Rezistenta Psihica a Adolescentilor din Mediul Evanghelic

Cuprins

CUPRINS

INTRODUCERE

1. ADOLESCENȚII ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII UMANE

1.1. Perioada adolescenței – perspectivă generală

1.1.1. Definirea conceptului de adolescență

1.1.2. Pubertatea

1.1.3. Adolescența propriu-zisă

1.1.4. Adolescența întârziată

1.2. Adolescenți din mediul evanghelic și provocări întâlnite

1.2.1. Mediul evanghelic și adolescenții

1.2.2. Provocări ale adolescenților evanghelici

2. CONCEPTUL DE REZISTENȚĂ PSIHICĂ

2.1. Definirea conceptului de rezistență psihică

2.2. Clasificări și caracteristici ale rezistenței psihice

2.2.1. Modelul 3C hardiness

2.2.2. Modelul 4C al lui Peter Clough

2.2.3. Reziliența psihică

2.2.4. Rolul optimismul

2.3. O perspectivă teologică evanghelică

3. METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Metode folosite

3.2. Rezultate

3.3. Interpretarea rezultatelor

3.3.2. Obiectivul 1

3.3.3. Obiectivul 2

3.2.4. Obiectivul 3

3.4. Limitele cercetării

4. RECOMANDĂRI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

introducere

Problemele în MT:

– frica

– stresului

– pesimismul

Mental toughness is…
It means being able to keep on performing whilst in extreme discomfort. It’s the ability to mentally overcome the brain, which is telling you to stop, and keep pushing yourself forward, even if things aren’t going well.

http://greatist.com/fitness/mental-training-tips-professional-athletes – mărturii în maratoane

În sport rezistența psihică fluictuează în funcție de eșecuri în performanță (Graham Jones, 2010).

Stresul este, în general, principalul factor producător de conflict intern în situațile competitive a sportului de performanță, în raport cu rezistența psihică a acestora.

For instance, Clough, Earle, and Sewell (2002) reported that mentally tough people have ‘‘a high sense of self-belief and an unshakable faith that they control their own destiny, these individuals can remain relatively unaffected by competition and adversity” (p. 38). Conversely, Jones et al. (2002) suggested that mental toughness represents the ability of a person to cope with the de- mands of training and competition, increased determination, focus, confidence, and maintaining control under pressure.

1. Adolescenții în procesul dezvoltării umane

În procesul dezvoltării sale, ființa umană parcurge o serie de stadii cu particularități specifice influenței factorilor ereditari, mediului psiho-social, educației și socializării primare, fiecare etapă reprezentând un stadiu spre maturizare și fiind caracterizată de criterii specifice de dezvoltare și interacțiune psiho-socială, supusă fiind presiunilor exercitate de valorile individuale, socializate sau impuse social, și de mediul cultural. Fiecare stadiu se întinde cronologic pe perioade succesive, de la naștere la moarte, respectând succesiunea etapelor specifice „trecerii prin viață”, deși uneori acestea nu sunt reprezentate identic la toți cercetătorii care analizează dezvoltarea personalității umane însă, mutual, succesiunea acceptată respectă etapele: copilăria, pubertatea, adolescența, tinerețea, vârsta adultă și bătrânețea; fiecare la rândul ei cu substadiile sale specifice (Eva Bocsa, 2012). Cei trei factori principali (ereditar, de mediu și educația) contribuie la formarea trăsăturilor comportamentale ale personalității umane pe parcursul întregii vieții.

Lucrarea de față își propune o analiză a perioadei adolescenței în raport cu dimensiuni ale acesteia: dezvoltare biologică (vârstă și substadii); dezvoltare psiho-socială respectiv, dezvoltarea personalității, dezvoltare cognitivă și comportamentală, integrare social-culturală și morală; în final etapa adolescenței fiind analizată din perspectiva mediului evanghelic respectiv, a implicațiilor moral-religioase, a valorilor și constructurilor sociali specifici, a conflictelor și provocărilor la care sunt supuși adolescenții acestui mediu, a dezvoltării rezistenței psihice și rezolvării aparentelor conflicte determinate de sistemul de valori laic și cel evanghelic.

1.1. Perioada adolescenței – perspectivă generală

Adolescența reprezintă o perioadă de stres, zbateri și furtună, considerată ca fiind o perioadă majoră de criză. Este marcată de confuzie, de ambiguități ale vieții, unde adolescentul este nesigur despre rolul său, are parte de conflicte interne, își schimbă filozofiile despre viață și își planifică cariera.

Adolescența este o perioadă de tranziție nu numai pentru adolescent, ci și pentru familia acestuia. Adolescenții au nevoie de protecție, dar au nevoie și de implicare și de încrederea adulților întrucât este o perioadă plină de provocări și oportunități. Ca să poată fi ajutați în procesul de formare a personalității, ei trebuie înțeleși, ca să poată fi înțeleși trebuie înțelese fazele de dezvoltare, de tranziție, prin care aceștia trec din punct de vedere fizic, cognitiv și social; această etapă a vieții fiind distinctă pentru fiecare individ în parte, cu variații de la persoană la persoană, în raport cu amprenta lăsată de mediu asupra sa.

Adolescența este o perioadă de metamorfoză la nivel fizic și psihologic, transformarea omului din copil în adult este caracterizată de schimbări rapide biologice care au ca efect noi roluri sociale, dar și un număr considerabil de crize și dileme provocate de descoperirea de sine și de descoperirea unor noi tipuri de relații, atât cu părinții cât și cu ceilalți membrii ai comunității, dar și de conflictele iminente create de valorile mediului de proveniență în intersecție cu mediul nou descoperit în incinta școlii, pe stradă, în noile grupuri de prieteni, etc. Grațiela Sion a remarcat o anumită ambiguitate în ceea ce privește începutul perioadei adolescenței de-a lungul istoriei:

J. Piaget consideră adolescența între 15 și 18 ani, iar A. Gesell, între 10 și 16 ani. Alți cercetători împart perioadele de la 11 ani până la 20 de ani în 4 stadii: preadolescență, adolescență timpurie, adolescență mijlocie și adolescență târzie. UNESCO apreciază că vârsta tinereții se întinde între 14 și 28/30 ani. Ursula Șchiopu ș E. Verza propun câteva stadii ale adolescenței, după cum urmează: preadolescența, adolescența propriu-zisă (16-18 până la 20 de ani) și adolescența prelungită care cuprinde tineretul integrat în forme de muncă sau studii (18/20-25 de ani). N. Radu (1995, p. 21) arată că există mai multe tendințe atunci când sunt comparate periodizările conferite adolescenței: tendința de topire a adolescenței în copilărie, tendința de contopire a adolescenței cu tinerețea, tendința de separare a adolescenței de alte vârste; o caracteristică a periodizărilor realizate de pedagogi și psihologi, spune autorul, este tendința de definire a adolescenței prin comportamente specifice.

Lucrarea de față va folosi ca referință clasificarea făcută de Verza, conform căruia adolescența are două substadii: adolescența propriu-zisă (14/15 – 20 ani) și adolescența prelungită (20-24 ani).

1.1.1. Definirea conceptului de adolescență

De-a lungul istoriei perioada de adolescență a fost definită în funcție de cultură, de vârsta la care copilul merge la școală sau când începe muncească, vârsta la care individul este de sine stătător sau momentul în care se căsătorește și își întemeiază o familie. Este larg acceptat că fiecare experiență personală este diferită de la individ la individ și depinde de factorii de maturizare fizici, emoționali și cognitivi, iar pubertatea este privită ca o linie de separare între perioada copilăriei și cea a adolescenței.

Roland Doron definește adolescența ca fiind “o fază de restructurare afectivă și intelectuală a personalității, un proces de individualizare și de metabolizare a transformărilor fiziologice legate de integrarea corpului sexuat. Este greu de precizat, la ora actuală, sfârșitul adolescenței câtă vreme numeroși adolescenți își prelungesc procesul de personalizare. Ea constituie un câmp psihologic privilegiat pentru studierea schimbării.”

Norbert Sillamy, consideră perioada adolescenței ca o “perioadă ingrată” a vieții, situată “între copilărie, pe care o continuă, și vârsta adultă.”, marcată de “transformări corporale și psihologice care încep pe la 12 sau 13 ani și se termină între 18 și 20 de ani. Aceste limite sunt vagi, deoarece apariția și durata adolescenței variază după sex, rasă, condițiile geografice și mediul socioeconomic.”

Asemenea lui Sillamy, Paul Popescu-Neveanu încadrează adolescența ca “etapă a vieții care se situează între copilărie și vîrsta adultă (de la 12-13 la 18-20 de ani)”, care însă intervine mai repede la fete și de care se leagă două subetape: “preadolescența (12-15 ani) și postadolescența (18-22 ani).”

1.1.2. Pubertatea

Pubertatea este caracterizată de o serie de modificări biologice, îndeosebi la nivel hormonal (îngroșarea vocei la băieți, dezvoltarea fizică, creșteri în înălțime foarte rapide etc.), dezvoltarea și maturizarea sexuală, individul dezvoltând capacitatea de reproducere. Dicționarul de psihologie editat de Roland Doron și Francois Parot definește pubertatea ca fiind “ansamblul transformărilor endocrino-somato-genitale observabile la ființa umană între 10 și 18 ani”. Acest complex de transformări reprezintă trecerea de la etapa de copilărie la cea de adolescență și comportă “trei faze principale: «pubertatea», perioada de amorsare a procesului, caracterizată adesea printr-o creștere rapidă a staturii; «ecloziunea pubertară», marcată la fete prin apariția menstrelor și la băieți prin capacitatea de ejaculare; «maturitatea pubertară», faza de desăvîrșire a dezvoltării caracterelor sexuale primare (organe genitale) și secundare (pilozitate, voce, etc.)”.

Verza poziționează pubertatea, de asemenea, între etapele copilăriei și adolescenței (10/11-14/15 ani) și o denumește “perioadă a școlarității mijlocii”, fiind caracteristică celui de al doilea ciclu școlar (gimnaziu), motiv pentru care “activitatea fundamentală, pentru perioada pubertății, rămâne învățarea și instruirea teoretică și practică, inclusiv preparația pentru exercitarea unor profesiuni viitoare”

Maturizarea sexuală poate fi influențată de stres, alimentație și factori genetici, iar o condiție fizică precară poate întârzia dezvolarea sexuală. Caracteristice acestui stadiu pot fi dureri de cap, labilitate emoțională, apatie, exinneramță infantilă, oboseală și iritabilitate.

Emilia Albu preia, de asemenea, clasificarea lui Verza (între 10/11 și 14/15 ani) și stabilește ca limită maturizarea sexuală și capacitatea de reproducere, punct care reprezintă începutul perioadei adolescente din punct de vedere biologic. O problemă dezbătută în definirea precisă a pubertății este aceea de a determina momentul în care o persoană devine fertilă. În prezent criteriul acceptat care marchează începutul pubertății este creșterea explozivă, masa corporală se dublează, iar înălțime crește în medie cu 27%, datorate schimbărilor hormonale.

În această perioadă adolescentul devine preocupat de imaginea sa, pune întrebări legate de sexualitate, poate avea un comportament perceput de părinți ca fiind răzvrătit. Este o perioadă tulbure pe plan emoțional-social.

Dezvoltarea trebuie privită diferit la băieți și fete, transformările organice fiind apreciate mai mult sau mai puțin pozitiv de fiecare individ, iar imaginea reflectată de oglinda din baie fiind o sursă nesfârșită de evaluări controversate – băieții sunt mai preocupați de construcția corporală masculină, iar fetele de feminitate, concluziile fiecăruia reflectându-se în comportamentul ulterior, marcat și de faptul că fetele se maturizează mai rapid decât băieții, de unde și unele explicații ca cea oferită de Eva Bocsa, conform căreia, maturizarea rapidă a fetelor e asociată tendinței de a abandona școala, sunt predispuse la alcool, droguri și relații sexuale premaritale, în comparație cu o maturizare mai lentă a băieților.

1.1.3. Adolescența propriu-zisă

Perioada adolescenței variază mult în funcție de factorii care determină paternul tranziției din copilărie spre maturitate: mediul social, ajutorul pe care afiind răzvrătit. Este o perioadă tulbure pe plan emoțional-social.

Dezvoltarea trebuie privită diferit la băieți și fete, transformările organice fiind apreciate mai mult sau mai puțin pozitiv de fiecare individ, iar imaginea reflectată de oglinda din baie fiind o sursă nesfârșită de evaluări controversate – băieții sunt mai preocupați de construcția corporală masculină, iar fetele de feminitate, concluziile fiecăruia reflectându-se în comportamentul ulterior, marcat și de faptul că fetele se maturizează mai rapid decât băieții, de unde și unele explicații ca cea oferită de Eva Bocsa, conform căreia, maturizarea rapidă a fetelor e asociată tendinței de a abandona școala, sunt predispuse la alcool, droguri și relații sexuale premaritale, în comparație cu o maturizare mai lentă a băieților.

