Revista român ă de sociologie , serie nou ă, anul XXVIII, nr. 56, p. 507518, Bucure ști, 2017 [628237]

„Revista român ă de sociologie” , serie nou ă, anul XXVIII, nr. 5–6, p. 507–518, Bucure ști, 2017

Creative Commons License
Attribution-NoDerivs CC BY-ND ROLUL STUDIERII VULNERABILIT ĂȚII COMUNITARE
ÎN GESTIONAREA RISCURILOR*
VERONICA DUMITRA ȘCU∗∗
ABSTRACT
THE ROLE OF STUDYING THE COMM UNITY VULNERABILITY WITHIN
THE RISK MANAGEMENT
The number of studies dealing with vulne rabilities and its role in preventing
disasters has increased in the recent years, researchers emphasizing especially its social
dimension. Risk-disaster prevention is possi ble not only by intervening on the physical
domain, but by especially analyzing and eventually changing the societal factors that
shape the resilience level of the communities. Community’s vulnerability emerging
from social, economical and po litical conditions may deepen its exposure to disasters.
The analysis on community’s vulnerabilities is a nece ssity for the reduction of
the community deficiencies that can constitute obstacles for post-disaster recovery, but
also for the reduction of the exposure to risks.

Keywords : vulnerability, social vulnerability, community vulnerability, social
risks, resilience.
1. INTRODUCERE
Studiile despre vulnerabilit ăți sociale au luat amploare în ultima vreme, mai
ales în ceea ce prive ște gestionarea riscurilor.
Conceptul de vulnerabilitate a fost adus în aten ție după anul 1970, „când
cercetătorii au observat c ă pierderile din dezastre au crescut, de și numărul
dezastrelor a r ămas acelea și” (O’Keefe, Westgate & Wisner, 1976 apud Zakour,
Gillespie, 2013, 17). Autorii cita ți au observat c ă dezastrele de aceea și intensitate

* Acest articol a fost elaborat în cadrul proiec tului: „Evaluarea riscurilor de dezastre la nivel
național (RO-RISK)”, proiect cofinan țat din Fondul Social European prin Programul Opera țional
Capacitate Administrativ ă 2014–2020, beneficiar: Inspectoratul General pentru Situa ții de Urgen ță.
∗∗ Researcher, the Institute of Sociology of the Romanian Academy; e-mail:
[anonimizat] .

Veronica Dumitra șcu 2
508
au consecin țe diferite ( ibidem ). De exemplu, la cutremure de aceea și intensitate,
numărul pierderilor de vie ți omenești era diferit. Speciali știi au ajuns la concluzia
că, din moment ce la acela și număr de dezastre se înregistreaz ă pierderi diferite, iar
dezastrele de aceea și intensitate survenite în diverse regiuni au consecin țe diferite,
cauzele trebuie c ăutate la nivelul sistemului social.
Interesul pentru vulnerabilitate a sc ăzut după anul 1980. Pân ă atunci,
vulnerabilitatea era redus ă doar la studiile despre mediu. Studiile axate pe
vulnerabilitate au revenit dup ă 2000, moment când a fost integrat un spectru mai
larg de probleme și provocări implicate pentru reducerea dezastrelor.
Bonanno și Gupta (2009), cita ți de Zakour și Gillespie (2013), enumer ă
motivele pentru care s-au intensificat studiile privind vulnerabilitatea: „În primul rând, pentru a reduce vulnerabilitatea la d ezastre. În al doilea rând, vulnerabilitatea
este în strâns ă legătură cu fiecare hazard și dezastru. În al treilea rând,
vulnerabilitatea ia în considerare și factori pozitivi (factori de protec ție), dar și
factori negativi (factori de risc) lega ți de sistemul social. În al patrulea rând,
vulnerabilitatea ia în calcul func ția numeroaselor variabile reprezentând diferite
discipline și profesii. În al cincilea rând, vulnerabilitatea este în continu ă schimbare
și este periodic reevaluat ă. În ultimul rând, sunt lucruri care pot fi f ăcute în fiecare
fază a dezastrului, de la atenuare pân ă la reconstruc ț
ie, pentru a reduce
vulnerabilitatea” (Bonanno și Gupta, 2009, apud Zakour și Gillespie, 2013, 19).
Analiza vulnerabilit ăților este de un real folos în managementul dezastrelor.
Natura vulnerabilit ăților sociale arat ă modul în care comunit ățile sunt preg ătite să
facă față unor dezastre de orice natur ă și cum se pot reface dac ă acestea se produc.
Teoria vulnerabilit ății oferă posibilitatea de a construi pe fundamentele ei
diferite analize, contribuind astfel la reducerea pierderilor rezultate din dezastre
(Gillespie, 2010 apud Zakour și Gillespie, 2013, 19).
2. VULNERABILITATE – DEFINI ȚII, CARACTERISTICI. PARADIGMA
VULNERABILIT ĂȚII SOCIALE
Dicționarul explicativ al limbii române menționează că a fi vulnerabil
înseamnă „a putea fi v ătămat cu ușurință”, „a putea fi u șor atacat”1. Când vorbim
de vulnerabilitate, ne putem re feri la nivelul ei individual, colectiv sau de sistem.
Conform UNEP (2002), „vulnerabilitat ea este un concept multidimensional
ale cărui defini ții ilustreaz ă varietatea punctelor de vedere care au acordat
importanță fie gradului de expunere, fie cont extului economic, accesului la resurse
sau investiga țiilor sociale”2. Conform studiului, exist ă trei perspective de a aborda
vulnerabilitatea: prin analiza datelor statistice, prin analiza spa țială și prin modelare.

