REVITALIZARE RURALĂ PRIN PREZERVARE ȘI INTERVENȚIE [306743]
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”
[anonimizat]-Tescanu –
Stud. Mădălina Buțan
Îndrumător lect. dr Irina Teodora Tulbure Moldovan
București, 2018
CUPRINS
INTRODUCERE
Argument ……………………………………………………………………………………………………………………………..…… 1
Metoda de lucru……………………………………………………………………………………………………………………….. 2
1. RESURSA PATRIMONIALĂ
1.1 Patrimoniu. Noțiuni generale………………………………………………………………..….….……………….3
1.2 [anonimizat]……………………………………..…………..….…..…..……4
1.2.1 Valorile monumentului istoric…………………………………………………………….………….….…….5
1.2.2 Situația patrimoniului istoric în România…………………………………….………………………..…7
1.2.3 Atitudini și intervenții posibile asupra clădirilor din patrimoniul istoric…..……………8
2. REGENERAREA RURALĂ PRIN REVITALIZAREA PATRIMONIULUI ISTORIC
2.1 Spațiul rural. Context și componente……………………………………………………………………………………………..11
2.2 Conceptul de regenerare rurală…………………………………………………………………………………..14
3. CONTEXTUL CULTURAL ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA
3.1 Cadru general. Scurt istoric………………………………………………………………………………………………………………….15
3.2 Patrimoniul brâncovenesc. Studiu asupra curților brâncovenești………………………………. 16
3.3 Ansambluri nobiliare extraurbane din România…………………………………………………………………………. 19
3.3.1 Context istoric și cultural………………………………………………………………………………………………………………… 19
3.3.2 Direcția profesiunii. Situația ansamblurilor rezidențiale în perioada comunistă……21
3.3.3 Reședințele nobiliare astăzi. Direcții posibile de acțiune………………………………………………….22
4. SOLUȚII PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT. REGENERARE PRIN PATRIMONIU. STUDII DE CAZ
4.1 Ansamblul Conacului Polizu(Maxut – Ghyka), județul Iași
4.1.1 Scurt istoric…………………………………………………………………………………………………………………………………………. 26
4.1.2 Ansamblul Polizu astăzi……………………………………………………………………………………………………………….. 27
4.2 [anonimizat], județul Iași
4.2.1 Scurt istoric………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 28
4.2.2 [anonimizat]…………………………………………………………………………………. 29
4.3 [anonimizat]
4.3.1 Scurt istoric…………………………………………………………………………………………………………………………………………. 30
4.3.2 Ansamblul Miclescu astăzi…………………………………………………………………………………………………………. 31
4.4 [anonimizat], județul Bacău
4.4.1 Scurt istoric………………………………………………………………………………………………………………………………………… 32
4.4.2 Amplasament…………………………………………………………………………………………………………………………………….. 32
4.4.3 Etape de referință …………………………………………………………………………………………………………………………….. 33
5. RELAȚIA STUDIULUI CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ
5.1 Satul Tescani. Istoric și descriere………………………………………………………………………………………………….
5.2 Ansamblul Conacului Rosetti – Tescanu. Valori identificate………………………………..
5.3 Direcții de prezervare și intervenție pentru Ansamblul Conacului Rosetti-Tescanu în strategia de regenerare
CONCLUZII
Concluzii finale
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
PLAN DE IDEI
INTRODUCERE
1. RESURSA PATRIMONIALĂ
1.1 Patrimoniu. Noțiuni generale
Pentru început, acest capitol propune abordarea noțiunii de patrimoniu și a valorii de pietate a monumentelor, determinând rolul cardinal pe care aceasta îl are în consolidarea identității comunităților. Fondul fiecărei culturi este format atât din patrimoniu tangibil cât și din cel imaterial, din tradiții și obiceiuri. Astfel, folosind canonul inspirat de studiul teoretic, interpretarea contextului actual și al transformării acestuia odată cu trecerea timpului, putem contura baza unei intervenții.
1.2 Monument istoric – generator de identitate
Următoarea secțiune va aborda interesul afirmat față de patrimoniul istoric, în România, și va descrie valorile monumentului istoric: valoarea de rememorare (valoarea de vechime, istorică, rememorare intențională), valoarea de contemporaneitate (valoarea de folosire, artă relativă și de noutate artistică), valoarea de autencititate. De asemenea, se vor expune cauzele care au determinat starea avansată de degradare a monumentelor istorice și se vor analiza consecințele deteriorărilor, asupra patrimoniului istoric. Repercursiunile degradării se resimt printr-un impact atât în cadrul comunității, cât și asupra potențialului pe care l-ar putea avea zona vecină monumentelor afectate.
2. REGENERAREA RURALĂ PRIN REVITALIZAREA PATRIMONIULUI ISTORIC
2.1 Spațiul rural. Context și componente
Conceptualizarea termenului de peisaj cultural în relație cu spațiul rural cu scopul de a avea o perspectivă contemporană a satului în abordarea regenerării rurale.
2.2.Conceptul de regenerare rurală
– definirea conceptului;
– modalități de implementare;
3. CONTEXTUL CULTURAL ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA
3.1 Cadru general. Scurt istoric
Impactul modelului englez in spațiul cultural est-european, și procesul de coordonare a Tării Românești și a Moldovei cu noile tendințe. Se va descrie succint contextul cultural pe teritoriul celor două spații geografice și culturale.
3.2 Curțile brâncovenești
– descrierea sintetizată a noului program arhitectural- cel al curtilor domnești;
– curțile Potlogi și Mogoșoaia;
3.3 Ansambluri nobiliare extraurbane cu parcuri din Romania
– descrierea succintă a fenomenului reședințelor nobiliare extraurbane
– analiza amplasamentelor în funcție de caracteristicile fizico – geografice ale sitului
– prezentarea etapelor ce au marcat ansamblul extraurban de-a lungul istoriei
– preocupări contemporane ale conservării și reabilitării patrimoniului istoric: Monumente Uitate, Fundația Pro Patrimonio, Asociația ARCHÉ – Castle Break (prima inițiativă de redescoperire a castelelor și conacelor mai puțin cunoscute din România prin turism cultural).
4. SOLUȚII PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT. REGENERARE PRIN PATRIMONIU. STUDII DE CAZ
În acest capitol sunt prezentate câteva exemple de ansambluri rezidențiale nobiliare, contextul în care au fost construite, cât și modul în care au evoluat.
4.1 Ansamblul Conacului Polizu(Maxut – Ghyka), județul Iași
4.2 Ansamblul Conacului Cantacuzino – Ghica din Deleni, județul Iași
4.3 Ansamblul Conacului Miclescu din Călinești, județul Botoșani
4.4 Ansamblul Conacului Rosetti – Tescanu, județul Bacău
5. RELAȚIA STUDIULUI CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ
5.1 Satul Tescani. Istoric și descriere
– prezentarea pe scurt a satului Tescani, comuna Berești- Tazlău
5.2 Conacul Rosetti – Tescanu
– valorile identificate în cadrul ansamblului nobiliar
5.3 Direcții de prezervare și intervenție pentru Ansamblul Conacului Rosetti-Tescanu în strategia de regenerare.
CONCLUZII
Concluzii finale
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
Lucrarea de față, prin prisma caracteristicilor studiilor de caz, își asumă abordarea conceptului de regenerare rurală prin prezervare și intervenție. Cercetarea se concentrează asupra evoluției reședințelor extraurbane, cu accent pe Ansamblul Conacului Rosetti-Tescanu, Bacău. Formând ample sisteme arhitecturale amplasate în centrul vechilor domenii funciare, ansamblurile extraurbane au ca reper și dominantă zona de reședință, deservită de numeroase dependințe și aflată în relație directă cu structura urbană înconjurătoare și cu peisajul natural. Modul în care aceast tip de arhitectură influența statutul localităților gazdă poate fi regândit și reinterpretat în actualitate, prin generarea unor trasee culturale și memoriale având ca scop determinant revitalizarea rurală. Așadar, lucrarea încearcă o conștientizare a potențialului extrem de mare al patrimoniului acestor ansambluri, ca o resursă economică, socială și culturală dar, în egală măsură evidențiază importanța valorificării acestora și felul în care reabilitarea, conversia și extinderea, oferă noi valențe.
Pentru stabilirea principiilor de intervenție este necsară înțelegerea nevoii de a proteja aceste spații. Atât disertația cât și lucrarea de diplomă au ca punct de plecare patrimoniul istoric ca o sursă primară, palpabilă, a unui discurs istoric, o mărturie a coerenței și continuității culturale a demersului arhitectural. Cu toate acestea, în România, din cauza contextului politic, social și cultural, ne confruntăm cu o stare alarmantă în ceea ce privește patrimoniul istoric, multe monumente istorice găsindu-se astăzi în stare de ruină.
Perspectiva post modernă asupra restaurărilor și teorii arhitecturale precum cea a deconstructivismului au influențat o parte din soluție și anume prezența simultană a trecutului cu prezentul în cadrul aceluiași amplasament. Proiectul dezbate aceste două moduri de prezență simultană a noului și vechiului: clădire nouă pe un sit dat și construcție veche supusă restaurării prin prisma prezentului și adaptată necesităților actuale.
Rezultatul dorit în urma acestui demers nu este o clădire nouă adosată uneia vechi ci un ansamblu în care aspectul generator și cel generat formează același sit, explicându-se unul pe celalalt. Intervenția va fi rezultatul unor analize multicriteriale ce vor duce inițial la redactarea temei de arhitectură și la transpunerea ei în proiect, astfel încât să se poată stabili o relație de comunicare între cele două forme, cea istorică și cea contemporană.
