Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012 [626155]

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
105

PROTECȚIA DREPTURILOR MINORITĂȚILOR
NAȚIONALE ÎN ROMÂNIA

Roxana Alina PETRARU

ABSTRACT:
THE PROTECTION OF NATIONAL MINORITIES RIGHTS IN ROMANIA

This paper provides a brief overview of Romania's policy in the field of protection of national minority
rights. The presence of this category of people in Romania is a certainty since the first censuses. The problem of
national minorities became an important issue especially after the First World War, along with the creation of
new national states, including Romania. Romania's position in relation to minorities was determined both by
their history and developments that have taken place in this field in Europe.
After achieving a comparative analysis of protection of national minorities’ right s in Romania’s
Constitutions, we found it necessary to reflect the current legal framework. In this regard, we note that
internationally, Romania has signed and ratified important documents in the field of minority rights and
complied with respective provi sions required thereby. Most of these were already translated into national law.
We then analyzed the draft law on minorities’ status in Romania and debates arising under it, focusing on
comments made by the Venice Commission.
In conclusion, we formulated some proposals for lege ferenda in terms of improving protection of rights of
national minorities in Romania.

Keywords: national minority rights, Romania, Constitutions, draft law on minorities’ status, Venice
Commission.

РЕЗЮМЕ:
ЗАЩИТА ПРАВ НАЦИОНАЛЬНЫХ МЕНЬШИНСТВ В РУМЫНИИ

В предложенной статье проводится краткий анализ румынской политики в области защиты
прав национальных меньшинств. Присутствие этой категории лиц в Румынии является реальностью,
поскольку это было установлено еще при проведении первых переписей населения. Проблема
национальных меньшинств становится важным вопросом особенно после первой мировой войны, с
образованием новых национальных государств, включая Румынию. Позиция Румынии в отношении
меньшинств была определена как своей собственн ой историей, так и событиями которые имели место
в этой области на европейском уровне.
После того, как был сделан сравнительный анализ защиты прав национальных меньшинств в
Конституциях Румынии, мы посчитали необходимым изучить современную законодательную систему.
В этой связи мы отметили, что на международном уровне Румыния подписала и ратифицировала
важные документы в области защиты прав национальных меньшинств и, таким образом, вынуждена
соблюдать эти положения. Большинство из них были уже интегрированы в национальное
законодательство.
Затем был рассмотрен проект закона о статусе меньшинств в Румынии и диспуты,
возникающие на его базе, заостряя внимание на замечаниях, высказанных Венецианской Комиссией.

 PETRARU Roxana Alina – Lector universitar la Facultatea de Drept, Universitatea „Petre Andrei‖ din Iași (Iași,
România), doctorand: [anonimizat], Republica Moldova); PETRARU Roxana Alina –
Lecturer in The Faculty of Law, University „Petre Andrei‖ of Iassy (Iassy, Roumania), PhD student: [anonimizat], The Republic of Moldova); ПЕТРАРУ Роксана Алина – Преподаватель факультета права,
Университет им. Петре Андрей города Яссы (Яссы, Румыния), аспирант Молдавского государственного
университета (Кишинев, Республика Молдова).

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
106

В конце статьи были разработаны некоторые предложени я lege ferenda относительно
улучшения защиты прав национальных меньшинств в Румынии.

Ключевые слова: права национальных меньшинств, Румыния, Конституции Румынии, проект
закона о статусе национальных меньшинств, Венецианская Комиссия.

Cuvinte -cheie: drept urile minorităților naționale, România, Constituțiile României, proiectul Legii
privind statutul minorităților, Comisia de la Veneția.