1.1.3. Adolescența propriu-zisă

Perioada adolescenței variază mult în funcție de factorii care determină paternul tranziției din copilărie spre maturitate: mediul social, ajutorul pe care adolescentul îl primește, experiențele sale și de barierele pe care acesta le întâlnește în viață. Viteza tranziției biologice (cu cât mai rapidă și neașteptată e transformarea fizică, cu atât adolescentul poate fi mai nepregătit) este determinată de gradul de dependență față de părinți, puterea de a-și asuma responsabilitatea, motivația și gradul de realism.

Adolescența propriu-zisă, marcată de perioada pubertății, este caracterizată de patru dimensiuni interdependente într-o anumită măsură în ceea ce privește procesul dezvoltării umane: dezvoltarea fizică, intelectuală (cognitivă) dezvoltarea pe plan social și moral.

Pe plan fizic adolescentul cunoaște o creștere rapidă în înălțime și în greutate, masa musculară se dezvoltă, băieților li se îngroașe vocea, corpul se dezvoltă inegal și are loc maturizarea sexuală. Prin urmare, adolescentul de multe ori petrece ore întregi în fața oglinzii, deosebit de preocupat de înfățișarea sa în a avea stilul lui unic, dar și pentru a se potrivi cu normele grupului din care face parte. Dezvoltă gândirea abstractă avansată, având abilitatea de a raționa opțiuni multiple, posibilități și a gândi ipotetic. De asemenea, adolescentul începe să trăiască valori de natură abstractă cum ar fi dragostea, încrederea, credința, spiritualitatea și o logică matematică complexă. Viziunea de viitor se dezvoltă și face planuri, evaluează alternative, își stabilește obiective și reflectă eficient pentru a rezolva probleme complexe.

Adolescentul cunoaște o intelectualizare profundă prin dezvoltarea cognitivă și caută să-și șlefuiască imaginea de sine în raport cu lumea. De asemenea conștiința de sine capătă un aspect dinamic, reflectându-se în dimensiuni gen: “demnitate”, “onoare”. Își dezvoltă conduita adultă, originaliatea, pe care caută să și-o afirme și dorește să fie indepentent.

Astfel adolescentul devine capabil să memoreze propoziții lungi, crește capacitatea de concentrare, vocabularul se îmbogățește în epitete, figuri de stil și formulări cu subînțeles iar imaginația capătă aspect multidimensional: se dezvoltă simțul artistic, își planifică cariera și are frecvent reverii. Își dezvoltă abilitatea de a gândi despre gândire, un proces denumit meta-cogniție (engleză: meta-cognition). Prin meta-cogniție se înțelege capacitatea individului de gândi și analiza ce cred alții despre sine și cum este el perceput. Este perioada în care își dezvoltă sisteme avansate de memorare în a reține mai multe informații când învață.

Pe plan psiho-social, maturizarea este marcată de stabilirea unei identități (“cine sunt eu”), a autonomiei și autoîmplinirea. Băieții dezvoltă capacitatea de comunicare, iar relațiile de sex opus capătă profunzime. Ca efect adolescentul va petrece mai mult timp cu prietenii săi, unde își exersează și dezvoltă abilitățile sale sociale, va pune întrebări despre sexualitate (de aceea educația sexuală este primordială), va căuta intimitate căutând să ascundă părinților viața lui personală și devin mai argumentativi, fapt datorat dezvoltării gândirii abstracte.

Individul experimentează schimbări în relația cu familia, cu prietenii, cu mediul lui școlar, iar aceste experiențe au un efect profund în motivația lui de a învăța mai multe.

Adolescentul manifestă dorința de cunoaștere, se pregătește pentru profesie, înțelege că există o ierarhie care trebuie respectată și devine mai obiectiv. Înțelege și valorifică diferența dintre autoritatea impusă și autoritatea din respect odată cu dezvoltarea sentimentul demnității personale, a nevoii de recunoaștere și respect. Grupul de prieteni constituie o funcție importantă în viața adolescentului și îi proiectează simțul imaginei de sine. Prietenii îi conferă statut, popularitate și prestigiu.

Un studiu publicat de Asociația de psihologie Americană a evidențiat importanța acceptării adolescentului de prietenii săi, ceea ce are implicații majore în viața de adolescent și de adult (Bagwell, Newcomb, & Bukowski, 1998). Indivizii de clasa a V-a care au avut cel puțin un prieten bun, au avut valoarea de sine mai ridicată la vârsta de 30 de ani, în comparație cu cei ce nu au avut prieteni. În alt studiu izolarea socială din adolescență a fost asociață cu delicvență și comportamente negative (Kupersmidt & Coie, 1990).

Grațiela Sion descrie trei stadii de socializare în raport cu grupul de prieteni, după modelul lui Lefrancois:

Adolescența timpurie: etapa unde adolescentul este dependent de familie emoțional și material. Familia constituie confort și emoțional de care adolescentul este dependent. Apoi apare nevoia de independență care marchează trecerea la a doua etapă;

Stadiu intermediar de conflict dintre adolescent și familie determinat de faptul că adolescentul își iubește familia, dar în acelaș timp are nevoia de independență și apartenență la grupul lui de prieteni. Interferența părinților la școală sau în viața afectivă opresc adolescentul în a-și realiza viziunile proprii, ceea ce dă naștere la surse tipice de conflict.

Stadiu de relativă independență de familia adolescentului, unde viața socială a adolescentului se centrează pe prietenii săi.

Un alt aspect al perioadei de dezvoltare a adolescentului este dezvoltarea morală: simțul valorilor și comportamentele etice. Rațiunea abstractă este fundamentul pentru gândirea morală cum ar fi dreptatea, justiția care pot duce la onestitate și voluntariat. Adolescentul poate căuta să împace într-un grup neînțelegerile, vede lucrurile din perspectiva celorlalți, încorporează conceptul de bine și rău, de ce e drept și ce nu e drept. Nu mai sunt la fel de egocentrici ca în perioada copilăriei și scade interesul propriu devenind mai pro-social.

Această latură poate fi cultivată de către adulți și părinți, care pot modela comportamente altruiste, ajutând adolescentul să ia în perspectiva sa pe oamenii din jurul său. Adulții pot face acest lucru punând în cumpănă cazuri în ce privește dreptatea și onestitatea, care să fie identificate și discutate într-o atmosferă pozitivă. Adolescenții trebuie să fie încurajați în a se exprima pentru a-și clarifica valorile interne prin rațiunea lor, iar acest fapt ar trebui să îi ajute să înțeleagă partea negativă a rasismului, discriminării etc. (conform unei publicații a Asociației Psihologice din America în analiza studiilor de cercetare).

O publicație a Universității de stat din Virginia a sumarizat un studiu despre dezvoltarea neuropsihică, afirmând despre creierul uman că nu este complet dezvoltat decât la sfârșitul perioadei adolescente. Din studiile analizate rezultă că conexiunile neuronilor responsabili pentru abilitățile fizice, mentale și emoționale sunt incomplete. Aceasta ar putea explica tendința de inconsistență în controlarea judecății, a impulsurilor și a emoțiilor adolescentului.

Adolescența, atât pentru băieți cât și pentru fete, este în mare parte marcată de schimbări sociale. În general principalele evenimentele care marchează încheierea tranziției dintre copilărie și maturitate sunt părăsirea casei părintești, găsirea unui loc de muncă și dreptul adolescentului la vot.

1.1.4. Adolescența întârziată

În perioada târzie a adolescenței, schimbările fizice majore au avut deja loc în mare parte, deși corpul încă se mai dezvoltă. Dezvoltarea capacitatății de gândire analitică și reflectivă continuă, mintea adolescentului organizându-se în continuare. Deși opinia grupului de prieteni încă tinde să fie importantă, individul își dezvoltă acum confidența în identitatea și opinia proprie și are mai multă claritate, siguranță în talentele și capacitățile sale.

Adolescenții care-și continuă studiile după liceu la facultate rămân în general dependenți economic de părinți, acești factori contribuind la prelungirea adolescenței, până la 25 ani. Durata perioadei adolescente este influențată ,de asemenea, de caracteristicile mediului socio-cultural, conform Evei Bocsa și Verza. Cu cât societatea exercită mai multă presiune asupra adolescentului și cu cât mediul în care trăiește acesta este mai complex, cu atât durata adolescenței se lungește. Din acest motiv această lucrare va cerceta rezistența psihică a adolescenților cuprinși cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani.

Deși în adolescența timpurie individul are tentința de a-și asuma riscuri, în adolescența târzie adolescentul relaționând cu adulți, începe să fie mai rezervat, dezvoltându-și abilitatea de a examina riscul și a lua decizii responsabile. Totuși comportamentele negative cum ar fi delincvența, fumatul, alcoolismul și experimentele cu droguri, care au început în faza timpurie a perioadei adolescente, continuă adesea în perioada adultă. Este estimat de UNICEF că jumătate din persoanele între 13-15 ani, care au început să fumeze vor continua până în perioada adultă, iar unii toată viața. Aceste probleme, combinate cu dezvoltarea creierului în timpul adolescenței, pot duce la afecțiuni permanente datorită folosirii în special a alcoolului și a drogurilor.

Organizația UNICEF susține, de asemenea, că fetele din perioada adolescenței târzii sunt mai predispuse la risc decât băieții la rezultate negative ale sănătății cum ar fi discriminarea, abuzul și depresia. Fetele sunt îndeosebi predispuse la bulimie și anorexie, vulnerabilitate care se datorează anxietății în ce privește imaginea lor, antrenată de cultura occidentală și stereotipurile mass-mediei tipice despre frumusețea feminină. Totuși, în ciuda acestor riscuri, se poate afirma că perioada adolescenței târzii este un stadiu de oportunități, când individul se dezvoltă pe latura educației, își clarifică identitatea de sine și se implică activ în lumea înconjurătoare.

1.2. Adolescenți din mediul evanghelic și provocări întâlnite

Pentru ca lucrarea să prezinte specific adolescenții mediului evanghelic în contextul său, se va defini sociologic ce anume este mediul evanghelic și care sunt bazele lui, împreună cu influențele sale doctrinare, psiho-sociale și culturale.

1.2.1. Mediul evanghelic și adolescenții

La prima vedere mediul evanghelic pare un mediu religios exclusivist în învățături, dar care coexistă în societatea contemporană prin respectarea normelor morale, sociale și legislative, integrându-se în comunitate. În momentul actual, creștinismul este alcătuit din trei mari subdiviziuni: catolicismul, ortodoxismul și protestantismul. Prin termenul de mediu evanghelic, se înțelege ca fiind ramura social-culturală a neoprotestantismului (derivat din protestantism). Conform Alianței Evanghelice Mondiale, termenul de evanghelic derivă din cuvântul Evanghelie, care prin definiție se centrează în jurul Evangheliei (mesajului) lui Hristos, încă din perioada reformei protestante.

Sociologii contemporani clasifică acest mediu ca fiind evanghelismul fundamentalist sau protestantismul conservator. Evanghelismul se definește în esență ca fiind o mișcare conservatoare ancorată în reformele lutherane și calviniste, deși au existat câteva diferențe considerabile între latura anapabtistă și cea reformată (Luther și Calvin).

Mișcarea protestantă – din care și neoprotestantismul – are ca bază Evanghelia lui Hristos, bazată pe Biblie (principul Sola Scriptura), din care Bisericile evanghelice și-au extras doctrinele și implicit valorile sale etice. Un termen folosit de Stanley J. Grenz expunerii de mai sus, este “evanghelismul clasic”. Sensul de evanghelic inspiră ideea de creștin care crede în Dumnezeul Sfintei Scripturii și care trăiește conform principiilor morale creștine după principiul Sola Scriptura.

În prezent există o anumită discrepanță între așa numiții adolescenți evanghelici contemporani, în sensul că, deși o parte se consideră a fi creștini, aceștia nu trăiesc valorile morale creștine. Se observă două categori de adolescenți: cei care se identifică ca fiind evanghelici trăind conform credinței pe care o afirmă și cei care se consideră evanghelici, dar trăirea lor nu reflectă o viață creștină evanghelică.

Ținând seama de acești factori sociologici importanți, lucrarea de față va comasa în cercetarea ei teoretică cele două categorii, considerând persoanele din mediul evanghelic ca fiind indivizii proveniți din famili evanghelice și care frecventeață biserici evanghelice.

După revoluția din anul 1989, cultura religioasă evanghelică din Occident, îndeosebi din Statele Unite ale Americi, a influențat considerabil mediul evanghelic românesc. Multe biserici, care altădată erau considerate conservatoare din punct de vedere eclesial, au cunoscut o “modernizare” culturală, îndeosebi pe latura muzicii bisericești. Această influență occidentală, se observă îndeosebi în generațiile tinere, lăsându-și amprenta semnificiativ asupra valorilor adolescenților din mediul evanghelic românesc.

