Rezervatia Naturala Mer Bleue

Diverse2

Rezervatia Naturala Mer Bleue

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere

Motivația alegerii acestei teme este legată în primul rând de experiența personală deoarece am avut ocazia prin intermediul unei burse cu o durată de 3 luni să studiez la Universitatea din Ottawa, în Canada unde am avut parte de susținere maximă iar pe lângă această susținere am avut la dispoziție o gamă largă de cărți, documente, informații electronice, hărți etc.; În al doilea rând sunt student la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, specializarea Geografia Turismului iar ecoturismul și dezvoltarea durabilă fac parte din domeniul meu de studiu și consider că această lucrare imi poate fi utilă pe viitor.

Lucrarea este structurată pe 2 mari capitole pe parcursul cărora am încercat să definesc ecoturismul și dezvoltarea durabilă respectiv Rezervația Naturală Mer Bleue. În primul capitol sunt prezentate cele două concepte, ecoturismul și dezvoltarea durabilă împreună cu câteva elemente specifice pentru fiecare. Al doilea capitol urmărește prezentarea arealului protejat în sine Rezervația Naturală Mer Bleue din Ontario, Canada care totodată reprezintă și o zonă umedă de importanță internațională (sit Ramsar) oferind turiștilor posibilitatea de a cunoaște lucruri noi despre natură și mediul înconjurător respectiv ocazia de a admira o varietate de peisaje impresionante. Acest capitol se împarte în 9 subcapitole unde sunt prezentate următoarele: începe cu localizarea arealului de studiu în cadrul tării respectiv în cadrul provinciei după care este prezentat pe scurt istoria mlaștinii și elementele naturale specifice zonelor protejate după cum urmează hidrografie, vegetație, faună și sălbăticie după care sunt prezentate și elementele antropice precum trasee și drumuri, facilități. Spre sfârșitul lucrării au fost scoase în evidență forurile care ajută la protejarea și păstrarea biodiversității din această zonă și a fost prezentat de asemenea modul de gestionare (management) împreună cu documentele specifice.

Lucrarea de față cuprinde 43 pagini și conține 17 fotografii proprii, 2 fotografii din alte surse, 8 hărți, 4 tabele și 1 grafic.

Capitolul I. Ecoturism și dezvoltare durabilă

Capitolul de față are ca scop evidențierea și etalarea câtorva definiții ale conceptelor de dezvoltare durabilă și ecoturism așa cum apar ele tratate în literatura de specialitate. În acest sens am consultat 4 lucrări de specialitate după cum urmează: ”Ecoturism și turism durabil” 2012, Dincă I. Et all; ”Ecoturism – Coduri etice și norme de conduită” 2005, Mihaela Dinu; ”Ecotourism – Impacts, Potentials and Possibilities”, 2009, S.Wearing & J.Neil; „Ecoturism”, 2004, Elena Matei. Abordarea continuă apoi prin sublinierea și explicarea principiilor fundamentale după care se jalonează cele două concepte mai sus amintite respectiv cel al dezvoltării durabile și cel al ecoturismului. În încheiere am considerat ca fiind de o importanță primordială evidențierea dimensiunilor celor două concepte mai sus amintite.

De-a lungul timpului conceptul de ecoturism a fost definit în diferite moduri, el cunoscând mutații profunde de la un autor la altul, în funcție de interesul studiilor realizate.

Din analiza literaturii de specialitate se constată două elemente care apar în mod constant în structura definițiilor și anume: faptul că este bazat pe natură și în același timp pe valoare (trebuie să fie durabil) (Mihaela Dinu, 2001).

În perioada de început, ”turismul nu a urmărit dezvoltarea durabilă, reducerea impactului asupra mediului, dezvoltarea comunităților locale, acestea fiind precepte filozofice, ce țin de morală, care au fost adăugate începând din 1990” (Mihaela Dinu, p. 13, citându-l pe Fennell, 2001).

Termenul de ecoturism s-a răspândit foarte repede datorită interesului din ce în ce mai mare al specialiștilor din domeniul turistic, care au început să își aprofundeze cunoștințele legate de acest termen nou.

Elisabeth Boo (1990), în cartea ”Ecotourism: The potential and Pitfalls” preia o definiție a ecoturismului dată de Hector Ceballos Lascurain (1980): „…turismul ce constă în călătoria spre arii naturale neatinse și necontaminate având ca obiectiv studierea, admirarea și plăcerea de a privi peisajul cu plantele și animalele sălbatice, la fel ca și orice manifestări culturale (trecute și prezente) care se găsesc în regiune”.

Valentine (1992): “turismul bazat pe natură care este durabil din punct de vedere ecologic, se bazează pe areale relativ neatinse, nu este dăunător și nu degradează, contribuie direct la subiectul unui management adecvat” (în Wearing & Neil, 2000). Din această definiție putem remarca faptul că el a fost primul care a introdus termenul de durabilitate.

Societatea Internațională a Ecoturismului sau TIES (Lindberg, Howkins, 1993) a promovat ideea că „ecoturismul este o călătorie responsabilă în arealele naturale, dar care conservă mediul și susține nivelul de trai al populațiilor locale”

Allcock et. all (1994), din Strategia Națională a Ecoturismului din Australia: „Turismul bazat pe natură implică educația și interpretarea mediului natural și este gestionat ca să fie durabil ecologic”. Această definiție recunoaște că ”mediul natural include componente culturale și durabilitatea ecologică, dar include și o întoarcere potrivită spre comunitatea locală și conservarea pe termen lung a resurselor”

Goodwin, H. (1996): ”impactul ușor asupra naturii, care contribuie la menținerea speciilor și habitatelor, fie ca o contribuție directă la conservare, fie indirect, furnizând venituri comunității locale, suficiente pentru ca aceasta să aprecieze și apoi să protejeze moștenirea vieții sălbatice a regiunii ca o sursă de venit”

Preocupările perseverente în acest domeniu îl conduc pe Fennel (2001) la elaborarea uneia dintre cele mai complete definiții: ”Ecoturismul este o formă de turism durabil, bazat pe resursele naturale, care este concentrat cu prioritate pe contactul direct cu natura și pe însușirea cunoștințelor despre natură și care trebuie să aibă un impact scăzut asupra mediului, fără consumuri, orientat spre binele comunităților locale (capacitate de control, beneficii, dimensiuni). El se desfășoară în areale naturale și trebuie să contribuie la conservarea sau protejarea acestora”.

Din analiza definițiilor mai sus amintite rezultă că ecoturismul este o formă de manifestare a fenomenului turistic, care are la bază promovarea turismului durabil, ce constă în deplasarea omului în special în areale naturale atractive pentru a se relaxa, cunoaște, informa însă fără a produce pierderi sau distrugeri ale calității mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor segmentelor implicate în actul turistic.

Începând cu sfârșitul anilor ’80 ecoturismul a început să fie privit ca o ”mișcare” economică și socială, practicat de un număr tot mai mare de turiști, aparținând diferitelor segmente de piață turistică. Aceste segmente de piață se încadrează într-o categorie largă ce poate fi numită ”turism de pace”, și clasificate într-un cadru care include pacea cu natura, pacea cu noi înșine, pacea cu alții, pace cu generațiile trecute, pace cu generațiile viitoare și pace cu Creatorul nostru ( L. D’Amore, 2010).

Pe plan mondial ecoturismul este practicat cu rezultate diferite, dar cea mai mare parte a formelor de practică ecoturistică se încadrează dezvoltării durabile. În primul primul rând ecoturismul este văzut ca posibil model al dezvoltării durabile într-o lume dominată de angoase, așteptări, principii și nevoi” (Dinca et. all; p.52-53, citându-l pe Murphy & Price, 2005).

