Reziduuri de Xenobiotice In Alimente de Origine Animala

Introducere

Problema reziduurilor de xenobiotice în alimente are consecințe atât în domeniul economic, cât și în cel al sănătății publice. La nivel global sunt instituții care luptă să mențină reziduurile chimice la un nivel cât mai scăzut, prin stabilirea unor nivele tolerabile de substanțe în hrana animalelor.

Lucrarea de față prezintă legislația care stă la baza conceptului de siguranță alimentară și după care se ghidează instituțiile care supraveghează respectarea acestor principii.

Totodată, sunt prezentate principalele clase de substanțe care se pot regăsi în alimente, fiind indicate sursele de proveniență sau modul în care acestea ajung să contamineze alimentele de origine animală, precum și categoriile de alimente care conțin cele mai multe reziduuri de medicamente și alți compuși chimici.

Diverse grupuri de cercetători au făcut un scop din a dezvolta metode de analiză a acestor substanțe care în mod natural nu se regăsesc în organismele animale. Astfel, în conținutul lucrării se regăsesc metode generale de analiză și rezultate ale acestor studii care au vizat reziduurile de xenobioticee, studii realizate nu doar în Europa, ci și în afara continentului. Pentru o clasificare mai accesibilă, studiile sunt prezentate în funcție de matricea biologică analizată, respectiv carne, lapte și produse lactate și ouă.

Lucrarea se încheie cu prezentarea celor mai importante efecte asupra sănătății umane care s-ar putea datora prezenței reziduurilor de xenobiotice în alimentele de origine animală.

I. Alimentele și siguranța alimentară

1.1 Generalități

Creșterea accelerată a populației în ultimele decenii împreună cu turismul și comerțul care s-au extins la nivel internațional au avut un impact ridicat asupra nevoii de proteine animale. Astfel, consumatorii nu mai sunt expuși doar la afecțiuni datorate alimentelor și patogenilor provenți de la animale din arealuri apropiate, ci și celor care ajung din alte zone teritoriale mai îndepărtate prin fenomenul de globalizare care se resimte chiar și în acest domeniu alimentar.

În prezent putem distinge alimentele tradiționale (cereale, legume, fructe, lapte și derivate, carne, pește, grăsimi alimentare, produse zaharoase, băuturi, condimente), dar și o mare varietate de alimente noi. Ca tipuri de alimente noi se pot distinge:

Alimente noi (propriu-zise) – „novel food” (acele alimente care până la un anumit moment nu erau întâlnite într-o zonă geografică, care sunt produse prin tehnologii moderne, cum ar fi nanotehnologiile, sau care sunt provenite din organisme modificate genetic), alimente ușoare – “light food” (alimente în care una sau mai multe componente sunt diminuate cu 30% față de produsul convențional), alimente tip „fast food”, alimente funcționale – „functional food”, alimente fortifiate (alimente care aduc un beneficiu pentru sănătate îmbogățite cu vitamine, probiotice), alimente ”comode” „convenience food” (alimente care intră în categoria semipreparatelor: produse deshidratate sau uscate, produse instant, semiconserve și conserve, produse congelate, diverse delicatese), alimente restructurate – alimente înlocuitori (ex: lapte de soia, de orez), alimente organice (alimente ecologice :produse sănătoase, lipsite de contaminanți biologici, reziduuri chimice nocive, produse prin tehnologii ecologice, care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide și la a căror preparare nu se utilizează aditivi sau alte substanțe), alimente modificate genetic, produse dietetice, alimente medicament – nutraceutice, alimente pentru forme alternative de hrană (vegetarianismul). (1)

Fig.1 Piramida alimentară

Siguranța alimentelor este un termen care se referă la calitatea alimentelor care pot avea efecte asupra sănătății umane și se ocupă cu monitorizarea afecțiunilor care pot fi transmise de la animal la om prin intemediul alimentației și a efectelor acute sau cronice ale ingestiei de xenobiotice naturale ajunse la om prin aceeași cale.

Astfel, „siguranța alimentară” este însoțită de „știința alimentară”, care aplică metode științifice în studiul alimentelor, cu aplicații din diverse discipline, cum ar fi chimia, microbiologia, biologia moleculară, medicina veterinară, ingineria, epidemiologia și sănătatea publică.(2)

În general, substanțele care nu sunt sintetizate în mod normal de către organism (denumite în continuare xenobiotice și care ajung la om prin alimentele de origine animal pot constitui un risc pentru sănătatea umană.(3)

Este cunoscut deja faptul că unele medicamente sunt necesare pentru o eficiență crescută a producției de carne, lapte sau ouă, deși utilizarea acestora nu ar trebui să înlocuiască o igienă corespunzătoare a spațiului unde sunt crescute animalele de la care provin produsele.

Categoriile de alimente care sunt incriminate a conține substanțe străine (medicamente) și care vor fi tratate în prezenta lucrare sunt alimentele de origine animală:

Carnea(inclusiv peștele și fructele de mare

Laptele și derivatele lactate

Ouăle

Medicamentele de uz veterinar sunt utilizate la animalele care sunt destinate consumului uman atât pentru efectele terapeutice, pentru profilaxia bolilor infecțioase, cât și ca agenți de creștere.

Este esențială utilizarea prudentă a anumitor substanțe medicamentoase la animale, pentru a asigura eficacitatea ulterioară a acestora, pentru a minimaliza riscul de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene și pentru a scădea impactul nociv al acestora asupra sănătății umane.

1.1 Alimente în care se regăsesc reziduuri

Produsele alimentare de origine animală pot proveni din simple gospodării sau din ferme specializate în creșterea animalelor pentru anumite scopuri bine definite, spre exemplu, porcine, bovine sau păsări crescute pentru carne, lapte sau ouă.

Animalele crescute pentru carne pot acumula poluanți atât din apă și hrană, cât și din mediul în care sunt crescute, care a fost tratat , de exemplu, contra paraziților. Cele mai multe pesticide se depozitează la nivelul țesutului adipos sau muscular al animalelor, dar sunt unele care pătrund și la nivelul creierului, ficatului sau plămânilor.

În același mod pot fi contaminate și păsările crescute pentru carne, grăsime sau ouă. Insecticidele și acaricidele sunt cele mai des folosite pentru îndepărtarea paraziților care apar atât pe păsări, cât și în cuștile în care sunt crescute.

Problema cea mai mare asociată cu deversările produselor chimice în ape o reprezintă acumularea acestora în organismul viețuitoarelor acvatice (pești, scoici, alte fructe de mare).

Vitele crescute pentru lapte pot fi expuse produselor chimice prin intermediul hranei. Aceste reziduuri pot fi stocate în diverse compartimente, inclusiv excretate în lapte și pot proveni și din aplicarea topică a unor medicamente, din tratarea grajdurilor sau chiar prin procesarea laptelui. Contaminarea laptelui reprezină o reală problemă, întrucât laptele este un aliment important în dieta omului, chiar din primii ani de viață.

În cele ce urmează, vor fi prezentate anumite categorii de alimente și metode prin care au fost detectate reziduuri de xenobiotice în acestea.

4.1 Carnea

Conform unei definiții, carnea reprezintă mușchii scheletici ai animalelor cu sânge cald (vită, porc, oaie, capră, pui, vânat) alături de celelalte țesuturi: sânge, grăsimi, viscere care servesc drept hrană omului.

Carnea reprezintă un aliment de bază datorită aportului crescut de proteine, vitamine din complexul B și minerale (Fe, P).

Carnea poate fi clasificată în mai multe categorii, în funcție de proprietățile biochimice ale sale, de conținutul de mioglobină și de tipul de fibră musculară pe care îl reprezintă. Astfel putem diferenția:

Carnea roșie, bogată în mioglobină și în fibre de tipul I, sau fibre cu contracție lentă. Aceasta provine de la vită, cal, porc.

Carnea albă, săracă în mioglobină, mai bogată în fibre cu contracție rapidă (glicolitică). Provine de la păsările de curte (pui, rață, gâscă,cucan), iepure. (4)

Din punct de vedere al compoziției, procentul de apă, proteine, lipide, minerale (fier, zinc) și vitamine (B1, B5, B6, B12, PP, E) este diferit în funcție de specia de la care provine carnea. În tabel sunt prezentate sintetic aceste valori pentru patru tipuri de carne, tipuri care vor fi amintite în continuare în lucrare.(1)

Tabel I. Compoziția chimică a cărnii

Cu o astfel de compoziție variată, carnea poate fi considerată un aliment cu valoare nutritivă crescută, care totodată o face unul din cele mai populare alimente la nivel mondial. Totodată, compoziția poate avea un rol important în ceea ce privește tipul de reziduuri care se vor regăsi în carne, în funcție de afinitatea acestora pentru țesuturi mai bogate în grăsimi sau în proteine.

La nivel global, consumul de carne scade în ordinea: carne de porc, carne de pasăre, carne de vită. Departamentul de Agricultură a Statelor Unite ale Americii realizează bianual rapoarte în care se prezintă valorile producției, consumului, importului și exportului la nivel mondial, cât și la nivelul Statelor Unite ale Americii. În tabelul II sunt trecute valorile corespunzătoare raportului din aprilie 2015. Atât producția, cât și consumul sunt măsurate în 1000 tone echivalente greutății carcasei, pentru vită și porc, respectiv 1000 tone de carne gata să fie gătită, pentru pasăre. (5)

Tabelul II- Producția și consumul de carne anual

Pentru a putea însă rămâne pe piața alimentară, cu cererea de carne în continuă creștere, producătorii de carne recurg la anumite practici artificiale de creștere a producției de carne. Aceasta este accelerată prin adminstrarea la animale a unor antibiotice (profilactic) sau a unor factori de creștere, reprezentați de diverși hormoni sau beta-agoniști.

Pentru a putea preveni efectele negative ale consumului de produse de carne contaminate cu reziduuri de substanțe medicamentoase, autoritățile au dispus analiza periodică a produselor de origine animală. Astfel, Comunitatea Europeană, prin Regulamentul 37/2010 prezintă în ordine alfabetică mai mult de 300 de substanțe care se pot regăsi în produsele animale , prezentând specia la care se pot găsi, cu țesutul țintă, limita maximă reziduală admisă, precum și markerul specific substanței a cărei prezență este analizată. (6)

Pentru a putea detecta cât mai multe substanțe în cel mai scurt timp, și cu cele mai mici costuri, multe din laboratoarele implicate au dezvoltat și validat metode analitice care să corespundă acestor cerințe. În continuare vor fi prezentate câteva dintre aceste metode, în trei din cele mai răspândite produse animale, și anume carnea de porc, de pui și de vită.

Carnea de porc

Cea mai mare producție de carne la nivel mondial este asigurată de carnea de porc, aceasta având totodată și cel mai mare consum, fie sub formă de carne brută, fie preparată, sub formă de mezeluri.

Regulamentul 37/2010 include și limite pentru anumite produse obținute de la porcine, cum ar fi carnea (țesutul muscular), grăsimea, ficatul șau rinichii. Pentru detectarea reziduurilor în aceste țesuturi, sunt utilizate metode de screening, însă niciuna din aceste metode nu poate identifica sau cuantifica reziduurile. Pentu aceste etape este necesară folosirea unor metode instrumentale mai avansate.

Carnea de pasăre

Datorită ușurinței cu care sunt crescute păsările, în special găinile și puii și prețului scăzut care este necesar sacrificării, prelucrării și respectiv comercializării cărnii acestora, carnea de pui este foarte răspândită ca aliment.

Carnea de vită

Datorită aromei specifice, carnea de vită și-a câștigat popularitatea în toată lumea, existând o cerere mare la nivelul pieței, ocupând locul al treilea după carnea de porc, respectiv pasăre (pui și curcani).

În Australia se raportează aproape anual situații în care reziduuri de endosulfan se regăsesc în carnea de vită. Acest insecticid este pulverizat în aer deasupra câmpurilor cu bumbac pentru îndepărtarea dăunătorilor și ajunge să contamineze și terenurile pe care pășunează vitele crescute pentru carne. Astfel, autoritățile australiene depun eforturi considerabile pentru a proteja populația de consumul de carne de vită contaminată cu cantități prea mari de insecticid.(3)

Carnea de pește

Consumul de pește este considerat ca fiind un element important într-o dietă echilibrată, fapt care a condus la creșterea consumului la nivel mondial, inclusiv în zone geografice unde peștele nu făcea parte din regimul alimentar tradițional. Ca o consecință, populația naturală de pește a început să scadă, fiind necesară creșterea peștilor în spații artificiale, în bazine de acvacultură.

Peștele reprezintă o sursă bogată de lipide, datorită conținutului de acizi grași ω-3 polinesaturați, care au efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, împreună cu iodul, seleniul și vitaminele A și D.

Unele produse piscicole și fructele de mare sunt considerate produse exotice, datorită provenienței lor din medii care sunt mai greu accesibile sau din zone geografice mai îndepărtate. Astfel, se realizează un schimb comercial între țările europene, spre exemplu și țările producătoare, care de multe ori sunt țări subdezvoltate.

