Rezumattezadedoctoratbrebanclaudiainlimbaro2015 [623999]

REZUMATUL
TEZEI DE DOCTORAT
COORDONATE ALE RAPORTULUI REGIONAL -GLOBAL ÎN PRIMELE DECENII
ALE SECOLULUI XXI – STUDIU DE CAZ – ECONOMIA ROMÂNIEI

Doctorand: [anonimizat] ȋn primele decenii
ale secolului XXI –Studiu de caz – Economia României analizeazã modelul european de
dezvoltare pe regiuni, prezentând particularit ãțile celor opt regiuni din România pe fundalul
dezvoltãrii economice a țãrii, cu accent pe structurile noi d e dezvoltare prezente ȋn literatura de
specialitate ṣi formele ȋn care existã ṣi se dezvoltã ȋn regiuni, pe evoluția ṣi dezvoltarea
ecosistemelor de business, pe direcți ile de dezvoltare spre economia informaționalã , prezentând
stadiul actual de dezvoltar e ṣi modul de realizare a verigii de legãturã cu economia europeanã.
Pentru realizarea studiului, analizei ṣi elaborãrii concluziilor, cercetarea ȋ ṣi abordeazã
obiectul pe trei direcții. Prima este prezentatã ȋn Partea I – Abordãri teoretice ale dezvoltãri i
regionale ȋn etapa contemporanã ṣi este divizatã ȋn trei capitole.
Capitolul I – Dezvoltarea regionalã prin prisma teoriilor economice prezintã obiectul
economiei regionale, detaliazã studierea problemei regiunilor la nivel european prin pris ma
teoriilor modelelor de dezvoltare regionalã, prezintã teoriile neoclasice ale cre ṣterii economice,
modelul tradiționa l ṣi contribuțiile române ṣti la studierea problemei regiunilor. Teoriile studiate
sunt :
a. Teoria lui Krugman – avantajele locației pe r egiuni, având ȋn vedere regiunile urbane
mari ṣi regiunile periferice ;
b. Teoria lui Porter bazatã pe noua economie a competitivitãții – clusterele economice ;

c. Teoria lui von Th űnen, o teorie a localizãrii, perfecționatã prin elemente noi ca spațiul,
distan ța, localizarea ;
d. Teoria lui Wilhelm Roscher ṣi Alfred Weber ref eritoare la cristalizarea principiilor
organizãrii regionale contemporane ;
e. Teoria integrãrii economice cu toți factorii de interes pentru dezvoltarea regionalã care
conlucreazã pentru a gene ra cre ṣtere economicã ;
f. Teoria lui Cristaller – cu o analizã completã asupra organizãrii teritoriului, a cristalizãrii
structurilor urbane ṣi relațiile dintre acestea ;
g. Teoria dezvoltãrii polarizate a lui Fran çois Perroux, teoria polilor de cre ṣtere, unde doar
unele unitãți economice joacã rolul de nuclee de dezvoltare ;
h. Teoria dezvoltãrii inegale a lui John Friedman, Stuart Holland, care prezintã relațiile
centru -periferie, dezechilibrele regionale cronologice ;
i. Teoria dezvoltãrii endogene a lui John Friedman, opusã teoriei polilor de cre ṣtere, care
pune accent pe a ṣa-numita dezvoltare de la nivelurile structurale de bazã, pe mobilizarea
eforturilor de punere ȋn valoare a potențialului local.
Modelele neoclasice detaliate sunt cele de cre ṣtere sectorialã fãrã progres tehnic, de cre ṣtere
sectorialã cu progres tehnic, bisectorial, cel bazat pe rolul sectorului de export ṣi cel bazat pe
cauzalitatea cumulativã. In cadrul teoriilor neoclasice este ṣi cea a lui Mills sau Stimson care au
ȋn vedere omogenitatea factorilor de producție, mecanismul prețului ṣi procesul de acumulare de
capital.
Modelul tradițional prezintã importanțã datoritã implicãrii factorilor de aglomerare ce au ca
efect procese mai dinamice, structuri spațiale mai diversificate ȋn regiune ṣi este susținut de
Maier ṣi Starett.
La aceste teorii se adaugã ṣi contribuțiile române ṣti ȋn domeniu, problema regiunilor fiind
studiatã ȋncepând cu 1925 prin cercetãrile lui Dimitrie Gusti, car e ȋntocme ṣte o monografie
ruralã, 1945, ṣi monografii urbane, apoi prin cercetãrile lui Victor Jinga, 1945, ȋn Probleme
fundamentale ale Transilvaniei, o amplã imagine economicã, socialã ṣi politicã, cercetãrile lui
Țigãnescu, care pun bazele utilizãrii me todei inpout -output ȋn analiza economicã regionalã ṣi
cercetãrile lui Ion Blaga, ȋn cadrul lucrãrii Repartizarea forțelor de producție ȋn România .

Capitolul II al Pãrții I , Dezvoltarea regionalã ȋn Uniunea Europeanã , prezintã modelul
economic ṣi social e uropean, modelul de dezvoltare economicã regional, politica de dezvoltare
regional ã, cu obiectivele ṣi principiile ei, etapele ṣi tratatele din cadrul politicii regionale, Agenda
Lisabona din martie 2000 ṣi importanța ei, noua economie europeanã, o economie
informaționalã, care pune accent pe dezvoltarea cunoa ṣterii, a serviciilor ṣi circulația rapidã a
informației. Tot aici se prezintã ṣi formele de dezvoltare economicã a clusterelor ṣi a districtelor
industriale. Capitolul prezintã ṣi detalii ale politicii Uniunii Europene ȋn problematica regiunilor.
Modelul european de dezvoltare econ omicã regional ã cuantificã douã aspect e: modelarea
outputului ṣi modelarea factorului de muncã. Pentru realizarea acestuia existã inițiative de
ajustare a sistemelor productive locale, dinamizarea politicii economice, acquis -ul comunitar,
standardele unice , stabilirea cotelor de producție, moneda unicã, eliminarea disp aritãților
structural regionale. Modelul se realizeazã prin implementarea anumitor politici – politica de
coeziune – ṣi are ȋn vedere diminuarea discrepanțelor reale ȋntre regiuni prin utilizar ea fondurilor
structural e.
Politica de dezvoltare reprezintã un ansamblu de mãsuri planificate ṣi promovate de
autoritãțile administrației publice locale ṣi central e, ȋn parteneriat cu diver ṣi actori privați,
publici, voluntari, ȋn scopul asigurãrii unei creṣteri economice durabile ṣi dinamice, valorificarea
potențialului regional ṣi local, ȋn scopul ȋmbunãtãțirii condițiilor de viațã. Politica de dezvoltare
economicã regional ã are ca principi i descentralizarea, parteneriatul, planificarea ṣi cofin anțarea.
Etapele parcurse ȋn cadrul realizãrii politici lor regionale s -au stabilit ȋn cadrul unor tratate ṣi
programe de finanțare de importanțã majorã:
– 1957 – Tratatul de la Roma, cu participarea a ṣase țãri , care au avut ȋn vedere reducerea
diferențelor existente ȋntre regiuni ṣi sprijinirea regiunilor mai puțin favorizate ;
– 1958 – ȋnființarea Fondului Social European – FSE ;
– 1975 – stabilirea Fondului European de Dezvoltare Regionalã, FEDR ;
– 1986 – Actul Unic European, care a stabilit ṣi conceptul de coeziune economicã ;
– 1989 – PHARE, care reprezintã programe de pre -aderare ;
– 1997 – Tratatul de la Amsterdam cu politica de coeziune economicã ṣi socialã ;