În concluzie, pe baza nenumăratelor definiții apărute mai ales după 1990, ecoturismul este considerat a fi călătoria în arii naturale, pentru a învăța despre comunitățile gazdă, generând oportunități economice pentru acestea în sprijinul conservării și protecției ecosistemelor. Ecoturismul promovează practicile care sunt sensibile la mediu și care favorizează dezvoltarea durabilă. (Mihaela Dinu, 2001)

Termenul “ecoturism” a fost utilizat ca o etichetă atrăgătoare care a impulsionat dezvoltarea conceptului de ”turism căruia îi pasă de mediul înconjurător”. Numele și definiția tentantă nu explică marea popularitate și interesul manifestat pentru această formă de turism, care în prezent tinde să se transforme în opusul sensului conceptului inițial.

Conținutul noțiunii de ecoturism s-a schimbat treptat de la ceea ce era inițial, un concept proiectat de ecologiști pentru a preveni activ distrugerea mediului înconjurător, la un termen de marketing pentru promotorii turismului care vor să facă publicitate mediilor înconjurătoare curate (pajiștilor, pădurilor, plajelor, apelor bogate în pești etc.) (Farquharson, 1992). În acest sens, evoluția recentă a ecoturismului de la un paradis al oamenilor de știință și al iubitorilor plantelor, animalelor, păsărilor și peștilor, arată că din cauza practicilor eronate și în lipsa aplicării unor coduri etice și a unor norme de conduită ecoturismul a devenit o întreprindere economică profitabilă căreia nu îi pasă de mediu.

Obiectivul principal pe care și-l propune ecoturismul este furnizarea unui turism de înaltă calitate în condițiile protecției arealelor naturale și a stimulării economiilor locale. Aceste deziderate pot fi atinse prin sporirea resurselor aflate în conservare, prin realizarea educației de mediu și prin implicarea autorității locale. (Mihaela Dinu, 2001)

Principiile și dimensiunile ecoturismului:

În primul rând putem constata o serie de trăsături comune la nivel mondial ale ecoturismului (Duclos, E., 2006), regăsit în toate tipurile de areal si în ceea ce-i privește pe toți actorii turistici, dimensiuni care îl poate duce spre un turism complet (Tabelul 1).

Tabelul 1. Dimensiuni ale ecoturismului (Duclos, E., 2006)

Importanța realizării unui echilibru între dezvoltarea economică și conservarea mediului a fost accentuată în faza inițială de dezvoltare a ecoturismului (Grenier et all., 1993; Shanklin, 1993). Importanța unui echilibru între diferitele interese poate fi regasită în multe linii directoare care privesc dezvoltarea unui turism sustenabil (D'Amore, 1992). Abordarea echilibrului a fost pusă în discuție de Hunter (1995, 1997), care consideră că dezvoltarea sustenabilă a turismului nu este întotdeauna în concordanță cu dezvoltarea sustenabilă într-un context mai larg si consideră că un echilibru este adesea un negot.

Hunter susține (1997) că turismul sustenabil ar trebui sa fie privit ca o paradigmă care se poate adapta și precizează că cercetarea în turismul sustenabil ar beneficia de o analiză mai profundă a literaturii de dezvoltare sustenabile mai largi. Principiile pentru dezvoltarea sustenabilă, prezentate în Tabelul 2, constituie azi baza pe care o folosesc cercetătorii când dezvoltă principii pentru ecoturism (Kjessel si Larsson, 1993).

Tabelul 2, Principii ale ecoturismului, ca turism sustenabil (Kjessel si Larsson, 1993)

O analiză a principiilor prezentate în Tabelul 2 indică faptul că ecoturismul este o formă de turism care nu depășeste capacitatea de dezvoltare a unei zone, iar, pe de altă parte, contribuie la dezvoltarea sustenabilă și la conservare.

Ecoturismul trebuie să fie neconsumativ, iar nivelul și scopul ecoturismului este determinat de fragilitatea mediului (natura, cultura, aspecte sociale). Economia locală trebuie sprijinită și trebuie avută în vedere o perspectivă pe termen lung. În acest context industria turismului trebuie să sprijine dezvoltarea sustenabilă și ar trebui adoptată o abordare de management etic, dinamic (Malloy si Fennell, 1998) de către toți actorii locali implicați în ecoturism: Turiști, Tour-operatori, Organizații de turism, Autorități, Localnici, Natura, Asociații pentru mediu, Media, Sindicate/Politicieni, Planificatori, Universități și alte instituții din educație, Instituții financiare.

”În ceea ce privește conceptul de dezvoltare durabilă, aceasta are ca premisă constatarea de către umanitate a faptului că modelul de producție și de consum ce caracterizat seco 1998) de către toți actorii locali implicați în ecoturism: Turiști, Tour-operatori, Organizații de turism, Autorități, Localnici, Natura, Asociații pentru mediu, Media, Sindicate/Politicieni, Planificatori, Universități și alte instituții din educație, Instituții financiare.

”În ceea ce privește conceptul de dezvoltare durabilă, aceasta are ca premisă constatarea de către umanitate a faptului că modelul de producție și de consum ce caracterizat secolele XIX și XX (și chiar societatea contemporană) s-a axat pe ”agresarea” naturii de către om, fiind apreciat ca model non-durabil – care nu permite dezvoltarea susținută – pe termen lung, de unde și necesitatea regândirii modului de organizare și funcționare a activităților socio-economice.

Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă (sustenabilă) sunt adânc înfipte în raportul intitulat Limitele creșterii, din 1972 ale Clubului de la Roma (un grup de oameni de știință și cultură, înființat în 1968). Raportul, cu puțin timp înainte de prima criză petrolieră din 1973, atenționa că lumea se îndreaptă spre un dezastru din cauza dezechilibrului dintre resursele planetei și explozia demografică, a accentuării cerințelor de energie, materii prime și de alimente, lansând o chemare la un model de dezvoltare ce s-a numit creșterea zero.

Modelul de dezvoltare propus de Clubul de la Roma prevedea în termeni moderni și științifici următoarele acțiuni:

reducerea consumului de resurse pe unitatea de produs industrial la un sfert din valoarea anului 1970;

reducerea poluării pe unitatea de produs industrial și agricol la un sfert din valoarea sa din anul 1970;

egalizarea ratei de natalitate cu cea a mortalității;

schimbarea preferințelor societății mai mult spre servicii cum ar fi instruirea, sănătatea și mai puțin către bunuri materiale fabricate industrial;

orientarea capitalurilor către producția alimentară, chiar dacă acest tip de investiție la un anumit moment a fost folosit neeconomic;

acordarea unei mai mari priorități îmbogățirii și protecției solului pentru uzul capitalului agricol;

creșterea perioadei de viață a capitalului industrial printr-o mai bună proiectare orientată spre durabilitate și chiar recurgerea la reparații.

Pe de altă parte, Clubul de la Roma a fost precursorul și promotorul unor acțiuni științifice și politice de nivel internațional dedicate mediului. Astfel:

în 1972, la Stockholm, are loc Conferința privind mediul uman (ECO I), unde se recunoaște oficial că activitățile umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător, ceea ce pune în pericol viitorul Planetei și că s-a ajuns la ”limita dezvoltării”. Tot la ECO I se recomandă constituirea unui program privind mediul, program aprobat de ONU numit: United Nations Environment Programme –UNEP;

în 1983 își începea activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), sub președenția premierului norvegian Gro H. Brundtland, comisie ce urma să elaboreze un raport privind mediul și să verifice eficiența UNEP;

în 1987 este publicat raportul WCED cu titlul ”Our Common Future”, cunoscut ca Raportul Brundtland. Raportul preciza că este necesară o schimbare a stilului de viață de tip distructiv adoptat de statele industriale din nord, de exemplu prin diminuarea consumului de energie pe cap de locuitor, apă, minerale și alte resurse naturale, iar tehnologiile ecologice, instalațiile de purificare și tehnica de reciclare a deșeurilor ar trebui răspândite la scară mondială.

