. Riscul Creditarii LA Persoanele Fizice – PE Exemplul Bancii Comerciale Raiffeisen Bank

Economie

. Riscul Creditarii LA Persoanele Fizice – PE Exemplul Bancii Comerciale Raiffeisen Bank

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Capitolul 1 Activitatea de creditare realizată de băncile comerciale

1.1 Cadrul general de funcționare a sistemului bancar în România

În accepțiunea modernă, băncile comerciale au apărut în legătură cu dezvoltarea comerțului și acumulările de capitaluri bănești ca expresie a dezvoltării producției și expansiunii economiei. Acestea au fost denumite „bănci comerciale” datorită participării lor la operațiunile comerciale prin folosirea cambiilor.

În procesul de apariție a băncilor comerciale, un rol aparte l-au avut zarafii și cămătarii, cei care făceau comerț cu bani și erau principalii intermediari ai circulației monetare. Astfel, deplasarea banilor cu valoare intrinsecă la locurile de utilizare, asociată cu riscul de a fi sustrași, implică importante cheltuieli de transport și asigurare a securității acestora. Pe de altă parte, deținerea în sine a banilor nu aducea nici un profit.

Acest lucru i-a determinat pe deținătorii de capitaluri în formă bănească să-i încredințeze unor depozitari spre a-i păstra în siguranță și pentru care să primească o remunerare sub forma dobânzii bonificate, ca urmare a folosirii depozitelor ca surse de creditare. Așadar, depozitele bancare constituite pe seama depunerilor stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor bănești sub forma unor credite acordate de bănci. Datorită dezvoltării economice volumul creditelor solicitate a crescut foarte mult, ceea ce a dus la înființarea intermediarilor financiari ca bănci de depozit sau ca bănci comerciale, devenind principala componentă a sistemelor bancare moderne.

Banca este definită ca „intermediar financiar, asigurând transferul de resurse bănești de la cei care au surplusuri de lichiditate (capacitate de finanțare) către cei care au nevoie de lichiditate (nevoie de finanțare)” . În sens larg, „banca reprezintă instituția financiară care mobilizează mijloacele bănești disponibile în economie, finanțează, prin împrumuturi, persoanele fizice și juridice, organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu celelalte țări, având ca obiectiv esențial realizarea de profit”.

Rolul complex pe care băncile îl au în economie, atât din punctul de vedere al serviciilor pe care le prestează, cât și al relațiilor în spațiul economic și teritorial, se concretizează în cele trei funcții esențiale ale băncii:

atragerea fondurilor sub formă de depozite, în vederea plasării și fructificării lor;

plasarea fondurilor, investirea acestora, prin acordarea de credite sau achiziționarea de titluri la vedere;

efectuarea de încasări și plăți, precum și furnizarea de servicii bancare și financiare.

Realizarea acestor funcții este facilitată prin îndeplinirea de către bancă a unor condiții după cum urmează:

asigurarea și manifestarea încrederii clienților;

evidența continuă și riguroasă a operațiilor;

asigurarea confidențialității și secretului bancar.

Într-o economie de piață se disting următoarele categorii de intermediari financiari: băncile, organisme financiare creatoare de monedă; organisme financiare de specialitate și societăți de asigurări care nu au ca rol principal crearea de monedă și trezoreria publică.

În România activitatea bancară se desfășoară prin instituții de credit autorizat, conform legii, de către Banca Națională a României.

Sistemul bancar este reprezentat de „ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituții financiar-bancare, care funcționează într-o țară, răspunzând necesităților unei etape a dezvoltării social-ecomice”.

Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiții. Pentru îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. De asemenea, băncile asigură și facilitează efectuarea plăților, oferă servicii de gestionare a riscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Sistemul bancar al unei țări cuprinde două elemente de bază:

cadrul instituțional – format din banca centrală a statului respectiv – care are rol de coordonare și supraveghere – bănci comerciale și alte instituții financiare asimilate acestora;

cadrul juridic – care este compus din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară. În România, cadrul juridic este reprezentat de Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 312/2004 privind Satutul Băncii Naționale a României.

Cele mai importante componente ale sistemului bancar sunt:

banca de emisiune, numită și bancă centrală;

băncile comerciale (de depozit și ipotecare);

băncile de afaceri;

băncile specializate și instituțiile de credit (bănci de trezorerie, bănci de economii, cooperative de credit, bănci de comerț exterior, societăți de asigurări).

Conform unor opinii exprimate în literatura de specialitate, elementele componente ale sistemului bancar sunt:

intrările în sistemul bancar – reprezintă acel factor care condiționează existența și funcționarea celorlalte componente ale sistemului, dar cu care se află într-o strânsă relație de intercondiționare reciprocă. Intrările sunt reprezentate de: resurse umane, mediul economic, resurse financiare, informații;

structura de transformare – reprezintă banca cu structura sa organizatorică;

ieșirile – reprezentate de produsele și serviciile bancare – sunt rezultatul acțiunii primelor două componente, de calitatea acestei acțiuni depinzând în final valoarea mulțimii de ieșiri.

Produsele sunt reprezentate de: instrumentele de plată și decontare, cecuri de virament cu și fără limită de sumă, cecuri pentru ridicarea de numerar, cecuri de garanție emise, contractul de credit, extrase de cont privind operațiunile efectuate în conturile deschise clienților. Serviciile cuprind: operațiunile de schimb valutar, operațiunile de arbitraj pe piețe monetare în numele băncii sau al clienților, servicii de asistență în materie financiară, juridică și patrimonială.

structura de conducere a băncii – are ca obiectiv organizarea, planificarea și controlul elementelor de mai sus, în scopul realizării obiectivelor băncii.

Sistemul bancar românesc are în prezent o structură duală, Banca Națională a României asigurând autorizarea, reglementarea și supravegherea tuturor băncilor și promovarea politicii monetare a statului.

Banca Națională a României, cu capital integral de stat, are ca obiectiv fundamental „asigurarea și menținerea stabilității prețurilor”. Pentru îndeplinirea acestuia, Banca Națională a României elaborează și aplică politica monetară, politica de curs de schimb, valutară, de credit și de plăți.

La sfârșitul anului 1989, în România funcționau trei bănci comerciale (Banca Agricolă, Banca de Investiții și Banca de Comerț Exterior). După 1990, structura sistemului bancar românesc a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Evoluția sistemului bancar s-a concretizat în existența, în anul 1998, a unui număr de 49 de bănci autorizate să funcționeze, dintre care 32 de bănci erau constituite cu capital integral sau majoritar românesc. „Se poate spune că principala caracteristică a dezvoltării sistemului bancar românesc a fost coerența dezvoltării structurale și calitative a activității băncilor, în sensul direcției ascendente cerute de adaptarea la cerințele economiei de piață”.

Sistemul bancar, prin cadrul organizatoric și prin funcțiile sale, trebuie să se individualizeze ca un sector prioritar, să se impună la nivelul întregii economii, să asigure buna funcționare a instrumentelor de reglare a mecanismului monetar și să contribuie la fluidizarea fluxurilor bănești necesare desfășurării unei activități economice normale. În ceea ce privește perioada de tranziției către economia de piață, băncilor le revine sarcina de a se adapta și de a-și orienta activitatea în scopul asigurării condițiilor favorabile aderării la Uniunea Europeană.

În țara noastră, evoluția sistemului bancar s-a caracterizat prin următoarele direcții de acțiune:

dezvoltarea și diversificarea produselor și serviciilor bancare;

creșterea vitezei și diversificarea instrumentelor de decontare;

modernizarea sistemului de evidență și control;

informatizarea sistemelor de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică și chiar a celor privind procesul de transfer.

Sistemul bancar actual românesc este caracterizat prin extinderea continuă a numărului și a tipurilor de societăți bancare și, de asemenea, este parte integrantă a mecanismului de finanțare și de orientare a activităților economice.

Potrivit legii privind activitatea bancară băncile pot desfășura, în limita autorizației acordate următoarele activități:

atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;

contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare;

leasing financiar;

servicii de transfer monetar;

emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și altele asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;

emitere de garanții și asumare de angajamente;

tranzacționare în cont propriu sau în contul clienților, în condițiile legii, cu:

instrumente ale pieței monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

valută;

contracte futures și cu opțiuni;

instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;

valori mobiliare și alte instrumente financiare;

intermediere, în condițiile legii, în oferta de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii aferente;

acordare de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de aceasta, consultanță și prestare de servicii cu privire la fuziuni și achiziții de societăți comerciale;

intermediere pe piața interbancară;

administrare de portofolii ale clienților și consultanță legată de aceasta;

păstrare în custodie și administrare de valori mobiliare și alte instrumente financiare;

prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;

închiriere de casete de siguranță.

Băncile se disting tipologic după mai multe criterii:

Tabel nr.1 Tipologia băncilor comerciale

Sursa: Prelucrare după Manolescu Gh. și Sârbea Diaconescu A., “Management bancar”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001

1.2 Creditarea – activitatea specifică băncilor comerciale și formele creditului

1.2.1 Noțiunea de creditare și trăsăturile activității de creditare

Domeniul financiar-bancar reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale activității economice. Activitatea de creditare bancară prezintă importanță atât în țările dezvoltate, cât și în țările aflate în tranziție la economia de piață fiind specifică și României. Datorită slabei dezvoltări a pieței de capital creditul bancar este utilizat ca principală sursă de finanțare a economiei românești și de stimulare a creșterii economice.

Sectorul bancar are rolul de a colecta resursele disponibile în economie și de a redistribui fondurile respective în sectoarele productive ale economiei care înregistrează deficit de resurse punând în legătură pe cei care economisesc cu cei care doresc sa investească.

Activitatea de creditare bancară reprezintă „operațiunea activă a băncilor comerciale de realizare a echilibrului la nivel macroeconomic” . Banca urmărește în permanență modul de derulare a activității de creditare, începând cu activitatea de acordare, urmată de rambursarea creditelor, verificarea existenței garanției creditului, radierea ipotecilor până în momentul în care nu mai există raporturi juridice între beneficiarul de credite și bancă.

O activitate bancară site și bancă.

O activitate bancară sigură și profitabilă presupune, pe de o parte, protecția disponibilităților din conturile deponenților și a investițiilor acționarilor băncii prin reducerea riscului, dar și permanenta fructificare a posibilităților oferite de piață. Acest lucru nu se realizează prin refuzul de acordare a unui credit sau stabilind termeni și condiții de creditare care să descurajeze clienții să mai apeleze la credite.

„Creditarea nu este o știință exactă; nu este posibil ca prin utilizarea unei formule sau aplicarea unei teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există, totuși, principii generale de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent, permit reducerea gradului de incertitudine și, prin urmare, a riscului implicat în creditare” .

Principiile activității de creditare se referă la următoarele elemente:

solicitantul creditului sau debitorul;

cererea de creditare sau obiectivele urmărite;

rambursarea creditului referindu-se la rate și la termenele de rambursare;

dobânzile și comisioanele percepute de bancă sau remunerarea creditului;

garantarea creditului adică, modalitățile de asigurare și recuperare.

Creditul este „operațiunea prin care se iau în folosință imediată resurse în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, însoțită de plata unor dobânzi care remunerează pe împrumutător”.

Potrivit unei alte opinii, creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relații de repartiție a unei părți din produsul intern brut sau din venitul național, prin care se mobilizează și se distribuie disponibilitățile din economie și se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital și al realizării unor obiective ale politicii economice.

Elementele tehnice ale raportului de credit sunt evidențiate prin analiza trăsăturilor caracteristice:

Participanții la raportul de credit (creditorul și debitorul) mai sunt denumiți subiecte ale raportului de credit. O grupare a acestora în trei categorii cuprind: populația, statul și agenții economici.

Agenții economici dețin o poziție importantă în rândul creditorilor în situația în care obțin rezultate financiare bune și caută cele mai eficiente modalități de plasare a disponibilităților pe piața monetară sau pe cea de capital. Aceste disponibilități ale întreprinderilor pot reprezenta resurse de creditare a activităților întreprinderilor deficitare prin două modalități: direct sau prin intermediul băncilor și a altor instituții financiare.

Populația participă la procesul de creditare în dublă calitate: de creditor și de debitor și se remarcă rolul important pe care îl are în asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situația înregistrării de excedente bugetare și a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor și protecției sociale sau către alte destinații. Însă, calitatea de debitor a statului este foarte bine definită în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare. Această situație este specifică și României.

Garantarea creditelor reprezintă o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. Există două tipuri de garanții: garanția reală și garanția personală.

Garanția reală are la bază garantarea sau gajarea creditului cu valori materiale, prin valorificarea cărora se pot obține sumele necesare achitării creditului. O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare.

Garanția personală reprezintă angajamentul luat de o terță persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată. La rândul său, garanția personală are două forme:

garanția simplă – când garantul are dreptul să discute asupra îndeplinirii obligațiilor sale și, în cazul în care sunt mai mulți giranți, să răspundă numai pentru partea sa;

garanția solidară – când garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti concomitent sau chiar înaintea debitorului dacă, aparent, prezintă condiții favorabile de solvabilitate.

Termenul de rambursare (scadența) stabilit prin contract este diferit în funcție de particularitățile sectorului de activitate și de nivelul eficienței activității beneficiarilor de credite. Astfel există o varietate de termene de rambursare, pornind de la termene foarte scurte (24 de ore) până la termene de 30-50 de ani și chiar 100 de ani, utilizate ca soluții recente pentru împrumuturi privind construcția de locuințe.

Între scadență și modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelație, astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadență, în timp ce creditele pe termen mediu și lung implică rambursarea eșalonată.

Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului și constituie prețul capitalului utilizat sau „chiria” pe care o plătește debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.

Nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obținută de întreprinzător. În raporturile de credit se utilizează două tipuri de dobândă: fixă și variabilă. Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit și este valabilă pe întreaga durată a creditului, în timp ce dobânda variabilă (sensibilă) se modifică în funcție de presiunile inflaționiste și de evoluția nivelului dobânzii pe piață.

Pentru conturile curente ale clienților se calculează atât dobânda debitoare, cât și dobânda creditoare, ca preț plătit de client sau de bancă pentru utilizarea unei anumite sume.

Negocierea sau acordarea creditului este o altă trăsătură a creditului.

Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții de mică întindere (acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit). Acordarea creditului necesită o bună informare și documentare din partea creditorului pentru evitarea riscului. Pentru aceasta, băncile creează un cadru propice de informare și documentare sau apelează la ajutor specializat care studiază capacitatea de plată (potențialul economic al firmei).

Consemnarea și transferabilitatea sunt, de asemenea, caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate. Prin intermediul transferului instrumentului de credit, se realizează cesiunea creanței, respectiv a dreptului de a încasa valoarea înscrisă în instrumentele de credit precum și alte venituri adiacente. Transferabilitatea instrumentelor de credit reprezintă o expresie a lichidității portofoliului de credite, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanțe în bani, potrivit unei necesități sau unei noi opțiuni.

Prin activitatea de creditare băncile folosesc, mai întâi, capacitatea temporar disponibilă imobilizată de ele, urmând ca într-o etapă următoare să recurgă la concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca de emisiune și alte bănci, prin operațiunile de creditare.

