterea exporturilor. Ulterior echipa a ajuns la concluzia că indicatorii principali sunt: serviciul datoriei/exporturi, importuri/rezerve, PNB/locuitor.
În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă, modelul statistic continuă să fie utilizat de către specialiști, cu toate că nu este catalogat drept unic instrument de determinare a riscului de țară, ci ca modalitate diferită de certificare și conformare a rezultatelor obținute prin celelalte metode.
II.3. Teorii probabilistice de evaluare a riscului de țară
Teoria probabilistică de evaluare a riscului de țară are ca scop estimarea posibilității de apariție a unor fenomene, care să se determine în mod negativ imposibilitatea de returnare a creditelor din străinătate. Această estimare se calculează pe baza unei serii de factori care evidențiază relațiile de interdependență dintre mediul economic și cel politic al statului pentru care se calculează. Analiza presupune să se răspundă la o serie de întrebări ce se pun fiecărui element din lista de factori. Lista conține atât factori de natură economică, cât și politică. Întrebările pe baza cărora se obține lista factorilor sunt următoarele:
Care este probabilitatea de apariție a situației nefavorabile?
Care este momentul în care este cel mai probabil ca evenimentul să se desfășoare?
Care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de țară?
Dacă situația adversă se materializează?
Care este probabilitatea ca plățile să fie suspendate?
Când există cea mai mare probabilitate de apariție a reeșalonării, renegocierii
sau refuzului de a plăti?
Una dintre condițiile fundamentale este aceea că fiecărei probabilități estimate i se atribuie o valoare pe o scară de la 1 la 10 și prin combinarea cifrelor obținute, folosind metodologii specifice, se determină indicele de risc. În funcție de valoarea indicelui de risc,prin comparație cu alte țări, se ajunge la o grupare a țărilor pe clase omogene de risc ordonate în sensul crescător sau descrescător al riscului.
Deși prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată ușor de nespecialiști, cantitatea de mare de informații pe care o prelucrează, etc. face ca metoda probabilistică să fie folosită în continuare în evaluarea riscului de țară, fie în mod independent fie ca parte componentă a analizei pe bază de scenarii.
II.5. Studiul de țară
Acest model reprezintă cel mai amplu sistem de evaluare a riscului de țară.Studiile de țară combină metodele cantitative și calitative astfel încât se exclude orice aspect comparativ. Raportarea nu se face la alte țări, ci prin perspectiva evoluțiilor anterioare ale statului respectiv; finalitatea studiului constă în anticiparea evoluțiilor viitoare.
Studiul de țară reprezintă o colecție de rapoarte și prognoze aprofundate, care se întind pe o perioadă de 3-5 ani și care se concentrează asupra evoluției unor caracteristici structurale. Studiile de țară pe termen mediu încearcă să anticipeze evoluțiile balanței de plăți, nivelul structurii datoriei externe sau creșterii economice. Studiile de țară pe termen scurt (maxim 2 ani) au ca obiectiv evidențierea evoluției nivelului rezervelor disponibile de lichidități.
Prin studiile de țară se identifică problemele legate de: dificultățile care pot apărea în balanța de plăți, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăților anterior menționate; evenimentele negative care pot influența veniturile instituțiilor financiare sau capitalul investit de de agenții economici fizici sau juridici pe teritoriul altor state.
Pentru a identifica dificultățile care pot să apară în legătură cu balanța de plăți se impune o analiză minuțioasă a diverșilor factori. Așa cum preciza Ribeiro, cercetarea se realizează în trei etape:
Primul stadiu al analizei presupune cercetarea cadrului economic și politic intern, considerându-se atât factorii cantitativi cât și cei calitativi.
A doua etapă este caracterizată de un nivel ridicat al dificultății și subiectivității, ea presupunând aprecieri asupra mediului politic și social intern, care ia în calcul probabilitatea de izbucnire a unor confilicte sau unor frământări interne precum politica economică, politica socială, etc.
În etapa a treia se analizează factorii exogeni care pot afecta balanța de plăți (de exemplu crizele economice regionale, deteriorarea situației economice a principalilor parteneri comerciali, creșterea puternică a prețului produselor energetice).
Atitudinea Guvernuluiîn fața situațiilor de criză presupune aplicarea de măsuri precum: crearea unui cadru necesar unei economii de piață funcționale, menținerea fără surpraevaluări a monedei naționale cu privire la ratele de schimb, crearea unui mediu economic care să stârnească interesul agenților străini, specializarea serviciilor statistice și a celor de prognoză și adaptarea unei politici de ajustare a balanței de plăți și a economiei interne în general.
Analiștii de risc pe baza datelor de care dispun, pot realiza scenarii, care să reflecte posibilul răspuns al economiei la diferitele politici posibile.
Finalizarea studiilor de țară se materializează prin elaborarea unui raport detaliat ce vizează ansamblul celorlalte riscuri, pe care le presupun desfășurarea activităților economice cu statul analizat.
În realizarea studiilor de țară este foarte utilă documentarea pe teritoriul țării „studiate”. În urma documentării pe teritoriul țării analizate se constată și completează date referitoare la:
informațiile statistice care lipsesc pentru finalizarea studiului;
analiza structurii politice din respectiva țară;
analiza stării generale a populației, eventualitatea izbucnirii de proteste, modul în care autoritățile reacționează în momentul producerii acestor fenomene;
II.6. Acoperirea riscului de țară
Obiectivul fundamental al acoperirii riscului de țară îl reprezintă diminuarea gradului de vulnerabilitatea al companiilor atunci când au loc modificări nefavorabile ale contextului internațional în vederea creșterii eficienței capitalului investit pe o piață externă. Pentru a acoperi riscul de țară, acesta trebuie identificat, de aceea analiza riscului de țară are un rol foarte important, aceasta ajută managerii să se decidă asupra modului de acoperire pe care trebuie să il urmeze, îi avertizează din timp pe manageri cu privire la modificările survenite în climatul economic internațional.
Acoperirea riscului de țară necesită existența unui ansamblu eficient de management a riscului de țară. Pentru a putea alcătui o strategie de acoperire a riscului de țară, specialiștii trebuie să țină cont de următoarele etape : evaluarea riscului de țară și adoptarea unor măsuri potrivite de gestiune a riscului și verificare a riscului.
Managerii au la dispoziție patru feluri de măsuri de acoperire în funcție de frecvența de apariție și gravitatea factorilor de risc de țară : asigurarea riscului, evitarea și adoptarea de măsuri de protecție și diminuarea riscului de țară, evitarea și autoasigurarea.
În vederea elaborării unei strategii de acoperire a riscului de țară trebuie luate în considerare de către specialiști următoarele etape principale:
Figura nr. 1 Principalele elemente de construcție ale unei strategii de acoperire a riscului de țară
Evitarea este cea mai ușoară și simplă metodă de reducere a riscului de țară. Această metodă constă în supravegherea permanentă a riscului de țară pentru o anumită categorie de piață externă.Ca un mod de protecție, într-o țară cu un grad ridicat al riscului, firma va evita să investească. Astfel, informațiile aflate în posesia companiilor trebuie să fie cât mai clare și recente. Totodată, atunci când se hotărăște disconsiderarea statelor sau regiunilor cu instabilitate economică sau politică ridicată trebuie ținut cont și de oportunitățile de afaceri și de profit. Se poate ca decizia pe care o ia firma să fie nefavorabilă datorită pierderilor de oportunități la care aceasta este implicit expusă.