În 1997, Uniunea Europeană a interzis importul de produse piscicole din Bangladesh, pe motivul că s-au descoperit deficiențe în infrastructura de prelucrare a acestora, reprezentând astfel un posibil risc pentru populația consumatoare. Aceeași problemă a apărut și pe continentul american, Statele Uunite ale Americii interzicând introducerea produselor dacă se aflau sub standardele impuse. Pentru a rezolva această problemă, s-a implementat sistemul de asigurare a calității HACCP.(7)

Dintre medicamentele utilizate în cadrul fermelor piscicole, cele mai des folosite sunt chinolonele (3)

4.2 – Laptele și derivatele lactate

Laptele și produsele lactate reprezintă grupul de alimente cu cel mai mare consum la scară mondială, fiind un aliment complet, ideal și unic, pentru că poate fi adminstrat din primele ore de viață.

O altă definiție susține că laptele este un aliment cu valoare biologică ridicată, excelent pentru copii, femei în perioada maternității, foarte bun pentru adolescenți, bătrâni, adulți, persoane ce lucrează în mediu cu noxe.

Din punct de vedere al compoziției și a structurii chimice, laptele reprezintă o structură complexă, foarte bine organizată, fiind o emulsie de lipide (steroli, trigliceride, vitamine liposolubile) în apă, care conține numeroase elemente, unele dizolvate (săruri, zaharuri, proteine, aminoacizi, vitamine), altele aflându-se în stare coloidală (fosfați și alte săruri insolubile de calciu, precum și proteine complexe – cazeina). Toate aceste componente sunt bine proporționate cantitativ și calitativ pentru a asigura un produs stabil.

Produsele derivate din lapte pot fi clasificate în mai multe categorii, ca derivate de fermentație (brânzeturi și produse lactate acide: iaurt, kefir, sana), derivate grase (frișcă, smântână, unt), derivate de uz industrial (lactoză, cazeină).

În multe țări cantitatea de lapte proaspăt destinat transformării în iaurt sau brânzeturi este scăzută, astfel existând o presiune pe plan economic pentru a se accepta spre prelucrare și lapte contaminat cu reziduuri de substanțe medicamentoase. Prezența reziduurilor de xenobiotice reprezintă atât o preocupare pentru consumatori, pe plan sanitar, cât și pentru industria de prelucrare a laptelui, pe plan tehnic.

De multe ori consumatorii sunt înșelați de ideea că pasteurizarea laptelui elimină orice risc asociat consumului.

Printre reziduurile din lapte se găsesc substanțe cu acțiune inhibitorie asupra anumitor microorganisme și aceasta poate reprezenta un risc crescut pentru persoanele care lucrează în industria de prelucrare a laptelui, dată fiind expunerea repetată la produse lactate contaminate cu aceste substanțe.

Cu toate că unele reziduuri de medicamente sunt stabile și la temperatura de prelucrare a laptelui prin fierbere și nu pot fi eliminate din alimente, este recomandată fierberea laptelui, pentru a îndepărta celelalte pericole determinate de microorganisme.

Produse lactate

Din punct de vedere fizico-chimic, produsele lactate precum untul sau smântâna prezinta structură de emulsie apă/ulei, respectiv ulei/apă. Această separare de faze poate fi utilă în identificarea produselor care impurifică laptele, prin repartiția în una din faze, în funcție de coeficientul lor de partiție. Astfel, în unt se vor regăsi mai multe substanțe lipofile decât hidrofile, comparativ cu smântâna, unde valorile ar fi inversate.

4.3 – Ouăle

Oul este considerat unul dintre cele mai complete alimente din punct de vedere nutriv, fiind numit și bombă nutritivă, datorită faptului că are un conținut mare de nutrienți, în formă concentrată și ușor absorbabilă.

Ouăle care sunt folosite ca aliment provin de la păsări domestice, în special de la găini. Dacă ouăle provin de la altă specie decât găina (Gallus domesticus), este necesar să se indice specia de la care provin.

Găinile sunt printre cele mai potrivite viețuitoare din lumea animală, când vine vorba de detectarea contaminanților din mediu, acestea fiind foarte sensibile la orice modificare, prin faptul că ingerează aproximativ 30 g de sol într-o zi.r

Producerea și comercializarea ouălor pentru consum în România se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului C.E nr. 852/2004 privind regulile generale de igienă a alimentelor și a altor acte normative care stabilesc standarde de etichetare, marcare sau ambalare a ouălor.

Ouăle sunt clasificate după mai multe proprietăți: după calitate, după greutate și după modul în care au fost crescute păsările.(8)

La păsări, unele medicamente difuzează în ovar, de unde trec în ou. Inițial, difuziunea are loc în albuș, abia apoi în gălbenuș, unde rezistă o perioadă mai îndelungată.(9)

De multe ori, normele impuse de autorități nu pot fi îndeplinite de micii producători, astfel că păsările crescute pentru ouă trăiesc în condiții improprii. Totodată, lipsa controlului veterinar în zonă și lipsa fondurilor pentru a-și permite acest serviciu conduc de multe ori la situații în care crescătorii administrează păsărilor tratamente cu doze prea mari sau substanțe ineficiente în afecțiunile prezente.

II. Reziduuri de xenobiotice

2.1. Legislația privind prezența reziduurilor

Pentru a garanta consumul uman de alimente sigure și de înaltă calitate, au fost înființate instituții care se ocupă îndeosebi de problema alimentației. Astfel au luat ființă Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO -Food and Agriculture Organization) și sub îndrumarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), s-a scris Codex Alimentarius. Acest Codex Alimentarius este utilizat atât la nivel național prin armonizarea legilor din domeniul alimentației, a aditivilor alimentari, a igienei și a procesării alimentelor, cât și la nivel internațional, în ceea ce privește comerțul cu alimente.(10)

Reziduurile de medicamente veterinare pot compromite securitatea sanitară și pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.

La nivel international, Codex Alimentarius Comision adoptă “Code of Practice for Control of the Use of Veterinary Drugs” (CAC/RCP 38-1993), “Codex Maximum Residue Limits for Veterinary Drugs” și alte recomandări cu privire la monitorizarea și analiza reziduurilor, precum și principii și ghiduri de analiză a riscului.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMEA) impune fabricanților de medicamente efectuarea de teste de siguranță și reziduuri pentru fiecare produs în parte, referindu-se nu doar la substanța activă și excipienți, cât și la forma farmaceutică. Aceste prevederi se regăsesc în „Notice to applicants Veterinary medicinal products” și sunt transpuse în practică prin Ordinul nr 30/2015 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare, publicat în Monitorul Oficial al României în 3 aprilie 2015.(11)

Conform Regulamentului CEE 2977/90, înlocuit ulterior cu Regulamentul CE 470/2009, prin „reziduuri de medicamente de uz veterinar” se definesc toate substanțele farmacologic active, indiferent că sunt principii active, excipienți sau produse de degradare, precum și metaboliții acestora, care rămân în produsele alimentare obținute de la animalele cărora li s-au administrat medicamentele de uz veterinar respective. (12)

Se definește astfel și „limita maximă de reziduuri” ca fiind „conținutul maxim de reziduuri rezultate în urma utilizării unui medicament de uz veterinar (exprimat în mg/kg sau în μg/kg produs proaspăt) pe care Comunitatea Europeană îl poate accepta ca fiind autorizat în mod legal sau care este recunoscut ca fiind acceptabil în interiorul sau la suprafața produselor alimentare. Această limită se bazează pe tipul și cantitatea reziduurilor despre care se consideră că nu prezintă riscuri de ordin toxicologic pentru sănătatea umană, exprimate în doza zilnică admisă (DZA) sau pe baza unei DZA temporare prin utilizarea unui factor de securitate suplimentar. De asemenea, aceasta ține seama și de alte riscuri privind sănătatea publică, precum și de aspecte ale tehnologiei alimentare. Atunci când se stabilește o limită maximă de reziduuri (LMR), se iau în considerare, de asemenea, reziduurile care se pot găsi în alimentele de origine vegetală și/sau reziduurile care provin din mediu. Pe de altă parte, LMR poate fi redusă pentru a fi compatibilă cu normele de utilizare a medicamentelor de uz veterinar și în măsura în care sunt disponibile metode practice de analiză.” (12)

Același Regulament 2377/90 al CEE menționează speciile la care sunt administrate acele medicamente care lasă reziduuri, respectiv acele medicamente care nu au limitele maxime reziduale stabilite, întrucât administrarea lor la anumite specii de animale este interzisă, datorită efectelor toxice. Aceste date sunt organizate în anexele I, II, III, IV ale Regulamentului și sunt modificate în funcție de noile cercetări în domeniu, ultima modificare a acestuia fiind M140 din 2008 (publicată sub titlul de Regulamentul (CE) nr. 542/2008 al Comisiei din 16 iunie 2008)

Cu toate acestea, limitele maxime de reziduuri nu sunt utilizate în modul în care au fost concepute. În practică se stabilește o anumită perioadă de timp care trebuie să treacă de la administrarea medicamentului până la momentul în care animalul este sacrificat pentru carne sau până când produsele de excreție (lapte, ouă) sunt puse la dispoziția consumatorilor. De multe ori, prezența reziduurilor evidențiază un management defectuos în ceea ce privește gestionarea timpilor legați de administrarea unui medicament veterinar unui animal.

Timpul de interzicere a consumului, numit și timpul de retragere sau perioadă de așteptare este o perioadă de timp care diferă atât în funcție de substanța administrată, cât și de matricea organică în care s-ar regăsi (carne, lapte, ouă).

Uniunea Europeană a dezvoltat o metodă statistică de calcul al perioadei de retragere pentru lapte, numită Time-To-Safe-Concentration (TTSC, Timpul până la concentrația sigură). Această metodă calculează limita de toleranță a numărului de colectări de lapte pentru un animal, necesare atingerii unei concentrații sigure a reziduurilor în lapte.

Această perioadă este calculată astfel încât să reprezinte perioada de timp dintre ultima administrare a unui medicament în condiții normale și producerea de alimente de la acele animale, astfel încât acestea să nu conțină reziduuri în cantitate mai mare decât limita maximă de reziduuri admisă. Spre exemplu, dacă timpul de retragere a unei substanțe din lapte este de 96 de ore, tot laptele colectat de la ultima administrare până la trecerea celor 96 de ore trebuie aruncat, doar cel colectat dupa această perioadă este considerat sigur.(13)

Pentru celelalte tipuri de produse de origine animală sunt stabilite alte perioade de retragere, unele recomandate de către producătorul de substanțe medicamentoase, altele impuse de către autoritățile în domeniu.

În Statele Unite ale Americii, Centrul de Medicină Veterinară din cadrul FDA (Food and Drug Administration) stabilește timpul de interzicere a sacrificării animalelor în funcție de următorii parametri : NOEL (No Observed Effect Level, nivelul la care nu se observă niciun efect), DZA (doza zilnică admisă), concentrația sigură și nivelul de toleranță (procentul din concentrația sigură reprezentată de markeri ai reziduurilor).(14)

În România, Ordinul nr 187/2007 prevede ca timpul de retragere general, în cazul în care producătorul nu îl menționează. Astfel, perioada de așteptare pentru speciile în cauză, nu trebuie să fie mai mică de 7 zile pentru ouă, 7 zile pentru lapte și 28 de zile pentru carnea de pasăre și de mamifere, inclusiv grăsimi și organe.

În tabelul următor sunt date câteva exemple pentru perioadele de retragere, conform cerințelor producătorilor.(15)

Tabel III – Exemple de perioade de retragere

2.2. Clase de substanțe regăsite ca reziduuri și sursa lor de proveniență

La administrarea unui medicament unui organism, fie el uman sau animal, acesta trece prin cele patru etape ale farmacocineticii, și anume, absorbția, distribuția, metabolizarea și excreția sau eliminarea.

Absorbția este trecerea substanței active prin membranele biologice de la locul de absorbție, ajungând în circulația sistemică. Odată ajuns în fluxul sanguin, moleculele de substanță activă sunt distribuite, fie se leagă de proteinele transportoare din plasmă (albumine, globuline, lipoproteine), fie rămân libere în sânge. Fracțiunea liberă este cea care ajunge în organe și determină apariția efectului farmacologic. În această etapă, substanțele active a căror afinitate pentru țesuturi este mai mare (și pot forma legături cu proteinele tisulare) părăsesc mai greu organismul și rămân ca reziduuri în țesuturile pentru care au afinitate.

În țesuturile organismului, în special la nivelul ficatului (care este un organ foarte bogat în enzime de biotransformare), moleculele pot suferi reacții de oxidare, hidroxilare, hidroliză și de reducere. În urma acestor reacții, moleculele sunt fie inactivate și ajung la o cale de eliminare (rinichi și excreția urinară), fie transformate în alți metaboliți uneori mai activi decât compusul de bază.(16)

Astfel, oricare ar fi natura medicamentului veterinar administrat, riscul de a găsi reziduuri în țesuturi (carne) și produse de excreție (lapte, ouă) este prezent. Controlul total al acestor substanțe în producția animală nu este fezabilă în condițiile actuale date de necesitate a unui randament crescut, pentru fiecare medicament fiind astfel stabilit un prag dincolo de care cantitatea de reziduuri prezente prezente în produsele alimentare reprezintă un pericol imediat pentru consumator.

Un studiu realizat de un grup de cercetători împreună cu autorități din mai multe țări au demonstrat că părerea generală a oamenilor cu privire la „alimentele contaminate” exclude de multe ori situația în care un aliment conține reziduuri de xenobiotice, populația în general considerând contaminat doar ceea ce nu mai corespunde din punct de vedere organoleptic, adică produs vizibil alterat.(17)

Se evidențiază mai multe motive pentru care se administrează medicamente și alte substanțe animalelor, cele mai importante fiind profilaxia, respectiv tratamentul unor boli și dorința crescătorilor de animale de a crește masa musculară (pentru carne) sau volumul de lapte.