1 DEX online , https://dexonline.ro/definitie/vulnerabil/paradigma.
2 UNEP (2002), Assessing Human Vulnerability due to Environmenta l Change: Concepts,
Issues, Methods and Case Studies, h ttp://anyflip.com/ycww/lvnf/basic.

3 Rolul studierii vulnerabilit ății comunitare 509
Gabor (1979) se referea la vul nerabilitate drept „o amenin țare la care o
comunitate este expus ă”3 și Timmerman (1981) o definea ca „gradul în care un
sistem reac ționează negativ la apari ța unui eveniment amenin țător”4.
Sue Tapsell, în articolul „Social vulne rability to natural hazards”, sublinia
faptul că vulnerabilitatea poate fi definit ă ca „o stare a unui sistem, înainte ca un
eveniment s ă anunțe un dezastru” (Tapsell et al., 2010, 10). Aceea și autoare arat ă
că „vulnerabilitatea a ap ărut ca un concept central, folosit pentru în țelegerea
condiției unor oameni care permit ca un pericol s ă devină un dezastru” ( ibidem ).
Oliver-Smith și Button (2005) definesc vulnerabilitatea ca „raport al riscului
la susceptibilitate” (Oliver-Smith și Button, 2005, apud Zakour și Gillespie, 2013, 20).
Morrow (1999) subliniaz ă că „vulnerabilitatea este un concept dinamic și nu
o etichet ă”. În viziunea sa, nu grupurile sociale sau cei cu dizabilit ăți sunt
vulnerabili, ci este un amalgam de factori care dicteaz ă că anumite grupuri vor fi
afectate mai mult și vor fi mai pu țin capabile s ă se refacă” (Morrow, 1999 apud
Thomas et al., 2013, 12) .
Vulnerabilitatea la dezastre este afectat ă de mediul fizic și social. Mediul
fizic subsumeaz ă componente naturale și tehnologice. Mediul social include
componente economice, politice și culturale. Mai specific, a șa cum precizeaz ă
Zakour (2010), vulnerabilitatea social ă este reflectat ă în valori, norme, credin țe și
alte caracteristici ale sistemului guvernamental.
Vulnerabilitatea social ă „rezultă din procese de inegalitate social ă și modele
istorice ale rela țiilor sociale care se manifest ă ca bariere sociale structurale
rezistente la schimbare” (Thomas et al., 2013, 12–13).
Vulnerabilitatea este „încorporat ă în relații sociale complexe și se află situată
la intersec ția dintre om și mediu, necesitând solu ții sociale pentru reducerea cu
succes a riscurilor” (Thomas et al., 2013, 12–13). A șa cum men ționează Haque și
Etkin (2012), importan ți nu sunt doar factorii fizici în prevenirea dezastrelor, ci și
„schimbarea for țelor societale, mai specific prin reducerea vulnerabilit ății și
consolidarea rezilien ței” (Haque și Etkin, 2012, 9).
Paradigma vulnerabilit ății reflectă, pe lângă impactul fizic al dezastrelor, și
condițiile sociale care influen țează răspunsul comunitar. Gradul în care oamenii se
bucură de transport, ad ăpost, infrastructur ă, protecție depinde de nivelul de
venituri, calitatea locuirii, tipului de munc ă, modului în care sunt trata ți etc.
„Paradigma vulnerabilit ății caută să înțeleagă cum rela țiile sociale, economice și
politice influen țează și reliefeaz ă importan ța contextului, timpul, locul și modul în
care oamenii locuiesc” (Thomas et al., 2013, 13).

3 T. Gabor și T.K. Griffith 1979, „The assessment of community vulnerability to acute
hazardous materials incidents”. Unpublished paper for emergency planning research conference,
Arnprior?, Ontario, June 29–31, 1979, apud Ibidem .
4 P. Timmerman, 1981, „Vulnera bility, Resilience and the Co llapse of the Society”, în
Environmental Monograph 1 , Toronto: Institute of Environmenta l Studies, University of Toronto,
apud Ibidem .