1. Scurtă incursiune istorică

Pe teritoriul României condițiile istorice au
dus la formarea de minorități naționale. P entru a
contura acest lucru urmează să realizăm o trecere în
revistă a componenței etnice a populației României,
în urma recensămintelor realizate. Vom prezenta
datele obținute la primul recensământ realizat în
România întregită, în 1930, și pe cele obținu te în
2002 și 2011.
Primul recensământ al României întregite a
avut loc la 29 decembrie 1930. Conform datelor
strânse în urma acestuia, România avea 18.057.028
locuitori dintre care: români – 12.981.324 (71,9%),
maghiari – 1.425.507 (7,9%), germani – 745.4 21
(4,1%), evrei – 728.115 (4,0%), ruteni – 582.815
(3,2%), ruși – 409.150 (2,3%), bulgari – 366.384
(2,0%), țigani – 262.501 (1,5%), turci – 154.772
(0,2%), sârbi, croați și sloveni – 51.062 (0,3%),
polonezi – 48.310 (0,3%), greci – 26.425 (0,1%). Un
nou recensământ a fost efectuat în aprilie 1941 pe
teritoriul rămas în cadrul României în urma
pierderilor teritoriale din 1940. Ulterior, după
eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și
ținutului Herța, a fost realizat și recensământul
pentru aceste regiuni (toamna lui 1941), dar și
pentru Transnistria (decembrie 1941). După 1945,
au fost efectuate recensăminte generale ale
populației: în ianuarie 1948, în februarie 1956, în 15
martie 1966, în 5 ianuarie 1977, 7 ianuarie 1992, 18
martie 2002 și 20 octombrie 2 011. Conform
recensământului din 2002, structura etnică a
populației din România se prezenta astfel: români –
19.409.400, maghiari – 1.434.377, romi – 535.250,
ucraineni – 61.091, germani – 60.088, ruși lipoveni –
36.397, turci – 32.596, tătari – 24.137, sâr bi –
22.518, slovaci – 17.199, bulgari – 8.092, croați –
6.786, greci – 6.513, evrei – 5.870, cehi – 3.938,
polonezi – 3.671, italieni – 3.331, chinezi – 2.249,
armeni – 1.780, ceangăi – 1.370, macedoneni – 731,
albanezi – 520, ruteni – 262, carașoveni – 207,
sloveni – 175, găgăuzi – 45. Structura etnică a
populației României relevă faptul că ponderea
românilor, populația majoritară, a rămas aceeași ca și la recensământul din 1992, fiind de 89,5% din
totalul populației. La recensământul din 2002,
91,0% din populația țării a declarat ca limbă
maternă, limba română.
În prezent, nu sunt disponibile decât
rezultatele provizorii ale recensământului efectuat
în 2011. Conform acestor date1, din totalul
populației stabile, 16.870 mii persoane (88,6%) s -au
declarat r omâni. Populația de etnie maghiară a fost
la recensământ de 1.238 mii persoane, reprezentând
6,5% din populația stabilă a țării, iar numărul celor
care s -au declarat romi a fost de 619 mii persoane
(3,2%). Între alte etnii care au înregistrat un număr
de persoane de peste 20 mii se situează următoarele
grupuri etnice: ucraineni (51,7 mii persoane),
germani (36,9 mii), turci (28,2 mii), ruși – lipoveni
(23,9 mii) și tătari (20,5 mii persoane). Numărul
persoanelor pentru care nu a fost înregistrată etnia
(nu au dorit să o declare sau nu erau prezente) a fost
de 59,2 mii persoane, reprezentând 0,3% din
populația stabilă a țării.
România are o lungă istorie a conviețuirii
multietnice și multiculturale. Problema minorităților
naționale devine o chestiune importan tă mai ales
după primul război mondial, o dată cu crearea unor
state naționale noi, printre care și România2. Din
datele pe care le -am expus până acum reiese că
prezența minorităților naționale pe teritoriul
României este o chestiune de fapt, care nu poate fi
negată și care are un rol important în dezvoltarea
României ca stat de drept. Poziția României în
raport cu minoritățile a fost determinată atât de
istoria proprie, cât și de evoluțiile care au avut loc în
acest domeniu la nivel european. La nivel
constituțional observăm evoluții importante. Astfel,
chiar dacă Constituția din 1866 s -a inspirat din
idealurile revoluției franceze, prevederile sale
stipulau faptul că cetățenia română putea fi

1 [On-line]: http://www.recensamantromania.ro/wp –
content/uploads/2012/02/Comunicat_DATE_PROVIZORII
_RPL_2011_.pdf . (Vizitat la: 12.08.2012).
2 Chiriac Marian. Provocările diversității. Politici publice
privind minoritățile națio nale și religioase în România. Cluj
Napoca: Editura CRDE, 2005, p. 92.

