REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 4… [611155]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIIN ȚIFICE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat]
2017

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIIN ȚIFICE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

RELAȚIA DINTRE
DELINCVENȚA JUVENILĂ ȘI
ADHD. INFLUENȚA MEDIULUI
ASUPRA COPILULUI

Coordonator i științific i:
Lect. dr. DANA OPRE
Dr. IOAN BUȘ
Absolvent: [anonimizat] – Napoca
2017

PAGINA DE CUPRINS

REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 4

1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 5
1.1 Prezentarea problemei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 5
1.2 Explorarea importanței problemei ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
1.3 Prezentarea literaturii relevante ………………………….. ………………………….. ……………………….. 8
1.3.1. ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) ………………………….. ………………….. 8
1.3.2. . Adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 18
1.3.2. Delincvența juvenilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9
1.3.4. Trăsături ale personalității delincvente ………………………….. ………………………….. …….. 22
1.4. Ipotezele studiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 25

2. METODĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 25
2.1 Designul de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 25
2.2. Participan ți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 25
2.3 Instrumentele de măsurare ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 26
2.3.1. ADHD…………………………………………………………………………………. ……………………….26
2.3.2. Delincvența juvenilă…………………………………………………………………… …………… ……..28
2.4 Procedura de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 29

3. REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 31

4. DISCU ȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 34

5. CONCLUZII ALE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………………………. 36

6. REFERIN ȚE BIBLIOGRAFICE ………………………….. ………………………….. ………………………… 37

CAPITOLUL 1
1. INTRODUCERE
1.1 Prezentarea problemei
Studiul propus în lucrarea de față se centrează pe investigarea relației dintre
afecțiunea comportamentală ADHD și delincvența juvenilă, cum această afecțiune
comportamentală afectează dezvoltarea copilului, dezvoltând c omportamente deviante.
Studiul explorează această tulburare in rândul minorilor datorită faptului că prezintă un factor
de risc semnificativ pentru dezvoltarea unui comportament anti -social.
Scopul acestui studiu este că, pornind de la modelul d e investigație propus de Heather
A. Foley, BA, Christopher 0. Carlton, MA, and Robert J. Howell, PhD să testăm confirmarea
relației de asociere dintre ADHD și delincvența juvenilă. Alt scop al acestui studiu este acela
de a arăta că problematica delincvenț ei juvenile nu este una deloc simplă, care poate fi redusă
la o perspectivă explicativă, fie ea psihologică, biologică, sociologică, culturală. Delincvența
juvenilă capătă o complexitate deosebită prin factorul uman implicat.
Zilnic mass media, ju rnalele de știri dar și articolele din presa scrisă abundă în cazuri de
adolescenți care comit fapte șocante, care ne oripilează. Poate că deseori avem tendința de a -i
eticheta simplu: delincvenți sau infractori, fără a sta prea mult pe gânduri. Nu trebuie uitat
faptul că, indiferent de fapta săvârșită vorbim tot de oameni, care dupa ce își vor ispăși fapta,
se vor întoarce între noi, în societate.
Un individ este in realitate o unitate vie, în permanență dinamică, suferind în fiecare
moment influ ențele mediului socia l, ceea ce face ca nici un om să nu semene cu altul.
Preocuparea acestui studiu a fost să descopere factorii care îi predispun pe copii să
comită crime, pentru a încerca remedierea delincvenței juvenile dar și care sunt facto rii ce îi
predispun pe copii să dezvolte ADHD, acești factori grupându -se în factori genetici, de
mediu, sociali. Într -un studiu Barkley (1990) a raportat că subiecții diagnosticați cu ADHD în
adolescență au prezentat rate mai mari de comportamente antisoc ial decât subiecții sănătoși
din grupul de control.

6 Altă serie de studii longitudinal (Gittelman, Mannuzza, Shenker & Bonagura, 1985)
arată că acei copii cu ADHD prezintă o probabilitate mare să dezvolte tulburări de
comportament în adolescență, ca re duc spre un comportament deviant. Ne vom opri asupra
studiului propus de Sibley MH (2011), un studiu longitudinal care a investigat băieții cu și
fără ADHD în ceea ce privește delincvența. Analizele au fost efectuate în trei dimensiuni ale
delincvenței (severitate, vârsta de inițiere și soiul delincvenței). Pentru această a naliză autorii
studiului au folosit trei grupuri, copii fără nici un diagnostic, copii cu ADHD, copii cu ADHD
+CD (tulburări de comportament).
În studiul acesta a demonstrat că băieții care prezentau diagnostic numai de ADHD sau
ADHD+CD, prezentau riscuri crescute de delincvență la vârsta de 18 ani. Aceste constatări
sugerează că băieții cu ADHD care prezintă comportament antisocial încă din școala
elementară prezintă un risc spre delincvență mai târziu.
Pe parcursul acestui studiu studiu vom reveni cu explicarea mai detaliată a influenței
diagnosticului de ADHD în dezvoltarea delincvenței juvenile, o explicație a studiului lui
Sibley HM, care reprezintă punctual d e pornire al studiului de față.
Copilul, pentru dezvoltarea lui parcurge un drum complex, drumul de la existența
biologică la cea socială reprezintă drumul umanizării și socializării copilului. În procesul de
umanizare și socializare intervi n un complex de factori care fa vorizează dezvoltarea
conduitelor fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. În societate exista mai multe sisteme de
norme, morale, culturale, religioase, juridice, consacrate prin reguli scrise sau nescrise,
transmise, sancționa te prin legislație sau prin tradiții, orice abatere contrar acestora se
încadrează în fenomenul de devianță.
Școala este principalul loc care se ocupă de sănătatea mentală a tinerilor, este poarta
către serviciile de specialitate . Com isia prezidențială Freedom pentru Sănătate Mentală și
Serviciile Sociale încurajează instituțiile educative să adopte proceduri prin care copiilor să
li-i se identifice timpuriu aceste tulburări, fiindcă în mod clar identificarea timpurie a acestor
tulbură ri urmată de intervenția serviciilor specializate prezintă un impact pozitiv atât psihic,
cât și educațional pentru cei afectați.În general, modeulul educațional se bazează pe
cuantificarea comportamentelor observabile, pe identificarea funcțiilor acestora și inițierea
intervențiilor la nivel comportamental. Succesul școlar este un predictor -cheie pentru
succesul ulterior în viață, iar acei elevi diagnosticați cu tulburări suferă un dezavantaj
important în ceea ce privește succesul școlar, asta în caz că n u primesc asistența adecvată.

7 Profesorii joacă un rol esențial în asistarea copiilor și a adolescenților, pot să identifice și să
se ocupe de dificultățile cu care se confruntă copi ii.
În antichitate cauzalitatea criminal ă este explicată filozof ic, trad iție pe care o continuă
și iluminismul european iar apoi utilitarismul. Mai târziu apar teoriile biologice (Lombroso,
Garofalo, Ferri), însă cercetările nu se opresc aici, ca urmare apar teoriile psihologice și cele
sociologice. Criminologia este p rezentată de mai multe categorii de factori: biologici,
psihologici, psihiatrici, sociologici, economici, etc. Conform datelor statistice oficiale, în
ultimii 5 ani în România au fost trimiși în judecată peste 20 000 de minori, dintre care
aproape 15 000 a u fost condamnați iar in fiecare zi sunt trimiși în judecată cinci minori pentru
comiterea infracțiunilor de furt și doi minori pentru tâlhărie.
Este bine cunoscut faptul că factorul important cu rol în educație și în ceea ce privește
socializar ea, este familia. Familia este responsabilă de inserția adecvată a copiilor lor în
societate și de socializare. Trebuie mențional faptul că în zilele de azi nu doar familia
contribuie la dezvoltarea copiilor și la influența comportamentului ci și școala și chiar și
grupurile de prieteni.
1.2 Exporarea importanței problemei
Consider că realizarea acestui studiu corelațional prezintă o importanță majoră, din
cauza faptului că aduce un plus de informație cu referile la copi ii diagnosticați c u ADHD,
cauza dezvoltării tulburarilor de comportament și atenția, informații vaste cu privire la
delincvența juvenilă și cau zele dezvoltării ei. Cu toate că s-au realizat multe studii care arăta u
o corelație pozitivă între cele două, ADHD și delincvența j uvenilă, acest studiu oferă o
imagine a dezvoltării copilului de la o vârstă fragedă până la vârsta majoră, incluzănd factorii
de risc care contribuie la dezvoltarea copilului și prevenții și intervenții ce au de -a face cu
delincvența juvenilă. Așadar, ace st studiu urmărește nu doar să prezinte o relație între ADHD
și delincvența juvenilă, ci și investigarea rolul ui tuturor factorilor și influența mediului
famlial din viața unui copil.
Relația pe care studiul vrea să o investigheze într -un mod m ai accentuat, este relația
dintre mediul familial și dezvoltarea unui comportament deviant în rândul minorilor.
Consider că această relație este una de o importanță majoră, având în vedere faptul că în ziua
de azi se pune accent de dezvoltarea co pilului oferită acasă, de către părinți. Cum am precizat
mai sus, studiul lui Sibley MH, oferea o cercetare asupra băieților cu și fără diagnostic de

8 ADHD și delincvența. Studiul prezent însă, vrea să cerceteze puțin mai în profunzime și să
descopere factorii și cau zele care duc la dezvoltarea delincvenței și cât de strânsă este releția
dintre cele două.
1.3 Prezentarea literaturii relevante
1.3.1 ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder)
ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este una din cel e mai întâlnite
afecțiuni comportamentale în rândul copiilor și adolescenților. Debutul acestei afecțiuni are
loc în copilărie însă poate persista până la vârsta adultă. Conform Diagnostic and Statistical
Manual of Mental Disorders (DSM -IV) simptomele ADHD se împart în trei categorii:
inatenție, hiperactivitate și impulsivitate. ADHD este o tulburare severă cu substrat biologic.
Acestă tulburare severă prezintă probleme asociate în domeniile social, cognitiv, academic,
familial și emoțional. Simptomene de A DHD devin vizibile în jurul vârstei de3 -4 ani,
manifestându -se prin comportament impulsiv, plictiseală, furie. Odată ajuns copilul la vârsta
școlară, simtomele devin mai pronunțate, afectându -i performanțele academice și relațiile cu
prietenii. Adolescentu l cu ADHD se angajează în comportamente de risc, prezintă și el de
asemenea dificultăți academince și probleme în relațiile cu cei din jur.
Caracteristicile clinice primare ale ADHD: Inatenția se referă la incapacitatea de a
susține atenția , în special în sarcini repetitive, nestructurate și mai puțin motivate.
Comportamentul inatent se referă la probleme de concentrare, însă și atunci când există
momente de atenție, atenția se poate distrage foarte ușor. Copilul cu ADHD, pare să fie
neatent , neascultător, dezorganizat, uituc, să prezinte eșec in ducerea sarcinilor la bun sfârșit
chiar dacă există motivație. Comportamentul impulsiv include dificultăți în oprirea unui
comportament în defășurare, inabilitatea de a rezista gratificărilor imediat e, atunci când este
întrebat în legătură cu un lucru, dă un răspuns foarte rapid iar atunci când alții vorbesc, nu
respectă acest fapt și obișnuiește să -i întrerupă din vorbit. Comportamentul hiperactiv include
o energie ieșită din comun, dificultatea de a sta liniștit, chiar și atunci când acest lucru îi este
impus, trece rapid de la o sarcină la alta, uită chiar să rezolve sarcinile zilnice și mai
predomină aceea visare cu ochii deschiși. Un copil hiperactiv aleargă mult, vorbește mult, se
cațără peste to t.