Veronica Dumitra șcu 4
510
Contextele sociale și politice difer ă de la o regiune la alta și de la un loc la
altul. Ruralul este mai expus la riscuri decât urbanul, având în vedere calitatea
infrastructurii, calitatea locuirii, care e mai proast ă, lipsa dot ării spitalelor și a
personalului medical, îmb ătrânirea demografic ă, migrația forței de munc ă tinere etc.
Înțelegând distribu ția socială a riscului vis à vis de contextul socio-economic, se pot
identifica locurile expuse la risc, ajutând ast fel la modul de distribuire a resurselor.
Paradigma vulnerabilit ății sociale ajut ă la identificarea factorilor sociali expu și la risc și
a locurilor und e se poate ac ționa pentru a contracara poten țialele dezastre.
În cadrul paradigmei vulnerabilit ății sociale se pune accent pe „modul în care
populația poate aduce capacit ăți și capabilit ăți în procesul managementului
dezastrelor” (Thomas et al., 2013, 19).
Analiza vulnerabilit ăților ia în calcul și capacitatea comunit ăților de a se
reface dup ă producerea dezastrelor, precum și modul în care acestea gestioneaz ă
resursele și capacitatea de a atrage fonduri necesare refacerii.
Capabilitățile reflect ă mediul natural, dar și pe cel social și psihic care asigur ă
resursele necesare pentru a r ăspunde și a se reface în urma dezastrelor (Zakour,
2010 apud Zakour și Gillespie, 2013, 20). A șa cum subliniaz ă Zakour și Gillespie
(2013), „capabilit ățile sunt o form ă de capital”. În acord cu aceast ă accepțiune,
putem vorbi de capabilit ăți ca form ă de capital social care ar include „resursele
tangibile și intangibile încorporate în re țelele sociale și structurile comunitare”
(Zakour și Gillespie, 2010 apud Zakour și Gillespie, 2013, 20). Suportul social este
vital pentru refacerea comunit ăților după dezastre. Ca exemple de suport și capital
social pot fi „sus ținerea din partea familiei, rudelor, prietenilor, leg ăturile cu una
sau mai multe tipuri de organiza ții pro-sociale, dar și accesul la o educa ție de
calitate” (Doll și Lyon, 1998, apud Zakour și Gillespie, 2013, 23). A șa cum
precizeaz ă Barton (1969), Hulbert, Beggs și Haines (2005), „apartenen ța la un
anumit loc și la anumite forme comunitare asocia ționale pot cre ște sau scade
vulnerabilitatea la anumite hazarde natura le, tehnologice, biologice” (Barton, 1969;
Hulbert, Beggs, Haines, 2005, apud Haque și Etkin, 2012, 46).
Pe lângă formele de capital social, resursele fizice și sociale sunt importante.
Multe comunit ăți au resurse de mediu, dar indivizii care se afl ă în special la
periferie nu au acces la resursele fizice și sociale de care ar avea nevoie (acces la
canalizare, curent, gaze, infrastructur ă proastă etc.).
Wiesner et al . (2004, apud Zakour și Gillespie, 2013) subliniaz ă faptul că
instituțiile „care reduc stratificarea politic ă și economic ă” sunt exemple de capabilit ăți
care reduc vulnerabilitatea la dezastre a comunit ăților și cresc rezilien ța.
2.1. VULNERABILITATE ȘI REZILIEN ȚĂ
McEntire (2004a, 2004b, apud Zakour și Gillespie, 2013, 20) men ționează că
vulnerabilitatea la dezastre poate avea patru componente: susceptibilitate, risc, reziliență și rezistență.

5 Rolul studierii vulnerabilit ății comunitare 511
Susceptibilitatea este definit ă de același autor ca „probabilitate a unor oameni
de a suferi prejudicii sau dificult ăți în urma unui dezastru. Unii autori consider ă
riscul ca fiind inter șanjabil cu susceptibilitatea” (No rris, Stevens, Pfefferbaum,
Wyche și Pfefferbaum, 2008, apud Zakour și Gillespie, 2013, 20).
Reziliența este văzută ca abilitatea unui sistem social de a func ționa într-o
manieră adaptativ ă după dezastru.
Holling (1973) a ar ătat modul în care rezilien ța a influen țat managementul
resurselor și literatura privind schimbarea climatic ă.
Se presupune c ă Timmerman (1981) este printre primii care au introdus termenul
de rezilien ță. Mileti (1999, 33) a fost cel care a definit rezilien ța ca „abilitatea unei
comunități de a face fa ță unui eveniment extrem f ără a suferi pierderi devastatoare,
productivitate sau calitate a vie ții diminuate și fără un grad mare de asisten ță din afara
comunității” (Mileti, 1999, apud Zakour și Gillespie, 2013, 20).
Cannon (1994, 21, apud Haque și Etkin, 2012, 10) remarc ă că cei mai mul ți
oameni se concentreaz ă pe reducerea impactului dezastrelor, având în vedere
protecția prin anumite echipamente tehnologice, f ără să ia în considerare o serie de
factori care ar duce la vulnerabilitate – so ciali, economici, politici, care ar schimba
nivelul de rezilien ță comunitar ă.
Markku Nishala, secretarul general al Federa ției Interna ționale a Crucii Ro șii,
a subliniat c ă „sprijinirea rezilien ței nu înseamn ă doar atenuarea pericolelor
individuale. Cunoa șterea local ă, cunoașterea aptitudinilor, determin ărilor și modului
de viață comunitar, cooperarea, accesul la resu rse sunt factori vitali care îi ajut ă pe
indivizi s ă facă față hazardelor” (Haque și Etkin, 2012, 10). Implicarea factorilor
sociali, economici, politici, comunitari în analiza riscurilor a dus la o schimbare a
paradigmei rezilien ței (modul cum aceasta este în țeleasă și modul de analiz ă).
O serie de autori (Galderisi, Ferrera, Ceudech, 2010) au identificat mai multe
școli de gândire cu privire la rezilien ță. Într-o prim ă fază, reziliența ar fi văzută
drept „o alt ă fațetă a vulnerabilit ății” (Galderisi, Ferrera, Ceudech, 2010, apud
Zakour și Gillespie, 2013, 20). În aceast ă accepțiune, o comunitate mai rezilient ă
este mai pu țin vulnerabil ă.
O altă perspectiv ă este aceea potrivit c ăreia rezilien ța este o component ă a
vulnerabilit ății. În acest caz, rezilien ța se refer ă la „capacitatea sau abilitatea unei
comunități de a se reface în urma unui dezastru” ( Ibidem ).
În al treilea caz, rezilien ța și vulnerabilitatea ar fi separate. Manyena (2006,
443, apud Zakour și Gillespie, 2013, 20) subliniaz ă că absența vulnerabilit ății nu
face o comunitate mai rezilient ă.
Studiile privind managementul riscurilor pun în centru componenta
rezilienței ca fiind important ă pentru men ținerea sistemului uman și de mediu.
Berkes (2007) subliniaz ă că rezilien ța este important ă în analiza privind
vulnerabilitatea, prin faptul c ă „arată abilitatea sistemului de a face fa ță unui
hazard, adaptându-se la acesta și ajută oamenii de a explora op țiunile politice de a
face față incertitudinilor și schimbărilor” (Berkes, 2007 apud Haque și Etkin, 2012, 14).