METODA DE LUCRU
Pentru elaborarea acestei lucrări, metoda de lucru a constat în:
consultarea, sinteza și interpretarea bibliografiei selectate: cărți, articole și reviste de specialitate;
cercetarea surselor desenate obținute de la Primăria Comunei Berești-Tazlău, satul Tescani (PUG);
interviu cu reprezentanți ai administrației publice locale și cu locuitorii comunei;
vizită pe sit și documentare foto;
constituirea studiilor de caz într-o modalitate cât mai relevantă pentru abordarea subiectului proiectului de diplomă: prezentarea și analiza a patru exemple de ansambluri nobiliare din Moldova în strategia de regenerare rurală dar și prezentarea situației Casei lui George Enescu din Mihăileni.
formularea limitelor cercetării și elaborarea concluziilor operaționale pentru proiectul de diplomă: prezentarea direcțiilor de valorificare a Conacului Rosetti-Tescanu în strategia de regenerare a zonei;
1. RESURSA PATRIMONIALĂ
1.1 Patrimoniu. Noțiuni generale
Pentru început, acest capitol propune abordarea noțiunii de patrimoniu și a valorii de pietate a monumentelor, determinând rolul cardinal pe care aceasta îl are în consolidarea identității comunităților dar și ca element-cheie pentru dezvoltarea zonelor rurale. La origine, termenul de patrimoniu avea un alt înțeles:“acest frumos și străvechi cuvânt era legat, la origine, de structurile familiale, economice și juridice ale unei societăți stabile, înrădăcinate în spațiu și timp”. În acest context, patrimoniul desemna o comunitate unită prin același concept de gândire, cu aceleași aspirații, o moștenire transmisă pe linie descendentă din tată în fiu. A oferi un viitor propriului trecut reprezintă o necesitate a oricărei comunități. Orice civilizație este bazată pe continuitate și edificare, iar aceasta înseamnă devenire.
Patrimoniul cultural este alcătuit din patrimoniu tangibil, material (bunuri culturale mobile, bunuri culturale imobile -monumente, ansambluri, situri și peisaj cultural) și patrimoniu intangibil (credințe, obiceiuri,muzică, dansuri, folclor oral). Este o moștenire pe care trebuie să o prezervam întrucât este o resursa limitata; dată distrus din neglijență, prostie, lăcomie sau curiozitate, el dispare pentru totdeauna. Protecția patrimoniului cultural cuprinde un ansamblu de măsuri juridice, științifice, tehnice, administrative și financiare pentru prevenirea distrugerii și degradării patrimoniului cultural. Protejarea este un proces continuu, care include următoarele activități: inventariere și evidență (să știm ce bunuri culturale avem pe teritoriul de care răspundem sau care ne interesează); păstrare și conservare (să protejăm bunurile culturale de furt, vandalism, distrugere și degradare, să prevenim efectele dezastrelor naturale și sociale); punere în valoare (culturală, turistică, educațională, ca pe o componentă valoroasă a calității vieții noastre contemporane); comunicare, informare și popularizare (să facem să știe cât mai mulți ce există, ce semnificație are și de ce trebuie să fie păstrat).
Patrimoniul cultural exercită un impact amplu și de durată asupra comunităților la scară locală, regional, națională și europeană, nu doar în termini culturali ci și economici și sociali. Totodată, contribuie la calitatea vieții, asigurând specific și ambianță zonei vizate, transformând-o într-un loc propice pentru locuire, muncă sau spre a fi vizitat – atrăgând rezidenți, turiști și oameni creative. Regenerarea patrimoniului cultural intensifică valoarea culturală a zonei, joacă un rol important în sporirea atractivității locului și contribuie la prosperitatea lui economică.
În concluzie, este important să conștientizăm valoarea și potențialul patrimoniului cultural ca resursă strategică pentru o dezvoltare durabilă.
1.2 Monumentul istoric – generator de identitate
Conceptul de monument istoric a cunoscut de-a lungul timpului numeroase interpretări, reușind să atragă atenția și să provoace diverse intepretări; astfel, prinde contur extinderea atât în timp, cât și în spațiu a domeniului patrimoniului construit, ajungând până la momentul present. Un prim pas către înțelegerea și aprofundarea termenului constă în căutarea semnificațiilor pe care le-a oferit de-a lungul istoriei sale. Originea cuvântului monument, este derivată din latinescul monumentum – monere, folosit pentru a exprima ceva ce se adresează memoriei (a înștiința, a reaminti, a avertiza), având puterea de a ”pune în mișcare, prin emoție, o amintire vie”. Așadar, putem constata faptul că monumentul este strâns legat de afectivitatea noastră cu trimitere la trecut. Conceptul de monument istoric, care a apărut în secolul XIX, trebuie diferențiat de monument. Așa cum ne prezintă Alois Riegl în studiul său ”Cultul modern al monumentelor. Esența și geneza sa”, monumentul – denumit monument intențional – este edificiul creat de la bun început cu scopul de a rememora un eveniment sau o personalitate: ”Prin monument, în sensul cel mai vechi și în mod veritabil originar al cuvântului, înțelegem o operă creată de mâna omului și edificată în scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent și viu în conștiința generațiilor viitoare memoria unei anume acțiuni sau a unui anume destin (sau o combinație între cele două)”. Monumentul istoric, clasat sub termenul de monument neintențional, este un obiect de arhitectură creat în primă fază cu scopuri ce nu fac trimitere către idea de rememorare, dar care își dobândește această funcție în timp, datorită valorilor pe care le exprimă pentru următoarele generații.
1.2.1 Valorile monumentului istoric
Referirea la monumentul istoric este în legătură directă cu predispoziția noastră de a ne raporta la trecut și la implicațiile culturale pe care acesta le poartă. Ce anume din însemnătatea trecutului ne face să dorim să îl păstrăm și să îl integrăm în situația actuală? Această întrebare poate avea ca răspuns conceptul de valoare, pentru că prin intermediul valorilor se constituie raportul nostru cu producția generațiilor anterioare, aflată în spațiul pe care îl ocupăm. Prin însemnarea acestor valori, ne exprimăm preferințele și opțiunile. Astfel, aprecierea unui obiect este strâns legătă de setul de valori pe care le-am identificat în obiectul respectiv. Kázmér Kovács aduce în discuție acest subiect, în studiul său, Timpul monumentului istoric: ”Pe parcursul evoluției conceptului de monument se observă preponderența unuia sau altuia din componentele valorice ce-i erau atribuite, compunerea sau disocierea acestora în funcție de epocă și de spiritul ei dominant”. Astfel, evoluția monumentului istoric este strâns legată de valorile pe care acesta le-a exprimat și continuă să le exprime de-a lungul timpului. Doar înțelegându-i valorile putem percepe semnificațiile monumentului istoric. Astfel, atașamentul pe care îl manifestăm față de monumentul istoric se poate traduce, de fapt, ca un atașament față de valorile pe care acesta le întruchipează.
Pentru a certifica necesitatea protecției monumentului istoric, Riegl menționează în cadrul studiului său, Cultul modern al monumentelor, esența și geneza sa, șase valori grupate în două categorii: rememorare și contemporaneitate. În categoria valorilor de rememorare intră valoarea de vechime, istorică, și de rememorare intențională, iar categoria valorilor de contemporaneitate cuprinde valoarea de folosire, artă relativă și de noutate artistică.
Valoarea de vechime ”se manifestă […] prin aspectul său ne-modern” al monumentului, iar toate simptomele degradării devin punctele forte ale obiectului de arhitectură. Astfel, putem spune că valoarea de vechime a unui monument este cu atât mai mare cu cât semnele trecerii timpului asupra lui îi configurează mai puternic starea în care s-a desăvârșit monumentul. În timp ce în cazul valorii de vechime alterările și degradările jucau un rol important, pentru valoarea istorică ele nu sunt nimic mai mult decât niște factori perturbatori. Valoarea istorică a patrimoniului construit nu oferă date exclusiv domeniului arhitecturii, ci dimpotrivă, face referire la întregul spațiu cultural care s-a definit în timp. Ultima valoare din categoria valorilor de rememorare este valoarea de rememorare intențională, cea care ”ține de edificarea însăși a monumentului: ea împiedică cvasi definitiv ca acel monument să se scufunde în trecut și îl păstrează pentru totdeauna viu în conștiința generațiilor viitoare”. . Se înțelege astfel că valoarea de rememorare intențională pune la dispoziție fondul pentru interpretările și re-interpretările care se desfășoară de-a lungul timpului pe subiectul patrimoniului imobil. Astefel, înțelegem că valoarea de rememorare aduce în discuție corectitudinea și etica intervenței asupra monumentului; spațiul nou generat trebuie să corespundă întotdeauna cerințelor contemporaneității, el trebuie să fie și sa rămână viu pentru spectatorii acestuia.
1.2.2 Situația patrimoniului construit în România
În România, interesul pentru monumentul istoric a apărut pentru prima dată în anul 1874. Abia în data de 17 noiembrie 1892, a fost promulgată, prin decret regal, prima lege adresată conservării și restaurării monumentelor publice, lege care prevedea înființarea Comisiunii Monumentelor. Deși monumentul istoric reprezintă o sursă aproape de neegalat din punctul de vedere al valorii pe care acesta îl exprimă, astăzi patrimoniul istoric, în ansamblul lui, este amenințat de stadiul de ruinare sau degradare avansată în care se gasesc un număr foarte mare de monumente istorice. Menținerea patrimoniului istoric este dependentă de acțiunea a două tipuri de factori: influența mediului înconjurător și calitatea acțiunii umane. Spre deosebire de influența mediului înconjurător (poluare, umiditate, alunecări de teren, inundații, cutremure etc.) și ale cărui efecte sunt ușor sesizabile (igrasie, degradarea suprafețelor, pierderea culorilor etc.), calitatea acțiunii umane asupra unui monument istoric este un proces mai greu de înțeles, intervenind aici contextul cultural și istoric care au determinat o anumită atitudine a voinței umane la un moment dat. În orice caz, trebuie precizat că voința umană este cea care poate îndrepta efectele mediului înconjurător prin acțiuni de conservare, restaurare, intervenție.
Starea actuală a patrimoniului cultural din România este precară, iar pentru a înțelege cât mai bine imaginea acestuia prezentăm un paragraf din Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniu Construit, Situri Istorice și Natural din anul 2009.”Fenomenul globalizării și dezvoltarea economică, suprapunându-se pe vulnerabilitatea unei societăți insuficient pregătită să le întâmpine și lipsită de educația necesară pentru a prețui și evalua corect semnificația și potențialul spiritual și material al patrimoniului cultural, au generat alterarea gravă a mediului istoric. Presiunea economică a condus frecvent la agresarea acestuia, uneori până la compromiterea lui ireversibilă. Exersată adesea sub paravanul legalității împingerea către degradare și dispariție a fondului istoric construit, care atinsese deja cote alarmante înainte de 1989, este continuată, frecvent stimulată și amplificată, sprijinindu-se în ultimele decenii pe o retorică din ce în mai adoptată democrației și economiei libere” .