În 1992, are loc Conferința privind Mediul și Dezvoltarea de la Rio de Janeiro sau Summit-ul Pământului, Earth Summit – cum i s-a mai spus, în cadrul căreia un eveniment de importanță centrală a fost însă emiterea Agendei 21 – program extrem de cuprinzător privind dezvoltarea durabilă în secolul XXI.

Dezvoltarea durabilă a devenit și obiectiv al Uniunii Europene, începând cu 1997, problematica a fost inclusă în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE.

Definiția și fundamentele conceptului de dezvoltare durabilă

Deși conceptul de dezvoltare durabilă este relativ tânăr (a cunoscut consacrarea definitivă după ”Summit-ul Pământului” de la Rio de Janeiro din 1992) el reprezintă laitmotivul politicii internaționale de mediu și a tuturor conferințelor în domeniu.

În literatura de specialitate există foarte multe definiții ale conceptului de dezvoltare durabilă, însă cea mai citată definiție este conținută în Raportul Brundtland, al WCED, din 1987, și anume: ”Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor” (Șoaita D., 2005, p.29-31)

Din definiția dezvoltării durabile formulată prin Raportul Brundtland în 1987, reies următoarele aspecte:

introducerea sintagmei dezvoltare durabilă în vocabularul uzual al științei economice a reprezentat o necesitate obiectivă. Noțiunea a fost chemată și impusă să servească, pe plan teoretic, drept răspuns la criza economică și ecologică pe care o parcurge lumea la sfârsit de secol XX și inceput de nou mileniu.

la nivelul unanimității, în sondajul opiniei publice, se află ideea după care dezvoltarea durabilă are o puternică încărcătură morală. Se pleacă, aici, de la premisa realistă că, pe zestre pe care o moștenește, fiecare generație iși construiește viitorul. Din acest punct de vedere, este de datoria generației actuale, ca ea să ofere noilor și viitorilor veniți cel putin aceleași șanse pe care ea le-a moștenit.

dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice și sociale ale fiecărui stat.

dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel, mod de abordare și înțelegere, tehnologie, resurse la care se poate face apel și sanse de reusită. Altfel spus, capătă sensuri și semnificații diferite în funcție de timp, spațiu, zona geografică etc.

De exemplu pentru țările dezvoltate, problema depoluării, a îmbunătățirii calității vieții etc. este una de transformare, adaptare și modernizare.

Pentru țările slab dezvoltate, problema nu este de calitate a vieții, ci chiar a vieții, a supraviețuirii. Aici, structurile de producție poluante, cu urmări nefaste pentru degradarea solului, a apei etc., adaugă la situația materială deja mizeră, noi factori agravanți. Și mai grav este că, rata redusă a creșterii economice, de aici, nu eliberează fonduri necesare pentru investiții în echipamente de control și tehnologie antipoluantă, pentru restructurările tehnologice, instituționale și manageriale care se impun.

O serie de alte definiții cu privire la conceptul de dezvoltare durabilă au vizat problema armonizării nevoilor socio-economice ale omenirii tot mai accentuate (securitate economică, adăpost, mâncare, educație, spații libere, reprezentare politică, contactul cu natura) cu impactul lor la asupra mediului înconjurător încât să sprijine progresul omenirii pe întreagă planetă și pentru un viitor cât mai îndelungat.

Fundamentul (cheia) conceptului de dezvoltare durabilă constă în integrarea (coerența) politicilor și obiectivelor economice cu cele sociale și de protecția mediului, ceea ce presupune și existența (crearea) unui cadru instituțional adecvat. De aceea, strategia de dezvoltare durabilă trebuie să fie multidisciplinară în concepere și multisectorială în aplicare.

Dezvoltarea durabilă (sustenabilă) este simplă și complicată totodată. Pe de o parte, la nivel intuitiv, se înțelege despre ce este vorba: ”să nu tăiem vaca dacă vrem să mai avem și mâine lapte”, cum zice proverbul. Pe de altă parte, e greu de închipuit o societate care se dezvoltă cu adevărat durabil, pentru că practic totul ar trebui să se schimbe și nu în ultimul rând noi înșine. Cele mai necesare sunt schimbările de la nivel economic, social și politic, inclusiv latura culturală.

Dezvoltarea durabilă este și o idee civilizatoare, la fel ca democrația, libertatea și dreptatea, concepte cu vechime mare și adânc înrădăcinate în conștiința umană, însă cu posibilități de îmbunătățire continuă la nivel de aplicare practică. Prin urmare, dezvoltarea durabilă pe lângă faptul că este un concept inovator de dezvoltare socială, se propune a fi modelul de dezvoltare al societății în mileniul III., fiind și un obiectiv strategic pentru întreaga umanitate.

Avându-se în vedere complexitatea și dificultățile de realizare pactică a dezvoltării durabile, aceasta poate fi definită (realizată) prin coerența următoarelor coordonate: ecologică de mediu, social-umană, economică, tehnico-tehnologică, politică culturală, legislativă și spațială (național-statală, regională și mondială). ( Șoaita D., 2005, p.31-32)

În concluzie putem remarca faptul că cele două concepte, ecoturismul respectiv dezvoltarea durabilă au o serie de elemente comune și se influențează reciproc. Ecoturismul este o activitate antropică care nu afectează mediul înconjurător, contribuind în acest fel la dezvoltarea durabilă care se bazează pe folosirea resurselor naturale în așa fel încât acestea să fie disponibile și pentru generațiile următoare. În principiu, ecoturismul se practică în arii protejate (parcuri naturale, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, situri Natura 2000, rezervații ale biosferei, zone umede de importanță internațională).

Capitolul II. Rezervația naturală Mer Bleue

2.1 Localizare

Mlaștina Mer Bleue este o rezervație naturală provincială situată în Gloucester, Ontario în imediata apropiere a capitalei (aproximativ 19 km), Ottawa, în partea sud-estică a acesteia. În ceea ce privește localizarea în raport cu National Capital Greenbelt (care reprezintă aproximativ 20.000 de hectare de spații verzi din provincia Ontario respectiv din Gatineau, Quebéc (incluzând aici ferme, păduri sau zone umede), mlaștina Mer Bleue este situată în partea sa estică.

Figura 1. Localizare la nivel de țară

Greenbelt sau ”Centura verde” a luat naștere în anul 1950 și are ca scop protejarea zonelor rurale de expansiunea urbană acestea fiind aflate în vecinătatea capitalei. De-a lungul timpului acest spațiu a evoluat foarte mult, fiind unic în lume, un loc special care contribuie la misiunea NCC – ului (National Capital Commission) de a crea o capitală ideală pentru canadieni.

Mer Bleue (Figura 2) este una din cele mai remarcabile zone naturale aparținând Greenbelt-ului din Canada. Rezervația naturală are o suprafață de circa 3500 de hectare și un ecosistem nordic din ea făcând parte ce mai mare mlaștină și zonă naturală din regiunea capitalei. Din punct de vedere al extinderii spațiale, Mer Bleue este considerată ca fiind cea de a doua mlaștină din partea sudică a provinciei Ontario, după mlaștina Alfred care are o suprafață 4200 de hectare.

