Rezumat… … … …… 3 [619484]

1
Cuprins
Rezumat………………………………… ……………………………… ………… ..……. 3
Abstract…………………………………………… …………………… ………… .……… 7
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 11
I.Date din literatură ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 12
1.Proprietățile fizico -chimice ale proteinelor ………………………….. ……………………… 12
1.1. Punctul izoelectric al proteinelor ………………………….. …………………………. 12
1.2. Migrarea în camp electric ………………………….. ………………………….. ……… 12
1.3. Funcția tampon a proteinelor ………………………….. ………………………….. … 12
2.Electroforeza proteinelor serice ………………………….. ………………………….. ………. 13
2.1. Generalități privind electroforeza proteinelor serice ………………………….. . 13
2.2Primele tehnici de migrare în câmp electric a proteinelor serice ……………. 13
2.3. Albumina ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 14
2.4. Fracțiunea alfa ………………………….. ………………………….. …………………….. 15
2.5. Fracțiunea beta ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
2.6. Fracțiunea gama ………………………….. ………………………….. …………………. 17
3.Proteinograma în patologie ………………………….. ………………………….. …………….. 18
3.1. Proteinograma în mielomul multiplu ………………………….. …………………… 18
3.2. Proteinograma în sindromul inflamator cronic ………………………….. …….. 19
3.3. Proteinograma în sindromul infl amator acut ………………………….. ……….. 19
3.4. Proteinograma în sindromul nefrotic ………………………….. ………………….. 20
3.5. Proteinograma în ciroza hepatică ………………………….. ………………………. 20
4.Importanța dozării markerilor inflamatorii ………………………….. ………………………. 21

II. Contribuție personală ………………………….. ………………………….. ……………………. 22
Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. …………… 22

2

1. Prelucrarea probelor biologice ………………………….. ………………………….. ……….. 23
1.1Materiale și metodă de lucru ………………………….. ………………………….. ………. 23
1.2Recoltarea probe lor biologice ………………………….. ………………………….. …… 23
1.3,Criterii de respingere a probelor biologice ………………………….. ………………. 24
1.4Conservarea probelor ………………………….. ………………………….. ………………. 24
2.Principiul metodei folosite în electroforeza proteinelor serice ……………………….. 25
2.1Metoda de lucru ………………………….. ………………………….. ……………………….. 25
Rezultate obtinute ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 27
1.Analiza statisti că a markerilor inflamatorii pentru pacien ții inclușii în
studiu……………………………………………………………………………………………… ……….31
2.Analiza modificărilor valorii fracțiunilor electroforetice pentru bolnavii incluși în
studiu……… ……………………………………………………………………………… 36
3.Coresponde nța dintre diagnosticul clinic și modificările
proteinogramei…………………… …………………………. ………………………………. …….43
4.Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației la
pacien ții cu mielom multiplu și celelalte grupuri de pacienți studiate …………………. 44
5.Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației la
pacienții cu sindrom inflamator acut și celelalte grupuri de pacienți studiate ……… 45
4.Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației la
pacienții cu sindrom inflamator cronic și celelalte grupuri de pacienți studiate …… 48
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 50
Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 52
Bibliografie…..………………………………… ………………………………… ……… 53

3
Rezumat

Electroforeza proteinelor serice este o metodă de separare și cuantificare a
proteinelor serice pe baza proprietăților lor fizice, cu o mare aplicabilitate clinică,
fiind utilă în evaluarea unor patologii diverse. Când proteinele migrează întru -un
câmp electric, deplasarea pe traseul electroforeric și poziția benzilor rezultate în
urma migrării prote inelor depinde de doi factori -cheie: pI -ul proteinei și pH -ul
tamponului de migrare. În urma migrării în câmp electric, pe traseul electroforetic
se descriu 5 fracțiuni: albumina, alfa -1, alfa -2, beta si gamma.
Albumina este cea mai abundentă proteină di n ser, fiind sintetizată în ficat și
îndeplinind funcția de proteină de transport.
În fracțiunea alfa se găsesc proteinele de fază acută. Aceste proteine cresc de
la 50% la 300% în inflamația acută și scad dramatic în hepatita acută, afecțiuni
cronice ale ficatului sau pierderea severă de proteine. Fracțiunea alfa se împarte în
alfa-1 globulina și alfa -2 globulina
Fracțiunea gamma este constituită în mare parte din imunoglobuline,
proliferarea monoclonală a unei imunoglobuline poate fi observată sub forma unui
benzi suplimentare și fiind caracteristică în bolile maligne.
Proteinograma este o investigție de rutină, foarte utilă în depistarea unor
numeroase patologii sau înspre îndrumarea spre efectua rea unor teste mai
amănunțite.
Una din indicațiile efectuă rii proteinogramei are în vedere bolnavii diagnosticați
cu mielom multiplu,macroglobulinemie Waldenström sau amiloidoză. Efectuarea
proteinogramei este de asemenea utilă pentru pacienții ce acuză dureri ale
spatelui, bolnavi ce suferă de osteoporoză sau de neuropatii periferice sau cei care
au VSH -ul crescut. Electroforeza proteinelor serice este utilă de asemenea pentru
evaluarea bolnavului cronic ce suferă de hipoalbuminemie, gamop atie policlonală,
pod beta -gama, ciroză hepatică, ciroză biliară primară.
Separarea electroforetică s -a realizat cu ajutorul aparatului semiautomat
HYDRASYS (SEBIA). Gelurile de agaroză sunt gata pentru utilizare. Fiecare gel
conține : agaroză, soluție tampon cu pH 9.1 ± 0.5 și aditivi necesari pentru

4
performanță optimă. Soluția tampon este sub formă de fâșii tamponate buretate ce
sunt gata pentru utilizare. Pentru dozarea Proteinei C Reactive s -a efectuat prin
metoda turbidimetrică cu ajutorul aparatului automat ROCHE, Cobas e501.
Principiul metodei are la bază imunoturbidimetri a, det erminându -se astfel Proteina
C reactivă prezentă în serul analizat.
Viiteza de sedimentare a hematiilor a fost determinată prin metoda Westerngren.
Vacutainerele sunt așezate în poziție verticală într -un suport special, timp de o oră,
măsurându -se apoi supernatantul. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu
atât VSH -ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută .
Determinarea hemoleucogramei automate s -a efectuat prin aplicarea principiilor
citometrie i în flux, a spectrofotometriei de absorbție și a impedanței cu ajutorul
analizorului Sysmex XT -4000i.
Am inclus în studiu 60 de pacienți cărora li -sa recoltat sânge în vederea
efectuării electroforezei proteinelor serice precum și a altor parametrii precum
hemoleucograma, unii marker i inflamatorii, etc. De asemenea, a fost analizat
diagnosticul pacienților.
Studiul a fost realizat pe perioada lunii octombrie 2017 pe un eșantion de 60 de
pacienți. După culegerea datelor, acestea au fost prelucrate cu software -ul
GraphPad Prism 6.0. Intervalul de confidență a fost setat la 95%. Am aplicat testul
t pentru a evidenția diferențe statis tice între un grup și un altul .
Din numarul total de pacienti, aproximativ 13% sufereau de mielom multiplu,
16% erau diagnosticați c u sindrom inflamator cronic, aproximativ 35% au fost
diagnosticați sindrom inflamator acut, iar 35% dintre pacienți nu s -au înregistrat
modificări patologice în proteinogramă. De asemenea,la 12% dintre pacienți au
fost identificate fracțuni suplimentare, î n zona gamma, sub formă de gradient M.
Din eșantionul de 60 de pacienți studiat, 33 (65%) dintre aceștia au fost de sex
feminin, iar 27 (35%) dintre aceștia au fost de sex masculin.
Valorile cele mai ridicate ale VSH -ului am înregistrat la pacienții c u sindrom
inflamator acut (20 mm/h), cei cu sindrom inflamator cronic (13 mm/h), respectiv
mielom multiplu (16 mm/h). Proteina C reactivă a fost pozitivă în special la pacienții
cu sindrom inflamator acut, respectiv cei cu mielom multiplu.

5
Albumina a fo st scazută pentru 57% dintre pacienți: pentru 59% dintre pacienți
fără modificări în proteinogramă, 58% dintre pacienții cu sindrom inflamator acut,
50% dintre pacienții cu sindrom inflamator cronic, 55% dintre pacinții cu mielom
multiplu.
Pentru fracț iunea alfa -1 am obținut o medie a valorilor pentru întregul grup
studiat de 3.13%, pentru pacienții fără modificări în proteinogramă am obținut 2.33
%, pentru pacie nții cu sindrom inflamator acut 3.71 % pentru pacienț ii cu sindrom
inflamator cronic am obț inut 4.2, iar pentr u pacienții cu mielom multiplu 3.47%.
Pentru fracțiunea alfa -2 am obținut o medie a valorilor pentru întregul grup
studiat de 12,99% : 11.94 % pentru pacienții fără modificări în proteinogramă,
12.78 % pentru pacienții cu sindrom infl amator acut, 14.24 % pentru pacienții cu
sindrom inflamator cronic, 13.34% pentru pacienții cu mielom multiplu.
Pentru fracțiunea beta am obținut o medie a valorilor pentru întregul grup studiat
de 11.6% : 12.7 % pentru pacienții fără modificări în p roteinogramă, 11.96 %
pentru pacienții cu sindrom inflamator acut, 11.62 % pentru pacienții cu sindrom
inflamator cronic, 12.26 % pentru pacienții cu mielom multiplu.
Pentru fracțiunea gama am obținut o medie a valorilor pentru întregul grup
studiat de 15.6% : 12.26 % pentru pacienții fără modificări în proteinogramă, 14.56
% pentru pacienții cu sindrom inflamator acut, 15.22 % pentru pacienții cu sindrom
inflamator cronic, 17.84 % pentru pacienții cu mielom multiplu.
Din eșantionul de 60 de pacienți st udiat, la 10 dintre aceștia au fost prezente
fracțiuni suplimentare. Gradient M a fost prezent la 8 dintre pacienți , 71.43%
dintre aceștia provenind de pe secția de Hematologie, iar 28.57% de pe secția de
Reumatologie.
Fracțiuni oligoclonale au fost p rezente la 2 dintre pacienți, 50% dintre pacienți
provenind de pe secția de Hematologie, iar 50% de pe secția de Reumatologie.
Dintre pacienții diagnosticați cu mielom multiplu, 85% dintre aceștia au avut o
fracțiune suplimentară sub formă de gradient M. La pacienții diagnosticați cu
mielom multiplu s -a observat, în urma efectuării proteinogramei, prezența unei
fracțiuni suplimentare în zona gama, sub forma unui gradient monoclonal. Astfel, la
toți pacienții diagnosticați cu mielom multiplu s -a observat cr eșterea semnificativă

