Riscul Bancar In Creditarea Societatilor Comerciale

BIBLIOGRAFIE:

Basno, Cezar; Dardac, Nicolae; Floricel, Constantin – “Monedă, Credit, Bănci”, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2001

Basno, Cezar; Dardac, Nicolae – “Operațiuni și tehnici bancare. Note de curs”

Berea Aurel – Strategie Bancară, Ed. Expert, București, 2001

Dușa, Remus – “Creditarea Agenților Economici”, București, 1996

Ionescu, Lucian C. (Institutul Bancar Român) – “Bancile si operatiunile bancare”, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Odobescu, Emanuel – “Marketingul bancar national si international”, Editura Sigma Primex, Bucuresti, 1998

“Ghid al Sistemului Bancar” elaborat pentru Asociația Română a Băncilor, de către Banca Comercială a Greciei și Cosmos Development Consultants Ltd.

* * * – “Studii de caz”, Direcția de marketing – B.C.R., Sediul central, București

Banca Comercială Română – Anale, seria III, 1997

Banca Comercială Română – Anale, seria IV, 1998

Banca Comercială Română – Norme Metodologice privind Activitatea de Creditare

Revista băncii – Banca Comercială Română, anul VIII, numărul 3, septembrie 1998

Revista băncii – Banca Comercială Română, anul VI, numărul 4, decembrie 1998

*** – Piața financiară martie 2001 – 2002

*** – BankPost

*** – Tribuna Economică

*** – World Economic Forum, Davos, Switzerland (Adaptat după Economic Reserch Forum Report, 2001)

Riscul bancar în creditarea societăților comerciale

CAPITOLUL 1

EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR

1.1. SCURT ISTORIC AL BĂNCILOR

1.2. SISTEMUL BANCAR ÎNTR-O ECONOMIE CENTRALIZATĂ

1.3. SISTEMUL BANCAR ÎN ULTIMII ANI

1.1. SCURT ISTORIC AL BANCILOR

În “MANUALUL DE CREDIT SI BANCA” al profesorului Ștefan I. Dumitrescu, editat în anul 1941, găsim informații deosebit de interesante și utile.

Considerând operațiunea de mijlocire a creditului și de efectuare a plăților ca preocupare principală a băncilor, trebuie ca și începuturile acestora să fie căutate tot în trecutul creditului.

Creditul apare odată cu schimbul între primele nuclee sociale și s-a dezvoltat urmând îndeaproape evoluția economică și socială. Se menționează, între primele operațiuni de credit, împrumuturile între indivizi, la început sub formă de ajutor, instrumente de lucru sau de apărare, iar mai târziu în bunuri de consum direct: cereale, vânat, pește, fructe etc.

Desigur că nu în această epocă apar băncile. La început, se presupune că individul a simțit nevoia unui act de economie, prin care să strângă un capital și altcineva să se angajeze să-l păstreze. Din acel moment se poate vorbi de existența depozitului și a creditului.

Legile lui Hammurabi, cu peste două mii de ani înainte de Christos, prevedeau ca atunci când cineva dădea altcuiva argint, aur, sau orice obiect de valoare, spre păstrare, trebuia să aibă un martor, să cadă de acord asupra condițiilor în care se făcea operațiunea, înainte de constituirea depozitului. Acest martor avea să îndeplinească funcția “înscrisurilor” de mai târziu.

Ni se spune că și babilonenii, înainte cu 20 de secole practicau depozitul, prin aceea că încredințau spre păstrare averea lor, diverse valori, unor persoane de încredere, cărora li se plătea 1/60 din valoarea depozitului dat spre păstrare.

Între popoarele vechi, se pare că grecii își apropiaseră mai mult acest gen de operațiuni, începând să folosească templele ca locuri de păstrare. Din considerente de ordin mistic-religios, se presupunea că atacurile în scopul furtului asupra templelor erau mai puțin probabile.

În Parthenon, în templele din Corint, erau camere special amenajate pentru a primi și păstra valorile depuse.

Încă din antichitate, anumite popoare cu preocupări și îndeletniciri de comerț, se ocupau cu schimbul de monede și metale prețioase. La romani, încă din secolul IV înainte de Christos, un anumit colț din “Forum”, numit Ianus (după numele zeului cu două capete), era frecventat de cei ce făceau asemenea operațiuni.

Tot istoria ne arată că schimbul de monedă și folosirea formelor primitive a instrumentelor de credit au dus la apariția bancherilor de mai târziu, care vor înființa instituțiile ce vor fi numite bănci. Instituția băncii, așa cum există astăzi, nu poate fi privită ca fiind creația unui individ, a unei generații sau a unui anumit popor. Băncile sunt rezultatul nevoilor ce au frământat omenirea în decursul timpurilor și au trebuit să le urmeze în evoluția lor.

Prima bancă, în adevăratul sens al cuvântului, susținea profesorul Ștefan I. Dumitrescu, este aceea înființată de dogele Michele XI, cunoscută sub numele de “Banca de Veneția”. În realitate ea a fost continuarea unei asociații de bancheri, creditori ai Cetății, care a existat între 1156-1171. Se știe că în Florența s-a reglementat, pentru prima dată, ca bancherii să țină registrele și li s-a stabilit obligația să înscrie afacerile lor cu cifre romane.

Abia în secolul al XVII-lea încep a fi înființate băncile ce se apropie cel mai mult de cele de azi, unele având un caracter special de bănci de emisiune, iar altele cu caracter de bănci comerciale, menite să facă operațiunile de bancă.

În legătură cu primele începuturi de bancă în România, profesorul Victor Slăvescu, în cartea “Istoricul Băncii Naționale a României (1880 -1924)”, preciza că nu se poate vorbi de bănci, în sensul deplin al cuvântului, decât către prima jumătate a secolului al XIX-lea.

La început cei ce se ocupau cu astfel de afaceri, făceau schimbul de monede și (foarte rar) împrumutau sume unor persoane cunoscute. După pacea de la Adrianopol se dezvoltă în principate comerțul cu cereale, mai ales în porturi, negustorii de cereale făceau, pe alocuri, și mici afaceri de bancă. Astfel este cunoscută existența unei case de bancă străină Sechiari Deroussi, venită din Marsilia și Constantinopol, care, pe lângă comerțul de cereale, se ocupa și cu cel de bancă.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, casa de bancă Mihail Daniel din Iași acorda împrumuturi pe polițe și alte garanții, pe lângă operațiunile de schimb și de plăți în diferite centre. Se pot aminti și alte case de bancă: Halton(1830), Ghermani(1834), Frații Elias(1837), Hillel Manoah(1847).De precizat că acești bancheri lucrau cu mijloace proprii, pentru că din țară nu puteau primi capitaluri, depunerile de depozite nefiind obișnuite la noi. Acest lucru se întâmpla din cauza faptului că monedele nu erau prea numeroase și aveau o valoare instabilă. În aceste condiții, tezaurizarea era forma cea mai răspândită de păstrare a valorilor.

În 1856, prințul Alexandru Ghica al Moldovei acordă dreptul de înființare a “Băncii Moldovei”. Viața economică a României a fost susținută de organizații de credit înființate treptat. În 1864, sub domnia lui Cuza Vodă, a fost înființată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. În perioada 1873-1875, proprietarii urbani și rurali reușesc să creeze primele Credite Funciare, pe baza asocierilor și pe principiul răspunderii solidare a celor împrumutați. Astfel se organizează Creditul Funciar Rural, în 1873, și Creditul Funciar Urban în 1874.

Anul 1880 reprezintă o dată epocală în istoria creditului în țara noastră, la 17 aprilie fiind înființată Banca Națională a României, a cărei istorie, așa cum arăta Victor Slăvescu, se confundă cu însăși istoria economică a țării noastre.

Institutul central de emisiune a luat ființă datorită stăruinței și muncii câtorva fruntași ai vieții publice de atunci: Ion Ghica, Ion C. Brătianu, Ion Câmpineanu (primul ei conducător) și alții. Banca Națională a început să funcționeze la 1 decembrie 1880. Treptat peisajul bancar se îmbogățește, fiind înființate: Banca Agricolă, băncile populare, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română (1907), Banca Românească etc. Dezvoltarea sistemului bancar în România a impus, până la urmă, elaborarea unei legislații privind activitatea băncilor. În anul 1934 (8 mai) a fost promulgată Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă.

În acel an, Barbu Dumitrescu, profesor universitar și Raportor al legii în Adunarea Deputaților, spunea : “După experiențele așa de dureroase încercate în ultimii ani, devenise necesară o lege care, ținând seama de neajunsurile din trecut, să creeze pentru viitor un statut juridic deosebit pentru întreprinderile de bancă în scopul de a realiza apărarea intereselor acționarilor și ale deponenților, grav atinse printr-o rea, uneori abuzivă administrațiune în scopul de a reînvia și stimula încrederea publicului în temeinicia așezămintelor bancare, fără de care ele vor fi împiedicate de a împlini funcțiunea lor normală și necesară de a colecta capitalurile disponibile pentru a le îndruma spre plasamentele reclamate de economia națională”.

Prin lege banca era definită astfel:

“Art. 1. – Prin întreprindere de bancă se înțelege orice întreprindere comercială al cărei obiect principal este acela de a săvârși orice fel de operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, asupra creditelor, asupra efectelor de comerț, asupra diferitelor valori negociabile, precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea.

Art. 2. – Comerțul de bancă nu se poate exercita decât numai de către societăți bancare, constituite în condițiunile legii de față.”

În Expunerea de motive ministrul de finanțe Victor Slăvescu arăta:

“Cu toate că principiul Ricardian (adevărata funcțiune a unei bănci sau bancher începe din momentul când lucrează cu banii altora) e valabil pentru orice fel de bancă, atât timp cât băncile au rămas în sfera operațiunilor lor comerciale, nu s-a simțit nevoia unei reglementări a operațiunilor lor, deosebită de aceea a restului operațiunilor comerciale.

Lichiditatea firească a operațiunilor comerciale de bancă, punând riscul bancherului în funcție numai de insolvabilitatea comerciantului debitor, limitează riscul terților creditori ai băncii la riscurile obișnuite ale comerciantului care operează asupra unui singur fel de marfă binecunoscută. De aceea regimul juridic bancar a fost în tot acest timp regimul general al dreptului comercial, atât în ce privește forma întreprinderilor bancare, cât și formele de activitate ale acestora.

Pe măsură însă ce băncile și-au lărgit, odată cu mijloacele de acțiune, și activitatea, extinzând-o la operațiuni financiare multiple și complicate, cu riscuri numeroase și diverse, legate de mersul întregii activități economice, a apărut și nevoia unei reglementări speciale a operațiunii de bancă.”

Același Victor Slăvescu afirma în dezbaterile Senatului:

“Domnilor senatori, a trebuit de asemenea, pentru prima oară, să precizăm noțiunea de bancă, să arătăm ce este o bancă, pentru că acest cuvânt a fost de multe ori rău înțeles, și, mai ales, rău pus în aplicare. Banca nu este numai o întreprindere a câtorva. Este o instituție cu caracter special, pentru că ea administrează banii altora, adunați pe cunoscuta cale a economiilor.

Nu se poate admite ca oricine și în orice condițiuni să se așeze pe piața privată și să se dedea comerțului de bancă. Trebuie lămurită deci această noțiune de bancă și trebuie încadrată în norme cari, fără să fie rigide, să fie totuși severe pentru a împiedica orice inițiativă a unor persoane fără răspundere.”

Au fost adoptate și alte legi pentru a ajuta economia și pentru a îmbunătății sistemul bancar :

Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane (7 aprilie 1934)

Legea pentru înlesnirea și refacerea creditului (20 aprilie 1935)

Aceste legi au contribuit la salvarea băncilor mai mari dar cca. 600 de bănci au fost lichidate sau au fuzionat. Astfel, dacă la apariția legii pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă (1934) existau 1204 bănci, în 1940 mai erau operaționale doar 446 bănci.

În anii ’40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale : Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană și Română și Societatea Bancară Română. Aceste bănci realizau peste 50% din totalitatea operațiunilor bancare din România. Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardurilor internaționale iar personalul bancar era format din specialiști pregătiți în condiții de concurență și standarde profesionale ridicate, așa cum erau stabilite de Banca Națională.

Banca Națională a României avea un rol important: deținea monopolul emisiunii monetare și asigura acoperirea creditelor de scont în favoarea altor bănci.

Legea din 1934, firește cu unele modificări ulterioare a încetat a mai avea obiect începând cu anul 1948, când băncile comerciale au fost lichidate și când banca centrală a preluat activitatea acestora.

1.2. SISTEMUL BANCAR ÎNTR-O ECONOMIE

CENTRALIZATA

Sistemul monetar într-o economie planificată și supercentralizată este bazat pe o singură bancă de stat – de regulă numită banca națională – care combina funcțiile unei bănci centrale și a unor bănci comerciale și instituții financiare. Scopul principal al acestei bănci era asigurarea îndeplinirii sarcinilor de producție și investiții trasate de planul guvernamental anual de dezvoltare economică.

În țările foste comuniste, Banca Națională îndeplinea aceste funcții punând la dispoziția întreprinderilor creditele necesare îndeplinirii operațiunilor planificate. Atât prețurile cât și creditele erau folosite în primul rând ca instrumente contabile. Întreprinderile foloseau numerar doar pentru plata salariilor.

Decontările între întreprinderi se făceau prin intermediul Băncii Naționale, respectiv prin instrucțiuni de transfer dintr-un cont de depozit (sau overdraft) în altul, instrucțiuni pe care Banca Națională le executa mai mult sau mai puțin în mod automat, permițând acumularea plăților fără acoperire. Prețurile planificate erau stabilite de stat și rar modificate. Ratele de dobândă, de asemenea rar modificate, aveau o mică influență asupra rentabilității întreprinderilor.

Sistemul nu permitea profitului să devină un factor motivant. Astfel întreprinderile rentabile cedau statului surplusul de profit, în timp ce întreprinderilor cu pierderi li se acopereau deficitele prin subvenții.

Persoanele fizice erau cuprinse într-un circuit monetar separat. Banca Națională de Economii (C.E.C. la noi), colaborând eventual cu un număr de mici cooperative de credit, își asigura nevoile prin acceptarea de depozite și depunerea fondurilor suplimentare la Banca Națională. Spre deosebire de depozitele făcute la bănci, depunerile persoanelor fizice (la C.E.C.) erau convertibile în numerar, care era mijlocul de plată principal în comerțul cu amănuntul.

După 1947, în România, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă și intrării în zona de influență sovietică.

La 28 decembrie 1946, Banca Națională a României a fost etatizată devenind Banca Republicii Populare Române – bancă de stat. Odată cu introducerea metodelor de conducere centralizată în economie, s-a redus numărul băncilor.

Prin Decretul 197/1948 s-a prevăzut ca toate băncile, private sau de stat, să fie lichidate sau dizolvate. Singurele excepții au fost: Banca de Credit pentru Investiții (Societatea Națională de Credit Industrial), Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Ultimele două bănci au fuzionat și au format Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni care, în octombrie 1949 a primit denumirea de Casa de Economii și Consemnațiuni. Această instituție a deținut monopolul în domeniul depunerilor populației până la sfârșitul anului 1989.

În septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investiții a devenit Banca de Investiții.

Începând cu 15 noiembrie 1948, toate operațiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure instituții – Banca de Stat (fosta Bancă Națională a României), care funcționa ca centru de încasări și control al numerarului. Această metodă de distribuire planificată a banilor a permis guvernului să instituie propriul său sistem de conducere centralizată, supraveghere și control al economiei naționale.

Sistemul a funcționat astfel până în 1967, când au apărut bănci noi. A fost creată Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară și Banca Română pentru Comerț Exterior, iar Banca Națională a fost reorganizată. Aceste schimbări au fost însoțite de un anumit grad de deschidere dar conducerea centralizată a continuat să funcționeze în același mod.

Prin reglementările Băncii Naționale, rolul și funcțiile băncilor au fost strict limitate și priveau în principal atragerea disponibilităților de la populație și din economie și distribuirea acestora, conform planului de credite, unor întreprinderi sau unor persoane. Însă, băncile trebuiau să respecte anumite reglementări stricte, de exemplu, aveau voie să transfere fonduri către întreprinderi, numai în conformitate cu planul național unic. Ele funcționau ca parte pasivă a afacerilor și erau, în principal, unități administrative.

Sistemul centralizat elimina orice formă de concurență între bănci, întrucât funcționau și acționau numai în cadrul unor linii directoare foarte stricte.

1.3. SISTEMUL BANCAR ÎN ULTIMII ANI

Ca în majoritatea statelor aflate în sfera de influență rusă, până în 1990, sistemul bancar românesc fusese construit cu respectarea în mare măsură a modelului sovietic: o bancă centrală având și atribuțiuni de principală bancă comercială, aflată în stricta subordine a Ministerului Finanțelor; trei bănci așa-zis specializate (Banca Română de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară), o casă de economii (Casa de Economii și Consemnațiuni) care avea funcțiunea de a atrage disponibilitățile bănești ale populației, folosindu-le în economie, via banca centrală, precum și un foarte puțin dezvoltat sistem de cooperativă de credit, aflată în mare majoritate în mediu sătesc.

În 1990, prin adoptarea Legii Băncii Naționale a României (nr. 34/‘91) și a Legii activității bancare (nr. 33/’91), s-au pus bazele sistemului bancar “pe două trepte”, având în vârful piramidei banca centrală, fără funcții comerciale ci numai de reglementare, supraveghere, control și emisiune monetară, iar în eșalonul doi, băncile comerciale ca agenți economici independenți, constituiți în societăți pe acțiuni în baza legislației societăților comerciale, cu respectarea bineînțeles a prevederilor și rigorilor specificității activității bancare (funcționează conform Legii societăților comerciale – nr. 31/’90, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței (autorizației) acordate de BNR.

Aceste reglementări au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piață și pentru a încuraja inițiativa privată. În vederea susținerii băncilor în realizarea obiectivelor menționate și asigurării realizării standardelor internaționale bancare, România a primit sprijinul țărilor cu sisteme bancare dezvoltate.

Fostele bănci specializate au fost transformate în societăți comerciale ce au promis dreptul de a efectua toate operațiunile bancare, fără a mai ține cont de specializarea sectorială pe care au avut-o anterior. Monopolul operațiunilor cu exteriorul, deținut anterior de B.R.C.E. și de câteva sucursale ale băncilor străine, (Manufactureres Hanover Trust, Socite Generale) a fost desființat. Din Banca Națională s-a desprins funcția comercială, care a fost preluată de o nouă entitate, Banca Comercială. În martie 1991, sistemul bancar pe două niveluri a devenit un sistem bancar de tip occidental, bazat pe principiul universalității băncilor. Deși fostele bănci specializate și-au păstrat o perioadă un rol predominant în finanțarea unor domenii specifice de activitate, atât politica băncilor în cauză cât și apariția unor entități bancare noi au dus treptat pe de o parte la materializarea practică a caracterului universal al fiecărei bănci și pe de altă parte la pierderea poziției de monopol deținută anterior.

Banca centrală a căpătat, prin lege, o autonomie substanțială față de puterea executivă: ea este împuternicită să conducă politica monetară și valutară, să reglementeze și să supravegheze activitatea societăților bancare, fiind condusă de un Consiliu de Administrație numit pentru o perioadă de opt ani. Ulterior, asupra acestor prevederi s-a revenit, reducându-se la numai cinci ani. Dreptul Băncii Naționale de a finanța deficitul public este explicit limitat la un nivel simbolic. Banca Națională are un nivel ridicat de independență și răspunde numai în fața Parlamentului. Guvernatorul și Consiliul de Administrație al băncii sunt aleși de Parlament, pe baza recomandărilor Primului Ministru. Cu toate acestea, capacitatea băncii centrale de a implementa o politică monetară riguroasă s-a dovedit limitată, cel puțin în primii ani de la apariția legilor bancare.

Sistemul bancar a evoluat în principiu în același sens cu cel înregistrat în celelalte țări din Europa Centrală și de Răsărit. Ar fi de remarcat, totuși, o creștere mai puțin explozivă a numărului de bănci comerciale, ca urmare a unei politici prudente de autorizare din partea băncii centrale. Privind în urmă, se poate aprecia că această politică a permis, în linii mari, evitarea crizelor financiare majore, sistemul bancar rămânând relativ solid, în ciuda problemelor de portofoliu, care nu pot fi neglijate.

În tabelul anterior sunt prezentați sintetic parametrii evoluției sistemului bancar românesc după 1990.

În ceea ce privește rolul sistemului bancar în restructurarea economiei, pot fi luate în considerare mai multe aspecte. Sistemul bancar oferă o serie de avantaje ce nu pot fi trecute cu vederea: în primul rând faptul că are o constituție relativ robustă, atât în privința bazei de capital, cât și a încrederii publicului în funcționarea sa. Un al doilea avantaj, relativ al sistemului bancar românesc a fost nivelul inițial modest al portofoliului de credite neperformante. Deși parțial aceasta s-a datorat unei politici prudente de creditare, rolul cel mai important a revenit până în anul 1993, fără îndoială, eroziunii sub povara inflației a stocului de credite neperformante.

Pe lângă aceste avantaje care nu țin de funcționarea sistemului bancar, se poate vorbi despre atitudinea mai degrabă prudentă a sistemului bancar față de sectorul real. Sistemul bancar actual românesc nu poate, singur, să-și asume restructurarea economiei reale din cel puțin câteva motive:

Băncile au un capital prea mic, sunt practic prea mici pentru magnitudinea investițiilor necesare a fi atașate restructurării economiei reale.