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
107

dobândită doar de către creștini. La finalul
războiului de indep endență din 1877 s -a acordat
cetățenie și drepturi civile și politice tuturor
locuitorilor, fără deosebire. Importante modificări în
structura etnică a populației au avut loc după cel de –
al doilea război mondial. Noile provincii alipite
aveau importante po pulații de origine etnică
maghiară, germană, evreiască, ucraineană, care se
adăugau populației de origine romă, tătară sau turcă
deja existentă.
Problema minorităților naționale a format,
așa cum am arătat, obiectul dezbaterilor la
Conferința de Pace de l a Paris. România a semnat
tratatul minorităților la data de 10 decembrie 1919.
Constituția din 1923 stabilea în art. 5 o clauză de
nediscriminare, afirmând că „românii, fără
deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie
se bucură de libertatea conșt iinței, de libertatea
învățământului, de libertatea presei, de libertatea
întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate
libertățile și drepturile stabilite prin legi‖. Conform
prevederilor articolelor 7 și 8, „deosebirea de
credințe religioase și co n-fesiuni, de origine etnică
și de limbă, nu constituie în România o piedică spre
a dobândi drepturile civile și politice și a le exercita;
„toți românii, fără deosebire de origine etnică, de
limbă sau de religie, sunt egali înaintea legii și
datori a cont ribui fără deosebire la dările și sarcinile
publice‖. Articolul 72 prevedea că sunt senatori de
drept „liderii confesiunilor recunoscute de stat, câte
unul de fiecare confesiune, întrucât sunt aleși sau
numiți conform legilor țării și reprezintă un număr
de peste 200.000 de credincioși, precum și
reprezentantul superior religios al musulmanilor din
Regat‖. Importante prevederi erau cuprinse și în
Legea învățământului din 24 iulie 1924, publicată în
Monitorul Oficial, nr. 161, din 26 iulie 1924 și în
Legea p rivind învățământul privat adoptată la 22
decembrie 1925 și publicată în Monitorul Oficial,
nr. 282, din 22 decembrie 1925.
Legea nr. 86 din 6 februarie 1945 privind
statutul naționalităților minoritare este un izvor
important de drept pentru protecția mi norităților
naționale din acea perioadă. după ce afirma clauza
generală de nediscriminare în primul său articol,
legea stabilea în art. 2 că „se interzice cercetarea
originii etnice a cetățenilor români, în vederea
stabilirii situației lor juridice‖, iar p rin art. 4 că
„cetățenii români, aparținând unor naționalități de
altă limbă, rasă sau religie, decât cea română, se vor
bucura de același tratament și de aceleași garanții în
drept și în fapt, ca și ceilalți cetățeni români. Orice
îngrădire, directă sau i ndirectă a drepturilor cetățenilor, sau invers de privilegii, directe sau
indirecte, pentru cetățeni, pe temeiul rasei, religiei
sau naționalității lor, precum și orice propovăduire a
exclusivismului sau a urii și disprețului de rasă,
religie sau naționali tate, se pedepsesc de lege‖. De
asemenea, prin art. 5, legea lăsa libertatea oricărei
persoane de a stabili singură limba maternă sau
naționalitate, stabilind că orice amestec din partea
oricărei autorități în această privință, este interzisă,
autoritățile de stat fiind obligate a accepta indicația
persoanei respective. În raport de utilizarea limbii
materne a persoanelor de o altă naționalitate decât
cea română, deși legea stabilea drept unică limbă
oficială limba română, ea conținea o serie de
prevederi c are permiteau utilizarea limbilor
minorităților în raporturile oficiale cu statul sau care
facilitau desfășurarea vieții cotidiene ale
persoanelor cu altă naționalitate decât cea română3.
În circumscripțiile în care, potrivit ultimului
recensământ, cel puț in 30% din locuitori aveau
limba maternă alta decât româna, cetățenii se puteau
adresa justiției sau administrației publice în limba
lor maternă, iar magistrații și funcționarii publici
trebuiau să cunoască și această limbă. În
conformitate cu prevederile art. 15, în aceste
localități, numele de străzi era necesar sa fie
indicate și în limba populației de altă origine etnică
decât cea română.
În ceea ce privește învățământul în limba
maternă, statul se obliga să acorde același statut
juridic precum școlilor cu predare în limba română,
școlilor confesionale, particulare sau publice care
desfășurau cursuri și în altă limbă decât cea oficială.
Legea stabilea, în art. 20 că la toate examenele,
inclusiv bacalaureatul, susținute de persoane de altă
naționalitate, elevii trebuiau să fie examinați în
limba în care li s -au predat materiile, în afară de
cazul în care aceștia cereau ca examenele să se
desfășoare în limba română. Legea nr. 86 din 6
februarie 1945 dispunea ca la Facultatea de Drept și
cea de Litere și Fil ozofie de la Universitatea din
Cluj, să se înființeze catedre cu limba de predare
maghiară și germană, după necesități, avându -se în
vedere numărul studenților respectivi4.
Constituția din 13 aprilie 1948 reiterează
principiul nondiscriminării, dreptul la educație în

3 Chiriță Radu, Săndescu Anca. Analiza actelor
normative privind drepturile minorităților naționale în
România, în Salat Levente (coord.). Politici de integrare a
minorităților național e din România. Aspecte legale și
instituționale într -o perspectivă comparată. Cluj -Napoca:
Editura Fundației CRDE, 2008, p. 52.
4 Idem, p. 53.

