Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 56, p. 381393, București, 2008 ABUZURILE ASUPRA COPILULUI. [606904]

„Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XIX, nr. 5–6, p. 381–393, București, 2008 ABUZURILE ASUPRA COPILULUI.
FORME, MOTIVAȚIE, CONSECINȚE
GHEORGHE FLORIAN*, MIHAELA PUȘCAȘ
ABSTRACT
CHILD ABUSE.
FORMS, MOTIVATION, CONSEQUENCES
Mass-media frequently bring before the public cases in which pa rents abuse
their own children. Each time the reactions of citizens are int ense and unanimous:
anger, revolt, requests for extreme punishment, the right to co mplain against aggressive
behavior occurring in their vicinity. Modern research on family revealed a world loaded
with tensions and conflicts in w hich abuse is often presented d isguised as love for children
and the wish to provide a good education.
This article approaches the psyc hological aspects of the variou s forms of child
abuse, as these are treated in the specialized literature, tryi ng to offer answers to
legitimate questions: are these isolated cases or are we dealin g w i t h a r e a l
phenomenon; how spread is this phenomenon; do people today love their children less
than before; is there a social environment which favors such be havior; how can abuse
situations which are spread over years be explained; which are the visible signs that a
child is being abused by his/her parents; what are the conseque nces on the
development of personality; are t here statistics for a larger p eriod of time to help
knowing whether the phenomenon i s increasing or decreasing?

Key words : typology of abuse, motivation, psychological consequences,
survival mechanisms.

În ultimii ani, mass-media a adus în fața publicului larg o mul titudine de
cazuri, în care părințiii își maltratau propriii copii. Cazuril e din România, dar și din
alte țări, erau prezentate cu lux de amănunte, reluate de mai m ulte ori, iar unele
transformate în adevărate seriale. De fiecare dată, reacțiile c etățenilor au fost
intense și umanime: mânie, revoltă, cereri de punitivitate extr emă, dreptul de a
reclama conduitele abuzive produse în vecinătatea lor, măsuri d e prevenire eficace.
Se pare că suntem în fața unei noi probleme sociale, abuzul asu pra copilului. În
mod firesc, privirile s-au îndreptat spre specialiștii în probl eme umane – psihologi,

* Address corespondence to Gheor ghe Florian: Universitatea „Hyp erion”, Facultatea de
Psihologie, Calea Călărașilor nr. 169, sector 3, București; e-m ail: [anonimizat]

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 2 382
sociologi, medici psihiatri, asistenți sociali, de la care se a șteaptă răspunsuri la
întrebări legitime: sunt cazuri izolate sau avem de-a face cu u n adevărat fenomen,
cât de întins este acesta, oare oamenii din ziua de astăzi își iubesc copiii mai puțin
ca înainte, există o ambianță socială care predispune la asemen ea conduite, ce
urmări au acestea asupra dezvoltării personalității în formare, cum se explică
situațiile a căror durată se întinde pe ani de zile, care sunt semnele vizibile că un
copil este abuzat de părinții săi, există statistici pe o perio adă mai mare de timp,
pentru a ști dacă fenomenul cr ește sau scade și câte altele?
Există numeroase voci, care afirmă creșterea numărului de copii abuzați în
familie, plasând acest aspect printre particularitățile societă ții contemporane. În
opinia noastră, este vorba mai degrabă de o ridicare a vălului, care a acoperit de-a
lungul timpului acest fenomen, în condițiile în care nu putem c ompara statisticile,
pentru că ele conțin date incomplete, instituțiile care ar treb ui să le țină la zi nu
comunică între ele, iar atunci când se fac anchete de teren pe această temă, adulții
nu răspund cu sinceritate. Probabil că această situație a fost favorizată și de faptul
că, o lungă perioadă de timp, familia a fost idealizată și apre ciată ca fiind un
microunivers cu o puternică solidaritate afectivă, care trebuie ferit de privirile
indiscrete. Cu toate acestea, cercetările moderne asupra famili ei au relevat o lume
încărcată de tensiuni și conflicte, în care abuzul este deseori prezent sub masca
iubirii de copii sau a dorin ței de a face o bună educație.
În studiul de față vom aborda doar aspectele psihologice ale di verselor forme
de abuz asupra copilului, așa c um sunt ele tratate în literatur a de specialitate.
Abuzul asupra copilului este un fenomen complex, care afectează durabil
dezvoltarea individului: pe termen lung, abuzul vulnerabilizeaz ă adolescentul și
apoi adultul, generând sentimente, conduite, moduri de gândire sau relaționări
interumane disfuncționale în viața de zi cu zi. Plasat în zona a ceea ce Anthony
Giddens numea în tratatul său de sociologie (2000, p. 175) „fa ța nevăzută a
familiei”, abuzul asupra copilului antrenează modificări existe nțiale cu atât mai
severe cu cât acesta are loc la o vârstă mai fragedă și se menț ine o perioadă mai
lungă. Mai rău este atunci când adulții tineri cu o asemenea istorie î și întemeiază o
familie și lucrurile se reiau, în aceleași modalități, cu copii i lor. Nu luăm în discuție
rolul maturizant al unor conflicte dintre părinți și copii, mai ales în cazul
adolescenților, fapt care semnific ă recunoașterea barierelor în tre genereții și a
limitelor pe care le au copiii în a înțelege complexitatea vieț ii cotidiene (Marcelli,
Braconnier, 2006, p. 514).
Relația abuzivă dintre părinte și copil este particularizată de faptul că ea nu
servește nevoilor normale de dezvoltare ale copilului, ci satis facerii egoiste,
instinctuale a trebuințelor adultului. Mai mult decât atât, des eori, părinții abuzatori
nu conștientizează consecințele devastatoare ale abuzului asupr a propriilor copii.
Indiferent ce formă îmbracă abuz ul asupra copilului, el afectea ză în mod dramatic
felul în care el percepe și înțel ege lumea în care trăiește, ac easta fiind considerată,
cel mai adesea, ostilă. Din cauza experienței sale reduse de vi ață, copilul nu are

