Riscul Care Poate Afecta Probele DE Audit
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR
1.1. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ACTIVITĂȚII DE AUDIT
1.1 ROLUL ȘI OBIECTIVELE AUDITULUI FINANCIAR
1.2 TIPURI DE AUDIT
1.3. ARIA DE APLICABILITATE A AUDITULUI FINANCIAR
1.4. CONCEPTE ALE AUDITULUI FINANCIAR
1.4.1. Scepticismul profesional
1.4.2. Raționamentul professional
1.4.3. Asigurarea rezonabilă
1.4.4. Pragul de semnificație
1.4.5. Riscul de Audit
1.5. PROBELE DE AUDIT
1.5.1. Conceptul de probe de audit
1.5.1.1. Probele de audit adecvate si suficiente
1.5.1.2. Utilizarea informatiilor în obtinerea probelor de audit
1.6. PROCEDURI PENTRU OBȚINEREA PROBELOR DE AUDIT
1.6.1.Inspecția înregistrărilor și a documentelor
1.6.1.1. Inspecția imobilizărilor corporale
1.6.1.2. Observarea
1.6.1.3. Intervievarea
1.6.1.4. Confirmarea
1.6.1.5. Recalcularea
1.6.1.6. Reefectuarea
1.6.1.7. Proceduri analitice
1.6.1.8. Data intrării în vigoare
1.6.1.9. Perspectiva sectorului public
1.6.2. Pragul de semnificație și riscurile de audit
1.6.2.1. Abordarea auditului
1.6.2.2. Pragul de semnificație
1.6.2.3. Lista de verificare a riscului inerent general
1.6.2.4. Lista de verificare a riscului inerent specific
1.6.2.5. Întrebări privind riscurile inerente specific
1.6.3. Proceduri de audit bazate pe indicatori financiari
1.6.4. Tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment
1.6.5. Metoda extrapolării
1.7. Concludența probelor de audit
2. RISCUL CARE POATE AFECTA PROBELE DE AUDIT
2.1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L
2.2. CEREREA SOCIETĂȚII CE URMEAZĂ A FI AUDITATĂ
2.3. SCRISOARE DE ANGAJAMENT
2.4. DOSARUL EXERCIȚIULUI
2.5. ACCEPTAREA MANDATULUI/REÎNNOIREA MANDATULUI
2.7. PROBE DE AUDIT PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
2.8. AUDITUL SITUAȚIILOR FINANCIARE ALE S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. BUCURESTI
CONCLUZII
B I B L I O G R A F I E
I N T R O D U C E R E
Auditul financiar-contabil este un domeniu de vârf al profesiei contabile, fiind definit ca o examinare profesională a unor informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente, prin raportarea acestora la anumite standarde.
Auditul situațiilor financiare reprezintă un exercițiu al cărui obiectiv este să permită auditorilor să-și exprime o opinie, dacă situațiile financiare oferă o imagine reală și onestă (sau echivalentă) asupra activității entității la sfârșitul perioadei și asupra profitului sau pierderii, sau asupra veniturilor și cheltuielilor, pentru perioada încheiată și care au fost întocmite corespunzător, în conformitate cu cadrul de raportare aplicabil.
Sensul actual al termenului provine din limba engleză, având semnificația de revizie, verificare sau control, cărora li se asociază conceptele de calitate, rigoare, modernism, calificare. Situațiile financiare oferă informații despre performanțele unei societăți comerciale, despre poziția financiară a acesteia, la un moment dat. Auditorul financiar, în calitate de expert independent, conferă credibilitate acestora, prin experiență, competență profesională, integritate morală, obiectivitate și legalitate. El certifică autenticitatea informațiilor financiare înscrise în documente, în special în bilanțul contabil, concluziile cuprinse în raportul de audit fiind un instrument valoros pentru utilizatorii de informații, fie că sunt acționari, bancheri, creditori, autorități guvernamentale sau publicul larg. Acest rol, de garant al fidelității informațiilor din situațiile financiare ale unei entități economice, solicită aplicarea standardelor și reglementărilor emise de Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), a Standardelor de Audit INTOSAI și a liniilor directoare ale UE pentru aplicarea Standardelor de Audit INTOSAI.
Astfel, auditul financiar-contabil presupune o bună cunoaștere a cadrului contabil conceptual, la nivel național și internațional, a principiilor, normelor și regulilor de evaluare, a procedeelor și instrumentelor de control, a Standardelor Internaționale de Audit, a codului privind conduita etico-profesională în domeniu, elaborate de IFAC. Pe lângă pregătirea teoretică este necesară o bogată experiență practică, cultură generală, memorie, intuiție, spirit organizatoric, onestitate, simțul responsabilității, stăpânire de sine, discreție, disciplină, fermitate, capacitate de a lua decizii, sociabilitate, calități ce întregesc profilul auditorului.
ASPECTE TEORETICE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR
1.1. EVOLUȚIA ISTORICĂ A ACTIVITĂȚII DE AUDIT
Nu se cunoaște aria geografică sau data exactă la care a apărut activitatea de audit. Istoria ne arată că auditul era deja cunoscut înaintea secolului al XVIII-lea, fiind ordonat de stat, regi, împărați și biserică, cu scopul de a preveni și pedepsi frauda, de a proteja patrimoniul propriu entității respective împotriva hoților. Datorită calităților morale ale preoților, auditorii erau numiți din rândul acestora.
În secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, ordonatorii de audit sunt acționarii, tribunalele jurisdicționale și statul, iar auditorii erau recrutați din rândul celor mai buni contabili. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, se conturează relația dintre auditații și auditori aleși dintre contabili sau juriști. Activitatea acestora era orientată spre evitarea erorilor și fraudelor, prin verificarea și certificarea situațiilor financiare.
În secolul al XX-lea, auditul este realizat de profesioniști în audit și de contabili care, în baza comenzilor primite de la stat sau acționari, își extind activitatea în rândul băncilor, patronatului și instituțiilor financiare, datorită dezvoltării schimburilor economice și extinderii piețelor de capital. Obiectivul auditului este atestarea sincerității și regularității situațiilor financiare.
Dupa 1970, activitatea de audit se orientează spre realizarea controlului intern, respectarea postulatelor, principiilor și regulilor de evaluare contabilă și a normelor de audit. Auditorii sunt recunoscuți ca profesioniști în contabilitate și consiliere, acționând ca independenți sau în cadrul unor societăți de expertiză sau audit. Ordonatorii de audit sunt statele, întreprinderile, băncile, terții sau acționarii. Auditorii, având pregătire superioară, autoritate și competență, sunt numiți experți care, în baza contractelor primite, cercetează situațiile financiare, formulând opinii responsabile despre corectitudinea înregistrărilor contabile, calitatea controlului intern, respectarea normelor legale și protecția contra fraudelor naționale și internaționale.
Practic, auditul este o examinare profesională ce se poate aplica în orice domeniu de activitate, fiind cunoscute: auditul calității, auditul managementului, auditul mediului etc.
Utilizatorii informațiilor financiare trebuie să fie siguri de corectitudinea acestora pentru a lua cele mai bune decizii economice, a vinde sau a cumpăra titluri de valoare, a face investiții de capital, a depista și corecta deficiențe în managementul activității, a evalua capacitatea întreprinderii de a face plăți și restitui credite, a elabora politicile de impozitare sau a elabora date statistice despre venitul național.
Auditul a apărut ca urmare a nevoii utilizatorilor de situații financiare de a avea la dispoziție, în momentul luării unei decizii, de informații care să nu conțină denaturări semnificative. Deoarece este imposibil ca aceștia să cunoască, în mod direct toate datele relevante despre organizația cu care colaborează, utilizatorii sunt nevoiți să utilizeze informații furnizate de către alte persoane, informații care au riscul de a fi denaturate în mod intenționat de către aceștia.
Pentru a evita acest risc și pentru a se asigura că informațiile folosite în cadrul procesului decizional sunt fiabile și complete, utilizatorii pot obține informații corecte prin efectuarea unui audit independent.
ROLUL ȘI OBIECTIVELE AUDITULUI FINANCIAR
Auditul este privit nu numai ca o materie interdisciplinară ci și ca un domeniu de activitate în care, în mod implicit, se impun anumite rigori standardelor de pregătire profesională, o anumită conduită etică, de la care auditorul nu se poate abate fără a suferi consecințe profesionale sau materiale serioase.Specialiștii americani Arens și Loebbecke definesc auditul financiar, astfel“Auditul constă în colectarea și evaluarea unor probe privind informațiile, în scopul determinării și raportării gradului de conformitate efectuat de o persoană competentă și independentă”.
Auditul reprezintă o examinare profesională realizată de către auditor în scopul exprimării unei opinii cu privire la gradul în care situațiile financiare ale societații auditate sunt realizate, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general direct aplicabil. Scopul unui audit este de a spori gradul de încredere al persoanelor care utilizează situațiile financiare, acest obiectiv fiind atins așadar, prin exprimarea unei opinii cu privire la modalitatea în care acestea oferă o imagine fidelă a patrimoniului, în conformitate cu un cadru general de raportare.
Auditul contabil și financiar a fost definit pe plan național și internațional de diferiți autori și de diverse organisme profesionale. Indiferent de numele sub care este întâlnit, vom constata în cele ce urmează că toate definițiile auditului acoperă aceeași problematică.
Într-o manieră foarte generală, am putea spune că auditul reprezintă modalitatea prin care o persoană (interesată) este asigurată de o altă persoană (cunoscătoare, competentă și neutră sau independentă) cu privire la calitatea, condițiile și statutul unui anumit aspect, pe care acesta din urmă l-a examinat. Rolul auditului este să înlăture orice urmă de îndoială sau de dubiu pe care o are prima persoană (cea interesată de respectivul aspect).
În accepțiunea lui modernă, auditul vizează îndeosebi procesele sau sistemele de informare, reprezentând, în esență, examinarea efectuată de un profesionist asupra modului în care se desfășoară o activitate, prin raportare la criteriile de calitate specifice acestei activități. Acceptând această definiție foarte generală a auditului, trebuie în același timp să arătăm că segmentul cel mai cunoscut al auditului este auditul financiar care, așa cum am arătat anterior, a avut o evoluție paralelă cu cea a contabilității.
Dezvoltarea auditului și, ca o consecință a acestui fapt, apariția organizațiilor profesionale naționale și a organismelor internaționale de reglementare în domeniu au avut ca rezultat și apariția, pe lângă numărul mare de standarde, norme și recomandări și a numeroase definiții ale auditului. În continuare vom prezenta câteva definiții ale auditului financiar-contabil așa cum au fost ele enunțate de unele organizații ale profesioniștilor contabili și de organismul internațional de reglementare în domeniu.
În normele de revizie contabilă elaborate de Ordinul Experților Contabili și Contabililor Agreați din Franța (Ordre des Experts Comptables et Comptables Agreés-OECCA) se dă următoarea definiție a auditului financiar: “Examinarea la care procedează un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularității și sincerității bilanțului și a contului de rezultate ale unei întreprinderi”.
Ulterior, Compania Națională a Comisarilor de Conturi din Franța (Compagnie Nationale des Commissaires aux Comptes-CNCC), după ce a acceptat termenul de “audit” în modelele de raport, a dat următoarea definiție a auditului: “Un audit constă în examinarea prin sondaj a elementelor probante care justifică datele conținute în conturi. El constă de asemenea în aprecierea principiilor contabile urmate și a estimărilor semnificative reținute pentru întocmirea conturilor și în aprecierea prezentării lor în ansamblu”.
Și în SUA fiecare organizație profesională a elaborat câte o definiție a auditului. Astfel, Asociația Americană de Colui în care se desfășoară o activitate, prin raportare la criteriile de calitate specifice acestei activități. Acceptând această definiție foarte generală a auditului, trebuie în același timp să arătăm că segmentul cel mai cunoscut al auditului este auditul financiar care, așa cum am arătat anterior, a avut o evoluție paralelă cu cea a contabilității.
Dezvoltarea auditului și, ca o consecință a acestui fapt, apariția organizațiilor profesionale naționale și a organismelor internaționale de reglementare în domeniu au avut ca rezultat și apariția, pe lângă numărul mare de standarde, norme și recomandări și a numeroase definiții ale auditului. În continuare vom prezenta câteva definiții ale auditului financiar-contabil așa cum au fost ele enunțate de unele organizații ale profesioniștilor contabili și de organismul internațional de reglementare în domeniu.
În normele de revizie contabilă elaborate de Ordinul Experților Contabili și Contabililor Agreați din Franța (Ordre des Experts Comptables et Comptables Agreés-OECCA) se dă următoarea definiție a auditului financiar: “Examinarea la care procedează un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularității și sincerității bilanțului și a contului de rezultate ale unei întreprinderi”.
Ulterior, Compania Națională a Comisarilor de Conturi din Franța (Compagnie Nationale des Commissaires aux Comptes-CNCC), după ce a acceptat termenul de “audit” în modelele de raport, a dat următoarea definiție a auditului: “Un audit constă în examinarea prin sondaj a elementelor probante care justifică datele conținute în conturi. El constă de asemenea în aprecierea principiilor contabile urmate și a estimărilor semnificative reținute pentru întocmirea conturilor și în aprecierea prezentării lor în ansamblu”.
Și în SUA fiecare organizație profesională a elaborat câte o definiție a auditului. Astfel, Asociația Americană de Contabilitate (American Accounting Association-AAA) consideră că “auditul este un proces sistematic și obiectiv de obținere și evaluare a probelor despre informațiile referitoare la fenomene și procese economice cu scopul de a stabili gradul de corespondență între aceste informații și criteriile prestabilite și de a comunica rezultatele obținute utilizatorilor interesați”.
O altă organizație profesională, Institutul American al Contabililor Publici Autorizați (American Institute of Certified Public Accountants-AICPA) apreciază că auditul reprezintă examinarea situațiilor financiare ale unei întreprinderi de către un auditor independent având ca obiectiv “exprimarea unei opinii asupra imaginii fidele pe care o dau conturile anuale în legătură cu situația financiară, rezultatele și modificările în situația financiară în conformitate cu principiile contabile general acceptate”.
