Revolutia Romana din Decembrie 1989

=== 9aca2f71eb8b2a37891605c47f53c74a4111c6e5_669410_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ECONOMIA ROMÂNEASCĂ PÂNĂ ÎN ANUL 1989

1.1Industria românească în perioada comunistă

1.2Agricultura în comunism

CAPITOLUL II REVOLUȚIA DIN 1989

2.1Cauzele revoluției din 1989

2.2Desfășurarea revoluției din 1989

CAPITOLUL III ROMÂNIA DUPĂ REVOLUȚIA DIN 1989

3.1Urmările revoluției din1989

3.2România în presa internațională după 1989

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

O lucrare despre revoluțía din 1989 trebuie să fie bazată pe modul în care funcționa economia pînă atunci și despre principalele motive care au condus la declanșarea evenimentelor de la sfârșitul anului care au condus la căderea comunismului .

Comunismul este o perioadă în evoluția țarii noastre pe care trebuie să o luăm așa cum a fost, cu lucruri bune, și bineînțeles cu lucrurile rele care au influențat dezvoltarea ulterioară a României.

Comunismul a marcat pentru totdeauna viața generațiilor mai în vârstă,a schimbat destine și acest lucru duce la obținerea unei reacții umane involuntare, fie că ne place acest lucru sau nu.

Din punctul meu de vedere este necesar să ne dăm seama ce a adus bun și ce a adus rău epoca comunistă, pentru ca , în acest stadiu al existenței noastre ca stat, să deslușim care este cea mai potrivită cale de urmat.

Să evităm greșelile trecutului, să privim cu încredere în viitor, să luăm ceea ce a fost bun din experiența înaintașilor și să evităm clișeele.

Putem considera industria comunistă în România un uriaș cu picioare de lut sau un morman de fiare vechi, dar ar trebui să studiem și influența factorului social, care are de asemenea o mare importanță în creșterea motivației principalului factor de producție si anume resursa umană.

Dezvoltarea extensivă a industriei românești a constituit o mare greșeală din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor existente, deoarece costurile cu importul materiilor prime a ajuns să fie extrem de ridicat în comparație cu valoarea de piață a produselor obținute de industria comunistă.

S-a ajuns la amplasarea greșită a unor fabrici de mari dimensiuni, neținându-se seama de cheltuielile ce trebuiau făcute cu transportul materiilor prime si materialelor, care au diminuat semnificativ eficiența uzinei în sine.

Pe de altă parte, faptul că în cele mai multe cazuri, orice persoană își găsea un job potrivit cu calificarea și puterea sa de muncă, în condițiile unei distanțe rezonabile în raport cu domiciliul, a fost o mare realizare a epocii comuniste.

Pentru România este esențial să afle cum poate depăși criza actuală, mergând spre originile economiei moderne, origini care se găsesc în economia românească interbelică și în perioada comunistă.

Numai analiza nepărtinitoare a trecutului nostru recent ar putea să ne indice cu mai multă precizie drumul spre viitor.

Se va ține cont de faptul că în toate societățile economicul și socialul se influențează reciproc, neîmplinirile dintr-un plan se vor reflecta în celălalt plan.

Pentru români, studiul economiei comuniste reprezintă una dintre cele mai importante lecții de istorie, în acel moment linia de demarcație între economic și politic fiind aproape inexistentă.

În industria comunistă s-a dorit o conducere unitară a economiei naționale, fiind creat un centru de decizii macroeconomice care trasau cordonatele dezvoltării și obiectivele pentru fiecare sector în parte, totul fiind integrat și funcționând ca un sistem unitar.

În perioada comunistă multe din cărțile apărute se străduiesc să arate superioritatea sistemului comunist asupra celui capitalist

După preluarea puterii de către comuniști, la sfârșitul celui de al doilea război mondial, România a intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice de la care au fost preluate multe concepte în domeniul organizării și conducerii activității economice.

S-a trecut de la dezvoltarea intensivă a industriei românești la cea extensivă, exagerându-se cu construirea marilor combinate ale industriei grele, care nu au făcut față condițiilor postdecembriste și au devenit pietrele de moară ale industriei autohtone

Probleme mari erau în perioada de final a epocii comuniste in ceea ce privea achiziționarea bunurilor de folosință îndelungată cum ar fi autoturisme, televizoare color la care existau liste de așteptare ce se întindeau pe luni sau chiar ani.

Deși ulterior multe succese ale industriei comuniste au fost negate,, este dincolo de orice îndoială faptul că o muncă susținută a contribuit la producerea unor bunuri de un înalt nivel calitativ, în ciuda unor piedici inerente din cauza unei înzestrări tehnice precare.

Greșelile făcute în perioada comunistă își arată roadele acum, prin numărul mare al oamenilor obligați să își caute un loc de muncă deoarece fostele fabrici comuniste intră în faliment rând pe rând, acești oameni nefiind vinovați că pregătirea lor a fost canalizată într-o anumită direcție pe vremea când comuniștii erau la putere.

Revoluția din anul 1989 nu a adus românilor fericirea mult visată și nu a realizat îmbunătățirea nivelului de trai decât pentru o mică parte a populației.

Un lucru bun obținut cu sânge de participanții la Revoluție a fost acela că acum românii își pot exprima opiniile în mod liber că își pot face vocea auzită fără a fi pedepsiți pentru acest fapt.

CAPITOLUL I ECONOMIA ROMÂNEASCĂ PÂNĂ ÎN ANUL 1989

1.1Industria românească în perioada comunistă

După instalarea la putere a comuniștilor pentru țara noastră a început drumul către comunism, la finalul căruia, fiecare locuitor al României trebuie să aibă tot ce îi era necesar, recompensarea serviciilor aduse țării realizându-se conform cu cantitatea, calitatea și importanța socială pe care munca acestuia o avea pentru societate.

Nivelul de dezvoltare economică a României în 1950 era mai mic de 5,1 ori față de Franța, de 3,6 ori față de Germania, de 5,3 ori față de Anglia, de 2 ori față de Italia.

După moartea lui Stalin, survenită în 1953, Gheorghiu Dej încetinește ritmul industrializării, se trece la creștera producției bunurilor de larg consum, renunță la raționalizarea produselor existente în circuitul comercial,și majorează salariile.

În 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român, care ulterior și-a schimbat denumirea în Partidul Comunist Român.

Anii următori au fost pentru Ceaușescu ani în care a încercat să-și consolideze puterea, în 1967 a devenit președintele Consiliului de Stat, iar în 1974 Președintele Republicii Socialiste România.

„Epoca Ceaușescu” a avut o durată de aproximativ 25 de ani, din 1965 până în 1989, atunci când regimul comunist a căzut.

Între anii 1945-1989 politica economică a fost dictată de Partidul Comunist (de orientare marxist-leninistă) al cărui ideal era realizarea unui raport just între industrie și agricultură. Motivarea acestei concepții este prezentată într-o carte din epocă, în care ni se spune că agricultura este ramură de bază a economiei iar industria predominantă în dezvoltarea economiei naționale „dezvoltarea agriculturii,construcțiilor, transporturilor(…) e rezultatul memijlocit al procesului de industrializare a țării”

Această abordare este justă, deoarece recunoaște rolul predominant al industriei în modernizarea economiei , înscriindu-se în curentul european de gândire precum și în cel național din perioada interbelică, în care se dorea o dezvoltare mai accentuată a industriei.

Partidul Comunist se intitula partid al clasei muncitoare, care reprezenta clasa conducătoare în societatea socialistă.

Celelalte clase sociale, țărănimea și intelectualitatea erau aliatele clasei muncitoare, nu și egalele acesteia.

Dezvoltarea masivă a industriei a presupus o mare nevoie de forță de muncă, odată cu construcția noilor fabrici și uzine la orașe.

Se poate deci spune că, în concepția comunistă, industria era considerată superioară agriculturii, iar orașul mai presus de sat.

Prin această industrializare se împlinea visul lui Constantin Dobrogeanu Gherea “sirena” combinatelor, fabricilor și uzinelor chemând la muncă masele de oameni orășeni și navetiști .

Oamenii de la țară care își desfășurau activitatea în industrie, rămăseseră însă tot cu mentalitatea din locurile de origine, munca la oraș nemodificându-le gândirea.

Comuniștii aveau în vedere dezvoltarea industriei cu amplasarea uzinelor în toate zonele țării, chiar și în cele în care agricultura era o tradiție de sute de ani, fără să țină cont de potențialul redus al regiunii în industrie și nici de faptul că în unele cazuri lipseau cu desăvârșire resursele natural care ar fi favorizat ramura industrială respectivă.

În perioada comunistă existau zone în care gradul de industrializare era mai ridicat decât media pe țară , cele mai multe dintre ele moștenind această situație din perioada interbelică.

Existau însă și județe unde gradul de industrializare era destul de scăzută acestea fiind următoarele:

În comunism numărul întreprinderilor a crescut continuu, în fiecare an dându-se în folosință noi capacități de producție.

În cadrul investițiilor ce se făceau în economia națională investițiile în industrie au fost pe primul loc, anual situându-se în jurul a 45-46%, în unii ani trecând peste pragul de 50%.

Din punct de vedere al creșterii economice perioada 1950-1980 ar puta fi împărțită asfel:

Între anii 1950-1975 a fost o perioadă înfloritoare pentru economia comunistă, urmată de o perioadă mai dificilă, în care creșterea economică s-a redus și anume 1975-1980.

În ultimii ani dinainte de căderea regimului comunist România avea o economie rigidă, în care inițiativa oamenilor nu ducea la nici un rezultat, și în care tăcerea era singura variantă a oamenilor pentru a trăi o viață aflată în limitele normalului.

In perioada când la conducerea țării s-a aflat Nicolae Ceaușescu s-a accentuat industrializarea masivă și în prima parte s-a realizat o aprovizionare mai bună a populației și o oarecare creștere a nivelului de trai.

Cu toate acestea, resursele investite în economie în perioada comunistă nu reflectau atât faptul că economia devenise rentabilă, cât o serie de sume atrase la bugetul statului pe diferite căi și anume trecerea bogățiilor țării în mâinile statului, credite externe și forțarea exportului unui volum căt mai mare de mărfuri.

Acumularea de capital intern a fost posibilă prin menținerea unei anume austerități, nivelul de trai in România fiind unul dintre cele mai mici din tările europene socialiste..

În cadrul noilor intreprinderi, de la inaugurare este prezentă “ sămânța pierzaniei” prin incompetența ridicată la rang de lege a conducerii, dezinteresul personalului, ineficiența cu care se lucra, ceea ce a dus într-un final la falimentul sistemului.

Alte state comuniste au beneficiat de o tradiție în industrie și de prezența unui mic sector particular care făcea concurență întreprinderilor de stat.

Ceaușescu a depus eforturi in direcția dezvoltării cu precădere a industriei grele, a exploatării în mod extensiv a bogățiilor României și a obținerii de credite din partea occidentului , pentru finanțarea construcției noilor combinate gigantice, cu ajutorul cărora spera să redreseze situația țării.

