Riscul de Credit

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………2

CAPITOLUL 1

RISCUL DE CREDITARE ÎN CONTEXTUL RISCURILOR BANCARE …………………………………………………………………..…..4

1.1. Riscul – abordare generală………………………………………4

.

1.2. Riscurile bancare – definirea și clasificarea riscurilor bancare…………………………………………………………….6

1.2.1. Definirea riscurilor bancare………………………………..6

1.2.2. Clasificarea riscurilor bancare……………………………..7

1.3. Riscul de creditare………………………………………………12

CAPITOLUL 2

EVALUAREA RISCULUI DE CREDITARE PE EXEMPLUL

BRD – Groupe Société Générale……………………………………………………………..26

2.1. Controlul și analiza bonității clienților prin metodologia bilanțului restructurat…………………………………………………………….27

2.2. Analiza și controlul bonității clienților prin metodologia contului de profit și pierdere…………………………………………..29

2.3. Analiza financiară și controlul bonității clienților pe baza indicatorilor de performanță ai Contului de Profit și Pierdere…………33

2.4 Analiza și controlul bonității clienților prin metodologia fluxului de fonduri………………………………………………………………….33

2.5. Controlul și analiza bonității clienților prin metodologia credit-scoring………………………………………………………………….41

2.6. Controlul și analiza bonității clienților pe baza metodologiei de rating……………………………………………………………………44

CAPITOLUL 3

ANALIZA PORTOFOLIULUI DE CREDITE DIN PERSPECTIVA RAMBURSABILITǍȚII PE EXEMPLUL BRD – Groupe Société Générale……………………………………………………………………………………………….50

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………………..61

ANEXE…………………………………………………………………………63

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….……69

INTRODUCERE

Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.

Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:

riscul de nerambursare;

riscul lipsei de lichiditate;

riscul variației ratei dobânzii pe piață;

riscul de capital;

riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe (riscul valutar și riscul de țară).

Acordând credite banca își asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluția economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaște faptul că performanța bancară are două dimensiuni: rentabilitate și risc, iar managementul bancar urmărește maximizarea performanțelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilității băncii, minimizarea expunerii la risc și încadrarea în normele de calitate și comportament prudențial.

Cunoașterea tuturor riscurilor este un fapt necesar și important pentru fiecare bancă, dar în condițiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoașterea, evitarea și prevenirea lor este de o deosebită relevanță la nivel național.

În contextul relației risc-profitabilitate lucrarea de față își propune să definescă și să descopere fațetele unui mecanism eficient de gestionare a riscului de credit.

Particularizările tehnicilor utilizate în prezent în cadrul sistemului bancar românesc pentru gestionarea riscului de credit sunt exemplificate pe modelul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSG, instituție bancară cu un renume de soliditate și experiență în domeniul creditării.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole.

Capitolul 1, intitulat „Riscul de creditare în contextul riscurilor bancare” am realizat o scurtă prezentare a riscurilor în general, dupa care am prezentat riscurile bancare (definiție , clasificări) urmată de o prezentare detaliată a riscului de credit.

Cel de-al doilea capitol „Evaluarea riscului de creditare pe exemplul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSD ”, am prezentat mtodologiile prin care se realizează controlul și analiza bonității clientilor și anume: metodologia bilanțului restructurat, metodologia contului de profit și pierdere, metodologia fluxului de fonduri, metodologia credit-scoring, metodologiei de rating.

În cel de-al treilea capitol „Analiza portofoliului de credite din perspective rambursabilității pe exemplul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSD” am prezentat pe un scrurt istoricul și profilul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSD, după care pe baza datelor preluate din Raportul anual 2007 am realizat o analiză statistică a creditelor și totodată am prezentat în formă tabelară și grafică indicatorii rezultați în urma analizei statistice efectuate.

Lucrarea de disertație se încheie cu concluziile și propunerile pe care mi le-am exprimat în urma anlizei realizate și a legislației în vigoare existente în România.

CAPITOLUL 1

RISCUL DE CREDITARE ÎN CONTEXTUL RISCURILOR BANCARE

Riscul – abordare generală

Progresul societăților contemporane a fost posibil datorită utilizării unor modele economice în care riscul și incertitudinea erau utilizate într-o mai mare măsura decât în economiile centralizate.

Există în literatura de specialitate definiții diferite ale riscului, în funcție de punctul de vedere din care se face analiza riscului.

     Conform definiției lingvistice, riscul reprezintă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe adverse pentru subiect. În acest context, prin expunere la risc se înțelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau le-ar putea suporta instituția financiară în cauză. Etimologic, termenul provine din latinescul resecare, care înseamnă ruptură într-un echilibru.

Autorii lucrării "Băncile – Mică enciclopedie", Costin C. Kirițescu și Emilia M. Dobrescu consideră că riscul economic este eventualitatea unui eveniment care poate provoca pierderi unei firme sau economiei în general.

Astăzi, noțiunea de risc pare a fi sinonimă cu cea de activitate. Deși omniprezent în mediul de afaceri, și nu numai, riscul este adesea, relativ dificil de detectat sau anticipat. Evenimentele ce pot afecta veniturile și performanțele ulterioare investiției sunt atât de numeroase și variate încât identificarea lor reprezintă o provocare chiar și pentru cei mai abili și experimentați investitori, fiindcă viitorul este în mare măsură necunoscut. Multe decizii în afaceri se iau plecându-se de la estimări asupra viitorului. Luarea unei decizii în baza unor estimări, prezumții, așteptări, previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implică o doză bună de risc, uneori destul de dificil de definit și, în cele mai multe cazuri, imposibil de măsurat cu precizie, dată fiind natura abstractă a conceptului.
Generalmente, conceptul este folosit pentru a descrie situații sau evenimente cu rezultate sau consecințe incerte. În domenii precum statistica, managementul financiar și managementul investițiilor, riscul, ca noțiune, face trimitere la posibilitatea și probabilitatea unor variații ale rezultatelor față de valorile sau nivelurile estimate inițial.
În alte situații, pe piața asigurărilor spre exemplu, noțiunea de risc este asociată cu cea de pierdere. Riscul fiind considerat ca având atribute cuantificabile, în timp ce incertitudinea nu, fiind asociată acelor situații sau evenimente despre care există informații insuficiente pentru a putea înțelege și anticipa schimbările ce vor avea loc. Prin urmare, atunci când informațiile necesare înțelegerii și anticipării evoluțiilor, schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile, situația este catalogată ca fiind una incertă.

Gradul de incertitudine este dat de numărul factorilor care pot afecta cursul unei acțiuni și de frecvența și amplitudinea schimbărilor aferente lor. Gradul ridicat de incertitudine induce operatorilor de pe piață un comportament de adaptare la modificările intervenite în mediul de afaceri sau, după caz, un comportament de influențare a acestora. Incertitudinea a fost și este utilizată pentru a descrie situații sau evenimente cărora nu le pot fi asociate probabilități privind o potențială producere a lor.
Riscul este indisolubil legat de părțile implicate în derularea afacerii, de motivațiile acestora, de natura activității ce face obiectul investiției, de resursele necesare inițierii, menținerii și dezvoltării afacerii, precum și de anvergura acesteia.

Indiscutabil, în analiza, evaluarea și estimarea riscului este foarte importantă clarificarea naturii riscului, ale cărei surse pot fi extrem de diverse: definirea afacerii, modalitatea de finanțare aleasă, sistemul logistic utilizat, condițiile locale de piață, resursele estimate, relațiile comerciale, comunicarea, și altele. Totuși, unele categorii de risc acționează în strânsă interdependență, în sens convergent sau divergent, în timp ce altele tind să opereze independent. Gruparea riscurilor și criteriile folosite în acest scop diferă, de la un autor la altul, în funcție de propria perspectivă asupra analizei riscului: riscuri pure, riscuri de preț și de dobândă riscuri directe și riscuri virtuale, riscuri obiective și riscuri subiective,riscuri interne și riscuri externe,riscuri globale și riscuri locale,macro sau microriscuri,riscuri de țară ,de firmă sau de proiect

Deoarece gradul de manifestare a riscului este dependent, în mod direct, de probabilitatea sa de realizare, se poate construi o departajare a evenimentelor în funcție de gravitatea riscurilor astfel:

evenimente cu grad de risc maxim – când probabilitatea de realizare a acestora este foarte mare;

evenimente cu probabilitatea de risc mediu – când probabilitatea de realizare este moderată;

evenimente cu grad de risc scăzut – când probabilitatea de realizare a acestora este foarte scăzută;

În concluzie, elaborarea unui set de alternative realiste de diminuare și control al riscului depinde, în primul rând, de o analiză comprehensivă și riguroasă, dar și de atitudinea decidentului, a celor implicați în derularea afacerii la nivel decizional. Deși necesită consum mare de timp și reclamă un demers sistematic, identificarea și cuantificarea riscurilor este utilă.

Riscurile bancare – definirea și clasificarea riscurilor bancare

1.2.1. Definirea riscurilor bancare

Una din funcțiile importante ale bancii este pe de o parte de a atrage fondurile economisite și disponibilitățile , iar pe de altă parte de a satisface nevoile financiare ale societății, fie ele din sectorul de stat , privat sau persoane fizice.

Banca este un intermediar , o veriga între deponenti care au fonduri de plasat , și doresc o utilizare cât mai eficientă a acestora , și clienții potențiali care sunt în căutarea resurselor indispensabile funcționării și dezvoltării afacerilor lor.

Riscul bancar este definit în "Dictionary of Banking Terms" drept incertitudinea ca un activ să înregistreze o rată așteptata de eficiența sau să producă o pierdere.

În lucrarea "Management bancar" autoarea Maricica Stoica definește noțiunea de risc ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilității de câștig sau pierdere.

  Într-o altă accepțiune, riscul bancar exprimă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe adverse pentru instituția bancară, iar expunerea la risc reprezintă valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielior suplimentare pe care le-ar suporta aceasta.

Definirea riscurilor și performanțelor este un demers clasic, dar important, deoarece constituie punctul de plecare al gestionarii riscurilor. Așadar, gestiunea riscului bancar, aspect deosebit de important al managementului bancar, poate fi definit ca un ansamblu de metode, tehnici, programe, instrumente și dispozitive organizatorice necesare băncii pentru a reuși să desfășoare o activitate corespunzătoare. Acestea nu sunt stabile, fixe, ci se află într-o continuă evoluție, captând în permanent noi dimensiuni și transformându-se în vederea adaptării permanente la condițiile mediului.

Gestionarea riscului joacă un rol esențial în strategia băncii și pentru a o face pe aceasta performanță este nevoie de programe și proceduri adecvate.

   Pe lângă rolul deosebit pe care îl are în minimizarea cheltuielilor, gestiunea riscurilor bancare, materializată în preocupări permanente ale conducerii pentru reducerea expunerii la risc, are efecte pozitive și asupra comportamentului salariaților. Astfel, aceștia devin mai atenți în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pe fondul producerii efectului psihologic de descurajare a activităților frauduloase.

   O gestiune eficace a riscurilor bancare își va pune amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Clienții vor alege să-și plaseze disponibilitățile de care dispun la o bancă cu o soliditate puternică, comparând în permanență rentabilitatea plasamentului cu riscul asumat.

     Riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor adecvată putând stabiliza veniturile în timp și având rolul unui amortizor de șoc. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor bancare, daca adoptă măsuri precise de adaptare a performanței la risc și, în fine, dacă vor crea mecanisme de raportare a performanței în funcție de risc, pentru a se asigura că investitorii înțeleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare.

Munca de identificare a riscurilor devine foarte importantă într-o societate bancară, în sensul că aceasta trebuie “să pornească de la principalele sale linii de activitate, respectiv de la strategia pe care o va adopta”.

1.2.2. Clasificarea riscurilor bancare

     Riscurile bancare sunt multiple și multidimensionale și trebuie identificate și definite cât mai bine posibil în vederea măsurării, urmăririi și controlării lor.

     Astfel, în lucrarea "Riscurile Bancare" autorii împart riscurile bancare în două categorii: riscul de întreprindere (riscul de organizare, riscul material, riscul de mediu), și riscurile de contrapartidă (riscul de credit, riscul lichidității, riscul dobânzii).

     Se consideră că gestionarea riscurilor și gestionarea activelor și pasivelor se adresează mai întâi riscurilor cuantificabile. Riscurile cuantificabile includ riscurile financiare (riscurile legate de variația ratei dobânzii, riscurile legate de asigurarea lichidității și finanțării operațiunilor, riscurile pierderilor din operațiunile pe piața), ce se nasc pe piața financiară și riscurile comerciale, care rezultă din alegerea pieței și a clienților și care cuprind un risc major – riscul de credit, care exprimă pierderile cauzate de imposibilitatea clienților de a-și achita obligațiile fața de bancă.

     De asemenea, nu toate riscurile comporta măsurători, astfel încât există și o serie de riscuri necuantificabile, de exemplu riscurile operaționale sau tehnice, ce desemnează toate riscurile generate de disfuncționalități interne, legate de sistemele informaționale sau de procedurile interne și de respectarea lor.