3 Abuzurile 383
capacitatea de a înțelege ce i se întâmplă și, cu atât mai puți n, motivația părinților
săi, deoarece nivelul său cognitiv este plasat cu precădere în concret. În aceste
circumstanțe, tocmai figurile parentale, care trebuiau să îl aj ute în descoperirea
universului și în construcția unei imagini adecvate a acestuia, îi refuză sprijinul, ba
mai mult, ele sunt cele care îi zdruncină echilibrul atât de fr agil.
Abuzurile petrecute în afara familiei pot să nu afecteze în mod esențial
copilul, dacă părinții îi oferă protecția de care are nevoie, r ețeaua de sprijin din
interiorul familiei ajutându-l să meargă mai departe fără traum e semnificative.
Abuzul părinților asupra copilului nu este condiționat de apart enența familiei
la o anumită clasă socială, dar pare a fi mai frecvent în famil iile cu o situație
economică precară, în care părinții au un nivel de instrucție ș i educație scăzut,
utilizează modele violente de rezolvare a problemelor cotidiene , membrii familiei
nu merg la biserică, familia este puțin integrată în ansamblul comunitar, relațiile cu
rudele sunt slab conturate, iar locuința este așezată în zone c u o rată a criminalității
ridicată. Aceste particularități sociale sunt dublate de cele p sihologice, precum
lipsa afecțiunii între soți și conflictele dintre aceștia, nive lul de aspirații redus și
consumul cultural aproape inexistent. Aceste familii gener ează și perpetuează
violența prin socializare și învățare socială.
Investigațiile realizate în cazurile de abuz asupra copilului a u scos la lumină
faptul că o parte importantă dintre părinții abuzivi provin din familii cu grad
crescut de violență, fiind ei înșiși abuzați în copilărie, ceea ce atrage atenția asupra
pericolului transmiterii transgen eraționale a lipsei de interes pentru dezvoltarea
copilului și a distructivității fără sens în viața de familie. Cu cât acești factori
acționează la vârste mai fragede, cu atât interiorizarea lor v a fi mai profundă,
afectând procesul de cristalizare a personalității, iar peste a ni, adolescenții vor
deveni persoane dominate de insecu ritate, închise în sine, depe ndente și cu un eu
fragil. Cele mai interesante surse de date sunt povestirile mem brilor familiei, prin
care ei reconstituie evenimentele vieții lor obișnuite, dau sen s experiențelor și
interacțiunilor care formează substanța familiei și explică evo luția fiecărui membru
component (Nichols, Schwartz, 2005, p. 129).
În acest context, devin cu atât mai necesare explorările asupra dimensiunilor
fenomenului, asupra caracteristic ilor diferitelor tipuri de abu z, a particularităților
psihosociale ale abuzatorilor și ale victimelor, astfel încât s ă se poată pune în
practică soluții care să amelioreze calitatea spațiului familia l. Toate acestea,
deoarece aici au loc procesele de maturizare și cele de dezvolt are ale copilului:
interacțiunile dintre acesta și factorii mediului său familial vor genera suferință,
dacă nu sunt reperate î n timp util situațiil e cu potențial pato gen (Marcelli, 2003, p. 75).
Abuzul asupra copilului este o sintagmă care acoperă un grup et erogen de
conduite adesea coexistente:
– abandonul, – abuzul fizic, – abuzul emoțional,
– abuzul sexual.