Activitatea de audit financiar-contabil în SUA se desfășoară având drept criteriu de referință Standardele de audit general acceptate (Generally Accepted Auditing Standards-GAAS). Pentru buna lor aplicare a fost elaborat un Ghid al standardelor în care întâlnim următoarea definiție a auditului: “Un audit este o revizie metodologică ca și un examen obiectiv al unui element cuprinzând verificarea informațiilor specifice determinate de auditor sau prescrise de practica generalizată. Scopul auditului este de a exprima o opinie sau de a trage o concluzie asupra obiectivului auditului”.
Corpul Experților Cotabili și Contabililor Autorizați din România-C.E.C.C.A.R. în Normele pentru audit financiar, verificarea și certificarea bilanțurilor apreciază că auditul financiar reprezintă “Examinarea efectuată de un profesionist competent și independent (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii (controlul intern);
imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de întreprindere (auditul legal cerut de lege și exercitat de către cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți de expertiză contabilă)”.
Federația Internațională a Experților Contabili (International Federation of Accountants-IFAC) și-a creat o comisie permanentă (International Auditing Practices Committee-IAPC) însărcinată cu analiza practicilor de audit la nivel mondial. În normele elaborate de această comisie se arată că auditul reprezintă “controlul informațiilor financiare care emană de la o entitate juridică, efectuat în vederea exprimării unei opinii asupra acestor informații”. În plus, pe lângă aceste puncte de vedere, se cuvine să menționăm și abordările unor autori în ceea ce privește conceptul de audit.
Astfel, auditul se poate defini ca fiind “emiterea unei opinii motivate asupra corespondenței între existent (faptic) și criteriul de referință (referențialul)”. Pe de altă parte, auditul este “un examen critic care permite să se verifice informațiile date de întreprindere și să se aprecieze operațiile și sistemele aplicate pentru prezentarea acestora”.
Pentru a încheia ciclul concepțiilor asupra auditului (dar fără a avea pretenția de exhaustivitate), ne oprim asupra definiției date de Robert Obert: “auditul reprezintă o misiune de opinie, încredințată unui profesionist independent (auditor intern/extern), care utilizează o metodologie specifică și justifică un nivel al diligențelor acceptabil prin raportare la norme”. În sinteză, vizavi de contabilitate, “auditul este procedura de control a contabilității și gestiunii unei întreprinderi”.
Din definițiile prezentate mai sus se desprind o suită de concepte comune tuturor. De altfel, prin vocația ei, orice definiție trebuie să surprindă principalele idei de bază, elemente cheie, adică principalele concepte care operează în domeniul de referință. În cazul nostru concret, al auditului financiar, pentru a putea formula o definiție cât mai completă, mai sugestivă și mai cuprinzătoare, ne propunem să trecem în revistă principalele concepte care delimitează auditul financiar de alte forme de audit și care permit o abordare rezonabilă a eventualelor extensiuni ale concepției inițiale.
Rezultatul unei misiuni de audit este de a spori încrederea utilizatorilor în informația contabilă. Auditorul are rolul de a asigura faptul că situațiile financiare auditate sunt realizate în concordanță cu prevederile și principiile Standardelor Naționale și Internaționale de Contabilitate și de a oferi o asigurare rezonabilă asupra faptului că situațiile financiare nu conțin fraude sau erori semnificative care ar putea influența deciziile luate de către utilizatori.
Auditorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
să respecte cerințele mediului instituțional și de afaceri unde își desfășoară activitatea; să cunoască în profunzime mediul social, economic și instituțional în care operează;
la baza misiunii sale de audit să stea prevederile și principiile normelor naționale și internaționale;
să facă uz de raționamentul său profesional în momentul selectării și folosirii procedurilor de audit.
TIPURI DE AUDIT
Auditul extern
Desemnează intervenția unei persoane sau grup de persoane specializate străine entității economice.
Denumit și audit independent, el este efectuat pe o bază contractuală de către experți contabili, numiți auditori independenți. Aceștia, ca auditori externi, sunt profesioniști care au competență legală de a efectua un audit al situațiilor financiare unei companii. Auditorii independenți, fie că sunt persoane fizice, fie persoane juridice (cabinete de audit sau de expertiză contabilă), oferă servicii de audit pe baza unor contracte, fiind remunerați pentru acestea. De aceea, auditul extern se mai numește audit contractual.
Oferind o gamă largă de servicii, auditorul independent este contactat de o entitate patrimonială pentru a audita situațiile financiare de sinteza pe care aceasta le elaborează. Deși este contactat de conducera unității auditate, raportul de audit întocmit la finalul activității se adresează tuturor utilizatorilor interesați. În ultimul timp, auditorii independenți sunt tot mai des solicitați pentru prestarea unor servicii conexe.
Auditul extern are ca obiectiv realizarea unor analize și consilieri globale în domeniile contabil și financiar. El prezintă anumite avantaje, precum: experiența specialistului în aplicarea procedurilor de auditare, competența lui profesională în calitate de expert, independența totală, viziunea nouă și neutră, semnificația pentru utilizatori a expertizei realizate. În cazul auditului extern există și anumite dezavantaje datorate: demersului punctual circumscris de misiunea de audit și caracterului general al recomandărilor formulate, care uneori sunt superficiale, limitate la anumite aspecte ale activității entității economice controlate.
Auditul intern
Este realizat de mai multe persoane care aparțin întreprinderii, în interesul managerilor. Obiectivele și domeniile de intervenție ale auditorilor interni sunt mult mai extinse, ceea ce ei observă, constată, înteleg și notează servește echipei manageriale în luarea deciziilor, în administrarea și gestionarea întreprinderii. Auditorii interni nu au putere de decizie, aceasta aparținând conducerii. Auditul intern – reprezintă o verificare sub aspect tehnic, managerial și financiar-contabil a unei entități patrimoniale, destinată să realizeze un diagnostic general al sistemului. Acest tip de verificare are un caracter concomitent derulării evenimentelor. Practic, el vizează anumite obiective pe tot parcursul anului, planificate, precum și cele care sunt în curs de derulare, fiind o verificare de tip permanent.
Auditul intern, este aplicabil atât agenților economici cât și instituțiilor publice. Acest tip de audit a fost legiferat din motive practice, datorită armonizării cadrului normativ național cu standardele europene, odată cu dorința șării noastre de a adera la Uniunea Europeană.
Auditul intern prezintă anumite avantaje care decurg din cunoașterea mediului economic al întreprinderii, analiza în profunzime a proceselor economice, acțiunea permanentă și urmărirea posibilă a unor evenimente ce trebuie studiate. Dezavantajele decurg din rutina în realizarea sarcinilor și lipsa independenței, uneori a obiectivității în formularea concluziilor.
După tipul de control pe care îl realizează, se disting trei ipostaze ale auditului intern:
Auditul contabil sau financiar – numit și verificațional, vizează evitarea erorilor de gestiune produse de calitatea proastă a informației. Datele financiare utilizate pentru gestiunea curentă sunt: bilanțul, contul de profit și pierdere, cifra de afaceri, evoluția cheltuielilor în funcție de natura acestora, variația imobilizărilor, clienți și furnizori, posturile de trezorerie. Tehnicile utilizate cuprind: controale care să indice erorile posibile în înregistrările contabile, sondaje statistice, intervenții punctuale (controlul stocurilor, contabilitatea de casă, confirmarea directă a soldurilor clienți și furnizori, verificări ale relației cu băncile), analiza contabilității analitice, datele bugetare. Deși calcularea ecartului dintre previziuni și realizări se face de către servicii contabile independente, se recomandă controlul acestuia de către auditorii interni.
Auditul operațional – spre deosebire de cel financiar care verifică respectarea regulilor contabile, bugetare și statistice, controlează buna aplicare a procedurilor de gestiune internă curentă.
Competența serviciului de audit intern se întinde la ansamblul întreprinderii, având rolul de consilier permanent pe lângă direcțiile operaționale, recomandările acestuia fiind adresate directorului general, care decide aplicarea acestora.
În orientarea activității auditorilor sunt importante două criterii:
importanța operațiunilor (produsul cel mai vândut, personalul cel mai numeros sau specializat, tehnologiile cele mai înalte etc);
caracterul lor de noutate (lansarea unui nou produs, crearea unei noi capacități de producție, achiziționarea unei tehnologii noi, utilizarea unei noi agenții publicitare etc).
Eficacitatea activității de audit este dependentă de anumiți factori:
cunoașterea întreprinderii;
aptitudinile auditorilor de rezolvare a unor probleme;
capacitatea de persuasiune pe lângă direcțiile operaționale, bazată pe cunoașterea teoretică și practică a dificultăților și problemelor cu care se confruntă serviciile operaționale, precum și pe realismul recomandărilor formulate.
Auditul conducerii este foarte rar întâlnit în unitățile economice. El își aduce contribuția la soluționarea problemelor de politică generală a companiei, garantând directorului general calitatea concluziilor tehnice pe baza cărora vor fi luate cele mai bune decizii.
Auditul conducerii presupune un studiu specific privind analiza costurilor, oportunitatea unei campanii publicitare, impactul metodei de remunerare, impactul promovării progresului tehnic etc.
Auditul guvernamental
Este realizat de angajații instituțiilor publice specializate (primarii, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Conturi). Membrii administrației publice centrale sau locale auditează companiile pentru a stabili dacă taxele și impozitele datorate statului au fost stabilite și plătite conform reglementărilor legale și normelor aplicate în domeniu (audit de conformitate). Adminstrația publică locală poate oferi aceleași servicii unor persoane fizice.
Curtea de Conturi auditează diverse programe, funcții, activități și instituții guvernamentale, verificând respectarea normelor legale în utilizarea fondurilor publice, corectitudinea tranzacțiilor financiare, a conturilor și raportărilor instituțiilor publice, eficiența și eficacitatea utilizării resurselor publice, în special a cheltuielilor bugetare.
1.3. ARIA DE APLICABILITATE A AUDITULUI FINANCIAR
Totalitatea procedurilor de audit necesare pentru îndeplinirea obiectivelor auditului în circumstanțele date, reprezintă aria de aplicabilitate a auditului financiar. Pentru a realiza un audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit, auditorii sunt nevoiți să respecte, în momentul stabilirii procedurilor de audit, fiecare standard relevant pentru acesta.
De asemenea, pot exista situații când auditorii trebuie să respecte, pe lângă ISA, și alte reglementări, legi care pot avea un efect direct sau indirect asupra situațiilor financiare auditate. Este posibil ca aceste legi și reglementări să fie uneori diferite de ISA. Dacă auditorul hotărăște să respecte aceste reglementări în detrimentul ISA, acesta nu poate afirma faptul că a realizat un audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit. Așadar, auditorul nu poate declara conformitatea cu ISA decât dacă auditul respectă totalitatea standardelor relevante.
1.4. CONCEPTE ALE AUDITULUI FINANCIAR
1.4.1. Scepticismul profesional
Standardele Internaționale de Audit nu ii interzic auditorului posibilitatea de a lua în considerare acțiunile trecute ale conducerii sau persoanelor însărcinate cu guvernanța din care reies sinceritatea și onestitatea acestora, însa afirmă faptul că experiența trecută a auditorului cu aceste persoane nu ar trebui să îi permită auditorului să fie satisfăcut de probe mai puțin convingătoare.
Auditorul trebuie să realizeze auditul cu scepticism profesional, recunoscând că pot fi identificate condiții sau evenimente care să indice posibilitatea existenței fraudei și erorii care ar putea să denatureze situațiile financiare în mod semnificativ.
Auditorul trebuie să evalueze critic probele de audit, și să dea o atenție sporită asupra validității probelor care nu confirmă anumite declarații ale conducerii sau ale persoanelor însărcinate cu guvernanța. Atitudinea de scepticism profesional este necesară într-un audit pentru ca auditorul să reducă riscul eludării circumstanțelor neobișnuite, al generalizării în momentul conturării concluziilor precum și pentru minimizarea riscului datorat utilizării unor premise greșite în determinarea naturii și întinderii procedurilor de audit.
1.4.2. Raționamentul professional
Auditorul se folosește de raționamentul său profesional inclusiv în interpretarea Standardelor Internaționale de Audit sau a reglementărilor și legislaței pe care acesta este nevoit să le respecte la fiecare audit. Acest concept este utilizat de către auditor pentru determinarea pragului de semnificație, a riscului de audit, a procedurilor utilizate pentru a obține suficiente probe de audit. Totalitatea deciziilor pe care un auditor trebuie să le ia pe parcursul unei misuni de audit trebuie să fie luate utilizând totalitatea cunoștințelor relevante, pregătirea și nu în ultimul rând experiența acumulată de către acesta. Este esențial a se utiliza o judecată rezonabilă pentru a evalua modalitatea în care conducerea entității client respectă cadrul general de raportare financiară direct aplicabil și de asemenena, în obținerea concluziilor bazate pe probele de audit.
1.4.3. Asigurarea rezonabilă
Asigurarea rezonabilă reprezintă o noțiune, un concept ce se referă la procesul de cumulare de către auditor de probe suficiente și adecvate, cu scopul de a concluziona faptul că nu există denaturări semnificative ale situațiilor financiare, fie ca urmare a fraudei, fie ca urmare a erorilor. Asigurarea rezonabilă absolută nu poate fi obținuta niciodată de către auditor, întrucât există restrângeri inerente ce prejudiciează competența acestuia în determinarea denaturărilor semnificative. Factorii care reduc posibilitatea obținerii unei asigurări rezonabile absolute sunt următorii:
Faptul că se utilizează testarea.
Faptul că există o limitare în ceea ce privește controlul intern.
Faptul că o mare parte a probelor de audit sunt persuasive, și nu conclusive.
Întrucât asigurarea rezonabilă absolută nu poate fi obținută de către auditor, se poate afirma faptul că auditul nu reprezintă o garanție absolută a faptului că situațiile financiare ale entității auditate nu conțin denaturări semnificative. Totodată, auditul nu va asigura niciodată eficiența sau randamentul viitor al entității auditate.
1.4.4. Pragul de semnificație
“Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare” emis de către Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate care caracterizează această noțiune astfel: “Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de dimensiunea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării greșite. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o însușire calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.”