6
a fracțiunii gama, comparativ cu pacienții diagnosticați cu sindrom inflamator acut
(p= 0.034) sau pacienții fără modificări în proteinogramă. ( p=0.0058). Prezența
unei benzi suplimentare în zona gamma s -a observat și la 20 % dintr e pacienți i cu
sindrom inflamator cronic, la aceștia obsevându -se de asemenea creșterea
gamma globulinei (p=0.9475).
Pentru pacienții diagnosticați cu sindrom inflamator acut am avut fracțiunea
alfa 1 crescută la 53% dintre aceștia , iar fracțiunea alfa -2 a fost crescută pentru
38% dintre pacienți. Pentru pacienții diagnosticați cu inflamație acută s -a observat
creșterea fracținii alfa – 1 comparativ cu pacienții fără modificări în pro teinogramă
(p=0.230) și pacienț ii cu mielom multiplu (p=0.061). Alfa -2 a fost de asemenea
crescută pentru pacienții cu sindrom inflamator acut comparativ cu pacienții fără
modificări în proteinogramă (p=0.037) și pacienții cu mielom multiplu (p=0.045).
Pentru pacienții diagnosticați cu sindrom inflamator cronic am avut frac țiunea
alfa 1 crescută la 40% dintre aceștia , iar fracțiunea alfa -2 a fost crescută pentru
80% dintre pacienți. Pentru pacienții diagnosticați cu inflamație cronică s -a
observat creșterea fracțiunii alfa – 1 comparativ cu pacienții fără modificări în
proteinogramă (p=0.410) și pacienții cu mielom multiplu (p=0.460). Alfa -2 a fost de
asemenea crescută pentru pacienții cu sindrom inflamator cronic comparativ cu
pacienții fără modificări în proteinogramă (p=0.380) și pacienții cu mielom multiplu
(p=0.390) .

7
Abstract

The serum protein electrophoresis is a method of measuring and separating the
serum proteins with a wide clinical applicability. When the proteins migrate into an
electric field, the movement on the electrophoretic path and the posi tion of the
resulting strips from the migration of proteins depend o n two key -factors: the
protein pI and the pH of the migration buffer. Following the migration on the electric
field, five fractions are described on the electrophoretic path: albumin, alfa -1, alfa –
2, beta and gamma.
The albumin is the most abundant protein from the serum, being synthesized in
the liver and having the role of transport protein.
In alfa fraction are found
acute phase proteins. This proteins tend to grow from to 300% in acut e
inflammation and decrease in concentration in hepatitis, chronic liver disease or
sever loss of proteins. Alfa fraction is divided in alfa -1 fraction and alfa -2 fraction.
The gamma fraction is mostly composed of immunoglobulins, the monoclonal
proliferat ion of an immunoglobulin can be observed as an additional strip and it is
characteristic in malignant diseases. The C Reactive protein is a protein which also
migrates in the gamma zone, its concentrations increasing in acute inflammation.
Proteinogram is a routine investigation, very useful in detecting various
pathologies or in guiding the effectuation of certain detailed tests. One of the
guidelines concerning the effectuation of proteinogram concerns sick people
diagnosed with multiple myeloma, macroglo bulinemia.
The electrophoretic separation was made using the semiautomatic analyzer
HYDRASYS (SEBIA ). The agarose gels are ready for use. Each gel contains:
agarose, buffer solution with ph. 9.1 ± 0.5 and the necessary additives for optimal
performance. Th e buffer solution takes the form of spongy buffs that are ready for
use. For dosing the C Reactive protein, the turbidimetric method was employed,
using the automatic analyzer ROCHE, Cobas e501. The principle of this method is
based on imunoturbidimetria, thus determining the C Reactive protein present in

8
the analysed serum. When analysing CBC we applied flow cytometry, absorption
spectrophotometry and impedance using Sysmex XT -4000i automatic analyzer.
The erythrocytes sedimentation ratio was determined u sing the Westerngren
method. The vacuum container is placed in vertical position in a special holder, for
an hour, then measuring the supernatant. The faster the erythrocytes deposit, the
bigger the ESR is, being a response indicate of acute phase.
We hav e included in this study 60 patients whose blood was collected both for
the effectuation of serum proteins electrophoresis and other parameters such as
the CBC , inflammatory markers etc. Also, the patients diagnosis has been
analysed.
The study has been co nducted duri ng the month of October 2017 on 60
patients. After collecting the data, these have been processed with the GraphPad
Prism 6.0 software. The confidence interval was set to 95%. The t test has been
used to highlight the statistical differences be tween one group and the other.
From the total number of patients, about 13% suffered from multiple myeloma,
16% have been diagnosed with chronic inflammatory syndrome, about 35% have
been diagnosed with acute inflammatory syndrome and for 35% no pathologic
change has been registered in the proteinogram. Also, in the case of 12% of the
patients, additional fractions have been identified, in the gamma zone, in the shape
of a gradient M.
From the studied sample of 60 patients, 33 (65%) were females and 27 (36% )
were males.
For 57% of the patients the albumin was low, for 59% of those who didn`t
present any change in the proteinogram: 58% of the patients diagnosed with acute
inflammatory syndrome, 50% of the patients with chronic inflammatory syndrome
and 55% of the patients diagnosed with multiple myeloma.
For the Alfa -1 fraction we have obtained a mean of values of 3.13% for the
entire studied group: 2.33% for the patients with no changes in the proteinogram,
3.71% for the patients with acute inflammatory syndr ome, 4.2% for the patients
with chronic inflammatory syndrome and 3.47% for those with multiple myeloma.

9
For Alfa -2 fraction we have obtained a mean of values of 12.99% for the entire
studied group: 11.94% for the patients with no changes in the proteinogr am,
12,78% for the patients with acute inflammatory syndrome, 14,24% for the patients
with chronic inflammatory syndrome and 13,34% for those with multiple myeloma.
For Beta fraction we have obtained a mean of values of 11.6% for the entire
studied group: 12,7% for the patients with no changes in the proteinogram, 11,96%
for the patients with acute inflammatory syndrome, 12,62% for the patients with
chronic inflammatory syndrome and 12,26% for those with multiple myeloma.
For Gamma fraction we have obtained a mean of values of 15.6% for the entire
studied group: 12,26% for the patients with no changes in the proteinogram,
14,56% for the patients with acute inflammatory syndrome, 15,22% for the patients
with chronic inflammatory syndrome and 17,84% for those with multiple myeloma.
From the studied sample of 60 patients, 10 of them presented additional
fractions. The Gradient M was present in 8 patients, 71,43% of them belonging to
the Haematology section and 28,57% from Rheumatology.
From the patients diagnose d with multiple myeloma, 85% of them had an
additional fraction in the shape of gradient M. Following the proteinogram, in the
case of the patients diagnosed with myeloma it has been identified an additional
fraction in the gamma zone, in the shape of a mo noclonal gradient. Therefore, at
all patients diagnosed with multiple myeloma it has been noticed a significant
increase of gamma -globulin, compared to the patients diagnosed with acute
inflammatory syndrome (p= 0.034) or the patients with no changes in th e
proteinogram (p= 0.0058). The presence of an additional strip in the gamma zone
has also been noticed in 20% of the patients diagnosed with chronic inflammatory
syndrome, also observing the increase of gamma globulin (p=0.9475). the C
Reactive protein w as >6 g/dL for 71% of the patients with multiple myeloma, and
for the ESR we obtained a mean of values of 16.
For the patients diagnosed with ac ute inflammatory syndrome, the a lfa-1 fraction
was hig h for 53% of them and fraction a lfa-2 was high for 38% pa tients. For the
patients diagnosed with acute inflammation, it w as noticed the increase of the a lfa-
1 fraction compared to the patients with no changes in the proteinogram (p=0.230)

10
and patients with multiple myeloma (p=0.061). Alfa -2 was also high for the patients
with acute inflammatory syndrome, compared to the patients with no changes in
the proteinogram (p=0.037) and those with multiple myeloma (p=0.045). The C
reactive protein was > 6 g/dL for 71% of the patients diagnosed with multiple
myeloma, and for the ESR we have obtained a mean of values of 20.
For the patients diagnosed with chro nic inflammatory syndrome, the a lfa-1
fraction was high for 4 0% of them, and a lfa-2 fraction was high for 80% of the
patients. In the vase of the patients diagnosed w ith chronic inflammation, it was
noticed the increase of the alfa -1 fraction compared to the patients with no
changes in the proteinogram (p=0.410) and the patients with multiple myeloma
(p=0.460). Alfa -2 was also high in the case of the patients with chro nic
inflammatory syndrome, compared to the patients with no changes in the
proteinogram (p=0.380) and the patients with multiple myeloma (p=0.390). The C
Reactive protein was >6 g/dL for 40% of the patients diagnosed with multiple
myeloma and for ESR we h ave obtained a mean of values of 13.