Trebuie ținut cont de faptul că dacă copilul prezintă aceste comportamente nu înseamnă

9 neapărat că are ADHD. Pentru a pune diagnosticul de ADHD trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiții: să manifeste 6 sau mai multe simptome car acteristice inatenției sau
hiperactivității/impulsivității, iar printre aceste simptome se numără: dificultăți în susținerea
atenției la sarcinile date sau la joacă; ușor distras de stimuli externi; uituc în activitățile
zilnice; părăsește locul în clasa sau în alte situații în care ar trebui să stea așezat; umblă dintr –
un loc în altul și se cațără în situații neadecvate; deseori vorbește excesiv; deseori răspunde
grăbit, înainte de a se încheia întrebare; dificultăți în a -și aștepta rândul; întrerupe sau
deranjează pe ceilalți. Printre următoarele condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru a
putea pune diagnosticul de ADHD se află, condiția ca problemele să persiste mai mult de 6
luni și inconsistente cu nivelul de dezvoltare al copilului, să apară în aintea vârstei de 7 ani,
comportamentele să se manifeste atât acasă cât și la școală și în relațiile cu ceilalți și să se
facă diagnostic diferențial.
Diferențe și similarități de gen în ADHD: Printre similarități se enumeră severitatea
simptomel or, impulsivitatea, afectarea performanței școlare, afectarea integrării în societate și
răspunsul la medicație, care este la fel atât în cazul fetelor, cât și în cazul băieților. Ca și
diferențe, băieții prezintă mai frecvent hiperactivitate, agresivitate și comportamente
antisociale și deficite executive, în schimb fetele sunt mai inatente. Indiferent de gen,
probleme asociate cu ADHD, care sunt frecvente in clasă constau în ridicarea de la loc în
situații inadecvate, nerespectarea instrucțiunilor, vorbi tul mult, agresivitate față de colegii de
clasă, distragerea de stimuli, neefectu area temelor și nefinalizarea s arcinilor.
1.3.2 Delincvența juvenilă
Atât în limba română, cât și în limba franceză, termenul “devianță ” este preluat din
limba engleză, unde “deviance” are înțeles de abatere de la normele acceptate. Originea
cuvântului vine din limba latină, unde verbul “deviare” înseamnă “abatere de la drum” .
Baciu D. Rădulescu S. M. și Voicu ( 1985 ) susțin că devianța socială include acele
comportamente care se îndepărtează de la normele și valorile acceptate și recunoscute de cea
mai mare parte dintre membrii societății. Gradul și gravitatea devianței sociale, depind în
mare măsură de reacția publică, de măsu ra în care ele sunt recunoscute de către ceilalți ca
fiind periculoase pentru coeziunea socială
Fenomenul delincvenței juvenile este etichetat sub diverse denumiri, pentru termen
sociologic „tineri inadaptați”, pentru termen medical „copii cu tul burări de comportament”,

10 pentru termen juridic „minori delincvenți” iar ca și termen psiho -pedagogic „copii –
problemă”. Toți acești termeni se referă la minori care au ajuns în conflict cu normele morale
și juridice, valabile pentru comunitatea în care trăi esc. Delincvența juvenilă reprezintă un
fenomen ce include totalitatea încălcărilor de norme sociale săvârșite de către tineri sub 18
ani, încălcări sancționate penal. Altă reprezentare a delincvenței juvenile ar fi, implicarea
minorilor în activități ileg ale.
Adolescența presupune perioada în care încep să apară conflictele de autoritate,
conflictele de idei, conflictele afective. La această vârstă, adolescentul are o nevoie acută de a
contesta aproape totul, adică regândește totul independent și nu acceptă nici o idee din jur,
totul trebuie să provină din raționamentul personal. Sistemul nostru juridic descompune
categoria minorilor în cateva subcategorii. Așadar, minorii până la 14 ani nu răspund penal,
chiar dacă ei comit infracțiuni, cei cu vâ rsta cuprinsă între 14 și 16 ani răsăund juridic, asta în
cazul în care se stabilește existența discernământului la expertiza medico -legală psihiatrică,
iar minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, având discernământ răspund în fața legii.
Caracteristicile individuale ale adolescenților care țin de comportamentul delincvențial
includ factori cognitivi, judecăți morale, aspecte ale competenței sociale, incluzând abilitățile
sociale, abilitățile în rezolvarea de probleme și imaginea de sine. C ompetențele sociale se
referă la abilitățile de a utiliza mediul și resursele personale pentru a achiziționa o bună
dezvoltare. Un factor care duce spre dezvoltarea unui comportament delincvent constă în
abilitatea intelectuală scăzută, aceasta fiind asoci ată cu dificultăți psihosociale (Rutter &
Giler, 1984). Unele cercetări arată că minorii au o deficiență morală în urma căreia ei nu pot
să diferențieze binele de rău, limitele acestei aprecieri rămânând la latitudinea lor (Henggeler,
1989).
Gold stein & Glick au arătat că empatia este un factor important în decizia adolescenților
de a fi morali și că acesta are rol ameliorator pentru comportamentul antisocial. Stima de sine
e și ea un factor important în ceea ce privește comportamentul delincvent, ea reprezentând
percepția individului asupra lui însuși sub aspectul competenței și al succesului. Cercetările
(Gold & Kaplan, 1980) arată că o stimă de sine scăzută este favorizantă pentru un
comportament delincvent.
Factori implicați în determ inarea comportamentului delincvent: Factorii implicați în
dezvoltarea unui comportament delincvent pot fii împărțiți în două categorii, factori
individuali, de personalitate și factori externi, sociali. Factorii individuali cuprind

11 particularitățile și str uctura somato -fiziologică și neuro -psihică, structura psihologică,
posibilitățile intelectuale, particularitățile afectiv -temperamentale iar factorii externi, sociali
sunt cuprind mediul familial, factori socio -afectivi și educaționali, socio -culturali, ec onomici.
Există studii (Dragomirescu, 1980) care ne arată cât de mult contribuie acești factori la
devianța comportamentului, și anume, 31,20% factorii de ordin individual, 25% factorii de
ordin extern și 43,8% combinația factorilor.
O cercetare efectuată pe bază de chestionar (Pitulescu, 1995) asupra unor minori din
centrele de reeducare Găiești, Târgu Ocna (240 de minori) și din aresturile unor poliții
județene (734 minori) ne oferă câteva cauze și condiții care determină comportamenul
infracțio nal în rândul minorilor. Așadar, 93% se referă la imaturitatea psihică datorită unei
insuficiente socializări în familie și la școală, 86% acuză lipsa de preocupare de la toate
nivelurile pentru orientarea minorilor spre activități folositoare care să fie desfășurate în
timpul lor liber, 82% incriminează consumul de băuturi alcoolice practicat, de obicei, de
minorii care provin din familii cu părinți alcoolici, 79% menționează o preocupare
insuficientă în ceea ce constă pregătirea minorilor cu referire la v iața sexuală, care duce la
infracțiunile de viol/perversiuni sexuale, 79% menționează un dezinteres din partea cadrelor
didactice pentru acei elevi care prezintă deficiențe de adaptare și astfel de exemple pot
continua.
În urma acestor interviuri care au fost aplicate asupra minorilor infractori, asupra
familiei și asupra cadrelor didactice, datele obținute arată ca mediul familial e principala
cauză a eșecului în privința adaptării, cauză principală a comportamentului delincvent al
minorului. Pri ntre factorii care ar fi indicat să nu existe intr -un mediu familial și care prin
prezența lor dezvoltă comportamentul deviant al minorului se regăsesc: lipsa totală de interes
în ceea ce privește educația copilului, excesul de grijă care prezintă și un ex ces de afecțiune
exagerată care duce spre un răsfăț exagerat din partea părinților, neoferirea de modele care
să-i îndrume spre a alege un drum corect în viață, neînțelegere din partea părinților datorată
unei indiferențe uriașe asupra copilului și nu în u ltimul rând agresivitatea și violența.
Noțiunea de delincvență juvenilă. Există o mare diversitate a definițiilor date acestei
noțiuni. Din punct de vedere juridic este o abatere de la normele penale, sociologic este o
devianță iar î n ceea ce privesc evaluările psihologilor sau psihiatrilor apare ca o inadaptare
socială sau o tulburare de comportament. Elaborând această noțiune pe partea juridică, ea
înseamnă o devianță de natură penală ce constă în ansamblul conduitelor minorilor și tinerilor

12 aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală.
Caracterul indezirabil al faptelor imputabile unui adolescent este produsul unei percepții
generale a publicului în legătură cu noțiunea de delict sau infracțiune care trebuie să i ntre sub
incidența legii penale și să fie sancționată. Reacția societății omite semnificația pe care o are
pentru un adolescent actul de încălcare a normei. Fuga de la domiciliu reprezintă de cele mai
multe ori, o conduită normală, având la origine motive legate de conflicte în familie sau cu
alte persoane sau tentativa aventurii, care e atât de specifică perioadei adolescentine. Furtul
de bunuri poate reprezenta un act prin care adolescentul își afirmă curajul pentru risc sau
poate reprezenta pur si simplu o acțiune întâmplătoare. De aceea activitatea infracțională a
tânărului nu este similară cu cea a adultului, faptele indezirabile alea adolescentului fiind
produsul greșelilor părinților și educatorilor și nu așa ziselor motivații antisociale.
Marea majoritate a adolescenților delincvenți, nu sunt nici infractori, nici persoane
irecuperabile, ci pur și simplu sunt victimele lipsei de aducație, ale unui mediu familial ostil,
violent și care, din cauza eșecului procesului de socializare familială, au ajus să comită, mai
mult sau mai puțin, abateri de la normele sociale. Astfel de exemplu sunt mult, cum ar fii,
copiii care cutreieră străzile, minorii care fură alimente pentru a -și potoli foamea, care cerșesc
pentru a scăpa de un mediu familial lipsit de protecție și de resurse afective și morale,
minorele care se încred în promisiunile materiale ale unor adulți și lipsite de discernământ
ajung să comită fapte de prostituție. Vagabondajul nu mai apare ca delict ci ca un fel de
eliberare dintr -un mediu perceput ca ostil.
Un element important în definirea delincvenței juvenile este vârsta cronologică. Limita
de vârstă a răspunderii penale diferă de la un sistem juridic la altul, ca și exemplu în Olanda
minorii care au împlinit 12 ani pot fi sancț ionați penal în cadrul unui sistem special, diferit de
cel al adulților, pentru Franța vârsta este de 13 ani, 14 ani în Ungaria, 18 ani în majoritatea
statelor americane. Toate aceste limite de vârstă sunt relative fiind dependente de modul în
care legiuit orul definește procesul de maturizare și îl asociază unei vârste cronologice.
Delincvența juvenilă cuprinde și o serie de acte care nu au caracter delinctual propriu -zis și
care, dacă ar fi comise de către adulți, aceștia nu ar fi considerați infractori de către legea
penală. Exemple de aceste acte ar putea fi vagabondajul, fuga de acasă și de la scoală,
nesupunerea față de autoritatea părinților sau a educatorilor, consumul de tutun sau alcool,
limbajul indecent și exemplele pot continua.
Delin cvența juvenilă poate semnifica percepția și definirea de către părinți a unor fapte