Alți autori clasifică riscurile specifice activității bancare în trei categorii:

     * riscuri financiare – au următoarele forme de manifestare: riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar, riscul insolvabilității. Aceste riscuri sunt strâns legate de structura bilanțului contabil al băncii și sunt sensibile la dezechilibrele care pot să apară în compoziția resurselor și plasamentelor băncii;

     * riscuri comerciale – sunt generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii și produse ca urmare a unui marketing bancar slab și a lipsei de talent managerial. Formele sale sunt: riscul de produs sau de serviciu, riscul de piață, riscul de imagine comercială;

     * riscuri de mediu – sunt riscurile asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sale sunt: riscul de fraudă (care cuprinde frauda personalului bancar sau frauda prin computer), riscul economic (determinat de conjunctura economică), riscul competițional (generat de similitudinea produselor și serviciilor bancare), riscul de reglementare (determinat de deciziile luate de autoritățile bancare, cu efecte negative asupra băncii).

  O altă clasificare a riscurilor bancare este cea care are la bază gama de operații bancare ce pot genera riscuri și forma acestor riscuri. Din acest punct de vedere se identifică trei tipuri de riscuri: riscuri financiare, asumate în gestiunea bilanțului, riscuri de prestare, caracteristice pentru sfera serviciilor bancare, riscuri ambientale, care sunt generate de operarea băncii într-un mediu concurențial strict reglementat de autoritatea bancară și într-un spațiu economic caracterizat de propria sa dinamică.

  Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare, dat fiind faptul că proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare în acest grup de riscuri se includ:

     * riscul de creditare, denumit și risc de insolvabilitate a creditorilor, risc de nerambursare sau risc de deteriorare a calității activelor bancare. Exprimă probabilitatea încasării efective, la scadență, a fluxului de venituri anticipat (capital avansat plus dobândă);

     * riscul de lichiditate sau riscul de finanțare exprimă probabilitatea finanțării efective a operațiilor bancare. Pentru cei care au împrumutat banca poate apărea ca un risc de creditare, dar aceasta este doar o componentă a sa;

     * riscul de piața sau de variație a valorii activelor financiare apare ca un risc de variație a ratei dobânzii, risc valutar și risc de variate a cursului activelor financiare. Exprimă probabilitatea ca o variație a condițiilor de piață să afecteze negativ profitul bancar;

     * riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă și că aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii.

     În sistemul bancar, problemele cu care se confruntă o bancă pot afecta negativ și băncile partenere, existând un permanent pericol de contaminare. Acest risc specific ansamblului băncilor este riscul sistemic și gestiunea lui este asigurată de către banca centrală.

     Riscurile de prestare cuprind: riscul operațional, riscul tehnologic, riscul produsului nou și riscul strategic.

     * riscul operațional exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să mai asigure servirea clienților intr-un mod rentabil. În acest context sunt importante atât oferta de servicii, cât și capacitatea conducerii de a evalua și controla cheltuielile de prestare a acestor servicii;

    * riscul tehnologic este asociat calității și structurii ofertei de produse financiare, care au și ele un ciclu de viață propriu și tind să fie înlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de pe piața a unui produs sau introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative și există în permanență riscul ca momentul ales să nu fie cel mai adecvat din punct de vedere al maximizării profitului bancar;

* riscul produsului nou este asociat inovărilor în sfera produselor financiare și exprimă probabilitatea cumulată a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat, depășirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale, etc.;

     * riscul strategic exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în condițiile date. El este inerent oricărei selecții de piețe, produse și zone geografice, pe care o implică strategia definirii băncii într-un mediu complex.

     Riscurile ambientale sunt riscuri cu un puternic potențial de impact asupra performanțelor bancare, dar asupra cărora banca are un control limitat. În esență aceste riscuri exprimă probabilitatea ca o schimbare adversă de mediu să afecteze negativ profitul băncii. Există patru tipuri de riscuri ambientale:

     * riscul de fraudă este un risc de ordin intern, dar pentru bancă, privită ca entitate, actele și intențiile salariaților reprezintă o variabilă externă, greu controlabilă. Exprimă probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor băncii de către angajării acesteia. Fraudele afectează mult rentabilitatea băncii atunci când nu pot fi detectate la timp și recuperate;

     * riscul economic este asociat evoluției mediului economic în care acționează banca și clienții acesteia. Se poate manifesta la nivel sectorial, regional, național sau internațional. Exprimă probabilitatea diminuării performanțelor bancare ca urmare a unei evoluții nefavorabile a condițiilor de mediu. Acestea influențează calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor și potențialul de risc;

     * riscul concurențial exprimă probabilitatea reducerii profitului în condițiile modificării raporturilor de piața în defavoarea băncii. Este inerent activității bancare întrucât majoritatea produselor financiare oferite pe piața de către o bancă sunt oferite și de alte instituții financiare;

* riscul legal reflectă faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de reglementările legale în vigoare, chiar dacă acestea le creează un dezavantaj competitiv față de alte instituții financiare concurente. Un alt aspect al acestui risc este acela că există o permanentă incertitudine atât în ceea ce privește evoluția viitoare a cadrului normativ de desfășurare a activității bancare, cât și referitor la momentul implementării unor noi reglementări.

   În funcție de alocarea lor în cadrul sistemului financiar, riscurile apar ca diversificabile sau nediversificabile.

  Riscurile diversificabile sunt acele riscuri care ajung să fie nesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziții bilanțiere pentru că legea numerelor mari să fie activată. Se poate reduce expunerea globală a unei bănci la un anumit tip de risc, mărind suficient numărul operațiilor și partenerilor susceptibili a genera acel risc;

    Riscurile nediversificabile sunt acelea care rămân relativ semnificative ca expunere, chiar și după ce toate posibilitățile de a folosi legea numerelor mari au fost exploatate.

  În practică, orice poziție bilanțieră sau extrabilanțieră comportă, de regula, atât elemente diversificabile, cat și elemente nediversificabile.

 Riscurile nediversificabile au puțini factori determinanți: rate ale dobânzii, cursuri valutare, prețuri ale materiilor prime, indicatori macroeconomici.

 În ceea ce privește clasificarea riscurilor bancare este evident ca pot exista și alte grupări sau tipuri de riscuri bancare, deoarece fiecare operațiune bancară comportă un risc, iar gama serviciilor și produselor bancare se diversifică permanent și odată cu ea și riscurile aferente.

Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizată în așa fel încât să se realizeze atât pe fiecare tip de risc în parte, cât și la nivel global.

Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relațiile de interdependență dintre diferite operațiuni, tranzacții și activități ale unei societăți bancare, dar și de legăturile cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să asigure societății bancare posibilitatea de a identifica și aprecia riscurile, de a le controla, de a le diminua influența și nu în ultimul rând de a le finanța.

Gestionarea globală a riscurilor bancare trebuie sa fie o componentă a sistemului de management bancar și să fie utilizată în acest sens.

Riscul de creditare

Riscul de credit reprezintă probabilitatea ca împrumutul și dobânda să nu fie plătite din motive determinate de proiect sau de situația financiară a debitorului. El decurge din nerespectarea clauzelor prevăzute în contractele de creditare de către clienți, dobânzile sau sumele împrumutate neputând să fie plătite ca urmare a insolvabilității clienților. Acest risc este numit și risc de insolvabilitate a debitorului, ris de nerambursare sau risc al deteriorării calității activelor bancare. Riscul de creditare este asumat de toate băncile și poate asuma probleme serioase atât băncii în cauză cât și întregului sistem bancar dacă expunerea la risc este substanțiată. Printre celelalte principii care stau la baza creditării bancare mai enumerăm credibilitatea de care clientul entității bancare trebuie să se bucure, destinația precisă a creditului sub forma creditării directe și garantarea creditului cu bunuri mobile și imobile sau cu titluri de valoare.

  Gestionarea preventivă a riscului de creditare presupune organizarea procesului de creditare începând cu definirea politicii de creditare și terminând cu monitorizarea și controlul creditelor acordate. Politicile de creditare sunt dependente de ciclul economic, astfel încât ele trebuie să fie în permanent actualizate și adaptabile la modificările mediului concurențial și economic. Evaluarea riscului de credit este o activitate foarte laborioasă, care presupune parcurgerea mai multor etape – de la identificarea elementelor de risc și până la cuantificarea efectelor probabile într-o singură mărime, respectiv marja de risc.

Se determină doi indicatori de referință pentru estimarea riscului de creditare pe pe baza ponderii activelor de calitate slabă, care întârzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate:

RCR (Rata creditelor restante) = (volumul creditelor restante / total credite)*100;

RCN (Rata creditelor neperformante) = (volumul creditelor neperfomante / total credite)*100;

Este de dorit ca cei doi indicatori sa aibă valori minime, creditele restante, dar mai ales cele neperformante generând probleme în activitatea și asupra rezultatelor financiare ale băncii.

Alți indicatori ai riscului de creditare utilizează în formula de calcul rezervele și provizioanele pe care băncile le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi:

RRP (Rata rezervelor pentru pierderi) = (rezerve pentru pierderi din credite/total credite)*100. Acest indicator exprimă sintetic așteptările mangeriale privind evoluția calității portofoliului de împrumuturi.

RPP (Rata provizioanelor față de pierderi) = (provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete)*100. Acest raport reflectă nivelul de prudență adoptat de bancă în politica sa de creditare.

RPP (Rata provizioanelor pentru pierderi din credite) = (provizioane pentru pierderi din credite / profitul brut)*100. Acest indicator exprimă costul acoperirii riscului de creditare de către bancă.

Indicatorii potențiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variațiile veniturilor băncii sunt: concentrarea geografică și pe sectoare economice a creditelor, ritmul de creștere a volumului de credite sau rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite.

  Principalele etape care se parcurg în evaluarea riscului de credit sunt:

► identificarea elementelor de risc și clasificarea acestora:

     În aceasta etapa riscurile sunt identificate și împarte în două mari grupe: riscuri legate de proiect și riscuri legate de situația financiară a debitorului.

  Riscul ce decurge din situația financiară a debitorului este reprezentat de incapacitatea de rambursare, care este fie rezultatul unui decalaj între venituri și cheltuieli, fie necinstea împrumutatului. Incapacitatea de rambursare a creditului este cauzată de mediul înconjurător al întreprinderii sau de întreprindere. Deciziile cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vânzărilor unor produse, acorduri regionale și internaționale, au un impact profund asupra unor întreprinderi. De asemenea, situația și evoluția ramurii influențează activitatea unor întreprinderi.

► transformarea factorilor de risc în indicatori economico-financiari

 Riscurile generate de proiect se exprimă prin indicatori de eficiență economică (rata internă de rentabilitate), iar cele privind situația financiară se evidențiază printr-o gamă de indicatori privind: capitalizarea, solvabilitatea, lichiditatea, profitabilitatea, îndatorarea. În această etapă, evaluarea riscurilor înregistrează progrese substanțiale, dar datorită structurii eterogene a indicatorilor prezentați și a diferitelor grade de influența nu se poate stabili gradul de risc.

► stabilirea gradului de risc

      În această etapă are loc cuantificarea influenței indicatorilor asupra capacității de plată și departajarea acestor influențe pe mai multe clase de risc, pentru care se stabilesc procente de risc, determinate pe baze statistico-matematice. Banca trebuie să urmărească în permanent ca garanțiile constituite să acopere în totalitate valoarea creditelor acordate, pentru a se evita neasumarea unor riscuri neacoperite. Garanțiile nu trebuie să fie privite decât ca o siguranță subsidiară. Decizia de a acorda creditul trebuie să fie luată în funcție de posibilitatea de a rambursa creditul care rezultă din analiza afacerii pe care banca o creditează. Banca trebuie să aibă în vedere faptul că primii despăgubiți vor fi creditorii privilegiați (fiscul, statul).

      În cazul firmelor, analiza debitorului presupune o cunoaștere aprofundată a situației din sfera lui de activitate: tendință de dezvoltare, evoluții conjuncturale și, mai ales, trăsăturile caracteristice ale firmei, factorii de creștere, evoluția profitului, a indicatorilor de solvabilitate și lichiditate, etc. Băncile se angajează în mai mică măsură în creditarea nevoilor de investiții și de trezorerie care, fiind aferente unor producții sau desfaceri viitoare, prezintă rezerve cu privire la posibilitățile de rambursare. Pentru aceste necesitați legate de promovarea factorilor de producție, băncile promovează modalități de creditare prin natura lor asigurate cu garanții reale, cum ar fi leasingul. Gestiunea riscului de creditare privește, deopotrivă, gestiunea riscului global de creditare și a celui individual, fiecare componentă având rolul său specific în cadrul activității de creditare și de management general.