11
Introducere

Electroforeza proteinelor serice este o metodă de separare și cuantificare a
proteinelor serice pe baza proprietăților lor fizice, cu o mare aplicabilitate clinică,
fiind utilă în evaluarea un or patologii diverse: inflamații acute și cronice, boli
maligne, afecțiuni hepatice, afecțiuni renale, etc. [1]
Când proteinele migrează întru -un câmp electric, deplasarea pe traseul
electroforeric și poziția benzilor rezultate în urma migrării proteinelor depinde de
doi factori cheie: pH -ul izoelectric a proteinei și pH -ul tamponului de migrare. În
urma migrării în camp electric, pe traseul electroforetic se descriu 5 fracțiuni:
albumina, alfa -1, alfa -2, beta si gama.[1].
Proteinograma este o investigție de rutină, relativ ieftină, foarte utilă în depistarea
unor patologii cronice. Una din indicațiile efectuării protei nogramei are în vedere
bolnavii diagnosticați cu mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenström sau
amiloidoză. În cazul acestora, valoarea proteinelor monoclonale de obicei
depășește 3 g/dl, și se recomandă efectuarea proteinogramei o dată la 1 -2 luni.[ 2]
Efectuarea proteinogramei este de asemenea utilă pentru pacienții ce acuză
dureri ale spatelui, bolnavi ce suferă de osteoporoză sau de ne uropatii periferice
sau cei care au VSH -ul crescut. Electroforeza proteinelor serice este utilă de
asemenea pentru evaluarea bolnavului cronic ce suferă de hipoalbuminemie,
gamopatie policlonală, pod beta -gama, ciroză hepatică, ciroza biliară primară.[3]

12
1. Proprietățile fizico -chimice ale proteinelor

1.1. Punctul izoelectric al proteinelor

Majoritatea proteinelor sunt electroliți amfoteri, având atât proprietăți ale
bazelor, cât și ale acizilor. În fiecare proteină există numeroase grupări aminice și
carboxilice libere, aparținând aminoacizilor diaminomonocarboxilici, respectiv celor
monoaminodicarboxilici. În cursul titrării unei proteine, există o valoare de pH la
care încărcatura aparentă este zero, și anume punctul izoelectric al proteinei.
Acesta se evidențiază experimental prin lipsa migrării în câmpul electric. La
punctul izoelectric, sarcina netă a moleculei proteice este nulă , iar solubilitatea
proteinei este minimă [4].

1.2. Migrarea în camp electric

Din cauza numărului mare de sarcini purtat e, proteinele sunt polielectroliți . În
câmp electric ionii se vor deplasa spre polul de semn contrar, fenomen numit
electroforeză [5].

1.3 . Funcția tampon a proteinelor

Proteinele, ca și aminoacizii, au capacitate tampon datorită existenței grupărilor
aminice (slab acide) protonate și a grupărilor carboxilice (slab acide) disociate.
Sistemele tampon realizate de proteine sunt foarte sensibile și eficiente. Astfel,
circa 38% din capacitatea de tamponare a plasmei sanguine este asigurată de
hemoglobină.[ 6]

13
2. Electroforeza proteinelor serice

2.1. Generalități privind electroforeza proteinelor serice

Electroforeza este o metodă de separare a proteinelor bazată pe
proprietățile fizico -chimice ale acestora. Serul este aplicat pe un mediu spe cific, și
este supusă ulterior acțiunii curentului electric. Proprietăți precum încărcătura
electrică (pozitivă sau negativă), forma și mărimea proteinei stau la baza separării
electroforetice a proteinelor serice. Pe baza acestei comportǎri, dacǎ un ames tec
de proteine este plasat într -un câmp electric, proteinele cu sarcinǎ negativǎ
migreazǎ spre anod, cele cu sarcinǎ pozitivǎ spre catod, iar cele pentru care pH -ul
soluției de migrare reprezintǎ tocmai pH izoelectric vor rǎmâne pe linia de start [7].
Există numeroase tehnici de separare electroforetică a proteinelor, acestea
diferențiindu -se unele de altele prin metoda folosită. Proteinele sunt colorate și se
apreciază semicantitativ prin densitometrie.. Separarea ulterioară a subclaselor de
proteine se realizează prin marcajul lor cu anticorpi monoclonali (tehnicile de
imunofluorescenta și imunofixare). [7]. Separarea electroforetică cu succes a
proteinelor din ser sau alte compartimente se bazează pe eterogenitatea
încarcaturii moleculelor [ 8].

2.2. Primele tehnici de migrare în câmp electric a proteinelor serice

Analiza proteinelor în scopuri clinice a început la mijlocul secolului 19. Schmidt
a folosit termenul de globuline pentru a descrie proteine ce nu au solubilitate bună
la apă . La începutul secolului 20, proteinele au fost împărț ite în albumină și
globuline. [9]
Această clasificare avea la bază precipitarea globulinelor la adăugarea
sulfatului de sodiu peste proteinele serice. În urma acestui proces rezultă un
reziduu de culoare albă, des cris ulterior ca și albumină, după ce sarea era

14
îndepărtată prin dializă si apa se evapora. Mult timp raportul albumina -globuline a
fost un mod de de evaluare a patologiei ficatului [ 9].
Mobilitatea electroforetică proteinelor, ce implică un mediu lich id, a fost pentru
prima dată studiată de către Arne Tiselius în 1930. Pentru aceste studii, Tiselius a
conceput pentru prima dată o celulă de migrare a proteinelor în forma de ‘U’.
Aceasta tehnică a reprezentat primul pas pentru definirea principalelor fr acțiuni
proteice din serul uman: albumina, alfa1, alfa 2, beta și gama globuline[ 10].

2.3 Albumina

Albumina este sintetizată de celulele parenchimului hepatic și reprezintă cel mai
important component proteic din plasmă, lichidul cefalorahidian și uri nă. Rolul
principal al albuminei este de proteină cărăus, dar mai îndeplinește și alte funcții,
precum menținerea presiuni i osmotice [10 ].
Prin tehnica de electroforeză în gel de agaroză valoarea fracțiunii albuminei
variază substanțial în funcție de afin itatea proteinelor transportate de albumină și a
albumine i față de colorantul aplicat [11 ].
Creșteri ale valorii albuminei se datorează de cele mai multe ori deshidratării. În
schimb, scăderea cantității acestei proteine are multiple cauze. Creșterea altor
fracțiuni precum alfa, beta și gama duc la scăderea falsă a valorii albuminei,
aceasta ramânând în realitate în parametrii normali.
Scăderea albuminei fără modifcarea majoră a altor fracțiuni este ascociată cu
malnutriție sau sindroamele nefrotice ( alb umina se pierde prin urină). Astfel,
albumina constituie un indicator global al stării de nutriție a organismului, în special
la persoanele vârstnice cu diverse afecțiuni cronice [12 ].
Modificări ale aspectului albuminei în graficul electroforetic includ m odificări în
partea anodală a prealbuminei, având ca efect divizarea fracțiunii de albumină în 2
fracțiuni . Această modificare se traduce în bisalbuminemie. Aceasta este o
afecțiune genetică codominantă autosomală, relativ rară, ce presupune modificari
ușoare în secvența de aminoacizi a albuminei, ce duce la aspectul divizat al
albumi nei în electroforeza capilară [12 ]. Componenta anormală a albuminei poate

15
fi localizată la catod sau la anod. Localizarea la catod a fracțiunii este ascociată cu
o hiperlipide mie masivă, hiperbilirubinemie, ciroză [13 ].

2.4. Fracțiunea alfa

În fracțiunea alfa migrează proteinele de fază acută. Aceste proteine cresc de la
50% la 300% în inflamația acută și scad dramatic în hepatita acută, afecțiuni
cronice ale ficatului sau p ierderea severă de proteine. Fracțiunea alfa se împarte în
alfa-1 globulin e și alfa -2 globulin e [14].
Scăderi ale fracțiunii alfa -1 s-au asociat cu deficiența de alfa -1-antiptripisna, o
deficiența în sintetizarea de globuline datorată unor afecțiuni ale fi catului. Alți
constituenți ai acestei fracțiuni sunt thyroid -binding globulinele și transcortina.
Creșteri ale acestei fracțiuni se observă în mare parte în inflamația acută, afecțiuni
maligne, alcoolismul cronic sau a unor afecțiuni autoimmune precum lup usul
eritematos sistemic . Modificările fiziologice ale alfa1 globulinei își au de cele mai
multe originea în variația fenot ipică a alfa -1 antitripsinei [15 ].
Ceruloplasmina, alfa -2-macroglobulina și haptoglobulina sunt principalii
constituenti ai fracțiu nii alfa -2. Creșterii ale alfa -2 globulinei sunt asociate cu
reacțiile de fază acută. [15]
Alfa-2 macroglobulina este un inhibitor endoproteazic cu spectru larg, putând
inactiva aproape toate tipurile de serin -, tiol-, metal – și carboxil proteaze. Această
macroglobulină este componentul major al fracțiunii alfa -2. Enzimele se leagă și
clivează regiunea „momeală” formându -se astfel un complex covalent în care
alfa-2 macroglobulina suferă o modificare conformațională formând alfa -2
macroglobulina activată ca re se leagă de receptorii specifici de pe macrofage.
Alfa-2 macroglobulina crește în sindromul nefrotic, ceea ce se caracterizează prin
pierderea prin urină a proteinelor cu greutate moleculară mare, precum albumina.
Astfel, alfa -2 macroglobulina suferă c reșterii semnificative , compensând pierderea
albuminei, și contribuind astfel la menținerea presiunii osmotice [16 ].
Haptoglobulina leagă hemoglobina liberă, inhibând activitatea sa oxidativă. În
urma hemolizei se eliberează hemoglobină liberă, ce este l egată de către

16
haptogloblină. Complexul haptoglobină -hemoglobină este îndepărtat de către
sistemul reticuloendotelial. Haptoglobulina se găsește la majoritatea mamiferelor și
este produsă de către celulele hepatice. Haptoglobulina este o proteină de fază
acută, ceea ce explică creșterea sa în procese inflamatorii precum in fecții, arsuri,
alergii, etc.[17 ]

2.5 Fracțiunea beta

Fracțiunea beta se poate subampărti în beta 1 și beta 2. Fracțiunea beta 1
este compusă în mare parte din transferină, iar beta 2 conține beta -lipoproteine,
IgA, IgM și uneori și IgG, împreună cu proteinele complement -în funcție de tehnica
utilizată. [18]
Scăderi ale fracțiunii beta s -au descris în afecțiunile autoimune, în
glomerulonefrită membranoproliferativă ce cauzează consumare a proteinelor
complement. Creșterea acestei fracțiuni este prezentă atunci când se
înregistrează creșterea IgA sau are loc o reacție de fază acută. Astfel, în cazul în
care fracțiunea beta -2 este mai crescută comparativ cu fracțiunea beta 1, se
recomandă testarea probei respective prin tehnici de imunofix are și gamopatie
monoclonală [18 ].
Modificări ale fracțiunii beta s -au înregistrat la pacienții ce urmeaza un tratament
cu heparină sau cei cu dializă, probele provenite de la aceștia necoagulându -se
complet. Fibinogenul se gasește în plasmă, dar lipsește în ser. Dacă se lucrează
din ser se evidentiaza o bandă care reprezinta fibrinogenul, între fracțiunea beta și
cea a gama globulinei, mimând astfel prezența unei proteine monoclonale. Alte
false modi ficări ale fracțiunii beta se datorează unor substanțe exogene, precum
tratamentul cu a ntibiotice sau radioterapia. [19 ].
Proteinele monoclonale în regiunea beta sunt de cele mai multe ori de tipul IgA
sau lanțuri ușoare libere. Astfel în cazul proteinelor monoclonale, IgA migrează de
cele mai multe ori în interzona beta -gama. [20 ].

