Rezerva minimă obligatorie [601063]

Rezerva minimă obligatorie

1
REZERVA MINIMĂ OBLIGATORIE
Cuprins:

Introducere

Capitolul 1: Politica monetară a BNR
1.1 Politica monetară: definire, evoluție și obiective
1.2 Instrumentele politicii monetare
1.3 Politica monetară a BNR

Capitolul 2: Rezerva minimă obligatorie
2.1 Rezerva minimă obligatorie, instrument indirect a politicii monetare
2.2 Rolul și efectele rezervei minime obligatorii
2.3 Evoluția rezervelor minime obligatorii în cadrul BNR

Capitolul 3: Studiu de caz – Rezerva minimă obligatorie

Concluzii

Bibliografie

Rezerva minimă obligatorie

2
REZERVA MINIMĂ OBLIGATORIE

Introducere

Politica monetară este reprezentată de ansamblul măsurilor și metodelor prin
care autoritățile publice abilitate caută să influențeze condițiile macroeconomice prin
creșterea sau reducerea ofertei de bani. Autoritățile monetare au la dispozite trei
opțiuni principale:
 suplimentarea ofertei de bani prin tipărire de bancnote (astăzi această
opțiune este rareori utilizată),
 controlul direct asupra deținerilor de bani de către sectorul monetar și
 operațiuni de open -market (vânzarea și cumpărarea titlurilor de valoare
de stat prin operațiuni pe pia ța liberă).
Concepția keynesiană tradițională consideră politica monetară drept cel mai
bun instrument (“banii nu contează”) de influențare a economiei, pe când concepția
monetaristă este total opusă acesteia. Din perspectiva noii macroeconomii clasice
(ce utillizeaza teoria anticipărilor raționale), măsurile de politică monetară sunt total
ineficiente din acest punct de vedere. Astăzi, tendința dominantă a politicii monetare
este cea a politicilor restrictive, autoritățile monetare responsabile având conv ingerea
că astfel inflația poate fi restrânsă.1
Politica monetară își propune să acționeze la nivel global asupra variabilelor
economice: preț, nivel de activitate, utilizare a forței de muncă, echilibru extern.
Această acțiune se exercită prin intermediul variabilelor monetare, ele însele
imperfect controlabile. Aceste variabile sunt numite oibiective intermediare și
reprezintă obiectivul politicii monetare. Obiectivele intermediare sunt agregatele
monetare și de credit, rata dobânzii și rata schimbului.
Politica monetară este și va rămâne ferm direcționată spre at ingerea țintei de
inflație stabilite de BNR împre ună cu guvernul, totodată și spre reducerea durabilă a
ratei inflației, către un nivel compatibil cu definiția cantitativă a stabilității pr ețurilor
care este adoptată de Banca Centra lă Europeană.

1 Dictionar Economic , Editura Economica, p. 338.

Rezerva minimă obligatorie

3
Privind din această perspectivă, „trecerea începând cu anul 2013 la o țintă
staționară multianuală de inflație situată la 2,5% ±1punct procentual ‐ are un caracter
legic. În același timp, adoptarea acestei ținte staționare de inflaț ie repre zintă o
schimbare benefi că, dar și ambițioasă adusă s trategiei de țintirea infl ației, implicând
un angajament al politicii monetare față de un obiectiv unic, considerat a fi compatibil
cu defin iția de stabilitate a pr ețurilor pe termen mediu în economia româneas că. “ 2
Schimbarea a fost anunțată și decisă de BNR spre sfârșitul anului 2010,
ea având ca argumente maj ore, pe de o parte, capacitatea crescu tă a acestei ținte
de a ancora și stabiliza anticipațiile inflaționiste. Aceasta este o evoluție esențială
pentru atingerea î ntr‐un orizont temporal mediu a unui nivel al ratei inflației
compatibil cu criteriul de inflație al Tratatului de la Maastr icht.
Instrumentele politicii monetare pot fi încadrate în două mari categorii:
instrumente directe și instrumente indirecte.
Lucrarea de față acordă atenție în capitolele 2 și 3, rezervelor
minime obligatorii , care fac parte din instrumentele indirecte ale politicii
monetare.
Potrivit Băncii Naționale a României, „ rezervele minime obligatorii (RMO)
sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută,
păstrate în conturi deschise la BNR”3.
Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt
reprezentate de:
 controlul monetar, funcție aflată în strânsă corelație cu cea de
gestionare a lichidității de către BNR) și
 stabilizarea ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară.
Totodată, rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea
creditul ui în valută.

2 Guvernul României, Programul de Convergență 2013 -2016, Aprilie 2013, p.6.
3 www.bnr.ro.

Rezerva minimă obligatorie

4
Capitolul 1: Politica monetară a BNR

1.1 Politica monetară: definire, evoluție și obiective

Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către
autoritățile publice în vederea orientării activității economice într -o direcție
considerată rezonabilă pe teritoriul național.4
Principalele componente ale politicii economice, care au o importantă
deosebită în planul macrostabilizării economice, sunt:
o politica monetară;
o politica bugetară și
o politica fiscală.
Politica mon etară reprezintă cea mai importantă componentă de bază a
politicii economice, care are un rol deosebit în realizarea obiectivelor principale ale
acesteia, și anume:
 creșterea economică durabilă;
 ocuparea deplină a forței de muncă;
 stabilitatea prețurilor;
 stabilitatea ratelor dobânzii;
 stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar și
sustenabilitatea balanței de plăți);
 stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă a fondurilor (resurselor)
financiare.
Banca centrală nu poate să următească toate aceste obiective concomitent.
Astfel, se poate spune că politica monetară reprezintă unul din
instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acționează asupra cererii
și ofertei de monedă din economie. Importanța politicii m onetare rezultă din obiectivul
fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea prețurilor, la care se adaugă limitarea
inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei. Responsabilitatea

4 Pralea, Dumitru, Soroceanu, Valentin "Teorii și politici monetar -financiare", Tipografia Moldova, Iași,
2003, p. 83.

Rezerva minimă obligatorie

5
îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, ca re deține monopolul în
formularea și transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.
Obiectivele politicii monetare în cazul general al economiilor contemporane
se împart în trei categorii: obiective fundamentale, intermediare și operaționale.
o Obiectivele fundamentale :
 stabilitatea prețurilor;
 creșterea economică susținută pe termen lung.
o Obiectivele intermediare :
 cursul valutar;
 rata dobânzii;
 masa monetară;
 prețul altor active financiare;
 creditul.
o Obiectivele operaționale :
 rata dobânzii pe termen scurt de pe piața monetară;
 controlul bazei monetare.
Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecărei țări, sunt identificate
instrumentele care să conducă la cele mai bine rezultate, dintre care cele mai
inseminate sunt: politica fiscală, p olitica veniturilor, politica monetară, poltica valutară
și politică comercială.
Evoluția politicii monetare este determinată de evoluția sistemului monetar
și de evoluția gândirii economice.
Pe parcursul mai multor secole, promovarea politicii monetare se reducea
la luarea deciziilor de batere a monedei metalice și de emitere a banilor de hârtie.
Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost
influențată de ideea menținerii parității bancnotelor în raport cu metalul prețios și î n
raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost
menținerea etalonului aur.
Monetarismul a debutat cu formularea lui Milton Friedman în 1956, a unei
versiuni a teoriei cantitative, enunțând ideea că moneda reprezintă unul din
mijloacele importante de păstrare a avuției și că creșterea de monedă depinde parțial
de producția monetară, rolul dobânzii în influența acesteia fiind mai puțin pus în
evidență. Dacă cererea de monedă, susține Friedman, este o funcție stabilă a unor

Rezerva minimă obligatorie

6
variabile măsurabile și previzibile și dacă se cunosc valorile acestor variabile, atunci
devine posibilă și previziunea acestora.
O școală economică privește controlul masei monetare drept o condiție
necesară și suficientă pentru a asigura controlul inflaț iei. Monetariștii au drept
element convergent al concepției lor convingerea legată de importanța schimbărilor
ofertei de bani în interpretarea corectă a cauzelor inflației. Recomandările specifice
politicii economice promovate de către monetariști vizau at ingerea unei rate stabile a
creșterii ofertei de bani, astfel încât să devină posibil controlul inflației.
În fiecare zi, pe piața monetară intervin două categorii de participanți:
solicitanții ți ofertanții.
Solicitanții de pe piața monetară sunt băncil e care au nevoie de lichidități,
iar ofertanții sunt titularii de conturi, de disponibilități la banca de emisiune, care sunt
interesați să -și valorifice disponibilitățile prin acordarea de credite. Rolul pieței
monetare este de a asigura transferul interb ancar al surplusului de lichidități.
Participanții pieței monetare sunt băncile și alte instituții financiare care au
surplus sau necesar de lichidități.
Motivația plasării resurselor disponibile pe piața monetară este dată nu atât
de câștigurile care s e pot obține (reduse față de alte segmente ale pieței financiare),
cât de riscul redus asociat acestei piețe (partenerii sunt unii cunoscuți, iar activele
eligibile sunt astfel selecționate încât să ofere un grad ridicat de încredere) și de
lichiditatea cr escută a pieței interbancare.
Un loc aparte în cadrul participanților la piața monetară îl deține banca
centrală. De obicei, băncile centrale sunt deținute de stat, cu responsabilități de
supraveghere și reglementare și rolul de a susține băncile cu defici t sau exces de
lichiditate, asigurând astfel o bună funcționare a sectorului monetar.
Din rolul pe care îl deține banca centrală în cadrul sistemelor bancare
derivă poziția acestora de bănci de nivelul întâi, în timp ce toate celelalte bănci sunt
de nivelu l doi.
Banca centrală este o autoritate investită cu prerogative legale de
reglementare a activității bancare dintr -o țară, emisiune bănească, influențarea
directă și indirectă a costului creditului din țara respectivă, acordarea de împrumuturi

Rezerva minimă obligatorie

7
statului, a sigurarea stabilității monedei naționale.5 Se situează în fruntea sistemului
bancar, având ca atribuții conceperea și implementarea politicii monetare, păstrarea
rezervelor valutare ale țării.
Prima bancă centrală a fost creată în anul 1668 în Suedia – Riksbank -,
având un rol fundamental în finanțarea Marelui Război Nordic (1700 -1721) dus de
această țară împotriva unei coaliții formată din Rusia, Danemarca – Norvegia și
Saxonia – Polonia – Lituania. Dacă ne referim la proprietatea asupra capitalului
Băncii Centrale, în Marea Britanie el este deținut de Stat, în Statele Unite, de băncile
private comerciale, iar în Japonoia, de acț ionarii privați .
Împreună cu conștientizarea ciclicității în activitatea economică (sfârșitul
sec. XIX – începutul sec. XX) s -a modificat și obiectivul politicii monetare, incluzând
și supravegherea stabilității sistemului financiar. Crizele și panicile bancare au impus
băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultimă instanță” și au demonstrat rolul
ratei dobânzii în stimularea creditului bancar.
Independența băncilor centrale îmbracă, în practică, diferite forme:
 independența funcțională: obiectivele primare ale băncii centrale să fie
determinabile și clare și să poată fi atinse exclusiv cu mijloacele și cu
instrumentele aparți nând băncii centrale;
 independența instituțională: banca centrală nu trebuie să răspundă comenzilor
nici unei instituții ale statului sau instituție privată;
 independența personală: mandatul guvernatorului băncii centrale este stabilit
pe o perioadă mai mare decât ciclurile electorale;
 independența financiară: băncile centrale au buget propriu, au capital propriu6.
În anii 1980 mai mulți economiști au început să pledeze pentru
independența băncilor centra le de celelalte organe de stat.
În țările Uniunii Europene care au intrat în UEM, funcțiile de banca centrală
sunt îndeplinite de Banca Centrală Europeană și de Sistemul European al Băncilor
Centrale, în timp ce în cazul Statelelor Unite, funcțiile băncii centrale sunt realizate de
Sistemul de Rezerve Fed eral. Gradul de independență a băncii centrale față de
organele executive ale puterii diferă de la țară la țară . De cea mai mare

5 Stoica Victor, Deaconu Petre. B anii.Teoriile monetare.Administrarea banilor și politica monetară ,
Editura Economică, București, 2003. p. 504
6 Banii, bancile centrale, politica monetara si reglementarea sistemului bancar modern, Conf. univ. dr.
Cristian PĂUN / ASE București, p. 12.

