REVISTĂ DE STUDII ȘI CERCETĂ RI JURIDICE [623828]

1

PRO PATRIA LEX

REVISTĂ DE STUDII ȘI CERCETĂ RI JURIDICE

Volumul XVI, Nr. 2(29)/2016

Revistă indexată PROQUEST, SSRN, EBSCO și INDEX COPERNICUS

PRO PATRIA LEX
Revistă de studii și cercetări juridice
Volumul XVI, Nr. 2(29)/2016

D I R E C T O R :
Prof. univ. dr. Veronica STOICA

C O N S I L I U L Ș T I I N Ț I F I C :

Prof. univ. dr. George ANTONIU
Xavier BLANC-JOUVAN (Fran ța)
Prof. univ. dr. Constan ța CĂLINOIU
Prof. univ. dr. Ion CRAIOVAN Prof. univ. dr. Gheorghe IANCU Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU
Lygia NEGRIER-DORMONT (Franț a)
Prof. univ. dr. Costic ă VOICU Prof. univ. dr. Gheorghe POPA Prof. univ. dr. Mihai B ĂDESCU
Prof. univ. dr. Vlad BARBU
Prof. univ. dr. Florian COMAN
Prof. univ. dr. Brându șa ȘTEFĂNESCU
Prof. univ. dr. Ștefan PRUN Ă
Prof. univ. dr. Anca Lelia LORINCZ
Conf. univ. dr. Cristian POPESCU

C O L E G I U L D E R E D A C Ț I E :

Redactor Șef :
Prof. univ. dr. Nicoleta DIACONU

Redactori Șefi adjunc ți :
Conf. univ. dr. Mihaela PRUN Ă
Conf. univ. dr. Marius PANTEA

Secretari generali de redac ție :
Conf. univ. dr. Mara IOAN

R E D A C T O R I:

Prof. univ. dr. Daniel TORJE Lector univ. dr. Viorel VELI ȘCU
Conf. univ. dr. Lauren țiu GIUREA Lector univ. dr. Gabriela ȘERBĂNOIU
Conf. univ. dr. Claudiu ȚUPULAN Lect. univ. dr. Ion IORGA
Conf. univ. dr. Sergiu Adrian VASILE Lect. univ. dr. Laurenț iu DRAGU
Lect. univ. dr. C ătălin VASILE Asist. univ. dr. Ligia Maria STANCU
Lect. univ. dr. Laura MAIEREAN Asist. univ. dr. Valentin IONI ȚĂ
Asist. univ. Mihail MARCOCI Asist. univ. dr. Georgiana GHI ȚESCU
Asist. univ. Ioan-Cosmin MIHAI Asist. univ. dr. Oana POPESCU
Lect. univ. dr. Andreea CÎRCIUMARU Lect. univ. dr. Amalia NI ȚU

ISSN 1584-3556

3

C U P R I N S

I. DREPT

IMPORTAN ȚA DECLARA ȚIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI
ÎN CADRUL INSTRUMENTELOR INTERNA ȚIONALE DE PROTEC ȚIE A
DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI
Nicoleta DIACONU 7
DESPRE POSIBILITATEA CONTINU ĂRII URM ĂRIRII PENALE LA
CEREREA SUSPECTULUI SA U A INCULPATULUI
Anca-Lelia LORINCZ, Marius POPA 12
PREEMINEN ȚA ORDINII JURIDICE UE – STUDIU CAZUISTIC
SUI-GENERIS PRINCIPIULUI SUPREMA ȚIEI DREPTULUI COMUNITAR
ÎN MATERIA NEDISCRIMIN ĂRII
Cristian NUIC Ă 18
SOLIDARITATEA EUROPEAN Ă – ÎNTRE VORBE ȘI FAPTE – ÎN CRIZA
REFUGIA ȚILOR
Roxana-Daniela P ĂUN 30
ALEGERILE DIN SUA: ÎNCEPUT ȘI POSIBILE URM ĂRI
George GRUIA 37
VÂNZAREA LA LICITA ȚIE PUBLIC Ă
Bujorel FLOREA 44
ABȚINEREA ȘI RECUZAREA PROCURORULUI ÎN CURSUL
PROCESULUI PENAL
Gina NEGRU Ț 54
SCHIMB ĂRILE CLIMATICE: DE LA RIO DE JANEIRO LA PARIS
Elena- Loredana PÎRVU 61
ELEMENTE ISTORICE ALE IMPLEMENT ĂRII DREPTULUI
INTERNA ȚIONAL UMANITAR ÎN ROMÂNIA
Ion DRAGOMAN, David UNGUREANU 67
ÎMPUTERNICIREA POLI ȚIȘTILOR, MODALITATE DE MODIFICARE A
RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE ACESTORA, EXIGEN ȚE ȘI CRITICI
Adrian BĂNCILĂ 81
EVOLUȚIA ȘI ÎNȚELEGEREA CONCEPTULUI DE CRIZ Ă ÎN TEORIA
RELAȚIILOR INTERNA ȚIONALE
Viorel VELI ȘCU 91
SCURTE CONSIDERATII PRIVIND MANAGEMNETUL CARIEREI
FUNCTIONARILOR PUBLICI
Andreea CÎRCIUMARU 97

