Riscul de Creditare
C U P R I N S
Introducere ……………………………………………………………………………………….2
Cap 1. Băncile în economia de tranziție …………………………………………….……………3
Instituția de bancă ……………………………………………………………………3
Tipuri de bănci ………………………………………………………………………5
Organizare și funcționarea sectorului bancar românesc
în perioada de tranziție ………………………………………………………………7
Banca Națională a României – bancă centrală și de emisiune …………..16
Băncile comerciale românești ………………………………………….. 19
Cap.2. Banca Comercială Română – verigă principală a sectorului bancar românesc ………….20
2.1. Constituire …………………………………………………………………………..20
2.2. Organizare și funcționare ………………………………………………….………..22
2.3. Produse și servicii …………………………………………………………………..26
2.4. Management …………………………………………………………………………29
2.5. Prezentarea sucursalei B.C.R Câmpina: organizare, produse , servicii,credite…….33
Cap.3. Creditul – produs principal al B.C.R. ……………………………………………………39
3.1. Conceptul de credit …………………………………………………………………39
3.2. Tipuri de credit acordate de B.C.R. ……………………………………..………….41
3.3. Nivelul structura și evoluția creditelor acordate de B.C.R. …………………………50
Cap.4. Riscul de creditare bancar ……………………………………………………………….55
4.1. Conținutul riscului bancar …………………………………………………………..55
4.2. Riscul de creditare – formă principală a riscului la B.C.R. …………………………64
4.3. Factorii de risc și simptomele de risc ……………………………………………….67
Cap.5. Rolul documentației de creditare în prevenirea riscului de creditare…………………….74
5.1. Norme metodologice privind documentația de creditare și garanțiile………………74
5.2. Decizia de creditare………………………………………………………………….79
5.3. Căi de perfecționare a documentației de creditare la B.C.R. – Câmpina …………..83
Bibliografie ……………………………………………………………………………..…….…85
=== Riscul de Creditare ===
C U P R I N S
Introducere ……………………………………………………………………………………….2
Cap 1. Băncile în economia de tranziție …………………………………………….……………3
Instituția de bancă ……………………………………………………………………3
Tipuri de bănci ………………………………………………………………………5
Organizare și funcționarea sectorului bancar românesc
în perioada de tranziție ………………………………………………………………7
Banca Națională a României – bancă centrală și de emisiune …………..16
Băncile comerciale românești ………………………………………….. 19
Cap.2. Banca Comercială Română – verigă principală a sectorului bancar românesc ………….20
2.1. Constituire …………………………………………………………………………..20
2.2. Organizare și funcționare ………………………………………………….………..22
2.3. Produse și servicii …………………………………………………………………..26
2.4. Management …………………………………………………………………………29
2.5. Prezentarea sucursalei B.C.R Câmpina: organizare, produse , servicii,credite…….33
Cap.3. Creditul – produs principal al B.C.R. ……………………………………………………39
3.1. Conceptul de credit …………………………………………………………………39
3.2. Tipuri de credit acordate de B.C.R. ……………………………………..………….41
3.3. Nivelul structura și evoluția creditelor acordate de B.C.R. …………………………50
Cap.4. Riscul de creditare bancar ……………………………………………………………….55
4.1. Conținutul riscului bancar …………………………………………………………..55
4.2. Riscul de creditare – formă principală a riscului la B.C.R. …………………………64
4.3. Factorii de risc și simptomele de risc ……………………………………………….67
Cap.5. Rolul documentației de creditare în prevenirea riscului de creditare…………………….74
5.1. Norme metodologice privind documentația de creditare și garanțiile………………74
5.2. Decizia de creditare………………………………………………………………….79
5.3. Căi de perfecționare a documentației de creditare la B.C.R. – Câmpina …………..83
Bibliografie ……………………………………………………………………………..…….…85
INTRODUCERE
Tema lucrarii este “Riscul de creditare”, abordarea cercetării bazându-se pe datele obținute de la B.C.R., principala bancă românească din punct de vedere al performanței, solidității, calității managementului
Nevoia unei informări cât mai complete asupra unui subiect extrem de complex, a fost principalul motiv pentru care am ales această temă, încercând să răspund exigențelor actuale de abordare și analiză a fenomenului, documentându-mă atât practic cât și teoretic din materiale ce mi-au fost puse la dispoziție de conducerea Sucursalei Câmpina a B.C.R.
În condițiile unei concurențe tot mai agresive, unul din factorii decisivi în consolidarea poziției B.C.R. de lider pe piața bancară românească, l-a constituit capacitatea sa de adaptare rapidă la cerințele pieței. Diversificarea permanentă a ofertei de produse și servicii bancare destinate populației a asigurat competitivitatea băncii în țară și străinătate.
În lucrarea de față am prezentat sistemul bancar românesc în perioada de tranziție, Banca Comercială Română privind constituirea, organizarea și funcționarea, produsele și serviciile oferite, creditul, riscul de creditare, precum și rolul documentației de creditare în prevenirea riscului de creditare.
În prima parte a lucrării am insistat pe conceptul ”instituției de bancă”, pe tipurile de bănci existente în sectorul bancar românesc și pe organizarea și funcționarea sectorului bancar în perioada de tranziție.
Următoarea parte a lucrării și cea mai amplă, cuprinde date privind acordarea creditului – produs principal al B.C.R., precum și date referitore la aceasta:
documentația de creditare cu analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale agentului economic;
analiza bonității clientului;
analiza capacității de rambursare;
decizia de creditare și acordare a creditului.
Un aspect important în lucrarea de față îl constituie analiza riscului de creditare – formă principală a riscului la B.C.R., precum și analiza detailată a factorilor de risc.
Am insistat pe aspecte privind documentația de creditare, analiza indicatorilor de bonitate, problema riscului bancar, întrucât am considerat că acestea ar contribui la reducerea riscului de creditare și la creșterea eficienței bancare în general.
CAPITOLUL 1.
BĂNCILE ÎN ECONOMIA DE TRANZIȚIE
Instituția bancară
În România se disting: un sistem bancar prosper, în dezvoltare, format din bănci cu capital particular înainte de cel de al II-lea război mondial; sistemul bancar tip “monobancă” în economia planificată centralizat, care finanța nevoile planului economic și, începînd cu 1990, un sistem bancar structurat pe două nivele, cu o bancă centrală și mai multe bănci comerciale, destinat să sprijine tranziția spre o economie de piață.1
Perioada tranziției ridică o altă problemă: prin ce se deosebesc băncile de alte tipuri de instituții, îndeosebi de celelalte instituții financiare? Pentru a răspunde acestei întrbări, vom analiza caracteristicile activității unei bănci.
O bancă este o instituție căreia i se acordă permisiunea, sub forma unei autorizații, de a efectua tranziții cu bani, deci, o companie este bancă dacă “este recunoscută oficial ca bancă”.
Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din țara noastră, “Societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite” (Legea nr.58/1998)
O bancă are trei funcții principale, care sunt:
să atragă depozite bănești ale clienților, persoane fizice și juridice (atragerea fondurilor)
să permită clienților să-și retragă banii, sau să-i transfere în alte conturi
să acorde împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor)
În practica modernă, acordarea de credite este o funcție foarte importantă.
Sintetizând, putem spune că o bancă este o companie care este autorizată de banca centrală să desfășoare cele trei funcții menționate mai sus.
Realizarea acestor funcții este mult ușurată dacă banca îndeplinește următoarele condiții referitoare la activitatea sa:
menține încrederea clienților
înregistrează toate tranzacțiile (menține evidența riguroasă a operațiunilor)
asigură confidențialitatea bancară, dovedind discreție față de afacerile clienților
Aceste condiții sunt derivate, pe de o parte, din două acorduri internaționale importante, iar pe de altă parte se regăsesc în cerințele stipulate de banca centrală, prin acordarea de licențe (autorizații) în țara respectivă.
Cele două acorduri internaționale în care sunt precizate standardele privind desfășurarea activităților bancare sunt: Convenția de la Basel2, care abordează problema capitalului băncilor, iar al doilea A doua Directivă de Coordonare Bancară a Uniunii Europene și se referă la acordarea de licențe băncilor.
Standardele bancare stabilite de Uniunea Europeană se aplică numai în țările membre. Aceste standarde au devenit cunoscute, pe plan internațional, în special de către țările europene care aspiră să devină membre ale U.E. Uniunea Europeană este cea mai mare piață bancară din lume. La începutul anilor `90, totalul activelor tuturor băncilor din U.E. a fost de aproximativ 10 trilioane USD, comparativ cu 8,3 trilioane USD, în cazul băncilor din Japonia și de 6,5 trilioane USD, pentru cele din Statele Unite ale Americii. Europa are cea mai densă rețea de sucursale bancare, comparativ cu celelalte continente, raportul fiind de o sucursală la aproximativ 2000 de persoane, în timp ce același raport, în Statele Unite și Japonia este de 2300, respectiv 2700 de persoane. Cu toate acestea, crearea unei piețe bancare unice a necesitat timp.
Primul pas a fost făcut în 1977, prin adoptarea “Primei Directive de Coordonare Bancară” care a definit conceptul de “instituție de credit” și a precizat condițiile necesare pentru acordarea autorizației în domeniul bancar.
Directiva a luat în considerare aplicarea reglementărilor țării gazdă pentru sucursalele băncilor din alte țări membre ale U.E.
“A Doua Directivă de Coordonare Bancară” a fost adoptată în 1988 / 1989 și a devenit pe deplin operațională în 1993, odată cu “piața unică”.
S-a considerat că nu există posibilitatea standardizării diverselor practici și legislații bancare din țările membre ale U.E. În schimb această directivă are în vedere recunoasterea reciprocă, de către țările membre, a sistemului fiecăreia de autorizare și supraveghere bancară.
Acest pas a impus creșterea cooperării între organismele de supraveghere și reglementare din țările membre, fapt ce a deplasat accentul preocupărilor de la țara gazdă la țara de origine, pentru toate activitățile oricărei bănci din U.E. Mecanismul esențial este Licența Unică Bancară, ceea ce înseamnă că autorizarea, acordată într-o țară, dă unei instituții un “pașaport” care îi permite să-și desfășoare activitatea în orice țară din U.E.
Cele mai importante prevederi din “A Doua Directivă Bancară” se referă la:
stabilirea capitalului minim, pentru o bancă la suma de 5 milioane ECU
stabilirea faptului că acționarii importanți trebuie să fie verificați din punct de vedere al credibilității
stabilirea faptului că instituțiile de credit pot să-și constituie sucursale sau să ofere serviciile lor în cadrul U.E., fără autorizarea țării gazdă (beneficiind de licența unică bancară acordată de țara de origine)
Aceste prevederi acoperă principalele activități bancare privind:
constituirea depozitelor
acordarea creditelor
transferul banilor
leasing-ul
managementul portofoliului
păstrarea în custodie
tranzacționarea hârtiilor de valoare
consultanță financiară
CEC-urile de călătorie
Aceste activități sunt reglementate de banca centrală din țara de origine a fiecărei bănci. Licența Unică Bancară oferă băncilor, posibilitatea de a-și extinde activitatea în orice țară din U.E. Presiunile concurenței determină o piață comună de servicii bancare pe întreg teritoriul U.E.
Tipuri de bănci
Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituții financiar-bancare, care funcționează într-o țară, răspunzând necesităților unei etape a dezvoltării social-economice.
În general, sistemul bancar dintr-o țară cuprinde:
cadrul instituțional – format din banca centrală (cu rol de coordonare și supraveghere), bănci comerciale și alte instituții financiare asimilate acestora;
cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.
În evoluția sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare și sectorizare.
Specializarea (din punct de vedere al proceselor economice) reprezintă limitarea producției la anumite produse, deci specializarea bancară poate fi privită ca fiind orientarea activității diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operațiuni, produse bancare.
Sectorizarea poate fi definită, ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea activității bancare spre anumite domenii de activitate economică.
Cunoscând diversitatea de bănci, care operează într-un sistem bancar modern și performant, este interesant de cunoscut care sunt criteriile conform cărora acestea sunt clasificate și tipurile în care sunt împărțite. Trebuie evidențiat faptul că fiecare criteriu de clasificare reflectă o anumită specializare. Cu toate că, aparent, modul de clasificare și criteriile par a fi aceleași în sistemele bancare din diferite țări, apar unele nuanțe în modul de abordare a acestei probleme și, deci particularități în definirea unui anumit tip de bancă.
În literatura de specialitate și practica bancară internațională se întâlnesc, în principal, următoarele tipuri de bănci:
bancă centrală – instituție bancară, aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și organizare a relațiilor financiare ale unui stat atât pe plan intern, cât și în relațiile cu alte sisteme monetare
bănci comerciale – denumire generică, dată celorlalte bănci
În principiu, băncile comerciale își desfășoară activitatea atât pe plan intern, cât și internațional. Activitatea lor este diversă și se axează, în principiu pe: atragerea depozitelor și acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme, operațiuni valutare pentru persoane fizice și juridice, plasamentul fondurilor, finanțarea schimburilor comerciale externe.
Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferențiate după tipul operațiunilor sau sfera teritorială de cuprindere.
De aceea, adesea denumirea de bancă comercială este asociată unui termen care îi definește specificul. Astfel sunt bănci universale și bănci specializate.
Bănci universale – sunt denumite acele bănci comerciale care efectuează toate operațiunile bancare și care nu își limitează activitatea la anumite sectoare (la noi, societățile bancare sunt, prin lege, bănci universale).
Bănci specializate – este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sau instituțiile de tip bancar care de regulă, alături de operațiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent operațiuni bancare de un anumit tip sau într-un anumit domeniu.
În continuare, vor fi prezentate câteva tipuri de bănci comerciale specializate:
bancă agricolă – acordă credite și alte facilități financiare și de plată unităților agricolă, pentru cumpărarea de terenuri și utilaje agricole, îngrășăminte;
bancă de investiții – acordă credite, pe termen mediu și lung intreprinderilor industriale, uneori și din alte ramuri economice, de regulă pentru investiții, procurându-și fondurile pe baza unor forme de economisire pe durate mai îndelungate decât cele obișnuite;
bancă ipotecară – acordă împrumuturi pe termen lung garantate cu o ipotecă asupra imobilelor deținute de debitori;
bancă de export-import – creditează, pe diferite termene producătorii/exportatorii autohtoni, pentru a-i asprijini în activitatea de promovare a produselor țării respective pe piețele externe; garantează credite externe; efectuează operațiuni de casă în favoarea importatorilor și exportatorilor;
bancă internațională (privată) – bancă comercială cu numeroase sucursale în alte țări și pentru care operațiunile externe joacă un rol important, dacă nu chiar preponderent. Termenul de bancă internațională este utilizat și pentru instituții financiar-bancare interguvernamentale ale căror capital provine din două sau mai multe țări și a căror activitate specifică desfășurîndu-se la nivel internațional sau mondial depășește granițele unei țări (Banca Reglementărilor Internaționale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.), Banca Mondială);
băncile de accept – sunt instituții bancare care susțin, prin semnătura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini, iar titlul de credit astfel acceptat, devine negociabil;
case de emisiune – sunt instituții bancare care asigură plasarea pe piață a unor emisiuni de hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni).
Fiecare sistem bancar național are particularitățile lui, în ceea ce privește denumirea băncilor tipurile activităților cuprinse sub aceasta denumire.
Sistemul bancar românesc 3este structurat, în prezent ca urmare a legii bancare, pe două nivele:
Banca Națională a României – care deține exclusiv funcțiile unei bănci centrale;
societățile bancare – constituite ca societăți comerciale care au primit dreptul să efectueze toată gama de operațiuni bancare și să opereze oriunde pe teritoriul țării în condițiile respectării cadrului de supraveghere bancară impus de banca centrală (Legea privind activitatea bancară nr. 58 / 1998 și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României nr. 101/ 1998)
Deoarece un sistem bancar eficient necesită descentralizare și competiție, Banca Națională a căutat să stimuleze formarea unui sistem de bănci comerciale de tip universal, care au primit dreptul sa efectueze toată gama de operațiuni bancare și să opereze oriunde pe teritoriul țării, în condițiile respectării cadrului de supraveghere bancară stabilit de banca centrală.
Organizarea și funcționarea sectorului bancar românesc în perioada de tranziție
“Banca există pentru clienții săi” (prof. dr. Lucian Ionescu)
Evoluția societății în toate domeniile și în special în economie a impus adaptarea activității bancare la noile cerințe, lucru ce a necesitat modernizarea și dezvoltarea serviciilor oferite de bănci clienților, dar și apropierea de aceștia.
Dezvoltarea unei rețele de unități proprii în teritoriu, care să desfășoare o activitate cât mai complexă și să răspundă acestei cerințe (apropierea de client) este, în același timp, determinată și de concurența dintre diferitele bănci prezente pe piața bancară care doresc să penetreze în anumite zone în care există reale posibilități de desfășurare a unei activități bancare eficiente.
Înainte de 1990, băncile existente în România aveau rețele de unități teritoriale oarecum similare însă în prezent lucrurile se prezintă diferit.
Băncile care operau și înainte de 1990 beneficiază de rețeaua de subunități existente cu o distribuție uniformă pe tot teritoriul țării. În continuare, aceste bănci sunt preocupate de înfințarea de unitați în localitațile ce le ofera condiții optime de desfașurare a activitații.
Procesul de dezvoltare a rețelei de unitați teritoriale bancare a ținut seama de structura administrativ-teritoriala a țarii, respectiv împarțirea pe județe. În principiu, bancile si-au structurat rețeaua teritoriale în funcție de aceste “nuclee”, la nivelul fiecarui județ exisind unitați care coordoneaza actvitatea din zona, aceste unitați sunt scursale județene.
În prezent, dispun de astfel de rețele de unitați proprii in teritoriu banci precum4:
Banca Agricolă (Raiffeisen Bank) si Banca Româna de Dezvoltare (Societe General) care au avut, înca înainte de 1989, o reprezentare în teritoriu bine conturată.
Banca Comercială Româna, care a preluat de la Banca Naționala funcțiile de bancă comercială și, deci, conturile unitaților deschise la sucursalele și filialele Bancii Naționale. Acest lucru a determinat necesitatea înființarii unei rețele de unitați bancare teritoriale care sa faca posibilă continuarea activitații desfăsurate de unitațile teritoriale ale Bancii Naționale.
Bancpost, care prin specificul operațiunilor oferite, în special, populației, implică existența unei rețele proprii de unitați teritoriale.
Casa de Economii si Consemnațiuni, care începînd din iulie 1996 au statutul de bancă comercială și dispune de o rețea de peste 2500 de unitați pe întreg cuprinsul țarii.
Fiecare banca, prin strategia pe care o urmeaza, si-a stabilit anumite criterii privind rețeaua de unitați (de exemplu, localitatea în care se înființează o unitate noua să aibă cel puțin 10000 de locuitori și un potențial de afaceri remarcabil).
Legea privind activitatea bancară (58/1998) prevede: “structura organizatorică, conducerea si administrarea societăților bancare se stabilesc prin statutele proprii”.
Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială bancară pe acțiuni.
Structura rețelei de unitați a acelor bănci care și-au organizat activitatea în teritoriu, urmărind împarțirea administrativ-teritorială a țării, constă în:
Centrala băncii
Sucursale județene si sucursala municipiului Bucuresti
Sucursale/filiale (subordonate organizatoric si funcțional sucursalelor județene) în unele orașe ale țarii și, în unele cazuri, la nivelul sectoarelor municipiului București
Agenții
Sucursalele, filialele și agențiile sunt unitați cu sarcini operative, ele neavând personalitate juridică.
În calitatea lor de unități operative, sucursalele, filialele și agențiile băncilor, execută operațiuni bancare specifice societăților bancare, reglementate prin lege, în limita competențelor stabilite de centrala băncii si funcționează pe baza aprobării Consiliului de Administrare al băncii respective.
Sucursalele, filialele si agențiile au relații directe cu clienții din raza lor de activitate (persoane fizice și juridice).
Conducerea societății bancare, administrarea și controlul acestora sunt asigurate, în cadrul fiecărei bănci5, de:
Adunarea generală a acționarilor băncii
Consiliul de Administrație al băncii
Comitetul de direcție al băncii
Președinți și vicepreședinți
Comitetul de conducere (la sucursale, filiale și agenții)
Comisia de cenzori – organ de control
Adunarea generală a acționarilor- este un organ cu rol deliberativ, îi reprezintă pe toți acționarii băncii, și care hotărăste problemele generale privind activitatea băncii.
Consiliul de Administrație – este organ deliberativ, se întrunește lunar, sau ori de câte ori este necesar, la sediul central al băncii, și asigură conducerea și administrarea societaților bancare. Este compus din : președinte, vicepreședinți si membri aleși de Adunarea Generală a acționarilor pe un termen stabilit prin statutul societății respective.
Comitetul de direcție- este numit de Consiliul de Administrație și realizează conducerea operativă a băncii, ducând la îndeplinire hotărârile acestui consiliu. Este format din: președinte, vicepreședinte și membri. Președintele Consiliului de Administrație conduce și Comitetul de Direcție.
Conducerea curentă este asigurată de catre președinte, vicepreședinți și directorii direcțiilor /departamentelor din centrala băncii. Fiecare societate bancară și stabilește propriile norme în ceea ce privește modalitatea de realizare a conducerii curente. În principiu atribuțiile sunt distribuite astfel:
Președintele- răspunde de desfășurarea, în condiții optime și cât mai profitabile, a întregii activități a băncii.
Vicepreședinții- îndeplinesc atribuțiile stabilite de președinte, coordonează direcțiile din centrală si sucursale, filiale si agenții care le-au fost repartizate, iau măsuri și răspund de activitatea acestora.
Directorii direcțiilor din centrală- organizează și răspund de întreaga activitate a direcției pe care o conduc, răspund de folosirea rațională a forței de muncă, de calitatea muncii de disciplina și comportamentul salariaților.
Comisia de cenzori- se constituie la nivelul conducerii băncii și au ca atribuție principală controlul asupra modului cum se efectuează operațiunile băncii, în cadrul legal existent, și informează Consiliul de Administrație și Adunarea Generală.
Centrala Băncii
Societățile bancare, prin centralele lor, îndeplinesc funcția de coordonare pentru toate activitățile ce se desfășoară în sucursale, filiale și agenții, asigurând aplicarea corectă a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce guvernează activitatea bancară. În acest sens centralele societăților bancare elaborează norme specifice ce trebuie respectate de unitățile din subordine. În același timp, centralele sunt răspunzătoare de activitatea sucursalelor, filialelor și agențiilor din subordine și aceasta deoarece unitățile din subordine nu au personalitate juridică. Activitatea, în cadrul centralelor societăților bancare, se desfășoară pe direcții, departamente, servicii, birouri, oficii specializate. Fiecare bancă, în funcție de activitatea desfășurată și gama de operațiuni efectuate, își organizează, în mod specific, structura funcțională din cadrul centralei. Cu toate acestea, există o serie de componente organizatorice care se regăsesc, sub diferite forme (direcții, servicii, birouri) în majoritatea băncilor comerciale și aceasta datorită faptului că, în general, toate băncile comerciale desfășoară aceeași gamă de operațiuni bancare. În general, în cadrul centralei, activitatea este organizată pe direcții de specialitate (sau departamente) care, la rândul lor, au în subordine diferite servicii.