S-a observat în subcapitolele anterioare faptul că adolescenții își caută identitatea în grupul de prieteni, unde își dezvoltă latura socială a personalității lor, datorită nevoii de apartenență la un grup social. Astfel cele două categorii de adolescenți amintite cunosc o discrepanță la nivel de valori interne fundamental creștine. În efect adolescenții care trăiesc intern creștinismul evanghelic au tentința de a-și centra grupul de prieteni în mediul evanghelic, de a-și face prieteni asemeni lor, în contrast cu cei care nu au ca valori interne principiile esențiale ale evanghelismului și care tind să aibă mai degrabă prieteni din mediul secular.

1.2.2. Provocări ale adolescenților evanghelici

Un factor important în procesul dezvoltării umane în perioada adolescentă sunt valorile interne. Ele conturează convingerile/credințele interne prin care individul trăiește încredințat în a face ce este „bine”, a-și îndeplini responsabilitățile și a fi drept, într-o măsură mai mare sau mai mică. A urma valorile interne duce la satisfacție personală sănătoasă și la o conștiință bună, însă presiunile sociale și conflictele interne conduc la o viață nesănătoasă la nivel mental.

Făcând referință la importanța valorilor interne în procesul dezvoltării umane, la faptul că valorile societății prezente diferă de valorile adolescenților din mediul evanghelic, survine o problemă importantă: sunt rezistenți psihic adolescenții din mediul evanghelic ținând cont că ei se confruntă cu o discrepanță de valori morale/sociale? Au puterea mentală ridicată în ciuda presiunii sociale și a faptului că sunt o minoritate? Acest aspect constituie o provocare semnificativă în rândul adolescenților din mediul evanghelic actual, întrucât în familie și la școală pot apărea presiuni suplimentare față de ceilalți adolescenți.

2. Conceptul de rezistență psihică

Conceptul pe care această lucrare îl explica și analizează este rezistența psihică, termen tradus din limba engleză ca mental toughness – abilitatea mentală prin care individul excelează în stres. Se înțelege ca fiind o duritate a personalității care nu cedează stresului generat de provocări.

În momentul actual, conceptul este popular în antreprenoria, managemnet și sportul de elită, unde antreprenorii caută să clădească valori cum ar fi perseverența și viziunea spre viitor, iar antrenorii își educă sportivii să aibă o gândire de campion, de câștigător.

Antrenorii lucrează cu sportivi de toate vârstele pentru îmbunătățirea rezistenței lor psihice, întrucât știu cât de important este antrenamentul mental pentru obținerea performanței. Conform cercetărilor actuale, scorul ridicat de rezistență psihică se corelează direct cu performanța sportivilor din concursuri, dar aceleași trăsături mentale pe care atleții le folosesc în sport sunt folosite cu succes în toate domenile vieții.

Conceptul este autoexplicativ într-o măsură limitată. Într-o discuție despre rezistența psihică, majoritatea oamenilor realizează corect că este vorba despre tipul de mentalitate. Dar aproape mereu se ajunge la punctul unde explicația fiecăruia diferă în esența ei, cu referință la încrederea în sine, optimism, atitudini pozitive, reziliența psihică, determinare și perseverență. Rezistența psihică este un concept folosit în activitățile zilnice fără o înțelegere exactă a înțelesului sau a dimensiunilor sale; de aceea este necesar ca acest concept să fie analizat pentru a fi clarificată definiția lui. Există numeroase studii de cercetare calitativă în psihologia sportivă în care s-a căutat definirea și construirea unei metode de măsurare a rezistenței psihice, studii prin care această lucrare va prezenta acest concept.

Primul subcapitol va defini rezistența psihică; apoi se vor analiza în detaliu dimensiuni, atribute și caracteristici ale rezistenței psihice, expuse de diferiți cercetători din mai multe puncte de vedere. În al treilea subcapitol se vor clarifica erori atribuite conceptului mental toughness, iar ultimul subcapitol va prezenta o abordare teologică evanghelică a rezistenței psihice.

2.1. Definirea conceptului de rezistență psihică

Rezistența psihică este un concept provenit din limba engleză, tradus ca mental toughness. Trebuie precizat că, diferit de mental toughness se află la pol opus un alt concept provenit din limba engleză: rezistența psihologică (psychological resistance) sau împotrivirea psihologică. Rezistența psihologică este fenomenul întâlnit în domeniul clinic, unde pacientul nu acceptă să coopereze și neagă adevărul evident. Este caracteristică rigiditatea/împotrivirea psihică la schimbare și adaptare, ceea ce semnifică lipsa rezistenței psihice. Concepte opuse.

Conceptul de rezistență psihică este unul relativ nou, des întâlnit în psihologia sportivilor, fiind popularizat de Jim Loerh (1986) în domeniul sportiv pentru a descrie puterea atleților și performanța ideală a acestora în presiunea competiției. El a conceptualizat-o ca fiind abilitatea de a performa consistent prin capacități și talente în fața circumstanțelor competitive, punând o bază științifică pentru conceptualizarea rezistenței psihice.

Definiția lui Loerh a fost criticată ulterior de unii cercetători întrucât baza ei a fost doar experiența practică, lipsindu-i cercetarea empirică, iar ca urmare aproape fiecare abilitate sau trăsătură psihologică pozitivă a fost atribuită rezistenței psihice, fapt datorat și publicațiilor sale de gen: “Cum să fii rezistent psihic”. Rezistenței psihice i-a lipsit claritatea conceptuală și prin urmare s-au propus la aceea vreme mai multe definiții: abilitatea de a continua, a nu renunța sub presiune, stres și aversitate; puterea interioară de depășire a eșecurilor, o abilitate de a persista în criză, refuzul de a fi înfrânt, capacități mentale superioare și reziliența psihică.

Graham Jones a căutat să dezvolte conceptualizarea rezistenței psihice realizând un studiu de cercetare calitativ în 2002, împreună cu Hanton și Connaughton, centrându-se pe două aspecte: cum poate fi definită și care sunt atributele esențiale care fac o persoană rezistentă psihic. Zece sportivi internaționali de performanță au participat în focus grup și în interviuri, realizând o definiție științifică care a prezentat dimensiuni generale și specifice:

Rezistența psihică reflectă trăsăturile psihologice naturale sau dobândite care permit:

– general: capacitatea de a performa mai bine decât ceilalți concurenți (competiție, antrenament, stil de viață);

– specific: a fi mai consistent și mai bun decât ceilalți oponenți în a rămâne determinat, concentrat, confident și în control sub presiune.

Jones a afirmat că rezistența psihică “este probabil unul dintre cei mai folosiți, dar puțin înțeleși termeni folosiți în psihologia aplicată sportivă”. În urma studiului realizat, el a alcătuit 12 atribute având ca bază încrederea în sine, dorință/motivație, confruntându-se cu presiune și anxietate, concentrarea (în legătură cu performanță), concentrarea (în legătură cu stilul de viață), și factorii durere/încercare:

A avea o auto-încredere nezdruncinată în abilitatea proprie pentru a atinge obiectivul competiției;

A avea o auto-încredere nezdruncinată în posedarea de calități unice și abilități care îl fac pe individ mai performant decât ceilalți oponenți;

A fi mereu dornic și motivat intern pentru a reuși;

Abilitatea de a reveni repede din eșecuri în performață, ca rezultat a unei mari dedicări de a reuși;

Dezvoltarea sub presiunea competiției;

Acceptarea că anxietatea în competiție este inevitabilă și conștientizarea în sine că anxietatea poate fi stăpânită;

A nu fi afectat advers de alți oponenți, fie cu o performanță mai ridicată sau mai scăzută;

Concentrarea completă în fața unor situații personale care pot distrage atenția;

Abilitatea de focusare pe un anumit aspect al sportului, când situația o cere;

A rămâne complet concentrat pe sarcină în fața unor distrageri specifice a competiției;

Împingerea propriilor limite fizice și a dureri emoționale și în același timp menținând tehnica și acel efort sub extenuare;

Redobândirea controlului psihologic în fața unor evenimente neașteptate, necontrolate specifice competiției.

Graham Jones a considerat că un individ va avea succes nu datorită talentelor sau aptitudinilor deosebite față de ceilalți, ci managementului interpersonal al stresului și strategiile în mentale în a-și urmări obiectivele sale. Ulterior, el a mai realizat un studiu de cercetare în 2007, similar cu cel prezentat, în care rezultatele au fost în acord unanim cu definiția prezentată.

După cercetarea lui Jones, a fost realizată o altă cercetare calitativă similară, unde au fost intervievați 33 de participanți, sportivi de performanță internațională sau foști sportivi, majoritatea atleți și a fost concepută următoarea definiție: “o perseverență nezguduită și dedicare în a atinge un obiectiv în ciuda presiunii sau aversității.” În realizarea acestei conceptualizări s-a susținut că definiția nu se referă doar la ce e rezistența psihică, ci include și acțiunile rezistenței psihice împreună cu factorii care orientează și ajută individul să fie rezistent psihic. În urma analizei acestei cercetării, au fost alcătuite tot 12 componente specifice mental toughness:

Auto-eficacitatea: încrederea în abilitățile personale pentru a atinge obiectivul stabilit;

Identitatea de sine: vizualizarea sinelui ca fiind o persoană rezistentă mental în situații de aversitate;

Potențialul: credința individului că are abilitatea inerentă sau capacitatea de a crește sau a se dezvolta;

Atenția specifică în sarcină: concentrarea nezdruncinată a procesului mental într-o anumită sarcină, în același timp excluzând alte distrageri ale concentrării;

Perseverența: a persista sau a rămâne constant într-un scop, idee sau sarcină în ciuda obstacolelor, descurajării sau aversității;

Familiarizarea cu o sarcină: se referă la a avea o bună înțelegere și cunoaștere a sarcinii și a aversității;

Pariuri personale: motivația internă sau imboldul în a urmări cea mai bună performanță;

Valoarea sarcinii: cât de importantă și semnificativă este completarea obiectivului cu succes pentru individ;

Dedicarea în scop: atitudinea și acțiunea prin care un individ se consacrează emoțional și intelectual pentru un scop;

Pozitivitatea: procesul prin care individul rămâne pozitiv în fața provocării și aversității;

Minimizarea stresului: procesul reducerii / controlării reacției specifice stresului emoțional ca răspuns la aversitate;

Comparații pozitive: simțirea că individul se descurcă mai bine în condiții de aversitate față de oponent, și astfel are un avantaj psihologic în competiție.

O componentă unică, neadăugată de celelalte studii în conceptualizarea termenutlui mental toughness este familiarizarea cu o sarcină, care se referă explicit la gradul de experiență în circumstanțe specifice de aversitate. Astfel a avea experiență într-un anumit domeniu crește implicit gradul de rezistență psihică.

Această cercetare a integrat cele 12 componente într-o structură multidimensională a rezistenței psihice într-o formă ierarhică, unde componentele interdependente sunt clădite în forma unei piramide care are în vârf rezistența psihică. În ce privește orientarea și tipul de strategie mentală a fost propuse trei clasificări: management-ul emoției (strategiile mentale de a face față presiunii), credința în sine (setul de credințe pe care individul le are despre el) și motivația (complexul de factori motivaționali).

Doug Strycharczyk și Peter Clough, renumiți în domeniul științific al psihologiei pozitive în cercetările lor despre conceptul mental toughness, au subliniat că rezistența psihică nu constă în a fi “rezistent” în sensul macho, ci ea presupune dezvoltarea confidenței în fața situaților stresante, reziliența și abordarea provocărilor într-un mod optimist, având un impact direct asupra performanței individului în a excela și a învinge. Clough a considerat că o persoană rezistentă psihic “este cineva care este confortabilă în propriai piele”. Astfel de persoane stăpânesc provocările și nu au nevoie să fie agresivi sau să domine pe cei din jur, factorul cheie fiind capacitatea de adaptare (Peter și Doug) și astfel oamenii se descurcă eficace cu provocări, factori de stres și presiuni în ciuda circumstanțelor de criză.

Recent cercetările calitative despre rezistența psihică au demonstrat ca fiind un concept complex în latura sa multidimensională și a fost asociată cu strategii mentale de coping în aversitate, Alcătuind un consens al conceptului, universal acceptat: “rezistența psihică descrie abilitatea individului de a face față în stres și anxietate, asociată cu competiția și situațile stresante.” Componente cheie au fost identificate: încrederea în sine, automotivația, determinarea, reușita în competiții și provocări, menținerea controlului mental sub presiune, prin concentrare, perseverență și reziliență.

Peter Clough explică anumite erori atribuite rezistenței psihice, una dintre dintre ele fiind ideea că acest concept, mental toughness, sugerează individului să fie rezistent psihic și implicit denotă ideea că a nu avea rezistență psihică este greșit. Însă opusul rezistenței psihice este sensibilitatea psihică (în engleză: “mental sensitive”) și nu slăbiciunea psihică. A fi sensibil psihic nu este ceva rău, însă o persoană sensibilă psihică va “pune la inimă” stresul, având parte de mai multă durere comparativ cu o persoană rezistentă psihic..