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 4 384
Frecvența și perioada de timp, pe parcursul căreia se repetă ep isoadele
abuzive, reprezintă variabile importante, care influențează dec isiv percepția
adultului de către cel abuzat și evoluția sa ulterioară. Abuzul unic va avea
consecințe negative mai reduse, dar va putea fi explicat și rem emorat de către copil
prin intermediul unor întâmplări și personaje magice.
Abuzarea copiilor timp îndelungat are consecințe profunde, prec um
pasivitatea cronică, distanțarea de cei din jur, anestezia emoț ională, toate fiind
forme de apărare împotriva traumelor; aceste simptome alterneaz ă cu momente de
furie împotriva propriei persoane, vizibile în acțiunile de aut orănire și în tentativele
de suicid sau acțiuni agresive îndreptate împotriva celorlalți. Astfel, foștii abuzați
se transformă deseori în adevăr ați abuzatori ai altora.
În general, situațiile de abuz sunt favorizate de :
1. nașterea prematură a copilului, care, în primul an de viață, fiind mai greu
de îngrijit decât congenerii lui, îi irită pe părinți, declanșâ nd frustrare și agresivitate
la aceștia;
2. nașterea neplanificată și nedorită a copilului sau apariția unui copil de alt
sex decât cel dorit de părinți;
3. existența la copil a unor dizabilități fizice sau psihice, c are îngreunează
relaționarea adultului cu el;
4. copiii hiperactivi, indisciplinați, neascultători și provoca tori (unii copii
etichetați ca „dificili” sunt așa din cauza încercării lor de a ascunde anumite
suferințe, fapt care-i face dezag reabili, provocând respingere din partea celorlalți).
Încercând să facă față situației de abuz, copiii dezvoltă mecan isme de
supraviețuire, care îi ajută să se apere atât de agresor și de mediul înconjurător, cât
și de propriile gânduri și sentimente, ei creându-și astfel il uzia de control asupra
situației. Grey și Kempe (după Killen, 1998, p. 101) au identif icat la copiii abuzați
două strategii de supraviețuire utilizate, de cel e mai multe or i, alternativ:
1. strategia de a fi exagerat de bine adaptat este utilizată de copiii care se
poartă în așa fel încât să fie pe placul adulților, îndeplinind u-le toate dorințele,
făcând eforturi pentru a le preîntâmpina reacțiile violente și a se ridica la înălțimea
așteptărilor lor; din această categorie fac parte copiii inteli genți, care au învățat să
observe gesturile părinților, pentru a afla dacă sunt nervoși s au nu, care „citesc” pe
fața lor semnele a ceea ce ar putea să se întâmple, vorbesc neî ncetat în anumite
situații pentru a le distrage a tenția. Utilizând o astfel de st rategie, copiii dobândesc
abilități și competențe superioare celor ale congenerilor, dar își vor pierde definitiv
copilăria, devenind niște adulți în miniatură, care învață să s e descurce de timpuriu,
dar cu un preț mult prea mare;
2. strategia de a fi hiperactiv și distructiv este aplicată de copiii care sunt
constant provocatori, agresivi, deranjează jocul celorlalți, di strug lucruri, creează
agitație, se întrerup deseori din activitățile începute, sunt s fidători; ei încearcă să
atragă astfel atenția asupra lor, dar, din păcate, efectele sun t contrare celor

5 Abuzurile 385
așteptate. Există diferențe între cele două sexe în abordarea s trategiilor de
supraviețuire: în timp ce băieții se bazează mai mult pe propri a forță și creativitate,
fetele apelează și la alte per soane, care le-ar putea sprijini în efortul lor de a face
față împrejurărilor.
În pofida multitudinii de fațete și particularități ale abuzulu i asupra copiilor,
există câțiva indici ai existenței sale, identificabili în modu l de a fi al victimelor:
a) amintirile compulsive, retrăite de nenumărate ori (vizuale, tac tile, olfactive,
acustice, în funcție de modalitat ea predominantă în care a fost realizat abuzul);
b) modalități comportamentale particulare (copiii repetă în joc tr ăirea abuzului
și o reproduc în scenarii automatizate, de exemplu în jocul cu păpuși sau în desen);
c) viziunea alterată asupra lumii, vieții și mai ales asupra viito rului (lipsa de
încredere în semeni, așteptările negative dinspre aceștia, difi cultăți în a construi
relații pozitive cu cei din jur).
Desigur, trăirile copiilor abuzați vor fi diferite, depinzând d e tipul abuzului în
sine, de sensibilitatea fiecăruia, de modul în care fiecare cop il a perceput întreaga
situație și, în sfârșit, de mijloacele folosite pentru a suprav iețui.
TIPURI DE ABUZ Ș I CONSECINȚELE LOR
Abandonul sau agresivitatea prin demisie (Păunescu, 1994, p. 95) se poat e
manifesta sub diverse grade și forme, mergând de la abandonul disimulat , în care
părinții se poartă ca și când copilul nu ar exista, îl neglijea ză, nu-i acordă niciun fel
de atenție, copilul este respins, iar nevoile sale de dezvoltar e sunt ignorate, până la
abandonul fizic, când unul dintre părinți părăsește copilul sau, în caz de div orț, îl
consideră un obstacol în calea constituirii noii sale familii; această situație o găsim
și în cazul fetelor minore rămase însărcinate, care sunt părăsi te atât de parteneri, cât
și de părinți, având mari dificultăți în a crește și educa viit orul copil.
Abandonul disimulat cuprinde o gam ă diversă de comportamente ma i mult
sau mai puțin vizibile, de la hrăn irea inadecvată a copilului, lipsa preocupării
pentru starea lui de igienă, până la incapacitatea de a se anga ja afectiv în creșterea
copilului și de a construi relații pozitive cu acesta. Mass-med ia abundă în imagini
de copii crescuți în condiții impr oprii de locuit, murdari, neî ngrijiți, nemâncați, cu
haine jerpelite și nespălate, ale căror corpuri sunt invadate d e păduchi și boli, uitați
nesupravegheați cu orele, care întregesc un tablou grotesc al n epăsării, al lipsei de
educație, de preocupare pentru zi ua de mâine, din partea părinț ilor. În familiile cu
mai mulți copii, cel mai mare preia de timpuriu rolul de adult, încercând să facă
față sarcinilor legate de creșterea și educarea fraților mai mi ci, eludând astfel
copilăria, etapă absolut necesar ă unei deveniri ulterioare armo nioase.
Copiii neglijați au caracteristici ușor de observat: sunt consi derați foarte
cuminți, sunt timizi, se retrag din fața agresiunii altora, nu încearcă niciodată să se
afirme, de obicei se joacă singuri, preferă să stea în grupuri mari de copii, dar nu-și
fac prieteni. În schimb, copiii respinși sunt foarte activi, vo rbăreți și certăreți,