Veronica Dumitra șcu 6
512
Studiul rezilien ței sociale și a implica țiilor acesteia ne ajut ă la modalitatea de
analiză a vulnerabilit ății, la opera ționalizarea și măsurarea acesteia.
2.2. METODOLOGII DE M ĂSURARE A VULNERABILIT ĂȚII SOCIALE
Așa cum subliniaz ă Deborah S. Thomas et al. (2013, 12–13), „o teorie care
explică vulnerabilitatea social ă trebuie să analizeze cauzalitatea la multiple scale și
niveluri, urm ărind dezastrele ca rezultând din procese și fenomene naturale și nu
excepționale”.
Potrivit acelora și autori, vulnerabilitatea ar trebui analizat ă mai mult prin
modul cum „se perpetueaz ă în mod inadecvat disparit ățile sociale care dau na ștere
anumitor riscuri diferen țiate între indivizi și grupuri de oameni” (Deborah S.
Thomas et al., 2013, 12–13).
Există mai multe studii care arat ă modul de m ăsurare a vulnerabilit ății
sociale. Bun ăoară, Birkmann (2006) subliniaz ă că abilitatea de a m ăsura
vulnerabilitatea este o cerin ță necesar ă pentru reducerea riscului în cazul
dezastrelor și menționează că este necesar ă o anumit ă capacitate de a identifica și
înțelege exact unde sunt vulnerabilit ățile care ar putea determina riscurile.
Așa cum precizeaz ă Deborah S. Thomas et al. (2013), vulnerabilitatea social ă
nu poate fi definit ă printr-un anumit set de indicatori și nici nu se folosesc doar
anumite tipuri de date. „Conceptul de vulnerabilitate este multidimensional și
adesea nu e foarte bine definit, precizeaz ă și Birkmann (2006), astfel încât este
dificil să definești o metodologie universal ă pentru m ăsurarea acestui indicator sau
să reduci conceptul la o singur ă ecuație” (Birkmann, 2006, 56). Depinde în mare
parte și la ce nivel (la nivel na țional, regional sau local) se folose ște analiza. În
funcție de nivelul analizei și de datele disponibile, pot fi ale și indicatorii.
Având în vedere un model al vulnerabilit ăților comunitare, Deborah S.
Thomas et al., (2013, 410) precizeaz ă că „trebuie s ă se urmărească atent și cu mare
grijă modalitatea în care se aleg anumite caracteristici comunitare (indicatorii) și
cum vor fi ace știa încorpora ți într-un tablou mai mare privind vulnerabilit ățile. În
acest sens, ar trebui s ă se pună în balanță nevoile comunit ăților și abilitățile lor”.
Cutter et al. (2003 apud Holand et al., 2011) foloseau un model aditiv pentru
măsurarea unui index al vulnerabilit ății sociale pentru regiuni, având în vedere un
set selectat de indicatori. Analiza pe care au realizat-o se baza pe datele
recensămintelor din 1994 și 1998. Din recens ăminte au fost selecta ți 250 de
indicatori. Dup ă o selecție a indicatorilor, autorii au ajuns la concluzia c ă doar 11
factori explic ă 76,4% din varia ția variabilelor. Dintre ace ști factori, venitul, vârsta
(copii, bătrâni), infrastructura, mediul ocupa țional au reprezentat dimensiunile
folosite în opera ționalizarea vulnerabilit ăților sociale.
Holand et al . (2011) precizeaz ă că factorii vulnerabilit ății socio-economice
sunt grupa ți în patru componente: structura popula ției și statusul socio-economic,
factorul educa țional, veniturile și șomajul (factorul ocupa țional), precum și