Rezerva minimă obligatorie

8
independență beneficiază acele bănci care, conform legii, sunt subordonate
Ministerului Finanțelor. În această categorie intră majoritatea băncilor.
Banca Centrală Europeană, are ca obiectiv principal al politicii monetare,
menținerea prețurilor. În timp ce în SUA, Sistemul Federal de Rezerve (Federal
Reserve System – FED ), obiectivele stabilite prin statut sunt: "un grad maxim d e
ocupare a forței de muncă, stabilitatea prețurilor și rațe de dobândă pe termen lung
moderate"7. Spre deosebire de Banca Centrală Europeană, în cazul Sistemul
Federal de Rezerve, nu se precizează explicit stabilitatea prețurilor în calitate de
obiectiv p rincipal al politicii monetare. În Japonia, Banca Centrală este pusă sub
supravegherea Ministerului de Finanțe. În Germania, grație statutului cordat prin
legea votată în 195, Bundesbank beneficiază de o independentă de invidiat. La
rândul ei, Banca Anglie i, ca instituție publică, colaborează cu Trezoreria în probleme
de emisiune monetară.
Acțiunea băncilor centrale asupra ofertei de lichidități ridică problema
alegerii agregatului monetar.
Compoziția masei monetare este eterogenă. Agregatele monetare pun î n
evidență acest lucru. În concepția Băncii Franței, ele includ “în afara mijloacelor de
plată toate plasamentele pe care agenții nefinanciari le consideră drept ezerve
imediat disponibile ale capacităților de cumpărare și care pot fi convertite, ușor și
rapid, în mijloace de plată”. Deși, de la o țară la alta, se remarcă unele deosebiri de
conținut, totuși, în linii generale, pot fi reținute următoarele componente ale
agregatelor monatere:
 M(totalitatea monedelor metalice și a biletelor emise de bancă
Centrală + deepozitele la vedere în moneda națională);
 M(M+ libretele bancare ordinare și cele de economii…);
 M(M+ plasamentele la termen emise de instituții de credit și de
tezaur care nu sunt negociabile, activele în devize străine care nu pot fi
utilizate direct în tranzacții interne etc.);
 M(M+ bilete de trezorerie și bonurile de Tezaur negociabile, deținute
de agenții nefinanciari rezidenți).

7Federal Reserve Act, secțiunea 2A, http://www.federalreserve.gov/abouthefed/fract.htm.
1
2
1
3
2
4
3

Rezerva minimă obligatorie

9
Piața monetară este un mecanism al economiei de piață care a apărut în
România după 1989. Înaintea acestei perioade economia era planificată central,
având un carcater imperativ, ceea ce a dus la transformarea monedei în instrument
al dictatului etatist. Subordonarea monedei față de centrul puterii politice s -a realizat
prin prevalența proprietății de stat și c vasi-lichidarea proprietății private, prin
predominarea prețurilor administrate pieței, lipsa agenților economici, prin aservirea
aparatului bancar și financiar față de criteriile planului directivă, suprimarea pieței
titlurilor de valoare, a bursei de val ori și a convertibilității monedei.
Într-o economie centralizată, categoriile financiare, instrumentele au încetat
să reflecte, în cea mai mare măsură, situația reală din economie. Rentabilitatea și
situația fondurilor agenților economici au fost deturnate . Au apărut întreprinderi
rentabile fără merite proprii, și altele care au înregistrat pierderi nefiind vinovate
pentru situația lor financiară. Cauza unor astfel de fenomene a fost fixarea unor
prețuri cu o ridicată doză de subiectivism, inevitabile într -o economie în care
mecanismele pieței sunt anihilate și blocate.
Statornicia pieței monetare este strâns legată de restructurarea aparatului
bancar. Această restructurare se referă, pe de o parte la lichidarea monopolului
statului în calitate de proprietar al tuturor băncilor, iar pe de altă parte la reașezarea
raporturilor dintre banca de emisiune și celelalte bănci, reinstaurarea băncilor
comerciale propriu -zise, vânzarea mărfurilor cu plata amânată, precum și punerea în
circuit a titlurilor de stat și în scrisurilor cambiale.
Crearea și bună funcționare a pieței monetare în România are ca premise
statornicia precumpănitoare a proprietății private în economie, a spiritului
concurențial ca factor principal al creșterii economice. Fără aceste premise,
maturiz area mecanismelor economiei de piață nu este posibilă. Indiciul în atingerea
acestui obiectiv, îl constituie prețurile, capacitatea lor de a reflecta nevoile sociale și
de a conduce la rentabilități legitime și la reprezentativitatea situației financiare.
Toate mecanismele, precum și instituțiile proprii economiei de piață nu pot
funcționa normal în lipsa reprezentativității prețurilor din economie și a situației
financiare. Ipostazele situației financiare sunt rentabilitatea și evoluția rambursării lor,
situația capacității de plată a agenților economici, precum și comportamentul pe linie
de investiții .

Rezerva minimă obligatorie

10
1.2 Instrumentele politicii monetare

Pentru îndeplinirea obiectivelor de politică monetară, pot fi utilizate
instrumente directe și indirecte, între acestea p utându -se stabili următoarele distincții:
o instrumentele indirecte sunt utilizate de către Banca Centrală în relațiile
cu celelalte bănci și cu agenții nefinanciari. La modul tradițional, această
categorie include instrumente care permit controlul asupra co stului și
asupra cantității de monedă centrală;
o instrumente directe sunt reprezentate de măsurile care îi afectează, în
mod direct, pe utilizatorii și detinatirii de monedă, inclusiv instituțiile
financiare. Dintre acestea prezintă importanță:
 încadrarea creditului;
 fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii;
 controlul asupra ratei de schimb.
În prezent, se identifică următoarele instrumente propriu -zise8: operațiuni
de piață monetară , facilități permanente și rezerve minime pentru instituțiile de
credit.
Într-o o serie de țări dezvoltate precum și în cele aflate în tranziție, băncile
centrale utilizează două tipuri de instrumente de refinanțare: facilitățile permanente și
instrumentele pieței monetare.
Prin operațiunile de refinanțare se modifica operațiunile de scontare. La
modul general, prin scontare, dreptul de proprietate asupra colateralului (garanție),
este transferat către banca centrală până la maturitate. În consecință, refinanțarea
este garantată p e o perioadă de timp corespunzătoare maturității colateralului
implicat în tranzacție. Întrucât această operațiune prezintă o rigiditate sporită în
managementul zilnic al lichidității, majoritatea băncilor centrale au modificat
procedeele de realizare a op erațiunilor. Astfel prin operațiunile de scontare s -au
creat împrumuturi colaterale, respective operațiuni de răscumpărare care asigură
băncii centrale flexibilitate în alegerea maturității refinanțării.

8 http://www.ecb.eu ropa.eu/mopo/intro/operational/html/index.en.html.

Rezerva minimă obligatorie

11
Facilitățile permanente
Facilitățile permanente reprezintă instrumente oferite de către băncile
centrale pentru obținerea de fonduri și se caracterizează prin următoarele aspecte:
 sunt inițiate de banca centrală și sunt conduse în manieră
competitivă;
 ratele de dobândă la care se realizează operațiunil e sunt incerte,
deci operațiunile se realizează la rațe variabile ale dobânzii;
 înlocuiesc operațiunile cash de pe piață, având astfel efecte asupra
ratei de dobândă;
 sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piața
secundară a titlurilor;
 în mai multe țări, aceste operațiuni îmbracă forma tranzacțiilor de
răscumpărare și revânzare (operațiuni REPO).
Concret, aceste tranzacții constau în cumpărări de active, de către banca
centrală, printr -un contract care prevede revânzarea lor, la un preț specificat și la o
dată viitoare. Operațiunea inversă este vânzarea de către banca centrală și
răscumpărarea lor la un preț și o scadență specificate. Prima operațiune afectează
nivelul rezervelor din sistemul bancar, iar cea de -a doua absoarbe excesul de
lichiditate.
Instituțiile de credit pot accesa din proprie inițiativă cele două facilități
permanente oferite de BNR:
 facilitatea de creditare : permite obținerea unui credit cu scadența de o zi
de la banca centrală, contra colateral, la o rată de dobândă
predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un
plafon al ratei dobânzii overnight a pieței monetare;
 facilitatea de depozit : permite plasarea unui depozit cu scadența de o zi
la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; r ata dobânzii
facilității de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii
overnight a pieței monetare.
Nivelul ratelor dobânzilor aferente facilităților permanente acordate de către
BNR (facilitatea de depozit și facilitatea de credit) se înscrie, începând cu data de 1

Rezerva minimă obligatorie

12
aprilie 2015, într -un coridor simetric de ±1,75 puncte procentuale față de rață
dobânzii de politică monetară9.
Rata dobânzii de politică monetară reprezintă rata dobânzii utilizată pentru
principalele operațiuni de piață monetară ale BNR. Actualmente, acestea sunt
operațiunile repo pe termen de o săptămână, derulate prin licitație la rată fix ă de
dobândă.

Ratele dobânzilor de politică monetară și ale facilităților permanente
Valabile din: Politică
monetară Facilitatea de
creditare Facilitatea de
depozit
7 mai 2015 1,75 3,25 0,25
1 apr.2015 2,00 3,75 0,25
5 feb.2015 2,25 4,25 0,25
8 ian.2015 2,50 4,75 0,25
5 nov.2014 2,75 5,25 0,25
1 oct.2014 3,00 5,75 0,25
5 aug.2014 3,25 6,25 0,25
5 feb.2014 3,50 6,50 0,50
9 ian.2014 3,75 6,75 0,75
6 nov.2013 4,00 7,00 1,00

Se poate astfel concretiza faptul că scopurile utilizării facilităților
permanente sunt:
 furnizarea/absorbirea de lichiditate pe termen foarete scurt;
 semnalizarea orientării generale a politicii monetare;
 stabilizarea ratei de dobândă pe termen scurt pe piața monetară pe
coridorul format de rață de dobândă pentru cele 2 instrumente.

9 http://www.bnr.ro/Indicatori -de-politica -monetara -1744.