– 2000 – Agenda de la Lisabona care prevedea ca pânã ȋn 2010 Uniunea Europeanã sã
posede cea mai competitivã ṣi mai dinamicã economie a cunoa ṣterii, cu o cre ṣtere economicã
durabilã, cu un numãr mai mare de locuri de muncã ṣi coeziune socialã mai ridicatã.
De importanțã majorã este ṣi stabilirea noii econom ii europene, economia informaționalã,
bazatã pe tehnologie informaționalã. Noua economie valorificã resurse neconvenționale greu
epuizabile sau inepuizabile, cum sunt potențialul de cunoa ṣtere ṣi capacitatea de inovare a
capitalului uman. Acest tip de econ omie s -a conturat pe baza unei noi structuri sociale
datorate schimbãrilor ȋn domeniul comunicãrii care a dus la formarea unei noi culturi ṣi a
unei societãți internaționale.
Noua economie este o economie de rețea sau o economie baza tã pe informație, care este
transformatã ȋn valoare economicã ṣi socialã, se creeazã noi industrii, cele existente se
transformã, ceea ce genereazã ṣi schimbãri ȋn viața socialã. In strumentele principale sunt
vectorii sociali ai cunoa ṣterii, vectorii tehnologici – Internet, car te electronicã,
nanotehnologie, nanoelectronicã ṣi vectorii funcționali, managementul cunoa ṣterii,
dezvoltarea unei culturi a cunoa ṣterii.
În acest context, Uniunea Europeanã a trecut la ‘’adoptarea unei politici economice
bazate pe coordonarea politicilo r statelor membre, pe piața internã ṣi pe definirea de obiective
comune ṣi realizate prin respectarea principiului unei economii de piațã deschise, ȋn care
concurența este liberã ˮ (Art. III -177, Gâlea, Dumitra ṣcu, Moraru, 2005, pg. 85). Aceastã politicã
impune ṣi existența unei monede unice –euro- ṣi a unei politici de schimb unice. Uniunea
Europeanã acționeazã pe linia dezvoltãrii ṣi consolidãrii coeziunii sale economice, sociale ṣi
teritoriale, având ca scop reducerea diferențelor de dezvoltare dintre re giuni, cu atenție sporitã
fațã de zonele rurale, cele dezavantajate natural sau demografic, montane, insulare ṣi
transfrontaliere. (Articol III -220, Gâlea, Dumitra ṣcu, Moraru, 2005). Politicile ṣi acțiunile se
realizeazã prin intermediul fondurilor cu finalitate structuralã (Fondul European de Orientare ṣi
Garantare Agricolã, Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regionalã), prin
instrumentele financiare aferente (Art III -221, Gâlea, Dumitra ṣcu, Moraru, 2005 ) monitorizând
progresele din domeniul coeziunii economice, sociale ṣi teritoriale. (Art III -222-223, Gâlea,
Dumitra ṣcu, Moraru, 2005). Aceste fonduri , care constituie mai mult de o treime din bugetul
total al EU, finanțeazã dezvoltarea durabilã ṣi necesarã incluziunii, fiind alocate urmãtoarelor
domenii :

 crearea de locuri de muncă mai numeroase și de calitate mai bună
 dezvoltarea de noi tehnologii
 cercetarea de vârf
 accesul la Internet de mare viteză
 infrastructura inteligentă de transport și energie
 eficiența energetică și energiile regenerabile
 dezvoltarea întreprinderilor
 ameliorarea competențelor și formarea profesională (http://ec.europa.eu/europe2020/europe –
2020 -in-a-nutshell/eu -tools -for-growth -and-jobs/index_ro.htm )
Se poate constata cã toate aceste domenii sunt cele pe care se sprijinã economia
informaționalã, noua economie, fiind strâns legate ȋntre ele prin circulați a informațiilor la mare
vitezã, o condiție de bazã a acestei economii.
Pentru realizarea acestor obiective, informația devine o sursã esențialã de evoluție pe
toate planurile, politic, economic ṣi social. Complexitatea acceleratã de permanent ã schimbare
aduce cu sine ṣi creṣterea volumului ṣi diversitãții informațiilor, ceea ce necesitã utilizarea
tehnologiei informaționale ṣi comunicãrii (TIC), având ca efect conceptul de societate
informaționalã, cu toate caracteristicile enumerate anterior. Implicarea m ijloacelor tehnologice
duce ṣi la modernizarea serviciilor publice, a asistenței medicale, a managementului mediului,
ȋmbunãtãțe ṣte comunicarea dintre cetãțeni ṣi administrația publicã, oferã acces mai larg la
educație ṣi culturã.
Creṣterea economicã se r ealizeazã ṣi prin reducerea consumului fizic ṣi creṣterea efortului
ȋn direcția valorificãrii informa ției, permițând o ȋnclinare a investițiilor spre dezvoltarea
capitalului uman. Tot ȋn cadrul societãții informaționale apar ṣi obiectivele vizate de dezvol tarea
durabilã, care trebuie sã aibã la bazã restructurarea industriei, a mediului de afaceri, dezvoltarea
inovativã, cea culturalã, etc. Cunoa ṣterea provenitã din informație este ȋnglobatã ȋn produse ṣi
servicii necesitând dezvoltarea continuã a ȋnvãțãrii , a inovãrii, ducând la globalizare . Se
schimbã ṣi modul de funcționare al pieței, cu efect asupra restructurãrii ȋntreprinderilor ṣi
cãutarea de noi posibilitãți de a crea valoarea ȋmbunãtãțitã. Deṣi se ridicã probleme socio –
politice majore, atât pe pl an național, cât ṣi internațional, existã programe de acțiuni concrete ṣi