7 Rolul studierii vulnerabilit ății comunitare 513
dependen ța demografic ă. Educația, noteaz ă Holand et al . (2011), este legat ă de
statusul socio-economic, oportunit ățile de munc ă și problemele de s ănătate. O
educație relativ precar ă constrânge abilit ățile de a în țelege informa țiile cu privire la
prevenire și accesul la informa țiile cu privire la recuperare (Morrow, 1999; Cutter
et al., 2003; Sund și Krokstad, 2005; Elstad et al., 2006, apud Holand et al., 2011).
Eidsvig et al. (2011) explic ă modalitatea prin care indicatorii pot fi agrega ți
într-un model aditiv, factorii fiind agrega ți după un scor al vulnerabilit ății.
Criteriile pe care le iau în calcul autorii sunt de ordin demografic (distribu ția pe
vârste), locuirea, popula ția dependent ă de anumite surse de venit, indicatori de
ordin economic, nivelul de educa ție, calitatea serviciilor medicale etc. Indicatorii
agregați sunt așezați pe o scal ă de la 1 la 5, în func ție de nivelul de vulnerabilitate.
Agenția pentru Substan țe Toxice și Înregistrarea Bolilor5 a analizat un indice
al vulnerabilit ății sociale. Speciali știi ei s-au referit în mare parte la factorii socio-
economici și demografici care afecteaz ă reziliența comunit ăților din SUA. Pentru
măsurarea indexului vulnerabilit ății sociale s-au luat în considerare urm ătoarele
dimensiuni: 1. statusul socioeconomic (variabile ce țin de venituri, s ărăcie, ocupare
și educație); 2. componen ța gospodăriei, persoanele cu dizabilit ăți (variabile ce țin
de vârstă, familii monoparentale, persoane cu dizabilit ăți); 3. statusul minoritar/limba
(variabile ce țin de ras ă, etnicitate, st ăpânirea limbii engleze – având în vedere
faptul că studiul are loc în SUA); 4. structura gospod ăriei/transport (variabile care
țin de structura locuirii, num ăr membri gospod ărie, acces la autoturisme)6.
Pentru a construi indexul, Flanagan et al . (2011) precizeaz ă că toate
variabilele, mai pu țin venitul per capita , sunt scalate de la valoarea cea mai mare la
cea mai mic ă. Venitul per capita este scalat invers, valoarea cea mai mare
semnificând vulnerabilitate mai mic ă. Apoi s-au folosit scorurile și rangurile
procentuale (percentile) pentru to ți indicatorii și pentru dimensiunile care includeau
indicatorii.
Comisia Economic ă pentru America Latin ă și regiunea Caraibelor (ECLAC)
a propus construc ția unui indice al vulnerabilit ății sociale. A șa cum subliniaz ă
Briguglio (2003), cei din comisie au folosit variabile care m ăsoară reziliența socială
și riscurile sociale, variabile legate de: 1. educație; 2. sănătate – reprezentate de
indicatorul privind speran ța de viață la naștere; 3. securitate și ordine social ă prin
indicatorul inciden ța crimelor la mia de locuitori; 4. alocarea resurselor, prin
măsurarea s ărăciei, legând s ărăcia de lipsa educa ției primare, lipsa asigur ării
medicale și șomajul; 5. arhitectura de comunica ții cu un singur indicator –
cunoștințele legate de calculator (Briguglio , 2003, 14). Din punct de vedere
metodologic, Briguglio propune trei metode: procedura de normalizare

5 Agency for Toxic Substances and Di sease Registry, https://svi.cdc.gov/.
6 Flanagan et al ., „A Social Vulnerability Inde x for Disaster Management”, Journal of
Homeland Security and Emergency Management , M: Vol. 8 [2011], no. 1, article 3.
https://svi.cdc.gov/Documents/Data/A%20Socia l%20Vulnerability%20Index%20for%20Disaster%20
Management.pdf.

Veronica Dumitra șcu 8
514
(vulnerabilitatea social ă este măsurată de la 0 la 1), metoda scalar ă (vulnerabilitatea
este măsurată pe o scal ă de la 1 la 7) și metoda de regresie.
3. VULNERABILIT ĂȚI COMUNITARE ȘI MANAGEMENTUL RISCURILOR SOCIALE
Analiza vulnerabilit ăților este un element de baz ă pentru tratarea riscurilor
sociale. Vulnerabilit ățile sunt strâns legate de capabilit ățile comunitare și de
capacitatea indivizilor de a face fa ță impactului hazardelor. Ele asigur ă un sens
privind poten țialul comunitar de reducere a extinde rii hazardelor. „O identificare a
naturii hazardelor și a vulnerabilit ăților duce la o mai bun ă înțelegere a provoc ărilor
privind reducerea riscului dezastrelor”7.
Managementul riscurilor sociale țin în mare parte de modul în care
comunitățile pot răspunde unor nevoi sociale.
De modul cum comunit ățile reacționează la hazarde și dezastre naturale ține
toată strategia de r ăspuns în fa ța acestora. Modific ările socio-demografice, de
capital uman sau de gestionare a resurselor comunitare sunt factori de care trebuie să se țină seama în gestionarea riscurilor. A șa cum este subliniat în literatura de
specialitate, „riscul este produs social și nu este inerent evenimentului de hazard în
sine. Dezastrele, fiind rezultatul disfunc ționalităților care apar în cadrul sistemelor
umane, mediului, lumii fizice, tind s ă reliefeze problemele sociale care fac
răspunsul și recuperarea dificile la nivel individual și comunitar” (Thomas et al .,
2013, 12). Atunci când o comunitate este expus ă la riscuri, vulnerabilitatea ei
rezultând din condi țiile sociale, economice, po litice, acestea se adâncesc și fac
indivizii și mai vulnerabili. Reliefând vulnerabilit ățile comunitare și cunoscând
natura lor, putem c ăuta soluții și putem reduce riscurile dezastrelor.
Davies (1996, apud Alwang et al., 2001, 11) precizeaz ă că vulnerabilitatea se
referă în mare parte la un proces dinamic care evolueaz ă, creat de condi ții
cumulative. Pe lâng ă condiț
iile de mediu, mai sunt și alte condi ții ce țin în mare
parte de capacit ățile și capabilit ățile comunitare. O comunitate expus ă la riscuri de
mediu și care are și probleme legate de venituri, s ărăcie, calitatea locuirii,
îmbătrânire demografic ă, migrație, lipsa serviciilor și cadrelor medicale etc. este
mai puțin pregătită să facă față dezastrelor și nu va avea resurse s ă se refacă după
ce acestea se produc.
Analiza de vulnerabilitate arat ă o distribu ție inegală a riscului. În func ție de
vulnerabilit ăți, comunit ățile suport ă niveluri diferite de riscuri la dezastre.
Vulnerabilitatea social ă reflectă și condițiile în care indivizii se afl ă în competi ție
pentru resurse limitate pentru a r ăspunde și a se reface dup ă dezastre. Avem în
vedere impactul fizic al dezastrelor, dar și condițiile sociale care duc la diferite

7 Living with Risk. A Global Review of Disaster Reduction Initiative , United Nations, New
York and Geneva, 2004, Vol. 1, 2004 versi on, http://www.unisdr.or g/files/657_lwr1.pdf.