Astfel, putem identifica o parte dintre problemele majore cu care patrimoniul cultural se confruntă. În primul rând, este vorba de contextul politico-social, care nu a fost și nici nu este un teren benefic pentru conservarea și dezvoltarea patrimoniului. Acest lucru se poate demonstra prin intermediul istoriei monumentelor care, în cazul fostelor reședințe nobiliare, de-a lungul timpului au fost distruse din cauza funcțiunilor iresponsabil alese: spitale de TBC, psihiatrie, orfelinate, precum și baze militare pentru soldați și armată. O altă problemă care a condus la ruinarea monumentelor este legată de lipsa educației și defectele pe care le are aceasta în raport cu patrimoniul și importanța acestuia. Ignoranța, lipsa de preocupare cu care au fost privite monumentelor istorice, precum și vandalizarea acestora nu se pot explica decât prin lipsa de educație și informare atât a cetățenilor, cât și a autorităților statului. ”Starea dramatică de degradare a patrimoniului național se datorează atât unei legislații insuficient elaborate, cât și aplicării defectuoase a acesteia […]”. Deși România a adoptat documente internaționale în domeniul conservării patrimoniului, din păcate efortul ”s-a rezumat doar la actul formal și declarativ, nefiind urmat de adoptarea măsurilor legislative corespunzătoare pentru ca aceste carte și convenții să devină instrumente cu adevărat active de conservare a patrimoniului”.
În loc de concluzie, putem afirma faptul că suntem datori să valorificăm, prin reflecție și acțiune, patrimoniul cultural pe care l-am moștenit și să-l redăm generațiilor viitoare. Doar înțelegând patrimoniul putem salva și recupera identitatea și cultura pierdute.
1.2.3 Atitudini și intervenții posibile asupra clădirilor din patrimoniul istoric
Siturile istorice abandonate au cunoscut o evoluție negativă progresivă. Astăzi se pune problema reevaluării lor, și ca parte integrantă a procesului de regenerare urbană, a convertirii lor, a recuperării și a reutilizării. Francoise Choay afirmă că "refolosirea este forma cea mai paradoxală și dificilă de punere în valoare a patrimoniului: adică scoaterea dintr-un destin muzeal și reintroducerea în circuitul folosințelor actuale". Astfel, admite că reutilizarea și revitalizarea este importantă datorită păstrării edificiilor pentru valoarea lor documentară și în același timp pentru a aminti identitatea unei comunități.
Conservarea reprezintă toate procesele de îngrijire a locului astfel încât să fie menținută semnificația culturală (prin loc se înțelege situl, zona, clădirea sau ansamblul de construcții împreună cu contextul lor). Conservarea integrată este rezultatul folosirii tehnicii de restaurare în corelare cu căutarea de funcțiuni corespunzătoare. Este de reținut faptul că această atitudine nu exclude arhitectura contemporană în preajma monumentelor istorice, însă aceste inserții noi trebuie să tină seama de contextul existent, de formă, proporții și dispunere a volumelor. Politicile de conservare integrata au ca scop anunțarea modalității prin care conservarea locului poate fi cel mai bine realizată, stabilind obiective de lungă și scurtă durată. Această politică de conservare integrată presupune: promovarea de programe de restaurare și de întreținere a patrimoniului cultural arhitectural; situarea protecției patrimoniului arhitectural între obiectivele esențiale ale planificării teritoriale și urbanismului; promovarea unei creații de arhitectura care evidențiază contribuția epocii noastre la patrimoniul european; identificarea celor mai adecvate moduri de îngrijire a ariei de protecție a monumentului; identificarea unei funcțiuni sau a unei combinații de funcțiuni care sunt compatibile cu menținerea semnificației culturale a locului.
Procesele de îngrijire a locului includ întreținerea monumentului istoric. Acest lucru, în funcție de circumstanțe poate însemna prezervarea (conservarea, înțeleasă ca păstrarea substanței în starea ei existenta și întârzierea degradării, se limitează la protecție, întreținere și daca este necesar la stabilizarea structurii existente, fără a se deforma semnificația culturala), restaurarea, adaptarea sau reconstrucția (în cazuri speciale).
Restaurarea presupune reîntoarcerea substanței existente la o stare anterioară prin îndepărtarea unor etape, fără a introduce un material nou. Se bazează pe respectarea materialului original, a evidentei istorice, documentului autentic și a proiectului original. Tipurile de restaurare pe care le consider eficiente în fundamentarea proiectului de diplomă sunt următoarele: restaurarea de eliberare, degajarea monumentului de adaosurile lipsite de valoare (fiind o operație subiectiva, stabilirea criteriilor de valoare trebuie facuta în urma studiului documentelor originale și a parcurgerii etapei de studiu istoric în cadrul proiectului); restaurarea de reîntregire sau completare (înlocuirea și completarea în structura volumetrică, spațială sau decorativă a monumentului, a elementelor degradate sau lipsă, atestate documentar); restaurarea de inovație ( desăvârșirea unui proiect neterminat, reeditarea unor componente funcționale dispărute ce un pot fi documentate suficient pentru a fi reconstituite). Obiectul restaurării fiind acela de a conserva pe cat mai mult posibil autenticitatea construcției vechi, dintre intervențiile de consolidare trebuiesc alese cele care induc o perturbare minima și îmbunătățesc capacitatea de rezistență a clădirii dar fără a modifica schema statica originala, deci coerența sistemului constructiv inițial. Sunt preferate reparațiile în raport cu substituirile. În funcție de gradul de degradare al construcției putem avea următoarele tipuri de intervenție: intervenții de conservare (menținere și/sau refacerea elementelor degradate) și intervenții de ameliorare (îmbunătățirea performantelor unor elemente izolate și/sau a sistemului structural în ansamblu, fără a modifica substanțial caracterul general). Intervențiile de adaptare sunt asociate în principal unor situații în care se propun modificări importante ale clădirii, cu implicatii majore asupra structurii de rezistență originale, de tipul restructurării globale sau reconstruirii într-o poiție semnificativă a vechii clădiri.
Adaptarea reprezintă modificarea unui loc pentru a se potrivi funcțiunilor compatibile propuse.
Consolidarea reprezintă operația prin care se asigura durabilitatea și integritatea structurala a monumentului. Este recomandată folosirea tehnicilor și materialelor tradiționale iar folosirea tehnicilor moderne se va face doar în rezolvări reversibile.
2. REGENERAREA RURALĂ PRIN REVITALIZAREA PATRIMONIULUI ISTORIC
Acest capitol discută modalitățile de conservare și integrare ale monumentului istoric în programele de regenerare rurală. În acest caz, este necesară o perspectivă care să înglobeze atât conceptul de monument istoric, cât și cel de spațiu rural. În acest sens, avem în vedere conceptul de conservare intergrată, perspectivă care promovează integrarea patrimoniului cultural în politicile de planificare teritorială, economică, socială și culturală, dar mai ales consacră reunirea patrimoniului cultural cu cel natural într-o abordare unitară a peisajului cultural.
2.1 Spațiul rural ca peisaj cultural. Context și componente
Atât prin aspectele sale materiale, cât și prin cele imateriale, spațiul rural reprezintă o sursă valoroasă pentru a ne (re)găsi identitatea. În România, din punct de vedere social și economic, satul nu mai este o structură viabilă. În consecință, trebuie găsită o nouă modalitate care să permită reintegrarea satului, pentru a-i păstra valorile.
Până în perioada recentă, spațiul rural era definit de arhitectura minoră – căruia i se asociau practicile agricole – și în special de arhitectura majoră, cum ar fi mori, biserici, case tradiționale. Societatea contemporană a conștientizat, însă, faptul că această viziune este insuficientă pentru întregul spectru de semnificații pe care spațiul rural îl poate dezvolta și astfel asociază acestuia conceptul de peisaj cultural, care este înțeles astfel: ”Peisajul reprezintă expresia formală a multiplelor relații existente într-o perioadă determinată între un individ sau o societate și un spațiu definit topografic al cărui aspect rezultă din acțiunea în timp a factorilor naturali și umani și a combinației acestora. Peisajul are o triplă dimensiune culturală: (1) este definit și se caracterizează în procesul de observare de către individ sau un grup social a unui teritoriu dat; (2) aduce mărturie asupra relațiilor trecute și prezente ale indivizilor cu mediul lor; (3) concură la elaborarea de culturi, sensibilități, practici, credințe și tradiții locale”. Cu alte cuvinte, peisajul cultural înglobează în primul rând elemente ale patrimoniului cultural construit (situri arheologice, monumente istorice) pe care le integrează într-un cadru natural, care a evoluat în strânsă corelație cu dezvoltarea culturală și spirituală a comunității locale. Prin urmare, conceptul de peisaj cultural este cel care unește, integrează și stabilește relații între toate elementele constitutive ale spațiului rural. Practic, prin intermediul peisajului cultural avem un instrument prin care ne putem raporta la spațiu sub o viziune integratoare, care nu mai separă ”spațiul natural de cel cultural, antropic” . Astfel, această metodă poate conduce către soluții atât pentru salvgardarea patrimoniului construit și totodată pentru regenerarea spațiului rural. Fără a face un abuz de limbaj, putem spune că din perspectiva peisajului cultural, atât patrimoniul istoric cât și regenerarea rurală sunt două resurse care se potențează reciproc în discursul conservării patrimoniului cultural. Iată așadar că viziunea impusă de peisajul cultural este cea care salvează și valorifică interacțiunea dintre mediul natural și cultural, specifică spațiului rural. Prin urmare, peisajul cultural reprezintă pentru contemporaneitate o filosofie a modului de percepție a interacțiunii dintre om și natură, dintre spațiul construit și cel natural și a conservării acesteia de-a lungul timpului. Desigur, așa cum intuim, această legătură a omului cu natura, de altfel deloc nouă, implică un caracter multidisciplinar al acestei abordări cu scopul de a crea un discurs coerent asupra a ceea ce înseamnă peisaj cultural. Deși conceptul este foarte larg și poate cuprinde aproape orice spațiu – rural sau urban – acesta asigură și garantează tocmai unicitatea fiecărei așezări omenești.
