RISC ȘI RENTABILITATE ÎN AFACERI: ANALIZĂ ȘI DIAGNOSTIC [308933]

RISC ȘI RENTABILITATE ÎN AFACERI: ANALIZĂ ȘI DIAGNOSTIC

Masterand: [anonimizat], [anonimizat] 4AFB-1821m

Conducător: [anonimizat]. univ., dr.

CHIȘINĂU – 2020

M O L D C O O P

[anonimizat], [anonimizat]: conf.univ., dr.

_____________Tatiana Zavațki

“____”____________2020

RISC ȘI RENTABILITATE ÎN AFACERI: ANALIZĂ ȘI DIAGNOSTIC

Teză de master

Masterand: [anonimizat]: [anonimizat]. univ., dr.

CHIȘINĂU – 2020

Lista tabelelor

Lista figurilor

Rezumat

la teza de master

“Risc și rentabilitate în afaceri: analiză și diagnoză”

Colun Olesea

Structura tezei: introducere, [anonimizat], bibliografie din 34 de titluri, 7 anexe, 75 pagini text de bază, 9 figuri, 4 tabele.

Cuvinte cheie: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Domeniul de studiu: riscurile aferente mediului de afaceri și impactul acestora asupra performanțelor economice a întreporinderii.

Scopul și obiectivele lucrării: rezidă în dezvăluirea modalităților de majorarea rentabilității afacerilor prin analiza diagnostic efectuată cu privire la indicatorii economici și utilizarea datelor acesteia spre efort adaptiv în gestiunea riscului prin identificarea direcțiilor de perfecționare ce ar asigura un grad mai înalt de stabilitate și profitabilitate.

Metodologia cercetării: în vederea cercetării evoluției situației economice a întreprinderii, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Elementele de inovație și originalitatea științifică: [anonimizat], cu privire la reducerea impactului incertitudinilor aspra profitului.

Contribuția personală a autorului: [anonimizat] a activității întreprinderii în vederea aprecierii performanțelor economice ale acesteia în cadrul mediului de afaceri riscant.

Concluzii și recomandări: Adoptarea efectivă a [anonimizat] a [anonimizat]: certitudine, [anonimizat] o maximizare a rezultatelor înregistrate de afacere.

Annotation

to the master thesis

" Risk and profitability in business: analysis and diagnosis "

Colun Olesea

Structure of the thesis work: introduction, [anonimizat], bibliography consisted of 34 titles, 7 annexes, 75 pages of main text, 9 figures, 4 tables.

Key words: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Domain of study: the risks related to the business environment and their impact on the economic performance of the enterprise.

Goals and objectives of the thesis: lies in revealing ways to increase business profitability through diagnostic analysis of economic indicators and the use of its data for adaptive effort in risk management by identifying directions for improvement that would ensure a higher degree of stability and profitability.

Methodology of research: In order to research the evolution of the economic situation of the enterprise, both in dynamics and in structure, economic investigation methods were used by applying the method of economic comparisons, graphical method, grouping method, method of composing analytical tables, method of absolute and relative quantities, logical method .

Elements of innovation and scientific originality: the paper highlights the correlation between risk management in entrepreneurial activity and profitability of the enterprise, emphasizing the complexity and systemic aspect of development directions in order to implement anticipatory strategies to reduce the impact of uncertainties on the harsh profit.

Author's personal contribution: approaching the economic-financial analysis of the company's activity in order to assess its economic performance in the risky business environment.

Conclusions and recommendations: The effective adoption of an entrepreneurial decision is the art of choosing the best solution from the available options, a decision to be selected in one of the possible situations regarding the information available to the decision maker on the issue: certainty, risk or uncertainty, the choice will be carried out in favor of the decision that will generate a maximization of the results recorded by the business.

Introducere

Actualitatea și importanța temei cercetate. La baza unei economii funcționale se află un cadru legislativ aplicabil, stabilitate macroeconomică, politici economice coerente, un sistem financiar bine dezvoltat și, inclusiv, un mediu concurențial sănătos, care permite inițierea și dezvoltarea unor afaceri rezistente și performante. Atingerea rentabilității unui agesnt economic este strâns corelată cu capacitatea acestuia de adaptare condițiilor mediului economic în permanentă schimbare. Așa cum evoluția continuă și imprevizibilă a mediului antreprenorial este generatoare de riscuri, cărora entitate este nevoită să le facă față, diagnoza corectă și implimentarea unui manegement al riscului adecvat este condiție de bază în atingerea și menținerea performanțelor economice.

Necesitatea cercetării derivă din faptul că mediul de afaceri este indivizabil de riscuri, ce pot periclita desfășurarea afacerii, astfel încât o multiplicare a capitalului entității și înregistrarea unei rentabilități sporite, care ar motiva investirea capitalului, este posibilă doar în condițiile unei analize corecte, concluziile căreia să fie utilizate spre efort adaptiv în gestiunea riscului și maximizarea performanțelor economice, din care să rezulte acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru minimizarea posibilelor pierderi.

Gradul de studiere al temei de cercetare. Analiza literaturii de specialitate consacrate diagnosticului financiar al activității economice dezvăluie faptul că o bună evaluare a datelor analizei, este în măsură să prevină apariția riscurilor economice cărora este supusă afacerea, cu mult timp înainte de apariția situațiilor de criză, astfel, cercetările științifice au condus la conturarea în ultima perioadă a diverselor strategii de măsurare și gestiune a riscurilor, care însă sunt bazate pe situații ipotetice și cifrele cu care operează acestea în majoritatea cazurilor sunt doar orientative, astfel încât știinâa managerială, încă mai este în cautarea unor soluții acceptate de știința economică, care ar mări gradul de precizie cu care pot fi luate deciziile în scopul minimizării riscurilor antreprenoriale.

Rolul acestui subiect în cadrul creșterii economice reprezintă un subiect amplu investigat atât de disciplinele de analiză economico-financiară, cât și în știința managementului, cu utilizarea datelor contabilității prin prizma cadrului juridic în contextul căreia se dezvoltă afacerea.

Scopul lucrării este de a studia felul în care rentabilitatea înregistrată de o entitate este influiențată de către riscurile mediului antreprenorial. Totodată, se conturează necesitatea determinării modalităților în care analiza și diagnosticul economico – financiar a activității este în măsură să furnieze date pentru fundamentarea deciziilor managementului, menite să prevină sau să minimizeze impactul riscurilor produse în mediul de afaceri sau în interiorul organizației asupra performanțelor economice.

Scopul cercetării impune trasarea următoarelor sarcini:

Abordarea conceptuală a rentabilității economice și a riscurilor aferente mediului antreprenorial.

Cercetarea modalităților de calcul a rentabilității, prin determinarea indicatori capabili să identifice vulnerabilitățile și echilibrul financiar al unei activități economice

Identificarea și clesilificarea după gradul de importanță, probabilitate și impact a riscurilor aferente activității economice a întreprinderii;

Stabilirea corelației dintre indicatorii analizei economice și riscurile care amenință ctivitatea economică;

Studierea modalității în care datele analizei financiare privind rentabilitatea unei afacderi, pot fi utilizate în eleborarea strategiilor menite să diminueze riscurile și să maximizeze profiturile;

Analiza în dinamică a situației economico – financiare a unei întreprinderi concrete din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova;

Definirea directiilor prioritare de dezvoltare a întreprinderii în scopul diminuării riscurilor prin utilizarea oportunităților de majorare a performanțelor economice.

Baza științifico-metodologică a tezei. La realizarea studiului au contribuit datele științifice subliniate în literature de specialitate, analiza econoico- financiară, management organizational, managementul riscului, lucrari științifice și articole publicate în reviste de profil, precum și surse electronice diponibile aferente subiectului cercetat.

Pentru cercetarea utilizării analizei-diagnostic în identificarea, cuantificarea și descrierea riscurilor antreprenoriale și a impactului acestora asupra performanțelor unei afaceri, au fost utilizate metode de investigare economică prin aplicarea metodei comparațiilor economice, metodei grafice, de grupare, metoda alcătuirii tabelelor analitice, metoda mărimilor absolute și relative, abstracția științifică, analogia, analiza și sinteza, inducția și deducția.

Elementele de inovație științifică. Lucrarea evidențiază corelația între indicatorii economici ai echilibrului financiar și rentabilității economice și gradul de expunere al întreprinderii riscurilor antreprenoriale, accentuând complexitatea și aspectul sistemic al stabilirii politicilor de management în scopul diminuării punctelor de vulnerabilitate și majorării profitului.

Structura tezei: rezumat, introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 34 de titluri, 7 anexe, 75 pagini text de bază, 9 figuri, 4 tabele.

Capitolul 1 "Abordări conceptuale privind performanțele și riscurile aferente afacerilor" evidențiază fundamentele teoretice privind performanța în afaceri și rolul analizei financiare în aprecierea viabilității economice a întreprinderii, estența noțiunii de risc și metodele de evaluare și determinare a impactului acestora asupra activității economice, totodată reflectând corelația dintre aceștia.

Capitolul 2 "Diagnosticul financiar – mecanism de evaluare a performanțelor economice a S.R.L. "Ramiconf Grup" efectuează un studiu al evoluției indicatorilor economico – financiari ai activității entității analizate în contextul mediului de afaceri din Republica Moldova și a condițiilor relațiilor economice internațio nale, evidențiind riscurile specific sectorului în care activează conform gradului de influență asupra performanțelor întregistrate și evoluției acestora. Totodată, relevă legătura între performanțele economice, stabilitatea financiară, variabile dinamice și structurale care descriu rezistența la situații de crizăa afacerii. Tratează, la fel, situația comparativă cu entitățile de profil similar, cu scopul de a observa cum întreprinderile performează în perioada de incertitudine și risc sporit.

La fel, în cadrul acestui capitol, se analizează instrumetele de calcul a rentabilității și stabilității întreprinderii, sunt tratate riscurile care au determinat apariția vulnerabilităților, dar și principiile menite să ghideze concepția de punere în aplicare a politicilor, direcțiile strategice de perfecționare în privința susținerii și îmbuătățirii rezultatelor afacerii, prin aplicarea analizei- diagnostic la determinarea factorilor cu impact asupra gradului de profitabilitate.

Capitolul 3 "Strategii de gestiune a riscurilor în contextul majorării rentabilității economico – financiare a S.R.L. "Ramiconf Grup" vizează modul în care datele colectate și sistematizate în analiza mediului de afaceri, și rezultatele cuantificate în cadrul diahnosticului financiar pot fi utilizate spre efort adaptiv în gestiunea riscului și identificarea rezervelor de creștere a rentabilității afacerii. Totodată conține sugestii privind măsurile capabile să amelioreze situația punctelor vulnerabile a afacerii și să valorifice oportunitățile de creștere a gradului de performanță economică a întreprinderii.

Cercetarea se fundamentează prin evaluarea activității economico-financiare a unei întreprinderi mici de pe piața autohtonă și prin prezentarea unor indicatori financiari în dinamică, pentru ultimele cinci exerciții financiare încheiate în scopul de a observa capacitatea de rezistență și performanța obținută în condițiile mediului de afaceri existent.

Concomitent, se trasează direcțiile de perfecționare a cadrului existent cu privire la evaluarea riscurilor care presupune cunoștințe de natură economică, tehnologice, juridice, sociologice și politice.Rezultatele evaluării manifestă un mare grad de responsabilitate – fiind cele care influențează deciziile și în consecință succesul strategiilor adoptate la nivel gestiunii afacerii.

1. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PERFORMANȚELE ȘI RISCURILE AFERENTE AFACERILOR

1.1 Concepte teoretice privind performanța și rolul analizei financiare în aprecierea viabilității economice a întreprinderii

O economie de piață eficientă este caracterizată prin capacitatea de a promova inovația în baza unei concurențe loiale pentru resurse și clienți. În cele din urmă, cîștigători sînt consumatorii, care beneficiază de bunurile și serviciile achiziționate la un preț just și de o calitate adecvată prețului. Un mediu de afaceri favorabil este propice atragerii investițiilor străine și creării de întreprinderi noi. [4, p.21]

Funcția scop a oricărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor. Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor, prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

În circumstanțele existente de dezvoltare economică, este incorect să se considere că atingerea obiectivelor financiare reflectă o imagine completă privind succesul, sau, altfel spus performanța, întreprinderii. În contextul dezvoltării durabile, performanța întreprinderii descrie în egală măsură capacitatea creării de valoare pentru acționari, satisfacerea necesităților grupurilor de interes, cât și responsabilitatea socială și contribuția întreprinderii la protecția mediului. Astfel, eficiența financiară arată doar o dimensiune a performanței întreprinderii. În această ordine de idei, este esential de menționat că performanța financiară constituie subiectul multor cercetări științifice, dar în pofida popularității acestui concept economic, nu a fost atinsă o unanimitate privind definirea sau evaluarea acestuia, ceea ce impune necesitatea efectuării noilor studii.

Făcând apel la sursele contabile, în cadrul cărora evaluarea acesteea se realizează prin intermediul contului de profit și pierdere constatăm că performanța financiară sub aspectul dat cunoaște o abordare mult prea îngustă. Această viziune nu poate fi aprobată drept suficientă în sine, în știința financiară, considerându-se că rezultatul financiar este doar o dimensiune a performanței financiare. Punctul comun al cercetărilor privind subiectului abordat este generalizat în viziunea performanței financiare ca un concept multidimensional, evaluat în baza unui sistem complex de indicatori, diversitatea căruia variază considerabil.

În cadrul modelului de evaluare a performanței întreprinderii utilizat de către cercetătorii israileni Shashua și Goldschmidt (1974), se propune evaluarea performanței prin intermediul unor indici calculați în baza indicatorilor financiari, majoritatea cărora se referă la rentabilitate. Cercetătorul francez Dubois (1976) a propus completarea abordării financiare a eficienței întreprinderii, propunând ca evaluarea ei să fie efectuată prin intermediul câtorva dimensiuni financiare, printre care și: creștere, rentabilitate, productivitate, îndatorare, solvabilitate.

În cercetarea privind relevanța indicatorilor subiectivi și obiectivi pentru evaluarea performanței organizaționale, savanții americani Dess și Robinson (1984) susțin că creșterea și rentabilitatea sunt dimensiuni diferite ale performanței întreprinderii, care totodată dețin o capacitate informațională completă, ceea ce în consecință indică că performanța financiară conține și alte dimensiuni.

Rawley și Lipson (1985) propun includerea în determinarea performanțelor entității aprecierea valorii de piață, în acest sens ei cercetează relația dintre indicatorii rentabilității și valorii de piață, determinând corelația doar a unora dintre indicatori, pe cînd restul indicatorilor comparați, cu un grad de intercorelare redus, sunt considerați să măsoare diferite concepte financiare.

Savantul indian Chakravarty (1986), în aprecierea performanței întreprinderilor ce aparțin industriei calculatoarelor, folosește în calitate de criteriu de evaluare – excelența. Astfel, utilizând un sistem complex de indicatori, care descriu aspecte aferente creșterii, profitabilității, rentabilității, îndatorării, eficienței și valorii de piață, sunt divizate întreprinderile analizate în două categorii: întreprinderi excelente (performante) și întreprinderi neexcelente (neperformante).

Definirea esenței și structurii conceptului de performanță financiară este primordială pentru cercetarea financiară. Abordarea neunanimă a dimensionării și evaluării acestui concept provoacă o disonanță în procesul de apreciere a succesului întreprinderii, fapt care la rândul său reduce considerabil comparabilitatea întreprinderilor, afectând în prim plan, rolul de bază a evaluării performanței întreprinderii – furnizarea informației relevante privind realizarea scopurilor întreprinderii către părțile interesate, printre care pot fi menționați potențiali investitori, manageri, acționari, creditori ș.a.).

Punctul comun al abordărilor contabilității și finanțelor cu privire la performanța financiară este considerarea profitului (rezultatului financiar) ca una dintre dimensiune a performanței financiare. Capacitatea de a genera profit este denumită, în literatura de specialitate, diferit. Unii autori utilizează termenul de ”profitabilitate”, alții de ”rentabilitate”, iar a treia categorie consideră acești doi termeni sinonime, de aceeași părere fiind și Dicționarul Explicativ al Limbei Române.

Rentabilitatea constituie o formă a eficienței economice care subliniază capacitatea agenților economici de a acoperi cheltuielile antrenate pentru producerea și desfășurarea bunurilor economice cu scopul de a obține profit.

Rentabilitatea este o noțiune generală care măsoară raportul dintre rezultate și mijloace. Un anumit nivel de rentabilitate este necesară pentru menținerea și creșterea potențialului economic al firmei, cointeresarea acționarilor sau asociaților, angajaților, creditorilor. O activitate poate fi considerată rentabilă, dacă raportul dintre venituri și cheltuieli este supraunitar. Când raportul dat se echivalează cu o unitate, se poate concluziona că activitatea nu produce beneficii, dar nici pierderi. O activitate va fi în pierderi, când cheltuielile depășesc veniturile.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora. [30, p.150]

Eficiența economică este forma concretă cu cea mai largă sferă de acțiune pe care o îmbracă raționalitatea în domeniul activității economice. Ea reprezintă o cerință fundamentală care se impune oricărei activități economice și acțiunii oricărui agent economic. [19, p.43]

În scopul creșterii profitabilității – ca condiție esențială pentru dezvoltarea unei afaceri, agenții economici implimentează diverse modalități, cum ar fi: integrarea pe verticală, extinderea în mediul online sau dezvoltarea de produse și servicii noi.

Situațiile favorabile existente pe orice piață emergentă, conduc la crearea afacerilor speculative, care exploatează la maxim oportunitățile aferente. Însă, odată cu creșterea concurenței și așezarea economiei pe principiile unei economii de piață funcționale, marjele de profitabilitate ale companiilor menționate scad drastic.

Pe termen scurt, profitabilitatea este afectată de factori interni si externi (concurentii, furnizorii, distribuitorii, etc.), iar pe termen lung este influentată de factorii externi si de lipsa unei viziuni.

Productivitatea mică a angajatilor, nereglarea eficientă a fluxurilor din cadrul companii în lipsa unor mecanisme eficiente de control și reglare sunt doar o parte din factorii interni care generează o reduce a nivelului profitabilitatii afacerilor.

Factorii externi cu influență negativă asupra profitabilității unei companii  sunt de natură sociologică, tehnologică, economică și politică. În Republica Moldova, predomina factorii sociologici, manifestați în schimbarea comportamentului de consum al populației și cei economici care se reflectă în creșterea concurenței și creșterea volatilității piețelor. Cele mai vizibile Domenii în care reducerea ratei profitabilității este cea mai vizibilăar fi telecomunicațiile și comerțul.

Un alt motiv care influiențează reducerea profitabilități este lipsa unui plan de afaceri serios fundamentat printr-o analiza de piață în cadrul multora dintre afacerile care activează pe piață.

În scopul ameliorării situației, în domeniile afectate de preponderent de factori externi ce scad profitabilitatea, antreprenorii ar trebui să elaboreze planuri de afaceri pe termene mult mai lungi și să analizeze foarte bine piața înainte de momentul lansării unui business. De asemenea, o solutie de a caștiga profituri mai mari decât rata medie ar identificarea și creearea unor nșe de piața în aceste domenii.

Campaniile de fidelizare a clienților, implimentate de către agenții economici poat influiența pozitiv profitabilitatea afacerii, în funcție de domeniul și de specificul fiecarei pițe. Pentru piețile cu o durată a ciclului de revânzare redus, campania de fidelizare poate stimula recumpărarea cu efecte pozitive asupra profitabilității, doar dacă cosurile campaniei de fidelizare sunt mai mici în comparație cu revânzările făcute. În altfel de domenii, campaniile de fidelizare pot sa nu dea nici un efect sau sa genereze un efect negativ asupra profitabilității – dacă costurile campaniei sunt mari. Promovarea unei astfel de campanii poate avea efecte pozitive, în cazul implimentării eficiente a acesteia și nu va genera cheltuieli suplimentare, fără a aduce venituri ce depășesc acezste cheltuieli. Pe termen lung însă, și câștigul la nivel de imagine ar putea genera profituri mai mari.

Profitabilitatea reprezintă posibilitatea unei entități de a genera profit după achitarea tuturor cheltuielilor, exemplificând prin indicatori “starea de sanatate și viabilitate financiară a afacerii”.

Pentru a determinarea performanței unei activități economice sunt analizate vânzarile și cheltuielile acesteia. Pe masura efectuării acestor analize, sunt identificați factorii interni și externi agentului economic care influiențează rentabilitatea, totodată este evidențiată relația existentă între efecte și eforturi.

Suplimentar elementelor menționate, se va analiza contextul general al mediului de afaceri si contextul local al pieței în care agentul economic își desfășoară activitatea: cererea de produse și servicii, concurența și avantajele concurentiale.

În contextul evaluarării performanțelor întreprinderii, scopul urmărit la efectuarea analizei economico-financiare îl constituie – evaluarea profitabilității afacerii, în scopul maximizării acesteia și – stabilirea punctelor forte și a punctelor slabe.

Determinarea punctelor forte și slabe a activității economice, precum și a factorilor de influiență asupra rezultatelor se face prin intermediul analizei financiare.

Analiza financiară la nivelul oricărei entități are ca obiectiv principal măsurarea eficienței capitalurilor sale și a riscului cu care s-a obținut aceasta, altfel spus, a raportului între rentabilitatea obținută și riscul asumat. Atât rentabilitatea, cât și riscul se analizează mai întâi la nivelul activității economice și a rezultatelor finale totale și apoi la nivelul fiecărei surse de capital disponibilizate de întreprindere.

Determinarea preformanțelor este incompletă fară abordarea înregistrarii acestora prin prisma mediului economic și a riscurilor existene în acesta. În concluzie performanța unei entități este determinată de capacitatea acesteia de a înregistra profit în condițiile de minimizare a riscului. Economia actuală se deosebește prin interesul de a crea sau produce valoare prin utilizarea rațională și eficientă a resurselor. În condițiile Republicii Moldova, care dospune de resurse naturale minime, realizarea acestei sarcini este de o importanță majoră.

Activitatea oricărei entități, în contextul etapei de tranziție la economia de piață, este supusă unui mediu agresiv și în continuă schimbare. Tranziția în sine, reprezintă o perioadă de adaptare a structurilor la cerințele unei economii de piață, în condițiile concurednțiale tot mai dure.

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează, în principal stabilirea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic concret în care activeză, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate și șansele de succes.