Asumarea riscului este una din condițiile fundamentale care garantează reușitei în afaceri („cine nu riscă nu câștigă”), ele fiind înse cele care sunt responsabile pentru determinarea și organizarea cât mai eficientă a riscului, astfel încât nivelul profitului să fie unul care să mulțumească pe cât posibil investitorii.
Strategiile de acoperire a riscului de țară diferă în funcție de riscul la care sunt supuși exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în tabelul următor:
Figura nr. 2. Strategii de acoperire a riscului de țară
Formele de materializare a riscului de țară diferă în funcție de subiectul din perspectiva căruia este realizat, astfel:
În perioada contemporană viața economică este mult mai complexă și dinamică comparativ cu perioadele anterioare. Se manifestă tot mai acut penuria resurselor economice, concurența este tot mai acerbă, toate procesele și fenomenele economice cunosc o accelerare continuă. În aceste condiții economice de mare complexitate, problema riscului și a incertitudinii economice a devenit una dintre cele mai actuale. De aprecierea sau calcularea riscului de țară, care este unul din elementele ce stă la baza deciziei de a opera în sfera investițiilor străine directe, se ocupă agenții internaționale specializate, insitituții, publicații precum: Institutional Investor, Standard&Poor’s, Moody’s, Euromoney, etc.
Cap. III: Riscul de țară – studiu de caz: România
România a avut de la începutul tranziției la economia de piață, un handicap major și greutăți mari în a se desprinde de trecutul ei politic și economic, având în vedere că era încă dominată de economia centralizată și de regimul de conducere comunist. După eliberarea politicăși economică, s-au generat zvonuri despre fenomenele cu rezultate negative asupra funcționării statului, precum neînțelegerile privind privatizarea fostelor companii de stat, lentoarea reformelor economice, atitudinea față de potențialii investitori străini, luptele pentru puterea politică, a căror materializare s-a realizat prin faptul că au afectat coerența și consecvența politicii de reformă.
România a cunoscut o primă recesiune de proporție între anii 1990 și 1992, cu rate ale inflației de trei cifre. Ani mai târziu, între 1993 și 1996 s-a consemnat o dinamică pozitivă a producției și o diminuare a inflației. Deasemenea s-au înregistrat tensiuni care s-au reflectat în creșterea rapidă a datoriei și mari probleme în finanțarea deficitelor externe.
Anul 1997 s-a remarcat prin aplicarea unor modele de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că rezervele deținute în cadrul Băncii Centrale erau limitate (sub 700 milioane USD) iar inflația înregistrată la nivelul unei luni de zile depășise valori cu o cifră în ultimul trimestru al anului 1996. Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-și consolideze rezervele valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o situație neplăcută în 1999. Pe de altă parte, trebuie menționat că reglementările adoptate în decursul anului (1999) au avut costuri majore și au condus la un declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
Perioada 2001 – 2003 a fost caracterizată de o creștere a investițiilor străine, datorată în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investițiilor directe care acordă facilități fiscale celor ce aleg să investească în România mai mult de 1 milion de dolari, iar creșterea economică din 2003 a fost de 4,9%.
În anul 2004 situația României arata o creștere economică de 8,1% (cu mult peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei și construcțiilor cu un aport de peste 46,6%; rata inflației a fost de 9%, iar rata șomajului a fost de 4,1%.
În a doua jumătate a anului 2006, România a înregistrat o creștere economică anuală de 8%. În acel moment, revenirea industriei printre motoarele de creștere economică reprezenta o noutate, după aproximativ patru ani în care acest indicator nu avusese o evoluție prea bună.
În al doilea trimestru din 2008, produsul intern brut înregistra un avans de 9,6%. După primele șase luni ale acelui an, produsul intern brut al României avansa cu 8,8%. Sectorul serviciilor, care aducea aproape 50% din volumul Produsului Intern Brut, a susținut creșterea economiei din primul semestru, cu o contribuție de 3,8% la avansul PIB. Un aport important a revenit atunci și construcțiilor, cel mai dinamic segment, cu o influență de 2,2%.
În intervalul aprilie-iunie 2009, economia Românieia scăzut cu 8,7% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul unui declin masiv în sectorul construcțiilor și în consum. La nivelul blocului comunitar, economia pierdea 4,8%, în timp ce în zona euro produsul intern brut se comprima cu un procent similar.
În 2010, Produsul Intern Brut estimat a fost de 513,64 miliarde de lei prețuri curente, scăderea cu 1,3% față de anul anterior fiind determinată de reducerea volumului valorii adăugate brute din agricultură, vânat și silvicultură; pescuit și piscicultură (-0,8%), construcții (-10,7%), comerț; repararea automobilelor și articolelor casnice; hoteluri și restaurante; transporturi și telecomunicații (-4,0%) și alte servicii (-2,8%). Ca o consecință a evoluției înregistrate pe ansamblul economiei, s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, cu 3,1%.
România a înregistrat în anul 2013 o creștere economică de 3,5%, reprezentând una dintre cele mai mari rate de creștere din UE, superioară evoluției din anul 2012 (+0,7%). Dinamica pozitivă a activității economice a fost susținuă de sectorul industrial și de producția agricolă ( ca urmare a unor condiții climaterice favorabile). Comisia Europeană estimează o creștere economică a României de 2,5% în anul 2014 și de 2,6% în anul 2015.
În semestrul I 2014, PIB-ul a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută și cu 2,6 pe seria ajustată sezonier. Dinamica creșterii a încetinit mult în al doilea trimestru, când a fost înregistrată o scădere de 1% față de primul trimestru în 2014 (asemenea a scăzut cu 0,2% față de trimestrul IV 2013). Veniturile statului au crescut cu doar 2,9% față de anul precedent, deși cheltuileile statului au scăzut față de anul trecut cu 0,3%. Această scădere a fost posibilă în urma unor reduceri drastice mai ales pe capitolul de investiții.
Statele membre UE, printre care și România, au demarat în anul 2014 o serie de programe de susținere a creșterii economice și a ocupării forței de muncă. Eforturile de consolidare fiscală la nivel european s-au concretizat în ieșirea, în anul 2014, din procedura de deficit excesv a șase țări (Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Olanda, Austria și Slovacia). În prezent, în procedura de deficit excesiv sunt 11 membre.
Figura 3. Poziția fiscală și cresterea economică în țările UE
III.1. Situația economică și politică a României
III.1.1. Situația economico-financiară a României
În anul 2014, România a încercat să facă față efectelor degajate de criza economico-financiară, care fie ca val în dezvoltare sau un nou val, se va prelungi cu efecte în anii următori.