Structura organizatorică este flexibilă și diferă de la bancă la bancă; chiar pentru aceeași bancă ea se poate modifica în timp, în funcție de tipul și strategia băncii, natura și volumul activitaților desfășurate.
Direcțiile/departamentele din cadrul unei bănci conlucrează și deasemenea banca colaborează cu Banca Națională a României, cu Ministerul Finanțelor, cu celelalte societăți bancare.
Departamentele din centralele societăților bancare, indiferent de activitatea specifică pe care o derulează, au o serie de atribuții similare ce derivă din rolul lor de coordonare a activității în domeniile respective.
Cele mai importante dintre aceste atribuții 6sunt:
Elaborarea și avizarea normelor metodologice ce reglementează obiectul de activitate al direcției/departamentului respective, precum și a instrucțiunilor, circularelor, reglementărilor.
Îndrumarea și controlul unităților teritoriale, în legatură cu activitatea desfașurată, cu modul de aplicare a legislației bancare, precum și a normelor metodologice și reglementarilor interne emise de bancă.
Efectuarea de studii si analize, în legatură cu activitățile specifice desfășurate de fiecare departament, în vederea luării deciziilor privind perfecționarea activității.
În cadrul structurii organizatorice a fiecărei societăți bancare există direcții/departamente a căror activități se constituie în liant pentru activitatea desfașurată în cadrul altor componente structurale; ele vor fi prezentate în continuare:
Direcții / Departamente de coordonare au următoarele atribuții: întocmesc periodic planurile de credit și le supun aprobării conducerii; în funcție de nivelul resurselor de refinanțare, repartizează, pe sucursale nivelurile de credite, stabilesc și repartizează plafoanele; întocmesc periodic rapoarte referitoare la executarea programelor de creditare, precum și la principalele aspecte legate de acordarea și rambursarea acestora;formulează pe baza analizelor efectuate propunerile privind politica dobânzilor;
Direcții / Departamente de trezorerie cu următoarele atribuții: analizează și prospectează posibilitățile și condițiile de asigurare a resurselor de creditare ale băncii; în strânsă colaborare cu departamentele contabilității generale negociază și propun contractarea de credite pe piața interbancară și participă la licitațiile organizate de Banca Națională a României, pentru obținerea de credite de refinanțare; stabilesc prognozele de trezorerie, pe diferite perioade; realizează proiectele de emisiune de hârtii de valoare și coordonează evidența și plasarea acestora; urmăresc și informează conducerea asupra situației și nivelului activelor și pasivelor băncii.
Direcții / Compartimente de casierie: răspund și asigură coordonarea și urmărirea efectuării operațiunilor cu numerar și alte valori; colaborează cu direcțiile / departamentele de coordonare și trezorerie în vederea urmăririi și analizării fenomenelor și tendințelor conjuncturale din sfera circulației numerarului; colaborează cu Banca Națională a României, participând la elaborarea prognozelor privind operațiunile de încasări și plăți, a fluxului de numerar din economie; asigură organizarea și efectuarea tuturor operațiilor de casierie, prin intermediul unităților operative din subordine; efectuează operațiuni cu numerar; țin evidența numerarului și asigură păstrarea acestuia.
Direcții / Departamente de control: asigură și răspund de exercitarea controlului asupra activității de ansamblu, desfășurată de unitățile din teritoriu ale societăților bancare, precum și de efectuarea periodică a controlului patrimonial asupra gospodăririi valorilor materiale și bănești din centralele băncilor și de la nivelul unităților teritoriale.
Direcții / Departamente pentru operațiuni externe comerciale și necomerciale: operațiuni comerciale: asigură și răspund de prelucrarea documentelor privitoare la exportul și importul de mărfuri și prestări de servicii din și pentru străinătate ale agenților economici instituțiilor și altor persoane juridice; operațiuni necomerciale: asigură activitatea de derulare a operațiunilor de decontare cu străinătatea, în favoarea persoanelor fizice sau juridice.
Direcții / Departamente de creditare participă la: programarea, dimensionarea și dirijarea masei monetare și a creditului pe termen scurt, mediu sau lung pentru sectorul de stat și privat; analizează cererile de creditare ce depășesc competența unităților teritoriale din subordine; întocmesc documentațiile de creditare; aprobă creditele din competența lor și fac propuneri organelor de conducere ale băncii, pentru aprobarea celor ce depășesc competența lor; propun eliberarea scrisorilor de garanție; urmăresc evoluția creditelor; urmăresc, îndrumă și controlează activitatea de creditare a unităților teritoriale din subordine; analizează evoluția indicatorilor bancari, în strânsă corelație cu analiza economică și financiară ai agenților economici pe care îi creditează; propun măsuri de recuperare a fondurilor în cazul beneficiarilor de credite, în incapacitate de plată; urmăresc rambursarea creditelor.
Direcții / Departamente de relații bancare internaționale cu următoarele atribuții: întocmirea și negocierea proiectelor de acorduri de plăți și cooperare economică, financiară și de creditare încheiate, prin intermediul băncilor, cu alte țări; administrarea portofoliului în valută al băncilor, prin operațiunile de arbitraj valutar; efectuarea analizelor conjuncturale pe piețele monetare; analizarea, negocierea și angajarea liniilor de credite bancare externe; evaluarea cererilor de credite bancare, în valută; analizarea și modificarea rețelei de corespondenți bancari.
Direcții / Departamente de contabilitate, cu următoarele atribuții: organizarea și conducerea activității contabile; execuția de casă a bugetului public național; exercitarea controlului bancar asupra operațiilor contabile privind creditarea; finanțarea și plățile efectuate de unitățile operative ale băncilor pentru clienții lor.
Direcții / Departamente de informatică – a căror activitate vizează: informatizarea activității decizionale, de analiză, proiectare, implementare și întreținere a subsistemelor informatice în legătură cu operațiunile derulate de bănci; exploatarea lucrărilor respective; dezvoltarea rețelei de calculatoare; service-ul pentru echipamentul respectiv; telecomunicațiile interbancare.
Direcții / Departamente de organizare și resurse umane: structura organizatorică a băncii; extinderea rețelei de unități; organizarea, normarea și asigurarea condițiilor de muncă ale salariaților.
Direcții / Departamente juridice – se referă, în principal, la asigurarea legalității în desfășurarea activității băncii și la apărarea intereselor patrimoniale și nepatrimoniale proprii activității bancare.
Sucursalele în activitatea bancară
Sucursalele se constituie în nuclee ale activității desfășurate de societățile bancare la nivel județean, și mai nou sucursalele de grad II în orașe.
Sucursalele au autonomie operativă și de gestiune, în limita unor competențe delegate de centrală.
La nivelul unei sucursale se regăsesc compartimente de: coordonare, trezorerie, creditare, operațiuni valutare, casierie, conturi și viramente, decontări intrabancare, informatică, contabilitate, control juridic.
Principalele atribuții sunt:
Coordonarea de ansamblu a problemelor de creditare, operațiunilor de încasări și plăți fară numerar, operațiuni cu numerar și casierie;
Întocmirea de situații, la nivelul județului, privind evidența, prognoza și administrarea trezoreriei;
Defalcarea plafoanelor de credite, transmise de centrala băncii, pe fiecare filială și agenție din subordine;
Realizarea de lucrări de analiză și informare privind creditele;
Analizarea activității desfășurate la nivelul județului și calcularea indicatorilor activității bancare;
Verificarea, analizarea și centralizarea balanțelor, bilanțurilor și dărilor de seamă, bugetelor de venituri și cheltuieli;
Urmărirea și asigurarea controlului tuturor activităților desfășurate de unitățile din subordine;
Luarea măsurilor ce se impun in legătură cu pregătirea profesională a personalului;
Analizarea și valorificarea materialelor întocmite de organele de control ale serviciului de coordonare, cu îndeplinirea măsurilor stabilite.
Filialele
Filialele sunt unități teritoriale, operative ale societăților bancare, sunt
subordonate sucursalelor, au autonomie gestionară și operativă, în limita competențelor acordate de centrala băncii. Au următoarele atribuții:
Răspund, prin conducerea numită de Consiliul de Administrație, în fața centralei, de activitatea desfășurată în unitățile din subordine;
Se conformează cerințelor si evidențelor sucursalelor;
Raportează sucursalelor informațiile privind activitatea desfășurată;
Organizează relațiile cu clienții privind: activitatea de creditare, în lei și valută a persoanelor fizice și juridice; operațiunile legate de deschiderea de conturi și operarea în conturi; operațiuni de schimb valutar; consultanță;
Îndeplinesc atribuțiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare și organizare.
Agențiile
Reprezintă puncte de lucru ale sucursalelor și filialelor, fiind direct subordonate acestora. Agențiile își realizează activitatea profesională sub supravegherea și îndrumarea sucursalelor și filialelor, fiind unități operative, înființate pe baza criteriului apropierii de clienți și derulînd, predominant, un volum mare de operațiuni, dar de valori mai mici.
Conducerea sucursalelor, filialelor și agențiilor este asigurată de catre un director, un contabil șef 7.
La nivelul sucursalelor și filialelor, conducerea este asigurată de Comitetul de Conducere format din director, director adjunct, contabil șef, specialiști confirmați de Consiliul de Administrație al băncii.
Apariția de noi bănci în contextul cadrului legal ce asigură caracterul de bancă de tip universal tuturor băncilor comerciale românești, a condus la apariția și accentuarea concurenței. Astfel multe bănci au simțit nevoia descentralizării activității și înființarea unei rețele interne, pentru valorificarea posibilităților locale, prin apropierea geografică de clienți. Aceste bănci au deschis sucursale și/sau filiale zonale, care se adresează clientelei din raza lor de activitate, oferindu-le serviciile, instrumentele și avantajele specifice băncilor respective. Pe măsura câștigării de experiență, unitățile nou înființate preiau, treptat, operațiunile realizate de centrală.
În vederea desfășurării activității specifice, în afara rețelei de unități din țară, băncile au posibilitatea, prin lege, de a deschide unități în străinătate sau de a stabili relații cu bănci corespondente din străinătate. Dezvoltarea tehnică și pătrunderea pe scară largă a informaticii în activitatea bancară au dus la apariția unor servicii bancare care fac posibilă derularea tranzacțiilor în alte condiții decât cele clasice, care impuneau prezența clientului la ghișeul băncii. Aceste aspecte duc la restructurarea băncilor.
B.N.R.- bancă centrală și de emisiune
În termeni generali, o bancă centrală acționează ca instituție, din partea statului, pentru a stabili și coordona politica monetară și de credit a economiei. Banca centrală are un rol deosebit în menținerea stabilității monedei naționale și a încrederii publicului în bănci.
Banca centrală nu exercită funcțiile unei bănci comerciale și deci nu concurează celelalte bănci ale sistemului.
Banca Națională a României este o bancă cu capital integral de stat, înființată în 1881, este organul de emisiune al statului și stabileste reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a României asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare8.
Capitalul propriu al Băncii Naționale a României aparține în întregime statului. Fondul de rezervă al Băncii Naționale a României se constituie din profitul evidențiat în bilanțul anual, după acoperirea altor destinații.
Datorită schimbărilor în economie, a fost necesară înlocuirea Statutului Băncii Naționale a României prin Legea numărul 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea numărul 101/1998, în care sunt mult mai precis expuse atribuțiile băncii noastre centrale în privința creditării băncilor și în realizarea politicii valutare: acordă băncilor credite ce nu pot depășii 90 zile; stabilește condițiile de creditare; stabilește nivelul maxim al ratei dobânzii la creditele acordate băncilor; stabilește modul de garantare a creditelor cu titluri de stat, cambii, bilete la ordin, depozite; stabilește criteriile ce trebuie îndeplinite de bănci pentru a solicita credite; stabilește plafoane de creditare și termene de rambursare; încasează dobânzi pentru creditele acordate băncilor; reglementează alte aspecte ale creditării bancare; stabilește cursul de schimb al monedei naționale în raport cu alte valute; înfăptuiește politica valutară; intervine pe piața valutară pentru susținerea cursului monedei naționale; obligă băncile să constituie rezerve minime obligatorii pentru depozitele în valută; stabilește regimul valutar; este agent al statului în operațiunile și tranzacțiile valutare ale acestuia; acordă autorizații persoanelor juridice pentru tranzacții valutare; achită datoria externă a statului; elaborează balanța de plăți externe.
Băncile centrale au în general următoarele funcții9:
Stabilirea și implementarea politicii monetare și de credit;
Emisiunea de monedă;
Monitorizarea cursurilor valutare;
Administrarea rezervelor valutare;
Supravegherea instituțiilor financiar- bancare;
Acționează ca bancă a celorlalte bănci;
Împrumutător de ultimă instanță;
Acționează ca agent al statului și ține în evidențele sale Trezoreria statului;
Asigurarea de fonduri pentru stat;
Asigurarea legăturii cu organizații financiar- bancare internaționale;
Analist al condițiilor monetare și economice.
Atribuții speciale legate de perioada de tranziție:
Asigurarea unei concurențe loiale între bănci
Încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos.
Supravegherea sistemului bancar
Banca centrală decide care entități pot opera ca bănci și stabilește regulile de emitere a autorizațiilor de funcționare a băncilor. Ea monitorizează activitatea băncilor comerciale, pe de o parte, cerându-le periodic rapoarte financiare și statistice, iar pe de cealaltă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.
Băncile care au probleme financiare intră în supravegherea specială a băncii centrale. Dacă împrejurările o cer, ea va asigura un “portofoliu de salvare”, pentru ca publicul să nu-și piardă încrederea în sistemul bancar.
Politica monetară și de credit
Banca centrală controlează nivelul masei monetare și ratele dobânzii în economie, ca parte a politicii generale, macro- economice a guvernului. Această situație a condus la dezbateri aprinse, referitoare la independența Băncii Centrale.
Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht (1992) prevede un nivel ridicat de independență pentru băncile centrale ale statelor membre.
În România, banca centrală este organ al statului, iar membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale Române sunt numiți de Parlament. În numele Consiliului de Administrație, guvernatorul Băncii Naționale Române prezintă anual Parlamentului României darea de seamă cu privire la situația monetară și a creditului.
Emisiunea de monedă
Banca Centrală deține monopolul emisiunii monetare. În principiu, moneda se emite în concordanță cu creșterea economică.
Emisiunea de monedă peste necesitățile economice reale poate duce la inflație; împiedicarea guvernelor de a determina un proces inflaționist, prin emisiune suplimentară de monedă, poate fi încă un argument în favoarea asigurării independenței băncii centrale.
Bancă a băncilor
Banca centrală acționează ca bancher al altor bănci. Băncile centrale solicită celorlalte bănci să-și păstreze, la banca centrală o parte a depozitelor, sub formă de rezerve, ca depozite nepurtătoare de dobândă( sau cu o dobândă mică ).
Acesta este un aspect al procesului general de control monetar, ridicând sau coborând nivelul cerut al rezervelor, banca centrală poate mări sau micșora capacitatea băncilor de a acorda credite.
Banca Centrală deține conturi ale băncilor comerciale utilizate în decontarea datoriilor interbancare.
Bancă a statului
Banca Centrală acționează ca trezorier al statului, ținând în evidențele sale contul curent al Trezoreriei Statului. În acest cont se reflectă impozitele percepute și alte plăți efectuate în numele Trezoreriei Statului.
Banca Centrală nu este creditorul guvernului, deși îl ajută să identifice alte surse de împrumut din cadrul economiei.
Asigurarea de fonduri pentru guvern
Guvernul împrumută bani de pe piața națională, oferind spre vânzare titluri de valoare; obligațiuni și bonuri de tezaur, caz în care banca centrală acționează ca agent al statului direct sau prin intermediul altor bănci, în procesul de emisiune a obligațiunilor sau a altor înscrisuri, în vânzarea și răscumpărarea acestora și plata dobânzilor; și de asemenea acordă consultanță.
Suma de bani datorată de guvern se numește datoria publică și este gestionată de banca centrală, reducerea datoriei publice se face prin rascumpărarea titlurilor, prin intermediul băncii centrale, dar cu fonduri de la guvern.
Administrarea rezervelor valutare
Banca Centrală păstrează rezervele țării în aur, valută convertibilă și alte active de rezervă, recunoscute pe plan internațional.
Banca Centrală utilizează aceste rezerve pentru a controla evoluția cursului de schimb și pentru a asigura convertibilitatea monedei naționale pe piața valutară.
Împrumutător de ultimă instanță
Banca Centrală acordă împrumuturi băncilor comerciale, pentru a sprijini, temporar nevoia de lichiditate a acestora.
Asigurarea legăturii cu organizațiile financiar- bancare internaționale
Banca Centrală joacă un rol important în cooperarea economică și financiară internațională, gestionează și ține evidența operațiunilor financiare ale țării cu organisme internaționale, cum sunt Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială.
Băncile comerciale românești
Băncile se pot constitui în România numai cu respectarea prevederilor Legii 31/1990 și pe baza autorizației Băncii Naționale.
“Societățile bancare sunt persoane juridice al caror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice și juridice sub forma de depozite, precum și acordarea de credite”10.
Băncile comerciale românești sunt obligate să-și deschidă conturi curente la Banca Națională Română și să mențină la aceasta rezerve minime obligatorii.
Băncile comerciale au ca scop al activității lor obținerea de profit. Băncile au largă autonomie în utilizarea profitului. Ele își constituie provizioane pentru risc, fond de dezvoltare, pot dispune de o mare parte a profitului net.
Băncile comerciale efectuează o gamă largă de operațiuni: depozite, operațiuni în cont, cu numerar și fară numerar, și una dintre cele mai importante: creditarea; operațiuni valutare, cu metale prețioase, plasamente, comerț cu titluri de valoare, consultanță, garanții, leasing financiar, transferuri de fonduri, tranzacții cu instrumente de plată credit, casete cu valori, operațiuni de mandat.
Băncile românești au introdus tehnologia bancară, datele se procesează cu sisteme informatice performante, deasemenea sunt conectate la rețele informatice internaționale cum ar fi Reuters, Telerate sau Unisys, ceea ce le conferă instantaneu, acces la informații financiare de pe tot globul.
Marea majoritate a băncilor românești sunt membre SWIFT, care este un sistem de transmitere a mesajelor la nivel internațional.
Într-un termen scurt au fost introduse produse și servicii noi cum ar fi: cărțile de credit și de debit și distribuitoarele automate de numerar. Deasemenea băncile sprijină tranziția catre o economie de piață, investind fonduri la constituirea capitalului unor firme.
Băncile comerciale gestionează împrumuturile primite de România de la organisme internaționale cum ar fi : B.E.R.D, Banca Mondială, destinate să sprijine, prioritar anumite domenii.
CAPITOLUL 2.
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ – VERIGĂ PRINCIPALĂ A SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC
2.1. Constituire
Banca Comercială Română S.A. este organizată, potrivit legii ca societate pe acțiuni. Banca are și poate înființa în țară și străinătate unități fără personalitate juridică denumite sucursale(sucursala Municipiului București, sucursale județene și sucursale) agenții, reprezentanțe, precum și filiale cu personalitate juridică, pe baza aprobării consiliului de administrație al băncii11.
Durata de activitate a băncii este de 99 ani de la data emiterii autorizației de funcționare de catre Banca Națională Română, cu posibilitatea extinderii acestei perioade.
Banca își încetează activitatea, după regulile societăților comerciale și ale legislației bancare în vigoare, la propunerea consiliului de administrație al băncii și cu aprobarea adunării generale a acționarilor.
Banca are ca domeniu principal de activitate: atragerea și formarea de depozite bănești în lei și valută, de la persoane fizice și juridice, din țară și străinătate; acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung; efectuarea de servicii bancare, operațiuni pentru activitatea de comerț exterior și alte operațiuni bancare, potrivit legii.
Capitalul social al băncii la 31 decembrie 2003, autorizat, subscris și vărsat este de 4 313 487 500 000 lei. În capitalul social total este cuprinsă suma de 50 milioane dolari SUA. Capitalul social este împărțit în 431 348 750 acțiuni nominative în valoarea de 10 000 lei fiecare, deținute de statul român prin Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS), fostul Fond al Proprietății de Stat și de către cele 5 Societăți de Investiții Financiare (SIF), fostele Fonduri ale Proprietății Private, cele din urmă fiind societăți închise de investiții, în condițiile legii12, astfel:
Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului deține un capital social de 3 014 371 370 000 lei, echivalent cu 301 437 137 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare și care reprezintă 69,88 % din total.
Societatea de Investiții Financiare “Banat- Crișana”, deține un capital social de 258 809 250 000 lei echivalent cu 25 880 925 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare, reprezentând 6 % din total;
Societatea de Investiții Financiare “Moldova”, deține un capital social de 258 809 250 000 lei , echivalent a 25 880 925 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare, reprezentînd 6 % din total;
Societatea de Investiții Financiare “Transilvania”, deține un capital social de 258 809 250 000 lei, echivalent cu 25 880 925 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare, reprezentând 6 % din total;
Societatea de Investiții Financiare “Muntenia”, deține un capital social de 258 809 250 000 lei , echivalent cu 25 880 925 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare, reprezentând 6 % din total;
Societatea de Investiții Financiare “Oltenia”, deține un capital social de 263 879 130 000 lei, echivalent cu 26 387 913 acțiuni nominative, în valoare de 10 000 lei fiecare, reprezentând 6,12 % din total.
Acțiunile ce vor fi emise pentru majorarea capitalului nu pot avea valoarea nominală mai mică decât cea inițială și vor putea fi transmise persoanelor juridice și fizice, din țară și străinătate, potrivit legii. Adunarea generală a acționarilor va fixa cuantumul noilor emisiuni și criteriile de subscriere.
Acțiunile emise de bancă pot fi numai nominative. Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite acțiuni până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă.
Fiecare acțiune plătită conferă titularului dreptul la vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere a băncii, dreptul de a participa la împărțirea profitului, asa cum a hotărât adunarea generală a acționarilor, dreptul de a participa la împărțirea activelor în cazul lichidării băncii, ca și orice alt drept sau obligație prevăzută de legislația în vigoare.
Acțiunile sunt indivizibile, sunt purtătoare de dividende.
Deținerea de acțiuni înseamnă, acceptarea statutului băncii și a hotărârilor adunării generale a acționarilor.
Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii sunt obligați numai cu plata integrală a acțiunilor subscrise.
Patrimoniul băncii nu poate fi operat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor.
Reducerea capitalului social se hotărăște de către adunarea generală a acționarilor, cu respectarea prevederilor legale.
Propunerea de reducere a capitalului social va fi comunicată acționarilor de către consiliul de administrație, cu 30 zile înainte de data adunării generale a acționarilor.
Pentru desfășurarea activității sale, banca constituie următoarele fonduri:
fondul de rezervă;
fondul de risc;
alte fonduri prevăzute de lege.
Fondurile băncii se constituie, potrivit reglementărilor legale, din profitul brut anual și pot fi utilizate, cu aprobarea adunării generale a acționarilor, pentru finanțarea unor acțiuni economice, financiare, valutare și de altă natură, în care banca este interesată, precum și pentru acoperirea unor pierderi.
Organizarea și funcționarea Băncii Comerciale Române
Banca Comercială Română S.A. funcționează în baza Hotărîrii Guvernului României numărul 1011/1990 privind înființarea Băncii Comerciale Române S.A. , a Hotărârii Guvernului României numărul 1195/1990 privind organizarea Băncii Comerciale Române S.A. și a Statutului acesteia, cu respectarea Legii numărul 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii numărul 58/1998 privind activitatea bancară.