     Gestionarea riscului global de creditare are la bază două principii:

divizarea riscului de creditare, care urmărește evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea plasamentelor și a creditelor, în special. Dacă valoarea creditelor acordate unor clienți care activează într-un singur domeniu de activitate este foarte mare în totalul creditelor acordate de ea, atunci banca se expune la pierderi considerabile dacă domeniul respectiv de activitate intra într-o perioadă de recesiune. Pe lângă diversificarea portofoliului de credite pe categorii de clienți, banca trebuie să urmărească o diversificare teritorială, care să-i confere avantajele rezultate din operarea la scară mare, într-un spațiu geografic stabil și cu potențial economic ridicat. Această diversificare vizează atât teritoriul național, cât și spațiul din afara granițelor țării;

limitarea riscurilor are un caracter normativ (impusă de B.N.R.) și autonormativ (impusă de bancă).

      Limitarea riscurilor pe cale normativă, realizată de către B.N.R., are în vedere stabilirea unor norme cu caracter obligatoriu, astfel:

nivelul maxim de expunere a unei instituții de credit față de un singur debitor este de 25% din fondurile proprii ale acesteia, iar dacă debitorul are în componență cel puțin un membru al grupului instituției de credit, atunci limita maxima scade la 20%;

suma totală a expunerilor mari (un angajament însumând mai mult de 10% din fondurile băncii reprezinta o expunere mare) față de debitorii băncii nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia;

stabilirea de norme unitare stricte de creditare a persoanelor aflate în relații speciale cu banca, precum și a salariaților acesteia.

Riscul global de creditare poate sa fie evidențiat cu ajutorul următorilor indicatori:

Indicatori de structură

Ponderea creditelor în totalul activ al băncii = (Credie totale / Activ total) *100

Cu cât ponderea în total activ este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este percepută ca fiind mai riscantă.

Ponderea creditelor de calitate medie în total credite = (Credite de calitate medie / Credite totale)*100

Este un indicator care exprimă ponderea creditelor de calitate medie în totalul creditelor. Creditele de calitate medie cuprind creditele în observație, creditele substandard și creditele îndoielnice.

Ponderea pierderilor datorate portofoliului de credite = Pierderi af. portof. de credite / Val. totală a portof. de credite) *100

Valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fie gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare.

Indicatori de dinamică

Ritmul de creștere a creditelor față de creșterea activului = ∆ Credite totale / ∆ Activ total

Fiecare instituție bancară are o capacitate limitată de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Această capacitate este limitată de performanțele portofoliului, de cadrul politicii de creditare, de structură organizatorică, de ansamblul resurselor bancii și de modul de gestionare.

Dinamica fondului de rezervă pentru acoperire a pierderilor la portofoliul de credite = (Fondul de rezervă din perioada curentă / Fondul de rezervă din perioada de bază) * 100

Acest indicator exprima felul în care conducerea băncii anticipează evoluția expunerii la riscul de creditare. Cu cât creșterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se presupune că banca anticipează pierderi mai mari și că este de așteptat o scădere a calității portofoliului de credite.

Indicatori relativi 

Gradul de acoperire a pierderilor a pierderilor la portofoliul de credite = Profitul net / Pierderi aferente portofoliului de credite

Profitul net este sursa principală de finanțare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura sa destinație. Acest indicator trebuie sa aibă o valoare supraunitară.

Gradul de acoperire pierderilor = Fondul de rezervă / Pierderi aferente portofoliului de credite

Acest raport trebuie să fie mai mare decât 1 pentru a putea aprecia că managementul este prudent. Valoarea acestor indicatori ne permite să apreciem calitatea portofoliului de credite și evoluția acestuia. Ei pot să fie folosiți pentru a se aprecia calitatea managementului bancar de către operatorii de pe piețele financiare și de către autoritatea bancară.

În România, determinarea calității portofoliului de credite acordate clienților nebancari și a portofoliului de credite și plasamente la alte bănci s-a realizat prin aplicarea simultană a 2 criterii de clasificare:

serviciul datoriei, care reprezintă capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadența, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței;

inițierea de proceduri judiciare față de debitor (acceptarea de către instanța judecătorească a cererii în vederea declanșării procedurii de reorganizare judecătorească sau a procedurii de faliment și declanșarea procedurii de executare silită a patrimoniului, în cazul debitorilor persoane fizice), sau față de contract (investirea cu formula executorie a contractului de credit precum și a contractului de garanție și investirea cu formula executorie a hotărârii judecătorești definitive ce dispune asupra contractului de plasament).

   Prin aplicarea acestor criterii, creditele se clasificau în următoarele categorii:

credite standard – sunt acele credite care nu implica deficient și riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei, rambursarea lor efectuându-se în timpul și la termenele stabilite, fiind considerate împrumuturi acordate clienților solvabili pentru afaceri bune;

credite în observație – sunt creditele acordate unor clienți cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp întâmpină dificultăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente. În cadrul acestei categorii sunt incluse și acele credite neajunse la scadență sau cu unele scadențe din împrumuturi și dobânzi rambursate la termen, dar care au fost acordate acelor clienți pentru a căror activitate banca prelimina o scădere, în viitor, a profitului afacerilor;

credite substandard – credite care prezintă deficiente și riscuri ce periclitează lichidarea datoriei. Aceste credite se caracterizează prin posibilitatea reala ca banca să preia pierderile parțiale în cazul în care pierderile nu sunt recuperate integral;

credite îndoielnice – rambursarea acestora este incertă. Aceste credite sunt protejate într-o mică măsură sau sunt neprotejate de valoarea realizabilă a garanției lor;

credite pierdere – sunt acele credite care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.

Tabel nr. 1.1. Schema de clasificare se prezintă astfel:

O altă clasificare se realizează aplicând simultan criteriile:

a) serviciul datoriei – capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței.

b) performanța financiară – reflectarea potențialului economic și a solidității financiare a unei entități economice, obținută în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (lichiditate, solvabilitate, risc și profitabilitate) și calitativi (calitatea managementului, a acționariatului, a garanțiilor). Categoriile de performanță financiară sunt notate de la A la E în ordinea descrescătoare a calității acesteia.

c) inițierea de proceduri judiciare – hotărârea de către instanță a începerii procedurii de faliment sau declanșarea procedurii de executare silită față de persoane fizice sau juridice.

Tabel nr.1.2. Criterii de încadrare pe categorii a creditelor acordate sectorului nebancar

Sursa: www.bnr.ro

Pe baza acestei clasificări, banca procedează la constituirea provizioanelor specifice pentru riscul de credit, aplicând următorii coeficienți de provizionare:

Tabel 1.3.

Sursa: www.bnr.ro

Gestiunea riscului individual de creditare se desfășoară de-a lungul întregului proces de creditare și privește fiecare credit în parte. Ea începe cu etapa selectării cererilor de creditare și se termină atunci când se rambursează creditul și se plătesc dobânzile și comisioanele. Selectarea cererilor de credite trebuie să aibă la bază ideea ca un credit nu se acordă decât în măsura în care se poate estima ca probabilitatea rambursării este mai mare decât cea a nerambursării. Aprecierea acestei capacități de rambursare este un lucru foarte important, fiind decisivă în majoritatea cazurilor, în privința limitării riscurilor la care se expune banca. Ea se realizează prin analiza creditului.

  Analiza creditului reprezinta procesul de evaluare a riscului de creditare. În luarea deciziei de creditare trebuie să se compare câștigurile ce urmează sa le obțină banca prin acordarea creditului și eventualele pierderi pe care trebuie să și le asume atunci când decide să acorde un credit.

Trimestrial , unitățile bancare vor efectua analiza cantității patrimoniului

de credite angajate de agenții econimici utilizând următoarea schema matriceală:

Tabelul 1.4. Schema matriceală

Stabilirea performanței economico- financiare a împrumutatului are la bază un sistem de analiză și clasificare a agenților economici în cinci categorii ( A,B,C,D,E), după cum urmează:

Categoria A – cuprinde împrumutații care desfășoară o activitate economico- financiară rentabilă, având asigurate toate condițiile de aprovizionare- desfacere, tehnologice, organizatorice și de personal, care să-i permită rambursarea la termen a ratelor scadente din credite și plata dobânzilor bancare;

Categoria B – împrumutații care au o situație economico- finaciară bună în prezent, își realizează indicatorii de bonitate, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective privind menținerea performanțeler financiare la același nivel, existând probleme legate de natura și obiceiul activității;

Categoria C – împrumutații care au în prezent o situație economico-financiară satisfăcătoare, existând tendința de înrăutățire a indicatorilor de producție, a eficienței activității organizatorice și de personal;

Categoria D – împrumutații care înregistrează o situație economico- finaciară caracterizată prin indicatori de producție, tehnologici, organizatorici și de personal inferiori,oscilând în perioade scurte de timp între o activitate nesatisfacatoare și una satisfacatoare;

Categoria E – împrumutații care desfășoară o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi, de unde și incertitudinea cu privire la capacitatea acestora de a rambursa creditele acordate și dobânda aferentă.

Pentru stabilirea calității portofoliului de credite pe lângă încadrarea în grupele de bonitate ( A, B,C,D,E), este necesar să se stabilească și serviciul datoriei.

Concluziile analizei serviciului datoriei pot fi următoarele:

bun – când ratele de credite s-au rambursat la scadență, iar dobânzile datorate au fost plătite la termenele stabilite;

slab – când una sau mai multe rate sau dobânzi datorate nu au fost rambursate, respective plătite la termen;

necorespunzator – când, fie ratele de credit, fie dobânzile datorate au au fost rambursate, respectiv plătite pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, indiferent de volumul și ponderea lor.

  Abordarea modernă a analizei creditului se bazează pe notarea creditului- credit scoring, care consta în evaluarea creditelor pe baza de punctaj.

  În analiza bonității băncile românești utilizează, în principal, următoarele grupe de indicatori:

indicatori de lichiditate (lichiditatea curenta, lichiditatea imediata);

indicatori de profitabilitate (rata profitului net, rata rentabilității financiare, rata rentabilității economice);

indicatori de gestionare a activelor (numărul de rotații ale stocurilor, numărul de rotații ale activului total);

indicatori ai gestionarii datoriilor (gradul de îndatorare, gradul de acoperire a dobânzilor);

indicatorul solvabilității patrimoniale.

     La acești indicatori cuantificabili se adaugă și indicatori calitativi, legați de calitatea managementului, locul firmei pe piața, tipul de garanție adus pentru a obține creditul, etc.

      Prin însumarea punctajelor de la indicatorii financiari și de la cei calitativi se obține punctajul final pentru clasificarea clienților în următoarele categorii respectiv ( A, B,C,D,E).

Analiza creditului trebuie sa se deruleze periodic, astfel:

înaintea acordării creditului, în vederea fundamentării deciziei de creditare;

pe parcursul perioadei de angajare a creditului, la intervale de timp determinate (de regula, trimestrial), pentru a urmă respectarea destinației creditului, menținerea garanțiilor aduse în momentul acordării creditului și a modului de derulare a afacerii creditate, ca suport al rambursării datoriei față de bancă (compusă din principal, dobânzi și comisioane). Procesul de analiza a creditului are 2 dimensiuni. O primă dimensiune este de natură cantitativă și se desfășoară pe baza colectării, prelucrării și interpretării tuturor informațiilor culese de bancă.

În cadrul acestei etape au loc:

●  analiza generală a activității clientului (domeniul în care activează, volumul de activitate, volumul de operațiuni desfășurat prin banca ce urmează sa-i acorde creditul, piața pe care acționează, etc.);

  ●  analiza datelor financiare, pe baza principalelor date financiar-contabile (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, bugetul de venituri și cheltuieli, bugetul numerarului, etc.) și prognoza evoluției viitoare a activităților clientului, pe baza planului de afaceri;

●   evaluarea capacității de rambursare a credite lor, dobânzilor și comisioanelor, pe baza analizei prognozei fluxurilor viitoare anticipate de venituri și cheltuieli (având la baza documente ca: bugetul de venituri și cheltuieli, fluxul numerarului, etc.);

●   evaluarea capacității debitorului de a rezista la eventuale șocuri (diversitatea activităților și produselor fabricate, rentabilitatea, gradul de îndatorare, garanții, etc.);

     A doua dimensiune a procesului de analiza a creditului este dimensiunea calitativa și ea poate completa, în mod fericit, rezultatele și concluziile analizei cantitative.

     Analiza calitativă constă în: colectarea și actualizarea tuturor informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului (obiceiul acestuia de a-și achita la timp datoriile), determinarea scopului real al contractării împrumutului, identificarea eventualelor riscuri cu care se poate confrunta debitorul și estimarea seriozității și implicarea debitorului în respectarea angajamentelor asumate față de bancă.  Pentru evaluarea riscului de credit, analiza trebuie sa se concentreze asupra a 7 caracteristici, considerate tradiționale. Astfel, analiza creditului în vederea gestionarii riscului individual de creditare se poate baza pe „ sistemul celor 7 C ", care se referă la: caracter, capacitate, capital, condiții, clienți, concurența, colateral (garanții)..