17
2.6. Fracțiunea gama

Această fracțiune prezintă un mare interes din punct de vedere clinic, datorită
frecvenței gradientelor monoclonale. Imunoglobulinele sunt în mare p arte singurele
proteine prezente în fracțiunea gama [20 ].
Hipogamaglobulinemia se traduce în scăderea imunoglobulinelor din ser, în
mare parte IgG. O scădere a producției de anticorpi la un răspuns antigenc este
asociată cu afecțiuni hematologice sau autoi mune, precum și deficiențe imune,
care se manifestă prin infecții recurente. Cauzele cel mai frecvent întâlnite ale
deficiențelor imune sunt reprezentate de agamaglobulinemia X -linkată sau
deficiența de IgA [21 ]
Creșteri ale fracțiunii gama – hipergamaglob ulinemiile pot fi întalnite în inflamații
cronice, boli autoimune, afecțiuni hepatice sau boli maligne (boala Hodkins), în
limfoame maligne, leucemii limfoide cronice, mielom multiplu) și în amiloidoză. [21]
Gamopatiile monoclonale se caracterizează prin si nteza unei cantități
importante de imunoglobuline perfect identice din punct de vedere structural și
funcțional, numite paraproteine. Aceste paraproteine rezultă în urma activității
secretorii a plasmocitelor, transformate malign. Pe electroforeză, prezen ța acestor
paraproteine se traduce prin apariția unor vârfuri (peack -uri) – benzi proteice
formate din imunglobulinele care au mobilită ți electroforetice identice. [21, 22 ]

18

3. Proteinograma în patologie

3.1. Proteinograma în mielomul multiplu

Mielomul multiplu se caracterizează prin proliferarea malignă a plasmocitelor în
măduva osoasă. În această formă de cancer se observă creșterea anormală a
unui tip de imunoglobulină. Imunoglobulina secretată în exces se poate observa pe
traseul elect roforetic prin prezența unui benzi suplimentare în zona gama (dar
poate migra pana la fractiunea alfa -2) sub formă de gradient monoclonal .[22, 23]
Electroforeza proteinelor serice este un punct de plecare pentru depistarea
multor patologii, printer ca re și mielomul multiplu. În acestă boală malignă, o
atenție suplimentară se acordă zonei gama din traseul proteinogramei. Această
fracțiune este compusă în mare parte din imunoglobuline, mai exact A, M și G.
Clasa imunoglobulinelor monoclonale poate fi sta bilită relativ riguros cu ajutorul
localizării acestora. Astfel, Ig A este poziționată în zona gama 2 -3, Ig M în gama 1
și Ig G în gama 3 . Gamopatia policlonală presupune o creștere uniformă a zonei
gama,ceea ce apare de obicei ca și răspuns . [24]

3.2. Proteinograma în sindromul inflamator cronic

O caracteristică comună a traseelor electroforetice din sindromul inflamator
cronic este prezența hipergamaglobulinemiei policlonale. [25]
La pacienții cu sindrom inflamator cronic s -a observant creșt erea fracțiunii alfa -2
și fracțiunii gama, precum și scăderea albuminei. Creșterea policlonală a
imunoglobulinelor este asociată cu inflamația cronică. Astfel, creșterea policlonală
a gama – globulinelor cu fracțiuni suplimentare oligoclonale în zona gama
sugerează o inflamație cronică. Fra cțiunile suplimentare oligoclonale sunt specifice
pacienților cu compexe imune circulante/boli autoimune. În timpul proliferării
oligoclonale a celulelor B datorate unei inflamații cronice, de exemplu, clonele

19
rezultate în urma proliferării nu ating simultan concentrații egale, înregistrându -se
astfel, pe traseul electroforetic, mai multe peak -uri.[26]

3.3. Proteinograma în sindromul inflamator acut

În cazul bolnavilor cu sindrom inflamator acut, s -au înregistrat co ncentrații
ridicate pentru un grup de proteine sintetizate de hepatocite, numite reactanții de
fază acută. Acestea sunt însoțite de manifestări clinice precum leucocitoză sau
febră. Astfel, o data cu creșterea concentrației acestor proteine, are loc
conco mitent scăderea concentrației altor proteine.. Hipoalbuminemia este asociată
cu inflamația acută, însoțită de creșterea alfa -1 globuline lor și alfa -2 globulin elor.
Reactanți i de fază acută precum C3, proteina C reactivă sau amiloidul A, deși își
măresc con siderabil concentrația în ser, nu au efecte dramatice asupra traseului
electroforetic, concentrațiile lor fiind prea scăzute.[27]
Modificarile pattern -ului sintetic al ficatului în inflamațiile acute se realizează sub
efectul IL -6.[28]
În cazul pacienț ilor cu afecțiuni inflamatorii s -a observant creșterea fracțiunii alfa
din proteinogramă. În inflamația acută fra cțiunile alfa-1 si alfa -2 sunt crescute .[28].
Fracțiunea alfa -1 este constituită din alfa -1 antitripisină în proporție de 90 %.
Aceasta este un reactant de fază acută, iar concentrațiile sale cresc în sindromul
inflamator acut. În inflamația acută, alfa -2 macroglobulina și haptoglobulina au
valori crescute, acestea migrâ nd în zona fracțiunii alfa -2.[29 ]

3.4. Proteinograma în sindromul nefrotic

Sindromul nefrotic se caracterizează prin distrugerea nefronului și pierderea,
prin urmare, a proteinelor prin urină. Albumina, alfa -1 glicoproteina, alfa -1
antitripsina, transferina sunt proteine de dimensiuni mari care se pierd în urină prin
afectare a glomeruluil renal. La acești bolnavi, este prezenta și hipoalbuminemia,
datorită pierderii ei prin urină. [ 30]

20
Astfel, pierderea albuminei și a altor proteine prin urină are ca și consecință
sinteza crescută de proteine precum alfa -2 macroglobulina și beta -lipoproteina.
Acestea fiind proteine de dimensiuni relativ mari, nu trec cu o ușor prin filtrul renal,
conseciința fiind creșterea fracțiunii alfa -2 pe traseul electroforeic.
Hipercolesterolemia este de asemenea frecventă în cazul bolnavilor cu si ndrom
nefrotic, ca urmare a sintetizării în exces a beta -lipoproteinei.[31]

3.5. Proteinograma în ciroza hepatică
Modificările electroforetice la bolnavii cu ciroză hepatica au în vedere în primul
rând scăderea concentrației proteinelor sintetizate de ficat ca urmare a distrugerii
hepatocitelor. Astfel se poate observa la acești bolnavi hipoalbuminemia, scăderea
haptoglobulinei și cel mai reprezentativ pentru acești bolnavi este prezența podului
beta-gama .[31]
Podul beta – gama în ciroză rezultă din creșterea policlonală a concentrației de Ig
A, aceasta migrând din regiunea gama, mascând astfel zona fracțiunii beta. Astfel
o concetrație crescută de Ig A este frecvent întalnită la pacienții cu ciroză.
Cauza hipergamaglobulinemiei este și creșterea p oliclonală considerabilă și a Ig G
și Ig M, completând astfel și formarea podului beta -gama. [31]

3.6. Markerii inflamatori și importanța dozării acestora

Proteina C reactivă este o proteină sintezată de hepatocite, care migrează în
zona fracțiunii gama pe traseul electroforetic. Concentrația acesteia în ser crește
ca și răspuns la procesele inflamatorii acute, producția sa hepatică și a celorlalte
proteine de fază acută ( 1-antitripsina, 1-glicoproteina acidă, haptoglobina,
ceruloplasmina, fibri nogenul) fiind stimulate de interleukina -6, factorul de necroză
tumorala (TNF), interferonii alfa și beta, precum și factorul de activare plachetara
(PAF). Transferina va fi înglobată de macrofage, iar C3 se consuma de cele mai
multe ori. [32]

21
Proteina C r eactivă își marește concentrația în ser de la 100 până la 1000 de ori,
reprezentând fidel procesul inflamator. PCR -ul este o opsonină, faci litând
endocitoza bacteriană.[32 ]
Viteza de sedimentare a hematiilor este utilă în dignosticul clinic al inflam ației,
creșterea sa fiind atribuită concentrației crescute a unor proteine plasmatice
precum fibrinogenul sau imunoglobulinele. Spre deosebire de proteina C reactivă,
VSH-ul crește la un timp mai îndelungat de la instalarea inflamației.[33 ]
În specia l infecțiile acute, dar și cele cronice sunt asociate cu leucocitoză în
sângele periferic. Fenomenul leucocitozei este asociat cu infecțiile, acestea
migrân d din circulație în țesuturi.[33 ]

22

II. Contribuție personală

Scopul și obiec tivele lucrarii

Această lucrare a avut ca și scop depistarea și evaluarea modificărilor
survenite pe electroforegrama proteinelor serice, respectiv corelarea acestora cu
diagnosticul clinic la pacienții internati în Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș .
afecțiuni.
.
Obiective:
1. Evaluarea modificărilor proteinogramei la pacienții cu diferite afecțiuni
(mielom multiplu, boli autoimmune, afecțiuni inflamatorii, afectiuni hepatice,
sindrom nefrotic) respectiv la pacienții cu traseu electroforetic fă ră modificări.
2. Corelarea modificărilor depistate cu statusul inflamator, respectiv
diagnosticul clinic. Am corelat datele obținute cu valorile VSH -ului, a PCR si al
numărului de leucocite.