cadru de reglementãri specific, cum este programul de acțiune al Uniunii Europene “eEurope – O
societate informaționalã pentru toți.” (Cercetare – ase.ro)
În aceste condiții, este de importanț ã majorã ca ȋn domeniul tehnologiei informației ṣi a
comunicațiilor, comunitatea de afaceri sã ofere produse ṣi servicii de ȋnalt nivel la costuri foarte
accesibile, sã se dezvolte o culturã a competitivitãții agenților economici din toate sectoa rele
acestui tip de economie informaționalã, sã se dezvolte cercetarea prin implicarea comunitãților
academice, a instituțiilor de cercetare, educație ṣi culturã.(Cercetare -ase.ro).
Convergența acestor factori dinamici are efecte sinergice ṣi menține tehno logia ca forțã
de acțiune principalã ȋn dezvoltarea economiei regionale, legatã direct de conceptele tradiționale
de aglomerare, ȋnvã țare, leadership. Conceptul de „innovative milieu” (rețea inovatoare) explicã
cel mai adecvat modul de implicare al tehnolo giei ȋn dezvoltarea regionalã. Ea constituie
„legãtura dintre rolul schimbãrilor tehnologice ṣi leadership care duce la cre ṣterea noilor regiuni
industriale ṣi la regenerarea altora mai vechi” (Rees, 2001, p. 107, citat de Simson, R. J., Stough
R.R., Rober ts, B. H. ) ṣi analizeazã diferite capacitãți regionale de inovare (Camagni, 1991).
Conceptul este „setul sau rețeaua complexã de relații ȋn principal informale de pe o zonã
geograficã limitatã, deseori determinând o ‚imagine’ externã specificã ṣi o ‚repre zentare’ internã
specificã ṣi un sentiment de apartenențã, care accentueazã capacitatea localã de inovare prin
procese de ȋnvãțare colective ṣi sinergice” (Camagni, 1991:3 citat de Perspective de analizã …).
Într-un cadru cu asemenea caracteristici apar ṣi forme noi de organizare : clusterele ṣi
districtul industrial. Clusterele (Porter – ’90-’98) reprezintã firme ṣi instituții interconectate
pe o concentrare geograficã, ȋntre care existã competiție dar ṣi cooperare ṣi specializare.
Districtul industrial reprezintã un sistem omogen de valori ṣi este puternic influențat de
dimensiuni sociale (Zucchella -2006).
In ceea ce prive ṣte politica Uniunii Europene ȋn problematica regiunilor, cu tendința clarã
spre o ˮ dezvoltare armoni oasã generalã ṣi reducerea disparitãților ȋntre nivelurile de
dezvoltare a diferitelor regiuni ṣi a lipsei de progres a regiunilor defavorizate , incluzând mai
ales zonele rurale. Aceasta este o politicã care promoveazã mai ales solidaritatea ṣi
parteneriat ul tuturor actorilor publici, are nevoie de un cadru legislativ ṣi administrativ
specific ṣi se transpune ȋn practica economico -socialã cu ajutorul planificãrii regionale.

Capitolul III al Pãrții I – Strategii ṣi dezvoltare regionalã ȋn cazul României –
urmãre ṣte evoluția istoricã a regionalizãrii ȋn țarã , dezvoltarea regionalã ȋn cazul României,
dezvoltarea regionalã a teritoriului ṣi se studiazã identificarea nevoilor ṣi elaborarea
politicilor de dezvoltare economicã la nivel național.
Regionalizarea ȋ n România prezintã o evoluție istoricã, pe parcursul timpului având loc
diferite ȋmpãrțiri regionale. Pe vremea Principatelor Române, ȋn 1862, Barbu Catargiu
delimiteazã patru regiuni istorice : Regiunea de Nord, Regiunea M aritimã, Regiunea centralã
ṣi Reg iunea occidentalã.
Domnitorul Alexandru I. Cuza legifereazã ora ṣul, comuna ṣi județul.
În 1938 apare Legea administrativã care grupeazã județele ȋn zece ținuturi, iar ȋn 1950 ,
Legea 5, dupã model sovietic, delimiteazã 28 regiuni, 177 raioane, 4052 comune. Între 1968 –
1989 apare divizarea ȋn 35 de județe ṣi 3 entitãți administrative municipal e, iar Legea 2/1968
ȋmparte teritoriul ȋn 39 de județe, 47 municipii ṣi 189 de ora ṣe. În 2007, Legea 151
delimiteazã cele opt regiuni de dezvoltare.

Partea II – Analiza situației actuale a economiei române ṣti realizeazã un tablou detaliat
al economiei din perioada actualã. Realitatea economiei române ṣti motiveazã necesitatea
diversificãrii structurii economice, prezintã nivelul general al dezvoltãrii economice ȋn
România ṣi analizeazã distanța fațã de sursele de capital ṣi inovație.
România ȋn prezent es te ȋmpãrțitã ȋn opt euroregiuni, ȋn Cadrul Național Strategic al
României (CNSR), desfã ṣurând activitãțile prevã zute ȋn Planul N ațional de Dezvoltare al
României 2007 -2010. Planurile de dezvoltare regionalã au fost d eja elaborate pentru
perioada 2014 -2020 . Aceste opt regiuni sunt sprijinite ṣi de structura administrativã ṣi
regionalã cu 314 ora ṣe , 103 municipii, 2827 comune (2005), 41 județe – NUTS III ṣi suferã
o scãdere a populației datoritã migrației spre zonele urbane ṣi spre exterior, a ȋmbãtrânirii
populației, a scãderii natalitãții. Lucrarea oferã o situație detaliatã a sectorului productiv, de
export ṣi investiții, ȋnsoțitã de cele mai recente date furnizate de Anuarul Statistic.
O altã problemã discutatã este cea a infrastructurii, transport, gaze, apã, canalizare,
deṣeuri care sunt ȋncã deficitare ṣi prezintã impedimente pentru dezvoltarea economicã ṣi a
investițiilor mai ales.