A construit deci uzine de mărime foarte mare în domeniul metalurgic și petrochimic în care capacitatea proiectată depășea puterea altor ramuri industriale autohtone de a furniza

materii prime sau energie.

Investițiile publice erau orientate pentru finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, s-au început lucrările la Canalul București-Dunăre, se dorea realizarea de lucrări grandioase pentru sistematizarea Bucureștiului și a satelor pentru a apropia condițiile de trai specifice mediului rural de cele din mediul urban.

Deși România era într-o perioadă de creștere economică, creditele obținute din occident aveau o dobândă foarte mare , iar mărfurile exportate se vindeau la prețuri destul de scăzute.

Aceste fapte au condus la mărirea datoriei externe a României în așa măsura încât țara a fost înglodată în datorii, pe care nu mai știa cum să le plătească.

Prezentăm mai jos evoluția datoriei externe a României în perioada comunistă

Ajungerea în acest impas a impus luarea de către Ceaușescu a unor măsuri foarte severe, populația având de suferit în deceniul opt numeroase privațiuni, care au adâncit nemulțumirea maselor și neîncrederea în socialism.

O cauză a ineficienței multor întreprinderi era productivitatea scăzută, fapt ce impunea creșterea numărului de muncitori cu circa 5% în fiecare an.

Un procent de aproximativ 30% dintre aceștia proveneau din mediul rural, ei beneficiind și de loturile individuale de pământ prin intermediul famililiilor lor.

Industria grea și constructoare de mașini erau preponderente în perioada ceaușistă, industria ușoară având 25% din volumul producției industriale totale.

La construirea multora dintre combinatele gigantice nu s-a ținut cont de apropierea de surse de aprovizionare cu materii prime și materiale, de costurile utilajelor (de timpul scurs până la amortizarea lor), de justificarea prezenței uzinei într-o anumită regiune a țării, sau de cererea pieții pentru produsele ce se realizau.

Planurile grandioase ale celor care conduceau destinele ‚țării sunt prezentate în prevederile pentru cincinalul 1986-1990: „ Dezvoltarea industriei în cincinalul viitor trebuie să se realizeze îndeosebi prin modernizarea mijloacelor de muncă și a structurii producției, ridicarea nivelului tehnic și calitativ al acestora, introducerea continuă și generalizarea rapidă a tehnologiilor avansate, extinderea mecanizării, automatizării, robotizării. Se va ajunge, astfel în 1990, la un nivel general al producției industriei românești precum și al calității și tehnicii acestei ramuri, comparabil cu cel din statele dezvoltate din punct de vedere economic „

Acestora li se adaugă „ sfaturile prețioase” ale tovarășului sau de la alți tovarăși din conducere care modificau după bunul plac planurile la care specialiștii munciseră, încercând să facă fabricile profitabile.

Motivația muncii lipsea, iar prestația dezastruoasă a unor conducători de întreprinderi s-a regăsit în dezastrul care a urmat după încheierea epocii comuniste.

Aceeași degrigoladă se regăsea la nivel central, unde erau luate decizii importante de niște birocrați în veșnică rotire, în mare parte incapabili să dea o decizie documentată, dar care aveau mare experiență în lăudarea conducătorilor pe care la nivel declarativ îi considerau niște zei.

„Devotamentul” lor față de comunism s-a evidențiat pregnant după căderea acestuia, atunci când au întors armele și au devenit fervenți susținători ai economiei de piață.

Rezultatul tuturor acestor factori a constat în dificultatea de aprovizionare a materiilor prime, preț ridicat al produselor care uneori erau vândute în pierdere și dificultăți de găsire a piețelor de desfacere pentru produsele fabricate în România.

Avertismente serioase pentru conducerea comunistă cu privire la creșterea nemuțumirii oamenilor au fost greva minerilor din Valea Jiului din anul 1997 și revolta muncitorilor de la Brașov din anul 1987.

1.2Agricultura în comunism

Agricultura a fost un sector destul de important în perioada comunistă deoarece era cea care asigura o mare partea exportului Românie in acea perioadă.În anul 1989 peste 15 milioane hectare, aproximativ 2/3 din suprafața țării, erau dedicate agriculturii, .Suprafața arabilă a României a crescut de la 9.4 milioane de hectare la puțin peste 10 milioane hectare.

Terenul arabil era peste 41%, pășunile circa 19%, plantațiile viticole și livezile aproximativ dețineau 3% din suprafața totală a uscatului.

În anul 1987 România avea o suprafață irigată ce reprezenta 30% din totalul suprafeței arabile, fapt ce ajuta foarte mult culturile să nu depindă de condițiile atmosferice.

În acei ani a avut loc o campanie foarte ambițioasă de desecări care s-au efectuat în Delta Dunării pentru a realiza un complex agroindustrial de circa 1550 kmp.

În dorința de a obține cât mai mult pământ arabil s-a început demolarea unor localități din mediul rural și mutarea populației din acele zone în centre agroindustriale.

Între anii 1950 și 1980 numărul mare de mașini agricole și exploatarea pământului pe suprafețe întinse a dus la mărirea producției la principalele culturi agricole ale României.

În anul 1980 în România s-a realizat o producție de cereale 4 ori mai mare decât în anul 1950 (19,4 milt în 1980 comparativ cu 5,1 milioane tone în 1950)

În anul 1989 s-au înregistrat producții mai mici decât în 1980 , înregistrțndu-se numai 18,3milioane tone, deși gradul de mecanizare crescuse.

Anii 80 au fost cei în care aproape tot ce se producea în agricultura românească era trimis la export pentru a plăti datoria externă a României, populația fiind înfometată, lipsa alimentelor de bază generând o stare de nemulțumire tot mai acentuată a oamenilor.

Grâul și porumbul erau principalele culturi care ocupau circa 2 treimi din pământul arabil și peste 90% din terenurile cultivate cu cereale.

Erau cultivate cu porumb peste 3 milioane ha iar grâul pe 2,5 milioane ha, alte cereale ce se cultivau fiind orzul pe 550000 ha, ovăzul pe 70000ha, orezul pe 50000 ha și secara 40000 ha.

Creșterea producției de cereale era un efect direct și al utilizării îngrășămintelor chimice la culturile românești.

Existau și importante suprafețe cultivate cu plante tehnice : floarea soarelui pe 46000 ha, cartofi pe 35000 ha ,soia 35000 ha, sfeclă de zahăr pe 27000 ha.

În ceea ce privește creșterea animalelor , bovinele erau răspândite în toată țara majoritatea acestora fiind în zonele de deal.

Ovinele se creșteau cel mai mult în Dobrogea iar păsările și porcinele în toate regiunile României.

Producția de pește în comunism a fost destul de mare, cel care era prins pe Dunăre fiind aproape 90% din producție.

Se poate deci afirma că în perioada comunistă agricultura era destul de dezvoltată, din păcate de aceste roade bucurându-se consumatorii din alte părți ale lumii din cauza politicii partidului comunist.

CAPITOLUL II REVOLUȚIA DIN 1989

2.1Cauzele revoluției din 1989

Cauzele Revoluției de la 1989 sunt numeroase, fiind atât de ordin economic, cât și o exprimare a societății românești în ansamblul acesteia, având o legătură profundă cu felul autoritar în care Nicolae Ceaușescu înțelegea să conducă România.

În creierul său s-a ăetrecut o transformare profundă după preluarea puterii în anul 1965, vizitele sale în țări din Asia cum ar fi China sau Coreea de Nord aducându-i noi idei cu privire la modul în care trebuie să se comporte față de populația pe care o conducea.

La un moment dat, el a început să nu mai fie de acord cu împărțirea puterii pe care o deținea cu vârfurile Partidului Comunist, în anii 70 realizând eliminarea tuturor celor din conducerea partidului cărora le era într-un fel îndatorat deoarece îl ajutaseră să ajungă la putere.

Principalul său ajutor de încredere a devenit soția sa Elena, a cărei răutate devenise binecunoscută, cei doi urmărind ca la un moment dat sp predea puterea în mâinile fiului lor cel mic Nicu, pe care îl făcuseră prim-secretar de partid în județul Sibiu pentru a căpăta experiență politică.

Dacă se realizează o privire retrospectivă, se poate spune că șefii poliției secrete erau conștienți că ar putea izbucni o revoltă populară. Cel mai clar indiciu despre faptul că proverbiala răbdare a românilor ajunsese la capăt a apărut la Brașov, care era al doilea oraș al țării ca mărime, în luna noiembrie 1987, când mii de muncitori de la uzinele brașovene au protestat împotriva scăderii drastice anivelului de trai, au devastat sediul organizației județene a partidului și au început să strige lozinci anticomuniste și împotriva lui Ceaușescu

Criza economică a neostalinismului românesc pus in practica de regimul sultanist al lui Nicolae Ceausescu a subminat promisiunea industrializării ca motor al prosperității crescânde. Strategia de investiții și cheltuieli a statului indică faptul că pentru regim industrializarea avea întâietate asupra drepturilor economice elementare ale oamenilor.

Această strategie a condus în mare parte la mobilizarea de masă care a contribuit decisiv la prăbușirea regimului.

Eșecul din punct de vedere economic al statului a avut în Romania cauze care erau atât structurale, cât și externe .

Cel mai important a fost creșterea prețului petrolului de la finalul anilor 70 care a adus prejudicii într-o economie mare consumatoare de energie, determinând regimul să se împrumute în exterior deși dobânzile erau exorbitante..

Creșterea permanentă a industriei oțelului, petrochimice și a construcțiilor de mașini din timpul anilor ’70 era însoțită de niveluri înalte ale consumului de energie și într-o vulnerabilitate crescândă față de furnizarea acesteia .

În pofida acestor fapte , nu se poate considera valabil argumentul că regimul Ceaușescu „a împrumutat frânghia cu care s-a spânzurat”, după cum spun Kotkin si Gross, această viziune fiind îmbrățișată de foști apropiați ai regimului din România.

Rafinăriile și fabricile de echipamente de rafinare aveau angajați zeci de mii de muncitori și, chiar dacă închiderea lor nu era imposibilă , deoarece era dovedită capacitatea statului de realocare a forței de muncă, Ceaușescu considera că această opțiune era inacceptabilă.

Regimul dorea să își păstreze independența față de petrolul rusesc, pentru a nu mao fi sub influența directă a Moscovei.

Problemele existente în relațiile României cu FMI și cu bănci creditoare de la care statul român împrumutase bani au început să fie din ce în ce mai numeroase .

În luna ianuarie 1982, România a început negocierile cu un consorțiu format din nouă creditori bancari, observatori fiind reprezentanți ai FMI.

Pentru că băncile nu au oferit un acord de reeșalonare la timp pentru reluarea acordului stand-by, personalul FMI a luat hotărârea să indice susținerea pe care o avea față de regim și a oferit o retragere simbolică de 10 milioane de dolari, o măsură extraordinară

Această acțiune pe care a făcut-o FMI i-a liniștit pe creditori, care în cele din urmă au fost de acord cu reeșalonarea în decembrie 1982.