Banca Comercială Română S.A. este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială bancară pe acțiuni și are sediul în municipiul București.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor ce-i revin, Banca Comercială Română S.A. colaborează cu celelalte societăți bancare, ministere, organele centrale și cu organele locale.
Administrația centrală a Bancii Comerciale Române S.A. are următoarea structură organizatorică13:
Direcția de coordonare, trezorerie și titluri;
Direcția creditării și scontului I;
Direcția creditării și scontului II;
Direcția creditării și scontului pentru sectorul privat;
Direcția creditării pe termen mediu și lung;
Direcția relații bancare internaționale;
Direcția decontări externe comerciale;
Direcția decontări externe necomerciale;
Direcția contabilități externe;
Direcția de strategie și învățământ;
Direcția contabilității generale;
Direcția de informatică și telecomunicații interbancare;
Direcția operațiunilor cu numerar și de casierie;
Direcția de organizare și resurse umane;
Direcția de control;
Direcția juridică și contencios;
Direcția economică și secretariat;
Secretariatul Consiliului de administrație și protocol
În executarea atribuțiilor și sarcinilor ce le revin între compartimentele de mai sus se stabilesc relații funcționale și de cooperare.
În cadrul administrației centrale a Băncii Comerciale Române S.A. funcționează:
comitetul de risc;
consiliul tehnico-economic;
comisia pentru probleme sociale;
comisia pentru numirea în unele funcții de conducere din administrația centrală a băncii și unitățile subordonate;
comisia de examinare pentru încadrarea și promovarea personalului din administrația centrală a băncii.
Pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce îi revin, Banca Comercială Română S.A., are organizată, în teritoriu, o rețea de unități compusă din: sucursale județene, sucursala Municipiului București, sucursale, filiale, agenții.
Sucursalele, filialele și agențiile sunt unități cu sarcini operative, având relații directe cu agenții economici din raza lor de activitate, sucursalele au, totodată, atribuții de coordonare, îndrumare și control privind activitatea filialelor și agențiilor în subordine.
Conducerea și administrarea Băncii Comerciale Române S.A. sunt asigurate de:
Adunarea Generală a acționarilor;
Consiliul de administrație;
Comitetul de direcție;
Președinte și vicepreședinți.
Adunarea generală a acționarilor
Conducerea Băncii Comerciale Române S.A. se asigură de adunarea generală a acționarilor, care își desfășoară activitatea în baza prevederilor din Statutul Băncii Comerciale Române S.A.,precum și a regulamentului propriu de funcționare.
Adunarea Generală a acționarilor este organ deliberativ și hotărăște în problemele generale privind activitatea băncii.
Adunarea Generală a acționarilor este organ deliberativ și hotărăște în problemele generale privind activitatea băncii.
Adunarea Generală a acționarilor este: ordinară și extraordinară.
Adunarea Generală a acționarilor se întrunește cel puțin o dată pe an și examinează și ia hotărâri cu privire la: aprobarea sau modificarea bilanțului și contului de profit și pierderi; alegerea administratorilor și cenzorilor; fixarea remunerației cuvenite administratorilor și cenzorilor, pentru exercițiul în curs; pronunțarea asupra gestiunii administratorilor și descărcarea acestora de gestiune pentru anul încheiat; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de activitate pentru exercițiul următor, pe baza propunerilor consiliului de administrație; desființarea uneia sau mai multora dintre unitățile băncii.
Adunarea generală extraordinară a acționarilor se întrunește ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărîre pentru: prelungirea duratei societății; mărirea, reducerea sau reântregirea capitalului social; participarea cu capital la societăți comerciale, financiare și bancare; schimbarea obiectului și formei societății; mutarea sediului; fuziunea de obligațiuni, titluri de credit și alte înscrisuri de valoare; modificarea statutului băncii.
În perioada în care statul este acționar unic al băncii, atribuțiile legale ale Adunării generale a acționarilor se îndeplinesc de către împuterniciții mandatați să reprezinte interesele capitalului de stat.
Interesele capitalului integral de stat al Băncii Comerciale Române S.A. vor fi reprezentate de doi împuterniciți mandatați de Ministerul Economiei și Finanțelor și un împuternicit mandatat de Banca Națională Română.
Mandatarea se face pe bază de contract.
Președintele și vicepreședinții băncii sunt numiți în această perioadă de către guvern.
Consiliul de administrație
Banca Comercială Română S.A. este administrată de Consiliul de administrație compus din președinte și vicepreședinții băncii și membrii numiți de Adunarea generală a acționarilor pe termen de 4 ani, cu posibilitatea realegerii lor pe alte perioade de către 4 ani.
Consiliul de administrație este organ deliberativ și se întrunește cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar, la sediul băncii.
Atribuții principale: prezintă spre aprobare, Adunării generale a acționarilor proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, programul de activitate, raportul Consiliului de administrație cu privire la bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, precum și propunerile cu destinația profitului; aprobă politica băncii cu privire la credite, resurse și dobânzi; propune Adunării generale a acționarilor constituirea rezervelor și eventuala utilizare a acestora; propune Adunării generale a acționarilor, emiterea de acțiuni, obligațiuni și titluri de credit și modul de distribuire a acestora; aprobă structura organizatorică, numărul de personal și salarizarea acestuia, regulamentul privind organizarea și funcționarea băncii, regulamentul de ordine interioară al acesteia, regimul semnăturilor și împuternicirilor în cadrul băncii; aprobă înființarea de sucursale, filiale, agenții și reprezentanți în țară și străinătate; aprobă numirea directorilor, directorilor adjuncți și contabililor șefi din administrația centrală și unitățile teritoriale; aprobă nivelul dobânzilor, comisioanelor, taxelor și spezelor bancare; aprobă înregistrarea de pierderi a sumelor imposibil de recuperat sau a celor a căror recuperare nu poate fi realizată în condiții economice.
Supravegherea gestiunii Consiliului de administrație al băncii, se realizează de Comisia de cenzori, formată din trei membrii și tot atâția supleanți, care se aleg de Adunarea generală a acționarilor pentru o perioadă de 3 ani, cu drept de realegere pe alte perioade de 3 ani.
Comitetul de direcție
Conducerea activității operative a băncii și asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărârilor Consiliului de administrație se realizează prin Comitetul de direcție căruia I se deleagă o parte din competențele acestuia.
Comitetul de direcție este format din președintele și vicepreședinții băncii și membrii aleși.
Președintele Consiliului de administrație conduce și Comitetul de dircție.
Comitetul de direcție examinează și ia hotărâri în limitele competențelor acordate și răspunde față de Consiliul de administrație pentru actele îndeplinite de directorii executivi sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă acesta ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle sale.
La fiecare ședință a Consiliului de administrație, Comitetul de direcție prezintă registrul său de deliberări.
Conducerea curentă a Băncii Comerciale Române S.A.
Președintele Băncii Comerciale Române S.A., răspunde de desfășurarea în condiții bune, profitabile, a întregii activități a băncii, potrivit reglementărilor legale, de aceea: organizează buna funcționare a Consiliului de administrație și a Comitetului de direcție ale băncii, ia măsuri pentru executarea acestora, întreprinde măsuri pentru buna administrare a băncii și păstrare a patrimoniului său și asigură conducerea curentă a activității băncii; reprezintă Banca Comercială Româna S.A. în raporturile cu organele de stat, organizații, instituții și celelalte bănci comerciale din țară, precum și în relațiile internaționale și angajează banca în raporturile cu persoanele fizice și juridice: în acest scop poate da și împuterniciri de reprezentare altor membri ai conducerii băncii; numește organele de lucru ale conducerii și stabilește atribuțiile și modalitățile de lucru ale acestora; conduce și îndrumă activitatea în probleme de personal: aprobă angajarea, încadrarea, promovarea, transferarea,
delegarea în funcție, detașarea, încetarea activității personalului din administrația centrală a băncii; face propuneri Consiliului de administrație pentru numirea directorilor, directorilor adjuncți și contabililor șefi din centrală și unitățile teritoriale subordonate; aprobă propunerile de premiere, stimulare și recompense pentru salariații băncii; aplică sancțiuni pentru nerespectarea regulamentelor și normelor ce privesc activitatea salariaților băncii; stabilește răspunderile și competențele vicepreședinților în cadrul conducerii băncii.
În executarea hotărârilor Consiliului de administrație și în exercitarea atribuțiilor proprii, președintele Băncii Comerciale Române S.A., emite, potrivit legii, ordine și alte acte de dispoziție.
Vicepreședinții Băncii Comerciale Române S.A. îndeplinesc atribuțiile stabilite de președinte, coordonează și controlează direcțiile din centrală și unitățile teritoriale care le-au fost repartizate, iau măsuri și răspund de activitatea acestora.
Directorii direcțiilor din administrația centrală a Băncii Comerciale Române S.A. organizează, conduc și răspund de întreaga activitate a direcției, răspund de administrarea și integritatea patrimoniului încredințat, folosirea rațională a forței de muncă și respectarea disciplinei și comportamentul salariaților din subordine, de calitatea muncii acestora, precum și realizarea integrală și la timp a dispozițiilor conducerii băncii.
Consilierii din administrația centrală a Băncii Comerciale Române S.A. îndeplinesc atribuțiile și sarcinile stabilite de președinte și elaborează materiale de analiză și sinteză pe baza cărora conducerea poate lua hotărâri privind activitatea băncii.
Organele de lucru ale conducerii:
Comitetul de risc
Este constituit în baza statutului Băncii Comerciale Române S.A, își exercită atribuțiile potrivit Ordinului președintelui băncii privind înființarea, organizarea și funcționarea acestuia.
Comitetul de risc are sarcina de a face analiza complexă a documentațiilor ce stau la baza cererilor de credit și a celor privind emiterea scrisorilor de garanție, în vederea diminuării riscului Băncii Comerciale Române S.A.
Consiliul tehnico- economic
Se organizează și funcționează potrivit Ordinului președintelui Băncii Comerciale Române S.A. și are sarcini cu privire la analizarea și avizarea documentațiilor de investiții și reparații capitale, verificarea elementelor de fundamentare tehnico- economică și a soluțiilor propuse.
Comisia pentru probleme sociale
Se organizează și funcționează potrivit Ordinului președintelui Băncii Comerciale Române S.A..
Îndeplinește și funcția de comisie de pensii și asigurări sociale, iar procedura generală de lucru este cea prevăzută de Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de pensii și asigurări sociale și a comisiilor de expertiză și recuperre a capacității de muncă.
Comisia de propuneri pentru numirea în unele funcții de conducere din administrația centrală a băncii și unitățile subordonate
Funcționează numai în centrala băncii și elaborează propuneri privind ocuparea funcțiilor de conducere din administrația centrală: consilier, director și director adjunct, și unitățile teritoriale: director, director adjunct și contabil șef.
Atribuțiile se stabilesc prin Ordin al președintelui.
Comisia de examinare pentru încadrarea și promovarea personalului din administrația centrală a băncii
Funcționează și are atribuțiile stabilite potivit Ordinului președintelui băncii privind reglementarea dreptului de competență în materie de personal.
Produse și servicii
Clienții pot fi împărțiți din punct de vedere juridic, în două categorii: persoane juridice și persoane fizice.
Banca Comercială Română S.A. a înregistrat în 2003, o creștere considerabilă, de circa 25 % a numărului de clienți, ajuns la aproape 3,5 milioane, ceea ce atestă că, prin rețeaua teritorială extinsă, prin structura de Grup și prin oferta de produse moderne adoptate specificului clienților, este cea mai potrivită pentru a satisface cerințele acestora, atât ale celor cu afaceri pe plan local, cât și ale acelora care desfășoară activități la nivel național și internațional.
Banca Comercială Româna S.A. furnizează clienților săi trei tipuri principale de servicii:
Deschiderea de conturi bancare, de diferite tipuri, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice:
Conturi curente (la vedere) în lei/valută, conturi în care titularii pot face operațiuni de încasări și plăți curente;
Conturi de depozite (la termen) în lei/valută, conturi în care depunerile se fac pentru un anumit termen.
În funcție de anumite activități specifice, pentru clienții persoane juridice, băncile mai deschid și alte tipuri de conturi, cum sunt:
Conturi blocate, în care sunt depuse sume în lei/valută, reprezentând capitalul social pentru constituirea unei societăți comerciale;
Conturi blocate cu destinație specială, sunt conturi în care disponibilitățile titularului sunt temporat blocate, în raport de o anumită operațiune, ca măsură de protecție pentru bancă (garanții, acreditive);
Conturi pentru credite- destinate să evidențieze creditele;
Conturi cu suma dobândită prin participare la licitațiile valutare: vânzare/cumpărare de valută
Facilități de împrumut
Băncile împrumută clienților lor, sume pentru finanțarea afacerilor acestora. Clienții care împrumută de la Banca Comercială Română S.A. sunt persoane juridice și fizice, iar paleta de credite acordate este diversificată.
Servicii privind transferul fondurilor
Banca Comercială Română S.A. furnizează servicii privind plățile prin transferul fondurilor (electronic și prin instrumente de plată), în numele și la cererea clienților lor Banca Comercială Română S.A. percepe comisioane pentru aceste servicii.
Comisioanele percepute la operațiunile prin conturi și dobânda calculată la creditele acordate reprezintă un venit al Băncii Comerciale Române S.A..
Oferta Băncii Comerciale Române S.A. de produse/servicii pentru persoanele juridice:
Credite pe termen scurt
Credit global de exploatare în lei: pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare: aprovizionarea cu materii prime, materiale, mărfuri, energie, combustibil, necesare realizării și finalizării prodcției de marfuri, executării de lucrări și prestări de servicii.
Linii de credite în lei și valută: funcționează după sistem revolving, pe toată perioada de valabilitate a liniei de credit, în condițiile încadrării în plafonul liniei de credit aprobat.
Credit pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare în lei și valută: acordat în condițiile existenței unor cauze economice, care au determinat formarea stocurilor și generarea cheltuielilor cu caracter temporar, precum și pentru stocuri care urmează să fie aprovizionate.
Credit pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor sezoniere în lei și valută: pentru constituirea stocurilor de produse agricole, agroalimentare, care se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fară a se depăși 12 luni de la constituire.
Credit de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație: completează sursele proprii pentru acoperirea cheltuielilor de execuție de la lansarea în fabricație (naval, aeronave, utilaje și instalații) până la obținerea produsului finit.
Credit pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută: destinat finanțării necesităților curente sau excepționale ale clienților, ocazionate de activitatea de export, acordat în condițiile existenței contractelor externe pentru livrări de produse la export, cu modalități de plată asiguratorii (acreditiv irevocabil, scrisoare de garanție bancară).
Credit pentru export de produse în lei și valută: destinat exportatorilor, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente.
Credit de scont în lei sau valută: se adresează clienților persoane juridice, fiind destinat finanțării activităților comerciale.
Credit pe cecuri remise spre încasare în lei: acordat pe baza prezentării cecurilor pentru produsele expediate, serviciile prestate, lucrările executate.
Credite pe ordine de plată în lei: acordat pe baza prezentării documentelor acceptate la plată de banca plătitorului pentru produsele expediate, serviciile prestate, lucrările executate.
Operațiuni de factoring în lei și valută: prin care banca asigură efectuarea următoarelor servicii: finanțare pe baza facturilor, administrarea creanțelor, colectarea creanțelor la scadență, protecție împotriva riscului de neplată.
Credit pentru facilități de cont în lei: oferit clienților persoane juridice cu un standing financiar ridicat, care din motive justificate economic, nu pot face temporar față plăților.
Credit pe descoperit de cont (overdraft) în lei: acordat în baza unui acord/contract de credit stand-by pentru achitarea unor obligații stringente (aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe curente), cât și în scopul prevenirii înregistrării de interdicții bancare.
Credite pe termen mediu și lung
Credit pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii în lei și valută: pentru realizarea de noi capacități de producție, modernizarea și retehnologizarea celor existente.
Credit pentru cumpărarea de acțiuni în lei: completează sursele proprii, pentru acoperirea cheltuielilor privind cumpărarea de acțiuni.
Credite promoționale în lei: se acordă în scopul construirii de locuințe pentru persoanele fizice.
Credit ipotecar în lei, în completarea surselor proprii necesare construirii, reabilitării, consolidării sau extinderii imobilelor cu destinație locativă, industrială și comercială.
Credit pentru activitatea de leasing: acordat în scopul achiziționării de mașini, utilaje, mijloace de transport și alte bunuri, în vederea închirierii lor pe o perioadă determinată, contra unei chirii dinainte calculate.
Credit de forfetare în valută: prin care un vânzător sau prestator de servicii își vinde creanțele în valută pe care le are față de un cumpărător sau beneficiar, unei societăți bancare sau instituții financiare specializate, fară drept de regres asupra deținătorului anterior, contra unei taxe de forfetare.
Acreditivul este forma de decontare prin care plățile între agenții economici se efectuează pe baza documentelor ce atestă livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, în baza unui contract comercial ferm.
Incasso documentar este o modalitate de decontare ce se bazează, în esență, pe obligația de plată a cumpărătorului, asumată prin contractul fără a comporta nici un angajament de plată din partea băncilor implicate în derulare.
Scrisoarea de garanție este o modalitate de garantare de către bancă a unei plăți/prestații.
Tranzacții pe piața valutară sunt operațiuni de vânzare- cumpărare de valută destinate persoanelor juridice.
Carduri
În martie 1993 B.C.R a devenit membru VISA, iar din 1995 a devenit și membru Europaz, moment la care banca a fost certificată ca emitent și acceptor de carduri al celor două sisteme internaționale de carduri.De altfel, BCR a emis primul card domestic pe valută BCR VISA Business în luna februarie a aceluiași an.
Cardul B.C.R. Visa Business: instrument de plată emis în USD, destinat persoanelor juridice, ai căror angajați se deplasează în străinătate pentru plata bunurilor și serviciilor oriunde este afișată sigla Visa, precum și pentru obținerea de numerar de la automatele și ghișeele bancare.
Cardul B.C.R. Eurocard/Mastercard Business, instrument de plată emis în lei, destinat persoanelor juridice ai căror angajați efectuează, pe teritoriul României, diverse plăți în interes de afaceri.
B.C.R. Eurocard Mastercard Business (USD), card de credit, instrument de plată emis în valută (USD) destinat persoanelor juridice, ai căror angajați călătoresc în străinătate, pentru bunuri/servicii sau pentru obținerea de numerar de la ATM-uri oriunde în lume este afișată sigla Eurocard/Mastercard.
Mobile Banking B.C.R.- pentru posesorii de carduri de debit B.C.R. și utilizatorilor de telefoane mobile în rețeaua Connex.
Rețeaua de terminale electronice a Băncii Comerciale Române numără 1100 de POS-uri și 500 de ATM-uri, din care 150 se regăsesc în București. La acestea se adaugă posturile de lucru cu acceptare manuală (Zip-Zap cu imprinter) în număr de 600 în țară și 302 în capitală14.
Instrumente de economisire
Contul curent în lei: cont deschis persoanelor juridice, prin care se derulează operațiuni de încasări și plăți în numerar și prin virament;
Contul curent în valută: cont deschis persoanelor juridice, prin care se derulează încasări și plăți în numerar și prin virament;
Depozitul la termen în lei: depuneri de sume în lei pe termen de 1,3,6,9,12,18 luni, din care se port efectua doar operațiuni de constituire și de lichidare a depozitului;
Depozitul la termen în valută; depozite pe un anumit termen ale persoanelor juridice, din care se pot efectua doar operațiuni de constituire și de lichidare a depozitului.
Alte servicii prestate de Banca Comercială Română S.A.: evaluarea bunurilor admise în garantarea creditelor; contul de garantare; păstrarea valorilor în casete; distribuirea titlurilor de participare ale fondurilor deschise de investiții; servicii de ghișeu privind derularea ofertelor publice de vânzare- cumpărare de acțiuni- obligațiuni; servicii de depozitare pentru fonduri deschise de investiții și societăți de investiții; multicash; E-B.C.R.; transferul sumelor în valută prin Merchants Bank; plăți prin mandat; operațiuni pe piața valutară; contul de depozit escrow în lei și valută; colectarea și/sau transportul numerarului.
2.4. Management
Mixul de management include o balanță productivă între activități, oameni și sisteme.
Scopul global al băncii este de a maximiza bunăstarea clienților, fiind respectate, totodată reglementările bancare. Pentru a realiza acest lucru, banca trebuie să adopte sisteme informatice sofisticate pentru efectuarea operațiunilor bancare și să ofere servicii bancare noi.
Managementul se ocupă de conducerea și administrarea activităților unei organizații, astfel încât din activitatea acesteia să iasă profit.
În Banca Comercială Română S.A., un bun management prin utilizarea eficienta a resurselor: banii, timpul; oamenii; activele corporale și necorporale, a dus la atingerea obiectivelor.
La sfarșitul lunii octombrie a anului 2003 Banca Comercială Română S.A. înregistra un profit net de 4 360 miliarde lei (130 milioane dolari). Ca urmare a măsurilor luate în ultimii ani pentru modernizarea și sporirea eficienței băncii, BCR înregistrează o creștere în termeni reali a volumului și valorii afacerilor, reflectată în creșterea bilanțului, totalul activelor băncii însumând, la 31 octombrie 2003, aproape 168.400 miliarde lei, echivalentul a peste 4,96 miliarde dolari. Principal finanțator al economiei reale, cu o pondere de aproximativ 30% în totalul creditelor neguvernamentale, BCR a înregistrat la 31 octombrie 2003 un portofoliu de credite în sold de 75.300 miliarde lei, în creștere cu 48,6% fața de 31 decembrie 2002. Din acestea peste 86.6% sunt angajate de sectorul privat. Creditele restante continuă să reprezinte mai puțin de 1,5% din portofoliu, ceea ce confirmă o bună administrare a riscurilor.
În primele nouă luni ale anului 2002, a realizat un profit net de 4 144,7 miliarde lei (136 milioane dolari), în creștere cu 89 % față de aceeași perioadă a anului trecut. Suma reprezintă 50 % din profitul net înregistrat, la noua luni, pe ansamblul sistemului bancar românesc, în condițiile în care Banca Comercială Română S.A. are o pondere de aproximativ 30 % atât la creditele neguvernamentale cât și la depozitele atrase de la clientelă. Nivelul profitului, cu aproape 20 % mai mare decât cel realizat pe întreg anul 2000, precum și veniturile și cheltuielile, se înscriu în prevederile de buget pe acest an, ceea ce confirmă calitatea managementului și profesionalismului personalului Băncii Comerciale Române S.A..
Bilanțul contabil încheiat la 30 septembrie 2001, înregistrează, de asemenea, o creștere substanțială, cu 59,9 %, comparativ cu finele trimestrului III 2000 și cu 34,9 % față de decembrie 2000, totalul activelor la 9 luni din acest an fiind de 94 059,9 miliarde lei.
Rezultatele arată creșterea continuă a eficienței activității, indicatorii de rentabilitate și lichiditate calculați la 30.09.2002 având valori de nivel internațional: rentabilitatea activelor (ROA) au fost de 25,8 %, respectiv 4,41 % iar lichiditatea în funcție de total active a fost de 41,56 %.
Profitul record realizat de bancă are la bază creșterea volumului de afaceri, Banca Comercială Română S.A. fiind banca ce a lansat în ultimele 12 luni cele mai multe produse și servicii bancare noi- 25 – din care 15 pentru persoane fizice și 10 pentru persoane juridice.
