Revoluțiile artei teatrale [611436]

1

Revoluțiile artei teatrale
Stanislavski vs. Brecht
Pasiunile puternice declanșează energii transformatoare. Indiferent de cultura c are te
definește, dragostea pentru tea tru aprinde scânteia creatoare. Inovațiile în arta teatrală inițiate
de Stanislavski și Brecht au încolțit din confruntarea metodelor d eja depășite pentru vremea
lor. Venind din medii total diferite, pe cei doi îi un ește dorința de inovare în arta actoricească.
Konstantin Sergheievici Stanislavski (1863 -1938 ), regizor ș i teoretician rus al
teatrului , inițiator al teatrului dramatic , și-a luat numele de scenă Stanislavski la începutul
carierei (probabil, din dorința de a apăra bunul nume al familiei). Născut în Moscova într-o
familie avută, și -a făcut debutul pe scen ă la vârsta de numai șapte ani.
Bertolt Brecht (Eugen Berthold Friedr ich Brecht 1898-1956) , pe de altă parte,
dramaturg, poet și regizor german , a fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului
XX. Inițial expresionist, întem eietor al instituției teatrale „ Berliner Ensemble ”, inițiator al
„teatrului epic” , a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării
epice. S-a născut la Augsburg, într -o familie mixtă confesional. Mama sa a fost protestantă,
iar tatăl catolic. A studiat medicina și a lucrat o perioada scurtă într -un spital din München, în
timpul Primului Război Mondial.
Atât Stanislavski, câ t și Brecht au dezvoltat metode și sisteme proprii de predare -învățare,
aducând abordări noi în educarea actorilor și chiar a audienței. Așa cum Stanislavski a lucrat
împotriva teatrului melodramatic, care îl dezgusta, Brecht, mai târziu, a căutat să anul eze
unele dintre metodele stanislavskiene. Modurile în care Stanislavski și Brecht au provocat
teatrul premergător lor pot fi comparate: în unele etape, cei doi practicieni au avut credințe
similare, în timp ce în altele, cum ar fi adevărul sau simbolismu l unui personaj, abordările
sunt profund diferite.
Stanislavski a influențat poate în cea mai mare măsură practica actoricească și studiul
teatrului. Misiunea lui a fost de a redefini profesionalismul în actorie. Până la el, teatrul era
definit prin indisciplina și li psa de respect a actorilor față de profesie. Adesea cu un repertoriu
foarte limitat, actorii principali dețineau puterea supremă în producții. Acest tip de actor, Student: [anonimizat]:
Eugen Păsăreanu
Teatrologie, anul I , 2015 -2016
Universitatea de Artă, Târgu -Mureș

2

dezorganizat și leneș, cu stimă scăzută față de munca sa, l -a determinat pe Stanislavski să -i
spună unuia dintre actori „she does n ot love art, but herself in art ”.
Repetițiile haotice, actorii nepunctuali, nepregătiți și uneori incapabili să urce pe scenă sau
de a repeta l -au impulsionat pe Stanislavski să schimbe abordarea în practica actorului.
Stanislavski a pretins ca actorii să ajungă mereu la timp, să lucreze în echipă în locul căutării
statutului de star, să se pregătească fizic, să își exerseze vocea și corpul. El a cerut ca actorii
să „ducă o viață plină, interesantă, frumoasă, variată, exactă și inspirată. ” (Stanislavski,
Munca actorului cu sine însuși, 1936). În acest fel, credea Stanislavski, că un act or ar avea
experiența de viață necesară pentru a practica teatrul. Acesta era sigur că tratarea actorilor cu
respect îi va aduce în schimb dedicarea acestora „sistemului” său de predare. Producția a
devenit parte a vieții actorului , acesta făcând zilnic exerciții pentru relaxarea corpului și
intrarea în rol. Dezvoltarea „cercurilor de atenție” face pentru actor ca relaxarea și
concentrarea pe scenă să fie mult mai ușoare, sau retragere a în sine însuși, pentru o mai bună
interpretare a personajului. Stanislavski a schimbat cvasi -total teatrul dezorganizat de până
atunci. Acum, actorii lucrau în detaliu la rolurile și părțile lor în spectacole, ia r publicul
viziona un spectacol realist în roluri, acte și costume atent create.
Brech t era un marxist care a văzut teatrul ca o modalitate de a explora și de a preda acea
ideologie. A fost un dramaturg și un activist. În general vorbind, putem spune că Stanislavski
a fost interesat de teatru ca o formă de artă; în timp ce Brecht era interesat de t eatru mai mult
ca un instrumen t: „Dacă arta refle ctă vi ața o face cu oglinzi speciale. ” (Brecht, A short
Organum for the Theatre, 1948)
Brecht ar fi numit munca lui Stanislavski o abordare de a acționa poetic sau aristotelic,
dintr -o definiție făcută de Goethe și Schil ler într -un eseu numit „On Epic and Dramatic
Poetry” (1979). Despre aceasta Brecht a spus: „ … the epic poet presents the event as totally
past, while the dramatic poet presents it as totally present. ” (Martin Esslin, Brecht: A Choice
of Evils, 1959). Sta nislavski es te posibil să fi fost de a cord. El a spus: „ when we are on stage,
we are in the here and now. ”
Pentru Brecht diferența dintre teatrul epic și teatrul poetic a fost importantă deoarece:
„The theater -goer in conventional dramatic theater says: Yes, I've felt that way, too. That's
the way I am. That's life. That's the way it will always be. The suffering of this or that person
grips me because there is no escape for him. That's great art –Everything is self – evident. I am