Rezerva minimă obligatorie

13

Operațiuni ale pieței monetare

Politica intervențiilor pe piața monetară, constă în operațiunile efectuate de
băncile centrale de vânzări sau cumpărări de titluri de credit sau alte hârtii de valoare
în scopul corectării evol uției lichidităților, creditului și a dobânzii.
Aceste operațiuni se deosebesc structural de operațiunile de rescont în
ceea ce privește nivelul dobânzii practicate, care variază în funcție de evoluția pieței
și orientarea pe care o impune banca centrală, operațiile au dublu sens, asigurând
lichidități atât pentru bănci, cât și pentru banca centrală, care se împrumută pe piața
financiară pentru a diminua lichiditățile băncilor și implicit ale economiei. Banca
centrală face și oferte proprii de alimentare cu lichiditate a pieței monetare.
Cu alte cuvinte, politica de open market reprezintă în esență, o intervenție a
băncii centrale pe piața monetară liberă sau deschisă pentru a crește sau diminua
lichiditățile băncilor și instituțiilor de credit care operează pe această piață deci a
posibilităților lor de creditare și de creație a monedei scripturale.
Operațiunile de piață monetară (operațiuni open market ) reprezintă cel mai
important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la inițiativa
băncii centrale, având următoarele funcții:
o ghidarea ratelor de dobândă;
o gestionarea condițiilor lichidității de pe piața monetară;
o semnalizarea orientării politicii monetare.
În condițiile globalizării financiare, flexibilitatea operațiunilor de open -market
au avut un efect favorabil și în țările aflate în tranziție, unde s -a manifestat evoluția
piețelor și o creștere a competitivității acestora în scopul integrării în piața mondială.
Cu cât piețele de capital devin mai dezvoltate și mai sopfisticate, băn cile centrale
trebuie să -și sporească abilitatea de a utiliza instrumentele de politica monetară, atât
pe piața principală, cât și pe piață secundară a titlurilor guvernamentale.
Dacă operațiunile de open -market constituie principalul instrument de
implem entare a politicii monetare, rezultă că celelate instrumente trebuie să fie
ajustate, asfel încât să fie asigurată îndeplinirea obiectivelor. Ajustările depind, în
mare parte de, strategiile adoptate în conducerea zilnică a operațiunilor de open –
market, d e structura pieței, de stabilitatea și predictibilitatea relației între oferta de

Rezerva minimă obligatorie

14
monedă și variabilele microeconomice. Pentru că băncile centrale să implementeze
operațiunile de open -market, este necesară o anumită arhitectură și performanță a
pieței. Ast fel, autoritatea monetară preferă piețele cu tranzacționare continuă și cu
transparență sporită, caracteristici care încurajează participarea unui număr mare de
investitori.
De asemenea, prezintă importanță piața interbancară, întrucât servește ca
baromet ru al frecvenței și volumului operațiunilor cu titluri guvernamentale. Un număr
însemnat de țări (India, Indonezia, Mexic, Rusia) sunt preocupate de sporirea
competitivității interbancare ca creștere a rolului operațiunilor de open -market.
Infrastructura p ieței, respectiv gradul de dezvoltare al celor două segmente și
corelația dintre acestea se află în strânsă legătură cu operațiunile de open -market.
Maturitatea și alte caracteristici ale instrumentelor de datorie au rolul da a ajusta
structura instituțiil or pieței și de a spori numărul de participanți. În acest scop, banca
centrală încurajează dezvoltarea pieței, prin stabilirea unui set de reguli pentru
participanții la operațiunile de open -market, în special pe piețele de formare. Pe
piețele mature, stan dardele și regulile sunt aplicate de către dealeri.
Particularitățile operațiunilor de open -market, ca urmare a numărului sporit
de participanți, necesită o corectă colectare și desiminare a informațiilor referitoare la
tranzactuiile cu titluri, volum, fin anțare pe tipuri de instituții, sarcină care revine băncii
centrale. Publicarea acestora trebuie să fie rapidă și practică, asigurând astfel
transparența pieței și încrederea publicului.
Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaț iuni de
piață monetară aflate la dispoziția BNR sunt:
o operațiuni repo : reprezintă tranzacții reversibile, destinate injectării de
lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituțiile de credit
active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a
răscumpăra activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit
la data tranzacției;
o atragere de depozite : sunt tranzacții cu scadența prestabilită, destinate
absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la
instituțiile de credit;

Rezerva minimă obligatorie

15
o emitere de certificate de depozit : tranzacții destinate absorbției de
lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit certificate de
depozit;
o operațiuni reverse repo : reprezintă tranzacții reversibile, destinate
absor bției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit
active eligibile pentru tranzacționare, angajându -se să răscumpere
activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data
tranzacției;
o acordare de credite colaterali zate cu active eligibile pentru
garantare : sunt tranzacții reversibile destinate injectării de lichiditate, în
cadrul cărora BNR acordă credite instituțiilor de credit, acestea
păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție;
o vânzări/cum părări de active eligibile pentru tranzacționare :
tranzacții destinate absorbției/injectării de lichiditate, în cadrul cărora
BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare, transferul
proprietății asupra acestora de la vânzător la cumpărător fii nd realizat
prin mecanismul "livrare contra plată";
o swap valutar :constă în două tranzacții simultane, încheiate cu aceeași
contrapartidă, prin care BNR:
 injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra
lei și vânzând la o dată ulterioa ră aceeași sumă în valută
convertibilă contra lei;
 absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei
și cumpărând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută
convertibilă contra lei.10
Rata dobânzii de politică monetară
Începând din data de Rata dobânzii
7 mai 2015 1,75
1 apr.2015 2,00
5 feb.2015 2,25
8 ian.2015 2,50
5 nov.2014 2,75
1 oct.2014 3,00

10 Operațiunile de piață monetară (open market), www.bnr.ro.

Rezerva minimă obligatorie

16

Banca centrală, cu ajutorul mecanismului creditelor de refinanțare acordate
celorlalte bănci, vizează reglarea masei creditului de economie, precum și
dezvoltarea economică a acestuia.
Rolul major în cadrul acestui mecanism de creditare îi revine politicii ratei
dobânzii, care pe de o parte influențează nivelul ratei dobânzilor bancare de piață, iar
pe de altă parte poate încuraja sau descuraja băncile de a apela la credite de
refinanțare de la banca centrală.

Operațiunile de piață monetară ale BNR cărora le este atașată rata dobânzii de politică
monetară

Anul Operațiuni de piață
monetară
Maturitatea standard
Metoda de
derulare

2000
Atragere de depozite nestandardizată
(scadențele au variat
între ON și 3 luni)
licitații la rată
variabilă de
dobândă* 2003
o lună
20051 licitații la rată
fixă de
dobândă

2007
(iulie)
două săptămâni licitații la rată
variabilă de
dobândă*
2007
(septembr
ie)
licitații la rată
fixă de
dobândă 2008
(mai) o săptămână
2008
(octombri
e)
Operațiuni repo
nestandardizată
nestandardizat
ă
2009
(aprilie)
o lună
licitații la rată
fixă de
dobândă 2009
(august)
o săptămână
2010
(aprilie) Atragere de depozite
o săptămână licitații la rată
fixă de
dobândă
2011
(martie)
Operațiuni repo
o săptămână licitații la rată
fixă de
dobândă

Rezerva minimă obligatorie

17
Instrumente directe ale politicii monetare

Instrumente directe ale politicii monetare sunt reprezentate de măsurile care îi
afectează, în mod direct, pe utilizatorii și deținătorii de monedă, inclusiv instituțiile
financiare.
În această categorie pot fi încadrate obiective cantitative globale și
obiective selective, dintre care pot fi enumerate următoarele:
 încadrarea creditului bancar sau a finanțărilor;
 încadrarea sau limitarea depozitelor remunerate și gestionate de către
bănci;
 raportul dintre credite și fonduri proprii;
 coeficientul de utilizare obligatoriu, concretizat în portofoliul minim de
obligațiuni, bonuri de tezaur;
 controlul emisiunilor de titluri pe piața financiară;
 stabilitatea ratei de dobândă debitoare sau creditoare.

Plafoanele de credit

Plafoanele de credit sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar și
se manif estă sub forma unor instrucțiuni prin care băncile sunt informate cu privire la
nivelul maxim al creditelor și ponderea acestora în portofoliul de active.
Pe termen lung, utilizarea plafoanelor de credit antrenează efecte
nefavorabile, precum rate ale dobâ nzii administrate, descurajarea mobilizării
economiilor și distorsionarea fluxurilor de fonduri către împrumuturi profitabile.
Motivele pentru care, țările au adoptat, inițial, acest instrument pot fi
enumerate astfel:
 reprezintă un instrument ușor de implementat;
 este perceput ca un instrument care permite îndeplinirea obiectivelor de
politica monetară;
 este cel mai eficient instrument de politica monetară adoptată de
piețele financiare nedezvoltate sau de cele cu capacitate tehnice
limitate;

Rezerva minimă obligatorie

18
 constitu ie o modalitate prin care resursele sunt “reorientate” către alte
sectoare mai puțin favorizate.
Plafoanele pot depinde de capitalul socit ății, creditele sau depozitele
existente, ele putând fi impuse pentru anumite sectoare (control selectiv), putând
exista plafoane minime sau maxime, totalului creditului din economie -plafonarea
făcându -se pentru fiecare bancă sau pe total, existând operațiuni interbancare cu
cote de credit neutilizate sau instalându -se un sistem de taxare pentru depășirea
plafonului sau plafoane de credite funcție de impactul inflationist -credite și surse de
finanțare pe termen lung său scurt.
Acest tip de instrumente au fost folosite până la sfârșitul anilor '80 în Europa
de Vest și sunt încă folosite în țări din Asia, Africa și în țăril e în tranziție.
În toate țările în care s -a aplicat acest instrument, combinat uneori cu alte
instrumente de control, s -au produs efecte precum:
 scăderea competitivității în sistemul bancar;
 diminuarea rolului intermediarilor financiari;
 sporirea nivelu lui rezervelor excedentare, ca urmare afinantarii
monetare a deficitului bugetar.
Astfel, se poate afirma că, alături de avantajele antrenate, limitarea
creditului a generat și o serie de avantaje, ceea ce a complicat aplicarea acestui
instrument de politi că monetară.

Avantaje și dezavantaje ale instrumentului “plafonarea creditului”
Avantaje Dezavantaje

o permite controlul asupra
agregatelor monetare și
asupra creditului total;
o este unul din cele mai
“ușoare” instrumente,
aplicabil în țările cu piețe
financiare slab dezvoltate sau
cu falimente importante în
acest domeniu;
o este relativ ușor de
implementat atunci când
numărul băncilor este redus;
o nu este afectat de regimul
cursului de schimb. o nu poate fi utilizat în
managementul lichidității pe
termen sc urt, ci numai prin
aplicarea pe termen lung;
o tinde să perpetueze un “credit”
independent de competitivitatea
băncilor;
o provoacă dezintermedierea în
scopul reglementării sectorului
financiar;
o limitează competiția între bănci
și împiedica dezvoltarea pieței
monetare;
o poate reprezenta o amenințare
la adresa lichidității, dacă

Rezerva minimă obligatorie

19
politica este slabă;
o generează un
“micromanagement” al alocării
creditelor de către Banca
Centrală;
o este dificil de monitorizat atunci
când creditul se prezintă sub
forme nesupuse limitării;
o creează dificultăți administrative
în țările cu un număr sporit de
bănci;
o poate duce la multiplicarea
controalelor directe și a presiunii
financiare.