13 comise de minori, ca având un caracter delincvent. Așadar, pentru a fi definite ca
delincvente, actele săvârșite de către un minor trebuie să indeplinească trei condiții
principale, în primul rând trebuie să fie comise de persoane care au vârsta stabilită de lege, în
al doilea rând să fie considerate ca acte ilicite de către părinți, educatori sau alte persoane iar
în al treilea rând să ajungă la cunoștinta autorităților. Fară ca adulții să fii semnalat fapta,
aceasta nu este apreciată ca delincventă. Simpla definire a delincvenței juvenile, fără a lua în
calcul natura faptelor, repetabilitatea lor și contextul în care au fost executate , înseamnă a
acorda unor conduite no rmale la vârsta adolescenței o semnificație de anormalitate de
devianță.
Psihologii oferă adolescenților o serie de caracteristici, printre care, refuzul autorității
paternale din partea părinților, agresivitatea, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de
responsabilitate și sensibilitate excesivă fața de influențele exercitate de anturaj. Trebuie luat
în vedere și faptul că există copii și adolescenți diagnosticați cu tulburări de comportament,
tocmai de aceea trebuie făcută bine distincția între un comportament normal raportat la criza
adolescenței și un comportament degenerativ.
Încălcarea normei penale de către minori are la bază un întreg proces social, psihologic
și biologic în ceea ce privește conduita minorului dar și condițiile de viață ale acestuia. Cum
am menționat mai sus, există o serie de atitutini adolescentine, considerate deviante de către
adolescenți dar care, sunt de fapt comportamente normale pentru această vârstă.
Tipologia delincvenței juvenile: Se pot identifi ca trei tipuri ale delincvenței juvenile. În
primă fază, delincvența ocazională, accidentală, face referire la minorii care comit delicte cu
un grad redus de periculozitate socială. Acești tineri cel mai probabil provin din familii în
care gradul de social izare era redus, fapt care ducea la fuga de acasă și de la școală. A doua
fază a delincvenței juvenile este delincvența structurată, și anume, minorii care comit delicte
cu un grad de periculozitate mare, acești tineri provin de obicei din familii monopare ntale
prin divorț sau separație, în care nu se regăsește comunicarea, afectivitatea sau suportul
social. În cazul acestora, comiterea de acte predelicvente, cum ar fi furtul de acasă, fumatul,
violențe fizice se remarcă încă de la o vârstă fragedă. A treia fază a delincvenței juvenile, este
delincvența recurentă, din această fază fac parte minorii care comit fapte penale de o
periculozitate maximă, cum ar fi infracțiuni de omor, viol, tâlhărie, vătămare corporală,
consum și trafic de stupefiante. Acești min ori provin din medii în care predomină
agresivitatea și comportamentul violent. Mulți dintre acești minori reprezintă viitorii

14 delincvenți adulți, deoarece li -i s-au dat o serie de pedepse care nu au funcționat, iar șansele
de recuperare sunt reduse.
Scurt istoric al delincvenței juvenile: Cu multe secole înainte, nu exista nici o diferență
între minori și adulți în ceea ce privește regimul juridic, fiind acuzați, condamnați și pedepsiți
la fel ca aceștia. Începând cu perioada Evului Mediu a apăru t idea că minorii sub 7 ani nu au
atins încă vârsta rațiunii ceea ce nu îi poate face resposabili pentru faptele lor. Responsabili
pentru faptele penale comise erau părinții.
Cauza delincvenței juvenile: Filozofii au fost cei interesați să descope re cauzele care îi
determină pe oameni să comită infracțiuni. Teoriile care au reușit să surprindă cauzalitatea în
întregime, au fost teoriile psihologice și teoriile sociologice. Teoriile biologice susțin că
delictul reprezintă o anormalitate biologică ca uzată de mai mulți factori patogeni așadar,
teoria ereditații susține moștenirea comportamentului, valențele lui fiind transmise ereditar de
la o generație la alta. Teoria arborelui genealogic, explică cum că în familiile ai căror
ascendenți au avut antec edente penale, există un număr mai mare de infracțiuni.

Alt factor care contribuie la modelarea delincvenței juvenile este criza famială. Familia
reprezintă primul factor care contribuie la dezvoltarea psihică a copilului, fiind constr uită din
comportamente și relații care dau naștere unor atitudini morale. Sub aspect psihologic, copiii
și adolescenții imită comportamentul membrilor familiei și ajung să le asocieze inconștient
sau conștient cu sentimente negative sau pozitive. De aceea comportamentul minorului
depinde de starea familiei, de protecția și afecțiunea pe care o primește în primul rând din
partea părinților și nu în ultimul rănd de gradul de socializarea, care are și el un rol foarte
important asupra dezvoltarii copilului, a adolescentului. Atunci când aceste aspecte relevante
formării adolescentului sunt absente, apare comportamentul deviant. Alți factori care pot
afecta dezvoltarea adolescentului și care uneori sunt imprevizibili fac referire la, separarea de
mamă ca urmare a unor împrejurări de forță majoră, divorțul părinților, absența tatălui, certuri
grave între părinți, comportament agresiv și excesul de severitatea față de copil din partea
părinților.
Teoria psihanalitică. Freun explică agresivitatea folosind co nceptele de inconștient,
instinct, vis, refulare, libido. Cauză a comportamentului deviant al tânărului este una a
structurii nevrotice a psihicului său, manifestându -se prin conflicte intra și interpersonale

15 cauzate de eșecul vieții de familie. Eșecul de imprimă în inconștientul individului sub forma
unui traumatism psihic care reapare la vârsta adolescenței sub forma crizei de identitate,
generată prin acte impulsive și agresive asupra celor din jur.
Infracțiuni comise de minori: Comportamentul minorilor depinde foarte mult de mediul
în care trăiesc, atunci când mediul le este favorabil, organizat și le oferă șansa de a -și
satisface nevoile, atunci vorbim de un mediu cu impact pozitiv asupra comportamentului lor,
însă privind și pe cealaltă parte , când mediul este nefavorabil, comportamentul va fi unul
negativ, deviant. Un comportament infracțional nu se dezvoltă de pe o zi pe alta, ci în timp.
Un minor predispus la astfel de comportamenul, prezintă încă din școală comportamente
dezirabile, cum ar fi indiferența față de școală, atitudine obraznică față de cadrele didactice,
violență față de colegi, minciună, fugă și vagabontaj. Aceste forme care pot duce spre un
comportament deviant pot să apară și în mediul familial.
Comportamentul devia nt al minorilor de a fura prezintă anumite particularități, cum ar
fi deosebirea de comportamentul furtului în rândul adulților, minorii îndreptându -se mai mult
spre furtul lucrurilor mici, preferând în mod special furtul dulciurilor, țigărilor, băuturilor
alcoolice. Încă o deosebire constă în faptul că minorii spre deosebire de adulți, atunci când
sunt implicați într -un furt, își folosesc ingeniozitatea pentru pătrunderea în locuințe, în
schimb adulții recurc la instrumente și dispozitive specifice. Minori i devin violenți doar în
momentul în care sunt descoperiți, în alte cazuri ei recurg la fuga de la locul faptei. Față de
adulți, minorii nu prezintă o atenție maximă, adică nu manifestă grijă în ascunderea urmelor,
lucru care duce la o descoperire a lor ma i rapidă.
Tâlhăria, este un alt fel de infracțiune care predomină în rândul tinerilor. Tâlhăria se
produce de cele mai multe ori în grupuri, noaptea sau ziua, asupra unor persoane care au fost
urmările de către aceste grupuri, aflând că posedă b ani sau bunuri de valoare, pentru a ajunge
în posesia acestor bunuri, de cele mai multe ori membrii grupurilor recurg la violență. O altă
infracțiune care înregistrează creșteri uriașe, este violul săvârșit de minori. Violurile sunt
comise atât asupra vict imelor tinere cât și a celor mai învârstă. Pentru această infracțiune
predomină locurile deschide, pe câmp, case părăsite sau alte locuri nepăzite.
Există diferențe între minorii din mediul rural, față de minorii din mediul urban.
Mediul urban o ferindu -le un mediu favorabil săvârșirii de infracțiuni. Minorii din mediul
urban frecventează barurile, sălile de jocuri mecanice, cinematografele, salile de sport, astfel
frecventând aceste locuri aglomerate, au șansa să studieze victimele iar în acest c az comit

16 furtul din buzunare, din autoturisme și chiar și tâlhăria. Minorii din mediul urban se cunosc
între ei, formează grupuri și astfel urmăresc următoarele victime asupra cărora vor să
acționeze. Din grupul infractorilor fac parte și minorele care fr ecventează cluburile deschise
toată noaptea, aceste minore formează grupuri și abordează bărbații pentru a întreține relații
sexuale în urma cărora vor primi bani sau bunuri de valoare. În mediul rural, șansele pentru
infracțiune sunt mai mici, aici există o mare posibilitate ca infractorii să fie cunoscuți de
victime.
Intervenția și prevenția delincvenței juvenile: Singura modalitate eficientă de prevenire
a delincvenței juvenile, constă în intervențiile educative care să loc în instituții înch ise, pe o
lungă perioadă de timp și care să prezinte un control social strict. Intervenția asupra
delincvenței trebuie să înceapă în primul rând cu acumularea cunoștințelor în legătură cu
mediul familial în care trăiesc, în legătura cu educația pe care min orii o primesc. Astfel,
instituțiile specializate vor aduce la cunoștință părinților, îndatoririle ce le revin pentru a oferi
o ingrijire și o educație de care fiecare copil merită să beneficieze, vor mai fi informați și cu
relația și armonia care trebuie să existe într -o familie și nu în ultimul rănd, modul în care ar
trebuie ajutat copilul să treacă de momentele critice din perioada adolescentină.
Cercetările ( Knopp, 1985) care sunt implicate în prevenția și intervenția delincvenței
juvenile, s e axează într -o mare măsură cu strategii din paradigme, condiționări operante,
cognitiv -comportamentale și învățare socială. Strategiile au ca și rol reducerea neîncrederii și
creșterea motivației de a fi integrat în societate, oferirea de programe de cons iliere pentru
tinerii victimizați, oferirea de educație sexuală și modificarea distorsiunilor cognitive legate
de viața sexuală și eliminarea miturilor pe care se bazează majoritatea tinerilor. În cazul
prevenției, mass -medie prezintă o influență uriașă în cazul dezvoltării personalității a
minorilor, de aceea se impune difuzarea de videouri cu scene violente, fotografii cu impact
negativ asupra dezvoltării lor, dar în schimb, circularea unor filmulețe cu mesaje
motivaționale pe site -urile de socializare, u nde deobicei tinerii își petrec mai mult timp, ar fi
benefice. Învățământul ar trebui să cuprindă activități prin care tinerii să fie informați și să
primească educație morală, juridică, sexuală și să aibă parte de multe exemplu de „Așa da!”,
„Așa nu!”, de oarece din exemple și din modele tinerii recepționează mai ușor informații.
Regimul măsurilor educative neprivative de libertate: Ca și măsuri educative
neprivative de libertate se regăsesc, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la
sfârșit de săptămână, asistarea zilnică. Conținutul modalităților concrete de executare a