Sectorul agricol ṣi cel al dezvoltãrii rurale, cu p reponderenț ã ȋn unele zone, este detaliat
prezentat cu toate elementele aferente :
– Situația demograficã ṣi forța de muncã ;
– Principalele domenii ale agriculturii ;
– Producția agricolã, vegetalã, animalierã ;
– Agricultura ecologicã ;
– Silvicultura ;
– Indust ria alimentarã ;
– Structura producției industriei de prelucrare alimentarã ;
– Serviciile destinate agriculturii ;
– Infrastructura sanitar -veterinarã ṣi fitosanitarã ;
– Dezvoltarea ruralã ;
– Infrastructura tehnico edilitarã ;
– Infrastructura de transport ;
– Infrastructura de telecomunicații ;
– Infrastructura de sãnãtate ;
– Infrastructura de ȋnvãțãmânt ;
– Cultura ;
– Activitãțile eonomice neagricole ;
– Turismul rural ṣi agroturismul ;
– IMM -urile ȋn mediu rural ;
– Agro -mediul;
– Pescuitul ṣi piscicultura;

Capitolul II al Pãrții II – Analiza resurselor ṣi a prioritãților la nivel regional ȋn România
se ocupã de ȋnzestrarea cu factori de producție la nivel de regiune, luând ca obiect de analizã
munca, natura ṣi capitalul. Tot aici sunt detaliați ṣi neofactorii de producție, progresul tehnic,
resursele informaționale , abilitatea ȋntreprinzãtorului.
Capitolul III al acestei Pãrți – Particularitãți ale dezvoltãrii economice a regiunilor ,
prezintã identificarea prioritãților de devoltare la nivel regional ṣi reprezi ntã o cercetare socio –

economicã bine susținutã, bine ancoratã ȋn timp prin procedee relevante, realizând o evaluare a
situației actuale ṣi a celei de perspectivã, prezentând mijloacele de atingere a scopurilor finale.
Accesând situril e Agențiilor de Dezvol tare Regionalã, cu precãdere paginile dedicate analizelor
SWOT, am realizat o prezentare a caracteristic ilor fiecãrei regiuni ȋn parte, dar am ṣi sintetizat
aceste date pe ansamblul regiunilor, pentru o perspectivã mai bunã asupra posibilitãților lor de
dezvoltare.
Partea III a lucrãrii , Abordarea europeanã contemporanã ȋn problema asigurãrii cre ṣterii
economice prin dezvoltarea regiunilor , abordeazã ṣapte probleme esențiale ȋn context românesc :
1. Strategia generalã, transpunerea prioritãților comunitare ṣi stabilirea prioritãților
naționale privind agricultura, problema conformitãții cu strategiile Lisabona ṣi Göteborg,
cunoa ṣterea, inovația, de zvoltarea capitalului uman.
2. Evoluții ṣi perspective pentru economia României ; noul ciclu de programare al
dezvoltãrii durabile ȋn Uniunea Europeanã, 2014 -2020 ;
3. Eficiența folosirii resurselor pentru investiții ȋn domeni ile prioritare, cu ȋncercarea de a
motiva rãspunsul la ȋntrebarea dacã noul ciclu de programare 2014 -2020 va fi sau nu cel
al sistemelor inovative regionale ;
4. Analiza socio -economicã la nivel macro, cu asp ecte principale ca incubatoarele de afaceri
ṣi clu sterele, parcurile industriale ṣi rolul lor, având ca cerințe infrastructura de bazã,
competitivitatea, capitalul uman, capacitatea administrativã, promovarea de zvoltãrii
teritoriale echilibrate ;
5. Învãțarea continuã definitorie pentru progresul tehnic ṣi tehnologic actual ;
6. Procesul de ȋnvãțare ṣi rolul sãu ȋn politica regional ã. Aici se include studiile geografico –
economice despre regiunile industrial e ȋn Third Italy, teoriile economice evoluti ve ale
societãții post -Fordiste ca “economii de ȋnvãțare” , cercetarea ca acțiune teoreticã
organizaționalã asupra organizațiilor de ȋnvãțare ca ṣi “coaliții de dezvoltare” , studiul
factorilor non -economici ȋn dezvoltarea economicã – ȋncrederea ṣi crearea de rețele ca ṣi
capital social, parteneriatul ca formã de guvernare ȋn statele Schumpeteriene cu muncã
neremuneratã ȋn folosul comunitãții.
7. Noua erã, cea a ecosistemelor de business. Se studiazã ecosistemul de business ṣi rolul
sãu de integrare ȋn economia i nformaționalã, modelarea , dezvoltarea sectorului TIC ṣi

rolul acestuia ȋn dezvoltarea celor trei generații de ecosisteme de business, ȋn prezent
evoluând a treia generație, ecosistemele de business digitale. Studiul se desfã ṣoarã pe
conceptele de bazã: o rganizarea proprie, emergența, coevoluția, adaptabilitatea.
Rolul ecosistemelor de business digitale este cel de a contribui la omogenizarea sp ațiului prin
dezvoltare economicã informaționalã a regiunilor pe plan local/europea n/global. Acest obiectiv
activeazã ṣi factorii de bazã necesari, resurse, specificitãți ṣi voința de a deveni regiune
economicã dezvoltatã. Consultând specificitãțile celor opt regiuni de dezvoltare din România,
din planuri le de dezvoltare 2014 -2020, menționate ȋn analizele SWOT, vom observa cã unele
regiuni prezintã mai mult potențial de integrare prin faptul cã fac eforturi de a dezvolta
componenta TIC , care le dã mai multe oportunitãți de cre ṣtere economicã spre nivel european.
Aceste eforturi de integrare ȋn economia informațio nalã prin dezvoltarea sectorului TIC sunt :
modernizarea acestui sector (Regiunea Nord -Vest), dezvoltarea economicã bazatã pe cunoa ṣtere
(Regiunea Bucure ṣti-Ilfov), realizarea Strategiei Naționale pentru cercetare ṣi dezvoltare
tehnologicã ṣi inovare ṣi crearea unei baze de date de cuno ṣtințe ȋn mediul rural (Regiunea
Bucure ṣti-Ilfov), realizarea Strategiei Naționale privind dezvoltarea inteligentã (Regiunea Nord –
Est).
TIC este un sector de dezvoltare neces ar integrãrii ȋn economia informaționalã, care pe rmite
flexibilitate, mobilitate, evitarea impedimentelor de ordin legislativ ṣi birocratic, rapiditatea
proceselor ṣi a comunicãrii cu feeback imediat.
Componenta digitalã este vitalã dezvoltãrii economice datoritã oportunitãților fãrã precedent
pe care l e oferã ṣi le faciliteazã. Se pot enumera urmãtoarele :
– Informația se tranformã ȋn valoare economicã ṣi socialã, se creeazã noi industrii ṣi se
modificã cele existente ;
– Se produc schimbãri ȋn viața socialã , atât la nivel de organizație cât ṣi individual ;
– Se identificã piețe noi p rin posibilitatea dezvol tãrii marketingului online, prin baze de
date ṣi marketing direct, la costuri minime ;
– Se dezvoltã afacerile prin rețeaua de relații ȋntre organizații, prin publicitate la costuri
minime (pagina web), prin difuzarea de informații, promovarea rapidã a ofertei, cererii ;