Desfășurarea activității economice într-un mediu de afaceri în permanentă schimbare, cu evoluții de ordin economic, social, juridic și tehnologic, îsi pune amprenta asupra mediului concurednțial, implicând implimentarea în permanență a unor mecanisme de adaptare a afacerii în scopul supraviețuirii acesteia. În calitate de instrument de bază utilizat de managementul organizației apare astfel, analiza economico – financiară, care are drept scop colectarea, gruparea și interpretarea informațiilor de natură financiară și economică, în scopul corectării cursului de dezvoltare a întreprinderii, prin diminuarea riscurilor și implimentarea strategiilor optimale dezvoltării durabile a entității în condițiile de maximizare a profitabilității acesteia.

Ridicarea eficienței economice constituie o problemă de permanentă actualitate economică și este corelată cu creșterea rentabilității întreprinderii, care la rândul său contribuie la realizarea funcției – scop a oricărei activități comerciale, și anume, de a maximiza averea acționarilor, profitul net obținut fiind utilizat pentru remunerarea imediată a acestora, prin dividende, sau pentru remunerarea într-un termen mai îndelungat, prin creșterea valorii firmei, ca urmare a alocării profiturilor pentru autofinanțare.

În diagnosticarea stării unei entități în scopul creării și utilizării unor metode de gestiune optimale, care în consecință va duce la maximizarea beneficiilor economice generate prin înregistrarea profitului și menținerea durabilă a întreprinderii, prin implimentarea diversificării activității, distribuirea corectă și echilibrată a resurselor, evaluarea și gestiunea eficientă a riscurilor, dar și stabilirea căilor cele mai rapide și eficiente de abordare a unor situații de criză, un rol primordial revine analizei economico – financiare, în calitate de instrument utilizat pentru supravegherea evoluției afacerii și a performanțelor acesteia.

Analiza performanțelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilității acesteia, sunt necesare pentru o corectă apreciere și evaluare a eventualelor modificări esențiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor. Importanță deosebită prezintă variația performanțelor în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop aspectele legate de generarea de fluxuri de trezorărie în funcție de resursele existente. [30 p.9].

Condițiile concurențiale dure și tehnologizarea rapidă a proceselor de producere și a mecanismelor de desfacere a produsului creat, împinge managerii entităților spre decizii rapide de acomodare, de multe ori, neverificate ca eficiență până la acel moment. Astfel, hotărârile aferente inovațiilor la nivelul întreprinderii, necesită fondarea pe o cercetare prealabilă a condițiilor mediului și a factorilor de influiență asupra evoluției ulterioare a afacerii, fapt care este efectuat prin intermediul analizei – diagnostic.

Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii, în vederea evidențierii punctelor forte și a punctelor slabe, adică a stării de sănătate sau slabiciune financiară a întreprinderii, precum și a potențialului managementului financiar. [30, p.10]

Ca un următor pas în procesul managerial, este utilizată cercetarea de marketing – ca mecanism de cunoaștere a pieței, a comportamentelor specifice ale cumpărătorilor, precum și stabilirea locului de piață a entității gestionate, în scopul asigurării capacității acesteia de supraviețuire în climatul economic existent.

Rațiunea întreprinderii de a exista, este condiționată de capacitatea acesteia de a răspunde în mod sensibil nevoilor pieței și de a desfășura o activitate rentabilă care să reflecte sintetic eficiența întregii activități economice. [30, p.10]

Fenomenele și procesele economice globale au repercursiuni directe, atât asupra unui agent economic particular, cât și asupra concurenților acestuia, elaborarea strategiilor și a planurilor de afaceri, devenind astfel imposibilă, fără etapa de cercetare preliminară în scopul înțelegerii acestora.

Cunoașterea mecanismului de formare și manifestare a fenomenelor și proceselor econimico-financiare, precum și a legăturilor cauzale dintre acestea, constituie în contextual economico-social dat o necessitate de prim rang.

Realizarea practică a acestor deziderate reclamă analiza, care constituie o metodă de cercetare bazată pe descompunerea sau desfacerea unui întreg (fenomen sau proces) în părțile sale componente, în elementele sale simple. [30, p.10]

Ca metodă a cunoașterii, analiza este proprie oricărei științe. Ca activitate practică, analiza utilizează, în scopul realizării obiectivelor sale, un ansamblu de concept, metode, tehnici și procedee care asigură culegerea, verificarea și prelucrarea informațiilor în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unui agent economic (nivelul și calitatea performanțelor, competitivitatea produselor, poziția pe piață, gradul de risc etc.). [30, p.11]

Orice analiză strategică și financiară constituie o sursă privilegiată de informații care concură la fundamentarea deciziilor cu caracter economic al utilizatorilor.

Dar cum activitatea din domeniul economic are repercursiuni asupra domeniului financiar, tot așa în contextual deciziilor de natură economică, informația financiară servește susținerii deciziilor legate de angajarea unor proiecte investiționale sau contractarea unui credit bancar. Informația financiară, reprezintă potrivit opiniei exprimate de Lauzon, cea mai bună alocare a resurselor.

Informația de ordin general privind cunoașterea piețelor, tehnologiilor, mediului politic și social, climatul existent în întreprindere, vin să întregească imaginea asupra contextului în care s-a efectuat analiza.

Beneficiind de rezultatele analizei economico-financiare, subordonat scopului utilizatorilor, se formează și mecanismul operational concret al diagnosticului privind starea de performanță a întreprinderii. [30, p.12]

Cu alte cuvinte, obiectivul analizei financiare efectuate, este reflectat de diagnosticarea situației financiare a entității, în scopul determinării momentelor positive, sau a motivelor care au servit drept impiedimente la înregistrarea unor rezultate financiafre maximale în urma realizării activității curente. Așa dar, analiza financiară are drept sarcină de bază, nu doar determinarea metodelor de obținere, ci și depistarea metodelor de menținere a unui echilibru financiar la întreprindere – ca reflectarea a stării de sănătate a întreprinderii.

În acest scop, analiza financiară parcurge anumite etape în scopul investigării aspectelor definitorii ale potențialului întreprinderii și anume:

Analiza activității și a mijloacelor angajate, dar și a raportului dintre acestea întru determinarea eficienței cu care sunt utilizate activele firmei.

Analiza performanțelor economice, în cazul dat find acordată o atenție primordială rezultatelor globale ale întreprinderii, evoluția lor în raport cu activele totale antrenate în activitatea agentului economic. În acest context, cercetarea se concentrează pe rentabilitatea economică, a componentelor sale principale și a factorilor care au determinat o anumită evoluție.

Analiza lichidității – ca indicator ce reflectă capacitatea de reacție rapidă la situații neprevăzute.

Studierea politicii de îndatorare, care se bazează, în fond pe compararea rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat.

Evaluarea ratei de creștere maximum susținută a firmei și evidențierea posibilităților de care dispune în mobilizarea de lichidități externe la necesitate.

În scopul determinării fiecărui aspect în parte, analiza presupune descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în părți componente, evaluarea relației între acestea, sublinierea factorilor și cauzelor care au determinat apariția și evoluția acestora, fundamentarea deciziilor de viitoare de dezvoltare.

De aici, pot fi deduse etapele analizei financiare:

Definirea și delimitarea obiectului analizat;

Descompunearea, în elemente componente cu scopul de a corecta situația și determinarea factorilor care ar putea duce în viitor, la majorarea eficienței economice.

Analiza economică, presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere economic, ceea ce implică corelativ, evidențierea eforturilor dimensionate prin consumul de resurse material, umane și financiare, cât și a efectelor, circumscrise rezultatelor ca valori utile. [30, p.108]

Pentru realizarea acesteia în măsură deplină, cercetarea trebuie să fie efectuată dintr-o gamă cât mai largă de informații, utilizând toate sursele disponibile.

Sursele interne de informare sunt reprezentate de rapoarte și bilanțuri contabile, declarații fiscale, planuri de afaceri și strgategii formulate în întreprindere;

Surse externe de informații – care contribuie la întregirea imaginii asupra mediului în care activează compania.

O importanță notorie o are anume utilizarea surselor de informații interne și externe, concomitent și în paralel, astfel cum obiectivul dezvoltării durabile a activității economice desfășurate de o entitate poate fi atins, doar prin asigurarea poziționării corecte a acesteia în cadrul sectorului de piață ocupat – obiectiv care poate fi atins, doar prin cunoașterea prealabilă a imaginii de ansamblu a mediului de afaceri în contextul căruia există afacerea.

Este necesar de menționat, că scopul de bază al analizei nu este reflectat de constatarea stării lucrurilor, ci în elaborarea în baza acesteia a deciziilor. Astfel, rezultatele analizei pot fi utilizate de o gamă largă de consumatori și servește conducerii entității la diagnosticarea stării de moment, evidențierea punctelor slabe sau a aspectelor acelor fapte care pot genera înrăutățirea siuației afacerii.

Analiza economico – financiară reprezintă un mijloc în atingerea anumitor obiective, și ar trebui să ofere soluții în fundamentarea corespunzătoare a deciziilor. Însă relizarea acestora în activitatea entității se exprimă prin acțiunea factorului uman – rolul căruia este de a gestiona efortul astfel încât efectele să fie maxime.

1.2 Esența, tipologia și dimensiunea riscurilor – metode de evaluare și determinare a impactului acestora asupra activității economice

Desfășurarea oricărei activități din cadrul unei întreprinderi, înglobează în sine un anumit grad de risc. Având în vedere complexitatea activității de exploatare, precum și ansamblul factorilor interni sau externi care își pun amprenta asupra nivelului, structurii și tendințelor performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, există riscul, respectiv probabilitatea, nerecuperării în totalitate a cheltuielilor efectuate, datorită neadaptării la exigențele economiei concurențiale de piață. [30, p.114]

Societatea contemporană se confruntată permanent cu o diversitate uriașă de riscuri: riscuri naturale, riscuri profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce deteriorează mediul înconjurător și au efecte negative asupra generațiilor viitoare etc., a căror acțiune este permanentă.

Una din multitudinea de definiții date riscului îl prezintă pe acesta ca find o amenințare, o posibilitate de producerea a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte, prin gravitatea consecințelor sale și, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de producere.

În finanțe, riscul este o posibilitatea ca rentabilitatea unei investiție va fi diferită de cea așteptată, și, de asemenea, ia în considerare dimensiunea de diferență. Aceasta include posibilitatea de a pierde o parte sau toată investiția inițială.

Dimensiunea riscului este greu de cunoscut, același risc fiind generator de efecte sensibil diferite, în funcție de condițiile în care se produce. Există metode de caracterizare a riscului, dar rezultatele lor suferă de prezența unor puternice elemente de subiectivism. Același risc poate fi descris, analizat, măsurat, în viziuni și în scopuri diferite, după observatorul care le urmărește.

În cadrul activității economice este foarte des întâlnită utilizarea cuvântului risc, însă în cadrul abordării managementului unei activități, noțiunea de risc este folosită ca exprimare a mai multor înțelesuri, printre care: posibilitate de daună, probabilitate de daună, accident, pericol, incertitudine, o proprietate sau o persoană expusă la un pericol, daună potențială, incertitudine referitoare la daunele potențiale, posibilitate de câștig, probabilitate de câștig, incertitudine referitoare la expunerea unei entități la mediul extern, incertitudine referitoare la expunerea unei entități la mediul intern.

Indiferent de locul și domeniul apariției, orice risc este compus din patru componente, care pot fi clasificate, astfel:

pericole (evenimente cele care declanșează apariția riscului), o noțiune mai extinsă a unui diapazon de forțe care pot produce un rezultat advers;

resurse, active, populația sau câștiguri (cine/ce este afectat) care pot fi amenințate de pericole, adică lucruri de care depinde continuitatea operațiilor unei activități;

factori influenți (cei care influențează evoluția riscului), acele particularități interne sau externe ale resurselor care tind să majoreze sau să reducă probabilitatea de realizare a pericolului sau gravitatea consecințelor dacă se realizează;

consecințe (urmările întamplării riscului), modul în care efectele aferente pericolului afectează consumul de diverse resurse.

Ca dimensiune economică generatoare de modificări, riscurile necesită a fi înțelese, dar și stucturate pe categorii pentru determinarea acestora.

Un aspect, se referă la diferențierea abordării riscurilor în management,
după originea lor. Potrivit acestui criteriu, avem :

riscuri naturale ( cutremure, inundații, etc.), care vizează managementul în special din punct de vedere al finanțării șiș

riscuri generate de activitățile umane care sunt influențate de schimbările tehnologice care apar în producție și cele de la nivelul pieței concurențiale , care sunt cele mai multe, mai diverse, mai sofisticate, mai dificil de cunoscut și gestionat, cu consecințe mai greu cuatificabile, mai greu de anticipat și monitorizat, datorită, în primul rând, caracterului imprevizibil al acțiunii oamenilor, caracterului unic al ființei umane. Datorită acestor aspecte, riscurile respective trebuie să polarizeze corespunzător activitatea managerilor în general și a managerilor de risc, în special. Aceste modificări imprevizibile influiențează performanțele produselor și serviciilor și abat rezultate finale de la criteriile de calitate și preț, fiind denumite riscuri (tehnologice, economice, financiare, politice etc.).

Tipologia riscului în diverse domenii de prezentare în funcție de scopurile economice și a exploatării unităților de producere a bunurilor și serviciilor se pot prezenta sintetic astfel:

Riscul tehnologic managerial reprezintă probabilitatea apariției de efecte negative asupra produselor ca urmare a acțiunilor unor factori dăunători ce produc efecte grave dacă nu sunt controlați.

Riscul economic se definește ca posibilitatea de survenire a unei abateri negstive în raport cu un obiectiv urmărit de o entitate (modificări produse la nivelul veniturilor, costurilor, volumul producției ca urmare a modificărilor pe piață a materiilor primare etc.).

Riscul financiar se definește ca o dezechilibrare a relației dintre un egent economic și veniturile acesteia. Riscul financiar trebuie să înglobează trei caracteristici: entitatea se expune la pierderi, venturile sufera o destablizare și existe o sursă generatoare de risc.

Pentru agenții economici din orice domeniu de activitate gama de riscuri posibile este enormă, depistarea și cuantificarea acestora fiind individuală în funcție de mediu în care activează. Tradițional, riscurile se împart în șapte importante grupe, însă fiecare grupă în sine cuprinde un număr însemnat de pericole limitate numai imaginație, dar în general următoarele riscuri pot fi luate în considerare numai într-un context global:

riscuri pure;

riscuri speculative;

riscuri politice.

După aria de acoperire

distrugeri materiale – incendiu, explozie; riscuri naturale: furtună, inundație, cutremur; avarii accidentale inclusiv la sistemele computerizate; contaminare/poluare; riscuri tranzitorii;

acte criminale – furt, spargere și răpire; distrugeri ecologice; fraudă, viruși, fraudă pe computer și spionaj pe computer; spionaj industrial, sabotaj și acte de terorism;

întreruperea (discontinuitatea) afacerii – cauzată de distrugeri materiale sau acte criminale; lipsa ofertei – materii prime, energie, apă; dispariția furnizorilor sau clienților datorată distrugeriimaterialelor la întreprinderi; grevă, revoltă, insurecție; întreruperea spontană a muncii; plecarea (pierderea) personalului datorită competiției;

daunele de răspundere civilă – răspundere civilă generală; răspundere de produs; răspundere profesională; poluarea mediului;

distrugerea de vieți omenești – accidente la locul de muncă; boli profesionale; pierderea personalului de bază datorată: bolilor, accidentelor, răpirii;

riscuri financiare – riscul de credit – intern și extern; riscul de rată de schimb valutar; riscul de dobândă;

riscuri politice – activele externe de recuperat de către guvernul unei țări; barierele întalnite în cazul repatrierii profitului;

riscuri de natură informațională – modalitatea de transmitere și utilizare a informației;

La aceaste tipuri de riscuri pot fi adăugate desigur, categoriile de riscuri investiționale și alte riscuri menționate la riscurile specifice firmelor care activează în domeniul financiar:

riscurile investiționale (de devalorizare, de lichiditate, de dobâ000ndă, de supraevaluare);

alte riscuri (de participare, garanțiile date în favoarea terților, înregistrarea unor pierderi datorată unor terți, riscul general al afacerilor, riscul managerial).

După posibilitatea întamplării

riscuri potențiale;

riscuri reale;

după factorii care provoacă apariția riscului

riscuri interne (provocate de factori din interiorul companiei);

riscuri externe (provocate de factori din afara companiei);

după caracteristicile activității unei companii

riscuri primare (aferente activității de bază);

riscuri secundare (aferente celorlalte activități);

după consecințele întamplării

riscuri catastrofice;

riscuri minore;

după categoria celor afectați de producerea riscului

riscuri particulare/directe (este afectat cel care desfașoară activitatea/proprietarul);

riscuri generale/indirecte (este afectat mediul extern/societatea lîn general);

din punct de vedere al frecvenței și intensității întamplării

riscuri cu o frecvență mică, medie, ridicată;

riscuri de o intensitate mică, medie, ridicată; (între aceste două caracteristici există o legătură invers proporțională).

Un alt aspect în determinarea riscului în constituie importanța. De cele mai multe ori cu cât un lucru este mai important de a fi implimentat, iar în multe cazuri, cu cât este mai profitabil – cu atât mai riscant este acesta. Fapt care, induce în activitatea managerilor o orientare selective asupra riscurilor, în funcție de impactul riscului potential asupra activității entității.

Afacerile sunt caracterizate printr-o mare complexitate de riscuri, astfel încât luarea deciziei de a iniția sau dezvolta una existentă trebuie să se bazeze pe analize realiste ale mediului socio-economic și, de asemenea, trebuie să se elaboreze strategii de afaceri adecvate, cuprinse într-un plan de afaceri. [8, p.25]

Stabilirea acestor priorități impune, obligatoriu, utilizarea metodologiei managementului prin excepție (managementul excepțiilor), în mod deosebit Legea lui Pareto (Metoda ABC), conceptul căreia a fost amplificat de către Peter Drucker, potrivit căruia 90 la sută din rezultate se datorează doar la 10 la sută din evenimente, cea ce ar duce la concluzia că 90 la sută din evenimente, mai ales din resurse, produc doar 10 la sută din rezultate. Acest aspect devine esențial în management, în general și în managementul riscului, în special.

Managementul riscului în activitatea economică necesită, precizarea metodelor de cuantificare a vulnerabilităților din domeniul afacerilor, dezvoltarea strategiilor de răspuns la risc și monitorizarea activităților în vederea controlării riscurilor holistice anticipative.

Gestiunea riscului în afaceri presupune întreprinderea următoarelor acțiuni:

Investigarea sistematică continuă a predispunerii afacerii la incertitudini generatoare de pierderi și oportunități de câșting;

evaluarea impactului și a gradului de daună a acestor evenimente dăunătoare asupra activității desfășurate;

precizarea unor tehnici de control ce permit anticiparea riscurilor posibile și valorificarea oportunităților apărute în cadrul cercetărilor întreprinse.

Managementul riscului în afaceri se motivează prin schimbările care apar în perioada de tranziție a societății informatice denumită și societatea cunoașterii caracterizată prin apariția a noi modele de afaceri, creșterea exigențelor consumatorilor față de calitatea serviciilor și a produselor, sporirea competitivității, care induce necesitatea apariției unui noi tip de administrator implicat în rezolvarea acestor schimbări rapide. Pentru fiecare etapă de dezvoltare a afacerii în domenii noi succesul activității implică identificarea și evaluarea riscurilor, dezvoltarea sistemului de răspuns, supravegherea și controlul sensibilității apelând la sisteme de anticipare și de prevenire a schimbărilor nefavorabile dezvoltării durabile a fiecărei acțiuni din structura de activitate.

Riscurile societății contemporane, au fost grupate pe tipuri generalizate, diferit în diverse lucrări de specialitate, elementele generale ale acestor sistematizări, cuantifică riscurile din domeniul afacerilor după cum urmează:

riscuri generale

riscuri strategice

riscuri operaționale

riscuri financiare

riscuri de conformitate

riscul pieței

riscuri de mediu

riscul de țară

riscul de faliment

riscul valutar.

Aceste tipuri de riscuri apar pe întreagul spectru de acivități economice: de resurse-primare, producere, comerț, domeniul financiar și intermediere, centrale și rețele, și piața de energie și sunt condiționate de respectarea legilor din domeniu care ignorate produc pagubele.

Dacă nu este luat în calcul riscul de conformitate atunci apar pagube semnificative la nivelul resurselor umane implicate în gestiunea riscului, se produc riscuri necontrolate la nivelul pieței, legate în mod particular de comportamentul exprimat de consumatori de pe piața concurențială.

Riscurile generate de personalul entității economice produce pierderi directe și indirecte datorate acțiunilor intenționate ale angajaților (spionaj, furt și apelul la practici frauduloase etc., lipsa specialiștilor de la lucru din diverse motive etc.).

Riscul pieței apare datorită caracterului necorespunzător al marketingului utilizat în afacere. O categorie a consumatorilor care generează riscuri la nivelul pieței sunt răi platnicii.

Riscul valutar se definește ca posibilitatea de a înregistra pierderi datorate variației cursului de schimb. El se manifestă în cadrul entităților, atâta timp cât activitatea acesteia presupune realizarea operațiunilor de achiziție a materiei prime sau realizare a mărfurilor în monede străine.

Conform standardelor internaționale managementul riscului trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

Să fie un proces continuu integrat în strategia organizației;

Să traducă strategia în obiective operaționale cu manageri și specialiști în domeniul teoriei riscului;

Să implimenteze riscul ca pe o parte separată, dar facând parte din contextul afacerii în cultura organizației și

Să reflecte în activitatea afacerii concepția antreprenorială generatoare de profit.

Administrarea riscului implică cunoașterea și urmărirea a două componente și anume variabilitatea factorilor și controlul gestiunii riscului. Variabilitatea poate favoriza maximum de pierderi (furturi de bunuri, penalizări, absența veniturilor cauzată de încetarea unor activități, pierderi de clientelă și a segmentului de piață etc.). Costul gestiunii riscului se referă la suma cheltuielilor aferente vulnerabilității prezumtive (prevenire, de transfer al riscului, de asumarea vulnerabilității etc.).

Abordând aspectele menționate, devine essential de remarcat situația de ansamblu în care se află societatea moldovenească, și anume, aflarea acesteia la etapa uror transformări politice, economice și social-culturale care afectează viața tuturor, iar datorită acestui fapt, riscul aferent transformărilor se rasfrânge asupra economiei în ansamblu. Realitatea dată, impune o cultură a riscului, estența căreia să se conțină în convingerea că modalitatea de apărare în fața riscurilor este cunoașterea managementului riscului – ca resursă a economiei de viitor.