Figura 2. Hartă satelitară Mer Bleue

Cea mai mare parte din Greenbelt (aprox. 15.000 hectare) se află în proprietatea NCC – ului care este organul de stat responsabil pentru gestionarea zonei. Restul spațiilor sunt deținute și administrate de către alte departamente federale respectiv de proprietari privați, ceea ce face ca ”Centura verde” să fie considerată cea mai mare zonă verde aflată în proprietate publică din lume. Așadar, după cum am menționat mai sus, Greenbelt are ca scop protejarea ariilor naturale. Pe lângă protejare NCC încurajează și sprijină agricultura durabilă care integrează următoarele elemente: gestionarea mediului, rentabilitatea economică și responsabilitatea socială.

Agricultura durabilă este reprezentată prin ferme de dimensiuni mici și mijlocii (Figura 3) pe o suprafață de aproximativ 5.400 hectare unde solurile sunt de foarte bună calitate, ele satisfăcând nevoile comunităților locale producând: lapte, carne, cereale, fructe și legume. Acestea pot fi găsite și cumpărate direct de la ferme sau de la magazinele fermierilor care sunt amplasate în diferite zone ale orașului, oferind zilnic produse proaspete localnicilor. Cei interesați de o investiție în domeniul agricol, dar cu un buget mai redus sunt susținuți de NCC care închiriază fermele proprii din Ontario. Mai mult, pe lângă ferme mai pot fi închiriate și apartamente, case în zona ByWard Market sau în Parcul Gatineau din provincia Quebec iar pentru cei interesați de spații comerciale, sunt disponibile pe Sussex Street și Sparks Street.

Figura 3. Ferma Twin Maple

2.2 Istoria mlaștinii

În urmă cu aproximativ 12.000 de ani partea de est a provinciei Ontario a fost acoperită cu gheață. Greutatea ghețarilor a pus o presiune atât de mare pe valea râului Ottawa încât, pentru o perioadă de timp, un braț al mării Champlain a inundat această zonă.

Odată cu reculul suprafeței de sub greutatea ghețarilor, marea s-a retras si ea, lăsând în urma ei o mică depresiune iar în următoarele sute de ani, această depresiune a rămas fără surse de apă, dar argila de la adâncime a împiedicat ca apa să dispară în totalitate. S-a creat un lac stagnant, care a fost alimentat de apele de precipitații și de apele subterane în ceea ce a permis ca sedimentele și resturile organice moarte să pătrundă ușor în această depresiune. Apele foarte bogate în alge a dus la apariția unor plante acvatice, precum papura și nufărul care au crescut în perimetrul mlaștinii. Ușor, mușchiul de turbă a acoperit acest lac și rămășițele moarte s-au infiltrat în apă. Mușchiul de turbă nu are rădăcini ci crește peste plantele rămase din generații anterioare care se descompun în turbă iar cele mai extinse acumulări de mușchi pot fi găsite chiar în mijlocul mlaștinii, unde adâncimea este de aproximativ 6 metri. Această construcție crează o dispunere bombată care se ridică deasupra peisajului înconjurător.

Zona a fost descoperită și ”botezată” de către coloniștii francezi, care în diminețile de primăvară și de toamnă văzând cum ceața se ridică treptat văzând un peisaj superb au fost convinși că au găsit o adevărată “mare albastră” și au numit-o Mer Bleue.

2.3 Hidrografie

Zonele umede sunt considerate locuri unde se face trecerea de la mediul terestru la cel acvatic și sunt considerate a fi unele dintre ecosistemele cu cea mai mare productivitate din lume. Din analiza apelor de pe teritoriul rezervației putem constata faptul că hidrografia este reprezentată prin numeroase râuri (Ramsay Creek, Bear Brook, Borthwick Creek – Figura 4) și lacuri, constituind astfel una din componentele de bază care a dus la apariția, evoluția și funcționarea mlaștinii. Râurile sunt populate de o faună specifică iar lacurile create pe aceste râulețe și bălți mici sunt acoperite cu tufiș, papură și trestie oferind habitate importante pentru amfibieni în partea interioară a zonei.

Figura 4. Râul Borthwick Creek

Putem remarca faptul că aceste sisteme sunt alimentate de două surse de apă, acestea fiind:

Precipitațiile – care sunt influențate de zona climatică în funcție de așezarea geografică. De asemenea putem evidenția trei caracteristici principale prin care ploile pot influența regimul hidrologic al mlaștinii, așadar :

Tipul de precipitații (ploaie, zăpadă, etc.)

Cantitatea sau volumul de precipitații

Factorii care influențează cantitatea de precipitații pentru o anumită zonă umedă sunt :

– tipul de climă care pe lângă cantitatea de precipitații determină și temperatura sau vântul

– tipul de vegetație și gradul de acoperire

– morfometria zonelor umede in funcție de relief

Intensitatea precipitațiilor ( raportată la unitatea de timp și de suprafață )

Apa interceptată este influențată de evaporarea de la suprafața frunzelor și de evapotranspirație, prezența apei din precipitații la suprafața frunzelor reduce transpirația ceea ce crează câteva dificultăți în privința aflării care formațiune vegetală are regimul hidrologic cel mai echilibrat.

Factorii meteorologici influențează atât evaporarea cât și procesul fiziologic de evapotranspirație; rata evapotranspirației este proporțională cu diferența dintre presiunea de vapori de la suprafața apei, solul zonelor umede, frunzelor, tulpinilor și presiunea de vapori din mediul înconjurător. Unul din acești factori este radiația solară (temperatura), care influențează atât evaporația cât și evapotranspirația. Un alt factor este vântul care influențează aceste procese la nivelul vegetației, apei și solului.

Plantele au o serie de adaptări morfologice și fiziologice care reduc sau favorizează evapotranspirația (închiderea stomatelor).

Volumul de precipitații depășesc nivelul de evaporație. Ploile torențiale și suprafața extinsă ai mlaștinii crează un mediu unde majoritatea mineralelor sunt obținute din apă de ploaie ceea ce duce la apariția unui mediu cu conținut scăzut de nutrienți, mediu care nu poate suporta un număr foarte mare de plante.

Apele subterane (freatice) – care alimentează mlaștina în mod atât în mod direct cât și în mod indirect, alimentând atât pârâurile cât și lacurile din zona protejată.

Un alt element deosebit de important care influențează regimul hidrologic al rezervației îl reprezintă castorii care, prin barajele (Figura 5) pe care le construiesc pot fi considerați adevărați ”ecologiști”, ajutând foarte mult mediul în care trăiesc: reglează debitele râurilor, crează condiții de sedimentare și reduc volumul materialului transportat de curentul apei, contribuind astfel la purificarea acesteia.

Din harta de mai jos (Figura 7) putem constata faptul că pe teritoriul rezervației sunt prezente peste 30 de râuri respectiv peste 25 de lacuri care se alimentează din ape de precipitații respectiv din ape subterane, ceea ce explică faptul că majoritatea acestor ape nu sunt permanente.

Zona de conservare reprezintă izvorul pentru afluenții râurilor Green’s Creek și Bear Brook. Apa are o scurgere lentă spre vest și se varsă în Green’s Creek (un bazin hidrografic aparținând bazinului Rideau) iar spre est se varsă în Bear Brook (bazin hidrografic aparținând bazinului South Nation). Izvoarele râului Bear Brook se află în apropierea Leitrim Road iar cursul de pe teritoriul ”Centurii verzi” măsoara aproximativ 7 km după care împreună cu afluenții săi se varsă în South Nation River, în sud-est, care la rândul lui are afluenți în Brockville, Ontario având o lungime de 175 km varsându-se în Ottawa River.

Ramsay Creek și Borthwick Creek curg spre exterior formând Green’s Creek chiar în aval de Autostrada 417 și Walkley Road. Ramsay Creek are o lungime de aproximativ 10 km de la izvor până la vărsarea lui în Green’s Creek, care după ce trece prin zone agricole respectiv forestiere se varsă în Ottawa River, în nord.