Sistemul legislativ nu a fost încheiat și stabilizat astfel încât să confere siguranța pe termen lung a unor practici și principii de drept care să protejeze proprietatea, creditorii, practicile fiscale.

Ansamblul instrumentelor tarifare și netarifare nu dau un mesaj clar cu privire la direcția în care statul dorește să dirijeze dezvoltarea economică, ceea ce coroborat cu instabilitatea fiscală face imposibilă construcția unor planuri de afaceri sau proiecte de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Sistemul contabil adoptat și implementat, favorizează veniturile fiscale dar conduce la decapitalizare, subvenționare încrucișată, mascarea performanțelor reale, lipsa de lichiditate.

Instituțiile fundamentale asociate funcționării sistemului bazat pe proprietatea privată nu au fost înființate: Cadastrul (evidența pământurilor), Registrul mijloacelor fixe (evidența proprietății tehnologice), protecția reală a dreptului intelectual, protecția anticoncurență neloială, tribunalele comerciale care să rezolve litigiile și să implementeze falimentul, și altele. Întreprinderile, pe de altă parte nu și-au pus în funcțiune departamente moderne juridice și nu utilizează instrumente care să le protejeze împotriva riscurilor de nelivrare sau neplată. Din punct de vedere juridic se poate spune că lucrurile sunt în marea lor majoritate neclare.

Privatizarea neîncheiată descurajează orice program microeconomic de investiții sau dezvoltare deoarece managerii nu știu dacă peste câteva luni vor mai avea o slujbă sau nu și, în consecință, evită o implicare personală.

Decapitalizarea majorității întreprinderilor cu capital majoritar de stat sau privatizate prin MEBO dar și a proaspăt înființatelor societăți private le descalifica din punct de vedere al credibilității în ochii bancherilor excesiv de prudenți, care deja au căpătat gustul amar al experienței anilor ‘93-’97 bântuiți de scandaluri în lumea bancară dar și de multe fraude sau eșecuri investiționale.

Statul nu a definit încă o politică clară cu privire la ce ramuri economice dorește să se dezvolte și pe care le va abandona, astfel încât băncile, atât române cât și străine, se abțin de la a se implica în proiecte de anvergură pe termen lung.

Întreaga economie dar și sistemul bancar însuși suferă de o acută criză managerială și profesională, nivelul de pregătire al forței de muncă fiind rămas în urmă față de cerințele actualei dezvoltări a tehnicii, tehnologiilor sau chiar practicilor utilizate în țările avansate. Aceasta este probabil una din cauzele cele mai profunde ale dificultății implementării reformelor, ajustărilor rapide și progresului, la toate nivelurile.

Un caz particular al problemei proprietății este acela al sectorului bancar însuși. Băncile cu capital de stat dețin și în prezent – după datele publicate la finele anului 1996 – o poziție însemnată (54,9% din totalul capitalului, 34,3% din totalul activelor din sistemul bancar, 28,5% din totalul creditului neguvernamental, 44% din totalul depozitelor neguvernamentale). Aceasta permite ingerința politicului în sfera bancară și susținerea politicilor de orientare protecționist socială în detrimentul unor politici de reformă severă cu costuri sociale substanțiale.

Prin urmare, privatizarea prin investiții directe de capital extern, atât în mediul bancar dar și în economia reală este soluția unică pentru a se depăși starea de înapoiere nu numai tehnologică și economică, dar și de ordin conceptual, managerial și conceptual.

Clasificarea băncilor românești

Tabelul de mai sus prezintă o clasificare a băncilor românești în funcție de fondurile proprii deținute.

În prezent, în România, operează peste patruzeci de bănci comerciale. În tabelul următor sunt prezentate băncile existente în funcție de proveniența capitalului și de vechimea activității pe piața românească.

Instituțiile bancare din România

Din păcate numărul băncilor nu spune foarte multe. În pofida aparentei diversități, piața românească este subbancarizată în ceea ce privește disponibilitatea reală a serviciilor, atât a celor legate de operațiuni bancare cât și a celor legate de credite.

În jur de două treimi din cifra de afaceri a băncilor românești continuă să fie realizată de marile bănci cu capital majoritar de stat. În afara acestora băncile cu capital românesc sau eventual mixt, dar care nu aparțin unor rețele bancare de vocație internațională, sunt cele care ocupă locul secund. Acestea însă oferă produse tradiționale (plăți, credite), se luptă cu un portofoliu substanțial de credite neperformante, au un nivel de automatizare incipient și dispun de o putere financiară redusă (astfel încât nici o bancă nu ar putea să crediteze singură un mamut industrial cum ar fi Sidex Galați sau nu ar putea să finanțeze o autostradă, un baraj sau alte asemenea proiecte de anvergură).

Marile nume bancare precum Citibank, Chase, ABN AMRO, ING BARINGS, bănci realmente de tradiție și cu o putere financiară substanțială au prezențe extrem de timide din punct de vedere al serviciilor pe care le oferă sau al ariei de acoperire a teritoriului. Ele se mulțumesc să acorde credite de volum mare, garantate de stat, pe care le sindicalizează pe piața internațională dar investesc puțin în infrastructura serviciilor bancare de consum (cecuri, cărți de credit, credite ipotecare) și nu își asumă aproape deloc riscuri corporaționale negarantate. Volatilitatea economiei, insuficiența cadrului legal, imperfecțiunile sistemului contabil, neîncrederea în evidențele și raportările agenților economici sunt doar câteva din motivele care induc o circumspecție aproape exagerată în a acorda credite.

Această succintă trecere în revistă a virtuților și limitelor sistemului bancar în legătură cu implicarea sa în procesul de restructurare a economiei românești arată că, deși s-au produs unele ameliorări, este lipsită de realism opțiunea pentru continuarea și adâncirea procesului fără accelerarea privatizării, fără maturizarea instituțiilor economiei de piață și fără acumularea experienței în utilizarea instrumentelor specifice pieței.

CAPITOLUL 2

EVOLUȚIA BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

2.1. ACTIVITATEA B.C.R. ÎN PRIMUL AN DE FUNCȚIONARE

2.2. BILANȚUL ACTIVITĂȚII B.C.R. LA 8 ANI DE FUNCȚIONARE

2.1. ACTIVITATEA B.C.R. ÎN PRIMUL

AN DE FUNCTIONARE

Banca Comercială Română s-a înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 1195 din 12 noiembrie 1990, care la Art. 7 consemnează data începerii activității: 1 decembrie 1990. Trebuie însă precizat că hotărârea anterioară, nr. 1011 din 4 septembrie 1990, vizează “reorganizarea Băncii Naționale a României și înființarea Băncii Comerciale Române”, iar prin Art. 3 “Se aprobă înființarea Băncii Comerciale Române prin preluarea de la Banca Națională a României a operațiunilor specifice unei bănci comerciale”.

Rămânând în planul primelor documente care consemnează începerea activității B.C.R., mai putem aminti Certificatul nr. 130966 eliberat de Ministerul Finanțelor la 17 septembrie 1990, prin care banca este înscrisă în Registrul de stat sub nr. 10, având ca obiect “operațiuni specifice unei bănci comerciale”.

Fără a abuza de prea multe detalii, suntem totuși tentați să amintim primele două ordine care reglementează și primele angajări la B.C.R. Exceptând hotărârile de guvern de numire în funcție a președintelui Băncii Comerciale Române și a unor vicepreședinți, trebuie să precizăm că prin Ordinul nr. 435 din 1 noiembrie 1990 al guvernatorului Băncii Naționale a României s-a aprobat transferul în interesul serviciului a 23 persoane de la B.N.R. la B.C.R., iar prin ordinul nr. 1 al Președintelui Băncii Comerciale Române se aprobă încadrarea acelorași persoane la B.C.R.

La 1 decembrie 1990, bilanțul Băncii Comerciale Române însuma 255090934 mii lei, din care în partea de activ majoritatea covârșitoare o reprezentau creditele bancare acordate unităților economice în sumă de 251 miliarde lei, adică 98,4% din totalul bilanțului. Partea de pasiv a bilanțului

băncii era susținută de 7 miliarde lei fond statutar, 122 miliarde lei resurse din disponibilitățile titularilor de cont, 86 miliarde lei împrumuturi de la Banca Națională și 36 miliarde lei disponibilități ale bugetului de stat. Aceste 4 surse reprezentau 98,4% din bilanțul băncii.

În primul său raport privind bilanțul Băncii Comerciale Române la 31 decembrie 1990, printre altele se consemnează că “Banca are ca obiect de activitate atragerea și formarea de depozite bănești în lei și valută de la persoane fizice și juridice din țară și străinătate, acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung, efectuarea de servicii bancare, operațiuni pentru activitatea de comerț exterior și alte operațiuni bancare, potrivit legii”.

În structura sa organizatorică, Banca Comercială Română are la 31 decembrie 1990 un număr de 41 sucursale și 62 agenții.

Considerăm potrivit să consemnăm câteva aspecte care ne pot edifica asupra începutului de drum al B.C.R., astfel:

Creditele existente în sold la 31 decembrie 1990 au fost acoperite în proporție de 60,7% pe seama resurselor proprii și a disponibilităților agenților economici constituite în depozite la unitățile Băncii Comerciale Române, iar 39,3% prin refinanțare de la Banca Națională a României.

În structură, din volumul total de credite 98,5% sunt credite pe termen scurt, iar 1,4% credite acordate pe termen mediu și lung.

Banca Comercială Română nu dispunea de fonduri proprii în valută, deși prin hotărârea de înființare s-au aprobat astfel de fonduri în sumă de 40 milioane USD, motiv pentru care banca nu a putut acționa în relațiile de schimb și operațiuni valutare direct cu băncile externe sau prin intermediul Băncii Române de Comerț Exterior.

Resursele din operațiuni valutare reprezentau la 31 decembrie 1990 doar 619,2% milioane lei, adică 0,2% din bilanțul băncii.

Banca era dotată cu mijloace fixe care reprezentau modesta sumă de 13,8 milioane lei. Acest lucru este reflectat și în raportul amintit: “Tinând seama

de volumul de activitate al Băncii Comerciale Române, de necesitatea asigurării unor condiții decente pentru servirea clienților și pentru desfășurarea activității, volumul de mijloace fixe este total insuficient. Menționăm că Banca Comercială Română nu are la 31 decembrie 1990 nici un sediu bancar propriu”.

Aceasta era situația Băncii Comerciale Române în decembrie 1990. De atunci, banca a evoluat pozitiv, s-a dezvoltat permanent, ajungând să ocupe azi în clasamentul băncilor comerciale locul bine cunoscut și consemnat nu de noi, ci de cei ce fac asemenea ierarhii. Banca Comercială Română trebuie analizată în contextul realităților anului 1990. În procesul de reformă din România început în 1990, restructurarea sistemului bancar ocupa un loc anume.

În 1990 existau în România: Banca Națională, cu dublă funcție – cea de emisiune și politică monetară alături de activitatea comercială; Banca Română de Comerț Exterior care, așa cum îi spune și numele, era specializată în principal pe operațiunile de comerț exterior; Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară și Banca de Investiții, bănci al căror profil decurge de asemenea din denumire. Casa de Economii și Consemnațiuni, o instituție veche cu tradiție, avea menirea să asigure fructificarea economiilor populației, să efectueze operațiuni privind execuția de casă a bugetului de stat și alte operațiuni de încasări și plăți, sau operațiuni de creditare a populației pentru situațiile prevăzute în reglementările în vigoare.

O analiză atentă a procesului de creare a noului sistem bancar românesc conduce la concluzia că, de fapt, băncile de stat au suferit anumite modificări organizatorice și de profil dar pe structura și rețeaua existente la acel moment, cu excepția Băncii Comerciale Române care, așa cum am arătat, avea să preia activitățile comerciale de la Banca Națională fără nici o bază materială proprie.

După primul an de activitate, respectiv la 31 decembrie 1991, bilanțul băncii comparativ cu 1990 avea următoarea evoluție și structură:

Bilanțul după primul an de funcționare nu arată modificări importante în structura sa. Creditele rămân în continuare principala poziție, cu o ușoară scădere prin apariția altor plasamente la B.N.R. și mijloace bănești și creanțe din operațiuni valutare. În ceea ce privește resursele băncii, reținem diminuarea ponderii resurselor din disponibilitățile titularilor de cont și împrumuturile de la B.N.R. în favoarea unor noi resurse – decontări și creditori, care reprezintă 24,7% din pasiv.

La vremea respectivă, din totalul creditelor de 685 miliarde lei creditul pe termen scurt însuma 679 miliarde lei, din care creditul pentru compensare 335 miliarde lei.

2.2. BILANTUL ACTIVITATII B.C.R. LA

OPT ANI DE FUNCTIONARE

Este foarte greu de prezentat activitatea unei bănci cum este Banca Comercială Română, chiar dacă este vorba de opt ani de funcționare, astfel încât această prezentare să fie edificatoare în cele mai bune condiții. Pentru B.C.R., acești opt ani sunt foarte intenși, ei reflectă o ascensiune și dezvoltare rapidă, un proces combinat de acumulări cantitative și calitative, o cursă contra cronometru pentru un loc cât mai bun pe podium.

Plecând deci de la acest inconvenient și dificultate a prezentării succinte a băncii, vom încerca în continuare, prin statisticile timpului, să realizăm dezideratul dorit.

Principalii indicatori de prezentare a băncii în dinamica celor opt ani sunt prezentați în tabelul următor:

În acest interval de timp, capitalurile proprii înregistrează creșterea cea mai însemnată, de 362 ori. Chiar dacă evoluția nu este pe măsura dorită, nivelul atins în prezent a permis băncii să se situeze, după clasamentele întocmite de revista “The Banker”, pe primul loc între băncile românești și pe un loc apreciabil între primele 1000 bănci din lume.

Bilanțul propriu a crescut de 72 ori, resursele din disponibilități și depozite de 90 ori, iar creditele acordate de 35 ori. În legătură cu evoluția creditelor bancare, este necesar să dăm unele explicații. În timp ce în 1990 bilanțul băncii era aproape egal cu plasamentele sub forma creditului bancar, în anii următori banca și-a diversificat activele și pe alte forme de plasament, astfel încât, de exemplu, la 31 decembrie 1997 în total activ reținem următoarele ponderi: plasamente la bănci 30,5 %, credite bancare 38,3 %, titluri de stat 19,4 %.

Această stare de lucruri este proprie ultimilor 3 ani, în care se înregistrează această structură a plasamentelor. Fiecare plasament are alt grad de incertitudine și risc, cel cu riscul cel mai mare fiind creditul bancar. Cifrele prezentate pentru 1997 confirmă politicile adoptate de bancă în acest domeniu în sensul ameliorării riscului, ponderea plasamentelor cu risc mai mic crescând de la an la an. Dacă ponderile celor trei categorii de plasamente se modifică în sensul prezentării făcute, oricum creditul bancar rămâne și azi principalul plasament al băncii.

B.C.R. s-a prezentat mereu ca o bancă disponibilă pentru finanțarea economiei reale, pentru sprijinirea proceselor de restructurare și retehnologizare. În perioada analizată în prezenta retrospectivă, creditele acordate de B.C.R. au avut evoluția prezentată în tabelul următor.

În cadrul activității de creditare reținem următoarele aspecte mai importante:

Creditele au fost destinate cu prioritate activităților, iar în cadrul acestora producției pentru export.

În același timp, au fost sprijiniți agenții economici care au prezentat cereri și programe de restructurare și retehnologizare.

Dinamica creditului destinat clienților din sectorul privat a fost superioară creditelor totale angajate. Ponderea creditului sectorului privat în total credite acordate de B.C.R. a crescut de la 25,0 % în 1996 la 31,2 % în 1997 și 46,7 % la 30 septembrie 1998.

Creditul în valută a luat o amploare mai mare în ultimii trei ani, în condițiile în care banca s-a oferit să asigure o parte însemnată din resursele pentru importurile din economie.

Au fost contractate importante linii de credit din străinătate destinate agenților economici.

Banca Comercială Română a conceput creditul din punctul de vedere al clienților ca o sursă de finanțare necesară desfășurării, dezvoltării sau restructurării lor, iar pentru bancă este un plasament cu risc asumat în vederea obținerii unei eficiențe mulțumitoare.

Economia românească, și în special industria, traversează o perioadă de mari transformări în cadrul cărora multe societăți sunt supuse unui amplu program de restructurare și retehnologizare. Aceste programe sunt sprijinite de B.C.R. în general, dar o mare greutate o capătă creditul în valută, care la 30 septembrie 1998, împreună cu scrisorile de garanție, însuma peste 450 milioane USD. Creditul în valută reprezintă deja 27,4 % din totalul creditelor angajate de bancă față de situația primilor ani, în care acesta era inexistent sau față de 1993, în care ponderea era doar de 4,7 %.

Fenomenul de diversificare a creditelor a fost evident. Dacă, spre exemplu, la sfârșitul anului 1992 creditul pe termen scurt în lei reprezenta 85,7 % din masa creditului, la 30 iunie 1995 ponderea acestuia scade la 65 % în favoarea altor categorii de credite pe termen mediu și lung în valută pentru economie, credite acordate populației.

Dinamica clienților și a conturilor deschise de aceștia la B.C.R. este un parametru important de apreciere asupra evoluției băncii și care indică modul în care este percepută o bancă pe piață.

La 30 iunie 1998 numărul clienților B.C.R. este de aproape 1,5 milioane față doar de 186 mii în 1992.

În timp ce numărul clienților persoane juridice, prin natura lucrurilor, poate crește în anumite limite, cea realizată de B.C.R. de 45 % fiind considerată ca bună, la persoanele fizice nivelul atins în 1998 de aproape 1,3 milioane, față de numai 66 mii în 1992, este, credem, fără comentarii. Si aceasta cu atât mai mult dacă ținem seama că un număr mare de persoane sunt posesoare ale certificatelor de depozit, care nu sunt preluate în această statistică. La 30 iunie 1998, unitățile B.C.R. administrau 2,7 milioane conturi pentru clienții lor, din care 190.000 în valută.

Evoluția în timp a clientelei B.C.R. este edificatoare pentru două aspecte esențiale: în primul rând, pentru interesul acesteia manifestat față de prestațiile B.C.R., încrederea în stabilitatea și siguranța pe care o dă banca și apoi impactul acestei clientele asupra resurselor băncii, rezultat ca urmare a primirii unui număr important de depozite în lei și valută (tabelul următor).

Datele din tabel permit următoarele concluzii:

Depozitele de la clienții băncii, înțelegând prin aceasta depozitele la vedere și la termen, sunt într-o permanentă creștere – de la 51,3 % în 1990 la 60,1 % în 1994 și la 73,0 % la 30 iunie 1998.

În totalul depozitelor, cele în valută au ponderea cea mai bună – de la doar 0,4% în 1990 la 12,9 % în 1994 și 18,2 % în 1998.

Persoanele fizice manifestă un interes deosebit pentru constituirea de depozite la B.C.R., astfel că la 30 iunie 1998 depozitele de la persoane fizice însumează8.436 miliarde lei.

Capitalurile proprii au o pondere în continuă creștere în bilanțul băncii. La 30 iunie 1998, aceasta reprezintă 12,8 % din total pasiv, față de 10,7 % în 1994, 9,6 % în 1992 și 2,6 % în 1990.

Evoluția resurselor băncii confirmă politica băncii în acest domeniu. Ele au asigurat sursele de finanțare necesare și au permis o dezvoltare corespunzătoare a băncii în acești ani.

Activitatea valutară și de comerț exterior, aproape inexistentă în primii ani de funcționare, a cunoscut apoi o dezvoltare accelerată.

Banca a acordat o atenție specială acestui segment din profilul său, elaborând politici adecvate pentru a pune la dispoziția clienților proprii produsele și serviciile solicitate, pentru a asigura pregătirea personalului, stabilirea relațiilor necesare cu băncile străine și organismele internaționale, satisfacerea cererilor de finanțare în valută a clienților proprii. Dacă ne referim, spre exemplu, la derularea comerțului exterior al clienților băncii, putem afirma că, de la an la an, un număr sporit de clienți au apelat la serviciile băncii.

Este suficient să arătăm că încasările valutare din export realizate de B.C.R. în contul clienților săi au evoluat de la 254,6 milioane USD în 1992 la 915,6 milioane USD în 1994 și 1.921,4 milioane USD în 1997. Plățile valutare pentru importuri au crescut de la 222,2 milioane USD în 1992 la1.678,5 milioane USD în 1997.

Deși o activitate nouă pentru B.C.R., dinamica operațiunilor de comerț exterior este considerată satisfăcătoare și există toate premisele ca prestațiile băncii în acest domeniu să crească constant în viitor. Ponderea decontărilor externe realizate prin B.C.R. din valoarea totală a comerțului exterior al României ajunge la 19,1 % în 1997, față de 16,2 % în 1996.

Depășind cadrul de interes al decontărilor obișnuite ale clienților proprii, banca s-a implicat și în derularea unor operațiuni de decontare externă pe bază de convenții și angajamente, legate de utilizarea unor împrumuturi acordate de BIRD, BERD și Banca Europeană de Investiții, aceasta contribuind la creșterea volumului de operațiuni pe seama unor activități de complexitate mult sporită.

În ultima perioadă de timp, pe baza acumulărilor anterioare, s-a trecut la descentralizarea unor activități și la creșterea competenței la nivelul unităților teritoriale. În afara operațiunilor de decontare, mulți clienți au apelat în acești ani la Banca Comercială Română pentru finanțarea prin credite a diverselor importuri.

Astfel, creditul în valută a luat o amploare deosebită mai ales în ultimii trei ani. La 30 septembrie 1998, spre exemplu, valoarea totală a creditelor în valută însuma 296 milioane dolari. Angajamentele totale în valută ale băncii pe termen scurt, mediu și lung, respectiv credite, garanții bancare, avaluri și efecte de comerț exterior, se ridică la 451 milioane USD, respectiv 4.164 miliarde în echivalent în lei.