În calitatea de exemple pentru aceste pericole, se poate menționa căderea, pentru numai o oră, a sistemului de calculatoare al Bursei din New York, care a generat, în iunie 2001, panică și confuzie la scară mondială, subliniindu-se, între cauze, și impactul erorii umane în sistemul informațional.

Acțiunile ilicite, spionajul industrial, terorismul, războiul informatic, privite sub aspectul de amenințare asupra activității economice durabile, impun, o cultură de Securitate aplicată la nivelul oricărei entități.

Evenimente care au potențialul de a afecta afacerea sunt într-atât de numeroase și complexe, încât determinarea, cuantificarea și gestionarea lor constituie o provocare majoră chiar și pentru cei mai abili și experimentați investitori, pentru că viitorul este, în mare măsură, necunoscut.

Astfel, prin inovare tehnologică, întreprinderea tinde să se orienteze asupra soluțiilor, în timp ce, prin crearea valorii pentru client urmărește redefinirea continuă a problemelor. Dezvoltarea capacității inovative la nivelul întreprinderii presupune încurajarea manifestărilor de creativitate tehnică, prin asumarea riscurilor și minimizarea lor printr-un management al schimbărilor adecvat reînnoirii organizaționale. [7, p.108]

Evaluarea riscurilor constituie o activitate extrem de complexă care presupune cunoștințe de natură economică, tehnologice, juridice, sociologice și politice.

Rezultatele evaluării manifestă un mare de responsabilitate – fiind cele care influențează deciziile și în consecință succesul strategiilor adoptate la nivel gestiunii afacerii.

Astfel, în fundamentarea deciziilor aferente gestiunii afacerii, determinarea eficienței proceselor, a performanțelor finale înregistrate, precum și a riscurilor cu prețul cărora acestea sunt atinse, poate fi făcută doar prin identificarea, cuantificarea si evaluarea influienței fiecărui factor de risc asupra rentabilității activității. De aici, rolul managementului financiar – ce constă în aplicarea analizei diagnostic pentru determinarea inidicatorilor relevanți, interptretarea acestora și selectarea în baza lor a deciziilor pentru sporirea rentabilității în condițiile de minimizare a riscului, prentru o dezvoltare durabilă a afacerii. Desfășurarea oricărei activități economice, înglobează în sine un anumit grad de risc. Având în vedere complexitatea activității de exploatare, precum și ansamblul factorilor interni sau externi cu repercursiuni asupra nivelului, structurii și evoluției performanțelor economico-financiare ale entității, există riscul, respectiv probabilitatea, nerecuperării în totalitate a cheltuielilor efectuate, cauzate de neadaptarea la exigențele economiei concurențiale de piață.

Într-o viziune foarte largă riscul se apreciază ca fiind generat de lipsa certitudinii, privind evenimentele viitoare, dar și de cunoștințe, informații și abilități profesionale insuficiente sau necorespunzătoare. Totodată, conform altor abordări riscul este incapacitatea afacerii de a se adapta, în timp și la cel mai mic cost, variației condițiilor de mediu.

Putem astfel descrie riscul, ca pe o problemă relaționată cu procesul de luare a deciziilor.

O primă abordare a riscului propune interpretarea duală a acestuia – primul se focalizează asupra evenimentelor nedorite ce pot genera prejudicii sau pierderi definite prin perspectiva riscului pur. Al doilea punct de vedere privește colectarea informațiilor necesare luării unei decizii optime.

Managementul riscurilor în afaceri are o abordare mai amplă asupra riscului. O situație de risc caracterizează aflarea în fața unei oportunități de câștig, dar care se poate finaliza printr-o pierdere.

Nivelul riscurilor antreprenoriale este determinat de gradul de stabilitate/instabilitate a factorilor de risc cărora este expusă afacerea , cu cât factorii de risc sunt mai instabili, cu atât probabilitatea de prognozare este mai mică, respectiv impactul riscului dat asupra afacerii este mai pronunțat.

Tipologia factorilor determinanți de risc în funcție de gradul de exactitate cuprinde:

Factori de risc determinați – factori care sunt cunoscuți, și luați în calcul

de către anteprenorii, reieșind din cunoașterea prealabilă a mărimii pierderilor;

Factori de risc prognozabili – pot fi anticipați prin transpunerea experiențelor perioadelor precedente analizate;

Factori de risc nedeterminați – factori întîmplători și imprevizibili.

În dependenta de mediul de manifestare se deosebesc:

Factori de risc sistemici – caracteristici mediului extern al întreprinderii – stabilitate politică și legislativă, factori de risc economici, factori de risc sociali;

Factori de risc nesistemici – caracteristici mediului intern al intreprinderii – factori de risc manageriali, financiari, economici (selectarea incorectă a proiectului investițional, costuri exagerate, abateri tehnologice, rebuturi, etc).

Pentru abordarea gradului de risc căruia este expusă activitatea, în literatura de specilitate aferentă managementului, sunt delimitate zone de risc specifice activității antreprenoriale.

Zona in afara riscului – valoarea pierderilor posibile este nulă. Zona ideala pentru business.

Zona riscului admisibil – valoarea pierderilor este pozitivă și amenință nivelul beneficiului planificat. Valoarea pierderilor nu are o influență negativă asupra realizării sarcinilor întreprinderii astfel, că beneficiul planificat este realizat.

Hotarul de dreapta a zonei riscului admisibil este momentul în care pierderile efective din afacere diminuează valoarea beneficiului, astfel că dimensiunea beneficiului efectiv este mai mică decât valoarea beneficiului planificat.

Zona riscului critic – valoarea pierderilor diminuează beneficiul planificat al afacerii pînă la eliminarea completă a beneficiului din activitatea antreprenorială. Zona riscului critic are posibilitatea de a degenera la situația în care investițiile efectuate anterior de antreprenor nu pot fi recuperate. În această situație, întreprinzătorul, antreprenorul nu numai că nu produce profit, dar înregistrează și pierderi cuantificate în mărimea cheltuielilor investiționale efectuate.

Hotarul de dreapta a zonei riscului critic este înregistrarea pragului de rentabilitate (punctului critic).

Zona riscului catastrofal – valoarea pierderilor depășește valoarea punctului critic și poate fi înregistrată situația în care sub presiunea pierderilor din perioadele precedente și actuale, dar și sub presiunea creditorilor, entitatea poate să recurgă la vînzări de active incluse în capitalul propriu și să-și diminueze forțat valoarea patrimoniului. Diminuarea activelor, în situația menționată, este apreciată ca un factor extrem de negativ, care în consecință poate genera reacții negative în lanț în cadrul afacerii.

Hotarul de dreapta a zonei riscului catastrofal este lichidarea completă a activelor în scopul onorării obligațiunilor financiare, vinderea activelor rămase și lichidarea întreprinderii.

În baza delimitării zonelor de risc stau indicatori: valoarea pierderilor (materiale, financiare, umane, informaționale, de încasări din vânzări materializate în pierderea sectorului de piață, piaerderi de imagine, de profit, etc., beneficiul – sau profitul net, costurile totale și valoarea patrionială a întreprinderii – reflectată în bunurile ce se regăsesc în activele entității.

Tipurile de pierderi: materiale, financiare, umane, informationale, de timp, de venit din vinzari (pierderea segmentului de piata), pierderi de imagine. pierderi de profit, etc.

În practica economică pot fi delimitate mai multe cauze care determină intrarea întreprinderii în zona riscului catastrofal:

viziune strategică limitată;

contractarea împrumuturilor și supraestimarea posibilităților de rambursare a acestora;

planificare necorespunzătoare a proceselor, inclusiv a implimentării proiectelor investiționale;

subestimarea mărimii cheltuielilor planificate;

nerespectarea prevederilor bugetare adoptate;

sensibilitate sporită a pieței pe care activează întreprinderea la evoluțiile pe alte tipuri de piețe;

micșorarea veniturilor din vinzari;

probleme de management în cadrul întreprinderii.

Abordarea eficienței politicii de management al riscurilor este efectuată prin utilizarea modelului piramidal, care are la bază trei elemente definitorii:

Modele și procedee analitice principale de gestiune a riscurilor, adică metodologiile folosite trebuie să fie corecte și să se afle în conformitate cu practicile și standardele din ramură sau intenaționale.

Înglobarea tehnologiilor, implică apelul și implimentarea în afacere a noilor tehnologii.

Informații integrate. Implică modernizarea sistemelor informaționale aferente procesului de gestiune, inclusiv al riscurilor.

Dat fiind aprecierea riscul drept un fenomen negativ, tehnicile tradiționale de gestiune a acestora sunt, deobicei, fragmentate și pasive, orientate către prevenirea pierderilor. În realitate riscul este indivizibil de oportunitate. Riscul și oportunitatea sînt ca cele două fețe ale unei monede.

Această abordare nu permite luarea în considerare a aspectului riscurilor drept sursă de avantaje competitive.

Printre conceptele cel mai des utilizat în materie de gestiune a riscurilor este EWRM – Entreprise Wide Risk Managemenet, care este o abordare sistemică și integrată a riscurilor cu următoarele beneficii:

Fundamentarea și luarea deciziilor la toate nivelurile ierarhice;

Facilitarea auditului și controlului;

Centralizarea datelor într-o singură bază de date;

Utilizarea unor sisteme de procesare a datelor și de procedee analitice;

Monitorizarea și evaluarea centralizată.

Managementul riscului constituie un proces ciclic, desfășurat pe toată perioada derulării unui proiect sau a unei activități, și presupune parcurgerea a cinci etape de lucru, și anume:

Planificarea riscului – planificarea procesului de management, stabilirea persoanelor responsabile pe fiecare risc în particular, la toate nivelele ierarhice și pe toate categoriile de risc.

Identificarea riscului – presupune direcționarea eforturilor spre identificarea surselor generatoare de risc, în măsură să afecteze derularea proiectului sau a activității analizate. O modalitate de identificare a acestora este realizarea unui brainstorming a diverselor categorii de specialiști, care urmează prin aplicarea instrumentelor și metodelor specifice domeniului analizat să descopere toate punctele vulnerabile ale proiectului. Sursele de risc identificate se concretizează într-o listă de posibile evenimente cu indicarea probabilitățlor de apariție și impactul pe care le pot avea. Scopul de bază al identificării riscului este evitarea situației în care managementul este surprins de un eveniment nedorit, cu implicații negative asupra derulării proiectului.

Analiza riscului (cantitativă și calitativă) – constituie procesul de evaluare a impactului pe care îl poate avea fiecare risc în parte în derularea proiectului.

Analiza calitativă a riscului poate fi efectuată prin mai multe metode:

Tehnica scenariilor – implică adunarea unui grup de specialiști în domeniu informați, cărora li se solicită să își aplice cunoștințele și imaginația pentru a previziona unul sau mai multe moduri posibile de derulare a unui eveniment pornind de la o situație concretă.

Tehnica matricei probabilitate-impact. Rezultă din aspectele fundamentale ale riscului: probabilitatea și impactul. În această etapă a procesului de gestiune al riscului, managerii trebuie să estimeze impactul pe care îl poate genera apariția unui eveniment de risc asupra activității economice sau a proiectului în derulare, estimarea dată se concretizează în aprecieri calitative și cantitative a repercusiunilor produse de manifestarea acestuia. Probabilitatea exprimată, în această tehnică, este grupată în cinci intervale procentuale cuprinse între 0 și 99,99%. Nu au fost luate în calcul evenimente care au probabilitate 100%, deoarece certitudinea nu necesită analize de risc, celor cinci nivele de gravitate, fiindule atribuit o scară valorică ce caracterizează impactul corespunzător:

între 0% – 19,99% – impact de gradul 0 – apariția unui asemenea eveniment nu influiențează riscul analizat, sau consecințele acestuia sunt neglijabile;

între 20% – 39,99% – impact de gradul 1 – are consecințe reduse;

între 40% – 59,99% – impactul de gradul 2 – reflectă consecințe notabile care pot afecta derularea proiectului sau a activități;

între 60% – 79,99% – consecințele unui impact de gradul 3 sunt notabile ți necesită o analizată în detaliu;

între 80% – 99,99% – impactul de gradul 4 este corespunzător unei catastrofe

Din această gradație a componentelor riscului, în matricea probabilității-impactului, sunt distinse categoriile de risc caracteristice impactului de fiecare grad:

Risc foarte mic – probabilitatea evenimentului se estimează drept aproape nulă, iar efectul evenimentului nu implică probleme majore;

Risc scăzut – categoria data de risc indică fie un eveniment cu probabilitate medie și impact scăzut, fie un eveniment cu probabilitate mică și un impact mediu;

Risc mediu – reflectă un eveniment cu probabilitate peste medie, chiar foarte mare, dar ce generează un efect scăzut, sau viceversa un eveniment cu probabilitate de apariție mică dar cu un impact peste medie sau chiar foarte mare.

Risc mare – apare când un eveniment are o probabilitate de apariție de peste 40%, iar impactul acestuia este peste nivelul 3.

Risc foarte mare – indică situația unor evenimente foarte probabile care pot avea un impact major, respectiv peste nivelul 3.

Matricea probabilitate – impact este utilizată frecvent, fiind ușor de realizat, dar și datorită posibilității catalogării evenimentelor de risc în scopul determinării riscurilor ce necesită o atenție sporită din partea managerilor.

Analiza cantitativă a riscului se referă la determinarea nivelului impactului unui eveniment de risc. Dacă analistul de risc nu poate da o probabilitate exactă a apariției unui astfel de eveniment, în schimb el poate calcula dimensiunea pierderilor sau deprecierilor generate.

În acest scop, managementul riscului a elaborat o serie de metode și tehnici de calcul care să ajute la stabilirea dimensiunilor impactului unui eveniment de risc. Printre aceste metode distingem:

Modelarea riscului;

Analiza valorii așteptate;

Analiza ratei beneficiu-cost;

Analiza pe baza arborelui decizional, etc.

Pentru evaluarea riscului afaerent activității antreprenoriale pot fi utilizate metode grupate în trei categorii în funcție de gradul de certitudine:

Metode de evaluare în condițiile de certitudine – datele și informațiile utilizate în procesul de evaluare a riscurilor sunt complete, nu se modifică în timp, pot fi ușor verificate (surse informaționale: bilanțul contabil; raportul privind rezultatele financiare a întreprinderii, raportul privind fluxul mijloacelor bănești, rapoartele de audit intern/audit extern; alte surse infomaționale de ordin statistic.). Din categoria acestor metode face parte:

analiza statică a structurii activelor și pasivelor;

analiza riscului prin metoda scorurilor.

Este necesar de menționat, aferent metodei scorurilor de analiză a riscurilor utilizată în evaluarea riscurilor în condiții de certitudine, următoarele particularități definitorii – acestea permit măsurarea performanțelor exacte a timpului trecut și furnizează informații pentru viitor; totodată datele și informația utilizată este sigură la momentul calculelor, iar rezultatele poartă un caracter de probabilitate. Pot fi menționate: modelul Altman, modelul Canon&Holder, etc.

Metode de evaluare în condiții de incertitudine parțială – datele și informația utilizată nu este completă și are caracter de probabilitate;

Metode de evaluare în condiții de incertitudine totală – datele și informația necesară pentru adoptarea deciziilor lipsește complect sau nu poate fi verificată.

Stabilirea strategiilor de abordare și diminuare a riscului;

Monitorizarea și controlul riscului.

În ceea ce privește implementarea proceselor de gestiune a riscului, literatura de specialitate menționează parcurgerea a șase etape, după cum urmează:

Obținerea sprijinului din partea managementului de vârf și dezvoltarea unei filozofii în cadrul entității;

Elaborarea și dezvoltarea unei politici la nivel organizațional (o abordare proprie aferentă gestiunii riscului);

Comunicarea politicii;

Aplicarea managementul riscului la nivel organizațional;

Aplicarea managementul riscului la nivelul programului, proiectului și al echipei;

Monitorizarea și actualizarea programului de management al riscurilor.

Evaluarea și prioritizarea riscurilor implică în mod cert parcurgerea următoarelor secvențe operaționale:

determinarea frecvenței de apariție a fiecărei situații incerte cu potențial de influență negativă asupra rezultatelor așteptatet;

acordarea unui grad de apariție pe baza unei scale funcționale acceptate la nivel de întreprindere;

evaluarea impactului apariției riscurilor și scalarea gradului de severitate a efectelor constatate și supuse controlului preventiv continuu.

Modalitățile de acțiune în domeniul vulnerabilităților se referă la controlul anticipativ al riscurilor posibile și la finanțarea tuturor expunerilor (risc, catastrofă, haos). Controlul riscurilor holistice înglobeză depistarea și acoperirea daunelor previzionate.

Finanțarea prevenirii riscurilor sau lichidării consecințelor acestuia se realizează pe baza sumelor prevăzute în bugetul organizației, care la rândul său este provizionat de către managementul de vârf al entității, prin prisma riscurilor probabile, ce ar putea afecta performanța și stabilitatea financiară a afacerii.

1.3 Corelația dintre indicatorii de performanță ai activității economice și evaluarea riscului afacerii

Activitatea economică a fiecărei întreprinderi urmărește o funcție – scop reflectată de capacitatea acesteia de a genera profituri pentru remunerarea acționarilor.

În termeni mai largi, performanța unei întreprinderi este determinată nu doar de capacitatea întreprinderii de a obține profit ca valoare globală, dar și de eficiența cu care aceasta utilizează capitalurile și resursele antrenate în procesele sale economice, evoluția pozitivă a cifrei afacerilor, a sectorului de piață ocupat, a calității producției, dar și prin capacitatea acesteia de a face față instabilităților sectorului din care face parte caracterizată de menținerea unui echilibru financiar durabil.

Echilibrul financiar – fiind parte componentă a echilibrului economic are o funcționalitate și forme diferite de exprimare, datorită existenței obiective a finanțelor, a manifestării funcției banilor, instituțiilor financiare, bancare și de asigurări în procesele economice. La nivelul întreprinderii echilibrul financiar se sprijină pe realațiile economice, care prin formele, metodele și tehnicile caracteristice participă la formarea și distribuirea fondurilor bănești aflate la dispoziția entității și sunt destinate realizării procesului economic. Reieșind din profilul și genul de activitate propriu, fiecare entitate își construiește propriul model de echilibru financiar, care ia în calcul veniturile și cheltuielile sale. Resursele bănești încasate au drept sursă venitul din vânzarea producției fabricate cexecutarea lucrărilor sau prestarea de servicii.

Echilibrul financiar este caracterizat de de complexe aspecte, iar proiectarea acestuia în formă funcțională este unul din scopurile previziunii financiare.

Reieșind din desfășurarea activității întreprinderii pe baza principiilor eficienței și a rentabilității între venituri și cheltuieli apare o diferență, care este formată din profit, taxa pe valoare adăugată și alte forme de venit. Concomitent, din contul profitului, amortizării, creditelor și a altor surse, întreprinderea își formează o serie de fonduri pentru dezvoltarea, creșterea producției, cercetarea și utilizarea resurselor pentru nevoi de natură social, culturală, sportive ș.a.

Rentabilitatea și eficiența ca trasături disctinctive ale activității și autonomiei financiare implică agentul economic în procesul de realizare a unor profituri din activitatea economică desfășurată, care să depășească cheltuielile.

Cu privire la esența și amplitudinea echilibrului financiar este necesar de menționat că acesta nu se circumscrie doar activității de produceresau de comerț, ci se referă la managementul economic al tuturor activităților întreprinderii.

În diagnosticul economico-financiar al întreprinderii pot fi utilizate următoarele categorii de rate ale potențialului și echilibrului financiar:

Rate de lichiditate și solvabilitate, exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată pe termen scurt, cu o perioadă de maturitate mică;

Ratele de echilibru financiar evidențiază anumite proporționalități care se stabilesc în cadrul și între diferite fluxuri financiare;

Ratele de gestiune, măsoară eficiența cu care întreprinderea își utilizează activele de care dispune – manifestarea acestora reflectându-se în analiza rezultatelor globale ale entității, atât comparativ cu media pe ramură, cât și în dinamică față de exercițiile precedente;

Ratele privind managementul datoriei, explică în ce măsură întreprinderea este finanțată prin credite – pot fi reflectate în ratele autonomiei fiunaciare și rate aferente fondului de rulment;

Ratele de rentabilitate, măsoară eficacitatea echipei manageriale, așa cum rezultă ea din veniturile obținute și rentabilitatea investițiilor. [30, p.37]

În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute și sub denumirea de rate de trezorărie și au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. [30, p.197]

Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

Rata lichidității generale (Rlg)

(1.1)

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenței unui fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență a trezorăriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor. [30, p.198]

Rata lichidității restrânse (Rlr) – exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

sau (1.2)

De regulă, rata dată este subunitară, însă analiza și interpretarea acesteia necesită prudență, prin luarea în calcul a diverselor aspecte detaliate, cum ar fi numărul de clienți, ponderea acestora în creanțele totale s.a.).

Rata lichidității imediate (Rli), numită și rata capacității de plată sau trezorăria la vedere – realizează corespondența dintre elementele cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.

(1.3)

Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicată, dar care poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în același timp o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate. [30, p.199]

Pentru a măsura gradul în care întreprinderea face față datoriilor sale se utilizează Rata solvabilității globale (Rsg). Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante și se determină, astfel:

(1.4)

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente, iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea sde bazează pe o solvabilitate globală.

Rata solvabilitaății globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are o capacitate de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți. Tot așa, o valoare situată sub acest nivel evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii [30, p.200]

În efectuarea studiilor de bonitate pe care le efectuază băncile în cazul solicitării de către întreprindere a unor credite, băncile determină și Rata solvabilității patrimoniale (Rsp).

(1.5)

Este considerată drept o situație normală, cazul în care rata dată înregistrează valori mai mari de 0,5, iar 0,3 se apreciază ca fiind o valoare minimă a acesteia.

Echilibrul financiar reprezintă ansamblul corelațiilor formate în procesul de rotație a capitalului. Unei stări generale de echilibru financiar se circumscriu diverse egalități și inegalități, cu semnificațiile lor economice. Cel mai frecvent utilizate rate ale echilibrului financiar, pentru determinarea situației entității se prezintă după cum urmează:

Rata autonomiei financiare (Raf) – se calculează ca ponderea capitalului propriu în cadrul surselor de finanțare care se află la dispoziția întreprinderii pentru o perioadă mai mare de 1 an:

(1.6)

Rata de finanțare a stocurilor cu fond de rulment (Rfsfr) :

(1.7)

Rata de finanțare a activelor circulante pe seama fondului de rulment (RfACfr):

(1.8)

Rata de finanțare a necesaruluide fond de rulment (RfNfr):

sau

(1.9)

Rata descrisă poate fi mai mare, egală sau mai mică ca 100, așa cum trezorăria netă poate fi pozitivă, egală cu zero sau negativă.