23
1. Materiale și metode

Studiul s -a efectuat în cadr ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
în decursul lunii octombrie 2017. Am inclus în studiu un eșantion de 60 de pacienți,
cărora le -a fost efectuată și analizată proteinograma, fiind dozați de asemenea și
unii markeri ai inflamației. De ase menea, am urmărit diagnosticul clinic pe baza
căreia s -a solicitat electroforeza proteinelor seric e.

1.1. Recoltarea probelor biologice

Recoltarea probelor s -a realizat în secțiile unde au fost internati bolnavii, cu
excepția celor care s -au prezentat la Ambu latorul de Specialitate al Spitalul Clinic
Județean de Urgență Târgu Mureș, pentru ei recoltarea sângelui având loc la
Ambulatorul de Specialitate Pacienții incluși în studiu au provenit de pe secțile de
Reumatologie și Hematologie din cadrul spitalului.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se efectuează prin puncție
venoasă. Se recoltează 5 -10 ml de sânge în vacut ainere fără anticoagulant care
au dopul roșu. Probele recoltate pentru determinări de chimie clinică se
prelucrează în 8 de ore de la recoltare, iar probele biologice sunt stocate pentru 7
zile la 2 -8 0C.
Recoltarea sângelui pentru determinări hematologice se efectuează prin puncție
venoasă. Se recoltează 2 -3 ml de sânge în vacutainere cu anticoagulant de tip
EDTA (cu dop mov). Este i ndicat ca prelucrarea probelor pentru examenele
hematologice să fie făcută fără să treacă 4 ore din mometul recoltării. În
vacutainerele pentru VSH cu citrat trisodic(dop negru) se recoltează 2 -3 ml de
sânge, iar prelucrarea probelor se face in maximum 4 de ore de la recoltare .

1.2. Criterii de respingere a probelor biolog ice

Se resping și nu se lucrează probele: recoltate neadecvat, recoltate în
recipiente necorespunzătoare , cu o cantitate prea mică sau prea mare. Se vor

24
respinge în special probele de sânge hemolizate, întrucât se pot înregistra creșteri
false ale alfa -1 globulinelor și beta -globulinelor .

1.3. Conservarea probelor

Serul separat de pe hematii este stabil 4 zile la temperatura camerei sau o
saptamană la 2-4°C. Hemoleucogramele sunt stabile până la 72 de ore de la
recoltare, la frigider (2-4°C.). Este recom andat ca probele să fie analizate în
primele 4 ore de la recolta -re. VSH -ul este stabil 4 ore la temperature camerei și 6
ore la 2 -8°C.

25
2. Separarea electroforetică a proteinelor serice

Electroforeza proteinelor serice este o determina re de rutină relativ ieftină, care
permite o evaluare generală a metabolismului proteic. Separarea electroforetică a
proteinelor serice oferă avantajul de a pătrunde în intimitatea mecanismelor
etiologice ale diferitelor afecțiuni, evidențiind astfel difer ite zone de patologie și
poate orienta spre alte investigații suplimentare [19].
Principiul migrării și separării electroforetice a proteinelor are la bază
caracterul lor amfoter. Proteinele sunt încărcate cu o sarcină electrică negativă, a
cărei intens itate depinde de natura moleculei, pH -ul și de compoziția mediului.
Moleculele încarcate electric, aflate în soluție și supuse acțiunii unui câmp electric,
vor migra către electrodul de polaritate opusă. Astfel, densitatea de sarcină
electrică de la supr afața proteinei, pH -ul mediului folosit determinarea viteza de
deplasare a unei proteine într -un câmp electric formează procesul numit
electroforeză [20]
Separarea electroforetică s -a realizat cu ajutorul aparatului semiautomat
HYDRASYS (SEBIA) . Geluril e de agaroză sunt gata pentru utilizare. Fiecare gel
conține : agaroză, soluție tampon cu pH 9.1 ± 0.5 și aditivi necesari pentru
performanță optimă. Soluția tampon este sub formă de fâșii tamponate buretate ce
sunt gata pentru utilizare. Buretii impreganț i cu soluția tampon asigură contactul
între gel si electrozi. Fiecare conține burete cu soluție tampon soluție tampon pH
9.2 ± 0.5 și aditivi nepericuloși necesari pentru performanță optimă.
Probele se aplica cu ajutorul unor pieptene. Se aplica 10 uL d e ser în fiecare
godeu. Procesul de migrare a avut loc la 20 W, la 20 °C timp de 7 minute.
Colorarea gelurilor s -a realizat cu colorantul Amidoblack. Dupa decolorare gelurile
au fost uscate la 65 °C, durata acestui proces fiind de 10 minute. În urma aceste i
tehnici, proteinele serice sunt separate în 5 fracțiuni în funcție de mobilitatea lor
electroforetica : albumina, alfa -1 globulina, alfa -2 globulina, beta globulina și gama
globulina.
Pentru dozarea Proteinei C Reactive s -a efectuat prin metoda turbidimet rică cu
ajutorul aparatului automat ROCHE, Cobas e501. Principiul metodei are la baz ă

26
imunoturbidimetria, determinându -se astfel Proteina C Reactivă prezentă în serul
analizat.
Viiteza de sedimentare a hematiilor a fost determinată prin metoda
Westerngre en modificat[, utiliz \nd analizorul Sedisystem. . Vacutainerele sunt
așezate în poziție verticală într -un suport special, timp de o oră, măsurându -se
apoi supernatantul. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atat VSH -ul
este mai mare, fiind un indica tor de răspuns de fază acută .
Determinarea hemoleucogramei automate s -a efetuat prin aplicarea principiilor
citometrie i în flux, a spectrofotometriei de absorbție șia impedanței cu ajutorul
analizorului Sysmex XT -4000i.

Tabelul 1 . Intervalul de referință pentru valorile fracțiunilor proteice în ser la
persoanele sanatoase

Fracțiune electroforetică Interval de referină (%)
Albumina% 59.8% -72.3%
Alfa-1 globulina% 1.0% -3.2%
Alfa-2 globulina% 7.4% -12.6%
Beta globulina% 7.5% -12.9%
Gama globulina% 8.0% -15.8%
Proteine totale g/dL 6.4-8.3 g/dL

.

27
Rezultate

Am inclus în studiu 60 de pacienți cărora li -sa recoltat sânge în vederea
efectuarii electroforezei proteinelor serice precum și a altor parametrii :
hemoleucograma, unii markeri inflamatorii: proteine C reactivă viteza de
sedimentare a hematiilor (VSH) , numărul de leucocite . De asemenea, a fost
analizat diagnosticul pacienților.
Studiul a fost realizat pe perioada lunii octombrie 2017 pe un eșantion de 60 de
pacienți.
După culegerea datelor, acestea au fost prelucrate cu software -ul GraphPad
Prism 6.0. Intervalul de confidență a fost setat la 95%. Am aplicat testul t pentru a
evidenția diferențe statistice între dou ă grupuri .
Din numarul total de pacienti, aproximativ 13% sufereau de mielom multiplu,
16% erau diagnosticați cu sindrom inflamator cronic, aproximativ 35% au fost
diagnosticați sindrom inflamator acut, iar la 35% dintre pacienți nu s -au înregistrat
modificări patologice în proteinogramă. De asemenea, la 12% dintre pacienți au
fost identificate fracțiuni suplimentare, în zona gama, sub formă de gradient M.
Din eșantionul de 60 de pacienți studia ți, 33 (65%) dintre aceștia au fost de sex
feminin, iar 27 (35%) dintre aceștia au fost de sex masculin.

28
Tabelul 2. Patologi a subiecților care s -au adresat laboratorului din cadrul
Spitalului Targu Mures
Lotul
general Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei Pacienți
cu
sindrom
inflamator
acut Pacienți
cu
sindrom
inflamator
cronic Pacienți
cu
mielom
Multiplu Pacienți
cu
afecțiuni
hepatice
(pod
beta-
gama) Pacienți
cu
sindrom
nefrotic
Numărul
total
pacienți
testați 60 22 21 10 7 0 0
Femei 33 15 11 4 3
Barbati 27 7 10 6 4
Vârsta
±SD 56 ±2.35 55 ± 3.20 49 ± 2.24 54 ± 1.89 69
±1.87

29
Tabelul 3. Patologi a subiecților care s -au adresat laboratorului din cadrul
Spitalului Targu Mures

Diagnostic Numărul de
pacienți Procentul (%) din
numărul de
pacienți din grupul
respectiv
Pacienți fără
modificări
patologice în
proteinogramă Internare de o zi 10 56%
Hipertensiune
arterială 7 31%
Diabet zaharat de tip
II 3 13%
Pacienți cu
sindrom inflamator
cronic Artrită reumatoidă 6 60%
Lupus eritematos
sistemic 4 40%
Pacienți cu
sindrom inflamator
cronic Spondiloze cu
afectarea coloanei
vertebrale 7 33.3 %
Coxatroză 3 14.2%
Polineuropatie 7 33.3%
Dorsalogie joasă 4 18.1%
Pacien ți cu mielom
multiplu Mielom multiplu 7 11.6%

30
Pacienții inclusi în studiu au provenit de pe secțiile de Reumatologie și Hematologie ale
Spitalului Clinic J udețen de Urg ență Târgu Mureș.

Tabelul 4 . Date statistice privind proveniența pacienților

Sectia
reuma tologie
(număr
pacienti/%) Hematologie
(număr pacienti/%)
Pacienți fără
modificări pe
proteinogrmă 20
91% 1
9%
Pacienți cu sindrom
inflamator cronic 9
95% 1
5%
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 18
90% 3
10%
Pacienți cu mielom
multiplu 1
14% 7
86%

31
1. Analiza statistică a markerilor inflamatorii pentru pacien ții incluși în
studiu

Am urm ărit comparativ valorile obținute pentru viteza de sediment are a
hematiilor, Proteina C Reactivă, proteinele totale si număr de leucoc ite masurate în
hemoleucogramă pentru toate subloturile studiate: bolnavi fără modificări în
proteinogramă, pacienți cu mielom multiplu, pacienți cu sindrom inflamator acut,
pacienț i cu sindrom inflamator cronic.