O altă eroare întâlnită este că a fi rezistent psihic înseamnă dominanță masculină. Într-adevăr a fi rezistent psihic implică a fi competitiv în natură, însă un astfel de individ se raportează intern, nu are complex de insecuritate și prin urmare nu caută să domine pe cei din jurul său prin agresivitate/bullying. Clough P. susține că atât bărbații și femeile sunt în măsură egală rezistenți psihic. Comportamentul agresiv denotă insecuritate și o stimă de sine scăzută datorate unei rezistențe psihice scăzute.

Există într-o măsură limitată cercetări științifice în sport care sugerează un scor mai ridicat de rezistență psihică în rândul bărbaților decât la femei, în subscala confidenței, iar într-un studiu s-a menționat că trăsătura control moderează stresul în rândul bărbaților, dar nu și în rândul femeilor. Totuși acest fapt nu denotă faptul că mental toughness reprezintă dominanță masculină, întrucât acest concept se referă în esență a fi “confortabil în propria piele”.

2.2. Clasificări și caracteristici ale rezistenței psihice

În domeniul psihologiei pozitive aplicate au fost propuse numeroase modele care prezintă diferite caracteristici ale rezstenței psihice, caracteristici care se întrepătrund între ele într-o anumită măsură, fapt ce dovedește subiectivismul fiecărui autor de a măsura laturile rezistenței psihice din perspectiva proprie. Graham Jones a afirmat că “virtual, orice caracteristică psihologică pozitivă asociată cu succesul în sport a fost marcată la un moment dat ca fiind rezistență psihică”.

Întrucât există deosebit de multe clasificări și caracteristici conceptuale, lucrarea va prezenta principalele modele semnificative verificate empiric și caracteristici universal acceptate ale rezistenței psihice în psihologia pozitivă aplicată.

2.2.1. Modelul 3C hardiness

Conceptul hardiness a fost identificat de Suzanne C. Kobasa (1979) ca factor de rezistență mentală în literatura medicală, în care a evidențiat relevanța anumitor caracteristicilor interne în fața experiențelor negative. Studii preliminare au examinat legătura dintre stres și sănătatea mentală și fizică, sugerând că indivizii care au parte de un nivel ridicat de stres, dar care rămân sănătioși, au trăsături de personalitate diferite de cei care se îmbolnăvesc în stres ridicat. Ulterior conceptul hardiness a fost elaborat de Salvatore Maddi și Deborah Khoshaba ca fiind “un grup de atitudini și deprinderi care te ajută să lucrezi/clădești în circumstanțe stresante, nu să fi determinat de ele.”

Hardiness se traduce în limba română ca o duritate mentală sau rezistență, dar fiindcă sensul în limba română este ambiguu și poate fi înțeles greșit, lucrarea va folosi termenul englez din original. Conceptul hardiness, în prezent, este definit ca fiind ansamblul de atitudini care influențează modul în care o persoană percepe situațiile, ce conferă individului curajul existențial și motivația în a transforma problemele în oportunități de dezvoltare. Kobasa (1979) a identificat trei trăsături dominante conceptului hardiness:

Control se referă la trăsătura individuală de a se simți și a acționa ca unul care se află în control și este influent asupra problemelor și aversității. O persoană cu un nivel ridicat de control va considera că, indiferent de probleme ea poate schimba situațile nefavorabile și simte că stăpânește problemele. Această trăsătură implică percepția individului că are un locus de control intern și capacitatea de acționa eficient când întâlnește o situație stresantă.

Dedicare (în engleză: commitment) exprimă atitudinea de implicare în rezolvarea problemei – în antiteză cu “fuga” de problemă. Persoana cu scor ridicat de dedicare are credința că, în ciuda circumstanțelor negative care au loc, este important în a se implica activ și a nu renunța în atingerea obiectivului. Este o statornicie/perseverență de a înfrunta obstacolele întâlnite pentru îndeplinirea sarcini respective.

Provocarea este credința că schimbarea este sănătoasă în viață și că anticiparea schimbărilor este o atitudine spre dezvoltare, în contrast cu retragerea în securitate și stabilitate. Individul cu nivel înalt în provocare observă nativ oportunitatea de a-și îmbunătăți capacitățile sale prin faptul că el câștigă experiență, pe care o va folosi în avantajul lui. El crede că poate învăța lecții sănătoase atât din succese cât și din eșecuri și nu consideră că securitatea sau confortul îl dezvoltă, acestea nu sunt o soluție viabilă.

Controlul menține stăpânirea de sine a individului, dedicarea îl menține în proactiv, perseverent, iar provocarea îl determină să îmbrățișeze criza, întrucât ea îl va dezvolta. În general, în secolul XX ideea de perseverență a fost privită mai degrabă ca fiind un effect, iar recent studiul psihologiei pozitive s-a orientat în a cerceta perseverența ca trăsătură sau atitudine care determină comportamentul individual (Peterson și Seligman în 2004).

În comparație cu S. Maddi care definea cele trei caracteristici hardiness ca fiind atitudini, Bartone a definit conceptul ca un set de trăsături personale, astfel hardiness fiind mai mult decât simple atitudini: calități cognitive, emoționale și comportamentale înglobate în personalitatea umană.

Studii de cercetare în hardiness, atitudinea pozitivă și auto-eficacitatea, toate sugerează că setul de credințe interne ajută individul să aibă curaj și să fie motivat pentru a persevera în muncă grea, unde problemele devin oportunități. Credințele în spatele explicării evenimentelor din viață au nevoie de mai multă atenție pentru ca gândirea individului să fie mai flexibilă și acurată. Conceptul hardiness reflectă resursele interne care moderează efectele stresului și a fost corelat negativ cu sănătatea fizică scăzută, cu anxietate, depresie și corelat pozitiv cu puterea de a face față evenimentelor stresante prin diverse strategi mentale și creșterea funcționării sistemului imunitar. Într-un alt studiu, controlul a fost corelat în rândul adolescenților cu un număr scăzut de probleme somatice, fără diferență de gen; dedicarea a fost corelată negativ cu probleme somatice în rândul băieților adolescenți, iar la fete doar în condiții de stres scăzut, iar trăsătura provocare rămânând necorelată cu sănătatea mentală.

Simțirea individului de a fi în control este o atitudine excelentă în a contraataca efectele negative ale stresului prin gândirea pozitivă și explicarea evenimentelor într-un mod pozitiv. Credința despre abilitatea sinelui de a fi puternic, dezvoltat și viziunea pozitivă, influențează situația dată. Alte studii au afirmat de asemenea, că studenții cu un scor ridicat de auto-control intern au note direct proporțional mai mari (Wolfe and Johnson 1995), prezintă la nivel statistic mai puține simptome patologice, copii cu un grad înalt de auto-control își pot stăpâni mânia și unde adolescenții cu un scor ridicat de hardiness folosesc mai multe strategii mentale de adaptare când se confruntă cu provocări.

2.2.2. Modelul 4C al lui Peter Clough

Peter Clough și Keith Earle au propus, în cadrul unei cercetări calitative (2002), a patra dimensiune la cea a modelului 3C hardiness, confidența (în limba engleză: confidence), alcătuind modelul 4C al rezistenței psihice și un chestionarul de măsurare a rezistenței psihice (MTQ48) alcătuit din 48 de itemi ce măsoară șase dimensiuni (subscale) încorporate în patru trăsături principale. Pentru că modelul 4C constituie în esență conceptul hardiness, dezvoltat în șase subscale, fără o cercetare consistentă care să demonstreze validitatea îmbinării celor două modele, lucrarea de față consideră că modelul 4C nu poate fi asociat cu hardiness + confidență. De aceea modelul 4C este prezentat separat de hardiness, așa cum este definit de Clough și colegii săi.

1. Control: abilitatea unei persoane de a se simți stăpână asupra vieții ei, și astfel circumstanțele se “supun” individului. Simțirea de a nu fi în control duce la un stres mai ridicat și are consecințe negative. Această trăsătură implică două aspece: controlul vieții (în engleză: life control) și controlul emoțional.

Controlul vieții înseamnă “credința individuală de a avea suficeint control asupra factorilor care îi influențează comportamentul și performanța pentru a fi capabil să atingă ce și-a propus”. Astfel de indivizi nu au nevoie de feedback extern în sensul de a fi încurajați, sunt mai eficienți în a-și planifica și prioritiza sarcinile și se orientează pe soluționarea problemei. Astfel ei pot face față la mai multe sarcini în comparație cu cei cu un nivel scăzut de control al vieții.

A doua componentă, controlul emoțional se referă la management-ul intern al emoțiilor și în afișarea lor. Cei cu un control emoțional ridicat sunt capabili să-și stăpânească emoțiile într-un context stresant, cum ar fi o prelegere sau o situație în care au parte de critică negativă. Persoanele cu un control emoțional scăzut sunt mai puțin predispuse la bullying pentru că nu răspund provocărilor așa cum agresorul se așteaptă.

2. Dedicarea (în engleză: commitment) descrie forța mentală de a persevera în urmărirea obiectivelor stabilite; puterea de rămâne dedicat în atingerea obiectivului/promisiunii stabilite în ciuda piedicilor care apar pe parcurs. Vizualizarea destinației și a recompensei la nivel mental joacă un rol important în auto-motivare, prin care individul este energizat să înfrunte obstacolele din calea sa. Clough și Doug (2012) au susținut că dedicarea înseamnă la nivel general: “tenacitate, determinare persistentă, perseverență, stăruință,(…) ,sârguință”. A amâna sarcina prin pauze excesive și “fuga de problemă” este opusul trăsăturii dedicare, iar această amânare conduce la o performanță scăzută. Această caracteristică a rezistenței psihice – dedicarea – este în principal identică cu cea a modelului hardiness (Kobasa și Maddi).

3. Provocarea reprezintă măsura în care individul vede provocarea ca o oportunitate de dezvoltare, unde schimbarea este îmbrățișată. Provocarea exprimă o atitudine optimistă prin care riscul este acceptat în baza faptului că problemele duc la dezvoltare personală. Modul în care este percepută provocarea, pozitiv sau negativ, influențează rezultatul individului în condiții de aversitate. A privi provocările într-o lumină pozitivă înseamnă un scor ridicat de provocare, în care schimbarea și necunoscutul vor duce la dezvoltare și experiență, în comparație cu percepția provocărilor ca fiind pericole.

4. Confidența înseamnă încrederea în sine, chiar atunci când individul are de întruntat regrese mentale, fizice sau critici negative din partea celorlalți. Cei care au un nivel ridicat de încredere în sine vor accepta astfel de probleme ca fiind parte din viață și continuă să lupte cu determinare pentru a progresa și a recupera ce a pierdut. Cei care au o confidență scăzută se vor simți înfrânți și consideră problemele sunt prea grele pentru a mai continua să lupte pentru atingerea obiectivului stabilit. Confidența are două subscale:

a) Confidența în abilitățile proprii, unde individul nu depinde în așa mare măsură de feedback extern, de încurajare și validarea celorlalți, pentru că el are încredere în abilitățile sale.

b) Confidența interpersonală se referă la asertivitate. Astfel de indivizi nu sunt ușor intimidați în contexte sociale și fac față mai bine în probleme de natură socială.

Astfel chestionarul MTQ48 măsoară șase subcomponente: controlul emoțional, controlul vieții, dedicarea, provocarea, confidența în abilitățile proprii și confidența interpersonală. P. Clough și Doug S. au susținut că, conform studilor, cele patru trăsături principale acționează independent și sunt conectate împreună de conceptul de rezistență psihică.

Critică din phd.

2.2.3. Reziliența psihică

Termenul de reziliență a fost folosit în ultimele patru decenii într-un spectru larg de domenii socio-umane și industriale. În ingineria infrastructurii, podurile și clădirile erau construite să suporte stres mare pe perioade îndelungate, iar apoi să-și revină rapid la starea inițială când stresul generat de greutăți era înlăturat. Într-un sistem (o comunitate, un oraș, etc.) reziliența este definită ca o “menținere a funcții acelui sistem în fața unui eveniment perturbator.” Un element cheie care definește reziliența este capacitatea de adaptare sub stres, de elasticitate și de revenire rapidă la starea inițială. Implică și reorganizarea ca răspuns la o disfuncție sau criză deoarece ideea de reziliență se poate aplica la orice sistem funcțional. S. Maddi susține că reziliența este dezvoltată îndeosebi în perioada copilăriei prin încurajarea copilului în a fi confident și a avea un scop în viață. De asemenea se reportează la faptul că indivizii care au avut parte de un stres ridicat în perioada copilăriei lor, au un nivel de reziliență psihică crescut, comparativ cu persoanele care nu au trăit mai mult stres în copilărie.