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
108

limba maternă și dreptul la practicarea propriei
religii. Potrivit art. 24, în Republica Populară
Română se asigură naționalităților conlocuitoare
dreptul de folosire a limbii materne și organizarea
învățământului de toate gradele în limba mate rnă.
Administrația și justiția, în circumscripțiile locuite și
de populații de altă naționalitate decât cea română,
vor folosi oral și scris și limba naționalității
respective si vor face numiri de funcționari din
sânul naționalității respective sau din al tă
naționalitate, care cunosc limba populației locale.
Articolul 27 garantează libertatea conștiinței și a
religiei, dar desființează școlile confesionale: „Nici
o confesiune, congregație sau comunitate religioasă
nu poate deschide sau întreține instituții de
învățământ general, ci numai școli speciale pentru
pregătirea personalului cultului sub controlul
Statului.‖
În primii ani de după terminarea războiului,
minoritatea germană a fost supusă unui amplu
proces de persecuție, concretizat în deportări în
Bărăgan sau Siberia, confiscarea averilor sau
suspendarea temporară a drepturilor cetățenești. Din
cauza regimului politic din România mulți evrei au
emigrat, în mare parte în Israel. Cu alte cuvinte,
„mentalitatea asimilaționistă bazată pe principiile
naționalismului comunism avea să afecteze în sens
negativ viața comunităților din România.‖5
În conformitate cu capitolul introductiv din
Constituția din 1952, „minoritățile naționale din
Republica Populară Română se bucură de deplina
egalitate în drepturi cu po porul român. În Republica
Populară Română se asigură autonomie
administrativ -teritorială populației maghiare din
raioanele secuiești , unde ea formează o masa
compactă‖. Mai departe, articolul 19 arată că
„Regiunea Autonomă Maghiară a Republicii
Populare Ro mâne este formată din teritoriul locuit
de populația compactă maghiară secuiască și are
conducere administrativa autonomă, aleasă de
populația Regiunii Autonome. Regiunea Autonomă
Maghiară cuprinde raioanele: Ciuc, Gheorgheni,
Odorhei, Reghin, Sângeorgiu d e Pădure, Sf.
Gheorghe, Târgu -Mureș, Târgu -Săcuesc, Toplița.
Centrul administrativ al Regiunii Autonome
Maghiare este orașul Targu -Mureș.‖ Această
Regiune Autonomă va fi desființată de Constituția
din 1965. În perioada regimului comunist, viața
minoritățil or naționale a cunoscut forme de
represiune. După 1965, minoritățile etnice erau
desemnate prin sintagma „naționalități

5 Chiriac Marian. Op. cit., p. 98. conlocuitoare‖, în aparență o formulare care anunța
o egalitate deplină. Dar școli particulare sau
confesionale cu predarea în limba mat ernă sunt
desființate și înlocuite doar cu clase cu predare în
limba maternă. Accesul minoritarilor este
restricționat și în învățământul universitar6.
Legea învățământului nr. 28/1978 lăsa la
latitudinea guvernului înființarea unor instituții de
învățămân t, facultăți sau secții cu predare în limba
minorităților naționale.
Așadar, până la adoptarea Constituției din
1991, revizuită în 2003, cadrul legislativ permitea
un anumit grad de protecție a drepturilor
minorităților naționale din România, cu excepția
perioadei comuniste în care drepturile tuturor
cetățenilor erau îngrădite . După revoluția din 1989
și sub presiunea organizațiilor internaționale,
România va modifica în mod fundamental cadrul
legislative al protecției drepturilor minorităților
naționale.
2. Cadrul legislativ actual
Pe plan internațional. România a semnat și
ratificat documentele importante în domeniul
protecției drepturilor minorităților naționale și s -a
obligat astfel să respecte prevederile respective.
Majoritatea acestora au fost deja tr anslate în dreptul
intern.
La nivelul legii fundamentale, Constituția din
1991 garantează protecția drepturilor minorităților
naționale. Ea nu definește noțiuni precum
„discriminare‖ sau „privilegiu‖ și limitează
interzicerea discriminării la sfera juridic ă și la
relația cu autoritățile publice. În urma revizuirii
constituției din 2003 s -a introdus în legea
fundamentală o dispoziție conform căreia statutul
minorităților naționale din România este
reglementat prin lege organică (art. 73, alin (3),
litera r). Legile organice sunt cele adoptate de
Parlament în domeniile de importanță vitală pentru
funcționarea statului și constituie o categorie
intermediară, între legile constituționale și cele
ordinare. Așadar, este de urmărit eventuala adoptare
a unui statut al minorităților naționale7.
În perioada 2000 -2006, a fost adoptat un
cadru legislativ diversificat. La sfârșitul lunii august

6 Idem., p. 96.
7 Petraru Roxana Alina. Protecția drepturilor
minorităților na ționale în România și Republica Moldova.
Principii directoare/ Protection of national minorities in
Romania and in Republic of Moldova. Guidelines. [On –
line]:
http://www.cs e.uaic.ro/WorkingPapers/articles/CESWP201
1_III2_PET.pdf , p. 330 – 335.