1.2.2 Clasificarea creditelor bancare

Diversitatea formelor sub care se manifestă creditul în economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare în funcție de care se disting următoarele:

Tabel nr. 2 Clasificarea creditelor

Sursa: Prelucrare după Dardac N., Barbu T., „Monedă, bănci și politici monetare”,

Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Indiferent de criteriile de clasificare utilizate putem evidenția câteva caracteristici esențiale ale creditului în economia contemporană:

s-au produs schimbări în destinația creditului (a sporit ponderea creditelor speculative și a celor destinate satisfacerii nevoilor statului);

se produc modificări frecvente ale nivelului dobânzii, cu scopul de a favoriza sau limita dimensiunile creditului;

se remarcă sporirea creditului bancar în detrimentul celui comercial;

prin scontarea efectelor de comerț se realizează împletirea creditului comercial cu cel bancar.

Dintre criteriile de clasificare ale creditelor enumerate mai sus cel mai important este cel în funcție de natura economică și participanții la relația de creditare.

În relațiile pe care la au cu societățile bancare, agenții economici stabilesc raporturi reciproce. Astfel, întreprinderile având conturi deschise la bănci, formează anumite depozite ce pot fi folosite de acestea ca resurse, iar băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoilelor de producție curente sau pentru efectuarea de investiții.

Prin lege, creditul bancar este definit ca fiind orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum și plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plată unei sume de bani.

Creditul bancar îmbracă mai multe forme:

avansuri în cont curent – sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casă, nu au destinație prestabilită, din acest motiv mai sunt denumite și „credite de trezorerie”. De asemenea, aceste credite nu sunt garantate prin anumite garanții, ci prin starea de bonitate a clientului.

linia de credit simplă – reprezintă nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui client, într-un cadru prestabilit;

linia de credit confirmată – reprezintă suma ce poate fi acordată sub formă de credit și care este consemnată într-un document scris, convenit de bancă;

linia de credit revolving – este un mecanism de creditare care presupune ca pe măsură ce au fost rambursate creditele anterioare, să se acorde noi credite, fără întocmirea de noi documente;

credite cu destinație specială – sunt acele credite destinate constituirii de stocuri sezoniere privind materiile prime agricole, creditele pentru producția de conserve, ori pentru stocarea unor materiale de construcții.

O altă clasificare a creditelor bancare le îmaprte în:

credite în descoperit de cont (overdraft) – sunt disponibile numai prin conturile curente ale clientului și implică posibilitatea retragerii de către client a unei sume mai mari decât cea de care dispune. Dobânda pentru astfel de credite se percepe la soldul debitor rămas de plată și se calculează zilnic. Aceste credite se acordă, de obicei, persoanelor juridice in scopul de a le ajuta să facă față situațiilor în care banii de la debitori nu au fost încă încasați, iar furnizorii urmează să fie achitați. Pentru persoanele fizice creditele în descoperit de cont pot fi acordate, de exemplu, pentru a asigura fonduri clientului până la primirea salariului.

credite la termen – presupun avansarea de către bancă a unei sume fixe de bani care urmează să fie rambursată în rate, pe o perioadă de timp stabilită prin contract. Astfel de credite se acordă, de obicei, persoanelor juridice pentru a le sprijini să achiziționeze active pentru dezvoltarea activității lor dar pot fi acordate și persoanelor fizice pentru anumite scopuri. Dobânda la creditele la termen variază în funcție de taxa oficială a scontului. Banca adaugă un anumit procent care poate fi negociat cu clientul în momentul încheierii contractului de credit. Durata creditării este flexibilă.

Trăsăturile relațiilor de credit pun în evidență funcțiile specifice creditului:

funcția de mobilizare, ameliorare calitativă a disponibilităților bănești și redistribuire;

funcția de emisiune a creditului;

funcția de reflectare și stimulare a eficienței activității agenților economici.

Prin intermediul acestor funcții, creditul generează o serie de efecte, astfel:

sporirea puterii productive a întreprinderilor prin redistribuirea capitalului;

concentrarea capitalului;

reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulația monetară;

adaptarea elastică a masei de bani în circulație la necesarul economiei.

În economie, creditul îndeplinește anumite funcții, după cum urmează:

înlesnește sporirea capitalului real printr-o mai bună utilizare a factorilor de producție existenți;

facilitează distribuirea resurselor bănești între diferite întreprinderi și ramuri care sunt bine situate pe piață, creditul contribuind la concentrarea întreprinderilor;

accelerează tranzacțiile comerciale, ameliorând procesul de desfacere a mărfurilor la scară largă;

sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei asigurând, în același timp, și o reducere a cheltuielilor în circulația banilor;

creditul contribuie, prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului de inflație;

exercită o influență pozitivă asupra consumului în cazul acordării de credite pentru consum;

contribuie la apariția de firme mici, ceea ce favorizează amplificarea concurenței ca factor al creșterii economice;

creditul are un rol deosebit și în promovarea relațiilor internaționale.

1.2.3 Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

Creditele acordate persoanelor fizice sunt, în general, credite de consum, pentru finanțarea achiziționării de bunuri de folosință îndelungată sau pentru locuințe. Pentru acordarea unor astfel de credite sunt necesare garanții certe din partea contractanților, iar nivelul dobânzilor percepute este uniformizat de-a lungul perioadei de creditare.

Principalele forme ale creditelor acordate persoanelor fizice de către băncile comerciale au următoarele destinații:

finanțarea construirii sau achiziționării unei locuințe;

cumpărarea unor bunuri de folosință îndelungată;

credite pentru nevoi personalizate.

Pe lângă aceste destinații principale ale creditelor acordate persoanelor fizice, băncile mai acordă și alte tipuri de credit cum ar fi creditele pentru studii pentru elevi și studenți și creditarea de trezorerie ce se poate efectua prin intermediul cărților de credit și care este acordată de bănci clienților persoane fizice care se bucură de o bună reputație.

Creditul pentru achiziționarea sau construcția de locuințe este acordat pe termen mediu sau lung cuprins, de regulă, între 5 și 25 de ani în funcție de vârsta solicitantului și necesită existența unei garanții ipotecare formată chiar din imobilul pentru care se solicită creditul. Această formă de credit aduce băncii venituri din dobânzile percepute și din comisioanele pe care le plătește debitorul inițial la acordarea creditului dar și pe parcursul derulării lui la unele bănci. Dobânda percepută este dobânda pieței care diferă mai mult sau mai puțin de la o bancă la alta și se plătește, în general, lunar sau la scadență. Pentru rambursările anticipate debitorul suportă unele penalități instituite de bancă, de obicei reprezentând un procent aplicat soldului rămas.

Creditul pentru cumpărări de bunuri de folosință îndelungată, cum ar fi: automobile, mobilier, bunuri electrocasnice, telefonie mobilă, calculatoare și componente IT etc. pentru acestea, garanția este reprezentată chiar de bunurile în cauză sau, de la caz la caz, solicitarea de giranți. Termenul de rambursare a sumei împrumutate pentru un astfel de credit este cuprins, în general, între 1 și 5 ani iar dobânzile percepute sunt destul de ridicate.

Aceste credite de consum sunt destinate numai persoanelor fizice, acordarea, garantarea și derularea lor realizându-se de împrumutători pe baza unor norme interne de creditare.

Creditul pentru studii – un astfel de credit are o pondere mică în portofoliul de credite al băncilor comerciale, deoarece marja dintre dobânzile active și cele pasive este foarte mică și, prin urmare, acest tip de credit nu este profitabil, dar este practicat deoarece promovează în mod pozitiv imaginea băncii în mediile intelectuale. Acest tip de credit se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada studiilor din care trebuie să-și acopere și o parte sau integral taxele școlare. Pentru aceste credite dobânda percepută este foarte mică, iar termenul de rambursare poate fi de până la 10 ani.

Liniile de credit pentru cărțile de credit – se acordă clienților posesori de carduri de credit în limita unui plafon până la care clientul poate face cheltuieli și în funcție de bonitatea clientului. Pentru ca persoana debitoare să nu plătească dobânzi mari sau penalizatoare în cazul întârzierii în rambursarea acestora, clienții alimentează periodic cardurile pentru a nu rămâne cu solduri debitoare peste termenele convenite cu banca.

Potrivit normelor emise de Banca Națională a României instituțiile de credit din România sunt obligate să grupeze creditele destinate persoanelor fizice în:

credit de consum – definit ca orice credit contractat de o persoană fizică, în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului și/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziționarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiții imobiliare;

credit pentru investiții imobiliare – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică, inclusiv credit ipotecar, având ca destinație dobândirea sau menținerea drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau unei construcții, realizate sau care urmează să se realizeze, precum și creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcții ori pentru viabilizarea unui teren.

Creditele de consum precum și cele pentru investiții imobiliare sunt acordate pe baza unui contract de credit ale cărui clauze vor fi stabilite prin reglementările interne ale fiecărei bănci comerciale, în calitate de împrumutător. Contractul de credit trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu și fără a fi limitative, clauze privind:

condițiile de scadență, dobândă, inclusiv pentru sumele neachitate la scadență reprezentând rate de credit și/sau de dobândă;

neonorarea la scadență a principalui și/sau a dobânzii;

constituirea de garanții, dacă este cazul.

Pentru a obține un credit solicitantul trebuie să prezinte următoarele documente:

documente care atestă capacitatea solicitantului și, după caz, a familiei sale de a dispune de venituri certe cu caracter de permanență, considerate eligibile potrivit reglementărilor interne ale băncii comerciale;

declarație pe propria răspundere privind valoarea angajamentelor de plată ale solicitantului și ale familiei sale la data solicitării creditului și, în mod distinct, a obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență la aceeași dată;

declarație pe propria răspundere privind litigiile cu terții existente la data solicitării creditului, precizând motivele care au condus la acele situații.

Aprobarea creditului se face pe baza unui referat care va fi întocmit și semnat potrivit reglementărilor interne ale băncii. Referatul trebuie să conțină următoarele elemente:

date de identificare ale solicitantului (numele, prenumele, domiciliul/reședința, codul numeric personal, cetățenia);

informații referitoare la creditul solicitat (valoarea creditului, scadența/schema de rambursare, moneda, destinația, avansul depus de solicitant și garanțiile prezentate);

informații privind bonitatea solicitantului;

situațiile speciale în care se află solicitantul de credit în raport cu terții (litigii care ar putea afecta bonitatea acestuia).

Pe durata derulării creditului pentru persoanele fizice împrumutătorii au obligația să urmărească îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractul de credit, precum și cele referitoare la plata la scadență a ratelor reprezentând principalul și dobânda și, după caz, la situația garanțiilor și la destinația creditului.

La nivelul sistemului bancar românesc, procesul de creditare a persoanelor fizice a înregistrat un ritm susținut, mai ales pe segmentul creditelor imobiliare, ceea ce a reclamat o monitorizare mai atentă din partea BNR. Pe fondul măsurilor de reglementare și supraveghere adoptate de banca centrală și al unui comportament responsabil al acționarilor și conducătorilor instituțiilor de credit, indicatorii care definesc starea de sănătate a sistemului bancar românesc s-au încadrat în standardele internaționale.

Anul 2005 a fost supranumit de specialiștii în domeniu „anul creditelor” deoarece evoluția acestora, considerată de unii specialiști ca fiind îngrijorătoare, iar de alții insuficient de dinamică în comparație cu țările din Uniunea Europeană, a fost una constantă, chiar dacă Banca Națională a României, prin noile norme de creditare a persoanelor fizice, a încercat o reducere a volumului acestora.

Astfel, o situație a creditelor în lei acordate persoanelor fizice în perioada 2002-2005 (în mii RON) se prezintă astfel:

Tabel nr. 3 Situația creditelor în lei acordate persoanelor fizice în perioada 2002-2005

Sursa: Raportul lunar al Băncii Naționale a României – decembrie 2005, p. 18

Grafic nr. 1 Evoluția volumului creditelor în lei acordate persoanelor fizice în perioada 2002-2005

Chiar și structura lei/valută a creditului a rămas aceeași, cu toate încercările de încurajare a creditării în moneda națională. O evoluție a creditelor în valută acordate de băncile comerciale din România în perioada 2002-2005 se prezintă astfel (în mii RON, la sfărșitul perioadei):

Tabel nr. 4 Situația creditelor în valută acordate persoanelor fizice în perioada 2002-2005

– mil lei –

Sursa: Raportul lunar al Băncii Naționale a României – decembrie 2005, p. 19

Grafic nr. 2 Evoluția creditelor în valută acordate persoanelor fizice în perioada 2002-2005

Expansiunea semnificativă a creditului neguvernamental din ultimii ani a fost susținută în bună măsură de dinamica foarte accentuată a creditului către populație (Tabelul nr. 5). Baza de la care a pornit creșterea a fost foarte redusă atât față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă în alte state central și est-europene, cât și față de volumul creditului acordat sectorului companiilor din România. Dimensiunea redusă a creditului către populație în România este relevată și de ponderea în total credit neguvernamental, în 2000 fiind de doar 5,7%.

În condițiile în care, în ultimii ani, creditul acordat companiilor a avut o evoluție pozitivă, dar mai redusă comparativ cu cea a creditului acordat populației, structura creditului neguvernamental s-a modificat semnificativ, la finele anului 2004 ponderea creditului pentru populație în volumul total ridicându-se la 28,4%.

Tabel nr. 5 Evoluția creditului acordat populației

– % –

* decembrie 2004 – august 2005

Sursa: Caietul de studiu al Băncii Naționale a României – februarie 2006, p. 27

Până la adoptarea noilor reglementări privind creditarea persoanelor fizice, în primele 8 luni ale anului 2005, creditul neguvernamental a înregistrat următoarea evoluție (în mii RON la sfârșitul perioadei):

Tabel nr. 6 Volumul creditelor în lei acordate persoanelor fizice în primele 8 luni ale anului 2005

Sursa: Săptămâna financiară, an I, nr. 38 din 21 noiembrie 2005 – Creditul neguvernamental crește încet, dar sigur, p.19

Grafic nr. 3 Evoluția creditului în lei acordat persoanelor fizice în primele 8 luni ale anului 2005

În ceea ce privește creditul de consum acordat populației, care în 2004 își întrerupsese expansiunea, în 2005 ponderea acestuia a crescut considerabil ajungând în luna august la 74%, cât înregistrase în decembrie 2003, spre deosebire de anul 2004 când scăzuse până la 66%. Însă, la creditele ipotecare, în 2005 ponderea acestora a înregistrat o scădere. Dacă privim situația creditelor de consum și a celor ipotecare din țara noastră, în comparație cu cea din Uniunea Europeană, observăm o diferență semnificativă între ponderile acestora. Astfel, dacă în Uniunea Europeană creditul de consum și cel ipotecar au ponderi de 13,4% și respectiv 68,9%, în România situația este distinctă, creditul de consum având o pondere de 74,5%, față de 25,5% pentru cel ipotecar.

În România împrumuturile acordate populației reprezintă o treime din creditul neguvernamental, cu o pondere de 6,1%.

Dacă avem în vedere ponderea datoriei românilor în venit, raportul a rămas relativ constant, în special datorită faptului ca veniturile au înregistrat o ușoară creștere în ultima perioadă. Cu toate acestea, se preconizează o creștere a gradului de îndatorare a populației pe fondul relaxării dobânzilor, mai ales a celor în moneda națională.

Capitolul 2 Riscul în activitatea de creditare a băncilor comerciale

2.1 Riscul în activitatea bancară

2.1.1 Definiția și clasificarea riscurilor bancare

În ultimul deceniu, mediul în schimbare în care activează societățile bancare a prezentat oportunități majore pentru acestea însă, totodată, a presupus și anumite riscuri complexe și variabile.

Noțiunea de risc poate fi definită ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilității de câștig sau pierdere. El reprezintă probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere. Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe adverse pentru subiect..