Pragul de semnificație, în care se dezbate despre răspunderile auditorului atunci când acesta aplică noțiunea de prag de semnificație în momentul planificării și desfășurării unui audit al unei situații financiare. Auditorul stabilește nivelul pragului făcând uz de raționamentul său profesional, astfel încât să poată determina valoarea și natura denaturărilor semnificative pentru determinarea pragului de semnificație auditorul parcurge trei etape importante: stabilirea valorii preliminare a pragului de semnificație, determinarea erorii tolerabile, estimarea erorilor probabile și compararea lor cu valoarea preliminara a pragului de semnificație. Pentru a putea determina cu succes pragul de semnificație, auditorul trebuie să înteleagă în profunzime particularitățile entității auditate și totodată să identifice aspectele importante ale mediului în care entitatea auditată își desfășoară activitatea.
Auditorul trebuie să evalueze și să analizeze pragul de semnificație înaintea luării deciziei privitoare la procedurile de audit ce urmează a fi utilizate sau elementele ce urmează a fi examinate. Între pragul de semnificație și riscul de audit există o relație de invers proporționalitate.Astfel, cu cât riscul de audit preconizat de către auditor va fi mai mare, acesta va alege un prag de semnificație mai mic.
1.4.5. Riscul de Audit
Riscul de audit este abordat în Standardele Internaționale de Audit, și anume ISA 315, “Identificarea și evaluarea riscurilor unor denaturări semnificative prin înțelegerea entității și a mediului în care iși desfășoară activitatea “
Riscul de audit este așadar, o funcție între riscul unor denaturări semnificative a situațiilor financiare și riscul de nedetectare.
Riscul de denaturare semnificativă reprezintă riscul ca situațiile financiare să fie semnificativ denaturate înaintea începerii misiunii de audit.Acest risc există atât la nivelul situațiilor financiare în general, cât și la nivelul de afirmație al claselor de tranzacții, soldurilor conturilor sau prezentărilor.Riscul de denaturare semnificativă conține două componente ce există independent de misunea de audit și anume riscul inerent și riscul de control.
Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca unele afirmații privitoare la soldurile unor conturi sau categorii de tranzacții să conțină o denaturare care ar putea să fie semnificativă luată individual sau cumulată cu erorile deja existente în alte solduri sau categorii de tranzacții ale situațiilor financiare ale entitații auditate.
Riscul inerent specific reprezintă un element al riscului inerent asociat influențelor de ordin obiectiv privind erorile semnificative din situațiile financiare precum erori din conturi contabile, situații, înregistrări contabile, aplicarea eronată a principiilor și standardelor, impuneri fiscale eronate.
Riscul inerent general element al riscului inerent asociat influențelor de ordin subiectiv privind erorile semnificative din situațiile financiare precum controlul administrativ defectuos.
Riscul de control reprezintă riscul ca o afirmație privitoare la o denaturare semnificativă la nivelul unui sold sau categorie de tranzacții să nu fie prevestită și totodată prevenită și corectată la momentul adecvat de controlul intern al entității auditate și de către sistemele contabile ale acesteia.Controlul intern nu poate elimina în totalitate riscul de denaturare semnificativă a situațiilor financiare a entității auditate indiferent de modalitatea în care este proiectat sau aplicat.
Cea de-a doua componentă a riscului de audit, riscul de nedetectare, reprezintă riscul ca totalitatea procedurilor pe care auditorul le-a efectuat cu scopul de a diminua riscul de audit, să nu detecteze o denaturare existența și care este posibil să fie semnificativă.Așa cum nici riscul de denaturare semnificativă nu poate fi redus la zero, așa nici riscul de detectare nu poate fi eliminat în totalitate întrucât de regulă, auditorul nu analizează clasele de tranzacții sau soldurile conturilor în totalitatea lor. Între riscul de denaturare semnificativă și cel de detectare există o relație de invers proporționalitate.Astfel, cu cât este mai mare riscul de denaturare semnificativă prezis de către auditor cu atât mai mic va fi riscul de detectare acceptat de către acesta.
PROBELE DE AUDIT
Conceptul de probe de audit
« Probele de audit » reprezinta totalitatea informatiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe care este bazata opinia de audit, si includ toate informatiile continute in evidentele contabile care stau la baza situatiilor financiare si a altor informatii. Nu se asteapta ca auditorii sa abordeze toate informatiile care exista. Probele de audit, care sunt cumulative ca natura, includ probe de audit obtinute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului si pot include probe de audit obtinute din alte surse, cur ar fi misiunile de audit anterioare si procedurile unei firme de control al calitatii pentru acceptarea clientilor si continuarea contractelor cu clientii deja existenti.
Evidentele contabile includ, in general evidentele inregistrarilor initiale si evidentele justificative, cum ar fi verificari si inregistrari ale transferurilor electronice de fonduri ; facturi ; contracte ; registrul jurnal si registrul inventar, inregistrarile contabile si alte ajustari ale situatiilor financiare care nu sunt reflectate in inregistrarile contabile oficiale ; alte evidente cum ar fi documente de lucru si foi de calcul care justifica alocarile costurilor, calculele, reconcilierile si prezentarile de informatii. Inregistrarile din evidentele contabile sunt adesea initiate, inregistrate, procesate si raportate in forma electronica. In plus, evidentele contabile pot face parte din sisteme integrate care distribuie date si asigura suport pentru toate aspectele legate de obiectivele de raportare financiara, operatiuni si conformitate a unei entitati. Conducerea este responsabila de întocmirea situațiilor financiare pe baza evidențelor contabile ale entității. Auditorul obține unele probe de audit testând evidențele contabile, de exemplu, prin intermediul analizei și revizuirii, re-efectuind procedurile urmate in procesul de raportare financiara și reconciliind categoriile și aplicațiile aferente ale acelorași informații. Prin efectuarea unor astfel de proceduri de audit, auditorul poate stabili daca evidentele contabile sunt consecvente la nivel intern și sunt in concordanta cu situațiile financiare. Totuși, datorită faptului că evidentele contabile de sine stătătoare nu furnizează suficiente probe de audit pe care sa se fundamenteze o opinie de audit asupra situațiilor financiare, auditorul obtine si alte probe de audit.
Alte informații pe care auditorul le poate utiliza ca probe de procese verbale ale ședințelor; confirmări de la terțe parti; rapoarte ale analiștilor; date comparabile cu privire la concurenți (etalonare); manuale de control; informații obținute de auditor din proceduri dc audit precum intervievările, observația și inspecția; precum și alte informații constatate de auditor sau disponibile acestuia care îi permit să emită concluzii in urma unui raționament valid.
Probele de audit adecvate si suficiente
Gradul de suficiență este măsura cantității probelor de audit. Gradul de adecvare este măsura calității probelor de audit; cu alte cuvinte, relevanta si credibilitatea acestora pentru justificarea categoriilor de tranzacții, a soldurilor de conturi, prezentărilor de informații și afirmațiilor aferente sau pentru detectarea denaturărilor de la nivelul acestora. Cantitatea probelor de audit necesare este influențată de riscul de denaturare (cu cat riscul este mai mare, cu atat mai multe probe de audit este probabil să fie cerute) și, de asemenea, de calitatea unor asemenea probe de audit (cu cât calitatea este mai ridicată, cu atat mai puține probe vor fi cerute). In consecința, gradul de suficiență și gradul de adecvare al probelor de audit sunt interrelaționate. Totuși, simpla obținere a unei cantități mai mari de probe de audit nu poate compensa calitatea slabă a acestora.
Un set dat de proceduri de audit poate furniza probe de audit care sa fie relevante pentru anumite afirmații, dar nu și pentru altele. De exemplu, inspectarea evidențelor și a documentelor referitoare la colectarea creanțelor după sfârșitul perioadei poate furniza probe de audit cu privire atat la existența, cat și la evaluare, deși nu furnizează in mod necesar probe referitoare și la gradul de adecvare al separării exercițiilor la sfarșitul perioadelor. Pe de altă parte, auditorul obține adesea probe de audit din diverse surse sau de naturi diferită care să fie relevante pentru aceeași afirmație. De exemplu, auditorul poate analiza maturitatea conturilor de creanțe și colectarea ulterioara a creanțelor pentru a obține probe de audit aferente evaluării provizioanelor pentru creanțe îndoielnice. Mai mult decat atat, obținerea de probe de audit asociate unei anumite afirmații, de exemplu, existența fizică a stocurilor, nu constituie un substitut pentru obținerea de probe de audit cu privire la o altă afirmație, de exemplu, evaluarea inventarului.
Credibilitatea probelor de audit este influențată de sursa și natura acestora și depinde de circumstanțele individuale în care sunt obținute. Se pot formula generalizări cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totuși, astfel de generalizări fac obiectul unor excepții importante. Chiar și atunci când probele de audit sunt obținute din surse externe entității, pot exista circumstanțe care să afecteze credibilitatea informațiilor obținute. De exemplu, este posibil ca probele de audit obținute dintr-o sursă externă independentă să nu se bucure de credibilitate dacă acea sursă nu este în cunoștință de cauză. Deși se recunoaște faptul că pot exista și excepții, următoarele generalizări referitoare la credibilitatea probelor de audit pot fi utile:
Probele de audit sunt mai credibile atunci când sunt obținute din surse independente din afara entității.
Probele de audit care sunt obținute din interiorul entității sunt mai credibile atunci când controalele aferente impuse de entitate sunt eficiente.
Probele de audit obținute în mod direct de către auditor (de exemplu, observarea aplicării unui control) sunt mai credibile decât probele de audit obținute indirect sau prin deducție (de exemplu, intervievări cu privire la aplicarea unui control).
Probele de audit sunt mai credibile atunci când există sub formă de document, fie pe hârtie, electronic sau de altă natură (de exemplu, o inregistrare scrisă simultană a unei întâlniri este mai credibilă decât prezentarea ulterioară in formă orală a problematicilor discutate).
Probele de audit furnizate de documente originale sunt mai credibile decât probele de audit furnizate de fotocopii sau facsimile.
Un audit presupune rareori legalizarea documentațiilor, iar auditorul nu este nici instruit, și nici nu se așteaptă de la el a fi un expert in astfel de legalizări. Totuși, auditorul analizează credibilitatea informațiilor ce vor fi folosite ca probe de audit, de exemplu, fotocopii, facsimile, documente înregistrate pe film, digitale, sau ale documente in format electronic, luând in considerare inclusiv controalele exercitate asupra intocmirii și păstrării acestora, acolo unde este necesar.
Atunci când informațiile produse de entitate sunt utilizate de auditor la efectuarea procedurilor de audit, auditorul trebuie sa obțină probe de audit cu privire la acuratețea și exhaustivitatea informațiilor. Pentru ca auditorul să obțină probe de audit credibile, informațiile pe care cărora sunt fundamentate procedurile de audit trebuie să fie suficient de complete și corecte. De exemplu, la auditul veniturilor prin aplicarea prețurilor standard la volumul vânzărilor din evidențe, auditorul analizează acuratețea informațiilor referitoare la preț, precum și exhaustivitatea și acuratețea datelor referitoare la volumul vânzărilor. Obținerea probelor de audit referitoare la exhaustivitatea și acuratețea informațiilor produse de sistemul informatic al entității poate fi realizată concomitent cu procedura de audit efectivă aplicată informațiilor atunci când obținerea unei astfel de probe de audit constituie o parte integrantă din însăși procedura de audit. In alte situații, auditorul poate să fi obținut probe de audit despre acuratețea și exhaustivitatea unor astfel de informații prin testarea controalelor executate asupra producerii și păstrării informațiilor. Totuși, în unele situații, auditorul poate stabili că sunt necesare proceduri de audit suplimentare. De exemplu, aceste proceduri suplimentare pot include utilizarea tehnicilor de audit asistate de calculator (TAAC) pentru a recalcula informațiile.
În mod obișnuit, auditorul obține o asigurare mai mare din probe de audit consecvente generate de diferite surse sau de naturi diferite, decât din elemente dispersate, individuale, din cadrul probelor de audit. In plus, obținerea probelor de audit din surse sau cu naturi diferite poate indica faptul că un element individual al probelor de audit nu este credibil. De exemplu, coroborarea informațiilor obținute dintr-o sursă independentă de entitate poate spori asigurarea pe care auditorul o obține dintr-o declarație a conducerii. In mod contrar, atunci când probele de audit obținute dintr-o sursă nu sunt consecvente cu probele obținute dintr-o altă sursă, auditorul stabilește ce alte proceduri de audit suplimentare sunt necesare pentru a soluționa situația de inconsecvență.
Auditorul analizează relația dintre costul obținerii probelor de audit și utilitatea informațiilor obținute. Totuși, aspectul legat de dificultate sau de cheltuială implicat nu constituie în sine o bază validă de omitere a unei proceduri de audit pentru care nu există nici o alternativă.
In procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece concluziile, în mod normal, pot fi trase utilizând abordările de eșantionare și alte mijloace de selecție a elementelor testate. De asemenea, auditorul găsește ca fiind necesar să se bazeze pe acele probe de audit care sunt, mai degrabă, persuasive decât conclusive; totuși, pentru a obține o asigurare rezonabilă, auditorul nu se mulțumește cu probele de audit care sunt mai puțin decât persuasive. Auditorul face uz de raționamentul profesional și exercită scepticismul profesional atunci când evaluează cantitatea și calitatea probelor de audit și, astfel, gradul de suficiență și de adecvare al acestora, pentru a susține opinia de audit.
Utilizarea informatiilor în obtinerea probelor de audit
Conducerea este responsabilă pentru prezentarea fidelă a situațiilor financiare care reflecta natura si operatiunile entitatii. Cand declara ca situatiile financiare ofera o imagine fidela (sau prezinta cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative) in conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiara, conducerea face afirmatii, in mod explicit sau implicit, cu privire la recunoasterea, evaluarea, prezentarea si descrierea diferitelor structuri ale situațiilor financiare și ale prezentărilor aferente de informații.
Auditorul trebuie să utilizeze afirmații pentru categorii de tranzacții, solduri ale conturilor și prezentări și descrieri de informații suficient de detaliate cu scopul de a crea baza pentru evaluarea riscurilor de apariție a denaturărilor semnificative și pentru proiectarea și efectuarea procedurilor de audit suplimentare. Auditorul utilizează afirmații pentru evaluarea riscurilor, luând în considerare diferitele tipuri de denaturări potențiale care pot să apară și proiectând ulterior procedurile de audit care să răspundă riscurilor evaluate. Alte ISA iau în discuție situații specifice în care auditorului i se cere să obțină probe de audit la nivel de afirmație.