Pentru a putea satisface graficul de achitare a datoriei externe , Ceaușescu a cerut o revizuire a planului cincinal care a fost modificat în sensul creșterii nivelului cerut anterior achitarea datoriei externe fiind obiectivul principal al politicii economice a statului.

Nici o nouă datorie nu mai trebuia trebuia contractată de la creditori privați sau de la alte state.

  Dat fiind faptul că regimul nu renunța la dezvoltarea industriei, , toate importurile trebuiau să fie micșorate drastic, iar valoarea exporturilor trebuia să se mărească.

În curând,dorința de a achita datoria a atins cote de neimaginat : în 1988 și 1989, Ceaușescu a hotărât să plătească 1 miliard de dolari din datoria externă prin vânzarea a 80% din rezerva de aur a țării.  

Drept rezultat al acestor măsuri neobișnuite, între 1982 și 1987 România se putea lăuda cu cea mai rapidă reducere a datoriilor ca procent din PIB din lume.

De aceea , un deficit de cont curent de 2 miliarde de dolari în 1982 s-a transformat într-un surplus de 9 miliarde de dolari până în 1989.

. Ceaușescu a respins vehement recomandările FMI de returnare a banilor la timp și a continuat pe aceeași linie a plății anticipate , transmițînd mesajul că regimul său renunța la finanțarea occidentală pentru totdeauna. 

Comprimarea la cote de neimaginat a consumului intern prin intermediul reducerii planificate a cererii a adus o contribuție important la scăderi accentuate ale PIB-ului: de la 6% în 1983 la 0,5% în 1983 și 5,8% în 1989.

Mărimea austerității în România și ritmul de ameliorare a deficitului comercial erau mult peste ceea ce se așteptau piețele internaționale , iar efectele acestora erau crescute de inițierea unor proiecte de infrastructură și industriale noi și scumpe.

În anul 1989, Ceaușescu reușește să achite datoria externă iar acest lucru l-a făcut să fie mândru de ceea ce a realizat, de aceea își dorea să facă din România un stat creditor.

Această idee cu care a venit conducătorul comunist a reușit să îi nemulțumească pe cetățenii români deoarece aceștia considerau că o dată ce datoria externă nu va mai exista, lucrurile se vor schimba așa cum le-au promis reprezentanții regimului communist, iar ei vor începe să trăiască mai bine

Rezultatul metodei de strângere a curelei a fost mobilizarea de masă a populației împotriva regimului comunist.

În URSS Gorvaciov lansase conceptele sale fundamentale: perestroika, glasnosti, pe care le dorea aplicate în toate țările comuniste.

Mihail Gorbaciov, conducătorul URSS a venit în vizită oficială în România în perioada 25-27 mai 1987.

Aceasta era ultima țară din blocul sovietic pe care o vizita liderul de la Kremlin după ce fusese ales să conducă țara .

În cadrul convorbirilor desfășurate cu acel prilej, Ceaușescu a pretins că România nu avea nevoie de reformă, deoarece:

1) politica sa corespundea în totalitate intereselor poporului român

2) el introdusese reforme încă din anii 1960 atunci când a ajuns la putere.

Gorbaciov i-a spus lui Ceaușescu, într-o discuție particulară avută cu această ocazie : „Dumneavoastră țineți țara într-o stare de frică, după ce ați izolat-o de lume” .

În timpul vizitei sale la București, Gorbaciov a mai făcut și câteva aluzii la adresa politicii dure pe care o avea Ceaușescu față de minorități și a pericolelor reprezentate de nepotism.

Cu toate aceste critici care erau evidente , după vizita lui Gorbaciov nu s-a produs nici o îmbunătățire a situației sociale și economice din România.

Anul 1989 a însemnat atât pentru România cât și pentru țările din Europa Centrală și de Est, anul marii schimbări, dar tranziția de la diversele tipuri de comunism practicate în blocul sovietic la democrație parlamentară s-a făcut diferențiat în fiecare stat în parte.

Statele din Sud-Estul Europei, printre care se număra și România, au dat dovadă de o mai mare inerție, totul ca urmare a neputinței structurilor comuniste de a se adapta la noile realități politice interne și internaționale.

Orașele și satele României aveau alimentarea cu energie realizată intermitent din cauza unei penuriicare nu se mai întâlnise până atunci.

Aprovizionarea cu alimente era făcută pe bază de cartele, însă alimentele nu se găseau, ca și medicamentele și bunurile de larg consum ce lipseau de asemenea.

Benzina era restricționată, ca și circulația mașinilor, care se făcea duminica în funcție de numărul de înmatriculare par sau impar.

România se găsea în plină ficțiune, în vreme ce aparatul de partid nu era capabil decât să proclame succesele regimului și să laude prosperitatea de care se bucurau locuitorii săi.

Aparatul de propagandă care menținea dezinformarea oamenilor , era dublat de cel de Securitate deoarece supravegherea polițienească era din ce în ce mai prezentă.

Manipularea oamenilor în comunism se făcea mai ales prin intermediul presei, dar o contribuție importantă aveau și radioul sau televiziunea.

Această manipulare cu ajutorul televiziunii a fost dusă la rang de artă în timpul Revoluției române de noua generație de conducători.

Viziunea lui Nicolae Ceaușescu cu privire rolul mass-media în ansamblul societății socialiste s-a concretizat odată cu Legea nr. 3/1974 privind presa din Republica Socialistă România prin care mass-media beneficia de primul act normativ din istoria României.

Dar, în loc să realizeze o reglementare a statutului „celei de-a patra puteri în stat“, legea nu făcea altceva decât să afunde presa în ideologie și să înăsprească controlul partidului. Subordonarea pe care mass-media trebuia să o aibă față de PCR era enunțată încă din primele paragrafe:„Presa are menirea să militeze permanent pentru traducerea în viață a politicii Partidului Comunist Român, a înaltelor principii ale eticii și echității socialiste, să promoveze neabătut progresul, ideile înaintate în toate domeniile vieții și activității sociale“.

O altă atribuție pe care trebuia să o aibă mass-media era să „exercite un rol activ în cunoașterea de către mase a politicii interne și externe a Partidului Comunist Român“.

De asemenea, presa milita pentru „transpunerea în viață a programului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, a societății comuniste“. 

Legea presei a fost emisă în contextual în care se făceau pregătiri pentru Congresul al XI-lea al PCR (noiembrie 1974).

În Raportul Comitetului Central pe care l-a prezentat prezentat la Congres, Nicolae Ceaușescu a solicitat mărirea ponderii factorului ideologic în discursul jurnalistic.

Secretarul general al partidului afirma că „presa, radioul, televiziunea și toate mijloacele de informare în masă să desfășoare, în viitor, o activitate mai susținută pentru unificarea eforturilor întregului popor în direcția înfăptuirii Programului PCR și Directivelor“.

În același timp, liderul Partidului Comunist Român dorea „mai multă fermitate“ din partea „organelor de presă“, în sensul sporirii criticii față de lipsurile societății.

Nicolae Ceaușescu a făcut recomandarea presei pentru prima dată să intensifice promovarea „politicii de pace și colaborare internațională“ a României socialiste.

În anii care au urmat , paginile ziarelor și programele radio-tv au prezentat în exces asemenea subiecte, care arătau cât de iubitori de pace erau românii.

Publicațiile din acea vreme erau , în majoritatea lor, instrumente controlate de guvern, în mod direct sau indirect, prin măsuri ce se refereau la hârtie, tipărire, numărul de tiraje, difuzare.

După luna noiembrie 1987, regimul se menținea în mod exclusiv prin frica pe care o inspira tuturor.

Ceaușescu înțelesese faptul că, dacă nu își intensifica politica represivă împotriva populației , întregul edificiu a ceea ce el numea „societate socialistă multilateral dezvoltată” urma să se prăbușească.

Începutul anului 1989 i-a adus lui Ceaușescu o mai multe probleme. Pe data de 11 martie, posturile de radio BBC și Europa Liberă au dat publicității o scrisoare critică la adresa regimului communist ce era semnată de foștii demnitari comuniști:Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan, acest document fiind denumt ulterior „Scrisoarea celor șase”.

Semnatarii, care erau oameni care contribuiseră, în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, la întărirea regimului comunist și al lui Ceaușescu, dădeau un semnal public referitor la criza structurală în care intrase regimul communist ,dorind să acrediteze ideea că Ceaușescu este nu simptomul, ci chiar sursa acesteia.

Ceaușescu a avut o reacție reacționat energică , și a ordonat arestarea și interogarea unei părți a semnatarilor și arestarea celorlalți semnatari la domiciliu.

Din cauza controlului deplin pe care îl avea regimul cu privire la mijloacelor de informare românești, dar și a prezenței oamenilor Securității în toate mediile sociale ale țării,   scrisoarea nu a avut un ecou intern semnificativ, stârnind în exterior o vie dezbatere.

Era vizibil că puterea lui Ceaușescu se clătina și tiranul se afla într-o situație disperată.. Detestat de cea mai mare parte a populației, izolat pe plan internațional în ciuda credinței sale că mulți conducători îi erau prieteni și trăind într-o lume imaginară, în care avea puteri nemărginite, liderul îmbătrânit nu putea să înțeleagă ce se întâmpla cu comunismul.

Îl considera pe Gorbaciov principalul trădător al idealurilor comunismului și încerca să realizeze o coaliție neostalinistă internațională.

Considerate de conducătorul României drept capitulări în fața capitalismului, strategiile care sunt cunoscute drept glasnost (transparență) și perestroika (restructurare) au avut în Ceaușescu un adversar convins.

Se temea și de influența pe care aceste strategii ar putea să o aibă asupra populației care dorea din ce în ce mai mult schimbări, creșterea nivelului de trai , libertăți civice.

Gorbaciov și politica sa reformatoare apăreau ca orizonturi foarte atractive pentru o populație înfometată, asuprită și umilită.

O speranță dată populației României era exact lucrul de care se temea cel mai tare Ceaușescu

În diverse ocazii, Ceaușescu a criticat în mod deschis perestroika, pe care a caracterizat-o ca fiind o „deviere de dreapta” în comunismul mondial

În discursul rostit pe data de 26 ianuarie 1987, cu prilejul celei de-a șaizeci și noua aniversări a zilei sale de naștere, Ceaușescu a combătut , fără a face o referire directă, încercările de „reînnoire a socialismului”.

Ținta remarcilor sale a fost , fără urmă de îndoială, politica de glasnost a lui Gorbaciov deoarece pe Ceaușescu îl irita insistența cu care Gorbaciov vorbea despre democratizare.

Pentru Ceaușescu, cea mai bună conducere sovietică era una ancorată în trecut, cu reacții previzibile și lipsită de interes în întinerirea elitelor din alte țări ale blocului.

În august 1989 a fost atât de iritat de schimbările din Polonia, soldate cu formarea unui guvern al Solidarității încât a putut să propună o intervenție a Pactului de la Varșovia în acea țară.

În fiecare zi, mijloacele de informare din România aminteau cetățenilor pericolele pe care le reprezentau reformismul și „dezideologizarea”.

În celelalte țări ale Pactului de la Varșovia începeau să se petrecă evenimente spectaculoase, iar românii erau conștienți de acest lucru și așteptau să se întâmple ceva și la ei în țară.