Tabelul 5. Date statistice privind valoarea VSH la pacienții analizați

Bolnavi cu mielom mltiplu
Bolnavi cu sindrom inflamator cronic
Bolnavi cu sindrom inflamator acut
Bolnavi fara modificari ale proteinogramei0102030VSH

Figura 1. Analiza statistică
privind valoarea VSH la pacienții analizați

VSH (media)
mm/h VSH crescut
(>15)
mm/h VSH
scazut(<15) m
mm/h
Numărul total
de pacienți 12 22 38
Femei 14 12 21
Bărbati 12 9 18
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 10 2 20
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 20 12 9
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 13 4 6
Pacienți cu
mielom
multiplu 16 5 3

32

Tabelul 6 . Date statistice privind valoarea PC R la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Bolnavi fara modificari ale proteinogrameiPCR[Pozitiv]
[Negativ]

Figura 2. Date statistice privind valoarea
PCR la pacienții analizați

PCR pozitiv
(>6 g/l) PCR negativ
(<6 g/l)
Număr total pacienti 22 38
Femei 12 21
Barbati 10 17
Bolnavi fără modificări
ale proteinogramei 4 18
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 14 7
Pacienți cu sindrom
inflamator cronic 4 6
Pacienți cu mielom
multiplu 5 3

33

Tabelul 7. Date statistice privind valoarea Proteinelor totale la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma0246810Proteine totale g/dL

Figura 3. Date statistice privind
valoarea Proteinelor totale la pacienții analizați

Proteine totale mg/dl (media ± SD)
Număr total pacienti 7.1 ± 0.8
Femei 7.3 ± 0.93
Barbati 6.9 ± 0.75
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 7.4 ±4.9
Pacienți cu s indrom
inflamator acut 6.7 ± 0.90
Pacienți cu sindrom
inflamator cronic 7.2 ± 0.6
Pacienți cu mielom
multiplu 7.6 ± 0.95

34

Tabelul 8. Date statistice privin d numărul l eucocitelor la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma0102030Leucocite 10^3/uL

Figura 4 . Date statistice privind
Valoarea leucocitelor la pacienții analizați

Număr de leucocite 10^3/uL
(media ± SD)
Număr total
pacienti 9.4 ± 4.4
Femei 9.2 ± 3.7
Barbati 9.1 ± 4.2
Bolnavi fără
modi ficări ale
proteinogramei 6.5 ±2.0
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 15.2 ± 3.8
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 12.0 ± 4.0
Pacienți cu
mielom multiplu 9.9 ± 6.4

35

Am urmărit comparativ VSH -ul, nivelul PCR și numărul de leucocite totale la
pacienții incluși în studiu.
Valorile cele mai ridicate ale VSH -ului am î nregistrat la pacienții cu sindrom
inflamator acut (20 mm/h), cei cu sindrom inflamator cronic (13 mm/h), respectiv
mielom multiplu (16 mm/h).
Proteina C reactivă a fost pozitivă în special la pacienții cu sindrom inflamator
acut, respectiv cei cu mielom m ultiplu.
Nu am înregistrat grupuri de pacienți cu valori patologice ale proteinelor totale.
Leucocitoza a fost prezentă în primul rând la grupul cu sindrom inflamator acut
(15.2±3.8 leucocite 10^3/uL ), la cel cu sindrom inflamator cronic (12.0 ± 4.0
leucocite 10^3/uL ), respectiv cel cu mielom multiplu, care prezintă valori la limită
(9.9 ± 6.4 leucocite 10^3/uL).

36

2. Analiza modificărilor valorii fracțiunilor electroforetice pentru bolnavii incluși
în studiu

Am urmărit comparativ rezul tatele obținute pentru toate fracțiunile electroforetice
(albumină, alfa -1, alfa -2, beta, gama) la toate subloturile studiate: pacienți cu
mielom multiplu, sindrom inflamator cronic, sindrom inflamator acut și pacienți fără
modificări în proteinogramă.
Tabelul 9. Variația raportului procentual de albumină la bolnavii studiati.

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma020406080Albumina %

Figura 5. Valoarea albuminei
la pacienții analizați

Albumină
(%)
media ±
SD Albumină
Scazută
(număr
de
pacienți)
Albumină
Crescută
(număr de
pacienți) Albumină
normal
(număr de
pacienți)
Număr total
pacienti 57.3% ±
7.0 16 0 44
Femei 52.3% ±
6.0 9 0 24
Bărbati 62.4 ±
7.1 7 0 20
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 59 %±
5.0 4 0 18
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 58.5% ±
7.5 6 0 15
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 50.2% ±
9.7 3 0 7
Pacienți cu
mielom
multiplu 55.3% ±
6.9 2 0 5
Pacienți cu
fracțiune
oligoclonală 54.2% ±
6.3 1 0 1

37

Tabelul 10 . Analiza valorii fracțiunii Alfa -1 la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma02468Alfa 1 %

Figura 6. Valoarea fracți unii
alfa-1 la pacienții analizați

Fracțiunea
alfa-1 (%)
media
+_SD Fracțiunea
alfa-1.
Scăzută
(număr de
pacienți)

Fracțiunea
alfa-1
crescută
(număr de
pacienți)
Fracțiunea
alfa-1
normală
(număr de
pacienți)

Număr total
pacienti 3.13% ±
1.69 0 18 42
Femei 3.0% ±
1.87 0 10 24
Bărbati 3.25 ±
1.58 0 8 20
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 2.33 %±
0.77 0 5 17
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 3.71% ±
2.4 0 11 10
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 4.2% ±
1.81 0 4 6
Pacienți cu
mielom
multiplu 3.47% ±
1.59 0 1 5
Pacienți cu
fracțiune
oligoclonală 3.9% ±
1.54 0 1 1

38

Tabelul 11 . Valoarea fracțiunii alfa -2 la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma0510152025Alfa 2 %
Figura 7. Valoarea fracț iunii
alfa-2 la pacienții analizați

Fracțiunea
alfa-2 (%)
media ±
SD Fracțiunea
alfa-2
Scăzută
(număr de
pacienți)

Fracțiunea
alfa-2
crescută
(număr de
pacienți)
Fracțiunea
alfa-2
normală
(număr de
pacienți)

Număr total
pacienti 12.99% ±
3.66 0 24 42
Femei 12.94% ±
2.89 0 14 24
Bărbati 13.25 ±
1.88 0 10 20
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 11.94
%±2.00 0 4 18
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 12.78% ±
5.4 0 8 13
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 14.24% ±
1.71 0 6 4
Pacienți cu
mielom
multiplu 13.34% ±
4.30 0 2 5
Pacienți c u
fracțiune
oligoclonală 17.85% ±
6.8 0 1 1

39
Tabelul 12. Valoarea fracțiunii beta la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma051015Beta %
Figura 8. Valoarea fracțiunii
beta la pacienții analizați

Fracțiunea
beta (%)
media ±
SD Fracțiunea
beta
scăzută
(număr de
pacienți)

Fracțiunea
beta
crescută
(număr de
pacienți)
Fracțiunea
beta
normal ă
(număr de
pacienți)

Număr total
pacienti 11.60% ±
1.60 0 15 42
Femei 12.2% ±
2.89 0 8 24
Bărbati 11.00 ±
1.88 0 7 20
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 11.2
%±1.47 0 4 18
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 11.96% ±
2.0 0 6 13
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 11.62% ±
1.68 0 3 5
Pacienți cu
mielom
multiplu 12.26% ±
1.69 0 1 5
Pacienți cu
fracțiune
oligoclonală 12.2% ±
1.69 0 1 1

40
Tabelul 13 . Valoarea fracțiunii gama la pacienții analizați

Pacienti cu mielom multiplu
Pacienti cu sindrom inflamator cronic
Pacienti cu sindrom inflamator acut
Pacienti fara modificari in proteinograma010203040Gamma %

Figura 9. Valoarea fracțiunii Gama
la pacienții analizați

Fracțiunea
gama (%)
media ±
SD Fracțiunea
gama
scăzută
(număr de
pacienți)

Fracțiunea
gama
crescută
(număr de
pacienți)
Fracțiunea
gama
normală
(număr de
pacienți)

Număr total
pacienti 15.60% ±
6.05 0 16 42
Femei 12.27% ±
2.89 0 9 24
Barbati 11.00 ±
1.88 0 7 20
Bolnavi fără
modificări ale
proteinogramei 12.26
%±3.10 0 2 20
Pacienți cu
sindrom
inflamator acut 14.56% ±
3.73 0 0 21
Pacienți cu
sindrom
inflamator
cronic 15.22% ±
1.37 0 3 7
Pacienți cu
mielom
multiplu 17.84% ±
9.61 0 5 5
Pacienți cu
fracțiune
oligoclonală 11.85% ±
1.62 0 0 2

41
Am urmărit nivel e fracțiunilor electroforetice la subloturile studiate. Nu am
înregistrat cazuri de hiperalbuminemie, loturile studiate au prezentat valori ușor
scăzute, dar comparabile între ele.
Am înregistrat valori crescute ale alfa -1 globulinelor la bolnavii cu sindr om
inflamator acut (3.71% ± 2.4 ) și cronic (4.2% ± 1.81) , comparativ cu pacienții fără
modificări în proteinogramă ( 2.33 %± 0.77)
Fracțiunile alfa -2, respectiv beta au pezentat valori care se încadrează în
intervlaul de referință la marea majoritate a paci enților studiați.
Nu am înregistrat bolnavi cu hipogamaglobulinemie. Hipergamaglobulinemia a
fost frecvent întâlnită la grupurile cu sindrom inflamator cronic, respectiv la
pacienții cu mielom multiplu . Valorile obținute pentru fracțiunea gama la bolnavii cu
mielom multiplu ( 17.84% ± 9.61) și pacienții sindrom inflamator cronic (15.22% ±
1.37) au fost crescute comparativ cu pacienții fără modificări în proteinogramă
(12.26 %±3.10) .