Banca Comercială Română S.A. a înregistrat o creștere de circa 25 % a numărului de clienți ajuns la aproape 3,5 milioane.
Banca Comercială Română S.A. este principalul finanțator al economiei reale, soldul creditelor neguvernamentale, în lei și valută, la finele trimestrului III 2002 fiind de aproape 29 000 miliarde lei. Sectorul privat are o pondere de peste 72,5 % în totalul portofoliului iar IMM-urile reprezintă 40 %. O dinamică deosebită au înregistrat creditele pentru export acordate de Banca Comercială Română S.A., care au crescut ca valoare de peste doua ori față de începutul anului.
Puterea băncii este ilustrată și de sporirea capitalurilor proprii la 16 525,9 miliarde lei, cu 33,6 % peste valoarea înregistrată la 31 decembrie 2000.
În primele 9 luni ale anului 2001 a continuat consolidarea structurii de Grup financiar B.C.R., marcată, între altele, de intrarea pe piață a 2 noi companii, B.C.R Securities și B.C.R. Leasing și prin dezvoltarea afacerilor la subsidiarele B.C.R. din Londra, Paris, Frankfurt și Chișinău.
Parcursul foarte bun al managementului Băncii Comerciale Române S.A. a fost confirmat de decizia revistei britanice The Banker (grupul Financial Times), de a desemna 3 ani la rând Banca Comercială Română S.A. ca BANCA ANULUI în ROMÂNIA. Premiul pe care banca îl primește atestă poziția de lider de piață în România și clasarea Băncii Comerciale Române S.A. între primele 8 bănci din Europa Centrală și de Est15.
Extinderea continuă a rețelei tritoriale, care în prezent cuprinde cu circa 52% mai multe unități decât în anul 1992, a condus la creșterea spectaculoasă a numărului de clienți, care este de peste 15 ori mai mare față de același an de referință.
Repere cantitative privind evoluția activității BCR
Tabelul nr.1
Creșterea activului net al băncii s-a realizat, însă, respectând toate rigorile prudenței bancare, în condițiile unui management activ al factorilor de risc generați atât de condițiile macroeconomice, cât și de activitatea bancară propriu-zisă.
Procesul de privatizare a BCR, aflat în curs de derulare, va aduce o schimbare semnificativă în planul participării capitalului privat la finanțarea economiei naționale, având în vedere că aceasta reprezintă principalul jucător al pieței concentrând aproape 1/3 din activul net bilanțier al sistemului bancar românesc.
Structura activului total al sistemului bancar românesc la 31.12.2002
Figura nr.1
Clienții persoane fizice au atins numeric 2,6 milioane și reprezintă aproape 92% din total, reflectând orientarea puternică a băncii către acest segment
Ponderea decontărilor externe derulate prin ghișeele BCR, se apropie de un sfert din volumul total al plăților valutare din export, efectuate pe ansamblul economiei naționale.
Decontările cash și non cash la intern, efectuate în sistem intrabancar, au avut o valoare în 2002, de peste 1,5 ori mai mare decât PIB-ul realizat de România în 2001, adică 1 870 000 miliarde lei.
În sistem interbancar, din informațiile furnizate de Transfond, BCR a depășit un sfert din numărul total de documente procesate.
La nivelul operațiunilor cu numerar, prin casieriile BCR a fost rulat 50% din numerarul sistemului bancar.
Într-o economie în care rolul cash-ului trebuie să fie într-o continuă scădere, BCR contribuie la introducerea sistemelor electronice moderne de plată, dispunând de o rețea de 500 ATM-uri instalate, peste 1100 POS-uri, care deservesc 1300 de comercianți.
Din numărul de 1 milion de carduri emise, peste 800 000 de carduri sunt active, prin intermediul lor realizându-se pe primele nouă luni din anul 2003, 13 milioane de tranzacii în valoare de 16 000 miliarde lei16.
Dezvoltarea bazei de clienți și extinderea operațiunilor pe criterii de eficiență s-au reflectat în întărirea continuă a capacității băncii de a crea profit.
2.5. Scurtă prezentare a sucursalei BCR Câmpina:
organizare, produse, servicii, credite
În municipiul Câmpina există o intensă concurență exercitată de cele 6 bănci care își desfășoară activitatea în zonă.
Populația relativ mică a orașului și numărul limitat de agenți economici (dar în creștere), determină necesitatea unui grad mare de monitorizare a concurenței și promovarea pe scară largă a produselor și serviciilor oferite de BCR.
BCR sucursala Câmpina este organizată conform Regulamentului în servicii de coordonare, trezorerie și operații cu numerar, creditare, operațiuni valutare, conturi și viramente, informatică și decontări interbancare, contabilitate, operațiuni de secretariat-administrativ, casierie, juridic.
Conducerea sucursalei BCR Câmpina este asigurată de: Comitetul director, Director, contabil șef.
Comitetul director se constituie la nivelul BCR sucursala Câmpina din persoanele cu funcții de conducere, specialiști cu experiență, juristul băncii.
În cadrul fiecărui serviciu care funcționează la BCR sucursala Câmpina s-au pregătit salariați care să poată suplini și locurile de muncă din cadrul celorlalte servicii, în vederea servirii în condiții optime, a clienților, în cazul aglomerării la celelalte ghișee, astfel că salariații BCR sucursala Câmpina au dobândit cunoștințe cu care să facă față oricărei probleme. Aceste cunoștințe s-au asimilat de către salariați atât practic, cât și prin cursurile de perfecționare organizate periodic în cadrul BCR.
Evoluția numărului de clienți și a conturilor acestora a fost următoarea:
Tabelul nr.7
Pentru clienții persoane fizice, BCR sucursala Câmpina efectuează următoarele servicii bancare:
Păstrarea valorilor în casete, serviciu care deși la început a fost privit fără interes, în ultima vreme, datorită promovării atente a acestui produs, clienții BCR au cerut în număr tot mai mare, utilizarea casetelor de valori.
Operațiunile pe piața valutară sunt un segment foarte important în cadrul sucursalei Câmpina, ceea ce a dus la mărirea serviciului de valută, numar de clienți înregistrați 1530.
Cele mai multe operațiuni se realizează în cadrul produsului ”MoneyGram”, transferul sumelor în valută prin această rețea, efectuându-se în timp util (circa 10 minute).
Alte modalități de transfer a sumelor în valută, pentru persoanele fizice sunt prin ordine de plată și prin MERCHANTS BANK. Tot în cadrul operațiunilor pe piața valutară, la BCR sucursala Câmpina se efectuează operațiuni de schimb valutar, care au o amploare deosebită , acest fapt datorându-se în principal credibilității și siguranței serviciilor BCR, dar și într-o oarecare măsură faptului că în municipiul Câmpina, două dintre cele șase bănci, nu au servicii valutare.
Una din căile de acțiune pentru dezvoltarea activității de retail banking o constituie la BCR sucursala Câmpina, o servire a clienților, plină de solicitudine, cât mai operativă și de un înalt profesionalism. Această modalitate de acțiune trebuie adoptată nu numai în relațiile cu clienții fideli ai băncii, ci și cu clienți ocazionali. De aceea la BCR Câmpina a avut loc o creștere a numărului de operațiuni MoneyGram.
Unul dintre cele mai importante servicii din cadrul BCR sucursala Câmpina, este cel de carduri. Numărul deținătorilor de carduri active a ajuns la 3000 în anul 2003.
Obiectivele în cadrul serviciului de carduri, dar și la nivelul tuturor serviciilor din sucursala noastră sunt: creșterea numărului de carduri emise, creșterea calității și a diversității operațiunilor care se pot efectua prin intermediul acestora, cât și extinderea rețelei de ATM și POS. În prezent în Câmpina sunt amplasate 6 ATM-uri și 6 POS.
În ultimele luni ale anului 2002, la BCR sucursala Câmpina, s-a implementat sistemul de plată a facturilor prin intermediul cardurilor. În prezent fiecare salariat BCR, promovează acest tip de serviciu, prezentându-l clienților, drept unul dintre cele mai eficiente și economice servicii. Salariații BCR sucursala Câmpina ca un exemplu, utilizează în totalitate acest serviciu.
Acest pachet de servicii implică următoarele relații:
Schema nr. 4
Din cele 8 tipuri de carduri emise de BCR, din care 6 de debit și 2 de credit, pentru plata utilităților cele mai accesibile sunt cardurile de debit în lei.
Cu o mobilizare generală în cadrul BCR sucursala Câmpina s-a reușit creșterea numărului de carduri, iar în prezent de la ATM BCR sucursala Câmpina ridică salariile un număr de1500 salariați ai unităților economice din oraș.
Cardurile BCR Maestro au fost promovate cu precădere, datorită utilității lor.
Ca urmare a unui management bun al BCR sucursala Câmpina s-a creat în rândul clienților acea cultură bancară, care a avut ca finalitate orientarea acestora și spre alte tipuri de carduri.
Unele dintre cele mai importante produse care se oferă clienților persoane fizice, în cadrul sucursalei BCR Câmpina, sunt instrumente de economisire și anume:
contul curent în lei și valută;
depozitul la termen în lei și valută;
certificatul de depozit;
certificatul de depozit cu discount.
Segmentul de persoane fizice este receptat de BCR sucursala Câmpina ca un important izvor de resurse.
Se înregistrează o acumulare a resurselor la termen în detrimentul celor la vedere, evoluția favorabilă băncii, deoarece se urmărește realizarea unui optim între resurse și plasamente din punct de vedere al volumului și structurii scadențelor.
Pe lângă depozitele existente la termene de 1 lună, 3, 6, 9, 12 luni au apărut și depozitele la 18 luni, certificate cu discount în lei și valută.
Evoluția plasamentelor în lei pe termen scurt, mediu și lung a urmărit acoperirea nevoilor de lichiditități ale agenților economici și persoanelor fizice având un trend crescător astfel:
– volumul plasamentelor în lei la 30.06.2002 a fost 132.809 milioane lei cu următoarea structură: – 125.282 milioane lei credite angajate de agenți economici,
– 7.527 milioane lei credite angajate de persoane fizice
– la data de 31.03.2003 volumul plasamentelor în lei a crescut la 204.158 milioane lei în structura: – 183.663 milioane lei – credite angajate de agenți economici,
– 20.495 milioane lei – credite angajate de persoane fizice;
– la data de 30.06.2003 volumul plasamentelor în lei a crescut la 210.788 milioane lei în structura: – 187.161 milioane lei – credite angajate de agenți economici;
– 23.627 milioane lei – credite angajate de persoane fizice
Și evoluția plasamentelor în valută a urmat un trend crescător, astfel:
– volumul plasamentelor în mii USD la 30.06.2002 a fost 549 mii USD cu următoarea structură: – 549 mii USD credite angajate de agenți economici;
– 0 mii USD credite angajate de persoane fizice.
– la data de 31.03.2003 când volumul plasamentelor în valută a crescut la 741 mii USD în structura: – 545 mii USD – credite angajate de agenți economici;
– 196 mii USD – credite angajate de persoane fizice.
– la 30.06.2003 volumul plasamentelor fiind 748 mii USD cu următoarea structură: – 542 mii USD credite angajate de ageenți economici;
– 206 mii USD credite angajate de persoane fizice.
Sursele în lei atrase de unitatea bancară au crescut la 30.06.2003 față de 30.06.2002, cu 151.353 mil. lei , de la 393.928 mil lei la 545.381 mil. lei.
Sursele în valută atrase de unitatea bancară au crescut la 30.06.2003 față de 30.06.2002 cu 538 mii USD, de la 4135 mii USD la 4673 mii USD.
Gradul de acoperire al creditelor în lei cu resurse este relativ constant: 285.07% – 30.06.2002 și 258,01% – 30.06.2003 în condițiile creșterii volumului angajamentelor.
Gradul de acoperire cu resurse a creditelor în valută la 30.06.2003 este 624,73%.
La data de 30.06.2003, în portofoliul de credite al Sucursalei Câmpina se aflau 114 contracte de credit care însumau o valoare de 205.690 mil. lei, din care 6 contracte de credit în valută în valore de 17.957 mil. lei. De asemenea se aflau în portofoliu 44 scrisori de garanție în valoare de 39.771 mil. lei, din care 3 în valută în valoare de 19.688 mil lei (594.440 USD).
Evoluția și structura creditelor se prezintă astfel:
Tabelul nr.8
Scrisori de garanție
Tabelul nr.9
Situația pe feluri de credite la 30.06.2003
Tabelul nr. 10
Potențialul economic al zonei poate fi structurat astfel:
activitate de comerț en-gros și en-detail cu o pondere în total activitate economică de 35 %
industria constructoare de mașini, prelucrări metalice – ce are o pondere în total activitate economică de 27 %, preliminându-se o creștere a plasamentelor cu 8 %
activitatea de construcții și prestări servicii, cu o pondere de 8 % în total activitate economică și tendință de relansare ca urmare a lansării creditelor ipotecare
industria petrolului și prelucrarea țițeiului – cu o pondere de 6 % în total activitate economică
industria textilă – cu o pondere în total activitate economică de 6 %, cu posibilitatea extinderii ca urmare a achiziționării unui agent economic de către firma franceză Jaquernard SAS, care a prezentat băncii un program de relansare
În anul 2003, sucursala Câmpina a BCR, a înregistrat un număr de 1727 persoane juridice.
Printre serviciile pe care sucursala Câmpina le oferă clienților săi persoane juridice sunt:
evaluarea bunurilor admise în garantarea creditelor;
păstrarea valorilor în casete;
Multicash;
E-BCR;
transferul sumelor în valută;
operațiuni pe piața valutară;
contul de depozit escrow în lei și valută;
colectarea și transportul numerarului;
distribuirea titlurilor de participare ale fondurilor deschise de investiții.
Cele mai utilizate produse pentru clienții- persoane juridice sunt: creditele pe termen scurt, mediu și lung, tranzacțiile pe piața valutară, acreditivul, scrisoarea de bonitate, cardurile și instrumentele de economisire, operațiuni bancare externe prin SWIFT.
Evidențiind câteva dintre produsele și serviciile actuale, constatăm că produsul tradițional al băncii noastre este creditul.
La BCR sucursala Câmpina se desfășoară o serie de programe de finanțare, din surse autohtone (pentru IMM) sau puse la dispoziție de organismele internaționale (BERD, PHARE).
În sprijinul politicii BCR, sucursala Câmpina s-a axat pe dezvoltarea relației cu IMM-urile și sprijinirea finanțării acestora.
Creditele acordate persoanelor fizice, sunt în prezent o activitate importantă în noua politică a BCR sucursala Câmpina. Cele mai utilizate credite sunt creditele de trezorerie dar și creditele pe termen mediu pentru achiziționarea de locuințe, de bunuri de folosință îndelungată, pentru autoturisme, iar cel mai nou produs care a apărut la BCR, creditul ipotecar, promite că va fi unul dintre cele mai căutate.
Pentru a veni în sprijinul clienților săi, persoane fizice, BCR a lansat în 2002 pachetul de finanțări: “FAMILIA MEA”, “CĂMINUL”, și “PRIETENUL CASEI”, ce oferă posibilitatea realizării unui cămin întreg.
Sucursala Câmpina, la data de 30.06.2003 avea angajate un număr total de 1260 contracte la credite curente acordate pesoanelor fizice în valoare totală de 30.457 mil.lei din care: 35 contracte de credit sunt în valută în sumă totală de 6830 mil.lei în echivalent (11 credite în sumă de 62,9 mii EUR și 24 credite în sumă de 138,8 mii USD), cât și 1225 credite în lei în sumă de 23.627 mil.lei.
Analizând evoluția creditelor curente a persoanelor fizice la data de 30.06.2003, față de 30.06.2002, 31.12.2002 și 31.03.2003 , rezultă următoarea situație:
Tabelul nr. 11
După cum se observă numărul de credite la 30.06.2003 a crescut cu 88,9 %, iar valoarea acestora este mai mare cu 265,9 %, din care cea mai spectaculoasa creștere o întâlnim la creditele nenominalizate de trezorerie pe termen scurt (cont 20219.C) și mediu (cont 2061.E), cât și la creditele investitori pe termen lung în valută (cont 2051.21).
De asemenea la 30.06.2003 erau întocmite și aprobate 136 documentații privind acordarea de credit carduri “BCR Eurocard / Mastercard” în lei pentru persoane fizice, cu o sumă totală a plafoanelor maximale de 1932 mil.lei.
CAPITOLUL 3.
CREDITUL – PRINCIPALUL PRODUS AL B.C.R.
3.1. Conceptul de credit
Creditarea este o activitate de bază într-o bancă, care poate genera profituri importante pentru bancă, dacă este practicată corect,dar care poate duce și la pierderi, de aceea trebuie abordată într-o manieră structurată și logică.
Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resursa, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțit de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător17.
Părțile implicate, tipul de instrumente utilizate și condițiile în care creditul este consimțit, sunt extrem de diverse și în continuă evoluție. Esențial rămâne același peste tot: o valoare actuală se transmite de un creditor (bancă) unui debitor (împrumutat: persoană fizică sau juridică), care se angajează să-l ramburseze, după un timp, în condițiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul, promite, de asemenea de a plăti dobânda pentru a remunera pe creditor.
Așadar o primă trăsătură specifică a raportului de credit o reprezintă existența subiectelor creditului: debitorul și creditorul. În general aceste roluri sunt îndeplinite pe rând de intreprinderi, stat și populație, ce participă direct, atât la economisirea monetară cât și la redistribuirea capitalurilor aflate în stare de disponibilitate.
Cea de-a doua trăsătură a creditului este promisiunea de rambursare, ce presupune riscuri și necesită, în consecință, adesea angajarea unei garanții.
Termenul de rambursare – altă trăsătură a creditului, are o mare varietate, de la termene foarte scurte (24 ore – termen practicat între bănci pe piețele monetare) și încheindu-se cu termene de la 30 la 50 ani, și chiar la 100.
Pentru creditele pe termen scurt acordate intreprinderilor sau credite de consum este caracteristică rambursarea integrală la scadență, în timp ce creditele pe termen mediu și lung se rambursează eșalonat (lunar, trimestrial).
Dobânda este o caracteristică esențială a creditului și poate fi fixă pe toată durata creditului sau variabilă și se modifică în funcție de nivelul dobânzii pe piață.
Acordarea creditului este un act de mare importanță în vederea căruia creditorul trebuie să-și asigure o bună documentare pentru evitarea riscului. De aceea se acordă o mare atenție de către bănci, evaluării de către agenți specializați, a gradului de risc ce decurge din natura creditului și a debitorului18.
Acordarea creditului este consemnată prin înscrisuri din care reiese obligația fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului și dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
În ceea ce privește stabilirea formelor creditului, în economia de piață se folosește o amplă paletă de criterii, care să le caracterizeze, să le afirme interdependențele și să le diferențieze.
Criteriile care determină principalele tipuri de credit sunt:
persoana creditorului;
modalitatea de formare și utilizare a capitalurilor disponibile;
persoana debitorului;
dimensiunile și dinamica necesităților debitorului și modul de folosire a capitalurilor imprumutate;
obiectul creditului și sfera de utilizare;
durata de constituire a capitalurilor disponibil și de utilizare de către imprumutat.
Privite din acest punct de vedere, raporturile de credit s-au cristalizat de-a lungul vremii în cinci sfere principale19:
Creditul comercial
Creditul bancar
Creditul obligatar
Creditul ipotecar
Creditul de consum
Creditul comercial – acționează în economia beneficiarului ca o sursă suplimentară, scutindu-l pe acesta de a recurge, în scopul achitării mărfurilor, la alte resurse, de pildă, creditul bancar.
Creditul comercial reprezintă o sursă de acoperire a creditelor sub formă de mărfuri acordate, și capătă dimensiuni din ce ăn ce mai mari, suplinind fluxuri financiare într-o sferă largă a economiei naționale. O parte importantă a creditelor comerciale sunt acordate prin înscrisuri de credit specializate: cambii și alte efecte, ceea ce permite transferabilitatea creanțelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de regulă bănci sau societăți financiare.
Transferul creanțelor către bancă presupune transformarea creditului în credit bancar, cedantul plătind pentru lichiditatea obținută, un preț – taxa scontului.
Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalități diferite, pe termen scurt și pe termen mijlociu și lung, privind operații bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
În cadrul creditelor bancare acordate firmelor, se disting:
creditarea necesităților de capital fix pe termen mijlociu și lung;
creditarea cheltuielilor de exploatare a intreprinderilor;
creditarea cheltuielilor curente.
Creditul obligatar reprezintă o grupă a operațiilor de credit în care partenerii sunt instituțiile statale sau întreprinderile economice în calitate de debitori, ce emit obligațiuni, pe de o parte, și creditorii-subscriitori și deținători ai acestor obligațiuni, care își angajează astfel capitalurile, în vederea obținerii unui venit sub formă de dobânzi.
Emisiunea de obligațiuni este o sursă preferată de capital pentru întreprinderi, având în vedere ieftinătatea și comoditatea soluției.
Creditul ipotecar – prezintă una din cele mai importante categorii de credit din sistemul național în economia de piață, economie care cultivă și dezvoltă, sprijină și susține, proprietatea individuală.
Se distinge prin:
proprietatea ce servește drept garanție a creditului ;
condiții de remunerare și scadențele de rambursare;
penalități în caz de rambursare;
circumstanțele ce pot duce, în cazul nerambursării, la pierderea proprietății.
Creditul de consum – creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat persoanelor individuale, destinat a acoperi costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare și servicii sau pentru recreditarea creanțelor contractate în acest scop.
Ca diferențe între aceste categorii de credite: creditul comercial și obligatar presupune obligații directe între debitor și creditor, posibil a fi desfașurate în sfera băncilor; celelalte categorii: bancar, ipotecar și de consum, presupun desfășurarea unor raporturi de credit complementare, intermediate prin bănci.
3.2. Tipuri de credite acordate de B.C.R.
În conformitate cu prevederile Legii bancare 58/1998 și cu propriul statut de organizare și funcționare, B.C.R. acorda clienților săi credite în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung, cu asigurarea resurselor corespunzătoare.
Prin credite pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a unei sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.
Credite a căror durată de rambursare este de un an și cinci ani sunt considerate pe termen mediu, iar cele care depășesc durata de cinci ani sunt credite pe termen lung.
B.C.R poate acorda clienților săi – persoane juridice credite pe termen scurt:
Credite globale de exploatare în lei
Funcționează dupa sistemul revolving și se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienților; aprovizionări cu materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibil, cheltuieli cu salariile și asimilatele acestora, impozite, taxe și alte cheltuieli aferente perioadei curente, necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestări de servicii care au consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme de livrare la intern sau export.
Creditele globale de exploatare se acordă prin contul separat de împrumut “Credite globale de exploatare”, de regulă pe o perioadă de 180 zile sau 365 zile, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.
Nivelul creditelor globale de exploatare se determină pe baza fluxului de lichidități (cash flow) și capacității de rambursare a clienților, pe baza documentației depusă la bancă de către agenții economici.
Periodic, ofițerii de credite vor efectua revizuirea creditelor pe baza analizei modului de derulare a creditului, a respectării destinației și celorlalte condiții avute în vedere la acordarea acestuia, precum și a puterii financiare a împrumutatului dovedită prin capacitatea de rambursare la scadență a creditelor acordate și plata dobânzilor aferente.