Conceptul de reziliență în domeniul psihologiei și sociologiei a început să fie folosit începând cu anii 1940 și clarificat prin studii de cercetare științifică începând cu anii 1980, transpunând termenul din perpectiva proprietăți de elasticitate a metalelor în perspectiva unei personalități capabile să se adapteze pozitiv în situații averse și durere.

Ca o definiție paralelă, Asociația Americană de Psihologie a definit reziliența psihică ca fiind “procesul de adaptare pozitivă în fața aversității, traumei, tragediei, pericole sau surse semnificative de stres, cum ar fi probleme familiale sau relaționale, probleme serioase de sănătate sau la locul de muncă și stresori financiari. Înseamnă a reveni înapoi din experiențe grele”. Cercetări recente sugerează că reziliența psihică este asociată cu adaptarea pozitivă și reabilitarea în ciuda circumstanțelor averse.

Derek Mowrbray a definit reziliența psihică ca fiind “puterea de a face față” sau capacitatea readaptare într-un eveniment stresant. În concepția lui Derek, reziliența personală implică capacitatea de a mobiliza trăsăturile personale care permit individului, grupului sau comunităților să prevină, să tolereze, depășească și să se dezvolte în fața evenimentelor stresante.

În cadrul Universității din Basel, Elveția a fost întreprins un studiu de caz pentru măsurarea coeficientului de rezistență psihică a stresului și a simptomelor depresive în rândul a 469 de adolescenți dintr-un liceu pe eșantion de indivizi sănătoși, dar nu explicit cei care performau excelent. Rezultatele au demonstrat că adolescenții rezistenți psihic sunt mai rezilienți împotriva stresului.

Cartea Resilience and Mental Health (publicată de Universitatea din Cambridge) aprofundează reziliența psihică în raport cu sănătatea mentală la nivel clinic și prezintă mai multe tipuri comportamentale rezultate în urma unei traume acute sau cronice, prin următoarele ilustrații (Fig. 1 și Fig. 2).

Fig. 2.1. – Exemplu de comportamente reziliente în contextul unei traume acute (figură preluată)

În Fig. 2.1., comportamentul A reprezintă rezistență/imunitate față de traumă, B ilustrează o prăbușire urmată de recuperare, iar comportamentul C reprezintă dezvoltarea în urma unei traume.

Fig. 2.2. – Exemplu de comportamente reziliente în cazul unei traume cronice (figură preluată)

În situația unei aversități cronice (Fig. 2.2.), comportamentul A reprezintă rezistență la traumă, B prăbușire și recuperare, iar comportamentul C arată o prăbușire după care individul se recuperează lent din traumă.

Reziliența psihică nu trebuie confundată cu imunitatea la traumă, sau cu recuperarea lentă, ci reziliența psihică reprezintă flexibilitate și toleranță la traumă. Astfel în situații de stres scăzut indivizii se comportă similar, dar în stres ridicat efectele reziliente vor fi vizibile la cei cu o reziliență psihică ridicată.

Atitudinea rezilientă reflectă într-o anumită măsură rezistența psihică: efortul și perseverența în urmărirea și atingerea obiectivelor, fapt pentru care antrenamentul rezistenței psihice nu este important doar pentru atleți, dar și pentru fiecare persoană. În concepția lui Peter Clough și Doug Strycharczyk, controlul și dedicarea reflectă interdependent conceptul de reziliență psihică.

2.2.4. Rolul optimismul

O trăsătură importantă în rezistența psihică apărută odată cu introducerea conceptului hardiness a fost optimismul. Optimismul și pesimismul își au originea în teoria lui Seligman și se referă la a avea o perspectivă pozitivă sau negativă a unei situații date. Felul în care o persoană explică evenimentele și cauzele acestuia determină reacția sa individuală. Michelle Bissonnette prezintă explicația indivizilor ca având trei dimensiuni:

Internă – cauza evenimentului este internă sau externă pentru individ?

Stabilitatea – cauza evenimentului este determinată de factori stabili sau trecători?

Globalitatea – factorii responsabili pentru un eveniment sunt specifici sau globali?

Persoanele optimiste se așteaptă ca în final lucrurile să decurgă pozitiv în ciuda problemelor prezente, nu se văd ca fiind neajutorați și se adaptează eficient în stres având un risc mai scăzut la depresie. Studiile de cercetare corelează optimismul cu sănătatea fizică mai bună, dispoziție mai bună, succes la locul de muncă și o minte mai sănătoasă, comparativ cu persoanele pesimiste.

Winston Churchill a spus “un pesimist vede dificultatea în orice oportunitate, un optimist vede oportunitatea în orice dificultate”. Clough consideră că optimismul și rezistența psihică merg mână în mână și asociază optimismul cu o dispoziție bună și bucurie.

2.3. O perspectivă teologică evanghelică

Există numeroase pasaje biblice care fac apel la componente ale rezistenței psihice, însă lucrarea de față va aborda trei pasaje considerate ca fiind pilonul principal al rezistenței psihice din perspectiva teologică evanghelică prezentată:

“Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:2-3). Contextul în care a fost scrisă această epistolă a fost unul de persecuție religioasă, evreii creștini fiind prigoniți pentru credința lor, iar scrisoarea începe cu un sfat surprinzător care face apel la o atitudine de bucurie când apar încercări. Verbul tradus “treceți” (în limba greacă: peripesete) se traduce literar “a cădea” în probleme, la a avea parte de încercări ale vieții de natură exterioară. Transpus în conceptul actual de rezistență psihică, a privi problemele vieții cu bucurie reflectă trăsăturile de provocare și optimism, când individul îmbrățișează criza pentru că îl dezvoltă. Dar care este motivația pentru care creștinii au fost îndemnați să privească problemele cu bucurie?

“…încercarea credinței voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:4). Comentatorii evanghelici susțin în analiza biblică că prin răbdare se înțelege “puterea de a rezista; substantivul “răbdare” (hypomonem; cf. formei verbale din Iacov 1:12) înseamnă statornicie sau rezistență în fața dificultăților..”. Scopul feluritelor încercări este de a deveni rezistent, de a căpăta experiență pentru a deveni mai puternic.

Epistola continuă: “dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârrșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.” Această răbdare / rezistență aduce în continuare beneficii, după cum este analizat pasajul în urmatorul comentariu biblic: “Două cuvinte definesc scopul: desăvârșiți și întregi. “Desăvârșiți” (teleioi) este tradus adesea prin “perfect” sau “terminat” și este asociat cu “întregi” (holokleroi, din holos “întreg” și kleros, “parte”) pentru a reda ideea perfecțiunii întregului sau a deplinei dezvoltări a fiecărei părți.” notă subsol. Cu alte cuvinte acest tip de răbdare conduce spre maturitate dând naștere la un creștin matur în credința lui.

Ca o sumarizare, acest pasaj reflectă ca trăsături ale rezistenței psihice: optimismul în abordarea încercărilor, corelată cu trăsătura provocare (a modelelor 3C și 4C) prin care creștinul acceptă problemele cu o atitudine pozitivă. Răsplata va fi răbdarea, dezvoltarea perseverenței spre maturizare, care la rândul ei poate fi considerată într-o măsură limitată trăsătura rezistenței psihice de a fi dedicat, de a nu ceda în fața crizelor.

Un alt pasaj asemănător este cel din Epistola Apostolului Pavel către Romani : “…ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea”. Analizat în contextul lui, textul biblic enumeră beneficiile de care au parte creștinii care au fost mântuiți prin jertfa lui Isus Hristos. Unul dintre beneficiile enumerate este bucuria pe care o are creștinul împăcat cu Dumnezeu, chiar când trece prin necazuri. Cuvântul “necazuri” (grecește: thlipsesin) se referă printr-o traducere literară, la presiuni, suferințe și nenorociri ale vieții. Aceași idee ca și în Iacov 1:2-4 este prezentată, că necazurile conduc la acel tip de răbdare statornică în a nu ceda în fața problemei.

“… răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:3-4). Această formă de răbdare are ca efect biruința în necazuri, iar apoi lanțul argumentativ al lui Pavel prezintă ca efect al biruinței nădejdea în Dumnezeu.

Al treilea pasaj biblic care face referire la rezistența psihică este 1 Petru 1:5-7:

“Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi. În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos”.

Una din ideile principale a acestui text biblic este că bucuria creștinilor este indepententă de situația lor. Perioada în care a fost scrisă epistola a fost una de prigoană religioasă a creștinilor din biserica primară și implică probabilitatea că Petru făcea referință la persecuție. Aici încercarea asupra individului are ca rezultat perfecționarea credinței creștine, care este asemănată cu aurul purificat prin foc pentru îndepărtarea zgurii.

O trăsătură evidentă a pasajului este faptul că privirea creștinului este orientată spre destinație ceea ce reflectă de fapt credința sa în Dumnezeu, în ciuda circumstanțelor averse. Aici credința creștinească este întărită tocmai prin testarea ei în provocări, iar rezultatul va fi dezvoltarea rezistenței lor. Această credință conferă o atitdine pozitivă a creștinului în a privi problemele în lumina promisiunilor lui Dumnezeu. Ca principiu fundamental criza contribuie la dezvoltare personală și este necesară pentru a deveni mai puternic mental.

3. Metodologia cercetării

În acest capitol se vor prezenta obiectivele cercetării, metodele și materialele folosite în studiu împreună cu procedura de lucru, după care analiza și interpretarea datelor cercetării.

Obiective cercetării:

Obiectivul 1: măsurarea rezistenței psihice a adolescenților în raport cu vârsta lor;

Obiectivul 2: măsurarea rezistenței psihice a adolescenților în raport cu proveniența confesională (penticostală, baptistă și creștin după evanghelie);

Obiectivul 3: măsurarea rezistenței psihice a adolescenților între 14-18 ani și cei cu vârsta cuprinsă între 19-24 ani.

3.1. Metode folosite

Metoda folosită este chestionarul (cercetarea calitativă). Eșantionul a constituit persoanele cuprinse între vârstele de 14 și 24 de ani care se consideră pe ei înșiși membrii unei confesiuni evanghelice (baptistă, penticostală sau creștin după evanghelie) distribuite la două biserici aparținătoare confesiunilor evanghelice din județul Gorj, la studenți ai Universității Emanuel, studenți ai Universității din Oradea și anonim prin website-ul de socializare Facebook. Participanților le-a fost asigurată confidențialitatea informaților, iar cercetătorul a stat la dispoziție să ofere răspuns la nelămuriri din partea participanților. Din 113 chestionare completate, 99 au fost valide (anexa 2).

Chestionarul aplicat alcătuiește două scale de măsurare a rezistenței psihice:

Inventarul Personalității Performante (Jim Loerh) alcătuit din 42 itemi ce măsoară 7 subscale caracteristice rezistenței psihice, înregistrate pe o scală Likert de cinci puncte: “Aproape totdeauna”, “Deseori”, “Uneori”, “Rareori” și “Aproape Niciodată”. Mark Atkinson a sintetizat cele 7 dimensiuni astfel:

Încredere în sine reprezintă conștientizarea că obiectivul poate fi atins și simțirea că este posibil indiferent de talent/abilități, astfel individul poate performa cu succes. Un nivel scăzut de confidență influențează negativ performanța individuală.

Controlul energiei negative este capacitatea de a ține sub control emoțiile negative pentru a putea fi relaxat și calm în situații competitive. Această trăsătură este în strânsă legătură cu perceperea provocărilor într-un mod pozitiv.

Controlul atenției reprezintă capacitatea de a menține concentrarea continuă în sarcină, unde procesul de focalizare implică “uitarea”/conștiinței de sine în controlul atenției pe un anumit obiectiv. Așadar, cu cât individul este mai “adâncit” în îndeplinirea scopului, cu atât se gândește mai puțin la sine și mai mult la sarcina pentru a fi îndeplinită.

Vizualizarea și imagini reprezintă capacitatea mentală de a gândi în imagini, într-o direcție pozitivă, vizualizând optimist și constructiv evenimentele viitoare. Această trăsătură ajută trecerea de la o gândire reflexivă spre o gândire mai spontană, deliberată și instinctivă într-un mod pozitiv.

Motivația reprezintă trăsătura volitivă de a fi statornic în ciuda suferinței și a discomfortului. Abilitatea managerială joacă un rol important de a menține o dietă zilnică de succese pentru a energiza auto-motivația spre progres în îndeplinirea obiectivului.

Energia pozitivă reprezintă capacitatea individului de a se lăsa “energizat” de emoții pozitive cum ar fi bucuria, plăcerea, entuziasmul și spiritul de echipă. Energia pozitivă este o sursă esențială în a putea atinge rezultate maxime în provocări ce permit individului să-și controleze atenția și să se relaxeze.

Controlul atitudini reprezintă obiceiul individual de a gândi disciplinat pentru a avea adopta un set specific de atitudini pozitive în controlul emoțional și menținerea unei energii pozitive.