Economia României a experimentat o recesiune gravă în anul 2009, susținută de o contracție a economiei de 7%. Sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele mai afectate domenii, sector care a reprezentat un factor fundamental pentru creșterea economică anterioară, dar a scăzut cu 25%, înregistrând de departe una dintre cele mai impresionante căderi la nivelul Europei. Câțiva factori au contribuit la declinul activităților din sectorul construcțiilor, inclusiv o scădere a volumului creditelor datorate reducerii lichidităților de pe piață și a reticenței arătate de către bănci. În plus, scăderea cheltuielior de consum a influențat în mod negativ segmentul proprietăților comerciale, iar firmele, inclusiv cele străine, au fost nevoite să își reconsidere sau să-și reducă planurile de expansiune la nivel național. Scăderea a făcut ca activitatea din domeniul construcțiilor să se reducă semnificativ, în contradicție puternică cu exuberanța caracteristică anului anterior, cu un volum de doar 37% din proiectele de locuințe comparativ cu perioada 2006-2008.
O ușurare a reprezentat-o mărirea taxei pe valoare adăugată cu 5% , precum și scăderea ratei dobânzii de către Banca Națională a României. Totuși, principalul fenomen pozitiv al anului l-a reprezentat reforma fiscală, care la sfârșitul anului a dus la reducerea deficitului fiscal cu 6.6%. Nivelul taxei pe valoare adăugate a fost majorat în iulie de la19% la 24%, în timp ce salariiile bugetare au fost reduse cu aproximativ 25%, iar noi taxe au fost impuse pentru depozitele bancare. În timp ce sfârșitul anului 2010 a adus cu sine o reducere a deficitelor, guvernul a experimentat o scădere a popularității, atmosfera pe plan politic rămânând una tensionată.
În anul 2013, nivelul produsului intern brut, în termeni nominali a fost de 628.581,3 milioane lei, revenind 313,397,6 lei pe locuitor. Majorarea PIB-ului în anul 2013 comparativ cu anul 2012, cu 3,5% în termeni reali și cu 3,7% PIB pe locuitor se datorează evoluției acestuia pe următoarele sectoare de activitate: serviciile au înregistrat cea mai mare contribuție la creșterea PIB-ului respectiv 44% din total, urmată de industrie, respectiv 30% la formarea PIB, construcțiile au contribuit cu 8,1% la formarea PIB, iar agricultura, silvicultura și pescuitul au contribuit cu 5,6% din PIB. În 2013, valoarea brută adăugată a fost de 551.284,2 mil lei și a reprezentat 87,7% din PIB.
Figura 4. Evoluția produsului intern brut
Figura 5. Produsul intern brut, pe categorii de resurse și categorii de utilizatori
www.insse.ro ( România în cifre 2014)
În anul 2013, din punct de vedere al utilizării produsului intern brut, consumul final efectiv a fost de 488.039,9 milioane lei, iar valoarea celei mai importante componente a sa, consumul final individual efectiv al gospodăriilor populației a fost de 448.880 milioane lei. Sumele ce au fost alocate pentru formarea brută de capital fix, au însumat 148.207,6 milioane lei. Rata de investiție s-a micșorat în anul 2013, având valoarea de 26,9% cu 3,2 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în anul 2012 (30,1%).
Valoarea adăugată brută din sectorul privat pe ramuri de activitate, a avut următoarelecaracteristici în anul 2013:
sectorul privat din agricultură a continuat să dețină ponderi semnificative în valoarea adăugată brută a ramurii (123,4%), comparativ cu anul anterior, acest indicator s-a majorat cu 48 puncte procentuale;
valoarea adăugată brută a sectorului privat din industrie a reprezentat 108% din valoarea adăugată brută a ramurii, înregistrând o creștere de 9,2 puncte procentuale;
în construcții, ponderea sectorului privat a fost de 100,4%, cu 1,5 puncte procentuale mai puțin decât valoarea indicatorului in anul 2012;
în servicii, ponderea sectorului privat a fost de 100% din valoarea adăugată brută totală a ramurii, nivel ce s-a situat cu 4,6 puncte procentuale sub nivelul indicatorului prezentat anul trecut.
Figura. 5. Dinamica cifrei de afaceri și a valorii adăugate brute generate de companiile nefinanciare în funcție de sectorul de activitate
Sursa: www.insse.ro(Romania in cifre 2014)
Volumul valoric al comerțului internațional al României a înregistrat în anul 2013 o creștere față de anulprecedent, astfel: exporturile FOB au înregistrat valoarea de 49.564 milioane euro (în creștere cu 10,0% față de anul 2012), iar importurile CIF au fost de 55.268 milioane euro (în creștere cu 1,0% față de anul 2012), soldul balanței comerciale FOB-CIF în aceste condiții fiind de -5.704 milioane euro.
Figura 6. Exporturile, importurile și soldul operațiunilor de comerț internațional cu bunuri
Sursa: www.insse.ro (România în cifre 2014)
În 2013, indicii volumului cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerț cu amănuntul cu excepția autovehiculelor și motocicletelor au înregistrat o creștere cu 0,5% față de anul 2012, creștere susținută de vânzările predominante de produse nealimentare cu 3,6%. Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule a înregistrat scăderi cu 3,6%, iar la vânzările predominante de produse alimentare, băuturi și tutun cu 0,1%..
III.1.2. Componente politice ce au impact asupra riscului de țară în România
În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când majoritatea statelor socialiste se înscriseseră pe drumul tranziției, România întâmpina din ce în ce mai multe probleme de natură economică și politică. Alocarea centralizată și ineficientă a resurselor și eforturile uriașe făcute pentru restituirea integrală a datoriei externe au condus la reducerea până la eliminarea investițiilor în industrie, infrastructură și în sectorul social.
La nivel metodologic, necesitățile algoritmului de evaluare impun determinarea unui scor politic și a unui scor economic – care pot avea ponderi diferite sau ponderi egale în determinarea punctajului general – ceea ce nu trebuie să afecteze aprecierea influenței reciproce a celor două componente.
Riscul politic exprimă gradul de instabilitate politică. Acesta poate provoca situații de o gravitate deosebită pentru creditor, între care:
− repunerea în discuție sau renegocierea unor contracte;
− limitarea sau interzicerea investițiilor străine;
− limitarea sau interzicerea ieșirilor de capital;
− refuzul de a recunoaște angajamentul guvernelor anterioare;
− anularea datoriei externe sau suspendarea plăților etc.
Riscul economic, este legat de incapacitatea autorităților monetare ale țării respective de a asigura transferul drepturilor creditorilor.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, al cărei loc a fost luat de reticență și atitudinea precaută ce au avut ca fundament de reformele întreprinse în sectorul economic. Iau naștere o serie numeroase partide politice ce doreau să preia puterea și să conducă destinele statului. Imediat după decembrie 1989, controlul interimar al țării a fost preluat de Frontul Salvării Naționale. În 1992 au loc primele alegeri democratice. Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize politice, de schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare. Toate acestea au făcut ca procesul de tranziție la economia de piață să încetinească și situația economico-socială să se înrăutățească. Revoltele minerilor, grevele angajaților din cadrul companiilor se stat, grevele din sistemul educațional și alte evenimente de nemulțumire socială au înrăutățit imaginea României în contextul economie globale. Mai mult, nici indicatorii economici nu aveau cum să combată sau să retușeze imaginea statului, deficitul PIB era ridicat, rata inflației înregistra cote foarte ridicate de până la 151,4% în 1997, rata șomajului era și ea foarte ridicată. Lipsa politicilor economice adecvate a făcut ca situația în această perioadă să conducă la instabilitate economică și socială.