– Se transformã natura muncii ṣi creṣterea cerințelor de personal califica t, stimulând astfel
ṣi educația prin cre ṣterea accesului la resurse ṣi prin promovarea e -learning ;
– Are loc o dezvoltare permanentã a cunoa ṣterii ṣi inovãrii ;
– Tehnologia este o forțã conducãtoare ȋn dezvoltarea regionalã ȋn ansamblu, deoarece
antreneazã toate elementele ṣi permite ritmul necesar dezvoltãrii, nu numai datoritã rapiditãții
difuzãrii informației sau implicãrii volumului mare de informații, ci ṣi pentru cã antreneazã toate
elementele existente ȋn eforturile de adoptare, utilizare ṣi ȋndeplini re a obiectivelor ȋntr -o
perioadã de timp optimã ;
– Ea permite o integrare rapidã ȋn economia informaționalã la nivel global, dând o imagine
clarã a stadiului de dezvoltare , a punctelor tari ṣi slabe, a oportunitãților ṣi ameninț ãrilor, a
problemelor e xistente ṣi a rezolvãrilor disponibile, a resurselor necesare ṣi a celor disponibile, a
modului ṣi posibilitãților de obținere ṣi utilizare a lor, a monitorizãrii permanente a evoluției
activitãții de la nivel de organizație pânã la cel de regiune, la nivel na țional ṣi global ;
– Prin promovarea componentei digitale, informația devine o sursã esențialã de dezvoltare
pe plan economic, social ṣi politic ;
– O consecințã de importanțã majorã este modernizarea serviciilor publice, a
managementului mediului, a asisten ței medicale, accesul la culturã ṣi educație.
– Prin modificarea naturii muncii implicate, cre ṣte investiția ȋn dezvoltarea capitalului
uman, deoarece cre ṣte nivelul cerințelor de lucru ;
– Economia informaționalã incadreazã obiectivele vizate de dezvoltarea durabilã având la
bazã restructurarea industrialã, a mediului de afaceri, dezvoltarea inovativã, culturalã etc.
Dezvoltarea realitãții virtuale, spre exemplu, este un mijloc de acces imediat ṣi permanent pentru
zonele izolate, unde disponibilitatea informa ției este vitalã.
Toate elementele implicate au un efect sinergic asupra dezvoltãrii ecosistemului de business
digital, ceea ce duce la propulsarea economiei ȋn ansamblu.
Dezvoltarea sectorului TIC ṣi a infrastructurii de afaceri are loc pe fundalul condi țiilor de
ȋmbunãtãțire ṣi remediere a punctelor slabe ale fiecãrei regiuni ȋn parte. Din analiza planurilor de
dezvoltare regionalã 2014 -2020, se poate observa cã existã impedimente considerabile
reprezentate ȋn eradicarea decalajului informațional cãrora trebuie sã li se acorde ȋntâietate,

pentru ca sã se poatã realiza racordarea la highway -ul informațional ṣi sã se poatã utiliza
avantajele sale. Dintre acestea menționãm :
– Existența concretã a decalajului informațional – Regiunea Sud -Vest ;
– Numãrul scãzut de IMM -uri – Regiunea Sud -Vest ;
– Gradul redus de urbanizare ṣi capacitãțile reduse de accesare a resurselor de finanțare –
Regiunea Sud ;
– Disparitãțile majore rural -urban – Regiunea Nord -Vest ;
– Numãrul scãzut de IMM -uri ȋn domeniul TIC – Regiunea N -E ;
– Lipsa unei viziuni clare la nivel central privind sinergia utilizãrii fondurilor bugetare ȋn
dezvoltare – Regiunea Sud;
– Infrastructura de afaceri insuficient dezvoltatã ṣi exploatatã – Regiunea Centru;
– Transferul limitat al rezultatelor cercetãrii ṣi nivelu l scãzut de asimilare a inovãrii ȋn
firme –Regiunea Vest ;
– Menținerea subfinanțãrii proiectelor de investiții ṣi a unor sectoare de servicii publice de
la bugetul de stat – Regiunea Nord -Vest ;
– Insuficienta integrare TIC ṣi la nivelul firmelor, ȋn special al IMM -urilor, disparitãți care
influențeazã adâncirea fenomenului de separare digitalã – Regiunea Bucure ṣti-Ilfov .
Toate aceste impedimente se manifestã ca fond al dezvoltãrii ecosistemelor de business
digitale, aflate deja la a III -a generație, de ṣi ace stea se contureazã ȋn locurile ȋn care toate
componentele economice converg , iar forța ṣi interacționarea lor determinã prosperitatea ṣi
creṣterea economicã pe baza cunoa ṣterii ṣi a aplicãrii sale.
Studiul de caz prezentat este cel al Regiunii Nord Vest, zona Maramure ṣ-Baia Mare, Centrul
Urban Baia Sprie ṣi Microregiunea Maranatur. ˮ Modelul de d ezvoltare policentricã trebuie sã
contribuie la cre ṣterea calitãții vieții pentru orã ṣenii care trãiesc ȋn apropierea zonelor urbane ṣi
pentru locuitorii din spaț iul rural, ȋn general, care ȋn viitor vor trebui sã fie cât mai bine deserviți
prin servicii ṣi mai ales prin cuno ṣtințe. ˮ
ˮ Rețeaua policentricã din România este realizatã ȋn acord cu Legea 31/2001 privind
amenajarea teritoriului », dar ṣi cu Conceptul de Dezvoltare Strategicã Teritorialã a României
2030, MDRL 2008 – distribuția ariilor urbane. ˮ