Rata de autofinanțare a activelor (RafA):

(1.10)

Rata datoriilor (Rd):

(1.11)

Cu cât valoarea ei este mai scăzută cu atât gradul de îndatorare este mai mic.

Rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu (RfAICp):

(1.12)

Dacă rata este mai mare decât 100, atunci întreprinderea înregistrează un fond de rulment propriu pozitiv, iar o partte a activelor circulante este finanțată pe seama acestuia.

Rata de finanțare a Activelor imobilizate pe seama capitalului permanent (RfAICpm), arată în ce proporție investițiile întreprinderii sunt finanâate pe seama capitalului permanent:

(1.13)

Dacă rata este mai mare decât 100 se înregistrează un fond de rulment pozitiv.

Aprecierea situației financiarea a întreprinderii pe baza acestor rate se realizează ținându-se cont de dinamica lor la nivelul întreprinderii, precum și prin compararea cu ratele medii ale ramurii de activitate a întreprinderii. [30, p.201-202]

În analiza financiară, se folosește profitul net calculat ca procent din cifra de afaceri, întrucât el trebuie comparat cu procentul obținut de companii acționând în domeniui similare, pentru a vedea dacă societatea analizată se situază la același nivel, cdeasupra, sau înregistrează o profitabilitate inferioară față de principalii competitori; acest indicator este și o măsură a performanței managementului și nu întâmplător de multe ori bugetul anual este exprimat și printr-o țintă de profit. [6, p.160]

Pentru determinarea performanțelor întreprinderii se utilizează indicatorii ratelor de rentabilitate:

Rata profitabilității nete:

(1.14)

ROE (%) – Return on Equity, denumită și Rentabilitate financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii, reprezintă profitabilitatea procentuală anuală pe care o aduce investitorului capitalul investit acest indicator este necesar investitorilor pentru a aprecia domeniuile în care se câștigă cel mai bine raportat la investiția făcută. Astfel, nu are niciun sens pentru investitor să își blocheze capitalul într-o afacere ce îi aduce ROE de 2%, dacă descoperă că în cu totul alt domeniu poate avea un ROE de 10% la acelașo capital investit.

(1.15)

Rentabilitatea la Activele societății (Return on Assets) -ROA, sau specialitate și Rentabilitate economică dă un semnal cu privire la gradul de utilizare a capacităților de producție, a activului/averii în general. Și acest indicator reflectă performanța managementului și a companiei în general. Există situații când o fabrică având dotări de milioane de EURO generează un ROA de 2%, în timp ce un student cu un laptop (având o societate comercială în care el însuși este asociat unic și unic angajat, laptop-ul fiind activul) generează un ROA de 1000% :

(1.16)

[6, p.161]

Analiza performanțelor economico – financiare ale întreprinderii analizează și evidențiază modalitațile de formare a rezultatului întreprinderii, respectiv, prin abordarea structurii lui, ținând cont de corelațiile dintre elementele constitutive și factorii care au influiențat nivelul acestor performanțe.

La abordarea managerială a riscului nu ar fi indicată deplasarea în extremități – rezultate economice și financiare mari, pe de o parte, este incompatibilă din punct de vedere economic cu un nivel de risc redus, pe de altă parte.

Corelațiile logice implică abordarea riscului în activitatea de antreprenoriat prin prisma negării extremităților, care presupune existenta unui nivel de risc de echilibru (rezultate moderate și risc acceptabil).

Astfel, între rezultatele economice ale afacerii care cuprind: cota de piață a întreprinderii, cifra de afaceri, productivitatea factorilor de producer, profitul net, rentabilitatea comercială, rentabilitatea economică, ș.a., și riscuri pot fi menționate relații de corelație directă, astfel, la tendința de realizare a unor rezultate economice mari, va fi luat în calcul un nivel sporit de risc. Totodată, atunci când se reflectă previziunea unor rezultate economice modeste, nu este rațională acceptarea unor riscuri mari.

În același timp, relația dintre riscuri și rezultatele financiare prognozate – lichiditate, solvabilitate, rentabilitate financiară, fluxul de mijloace bănești, ș.a. se manifestă prin corelație indirectă, astfel, când rezultatele financiare ale afacerii sunt modeste, riscurile aferente activității acesteia sunt mari, iar când rezultatele financiare a întreprinderii sunt mari, riscurile (în speță cele aferente onorării obligațiunilor) sunt reduse.

Într-o economie de piață eficientă, mediul de afaceri este incert și în permanentă schimbare. Există o părere unanim acceptată, conform căreia riscul în afaceri este un element indispensabil, și absolut firesc.

Echilibrul dintre evitarea riscurilor majore și valorificarea oportunităților, este considerat calea de aur care trebuie urmată, în care noțiunea de risc este sinonimă cu acea de activitate. Odată cu diversificarea daunelor clasice pe care o va face agentul economic, vor aparea pierderi noi, datorită faptului că spectrul riscului se va extinde.

Pe de altă parte, managementul riscului în afaceri nu este un scop în sine și, ca urmare, trebuie construit nu cu privire la trecut, ci spre viitor, pentru că ne păzim de o amenințare viitoare, astfel încât acțiunile pe care le-am mai facut nu sunt întotdeauna relevante, cel mai mare risc fiind pierderea unei oportunități.

Datorită diversității și multitudinii factorilor care generează riscul în afaceri, acesta se poate manifesta în diferite ipostaze:

Riscul de piață. Indiferent de complexitatea studiilor pieței efectuate de o firmă, nu poate afla cu precizie dacă va vinde în totalitate ceea ce produce. Și dacă cererea față de produsele agentului economic este, de obicei, elastică, dat fiind faptul că preferințele și orientările consumatorilor, mărimea prețului și ofertei concurenților sunt imprevizibile. Așa dar, lipsa de stabilitate a cererii, prețului și, generează apariția riscului în activitatea întreprinderilor.

Riscul economic (de exploatare). În funcție de ramura careia îi aparține întreprinderea, activitatea acesteia diferă enorm de la o entitate la alta, întreprinderile confruntându-se cu diferite situații în urma combinării diferitori factori, cum ar fi:

Variabilitatea cererii , care afectează stabilitatea încasărilor, dar și capacitatea de plată către furnizori și posibilitatea extinderii afacerii;

Variația prețurilor de procurare a factorilor de producție antrenați determină nivelul costurilor și în consecinâă mărimea profitului întreprinderii;

Eficiența activității de marketing, care poate determina întreprinderea săadopte modificări dictate de situația pieței;

Abilitatea și gradul de pregătire a managerilor, , reflectată în oportunitatea deciziilor asumate, care determkină în final spre eșecul sau succesul afacerii.

Riscul economic este asociat structurii costurilor de exploatare (împărțite în costuri fixe și variabile) și este influiențată în mod direct de mărimea ponderii cheltuielilor fixe în total cheltuieli. Pentru calcularea riscului de exploatare și a riscului financiar, în practica de antreprenoriat se utilizează un instrument de analiză denumit pragul de rentabilitate, care permite determinarea circumstanțelor necesare pentru realizarea echilibrului economic la nivelul întreprinderii, cu obținearea de profit (punctul mort), sau cel puțin fără înregistrarea de pierderi.

Pragul de rentabilitate prezintă acel volum al activitaății (cantitate fizică a vânzărilor) numit volum critic, la care veniturile obținute (cifra de afaceri critică) egalează cheltuielile, în punctul mort rezultatul fiind echivalent cu zero.

Riscul de exploatare al întreprinderii survine în consecința variației rezultatului exploatării, în funcție de amplasarea acestuia, față de poziția pragului de reantabilitate sau a punctului mort și și se de structura costurilor împărțite în fixe și variabile.

Una din modalitățile de evaluare a riscului de exloatarea este data de calculul marjei de securitate – sau Ca – și de intervalul de siguranță sau , care indică poziția cifrei de afaceri față de pragul de rentabilitate. Conform studiilor statistice, un interval de siguranță de până la 10%, reflect o situație instabilă, unul în mărime de 20% denotă o situație relative stabile, iar un indicator de peste 20% reflect o situație confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.

Intervalul de siguranță caracterizează capacitatea afacerii de a-și modifica producția pentru a se adapta ceribțelor pieței. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu atât entitatea are o flexibilitate mai mare, iar riscul economic este mai redus.

Determinarea și calcularea riscului economic poate fi efectuată și în baza coeficientului levierului de exploatare – CLE, care se mai numește și grad de echilibrare a funcționării întreprinderii.

Indicatorul dat, reflectă sensibilitatea rezultatelor din exploatare la modificari ale vânzărilor, fiind elasticitatea care exprimă majorarea procentuală a acestui rezultat, în urma creșterii cu un procent a vânzărilor:

(1.17)

unde:

Re – rezultatul din exploatare;

Ca – cifra de afaceri.

La o descompunere factorială a rezultatelor exploatării și cifrei de afaceri în costuri fixe și costuri variabile, se poate concluziona că, pentru un nivel dat al producției, CLE și respective riscul de exploatare, este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari.

Pe plan financiar, se deduce că dacă o entitate are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări nesemnificative ale vânzărilor vor avea consecințe accentuate asupra rezultatului exploatării: acesta crește mult la creșterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea acestora.

În concluzie, variațiile rezultatului exploatării care implică riscul economic depind de: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe și vecinătatea față de punctul mort a producției vândute.

Riscul financiar. Întreprinderile sunt expuse în permanență unui risc economic deoarece nu au un control suficient asupra veniturilor viitoare. Dar, pe lângă acest risc, mai apare unul suplimentar, de fiecare data când entitatea apelează la împrumuturi, care implică apariția cheltuelilor financiare, pentru achitarea dobânzilor și implicit, influiențează rentabilitatea întreprinderii – riscul dat fiind denumit – risc financiar. Manifestarea acestuia are loc prin sensibilitatea rezultatului net la variațiile rezultatului exploatării și se apreciază prin calculul ceficientului levierului financiar.

(1.18)

unde:

Rnet – rezultatul net;

Re – rezultatul exploatării.

CLF reflectă modificarea procentuală a rezultatului net sub influiența modificării cu un procent al rezultatului exploatării, iar mărimea acetuia este proporțională direct cu gradul riscului financiar.

Mărimea coeficientului levierului financiar și a riscului financiar se determină în baza informațiilor colectate din contul de profit și pierdere, în care rezultatul net se obține prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut.

Deoarece veniturile financiare și rezultatul extraordinar prezente în contul de profit și pierderi nu sunt legate de activitatea curentă, coeficientul de levier financiar poate fi egalat cu expresia:

(1.19)

unde:

Re – rezultatul exploatării;

Ch fin – cheltueli financiare.

Importanța coeficientului levierului financiar este determinate de faptul că rezultatul net condiționează atât beneficiul și dividendele pe acțiune, cât și autofinanțarea întreprinderii, care cointeresează personalul, acționarii și proprietarii întreprinderii.

Pentru preîntâmpinarea riscului financiar, entitățile economice trebuie să-și calculeze și să-și asigure un prag de rentabilitate, setat ca un interval de încredere și nu ca un reper valoric predeterminat. Amplitudinea acestui interval este determinată de nivelul nesiguranței în care evoluează întreprinderea în cauză. Când incertitudinea tinde spre zero, cu siguranță va fi înregistrată o rentabilitate punctuală și nu un interval în care profitabilitatea se realizează cu probabilitate satisfăcătoare. Iar, când nesiguranța este ridicată, intervalul de încredere are o amplitudine atât de mare, încât devine neutilizabil în procesul managerial.

Riscul datorat schimbărilor în tehnologie. În scopul îmbunătățirii poziției întreprinderii pe piață, anticiparea schimbărilor evoluței tehnologiilor capătă un rol primordial, iar întârzierea sau greșelile în previzionarea evoluției tehnologiei, cât și achizițonarea și implimentarea în procesul de producere, deservire și desfacere a produsului firmei a celor mai adecvate realizări în domeniu, poate atrage prejudicii nebănuite afacerii. Entitățile care în urma cdercetărilor nu reușesc să perceapă caracteristicile ramurii, care determină particularitățile evoluției tehnologiei, va rata oportunitățile de extindere și majorare a profiturilor. Acest fapt poate fi explicat prin faptul că factorii, sursele și efectele schimbărilor progresive ale tehnologiei nu vor fi aceleași ca în situația discontinuității din acest plan.

Riscul valutar. Întreprinderile, activitatea cărora presupune operarea cu diferite valute, se expun riscului valutar. Acesta se manifestă ca posibilitatea înregistrării unor pierderi, rezultată fie din păstrarea sau încasării unei valute, fie din efectuarea, sau doar proiectarea realizării de operațiuni de schimb valutar, la o dată ulterioară predeterminată. Modificarea cursului de schimb la valuta deținută sau la cea aferentă unui contract de import-export generează efecte diferite pentru părțile implicate, în dependență de noul raport dintre valutele tranzacționate. Astfel, dacă valuta implicată se depreciază,deținătorul ei și creditorul înregistrează o pierdere, pr când debitorul va obține un câștig. Acesta se supune unui risc de schimb și înregistrează pierderi, dacă până la scadența datoriei lui, moneda în aferentă obligației de plată se apreciază. Într-o situație similară se află și antreprenorul care investește în altă țară, în care ratele dobânzii și posibilitățile de câștig sub forma profitului sunt mai mari, dacă se diminuază cursul de schimb al monedei în care și-a plasat capitalul în străinătate.

Riscul de schimb valutar influiențează într-un mod similar și rezultatele financiare ale entităților dintr-o țară, când convertesc la momentul decontării valoarea contractului, exprimat în moneda națională, într-o valută străină.

Se expun la riscul valutar de translație și entitățile care activează pe diferite piețe, când transferă, în scopul încheierii bilanțului și întocmirii declarațiilor de venituri ale asiciaților, rezultatele financiare ale filialelor, exprimate în diferite valute, în contul societății mamă. Dacă în timp au loc oscilări ale raportului de schimb dintre valutele folosite de filiale și valuta țării de origine a societății mamă, este probabil să apară pierderi în urma acestor convertiri. Mărimea riscului valutar, ce survine în urma operațiunilor de translație a valorii activelor și pasivelor, a veniturilor și cheltuielilor înregistrate de subunitățile întreprinderii cu activitate transnațională, este influențată de rata de schimb folosită în conversie. La utilizarea ratei de schimb curente, elementele valorice supuse conversiei sunt expuse la risc, iar, dacă se aplică rata inițială, numită și istorică, valoarea activelor și pasivelor nu va fi afectată de acest risc. În asemenea mod, dacă activele unei filiale, cuantificate în valută străină, depășesc valoarea pasivelor, exprimate în aceeași valută, atunci deprecierea acesteia va genera o pierdere, iar aprecierea ei va conduce la un câștig pentru societatea mamă.

Analiza ciclurilor de operațiuni comerciale și financiare reflectă faptul că activitatea economică se desfășoară adesea în etape, motiv care conduce către multe situații în care, între momentul efectuării unui tranzacții comerciale sau a unei prestații de servicii și momentul în care se stinge obligația generată, intervine un interval de timp. Negocierea în cadrul contractelor a încasării drepturilor bănești la o dată ulterioară momentului apariției datoriei din partea partenerului de afaceri, sau alegerea posibilității de a achita un supliment la preț, dacă vânzătorul este de acord că această operațiune să se efectueze mai târziu, sunt soluții firești într-o tranzacție de anvergură, însă că ele generează o anumită expunere la risc, cauzată de fluctuația cursului de schimb.

Riscul de faliment (insolvabilitate). Unul din obiectivele de bază ale diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a afacerii îl constituie evaluarea riscurilor ce însoțesc activitatea, din care unele pot indica spre vulnerabilitate, iar altele prezic falimentul (insolvabilitatea) ce amenință supraviețuirea întreprinderii.

Evaluarea riscului global – economic și financiar se efectuază prin cumularea riscului economic cu cel financiar prin aplicarea coeficientului levierului total (CLT) – cu atât mai înalt, cu cât cheltuielile legate de amortizare și dobânzi dețin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.

Dimensiunea riscului activității economico-financiare este interesantă nu doar pentru entitatea care apelează la credite, ci mai ales băncilor creditoare, care consideră că pentru a contracta un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o rentabilitate financiară, ce ar exprima o garanție a gestionării corecte a activității la toate nivelurile, de la cel operațional la cel strategic. În acest context, o evaluare completă a stabilității afacerii și a posibilității de a înregistra pierderi care să prevină degradarea situației financiare, până la riscul de faliment, poate fi realizată prin intermediul indicatorilor ce exprimă calitatea activității economico-financiare:

solvabilitatea patrimonială reflectă măsura în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligațiilor pe termen lung și a creditelor prin elemente patrimoniale. Aceast indicator trebuie să cuprindă valori peste 0,3 și să manifeste o evoluție ascendentă. Valoarea sub 0,3 prezintă un semnal de atenție deosebită și impune o alertă pentru bănca finanțatoare, întreprinderea fiind falimentară.

lichiditatea arată întreprinderii de a achita la termen obligațiile pe termen scurt din resursele bănești disponibile. Indicatorul lichidității trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta existența unui supliment de resurse care să facă față incidentelor ce pot apărea în circuitul capitalului circulant.

trezoreria constituie de resurse bănești, care rămâne după ce au fost finanțate imobilizările și necesarul de fond de rulment și reflectă capacitatea firmei de a se finanța din resursele stabile. O trezorerie negativă implică necesitatea de a recurge la credite bancare de trezorerie pentru plățile curente, fapt care reflectă dificultăți financiare pe termen scurt.

rata rentabilității financiare arată capacitatea întreprinderii de a obține profit net prin utilizarea capitalurilor proprii și este influienâată pozitiv de recurgerea la împrumuturi în cazul unui efect de levier financiar pozitiv.

Prin sistemul de rate și de echilibru financiar, diagnosticul financiar favorizează evidențierea punctelor forte și a punctelor slabe ale gestiunii financiare, respectiv a performanțelor și a riscului economic și financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării evaluării riscului de faliment care amenință continuitatea întreprinderii aflate în dificultate.

Printre numeroasele cauzele care pot duce la faliment pot fi enumerate: reducerea volumului activității, diminuarea marjelor și a ratelor de rentabilitate, apariția și amplificarea problemelor de trezorerie sau de management a capitalului circulant, falimentul unor clienți permanenți ai entității, diminuarea piețelor de desfacere, blocajul în lanț, șa. Studierea cauzelor falimentului induce concluzia că acesta nu este un fenomen brusc, ci un rezultat al unei degradări progresive a situației financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate putând fi prezis cu câțiva ani înaintea încetării plăților.

În această ordine de idei, ar putea fi menționați un șir de amenințări generate de evaluarea necorespunzătoare a riscului:

Amplasarea incorectă a afacerii. Acest aspect ține de politica de marketing și se manifestă prin promovarea unor reclame incorecte și alegerea unei piețe nefavorabile pentru desfacerea produsului.

Imobilizarea unui volum prea mare de capital în active fixe. Eficiența folosirii activelor fixe este scăzută – iar acestea sunt însoțite de costuri de întreținere și amortizare

Lipsa de capital liber. În cazul în care au făcut efectuate investiții prea mari în active fixe și nu a rămas suficient capital circulant pentru a asigura continuitatea procesului de producție.

Probleme la achitarea creditelor. Se manifestă în cazul în care a fost apreciată eonat capacitatea firmei de a genera mijloace bănești, iar la survenirea termenelor de plată – nu există resurse disponibile pentru achitarea creditelor.

Gestionare defectuasă a stocurilor. În majoritatea cazurilor dublarea vânzărilor nu implică dublarea stocurilor. Majorarea stocurilor va avea loc de doar 1/4 ori, restul proceselor fiind asigurate de majorarea vitezei de rotație.

Expansiune necontrolată. Apare atunci când are loc lansarea de produse pe o piață care nu a fost sufficient cercetată în prealabil.

Capitalizare neadecvată. Capitalizarea este determinată de riscul activității. Dacă riscul este pronunțat, dividendele solicitate de investitori vor fi mari. Din profitul realizat se plătesc dividendele și partea capitalului reinvestită va fi mică.

Lipsa de experiență și de calificare. Are loc atunci când nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire profesională a angajaților.

Probleme cu personalul. Dacă activitatea întreprinderii nu se desfășoară armonios, personalul va fi tentat să își găsească alt loc de muncă.

Birocrația. Aceasta apare în cadrul activităților ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare.

La o analiză mai amănunțită a amenințărilor generatoare de riscuri în afacere, se constată ca una rezultă din cealaltă ca un efect cu propagare în lanț. Astfelel, atât evenimentele cu potential de a afecta într-o anumită direcție dezvoltarea afacerii, factorii care le generează, consecințele pe care le determină, cât și impactul pe care acesta îl implică în final în atingerea unui anumit grad de rentabilitate al afacerii, nu pot fi sub nici o formă analizate separate unul de altul – existând probabilitatea ca efectele cumulate ale riscurilor prezente în afacere să se amplifice sau neutralizeze reciproc.

Totodată există o legătură între succesul întreprinderii și gradul în care managementul acestuia evaluază corespunzător riscurile. Specialiștii în domeniu au analizat factorii care determină performanța activității unei afaceri, și au ajuns la concluzia că, la urmărirea realizării anumitor condiții, performanța afacerii poate fi garantată. În calitate de condiție ce favorizează succesul se menționează:

Tendința spre acțiune.

Apropierea și înțelegerea nevoilor clientului.

Autonomie în procesele decizionale.

Conducerea simplă și bazată pe valori. Americanii denumesc aceasta KISS “a păstra lucrurile simple”(de la keep it short and simple).

Realizarea scopului propus. Un produs nou se lansează numai pe o piață cunoscută, iar pe o piață nouă se vinde numai un produs deja cunoscut.

Un personal bine pregătit și dedicat. Activitatea presupune un lanț de oameni implicați în procesul de producție de la furnizorul inițial la clientul final. Dacă fiecare este interesat în activitatea pe care o desfășoară și depune o muncă de calitate, riscul ca în procesul de producție să apară întreruperi este foarte mic.

Un control cât mai scurt al activității. Conducătorul analizează continuu fiecare aspect al activității, și gestionând riscurile asigură performanța afacerii.

Managementul riscului,capătă astfel, o dimensiune care nu poate fi neglijată – devenind un element poziționat între analiza activității unei entități – materializată în totalitatea indicatorilor și datelor calculate, sistematizarea acestora și evaluarea motivelor care le-a generat și orientarea în baza informațiilor obținute în formularea de decizii adaptate spre gestiunea proceselor, în scopul minimizării impactului negativ al factorilor destabilizanți și valorificarea maximală a oportunităților ce rezultă din zonele cercetate în scopul conturării unor planuri și strategii viabile.