Astfel, multe din fermele de animale utilizează amestecuri de antibiotice și substanțe antibacteriene care se regăsesc ulterior în produsele finite puse la dispozitia populației. Unul din motivele pentru care aceste substanțe se regăsesc în produsele pentru consumul uman este nerespectarea timpilor de după administrare. În unele cazuri, cum ar fi cel al ouălor, respectarea nu ar determina lipsa completă a reziduurilor, pentru că nu poate fi controlată producția de ouă, dar poate fi ținută sub observație comercializarea lor. Nu se recomandă punerea în vânzare sau folosirea în alte scopuri a ouălor provenind de la păsări tratate cu medicamente până ce timpul recomandat de autorități (în funcție de substanță) nu a trecut. Un alt motiv pentru care antibioticele se regăsesc în alimente este aplicarea unor metode ilicite de conservare, în perioada de prelucrare sau depozitare a acestora.

Antibioticele administrate animalelor reprezintă o sursă de contaminare atât pentru carne, cât și pentru ouă sau lapte. Limitele maxime admise pentru antibiotice diferă în funcție de tipul antibioticului, specia animală și produsul alimentar, valorile fiind situate între 4 µg și 1000 µg.

Cele mai neplăcute efecte ale antibioticelor beta-lactaminice ajunse la om prin intemediul cărnii sunt reacțiile alergice. Există totuși și posibilitatea ca rezistența la meticilină a unor microorganisme (cu creșterea consecutivă a numărului de infecții nozocomiale) să se datoreze ingestiei involuntare de antibiotice prin intermediul reziduurilor din carne (acesta putând fi considerat un alt aspect negativ corelat cu prezența antibioticelor în alimente).

Tetraciclinele, care au un spectru de acțiune larg, se răgăsesc de multe ori în tratamentele animalelor bolnave, atât în administrare sistemică, prin intemediul hranei sau injecțiilor, cât și topic, prin aplicarea unguentelor conținând antibiotice. Cele mai utilizate antiobiotice sunt tetraciclinele, administrate atât ca agent antimicrobian, cât și ca coccidiostatic. În unele cazuri, fermierii se bazează pe efectul advers care apare la oameni (colorarea în brun danturii) pentru a îmbunătăți proprietățile vizuale ale unor produse, precum ouăle. Astfel că se adminstrează oxitetraciclină găinilor, pentru colorarea în brun a cojilor, prin hiperpigmentare.

Lincosamidele (lincomicina și clindamicina) sunt administrate în special la porcine, ca aditivi în hrană și ca preparate injectabile.

Pentru menținerea unui control asupra utilizării aminoglicozidelor la animale, unele țări au impus limite maxime de reziduuri, altele au interzis cu vehemență utilizarea acestei clase de medicamente ca factor de creștere. În această ultimă situație se regăsește Uniunea Europeană.

Bacitracina și verginiamicina sunt polipeptide utilizate ca factori de creștere. Utilizarea lor ca aditivi în hrana animalelor este interzisă ca urmare a riscului crescut de instalare a rezistenței microorganismelor. Cloramfenicolul este interzis încă din anii 1990, deoarece s-a demonstrat că produce anemie aplastică la oameni.

Din clasa nitrofuranilor, unii compuși sunt scoși în afara legii datorită carcinogenicității acestora asupra animalelor crescute pentru producția de carne. Aceștia sunt nitrofurantoina și furazolidona. Uniunea Europeană interzice administrarea moleculelor din clasa nitrofuranilor la animalele care pot reprezenta sursă de hrană pentru populație, neexistând astfel o valoare stabilită pentru doza zilnica admisă.

Fluorochinolonele sunt parte din categoria de substanțe medicamentoase utilizate atât în medicina umană, cât și în cea veterinară, în special pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cauzate de patogeni Gram-pozitivi și Gram-negativi. După aprobarea fluorochinolonelor în medicina veterinară s-a observat o creștere a rezistenței la acid nalidixic al speciilor Campylobacter și Salmonella. Totodată a fost identificat un factor de risc pentru instalarea rezistenței la fluorochinolone a Pseudomonas aeruginosa prin prescrierea foarte largă a chimioterapicelor din această clasă. În ultima perioadă, în spitale au fost detectate microorganisme rezistente la chinolone, ceea ce ridică un semn de întrebare referitor la legătura dintre administrarea la animale a antibioticelor și creșterea numărului de microorganisme rezistente.(18)

Limitele admise (LMR) pentru fluorochinolone se cuprind între 30 µg/kg și 1800 µg/kg, în funcție de matricea biologică în care se găsesc diversele substanțe din acestă clasă.(9)

Sulfamidele sunt utilizate ca aditivi în hrană, ca pulberi orale, injecții sau preparate topice. Această clasă este printre cele mai des detectate în produsele de origine animală, în special în lapte și în carne (la nivelul rinichilor, organul de eliminare și la nivelul ficatului, organul de metabolizare). Indiferent de specia de la care provin alimentele, limita maximă de reziduuri este de 100 µg/kg pentru mușchi, ficat sau lapte.(9)

O altă grupă de medicamente veterinare care pot lăsa reziduuri în produsele de origine animală sunt antihelminticele. Helminții sunt de fapt viermii intestinali: tenii, nematode (viermi rotunzi) și trematode. Asupra animalelor pot avea efecte neplăcute, determinând scăderea în greutate sau scăderea capacității de reproducere. Infestarea cu helminți necesită tratament, ceea ce afectează negativ procesul de creștere a animalelor pentru carne sau lapte. Fiind din ce în ce mai accesibile, adminsitrarea medicamentelor a devenit o rutină. Și chiar dacă aceasta se face profilactic, potențialul caracter dăunător al reziduurilor rămâne o amenințare pentru sănătatea consumatorilor produselor animale.

Problema mai mare apare atunci când reziduurile identificate în produsele animale provin de la substanțe care se regăsesc și în tratamentul helmintiazelor care apar la om. Există dovezi că unii helminții au dezvoltat rezistență la unele antihelmintice, cum ar fi triclabendazolul. Dintre medicamentele antihelmintice care se găsesc în produsele alimentare de origine animală se află piperazina, benzimidazolii, ivermectina sau doramectina și sunt utilizate pentru controlul infestărilor cu paraziți interni.

Din categoria benzimidazolilor fac parte și albendazolul, mebendazolul, fenbendazolul sau ocibendazolul. Aceștia pot să apară în lapte sub formă de urme, sunt necesare cantități foarte mici pentru a inhiba fermentarea brânzeturilor. Este necesar să se respecte timpul de așteptare de câteva zile pentru lapte, respectiv 2-4 săptămâni pentru carne. Mebendazolul nu se administrează animalelor de la care se consumă lapte.

Ivermectinele și avermectinele (doramectina) au acțiune atât pe endoparaziți, cât și pe ectoparaziți. Ambele clase determină niveluri ridicate în sânge pe perioade lungi de timp, ceea ce determină o eliminare lentă din organism. Ca o consecință, ivermectinele nu se administrează vitelor în lactație sau animalelor care urmează să fie sacrificate în timp de 4 săptămâni (perioada de așteptare), iar avermectinele nu se adminstrează cu 60 de zile înainte. Pentru produsele de carne, timpul de așteptare pentru avermectine este cuprins între 28 și 35 de zile, în funcție de specia la care se administrează.(9)

Coccidiostaticele sunt acele substanțe medicamentoase care se administrează în tratamentul coccidiozei. Aceasta este o boală infecțioasă foarte contagioasă, care se manifestă la o mulțime de animale domestice, în special la păsări, cu simptome variate, de la diaree, scădere în greutate, până la încetarea producerii de ouă sau chiar moarte. În general, crescătorii de păsări preferă să administreze coccidiostatice mai degrabă preventiv, decât curativ, prevenind astfel pierderile economice. Prin creșterea rapidă a păsărilor și a puilor, coccidioza poate fi răspândită foarte ușor în fermă. Pentru a evita consecințele drastice ale infestării, coccidiostaticele sunt adminstrate profilactic în mâncare, ca aditivi. În 2011, la nivelul Uniunii Europene erau autorizate 11 coccidiostatice , pentru administrare la pui, curcani, gâște, unele putând fi utilizate și la iepuri și găini ouătoare. Tot Uniunea Europeană a decis ca reziduurile acestor medicamente să fie monitorizate, conform Directivei Consiliului 96/23/EC. Pentru a evita acumularea de coccidiostatice în ouă, nu este permisă administrarea acestora la găini în perioada de ouat.

Pentru creșterea producției de carne, lapte sau ouă, printre cele mai răspândite clase de medicamente utilizate se găsesc antibioticele (peniciline și cefalosporine, tetracicline, macrolide), chimioterapicele (nitrofurani, chinolone, sulfonamide), antihelmintice. Pentru controlul infestării animalelor cu paraziți se utilizează și unele pesticide.

În timp ce antibioticele sunt folosite pentru a menține crescut numărul de animale sănătoase, crescând astfel și cantitatea de produse animale, ca factori de creștere accelerată a organismului animale sunt cunoscuți glucocorticoizii, beta-agoniștii (clenbuterol, salbuterol) și hormonii.

Printre cei mai utilizați hormoni sunt zeranolul, trembolon acetatul, estrogenii și progesteronul, somatotropina bovină (BST) sau somatotropina porcină (PST). Acești factori uneori utilizate ilegal și care sunt suspectate ca făcând parte dintre factorii determinanți ai cancerului de sân.(19)

Hormonul de creștere bovin (BST) este permis în unele țări (precum Statele Unite ale Americii, Brazilia, Mexic și altele) permit utilizarea acestor substanțe (mai ales din cauză ca au structură similară, unii chiar identică cu hormonii sintetizați endogen), utilizarea lor în vederea creșterii producției de carne fiind însă interzisă în alte țări, precum Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Israel sau întreaga Uniune Europeană (începând din 2000).

Dietilstilbestrol (DES) este un compus care a fost utilizat excesiv la creșterea vitelor, dar proprietățile sale carcinogene au determinat scoaterea lui din uz. Testosterona și nortestosterona sunt clasificate ca steroizi anabolizanți și utilizarea lor la animalele care reprezintă sursă de hrană pentru oameni a fost interzisă.

Cele mai folosite substanțe din clasa hormonilor sunt 17β-estradiol, progesteron, medroxiprogesteron, testosteron, zeranol, trenbolon și acetat de melengestrol (MGA). Multe din acestea au prezentat efecte neglijabile atunci când sunt folosite în practicile veterinare. Cu toate acestea, FDA din Statele Unite ale Americii interzice utilizarea lor la păsări, dar acceptă administrarea la animale care produc lapte destinat consumului uman.

Tabel IV-Substanțe hormonale utilizate la bovine

CG = creștere în greutate; SL = stimularea lactației;

STB =Somatotropina bovină

Încă există dezbateri cu privire la efectele asupra organismului uman a hormonilor. Câteva concluzii vor fi prezentate în lucrarea de față.(20)

Beta-agoniștii precum clenbuterolul sau salbuterolul sunt utilizați în medicina veterinară în tratamentul afecțiunilor respiratorii și pentru inhibarea contracțiilor uterului în timpu fătării. Totodată, această categorie de substanțe a fost folosită ca stimulent al creșterii masei musculare, simultan cu scăderea masei grase la animale. Uniunea Europeană a legalizat utilizarea acestora doar în scop terapeutic, pentru afecțiunile respiratorii, interzicând folosirea lor ca promotori de creștere.

Glucocorticoizii sunt altă categorie care poate fi încadrată la substanțele utilizate atât pentru proprietățile antiinflamatoare, cât și ca factori de creștere. Cei mai utilizați sunt betametazona, dexametazona, prednisonul, prednisolonul și hidrocortizonul. Aceștia pot fi regăsiți atât în carne sau lapte, cât și în laptele praf destinat adminstrării la copiii mici și poate determina manifestarea efectelor toxice în organism.(21)

Timpul de așteptare pentru glucocorticoizi este dependent de substanță, fiind cuprins între 3și 21 de zile pentru carne, respectiv 1-2 zile pentru lapte.

Metalele reprezintă o categorie de elemente necesare organismului în unele procese metabolice, însă diferența dintre nivelul benefic și cel toxic este foarte mică. Astfel, se constituie o problemă majoră de sănătate publică acumularea acestora în organism din diverse surse în urma expunerea la diverse metale la doze toxice, prin contaminarea aerului, apei și în special a alimentelor.

Deoarece produsele lactate prezintă nutrienți utili unei categorii largi de consumatori, de la copii, până la vârstnici, este necesară detectarea reziduurilor de metale în aceste produse.

Metalele se regăsesc în lapte și lactate din cauza diferitelor activități agricole. Irigațiile cu ape contaminate și utilizarea de pesticide sau alte produse pentru întreținerea mediului înconjurător poate conduce la contaminarea furajelor, de unde prin alimentația animalelor, pot ajunge să se excrete în lapte. Cele mai pregnante metale în mediu sunt cadmiul, arsenul, aluminiul și plumbul, ceea ce impune verificarea prezenței lor în produsele lactate.(22)

O altă problemă o reprezintă reziduurile de pesticide și insecticide detectate în alimente și în mediul înconjurător. Controlul dăunătorilor în agricultură implică tratarea culturilor înainte și după recoltarea produselor vegetale cu diverse substanțe chimice de sinteză, general numindu-se pesticide. Determinarea reziduurilor de pesticide în mediul înconjurător și chiar în alimente este necesară pentru a evita expunerea omului la concentrații mai mari decât cele acceptate ca fiind tolerabile pentru sănătate.