Caracterul se referă la probabilitatea care există ca debitorul să încerce să-și onoreze obligațiile (rambursarea principalului, plata dobânzilor și a comisioanelor, punerea la dispoziția băncii a documentelor financiar-contabile și a altor informați). Acest factor este unul moral și este de cea mai mare importanță, deoarece orice credit implică obligații ulterioare de plată din partea celui împrumutat. El se referă la competența managerului și la dorința de plată a împrumutatului;

  Capacitatea este factorul care constă în aprecierea subiectivă a capacității de plată a debitorului, adică aprecierea abilității împrumutatului de a rambursa. Aceasta este măsurată, în parte, pe baza datelor din perioadele anterioare, existente în bancă sau la alte instituții financiar-bancare referitoare la clientul respectiv;

     Capitalul se referă la situația financiar-generală a solicitantului de împrumut, care este indicată de analiza rapoartelor financiare (documentelor financiar-contabile). Accentul este pus pe indicii: datorii totale/active totale, capitaluri proprii/total pasiv, datorii pe termen scurt/active circulante, etc. Se are în vedere patrimoniul împrumutatului comparativ cu creditul care va fi acordat;

     Condițiile se referă atât la tendințele generale ale economiei, cât și la evenimente particulare dintr-o anumita regiune geografică ori sector al economiei, care pot afecta capacitatea clienților de a-si îndeplini obligațiile;

      Concurența este un factor legat de cel anterior și se referă la analiza segmentului de piață pe care îl definește solicitantul creditului, a posibilității acestuia de a face fața competiției cu ceilalții concurenți de pe piață, etc;

     Colateralul (garanția) privește existența unor active pe care clienții le pot oferi drept garanții pentru obținerea de credite bancare.

Riscul de creditare ce poate apărea în legătură cu unii clienți poate fi gestionat, în mod preventiv, prin modul de organizare și structurare a procesului de creditare. Abordarea clasică în acest domeniu are la baza organizarea distinctă a activitatii de creditare la nivelul a doua compartimente ale băncii.

front office sau compartimentul care intra în contact direct cu clienții, însărcinat cu admiterea cererilor de creditare și întocmirea dosarelor de creditare.

back office sau compartimentul care nu intra în contact cu clienții la acordarea creditele, ci asigură gestionarea evenimentelor ulterioare acceptării creditelor, ci asigura gestionarea evenimentelor ulterioare acceptării creditelor ,pe parcursul derulării relației ci debitorul.

În cazul acestei abordări, gestionarea riscurilor este concentrată, într-o pondere covârșitoare, la nivelul front office, unde dosarele sunt selectate folosind diverse proceduri, iar protecția împotriva riscurilor este asigurată prin solicitarea unor garanții reale și personale.

Procesul creditării începe cu întocmirea dosarului de creditare de către front office, ocazie cu care se identifică și se evaluează riscul de creditare într-o maniera globală, iar în funcție de rezultatul acestei evaluări, banca se angajează sau nu în relația de creditare.

În etapă a doua, dosarul de creditare trece în analiza unor comitete de lucru (comitetul de credite și comitetul de risc de credit) și a serviciilor administrative. Aici se trece de la o viziune globală asupra clientului la una operațională, concretizată în angajamentul băncii față de client.

Cu alte cuvinte, în aceasta etapă are loc aprobarea creditului la diferite nivele ierarhice, în funcție de mărimea creditului și de competențele stabilite de fiecare bancă.

În cea de-a treia etapă, are loc gestionarea efectivă a dosarului de credite și debutează printr-un transfer de responsabilitate la echipa back office. Aceasta răspunde de derularea anormală, în continuare, a procesului de creditare și de gestionarea evenimentelor ce au loc pe parcursul creditării : deblocarea fondurilor , înregistrarea plăților, rescadențarea sau amânarea ratelor. Orice incident apărut pe parcursul creditării este semnalat de către back office direct către front office, care ia legătura cu clientul pentru rezolvarea incidentului.

Un sprijin deosebit de important îl au băncile din partea B.N.R. atunci când analizează solicitările de credit, deoarece ele au posibilitatea consultării Centralei Riscurilor Bancare din cadrul Băncii Naționale a Românei, în privința volumului de credite, inclusiv restante, pe care un anumit solicitant îl are angajat la altă bancă .

Centrala Riscurilor Bancare a fost organizată de către BNR în scopul protejării activității bancare și reducerii a riscului de creditare. Potrivit acestuia, Centrala Riscurilor Bancare este un centru de intermediar care gestionează, în numele B.N.R., informația de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, în condițiile păstrării secretului bancar. Informația de risc bancar este transmisă de către centralele băncilor persoane juridice române și de către sucursalele din România ale băncilor persoanelor juridice străine, prin intermediul a cel mult trei persoane acreditate de Centrul Riscurilor Bancare.

Centrala Riscurilor Bancare organizează și gestionează două fișiere:

Registrul Centralei Creditelor, care conțin informații de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate și difuzate de Centrala Riscurilor Bancare în vederea valorificărilor de către utilizatori, în condițiile păstrării secretului bancar

Registrul Creditelor Restante, care este un fișier alimentar lunar de Registrul Central al Creditelor cu informația de risc bancar referitoare la persoanele recenzate și la creditele restante ale acestora față de întregul sistem bancar din România.

Orice unitate bancară poate solicita Centralei Riscurilor Bancare, prin intermediul propriei persoane declarante, informația de risc bancar referitoare la orice persoană fizică sau juridică non-bancară rezidentă, cu condiția să aibă acordul scris al persoanei rezidente. Datele ce pot fi solicitate de către bancă sunt:

cele referitoare la riscul global, în Registrul Central al Creditelor în ultima lună, pe numele persoanei recenzate;

cele referitoare la creditele restante, înregistrate față de întregul sistem bancar, în cel mai mult ultimii 2 ani(după cel mult 2 ani relația de risc se arhivează).

Ca urmare a modificării Regulamentului nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscurilor Bancare, începând cu situația pentru luna aprilie 2007, instituțiile de credit nu mai raportează la Centrala Riscurilor Bancare restanțele mai mari de 30 de zile înregistrate în restituirea creditelor de către persoanele fizice cu expunere mai mică de 20 000 RON.

CAPITOLUL 2

EVALUAREA RISCULUI DE CREDITARE PE EXEMPLUL

BRD – Groupe Société Générale

Dobândirea încrederii presupune cunoașterea detaliată a clienților pentru formarea convingerilor băncii cu privire la situația patrimonială și financiară; reputația privită prin calitatea produselor și serviciilor executate; relațiile cu partenerii; calitățile morale și profesionale ale conducătorilor unității.

Acordarea creditelor este mai puțin riscantă dacă perioada de rambursare este mai scurtă. De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea, specialiștii bancii trebuie să facă estimări cantitative cu privire la perioada de rotație a capitalului circulant. Se au în vedere în acest sens:

durata stocurilor de materii prime;

durata stocurilor producției neterminate;

durata stocării produselor finite;

durata încasărilor de la debitori;

durata plăților către furnizori.

În evaluarea riscului creditării, specialiștii băncii au în vedere și problemele pe care le poate avea agentul economic la încheierea ciclului de fabricație, comercializare și transferarea activelor în numerar.

Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a documentației de credit și de stabilire a garanțiilor. Această evaluare a riscului este o componentă a strategiilor băncilor comerciale. Aceasta întrucât, în analiza complexă se determină resursele, limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislația economico-financiară, piața produsului și strategiile împărțirii pieței.

Pentru o apreciere financiară generala asupra afacerii (creditarii) se folosește analiza multivariabilă, bazata pe modelul "Z" dezvoltat de J. Altman. Acest model se prezintă astfel:

1.2X1 +1.4X2 +3.3X3 +0.6X4 +1.0X5, unde:

X1 : capitalul circulant/active totale;

X2 : profit net capitalizat/total active;

X3 : datorii totale/total active;

X4 : valoarea totala a capitalului actionarilor/total datorii;

X5 : cifra de afaceri/total active.

Altman consideră că la un punctaj mai mic de 1,8 agentul economic în cauză are mari șanse să dea faliment. Un punctaj mai mare de 2,7 dă garanția că agentul economic ce împrumută nu va da faliment.

Bonitatea clientului se stabilește cu ajutorul indicatorilor ce o definesc și exprimă capacitatea acestuia de a-și achita obligațiile care urmează să și le asume prin semnarea contractului de credite.

Bonitatea reprezintă „performanța financiară a agentului economic care atestă încrederea pe care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadență, creditele contractate împreună cu dobânzile aferente“. Analiza cererii de credit a solicitantului, în scopul determinării capacității acestuia de a-și achita obligațiile care urmează să și le asume prin semnarea contractului de credite ia în considerare atât aspectele nefinanciare, cât și cele financiare care caracterizează activitatea clientului. Performanțele economico-financiare se pot determina prin:

Metodologia bilanțului restructurat;

Metodologia contului de profit și pierdere;

Metodologia fluxului de fonduri.

Metoda credit-scoring;

Metoda ratingul de credit;

Matricea clasificării creditelor, folosită în cazul agenților economici care au avut relații de creditare anterioare, iar banca efectuează o analiză și verificare a calității portofoliului de credite angajate.

Aceste metode oferă informații importante în luarea deciziei de creditare a agenților economici, decizia finală este cu atât mai precisă și mai sigură, cu cât aceste informații se utilizează în mod complementar, de unde rezultă o interdependență a acestor metode.

2.1. Controlul și analiza bonității clienților prin metodologia bilanțului restructurat

Deoarece bilanțul contabil întocmit de client conține elementele patrimoniale reflectate la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, care poate fi diferită de valoarea reală, de piață a acestora, ofițerii de credit din cadrul sucursalei băncii solicitate, pornind de la balanța de verificare lunară, situațiile financiar-contabile periodice și bilanțul contabil prezentate de clienți, vor proceda la analiza și prelucrarea lor, în vederea obținerii elementelor și informațiilor care servesc mai bine scopurilor și principiilor de analiză ale băncii. Astfel, se determină valoarea reală a activului și a întregului patrimoniu și se stabilește cât mai corect posibil mărimea riscului asumat de client, în comparație cu cel al băncii.

I. Analiza financiară a nivelului I al bilanțului restructurat

Analiza acestui prim nivel al bilanțului restructurat presupune determinarea „fondului de rulment” astfel:

Fond de Rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestora la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt. În cazul unei bune gestionări financiare, activele financiare trebuie să fie acoperite integral de pasivele pe termen lung. Nivelul I al bilanțului, respectiv raportul dintre activele imobilizate și pasivele pe termen lung, reprezintă partea cea mai stabilă a bilanțului și de aceea pe perioade scurte fondul de rulment are variații mici.

II. Analiza financiară a nivelului II al bilanțului restructurat

La acest nivel al bilanțului restructurat se poate analiza „necesarul de fond de rulment“, care este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt și se caracterizează prin variații mai mari decât fondul de rulment, datorită instabi-lității elementelor care o determină.

Necesarul de Fond de Rulment (N.F.R.) = Active realizabile – Datorii curente cu scadența mai mică de un an

O bună gestionare financiară se reflectă în corelarea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment.

III. Analiza financiară a nivelului III al bilanțului restructurat

La acest nivel al bilanțului restructurat, se analizează trezoreria agentului economic, conform relației:

Trezoreria Netă = Fondul de rulment – Necesarul de fond de rulment

În general, întreprinderile au un necesar de fond de rulment pozitiv, cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricație este mai lung. Orice dezvoltare a activității atrage după sine o creștere a necesarului de fond de rulment și dacă în aceste condiții fondul de rulment nu este suficient de mare, se va înregistra un deficit de trezorerie. Analistul va da o importanță mare surselor de trezorerie și cauzelor variațiilor sale de la un exercițiu la altul.

2.2. Analiza și controlul bonității clienților prin metodologia contului de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere reprezintă documentul prin care se regrupează fluxurile reale, financiare și excepționale ale unei societăți. Cu ajutorul lui se explică modul de constituire a rezultatului exercițiului în diferite etape, permițând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanțelor economice ale activității desfășurate de o societate într-o anumită perioadă de gestiune. Pentru societatea bancară, în procesul de analiză economico-financiară a clienților săi, modul de structurare a contului de profit și pierdere nu oferă toate elementele pentru determinarea corectă a rentabilității și capacității de autofinanțare a societăților, a puterii lor economice. De aceea se impune restructurarea acestui document, prin introducerea și a altor indicatori, sub forma soldurilor intermediare de gestiune, care să permită determinarea corectă, reală, pe diferite fluxuri economice, a rezultatelor. Aceste solduri intermediare de gestiune, nou introduse în contul de profit și pierdere, au fost denumite excedente brute și reprezintă, de fapt, rezultatele economice în diferite faze ale activității economice, neafectate de cheltuielile cu amortismentele și provizioanele. În vederea explicării modului de constituire a rezultatului, fluxurile economice au fost grupate în funcție de natura activității și de caracterul lor, astfel:

Fluxurile de exploatare

Fluxurile financiare

Fluxurile excepționale

Contul de profit și pierdere,

Analiza financiară a contului de profit și pierdere restructurat este posibilă prin aprecierea diferitelor nivele din structura acestuia, precum și a indicatorilor de performanță determinați pe baza lui. (tabel 2.1.)