Afirmațiile utilizate de auditor se înscriu în următoarele categorii:
Afirmații cu privire la categoriile de tranzacții și evenimentele asociate perioadei supusă auditului:
Apariție – tranzacții și evenimente care au fost înregistrate au avut loc și sunt legate de entitatea respectivă.
Exhaustivitate – toate tranzacțiile și evenimentele care ar fi trebuit înregistrate au fost înregistrate.
Acuratețe – sumele și alte date aferente tranzacțiilor și evenimentelor au fost înregistrate în mod corespunzător.
Separarea exercițiilor financiare – tranzacțiile și evenimentele au fost înregistrate în perioadele contabile corecte.
Clasificare – tranzacțiile și evenimentele au fost înregistrate în conturile corespunzătoare.
Afirmații cu privire la soldurile conturilor la sfârșitul perioadei:
Existență – activele, datoriile și capitalurile proprii există.
Drepturi și obligații – entitatea deține sau controlează drepturile asupra activelor, iar datoriile constituie obligații ale entității.
Exhaustivitate – toate activele, datoriile și capitalurile proprii care ar fi trebuit înregistrate sunt evidențiate.
Evaluare și alocare – activele, datoriilesi capitalurile proprii sunt incluse in situatiile financiare la valorile corespunzatoare si orice ajustari rezultate cu privire la evaluare sau alocare sunt adecvat înregistrate.
Afirmații cu privire la prezentari si descrieri de informatii:
Apariție si drepturi și obligații-evenimentele. Tranzacțiile si alte aspecte prezentate s-au produs și sunt legate de entitatea respectivă.
Exhaustivitate – toate prezentările de informații care ar fi trebuit cuprinse în situațiile financiare au fost incluse.
Clasificare și inteligibilitate – informațiile financiare sunt prezentate și descrise în mod corespunzător, iar prezentările de informații sunt clar exprimate.
Acuratețe și evaluare – informațiile financiare și de altă natură sunt prezentate cu fidelitate și la valorile corespunzătoare.
Auditorul poate utiliza afirmațiile la modul descris mai sus sau le poate exprima diferit, cu condiția ca toate aspectele descrise să fie acoperite. De exemplu, auditorul poate alege să combine afirmațiile cu privire la tranzacții și evenimente cu afirmațiile referitoare la soldurile conturilor. Un alt exemplu este acela când nu poate exista o afirmație separată cu privire la înregistrarea tranzacțiilor și evenimentelor într-o altă perioadă, când apariția și exhaustivitatea afirmațiilor includ luarea în considerare a înregistrării tranzacțiilor în perioada contabilă corectă.
PROCEDURI PENTRU OBȚINEREA PROBELOR DE AUDIT
Auditorul urmărește să formuleze concluzii rezonabile, pe baza cărora acesta să iși poată baza opinia de audit.Acesta reușește să îndeplinească aceste obiective utilizând o serie de proceduri menite să îl ajute în obținerea de probe ce îl vor conduce în formularea concluziilor.Aceste proceduri pot fi incluse în două categorii și anume proceduri de evaluare a riscului și proceduri ulterioare în care sunt incluse teste ale controalelor și totodată proceduri de fond, care cuprind teste de detaliu și proceduri de fond analitice.
Auditorul obține probe de audit cu scopul de a ajunge la concluzii rezonabile pe baza cărora să fundamenteze opinia de audit prin efectuarea de proceduri de audit cu ajutorul cărora:
Să obțină o înțelegere a entității și a mediului acesteia, inclusiv controlul intern, pentru a evalua riscurile unor denaturări semnificative la nivelul situațiilor financiare și la nivelul afirmațiilor (procedurile de audit desfășurate în acest scop sunt denumite în ISA „proceduri de evaluare a riscurilor”);
Să testeze, atunci când este necesar sau atunci când auditorul decide să faca astfel, eficiența operațională a controalelor în prevenirea sau detectarea și corectarea denaturărilor semnificative de la nivelul afirmatiilor (procedurile de audit desfasurate în acest scop sunt denumite in ISA ca „teste ale controalelor”);
Sa detecteze denaturările semnificative de la nivelul afirmațiilor (procedurile de audit desfigurate în acest scop sunt denumite in ISA ca „proceduri de fond" și includ teste ale detaliilor penau categorii de tranzacții, solduri ale conturilor și prezentări de informații, precum și proceduri analitice de fond).
Auditorul efectuează întotdeauna proceduri de evaluare a riscurilor pentru a furniza o bază satisfăcătoare de evaluare a riscurilor la nivelul situațiilor financiare și la nivelul afirmațiilor. Totuși, procedurile de evaluare a riscurilor, in sine, nu oferă suficiente probe de audit adecvate pe care să se fundamenteze opinia de audit și sunt completate de proceduri suplimentare de audit sub formă de teste ale controalelor, atunci când este necesar, și proceduri de fond.
Testele controalelor sunt necesare în două împrejurări. Atunci când evaluarea riscului de către auditor include o perspectivă a eficienței operaționale a controalelor, auditorului i se cere să testeze respectivele controale pentru a susține evaluarea. In plus, atunci când procedurile de fond nu oferă singure suficiente probe de audit adecvate, auditorului i se cere să efectueze teste ale controalelor, pentru a obține probe de audit cu privire la eficiența operațională a acestora.
Auditorul planifică și desfășoară proceduri de fond pentru a răspunde la evaluarea aferentă a riscurilor de denaturări semnificative, ceea ce închide rezultatele testelor asupra controalelor, dacă există. Totuși, evaluarea de către auditor a riscului este supusă raționamentului și poate să nu fie suficient de precisă pentru a identifica riscurile de apariție a unor denaturări semnificative. Mai mult decât atât, există limitări inerente ale controlului intern, incluzând aici riscul de eludare a controlului de către conducere, posibilitatea apariției erorilor umane și efectul modificărilor survenite în sisteme. Prin urmare, procedurile de fond efectuate pentru categoriile semnificative de tranzacții, soldurile conturilor și prezentările de informații sunt întotdeauna cerute cu scopul de a obține suficiente probe de audit adecvate.
Auditorul utilizează unul sau mai multe tipuri de proceduri de audit. Aceste proceduri de audit. sau combinații ale acestora, pot fi folosite ca proceduri de evaluare a riscurilor, teste ale controalelor sau proceduri de fond, în funcție de contextul în care sunt aplicate de către auditor. In anumite circumstanțe, probele de audit obținute din misiuni de audit anterioare pot furniza probe de audit dacă auditorul efectuează proceduri de audit pentru a stabili relevanța continuă a acestora.
Natura și momentul procedurilor de audit care se utilizează pot fi afectate de faptul că unele date contabile și alte informații pot fi disponibile numai în format electronic sau numai în anumite momente. Documentele sursă, de genul ordinelor de cumpărare, conosamentelor, facturilor și cecurilor pot fi inlocuite de mesaje electronice. De exemplu, entitățile pot utiliza comertul electronic sau sisteme de procesare a imaginilor. In comertul electronic, entitatea si clientii sau furnizorii sai utulizeaza calculatoare conectate intr-o retea publica, cum ar fi Internetul, pentru a tranzacționa în mod electronic. Tranzacțiile de cumparare, expeditiile, platile, incasarile de numerar si decontarile in numerar se fac adesea, in totatlitate, prin intermediul schimbului de mesaje electronice între părțile implicate. In sistemele de procesare a imaginilor, documentele sunt scanate si convertite în imagini electronice pentru a facilita stocarea și referințele, iar documentele sursa este posibil să nu se mai păstreze dupa convertirea lor. Anumite informatii electronice pot exista la un anumit moment. Totuși, este posibil ca astfel de informații să nu mai poată fi recuperate dupa o anumită perioadă, dacă fișierele sunt modificate și nu exista fișiere de back-up (de rezervă). Politicile unei entități referitoare la păstrarea datelor il pot determina pe auditor să solicite păstrarea unor informații în scopul efectuarii de către auditor a reviziilor sau a procedurilor de audit, la momentul la care informațiile sunt disponibile.
Atunci când informațiile se găsesc în format electronic, auditorul poate desfășura anumite proceduri de audit descrise mai jos prin TAAC.
1.6.1.Inspecția înregistrărilor și a documentelor
Inspecția constă în examinarea înregistrărilor sau a documentelor, interne sau externe, în formă tipărită, electronică sau de altă natură. Inspecția înregistrărilor și a documentelor furnizează probe de audit cu grade variate de credibilitate, în funcție de natura și sursa acestora și, în cazul înregistrărilor și documentelor interne, în funcție de eficiența controalelor exercitate în timpul obținerii respectivelor evidențe. Un exemplu de inspecție utilizată ca test al controalelor îl constituie inspecția înregistrărilor sau a documentelor pentru obținerea probelor referitoare la autorizare.
Unele documente reprezintă probe directe de audit care certifică existența unui activ, de exemplu, un document care constituie un instrument financiar cum ar fi o acțiune sau o obligațiune. Inspecția unor astfel de documente poate să nu ofere, în mod necesare, o probă de audit cu privire la proprietate sau la valoare. In plus, inspecția unui contract executat poate furniza probe de audit relevante pentru aplicarea de către întreprindere a politicilor contabile, cum ar fi recunoașterea veniturilor.
Inspecția imobilizărilor corporale
Inspecția imobilizărilor corporale constă în examinarea fizică a activelor. Inspecția imobilizărilor corporale furnizează probe de audit credibile cu privire la existența lor, dar nu neapărat și cu privire la drepturile și obligațiile entitatii sau la evaluarea respectivelor imobilizări. Inspecția elementelor individuale de natura stocurilor însoțește, în mod obișnuit, observarea inventarierii stocurilor.
Observarea
Observația constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este efectuată de alții. Exemplele includ observarea inventarierii stocurilor de către personalul entității și observarea efectuării activităților de control. Observarea furnizează probe de audit cu privire la efectuarea unui proces sau a unei proceduri, dar este limitată la momentul în care observarea are loc și mai este limitată de faptul că actul de a fi observat poate afecta modul în care se desfășoară procesul sau procedura respectivă.
Intervievarea
Intervievarea constă în căutarea de informații, atât financiare, cât și nefinanciare, de la persoane cu experiență, fie din interiorul, fie din afara entității. Intervievarea este o procedură de audit utilizată masiv pe parcursul misiunii și este adesea complementară desfășurării altor proceduri de audit. Intervievările pot varia de la intervievări scrise oficiale, până la intervievări orale neoficiale. Evaluarea răspunsurilor obținute prin intervievare reprezintă o parte integrală a procesului de intervievare.
Răspunsurile la intervievări pot oferi auditorului informații pe care nu le deținea anterior sau informații care se coroborează cu probele de audit. Alternativ, răspunsurile pot furniza informații care diferă în mod semnificativ de alte informații pe care le-a obținut auditorul, de exemplu, informații cu privire la posibilitatea de eludare a controalelor de către conducere. In unele cazuri, răspunsurile la intervievări furnizează auditorului o bază pentru modificarea sau efectuarea unor proceduri suplimentare de audit.
Pe lângă utilizarea intervievărilor, auditorul efectuează proceduri de audit pentru a obține suficiente probe de audit adecvate. In mod obișnuit, intervievarea nu oferă, în sine, suficiente probe de audit pentru a detecta denaturările semnificative de la nivelul afirmațiilor. Mai mult decât atât, intervievarea singură nu este suficientă pentru a testa eficiența operațională a controalelor. Deși coroborarea probelor obținute prin intermediul intervievării are adesea o importanță specifică, în cazul intervievărilor referitoare la intențiile conducerii, informațiile disponibile care să susțină intențiile conducerii pot fi limitate. In aceste cazuri, înțelegerea modului în care conducerea și-a respectat în trecut intențiile declarate referitoare Ia active sau datorii, a motivelor declarate pentru care a ales să întreprindă anumite actiuni, precum și înțelegerea capacității conducerii de a urmări un anumit curs al activitatii poate furniza informații relevante cu privire la intențiile conducerii.
In ceea ce priveste unele aspecte, auditorul obține declarații scrise din partea conducerii care confirmă răspunsurile la intervievările orale. De exemplu, auditorul obține, în mod normal, din partea conducerii declaratii scrise referitoare la aspecte semnificative atunci când nu se poate presupune in mod rezonabil că vor exista alte probe de audit sau atunci când celelalte probe de audit obținute au o calitate mai scăzută.
Confirmarea
Confirmarea, care este un tip specific de intervievare, reprezinta procesul de obținere a unei declarații cu privire la o informatie sau la o condiție existenta, direct de la o terță parte. De exemplu, în mod obișnuit auditorul cauta confirmarea directă a creanțelor prin consultarea debitorilor. Confirmarile sunt utilizate frecvent atunci când este vorba despre soldurile conturilor si componentele lor, dar nu trebuie limitate la aceste elemente. De exemplu, auditorul poate solicita confirmarea termenilor contractuali sau ai unor tranzacții pe care o entitate le are cu terțe părți; confirmarea solicitata are scopul de a întreba dacă au fost aduse modificări contractului si, daca da, care sunt detaliile relevante. Confirmările sunt utilizate, de asemenea, pentru a obține probe de audit referitoare la absența anumitor condiții, de exemplu, absența unui „contract secundar" care poate influența recunoasterea veniturilor.
Recalcularea
Recalcularea constă în verificarea acurateței matematice a documentelor sau a înregistrărilor. Recalcularea poate fi efectuată prin utilizarea tehnologiei informației, de exemplu, obținând de la entitate un fișier electronic si folosind TAAC pentru verificarea acurateței sintezei fișierului.
Reefectuarea
Reefectuarea reprezintă executarea de către auditor, in mod independent, a procedurilor sau controalelor care au fost efectuate initial ca parte a controlului intern al entității, fie manual, fie utilizand TAAC; de exemplu, reefectuarea testului referitor la analiza pematuritati a conturilor de creante.
Proceduri analitice
Procedurile analitice constau în evaluari ale informatiilor financiare realizate prin intermediul unui studiu al relatiilor plauzibile dintre datele financiare și nefinanciare. Procedurile analitice cuprind, de asemenea, intervievarea fluctuațiilor și a relațiilor identificare care nu sunt consecvente cu alte informații relevante sau care se abat în mod semnificativ de la valorile previzionate.