În continuare, ne întrebăm care este miza acestui concept, întrucât idei precum genius loci sau regionalism critic – care să atragă atenția asupra intervenției arhitectului într-un spațiu care posedă anumite trăsături sau caracterisitici de care trebuie să țină cont – au apărut cu mult înaintea noțiunii de peisaj cultural. În acest sens, este edificatoare opinia arhitectului Alexandru M. Sandu, care explică faptul că ideile și conceptele cu privire la arhitectură și la rolul acesteia pentru viitorul construit evoluează și primesc noi semnificații odată cu trecerea timpului. Astfel, peisajul cultural aduce ca noutate caracterul de viabilitate a discursului care apare în urma interacțiunii dintre context și obiectul de arhitectură și devine astfel un concept fundamental întrucât conține atât materialul, cât și idealul în ceea ce privește modul de percepție a relațiilor care se stabilesc între spațiul natural și cel construit. Astfel, în contextul globalizării, marea provocare a peisajului cultural este definirea și promovarea spațiului ca un sistem cultural coerent, cu semnificație atât pentru comunitatea locală, cât și pentru potențialii vizitatori. Iar acest lucru este fundamental pentru strategia de regenerare.
Pentru a defini mai amplu spațiul rural, se consideră că include atât de componente tangibile, cât și componente intangibile care dovedesc relația specială pe care o comunitate umană o stabilește cu teritoriul pe care îl ocupa, de-a lungul timpului. Atunci când ne propunem regenerarea spațiului rural, toate aceste componente care îl alcătuiesc trebuie să fie cunoscute, pentru a putea fi integrate procesului. Elementele spațiului rural sunt esențiale în procesul de regenerare rurală, întrucât acestea sunt cele care animă sentimentele de identitate și apartenență la specificul locului. Componentele tangibile ale spațiului rural sunt:
a. peisaje naturale, așa cum au fost ele păstrate de-a lungul trecerii timpului de către comunitățile care au locuit și s-au dezvoltat în acel spațiu;
b. elemente ale patrimoniului imobil: monumente istorice, clădiri dedicate agriculturii, meșteșugurilor sau artei populare, case de vacanță sau clădiri publice;
c. elemente ale patrimoniului mobil: obiecte de mobilier, obiecte pentru uz casnic, tablouri, picturi, cărți, fotografii;
d. produse care au rezultat în urma adaptării la condițiile locale, manifestate în creșterea animalelor, cultivarea plantelor, arta culinară etc.
e. tehnici și abilități în urma cărora s-au dezvoltat peisajele, arhitectura locală, obiectele de mobilier, porturile tradiționale;
f. forme de cultură locală: sărbători, dialecte, dansuri, tradiții și obiceiuri, muzică, literatură (mituri și legende locale). Toate aceste expresii sunt mărturii ale modului specific de trai în comun ale localnicilor și totodată relevă modul în care aceștia s-au adaptat la contextul local;
O initiativă a patrimoniului este reprezentată de oportunitatea pentru societate. Diversitatea și bogăția elementelor de patrimoniu pot fi interpretate ca un potențial antidot pentru standardizarea si excesele globalizării. În ceea ce privește patrimoniul rural în special, faptul că a fost discreditat o lungă perioadă de timp justifică argumentul ca oamenii din zonele rurale, mulțumită capitalului lor patrimonial, pot deveni un factor generator pentru dezvoltarea teritoriului lor, atât în interes propriu cât și pentru întreaga societate. Pe de altă parte, societatea trebuie să defineasca metodele de management și suport potrivite, în special din punct de vedere financiar.
2.2 Conceptul de regenerare rurală
Conceptul de regenerare este procesul de transformare pozitivă, benefică a unei zone care prezintă simptome ale mediului rural sau urban aflat în declin din punct de vedere social, economic, cultural. O explicație pentru înțelesul acestui concept este cea expusă de Alexandru Sandu în volumul intitulat Sâmburele care face să crească. Astfel, conceptul de regenerare își trage semnificația din două puncte de vedere: ”componenta «re» se păstrează din revitalizare, restructurare, reconstrucție etc, semnalând că operația se produce într-un teritoriu care funcționează, care există într-o anumită condiție nemulțumitoare, condiție care este reconsiderată, reașezată în termeni moderni în teritoriul respectiv […] și cealaltă componentă «generare» semnifică, dincolo de un proces nou calitativ superior, un proces de modernizare și de reconsiderare cu mare putere de influențare, (întindere) în zonă, capabil să antreneze în consecință, noi intervenții” .
Astfel, pentru a putea răspunde tuturor provocărilor, conceptul de regenerare reprezintă un proces multidisciplinar, susținut de specialiști din domenii precum sociologie, arhitectură, urbansim, economie, marketing, management, dezvoltare durabilă etc. Însă, cel mai important element în constituirea unei strategii de regenerare teritorială este definit de o bună comunicare între comunitate, spațiul public și spațiul privat. Aceste parteneriate sunt fundamentale, întrucât prin intermediul lor procesul de regenerare reușește să integreze cât mai multe aspecte ale spațiului care urmează să fie transformat. Astfel, prin raportarea constantă la specificul zonei este asigurată o bună continuitate a comunității alături de tradițiile și obiceiurile sale, fapt care conduce către crearea unei legături între membrii comunității și noul spațiu rezultat în urma procesului de regenerare.
Spre deosebire de celelalte concepte care fac referire la o reevaluare a spațiului (revitalizare, reconstrucție, restructurare, etc), regenerarea se referă la o transformare a spațiului care să determine în viitor noi intervenții (de ordin economic, social, cultural etc) nu doar asupra spațiului propriu-zis, ci dimpotrivă: ”semnifică, dincolo de un proces nou calitativ superior, un proces de modernizare și de reconsiderare cu mare putere de influențare, (întindere) în zonă, capabil să antreneze în consecință, noi intervenții” .
3. CONTEXTUL CULTURAL ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA
3.1 Cadru general. Scurt istoric
Contextul cultural din secolul al XIX-lea era o rezultantă a relațiilor și orientărilor politice, având ca punct de referință Franța. Inclinația aristocrației către țările străine, occidentale, este redată de aducerea principelui străin Carol I(se va proclama rege). Tot pe plan politic, se remarcă prezența a numeroși oameni care își fac studiile în străinătate de unde se întorc cu idei noi pe care le concretizează mai apoi.
Multe dintre construcțiile secolului al XIX-lea sunt realizate de către arhitecți străini, invitați în România de la Paris, ceea ce a produs o orientare către École des Beaux-Arts. Această orientare continuă și după jumătatea secolului al XIX-lea, când de această dată arhitecții sunt români, tineri ce termină studiile la aceeași școală pariziană. De la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX dispare din cadrul ansamblurilor boierești funcția defensivă, fapt ce a modificat organizarea acestora: spațiul se deschide către exterior și începe să preia din valorile acestuia. Astfel, apare idea de grădină – parc în cadrul ansamblurilor nobiliare. În urbanism și arhitectură începe demersul de a controla dezvoltarea așezărilor orășenești, primele măsuri de amenajare începând cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, dar mai ales odată cu punerea în aplicare a Regulamentelor Organice. Casa nobiliară începe să nu se mai bazeze doar pe satisfacerea anumitor necesități funcționale, ea trebuie să se încadreze în noile tendințe arhitecturale. Curțile domnești și boierești extraurbane sunt transformate în reședințe de vară pentru agrement. Transformările majore nu fac trimitele doar către arhitectura clădirilor, ci și la modul de amenajare a grădinilor. Astefel, modelul italienesc este înlocuit treptat cu un stil peisager, mai liber, englezesc. ”Evoluția și modernizarea protipendadei se săvârșise deja și oamenii cu dare de mână își organizează casele după moda Parisului”. Este perioada în care în mediul rural se construiesc locuințe ce reproduc clădirile din străinătate, cele din Moldova având influențe neoclasice din Rusia, iar cele din Muntenia influențe occidentale din Paris.
3.2 Patrimoniul brâncovenesc. Studiu asupra curților brâncoveneși
Pentru a susține compunerea ansamblului și a rapoartelor care se stabilesc între construcții și partea de grădină, revenim asupra curților brâncovenești care reprezintă o perioadă anterioară celor anunțate în capitolul precedent. În ansamblul curții domnești, grădina constituie un element integrat ansamblului.
“Epoca brâncovenească este o platformă de unde aspirația își poate lua zborul[…)Când analizăm operele acestei epoci de izbânzi și aruncăm pe urmă o privire asupra secolelor premergătoare, vedem îndată că perioada brâncovenescă este aceea în care sufletul românesc a intrat în stăpânirea posibilităților sale creatoare. De aceea domnia brâncovenească este maimult decât un simplu capitol al evoluției noastre […], ea începe o nouă eră în care trăim, ea înseamnă începutul maturității noastre artistice”.
Dezvoltarea curții boierești începe în Țara Românească în secolul al XIV-lea. În cazul acesteia, locuința propriu zisă reprezenta un element în cadrul ansamblului ce alcătuiește curtea. Totuși, odată cu domnia lui Constantin Brâncoveanu, se poate vorbi despre casa domnească, care deși rămâne parte a unui ansamblu rezidențial, pune mult mai mult accentul pe latura de reprezentare – se acordă atenție sporită amenajării unui parc și a unei curți de onoare, amplasarea se face aproape întotdeauna lângă un curs de apă, pentru a avea o vedere prin loggia spre acesta, fără a se neglija nici relația cu divinitatea – de cele mai multe ori aceste curți domnești se construiau în imediata apropiere a unui lăcaș de cult existent, care era restaurat și întreținut de domnitor. În cazul curții domnești din această perioadă, funcția de apărare nu mai este considerată o prioritate. Arhitectura civilă a epocii brâncovenești se impune prin realizări arhitectonice remarcabile. Curțile domnești ridicate pentru fiii săi: zidirea primei curți, cea de la Potlogi (1698), construită pentru Constantin, fiul moștenitor, cea a palatului de la Mogoșoaia (1702), pentru cel-de al doilea fiu al său, Ștefan și ultima ctitorie de la Doicești (1706), pentru fiul cel mic, Matei, demonstrează aceea atitudine de preocupare pentru generațiile următoare care este în asentimentul conceptului de patrimoniu. Noul program arhitectural al curților domnești este legat de noua viziune: exuberanța domnitorului înclinată către fast și lux este subordonată ideii de curte brâncovenească care încearcă să se ridice la standardele exuberande ale curților occidentale.