Investitorii străini au fost puternic afectați de către instabilitatea cadrului legislativ și instituțional, atât direct prin descurajarea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri, cât și indirect prin afectarea climatului de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive precum scăderea puterii de cumpărare și reducerea investițiilor în economie.
O serie de fenomene specifice capitalismului sălbatic au proliferat în ultima perioadă, precum evaziunea fiscală, privatizările frauduloase, extinderea economiei subterane,practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogățirea unor grupuri de tip mafiot.
Viața politică a fost marcată de politicianismul și interesele înguste de partid, influențând în mod negativ programele de reformă. Confruntarea exacerbată dintre partide, politizarea mișcării sindicale și fragilitatea societății civile au determinat îngreunarea schimbării mentalității sociale.
Lucrurile au început să se îmbunătățească după anul 2000 întrucât rata inflației, deficitul bugetar, rata șomajului au început să scadă, nivelul de trai avea semne că se imbunătățesc, moneda națională începea o perioadă de stabilizare și nici un guvern nu a mai fost schimbat.
În ceea ce privește politica internă guvernul împreună cu Banca Națională au avut stabilite unele priorități cum ar fi:
asigurarea creșterii economice;
realizarea unei macrostabilizări consolidate;
îmbunătățirea substanțială a mediului de afaceri;
promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene.
În perioada 2000-2006, factorii de decizie politică și administrația, împreună cu statutul internațional al României s-au îmbunătățit semnificativ, facilitând integrarea în structurile NATO în martie 2004 și accederea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. În ciuda acestor evoluții, după atingerea scopului de aderare la Uniunea Europeană, instabilitatea guvernamentală a reapărut, materializându-se în prăbușirea coalițiilor guvernamentale din aprilie 2007 și octombrie 2009, fenomene ce s-au reflectat în încetinirea progresului propus în agendele de reformă structurală și economică. Evenimentele recente au atras critici continue din partea Comisiei Europene ale căror rapoarte de progres semestriale au criticat în mod repetat lipsa de acțiune în ceea ce privește reforma din sectorul judiciar și lupta împotriva corupției. Acest lucru ar putea avea repercursiuni ce vizează finanțare redusă din partea Uniunii Europene, deși au existat rețineri în luarea unor astfel de măsuri punitive.
Banca Mondială a clasificat România drept un stat cu venituri medii spre superioare în cadrul unui studiu din ianuarie 2011. Serviciile au contribuit cu aproximativ 55% în cadrul Produsului Intern Brut, industria cu 35%, iar agricultura cu 10%. Structura exporturilor evidențiază depdendeța puternică față de statele membre ale Uniunii Europene, care au contabilizat aproximativ 72% din totalul bunurilor românești destinate exportului, iar sectorul de echipamente de transport, care a contribuit cu 42% la totalul exporturilor, făcând economia românească vulnerabilă în cadrul economiei europene.
III.1.3. Evoluția în România a factorilor macroeconomici declanșatori de risc
În 1997, s-au întreprins măsuri de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că Banca Centrală avea rezerve scăzute (sub 700 milioane USD) și inflația lunară trecuse o cifră în ultimul trimestru al anului 1996 . Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-și consolideze rezervele valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o mare criză în 1999. Pe de altă parte, este de arătat că măsurile adoptate în acest an (1999) au avut costuri majore și au condus la un declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
Mediul financiar internațional a cunoscut o detensionare în anul 2013 comparativ cu anul precedent, cu perioade relativ scurte de intensificare a aversiunii la risc. Într-un context marcat de redresarea lentă a economiei globale, România a consemnat în anul 2013 performanțe notabile în plan economic, concretizate în accelerarea dinamicii PIB, scăderea substanțială a ratei infl ației, reluarea ajustării defi citului de cont curent și continuarea consolidării fi scale, pe fondul implementării unui mix echilibrat de politici economice, de natură să susțină o creștere economică de durată.
Rata inflației
Rata anuală a inflației a continuat să aibă o evoluție neuniformă în anul 2013, situându-se în prima jumătate a anului deasupra intervalului de variație al țintei (2,5 la sută ±1 punct procentual) și coborând ulterior până aproape de limita inferioară a acestuia (1,55 la sută în luna decembrie 2013, comparativ cu 4,95 la sută în decembrie 2012). Pe de o parte, traiectoria a purtat amprenta factorilor cu acțiune de durată, precum persistența defi citului de cerere agregată și îmbunătățirea așteptărilor infl aționiste. Pe de altă parte, aceasta a refl ectat acțiunea unor factori cu impact tranzitoriu și infl uențe mixte: recolta de excepție, reducerea cotei TVA la unele produse de panifi cație începând cu 1 septembrie 2013, dar și majorarea unor tarife reglementate. Impactul scăderii masive a prețurilor materiilor prime agricole a fost resimțit, cu un decalaj, și de prețurile alimentelor procesate incluse în infl ația de bază, chiar dacă transmisia s-a realizat mai lent comparativ cu reacția la un șoc advers de ofertă. Sub acțiunea cumulată a factorilor persistenți și a șocurilor tranzitorii de ofertă menționate anterior, infl ația de bază CORE2 ajustat a intrat temporar în teritoriu negativ în ultimul trimestru al anului 2013, ajungând la -0,15 la sută la fi nele perioadei.
Creșterea economică
După creșterea modestă din anul precedent, activitatea economică s-a dinamizat semnifi cativ în 2013. Ritmul PIB real a atins 3,5 la sută, mai ales datorită revigorării sectorului industrial, antrenate de expansiunea exporturilor (cu precădere în ramurile producătoare de mijloace de transport, de mașini și echipamente electrice).O infl uență pozitivă, dar de amplitudine inferioară, a revenit și sectorului agricol, a cărui performanță peste așteptări în perioada analizată a fost dublată de un efect de bază favorabil, asociat producției scăzute din anul anterior. Din perspectiva cererii, accelerarea creșterii economice a fost antrenată exclusiv de expansiunea componentei externe nete, cu un aport de 4,4 puncte procentuale. La o astfel de evoluție au contribuit, pe de o parte, revenirea volumului exporturilor de bunuri și servicii pe o traiectorie puternic ascendentă (+13,5 la sută) – susținută în prima jumătate a anului preponderent de piețele extracomunitare, iar ulterior, odată cu relativa redresare a economiei zonei euro, și de cele europene (cu precădere Germania) –, iar pe de altă parte, dinamica modestă a importurilor (2,4 la sută), pe fondul scăderii conținutului de importuri al exporturilor și al reducerii intensității energetice a economiei.