Fracțiuni suplimentare prezente în proteinogramă

Din eșantionul de 60 de pacienți studiat, la 10 dintre aceștia au fost prezente
fracțiuni suplimentare.

Tabelul 14 . Proveniența si diagnosticul bolnavilor pentru care s -au în registrat
fracțiuni suplimen tare
Număr bolnavi% Secția de
proveniență Diagnostic
Gradient M
8
13.33% Hematologie:
71.43%
Reumatologie:
28.57% Mielom
multiplu:62.5%
lupus sistematic
eritematos: 37.5%
Fracțiune
oligoclonală 2
3.33% Hematologie:50%
Reumatolgie:50 Spondilopatii
inflamatorii cu
localizări multiple
în coloana
vertebrală: 50%
artrită reumatoid ă:
50%

42

3. Corespondența dintre diagnosticul clinic si modificările proteinogramei

Tabelul 15 . Corespndența dintre diagnosticul clinic si modificările proteinogramei
pacienții cu gradient M prezent pe proteinogramă

Număr pacienți
cu Gradient M Numă rul
pacienți fără
Gradient M Numărul
pacienți cu alte
modificări
Număr pacienți
cu MM : 7 6 1 5
Număr pacienți
cu boli
autoimmune: 10 2 8 5

Tabelul 16 . Corespndența dintre diagnosticul clinic si modificările proteinogramei
pacienții cu fracțiune a Alfa crescută pe proteinogramă

Fracțiunea alfa – 1
crescută Fracțiunea alfa -2
crescută Alte modificări
pe
proteinogramă
Numărul de
pacienți cu
sindr. Infl.
acut:21 11 8 2
Numărul
pacienți cu
sindr. Infl.
cronic:10 4 8 3

43
4. Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației
la pacienții cu mielom multiplu și celelalte grupuri de pacienți studiate

Din eșantionul de 60 de pacienți studiați, 13,33 % erau diagnosticați cu mielom
multiplu. 87% dintre aceștia au proven it de pe secția de Hematologie a Spitalului
Județean de Urgență Târgu Mureș, restul provenind de pe secția de Reumatologie.
La acești pacienți s -a observat, în urma efectuării proteinogramei, prezența unei
fracțiuni suplimentare în zona gama, sub forma unu i gradient monoclonal. Astfel, la
toți pacienții diagnosticați cu mielom multiplu s -a observat creșterea semnificativă
a gama -globulinelor, comparativ cu pacienții diagnosticați cu sindrom inflamator
acut (p= 0.034 ) sau pacienții f ără modificări în prote inogramă. ( p=0.0058).
Prezența unei benzi suplimentare în zona gama s -a observat și la 20 % dintre
pacienți cu sindrom inflamator cronic, la aceștia obsevându -se de asemenea
creșterea gama globulinelor (p=0.9475). Proteinele totale au avut cea mai mare
concentrație, comparative cu celelalte grupe analizate, având o medie de 7.6 g/dl.

Tabelul 17 . Date statistice privind rezultatele testului t pentru fracțiunea gama

p
Există diferențe
statistice între
grupuri (p<0.05)?
Pacienți cu MM vs.
Pacienti fără
modificări patologice 0.0058
Da
Pacienți cu MMvs.
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 0.034 Da
Pacienți cu MM vs.
Pacienți cu sindrom
inflamator cronic 0.964 Nu

44
La pacienții cu mielom multiplu fracțiunea gama a prezentat valori crescute
(17.84% ± 9.61) față de valorile înregistrate la restul grupelor .
Prezența fracțiunii suplimentare în zona gama s -a observat la 85% pacienții
diagnosticati cu mielom multiplu. Majoritatea fracțiunilor suplimentare au migrat în
zona gama I, valoarea gradient ului M fiind în medie de 9% din valoarea
proteinelor totale
La 62% dintre pacienții diagnosticați cu mielom multiplu valoarea Proteinei C
Reactive a fost > 6 mg/dl, iar VSH -ul a fost pozitiv, cu o valoarea medie de 12,
Moreau și colaboratorii în 2013 [21 ] au observat la pacienții diagnosticați cu
mielom multiplu creșterea vitezei de sedimentarea a hematiilor precum și
instalarea anemiei, valoarea hemoglobinei măsurată de aceștia fiind, în medie, mai
mica de 10 g/dL, în organism decelându -se astfel un sind rom inflamator moderat.

5. Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației
la pacienții cu sindrom inflamator cronic și celelalte grupuri de pacienți
studiate

Din eșantionul de 60 de pacienți studia ți, 16, 67 % au fost diag nosticați cu
sindrom inflamator cronic. 95% dintre bolnavi au provenit de pe secția de
Reumatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș, restul fiind de pe
secția de Hematologie. Astfel, 6.67% dintre pacienți au fost diagnosticați cu lupus
eritema tos sistemic, iar 5% dintre pacienți cu atrită reumatoidă.
60% dintre bolnavi au avut fracțiunea alfa -2 crescută, aceasta având o valoare
medie de 14.24%. Fracțiunea alfa -1 a fost crescută pentru 40% dintre pacienți,
având o medie de 4.2%. Hristova și colaboratorii au demonstrat într -un studiu din
anul 2015 [26], creșterea alfa -1 globulinei și a gama -globulinei la pacienții cu
sindrom inflamator cronic și sindrom inflamator acut. Ca urmarea a creșterii
acestor două fracțiuni .

45

Tabelul 18 . Date stati stice privind rezultatele testului t pentru fracțiunea alfa -1

Tabelul 19 . Date statistice privind rezultatele testului t pentru fracțiunea alfa -2

p
Există diferențe
statistice între grupuri
(p<0.05)?
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți fără
modificări în
proteinogramă 0.041 0 Da
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 0.594 Nu
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți cu mielom
multiplu 0.046 Da

p
Există diferențe
statistice între grupuri
(p<0.05)?
Pacienți sindrom
inflamato r cronic vs.
Pacienți fără
modificări în
proteinogramă 0.0380 Da
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 0.089 Nu
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți cu mielom
multiplu 0.039 Da

46
La pacienții cu inflamație cronică s -a observat creșterea gama -globuline lor ,
comparativ cu pacienții diagnosticați cu sindrom inflamator acut (p=0.039) sau
pacienții fără modificări în proteinogramă (p=0.014).

Tabelul 20 . Date statistice privind rezultatele testului t pentru fracțiunea gama
p
Există diferențe
statistice î ntre grupuri
(p<0.05)?
Pacienți sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienți cu sindrom
inflamator acut 0.039 Da
Pacienți cu sindrom
inflamator cronic vs.
Pacienti fără
modificări patologice
în proteinogramă 0.014 Da

La 30% dintre pacienții cu sindrom inf lamator cronic s -a observat , în urma
efectuării proteinogramei, prezența unei fracțiuni suplimentare în zona gama, sub
forma unui gradient monoclonal, cu o valoare medie de 5% din valoarea
proteinelor totale. 10% dintre pacienții cu sindrom inflamator cr onic au avut o
fracțiune suplimetară oligoclonală, cu o valoare de 4.7% din valoarea proteinelor
totale.

La 40% dintre bolnavi, Proteina C reactivă a fost > 6 g/dl și VSH -ul pozitiv, cu o
valoare medie de 13. La leucocitele am înregistrat de asemenea val ori ridicate,
având o medie de 12.0 10^3/uL.

47
6.Corelații între modificările electroforetice și a unor markeri ai inflamației la
pacienții cu sindrom inflamator acut și celelalte grupuri de pacienți studiate

Din totalul de 60 de pacienți studiați, 35 % au au prezentat sindrom inflamator
acut. 90% dintre pacienți au provenit de pe secția de Reumatologie a spitalului
județean de urgență Târgu Mureș, restul fiind de pe secția de Hematologie. În
cazul acestui grup de pacienți am observat creșteri ale f racțiunii alfa. Creșteri
semnificative s-au înregistrat în cazul alfa -1 globuline lor pentru 60% dintre bolnavi,
cu o valoare medie de 4.2%, iar 40% dintre ei au avut fracțiunea alfa -2 crescută,
cu o valoare medie de 13.34%.

Tabelul 21 . Date statistice pr ivind rezultatele testului t pentru fracțiunea alfa -1

p
Există diferențe
statistice între grupuri
(p<0.05)?
Pacienți cu sindrom
inflamator acut vs.
Pacienti fără
modificări patologice
în proteinogramă 0.023 Da
Pacienți cu sindrom
inflamator acut vs.
Pacienti cu sindrom
inflamator cronic 0.594 Nu
Pacienți cu sindrom
inflamat or acut vs.
Pacienti cu mielom
multiplu 0.0061 Nu

48
Tabelul 22 . Date statistice privind rezultatele testului t pentru fracțiunea alfa -2
p
Există diferențe
statistice între grupuri
(p<0.05)?
Pacienți cu sindrom
inflamator acut vs.
Pacienti fără
modificări patologice
în proteinogramă 0.037 Da
Pacienți cu sindrom
inflamator acut vs.
Pacienti cu sindrom
inflamator cronic 0.089 Nu
Pacienți cu sindrom
inflamator acut vs.
Pacienti cu mielom
multiplu 0.045 Da

Astfel, Proteina C Re activă a fost > 6 mg/dl pentru 62% dintre pacienții cu
afecțiuni inflamatorii. Pentru viteza de sedimentare a hematiilor am înregistrat de
asemenea valori crescute pentru 52% dintre pacienți, cu o valoare medie de 20
mg/dl. Leucocitele au fost de asemenea crescute pentru acești bolnavi, având o
valoare medie de 15.2 10^3/uL.