În ciuda controlului absolut pe care regimul îl avea asupra mijloacelor de informare, cei mai mulți dintre români ascultau programe radio occidentale și urmăreau televiziunile bulgară, maghiară, iugoslavă sau sovietică în funcție de zona în care locuiau.

Tinerii români știau că până și poliția est-germană, deși erafoarte bine înarmată , nu îndrăznise să tragă în demonstranții pașnici ce manifestau împotriva regimului.

Ceaușescu s-a întors la teoria socialismului într-o singură țară care fusese enunțată de Stalin, și se pregătea să transforme România într-o fortăreață care să rămână indiferentă la ideile revizioniste care distruseseră moștenirea bolșevică.

Tot în anul 1989, intelectuali proeminenți au început să critice în mod deschis politica culturală dusă de regimul comunist

În luna noiembrie, scriitorul dizident Dan Petrescu a inițiat un apel public împotriva realegerii lui Ceaușescu ca secretar general la Congresul al XIV-lea al PCR

În luna noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, iar Ceaușescu a fost reales cu entuziasm de participanții la acest eveniment, în mod automat, secretar general.

Acest congres a fost conceput ca o demonstrație de putere și ca un gest de sfidare față de Gorbaciov și de cei care îl urmau, și a arătat îndepărtarea lui Ceaușescu față de națiunea română pe care pretindea că o reprezintă.

Dar Ceaușescu era din nefericire decis să lupte cu toată lumea pentru a duce la bun sfârșit ceea ce el considera a fi misiunea sa în istoria românilor

În toamna lui 1989, atunci când a avut loc congresul, el era privit de către toată lumea ca unul dintre ultimii dictatori staliniști existenți în lume, care era obsedat de proiectele sale industriale și arhitecturale grandioase și care manifesta o ostilitate evidentă față de reformele lui Gorbaciov.

După cum s-a mai amintit , românii trăiau în condiții greu de imaginat. Iarna, căldura era oprită în apartamente pânăîn momentul în care temperatura cobora la valori foarte scăzute, iar statul la cozi nesfârșite pentru a procura alimentele necesare traiului zilnic reprezenta o corvoadă. Propaganda nu înceta să înalțe ode neînfricatului și genialului conducător și geniului științific al soției sale, care era descrisă ca o adevărată mamă pentru toți românii.

Pe data de 14 decembrie 1989, la Iași a fost creată o formațiune politică de opoziție ce a fost denumită Frontul Salvării Naționale, care a făcut o chemare către populație la miting pentru căderea lui Ceaușescu.

Frontul a realizat în mod rapid un program de acțiune care se ocupa de cele mai stringente probleme ale României, îmbunătățirea condițiilor de viață, respectarea dreptului omului.

Această încercare a Frontului de Salvare Națională a fost sortită eșecului, dar poate fi considerată drept inițierea acțiunilor de contestare publică și colectivă a regimului, precedând revolta de la Timișoara, începută pe 16 decembrie.

În luna decembrie a anului 1989, după 45 de ani de regim comunist, România se afla la sfârșitul unui ciclu istoric, care fusese plin de suferință pentru populație

Ceaușescu nu era un om cult și din această cauză făcea numeroase greșeli atunci când vorbea, mai ales când avea de susținut un discurs.

În luna decembrie 1989, în ziarul Scânteia, oficiosul partidului, apare pe prima pagina un discurs al lui Ceaușescu care a fost transcris cu toate greșelile gramaticale și de pronunție pe care acesta le făcea in exprimarea orală.

A fost un semnal transmis în toate colțurile țării, fiindcă ziarul respective avea o răspandire națională. Numărul respectiv al ziarului a dispărut apoi din bibliotecile publice atunci când oficialii au realizat ce se întâmplase.

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului a fost cu prilejul unui meci de fotbal, unde România a învins cu 3-1 naționala Danemarcei, victorie ce a făcut ca după 20 de ani Romania să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia.

Țara se găsea, într-o situație revoluționară caracterizată prin incapacitatea instituțiilor de stat a rezolva problemele care le erau imputate de societate.

Prin vulnerabilitățile care au fost create în ultimele luni ale anului1989 de mediul  politic european, în special prin prăbușirea blocului sovietic unde conducătorii statelor au fost înlăturați rând pe rând , dar și datorită celor interne ce cuprindeau falimentul economic și izolarea totală a dictatorului și a clanului său, România era cea mai expusă țară pentru un deznodământ de natură violentă.

Criza a luat ființă chiar la nașterea acestui regim la sfârșitul anilor ‘40 și nu s-a încheiat decât în 1989 atunci când a dispărut ca și cum nu ar fi fost.

În timpul ultimei sale luni de viață, Ceaușescu a crezut cu disperare în norocul său sa și a refuzat să admită că o repetare a celei mai reușite realizări a sa ca om de stat denunțarea invaziei statelor din Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia în august 1968nu se mai poate repeta.

Deoarece s-a văzut lipsit atât de alibiul internaționalist, cât și de cel naționalist demagogic, care nu mai însuflețea populația Ceaușescu nu mai avea altă carte de jucat decât represiunea violentă a manifestațiilor.

2.2Desfășurarea revoluției din 1989

România a fost singura țară din Europa de Est care a trecut la democrație printr-o revoluție încărcată de violență și in care conducatorii comuniști au fost omorâți.

Înainte de revoluția din România, toate celelalte state est-europene trecuseră într-un mod pașnic la democrație, deoarece conducătorii au înțeles care este situația și au cedat puterea fără a se crmpona de ea..

Protestele, luptele de stradă și demonstrațiile din luna decembrie a anului 1989 au dus într-un final la căderea regimului comunist.

Statul polițienesc, securitatea, politica economică dusă de Ceaușescu, construcțiile grandomane și regimul de austeritate impus populației sunt câteva din motivele care făceau populația să nu fie mulțumită de regimul comunist.

Pretextul revoltei din Timișoara a fost oferită de reacția brutală pe care au avut-o forțele de ordine la cererile unei manifestații făcute de credincioșii reformați care erau adunați în fața Bisericii reformate, în semn de solidaritate cu pastorul lor, Laszlo Tokes.

Acesta era cunoscut pentru pozițiile critice la adresa regimului comunist , însă mai târziu avea să se dovedească și faptul că acceptase să colaboreze cu Securitatea.

Pierderea parohiei era modalitatea prin care autoritățile comuniste îl pedepseau pe pastorul Laslo Tokes pentru că vorbea împotriva regimului Ceaușescu.

Tokes primise ordin să evacueze clădirea pentru a permite stabilirea unui nou pastor. Enoriașii ce s-au aduna în fața parohiei în ziua de 15 decembrie au stârnit curiozitatea trecătorilor, fapt care a avut un efect ce a constat în efectul bulgărului de zăpadă, atrăgând participarea oamenilor de pe stradă.

Timișorenii au început să se adune din ce în ce mai mulți în fața bisericii , iar forțele de ordine nu au mai reușit să împrăștie mulțimea deoarece oamenii au prins curaj văzând că sunt mulți..

O parte a mulțimii s-a îndreptat apoi către căminele studențești pentru a aduna noi demonstranți. Se ajunge la sediul județean al PCR unde au loc unele altercații cu autoritățile.

Aici s-au efectuat primele arestari fiind vizați cei mai înflăcărați manifestanți .

La ora 16:00 pe 16 decembrie are loc inevitabilul. Sunt blocate tramvaie de către manifestanți și începe să se strige pentru prima dată „Jos cu Ceaușescu!”.

Mulțimea s-a întoars într-un număr și mai mare în Piața Maria, apoi in Piața Operei, scandând o serie de lozinciîmpotriva comunismului.

Pe drum oamenii au început să distrugă pancardele de propagandă careerau peste tot în oraș.. În acele moment s-a născut drapelul revoluției, steagul din care a fost decupată stema comunistă.

Fig.1 Timișoara în zilele revoluției

Unii dintre manifestanti au fost arestați și batuți de forțele de ordine, numărul acestora fiind de aproximativ 200. Până la miezul nopții au avut loc adevărate lupte de stradă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat și bătut, iar oamenii și-au părăsit pozițiile spre dimineață.

Un moment important al Revoluției din Timișoara s-a desfășurat în clipa când cei adunați la manifestați au hotărât să spargă vitirinele de la magazinele din Piața Operei, fapt care a condus la intrarea revoltei în faza sa violentă, oferind autorităților motivul pentru o intervenție în forță.

Așa cum avea să se arate mai târziu, conform rezultatelor investigațiilor diverselor comisii de anchetă a evenimentelor din Timișoara, lucru care a fost acuzat și de autoritățile comuniste, prin vocea lui Ceaușescu, apelul la violență a fost ușurat de prezența unor grupuri de instigatori.

După cum susțin unele teorii interesate politic, foarte mulți dintre cei care au instigat la violență proveneau din URSS și Ungaria, aceștia intrând în România la mijlocul lui decembrie sub pretextul că vor să viziteze țara.

O zi emoționantă a fost cea de 17 decembrie când a fost anunțatăo statistică cu privire la oamenii care au fost răniți, și omorâți.

Această statistică, a l cărui adevăr este pus la îndoială, a determinat o nouă reacție de proteste a populației, numărul manifestanților continuând să crească în mod continuu.

Aceștia își definisiseră clar cerințele : doreau libertare, exprimare, protejarea femeilor și copiilor, într-un singur sens o viață mai bună.

Drepturile erau prevăzute în Constituția României, dar ele nu erau respectate . Potrivit articolului 28 din Constituție, cetățenilor Republicii Socialiste România li se garanta acest drept de manifestare, adunare, însă în articolul 29 se preciza clar că aceste manifestații și adunări nu pot fi aplicate în scopuri potrivnice orânduirii socialiste

In această zi, evenimentele au început să se desfășoare pe o cale fără întoarcere.
Ceaușescu a organizat o teleconferință, în cadrul căreia cere Ministerului de Interne și Securității să deschidă focul asupra civililor, fără somație în cazul în care mulțimea nu cedează. In această zi aufost înregistrate primele victime ale revoluției.

Pe treptele Catedralei s-a adunat un grup de copii și tineri care au început să scandeze: „Jos Ceaușescu!, Libertate! Vrem o țară liberă!”.

Dintr-un transportor blindat au fost trase rafale care au adus spaima în rândul manifestanților..

Această acțiune crudă și absurdă care a avut loc sub privirile timișorenilor a îndârjit și mai mult mulțimea.În diverse zone ale orașului incep luptele deschise între civili și militari.

Oamenii au început să arunce cu pietre și cu sticle incendiare spre mașinile și transportoarele din care se trăgea asupra mulțimii.

De aceea, 17 decembrie 1989 a fost „duminica sângeroasă” a României comuniste, o zi în care aceasta și-a arătat adevărata față

Posturile de radio occidentale au transmis știri referitoare la masacrul de la Timișoara și atunci toți românii au înțeles că Ceaușescu era pe punctu să se angajeze într-o confruntare pe viață și pe moarte cu demonstranții neînarmați.