Ca urmare a cercetãrii asupra stadiului actual al dez voltãrii economice ṣi a evoluției
regionale ȋn România se delimiteazã tendințele la nivel național, ȋncadrate ȋn context regional
ṣi global. Prin compararea ṣi analizarea datelor celor mai recente disponibile, se constatã cã
existã c inci regiuni ȋn România care se ȋncadreazã ȋn cel mai puțin competitive 20 de regiuni
din Uniunea Europeanã, pe ultimul loc fiind Regiunea Nord Est. Pentru o dezvoltare
regionalã semnificativã este necesarã funcționarea parteneriatului public -privat, extin derea ṣi
operaționalitatea rețelelor de inovare, dezvoltare ṣi transfer tehnologic, dezvoltarea resurselor
informaționale, umane ṣi tehnice ṣi implicarea ȋn cercetare ṣi aplicarea rezultatelor acestora,
dezvoltarea sectorului TIC care sã ducã la cre ṣterea productivitãții ṣi a PNB. ˮ Strategia
Europa 2020 evidențiazã rolul politicii de coeziune ca modalitate cheie de a asigura cre ṣterea
inteligentã, durabilã ṣi inclusivã la nivelul statelor membre ṣi al regiunilor. Strategia se
bazeazã pe trei zone prioritare independente, care se susțin reciproc : cre ṣterea economicã
inteligentã, promovând o economie competitivã ṣi cre ṣterea economicã inclusivã, care
promoveazã o economie cu un grad ridicat de ocupare a forței de muncã ṣi asigurã coeziune
socialã ṣi teritorialã. ˮ
BIBLIOGRAFIA
Bibliografia consultatã pentru realizarea cercetãrii se poate grupa ȋn mai multe categorii de
lucrãri, cu a ccent pe sursele care prezintã datele de actualitate necesare ilustrãrii elementelor pe
care lucrarea le pune ȋn discuție .
– Lucrãri teoretice pentru detalierea noțiunilor de bazã, cu prioritate a celor care constituie
baza teoreticã necesarã urmãririi apariției ṣi evoluției dezvoltãrii regionale, precum ṣi a
tendințelor de viitor.
– Lucrãri ṣtiințifice publicate de numero ṣi cercetãtori, mai ales cele referitoare la economia
informaționalã ṣi rolul acesteia in evoluția dezv oltãrii regionale.
– Planurile de dezvoltare ale regiunilor publicate de agențiile de dezvoltare a regiunilor, cu
precãdere analizele SWOT ṣi detaliile specif ice fiecãrei regiuni ȋn parte.
– Anuarul Statistic al României pentru datele care ilustreazã dezvoltarea economicã pe ani
sau perioade de timp, cu relevanțã pentru stadiul de dezvoltare economicã a României ȋn
timp.

– Documentele Uniunii Europene privind dez voltarea regionalã, platformele de informare
cu date relevante.
– Bibliografia mai include o serie de lucrãri la care nu se face referire directã ȋn textul
lucrãrii, dar ele au fost con sultate pentru explicarea ṣi ȋmbogãțirea detaliilor asupra
noțiunilor ṣi concep telor din lucrãrile de referințã de bazã.
– S-au utilizat atât lucrãri tipãrite, cât ṣi electronice, mai ales cele care conțin datele de
actualitate necesare ilustrãrii evoluției ṣi stadiului actual al dezvoltãrii regionale, atât la
nivel național , cât ṣi la cel al Uniunii Europene. Lucrarea a beneficiat de o vastã bazã
documentarã cu posibilitãți de selecție ṣi prelucrare ȋn funcție de relevanțã.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Datoritã orie ntãrii actuale spre solidaritate ȋn cadrul dezvoltãrii economico -sociale,
modelul european de dez voltare economicã pe regiuni presupune nu doar o delimitare geograficã
a unor regiuni mai dezvoltate ȋn comparație cu altele, ci o dinamizare a identitãții regi onale al
cãrei d inamism trebuie sã se situeze pe inovare ca ṣi condiție esențialã ṣi care, la nivel local, sã
activeze factorii de bazã necesari, resursele, specificitãțile ṣi voința de a se constitui ca regiune
economicã dezvoltatã sau ȋn plinã dezvoltare .
Pentru realizarea unui asemenea obiectiv, autoritãțile trebuie sã asigure un management
modern din punct de vedere financiar, administrativ ṣi economic, cu o aplicare armonioasã a
tuturor principiilor care sã asigure reu ṣitã. Pentru realizarea obiectiv elor de dezvoltare trebuie sã
se asigure cofinanțarea naționalã pe lângã sursele europene disponibile, ȋn modul ȋn care
investiția naționalã, publicã sau privat ã, sã nu fie ȋnlocuitã de resursele disponibile la nivel
european.
Modelul european de dezvolt are pe regiuni are la bazã politica de dezvoltare regionalã,
una dintre politicile cele mai c omplexe ale Uniunii Europene, cu obiectivul de a reduce
disparitãțile economice ṣi sociale acționând asupra domeniilor pentru dezvoltare, asupra cre ṣterii
economic e, a sectorului IMM, transporturilor, agriculturii, a dezvoltãrii urbane, a protecției
mediului, a ocupãrii ṣi formãrii profesionale, a educației etc. Aceastã politicã se bazeazã pe

solidaritate financiarã, cu fonduri de solidaritate, cum sunt Fondul de co eziune, Fondurile
structural e ṣi Fondul de solidaritate. Ea este corelatã cu politica de extindere a Uniunii Europene,
cu fonduri speciale de pre -aderare PHARE, ISPA ṣi SAPARD. Ea reglementeazã modul de
integrare a obiectivelor prioritare ca ṣi coeziunea economicã ṣi socialã, aplicarea principiului
subsidiaritãții, dezvoltarea durabilã. Modelul de dezvoltare regionalã ṣi politica de dezvoltare
regionalã fac parte din cadrul european mai larg ȋn care trebuie sã se integreze cadrul național ,
iar m ai departe, cel regional.
Pentru deplina sa i ntegrare, România trebuie sã demonstreze cã poate reduce decalajele ȋn
dezvoltare fațã de spațiul comunitar, iar cele opt regiuni de dezvoltare desemnate pe teritoriul sãu
național se dezvoltã ṣi pot crea un n ivel sinergic la scara ȋntregii țãri.
Pe baza analizelor SWOT din Planurile de Dezvoltare ale Regiunilor pentru
perioada 2014 -2020, se poate observa cã, ȋn ansamblu, regiunile prezintã o diversitate de puncte
forte care au impact favorab il asupra econo miei lor. Ele au d eja o bazã de dezvoltare economicã
mai solidã peste care s -au suprapus, ȋn timp, alte elemente favorabile dezvoltãrii lor, conferind
regiunii respective un avantaj fațã de celelalte ȋn diverse domenii :cea mai ridicatã pondere a
clusterel or, cel mai important nod de transport, cele mai multe IMM -uri, structurã de afaceri bine
dezvoltatã, rețea de fabrici de prelucrare, volum semnificativ de investiție strãinã, potențial
turistic valoros, zone economice libere, ie ṣire la mare sau la Dunãre, zone de concentrare
industrialã, coridoare de transport pan -europene etc.
Pe baza analizei mai sus menționate, se observã ṣi punctele slabe care constituie
impedimente ȋn calea progresului economic. În ansamblu, se pot menționa urmãtoarele :nivelul
redus de productivitate fațã de media UE, adâncirea fenomenului de separare digitalã,
disparitãțile majore urban -rural, amplificarea fenomenului de sãrãcie ṣi disparitate socialã,
insuficienta dezvoltare a sectorului IMM -urilor, gradul redus de urba nizare, rata ridicatã a
ṣomajului, etc.
Pe lângã punctele slabe, amenințãrile fațã de procesul de dezvoltare regionalã constituie
un alt impediment ȋn dezvoltare. Dintre acestea, cele comune mai multor regiuni sunt : creṣterea
ṣomajului ca urmare a proces ului de dezindustrializare, calamitãțile naturale ṣi urmãrile lor,