Mai mult de jumătate din apele rezervației fac parte din bazinul hidrografic South Nation.

Figura 7. Rețeaua hidrografică din Mer Bleue

2.4 Vegetație

În urmă analizelor făcute respectiv după consultarea literaturii de specialitate am constatat faptul că mlaștina (Figura 8) este acoperită predominant de mușchiul de turbă care reprezintă un element caracteristic pădurilor boreale din nordul Canadei iar împreună cu hidrografia neobișnuită rezultă o mare aciditate și un grad de mineralizare scăzut unde majoritatea plantelor nu pot supraviețui dar totuși putem identifica două mari tipuri de vegetație: păduri de molid negru și vegetație de tundră.

Figura 8. Mlaștina

2.4.1 Pădurile de molid negru

Sunt reprezenative pentru America de Nord și America Centrală dominate de molid negru (Picea mariana) care aparține familiei de Pinaceae iar creșterea lui variază în funcție de condiții, în mlaștini prezintă rate de creștere mai lente de la margini spre centru.

Reprezentative pentru acest tip de vegetație sunt câteva specii de larice – Larix laricina (Figura 9) este o specie care se găsește în primul rând în zone mlaștinoase mai vechi dar și în zone umede. Este rezistent, durabil dar și flexibil folosit pentru construirea bărcilor din lemn, stâlpi, lemne de foc etc. De asemenea este crescut ca un copac ornamental în grădini, din regiunile reci.

Al doilea element specific este Plopul tremurător – Populus tremuloides reprezintă varianta americană dar există și varianta europeană (Populus tremula) care este răspândită pe teritoriul Europei excepție făcând Portugalia, o mare parte din Rusia și Sicilia. In medicină se utilizează astfel: din frunzele, scoarța sau mlădițele tinere ale plopului tremurător, se extrage acid acetilsalicilic care are efect antifebril, antireumatic și de alinare a durerii și care este folosit de industria farmaceutică pentru producerea unor medicamente ca aspirină, ibuprofen etc. În industrie lemnul lui este apreciat, fiind ușor și adecvat pentru producerea de rachete de tenis, scobitori, chibrite. În Europa este crescut în pepiniere pentru popularea ca pionier al pădurilor viitoare, în scopul îmbunătățirii calității solului din zonele defrișate.

Figura 9. Larix laricina

Al treilea element este Mesteacănul gri sau alb – nativ în zona nord-estica a Americii de Nord, este un copac cu frunze căzătoare, înalt, care crește cel mai bine în zonele cu climă rece și este puțin pretențios față de sol. Lemnul de mesteacăn este ușor, elastic utilizat în industria aeronautică și a mobilei. De asemenea este foarte bun atât ca lemn de foc cât și pentru cozi de unelte, mături etc. În Belarus, Rusia, Statele Baltice, Finlanda, nordul Chinei, seva mesteacănului este considerată băutură răcoritoare, având calități tonice. Sucul de mesteacăn natural se regăsește și în băuturi ca sirop de mesteacăn / arțar, oțet de mesteacăn, bere, diverse băuturi răcoritoare, etc. Spre deosebire de siropul de arțar, siropul de mesteacăn este foarte dificil de produs, fiind foarte costisitor.

Figura 10. Mesteacăn alb

2.4.2 Vegetația de tundră

Se referă la zone întinse dominate mai ales de mușchiul Sphagnum sp., caracteristic turbăriilor. În substratul turbos format de acest mușchi de mlaștină trăiesc puține specii de plante ierbacee și câțiva arbuști pitici. Acest tip de vegetație mai include câteva specii de mușchi și licheni, ceai labrador (Rhododendron tomentosum) – crește în perimetrul tundrelor și mlaștinilor fiind recomandat pentru tratamente. Pe lângă cele de sus mai amintim merișor, rozmarin, coacăz, leatherleaf – Chamaedaphne calyculata (Figura 12), bog laurel (Kalmia polifolia) – este un arbușt veșnic verde, sheep laurel – Kalmia angustifolia (Figura 13) – florile plantei sunt similare cu cele ale bog laurel. Cu toate acestea, florile bog laurel apar în partea superioară a tulpinei, în timp ce cele de sheep laurel la câțiva cm de la partea de sus a tulpinei. Planta este, de asemenea, cunoscut sub numele de Lambkill – o referire la faptul că frunzele sunt otrăvitoare pentru animale.

Pe lângă aceste plante mai putem remarca peste nouă specii de orhidee care pot fi găsite pe teritoriul rezervației împreună cu o varietate de bumbăcărițe și rogozi cu un număr mare de plante carnivore care s-au adaptat la acest mediu sărac de nutrienți hrănindu-se în special cu insecte. Printre aceste putem aminti specii precum drosera (D. Rotundifolia) și plantele cu ulcior (Sarracenia).

2.5 Fauna și sălbătăcie

Fauna este un alt component de importanță majoră când vine vorba de natură și de ariile protejate și reprezintă totalitatea animalelor care trăiesc în acest mediu.

Din punct de vedere a faunei putem constata faptul că rezervația naturală oferă habitat pentru o varietate mare de animale datorită zonelor netulburate. Pe lângă vegetația amintită și fauna este specifică zonelor boreale și este reprezentată de animale precum: castor (Castor canadensis) care este o specie reprezentativă pentru Canada, SUA și nordul Mexicului; bizam (Ondrada zibestichus); cerb (Cervus elaphus); vulpe (Vulpes vulpes); coiot (Canis latrans) și raton (Procyon lotor).

De asemenea, pot fi găsite aici și specii cu importanțe provinciale precum lișițele (Rallidae), chirighița neagră (Chlidonias niger), cocorul american (Grus americana), marea bufniță gri (Strix nebulosa), bufnița Hawk (Surnia ulula) and libelula dragonfly (Anisoptera). Mer Bleue, pe lângă cele amintite mai sus, suportă o populație de broaște țestoase (Clemmys guttata) care sunt amenințate cu dispariția și două specii de gândaci foarte rare Stenolophus magnacephalus și Agonum darlingtoni.

2.6 Trasee și drumuri

În ceea ce privește infrastructura putem remarca faptul că rezervația este accesibilă acest detaliu reiese din faptul că este străbătută de aproape 9 km de autostradă (în sud) și drumuri municipale cu o lungime totală de 52 km (16 km fiind în zona Ramsar), cele mai importante fiind: Navan, Renaud, Dolman Ridge, Walkley, Ramsayville, Ridge, Anderson, Russel, Farmers Way și Hull.

De asemenea acest spațiu mai este traversat de trei linii de cale ferată, două dintre aceste linii sunt situate în nordul zonei umede și sunt părăsite pentru care există un proiect de amenajare pentru înființarea unor piste pentru bicicliști. Ultima linie, cea din partea sudică este activă.

Cele amintite mai sus pot avea efecte negative asupra vegetației existente și anume pot duce la creșterea numărului de animale moarte sau rănite în urma unor accidente.