Riscul bancar reprezintă „un fenomen care poate apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi cu afectarea funcționalității băncii”.

Specific activității bancare este faptul că asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru eventualele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și posibilele pierderi imprevizibile.

În domeniul bancar, perioada actuală este denumită „era managementului de risc” iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a managementului bancar. Prin managemet bancar se urmărește: minimizarea cheltuielilor, a pierderilor; modificarea comportamentului salariaților; modificarea imaginii publice a băncii. De cele mai multe ori, asumarea unor riscuri atrage și câștiguri mai mari.

Băncile și-au extins activitatea atât pe piața națională cât și pe cea internațională, ceea ce a condus la o creștere accentuată a incertitudinilor, ca urmare a dificultăților în previzionarea cu acuratețe a evoluției viitoare a activelor și pasivelor, implicit a veniturilor și cheltuielilor aferente.

Variabilele generatoare de risc bancar sunt determinate de:

evoluțiile macroeconomice, în special, dinamica PIB pe total și pe componente, evoluția ratei inflației, precum și utilizarea instrumentelor de politică monetară;

modificări intervenite în legislația economică în general și în cea financiar-bancară în special, care se repercutează asupra eficienței și siguranței activității bancare;

situația politică și economică actuală și de perspectivă a țării, cu implicații asupra eficienței și siguranței activității bancare;

perturbații provocate de deficiențele structurii organizatorice a băncii, pregătirea necorespunzătoare a personalului, realizarea unor operațiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera pierderi;

luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobânzii, lichidității sau capitalului propriu al băncii.

Asumarea unui anumit risc se materializează în adoptarea unor măsuri prudente și calculate, care au în vedere următorii factori:

respectarea regulilor de prudențialitate impuse de autoritatea națională de reglementare;

profitul scontat să justifice expunerea respectivă la risc;

pierderile posibile să poată fi acoperite din provizioane și profit;

riscul trebuie dimensionat astfel încât viitoarele pierderi să nu afecteze imaginea băncii;

să fie acceptate numai acele riscuri care au un termen scadent și care pot fi dimensionate.

Având în vedere o multitudine de variabile care determină riscul bancar, în literatura de specialitate se regăsesc o serie de clasificări, după cum urmează:

în funcție de natura lor, riscurile bancare se împart în:

riscuri comerciale

riscuri provocate de cauze de forță majoră

riscuri politice

în funcție de expunerea la risc există două tirpuri de risc:

a) riscuri pure – sunt acele riscuri la care expunerea este generată de activități și procese bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi, cum ar fi:

riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii);

riscuri financiare (generate de operațiuni bancare tradiționale);

riscuri criminale și frauduloase (fraude, furturi, deturnări de fonduri);

riscuri cu răspundere (nerespectarea normelor bancare).

b) riscuri lucrative (speculative) – în acest caz, expunerea la risc este generată de încercarea de a obține profit maxim. În cadrul acestora intră următoarele tipuri de riscuri:

riscuri de piață;

riscuri de afaceri;

riscul de lichiditate.

în funcție de caracteristica bancară riscurile se împart în:

Tabel nr. 1 Gruparea riscurilor financiare în funcție de caracteristica bancară

Sursa: Brendea C., Dăeanu V., Zamfirescu M., Ghiță M., „Riscul și performanța creditului bancar în România”, Editura București, 2001, p. 18

în funcție de alocarea lor în cadrul sistemului financiar există două tipuri de riscuri:

riscuri nediversificabile

riscuri diversificabile

în funcție de piața care determină apariția riscului:

Riscuri determinate de piața produsului

riscul de creditare

riscul de strategie (de afaceri)

riscul datorat reglementărilor bancare

riscul de operare

riscul de marfă

riscul resurselor umane

riscul legal

riscul de produs

Riscuri determinate de piața de capital

riscul ratei dobânzii

riscul de lichiditate

riscul valutar

riscul de decontare

riscul de portofoliu

în funcție de elementele afectate de producerea riscului:

Riscuri financiare și de lichidități:

riscul de credit

riscul titlurilor guvernamentale

riscul cursului de schimb valutar

riscul ratei dobânzii

riscul de preț

riscul de lichiditate a pieței

Riscul tranzacțional

riscul tranzacțional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină

riscul tranzacțional în cazul obligațiilor de plată în monedă străină

riscul tranzacțional al contractelor în monedă străină

riscul tranzacțional în cazul primirii de credite sau investiții în monedă străină

în conformitate cu prevederile Băncii Reglementelor Internaționale de la Basel, riscurile sunt clasificate astfel:

riscuri financiare:

riscul ratei dobânzii

riscul de lichiditate

riscul cursului de schimb

riscul titlurilor cu venit variabil

riscuri legate de parteneri:

riscul clientelei

riscul de țară

riscul apărut pe piața interbancară

riscul de credit (furnizor, piață)

riscuri comerciale:

riscul de produse

riscul serviciilor

riscul de piață

riscul de imagine

riscuri legate de forța de muncă

riscuri operaționale și tehnice se referă la:

calitatea operațiunilor

nivelul de informatizare și telecomunicații

riscul gestionării interne:

riscuri de reglementare

riscul de deontologie

riscul de comunicare

riscul controlului intern total și financiar

riscul de ineficiență funcțională

riscul de strategie

riscul resurselor umane.

Dintre toate aceste categorii de risc, riscurile financiare sunt cele mai importante, ele având capacitatea de a provoca dificultăți complexe instituțiilor bancare. O gestionare incorectă a riscurilor financiare înseamnă falimentarea treptată a societății bancare; în sens invers, o bună gestionare a lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate băncii.

Aceste riscuri sunt specifice activității de creditare, cele mai multe dintre ele făcând obiectul unor reglementări bancare. Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi gestionate, amplificate sau eliminate de către managementul bancar.

Pentru activitatea de gestionare a riscului bancar este absolut necesar să se aibă permanent în vedere faptul că orice afacere implică un risc, dar riscul cel mai mare este de fapt, ignorarea riscului.

2.1.2 Indicatori ai riscurilor bancare

Pentru cuantificarea riscurilor bancare este necesar un sistem de indicatori specifici ce permit evaluarea statistică și dinamică a riscurilor prin raportare la standardele internaționale sau la propria experiență a băncii. Pentru a obține profit, o bancă trebuie să-și asume riscuri astfel că măsurarea riscurilor se face ținând cont de relațiile directe ale acestora cu veniturile.

Indicatorii de risc sunt importanți pentru aprecierea profitabilității băncii și a competitivității sale pe piață. Astfel, prin management bancar se urmărește maximizarea veniturilor acționarilor ajustate prin influența riscurilor.

În practica bancară românească, pentru măsurarea riscurilor interne, sunt utilizate următoarele grupe de indicatori:

indicatori ai riscului de credit;

indicatori ai riscului de lichiditate;

indicatori ai riscului ratei dobânzii;

indicatori ai riscului de capital.

Riscul creditului – este acel risc ce poate apărea ca urmare a faptului că dobânzile sau sumele împrumutate să nu poată fi plătite sau rambursate în conformitate cu condițiile contractuale. Acest risc este unul de angajare și se exprimă prin următoarea formulă:

Credite de calitate medie

Rc = * 100

Total credite

Valoarea mai mare a acestui indicator (de peste 70%) arată faptul că banca a obținut un profit mai mare. Așadar, pentru ca valoarea acestuia să fie cât mai mare este necesar ca majoritatea creditelor acordate să fie reprezentate de creditele de calitate medie.

Riscul lichidității – poate fi apreciat prin compararea activelor deținute de bancă cu lichiditatea imediată, cu depozitele (care pot reprezenta o dimensiune posibilă a solicitărilor creditorilor). Relația de calcul a acestui indicator este:

Numerar + Depozite la vedere la alte bănci

Rl = *100

Total depozite

În scopul aprecierii lichidității, se mai folosesc, de asemenea, următorii indicatori:

Active lichide

Rl = * 100

Total active

Active lichide

Rl = * 100

Total depozite + Împrumuturi

3. Riscul ratei dobânzii – decurge din folosirea relațiilor de credit cu dobânzi flotante, apreciate în activitatea bancară drept creanțe și respectiv dobânzi sensibile. Acesta se exprimă prin intermediul indicatorului rata gradului de sensibilitate:

Active sensibile

Rgs = *100

Pasive sensibile

Dacă indicatorul are o valoare ridicată, acest lucru demonstreză un grad mare de dependență față de dobânda pieței. Se consideră un risc minim atunci când valoarea indicatorului se apropie de 100. Dacă acesta are o valoare peste 100 veniturile băncii vor fi mai reduse în situația în care ratele dobânzii scad și mai ridicate în cazul în care ratele dobânzii cresc.

4. Riscul capitalului – exprimă măsura în care activele riscante sunt acoperite pe baza capitalului (adecvarea capitalului). Acesta se exprimă cu ajutorul următoarei relații de calcul:

Capital

Rk = * 100

Active riscante

Indicatorul riscului de capital este unul dintre cei mai importanți indicatori care prezintă gradul de adecvare a capitalului, evoluția lui fiind urmărită atât prin legislația românească cât și prin recomandările Comitetului de la Basel.

În urma analizării acestor indicatori, s-a urmărit stabilirea unor niveluri optime. Acest lucru este încă dificil de realizat deoarece atât literatura de specialitate cât și instituțiile financiar-monetare naționale și internaționale prezintă pentru puțini indicatori niveluri optime. De exemplu, putem aminti de indicatorul de solvabilitate sau adecvarea capitalului care are un nivel minim stabilit de către Comitetul de la Basel de 8%.

2.2 Clasificarea riscurilor de credit

Funcția cea mai importanță a unei societăți bancare este aceea de a plasa cât mai eficient resursele atrase de la clienții persoane fizice și juridice. Principalele forme prin care băncile își pot plasa resursele sunt: creditul, titlurile de stat și depozitele pe piața interbancară. Dintre acestea, creditul deține locul central, el fiind „principalul element de legătură între capital și muncă, între cei care dețin bani și cei care doresc să-i folosească, dar pe moment, fie că nu-i posedă, fie că nu îi dețin într-o măsură suficientă. De aceea se poate afirma că, în general, creditul reprezintă motorul întregului angrenaj economic”.

Cum orice activitate este generatoare de risc, nici operațiunile de credit nu fac abstracție de acest factor – riscul:

în primul rând, activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderență a resurselor clienților persoane fizice și juridice. Așadar, banca își asumă un risc, și anume, acela al plasării unor resurse care nu-i aparțin;

în al doilea rând, societatea bancară trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor astfel încât să își recupereze, la termenul stabilit în contract, suma împrumutată și dobînda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară și exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții să nu-și onoreze obligațiile la scadență.

Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de creditare de către clienți. Astfel, sumele împrumutate precum și dobânzile specifice acestora nu pot fi plătite din cauza insolvabilității clienților. Prin urmare, o definiție a riscului de creditare presupune „probabilitatea neîncasării efective, la scadență, a fluxului de venituri anticipat de creditor (capital avansat plus dobânzi)”. Acest risc este specific acelor societăți bancare care au ca funcție importantă în economie creditarea.

Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui facilitează apariția și a celorlalte riscuri specifice activității din domeniul bancar.

Factorii care generează acest tip de risc se referă la:

insuficiența fluxurilor de venituri obținute de persoana care s-a împrumutat, care să-i permită achitarea ratelor și a dobânzilor la termenele convenite cu banca;

deteriorarea mediului economic sau al afacerilor celui împrumutat, care au dus la nerealizarea previziunilor avute în vedere la negocierea și contractarea creditului;

deciziile politice și condițiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;

modificarea condițiilor de pe piețele interne și externe, apariția unor noi reglementări restrictive pe aceste piețe;

apariția unor evenimente neprevăzute care au făcut ca afacerea sau proiectul creditat să nu mai poată fi derulat integral;

eroarea băncii în aprecierea eficienței creditului și a posibilităților de rambursare și achitare a dobânzilor;

necinstea împrumutatului, atunci când banca nu dispune de suficiente informații despre acesta și nesesizarea comportamentului acestuia;

calitatea și moralitatea împrumutatului;

incapacitatea întreprinderii de a se adapta pieței;

blocajul financiar, specific economiei românești actuale;

calitatea personalului bancar;

supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.

În activitatea de creditare, băncile comerciale sunt obligate să-și asume un risc global de credit ceea ce presupune existența cumulată a trei tipuri de risc: riscul tranzacției, riscul clientului și riscul garanției.

Riscul tranzacției are în vedere acele aspecte funcționale și operaționale ale riscului afacerii. Pentru gestionarea acestui tip de risc, banca comercială trebuie să cunoască tipul de credit, scopul pentru care este solicitat respectivul credit, termenul pentru care se acordă împrumutul, sursa identificabilă de rambursare a împrumutului, calitatea sursei de rambursare și, de asemenea, modul de plată al creditului.

Riscul clientului presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenței clientul nu va achita suma împrumutată și dobânda specifică. Cunoașterea activității debitorului precum și a surselor și posibilităților de rambursare a împrumutului este posibilă prin analiza aspectelor financiare și non-financiare asupra acestuia.

Riscul garanției este determinat de o incertitudine a recuperării creanțelor din ultima sursă pe care societatea bancară o are la dispoziția sa. Garanția se utilizează numai atunci când nu există alte posibilități de rambursare a creditului și a dobânzilor aferente acestuia.

Principalele trei tipuri de risc de credit (al celeilate părți) sunt:

riscul personal sau al consumatorului;

riscul corporatist sau al companiei;

riscul „suveran” sau de țară.

Riscul corporatist – în cazul acestuia, cauzele care stau la baza nerambursării creditului de către împrumutați sunt:

decalajul între venituri și cheltuieli;

necinstea împrumutatului.

Riscul de țară – exprimă „gradul de incertitudine de care se ține seama la acordarea unui împrumut sau a oricărui produs financiar solicitat în afara granițelor țării”.

Pentru fiecare produs de credit există un risc specific. Acesta diferă în funcție de: tranzacție, structura creditelor, fonduri, sursele de rambursare, garanții. Riscul de credit de ansamblu necesită să fie separat în elementele componente astfel:

ricuri aferente unui nivel inițial – se referă direct la client;

riscuri aferente unui nivel imediat superior – se referă la tranzacția de credit.

Riscul aferent clientului – în cazul acestuia decizia de creditare va fi bazată pe analiza aspectelor fianciare și nefinanciare ale clientului. Rezultatul obținut de analistul de credit va fi rezultatul analizei aprofundate a clientului și a afacerii acestuia.

Riscul tranzacției – în această situație clientul ia bani cu împrumut, luându-și angajamentul că va plăti dobânda și va rambursa ratele de credit la scadență. Pentru bancă acordarea creditului este o tranzacție care, indiferent de destinația creditului sau durata de acordare, implică un risc de credit.

Riscul fondurilor – creditul este un activ care presupune punerea la dispoziția clientului a fondurilor ce vor fi plătite de către bancă pe baza instrucțiunilor acestuia.

Riscul fără fonduri – acesta produce efecte doar dacă apar evenimente care nu pot fi controlate de bancă și/sau de către client.

Riscul garanției – în cazul acestuia primul nivel de analiză îl reprezintă valoarea garanției. Fiecare activ luat în garanție poate avea mai multe de valori. Modul în care se constituie garanția (direct de la clientul care se împrumută sau indirect de la altul care îl garantează pe primul) implică un risc care trebuie identificat înaintea aprobării creditului. Calitatea garantului este la fel de importantă ca și calitatea clientului garantat. Cel de-al doilea nivel de analiză este reprezentat de lichiditatea garanției. Riscul, ca societatea bancară să ia în garanție active pe care ulterior să nu fie capabilă să le valorifice, la un preț care să acopere datoria într-un interval de timp rezonabil de scurt, trebuie identificat și evaluat corect înainte de acoradarea creditului.