17 măsurilor educative neprivative de libertate vor fi stabilite ținând cont de vărstă,
personalitate, starea de sănătate, situația familială și socială a minorului. Potrivit principiului
nr. 5 din Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008, privind regulile europene pentru
infractorii minori, punerea în aplicare a unei sancțiuni trebuie să țină cont de vârstă, de
sănătatea mintală și fizică și de dezvoltarea personală . Stagiul de formare civică, presupune
obligația minorului de a participa cel mult 4 luni la un program care îi oferă șansa să
înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expun în momentul comiterii unei
infracțiuni, încercând să -l responsabilizeze cu privire la comportamentele viitoare. Stagiul de
formare civică, se organizează în module teoretice și aplicative, pe un termen de cel mult 4
luni, modele adaptate atât vârstei minorului cât și a personalității lui.
Supravegherea, următoarea m ăsură educativă neprivativă, constă în controlarea
minorului pe tot parcursul programului său, pe o perioadă de 2 până la 6 luni de zile,
supraveghere care este efectuată de serviciul de probațiune. Supravegherea urmărește
participarea minorului la cursuri le școlare și evitarea includerii minorului în anumite grupuri
care îi pot afecta procesul de îndreptare a comportamentului. În cazul în care minorul nu
respectă condițiile de desfășurare a supravegherii, are loc prelungirea perioadei de
supravehere, cu pâ nă la 6 luni sau înlocuirea cu o măsură educativă neprivativă mult mai
severă.
Consemnarea la sfârșit de săptămână, îl obligă pe minor să nu părăsească locuința în
zilele de sâmbătă și duminică, timp de 4 -12 luni de zile. Consemnarea la sfârșit d e săptămână
urmărește evitarea contactului cu alte persoane a minorului sau evitarea prezenței lui în
anumite locuri în care să fie predispus să manifeste comportamente deviante.
Asistarea zilnică, are loc pe o perioadă de 3 -6 luni de zile, peri oadă în care minorul e
obligat să parcurgă activitățile dintr -o zi în urma unui program fix care conține orarul și
condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului.
1.3.3 Adolescența
Omul, prin natura sa existen țiala, este o ființă socială . Oamenii, indiferent de
dezvoltarea lor, nu au trăit în singurătate, separați, izolați decât în condiții cu totul
excepționale și de scurtă durată.
Adolescența reprezintă o perioadă distinctă în evoluția individului c are se situează între
copilărie și tinerețe, este etapa conturării individualității și a începutului de stabilizare a

18 personalității care marchează încheierea copilăriei și trecere spre maturizare. Este considerată
cea mai sensibilă perioadă din viața unui om, din cauză că apar o serie de schimbări,
transformări fizice si psihice, suferite atât de adolescent cât și de părinții acestuia.
Adole scentul rămâne încă dependent de familie, dar cu toate acestea se străduiește să iasă de
sub tutela familiei. Nu e fa vorabil nici un climat prea indulgent sau prea aspru, deoarece se
mențin situațiile tensionale in viața adolescentului. Criza adolescenței variază de la un
individ la altul, la unii manifestându -se pe o perioadă mai scurtă de timp, iar la alții persistâ nd
o lungă perioada de timp. !!!Adolescen ța cuprinde două subperioade principale ,
preadolescența si adolescența propriu -zisă, preadolescența se referă la acea perioadă de vârstă
cuprinsă î ntre 13 -16 ani , perioadă în care adolescentul î ncepe s ă își dobândea scă o
individualitat e mai nuanțată . Adolescența propriu -zisă se învârte în jurul vârstei de 16 -19 ani,
în această perioadă are loc fundamentarea principalelor trăsături de caracter și stratificarea
intereselor profesionale. Maurice Debesse ( 1970 ) opereaz ă o altă clasificare a
adolescentului, prima perioadă clasificându -se în adolescența pube rtară, care cuprinde atât
copiii pre puberi cât și copiii puberi, a doua perioadă fiind adolescența juvenilă, perioada
corespunzătoare postpubertății, iar a treia p erioadă tinerețea propriu -zisă, care cuprinde tinerii
cu vârste între 17 -22 ani sau 17 -25 ani. Limitele cronologice și categorizarea adolescenților
pe perioade de dezvoltare sunt încă discutabile. În plan psihologic, transformările de care au
parte adolesc enții in această perioadă sunt extrem de rapide și de o maximă complexitate,
însă doar la nivelul unor funcții, aceste transformări pot fi de asemenea și foarte lente, la
nivelul altor funcții. În perioada adolescenței se produce o dezvoltare intensă în pl an psihic și
încă un aspect important pentru această perioadă, este stabilizarea structurilor de
personalitate . Datorită acestei dezvoltări psihice de care are parte individul în acestă perioadă,
îi este mult mai ușor să dezvolte modalități de relaționare cu cei din jur, să înțeleagă lumea
din jur și să se adapteze în diverse situații. Adolescentul este un nonconformist, o persoană
care luptă activ pentru îndeplinirea dorințelor sale, tocmai de aceea traversarea acestei
perioade, perioada adolescenței, nu s e face atât de lent, ba mai mult este o perioadă
tensionată, adeseori presărată cu existența unor conflicte și trăiti dramatice.
Criza adolescentină se referă, pe de o parte la negarea de către adolescent a identității
sale în calitate de cop il dar și la revendicarea unei noi identități care să îl plasese în lumea
adultului. O serie de cercetări au evidențiat faptul că această criză nu este doar rezultatul
perioadei adolescentine ci și rezultatul condițiilor noi de viață din societățile indust rializate și
al modelului cultural în care trăiește tânărul. Jean Rousselet ( 1969 ) surprinde trei forme de

19 conduită desprinse din dorința adolescentului de a se afirma și de a fi unic în felul său; prima
de referă la conduita revoltei, și anume că adoles centul refuză ostentativ ceea ce a învățat,
adoptă atitudini negativiste, contrazice, ironizează și adoptă un limbaj ieșit din comun cu cei
din jurul lui. A doua conduită face referire la închiderea în sine, conduita închiderii în sine,
care se referă la o autoanaliză severă a propriilor sentimente, atitudini și acțiuni, îndepărtarea
de realitate și închiderea în sine. Cea de -a treia conduită, conduita infirmării și exaltării,
această conduită vrea sa arate faptul că în această perioadă adolescentul caută c onfruntarea cu
alții pentru a -și verifica propriile capacități fizice și intelectuale.
Pe lângă conduitele normale, pot apărea conduite amorale, care se caracterizează prin
exprimarea negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranță, pe încă lcarea unor reguli,
poate din necunoașterea lor sau din nerealizarea consecințelor ce pot să apară în urma
acestora. În perioada adolescenței, o dată cu complicarea relațiilor sociale, viitorul adult se
confruntă cu multiple situații contradictorii, genera te atât de prelungirea dependenței sale față
de mediul familial, cât și de dorința puternică de afirmare a indentității sale în viața socială.
Nemaifiind copil, dar nefiind încă nici adult, adolescentul simte nevoia de comitere a unor
acte care să -i confe re autonomie. Abandonul școlar sau fuga de acasă, pot fii privite prin
prisma acestei explicații, și anume că adolescentul încearcă să fugă de dependența de părinți.
Imaturinatea, egocentrismul, indisciplina, renunțarea la sarcinile impuse de pă rinți și
de institutul de învățământ, sunt doar câteva din conduitele care sunt specifice per ioadei de
oscilație între statutul de adult și poziția de copil, sarcini care îi provoacă pe tineri în
săvârșirea unor acte deviante nesancționabile penal. Tendinț ele către instabilitate apar
amplificate în cazul familiilor dezorganizate, instabilitate care contribuie la agravarea
comportamentului deviant și care poate transforma acest comportament într -un
comportament delincvent propriu -zis
La nivelul dez voltării ps ihice a adolescentului au loc dezvoltări importante: evoluția
sensibilităților, progrese în memorie, o mai mare operativitate a gândirii, o gândire care
devine mai flexibilă, mai logică, utilizând sistematizarea, inducția, deducția, analogia,
clasificarea după mai multe criterii. Un lucru important care e remarcat aici, e importanța
mare acordată discuției în contradictoriu. În ceea ce privește limbajul utilizat în această
perioadă, putem spune că este o perioadă favorabilă, în evoluția limbajulu i scris și vorbit însă
în același timp, în medii informale, limbajul este neglijent, plin de vulgarisme și
agramatisme. Încă un aspect important legat de limbaj în această perioadă este manifestarea

20 interesului pentru limbile străine .
În ac eastă perioadă încă un aspect important își face loc în viața adolescentului, și
anume dezvoltarea preferințelor pe anumite domenii, unii pot fi interesati de muzică, pictură,
sculptură, ceea ce înseamnă o dezvoltare asupra imaginației și a creativității. Alți adolescenți
își pot dezvolta preferințe care au ca și scop umplerea timpului liber, preferințe pentru dans,
lectură, muzică. Acest aspect după cum am mai menționat este important în viața unui
adolescent, îl ajută să se cunoască pe sine, să afle ce an ume il poate pasiona pe mai departe,
care este ramura de bază asupra căreia vrea să continue, însă aceste preferințe dezvoltate de
către adolescent pot să ducă la scăderea randamentului școlar, pot apărea preferințe doar
pentru anumite materii.
În ceea ce privește relația cu adulții, în special relația cu părinții, adolescenții tind să
devină secretoși , fiindcă au impresia că nu o să fie înțeleși de către aceștia, devin lăudăroși,
cu scopul de a încerca să -i păcălească pe ceilalți, făcându -i să îi creadă stăpâni pe viața lor
sau chiar autoconvingându -se pe ei înșiși că sunt stăpâni. L. Bauman și R. Riche ( 1995 ) au
evidențiat o serie de comportamente și interese specifice adolescenților. Iresponsabilitatea
adolescentină, se datorează faptului că părinții continuă să îi considere, ba mai mult să îi
trateze in continuare pe adolescenți ca pe niște copii, nepermițându -le să fie responsabili,
motivul fiind că nu sunt răspunzători de propriile comportamente. Furia și manifestarea
iritabilității, și aceste comportamente se pot naște din diferite frustrări. Mințitul, încă un
comportament pe care îl frecventează destul de des tinerii adolescenți, din dorința de a evita
neplăcerile sau de a le amâna, pentru a -și menține o anumită reputație. Un alt aspec t destul de
important, frecvent în viața unui adolescent, este plictiseala. Ei au impresia că ar trebui să se
distreze sau să facă ceva nou și deosebit tot timpul, din această cauză apare retragerea
temporală din anumite activități. După cum am specificat și mai devreme, în această perioadă
pot să apară și rezultate proaste la învățătură din cauză că apar preocupări noi, poate din
cauza unui mediu familiar indezirabil și nefavorabil. Lipsa de comunicare cu părinții poate fi
unul dintre cele mai importante a specte în această perioadă, adolescenții, aceasta din dorința
de independență, din cauza intimității, din dorința de a se descurca singuri dar poate fi și din
cauza lipsei de afecțiune din partea familiei.
Frecventarea locurilor mai mult sau mai putin nocive, este un aspect tare activ în
viața unui adolescent, fiind locul în care poate consuma bauturi alcoolice sau ba mai mult,
consumarea anumitor droguri . Singurătatea poate fi iar prezentă din cauză că adolescentul