Elementele comune care se găsesc în compoziția arhitecturală a curților se pot sintetiza, luând ca reper cele două ansambluri principale, care se păstrează și astăzi, Potlogi și Mogoșoaia. Amplasat într-un cadru deschis către natură, zidul de incintă ce înconjoară palatele brâncovenești se dematerializează, prin închiderea ansamblului cu zid doar pe trei dintre laturi. Îndepărtându-se de ermetizarea specifică curților întărite și a formelor neregulate ale zidului, acesta capătă aspectul unei simple împrejmuiri a ansamblului generând o curte regulată cu deschidere către peisajul naturii. Grădina constituind un element integrat ansamblului, prin amenajarea curții capătă o nouă înfățișare, fiind divizată printr-o curte de onoare sau de primire în fața căreia se înfățișează palatul și grădina din spate, vizibilă din loggie, care este destinată zăbavei domnitorului, fiind încununată de priveliștea către cursul de apă. Această relație loggie-grădină-apă este specifică caracterului arhitectural brâncovenesc demonstrând încă o data influența spațiului italian. De asemenea, casa domnească devine centru, căpătând noi forme și proporții arhitecturale și funcționând ca punct ordonator în jurul căruia gravitează celelalte elemente ale ansamblului. Din punct de vedere constructiv, aceasta evoluează și se desprinde de zidul de incintă caracteristic curților fortificate.
Fig. 1 Planul de situație al curții de la Potlogi în 1947 Fig. 2 Mogoșoaia, Planul parcului vechi 1702
releveul studenților Adriana Popp și V. Coronica Arh. Rică Marcus, Parcuri și grădini în România
Arhiva D.I.T.A.C.P. / U.A.U.I.M București, 1958, p.40
Centralitatea poziționării îi conferă monumentalitate și prestanță locuinței, având două fațade principale una cu deschidere către curtea de onoare precedată de foișor, iar cealaltă către grădină și apă. Elementele noi ale arhitetcurii brâncovenești sunt în directă legătură cu stilul de viață propus de acesta.
Tendința pentru lux, nou și fast ridică problemele unei noi arhitetcuri care trebuie să răspundă noilor nevoi. Printr-o îmbinare între tradiția locală, bizantină și alte influențe occidentale și orientale, printr-o compoziție clară, regulată, atât a construcției principale – palatul, cât și a anexelor și a incintei, edificiile de zid brâncovenești reușesc să propună o arhitectură originală și unitară, marcând astfel trecerea de la o epocă medievală la o epocă modernă.
3.3 Ansambluri nobiliare extraurbane din România
Rică Marcus prezintă începutul secolului al XVIII–lea astfel: “orașele, care se dezvoltaseră destul de puternic datorită prezenței curților domnești, a meșteșugarilor și comercianților, oferă acum din ce în ce mai puțină atracție pentru boierime. Este momentul dezvoltării domeniilor de la țară, știri numeroase vorbesc despre încăpătoarele case de la țară înconjurate cu grădini aspectuoase. ” Afirmația se leagă de studiile lui asupra grădinilor, care reprezintă un element important în componența ansamblurilor extraurbane.
3.3.1 Context istoric și cultural
Ansamblurile extraurbane constituie o componentă importantă a patrimoniului construit din România dar și un fenomen architectural întâlnit pe întreg spațiul European. Reședința nobiliară extraurbană era un tip special de arhitectură domestică, cu numeroase funcțiuni simultane. În primul rând, ansamblul era locuința familiei nobiliare și nucleul administrativ al moșiei, însă putea deveni, după caz, salon politic, refugiu de vânătoare, centru de divertisment sau spațiu muzeal. În afara nevoilor practice, ansamblurile nobiliare extraurbane ale vremii au devenit astfel, în mod simbolic, materializarea culturii, educației, bunăstării, prestigiului și puterii proprietarilor lor.
Dezvoltarea economică a vremii influențează amploarea, complexitatea și ritmul în care se nasc aceste reședințe. Clasa boierilor, din ce în ce mai cultivate, adoptă tehnici și practice vest-europene în realizarea căminului. Evoluția s-a instalat treptat sub notele firave ale clasicismului și ale romantismului, construindu-se în plin entuziasm cu ordine și dorință de progres și accord cu transformările sociale ale vremii. Iau astfel naștere ansambluri extraurbane însoțite de amenajări peisagere, destinate relaxării și evadării din spțiul urban; astfel construcția este prezentată în relație directă cu cadrul natural. Volumele sunt simple, au puține niveluri, sunt așezate în funcție de peisaj și se află în strânsă legătură cu curtea. Intrările sunt marcate prin accente volumetrice, portice sau scări. Decorațiile sunt specifice clasicului și romanticului, cu ancadramente la ferestre, frontoane rotunjite sau în unghi, parapet cu baluștri, cornișe cu denticuli și console. Aceste alcătuiri arhitecturale erau dominate de silueta impunătoare a locuinței nobiliare propriuzise. Fie că erau castele sau conace, aceste construcții erau mai mereu încununate cu stema familiei proprietare și puse în valoare prin splendide amenajări peisagere înconjurătoare. Parcurile abundau în vegetație prețioasă și rară, cu alei umbroase și luminișuri îngrijite, decorate cel mai adesea cu diverse ornamente și construcții cu rol peisager, dintre care nu lipseau sculpturile, serele și oglinzile de apă decorative. În jurul reședințelor erau numeroase dependințe, printre care se numărau bucătăria, locuințele angajaților, mici ateliere, magaziile pentru alimente și lemne de foc, ghețării sau crame, grajdurile pentru cai, precum și remizele destinate adăpostirii caleștilor, trăsurilor, automobilelor nou apărute.
Amplasarea conacului este influențată de voința proprietarului și se realizează mai întâi din considerente de factură socială. Afirmarea statutului și transmiterea unui anumit mesaj social primează, accentul căzând pe bogăția proprietarului, tradiții sau influențe europene și pe poziția socială. Dezvoltarea economică a vremii influențează amploarea, complexitatea și ritmul în care se nasc aceste reședințe. Astfel, pentru construirea unor ansambluri complexe ce includeau curți mari sau parcuri cu amenajări peisajere inspirate din grădinile franceze era nevoie de forță economică mare.
Cadrul natural din mediul rural a avut o importanță deosebită în alcătuirea ansamblurilor boierești, oferind mediul propice pentru experimente și încercări de a personaliza intervențiile și de a realiza un cadru spectaculos adaptat la statutul familiilor boirești. Se ține cont de câțiva factori importanți, precum suprafața sitului, peisajul natural, cadrul construit, relief și însorire, distingându-se abordări diferite precum planul geometric sau cel liber. Astfel, în funcție de formele frumoase de relief, de prezența cursurilor de apă sau a pădurilor, limitele ansamblului sunt tratate, subliniate și înțelese diferit de la caz la caz, putând fi fluide, transparente sau clare.
In alegerea poziției este foarte important modul de percepere al ansamblului. Indiferent de relief (zonă de șes sau deal) sau de poziția ansamblului față de centrul localității, în proiectare s-a avut în vedere capacitatea de a putea fi percepute ușor, de a atrage privirea și de a face simțită prezența familiei boierești în localitate. În zonele de deal sunt preferate terasele sau culmile pentru o bună vizibilitate pe când în zonele de șes conacele se pot observa de la mare distanță atât prin volumetria în sine cât și prin intervențiile peisagere care cuprind arbori foarte mari și vegetație bătrână și veche care să atragă privirea și să producă un semnal.
În plasarea ansamblului sunt luate în considerare și elemente de însorire sau orientare, extinzând astfel și mai mult grija pentru confort și pentru observarea cadrului natural. Atenția acordată perceperii complexe a peisajului era subliniată de prezența teraselor și a logiilor pe partea de nord a clădirii, făcând astfel posibilă contemplarea peisajului din umbra confortabilă a unui loc răcoros.
3.3.2 Direcția profesiunii. Situația ansamblurilor rezidențiale în perioada comunistă
Destinul reședințelor nobiliare este în strânsă legătură cu destinul comunităților din care acestea fac parte. Fiecare ansamblu, nucleu al domeniului nobiliar, reprezenta în trecut un pol de interes și de dezvoltare pentru zonă: în secolul XIX, de inițiativa nobililor se lega adesea introducerea de căi ferate în regiune, construcția de fabrici, realizarea de amenajări agricole.
La începutul secolului XX, conacele boierești încă sunt locuite de proprietarii lor, mărindu-le gradul de cultură, valorizându-le și protejându-le în contextul utilizării în accord cu necesitățile vremii. Schimbările social-politice de după al II-lea război mondial au dus la neglijarea acestora. Perioada comunistă a reprezentat un moment de pierdere a valorilor culturale prin naționalizarea ansamblurilor boierești și arestarea proprietarilor acestora. Această perioadă a marcat momentul în care s-a dorit distrugerea lor, atât pe plan cultural cât și ca mod de viață. Doar ansamblurile nobiliare care aveau valoare estetică mai apropiată de tradiția vernacular au scăpat, iar cele cu valoare burghezo-moșierească fiind distruse, jefuite, arse. Soarta acestora s-a limitat fie la părăsirea și ruinarea lor, fie la încadrarea în sistemul CAP, ce a dus de altfel la violarea identității lor culturale și la degradarea materială. “(…) În ele s-au mutat CAP-uri, grădinițe și alte instituții de stat, au fost date jos stucaturi și s-a dat o bidinea cu acel vernil-găinaț mai din popor, pe mese brâncovenești s-au ținut ședințe de partid, dulapuri de un stil sau altul s-au transformat în fișete pentru contabilitate etc (…). Decooperativizarea s-a făcut intempestiv și peste noapte. Atunci, în cîteva zile, s-a furat din CAP-uri tot ce se putea fura. Cei mai pricepuți și-au însușit utilajele poporului, iar cei mai nepricepuți au vandalizat pur și simplu clădirile CAP-ului, rămase fără stăpîn.”
După 1990, ansamblurile au intrat sub grija Ministerului Culturii, unele fiind retrocedate proprietarilor. Însă, mulți proprietari, inclusiv statul, nu și-au putut permite costurile legate de restaurarea, conservarea și întreținerea lor, astfel fie le abandonează, fie au în vedere demolarea sau restructurarea lor. Legislația în domeniu târzie și ambiguă, alături de procese de retrocedare interminabile, săteni care fură sistematic materiale de construcție, au contribuit la distrugerea parțială sau totală a acestor valori naționale.