Stabilirea unor indicatori de lichiditate și alte norme cu caracter
prudențial

Acest instrument promovează cererea printre anumite categorii de active (în
general certificate guvernamentale), putând fi folositor și în managementul lichidității
pe termen scurt, însă influențează managementul bancar, intervenind în competiția
interbancară, p utând conduce la dezintermediere sau la reducerea disciplinei fiscale
guvernamentale. Pentru operare sunt stabilite activele, maturitățile și a metodelor de
calcul potrivite.
Instrumentul este încă folosit în numeroase țări, din motive prudentiale sau
pentru a menține interesul asupra hârtiilor guvernamentale
Din punct de vedere monetar , cerințele de lichiditate constituie un
instrument ineficient, potrivit opiniei unui număr însemnat de autori. În conformitate
cu acest punct de vedere, creșterile raportului de lichiditate pot provoca sporiri ale
raței de dobândă la creditele private, dar și un declin al ratei de dobândă aferentă
titlurilor guvernamentale. Ca rezultat, efectul global asupra cererii de monedă este
ambiguu.
O altă opinie exprimată în literatura de specialitate este cea care susține că
cerințele de lichiditate sunt utilizate ca supliment al unei poltici monetare restrictive,
în prioadele de expansiune economică.
Însă, alături de opiniile care minimizează efectele antrenate de raportul de
lichiditate, se regăsesc și abordări care susțin efectul maxim al lichidității asupra

Rezerva minimă obligatorie

20
masei monetare. Un asemenea efect poate fi obținut atunci când modificările în
raportul de lichiditate, se produc prin ajustări în nivelul numerarului sau al depozitel or
la banca centrală.

1.3. Politica monetară a BNR

Banca Națională a României a fost înființată prin Legea organică din 23
aprilie 1880, în baza căreia, băncii îi este acordat privilegiul de a emite monedă
națională, de a resconta titlurile comerciale și biletele de trezorerie, de a lombarda
bonurile de tezaur și de a participa la consituirea capitalului unor societăți financiar –
bancare, împreună cu statul.
BNR a fost societate comercială cu acționari privați și statul român. Legea din
1880, a autoriz at BNR de a emite bancnote convertibile în aur și argint, și de a
efectua operațiuni specifice unei bănci centrale (rescontare, lombardare, credite
guvernamentale).
Bancnotele emise de BNR, erau garantate atât cu titluri și efecte
comerciale, rezultate din tranzacții reale, cât și cu rezerve de aur și argint, care nu
puteau reprezenta mai puțin de o treime din valoarea emisiunii monetare.
În perioada economiei centralizate, rolul BNR a constat în următoarele
aspecte:
 monopolul exclusiv asupra emisiunii monetare și asupra operațiunilor cu
aur;
 monopolul asupra încasării veniturilor satatului și a plăților pentru buget;
 rolul de casier general al statului;
 monopolul asupra shimbului valutar;
 stabilirea planului de credite al economiei neționale;
 acordarea de împrumuturi pe termen scurt clienților băncii;
 stabilirea balanței de venituri și cheltuieli pentru populație.
Trecerea economiei la o nouă etapă a produs ample și profunde reforme în
ceea ce privește statutul BNR.
Potrivit statutului său (Legea nr.312/ 2004 privind Statutul BNR), Banca
Națională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității

Rezerva minimă obligatorie

21
prețurilor. Totodată, Banca Națională a României sprijină politica economică generală
a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiec tivului său fundamental.
Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuție principală a Băncii
Naționale a României o constituie elaborarea și aplicarea politicii monetare și a
politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său
fundamental, banca centrală stabilește strategia de politică monetară și decide
asupra instrumentelor și a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea
politicii monetare.
În cazul Băncii Naționale a României, politica monetară
utilizează următoa rele obiective:
o Obiectiv fundamental:
 stabilitatea monedei naționale în sensul asigurării
stabilității prețurilor.
o Obiective intermediare:
 cursurl valutar;
 rata dobânzii pe termen lung;
 masa monetară.
o Obiectiv operațional:
 controlul bazei monetare.
Obiectivele fundamentale sunt localizate la nivel macroeconomic
și vizează, în definitiv, influențarea economiei în ansamblul său,
obiectivele intermediare vizează ținte ce pot f i localizate la nivelul
sistemului bancar. Toate aceste ținte nu pot fi supuse acțiunii directe de
influențare exercitată prin măsurile de politică monetară adoptate de autoritatea
monetară.
P e n t r u a r e a l i z a , î n f i n a l , t o a t e a c e s t e o b i e c t i v e ,
B a n c a C e n t r a l ă î ș i s t a b i l e ș t e ț i n t e l e operaționale care se află cel
mai aproape de interve nțiile sale, operaționalizarea acestor ținte f i i n d
r e z u l t a t u l u t i l i z ă r i i c e l o r m a i m o d e r n e i n s t r u m e n t e d e c a r e
d i s p u n , d e p r e f e r i n ț ă instrumente cu acțiune indirectă asupra variabilelor
macroeconomice. Obiectivul fundamental al BNR -ului și anume
stabilizar ea monedei naționale pentru asigurarea stabilității prețurilor, a

Rezerva minimă obligatorie

22
fost adoptat pentru a putea face față situație în care România se află după ieșirea de
sub tutela comunismului.
Elementele care definesc politica monetară, în sinteza realizată de
guvernator ul BNR, sunt grupate astfel:
1. teoriile economice, care au creat cadrul intervențial statului prin intermediul
banilor și mersul gândirii monetariste în diferite perioade istorice;
2. obiectivele politicii monetare, având în vedere diversitatea remarcabilă,
chiar în lumea contemporană, a acestor obiective: echilibrul monetar,
echilibrul economic general, stabilitatea monedei naționale, stabilitatea
prețurilor, stimularea activității economice etc.;
3. Instituțiile care stabilesc obiectivele politiii monetare (Parla ment, Guvern,
banca centrală); se remarcă tendința de a stabili obiectivele politicii
monetare printr -un text neechivoc de lege, ceea ce reduce disputele în
acest domeniu;
4. Reglementările, instrumentele și mecanismele de transmitere a politicii
monetare, ca re pot fi grupate în domeniile cunoscute ale
intervenționismului monetar (controlul masei monetare, operațiuni pe piață,
rezerve minime obligatorii ale băncilor, rezervele internaționale de aur și
valută convertibilă, cursul de schimb, supravegherea bancar ă etc.);
5. Integrarea politicii monetare în celelalte mari grupe ale politicii economice
(politicile fiscal -bugetare, politicile de control a veniturilor, politicile
industriale și specifice ale statelor, etc.) și formularea mixului de politici
economice;
6. Corelarea politicii monetare a unui stat cu politicile altor state și formularea
politicilor monetare în planul organismelor regionale (Uniunea Europeană
și Banca Centrală Europeană) și organismele internaționale (FMI), pentru
realizarea echilibrului monetar intern, extern și internațional.
Până în anul 2005, strategia de politică monetară aplicată de a BNR a fost
țintirea agregatelor monetare, iar din august 2005, în urma unui proces de pregătire,
a cărei ultime etape a reprezentat crearea și testarea funcți onării unui cadru de
analiză economică și de decizie a politicii monetare specific țintirii directe a inflației,
Banca Națională a României a adoptat ca și strategie de politică monetară, țintirea
directă a inflației.

Rezerva minimă obligatorie

23
În același timp s -a avut în vedere sa tisfacerea celorlalte cerințe și criteriul
care condiționează eficacitatea strategiei alese, și anume:
1. coborârea ratei anuale a inflației sub nivelul de 10 %;
2. acumularea unui câștig de credibilitate de către banca centrală și
consolidarea acestuia;
3. întărir ea independenței de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a
noului Statut al BNR) și de facto a BNR;
4. restrângerea dominanței fiscale, derularea procesului de consolidare
fiscală și ameliorarea coordonării dintre politica fiscală și cea monetară;
5. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului și reducerea gradului
de vulnerabilitate a economiei la fluctuațiile acestei variabile;
6. însănătoșirea și întărirea sistemului bancar și relativă creștere a
intermedierii bancare;
7. sporirea transparenței și a responsabilității băncii centrale, precum și a
ariei și intensității comunicării BNR cu publicul și piețele financiare,
inclusiv în ceea ce privește aspectele legate de nouă strategie de
politică monetară și de pregătirea adoptării ei;
8. conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice și a
mecanismelor de funcționare a economiei necesară identificării și
creșterii eficacității canalelor de transmisie monetară.11
Inflația reprezintă un dezechilibru monetar, un exces de bani fără valoare
roprie în ci rculație, peste nevoile economiei, care se manifestă prin creșterea
generalizată , continuă și autosusținută a nivelului mediu al prețurilor pe o perioadă
îndelungată.12
Datorită impactului pe care inflația îl are asupra economiei, aceasta a fost
asemănată, cu un impozit, deoarece la fel ca și impozitul, inflația acționează prin
reducerea venitului, ceea ce duce la scăderea consumului; pierderea în cazul unei
inflații de 10% fiind exact aceeași ca în cazul unui impozit de 10%; iar ca și impozitul,
inflația i nfluențează prețul bunurilor și serviciilor.13

11 www.bnr.ro/ Tintirea -directa -a-inflatiei -711.aspx
12 Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Chirleșan Dan,
“Monedă și Credit”, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009, p.307.
13 Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovid iu, Chirleșan Dan, op.cit.,
p.307.

Rezerva minimă obligatorie

24
Toate demersurile demarate BNR pentru crearea unui cadru organizatoric
și tehnic care era necesar pentru implementarea noii strategii de politică monetară,
au durat 16 luni în care BNR a beneficiat de asistență tehnică din partea Fondului
Monetar Internațional și a Băncii Naționale a Cehiei.
Țintirea inflației inplică cel puțin cinci componente:
o statuarea asigurării stabilității prețurilor ca obiectiv unic sau prioritar al
politicii monetare fie pe cale consti tuțională fie prin angajamentul public
al autorității monetare;
o cuantificarea obiectivului politicii monetare drept o rată ce urmează a fii
atinsă de -a lungul unui interval de timp, ținta fiind fixată de către guvern
și delegată băncii centrale, stabilită în comun sau precizată
independent de către autoritatea monetară;
o independența băncii centrale în privința instrumentelor utilizate în
atingerearatei țintite a inflației, aceasta rezultând în particular în
reducerea rolului țintelor intermediare;
o desfăș urarea proceselor de configurare și aplicare a politicii monetare
în condițiile de transparență, implicând controlabilitatea activității
autorității monetare și feedback -ul din partea agenților economici;
o existența răspunderii băncii centrale pentru eșecur ile în atingerea
țintelor inflaționiste stabilite.
Din această perspectivă, utilizarea țintirii inflației drept strategie a politicii
monetare nu echivalează strict cu recurgerea la o regulă de politică economică, ci se
referă mai degrabă la introducerea u nei componente sistematice substanțiale în
politica monetară sau la asigurarea coerenței acesteia în raport cu obiectivul stabilit
în plan nominal, sub forma unui discreționism constrâns, felxibilitatea rămânând o
caracteristică a acestei politici. Practic , banca centrală trebuie să aleagă acea
confugurație a instrumentelor de politică monetară care să conducă la maximizarea
probabilității de atingere a țintei, ceea ce conferă politicii monetare un puternic
caracter pro -activ. Flexibilitatea politicii monet are este în acest caz cenzurată doar de
costurile neatingerii țintei, un rol important jucându -l evaluarea transparentă a
consecințelor pe termen lung generate prin intermediul măsurilor orientate pe termen
scurt adoptate de către banca centrală.