Scorul final PPI se interpretează astfel:

– 26 – 30 Abilitate excelent dezvoltată;

– 20 – 25 Abilitate dezvoltată, dar mai este loc de îmbunătățire;

– 6 – 19 Abilitate subdezvoltată, are nevoie de atenția ta pentru a o îmbunătății.

Scala de Rezistență Psihică (Suzane Kobasa) este alcătuită din 12 itemi ce măsoară 3 subscale înregistrate printr-o scală Likert de 4 puncte: “Total de acord”, “Oarecum de acord”, “Oarecum împotrivă” și “Total împotrivă”.

Sintetizând cele trei trăsături din capitolul 2, controlul reprezintă capacitatea individului de a-și controla emoțiile negative, afișarea lor și simțirea că el stăpânește situația de stres. Dedicarea exprimă statornicia/perseverența de a confrunta obstacolele pentru îndeplinirea obiectivului sau a sarcinii. Provocarea înseamnă a vedea provocările stresante într-un mod pozitiv, ca fiind oportunități de dezvoltare.

După cele două scale prezentate, în continuare chestionarul constituie 5 itemi ce măsoară următoarele variabile independente: genul, vârsta (14-24 ani), religia/confesiunea religioasă, numele opțional (anexa 3).

Participanților la care au bifat opțiunea “Doresc să primesc rezultatele” și și-au notat inițialele/numele le-a fost trimis la fiecare în parte un email cu rezultatele individuale împreună cu o explicație despre operaționalizarea componentelor rezistenței psihice și adresa de email a cercetătorului, disponibilă pentru nelămuriri, întrebări și asistență.

Scorul final hardiness se interpretează astfel: 9-18 este un scor ridicat, 0-9 este un scor moderat iar sub 0 este un scor scăzut.

3.2. Rezultate

Rezultatele scalelor PPI și Hardiness, subscalele acestora, împreună cu variabilele independente (gen, vârstă, confesiune) au fost procesate în SPSS, PSPP (versiune auxiliară al software-ului SPSS) și LibreOfice: Calculator (versiune similară a software-ului Microsoft Excel).

Variabilele dependente au fost mai întâi procesate prin testul Kolmogorov-Smirnov pentru a se obține tipul distribuției (normală sau asimetrică) scorurilor și deviația standard. În următorul tabel sunt prezentate datele procesate a scalelor PPI și Hardiness și a subscalelor acestora. Statistici descriptive:

Tabelul nr. 1

Termenul de deviație standard se referă la măsura de cunatificare a dispersiei datelor într-o anumită distribuție. Cu cât deviația standard este mai aproape de 0, cu atât datele sunt distribuite mai aproape de medie. Cu cât deviația standard este mai mare, cu atât datele sunt distribuite într-o gamă largă, dispersate.

Dacă testul KS > 0,05, atunci distribuția este simetrică, iar dacă KS < 0,05, atunci distribuția este asimetrică. Toate datele variabilelor depedente au fost distribuite simetric, cu excepția trăsăturii încrederea în sine, unde punctele sunt distribuite asimetric.

3.3. Interpretarea rezultatelor

În acest capitol se vor analiza și interpreta datele cercetate de această lucrare conform obiectivelor stabilite.

3.3.2. Obiectivul 1

Variabilele dependente (PPI și Hardiness, împreună cu subscalele acestora) au fost comparate prin testul T independent în raport cu genul.

Tabelul nr. 2

În Fig. 3.2. și tabelul nr. 2 sunt prezentate cele rezultatele celor trei subscale Hardiness în raport cu genul: controlul, dedicarea și provocarea. În eșantionul cercetat băieții au obținut un scor mai ridicat (2,04) al contrololului, comparativ cu fetele (1,62). O diferență a fost de asemenea confirmată de un alt studiu prezentat în cercetarea teorietică (pagina xx) unde controlul acționează ca moderator al stresului la bărbați, dar nu și la femei.

Trăsătura dedicare este similară între fete (2,81) și băieții (2,82) și este cea mai dezvoltată atitudine a modelului hardiness, aceea de a fi perseverent/statornic. Scorurile obținute la trăsătura provocare au fost puțin mai ridicate la fetele adolescente în comparație cu băieții. Acest lucru înseamnă că fetele privesc provocările și probleme specifice vârstei adolescete într-un mod mai optimist, ca fiind oportunități de dezvoltare, în comparație cu băieții. În ansamblu provocarea este cel mai puțin dezvoltată componentă hardiness, în eșantionul cercetat.

Scorul final hardiness al băieților adolescenți este de 5,77, iar la fete de 5,56, care constituie o diferență relativ mică.

Scorul total al rezultatelor obținute în Inventarul de performanță psihiologică în raport cu genul este de 158,31 la băieții adolescenți, mai ridicat decât la fete care au obținut scorul total de 152,22. Încrederea în sine este similară la ambele genuri (Figura 3.3.), iar această subscală este singura variabilă dependentă care este distribuită asimetric.

Celelalte subscale, controlul energiei, controlul atenției, motivația, vizualizarea controlului, controlul atitudinal și energia pozitivă, au fost mai ridicate la băieții adolescenți decât la fete, în eșantionul cercetat.

În medie, în ambele chestionare standardizare: hardiness și PPI, scorurile adolescenților au fost mai ridicate decât cel al adolescentelor, însă cu o diferență relativ mică.

3.3.3. Obiectivul 2

Obiectivul 2 își propune să cerceteze rezistența psihică PPI și hardiness în raport cu proveniența confesională a adolescenților din mediul evanghelic. Trebuie precizat că această lucrare se limitează strict la eșantionul cercetat, de 99 de participanți (28 penticostali, 64 baptiști și 7 creștini după evanghelie) între 14-24 ani, iar rezistența psihică poate varia în funcție de mulți factori.

Tabelul nr. 3

În scala hardiness, scorul total obținut este de 4,79 în rândul adolescenților de proveniență penticostală, 6,03 la adolescenții baptiști și 5,14 la adolescenți creștini după evanghelie (Figura 3.4.). Trăsătura provocare este similară la adolescenții penticostali și baptiși (1,07 respectiv 1,11), dar mai scăzută la cei de confesiune creștină după evanghelie (0,71). În trăsătura control, cel mai ridicat scor este al adolescenților baptiști (2,02), celor de provenineță creștină după evanghelie este de 1,86 iar la adolescenții penticostali eșantionați este de 1,04.

Se ridică întrebarea ce anume determină această discrepanță între confesiunile din mediul evanghelic în rândul persoanelor din perioada adolescenței propriu-zise și adolescenței întârziate.

Scorul total al rezultatelor obținute în scala Inventarului de performanță psihologică în rândul adolescenților este de 146,00 în rândul penticostalilor, 157,77 al baptiștilor și 149,00 la creștinii după evanghelie. Cei de confesiune baptistă au obținut cel mai mare scor în toate 7 subscale în comparație cu penticostali și creștinii după evanghelie. Cei de proveniență penticostală au înregistrat un control al atenției mai mare (19,79) decât creștinii după evangheliei (19,29); încrederea în sine, energia pozitivă și controlul atitudinal au fost similare; iar controlul energiei negative, vizualizarea controlului și gradul de motivație a fost mai crescut în rândul creștinilor după evanghelie comparativ cu penticostalii adolescenți.

Lucrarea de față reamintește din capitolul 2 că opusul rezistenței psihice este sensibilitatea psihică, și că a fi sensibil psihic nu este ceva greșit. Conceptul de rezistență psihică nu implică afirmația că toți trebuie să fie rezistenți psihic, dar persoanele sensibile psihic pot avea parte de un management al stresului și provocărilor mai redus și implicit o viață mai inconfortabilă, comparativ cu cei mai rezistenți psihic.

3.2.4. Obiectivul 3

Obiectivul 3 își propune să cerceteze rezistența psihică în raport cu perioada adolescenței propriu-zise și cea a adolescenței întârziate. S-a folosit testul T independent pentru a se compara rezistența psihică a adolescenților între 14-18 ani și cei cu vârsta cuprinsă între anii 19-24 (care trec în mare parte prin perioada adolescenței întârziate).

Tabelul nr. 4

Tabelul nr. 5

Se reamintește din capitolul 1 că, conform lui Verza și E. Bocsa, adolescenții care își vor continua studiile după liceu la facultate rămân deobicei economic dependenți de părinți. Acest lucru poate influențează prelungirea perioade adolescente până la vârsta de 24-25 ani, denumită ca fiind perioada adolescenței întârziate. Perioada adolescenței este îndeosebi prelungită de presiunea socială-economică a societății din care individul face parte cât și de complexitatea mediului în care acesta trăiește.

Scorul hardiness a fost de 5,26 pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani (inclusiv), iar pentru cei între 19-24 de ani, scorul a fost de 5,70.

Subscala control a fost mai ridicată la persoanele între 19-24 ani (1,85) decât indivizii cu vârsta cuprinsă între 14-18 (1,21). Acest lucru se explică prin faptul că o dată cu experiența de viață, adolescenți dobândesc un control al emoțiilor mai ridicat în fața provocărilor și aversității, învățând să se stăpânească și să-și gestioneze stresul. Este cea mai semnificativă diferență înregistrată în conceptul hardiness, dintre adolescența propriu-zisă și adolescența întârziată (de 0,64).

Subscala dedicare aproape similară, cu o diferență mică între cele două grupe de vârstă, de 0,07, (2,85 cei între 19-24 ani și 2,68 cei între 14-18 ani inclusiv). Gradul de perseverență în fața provocărilor rămâne relativ similar la indivizii din mediul evanghelic care ies din perioada adolescenței propriu-zise.

Subscala provocare în mod surpriunzător este mai scăzută la persoanele între 19-24 ani decât cele între 14-18 ani. O explicație este aceea că în perioada adolescenței propriu-zise, persoanele EXPLICAȚIE.

Scorul PPI obținut la adolescenții între 14-18 (inclusiv) este de 155,26 iar cei între 19-24 ani este de 147,47.

Atât hardiness cât și PPI au înregistrat o îmbunătățire a

rezistenței psihice după perioada adolescenței propriu-zise.

sensibilitatea psihică reamintire.

Rezultatele scalei PPI (Inventarul de performanță psihologică – Jim Loerh) confirmă Ipoteza 3, care susține că adolescenții cu vârsta cuprinsă între 19-24 sunt mai rezistenți psihic decât cei între 14-18 ani. Totalul celor 7 trăsături PPI însumează în medie scorul de 155,12 cei între 19-24 ani, în comparație cu cei între 14-18 ani, care au obținut scorul 147,73.

3.4. Limitele cercetării

4. Recomandări

În urma cercetărilor de mai sus, în aceste probleme se propune etc.

Concluzii

Concluzia să aibă o perspectivă de viitor.

BIBLIOGRAFIE

Abernethy Iain. Mental Strength: Condition Your Mind Achieve Your Goals. 1st ed. Cockermouth: NETH, 2005.

Adam, Nicholls, Polman Remco, Levy Andrew, and Backhouse Susan. “Mental Toughness, Optimism, Pessimism, and Coping among Athletes.” Elsevier, 2008, 1182–92.

“Adolescence and Its Challenges.” Psychology Secondary Course Module III Human development (n.d.): 113–22.

America’s Definition: What Is an Evangelical Christian?. Grey Matter Report – What Is an Evanghelical? Arizona: Grey Matter Research & Consulting Phoenix, 2008.

Anthony, David, and UNICEF. Adolescence: An Age of Opportunity. New York, NY: United Nations Children’s Fund, 2011.

Atkinson, Mark. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Football.” Univeristy of Sunderland, n.d.

———. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Football.” Univeristy of Sunderland, n.d.

Bartone Paul. “Forging Stress Resilience: Building Psychological Hardiness,” n.d., 243–55.

———. “Forging Stress Resilience: Building Psychological Hardiness,” n.d., 243–55.

Bissonnette. “Optimism, Hardiness, and Resiliency,” 1998.

Bissonnette, Michelle. “Optimism, Hardiness, and Resiliency: A Review of the Literature,” 1998. http://www.reachinginreachingout.com/documents/optimism%20hardiness%20and%20resiliency.pdf.

Bocsa, Eva. Psihologia Dezvoltării Umane. Petroșani: Focus, 2012.

Bonanno, George. “Loss, Trauma, and Human Resilience: Have We Underestimated the Human Capacity to Thrive After Extremely Aversive Events?” American Psychologist 59 (2004): 20–28.

Brown, Theresa, and Mary Fry. “Strong Girls: A Physical-Activity/life.skills Intervention for Girls Transitioning to Junior High.” Journal of Sport Psychology in Action, 2011, 57–69.

Burger, Jerry, and Robert Arkin. “Prediction, Control, and Learned Helplessness.” Journal of Personality and Social Psychology 38 (1980): 482–91.

Child and Adolescent Development. Pittsburgh: The University of Pittsburgh, 2005.

Christopher Peterson, and Seligman Martin. Character Strengths and Virtues: A Handbook and Classification. New York: American Psychological Association, 2004.