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
109

2000, fost adoptată Ordonanța de Guvern nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, (ulteri or modificată și
completată prin Legea 48/2002, OG 77/2003, legea
27/2004, legea 324/2006, fiind republicată în
februarie 2007), lucru care a constituit un demers
important în sensul combaterii discriminării prin
mijloace juridice. Inițiative similare, în materie
penală, s -au materializat prin adoptarea Ordonanței
de Urgență nr. 31/2002 privind interzicerea
organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist,
rasist sau xenofob și a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni
contra păcii și omenirii (ulterior modificată prin
Legea 107/2006) și prin revizuirea Codului penal.
Strategia Guvernului României pentru
îmbunătățirea situației romilor, adoptată prin
Hotărârea de Guvern nr. 430/2001, a fost
modificată și completată prin adop tarea H.G.
522/20068. La nivelul legislației interne mai
amintim O.G. nr.137 din 31 august 2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, cu modificările și completările
ulterioare, Legea învățământului, Legea
administrației publ ice locale, Legea privind
organizarea judiciară, Legea privind statutul
funcționarilor publici, Legea audiovizualului, etc.
La nivel instituțional, prin Hotărârea de
Guvern nr. 111/2005 s -a creat Departamentul
pentru relații interetnice, structură fără per sonalitate
juridică, aflată în subordinea Primului -ministru și în
coordonarea ministrului delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului. Potrivit art. 2
al H.G. 111/2005, în realizarea obiectului său de
activitate Departamentul pentru re lații interetnice
îndeplinește următoarele atribuții principale: pune
în aplicare politica stabilită prin Programul de
guvernare în domeniul relațiilor interetnice;
elaborează și supune Guvernului spre aprobare
strategii și politici pentru păstrarea, afirm area și
dezvoltarea identității etnice a persoanelor
aparținând minorităților naționale; elaborează
proiecte de legi și alte acte normative din domeniul
său de activitate; avizează proiecte de lege și alte
acte normative, care au incidență asupra drepturil or
și îndatoririlor persoanelor aparținând minorităților
naționale; monitorizează aplicarea actelor
normative interne și internaționale referitoare la
protecția minorităților naționale; participă la
elaborarea Raportului cu privire la aplicarea de
către Ro mânia a Convenției -cadru pentru protecția

8 Chiriță Radu, Săndescu Anca. Op. cit., p. 62. minorităților naționale a Consiliului Europei,
precum și la elaborarea capitolelor referitoare la
minoritățile naționale din rapoartele României către
alte instituții și organisme internaționale; stimulează
dialogu l majoritate – minorități naționale în vederea
îmbunătățirii actului decizional și a măsurilor de
implementare; cultivă valorile comune, combaterea
discriminării și a prejudecăților prin promovarea
diversității culturale, lingvistice , confesionale prin
activități pe bază de proiecte; promovează și
organizează programe privind garantarea, păstrarea,
exprimarea, promovarea și dezvoltarea identității
etnice, culturale, lingvistice și religioase a
persoanelor aparținând minorităților naționale;
sprijină realiza rea unor programe sau activități
interetnice inițiate de organizații, asociații, fundații
sau instituții publice, pe bază de proiecte; supune
Guvernului spre adoptare, la propunerea
fundamentată a Consiliului Minorităților Naționale,
în baza Legii nr. 500/ 2002 privind finanțele publice,
cu modificările și completările ulterioare și a legilor
bugetare anuale, proiecte de hotărâri pentru
acordarea de asistență financiară organizațiilor
persoanelor aparținând minorităților naționale,
membre ale Consiliului Min orităților Naționale, și
pentru aprobarea repartizării sumelor alocate prin
bugetul de stat acestor organizații; colaborează cu
Consiliul Minorităților Naționale și cu autorități ale
administrației publice centrale și locale în
îndeplinirii atribuțiilor pr oprii; stabilește și menține
relații cu organizații neguvernamentale din țară și
din străinătate , precum și cu organisme și instituții
internaționale cu activitate în domeniul minorităților
naționale și al combaterii discriminării pe criterii
etnice; menți ne legături permanente și colaborează
cu autoritățile administrației publice locale, prin
reprezentanți cu competențe teritoriale, în vederea
identificării problemelor specifice și soluționării
acestora; sprijină cercetările științifice în domeniul
relațiilor interetnice, prin menținerea de contacte și
colaborarea cu organizații, instituții și personalități
din domeniu.
Consiliul minorităților naționale este un
organ consultativ al Guvernului, fără personalitate
juridică, aflat în coordonarea Departamentulu i
pentru relații interetnice, care are drept scop
asigurarea relațiilor cu organizațiile legal constituite
ale cetățenilor aparținând minorităților naționale.
Acest organism este format din 3 reprezentanți ai
organizațiilor cetățenilor aparținând minorităț ilor
naționale, reprezentate în Parlamentul României și
sprijină activitatea organizațiilor minorităților
naționale.