Limitarea riscului de credit este o preocupare permanentă a managementului bancar din cadrul băncilor comerciale performante. În ultimii ani, din experiența bancară românească, a reieșit că atunci când nu a existat această preocupare, iar persoanele împuternicite să facă acest lucru au acționat într-un sens contrar, a condus băncile spre faliment, acesta având implicații majore asupra sistemului bancar.

Pentru a permite limitarea riscului de credit, Banca Națională a României stabilește următoarele reguli:

limitarea riscului creditării unui singur debitor – în conformitate cu prevederile legale, împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăși, cumulat, 20% din fondurile proprii ale acesteia;

limitarea împrumuturilor mari acordate debitorilor – potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României, suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii (este considerat împrumut mare suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garanțiile și alte angajamente asumate care depășesc 10% din fondurile proprii);

constituirea provizioanelor – expunerea debitorului poate fi micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din depozite gajate, colaterale acceptate de bancă, garanții necondiționate primite de la Guvern, Banca Națională sau de la o altă bancă din România.

Limitarea riscului de credit reprezintă o preocupare permanentă a managementului bancar din cadrul băncilor performante. Din experiența bancară românească a ultimilor ani s-a dovedit faptul că atunci când nu a existat această preocupare, iar persoanele împuternicite să asigure acest lucru au acționat tocmai în sens invers, au condus respectivele bănci spre faliment iar aceasta a avut implicații majore asupra sistemului bancar.

O concluzie cu privire la riscul de credit ar fi aceea că varietatea surselor care îl determină și acțiunea combinată a numeroși factori care-l amplifică fac din el un însoțitor permanent al activității băncilor comerciale. Această situație n-a atras după sine diminuarea sensibilității lor față de riscul celor care iau cu împrumut, dimpotrivă, pe măsură ce activitatea de creditare și recreditare s-a amplificat, băncile și-au concentrat eforturile în direcția intensificării analizei și măsurării acestui tip de risc, prevenirii producerii precum și atenuării efectelor sale.

Dezvoltarea creditului către populație a fost susținută de creșterea puterii de cumpărare a populației în ultimii ani, pe fondul sporului salariilor reale, scăderii inflației și reducerii șomajului. Accelerarea creditării acestui segment a adus riscuri suplimentare pentru bănci. Cu toate acestea, analizând riscul de credit, ponderea creditelor restante în totalul creditelor acordate populației era de 0,5% în august 2005, în scădere față de anii anteriori.

Tabel nr. 6 Ponderea creditelor restante în totalul fiecărei categorii de credite către populație

– % –

Sursa: Caietul de studii al Băncii Naționale a României – februarie 2006, p. 48

Deși gradul de îndatorare al populației a crescut constant în ultimii ani, valoarea atinsă recent este încă mică comparativ cu cea raportată de țările puternic industrializate. În plus, corelația dintre creditul către populație și salariile reale este strânsă, ultimii ani marcând accelerarea ratei de creștere a ambilor indicatori.

2.3 Managementul riscului de credit

Principalele riscuri de natură financiară și operațională asociate cu activitățile desfășurate de către banca comercială rezultă din operațiunile acesteia desfășurate în sectorul bancar. Principalele categorii de riscuri financiare la care banca este expusă se referă la riscul de credit, riscul de lichiditate și riscul de piață. Riscul de piață include riscul valutar și riscul de dobândă.

Banca comercială este expusă riscului de credit ca rezultat al activităților de plasament, acordare de credite și efectuare de investiții în cazurile în care aceasta acționează ca intermediar în numele clienților săi sau a altor terți sau emite scrisori de garanție.

Riscul de credit asociat cu activitățile de plasament și de investiții este gestionat prin intermediul procedurilor de administrare a riscului de credit. Acest risc este controlat atât prin selectarea unor parteneri cu o situație financiară care să exprime cel mai scăzut grad de risc, prin monitorizarea activităților și ratingurilor acestora, cât și prin utilizarea metodei limitelor de expunere și, acolo unde este cazul, prin obținerea de garanții.

Banca este expusă riscului de credit mai ales ca rezultat al activității de creditare. Valoarea care reprezintă expunerea la acest risc de credit este dată de valoarea contabilă a creditelor și avansurilor acordate de către bancă recunoscute în bilanțul contabil.

Minimizarea acest risc se face, de către bancă, prin stabilirea unor limite de expunere și a unor proceduri pentru evaluarea atentă a solicitanților de credite și pentru monitorizarea capacității clienților de a rambursa creditul și dobânda aferentă pe durata creditării.

Concentrarea riscului de credit aferent instrumentelor financiare există pentru grupe de clienți sau alți terți care prezintă caracteristici similare economice și a căror capacitate de rambursare a creditelor este similar afectată de schimbările în mediul economic, ceea ce poate genera, de asemenea pierderi pentru grup.

2.3.1 Identificarea și evaluarea riscului de credit

Obiectivul principal al activității de creditare îl reprezintă acordarea de credite având în vedere reducerea la maximum a expunerii la riscuri coroborată cu asumarea unei profitabilități corespunzătoare riscului asumat. Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerspectării clauzelor prevăzute în contractul de credit, în sensul că sumele împrumutate și dobânzile aferente nu pot fi plătite ca urmare a insolvabilității clienților.

Riscul este un însoțitor permanent al activității bancare și, de cele mai multe ori nu sunt luate în considerare riscurile actuale și de perspectivă fiind afectată strategia și organizarea societății bancare.

Identificarea riscurilor face parte din strategia băncii iar acest lucru impune indentificarea principalelor produse și piețe consacrate, precum și procedurile de livrare a produselor bancare către clienți.

Gestiunea riscului de credit începe cu stabilirea profilului de risc al diferitelor produse bancare de creditare, pentru activitatea de creditare și compararea acestuia cu profilul de risc al băncii. În vederea asigurării unei bune gestionări a riscului de credit este necesar ca societatea bancară să cunoască:

tipul de produs de credit;

scopul pentru care este solicitat creditul;

termenul pentru care se acordă împrumutul;

sursa identificabilă de rambursare a împrumutului;

calitatea sursei de rambursare;

modul de plată a creditului.

Pe baza acestora sunt elaborate scenarii de pierderi financiare pentru activitățile, tranzacțiile și interfețele bancare cu privire la activitatea de creditare, alocând expunerile de risc de credit diferitelor componente ale riscurilor și identificând frecvența și mărimea pierderilor care pot fi generate de expuneri.

Datorită faptului că o anumită expunere poate genera riscuri de mai multe feluri, nivelul de risc trebuie agregat pentru fiecare expunere și pentru fiecare categorie de risc, pentru a identifica profilul de risc al unei bănci.

Gestiunea riscului de credit are ca obiect limitarea pierderilor în cazul deprecierii situației debitorilor. Această gestiune se desfășoară în timp și cuprinde două etape:

o etapă apriorică – presupune o gestiune ce se referă la fundamentarea deciziei de creditare. În cadrul acestei etape are loc analiza financiară și nefinanciară a clientului care solicită un împrumut;

a doua etapă, a posteriori – presupune gestiunea creditelor acordate și estimarea riscurilor la portofoliul de credite. Această gestiune se bazează pe analiza situațiilor debitorilor, estimări ale expunerilor la risc și ale pierderilor, în cazul înrăutățirii situației clienților și a portofoliului de credite.

Metodele tradiționale de gestionare a riscurilor s-au bazat pe două tipuri de operațiuni:

evaluarea riscurilor, respectiv măsurarea lor

neutralizarea sau limitarea riscurilor prin metode spedifice fiecărui tip de risc.

În momentul acordării creditelor, o societate bancară are în vedere ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest sens, banca procedează la o analiză a bonității clienților și solicită garanții pentru credite în condițiile stabilite prin normele de creditare.

Pentru a limita riscul de credit fiecare societate bancară dispune de proceduri proprii, integrate măsurilor generale stabilite de autoritatea centrală, respectiv Banca Națională a României.

2.3.2 Preveniea riscului de credit

Una dintre măsurile principale de prevenire a riscului în domeniul bancar este sistemul de delegare a deciziilor de acordare a creditelor în funcție de riscuri. Acesta permite:

descentralizarea deciziilor:

angajarea responsabilității personale în anumite limite, de regulă minore;

angajarea responsabilității colective prin comisii, comitete și alte grupuri constituite ca atare și abilitate de a decide asupra acordării creditului, potrivit unei scări graduale stabilite.

În vederea stabilirii deciziilor privind creditele acordate persoanelor juridice, se folosește o analiză complexă și multilaterală a proiectelor, prin prisma eficienței economice și a posibilității de a asigura prin potențialul lor rambursarea creditului conform prevederilor contractuale.

Pentru distribuirea creditelor acordate persoanelor fizice privind necesitățile lor casnice, familiale, tehnologia modernă de acordare se bazează pe utilizarea metodelor informatice, prin utilizarea metodelor de credit scoring în cadrul cărora o importanță deosebită o au criteriile de selecție. Pentru a asigura o departajare a clienților potențiali, aceste criterii trebuie să fie restrânse ca număr, dar să aibă o mare semnificație.

„Întrucât riscul de credit este principalul risc ce trebuie combătut, societatea, respectiv statul, prin legi, și comunitatea bancară, prin norme precise, creează băncilor un sistem de protecție care trebuie să fie promovat permanent, în primul rând de ele însele”.

După experiențele anterioare cu privire la riscul de credit băncile s-au orientat în două direcții, în lupta lor împotriva riscului de credit:

abordarea unor domenii de angajare cât mai diversificate în scopul limitării creditului;

specializarea în câteva segmente de piață bine conturate, unde se poate exercita o activitate de prevenire și evitare a riscurilor folosind aparate și instrumente perfect strunite.

Prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului și costituirea garanțiilor.

Divizarea riscului – are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităților să permită reducerea posibilității înregistrării unor pierderi mari din partea băncii. Aceasta se face mai întâi între particulari și întreprinderi, băncile fixându-și anumite plafoane de creditare. Pentru persoanele juridice, banca își va repartiza riscurile prin acordarea de credite atât marilor producători, cât și celor mici, lucrând cu sectoare de activitate diferite și având o repartiție cât mai amplă. Pentru persoanele fizice, banca acordă credite mai ales salariaților, liber profesioniștilor și pensionarilor.

Diversificarea domeniilor în care acționează o societate bancară permite menținerea riscului de credite în limite ce pot fi controlate.

Constituirea garanțiilor – garanția reprezintă condiția de bază în acordarea creditelor, ea fiind constituită înaintea acordării creditelor, îmbrăcând forme diferite, și anume: gaj, ipotecă. Garanțiile trebuiesc privite ca o siguranță subsidiară, decizia de acordare a creditului trebuie să fie luată în funcție de posibilitatea de rambursare a creditului iar aceasta rezultă din analiza afacerii pe care societatea bancară o creditează.

Garanțiile ar trebui luate în considerare în condițiile în care banca creditează o afacere riscantă (acordă un credit riscant), asumându-și astfel, responsabilitatea pentru recuperarea creditului prin executarea garanțiilor respective.

2.3.3 Măsurarea riscului de credit

Măsurarea riscului de credit se face în două etape:

stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc față de fondurile proprii ale băncii prin calcularea raportului de solvabilitate;

măsurarea riscurilor la care societatea bancară este expusă prin evaluarea periodică a portofoliului de credite.

În vederea constituirii provizioanelor de ric, măsurarea riscului de credit impune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile de la 30 iunie, respectiv 30 decembrie. Această evaluare este identică cu cea utilizată la acordarea creditelor.

După evaluarea performanțelor financiare ale clienților, creditele acordate de bancă vor fi incluse în una din următoarele categorii:

standard – categoria A – cuprinde acei clienți ale căror performanțe economice și financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și ratelor. Se prefigurează, de asemenea, o menținere și pe viitor a performanțelor financiare la un nivel ridicat ale acestora;

în observație – categoria B – specific acestora este faptul că performațele financiare ale clienților sunt bune sau foarte bune, însă nu pot menține acest nivel în perspectivă mai îndelungată;

substandard – categoria C – performanțele financiare ale clienților sunt satisfăcătoare, dar au o tendință evidentă de înrăutățire în viitor;

îndoielnic – categoria D – performanța financiară a clienților este scăzută și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

pierdere – categoria E – în această situație performanțele financiare ale clienților arată pierderi și exită perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

Capacitatea clientului de a rambursa creditele la scadență și a plăti dobânzile datorate la termenele stabilite – serviciul datoriei, poate fi apreciat astfel:

bun – când ratele și dobânzile sunt plătite la scadență cu o întârziere maximă de 7 zile;

slab – când ratele scadente și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;

necorespunzător – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

Sintetizând toate acestea, putem încadra creditele acordate de bănci, în funcție de performanța financiară a clientului și serviciul datoriei astfel:

Tabel nr. 4 Încadrarea creditelor în funcție de performanța financiară și serviciul datoriei

Sursa: Cocriș Vasile, „Management bancar” – suport de curs, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași, 2005, p. 99

Pentru persoanele fizice, însă, clasificarea portofoliului de credite se face în funcție de serviciul datoriei astfel:

Tabel nr. 5 Clasificarea portofoliului de credite pentru persoanele fizice în funcție de serviciul datoriei

Sursa: Prelucrare după Stoica Maricica, „Management bancar”, Editura Economică, București, 1999, p.141

Măsurarea riscului de credit ridică problema metodei utilizate, întrucât pierderile potențiale nu depind numai de angajamente ci și de probabilitatea de faliment a clienților, iar acest lucru este dificil de determinat, întrucât nu urmează legile obișnuite ale statisticii, spre deosebire de riscul de piață.

Prin metoda rating-ului, sunt luate în considerare informațiile relevante cu privire la client și șansele ca acesta să ajungă în stare de faliment. Spre deosebire de rating, care măsoară calitatea debitorilor într-o perioadă de timp dată, prin metoda scoring-ului se evaluează probabilitatea de faliment prin intermediul estimărilor statistice.

2.3.4 Controlul riscului de credit

Etapa de control a riscurilor vizează minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor pentru expunerile care au fost identificate, însă acestea nu pot fi evitate sau eliminate, luând în considerare nivelurile de risc identificate pentru fiecare categorie de riscuri. Controlul riscurilor este o componentă a gestiunii acestora și utilizează tehnici specifice fiecărei categorii de risc:

tehnici de gestiune a bilanțului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de piață;

titrizarea creditelor pentru riscul de lichiditate;

calitatea produselor bancare, analiza creditelor neperformante pentru riscul operațional.

Societatea bancară trebuie să adopte politici corespunzătoare în planul organizării sale, pentru a monitoriza în mod adecvat riscul în general și, de asemenea, fiecare categorie de risc în parte. Conducerea executivă a băncii, reprezentată de Consiliul de Administrație, este cea în a cărei responsabilitate se află gestionarea riscurilor.

„Succesul monitorizării riscurilor decurge din modul în care este concepută responsabilitatea riscului, gestionarea fiecărui risc la indivizi sau departamente din structura băncii”.

Responsabilitatea pentru riscul de creditare este în sarcina Comitetului de credite, a cărui menire este de a stabili politici, orientări strategice, alocarea și revizuirea portofoliului, monitorizarea expunerilor mari.