3.3.3 Reședințele nobiliare astăzi. Direcții posibile de acțiune
Proprietarii cărora li s-au retrocedat ansamblurile au realizat că acestea sunt prea mari pentru a fi locuite. În plus, felul în care aceste ansambluri au fost întreținute în ultima jumătate de secol și starea precară în care se găseau la retrocedare, fac ca toate clădirile ce compun ansamblurile să necesite reparații și intervenții deosebit de costisitoare, care depășesc posibilitățile financiare ale proprietarilor. Alte probleme cu care se confruntă proprietarii în încercarea de a reabilita aceste ansambluri sunt poziționarea în mediul rural, în sate greu accesibile, în mijlocul unor comunități cu putere financiara redusă, lipsa fondurilor, a unui program coerent de atragere a investitorilor și a unui cadru legislativ care să vină în ajutorul proprietarilor de monumente. Pe de alta parte, existența unor trasee turistice cunoscute la nivel național și internațional pentru pitorescul peisajului și numeroasele obiective culturale, oferă proprietarilor posibilitatea de a introduce mai ușor clădirile într-un circuit turistic. Reprezentanții statului se confruntă cu aceleeași probleme ca și proprietarii privați, dintre care cele mai pregnante sunt fondurile insuficiente și cadrul legislativ greoi, la care se adaugă și lipsa de viziune și educație a autorităților publice în ceea ce privește gestiunea patrimoniului cultural. O altă problemă este modul în care se realizează restaurarile. Din cauza constrangerilor financiare, dar mai cu seama din cauza normelor în vigoare, aceste clădiri, în unele cazuri monumente de clasa A, suferă intervenții dăunătoare și ireversibile, atât la interior cât și la exterior, fapt ce duce la scăderea drastică a valorii istorice și arhitecturale a acestor monumente. Patrimoniul istoric și implicit reședințele nobiliare extraurbane, se află într-o stare alarmantă de degradare. Prin urmare, ținând cont de valorile și semnificațiile pe care le poartă ansamblurile nobiliare, redescoperirea și reabilitarea monumentelor istorice este un efort impetuos necesar pentru specialiștii în domeniu, dar și pentru simplii cetățeni care se pot bucura de bagajul cultural imens oferit de patrimoniul monumentelor istorice.
De acest lucru au început să se ocupe în România mai multe asociații și organizații non-guvernamentale, iar proiectele pe care le propun iau o amploare semnificativă în rândul publicului românesc. Asociația ARCHÉ este o organizație non-guvernamentală, non-profit, care desfășoară activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural. Misiunea sa este de a susține și promova interesul pentru patrimoniu, prin înțelegerea rolului social al acestuia și a valorilor specifice. Un promițător proiect pentru salvarea patrimoniului construit în România este Monumente Uitate, pornit inițial de dr. prof. arh. Anca Brătuleanu din cadrul UAUIM, Facultatea de Arhitectură din București adresat studenților de arhitectură. Acest proiect își propune cercetarea pe teren a unor clădiri de patrimoniu uitate: vechile reședințe din mediul rural. Din 2008 și până astăzi, Monumente Uitate a răspuns promițător obiectivului pe care și l-au propus, acela de a realiza o platformă online care să conțină surse fotografice, cartografice, de arhivă, schițe, planuri și informații scrise, temeinic fundamentate științific și susținute printr-un aparat critic pertinent, care să pună la dispoziția specialiștilor un instrument de lucru cu caracter enciclopedic și care să promoveze la nivel regional, național și internațional valorile patrimoniului cercetat. Scopul acestei platforme este de a aduce în atenția publicului a patrimoniului cultural imobil marginalizat și puțin apreciat în societatea românească: ansamblurile rezidențiale extraurbane ale elitelor socio-politice din secolele XVII-XIX. Acest proiect a beneficiat de finanțare nerambursabilă AFCN în 2012 și a fost susținut de UAR și OAR. Tot în cadrul Asociația ARCHÉ este lansat programul Castle Break, prima inițiativă de redescoperire a castelelor și conacelor mai puțin cunoscute din România, prin turism cultural. Demarat în 2013, proiectul propune o serie de tururi culturale la bijuterii ale patrimoniului construit din toate regiunile istorice ale României, propunându-și să aducă mai aproape reședințele elitelor de altădată de cei ce vor să le descopere. Acest proiect se susține prin contribuții și donații ale participanților.
Fig. 3 Cartografierea monumentelor de pe teritoriul României
Un alt proiect pe care îl consider relevant pentru studiu de față este Proiectul INP – INNOCASTLE, parte a programului INTERREG Europe ce sprijină autoritățile din țările europene să dezvolte și să furnizeze politici publice mai bune. INNOCASTLE – INNOvating policy instruments for preservation, transformation and exploitation of heritage CASTLEs, manors and gardens – proiect inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, cu consultanța de specialitate a Eurodite (Olanda/România), se află pe lista proiectelor câștigătoare afișată la data de 13 martie 2018. Acesta va fi desfășurat, pe o perioadă de 4 ani și jumătate, alături de Universitatea din Ghent (Belgia), Guvernul regional al Extremadura (Spania), INTO – International National Trusts Organisation (Marea Britanie), Provincia Gelderland (Olanda). Proiectul este construit în jurul ideii de transformare și utilizare a reședințelor elitelor de altă dată – ansambluri, conace și castele, grădinile acestora – ca forme de patrimoniu european particular, așezate în marea lor majoritate în zone rurale și de cele mai multe ori necunoscute publicului larg și turiștilor. Acestea au potențialul de a deveni catalizatori ai inovării și dezvoltării sustenabile rurale, lucru care necesită însă o schimbare de paradigmă în politicile publice. INNOCASTLE își propune să identifice modalitățile viabile de revitalizare a acestor comori ascunse prin adoptarea unor politici care să capaciteze actorii locali, investitorii privați și care să încurajeze parteneriatele inter-sectoriale. În calitate de partener coordonator, Institutului Național al Patrimoniului va organiza și coordona toate etapele de desfășurare ale acestui demers.
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect, SoNoRo Conac, ce dorește, prin asocierea muzicii cu diverse opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție șI sprijinire a partimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. “SoNoRo Conac și-a propus să aducă muzica de cameră în spații care au fost gândite special pentru acest tip de evenimente – sălile de concert sau de bal ale vechilor conace și case boierești, spații sacre cu acustică excepțională, dar și clădiri impresionante cu un trecut de poveste.
Anul 2018 a fost desemnat* „Anul European al Patrimoniului Cultural”, obiectivele sale fiind de a încuraja prețuirea patrimoniului cultural al Europei ca resursă comună, de a conștientiza și sensibiliza opinia publică cu privire la istoria și la valorile comune, precum și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun. Va fi o oportunitate de a se evidenția importanța culturii europene și ceea ce UE poate să facă în privința conservării, a digitizării și a infrastructurii patrimoniului. Se vor organiza evenimente în întreaga Europă, precum și campanii de informare, educare și sensibilizare.
4. REȘEDINȚE NOBILIARE EXTRAURBANE. STUDII DE CAZ
Fiecare dintre aceste conace deține în sine anumite particularități, fiind construite de-a lungul unui secol în care transformările s-au succedat cu repeziciune. Unele dintre ele, astăzi disparate sau modificate, ne pot fi illustrate doar prin imagini de arhivă sau prin studii efective pe clădire, neavând o bază documentară de cercetare. Conacele boierești au apărut încă din secolele XIV-XVII, dar schimbările din secolul XIX au lăsat o amprentă asupra lor, modificările aduse asupra lor în această perioadă fiind definitorii. În continuare vom enumera câteva exemple prezentând diversitatea lor, modul cum au evoluat dar și restaurările suferite și modul cum se integrează ele în viața de astăzi(dacă este cazul).
4. 1 Ansamblul Conacului Polizu(Maxut – Ghyka), județul Iași
Ansamblul nu este clasat
4.1.1 Scurt istoric
Conacul Polizu a fost construit între anii 1880 – 1887 de omul politic Constantin Ghika-Deleni, în satul Maxut, județul Iași. Clădirea a funcționat ca reședintă de vară pentru întâlnirile și vacanțele petrecute de familie, în Moldova. Concepția spațială a acestei reședințe de țară corespunde schemei simplificate a unei vile occidentale, de tip palladian. Se identifică în cazul Maxut, la scară redusă, spații specifice repectivei tipologii arhitecturale: curtea de onoare, hochparterul echivalent cu piano nobile, loggia și parcul înconjurător. Maxutul a fost gândit drept exponentul unei viziuni modernizate despre viața la țară. Scopul final se conturează în crearea unei ambianțe plăcute, confortabile, venind dinspre civilizația Biedermeier creată în prima jumătate a secolului al XIX-lea în aria austro-germană, familiară boierimii moldovene. Caracterul de intimitate al locuinței este dat de dimensiunile relativ reduse ale casei, proporțiile încăperilor și de planimetria prin dispunere a spațiilor în jurul salonului cu laminator. Conacul, latura bucătăriilor și grajdurile, formează la un loc un ansamblu rectangular cu aspect architectural diferențiat pe corpuri, fiind dispuse în jurul unei curți în care se intră dinspre est și care corespunde unei curți de onoare. Ansamblul de clădiri este înconjurat pe laturile de est, sud și vest de un parc romantic la origine, construcțiile și parcul fiind încercuite de viile proprietății. În 1946 însă, cu instalarea regimului comunist, clădirea a fost confiscată și transformată de noua conducere în cazarmă rusească initial și apoi a servit drept locație pentru diversele organizări administrative de la acea vreme. După ce a funcționat ca și cazarmă rusească, a devenit CAP, fermă pomicolă și IAS.
4.1.2 Ansamblul Polizu astăzi
În anul 2005, după procese și lupte, moștenitoarea de drept a conacului, Irina Ioana Rișcuția, a intrat în posesia lui. În urma unei asocieri cu un om de afaceri, Constantin Ștefănucă, conacul a intrat într-un lung proces de renovare și recondiționare, proces care s-a finalizat în anul 2010. " Scopul inițial nu a fost crearea unei unități hoteliere, ci recondiționarea și repararea unui loc în care am copilărit, a unei părți din istorie care a fost confiscată pe nedrept. Ulterior, după ce am văzut acest vis împlinit, am hotărât cu Constantin Stefănucă să valorificăm un loc minunat în natură prin integrarea conacului în seria de destinații turistice".
Fig.
Fig.
Fig.5 Încadrare în teritoriu. Situat pe varful tesit al unui deal, conacul iti ofera perspective asupra intregii regiuni, o succesiune de dealuri cu vii si livezi. Domeniul de peste 30 de hectare cuprinde copaci seculari, livezi de ciresi si visini și un parc cu elemente arhitecturale romantice.