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
110

Consiliul național pentru combaterea
discriminării este autoritatea de stat autonomă, sub
control parlamentar, garant al respectării și apl icării
principiului nediscriminării, în conformitate cu
legislația internă în vigoare și cu documentele
internaționale la care România este parte. Consiliul
are ca obiective: prevenirea faptelor de discriminare
prin realizarea de campanii de informare, de
conștientizare privind drepturile omului; medierea
faptelor de discriminare a părților implicate;
investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de
discriminare; monitorizarea cazurilor de
discriminare; acordarea de asistență de specialitate
victimelor discriminării.
La nivel instituțional, menționăm și
activitatea Agenției națională pentru Romi, a
Centrului național de cultură pentru Romi sau a
Institutului pentru studierea problemelor
minorităților naționale.
3. Considerații asupra Proiectului de lege
privind statutul minorităților din România
Întorcându -ne la planul legislației interne
amintim necesitatea adoptării unui Statut al
minorităților naționale din România. Un proiect de
lege9 există și a fost transmis Parlamentului în 2005.
El a fost respins de Senat în luna octombrie a
aceluiași an și a fost trimis din nou spre avizarea
comisiilor parlamentului în 2011. Acest proiect a
stat la baza unor dezbateri aprinse pe scena politică
și pe cea civică și nici chiar presiunea ONU și a
altor organizații in ternaționale nu a dus la adoptarea
lui.
Autoritățile române au cerut Comisiei de la
Veneția (Comisia europeană pentru democrație prin
drept) să se pronunțe asupra Proiectului de lege
privind statutul minorităților naționale din România.
Pe baza raporturil or realizate de Sergio Bartole și
Pieter van Dijk, Comisia a formulat o serie de
observații10. În primul rând, a fost remarcat faptul
că proiectul nu a fost însoțit de un raport explicativ
care ar fi putut să aducă mai multă lumină asupra
intenției celor ca re au realizat propunerea. Comisia
a remarcat că în ultimii ani, un număr din ce în ce
mai mare de state au edictat legi pentru protecția
minorităților naționale, etnice sau lingvistice, deși
nu sunt obligate de nici o normă internațională.
Adoptarea unui statut al minorităților naționale ar

9 [On-line]
http://www.dri.gov.ro/documents/lege_ minoritati_forma_fin
ala_guvern.pdf . (Vizitat la: 13.08.2012).
10 [On-line]: http://www.venice.coe.int/docs/2005/CDL –
AD(2005)026 -e.pdf . (Vizitat la: 13.09.2012). constitui, în opinia Comisiei, o dovadă puternică a
intenției României de păstrare a elementelor
identității minorităților.
Pornind de la expresiile des menționate
„potrivit legii‖, „în condițiile legii, etc.‖, Comisia a
arătat că relația dintre Proiect și legislația sectorială
trebuie să fie reglementată mult mai precis, pentru a
se evita problemele de interpretare. Aceeași situație
se regăsește și în conținutul art. 78 unde se specifică
că „la data intrării în vigoare a prezentei legi orice
dispoziție contrară se abrogă‖. Comisia a remarcat
faptul că este necesar sa fie inclusă o listă, chiar și
neexhaustivă, a legilor și dispozițiilor care urmează
să nu -și mai producă efectul.
În conformitate cu art. 2 al Proiectului,
minoritățile naționale sunt recunoscute ca factori
constitutivi ai statului român. Așadar, prin
minoritate națională se înțelege orice comunitate de
cetățeni români, care trăiește pe teritoriul României
din momentul constituirii statului modern, numeric
inferioară populației majoritare, având propria
identitate etnică, exprimată prin cultura, limbă sau
religie, pe care dorește să o păstreze, să o exprime,
și să o dezvolte. Conform Comisiei de la Veneția,
crearea României moderne poate fi considerată mai
degrabă ca un proces decât ca un eveniment clar
determinat în timp la care să putem face referire.
Lista celor 20 de comunități care pot fi considerate
minorități naționale și care a fost inclusă în proiectul
de lege este prea strictă și ar putea împiedica al te
grupuri să acceadă la acest statut, chiar daca în timp
acestea ar reuși să respecte toate elementele din
definiție. Conform art. 74 din Proiect, „în înțelesul
prezentei legi, minoritățile naționale din România
sunt comunitățile: albaneză, armeană, bulga ră, cehă,
croată, elenă, evreiască, germană, italiană,
macedoneană, maghiară, poloneză, rusă -lipoveană,
romă, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă,
ucraineană‖. Nu putem nega, de exemplu, existența
unei comunități de chinezi în România. Potrivit
preveder ilor Proiectului, aceștia nu vor putea face
parte din categoria minorităților naționale
recunoscute pe teritoriul statului. Pe de altă parte,
așa cum se consideră în observațiile lui Sergio
Bartole11, unele comunități cum ar fi cea ruteană,
macedoneană sau albaneză, nu au fost incluse în
mod explicit în recensământul din 2002 și nu au
fost înregistrate la cel din 1993.

