„Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XXI, nr . 3–4, p. 347–349, București, 2010 HANS MORGENTHAU, Politica între națiuni , Iași, Editura… [609261]

RECENZII ȘI NOTE DE LECTURĂ
„Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XXI, nr . 3–4, p. 347–349, București, 2010 HANS MORGENTHAU, Politica între națiuni , Iași, Editura Polirom, 2007, 735 p.
Reprezentant de seamă al școlii realiste de la începutul secolu lui XX, Hans Morgenthau și-a
dedicat cea mai mare parte din viață scrisului și activității d idactice.
Ca teoretician, Morgenthau s -a remarcat, în anii 1940–1950, pri n apariția lucrării Scientific
Man versus Power Politics , în care expune filosofia realis tă și face o critică la adresa „liberalismului
rațional” (Griffith M., 1999, p. 74), ca și prin apariția cărți i sale de referință, Politics among Nations.
The Struggle for Power and Peace , prima ediție datând din 1948. Î n cel din urmă volum, autorul
afirmă că întreaga politică este o luptă pentru putere, omul po litic fiind o creatură egoistă prin naștere,
caracterizată de o nevoie nesățioasă de a-i domina pe ceilalți. Realiștii au fost întotdeauna fascinați de
conflict. Arena relațiilor internaționale reprezintă, pentru re aliști, o perpetuă „lupt ă pentru putere”. De
aceea, analiza schimbărilor în sistemul relațiilor internaționa le se face din perspectiva schimbării
echilibrului de put ere dintre state.
Politica între națiuni , cotată drept cea mai important ă operă din domeniul politicii
internaționale, oferă câteva coordonate privitoare la natura re lațiilor internaționale, evidențiind
politica internațională ca luptă pentru putere și problematica păcii la începutul secolului XX. Cartea
constituie un ghid în domeniul relațiilor internaționale, atât pentru specialiștii din domeniu, pentru
profesori, cât și pentru studenț i. Chiar dacă lectura sa nu est e una ușoară și necesită un minimum de
cunoștințe din domeniul relațiilo r internaționale, ea devine ob ligatorie și de interes atât pentru cei care
se apleacă spre domeniul politicii și diplomației, cât și pentr u studenții pasionați de domeniul
științelor politice.
Cei care au reeditat cartea, Kenneth Thompson și W. David Clint on, au împărțit-o în două
părți: în prima se regăsește abo rdarea realistă a lui Morgentha u, iar în a doua sunt prezentate câteva
eseuri ale unor autori cunoscuți ca, de exemplu, John Mearsheim er. Prima parte a lucrării cuprinde, la
rândul ei, zece capitole, dintre c are cele mai importante, care , de fapt, structurează întreaga lucrare,
sunt cele cu privire la teoria și practica politicii internațio nale, politica internațională ca luptă pentru
putere și la problematica păcii.
Scopul cărții, precizat încă de la început de autor, este de a prezenta o teorie a relațiilor
internaționale. Această teorie pune în evidență câteva reflecți i privind natura politicii. Morgenthau
prezintă în oglindă cele două școli ale relațiilor internaționa le, realismul și idealismul, sau
„utopismul”, conform lui Edward H. Carr. Spre deosebire de idealism, care crede că „ordinea pol itică
și morală este derivată din principii valide universale și abst racte” (Morgenthau H., 2007, p. 43),
școala realistă „reprezintă rezultatul forțelor inerente în nat ura umană” ( ibidem ). Școala realistă a
relațiilor internaționale își are originea în perioada dintre c ele două războaie mondiale, însă realismul
s-a remarcat îndeosebi în timpul Războiului Rece, fiind în cont inuă competiție cu idealismul. După
prăbușirea URSS-ului, realismul a lăsat locul altor școli de gâ ndire alternative, cum ar fi
constructivismul sau postmodernismul.
În primele părți ale lucrării, Morgenthau identifică principiil e realismului politic: primul
principiu consideră că politica este guvernată de legi obiectiv e, cu rădăcini în natura umană; al doilea
principiu subliniază importanța conceptului de „interes”, defin it în termeni de putere. Decidenții
gândesc și acționează prin prisma interesului, definit ca puter e. Al treilea principiu consideră
conceptul de „interes”, privit ca putere, drept o categorie uni versal valabilă. Ideea de interes nu este
afectată de circumstanțe de timp sau loc. Al patrulea principiu consideră că principiile morale
universale stabilite de idealiști trebuie aplicate prin apelare a la circumstanțe concrete de spațiu și
timp. Al cincilea principiu face parte din același registru și subliniază faptul că realismul refuză să

Recenzii și note de lectură 2 348
identifice aspirațiile morale ale unei națiuni individuale cu l egile morale care guvernează universul;
ultimul principiu susține autonom ia sferei politice din punct d e vedere intelectual (p. 44–55).