Potrivind confortul si luxul atmosferei sfarsitului de secol XIX cu necesitatile turistului modern nobil, Conacul Polizu reprezinta acum o destinatie demnă de acele vremuri. Procesul de renovare și recondiționare a condus la schimbarea imaginii decăzute a conacului, la revitalizarea în plan social a satului, la recuperarea unor valori vechi și la generarea de activități capabile să regenereze zona.
4.2 Ansamblul Conacului Cantacuzino – Ghica din Deleni, județul Iași
Cod LMI IS-II-m-A-04146.01
4.2.1 Scurt istoric
Palatul familiilor Cantacuzino – Ghica din comuna Deleni, județul Iași, este unul dinte cele mai vechi și frumoase ansambluri extraurbane. Ansamblul curții boierești din Deleni este situat într-un vast parc, împrejmuit cu ziduri, în mijlocul căruia se află palatul și biserica ridicate de familia Cantacuzino în secolul al XVII-lea. Din componența curții boierești face parte și palatul, ale cărui origini se leagă de numele domniței Ruxandra, fiica domnitorului Vasile Lupu, la începutul secolului al XX-lea. Vornicul Iordache Cantacuzino a ridicat palatul în jurul anului 1730 însă, după unele surse, primul conac din Deleni ar fi fost construit în anul 1664. Palatul din Deleni a dobândit forma actuală, ca decorație interioară și exterioară, în urma unei restaurări executate între anii 1888-1889 după planurile arhitectului Nicolae Ghika-Budești. În timpul celui de-al doilea război mondial, timp de doi ani (1944-1946), în conacul din Deleni s-au stabilit trupele sovietice. Soldații sovietici au devastat clădirea, punând pe foc ușile, ferestrele și mobilierul vechi și distrugând obiectele valoroase. Clădirea a găzduit un timp Căminul Cultural din Deleni (din 1949), devenind apoi sediu al unui Preventoriu TBC, destinație pe care o are și astăzi.
4.2.2 Ansamblul Cantacuzino – Ghica astăzi
Direcția Monumentelor Istorice a efectuat în anul 1962 o serie de reparații capitale, însă ar fi necesară o serie de reparații și astăzi. Cea mai mare problemă este a proprietarului care, potrivit legii, nu este stabilit în acest moment, clădirea fiind de mai bine de 7 ani în proces de revendicare. Primăria din localitatea Deleni a convenit să asigure paza monumentului, dar pentru că litigiu cu cei care revendică monumentul nu s-a încheiat refuză să investească aici. Faptul că lucrurile nu pot fi clarificate mult mai ușor duc la aceste situații în care singurul care are de pierdut este monumentul, degradându-se cu fiecare zi. În urma abandonului, conacul a rămas o umbra a construcției de altă dată. În prezent, Castelul Cantacuzino – Ghica Deleni, mărturia uneia dintre cele mai vechi curți boierești ale Moldovei, se află pe lista celor de la Artmark, Historical Estate, aștepând un posibil investitor.
Fig.
Fig. Încadrare în teritoriu.
4.3 Ansamblul Conacului Miclescu din Călinești, județul Botoșani
Cod LMI BT-III-m-B-20848
4.3.1 Scurt istoric
Moșia Călinești se afla în posesia familiei Miclescu cel puțin din secolul al XVII- lea, clădirile mici ale conacului datând din anul 1640. Tot atunci s-a zidit și primul conac de la Călinești, pe numele lui Miclescu, construindu-se în 1711 – după cum rezultă din documentele de familie – prima variantă a conacului actual. A doua etapă, decisivă în construirea conacului din Călinești este legată de numele vornicului Costache Miclescu (1754-1839), care a restaurant clădirea, afectată de cutremurul din 1828. Tot el a construit, în 1813, împreuna cu soția sa, Zoe Varnav-Liteanu (tot dintr-o familie de boieri moldoveni) și biserica Sfântul Nicolaeîn interiorul parcului, sfințită la 26 octombrie 1813. În 1845, lucrările au fost coordonate de fiul vornicului, marele logofăt Scarlat Miclescu (1788-1853), care a amenajat pridvorul bisericii, a zugrăvit locașul de cult și a lucrat catapeteasma. Biserica a fost sfințită de către mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu. Perioada de glorie a conacului din Călinești este legată de numele lui Jean Miclescu (1856-1920) și al soției sale, Alina Cantacuzino (1886-1917), care va amenaja în 1888, cele două scări monumentale “a la francaise” ale conacului, care încadrează marele salon de la etaj și facilitează accesul direct din parc între cele două vaste terase ale clădirii. După cel de-al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist în Romania aduce cu sine exproprietărirea tuturor moșiilor, naționalizarea conacelor și arestarea membrilor boierimii române. Comuniștii transformaseră conacul în închisoare și apoi în IAS. „Prima impresie a fost absolut îngrozitoare. N-aș fi crezut niciodată că reușim. Casa era într-un hal fără de hal. Sufrageria mare era împărțită în două și o parte din salonul mic și salonul potrivit erau închisoare. E trecută și pe lista închisorilor din România. ”
4.3.2 Ansamblul Miclescu astăzi
Radu Miclescu, împreuna cu soția sa, Miona, au inaugurat în iunie 2005, un edificiu istoric și cultural, lăsând posterității o mărturie vie a ceea ce însemna pe vremuri o reședință boierească. După mai mult de jumătate de veac de la naționalizarea făcută de regimul comunist, unul dintre puținele conace boierești din România retrocedate proprietarilor de drept a avut șansa de a fi restaurat cu atenție și remobilat cu gust pentru a redeveni o reședință privată a familiei Miclescu și un martor singular a ceea ce au fost cândva vechile curți boierești din România, motiv pentru care soții Miclescu intenționează să transforme conacul în muzeu.
Fig.
4.4 Ansamblul Conacului Rosetti – Tescanu, județul Bacău
Cod LMI 2004, BC-II-a-A-00914
Conacul familiei Rosetti Tescanu, construit în anul 1880 într-un parc dendrologic situat într-o zonă colinară în apropierea orașului Bacău, în proximitatea satului Tescani, a fost clasificat de către Vasile Parizescu, Președintele Asociaței Colecționarilor din România, în categoria "micilor palate". Acest centru de cultură este situate în imediata apropiere a satului Tescani, la 35 km distanță de Municipiul Bacău și la 33 km față de Municipiul Onești.
4.4.1 Scurt istoric
Ioniță Ruset este considerat întemeietorul ramurii Rosetti-Tețcanu și a făcut parte din generația a-V-a a familiei Ruset (Rosetti). Construcția bisericii de lângă conacul Rosetti a început în anul 1769. Biserica de cărămidă, în afara serviciilor religioase, a fost folosită ca fortăreață de apărare împotriva dușmanilor, precum și ca loc de îngropăciune pentru familia sa și a urmașilor lui. Pe la mijlocul veacului al XIX –lea, conacul ascuns printre arborii seculari, așezat pe panta unei coline din Zarea Tețcanilor, adăpostea întâlnirile revoluționarilor de la 1848 sau pe ale unioniștilor din 1857 – 1859. Menționăm că în partea de apus a școlii se găsesc ruinele unei case în care se adunau Coriferii Unirii și dezbăteau problemele politice. Conacul este considerat cel mai vechi centru de cultură din țară. În conacul din Tescani, statul român a deschis în anii 1980 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare („Jurnalul de la Tescani” de Andrei Pleșu) și de asemenea au loc, în fiecare an, o tabără de pictură și una de filosofie. Centrul cultural „Rosetti Tescanu – George Enescu” din Tescani, organizează anual câteva evenimente culturale: Festivalul internațional de muzică în aer liber „Enescu – Orfeul Moldav”, Festivalul și Simpozionul Internațional „George Enescu” și Tabăra internațională de picture, înființată acum 40 de ani.
4.4.2 Amplasament
Întreaga așezare se afla pe culmea unor dealuri, având un pitoresc deosebit, cu o largă perspectivă asupra întregii văi a Tazlăului. Din alegerea poziției este foarte important modul de percepere al ansamblului; s-a avut în vedere capacitatea de a putea fi perceput ușor, de a atrage privirea și de a face simțită prezența familiei boierești în localitate. Reședința, plasată la înalțime, domina împrejurimile și putea fi văzută de departe. O astfel de poziție reprezintă expresia afirmării statutului social, economic, uneori politic al proprietarului, deci expresia unei poziții privilegiate în cadrul comunității locale. Suprafața incintei parcului este de cca 5 ha. În plus, localitatea Tescani, așezată intr-o zonă subcarpatica, cu dealuri și climă blandă, beneficiază de o vegetație abundentă și variată.
4.4.3 Etape de referință
Costachi Rosetti a fost primul profesor în sat, iar scoala primară se află în incinta conacului. Imobilul principal devenise, în Primul Razboi Mondial, spital militar rus. Perioada instaurării comuniștilor, la 1 mai 1949, este marcată de distrugerea bibliotecii și confiscarea sau arderea cărților. Conacul devine, pe rând, crescătorie de păsări, sediu S.M.T. (Stațiune de Mașini și Tractoare), ulterior școală elementară. Prin Actul de donație făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit așezământ cultural. În fișa de monument din anul 1963 se menționează faptul că, la acel moment, biserica se afla în stare de ruină și că imobilul principal este așezat în componența ansamblului, la nord de biserică. Tot din acest document aflăm că monumentul are aproape 30 de camere. Este orientat spre apus având în față o terasă, iar la fațadă câteva coloane neo-clasice. Este acoperită cu tablă. În interior câteva camere sunt decorate cu stucatură. In 1972, când a început renovarea, era crescatorie de pasari, iar Sala Oedip era plină de moloz. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultura Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultura "Rosetti Tescanu – George Enescu". Din anul 2007, casa memorială din Tescani este secție a Muzeului Național "George Enescu".
5. RELAȚIA STUDIULUI CU PROIECTUL DE DIPLOMĂ
5.1 Satul Tescani. Istoric și descriere
Din cercetarile documentelor istorice, primele informații despre existența unei proprietăți mărginite la sud de apele Tazlăul Mare și Tazlăul Sărat, și actuala vatră a satului Tescani, datează de la începutul secolului al XV-lea. Printre boierii sfatului domnesc, în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), îl întâlnim pe Dămăcuș(Domocoș)-stolnicul. De la numele unuia dintre fii acestuia, Stețco, se atribuie satului în care locuia, numele de Stețcani, nume slavizat. Primul document în care putem afirma că se atestează documentar existența satului Stețcani este cel din data de 21 august 1581, la Suceava.