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 6 386
încearcă mereu să se apropie de ceilalți, nu cooperează atunci când se joacă, nu
împart lucrurile pe care le posedă, deseori atrag atenția prin conduite nepotrivite
situației (Schaffer, 2005, p. 118).
Consilierii școlari atrag tot mai des atenția asupra unei forme de abandon
emoțional, specific societăților centrate pe consum și acumulăr i materiale rapide,
care conjugă cu precădere verbul „a avea” în detrimentul lui „a fi”: preocuparea
excesivă a părinților de a acumula bunuri cât mai scumpe (de pr estigiu) și de a
asigura copiilor lor mijloace materiale de nivel superior se re alizează în detrimentul
grijii și căldurii de care au nevoie copiii în perioada de creș tere și interiorizare a
normelor și valorilor sociale. „Copiii au nevoie de sprijin din partea adulților, față
de care manifestă un puternic atașament…” (Mitrofan, 2008, p. 282).
Abuzul fizic este cel mai vizibil și mai des întâlnit; el apare în urma unei
acțiuni deliberate sau a inacțiunii din partea unui părinte sau a persoanei care
îngrijește copilul (lipsa de interes și supraveghere) și are dr ept consecință
vătămarea fizică a acestuia . Ținut în frig, lăsat nemâncat și nespălat, vorbindu-i-se
rar sau deloc, țintuit într-un loc ore întregi, nelăsat să doar mă suficient, amenințat,
bătut, ars cu țigara, copilul se poate lovi, se poate arde, se poate infecta, va crește
slab, rahitic. La acestea se vor adăuga teama de părinte, supun erea excesivă,
evitarea contactelor cu adulții, tăceri prelungite, anxietate p ermanentă. Toate
acestea anunță deja un adolescent și un adult vulnerabil în faț a exigențelor
obișnuite ale vieții.
Cercetările în domeniu relevă câteva caracteristici mai importa nte ale
părinților care își abuzează fizic copiii :
a) provin din familii cu un climat impregnat de violență: părin ții lor se
agresau reciproc, iar ei erau pedepsiți corporal în copilărie;
b) sunt convinși că educația cea mai bună se face prin pedepse corporale;
c) în familiile de origine, tatăl considera că are dreptul „nat ural” de a folosi
orice mijloc pentru a-și impune autoritatea;
d) adoptă un stil confuz, derutant , ambivalent, în raporturile cu copiii lor, au
așteptări nerealiste de la ei, de exemplu, să fie primii la șco ală, să muncească în
casă, să nu se joace, să fie constant ascultători, să nu creeze niciun fel de probleme;
e) copiii sunt considerați obiecte utilitare: ei există mai deg rabă pentru a le
satisface nevoile, proiecțiile și aspirațiile neîmplinite (ei t rebuie să fie supuși în
orice împrejurare, să îndeplinească întocmai tot ce li se cere) ;
f) nu sunt îngrijorați de rănile fizice și sufletești pe care l e pot provoca, fiind
adepți ai ideii că „se mai întâmplă, ce mare lucru, i-am dat câ teva palme”.
Abuzul fizic este însoțit, inevitabil, de cel emoțional , datorită sentimentelor
de teamă, de inferioritate, din cauza comunicării dificile și î ncărcate de o ostilitate
nemotivată, lucruri care pot persista și la vârsta adultă. Sănă tatea sufletească a
copilului este periclitată, va fi de asemenea afectată imaginea sa despre sine, despre
relațiile cu ceilalți, favorizând insinuarea ideii că nu este l a fel de valoros ca ei, că
nu merită să fie apreciat și iubit. Există situații în care cop ilul-victimă percepe