2.4 Indicatori de măsurare a riscului de creditare

Indicatorii de măsurare a riscului global de creditare cuprind:

indicatori de structură;

indicatori de dinamică;

indicatori relativi.

Indicatorii de structură sunt exprimați procentual și cuprind :

structura activelor bancare (SAB) se determină după relația:

SAB=*100

unde: A – active;

P – plasamente;

TA – total active.

ponderea creanțelor totale (PCT) în total active:

PCT=

unde: CT – creanțe totale;

TA – total active.

pondrea creditelor (PC) dintr-un anumit tip în total active:

PC=

unde: CI – credite pentru investiții

TA – total active.

ponderea creditelor restante (PCR) sau neperformante în total credite sau total active:

PCR=

unde: CR – credite restante;

TA – total active.

gradul de îndatorare pe termen lung (GI) :

GI=

unde: PT – pasive totale;

CP – capital propriu.

Indicatorii dinamicii, calculați ca raport între două nivele înregistrate la momente diferite, se utilizează pentru caracterizarea în timp a variației medii relative. Se calculează dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite care exprimă modul în care sunt anticipate evoluția expunerii la riscul de creditare. Astfel cu cât creșterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare cu atât banca anticipează pierderi mai mari iar calitatea portofoliului de credite se diminuează. Se mai poate calcula și dinamica activelor, a creditelor totale interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprimă o creștere accelerată.

Indicatorii relativi corelează activele bancare cu capitalul și fondurile bancare dând o expresie cantitativă raportului dintre expunerea la risc și sursa de finanțare a acestei expuneri astfel :

ponderea profitului net (PPN) în total credite neperformante :

PPN=

unde: PN – profit net;

CN – credite neperformante.

ponderea fondului de rezervă (PFR) în total credite neperformante:

PFR=

unde: FR – fond de rezervă;

CN – credite neperformante.

Identificarea depășirii limitelor pentru unii dintre acești indicatori ca urmare a monitorizării atente a acestora face posibilă semnalizarea în avans a apariției unor probleme pe parcursul procesului de creditare.

2.5 Strategii specifice de gestionare a riscului de credit

Riscurile bancare generează anumite strategii în vederea eliminării și diminuării acestora. Inițial, prin anii 1970, societățile bancare s-au orientat spre strategiile de creștere a bilanțului și a cotei de piață. În prezent, însă, aceste strategii sunt orientate către maximizarea profiturilor și gestionarea riscurilor.

Strategiile referitoare la riscuri constituie „centrul strategiilor bancare” și reprezintă sursa unor avantaje concurențiale decisive. Pentru a contracara riscurile, societățile bancare pot să adopte una din următoarele strategii:

evitarea riscului

limitarea riscului

transferarea riscurilor

plata riscurilor.

Evitarea riscului – constă în evitarea totală a unui tip de risc prin renunțarea la anumite operațiuni. În acest sens, o bancă a cărei activitate principală este creditul de consum poate utiliza această strategie, limitându-și riscul prin acoperirea sistematică a altor riscuri. Alte societăți bancare, însă, au renunțat în totalitate la intervențiile asupra sectorului imobiliar, sau au interzis toate operațiunile pe cont propriu pe piața financiară.

Limitarea riscului – vizează acceptarea unui risc prin fixarea unor limite a căror depășire este interzisă, ca de exemplu: număr de contracte, nivelul fondurilor proprii angajate, nivelul pierderii maxime. În cazul în care banca, prin vânzarea titlurilor, depășește nivelul admis al pierderii, atunci operațiunea este stopată fără nici o rezervă. În situația în care limitele sunt fixate corect, atunci riscul se află sub control dar acesta nu este nul, în sensul că băncile pot suporta costuri de oportunitate prin renunțarea la unele operațiuni, în vederea respectării limitelor stabilite.

Transferarea riscurilor – o bancă supusă unui risc, pe care, din diverse motive, nu dorește să-l păstreze, are posibilitatea transferării totale sau parțiale a acestuia, prin plata unei prime. Operațiunile de acoperire pe piața de capital și tranzacționarea unui swap, pentru acoperirea unui împrumut, reprezintă strategii de transfer, ca și operațiunile de sindicalizare și de căutare a garanțiilor corespunzătoare.

Plata riscurilor – prevede suportarea, în mod direct, a costului unui risc, prin plăți sub forma prelevărilor asupra fondurilor proprii sau asupra rezervelor. În situația producerii riscului, se impută cheltuielilor exercițiului sau provizioanelor. În schimbul uni asemenea risc al cărui cost este suportat în proporție de 100% de către bancă, aceasta va înregistra o marjă de rentabilitate suplimentară, rămânând într-o poziție deschisă pentru a beneficia de o evoluție favorabilă a pieței.

Aceeași bancă poate utiliza succesiv sau simultan, mai multe din aceste strategii, însă fiecare dintre ele răspunde, în mod particular, unui tip de risc definit printr-un cost și o frecvență. În situația în care nivelul costului este redus, societatea bancară acceptă să plătească în caz de evoluție nefavorabilă. În schimb, dacă nivelul costului este ridicat, banca nu va avea altă soluție decât evitarea sau transferul riscului. Dacă riscul prezintă o probabilitate redusă de manifestare, banca va accepta costul și invers, în cazul unei frecvențe sporite.

Capitolul 3 Creditarea persoanelor fizice și riscurile specifice la banca comercială Raiffeisen Bank, sucursala Iași – Studiu de caz

Studiul de caz a fost efectuat la banca comercială Raiffeisen Bank, sucursala Iași, care în prezent este organizată în patru divizii principale: Divizia Retail, Divizia Trezorerie și piețe de capital, Divizia Corporații și Divizia Operațiuni și IT. Fiecare dintre aceste divizii este alcătuită din mai multe direcții.

Divizia Retail are ca responsabilitate principală dezvoltarea unei relații solide, pe termen lung, cu clienții persoane fizice și întreprinderi mici și mijlocii. Cheia succesului este reprezentată de o analiză atentă a pieței, precum și a nevoilor segmentelor de clienți persoane fizice și întreprinderi mici și mijlocii. Obiectivul Diviziei Retail este de a dezvolta produse și servicii profitabile, atât pentru bancă, cât și pentru clienții săi.

Divizia Retail reunește mai multe direcții: Marketing, Consumer, IMM, Carduri, Dezvoltare și Management Produse și Consumer Risk precum și Aria Canale de Distribuție.

Direcția Consumer este cea care gestionează profitabilitatea segmentului de persoane fizice precum și vânzarea de produse și servicii către acest segment, iar Direcția Consumer Risk are ca scop evaluarea riscului de credit specific clienților persoane fizice, monitorizarea și gestionarea acestuia, precum și aplicarea în practică a politicilor băncii cu privire la desfășurarea corespunzătoare a tuturor operațiunilor derulate în domeniul creditelor acordate persoanelor fizice.

Politica generală de creditare a băncii comerciale Raiffeisen Bank se circumscrie principalelor obiective strategice propuse pentru, dintre care menționăm:

diminuarea dependenței de piața financiară a resurselor de creditare prin atragerea de noi clienți cu situație finaciară bună și în mod deosebit a economiilor bănești ale populației, în special din mediul rural, atât prin extinderea rețelei de unități cât și prin oferirea de facilitați pentru persoane fizice care își depun banii la bancă;

perfeționarea cadrului de relații cu clienții prin diversificarea si creșterea calității serviciilor oferite;

ridicarea nivelul de pregatire profesională a personalului băncii și, pe aceasta bază, asigurarea creșterii competenței în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aprecierea fenomenelor ce apar în activitatea economico-finaciară, selectarea clienților și evaluarea corectă a posibilităților financiare prezente și viitoare ale acestora.

Prin politica de creditare adoptată, banca urmărește consolidarea încrederii clienților în disponibilitatea băncii de a-i servi cu promtitudine și în codiții corespunzătoare, precum și a băncii în posibilitățile clienților de a-și îndeplini obligațiile față de bancă la termenele stabilite.

Raiffensen Bank prin startegia adoptată, prezintă perspective în a deveni o instituție modernă, de mare încredere pentru clienții săi, continuand să își perfecționeze activitatea și prin folosirea experienței băncilor din țări cu economie de piață dezvoltată, în care scop își extinde tot mai mult relațiile internaționale.

3.1 Tipuri de credite acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Clienții persoane fizice ai băncii comerciale Raiffeisen Bank au la dispoziție un portofoliu complet de produse și servicii financiare. Prin intermediul unei rețele de distribuție cu acoperire națională de peste 200 de unități, clienții Raiffeisen Bank beneficiază de:

conturi curente (cu posibilitatea de ieșire în descoperit și acces prin card, telefon fix sau mobil);

conturi de economii (depozite la termen, cu sau fără capitalizare);

carduri de debit și de credit;

credite de consum;

credite pentru nevoi personale;

credite auto;

credite ipotecare și imobiliare.

Tipurile de credite acordate de Raiffeisen Bank solicitanților, persoane fizice sunt:

Credite Overdraft autorizat pe cardurile Maestro în Lei;

Credite pentru bunuri de consum în lei și în EUR ocupă ponderea cea mai mare în cadrul creditelor acordate de Raiffeisen Bank;

Credit HiperIeftin – se acordă în lei sau în valută și are o valoare cuprinsă între 250 și 5.000 EUR sau echivalentul în lei, iar perioada de acordare este între 18 luni și 5 ani. Dobânda este fixă. Avantajele acestui credit sunt: nu este necesară cartea de muncă, avans inițial sau girant, iar rata lunară este scăzută; posibilitatea de rambursare anticipată.

Credit PeLoc – se acordă în lei sau în valută (EUR sau USD), cu o valoare cuprinsă între 150 și 3.000 EUR (sau echivalentul în lei) și pe o perioadă între 6 luni și 5 ani. Dobânda, pentru creditele in lei, poate fi fixă sau variabilă, iar pentru creditele în valută, dobânda este variabilă.

Flexicreditul este un credit acordat pentru diverse nevoi personale nenominalizate, acordate în lei sau în EUR și cu valoarea cuprinsă între 300 si 10.000 de EUR (sau echivalentul in lei). Perioada pentru care se acordă este cuprinsă între 6 luni și 6 ani. Rata lunară trebuie maxim 40% din venitul lunar net al solicitantului și se stabilește ca procent diferit pentru creditele acordate în lei și în valută. Este necesar un girant și o asigurare de viață valabilă pe perioada creditului.

Avantajele pe care le prezintă acest tip de credit sunt următoarele: este un credit pentru nevoi nenominalizate, nefiind necesară prezentarea unei facturi care să dovedească achiziționarea unui bun; plata ratei lunare se face automat din contul curent; există posibilitatea de rambursare anticipată a ratelor de credit.

Flexicredit Plus este un credit destinat nevoilor personale nenominalizate. Banii se acordă în numerar, fără să fie necesară dovada cumpărării unui anumit bun. Se acordă în lei sau în valută (EUR sau USD), pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 20 de ani și are o valoare cuprinsă între 5.000 și 75.000 EUR (sau echivalentul în lei sau USD).

Garanțiile solicitate sunt: ipoteca de rang I constituită în favoarea băncii asupra unuia sau mai multor imobile aflate în proprietatea solicitantului sau a unor terți și asigurarea imobilului cesionat în favoarea băncii. Tipurile de venituri acceptate: venituri din salarii, venituri din comisioane din vânzări, venituri din activități independente, venituri din chirii, venituri din pensii, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din dividende.

Avantajele acestui credit se referă la faptul că nu este necesară justificarea modului de utilizare a sumei primite, nu este necesar un avans inițial sau girant și nici asigurarea de viață. Plata ratelor lunare se face automat din contul curent, fără să mai fie necesară deplasarea la bancă.

Creditul “Mașina Ta” este un credit pentru achiziționarea de mașini noi sau moto scutere. Se acordă în valută (EUR/USD) sau în lei și are o valoare cuprinsă între 2000 și 75.000 de EUR (sau echivalentul în USD sau lei). Perioada de acordare este cuprinsă între 6 luni și 7 ani, iar avansul este de minim 15% din valoarea mașinii. Rata lunară poate fi maxim 50% din venitul lunar net al familiei.

Garanțiile necesare sunt reprezentate de gajul pe mașină și asigurarea Full-Casco cesionată în favoarea băncii, iar în cazul în care avansul este mai mic decât 25% din valoarea mașinii, se solicită un girant.

Avantajele creditului sunt: se ia în calcul bugetul familiei, nefiind impus un venit minim personal; plata ratei lunare se face automat din contul curent; posibilitatea de rambursare anticipată a creditului.

Creditele imobiliare “Casa Ta” sunt destinate cumpărării unei locuințe sau teren, construirii unei case sau modernizării extinderii sau terminării locuinței. Suma imprumutată de la bancă se va returna sub forma unor rate lunare pe o perioadă cuprinsă între 3 și 20 de ani, în funcție și de destinția împrumutului. Împrumutul se acordă în lei sau în valută (USD/EUR) și are o valoare cuprinsă între 5000 și 200.000 EUR (sau echivalentul în lei sau USD). Avansul este de minim 25% din valoarea investiției.

Garanția solicitată este: ipoteca pe locuința cumpărată (în cazul creditului pentru achiziționarea de locuințe) sau ipoteca asupra unor imobile aduse în garanție (pentru celelalte tipuri de credite „Casa Ta”). Este, de asemenea, necesară o asigurare de viață și asigurarea imobilelor aduse în garanție. Se ia în calcul bugetul familiei, nefiind impus un venit minim personal.

Ratele lunare sunt fixe pe toată durata creditului. În cazul creditelor pentru construirea, extinderea sau modernizarea locuințelor, ratele lunare și graficele de rambursare se modifică conform utilizării creditului. Plata ratelor lunare se face automat din contul curent, fără să mai fie necesară deplasarea la bancă și există posibilitatea de rambursare anticipată a creditului, parțială sau integrală.

Condițiile de bază pe care solicitantul împrumutului trebuie să le îndeplinească în luarea unui credit „Casa Ta” se referă la: vechimea la locul actual de muncă și domiciliul și/sau locul de muncă în județul unde solicită creditul; venitul familiei trebuie să fie la un nivel stabilit de bancă; în cazul în care veniturile nu sunt suficiente, se poate lua în calcul și un co-debitor (membru al familiei); asigurarea de viață și asigurarea imobiliară care protejează în cazul unor evenimente nedorite; cont curent deschis la Raiffeisen Bank.

Credit ipotecar – Proiecte ANL. Este un credit ce se acordă în lei sau în valută (EUR sau USD) și poate avea o valoare: între 5.000 și 200.000 EUR (sau echivalentul în USD sau lei). Perioada de acordare este între 5 și 20 de ani și necesită un avans de minimum 25% din valoarea proiectului. Garanțiile necesare sunt reprezentate de ipoteca de rang I constituită în favoarea băncii asupra imobilului care urmează să fie construită și asupra terenului aferent și asigurarea imobilului, cesionată în favoarea băncii.

Produsele de creditare, fie ele credite de consum, auto sau pentru nevoi personale, constituie o prioritate pentru Raiffeisen Bank și au reprezentat motorul creșterii înregistrate în ultimii ani. Acest lucru se datorează unei analize atente a evoluțiilor pieței, respectiv identificării nevoilor clienților persoane fizice prin intermediul unor studii de piață specializate. Prin utilizarea acestor metode moderne de studiere a pieței, Raiffeisen Bank a reușit să identifice zonele cu potențial de creștere.