Ecoturiștii doritori să viziteze această zonă pot ajunge aici cu mașinile proprii respectiv cu autobuzele:

nr. 231 care are stații în zona Notre-Dame-Des-Champs (strada Navan)

nr. 134 care are stații în zona Notre-Dame-Des-Champs (strada Renaud)

nr. 232 care are stații în zona Carlsbad Springs

Rezervația dispune de 6 trasee cu o lungime totală de 21,5 km astfel:

Traseul 50 cu o lungime de 6,3 km

Traseul 51 cu o lungime de 2,8 km

Traseul 52 cu o lungime de 3,5 km

Traseul 53 cu o lungime de 6,7 km

Traseul Dewberry cu o lungime 1 km

Traseul Mer Bleue (Figura 14 și Figura 15) cu o lungime de 1,2 km

Figura 16. Trasee și drumuri din Mer Bleue

Analiza traseului Mer Bleue a evidențiat faptul că are o lungime de 1,2 km fiind singurul care dispune de potecă iar timpul necesar pentru parcurgerea lui este de 30-45 minute fiind ideal pentru plimbări, admirarea peisajului etc. Părăsirea traseelor este interzis încât acest fapt ar putea avea efecte negative asupra vegeției, în acest sens sunt amplasate din loc în loc indicatoare pentru care au scopul de a atrage atenția ecoturiștilor.(Figura 17)

Figura 17. Indicator

Pe lângă activitățile amintite mai sus care sunt recomandate în special pentru perioadele mai calde, pe teritoriul rezervației se poate practica schi fondul în perioade de iarnă acest sport fiind practicabil în următoarele sectoare:

Traseele 50, 51 și 52 – 12,8 km spațiu alocat pentru schi.

Traseele 53 și 53A – 6,7 km de spațiu pentru schi.

Traseul Dewberry – 1 km de spațiu pentru schi.

Schi fondul este o activitate sportivă care se îmbină perfect cu profilul angajant al ecoturismului și în spiritul descoperirii pure a naturii ecoturistice. Schi fondul își are începuturile demult în negura timpului, în momentul în care omul a înțeles că atașarea unor bucăți de lemn sub tălpile picioarelor facilitează deplasarea într-un ritm mai rapid și sigur pe zăpadă. Astăzi schi fondul nu se deosebește cu mult de cel practicat cu sute de ani în urmă. Singura distincție vine din performanța superioară a materialului sportiv modern care asigură alunecare de foarte bună calitate, iar prin legăturile speciale se asigură integritatea fizică a schiorului. Și astăzi, un asemenea sport, gândit ca formă de implicare fizică și de eliminare a stresului ecoturistului, se bazează pe o tehnică simplă: o pereche de schiuri înguste și lungi și bețe clasice de schi, prin intermediul cărora schiorul se împinge pentru a avansa pe o direcție care de cele mai multe ori aparține unui traseu nu foarte accidentat, mai degrabă accesibil prin înclinare (Dincă et al., 2012, p. 284 ).

Lungimea traseelor pentru schi fond: 20,5 km.

Adresabilitate: ecoturiștilor care stăpânesc folosirea acestui echipament sportiv, care au cunoștințe elementare de orientare turistică și sunt de condiție fizică potrivită.

Nivelul de dificultate: pe cea mai mare parte a lor traseele pentru schi fond sunt lejere și accesibile pentru toate categoriile de vârstă datorită reliefului slab înclinat.

Durata acțiunii: în funcție de traseul ales și de gradul de pregătire a turistului

Beneficii pentru ecoturiști: posibilitatea practicării unui sport de iarnă având beneficii asupra corpului uman. Temperaturile scăzute și mișcarea au efect excitant, adică sunt stimulate funcțiile organismului și crește tonusul muscular și vitalitatea organismului în general. De asemenea peisajul de iarnă este unul impresionant care are efecte pozitive asupra turiștilor.

Riscuri și restricții: în momentul de față nu există nicio restricție în ceea ce privește practicarea schi fondului, dar există o recomandare care se referă la respectarea marcajelor, care de asemenea este valabil și pentru perioada de vară, recomandare cu care cei de la NCC încearcă să evite tulburarea animalelor respectiv distrugerea plantelor și a viețuitoarelor. Un risc ar putea fi în cazul întâlnirii animalelor sălbatice de către un turist sau un grup de turiști și mai exact cu privire la reacția și comportamentul lor față de aceste animale.

2.7 Facilități

În ceea ce privește facilitățile (Figura 18) subliniem faptul că deși este o zonă restrictivă protejată prin Convenția Ramsar ele nu sunt absente între acestea remarcându-se : 5 parcări, toate fiind parcări gratuite pe tot parcursul anului și sunt disponibile în următoarele locuri P20, P21, P22 și P23; 2 toalete, 2 locuri de picnic cu o capacitate de 72 locuri, panouri informative (10 buc) .

De asemenea găsim zone de picnic fără adăpost în apropierea parcărilor P20 și P21 respectiv zone de picnic adăpostite pe traseul Mer Bleue și în parcarea P22.

Figura 18. Facilități Mer Bleue

Toate aceste facilități sunt deservite prin intermediul traseului Mer Bleue care are menirea de a face racordul pe de-o parte între aceste facilități iar pe de altă parte de a coordona pasul ecoturistului în vederea descoperirii naturii în mod activ. Menționăm faptul că de-a lungul traseului mai sunt amplasate din loc în loc sau în anumite locații bănci (Figura 19 și Figura 20), în majoritate cazurilor lângă panourile informative (Figura 21 și Figura 22), scopul acestora este de a îmbia călătorul să facă un mic popas în vederea contemplării mediului înconjurător în general și a anumitor particularități în special (vegetația, solurile etc.).

De asemenea pe teritoriul rezervației mai sunt amplasate 8 puncte de belvedere, scopul acestora este asemănător într-o oarecare măsură cu scopul amplasării băncilor în anumite locații doar au avantajul unei perspective globale de sus a împrejurimilor.

2.8 Management și Protecție

În stare naturală zonele umede sunt adesea cruciale pentru om, în principal datorită capacității lor de stocare a cantităților mari de apă proaspătă, atenuarea impactului inundațiilor și a secetelor pentru o zonă de ansamblu, precum și pentru productivitatea lor biologică (pește, lemn, stuf). Toate aceste beneficii aduse de zonele umede explică faptul pentru care sunt și trebuie să fie protejate. Mer Bleue este inclusă atât în clasificarea IUCN (Uniunea Internațională de Conservare a Naturii) cât și în convenția Ramsar fiind o zonă umedă de importanță internațională din Canada. Pe lângă acestea și National Capital Comission ia măsuri în privința conservării și protejării zonei.

2.8.1 Clasificare IUCN (Uniunea Internațională de Conservare a Naturii)

La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul că acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferențiaza în principal în funcție de gradul de protecție (sau gradul permis al intervenției umane) și funcție de scopul ariei protejate.

S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale zone de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistică și culturală deosebită.

Astfel, forul care și-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de Conservarea Naturii, IUCN – The World Conservation Union (Figura 23) care prin misiunea sa avea competența necesară sa o facă. IUCN încearca să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile din toată lumea pentru conservarea integrității și diversității naturii și pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabilă si durabilă. Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat prin linii directoare.

În prezent categoriile IUCN sunt răspândite în intreaga lume și sunt luate drept referință în orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire și clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la creșterea gradului de înțelegere a tuturor celor interesați a diferitelor categorii de arii protejate.

Principiul central pe care se bazează liniile directoare este acela că ariile protejate trebuie să fie definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei și nu de eficiența managementului în îndeplinirea respectivelor obiective (IUCN, 2008).