21 consideră că nu poate avea discuții comune cu un alt individ, crede ca au interese comune,
încă nu a găsit grupul potrivit din care să facă parte. Adaptarea și integrarea în anumite
grupuri poate fi o modalitatea importanta de socializare. Într -un grup, adolescenții cauta atât
să îi înțeleagă pe membri grupul ui, cât și înțelegere din partea celorlalți, cauta afirmare de
sine, sprijin, ajutor. Prieteniile și grupurile formate de aceași vârstă oferă adolescenților
satisfacerea unor nevoi sociale, cum ar fi căutarea uneoi noi identită ți și nevoia sporită de
afectivitate.
O socializare negativă în viața unui adolescent urmează un comportament care
presupune abaterea de la normele sociale, apărând atunci când socializarea pozitivă eșuează.
Deficitul de socializare, atât asu pra unui individ, cât și asupra unui grup conduce la un eșec al
integrării sociale, concretizându -se în comportamentele deviante și delincvente.
1.3.4 Trăsături ale personalității delincvente
Comportamentul omului este determinat de modul de manifestare a personalității
fiecărui individ, acordându -i acestuia un loc în cadrul relațiilor sociale în funcție de exigența
cu care răspunde cerințelor sociale. Există două elemente diferite care condiți onează
comportamentul personalității , pe de o parte tendința generală a individului de a dobândi
cunoștințe și de a înțelege unele fenomene, iar pe de altă parte de a practica anumite activități
care definesc interesele individului. Posibilitatea de a răsp unde pentru consecințe, se asociază
direct cu capacitatea minorului de a -și coordona activitatea prin adoptarea unui grad de
stabilitate. Experiența agresivă este determinată de repetarea unor acte agresive într -un mod
constant.
Prin personalita te înțelegem totalitatea trăsăturilor morale sau intelectuale proprii unei
persoane, prin care se caracterizează individualitatea acesteia. Personalitatea minorului
reprezintă una di n cele mai complicate probleme ale științei. Personalitatea infractorului
reprezintă o sumă de componente personale ( biologice, psihice, sociale ) integrate într -un
sistem neadecvat mediului social, care determina comportament antisocial. Abordarea
psihologică încearcă să diferențieze infractorul de non -infractor prin existenț a anumitor
trăsături specifice, de ordin psihologic. Factorii psihici și morali au o pondere mare în
etiologia crimei. Cercetătorul H. Mannheim, consideră că factorii psihici sunt de cele mai
multe ori mult mai importanți decât ceilalți, din cauză că atât factorii fizici, cât și cei sociali
pot acționa numai dacă mai întâi trec prin factorii psihici. Factorii psihici sunt cei care trezesc
nevoi, dorințe, planuri mintale, care apoi sunt puse în aplicare. Factorii psihici se împart în

22 trei categorii: prima ca tegorie fiind cea a factorilor motivaționali , și anume, trebuințe,
tendințe, emoții, dorințe, acești factori fiind propulsivi, determinanți în acțiune. A doua
categorie de factori, este cea a factorilor cognitivi, de cunoaștere, perceptivi, reprezentativi,
imaginativi, aceștia fiind factorii orientativi, de cunoaștere a situației. În a treia categorie se
încadrează factorii de mișcare, de punere în aplicare a dorințelor.
În opinia lui Signumd Freund, psihiatru, fiziolog și neurolog austriac, el ementele
structurale ale psihicului uman sunt, conștientul, respectiv Eul ( ego ) și subconștientul,
respectiv Sinele ( id ) și Supereul ( superego ). Sinele fiind definit ca acel termen care descrie
marele rezervor de mișcări biologice și psihologice, sti mulii și impulsurile care stau la baza
tutror comportamentelor. Sinele este în permanență inconștient și raspunde numai la c eea ce a
numit Freud „principul plăcerii”. În acest context analiza freudiană se exează pe
„evenimentele din prima copilărie”. În ac eastă perioadă instinctul sexual parcurge mai multe
faze, în jurul cărora se fixează libidoul ( întreaga forță a energiei sexuale a individului ). În
această perioadă, ca și fixație a libidoului spre un „obiect sexual” exterior, apare și se
dezvoltă „comp lexul lui Oedip” ( la baieți ) și „complexul Electrei” ( la fete ), adică
manifestarea sexuală a individului față de părinții de sex opus și dorința de suprimare a
părintelui de același sex.
Supereul reprezintă acea forță conștientă care evid ențiază cerințele ce te opresc să
faci ceea ce nu -ți place. Supereul apare cu primele experiențe ale copilului, de dragoste, de
atașament față de părinți. Eul ( ego ) reprezintă personalitatea conștientă care este orientată
către lumea reală în care indivi dul trăiește, adică, „principiul realității”, definit de Freud. Prin
această organizare a personalității, Freud încearcă să explice cum manipulează Eul conflictul
dintre Supereu și Sine . Problema de bază ar fi cea a vinovăției și anume că individul
experi mentează toate impulsurile care vin către el, după care se simte vinovat de ele. În cazul
unei sublinieri a unei situații, instinctele binelui sunt abătute către activitățile aprobate de
supereu, ca și exemplu ar fi imboldurile agresive. Sublinierea ( sat isfacerea sau înăbușirea
doleanțelor nesatisfăcute, predominant cu caracter sexual, prin alte tipuri de activități )
reprezintă o cale sănătoasă prin care Eul manipulează conflictele Sinelui și prohibițiile
Supereului. În cazul unei represiuni, aceste inst incte sunt reprimate în subconștient și
individul neagă existența lor.
Dorința reprezintă o expresie a instinctului. Un alt cercetător Frarer susține că „Legea
nu interzice omului decât ceea ce el ar fi capabil să facă sub pres iunea unora dintre instinctele

23 sale. Dacă nu ar exista înclinații rele, nu ar exista crime, iar dacă nu ar exista crime, ce nevoie
ar fi să le interzicem”. Așadar, crima apare drept expresie a instinctului sexual greșit canalizat
( complexul lui Oedip ) .
Psihanalistul A. Aichhoron consideră că deși medul so cial îl influențează pe individ,
acesta nu trece la săvârșirea faptei penale decât dacă este pedepsit. În urma studiilor, s -a ajuns
la o concluzie și anume, copiii mamelor adolescente sunt p redispuși într -o măsură mai mare
să devină delincvenți. S -a ajuns și la concluzia că mamele tinere sunt asociate cu familiile
care duc lipsă unui suport al bunăstării materiale, precum și cu absența tatălui. Aceste mame
de cele mai multe ori au tendința d e a folosi metode de educație neadecvate și insuficiente și
în urma acestora, copiii vor lipsi mult de la școală și vor săvârși fapte care duc la încălcarea
legii.
Kalvin și colegii săi susțin că atât consumul de droguri cât și consumul bă uturilor
alcoolice și a țigărilor în timpul sarcinii va influența dezvoltarea copilului. Așadar, mama
care fumează în perioada celor 9 luni de sarcină este supusă riscului de a da naștere unor
copii cu deficiențe. Consumul de alcool duce la nașterea unor c opii hiperactivi, cu inteligența
scăzută. Consumul de droguri influențează negativ nu numai individul ci și comunitatea,
printre consecințele consumului de droguri, se poate enumera: pierderea capacității de muncă,
probleme ale organismului, apariția bolil or, degradarea intelectuală. Și consecințele de ordin
social joacă un rol foarte important în viața unei persoane consumatoare de droguri, aceasta e
predispusă la conflicte în familie, proastă educație dată copiilor, avorturi, conflicte la locul de
muncă, suicid.
Una din cele mai importante funcții ale familiei este educarea și formarea tinerilor
în vederea integrării tinerilor în viață și în activitatea familiala, climatul educațional familial
reprezintă un factor important în viața copii lor, în educația lor, și anume prezența unui mediu
familial apropiat de copil reprezintă punctul forte, dar și modul în care este considerat copilul,
gradul în care sunt acceptate anumite comportamente ale copilului, modul în care sunt
aplicate recompensel e și pedepsele și nu în ultimul rând gradul de sinceritate a copilului
vizavi de părinți. O familie dezorganizată, este o familie care își pierde integritatea prin
separarea părinților din diferite motive, divorț, deces. Studiile privind delincvența juveni lă, au
arătat că atmosfera din cadrul familiei dezorganizate , cum ar fi lipsa autorității părintești, a
controlului și divorțul îi împing pe copii să adopte acte sociale și antisociale. Comiterea
delictelor este semnificativ mai redusă în familiile unite s au în acele familii în care tatăl

24 lipsește dar mama este afectuoasă, așadar o mamă iubitoare este capabilă într -un anumit sens
să acopere tatălui. Israel Kalvin și colegii săi susțin că despărțirea părinților prin divorț sau
separare, în primii 5 ani de viață ai copilului, poate fi una din ca uzele delincvenței la vârsta
tinereții. Copilul poate să devină antisocial și delincvent și dacă în cadrul familiei sale
predomină conflictele părintești violente.
Există și familii organizate dar în care pred omină conflictele, aceste familii se aseamănă
la influența pe care o au asupra copiilor, cu familiile dezorganizate. Mai există și familii
hiperautoritate, unui din membrii familiei să fie foarte autoritar și strict cu copilul, nici acest
asprect nu influe nțează într -un mod bun dezvoltarea copilului din cauză că acel copil se poate
considera lipsit de valoare. Așadar studiile arată că delincvenții minori fac parte din familii
strict disciplinare sau haotice.
1.4 OBICTIVUL ȘI IPOTEZELE STUDIULUI
Obiectivul acestui studiu este că, pornind de la cercetarea lui Sibley MH (2011), să
examinăm relația dintre cele două, ADHD și delincvența juvenilă raportându -ne la influența
mediului în care trăiește copilul și la factorii care contribuie la de zvoltarea lui.
Lucrarea de față se bazează pe următoarele ipoteze:
I 1: ADHD corelează pozitiv cu delincvența juvenilă.
I 2: Mediul familial în care trăiește minorul îi influențează comportamentul deviant.
Obiectivul general al studiu lui nostru constă în: relația dintre ADHD și delincvența
juvenilă

CAPITOLUL 2
METODĂ
2.1 Designul de cercetare
Designul cercetării este unul de tip corelațional î ntre variabilele ADHD, delincvența

25 juvenilă și influența mediului.
ADHD este definită ca o tulburare frecventă în răndul copiilor, o afecțiune
comportamentală în rândul copiilor și adolescenților. Simptomene majore fiind inatenția,
hiperactivitat e și impulsivitatea.
Delincvența juvenilă prezintă un grad mare al agresivității, o instabilitate emoțională,
include acte și fapte care violează regulile de drept cu caracter penal. Delincvența este
alcătuită din ansamblul actelor și faptelor an tisociale, inclunzând totalitatea delictelor și
crimelor săvârșite .
2.2 Participanți
Cercetarea va fi realizată pe un eșantion de 40 de participanți, dintre care 20 de sex
masculin și 20 de sex feminin, din Cluj -Napoca, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani (înainte
de a fi oficiali majori), care au fost diagnosticați cu ADHD. Când va fi realizat studiul
efectiv, se va utiliza o metodă de calculare a mărimii eșantionului. În timpul cercetării
participanții au fost asigurați de confidențialitatea mat erialelor dezvăluite
2.3 Instrumente de măsurare
2.3.1 ADHD
Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders ( DSM – IV – TR ),
simptomele ADHD se împart în trei categorii: inatenție, hiperactivitate și impulsivitate,
putând avea și formă combinată. Copilul este diagnosticat ca fiind inatent, atunci când
copilul prezintă șase sau mai multe simptome de inatenție. Copilul inatent, nu se poate
concentra, face greșeli din neglijență, nu ascultă idea până la capăt atunci când cineva i se
adresează, nu duce la bun sfârșit o sarcină, nu respectă instructiunile. Copilul este
diagnosticat hiperactiv -impulsiv, atunci când prezintă șase sau mai multe simptome de
hiperactivitate – impulsivitate. Un copil hiperactiv – impulsiv este neastâmpărat, vorbește în
exces, este agitat în momente nepotrivite, întrerupe persoanele care vorbesc și prezintă o
dificultate în a -și aștepta rândul. După cum am spus mai devreme, există situații în care sunt
prezente ambele afecțiuni, sunt combinate, așadar pentru a fi diagnosticat cu tipul combinat,
copilul trebuie să prezinte șase sau mai multe simptome de inateție sau șase sau mai multe
simptone de hiperactivitate – impulsivitate. Dacă ne gândim puțin, la urma uremei toți copiii
sunt inateți, hiperactivi, până și noi mai avem momente în care visăm cu ochii deschiși,