Acceptarea cererilor oamenilor care protestau la Timișoara ar fi arătat cât de fragilă era puterea sa în acele momente.

În acele momente, el a preferat să facă ceea ce alți lideri ai blocului sovietic care pierduseră puterea evitaseră, și anume, să utilizeze forța pentru a suprima revolta.

Represiunea din ziua de 17 decembrie nu a oprit protestele în masă ale populației..

Pe data de 18 decembrie Timișoara arăta ca și cum era în război. Magazinele aveau vitrinele sparte, erau milițieni peste tot și se puteau observa urmele de focuri.

Dintr-un oraș al florilor, Timișoara devenise un oraș al groazei și al morții. Militarii ordonau civililor să circule fără să se oprească și oamenii erau impiedicați să stea în grupuri.

Din interiorul Spitalului Județean au fost sustrase cadavrele celor care fuseseră uciși.

Acestea vor fi transportate în mare secret la București, unde a fost ordonată arderea lor la crematoriu.

Familiile celor dispăruți trebuiau să fie informate că rudele lor au fugit peste graniță. Documentele care dovedeau care a fost cauza deceselor au fost, de asemenea, distruse.

In aceasta zi, liniștea care încă domnea în intreaga țară este spulberată. Românii au aflat de evenimentele de la Timișoara prin intermediul postului de radio Europa Liberă.

In după-amiaza zilei de 18 decembrie , un grup de 30 de tineri a ieșit in fața Catedralei după repetițiile de colinde

Acestora li s-au alăturat alti 500 de manifestanți. Ei au fluturat un steagul revoluției și au cântat „Deșteapta-te romane!”, asupra lor fiind trase focuri de armă.

Revolta de la Timișoara a luat o mai mare amploare pe data de 19 decembrie.

Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timișoara a pornit sirena aeriană acesta fiind semnalul pentru mii de timișoreni sa iasa din noua in strada.

În acea zi 7 persoane au murit și aproape 100 au fost rănite în luptele cu forțele de ordine ale regimului comunist.

Fig 2 Revoluția la Timișoara

Pe data de 18 decembrie, România Socialistă și-a închis granițele iar Nicolae Ceaușescu a plecat în Iran într-o o vizită care fusese planificată cu mult timp înainte.

Responsabili de situația din țară rămân soția sa, Elena Ceaușescu, prim-viceprim-ministru, și Manea Mănescu, care era un fidel oficial comunist.

La Timișoara mor alți români. Îngrijorarea cu privire la evenimente dar și sentimentul că dictatura se va prăbuși ca peste tot înEuropa de Est, îi determină pe muncitorii timișoreni să intre la 19 decembrie în grevă generală.

Generalul Gușă care fusese trimis să mențină ordinea la Timișoara este nevoit să declare că Armata nu va trage în popor.

 Pe data de 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oraș iar 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei (care astăzi este denumită „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”.

In regiunea învecinată Oltenia, regimul a incercat să folosească muncitori din fabrici pentru a opri revolta ce se declanșase în Timișoara.

Ca urmare au fost încărcate trenuri pline cu muncitori și au fost trimiși la Timișoara să restabilească ordinea.

Acestora li s-a spus că huliganii și ungurii organizaseră acțiuni de devastare în Timișoara.

Ajunși la Timișoara și văzând cu ochii lor că nu este vorba de așa ceva, oltenii s-au alăturat timișorenilor.

În mod treptat, situația a ieșit de sub controlul autoritâților.Tot mai mulți militari au inceput să fraternizeze cu demonstranții.

La finalul zilei, Timișoara a fost declarată oraș liber de către demonstranți.

Evenimentele din Timișoara au fost descrise și in jurnalele de știri ale unor posture de radio precum Radio Europa Liberă și Vocea Americii, care erau ascultate în mod clandestine clandestin de către români.

Ceaușescu fusese plecat între timp in Iran, iar atunci când s-a întors in țară pe data de 20 decembrie, a descoperit că situația se deteriorase.

La ora 19:00, pe data de 20 decembrie, a dat o declarație televizată dintr-un studio TV situat in interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca fiind dușmani ai revolutiei socialiste.

În seara zilei de 20 decembrie, Ceaușescu a organizat o teleconferința cu prim-secretarii județelor în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la ce se întâmpla în Timișoara.

După cum a spus mereu în acele zile, în opinia lui Ceaușescu toate aceste manifestări erau organizate de către cercurile revizioniste și aveau scopul de a destabiliza situația din România și de a acționa împotriva independenței acesteia.

Dictatorul era incapabil să realizeze faptul că populația nu-l mai dorea la conducerea țării și că reacția violentă la manifestații nu făcea decât să mărească numărul participanților la revoltă .

Demersul de calmare pe care a încercat să-l facă Ceaușescu în acea zi , a reușit să stârnească și mai multă tensiune și nedumerire în toată țara.

De aceea , în dimineața zilei de 21 decembrie, protestele și manifestațiile s-au extins în tot vestul României cuprinzând cele mai importante orașe din acea regiune.

În această situație , convins că dezordinile existente în Vestul țării sunt o încercare de lovitură de stat, Ceaușescu a decis să organizeze un miting de susținere a regimului și de condamnare a revoltei din Timișoara în București-

În discursul său de la balconul Comitetului Central, Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale societăâii socialiste.

Populația a rămas destul de indiferentă la cele auzite, și doar rândurile din față, înțesate de oameni de la Securitate îl sprijineau pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.

Ceaușescu nici în acel moment nu a reușit să ințeleagă evenimentele, iar incapacitatea sa de a trata situația așa cum trebuia, renunțând la putere a ieșit din nou in evidență atunci când a oferit, într-un act suprem de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu 100 de lei pe lună, continuând să laude realizarile „Revoluției Socialiste” dar neîntelegând că o altă revoluție se desfășura chiar in fața sa.

Sunetul unor petarde care au venit dinspre marginea adunării la care participau mii de oameni au transformat manifestația în haos deplin.

Pentru că a fost speriată la început, mulțimea a început să se împrăștie.

O parte dintre cei care au participat la adunare s-au regrupat lânga hotelul Intercontinental și au început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Incercările ulterioare pe care le-a făcut cuplul Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect.

Fig 3 Imagine de la mitingul din București
Mulțimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timișoara si alte orase importante ale țării in dezordine.

Forțele militare și de Securitate rămase fidele dictatorului au încercat să blocheze intrarea în Sediul Comintetului Central, loc de unde familia Ceaușescu și apropiații acestora conduceau țara.

Înfruntările existente între forțele de represiune și manifestanți sunt din ce în ce mai dese și devin tot mai violente provocând multe victime.

Dimineața, forțele de ordine au șters în grabă urmele confruntărilor pentru a nu se mai cunoaște nimic.

Revoluționarii au început încep să se deplaseze din ce în ce mai mulți spre Comitetul Central, cerându-i lui Ceaușescu să renunțe la putere, lăsând pe cineva nou să preia conducerea.

Dictatorul încearcă diverse operațiuni pentru a putea calma situația, din nou, dar ordinele pe care le-a propus au fost imposibil de executat deoarece mulțimea nu mai puteafi stăpânită

Ceaușescu nu dorea să renunțe deloc la puterea pe care o avea, luptând pentru păstrarea acesteia până în ultima clipă.

Îngrijorat vizibil de faptul că nu mai poate controla în nici un mod situația existentă, încearcă să se conformeze cu această schimbare, Ceaușescu este nevoit să se retragă.

Manifestanții au reușit să intre în sediul Comitetului Central, fapt ce l-a  speriat pe dictator și l-a obligat să părăsească de urgență sediul de unde avea controlul.

 Observând plecarea cu elicopterul a conducătorului comunist, românii nu au mai așteptat nicio secundă pentru a considera acest gest ca un gest de părăsire a puterii de către familia Ceaușescu așa că mulțimea trăia o bucurie nevăzută timp de 25 de ani

Elicopterul care a luat cuplul Ceaușescu de la Sediul Comitetului Central i-a lăsat în apropiere de Brașov, unde au fost lăsați în grija gărzilor de corp.

Deoarece au fost lăsați singuri, aceștia fac autostopul către Târgoviște, destinație unde doreau să ajungă.. Persoana care i-a  dus spre Târgoviște a dat de știre cu privire la locul unde se afla familia Ceaușescu, care a rămas singură, fără nici un colaborator pe care se baza atât de mult și fără protecție.

Cuplul începe să își pună probleme cu privire la modul oamenii în care au avut încredere, i-au lăsat chiar în momentele când aveau cea mai mare nevoie de ajutor..

În București , oamenii au dat jos drapelul statului communist și au pătruns având acordul oamenilor care conduceau Televiziunea de stat în interior pentru a da de știre că de acum românii sunt liberi și în același timp erau transmise diferite imagini cu manifestațiile de pe tot cuprinsul țării și cum familia Ceaușescu a plecat de la sediul Central.

În această situație , nu numai mijloacele de informare în masă din România arătau la televizor ce se întampla în momentul respectiv, ci reprezentanți din toată presa internațională au ajuns la noi în țară.

CAPITOLUL III ROMÂNIA DUPĂ REVOLUȚIA DIN 1989

3.1Urmările revoluției din1989

Caracteristicile pe care le-a avut revoluția româna o fac să fie atipică în raport cu celelalte revoluții care au condus dus la prăbușirea regimurilor comuniste din toată Europa de Est.

Întâi de toate, Revoluția română a fost dependentă , în declanșarea ei, de schimbarea situației geopolitice în această zonă

Revoluția română a urmat altor revoluții produse în țările blocului comunist și, poate, fără efectul cumulat al acestora, nu s-ar fi declanșat, deoarece românii aveau nevoie de o doză de curaj pentru a acționa împotriva lui Ceaușescu.

Este evident faptul că ea nu a fost rezultatul unor negocieri ce au existat între societate și partid, ca în Polonia , Ungaria sau Bulgaria , ci a unei înfruntări serioase de stradă, în care o revoltă populară care a fost spontană și haotică a fost reprimată cu cruzime cu mitralierele și blindatele, rezultatul fiind 126 morți și 1.107 răniți .

Spre deosebire de cele petrecute în Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, mișcarea disidentă din România nu a jucat niciun rol în declanșarea acelor evenimente și nici în gestionarea deznodământului pe care l-au avut acestea.

Revolta masivă populară a constituit pretextul pentru declanșarea unei acțiuni de preluare a puterii de către o grupare care era marginalizată în interiorul Partidului Comunist Român.

Această grupare nu a făcut niciodată disidență deschisă în partid, nu a luptat pentru binele românilor ci a fost marginalizată de Ceaușescu din motive care au ținut de comportamentul respectivelor persoane care nu a fost pe placul conducătorului comunist.

Printr-o manipulare de mari proporții, care a fost executată fără cusur prin fenomenul „Revoluția în direct la televizor“, această grupare comunistă a reușit să se legitimeze în ochii populației care nu a participat la revoluție decât stând la televizor și care a luat de bun ceea ce a auzit sau a citit în mass-media românească.