7 Abuzurile 387
abuzul ca un indicator al interesului părintelui față de el, al faptului că acesta îi vrea
binele, prin urmare, el nu recunoaște abuzul și nu îl denunță, refuzând chiar
separarea de părintele agresor. Amintim cazul unui copil de 10 ani, care a fost bătut
de tatăl său, fracturându-i-se clavicula; întrebat de un vecin de ce nu se duce la
poliție să reclame, copilul a spus: „pentru că doar el îmi dă de mâncare…”
Bătaia copiilor este un fenomen încă destul de răspândit în societățile
contemporane, rămânând unul din mijloacele cele mai utilizate d e părinți pentru
„educarea” copilului. În general, rănile sunt tratate și se vin decă, dar, indiferent de
modalitatea în care este aplicată bătaia, ea afectează pe terme n lung echilibrul
emoțional al copilului. Pe termen scurt, copilul trăiește neînc rederea, incertitudinea
și teama de noi violențe, ceea ce va spori starea de confuzie î n care crește.
Percepându-se ca un copil rău, care își dezamăgește părinții, c rede că acesta este
motivul pentru care este respins și va face eforturi de a dezvo lta strategii de
supraviețuire, pentru a preven i un nou atac din partea acestora .
Cea mai mare parte a părinților care abuzează fizic copilul fac e parte fie din
categoria femeilor agresate de soți, fie din cea a bărbaților c are își agresează soțiile.
Există în acest sens o probabilitate de 45 până la 80% ca bărba ții care își
abuzează fizic soțiile să abuzeze fizic și copiii pe care-i au . Pe de altă parte, spre
deosebire de femeile care nu sunt agresate de soți, cele agresa te au o probabilitate
de cel puțin două ori mai mare în a-și agresa propriii copii (Rădulescu, 2001,
p. 43).
Există situații în care tensiunea care însoțește conflictele di ntre soți este
resimțită intens de către copil: acesta devine excesiv de agita t și turbulent, făcând
și mai greu respirabilă atmosfe ra familială. În aceste condiții , copilul se transformă
înt-un fel de țap ispășitor, părinții și frații descărcându-și agresivitatea asupra lui
(Killen, 1998, p. 28). Specialiștii consideră că evenimentul ce l mai traumatizant
pentru un copil este faptul de a fi martor la violențele dintre părinții săi.
Iată principalii indicatori care arată că un copil trăiește înt r-un mediu familial
caracterizat de violență (Rădulescu, 2001, p. 67):
1. copilul are frecvent conduite agresive;
2. copilul este izolat, pasiv, emotiv;
3. copilul are dificultăți școlare: performanțe scăzute, absenteaz ă, este
indisciplinat;
4. rolurile sunt inversate: copilul tutelează adultul;
5. tulburări ale somnului nocturn: insomnii, coșmaruri, poluții, a gitație în
timpul somnului;
6. dureri somatice: dureri de cap, de stomac, guturai cronic, a lergii;
7. comportament autodistructiv, înclinație spre accidente;
8. vătămări inexplicabile sau i ncompatibile cu istorisirea acci dentului;
9. teamă de contactul fizic in ițiat de părinți sau de alte pers oane;
10. plâns disperat sau absența a proape completă a plânsului;

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 8 388
11. pare să urmărească siguranța, adaptându-se mai degrabă la s ituație, decât
să se bizuie pe părinți; pare într-o stare de alertă constantă față de un
pericol potențial, întrebând, prin cuvinte și acțiuni, ce se va petrece în
continuare;
12. se află permanent în căutarea hranei, a unor lucruri, avant aje, servicii;
13. are conduite evazioniste și deviante persistente, mai ales în cazul
adolescenților, cum ar fi vagabondajul, abuzul de alcool sau de droguri,
prostituția, mariaj timpuriu, exitența unei sarcini.
Abuzul emoțional reprezintă o acțiune cronică a părinților sau a altor
persoane de îngrijire, care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de sine
pozitive a copilului. Este un comportament intenționat al unui adult, care jignește,
batjocorește, ironizează, devalorizează sau umilește copilul în m o m e n t e
semnificative, afectându-i imaginea de sine și echilibrul psiho logic. Această formă
de abuz reprezintă unul din cele mai vătămătoare atacuri ale ad ultului asupra
dezvoltării conștiinței de sine și a evoluției sociale ulterioa re a copilului.
Abuzul emoțional nu se referă la situațiile singulare, în care copilul este
respins, de un părinte preocupat și tensionat, pe parcursul une i perioade scurte de
timp, ci vizează un comportament stabil, care definește relația dintre cei doi, care
nu lasă urme fizice, dar este cu atât mai periculos. Aceasta fa ce ca abuzul
emoțional să fie greu de demonstrat.
Copilul abuzat emoțional simte că nu este dorit și iubit, trăie ște izolarea,
teroarea, refuzul, agresivitat ea. Copilul este respins ca ființ ă, îi sunt ignorate trăirile
pozitive sau negative, îi sunt impuse reguli stricte, a căror n ecesitate nu o înțelege,
este izolat de ceilalți. El se confruntă cu grave probleme afec tive și supraviețuiește
interiorizând imaginea oferită d e părintele abuziv. Din reperto riul abuzului
emoțional fac parte modalități diverse, ușor de identificat la copil: neîncredere,
ostilitate, manifestări agresive, inhibiție socială, dificultăț i de adaptare, incapacitate
de a se juca sau de a se exprima prin joc. Toate acestea sunt p rovocate de
supunerea copilului la umilințe, refuzarea gesturilor lui de af ecțiune, preferința
vădită pentru ceilalți frați, refuzul de a recompensa sau felic ita copilul pentru
reușita sa, interzicerea jocului cu alți copii, interzicerea ac tivităților legate de
școală și de timpul liber, cultivarea neîncrederii față de cei din afara familiei,
forțarea copilului să participe la activități de care se teme, amenințări, acțiuni
distructive față de bunurile acestuia etc. Iată și alte semne a le abuzului emoțional:
timiditatea, neîncrederea, anxietatea, tendințele hetero- și au toagresive, inhibiția
socială, dificultățile de comunicare. Mai adăugăm faptul că ame nințările cu
diferite pedepse, cu abandonul sau cu alungarea de acasă a unui a din copii se
transmit și celorlalți frați.
O altă formă este aceea rezultată din expunerea copilului la vi olențele,
ostilitatea și ura dintre adulți. Cu mult înainte ca dezvoltare a psihică să îi permită,
acest copil își asumă responsabilitatea împovărătoare de a avea grijă nu doar de el
însuși, dar și de părinți, renunțând la a-și mai trăi copilăria . Ca adult, acesta se va

