Rezultatele Financiare ale Brd
Rezultatele financiare ale BRD
„Primele nouă luni ale anului 2014 au marcat un pas important în procesul de transformare a BRD, care a continuat să investească în calitatea serviciilor, consolidarea structurii de risc și îmbunătățirea eficienței sale operaționale. Structura consolidată a bilanțului ne permite să mărim semnificativ portofoliul nostru de credite de îndată ce cererea va crește”.
Acestea sunt cuvintele prin intermediul cărora, Președintele Director General al BRD, Philippe Lhotte, prezintă situația rezultatelor financiare de la finalul primelor 9 luni ale anului 2014 într-un comunicat de presă redactat în 6 noiembrie 2014. Rezultatele financiare ale BRD reflectă o eficiență operațională sporită și o acoperire a creditelor neperformante cu provizioane îmbunătățită, realizând:
Diminuări ale: volumului creditelor brute (-3,7%); creditelor acordate persoanelor fizice (până la 17 milioane RON); venitului net bancar (-8,8%); costului net al riscului (8,6%);
Creșteri ale: depozitelor (+5,1%); creditelor de consum; creditelor imobiliare (+3,8%), depozitelor pentru persoanele fizice (+7,1%); volumului net al comisioanlelor (+0,3%);
Scăderea profitului net bancar până la aproximativ 20 milioane RON;
Stabilizarea venitului net bancar;
Diminuarea cheltuielilor generale cu 4,2% datorate menținerii controlului strict;
Rata creditelor/depozitelor prezintă o reducere de 8,3%, mai exact, valoarea de 87,7% din 30 septembrie 2013 devine 80,4% în 30 septembrie 2014;
Rata creditelor neperformante a scăzut cu 21,1%;
Gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a crescut cu 7,5%
Potrivit Basel III, indicatorul de adecvare a capitalului prezintă un procent convenabil de 17,1%.
În urma acestor rezultate financiare se poate concluziona faptul că BRD ocupă poziții importate pe piața românească, cum ar fi: locul întâi în topul băncilor din România privind creditele sindicalizate, poziția a 2-a privind totalul activelor. Alte două poziții fruntașe deținute de către BRD sunt cea de pe piața românească a cardurilor în cadrul căreia BRD prezintă circa 2,3 milioane de carduri valide și o rețea de acceptare de peste 24.000 de POS și 1.500 de ATM-uri, și cea de pe piața de factoring în cadrul căreia aceasta prezintă în anul 2013 operațiuni de factoring de aproximativ 918 milioane euro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rezultatele Financiare ale Brd (ID: 146051)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