Clea, McNeely, and Blanchard Jayne. The Teen Years Explained: A Guide to Healthly Adolescent Development. Johns Hopkings Bloomberg School of public health, 2009.

Clough, Peter. Developing Mental Toughness: Improving Performance, Wellbeing and Positive Behaviour in Others. London ; Philadelphia: Kogan Page, 2012.

Clough Peter, Marchant David, and Earle Keith. Mental Toughness: MTQ 48 Handbook. AQR, 2007. http://repository.edgehill.ac.uk/3322/1/MTQ48_Technical_Manual_Jan_2007.pdf.

Connaughton Declan, Sheldon Hanton, and Graham Jones. “The Development and Maintenance of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2010, 168–93.

Cosmovici, Andrei, and Luminița Iacob. Psihologie Școlară. Iași: Polirom, 1999.

Craig D. Allert. “What Are We Trying to Conserve?: Evangelicalism and Sola Scriptura.” The Evangelical Quarterly, The Evangelical Quarterly, 2004, 327–48.

Dale, Shunk, and Meece Judith. “Self-Efficacy Development in Adoelscences.” Self-Efficacy Beliefs of Adolescents, 2005, 71–96.

Derek Mowbray. “Resilience and Strengthening Resilience in Individuals,” 2011, 1–24.

“Developing Adolescents.” American Psychological Association, 2002.

Doron, Roland. Dicționar de Psihologie. Edited by Francoise Parot. București: Humanitas, 2006.

Doug, Strycharczyk, and Clough Peter. “When the Going Gets Tough, the Tough Get Going. Resilience and Mental Toughness.” Manchester Metropolitan University, n.d., 13–15.

———. “When the Going Gets Tough, the Tough Get Going. Resilience and Mental Toughness.” Teaching Leaders Quarterly, n.d., 13–15.

Duckworth, Angela, and Patrick Quinn. “Development and Validation of the Short Grit Scale.” Journal of Personality Assessment, 2009, 166–74.

Emilia, Albu. Psihologia Vârstelor. Târgu-Mureș: Universitatea Petru Maior, 2007.

Gerhard Maier, and Holland Martin. Comentariu Biblic: Epistola Lui Iacov, Epistola Lui Iuda. Vol. 23. Sibiu: Editura Lumina Lumii, 2007.

Golby, Jim, and Michael Sheard. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Rugby League.” Personality and Individual Differences, 2003, 933–42.

Goldman, Linda. Raising Our Children to Be Resilient. New York: Routledge Taylor & Francis Group, 2006.

Graham, Jones. “What Is This Thing Called Mental Toughness? An Investigation of Elite Sport Performers,” 2002, 205–18.

———. “What Is This Thing Called Mental Toughness? An Investigation of Elite Sport Performers.” Journal of Applied Sport Psychology, 2010, 205–18.

Graham Jones, Sheldon Hanton, and Declan Connaughton. “A Framework of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2007, 243–64.

———. “A Framework of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2007, 243–64.

Grațiela, Sion. Psihologia Vârstelor. Ediția a IV-a. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007.

Gyambrah, Martin, Mark Owusu Amponsah, and Nicola Afua Sackey. “Psychological Profile Assesment of Mental Toughness among Senior Highscholl Football Players in Ghana.” European Journal of Educational Sciences 1 (2013): 136–51.

Hackett, Conrad, and Michael Lindsay. “Measuring Evangelicalism: Consequences of Different Operationalization Strategies.” Journal for the Scientific Study of Religion, 2008, 499–514.

Hayward Sheila. Biopsihologie. București: Editura Tehnică, 1999.

Heiko Krimmer. Comentariu Biblic: Epistola Către Romani. Vol. 10. Krontal: Editura Lumina Lumii, 2001.

Heiko Krimmer, and Martin Holland. Comentariu Biblic: Epistolele Lui Petru. Vol. 20. Krontal: Editura LuminaLumii, 2003.

Jackie Capers-Brown. “Becoming Mentally Tough to Better Manage Stress.” Enzine Articles, n.d. http://ezinearticles.com/?Becoming-Mentally-Tough-to-Better-Manage-Stress&id=7278973.

Jahangir, Kalantar, Khedri Leyla, Ali Nikbakht, and Mehdi Motvalian. “Effect of Psychological Hardiness Training on Mental Health of Students.” International Journal of Academic Research in Business and Social Sciences III (2013): 68–73.

———. “Effect of Psychological Hardiness Training on Mental Health of Students.” International Journal of Academic Research in Business and Social Sciences III (2013): 68–73.

Jim, Golby, Sheard Michael, and Wersch Anna. “Evaluating the Factor Structure of the Psychological Performance Inventory.” Perceptual and Motor Skylls, 2007, 309–25. doi:10.2466.

John E. Anderson. “Economics and the Evangelical Mind.” Association of Christian Economists, 1996, 5–24.

John Walvoord, and Roy B. Zuck. Comentariu Al Noului Testament: O Expunere a Scripturileor Făcută de Profesori de La Seminarul Teologic Dalas. Cluj-Napoca: Editura Fundației E.B.E., 2005.

Larry D. Pettegrew. “Evangelicalism, Paragdism, and the Emerging Church.” TMSJ 17/2, 2006, 159–75.

Leilani Madrigal, Sharon Hamill, and Diane L. Gill. “Mind Over Matter: The Development of The Mental Toughness Scale (MTS).” The Sport Psychologist, 2013, 62–77.

MacDonald, William. Comentariu La Noul Testament. Translated by Doru Motz. Bielefeld: CLV, 1998.

Markus, Gerber, Kalak Nadeem, Lemola Sakari, Peter Clough, Pühse Uwe, Holsboer-Trachsler Edith, and Brand Serge. “Mentally Tough Adolescents Are More Resilient against Stress.” Innovations in Improving Performance, n.d. http://www.aqr.co.uk/sites/default/files/Case%20study%20-%20University%20of%20Basel,%20Switzerland.pdf.

———. “Mentally Tough Adolescents Are More Resilient against Stress,” n.d.

Martin-Breed Patrick, and Anderies Marty. Resilience: A Literature Review. New York, 2011.

Masten, Ann, and Jelena Obradovic. “Competence and Resilience in Development.” Academy of Sciences, 2006, New York.

Matthews, Gerald, Ian Deary, and Martha Whiteman. Psihologia Personalității: Trăsături, Cauze, Consecințe. 2nd ed. București: Editura Polirom, 2012.

Middleton, Simon, Herb Marsh, Andrew Martin, Garry Richards, and Clark Perry. “Discovering Mental Toughness: A Qualitative Study of Mental Toughness in Elite Athletes.” In SELF Research Centre. Sydney: University of Western Sydney, 2004.

Moltz Barry. Bounce! Failure, Resiliency, and Confi Dence to Achieve Your Next Great Success. New Jersey: John Wiley & Sons, Inc., 2008.

Neveanu, Paul Popescu. Dicționar de Psihologie. București: Albatros, 1978.

Novella, Ruffin. “Adolescent Growth and Development.” Virginia Cooperative Extension, n.d., 1–5.

Ong, Anthony, Bergeman, and Toni Bisconti. “Psychological Resilience. Positive Emotions. and Successful Adaptation to Stress in Late Life.” Journal of Personality and Social Psychology 91 (2006): 730–49.

Pearson, Jennifer, and Darlene Kordich. RIRO Resiliency Guidebook. Edited by Debbie Smith. Reaching In… Reaching Out. Ottawa: First Folio Resource Group, 2006.

Reivich, Karen, and Andrew Shatté. The Resilience Factor: 7 Essential Skills for Overcoming Life’s Inevitable Obstacles. New York: Three Rivers press, 2003.

Resilience and Mental Health: Challenges across the Lifespan. New York: Cambridge University Press, 2011.

Salvatore, Maddi. “Hardiness: An Operationalization of Existential Courage.” Journal of Humanistic Psychology, 2004, 278–96.

———. “Hardiness: The Courage to Grow from Stresses.” The Journal of Positive Psychology, 2006, 160–68.

———. Hardiness: Turning Stressful Circumstances into Resilient Growth. SpringerBriefs in Psychology. Dordrecht ; New York: Springer, 2013.

———. “Relevance of Hardiness Assessment and Training to the Military Context.” Military Psychology, 2007, 61–70.

———. “The Story of Hardiness: Twenty Years of Theorizing Research, and Practice.” Consulting Psychology Journal 54 (2002): 175–85.

Salvatore Maddi, and Deborah Khoshaba. Resilience at Work. New York: Amacom, 2005.

———. Resilience at Work: How to Succed No Matter What Life Throw at You. New York: Amacom, 2005.

Salvatore Maddi, Deborah Khoshaba, Richard Harvey, Mostafa Fazel, and Nephthys Resurreccion. “The Personality Construct of Hardiness, V: Relationships With the Construction of Existential Meaning in Life.” Journal of Humanistic Psychology, 2011, 369–88.

Salvatore Maddi, Richard Harvey, Deborah Khoshaba, Mostafa Fazel, and Nephthys Resurreccion. “The Personality Construct of Hardiness, IV : Expressed in Positive Cognitions and Emotions Concerning Oneself and Developmentally Relevant Activities.” Journal of Humanistic Psychology 49 (2009): 292–307.

Seligman, Martin. Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life. New York: Vintage Books, 2006.

Sharon, Nichols. “Adolescence.” Education.dom, n.d. http://www.education.com/reference/article/adolescence1/.

Shepard James, and Kashani Javad. “The Relationship of Hardiness, Gender, and Stress to Health Outcomes in Adolescents.” Journal of Personality, 1991, 747–68.

Shrikrishna Patel, Upendra Pandey, and Sachit Saxena. “Comparative Study Of Mental Toughness Among Kabaddi Players Of Different Level.” Indian Journal of Aplied Research 1 (2011): 201–2.

Sillamy, Nobert. Dicționar de Psihologie – Larousse. București: Univers Enciclopedic, 1998.

S., Nathawat, Desai Malavika, and Majumdar Bishakha. “Hardiness as Predictor of Mental Health in Woman Executives,” n.d. http://www.ufhrd.co.uk/wordpress/wp-content/uploads/2010/08/5_12.pdf.

Southwick, Steven, Brett Litz, Dennis Charney, and Matthew Friedman. Resilience and Mental Health: Challenges across the Lifespan. New York: Cambridge University Press, 2011.

“Sport & Exercise Psychology Review.” Division of Sport and Exercise Psychology 9 (2013): 1–112.

Subramanian. “Hardiness and Optimism as Moderators of Cognitive Emotion Regulation Strategies in Coping Negative Life Events by Adolescents.,” n.d.

“The Road to Resilience.” American Psychological Asociation, 2014.

Tibbert, Stephanie Jane. “Mental Toughness and Overtraning Behaviours.” Victoria University, 2013.

Verza, Emil, and Florin Emil Verza. Psihologia Vârstelor. București: Editura Pro Umanitate, 2000.

Winder, Connie. “An Introduction to Resilient Thinking.” Reaching IN … Reaching OUT, 2006.

ANEXA 1

Ce ne-a zis sr. Adina, despre trimiteri la tabele

Anexa 2

ANEXA 3

55. Vârsta mea (ani):____;

56. Gen: masculin/feminin;

57. Mă consider de religie/cult: ortodoxă, penticostal, baptist, creștin după evanghelie, catolic, non-religios, altele;

58. Inițialele Numelui și Prenumelui:____, Ex.: Mihai Eminescu se va nota: M.E.,

întrebarea este opțională (varanta distribuită prin email și/sau prin Qualtrics);

Numele de Facebook:____, *întrebarea este opțională (varianta distribuită prin

Facebook.com);

59. Doresc să primesc rezultatele/Nu doresc să primesc rezultatele.

BIBLIOGRAFIE

Abernethy Iain. Mental Strength: Condition Your Mind Achieve Your Goals. 1st ed. Cockermouth: NETH, 2005.

Adam, Nicholls, Polman Remco, Levy Andrew, and Backhouse Susan. “Mental Toughness, Optimism, Pessimism, and Coping among Athletes.” Elsevier, 2008, 1182–92.

“Adolescence and Its Challenges.” Psychology Secondary Course Module III Human development (n.d.): 113–22.

America’s Definition: What Is an Evangelical Christian?. Grey Matter Report – What Is an Evanghelical? Arizona: Grey Matter Research & Consulting Phoenix, 2008.

Anthony, David, and UNICEF. Adolescence: An Age of Opportunity. New York, NY: United Nations Children’s Fund, 2011.

Atkinson, Mark. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Football.” Univeristy of Sunderland, n.d.

———. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Football.” Univeristy of Sunderland, n.d.

Bartone Paul. “Forging Stress Resilience: Building Psychological Hardiness,” n.d., 243–55.

———. “Forging Stress Resilience: Building Psychological Hardiness,” n.d., 243–55.

Bissonnette. “Optimism, Hardiness, and Resiliency,” 1998.