Privind sub alt aspect, problematica managementului rezultă din faptul că trăim într-o societate a riscului, iar apariția acestuia implică crize ce constituie rupturi în funcționarea normală a oricărui sistem. Esența abordării riscului în afaceri, în previziunea și managementul acestuia, trebuie să determine o modificare de abordare, de atitudine și comportamentală, necesitate care apare, ca mecanism de adaptare în scopul subraviețuirii afacerii, într-un mediu instabil și incert.

2. DIAGNOSTICUL FINANCIAR – MECANISM DE EVALUARE A PERFORMANȚELOR ECONOMICE A S.R.L. „RAMICONF-GRUP”

2.1 Analiza indicatorilor de performanță ai S.R.L. „Ramiconf-Grup” – instrument în diagnosticarea și menținerea viabilității economice a afacerii

Activitatea economică a întreprinderii într-un mediu economic instabil, riscant și incert, pe o piață cu condiții concurențiale accentuate determină necesitatea acesteia de a se adapta rapid și a implementa politici specifice activității sale, care va favoriza obținerea unor beneficii maximale în contextul resurselor limitate de care dispune.

Astfel, în procesul de elaborare a planurilor de afaceri, a strategiilor de dezvoltare și a politicilor financiare în scopul facilitării de luare a deciziilor manageriale optime, un rol deosebit îl are cunoașterea de către întreprindere a poziției sale în cadrul ramurii, pentru determinarea posibilităților de recuperare a cheltuielilor și de fructificare a investițiilor, cât și a condițiilor dictate de piață, concretizate în cadrului legal căruia se supune, condițiile rezultate din comportamentul consumatorului cărora se conformează, costurilor suportate. Totuși principalele aspecte analizate sunt profitabilitatea și stabilitatea financiară raportate la condițiile de risc aferente activității.

În acest context, este argumentată necesitatea descrierii activității întreprinderii, care joacă un rol determinant în specificul elaborării și implementării politicilor.

Societatea comercială S.R.L „Ramiconf-Grup”, IDNO 1003606015428, este înregistrată la data de 07.08.2000, cu sediul în mun. Orhei, bd. Mihai Eminescu, nr. 7.

Activitatea de bază a întreprinderii constă în servicii de confecționare a îmbracămintei, articolele vestimentare confecționate aparțin unor brănduri scumpe, serviciile fiind contractate de către firme și case de modă din Italia și Marea Britanie.

Ciclul de afacere al entității se desfășoară în următoarele etape:

Negocierea prealabilă și semnarea contractui – cadru de colaborare cu entitatea care solicită serviciile de confecționare a articolelor vestimentare;

Primirea comenzilor pentru confecționarea articolelor pentru sezonul următor, cu modele și schițe aferente;

Importul sub regimul vamal 5 de perfecționare activă a mărfurilor, în baza autorizației de perfecționare activă deținută de întreprindere a tuturor materialelor și consumabilelor necesare executării lucrărilor;

Executarea lucrărilor conform modelelor primite în strictă conformitate cu cerințele acesteia;

În cazul necesității de executare a lucrărilor specifice, pentru executarea cărora întreprinderea nu dispune de utilajul necesar – transmitearea în subantrepriză a articolelor supuse prelucrării;

Exportul articolelor vestimentare fabricate către client;

Incasarea la termenul indicat în contract a valorii contractului.

Reieșind din specificul activității, contractele de care dispune compania și termenele necesare pentru executarea lucrărilor și încasarea mijloacelor bănești, apare în mod firesc un decalaj de timp pe parcursul căruia întreprinderea este nevoită să finanțeze cu mijloace proprii sau împrumutate activitatea curentă – fapt care generează necesitatea determinării, atât a indicatorilor de performanță și echilibru financiar – manifestate în autonomia de financiară, în rentabilitatea financiară, rentabilitatea economică cât și determinarea în scopul controlului evoluției pozitive a activității economice a indicatorilor de structură a patrimoniului – rate ale echilibrului economic, dar și a indicatorilor de rotație a elementelor patrimoniale pentru o descriere completă a eficienței afacerii și pentru verificarea corespunderii acestora condițiilor contractuale – menținerea în limitele optimale a cărora este necesară în scopul controlului riscului de insolvabilitate, a riscului de credit, riscului de neîncasare a creanțelor și a celui de gestiune.

Urmărind funcția sa de bază – maximizarea profitabilității afacerii – managementul entității se concentrează la etapa inițială asupra determinării rentabilității economico – financiare. Determinarea indicatorilor de rentabilitate și a ratelor echilibrului financiar la întreprindere se efectuază în baza datelor colectate din rapoartele financiare ale entității.

În scopul efectuării calculelor necesare, vom utiliza tabelul A.2.1 din anexă, în care sunt cuantificate datele financiare colectate din situațiile financiare prezentate pe parcursul ultimelor 5 exerciții financiare de către S.R.L. „Ramiconf-Grup”.

Astfel, utilizând metodologia expusă în capitolele anterioare și datele din rapoarte financiare, vom prezenta, pentru început coeficienții ce caracterizează capacitatea de plată a întreprinderii.

Determinarea ratelor de lichiditate a întreprinderii, constituie un element cheie în determinarea expresă a stării de echlibru financiar de moment, analizată în permanență, atât în cadrul companiei, cât și în analizele efectctuate de către creditori – scopul cărora este diagnosticarea exactă a stării de sănătate a fluxurilor întreprinderii și prevenirea riscurilor de insolvabilitate care sunt în măsură să afecteze continuitatea desfășurării proceselor economice – punând în pericol la nivel de întreprindere încasarea de profituri, totodată generând o destabilizare a capacității de plată a ratelor creditelor, iar în consecință pot deteriora imaginea agentului economic în fața creditorilor și furnizorilor acestuia.

Tabelul 2.1

Coeficienți de lichiditate și solvabilitate ai S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Lichiditatea generală a întreprinderii înregistrată în ultimul exercițiu financiar s-a stabilit la valoarea optimală a acesteia de 1,01, lichiditatea restrânsă este sub nivelul recomandat de 0.7-0.8, însă se diminuarea acesteia a avut loc doar în ultimul exercițiu financiar, și poate reflecta o situație de moment. Un asemenea nivel al ratelor de lichiditate deși indică o situație acceptabilă sub aspect de balansare a mijloacelor bănești, nu menține resezve de lichidități care ar fi în măsură a favorizeze depășirea unor crize, generate, spre exemplu de întârzierea efectuării plăților de către clienți. Sub aspectul menționat, întreprinderea este expusă riscului, în pofida unor rate de lichiditate agreabile la nivel theoretic – să se confrunte cu incapacitate temporară de plată, cu potential de a periclita buna funcționare a activității curente.

Poate fi apreciat pozitiv nivelul solvabilității, care se menține constant la valoarea recomandată. O reprezentare grafică a evoluțiilor ratelor de lichiditate și solvabilitate calcutlate în dinamică pentru ultimii cinci ani încheiați, poate fi văzută în figura de mai jos.

Figura 2.1 Coeficienți de lichiditate și solvabilitatea la S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: Elaborat de autor în baza tabelului 2.1

Coeficienții de lichiditate și solvabilitate, măsoară echilibrul economic prin prisma elementelor activului întreprinderii, respectiv, capacitatea entității de a face față situațiilor de stres prin lichidarea activelor subscrise cu drepturi patrimoniale.

Vom aplica în continuare ratele de exprimare a echilibrului financiar, determinate reieșind din sursele de finanțare a elementelor patrimoniale ale întreprinderii, care reflectă independența și stabilitatea financiară a entității.

Tabelul 2.2

Rate de echilibru financiar a S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Pentru o interpretare corectă a indicatorilor structurii de finanțare a elementelor patrimoniale, este necesar de menționat, că S.R.L. „Ramiconf-Grup”, pe parcursul întregii perioade analizate, a beneficiat de credite bancare și împrumuturi de la corporații cu profil financiar, printer care putem menționa următoarele genuri de produse contractate, care au fost modificate ca formă și structură în repetate rânduriȘ

credit ipotecar commercial – contractat de către companie pentru reparația sediului acestuia;

credit investițional – contractat pentru achiziția de mijloace fixe concretizate în utilaj de producere și procurări de mijloace de transport destinate utilizării în afacere;

credit pentru mijloece circulante – sub formă de credit clasic în rate contractat pentru o perioadă de un an pentru acoperirea golurilor de trezorărie specific activității organizației;â

linie de credit reînnoibilă – pentru finanțarea mijloecelor circulante, avantajul căreia constă în diminuarea costurilor aferente acesteia, pentru perioadele când entitatea dispune de o trezorărie în surplus – cu care acoperă partial sau total linia de credit, substituind achitarea dobânzilor prin achitarea unui comision de rezervare – ceea ce prezintă costuri mai reduse comparativ cu creditele clasice și mecanism de accesare mai rapidă.

Produsele creditare contractate de agentul economic pe parcursul anilor s-au schimbat ca structură, ca mărime, și sub aspectul creditorului – firma trecând prin procesul de recreditare, în scopul reducerii costurilor capitalului împrumutat – fapt care a avut o influiență pozitivă asupra ratelor de rentabilitate financiară înregistrate de entitate.

În contextul analizei ratei de autonomie financiară a S.R.L. „Ramiconf-Grup”, observăm că pe parcursul ultimelor exerciții financiare, firma și-a consolidat structura de finanțare a activității, în direcția asigurării unei ponderi mai ridicate a capitalului propriu în capital permanent antrenat. Totodată rata de autofinanțare a activelor a înregistrat o diminuare, datorită faptului că activele imobilizate au fost achiziționate de către conpanie din resurse creditare și nu din majorarea capitalului propriu acumulat reflectat în bilanțul întreprinderii.

Rata datoriilor calculate, indică faptul că deși ponderea datoriilor în totalul activelor finanțate a cunoscut un trend favorabil în ultimii ani, cu un regres ușor în anul 2019 – totuși există o tendință de micșorarea a gradului de îndatorare.

Rata de finanțare a activelor imobilizate prin capitaluri permanente menține un nivel satisfăcător – ceea ce reflectă existența unui fond de rulment pozitiv, manifestarea acestuia indicând finanțarea activelor imobilizate în întregime din capitaluri proprii sau contractate pentru termen lung – ceea ce diminuază apariția riscurilor de trezorărie, caracterizând o structură de finanțare rațională sub aspectul termenelor pentru care sunt disponinilizate resursele financiare.

O reprezentare grafică a ratelor echilibrului financiar o observăm în figura de mai jos.

Figura 2.2 Rate ele Echilibrului financiar al S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: Elaborat de autor în baza tabelului 2.2

O importanță deosebită, pentru instalarea unui echilibru financiar durabil al întreprinderii, care îi deschide potential de finanțare a investițiilor viitoare, în contextul păstrării autonomiei și minimizării cheltuielilor îl are cunoașterea și controlul ratei de finanțare din credite, calculate ca pondere a creditelor în necesarul de finanțare a elementelor patrimoniale a afacerii.

Figura 2.3 Ponderea finanțării activelor prin credite la S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

În figura de mai sus, poate fi urmărită evoluția ratei finanțării activității S.R.L. ”Ramiconf-Grup” din credite bancare și împrumuturi de la organizații financiare pe parcursul ultimilor ani. Constatăm, că o parte importantă a activelor companiei este finanțată prin resurse împrumutate, fapt care deși destabilizează autonomia financiară a întreprinderii – iar în consecință expune entitatea unui risc de credit cu potenția de a-i afecta autonomia decizională, poate duce la valorificarea mai eficientă a resurselor proprii și la creșterea rentabilității economice a entității, atât timp cât, rata dobânzii este mai mică decât rata rentabilității economice – asigurând un efect de levier pozitiv.

Indicatorii stabilității financiare a întreprinderii, deși importanți, fără aprecierea capacității afacerii de a degaja o performanță, își peird sensul, astfel se implică necesitatea analizei gradului de profitabilitate al activității desfășurate.

Rentabilitatea, în mărimea ei absolută, este definită de profitul obținut de o întreprindere. În tabelul 2.3 poate fi urmărită situația profitului la S.R.L. ”Ramiconf-Grup” în ultimele exerciții financiare.

Tabelul 2.3

Evoluția profiturilor a S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Figura 2.4 Evoluția profiturilor S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: Elaborat de autor în baza tabelului 2.3

Se poate astfel vedea că pe fonul unui trend ascendant al cifrei de afaceri, profitul net al întreprinderii, cunoaște variații majore, în anul 2015 entitatea s-a situate în zona înregistrării pierderilor, în anul 2016 au fost înregistrate rezultate nete positive, în anul 2017 eficiența activității s-a manifestat prin încasarea unor profuituri satisfăcătoare, iar în rezultatul extinderii în anul 2018 a activității, prin deschiderea unui noi atelier – fapt care a generat cheltuieli suplimentare semnificative imediate, privind investițiile în mijloace fixe procurate – entitatea iarași a intrat în zona înregistrării perderilor în perioada curentă. Dinamica profiturilor și a cifrei de afaceri înregistrate de companie poate fi văzută în figura 2.4, majorarea ponderii mijloacelor fixe în total activ – ca reflectare a cheltuielilor aferente investițiilor în achiziționarea acestora și majorarea cheltuielilor de remunerare suportate de companie (factori care au generat evoluția negativă a profitului net) care urmează a fi compensate prin majorarea profitului în anii următori – sunt descriese de figura 2.5 și figura 2.6.

Figura 2.5 Dinamica mijloacelor fixe comparativ cu Ative totale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

În figura 2.5 se poate observa, ritmul de creștere a valorii activelor, care depășește ritmul de creștere a valutei bilanțului – fapt care a generat cheltuieli suplimentare, astfel, inhibând creșterea majorării profitului.

Totodată, urmare a extinderii afacerii – prin crearea unor locuri suplimentare de muncă – numărul cărora a crescut de la 65 la sfârșitul anului 2017, până la 82 la finele anului 2018, s-au majorat cheltuielile privind remunerarea muncii – vezi figura 2.6, pe fonul întârzierii majorării profitului – fapt explicat prin specificul și durata ciclului de afaceri – care presupune încasarea valorii contractului la un interval de până la 125 zile din momentul începerii executării lucrărilor.

Figura 2.6 Evoluția cheltuielilor în raport cu cifra de afaceri S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

În activitatea S.R.L. „Ramiconf-Grup” se observă o oscilație pronunțată a ratelor profitabilității, fapt care necesită o prudență deosebită din partea managementului în scopul ajustării factorilor destabilizatori ai înregistrării profitului.

Tabelul 2.4

Rate ale rentabilității S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Analizând rentabilitatea economică a companiei – urmărește figura 2.7, constatăm, că pe parcursul ultimelor anilor 2015 – 2017, aceasta a eficentizat semnificativ utilizarea activelor, înregistrând în anul 2017 o rentabilitate economică foarte bună în mărime de 29.8%. Constatăm, totodată, în anul 2018 o diminuare a acestei rate – sub influiența reducerii profiturilor nete – până la înregistrarea pierderilor, fapt care a fost corectat ușor în anul 2019. Întreprinderea revine la o activitate rentabilă, după efectuarea unor investiții suplimentare, pe fonul unei creșteri mai puțin accentuate a volumului vânzărilor.

Figura 2.7 Evoluția Rentabilității economice a S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza tabelului 2.4

O variație și mai pronunțată s-a manifestat în profitabilitatea întreprinderii caracterizată de rentabilitatea financiară – evoluția acesteia este reflectată în figura de mai jos.

Figura 2.8 Evoluția Rentabilității financiare a S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza tabelului 2.4

Anul 2015 a fost pentru întreprindere unul de criză profundă, în care au falimentat 2 clienți ai acestuia, producția pentru care era în executare, tot în anul 2015 a falimentat banca unui alt client din Italia, fapt care a adus compania în imposibilitatea onărării obligațiilor sale financiare față de S.R.L. „Ramiconf-Grup”, în consecință, întreprinderea s-a pomenit în incapacitate de plată, înregistrând până în anul 2016 restanțe enorme la creditele contractate și întâmpinând o insuficiență de trezorărie pentru continuarea activității, fapt care pe lângă consumarea rentabilității de utilizare a acivelor – adică economice, a diminuat și capacitatea întreprinderii de valorificare a capitalului propriu.

Prin cautarea de noi clienți și contracte de colaborare, și prin finanțarea activității curente prin împrumuturi pe termen scurt și creditul furnizor oferit de companiile de transportare și cele de brokeraj cu care colabora, entitatea și-a redresat activitatea, astfel, către anul 2017, ratele de rentabilitate a acesteia s-au îmbunătățit semnificativ.

În speranța creșterii volumului de activitate, și în consecință a profitului, compania a întreprins o extindere a activității în altă localitate (orașul Soroca) – unde există forță de muncă calificată – această investiție și majorarea cheltuielilor aferente, a generat în consecință o nouă scădere a rentabilităților companiei, situație care are tendința de ameliorare în anul 2019, în speranța revenirii la o rentabilitate înaltă către finele următorului an.

Utilizând resurse creditare ieftine – și anume în mărimi cuprinse între 5% și 7%, cost care este depășit semnificativ de către ratele de rentabilitatea economică înregistrate de către companie în situații de stablitate, entitatea intenționează să redreseze situația ratelor de performanță, deja pe parcursului următorului exercițiu financiar.

Urmare a experienței vaste de activitate în domeniu, managerul companiei, va selecta spre realizare acele proiecte internaționale, cât și va contracta noi colaborări la nivel local, care vor permite readucerea eficienței firmei la nivelul țintă – și anume cel de 25-30 procente.

Indiferent de nivelul de pregătire al administratorului afacerii, de abilitatea acestuia de a negocia, previziona, evalua și determina direcții de dezvoltarde generatoare de profit suplimentar, activitatea agentului economic în cadrul unui mediu incert și riscant, își pune amprenta asupra perspectivelor de atingere a performanțelor financiare, astfel, rezultând necesitatea unei analize minuțioase a riscurilor aferente, în scopul prevenirii pierderilor majore și menținerii echilibrelor financiar-economice ale afacerii.

Analiza performanțelor economico – financiare ale entității constituie nivelul de fundamentare a concluziilor aferente situației unei afaceri. Un următor pas în managementul companiei îl constutuie identificarea factorilor de influiență, cu impact pozitiv și negativ asupra rezultatelor înregistrate. Prin aplicarea experiențelor precedente și luarea în calcul a probabilității repetării circumstanțelor, activitatea de gestiune, determină riscul, respectiv probabilitatea obținerii uror pierderi sau profituri. Determinarea gradului în care evenimentele mediului și cele din interiorul afacerii pot contribui la realizarea obiectivelor economice ale companiei – reprezintă funcția de bază a administratorului în scopul de a asigura o dezvoltare durabilă a performanței activității antreprednoriale.

2.2 Analiza și evaluarea riscurilor aferente mediului de afaceri al S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Republica Moldova, în tranziția sa spre stabilirea unei economii de piață cu adevărat funcționale este supusă unor schimbări permanente de ordin juridic, economic și social, afacerile existente în țară fiind în acest context supuse numeroaselor situații de adaptare.

Incertitudinea și instabilitatea mediului economic implică pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii – managementul riscurilor drept proces primordial – fiind indispensabil funcției preventive și adaptive a gestiunii afacerii, și fiind unicul în măsură să echilibreze riscul asumat de investitor prin blocarea resurselor proprii și beneficiile încasate ca urmare a implimentării proiectului sau derulării cu success a afacerii.

La fel ca totalitatea agenților economici care activează pe piață, S.R.L. „Ramiconf-Grup” este supusă schimbărilor permanente ale mediului economic și politic al țării cu repercursiuni directe asupra gradului de stabilitate și posibilităților de dezvoltare a acesteia.

Întreprinderea S.R.L. „Ramiconf-Grup” este o societate cu răspundere limitată, care activează pe piața internă, în sectorul terțiar. Entitatea economică a fost fondată la 07.08.2000 de către o persoană fizică, care până la momentul actual este unic asociat și administrator a companiei. Conform indicatorilor economici întreprinderea se atribuie sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova, apartenență care implică și preluarea riscurilor și oportunităților aferente sectorului din care face parte. Generalizarea acesteia poate fi văzută în tabelul „Analiza SWOT a sectorului IMM din Moldova”, prezent în anexa 2 la prezenta lucrare.

Astfel dintre riscurile generale cărora este supusă activitatea S.R.L. „Ramiconf-Grup”, pot fi menționate:

Instabilitatea cadrului legislativ;

Tendința de majorare a poverii fiscale;

Adaptarea lentă a sistemului educational la cererea pieței forței de muncă;

Presiunea competitive internațională;

Migrarea semnificativă în rândul tinerilor și lipsa influxului de cadre tinere specializate.

Riscurile mediului de afaceri deși importante și cu impact asupra afacerii, reprezintă totuși doar o parte componentă a fațetei, o afacere fiind nevoită în scopul asigurării viabilității, să cerceteze minuțios, în special riscurile particulare aferente entității – funcție înfăptuită de managementul riscului.

La examinarea specificului activității S.R.L.„Ramiconf-Grup” putem menționa măsura în care este expusă compania diferitor tipuri de riscuri.

Riscul economic este prezent în activitatea oricărei entități, în particular, la S.R.L. „Ramiconf-Grup” acesta se manifestă în:

Riscul variației cererii față de produsele companiei. Probabilitatea apariției situației date în cazul companiei se consideră a fi una cu impact de gradul 2, iar conform experiențelor anterioare ale companiei, constatăm că și frecvența apariției acestuia este una de o previzibilitate moderată. Astfel, în anul 2018, pe fundalul unei expansiuni a afacerii a avut loc o diminuare a cifrei de afaceri, fapt care a avut impact negativ asupra rezultatelor finale înregistrate de companie.

Riscul variației prețului produselor. Activând în sectorul prestării serviciilor de confecționare a articolelor vestimentare pe o piață internațională, compania este supusă riscului de modificare pe piața internațională a prețului la lucrările executate, care ar putea să nu coincidă cu costurile locale ale forței de muncă, în acest conext, firma fiind nevoită să refuze prestarea unor servicii și în consecință să piardă din sectorul de piață deținut.

Riscul insuficienței pregătirii profesionale și abilităților managerului. Posibilitatea insuficienței pregătirii profesionale a managerului companiei, în stabilirea structurii costurilor și determinarea pragului de rentabilitate al afacerii survine din pregătirea profesională a administratorului companiei – care este una tehnică – de profil în croitorie, iar instruirile economice și teoretice ale acestuia sunt efectuate desinestătător.