Dacă din analiza efectuată cu ocazia revizuirii, rezultă că sunt îndeplinite condițiile avute în vedere la acordarea creditului global de exploatare, clientul și-a menținut indicatorii de performanță iar ratingul de credite este acceptabil pentru bancă (cel mult trei) banca va putea menține sau chiar majora la cererea agentului economic, nivelul plafonului de creditare, dacă din analiza fluxului de lichidități întocmit pentru perioada următoare, rezultă această necesitate, cu condiția ca rulajul creditelor (rambursări din credite) al contului separat de împrumut “Credite globale de exploatare” înregistrat pe parcursul perioadei de creditare să fi fost de cel puțin 1/2 din plafonul aprobat în cazul creditelor acordate pe 180 zile sau 1/1 din plafonul aprobat în cazul celor acordate pe 365 zile.
Pe baza concluziilor rezultate cu ocazia revizuirii creditelor, banca va putea prelungi, prin acte adiționale la contractele de credite încheiate cu beneficiarii, creditele globale de exploatare acordate pe o perioadă de 180 zile cu înca 6 luni, astfel încît să nu se depășească 12 luni de la acordarea inițială.
Înaintea semnării actelor adiționale prin care se realizează prelungirea pe o nouă perioadă de șase luni banca va urmării existența și menținerea valabilității contractelor de garanție.
Utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite) în lei și valută
Reprezintă o modalitate de creditare în lei și valută a agenților economici, care funcționează după sistemul revolving, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor sa nu depășească volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii în mod repetat pe noi perioade de creditare dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite.
Liniile de credite se pot acorda fie pentru creditarea de ansamblu a activității curente de aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii, fie a unor subactivități, proiecte, contracte care prin natura lor se desfășoară si se evidențiază distinct.
Pot beneficia de linii de credit în lei și valută agenții economici care îndeplinesc următoarele condiții:
înregistrează un standing financiar corespunzător: ratingul creditelor maxim 2, și au un serviciu bun al datoriei;
sunt clienți permanenți ai băncii și efectuează operațiunile de încasări și plăți în lei și valută;
dispun de un capital social vărsat de cel puțin 10 milioane lei și prin natura activității desfășurate, plățile și încasările au un caracter de permanență;
au o situație financiară corespunzătoare și au o evoluție favorabilă a indicatorilor de bonitate.
Liniile de credit se pot acorda de regulă pe termen de 180 zile, iar în cazul agenților economici cu un standing financiar bun se pot acorda pe termen de 365 zile.
Utilizările din deschideri de credite permanente vor fi garantate cu garanții acoperitoare.
Creditele pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare în lei și valută
Se acordă clientelei pentru finanțarea operațiunilor cu caracter temporar pe baza unei documentații din care să rezulte situația stocurilor și cheltuielilor care fac biectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective.
Fac obiectul acestei categorii de credite stocurile care au fost deja aprovizionate în perioada precedentă fără a fi achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate de agenții economici pe bază de contracte ferme cu desfacere asigurată, cât și cheltuielile temporare aferente acestor stocuri. Se acordă pe termen de 180 zile.
Se va urmări ca încasările obținute din vânzările de mărfuri pe o perioadă de 180 zile să fie cel puțin egale sau mai mari decât cheltuielile și stocurile creditate pe aceeași perioadă de timp, plus dobânda aferentă creditului.
În vederea acordării creditului, ofițerii de credit analizează și verifică realitatea datelor și situațiilor prezentate de agenții economici, inclusiv prin deplasarea și constatarea la fața locului a existenței faptice a stocurilor, a condițiilor de păstrare, dacă cheltuielile s-au efectuat, situația contractelor, garanțiile asiguratorii, îndeplinirea condițiilor de rambursare.
Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație în lei și valută
Produsele cu ciclu lung de fabricație sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație pâna la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni, aici încadrându-se construcția și reparațiile de nave maritime și fluviale, aeronave, helicoptere, instalații.
Aceste credite se pot acorda pe termene de 12 luni, fără a depăși ciclurile tehnologice de execuție stabilite prin documentația tehnică.
Pe lângă documentația obișnuită agenții economici vor prezenta și documentația tehnologică din care să rezulte durata ciclului de fabricație.
Pe parcursul derulării creditelor, banca va efectua periodic, revizuirea acestora, urmărindu-se respectarea destinației, plata la termen a ratelor și dobânzilor.
Creditele pentru prefinanțarea exporturilor în lei și valută
Au ca destinație satisfacerea necesităților curente sau excepționale ale clienților ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului, și se aprobă pe baza documentației prezentate de agenții economici, cu condiția existenței contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari care fac obiectul creditului solicitat, din care să rezulte: cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livrare, modalitatea și termenele de plată, rețul mărfii în valută la valoarea CIF sau FOB, după caz.
Creditele se pot acorda numai după prezentarea comunicării de la o societate bancară din țară sau străinătate, agreată de bancă, a deschiderii acreditivului de export irevocabil, în favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plată garantate bancar: scrisoare de garanție bancară, efecte de comerț analizate de alte societăți bancare agreate de bancă.
Incasso-ul documentar se va accepta ca modalitate de plată dacă din analiza efectuată rezultă că între parteneri sunt relații de colaborare tradiionale și nu au existat situații de întârziere sau neefectuări a plății. În acest scop, unitățile bancare teritoriale pot solicita Direcției Relații Internaționale, informații asupra bonității partenerilor externi.
Acordarea acestor credite va fi condiționată de asigurarea acestora împotriva riscului comercial de neplată și obligatoriu asigurarea împotriva riscului de țară.
Creditele de scont în lei și valută
Scontul reprezintă operațiunea prin care în schimbul unui efect de comerț (cambie sau bilet la ordin) exprimat în lei sau valută, banca pune la dispoziția posesorului creanței, valoarea efectului, mai puțin agio (dobânda și comisioanele aferente), înainte de scadența efectului respectiv.
Unitățile teritoriale ale băncii vor putea primi la scontare titluri care, pe lângă respectarea tuturor cerințelor de formă și fond acceptate pe plan internațional și prevăzute de legea aplicabilă în România, îndeplinesc și următoarele condiții cumulative:
posesorul titlului (beneficiarului) să fie client al băncii;
titlul sa fie acceptat legal la plată;
intervalul de timp între momentul prezentării la scont și scadența titlului să nu depășească un an.
În vederea scontării, posesorul titlului îl va prezenta băncii, însoțit de o cerere de scontare care va cuprinde: datele de identificare ale beneficiarului, denumirea trasului și banca acestuia, data emiterii, suma, data scadenței, precum și mențiunea prin care beneficiarul se obligă să achite băncii dobânda și comisioanele aferente pentru serviciul prestat.
Banca va analiza situația economico-financiară a trasului conform metodologiei de analiză a bonității clientului și evaluarea riscului creditelor.
Credite pe cecuri în lei
Creditele pe cecuri remise spre încasare în lei se acordă pe baza cererilor de credite prezentate de agenții economici la care vor fi anexate exemplarele nr. 3 ale borderourilor, care fac dovada remiterii cecurilor la plată prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor, precum și listele din care să reiasă prețurile de creditare pentru fiecare cec.
Nivelul creditelor pe cecuri remise spre încasare reprezintă 90% din valoarea nominală a acestora, diferența de 10% fiind destinată acoperirii dobânzii aferente.
Ofițerii de credite vor trebui să se asigure că cecurile respective îndeplinesc toate condițiile de formă și fond și ca vor ajunge la tras (banca plătitorului) în cadrul termenelor de prezentare la plată, respectiv în termen de 8 zile dacă cecul este plătibil chiar în localitatea unde a fost emis și 15 zile, dacă cecul este plătibil în altă localitate decât cea în care a fost emis.
Ofițerii de credite vor urmări să nu admită acordarea acestor credite pentru agenții economici care au fost înregistrați în “Fișierul Național al Persoanelor cu Risc” din cadrul CIP.
Creditele pe cecuri remise spre încasare sunt garantate cu însăși creanțele respective, care vor fi cesionate băncii.
Aceste credite se acordă pe o perioadă de 45 zile.
Credite pe ordine de plată în lei
Creditele pe ordine de plată în lei aflate în circuitul bancar în vederea decontării se pot acorda pe baza cererilor de creditedepuse de clienții băncii, la care vor fi anexate exemplarele nr.3 ale ordinelor de plată, centralizate într-un borderou.
În vederea analizei de creditare, vor fi acceptate numai ordine de plată originale, care îndeplinesc condițiile de formă și fond prevăzute de Regulamentul BNR nr.8/1994, Normele-Cadru nr.15/1994 și Normele Tehnice nr.16/1994 privind ordinul de plată.
Acordarea creditelor pe ordine de plată în lei se efectuează la 90% din valoarea nominală a documentelor admise la creditare, diferența de 10% fiind destinată acoperirii dobânzii aferente.
Scadența creditelor se stabilește în ziua încasării sumelor din ordinele de plată creditate fără a putea depăși 5 zile lucrătoare de la data decontării lor de către băncile plătitoare, iar rambursarea creditelor se va efectua la scadență din sumele încasate prin ordine de plată.
Factoringul în lei și valută
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.10/19.04.1997, factoringul este un contract între o parte denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, și o societate bancară sau instituție financiară specializată, denumită “factor”, prin careaceasta din urmă asigură finanțarea urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlul de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți20.
Factoringul se adresează în special companiilor interesate în creșterea producției și a cifrei de afaceri, care apelează pentru urmărirea încasării creanțelor, colectării acestora și protecția împotriva riscului de neplată la instituții specializate (factor).
Ca urmare, în timp ce creditul poate oferi numai finanțare, factoringul presupune un ansamblu de servicii: finanțare, urmărire, colectare, protecție împotriva riscului.
În cazul creditelor, acceptul analizei se pune pe bonitatea solicitantului, în timp ce factoringul presupune, în primul rând, analiza bonității partenerilor solicitantului (aderent).
La solicitarea clienților săi BCR poate efectua, în calitate de factor, operațiuni de factoring pentru creanțele la intern și extern, materializate în facturi, în lei și valută.
Obligațiile părților decurgând din operațiunile de factoring se consemnează în acordul cadru de factoring, prin care aderentul cedează creanțele sale factorului, care se obligă să preia activitatea de urmărire, colectare, finanțare, protecție împotriva ricului de neplată, în schimbul unei taxe (agio).
Cedarea creanțelor se realizează prin intermediul unei subrogări convenționale, prin simpla transmitere a facturilor făra nici o altă formalitate, factorul devenind proprietarul creanțelor.
Operațiunile de factoring se vor efectua numai dacă facturile respective nu au fost cesionate în favoarea rambursării altor datorii, iar scadența acestora nu depășește 180 zile de la emiterea lor. În cazul în care facturile au fost creditate din altă sursă, finanțarea prin factoring poate fi acordată numai dacă sumele respective rambursează creditul acordat.
Creditele pentru facilități de cont în lei
Reprezintă credite pe perioade scurte și foarte scurte, până la 30 zile calendaristice, acordate agenților economici, care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar față plăților.
Acestă categorie de credite se poate acorda agenților economici cu standing financiar ridicat, serviciul datoriei bun, cu un rating de credite de cel mult 3 puncte.
Creditele pentru facilități de cont se acordă pentru acoperirea decalajului intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
Volumul creditelor se determină pe baza analizei încasărilor medii zilnice din ultimele 3 luni.
Beneficiarii acestor credite sunt agenți economici care înregistrează o situație economico-financiară foarte bună.
Aceste credite sunt garantate cu garanții acoperitoare fiind obligatorie cesionarea în favoarea băncii a fluxului de lichidități (cash-flow) derulat prin bancă.
Credite pe descoperit de cont (overdraft) în lei
Se pot acorda de către bancă agenților economici solicitanți pe perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea depăși 7 zile calendaristice, pentru achitarea unor obligații stringente privind aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manoperă, impozite, taxe curente și alte obligații curente.
Creditul pe descoperitul de cont în lei este un împrumut marginal, acordat în condiții deosebite, pentru care dobânda curentă percepută de bancă este cu 50% mai mare decât dobânda de bază practicată la creditele pe termen scurt, acordate clienților cu un serviciu al datoriei bun.
Banca poate acorda credite pentru descoperit de cont (overdraft) la cererea clienților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
au un standing financiar ridicat și un serviciu al datoriei bun față de bancă;
înregistrează un rating al creditelor de cel mult 3 puncte;
nu au figurat niciodată în evidența CIP cu incidențe de plăți majore;
În completarea surselor agenților economici BCR acordă clienților săi credite pe termen mediu și lung:
Credite pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii în lei și valută
Se acordă în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat și / sau bugetele locale și din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții aprobate, pentru:
realizarea de noi capacități de producție, precum și dezvoltarea celor existente, inclusiv finanțarea cheltuielilor privind efectuarea probelor tehnologice;
modernizarea și / sau retehnologizarea capacităților de producție a utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor și construcțiilor existente;
realizarea de investiții prin: procurarea de mașini, utilaje și mijloace de transport; asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivelor și capacităților noi sau existente; cumpărarea de clădiri, construcții, unități de producție; cumpărarea de materiale și piese de schimb; achiziții de licențe, brevete, programe informatice; procurarea de animale de producție.
Pentru acest tip de credit, clientul va prezenta băncii pe lângă documentația comună oricărei categorii de credite și următoarele documente specifice:
studiu de fezabilitate;
documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții;
autorizația de construcție cu toate avizele și acordurile necesare obținerii acesteia, inclusiv proiectul de execuție;
lista cheltuielilor de capital pentru investiția aprobată;
acte justificative privind situația judiciară a terenului;
alte documente prevăzute de legile în vigoare.
În vederea aprobării creditelor pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii, ofițerii de credite vor analiza situația economico-financiară, indicatorii de bonitate și aspecte nefinanciare care caracterizează activitatea agenților economici și vor urmări asigurarea existenței surselor de rambursare pe întreaga perioadă de creditare.
Aceste credite se acordă pentru finanțarea a cel mult 85% din valoarea totală a investiției, diferența de cel puțin 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic care, de regulă, trebuie cheltuit înainte de punerea la dispoziție a creditului.
Volumul maxim al creditelor pentru investiții se stabilește la nivelul deficitului net de surse ce rezultă din proiecția surselor pentru investiții și a utilizării acestora și ținând cont și de fluxul de lichidități determinat pentru întreaga activitate de exploatare a agentului economic.
În vederea fundamentării deciziei de creditare, pe lângă analiza aspectelor financiare, a celor nefinanciare și a indicatorilor de bonitate, se vor determina și analiza indicatori specifici privind investiția astfel:
investiția totală;
investiția specifică;
durata medie a plății furnizărilor pentru investiții;
pragul de rentabilitate;
cursul de revenire net actualizat;
rata internă de rentabilitate;
durata de recuperare a investiției.
Aceste credite vor fi garantate cu garanții acoperitoare, iar rambursarea se face conform contractelor de credite, în care poate fi stipulată și o perrioadă de grație de 1-3 ani, care se referă numai la plata ratelor de credit și nu la plata dobânzilor care vor trebui achitate la scadențele stabilite.
Creditele pentru cumpărarea de acțiuni și active în lei
Cumpărarea de acțiuni se încadrează în sfera investițiilor financiare în valori mobiliare, ordinare sau preferențiale, emise de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației locale este acționar.
Pot beneficia de credite pentru cumpărarea de acțiuni, persoanele juridice de drept privat, române, clienți ai băncii, cu un standing financiar ridicat, serviciul datoriei bun și un reting al creditelor de cel mult 3.
Documentația necesară va cuprinde pe lângă documentația obișnuită și următoarele:
anunțul publicitar de vânzare, care să cuprindă și metoda de privatizare aplicată;
dosarul de prezentare a societății comerciale ale cărei acțiuni sunt vândute;
orice modificări făcute de vânzător în dosarul de prezentare;
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, Societatea de Investiții Financiare sau o societate de intermediere valori mobiliare;
orice modificări intervenite în contractul de vânzare-cumpărare.
Volumul creditului va putea fi de cel mult 70% din prețul de ofertă ce trebuie achitat, diferența de cel puțin 30% din valoarea acțiunilor fiind plătită de solicitant din fonduri proprii, care trebuie să existe în cont la momentul aprobării creditului și care va fi plătită înainte de prima tragere din credit, conform unei clauze din contractul de credite.
Acest tip de credit se acordă pe termen de maxim 5 ani de la data acordării.
Creditele pentru cumpărarea de acțiuni se vor pune la dispoziția clienților numai după întocmirea formelor legale de garantare a acestora și semnarea bilaterală a contractului de credite de către bancă cu beneficiarii de astfel de împrumuturi.
Banca poate accepta drept garanție, una sau mai multe din categoriile de garanții reale și personale, care trebuie să reprezinte cel puțin 50% din volumul colateralelor acceptate de bancă în garanția creditului pentru cumpărarea de acțiuni, diferența de cel mult 50% putând fi gajul comercial asupra acțiunilor cumpărate din credit.
Creditele promotori în lei
Se acordă de bancă persoanelor juridice specializate și autorizate în construcția și vânzarea de locuințe, ce poartă denumirea de promotori imobiliari, în scopul facilitării construirii de locuințe.
Se acordă pentru următoarele destinații: cumpărarea terenurilor destinate construcției; demararea construcțiilor de locuințe; efectuarea lucrărilor; finanțarea locuințelor construite.
Pe lângă documentația obișnuită, agenții economici vor prezenta băncii următoarele:
planul urbanistic de zonă;
proiectul tehnic avizat de organele administrației locale;
devizul general.
Termenul maxim de acordare a creditului este de 15 ani, avansul solicitat este de 15% pentru locuințele convenabile și 20% pentru finanțarea caselor de vacanță.
BCR va determina și analiza pe lângă indicatorii de bonitate și aspectele nefinanciare și indicatorii specifici privind investiția.
Având în vedere că rambursarea acestor credite se efectuează pe termen mediu și lung, în scopul aprecierii exacte a resurselor de rambursare, se va ține seama și de factorul timp, folosindu-se tehnici de actualizare a cheltuielilor și veniturilor, prin intermediul factorilor de actualizare.
Credite ipotecare în lei
Se pot acorda persoanelor juridice române, care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precum și persoanelor juridice române care doresc să construiască locuințe de serviciu pentru salariații lor.
Termenul maxim de acordare este de 5 ani, iar beneficiarii creditelor trebuie să depună pe lângă documentația obisnuită și următoarele:
extras din actele constituite privind obiectul de activitate;
situații privind elementele patrimoniale cu care au fost garantate împrumuturile primite de la alți creditori;
declarație privind litigiile cu terți;
raport de evaluare a devizului estimativ.
Contractul de credit va cuprinde pe lângă clauzele generale, și clauze specifice, după cum urmează:
calcularea de dobânzi în cazul sumelor neachitate la scadență;
în termen de 30 de zile de la semnarea contractului de credit ipotecar vor fi semnate contractele de garanții reprezentând ipoteci de rangul I și privilegii, care să acopere cel puțin 120% din valoarea creditului ipotecar;
tragerile din creditul ipotecar, vor fi admise de bancă numai după întocmirea ipotecilor;
în termen de 5 zile de la semnarea contractului de garanție, împrumutatul va încheia un contract de asigurare a imobilului ipotecat, precum și un contract de asigurare pentru riscul nefinalizării construcțiilor.
Ca o particularitate a creditului ipotecar, banca va putea derula astfel de credite pe baza fondurilor puse la dispoziție de Agenția Națională pentru Locuințe (A.N.L.) sau alte instituții financiare abilitate prin lege, inclusiv fondurile ipotecare, pe bază de convenții speciale încheiate între finanțator și derulator (bancă).
Credite pentru activitatea de leasing în lei și valută
Leasingul este forma specială de închiriere a bunurilor imobile sau mobile de către societăți financiare specializate, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea acestei activități, către agenți economici care nu dispun de suficiente fonduri pentru a achiziționa astfel de bunuri cu plata integrală, sau nu doresc să-și achiziționeze aceste bunuri întrucât le sunt necesare numai pentru perioade scurte de timp.
Leasingul reprezintă o convenție prin care locatorul / finanțatorul (în calitate de proprietar) transmite locatarului / utilizatorului, pentru o perioadă determinată, dreptul de posesie sau de folosință a unui bun mobiliar, imobiliar, contra unei chirii (rată de leasing), cu opțiunea de cumpărare la scadență, la un preț convenit prin contractul inițial între părți.
Banca poate acorda la cererea clienților săi, societăți și instituții financiare specializate în desfășurarea activității de leasing, credite pe termen mediu în lei și valută, în volum maxim de 85% din prețul de achiziție a bunurilor.
În vederea fundamentării deciziei de creditare, BCR va analiza bonitatea solicitanților de credite, documente din care să reiasă capacitatea de rambursare și garanțiile asiguratorii.
Creditele acordate de BCR persoanelor fizice sunt de următoarele tipuri:
Credite în lei pe termen scurt:
Credite de trezorerie;
Credite de trezorerie pentru plata unor tratamente medicale;
Credite de trezorerie pentru plata unor forme de scolarizare;
Credite de trezorerie nenominalizate;
Credite pentru achiziționarea de biciclete;
Credite pentru achiziționarea de materii prime, materiale și mărfuri.
Credite în lei pe termen mediu și lung:
Credite pentru cumpărarea / construirea de locuințe și terenuri;
Credite ipotecare;
Credite pentru amenajări și reparații de locuințe;
Credite pentru autoturisme, motociclete și bărci cu motor, noi;
Credite pentru achiziționarea de materiale de construcție;
Credite pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată;
Credite pentru achiziționarea de inventar agricol mecanic;
Credite pentru realizarea unor investiții.
Credite în valută pe termen scurt:
Credite pentru petrecerea de sejururi în străinătate;
Credite pentru cumpărarea de produse tehnico-medicale.
Credite în valută pe termen mediu și lung:
Credite pentru plata unor forme de școlarizare în străinătate;
Credite pentru tratamente medicale în străinătate;
Credite pentru bunuri;
Credite pentru cumpărarea / construirea de locuințe;
Credite pentru cumpărarea de autoturisme noi din producția internă și din import.
3.3. Nivelul, structura și evoluția creditelor acordate de B.C.R.
Cota de piață deținută de B.C.R. în cadrul sistemului bancar
Tabelul nr.3
Prin credite acordate clienților săi din industrie, agricultură, comerț, transporturi, construcții, BCR este principalul finanțator al economiei reale, credite acordate pe rulaj în cei trei ani fiind aproape de 10 mld. USD echivalent.
Situația creditelor neguvernamentale acordate de BCR clienților săi
Tabelul nr.4
Consecventă în susținerea dezvoltării sectorului privat, BCR a extins creditul către agenții economici privați, unde deține o cotă de piață de 28 % în cadrul sistemului bancar.
O dinamică pronunțată se remarcă și la creditele acordate perspanelor fizice, unde BCR are o cotă de piață de peste 23 %, în creștere față de 14 % cât deținea în 2000.
Sectorul IMM-urilor, în expansiune la nivelul economiei naționale, ocupă o atenție deosebită în activitatea BCR, astfel că, din totalul clienților persoane juridice cca 97 % sunt din categoria IMM-urilor.
Pentru acestea BCR realizează finanțare atât din resursele proprii, cât și din fondurile atrase în cadrul unor programe derulate de UE, BERD, FIDA etc.