3.2 Fazele procesului de creditare a persoanelor fizice la banca comercială Raiffeisen Bank, sucursala Iași

Raiffeisen Bank ocupă al treilea loc pe piața românească din punct de vedere al rețelei de sucursale și agenții, acoperind toate concentrările urbane importante. Accesibilitatea serviciilor – un avantaj competitiv important – a implicat investiții semnificative, financiare și umane, în ultimii ani. După implementarea în 2002 a unui sistem informatic care permite clienților efectuarea de tranzacții în timp real sau consultarea soldului conturilor de oriunde ar fi și chiar fără a se deplasa des la bancă, îmbunătățirea și diversificarea canalelor de distribuție a continuat și în următorii ani.

Persoanele fizice reprezintă al doilea mare segment de clienți, după persoanele juridice, vizat de către bănci în operațiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul activității sale de intermediere. Activitatea bancară desfășurată în relație cu persoanele juridice mai este cunoscută și sub denumirea de retail banking.

Persoanele fizice române sau străine rezidente sau nerezidente în România ce au împlinită vârsta de 18 ani pot beneficia de credite bancare. Persoanele fizice nerezidente pot beneficia de credite numai cu respectarea dispozițiilor legale.

În vederea contractării unui credit, persoanele fizice trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă determinată și să realizeze venituri certe, cu caracter de permanență care să asigure plata lunară a ratelor de credite și a dobânzilor aferente.

Solicitantul creditului poate avea și calitatea de: pensionar; salariat cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu condiția rambursării creditului și achitării dobânzilor pe perioada valabilității contractului de muncă; persoană fizică ce realizează venituri, pe baza declarației de venituri, confirmate de administrația financiară.

Creditarea persoanelor fizice reprezintă un domeniu dinstinct al activității bancare, deși o lungă perioadă de timp, îndatorarea unei persoane părea suspectă. Creditele contractate de persoanele fizice sunt de două feluri: credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor decalaje temporare între venituri și cheltuieli, și credite pe termen lung, destinate finanțării unor investiții imobiliare.

3.2.1 Descrierea procesului de creditare pentru creditele de consum

Creditele de consum au ponderea cea mai mare în cadrul creditelor acordate de către Raiffeisen Bank persoanelor fizice și acestea implică și cele mai mari riscuri. Din acest motiv, pentru acordarea acestora este necesară o analiză minuțioasă a clientului cu privire la bonitatea sa și la eventualele relații anterioare cu banca.

Fluxul la solicitantul creditului este compus din următoarele etape:

1. Etapa de pre-selecție

informarea clientului prin acordarea ofertei de credit a băncii comerciale Raiffeisen Bank;

analiza bonității solicitantului pe baza programului furnizat de banca. Clientul poate efectua o simulare a creditului solicitat cu ajutorul programului furnizat de banca și se va efectua analiza bugetului sau, în cazul în care veniturile sale nu sunt suficiente, se va efectua analiza bugetului familiei pentru solicitarea de credit;

întocmirea cererii de credit;

efectuarea pre-scoring-ului folosind sistemul de analiză automată prin Internet sau Call-Center-ul. În urma analizei se va specifica clientului că un eventual răspuns favorabil nu atrage în mod automat aprobarea cererii de credit de către Raiffeisen Bank, răspunsul definitiv urmând a fi comunicat numai după prezentarea documentației de credit;

înmânarea formularelor clientului;

depunerea documentației – cererea de credit;

întocmirea documentației de cont curent: cererea de deschidere cont curent pentru persone fizice;

verificarea documentației pe seama condițiilor generale de derulare a afacerilor. Analistul creditului va verifica, va semna și ștampila pe următoarele documente: pe cererea de credit, pe adeverințele de salariu, pe copiile după buletinul sau cartea de identitate ale solicitantului, soțului/soției (dacă e cazul), pentru conformitatea cu originalul;

analiza documentației creditului utilizând sistemul de pre-scoring Internet și Call Center-ul.

2. Etapa de depunere a dosarului de credit – cuprinde în principal două tipuri de documente: unele de ordin juridic și altele de natură economică.

3. Etapa de analiză și aprobare – în termen de maxim 2 zile bancare de la depunerea dosarului de credit, de către furnizor, acesta va avea răspunsul cu privire la solicitarea de credit.

4. Etapa de acceptare – depunerea avansului și semnarea contractului de credit, întocmirea graficului de rambursare, ordinul de schimb valutar, ordinul de plată.

5. Etapa de decontare – virarea creditului din contul curent al împrumutatului în contul curent al furnizorului.

Fluxul în interiorul băncii se referă la:

primirea și verificarea dosarului de credit și de cont curent. Elementele de suport sunt: documentația de credit, baza de date Credite de pe Intranet;

completarea dosarelor incomplete;

trimiterea dosarelor la centrală (dacă este cazul), suportul fiind fișa de verificare a documentelor;

verificarea documentațiilor primite de la agenții pe baza documentației de credit și a bazei de date Intranet;

întocmirea formularului de aprobare/respingere a creditului;

comunicarea deciziei clientului;

clientul este invitat să vină la bancă;

deschiderea contului curent și semnarea contractului;

semnarea contractului de credit de către reprezentanții băncii;

transmiterea dosarului de credit către Ofițerul Administrare Credite (OAC);

se verifică calculul bugetului și scoring-ului;

deschiderea contului de credit și acordarea creditului;

se plătește furnizorul;

se înmânează contractul de credit și graficul de rambursare clientului.

3.2.2 Analiza bonității solicitantului de credit

Analiza bonității solicitantului de credit se va face prin luarea în calcul a veniturilor cu caracter permanent ale solicitantului, iar în cazul în care veniturile solicitantului nu sunt suficiente, se pot lua în calcul și veniturile cu caracter permanent ale familiei.

Solicitantul de credit și soțul/soția acestuia (în cazul în care veniturile acestuia/acesteia sunt luate în calcul la verificarea bonității) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe o durată cel puțin egală cu perioada de creditare (minim 3 luni vechime la locul de muncă prezent sau minim 1 an la locul anterior);

să realize venituri cu caracter permanent din exercitarea profesiei; în cazul persoanelor fizice (minim 2 ani de desfășurare a activității);

să realizeze venituri din pensii.

În mod obligatoriu se iau în calcul atât angajamentele de plată ale solicitantului cât și ale soțului/soției acestuia (dacă e cazul), indiferent dacă veniturile soțului/soției sunt sau nu în calcul la analiza bonității. Nu sunt acceptate venituri din alte surse decât cele menționate mai sus.

În cazul în care veniturile solicitantului nu se încadrează în condițiile de bonitate specificate, calculul se va face pe veniturile familiei:

ponderea ratei în venitul total net al solicitantului/familiei;

gradul de îndatorare al solicitantului/familiei.

Lista neagră. În cazul în care solicitantul, soțul sau soția acestuia (dacă e cazul) figurează în Lista neagră a băncii creditul nu va putea fi acordat. Acest lucru nu se comunică clientului, ci i se va transmite că nu îndeplinește condițiile de creditare, ca urmare creditul nu poate fi acordat.

În cazul în care solicitantul de credit sau soțul/soția acestuia înregistrează restanțe la achitarea angajamentelor de plată contractate anterior la Raiffeisen Bank, nu se va putea aproba un alt credit până la achitarea restanței, dar numai dacă respectivele întârzieri nu depășesc 60 de zile și achitarea lor se face în maxim 15 zile calendaristice de la data depunerii cererii de credit. În caz contrar, se va respinge acordarea creditului.

De asemenea, în cazul în care în urma consultării Centralei Riscurilor Bancare s-a constatat că solicitantul este înregistrat cu credite pe care nu le-a declarat, cererea de credit va fi respinsă și solicitantul va fi înscris în Lista Neagră a băncii. Dacă, însă, clientul este înregistrat cu credite pe care le-a declarat, dar este înregistrat cu restanțe, pentru a fi eligibil, clientul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

nu a fost înregistrat în ultimele 6 luni cu o restanță mai veche de 60 de zile;

nu a fost înregistrat în ultimele 12 luni cu o restanță mai veche de 90 de zile;

În cazul în care una dintre cele două condiții nu este îndeplinită, creditul va fi respins.

Rambursarea creditului. Creditul acordat se va rambursa în rate lunare egale (rata de credit plus dobânda), în conformitate cu graficul de rambursare în valută în care s-a acordat creditul.

Constituirea de provizioane se face pentru creditele acordate în conformitate cu normele Băncii Naționale a României și procedurile interne ale băncii.

Documentele necesare pentru acordarea creditului solicitate de către sucursala județeană Iași a Raiffeisen Bank România sunt:

actele de identitate ale solicitantului, soțului/soției (carte sau buletin de identitate, original și copie). Nu sunt acceptate cărți de identitate provizorii. În cazul în care soțul sau soția nu participă cu venituri în calculul indicatorilor de buget și nu poate prezenta buletinul sau cartea de identitate se poate accepta pentru efectuarea verificărilor în bazele de date ale băncii un alt document din care să reiasă codul numeric personal al soțului sau soției (pașaport, certificat de căsătorie, permis de conducere, etc.)

documente care fac dovada veniturilor: Adeverința de salariu a solicitantului sau soției acestuia, dacă e cazul, emisă cu maxim 30 zile calendaristice înaintea datei semnării cererii de credit; Autorizația de funcționare, declarația de venit/certificatul fiscal confirmat/emis de autoritățile fiscale competente și copia Registrului de încasări și plăți pentru ultimile 6 luni, semnat și ștampilat, pentru liber profesioniști; ultimul talon de pensie în original sau copie cu mențiunea “conform cu originalul”;

factură proformă /fiscală – emisă de furnizorul bunului;

copie a contractului de închiriere (dacă solicitantul locuiește cu chirie). Se vor accepta numai acele contracte a căror perioadă de valabilitate este cel puțin egală cu perioada de creditare. Nu se vor lua în calcul veniturile rezultate din contractele de închiriere încheiate pe perioade mai mici decât perioada de creditare, precum și cele neînregistrate la Administrația Financiară teritorială. Pentru a putea fi luate în calcul, aceste contracte trebuie să fie încheiate cu minim șase luni înainte de data depunerii cererii de credit;

copii după documente doveditoare în cazul existenței unor surse de venit suplimentare;

factura de utilități emisă pe adresa domiciliului sau reședinței actuale. În cazul în care adresa de domiciliu înscrisă în buletin sau cartea de identitate diferă de adresa înscrisă în factura de utilități (prin alte documente și/sau viza de reședință), creditul va fi procesat în continuare iar această adresă din factură se va completa obligatoriu în ICBS la rubrica „Adresa de corespondență”;

Acord de Consultare a Bazei de Date a Centralei Riscurilor Bancare;

declarație.

În cazul persoanelor aflate în concediu de îngrijire a copilului, la stabilirea veniturilor se ia in calcul indemnizația de concediu de îngrijire a copilului în cazul în care termenul de creditare solicitat este mai mic decât perioada până la expirarea concediului de îngrijire a copilului sau venitul cel mai mic dintre indemnizația de concediu de îngrijire a copilului și veniturile obținute anterior în perioada de activitate, în cazul în care termenul de creditare solicitat este mai mare decât perioada până la expirarea concediului de îngrijire a copilului.

Dacă solicitantul și/sau soția/soțul este o persoană care desfășoară profesii independente în baza unor legi speciale se vor solicita următoarele documente:

autorizația valabilă emisă de către forul care guvernează tipul respectiv de activitate profesională;

documente financiare: declarația de impunere pentru ultimii doi ani și copie a registrului de încasări și plăți pentru ultimele șase luni, semnat și ștampilat.

În cazul în care solicitantul și/sau soțul/soția este pensionar sunt necesare următoarele documente, la solicitarea creditului:

ultimul talon de pensie;

decizia de pensionare;

decizia comisiei medicale (în cazul pensiilor de invaliditate).

Dacă, însă solicitantul sau soțul/soția obțin venituri din cesiunea dreptului de proprietate intelectuală, se va solicita contractul de cesiune a dreptului de proprietate intelectuală. Veniturile din dreptul de proprietate intelectuală se vor lua în considerare în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

contractul este încheiat pe perioadă nedeterminată sau pe o perioadă determinată care acoperă perioada de creditare;

în contract se specifică un venit lunar fix;

contractul are vechime de minim o lună la data solicitării creditului.

Banca acordă o deosebită atenție introducerii corecte și complete a tuturor informațiilor privind clientul sau creditul solicitat, în toate sistemele informatice (ICBS, Loan App), întrucât informațiile introduse vor fi utilizate pentru întocmirea automată a tuturor documentelor aferente creditului (Fișa de aprobare/respingere a creditului, contract de credit, notificări restanțieri, etc.), a raportărilor către Banca Națională a României și către management. Verificarea informațiilor personale depuse de client reprezintă cel mai important moment al procesului de analiză de credit.

Verificarea corectitudinii întocmirii documentației este efectuată de către Ofițerul de Cont (cu atribuții de creditare persone fizice, OC(ACPF) sau ACR(PF)) și de persoane cu atribuții de aprobare a creditelor.

Monitorizarea creditelor acordate, din punctul de vedere al corectitudinii deschiderii contului de credit în ICBS, se face pe baza rapoartelor din ICBS și a rapoartelor din bazele de date interne. Departamentul Aprobare Consumer Risc va monitoriza activitatea de creditare prin intermediul rapoartelor zilnice, săptămânale, lunare generate din baza de date a creditelor retail.

3.2.3 Scoringul și ratingul de credit

„Scoringul este o modalitate de apreciere sau de evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordării unui credit”. În acest sens. Se stabilește o modalitate de ierarhizare a solicitanților de credit pe baza unui punctaj.

În vederea stabilirii punctajului, trebuie să se parcurgă următoarele etape:

stabilirea unui număr de variabile pentru fiecare solicitant astfel: starea materială, nivelul de venituri, stabilitatea la locul de muncă și domiciliu, vârsta, sarcinile familiale, comportamentul în relația cu banca în calitate de client;

fixarea unui sistem de notare în măsură să faciliteze transpunerea variabilelor într-un calificativ, prin numărul de puncte obținut.

Banca va calcula pentru solicitantul de credit un punctaj ce reflectă gradul de risc al acestuia. În funcție de punctajul obținut de client banca poate limita valoarea maximă a creditului. Limita creditului este stabilită și calculată automat de aplicația Loan App. Solicitantul trebuie să obțină un punctaj cel puțin egal cu nivelul minim stabilit de către bancă pentru a putea beneficia de credit. Pentru a limita riscul de creditare clientul trebuie să obțină un punctaj scoring superior corespunzător nivelului minim stabilit.

Ratingul este, de asemenea, o modalitate de apreciere sau evaluare a riscului de credit. Ratingul de credite reprezintă unul din instrumentele de bază ale managementului unei bănci pentru reducerea riscului bancar, cu accent pe perfecționarea metodologiilor și normelor de lucru a procedurilor și tehnicilor de management al riscurilor.

Ratingul de credite evidențiază rezultatele analizei caracteristicilor clientului și cele ale creditului și are rolul de a diferenția nivelurile de risc din cadrul portofoliului de plasamente al băncii pentru evitarea situației grupării creditelor în categoriile cu risc major, determinarea trendului calității portofoliului în vederea lăurii unor măsuri necesare pentru a evita deteriorarea în timp a acestei calități, asigurarea unui management activ al riscului de credite și protecția corespunzătoare a băncii împotriva acestui risc.

Caracteristicile clientului se fundamentează pe informațiile care privesc creditul propriu zis și oferă o imagine concludentă despre acesta:

istoricul relației de credit;

condiții de eligibilitate;

administrarea creditului;

sursa de rambursare;

colaterale.