Poziția fiscală
Procesul de consolidare fiscală a continuat în anul 2013, ponderea în PIB a deficitului bugetului general consolidat coborând de la 3% în 2012 la 2,3 %, nivel inferior atât țintei inițiale (2,4%), cât și celei revizuite (2,6%). Evoluția contrastează cu cea consemnată la nivelul deficitului cash care, deși preconizat inițial a se reduce la 2,1% din PIB, a rămas la nivelul de 2,5% din PIB atins în 2012, în condițiile în care ținta de deficit a fost revizuită în sens ascendent cu câte 0,2% din PIB cu prilejul celor două rectificări bugetare operate în cursul anului. Astfel, ecartul de obicei pozitiv dintre cifrele de deficit și cele cash a trecut în teritoriu negativ, o parte însemnată a cheltuielilor bugetare conform celei de-a doua definiții fiind destinată stingerii de arierate ori scurtării termenelor de plată, precum și achitării unor despăgubiri al căror cuantum a fost deja inclus în execuțiile bugetare din anii anteriori. În pofida accelerării creșterii economice și a îmbunătățirii poziției ciclice a economiei, estimările cele mai recente ale Comisiei Europene indică faptul că reducerea deficitului a fost de natură preponderent structurală. Având în vedere particularitățile creșterii economice din 2013 – creștere bazată exclusiv pe exporturi nete, în condiții de scădere a cererii interne și, prin urmare, fără impact favorabil asupra încasărilor din impozite și taxe, este foarte posibil ca dimensiunea efortului de ajustare structurală să fi fost superioară celei identificate prin raportare strictă la deviația PIB față de nivelul său potențial. Efortul de ajustare a fost localizat la nivelul cheltuielilor, în condițiile în care raportul dintre venituri totale și PIB a scăzut cu 1 punct procentual, iar cel dintre cheltuieli totale și PIB cu 1,7 puncte procentuale. Conform estimărilor Comisiei Europene, nivelul deficitului structural a coborât de la 2,5% în 2012 la 1,7% în 2013.Ca urmare a consolidării în continuare a rezervelor de lichiditate, dar și a variațiilor cursului de schimb, datoria publică a crescut mai rapid decât nevoia de finanțare a deficitului, atingând un nivel de 38,4% din PIB (comparativ cu 38,0 % la finele anului anterior)
Conturile externe
Transformările consemnate în economia românească de la declanșarea crizei internaționale au permis ameliorarea în continuare a poziției externe. Astfel, după trei ani în care deficitul contului curent s-a plasat în apropierea nivelului de 4% din PIB, anul 2013 a marcat o nouă ajustare, până la 1,1% din PIB (1,5 miliarde euro). Restrângerea cu 53,6% a deficitului comercial a reprezentat principalul factor explicativ al acestei din urmă evoluții și a fost determinată de creșterea mult mai puternică a exporturilor de bunuri comparativ cu importurile (creștere cu 10 % și respectiv 1 %), pe fondul:
amplificării vânzărilor auto, în contextul extinderii capacităților de producție și al
scăderii în continuare a dependenței exporturilor de aprovizionarea cu echipamente și piese din import;
creșterii exporturilor de cereale;
restrângerii importurilor energetice, în condițiile accentuării influenței unor factori cu acțiune persistentă (reducerea intensității energetice a economiei, creșterea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile), dar și ale manifestării unor factori conjuncturali (condiții blânde de climă în sezonul rece și scăderea, în consecință, a consumului de gaze; precipitații abundente, favorizând creșterea resurselor hidroenergetice).
În contextul evoluției economice trenante la nivelul Uniunii Europene, anul 2013 a marcat accentuarea tendinței de reorientare a exportatorilor autohtoni spre piețe extracomunitare. Astfel, în premieră pentru perioada postaderare, vânzările către aceste destinații (în creștere cu 12,8% față de anul 2012) au depășit 30% din valoarea totală a exporturilor, generând un excedent comercial de 2,5 miliarde euro.
Șomaj, salarii, productivitate
În condițiile menținerii atitudinii prudente a companiilor în procesul de recrutare, dar și ale reducerii numărului de concedieri, anul 2013 s-a caracterizat printr-o relativă stabilitate pe piața forței de muncă. Astfel, numărul de salariați din economie a înregistrat un avans modest (+1,7%), reprezentând aproximativ jumătate din creșterea aferentă anului anterior. Evoluția este atribuibilă sectorului privat, serviciile de piață având contribuția dominantă, în timp ce efectivul salariaților din sectorul bugetar a rămas relativ constant. Încetinirea absorbției de forță de muncă este reflectată și de populația ocupată, aceasta consemnând chiar o scădere marginală comparativ cu anul anterior, imprimată de sectorul agricol și de cel al construcțiilor. De asemenea, pe partea ofertei excedentare de forță de muncă, variațiile anuale au fost minore, atât rata șomajului înregistrat, cât și rata șomajului majorându-se cu 0,1 puncte procentuale și, respectiv, 0,2 puncte procentuale.
În anul 2013, atât temperarea dinamicii anuale a remunerării salariaților, cât și accelerarea creșterii productivității muncii au condus la ajustarea costurilor unitare cu forța de muncă pe ansamblul economiei (-1,9%, comparativ cu 9,1% în anul 2012), contribuția determinantă revenind însă unui factor conjunctural, respectiv producția agricolă peste medie. O influență favorabilă suplimentară a exercitat reluarea creșterii productivității muncii în industrie, pe fondul intensificării activității de export, în timp ce în sens contrar au acționat efectele statistice menționate anterior, asociate dinamicii salariale în sectorul bugetar. În aceste condiții, variația cumulată în ultimii trei ani a costurilor unitare cu forța de muncă (-0,5%) se încadrează cu o marjă substanțială în criteriul de +12% prevăzut ca limită maximă în tabloul de bord analizat în cadrul Semestrului european, favorizând menținerea indicatorului sub acest prag și în anul 2014.
În linie cu tendința manifestată la nivel regional, percepția riscurilor asociate economiei românești s-a îmbunătățit pe tot parcursul anului 2013, imprimând un trend descrescător ratelor dobânzilor pe termen lung. Pe fondul acestei evoluții pozitive, ecartul de 1,5 puncte procentuale consemnat în 2012 la nivelul criteriului de convergență aferent dobânzilor pe termen lung a fost complet eliminat.
III.2. Poziția României în clasamentele internaționale de risc
Agențiile de rating s-au ocupat intens în ultimii ani de evaluarea riscului de țară, plasând de cele mai multe ori România în zona de risc mare. Cu o populație de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a doua piață potențială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage investitorii străini. De aceea, dacă statul român reușește să-și îmbunătățească imaginea în exterior, profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea reformei, investițiile străine ar putea crește semnificativ, continuând creșterea economică.