Data intrării în vigoare
Prezentul ISA este aplicabil auditărilor situațiilor financiare aferente perioadelor începând cu sau după data de 15 decembrie 2004.
Perspectiva sectorului public
Atunci când desfășoară activități de audit pentru entitățile din sectorul public, auditorul tine cont de cadrul legislativ si de orice alte reglementări, ordonanțe sau ordine ministeriale relevante care afectează mandatul de audit, precum fi de orice alte cerințe speciale privind auditul. La realizarea afirmațiilor cu privire la situațiile financiare, pe lângă cele prezentate acest ISA, conducerea declară că tranzacțiile si evenimentele au fost conforme cu legislația în vigoare sau cu cerințele autorităților corespunzătoare. Probele de audit sunt tratate în Standardele Internaționale de Audit, printre care și ISA 500 “Probe de audit- considerații suplimentare pentru elemente specifice”.Astfel, așa cum enunța și standardele, probele de audit reprezintă orice informație ce îl ajută pe auditor să determine dacă informațiile financiare auditate sunt realizate în conformitate cu un cadru general direct aplicabil.Probele de audit se cumulează pe parcursul misiunii de audit și sunt obținute, în marea lor majoritate prin intermediul procedurilor de audit.Cu toate acestea este permisă și folosirea de informații din audituri anterioare, din proceduri ale unor firme de control al calității sau făcând uz de activitatea unui expert din partea conducerii. Printre procedurile de audit ce conduc la obținerea probelor de audit amintim printre altele observarea, confirmarea, inspecția, interogarea și recalcularea.
Pragul de semnificație și riscurile de audit
Abordarea auditului
Pragul de semnificație
Lista de verificare a riscului inerent general
Lista de verificare a riscului inerent specific
Tabel 2.1
Riscuri inerente specifice și mărimea eșantioanelor inițiale
Întrebări privind riscurile inerente specific
Î1: Sistem expus erorilor/sistem inadecvat/sistem manual necomputerizat?
Î2: Contabilul responsabil pentru domeniul acesta este slab pregătit profesional?
Î3: Operațiuni complexe (natura operațiunilor efective, nu modul cum este ea înregistrată)?
Î4: Risc de pierderi/denaturări de fonduri/fraudă?
Î5: Multe judecăți profesionale/calcule?
Î6: Operațiuni neobișnuite (natura operațiunilor sau natura procesului în afara sistemului?
Pentru a realiza secțiunea F3 trebuie să se determine siguranța în examinarea analitică. Astfel, se determină dacă această siguranță este zero, moderată sau ridicată. Răspunsul selectat va conduce la atașarea riscului de nedetectare neasociat cu riscul de neeșantionare pe baza tabelului de mai jos.
Tabel 2.2
Tabel pentru prezentarea factorilor de risc de nedetectare neasociați cu riscul de eșantionare (RNNE).
Totodată, în aceeași manieră se determină și riscul de control, în conformitate cu cele prezentate în tabelul de mai jos. Lipsa răspunsului va conduce automat la un nivel al riscului de 100%.
Tabel 2.3
Tabel ce prezintă factorii de risc de control.
Tabel 2.4
Tabel ce prezintă dimenisiunile eșantionelor și intervalele de eșantionare ce trebuiesc utilizate pentru diferitele nivele de risc.
1.6.3. Proceduri de audit bazate pe indicatori financiari
Indicatorii financiari sunt utilizați de către auditori în cadrul procedurilor analitice în special în cadrul etapei de planificare și a celei de verificare. Utilitatea acestora constă în faptul că prin intermediul lor este posibilă înțelegerea celor mai recente evenimente ce au avut loc, a situației financiare a întreprinderii și nu în ultimul rând a abordării acesteia din punctul de vedere al unui utilizator. Analiza financiară este utilă pentru a determina posibilele domenii cu probleme, ce vor fi analizate mai în profunzime și supuse testării în cursul auditului, dar și la determinarea anumitor probleme de ordin economic ale entității, pentru care auditorul este în măsură să ofere un alt tip de consultanță. Astfel, în partea ce urmează vor fi analizați principalii indicatori folosiți la scară largă.
Solvabilitatea pe termen scurt
Solvabilitatea se referă la capacitatea entității de a face față datoriilor scadente care au decurs din angajamente precedente, fie din operațiuni actuale a căror realizare condiționează continuarea activității entității, fie din prelevări precedente.
Așadar, solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face fața datoriilor sale totale, în caz de lichidare.Solvabilitatea pe termen scurt se determină prin intermediul următoarelor trei formule:
Lichiditate generală=Active curente/Datorii curente
Lichiditate imediată= Disponibilități+Titluri de valoare ușor negociabile +
+ Creanțe nete/Datorii curente
Lichiditate restrânsă=Disponibilități+Titluri valoare ușor negociabile/Datorii curente
Se apreciează faptul că situația lichidității generale este satisfăcătoare dacă este cuprinsă între 1.2 și 1.9. De asemenea, intervalul care poate fi considerat a fi satisfăcător pentru lichiditatea imediată este între 0.65 și 1.
Lichiditatea restrânsă este favorabilă dacă indicatorul tinde către o mărime unitară.Aceasta depașește valoarea de 1 atunci când entitatea are o excelentă solvabilitate pe termen scurt.
Situația activului circulant net se referă la diferența dintre activele circulante și datoriile curente, valoarea acesteia fiind determinată prin intermediul lichidității generale. Astfel, dacă valoarea acestui indicator este mai mare decât 1.2, atunci putem afirma faptul că entitatea are la dispoziție suficiente active pentru a-și acoperi datoriile imediate.
Așadar, se poate afirma faptul că cu cât este mai mare acest indicator cu atât situația entității este mai favorabilă. Din această cauză, întreprinderile care au o valoare ridicată a acestui indicator reușesc să obțină împrumuturi de la diverși creditori, mult mai facil.
De asemenea, entitățile ce nu dețin un fond de rulment corespunzător vor avea mari dificultăți în a obține împrumuturi. Cu toate acestea utilizarea acestor indicatori prezintă o serie de dezavantaje precum faptul că valoarea și lichiditatea activelor circulante variează, determinând modificarea capacității entității de a își acoperi datoriile curente.
Lichiditatea pe termen scurt
Dacă o entitate se află în situația de a nu își putea acoperi obligațiile curente cu disponibilități bănești sau echivalente monetare, atunci se vor măsura indicatorii de lichiditate pe termen scurt.
Astfel, este des întâlnită utilizarea indicatorului viteza de rotație, fie referindu-se la creanțe-clienți, fie la stocuri. Tendința vitezei de rotație a creanțelor determină caracterul rezonabil al creanțelor privind creanțele incerte, în timp ce cea a stocurilor folosește la depistarea unor posibile semne de uzură morală a acestora. Lichiditatea pe termen scurt se determină așadar, utilizând următoarele formule:
Viteza medie de rotație a creanțelor=Cifra de afaceri neta/Creanțe medii brute
Durata medie de încasare a creanțelor=Creanțe medii brute*360/Cifra de afaceri neta
Viteza medie de rotație activelor imobilizate=Cifra de afaceri/Active imobilizate
Durata medie de vanzare=Stocuri medii*360/Costul bunurilor vandute
Durata medie de transformare a stocurilor în disponibilități bănești=Durata medie de încasare + Durata medie de vânzare.
De asemenea, și în cazul acestor indicatori, urmărirea evoluției în timp a performațelor întreprinderii sau compararea rezultatelor acesteia cu cele ale altor entități asemănătoare, întâmpină dificultăți precum utilizarea de politici contabile diferite sau a unor date de închidere a exercițiului financiar distincte.
Entitățile pot să depășească dificultăți precum cele legate de politicile contabile diferite, prin efectuarea de diferite ajustări ce pot face datele comparabile.
Solvabilitatea pe termen lung
Solvabilitatea pe termen lung reprezintă capacitatea întreprinderilor de a rambursa atât dobânda cât și principalul aferente creditelor pe termen lung deținute. Pentru a determina solvabilitatea pe termen lung se utilizează următoarele formule de calcul:
Efectul levier=Total Datorii/Total Capital Propriu
Raportul Imobilizări Corporale Nete/Capital Propriu=Capital Propriu Total –Imobilizări Necorporale/Total Capital Propriu
Grad de acoperire al dobânzilor=Profit din exploatare/Cheltuieli cu dobânzi
Astfel, solvabilitatea pe termen lung a unei entități este influențată în principal de activitatea de exploatare și de posibilitatea întreprinderii de a obține finanțări necesare pentru a investi sau a trece peste perioada dificilă din punct de vedere financiar.
Așa cum rezultă din formulele de calcul mai sus enunțate, raportul dintre totalul datoriilor și capitalul propriu deține un rol foarte important. Un nivel al acestui indicator ridicat sugerează faptul că entitatea și-a epuizat toate posibilitățile de îndatorare, ceea ce înseamnă faptul că într-o situație nefavorabilă entitatea nu va avea posibilitatea de a obține un împrumut și de a depăși situația în această manieră.
Totodată, un nivel scăzut al indicatorului conturează un levier financiar ce nu este utilizat în avantajul proprietarilor entității. Și evoluția indicatorului sugerează multe aspecte despre entitate. Astfel, o tendință de creștere trădează un profit scăzut în comparație cu nevoile entității iar una de scădere sugerează o situație favorabilă a întreprinderii.
Cea de-a doua formulă menționată, și anume raportul dintre valoarea neta a imobilizărilor corporale și capitalurile proprii semnalează aspecte privitoare la calitatea capitalurilor proprii.
Indicatori ai exploatării și performanței.
În economia actuală, există o tendință deosebit de importantă de a se pune accent pe activitatea de exploatare a entităților și nu în ultimul rând pe rezultatele entităților. Pentru determinarea exploatarii și a performanței se utilizează indicatorii:
Eficiența=CA neta/Imobilizări corporale de exploatare
Marja brută procentuală=CA neta-Cost bunuri vândute/CA neta
Marja Profitului= Profit din exploatare/CA neta
Profitabilitate=Profit din exploatare/Imobilizări corporale de exploatare
Rentabilitatea activului total=Profit înainte de plata dobânzilor+Impozite/Activ Total
Valoarea contabilă pe actiune=Capital social/Număr acțiuni
Eficiența este un indicator ce arată dacă sunt generate venituri suficiente pentru a motiva volumul activelor folosite. Așadar, atunci când eficiența are o valoare scăzută, conducerea entității ar trebui să se asigure că mai întâi se va realiză un volum mult mai mare de producție, și ulterior să mai achiziționeze active.
Totodată, dacă valoarea indicatorului este ridicată, activele entității sunt la sfârșitul duratei de viața activă, și drept urmare este necesară o nouă achiziție de active.
Marja brută este un indicator ce sugerează măsura în care cifra de afaceri depășește cheltuielile variabile ale entității. Astfel, dacă marja brută are o valoare relativ scăzută atunci prețurile de vânzare nu sunt suficient de ridicate astfel încât să compenseze costurile unitare de producție.
Dacă marja brută arată proporția cu care cifra de afaceri depășește cheltuielile variabile atunci marja profitului, cel de al treilea indicator menționat arată măsura în care cifra de afaceri depășește totalul costurilor, fie ele variabile sau fixe.
O valoare scăzuta a marjei profitului sugerează fie o valoare scăzută a marjei brute, fie niște cheltuieli fixe mult prea mari pentru volumul de producție al entității.
Atât profitabilitatea cât și rentabilitatea surprind măsura în care profitul unei entități este adecvat în comparație cu activele deținute de întreprindere. Rentabilitatea trebuie să fie superioară ratei dobânzii pe termen lung și totodată rentabilității unor alte investiții asemănătoare, alternative, astfel încât proprietarii să dorească să continue activitatea și să nu lichideze întreprinderea în vederea obținerii unei investiții mai rentabile. Analiza levier-ului este de asemenea, deosebit de importantă întrucât prin intermediul acestor indicatori se determină rentabilitatea fiecărei surse de capital, urmând ca rezultatul obținut să fie comparat cu costul fiecărei surse de capital. Dacă această diferența este pozitivă, atunci atragerea unei cantități suplimentare de capital din sursa respectivă ar fi benefică pentru entitate. Dacă indicatorul are o valoare negativă, atunci conducerea ar trebui să se concentreze asupra majorării profitului.
Utilizarea indicatorilor de exploatare și performanța prezintă dificultăți în momentul în care se dorește efectuarea unei comparații cu alte entități asemănătoare acest lucru datorându-se în principal politicilor contabile utilizate de fiecare întreprindere în parte.
1.6.4. Tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment
Tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment reprezintă o procedură de audit ce se bazează pe rezultatele obținute de către entitățile auditate în exercițiile anterioare. Această tehnică a apărut ca urmare a fluctuațiilor tot mai frecvente pe piața, ce pot influența performanțele viitoare ale întreprinderilor și pot determina astfel creșterea riscului de faliment al entităților. Așadar, pentru a preîntâmpina aceste dificultăți, auditorul preconizează evoluția viitoare a entității în ceea ce privește riscul acesteia de a falimenta, pornind de la această metodă statistică, bazată pe un sistem de rate. Pentru a determina riscul de faliment, auditorul trebuie să evalueze o serie de entități asemănătoare cu cea auditată, o serie de întreprinderi care să facă parte din una din următoarele două clasificări: întreprinderi ce dețin probleme financiare și întreprinderi ce nu se află într-un impas din punct de vedere financiar.
Pentru aceste două grupuri de întreprinderi auditorul urmează să determine o serie de rate și să stabilească care este cea mai potrivită combinație liniară de rate care să ajute la determinarea deosebirilor între cele două categorii de întreprinderi. Această analiză are ca rezultat obținerea pentru fiecare entitate analizată a unui scor reprezentat prin “Z”, ce reprezintă o funcție liniară de serie de rate. Prin intermediul acestei analize discriminante, a scorurilor mai sus menționate auditorul determină care dintre întreprinderi deține probleme financiare și care nu.