11 [On-line]:
http://www.venice.coe.int/docs/2005/CDL(2005)070 -e.pdf .
(Vizitat la: 13.09.2012).

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
111

În conformitate cu art. 4, persoanele
aparținând minorităților naționale sunt cetățeni
români, care își exprimă liber și neîngrădit
apartenen ța la o comunitate națională, sau minori ai
căror părinți, ori alți reprezentanți legali au declarat,
conform legii, această apartenență. În legătură cu
acest aspect, Comisia de la Veneția a arătat că
utilizarea drepturilor minorităților garantate
internaț ional nu trebuie să depindă de cetățenie, cu
excepția anumitor drepturi politice, de exemplu.
Proiectul fundamentează obligația statului de
a recunoaște și a garanta persoanelor aparținând
minorităților naționale dreptul la păstrarea, la
dezvoltarea și exp rimarea identității lor etnice,
culturale, lingvistice și religioase, principiul
egalității în drepturi și al nediscriminării. Sunt
interzise practicile care ar putea duce la asimilarea
minorităților naționale, iar minoritățile naționale
respectiv persoane le aparținând acestora pot folosi
simbolurile naționale și pot organiza sărbătorile
naționale și religioase proprii. Nu se specifică, însă,
cum se va realiza acest lucru fără să afecteze
relațiile de muncă, de exemplu.
Capitolul al II -lea al Proiectului se referă la
păstrarea, exprimarea și dezvoltarea identității
naționale și este format din 5 secțiuni care cuprind
garanții pentru persoanele aparținând minorităților
naționale în ceea ce privește învățământul, cultura,
mijloacele de informare în masă, liber tatea
religioasă a persoanelor aparținând minorităților
naționale și folosirea limbii materne. Comisia de la
Veneția a remarcat că Romania trebuie să clarifice
sintagma „procentaj semnificativ‖ care este inclusă
în prevederile referitoare la folosirea limb ii materne
de către membrii minorităților naționale în anumite
unități administrativ -teritoriale. Astfel, potrivit Legii
administrației publice locale nr. 215/2001 acest
procentaj este fixat la 20 la sută din populație.
Comisia a propus ca rezidenții care se consideră
parte din minoritățile naționale, chiar dacă nu au
cetățenie romănă, să fie luați în calcul la stabilirea
acestui procentaj. De asemenea, se recomandă să fie
incluse referințe mai precise la legi specifice privind
folosirea limbii materne.
În legătură cu folosirea și cunoașterea
limbilor materne în instituțiile administrației
publice, proiectul legislativ prevede necesitatea de a
asigura pregătirea ofițerilor publici, dar și
posibilitatea de a recurge la translatori autorizați,
dar nu indică de loc care dintre soluții trebuie
folosită și în ce condiții.
Capitolul al III -lea al proiectului, referitor la
organizațiile cetățenilor aparținând minorităților, a făcut, de asemenea, obiectul observațiilor Comisiei
de la Veneția. Astfel, se consideră că î nregistrarea
unor asemenea organizații face obiectul unor
condiții prea restrictive. Organizații cu domeniu de
activitate strict local nu se pot constitui din cauza
prevederii conform căreia numărul membrilor unei
organizații a cetățenilor aparținând unei minorități
naționale nu poate fi mai mic de 10% din numărul
total al cetățenilor care, cu ocazia ultimului
recensământ al populației și -au declarat apartenența
la minoritatea respectivă. Astfel de condiții pot fi
analizate, potrivit opiniei Comisiei, ca re stricții la
dreptul la libera asociere.
Capitolul al IV -lea se referă la Consiliul
minorităților naționale și Autoritatea pentru relații
interetnice, instituții cu rol în protecția minorităților.
Capitolul al V -lea al proiectului de lege se
referă la auton omia culturală care înseamnă, potrivit
art. 57 al Proiectului, capacitatea comunității unei
minorități naționale de a avea competențe
decizionale în problemele privind identitatea sa
culturală, lingvistică și religioasă, prin consilii alese
de către membri i săi. Introducerea acestei
autonomii ar putea fi un pas pozitiv, dar Comisia
arată că încă nu se poate vorbi despre un model
european acceptat pe plan internațional în acest
domeniu. Conceptul de autonomie culturală a fost
criticat de altfel, atât de comu nitatea română, cât și
de minoritățile naționale. Proiectul prevede
consultarea obligatorie a organismelor autonomiei
culturale într -un număr de cazuri și, în anumite
situații, chiar obligativitatea acceptului acestora.
Dar, potrivit Comisiei de la Veneția , metodele de
desemnare a structurilor de conducere în instituțiile
educaționale, culturale și de presă nu sunt clarificate
și ar putea fi de natură să încalce principiile
concursului public. Se recomandă, deci, includerea
mai multor garanții.
În concluzie , Comisia a arătat că, în linii mari
și cu rezervele menționate, prevederile din Proiect
constituie un cadru satisfăcător al protecției
minorităților din România. Cea mai importantă
limitare constă în faptul că cetățenia română este un
element al definiție i minorităților naționale pe care
Proiectul o propune.
4. Concluzii și propuneri de lege ferenda
privind legislația României din domeniul
protecției drepturilor minorităților naționale și
implementarea acesteia
Analizând legislația din domeniul protecției
drepturilor minorităților naționale și implementarea
acesteia pe teritoriul României, formulăm câteva
propuneri de lege ferenda.

Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 4, 2012
112

1. Considerăm că este necesară adoptarea
unei legi a minorităților naționale. În acest sens,
propunem modificarea Proiectului sta tutului
minorităților naționale prin luarea în considerare a
opiniilor formulate de către Comisia de la Veneția
la care achiesăm;
2. propunem unificarea instituțiilor cu
competențe în domeniul protecției drepturilor
minorităților naționale pentru că, așa cum reiese și
din observațiile Comisiei de la Veneția, în multe
situații atribuțiile diverselor instituții existente se
suprapun;
3. subliniem faptul că trebuie acordată o
atenție sporită minorităților rrome și maghiare;
4. sprijinim ideea încurajării, facilitării
comunicării interculturale și a educației
multiculturale;
5. suntem de acord că este necesară
îmbunătățirea mecanismului de reprezentare
parlamentară a minorităților naționale;
6. susținem implementarea efectivă a
legislației naționale și internaționale din domen iul
protecției drepturilor minorităților naționale;
7. susținem promovarea incluziunii sociale
a minorităților naționale;
8. susținem importanța descurajării și
sancționării actelor de discriminare a minorităților
naționale;
9. susținem importanța rezolvării pe cal e
pașnică, prin mediere, a eventualelor conflicte
etnice care pot apărea;
10. susținem necesitatea adoptării unor
strategii naționale de protejare a drepturilor
minorităților.
Analiza reglementărilor interne și a activității
pe plan internațional a României, d uce la concluzia
că această țară își asumă în mare parte obligațiile
asumate în ceea ce privește protecția drepturilor minorităților naționale. Cu toate acestea,
considerăm util a fi operate recomandările pe care
le-am expus.

Bibliografie:

1. [On-line]:
http://www.dri.gov.ro/documents/lege_minoritati_for
ma_finala_guvern.pdf . (Vizitat la: 13.08. 2012).
2. [On-line]:
http://www.recensamantromania.ro/wp –
content/uploads/2012/02/Comunicat_DATE_PROVI
ZORII_RPL_2011_.pdf . (Vizitat la: 12.09.2012).
3. [On-line]:
http://www.venice.coe.int/docs/2005/CDL(2005)070 –
e.pdf . (Vizitat la: 13.08. 2012).
4. [On-line]:
http://www.venice.coe.int/docs/2005/CDL –
AD(2005)026 -e.pdf . (Vizitat la: 13.08. 2012).
5. Petraru Roxana Alina. Protecția drepturilor
minorităților naționale în România și Republica
Moldova. Principii directoare/ Protection of national
minorities in Romania and in Republic of Moldova.
Guidelines. [On -line]:
http://www.cse.uaic.ro/WorkingPapers/articles/CESW
P2011_III2_PET.pdf . p. 330 – 335. (Vizitat la:
13.08.2012).
6. Chiriac Marian. Provocările diversității. Politici
publice privind minoritățile naționale și relig ioase în
România. Cluj Napoca: Editura CRDE, 2005. 125 p.
7. Chiriță Radu, Săndescu Anca. Analiza actelor
normative privind drepturile minorităților naționale în
România, în Salat Levente (coord.). Politici de
integrare a minorităților naționale din România.
Aspecte legale și instituționale într -o perspectivă
comparată. Cluj -Napoca: Editura Fundației CRDE,
2008. 272 p.

Copyrigh© PETRARU Roxana Ali na, 2012.