9 Rolul studierii vulnerabilit ății comunitare 515
răspunsuri comunitare pe termen lung. „Paradigma vulnerabilit ății pune în eviden ță
importanța contextului social și economic, dar și a circumstan țelor în care oamenii
trăiesc” (Thomas et al ., 2013, 17). Circumstan țele istorice și economice
influențează în mare m ăsură distribuția riscurilor sociale. Reliefând distribu ția
vulnerabilit ăților vis à vis de contextele socio-economice, se pot identifica
comunitățile aflate în situa ție de risc.
De asemenea, o component ă important ă în analiza riscurilor sociale este
modalitatea în care popula ția locală folosește capacit ățile și capabilit ățile în
managementul dezastrelor. Analiza resurselor comunitare aduce în vedere modalitatea de preg ătire a comunit ăților de a face fa ță dezastrelor și refacerii
postdezastru.
Pe lângă factorii economici și de mediu, factorii sociali sunt de un real folos
în ceea ce prive ște dezvoltarea sustenabil ă. Pentru o reliefare ex ante a
managementului riscurilor sociale, se urm ărește o analiz ă multidimensional ă a
vulnerabilit ății comunitare, având în vedere fact orii socio-demografici, de capital
uman și în ceea ce prive ște sărăcia comunitar ă, dotarea locuin țelor și accesul la
utilități publice.
Resursa uman ă este indispensabil ă în analiza vulnerabilit ății comunitare.
Scăderea popula ției, migra ția, îmbătrânirea popula ției reprezint ă în sine factori de
risc comunitar care pot duce la vulnerabilit ăți în rândul popula ției. O comunitate
îmbătrânită, cu o migra ție ridicată și unde se nasc foarte pu țini oameni, este, în sine,
o comunitate vulnerabil ă, care poate face cu greu fa ță dezastrelor de orice natur ă.
Accesul la educa ție, la serviciile de s ănătate sunt factori care ar putea duce la
o îmbunătățire a calit ății vieții comunitare. O comunitate care nu are resurse
educaționale nu poate s ă-și dezvolte mijloace de trai adecvate care ar reduce
vulnerabilit ățile la hazarde și ar crește rezilien ța socială (Thomas et al., 2013, 64).
Accesul la serviciile de s ănătatate are o importan ță deosebit ă în analiza
vulnerabilit ăților, calitatea serviciilor medicale fiind relevant ă în studiul ex ante al
riscurilor sociale. Dac ă nu are personal medical suficient, iar dotarea cabinetelor
medicale este slab ă, comunitatea nu este preg ătită să facă față unor dezastre și nici
nu are capacitatea s ă se refacă după producerea acestora.
Accesul la utilit ățile de baz ă (canalizare, energie, înc ălzire), precum și
dotările locuin țelor sunt importante în analiza riscurilor de natur ă comunitar ă,
reliefând gradul de dezvoltare comunitar ă. Sărăcia comunitar ă, măsurată ca lipsă a
utilităților publice, este un instrument importa nt în analiza riscurilor sociale.
Comunitățile care se confrunt ă cu lipsa utilit ăților și cu un num ăr mic de locuitori
sunt considerate „zone marginalizate”, expuse riscului s ărăciei. În zonele
marginalizate, unde drumurile sunt neasfaltate, impracticabile, iar locuin țele nu
sunt dotate cu utilit ăți publice, comunit ățile sunt expuse mai mult riscurilor de
mediu, ca, de pild ă, inundațiile sau alunec ările de teren. De asemenea, în momentul
producerii dezastrelor, neavând resursele necesare, aceste comunit ăți se pot reface
foarte greu.