II. O RDINE PUBLIC Ă ȘI SIGURAN ȚĂ NAȚIONALĂ

SOME CONSIDERATIONS ABOUT EXTERNAL NEW INTERFERENCE
FORMS DEROGATORY FROM THE INTERNATIONAL LAW PRINCIPLES
Petrică Mihail MARCOCI 109
SIGURAN ȚA RUTIERĂ
Alice Camelia (Potecaru) LAZ ĂR 115
CONSIDERA ȚII PRIVIND PSIHOLOGIA ASCULT ĂRII SUSPECTULUI
SAU INCULPATULUI
Sorin Silviu FINTA 119
FRAUDAREA DREPTULUI DE AU TOR – INCRIMINAREA INFRAC ȚIUNII
PREVĂ ZUTE DE ART. 140 DIN LEGEA NR. 8/1996
Marius PANTEA, Rodica VLAICU 126
POLITICI EUROPENE ÎN DOMENIUL JUSTI ȚIEI – MEDIEREA
ALTERNATIV Ă LA INSTANȚA DE JUDECAT Ă –
Rodica VLAICU 136

I. D R E P T

7

IMPORTAN ȚA DECLARA ȚIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI
ÎN CADRUL INSTRUMENTELOR INTERNA ȚIONALE DE PROTEC ȚIE
A DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI

Nicoleta DIACONU1

Abstract
Human rights protection is achieved by using le gal mechanisms and civil society through various
activities. In international organizations, human rights protection concerns is the adoption of
treaties, agreements, declarations and conventions th at establish rules of conduct for states and
signifies the commitment of the countries concerned to protect the rights of individuals. Also at
international organizations, in addition to the legal framework for the protection of human rights
and protection mechanisms are established, political or judicial.
Human rights instruments adopted not all have th e same legal value. The resolutions, even when
called „Declaration,” the value of recommendations, while conventions are binding on states that
have ratified them, becoming part by such ratification.
Universal Declaration of Human Rights is the central point of inspiration worldwide for human
rights protection.

Keywords: Human rights; international organizations; UN; in ternational conventions; international legal
mechanisms

1. Preocuparea societ ății interna ționale de a crea mecanisme de protec ție a drepturilor
fundamentale ale omului
Scopul general al societ ății interna ționale este acela de a menține pacea mondial ă și de a
promova rela țiile de cooperare între state, pe baza principiilor democratice și ale respect ării
drepturilor fundamentale ale omului. Pentru re alizarea acestui deziderat, la nivel interna țional au
fost constituite o serie de structuri interna ționale care militeaz ă pentru monitorizarea modului în
care sunt respectate drepturile fundamentale ale omului la nivel na țional.
Gradul de implicare a unei organiza ții în problemele drepturilor omului poate s ă difere în
funcție de specificul s ău, de cadrul s ău geografic, de tradi țiile politice și culturale ale statelor
membre. Astfel, Organiza ția Națiunilor Unite reprezint ă o structur ă deosebit de larg ă și complex ă
pentru astfel de preocup ări, în sistemul s ău coexistând organisme cu structuri și competen țe
variate, dacă se au în vedere conven țiile adoptate în domeniul drep turilor omului sub egida sa,
care prev ăd, la rândul lor, unele organisme de evaluare a modului în care statele p ărți își
îndeplinesc obligațiile.
Sistemul Națiunilor Unite îndepline ște o triplă funcțiune cu privire la protec ția drepturilor
omului:
– de a elabora instrumentele ce consacr ă drepturile și libertățile fundamentale ale omului;
– de a propune c ăile și modalit ățile specifice de promovare și respectare a normelor
adoptate;
– de a reacționa la violarea sistematic ă și flagrantă a drepturilor omului.