Rezerva minimă obligatorie

25
Deasemene a, credibilitatea sporită a autorității monetare permite practicarea
excepțională a unor devieri temporare de la țintă ca răspuns la apariția unor șocuri ce
afectează nivelul general al prețurilor, fără transmiterea semnalului de acomodare a
unor creșteri permanente în rața inflației.
Nu în ultimul rând, țintirea inflației restrânge în mod benefic marjele de
manevră ăla instituțiilor implicate în conceperea și aplicarea politicilor
macroeconomice, atât în sensul circumscrierii distorsiunilor motivațiile ca re ar putea
conduce la un comportament inconsistent în timp al băncii centrale, cât și în cel al
izolării parțiale a autorității monetare față de presiunile pro -inflaționiste din partea
guvernului, în acest sens contribuind rolul de ancoră nominală al țint ei inflaționiste și
transparența intrinsecă a politicii monetare în condițiile țintirii inflației.
Obiectivul fundamental al BNR – asigurarea stabilității monedei naționale
pentru a contribui la stabilitatea prețurilor – este compatibil cu țintirea directă a
inflației. Pe anumite perioade de timp însă, acest obiectiv nu a mai fost prioritar,
insuficienta coordonare a ansamblului de politici macroeconomice determinând BNR
săsusțină alte segmente ale economiei, aflate în dificultate (comerțul exterior,
sistem ul finan -ciar-bancar).
Astfel, atenția băncii centrale a fost divizată în timp între atingerea țintei de
inflație și trasarea unei deprecieri controlate a monedei naționale, refacerea
rezervelor valutare sau asumarea rolului de împrumutător de ultimă inst anță.

Rezerva minimă obligatorie

26
Capitolul 2: Rezerva minimă obligatorie

2.1 Rezerva minimă obligatorie, instrument indirect a politicii
monetare

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilități
bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la
Banca Națională a României.
Aceste rezerve sunt reprezentate de șoldul minim creditor al conturilor curente care sunt
deschide de către băncile comerciale la banca centrală, și pe care acestea sunt obligate să îl
mențină.
Mărimea rezervelor minime obligatorii se stabilește cu ajutorul unui coeficient care se
aplică la mărimea depozitelor atrase de la agenții nebancari, de fiecare bancă. Acest coeficient
poate fi unic sau diferențiat, în funcție de monedă în care su nt constituite depozitele și de scadența
elementelor incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii.
Pentru a asigura stabilitatea monetară, obiectivul principal al politicii monetare,
instrumentele de intervenție indirectă trebuie să fie pract icate complementar.
Rolul sistemului rezervelor minime obligatorii rezidă și în faptul că acestea
constituie sursa de venituri pentru banca centrală, contribuie la fluidizarea sistemului
de plăți, reprezintă sursa de informații statistice cu privire la bil anțurile băncilor,
contribuie la stabilitatea financiară a cestora.
În general, băncile sunt obligate să mențină reserve peste nivelul minim, iar
aceste reserve sunt foarte slab remunerate în comparative cu plasarea lor pe piața
monetară.
Politica normelo r rezervelor obligatorii îmbracă mai multe forme:
1. norma rezervelor de casă, care constă în obligativitatea menținerii unui
numit procent al rezervelor de casă;
2. norma lichidității, care vizează respectarea unui raport corespunzător între
numerar,soldul cont ului current al băncii la banca centrală, titluri comercilae
și de stat pe termen scurt deținute de către bănci, pe de o parte, și
depozite bancare, pe de altă parte;
3. coeficientul de trezorerie, care constă în obligativitatea deținerii în rezervă
a unei an umite cantități de titluri de valoare emise de stat;

Rezerva minimă obligatorie

27
4. norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare răspândire și
utilizare și care constă în imobilizarea la banca centrală a unui procent din
depoizitele bancare sau din volumul creditelor.

Scopul mecanismului RMO Caracteristici
1. Scopul monetar Limitarea potențialului de multiplicare
a creditului de către sistemul bancar
2. Scopul prudențial Încrederea publicului în ceea ce
privește capacitatea băncilor de a
face față solicitărilor de împrumuturi
3. Sursa de venituri pentru
banca centrală
4.Contribuție la fluidizarea
sistemului de plăți
5. Contribuie la stabilizarea
financiară a băncilor

Se pot astfel, concretiza principalele caracteristici ale acestui instrument:
 baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de
observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile
băncilor (cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor către BNR și a
capitalurilor proprii);
 perioada d e observare și cea de aplicare au durata de o lună, fiind
succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24
a lunii precedente și data de 23 a lunii curente);
 ratele RMO pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituir e, cât
și în funcție de scadența reziduală a elementelor incluse în baza de calcul
(mai mică sau mai mare de 2 ani);
 RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităților menținute pe
parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR;

Rezerva minimă obligatorie

28
 deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile
repetate se sancționează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea
operațiunilor instituției de credit.
Rezerva minimă obliga torie presupune existența unui s old creditor minim
deținu t de băncile comerciale în contul deschis la Banca Centrală, calculându -se ca o
cotă procentuală din totalul atragerilor de resurse de la populație și întreprinzători.
Nivelul care depășește cota respectivă se constituie în așa -numita „rezervă
liberă” sau „excedentară”. Această rezervă este mai bine remunerată de către Banca
Centrală care încurajează astfel băncile de sistem în realizarea unei protecții cât mai
solide față de riscurile asociate operațiunilor bancare.
Sistemul rezervei minime obligatorii a f ost pentru prima dată pus în aplicare
în S.U.A la începutul secolului XX, utilizarea sa generalizându -se în perioada marii
crize. În majoritatea statelor lumii funcționează mecanismul rezervei minime
obligatorii bazat pe dispoziții legale. Motivul principa l al instituirii sistemului și
consituirii rezervei îl reprezintă necesitatea asigurării unei lichidități minimale în
sistemul bancar.
Variația procentului de rezervă conduce la creșterea sau diminuarea
lichidității băncilor comerciale cu efect asupra oper ațiunilor de creditare și finanțărilor
în economia reală.
Obligând băncile comerciale să dețină un depozit proporțional cu depozitele
atrase de la clienți, Banca Centrală asigură o expansiune controlată a monedei și un
nivel corespunzător politicilor și st rategiilor monetare cu privire la activitatea de
creditare.14
Rezerva minimă obligatorie poate fi constituită fie ca o cotă unică, fie
diferențiat în funcție de tipul și categoria de depozite atrase.
Din punct de vedere tehnic, apar diferențieri între rezer vele obligatorii, în
funcție de următoarele elemente:
o baza de calcul;
o rata aplicată;
o modul de constituire.
Baza de calcul a rezervelor este, în general, constituită din exigibilități
(resurse atrase) și manifestă două tendințe astfel:

14http://ro.scribd.com/doc/200757956/ Mecanismul -Rezervelor -Minime -Obligatorii.

Rezerva minimă obligatorie

29
o în țările în care există preferință pentru agregatele restrânse, rezervele
sunt bazate pe depozite atrase de la clienți (SUA, Canada);
o în țările în care prezintă importanță evoluția unor agregate largi, rezervele
obligatorii sunt calculate asupra totalităților resurselor bă ncii (Spania,
Franța, Germania).
Rata de rezervă minimă obligatorie cunoaște o diferențiere de la o țară la
alta, manifestându -se două tendințe astfel:
o în anumite țări, pentru a se ține seama de gradul de lichiditate al
disponibilităților se aplică rate di ferite, după cum este cazul încasărilor din
tranzacții sau cvasimonedă (SUA, Japonia, Canada);
o cealaltă tendință se manifestă în țările în care accentul se pune pe
substituirea între resurse, caz în care se aplică o rată unică (Spania și
Australia).
Modul de consituire al rezervelor minime obligatorii urmează o
metodologie care permite ca acestea să acționeze cel mai bine asupra creației
monetare, identificându -se două modalități, și anume:
o rezervele decalate;
o rezervele instantanee sau actuale.
Distin cția dintre cele două modalități de constituire a rezervelor constă în
momentul și perioada de formare, respectiv, după cum rezervele sunt consituite în
aceeași lună sau trimestru în care banca a acordat creditele.
Rezervele decalate se diferențiază prin aceea că băncile își pot constitui
rezervele cu un decalaj care ajunge până la 50 de zile față de refernță. Diferența
dintre cele două modalități evidențiază că, atunci când băncile consituie rezervele
instantanee, acestea trebuie să cunoască precis nivelu l creditelor acordate, ceea ce
implică obligația programării exacte a distribuirii creditelor. În cazul unor greșeli,
băncile vor avea, la sfârșitul perioadei, obligația consituirii de rezerve obligatorii
masive, ceea ce antrenează costuri sporite.
Variați a procentului de rezervă minimă are efecte asupra lichidității băncilor
comerciale, apoi asupra rentabilității acestora. Obligând băncile comerciale să
mențină în conturi un depozit proporțional cu depozitele clienților lor, banca centrală
creează un neces ar de monedă a băncii centrale. Va modifica procentul de rezervă
minimă obligatorie pentru a acționa asupra masei monetare: creșterea procentului de

Rezerva minimă obligatorie

30
rezervă minimă determină reducerea posibilităților de creditare a băncilor comerciale
și invers.
Din punct de vedere al modului de calcul, pot fi stabilite reserve asupra
depozitelor și reserve asupra creditelor.
Rezervele asupra depozitelor (exigibilitatilor) pot fi cuantificate prin
intermediul unui coeficient al rezervei, stabilit ca raport între nivelul rez ervelor
constituite și depozite.

Coeficient al rezervei =
depoziterezerve

În practică, pot fi distinși doi coeficienți care iau în considerare, la numitor,
depozitele la vedere pentru primul și depozitele la termen pentru al doilea. Întrucât
depozitele la vedere au caracterul de mijloace de plată, sunt supuse unei rate mai
ridicate decât depozitele la termen.
În cazul rezervelor constituite asupra creditelor (utilizărilor), coeficietul
se determină prin luarea în calcul, la numitor, a sumei cr editelor de orice natură,
acordate de banca întreprinderilor sau persoanelor fizice.

Coeficient al rezervei =
depoziterezerve

Controlul sistemului rezervelor obligatorii se realizează ușor, întrucât
acestea sunt constituite în conturi la Banca Cen trală. Nerespectarea regulilor poate fi
sancționată prin aplicarea unei rate penalizatoare.

Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO)
Elemente ale bazei de
calcul Rata RMO (%)
lei în
vigoare
începând
cu: valută în vigoare
începând cu:
Pasive cu scadență
reziduală mai mică de
2 ani de la finele
perioadei de observare 8 24 mai 2
015 12 24 ianuarie 201
6

Rezerva minimă obligatorie

31
Pasiv
e cu
scad
ență
rezid
uală
mai
mare
de 2
ani
de la
finele
perio
adei
de
obser
vare cu clauză de
rambursare,
transferare,
retragere
antici pată 8 24 mai 2
015 12 24 ianuarie 201
6
fără clauză de
rambursare,
transferare,
retragere
anticipată 0 24 aug. 2
002 0 24 mai 2009
Împrumuturi
nerambursabile 0 24 aug. 2
002 0 24 aug. 2002

Ratele dobânzii bonificate la RMO
Moneda de constituire Rata dobânzii bonificate
%p.a. în vigoare începând
cu:
RMO constituite în lei 0,14 24 decembrie 2015
RMO constituite în
valută EU
R 0,09 24 decembrie 2015
US
D 0,07 24 iulie 2015

Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO15
Moneda de constituire Rata dobânzii
penalizatoare
%p.a. în vigoare
începând cu:
RMO constituite în lei 5,00 24 mai 2015
RMO constituite în
valută EUR 3,80 24 august 2015
USD 3,80 24 august 2015

2.2. Rolul și efectele rezervei minime obligatorii

Sistemul rezervelor minime obligatorii constituie una dintre măsurile
guvernamentale care, în raport de interesele conjuncturale, poate fi utilizat fie pentru

15 www.bnr.ro.

Rezerva minimă obligatorie

32
creșterea volumului creditului acordat în economie, determinând astfel intensificarea
activității economice (prin reducerea rezervei minime), fie pentru scăderea creditelor
acordate economiei (prin creșterea rezervei minime obligatorii).
Rolul rezervelor minime obligatorii rezidă și din faptul că acestea constituie
sursă de venituri pentru banca cent rală, contribuie la fluidizarea sistemului de plăți,
reprezintă sursă de informații statistice cu privire la bilanțurile băncilor, contribuie la
stabilitatea financiară a acestora. În general, băncile sunt obligate să mențină
rezervele peste nivelul minim, iar aceste rezerve sunt foarte slab remunerate în
comparație cu plasarea lor pe piața monetară.
În situațiile în care se pro duc modificări frecvente ale rat ei, fără suficientă
avertizare, băncile vor avea o puternică tendință de a deține rezerve excedenta re pe
care să le utilizeze ca tampon și să creeze substitute pentru depozitele care nu intră
în baza de calcul a rezervelor.
Importanța rezervelor rezidă și din faptul că, în calitate de componentă a
bazei monetare, acestea contribuie la obținerea venitului de seigneuriage generat de
expansiunea monetară și poate produce un venit direct în condițiile în care banca
centrală investește în titluri și câștigă dobânzile aferente acestora. Efectul antrenat
de rezervele obligatorii constă și în reducerea p rofitului băncilor, dacă acestea sunt
remunerate la un nivel mai scăzut decât costul de oportunitate.
Obligativitatea unităților bancare de a constitui la banca centrală o rezervă
minimă din exigibilitatile lor (resurse la vedere sau la termen scurt) și un eori din
creditele pe care le acordă, în conturile neremunerate ori slab remunerate, reprezintă
o constrângere pentru bănci.
Dacă se manifestă o creștere a ratei RMO, nevoile băncilor comerciale în
monedă centrală se majorează, deoarece ele trebuie să majo reze sume rezervelor
deținute în contul de la banca centrală. Se recurge în acest caz la finanțări de la
banca centrală, prin intermediul piatei monetare. Dacă banca centrală, prin
intervențiile sale, stabilește rate de lichiditate ridicate, băncile vor tr ebui să suporte un
cost ce lichiditate ridicat.
În cazul în care scade RMO, nevoile băncilor comerciale în monedă
centrală se vor diminua. Are loc o majorare a lichidităților bancare pentru a face față
nevoilor cde monedă centrală care rezultă din activita tea curentă.

Rezerva minimă obligatorie

33
Astfel politica RMO apare ca o completare a politicii de refinanțare pe piața
monetară, ambele fiind constrângătoare pentru bănci în măsura în care băncile sunt
îndatorate la Banca Centrală.
Se pot evidential următoarele efecte ale rezervei m inime obligatorii:
o Efectul cantitativ: în măsura în care o anumită fracțiune din resursele
banciilor de depozit este imobilizată sub forma constituirii rezervelor în monedă
legală, băncile nu se mai pot angaja în operațiunile de creditare generatoare de
monedă.
În aceste condiții, creșterea coeficientului rezervei minime apare ca o
măsură deflaționistă care tinde să ducă la scăderea ritmului de creștere a masei
monetare, în timp ce scăderea coeficientului rezervelor obligatorii apare ca o măsură
inflaționi stă, de natură să ducă la accelerarea creșterii maseiu monetare.
Astfel, modificarea coeficientului RMO implică modificarea în același sens a
multiplicatorului creditului, cu efecte deflaționiste asupra rezervelor lichide
excedentare. O creștere a coefici entului rezervei minime atrage după sine o scădere
a posibilităților de creditate a economiei de către băncile comerciale. În sens invers, o
scădere a coeficientului rezervei minime obligatorii eliberează și pune la dispozuitia
băncilor comerciale resurse de creditate sporite.
o Efectul preț al politicii rezervelor minime obligatorii: politica rezervelor
minime obligatorii antrenează un efect de preț care se manifestă direct. Prin
modificarea ratei rezervei minime obligatorii se influienteaza prețul procurări i
lichidităților.
Situația este inversă celei aferente politicii de refinanțare, care, bazată pe
manevrarea ratei dobânzii la creditul de refinanțare, are un efect preț direct asupra
lichidității bancare și masei monetare și un efect cantitativ indirect a supra acestora. În
situația în care se dorește obținerea unui efect cantitativ direct asupra lichidității
bancare sau masei monetare, politicii rezervelor minime obloigatorii îi este preferată
politica de refinanțare.
o Efectul cost al politicii rezervelor m inime obigatorii: politica rezervelor
obligatorii afectează rezultatul de exploatare al băncilor comerciale. Aceste reserve,
blocate în conturile aferente la banca centrală, constituie partea neremunerată sau
slab remunerate a activului băncilor comerciale și corespunde unei părți a depozitelor

Rezerva minimă obligatorie

34
clientelei care angajează un cost de gestiune, astfel că majorarea ratei RMO nu
scade numai lichiditatea ci și rentabilitatea băncilor.

2.3. Evoluția rezervelor minime obligatorii în cadrul BNR

Politica rezervelor obligatorii constă în obligația pe care BNR o impune
băncilor comerciale de a deține o parte din activele lor sub formă de depozite la BNR.
Introdusă în anul 1992, o modificare radicală a regimului RMO a fost adusă în anul
2002, BNR urmărind ca acest inst rument să îndeplinească atât funcția de control
monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de management al lichidității și mai precis
de sterilizare a excedentului structural de lichiditate), cât și pe cea de stabilizator al
ratelor dobânzilor pieței interbancare.
În perioada 2002 – 2008, pentru a asigura menținerea ofertei de monedă la
un nivel care să nu genereze presiuni inflaționiste, BNR a continuat să sterilizeze
masiv lichiditatea excedentară din piața prin instrumente de piață (atragere de
depozite, certificate de depozit, reverse repo și facilitatea de depozit) și prin
menținerea unor rate ridicate ale rezervei minime obligatorii la lei (în prezent 20%) și
creșterea ratei rezervei la valută până la 40%.
În această perioadă, rata rezervelor mi nime obligatorii a avut o evoluție
sinusoidală, atât pentru depozitele în monedă națională, cât și pentru depozitele
denominate în valută.
Astfel, se observă că rata rezervelor minime obligatorii la depozitele în lei s –
a menținut constantă, la valoarea de 18,0 la sută, pe parcursul a trei ani, iar cea
aferentă depozitelor în valută a rămas la valoarea de 25,0 la sută pe o perioadă de
doi ani. Opțiunea de a nu reduce în continuare rata rezervelor minime obligatorii
aferentă depozitelor constituite în lei a f ost justificată de persistența unui volum de
lichiditate excedentară în sistemul bancar, iar menținerea diferenței dintre ratele de
rezervă aplicate depozitelor în lei și celor în valută a avut ca scop descurajarea
relativă a creditării în valută.
Spre deo sebire de anul 2003, când nivelul ratelor RMO a rămas același, în
anul următor BNR a decis majorarea la 30% a ratei RMO aferente depozitelor în
valută, începând cu perioada de constituire 24 august – 23 septembrie. Această
creștere a fost realizată pentru a frâna dinamica ascendentă a creditelor în valută și

Rezerva minimă obligatorie

35
pentru a reduce riscurile potențiale induse asupra băncilor de creștereasistematică a
ponderii în total a împrumuturilor în devize acordate de acestea ( ponderea pasivelor
externe cu maturitate reziduală de cel puțin doi ani a cre scut de la 11,0 la 14,7 la
sută). Creșterea preferinței pentru împrumuturile în valută s -a efectuat ca urmare a
aprecierii leului. Această apreciere a avut ca scop descurajarea intrărilor de capital
volatil; banca centrală schimb ând politica de curs. Astfel, în ultimele două luni ale
anului BNR a decis să aplice o politică menită să crească flexibilitatea și
impredictibilitatea cursului de schimb al monedei naționale, trecerea de la o flotare
puternic controlată (hard managedfloat ing) la o flotare mai puțin controlată (soft
managedfloating) presupunând rărirea substanțială a intervențiilor autorității
monetare pe piața valutară. Chiar și în aceste condiții, cumpărările de valută
efectuate de BNR au totalizat în semestrul al doilea un volum record de 1 940,5
milioane euro (de circa patru ori mai mult decât în perioada similară a anului
precedent). Cu toate acestea, leul s -a apreciat cu 5,849 la sută în termeni reali față
de euro și cu 14,9 la sută față de dolar.
Rata rezervelor minime obligatorii aferentă depozitelor în valută a fost și în
2005 tot de 30%, însă cea aferentă depozitelor în moneda națională a fost redusă la
16%. Decizia BNR de a reduce rata RMO în lei a avut ca urmare relaxarea
mecanismului RMO pentru pasivele în lei.
În anul 2006, se observă o creștere a ratelor rezervelor minime obligatorii
atât pentru depozitele în lei, cât și pentru depozitele în valută. Astfel, rata RMO
aferentă depozitelor în lei a crescut cu 4 puncte procentuale, iar cea aferentă
depozitelor în val ută cu 10 punce procentuale. Creșterea ratei RMO aferente
pasivelor în lei a avut ca scop atenuarea dinamicii creditului în lei, complementând
efectul de substituție a creditului în valută cu creditul în moneda națională, acesta din
urmă fiind stimulat de constrângerile exercitate asupra creditării în valută. Prin
continuarea producerii efectelor majorării la 20 la sută a ratei rezervelor minime
obligatorii pentru pasivele bancare în lei, caracterul condițiilor monetare reale rămâne
adecvat menținerii dezin flației pe traiectoria compatibilă cu încadrarea în intervalul de
variație al țintei stabilite pentru 2007. În pofida creșterii restrictivității mecanismului
rezervelor minime obligatorii impuse pasivelor în valută, creditele în devize
(exprimate în euro) au continuat să crească mai rapid decât cele în lei, ele rămânând
predominante îndeosebi înportofoliul companiilor; astfel, ponderea creditelor în