Volumul de față își propune să în țeleagă forțele care determină relațiile între națiuni și
posibilitatea de a conștientiza modalitățile prin care aceste f orțe acționează și constrâng relațiile
politice și instituțiile internaționale. De când SUA au devenit principala putere dominantă după
Războiul Rece, cunoașterea forțelor și a faptelor care stau în spatele politicii internaționale a devenit
de un real interes pentru americani. A reflecta asupra politici i internaționale înseamnă să reflectezi
asupra politicii externe americane, subliniază Morgenthau (p. 6 4). Interesul de bază al politicii externe
americane după cele două războaie mondiale și după folosirea ar melor nucleare în timpul Războiului
Rece este păstrarea păcii, prerogativă care trebuie să devină p rincipala preocupare a tuturor națiunilor,
din perspectiva politicii externe americane. În acest registru, cartea este structurată în jurul conceptelor
de „putere” și „pace”.
Politica internațională se bazează pe lupta pentru putere între națiuni. Puterea este principalul
obiectiv pe scena relațiilor internaționale. Morgenthau constru iește filosofia conservatoare a
realismului clasic. La baza filosofiei stă individul, natura um ană mânată de dorința de mărire,
stăpânire, putere. Omul este prins între impulsul moral și tent ația de dominare și acumulare. Această
tensiune, pe care o resimte omul în existența sa și care îi jus tifică acțiunile, este extinsă la relațiile
dintre state. Impulsul moral este justificat de aspecte ale vie ții politice, precum dreptul internațional,
opinia publică, diplomația, etc., iar natura dominantă a omului justifică existența războaielor, a
imperialismului, înarmării etc. Această similitudine dintre nat ura umană și relațiile dintre state este
accentuată de Morgenthau și atu nci când vorbește despre natura puterii. Puterea, așa cum o descrie el,
este „controlul omului asupra minților și acțiunilor altor oame ni” (p. 68), iar puterea politică
reprezintă „ o relație psihologică între cei care o exercită și cei asupra cărora este exercitată” ( ibidem ).
El face patru distincții privind natura puterii: distincția înt re putere și infuență, între putere și forță,
între putere utilizabilă și putere inutilizabilă și între puter e legitimă și putere nelegitimă.
Alternativa la abordarea raționalistă a politicii externe promo vează „utopismul științific”. Ea
este respinsă de către autor pri n argumentul, regăsit în princi piile realiste, potrivit căruia moralitatea
internă a statelor nu trebuie să devină normă internațională. C onflictele între state vor exista tot
timpul. Liberalismul secolului XIX nu trebuie să caute diferite mijloace miraculoase de a stabili
armonia între state. Un prim mecanism, prin care se poate insti tui pacea din perspectiva realistă, fiind
în același timp și „autoreglatorul forțelor sociale” (p. 64), e ste balanța de putere. „Balanța de putere și
politicile ce vor să o mențină reprezintă un factor stabilizato r într-o societate a națiunilor suverane”
(p. 203). Atâta timp cât balanța de putere funcționează și are succes, ea îndeplinește două funcții,
subliniază Morgenthau în partea a IV-a a cărții: pe de-o parte, ea duce la stabilitatea între națiuni,
stabilitate care trebuie menținută și, pe de altă parte, asigur ă „eliberarea unei națiuni față de dominația
alteia” (p. 209). „Cooperarea între state depinde de sucesul lo r în competiția pentru putere. Toate
alianțele sunt condiționate de ra portul de forță dintre state” (Edward Kolodziej, 2007, Securitatea și
relațiile internaționale , Iași, Editura Polirom, p. 168). Pentru a ști cum să-și prezer ve puterea, statele
trebuie să-și cunoască interesele naționale vitale. Analiza ele mentelor puterii națio nale este necesară
pentru un stat care trebuie să c unoască modalita tea de a-și pro mova interesele.
Morgenthau subliniază câteva co mponente, prin care se poate de termina puterea unei națiuni:
geografia, care poate juca un rol important în politica externă a unei națiuni, resursele naturale, hrana,
materiile prime și, un factor im portant încă de la începutul Pr imului Război Mondial, petrolul, ca
principală sursă de energie, cap acitatea industrială, pregătire a militară, distribuția populației unei țări,
caracterul moral și național, calitatea diplomației, o componen tă importantă privind relațiile dintre
state fiind și calitatea guvernării, de care depind obiectivele și metodele politicii e xterne ale unui stat.
Al doilea mecanism, precizat de către Morgenthau și de către re aliști și neorealiști, prin care
poate fi restabilită pacea, este cel privitor la limitările nor mative asupra conflictelor dintre state, sub
forma legilor internaționale, a moralității internaționale și a opiniei publice globale.