degradarea infrastructurii de transport, menținerea unui grad redus de absorbție a fondurilor
europene, cadrul legislativ deficitar.
Unele zone sunt amenințate de probleme specifice lor, cum sunt problemele din industria
cãrbunelui, concurenț a turismului strãin, frecvența calamitãților naturale ṣi impactul devastator
asupra zonelor respective, preferința pentru produsele de import ȋn defavoarea celor locale,
ȋncetinirea ritmului de cre ṣtere economicã.
Pentru realizarea acestui stadiu de dezvoltare, trebuie sã se stabileascã o metodologie
clarã ṣi unitarã de aplicare a principiilor pe care se fundamenteazã politica de dezvoltare
regionalã ȋn Uniunea Europeanã, concentrarea, programarea, parteneriatul, ad iționalitatea,
monitorizarea, la nivelul tuturor celor opt regiuni de dezvoltare.
Având ȋn vedere dezvoltarea inegalã a acestora, este necesarã reducerea disp aritãților
ȋntre nivelurile de dezvoltare ṣi a lipsei de progres a regiunilor d efavorizate.
Însã, nu existã o adaptare concretã a teoriilor referitoare la dezvoltarea regionalã ȋn
România, la cele douã aspecte majore ale ˮ regionalizãrii ˮ, delimitarea teritorialã ṣi crearea unui
nivel administrativ subtotal.
Aplicarea modelului de dezvoltare regionalã european are ȋn vedere ṣi ȋnsu ṣirea acquis –
ului comunitar, care prevede drepturi ṣi obligații egale pentru toți membrii Uniunii, forme de
organizare regionalã la nivel european, euroregiunile, precum ṣi implementarea politicilor de
dezvoltare regionalã.
Politicile europene cu impact ȋn economie sunt politica regionalã, politica de coeziune
economicã ṣi socialã, Uniunea Economicã ṣi Monetarã, Uniunea Vamalã, sectorul IMM, politica
energeticã , politica agricolã.
Pe baza alocãrii fo ndurilor ṣi a rezultatelor raportate, politica de coeziune devine un
factor de dezvoltare pentru toate regiunile, iar investițiile din domeniile vizate, protecția
mediului, eficiența utilizãrii energiei ṣi a resurselor regenerabile, dezvoltarea IMM -urilor, vor
beneficia de fonduri pentru ca aceste domenii sã constituie un sprijin pentru toate celelalte
elemente.

În ceea ce prive ṣte fondurile alocate, menționãm cã de ṣi scãzutã ȋn comparație cu
posibilitãțile pe care le oferã, rata de absorbție a acestor fon duri a crescut progresiv, de la un an
la altul : ȋn prezent, România are o ratã a absorbției de 56,3% pentru anul 2014 ( Open Data
Platform, http://cohesiondata.ec.europa.eu/country?country=Romania ) , consultat la 5.01.2015 ) fațã de anul
2007, când prezenta o ratã de absorbție de 2,2% (conform sursei citate mai sus). În ceea ce
prive ṣte alocarea fondurilor pe domenii, prioritare sunt urmãtoare le : mediu, drumuri, cãi ferate,
capital uman, susținerea IMM -urilor, inovare, cercetare, dimensiunea urbanã ṣi teritorialã,
energia, infrastructura socialã, piața muncii, cultura, tradiția, turismul .
România ȋntâmpinã dificultãți ȋn aplicarea acestor po litici europene datoritã persistenței
unor factori de mare impact in perioadele de dezvoltare economicã ṣi socialã anterioare, cum
sunt : centralismul statal, adaptarea formalã la structurile ṣi cerințele europene, care au loc sub
presiunea Uniunii ṣi a intereselor de aderare, delimitarea celor opt regiuni de dezvoltare fiind
efectuatã mai mult pe criterii geografice, fãrã analize detaliate. P e lângã aceste cauze, existã ṣi
cele care provin din actuala situație socio -economicã a României, conturatã de secto rul
productiv, infrastructurã, exploatarea resurselor energetice, protecția mediului, problemele
sectorului agricol ṣi dezvoltarea ruralã, ocuparea, migrarea ṣi calificarea forței de muncã,
sistemul educațional ṣi problemele acestuia.
Eforturile de depã ṣire a acestor neajunsuri trebuie canalizate ȋntr -o strategie generalã care
sã includã atât transpunerea prioritãților comunitare, cât ṣi stabilirea prioritãților naționale, cum
sunt modernizarea agriculturii, ocuparea populației active, restructurarea ṣi modernizarea
sectoarelor de procesare ṣi comercializare, diversificarea activitãților.
Sub influența ṣtiinței ṣi tehnologiei, a orientãrilor ȋn abordarea analiticã ṣi cãutarea
soluțiilor viabile ȋn dezvoltare, au apãrut ṣi sistemele reg ionale inovative (RIS – regional
innovative systems), care au generat diverse trenduri ṣi au con tribuit la sublinierea impo rtanței
resursei umane ȋn cercetare ṣi dezvoltare . In cadrul acestor trenduri, deosebim diverse forme de
dezvoltare regionalã, cluste rele, nodurile de cre ṣtere, clusterele virtuale, ecosistemele de
business, incubatoarele de afaceri, parcurile tehnologice ṣi ˮ regiunile de ȋnvãțare ˮ, care prin
ȋnvãțarea colectivã, interactivitate ṣi relațiile stabilite contribuie la realizarea sinergie i necesare
pentru propulsarea economicã a regiunii ṣi spre atingerea nivel ului necesar integrãrii europene.