Multe dintre pesticide au o remanență mare în natură, existând dovezi ale utilizării acestora dupa mai bine de 20 de ani de la interzicerea lor. Datorită persistenței lor, este foarte dificilă eliminarea lor prin simpla evitare a utilizării, deoarece sunt necesare perioade lungi de timp pentru dispariția lor completă din mediu. Totuși, interzicerea utilizării acestora a scăzut cu mult nivelul de reziduuri din mediu. S-au detectat reziduuri de pesticide inclusiv în organismele animalelor care au fost hrănite cu plante crescute în zone tratate cu pesticide. (23)

După absorbția în organismul animalelor, pesticidele organoclorurate sunt metabolizate lent la nivelul ficatului, după care sunt eliberate în circulația sistemică, de unde fie sunt stocate în mușchi, fie trec în lapte (ajungând la viței sau la oameni, prin consum).

Sursa acestor pesticide în lapte s-ar putea datora prezenței lor inițiale în furajele reprezentate de iarba și fânul crescute pe terenuri tratate împotriva dăunătorilor, furaje posibil tratate și ulterior, în perioada de depozitare. În plus, pesticidele ar putea proveni și din pulverizările aeriene, care au determinat contaminarea solului, respectiv apelor unde s-au adăpat animalele.

Deoarece utilizarea pesticidelor organoclorurate a fost limitată de către autorități, alte clase de insecticide au început să ia amploare ca prezență în produsele alimentare de origine animală. Studii recente realizate în India au detectat reziduuri de piretroide sintetice: sipermetrina, deltametrina, fenvalerate, prezența acestora putând fi asociată cu scăderea DDT sau HCH.

Cu toate acestea, ingestia unui “cocktail” de reziduuri de pesticide poate conduce la consecințe mai severe, ca rezultat al efectului sinergic al pesticidelor.(24)

Ierbicidele și insecticidele sunt utilizate în pricipal în perioada de creștere a plantelor, rodenticidele după recoltare, în timp ce fungicidele se folosesc în oricare din aceste etape. Modul prin care aceste produse chimice pot afecta animalele este prin transferul lor prin intermediul lanțului trofic, plantele tratate putând fi o sursă de alimentație pentru animale. Totodată, au fost detectate în ape de suprafață care sunt folosite ca sursă de apă potabilă.(25)

În unele situații, este posibil ca adăposturile și chiar animalele să fie tratate cu astfel de substanțe la nivel topic pentru a preveni insfestarea cu dăunători. Oricare din aceste metode pot conduce la bioacumularea substanțelor chimice în organismul animal, respectiv în produsele animale de uz uman (lapte, carne, ouă sau grăsime).(26)

Pesticidele pot contamina produsele alimentare în timpul prelucrării (în cazul produselor vegetale) sau prin acumulare în lanțul trofic, cele mai incriminate fiind cele persistente, precum pesticidele organoclorurate. Astfel, contaminarea poate fi de două tipuri, directă (când omul consumă produsul contaminat) sau indirectă (când apare transferul pesticidelor la animale, prin intermediul furajelor, ca apoi să ajungă la om prin consumul de lapte, carne sau ouă). Insecticidele organoclorurate pătrund în organism și au caracter cumulativ, formându-se depozite, care apoi trec în circulație și declanșează intoxicații acute.(27)

Există anumite substanțe care sunt adăugate alimentelor de origine animală cu scopul de a le falsifica. Un exemplu în acest sens ar fi melamina. Melamina reprezintă un compus chimic, bogat în azot, care se folosește în special în producerea maselor plastice și în cea a prelucrării lemnului, dar și ca îngrășământ, datorită conținutului în azot.

Melamina este adăugată de unii producători de lapte și produse lactate pentru a falsifica analizele prin care se determină nivelul de proteine din lapte. Această substanță, prin conținutul crescut de azot, dă impresia că laptele este mai bogat în substanțe proteice, în cazul laptelui care este diluat, spre exemplu.

Micotoxinele sunt produse metabolice ale unor fungi și pot apărea pe diverse produse vegetale care reprezintă sursă de hrană pentru animale și astfel pot produse efecte nocive la consumatorii ulteriori.(7)

III. Analiza reziduurilor în produsele de origine animală

Prezența reziduurilor de antibiotice din produsele alimentare reprezintă o problemă reală de sănătate publică. De aici apare necesitatea de a stabili planuri de supraveghere și de control al alimentelor de origine animală. Metodele de detectare ale acestora sunt folosite de profesioniști din mai multe domenii, de la cei care lucrează în industrie, la cei care profesează în cercetare, cu scopul de a le îmbunătăți continuu și pentru a le face mai fiabile.

Pentru detectarea prezenței reziduurilor de medicamente în carne s-au inițiate o serie de studii în diverse părți ale lumii. S-au elaborat și validat în acest sens numeroase metode de analiză, de la cele mai simple, cu folosirea microorganismelor ca indicator, până la tehnici instrumentale complexe, cuplaje ale cromatografelor de lichide cu spectrometre de masă cu analizoare quadrupol-timp de zbor (UHPLC/ QqTOF-MS).(28)

Antibioticele pot fi detectate ca reziduuri prin metode microbiologice, imunologice sau metode fizico-chimice. În analizele de rutină sunt utilizate primele două categorii, datorită rapidității și prețului scăzut. Totuși acestea nu permit stabilirea identității reziduurilor, ci doar confirmarea sau infirmarea prezenței acestora

Testele microbiologice se bazează pe creșterea sau inhibarea dezvoltării unei culturi bacteriene. În prezența reziduurilor de antibiotice în produsele alimentare, creșterea germenilor este inhibată, spre deosebire de situația în care nu există reziduuri, când se poate observa o creștere a coloniilor de microorganisme.

Cele mai frecvent utilizate sunt microorganismele din genurile Bacillus (Bacillus subtilis și Bacillus stearothermophilus var calidolactis) și Micrococcus (Micrococcus luteus). Aceste bacterii au avantajul de a fi sensibile la o gamă largă de clase de antibiotice, cum ar fi macrolidele (spiramicina, eritromicina), aminoglicozidele (streptomicina), penicilinele (penicilina G) și tetraciclinele. Ca dezavantaje, aceste teste nu permit identificarea moleculei prezente în probele analizate. Prin urmare, acestea sunt urmate în general de teste de identificare. În această categorie de teste sunt incluse testele clasice și variante îmbunătățite sub formă de kituri mai rapide și mai ușor de folosit (Delvotest®, Copan test®, Charm FarmTest®, Premi®Test, ValioT101®).

Premi®Test este un test bazat pe inhibarea creșterii Bacillus stearothermophilus incluse în agar nutritiv. Începând cu anul 2006, este recunoscut ca o metodă oficială în multe țări, cum ar fi Franța (EB / SDRRCC / N2006-8240) și este validată de către Agenția franceză pentru Standardizare (AFNOR).(29) În tabelul V este prezentată limita de reziduuri permisă și limita de detecție pentru câteva substanțe active.

Tabel V. Sensibilitatea metodei PremiTest

Tehnicile imunologice sunt mai avantajoase, deoarece pot fi realizate la scară largă, sunt economice și nu necesită preconcentrarea probei sau extracția substanței de analizat, putând fi astfel utilizate pentru detectarea directă a urmelor de substanțe chimice. Spre exemplu, anticorpii monoclonali anti-streptomicină au fost dezvoltați și utilizați pentru a detecta streptomicina și dihidrostreptomicina din probele de lapte.

Testele enzimatice apelează la biosenzori (evaluarea activității enzimatice, în absența sau prezența antibioticelor, cu ajutorul indicatorilor de culoare) sau la metode imuno-enzimatice (ELISA, care se bazează pe reacții de tip antigen-anticorp), care se găsesc și sub formă de kit-uri rapide (Delvo X Press TM BL®, βetastar®, MRL Test®, Snap Betalactamines®, Snap Tétracycline®).).(28)

În cazul produselor lactate, limitarea analizării laptelui doar prin aplicarea acestor teste reprezintă un dezavantaj, deoarece poate conduce la respingerea loturilor testate, deși acestea conțin cantități acceptabile de reziduuri, sub limita maximă admisă. Cu toate că aceste metode tradiționale nu necesită decât aplicarea de tratamente simple și rapide probelor luate în lucru, acestea au marele dezavantaj, prin faptul că au specificitate scăzută (procent crescut de rezultate fals-pozitive). Aceste rezultate pot fi fals-pozitive ca urmare a prezenței unei concentrații crescute de celule somatice în lapte, fapt care nu reprezintă un pericol. Se impune astfel și analiza fizico-chimică, precum cromatografia (HPLC sau GC).

Pentru a preveni aceste probleme legate de ineficiența metodei, s-a încercat utilizarea altor categorii de teste fizico-chimice, printre care se încadrează și metodele cromatografice (HPLC), care sunt atât metode de detecție, cât și de identificare și dozare. (4).

În cele mai multe cazuri, tipurile de detectori asociate metodei cromatografice de lichide de înaltă performanță au fost detectorii de fluorescență, UV sau UV cu șir de diode. Pe lângă acestea, spectrometria de masă a fost intens folosită, datorită selectivității și sensibilității, care permite detectarea substanțelor de interes din matrici foarte variate și complexe. S-au utilizat în general spectrometre de masă cu analizoare pe bază de timp de zbor (TOF; time of flight), trapă ionică sau triplu quadrupol (QqQ) au fost utilizați ca filtre de masă, datorită sensibilității și rezoluției crescute, precum și a capacității de a oferi informații complete despre masa compușilor.(28)

Metodele de identificare aplicate sunt tot metode fizico-chimice, care apelează la cuplaje de tipul HPLC-ESI-MS (cu sursă de ionizare tip electrospray) sau HPLC-APCI-MS (cu sursă de ionizare chimică la presiune atmosferică).

Una din cele mai noi metode de analiză apelează la polimerii imprentați molecular (MIP, molecular imprinted polymers), un tip de tehnologie care se bazează pe recunoașterea moleculelor după forma și proprietățile chimice. Prin imprentarea moleculară se înțelege polimerizarea unor monomeri în prezența unei molecule șablon, care vor avea informațiile structurale ale acestei molecule conținute în polimerii rezultați. Acești polimeri vor fi capabili să asigure recunoașterea specifică a moleculelor țintă asemeni unor anticorpi sau receptorii biologici. (30)

În cele ce urmează vor fi prezentate câteva studii realizate de cercetători din întreaga lume pe matrici variate din cele trei categorii de alimente prezentate: carne, lapte și ouă.

Carnea de porc

În 2010, o echipă de cercetători din Spania a dezvoltat o tehnică analitică nouă, care permite chiar și identificarea reziduurilor care nu se pretează doar pentru cromatografia de înaltă performanță HPLC. Această tehnică este sensibilă, cu nivel crescut de specificitate, ceea a permis dezvolatea unor metode de identificare și cuantificare pentru mai multe substanțe odată (multi-residual methods).

Protocolul propus descrie o metodă rapidă, directă, de încredere și avantajoasă din punct de vedere economic, pentru identificarea și cuantificarea prin cuplaj HPLC-MS-MS a 21 de medicamente veterinare din probe de carne de porc. Aceste medicamente reprezintă mai multe clase terapeutice, de la sulfonamide, peniciline, până la fluorochinolone sau coccidiostatice, medicamente care sunt analizate în mod uzual de către laboratoarele din Europa. Timpul necesar analizării unei probe a fost de 36 de minute, ceea ce susține ideea că acest protocol este unul rapid, pretându-se și la analiza unui număr mare de probe.(31)

Un studiu mai recent realizat în Madagascar a urmărit identificarea și dozarea reziduurilor prin metoda PremiTest. Au fost recoltate probe din patru abatoare, atât din capitala Antananarivo, cât și din alte regiuni, în perioada 2010-2011. 33% din probele prelevate în 2010 (n = 280), respectiv 40% din cele din 2011 (n = 687) au produs rezultate pozitive în ceea ce privește prezența reziduurilor de medicamente de uz veterinar. (32)

Un studiu al unui grup de cercetători din China a fost orientat spre detectarea și dozarea heptaclorului din carnea de porc. Heptaclorul este o substanță folosită în trecut ca insecticid, în momentul de față fiind interzisă utilizarea lui în statele dezvoltate, în unele chiar din 1978. Totuși, caracterul periculos al acestei substanțe este dat de faptul că are o persistență foarte crescută, putând rezista în sol până la 16 ani, fiind astfel regăsit în mediul înconjurător, în sol și chiar în furaje. Totodată, la fel de periculos este și metabolitul său, heptaclor-epoxid, rezistent și cu efect carcinogen în organismul animal și foarte toxic pentru cel uman. Ingestia unei cantități mici de heptaclor-epoxid poate determina afectarea sistemului imunitar, sistemului nervos central și sistemului reproducător.

Datorită faptului că alimentele pe bază de porc sunt printre cele mai consumate de om, Codex Alimentarius conține prevederi referitoare la limitele de reziduuri de heptaclor, acestea fiind de 0.01 mg/kg pentru heptaclor, respectiv pentru heptaclor-epoxid.