Figura 23. Logo-ul IUCN (sursa: http://www.vitalresearchsurveys.com/IUCNMembership/logo-iucn2.jpg)

Concepte Fundamentale asupra dezvoltării sistemului internațional IUCN de categorisire a ariilor protejate

Definiția Ariei Protejate:

”O arie terestră / marină dedicată special protecției și menținerii diversității biologice și a resurselor naturale și culturale asociate și gospodarită legal sau prin alte mijloace eficiente. (IUCN, 2008)

Deși toate ariile protejate satisfac scopurile generale ale acestei definiții, practic însă, scopurile clare pentru care sunt gospodărite ariile protejate diferă foarte mult. S-au evidențiat 9 scopuri majore ale managementului:

cercetare știintifică

protecția sălbăticiei

protecția diversității speciilor și a diversității genetice

menținerea serviciilor

protecția unor trăsături naturale și culturale specifice

turism și recreere

educație

utilizare durabilă a resurselor ecosistemelor naturale

menținerea caracteristicilor culturale și tradiționale

Ariile protejate sunt definite de obiectivele de management si nu de titlu, rezultând cele șase categorii IUCN:

Tabelul 3. Ariile protejate definite de obiectivele de management

Ariile protejate prezintă următoarele obiective secundare de management: Cercetare științifică; Protecția sălbăticiei; Protecția diversității speciilor/genetice; Menținerea serviciilor; Protecția trăsăturilor naturale/culturale; Turism și recreere; Educație; Utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor; Menținerea atribuțiilor cultural tradiționale. (Tabelul 4)

Tabelul 4. Relația dintre obiectivele de management și categorii

Tabelul de mai sus a fost redactat în conformitate cu sistemul IUCN de categorisire a ariilor protejate și liniile directoare de aplicare a acestor categorii. Câteva aspecte principale sunt demne de reținut:

baza categorisirii este reprezentată de obiectivul primar de management;

atribuirea unei anumite categorii nu reprezintă un comentariu asupra eficienței managementului;

sistemul de categorisire este internațional;

numele naționale pentru ariile protejate pot varia;

nouă categorie de management este introdusă;

toate categoriile sunt importante în mod egal;

toate implică o gradare a intervenției umane.

În aplicarea categoriilor e utilă clarificarea unor aspecte ca:

mărimea ariei protejate

zonarea în interiorul ariei protejate

responsabilitatea de management

proprietatea terenului

variațiile regionale

clasificările multiple

zonele care înconjoară ariile protejate

desemnările internaționale

În urma analizei sistemului de clasificăre IUCN a zonelor protejate putem remarca faptul că mlaștina Mer Bleue din Canada face parte din Categoria a IV-a care se caracterizează astfel:

CATEGORIA IV Arie de Gestionare a Habitatelor/Speciilor

Această categorie a fost definită ca fiind ”arie protejată gestionată în principal pentru conservare prin intervenții de management” (IUCN)

O arie terestră și/sau acvatică care face obiectul unei intervenții active în scopul managementului pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea necesităților unor anumite specii.

Obiective de Management

păstrarea și menținerea condițiilor de habitat necesare pentru protecția unor specii semnificative, grupuri de specii, comunități biotice sau trăsături fizice ale mediului acolo unde acestea necesita o manipulare specifică din partea omului pentru un management optim;

facilitarea cercetării științifice și monitorizării ca activităti primare asociate cu managementul durabil al resurselor naturale;

dezvoltarea unor arii limitate pentru educația publicului și aprecierea caracteristicilor habitatului în cauză și pentru managementul vieții sălbatice;

eliminarea și apoi prevenirea exploatării și ocupării împotriva scopului pentru care a fost desemnată;

aducerea de beneficii oricărei populații rezidente conforme cu celelalte obiective de management.

Responsabilități Organizatorice

Proprietatea și managementul trebuie să aparțină guvernului național sau, cu măsuri corespunzătoare de pază și control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizații non-profit, corporații sau în mod excepțional, unui organ privat.

Linii Directoare pentru Selectare

Aria trebuie să joace un rol important în protecția naturii și supraviețuirea speciilor, (incorporând, corespunzător, arii de reproducere, zone umede, recife de coral, estuare, pajiști, păduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice).

Aria trebuie să fie aceea în care protecția habitatului este esențială pentru flora importantă la nivel național și local sau pentru fauna rezidentă sau migratoare.

Conservarea acestor habitate și specii trebuie să depindă de intervenția activă din partea autorității de management, dacă este necesar prin manipularea habitatului.

Mărimea ariei trebuie să depindă de cerințele de habitat ale speciei care trebuie sa fie protejată și poate varia de la relativ mică la arii foarte vaste.

2.8.2 Convenția Ramsar

Rezervația naturală face parte din Convenția Ramsar începând cu 26 Septembrie 1995. Canada a devenit parte contractantă din convenție în 1981 iar în Martie 2007 dispunea de 37 de Zone Umede de Importanță Internațională însumând în total o suprafață ce depășește 13 milioane de hectare.

Este o convenție asupra Zonelor Umede de Importanță Internațională, în special ca Habitat pentru Păsările de Apă, cunoscută sub numele de Convenția Ramsar, adoptată la Ramsar, Iran în anul 1971 și intrată în vigoare la sfârsitul anului 1975, este un tratat interguvernamental care asigură cadrul pentru cooperarea internațională în domeniul conservării zonelor umede, numite situri Ramsar. (Figura 24)

Figura 24. Sit Ramsar

Părțile Contractante ale Convenției Ramsar sunt obligate să:

desemneze cel puțin o zonă umedă pentru a fi inclusă pe Lista Zonelor Umede de Importanță Internațională” (Lista Ramsar);

promoveze “utilizarea durabilă” a tuturor zonelor umede de pe teritoriul lor;

promoveze cooperarea internațională în domeniul zonelor umede;

informeze Secretariatul Convenției (în cazul nostru Environment Canada) asupra oricăror schimbări survenite în caracterul ecologic al oricărui sit listat;

O zonă umedă poate fi inclusă pe Lista Ramsar dacă îndeplinește unul din criteriile:

Criterii de evaluare a valorii zonelor umede reprezentative sau unice. O zonă umedă poate fi considerată importantă internațional dacă reprezintă un exemplu bun pentru un anumit tip de zonă umedă caracteristic regiunii respective.

Criterii generale pentru utilizarea plantelor sau animalelor pentru identificarea zonelor umede de importanță internațională. O zonă umedă poate fi considerată importantă internațional dacă:

suportă populații apreciabile de specii sau subspecii de plante și animale rare, vulnerabile sau periclitate sau un numar apreciabil de indivizi ai categoriilor de specii mai sus menționate;

este de o valoare specială pentru menținerea diversității genetice și a sistemelor ecologice a unei regiuni;

este de o valoare specială ca habitat al plantelor și animalelor aflate într-un stadiu critic al ciclurilor lor biologice; este de o valoare specială pentru speciile sau comunitățile sale de plante și animale endemice;

Criterii specifice pentru utilizarea păsărilor de apă pentru identificarea zonelor umede importante. O zonă umedă poate fi considerată importantă internațional dacă:

suportă în mod regulat mai mult de 20.000 păsări de apă;

suportă în mod regulat un număr substanțial de indivizi aparținând unor grupuri particulare de păsări de apă, indicatori ai productivității sau diversitații;

dacă suportă în mod regulat 1 % din indivizii unei populații apartinând unei specii sau subspecii de păsări de apă.

Figura 25. Logo Ramsar

(sursa: https://www.facebook.com/RamsarConventionOnWetlands)

Organisme Responsabile

Internațional – Secretariatul Independent al Convenției Ramsar, administrat de IUCN și IWRB (International Wetlands Research Bureau) reprezintă structura permanentă pentru suportul administrativ, știintific și tehnic. UNESCO reprezintă depozitarul Convenției.

Național – Secretariatul Național Ramsar.

Procedura de Desemnare

Național – Secretariatul Național Ramsar. Procedura de desemnare a zonelor – sunt nominalizate de Părțile Contractate (statele care au ratificat Convenția) și înaintate spre considerare și aprobare de către Secretariatul Ramsar.

Situația la Nivel Mondial

654 zone Ramsar în lume, în Europa sunt 394. (IUCN, Parks for Life, 1994)

Situația in Romania

România a ratificat Convenția Ramsar prin Legea 5/1991.