Dintre toate aceste sisteme inovative considerãm ecosistemul de business forma cu
potențial de dezvoltare cel mai rapid ṣi mai adaptabil condițiil or ȋn continuã transformare, având
capacitatea de a ȋngloba toate elementele mediului ȋn care se dezvoltã ṣi de a progresa cu
rapiditate, având ȋn vedere ṣi incluziunea componentei digitale care ȋi oferã posibilitãțile de a
deveni un nucleu al economiei in formaționale. Componenta digitalã permite conectivitate la alte
sisteme ṣi oferã posibilitatea dezvoltãrii ȋn rețea, ȋnglobând astfel ṣi zone ṣi componente aferente,
contribuind astfel la eradicarea partajului ṣi a decalajului digital dintre aceste sisteme .
Ecosistemele de business digitale, aflate deja la a III -a generație, se dezvoltã ȋn locurile ȋn care
converg toate componentele economice, iar sinergia provenitã din in teracționarea lor determinã
creṣterea economicã a zonei unde sunt localizate.
Aflatã ȋn fața unor abordãri atât de diverse, România se aflã la un prim stadiu al
construirii sistemului de devoltare, identificând probleme ṣi cãutând soluțiile necesare, ȋncercând
sã urmeze o politicã regionalã funcționalã, optimizând ṣi parteneriatul a dministrație -agenți
economici – cetãțeni. P entru o dezvoltare economicã pozitivã, este necesarã cre ṣterea ponderii
sectorului privat, dezvoltarea ramurilor economice competitive, ȋmbunã tãțirea calificãrii
profesion ale.
Totodatã, dezvoltarea tehnologiei in formaționale ṣi comunicațiilor, trebuie sã ducã la
creṣterea PNB, deoarece se considerã cã la nivel mondial TIC a determinat o cre ṣtere de 40 -50%
a productivitãții din ultimii 10 ani. Conform celor prezentate ȋn Best Practice – Development of
broadband infr astructure in Romania RoNet Project , investițiile ȋn acest domeniu vizeazã
beneficii pe termen lung care sã ducã atât la cre ṣtere economicã, cât ṣi la schimbãrile necesare
realizãrii acesteia: o mai bunã racordare a grupurilor i zolate geogra fic, accelerare a activitãții de
afaceri, simplificarea accesului la informații, simplificarea tranzacțiilor, dezvoltarea domeniului
tele-medicinã , a ȋnvãțãmântului la distanțã ṣi promovarea educației continue, dezvoltarea unor
noi metode de predare/ȋnvãțare , eGovernment – dezvoltarea interacțiunii dintre guvern ṣi
cetãțeni , eEconomy – dezvoltarea e -business, reducerea costurilor ṣi cre ṣterea competitivitãții
firmelor.
Deṣi existã dificultãți ȋn dezvoltarea proiectului, de la condițiile geografice, costuri
ridicate, populație cu venituri mici ṣi dispersatã ȋn teritoriu, la posibilitatea scãzutã de finanțare

din partea României, acest proiect trebuie realizat datoritã importanței sale vitale pentru
racordarea la economia informaționalã.
Privind dezvoltarea cel or opt regiuni prin prisma dezvoltãrii regionale, se observã cã dacã
România ar fi stabilit regiunile de dezvoltare ȋn funcție de criterii mai detaliate de analizã, ȋn
afara celor geografice, ar fi fost necesare eforturi mai mari ṣi mai de dur atã ȋn contur area lor ṣi ȋn
formularea ṣi implementarea obiectivelor de dezvoltare. Proximitatea centrelor de dezvoltare a
contribuit la conturarea identitãții economice a regiunilor. Tradiția unei ramuri economice ṣi
dezvoltarea altora ȋnrudite au fost tot criterii de selecție.
Delimitarea geograficã prezintã avantajul unei delimitãri clare a unei regiuni, concret
stabilitã prin veridicitatea evidențelor referitoare la jude țele componente, dând posibilitatea
conturãrii teritoriale ṣi administrative precise.
Stabilirea ṣi implementarea obiectivelor de dezvoltare pe duratã mai lungã prezintã mai
multã precizie ṣi este orientatã direct spre regiunea ȋn cauzã, permițând concentrarea ṣi
distribuirea resurselor ȋntr -un mod mai organizat ṣi o monitorizare mai atentã a alocãrii, utilizãrii
ṣi eficientizãrii acestora.
Un rol important ȋn conturarea regiunilor l -a avut ṣi proximitatea centrelor de dezvoltare,
acestea dezvoltând domenii ȋnrudite, coplementare, care au stabilit legãturi mai strânse ȋntre ele
ṣi au gener at un pol de dezvoltare regionalã care sã atragã dupã sine ṣi centrele din jur.
Criteriul optim de selecție pare a fi tradiția unei ramuri economice ṣi dezvoltarea altora
ȋnrudite, acestea ajutând la conturarea regiunii ȋn jurul unei activitãți principal e, care sã necesite
ṣi dezvoltarea celor auxiliare, a in frastructurii, a calificãrii forței de muncã, a distribuirii
produselor etc.
Având ȋn vedere cele enumerate, se poate propune perfectarea unui model de analizã a
regiunilor, pentru a dispune de o ev idențã clarã a datelor ṣi a le menține la un grad de acuratețe
ridicat, care sã contribuie la crearea unei baze solide ṣi eficiente de cercetare. Schema unui
asemenea model, deschis optimizãrii, se prezintã ȋn felul urmãtor :

Tabel nr. – Plan de evidenț ã a datelor asupra dezvoltãrii unei regiuni
Componența pe județe
Procentaj din teritoriul României
Numãrul de locuitori
– Populație urbanã
– Populație ruralã
Procentaj din populația țãrii
Numãr de ora ṣe
Numãr de comune
Numãr de sate
Avantaje competitive ale regiunii
Sectoare economice preponderente – cifra de afaceri
Productivitatea muncii
Consumul de energie
Tipurile de servicii existente
Gradul de dezvoltare al serviciilor
Infrastructura
PIB/ locuitor
PIBR/locuitor
Principalii poli de dezvoltare
Evoluția puterii de cumpãrare standard
Indicele regional de policentricitate
Forța de muncã
Transporturile (tipuri de transport)
Învãțãmânt
Servicii de sãnãtate
Protecția mediului

Pe baza unor asemenea evidențe se pot ȋntocmi rapoarte periodice a dezvoltãrii regionale,
iar publicarea lor atât ȋn for mat tipãrit, cât ṣi electronic, va permite utilizarea lor ȋn domeniile
care urmãresc evoluția regionalã.
Aceste eforturi ar contr ibui la caracterizarea iden titãții regionale periodic reactualizate ṣi
ar constitui o bazã de referințã atât pentru activitatea practicã, cât ṣi pentru cercetare.
Acesta a fost ṣi obiectivul acestei lucrãri, sã ofere detaliile evoluției spre modelul de
dezvoltare regional european , sã prezinte imaginea unei regiuni din perspectiva noțiunilor
specifice ṣi sã stabileascã un curs de continuare a cercetãrii ȋntr -o direcție de importanțã vitalã
pentru ec onomia țãrii ṣi, tot odatã, o direcție ȋn continuarea cercetãrii, diseminarea rezulta telor
sale ṣi urmãrirea cu interes pe mai departe a domeniului dezvoltãrii regionale ȋn context național,
european ṣi global.