Rezerva minimă obligatorie

36
devize întotal s -a menținut în jurul valorii de 59,4 lasută. Volumul resurselor atrase
din străinătate de căt re bănci4 s-a stabilizat la aproape două treimi din cel al
creditelor neguvernamentale acordate în valută (fața de o medie de 47 la sută în
trimestrul IV 2004).
Persoanele fizice au solicitat în special credite în lei pe termen mediu și,
respectiv, împrumu turi în valută pe termen lung. Din perspectiva structurii pe
destinații, stocul creditelor de consum5 a fost clar majoritar, în cazul ambelor tipuri de
monedă. Împrumuturile bancare ale agenților economici, exprimate în termeni reali,
au înregistrat o înce tinire de ritm, datorată temperării creșterii creditului în valută
(inclusiv că urmare a efectului exercitat de aprecierea monedei naționale față de euro
asupra echivalentului în lei al creditului în valută). Însă, ritmul de creștere anuală a
creditelor solicitate de agenții economici și -a reluat ascensiunea, în principal pe
seama revigorării componenței în lei.
Autoritatea monetară a hotărât menținerea ratelor RMO aplicabile pasivelor
constituite în moneda națională la valoarea de 20% (cu o scadență mai m ică de 2
ani) și, respectiv a celor aplicabile pasivelor denominate în valută la 40%, și în
următorii ani. Prin această măsura, BNR a avut în vedere dinamică creditului acordat
sectorului privat (46,0 la sută). Astfel, ritmul de creștere al creditului în lei s-a redus,
iar cel al împrumuturilor în valută a sporit, aceste evoluții reflectând efectul accelerării
aprecierii leului, dar și persistența impactului exercitat de eliminarea limitelor impuse
instituțiilor de credit pentru expunerile rezultate din ac ordarea de împrumuturi în
valută16și respectiv de creșterea în a doua jumătate a anului 2006 a ratei rezervelor
minime obligatorii pentru pasivele în lei; viteza de creștere a împrumuturilor în devize
a devansat -o chiar – în premieră în ultimele șase trimes tre – pe cea a creditelor în lei,
cu toate că ponderea celor dintâi în totalul creditelor acordate sectorului privat s -a
menținut aproape neschimbată (48,3 la sută, că medie a perioadei).
Totodată, BNR a adoptat măsuri prudențiale suplimentare, constând în
majorarea coeficienților de aprovizionare pentru creditele în valută acordate de bănci
debitorilor expuși riscului valutar și în extinderea acestor prevederi la nivelul
instituțiilor financiare nebancare.
Această decizie a fost luată datorită prelungirii ritmului rapid de creștere a
creditului acordat sectorului privat – în special a componen tei în valută.

16Începând din ianuarie 2007 a fost abrogată Norma nr.11/2005 privind limitarea gradului de concentrare a expunerilor din credi te în valută.

Rezerva minimă obligatorie

37
Ratele ridicate ale rezervelor minime oligatorii practicate de BNR au fost
justificate de mai multe considerente.
În primul rând, rezervele minime obligatorii ridicate sunt datorate costurilor
de sterilizare mari pe care le suportă BNR. În al doilea rând, acestea sunt motivate și
de expansiunea foarte rapidă a creditului neguvernamental care alimentează excesul
de cerere din economie și creează astfe l presiuni inflaționiste.
În al treilea rând, tendința de creștere a ratei rezervei minime obligatorii la
valută și de scădere a celei la lei a fost motivată de necesitatea îmbunătățirii
mecanismului de transmisie a ratei dobânzii ca instrument de politică monetară, prin
creșterea componentei în lei a creditului neguvernamental și diminuarea
componentei de valută a acestuia.
Majorarea RMO pentru creditele în valută de la 30% în 2004 la 40% în 2007
a afectat atât creditele, cât și clienții și economia în gen eral. În 2008 ratele RMO s -au
menținut. Băncile au adoptat strategii proprii, urmare a acestor măsuri, unele au
crescut costul creditelor în valută pentru consum, altele și le -au menținut.
Pe lângă această blocare a unei părți din resursele atrase de bănci , rata
RMO are un impact negativ asupra nivelului ratei dobânzii, în special a ecartului între
dobânda activă (dobânda cerută la creditele acordate) și dobânda pasivă (dobânda
oferită la resursele atrase).
Explicația acestui fenomen este că, spre deosebire de depozitele atrase de
Banca Națională17, pentru rezervele minime obligatorii dobânda nu se negociază, ci
ea este o medie ponderată a ratei dobânzii practicate de bănci la depunerile la
vedere. De menționat că pentru excedentul de RMO nu se bonifică dobân da.
În această situație, cu cât rata RMO este mai mare, cu atât mai mult băncile
trebuie să mărească rata dobânzii la creditele acordate pentru a recupera diferența
de dobândă între cea plătită deponenților și cea încasată de Banca Națională.
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis în 2011 să
mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an și să
reducă rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadență
reziduală de sub doi ani la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută
Reducerea RMO însemna o lichiditate mai abundentă pe piața interbancară
și această lichiditate va permite o mai bună circulație a banilor în sistem, iar în final

17conform Ordonanței de Urgență nr. 29/1997 privind autorizarea BNR pentru efectuarea unor operațiuni pe piața monetară.

Rezerva minimă obligatorie

38
va conduce la scăderea dobânzilor. Asta înseamnă cr edite în euro ușor mai ieftine și
posibilitatea că băncile să între mai ușor la finanțarea marilor proiecte de
infrastructură .
În 2008, reducerea RMO la pasivele în lei a fost catalogată un an mai târziu
de către Guvernatorul Isărescu drept o greșeală. "S căderea rezervelor minime
obligatorii la pasivele în lei, decisă de BNR în octombrie 2008, a fost o greșeală, iar
banca centrală a vândut ulterior valută pentru a drena lichiditatea din piață, a declarat
guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În ceea ce priveșt e contextul actual, Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la
nivelul de 1,75 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar,
precum și păstrarea nivelurilo r actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii
aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Conform datelor BNR, inflația s -a menținut în teritoriu negativ la finalul
anului 2015, în linie cu prognoza. Rata anuală a inflației s-a situat în luna decembrie
2015 la -0,9 la sută, față de -1,1 la sută în luna noiembrie și -1,87 la sută, nivelul
minim consemnat în luna august.
Ratele dobânzilor de pe piața monetară interbancară, precum și ratele
dobânzilor bancare au continuat să sc adă, atingând noi minime istorice. Pe acest
fond, dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a avansat mai mult în
teritoriu pozitiv, exclusiv pe seama componentei în lei. Ponderea creditului în lei în
totalul creditului neguvernamental a atins 50,7 la sută la sfârșitul anului 2015 (față de
un minimum de 35,6 la sută în mai 2012), evoluție benefică din perspectiva
mecanismului de transmisie a politicii monetare și a atenuării riscurilor la adresa
stabilității financiare.
„În aceste condiții Con siliul de administrație al BNR a hotărât menținerea
ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea
gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale
ale ratelor rezervelor minime obl igatorii pentru pasivele în lei și în valută ale
instituțiilor de credit ”, conform Băncii Naționale.
Deciziile Consiliului de administrație al BNR vizează asigurarea stabilității
prețurilor pe termen mediu într -o manieră care să contribuie la realizarea un ei
creșteri economice sustenabile și păstrarea unui cadru macroeconomic stabil.

Rezerva minimă obligatorie

39
Consiliul de Administrație al BNR apreciază că un mix echilibrat al politicilor
economice, alături de progresul în sfera reformelor structurale, sunt esențiale pentru
menținere a macrostabilității, asigurarea unei creșteri economice durabile,
continuarea procesului de convergență cu Uniunea Europeană și întărirea rezistenței
economiei românești față de eventuale șocuri sau condiții adverse pe plan global.

Rezerva minimă obligatorie

40
Capitolul 3: Studiu de caz

Baza de calcul al rezervelor minime obligatorii o constituie nivelul mediu, pe
perioada de observare, al elementelor de pasiv din bilanțul băncilor (cuprinzând
ansamblul teritoriului național). De la calculul acestei baze se exceptează:
 mijloacele bănești atrase de la Banca Națională a României;
 mijloacele bănești atrase de la bănci, care la rândul lor, sunt
obligate să constituie rezerve minime obligatorii la Banca
Națională a României;
 capitalurile proprii ale băncii , calculate în conformitate cu
reglementările Băncii Naționale a României.
Pentru a asigura reglementarea constituirii rezervei minime și operativitatea
reglementărilor decurgând din neîndeplinirea sarcinilor de constituire a rezervei
minime, s -au stabilit două perioade de operare succesive: perioada de obsevare și
perioada de aplicare :
o perioada de observare este intervalul de timp pentru care se determină baza
de calcul, respectiv intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente și data de 23
a luni i curente. Datele aferente perioadei de observare constituie nivel de referință
pentru constituirea și menținerea nivelului rezervei minime în perioada de aplicare;
o perioada de aplicare este intervalul de timp în care trebuie menținut în
conturile deschis e la Banca Naționalăa României nr. 6/ 2002 privind regimul
rezervelor minime obligatorii, respectiv intervalul cuprins între data de 24 a lunii
curente și data de 23 a lunii următoare.
Nivelul bazei de calcul se determină ca media a șoldurilor zilnice ale
elementelor de pasiv în perioada de observare. Pentru mijloacele bănești în valută,
mediile soldurilor zilnice se determină pe fiecare tip de valută în parte, după care se
transformă în dolari SUA sau în euro, după caz.
Cursurile de schimb folosite pentr u transformarea celorlalte valute în dolari
SUA sau în euro sunt cursurile pieței valutare, comunicate de BNR, în vigoare în
ultima zi lucrătoare anterioară perioadei de aplicare. Băncile sunt obligate să mențină
conturile deschise la BNR și nivelul prevăz ut al rezervelor minime obligatorii, că
medie zilnicăpe durata perioadei de aplicare.
Rezervele minime obligatorii se calculează și se mențin astfel:

Rezerva minimă obligatorie

41
 în lei, în contul curent al băncii deschis la centrala BNR pentru mijloace
bănești în lei;
 în dolari SU A sau euro, în contul „LORO” la bănci, deschis la BNR, pentru
mijloace bănești în valută.
Opțiunea pentru una din cele două valute este a fiecărei bănci, obțiune care
se menține timp de 12 luni calendaristice. Pentru nivelul efectiv al rezervelor, BNR
plătește dobândă până la nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii.
Pentru exemplificarea metodologiei de calcul a nivelului bazei de calcul a
rezervei minime obligatorii vom considera exemplul unei bănci comerciale din
România.