Veronica Dumitra șcu 10
516
Reprezentarea vulnerabilit ăților comunitare poate da o imagine de ansamblu
asupra realit ăților sociale. Strategiile de combatere a dezastrelor se pot construi
doar în urma unei reale cartografieri a realit ăților sociale, comunitare.
Cartografierea zonelor vulnerabile reprezint ă un punct important în analiza
riscurilor sociale.
Morrow (1999) subliniaz ă faptul c ă identificarea zonelor vulnerabile
marcheaz ă un pas important în managementul situa țiilor de urgen ță (Morrow,
1999, apud Thomas et al ., 2013, 434). Evaluarea vulnerabilit ății poate prioritiza
activitățile de atenuare a producerii riscurilor și poate cre ște eficacitatea
răspunsului la producerea dezastrelor.
Reliefarea comunit ăților vulnerabile și identificarea problemelor cu care se
confruntă acestea reprezint ă un reper pentru prioritizarea interven țiilor în caz de
urgență. Pentru interven ții în caz de riscuri majore este necesar ă cunoașterea
categoriilor de grupuri vulnerabile din comunitatea unde se intervine (dac ă sunt
bătrâni care necesit ă ajutor și sprijin; ace știa sunt mai vulnerabili în cazul
producerii dezastrelor; dac ă sunt spitale și personal medical în comunitate, în caz
că sunt oameni r ăniți și au nevoie de îngrijiri, sau cât de aproape este primul spital
de locul în care se intervine; dac ă sunt școli, acestea fiind necesare și ca loc de
adăpost pentru cei evacua ți; dacă locul unde se intervine are o infrastructur ă
proastă sau dacă sunt utilit ăți publice în cazul deplas ării până în locurile unde se
intervine). Pentru ca interven țiile în caz de urgen ță să aibă eficacitate, este nevoie
de o descriere a locurilor unde se intervine (dac ă acestea au elemente pasibile s ă
expună la riscuri), de o identificare a grupurilor vulnerabile, a dot ărilor critice și a
surselor de risc, ca și de o conturare a zonelor vulnera bile; de asemenea, de o luare
în eviden ță a institu țiilor și a dotărilor acestora etc., ace știa fiind unii din pa șii
necesari în abordarea ex ante a managementului riscurilor.
Vulnerabilitatea joac ă un rol important în toate aspectele care țin de
dezvoltarea sustenabil ă. „Proiectele de dezvoltare pot reduce sau cre ște riscul la
dezastre naturale prin impactul lor asupra rezilien ței sociale și asupra mediului”8.
Reliefarea vulnerabilit ăților ține de abordarea ex ante a managementului riscurilor,
în vederea îmbun ătățirii strategiilor de gestionare a acestora din cadrul comunit ăților.
Obiectivele dezvolt ării durabile presupun politici de îmbun ătățire a calit ății
vieții, de reducere a s ărăciei și inegalităților sociale, pentru o mai bun ă gestionare a
riscurilor pe termen lung. Identificând provoc ările cu care se confrunt ă societatea,
avem în vedere elemente-cheie care orienteaz ă politicile spre nevoi fundamentale
(de sănătate, educa ție, echitate, bun ăstare etc.).
„Vulnerabilitatea social ă este legat ă de nivelul de bun ăstare a indivizilor,
comunităților și societăților. Ea include aspecte legate de educa ție, accesul la

8 R. Usman et al., „Disaster Risk Management and Soci al Impact Assessme nt: Understanding
Preparedness, response and Recovery in Communi ty Projects”, http: //www.intechopen.com/books/
environmental-change-and-sustainability/disaste r-risk-management-and-s ocial-impact-assessment-
understanding-preparedness-response-and-recove.

11 Rolul studierii vulnerabilit ății comunitare 517
drepturile fundamentale, de bun ă guvernan ță, echitate social ă”9. Nevoia îmbun ătățirii
sistemelor de protec ție și asistarea social ă a persoanelor defavorizate vin în
întâmpinarea îmbun ătățirii calității vieții indivizilor.
Așa cum e precizat și în literatura de specialitate, dar și în practica de la nivel
decizional, „s-a observat în ultimii ani, o reorientare c ătre o nou ă abordare
fundamentat ă pe coordonate și principii noi: redistribuirea responsabilit ății de
protejare împotriva riscului, între diferi ții actori implica ți (de la individ, familie,
gospodărie, comunitate, la pia ță, ONG-uri, institu ții publice etc.); concentrarea
efortului public, mai ales, asupra prevenirii apari ției riscurilor, asupra diminu ării
expunerii la risc și, mai puțin, asupra m ăsurilor luate ulterior concretiz ării riscului
(ex post ); însușirea de către institu țiile statului a bun ăstării, a rolului de creator de
capacitate, în sensul îmbog ățirii ariei de instrumente și abilități aflate la dispozi ția
individului și comunit ății, pentru un management al riscului îmbun ătățit”10.
Managementul riscurilor sociale integreaz ă componente care țin de politica
socială, dar și strategii care implic ă comunitatea ca atare și care vin dinspre comunitate.
Pași importan ți pentru îmbun ătățirea răspunsului comunitar la producerea
dezastrelor îi constituie dezvolta rea unor strategii pentru o bun ă comunicare cu
autoritățile locale și o implicare a comunit ății în conștientizarea riscurilor sociale.
„Implicarea semnificativ ă a comunit ății în preg ătirea evalu ării vulnerabilit ăților
contribuie la cre șterea gradului de sensibilizare cu privire la riscurile pe care le
prezintă anumite pericole, motivâ ndu-i pe membrii comunit ății să ia măsuri pentru
a fi mai preg ătiți”11. Interviuri cu oamenii din zonele vulnerabile și focus-grupuri
cu autorit ățile din zon ă și lideri locali, dar și studii de caz sunt modalit ăți
importante de ajutor pentru con știentizarea riscurilor care ar duce la o mai bun ă
contracarare a efectelor produse de dezastre pe termen lung. Analize de caz care s ă
cuprindă și studii privind pagubele din tim pul dezastrelor constituie „o surs ă majoră de
informații pentru identificarea vulnerabilit ăților și capacităților comunitare”12.
Noțiunea de vulnerabilitate st ă la baza strategiei de reducere a riscurilor și de
combatere a dezastrelor. Prin urmare, „m ăsurile de reducere a dezastrelor ar trebui
să se bazeze pe o evaluare continu ă a vulnerabilit ăților, asigurând o în țelegere
comprehensiv ă a riscurilor dezastrelor”13. Fără o analiză a vulnerabilit ății este dificil
pentru deciden ții politici s ă construiasc ă agendele legislative pentru reducerea riscurilor.