Tabelul nr.5
Încă de la crearea sa, BCR a acționat ca un adevărat finanțator al economiei reale, iar portofoliul de credite al băncii reflectă implicarea sa în susținerea agenților economici din toate ramurile viabile ale economiei. Au fost finanțate în principal ramurile industriei prelucrătoare și comerțul, dar în ultimul timp au început să câștige tot mai mult teren creditele direcționate către sectorul serviciilor, deoarece BCR se afirmă ca o bancă dinamică, urmărind realizarea obiectivelor proprii și concomitent pe cele de interes economic general.
Figura nr.4
Extinderea continuă a operațiunilor băncii se reflectă în creșterea de la un an al altul a activelor nete, care în prezent depășesc 3.812 mil. USD, cu peste 54 % mai mari decât la sfârșitul anului 2001.
Creditarea a fost și continuă să fie principala categorie de operațiuni realizate de B.C.R. Creditele reprezintă cca. 29 % din activul total al băncii, fiind urmate de plasamentele în certificate de trezorerie și de plasamente pe piața interbancară.
Expansiunea creditelor s-a realizat în condițiile unui management de risc dezvoltat în concordanță cu normele de prudență bancară în vigoare, dar și prin crearea și perfecționarea continuă a unui sistem propriu de rating al clienților.
Reglementările impuse de autoritatea monetară au reprezentat cadrul general, în interiorul căruia specialiștii BCR au realizat un model de analiză și evaluare a standingului clienților, sistem care s-a dovedit mai restrictiv și a condus la o configurație diferită a portofoliului de credite.
Situația comparativă a structurii portofoliului de credite conform
normelor BNR și normelor proprii ale BCR
Figura nr.5
Banca Comercială română a susținut permanent și continuă să susțină, prin credite cu dobândă diferențiată, producția de export și exportul de produse românești numai în primele șase luni ale anului 2002, acordând astfel de credite, în volum de peste 2.000 mld. lei.
Ponderea decontărilor externe derulate prin ghișeele Băncii Comerciale Române, se apropie de un sfert din volumul total al plăților valutare pentru import și al încasărilor valutare din export, efectuate pe ansamblul economiei naționale.
Pe categorii de credite, situația se prezintă astfel:
Tabelul nr.6
Se observă o dinamică mai accentuată la creditele în valută față de creditele în lei.
În ceea ce privește dispersia pe forme de proprietate a creditelor se observă o tendință de creștere mai accentuată a creditelor acordate clienților din sectorul privat.
Figura nr.6
Din analiza activității de creditare rezultă cuprinderea în sfera creditării a tuturor ramurilor economiei naționale, banca contibuind la relansarea activității de producție în multe sectoare economice dar mai ales în industrie a cărei creditare este asigurată în proporție de 2 / 3 prin unitățile teritoriale ale Băncii Comerciale Române.
CAPITOLUL 4.
RISCUL DE CREDITARE LA B.C.R.
4.1. Conținutul riscului bancar
Societățile bancare sunt definite ca instituții care administrează riscul, iar mediul economic, monetar, financiar-bancar, sunt permanent supuse acțiunii unui ansamblu de factori de risc.
În general, riscul este definit ca probabilitatea de a se produce un anumit eveniment, considerat advers, care să afecteze subiectul respectivului risc. Pe plan financiar, riscul reprezintă “expunerea condițiilor financiare ale băncii la mișcări adverse ale variabilelor pieței sau a celor interne, proprii”21.
Riscurile apar din lipsa sau insuficiența informațiilor sau cunoștințelor decidentului asupra viitoarelor modificări ale mediului sau ale unor parametrii proprii. În funcție de situația concretă, riscul poate fi considerat ca fiind :
rezultatul unor decizii greșite – pericolul apariției pierderilor prin modificarea mediului;
abateea de la o valoare-scop prin una sau mai multe modificări ale parametrilor interni sau externi ai pieței.
Riscul bancar poate fi definit ca:
un complex de evenimente cu consecințe adverse pentru bancă;
un eveniment incert, posibil și viitor care poate afecta întreaga activitate a unei societăți bancare;
probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat sau chiar să apară o pierdere.
Potrivit literaturii de specialitate, gestionarea riscurilor au ca obiect principal optimizarea performanțelor societății bancare, iar principalele scopuri ale gestionării acestora sunt:
asigurarea dezvoltării ulterioare a băncii, prin evaluarea riscurilor și deci determinarea costurilor viitoare;
extinderea controlului intern al urmăririi performanțelor prin supravegherea permanentă a riscurilor asociate și realizarea comparației între centrele de profit, pe clienți și produse;
cunoașterea prețului deciziei pe operațiuni noi prin determinarea riscurilor;
reechilibrarea portofoliului pe activități și operațiuni.
Riscurile bancare sunt deosebit de diverse, cuprinzând o serie foarte mare de subcategorii, a căror graniță este adesea neclară. Acest aspect însă nu trebuie privit doar negativ, orice risc reprezentând și o șansă de creștere a profitului. Problema care trebuie însă rezolvată este stabilirea raportului profit / risc optim pentru bancă22.
Activitatea de zi cu zi într+o bancă, mai ales în această perioadă de tranziție economică dură, se caracterizează prin ezistența unor riscuri. Acestea nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele. Trebuie, în primul rând, ca ele să fie identificate, să fie cunoscute și utilizate instrumente, tehnici și metode specifice de diminuare și evitare a influenței lor negative asupra activității bancare.
Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității băncii. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.
Ansamblul riscurilor care afectează activitatea bancară23 pot fi grupate astfel:
Riscuri financiare:
riscul ratei dobânzii;
riscul cursului de schimb;
riscul de lichiditate;
riscul titlurilor cu venit variabil.
Riscuri legate de parteneri:
riscul clientelei;
riscul apărut pe piața interbancară;
riscul de țară;
riscul de credit (furnizor, piață).
Riscul comercial:
riscul de produse;
riscul serviciilor;
riscul de piață;
riscul de imagine.
Riscuri legate de forța de muncă
Riscuri operaționale și tehnice:
calitatea operațiunilor;
nivelul de informatizare și telecomunicații.
Riscul gestiunii interne:
riscul de reglementare;
riscul de deontologie;
riscul de strategie;
riscul de insuficiență funcțională;
riscul resurselor umane;
riscul de comunicare;
riscul controlului intern total și financiar.
Având în vedere funcțiile băncii, cât și condițiile de extremă volatilitate a majorității produselor și serviciilor bancare, legătura dintre profit și risc este obligatorie , iar gestiunea riscului se reliefează ca un domeniu de primă importanță al conducerii activității bancare. Atât de important încât, pornind în sens invers spre determinarea – prin prisma riscului – a obiectivului fundamental al băncii, acesta trebuie redefinit ca fiind de maximizare a profitului în condiții de minimizare a riscurilor24.
Funcția principală a gestiunii riscurilor este de a urmării, prin mijloace de analiză și control, nivelurile la un moment dat ale diverselor tipuri de risc și de a monitoriza aceste niveluri astfel încât banca să poată realiza nivelul proiectat al profitului. Pentru realizarea acestei funcții, conducerea băncii are la dispoziție, sau își creează, instrumente și organisme specifice care, pentru a fi eficiente, trebuie să dispună în permanență de:
O strategie bine determinată în ceea ce privește dezvoltarea băncii, atât în plan cantitativ (dezvoltarea rețelei de sucursale, creșterea activelor, diversificarea produselor) cât și calitativ ( creșterea eficienței și profitabilității băncii).
Informații obiective și actualizate care să permită analiza la un moment dat a situațiilor concrete în care se află banca. Aceasta presupune proiectarea următoarelor sisteme:
Sistem de evidență contabilă flexibil și adaptat cerințelor proprii și ale supervizorilor (banca centrală);
Sistem informatic intern care să asigure transmiterea în cel mai scurt timp a tuturor datelor necesare ;
Sistem de comunicare cu sistemul bancar și cel informațional al economiei.
3. Un sistem de analiză unitar, care să aibă la bază principii științifice pentru a asigura o comensurare realistă a tuturor categoriilor de riscuri, astfel încât să furnizeze conducerii băncii concluziile și recomandările necesare în vederea asumării unor decizii întemeiate în ceea ce privește nivelurile de risc individuale, sau nivelul general de risc pe care banca îl suportă sau îl acceptă la un moment dat.
Gestionarea riscului bancar ca element de bază a managementului bancar urmărește diminuarea pe cât este posibil a influențelor negative a factorilor de risc, minimizarea pierderilor prin reducerea cheltuielilor și maximizarea veniturilor directe și transferate, modificarea comportamentului salariaților și îmbunătățirea imaginii băncii.
Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizată în așa fel încât să se realizeze pe fiecare tip în parte, cât și la nivel global. Un atribut esențial al managementului bancar îl reprezintă tocmai gestionarea globală a riscului.
O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societății bancare posibilitatea de a identifica și aprecia riscurile, de a le controla, de a le diminua influența și nu în ultimul rând de a le finanța.
O funcție a gestionării riscurilor este relația sferelor financiară și comercială. Pe de o parte, politica comercială se formulează în termenii cuplului produse- clienți, pe de altă parte politica financiară se exprimă prin cuplul rentabilității- risc.
Pe baza informațiilor financiare proprii, fiecare bancă poate obține o radiografie a performanțelor sau nonperformanțelor. Astfel, veniturile și riscurile pot fi prezentate schematic prin sistemul de analiză DU PONT.
Modelul ROE conține trei modalități de măsurare a profitabilității:
rentabilitatea capitalului propriu;
rentabilitatea activelor;
marja profitului.
Schema nr.3
Întrucât indicatorii ROE, ROA și PM au același numărător (venitul net), ceilalți parametrii (capitalul propriu mediu sau total, activele medii sau totale și veniturile totale) oferă posibilități alternative asupra determinării profitabilității.
Etapele gestionării globale a riscurilor sunt:
Identificarea și evaluarea riscurilor: presupune:
– cunoașterea în profunzime a strategiei băncii (pe total, pe unități teritoriale, pe produse, tipuri de servicii și grupe de clienți);
– determinarea riscului asociat fiecărui tip de produs și serviciu bancar;
– elaborarea unor scenarii posibile prin care să se stabilească frecvența și amplitudinea fiecărui tip de risc asociat;
– schițarea unei imagini agregate a influenței factorilor de risc.
Controlul riscurilor:
Obiectivul acestei etape este acela de a minimiza cheltuielile asociate fiecărui tip de risc, identificat pe produse și servicii bancare.
Managerii trebuie sa stabilească principalele tipuri de activități de control pe fiecare tip de risc în parte, cunoscând caracteristicile și evoluția probabilă a acestora.
Diminuarea / evitarea influenței negative a factorilor de risc:
Acțiunea adversă a unui factor de risc poate fi diminuată și în unele cazuri evitată, prin cunoașterea și îndepărtarea cauzei care îl produce. În acest scop este necesară reproiectarea activităților și a fluxului de operații.
Finanțarea riscurilor:
Această etapă presupune fie acoperirea lor prin rezerve, fie transferul lor prin utilizarea instrumentelor derivate.
Metodele de acoperire a riscurilor sunt utilizate în cazul acelora a căror frecvență și amplitudine este previzibilă.
Acoperirea riscurilor se poate realiza fie printr-un program formal de finanțare, elaborat pe baza prognozelor privind pierderile anticipate, fie prin prelevări pentru fondurile de rezervă pentru pierderi din creditare.
Analiza calității portofoliului de credite se face în contextul luării în calcul și a acestor elemente de expunere, până la bariera reglementată în principal prin normele băncii centrale.
Analiza și clasificarea portofoliului se fac având în vedere și evaluarea performanțelor financiare ale împrumutatului, precum și serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacității sale de a-și onora datoriile la scadență.
Agenții economici sunt clasificați în cinci categorii (A, B, C, D, E), în vederea determinării performanțelor lor financiare25.
Categoria A – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. Totodată, se prefigurează și menținerea în perspectivă a performanțelor financiare la nivel ridicat.
Categoria B – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune dar nu pot menține acest nivel în perspectivă mai îndelungată.
Categoria C – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire.
Categoria D – performanța financiară este scăzută și cu o evidentă ciclicitate în intervale scurte de timp.
Categoria E – performanțele financiară arată pierderi și există perspectiva clară că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Această încadrare a agenților economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor necuantificabile care, apoi, se coroborează cu rezultatele analizei criteriilor necuantificabile. Serviciul datoriei, potrivit normelor Băncii Comerciale Române- menționând același exemplu- este apreciat astfel:
Bun- în situațiile în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere maximă de 7 zile;
Slab- când ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;
Necorespunzător- în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 zile.
În analiza destinată aprecierii serviciului datoriei și apoi a calității portofoliului de împrumuturi, băncile se confruntă cu situații în care unitățile beneficiază de mai multe categorii de credite (lei, valută, termen scurt, termen lung etc.) și în care trebuie aplicate proceduri acoperitoare pentru unitățile proprii.
Serviciul datoriei unui agent economic față de bancă va fi unic și se va stabili în funcție de modul de achitare a datoriilor împrumutatului (credite și dobânzi), indiferent dacă acestea provin de la creditele în lei sau de la cele în valută.
De asemenea, serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor și/sau a dobânzilor neplătite. De exemplu, un împrumut poate avea, în cadrul categoriei credite pentru capital de lucru, rate nerambursabile și dobânzi neachitate mai vechi de 30 de zile în sumă de 20 mil. lei, în timp ce ratele și dobânzile neachitate până la 30 de zile aferente unui credit în valută. În situația respectivă, serviciul datoriei va fi determinat de restanța cea mai veche- de 20 mil. lei – și nu de celelalte datorii mai recente, chiar dacă sunt de sume mai mari.
În politica de creditare, banca utilizează și restricții menite să elimine riscul acestei activități. Asfel, banca nu acordă credite:
agenților economici cu pierderi, fără perspectivă de redresare;
agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau a investițiilor;
unităților economice reorganizate sau lichidat.
În urma analizei performanței financiare și a serviciului datoriei, creditele sunt clasificate astfel:
standard – aceste credite care nu implică deficiențe și riscuri, rambursarea lor făcându-se la timpul și termenele prevăzute, respectiv credite acordate unor clienți solvabili, pentru afaceri bune;
în observație – acele credite acordate unor clienți cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care nu întâmpină greutăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente. Pentru acești clienți, banca estimează o scădere a profiturilor lor în viitor, ca urmare a unor posibile probleme de natura aprovizionării tehnico-materiale, a reducerii cererii de produse pe piață, a altor probleme de natură tehnică, organizatorică, de personal;
substandard – sunt credite care prezintă deficiențe și riscuri care periclitează rambursarea datoriei, ele neputând fi recuperate integral în cazul în care deficiențele creditului nu sunt corectate pe parcurs;
îndoielnice – sunt împrumuturile care nu pot fi rambursate, iar garanțiile lor sunt incerte;
perdante – sunt creditele care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.
Serviciul datoriei, în combinație cu performanțele financiare, permit încadrarea creditului în cele cinci grupe de calitate, astfel:
O formă de asigurare împotriva riscului este provizionarea. Sistemul de provizioane în cadrul băncilor comerciale, reglementat de normele în vigoare, este destinat protejării capitalului băncii, protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini ăn recuperare.
Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat, în curs de derulare la unitățile băncii, și sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, în urma analizei performanțelor financiare ale împrumutaților și serviciului datoriei, prezintă incertitudine în recuperarea lor.
În vederea determinării provizioanelor specifice de risc, expunerea brută a debitorului, respectiv soldul creditelor pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută (în echivalent lei), curente și restante, și dobânzile aferente acestora înregistrate la 30 iunie sau 31 decembrie, poate fi micșorată doar cu valoarea unor angajamente cum ar fi: garanții de la Guvernul României sau de la B.N.R. în cadrul limitelor de risc acceptate, colaterale non-cash acceptate de bancă.
Constituirea provizioanelor de risc26 are la bază calitatea creditelor în funcție de performanța economico- financiară a împrumutatului, de serviciul datoriei acestuia și de inițierea procedurilor judiciare.
Banca constituie provizioane specifice de risc pentru următoarele categorii de credite și dobânzile aferente acestora:
credite “pierderi” – în limita a 100% din soldul acestora;
credite “îndoielnice” – în limita a 50% din soldul acestora;
credite “substandard” – în limita a 20% din soldul acestora;
credite “în observație”- în limita a 5% din soldul acestora.
Pentru creditele “standard” nu se constituie provizioane.
În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanență un nivel minim de solvabilitate, banca își constituie provizioane specifice de risc, în urma clasificării creditelor în funcție de calitatea lor.
Întreaga analiză a riscului de creditare este realizată în scopul evaluării bonității clientului, a posibilității sale reale de rambursare a creditului la scadență. Aceasta presupune organizarea analizei clientului pe baza unor principii care să asigure luarea în considerare a tuturor aspectelor financiare sau nefinanciare care au impact asupra clientului, a activității sale, a profitului său, a capacității sale de rambursare. Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei șase C ai creditului 27– Caracterul, Capacitatea, Cash-ul (numerarul), Colateralul, Condițiile și Controlul. Pentru a acorda creditul, banca trebuie să fie satisfăcută de toate aceste aspecte care privesc fiecare principiu în parte.
Caracterul. În analiza caracterului clientului, banca va dori să se convingă de bunele intenții în utilizarea creditului și în rambursarea acestuia.
Capacitatea. Banca trebuie să verifice capacitatea legală, legitimitatea clientului de a cere credit și statutul juridic care să ofere legalitate semnăturii sale pe un contract de credit.
Cash. Acest aspect se referă la întrebarea cheie legată de orice credit: Are clientul posibilitatea de a genera suficient cash, sub formă de venituri sau fluxuri de numerar, pentru a rambursa împrumutul? În general, există practic trei surse de fonduri pe care un agent economic le poate utiliza la rambursarea unui credit: 1) fluxul de cash (numerar) din activitatea curentă; 2) vânzarea unor active și 3) emisiunea de ttluri de capital sau de credit. Oricare din aceste surse pot asigura fonduri suficiente pentru rambursarea unui credit bancar. Totuși, băncile preferă ca sursa principală de rambursare a unui credit să fie fluxul de cash din activitatea curentă, deoarece vânzarea de active poate slăbi bilanțul clientului, iar un nou împrumut poate face mai puțin sigură poziția băncii de creditor.
Colateralul. În evaluarea colateralului, banca trebuie să analizeze activele clientului, nu numai pentru a estima posibilitatea de realizare a eventualei garanții pe care clientul o va oferi în schimbul creditlui, ci mai ales pentru a estima capacitatea acestor active de a susține în continuare activitatea clientului, posibilitatea acestuia de a obține produse și. Implicit, vânzări și profit, utilizând activele pe care le are la dispoziție.
Controlul. Ultimul factor esențial în evaluarea bonității clientului este controlul, verificarea impactului unei modificări în legislația care afectează activitatea clientului. Controlul presupune, de asemenea, și asigurarea faptului că împrumutul acordat satisface standardele băncii și ale autorităților reglementative în ceea ce privește calitatea creditului.
Riscul de creditare- formă principală a riscului la BCR
O funcție importantă a oricărei societăți bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienți persoane fizice și juridice. Băncile își pot plasa resursele sub forma creditelor, a titlurilor de stat, a depozitelor pe piața interbancară.
Activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderență a resurselor clienților persoane fizice și juridice. Deci, banca își asumă un risc, acela al plasării unor resurse care nu-i aparțin.
În al doilea rând, societățile bancare trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor în așa fel încât să-și recupereze la termenul stabilit prin contract suma principală și dobânda aferentă.
Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară și exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții să nu-și onoreze obligațiile la scadență.
În activitatea de creditare, băncile sunt obligate să-și asume așa- numitul risc global de credit, care presupune existența cumulată a trei tipuri de risc:
Riscul tranzacției: se referă la aspestele funcționale și operaționale ale riscului afacerii.
În vederea gestionării acestui tip de risc, societatea bancară trebuie să cunoască: tipul de produs de credit; scopul pentru care este solicitat creditul; termenul pentru care se acordă împrumutul; sursa identificabilă de rambursare a împrumutului; calitatea sursei de rambursare; modul de plată a creditului.
Riscul clientului: presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul nu va achita creditul și dobânda.
Decizia de credit28 trebuie să se bazeze pe analiza aspectelor financiare și non- financiare efectuată asupra debitorului, performanțele precedente, curente și viitoare. Rezultatul analizei asigură tocmai cunoașterea activității acestuia precum și a surselor și posibilităților de rambursare a împrumutului.
Riscul garanției este determinat de incertitudinea recuperării creanțelor din ultima sursă pe care banca o are la dispoziție.
Este însă de menționat că garanția se utilizează numai atunci când nu există alte posibilități de rambursare a creditului și a dobânzii aferente.
Gestionarea riscului garanției presupune:
cuantificarea corectă a valorii garanției în procesul de elaborare a deciziei de creditare;
analiza atentă a garanției în momentul lichidării acesteia.
Asumarea riscului global de credit generează obligativitatea respectării de către societatea bancară a așa- numitelor norme de prudență bancară. În vederea realizării acestei obligații, băncile trebuie să țină cont de o serie de factori cum ar fi:
măsurile prudențiale impuse de autoritatea bancară centrală;
justificarea eventualelor pierderi generate de operațiunile de creditare din provizioane și din profit;
dimensionarea riscului astfel încât pierderea produsă să nu afecteze imaginea băncii;
acceptarea unor riscuri cuantificabile, cu termen scadent;
existența garanțiilor.
În limita competențelor stabilite prin legea bancară, fiecare societate bancară își elaborează un sistem propriu de identificare, analiză și cuantificare a riscului global de credit.
La nivelul BCR în scopul evaluării și diminuării riscului de credit, se aplică 3 tipuri de politici:
Politici generale, care se referă la clienți persoane fizice și jurdice și privesc următoarele elemente:
volumul și structura creditelor în lei , valută și pe scadențe este determinată de volumul și structura resurselor de creditare atrase de la clienți;
limitarea accesului la credite a agenților economici cu datorii restante către bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale de stat;
nivelul unei expuneri mari nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii;
suma totală a expunerilor nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii;
toate creditele, scrisorile de garanție și orice alte angajamente în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung acordate unui agent economic nu pot depăși de 12 ori capitalurile agentului economic;
regiile autonome pot contracta credite în proporție de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent;
valoarea totală a împrumuturilor angajate de autoritățile administrației publice locale nu poate depăși 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului fiscal în care se face împrumutul;
banca poate acorda credite clienților incluși în programe speciale de restructurare și redresare financiară numai în limita sumelor cuprinse în aceste programe.
Pentru gestionarea unitară și eficientă a riscurilor bancare la nivelul BCR a fost înființat Comitetul de Risc, organ consultativ, de sinteză al băncii:
competențele pentru aprobarea creditelor sunt stabilite piramidal în raport cu expunerea totală a băncii față de debitorul respectiv;
creditele pentru persoanele aflate în relații speciale cu banca nu pot depăși 20% din fondurile proprii ale băncii;
la acordarea creditelor, banca are în vedere întotdeauna principiul: ca prima sursă de rambursare a creditului să fie capacitatea împrumutatului de a genera lichidități, iar garanțiile materiale, trebuie să constituie ultima sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor aferente;
prima garanție obligatorie a oricărui credit o constituie cesionarea în favoarea băncii a cash-flow-ului agentului economic, care se va derula prin conturi deschise la unitățile teritoriale ale băncii;
calitatea portofoliului de credite în lei și valută, pe unități teritoriale, pe maturități este permanent monitorizată;
asigurarea creditelor împotriva riscului de neplată la instituțiile specializate: Fondul Român de Garantare a Creditelor, Fondul de Garantare a Creditului rural, EXIMBANK, Societăți de asigurare-reasigurare agreate de bancă.
constituirea rezervei generale pentru riscul de credit în limita a 2% din soldul creditelor acordate, existent la sfârșitul anului;
dispersia riscului prin sindicalizarea împrumuturilor mari cu alte societăți bancare românești și străinătate.