Un alt eveniment de importanță este constituit de elaborarea metodologiei de evaluare a riscului suveran, de ierarhizarea importanței indicatorilor – valorilor – luați în calcul și de ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii failibile, putându-se dovedi inadecvate și nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel de instrumente au și ele un caracter reflexiv, în sensul că în condiții diferite prevalează valori diferite și existând un mecanism de tip feed-back care le raportează la condițiile efective.
Inițiativa României de a contracta împrumuturi de pe piețele internaționale de capital a început din 1996. Întrucât accesul la împrumut era condiționat de o evaluare a riscului de țară, BNR a colaborat cu Merril Lynch și Nomura Securities, care au acționat în calitate de consultant al BNR în vederea obținerii ratingurilor din partea S&P și Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată acordateaceste ratinguri, date fiind condițiile relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a mandatat Nomura Securities cu plasarea unei emisiuni de "samurai bonds" și Merill Lynch cu prima participare pe piața euroobligațiunilor.
La acordarea ratingurilor s-a ținut cont de faptul că îndatorarea României era scăzută, precum și considerentul că România este a doua piață potențială ca mărime în estul Europei. Un punct în minus apare în comentariile ce însoțesc evaluările agențiilor de rating și care denotă superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să ateste un trend negativ chiar la sfârșitul anului 1995 (deprecierea externă puternică, abandonarea Memorandumului cu FMI).
În anul 1999, prestația României a fost destul de convingătoare, înregistrându-se stabilizarea poziției țării, excepția constituind-o Fitch-IBCA care s-a aliniat celorlalte două agenții (de la B la B-), după ce 1998 declasase România cu numai 2 poziții. Totuși, declasarea Fitch s-a făcut în luna martie, când România nu făcuse dovada capacității de plată, iar ajutorul din partea FMI și Banca Mondială era condiționat de contractarea unor credite de pe piețele financiare private. Practic, poziția FMI față de România a fost extrem de rigidă, fiind determinată de faptul că în două rânduri Coreea, decembrie 1997 și Rusia, iulie 1998 sume importante împrumutate de FMI au fost practic utilizate pentru plata altor datorii, vizând salvarea creditorilor privați.
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenția Standard & Poor’s într-o grupă de țări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârșitul anului alături de Coasta de Fildeș, Zimbabwe. Motivația agenției este „instabilitatea politică și pericolul politizării unor poziții decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
Fitch-IBCA, în noiembrie 2000, îmbunătățește ratingurile pentru datoria pe termen lung în monedă națională și în valută, de la B- la B. Ratingul aferent îndatorării pe termen scurt în valută a rămas neschimbat, la B. Factorii determinanți au fost: ieșirea României pe piețele internaționale de capital, mobilizarea unor credite în favoarea unor companii românești, creșterea exporturilor, achitarea la timp a datoriei externe, existența unei rezerve valutare solide la BNR.
Perspectiva generală pentru riscul de țară pe termen lung este stabilă. Cu toate acestea, România rămâne una dintre țările cele mai slab cotate, fiind încă vulnerabilă la șocuri externe și interne.
Anul 2001 aduce îmbunătățirea ratingurilor atribuite României de către agenția Standard & Poor’s cu o treaptă. Ratingul atribuit pentru creditele pe termen lung în valută a fost ameliorat de la B- la B, calificativul pentru datoria pe termen scurt în valută de la C la B , iar ratingurile pentru datoria pe termen lung și cea pe termen scurt în monedă națională au fost majorate la B+/B de la B/C. În concluzie, perspectivele ratingurilor rămân pozitive.
Moody’s a majorat calificativele României până la B1 pentru obligațiunile denominate în valută , B2 pentru depozitele bancare în valută și B1 pentru emisiunile guvernamentale de obligațiuni în valută și în lei.
Agenția internațională de evaluare Fitch-IBCA a acordat României calificativul pentru datoria pe termen lung în valută de la B la B+ și pe cel pentru creditele în moneda națională de la B+ la BB-, ca urmare a rezultatelor în procesul de reformă din ultimul an și a creșterii rezervelor internaționale. Ratingul pentru datoria pe termen scurt în valută a fost reconfirmat la B , iar perspectiva calificativelor pe termen lung a fost revizuită de la pozitiv la stabil.
De asemenea, Japan Credit Rating Agency a acordat României calificativul BB pentru împrumuturile pe termen lung în valută.
Agenția de evaluare Moody’s a acordat României pentru anul 2002 calificativul B1 pentru emisiunile de obligațiuni în valută, iar pentru depozitele bancare în valută de la B3 la B2 .De asemenea agenția a acordat ratingul B1 pentru emisiunea de obligațiuni în lei.
Agenția Japoneză de Rating Financiar a ameliorat ratingul oferit României cu o unitate până la BB. Agenția internațională Standard & Poor’s a îmbunătățit ratingul acordat României în anul 2002. Astfel, împrumuturile suverane pe termen lung în valută au acum ratingul de BB- , până acum fiind de B+. Pentru împrumuturile suverane pe termen lung în monedă națională ratingul țării noastre a ajuns la BB, crescând de la BB-. Ratingul acordat împrumuturilor suverane în moneda locală și în valută pe termen scurt a fost menținut la B.
La 30 oct 2002 Fitch Ratings a îmbunătățit calificativele acordate României privind onorarea datoriilor în valută și moneda națională la BB- si BB de la B+ si respectiv BB.
Agențiile de rating au continuat să îmbunătățească și în 2003 calificativele acordate României. Standard & Poor’s a ridicat în două rânduri (la 27 februarie și 17 septembrie) rating-ul pentru datoria pe termen lung: de la B+ la BB- și apoi la BB pentru cea în valută și de la BB- la BB și apoi la BB+ pentru datoria pe termen lung în monedă națională, menținând totodată perspectiva pozitivă acordată țării noastre. Fitch-IBCA a îmbunătățit (în decembrie) calificativele acordate la datoria pe termen lung în valută de la BB- la BB, iar la cea în monedă națională, de la BB la BB+. În decembrie 2003, Moody’s a acordat calificative superioare la datoria pe termen lung în valută și în lei (de la B1 la Ba3). Totodată, în decembrie, Japan Credit Rating Agency a anunțat calificativul BB+ pentru datoria în monedă națională.
B. Standard&Poor’s a acordat României pentru primul trimestru calificativul BB+ pentru împrumuturile pe termen lung și B pentru creditele pe termen scurt în valută. Pentru datoria pe termen lung în lei Standard&Poor’s a acordat calificativul BBB- și A-3 pentru împrumuturile pe termen scurt în moneda națională.
Moody’s a îmbunătățit și ea calificativul acordat României pentru obligațiunile în valută cu 2 trepte de la Ba3 la Ba1; plafonul pentru depozitele bancare în valută a fost ridicat de la B1 la B2.Creșterea calificativelor acordate României de agențiile de rating Coface, Standard&Poor’s și Moody’s sau datorat în prealabil creșterii economice peste medie și faptului că România urma să semneze pe 26 aprilie Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Astfel, România este clasată pe piața internațională ca fiind o țară cu o capacitate de îndeplinire a obligațiilor financiare bună, dar cu un anumit grad de sensibilitate la condițiile economice nefavorabile, sociale sau politice.