Creditele în dolari – 2.735 miliarde în echivalent lei – sunt contractate în marea lor majoritate de agenți economici din industrie – 2.296 miliarde lei. Mai beneficiază de credite și alte domenii de activitate, cum ar fi tranzacțiile imobiliare și alte servicii 215 miliarde lei, comerțul 165 miliarde lei. Sume mai mici se găsesc și în agricultură, construcții, transporturi.

Este de reținut că în activitatea de finanțare a importului românesc, prin prestigiul câștigat de bancă, 45 de bănci din străinătate au făcut oferte de finanțare Băncii Comerciale Române, inclusiv un număr apreciabil de facilități. Astfel, B.C.R. a convenit linii de finanțare cu bănci de prestigiu, cum ar fi: UBS Elveția, ING Barings, grupul bancar ABN AMRO BANK (filialele din Germania, Franța și SUA), Banque Nationale de Paris etc. B.C.R. beneficiază de facilități de finanțare pentru importuri de bunuri de capital, servicii sau materii prime, indiferent de originea acestora, de la Citibank.

Banca a fost angajată, pe lângă decontările comerciale externe și creditarea în valută, și în decontări necomerciale externe, care au cuprins în special operațiunile cu străinătatea în favoarea persoanelor fizice, precum și a celor juridice bugetare, obștești și non-profit care își aduc o contribuție însemnată la creșterea resurselor băncii. Banca a operat în 1997, spre exemplu, ordine de plată primite în valoare de 532,2 milioane USD, ordine emise de 482,2 milioane USD și cecuri de 12,1 milioane USD. Prin unitățile băncii s-au deschis 4436 conturi cu 12,51 milioane USD. La sfârșitul anului 1997 soldurile conturilor în valută ale persoanelor fizice erau de 115,5 milioane USD.

Sintetizând, rezultă că volumul decontărilor necomerciale a ajuns la sfârșitul anului 1997 la 1203,8 milioane USD. Întreaga activitate externă a B.C.R. a presupus promovarea unei ample colaborări cu băncile din străinătate. Drept urmare, banca a reușit să stabilească legături cu o largă rețea de bănci corespondent, care în prezent au ajuns la 661, din principalele centre financiare și economice ale lumii.

Această foarte sumară prezentare a unor aspecte din activitatea B.C.R. în cei opt ani de existență nu poate fi încheiată înainte de a recunoaște că toate acestea au fost posibile ca urmare a unei rețele puternice de unități și a unui personal bine pregătit și atașat intereselor Băncii Comerciale Române.

Dinamica rețelei proprii a unităților teritoriale este edificatoare: 100 unități în 1990, 198 în 1993, 204 în 1994, 210 în 1995, 220 în 1996, 233 în 1997, 243 la 30 iunie 1998. Dacă în 1990 – 1991 banca nu funcționa decât în spații închiriate, la 30 iunie 1998, din totalul celor 243 unități bancare, 182 unități erau proprietatea B.C.R. Amplasată pe întreg teritoriul țării, rețeaua proprie permite un acces confortabil al agenților din toate domeniile de activitate și al unui număr apreciabil de persoane fizice la sediile B.C.R. pentru a beneficia operativ de gama de servicii de care au nevoie.

În domeniul resurselor umane, în acești opt ani, banca a avut o experiență interesantă. În 1990, banca pornea la drum cu 5317 salariați, o parte transferați de la Banca Națională a României, la aceștia adăugându-se specialiști din alte domenii ale economiei naționale. În continuare, numărul de personal a crescut odată cu activitatea băncii și în funcție de cerințele noilor produse și servicii pe care banca le derula pe piață. La sfârșitul anului 1996, personalul ajunge la 11340, ca apoi, pe baza unor măsuri de sporire a productivității, deși volumul de activitate a crescut, personalul să scadă la sfârșitul anului 1997 la 10465.

Avantajul B.C.R. constă și în aceea că beneficiază de oameni cu experiență dar și de personal tânăr, ponderea personalului după vârstă fiind net în favoarea grupei 18 – 35 ani, cu 46, 9 %. Personalul feminin este majoritar – 75 % și deține și vârsta cea mai scăzută, 50 % fiind sub 36 ani.

Randamentul pozitiv al personalului propriu a fost susținut și prin programe adecvate de pregătire. Dacă în primii ani de funcționare această pregătire era asigurată în marea majoritate prin forme exterioare băncii, în anii următori banca a trecut la organizarea unui sistem propriu de pregătire și la înființarea unei rețele specializate pentru acest scop. Randamentul și condițiile de manifestare a resurselor umane au fost urmărite cu mare atenție, performanțele băncii fiind într-o directă legătură cu calitatea și profesionalismul personalului propriu, care în decursul anilor a dat suficiente probe în acest sens.

Unitățile teritoriale ale B.C.R. și-au căpătat autoritatea cuvenită în zona lor de acțiune prin modul în care au înțeles că o bună performanță nu se poate obține decât prin efort, seriozitate, o bună relație cu clienții proprii și prin respectarea riguroasă a normelor și procedurilor proprii de lucru.

Eforturile depuse în cei opt ani de muncă în cadrul Băncii Comerciale Române au fost probate prin indicatorii finali cei mai reprezentativi – veniturile și profitul obținut. La 30 iunie 1998 banca înregistra venituri în sumă de 4807 miliarde lei și un profit brut de 915 miliarde lei, față de 32 miliarde lei și respectiv 19 miliarde lei în 1991. În decursul anilor, banca și-a constituit fondurile necesare care i-au asigurat dezvoltarea și protecția împotriva riscurilor.

Ca urmare a rezultatelor bune obținute, numai în intervalul 1995 – iunie 1998 banca a fost în măsură să verse la bugetul statului impozite pe profit de 985 miliarde lei și să calculeze dividende în favoarea proprietarilor băncii pe 3 ani (1995 – 1997) în sumă de 652 miliarde lei.

Rezultatele prezentate au explicația și în concepția băncii de organizare a sucursalelor județene ca centre de profit. Aplicarea în condiții mereu îmbunătățite a modelului propriu de profitabilitate, începând cu costul de transfer și continuând cu unele corecturi care au fost aduse modelului de determinare a veniturilor și costurilor la nivelul centrului de profit, au stimulat în mare măsură unitățile teritoriale să obțină o eficiență corespunzătoare și să încheie activitatea cu profit.

Modelul de profitabilitate adoptat de bancă a completat fericit sistemul de norme și proceduri de lucru, care au fost în decursul anilor îmbunătățite, în special în domeniul decontărilor, creditării, valutar, toate acestea contribuind la buna funcționare a băncii și la creșterea calității prestațiilor bancare.

Unul din obiectivele strategice majore ale acestor ani a vizat tehnologia informației. Pentru informatizarea băncii s-au depus serioase eforturi și s-au alocat importante resurse umane și materiale. Sistemul informatic al B.C.R. utilizează și o bază de date distribuită în unitățile proprii. Aceasta înseamnă că toate unitățile teritoriale dispun de propria lor bază de date, care le permite o bună funcționare.

Concepția tehnică și de aplicații a sistemului informatic al B.C.R. urmărește satisfacerea unor cerințe, printre care: capacitatea fiecărei sucursale de a opera independent de alte sucursale și sediul central și de a avea acces la informațiile utilizate de alte sucursale sau de sediul central. Activitatea de informatică în subunități este astfel concepută încât aceasta să aibă la baza de date locale informații despre clienții altor subunități cu care intră frecvent în relații, pe lângă cele contabile.

În domeniul informaticii, banca se bazează pe utilizarea sistemelor de calcul moderne și deschise, care permit atât prelucrarea datelor la nivelul fiecărei unități, cât și consolidarea la nivelul întregii bănci, ceea ce contribuie la monitorizarea rezultatelor, stocarea informațiilor aproape de client, cât și asigurarea integrității și consistenței datelor. Organizarea activității generale, dar în mod special sistemul informatic, țin seama în prezent de impactul pe care îl va avea anul 2000 și introducerea monedei unice EURO.

CAPITOLUL 3

CREDITAREA, MODALITATE PRINCIPALĂ DE PLASAMENT AL RESURSELOR

3.1. PRINCIPII GENERALE DE CREDITARE

3.2. CATEGORII DE ÎMPRUMUTAȚI

3.2.1. OPERAȚIUNI DE CREDITARE A PERSOANELOR PARTICULARE

3.2.2. OPERAȚIUNI DE CREDITARE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

3.3. CATEGORII DE CREDITE ȘI TERMENE DE CREDITARE

3.3.1. PREȚURILE DE CREDITARE

3.3.2. DOCUMENTAȚIA PENTRU OBȚINEREA CREDITELOR

3.1. PRINCIPII GENERALE DE CREDITARE

Obiectivul fundamental al activității unei bănci într-o economie modernă este acela de a asigura o relație optimă între active și pasive, astfel încât să se ajungă la maximizarea profitului și la menținerea riscului la un nivel acceptabil, în condițiile unui sistem concurențial ce acționează pe o piață vastă, deseori greu previzibilă.

Cel mai important element din activul bilanțul oricărei bănci îl reprezintă creditul bancar, atât ca pondere cât și din punct de vedere al valorificării resurselor, deoarece dobânzile încasate la aceste credite constituie, în general, principala sursă de venituri.

Creditul este operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător. Operațiunea privește două părți. O parte acordă creditul. Cealaltă parte îl primește, sau altfel spus se îndatorează.

Relații de credit au existat și în economiile premonetare. Deci creditul poate exista și în economiile fără monedă. Evident că, în ansamblul lor, relațiile de credit, astăzi, nu se pot emancipa de haina monetară.

Operațiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de la relații între indivizi sub forma unor acorduri monetare simple, până la tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețe monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe. O parte importantă a relațiilor de credit privește mobilizarea capitalurilor disponibile și a economiilor.

Părțile implicate, tipul de instrumente utilizate și condițiile în care creditul este consimțit, sunt extrem de diverse și în continuă evoluție. Dispozitivul instituțional variază de asemenea, de la țară la țară.

Esențialul rămâne același peste tot: valoarea actuală se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze, după un timp, în condițiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea, a plăti dobândă pentru a remunera pe creditor.

Conform legii, operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziție sau se obligă să pună la dispoziție clienților, fondurile solicitate sau și un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora. Sunt asimilate operațiunilor de creditare, operațiunile de leasing și toate operațiunile de locație însoțite de opțiunea de cumpărare.

Creditarea nu este o știință exactă, nu este posibil ca prin utilizarea unei formule sau aplicarea unei teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există, totuși, principii generale de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent, permit reducerea gradului de incertitudine și, prin urmare, a riscului implicat în creditare.

Aceste principii se referă la:

Solicitantul creditului (debitorul);

Cererea de creditare (obiectivele urmărite);

Rambursarea (rate și termene);

Dobânzi și comisioane bancare (remunerarea creditului);

Garantarea (modalitatea de asigurare și recuperare).

În cele ce urmează, la analiza fiecăreia dintre aceste categorii, vor fi luate în considerare mai ales aspectele privind creditarea persoanelor juridice. Multe dintre aceste considerații se aplică și creditelor acordate persoanelor fizice (de exemplu, se ia în considerație locul de muncă în cazul unei persoane fizice, iar în cazul unei persoane juridice, domeniul de activitate al firmei).

a. Solicitantul creditului

Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de rambursare, prezentă și viitoare, a clientului. Prin urmare este esențial ca banca să obțină cât mai multe informații în legătură cu situația financiară a potențialului client și să fie sigură că se poate baza pe toate informațiile oferite de aceasta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în care îl cunoaște pe client; analiza se face diferențiat pentru un client nou și pentru un client tradițional.

Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidențele sale referitoare la acesta; de exemplu, referitor la creditele anterioare: a fost respectat graficul de rambursare a ratelor și dobânzilor? Orice solicitare de reînnoire a unui credit se bazează pe relațiile anterioare cu clienții.

Solicitările noilor clienți trebuie tratate diferit. Dacă cel care solicită un credit nu este client al băncii, ca un prim pas, trebuie să se obțină referințe satisfăcătoare despre integritatea și situația financiară a persoanelor care conduc afacerea. Trebuie să se obțină informațiile financiare relevante de care are nevoie banca.

Problemele cheie asupra cărora trebuie să se concentreze banca atunci când analizează situația unui client care a solicitat un credit, se pot împărți în patru grupe (pentru o persoană juridică): domeniul de activitate al firmei, situația financiară a firmei, calitatea managementului, performanțele viitoare ale firmei.

În practica românească, analiza împrumutatului din punct de vedere al problemelor prezentate mai sus este cunoscută și sub denumirea de caracterul și capacitatea de rambursare a clientului.

b. Cererea de creditare

Aspectele determinante care vor fi luate în considerare atunci când se analizează cererea de creditare, sunt:

1. Competența legală a solicitantului (de exemplu, dacă este autorizat / împuternicit din partea firmei să angajeze fonduri în numele ei).

2. Destinația creditului (obiectul creditului).

3. Valoarea creditului.

În ceea ce privește suma solicitată, trebuie estimat de către bancă ce sumă ar fi necesară clientului și comparată cu valoarea creditului solicitat de acesta.

Pentru a avea asigurarea că a fost solicitat un nivel corect al creditului, cererea de credit a clientului trebuie susținută de un flux de monetar prognozat (cash-flow).acesta poate lua forma unui document care să indice lichiditățile curente, veniturile și cheltuielile prevăzute. Prin urmare, acesta va arăta valoarea fondurilor disponibile în timp. Desigur, prognoza trebuie să includă sumele atrase de client și orice plăți și dobânzi datorate băncii.

4. Durata creditului.

5. Cum propune clientul să ramburseze creditul și dacă propunerea este realistă pentru perioada de timp solicitată (eșalonarea ratelor scadente).

6. Cum dorește clientul să garanteze creditul solicitat

7. Marja de profit pe care o va încasa banca din credit (dobânda percepută pentru creditul acordat, în corelație cu politica dobânzilor la depozite, practicată de bancă).

De asemenea, banca trebuie să ia în considerare dacă împrumutul solicitat se înscrie în politica de ansamblu de creditare a băncii. De exemplu, o bancă poate limita sumele pe care la va împrumuta unui anumit sector industrial sau comercial, sau poate exista o reglementare a BNR în ceea ce privește creditarea unui anumit sector.

Decizia de creditare se stabilește pe baza unei aprecieri multicriteriale a afacerii și a clientului. Criteriile de apreciere a cererii de credit “cei șase C” ai creditului (SUA), vizează:

caracterul;

capacitatea;

capitalul;

colateralul;

condițiile economice;

conformitatea cu normele legale.

c. Rambursarea

Prognoza fluxurilor de fonduri disponibile indică durata realistă a rambursării creditului. Pentru ca o afacere să aibă succes, ea trebuie să aibă suficiente lichidități. Dacă persoana juridică încearcă să ramburseze creditul prea repede, s-ar putea să rămână fără lichidități și să nu poată să-și desfășoare corespunzător activitatea în continuare sau chiar să dea faliment.

Este de preferabil ca rambursarea creditului să se realizeze în rate mai mici, valoric, eșalonate pe o perioadă mai mare, dar pe care afacerea le poate acoperi într-un mod realist, decât să fie efectuată într-o perioadă mai scurtă, în rate mai mari. Însăși banca va constata că este dificil să câștige suficient din alte activități bancare încât să acopere costul unui credit neperformant, fiind preferabilă rambursarea în rate mai mici, decât forțarea rambursării rapide, cu riscul de a nu se mai putea rambursa creditul.

Banca nu va dori ca împrumutul să rămână nerambursat pentru o perioadă mai mare decât consideră ea necesar sau prudent, deoarece cu cât crește durata rambursării, cu atât crește și posibilitatea apariției situațiilor care pot împiedica rambursarea creditului.

În ceea ce privește perioada de rambursare a creditului, se impune asigurarea unui echilibru între fondurile de care dispune clientul în timp și reducerea perioadei de eșalonare a ratelor. De asemenea, perioada de rambursare a creditului este legată de durata de viață a obiectului creditului.

d. Dobânzi și comisioane bancare

Dobânda este o caracteristică esențială a creditului.

Remunerarea creditului este foarte importantă, deoarece constituie una dintre modalitățile principale prin care banca realizează profit. Banca trebuie să perceapă o rată a dobânzii (sau să impună un comision) care să asigure profitabilitatea fiecărei acțiuni de creditare. De asemenea, dobânzile și comisioanele percepute trebuie să fie competitive, comparativ cu cele practicate de alte bănci și instituții financiare de pe piață; în caz contrar, clientul va solicita creditul în altă parte.

Riscul asumat prin acordarea unui împrumut trebuie reflectat în “recompensa” pe care o primește banca. Este normal ca o bancă să perceapă o rată mai mare a dobânzii, dacă ea consideră că un anumit credit incumbă un risc mai mare. În mod similar, este posibil ca o bancă să perceapă o rată mai mică a dobânzii, pentru împrumuturi garantate prin forme asiguratorii certe, neriscante sau cu risc minim.

e. Garanția

Creditele acordate de bănci, angajează de regulă, fonduri ce nu aparțin băncii. De aici necesitatea, în scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce îi sunt încredințate, ca bancherul să-și întărească poziția sa de creditor prin garanții reale sau personale.

De asemenea, datorită mediului competitiv în care operează, băncile nu pot totdeauna stabili rate ale dobânzii care să reflecte, realist, riscul inerent unei situații date. Dacă o bancă solicită o rată a dobânzii prea mare, clientul se poate adresa concurenței și, prin urmare, banca pierde un client. Pentru a putea stabili o rată de dobândă mai mică, o bancă poate solicita drept garanție active de o anumită valoare, cu dreptul de a le vinde în cazul în care clientul nu reușește să ramburseze creditul. Aceasta este cunoscută sub denumirea de garanție reală.

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă și viitoare a clientului de a rambursa creditul din resurse proprii. Cu alte cuvinte, decizia de creditare trebuie să fie luată înainte de a se aduce în discuție garanția.

Banca va trebui să ia în considerare valoarea care se poate atribui în mod realist oricărei garanții oferite de client și cât de ușor va fi să transforme în numerar garanția, în caz că apare necesitatea executării ei.

Trebuie acordată multă atenție acestui aspect, întrucât garanția nu constituie pentru bancă sursa principală de rambursare, respectiv de recuperare a creditului. Poate fi foarte ușor pentru bancă să ignore riscurile inerente creditării pe considerente că are la dispoziție o garanție, însă aceasta este o practică periculoasă. Sectorul bancar din Anglia a fost confruntat cu astfel de probleme, ca urmare a unei scăderi bruște a prețurilor pe piața imobilelor, la începutul anilor ’90, când valoarea garanțiilor sub formă de ipotecă pe proprietăți a scăzut sub nivelul inițial estimat și, deci, sub valoarea creditelor rămase de plată. Drept consecință, multe bănci au suferit pierderi importante.

3.2. CATEGORII DE ÎMPRUMUTAȚI

Clienții băncii sunt persoane fizice și juridice indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, române și străine rezidente în România, care au conturi deschise la bancă și își derulează operațiunile prin aceste conturi.

Categoriile de clienți ai băncii care pot beneficia de credite sunt:

regii autonome din industrie, agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor sau alte ramuri ale economiei, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale;

societăți comerciale cu capital de stat sau privat din domeniul industriei, agriculturii, comerțului, construcțiilor, transporturi, telecomunicații, turism, cercetare-proiectare, prestări de servicii și alte unități care își desfășoară activitatea în cadrul economiei naționale, constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale;

societăți comerciale cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române constituite potrivit Legii nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, republicată;

societăți agricole constituite potrivit Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

asociații familiale și persoane fizice autorizate să desfășoare o activitate independentă potrivit Decretului-Lege nr. 54/1990;

notarii publici și avocații care desfășoară activități independente conform prevederilor Legii nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială și, respectiv, Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și medicii și farmaciștii și alte categorii de liber-profesioniști autorizați potrivit statutului profesional;

fermieri agricoli, individuali și cei organizați în diferite forme de asociere simple, fără personalitate juridică, potrivit legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

persoane fizice;

alte persoane juridice organizate în conformitate cu legea și care desfășoară activități legale.

3.2.1. OPERAȚIUNI DE CREDITARE A PERSOANELOR PARTICULARE

În ultimele trei decenii, în toate țările a luat amploare creditarea persoanelor fizice. Tipul de credite pentru persoane fizice care a ajuns probabil la saturație în anumite țări este cel pentru locuințe, în timp ce creditele pentru consum se dezvoltă vertiginos pentru bănci (și riscurile în mod corespunzător)

Tipuri de credite

Creditarea persoanelor fizice (creditarea tip “retail”) este împărțită în două mari categorii:

A. credite de consum;

B. finanțarea pentru locuințe.

A. Credite de consum

Tipurile de credite pentru consum pot fi împărțite în moduri diferite:

– credite cu dobânzi fixe și credite cu dobânzi variabile;

– credite obținute la punctele de vânzare sau credite obținute la bancă;

– credite în rate sau fără rate.

Cele mai importante categorii de credite de consum sunt prezentate în continuare:

1. Credite pentru bunuri de folosință îndelungată

Creditele pentru bunuri de folosință îndelungată ce acordă cu ample facilități de către băncile comerciale, bucurându-se de o dublă garanție, prin gajarea bunurilor de referință și implicit prin regularizarea veniturilor debitorului.