9 Abuzurile 389
confrunta cu probleme legate de identitate – conștientizarea va lorii personale și a
identității sexuale (Killen, ibidem , p. 34). În cazul în care părinții divorțează,
copilul poate continua să fie supus abuzului prin faptul că est e forțat să se
poziționeze de o parte sau de cealaltă, fără a putea să ceară ș i să obțină informații
care l-ar ajuta să depășească confuzia pe care o trăiește, sau va dezvolta sentimente
de vinovăție, pentru că a fost de partea unuia dintre ei, ori, și mai dramatic, va fi
obiectul unei răpiri.
Nu sunt rare cazurile când abuzul de substanțe (alcool, droguri ), de către
părinții incapabili să-și gestioneze viața, se transmite și la copilul care trăiește
alături de ei. Acesta va sfârși prin a se considera vinovat pen tru decăderea
părinților și va avea o percepție distorsionată asupra sa și as upra lumii înconjurătoare.
Alături de consecințele în plan emoțional, care conduc spre dif icultăți de
adaptare într-un mediu nou (lipsă de inițiativă și de creativit ate, anxietate, tendința
de separare inclusiv la vârsta adultă), există și efecte în pla n social, care pot
împinge copilul către o carieră infracțională: fuga de acasă, f urturi, acte de
vandalism etc. Un individ cu o car ieră infracțională încărcată și multe pedepse
privative de libertate ne spunea nu demult: „ Am fost crescut de bunici, deoarece
mama mă părăsise la naștere, plecând să-și caute fericirea în a lte locuri. La vârsta
de 3 ani, mama a revenit și m-a dus departe, într-un oraș minie r, unde își găsise
fericirea. Mi-aduc aminte învățămintele ei: când intri, zici fr umos săru-mâna
tăticule și îl pupi. Așa am făcut, dar am primit o replică rece , care m-a urmărit
toată viața: «ia-l de aici din fața mea».
Nu am uitat niciodată cum m-a privit și m-a respins, dar, în sc himb, am găsit
repede refugiu în persoana unchiului meu nea Gică, fratele mame i, de care și lui
tata îi era teamă și eu eram tare bucuros când îl certa pe tata pentru mine. El mă
iubea mult în felul lui, dar singurul lucru care nu îi plăcea e ra faptul că eram prea
blând și încerca mereu să-mi inoculeze că trebuia să știu să mă bat. El mă bătea
ca pe stradă, nu cu cureaua, dar efectul s-a văzut, deoarece ta ta primea reclamații
de la mulți părinți, el mă bătea pe mine, iar pe el unchiul Gic ă, și el a fost primul
care a cedat.
La grădinița săptămânală unde m -au dat părinții am luat bătaie de la un
băiat mai mare; când m-a văzut, nea Gică a turbat, m-a bătut cu m nu mai fusesem
bătut niciodată, mi-a pus cuțitul în mână și mi-a zis vorba lui preferată:
«Bisericuța mă-tii, te duci și îi bei sângele, altfel eu te omo r cu mâna mea, muiere
ce ești». Și așa am făcut, m-am dus la cel ce mă bătuse și i-am spus că vreau să
dăm mâna să ne împăcăm, așa cum îmi spusese nea Gică și, când e l a întins mâna
la mine, eu l-am lovit cu cuțitul în gât după care am fugit, av eam 5 ani atunci …”
Urmează povestirea despre celor 7 omoruri săvârșite și condamna rea la detențiunea
pe viață (Gheorghe, 2003, p. 149).
Abuzul sexual presupune ,,folosirea” copilului de către părinți sau alte
persoane, pentru a-și satisface propriile nevoi sexuale. Cuprin de o paletă largă de
comportamente, de la mângâieri, la obligarea copiilor să vizion eze reviste și filme