România se află pe locul 11 în rândul a 36 de țări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcție de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între țările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului. Fitch nu anticipează o criză a piețelor de capital similară cu cea din perioada 2008-2009, dar consideră că criza din zona euro are capacitatea să amplifice temerile investitorilor și reticența la risc, se arată într-un raport bianual al agenției de evaluare financiară referitor la perspectivele economiei mondiale.
La realizarea clasamentului, Fitch a luat în considerare principalele canale de contagiune, respectiv comerțul, finanțarea externă, situația din sistemul financiar, inflația și datoriile guvernamentale, și a calculat un scor general pe țară. Celelalte țări europene considerate de Fitch mai expuse decât România la criza din zona euro sunt Letonia, aflată pe locul 4, urmată în ordine de Ucraina, Turcia, Lituania, Polonia, Bulgaria și Croația. Fitch a precizat că cele mai rezistente state la criza din zona euro provind din Asia și Orientul Mijlociu. În iulie 2011, Fitch a îmbunătățit ratingul României de la nivelul "BB+" la "BBB-", din categoria recomandată pentru investiții, după ce a retrogradat calificativul cu două trepte în 2008, în timpul crizei financiare mondiale.
Riscul României este considerat ca fiind moderat de către principale publicații ale marilor agenții de rating; în ceea ce privește revenirea economică a României, reprezentanții Moody’s au susținut că nu se așteptau la o revenire fermă la nivelul anului 2010 sau 2011, principalele motive ale încetinirii procesului fiind sectorul bancar și criza deficitelor publice. Băncile românești sunt incluse în grupul mediu de risc de tip D ( pe o scală de la A la E, unde e reprezintă riscul maxim); percepția asupra economiei românești s-a deteriorat în mod vizibil, iar testele la care este supus sistemul bancar evidențiază faptul că cel mai ridicat risc este cauzat de creditele neperformante. Criza creditelor a contaminat mediul de afaceri, fiind nevoie de contrareacții ferme, știut fiind faptul că falimentul a căpătat începând cu anul 2009 un trend ascendent.
De asemenea, Moody’s a mai avertizat că performanțele sistemului bancar românesc vor fi afectate în continuare de perspectivele macroeconomice sumbre. Conform unui studiu întreprins de Moody’s, sistemul bancar românesc s-a dovedit a fi rezistent la șocurile economice, deși ratingul de țară a fost retrogradat ca o consecință a reducerii veniturilor și a costurilor de creditare ridicate. Cu toate acestea, riscurile sistemice au fost reduse prin angajamentul luat de către marile companii bancare cu filiale în România încheiat cu autoritățile Fondului Monetar Internațional pentru acordarea de sprijin filialelor și pentru sprijinirea economică a pieței românești de specialitate.
Pe baza evaluărilor făcute de către D&B (firmă ce are obiect de activitate aprecierea riscului de țară și de afaceri) a plasat România în clasa 5 de risc (risc mare), subclasa B. Calificativul de risc acordat de Fitch IBCA pentru datoria pe termen lung a României este B minus, iar pentru datoria în valută pe termenscurt B. Agenția de rating bancar Thomson Bank Watch a modificat riscul de țară de la B plus la BB minus, ceea ce a reprezentat un semnal negativ dat investitorilor străini. Ca urmare a întârzierii reformelor și a ritmurilor scăzute în procesul de privatizare precum și pe baza analizei indicatorilor economici fundamentali, agențiile Moody’s și Standard& Poor’s acordă României calificativede risc mare. Astfel, calificativul de risc acordat de Standard& Poor’s pentru datoria în valută pe termen lung a României este B minus, iarpentru cea pe termen scurt C. De asemenea, agenția Moody’s acordă calificativul B3 pentru datoria în valută pe termen lung. România este percepută ca un debitor problemă. Ca atare, ne-am propus o analiză amănunțită a tuturor componentelor, subcomponentelor sau elementelor de natură economiă, politică, socială etc., care se au învedere la evaluarea riscului de țarăastfel ca, pe baza acestora, să se proiectăm soluții care să contribuie la reducerea riscurilor și atragerea investitorilor străini în România.
Concluzii
Incertitudinea și riscul sunt condițiile care generează o multitudine de posibilități și opțiuni într-un mediu complex precum relațiile economice internaționale și îngreunează procesul de alegere a unei alternative de decizie.
Esențial pentru modul în care au loc evenimentele economine la nivel internaționale este faptul că nu există posibilitatea de a opta numai pentru situații incerte sau numai pentru cele riscante. Există diferite grade de risc sau incertitudine și diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent de gradul în care riscul a fost identificat, sau în condițiile în care acesta nu a fost deloc.
La nivel internațional rating-ul caracteristic statelor naționale este influențat de evenimentele de natură economică, de natură socială și cele de natură politică. Majoritatea specialiștilor sunt de părere că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de țară este reprezentat de factorul politic, urmat de cel social și apoi de factorul economic.
Pentru a oferi o imagine cât mai concisă a evoluției factorilor de risc din țara gazdă, este de preferat să se aleagă indicatorii cei mai importanți din factorii economici, sociali și politici. Ala sfârșitul analizei acestora să se determine realitatea economică, socială și politică din țara gazdă. Astfel, în urma analizei acestor indicatori se determină o serie de informații care ajută la determinarea cadrului economic și politic dinstatul ce face obiectul evaluării riscului.
Prin studiile de țară se identifică problemele legate de: dificultățile care pot apărea în balanța de plăți, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăților anterior menționate; evenimentele negative care pot influența veniturile instituțiilor financiare sau capitalul investit de de agenții economici fizici sau juridici pe teritoriul altor state.
Obiectivul fundamental al acoperirii riscului de țară îl reprezintă diminuarea gradului de vulnerabilitatea al companiilor atunci când au loc modificări nefavorabile ale contextului internațional în vederea creșterii eficienței capitalului investit pe o piață externă. Managerii pot apela la o serie de patru categorii de măsuri preventive de acoperire a riscului: evitarea, autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea și adoptarea de măsuri de protecție și diminuarea riscului de țară din activitățile firmei.
Economia României a experimentat o recesiune gravă în anul 2009, susținută de o contracție a economiei de 7%. Sectorul construcțiilor a fost unul dintre cele mai afectate domenii, sector care a reprezentat un factor fundamental pentru creșterea economică anterioară, dar a scăzut cu 25%, înregistrând de departe una dintre cele mai impresionante căderi la nivelul Europei. Câțiva factori au contribuit la declinul activităților din sectorul construcțiilor, inclusiv o scădere a volumului creditelor datorate reducerii lichidităților de pe piață și a reticenței arătate de către bănci.
După o reajustare post-criză între țările avansate și cele emergente, în 2014, riscurile de țară la nivel mondial sunt setate să se schimbe, în conformitate cu un model mai clasic. În țările avansate, riscurile sunt de stabilizare, încurajate de o creștere destul de dinamică in SUA (estimată la 2,4% în 2014), începutul unei redresări în zona Euro (+0,9%) și a creșterii confirmate din Japonia (+1,4%). În ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, rata de creștere va spori doar ușor (+4,7%) și vor ramane sub media perioadei 2000 – 2011.