Astfel de credite sunt disponibile pretutindeni și sunt foarte populare pentru cumpărarea de mașini, mobilă sau alte obiecte de uz îndelungat, pentru vacanțe etc.

Din nevoia de a răspunde necesităților diverse de finanțare ale persoanelor fizice, băncile românești fac eforturi în direcția dezvoltării produselor și serviciilor destinate populației. În 1998, cinci bănci românești au creditat peste 230.000 clienți persoane fizice pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, autoturisme și satisfacerea unor nevoi gospodărești.

Sursa: băncile comerciale Piața financiară nr.3- martie 1999

În unele țări mari întreprinderile producătoare de bunuri durabile (automobile) organizează bănci sau societăți financiare ad-hoc care efectuează creditarea cumpărătorilor de asemenea bunuri, procurându-se resursele, pe piețele creditului, prin recreditare.

2. Facilități overdraft

Prin aceste facilități clienții pot utiliza conturile de depozite nu numai în limita sumei depuse, ci până la anumite limite convenite cu banca, sume pe care aceasta le va oferi clienților la rate ale dobânzii stabilite de asemenea prin acord. Facilitatea de overdraft este foarte convenabilă pentru client, deoarece acesta poate lua cu împrumut exact suma de care are nevoie pe o perioadă cerută, nefiind obligat să plătească dobânda pentru suma totală.

3. Creditarea cheltuielilor curente

Băncile au dezvoltat forme specifice adecvate necesităților persoanelor particulare sau familiilor.

a. Împrumuturile personale cu termene de la 3 luni la 2 ani sunt acordate în Franța în dimensiuni ce nu depășesc veniturile titularului (de regulă din salariu) pe 3 luni.

Veniturile persoanelor trebuie să fie domiciliate la bancă, iar ratele de rambursare sunt lunare sau trimestriale.

b. Împrumuturile pe baza cărților de credit (creditarea prin card-uri)

Acesta este tipul de credit pentru consum cel mai larg utilizat și oferă clienților băncii posibilitatea să ia cu împrumut sume până la anumite limite prin utilizarea card-urilor. De cele mai multe ori, această creditare are loc chiar la punctele de vânzare, întrucât card-urile pot fi de obicei utilizate pentru extrageri de numerar din automatele de plată tip ATM.

Se pot acorda în condiții diferite:

› fie prin admiterea efectuării ulterioare a plății scadente funcție de cumpărături, pentru termenul de 15 zile până la o lună. Acest procedeu care înseamnă amânarea sau întârzierea plății permite titularului o echilibrare mai elastică a veniturilor familiei cu cheltuielile;

› fie că are loc acordarea unui credit pe mai multe luni, obtenabil prin achiziția de mărfuri și servicii cu ajutorul cărții de credit.

4. Cont de credit tip revolving

Clienții care au astfel de conturi pot face plăți lunare regulate într-un cont specific și apoi ei obțin permisiunea de a lua cu împrumut o sumă care este mai mare până la o anumită valoare față de depozitul lor.

B. Finanțarea pentru locuințe

Finanțarea pentru locuințe a cunoscut o creștere considerabilă în ultimii 30 de ani. Principalele motive ale acestei creșteri sunt:

creșterea venitului mediu și a bunăstării generale a oamenilor în cea mai mare parte a țărilor dezvoltate;

marile avantaje ale proprietății asupra unei case etc. (sentimentul de siguranță);

avantaje legate de impozit, oferite în mai multe țări (scutirea de impozit a veniturilor obținute din chirii în cazul proprietarilor, sume care vor fi deduse din impozitul pe venit, din impozitul pe rata ipotecii, din impozitul pe câștigul de capital etc.).

Sumele acordate de bănci pentru finanțarea procurării de locuințe variază între 50% și 80% din valoarea totală a casei și în cazuri speciale pot ajunge chiar până la 100%. Un alt factor luat în considerare la stabilirea sumei acordate este proporția ratelor lunare dintr-un an față de venitul anual al beneficiarului creditului: în mod normal acest procent nu ar trebui să depășească 30%.

Perioada de rambursare poate varia considerabil. În anumite țări această perioadă este de circa 15 până la 20 ani, în timp ce în altele se poate extinde până la 50 de ani sau 60 de ani.

Garanția obținută este de obicei dreptul de proprietate asupra casei, care rămâne al băncii și casa nu poate fi transferată altui proprietar fără permisiunea băncii care a acordat creditul.

Costul unor astfel de credite poate fi de trei tipuri:

a. cu rate fixe ale dobânzii – bazate pe rate pe termen scurt și rate pe termen lung;

b. cu rate variabile ale dobânzii – bazate pe rate pe termen scurt și rate pe termen lung;

c. cu dobânzi stabilite pe baza rulajului pe piața ipotecară.

Vorbind în general, în cea mai mare parte a țărilor creditele ipotecare sunt mai ieftine decât creditele pentru consum.

Schemele de rambursare pentru creditele de finanțarea pentru locuințe pot fi de cinci tipuri:

a. ipoteci cu o sumă fixă anuală cu plata constantă a ratelor lunare stabilite ca sume variabile de capital și dobândă;

b. ipoteci rambursabile la scadență prin încasarea sumelor dintr-un contract de asigurare pe viață;

c. ipoteci cu dobândă pe o anumită perioadă (5 până la 10 ani) care sunt convertite în ipoteci cu rambursare anuală după acea perioadă;

d. plăți ce cresc gradat;

e. ipoteci lineare, care se rambursează prin plăți egale și deci dobânda descrește în valoare absolută.

Operațiuni în funcția de creditare

Operațiunile în activitatea de creditare pot fi împărțite în următoarele etape majore:

1. acordarea creditului (proces ce începe cu eforturile de marketing ale băncilor, continuă cu evaluarea potențialilor clienți, acceptând garanțiile și aprobând creditul și sfârșește prin acordarea numerarului și întocmirea documentației);

2. controlul garanțiilor clientului (proces ce începe prin etapa de evaluare, înainte de acordarea creditului și continuă pe parcursul întregii perioade în care creditul sau o parte din acesta este pe rol);

3. contabilizarea și administrarea creditului (adică urmărirea procedurilor băncii și a operațiunilor contabile obligatorii de-a lungul perioadei în care creditul sau o parte din acesta este pe rol;

4. revederea calității creditului (funcție foarte importantă ce are ca scop evaluarea posibilităților de rambursare a soldului datorat băncii la orice moment pe durata creditului).

3.2.2. OPERAȚIUNI DE CREDITARE A SOCIETĂTILOR COMERCIALE

Băncile comerciale și-au diversificat tehnica de creditare pentru a răspunde solicitărilor persoanelor juridice și pentru a face față cerințelor dezvoltării acestora, funcție de profilul lor și posibilitatea lor de creditare. Așa cum se va vedea, băncile au renunțat la o serie de operațiuni specifice pe care le-au cedat unor instituții specializate.

O societate are trei posibilități de a găsi finanțare externă pentru operațiunile sale:

de a găsi capital fie din plasamente private fie din participarea la bursă;

de a obține împrumuturi de la bancă;

de a emite obligațiuni (în acest caz banca cooperează cu societatea ca și la punctul unu).

Procedurile băncii pentru acordarea creditelor

către societăți comerciale

Procedurile în cadrul activității de creditare a societăților, în cazul băncilor bine organizate, includ următoarele etape:

1. Primirea cererii de acordare a unui credit și strângerea informațiilor

Informațiile pe care le strânge banca includ datele de pe cererea de acordare a creditului, situațiile financiare ale societății, cash flow-ul, business plan-ul (plan de afaceri) sau studii tehnico-economice, informații despre proprietarul companiei și echipa managerială, informații referitoare la principalii concurenți, clienți, furnizori etc.

2. Evaluarea informațiilor primite

Evaluarea include examinarea datelor oferite băncii privind activitățile lor, o posibilă vizită la sediul firmei, o evaluare a studiilor sectorului respectiv al economiei făcută de către bancă sau de alte organizații, strângerea și evaluarea informațiilor referitoare la credibilitatea societății etc.

3. Evaluarea inițială a colateralelor propuse

Evaluarea colateralelor (natura și clasa lor) include mai întâi existența termenilor de bază ai contractului stabiliți de bancă: i.e. pentru creditele pe termen lung, banca poate pretinde ca garanția să fie un activ fix a cărui valoare să fie 150% față de nivelul creditului.

4. Negocieri cu societatea

Persoanele care evaluează informațiile oferite de societate băncii trebuie să contacteze managerul companiei pentru a negocia anumiți termeni ai acordului înainte de a înainta dosarul de credit comitetului băncii de aprobare a creditului. Dacă, chiar și după negocierile cu societatea, informația este considerată inadecvată sau nepotrivită pentru a se putea acorda creditul, cazul respectiv nu este prezentat comitetului de aprobare a creditelor din cadrul băncii, informațiile se îndosariază iar clientul este anunțat că nu i s-a aprobat creditul.

5. Obținerea aprobării comitetului de acordare a creditului

În concordanță cu anumiți factori (nivelul creditului, sectorul economic în care acționează societatea, zona geografică etc) banca stabilește comitete care răspund de aprobarea cererilor de acordare a creditelor.

Nivelul inferior este de obicei aprobarea dată de o filială (nu toate filialele pot aproba orice sumă).

Al doilea nivel de aprobare acoperă de obicei o zonă geografică, îndeosebi când este vorba de sume mari.

Pe de altă parte, comitetul de nivel superior este conducerea superioară a băncii care se ocupă de liniile de credit de valoare foarte mare, de societăți cu un grad mai mare de risc și de orice problemă majoră referitoare la politica băncii.

6. Examinarea din punct de vedere legal a garanției

Înainte de acordarea creditului și semnarea contractului, departamentul legislativ al băncii examinează garanțiile, din punct de vedere al calității lor și al atribuțiilor acceptate. De exemplu banca poate să nu accepte o ipotecă de rang doi pe o casă ci numai una de rang unu, plus o asigurare acoperitoare.

7. Semnarea contractului și acordarea sumei

Conținutul contractului de acordare a creditului trebuie formulat astfel încât să protejeze interesele băncii. După semnarea contractului, se acordă suma aprobată după ce sa calculat deducerea unor taxe ca de exemplu impozite, comisioane speze etc. care fie că se rețin fie că se adaugă la suma datorată.

8. Urmărirea continuă a creditului și a capacității de rambursare a clientului

Semnarea contractului nu înseamnă că automat, totul va merge bine din punct de vedere al băncii până când împrumutul va fi rambursat în totalitate, inclusiv dobânda. Banca trebuie să supravegheze continuu societatea pentru a putea evalua corect posibilitățile ei de a-și plăti datoriile. Este o activitate similară cu cea de evaluare inițială a cererii de acordare a creditului. Deci, banca îi va cere societății ca, la anumite intervale de timp, să-i prezinte situația financiară și datele referitoare la activitate, pentru a le evalua.

9. Rambursarea creditului și a dobânzii

Ciclul creditului este complet atunci când banca își încasează creditul acordat societății plus dobânda aferentă. Calculul dobânzii se face în funcție de tipul creditului.

Tipuri principale de credite acordate

societăților comerciale

Se consideră că există patru forme principale prin care se consimt creditele:

Cesiunea de creanțe materializate (sau nu) prin efecte care pot fi scontate, preluate în pensiune sau fac obiectul unor avansuri. De asemenea, în acest cadru, unele cesiuni de creanțe pot fi utilizate ca garanții.

Punerea la dispoziție a fondurilor, în cadrul unui contract ce reprezintă particularități multiple privind:

modul de acordare: – o singura tranșă;

– eșalonate;

modul de rambursare: – în bloc;

– eșalonat;

– progresiv;

garanțiile: – reale;

– personale.

Creditul prin semnătură. În cadrul acestuia, angajamentele băncii privesc următoarele aspecte:

se obligă să acorde un credit;

se angajează să se substituie clientului în cazul în care acesta devine falit;

banca acordă garanție clientului, favorizându-l astfel să obțină credite de la alte instituții;

prin acordarea creditului prin semnătură, clientul evită imobilizările disponibilităților proprii pentru constituirea unor depozite privind garanțiile.

Soldul descoperit în cont, pentru a face față unor nevoi de plăți curente. De subliniat faptul că, în unele țări se utilizează, în altele sistemul nefiind acceptat. În România, nu e folosit.

Categoriile de credite, de care beneficiază societățile comerciale în calitatea lor de clienți ai băncii, pot fi structurate astfel:

1. Creditarea cheltuielilor de exploatare; nevoile societăților privind creditarea cheltuielilor de exploatare se satisfac de către bănci pe două căi:

a) Creditarea creanțelor comerciale, ce cuprind la rândul lor mai multe spețe de credite:

Scontul comercial, reprezintă operațiunea prin care banca preia un efect de comerț (cambie, bilet la ordin) și în schimbul ei, pune la dispoziția clienților valoarea actuală, exprimată ca diferență între valoarea nominală și agio.

Operațiunile asimilate. Printre acestea trebuie menționate, ca fiind mai importante, biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale. Acestea sunt subscrise la ordinul băncii, semnate de clienții băncii și se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care beneficiază clienții respectivi. Prin ele se substituie operațiile de credit, semnate de alți parteneri cu o creanță semnată de clientul băncii. Efectul obținut, este asemănător celui aferent pensiunii.

Operațiuni de factoring. Este operațiunea prin care clientul numit aderent, transferă proprietatea creanțelor, băncii comerciale denumită factor. În cadrul acestei operațiuni trebuie avute în vedere mai multe aspecte:

Banca îndeplinește funcția de încasare a efectelor și de asemenea își asumă riscul, în condițiile contractuale prevăzute. Pentru ca repartiția să fie echilibrată, regula este ca factorul să preia cu exclusivitate toate creanțele, pentru că altfel se poate ajunge la situația ca factorului să-i fie transferate numai creanțe cu grad de risc ridicat.

Prevederile contractuale se stabilesc pe baza unei experiențe comune, banca ținând cont de gradul de risc, de posibilitatea apariției creanțelor îndoielnice.

În urma contractului banca plătește aderentului diferența dintre valoarea nominală și AGIO imediat sau la scadență.

Există în cadrul acestei operațiuni, posibilitatea reținerii garanțiilor pentru acoperirea riscului de încasare.

Operațiunile de pensiune, reprezintă o formă de acordare a creditului, ce are loc pe baza considerării și depunerii la bancă a titlurilor, în primul rând a valorilor mobiliare sau a titlurilor de creanță negociabile (bonuri de tezaur, certificate de depozit, etc.). Valorile primite în pensiune evidențiază creditele acordate de bancă, iar cele date în pensiune evidențiază împrumuturile primite de bancă.

b) Creditele de trezorerie, sunt creditele acordate clientelei, pe termen scurt, pentru acoperirea necesarului de lichiditate privind acoperirea necesităților de exploatare curentă. Pentru clienți, este important faptul că ele pot fi luate imediat și pe baza unui grad mai mare de libertate. Ele se mai numesc și credite de cont curent si pot rămâne uneori cu sold debitor.

Asemenea relații, pot fi derulate numai cu o anumită categorie de clienți. Pe această cale unele bănci sprijină și susțin întreprinderile de grup, caz frecvent întâlnit în Franța, Japonia, etc. Banca poate fi foarte utilă în această ipostază, întrucât procură firmelor grupului resurse.

Prin aceste operațiuni, Grupul asigură atragerea unor resurse, din afara mediului sau (din atragerea de depozite) folosindu-le în scopuri lucrative.

Băncile sunt interesate să acorde credite în condiții de siguranță crescută. Din acest motiv băncile selectează din rândul clienților acele firme care au un potențial deosebit, acordându-le regimuri speciale de creditare. Se asigură în acest cadru o operativitate ridicată în ce privește creditarea, fără a solicita informații asupra modului de utilizare a banilor. Banca este liberă să fie mai îngăduitoare cu unele firme, dar poate fi pe de altă parte, severă în cazul altora, în funcție de evaluările realizate asupra ei.

Între creditele de trezorerie se includ:

creditele privind vânzarea în rate;

creditele acordate prin facilități – cărți de plată;

creditele permanente;

creditele globale;

creditele de finanțare a stocurilor;

avansurile temporare garantate cu certificate de depozit;

avansurile pentru importuri.

2. Creditele de export

Cadrul general

Perioada actuală se caracterizează pe plan mondial printr-o impulsionare deosebită a exporturilor, atât la nivelul țărilor dezvoltate, amplificată de tendința de expansiune economică a acestora, de acapararea a noi piețe de desfacere; cât și la nivelul țărilor slab dezvoltate unde se aplică politici de promovare a exporturilor. În concluzie, toate țările sprijină pe diverse căi, exporturile.

O amplă influență în promovarea exporturilor o are găsirea resurselor de finanțare.

Statul sprijină exporturile pe două căi:

prin înființarea instituțiilor de garantare a creanțelor din export;

prin subvenționarea unei părți a dobânzilor. Reducerea dobânzilor constituie un avantaj considerabil cu efecte concurențiale implicite. Evident aceste avantaje pentru cumpărător sunt paralele cu subvențiile pe care statul exportatorului va trebui să le plătească acestuia, prilejuind cheltuieli bugetare egale.

Potențialul economic al statelor fiind diferit, se creează un mediu concurențial acerb, care va determina la rândul lui un climat de dumping. Practic, fiecare stat va dori să sprijine exportul într-o măsura mai mare decât vecinul, ceea ce va duce la o creștere deosebită a subvențiilor. Acest climat va afecta în final, poziția economică a țărilor.

În condițiile creșterii vertiginoase a comerțului exterior și a multiplicării sprijinului statelor, având în vedere și preîntâmpinarea exagerărilor din partea unor țări, care intensificând tendințele concurențiale amenințau să le prejudicieze grav interesele, principalele țări dezvoltate, mari exportatoare, au tatonat posibilitățile de concertare a politicilor lor în domeniul condițiilor de creditare practicate în comerțul exterior.

S-a încheiat astfel, o convenție între principalele țari dezvoltate, convenție purtând titulatura de: “Consensus“.

“Consensus“-ul își are limitele sale în sensul că nu prevede mijloace coercitive de asigurare a aplicării acordului. Încălcarea normelor acordului nu comportă nici o sancțiune. Singura obligație a statului care menționează o asemenea încălcare este, de a comunica, înainte de înfăptuire, celorlalte țări participante la acord. Acestea, în consecință, au dreptul de a oferi aceleași condiții de creditare pentru operațiunea respectivă (matching). În concluzie, putem spune că acest climat concurențial poate fi reglat numai în condițiile unei reale cooperări între state.

Practica țărilor dezvoltate

În funcție de situațiile expuse mai sus, există trei categorii de credite de export:

credite administrate – cu garanții si dobânzi subvenționate, supuse controlului si sprijinului guvernamental;

credite cu garanție pură, practicându-se dobânzile negociate, fără subvenții;

credite libere, fără subvenții și fără nici o intervenție a puterii publice.

În practica țărilor dezvoltate, creditele de export sunt clasificate, după cum urmează:

a) Creditele acordate prin cambii, ce se referă la creditele pe perioade relativ scurte, promovate de bănci, prin avaluri.

b) Credite furnizor, acordate de exportator cumpărătorului extern sub forma mărfurilor ce fac obiectul contractului de livrare internațională, fie pe termen mediu (2-5 ani) fie pe termen lung (5-10 ani). Furnizorul se comportă nu numai ca vânzător ci și ca finanțator, putând să coreleze condițiile de livrare cu cele de finanțare a proiectului. De fapt, furnizorul nu este dispus să angajeze propriile sale resurse în creditul acordat, ci rămâne ca un intermediar, cedând titlurile de credit, băncii sale.

c) Creditele de prefinanțare, sunt acordate de către bănci exportatorilor și sunt menite să asigure mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor de fabricație (achiziția materiilor prime și materialelor, cheltuieli de prelucrare, etc.) sau achiziției mărfurilor destinate exportului. De exemplu, achiziția de cereale printr-o rețea, pentru a fi exportate, presupune efectuarea unor cheltuieli cu plata cerealelor, a transportului a chiriei pentru siloz, etc. În același mod, se pot acorda credite de prefinanțare, în cazul construcției navelor (acestea necesită pentru construcție, aproximativ 1-1 ˝ ani).

Creditele de prefinanțare revolving sunt acordate întreprinderilor comerciale și industriale în scopul achiziției, sau fabricării și stocării loturilor de produse, în scopul de a satisface eventualele comenzi ulterioare la export. Aceste credite se acordă în funcție de necesitățile justificate, pe termen până la un an, putând fi reînnoite în continuare. Prin acestea creditul acționează ca un substitut al fondului de rulment care acoperă stocurile constituite în vederea exportului.

d) Creditele acordate cumpărătorului, se pot acorda atât sub forma acreditivului, cât și a creditului cumpărător (forma acordată de bănci).

Creditul cumpărător, se acordă de regulă pe termen lung cumpărătorilor, respectiv importatorilor de echipamente și utilaje sau băncilor acestora, aferent unor proiecte importante și de valori considerabile. În asemenea cazuri, se angajează resurse importante, ceea ce implică angrenarea directă a cumpărătorului, în relația cu băncile comerciale și responsabilitatea ambelor părți. Deși raporturile de credit vizează direct cumpărătorul și banca, întreprinderea exportatoare are un rol important atât în contractarea partenerilor cât și în precizarea condițiilor de creditare.

Banca, solicitată de exportator sau de însuși cumpărătorul în colaborare cu furnizorul, într-o primă etapă, face o ofertă, ale cărei prevederi sunt adaptate particularităților proiectului, respectiv condițiilor de livrare a echipamentului, venindu-se în întâmpinarea solicitărilor cumpărătorului privind așezarea termenelor de plată și dobânzii, garanția, suportarea și asigurarea riscurilor.