26 momente în care îi întrerupem pe alții, ne pierdem răbdarea sau suntem agitați și cu toate
acestea nu suferim de ADHD. Criteriile ADHD conform DSM – IV sunt: 1. debutul
simptomelor să aibă loc înainte de vârsta de 7 ani, 2. simptomele să fie prezente de cel puțin
6 luni de zile, 3. simptomele să fie pervazive și să se manifeste în cel puțin două locuri
diferite ( acasă / servici / școală ), 4. frecvența și severitatea simptomelor să fie mai mare
decât la copiii cu același nivel de de dezvoltare, 5. simptomele să determine o afectare a
funcționalității la nivel social, academic, ocupațional, 6. copilul trebuie să prezinte cel puțin 6
din criteriile de inatenție și/sau hiperactivitate / impuslivitate și a ceste simptome să nu prezică
afectiuni de dezvoltare, schizofrenie sau alte psihoze.
Simptomele ADHD se împart în două categorii principale: inatenție și hiperactivitate –
impulsivitate. Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistența ș i istoricul
simptomelor ADHD și pe modul în care aceste afecțiuni contribuie la modificări ale
comportamentului copilului, în mai multe contexte.
Simptomele de inatenție ( 8 itemi ) sunt: a) nu acordă atenție detaliilor, greșește din
neatenție, mai ales în realizarea temelor pentru școală, la muncă sau alte activități, b)
dificultate în a -și susține atenția la sarcinile date sau la joacă, c) nu pare să asculte atunci când
i se vorbește direct d) nu urmează instrucțiunile și deseori nu reușește sa termine pentru
școală temele respectiv sarcinile la locul de muncă e) dificultăți în organizarea sarcinilor și
activităților f) evită angajarea în sarcini care necesită efort mental susținut, de exemplu
temele pentru școală care trebuie realizate acasă g) pierderea lucrurilor care sunt necesare
pentru îndeplinirea anumitor sarcini sau activități, de exemplu notițe, jucării, creioane, unelte
h) deseori este usor de distras de stimuli externi.
Simptomele de hiperactivitate – impulsivitate ( 6 itemi ) sunt: Hiperactivitatea: a) agită
mâinile sau picioarele, sau se răsucerște cu scaunul b) părăsește locul în clasă sau în alte
situații în care ar trebui să stea așezat c) deseori umblă dintr -un loc în altul sau are tendința
de a se cățăra sau ba mai mul t, chiar practică acest comportament d) dificultăți la joacă sau în
angajarea în activități libere în liniște e) deseori este pe picior de plecare f) vorbește excesiv.
Impulsivitate ( 3 itemi ) : a) răspunde grăbit, înainte de a se termina întrebarea b) di ficultăți în
a-și aștepta rândul c) îi întrerupe sau îi deranjează pe cei din jur.
Există și afecțiuni care pot apărea în paralel cu ADHD. Tulburarea de conduită (
Conduct Disorder, CD ) , în special băieții prezintă un risc mare de a dezvolt a această
tulburare, conform National Institute of Mental Health ( NIMH ) din SUA. Tulburarea de

27 conduită se caracterizează printr -un comportament persistent de violare a normelor sociale și
a drepturilor altora. În prezent nu există tratamente aprobate pe ntru această tulburare, din
această cauză părinții au nevoie de o susținere suplimentară pentru a putea controla
manifestările copiilor cu ADHD.
Pentru evaluarea deficitului de atenție/hiperactivitate am utilizat interviul clinic
semistruct urat pentru copii. La scala de evaluare a hiperactivității cu deficit de atenție se
aplică următoarele scoruri: 1. numărul simptomelor prezente – prin adunarea numărului de
itemi cotați cu 2 sau cu 3. Scorul mai mare sau egal de 8 simptome reprezintă limit a pentru
diagnosticul de hiperactivitate cu deficit de atenție ( după DSM III -R ) 2. Scorul total, suma
numărului total de puncte pentru toți cei 14 itemi. Dacă scorul depășește 1,5 , abaterea
standard peste medie pentru vârstă și sex se consideră că este semnificativ clinic. 3. Factorul
I: Neatenție – Hiperactivitate – suma scorurilor la itemii: -1-3, 6-8, 12, 13 pentru scala
completată de profesor , -1-3, 6-8, 12, 14 pentru scala completată de părinte. Dacă scorul
depășește 1.5, abaterea standard peste me die pentru vârstă și sex se consideră că este
semnificativ clinic 4. Factorul II: Impulsivitate – Hiperactivitate – suma scorurilor la itemii: –
1, 2, 3, 4, 5, 9 -11, 14 atât pentru scala completată de profesor, cât și pentru scala completată
de părinte. Da că scorul depășește 1.5, abaterea standard peste medie pentru vârstă și sex se
consideră că este semnificativ clinic. 4. Fișa de observație comportamentală este proiectată
pentru a observa și înregistra simptomele hiperactivității cu deficit de atenție în timpul muncii
individuale în bancă. Copilul se observă, în sala de clasă, în bancă, atunci când are de
îndeplinit o sarcină independentă, timp de 15 -20 de minute, în comparație cu un copil de
nivel mediu din clasă. Notarea comportamentelor observate se fac e în intervale de 30 de
secunde, marcându -se pe fișa de observație comportamentele pe care copilul le manifestă.
Fișa de observație cuprinde cinci categorii comportamentale: 1. Susținerea atenției asupra
sarcinii 2. Agitația psihomotorie 3. Vorbitul exces iv în timpul lecției 4. Jocul cu diverse
obiecte în timpul lecției 5. Capacitatea de a ramâne așezat în bancă în timpul lecției. 5.
Matrici Progresive Raven Color, probă aplicată cu scopul măsurării nivelului intelectual al
copiilor cuprinși în studiu. 6. Testul Bender – Santucci ( cu cinci desene ) , reușita la această
probă depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare a funcției perceptiv -motorii, adică de
aptitudinea de a percepe cu exactitate configurații spațiale și de a le compara între ele. 7.
Desenu l omulețului, probă utilizată cu scopul cunoașterii imaginii de sine a copiilor cuprinși
în studiu. 8. Desenul familiei, probă utilizată cu scopul cunoașterii relațiilor pe care copiii le
au cu membrii familiei și cu persoanele semnificative din viața lor

28
2.3.2 Delincvența juvenilă
Pentru a măsura se va utiliza chestionarul Delincvenței Auto -Raportate , Self –
Reported Delinquency questionnaire ( SRD, Elliott, Huizinga & Ageton, 1985). După prima
măsurare care ne -a grupat copiii, î n copii cu tulburare ADHD și copii sănătoși, acum putem
verifica exact relația dintre aceste două aspecte. Scopul principal al scalei este de a evalua
dacă indivizii s -au implicat în comportamentul penal, iar în caz afirmativ, frecvența cu care
au efectua t comportamentul. Acest chestionar este bine cunoscut și folosit frecvent.
Aici participanții descriu activitățile delincvente, pentru fiecare act, participantul este
întrebat dacă el / ea a comis vreodată acel act, dacă da, de câte ori î n ultimul an, dacă el / ea a
fost sub influența bauturilor alcoolice sau a drogurilor în timpul comiterii acelor acte
delincvente. Întrebările au vizat cinci grupuri de variabile: prevalența și frecvența
comportamentului delincvent, circumstanțele actului, reacțiile sociale la delincvență,
variabilele sociale de fundal și unele variabile teoretice. Prevalența și frecvența sunt măsurate
în moduri diferite. Toate întrebările de delincvență sunt introduse utilizând “Ai făcut
vreodată?” (durata de viață), urmat e de “Ai făcut -o anul trecut?” (actuala prevalență).
Următoarea întrebare este “De câte ori ai facut -o?” (frecvența). Circumstanțele actelor sunt
măsurate prin întrbări cum ar fi, respondentul a acționat singur sau cu alții, cine a fost
victima, unde s -a întâmplat. Reacțiile sociale au implicat descoperirea actului și reacțiile
asupra acestuia de către părinți sau poliție. Variabilele sociale și demografice includ sexul,
vârsta, compoziția familiei, prezența școlară sau ocuparea locului de muncă, activități din
timpul liber. Un număr limitat de variabile teoretice, legate de teoria controlului social,
include relațiile cu părinții, supravegherea părinților, implicarea școlii și performanța,
atitudinea față de școală sau/ și de muncă și activitățile în timpul liber. Participanții au putut
adăuga variabile importante pentru situația lor. Mai mulți participanți au efectuat teste de
fiabilitate, repetând întrebări anterioare și în interviu . Abaterile sunt definite probleme sau
comportamente deviante dar nu fac parte din definiția delincvenței. Se folosesc întrebări cum
ar fi “Ai făcut vreodată?” înainte de a intra în detalii despre sensul exact și circumstanțele
actului. Prima și a doua parte a chestionarului includ toate întrebă rile socio -demografice, care
au fost administrate în chestionarul față -în-față. A treia parte a chestionarului, adică
selectarea întrebărilor ulterioare care se referă la actele admise au fost ulterior date
respondentului de către intervievator pentru a finaliza.

29 2.4 Procedura de lucru

Implicarea în comportament delincvent se măsoară cu ajutorul tehnicii de auto -raport.
Participanții au fost rugați să furnizeze informații despre modalitățile de implicare în acte
delincvente, exemplu: „Ai furat vreodată geanta sau portofelul c uiva?”, vârsta de inițiere,
„Câți ani aveai când ai furat prima dată geanta sau portofelul cuiva?”, scenariu „ Ai făcut asta
la școală?” și despre valoarea daunelor „Ce valoare se a fla în portofel sau geantă?”.
Pentru evaluarea deficitului d e atenție /hiperactivitate, a eastă scală scoate în evidență
factori corelați cu neatenția și hiperactivitate (itemii 1 -3, 6-8, 12 -13) și factori corelați cu
impulsivitate și hiperactivitate (itemii 1, 2, 4,5, 9 -11, 14). Pentru diagnosticul de deficit de
atenție /hiperactivitate sunt necesare ≥ 8 simtome și un scor total ≥ 16 puncte.

Item Comportament Niciodată Rareori Destul de des Foarte des
1. Adesea se foiește pe scaun, dă din mâini sau
din picioare 0 1 2 3
2. Are dificultăți în a rămâne aș ezat 0 1 2 3
3. Poate fi ușor tulburat 0 1 2 3
4. Are dificultăți în a -și aștepta rândul 0 1 2 3
5. Adesea răspunde precipitat la întrebări 0 1 2 3
6. Are dificultăți în a urma instrucțiunile 0 1 2 3
7. Are dificultăți în a -și menține atenț ia la o
sarcină dată 0 1 2 3
8. Adesea trece de la o activitate neterminată
la alta 0 1 2 3
9. Are dificultăți în a se juca în liniște 0 1 2 3
10. Adesea vorbește excesiv 0 1 2 3
11 Adesea îi întrerupe pe alții sau intervine
inoportun 0 1 2 3
12. Adesea pare că nu ascultă când i se 0 1 2 3

30 vorbește
13. Adesea pierde lucruri necesare pentru
sarcinile sale 0 1 2 3
14. Adesea se angajează în activități
periculoase fizic fără să se gândească la
consecințe 0 1 2 3

Iar pentru mă surarea aflarea faptului că un anumit copil suferă sau nu de ADHD, am
propus părinților și profesorilor ca timp de câteva zile să le urmărească copiilor
comportamentul, in diferite locuri, în diferite situații și în preajma diferitor persoane.
După cum am discutat și pe parcursul studiului, s -a arătat ca există o legătură strânsă între
copiii cu afecțiunea ADHD și delincvența juvenilă din cauză că acești copii sunt descriși
ca fiind impulsivi, hiperactivi, impulsivi.