Bissonnette, Michelle. “Optimism, Hardiness, and Resiliency: A Review of the Literature,” 1998. http://www.reachinginreachingout.com/documents/optimism%20hardiness%20and%20resiliency.pdf.

Bocsa, Eva. Psihologia Dezvoltării Umane. Petroșani: Focus, 2012.

Bonanno, George. “Loss, Trauma, and Human Resilience: Have We Underestimated the Human Capacity to Thrive After Extremely Aversive Events?” American Psychologist 59 (2004): 20–28.

Brown, Theresa, and Mary Fry. “Strong Girls: A Physical-Activity/life.skills Intervention for Girls Transitioning to Junior High.” Journal of Sport Psychology in Action, 2011, 57–69.

Burger, Jerry, and Robert Arkin. “Prediction, Control, and Learned Helplessness.” Journal of Personality and Social Psychology 38 (1980): 482–91.

Child and Adolescent Development. Pittsburgh: The University of Pittsburgh, 2005.

Christopher Peterson, and Seligman Martin. Character Strengths and Virtues: A Handbook and Classification. New York: American Psychological Association, 2004.

Clea, McNeely, and Blanchard Jayne. The Teen Years Explained: A Guide to Healthly Adolescent Development. Johns Hopkings Bloomberg School of public health, 2009.

Clough, Peter. Developing Mental Toughness: Improving Performance, Wellbeing and Positive Behaviour in Others. London ; Philadelphia: Kogan Page, 2012.

Clough Peter, Marchant David, and Earle Keith. Mental Toughness: MTQ 48 Handbook. AQR, 2007. http://repository.edgehill.ac.uk/3322/1/MTQ48_Technical_Manual_Jan_2007.pdf.

Connaughton Declan, Sheldon Hanton, and Graham Jones. “The Development and Maintenance of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2010, 168–93.

Cosmovici, Andrei, and Luminița Iacob. Psihologie Școlară. Iași: Polirom, 1999.

Craig D. Allert. “What Are We Trying to Conserve?: Evangelicalism and Sola Scriptura.” The Evangelical Quarterly, The Evangelical Quarterly, 2004, 327–48.

Dale, Shunk, and Meece Judith. “Self-Efficacy Development in Adoelscences.” Self-Efficacy Beliefs of Adolescents, 2005, 71–96.

Derek Mowbray. “Resilience and Strengthening Resilience in Individuals,” 2011, 1–24.

“Developing Adolescents.” American Psychological Association, 2002.

Doron, Roland. Dicționar de Psihologie. Edited by Francoise Parot. București: Humanitas, 2006.

Doug, Strycharczyk, and Clough Peter. “When the Going Gets Tough, the Tough Get Going. Resilience and Mental Toughness.” Manchester Metropolitan University, n.d., 13–15.

———. “When the Going Gets Tough, the Tough Get Going. Resilience and Mental Toughness.” Teaching Leaders Quarterly, n.d., 13–15.

Duckworth, Angela, and Patrick Quinn. “Development and Validation of the Short Grit Scale.” Journal of Personality Assessment, 2009, 166–74.

Emilia, Albu. Psihologia Vârstelor. Târgu-Mureș: Universitatea Petru Maior, 2007.

Gerhard Maier, and Holland Martin. Comentariu Biblic: Epistola Lui Iacov, Epistola Lui Iuda. Vol. 23. Sibiu: Editura Lumina Lumii, 2007.

Golby, Jim, and Michael Sheard. “Mental Toughness and Hardiness at Different Levels of Rugby League.” Personality and Individual Differences, 2003, 933–42.

Goldman, Linda. Raising Our Children to Be Resilient. New York: Routledge Taylor & Francis Group, 2006.

Graham, Jones. “What Is This Thing Called Mental Toughness? An Investigation of Elite Sport Performers,” 2002, 205–18.

———. “What Is This Thing Called Mental Toughness? An Investigation of Elite Sport Performers.” Journal of Applied Sport Psychology, 2010, 205–18.

Graham Jones, Sheldon Hanton, and Declan Connaughton. “A Framework of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2007, 243–64.

———. “A Framework of Mental Toughness in the World’s Best Performers.” The Sport Psychologist, 2007, 243–64.

Grațiela, Sion. Psihologia Vârstelor. Ediția a IV-a. București: Editura Fundației România de Mâine, 2007.

Gyambrah, Martin, Mark Owusu Amponsah, and Nicola Afua Sackey. “Psychological Profile Assesment of Mental Toughness among Senior Highscholl Football Players in Ghana.” European Journal of Educational Sciences 1 (2013): 136–51.

Hackett, Conrad, and Michael Lindsay. “Measuring Evangelicalism: Consequences of Different Operationalization Strategies.” Journal for the Scientific Study of Religion, 2008, 499–514.

Hayward Sheila. Biopsihologie. București: Editura Tehnică, 1999.

Heiko Krimmer. Comentariu Biblic: Epistola Către Romani. Vol. 10. Krontal: Editura Lumina Lumii, 2001.

Heiko Krimmer, and Martin Holland. Comentariu Biblic: Epistolele Lui Petru. Vol. 20. Krontal: Editura LuminaLumii, 2003.

Jackie Capers-Brown. “Becoming Mentally Tough to Better Manage Stress.” Enzine Articles, n.d. http://ezinearticles.com/?Becoming-Mentally-Tough-to-Better-Manage-Stress&id=7278973.

Jahangir, Kalantar, Khedri Leyla, Ali Nikbakht, and Mehdi Motvalian. “Effect of Psychological Hardiness Training on Mental Health of Students.” International Journal of Academic Research in Business and Social Sciences III (2013): 68–73.

———. “Effect of Psychological Hardiness Training on Mental Health of Students.” International Journal of Academic Research in Business and Social Sciences III (2013): 68–73.

Jim, Golby, Sheard Michael, and Wersch Anna. “Evaluating the Factor Structure of the Psychological Performance Inventory.” Perceptual and Motor Skylls, 2007, 309–25. doi:10.2466.

John E. Anderson. “Economics and the Evangelical Mind.” Association of Christian Economists, 1996, 5–24.

John Walvoord, and Roy B. Zuck. Comentariu Al Noului Testament: O Expunere a Scripturileor Făcută de Profesori de La Seminarul Teologic Dalas. Cluj-Napoca: Editura Fundației E.B.E., 2005.

Larry D. Pettegrew. “Evangelicalism, Paragdism, and the Emerging Church.” TMSJ 17/2, 2006, 159–75.

Leilani Madrigal, Sharon Hamill, and Diane L. Gill. “Mind Over Matter: The Development of The Mental Toughness Scale (MTS).” The Sport Psychologist, 2013, 62–77.

MacDonald, William. Comentariu La Noul Testament. Translated by Doru Motz. Bielefeld: CLV, 1998.

Markus, Gerber, Kalak Nadeem, Lemola Sakari, Peter Clough, Pühse Uwe, Holsboer-Trachsler Edith, and Brand Serge. “Mentally Tough Adolescents Are More Resilient against Stress.” Innovations in Improving Performance, n.d. http://www.aqr.co.uk/sites/default/files/Case%20study%20-%20University%20of%20Basel,%20Switzerland.pdf.

———. “Mentally Tough Adolescents Are More Resilient against Stress,” n.d.

Martin-Breed Patrick, and Anderies Marty. Resilience: A Literature Review. New York, 2011.

Masten, Ann, and Jelena Obradovic. “Competence and Resilience in Development.” Academy of Sciences, 2006, New York.

Matthews, Gerald, Ian Deary, and Martha Whiteman. Psihologia Personalității: Trăsături, Cauze, Consecințe. 2nd ed. București: Editura Polirom, 2012.

Middleton, Simon, Herb Marsh, Andrew Martin, Garry Richards, and Clark Perry. “Discovering Mental Toughness: A Qualitative Study of Mental Toughness in Elite Athletes.” In SELF Research Centre. Sydney: University of Western Sydney, 2004.

Moltz Barry. Bounce! Failure, Resiliency, and Confi Dence to Achieve Your Next Great Success. New Jersey: John Wiley & Sons, Inc., 2008.

Neveanu, Paul Popescu. Dicționar de Psihologie. București: Albatros, 1978.

Novella, Ruffin. “Adolescent Growth and Development.” Virginia Cooperative Extension, n.d., 1–5.

Ong, Anthony, Bergeman, and Toni Bisconti. “Psychological Resilience. Positive Emotions. and Successful Adaptation to Stress in Late Life.” Journal of Personality and Social Psychology 91 (2006): 730–49.

Pearson, Jennifer, and Darlene Kordich. RIRO Resiliency Guidebook. Edited by Debbie Smith. Reaching In… Reaching Out. Ottawa: First Folio Resource Group, 2006.

Reivich, Karen, and Andrew Shatté. The Resilience Factor: 7 Essential Skills for Overcoming Life’s Inevitable Obstacles. New York: Three Rivers press, 2003.

Resilience and Mental Health: Challenges across the Lifespan. New York: Cambridge University Press, 2011.

Salvatore, Maddi. “Hardiness: An Operationalization of Existential Courage.” Journal of Humanistic Psychology, 2004, 278–96.

———. “Hardiness: The Courage to Grow from Stresses.” The Journal of Positive Psychology, 2006, 160–68.

———. Hardiness: Turning Stressful Circumstances into Resilient Growth. SpringerBriefs in Psychology. Dordrecht ; New York: Springer, 2013.

———. “Relevance of Hardiness Assessment and Training to the Military Context.” Military Psychology, 2007, 61–70.

———. “The Story of Hardiness: Twenty Years of Theorizing Research, and Practice.” Consulting Psychology Journal 54 (2002): 175–85.

Salvatore Maddi, and Deborah Khoshaba. Resilience at Work. New York: Amacom, 2005.

———. Resilience at Work: How to Succed No Matter What Life Throw at You. New York: Amacom, 2005.

Salvatore Maddi, Deborah Khoshaba, Richard Harvey, Mostafa Fazel, and Nephthys Resurreccion. “The Personality Construct of Hardiness, V: Relationships With the Construction of Existential Meaning in Life.” Journal of Humanistic Psychology, 2011, 369–88.

Salvatore Maddi, Richard Harvey, Deborah Khoshaba, Mostafa Fazel, and Nephthys Resurreccion. “The Personality Construct of Hardiness, IV : Expressed in Positive Cognitions and Emotions Concerning Oneself and Developmentally Relevant Activities.” Journal of Humanistic Psychology 49 (2009): 292–307.

Seligman, Martin. Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life. New York: Vintage Books, 2006.

Sharon, Nichols. “Adolescence.” Education.dom, n.d. http://www.education.com/reference/article/adolescence1/.

Shepard James, and Kashani Javad. “The Relationship of Hardiness, Gender, and Stress to Health Outcomes in Adolescents.” Journal of Personality, 1991, 747–68.

Shrikrishna Patel, Upendra Pandey, and Sachit Saxena. “Comparative Study Of Mental Toughness Among Kabaddi Players Of Different Level.” Indian Journal of Aplied Research 1 (2011): 201–2.

Sillamy, Nobert. Dicționar de Psihologie – Larousse. București: Univers Enciclopedic, 1998.

S., Nathawat, Desai Malavika, and Majumdar Bishakha. “Hardiness as Predictor of Mental Health in Woman Executives,” n.d. http://www.ufhrd.co.uk/wordpress/wp-content/uploads/2010/08/5_12.pdf.

Southwick, Steven, Brett Litz, Dennis Charney, and Matthew Friedman. Resilience and Mental Health: Challenges across the Lifespan. New York: Cambridge University Press, 2011.

“Sport & Exercise Psychology Review.” Division of Sport and Exercise Psychology 9 (2013): 1–112.

Subramanian. “Hardiness and Optimism as Moderators of Cognitive Emotion Regulation Strategies in Coping Negative Life Events by Adolescents.,” n.d.

“The Road to Resilience.” American Psychological Asociation, 2014.

Tibbert, Stephanie Jane. “Mental Toughness and Overtraning Behaviours.” Victoria University, 2013.

Verza, Emil, and Florin Emil Verza. Psihologia Vârstelor. București: Editura Pro Umanitate, 2000.

Winder, Connie. “An Introduction to Resilient Thinking.” Reaching IN … Reaching OUT, 2006.

ANEXA 1

Ce ne-a zis sr. Adina, despre trimiteri la tabele

Anexa 2

ANEXA 3

55. Vârsta mea (ani):____;

56. Gen: masculin/feminin;

57. Mă consider de religie/cult: ortodoxă, penticostal, baptist, creștin după evanghelie, catolic, non-religios, altele;

58. Inițialele Numelui și Prenumelui:____, Ex.: Mihai Eminescu se va nota: M.E.,

întrebarea este opțională (varanta distribuită prin email și/sau prin Qualtrics);

Numele de Facebook:____, *întrebarea este opțională (varianta distribuită prin

Facebook.com);

59. Doresc să primesc rezultatele/Nu doresc să primesc rezultatele.