Există tendințe, din partea furnizorului, de a folosi, independent de avansurile primite și o parte din creditul contractat, de regulă în funcție de mersul fabricației produselor, ce fac obiectul contractului de export și de credit. O asemenea formula de finanțare a furnizorului este agreată și de cumpărător.

3. Creditele de echipament, sunt creditele ce se acordă beneficiarilor interni pe termen mediu sau lung, pentru finanțarea investițiilor productive efectuate de clienți. În această categorie pot fi incluse și creditele acordate unităților agricole pentru investiții productive. Aceste credite pot beneficia de dobânzi subvenționate.

4. Credite acordate pentru achiziția de bunuri imobiliare, care includ la rândul lor, două categorii principale:

credite investitor, acordate investitorului, cel care face pentru scopul propriu achiziții, amenajări, reparații de bunuri imobiliare.

credite promotor, acordate celui care dezvoltă activități de achiziții și vânzări de terenuri, demararea lucrărilor, construcții, amenajări de bunuri imobiliare; și care este organizat sub formă de antrepriză.

5. Creditele consorțiale, își bazează denumirea pe tehnica utilizată și nu pe natura creditului. Se recurge la acest procedeu de asociere a băncilor atunci când dimensiunea creditului este foarte mare și deci impune divizarea riscurilor prin participarea mai multor bănci.

Participarea consorțială este prezentă în cazul:

creditelor promotoare;

creditelor de export;

creditelor internaționale “roll over“, credite care sunt angajate pe o perioadă lungă dar pentru care ratele dobânzilor se pot modifica periodic (de regulă trimestrial) în funcție de un parametru determinat (LIBOR, PIBOR, BUBOR). Fluctuațiile la LIBOR pot fi de 2,5 – 3 1/3%, modificându-se numai baza, adaosul rămânând fix.

În asemenea situație, prin convenție, se stabilesc condițiile de participare și rolul pe care și-l asumă fiecare bancă în calitate de responsabil (CHEF DE FILLE), participant sau subparticipant.

Se stabilesc, de asemenea:

cotele de participare la trezorerie;

cotele de participare la risc (în funcție de riscul asumat, remunerarea este corespunzătoare).

Responsabilul (CHEF DE FILLE) colectează participările și le angajează la termenele stabilite, și implicit efectuează distribuirea rezultatelor compuse din restituiri, dobânzi, comisioane de angajament și garantare.

Angajamentele consorțiale se dezvolta pe scară largă si în emisiunile de titluri.

Surse alternative de finanțare pentru persoanele juridice

Factoring-ul

Factoring-ul este un tip de credit care, de regulă, este oferit de către companii specializate în acordarea acestui tip de finanțare.

O firmă poate conveni cu cei care cumpără mărfuri de la ea să-i plătească facturile într-o perioadă de timp viitoare, stabilită în momentul tranzacției (de exemplu, 30 zile de la data facturării); concurenții firmei respective vor oferi probabil, aceleași termene. Dacă firma în cauză are nevoie de bani imediat, poate apela la serviciile unei companii de factoring, pentru încasarea mai rapidă a contravalorii mărfurilor vândute pe credit de 30 de zile.

O companie de factoring, în baza facturilor de încasat, prezentate de firma care a vândut marfa pe credit comercial, va plăti acesteia un procent din valoarea facturilor (de regulă, în jur de 80%). Compania de factoring, în baza preluării facturilor și a contractului încheiat cu firma respectivă, va urmări încasarea facturilor și apoi va încasa datoria în nume propriu. În practică, există diferite variante ale acestui tip de finanțare a afacerilor care, însă, se bazează pe aceeași idee.

Leasing-ul

Închirierea (lease) este un acord care transferă dreptul de a folosi proprietatea, uzina sau echipamentul, pentru o perioadă de timp stabilită. Cele două părți implicate în leasing, sunt locatorul (lessor) – banca sau compania de leasing care transferă dreptul de folosință și locatarul (lessee) – partea care primește dreptul de a folosi proprietatea.

Cele două tipuri principale de contract de leasing sunt:

leasing-ul financiar unde lessee are dreptul să dobândească proprietatea bunurilor la sfârșitul perioadei de leasing plătind o anumită sumă;

leasing-ul de operare unde proprietatea rămâne la lessor chiar și după terminarea perioadei de leasing.

Orice tip de contract de leasing (ca de exemplu “contractul de vânzare și laseback”) intră în una din cele două categorii menționate mai sus.

În leasing-ul financiar există opțiunea de achiziție prin negociere (bargain purchase option) – adică stipulări permițând lessee-ului, la opțiunea sa, să achiziționeze proprietatea luată în leasing la un preț semnificativ mai mic decât valoarea estimată a proprietății respective, la data la care opțiunea devine exigibilă.

Viața economică estimată a proprietății date în leasing este perioada estimată în care proprietatea mai este utilizabilă economic de către unul sau mai mulți utilizatori, în condiții normale de reparații și întreținere.

Valoarea reziduală estimată a proprietății date în leasing este preconizată ca fiind valoarea corectă a proprietății date în leasing la sfârșitul perioadei de leasing, luând în considerare posibile opțiuni de reînnoire a contractului.

Chiria (rental, installment) se calculează pe baza ratei dobânzii aplicate și a valorii proprietății închiriate (scăzând orice plată efectuată în avans).

În funcție de eșalonarea chiriei, orice chirie constă în două părți:

– dobânda inclusă în chirie (bazându-se pe capitalul datorat și pe perioada scursă de la ultima plată);

– rambursarea capitalului inclus în plata chiriei.

Rata dobânzii percepută în contractul de leasing este de obicei mai ridicată decât rata dobânzii aplicată investițiilor pe termen lung de către bănci (i.e. dacă aceasta din urmă este 20%, cea de leasing este 24%).

Implicarea băncilor în procesul de leasing

Implicarea băncilor în procesul de leasing acoperă trei zone:

a) acordarea de împrumuturi societăților de leasing

Societățile de leasing au rolul de a finanța achiziția proprietății care urmează să fie dată în leasing. Din această cauză, în afara capitalului propriu, ele au nevoie de credite bancare. Diferența (spread) dintre dobânda plătită băncilor și dobânda primită de la clienți este principala sursă de venit a societății de leasing.

b) emiterea de scrisori de garanție

Datorită faptului că, în afara băncilor, există de obicei trei părți implicate în procesul de leasing (furnizorul proprietății, compania de leasing și lessee-ul) se ivește necesitatea emiterii de scrisori de garanție care să acopere cazuri ca de exemplu:

obligația lessee-ului de a plăti o sumă în avans, la primirea proprietății;

obligația companiei de leasing de a plăti proprietății fizice.

c) utilizarea rețelei de filiale a băncii

Adesea, compania de leasing este o companie subsidiară băncii, iar banca își oferă rețeaua de filiale pentru a facilita vânzările companiei de leasing, contra unui comision stabilit anterior.

3.3. CATEGORII DE CREDITE ȘI

TERMENE DE CREDITARE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și cu propriul statut de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1195/1990, banca acordă clienților săi credite în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung, cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

Operațiunea de credit reprezintă actul prin care banca pune sau se obligă să pună la dispoziția clienților fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora.

Prin credite pe termen scurt se înțeleg operațiunile de împrumut a unor sume de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni, cu excepția creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație.

Creditele a căror durată de rambursare este între un an și cinci ani sunt considerate pe termen mediu, iar cele care depășesc durata de 5 ani, dar nu mai mult de 25 ani, sunt credite pe termen lung.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen scurt:

a) în lei pentru:

– capital de lucru;

– linii de credite;

– stocuri, cheltuieli și alte active constituite temporar;

– stocuri și cheltuieli sezoniere;

– producția de export și exportul de produse;

– produse cu ciclu lung de fabricație;

– cecuri remise spre încasare;

– scont;

– factoring;

– facilități de cont (descoperit de cont);

– valută vândută;

– dezvoltare (investiții) în completarea surselor proprii, până la un an;

– dezvoltare (investiții) în cofinanțare cu alte societăți bancare, până la un an;

– mărfuri vândute cu plata în rate;

– activități desfășurate de persoanele fizice autorizate și producătorii agricoli individuali, pe termen de până la un an;

– consumul gospodăresc al persoanelor fizice.

b) în valută, pentru:

– importul de bunuri și servicii (pe obiect);

– linii de credite tip revolving pentru importul de materii prime și materiale;

– importul de bunuri și servicii, pe bază de finanțare externă;

– documente remise spre încasare.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen mediu și lung:

a) în lei, pentru:

– dezvoltare (investiții) în completarea surselor proprii, peste un an;

– dezvoltare (investiții) în cofinanțare cu alte societăți bancare, peste un an;

– activități de leasing;

– cumpărare de acțiuni:

– în condițiile Legii nr. 77/1994

– acordate conducerilor societăților comerciale în calitate de persoane fizice

– acordate societăților comerciale cu capital privat;

– forfetare;

– finanțarea investițiilor și achiziționarea de active fixe de către persoanele fizice autorizate și producătorii agricoli individuali;

– investiții imobiliare și cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată de către persoanele fizice.

b) în valută, pentru:

– modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție existente;

– retehnologizarea proceselor de producție;

– achiziționarea din import de mașini, utilaje, tehnică de calcul, instalații tehnologice, mijloace de transport etc.;

– efectuarea oricăror altor cheltuieli legate strict de realizarea și darea în exploatare a investițiilor.

Banca poate acorda clienților săi și alte categorii de credite pe termen scurt, mediu și lung, în lei și valută, prevăzute de lege.

În funcție de specificul activității, durata ciclurilor tehnologice de fabricație, a proceselor biologice, modalitățile de vânzare și plată, care determină situația economico-financiară și, respectiv, capacitatea de rambursare a fiecărui împrumutat, banca poate stabili în cadrul termenelor maxime de creditare, prevăzute în prezentele norme, termene intermediare de rambursare.

Durata de creditare cuprinde:

– perioada de timp (de tragere) în care creditul se angajează, respectiv de la data stabilită prin contract de punere a creditului la dispoziția împrumutatului și până la angajarea integrală a creditului;

– perioada de utilizare, care cuprinde durata de timp dintre angajarea (tragerea) integrală a creditului și data primei rate scadente conform contractului încheiat. În cadrul perioadei de utilizare a creditului poate exista perioada de grație;

– perioada de grație este cuprinsă între data prevăzută prin contract pentru utilizarea integrală a creditului și data prevăzută pentru rambursarea primei rate de credit. În cadrul perioadei de grație, împrumutatul achită băncii dobânzile datorate, comisioanele și taxele, fără a rambursa ratele de credit.

Perioada de grație se acordă în cazul creditelor pentru investiții la care potrivit documentației tehnice s-a prevăzut un termen de atingere a parametrilor proiectați. De regulă, nu se va acorda perioadă de grație mai mare de 12 luni de la termenul de punere în funcțiune a investițiilor.

În cazul investițiilor care produc imediat după punerea în funcțiune, cum sunt utilajele, mașinile și instalațiile, nu se acordă perioadă de grație;

– perioada de timp în care creditul se rambursează, respectiv de la data prevăzută în contract pentru restituirea primei rate a creditului până la data stabilită prin contract pentru rambursarea ultimei rate;

– perioada de întârziere, care cuprinde intervalul de timp de la scadența creditului (ratei) până la recuperarea efectivă a acestuia, inclusiv prin executarea silită sau lichidarea judiciară a debitorului. Întârzierea se poate referi la o rată sau mai multe din credit (parțial), sau la întreg împrumutul (totală).

3.3.1. PREȚURILE DE CREDITARE

Stabilirea volumului creditelor se efectuează luându-se în calcul stocurile, cheltuielile și celelalte active la următoarele prețuri:

a) materiile prime și materialele (inclusiv produsele și semifabricatele din cooperare), ambalajele, combustibilul, obiectele de inventar etc., la prețul de cumpărare, la care se adaugă cheltuielile efective de transport-aprovizionare, taxele și comisioanele;

b) cheltuielile de producție neterminată și semifabricatele destinate consumului propriu, la costurile efective, care nu pot fi mai mari decât cele programate prin bugetul de venituri și cheltuieli;

c) semifabricatele destinate vânzării și produsele finite, la costurile efective, care nu pot fi mai mari decât cele programate: la stabilirea prețului de creditare se vor avea în vedere și ambalajele care nu intră în costul produsului, precum și alte cheltuieli determinate de executarea unor lucrări sau operații stabilite prin comenzi și contracte, și care se recuperează din prețurile obținute;

d) mărfurile cumpărate în vederea revânzării, la prețul legal de cumpărare, la care se adaugă cheltuielile efectuate, aferente stocurilor;

e) cheltuielile aferente producției agricole se creditează pe baza baremurilor de cheltuieli stabilite în acest scop;

f) cecurile remise la încasare se creditează la valoarea nominală;

g) utilajele achiziționate pentru obiectivele de investiții se creditează la nivelul prețurilor de aprovizionare, inclusiv cheltuielile de transport și montaj;

h) lucrările de construcții montaj se creditează la nivelul sumelor efective din situațiile de lucrări inclusiv avansurile, dacă este cazul;

i) cuantumul creditelor pentru persoanele fizice se determină ca diferența între prețul de achiziționare a bunurilor (locuințe, automobile, bunuri de folosință îndelungată etc.) și cota de participare cu surse proprii a beneficiarului de credite;

j) cumpărarea de acțiuni se va credita în funcție de valoarea nominală sau cea de piață a acțiunilor (pentru cele care cotează la bursa de valori), mai puțin cota de participare cu surse proprii a beneficiarului de credite.

NOTĂ: Costurile efective admise la creditare vor fi de cel mult 1.000 lei cheltuieli totale exploatare la 1.000 lei venituri din producția exercițiului, cumulat de la începutul anului până la finele ultimei situații contabile încheiate, determinate potrivit prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli.

3.3.2. DOCUMENTAȚIA NECESARĂ PENTRU

OBȚINEREA CREDITELOR

Documentația pe care clienții băncii o prezintă unităților bancare teritoriale în vederea obținerii de credite trebuie să cuprindă:

– cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant;

– bilanțul contabil: raportul de gestiune și pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situații privind: “Rezultatele financiare” și “Situația patrimoniului”, balanța de verificare încheiată pentru ultima lună;

– bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanțelor (inclusiv pentru agenții economici cu capital privat);

– fluxul de lichidități prognozat (cash-flow) al agentului economic;

– situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile, valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;

– situația contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul creditului;

– proiectul graficului de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor;

– lista garanțiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat;

– planul de afaceri;

– orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

Documentația prevăzută mai sus este comună pentru toate categoriile de credite, la aceasta agenții economici vor anexa după caz și alte documente specifice categoriei de credit solicitate.

Documentele prezentate de către clienți în vederea obținerii creditelor, cât și cele elaborate ulterior de bancă în cursul procesului de acordare, verificare, rambursare, reprezintă conținutul dosarului de credite al fiecărui client, care se întocmește, păstrează și clasează conform prevederilor legale.

CAPITOLUL 4

CREDITAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

SCAMA S.A.

4.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE
SCAMA S.A.

4.2. TIPURI DE CREDITE SOLICITATE DE AGENTUL ECONOMIC

4.2.1. CREDIT GLOBAL DE EXPLOATARE

4.2.2. SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ

4.3. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A ACTIVITĂȚII CLIENTULUI

4.3.1. ASPECTE FINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA CLIENTULUI

4.3.2. ASPECTE NEFINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA CLIENTULUI

4.3.3. STABILIREA PERFORMANȚEI FINANCIARE A ÎMPRUMUTATULUI

4.4. ACORDAREA EFECTIVĂ A CREDITULUI

4.4.1. ÎNTOCMIREA REFERATULUI DE CREDIT

4.4.2. ÎNTOCMIREA CONTRACTULUI DE CREDIT

4.1. PREZENTAREA S.C. SCAMA S.A.

1. FIRMA

S.C. SCAMA S.A., cu un capital social de 1.688.750.000 lei, a fost înființată în anul 1991 prin transformarea în S.A. a fostei Întreprinderi de Confecții Moreni care a fost pusă în funcțiune în anul 1978.

Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului Dîmbovița sub numărul J / 19 / 976 / 1991, având codul fiscal R 938996.

În anul 1995 societatea a fost privatizată integral în baza Legii nr. 77/1994, Asociația "PAS COMO" cumpărând cota de 70% deținută de FPS și cota de 30% deținută de FPP II Moldova.

Societatea are sediul social în orașul Moreni, str. cpt. Pantea Ioan, nr. 11, județul Dîmbovița.

În perioada 1978 – 1992 societatea a produs confecții (pantaloni) pentru piața internă și export în fosta URSS. Începând cu anul 1992 întreaga producție a fost destinată exportului în Uniunea Europeană, fiind executată în sistem lohn.

În prezent societatea are un număr de 930 salariați.

2. AFACEREA PROPUSĂ ȘI DOMENIUL DE ACTIVITATE

Urmare a tendinței crescătoare pe piața românească a comenzilor de executare confecții, în principal în sistem lohn, cât și a solicitărilor pe care SCAMA S.A. le are de la clienții săi pentru mărirea capacității de producție, precum și a necesității îmbunătățirii calității producției, conducerea societății a luat decizia măririi capacității de producție prin înlocuirea integrală a utilajelor de pe 3 linii de fabricație cu utilaje noi, de înaltă productivitate.

În acest mod producția pe o linie de fabricație va crește de la 190 bucăți în 8 ore la 400 bucăți în 8 ore în primul an de la punerea în funcțiune și la peste 450 bucăți în 8 ore începând cu cel de-al doilea an.

Pe lângă sporul de producție dat de productivitatea înaltă a noilor utilaje, se va realiza o mărire a capacității de producție cu încă cca. 300 bucăți în 8 ore prin înființarea unei linii noi de fabricație din utilajele înlocuite de cele noi, precum și prin mai buna dotare tehnică și reducerea timpilor de intervenție la celelalte linii de fabricație e care se vor redistribui o parte din utilajele înlocuite pe cele 3 linii noi.

Astfel, după punerea în funcțiune a noilor utilaje, față de 6 linii de fabricație cu productivitate medie de 190 bucăți în 8 ore existente actual, societatea va dispune de 7 linii de fabricație din care:

– 4 linii cu o productivitate medie de 200 bucăți în 8 ore;

– 3 linii cu o productivitate medie de 390-400 bucăți în 8 ore în primul an de funcționare și de 450 bucăți în 8 ore începând cu cel de-al doilea an.

Acest lucru va permite obținerea unei producții fizice de peste 1.000.000 bucăți pe an față de cca. 600.000 bucăți pe an cât se realizează cu dotarea tehnică actuală, în condițiile aceluiași număr de salariați și a unor costuri de producție pe unitatea de produs relativ apropiate de cele actuale.

Domeniul de activitate al societății va fi în continuare producția de confecții pentru bărbați, femei și copii, cu specializarea în pantaloni.

3. CLIENȚII

Clienții societății provin în principal din Italia, Germania (cca. 85% din producție) și în mai mică măsură din Suedia, Franța, Anglia și SUA (cca. 15% din producție). Colaborarea cu aceștia se face pe bază de contracte pe termen lung (5-10 ani), societatea reușind o colaborare îndelungată cu firme devenita deja clienți tradiționali (FIT Italia, IAC Italia, FACIB Italia, HELSFELDER Germania, GEOCKE Germania).

4. PRODUSELE. SEGMENTUL DE PIAȚĂ. CONCURENȚA

Societatea produce confecții până în talie (pantaloni, șorturi, fuste), fiind specializată în confecționarea pantalonilor bărbătești.

Ca urmare a cererii în creștere pentru confecțiile executate în lohn și în principal pentru producția de pantaloni, societatea are asigurate toate premisele necesare acoperirii cu contracte ferme a întregii capacități de producție. În județul Dîmbovița societatea nu are concurenți privind producția de pantaloni, deoarece mai funcționează doar două societăți mici cu profil confecții textile (cu câte cca. 100 salariați) care produc confecții ușoare pentru piața engleză.

Principalii concurenți ai societății sunt marile fabrici de confecții din București și Odorheiul Secuiesc. Din punct de vedere al capacității de producție cât și al raportului preț / calitate apreciem că societatea se situează între primii 5-6 producători de pantaloni din țară.

Față de concurenții săi, SCAMA S.A. are avantajul practicării unor prețuri mai mici (2,8 – 3,5 USD / buc.) față de cele practicate în București (3,0 – 5,0 USD / buc), în condițiile unei calități similare și a existenței unei forțe de muncă calificate pentru care nu are concurență în zonă.

5. CONDUCEREA

Societatea este condusă de Adunarea Generală a Acționarilor compusă din 741 de membrii și de un Consiliu de Administrație compus din 9 membrii. Acționarii sunt salariații și foștii salariați ai societății și sunt organizați în Asociația "PAS COMO", principalii acționari fiind:

– Băloiu Nicolae cu 19,36% din acțiuni;

– Goglea Aurel cu 18,87% din acțiuni;

– Aldea Anișoara cu 18,87% din acțiuni;

– Păstin Mihai cu 4,00% din acțiuni.

Conducerea executivă este asigurată de:

director general și președinte C.A. – ec. Băloiu Nicolae, cu o vechime în funcție de 10 ani, absolvent al Facultății Economia Industriei și o vechime în funcții de conducere de 18 ani;

director economic – ec. Goglea Aurel, cu o vechime în funcție de 8 ani, absolvent al Facultății de Finanțe Contabilitate și o vechime în funcții de conducere de 10 ani;

director comercial – ec. Aldea Anișoara, cu o vechime în funcție de 10 ani, absolventă a Facultății de Comerț;

șef producție – Păstin Mihai, cu o vechime în funcție de 7 ani, cu studii de specialitate în industria confecțiilor și o vechime în funcții de conducere de peste 15 ani.