2. Politici specifice de diminuare a riscului de credit au în vedere:
susținerea prin intermediul creditelor a IMM-urilor și în general a sectorului privat, urmărindu-se corelarea structurii creditelor pe forme de proprietate cu contribuția celor doua sectoare la realizarea PIB;
promovarea unei politici de sprijinire prin credite a activității de export, inclusiv prin practicarea unor dobânzi diferențiate, în scopul asigurării necesarului de valută și echilibrării balanței de plăți;
expunerea cu prudență către sectorul agricol datorită existenței și riscului natural de mediu;
monitorizarea agenților economici, clienți ai băncii care se vor închide și stabilirea măsurilor corespunzătoare de recuperare a creanțelor băncii, inclusiv pe calea executării silite;
alocarea plafoanelor de credite în lei și în valută unităților teritoriale în funcție de criteriile valorice de performanță;
reducerea cu 50% sau suspendarea competențelor de aprobare a creditelor pe timpul cât unitatea bancară înregistrează credite restante și dobânzi neâncasate mai vechi de 30 zile într-o pondere ce depășește 20% și respectiv 50% din portofoliu;
modificarea nivelului de dobândă perceput de bancă la creditele acordate în funcție de serviciul datoriei împrumutaților;
monitorizarea activității agenților economici cu cele mai mari datorii restante către bancă, parteneri, buget, care desfășoară activitate nerentabilă și au performanțe financiare necorespunzătoare;
dispersarea riscului de credit , stimularea cererii interne, relansarea producției prin acordarea pe scară largă a creditelor de consum către populație.
3 .Politicile sectoriale: presupun analiza expunerii băncii față de toate ramurile de activitate și stabilirea modului de alocare a creditelor pe sectoare de activitate. La stabilirea limitelor de expunere pe ramuri de activitate, banca utilizează un sistem de analiză de tip scoring care are la bază indicatori de evaluare a performanțelor fiecărei ramuri.
Criteriile de apreciere a performanțelor unei ramuri de activitate sunt:
volumul creditelor restante și ponderea lor în total credit angajat;
volumul dobânzilor restante pe ramuri de activitate;
calitatea portofoliului de împrumuturi;
volumul provizioanelor specifice de risc;
rentabilitatea ramurii în raport cu volumul creditelor angajate cu pierderi;
ponderea creditelor acordate sectorului privat în total ramură.
Pe baza scorului mediu stabilit în funcție de punctajul obținut pentru fiecare criteriu în parte și de tendințele de dezvoltare ale acestor ramuri în concordanță cu politicile economice guvernamentale, banca stabilește propria sa politică de majorare, menținere sau de reducere a expunerii față de acestea.
Limitele de expunere sectoriale sunt orientative, ele se reactualizează periodic, sunt supuse spre aprobare Comitetului de Direcție și Consiliului de Administrație, dar decizia de creditare se ia pe baza ratingului de credit al clientului.
Factorii de risc și simptomele de risc
Specialiștii și practicienii recunosc existența unei multitudini de factori de risc:
riscul lichidității;
riscul de capital;
riscul ratei dobânzilor;
riscul valutar;
riscul tranzacției;
riscul de afacere.
Riscul lichidității reprezintă incapacitatea societăților bancare de a onora obligațiile sale de plăți curente.
Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând astfel profitabilitatea băncii. Această situație generează în final: insolvabilitatea. În schimb, un exces de lichiditate, determină o diminuare a performanței globale a băncii.
Cauzele care determină apariția riscului de lichiditate sunt:
Cauze de ordin intern ale băncii:
volumul și structura inadecvată pe scadențe, pe tipuri de clienți a resurselor și a plasamentelor;
necorelarea pe scadențe între resurse și plasamente;
aplicarea unei politici de dobânzi eronate;
o politică de credit ce nu ține cont de norme de prudențialitate bancară.
Cauze de ordin exterior:
situația economiei reale;
politica monetară a autorității bancare centrale;
politica economică, fiscală, bugetară,
armonizarea politicilor monetare, economice, fiscale, bugetare;
indisciplina agenților economici;
influența mass-media;
concurența.
Principalele surse de lichiditate sunt: numerar (monedă efectivă); disponibilități și depozite la banca centrală; disponibilități și depozite la bănci corespondente; portofoliu de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie și alte titluri negociabile; ratele scadente la creditele acordate clienților; împrumuturi sub forma emisiunilor de certificate de depozit; împrumuturi de la alte bănci; împrumuturi de la banca centrală.
Principalele destinații ale lichidității sunt: rezerva minimă obligatorie la banca centrală; eventualele cereri de împrumut și nevoile de bani lichizi ale clienților; acoperirea eventualelor cereri ale clienților persoane fizice și juridice de retragere de fonduri.
Gestiunea lichidității bancare constă în asigurarea că nevoile de finanțare sunt acoperite în permanență. În practică, proiecția nevoilor de finanțare sunt corelate cu rata dobânzilor.
Gestionarea lichidității la nivelul societăților bancare presupune: gestionarea corectă a activelor lichide; finanțarea angajamentelor pe toată durata lor de viață cu resurse pe termene comparabile având la bază analiza situației resurselor și plasamentelor; gestionarea globală a bilanțului.
Gestionarea lichidității bancare presupune:
Gestionarea poziției monetare;
Gestionarea poziției lichidității;
Analiza GAP;
Operațiuni pe piața monetară interbancară.
Riscul de capital (sau riscul insolvabilității), apare ca urmare a dezechilibrului pe scadența între activele și pasivele bancare, a politicii de dobânzi, precum și a neândeplinirii contractului de credit de către client.
Riscul de solvabilitate este cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorbția pierderilor eventuale.
Gestionarea riscului de capital presupune în prealabil o administrare corectă a crizelor de lichiditate.
Insolvabilitatea poate fi definită ca fiind incapacitatea pe termen lung a societății bancare de a satisface angajamentele sale de plăți. Insolvabilitatea poate fi o prelungire în timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionări a acesteia.
În conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind procedura falimentului băncilor, o bancă este considerată insolvabilă dacă se află in una din situațiile:
banca nu a onorat integral creanțele certe, lichide și exigibile de cel puțin 30 zile;
valoarea obligațiilor băncii depășește activul său.
În vederea evitării, prevenirii și diminuării acțiunii factorilor de risc, societățile bancare sunt obligate să aplice și să respecte o serie de norme prudențiale:
asigurarea unui nivel minim al capitalului, care este și o condiție a obținerii acordului de foncționare a băncii la BNR;
o gestionare corectă și eficientă a lichidității;
o politică de donânzi echilibrată;
respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite;
asigurarea garantării creditului;
calculul și analiza ratei de acoperire a riscului;
Principalele căi de reducere a influenței factorilor de risc:
majorarea capitalului propriu;
micșorarea pe cât posibil a riscului de portofoliu;
crearea de rezerve(provizioane) pentru creanțe îndoielnice.
Băncile plasează mai ales bani împrumutați de la clienți obținând astfel principala parte a veniturilor. Ele sunt interesate să atragă un volum cât mai mare de depozite pe care să le plaseze, la un capital social dat, realizând astfel o rată a profitului cât mai mare. Ca urmare, ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare scade, crescând efectul de pârghie și din riscul de faliment. Această tendință negativă poate fi contracarată fie de creșterea ponderii veniturilor din servicii bancare, fie de creșterea fondurilor bancare de rezervă și risc care sporesc astfel capitalul propriu.
Convenția de la Basel a stabilit o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat în funcție de risc, principiile de bază fiind următoarele:
minimum 8% din activele ajustate în funcție de risc trebuie să fie deținute sub formă de capital de bază(rang I și II);
minimum 50% din capitalul băncii, trebuie să fie capital de rang I ( capitalul permanent și rezerve declarate);
restul capitalului de bază poate să fie format din capital suplimentar (de rang II- datorii subordonate, acțiuni, obligațiuni)
Băncile repartizează 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezervă până când fondul de rezervă egalează capitalul social, apoi maximum 10% până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fo0ndul de rezervă se face din profitul net29.
Riscul ratei dobânzii poate fi definit:
ca sensibilitate a rezultatelor financiare la variația nivelului ratelor dobânzii;
ca acel risc de deteriorare a situației patrimoniale a băncii sub influența unei modificări adverse a nivelului dobânzilor pe piață.
Dobânda este suma ce revine proprietarului capitalului la rambursarea unui împrumut acordat sau prețul folosirii capitalului, precum și remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.
Factorii care influențează apariția și dezvoltarea riscului ratei dobânzii pot fi:
Factori endogeni: strategia băncii; volumul, structura activelor și pasivelor bancare; volumul, structura și calitatea portofoliului de credite; eșalonarea scadențelor creditelor; scadența fondurilor atrase.
Factori exogeni: mediul economic existent; tipul de politică economică, monetară, financiar-bancară și valutară practicată de autorități; corelarea politicii monetare a autorității centrale cu politica economică a guvernului; evoluția pieței interbancare; factori de ordin psihologic; concurența.
Riscul ratei dobânzii are doua componente esențiale:
riscul venitului: este riscul realizării unor pierderi în ce privește venitul net din dobânzi ca urmare a faptului că mișcările ratelor dobânzilor la împrumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor acordate;
riscul investiției este riscul producerii unor pierderi în patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neașteptate ale ratei dobânzii.
Analiza riscului ratei dobânzii, pornește de la clasificarea activelor și pasivelor bancare, după cum urmează: active și pasive cu dobânzi fixe care diferă ca scadențe și condiții de remunerare; active și pasive cu dobânzi variabile care au perioade de reevaluare mai mici sau baze de indexare diferite.
Gestiunea riscului ratei dobânzii are ca obiectiv fundamental, determinarea unei marje a dobânzii cât mai mare și cât mai stabilă în timp.
Gestiunea acestui tip de risc presupune:
Gestiunea marjei dobânzii;
Calculul și analiza indicatorilor de sensibilitate;
Gestiunea politicii băncii.
Schimbările neașteptate în nivelul ratelor dobânzilor pot modifica semnificativ: volumul profitului unei bănci; indicatorii de performanță și profitabilitate bancară.
Măsurile de reducere a expunerii structurale a băncii la reducerea ratelor dobânzilor sunt:
Folosirea operațiunilor în afara bilanțului de tipul instrumentelor derivate (SWAP, Opțiuni);
Acoperirea riscului de rambursare anticipată sau de renegociere a ratei dobânzii la portofoliul cu dobânzi fixe;
Politica de tarifare a noilor produse bancare.
Riscul valutar poate fi definit ca:
– Probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piață să ducă la diminuarea profitului net bancar;
– Probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piață să influențeze negativ marja dobânzii bancare.
Riscul valutar apare în urma executării de către bancă a unor operațiuni pentru clienții săi sau în nume propriu.
Componentele expunerii la riscul valutar sunt:
1. Expunerea de translație: în cazul băncilor cu activitate internațională și se acoperă cu operațiuni hedging;
2. Expunerea tranzacțională:o serie de operații se desfășoară în valută iar cursul fluctuează;
3. Expunerea economică; reflectă influența fluctuațiilor cursurilor valutare asupra valorii de piață a băncii;
Gestionarea riscului valutar presupune calculul, analiza și urmărirea permanentă a evoluției indicatorilor riscului valutar, care sunt:
Poziția valutară individuală;
Poziția valutară globală.
Gestiunea riscului valutar se realizează:
– prin imunizarea băncii: ajustarea periodică a poziților valutare pentru a suprima pozițiile lungi și scurte; este o operație scumpă care nu permite să se speculeze o anumită poziție în funcție de tendința cursului valutar.
– acoperirea riscului valutar: folosirea unor metode și tehnici specifice în special a instrumentelor derivate (hedging).
Etapele gestiunii riscului valutar:
Definirea periodică a expunerii și identificarea tipurilor de expuneri care pot afecta banca;
Evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută în ontextul volatilității anticipate a piețelor valutare;
Controlul riscului:
formularea politicii valutare a băncii;
desemnarea persoanelor autorizate să angajeze operațiunile valutare;
determinarea procedurilor de expunere la risc;
stabilirea limitelor de expunere.
Executarea tranzacțiilor propriu-zise.
Gradul de lichiditate valutară reprezintă raportul dintre totalul activelor nete în valută ale băncii, ponderat cu coeficientul de lichiditate al fiecarui activ în parte și totalul activelor nete în valută ale societăților bancare.
Activele nete în valută sunt: valută efectivă și cec-urile în valută; disponibilitățile în valută în conturi curente la bănci în străinătate; plasamente în valută în conturi curente la bănci în străinătate; obligațiuni în valută; participații în valută la capitalul altor bănci; credite interne în valută.
Riscul de țară poate fi definit ca fiind riscul de materializare a unor pierderi datorate situației și evoluțiilor politice și macroeconomice din țara parteneră.
Riscul de țară mai poate fi definit și în alte moduri:
Incertitudinea care apare atunci când există fonduri ce trebuie transferate în afara țării;
Evaluarea credibilității unei țări în special din punctul de vedere al plății datoriei externe;
Posibilitatea ca un stat suveran să nu dorească sau să nu poată să-și onoreze angajamentele față de partenerii externi;
Debitorii dintr-o țară care au contractat un împrumut să nu fie în masură să-și onoreze angajamentele datorită unor factori independenți de voința sau capacitatea lor.
Analiza riscului de țară este o disciplină în sine a cărui obiectiv este acela al evitării și limitării pierderilor. În urma acestei analize nu există răspunsuri sigure, întotdeauna se estimează. Această analiză este făcută de către organisme specializate atunci când trebuie să se evalueze o țară care solicită un împrumut extern.
Problema riscului de țară presupune analiza a doua elemente și anume:
capacitatea de plată pe termen lung a unei țări;
voința de plată.
Capacitatea de plată este determinată în primul rând de caracteristicile fundamentale ale economiei sale, dar și de elemente conjucturale.
Voința de plată este legată în special de deciziile de ordin politic.
Riscul de țară se manifestă sub următoarele forme:
Riscul de transfer care se referă la situația în care deși debitorul din țara respectivă dispune de sumele datorate și intenționează să facă plata, nu poate efectua transferul respectiv, datorită restricțiilor impuse de guvernul țării gazde;
Riscul suveran nu este legat de performanțele concrete ale tranziției, ci de situația și intențiile guvernului respectiv, deci cere o componentă pur politică;
Riscul specific debitorilor cvasi-suverani de manifestă în cazul societăților mari de stat;
Riscul politic este legat de evoluțiile politice și sociale care pot influența valoarea sau profitul unei investiții străine și rambursarea unui credit;
Riscul de țară generalizat caracterizează toate elementele de natură socio-politică și macroeconomică care, la scara unei țări, influențează situația unui debitor, performanțele unei firme străine, derularea unui contract comercial.
Componentele riscului de țară sunt:
Riscul politic este legat de dorința țării de a-și îndeplini angajamentele externe. Instabilitatea politică poate genera pentru creditori: repunerea în cauză sau renegarea contractelor; limitarea sau interdicția investițiilor străine; limitarea sau interzicerea scoaterii de capital din țară; naționalizarea cu sau fără despăgubiri; refuzul de recunoaștere a angajamentelor făcute de guvernele precedente; oprirea plăților către exterior; interzicerea unor operațiuni de import-export.
Riscul economic: este legat de capacitatea țării de a-și achita datoria externă. Riscul economic decurge din incpacitatea țării, a autorităților monetare, de a transfera creditul obținut de o entitate publică sau privată deși întreprinderea poate fi solvabilă, lipsa rezervelor în devize determinând incapacitatea de plată. Acest tip de risc este srâns legat de riscul valutar, atât de variația cursului de schimb, cât și de măsurile de ordin guvernamental privind limitarea riscului politic.
Riscul de bancă înseamnă expunerea unei bănci la:
riscul de credit;
imposibilitatea recuperării unor depozite plasate și a dobânzii aferente;
posibilitatea închiderii brusce a unei bănci corespondente;
posibilitatea fuziunii unor bănci corespondente;
posibilitatea falimentului băncii partenere.
Etapele stabilirii riscului de bancă:
Determinarea pe fiecare bancă parteneră a sistemului de indicatori luați în calcul: locul băncii în cadrul țării și în lume; capitalul băncii; mărimea băncii; mărimea fondurilor atrase; profitabilitatea; gradul de adecvare a capitalului; lichiditatea.
Alți factori care se iau în calculul riscului de bancă pot fi: specifici sistemului bancar: situația prezentă a sistemului bancar; obiectivele strategice viitoare; vulnerabilitatea ciclică; concurența; vulnerabilitatea în fața schimburilor tehnologice în domeniu; structura cursurilor de schimb; specifici băncii partenere: calitatea managmentului; puterea financiară; stabilitatea băncii partenere; perspectivele băncii partenere; interesul față de banca paternă; reglementări interne; audit; structura activelor; poziția pe piață; rentabilitatea.
Stabilirea limitelor de expunere față de băncile partenere în funcție de structura tranzacțiilor.
Limitele de expunere se stabilesc pe valută, pe țări și pe categorii de operațiuni.
Criterii de evaluare a riscului de bancă:
Evaluarea țării (pondere 10%);
Autoritatea centrală bancară (pondere 5%);
Structura proprietății (pondere 5%);
Calitatea managementului (pondere 5%);
Poziția pe piață (pondere 5%);
Calitatea activelor (pondere 15%);
Indicatorii rentabilității (pondere 5%);
Rata capitalului în acțiuni (pondere 10%);
Accesul la informație (pondere 10%);
Agențiile de evaluare (pondere 30%).
Riscul tranzacției: necesită identificarea, înțelegerea și acceptarea tuturor aspectelor funcționale și operaționale ale riscului implicat.
Riscul tranzacției cuprinde: natura și structura afacerii; implicațiile de orice fel vis-à-vis de împrumutat; orice alte circumstanțe care pot afecta sau schimba riscul de sine.
Foarte important în riscul tranzacției este cunoașterea naturii și structurii afacerii propuse de client, și anume: tipul de produs de client; scopul pentru care este solicitat produsul; termenul; sursa de rambursare; mecanismul plății; calitatea sursei de rambursare.
Simptomele de risc
Pentru prevenirea riscului de credite banca nu acordă credite:
Agenților economici care înregistrează pierderi și nu au perspective de redresare;
Agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de investiții;
Agenților economici care au datorii față de bancă, trecute în afara bilanțului societății bancare și care nu prezintă programe viabile de redresare în măsura în care să asigure recuperarea creanțelor;
Unităților economice pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau faliment, cu excepția cazurilor în care instanța judecătorească hotărăște că pot fi acordate credite în vederea redresării activității debitorului;
Agenților economici ale căror datorii au fost predate spre valorificare A.V.A.B. și nu și-au reglementat modul de achitare al datoriilor.
Pentru a urmări îndatorarea unui singur debitor față de ansamblul sistemului bancar s-a înființat și funcționează în cadrul B.N.R., Centrala Riscurilor Bancare (Regulament B.N.R. nr.1/1999, modificat în anul 2002), centru de intermediere care gestionează informațiile de risc bancar utile societăților bancare. Informațiile de risc bancar cuprind datele de identificare a unui debitor non-bancar (în condițiile păstrării secretului bancar), pentru operațiunilr în lei și în valută, prin care băncile se expun riscurilor față de acel debitor, privind acordarea de credite, asumarea de angajamente de către bancă în numele debitorului, față de o persoană fizică sau juridică non-bancară sau față de altă bancă. Centrala Riscurilor Bancare urmărește riscul global, determinat de însumarea riscurilor prin înregistrarea informațiilor în Registrul Central al Creditelor și Registrul Creditelor Restante30.
Dacă celelalte categorii de credite se urmăresc la nivelul băncilor ca entități economice, iar indicatorii se calculează centralizat(la nivel de centrală), riscul de credit poate fi urmărit la nivel de sucursală bancară( în funcție de competențele de creditare ale fiecăreia), întrucât pot exista diferențe între activitatea sucursalelor aceleași bănci.
CAPITOLUL 5.
ROLUL DOCUMENTAȚIEI DE CREDITARE ÎN PREVENIREA RISCULUI DE CREDITARE
5.1. Norme metodologice privind documentația de creditare și garanțiile
Conform prevederilor Legii 58/1998 privind activitatea bancara, ,,la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmări ca solicitanții să prezinte credibilitate”, și ,,toate operațiunile de credit și de garanție ale societăților bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții”.
Operațiile de aprobare și acordare a creditelor au la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.
Potrivit statutului său de organizare și funcționare, Banca Comercială Română, acordă clienților săi credite in lei și valută pe termen scurt de până la 12 luni, pe termen mediu până la 5 ani și pe termen lung de peste 5 ani în condițiile stabilite de lege, cu asigurarea resurselor corespunzătoare și a respectării dispozițiilor normelor metodologice.
Pot beneficia de credite persoane fizice și juridice, indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, române sau străine rezidente în România, care au conturi deschise la bancă, denumite în continuare ,,clienți”, pentru activități de aprovizionare , producție ,desfacere ,investiții , construcții montaj , comerț interior și exterior, transporturi, telecomunicații, cercetare proiectare, turism, prestări servicii, consum gospodăresc și personal și alte activități autorizate de lege.
Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principala sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Determinarea capacității de plată a clienților se face prin analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale afacerilor, atât din perioadele expirate cât și din cele prognozate.
Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea și diversificarea portofoliului de credite, poate obține profit suplimentar, cât și pentru clienți, care pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și, pe această bază, să ramburseze împrumuturile și să-și achite dobânzile.
Banca are obligația să analizeze și să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziție toate documentele și actele din care să rezulte natura activităților desfășurate, credibilitatea, situația patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială și orice alte documente și date care să permită evaluarea potențialului economic, organizatoric și financiar al clientului.
Creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă formată din credite și dobânzi.
Banca are dreptul să verifice la clienții săi existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar in cazul în care se constată încălcarea prevederilor contractuale, să retragă creditele înainte de scadența stabilită sau, în lipsă de disponibilități, să le treacă la credite restante și să urmărească rambursarea acestora în ordinea stabilită prin lege.
Pe toată durata creditării, agenții economici beneficiari de credite au obligația să pună la dispoziția băncii un exemplar din bilanțul contabil, situațiile contabile periodice și orice alte documente solicitate de bancă. Această obligație va fi prevăzută ca o clauză distinctă în contractul de credite.
DOCUMENTAȚIA NECESARĂ PENTRU OBȚINEREA CREDITELOR
Documentația pe care clienții BCR o prezintă unităților bancare teritoriale în vederea obținerii de credite31, trebuie să cuprindă:
cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant;
bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situații privind ,,Rezultatele financiare” și ,,Situația patrimoniului”, balanța de verificare încheiată pentru ultima lună;
bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanțelor;
situația prognozată a plăților și încasărilor aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul;
situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;
situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;
proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;
lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat;
planul de afaceri;
orice alte documente solicitate de bancă: decont TVA, declarația lunară pentru impozitul pe profit.