CAPITOLUL 3

REZULTATE

31 Ipoteza 1: ADHD corelează pozitiv cu delincvența juvenilă
Pentru prelucrarea și interpretarea rezultatelor propunem studiul corelațional
utilizând co eficientul de corelație, folosindu -ne de programul SPSS. Ne așteptăm să obținem
o corelație pozitivă, r>0,04
Studiile sugerează (Marshal, 2003) că tinerii diagnosticați cu ADHD și care sunt
consumatori de băuturi alcoolice, prezintă un risc mai mare de afiliere la grupuri cu
comportamente deviante. Deficitul de atenție și hiperactivitate (ADHD) reprezintă cea mai
recentă etichetă a acelor persoane care suferă de deficite de atenție, hiperactivitate și
impulsivitate. Comportamentul deviant, c riminal la vârsta adultă pare să fie legat de ADHD,
fiind raportat la 18 -60% dintre pacienții cu ADHD. Se raportează că 22 -70% din condamnații
minori și 30 -40% din prizonierii adulți au ADHD iar 23 -45% din minorii cu ADHD au
condamnări. 54% dintre tinerii cu ADHD au fost arestați cel puțin o dată, 39% de cel puțin
două ori iar 27% de cel puțin trei ori. Întru -un studiu Weiss și Hechtman au descoperit o
corelație între ADHD și nivelul agresivității care în final duce la probleme cu legea, adică la
comportam ent antisocial. Copii cu ADHD care dezvoltă de timputiu comportament
delincvent, prezintă un risc sporit pentru un comportament antisocial (Farrington D.P.,
Loeber, R. Van. Kammen, W. B., 1999). ADHD afectează toate aspectele vieții unui individ,
determin ând apariția problemelor atât în familie cât și printre prieteni.
În ceea ce privește dezvoltarea comportamentului delincvent, teoriile psihologice susțin
că e necesar să se țină cont atât de instabilitatea afectivă și comportamentală, cât și de
egocentrismul și impulsivitatea ce caracterizează vârsta adolescenței, vârsta la care minorul e
expus la multe schimbări. Egocentrismul se referă la tendința de a raporta totul la sine,
labilitate care se referă la o instabilitate a comportamentului, agre sivitate care reprezintă un
comportament ostil, destructiv iar indiferența afectivă se referă la lipsa emoțiilor. Relația
dintre aceste componente, arată în felul următor, agresivitatea reprezintă componenta activă,
în chimb celelalte fiind pasive, lasă dr um liber agresivității să se manifeste, putem deduce ca
aceste componente pasive au rol negativ din cauză că permite manifestarea agresivității.
Bazându -ne pe rezultatele cercetării lui Silbey HM, de unde s -a desprins o corelație
pozitivă înt re ADHD și comportamentul delincvent, ne așteptăm ca și studiul de față să
prezinte o corelație pozitivă între comportamentul impulsiv, hiperactiv, inatent și
comportamentul delincvent. Comportamentul inatent prezice probleme de concentrare, și
chiar și at unci când există momente scurte de atenția, aceasta esti ușor distrasă de stimulii din

32 mediu. Comportamentul impulsiv reprezintă un pericol pentru viitorul adult, datorită faptului
că impulsivitatea reprezintă lipsa de stăpânire, reprezintă violență și bru talitate, iar
comportamentul hiperactiv este caracterizat prin dificultatea de a putea sta liniștit, chiar și în
momentele când acest lucru e de -a dreptul necesar, chiar impus de către alte persoane.
Copi ii care sunt diagnosticați cu ADHD, s unt incluși mai rapid în conflictele cu
colegii de clasă, ajungând să fie excuși din grupurile de prieteni și să fie marginalizați din
cauza comportamentului lor impulsiv. Din cauza acestor comportamente, ei ajuns să nu mai
fie incluși în nici un grup și d in cauza faptului că nu respectă nici limitele impuse ce ceilalți și
nici nu le respectă drepturile și obiectele care aparțin celorlalți. O altă problemă majoră care
duce spre dezvoltarea unui comportament delincvent, este funcționarea emoțională, datorită
faptului că acesti copii cu ADHD trec rapid de la o stare la asta, acum pot fi prietenoși iar
peste 2 minute pot să fie extrem de impulsivi, să aibă un comportament ostil.

I 2: Mediul în care trăiește minorul îi influențează comportamentul deviant.

Literaturile de specialitate consideră că delincvența juvenilă are loc într-o perioadă de
criză a adolescenței, o perioadă care cuprinde multiple confliecte, interne și externe, acte
impulsive sau conduite deviante, exprimate prin ostilitatea fa ță de părinți, revoltă asupra
regulilor care le sunt impuse, asupra indicațiilor pe care trebuie să le respecte și nu în ultimul
timp a respingerii normelor culturale și morale propuse de adult. Perioada adolescenței este o
perioadă sensibilă, o perioadă î n care adolescentul oscilează între a face bine și a face rău,
perioadă în care este ușor influențat și apare acea dorință de a experimenta orice. O perioadă
în care minorii se implică în fel și fel de activități fără a se gândi la consecințe.
În cursul existenței sale, copilul parcurge diverse clase de relații, unele cu impact
major, altele cu impact minor în dezvoltarea sa. Familia reprezintă mediul natural al
copilului, mediul căruia îi revine cea mai importantă sarcină, și anumea, de a -i ofer i copilului
o bună creștere, de a -l pregăti pentru viață. Familia reprezintă și primul factor care contribuie
la dezvoltarea psihică a copilului. Psihologic, copiii ajung să imite comportamentele
membrilor familiei și ajung să le asocieze cu sentimente neg ative sau pozitive. Într -o mare
măsură comportamentul minorului depinde de starea care predomină în familia sa, de gradul
de afecțiune care îi este oferit dar nu în ultimul rănd și de nivelul de socializare. Când acești

33 factori care prezintă o importanță m ajoră pentru minori, lipsesc, încep să apară
comportamenteșe deviante. Alt aspect care duce spre adoptarea unui astfel de comportament,
factor care este imprevizibil constă în separarea de mamă, absența tatălui, divorțui părinților,
comportament agresiv fa ță de copil, certuri între părinți.
Mediul apropiat al tânărului este alcătuit din familie și un anturaj apropiat, un mediu
care reprezintă o barieră cu rol în a -l opri să se desfășoare într -un mod deviant de la norme,
acest mediu cuprinde f actori precum moralitate, supraveghere, disciplină. În cazul în care
această barieră care îl oprește să dezvolte comportamente deviante, este slăbită, atunci
minorul prezintă o vulnerabilitate în fața presiunilor și a atracțiilor sociale (I.Tănăsescu,
C.Tă năsescu, G. Tănăsescu, op. Cit., p.66)
Familia și relația dintre membrii familiei nu sunt singurii factori care influențează
dezvoltarea copilului, ci și școala care prezintă un rol important în viața unui copil, școala
fiind mediul în care cop ilul își petrece jumătate de zi. Acestă instituție reprezintă primul
mediu care îl supune pe copil să respecte anumite reguli și un program și să se comporte într –
un anumit fel. Școala poate să aibă de asemenea și un impact pozitiv și un impact negativ
asupra copilului. Nepregătirea suficientă a cadrelor didactive, discriminarea copiilor și o
slabă disciplină, toate acestea duc spre abandonarea școlii, care de asemenea duce spre un
comportament deviant.
Atunci când mediul este favorabil, bine organizat și oferă minorilor șansa să -și
satisfacă nevoile, atunci avem de -a face cu un mediu pozitiv asupra comportamentului, însă
un mediu nefavorabil, un mediu din care copiii, minorii nu învață lucruri bune, acel mediu
este unul negativ care duce spre adoptarea unui comportament deviant, un comportament care
îi va creea probleme în viitor. Un copil nu își dezvoltă dintr -o dată așa numitul
comportament infracțional, ci dezvoltarea unui astfel de comportament pornește încă de mic
copil, primele semne pot fi observate în relația cu alți copii, în relația cu colegii de clasă.
Obrăznicătura față de profesori și părinți, indiferența față de școală, furtul de acasă, minciuna
în legătură cu diverse lucruri, toate aceste comportamente la o vârstă fragedă, pot du ce mai
târziu la dezvoltarea unui comportament infracțional.
Mass -media de asemenea are un impact asupra dezvoltării copilului. În ziua de azi
copiii își petrec majoritatea timpului pe siteuri de socializare, vizualizând tot felul de filme cu
tematică violentă și accesând tot felul de siteuri cu fel și fel de informații eronate. Acestă
influență negativă pe care o poate avea internetul, poate să meargă mână -n mână cu educația

34 din partea părinților. În momentul în care părinții se dedică pentru o bună creștere a copilului,
încercând să -i ofere un bun mediu pentru dezvoltare, în cazul acesta copii nu ar avea acces
atât de ușor la aceste siteuri care nu fac altceva decât să îi împiedice să aibă parte de o bună
dezvoltare. Există și cazuri în care părinții prezintă o indiferență uriașă în ceea ce privește
educația copiilor. În acest caz avem de -a face cu părinți care nu se implică în creșterea
copiilor, părinți care cel mai probabil nu sunt informați în legătură cu ce e bine și ce e rău în
formare c opilului lor. Așadar, delincvența juvenilă, comportamentul deviant, sunt strâns
legate de conflictul de adaptare între tânăr și anturajul său, cum am menționat mai sus,
conflict datorat trăsăturilor psihice caracteristice adolescenței, și anumea a egocentrismului,
impulsivității, agresivității.
Cum am mai menționat și mai sus, principalii factori care contribuie la apariția
delincvenței juvenile sunt lipsa de comunicare, lipsa de respect pentru principiile etice și
morale, lipsa modele lor adecvate din cadrum familiei din care provin, din cauza absenței
frecvente a părinților .