Zi Sold zilnic al pasivelor ce intră în
baza de calcul a RMO (mil. Lei)
1 100
2 90
3 95
4 80
5 85
6 115
7 110
8 115
9 95
10 90
11 95
12 80
13 90
14 90
15 80
16 85
17 115
18 110
19 85
20 95

Rezerva minimă obligatorie

42
21 90
22 95
23 80
24 100
25 90
26 95
27 115
28 80
29 110
30 95
TOTAL 2850
Baza de calcul – media celor 30
de zile (intervalul cuprins între
data de 24 a lunii precedenteși
data de 23 a lunii curente)
95
Rata rezervelor în lei (%) 20%
Media șodului necesar a fi păstrat
în cont la Banca Centrală pentru
perioada de aplicare 171
(95 x 20% )

În ceea ce privește fundamentarea bazei de calcul, considerăm că o atenție
deosebită trebuie acordată nivelului ratei rezervelor minime obligatorii și ratei
dobânzii în funcție de evoluția situației monetare, pentru a nu limita posibilitățile de
creditare a băncii.
Presupunem căîn perioada de aplicare, Banca studiată trebuie să păstreze,
în medie, în cont la Banca Națională a României suma de 171 miliarde lei ca rezerve
minime obligatorii. Situația efectivă aferentă rezervei minime obligatorii pe care o
înregistrează banca amintită în contul în lei deschis la Banca Centrală în perioada de
aplicare este următoarea:

Zi Sold zilnic al contului deschis la
Banca Centrală aferent rezervei
minime obligatorii (mil.Lei)
1 18
2 18.5

Rezerva minimă obligatorie

43
3 17.5
4 17
5 16
6 17.5
7 17
8 16
9 17
10 17.5
11 18
12 18
13 18.5
14 19
15 18
16 17
17 17.5
18 18
19 18.5
20 17.5
21 17
22 16
23 17
24 17.5
25 18
26 17
27 18.88
28 19
29 18
30 17
TOTAL 256.38
Media pe cele 30 de zile (intervalul
cuprins între data de 24 a lunii
curente și data de 23 a lunii
următoare)
17.54

Rezerva minimă obligatorie

44
Nivel prevăzut 17.1
Excedente rezerve 0.446

Nivelul efectiv al rezervelor (soldul mediu zilnic înregistrat de bancă în
contul în care se mențin rezervele minime obligatorii în perioada de aplicare:
determinarea soldului mediu zilnic se face luându -se în calcul numărul de zile
calendaristice din peri oada de aplicare) este de 17, 54 milioane lei, în timp ce nivelul
nevăzut al rezervelor (produsul dintre baza de calcul și rata rezervelor minime
obligatorii) este de 17,1 milioane lei.
Diferența de 0,446 milioane lei reprezintă excedentul de rezervă. Pe
perioada celor 30 de zile banca noastră ar fi trebuit să dețină în contul deschis la
BNR doar suma de 513 milioane lei – nivelul prevăzut – și nu suma de 526,38
milioane lei aflată efectiv în cont. Pentru diferența de 13,38 milioane lei (526,38 mil.
Lei – 513 mil. Lei), banca nu primește nici o dobândă de la Banca Centrală, diferența
reprezentând excedent de rezerve. Situația existenței unui excedent de rezerve
reprezintă o siguranța pentru bancă în cazul în care ar avea de efectuat plăți
neprevăzute. În si tuația în care o bancă înregistrează deficit de rezerve mai mult de
două ori în decursul ultimelor 12 luni (adică nivelul efectiv al rezervelor obligatorii
este mai mic decât cel calculat), BNR va aplica, în conformitate cu prevederile art. 69
din Legea 58 /1998 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 189 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000, aprobată și modificată prin Legea
nr. 200/2002, cu modificările și completările ulterioare, una dintre următoarele
sancțiuni:
 avertisment d at scris băncii;
 amendă aplicabilă băncii, cuprinsă între 0,1 – 1 % din capitalul social
al acesteia;
 amendă aplicabilă adminstratorilor, directorilor executivi sau
cenzorilor băncii, cuprinsă între 1 -6 salarii medii pe bancă din luna
precedentă, respec tiv adiminstratorilor, conducătorilor, membrilor
biroului executiv ori cenzorilor casei centrale a cooperativelor de
credit, între 1 -6 salarii ale acestora din luna precedentă;
 limitarea operațiunilor băncii.

Rezerva minimă obligatorie

45
Pentru deficitul de rezerve minime obligato rii, se calculează și se percepe o
dobândă penalizatoare (stabilită de Banca Națională a României și comunicată prin
circulară) pe durata perioadei de aplicare aferente. În cazul modificării ratei dobânzii
penalizatoare, acesta se comunică prin circulară, cu cel puțin o zi înainte de
începerea perioadei de aplicare.

STUDIU APLICATIV PRIVIND EFECTELE APLICĂRII
REZERVELOR MINIME OBLIGATORII
În cazul în care prin sistemul rezervelor minime obligatorii profitul unei bănci
scade, pentru exemplificare se ia în considerare o situație în care o bancă este
obligată la constituirea de rezerve minime obligatorii la Banca Centrală (Exemplul 1)
și în paralel o situație în care o bancă trebuie să -și constituie rezerve minime
obligatorii la Banca Centrală (Exemplul 2).

Exemplul 1 Exemplul 2
Situația Băncii A Situația Băncii B
Fără rezerve minime obligatorii Cu rezerve minime obligatorii (30%)
Dobânzi active 35% Dobânzi la rezervele minime obligatorii
(20%) RMO
Dobânzi depozite 25% Dobânzi active 35%
Costuri operative 2% Dobânzi depozite 25%
Credite 200 u.m. Costuri operative 2%
Depozite 200 u.m. Credite 200 u.m.
Depozite 200 u.m.
Calculul profitului Băncii A Calculul profitului Băncii B
Venituri = 70 (200 x 35% ) Venituri = 49 (140 x 35%)
Venituri = 12 (60 x 20%)
(de la Banca Centrală pentru RMO)
Cheltuieli cu dobânzile = 50
(200 x 25%) Cheltuieli cu dobânzile = 50
(200 x 25%)
Costuri operative = 4 (200 x 2 % ) Costuri operative = 4 (200 x 2% )
Profit = 16 u.m. Profit = 7u.m.

Rezerva minimă obligatorie

46
Calculele prezentate subliniază faptul că o bancă își diminueazăprofitul în
situația în care trebuie să constituie rezerve minime obligatorii la Banca Centrală. Mai
mult, dacă Banca Centrală nu remunerează deloc aceste rezerve, profitul băncii este
și mai mult diminuat (de exemplu, în cazul Băncii B nu s -ar fi înregistrat nici măcar
profit, pentru că nu s -ar fi înregistrat veniturile de 12 u.m. de la Banca Centrală
pentru rezervele minime obligatorii).
Alte efecte ale aplicării sistemului rezervei minime o bligatorii sunt reflectate
și în:
 strategia băncii de atragere și plasare de resurse pe termen scurt,
mediu și lung;
 susținerea economiei prin intermediul creditării (cu cât nivelul ratei este
mai ridicat, cu atât vor exista mai puține fonduri pentru ef ectuarea altor
plasamente precum credite, depozite interbancare, titluri de stat);
 nivelul de profitabilitate al băncilor (plasamentele în rezerva minimă
obligatorie înregistrează un nivel redus de dobândă în comparație cu
alte titluri de active).
Consi derăm că aceste disponibilități păstrate de băci în contul aferent
rezervei minime obligatorii, deschis la Banca Centrală, constituie un activ cu un înalt
grad de lichiditate și permit băncilor achitarea obligațiilor scadente și a solicitărilor de
plăți pr ovenite de la clienții proprii. În același timp, Banca Centrală acumulează un
volum important de resurse la un nivel inferior de dobândă, în comparație cu orice tip
de operațiune de open market, sterilizând astfel o bună parte din lichiditate care ar
exista în piața interbancară, element esențial în vederea atingerii obiectivelor
monetare.

Rezerva minimă obligatorie

47
Concluzii

Piața monetară constă în ansamblul tranzacțiilor cu active monetare, emise
pe termen scurt . Este o piață, pentru că aici se confruntă liber cererea și oferta de
monedă, în funcție de prețul ei, adică de dobândă. Modificarea ratei dobânzii
influențează deciziile agenților economici, factorii care o influențează fiind extrem de
numeroși: termenul scadenței, gradul de risc asumat de creditor, sumele
tranza cționate.
Participanții pe această piață sunt reprezentați de bănci, societăți
financiare, banca de emisiune, case de economii, și trezoreria statului.
Piața monetară este în prezent în plină schimbare. Până acum un sfert de
secol ea a fost o piață cunoscu tă doar de specialiști, iar noțiunea ei corespundea în
fapt cu ceea ce reprezintă piața interbancară.
Pentru că programul monetar să aibă succes în atingerea obiectivului său
fundamental, reducerea inflației, fără deteriorarea echilibrului extern, este nec esar
sprijinul tuturor celorlalte politici.
Rezervele minime obligatorii au fost instituite pentru a asigura lichiditatea
minimă în sistemul bancar, și constă în obligația băncilor, care colectează depozite,
de a consemna, în conturile lor deschise la ban ca centrală, sume stabilite prin
aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mecanism
stabilindu -se atât un scop monetar precum și unul prudențial.
Printr -o asemenea operațiune are loc, de fapt, un transfer de resurse de la
băncile d e depozit la banca de emisiune, băncile dispunând astfel de o lichiditate
minimă asigurată, rezervele minime obligatorii îndeplinind o funcție importantă în
cadrul economiei contemporane ca instrument al politicii monetare și de credit.
Într-o altă accepț ie, rezervele minime obligatorii, constituite din grij a de a
asigura lichiditatea minimală, constau în obligația băncii care primește depozite să
consemneze în conturile sale deschise la banca de emisiune o sumă dimensionată,
de regulă prin aplicarea unor cote procentuale asupra depozitelor și sumelor
asimilate.18

18 Bosno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică, București, 2002, p.38.

Rezerva minimă obligatorie

48
Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurării
solvabilității băncilor comerciale în vremuri „de panică”, perioadele în care nu se
poate vorbi de solvabilitate deplin ă atâta timp cât totalul activelor, mobilizate imediat
de către bănci, nu este strict egal cu totalul pasivelor.
Nivelul ratei rezervelor minime obligatorii în lei și valută este extrem de
important pentru evoluția pieței fiananciar -bancare, influențând di rect sau indirect
următoarele elemente:
 strategia băncii de atragere și plasare de resurse atât pe termen scurt, cât și
mediu și lung;
 susținerea economiei prin intermediul creditării (cu cât nivelul ratei este mai
ridicat, cu atât vor exista mai puține fonduri pentru efectuarea altor plasamente
precum credite, depozite interbancare, titluri de stat);
 accesul la credite cu dobânzi atractive (cu cât rata rezervelor este mai mare și
dobânda bonificată la aceasta este mai redusă, cu atât băncile vor fi oblig ate
să majoreze dobânda la care se efectuează celelalte plasamente din fondurile
disponibile în urma îndeplinirii rezervei minime obligatorii);
 nivelul de profitabilitate al băncilor (plasamente în rezerva minimă obligatorie
înregistrează un nivel de dobân dă redus în comparație cu alte tipuri de active).

Rezerva minimă obligatorie

49
Bibliografie

 Banii, băncile centrale, politica monetară și reglementarea sistemului bancar
modern , Conf. univ. dr. Cristian PĂUN / ASE București.
 Berea, A. O. Strategie bancară . Editura Expert, București, 2001.
 Bosno, Cezar, Dardac, Nicolae, Management bancar , Editura Economică,
București, 2002.
 Dănilă, N. Managementul lichidității bancare . București, Editura Economică,
București, 2002.
 Dicționar Economic , Editura Economică.
 Guvernul României, Programul de Convergență 2013 -2016 , Aprilie 2013.
 Pralea, Dumitru, Soroceanu, Valentin, Teorii și politici monetar -financiare ,
Tipografia Moldova, Iași, 2003.
 Ristea, M. Contabilitatea financiară . Editura Universitară, București, 2005.
 Stoica Victor, Deaconu Petre. B anii.Teoriile monetare.Administrarea banilor și
politica monetară , Editura Economică, București, 2003.
 Trandafir, M. Contabilitatea instituțiilor de credit din România . Editura
Didactică și Pedagogică, București, 2005.
 Turliu c Vasile, Cocriș Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovidiu,
Chirleșan Dan, Monedă și Credit, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, 2009.
 http://www.bnr.ro.
 http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/operational/html/index.en.html.