6. FORȚA DE MUNCĂ

Societatea are un număr de 930 salariați, peste 94% constituind-o forța de muncă feminină.

Structura personalului se prezintă astfel:

– personal direct productiv – 654 salariați din care 621 calificați;

– personal indirect productiv – 230 salariați din care 6 ingineri și 16 maiștrii;

– personal TESA și administrativ 46 salariați din care 17 la administrativ și 9 cu studii superioare.

Forma de salarizare este în acord direct individual pentru salariații direct productivi și în regie pentru ceilalți.

Forța de muncă din societate este relativ constantă, din 1992 menținându-se la un număr mediu de 925-940 salariați, predominând salariații cu calificare corespunzătoare industriei confecțiilor.

Pe grupe de vârstă structura personalului este următoarea:

– între 20 și 25 ani 115 salariați;

– între 25 și 40 ani 545 salariați din care 472 cu peste 10 ani vechime în cadrul societății;

– între 40 și 50 ani 230 salariați;

– peste 50 ani 40 salariați.

Rezultă că societatea dispune de o forță de muncă stabilă (peste 78% cu o vechime mai mare de 10 ani în societate), calificată și relativ tânără, ceea ce conferă societății siguranță privind necesarul de resurse umane în următorii 8-10 ani.

S.C. SCAMA S.A. MORENI

SITUAȚIA EVOLUTIVĂ A PATRIMONIULUI ȘI A PRINCIPALILOR

INDICATORI DE REZULTATE FINANCIARE

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR ECONOMIC

4.2. TIPURI DE CREDITE SOLICITATE DE

AGENTUL ECONOMIC

4.2.1. CREDIT GLOBAL DE EXPLOATARE

A. Credit global de exploatare

Creditele globale de exploatare funcționează după sistemul revolving și se acordă în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale clienților și anume pentru aprovizionări cu stocuri de materii prime și materiale, mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli aferente perioadei curente necesare realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestării de servicii, care au consum și desfacere asigurată prin contracte și comenzi ferme.

Capitalul global de exploatare poate fi considerat un element al fondurilor utilizate de o societate în asigurarea resurselor zilnice pentru activitatea sa curentă pe termen scurt. Volumul net de fonduri poate fi identificat în bilanțul contabil în cadrul relației dintre activele totale curente și datoriile totale curente.

Creditele globale de exploatare se acordă pe o perioadă de cel mult 90 zile cu posibilitatea de prelungire a acestora pe noi perioade de cel mult 90 zile fiecare, fără a depăși 12 luni de la acordarea primului credit, pe baza analizei fluxului de lichidități (cash-flow) care se întocmește de ofițerii de credite.

Societatea comercială SCAMA S.A. solicită un credit global de exploatare în sumă de 400.000.000 lei pe termen de 90 de zile pentru acoperirea ansamblului nevoilor de exploatare.

SC SCAMA SA MORENI

Către:

BCR SA Sucursala Moreni

SC SCAMA SA cu sediul în Moreni, str. cpt. Pantea Ioan, nr. 11, înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J / 19 / 976 / 1991, cod fiscal nr. R 938996, având un capital social subscris de 1688750000 lei și vărsat de 1688750000 lei, vă rugăm să ne acordați un credit pe termen de 90 de zile în sumă de 400.000.000 lei pentru acoperirea ansamblului nevoilor de exploatare.

Garanțiile asiguratorii ce urmează a fi constituite în favoarea băncii sunt:

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Tip de garanție Date de identificare Valoare (mii lei)

1. Gar. fără deposedare nr. val. acceptată în garanție

Total garanții

În prezent SC SCAMA SA înregistrează datorii din credite și dobânzi, către bănci, după cum urmează:

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Categorii de credit Sold la data de din care: soc. bancară

18.12.1998 curent restant peste 30 zile creditoare

1. Credit global de – 272281 – BCR SA

exploatare Moreni

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Dobânzi Sold la data de din care: soc. bancară

curente restant peste 30 zile creditoare

– – – – –

La prezenta anexăm:

– situația evolutivă a patrimoniului și a principalilor indicatori de rezultate financiare;

– situație de stocuri sau cheltuieli;

– proiecția surselor de finanțare a investițiilor;

– documentația tehnico-economică (SRB, proiect de execuție sau memoriu de necesitate) și studiu de fezabilitate;

– bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs;

– proiecția fluxului de lichidități prognozat (cash-flow);

– bilanțul contabil și contul de profit și pierdere încheiat la _____;

– balanța de verificare încheiată la 30 nov. 1998;

PERSOANELE CARE ANGAJEAZĂ SOCIETATEA

Nume și prenume Funcția Semnătura

ec. Băloiu Nicolae Director general

ec. Goglea Aurel Director economic

S.C. SCAMA S.A.

BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 1999

– mil. lei –

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR ECONOMIC

4.2.2. SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ

B. Scrisoare de garanție bancară în valută

Potrivit statutului propriu de organizare și funcționare, banca poate elibera la cererea clienților săi, scrisori de garanție bancară în lei și în valută pe termen scurt, mediu și lung pentru: garantarea unor credite acordate clienților săi de alte societăți bancare; aprovizionări cu materii prime, materiale, energie, subansamble, produse finite din țară și din import, executări de lucrări și prestări de servicii, taxe vamale, TVA și alte taxe; buna execuție a licențelor de export; restituirea avansurilor acordate; participări la licitații în vederea achiziționării unor bunuri sau lucrări, pentru buna execuție; leasing etc..

Întrucât eliberarea unei scrisori de garanție bancară în lei și valută implică aceleași riscuri pentru bancă ca și acordarea unui credit, analiza cererilor și documentațiilor prezentate de agenții economici în vederea eliberării scrisorilor de garanție se va efectua de către ofițerii de credite potrivit metodologiei de analiză și evaluare a riscului creditelor expusă în normele metodologice.

Având în vedere gama foarte diversă și în continuă creștere a necesităților agenților economici în sfera garanțiilor, banca va analiza, de la caz la caz, solicitările clienților privind eliberarea scrisorilor de garanție bancară, ținând seama de principiile generale de prudență bancară, care să ducă la diminuarea expunerii băncii față de riscul de neplată.

Societatea comercială SCAMA S.A. solicită eliberarea unei scrisori de garanție în valută în sumă de 1575428 DEM pe o perioadă de 4 ani în vederea garantării plăților echipamentelor achiziționate în regim de leasing de la firma BROTHER GmbH Germania.

Ca urmare a cererii în creștere de pantaloni pentru piața externă cât și a necesității creșterii calității, precum și a faptului că clienții au venit cu noi materiale și tehnologii de confecționat, se impune retehnologizarea procesului de producție cu utilaje noi de înaltă productivitate.

Ținând cont de aceste deziderate precum și de experiența pe care societatea o are în colaborarea cu firma BROTHER Germania (de la care a mai luat utilaje în leasing în valoare de 330.000 DEM), s-a luat decizia retehnologizării complete a 3 linii de fabricație cu utilaje Brother, optându-se pentru procurarea acestora în leasing pe 4 ani.

În data de 07.01.1999 s-a încheiat contractul de leasing nr. 1573 prin care SCAMA S.A. ia în leasing pe 4 ani (cu opțiunea cumpărării acestora la expirarea perioadei de leasing la o valoare reziduală de 25.000 DEM) un număr de 168 utilaje și 18 dispozitive în valoare de 1.235.050 DEM, valoarea totală a contractului (inclusiv dobânda pe 4 ani) fiind de 1.600.428 DEM.

Cu aceste utilaje se înlocuiesc complet mașinile de pe 3 linii de fabricație din cele 6 existente.

Cu mașinile dezafectate se va înființa a 7-a linie de fabricație și se va echilibra din punct de vedere al dotării tehnice celelalte 3 linii existente.

Efectele acestei investiții vor fi următoarele:

1. creșterea capacității de producție de la cca. 600.000 buc. pe an în prezent la peste 1.000.000 buc. pe an prin:

a. productivitatea ridicată a noilor utilaje (capacitatea de producție proiectată a acestora fiind de 500 buc. în 8 ore, prognozat a se realiza 400 în 8 ore);

b. un spor de producție de 200 buc. în 8 ore prin înființarea celei de-a 7-a linii de fabricație;

c. un spor de producție de cca. 20-30 buc. în 8 ore la celelalte 3 linii prin reducerea timpilor de intervenție la utilajele existente.

2. reducerea consumurilor energetice și a costurilor cu reparațiile;

3. creșterea calității;

4. diversificarea operațiilor legate de confecționatul pantalonilor;

5. creșterea productivității muncii pe un salariat de la cca. 625 buc. pe om într-un an la peste 1075 buc. pe om într-un an;

6. creșterea implicită a masei profitului cât și a ratei profitului net.

SC SCAMA SA MORENI

Către:

BCR SA Sucursala Moreni

SC SCAMA SA cu sediul în Moreni, str. cpt. Pantea Ioan, nr. 11, înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J / 19 / 976 / 1991, cod fiscal nr. r 938996, având un capital social subscris de 1688750000 lei și vărsat de 1688750000 lei, vă rugăm să ne eliberați o scrisoare de garanție bancară în valută pe termen de 4 ani în sumă de 1600428 DM, pentru garantarea contractului de leasing nr 1573 / 07.01.1999, prin care SCAMA SA ia în leasing utilaje în valoare de 1235050 DM de la BROTHER GmbH Germania pe o perioadă de 4 ani.

Garanțiile asiguratorii ce urmează a fi constituite în favoarea băncii sunt:

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Tip de garanție Date de identificare Valoare (mii lei)

1. Ipotecă de rang I clădirea SC SCAMA SA în suprafață 24600000

6150 mp

2. Ipotecă de rang I teren aferent în suprafață de 5663 mp 1353000

3. Gaj pe utilaje procurate în leasing conform listei 8100000

anexate la contract

4. Cesiune creanțe contracte de export confecții cu Hersfelder

valutare și Goecke Germania, FIT și Facib Italia

Total garanții 34059000

În prezent SC SCAMA SA înregistrează datorii din credite și dobânzi, către bănci, după cum urmează:

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Categorii de credit Sold la data de din care: soc. bancară

14.01.1999 curent restant peste 30 zile creditoare

1. Credit global de – – BCR SA

exploatare

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Dobânzi Sold la data de din care: soc. bancară

curente restant peste 30 zile creditoare

– – – – –

La prezenta anexăm:

– situația evolutivă a patrimoniului și a stocurilor;

– memoriu de necesitate;

– bugetul de venituri și cheltuieli pe anii 1999-2003;

– proiecția fluxului de lichidități (cash-flow) pe anii 1999-2003;

– bilanțul contabil încheiat la 31 dec. 1997;

– balanța de verificare încheiată la 30 nov. 1998;

– contractul de leasing nr. 1573 / 07.01.1999;

– contractele de export pentru care se cesionează încasările valutare.

PERSOANELE CARE ANGAJEAZĂ SOCIETATEA

Nume și prenume Funcția Semnătura

ec. Băloiu Nicolae Director general

ec. Goglea Aurel Director economic

S.C. SCAMA S.A.

BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 1999 – 2003

– mil lei –

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR ECONOMIC

4.3. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ

A ACTIVITĂȚII CLIENTULUI

4.3.1. ASPECTE FINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA CLIENTULUI

Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta, analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabilă (bilanțul contabil și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raporturi contabile periodice etc.), pe analiza fluxului de fonduri ale perioadele expirate, precum și pe analiza fluxului de lichidități (cash-flow-ului) pentru perioada următoare.

Analiza economico-financiară a activității clienților conține:

a) Analiza bilanțului contabil, care presupune:

› examinarea bilanțurilor pe ultimul an încheiat și situațiile financiare cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Bilanțurile contabile ale societăților comerciale sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor. În același mod se stabilesc și condițiile privind verificarea și certificarea bilanțurilor contabile ale regiilor autonome;

› analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor de acoperire a acestora;

› analiza decontărilor, prevalărilor, datoriilor și obligațiilor față de terți;

? analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele circulante care fac obiectul creditării.

b) Analiza veniturilor, cheltuielilor și contului de profit și pierdere, care presupune:

› analiza rezultatelor activității și a profitului obținut pe ultimul an încheiat și, respectiv, pe anul curent;

› analiza repartizării profitului net;

› analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.

c) Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri, la nivelul fiecărei activități (exploatare, investiții financiare), a modului în care au fost generate fondurile (sursele) și utilizarea acestora, precum și impactul asupra disponibilităților bănești ale agentului economic, la sfârșitul perioadei analizate.

d) Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare, producție, desfacere, a perspectivei variației stocurilor etc. să se evalueze și să se prognozeze:

› posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;

› capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare.

Analiza structurii și conținutului bilanțului contabil

și a contului de profit și pierdere

Prudența bancară presupune, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea activității clienților băncii. Cunoașterea activității desfășurate de client în perioada anterioară, precum și a prevederilor pentru viitor dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofere acestuia serviciile și produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. În consecință, în vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele. Atunci când banca acordă un credit ea face, pe baza cunoașterii detaliate a clientului, un act de încredere.

În procesul obținerii de informații despre client, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico-financiare a acestuia. Analiza financiară are ca punct de plecare bilanțul contabil, care este documentul oficial de gestiune al agentului economic. Bilanțul oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute, pe baza unor acte administrative emise la un moment dat. Pentru obținerea unei imagini cât mai reale asupra situației financiare a clienților este necesar ca pe baza bilanțului să se elaboreze noi informații care să corespundă mai bine necesităților de analiză a băncii, respectiv, de diagnostic dar și de evaluare.

De asemenea, pentru analiza financiară a clientului o importanță deosebită o prezintă informațiile furnizate de contul de profit și pierdere, care, ca și în cazul bilanțului contabil, vor fi regrupate și prelucrate pentru a oferi o imagine mai clară privind rentabilitatea și eficiența activității desfășurate.

A. PREZENTAREA BILANȚULUI CONTABIL

Bilanțul contabil întocmit de client conține elementele patrimoniale reflectate la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, care poate fi diferită de valoarea reală, de piață a acestora.

Pornind de la balanța de verificare lunară, situațiile financiar-contabile periodice și bilanțul contabil prezentate de clienți, ofițerii de credit vor proceda la analiza acestora pentru ajustarea și adaptarea lor în vederea obținerii elementelor și informațiilor care servesc mai bine scopurilor și principiilor de analiză ale băncii.

Utilizarea datelor obținute este impusă de necesitatea determinării valorii reale a activului și a întregului patrimoniu și stabilirea cât mai corect posibil a mărimii riscului asumat de client (proprietar) în comparație cu cel al băncii.

Regruparea informațiilor din bilanțul contabil se va efectua de către ofițerii de credite.

B. PREZENTAREA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

Bilanțul contabil exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la o anumită dată, respectiv la încheierea exercițiului, iar contul de profit și pierdere exprimă modul cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri și de cheltuieli ce au definit evoluția economico-financiară a agentului economic analizat, de la începutul și până la sfârșitul exercițiului. Din multitudinea de activități economice și financiare pe care le desfășoară un agent economic în vederea atingerii rentabilității scontate, ofițerii de credite își vor concentra, în principal, atenția asupra acelora care generează venituri și respectiv cheltuieli.

Pentru a răspunde mai bine necesităților de analiză ale băncii, ofițerii de credite vor prelucra contul de profit și pierdere elaborat de clienți, prin introducerea unor indicatori denumiți solduri intermediare de gestiune (marja comercială, valoarea adăugată, excedentul / deficitul brut din exploatare, excedentul / deficitul brut financiar, excedentul / deficitul brut excepțional, capacitatea de autofinanțare etc.).

Analiza și prelucrarea contului de profit și pierdere se efectuează de către ofițerii de credite.

Pentru realizarea sarcinilor privind efectuarea analizei financiare privind bilanțul contabil și contul de profit și pierdere ofițerii de credite vor introduce în computer datele din balanța de verificare lunară, controlând corectitudinea soldurilor, și vor interpreta datele și indicatorii obținuți. Introducerea acestei metode standard de analiză computerizată, prezintă o serie de avantaje:

› informațiile contabile prezentate de client sunt ajustate, prelucrate și regrupate, obținându-se indicatori care corespund mai bine principiilor de analiză ale băncii;

› prin corelarea volumului mare de informații și sintetizarea lor, se oferă posibilitatea observării tendințelor în evoluția clientului, pot fi sesizate mai ușor aspectele negative precum și cele care necesită noi detalii și precizări din partea acestora, având astfel loc o cunoaștere mai bună a afacerilor clientului;

› se reduce substanțial rata elaborării indicatorilor privind bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, lăsând ofițerilor de credite timpul necesar pentru interpretarea situației economico-financiare a clientului;

› se constituie, prin arhivarea electronică, o bază de date care poate fi folosită la elaborarea diverselor lucrări.

Indicatori de analiză a bonității clientului

Pornind de la conținutul bilanțului contabil prelucrat (situației contabile periodice) și de la contul de profit și pierdere prelucrat, ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.

Indicatorii care stau la baza analizei și evaluării bonității clienților pot fi grupați în:

A. Indicatori de nivel și structură

a) cifra de afaceri

b) capitaluri proprii

c) rezultatul exercițiului (profit / pierdere)

d) fondul de rulment

e) necesarul de fond de rulment

f) trezoreria netă

g) lichiditatea – imediată

– curentă

– la o dată viitoare

h) solvabilitatea

i) gradul de îndatorare – generală

– financiară

j) viteză de rotație – rotația activelor circulante

– rotația stocurilor de materii prime

– rotația stocurilor de produse în curs de fabricație

– rotația stocurilor de produse finite / mărfuri

– durata medie de încasare a clienților

– durata medie de plată a furnizorilor

B. Indicatori de performanță

k) rentabilitatea – de exploatare – brută

– netă

– economică

– financiară

l) riscul financiar – gradul de acoperire a dobânzii

m) rata valorii adăugate

n) politica de dividende

Pentru a efectua o apreciere finală corespunzătoare asupra bonității clienților, ofițerii de credite vor urmării coroborarea rezultatelor și interpretarea tuturor indicatorilor prezentați într-un sistem unitar care să scoată în evidență punctele tari și cele slabe ale respectivului agent economic, și mai ales să poată conduce la luarea unor decizii temeinic fundamentate.

Analiza bonității clienților se va efectua de ofițerii de credite:

› ori de câte ori se solicită un credit;

› pentru creditele aflate în portofoliu cel puțin odată pe trimestru;

› ori de câte ori conducerea unităților bancare consideră necesar.

În scopul urmăririi cu ușurință a evoluției indicatorilor de bonitate, ofițerii de credite vor întocmi pentru toți clienții cu credite aflați în portofoliu dinamica indicatorilor privind bonitatea acestora potrivit modelului din anexa nr.1.

Pentru asigurarea comparabilității datelor privind indicatorii de bonitate se vor extrapola rezultatele obținute la trim. I, trim. II, ș.a.m.d. (numai acei indicatori de nivel și structură care pot fi extrapolați), la nivelul unui an prin înmulțire cu 4, cu 2 etc..

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. ANEXA NR. 1

SUCURSALA MORENI

DINAMICA INDICATORILOR

PRIVIND BONITATEA CLIENTULUI S.C. SCAMA S.A.

BIROU CREDITE OFIȚER DE CREDITE

4.3.2. ASPECTE NEFINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA CLIENTULUI

Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.

În acest scop, se va face evaluarea cât mai reală a riscului în activitatea de creditare, iar banca va analiza atât riscurile financiare, cât și cele nefinanciare la care se expune.

În fundamentarea deciziei de acordare a unui credit, ofițerii de credite vor ține seama suplimentar și de următoarele aspecte interne:

a) Conducerea activității (managementul):

– pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramura sau sectorul de activitate;

– experiența în funcții de conducere și reputația echipei manageriale;

– conducerea este asigurată de o echipă sau de către o singură persoană, cunoscând că în cele mai multe cazuri conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o singură persoană;

– asigurarea succesiunii manageriale;

– gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății, fiind de așteptat ca implicarea conducerii să fie cu atât mai ridicată cu cât gradul de participare la capital este mai mare;

– structura conducerii, specializarea în funcție de aptitudinile în domeniul tehnic, financiar-contabil, marketing etc.;

– moralitatea conducerii;

– calitatea sistemului informațional (informații primite de conducere, circulația acestora în interiorul societății, modul de obținere a informațiilor prin utilizarea tehnicilor moderne de calcul etc.);

– capacitatea de a se achita de obligații;

– perioada de rotație a personalului îndeosebi a celui de conducere și a specialiștilor, care poate constitui un semnal atunci când este prea scurtă (câteva luni) sau prea îndelungată (peste 10-20 ani);

b) Activitatea clientului:

– evoluția activității și profilul acesteia;

– caracterul activității: permanent, sezonier, ciclic;

– sfera de activitate: producție, comerț, prestări servicii etc.;

– produsele și serviciile sunt: de strictă necesitate / de lux, de serie / unicat, vechi / noi, competitive / mai puțin competitive, profitabile / neprofitabile;

– importul;

– concurenții: numărul și mărimea concurenților, reputația lor, caracteristicile produselor fabricate de aceștia etc.;

– segmentul de piață deținut: în creștere / în declin, cuantificabil / necuantificabil;

– portofoliul de clienți al acestuia: număr, reputație, dependența de anumiți clienți, modalitatea de vânzare: pe credit comercial / cu plata imediată;

– relațiile cu furnizorii: număr, dependența de anumiți furnizori, modalitatea de plată la vedere / la un anumit timp de la vedere;

– politica de prețuri: nivel față de concurență, facilități;

– publicitate și reclamă;

– resurse materiale: clădiri, mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport (proprietate, metode de evaluare, de amortizare, stare fizică, fiabilitate, finanțare etc.);

– resurse umane: evaluarea angajaților din punct de vedere al pregătirii profesionale, priceperii, eficienței, costul personalului, disponibilități de în locuire, fluctuația personalului, relații conducere-personal-sindicat etc.;

c) Strategia:

– existența unei strategii pe următorii 3-5 ani. Dacă aceasta este realistă, realizabilă sau cu risc de eșec;

– modalitățile de realizare a strategiei propuse;

– alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse;

– existența sau nu a planurilor de restructurare și redresare financiară.