49
Concluzii

Pe baza datelor culese din cadrul laboratorului de analize medicale din
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și a rezultatelor statistice obținute
în urma prelucrării acestora, se pot formula următoarele concluzii:

1. În lotul studiat au predominat persoanele de sex feminin (55%), vârsta
medie a lotului a fost de 56 de ani.
2. Diagnosticele cele mai frecvente au fost HTA (26,6%), spondiloza si
spondilopatiil e (23,8%) și polineuropatiile (11.6%), respectiv artrita
reumatoidă (6%).
3. Marea majoritate a pacienților provin de pe sectia de reumatologie (80%).
4. Fracțiuni suplimentare sub formă de gradient M au fost observate la 85,71 %
dintre pacienții cu mielom multi plu și la 28.57% dintre pacienții cu sindrom
inflamator cronic. 85% din pacienții cu MM au prezentat gradient M pe
electroforegramă. S -au identificat gradiente M și la pacienți cu boli
autoimune (2 cazuri).
5. Fracțiuni suplimentare oligoclonale au fost obser vate la 10% dintre pacienții
cu sindrom inflamator cronic și la 47.6% dintre pacienții cu sindrom
inflamator acut, acești pacienți având diagnostice de boli autoimune
(spondilopatii inflamatorii și artrită reumatoidă).
6. S-au înregistrat creșteri ale fracțiu nii gama la pacienții cu mielom multiplu
(p<0.0001) și boli autoimmune (p<0.0001), comparativ cu eșantionul de
pacienți sănătoși.
7. S-au înregistrat creșteri ale fracțiunii alfa 1 la 52% pacienții cu sindrom
inflamator acut și la 40% dintre pacienții cu si ndrom inflamator cronic.
8. S-au înregistrat creșteri ale fracțiunii alfa 2 la 38% pacienții cu sindrom
inflamator acut și la 80% dintre pacienții cu sindrom inflamator cronic.
9. Proteina C Reactivă a fost > 6 mg/dl pentru 62% dintre pacienții cu sindrom
inflamator acut și pentru 40 % dintre pacienții cu sindrom inflamator cronic.
pacienții cu sindrom inflamator cronic.

50
10. Pentru viteza de sedimentare a hematiilor am înregistrat valori crescute
pentru 52% dintre pacienții cu sindrom inflamator acut și pentru 4 0 % dintre
pacienții cu sindrom inflamator cronic.
În concluzie, considerăm că electroforeza proteinelor serice este o
determinare de laborator foarte utilă în explorarea bolnavilor cu afecțiuni
cronice, dar informațiile oferite de acest test trebuie comp letate și corelate
cu rezultatele celorlalte determinări paraclinice: markeri inflamatori,
autoanticorpi, chimie clinică și bineînteles, cu aspectele clinice.

51
Discuții

Studiul nostru are anumite limitări, în primul rând datorită f aptului, că numărul de
bolnavi analizați a fost relativ mic (60 de pacienți), ceea ce limitează aplicabilitatea
rezultatelor noastre.
Rezultatele obținute corelează cu datele din literatura de specialitate, în ceea ce
privește modificările fracțiunilor ele ctroforetice în diverse patologii, prezența
markerilor inflamatori (VSH, PCR, leucocitoză) în sindroamele inflamatorii acute și
cronice, respectiv prezența gradientelor monoclonale și valoare lor diagnostică.
Trebuie subliniat faptul, că efectuarea și inte rpretarea proteinogramei serice nu
este suficientă în vederea stabilirii multor diagnostice, de aceea este imperios
necesară completarea paletei determinărilor de laborator cu numeroase alte teste:
imunofixare, anticorpi monoclonali, markeri ai fibrozei he patice, etc, în funcție de
specificul fiecărui caz clinic.
Diagnosticele au fost cele preluate din Sistemul Informatic al Spitalului Clinic
Județean de Urgență, în momentul desfășurării studiului, deci multi bolnavi nu
aveau încă diagnosticul final sau nu aveau un diagnostic confirmat.

52
Bibliografie

1. Lee, S. J, Lin, I. H., Yen, T. H., Chu, F. Y. -The Role of Protein Electrophoresis
in Differential Diagnosis of Renal Disorders, J Urol Ren Dis , 2018, 10:2575 –
7903.
2. Minodora Dobreanu -Proteine -struc tură, funcții și metabolism, în Minodora
Dobreanu ed. Biochimie clinică. Implicații practice, ed a III -a, Târgu M ureș,
University Press, 2015: 119-152.
3. Ileana Funduc – Metode de separare și c aracterizare a proteinelor , în
Minodora D obreanu ed. Biochimie cli nică. Implicații practice, ed a III -a, Târgu
Mureș, University Press, 2015: 152-186
4. Didona Ungurean u- Aminoacizii: structură, funcții și metabolism , în Minodora
Dobreanu ed. Biochimie clinică. Implicații practice, ed a III -a, Târgu M ureș,
University Press, 2015: 83-118.
5. Theodore X. O’Connell, M.D., Timothy J. Horita, M.D., And Barsam Kasravi,
M.D. -Understanding and interpreting serum protein electrophoresis , American
family physician , 2005, 71: 105 -112.
6. David S. Jacobs, Dwight K. Oxlez, Wayne R. DeMott. – Laboratóriumi
vizsgálati kézikönyv , INC Hudson ,2002 :369 -371.
7. Dobreanu Minodora – Metabolismul proteinelor , în: Manual de biochimie
clinică, Editura Medical ă, 2005:137 -157
8. Dobreanu Minodora – Metabolismul lipidelor/lipoproteinelor , în Manual de
biochimie cli nică, Editura Medical ă, 2005:104 -133
9. Minodora Dobreanu – Metabolismul lipidelor/ lipoproteinelor și ateroscleroza ,
în Minodora D obreanu ed. Biochimie clinică. Implicații practice, ed a III -a,
Târgu M ureș, University Press, 2015: 45-98.
10. Johansson, B. G. -Agarose gel electrophoresis , Scandinavian Journal of
Clinical and Laboratory Investigation , 1972, 29: 7 -19.

53
11. Keren, David – Proteins identified by serum protein electrophoresis , In: Protein
electrophoresis in clinical diagnosis , London: CRC Press, 2012 :10-24
12. Keren, David – Conditions associated with monoclonal gammopathies , In:
Protein electrophoresis in clinical diagnosis , London: CRC Press, 2012 :382-
474
13. G. Gómez Agudo, J. Cuesta Muñóz, J.L. Hortells Aznar, I. Orden Gonzalo et
al.- Bisalbuminemia and pseudobis albuminemia: clinical significance , Med.
Clin. , 1980, 74: 399 –402.
14. Keren, David – Approach to pattern interpretation in serum , In: Protein
electrophoresis in clinical diagnosis , London: CRC Press, 2012 :272-254
15. Regeniter, A., and W. Siede -Peaks and tails : Evaluation of irregularities in
capillary serum protein electrophoresis , Clinical biochemistry , 2017, 51:48 -55.
16. X. Bossuyt -Interferences in clinical capillary zone electrophoresis of serum
proteins , Electrophoresis , 2004, 25: 1485 –1487
17. I. Hellara, O. F ekih, S. Triki, A. Elmay, F. Neffati, M.F. Najjar -Does bilirubin
interfere with capillary electrophoresis of serum proteins ?, Ann. Biol. Clin,
2017, 72:124 –128
18. Voelter, Wolfgang – Capillary electrophoresis in biochemical and clinical
laboratories: Selected attractive examples , Journal of Chromatography ,
1998, 807: 135 -149.
19. Z. Luo, H. Lei, Y. Sun, X. Liu, D. -F. Su -Orosomucoid, an acute response
protein with multiple modulating activities , J. Physiol. Biochem., 2015, 71:
329–340
20. A.W.Y. Shih, A. McFarlane, M. Verhovsek – Haptoglobin testing in hemolysis:
measurement and interpretation, Am. J. Hematol, 2014, 89: 443 –447.
21. W. Borth – Alpha 2 -macroglobulin. A multifunctional binding and targeting
protein with possible roles in immunity and autoimmunity , Ann. N . Y. Acad.
Sci., 1994, 737: 267 –272.
22. Chan, Pak Cheung, Bonny Lem-Ragosnig, and Jialun Chen -Diagnostic
implications of enumerating and reporting beta fraction (s) for the detection of
beta-migrating monoclonal immunoglobulins in serum protein electrophoresi s,
in Clinical biochemistry , 2018, 38 : 77-80
23. D.F. Keren – Procedures for the evaluation of monoclonal immunoglobulins ,
Arch. Pathol. Lab. Med.,1999, 123: 126 -132

54

24. Kyle RA-The monoclonal gammopathies , Clin Chem ., 1994;40: 2154 –2161.

25. Katzmann, Jerry A. -Detection of M Proteins , In Multiple Myeloma , Springer,
New York, NY, 2014: 17-25.
26. Salamatmanesh, Mina. -Monoclonal protein reference change value as
determined by gel -based serum protein electrophoresis , In: Clinical
biochemistry , 2018, 51: 61 -65.
27. Kourilovi tch, Maria, Claudio Galarza -Mald onado, and Esteban Ortiz -Prado –
Diagnosis and classification of rheumatoid arthritis , In: Journal of
autoimmunity , 2014, 48: 26 -30.
28. Ritchie, D. M., Boyle, J. A., Mcinnes, J. M. et al.- Clinical studies with an
articular index for the assessment of joint tenderness in patients with
rheumatoid arthritis . QJM: An International Journal of Medicine , 1968, 37:
393-406.
29. Hristova, Julieta,Genova, Mariana – Serum Proteins Electrophoresis by
Agarose Gel –M-Spike Screening and Beyond -Revie w, International Journal
of Science and Research, 2015, 47:124 -145
30. P. Burtin, P. Grabar -Nomenclatore and identification of Normal Serum
Protein , In: Electrophoresis: theory, methods, and applications . Elsevier,
2013 :110-152
31. A. Haddad, A. Thavaneswaran, F . Abji. – Immunoglobulin G subclass analysis
in psoriatic arthritis , J. Rheumatol. , 2014, 41: 2421 –2424

32. Siebuhr, A. S. -Identification and characterisation of osteoarthritis patients with
inflammation derived tissue turnover , In: Osteoarthritis and cartil age,2014,
22.1 :44-50.
33. Kyle, Robert A., a nd S. Vincent Rajkumar -Monoclonal gammopathy of
undetermined significance and multiple myeloma , In: JAMA oncology , 2015,
1.2 :174-175.