3

made to cry with those who cry, and laugh with those who laugh. But the theater -goer in the
epic theater says: I would never have thought that. You can't do that. That's very strange,
practically unbelievable. That has to stop. ” – Brecht, „ Entertainment or Education? ” (1936)
Brecht a vrut ca publicul să nu fie captat prea mult timp de ceea ce se petrece pe scenă,
nefiind interesat ca audiența să găsească acțiunea credibilă, ci să fie intrigată de acțiunile
personajelor și să își spună „E foarte ciudat .” Ideea principală a treatrului epic a fost
verfremdungseffekte – distanțarea.
În timp ce Stanislavski era cu totul împotriva convențiilor anterioare de teatru, prin
încurajarea unui stil foarte realist de a juca teatru, Brecht, la rândul său, era împ otriva
realismului, încurajând reinterpretarea realității pentru ca publicul să conștientizeze prezența
sa într -o sală de teatru, în fața unui spectacol jucat de actori. Teatrul epic a avut ca scop
dezbaterea, conștientizarea situațiilor politico -sociale în care se află publicul, propunând ca
spectatorul să fie provocat rațional, pentru a avea dimensiunea critică a ceea ce vede, să fie
conștient de clasa dominantă și clasa dominată, în loc să se identifice emoțional cu
personajele de pe scenă.
Pe scurt, teatrul dramatic este teatrul caracterizat prin implicarea spectatorului în acțiunea
scenică pe baza unei experiențe trăite, bazându -se pe sugestie. Spectatorul este în mijlocul
evenimentelor, neschimbat. Fiecare scenă este construită pentru o altă scenă, avem creștere și
evoluție. Pe de altă parte, teatrul epic se caracterizează prin povestire, transformă specatorul
în observator, este o imagine a spectatorului, se bazează pe argumente. Spectatorul se află în
fața evenimentelor, se poate schimba și este ob iect; fiecare scenă este pentru de -sine-
stătătoare și întâlnim montaj și salturi (fragmente lipite).
Pentru a duce la bun sfârșit și pentru a crea rădăcinile acestei d iferențieri, putem conchide
că Stanislavski credea în justificarea interioară a acțiunilor de pe scenă, în timp ce Brecht a
fost mai interesat să demonstreze lipsa de legătură între acțiunile de pe scena de teatru și
contextul sistemelor sociale și politic e. Teoriile amândurora și -au arătat validitatea, deși sunt
profund diferit e în obiectivele și scopul lor.

4

BIBLIOGRAFIE
 Stanislavski – Munca actorului cu sine însuși (1936 )
 Brecht – A short Organum for the Theatre (1948 )
 Martin Essl in, Brecht: A Choice of Evils (1959 )
 Brecht – Entertainment or Education? (1936)
 M-am inspirat inclusiv din cursul de Teatrologie, anul 1, sem. II, U.A.T. Tg.
Mureș al domnului Eugen Păsăreanu.