Factorii nefinanciari externi care trebuie avuți în vedere la fundamentarea deciziei de creditare sunt:

1. Domeniul de activitate – caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al competitivității, profitabilității, tehnologizării, cheltuielilor de capital, costuri fixe ridicate sau reduse. Principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;

2. Încadrarea activității clientului în politica economică generală și în tendințele strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate;

3. Impactul legislației asupra activității clientului;

4. Impactul unor factori macroeconomici asupra activității clientului;

5. Dependența și poziția geografică față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, față de căile de transport etc.;

6. Caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere: obiceiuri alimentare, înclinația spre un anumit tip de consum, religie etc..

Analiza aspectelor nefinanciare privind clienții băncii se va efectua de ofițerii de credite potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2, astfel:

? la solicitarea primului credit;

› ori de câte ori un client al băncii solicită un credit;

› o dată pe an pentru toți clienții aflați în portofoliu, beneficiari de credite;

› ori de câte ori din informațiile obținute de bancă rezultă că ar putea fi posibile modificări majore în activitatea clienților beneficiari de credite aflați în portofoliu.

Anexa se va întocmi pe baza datelor posibil de obținut, important pentru bancă fiind formarea unei imagini cât mai realiste despre partenerul sau viitorul partener de afaceri.

Concluziile rezultate din analiza aspectelor nefinanciare privind clienții se vor utiliza de bancă la:

– fundamentarea deciziei de preluare a unor noi clienți;

– fundamentarea deciziei de creditare;

– situația clienților;

– analiza calității portofoliului de împrumuturi etc..

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. ANEXA NR. 2

SUCURSALA MORENI

FIȘA DE ANALIZĂ A ASPECTELOR NEFINANCIARE

CE CARACTERIZEAZĂ ACTIVITATEA CLIENTULUI

1. Denumirea clientului: S.C. SCAMA S.A.

2. Ramura și sectorul din care face parte: cod 36 Textile și pielărie

3. Sediul social (adresa, telefon, fax): Moreni, str. cpt. Pantea Ioan nr.11,

jud. Dîmbovița

4. Forma juridică și data înregistrării la registrul comerțului:

S.A., nr. J 19/976/1991

5. Capital social:

Valoare 1689 mil. lei, din care în valută (în echivalent USD) – mil. lei –

Natura: privat DA stat – străin – mixt –

Structura: privat 100 %

stat –

străin –

6. Conducerea societății este asigurată de:

a. Consiliul de administrație (acolo unde există)

– format din 9 membrii

b. Persoanele împuternicite să angajeze societatea

– ec. Băloiu Nicolae – director general

– ec. Goglea Aurel – director economic

– ec. Aldea Anișoara – director comercial

– ec. Cuța Doinița – șef serviciu financiar

7. Aspectele privind conducerea unității:

calitatea morală și profesională: studii economice superioare

prestigiul și experiență în ramura sau sectorul de activitate: între 10 și 18 ani vechime

reputația managerială: foarte bună

gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății: 59%

8. Personalul unității: calitatea forței de muncă, număr și structură (direct productiv, indirect productiv, TESA)

– direct productiv 670 din care 640 calificați

– indirect productiv 230 din care 215 calificați

– TESA 30 din care 10 cu studii superioare

9. Imobile aflate în patrimoniul societății:

– clădire fabrică cu 3 etaje (6150 mp)

10. Echipamente de producție existente.

11. Tehnologie: – veche 15%

– medie 65%

– avansată 20%

12. Capacități de producție și gradul lor de utilizare

– 2 secții de confecționat și 1 sală de croit utilizate 100%

Investiții în curs de execuție sau prevăzute a se executa, pe următoarea structură:

13. Sfera de activitate: confecții textile

14. Caracterul activității: producție în sistem lohn pentru export 100%

15. Produse și servicii: Principalele produse: pantaloni

16. Principalii furnizori (interni și externi), materii prime și materiale folosite în procesul fabricației: FIT Italia, Facib Italia, Hersfelder Germania, IAC Italia, Interpol Italia, Goecke Germania

17. Cererea: În creștere: Acoperă integral capacitatea de producție

a. posibilități de creștere a acesteia: da

b. principalii clienți externi și interni: FIT Italia, Facib Italia, Hersfelder Germania, IAC Italia, Interpol Italia, Goecke Germania, Bothner Elem ltd Anglia

18. Piața actuală:

– poziția pe piață – locală

– județeană

– națională: între primii 10 producători de pantaloni

– internațională

– strategia de dezvoltare

– existența unei strategii: plan de retehnologizare până în 2003

– posibilități de realizare a strategiei

– alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse

– existența unui plan de restructurare și redresare financiară

– obiective cantitative și calitative

– creșterea producției cu 20%

– reducerea personalului cu 10%

– clienți potențiali

– pe plan intern = agenți economici din comerțul cu amănuntul

– pe plan extern = clienți din Anglia, Franța, SUA

19. Concurenți: Principalii concurenți în țară și în străinătate: Fabricile de Confecții din București, Miercurea Ciuc și Tîrgu Secuiesc

20. Politica de prețuri: nivel față de concurență, facilități;

prețuri medii: plata la 30 zile de la livrare

21. Politica promoțională

– se realizează pe plan național / local; se realizează pe plan internațional

– audio, video, presa scrisă etc.

22. Impactul factorilor nefinanciari externi asupra activității clientului: influențată puternic de politica statului privind exportul.

BIROU CREDITE ÎNTOCMIT LA DATA DE

15.01 1999

OFIȚER DE CREDITE

4.3.3. STABILIREA PERFORMANȚEI FINANCIARE

A ÎMPRUMUTATULUI

PRECIZĂRI

în legătură cu modul de stabilire a performanței financiare

și încadrarea agenților economici împrumutați în categoria A…E

A. Clasificarea preliminară se va stabili în funcție de punctajul (scoringul) obținut la analiza criteriilor cuantificabile care urmează, astfel:

TOTAL PUNCTE OBȚINUTE : 29

LEGENDA:

Lc = lichiditate curentă;

Ac = active circulante;

Sn = stocuri nevalorificabile;

Ci = clienți incerți;

D < 1 an = datorii cu scadență mai mică de un an;

S = solvabilitatea;

A = total active;

D = datorii totale;

Cp = diferențe conversie pasiv;

Gi = gradul de îndatorare generală;

CPNs = capitaluri nete proprii în sens strict;

Rac = viteza de rotație a activelor circulante;

Cd = cheltuieli cu dobânzile;

CAr = cifra de afaceri realizată (pe lună, trimestru, semestru sau an în funcție de perioada cuprinsă în analiză);

At = aprovizionări din țară în raport cu total aprovizionări;

Ai = aprovizionări din import în raport cu total aprovizionări;

Dt = desfaceri în țară în raport cu total desfaceri;

De = desfaceri la export în raport cu total desfaceri;

NOTĂ: La determinarea punctajului în cadrul clienților care garantează creditul cu mai multe tipuri de garanții se va utiliza media ponderată.

B. Analiza criteriilor necuantificabile după cum urmează:

C. Performanța economico – financiară finală a împrumutatului rezultată în urma coroborării criteriilor cuantificabile, de punctaj cu criteriile de analiză necuantificabile se va înscrie în tabelul de mai jos:

DIRECTORUL UNITĂȚII

BANCARE, BIROUL CREDITE,

Ec. Băloiu Vasile Ec. Chițu Ioan

OFIȚER DE CREDITE,

Ec. Manu Gh.

S.C. SCAMA S.A. se încadrează în categoria "A", ceea ce înseamnă că performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. Totodată, se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat.

4.4. ACORDAREA EFECTIVĂ A CREDITULUI

4.4.1. ÎNTOCMIREA REFERATULUI DE CREDIT

Concluziile rezultate din analiza situației economico-financiare, a indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, a evaluării riscului creditului, precum și a aspectelor nefinanciare, vor fi sistematizate de ofițerii de credite în referatul de credit care se va întocmi după un model standard și va cuprinde informații referitoare la credit. Analiza se efectuează de ofițerii de credite, după care referatul cuprinzând toate datele despre client, va putea fi avizat și aprobat la toate nivelurile de competență. Acest mod de lucru va da posibilitatea creșterii eficienței și operativității procesului de analiză și aprobare a creditelor.

Ca urmare, referatul de credit întocmit la nivelul unităților bancare operative, va cuprinde rubrici special rezervate pentru completare, verificare, avizare, aprobare de către persoanele cu atribuții în domeniul creditării, de la primul nivel până la cel mai înalt nivel de competență.

Referatul de credite standard cuprinde 3 părți principale:

Partea I – elemente definitorii privind creditul;

Partea a II-a – detalii semnificative privind situația economico-financiară, aspectele nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului și riscul băncii față de acesta;

Partea a III-a – riscul și distribuirea lui în cazul debitorului unic.

REFERAT

privind eliberarea unei scrisori de garanție bancară în suma de 1.575.428 DEM.

Sucursala Moreni Data: 15.01.1999 Nr. cr. 2

PARTEA I : ELEMENTE DEFINITORII

NUME CLIENT: S.C. SCAMA S. A.

COD FISCAL: R 938996

ADRESA: Moreni, str. cpt. Pantea Ioan, nr. 11, Județul Dîmbovița

CLIENT DIN ANUL: 1991

COD RAMURĂ: 36 Textile – Pielărie, Ramura Industrie

COD DEPARTAMENT: 28, Industria Textilă și Pielărie CAEN 18 secțiunea “E”

COD FORMĂ DE PROPRIETATE: Z 30

GIRANȚI: –

GRUP (DEBITOR UNIC): –

SCOPUL REFERATULUI: aprobarea unui acord de garanție / contract de credite pentru garantarea plății echipamentelor achiziționate în regim de leasing de la firma Brother GmbH Germania conform contractului de leasing nr. 1573/07.01.1999

DESCRIERE CLIENT: societate comercială cu capital integral privat specializată în confecții de pantaloni înregistrată la R. O. C. Dîmbovița sub nr. J 19/976/1991 cu un capital social în sumă de 1689 mil. lei

RISCURI ȘI METODE DE MICȘORARE: –

PROPUNERI PRIVIND LIMITA TOTALÂ 11.791,7 mil. lei

din care:

angajamente: credite și scrisori de garanție provenite

din perioadele anterioare 1.000 mil. lei

– scrisori de garanție bancară în lei: 600 mil. lei care expiră la 30.04.1999

– credit global de exploatare: 400 mil. lei

– angajamente noi propuse: scrisoare de garanție bancară în valută: 10.791,7 mil. lei

(1.575.428 DEM * 6.850 lei)

RISCUL ASUPRA CLIENTULUI: categoria “A” credite standard

Sucursala Moreni Data:15.01.1999 Nr. Cr. 2

–––––––––––––––––––––––-

Țara: GERMANIA Clasificare țară: fără risc

––––––––––––––––––––––––

Risc asupra clientului “A” Risc anterior “A” 30.01.1998

––––––––––––––––––––––––

Strategie față de client extinderea relațiilor

––––––––––––––––––––––––

Creștere Scădere Constant Încetare

––––––––––––––––––––––––

DA

––––––––––––––––––––––––

SCOPUL: Nou scrisoare garanție Modif. Analiză an

––––––––––––––––––––––––

MODIFICAREA LIMITEI Creștere 10.791,7 mil. lei Scădere Constant

––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

INFORMAȚII DESPRE LIMITE I IIS IIML IVST IVF RISC TOTAL

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

RELAȚIE DIRECTĂ – 1000 mil lei – – – 1000 mil lei

LIMITA PRECEDENTĂ

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

RELAȚIE DIRECTĂ – 1000 mil lei 10791,7 mil lei – – 11791,7 mil lei

LIMITĂ NOUĂ

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

RISC TOTAL: CLASA IIS + IIML + 10%IVST + 25%IVF = 11791,7 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

STATUTUL JURIDIC: societate pe acțiuni cu capital privat

COD FORMĂ DE PROPRIETATE: Z 30

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

COTATĂ: NU

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

PROPRIETARI: 741 de membri

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

CONDUCERE: Ec. Băloiu Nicolae – director general, Ec. Goglea Aurel – director ec.

Ec. Aldea Anișoara – director comercial

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

AUDITORI: cenzori

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

RELAȚII CU ALTE BĂNCI: NU

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DATA ÎNFIINȚĂRII: 1978

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

PROFITABILITATE CLIENT

An precedent An curent

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DOBÂNDA ÎNCASATĂ 277 mil lei 167 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DOBÂNDA RESTANTĂ + PENALITĂȚI – –

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DOBÂNDA RESTANTĂ + PENALITĂȚI sold – –

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

CREDITE RESTANTE – –

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

CREDITE RESTANTE – –

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DEPOZITE + DISPONIBILITĂȚI 187 mil lei 364 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

TREZORERIE 4320 mil lei 5400 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

COMISIOANE 63 mil lei 67 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

PROVIZIOANE CONSTITUITE (sold) – –

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

EXCEPȚIE DE LA POLITICA BĂNCII: DA NU DETALII

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

NIVEL FINAL DE COMPETENȚĂ: Direcția de Credite din Centrala Băncii

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

OFIȚER DE CREDITE LOCAL: Ec. Manu Gheorghe

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

OFIȚER DE CREDITE – NIVEL FINAL DE COMPETENȚĂ: DATA APROBĂRII

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

ULTIMA REVIZUIRIE A CALITĂȚII LA DATA: 4.02.1999

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

REZULTATUL REVIZUIRII DACĂ E CORECT: DA

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

DOCUMENTAȚIA REVĂZUTĂ LA DATA:

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

LIMITE EXISTENTE LIMITE NOI DESCRIERE PRODUS TERMEN COD

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

TOTAL: 1000 mil lei 10791,7 mil lei scrisoare de garanție S: 1000 mil lei

M:10791,7 mil lei

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––––––-

Produs 1 M: 1.575.428 DEM scrisoare garanție IIM

–––––––––––––––––––––––––––––––––-

Descriere tranzacție: aprobarea unui acord de garanție/contract de credite pentru garantarea plății echipamentelor achiziționate în regim de leasing de la firma Brother GmbH Germania conform contractului de leasing nr. 1573/07.01.1999.

Sursa de rambursare: încasări din vânzarea producției la export

Garanții: – ipoteca de rangul I asupra sediului și halei de producție a societății și a terenului aferent

– bilet la ordin

Termen de rambursare: 31.03.2003 (în 16 rate egale trimestriale, primele 15 rate a câte 100.000 DEM, iar a 16-a rată a 75.428 DEM.

Preț: comision de garantare 0,1%, comision de emitere 2%.

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Produs 2 S: 400 mil lei credit global de exploatare IIS

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Descriere tranzacție: credit global de exploatare în sumă de 400 mil. lei acordat conform contractului de credite nr. 47/1998.

Sursa de rambursare: încasări din vânzarea producției la export.

Garanții: gaj general și contract de gaj fără deposedare constând în utilaje cu o valoare de inventar rămasă evaluată în suma de 1.114.998.882 lei, valoare admisă în garanție fiind în suma de 635.549.363 lei având încheierea de autentificare a biroului notarilor publici nr. 322/1999 înregistrat la Judecătoria Moreni sub nr. 7/1999.

Termen de rambursare: 20.03.1999.

Preț: dobândă de 55% pe an.

INFORMAȚII FINANCIARE

Capacitatea de autofinanțare/cpnss este ascendentă în anul 1997 față de 1996, respectiv 120,25% față de 75,56% pe primele 11 luni 1998 aceasta fiind 45,25%.

Rezultatul brut al exercițiului/cpnss este ascendent în anul 1997 față de 1996 (115,19% față de 61,36%) în 1998 acesta fiind 54,45%.

Rezultatul net al exercițiului/cpnss este ascendent în anul 1997 față de 1996 (85,56% față de 60,76%) în 1998 acesta fiind 38,57%.

Rentabilitatea de exploatare brută este ascendentă în 1997 față de 1996 (30,74% față de 22,42%) pe primele 11 luni aceasta fiind 21,31%.

Capacitatea societății de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară se prezintă astfel:

– excedentul brut curent/total bilanț: 25,35%, 57,63%, 40,06%

– rezultatul curent/total bilanț: 20,07%, 42,45%, 35,83%

– capacitatea de autofinanțare/total bilanț: 24,27%, 42,06, 28,96%

Acoperirea dobânzii este 15,40 fiind mai mare decât 3 ceea ce reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

Datoriile financiare totale față de excedentul brut curent reprezintă 6,33% iar față de excedentul brut total 6,49%.

BILANȚ

Imobilizările necorporale sunt în descreștere de la un an la altul, astfel: 275 mil. lei, 251 mil. lei, 78 mil. lei, aspect pozitiv, eliminând o serie de elemente incerte.

Capitalurile proprii nete în sens strict sunt în creștere respectiv: 1338 mil. lei, 2153 mil. lei, 4415 mil. lei.

Datoriile totale sunt în descreștere, respectiv2141 mil. lei, 3004 mil. lei, 2044 mil. lei. La fel și datoriile financiare: 1125 mil. lei, 1095 mil. lei, 175 mil. lei.

Cifra de afaceri este ascendentă, respectiv: 4994 mil. lei, 1095 mil. lei, 14646 mil. lei.

Activele imobilizate sunt acoperite integral cu pasive pe termen lung ceea ce denotă o bună gestionare financiară.

Diferența în aceste condiții, reprezintă fondul de rulment care este pozitiv și ascendent, respectiv: 423 mil. lei, 1396 mil. lei, 2999 mil. lei.

Necesarul de fond de rulment reprezentând diferența dintre activele realizabile și datorii curente cu scadență < de un an este pozitiv și ascendent (792 mil. lei, 998 mil. lei, 1749 mil. lei).

Făcând diferența dintre trezoreria pozitivă și trezoreria negativă rezultă o trezorerie netă negativă în sumă de 369 mil. lei în 1996, o trezorerie netă pozitivă în valoare de 398 mil. lei în 1997 și o trezorerie netă pozitivă în sumă de 1250 mil. lei în primele 11 luni 1998.

Lichiditatea imediată este 153,23% și lichiditatea curentă 245,40%, ambele peste 150% › foarte bune.

Solvabilitatea curentă este: 332,39% ponderea datoriilor totale în total activ fiind 29,63% sub 50% cu 20,37 procente.

Gradul de îndatorare generală este 46,30% pană la 60% – bun.

Gradul de îndatorare financiară este 3,96 până la 30% – bun.

Viteza de rotație a activelor circulante este 2,90% sub 5 rotații.

Stocurile de materii prime, producție în curs de fabricație și produse finite din punct de vedere cantitativ sunt constante reprezentând cantitățile necesare asigurării continuității procesului de producție. Din punct de vedere valoric creșterea este urmare a influenței cursului leu / dolar deoarece producția fiind executată în lohn prețurile sunt exprimate în valută.

Durata medie de încasare a clienților exprimată în zile a crescut de la 26 zile în 1997 la 28 de zile în 1998, aspect negativ, în condițiile în care durata medie a stocului de materii prime este constantă 5 zile, iar durata medie a stocului de producție în curs a crescut de la 13 zile în 1997 la 17 zile în 1998.

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERI

Veniturile totale sunt ascendente: 5407 mil. lei, 13152 mil. lei, 15361 mil. lei cu cheltuieli totale aferente în sumă de: 4586 mil. lei, 10672 mil. lei, 12957 mil. lei.

În aceste condiții:

– rezultatul brut al exercițiului este ascendent, respectiv: 821 mil. lei, 2480 mil. lei, 2404 mil. lei

– rezultatul net al exercițiului este ascendent, respectiv: 813 mil. lei, 1842 mil. lei, 1703 mil. lei

Rata valorii adăugate este ascendentă în anul 1997 față de anul 1996, respectiv 90,85% față de 84,94%, pe primele 11 luni acesta fiind 87,76% reflectând ponderea valorii nou create de S.C. SCAMA S.A. în totalul activității sale.

Rentabilitatea netă din exploatare: 17,62%, 27,57%, 19,79% exprimând capacitatea societății de a obține profit din activitatea propriu-zisă.

Rentabilitatea netă financiară: 60,76%, 85,56%, 38,57%.

Acoperirea dobânzii este 15,40 fiind mai mare decât 3 ceea ce reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

Societatea înregistrează active necreditabile determinate pe baza facturilor neîncasate mai vechi de 180 de zile în sumă de 7 mil. lei.

Capacitatea de rambursare a clientului = (4.334.708.993 lei / 90) 1520 (70 / 100) 1 = 51.364.115.206 lei

PROPUNERE: Ținând cont de faptul că elementele tari în activitatea clientului sunt preponderente propunem eliberarea scrisorii de garanție bancară solicitată, documentația fiind avizată favorabil în ședința de comitet director din data de 21.01.1999.

INDICATORI DE PERFORMANȚĂ

– Categoria A: serviciul datoriei bun, credite standard

Director, Șef compartiment Ofițer de credite,

de credite,

Sucursala Moreni

Nume prenume

Data

Semnătura

Sucursala Județeană

Direcția de credite din Centrala băncii

Comitet de Risc

Conducerea B.C.R.