Metoda aplicată în cazul heptaclorului a constat în extracție în amestec acetonă:n-hexan (2:8,V:V), purificare prin cromatografie prin gel-filtrare și extracție pe fază solidă. Determinarea s-a făcut prin cromatografie de gaze cu detector cu captură de electroni, urmată de confirmarea rezultatelor prin gaz-cromatografie cuplată cu spectrometrie de masă, cu ionizare chimică negativă.(33)

Carnea de pui

Într-un studiu realizat în Algeria, s-a urmărit detectarea reziduurilor de antibiotice și sulfamide din carnea de pui. Astfel, s-au utilizat două metode: cea oficială, clasica metodă microbiologică și cea instrumentală, HPLC.

Prin metoda microbiologică, cu ajutorul microorgainsmelor sensibile, s-a pus în evidență prezența în pieptul de pui a anumitor antibiotice (din clasele penicilinelor, macrolidelor, aminoglicozidelor) și a sulfamidelor. Această metodă nu a permis identificarea sau cuantificarea substanțelor, ceea ce a impus utilizarea tehnicii HPLC. Au fost identificate penicilina G și eritromicina. După cuantificarea acestora, s-a dovedit că valoarea concentrației de penicilina depășește cu mult limita maximă de reziduuri admisă (204,85 μg/kg , raportat la 50 μg/kg). În schimb, valoarea pentru eritromicină s-a încadrat în limitele admise. (34)

Un studiu condus în Marea Britanie s-a finalizat cu validarea unei metode rapide de detecție, idetificare și cuantificare a reziduurilor de medicamente din carnea de pui. La baza acestei metode stă abordarea QuEChERS (QUick, Easy, CHeap, Effective, Rugged and Safe): rapid, ușor, ieftin, eficient, robust, sigur. Metoda poate fi folosită pentru analiza mai multor clase de substanțe, izolarea prin metoda QuEChERS fiind urmată de analiză prin LC–MS/MS.

Inițial, metoda a fost elaborată pentru nitroimidazoli, sulfonamide, fluorochinolone și dinitrocarbamide, dar studii recente au permis lărgirea spectrului și cu macrolide, lincosamide, benzimidazoli, levamisol, avermectine și tranchilizante.(35)

În Portugalia s-a observat că raportul dintre prescrierea de fluorochinolone și producția de carne de pasăre este cel mai crescut din Europa, ceea ce a reprezentat un motiv pentru realizarea unui studiu privind prezența fluorochinolonelor în carnea de pui, respectiv de curcan. Conform unor rapoarte, trei tone de substanță activă au fost folosite în domeniul veterinar pentru producția a 229.335 tone de carne de pui.

S-a urmărit deci implementarea unei metode de identificare și cuantificare a patru substanțe din clasa fluorochinolonelor, și anume: enrofloxacina, ciprofloxacina, norfloxacina și sarafloxacina. Metoda analitică utilizată a fost bazată pe cromatografia de lichide cu detecție spectrofluorimetrică, aplicată simultan celor patru substanțe. Detecția a fost potrivită datorită proprietăților fluorescente ale fluorochinolonelor, ceea ce a permis atingerea unei selectivități și sensibilități crescute.

Enrofloxacina și difloxacina sunt utilizate doar în medicina veterinară, iar norfloxacina și ciprofloxacina, doar în cea umană. Cu toate acestea, trebuie menționat că principalul metabolit al enrofloxacinei este ciprofloxacina și aceasta poate fi identificată în produse de origine animală. Sarafloxacina este metabolitul difloxacinei.

Din cele 98 de probe de carne analizate, 41 (41.8%) au conținut niveluri detectabile de fluorochinolone; 44.2% din probele de pui și 37.8% din probele de curcan fiind contaminate.(18)

Carnea de vită

Un studiu realizat în Dakar a avut ca scop detectarea prezenței reziduurilor de antibiotice în carnea prelucrată în abatoarele publice. Timp de 10 luni, în perioada ianuarie – octombrie 2011, au fost sacrificate în medie 5195 de bovine pe lună, aproximativ 200 de animale pe zi. Din totalul de 186 de probe de carne analizate prin testul Premi®Test, 95 au fost pozitive pentru prezența antibioticelor, reprezentând astfel 51% din totalul probelor. Având în vedere pragurile de sensibilitate ale metodei Premi®Test și limitele stabilite de regulamentele în vigoare, se concluzionează că probele pozitive conțin reziduuri de sulfonamide, tetracicline și aminoglicozide în concentrații duble față de cele acceptate (de la 100 până la 200 µg / kg), reziduuri de macrolide în concentrații egale cu limita maximă de reziduuri (100 μg/kg), iar reziduurile de β-lactamine sunt inferioare acestei limite (25 μg/kg).

Prin raportare la reziduurile de sulfamide, tetracicline, aminoglicozide și macrolide, probele pozitive pot fi declarate “neconsumabile și potențial periculoase pentru sănătatea umană”.

Un alt studiu care a vizat carnea de vită a avut ca obiectiv verificarea ipotezei următoare: „Prelucrarea termică poate aduce destabilizarea și eliminarea rezduurilor de antihelmintice”. La baza acestui studiu a stat faptul că o parte importantă a populației nu distinge diferența între un produs contaminat microbiologic (posibil alterat) și un produs contaminat cu reziduuri chimice, aceeași categorie considerând că este suficientă prelucrarea termică a unui aliment pentru îndepărtarea oricăror contaminanți (inclusiv chimici).

Pentru acest studiu, carnea de vită a fost tratată cu 11 substanțe chimice, markeri pentru 21 de medicamente antihelmintice. Carnea a fost tratată termic prin prăjire superficială. Au fost analizate instrumental prin cuplaj UPLC–MS–MS atât carnea în starea inițială și finală, cât și pe parcurs. Nu s-au înregistrat modificări substanțiale, cu excepția levamisolului, rafoxanidei și triclabendazolului, a căror concentrație a scăzut cu 11%, până la 42% și a nitroxinilului, care a fost singurul antihelmintic care a avut o scădere drastică sub influența tratării termice (scădere cu până la 96% la prepararea sub formă de friptură).(17)

Ca o concluzie, consumatorii trebuie să fie avertizați că distrugerea bacteriilor prin prelucrare termică nu este echivalentă cu distrugerea reziduurilor chimice prin aceeași cale.

Carnea de pește și fructele de mare

O nouă metodă a fost dezvoltată pentru detecția medroxiprogesteronului în produsele animale. Aceasta este o tehnică imunologică specifică și cu acuratețe crescută, fiind prima prin care se sintetizează o haptenă care să rețină specific strucura substanței de analizat, medroxiprogesteronului. Haptena a fost conjugată cu albumină serică bovină și a fost utilizată ca partea imunogenă în ELISA. Totodată au fost sintetizați si anticorpi monoclonali specifici și sensibili. Metoda a fost testată pe probe de pește și a fost catalogată ca fiind ultrasensibilă, pretându-se la analize pe teren.(36)

Pentru determinarea a 20 de fluorochinolone în carne de pește și fructe de mare (creveți), a fost dezvoltată o metodă imunoenzimatică bazată pe ELISA, chemiluminescență competitivă indirectă (CL-ciELISA). După o extracție simplă, în probe se pot detecta cu ușurință substanțe precum ciprofloxacina, difloxacina, enoxacina, enrofloxacina, levofloxacina, ofloxacina, trovafloxacina și altele din aceeași clasă. Această metodă imunologică este superioară celei colorimetrice, întrucât gradul de sensibilitate este mult crescut și timpul de analiză este mai scurt, intensitatea luminoasă necesară analizei obținându-se în 3 minute. Aceste avantaje califică metoda pentru utilizare în afara laboratorului, fiind utilă în screeningul reziduurilor în fructele de mare.(37)

Un grup de cercetători din Polonia au urmărit modificarea metodei QuEChERS pentru detectarea reziduurilor de pesticide organoclorurate și organofosforice în țesuturile grase animale, precum carnea de pește (sturion și crap).Metoda a folosit cuplajul gaz cromatograf/Quadrupol-spectrometru de masă (GC/Q-MS), după extracție pe fază dispersiv-solidă. Printre pesticidele identificate prin această metodă se numără și următoarele: Organoclorurate (OCP): HCH (lindan), α-HCH, β-HCH, δ-HCH, heptaclor, heptaclor epoxid, endosulfan, o,p’-diclorodifenildicloroetilen (o,p’-DDE), 4,4’-diclorodifeniltricloroetan (4,4’-DDT) și organofosforice (OPP) :metil paration, malation, paration.

Pe probe reale de sturion și crap, rezultatele au confirmat prezența izomerilor de lindan, endosulfan și DDT, dar toate s-au aflat sub limita de cuantificare, implicit sub limita maximă de reziduuri stabilită de Uniunea Europeană.(38)

Laptele

Cea mai mare problemă în analizele de lapte o reprezintă conținutul crescut de proteine și grăsimi, ceea ce determină necesitatea aplicării unor tratamente înainte de analizele propriu-zise. Scopul ultimelor studii este acela de a dezvolta metode analitice care să nu necesite etape complexe de pre-tratament, care să fie rapide și eficiente.(39)

Într-un studiu realizat în Algeria, din cele 110 probe de lapte analizate prin testul de determinarea a MRL (nivelul maxim de reziduuri) prin kitul ROSA al companiei Charm, 89,09% au fost pozitive pentru tetracicline și 65,46% pozitive pentru betalactamine.(40)

În Brazilia, monitorizarea reziduurilor de antibiotice este o cerință atât la nivel de producător, cât și pentru cei care prelucrează, respectiv comercializează laptele, pentru a corespunde normelor impuse la nivel internațional, cum ar fi Codex Alimentarius. Pentru a demonstra respectarea acestor cerințe, s-a realizat un studiu amplu în 2011, rezultatele fiind publicate în 2013.

Pentru a determina prezența reziduurilor de tetracicline din laptele pasteurizat comercializat în Brazilia, 252 de probe din 21 de mărci au fost prelevate pe o perioadă de 12 luni. S-au efectuat teste de screening cu ajutorul Delvotest® SP-NT, iar probele care au conținut reziduuri de tetraciclină sau oxitetraciclină au fost supuse unei analize HPLC cu detector cu șir se diode (HPLC-DAD).

Rezultatele au fost încurajatoare, deoarece 207 din 252 (82%) de probe nu au conținut reziduuri de antibiotice. Din 20 de probe (8%) în care au fost detectate urme de antibiotice, toate au conținut oxitetraciclină, și doar 6 din 20, tetraciclină. În restul de 25 de probe (10%) s-a suspectat prezența antibioticelor, în 23 identificându-se oxitetraciclina și în 17, tetraciclina. Din cele 21 de mărci comerciale, doar 4 au fost complet lipsite de reziduuri.(41)

Datorită riscului crescut asupra sănătății asociat cu aminoglicozidele, s-a impus dezvoltarea unor metode rapide și sensibile de detecție. Înainte de anii 2000, cele mai multe metode publicate au inclus metode microbiologice, radiochimice, radioimunologice, imunologice (ELISA), imunofluorescență, spectrometrie de masă, cromatografie de lichide de înaltă performanță, electroforeză capilară și multe altele derivate din acestea. În ultimii ani, dezvoltarea tehnologiei a permis îmbunătățirea tehnicilor de analiză, astfel că au fost elaborate metode mai performante de analiză a reziduurilor de aminoglicozide din matrici biologice.

Au fost imprentate astfel microsfere de siliciu cu streptomicină, fiind utilizate cu succes la separarea selectivă a streptomicinei din lapte și alte produse, precum mierea sau carnea. Utilizarea tehnologiei MIP nu s-a limitat doar la detecția streptomicinei, ci au fost realizați polimeri și pentru gentamicină sau spectinomicină.(42)

Tot pentru analiza streptomicinei în probe de lapte s-a dezvoltat o tehnică imunologică ELISA, combinată cu una imunocromatografică pe bază de aur coloidal (CGIA). Tehnicile imunologice sunt mai avantajoase, deoarece pot fi realizate la scară largă, sunt economice și nu necesită preconcentrarea probei sau extracția substanței de analizat, putând fi astfel utilizate pentru detectarea directă a urmelor de substanțe chimice. Anticorpii monoclonali anti-streptomicină au fost dezvoltați și utilizați pentru a detecta streptomicina și dihidrostreptomicina din probele de lapte.

Sulfamidele pot fi detectate ca reziduuri în lapte prin metode microbiologice, imunologice sau metode fizico-chimice. Într-un studiu realizat în Brazilia, s-a urmărit compararea a două metode de analiză a sulfonamidelor din lapte. La fel ca în cazul preparatelor de carne, și în situația laptelui s-a dezvoltat o metodă QuEChERS. Probele de lapte au fost analizate prin HPLC-DAD, folosindu-se standarde ale soluțiilor substanțelor de analizat. Cea de-a doua metodă a apelat la extracția pe fază solidă (SPE). Concluzia studiului a fost că utilizarea analizelor de tipul QuEChERS, urmat de HPLC-DAD este mai eficientă decât extracța pe fază solidă, pentru că folosește cantități mai mici de solvent și are acuratețe mai mare, spre deosebire de SPE, unde substanțele de analizat au fost reținute împreună cu alte componente ale matricii, necesitând purificare suplimentară, în caz contrar existând riscul unor interferențe.(43)

Pentru detecția rapidă a reziduurilor la locul prelevării probelor, un grup de cercetători din Marea Britanie au dezvoltat o metodă care poate fi folosită foarte ușor chiar de către persoane care nu posedă foarte multe cunoștințe în domeniul chimiei analitice. Această metodă, numită “multiplex” poate detecta o paletă mai largă de substanțe în același moment, rezultatele fiind disponibile în câteva minute. Cercetătorii britanici au optimizat metoda pentru detecția a trei substanțe care nu sunt înrudite chimic, cloramfenicol, streptomicină și desfuroilceftiofurol, cel din urmă fiind un metabolit al ceftiofurului, compus din clasa cefalosporinelor. Principiul detecției are la bază măsurarea fluorescenței în domeniul IR îndepărtat a unor reactivi imunochimici, de care se leagă substanțele de interes. Metoda are avantajul că probele nu necesită prelucrare, analiza fiind foarte ușor de realizat.(44)

Un studiu din Tanzania s-a concentrat asupra conștientizării problemelor care pot apărea prin consumul de lapte crud. Astfel au fost analizate 105 probe de lapte de la trei categorii de participanți în circuitul comercial al laptelui: micii fermieri (producători), intermediarul care prelucrează laptele și comerciantul, ultimul înaintea de consumator.