Mecanismul legitimării noilor comuniști a constat într-o înscenare de proporții uriași care s-a soldat cu vărsare de sânge : ca să pară a fi salvatorii națiunii , ceea ce nu erau , fiind numai profitorii unei revolte la care nu au contribuit, noii conducători au inventat teroriștii, care erau presupuși apărători ai regimului Ceaușescu, ce proveneau din trupele de elită ale Securității.

Noua conducere a chemat populația în stradă, să apere revoluția împotriva acestor teroriști, cu care oamenii au fost intoxicați până la refuz,

Urmarea a fost un adevărat măcel, care a făcut în șase zile 978 morți și 2.214 răniți .

Până în ziua de astăzi, nu a putut fi găsit, arestat și judecat niciun „terorist“ al revoluției din anul 1989.

O originalitate sumbră a Revoluției române este că înlăturarea lui Ceaușescu de la putere a făcut de șapte ori mai puțini morți decât aducerea în fruntea țării a noii echipe de nomenclaturiști.

Revoluția română din anul 1989 este singura revoluție din Europa de Est care a condus la căderea regimului comunist prin aducerea în fruntea statului tot a unor comuniști, care erau recrutați dintre înalții activiști marginalizați de Ceaușescu.

Această revoluție a fost pentru noii conducători ca o revanșă a aspirațiilor comunismului din anii ’50 asupra comunismului dictatorial din anii ’80, în condițiile în care, încelelalte țări din blocul comunist , legitimitatea politică a foștilor lideri comuniști se prăbușise.

Relegitimarea în mod public a unor vechi lideri comuniști, dintre care unii au participat anterior la multe mârșăvii a fost una dintre urmările cele mai neașteptate ale Revoluției române.

O carte consacrată revoluției arată care au fost motivele care au stat la baza declanșării masacrului din zilele de după căderea lui Ceaușescu:

1.grupul format în jurul lui Ion Iliescu nu dorea să piardă puterea

Abia instalat la putere, acest grup format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru și toți ceilalți care apăruseră imediat după fuga lui Ceaușescu nu dorea să piardă avantajul pe care îl avea și să își încheie recenta carieră politică pe care de abia o începuse.

Aceasta era într-adevăr o primejdie deoarece oamenii se săturaseră de comuniști și nu îi mai doreau în fruntea statului.

Iliescu a văzut ce pățiseră Constantin Dăscălescu și Ilie Verdeț care nu fuseseră acceptați de mulțime în calitate de conducători și știa că trebuie să acționeze foarte prudent pentru a nu cădea în dizgrația oamenilor.

2.Pentru a putea să stopeze elanul revoluționar pe care îl aveau românii după căderea lui Ceaușescu

Acreditând ideea existenței unor teroriști care omorau oamenii noua conducere îndepărta pericolul ca mulțimea să le ceară să plece

3.Pentru a se putea face dispărute unele documente compromițătoare pe care le avea fosta putere comunistă

Mulți dintre cei apropiați de noua putere aveau dosare care îi incriminau fiind considerați spioni pe vremea lui Ceaușescu.

Din această cauză unele documente s-au evaporate în mod miraculosunul dintre acestea fiind dosarul lui Nicolae Militaru

4.Pentru a putea grăbi uciderea lui Ceaușescu

Omorârea rapidă a lui Ceaușescu devenea legitimă din cauza situației existente în țară în care grupurile de teroriști atacau obiective industriale și populația conform spuselor reprezentanților puterii.

5.Pentru a se evita apariția unor dezvăluiri care ar fi putut fi stânjenitoare

Un proces corect și îndelungat al lui Ceaușescu ar fi condus cu siguranță la apariția unor fapte de care populația nu trebuia să aibă cunoștință.

6.pentru obținerea unor privilegii

După revoluție au existat foarte mulți oportuniști și șarlatani care au dobândit privilegii nemeritate prin intermediul certificatelor de revoluționari.

Aceasta a fost o cale sigură pentru îmbogățirea unora care au dobândit pe această cale bani, terenuri, scutiri de impozite, contracte avantajoase cu statul.

7. din calcule electorale

Personajele apărute la Revoluție, în special Ion Iliescu au beneficiat cu prilejul întâmplărilor petrecute după fuga lui Ceaușescu de o campanile electoral gratuită, care le-a adus notorietate și un avantaj imens față de viitoarea opoziție.

“Acțiunile diversioniștilor nu pot fi explicate –evident, ipotetic în absența probelor decisive, decât ca având funcția să împiedice crearea altor centre de putere în afara nucleului instalat la conducerea Frontului Salvării Naționale”.

Mass-media a fost cea care a propulsat Revoluția Română în alt context, care pentru moment părea a fi benefic României și care demonstra faptul că românii s-au săturat să trăiască de pe o zi pe alta, de multe ori fără cele necesare numai ca familia Ceaușescu și apropiații acesteia să se bucure de un statut special și să își pună în plan practicile ce vroiau să facă din România o țară bogată pe spinarea populației..

Unele informații referitoare la numărul de morți și de răniți din altercațiile care au avut loc dintre români și Securitatea lui Ceaușescu erau neverosimile.

Această informație nu a contat în momentul de bucurie al poporului român , contând doar faptul că România era liberă și dornică să învețe ce este democrația .

La sediul Comitetul Central, la balconul de unde ținea discursuri în mod oobișnuit , Ceaușescu au venit câteva persoane și au preluat cuvântul acele persoane aparținând  Frontului Salvării Naționale cu Ion Iliescu în frunte.

Ion Iliescu le-a făcut promisiunea românilor că de atunci încolo vor trăi mai bine , totul se va schimba, va exista democrație și toți cetățenii vor avea drepturi, care le vor fi respectate

Iar această promisiune a mers la românii care erau nemulțumiți de ceea ce se întâmplase până în acel moment și care erau atât de creduli încât să își pună speranța într-o persoană care a studiat în Moscova, chiar în timpul comunismului.

Bucuria românilor a fost imensă când au auzit promisiunile făcute de acesta. În respectivul moment, nu a contat atât de mult cine și cum vine, a fost important doar faptul că țara a scăpat de fostul conducător comunist și deci oricine ar fi venit la putere nu putea să le facă mai mult rău decât anteriorul lider.

La Târgoviște, pe data de 25 decembrie 1989, evenimentele au scăpat de sub control iar fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu  și soția sa , Elena Ceaușescu, au fost luați și duși într-o cameră și judecați pentru faptele pe care le-au comis.

Ei au fost acuzați de:genocid, subminarea economiei naționale, subminarea puterii de stat și acte de diversiune în cadrul unui proces restrâns pe care l-au avut cei doi conducatori unde s-a stabilit:pedeapsa cu moartea. Foștii conducători au fost împușcați cu sute de gloanțe, făcându-i de nerecunoscut, iar cea mai înspăimântătoare a fost bucuria românilor atunci când au urmărit filmul execuției soților Ceaușescu.

 Ceaușescu a murit cu convingerea fermă că românii îl iubesc și îi apreciază activitatea și că el a făcut tot ce era mai bine pentru țară.

A murit cu această impresie deoarece a fost mințit de apropiații săi care i-au exploatat înclinația spre cultul personalității fapt care îl făcea să se simtă iubit de populație, deși acestă gândire, era diferită mult de realitate.

Trebuie să fie menționate incorectitudinile din timpul procesului cuplului Ceaușescu care a fost organizat în unitatea militară din Târgoviște pe 25 dec.1989.

Principalul cap de acuzare era acela referitor la genocidul din zilele revoluției, cifra vehiculată find 60.000 de morți.

În realitate nu au fost decât 162 de morți iar uriașa minciună oficială cu privire la cifra de 60.000 de morți a reprezentat prima compromitere gravă a imaginii României.

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte de tribunalul “revoluționar”, fiind executați imediat după încheierea procesului, fără să li se respecte dreptul legal la apel și recurs.

Decizia execuției imediate a acestora a fost luată la București de către cei care preluaseră puterea în România.

Reacția pe care au avut-o țările occidentale referitoare la ce se întâmplase a fost una de bucurie, iar mass-media,   ca de altfel și președinții tuturor statelor europene au ajuns la concluzia că în România căderea comunismului a fost cea mai sângeroasă dintre toate statele Pactului de la Varșovia.

Într-un comunicat de presă, pe care l-a dat președintele S.U.A. la aceea vreme, George W. Bush, a transmis României că este alături cu inima de țara noastră și că așteaptă cu drag să reia relațiile economice și diplomatice care se deterioraseră din cauza fostului  lider.

Regele Mihai I al României, tot într-un comunicat de presă, a menționat faptul că el nu este de acord ca Ion Iliescu să candideze la președinția țării, dar cu toate acestea, el se va întoarce în țară, țară din care a fost alungat de comuniști

Sprijinul moral al oamenilor din întreaga lume a fost urmat de sprijin material. Mari cantități de alimente, medicamente, imbrăcăminte, echipament medical etc, au fost trimise in România. În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar și ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

În anul 1990 problemele ce apăruseră în societatea românească nu fuseseră depășite .La președinția României a fost propus Ion Iliescu și urmau să se facă alegeri libere și democratice la care fiecare cetățean să își exprime părerea prin intermediul votului..

Problemele despre care se vorbea anterior se refereau la faptul că Frontul Salvării Naționale a luat sub tutelă oameni care au fost și în vechea conducere, situație care l-a deranjat pe români.

Reprezentanții noii puteri au făcut afirmația că au ales experți pe diverse domenii din vechea conducere cu scopul de a-i ajuta să întocmească un plan coerent și să scoată țara din impasul în care se afla.

În anul 1990, România avea un guvern nesigur pe el și fără relații externe. Singurele relații care le mai avea România erau cu U.R.S.S. și cu țările semnatare ale Tratatului de la Varșovia, deci fostele țări comuniste.

Dar luând în considerare faptul că și țările Tratatului de la Varșovia trecuseră aproximativ prin ce a trecut și România, nu aveau cum să ajute țara pe nici un plan, iar U.R.S.S. se găsea într-o criză.

Pe lângă faptul că Româniatrebuia să își găsească o nouă identitate, avea nevoie și de un echilibru politic pe plan intern pentru a pune pe baze noi relații externe cu diverse state.

Pe plan internațional, după ce spiritele s-au liniștit iar entuziasmul s-a domolit , apar noi zvonuri negative referitoare la România.

Jurnaliștii europeni au realizat cercetări și au demonstrat faptul că numărul morților din Timișoara și în București era mult mai mic  decât celcare fusese comunicat din surse românești

A doua impresie care se făcuse despre România pe plan international era deci negativă iar unele state au început să își pună problem de ce România a ales să mintă în privința numărului morților.

România nu a oferit nici un răspuns la aceste dileme și s-a concentrat asupra problemelor interne pe care le întâmpina și care erau destul de numeroase.

S-a început cu elaborarea unei noi Constituții, iar anul 1991 a fost instabil din toate punctele de vedere, un eveniment important fiind acela că pe 1 iulie România iese din Tratatul de la Varșovia ca urmare a desființării acestuia.