Funcția prin intermediul căreia se stabilește scorul fiecărei entități este:
Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + ……. + anxn
Unde, x- reprezintă ratele evaluate
a- poderea ratelor respective
Pornind de la tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment au fost redactate un număr de modele, cel mai semnificativ fiind cel al lui Altman. Funcția prin intermediul căreia se stabilește scorul entităților este următoarea:
Z = 3,3 x1+ 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5
Unde, x1 =Rezultat înainte de impozitare/ Total Activ
x2 = CA / Total Activ
x3= Capitalizarea bursieră / Împrumuturi
x4= Profit reinvestit / Total Activ
x5= Activ circulant / Total Activ
Determinarea riscului de faliment se realizează și prin intermediul altor metode de audit printre care se numară analiza statică a riscului de faliment pe baza patrimoniului, ce se bazează pe evaluarea fondului de rulment și a ratelor de solvabilitate, și analiza functională a riscului de faliment, bazată pe stocuri și fluxuri din utilizări și resurse. Astfel, dacă aceste două metode analizează și examinează în principal, rezultatele din exercițiile anterioare ale entității, preconizând doar în mică parte rezultatele viitoare, tehnica scorurilor mai sus analizată furnizează informații precise cu privire la viitorul entităților și implicit a riscului de faliment a acestora.
1.6.5. Metoda extrapolării
Există mai multe tehnici de extrapolare pe care auditorul le are la dispoziție pentru a preconiza viitorul unor fenomene: extrapolarea analitică pornește de la presupunerea parametrilor de desfășurare a procesului preconizat, care se estimează astfel încât să conducă la realizarea unor erori de estimare cât mai reduse; extrapolarea fenomenologică se realizează prin evaluarea însușirilor globale ale procesului preconizat pe baza raționamentului profesional și a interpretării experienței practice pe termen lung; extrapolarea prin curbă înfășurătoare se referă la înfășurarea, ajustarea unui număr de curbe secvențiale, ea utilizându-se în special în preconizarea performanțelor echipamentelor tehnologice astfel încât acestea să fie mai evoluate față de cele de generație anterioară. Metoda extrapolării poate fi utilizată și ca o procedură analitică de audit, cu scopul de a previziona pe o perioadă scurtă sau medie de timp evoluția a diverse variabile. Extrapolarea reprezintă în esența o prelungire imaginară a unor tendințe constatate în trecut, pornind de la premisa că nu au existat modificări în dezvoltarea proceselor analizate. Această metodă este utilizată pentru procesele ce iși păstrează frecvența și orientarea pe o perioadă îndelungată de timp.
1.7. Concludența probelor de audit
La baza oricărui audit stau informațiile probante ce sunt colectate și evaluate de către auditor.Auditorul trebuie să dețină așadar, totalitatea cunoștințelor și a aptitudinilor astfel încât să acumuleze în cadrul auditului suficiente probe temeinice ce vor conduce la conceperea unor concluzii rezonabile pe baza cărora auditorul iși va baza opinia. Asigurarea rezonabilă se obține în momentul în care auditorul obține probe de audit concludente astfel încât acesta să reduca riscul de audit și să aibă un grad ridicat de siguranță în privința corectitudinii opiniei sale de audit Factori care determină concludența probelor sunt gradul de adecvare și suficiența probelor de audit, două concepte ce sunt interconectate. Așadar, concludența poate fi evaluată numai după o analiză combinată a gradului de adecvare și a suficienței, ținându-se cont și de impactul factorilor care influențează aceste două caracteristici.
I. Gradul de adecvare se referă la aspectele calitative ale probelor de audit, printre care amintim relevanța și credibilitatea.
Relevanța. Auditorul trebuie să obțină probe de audit fiabile, care să se refere la scopul auditului, care să fie relevante pentru atingerea obiectivelor acestuia.Relevanța poate fi studiată numai prin prisma obiectivelor specifice ale auditului.Astfel, un eșantion voluminos de probe obținute sau independența unei persoane care le furnizează nu sunt concludente decât dacă sunt relevante pentru obiectivele auditului respectiv. Unele probe pot fi relevante pentru un anumit obiectiv de audit, dar nu și pentru altul.
Credibilitatea. Credibilitatea probelor de audit se conturează în funcție de sursa și natura acestora, și este diferită în funcție de circumstanțele individuale în care acestea sunt obținute. Probele obținute dintr-o sursă din afara entității auditate sunt mai fiabile decât cele colectate din interiorul ei. În mod similar, totalitatea documentelor ce provin din afara entității auditate sunt considerate mai credibile decât cele produse în cadrul companiei. De asemenea, eficacitatea mecanismelor de control intern determină în mare măsură credibilitatea probelor. Astfel, cu cât mecanismele de control intern sunt mai eficiente cu atât probele obținute sunt considerate mai fiabile. În mod obișnuit, auditorul obține o asigurare mai mare din probe de audit consecvente ce sunt obținute din surse diferite decât din elemente dispersate, individuale. Probele obținute de către auditor în mod direct prin diverse procedee precum calcularea sau inspectarea sunt calitativ mai bune și mai credibile decât cele obținute prin căi indirecte. Totodată, pentru a furniza informații fiabile este necesar ca persoana care se ocupă de acest aspect să aibă pregătirea și calificarea necesară astfel încât probele de audit obținute să fie credibile. În mod similar, dacă auditorul nu dispune de cunoștințele și aptitudinile necesare evaluării unei probe, aceasta nu va fi considerată ca fiind fiabilă. Nu în ultimul rând, o probă obiectivă va fi aproape întotdeauna mai calitativă decât una subiectivă, care necesită un anumit nivel de raționament profesional și care este influențată așadar de calificarea persoanei care furnizează proba respectivă.
II.. Suficiența probelor este determinată de masura în care cantitatea de probe de audit este satisfăcătoare pentru realizarea unei opinii de audit. Un aspect important legat de suficiența probelor îl constituie mărimea eșantionului, care poate varia de la un singur element la toate elementele care formează populația testată.Astfel, mărimea eșantionului trebuie stabilită de către auditor în funcție de procedurile utilizate și de asemenea, în funcție de specificul fiecărui audit.Totodată, exista doi factori semnificativi care influențează dimensiunea eșantionului selectat și anume: erorile pe care auditorul se așteaptă să le surprindă pe parcursul auditului și eficacitatea controlului intern al entitații auditate.Astfel, dacă auditorul consideră că există șanse semnificative să existe erori în cadrul unui audit al unei entitați, acesta va trebui să aleagă un eșantion mai mare pentru a fi testat decât într-un audit în care probabilitatea existenței acestor erori ar fi mai mică. Un alt element care afectează suficiența probelor îl reprezintă elementele selectate pentru a fi testate.Astfel, auditorul va căuta să selecteze acele articole care au valoare monetară mare, care au probabilitatea mare de eroare sau care sunt reprezentative pentru ansamblul testat.
În cadrul procesului de determinare a concludenței probelor, auditorul trebuie să determine măsura în care au fost luate în considerare atât criteriile gradului de adecvare și suficienței cât și toți factorii care influențează aceste două caracteristici. Un aspect important care trebuie luat în calcul în momentul luării unei decizii privitoare la probele de audit il reprezintă totodată și costul necesar pentru obținerea acestora.
Auditorul trebuie să determine și să utilizeze acea modalitate care este cea mai eficientă, care consumă cele mai puține resurse și determină obținerea celei mai mari cantități de informații fiabile.
2. RISCUL CARE POATE AFECTA PROBELE DE AUDIT
2.1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L
Scurt istoric MARCOS CONSTRUCT SRL
MARCOS CONSTRUCT SRL a fost înregistrată la Registrul Comertului în anul 1990, ca societate cu răspundere limitată, sub nr J40/6053/1990, codul fiscal RO 9666667 și are ca obiect de activitate conform cod CAEN 4211- Lucrări de construcții. Societatea are un capital social, subscris și integral vărsat de 300.000 RON împărțit în 3000 de acțiuni, cu o valoare nominală de 100 Ron/acțiune. Capitalul social este împărțit astfel: Florea Adriana deține 65% din capitalul social, Florea Cristina deține 15% iar Cristian Marius Damian deține 20% din capitalul social. În perioada supusă analizei întreprinderea are un capital propriu în valoare de 6.393.949 și a înregistrat un profit de 333.052 RON.
La serviciile MARCOS CONSTRUCT SRL au apelat atât persoane fizice cât și persoane juridice, dintre care: Primării, agenți economici, bănci, administrații publice, instituții de învățământ, societatttea este axată în principal pe realizarea de construcții rezidențiale.
Obiectul de activitate
MARCOS CONSTRUCT SRL Giurgiu se inscrie in categoria I.M.M.-urilor (intreprinderi mici si mijlocii), bucurandu-se si de prevederile Legii 133/1999 ; OUG 297/2000 ; HG 244/2001 si alte acte normative care prevad stimularea intreprinzatorilor pentru infiintarea si dezvoltarea I.M.M.-urilor.
Funcțiunea de producție
MARCOS CONSTRUCT SRL urmărește să-și îmbunătățească în permanență eficacitatea sistemului de management integrat, prin utilizarea politicii calității, mediului și a securității și sănătății în muncă, a obiectivelor calității, de mediu și de securitate și sănătate în muncă, a rezultatelor auditurilor, a analizei datelor, a acțiunilor corective și preventive și a analizei efectuate de management.
Ținta îmbunătățirii continue a sistemului de management este de a spori probabilitatea de creștere a satisfacției clienților și a altor părți interesate.
Măsurile luate în vederea îmbunătățirii includ următoarele:
analiza și evaluarea situației existente pentru identificarea domeniilor care necesită îmbunătățiri;
stabilirea obiectivelor îmbunătățirii;
căutarea de soluții posibile pentru atingerea obiectivelor;
evaluarea acestor soluții și efectuarea unei selecții;
implementarea soluției selectate;
măsurarea, verificarea, analizarea și evaluarea rezultatelor implementării pentru a se stabili dacă obiectivele au fost realizate;
oficializarea modificărilor.
În perioada supusă analizei întreprinderea are un capital propriu în valoare de 6.393.949 și a înregistrat un profit de 333.052 RON.
Entitatea a respectat prevederile prevăzute de Legea contabilității nr.82/1991, care se referă la organizarea și conducerea corecta și la zi a contabilității.Operațiunile economico-financiare au fost consemnate în documente legale și au fost contabilizate corect.
Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii în anul 2012 se prezintă astfel:
A. Active imobilizate 140.502
B. Active circulante 4.964.964
C. Cheltuieli în avans 0
D. Datorii de pâna la un an 4.502.082
E. Active circulante nete/Datorii curente nete 1.956.155
F. Total active minus datorii curente 11.543.047
G. Datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 5.069.579
H Provizioane 79.513
I. Venituri în avans 0
J. Capital și rezerve 6.393.949
Principalii indicatori economico-financiari ai societății la sfârșitul lui 2012 au fost: indicatorul lichidității generale 1.44, indicatorul lichidității curente 1.22, rata solvabilității globale 1.68, rata de finanțare a activelor imobilizate 0.21, viteza de rotație a activelor totale 0.88, rata autonomiei financiare 0.56 și gradul de îndatorare 0.51.
2.2. CEREREA SOCIETĂȚII CE URMEAZĂ A FI AUDITATĂ
S.C. MARCOS CONSTRUCT SRL
BUCUREȘTI
Către:
Mares Adriana
Sector 3, București
Doamnelor și domnilor,
Vă solicităm procedarea la auditarea bilanțului societății „MARCOS CONSTRUCT ” S.R.L. la data de 31.12.2013, precum și a contului de rezultate pentru exercițiul încheiat la această dată.
Societatea comercială “MARCOS CONSTRUCT ” SRL s-a înregistrat la Registrul Comerțului în anul 1990 sub numărul J40/6053/1990, având alocat codul unic de înregistrare RO 9666667. Capitalul social al societății este integral românesc de 300.000 RON.Obiectul principal de activitate constructiile.
Dacă sunteți interesați de solicitarea noastră, vă rugăm să ne contactați pentru detaliile necesare acceptării misiunii.
Vă mulțumim,
……
2.3. SCRISOARE DE ANGAJAMENT
Către Consiliul de Administrație sau reprezentanților adecvați ai conducerii de vârf
Dumneavoastră ați cerut ca noi să efectuăm auditul bilanțului societății S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. la data de 31.12.2013, precum și al contului de profit și pierdere și situației fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul financiar care se încheie la aceeași dată.
Suntem încântați să vă confirmăm acceptarea acestui angajament prin conținutul acestei scrisori.
Auditul pe care îl vom efectua va avea ca obiectiv exprimarea unei opinii din partea noastra asupra situațiilor financiare.
Noi ne vom desfăsura activitatea de audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit( sau cu referire la practici sau standarde naționale relevante)
Aceste Standarde cer ca noi să planificăm și să efectuăm auditul, cu scopul de a obține o asigurare rezonabilă că situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative.
Un audit include examinarea, pe bază de teste a dovezilor privind valorile și prezentările de informații din situațiile financiare. Datorită caracteristicii de test și a altor limitări inerente ale oricărui sistem contabil și de control intern, există un risc inevitabil ca unele denaturări semnificative să ramană nedescoperite.
Pe lângă raportul nostru asupra situațiilor financiare, estimăm că vă puteferi o scrisoare separată privind orice carență semnificativă a sistemului contabil și de control intern care ne atrage atenția.
Vă reamintim că responsabilitatea pentru întocmirea situațiilor financiare, incluzând prestarea adecvată a acestora, este a conducerii societății. Aceasta include menținerea înregistrărilor contabile adecvate și controlului intern, selectarea și aplicarea politicilor contabile și supravegherea siguranței activelor societății.
Ca parte a procesului de audit vom cere din partea conducerii confirmarea scrisă privind declarațiile făcute nouă în legătură cu auditul.
Așteptăm cu nerăbdare o colaborare deplină cu echipa dumneavoastră și credem că aceasta ne va putea pune la dispoziție orice înregistrari, documentație și alte informații care ne vor fi necesare în efectuarea auditului.
Această scrisoare va rămâne valabilă pentru anii următori, cu excepția cazurilor când va fi încheiată, schimbată sau înlocuită.
Vă rugăm să semnați și să returnați exemplarul atașat acestei scrisori pentru a ne arăta că scrisoarea este conformă cu înțelegerea dumneavoastră în legătură cu organizarea auditului pe care îl vom efectua asupra situațiilor financiare.