PARTEA a II-a: DETALII SEMNIFICATIVE PRIVIND CREDITUL

NUME: S.C. SCAMA S.A. Moreni, str. cpt. Pantea Ion, Nr. 11, jud. Dîmbovița

AFACERE, RISCUL DE RAMURĂ ȘI DE ȚARĂ, RAPORT

Societatea a luat ființă prin transformare în S.A. a fostei Întreprinderi de Confecții.

Este înregistrată în registrul comerțului sub nr. J/19/976/1991.

Capitalul social este de 1689 mil. lei.

S.C. SCAMA S.A. a fost privatizată în anul 1995 în baza legii nr. 77/1994 fiind specializată în producția de confecții până în talie (în principal pantaloni).

Capacitatea de producție actuală este de 550-600 mii bucăți pantaloni pe an, din 1991 întreaga producție fiind destinată exportului.

Exporturile societății sunt orientate în principal spre Italia și Germania (cca. 80% din producție), diferența de 20% fiind destinată unor clienți din: Franța, Anglia și SUA.

Afacerea desfășurată de societate este continuă, concurenții societății fiind marile societăți de confecții din țară.

CONDUCERE, FORMĂ DE PROPRIETATE, STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ, RAPORT

Conducerea este asigurată de :

– Ec. Băloiu Nicolae – director general, vârsta 51 ani, absolvent al A.S.E. București specialitatea economia industriei, ocupând această funcție din 1990.

– Ec. Goglea Aurel – director economic, vârsta 43 ani, absolvent al A.S.E. București specialitatea finanțe – contabilitate, ocupând această funcție din 1992.

– Ec. Aldea Anișoara – director comercial, vârsta 41 ani, absolventă a A.S.E. București specialitatea comerț, ocupând această funcție din 1990.

Societatea este cu capital integral privat, având un număr de 741 acționari.

Capitalul social este împărțit în 67550 acțiuni din care 59% sunt deținute de conducerea societății.

Membrii conducerii societății prezintă o ținută deosebită și o bună pregătire profesională.

Activitatea societății se desfășoară în două schimburi cu un număr de 930 angajați din care 670 direct productivi.

Producția se realizează în trei secții din care una este sala de croit (capacitate 90-100 mii buc. pantaloni/lună) iar două sunt secțiile de confecționat cu câte trei linii de fabricație fiecare.

STRUCTURA CREDITULUI, RISCUL GARANȚIEI

Aprobarea unui acord de garanție / contract de credite pentru garantarea plății echipamentelor achiziționate în regim de leasing de la firma Brother GmbH Germania conform contractului de leasing nr. 1573/07.01.1999.

Garanție:

– Ipotecă de rangul I asupra sediului și halei de producție a societății și a terenului aferent

– Bilet la ordin

RISCUL FINANCIAR

– Terenul este proprietatea societății în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M O 3 nr. 1238 eliberat de Ministerul Industriilor la data de 21.07 1994.

Cifra de afaceri în dinamică: 1996, 1997 și 11 luni 1998 se prezintă astfel: 4994mil. lei, 11560 mil. lei, 14646 mil. lei.

Imobilizările necorporale sunt în descreștere de la un an la altul astfel: 275 mil. lei, 251 mil. lei, 78 mil. lei, eliminând o serie de elemente incerte.

Datoriile totale sunt în descreștere, societatea neavând credite și impozite restante, precum și furnizori neachitați.

Datoriile financiare totale manifestă aceeași tendință de descreștere, astfel: 1125 mil. lei, 1095 mil. lei, 175 mil. lei.

Această evoluție bună a indicatorilor economici ai societății sunt o consecință a creșterii continue a cifrei de afaceri și a obținerii unei rate a rentabilității bune, profitul brut al societății fiind: 821 mil. lei în 1996, 2480 mil. lei în 1997 și 2404 mil. lei pe primele 11 luni 1998.

Punerea în funcțiune a utilajelor care urmează a fi achiziționate în leasing va avea drept consecință principală creșterea productivității muncii ceea ce va permite societății obținerea unei producții fizice cu cca. 25% mai mare decât în prezent la un nivel al costurilor relativ constant cu cel actual.

Acest surplus de producție va asigura venituri anuale suplimentare de peste 500 mii dolari, ceea ce reprezintă o sursă clară de plată a ratelor de leasing.

În același timp deoarece 60% din producție este exportată pe bază de contracte directe încasările valutare ale societății vor fi de peste un milion de dolari pe an astfel că societatea va avea suficiente disponibilități valutare proprii pentru plățile aferente contractului de leasing, societatea nemaiavând alte datorii cu plata în valută.

RELAȚII CU B.C.R. ȘI ALTE BĂNCI

Relații bune cu B.C.R. încă de la înființarea băncii, toate tranzacțiile financiare ale societății derulându-se numai prin intermediul B.C.R. S.A.

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

RISCUL AFACERII, DE RAMURĂ ȘI DE ȚARĂ

NUME CLIENT: S.C. SCAMA S.A.

CONDUCERE, PROPRIETARI, STRUCTURA AFACERII

STRUCTURA CREDITULUI, A GARANȚIILOR

RISCURILE FINANCIARE

RELAȚIA CU B.C.R. ȘI ALTE BĂNCI

4.4.2. ÎNTOCMIREA CONTRACTULUI DE CREDIT

Contractul de credit este actul încheiat între bancă și împrumutat prin care se materializează acordul de voință între cele două părți.

A. Credit global de exploatare

BANCA COMERCIALÂ ROMÂNĂ SA

CONTRACT DE CREDITE

Nr. 47 din 21.12.1998

Între Banca Comercială Română S.A. Sucursala Moreni înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J / 15 / 642 din 15.06.1991 cu sediul în Moreni, str. Cpt. Pantea Ioan nr. 14, jud. Dîmbovița, denumită în prezentul contract "banca", reprezentată prin ec. Băloiu Vasile în calitate de director și prin ec. Constantin Cornelia în calitate de contabil șef, pe de o parte și S.C. SCAMA S.A. înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J / 19 / 976 / 1991 cu sediul în Moreni, str. Cpt. Pantea Ioan nr. 11, jud. Dîmbovița, denumită "împrumutat", reprezentată prin ec. Băloiu Nicolae în calitate de director general și ec. Goglea Aurel în calitate de director economic, a intervenit următorul contract de împrumut:

1. Banca acordă împrumutatului un credit global de exploatare în sumă de 400.000.000 lei (patrusutemilioanelei) pe termen de 90 de zile cu o perioadă de grație de – luni, cu o dobândă curentă de 55% pe an.

2. Creditul va fi utilizat numai pentru acoperirea ansamblului nevoilor de exploatare.

3. Creditul se acordă prin următoarele conturi: 4028206158 – cont curent

4. Modalitatea de efectuare a plăților din credite este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile, eventualele plăți în numerar vor fi aprobate ulterior pe măsura apariției necesităților.

5. Creditul se utilizează:

– integral la data de – 21.12.1998

– eșalonat, la datele și sumele menționate mai jos:

Nr. crt. Data Suma (mii lei)

– – –

– eșalonat, prin decontarea documentelor de plată până cel mai târziu la data de – .

6. Pentru administrarea creditului, banca va percepe împrumutatului, odată cu acordarea creditului, un comision de __% calculat la valoarea plafonului aprobat, iar pentru neutilizarea acestuia se va percepe un comision de __% pe an din suma plafonului neutilizat.

7. Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și a costului resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.

8. Împrumutatul acceptă nivelul actual al dobânzii curente de 55% pe an, precum și eventualele modificări până la nivelul de 100% pe an, iar în situația în care pe parcursul creditării nivelul dobânzii curente va depăși limitele acceptate inițial, banca se obligă să aducă la cunoștința împrumutatului noul nivel al dobânzii. În cazul în care urmare comunicării băncii împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, banca are dreptul de a considera că a acceptat noul nivel al dobânzii și următoarele, până la rambursarea integrală a creditului, fără îndeplinirea altor formalități.

9. Dobânda și comisionul la împrumutul acordat se calculează și se plătește lunar începând cu luna următoare angajării creditului, inclusiv în perioada de grație când nu se rambursează ratele de credit. Dobânda se încasează de bancă direct din contul curent pe bază de notă contabilă, eliberând împrumutatului un extras de cont și un exemplar al notei contabile privind plata dobânzii.

10. Termenele și ratele de rambursare a creditului au fost stabilite de comun acord între părți, astfel:

Nr. crt. Data scadenței Rata de rambursat Observații

1. 20.03.1999 400.000.000 lei

11. Creditul se poate rambursa și înainte de scadență, integral și parțial, în care caz banca va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată. Banca poate recupera de la împrumutat eventualele daune reparatorii determinate de retragerea de către bancă a creditului ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către clienți.

12. Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate dă dreptul băncii de a percepe o dobândă majorată cu 5% pe an peste dobânda curentă, iar începând cu ziua scadenței, acestea se vor trece la "credite restante până la 30 de zile".

În cazul în care în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrarea unor sume în contul "credite restante până la 30 de zile" nu se creează disponibil în contul curent pentru rambursarea acestora, începând cu a 31-a zi, creditele respective se vor trece pe bază de note contabile întocmite de ofițerii de credite, din contul "credite restante până la 30 de zile" în contul "credite restante peste 30 de zile".

La data înregistrării în contul "credite restante peste 30 de zile" a unei rate din credit nerambursate la scadență, toate sumele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit (comisioane, dobânzi, rate) devin scadente. Toate aceste sume viitoare se cumulează în acest moment cu sumele restante, neachitate, ele fiind urmărite la recuperare conform legii.

13. Eventualele dobânzi datorate băncii, care nu au putut fi încasate până la data de 10 ale lunii, la această dată sau în ziua lucrătoare imediat următoare, vor fi înregistrate în contul "Decontări privind dobânzi de încasat până la 30 de zile" și se va urmări recuperarea lor din încasările agenților economici, potrivit legii.

La sfârșitul lunii, în ultima zi lucrătoare, dobânzile neîncasate se virează în contul "Decontări privind dobânzi de încasat peste 30 de zile" .

14. Ordinea încasării creanțelor cuvenite băncii este următoarea:

– comisioane, taxe și speze bancare;

– dobânzi mai vechi de 30 de zile;

– credite restante mai vechi de 30 de zile;

– dobânzi neîncasate până la 30 de zile;

– credite restante până la 30 de zile;

– dobânzi curente;

– credite curente.

15. Împrumutatul se obligă să garanteze creditul în sumă de 400.000.000 lei și dobânzile aferente cu următoarele garanții constituite în favoarea băncii, astfel:

– gaj general

– gaj fără deposedare a utilajelor cu o valoare admisă în garanție în sumă de 635.549.363 lei.

16. Bunurile admise în garanție sunt asigurate astfel:

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Drepturile de despăgubire, ce vor rezulta din contractele de asigurare încheiate pentru bunurile admise în garanție, sunt cesionate în favoarea băncii. Contractele de asigurare vor fi reînnoite astfel încât creditul rămas de rambursat și dobânzile aferente să fie permanent acoperite cu garanții asiguratorii. Originalul contractelor de asigurare se păstrează la bancă.

17. Banca are dreptul să verifice, inclusiv la sediul împrumutatului, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării.

18. Înstrăinarea, degradarea, păstrarea sau utilizarea bunurilor admise în garanție în condiții necorespunzătoare, precum și minusurile de garanție constatate, dau dreptul băncii de a retrage creditul negarantat înainte de scadențele stabilite.

19. Împrumutatul se obligă:

a) să utilizeze creditul acordat numai în scopul pentru care a fost acordat;

b) să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute în prezentul contract;

c) să respecte prevederile instrucțiunilor și normelor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea creditului;

d) să depună la bancă la termenele stabilite de Ministerul Finanțelor bilanțul contabil (situațiile contabile periodice);

e) să pună la dispoziția băncii toate documentele solicitate (buget de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierdere, fluxul de lichidități prognozat (cash-flow), precum și orice alte documente privind garanțiile, bunurile cumpărate sau realizate din credit și cele care privesc activitatea desfășurată);

f) să menționeze pe documentele de plată poziția din documentații, unde se regăsește cheltuiala, precum și sursa din care se efectuează plata (surse proprii, credit) în cazul creditelor pentru echipament (investiții).

20. Banca va anula creditul aprobat, în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale, trecând la rambursarea acestuia după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, dat în scris.

Banca va întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat în cazul în care împrumutatul nu a respectat prevederile prezentului contract.

21. Banca nu preia riscul politic sau cel ce decurge din calamitățile naturale și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat.

22. Relațiile reciproce dintre părțile contractante, nereglementate prin prezentul contract sunt supuse regulilor generale de creditare precum și celorlalte instrucțiuni și norme de lucru ale băncii în vigoare în prezent.

23. Împrumutatul se obligă să declare băncii dacă are contracte de credite și cu alte societăți bancare și care sunt garanțiile acestora: nu este cazul.

24. Clauze specifice:

În situația în care la contul curent se înregistrează disponibilități, banca le va putea utiliza pentru rambursarea creditelor globale de exploatare angajate (fără diminuarea plafonului), pe bază de ordin de plată emis de client sau de notă contabilă întocmită de bancă, potrivit contractului de credit. Cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea scadenței, părțile pot conveni, prin acte adiționale la contractul de credit, majorarea sau diminuarea împrumutului precum și prelungirea scadenței pe o nouă perioadă de 90 de zile.

25. Alte clauze:

– litigiile de orice fel dintre părțile contractante și nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.

26. Prezentul contract are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.

27. Modificarea prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai prin acordul ambelor părți pe baza unui act adițional.

28. Acest contract a fost încheiat în număr de 3 exemplare din care 2 exemplare rămân la bancă și un exemplar la împrumutat.

BANCA ÎMPRUMUTATUL

Director, Băloiu Vasile S.C. SCAMA S.A.

Contabil șef, Constantin Cornelia Dir. gen., Băloiu Nicolae

Consilier juridic, Pantilin Mariana Dir. ec., Goglea Aurel

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

Sucursala Moreni

Compartimentul de credite

Comunicare de plafon de credite

nr. 47 din 21.12.1998

1. Pentru S.C. SCAMA S.A. potrivit contractului de împrumut nr. 47 din 21.12.1998 s-a aprobat un credit global de exploatare, pe o perioadă de 90 de zile în sumă de 400.000.000 lei, cu o dobândă de 55% pe an, cu următoarea destinație: acoperirea ansamblului nevoilor de exploatare.

2. Creditul se pune la dispoziție prin contul curent simbol 4028206158 începând cu data de 21.12.1998 pană la data de 20.03.1999, astfel:

Data 21.12.1998

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Plafon (mii lei) 400.000

3. Creditul se rambursează potrivit următoarelor scadențe:

Data 20.03.1999

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Rata credit (mii lei) 400.000

Data

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Rata credit (mii lei)

BIROU CREDITE OFIȚER DE CREDITE

B. Scrisoare de garanție bancară

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA

ACORD DE GARANȚIE / CONTRACT DE CREDIT ÎN VALUTĂ

1. PREAMBUL

S.C. SCAMA S.A. din Moreni, str. Cpt Pantea Ioan nr. 11, județ Dîmbovița, înregistrată la R.O.C. Dîmbovița sub nr. J / 19 / 976 / 1991, cod fiscal nr. R. 938996, solicită BCR SA emiterea unei scrisori de garanție în valută în valoare de 1.600.428 DM în vederea garantării plății echipamentelor în valoare de 1.235.050 DM, achiziționate în regim de leasing de la firma Brother Internationale Industriemaschinen Gesellschaft mbH Dusseldorfer str. 7-9 / D-46446 Emmerich / Rhein, Germania, în baza contractului nr. 1573 / 7.01.1999 în valoare de 1.600.428 DM.

Valoarea contractului de leasing se plătește în 16 rate scadente la fiecare patru luni.

Primele 15 rate sunt egale în valoare de 10.000 DM fiecare iar a 16-a are valoarea de 100.428 DM, prima rată fiind scadentă la 30.06.1999 iar, ultima la 30.03.2003, conform graficului de plăți anexat la contract.

Având în vedere aprobarea cererii S.C. SCAMA S.A. de către conducerea BCR SA din data de ___________ între:

II. PĂRȚILE CONTRACTANTE

BCR SA Sucursala Moreni cu sediul în Moreni str. Cpt. Pantea Ioan nr. 14, jud. Dîmbovița, denumită în continuare BANCA reprezentată prin:

– ec. Băloiu Vasile – director

– ec. Constantin Cornelia – contabil șef

și:

S.C. SCAMA S.A. cu sediul în Moreni, str. Cpt. Pantea Ioan nr.11, jud. Dîmbovița, denumită în continuare SOLICITANT, reprezentată prin:

– ec. Băloiu Nicolae – director general

– ec. Goglea Aurel – director economic

a intervenit următorul acord de garanție:

III. TERMENII ȘI VALABILITATEA

BCR SA este de acord să emită o scrisoare de garanție bancară în sumă de 1.600.428 DM la ordinul S.C. SCAMA S.A..

Garanția va fi utilizată pentru garantarea plății ratelor la contractul de leasing nr. 1573 / 07.01.1999.

Valoarea garanției se reduce proporțional cu plățile efectuate de către bancă și / sau ordonatorul garanției.

Termenul de valabilitate al scrisorii de garanție este până la data de 30.03.2003 inclusiv.

IV. COMISIOANE

Pentru emiterea garanției, solicitantul se obligă să plătească băncii garante un comision de emitere de ___ % calculat la valoarea scrisorii de garanție bancară și un comision de garantare de ___ % pe un an calculat la valoarea scrisorii de garanție bancară. Comisioanele se vor achita în termen de 30 de zile de la data emiterii scrisorii de garanție bancară.

Solicitantul este de acord să plătească costurile suplimentare aferente transmiterii și /sau modificării acesteia, prin poștă sau telex, precum și alte speze și comisioane ale băncii, în legătură cu urmărirea și /sau executarea acesteia.

V. CONTRAGARANȚII OFERITE DE SOLICITANT

Drept contragaranții pentru emiterea scrisorii de garanție bancară, solicitantul acesteia se obligă:

– să cesioneze în favoarea băncii încasările rezultate din derularea contractelor (Hersfelder, Goecke Germania, FIT și FACIB Italia) cu prioritate fiind încasările din contractul nr. _________ încheiat cu firma Hersfelder GmbH Germania cu o valoare de 912.000 DM anual cu modalitatea de plată la 20 de zile de la livrare. La începutul fiecărui an, în limita sumei garantate, până la stingerea obligațiilor societății către bancă, S.C. SCAMA S.A. va cesiona băncii contractele cu derulare în anul respectiv;

– să constituie ipotecă de rangul I asupra clădirii societății în suprafață de 6150 m.p. situată în Moreni, str. Cpt. Pantea Ioan nr.11, jud. Dîmbovița în valoare de __________________;

– să constituie gaj fără deposedare asupra utilajelor achiziționate din import ce formează obiectul scrisorii de garanție în termen de 30 de zile de la data recepționării acestora;

– să cesioneze în favoarea băncii garante polița de asigurare a utilajelor achiziționate ce formează obiectul scrisorii de garanție.

VI. TRANSFORMAREA ACORDULUI DE GARANȚIE

ÎN CONTRACT DE CREDIT

În cazul executării garanției de către beneficiarul acesteia prezentul acord de garanție se transformă în contract de credit, iar solicitantul se obligă să ramburseze băncii garante sumele plătite, care se transformă într-un credit purtător al unei dobânzi de ___% pe an peste dobânda de bază percepută de la data executării (plății de către BCR SA) pentru o perioadă de 3 luni, după care se va aplica o dobândă penalizatoare de ___% pe an peste dobânda amintită, stabilită ca mai sus.

De asemenea, pentru sumele transformate în credit, solicitantul va plăti un comision de ___% flat.

Plata cu întârziere a comisioanelor și spezelor menționate la capitolul IV se va penaliza cu aceeași dobândă penalizatoare menționată la primul alineat.

Calculul dobânzilor se va efectua pe baza numărului efectiv de zile de întârziere și a unui an calendaristic de 360 zile.

În baza prezentului contract de credit, împrumutatul se obligă:

a) să utilizeze creditul aprobat numai în scopul în care a fost acordat;

b) să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute;

c) să respecte prevederile instrucțiunilor și normelor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea creditului.

VII. ALTE PREVEDERI

Prezentul acord de garanție / contract de credit poate fi detaliat și completat cu alte clauze prin intermediul actelor adiționale, din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile tranzacțiilor creditate.

Contragaranțiile constituite pentru eliberarea scrisorilor de garanție bancară reprezintă garanții ferme, accesorii la contractul de credit inclusiv în condițiile producerii riscului și a transformării scrisorilor de garanție în credit.

Solicitantul garanției este de acord ca banca garantă să utilizeze pentru recuperarea plăților efectuate în cadrul prezentei garanții, orice sumă în lei sau valută pe care o deține sau o va obține în viitor, în conturile deschise la BCR sau orice alte societăți bancare.

Neexercitarea de către banca garantă a drepturilor sale prevăzute în prezentul acord de garanție / contract de credit sau executarea cu întârziere, nu pot fi considerate ca renunțări ale băncii la aceste drepturi.

Plățile efectuate în cadrul prezentului acord de garanție / contract de credit vor fi considerate cel puțin de rang egal cu toate celelalte datorii prezente și viitoare contractate de către solicitant.

Prezentul acord de garanție / contract de credit are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu, fără îndeplinirea altor formalități.

Prezentul acord de garanție / contract de credit este supus legii române.