Contul de profit și pierdere pune în evidență patru nivele, nivele ce sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 2.1. – Prezentarea contului de profit și pierdere în varianta restructurată

Sursa: Cota, M., Analiza financiară a agenților economici, BRD – Groupe Société Générale ,

I. Analiza financiară a nivelului de exploatare

În această parte a contului de profit și pierdere sunt prezentate date contabile cuantificate în indicatori care permit determinarea performanței societății la nivelul activității de bază, respectiv activitatea de exploatare. Acești indicatori sunt:

Marja Comercială reprezintă valoarea nou creată obținută în sfera comerțului en gros și en détail, atât de societățile de profit, cât și de alte societăți care desfășoară o astfel de activitate prin magazine proprii de desfacere.

Cifra de Afaceri (CA) reprezintă totalitatea veniturilor obținute de activitatea de vânzare a produselor, serviciilor, mărfurilor etc. într-o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an).

Producția exercițiului reprezintă valoarea totală a bunurilor executate și serviciilor prestate de o societate într-o anumită perioadă, vândute sau păs-trate în stoc sau utilizate drept active fixe.

Producția exercițiului=Producția vândută+/-Producția stocată+ +Producția imobilizată

Excedentul Brut din Exploatare reprezintă rezultatul obținut de o societate comercială din exploatare, respectiv din activitățile sale curente, neinfluențat de volumul amortismentelor și provizioanelor, precum și de alte venituri și cheltuieli din exploatare.

Veniturile totale din exploatare sunt constituite din totalitatea veniturilor unei societăți înregistrate într-o perioadă.

Cheltuielile totale din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectua-te de o societate într-o anumită perioadă.

Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei socie-tăți din activitatea de exploatare.

II. Analiza financiară a nivelului financiar

Excedentul brut financiar reprezintă rezultatul obținut de societate din fluxurile financiare neinfluențat de provizioane și amortizări financiare.

Veniturile financiare totale sunt veniturile obținute din toate fluxurile ge-nerate la acest nivel economic al activității unei societăți.

Cheltuielile financiare totale sunt acele cheltuieli aferente fluxurilor fi-nanciare, respectiv creanțelor imobilizate, titlurilor de plasament, diferențelor de curs valutar și plății dobânzilor.

Pentru bancă, deosebit de importante sunt cheltuielile pentru plata dobânzii, deoarece volumul acestora arată gradul de risc pe care și-l asumă în relațiile cu clienții.

Rezultatul financiar măsoară rentabilitatea societății obținută în activitatea sa la nivelul tuturor fluxurilor financiare.

Excedent brut curent măsoară volumul rezultatului obținut în activitatea curentă (de exploatare și financiară) neinfluențat de alte venituri și cheltu-ieli din exploatare, precum și de amortizări și provizioane din exploatare și financiare.

Rezultatul curent al exercițiului măsoară rentabilitatea unei societăți în întreaga sa activitate de exploatare și financiară.

III. Analiza financiară a nivelului excepțional

Excedentul brut excepțional arată volumul rezultatelor obținute în activitatea excepțională neinfluențate de amortizările și provizioanele specifice acestor fluxuri.

Veniturile excepționale totale sunt acele venituri obținute la acest nivel al activității economice.

Cheltuielile excepționale totale constau în cheltuielile efectuate la acest nivel al activității economice.

Rezultatul excepțional măsoară rentabilitatea unei societăți obținută la acest nivel de fluxuri economice.

IV. Analiza financiară a nivelului global

Excedentul brut total arată volumul rezultatelor tuturor fluxurilor econo-mice, mai puțin cele corespunzătoare altor venituri și cheltuieli, amortizările și provizioanele.

Rezultatul înaintea dobânzii și impozitului pe profit măsoară volumul rezultatului obținut de o societate neinfluențat de cheltuielile cu plata dobânzilor și cu impozitul pe profit.

Veniturile totale sunt veniturile obținute de o societate din toate fluxurile economice, respectiv, de exploatare, financiare și excepționale, într-o anumită perioadă.

Cheltuielile totale reprezintă cheltuieli efectuate pentru desfășurarea între-gii activități a unei societăți într-o anumită perioadă.

Rezultatul brut al exercițiului (profit/pierdere) măsoară rezultatul obținut de o societate în întreaga sa activitate, înaintea plății impozitului pe profit.

De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate și deci înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienții cu un profit mic se vor face cu mare prudență.

Rezultatul net al exercițiului măsoară rezultatul final al activității unei societăți după plata impozitului pe profit.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă surplusul de mijloace bănești rezultat din exploatare, pe parcursul unei perioade de gestiune. Mărimea ei arată capacitatea reală a unei societăți de a finanța creșterea sa economică din surse proprii.

Capacitatea de autofinanțare netă reprezintă surplusul de mijloace bănești rezultat din activitatea unei societăți pe parcursul unei perioade după repartizarea dividendelor.

2.3. Analiza financiară și controlul bonității clienților pe baza indicatorilor de performanță ai Contului de Profit și Pierdere

Indicatorii de performanță reflectă situația economico-financiară determinată pe baza datelor din contul de profit și pierdere la un moment dat. Pentru o apreciere cât mai corectă a situației economico-financiare a unui client este necesar ca interpretarea acestor indicatori să se facă în evoluție pe mai multe perioade și în comparație cu alte întreprinderi, ramuri sau subramuri de activitate.

Rata Valorii Adăugate (RVA) – reprezintă ponderea valorii nou create de către împrumutat în totalul activității sale.

Rentabilitatea – exprimă capacitatea unei unități economice de a obține profit din activitatea proprie. Rentabilitatea se exprimă sub mai multe forme, astfel:

Rentabilitatea economică

Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale ele-mentelor financiare și excepționale

Rentabilitatea financiară exprimă eficiența financiară a activității agentului economic, evidențiind capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Pentru agenții economici care beneficiază de subvenții pentru investiții, la determinarea indicatorilor rentabilității financiare se pot utiliza și capitalurile proprii nete în sens larg.

2.4 Analiza și controlul bonității clienților prin metodologia fluxului de fonduri

Noțiunea de flux de fonduri pornește de la înregistrarea economică a bilanțului, potrivit căreia activul reprezintă un ansamblu de utilizări, iar pasivul, un ansamblu de resurse.

Bilanțul este un document static în care nu apar fluxurile (mișcările) care au loc de la o perioadă la alta. Pornind de la această constatare, apare necesitatea determinării ansamblului de fluxuri care au loc într-o activitate, într-o anumită perioadă, și elaborării unui document sintetic care să redea aceste mișcări. Acest document poartă denumirea de flux de fonduri. Analiza situației financiare istorice cu ajutorul fluxului de fonduri dă posibilitatea unei mai bune înțelegeri a mișcărilor care au loc la nivelul activelor și pasivelor într-o anumită perioadă, precum și impactul acestora asupra poziției lichidității. Fluxul de fonduri indică sursele din care societatea a obținut fonduri și cum au fost utilizate acestea pe perioada analizată. Tendințele rezultate din analiza fluxurilor de fonduri dau informații despre modul în care clientul și-a desfășurat activitatea și, în condițiile în care se folosesc proiecții de fluxuri de fonduri, oferă informații despre situația societății în viitor.

Fluxul de fonduri poate avea mai multe forme de prezentare în funcție de cel care îl utilizează. Formele standard utilizate pe plan internațional sunt:

1. Metoda directă care reflectă mișcarea fondurilor la nivelul activității de exploatare, intrările și ieșirile de fonduri din activitatea investițională și cele din activitatea financiară, rezultând variația disponibilităților bănești.

2. Metoda indirectă care arată intrările și ieșirile de fonduri la nivelul activelor și pasivelor pe termen lung și apoi mișcările de fonduri la nivelul activității, reflectând relația dintre acestea.

Formatul de flux de fonduri utilizat de BRD – Groupe Société Générale

este o combinație între metoda directă și cea indirectă, reflectând necesitățile băncii și posibilitățile oferite de contabilitatea utilizată în țara noastră.

Criteriile de aprecierea performanțelor economico–financiare a împrumutaților sunt următoarele: forma de organizare a agentului economic;sectorul în care își desfașoară activitatea; pozitia unității în ramura sau subramura respectivă; lichiditatea patrimonială; indicatorul de solvabilitate; situația economico–financiară; rotația activelor circulante; garanțiile asiguratorii; gradul de îndatorare; dependența de piețele de aprovizionare și desfacere; nivelul sprijinului guvernamental sau al subvențiilor; calitatea conducerii; perspectiva unității.

În funcție de importanța lor în aprecierea calității careditelor și de aportul propriu al agenților economici la realizarea acestora, celor 13 criterii propuse li s-au atribuit un număr de 1-2 puncte.

Astfel criterii cum sunt forma de organizare și sectorul în care își desfașoară activitatea, care sunt practice independente de efortul propriu al agentului economic respective, au fost notate cu 1 punct, iar criterii ca lichiditatea parimonială, situația financiară etc., care sunt direct influiențate de efortul propriu al agenților economici în cauză, au primit un punctaj superior.

Punctajul total se obtine prin înmulțirea numărului de puncte atribuite fiecărui subcriteriu cu numărul punctelor atribuite criteriului.

Exemplu:Un agent economic care realizeaza o cifra de afaceri medie lunara de 40000 RON, cu un profit lunar de 6000 RON si cu o rata a rentabilitatii financiare de 15%, va obține la criteriul Situația economico-financiară urmatorul punctaj:

pentru cifra de afaceri: 2 x 2 = 4 puncte

pentru profitul brut: 2 x 2 = 4 puncte

pentru rata rentabilitatii: 2 x 2 = 4 puncte

Total 12 puncte

În cazul criteriului garanția creditului, întrucat apare posibilitatea existenței mai multor garanții, este necesar ca în prealabil să se stabilească media punctelor obținute la subcriterii și apoi, prin înmulțire cu punctajul criteriului, se va obține totalul punctelor la criteriul respectiv.

Exemplu: În cazul unui agent economic care garantează creditul solicitat cu active mobile și imobile și cu bunuri achiziționate din credite, punctajul obținut la criteriul garanția creditului va fi:

( 3 + 2 ) / 2 x 1,5 = 3,15

Pentru obținerea punctajului total, se procedează la însumarea punctelor obtinute la cele 13 criterii.

În funcție de punctajul total obținut și de scara valorică se recurge la încadrarea agenților economici într-o categories au alta ( A,B,C,D,E ), care exprimă capacitatea acestora de a asigura rambursarea la termen a împrumutului și plata dabânzii.

Din analiza corobortă a performanței financiare a împrumutaților cu serviciul datoriei, pe baza tabelului1.4. matrice, se poate determină calitatea portofoliului de împrumuturi, după cum urmează:

Creditele cu risc minim, standard (S), sunt acele plasamente ce nu implică dificultăți în recuperare și riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credite la acordarea împrumutului. Aceste credite sunt acordate clienților solvabili pentru afaceri bune și sigure.

Creditele în observație (IO) sunt acele plasamente acordate unor clienți cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp, întâmpină unele greutăți în rambursarea ratelor scadente și plata dobân-zilor aferente.

Creditele sub standard (SS) sunt plasamente care prezintă riscuri și periclitează stingerea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și/sau capacității de plată a beneficiarului de împrumuturi. Această categorie de credite este caracterizată prin posibilitatea reală ca banca să preia parțial unele pierderi, dacă deficiențele din activitatea clientului nu sunt corectate pe parcurs.

Creditele incerte (I) sunt acele împrumuturi, în cazul cărora rambursarea sau lichidarea pe baza condițiilor de contract, valorilor și garanțiilor existente, este incertă. Aceste active sunt acelea care sunt protejate într-o mică măsură sau chiar neprotejate de valoarea realizabilă a garanției lor.

Creditele cu risc major, creditele pierdere (P) sunt considerate acele pla-samente care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată. Concluziile rezultate din analiza și controlul bancar al portofoliului de credite sunt avute în vedere la acordarea de noi împrumuturi în perioadele următoare, după cum urmează:

pentru agenții economici încadrați în categoria A, aprobarea creditelor solicitate presupune un risc foarte mic pentru bancă și nu ridică probleme;

în cazul agenților economici din categoriile B și C, decizia de aprobare a creditelor are suficiente argumente favorabile, dar și unele motive de îngrijorare, mai ales, în ceea ce privește perspectivele viitoare ale activității economico-financiare a acestora;

aprobarea unor credite pentru agenții economici din ultimele două cate-gorii (D, E), presupune asumarea unor riscuri majore pentru bancă, iar pentru cei din categoria E, chiar posibilitatea înregistrării unor pierderi, determinând îngreunarea condițiilor de acordare.

Pentru agenții economici cu personalitate juridică, se va determina grupa de bonitate în care aceștia se încadrează, pe baza indicatorilor financiari determinați, după o metodologie proprie băncii.