Documentația prevăzută mai sus este comună pentru toate categoriile de credite, la aceasta agenții economici vor anexa și alte documente specifice categoriei de credit solicitate.
GARANTIILE
In conformitate cu prevederile Legii bancare nr.58/1998, „ la acordarea creditelor , băncile urmăresc ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop, băncile cer solicitanților garantarea creditelor în condițiile stabilite prin normele lor de creditare”.
Activitatea de creditare se bazează pe viabilitatea planului de afaceri prezentat băncii și pe capacitatea împrumutaților de a genera venituri și, respectiv, lichiditați, care constituie principala garanție și sursa de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor, cu condiția ca fluxul de lichiditați al agenților economici împrumutați sa fie cesionat bancii și să se deruleze prin conturile deschise la aceasta.
In raporturile sale cu debitorul, creditorul este expus unor riscuri, care impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei. In cazul in care in ziua scadentei debitorul nu isi poate achita datoriile si nu mai poate sa-si execute obligatia asumata, creditorul daca are garantii constituite in conditiile legii, pe baze contractuale, le poate executa indestulandu-si creanta.
După natura lor, garanțiile pot fi:
garanții reale;
garanții personale.
Garanțiile reale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării executării obligației asumate.
Bunul constituit drept garanție este protejat de la urmărirea celorlalți creditori chirografari- a căror creanță nu este însoțita de nici o formă de garanție, reală sau personală, sau garanția are un grad de prioritate inferior celui al băncii- fiind, deci, destinat urmăririi și satisfacere cu prioritate a creanței garantate.
Garanțiile reale 32conferă creditorului garantat:
dreptul la preferința în temeiul căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului respectiv se va asigura mai întâi satisfacerea integrală a creditorului garantat și numai ceea ce prisosește va servii satisfacerii pretențiilor celorlalți creditori;
drept de urmărire, în temeiul căruia creditorul va putea urmării bunul în mâinile oricui s-ar afla, în măsura necesară satisfacerii creanței garantate.
Garanțiile reale sunt:
garanții reale mobiliare( gajul propriu-zis ce poate fi la rândul său cu deposedarea debitorului de bunul afectat drept garanție sau fără deposedarea acestuia de bunul adus în garanție);
garanții reale imobiliare (ipoteca);
Garanțiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul , să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.
Formele de garanții personale aplicabile conform reglementărilor în legislația românească, sunt:
fidejusiunea( cauțiunea), reglementată de art.1652 din Codul Civil;
garanțiile prezentate sub formă de scrisori de garanție emise de bănci, instituții financiare și de asigurări și autorități administrative ( ministere) , companii internaționale ce au aceasta competență;
garanțiile personale reglementate de legi speciale, dar care se întemeiază pe ideea de fidejusiune.
Cesiunea de creanță, deși nu face parte din categoria garanțiilor reale sau personale , întrucăt este un mijloc specific de transmitere a obligațiilor se constituie pentru garantarea propriu-zisă a creditelor acordate de bancă și a dobănzilor aferente. Prin rezultatul său , cesiunea de creanță asigură , ca orice garanție, recuperarea creanțelor băncii, dacă aceasta a fost constituită cu respectarea întocmai a prevederilor legale în viguare.
Verificarea garanției creditelor se efectuează atăt faptic prin constatări la fața locului , căt și sriptic pe baza datelor din evidențele agenților economici și ale băncii.
Ori de căte ori este necesar și cel puțin o dată pe lună în cazul stocurilor , precum și o dată la 6 luni în cazul celorlalte garanții se efectuează verificarea faptică , la fața locului, asupra existenței, integritații și condițiilor de păstrare și conservare a bunurilor luate în garanție, precum și respectarea obligației de reînnoire a contractelor de asigurare ale acestora, în situația în care durata de creditare este mai mare decât cea de asigurare.
Verificarea faptică a garanției creditelor acordate se realizează prin sondaj sau dacă este posibil în totalitate , prin operațiuni de numărare , măsurare, cântărire, sau control, efectuat la fața locului în magazii, depozite, hale de producție, platforme de expediere, pentru stocuri, și prin evaluare pentru activele imobilizate corporale. În cazul stocurilor de materii prime, materiale, mărfuri sau produse , care implică o anumită asigurare a calitații (perisabile sau nu), la verificare trebuie cerută o viză de atestare a calitații.
Verificarea scriptică a garanției creditelor se efectuează lunar, în 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere la organele în drept a situațiilor contabile periodice, urmărindu-se:
reflectarea corectă, în evidența, a bunurilor ce constituie garanția creditelor acordate;
concordanța datelor din evidențe cu cele efective constatate pe teren;
concordanța soldurilor conturilor de credite din extrasele de cont eliberate de bancă cu cele din evidențele agenților economici;
asigurarea că aceleași valori materiale nu au fost luate și în garanția altor credite acordate de alte societați bancare;
încadrarea valorică a lucrărilor de investiții în documentația tehnică admisă la finanțare etc.
Verificarea garanției creditelor se va efectua numai asupra bunurilor care au fost acceptate drept garanție a creditelor.
Ofițerii de credite vor întocmi pentru fiecare client la care s-a efectuat verificarea scriptică și/sau faptică a garanției creditelor, o notă privind principalele aspecte constatate în urma controlului.
Eventualele deficiențe constatate cu ocazia verificării faptice și scriptice se vor consemna în acte bilaterale (procese verbale) încheiate de bancă cu agenții economici în cauză, procedăndu-se astfel:
la depistarea expirării valabilitații unor documente care au fost acceptate drept garanție a creditelor (scrisori de garanție bancară, ipoteci, cesiuni de creanțe) se va cere agenților economici beneficiari de credite prelungirea imediată a valabilitații acestora sau obținerea în cel mai scurt timp a altor documente valabile;
în cazul utilizării totale sau parțiale a unor disponibilități constituite în depozite bancare colaterale se va cere agenților economici aducerea imediată a depozitelor în situația inițială;
în cazul în care unele bunuri , ce au fost luate în garanția creditelor, au fost utilizate în procesul de producție sau înstrăinate, ori s-au degradat sau și-au diminuat valoarea ca urmare a expirării termenului de garanție, a creșterii gradului de uzură sau a păstrării în condiții necorespunzătoare sau din alte motive se va solicita agenților economici beneficiari de credite să le înlocuiască imediat sau să completeze garanția până la valoarea necesară cu alte bunuri care să fie acceptate de bancă;
în cazul în care valoarea bunurilor care constituie garanția creditelor a devenit, din diferite motive, neacoperitoare se va solicita împrumutaților completarea garanțiilor;
dacă în termen de 2 zile lucrătoare de la înștiințare, agenții economici în cauză nu vor reîntregi garanția creditelor cu bunuri acceptate de bancă sau nu vor prezenta documentele și actele ce atestă existența unor garanții valabile ( scrisori de garanție bancară, ipoteci, cesiuni de creanță etc.) creditele aferente se vor rambursa, sau în cazul lipsei disponibilităților se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării disponibilităților sau din valorificarea garanțiilor.
La rambursarea integrală a creditelor și plata ultimelor dobănzi datorate băncii, documentele și actele care au fost întocmite în legătură cu creditul urmează a fi îndosariate și păstrate în arhiva unității bancare potrivit reglementărilor în viguare.
În cazul creditelor pentru stocuri, cheltuieli și alte active creditate prin conturi separate de împrumut, pe parcursul derulării procesului de creditare, când unele rate din împrumut au ajuns la scadență și au fost rambursate, banca poate elibera de sub incidența garanției creditului bunurile corespunzătoare, urmănd ca , permanent, contravaloarea bunurilor rămase în garanție să fie mai mare sau cel puțin egală cu volumul creditelor rămase de rambursat plus dobănzile aferente.
5.2. Decizia de creditare
Decizia de creditare a agentului economic, va fi luată de BCR, după ce vor fi analizate aspectele economico-financiare și aspectele nefinanciare a activității clientului.
Ofițerii de credite verifică la sediul agentului economic realitatea datelor din documentele anexă la cererea de credite, efectuând totodată analiza situației economico-financiare, a indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, precum și a aspectelor nefinanciare.
În funcție de specificul și natura activității desfășurate, nivelul și dinamica indicatorilor de bonitate, serviciul datoriei și capacitatea de rambursare, ofițerii de credite vor stabili categoria de credite care corespunde cel mai bine necesităților clientului, afacerii sau proiectului care stă la baza solicitării creditului.
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic a situației economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta se folosesc următoarele documente:
Analiza bilanțului contabil care presupune:
examinarea bilanțurilor și a situațiilor financiare pe trei perioade anterioare, respectiv ultimii doi ani consecutivi încheiați (doua bilanțuri) și ultima situație contabilă periodică (balanța de verificare); în cazul clienților a căror activitate se desfășoară pe mai puțin de doi ani, cu un standing financiar ridicat, analiza economico-financiară a activității acestora se poate efectua pe baza ultimilor situații contabile disponibile, respectiv, ultimul bilanț contabil încheiat și doua balanțe de verificare sau a ultimilor trei balanțe de verificare. Bilanțurile contabile ale societăților comerciale sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili;
analiza imobilizărilor corporale și necorporale;
analiza decontărilor, datoriilor și obligaiilor față de terți;
analiza costurilor.
Analiza veniturilor, cheltuielilor și contului de profit și pierdere, ce presupune:
analiza rezultatelor activității și a profitului obținut;
analiza repartizării profitului net;
analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.
3. Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri la nivelul fiecărei activități, a modului în care au fost generate fondurile și utilizarea acestora, precum și impactul asupra disponibilităților bănești ale agentului economic, la sfârșitul perioadei analizate.
4. Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare și desfacere, a programului de producție și a variației stocurilor să se evalueze și să se prognozeze:
posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;
capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare.
Un rol important în fundamentarea deciziei de creditare îl are ratingul de credite, care exprimă caracteristicile clientului, cât și pe cele ale creditului, avându-se în vedere ca 3 este ratingul acceptabil pentru bancă.
Acordarea unor credite cu un rating mai slab (peste 3) implică riscuri majore pentru bancă și chiar pierderi.
Analiza aspectelor nefinanciare privind clienții băncii, vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale a agenților ecnomici.
Factorii nefinanciari care influențează activitatea clientului pot fi interni sau externi.
Aspectele interne privesc:
Conducerea activității (managementul):
pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramură sau sectorul de activitate;
experiența în funcții de conducere și reputația echipei manageriale;
conducerea este asigurată de o echipă sau de către o singură persoană, cunoscând că în cele mai multe cazuri, conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o singură persoană;
asigurarea succesiunii manageriale;
gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății, fiind de așteptat ca implicarea conducerii să fie cu atât mai ridicată cu cât gradul de participare la capital este mai mare;
structura conducerii, specializarea în funcție de aptitudinile în domeniile tehnic, financiar-contabil, marketing etc;
moralitatea conducerii;
calitatea sistemului informațional.
Activitatea clientului:
existența și viabilitatea planului de afaceri
evoluția actvității și profilul acesteia;
caracterul activității: permanent, sezonier, ciclic;
sfera de activitate: producție, comerț, prestări servicii;
produsele și serviciile sunt: de strictă necesitate / de lux, de serie / unicat, vechi / noi, competitive / mai puțin competitive, profitabile / neprofitabile;
importul;
concurenții: numărul și mărimea concurenților, reputația lor, caracteristicile produselor fabricate de aceștia;
segmentul de piață deținut: în creștere / declin, cuantificabil / necuantificabil;
portofoliul de clienți ai acestuia: număr, reputație, dependența de anumiți clienți, modalitatea de vânzare: pe credit comercial / cu plata imediat;
relațiile cu furnizorii: număr, dependența de anumiți furnizori;
modalitatea de plată: la vedere / un anumit timp de la vedere;
politica de prețuri: nivel față de concurență, facilități;
publicitate și reclame;
resursele materiale: clădiri, mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport;
resurse umane: evaluarea angajaților din punct de vedere al pregătirii profesionale, priceperii, eficienței, costul eficienței, disponibilități de înlocuire, fluctuația personalului;
Strategia :
existența unei strategii pe următorii 3-5 ani. Dacă aceasta este realistă, realizabilă sau cu risc de eșec;
modalitățile de realizare a strategiei propuse;
alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse;
existența planurilor de restructurare și redresare financiară.
Aspectele externe în fundamentarea deciziei de creditare:
Domeniul de activitate: caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al competitivității, profitabilității, tehnologizării, cheltuielilor de capital, costuri fixe, ridicate sau reduse;
Încadrarea activității clientului în politica economică generală și în tendințele strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate;
Impactul legislației asupra activității clientului;
Impactul unor factori macroeconomici asupra activității clientului;
Dependența și poziția geografică față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, față de căile de transport;
Caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere: obiceiuri alimentare, înclinația spre un anumit tip de consum;
Analiza aspectelor nefinanciare privind clienții băncii se va efectua de ofițerii de credite astfel:
ori de câte ori un client al băncii solicită un credit, dar nu mai mult de o dată pe an;
ori de câte ori din informațiile obținute de bancă rezultă că ar putea fi posibile modificări majore în activitatea clienților beneficiari de credite aflați în portofoliu.
Analiza bonității clientului
Creditul pe termen mediu, pentru investiții, presupune studiul autofinanțării, pentru care BCR va analiza cifra de afaceri a agentului economic, costurile, profiturile, toate în evoluția lor viitoare.
Cu cât durata creditului este mai mare, cu atât asocierea băncii cu agentul economic va fi mai lungă și mai dificilă.
Banca are obligația să cunoască raportul dintre datoriile pe termen mediu și lung din investiții și autofinanțare.
Datoriile pe termen lung sunt reprezentate de împrumuturile pe termen mediu și lung pe care le face agentul economic pentru investiții. Acestea nu trebuie să fie mai mari decât fondurile proprii.
Analiza bonității clientului se face pornind de la conținutul bilanțului contabil prelucrat și de la contul de profit și pierdere prelucrat, pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță, ce pot fi grupați în:
Indicatori de nivel și structură:
cifră de afaceri
capitaluri proprii
rezultatul exercițiului
fondul de rulment
necesarul de fond de rulment
trezoreria netă
lichiditatea
lichiditate imediată
lichiditate curentă
lichiditate la o dată viitoare
solvabilitatea
gradul de îndatorare
gradul de îndatorare generală
– gradul de îndatorare financiară
viteza de rotație
rotația activelor circulante
rotația stocurilor de materii prime
rotația stocurilor de produse în curs de fabricație
rotația stocurilor de produse finite
durata medie de încasare a clienților
– durata medie de plată a furnizorilor
Indicatori de performanță:
rentabilitatea
rentabilitatea de exploatare
– brută
– netă
rentabilitatea economică
rentabilitatea financiară
riscul financiar
gradul de acoperire al dobânzii
rata valorii adăugate
politica de dividende
Pentru a efectua o apreciere finală corespunzătoare asupra bonității clientului, ofițerul de credite va urmări coroborarea rezultatelor și interpretarea tuturor indicatorilor prezenți într-un sistem unitar care să scoată în evidență punctele tari și pe cele slabe ale respectivului agent economic, și mai ales să poată conduce la luarea unor decizii temeinic fundamentate.
Analiza bonității clienților se va efectua de ofițerii de credite:
ori de câte ori se solicită un credit;
pentru creditele aflate în portofoliu la data stabilită pentru revizuirea creditelor;
ori de câte ori conducerea unităților bancare, consideră necesar
Analiza capacității de rambursare
Activitatea de creditare implică un risc, prin însăși elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanță cunoașterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate și acceptarea lui în cunoștință de cauză.
În vederea limitării riscului de credit și încadrării indicatorului de solvabilitate în limitele stabilite de BNR, banca asigură evidența conturilor de activ și a celor de pasiv rectificative aferente acestora, din activul bilanțului, pe entități de risc și în cazul acestora pe fiecare produs de care beneficiază aceasta, cu defalcare pe toate sumele aferente produsului respectiv.
Pentru agentul economic respectiv se analizează distinct fiecare dintre creditele angajate, pentru care se evidențiază toate creanțele aferente.
Aceste sume se evidențiază pe gradele de risc de credit în următoarele rubrici distincte:
“Grad de risc de credit 0%”;
“Grad de risc de credit 20%”;
“Grad de risc de credit 50%”;
“Grad de risc de credit 100%”;
În cadrul analizei economico-financiare a activității clientului, ofițerul de credite va urmări existența capacității de rambursare pe întreaga perioadă de creditare, utilizând pe lângă portofoliul de contracte și comenzi de care dispune clientul și cash-flow-ul previzionat și următoarea formulă de calcul care extrapolează în perioada viitoare, media încasărilor zilnice realizate în ultimul trimestru și determină cu ajutorul acesteia volumul de credite pentru care împrumutatul va avea capacitatea financiară necesară în vederea rambursării:
90
Σ I
i =1 70
Cr = x p x x Ra x Fe
100
unde: Cr – capacitatea de rambursare a împrumutului;
I – încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru
p – perioada de valabilitate a creditului exprimată în număr de zile
Ra – rata de actualizare
Fe – factor de extrapolare
Banca nu va acorda clienților săi credite care depășesc capacitatea de rambursare a acestora determinată ca mai sus.
Cu cât este mai mare riscul pe care banca este dispusă să și-l asume, cu atât va fi mai mare profitul.
Căi de perfecționare a documentației de creditare la
BCR Sucursala Câmpina
Pentru a putea perfecționa documentația de creditare, BCR Scursala Câmpina, a conceput un plan de acțiune, astfel:
Identificarea clienților existenți prin:
Analizarea bazei de date “CLIENȚI” și identificarea acestora după câmpul “forma de proprietate” și “mărime”;
Urmărirea actelor de compensare interbancară în scopul depistării scurgerilor de resurse din sistem și de identificare a potențialilor clienți.
Construirea fișei de identitate pentru fiecare cliemt, astfel: denumire firmă, obiect de activitate, acionariat, data înființării firmei, mărime, CAEN, oganigramă, puncte de reper (cifra de afaceri, rezultate financiare), perspective și obiective, lista principalelor produse utilizate, rentabilitatea pentru bancă(comisioane încasate, dobânzi încasate).
Acțiuni întreprinse:
Obținerea unor informații din baza de date “CLIENȚI” (CAEN, denumire, formă de proprietate, mărime);
Consultarea Anuarelor și a Cataloagelor editate de Camera de Comerț;
Eliberarea unui extras de la Registrul Comerțului, privind situația juridică a firmei (componența acționaiatului și alte modificări în firmă);
Obținerea bazei de date privind bilanțurile contabile de la DJFPS Prahova;
Eliberarea certificatelor fiscale de la Circumscripția Financiară Câmpina, care atestă plata la scadență a datoriilor bugetare;
Extragerea datelor din baza de date “cont BCR”, pentru produsele utilizate de client;
Urmărirea clienților în “topul comisioanelor încasate de bancă”;
Calculul profitabilității băncii, pentru fiecare client după modelul de profitabilitate BCR.
Adoptarea ofertei de credite pentru fiecare client, după specificul activității acestora, astfel:
Prezentarea produselor existente și neutilizate;
Prezentarea noilor produse lansate de bancă;
Transmiterea ofertei de credite personalizate:
Vizite efectuate de reprezentanții BCR la sediul clienților;
Explicarea funcționării fiecărui produs prezentat;
Scoaterea în evidență a avantajelor oferite.
Urmărirea feed-back-ului în urma transmiterii ofertei personalizate:
Contactarea clientului vis-à-vis de oferta prezentată;
Urmărirea în continuare a dezvoltării afacerilor clientului și a solicitării produselor prezentate.
Dezvoltarea relațiilor publice:
Participarea la întâlnirile de lucru ale membrilor Asociației Oamenilor de Afaceri din Câmpina;
Participarea la simpozioane organizate de Asociația Oamenilor de Afaceri din Câmpina;
Organizarea de către BCR a unor întâlniri de lucru pe diferite teme: “Oferta de credite BCR”, “Problematica acordării creditelor prin BCR”.
BIBLIOGRAFIE
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, Moneda, credit, banci , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997.
2. Danila Nicolae, Management bancar , Ed. Economica, Bucuresti 2000.
3. Dedu Vasile, Management bancar , Ed. Mondan, Bucuresti 1997.
4. Dedu Vasile, Gestiune bancara ,Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1999.
5. Diaconescu Mariana, Banci. Sisteme de plati. Riscuri , Ed. Economica, Bucuresti 1999.
6. Lucian C. Ionescu, Bancile si operatiunile bancare , Ed. Economica, Bucuresti 1996.
7. Lucian C. Ionescu, Analiza financiara , Ed. Economica, Bucuresti 1996.
8. Lucian C. Ionescu, Analiza riscului în creditare , Ed. Economica, Bucuresti 1996.
9. Lucian C. Ionescu, Economia si rolul bancilor , Ed. Economica, Bucuresti 1997.
10. Nitu Ion, Managementul riscului bancar , Ed. Expert, Bucuresti 2000.
11. Rosca Teodor, Moneda si credit , Ed. Altip, Alba-Iulia 2001.
12. Roxin Luminita, Gestiunea riscurilor bancare , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997.
13. Stoica Maricica, Management bancar , Ed. Economica, Bucuresti 1999.
14. Zapodeanu Daniela, Moneda si credit. Institutii monetare si de credit , Ed. Universitatii din Oradea 2003.
15. Revista "Capital" – 2000-2003.
16. Revista "Finante, credit, contabilitate" – 2001-2003.
17. Hotarârea Guvernului nr. 1195 din 12 noiembrie 1990 privind organizarea Bancii Comerciale Române S.A., publicata în M.O. nr. 129 din 19 noiembrie 1990.
18. Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.O. nr. 33 din 29 ianuarie 1998.
19. Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara in Romania, publicata in M. O. nr. 121 din 23 martie 1998.
20. Legea nr. 101/1998 privind Statutul B.N.R. publicata in M.O. nr. 203 din 1iunie 1998.
21. Norma 3 din 24 februarie 1994 privind clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc, publicat în M.O. nr. 72 din 22 martie 1994.
22. Normele metodologice 12 din 22 iulie 2002 pentru aplicarea regulamentului BNR nr. 5 / 2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor precum si constituirea, regulrizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicate în MO nr. 626 din 23 august 2002.
23. Normele Bancii Nationale a României nr.5/ 1992 privind împrumuturile mari acordate clientilor de catre societatile bancare, publicate în M.O, Partea I nr.196 din 13 august 1992.
24. Normele Bancii Nationale a României nr.10 /1992 privind împrumuturile acordate debitorilor aflati în relatii speciale cu societatile bancare, publicate în M.O , Partea I nr.290 din 19 noiembrie 1992.
25. Normele Bancii Nationale a României nr.4 /1994 privind solvabilitatea societatilor bancare, publicate în M.O , Partea I nr. 72 din 22 martie 1994.
26. Regulamentul nr.1/ 1999 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a României a Centralei riscurilor Bancare, publicat în M.O, Partea I nr. 614 din 16 decembrie 1999.
27. Regulamentul nr.5 din 22 iulie 2002 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicat în M.O, Partea I nr.626 din 23 august 2002.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscul de Creditare (ID: 130516)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.