Anul 2013 confirmă tendința de accelerare a creșterii economice din România, estimată de Coface la 2,5% (în scenariul de bază, dar 1,5% fără aportul agriculturii), comparativ cu anul anterior, respectiv 0,6% (care ar fi fost 2,5%, fără aportul agriculturii). Se observă astfel contribuția semnificativă a agriculturii la formarea PIB, fără de care creșterea ar fi decelerat. Pe lângă agricultură, avansul PIB a fost susținut de creșterea exporturilor (12% an-la-an, în special datorită exporturilor în creștere pe mașini și echipamente de transport, materii prime și industria alimentară), creșterea producției industriale (6,42%, cea mai rapida creștere din UE). Economia va rămâne pe o tendință crescătoare în 2014, dar creșterea PIB se va atenua la 2,1% (scenariu de bază) pe fondul avansului mai temperat al exporturilor și revenirii greoaie a consumului, în condițiile în care nivelul de încredere al consumatorilor este foarte scăzut, iar orientarea spre economisire va continua.
Scăderea gradului de creditare, precum ți deteriorarea disciplinei de plată din economie se observă mai pregnant în randul companiilor, și în special al celor medii și mari, care au înregistrat pe parcursul anului 2013 o dublare a restanțelor la creditele bancare și un numar record de insolvențe.
Figura 7. Evoluția riscului de țară pe perioada 2008-2016
Ratingul riscului de țară se bazează pe analiza aspectelor economice, financiare și politice. Datele statistice referitoare la variabilele economice și financiare considerate sunt adesea preluate din publicațiile Fondului Monetar Internațional (World Economic Outlook) și din publicațiile Băncii Mondiale (World Development Indicators). Valorile variabilelor politice pot fi preluate de la instituții afiliate Băncii Mondiale: Development Research Group and Governance și Regulation and Finance Institutes.
Riscul de țară poate fi interpretat ținând cont de o multitudine de fenomene economice, politice sau sociale. Analiza riscului de țară vizează analiza acestor fenomene prin prisma efectelor generate de acestea asupra capacității de onorare a obligațiilor asumate față de entități străine. Există o diversitate de interpretări teoretice și modele de analiză a riscului de țară, dar nu s-a descoperit încă un consens în ceea ce privește cea mai bună metodă de analiză. Rezultatele analizelor empirice sau cantitative ale riscului de țară depind în mare măsură de modele utilizate, de calitatea informațiilor utilizate, de modul de interpretare al rezultatelor. Cea mai mare parte a modelelor de analiză au în vedere dezechilibrele potențiale ale balanței de plăți externe și a modului cum sunt finanțate acestea.
BIBLIOGRAFIE
Cărți de autor:
Doumpos, D., România și Uniunea Europeană.Inflație, balanța de plăți, creștere economică. Ed. Polirom, Iași, 2002
Dudian, M., The importance of risk ratings in Romania, Bucharest University of Economics, 2009
Gaftoniuc, S., Finanțe internaționale, Ed. Economică București, 2000
Voinea, Gh. M., Zugravu, B., Riscul de țară: noțiune, evaluare și previziune,Mecanismele și instituțiile economiei de piață, Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1997
I. Isaic Maniu, Măsurarea și analiza statistică a riscului în România, Biblioteca Digitală, Editura ASE, București, 2003
Roman M, Petreanu N, Danciu A, Statistică financiar-bancară și bursieră, Aplicații și teste grilă, Editura ASE, București, 2002
Dedu Vasile, Gestiune și audit bancar, Editura Economică, București, 2003
Roman Monica, Statistica financiar-bancară, Biblioteca digitală A.S.E., București
Publicații Electronice de pe Internet:
Federal Research Division, Romania-A country study, Kessinger Publishing, 2004
https://cdn.loc.gov/master/frd/frdcstdy/ro/romaniacountryst00bach_0/romaniacountryst00bach_0.pdf
Bouchet, M., Clark, E., Groslambert, B., (2003), Country Risk Assessment, A Guide to Global Investment Strategy;
http://khuongnguyen.free.fr/ebooks/Wiley%20Finance,.Country%20Risk%20Assessment%20-%20A%20Guide%20to%20Global%20Investment%20Strategy.pdf
Groslambert, B., Country Risk Assessment, John Wiley&Sons, West Sussex, 2003
http://khuongnguyen.free.fr/ebooks/Wiley%20Finance,.Country%20Risk%20Assessment%20-%20A%20Guide%20to%20Global%20Investment%20Strategy.pdf
Hacker, R.S., Karlsson, C., Emerging maket economies and European economic integration, Edward Elgar Publishing, Cheltenham, 2004
https://books.google.ro/books?id=J12nPxDj1V0C&printsec=frontcover&dq=Emerging+market+economies+and+European+economic+integration&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiL9962v4vKAhVBCCwKHVJ0C_4Q6AEIGzAA#v=onepage&q=Emerging%20market%20economies%20and%20European%20economic%20integration&f=false
Harver, C.R., Country Risk Components, the Cost of Capital, and Returns in Emerging Markets, National Bureau of Economic Research, 2004
http://www.academia.edu/2687167/Country_risk_components_the_cost_of_capital_and_returns_in_emerging_markets
Hoti, S., An Empirical Assessment of Country Risk Ratings and Associated Models , University of Western Australia, 2004
https://faculty.fuqua.duke.edu/~charvey/Teaching/BA456_2006/Hoti_Empirical_assessment.pdf
Solberg, R., (1992), Country Risk Analysis, Routledge
https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=sTaIAgAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=15)%09Solberg,+R.,+(1992),+Country+Risk+Analysis,+Routledge&ots=IphAPLkK1l&sig=-G_1-7o_vPza_WTolzavIW9OzLU&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false
Telesa, V., Andradeb, T., Monetary policy and country risk, Brazil, 2008[online]
http://www.wseas.us/e-library/conferences/2011/Iasi/AEBD/AEBD-27.pdf
Revista Română de Statistică – Supliment nr. 12/2014 ; http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2015/02/RRSS12_2014_A3_ro.pdf
Conferința de risc de țară 2014, Coface, 2014
http://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Stiri/Conferinta-de-Risc-de-Tara-2014-In-2014-observam-o-tendinta-pozitiva-a-riscului-in-economiile-avansate-dar-si-tensiuni-in-tarile-mari-emergente
Global Risks 2013 Eight Edition, World Economic Forum
http://www3.weforum.org/docs/WEF_GlobalRisks_Report_2013.pdf
Alte surse bibliografice:
Annual Report on Romania, Moody’s Investors Service, 2011
Business Enivironment Snapshot for Romania
Institutul Național pentru Statistică, Breviar Statistic România în Cifre 2011
Institutul Național pentru Statistică, Breviar Statistic România în Cifre 2014
www.nineo’clock.ro
www.bnr.ro
Biblioteca online, Academia de studii Economice, București.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscul de Tara (ID: 103403)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.