În cazul analizei bonității clientului, voi exemplifica 2 cazuri de grupare a indicatorilor specjfici:

Cazul1

Indicatori de solvabilitate, ceea ce reprezintă gradul în care agenții economici pot face fată obligațiilor de plată, îndeosebi din surse proprii, și se exprimă prin solvabilitatea partimonială, astfel:

Sp = ( Capital propriu / Total pasiv )*100, în care:

Sp – sovabilitatea patrimonială.

Indicatorul este considerat optim atunci cand rezultatul obținut depașește 30%. Deoarece acesta indica ponderea surselor proprii în totalul pasivului agentului economic, un rezultat sub 30 % demonstrează o situație financiară delicate a acestuia, el având un grad mare de îndatorare.O valoare relativ apropiată de 100 a acestui indicator arată ca agentul economic nu are datorii și că tot ce posedă are acoperire în sursele sale proprii.

Indicatorii de rentabilitate, care exprimă eficiența activiății unui agent economic, în sensul capacității acestuia de a obține profit din activitatea desfășurată.Amintim în acest sens: rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea în functie de costuri.

Rentabilitatea în funcție de costuri se determină după formula:

Rc = ( Pn / Cht )*100, în care:

Rc – rentabilitatea în funcție de costuri;

Pn – profitul net;

Cht – cheltuieli totale.

Nivelul considerat acceptabil al acestui indicator trebuie să fie peste 5 %.

Indicatorii de echilibru, ce arata limita până la care agentul economic este finanțat din alte surse decât fondurile sale proprii și se exprimă prin gradul de îndatorare.

Se calculează astfel:

Gi = ( PE / ∑Ap )*100, în care:

Gi – gradul de îndatorare;

PE – plăți exigibile care corespund obligațiile, creditele bancare și împrumuturile;

∑Ap – total active.

Acest indicator trebuie să fie subunitar. Cu cat raportul între plățile exigibile și total active este mai mic ( sub 30% ), cu atât este mai redus și gradul de îndatorare a agentului economic.

Indicatorii de lichiditate, care reflectă, la un moment dat, posibilitățile agentului economic de a-și acoperi toate obligațiile într-un termen cât mai scurt și se calculează ca lichiditate imediată ( absolută si relativă) și lichiditate la o anumită dată, astfel:

d1 Lichiditatea imediată în mărime absolută,

La = ∑Apts – ∑Ppts, în care:

La – lichiditatea imediată în mărime absolută;

∑Apts – active patrimoniale care pot fi transformate într-un termen scurt în disponibilități bănești sau de cont și se determină prin deducerea din total active a imobilizărilor totale, a pierderilor, precum și a producției neterminate și a semifabricatelor fără posibilități de valorificare, a produselor finite fără desfacere asigurată, a valorii produselor expediate, a lucrărilor și serviciilor facturate, refuzate sau fără posibilităti certe de încasare;

∑Ppts – passive patrimoniale, creditori cu condiții de plată în termen scurt ( obligații, credite bancare și împrumuturi ).

Lichiditatea este cu atât mai bună, cu cât diferența dintre activele și pasivele patrimoniale este mai mare, limita minimă admisă fiind zero.

d2 Lichiditatea imediată în mărime relativă,

Lr = ( ∑Apts / ∑Ppts )*100, în care

Lr – lichiditatea imediată în mărime relativă.

Lichiditatea unui agent economic este cu atât mai buna cu cât rezultatul obținut este mai mare ( peste 100% ), limita minimă aceeptată fiind 100%. Sub această limită cererea de credite, cel mai adesea se respinge.

d3 Lichiditatea la o anumită dată,

Ld = [( DB + I + C ) / PE]*100, în care:

Ld – lichiditatea la o anumită dată;

DB – disponibilități proprii și împrumutate;

I – încasări ce urmează a fi realizate până la finele decadei analizate;

PE – plăți exigibile în perioada analizată, inclusiv ratele scadente și dobânzile aferente creditelor obținute.

Indicatorul lichiditatea la o anumită dată reflectă capacitatea de plată a agentului economic și este satisfăcător în cazul rezultatului de peste 100, sub această limita indicatorul fiind nesatisfăcător, deoarece obligațiile de plată sunt peste nivelul încasărilor.

Cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât activitatea agentului economic este mai bună, deoarece, gradul de acoperire a obligației de plată este mai mare.

Cazul 2

Indicatorii financiari și formulele de calcul se prezintă asfel:

Lichiditatea generală = Active circulante / Datorii curente

Solvabilitatea patrimonială = (Capital propriu / Total pasiv )*100

Rata profitului brut = ( Profit brut / Cifra de afaceri )*100

Rata rentabilității financiare = ( Profit net / Capital propriu )*100

Grad de îndatorare = ( Datorii curente / Total active )*100

În funcție de punctajul obținut, fiecare agent economic cu personalitate juridică va fi încadrat într-una dintre următoarele categorii de bonitate:

categoria A: 85 – 100 puncte;

categoria B: 70 – 84 puncte;

categoria C: 50 – 69 puncte;

categoria D: 25 – 49 puncte;

categoria E : sub 25 de puncte.

Încadrarea pe categorii de bonitate se interpretează asfel:

Categoria A – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadența a dobânzii și a ratei. Totodată se prefigurează menținerea și în perspective a performanțelor financiare la nivel ridicat;

Categoria B – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, cu posibilități de degradare într-o perspectivă mai îndelungată;

Categoria C – performanțele sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

Categoria D – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

Categoria E – rezultatele financiare arată pierderi, ceea ce denotă perspective clare ca nu vor fi plătite nici ratele scadente, nici dobânda.

Tabelul 2.2. Punctajul indicatorilor de bonitate

Sursele din care se extrag datele pentru stabilirea indicatorului de bonitate sunt bilanțurile contabile anuale sau situațiile financiare semestriale.

În cazul în care indicatorii financiari se calculează pe baza datelor din balanța de verificare, conturile vor fi grupate în prealabil potrivit schemei de bilanț. Activele totale respectiv activele curente vor fi corelate cu soldurile conturilor de amortizări și diferențe de preț din pasiv.

2.5. Controlul și analiza bonității clienților prin metodologia credit-scoring

Pentru o apreciere financiară generală asupra creditării, se folosește analiza multivariabilă denumită și metoda scorurilor („credit scoring“).

Evaluarea creditului prin punctaj (scoring) reprezintă un mijloc static de evaluare a clienților, în încercarea de a adopta un demers standardizat pentru de-terminarea bonității lor. Credit-scoring-ul poate fi considerat drept element modern al tehnologiei de creditare bancară, de apreciere și evaluare a caracteristicilor solicitanților de credit, ce stă la baza ierarhizării acestora, concretizându-se într-un punctaj sau într-o medie calculată automat. Crearea și folosirea sa presupune asigurarea anumitor premise, cum sunt:

stabilirea unui număr de variabile care să dea o imagine de ansamblu a stării potențialului debitor;

stabilirea unui sistem de agregare, care să permită transpunerea variabilelor într-un calificativ comun, pentru a exprima global poziția solicitantului de credite, în raport cu ceilalți potențiali debitori.

La rândul său, sistemul de variabile care stă la baza determinării credit-scoring-ului diferă, în funcție de tipul solicitantului, care poate fi persoană fizică sau juridică. Specific credit-scoring-ului este faptul că pentru fiecare criteriu se stabilește o scară de valori – punctaj dependentă de gradul de satisfacere a criteriului respectiv, scorul total al clientului fiind obținut prin cumularea acestor puncte.

Evaluarea performanței financiare a unei entități economice se realizează pe bază de scoring atribuit unor factori calitativi și a unor factori cantitativi.

Evaluarea factorilor calitativi

Factorii calitativi se referă la: calitatea managementului,calitatea acționariatului, poziția de piață, conduita tranzacțională și calitatea garanțiilor primite. Cei cinci factori calitativi vor fi apreciați cu obiectivitate în funcție de anumite limite specifice stabilite pentru fiecare indicator, atribuindu-se un anumit numar de puncte (de regulă de la 0 la 10) acești indicatori sunt: calitatea garanțiilor primite; calitatea acționarilor; poziție pe piață; conduita tranzacțională; calitatea garanțiilor primite.

Evaluarea factorilor cantitativi – calcul de indicatori

Indicatorii cantitativi se vor determina pe baza situațiilor financiare ale entității economice întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice. Grupele de indicatori luate în considerare sunt: de lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, gestiune și capacitatea de rambursare.

Scoringul maxim este de 50 de puncte, câte 10 puncte maximum pentru fiecare grupă de indicatori. Calculul se va efectua pentru toți indicatorii, cu precizarea că pentru primele 4 grupe de indicatori se va selecta pentru fiecare grupă numai unul din indicatorii specifici care va fi punctat în funcție de limitele valorice stabilite.

Grupa I. Indicatori de lichiditate

Lichiditate curentă = Active curente/Pasive curente

Lichiditate imediată = (Active curente – Stocuri)/Pasive curente

Selectarea unuia dintre cei doi indicatori va ține seama de natura activității desfășurate de fiecare client în parte, astfel, pentru clienții care desfășoară activități preponderent comerciale și la care rotația stocurilor este rapidă, se va utiliza lichiditatea curentă. În mod similar, se va utiliza primul indicator în cazul societăților care desfășoară activități sezoniere și la societățile la care ciclul de fabricație este lung.

Grupa II. Indicatori de solvabilitate/Îndatorare

Solvabilitate = Datorii/Total Activ

Gradul de îndatorare = Total Datorii/Valoare active net

Gradul de îndatorare operațional = Credite pe termen scurt/Cifra de afaceri

La selectarea unuia dintre cei trei indicatori din această grupă se va ține seama de structura pe termene a datoriilor societății (termen scurt sau termen mediu și lung), respectiv ponderea acestora în aceste datorii.

Grupa III. Indicatori de profitabilitate

Rentabilitatea netă = Profit net/Cifra de afaceri

Rentabilitatea operațională = Profit din exploatare/Cifra de afaceri

În cazul societăților productive, se va utiliza unul din primii doi indicatori, selectarea unuia dintre aceștia va avea în vedere situațiile mai deosebite ca:

aplicarea metodei de amortizare accelerată;

constituirea de provizioane de risc diverse.

În cazul societăților care prestează activități comerciale sau servicii și la care rotația fondurilor este mai rapidă, se va utiliza indicatorul „ROE – Rentabilitatea capitalului“.

Grupa IV Capacitatea de rambursare

Grad de acoperire a dobânzii = Profit din exploatare/Cheltuieli cu dobânzile

Serviciul datoriei = (Profit din exploatare + Amortizări + Provizioane risc valutar)/ (Cheltuieli cu dobânzile + rambursări credite de investiții cu scadența sub 1 an)

Alegerea celor doi indicatori va avea în vedere natura creditelor și ponderea acestora în totalul datoriei bancare. Astfel, pentru societățile cu datorii preponderent pe termen scurt, se va selecta primul indicator, iar pentru cele care înregistrează datorii pe termen mediu și lung se va utiliza cel de-al doilea indicator.

Grupa V Indicatori de gestiune

Rotația clienților = (Cifra de afaceri/Clienți) * 365/N

Rotația stocurilor = (Cifra de afaceri/Stocuri) * 365/N

Rotația furnizorilor = (Cifra de afaceri/ Furnizori) * 365/N

Totalul scoring-ului obținut din evaluarea factorilor cantitativi și calitativi se va încadra în grila de clasificare din tabelul 2.3., stabilindu-se categoria clientului.

Tabelul 2.3. Grila de clasificare a clientului

În cazul determinării credit – scoring-ului pentru persoanele fizice, setul de variabile luat în calcul este diferit față de solicitatorii de credite entități economice.

De exemplu, BRD – Groupe Société Générale utilizează o structură de determinare scoring pentru persoane fizice care cuprinde următoarele criterii (conform tabel 3):

Tabelul 2.3. Model de determinare a scoring-ului pentru persoane fizice.

Sursa: BRD – Norme de creditare pentru persoane fizice.

În funcție de punctajul acordat prin cumularea rezultatelor obținute la fiecare criteriu se determină, în final, scoring-ul de credite al clientului respectiv, prin raportarea numărului de puncte la plajele de valori corespunzătoare celor cinci categorii.

2.6. Controlul și analiza bonității clienților pe baza metodologiei de rating

Ratingul (cuvânt de origine americană „rating = evaluare“) desemnează atât un proces (analiza riscului), cât și rezultatul final al acestuia (nota).

Ratingul este un proces de evaluare a riscului atașat unui titlu de creanță sintetizat într-o notă, permițând un clasament în funcție de caracteristicile parti-culare ale titlului și de garanțiilor emitentului.

Pentru ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent calității portofoliului de împrumuturi ale fiecărei unități bancare teritoriale.

Scopul introducerii ratingului de credite este acela de a diferenția nivelurile de risc în cadrul portofoliului de împrumuturi al băncii pentru:

evitarea situației grupării creditelor în categoriile cu risc major;

determinarea trendului calității portofoliului, astfel încât să se poată întreprindă măsurile necesare pentru a evita o deteriorare în timp a acestei calități;

asigurarea managementului riscului de credite și protecția corespunzătoare a băncii împotriva acestui risc.