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 10 390
pornografice, până la asistarea adultului în timpul masturbării , participarea la jocuri
sexuale, intromisiunea orală, anală sau genitală. Acestea acte se adresează copiilor
de toate vârstele, pot fi repetate o perioadă lungă de timp sau pot constitui un
incident izolat.
Natura abuzului sexual, vinovăția care poate pune stăpânire pe copilul-
victimă, existența unor relații pozitive cu abuzatorul, insinua rea ideii că
participarea copilului este un noroc pentru el, posibila implic are a părinților
naturali sau vitregi sau a altor persoane care îngrijesc copilu l, pot face extrem de
dificilă denunțarea acestuia. Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale (ediția a patra, 1994, p. 613–614) introduce abuzul sexual rep etat și
maltratarea corporală în categoria evenimentelor traumatice, ca re generează un
stres sever. Iată ce ne-a declarat o minoră internată la un cen tru de reeducare,
pentru furt:
„Aveam 3 ani și jumătate când mama s-a recăsătorit cu un bărba t pe care-l
cunoscuse cu câteva săptămâni în urmă. Anii au trecut, mama a d at viață altor
copii, lucru care m-a îndepărta t de ea. Ea era o cupată cu copii i, cu treburile casei.
Soțul mamei mele începuse să bea fără măsură, devenind brutal c u mama și cu noi,
copiii. Certurile și bătăile nu conteneau. Tensiunea și teama d omneau în casa
noastră, ca un blestem aducător de nenorociri. Eu și fratele me u sufeream enorm,
nefiind agreați de noul tată. Când auzeam vreun vecin că l-a vă zut pe tata sau îl
auzeam vorbind, tușind sau urcând scările, ne lua tremuratul.
Aveam 14 ani, când mama m-a trezit într-o dimineață foarte devr eme, mi-a
spus că urmează să plece la țară și că se întoarce seara târziu , eu trebuind să fac
curățenie, să-i pregătesc pe cei trei frați mai mici pentru șco ală și, când vine tata,
să-i pregătesc masa. Se făcuse ora 18 și tata încă nu venise. A venit într-un târziu
băut, a mâncat și s-a dus în sufragerie. M-a strigat spunând c ă are ceva de
discutat cu mine. M-a întrebat dacă am încuiat ușa, eu tremurân d în tot acest timp.
El s-a așezat pe canapea și a început să se dezbrace. Mă tot ch ema lângă el. De
frică, am început să plâng și i -am spus că îl s pun mamei. Mi-a dat bani și a spus să
nu-i spun nimic mamei. Am fost șocată de toate astea, pentru că niciodată nu
avusesem nimic de-a face cu sexul. Aceeași scenă s-a repetat. S oțul mamei nu mă
mai bătea, dimpotrivă, se purta foarte frumos cu mine. Mama a î nceput să se mire
de întorsătura pe care o luaseră l ucrurile, se mira cum de ne î nțelegem așa de
bine. El îmi tot dădea bani, pe care însă nu i-am folosit. După un timp i-am spus
mamei. El a recunoscut și a spus că face ce vrea cu mine. Au ur mat multe
scandaluri și tata a devenit o fiară. Eu și mama eram sacii lui de box. Pentru
prima dată am fugit de acasă. Am început să frecventez barurile de noapte,
discotecile, am avut o viață st ricată. Nu îmi păsa ce se întâmp la cu mine. Mă
interesau doar banii, sănătatea, să fiu curată, iubită și ocrot ită. Degeaba am avut
acasă tot ce-mi trebui a din punct de vedere material, sufleteșt e era prea puțin. Am
devenit foarte rece față de cei d in jurul meu. Mă interesa doar ca eu s-o duc bine ”.

11 Abuzurile 391
Există câteva consecințe ale abuzului sexual, care fac ca el să fie cea mai
înjositoare și mai greu surmonta bilă formă de abuz (Fischer, Ri eddeser, 2001, p. 258):
1. sexualizarea traumatică prin interiorizarea de către copil a un or idei eronate
despre comportamentul sexual, datorită faptului că este recompe nsat pentru
comportamente sexuale nepotrivite vârstei;
2. stigmatizarea prin trăirea sentimentului de rușine, datorită fa ptului că
abuzatorul îi solicită imperativ să păstreze tăcerea și îi atra ge atenția asupra faptului
că este părtaș, iar imaginea lui va fi una negativă, dacă ceila lți le vor descoperi
secretul;
3. trădarea prin neîmplinirea așteptă rilor copilului privind apăra rea și grija
din partea membrilor familiei, care îi neagă dreptul la bunăsta re și armonie;
4. neputința copilului de a se proteja și de a stopa abuzul, dator ită
experimentării de către acesta a încălcării de către adult a gr anițelor sale corporale;
5. parentificarea și atribuirea de roluri deformate, prin pierdere a copilăriei și
aducerea sa cu forța în rolul de adult, prin atenția care i se acordă, în defavoarea
fraților și prin recompensele nepotrivite.
Copilul abuzat sexual poate să-și piardă dorința de a trăi: el suferă schimbări
severe în plan psihologic, poate deveni închis în sine, violent s a u , e l î n s u ș i , o
persoană abuzivă. Semnele obiș nuite se observă în schimbările c omportamentului:
copilul este tăcut, se simte complexat și îndepărtat de prieten i. Comportamentul
copiilor abuzați sexual diferă după vârsta lor. Copiii de vârst ă școlară se străduiesc
să țină în taină faptul ca au fos t abuzați. Tăcerea copilului e ste asigurată adesea
prin corupere din partea persoanei abuzive, deoarece el este fă cut să se simtă
vinovat și responsabil de ceea ce se întâmplă. De asemenea, el poate dezvolta
comportamente sexualizate la vârste fragede, deoarece, imitând comportamentul
abuzatorului, încearcă să se apropie de ceilalți adulți așa cum au văzut la acesta.
Semnele vizibile ale abuzului sexual sunt lezarea orificiului a nal sau vaginal,
reflexul dilatării, tulburări digestive, tulburările de somn, c oșmaruri cu conținut
sexual, panică, agravarea unor boli cu componentă psihică, tulb urările instinctului
alimentar. Trăirile emoționale sunt: frica de pedeapsă, culpabi litatea, furia,
depresia, ostilitatea, sentimentul de murdărire corporală, team a de deteriorare
sexuală și a reproducerii, tendințe suicidare, regresie, pierde rea deprinderilor
sociale, nepăsare față de sine. Alte consecințe posibile pot fi tulburările emoționale,
depresia, iar în plan social, fuga de acasă, eșecul școlar, pro stituția, consumul de
droguri și/sau alcool.
Analiza abuzului sexual asupra copilului are în vedere evaluare a fiecărei
situații dintr-o perspectivă multiplă, care să poată indica pro funzimea traumei
suferite și a efectelor acesteia: sub ce formă a avut loc abuzu l (penetrarea fiind cea
mai periculoasă), dacă acesta a fost asociat cu acțiuni de viol ență fizică, frecvența
cu care s-a petrecut și pe ce perioadă, vârsta copilului, vârst a abuzatorului și gradul
de rudenie cu acesta (cu cât persoana este mai apropiată, cu at ât efectele sunt mai
grave).