Pentru ca instinctul de putere să nu ducă la o destrămare a soc ietății sau la o înrobire a
indivizilor, există câteva mecanisme și reguli de comportament ce acționează în toate societățile:
etica, moravurile și dreptul. Ca reguli ale moralității și drep tului pe scena internațională, Morgenthau

3 Recenzii și note de lectură 349
subliniază importanța moralității internaționale (precepte mora le pe care diplomații, politicienii ar
trebui să le respecte), opinia publică internațională (definită de autor ca „opinie publică ce transcende
granițele naționale și care unește membrii diferitelor națiuni într-un consens ce privește cel puțin
anumite chestiuni internaționale fundamentale, (…) de obicei, reacții din toată lumea împotriva
anumitor mutări pe tabla de șah a politicii internaționale, dez aprobată de acel consens” – Morgenthau
H., 2007, p. 288) și dreptul internațional (conferit de tratate care reglementează relațiile dintre state).
Ultimele părți ale cărții sunt destinate problematicii păcii. C ăutarea restabilirii păcii
internaționale este realizată de autor prin trei mijloace: 1. restaurarea păcii prin limitarea tendințelor
distructive și anarhice ale politicii internaționale; 2. restaurarea păcii prin transformarea politicii
internaționale prin eliminarea tendințelor sale distructive și anarhice și 3. restaurarea păcii prin
împăcarea intereselor divergente ( ibidem , p. 419). Speranța de a instaura pacea prin limitarea folosiri i
armamentului, prin tehnica dezarmării sau stabilirea de instrum ente internaționale de asigurare a
securității națiunilor este o iluzie, în ceea ce-i privește pe realiști. De aceea, Morgenthau apelează la
teoria conform căreia restaurarea păcii se poate realiza prin e liminarea tendințelor distructive și
anarhice ale politicii internaționale. Pornind de la premisa lu i Hobbes, conform căreia „societățile
naționale ar semăna cu scena internațională” ( ibidem , p. 517), autorul este de părere că restaurarea
ordinii s-ar putea realiza prin includerea națiunilor într-un s tat mondial. Morgenthau face o analogie
între modalitatea de a restabili ordinea într-un stat cu modali tatea de a restabili ordinea într-o
„comunitate globală”. În această parte a lucrării, Morgenthau s coate în evidență rolul statului în
menținerea păcii interne și pr oblematica statul ui mondial, a co munității globale. Analizând și această
ipoteză, Morgenthau precizează că pacea internațională nu poate fi atinsă prin transformarea
societăților-națiuni suverane înt r-un stat global și atunci ape lează la a treia modalitate de restaurare a
păcii între națiuni. Privind rest aurarea păcii prin împăcarea i ntereselor divergente, Morgenthau
reliefează rolul diplomației, ca element esențial al puterii na ționale, nelipsit din politica externă a
statelor. Marele realist reliefează, în acest ultim capitol, și cele patru funcții ale diplomației, ca
elemente de bază ale politicii externe. Diplomația trebuie: 1. să-și definească obiectivele în lumina
puterii; 2. să evalueze obiectivel e altor națiuni și puterea reală disponi bilă în urmărirea obiectivelor;
3. să determine în ce măsură aceste obiective diferite sunt compa tibile unul cu celălalt; 4. să folosească
mijloacele adecvate urmăririi obiectivelor ei ( ibidem , p. 552). Morgenthau est e de părere că declinul
diplomației a început odată cu sfârșitul Primului Război Mondia l. Relansarea dipl omației se poate
realiza prin eliminarea factorilor care au cauzat declinul dipl omației tradiționale: dezvoltarea
mijloacelor rapide de comunicație, „căderea în dizgrație a dipl omației secrete”, așa cum o numea
Morgenthau (mulți erau de părere că declanșarea războaielor s-a realizat din cauza intrigilor secrete
ale diplomaților) și apariția diplomației prin proceduri parlam entare (înființarea Organizației Națiunilor
Unite și a Ligii Națiunilor ca instrumente de interacțiune dipl omatică), la care se adaugă apariția
superputerilor și natura pol iticii mondiale contemporane.
Stanley Hoffmann sublinia faptul că, în cartea sa de căpătâi, „ Morgenthau a furnizat atât o
explicație a politicii interna ționale, cât și un ghid pentru mo dul în care trebuie condusă politica
externă americană” (Stanley Hoffmann apud Martin Griffith, Relații internaționale. Școli, curente,
gânditori , București, Editura Ziua, 1999, p . 79). Chiar dacă mai are și unele contradicții, cartea în sine
rămâne un demers științific incontestabil, de conturare a unor principii realiste în alcătuirea unei teorii
de politică internațională.
Veronica Dumitrașcu