Nivelul cel mai bun al ratingului este considerat ca fiind egal cu 1 iar cel mai slab este egal cu 5. Un rating egal cu 3 este considerat acceptabil în analiza clientului. Ratingul de credit se determină pentru fiecare client beneficiar de credit prin marcarea unei singure căsuțe corespunzătoare fiecărui criteriu care caracterizează clientul și creditul.

Ratingul mediu de credite se calculează prin ponderarea numărului criteriilor îndeplinite de rating 1 cu 1, numărul criteriilor îndeplinite de rating 2 cu 2, etc., iar suma obținută se împarte la 14, tot atâtea câte criterii cuprinde ratingul. La nivelul unei sucursale bancare, ratingul de credite se calculează ca medie ponderată a ratingurilor de credite individuale ale clienților aflați în portofoliu. Acolo unde ratingul de credite planificat este mai bun decât cel existent efectiv, noile credite propuse spre aprobare vor trebui să vizeze numai clienți și afaceri foarte bune concomitent cu inițierea unor măsuri ferme pentru recuperarea creanțelor de la clienții care au rating inferior.

În cadrul sucursalei teritoriale ratingul de credite se determină ca medie ponderată a ratingurilor de credite ale clienților gestionați.

3.2.4 Indicatorii de analiză a bonității clienților

Indicatorii de analiză a bonității clientului ajută unitatea bancară să stabilească în ce măsură respectivul client prezintă bonitate în acordarea creditului și permite, de asemenea, previzionarea posibilităților de rambursare a creditului și încasarea dobânzii corespunzătoare.

Un prim indicator de analiză a bonității solictantului de credit este reprezentat de ponderea tuturor ratelor la creditele de consum în venitul total al solicitantului/familiei. Acest indicator reprezintă ponderea tuturor angajamentelor de plată lunare, respectiv principalul și dobânda, decurgând din creditele de consum, precum și din alte contracte de natura creditului de consum, indiferent de creditor, în veniturile nete ale solicitantului/familiei. Nivelul acestui indicator poate fi de cel mult 30% din venitul net lunar al solicitantului/familiei.

Al doilea indicator de analiză a bonității clientului este gradul de îndatorare al solicitantului/familiei și este reprezentat de ponderea angajamentelor totale de plată lunare, respectiv principalul și dobânda ale solicitantului și familiei acestuia (rata la creditul solicitat plus alte contracte de aceeași natură cum ar fi: alte contracte de credit, contracte de leasing, contracte de cumpărare de bunuri în rate, indiferent de creditor) ale familiei în total venituri lunare nete ale solicitantului/familiei.

Veniturile nete lunare sunt calculate ca diferența între venituri totale certe, cu caracter de permanență și angajamentele de plată de altă natură decât cele decurgând din contractele de credit (pensii alimentare, chirii, CAR, etc.).

3.3 Riscurile specifice creditelor acordate persoanelor fizice de către Raiffeisen Bank

În principal, activitatea de risc de creditare este responsabilă cu evaluarea riscului pentru creditele solicitate de către clienții corporații și întreprinderi mici și mijlocii (IMM), dar și implementarea politicilor de risc de creditare și politicile de împrumut ale băncii atât la nivel central, cât și în teritoriu, în toate unitățile din rețea implicate în procesul de creditare.

Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui facilitează apariția și a celorlalte riscuri specifice activității din domeniul bancar.

Riscurile specifice care intervin în activitatea de creditare a persoanelor fizice se referă, în general, la:

neexecutarea sau neîndeplinirea obligațiilor rezultate din raportul de credit;

modificarea dobânzilor în perioada angajării capitalului în raportul de credit;

modificarea puterii de cumpărare a monedei în aceeași perioadă.

1. Neîndeplinirea contractului de credit se datorează lipsei de lichiditate și solvabilitate a debitorului. Astfel, unele creanțe pot fi recuperate parțial, în timp ce altele devin nerecuperabile.

Băncile se protejeaz de acest risc prin:

diversificarea portofoliului de credite în scopul dispersării riscuroilor;

includerea unei prime de risc în cadrul ratelor de dobânzi practicate;

includerea unei clauze protectoare, de garantare, în contractul de credit, pentru a reduce efectele neexecutării de către debitor.

2. Riscul modificării dobânzii de piață. Creditele pot fi contractate cu dobânzi fixe, valabile pe toată durata contractului, sau cu dobânzi variabile sau sensibile, care se modifică trimestrial sau semestrial, în funcție de fluctuațiile ratei dobânzii.

În cazul dobânzilor fixe, banca este afectată în special când dobânzile cresc și deci acesta, în comparație cu posibilitățile modificate de valorificare a capitalului, este dezavantajat. Astfel, în condițiile creditării cu dobânzi fixe, creditorul trebuie să aibă în vedere eventualele posibile modificări ce îl afectează, procedând la o majorare a dobânzilor practicate.

3. Riscul modificării puterii de cumpărare este determinat de intensitatea procesului inflaționist și poate fi măsurat prin calcularea dobânzii reale.

Principalele scopuri și responsabilități ale activității privind riscul de creditare:

administrarea expunerii băncii față de corporații, întreprinderi mici și mijlocii și persoane fizice în scopul creării și menținerii unui portofoliu care satisface cerințele de profitabilitate și risc ale băncii, în concordanță cu planurile anuale de afaceri și marketing;

realizarea unui control independent și continuu în organizație, conform "principiului celor patru ochi" și asigurarea unei bune calități a deciziilor de creditare;

asigurarea conformității cu legile și regulamentele locale, cu politica de creditare a băncii și, totodată, cu procedurile interne de acordare a împrumuturilor.

Analiza expunerii la riscul de credit se desfășoară atât la nivelul global al portofoliului de credit, cât și la nivelul dosarelor de credit și urmărește identificarea problemelor specifice activității de creditare atât din punct de vedere al managementului de sucursală (organizare, orientare comercială, expunere la riscul de credit) cât și din punct de vedere executiv (profesional și procedural).

În privința verificării dosarelor de credit, analiza expunerii la riscul de credit are obligația de a acoperi atât aspecte legate de analiza riscului cât și cele legate de gestiunea creditelor (natura juridică și cea financiar-contabilă).

Principalele responsabilități urmărite, cu privire la analiza expunerii la riscul de creditare, sunt:

A. Analiza evoluției globale a portofoliului de credite, evidențierea celor mai importante modificări ale indicatorilor globali, identificarea cauzelor globale care au dus la înrăutățirea acestora, propuneri de ameliorare a situației globale a activității de creditare la unitatea auditată.

B. Verificarea dosarelor de credit presupune:

respecterea normelor privind ratingul (performanța financiară);

calitate analizei de management (rapoarte de vizită, studiul structurii organizatorice, experiența);

verificarea aportului clienților de minim 25%, la nivelul de competență local, în cazul creditelor de investiții (imobiliare);

calitatea și veridicitatea proiecțiilor financiare;

gradul de utilizare a surselor de informații disponibile (Centrala Riscurilor Bancare, certificate fiscale privind existența datoriilor față de stat, nivelul acestora, restanțele, reeșalonările, majorările de întârziere, Comisia de statistică , altele).

calitatea formei de prezentare a fișei sintetice de analiză a creditului;

conținutul dosarului de credit;

verificarea modalităților de păstrare a documentelor originale (contracte de credit, de garanție, polițe de asigurare, acțiuni, titluri, scrisori de garanție, etc).

respectarea competențelor de aprobare ;

nivelul de competență la aprobare;

expunerea pe un singur debitor;

identificarea grupurilor, nivelul expunerilor pe grup și efectuarea analizei consolidate a grupului, verificarea gradului de utilizare a tuturor surselor de informații disponibile (declarații client, surse terțe, etc. );

dacă la data aprobării existau restanțe și/sau litigii confirmate de Centrala Riscurilor Bancare, popriri AVAB.

Pentru verificarea contractelor de credit și a accesoriilor de garantare se ține seama de următoarele elemente:

identificarea riguroasă a bunurilor aduse în garanție, atât în contractele de credit cât și în cele de garanție aferente;

data de constituire a garanțiilor trebuie să fie anterioară datei de încheiere a contractului de credit;

creanța garantată trebuie să includă valoarea aprobată a creditului și dobânzile aferente;

valoarea bunurilor aduse în garanție va fi valoarea de circulație, evaluată de creditor;

valabilitatea garanțiilor va depăși valabilitatea contractului de credit;

identificarea riguroasă a garanților atât în contractele de credit cât și în cele de garanție aferente; contractele de credit vor fi semnate și de garanți;

verificarea rangurilor de ipotecă;

verificarea extraselor din Cartea Funciară, la încheierea ipotecilor cât și după;

verificarea avizelor Arhivei Electronice;

verificarea notificărilor judecătorești în cazul cesiunilor de creanțe.

În privința verificării polițelor de asigurare se ține seama de:

în caz că valoarea de circulație a bunurilor aduse în garanție este mai mare decât valoarea creditului/angajamentului și a dobânzilor, valoarea poliței de asigurare va fi cel puțin la nivelul creditului și a dobânzilor aferente;

valabilitatea polițelor de asigurare;

plata la zi a primelor de asigurare;

valoarea nominală a poliței de asigurare va fi denominată în valuta creditului;

cesionarea în favoarea băncii, pentru valoarea creditului și a dobânzilor aferente;

credibilitatea societății de asigurare;

existența unui sistem riguros de urmărire a valabilității polițelor de asigurare, precum și a frecvenței de plată a ratelor primelor de asigurare.

Expunerea pe contracte și pe client, împreună cu analiza garanțiilor pe contracte și pe client, evidențiindu-se gradul de acoperire cu garanții, precum și calitatea acestora presupune analiza următoarelor elemente:

tipul garanțiilor;

amplasamentul bunurilor aduse în garanție;

vechimea bunurilor;

cantitatea și capacitatea (suprafața desfășurată imobile, unități cantitative, etc.);

calitatea;

uzura;

data evaluării;

valoarea de circulație;

valoarea de garanție;

opinia evaluatorului privind valoarea de lichidare rapidă, având ca reper valoarea de piață a bunurilor respective la nivel local, valoarea de garanție, dar și concluziile verificării pe teren a garanțiilor;

se va verifica gradul de acoperire cu garanții, astfel:

50% pentru clienții cotați A/B pentru toți beneficiarii de credite de investiții – la acordarea creditului;

100% pentru clienții cotați A/B/C pentru toți beneficiarii de credite de investiții – la realizarea investiției.

Verificarea modului de derulare și urmărire a dosarelor de credite presupune:

îndeplinirea condițiilor prealabile tragerilor din credit;

respectarea destinației creditului;

verificarea respectării graficului de rambursare inițial și comparația cu cele editate în cursul derulării creditului. De asemenea, se vor verifica sursele de rambursare;

verificarea dobânzilor și comisioanelor calculate și încasate, în conformitate cu prevederile contractelor de credit, precum și sursele de plată a acestora;

se vor analiza condițiile și rațiunile pentru care au fost reeșalonate creditele (în mod special se va evidenția dacă singura rațiune este evitarea constituirii de provizioane sau închiderea balanțelor lunare fără creanțe restante);

analiza serviciului datoriei:

notificarea prealabilă a sumelor scadente;

notificarea imediată a restanței;

valoarea restanțelor;

frecvența, evoluția și vechimea restanțelor.

măsuri de recuperare și eficiența acestora (urmărirea cash-flow-lui, documente în curs de încasare, cesiune facturi, cambii, cecuri, executare garanții) ;

frecvența vizitelor în cursul derulării creditului și eficiența lor în urmărirea evoluției afacerii în cauză;

frecvența verificărilor garanțiilor și relevanța rapoartelor de constatare;

relevanța rapoartelor de revizuire a garanțiilor (reevaluare).

C. Propunerile privind analiza expunerii la riscul de credit sunt de natura deciziilor.

a. Pentru problemele identificate privind asigurările se vor face propuneri de soluționare într-un termen stabilit.

b. Pentru problemele identificate privind competențele se vor propune:

măsuri de prezentare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;

sancționarea persoanelor respective.

c. Pentru problemele identificate privind calitatea analizei de credit se vor propune:

măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;

măsuri de formare profesională;

sancționarea persoanelor responsabile;

alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).

d. Pentru problemele identificate privind acoperirea expunerii, atât în structura (pe contract) cât și global (pe client) se vor face propuneri de soluționare într-un termen stabilit.

e. Pentru problemele identificate privind calitatea urmăririi dosarelor de credit se vor propune:

măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea/reeșlonarea/restructurarea expunerii, precum și revizuirea garanțiilor, într-un termen stabilit;

măsuri de recuperare a creanței;

măsuri de formare profesională;

sancționarea persoanelor responsabile;

alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).

Pentru toate aceste probleme se pot estima efectele (viciile contractelor de credit și de garanție, supraevaluarea garanțiilor, problemele legate de polițele de asigurare asociate cu un risc ridicat de producere a pagubelor, lipsa unei evaluări financiare corecte, urmărirea deficitară a dosarelor de credit, duc la riscul de a nu putea recupera creanța în întreg sau în parte) și se vor cuantifica riscurile pe fiecare contract de credit, astfel:

calculul expunerii (E), inclusiv dobânzile calculate și nescadente;

revizuirea performanței financiare (PF);

revizuirea valorii de lichidare rapidă a garanțiilor, ținând cont și de viciile contractelor de credit și de garanție (VLR);

factor de risc (FR):

PF=A, FR=0%; PF=B, FR=0%;

PF=C, FR=25%; PF=D, FR=50%;

PF=E, FR=100%.

calculul riscului (R):

R=(E-VLR) * FR, dacă VLR>E, R=0.

Expunerea la riscul de credit trebuie analizată riguros, iar deciziile care se iau pe această bază sunt foarte importante pentru vulnerabilitatea unei bănci. Calculul valorii riscului în condiții de incertitudine nu presupune întotdeauna solicitarea de garanții consistente, în condițiile concurenței bancare fiind suficientă de multe ori încrederea. Cuantificarea încrederii presupune analize complexe ale managementului.

Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea clienților și să evalueze factorii care ar putea influența negativ derularea afacerii și pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul și la termenul stabilit.

Riscul de creditare pentru persoane fizice este coordonat printr-o unitate separată, care asigură managementul corect al portofoliului de credite pentru persoane fizice al băncii, la nivel central și local. Unitatea cooperează îndeaproape cu partea comercială pentru a asigura actualizarea și implementarea produselor de credit pentru persoane fizice, precum și respectarea regulamentului local și a procedurilor interne de creditare pentru persoane fizice.

Pentru o mai bună evidență a riscurilor specifice creditării persoanelor fizice vom analiza, mai întâi, evoluția numărului de clienți, persoane fizice la banca comercială Raiffeisen Bank. La 31 decembrie 2005, portofoliul Raiffeisen Bank cuprindea 1.930.000 de clienți persoane fizice, valoare evidențiată și în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 1 Evoluția numărului de clienți în perioada 2003-2005

Sursa: Rapoarte anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank – 2003-2004

Grafic nr. 1 Evoluția numărului de clienți ai Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2004

La 31 decembrie 2004, Raiffeisen Bank avea aproape 800.000 de conturi de credit pentru clienții persoane fizice (inclusiv conturile cu ieșire în descoperit pe cardurile de salarii și cardul de credit), în sumă totală de 441 milioane EUR. Această sumă reprezintă o dublare a numărului de conturi față de anul precedent, când totalul creditelor către persoane fizice s-a ridicat la 190 milioane EUR. În 2004, cota de piață a Raiffeisen Bank în ceea ce privește creditele către populație a crescut la 14,8%.