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 12 392
Incidența cazurilor de abuz sexual asupra copilului este mult m ai ridicată
decât gradul de recunoaștere. În aceste condiții, estimarea exa ctă a dimensiunilor
fenomenului este, practic, imposibil de realizat. Studiile poli ției pun în evidență
faptul ca minorul abuzat sexual preferă să-și ascundă trauma su ferită, pentru a
elimina efectele negative pe care aceasta le poate produce și î n continuare, prin
dezvăluire. Uneori, victimele incestului continuă, în mod incon știent, să-l apere pe
tatăl abuzator (Fischer, Riedesser, ibidem , p. 255).
Mecanismele de apărare determină ca dezamăgirea să nu aibă legă tură cu
tatăl, ci cu bărbații, în general; în acest fel, propriul tată este dezvinovățit, iar ura și
disprețul sunt canalizate către ceilalți bărbați.
CONCLUZII
1. Dezvoltarea armonioasă a copilului poate fi perturbată ireversi bil de
abuzurile exercitate de părinți sau de persoanele care-l îngrij esc. Practicile abuzive
pot genera învățări patologice, care modifică definitiv structu ra personalității și, în
consecință, alterează calitatea relațiilor umane și concepția d espre oameni și viață.
2. Persistența, timp îndelungat, a copilului într-o relație cu un adult abuziv îl
poate determina pe acesta să joace roluri nepotrivite vârstei ș i, ca urmare, să-i
perturbe procesul de socializar e progresivă, adecvată nivelului său fizic și mintal.
3. Dacă nevoile superioare ale cop ilului de vârstă mică (de cunoaș tere, de
prieteni, de explorare, de frumos, de progres, etc.) sunt satis făcute rareori sau deloc
de către părinți, ele vor dispărea și nu vor ajunge niciodată s ă devină motive ale
acțiunilor adolescentului și adultu lui în viață. În schimb, nev oile bazale (de hrană,
de protecție, de sănătate, de sex), care au fost satisfăcute ac cidental sau condiționat,
vor deveni motive dominante în viața copilului și a viitorului adult. În sfârșit,
nevoile satisfăcute anormal sau în modalități neobișnuite, vor deveni, în anumite
condiții, motivații inconștiente, care vor regla întrega viață a celui în cauză și a
celor care depind de el (Klein, 2001, p. 346).
4. Deși sunt purtători de drepturi, minorii apar rareori în statis tici, doar atunci
când este nevoie de prezența lor pentru a da sens evenimentelor în care sunt
implicați adulții.
5. Problema abuzurilor comise de adulți contra copiilor trebuie co nsiderată în
același timp o problema de victimologie, de sănătate publică și suferință socială, cu
tot ce implică acest lucru: studii și cercetări, statistici coe rente, formarea
speciaștilor, programe de educare precoce a părinților, fonduri suficiente, legislație
adecvată, etc.
6. Ar fi utilă înființarea unui Avocat al Poporului ( ombudsman ), însărcinat
doar cu problemele care privesc calitatea serviciilor oferite f amiliei și copiilor.

13 Abuzurile 393
BIBLIOGRAFIE
1. FISCHER, GOTTFRIED, PETER RIEDESSER, Tratat de psihotraumatologie , București, Editura
Trei, 2001.
2. FLORIAN, GHEORGHE, Fenomenologie penitenciară , București, Editura Oscar Print, 2003.
3. GIDDENS, ANTHONY, Sociologie , București, Editura Bic All, 2000.
4. KILLEN, KARI, Copilul maltratat , Timișoara, Edi tura Eurobit, 1998.
5. KLEIN, M., în Psihologia la răspântia mileniilor (coord. M. Zlate), I ași, Polirom, 2001.
6. MARCELLI, DANIEL, BRACONNIER, ALAIN, Tratat de psihopatologia copilului , București,
Editura Fundației „Generația”, 2003.
7. MITROFAN, I., Psihoterapie , București, Editura SPER, 2008.
8. NICHOLS, MICHAEL P., SCHWARTZ, R. C., Terapia de familie. Concepte și metode ,
București, editată d e Asociația de Tera pie Familială, 2005.
9. PĂUNESCU, CONSTANTIN, Agresivitatea și condiția umană , București, Editu ra Tehnică, 1994.
10. RĂDULESCU, SORIN M., Sociologia violenței (intra) familiale: victime și agresori în familie ,
București, Editura Lumina Lex, 2001.
11. SCHAFFER, H. R., Introducere în psihologia copilului , Cluj-Napoca, Editu ra Asociației de
Științe Cognitive din România, 2005.

Gheorghe Florian, Mihaela Pușcaș 14 394