S-a luat la cunoștință în numele societății S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L de către (semnătura). . . . . . . Florea Cristina . . . . . .
Numele și funcția:
……………………………………………
Data: 31.12.2013
2.4. DOSARUL EXERCIȚIULUI
CUNOAȘTEREA CLIENTULUI ȘI EVALUAREA RISCURILOR
Scopul acestui program este să sprijine obținerea unei înțelegeri a companiei și a mediului său, inclusiv controalele sale interne, suficientă pentru a identifica și evalua riscul de denturare semnificativă a situațiilor financiare din cauza erorilor sau a fraudelor și pentru a elabora și a efectua proceduri de audit suplimentare. ISA 315
CUNOAȘTEREA CLIENTULUI ȘI EVALUAREA RISCURILOR – CONTINUARE
EVALUAREA RISCULUI INERENT
ISA 315, ISA 200
Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca un sold de cont sau clasă de tranzacții să fie denaturate semnificativ și este împărțit în următoarele componente:
Risc inerent general (risc inerent pur și risc de mediu). Acest lucru derivă din aspectele referitoare la mangement, funcția de contabilitate, natura de afaceri și experiența auditorului precedent al acestui client;
Risc inerent specific. Aceasta derivă din aspectele referitoare la experiența anterioară a auditorului și înțelegerea curentă a fiecărui domeniu de audit.
Lista de verificare de mai jos a fost elaborată pentru a vă sprijini în evaluarea nivelului riscului inerent adecvat pentru această misiune. Ar trebui să fie completată cu referință la Programul de Cunoaștere a Clientului și Evaluarea Riscului de la B3 și evaluarea proprie privind mediul de control de la B3/2.
EVALUAREA RISCULUI INERENT – CONTINUARE
Jusfiticarea evalurăii generale ar trebui documentată mai jos, iar nivelul adecvat ar trebui transferat în Planificarea Auditului de la B9 și în Sumarul aferent Evaluării Riscului și Planului de Eșantionarea de la B7.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
PRAGUL DE SEMNIFICAȚIE
Această planificare își propune să sprijine auditorul în stabilirea unui nivel al pragului de semnificație în scopul planificării, și n întregistrarea motivelor pentru care a fost selectat nivelul planificat al pragului de semnificație. Nivelul pragului de semnificație utilizat pentru evaluarea rezultatelor testelor și în special la nivelul situațiilor financiare trebuie să reprezintă întotdeauna o parte a raționamentului auditorului. Atunci când este cazul, păot fi întocmite calcule separate ale prgaului de semnificație pentru contul de profit și pierdere și bilanț. Isa 200 și ISA 320.
Nivelul pragului de semnificație ar trebui revizuit la momente adecvate pe parcursul auditului. Atunci când auditorul identifică factori care pot genera revizuirea pragului de semnificație planificat, auditorul ar trebui să ia în considerare și să documenteze impactul asupra abordării auditului. Pragul de semnificație ar trebuie, de asemenea, revizuit, în etapa de finalizare.
Baza de calcul
Justificarea nivelului de prag de semnificație ale
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
Comentarii privind pragul de semnificație final
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
REVIZUIREA ANALITICĂ PRELIMINARĂ
Auditorul ar trebui să aplice proceduri analitice drept proceduri de evaluare a riscului pentru a obține o înțelegere a entităților și a mediului său. ISA 520.
Aceste proceduri vă vor asista în evaluarea riscului de denaturare semnificativă și vă vor oferi îndrumări privind natura, momentul oportun și amploarea activității de audit care trebuie desfășurată.
CONCLUZII
Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, sunt satisfăcut de faptul că deținem o înțelegere suficientă a clientului, domeniului său de activitate, mediului în care operează, modificărilor de la auditul anteior și deci a domeniilor de risc petențial.
Natura și amploarea procedurilor de audit solicitate au fost abordate în planul general de audit / programele ajustate de audit, așa cum sunt indicate în Planificare Auditului.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
Sumarul evaluării riscului și planul de eșantionare
Utilizarea matricei:
Matricea are scopul de a ajusta abordarea eșantionării în funcție de evaluarea riscului inerent al entității efectuată la B4/2 cu evaluările riscurilor individuale din fiecare domeniul al situațiilor financiare.
Listați afirmația referitoare la situațiile financiare din coloana din stânga a tebelului, apoi valoare propulțaiei aplicabilă acelei afirmații.
Introduceți nivelul (nivelurile) pragului de semnificație aferent acelei afirmații în coloana urmaătoare (așa cum s-a calculat la B5/1).
Determinați nivelul specific de risc al acelei afirmații și, utilizând nivelul riscului inerent evauat la B4/2, identificați factorul de risc corespunzător utilizând matericea de mai sus. Dacă este cazul, înregistrați baza acestei evaluări.
Pe baza evaluării dumneavoastră asupra riscului de control și a documentației și testării sistemelor de contabilitate și control intern din secțiunea C, determinați factorului de risc de control aplicațibl pentru fiecare afirmație. Dacă nu va fi acordataă relevanța sistemului de control intern, trebuie adoptat un nivel de relevanță a riscului de control ridicat (1). Dimensiunile eșationării de fond pot fi reduse, dacă optați să acordați relevanță controalelor interne. Acest lucru se realizează prin alegerea unui risc de control mai scăzut. Atunci când dimensiunile de eșantionare aferente afirmațiilor particulare sunt reduse în ceea ce privește relevanța controalelor, ar trebui efectuate teste detaliate ale acestor controale și înregistrare în secțiunea C, în vederea justificării abordării.
Determinați amploarea relevanței care va fi acordată revizuirii analitice. Atunci când procedurile analiticce pot fi utilizate efectiv pentru obținerea de probe privind o afirmație individuală, poate fi adecvată o reducere a eșantionării. Amploarea relevanței acordate acestor proceduri necesită raționament profesional. Totuși, activitatea trebuie suficient coroborată, precum și înregistrată în dosar, în vederea justificării unei astfel de abordări. Un factor de 3 ar trebui utilizat pentru relevanța totală; 2 pentru unele tipuri de relevanță și 1 pentru lipsa relevanței.
Calculați dimensiunea minimă a eșantionului. Dacă un eșantion este adecvat, luați dimensiunea de bază a eșantionului (populației / prag de semnificație) și împărțiți-l la factorul de risc inerent / specific. Împărțiți-l din nou, dacă este cazul, la factorul de risc de control, împărțiți-l din nou la factorul de relevanță acordată revizuirii analitice. Dacă nu se solicită niciun eșantion, întregistrați motivele mai jos.
Atunci când evaluarea riscului tuturor afirmațiilor de audit dintr-o componentă a situațiilor financiare este aceeași, poate fi adevată o singură variantă a planului de eșantionare. Atunci când evaluarea riscului diferă de afirmațiile de audit, pot fi utilizate mai multe variante separate pentru ajustarea testării. De exemplu, atunci când o acțiune este considerată cu risc scăzut cu excepția evaluării (care are un risc ridicat), următorul plan de eșantionare poate fi adecvat (presupunând în acest caz un risc inerent scăzut și nicio relevanță acordată revizuirii analitice acordate controalelor interne). Acest lucru presupune, de asemnea, că debitorii au risc scăzut și ăc o anumită relevanță poate fi acordată revizuirii analitice.
SUMARUL EVALUĂRII RISCULUI ȘI PLANUL DE EȘANTIONARE
SOLDURI INIȚIALE / CIFRE COMPARATIVE
CONCLUZII
Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, sunt satisfăcut că am obținut o asigurare rezonabilă potrivit căreia soldurile inițiale și cifrele comparative:
Sunt înregistrate complet și corect;
Sunt tratate corect în situațiile financiare, și
Sunt prezentate corespunzător în situațiile financiare în conformitate cu principiile contabile general acceptate și aceste principii sunt aplicate consecvent.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
SISTEMEL CONTABILE ȘI CONTROALELE INTERNE
Auditorului i se solicită să obțină și să înregistreze o înțelegere a sistemului informaționale, inclusiv a proceselor de afaceri aferente, relevante pentru raportarea financiară. Acest lucru se realizează, în general, prin întocmirea unor note detaliate la sistemele contabile, care documentează clasele de tranzacții semnificative pentru situațiile financiare. Aceste note ar trebuie, de asemenea, să înregistreze procedurile prin care tranzacțiile sunt inițiate, înregistrate, procesate și raportate în situațiile financiare și modul în care sistemul captează aceste informații. ISA 315.
Înțelegerea acestor sisteme ar trebuie, de asemenea, să acopere activitățile de control în vigoarea pentru a evalua riscurile de denaturare semnificativă l anivelul afirmațiilor. Ulterior, ar trebuie testat funcționarea și eficacitatea acestor controale. (Doar interoarea nu este suficientă) ISA 315.
Atunci când vă veți baza pe aceste controale, asigurați-vă că testarea efectuată este documentată clar și că nivelul de încredere este clar documentat și justificat adevat, în cadrul dosarului.
IMOBILIZĂRI NECORPORALE
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea faptului că imobilizările necorporale sunt prezentate fidel în toate conturile în conformitate cu legislația adevată și cu standardele contabile aplicabile.
Asigurarea faptului că imobilizările necorporale înregistrate în conturi exisktă șică un titlu valid poate fi prezentat de client.
Asigurarea faptului că evaluarea imobilizărilor necorporale ale companiei este conform cu politicile contabile ale companiei și că aceste politici sunt aplicate consecvent.
Asigurarea faptului că creșterile la imobilizările necorporale sunt corecte și că cedările au fost corect înregistrate.
Asiguarea faptului că ratele adevate ale amortizării au fost corect aplicate tuturor imobilizărilor necorporale care ar trebuie amortizare, pe o bază:
corectă și adecvată; și
conseventă cu cea din anul preceden.
Asigurarea faptului că a fost constituit un provizion adevat pentru depreciere.
CONCLUZII
Cu excepția aspectelor menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea, au fost obținute sufuciente probe de audit care să ne permită să concluzionăm că imobilizările necorporale nu sunt denaturate semnificativ în cadrul conturilor.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
IMOBILIZĂRI NECORPORALE
IMOBILIZĂRI CORPORALE
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea faptului că imobilizărilor corporale sunt tratate corect în toate conturile, în conformitate cu legislația adecvată și cu standardele contabile aplicabile.
Asigurarea faptului că imobilizărilor corporale înregistrate în conturi există.
Asigurarea faptului că un titlu valid al imobilizărilor corporale înregistrate în conturi este deținut de client.
Asigurarea faptului că evaluarea imobilizărilor corporale ale companiei este conformă cu politicile contabile ale companiei și că aceste politici sunt aplicate consecvent.
Asigurarea fpatului că elementele au fost corect clasificate fie în capitaluluri, fie în venituri, inclusiv posibilitatea că elementele de capital să fi fost în mod eronat clasificate drept venituri.
Asigurarea faptului că intrările de imobilizări corporale sunt corect și că cedările și dezafectările au fost corect înregistrate.
Asigurarea faptului că ratele adecvate ale amortizării au fost corect aplicate tuturor imobilizărilor corporale care ar trebui amortizate, pe o bază:
corectă și adecvată; și
consecventă cu cea din anul precedent.
Asigurarea faptului că a fost constituit un provizion adevat pentru depreciere.
Asigurarea faptului că imobilizările corporale care au fost acordate drept garanții au fost identificate.
CONCLUZII
Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea, au fost obținute suficiente probe de audit care să ne permită să ajungem la concluzia că imobilizările corporale nu sunt denaturate semnificativ în cadrul conturilor.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
IMOBILIZĂRI CORPORALE
IMOBILIZĂRI CORPORALE – CONTINUARE
STOCUL ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea că stocurile sunt corect evidențiate în evidența contabilă în conformitate cu legislația corespunzătoare și standardele contabile aplicabie.
Asigurarea că stocurile înregistrate în contabilitate există și aparțin clientului
Asigurarea că toate stocurile deținute de societate au fost incluse în stocul de la sfârșitul anului.
Asigurarea că stocurile au fost evaluate în conformitate cu politicile contabile ale societății și că acestea sunt aplicate în mod consecvent.
Asigurarea că stocurile cantitative prezentate în sold la sfârșitul anului sunt corect evidențiate.
Asigurarea că distincția pe exerciții financiare dintre materii prime, producția în curs și produse finite, precum și între stocuri, achiziții și vânzări a fost efectuată corect.
Asigurarea că stocurile cu mișcare lentă, deteriorate și stocurile ieșite din uz au fost identific ate și evaluate în mod adecvat.
Asigurarea că includerea costurilor în evaluarea producției în curs de execuție este conformă cu politicile contabile.
Asigurarea că orice transferuri în condul de profit și pierdere în legătură cu producția în curs aferentă contractelor pe termen lung, au fost recunoscute în baza estimării credibile a veniturilor și cheltuielilor până la finalzare.
Asigurarea că alocarea coturilor indirecte incluse în evaluarea stocurilor și producției în curs de execuție este rezonabilă și este realizabilă luând în calcul nivelul normal de activitate al companiei.
Asigurarea că recunoașterea provizioanelor pentru pierderi cu privire la producția în curs de execuție pe termen scurt a fost adecvată.
CONCLUZII
Exceptând aspectele menționate pentru persoana încărcinată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare suficientă de audit pentru a ne permite să concluzionăm că stocurile nu sunt denaturate semnificativ în situațiile finanaciare.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
STOCUL ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE
STOCUL ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE
– CONTINUARE
STOCUL ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE – TESTE DE FOND PE BAZĂ DE PARTICIPARE
ISA 501
STOCUL ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE – TESTE DE FOND PE BAZĂ DE PARTICIPARE – CONTINUARE
SOLDURI LA BĂNCI ȘI NUMERARUL DISPONIBIL
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea că depozitele, disponibilul din bancă, numerarul din casierie și descoperirile de cont sunt corect înregistrate în contabilitate în conformitate cu legislațiea, standardele contabile aplicabile și cu acordurilr de „compensare” în vigoare.
Asigurarea că valoarea disponibilului la bancă și a numerarului din casierie și / sau descoperirile de cont reflectă în mod corect poziția disponibilului companiei la sfârșitul exercițiului financiar, luând în considerare toate conturile bancare ale companiei.