Riscul lipsei forței de muncă. În Republica Moldova, urmare a migrării populației active economic, întreprinderea se confruntă cu o insuficiență permanent a personalului calificat, cu o atitudine responsabilă, fapt care generează o fluctuație mare a personalului, și presupune pregătirea permanent a cadrelor nou angajate – fapt care implică utilizare de resurse financiare și timp suplimentare.

S.R.L. „Ramiconf-Grup” în desfășurarea activității sale este în permanență expusă riscului financiar concretizat în discordanța prezentă frecvent între rezultatele exploatării – care sunt relativ stabile și în creștere și rezultatul net al companiei, care prezintă o instabilitate pronunțată, dat fiind oscilarea pronunțată a volumului și structurii cheltuielilor entității. Astfel, se constată, că o majorare a cifrei de afaceri, nu aduce după sine o majorare proporțională a profitului net înregistrat, aspect care, face dificilă previziunea evoluției pe durată a companiei.

Suplimentar riscului stabilirii unei structuri neadecvate a cheltuielilor, un factor care amplifică probabilitatea survenirii riscului financiar, îl are, dat fiind apelarea la credite bancare – modificarea ratei dobânzilor. Respectiv, în incapacitatea de a rambursa imediat creditele contractate odată cu majorarea dobânzilor aferente acestora – ar duce întreprinderea la acceptarea forțată a dobânzii majorate, iar aceste cheltuieli pot genera riscul de credit – manifestat prin incapacitatea de a întoarce ratele la timp.

În activitatea S.R.L. „Ramiconf-Grup”, au existat la un moment al activității, în anul 2015-2016, întârzieri în achitarea creditelor mai mari de 90 de zile – consecință a manifestării riscului de piață datorat falimentului partenerilor, care a generat pierderi de imagine și credibilitate în fața băncilor creditoare. Aspectul dat, conduce spre concluzia, că manifestarea riscurilor se produce în lanț, unul din momentele generatoare de pierderi, fiind cauza următorului, care aprofundează și mai mult criza, iar efectele acesteia nu doar se succed, ci și cresc ca intensitate, asemeni vitezei unei cascade, care devine tot mai greu de oprit.

Riscul de piață este o prezență permanentă în activitatea antreprenorială în general, și în cea a S.R.L.„Ramiconf-Grup” în particular, și s-a manifestat în anul 2015 prin falimentarea unui client permanent către care presta servicii. Survenirea acestei situațiii, în momentul în care cheltuielile aferente executării lucrărilor conform contractului erau deja efectuate de către companie, au destabilizat semnificativ fluxurile de trezorărie, determinând întreprinderea la trecerea printr-o lungă perioadă de reabilitare. Astfel încât, până și existența unui contract de colaborare și o experiență lungă de parteneriat nu constutuie garanția desfășurării în măsură deplină a produselor fabricate – riscul nerealizării acesteia astfel, devine unul care necesită o luare în calcul.

Activitatea entității în industria ușoară, atrage după sine și riscul schimbărilor în tehnologie, care ar putea impune, pentru executarea calitativă și în termenul solicitat a lucrărilor, achiziționarea unor echipamente noi performante, costul cărora în majoritatea situațiilor este unul pe măsură, în scopul asigurării competitivității calității lucrărilor executate în contextual concurenței internaționale. Acest risc trebuie luat în calcul, întru evitarea situației în care managerul se va pomeni, pe neașteptate în situația de a se adapta rapid – în lipsa resurselor necesare acestui process, fapt care ar duce la pierderea unor clienți și în consecință, a sectorului de piață deținut – ceea ce ar implica atât pierderi financiare imediate, cât și pierderi de imagine – mult mai greu de recuperate pe termen lung.

Desfășurarea activității întreprinderii cu implicarea operațiunilor de import – export, presupune operarea cu diferite valute – pe piața locală toate costurile sunt suportate în valută națională, iar încasarea valorii contractului are loc în monedă europeană. Acest fapt, implică expunerea permanentă a companiei la riscul valutar – manifestat în diferența cursului de schimb valutar de la momentul efectuării cheltuielilor incluse în cost, până la încasarea beneficiilor. Specific pentru riscul dat este probabilitatea înregistrării atât a unor diferențe de curs care vor genera pierderi, cât și a unor diferențe de curs pozitive – caz în care companie va încasa beneficii suplimentare.

Cu siguranță, unul din aspectele care necesită o atenție deosebită în cadrul managementului de gestiune îl constituie asigurarea și menținerea unui nivel suficient al lichidităților pentru reacția imediată la situații de stres și a unei solvabilități suficiente, astfel încât să ferească afacerea de riscul falimentului – care ar surveni în cazul în care aceasta nu ar fi capabilă să efectueze la momentul adecvat rambursarea datoriilor și remunerarea furnizorilor. În cadrul analizei economice efectuate în baza rapoartelor S.R.L. „Ramiconf-Grup” se constată, în pofida oscilării pronunțate a ratelor de performanță și a nivelului îndatorării, o tendință de menținere a solvabilității companiei în măsură să reducă riscul dat.

Riscul investițional – este cel care se manifestă ori de câte ori, companie inițiază un proiect nou, sau extinde unul existent – siguranța răscumpărării în timp util a investiției neputând fi estimată cu o precizie mulțumitoare. S.R.L. „Ramiconf-Grup” a lansat în anul 2018 activitatea celui de-al doilea atelier în orașul Soroca – unde există forță de muncă calificată la costuri acceptabile, investițiile făcute în utilaj, arenda atelierului și angajarea personalului au generat cheltuieli imediate ce nu au putut fi acoperite din rezultatele de exploatare curente înregistrate.

Observăm astfel, ca o investiție făcută în extinderea activității, care în perspectivă urmează să genereze venituri suplimentare, poate însemna pentru moment, înregistrarea pierderilor, dat fiind faptul că costurile suportate pentru lansarea proiectului sunt efectuate la momentul inițial, iar beneficiile încep să fie obținute, doar la depășirea termenului de recuperare a investiției – respectiv, rolul managerului în acest context este de a anticipa și pregăti rezerve de acoperire a decalajului între venituri și cheltuieli, până la înregistrarea profitului.

Determinarea riscului aferent activității antreperenoriale, constituie dooar o primă etapă în gestiunea acestora, etapa următoare fiind determinarea gradului de importanță al acestuia în funcție de impactul pe care îl poate avea asupra activității agentului economic. Astfel, riscurile depistate sunt grupate în riscuri cu efecte neglijabile – influiența cărora poate fi ușor compensate prin corectarea politicilor de management, și riscuri majore – gradul de impact asupra performanței întreprinderii a cărora necesită o atenție sporită, cercetare amănunțită și control permanent.

Managementul riscului, presupune astfel, precizarea tehnicilor de control ce urmează a fi implimentate, prin elaborarea strategiilor de prevenire și de formare a rezervelor necesare pentru înlăturarea consecințelor riscului deja produs, astfel încât să fie posibilă minimizarea impactului negativ al acestuia asupra performanțelor economice finale înregistrate de companie.

Realizarea unui management  coerent față de risc implică  analiza sistemică a  riscurilor și aplicarea tehnicilor care au drept scop diminuarea pierderilor potențiale spre care pot conduce. Pentru realizarea unei astfel de analize, destul de complexă, dealtfel, vor trebui studiate, în prealabil, toate expunerile la risc, identificarea surselor de risc fiind fundamental și determinant în corecta evaluare a riscurilor firmei.

Managementul riscului implică analiza minuțioasă a mediului intern și extern în care întreprinderea își desfășoară activitatea, identificarea riscurilor, evaluarea calitativă și cantitativă a acestora, dezvoltarea și implementarea programului de reacție, monitorizarea riscurilor, identificarea de noi situații potential riscante și dezvoltarea unui mediu favorabil asigurării comunicării despre risc.

Diagnosticarea riscurilor firmei, urmărește determinarea capacității afacerii de a genera profit, adică de a fi rentabilă, identificarea riscurilor ce pot influiența atingerea acestei rentabilități și măsura în care abilitățile gestiunii interne pot acoperi spectrul de riscuri identificate.

În această ordine de idei, managementul riscului în afaceri constituie  un sistem complex de  tehnici,  bazat pe decizii ce trebuiesc considerate în  funcție de parametrii diferiți, cu o serie de posibilități de ameliorare a sistemelor de previzionare și urmărire a  potențialelor riscuri.

Decizia  în condiții de  risc  implică  o evaluare a  alternativelor și  a  consecințelor acestora, în condițiile  în care  efectele acestor decizii nu sunt cunoscute cu siguranță; cursul optim de acțiune va fi  cel care relevă valoarea probabilă sau anticipată  a rezultatului. În condițiile în care  deciziile din prezent sunt luate având în vedere evenimente viitoare, avantajele oferite  de un corect management al riscurilor pot fi imense: anticiparea condițiilor de piață, avantaj competițional, înțelegerea mediului intern și extern în care  firma  își  desfășoară  activitatea, până  la  anticiparea situațiilor de  criză și evitarea fraudelor.

Evaluarea și monitorizarea riscurilor – ca parte indispensabilă a mediului economic emergent, devine în acest mod, un instrument util de analiză nu doar a situațiilor de evitat, ci și o sursă de informare cu privire la oportunitățile generate de alternativele setate în managementul curent și strategic – care la o gestiune a efortului adaptiv – ar duce, atât spre minimizarea pierderilor, cât și spre valorificarea avantajelor adiționale descoperite, menite să faciliteze maximizarea profitului și consolitarea viabilității economice și financiare a afacerii.

3. STRATEGII DE GESTIUNE A RISCURILOR ÎN CONTEXTUL MAJORĂRII RENTABILITĂȚII ECONOMICO-FINANCIARE A S.R.L. „RAMICONF-GRUP”

3.1 Utilizarea analizei mediului de afaceri S.R.L. „Ramiconf-Grup” spre efort adaptiv în gestiunea riscului

În procesul de construire și conducere a afacerii pe o piață cu o economie în tranziție spre funcționalitatea deplină a legilor de piață și a fundamentării unei economii eficiente, care ar asigura dezvoltarea socio-economică durabilă și creșterea nivelului de trai al populației, antreprenorii trebuie să-și racordeze politicile și instrumentele utilizate în scopul supraviețuirii și obținerii unor rezultate financiare satisfăcătoare.

Deoarece firma nu este singura și nu acționează în mod solitar în cadrul sistemului economic general, managementul afacerii trebuie să ia în permanență decizii care să îi orienteze activitatea în raport și în armonie atât cu propriile obiective, cât și cu felul de acțiune (comportament) al celorlalte întreprinderi similare sau al celor cu care intră în raporturi de colaborare (furnizori, clienți, bănci).

Pentru determinarea poziționării afacerii în contextul mediului economic incert expus în permanență factorilor de risc, un instrument cu aplicabilitate primară, ar fi efectuarea analizei SWOT (Strengths Weaknesses Opportunities Threats = Puncte tari Puncte slabe Oportunități Amenințări) a afacerii în scopul de a determina nu doar vulnerabilitățile care expun afacerea unei probabilități de înregistrare a pierderilor, dar și a avantajelor competitive ale acesteia, care favorizează valorificarea oportunităților în scopul maximăzării performanțelor înregistrate.

S.R.L. „Ramiconf-Grup”, activează în sectorul industriei ușoare – confecționarea acrticolelor vestimentare, iar activitatea acesteia este dependent de piața externă, așa cum clientții companiei sunt companii străine – în speță Italia și Marea Britanie.

Un specific foarte pronunțat al activității fiind exprimat de vulnerabilitatea majoră a acesteia la oscilarea cursului oficial al monedei europene – valută în care sunt înregistrate încasările de venituri, dat fiind faptul că atât costurile de producere materializate în salarii și contribuții aferente acestora, cheltuieli privind transportarea angajaților, combustibil, întreținerea și asigurarea mijloacelor de transport, arenda spațiului, achitarea serviciilor comunale, taxe, impozite și autorizații fiscale, cât și cheltuielile de desfacere reprezntate de plăți către companiile transportatoare și companiile de brokeraj, drepturile de import-export și alte servicii aferente importării materialelor necesare și exportării produsului finit – compania le înregistrează exclusiv în monedă națională.

O accentuare și mai mare a riscului dat este data de existența creditelor bancare ale companiei, care sunt contractate în valută națională, atașate de cursul monedei europone, fapt care presupune valorificarea acestora (unul din produsele creditare fiind sub forma liniei de credit cu posibilitatea acoperirii integrale și valorificării repetatete, pe măsura apariției necesității în capital circulant) în lei moldovenești raportat la cursul monedei arașate. În acest context, întreprinderea suportă costuri suplimentare aferente operațiunilor de conversie a disponibilităților în conturi (prezente în euro) în monedă națională, pentru achitarea creditului la un alt curs decât cel de care a beneficiat la prima operațiune.

De menționat este și fatptul că întreprinderea beneficiază de 4 produse creditare distincte: credit ipotecar commercial, credit investițional, credit simplu cu achitarea în rate constane pentru capital circulant și o linie de credit reînnoibilă. Utilizarea creditelor bancare în finanțarea activității companiei, poate fi privită, atât sub aspecte implicate de rata dobânzii și de scădere a gradului de autonomie financiară – generatoare de riscuri, cât și ca posibilitate de majorare a rentabilității financiare înregistrate de companie pe de altă parte.

Vom efectua astfel, analiza SWOT a companiei, reflectând aspectele specifice aferente afacerii manifestate pe parcursul perioadei analizate, sau previzibile pentru perioade viitoare.

Puncte tari: prezentate de către afacerea S.R.L. „Ramiconf-Grup” se conturează în:

Gradul de experiență sporit – dat fiind faptul că afacerea activează în domeniul dat de 20 de ani, și a reușit să-și creeze o imagine pozitivă și o bază de clienți satisfăcătoare;

Existența contractelor de colaborare permanente cu clienții cheie. Compania dispune de contracte- cadru care reglementează colaborarea pe durată îndelungată, și descriu ciclul parcurs la fiecare solicitare de prestare de servicii solicitată, prețul achitat, termenele de executare a lucrărilor, modalitatea și perioada de achitare a valorii contractului, parametrii de stabilire a calității serviciilor prestate, drepturile și obligațiile părțiolor și modalitățile de soluționare a litigiilor. Pe parcursul colaborarea se efectuază prin transmiterea fișei comandă și a materialelor necesare.

Lipsa cheltuielilor privind aprovizionarea cu materie primă. Dat fiind faptul că companie execută lucrări cu materialele furnizate de client, cheltuielile acesteia sunt redused cu investiția în materiale și consumabile și se materializează doar prin achitarea salariilor, serviciilor contractate, arenda spațiilor, și alte cheltuieli de gestiune curente.

Amplasarea favorabilă a afacerii. Poziționarea atelierului de producere într-un spațiu larg, dotat cu suficientă lumină, amplasat în centrul municipiului Orhei și în centrul orașului Soroca, facilitează atragerea personalului – prin comoditatea oferită.

Salarii competitive și achitate la timp. Prin achitarea unosr salarii corespunzătoare mediei pe ramură precum și prin sigurarea transportării personalului până la ateliere cu transportul companiei, întreprinderea fidelizează personalul și asigură o productivitate mai înaltă a muncii.

Dotarea tehnologică satisfăcătoare. În scopul desfășurării afacerii, întreprinderea are dotate cu utilajul necesar 70 de locuri de muncă permanente, suplimentar există utilaj specific, care este utilizat doar la executarea unor lucrări mai deosebite.

În afacerea analizată, pot fi evidențiate și anumite puncte slabe:

Cheltuieli privind arenda. Desfășurarea activității întreprinderii în spații închiriate, generează cheltuieli suplimentare privind arenzile achitate – fapt care are o influiență negative asupra rentabilității finale a entității. Totodată întreținerea și repararea acestora este efectuată din contul arendașului – cheltuieli care nu sunt producătoare de beneficii și nu sunt răscumpărabile în timp.

Numărul redus al companiilor către care prestează servicii. Entitatea dispune de un număr restrâns de clienți – în jur de 6 firme cu care deține relații de colaborare permanente. Reieșind din specificul ciclului de producere, și anume executarea lucrărilor de confecționare a articolelor vestimentare pentru sezonul aferent unei perioade ulterioare cu până la 120 zile înainte de lansarea mărfurilor pe piață, în contextual clauzei de achitare pentru serviciile prestate, doar după reexportul mărfurilor și verificarea calității produsului, probabilitatea survenirii în acest interval de timp al evenimentelor negative la compania contractoare este foarte mare, supunând compania unui ris de piață pronunțat.

Dependența de resurse creditare. Gradul de finanțare a acivității prin resurse obținute sub formă de credite și împrumuturi de la instituții financiare o face vulnerabilă în fața riscului de credit.

Lipsa diversificării produselor. Spectrul de servicii propus de companie, limitându-se la executare unui singur gen de lucrări, pentru o singură piață, o expune în mod pronunțat riscului de piață. Întreprinderea nevalorificând astfel pe deplin, potențialul segmentelor de piață neasimilate, care ar asigura diversificarea riscului și ar acorda posibilitatea majorării veniturilor.

Mediul instabil și incert în care există și se dezvolă afacerea, o expune pe cea din urmă unor pericole care pot fi atât de natură internă – ca urmare a factorului uman, cât și ca manifestare a factorilor mediului extern, cu potential generator de pagube.

Pericolul majorării ratei dobânzii. Pentru o întreprinderea finanțarea activității căreia se face din resurse creditare și împrumuturi de la organizații financiare, majorări ale ratelor dobânzii pot fi generatoare de pierderi financiare. Astfel, unul din pericolele majore cu care se confruntă entitățile îndatorate – este cel de a fi expus unor costuri de dobândă suplimentare care ar consuma rentabilitatea economică generate de companie, la momentul în care entitatea nu ar fi pregătită să stingă obligațiile, iar acest fapt, generând în lanț, expunerea companiei către riscul de credit și implicit către riscul de insolvabilitate.

Pericolul oscilărilor pronunțate și în termen restrâns a cursului valutar. În contextul valutelor diferite în care sunt efectuate achitările și încasate veniturile, entitatea este expusă în permanență riscului generat de rata de schimb valutar, exprimat în diferențe negative de curs înregistrate între momentul calculării beneficiilor viitoare, și înregistrarea efectivă a veniturilor. Pierderile din curs valutar, poat fi acceptabile, doar atât timp, cât sunt contrabalansate de o rentabilitate economică înaltă, care permite recuperarea lor, dacă însă pierderile generate de diferențele de curs sunt semnificative și consumă profitul – compania este expusă riscului de înregistrare a pierderilor, care ar duce la lichidarea activității.

Pericolul schimbării cadrului legislativ. Activând pe o piață internațională, întreprinderea se expune atât riscurilor generate de modificări în legislația locală, cât și în reglementările și acordurile internaționale. Astfel, există probabilitatea introducerii cărorva bariere la importul- exportul de bunuri, care nu va putea fi compensate prin marja comercială aplicabilă în limita menținerii unui preț competititiv la serviciile prestate.

Pericolul majorării presiunilor fiscale. Pericolul majorării presiunilor fiscale este prezent în activitatea companiei la oricare etapă a dezvoltării acesteia – fiind generator de cheltuieli suplimentare, în măsură să afecteze rezultatul final înregistrat de companie.

Pericolul modificărilor politice. În contextul situației socio – economice a Republicii Moldova, cu multiple modificări în direcții neașteptate, există riscul modificării cursului politic al țării, în măsură să impună careva restricții pentru comerțul internaționl, sau să genereze factori de influiență negative asupra profitabilității acestei activități. Astfel, pentru companiile care activează pe o piață internațională survine riscul încetării, reducerii, sau diminuării profitabilității desfășurării unei afaceri, nu ca rezultat al voinței proprii, ci consecință a situației economico-politice din țară.

Pericolele și vulnerabilitățile depistate în analiza afacerii, au și latura informativă care indică, ca măsură de minimizare a efectelor negative posibile, căutarea aspectelor cu potențialul de valorificare a oportrunităților de dezvoltare a afacerii.

Lărgirea gamei serviciilor prestate – ar fi în măsură să compenseze ,pierderea unui sector de piață prin valorificarea altuia.

Majorarea numărului clienților – pe lângă majorarea spectrului produselor companiei, care ar permite obținerea unui sector nou de piață, încheierea de parteneriate cu firme noi, la prestarea serviciilor existente, permite majorarea cotei de piață în sectorul deja existent. În contextul activității S.R.L. „Ramiconf-Grup”, această posibilitate poate fi valorificată, atât prin negocierea de noi perteneriate peste hotarele țării, cât și prin încheierea de contracte cu entitățile autohtone, care ar asigura o dispersare a riscului, atât în context economic, cât și în contextul ariei geografice, asigurând o stabilitate mai mare în situații de criză.

Reducerea treptată a gradului de finațare prin credite. În scopul sporirii autonomiei financiare, întreprinderea trebuie să timnă treptat să minimizeze costurile creditelor contractate, și după posibilitate, să asigure finanțarea activității curente din resurse proprii – prin profiturile generate de entitate. Această abordare ar duce la creșterea potențialului de contractare a creditelor investiționale, care sunt o povară mai mica, fiind rambursate în termen mai îndelungat și deobicei fiind cu costuri mai reduse – și cu potential de majorare a performanțelor în mărime absolute și procentuală mai mare.

Evidențierea punctelor slabe și amenințărilor care persistă asupra afacerii, conduc în managementul companiei spre identificarea posibilităților de transformare a acestora în oportunități de dezvoltare, astfel, pentru atingerea și menținerea unui echilibru financiar- economic al afacerii, înregistrarea unei performanțe maxime, în condițiile de evitare, prevenire și minimizare a impactului riscurilor care persistă în mediul de afaceri, compania urmează să utilizeze datele analizei – diagnostic a datelor și preziviunilor financiare în elaborarea unor strategii cu efect adaptiv ce ar asigura viabilitatea financiară durabilă a întreprinderii.

În scopul asigurării funcției date, compania urmează să transforme fiecare parte componentă a concluziilor formulate, în obiectiv setat în planul de afaceri strategic al companiei.