Delta Dunării este singura arie protejată din România desemnată ca zonă Ramsar.

2.8.3 National Capital Comission (NCC)

Pe lângă protejarea cu ajutorul forurilor internaționale, o serie de măsuri sunt luate și la nivel provincial de către NCC iar acestea sunt următoarele:

conservarea resurselor naturale, un obiectiv principal pentru întreținerea mlaștinii

evalueză oportunitățile pentru sporirea siguranței

mărește suprafața mlaștinii prin achiziționarea unor zone umede adiacente

colaborează cu agenți publici pentru a se asigura că viitoarele dezvoltări / extinderi să nu influențeze zona din punct de vedere ecologic sau social.

Figura 26. Panouri de avertizare

2.9 Evoluție și vizitatori

După cum am amintit mai sus, NCC încearcă permanent să extindă limitele rezervației naturale (Figura 28) conservând astfel spații din ce în ce mai mari ceea ce poate duce la creșterea numărului de vizitatori din această zonă. Din statisticile NCC reiese faptul că acest număr a ajuns la aproximativ 3,5 milioane de vizitatori în anul 2012 (Figura 27), fiind incluși aici cei care au vizitat cel puțin una dintre ariile protejate aparținând Greenbelt.

Conform Figurii 27, rezervația naturală Mer Bleue reprezintă 26% din valoarea totală ceea ce rezultă un număr aproximativ de 910.000 vizitatori pentru acest an.

Figura 27. Vizitatori Greenbelt 2012 (Sursa: Statistica NCC – anul 2012)

Mlaștina reprezintă un ”laborator în aer liber” mai ales pentru cei tineri dar și pentru specialiști care analizează această zonă din mai multe puncte de vedere. Sunt făcute măsurători cu privire la calitatea solurilor, regimul hidrologic. Pe lângă aceste activități mai putem aminti urmărirea evoluției unei specii de plante sau animale. Pentru ei este desemnat un areal special chiar lângă rezervație unde dispun de toate elementele necesare realizării studiilor.

Figura 28. Harta evoluției

Concluzii:

În urma prezentării unei astfel de lucrări putem ajunge la o serie de concluzii și anume:

Lucrarea de față prezintă conceptele de Ecoturism și Dezvoltarea durabilă cu un accent deosebit în prezentarea Rezervație Naturale Mer Bleue din Ottawa, Ontario, Canada cu toate elementele specifice, acestea fiind: localizare, istorie, hidrografie, vegetație, faună, trasee și drumuri, facilități, management și protecție respectiv evoluție și numărul de vizitatori.

Cele enumerate sus au fost au fost prezentate cu ajutorul literaturii de specialitate (cărți, surse electronice) respectiv cu ajutorul cercetărilor de teren realizate în zona amintită în perioada Aprilie-Iunie 2013.

Natura face parte din viața noastră de zi cu zi iar acest detaliu reprezintă unul din motivele principale pentru care trebuie să avem mare grijă de ea pentru a oferi generațiilor viitoare ocazia de a se bucura de frumusețile ei. La protejarea mediului înconjurător poate participa fiecare dintre noi cu gesturi care par nemsemnificative la prima vedere dar sunt foarte importante în ceea ce privește conservarea naturii și a resurselor. Câteva exemple pentru un mediu mai curat și mai plăcut ar fi: colectarea selectivă a deșeurilor, oprirea apei în timp ce ne spălăm pe dinți astfel putem economisi 5-6 litri de apă de fiecare dată când ne spălăm pe dinți, înlocuirea becurilor normale cu cele economice pot reduce consumul de energie. Cele prezentate aici sunt doar câteva exemple pe care majoritatea dintre noi le cunoaștem și le aplicăm iar ele pot continua până la infinit dar totuși sunt și excepții din păcate, oameni pentru care nu contează viitorul ci doar prezentul.

În situația noastră, vorbind despre o arie protejată de importanță internațională este important ca cei care doresc să viziteze această rezervație să respecte normele și recomandările instituției care este responsabil cu gestionarea și protejarea zonei. De exemplu: plimbările sunt permise doar în zonele special amenajate în acest scop pentru a preveni distrugerea vegetației și stânjenirea animalelor; culesul fructelor de pădure este interzis și se pedepsește cu 125$.

Odată cu trecerea anilor va fi din ce în ce mai greu păstrarea zonei în condiții naturale, datorită extinderii din ce în mai mult al orașului Ottawa iar cei responsabili cu amenajarea terenurilor va trebui să găsească soluții cu privire la o alternativă care să fie bună atât pentru mediul înconjurător cât și pentru populația capitalei.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:

Boo, Elisabeth (1990), Ecotourism: The Potentials and the Pitfalls, Editura World Wildlife Fund, Washington, DC.

Wearing, S., Neil, J. (2000), Ecotourism. Impacts, Potentials and Possibilities, Editura Butterworth.

Lindberg, K., Howkins, D. (1993), Ecotourism: A Guide for Planners and Managers, Vol. I, Editura The Ecotourism Society

Allcock, A. et all. (1994), National Ecotourism Strategy, Editura Australian Government Publishing Service, Canberra

Godwin, H. (1996), In pursuit of ecotourism, Biodiversity and Conservation.

Fennel, D. A. (2001), Ecotourism – an introduction, Editura Routledge – Taylor and Francis Group, London and New York

Farquarson, M., (1992), Ecotourism: a Dream Diluted, Editura Bussiness, Mexico

Șoaita D., (2010), Bazele dezvoltării durabile, Editura Universității ”Petru Maior” din Târgu Mureș, Târgu Mureș

Elena Matei, (2004), Ecoturism, Editura Top Form, București.

Mihaela Dinu (2005), Ecoturism – Coduri etice și norme de conduită, Editura CD Press, București

Valentine P. (1991), Nature-based tourism: a review of prospects and problems, Editura, orașul.

Wearing, S., Neil, J. (2009), Ecotourism ( Second Edition). Impacts, Potentials and Possibilities ?, Chapter 10- Ecotourism: A model for Sustainable Development?, pp.

L. D’Amore (2010), Peace through Tourism: The Birthing of a New Socio-Economic Order, Journal of Business Ethics, Volume 89, Supplement 4, pp. 559-568.

Duclos, E., (2006),

Dincă et all., (2012), Descoperire prin ecoturism și prin turism rural în Comuna Cetariu, pp. 284, Editura Universitatii din Oradea, Oradea.

*** (anul), Definiții și Clasificări ale Ariilor Protejate sistemul de clasificare al IUCN – The World Conservation Union (IUCN), http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/geografie/clasificarea-ariilor-protejate-12555.html

WEBSITEURI:

website 1: http://www.scritub.com/geografie/turism/ANALIZA-CONCEPTULUI-DE-ECOTURI153622215.php

website 2: http://www.scribd.com/doc/94135822/Curs-Dezvoltare-Durabila

website 3: http://ro.wikipedia.org/wiki/Plop_tremur%C4%83tor

website 4: http://www.rowater.ro/dabanat/Informare%20Publica/ZONE%20UMEDE%20-%20ZONE%20DE%20ECHILIBRU%20-%20Guta%20Dana%20%20Cristescu%20Diana%20Olariu%20Ioana.pdf

website 5: http://www.horticultorul.ro/arbori-arbusti-ornamentali-peisagistica/mesteacan-betula-pendula

website 6: http://plantemedicinale.wikia.com/wiki/Mesteac%C4%83n

website 7: http://www.rowater.ro/dabanat/Informare%20Publica/ZONE%20UMEDE%20-%20ZONE%20DE%20ECHILIBRU%20-%20Guta%20Dana%20%20Cristescu%20Diana%20Olariu%20Ioana.pdf