În tabelul de mai jos este evidențiată evoluția volumului creditelor acordate de banca comercială Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2005.

Tabel nr. 2 Evoluția volumului creditelor acordate persoanelor fizice de Raiffeisen Bank în perioada 2003-2005

Sursa: Rapoarte anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank – 2003-2005

Grafic nr. 2 Evoluția volumului creditelor acordate persoanelor fizice de către

Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2005

În vederea acordării creditului unitatea bancară este obligată să facă o analiza atentă privind solicitantul de credit în scopul prevenirii riscului de credit. În acest sens, în cadrul sucursalei Raiffeisen Bank Iași, parametrii minimi ai creditului îndeplinesc rolul de criteriu general de preselecție și vor fi aduși la cunoștința clientului. Orice neconcordanță cu parametrii minimi ai creditului duce la respingerea solicitării de credit. Atât solicitantul cât și soțul/soția trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă cetățenie română;

să aibă un domiciliu permanent sau reședința în județul Iași pentru a putea primi creditul de la sucursala Iași a Raiffeisen Bank. În cazul în care domiciliul se dovedește prin viza de flotant aplicată pe buletin sau cartea de identitate aceasta ar trebui să fie valabilă la data depunerii cererii.

Limita expunerii pentru familie este de maxim 10.000 euro sau echivalentul în lei pentru contractarea de credite în lei sau de 5.000 euro pentru creditele solicitate în euro.

În cadrul băncii comerciale Raiffeisen Bank, sucursala Iași, familia care este deja beneficiara unui credit flexi într-una din cele două menede, lei sau euro, și dorește contractarea unui al doilea credit flexi în cealaltă monedă, expunerea maximă pentru familie va fi de 10.000 euro sau echivalentul în lei. Această expunere se calculează luând în considerare doar suma dintre soldurile creditelor flexi contractate anterior de către solicitant și soț/soție, și valoarea creditului solicitat. Pentru calculul expunerii se va utiliza cursul valutar al Băncii Naționale a României de la data semnării cererii de către client.

În cazul în care solicitantul creditului solicitat al Raiffeisen Bank, este rudă până la gradul III a unui salariat sau persoană în relații speciale cu banca, se aplică regulile privind „Instrucțiuni de lucru pentru asigurarea încadrării expunerilor aferente personalului propriu, familiar acestora și persoanelor aflate în relații speciale cu banca – persoane fizice în limitele stabilite de Norma 12/2003”.

Pentru limitarea expunerii băncii față de fiecare client este necesară respectarea următoarelor condiții:

persoana care a garantat în favoarea altei persoane pentru obținerea unui credit de la Raiffeisen Bank va putea solicita acordarea unui credit dar în calculul bugetului lunar se va ține cont și de rata lunară aferentă creditului pentru care a garantat;

în cazul în care membrii familiei sunt codebitori pentru un alt credit de la Raiffeisen Bank, la determinarea cheltuielilor se va lua în considerare pentru fiecare cotă parte din rata aferentă creditului anterior, obținut prin împărțirea ratei la numărul de persoane implicate în ambele credite (actual și anterior). În această situație, pentru fiecare dintre aceste persoane implicate atât în creditul anterior cât și cererea de credit actuală se va lua în considerare, în calculul bugetului, 50% din rata aferentă creditului anterior.

Pentru acordarea unui credit cu valoare mai mare de 5.000 euro se cesionează în favoarea băncii veniturile și creanțele realizate sau care se vor realiza de către solicitant pe durata de valabilitate a contractului de credit din: salarii, pensii, prestare de activități independente, comisioane, chirii și orice alte venituri prezente și viitoare, rezultate din contracte de muncă, de prestări de servicii, de colaborare, de închiriere și asimilate sau, în legătură cu acestea, și toate drepturile aferente obținute pe întreaga durată de valabilitate a contractului de credit.

În situația în care în cadrul sucursalei bancare Raiffeisen Bank sunt înregistrate sume restante la creditele acordate, banca va aplica dobânzi majorate pentru respectivele credite, iar aceste dobânzi se vor aplica și calcula până în momentul plății tuturor sumelor restante. Dobânzile penalizatoare se aplică la întreaga sumă restantă.

Pentru creditele de consum acordate de către Raiffeisen Bank persoanelor fizice asigurarea de viață și de șomaj a solicitantului este opțională și acoperă întreaga perioadă de creditare și suma creditului. Prima de asigurare nu va fi inclusă în creditul acordat. Asigurarea acoperă riscul de deces cauzat de îmbolnăviri sau accidente precum și riscul pierderii involuntare. În vederea contractării de către client a unui contract de asigurare a creditului, banca colaborează cu Societatea de Asigurare AIG Life România și facilitează contactul dintre firma de asigurare și client.

Departamentul Aprobare Consumer Credit din Administrația Centrală va efectua periodic, prin sondaj, un control al activității de creditare desfășurată la nivelul sucursalei.

3.4 Stabilirea nivelului creditelor performante și a celor neperformante acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Activitatea de creditare generează atât credite performante cât și credite problemă și neperformante, datorită gestionării greșite a riscului. Creditele neperformante apar atunci când există o întârziere în rambursarea și recuperarea ratelor de credit, iar achitarea obligațiilor de plată asumate nu sunt asigurate sau sunt asigurate parțial. Creditele problemă sunt acele credite care, în momentul analizei, prezintă semnale evidente referitoare la imposibilitatea rambursării viitoare la termenele stabilite, ca urmare a deteriorării activității clientului.

În scopul reducerii nivelului creditelor neperformante și a impactului acestora asupra profitabilității băncii este necesară practicarea unei politici de creditare prudente și eficiente, care să conducă atât la prevenirea acestor credite, cât și la posibilitatea de recuperare a lor.

Cu toate acestea, creditele neperformante reprezintă o consecință inevitabilă a activității de creditare. Fiecare credit presupune apariția unor evenimente neprevăzute care fac dificilă respectarea de către client a termenilor contractului de creditare.

Unele credite calificate ca neperformante pot apărea ca urmare a unor erori ale ofițerului de credit, deoarece e posibil ca acesta să evalueze în mod necorespunzător situația solicitantului sau să interpreteze greșit cifrele în cadrul unei analize financiare. Un ofițer de credit competent poate să mențină numărul creditelor neperformante la un nivel acceptabil și să reducă la minimum pierderile înregistrate de către unitatea bancară, în condițiile în care calitatea creditului acordat nu se deteriorează. Unele credite neperformante sunt inevitabile, însă pierderile suferite de către bancă pot fi neglijabile dacă acestea sunt identificate la timp. În acest caz, ofițerul de credit are mai multe alternative; el poate întocmi împreună cu clientul o situație prognozată a fluxului de numerar sau o reeșalonare a creditului.

Dacă banca comercială este obligată să procedeze la lichidarea garanțiilor va crește posibilitatea ca aceasta să nu-și poată recupera integral ratele nerambursate, dobânda și costurile de administrare.

Ofițerul de credit monitorizează constant circumstanțele fiecărui debitor, spre a detecta eventualele probleme ale creditului, înainte ca ele să devină imposibil de corectat. El se informează despre calitatea datelor financiare, istoria creditului ca rezumat în fișierul creditului, completarea documentației creditului și valoarea garanțiilor. Dacă descoperă anumite nereguli, el poate clasa împrumutul ca fiind substandard, îndoielnic sau pierdere, iar în această situație banca trebuie să aloce rezerve în diferite procente, proporțional cu creditul acordat, reducând astfel pierderile potențiale.

Cele mai mari costuri pentru banca comercială apar în situația în care un credit neperformant nu mai poate fi recuperat. Pe lângă pierderea propriu-zisă a creditului acordat există și alte costuri, mai greu de detectat, care pot, de asemenea, să scadă profitul băncii.

Factorii care pot genera apariția creditelor neperformante sunt numeroși. Cel mai adesea, apariția unui credit neperformant este rezultatul acțiunii conjugate a mai multor factori iar majoritatea dintre ei sunt descoperiți în faza de control a băncii. Un singur factor (greșelile comise de ofițerul de credit) poate fi menținut la un nivel minim, dacă acesta a parcurs și executat cu atenție și minuțiozitate fiecare etapă a procesului de creditare.

Activitatea de restructurare și recuperare a creditelor contribuie la îmbunătățirea calității portofoliului de credite al băncii, prin diminuarea procentului creditelor neperformante în total plasamente, ca urmare a recuperării acestora.

Misiunea este recuperarea creanțelor neperformante de la întreprinderi mici și mijlocii și companii mari, aplicând cele mai adecvate proceduri pentru a crește volumul creanțelor recuperate, pentru a diminua perioada de recuperare și a îmbunătăți eficiența acestei activități.

Creanțele neperformante pentru persoane fizice sunt monitorizate prin activitatea de colectare, care reprezintă un sistem complet de acțiuni efectuate din timp, pentru a asigura o rată mare de recuperare pentru aceste credite, cu implicații minime asupra băncii.

În perioada 2003-2005 variabilele necesare stabilirii indicatorilor de risc de credit au înregistrat următoarele valori:

Tabel nr. 3 Situația variabilelor necesare calculului indicatorilor de risc la

Raiffeisen Bank

– mil lei –

Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2003 – 2005

Situația creditelor neperformante, ca procent, înregistrate la banca comercială Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2005 este evidențiată în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 4 Situația creditelor neperformante înregistrate la Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2004

Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2003 – 2005

Grafic nr. 3 Situația creditelor neperformante înregistrate la Raiffeisen Bank în perioada 2003 – 2004

Banca comercială Raiffeisen Bank urmărește să găsească cele mai eficiente măsuri de limitare și eliminare a riscului de credit. În acest sens, ea stabilește, mai întâi, nivelul unor indicatori de apreciere a riscului de credit iar, ulterior încearcă să caute metodele de reducere a acestora.

În tabelul de mai jos sunt prezentați indicatorii de apreciere a riscului de credit și evoluția lor în perioada 2003 – 2005.

Tabelul nr. 5 Evoluția indicatorilor de risc de credit la Raiffeisen Bank

-%-

Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2003 – 2005

În urma analizei acestor indicatori, se observă că nivelul creditelor neperformante în totalul creditelor acordate de Raiffeisen Bank este destul de ridicat. Este necesar să se intervină în scopul diminuării nivelului acestora și a creșterii volumului de credite performante, conducând astfel la o eficientizare a activității de creditare a băncii.

Gestionarea riscurilor constituie baza procesului de management, iar riscul de creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât se infiltrează la nivelul unei game largi de servicii și expuneri. Din acest motiv, băncile comerciale, în general, trebuie să urmărească, în principal limitarea sau chiar eliminarea acestui tip de risc.

Pentru reducerea riscurilor, se impune analiza periodică și exigența calității portofoliului de credite, de dorit la intervale cât mai scurte de timp, precum și constituirea de provizioane și rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi.

BIBLIOGRAFIE

A. Cărți:

Alexandru Aurelian, Berea Paul, „Modernizarea sistemului bancar”, Editura Expert, București, 2003

Anghel Marcel, „Management financiar-bancar”, Editura MatrixRom, București, 2001

Basno Cezar, Dardac Nicolae, „Management bancar”, Editura Economică, București, 2002

Berea Aurel Octavian, Stoica Emilia Cornelia, „Creditul bancar – coordonate actuale și perspective”, Editura Expert, București, 2003

Bratu Alina, „Credit. Bănci – Teorii – Aplicații – Teste grilă”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005

Brendea Cosmin, Dăianu Valentin Eugen, Zamfirescu Marius, Ghiță Marilena „Riscul și performanța creditului bancar în România”, Editura București, 2001

Cocriș Vasile, „Management bancar”, (suport de curs), Iași, 2005

Dardac Nicolae, Barbu Teodora, „Monedă, bănci și politici monetare” Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Dobre Elena, „Elemente de monedă, credit, bănci”, Editura Ponto, 2003

Ganea Mariana, „Introducere în management bancar”, Editura ASE, București, 2002

Ionescu Lucian, „Băncile și operațiunile bancare”, Editura Economică, București, 1996

Ignat Ion, Pohoață Ion, Luțac Gheorghe, Pascariu Gabriela, „Economie politică”, Editura Economică, București, 2002

Manolescu Gheorghe, Sîrbea Diaconescu Adriana, „Management bancar”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002

Mihăescu V. Sorin, „Control financiar în firme, bănci, instituții”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006

Nițu Ion, „Managementul riscului bancar”, Editura Expert, București, 2002

Olteanu Alexandru (coordonator), Olteanu Florin Manuel, Badea Leonardo, „Management și elemente de marketing bancar”, Editura Macarie, Tîrgoviște, 2001

Oprițescu Marian, „Gestiune bancară”, Editura Universitaria, Craiova, 2001

Pascariu Gheorghe, „Managementul serviciilor bancare”, Editura Fundației Academice „Gheorghe Zane”, Iași, 2004

Prunea Petru, „Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalități de reducere”, Editura Economică, București, 2003

Radu Dorinel, „Studiu statistic al riscului activității bancare de creditare” – Teză de doctorat, Iași, 2003

Roxin Luminița, „Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

Soroceanu Valentin, „Macroeconomie”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2003

Stoica Maricica, „Gestiune bancară”, Editura Luminalex, București, 2002

Stoica Maricica, „Management bancar”, Editura Economică, București, 1999

Troacă Victor, „Management financiar-bancar”, Editura Academică Brâncuși, Târgu-Jiu, 2002

Tudorache Dumitru, „Tehnică și management bancar”, Editura Bren, București, 2001

Turcu Ion, „Operațiuni și contracte bancare – Tratat de drept bancar”, Editura Luminalex, București, 2004

Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Dornescu Valeriu, Chirleșan Dan, „Monedă și credit”, Editura Economică, București, 2005

Van Greuning Hennie, Brajovic Bratanovic Sonja, „Analiza și managementul riscului bancar”, Editura Irecson, București, 2004

Vlaicu Alexandru, „Management financiar-bancar. Aplicații. Studii de caz”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004

B. Articole din publicații, periodice:

*** Creditul neguvernamental crește incet, dar sigur, „Săptămâna financiară”, an I, nr. 38 din 21 noiembrie 2005

*** Raport lunar al Băncii Naționale a României – decembrie 2005

***Raportul anual al Băncii Naționale a României, 2004

***Raportul anual al băncii comerciale Raiffeisen Bank, 2003

***Norme interne ale băncii comerciale Raiffeisen Bank cu privire la creditarea persoanelor fizice

C. Norme și legi:

Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 30 iunie 2004

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară cu modificările și completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 24 ianuarie 2005

Legea nr. 485/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 58/1998 cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr 876 din 10 decembrie 2003

Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Riscurilor Bancare, publicat în Monitorul Oficial nr. 739 din 16 august 2004

Norme nr. 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice

D. Surse de pe internet:

www.bnro.ro

www.raiffeisen.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Riscul Creditarii LA Persoanele Fizice – PE Exemplul Bancii Comerciale Raiffeisen Bank (ID: 133944)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Riscul Creditarii LA Persoanele Fizice – PE Exemplul Bancii Comerciale Raiffeisen Bank

Copyright Notice

Studiu Privind Politica de Produs la Sc

Trezoreria Institutiilor DE Credit Alphabank

Activitatea Expertului Contabil Si Prevenirea Si Combaterea Spalarii de Bani

Managementul Firmei

Solutii de Finantare a Unui Business

Diversificarea Pachetelor de Vacanta In Cadrul Unei Agentii de Turism

Copyright Notice

Similar Posts