Succesul unei decizii, fie că este managerială sau de altă natură, esteobligatoriu asociat cu asumarea unor riscuri, de aceea, luarea deciziei optime în circumstanțele existente este esențială. Specialiștii în domeniu recomandă ca în utilizarea tehnicilor de fondare a deciziilor în baza analizei riscurilor ( fie prin abordarea variantelor pesimiste, fie prin gândirea creative, sau elaborarea arborelui decisional – acolo unde the nicile date sunt aplicabile, în măsura capacității evaluării exacte a condițiilor de risc sau incertitudine, să se aibă în vedere și situația economico-financiară a afacerii în cauză: nivelul profitului, cifra de afaceri, ratele de lichiditate, poziția firmei pe piață, etc. Cu cât firma se află întro situație economico-financiară mai favorabilă cu atât este posibilă asumarea unor riscuri mai mari cu probabilități de obținere a unor rezultate (profituri) superioare fiind însă necesară existența unor resurse de compensare în caz de nereușită. Utilizarea tehnicilor de optimizare a deciziilor în condiții de risc și incertitudine oferă managerilor posibilitatea de a-și asuma în mod conștient riscurile, selectându-le în funcție de efectele, de consecințele pe care le-ar putea genera aceste riscuri dacă s-ar manifesta.

Printre deciziile recomandabile în scopul menținerii și creșterii profitabilității afacerii, pot fi luate în calcul ipotezele de mai jos:

Diversificarea gamei serviciilor prestate sau a lucrărilor executate constituie un punct de pornire în diluarea riscului pieței, care face entitatea mai puțin vulnerabilă în fața solicitării de către client a modificării prețului, în caz de încetare a activității unor clienți cărora prestează servicii.

Majorarea numărului clienților, atât pe piața existentă, cât și pe piețe unde până la moment compania nu a fost prezentă, ar permite dispersarea riscului, atât sub aspect cantitativ, cât și ca dimensiune geografică.

Reducerea cheltuielilor administrative – prin negocierea unor prețuri mai mici la arenda spațiilor utilizate de către companie, care ar majora rentabilitatea comercială a entității, creând o rezervă pentru amortizarea riscurilor generate de aspectele cu un potential de control mai redus.

Negocierea în contractele cu partenerii a unor termene mai restrânse de achitare a sericiilor prestate – cu impact pozitiv în controlul riscului de trezorărie – manifestat prin deficitul resurselor finaniare necesare desfășurării neîntrerupte a activității economice.

Cercetarea posibilității obținerii și negocierea unor prețuri mai bune de la parteneri în direcția maximizării venitului și minimizării cheltuielilor, astfel, clienților să li se solicite un preț mai mare prin majorarea calității, termenelor, sau prestării unor servicii suplimentare, pe când în relațiile cu furnizorii să se negocieze costuri mai mici în măsura posibilității.

Identificarea surselor de creare și menținere a unor fonduri de rezervă pentru compensarea pierderilor din diferențele de curs înregistrate – prin lansarea unor operațiuni alternative, remunerarea cărora să fie efectuată în valută națională menite să acopere pierderile rezultate, astfel încât acestea să nu afecteze rentabilitatea netă înregistrată de companie.

Abordarea posibilităților de reducere a costurilor aferente cheltuielilor privind remunerarea muncii – prin tehnologizarea și inovarea procesului de producere, astfel încât,prin majorarea marjei profitului brut, să fie asigurate reserve de prevenire a situțiilor de criză posibile.

Utilizarea forței de muncă ieftine – prin aderarea la proiectele de învățământ dual, c ear permite atingerea simultană a două obiective importante în acivitatea entității – majorarea rentabilității, generate de reducerea costurilor generate de salarii și contribuții afaerente acestora și prevenirea riscului insuficienței forței de muncă, prin crearea și menținerea unei reserve de cadre.

Elaborarea și implimentarea planurilor strategice cu o prudență mai mare, în ceea ce privește efectuarea de investiții, într-un mod care să asigure o creare de fonduri menite pentru dezvoltare, astfel încât, efectuarea investiției cu un termen de valorificare mai mare să nu pericliteze buna desfășurare a activității și să pună în pericol stabilitatea afacerii, prin generarea pierderilor exagerate.

Efectuarea în permanență a prospectării pieței, în vederea identificării în timp util a riscurilor aferente mediului, evaluării acestora și implimentării mecanismelor de convertire a situațiilor de incertitudine în oportunități de dezvoltare cu scopul maximizării rentabilității afacerii.

Fiind o activitate specific umană, adoptarea deciziilor poartă amprenta subiectivismului, fiind indispensabilă de personalitatea, temperamentul și experiența decidentului la fel ca și de mediul în care decizia urmează a fi adoptată. Cu toate acestea, suntem în posesia unor instrumente care pot asigura un anumit grad de obiectivizare a procesului decizional atunci când sunt folosite în mod logic și coerent. În contextul unui proces decisional, la nivelul unei afaceri profitabile, managerul trebuie să definească problema și să stabilească obiectivele, respectiv să identifice toți factorii adecvați, restricțiile și interdependențele. El trebuie să identifice cât mai multe informații relevante în condițiile unor restricții de timp și cost, să analizeze datele selectate, să menționeze soluții alternative și să le evalueze în termeni de profit și cost – optând pentru cea mai bună soluție.

Adoptarea efectivă a unei decizii devine arta alegerii celei mai bune soluții dintre variantele disponibile, decizie ce urmează a fi selectată într-una din variantele de situații posibile privind informația de care dispune decidentul asupra problemei: certitudine, risc sau incertitudine, alegerea urmând să fie efectuată în favoarea deciziei ce va genera o maximizare a rezultatelor înregistrate de afacere.

3.2 Interpretarea datelor diagnosticului financiar în scopul identificării rezervelor de creștere a rentabilității afacerii

O afacere se dovedește a fi profitabilă dacă încasările pe care le generează acoperă cheltuielile efectuate pentru desfășurarea ei și asigură un surplus de valoare reprezentat de profit.

Elementele determinante ale profitului reprezentate de venituri și cheltuieli – definesc starea de rentabilitate ca fiind expresia comportamentului rațional al agenților economici de maximizare a rezultatelor în condițiile folosirii unor resurse economice limitate. Profitul unei afaceri înregistrează o creștere pe măsură ce sporesc veniturile, la utilizarea aceleiași resurse sau resurse sporite într-o proporție mai mică comparative cu creșterea activității economice.

Importanța înregistrării profitului comercial, ca de altfel și a celorlalte forme de profit, rezidă în remunerarea unuia din factorii de producție, și anume a capitalului. Investitorul – indiferent că este un mic comerciant un agent economic – așteaptă un beneficiu din utilizarea capitalului, altfel lipsind motivația investirii lui. Pe lângă dorința investitorului de a obține un câștig, profitul este motivat și ca o recompensă a riscului asumat ce însoțește investiția în economie, unde acționează și factori aleatori, iar piața nu recunoaște utilitatea oricărei activități.

În această ordine de idei, se observă că odată cu aprecierea rentabilității capitalului propriu poate fi determinat și oportunitatea apelării la fonduri străine care ar contribui la o majorare a rentabilității financiare. În cazul efectului de levier pozitiv, prin îndatorare, întreprinderea își crește rentabilitatea financiară făcând-o în același timp mai fragilă, mai riscantă, mai sensibilă la turbulențele rentabilității economice.

Majorarea riscului corespunde unei bonificări a rentabilității. Pentru compensarea riscului, este determinată în cadrul firmei o astfel de componență a capitalului propriu, care să asigure un grad înalt de siguranță a dezvoltării și creșterii rentabilității.

Cu toate că activitatea de gestiune conține acțiuni de anticipare a evoluției economice și există forme acceptate la nivel de management de asigurare a riscului, nu poate fi omisă prezența insuccesului sau a falimentului în activitatea oricărei societăți economice, evitarea lor fiind atinsă tocmai pe seama efortului fiecărei afaceri spre o rentabilitate permanentă. Din contul profitului se asigură autofinanțarea dezvoltării economice, cointeresarea salariaților în rezultatele activității lor și, prin volumul dividendelor acordate asociaților, gradul de interesare a investitorilor în achiziționarea de cote – părți, și, deci, de creștere a capitalului unei firme.

Analiza profitabilității S.R.L. „Ramiconf-Grup” a scos în evidență, că înregistrarea unei cifre de afaceri nu este întotdeauna însoțită de încasarea unor profituri finale, proporționale cu aceasta. Astfel, putem observa că analiza veniturilor din vânzări ale agentului economic, nu ne reflectă o imagine complete asupra performanței afacerii în general, fiind implicate necesitatea analizei amănunțite a factorilor ce au determinat mărimea profitului și a elementelor care îl formează.

Fiind format ca o diferență între venituri și cheltuieli, profitul este influențat de factorii care au influiență asupra acestor două mărimi.

Formarea veniturilor și a cheltuielilor prezintă particularități în diferitele domenii de activitate economică, astfel că și factorii de influență sunt specifici pentru fiecare dintre acestea.

În domeniul comerțului de mărfuri, făcând abstracție de costul produselor, așa cum acesta este cuprins în sumă egală atât la venituri cât și la cheltuieli, ponderea decisivă în venituri o deține adaosul comercial, iar în cheltuieli, cheltuielile de desfacere. Astfel, adaosul comercial, reprezentând venituri, are o influență pozitivă asupra profitului, în timp ce cheltuielile de desfacere au o influență negativă. Profitul va fi cu atât mai mare cu cât se va mări adaosul comercial și se vor reduce cheltuielile de circulație. Acești doi indicatori, la rândul lor, depind de o serie de elemente constitutive, care sunt considerate factori de influență imediați asupra profitului. Relațiile de influiență a profitului de către cele două elemente concretizânduse în:

– Mărimea adaosului comercial depinde de volumul și structura aprovizionărilor de la furnizori și de cotele adaosului comercial aplicat pe grupe de mărfuri, acesta fiind produsul celor două elemente. Ambele sunt pentru întreprinzător mărimi variabile, influențate de factori obiectivi și subiectivi;

Niveluul și structura aprovizionărilor sunt influiențate de volumul și structura cererii pieței, respectiv a vânzărilor, care, la rândul lor, sunt determinate de capacitatea de cumpărare a populației, fiecare antreprenor "acoperind" o parte a acestora, reprezentată prin cota sa de piață. Ea poate fi mărită însă pe seama concurenților, prin asimilarea unor noi segmente de consumatori, prin promovarea unor produse noi sau îmbunătățite pe piață sau prin modificarea însăși a structurii cererii în favoarea produselor pe care o anumită firmă le comercializează. În condițiile neschimbării cotelor de adaos comercial, creșterea volumului aprovizionărilor are drept consecință mărirea volumului adaosului comercial.

Deși în genurile de activitate ale S.R.L. „Ramiconf-Grup” este prezent comerțul cu mărfuri, la analiza rapoartelor financiare pentru ultimele cinci exerciții financiare se constată că activitatea entității s-a prezentat nu drept una comercială, ci de prestare a serviciilor, fapt care implică abordarea altor factori cu influiență asupra profitului înregistrat, acesta fiind calculate la deducerea cheltuielilor privind remunerarea muncii – cu o pondere de bază în cheltuielile totale ale întreprinderii, care sunt incluse în costul vânzărilor.

Activând în condițiile economiei de piață profitul devine criteriul de bază în caracterizarea rezultatelor activității economico-financiare a întreprinderii. Valoarea absolută și dinamica profitului determină ritmuri de dezvoltare economică și condiționează creșterea capitalului propriu al afacerii în perspectivă. Situația economică contemporană, se caracterizează prin înăsprirea cadrului legal și prin intensificarea concurenței în condițiile de majorare a costurilor implicate în producere, inclusive și a prețului forței de muncă. Acest fenomen poartă un caracter global și în această situație afacerile, pentru a supraviețui și a se dezvolta, trebuie să-și găsească rezerve de micșorare a cheltuielilor de producție și sporirii în consecință a profitului. Unul din astfel de rezerve este folosirea eficientă a resurselor umane. Anume resursele umane reprezintă cea mai mare pondere care alcătuiește costul vânzărilor entității analizate, cu impact direct proportional asupra profitului înregistrat.

Astfel, folosirea rațională a resurselor umane devine un factor unic, care va permite de a scoate activitatea desfășurată de întreprindere din stagnare și care va ridica profotabilitatea acesteia la un nivel mai sporit. În această ordine de idei, analiza problemelor legate de folosirea eficientă a resurselor umane și de influența lor asupra majorării profitului și a rentabilității, capătă o actualitate specială și o aplicabilitate practică.

Este cunoscut faptul, că profitul se formează sub influența mai multor factori care, convențional, pot fi divizați în factori externi și interni. Factorii externi, care nu sunt influiențați de activitatea entității, cuprind: politica fiscală a statului, nivelul de inflație, ratele bancare procentuale, condițiile economico-sociale etc. În calitate de principali factori interni pot fi menționați: capacitatea de producție care corespunde cerințelor de producție; nivelul consumurilor și cheltuielilor întreprinderii care este determinat de eficiența folosirii resurselor materiale, tehnice și umane; volumul și calitatea producției sau serviciilor; politica de formare a prețurilor; stimularea materială a angajaților întreprinderii etc.

Profitul brut al S.R.L. „Ramiconf-Grup” se determină ca diferența dintre venitul din vânzarea producției – prestarea serviciilor de confecționare a articolelor vestimentare și spezele de producție. La rândul său, venitul din vânzări este calculate ca funcție a trei factori: volumul de producție – care depinde de conjunctura pieței; gradul de folosire a capacității de producție a întreprinderii și existența unui potential modern de producție. Factorii enumerați practic nu se supun reglării din partea întreprinderii și, în mare măsură, sunt determinați de factori și situații externe. Ceea ce privește politica de gestiune a consumurilor și cheltuielilor afacerii, aceasta se formează nemijlocit de către entitate.

Consumurile și cheltuielile sunt formate din următoarele elemente componente de bază: cheltuieli de materiale, cheltuieli privind remunerarea muncii, uzura mijloacelor fixe. Așa cum entitatea analizată, nu are consumuri material – materialele pentru producere fiind livrate de către client, cheltuielile privind remunerarea muncii, la întreprindere au ponderea cea mai mare în totalul spezelor de producție și în mare măsură sunt influențate de factorii externi, care nu depind de activitatea afacerii. Consumurile privind remunerarea muncii reprezintă elementul economic cel mai complex al cheltuielilor întreprinderii și înglobează cheltuielile privind salarizarea muncii și plăți suplimentare (asigurarea medicală, asigurarea socială, defalcările pentru crearea fondului de pensii etc.). De aceea, în procesul de gestiune a afacerii și descoperirii rezervelor de creștere a rentabilității, o atenție sporită trebuie acordată reducerii cheltuielilor privind salarizarea din contul folosirii mai eficiente a resurselor umane.

Figura 3.1 Evoluția ponderii cheltuielilor privind remunerarea muncii în total cheltuieli a S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale S.R.L. „Ramiconf-Grup”

Costul forței de muncă utilizate în procesul de producție este determinat de cheltuielile privind remunerarea muncii. Cota parte a acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor entității se determină prin particularitățile ramurii respective. În legătură cu acest fapt, este nevoie de analizat minuțios impactul reducerii cheltuielilor privind salarizarea muncii asupra rentabilității întreprinderii. În figura 3.1 putem observa graphic, că ponderea cheltuielilor de salarizare a S.R.L. „Ramiconf-Grup”, nu doar că este foarte înaltă, ci și înregistrează o creștere pe parcursul ultimelor exerciții – situație care implică un control riguror asupra gradului în care acestea au impact în atingerea unor rezultate finale satisfăcătoare.

Pentru atingerea acestui scop, este important de identificat metode și modalități de reducere a cheltuielilor privind remunerarea muncii în suma totală a cheltuielilor întreprinderii. Principala condiție de economisire a cheltuielilor privind remunerarea muncii, conform sugestiilor economiștilor, este creșterea productivității muncii cu ritmuri mai sporite față de creșterea fondului de salariu. Pentru asigurarea utilizării econome reale a fondului de salariu corelația dintre productivitatea muncii și fondul de salariu trebuie gestionată cu o pârghie specială.

În teorie și practică sunt cercetate problemele elasticității salariului față de majorarea productivității muncii, adică cu cât real poate fi sporit salariul la condiția de creștere a productivității muncii cu ritm predeterminat. Coraportul argumentat dintre acești indicatori asigură economisirea resurselor, reducerea costului și, respectiv, sporirea profitului întreprinderii. Pentru obținerea efectului economic (economisirea fondului de salariu) din contul ritmurilor mai mari de creștere a productivității muncii în practică, situația trebuie abordată individual de către fiecare afacere, în special, aceasta se poate asigura prin tehnologizarea proceselor, care sporesc ritmul de executare a lucrărilor, asigurând un volum mai mare de producție executată prin utilizarea aceluiași volum de ore de muncă – fără impact asupra fondului de salariu, influiențând direct ponderea acestora în total cheltuieli.

Pe lângă veniturile și cheltuielile din activitatea de bază concretizate în rezultatele din exploatare, profitul este influențat și de veniturile și cheltuielile financiare și de veniturile și cheltuielile excepționale. Profitul crește astfel în măsura în care întreprinderea deține disponibilități din conturi bancare, care pe lângă sporirea capacități de lichiditate îi aduc dobânzi, și este influiențat poziiv sau negative de evoluția ratelor de schimb valutar și oscilarea ratelor dobânzii creditelor contractate.

De asemenea, profitul este influențat pozitiv de lipsa debitorilor insolvabili, a pierderilor din creanțe rezultate, a amenzilor, penalizărilor și despăgubirilor către terți etc., care sunt rezultatul gestiunii eficiente a patrimoniului și desfășurării unei activități în caracterizate de disciplină financiară.

Însuși din esența eficienței economice rezultă că majorarea acesteia poate fi realizată fie prin maximizarea rezultatelor aferente unui anumit efort economic, fie din minimizarea eforturilor, a cheltuielilor de resurse, pentru obținerea unui rezultat. Conținutul complex al activității antreprenoriale și variatele aspectele pe care le îmbracă eficiența economică determină opțiuni ale managementului pentru ambele posibilități din relația efort-rezultat.

Prima modalitate de sporire a eficienței o constituie creșterea volumului vânzărilor – funcție realizată de activitatea economică, care influiențează direct mărirea profitului. Dar, pentru a obține în consecință o rată a rentabilității superioară este necesar ca ritmul de sporire a profitului să devanseze pe cel de creștere al vânzărilor. Majorarea volumului vânzărilor întâmpină restricții, determinate de capacitatea pieței și de concurență, astfel că înfăptuirea acestei strategii depinde semnificativ de adaptarea la cerințele pieței.

Totodată, la un anumit nivel al vânzărilor apare costul marginal sporit, ceea ce semnifică că o unitate suplimentară de vânzări se realizează cu cheltuieli mai mari și, de fapt, aduce un profit mai mic. Depășirea acestui prag solicită un efort de investiții care va influiența profitul obținut. Conchidem deci că sporirea vânzărilor în scopul creșterii eficienței trebuie însoțită de o schimbare calitativă continuă a activității economice, care condiționează posibilitatea creșterii ei cantitative.

A doua cale de sporire a eficienței o constituie minimizarea consumului de resurse aferent unui anumit rezultat sau, formulat altfel, raționalizarea diferitelor categorii de cheltuieli. Noțiunea de raționalizare caracterizează situațiile în care o creștere a unei cheltuieli poate să aducă un efect superior, ceea ce-i conferă caracterul de eficacitate.

Printre căile de raționalizare a cheltuielilor pot fi menționate:

Accelerarea vitezei de circulație a mărfurilor duce la micșorarea timpului în care produsele parcurg etapele de producere și desfacere, cu repercursiuni asupra consumului de resurse în acest spațiu și timp. Cu cât se lărgește teritorial piața și se mărește numărul de participanți la actele de schimb, distribuția se amplifică, raționalizarea ei fiind însă posibilă prin modernizarea logisticii proceselor de transport, depozitare, păstrare și vânzare. Perfecționarea acestor procese se operează cu cheltuieli mai mari, dar prin creșterea vitezei de circulație are ca efect majorarea numărului de circuite ale capitalului într-o perioadă dată și, în consecință, are loc creșterea profitului.

Creșterea productivității factorilor de producție (numărul personalului, suprafețe comerciale, capital) are ca impact, prin randamentul sporit al factorilor respectivi, micșorarea consumului acestora pe unitatea de rezultate. Reducerea consumului de resurse nu constituie o scădere absolută, fizică sau valorică a lor, ci o reducere relativă, în raport cu activitatea economică. În consecință se constată un randament de scară, concentrarea resurselor în unități mari dovedindu-se mai eficientă comparative cu dispersarea lor în unități mici.

Majorarea randamentului factorilor de producție este determinată de modernizarea bazei tehnico-materiale a activității, ceea ce într-o interpretare generală, presupune sporirea funcționalității sale, de la proiectarea produsului și spațiilor de producere până la utilajele de expunere a mărfurilor în unitățile de vânzare.

Deoarece modernizarea implică investiții de capital, reducerea acestora poate fi realizată prin folosirea intensivă a bazei tehnico-materiale existente, cee ace ar genera obținerea de rezultate mai mari cu aceleași fonduri, însoțită de procedee moderne de amenajare interioară și de desfășurare a activității unităților operative.

Creșterea eficienței economice poate fi înregistrată și în rezultatul direct al perfecționării sistemului de conducere economică, respectiv al proceselor decizionale privind alocarea resurselor și organizarea activității economice. Totodată acesta implică folosirea largă a mijloacelor electronice de înregistrare și prelucrare a informațiilor ca o condiție a analizei eficacității deciziilor luate.

Eficiența economică devine în acest context, prin sfera largă a aspectelor ce o definesc și a măsurilor care determină majorarea ei, expresia calitativă a întregii circulații a mărfurilor și un obiectiv fundamental de cercetare în managementul afacerii.

Referindu-ne la obținerea unui echilibru economico – financiar, ca caracteristică de bază a performanței durabile a afacerii, în cadrul oricărei întreprinderi, observăm importanța analizei permanente a capacității de plată, solvabilității și lichidității generale. Acesta, deasemenea se poate obține doar dacă întreprinderea va dispune, la fiecare termen de scadență, de disponibilități suficiente pentru stingerea datoriilor. Astfel, atât întreprinderea studiată, cât și oricare unitate economică, se poate orienta către o anumită specializarea a resurselor, clasificăndu-le după natura utilizării și sursele de finanțare.

Pentru atingerea și menținerea unei rentabilități, care ar fi în măsură să sprijine existența durabilă și viabilitatea economică a unei afaceri, se impun măsuri strategice ale managementului, printre care pot fi menționate următoarele acțiuni:

Implimentarea unei politici de promovare activă, care să permită lărgirea pieței de desfacere și a intensității consumului din partea sectorului de piață existent al entității. Aceasta ar contribui la majorarea cifrei de afaceri, la majorarea capacității de plată, a valorii societății iar în consecință, la remunerarea proprietarilor acesteia prin bonificarea rentabilității profitului.