Pe lângă caracteristicile organoleptice ale laptelui, acesta a mai fost analizat și din punct de vedere microbiologic și toxicologic, pentru detectarea reziduurilor de antibiotice. Pentru acest ultim tip de analiză au fost utilizate kiturile Delvotest® SP-NT. Acest tip de teste conferă încredere mare, întrucât are un spectru mare de inhibiție microbiană, permițând detectarea reziduurilor a cinci clase de antibiotice: beta-lactamine, sulfonamide, tetracicline, macrolide, aminoglicozide și alte substanțe medicamentoase precum trimetoprim sau dapsona. Rezultatele au fost foarte mulțumitoare, întrucât niciuna din probe nu a conținut reziduuri detectabile de antibiotice.

Pe lângă acestea, participanții la acest studiu au răspuns unor chestionare. 94% din respondenți au fost de acord cu faptul că laptele consumat crud poate conduce la afectarea sănătății, cu toate acestea, 56% dintre ei au admis consumul de lapte neprelucrat. 97% dintre producători au declarat că respectă perioada dintre administrarea antibioticelor și utilizarea laptelui. Totuși, 57% nu erau în cunoștință de cauză despre posibilele efecte negative care ar fi putut fi cauzate de reziduurile de medicamente în lapte. (45)

În 2011 s-au publicat rezultatele unui studiu inițiat în anul 1992 și având ca obiect de studiu tiparele în care se regăsesc reziduurile de pesticide organoclorurate în laptele crud ale bovinelor crescute în Haryana, India.

Studiul a arătat că pe o perioadă de 6 ani, valoarea medie a reziduurilor de HCH (1,2,3,4,5,6 hexaclorociclohexan) au scăzut cu 67,5%, în timp ce reziduurile de DDT au scăzut cu 92,8%. (23)

Un studiu realizat în India a avut ca scop detectarea pesticidelor din lapte și unt.

S-au prelevate probe de unt din 46 de lăptării, după care au fost supuse analizei realizate prin gaz-cromatografie. Rezultatele au fost comparate cu cele pentru lapte și s-a ajuns la concluzia că izomerii HCH s-au regăsit în cantitate mai mare în probele de unt, la fel fiind și pentru DDT. Datorită proprietăților lipofile, pesticidele organoclorurate au tendința de a se acumula în produsele grase, cum ar fi untul. Pe baza rezultatelor s-ar putea concluziona că diferențele au fost determinate de procentul mai crescut de grăsime din unt decât din lapte și că reziduurile de pesticide organoclorurate nu au fost îndepărtate prin prelucrarea laptelui, ci mai degrabă au fost concentrate prin formarea untului.(46)

Un grup de cercetători japonezi au brevetat o tehnică de detecție a metalelor din lapte și iaurt, prin folosirea unor biosenzori. Aceștia au fost configurați pentru detecția prin flourescență a ionilor de As (III), Cd (II), Pb (II) și/Zn (II).(22)

Scopul unui studiu realizat în Iran a fost acela de a identifica metalele prezente pe piața de lactate din orașul Arak. S-a urmărit prezența aluminiului, staniului, arsenului, cadmiului, mercurului și plumbului în lapte pasteurizat, iaurt, iaurt de băut și brânză provenind de la 5 producători autohtoni.

Probele au suferit un o etapă de pretratament, pentru a putea elibera metalele din matricea organică, după care au fost supuse analizei prin spectrometrie de emisie optică cu ionizare prin plasmă cuplată inductiv (ICP-OES).

Cea mai mare concentrație de plumb s-a regăsit în brânză, fapt care poate fi explicat prin afinitatea crescută a plumbului pentru proteine (în special cazeina), care se regăsesc în cantitate mare în brânză. Celelalte metale au fost detectate, în concentrația cea mai mare fiind aluminiul.

Se presupune că unele microorganisme utilizate în transformarea laptelui în brânzeturi pot avea un efect asupra pesticidelor, în sensul că le pot degrada în timpul procesului de maturare. Factorul de transfer al pesticidelor din lapte în timpul procesării sale este în jurul valorii de 50%, mai scăzut în cazul laptelui provenind de la ovine și caprine, comparativ cu cazul laptelui de la bovine. Procesarea laptelui sub formă de iaurt poate avea un efect similar.(47)

Tot în categoria produse lactate s-ar putea introduce și laptele praf sau formulele de lapte pentru copii. Nici aceste produse nu sunt ferite de prezența reziduurilor, întrucât sunt preparate din lapte, prin evaporare la sec, metodă prin care unele substanțe străine s-ar putea concentra în forma de pudră obținută.

Un grup de cercetători din Egipt au optimizat și validat o metodă de analiză a reziduurilor de tilozină și josamicină din produsele de origine animală, metoda fiind aplicată ulterior la analiza mâncării pentru bebeluși pe bază de carne de pui și a laptelui praf pentru formulă. Metoda utilizată a fost una cromatografică, folosind o coloană monolitică și un detector UV, fără a necesita o etapă de pre-tratament.

În anul 2007 atenția publicului a fost atrasă de potențialul risc al melaminei, prin ingestia acesteia din produse pe bază de lapte

Cercetătorii din Iran au analizat probe de iaurt, lapte și lapte condensat, utilizat pentru cafea, obținând valori inferioare limitelor impuse în Europa. În schimb, valorile obținute pentru lapte praf și brânză au fost cu mult peste cele acceptate. Aceleași probe, raportate la valorile admise din Statele Unite ale Americii au fost declarate neconforme pentru iaurt, lapte și lapte condensat. Departamentul de Sănătate din Taiwan a impus retragerea de pe piață a tuturor produselor cu conținut de melamină.(48)

Ouăle

La păsări, cele mai utilizate trei substanțe din clasa tetraciclinelor sunt clortetraciclina, oxitetraciclina și doxiciclina. Având în vedere acest aspect, s-a realizat un studiu pentru a evalua concentrațiile de clortetraciclină utilizate în hrana păsărilor din 12 ferme, totodată evaluându-se și transferul antibioticului de la hrană la ouă. Studiul a presupus administrarea substanței medicamentoase în hrană timp de 7 zile. Pentru analiză au fost prelevate probe de furaje și ouă, în ziua 0 (ziua începerii studiului), apoi la 3, 5, 7 (ziua ultimei administrări) zile, respectiv la 9 și 14 zile de la începere (la 2, respectiv 7 zile de la încetarea administrării clortetraciclinei).

Ca rezultat, se poate afirma că în zilele 5 și 7 s-au înregistrat cele mai mari valori în ouă, dar și după întreruperea tratamentului, în zile 9 și 14 au putut fi detectate urme de clortetraciclină. Această ultimă concluzie poate fi explicată prin faptul că, deși administrarea de hrană tratată a fost întreruptă, spațiile în care păsările au fost hrănite nu au fost curățate, cel mai probabil resturi de hrană tratată fiind amestecată de către păsări cu cea proaspătă, netratată. (49)

Un studiu realizat în Spania a avut ca obiectiv analiza ouălor din comerț, pentru a determina dacă în compoziția lor există sau nu reziduuri de fluorochinolone. Metoda a fost aplicată și pentru produse lactate, având avantajul că permite determinarea simultană a flouorochinolonelor din ambele tipuri de matrici, cu sensibilitate mare, fără a necesita pretratament laborios al probelor. Metoda s-a dovedit a fi eficientă și probele s-au dovedit a corespunde cerințelor, întrucât nu s-au descoperit reziduuri de fluorochinolone.(50)

Pentru detectarea reziduurilor de coccidiostatice, majoritatea metodelor rapide și specifice sunt metodele imunologice bazate pe: citometria în flux (FCIA), imunofluorescența directă sau indirectă (FPIA sau TR-FIA) sau tehnica ELISA. Prin aceste metode au fost detectate în ouă o serie de medicamente, câteva exemple fiind prezentate în tabelul V.

Tabel VI. Analiza coccidiostaticelor prin metode imunoanalitice

Programul implementat la nivelul Europei sub numele de CONffIDENCE se ocupă cu controlul expunerii și detecția necostisitoare a contaminanților din hrană și furaje. Sub egida acestul program cadru, au fost dezvolate metode noi de analiză. (51)

Pe baza unor studii realizate anterior de anumiți cercetători, un grup de analiști din China si-a propus să dezvolte o metodă practică, ușoară și de încredere pentru screeningul și cuantificarea a șapte compuși steroidieni (trenbolon, boldenon, nandrolon, stanzolol, metandienonă, testosteron și metiltestosteron) în ouă. Componenta lipidică a ouălor au fost îndepărtată printr-o tehnică de înghețare, efectuând ulterior o extracție de tip lichid-lichid. Detecția acestor compuși în ouă s-a realizat printr-o metodă LC-MS/MS. Metoda a fost aplicată ulterior pe sute de ouă de la diverși producători, concentrațiile compușilor țintă fiind sub 1 ng/g. (52)

Un studiu realizat în Italia a avut ca obiectiv detectarea prezenței reziduurilor de gabapentină în ouăle găinilor expuse la zgurile saline rezultate din industria farmaceutică. Studiul experimental a folosit găinile, dar obiectivul general a fost stabilirea unei legături între reziduurile din zgurile industriale și animalele care pășunează liber în zone cu reziduuri farmaceutice.

Acest studiu a avut ca finalitate dezvoltarea și validarea unei metode noi LC-MS/MS de cuantificare a gabapentinei în ouăle de găină, atât în albuș, cât și în gălbenuș. A fost realizat un experiment in vivo, administrând-se substanța medicametoasă amestecată în furaje, pentru a studia influența ingestiei de sol contaminat asupra prezenței reziduurilor de gabapentin în ouă.(53)

Fig 3. Evoluția concentrației de gabapentin din gălbenuș pe parcursul studiului

Cele mai multe studii susțin faptul că fermierii nu respectă toate prevederile legale, precum timpul de la administrarea tratamentelor până la utilizarea produselor de origine animală și că utilizează excesiv medicamente și alte substanțe chimice, care pot ajunge în organismul uman prin intermediul lanțului trofic.

IV. Efecte ale reziduurilor din alimente asupra sănătății

Efectele nocive ale expunerii omului la substanțe chimice care provin de la animale tratate nu sunt cunoscute pe deplin, dar există anumite dovezi care sugerează asocierea cu anumite afecțiuni, respectiv tulburări ale homeostaziei organismului.

Reziduurile de medicamente de uz veterinar pot cauza efecte adverse precum: fenomene de antibiorezistență, reacții alergice, efecte carcinogene, teratogene sau toxice asupra unor țesuturi, tulburări ale florei intestinale, modiicări ale alterări ale funcțiilor endocrine (perturbări endocriniene) sau chiar tulburări cardiovasculare.

Unul din motivele pentru care adminsitrarea necorespunzătoare a medicamentelor la animale este nocivă pentru populație este faptul că produse alimentare contaminate cu reziduuri de antibiotice provenind de la animale pot deveni o sursă de risc toxicologic, alergenic sau microbiologic. Astfel, microorganisme care de obicei afectează animalele pot trece la om, deoarece dezvoltă rezistență la substanțele medicamentoase care ar trebui să le distrugă în organismul animal, devenind astfel o problemă pentru cel uman. (54)

Se pot produce astfel fenomene de antibiorezistență (pot fi prevenite prin adminstrarea antibioticelor diferite la om și animale), alergii (cel mai des la cefalosporine și peniciline) sau chiar modificări ale florei microbiene intestinale, cu manifestări digestive (în cazul antibioticelor cu spectru larg).

Selecția de germeni rezistenți la antibiotice reprezintă o adevărată problemă de sănătate publică, deoarece acest fenomen reduce semnificativ posibilitățile terapeutice. Reziduurile de antibiotice pot duce la selectarea unor tulpini rezistente de bacterii in tractul gastro-intestinal al consumatorilor. Multe din microorganisme s-au adaptat și au dobândit tulpini mai virulente, care pot fi rezistente la antibiotice, fapt care a degenerat din utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor.

Antibioticele au un mare impact asupra sănătății, mai ales atunci când nu sunt utilizate corespunzător, ca de ex. în următoarele situații: când antibioticele nu sunt alese corespunzător în funcție de microorganismul incriminat pentru infecția de tratat, în caz de subdozare a substanței active și chiar la tratamentul de durată prea mare sau chiar în situații de administrare când tratamentul antibiotic nu era necesar. În toate aceste situații pot apărea manifestări neplăcute, cum ar fi lipsa eficienței, cu agravarea simptomatologiei, ineficiența la următorul tratament sau chiar reacțiile alergice. Acestea se pot manifesta atât la om, cât și la animalele tratate cu antibiotice.