CAPITOLUL 4

DISCUȚI
Am ales ca ș i subiect de discuție, de cercetare, relația dintre afecțiunea

35 comportamentală ADHD și delincvența juvenilă, din cauză că în ziua de astăzi întâlnim des
cazuri în care copiii se abat de la regulile sociale, nu respecte anumite limite care le sunt
impuse și uneori fac greu diferența dintre ce e bi ne să facă și ce e rău. Un aspect important
care m -a făcut să prezint un interes deosebit pentru această problemă, este importanța
influenței mediului și in special a celor din jur, în viața unui copil, în viața unui adolescent.
Părinții în primul rând pr ezintă un loc deosebit în viața unui copil, primul exemplu pentru ei
sunt părinții. Așadar, dacă părinții nu impun anumite limite în comportamentul unui copil și
dacă nu petrec timp cu ei, pentru a le arată și a le explica cum e bine și cum nu e bine să
acționezi în anumite situații , se ajunge la comportament deviant. O influență negativă asupra
copilului o are si un mediu familiar nefavorabil, un mediu în care copilul nu este apreciat, un
mediu în care copilului nu I se oferă atenția de care are nevoie. Ac est mediu nefavorabil
poate fi creat chiar de părinți, conștienți sau inconștienți de consecințele care pot apărea
asupra copilului lor. Certurile dintre părinți, părinții agresivi, părinții implicați în activități
ilegale sau părinții care abuzează copiii , acestea pot fi câteva dintre exemplele care duc la un
mediu nefavorabil dezvoltării copilului.
Uneori aceste comportamente ale copiilor, cum ar fi, neputiința de a sta locului,
neatenția, vorbitul în exces, pot fi considerate rasfățuri ale copil ului însă dacă se stă și se
observă aceste comportamente in detaliu, locurile unde apar și în preajma căror persoane
apar, se poate observa cu ușurință că nu e vorba doar de un copil răsfățat. Însă după cum am
menționat și mai devreme, pentru a se putea ob serva la timp că unii copii suferă de această
afecțiune, ei au nevoie lângă ei de persoane, de părinți grijulii, părinți în viața cărora copiii au
un loc important. E foarte interesant, atunci când vedem pe strada un adolescent, care spre
exemplu, are un vocabular agresiv, sau care se comportă agresiv cu alte persone, care se
ascunde să fumeze sau să consume droguri sau băuturi alcoolice, e interesant cum acest
adolescent primește etichete negative de la cei din jur, că cel mai probabil de fiecare trecător
este condamnat însă cu siguranța puțină lume se întreabă dacă acest adolescent știe că ceea ce
face el este greșit sau că îl va afecta intr -o mică sau mare măsură în viitor. Acestui copil,
adolescent cel mai probabil I se vor lua și șansele de a se împrie tenii cu copii care sunt un
exemplu, cu copii de la care uneori alții au de învăța. Acesti copii care primesc etichete
negative pentru a li -I se analiza puțin viața, fără a fi întrebați de ce acționează în felul în care
acționează, acești copii vor fi marg inalizați . Cu toate acestea, am vrut să aflăm mai în detaliu
puțin care este cauza comportamentelor acestor copii și dacă se pot evita apariția acestor
comportamente delincvente.

36 În această lucrare pe lângă faptul că am vrut să arătăm cât de i mportant e mediul in
care trăiește copilul și persoanele care fac parte din viața lui, am vrut să arătăm că afecțiunea
ADHD corelează pozitiv cu delincvența juvenilă. Această cercetare va aduce un plus de
noutate acestui domeniu, pentru că nu mai există st udiu care să verifice relația dintre
afecțiunea ADHD și delincvența juvenilă și rolul mediului din viața unui copil, în ceea ce
privește dezvoltarea lui ca și adult. Cum am precizat și mai devreme ne așteptăm ca mediul
în care trăiește copilul și persoane le cu care își petrece timpul, pe lângă părinții lui să aibă un
rol important în dezvoltarea lui. Mai devreme am spus despre rolul familiei și mediul
familial, însă nu este singurul mediu în care copilul se află pe parcursul unei zile. Un mediu
important î n care copilul petrece o bună parte din zi, este mediul școlar. Aici copiii sunt
diferiți, fiecare însoțind un anumit comportament care le -a fost format de acasă, fiecare e cum
a fost învățat în cei “7 ani de acasă”, așadar comportamentul și educația pe ca re ei au primit -o
de acasă, este reflectată în activitățile și în comportamentul pe care îl au în public, spre
exemplul nostru, la școală, printre alți copii asemănători sau diferiți de ei.
Consider că cercetarea nostră poate fi și un semn de întrebare pentru mulți părinți și
mulți profesori, având în vedere că zilnic putem observa pe strada copii cu un comportament
antisocial. Idea nu este doar să încercăm să -I oprim pe copii din activitățile care incalcă
regulile sociale, ci să cercetăm să ve dem cum a apărut dorința asta de a face rău sau de a nu
respecta anumite reguli și sa prevenim ca pe viitor sa fie cât mai restrâns numărul acestor
cazuri. Cum am discutat și pe parcursul cercetării, afecțiunea ADHD apare la o vârstă
fragedăm asta dacă cop iluli I se oferă o atenție sporită de către părinți sau învățători. Trebuie
lumea din jur, să stie să facă diferența între un copil răsfățat și un copil care suferă de ADHD.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ALE CERCETĂRII

37 Ne așteptăm ca ipotezele avansate în cadrul studiului nostru să se confirme, respectiv:
Ipoteza 1: ADHD corelează pozitiv cu delincvența juvenilă și ipoteza 2: Mediul familial în
care trăiește minorul îi influențează comportamentul deviant.
Copiii care sunt diagnosticați cu ADHD, sunt incluși mai rapid în conflictele cu
colegii de clasă, ajungând să fie excuși din grupurile de priete ni și să fie marginalizați din
cauza comportamentului lor impulsiv. Din cauza acestor comportamente, ei ajuns să nu mai
fie incluși în nici un grup și din cauza faptului că nu respectă nici limitele impuse ce ceilalți și
nici nu le respectă drepturile și o biectele care aparțin celorlalți. O altă problemă majoră care
duce spre dezvoltarea unui comportament delincvent, este funcționarea emoțională, datorită
faptului că acesti copii cu ADHD trec rapid de la o stare la asta, acum pot fi prietenoși iar
peste 2 minute pot să fie extrem de impulsivi, să aibă un comportament ostil.

4. REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1..Alvazzi del Frate, A., U. Zvekic, J.J.M van Dijk, end. (1993), Understanding Crime:
Experiences of Crime and Crime Control. The Hague, The Netherlands, Ministry of Justice

38 and Rome, Italy, Ministry of the Interior, INICRI
2. American Psychiatric Associa tion . Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders.
4th ed -TR Author; Washington, DC: 2000.
3.Babinski LM, Hartsough CS, Lambert NM. Childhood conduct problems, hyperactivity –
impulsivity, and inattention as predictors of adult criminal activity. Journal of Child
Psychology and Psychiatry. 1999;40:347 –355
4.Babinski LM, Hartsough CS, Lambert NM. Childhood conduct problems, hyperactivity –
impulsivity, and inattention as predictors of adult criminal activity. Journal of Child
Psychology and Psychiatry . 1999;40:347 –355.
5.Barkley RA. Attention -Deficit Hyperactivity Disorder: A handbook for diagnosis and
treatment. 3rd ed Guilford; New York: 2006.
6.Biederman J, Mick E, Faraone SV, Burback M. Patterns of remission and symptom decline
in conduct disorder : A four -year prospective study of an ADHD sample. Journal of the
American Academy of Child & Adolescent Psychiatry. 2001;40:290 –298
7.Carroll A, Hemingway F, Bower J, Ashman A, Houghton S, Durkin K. Impulsivity in
juvenile delinquency: Differences among e arly-onset, late -onset, and non -offenders. Journal
of Youth and Adolescence. 2
8.Dincu A., „Bazele criminologiei”, București 1993, pag. 192 -205
9.Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders -Fourth Edition
10.Freud S., „Caiete de psihanaliză”, Buc urești, 1992, pag. 53.
11.Freud S., „Psihanaliză și sexualitatea”, București, 1994, pag. 117.
12.Freud S., „Psihanaliză și sexualitatea”, București, 1994, pag.23.
13.Ibidem.pag.29.
14.Freud S., „Lecții de psihanaliză”, București, 1995, pag. 94 -95
15.Gittel man, Mannuzza, Shenker & Bonagura, 1985
16.Gladchi Gh., „Criminologie generală”, Chișinău, 2001, pag. 7.

39 17.Gladchi Gh., „Criminologie generală”, Chișinău, 2000, pag.199
18.Hindelang, M.J., T. Hirschi and J.G. Weis (1981), Measuring Delinquency. Beverly Hi lls,
Calif., Saga Publication
19.Ion Pitulescu, Criminalitatea juvenilă. Fenomenul "copiii străzii", Editura Național,
București, 2000
20.Kestenbaum, C., Williams, D., Handbook of Clinical Asessment of Children and
Adolescents, New York University Press, U .S.A., 1988) – metodologie adhd
21.Lee SS, Hinshaw SP. Severity of adolescent delinquency among boys with and without
attention deficit hyperactivity disorder: Prediction from early antisocial behavior and peer
status. Journal of Clinical Child and Adolesc ent Psychology. 2004;33:705 –716.
22.Lilienfeld S, Waldman I. The relation between childhood attention -deficit hyperactivity
disorder and adult antisocial behavior reexamined: The problem of heterogeneity. Clinical
Psychology Review. 1990;10:699 –725.
23.Lo eber R. The stability of antisocial and delinquent child behavior: A review. Child
Development. 1982;53:1431 –1446.
24.Loeber R. Natural histories of conduct problems, delinquency, and associated substance
use: Evidence for developmental progressions. In: Lahey BB, Kazdin AE, editors. Advances
in clinical child psychology. Vol. 11. Plenum Press; New York: 1988. pp. 73 –123.
25.Loeber R, Brinthaupt VP, Green SM. Behavior disorders of adolescence: Research,
intervention, and policy in clinical and school settings. Plenum Press; New York, NY US:
1990. Attention deficits, impulsivity, and hyperactivity with or without conduct problems:
Relationships to delinquency and unique contextual factors; pp. 39 –61.
26.Loeber R, Burke JD, Lahey BB, Winters A, Zera M. Oppositional defiant and conduct
disorder: A review of the past ten years, Part I. Journal of the American Academy of Chil d
and Adolescent Psychiatry. 2000;39:1468 –1484.
27.Loeber R, Pardini DA, Stouthamer -Loeber M, Raine A. Do cognitive, physiological, and
psychosocial risk and promotive factors predict desistance from delinquency in males?
Development and Psychopathology. 2 007;19(3):867 –887

40 28.Mannheim H., „Comparative Criminology”, vol. II (The Sociology of Crime), pag. 202.
29.Molina BSG, Pelham WE, Gnagy EM, Thompson AL, Marshal MP. Attention –
deficit/hyperactivity disorder risk for heavy drinking and alcohol use disorder is age specific.
Alcoholism: Clinical and Experimental Research. 2007b;31:643 –654.
30.Nistoreanu Gh., Păun C., „Criminologie”, București, 1996, pag.99
31.Nistoreanu Gh., Păun C., „Criminologia”, București, 1996, pag. 159 -173
32.Pardini D, Obradovic J, Loe ber R. Interpersonal callousness, hyperactivity/impulsivity,
inattention, and conduct problems as precursors to delinquency persistence in boys: A
comparison of three grade -based cohorts. Journal of Clinical Child and Adolescent
Psychology. 2006;35:46 –59.
33.Patterson GR, DeGarmo DS, Knutson N. Hyperactive and antisocial behaviors: Comorbid
or two points in the same process? Development and Psychopathology. 2000;12:91 –106.
34.Pelham WE, Evans SW, Gnagy EM, Greenslade KE. Teacher ratings of DSM -III–R
sympt oms for the disruptive behavior disorders: Prevalence, factor analyses, and conditional
probabilities in a special education sample. School Psychology Review. 1992;21:285 –299.
35.Psihologie Judiciara, Suport de Curs, Ioan Buș
36.Psihologie judiciara – poligraf si hipnoza – Ioan Bus
37.Rotaru O., „Personalitatea delincvențială juvenilă ca teorie generală”, Symposia
Profesorum, ULIM, Chișinău, 2001, pag
38.Rusnac S., „Ghid de psihologie pentru agenții judiciari”, Chișinău, 1997, pag. 39.

.