Micșorarea nivelului stocurilor de mărfuri și materiale înregistrate la bilanțul întreprinderii urmare a comenzilor față de clienții falimentați care nu au fost livrate, duratei de livrare a produselor finite, precum și în special, o reducere a duratei de încasare a creanțelor care va contribui la majorarea numărului de rotație a activelor și în consecință a rentabilității economice.

Contractarea de la bancă a unei sume mai mari de credit, în condiții de dobândă redusă, astfel într-o perioadă mai scurtă de timp ar reuși, atât să extindă activitatea, cât și să mărească capitalul statutar al întreprinderii. Această situație ar aduce un profit mai mare, decât să aștepte o acumulare a surselor proprii pentru efectuarea finanțării necesare.

Elaborarea strategiilor pentru: reducerea costurilor și încasarea în termen restrâns a datoriilor.

Întocmirea rapoartelor eficiente de management financiar.

Ieșirea pe noi piețe de desfacere prin identificarea și negocierea de noi parteneriate la nivel internațional și local prin dezvoltarea politicii de marketing pe piața internă și extinderea relațiilor de colaborare cu piața pe care efectuază exportul bunurilor.

Desfășurarea cu regularitate a analizei economico – financiare a întreprinderii, pentru a putea fi previzionate punctele slabe și pentru lichidarea sau cel puțin reducerea acestora.

Efectuarea unei analize asupra rentabilității capitalului propriu al întreprinderii, deoarece aborderea sistematică a problematicii rentabilității capitalului propriu permite poziționarea corectă a întreprinderii în segmentul strategic căruia îi aparține și, totodată, fundamentarea obiectivă a orientărilor de perspectivă.

Selectarea prin studierea managerială a cumpărătorilor a întreprinderilor rentabile, în permanență cu disponibil bănesc, care ar avea posibilitatea să achite marfa la momentul procurării ei, iar mijloacele bănești obținute ar fi îndreptate la stingerea datoriilor și majorarea capitalului statutar.

Analiza sistematică a structurii financiare a întreprinderii și stabilirea în continuare a oportunității contractării de credite, până la nivelul care este permis de nivelul rentabilității economice și rata dobânzii pe piață, cu luarea deciziilor de finanțare argumentate științific.

Întreprinderea ar trebui să aiba în vedere și exportul de produse finite realizate pe creație proprie. Aceasta soluție este necesară în condițiile concurenței dure, retehnologizării și calității prodeselor, promovarea mărcilor proprii, a colecțiilor proprii, servind drept potential de penetrare pe piata – ca alternative tipului de activitate existent. Acesta ar trebui să fie un obiectiv de realizat pe termen lung ca urmare a faptului că se prognozează ăa tarile cu un potential înalt în domeniul confecțiilor de articole vestimentare vor reuși să se mențină pe piețele țărilor dezvoltate. Întreprinderea trebuie să acorde atenție acestui aspect deoarece țările în curs de dezvoltare (China, Indonezia, Coreea, India, Pakistan) sunt deținătoarele de materii prime, au fortă de muncă competitivă și au adoptat din timp politicile industriale favorizante promovării exportului si cucerii de noi piete.

Pentru a asigura continuarea activității în sistemul de producție existent, și în același timp să asigure un nivel înalt al ratelor de rentabilitate societatea trebuie sa ia în calcul strategiile enumerate și să le aplice, rolul managementului fiind asigurarea maximizării continue a performanțelor afacerii, prin adaptarea strategiilor financiare mediului în care activează.

Concluzii și recomandări

Evaluarea riscurilor constituie o activitate extrem de complexă care presupune cunoștințe de natură economică, tehnologice, juridice, sociologice și politice. Rezultatele evaluării manifestă un mare grad de responsabilitate – fiind cele care influențează deciziile și în consecință succesul strategiilor adoptate la nivel gestiunii afacerii.

Cercetаreа efectuаtă cu privire lа analiza și diagnosticul performnațelor înregistrate de către agenții economici, prin prizma analizei activității S.R.L. „Ramiconf-Grup” în contextul riscurilor mediului de afaceri permite fоrmulаreа următоаrelоr cоncluzii:

Realizarea funcției scop a societăți comerciale – maximizarea averii acționarilor este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

În contextul analizei performanțelor întreprinderii, scopul urmărit îl constituie evaluarea profitabilității afacerii, în scopul maximizării acesteia și stabilirea punctelor forte și a punctelor slabe.

Analiza financiară la nivelul entității are ca obiectiv principal măsurarea eficienței capitalurilor sale și a riscului cu care s-a obținut aceasta, altfel spus, a raportului între rentabilitatea obținută și riscul asumat.

Incertitudinea și instabilitatea mediului economic implică managementul riscurilor drept proces primordial – fiind indispensabil funcției preventive și adaptive a gestiunii afacerii, și unicul în măsură să echilibreze riscul asumat de investitor și beneficiile încasate ca urmare derulării cu success a afacerii.

Managementul riscului în activitatea economică necesită, precizarea metodelor de cuantificare a vulnerabilităților din domeniul afacerilor, dezvoltarea strategiilor de răspuns la risc și monitorizarea activităților în vederea controlării riscurilor holistice anticipative.

Analiza performanțelor economico – financiare ale întreprinderii identifică și evidențiază modalitațile de formare a rezultatului întreprinderii, respectiv, prin abordarea structurii lui, ținând cont de corelațiile dintre elementele constitutive și factorii care au influiențat nivelul acestor performanțe.

Echilibrul dintre evitarea riscurilor majore și valorificarea oportunităților, este considerat calea de aur care trebuie urmată, în care noțiunea de risc este sinonimă cu acea de activitate.

Prin sistemul de rate și de echilibru financiar, diagnosticul financiar favorizează evidențierea punctelor forte și a punctelor slabe ale gestiunii financiare, respectiv a performanțelor și a riscului economic și financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care amenință continuitatea întreprinderii aflate în dificultate.

Pe parcursul ultimelor exerciții financiare, S.R.L. „Ramiconf-Grup” și-a consolidat structura de finanțare a activității, în direcția asigurării unei ponderi mai ridicate a capitalului propriu în capital permanent antrenat. Totodată rata de autofinanțare a activelor a înregistrat o diminuare, datorită faptului că activele imobilizate au fost achiziționate de către companie din resurse creditare și nu din majorarea capitalului propriu acumulat reflectat în bilanțul întreprinderii.

Rata datoriilor calculate, indică faptul că deși ponderea datoriilor în totalul activelor finanțate a cunoscut un trend favorabil în ultimii ani, cu un regres ușor în anul 2019 – totuși există o tendință de micșorarea a gradului de îndatorare.

Rata de finanțare a activelor imobilizate prin capitaluri permanente menține un nivel satisfăcător – ceea ce reflectă existența unui fond de rulment pozitiv – care diminuază riscurile de trezorărie, caracterizând o structură de finanțare rațională sub aspectul termenelor pentru care sunt disponinilizate resursele financiare.

În activitatea S.R.L. „Ramiconf-Grup” se observă o oscilație pronunțată a ratelor profitabilității, fapt care necesită o prudență deosebită din partea managementului în scopul ajustării factorilor destabilizatori ai înregistrării profitului.

Riscul economic este prezent în activitatea oricărei entități, în particular, la S.R.L. „Ramiconf-Grup” acesta se manifestă în: riscul variației cererii față de produsele companiei; riscul variației prețului produselor; riscul insuficienței pregătirii profesionale și abilităților managerului; riscul lipsei forței de muncă.

S.R.L. „Ramiconf-Grup” în desfășurarea activității sale este în permanență expusă riscului financiar concretizat în discordanța prezentă frecvent între rezultatele exploatării – care sunt relativ stabile și în creștere și rezultatul net al companiei, care prezintă o instabilitate pronunțată, dat fiind oscilarea pronunțată a volumului și structurii cheltuielilor entității.

Riscul de piață este o prezență permanentă în activitatea antreprenorială în general, și în cea a S.R.L.„Ramiconf-Grup” în particular.

Activitatea entității în industria ușoară, atrage după sine și riscul schimbărilor în tehnologie.

Desfășurarea activității întreprinderii cu implicarea operațiunilor de import – export, implică expunerea permanentă a companiei la riscul valutar.

Unul din aspectele care necesită o atenție deosebită în cadrul managementului de gestiune îl constituie asigurarea și menținerea unui nivel suficient al lichidităților pentru reacția imediată la situații de stres și a unei solvabilități suficiente, astfel încât să ferească afacerea de riscul falimentului.

S.R.L. „Ramiconf-Grup” a lansat în anul 2018 activitatea celui de-al doilea atelier – investiție care a generat cheltuieli imediate ce nu au putut fi acoperite din rezultatele de exploatare curente înregistrate.

Realizarea unui management coerent față de risc implică analiza sistemică a riscurilor și aplicarea tehnicilor care au drept scop diminuarea pierderilor potențiale spre care pot conduce.

În scopul menținerii sub control a factorilor de risc cu potențial destabilizator și a asigurării unei performanțe financiare a afacerii, se propun următoarele recomandări:

Implimentarea unei politici de promovare activă, care să permită lărgirea pieței de desfacere și a intensității consumului din partea sectorului de piață existent al entității. Aceasta ar contribui la majorarea cifrei de afaceri, la majorarea capacității de plată, a valorii societății iar în consecință, la remunerarea proprietarilor acesteia prin bonificarea rentabilității profitului.

Micșorarea nivelului stocurilor de mărfuri și materiale înregistrate la bilanțul întreprinderii urmare a comenzilor față de clienții falimentați care nu au fost livrate, duratei de livrare a produselor finite, precum și în special, o reducere a duratei de încasare a creanțelor care va contribui la majorarea numărului de rotație a activelor și în consecință a rentabilității economice.

Contractarea de la bancă a unei sume mai mari de credit, în condiții de dobândă redusă, astfel într-o perioadă mai scurtă de timp ar reuși, atât să extindă activitatea, cât și să mărească capitalul statutar al întreprinderii. Această situație ar aduce un profit mai mare, decât să aștepte o acumulare a surselor proprii pentru efectuarea finanțării necesare.

Elaborarea strategiilor pentru: reducerea costurilor și încasarea în termen restrâns a datoriilor.

Întocmirea rapoartelor eficiente de management financiar.

Ieșirea pe noi piețe de desfacere prin identificarea și negocierea de noi parteneriate la nivel internațional și local prin dezvoltarea politicii de marketing pe piața internă și extinderea relațiilor de colaborare cu piața pe care efectuază exportul bunurilor.

Desfășurarea cu regularitate a analizei economico – financiare a întreprinderii, pentru a putea fi previzionate punctele slabe și pentru lichidarea sau cel puțin reducerea acestora.

Efectuarea unei analize asupra rentabilității capitalului propriu al întreprinderii, deoarece aborderea sistematică a problematicii rentabilității capitalului propriu permite poziționarea corectă a întreprinderii în segmentul strategic căruia îi aparține și, totodată, fundamentarea obiectivă a orientărilor de perspectivă.

Selectarea prin studierea managerială a cumpărătorilor a întreprinderilor rentabile, în permanență cu disponibil bănesc, care ar avea posibilitatea să achite marfa la momentul procurării ei, iar mijloacele bănești obținute ar fi îndreptate la stingerea datoriilor și majorarea capitalului statutar.

Analiza sistematică a structurii financiare a întreprinderii și stabilirea în continuare a oportunității contractării de credite, până la nivelul care este permis de nivelul rentabilității economice și rata dobânzii pe piață, cu luarea deciziilor de finanțare argumentate științific.

Întreprinderea ar trebui să aiba în vedere și exportul de produse finite realizate pe creație proprie. Aceasta soluție este necesară în condițiile concurenței dure, retehnologizării și calității prodeselor, promovarea mărcilor proprii, a colecțiilor proprii, servind drept potential de penetrare pe piata – ca alternative tipului de activitate existent. Acesta ar trebui să fie un obiectiv de realizat pe termen lung. Diversificarea gamei serviciilor prestate sau a lucrărilor executate constituie un punct de pornire în diluarea riscului pieței, care face entitatea mai puțin vulnerabilă în fața solicitării de către client a modificării prețului, în caz de încetare a activității unor clienți cărora prestează servicii.

Majorarea numărului clienților, atât pe piața existentă, cât și pe piețe unde până la moment compania nu a fost prezentă, ar permite dispersarea riscului, atât sub aspect cantitativ, cât și ca dimensiune geografică.

Reducerea cheltuielilor administrative – prin negocierea unor prețuri mai mici la arenda spațiilor utilizate de către companie, care ar majora rentabilitatea comercială a entității, creând o rezervă pentru amortizarea riscurilor generate de aspectele cu un potential de control mai redus.

Negocierea în contractele cu partenerii a unor termene mai restrânse de achitare a sericiilor prestate – cu impact pozitiv în controlul riscului de trezorărie – manifestat prin deficitul resurselor finaniare necesare desfășurării neîntrerupte a activității economice.

Cercetarea posibilității obținerii și negocierea unor prețuri mai bune de la parteneri în direcția maximizării venitului și minimizării cheltuielilor, astfel, clienților să li se solicite un preț mai mare prin majorarea calității, termenelor, sau prestării unor servicii suplimentare, pe când în relațiile cu furnizorii să se negocieze costuri mai mici în măsura posibilității.

Identificarea surselor de creare și menținere a unor fonduri de rezervă pentru compensarea pierderilor din diferențele de curs înregistrate – prin lansarea unor operațiuni alternative, remunerarea cărora să fie efectuată în valută națională menite să acopere pierderile rezultate, astfel încât acestea să nu afecteze rentabilitatea netă înregistrată de companie.

Abordarea posibilităților de reducere a costurilor aferente cheltuielilor privind remunerarea muncii – prin tehnologizarea și inovarea procesului de producere, astfel încât, prin majorarea marjei profitului brut, să fie asigurate reserve de prevenire a situțiilor de criză posibile.

Utilizarea forței de muncă ieftine – prin aderarea la proiectele de învățământ dual, ce ar permite atingerea simultană a două obiective importante în acivitatea entității – majorarea rentabilității, generate de reducerea costurilor generate de salarii și contribuții aferente acestora și prevenirea riscului insuficienței forței de muncă, prin crearea și menținerea unei rezerve de cadre.

Elaborarea și implimentarea planurilor strategice cu o prudență mai mare, în ceea ce privește efectuarea de investiții, într-un mod care să asigure o creare de fonduri pentru dezvoltare, astfel încât, efectuarea investiției cu un termen de valorificare mai mare să nu pericliteze buna desfășurare a activității și să pună în pericol stabilitatea afacerii, prin generarea pierderilor curente exagerate.

Efectuarea în permanență a prospectării pieței, în vederea identificării în timp util a riscurilor aferente mediului, evaluării acestora și implimentării mecanismelor de convertire a situațiilor de incertitudine în oportunități de dezvoltare cu scopul maximizării rentabilității afacerii.

Bibliografie

I. Acte legislative și normative

Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi: nr. 845-XII din 03.01.1992. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1994, nr. 2/33, cu modificări și șcompletări.

Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor: nr. 1265 din 05.10.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2001, nr. 31-34.

Legea Republicii Moldova privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii: nr. 206 – XVI din 7 iulie 2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2006, nr. 126-130/605.

Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare Moldova 2020: nr. 166 din 11.07.2012. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2012, Nr. 245-247.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012-2020: nr. 685 din 13.09.2012. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2012, nr. 198-204.

II. Manuale, monografii și lucrări didactice

BAIU , Cosmin. Analiza financiară pe înțelesul tuturor. București: Evrika: 2018. 196 p. IBSN 978-6069-4572-0-7.

BALA, Gheorghe. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A INOVĂRII LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII: : tz. de doct. în economie. București, 2007. 219 p.

BUGAIAN, L., CATANOI, V., COTELNIC, A. ș.a. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău, ELENA-V.I. SRL, 2010. 344 p. ISBN 978-9975-9649-4-4.

CHIȘLARI, Elena. Antreprenoriatul – diversitatea modelelor și mecanismelor de realizare. Chișinău: ASEM, 2005. ISBN 9975-75-311-0.

CHISTRUGA, Boris ș.a. Necesitatea reformării politicilor de creștere economică în Republica Moldova. Chișinău: ASEM, 2013. ISBN 978-9975-75-630-3.

COZMÂNCĂ, M. ș.a. Managementul întreprinderilor mici și mijlocii. Chișinău: Tehnica – INFO, 2002. 718 p. ISBN 9975-63-122-3.

EFROS, Stela. Dezvoltarea antreprenoriatului constructiv în Republica Moldova: tz. de doct. în economie. Chișinău: 2014. 196 p.

ERHAN, Lica. Strategii financiare de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii prin prisma asigurării unei economii de piață funcționale: tz. de doct. în economie. Chișinău: 2013. 219 p.

Evoluții și politici economice. Culegere de lucrări științifice. Chișinău: Institutul Național de Economie și Informație, 2004. ISBN 9975-9654-8-2.

GUȚU, Ion. Republica Moldova: Economia în tranziție. Chișinău: Litera, 1998. 447 p. ISBN 9975-74-209-2.

IPATI, G., ȘARCOV, P. Impozitarea și facilitățile fiscale pentru micul business din Republica Moldova. Chișinău: 2003. 136 p. ISBN 9975-928-37-4.

MUREȘANU, Doina. Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Pitești: Independența Economică, 2002. 224 p. ISBN 973-8112-17-6.

PETRESCU, Silvia. Analiză și diagnostic financiar-contabil, ghid teoretico-aplicativ, editia a II-a revizuită și adăugită. București: Ceccar, 2008. 202 p, ISBN 978-973-8414-45-7

PÎNDICHE Elena, SECARĂ Mirela. Analiză economico-financiară. Manual de studio individual, București: Prouniversitaria, 2011. 114 p. ISBN 978-606-647-214-2

SANDU, P.. Management pentru întreprinzători. București: Economică, 1997. 210 p. ISBN 9735-900-14-9

SOLCAN, Angela. Bazele antreprenoriatului- inițierea unei mici afaceri. Chișinău: Elena-V.I., 2006. ISBN 978-9975-9892-3-7.

SOLCAN, Angela. Managementul micului business. Chișinău: ASEM, 2001. ISBN 9975-75-131-8.

TUDOR, Dumitru. Management comercial. MultiMedia Publishing, 2018. 664 p. ISBN 978-606-9016-61-9.

III. Resurse electronice

ACULAI, E. Caracteristicile de bază și specificul IMM-urilor în țările cu piața emergentă. Articol științific de sinteză. Chișinău: 2003. [online], [citat 07 martie 2014]. Disponibil: http://ince.md/ro/activitatea-ince/publicacii/357-caracteristicile-de-baz-si-specificul-imm-urilor-n-urile-cu-piaua-emergent.html

BOB, Constantin A..Analiza diagnostic în afacerile comerciale. 27 p. [online], [citat 02 iunie 2020]. Disponibil: https://ru.scribd.com/doc/22251103/Analiza-Diagnostic-in-Afaceri-Comerciale

BOCANCEA, L. Întreprinderile mici și mijlocii – promotor al dezvoltării economice. [online], [citat 11 martie 2014]. Disponibil: http://www.utm.md/meridian/2010/ MI_2_2010/2.Bocancea%20L.%20Intreprinderile.pdf

Centrul de monitorizare si analiza strategica [online], [citat 03 martie 2014]. Disponibil: http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=1331

Despre întreprinderile mici și mijlocii. [online], [citat 01 martie 2014]. Disponibil: http://www.slideshare.net/NiceTimeGo/1-despre-intreprinderile-mici-si-mijlocii

ENTREPRENEURSHIP 2020 ACTION PLAN. Reigniting the entrepreneurial spirit in Europe. EUROPEAN COMMISSION. Brussels: 2013. 33 p. [online], [citat 03 martie 2014]. Disponibil: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/entrepreneurship-2020/index_en.htm

ROBU, Vasile, GHEORGHESCU Nicolae. Analiză economico-financiară. 253 p. [online], [citat 03 martie 2020]. Disponibil: http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=113&idb=6

Inovarea și antreprenoriatul piloni ai competitivității. Fundația post-privatizare, 2013. [online], [citat 09 martie 2014].Disponibil: http://www.postprivatizare.ro/romana/studiul-inovarea-si-antreprenoriatul-piloni-ai-competivitatii/

Întreprinderi mici și mijlocii. [online], [citat 17 febr 2014]. Disponibil: http://2011.europa.md/subpagina/arata/37/Intreprinderi%20mici%20si%20mijlocii

Sinteze ale legislației UE. Programul-cadru pentru competitivitate și inovație (CIP) [online]. [citat 13 aprilie 2014]. Disponibil: http://europa.eu/legislation_summaries/ information_society/strategies/n26104_ro.html

Studiu “Oportunități de afaceri pentru întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova” [online], [citat 17 febr 2014]. Disponibil : http://rural.md/doc/Study% 20Report%20FINAL.pdf

URSU, D. Managementul IMM-urilor.Modulul 11. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investește în oameni!. p.54. [online]. [citat 02 martie 2014]. Disponibil: http://www.ccisalaj.ro/proj/modul11.pdf

Declarația masterandului

Subsemnatul (a) Colun Olesea declar pe propria răspundere că lucrarea „Risc și rentabilitate în afaceri: analiză și diagnostic” este rezultatul muncii mele, pe baza propriilor cercetări și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă la nici o instituție de învățământ superior.

Data______________ Semnătura masterandului____________

Anexe

Anexa 1

Tabelul A 2.1

Sistematizarea datelor din rapoarte financiare ale Ramiconf-Grup SRL anii 2015-2019

Sursa: elaborat de autor în baza datelor rapoartelor financiare ale Ramiconf-Grup SRL

Anexa 2

Sursa: Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012-2020, p.8

Anexa 3

Anexa 3 (continuare)

Anexa 3 (continuare)

Anexa 3 (continuare)

Anexa 3 (continuare)

Anexa 3 (continuare)

Anexa 4

Anexa 4 (continuare)

Anexa 4 (continuare)

Anexa 4 (continuare)

Anexa 4 (continuare)

Anexa 4 (continuare)

Anexa 5

Anexa 5 (continuare)

Anexa 5 (continuare)

Anexa 5 (continuare)

Anexa 5 (continuare)

Anexa 5 (continuare)

Anexa 6

Anexa 6

Anexa 6 (Continuare)

Anexa 6 (Continuare)

Anexa 6 (Continuare)

Anexa 6 (Continuare)

Anexa 7

Anexa 7 (Continuare)

Anexa 7 (Continuare)

Anexa 7 (Continuare)

Anexa 7 (Continuare)

Anexa 7 (Continuare)