Ratingul de credite se bazează atât pe comparația de ordin statistic (istoric), cât și pe analiză și prognoză. Sistemul de rating de credite poate fi de tip bidimensional, coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului.

Caracteristicile clientului se fundamentează pe analiza aspectelor generale, financiare, poziția în (sub)ramura de activitate, de management și strategie. Analiza caracteristicilor creditului se bazează pe istoricul relației de credit, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, administrarea și monitorizarea creditului, serviciul datoriei, sursa de rambursare și natura colateralelor. Caracteristicile creditului se referă la toate creditele de care beneficiază clienții respectivi, pe termen scurt, mediu și lung, în lei și în valută. Analiza și determinarea rating-ului de credite se realizează în mod diferit pentru persoane juridice față de persoanele fizice, iar criteriile avute în vedere diferă substanțial.

În cazul analizei persoanelor juridice se iau în calcul atât aspectele financiare, cât și cele nefinanciare care caracterizează respectivul client, dar și de creditul la care apelează acesta. Un model utilizabil pentru stabilirea rating-ului unei persoane juridice ar putea fi sintetizat conform următoarei clasificări în care CR1, CR2… CR5 semnifică diferite nivele de încadrare a clienților față de criteriile luate în analiză.

I. Caracteristicile clientului: generale; finaciar ;management; (sub)ramura de activitate.

II.Caracteristicile creditului: istoricul relației de credit; condițiile de eligibilitate; administrare; colaterale.

La determinarea rating-ului persoanelor juridice, se consideră că fiecare criteriu poate lua o valoare cuprinsă între 1 și 5, în funcție de gradul de satisfacere al acestuia, 1 fiind cea mai favorabilă valoare. Calculul final al rating-ului de credit se face prin cumularea punctelor obținute la fiecare criteriu analizat și raportarea totalului obținut la numărul total de criterii analizate. Scopul final al determinării rating-ului de credite este însă în toate cazurile acela de a stabili dacă solicitantul poate fi creditat, în condițiile asumării de către bancă a unui risc limitat, dar și acela de a determina tipurile de credite pe care banca le poate acorda acestuia și care dintre acestea este mai potrivit. Eficiența aplicării metodei prezentate de determinare a rating-ului depinde de considerarea factorilor cei mai semnificativi ce pot constitui variabile ale sistemului, deoarece fenomenul de compensare a unor caracteristici cu altele, prin punctajele atribuite, ar putea conduce la vicierea rezultatului final. În cazul determinării rating-ului unei persoane juridice, este necesară determinarea stării economico-financiare prezentate și de perspectivă, cât și a evoluției situației clientului în timp, pe baza calculării unor indicatori economico-financiari reprezentanți.

Ratingul de credit se calculează atât pe baza situațiilor contabile periodice, pentru a se cunoaște, în mod real și obiectiv, calitatea și structura de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al băncii, dar și ca obiectiv strategic de atins în perioada următoare privind calitatea portofoliului de credite, ca pârghie a managementului riscului de credite.

Sistemul de rating de credite al BRD – Groupe Société Générale este de tip bi-dimensional, deoarece coroborează rezultatele analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clienților. În cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile), stabilite pentru clienții corporate, se includ: indicatorii de bonitate înregistrați de aceștia (lichiditatea patrimonială, solvabilitatea patrimonială, profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului în cifra de afaceri realizată de client, precum și al sursei de rambursare.

Criteriile calitative (necuantificabile), stabilite pentru clienții corporate, se bazează pe analiza calității acționariatului, managementului, gradului de îndeplinire a condițiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, a condițiilor de piață în care-și desfăsoară activitatea clientul, pe auditarea raportărilor contabile și pe natura colateralelor.

Pentru determinarea ratingului de credite pentru un client se procedează astfel:

– se evaluează fiecare indicator cantitativ și calitativ;

– se determină ratingul de credit cu relația:

unde:

gs = greutatea specifică atribuită fiecărui criteriu;

Cr1…5 = numărul criteriului de rating

CR = ratingul de credit

– se stabilește performanța financiară a clientului în funcție de ratingul de credit obținut, conform corespondenței din tabelul de mai jos.

Tabelul 2.4. Corespondența dintre ratingul de credit și performanța financiară a unui client

Ratingul de credit se calculează pentru toți clienții corporate aflați în portofoliu, pe baza situațiilor financiare anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordării/revizuirii creditelor. De asemenea prin determinarea ratingului de credit se urmărește cunoașterea reală și obiectivă a calității și a structurii de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al băncii și diferențierea nivelurilor de risc în cadrul acestuia.

La nivelul BRD – Groupe Société Générale , ratingul de credite reprezintă un obiectiv dinamic, fiind supus revizuirii periodice. Cel puțin o dată pe an, în funcție de obiectivele strategice ale băncii, de situația reală a portofoliului de împrumuturi și de evoluțiile pieței, la propunerea Direcției de Management al Riscurilor și Metodologie, managementul de top al BRD – Groupe Société Générale aprobă ratingul de credite acceptabil pentru bancă pe anul următor, cu defalcare pe sucursalele județene.

Introducerea acestui sistem de rating de credite, pe de o parte asigură un instrument util pentru creșterea calității portofoliului de credite, iar pe de altă parte, constituie o reacție de adaptare a BRD – Groupe Société Générale la realitățile tot mai complexe ale mediului în care operează, prin diminuarea potențialului de risc aferent portofoliului de împrumut.

Apreciez că punctul vulnerabil al ratingului de credite utilizat de către BRD – Groupe Société Générale îl constituie subiectivitatea care se poate manifesta în cuantificarea criteriilor calitative. De exemplu, în cuantificarea calității acționariatului, respective a prestigiului de care se bucură în comunitatea de afaceri (criteriul 8 cu pondere 8%), precum și a experienței, capabilității și abilității managementului (criteriul 9 cu pondere 10%), factorul subiectiv are o influență de 18% în ratingul final acordat. Consider că o variantă mai obiectivă a ratingului de credite ar fi determinarea de ratinguri separate pentru cele două categorii de criterii (calitative și cantitative), ponderile acordate criteriilor fiind redimensionate la 100% pentru fiecare grupă de criterii. Rezultatul final se poate stabili alegând una din cele două variante:

– calificativul final să fie dat de scorul cel mai mic dintre cele acordate categoriilor de criterii;

– se stabileste o nouă pondere a celor două grupe de criterii, astfel încât criteriile cantitative să aibă o pondere mai mare decât cele 58%, obiectivizând calificativul final.

Pentru o mai bună gestionare a riscului în activitatea de creditare, BRD – Groupe Société Générale își stabilește limite de risc pentru un eșantion reprezentativ de clienți față de care aceasta înregistrează expunere. Limita de risc reprezintă un instrument de monitorizare permanentă a riscului din operațiuni de creditare și alte operațiuni/produse similare creditului, în scopul identificării, al evaluării și al controlului influenței negative a factorului de risc de credit asupra rezultatului financiar al băncii.

Limitele de risc se stabilesc atât pe baza analizei fluxului de lichidități previzionat, cât și pe baza analizei interdependente a aspectelor financiare și nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului. De asemenea, limitele de risc se stabilesc pe total și pe structură și includ atât riscurile directe, cât și cele indirecte aferente, după cum urmează:

limita de risc directă acoperă riscul de credit implicat de creditele și scrisorile de garanție de care beneficiază clientul, de operațiunile de schimb valutar la termen și de operațiunile de capital;

limita de risc indirectă acoperă riscul de credit indirect față de un client, risc ce derivă din operațiunile de factoring și scont efectuate de către bancă.

La stabilirea limitelor de risc, banca are în vedere ratingul de credit aferent categoriei respective de împrumutați. În funcție de numărul de puncte rezultat, banca a stabilit cinci categorii de risc – de la categoria I, care are cel mai scăzut grad de risc până la categoria cu cel mai mare grad de risc – fiecărei categorii de risc fiindu-i atribuite următoarele tendințe:

Tabelul 2.5. Tendințe atribuite pentru fiecare categorie de risc

Nivelul limitei de risc se stabilește în funcție de tendințe, rezultate ca urmare a aplicării scoringului, analiza fiind coroborată cu nivelul cifrei de afaceri realizate de către client și cu posibilitatea acestuia de a genera fluxuri de numerar pozitive etc. Limitele de risc care pot fi atribuite unui client sunt cu atât mai mari cu cât performanțele economico-financiare și aspectele nefinanciare sunt mai bune și atrag după sine un scoring mai bun.

Înainte de acordarea oricărui produs tip credit unui client, indiferent de nivelul expunerii totale a BRD – Groupe Société Générale față de clientul respectiv, este obligatorie consultarea informației de risc bancar înscrise în arhiva C.R.B.

Utilizarea acestei informații îmbunătățeste capacitatea BRD – Groupe Société Générale de a monitoriza și controla direct expunerile și riscurile în relația cu fiecare client și, mai mult, de a determina situația financiară a clienților potențiali și comportamentul lor în ceea ce privește serviciul datoriei. BRD – Groupe Société Générale monitorizează situația expunerii față de primii 100 de clienți și de cei care reprezintă debitorii unici, expunerile mari și angajamentele persoanelor aflate în relații speciale cu banca.

CAPITOLUL 3

ANALIZA PORTOFOLIULUI DE CREDITE DIN PERSPECTIVA RAMBURSABILITǍȚIIPE EXEMPLUL

BRD – Groupe Société Générale

Istoric

La 1 decembrie 1990, Banca Românã pentru Dezvoltare a fost înființată ca bancă independentă cu statutul juridic de societate pe acțiuni, ce a preluat activele și pasivele Băncii de Investiții, cu autorizație completă de desfășurare de activității bancare. Banca Română pentru Dezvoltare a fost înregistrată în februarie 1991 ca societate pe acțiuni cu capitalul social deținut de Statul român.

În martie 1999, Société Générale a achiziționat un pachet de acțiuni ale Băncii Române pentru Dezvoltare de la Fondul Proprietății de Stat și, în același timp, a majorat capitalul social al Băncii Române pentru Dezvoltare, ajungând astfel să deținã 51% din acțiuni.

Din ianuarie 2001, acțiunile Băncii au fost admise la tranzacționare și cotate în Categoria I (First Tier) a Bursei de Valori București.

În 2004, Société Générale a achiziționat și restul participației Statului român în Banca Românã pentru Dezvoltare, majorându-și astfel acțiunile deținute la 58,32%.

În data de 27 mai 2004, denumirea juridicã de Banca Românã pentru Dezvoltare a fost schimbată în BRD-Groupe Société Générale SA.

Profilul BRD — Groupe Société Générale

BRD – Groupe Société Générale este a doua bancă din România, cu o cotă de piață la 31 decembrie 2008 între 16% și 21%, în funcție de segmentul de clientelă și de produse. La sfârșitul anului 2007, BRD este al doilea emitent de la Bursa de Valori București, cu o capitalizare de aproximativ 5,4 miliarde euro.

Banca numără aproximativ 2.400.000 clienți, peste 8.500 salariați și deține o rețea teritorială de peste 800 unități.

BRD este o bancă universală, oferind servicii atât persoanelor fizice cât și companiilor.

Banca întreprinderilor: 146.000 clienți

Banca pentru persoane fizice: 2.259.000 clienți

Strategia BRD constă în dezvoltarea pe toate segmentele de piață, menținând în același timp un nivel de rentabilitate durabilă.

BRD este a doua instituție de credit din România, ca mărime, deținând următoarele cote de piață:

Tabelul 3.1. Repartizarea creditelor pentru personae juridice și personae fizice

Sursa:www.brd.ro

Finanțarea la locul de vânzare: BRD Finance IFN

BRD Finance a fost creatã în 2004 de BRD și Franfinance, unul dintre principalii actori europeni în domeniul creditului de consum.

Din dorința de a menține calitatea serviciilor, BRD Finance și-a adaptat

oferta și creează în permanență noi produse flexibile, personalizate, adaptate partenerilor săi. Pe o piață extrem de concurențială, creditele acordate au crescut cu 25%, iar BRD Finance a acordat o atenție specială unei oferte adaptate la situația financiară a fiecăruia dintre clienții săi.

Din cifra de mai sus, BRDFinance, filiala specializată în acordarea de credite la locul de vânzare, a înregistrat un sold de 608 Milioane RON (+25%).

Tabelul 3.2. Credite acordate în magazine Solduri credite (MRON)

Sursa:www.brd.ro

Obiectivul riscului de credit este menținerea unui portofoliu echilibrat pe sectoare economice, categorii de clientelă și zone geografice.

La 31 decembrie 2007, expunerea sectorială era cea de mai jos.

Tabelul 3.3. Repartizarea sectorială 31.12.2007

Sursa:www.brd.ro

Tabelul de mai jos prezintă valoarea justă a creditelor acordate și a altor creanțe, fiind urmat de descrierea metodelor de a determina valoarea justă.