În septembrie a avut loc căderea Guvernului provizoriu care era condus de Petre Roman, iar Ion Iliescu a fost ales președintele României în anul 1992.

Impactul pe care Revoluția din România l-a avut pe plan internațional a fost unul schimbător deoarece statele occidentale au lăudat la început dorința de luptă a poporului român pentru democrație, dar pe măsură ce evenimentele ce deveneau neclare în România, presa, și conducătorii lumii începeau să își pună semne de întrebare cu privire la rolul pe care îl avuseseră noii deținători ai puterii în șirul de evenimente sângeroase care s-au petrecut după căderea lui Ceaușescu.

 O "pregătire operativă a Revoluției" nu a existat, afirma fostul lider FSN Ion Iliescu . Așa că, în anul 1990, situația pe care o avea Români era deosebită comparative cu cea a altor țări foste comuniste de exemplu Ungaria și Polonia, bunăoară, care făcuseră pregătiri de schimbare cu un deceniu, chiar două în urmă. 
"Revoluția a fost pentru noi ca un «salt în gol», o aventură născută mai mult din disperare și abia apoi din speranță", spunea Iliescu.

După renunțarea la sistemul creat de comuniști , a urmat "primejdia haosului", atunci când forțele și categoriile sociale au început să se manifeste după atâția ani de dictatură.

După cum a descris-o primul președinte al României postcomuniste, situația din prima jumătate a anului a anului 1990 a fost explozivă.

"Toate grupurile sociale cereau să li se facă dreptate, deodată și imediat", a spus Ion Iliescu. 
"Nimeni nu mai avea răbdare. În prima parte a anului '90 am fost de câteva ori pe marginea prăpastiei. Eram într-un vid legislativ, instituțional, când vechile structuri de autoritate și de ordine publică erau destrămate, iar cele noi, democratice, nu erau încă închegate."
La un moment dat fusese chiar riscul de război civil sau etnic. Pentru multe dintre anomaliile existente în acea vreme Iliescu îi consideră vinovați pe "o serie de intelectuali și jurnaliști de marcă".

Explicația pe care Iliescu o dă "opoziției radicale" a acestora e de factură psihologică: "Pentru a-și răscumpăra obediența și complicitatea cu vechiul regim, pentru a-și spăla «biografiile», s-au gândit că puteau recupera ceea ce nu făcuseră la timp".

A avut, afirmă Ion Iliescu, "o opoziție care se teme să spună DA pentru că n-a spus NU la timpul potrivit".
Cu privire la economie , Ion Iliescu folosește vechi tactici propagandistice: "Moștenirea extrem de grea" a trecutului comunist era de vină pentru toate insuccesele ca s-au înregistrat.

Revoluția română s-a întins de fapt pe o durată foarte lungă. “Durata ei poate fi calculată astfel : ea este determinată de intervalul timp în care s-a manifestat în mod public, cu o putere motrice de natură politică, divergența radicală dintre valorile de „revoluționare“, exprimate de revolta străzii, și politica de „restaurare“, dusă de puterea „emanată“ la răsturnarea puterii comuniste (ceea ce mai sus am numit „complotul nomenclaturist“).”

Revoluția română, deci , nu este ca un bloc compact, nu este o mișcare care a fost împinsă spre deznodământ de o inspirație unică, ci ea este o rezultantă a mai multor factori .

În analiza care se poate face Revoluției române, trebuie să se realizeze o distincție între partea care ține de revolta oamenilor simpli și partea care ține de complotul nomenclaturii comuniste.

Cele două componente pe care le prezintă Revoluția românâ pot fi considerate două fire, din care s-au țesut atât contrastele ei bizare, cât și istoria ale cărei evenimente s-au petrecut după acest fenomen, și care este la fel de special la fel de specială.

Inițial , firul revoltei populare și firul complotului nomenclaturist nu s-au aflat în conflict dar se putea spune că, dacă revoltapopulației a declanșat revoluția, atunci complotul a câștigat-o.

Următorul pas a fost acela conform căruia complotul s-a legitimat în fața populației ca fiind toată revoluția, ceea ce l-a împins spre o logică a restaurației comunismului , fapt care a obligat complotul să acționeze împotriva revoltei.

După toată tevatura teroriștilor, complotul nomenclaturist a reușit să acapareze toată puterea în stat, și a ocupat tot spațiul public, iar revolta a rămas, o vreme, fără voce.

“Componenta nomenclaturistă s-a identificat spontan cu rațiunea de stat și cu guvernarea. Din punct de vedere ideologic, aceasta a adoptat, succesiv, mai multe discursuri justificative: primul, în timpul revoluției, a fost un discurs de tipul „valorile socialismului au fost întinate de dictatura lui Ceaușescu“; al doilea, în lunile care au urmat revoluției, a fost discursul luptei împotriva „capitalismului sălbatic“ (având ca premisă ideea că nu există alt capitalism în afara capitalismului sălbatic); al treilea, adoptat din momentul începerii luptei politice cu opoziția, în vederea alegerilor, a fost un discurs mimat după discursul socialismului occidental.”

În ceea ce privește politica externă, componenta nomenclaturistă a avut o perspectivă prosovietică până la dezintegrarea URSS, în luna decembrie 1991, urmată de o expectativă prietenoasă față de evoluțiile ce se înregistrau în spațiul rusesc (perioada Comunității Statelor Independente) și, în final , o atitudine de apropiere de UE și de NATO (care a fost o consecință a presiunilor ce se exercitau asupra puterii de la București de extinderea acestora).

În momentul izbucnirii războiului din fosta Iugoslavie, atitudinea componentei nomenclaturiste a fost clar prorusească, prosârbească și anti-NATO.

În economie, imediat după terminarea revoluției, componenta nomenclaturistă a revoluției a avut o poziție anticapitalistă, cărea i s-au adăugat accente noi pe măsură ce privatizările se realizau în beneficiul ei, iar primii „capitaliști“ făceau parte din sânul său.

S-a dovedit faptul că, pentru nomenclatură, capitalismul este rău dacă se impun în economie alții decât cei care îi aparțin, și este bun dacă ei se îmbogățesc.

Din punctul de vedere al influenței în spațiul public, în primii ani de după revoluție, vocea componentei nomenclaturiste a dominat în mod autoritar, influențând opiniile oamenilor care nu aveau încă cultul democrației.

3.2România în presa internațională după 1989

De la rememorarea evenimentelor ce s-au petrecut în anul 1989, privite din punctul de vedere al unui jurnalist strain, până la prezentarea capitalismului in varianta sa românească,  ziaruș Financial Times scrie despre contrastele existente între România anului 1989 și cea din anul 2009, dar și despre faptul că foștii ofițeri de Securitate au devenit promotorii pieței libere.
"In prezent, Romania este membră a Uniunii Europene si a NATO. Pana la prabusirea Lehman Brothers, in septembrie 2008, s-a bucurat de un boom economic de aproape un deceniu. Dacă stai pe scările clădirii Operei, care domină principala piață din Timișoara, poți vedea sucursalele a cel puțin 12 bănci vestice. McDonald's a pus stăpânire pe parterul unei vile austro-ungare. Telefoanele funcționeaza, la fel și robinetele", scria jurnalistul Alec Russel, care a fost în Timișoara în timpul Revoluției.
"Ultimul credincios fervent în misticul comunismului": astfel il numește cotidianul Le Temps pe Nicolae Ceaușescu.
"Sfârșitul lui Ceaușescu a scos la iveală o realitate pe care nici măcar românii n-o bănuiesc: dintre toți liderii blocului sovietic, Ceaușescu era singurul și ultimul comunist fervent. Fără îndoială, conducea cu o mână de fier, se comporta ca un monarh absolut și tiranic, insă pasiunea pentru comunism era puternică", spun analiștii acestei publicații.
Ceaușescu nu se mai bucura de incredere in ochii șefilor de stat străini, după ce a fost bănuit că ar fi incălcat Pactul din Helsinki, din anul 1975 prin care se interzicea modificarea frontierelor cu forța.

Imaginea minerilor care făceau legea cu bâtele în Piața Universității din București, la doar câteva luni după Revoluție, a produs un șoc în întreaga lume. Pentru imaginea României, acesta a reprezentat doar primul episod dintr-o lungă serie de stigmate politice cu care a fost asociată în presa internațională și care au influențat în mod evident opinia publică.
Slăbiciunea manifestată de politicul românesc s-a concretizat în paginile publicațiilor străine prin stigmatul democrației neînțelese sau al „democrației defecte“ în termenii Deutsche Welle,

Fig.4 Imagine din ziarul Liberation în timpul mineriadei
Publicația britanică Times Online  oferă imaginea clișeu a României: orfanii cu dizabilități din centrele de plasament. "După 20 de ani, ei plătesc, incă, prețul comunismului", afirmă jurnaliștii.

În august 1990 , LA Times a afirmat faptul că în orfelinatele din România trăiesc, la limita subzistenței, o sută de mii de copii și adolescenți lăsați fără hrană și fără îngrijire fizică sau emoțională.

Situația aceasta era pusă de jurnaliștii americani pe seama politicii lui Ceaușescu, cel care a vrut să mărească populația, interzicând avorturile și-a oferit facilități familiilor cu măcar cinci copii.

Fig.5 fragment din ziarul LA Times

Imaginea decentă a României în presa internațională s-a stricat încetul cu încetul, iar capitalul de simpatie a început să dispară.

Primul eveniment comentat a fost conflictul dintre români și etnicii maghiari, din luna martie 1990, de la Târgu Mureș.

În bătăile teribile de pe 19, 20 și 21 martie, au murit cinci oameni și alte sute au fost răniți.

În luna octombrie 1990 , New York Times publica un material care era intitulat „Romania still persecutes its Hungarians", în care autorul se-ntreba de ce autoritățile de la București continuă „politica de intimidare" a minorității maghiare care fusese promovată și de Ceaușescu .

După o lună, tot în New York Times, apărea un articol în care se realiza o analiză a rivalităților etnice din țările Europei de Est.

Despre rivalitatea româno-maghiară, jurnaliștii americani spuneau că că: unii etnici maghiari părăsesc România, în timp ce românii se mută din zonele locuite predominant de maghiari

Fig.6 Fragment din ziarul New York Times

România este acum o țară membra UE si NATO, românii conduc  mașini scumpe, iar orașele sunt pline de centre comerciale impunătroare și restaurante, semne ale creșterii economice realizate în ultimii ani.
Acestea nu inseamnă însă prea mult pentru cei 7.000 de tineri infectați cu virusul HIV la începutul anilor 1990, atunci când transfuziile de sânge erau utilizate pentru a "întări" copiii anemici, iar mulți bebeluși erau vaccinați cu același ac de seringă murdar, adaugă publicația britanică citată mai sus, care a făcut o analiză a acestui fenomen .
România este văzută a avea și puncte bune. "Este una dintre puținele țări care oferă medicamente gratis pentru bolnavii de SIDA, deși, din cauza problemelor de livrare din ultimul timp, tratamentul copiilor a fost întrerupt", spune Times Online.
În anul 2010, casa de copii din Bistrița s-a nimerit într-un scandal care a fost iscat tocmai în Marea Britanie. Jurnalista de la “The Telegraph” care a ajuns pe meleaguri bistrițene a comparat orfelinatul din Bistrița cu o „bucățică de iad”, reproșând totodată românilor că deși au fost alocate fonduri de milioane de euro pentru a eradica asemenea instituții, ele sunt încă în picioare.