Sulfametazina și sulfametazolul sunt incriminate pentru producerea de adenom și hiperplazie la nivelul tiroidei la animalele de laborator. La om, efectul toxic se manifestă în urma metabolizării sulfamidelor, cu producerea de hidroxilamine și nitrozoderivați reactivi.

Reacțiile alergice de tip III, prin complexe imune, sunt cele mai des întâlnite reacții care apar postmedicamentos, inclusiv în caz de expunere la reziduuri. (55)

Tetraciclina, oxitetraciclina, clortetraciclina sau doxiciclina pot produce imunosupresie și fototoxicitate atât la animale, cât și la oamenii care consumă carnea cu reziduuri ale acestor substanțe medicamentoase.

Prezența aminoglicozidelor poate ridica probleme, întrucât pe lângă reacțiile de tip alergic pe care le pot produce, aminoglicozidele sunt cunoscute pentru efectele adverse la nivel renal și auditiv, producând nefrotoxicitate, respectiv ototoxicitate prin afectarea nervului auditiv.

Riscul cancerigen este legat de reziduuri de la două clase de chimioterapice: nitrofuranii și nitroimidazolii. Ca rezultat al metabolizării substanțelor din aceste clase, prin reducere, se formează compuși cu caracter electrofil foarte puternic care sunt capabili să reacționeze cu ADN-ul. De aici apariția unor efecte mutagene și cancerigene (tumori). Pentru a evita aceste riscuri, nitrofuranii sunt interziși la ora actuală în producția animală în multe țări, inclusiv toate cele din Uniunea Europeană din 1993 (modificarea M5 a Regulamentului 2377/90, prin intrarea în vigoare a Regulamentul CEE 2901/93).(12)

Multe din ferme folosesc derivați de nitrofuran (furaltadona), utilizate în mod special pentru tratamentul salmonelozelor, cu toate că unele țări interzic acest lucru, datorită potențialului mutagen al acestei clase.(56)

Există numeroase motive de îngrijorare din cauza acceptării utilizării hormonilor la animale, deoarece consumatorii sunt potențial expuși acumulării substanțelor părinte sau a metaboliților, prin ingerarea lor din produsele animale. Efectele secundare ale steroizilor anabolizanți se manifestă diferit la femei decât la bărbați, chiar dacă în ambele situații este afectat sistemul reproducător. Astfel, la bărbați apare creșterea sânilor, atrofierea testiculară, instalarea sterilității, pe când la femei se observă îngroșarea vocii, creșterea excesivă a părului pe corp. În perioada pubertară, poate să apară efecte secundare precum încetinirea creșterii.

Zeranolul ca reziduu provenit din alimente de origine animală poate produce efecte estrogenice asupra consumatorilor. Astfel, la femei, dozele crescute pot produce avorturi, vulvovaginite și chiar sterilitate.(9)

Studii realizate în Statele Unite ale Americii atrag atenția asupra unei posibile legături între hormonul de creștere bovin (BST) și apariția cancerului de sân.

Somatotropina bovină crește nivelul unui alt hormon, factorul de creștere insulin-like 1 (IFG-1, insulin-like growth factor), forma bovină fiiind identică din punct de vedere structural cu forma umană.(57)

Totodată, STB poate determina modificări la nivelul florei intestinale la persoanele care consumă lapte în care se regăsește hormonul. STB determină creșterea nivelului factorului de creștere similar insulinei (Insulin-like growth factor, IGF-1), care este activ și în organismul uman, putând astfel să aibă efecte asupra celulelor peretelui intestinal.

Consumul de produse lactate a fost asociat cu niveluri crescute de IGF-1. Totuși, există o slabă asociere între consumul de lactate și riscul de cancer de sân. Din două meta-analize publicate, una a reușit să indice o slabă corelație, în timp ce al doua nu a indicat nicio legătură între cele două aspecte, consumul de lapte și riscul de cancer. (58)

S-a realizat un studiu comparativ între copiii aflați în perioada prepubertară din Ulaanbator, Mongolia și cei din Boston, Statele Unite ale Americii. Scopul studiului a fost verificarea nivelului până la care crește concentrația de somatotropină (hormonul de creștere) după ingerarea de lapte cu conținut de factor de creștere insulin-like (IGF-1). S-au putut observa concentrații mai mari de somatotropină în plasma copiilor din Mongolia, spre deosebire de valorile înregistrate la copiii din America. Aceste rezultate s-ar datora cel mai probabil faptului că în general în Mongolia, consumul de lactate de către copii este mult mai scăzut, diferenței dintre laptele integral (în Ulaanbator) și cel degresat (în Boston) utilizat în studii sau statusului nutrițional bazal al copiilor din Mongolia.

Concluzia a fost că în perioada prepubertară, consumul de lapte poate cauza creșterea nivelului de hormon somatotrop, atât la fete, cât și la băieți. Este de menționat și faptul că valorile hormonului de creștere pot fi crescute prin consumul de lapte, sugerând că nutrienții sau factorii bioactivi din lapte pot stimula producția de hormon de creștere endogen.(59)

Studii epidemiologice prospective au detectat o posibilă asociere între nivelurile circulante de testosteron și riscul crescut de cancer de sân la femeile aflate la menopauză. Totuși, la femeile de vârstă fertilă, înainte de menopauză, s-a observat o relație de inversă proporționalitate, nivelurile scăzute de testosteron și precursorul acestuia, dehidroepiandrosteron reprezentând un factor favorizant al cancerului de sân înainte de menopauză. Se presupune că hormonii androgeni antagonizează creșterea celulară estrogen-dependentă în premenopauză și o stimulează la menopauză, dar printr-un alt mecanism.

La bovine, trenbolon acetatul este metabolizat la forma cea mai activă 17β-trenbolon, care apoi trece în 17α-trenbolon, metabolit activ și trendiona, metabolit inactiv. Datorită formei foarte active, 17β-trenbolon este cel mai mult studiat din punct de vedere al toxicității. În contrast cu presupusele sale efecte endocrine, genotoxicitatea nu a putut fi demonstrată, majoritatea determinărilor conducând la rezultate negative. (58)

Un alt grup de substanțe care se pot regăsi în alimente (în special în lapte) și care pot pune problema unor efecte negative asupra sănătății este reprezentat de pesticide. Multe țări au impus limite în utilizarea lor, datorită persistenței acestora în mediul înconjurător, bioacumulării și acțiunii toxice asupra unor organisme care nu reprezintă ținta acestora și datorită potențialului nociv asupra sănătății omului și mediului în general.

Pesticidele organoclorurate sunt considerate perturbatori endocrinieni și substanțe cu caracter carcinogen. Unii derivați de DDT (p,p-diclorodifeniltricloroetan) sunt considerați antagoniști ai hormonilor masculini, alții ca substanțe care întrerup lactația la femeile care alăptează și care cresc riscul de nașteri premature. Totodată, pot pune probleme la nivelul ficatului sau rinichilor, respectiv pot determina afectarea neurologică și a sistemului imunitar.(24)

În cazul unor produse chimice, cum ar fi dioxinele, derivații policlorurați și câteva din pesticidele aflate în uz s-a presupus existența unei legături cu apariția unor probleme de dezvoltare și de reproducere atât la animalele sălbatice, cât și la cele de laborator. Totodată se consideră că există suficente dovezi ale afectării la om, unele instituții din sănătate propunând protocoale de screening pentru mai mult de 15000 de produse chimice în organism, care ar putea produce tulburări endocriniene.(27)

Utilizarea clenbuterolului la animale este interzisă, dar unii crescători nu iau aminte de această cerință a autorităților, expunând astfel populația la riscul de a consuma produse (carne, în cele mai multe cazuri) contaminate cu acest agonist al receptorilor β2 –adrenergici. Compușii din acestă clasă (clenbuterol, brombuterol, mabuterol, fenoterol) sunt recunoscuți a avea efecte toxice la om, întrucât au fost raportate cazuri de intoxicații. Acestea s-au raportat în multiple țări (Portugalia, China) și au survenit în urma consumului de carne în care s-a regăsit clenbuterol. (60)

Intoxicațiile acute s-au manifestat prin următoarele efecte asupra organismului uman: stări de vomă, tremurături ale membrelor, precum și tulburări metabolice: hipokalemie, acidoză lactică și hiperglicemie. La unii pacienți au fost întregistrate și tulburări de ritm cardiac: tahicardie sinusală și modificări ale segmentului ST pe electrocardiogramă. (61)

Tot referitor la utilizarea β –agoniștilor trebuie menționată o atenționare făcută sportivilor de către agențiile antidoping. Clenbuterolul este încadrat la categoria de substanțe interzise în orice moment (atât în afara, cât și în timpul competițiilor sportive), fiind considerat un agent anabolizant care ar putea fi utilizat pentru creșterea masei musculare și a forței. Nu au fost stabilite limite sub care ar putea să se regăsească în produsele biologice umane, deși se știe că poate ajunge în organismul sportivilor prin ingerarea alimentelor contaminate cu clenbuterol. În cazul unui rezultat pozitiv cu clenbuterol la testele antidoping, sportivului ar trebui să i se permită să justifice eventuala contaminare, întrucât acestora nu le este interzis consumul de alimente de origine animală, dar există avertizări în ceea ce privește consumul crescut de carne în anumite zone ale lumii (China, Mexic). (62)

La expunerea la doze crescute, melamina poate fi foarte toxică, formarea unor complecși insolubili melamină-cianurat, putând fi chiar fatală pentru bebeluși și copii. Mai mult de 52.000 de cazuri de nefrolitiază au fost raportate (adulți și copii), unele cazuri soldându-se cu insuficiență renală, spitalizare sau chiar deces (4-6 cazuri în China).(48)

Aflatoxina A1 și M1 sunt metaboliți ai aflatoxinei B1 în organismul vitelor și sunt regăsite și în lapte. Se cunoaște faptul că acești metaboliți au efecte carcinogene. (3)

Metalele grele care se pot regăsi în alimente pot avea efecte negative asupra organismului uman. Astfel, plumbul este asociat cu tulburări comportamentale la copii, deficit de atenție și de învățare, acestea apărând atunci când există și alți factori socio-economici. Mercurul afectează în principal sistemul nervos central, care este foarte sensibil în prezența acestui metal. Pot apărea astfel tremurături, tulburări de auz sau de memorie. Metilmercurul și clorura de mercur sunt potențial carcinogene la om. Acumularea cadmiului în organismul uman este asociat cu hipertensiune arterială, anemie, leziuni testiculare. Nivelurile crescute de cadmiu pot determina tulgurări digestive, în timp ce niveluri scăzute, dar pe perioadă îndelungată pot conduce la depozitarea în rinichi, leziuni renale sau fragilitate osoasă.(9)

Concluzii

Lucrarea de față a fost realizată în urma conștientizării importanței pe populația ar trebui să o acorde alimentației sigure.

Au fost puse în evidență principiile și conceptele care se referă la alimentația sigură, împreună cu exemple de alimente care nu conferă siguranță și inocuitate, datorită conținutului de substanțe străine, xenobiotice.

Alimentele de origine animală care sunt cel mai mult consumate sunt carnea, laptele și ouăle, cu alte produse derivate din acestea. Totodată, sunt cele mai contaminate tipuri de alimente, întrucât există mai multe categorii de surse de contaminare.

Contaminarea alimentelor de origine animală poate să provină din sursa de hrană contaminată a acestora, din administrarea unor tratamente nepotrivite sau din nerespectarea timpilor de așteptare după administrarea unui medicament.

Prezența acestor reziduuri este urmărită în baza actelor normative emise de diverse structuri autoritare, în funcție de zona geografică sau comunitatea de care aparțin (WHO- la nivel mondial, FDA- pentru Statele Unite ale Americii, Comisia Europeană- pentru Comunitatea Europeană și altele).

Substanțele regăsite în alimente și numite generic “xenobiotice” fac parte din mai multe clase, printre merită amintite antibioticele (beta-lactamine, cefalosporine, tetracicline, aminoglicozide, macrolide), chimioterapicele (fluorochinolone, sulfamide), agenți de creștere (β-agoniști, hormoni și glucocorticoizi), pesticide și metale.

Alimentele de origine animală au fost studiate pentru a putea fi dezvoltate cele mai noi și mai eficiente metode de detecție, identificare și cuantificare a xenobioticelor. Astfel, în lucrarea de față au fost amintite studii care au utilizat metode microbiologice, metode imunologice și metode instrumentale de analiză a reziduurilor de xenobiotice din diverse matrici. Au fost prezentate avantaje și dezavantaje ale unor metode, precum și rezultate obținute de cercetători.

Ultimul capitol al lucrării prezintă câteva din efectele nocive cel mai des întâlnite, respectiv cele mai grave care pot apărea la consumul constant de alimente contaminate cu reziduuri de xenobiotice.

Astfel, se prezintă fenomenul de antibiorezistență, tipuri de reacții alergice are pot apărea, studii care confirmă sau infirmă legătura dintre anumite substanțe hormonale și apariția cancerului de sân. Totodată se mai prezintă și fenomenul de perturbare endocriniană pentru care sunt incriminate anumite substanțe, precum pesticidele. Sunt menționate și efectele cumulării anumitor metale grele în organism, respectiv simptomele unor intoxicații acute.