Tabelul 3.4. Sold Valoare justă creditelor acordate și a altor creanțe

Sursa:www.brd.ro

Următoarele metode și ipoteze semnificative au fost aplicate în determinarea valorii juste creditelor și a altor creanțe prezentate în tabelul de mai sus și care sunt înregistrate la cost:

(a) valoarea justă a instrumentelor financiare cu rata variabilă se presupune că este aproximată de soldul contabil;

(b) valoarea justă a creditelor acordate cu rata fixă înregistrate la cost amortizat este estimată folosind ratele curente ale pieței oferite pentru credite similare.

Modificările calității creditelor din portofoliu nu sunt luate în considerare în determinarea valorii juste brute, pentru că impactul deprecierii este recunoscut separat prin scăderea valorii provizionului constituit pentru pierderi atât din suma înregistrată cât și din valoarea justă.

Pentru scopuri de prezentare a valorii juste, dobânda înregistrată pânã la data raportarii este inclusă în valoarea contabilă a instrumentelor financiare.

Tabelul 3.5. Credite acordate persoanelor fizice în lei și alte valute

Sursa : www.brd.ro

Totalul creditelor acordate la 31 decembrie 2007 față de31 decembrie 2006 avea următoarea structură:

Tabelul3.6. Totalul creditelor acordate

Sursa : www.brd.ro

Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de active financiare.

Tabelul 3.7. Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de active financiare 31 decembrie 2007

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.8. Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de active financiare 31 decembrie 2006

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.9.Valoarea contabilã a creditelor ale căror termene au fost renegociate

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.10. Calitatea creditelor acordate de către BRD – Groupe Société Générale (procente)

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.11. Analiza acoperirii cu garanții a creditelor restante dar nedepreciate31 decembrie 2007

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.12. Analiza acoperirii cu garanții a creditelor restante dar nedepreciate

31 decembrie 2006

Sursa: www.brd.ro

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Sistemul bancar reprezintă una din cele mai importante verigi ale economiei de piață bazată pe libera inițiativă și concurență. Stabilitatea unei economii naționale este în legătură directă cu stabilitatea sistemului bancar național. Tocmai de aceea băncile trebuie să reducă riscul activităților și proceselor bancare care ar putea genera pierderi.

Economia în tranziția țării noastre a demonstrat foarte multe cazuri în care băncile au dispărut de pe piață datorită unor diverși factori printre care unul dintre cele mai importante îl reprezintă măsurile inadecvate ce au fost luate în calculul riscului bancar. De aceea pentru consolidarea activității și obținerea de rezultate economico-financiare superioare băncile trebuie să-și canalizeze efortul pentru:

reactualizarea normelor de creditare și gestionarea riscului și interpretarea acestora din punct de vedere juridic;

asigurarea permanentă a echilibrului între resursele de creditare și plasamente;

cunoașterea în teritoriu a normelor metodologice de evaluarea bunurilor ce constituie garanția creditării;

reanalizarea tuturor dosarelor neperformante pentru găsirea soluțiilor de recuperare a creditului;

instruirea periodică a personalului pentru aplicarea unitară a normelor de lucru.

În ceea ce privește obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activități desfășurate experiența bancară impune cu stringență implementarea și generalizarea unor modalități eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului.

Evitarea și minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii și găsirea unor tehnici juridice cât mai coerente.

Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de către bancă și maximizarea rentabilității acesteia.

Controlul și evaluarea riscului se poate realiza în condițiile în care există un personal calificat superior în domeniu cu experiență, care însă să nu devină un obstacol pentru creditarea agenților comerciali, motorul economiei contemporane.

BRD – GSG este o bancă de succes, care acoperă un segment mare de piață, are o ofertă variată de produse și servicii, atât cele referitoare la operațiunile curente, cât și la gama de depozite constituite și credite acordate.

Gestionarea riscului de credit în cadrul BRD – Groupe Société Générale se bazează pe câteva principii importante, cum ar fi:

analizarea și aprobarea lansării de noi produse și activități generatoare de risc de către conducerea băncii;

utilizarea de criterii bine definite de acordare a creditului, în funcție de tipul de clientelă, implicând atât cunoașterea detaliată a debitorului, cât și a destinației și structurii creditului, precum și a sursei de rambursare, solicitarea de garanții reale sau personale pentru diminuarea riscului de credit la niveluri acceptabile;

procese bine formalizate pentru aprobarea creditelor, incluzând un sistem clar de competențe de aprobare;

monitorizarea continuă a expunerilor, la nivel individual, respectiv la nivel de grup de expuneri, unde este cazul;

monitorizarea și raportarea periodică, către conducerea băncii, a

calității portofoliilor de credit;

verificarea periodică a activității de creditare, de către funcția de

audit intern;

utilizarea unui sistem pentru identificarea și gestionarea a creditelor neperformante și a diferitelor aspecte rezultate din această activitate, utilizând indicatori obiectivi.

Dintre toate creditetele acordate de BRD – Groupe Société Générale cel mai mare risc îl reprezintă creditele negarantate.

Continuând politica bancară pe care o practică, consider ca BRD – Groupe Société Générale va avea un viitor pe piața românească, așa cum, de altfel, are Groupe Société Générale în zona euro.

Anexa 1

DOCUMENTAȚIA SOLICITATǍ CLIENTULUI ÎN VEDEREA ANALIZEI CREDITELOR DIN GAMA SIMPLIS CREDIT

Cerere credit;

Acord consultare CRB (inclusiv pentru celelalte societăți din grup, daca este cazul);

Certificat constatator de la Registrul Comerțului, nu mai vechi de 30 zile de la data solicitării creditului;

Dosar juridic (actele de constituire legala a societății si actele adiționale, acordurile si avizele prevăzute de lege pt. funcționarea societății, Certificat constatator Oficiul Registrului Comerțului, lista reprezentanților legali ai societății si copii acte identitate, etc);

Aprobarea AGA privind contractarea creditului (tip credit, valoare, durata, mod de garantare, mandatare persoane pentm semnare documente);

Documentație garanții (daca e cazul);

Dosar financiar al solicitantului, intelegand prin aceasta bilanțul si contul de rezultate (inclusiv anexele, eventual Raport cenzori sau certificare) aferente ultimului exercițiu anual si ultimului semestru (cel din umia doar daca este cazul), depuse la Administrația financiara;

Ultimul Certificat fiscal – care sa ateste situația datoriilor fata de bugetul statului la data analizei;

Rezultatul consultării Registrului Insolventei;

Rezultatul consultării Site-ului Ministerului Finanțelor Publice, privind situația solicitantului de credit.

Anexa 2

ACORD DE CONSULTARE A BAZEI DE DATE A CENTRALEI RISCURILOR BANCARE

Nr. ..

(data emiterii)

1. Persoana

Prin prezenta autorizam instituția de credit:

sa solicite si sa primească de la Centrala Riscurilor Bancare următoarele informații de risc bancar inregistrate pe numele meu:

3. a) □ SITUAȚIA RISCULUI GLOBAL

b) □ SITUAȚIA CREDITELOR RESTANTE

4. Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare este valabil in perioada

Semnătura emitentului

Semnătura autorizata si stampila instituției de credit

MOD DE COMPLETARE

Rubrica "Nr."

Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit de instituția de credit formularului. Rubrica "(data emiterii)"

Se completează cu data la care se da acordul.

ZONA1

Rubrica "Persoana"

Se completează cu numele sau denumirea completa a persoanei care da acordul. Rubrica "COD DE IDENTIFICARE"

Se completează astfel:

in cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de înregistrare;

in cazul persoanelor care exercita profesii in baza unor legi speciale si care nu au cod unic de înregistrare, cu codul numeric personal;

in cazul persoanelor fizice romane, cu codul numeric personal;

in cazul persoanelor fizice străine, cu codul tarii care a emis pașaportul precum si cu seria acestuia;

in cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul tarii precum si cu codul de înregistrare din tara de origine

ZONA 2

Rubrica "Denumire"

Se completează cu denumirea completa a unitarii teritoriale a instituției de credit căreia i se da acordul. Rubrica "Cod"

Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naționala a României unității teritoriale a instituției de credit căreia i se da acordul.

ZONA 3

Se marchează, după caz, una sau ambele rubrici, in funcție de informația pentru obținerea căreia se da acordul. ZONA 4

Se completează cu perioada pentru care persoana isi da acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare.

Prin "Semnătura emitentului" se înțelege semnătura persoanei fizice sau semnătura reprezentantului persoanei juridice si stampila însoțitoare.

Prin "Semnătura autorizata si stampila instituției de credit" se intelege semnătura reprezentantului instituției de credit si stampila însoțitoare, care certifica identitatea persoanei care da acordul.

Anexa 3

GRILA DE DECIZIE. CRITERII DE ELIGIBILITATE

DECIZIE CRITERIALA (PRE-APROBARE)

Pentru dosarele defactoring, expunerea maxima acceptata fata de BRD (la nivel de client I grup de firme) este 1.500.000 RON.

Nu se aplica pentru dosarele defactoring si credite de investiție pentru achiziție de bunuri imobile.

BRD

Anexa 4

TIPURI DE DECIZIE CRITERIALA (PRE-APROBARE)

FORȚĂRI MANUALE DE DECIZIE

Sunt posibile forțările de decizie, in cazul in care rezultatul deciziei este altul decât,, Acceptat" , de către:

Pentru creditele acordate in valuta, nu se accepta derogări de la criterii principale si secundare. In cazuri excepționale, se vor admite derogări, doar cu aprobarea Directorului de Grup sau a competentelor superioare acestuia.

Se va acorda o atenție deosebita procedurilor de cunoaștere a clientelei prin verificarea la Registrul Comerțului si Ministerul de Finanțe* a veridicității documentelor prezentate pentru toate solicitările de credit si se va acorda o atenție sporita clienților care prezintă parțial următoarele caracteristici:

schimbarea structurii actionariatului o data sau de mai multe ori in ultimele 6 luni;

lipsa informații despre noii administratori, acționari unici;

deschiderea conturilor la banca la momentul acordării creditului;

desemnarea de către mai multe societăți, a acelorași persoane in vederea reprezientani in
relația cu banca;

lipsa de activitate prin conturile societăților (verificarea rulajelor conturilor societăților :
procentaj fluxuri creditoare BRD in cifra de afaceri).

*Daca bilanțul pe care se realizează analiza nu poate fi verificat, se va solicita bilanțul anterior si se vor verifica pe site-ul Ministerului de Finanțe atât corectitudinea cat si continuitatea datelor de la un bilanț la altul.

Anexa 5

Foaie de decizie

Client

Cod Unic de Identificare

ld iBank

Număr cerere / data

Consilier de clientela

Tip credit Valoare credit Perioada de creditare

RON

Decizie critcriala pentru creditul

DAC Mașter Simplis

Criterii principale

Indicator

Cifra de afaceri bilanț anual (echiv. EUR)

Scoring indicatori cantitativi

Profit net, capitaluri proprii – bilanț anual

Calitate management & acționari

Conduita tranzacționala

Cerințe standard

Minim 20

Pozitive

Minim "Acceptabil"

Minim „Fara incidente CIP (ultimele 12 luni), CRB (ultimele 6 luni / tip B, C, D, E Relație tradiționala, fara incidente CIP, CRB sauX)

Abatere_

Abatere _ In curs

Abatere Standard

Standard

Expunere maxima acceptata fata de BRD la nivel de client pentru angajamente pe termen scurt, mediu sau lung, cu excepția DAC si Investissimo (Plus)

Maxim 500,000 RON

Standard

Expunere maxima acceptata fata de BRD la nivel de grup pentru angajamente pe termen scurt, mediu sau lung, cu excepția DAC si Investissimo (Plus)

Maxim 700.000 RON

Standard

Angajamente proprii (exclusiv credit solicitat) – echiv. RON

BRD

Alte banei

Total

Apartenența la un grup de firme

DA

Tip decizie

Data (formal LL'ZZ/AAAA)

Decizie finala propusa

Aprobat

BIBLIOGRAFIE

1. Basno C., Dardac N., Operațiuni Bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.

2. Basno C., Dardac N., Riscuri bancre. Cerințe prudențiale. Monitorizare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000.

3. Cocriș V., Chirleșan D. , Managementul bancar și analiza de risc în activitatea de creditare, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iași, 2007.

4. Cocriș V.,Chirleșan D., Economie bancară Repere teoretice și studiu monografic Ediția a II-a, Editura Universității”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008.

5. Dedu V., Gestiune bancară, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București ,1998.

6. Institutul Bancar Român, Riscul și garanția în activitatea bancară și economia, București,1996.

7. Ionescu C. Lucian , Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică, București, 1998.

8. Mihăiescu S., Control financiar în Firme, Bănci, Instituții, Editura Sedcom Libris, Iași, 2007,

9. Oprițeanu M., Monedă și credit, Editura Universitaria, Craiova, 1998

10. Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București 2001.

11. Vintilă G., Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001

***Regulament nr. 4/ 7.04.2004 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscurilor Bancare;

***Regulamentul B.N.R.-C.N.V.M. nr. 14/19/ 14.12.2006 privind tratamentul riscului de credit potrivit abordării standard;

***Regulamentul B.N.R.18/23/14.12.2006;

www.bnd.ro