Asigurarea că nu a existat nici o tentativă de „cosmeticzare a rezultatelor” din punct de vedere al disponibilitățilro bănești la sfâșitul exercițiului financiar.
Asigurarea că împrumuturile bancare garantatel și descoperirile de cont sunt identificate ca atare, iar natura garanțiilor este prezentată în contabilitate.
CONCLUZII
Cu excepția aspectelor semnalate pentru persoana însărcinlată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare de audit suficientă pentru a ne permite să concluzionăm că disponibilul din bancă și numerarul din casierie nu sunt denaturate semnificativ în situațiile financiare.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
SOLDURI LA BĂNCI ȘI NUMERARUL DISPONIBIL
CREDITORI
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea că obligațiile față de creditori sunt corect evidențiate în conformitate cu legislația corespunzătoare și standardele contabile aplicabile.
Asigurarea că datoriile cu termen de plată până la un an și cele cu termen de plată mai mare de un an sunt identificate și prezentate corect în contabilitate.
Asigurarea că datoriile și angajamentele sunt identificate și prezentate corect în situațiile financiare.
Asigurarea că obligațiile izvorâte din operațiuni de leasing au fost contabilizate și prezentate corect în evidența contabilă în conformitate cu standardele de contabilitate.
Asigurarea că soldul creditorilor la sfârșitul exercițiului reflectă toate sumele datorate de către companie terților.
Asigurarea că sumele incluse în conturile de creditori la sfârșitul exercițiului financiar reprezintă datorii certe ale companiei.
Asigurarea că achizițiile și stocurile perioadei curente au fost separate corect de cele ale perioadei următoare.
Asigurarea că obligațiile financiare încă neonorate sunt declarate corect.
CONCLUZII
Exceptând aspectele semnalate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare de audit suficientă pentru a ne permite să emitem concluzia că situațiile financiare nu înregistrează denaturări semnificative prinvind creditorii.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
CREDITORI
CREDITORI – CONTINUARE
CREDITORI – (CONTINUARE)
OBLIGAȚII, DATORII CONTINGENTE ȘI ANGAJAMENTE
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea că obligațiile, dotoriile contingente și angajamentele sunt corect evidențiate în contabilitate în conformitate cu legislația corespunzătoare și standardele contabile aplicabile.
Asigurarea că provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt identificate și cuantificate corect.
Asigurarea că toate datoriile contingente semnificative și angajamentele existente la sfârșitul exercițiului financiar au fost identificate și prezentate corespunzător.
Asigurarea că activele utilizate drept garanție și pasivele garantate printr-un angajament sau obligațiune sunt identificate și prezentate corespunzător.
Asigurarea că societate a respectat toate prevederile legate de obligațiuni, capitalulo împrumutate, angajamentele, precum și orice alte acorduri cu privire la gradul de îndatorare.
CONCLUZII
Exceptând aspectele semnalate pentru persoana însărcinlată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare de audit suficientă pentru a ne permite să concluzionăm că obligațiile, datoriile contingente și angajamentele nu sunt denaturate semnificativ în situațiile financiare.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
OBLIGAȚII, DATORII CONTINGENTE ȘI ANGAJAMENTE
VÂNZĂRI ȘI VENITURI
OBIECTIVELE AUDITULUI
Asigurarea că venitul nu este denaturat și este clasificat corect.
Asigurarea că toate elementele sunt procesate în perioada corectă.
Asigurarea că toate elementele care necesită o prezentare specifică sunt raportate corect.
Asigurarea că registrul jurnal este păstrat corect.
CONCLUZII
Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, în opinia mea, a fost obținută o asigurare suficientă de audit pentru a ne permite să concluzionăm că vânzările și veniturilor nu sunt denaturate semnificativ în situațiile financiare.
Întocmit de MA ………………………. Data 14.03.2014
Revizuit de DM…………………………. Data 18.03.2014
VÂNZĂRI ȘI VENITURI
2.5. ACCEPTAREA MANDATULUI/REÎNNOIREA MANDATULUI
2.7. PROBE DE AUDIT PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
Obiectivele vizate în cadrul auditului imobilizărilor corporale ale societății S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. sunt reprezentate de determinarea următoarelor aspecte:
Dacă acestea există și aparțin entității care le foloseste în cadrul activității sale.
Dacă ieșirile de imobilizări corporale precum cesiunile sau casările sunt contabilizate.
Dacă sumele imobilizate sunt adevărate și corecte și nu conțin elemente care ar trebui contabilizate la cheltuieli.
Dacă evaluarea și prezentarea lor sunt corecte și conform normelor contabile ce sunt în vigoare.
Pentru această secțiune, se va utiliza metoda proporțională de selecție a eșantioanelor . Această metodă presupune împărțirea eșantionului indicat în secțiunea F3, în proporția 80:20. Astfel, 80% din mărimea eșantionului va fi aleasă din rândul celor mai mari elemente în ordine descrescătoare, iar 20% vor fi alese aleatoriu din restul populației.Astfel, din eșantionul de 33 de unități, acesta va cuprinde primele 26 de intrări ca mărime și 7 intrări ce vor fi aleatoriu din restul populției.
Înregistrarea mijloacelor fixe este realizată de către entitate la prețul de achiziție.Amortizarea este calculată folosind metoda amortizării liniare pe întreaga durată de viață a activelor:
Tip Ani
Terenuri 0
Clădiri 20-60
Echipamente 5-15
Vehicule 4-6
Mobilier și accesorii 5-15
Alte mijloace fixe 5-7
Pentru imobilizările corporale în curs societatea nu calculează amortizare.Cheltuielile cu întreținerea și reparația mijloacelor fixe sunt incluse în contul de profit și pierdere pe măsura ce sunt efectuate, iar îmbunătățirile ce măresc semnificativ durata de viață a acestora, capacitatea de producție a acestora sau performanțele tehice, se capitalizează.
Obiective:
Asigurarea faptului că imobilizările există si că sunt deținute de societate.
Asigurarea faptului că ultima evaluare sau costul este corect prezentat în bilanț.
Asigurarea faptului că ratele amortizării au fost calculate pentru a reduce valoarea înregistrată a activelor corporale de natura cladirilor la valoarea lor reziduala pe durata de viața anticipată.
Concluzie: Din activitatea desfășurată rezultă că imobilizările corporale sunt proprietatea societății.Rezultă de asemenea, că activele sunt corect prezentate la cost.Confirm de asemenea, că amortizarea s-a aplicat în mod corespunzător și este adecvată societății.
2.8. AUDITUL SITUAȚIILOR FINANCIARE ALE S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. BUCURESTI
Adresat: Acționarilor S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. Bucuresti
Raport asupra situațiilor financiare
1 Am auditat situațiile financiare ale S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L., care cuprind bilanțul la data de 31.12.2013, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de numerar aferente, situația modificărilor capitalului propriu, pentru anul încheiat, precum si o sinteza a politicilor contabile semnificative și notele explicative.Situațiile financiare menționate se referă la:
– Activ net/Total capitaluri 6.393.949 lei
– Rezultatul net al exercițiului financiar 333.052 lei
– Lichiditatea generală 1.44 lei
Responsabilitatea conducerii pentru situațiile financiare
2 Conducerea este responsabilă pentru întocmirea și prezentarea fidelă a acestor situații financiare în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul MF nr: 1752/2005 cu modificările ulterioare și cu politicile contabile descrise în notele la situațiile financiareAceastă responsabilitate include: proiectarea, implementarea și menținerea unui control intern relevant pentru întocmirea și prezentarea fidelă de situații financiare care să nu conțina denaturări semnificative datorate fie fraudei, fie erorii; selectarea și aplicarea politicilor contabile adecvate; elaborarea unor estimări contabile și rezonabile în circumstanțele date.
Responsabilitatea auditorului
3 Responsabilitatea noastră este ca, pe baza auditului efectuat, să exprimă opinie asupra acestor situații financiare.Noi am efectuat auditul în conformitate cu Stadardele Internaționale de Audit adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România. Aceste standarde cer ca noi să respectăm cerințele etice ale Camerei și să planificăm și să realizăm auditul în vederea obțineri unei asigurări rezonabile că situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative .
4 Un audit constă în efectuarea de proceduri necesare pentru obținerea probelor de audit referitoare la sume și alte informații publicate în situațiile financiare . Procedurile selectate depind de raționamentul profesional al auditorului , incluzând evaluarea riscurilor ca situațiile financiare să prezinte denaturări semnificative datorate fie fraudei, fie erorii. În evaluarea acestor riscuri, auditorul ia în considerare controlul intern relevant pentru întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare ale societății pentru a stabili procedurile de audit relevante în circumstanțele date, dar nu și în scopul exprimării unei opinii cu privire la eficacitatea sistemului de control intern al societății. Un audit include , de asemenea , evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile folosite și responsabilitatea estimărilor contabile elaborate de către conducere, precum și evaluarea prezentării situațiilor financiare luate în ansamblul lor.
5 Considerăm că probele de audit pe care le-abținut sunt suficiente și adecvate pentru a constitui baza opiniei noastre de audit.
Opinia
În opinia noastra situațiile financiare au fost întocmite de o manieră adecvată , în toate aspectele semnificative, în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005 cu modificările ulterioare și cu politicile contabile descrise în notele la situațiile financiare.
Alte aspect
6 Acest raport este adresat exclusiv acționarilor Societății în ansamblu.Auditul nostru a fost efectuat pentru a putea raporta acționarilor societății acele aspecte pe care trebuie să le raportăm într-un raport de audit financiar, și nu în alte scopuri. În masura permisă de lege, nu acceptăm și nu ne asumăm responsabilitatea decât față de societatea și de acționarii acesteia, în ansamblu, pentru auditul nostru, pentru acest raport sau pentru opinia formată.
Raport asupra conformității raportului administratorilor cu situațiile financiare
În concordanța cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005, art 263, punctul 2, noi am citit raportul administratorilor atașat situațiilor financiare.Raportul administratorilor nu face parte din situațiile financiare. În raportul administratorilor , noi nu am identificat informații financiare care să fie în mod semnificativ neconcordanțe cu informațiile prezentate în situațiile financiare alăturate.
Mares Adriana,
Membru al Camerei Auditorilor
CONCLUZII
La baza oricărui audit stau informațiile probante ce sunt colectate și evaluate de către auditor.Auditorul trebuie să dețină așadar, totalitatea cunoștințelor și a aptitudinilor astfel încât să acumuleze în cadrul auditului suficiente probe temeinice ce vor conduce la conceperea unor concluzii rezonabile pe baza cărora auditorul iși va baza opinia.
Asigurarea rezonabilă se obține în momentul în care auditorul obține probe de audit concludente astfel încât acesta să reduca riscul de audit și să aibă un grad ridicat de siguranță în privința corectitudinii opiniei sale de auditor.Factori care determină concludența probelor sunt gradul de adecvare și suficiența probelor de audit, două concepte ce sunt interconectate. Așadar, concludența poate fi evaluată numai după o analiză combinată a gradului de adecvare și a suficienței, ținându-se cont și de aceste două caracteristici, Probele obținute de către auditor în mod direct prin diverse procedee precum calcularea sau inspectarea sunt calitativ mai bune și mai credibile decât cele obținute prin căi indirecte. Totodată, pentru a furniza informații fiabile este necesar ca persoana care se ocupă de acest aspect să aibă pregătirea și calificarea necesară astfel încât probele de audit obținute să fie credibile. În mod similar, dacă auditorul nu dispune de cunoștințele și aptitudinile necesare evaluării unei probe, aceasta nu va fi considerată ca fiind fiabilă. Nu în ultimul rând, o probă obiectivă va fi aproape întotdeauna mai calitativă decât una subiectivă, care necesită un anumit nivel de raționament profesional și care este influențată așadar de calificarea persoanei care furnizează proba respectivă.
Un aspect important care trebuie luat în calcul în momentul luării unei decizii privitoare la probele de audit il reprezintă totodată și costul necesar pentru obținerea acestora.
Auditorul trebuie să determine și să utilizeze acea modalitate care este cea mai eficientă, care consumă cele mai puține resurse și determină obținerea celei mai mari cantități de informații fiabile. Pentru obținerea probelor de audit auditorul recurge la proceduri precum inspecția, observarea, confirmarea externă, interogarea, recalcularea, reefectuarea sau procedurile analitice.Totodată sunt deosebit de des întalnite în practica auditului proceduri analitice precum cele bazate pe indicatori financiari, tehnica scorurilor pentru determinarea riscului de faliment, sau metoda extrapolării..
Astfel, așa cum reiese și din prima parte a prezentei lucrări, prin intermediul acestor metode, tehnici și probe de audit, se are în vedere optimizarea folosirii informației contabile și totodată înregistrarea corectă și cu rigurozitate a operațiunilor economice, astfel încât situațiile financiare să dețină un nivel deosebit de ridicat de credibilitate și relevanță.
Totodată, din partea a doua a prezentei lucrări care se axează pe auditul imobilizărilor corporale, reiese faptul că situațiile financiare ale entitații S.C. MARCOS CONSTRUCT S.R.L. au fost întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 1752/2005(cu modificările ulterioare). Cerințele OMF 1752/2005 prevăd ca situațiile financiare să fie pregătite în conformitate cu: Legea contabilității nr 82/1991 cu modificările complementare ulterioare, reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și Cadrul general de întocmire a situațiilor financiare, Standardele Internaționale de Audit, norme privind întocmirea situațiilor financiare la 31.12.2013.
Cu toate acestea, în situația în care, în cursul misiunii, auditorul ar fi considerat că o asigurare rezonabilă cu privire la fidelitatea situațiilor financiare ale societății nu poate fi obținută, atunci acesta ar fi fost nevoit să exprime o opinie modificată sau contrară.
Totodată, un audit nu constituie o garanție a faptului că situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative deoarece o asigurare absolută nu poate fi obținută, ci numai una ridicată, rezonabilă.Auditul nu asigură de asemenea, nici viabilitatea viitoare a entității, nici eficiența sau eficacitatea cu care conducătorii desfășoară activitatea societății.
B I B L I O G R A F I E
B I B L I O G R A F I E
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscul Care Poate Afecta Probele DE Audit (ID: 146058)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.