9 Living with Risk. A Global Review of Disaster Reduction Initiative , United Nations, New
York and Geneva, 2004, Vol. 1, 2004 versi on, http://www.unisdr.or g/files/657_lwr1.pdf.
10 I. Anghel, „Managementul riscurilo r sociale, un vector al dezvolt ării durabile”, în
Analele Universit ății „Constantin Brâncu și” din Târgu Jiu , Seria Economie, nr. 4/ 2010,
http://www.utgjiu.ro/revista/ec /pdf/2010-04.II/13_IRINA_ANGHEL.pdf.
11 „Community Based Vulnerability Assessment. A Guide to Engaging Communities in
Understanding Social and Physical Vulnerability to Disasters, Emergency Preparedness
Demonstration Project”, Marc h 2009, http://www.mdcinc.org/s ites/default/files/resources/
Community%20Based%20Vulnerability%20Assessment.pdf.
12 Ibidem .
13 Ibidem .

Veronica Dumitra șcu 12
518
Reducerea dezastrelor și riscurilor legate de acestea constituie o parte
esențială a dezvolt ării sustenabile, astfel c ă evaluarea riscului și măsurile de
reducere a vulnerabilit ăților sunt necesare în conturar ea strategiilor la nivel na țional.
BIBLIOGRAFIE
1. ALWANG, J.; SIEGEL, P.; JORGEN SEN, S.L. (2001). „Vulnerab ility: A View from different
disciplines”, The World Bank, 2001, file: ///C:/Documents%20and%20Settings/INSOC/My%
20Documents/Dow nloads/5287.pdf.
2. Agency for Toxic Substances and Disease Registry, https://svi.cdc.gov.
3. ANGHEL, I. (2010). „Managementul riscur ilor sociale, un vector al dezvolt ării durabile”, Analele
Universității „Constantin Brâncu și” din Târgu Jiu , Seria Economie, nr. 4/2010,
http://www.utgjiu.ro/revista/ec /pdf/2010-04.II/13_IRINA_ANGHEL.pdf.
4. Community Based Vulnerability Assessment. A Guide to Engagi ng Communities in Understanding
Social and Physical Vulnerability to Disasters, Emergency Preparedness Demonstration
Project, March 2009, http://www .mdcinc.org/sites/default/file s/resources/Community%20Based%
20Vulnerability%20A ssessment.pdf.
5. BIRKMANN, J., (2006). „Indicators and criteria for measuring vulnerability: Theoretical bases
and requirements”, file:///C:/ Documents%20and%20Settings/INSOC /My%20Documents/Downloads/
crimeavulner.mwl%20(1).pdf.
6. BRIGUGLIO, L. (2003). „The Vulnerability Index and Small Island Developing States. A Review
of Conceptual and Methodological Issues”, Draf t Version 3 Sep, http ://www.um.edu.mt/_data/
assets/pdf_file/0019/44137/vul nerability_paper_sep03.pdf
7. EIDSVIG, U.M.K. et al. (2011). „Socio-economic vulnerability to natural hazards – proposal for
an indicator-based model”, http://vzb.baw.de/e- medien/geotechnical-safety-and-risk-2011/PDF/
2%20Hazards/2_05.pdf.
8. FLANAGAN, BARRY E. et al. (2011). „A Social Vulnerability Index for Disaster Management”,
Journal of Homeland Secur ity and Emergency Management , M: Vol. 8, No. 1, Article 3,
https://svi.cdc.gov/Documents/Data/A%20Soc ial%20Vulnerability%20Index%20for%20Disas
ter%20Management.pdf.
9. HAQUE, E.; ETKIN, D. (2012). Disaster Risk and Vulnerability. Mitigation through Mobilizing
Communities and Partnerships, McGill-Queen’s University Press.
10. HOLAND, I. et al . (2011). „Social vulnerability asse ssment for Norway: A quantitative
approach”, Norsk Geografisk Tidsskrift-Norwe gian Journal of Geography, Vol. 65, 117,
http://www.tracrevenues.com/wpcontent/upl oads/2014/11/Holand_EtAl_2011_NGT_SocialVu
lnerabilityAssessment4Norway_AQuantitativeApproach.pdf.
11. Living with Risk. A global review of disaster reduction initiative, United Nations, New York and
Geneva , 2004, Vol. 1, 2004 version, http ://www.unisdr.org/fi les/657_lwr1.pdf.
12. USMAN, R. et al . (2013). „Disaster Risk Management and Social Impact Assessment:
Understanding Preparedness, response a nd Recovery in Community Projects”,
http://www.intechopen.com/books/environmenta l-change-and-sustainability/disaster-risk-
management-and-social-impact -assessment-understanding-prepar edness-response-and-recove.
13. UNEP (2002). Assessing Human Vulnerability due to Environmental Chan ge: Concepts, Issues,
Methods and Case Studies, http:/ /anyflip.com/ycww/lvnf/basic.
14. TAPSELL, S. et al. (2010). „Social Vulnerability to Natural Hazards”, Middlesex University, London.
15. THOMAS, DEBORAH (2013), „Social Vulnerabilit y to Disasters”. Second Edition, CRC Press.
16. ZAKOUR, D.; GILLESPIE, M. (2013), Community Disaster Vulnerabi lity. Theory, Research and
Practice , Springer, New York, Library of Congress.