Profesorul de jurnalism Coman afirmă că există două tipuri de explicații pentru acest fenomen al prezentării în mod preponderent a aspectelor negative din România.

O primă abordare poate fi din perspectiva teoriei conspirației, conform căreia denigrarea imaginii unei țări este făcută din interese geo-politice. „În mod sigur există și asemenea scopuri, lucrurile acestea nu sunt întâmplătoare, se investesc sume mari de bani pentru denigrarea anumitor țări, inclusiv a României“, spune Mihai Coman.

Pe de altă parte, această stigmatizare este o parte a logicii inevitabilă a presei, explică profesorul: „Există o logică a exagerărilor, inerentă funcționării presei care, în goana după public, se tabloidizează. Stereotipurile negative au cea mai mare șansă de a se impune.“

Are presa srăină ceva cu România? Mihai Coman consideră că stereotipurile care sunt utilizate pentru români nu li se aplică doar lor, ci că presa le folosește ori de câte ori are ocazia.

Dar cu toate acestea, o țară de dimensiuni mai mici este mai susceptibilă atacurilor mediatice, deși și în acest sens existăexemple contrare , cum ar fi cazul Rusiei, care deși este o mare putere mondială, nu are deloc o imagine foarte bună în presa internațională .

CONCLUZII

Din cuprinsul acestei lucrări se pot alege cu siguranță câteva rânduri pe marginea cărora am putea face câteva reflecții, care să ne ajute în înțelegerea evoluției societății românești începând din perioadacomunismului și până în zilele noastre.

Suntem oare în stare să prețuim și să dezvoltăm ceea ce au făcut ei, poate cu eforturi susținute în acea perioadă sau considerăm că valoare mare are numai ceea ce realizăm noi ?

Reacțiile noastre ca popor sunt în multe cazuri exagerate urâm și adorăm prea profund, în majoritatea problemelor luăm decizii proaste, ne încântă demagogii care știu să se exprime bine și care ne dau explicații economice considerate de mulți „profunde” doar pentru că nu se pricep în acest domeniu.

Dacă privim în urmă, spre perioada interbelică, intelectualitatea tehnică de atunci avea o gândire practică, bine șlefuită de anii de studiu și de experiența practică. Sfaturile lor se constituiau în linii directoare pentru doctrina partidelor în privința dezvoltării economice.

Nu că în actuala perioadă nu am avea oameni competenți, profesioniști adevărați în domeniu, care ar putea da idei foarte bune unor oameni politici de o incultură crasă în privința fenomenelor ce se petrec în economie, dar opiniile acestor oameni sunt rareori ascultate, și experiența lor nu este folosită.

Și asta pentru că ei nu impresionează mulțimea, nu o mint și nu încearcă cu disperare să devină simpatici pentru anumite avantaje personale sau de grup.

Din cauza politicului nu s-a intervenit în multe cazuri atunci când a fost necesar, unele măsuri luându-se prea târziu când deja se îngustase câmpul soluțiilor.

Și asta pentru că școala demagogilor existenți în comunism a dat roade bogate, obiceiurile de atunci au fost păstrate și adaptate epocii noi, credulitatea poporului provenită din ignoranță a rămas aceeași.

Perioada interbelică a fost o revoluție atât în ceea ce privește calitatea muncii, cât și în creșterea nivelului de specializare al personalului angajat în întreprinderi.

Cu toate acestea, România a rămas mai degrabă rurală, orașele nefiind luate cu asalt ca în perioada comunistă în care lucrul la oraș devenise o modă.

Nu se poate anticipa care ar fi fost nivelul de devoltare atins de România zilelor noastre, dacă nu ar fi venit comuniștii la putere după al doilea război mondial.

Vecinătatea Rusiei a fost însă în acea perioadă un factor perturbator care a semănat semințele comunismului în conștiința unor conaționali ai noștri.

Este foarte interesant cum de nu a prins rădăcini comunismul în Germania, unde au trăit teoreticienii Karl Marx și F. Engels, acolo fiind considerat mai mult ca un curent de idei, filosofic, ce nu a avut mare aderență în rândul maselor.

Din nefericire a existat Vladimir Ilici Lenin, care a perfecționat ideile celor doi germani și care s-a folosit de înapoierea și de gradul de nemulțumire extrem existent în rândurile rușilor, pentru a declanșa revoluția, care a adus multe necazuri în întreaga Europă.

Astfel după cel de al doilea război mondial, promisiunea unei vieți trăite în siguranță materială, a posesiei avuției naționale de către întregul popor, a fermecat gândirea unui popor format în marea majoritate din țărani, obișnuiți să lupte din greu pentru a deține pământ, care le asigura existența lor și familiilor lor.

Că aceasta era o himeră, s-au convins abia după mulți ani, dar era prea târziu, au trebuit să accepte asuprirea comuniștilor, cum au răbdat atâtea veacuri alte oprimări.

Întreprinderile perioadei comuniste s-au ridicat rapid, au necesitat un volum de investiții foarte mare, pentru care tot poporul a fost văduvit de investiții în alte domenii sociale, dar au fost lăsate să se prăbușească în ritm tot atât de alert, în funcție de interesele existente în ramura industrială respectivă.

Prezentul este legat indisolubil de trecut, mai apropiat sau mai îndepărtat și ceea ce am făcut cândva ne afectează modul de viață actual..

După 1989, are loc un fenomen rapid de dezindustrializare, ramuri industriale întregi fiind amenințate cu dispariția. Nu s-a făcut o evaluare punctuală asupra consecințelor desființării unor fabrici, cuvântul economiștilor nu a avut mare greutate în luarea deciziilor, ci interesele de grup ale unor oameni apropiați de puterea politică.

Pentru diverse comisioane ei au ajutat la degringolada care s-a instaurat în România.

Investițiile străine sunt mult prea puține și prea neînsemnate pentru a putea fi absorbită masa de șomeri lăsați în urmă de desființarea vechilor întreprinderi comuniste, ba mai mult, din cauza unei corelări nesatisfăcătoare a învățământului cu necesitățile practice, s-a ajuns să se producă noi generații de șomeri.

Revoluția Română din decembrie 1989 a fost un model nereușit, care a avut nevoie să curgă mult sânge și care a fost aspru criticată de occidentali din cauza modului în care s-au desfășurat acțiunile.

Din momentul în care Nicolae Ceaușescu a părăsit sediul Comitetului Central, a existat un vid de putere care a fost umplut în mod rapid de reprezentanți ai fostului aparat de partid și ai armatei, precum și de câțiva membri ai maselor revoluționare, care în marea lor majoritate și-au urmărit propriile interese.Cei care nu au fost mulțumiți de noua conducere au fost îndepărtați de aceasta în primii ani de la Revoluție. Luând în considerare faptul că nu a existat nici o opoziție clandestină remarcabilă față de Ceaușescu, acest lucru nu a fost surprinzător.

Criza care s-a înregistrat după Revoluție a fost determinată de prăpastia care se adâncea în mod continuu între cererile pluraliste pe care le formula societatea civilă și lipsa de disponibilitate a noilor conducători de a le accepta.

BIBLIOGRAFIE

1. Berstein S, Milza P, Istoria Europei, volumul V, Editura Istitutul European, 1998, Iași

2.Cartianu G, Crimele revoluției, Ed. Adevărul Holding, București,2010,

3.Constantiniu F , O istorie sinceră a poporului român, Ed Univers Enciclopedic, 1999

4.Constantinescu E , Revoluția din’89așa cum a fost ea. Păcatul originar, sacrificiul fondator.Editura Minerva, București, 2009

5.Curticeanu S, Mărturia unei istorii trăite. Imagini suprapuse, București, Editura Albatros, 2000

6.Durandin, C Moartea Ceaușiștilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă.Editura Himanitas, București, 2009

7.Giosan N, Gheorghiu M” Agricultura socialistă a României”, Ed.Pol,1985,

8. Kotkin și Gross , Societatea necivilă , 2010, Ed Curtea Veche.

9.Thomas Kunze, Nicolae Ceaușescu. O biografie, București, Editura Vremea, 2002

10. Scurtu I, Revoluția Română din decembrie 1989 în context international, Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate, București, 2009

11. Shafir M, Eastern Europe’s Rejectionists, în „Radio Free Europe. Background Report”, nr. 121, 3 iulie 1989,

12. Siani-Daves P, Revoluția Română din decembrie, Editura Humanitas, București

13 Petrescu C , Ar mai fi ceva de spus… Despre disidență în România lui Ceaușescu, postfață la Dan Petrescu și Liviu Cangeopol, Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o țară ocupată, 1990, ediție revizuită și adăugită, București, Editura Nemira, 2000

14. Tismăneanu,V Tremors in Romania, în „New York Times”, 30 decembrie 1987

15.Declarație a fostului fostului guvernator al Băncii Naționale, Florea Dumitrescu, în Fin.ro, 26 septembrie 2011

16.Interviu cu Florea Dumitrescu, Jurnalul Național, 31 martie 2009

17.Buletinul Oficial al RSR, nr.87, 26 noiembrie 1984

18. Romania – Staff Report for the 1982 Article IV Consultation and Review of Stand-By Arrangement”, EBS/82/73 (April 29, 1982) cu “Additional Information”, EBS/82/73, Sup. 1 (14 iunie 1982

19.New York Times, 4 august 1982; 

20.Financial Times, 8 decembrie 1982

21. Partidul Comunist Român, Protocolul Comitetului Executiv nr. 31, 28 decembrie 1987

22. http://amintiridinromania.com/index2.html

23. http://www.contributors.ro/economie/cauzele-economice-ale-lui-decembrie-1989/

24. http://www.analizeeconomice.ro/2015/08/cum-evoluat-productia-agricola-in.html

25. http://www.stiri-economice.ro/agricultura-romaniei-1965-1989.html

26. www.stiri-economice.ro

27. http:// industrializarearomaniei.blogspot.ro

28. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/revolutia-romana-din-decembrie-1989-impactul-in-relatiile-internationale

29. Raportul lui Nicolae Ceaușescu prezentat la Congresul al XIV-lea al PCR, în „Scânteia”, 21 noiembrie 1989

30. https://www.descopera.org/revolutia-din-1989-si-ultimele-zile-de-comunism/

31. Constituția Republicii Socialiste România adoptată în anul 1965.

32. https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/16-22-decembrie-1989-de-la-revolta-la-revolutie-nemultumirile-romanilor-au-dus-la-caderea-comunismului-335953

33. https://www.revista22.ro/revolutia-romana-cateva-fapte-cateva-paradoxuri-7183.html

34. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/romania-in-1990-pe-marginea-prapastiei-543657.html

35. https://adevarul.ro/news/societate/imigranti-marea-britanie-presa-internationala-1_52987303c7b855ff5652b4d4/index.html