5.2 Conacul Rosetti – Tescanu. Valori identificate
În cadrul ansamblului conacului Rosetti-Tescanu, edificiu declarat monument de arhitectură, categoria ansamblu, cod LMI 2004, BC-II-a-A-00914, grupa valorică A (de importanță națională). Din cadrul ansamblului fac parte și următoarele edificii cu valoare de monument istoric: Casa Rosetti-Tescanu(imobilul principal)– BC-II-m-A-00914.01, Biserica Sf. Gheorghe – BC-II-m-A-00914.02 și Imobilul numit Merăria – BC-II-m-A-00914.03. Valorile și semnificațiile culturale ale Conacului Rosetti – Tescanu sunt constituite din elementele care determină specificitatea zonei și implicit potențialul de valorificare a ansamblului – inclusiv a zonei din care acesta face parte (satul și împrejurimile acestuia): peisajul și zona etno-geografică (satul este străbătut de râul Tazlau, munții, aleile cu arbori seculari ). Prin așezarea geografică Tescanii se înscrie pe traseele de turist național, fapt ce obligă în continuare la relevarea adevăratului potential al acestui așezământ de cultură. Din drumul județean, accesul în satul Tescani se face printr-un drum comunal ce traversează râul Tazlău peste un pod refăcut cu ocazia lucrărilor de restaurare ale ansamblului de la Tescani realizată între anii 1973-1980.
5.3 Concluzii. Direcții de prezervare și intervenție pentru Ansamblul Conacului Rosetti-Tescanu în strategia de regenerare
Putem spune că ansambulul Conacului Rosetti-Tescanu a jucat constant un rol important în cadrul comunității. Dacă în trecut reprezenta polul economic, administrativ și reprezentativ al satului, ansamblul a reușit să își păstreze până în perioada recentă unele dintre atribuții prin intermediul existențe Centrului de Cultura, ca secție a Muzeului Național George Enescu(din anul 2007). Asupra zonei putem vorbi de o regenerare culturală – sectoarele culturale și creative fiind esențiale pentru diversificarea economiei rurale prin potențialul acestora de a atrage forța de muncă a localnicilor, dezvolta turismul, valorifica meșteșugurile și practicile tradiționale. Sub această cupolă, pot lua naștere serii de itinerarii culturale de amploare și complexitate diferită. Introducerea ansamblurilor boierești în circuitul turistic, alături de mânăstirile și bisericile din Moldova, ar aduce o nouă înțelegere a istoriei și specificului acestei zone.
* Casa Enescu, Mihăileni, județul Botoșani
BT-IV-m-B- 21063
Consider potrivită inserția acestei referințe întrucât este un exemplu de regenerare rurală prin prezervare și intervenție. Construită în jurul anului 1780, casa a ajuns să fie folosită ca deposit de cartofi după anul 1974, iar în după 1990 a fost abandonată. Casa în care George Enescu iși petrecea numeroasele vacanțe, se afla într-o stare de precolaps. Salvarea monumentului istoric a fost posibilă în urma unei campanii de informare și responsabilizare, coordonată de pianista Raluca Știrbăț împreună cu Ordinul Arhitecților din România și a Fundației Pro Patrimonio. Într-o primă etapă s-a pus accentul pe o serie de intervenții de urgență care au oprit dispariția aparent inevitabilă. Pe plan secund s-a dezvoltat un program de reabilitare a casei, prin intermediul voluntarilor și al locuitorilor din zonă. Scopul intervenției nu a fost doar de a amenaja un muzeu; s-a dorit un centru de cultură bazat pe educația muzicală, extins prin înrolarea altor clădiri și integrarea casei în viața satului și a zonei. Viziunea de ansamblu este cea a unui loc viu, nu cea de spațiu memorial. Concertele, programele pentru tarafuri locale, spațiile de educație complementară școlii, toate acestea conduc la schimbarea imaginii degradate a casei, la revitalizarea în plan social a satului și la generarea de activități în plan cultural, capabile să revitalizeze zona și să o reintegreze în viața satului.
Fig. Stare înainte de intervenție Fig. Stare după de intervenție
CONCLUZII FINALE
Dincolo de constituirea unui studiu premergător proiectului de diplomă, lucrarea a urmărit să atragă atenția asupra valorii și potențialului, în mare parte neexploatat, al ansamblurilor nobiliare. Reabiliate și integrate în viața comunităților în jurul cărora au gravitat de-a lungul timpului, reședințele nobiliare pot contribui la recuperarea istoriei și a autenticității locale și treptat, la o regenerare a spațiului rural. Reședințele nobiliare din mediul rural constituie o componentă deosebită a patrimoniului istoric național, insuficient cunoscută sau valorificată. Pe actualul teritoriu al României există în jur de 1000 foste reședințe nobiliare ale elitelor locale, datând din secolul XVII și până la jumătatea secolului XX. Dacă în trecut acestea au reprezentat polul de dezvoltare economic, social și cultural al zonei în care se aflau, astăzi au ajuns alături de comunitățile din care fac parte într-o stare avansată de degradare și declin.
Asupra ansamblului studiat se pune problema intervenției pe existent, al inserțiilor în sit istoric, protejat dar și dialogul care se naște între nou și vechi, la modul general, teoretic, considerându-l esențial în fundamentarea proiectului de diplomă. Monumentul istoric este încadrat de construcții ce au fost amplasate în perimetrul definit de Ansamblul Rosetti-Tescanu în epoci diferite, prezentând stiluri de execuție și arhitecturale diferite. Toate etapele istorice până în prezent vor coexista în clădire pentru că fiecare a fost la fel de importantă în felul ei, dar soluția finală trebuie să ofere un răspuns din punct de vedere constructiv, tehnic, arhitectural – stilistic și artistic racordat la realitățile societății românești actuale, la necesitățile beneficiarului și la cadrul impus de respectarea prevederilor legislației în vigoare privind protejarea monumentelor istorice, precum și de prezervare a valorii sale de patrimoniu.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
ARGENTOIANU, Constantin, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VIII, partea a VII-a(1926-1930), ediție de Stelian Neagoe, București, Ed. Machiavelli, 1997
CANTACUZINO-ENESCU, Maria , Carte Memorii UMBRE ȘI LUMINI, Editura Aristarc,2005
CAPITANU Viorel, URSACHI Vasile, Ghidul monumentelor din județele Bacău și Neamț, p.377-385
CHOAY, Françoise; Alegoria patrimoniului, trad. de Kázmér Kovács, Editura Simetria, București, 1998;
COZMA, Ioan , "Tescani, comuna Beresti-Tazlau, judetul Bacau – File de monografie", Bacau, Editura "Egal", 2009
DERER, Hanna; Un alt fel de istorie – valențe ale patrimoniului construit, Editura Universitară Ion Mincu, București, 2007;
G. M. Cantacuzino, Introducere la studiul arhitecturii, Editura Socec, București, 1926, p.152, citat și în Andreea
ION, Narcis Dorin, Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), București 2010
KOVÁCS, Kázmér; Timpul monumentului istoric, Editura Paideia, București, 2003;
MARCUS, Rică, Parcuri și grădini în România,
NICOLESCU, Corina, Case, conace și palate vechi românești, Editura Meridiane, București, 1979
OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, Irina, Un viitor pentru trecut. Ghid de bună practică pentru protejarea patrimoniului cultural, 2009;
RIEGL, Alois; Cultul modern al monumentelor. Esența și geneza sa, trad. de Sergiu Nistor, Editura Inpress, București, 1999;
SANDU, Alexandru, Satul ca peisaj cultural, Revista Urbanismul, nr. 2, 2009
SANDU, Alexandru; Sâmburele care face să crească, Editura Fundației Arhitext, București, 2006;
Articole din reviste
Conace boierești, Revista Igloo – habitat și arhitectură, nr. 54 an VI iunie 2006;
Cultural Landscapes: the Challenges of Conservation, World Heritage, 2002;
Culture at the heart of regeneration, Department for Culture, Media and Sport, Londra, 2004;
Revista Zeppelin, Nr.144, decembrie 2016-februarie 2017;
Documente și legi
Carta europena a patrimoniului arhitectural, cunoscuta si sub denumirea de Carta conservării integrate, Amsterdam, 1975
Convention Concerning the Protection of the World Cultural and Natural Heritage, 1972
European Rural Heritage, Observation Guide, CEMAT, 2003
IULIU, Șerban, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice,2007
Legea 422/2001, Legea 120/2006
Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniu Construit, Situri Istorice și Naturale, 2009
Raportul Cultural Heritage Counts for Europe: Towards a European Index for Cultural Heritage, 2015
RĂDUCAN, Violeta Ene, Ansambluri nobiliare extraurbane, Teză de doctorat, UAUIM, București 2007
Strategia de dezvoltare teritorială a României – Studii de fundamentare,2014
Documente de arhivă
INP, Fondul DMASI (Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice)
Primăria Berești-Tazlău, Documentație urbanism, 2007
Articole internet
arhitectura-1906.ro/2016/09/curtea-domneasca-de-la-potlogi
monumenteuitate.org
dilemaveche.ro/paradoxul-patrimoniului
arche.ro/proiecte/monumente-uitate/
monumenteuitate.org/ro
arche.ro/proiecte/castle-break/
castlebreak.ro/
conac.sonoro.ro
patrimoniu.gov.ro/noutati/item/390-anul-european-al-patrimoniului-cultural-2018
patrimoniu.gov.ro/noutati/item/430-proiectul-inp-innocastle-a-fost-desemnat-printre-castigatorii-celei-de-a-treia-sesiuni-de-finantare-a-programului-interreg-europe
historia.ro/sectiune/general/articol/paradoxurile-patrimoniul-romanesc-doua-conace-doua-povesti-unul-hotel-de-lux-altul-spital-in-paragina
digi24.ro/magazin/timp-liber/divertisment/bonton-confesiunile-ultimului-boier-miclescu-74341
georgeenescu.ro/sectiile-muzeului_doc_26_sectia-dumitru-si-alice-rosetti-tescanu-george-enescu
patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-BC
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: REVITALIZARE RURALĂ PRIN PREZERVARE ȘI INTERVENȚIE [306743] (ID: 306743)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.