Bibliografie

1. Miere D. Chimia și igiena alimentelor. Cluj-Napoca Editura Medicală Universitară "Iuliu Hațieganu"; 2007 

2. Paige JC TL. Veterinary Products: Residues and Resistant Pathogens. In: JPF DM, editor. Food Safety: Contaminants and Toxins: CAB International 2003. p. 293-313.

3. Lee MH LL, Ryu PD. Public health risks: Chemical and antibiotic residues. Asian-Aust J Anim Sci. 2001;14(3):12.

4. Kantati YT. Détection des résidus d’antibiotiques dans les viandes de bovins prélevées aux abattoirs de Dakar. Dakar: Ecole Inter – Etat Des Sciences Et Medecine Veterinaires de Dakar (E.I.S.M.V); 2011.

5. Livestock and Poultry: World markets and trade. United States Department of Agriculture; 2015.

6. Regulamentul (UE) nr. 37/2010 al Comisiei din 22 decembrie 2009 privind substanțele active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală

7. Unnevehr L, Hirschhorn N. Food safety issues in the developing world. Washington, D.C.: World Bank; 2000.

8. Avicultură: Normele de clasificare a ouălor în România: Agromonitor Fokus Agrobusiness. Available from: http://www.agromonitor.ro/avicultura-normele-de-clasificare-a-oualor-in-romania/.

9. Ciurea A, Edu FV. Probleme de nocivitate în alimentele uzuale. Târgu-Lăpuș: Galaxia Gutenberg; 2011.

10. Fiedler H. Dioxins in Milk, Meat, Eggs and Fish. Food Safety: Contaminants and toxins. Edinburgh,UK: CAB International; 2003. p. 153-74.

11. Ordinul 30/2015 pentru modificarea și completarea Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 187/2007, 30/2015 (2015).

12. Regulamentul CEE nr.2377/90 de stabilire a unei proceduri comunitare pentru stabilirea limitelor maxime de reziduuri de produse medicinale veterinare în alimentele de origine animală, (1990).

13. ***. Note for Guidance for the determination of withdrawal periods for milk. In: products CfVm, editor. London: EMEA; 2000.

14. Apley M. A Guide To Understanding Animal Drug Withdrawal Times: Beef Magazine; 2013 [11/07/2015]. Available from: http://beefmagazine.com/blog/guide-understanding-animal-drug-withdrawal-times.

15. ***. Meat and milk withholding periods [13/07/2015]. Available from: http://www.thevetgroup.com.au/assets/Uploads/Clients/124/Milk-and-meat-withholding-periods.pdf.

16. Bispinck F, Fischer J, Lüllmann-Rauch R, von Witzendorff B. Lysosomal glycosaminoglycan storage as induced by dicationic amphiphilic drugs: Investigation into the mechanisms underlying the slow reversibility. Toxicology. 1998;128(2):91-100.

17. Cooper K, Kennedy DG, Danaher M. ProSafeBeef and anthelmintic drug residues—a case study in collaborative application of multi-analyte mass spectrometry to enhance consumer safety. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 2012;404(6-7):1623-30.

18. Pena A, Silva LJG, Pereira A, Meisel L, Lino CM. Determination of fluoroquinolone residues in poultry muscle in Portugal. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 2010;397(6):2615-21.

19. Mekademi K. Les résidus d'antibiotiques dans le lait de vache. Le médicament vétérinaire : Nouvelles approches thérapeutiques et impact sur la santé publique; Alger 2008.

20. Jeong SH, Kang D, Lim MW, Kang CS, Sung HJ. Risk assessment of growth hormones and antimicrobial residues in meat. Toxicol Res. 2010;26(4):301-13.

21. Sun H, Kang Z, Li H, Zhang J, Lv Y. Quantitative Determination and Confirmation of Five Synthetic Glucocorticoid Residues in Milk Powder by Gel Permeation Chromatography–Liquid Chromatography–Tandem Mass Spectrometry. Food Anal Methods. 2012;5(4):643-50.

22. Siddiki M, Ueda S, Maeda I. Fluorescent bioassays for toxic metals in milk and yoghurt. BMC Biotechnol. 2012;12(1):1-10.

23. Kaushik CP, Sharma H, Gulati D, Kaushik A. Changing patterns of organochlorine pesticide residues in raw bovine milk from Haryana, India. Environ Monit Assess. 2011;182(1-4):467-75.

24. Bedi JS, Gill JPS, Aulakh RS, Kaur P. Pesticide Residues in Bovine Milk in Punjab, India: Spatial Variation and Risk Assessment to Human Health. Arch Environ Contam Toxicol. 2015:1-11.

25. Nweke OC, Sanders WH. Modern environmental health hazards: a public health issue of increasing significance in Africa. Environ Health Perspect. 2009;117(6):863-70.

26. LeDoux M. Analytical methods applied to the determination of pesticide residues in foods of animal origin. A review of the past two decades. J Chromatogr A. 2011;1218(8):1021-36.

27. Goldman LR, Koduru S. Chemicals in the environment and developmental toxicity to children: a public health and policy perspective. Environ Health Perspect. 2000;108 Suppl 3:443-8.

28. Aguilera-Luiz MM, Romero-González R, Plaza-Bolaños P, Martínez Vidal JL, Garrido Frenich A. Wide-scope analysis of veterinary drug and pesticide residues in animal feed by liquid chromatography coupled to quadrupole-time-of-flight mass spectrometry. Anal Bioanal Chem. 2013;405(20):6543-53.

29. Premi®Test [22/06/2015]. Available from: http://www.r-biopharm.com/news/food-feed-analysis-old/premitest.

30. Mustafa G, Lieberzeit P. MIP Sensors on the Way to Real-World Applications. In: Piletsky SA, Whitcombe MJ, editors. Designing Receptors for the Next Generation of Biosensors. Springer Series on Chemical Sensors and Biosensors. 12: Springer Berlin Heidelberg; 2013. p. 167-87.

31. Nebot C, Regal P, Miranda J, Cepeda A, Fente C. Simultaneous determination of sulfonamides, penicillins and coccidiostats in pork by high-performance liquid chromatography-tandem mass spectrometry. J Chromatogr Sci. 2012;50(5):414-25.

32. Rakotoharinome M, Pognon D, Randriamparany T, Ming J, Idoumbin J-P, Cardinale E, et al. Prevalence of antimicrobial residues in pork meat in Madagascar. Trop Anim Health Prod. 2014;46(1):49-55.

33. Zuo H, Zhu J, Zhan C, Tang G, Guo P, Wei Y, et al. A method developed for determination of heptachlor and its metabolites from pork. Environ Monit Assess. 2014;186(4):2399-412.

34. Benmouhand C BA. Contribution à la recherche des résidus d'antibiotiques dans le muscle du bréchet du poulet de chair. Le médicament vétérinaire : Nouvelles approches thérapeutiques et impact sur la santé publique; Alger2008.

35. Stubbings G, Bigwood T. The development and validation of a multiclass liquid chromatography tandem mass spectrometry (LC–MS/MS) procedure for the determination of veterinary drug residues in animal tissue using a QuEChERS (QUick, Easy, CHeap, Effective, Rugged and Safe) approach. Analytica Chimica Acta. 2009;637(1–2):68-78.

36. Kong N, Guo L, Guan D, Liu L, Kuang H, Xu C. An Ultrasensitive ELISA for Medroxyprogesterone Residues in Fish Tissues Based on a Structure-Specific Hapten. Food Analytical Methods. 2015;8(6):1382-9.

37. Tao X, Chen M, Jiang H, Shen J, Wang Z, Wang X, et al. Chemiluminescence competitive indirect enzyme immunoassay for 20 fluoroquinolone residues in fish and shrimp based on a single-chain variable fragment. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 2013;405(23):7477-84.

38. Molina-Ruiz J, Cieslik E, Cieslik I, Walkowska I. Determination of pesticide residues in fish tissues by modified QuEChERS method and dual-d-SPE clean-up coupled to gas chromatography–mass spectrometry. Environmental Science and Pollution Research. 2015;22(1):369-78.

39. Aguilera-Luiz MM, Vidal JLM, Romero-González R, Frenich AG. Multi-residue determination of veterinary drugs in milk by ultra-high-pressure liquid chromatography–tandem mass spectrometry. Journal of Chromatography A. 2008;1205(1–2):10-6.

40. Tarzaali D DA, Gharbi S, Bouaissa MK., Yamnaine N, Guetarni D. Recherche des résidus des tétracyclines et des bétalactamines dans le lait cru par le MRL Test (ROSA TEST). Le médicament vétérinaire : Nouvelles approches thérapeutiques et impact sur la santé publique; Alger 2008.

41. de Albuquerque Fernandes S, Magnavita A, Ferrao S, Gualberto S, Faleiro A, Figueiredo A, et al. Daily ingestion of tetracycline residue present in pasteurized milk: a public health problem. Environ Sci & Pollut Res. 2014;21(5):3427-34.

42. Tian Y-F, Chen G-H, Guo L-H, Guo X, Mei X-Y. Methodology Studies on Detection of Aminoglycoside Residues. Food Anal Methods. 2014:1-16.

43. Macedo A, Brondi SG, Vieira E. Development and Comparison of Sample Preparation Techniques for Chromatographic Analysis of Sulfonamide Residues in Bovine Milk. Food Anal Methods. 2013;6(5):1466-76.

44. McGrath T, McClintock L, Dunn J, Husar G, Lochhead M, Sarver R, et al. Development of a rapid multiplexed assay for the direct screening of antimicrobial residues in raw milk. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 2015;407(15):4459-72.

45. Ngasala Ju, Nonga H, Mtambo M. Assessment of raw milk quality and stakeholders’ awareness on milk-borne health risks in Arusha City and Meru District, Tanzania. Trop Anim Health Prod. 2015;47(5):927-32.

46. Kumar A, Dayal P, Singh G, Prasad FM, Joseph PE. Persistent Organochlorine Pesticide Residues in Milk and Butter in Agra City, India: A Case Study. Bull Environ Contam Toxicol. 2005;75(1):175-9.

47. Bajwa U, Sandhu K. Effect of handling and processing on pesticide residues in food- a review. J Food Sci Technol. 2014;51(2):201-20.

48. Poorjafari N, Zamani A, Mohseni M, Parizanganeh A. Assessment of residue melamine in dairy products exhibited in Zanjan market, Iran by high-performance liquid chromatography method. International Journal of Environmental Science and Technology. 2015;12(3):1003-10.

49. Kodimalar K, Rajini RA, Ezhilvalavan S, Sarathchandra G. A survey of chlortetracycline concentration in feed and its residue in chicken egg in commercial layer farms. J Biosci. 2014;39(3):425-31.

50. Rambla-Alegre M, Collado-Sánchez MA, Esteve-Romero J, Carda-Broch S. Quinolones control in milk and eggs samples by liquid chromatography using a surfactant-mediated mobile phase. Analytical and Bioanalytical Chemistry. 2011;400(5):1303-13.

51. CONffIDENCE: Contaminants in food and feed: Inexpensive detection for control of exposure. Available from: http://www.conffidence.eu/.

52. Zeng Z, Liu R, Zhang J, Yu J, He L, Shen X. Determination of seven free anabolic steroid residues in eggs by high-performance liquid chromatography-tandem mass spectrometry. J Chromatogr Sci. 2013;51(3):229-36.

53. Nieddu M, Baralla E, Burrai L, Demontis M, Fiori M, Brambilla G, et al. Investigation on Gabapentin Residues in Eggs from Free-Range Hens Exposed to Saline Slags from Pharmaceutical Industry. Bull Environ Contam Toxicol. 2014;92(6):662-6.

54. Abiola FA DM, Teko- Agbo A, Delepine B, Biaqu FC, Gaudin V, Sanders P. Résidus d’antibactériens dans le foie et le gésier de poulets de chair dans les régions de Dakar et de Thiès (Sénégal). Méd Vét. 2005 2005:5.

55. Baldo B, Pham N. Adverse Reactions to Drugs and Drug Allergy: Scope of This Book. Drug Allergy: Springer New York; 2013. p. 1-13.

56. Ezenduka E, Oboegbulem S, Nwanta J, Onunkwo J. Prevalence of antimicrobial residues in raw table eggs from farms and retail outlets in Enugu State, Nigeria. Trop Anim Health Prod. 2011;43(3):557-9.

57. American Cancer Society. Recombinant Bovine Growth Hormone 2013 [25/06/2015]. Available from: http://www.cancer.org/cancer/cancercauses/othercarcinogens/athome/recombinant-bovinegrowth-hormone.

58. Nachman K, Smith TS. Hormone Use in Food Animal Production: Assessing Potential Dietary Exposures and Breast Cancer Risk. Curr Envir Health Rpt. 2015;2(1):1-14.

59. Rich-Edwards J, Ganmaa D, Pollak M, Nakamoto E, Kleinman K, Tserendolgor U, et al. Milk consumption and the prepubertal somatotropic axis. Nutr J. 2007;6(1):1-8.

60. Barbosa J, Cruz C, Martins J, Silva JM, Neves C, Alves C, et al. Food poisoning by clenbuterol in Portugal. Food Addit Contam. 2005;22(6):563-6.

61. Ou-Yang WX, Zhu YM, Lu XL, Yu SJ, Ding CZ, Ding YF, et al. [Clinical features and treatment of acute clenbuterol poisoning in children]. Zhongguo Dang Dai Er Ke Za Zhi. 2013;15(10):886-9.

62. Agency UA. UK Anti-Doping – Clenbuterol in the UK 2011. Available from: http://www.ukad.org.uk/news/article/clenbuterol-update.