1 Prof.univ.dr, Universitatea Spiru Haret- Bucure ști. Email: nicoled58@yahoo.com

8
În funcție de obiectivele ce revin unei organiza ții interguvernamentale, aceasta este dotat ă cu
anumite structuri capabile s ă exercite funcț iile respective, structuri prev ăzute, de regul ă, în actele
lor constitutive, competen ța și componen ța lor fiind extrem de diferite . Astfel, unele sunt formate
din reprezentanț i ai guvernelor (spre exemplu, Comisia Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului),
altele din exper ți numiți cu titlu personal (de pild ă, Subcomisia Na țiunilor Unite pentru prevenirea
discriminării și protecț ia minorit ăților) sau din persoane calificate s ă exercite funcț ii juridice sau
cvasijuridice (cum este Comisia European ă și Curtea Drepturilor Omului sau Comitetul de exper ți
pentru aplicarea conven țiilor și recomandă rilor OIM). Pot s ă apară și situații inedite, cum ar fi cazul
comitetelor ad-hoc ale Comisiei Na țiunilor Unite pentru Drepturile Omului, ai c ărei membri sunt
aleși cu titlu personal dintre reprezentan ții guvernelor în comisie1.
Garantarea exercitării efective a drepturilor omului r ămâne în competen ța național ă a
statelor, organiza țiile internaț ionale garantând doar un standard general de protec ție.
Garantarea drepturilor și libertăților prevă zute în documentele interna ționale presupune
crearea unor mecanisme eficiente ș i sigure. În acest scop, comunitatea interna țională a creat
sistemul de protec ție și garantare a drepturilor omului, cu corespondentul lor pe plan na țional în
majoritatea statelor.
Clasificarea mecanismelor interna ționale de garantare a drepturilor omului poate fi f ăcută
în funcție de caracterul jurisdic țional sau nejurisdic țional pe care îl prezint ă.
a) Mecanismele jurisdic ționale de protec ție a drepturilor omului au la baz ă instrumentele
juridice prin care se creeaz ă organe cu atribu ții jurisdic ționale, care au competen ța să examineze
plângerile ce le sunt adresate și să pronunțe o hotărâre care s ă aibă autoritate de lucru judecat.
Acest tip de mecanisme este caracteristic sistemelor regionale de protecț ie a drepturilor
omului aflate în Europa (în cadrul Consiliului Europei) și pe continentul american (în cadrul Uniunii
Americane), fiind instituite prin Conven ția european ă pentru ap ăra rea drepturilor omului și a
libertăților sale fundamentale (1950) și prin Conven ția American ă privind drepturile omului (1969).

b) Mecanismele nejurisdic ționale sunt caracterizate prin aceea c ă nu dispun de for ța de
constrângere necesar ă asigurării îndeplinirii lor, atunci când nu sunt transpuse în practic ă de
bună voie. Ele sunt caracteristice sistemului universal de promovare, protec ție și garantare a
drepturilor omului, respectiv organelor și organismelor din cadrul Organizației Națiunilor Unite și
unui sistem regional – mecanismul instituit de Conferin ța (în prezent Organiza ția) pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Î n c e e a c e p r i v e ște procedurile caracteristic e mecanismelor nejurisdic ționale, acestea – într-o
clasificare cvasiacceptat ă – includ proceduri bazate pe plângeri (cazul unor viol ări ale drepturilor
omului săvârșite de către state), dar și proceduri bazate pe rapoarte, anume prev ăzute de unele
instrumente interna ționale.
Pe plan intern, p ăstrând acelaș i criteriu de clasificare, exist ă mecanisme de garantare a
drepturilor omului cu caracter nejurisdic țional și jurisdicțional.
Mecanismele interne nejurisdic ționale, stabilite de organismele fiec ărui stat, sunt
consacrate prin Constitu ții și legi organice, ele fiind, în genera l, legislative sau executive, având
fiecare proceduri de rezolvare distincte.
Mecanismele interne jurisdicționale sunt al
cătuite din instan țele judec ătoreș ti cu caracter
național.
Între mecanismele de protec ție a drepturilor omului av ând un caracter jurisdic țional și cele care
nu au un asemenea caracter exist ă o indisolubil ă legătură, deoarece mecanismele nejurisdic ționale,

1 N.Purdă, N.Diaconu, Protec ția juridică a drepturilor omului, UJ, 2016, p.25.

9
atât interne cât și internaționale, pot avea o contribu ție important ă asupra exercit ării atribuțiilor
corespunz ătoare ce revin mecanismelor jurisdic ționale1.
Relația dintre mecanismele jurisdic ționale interne și cele interna ționale se înf ățișează ca o
legătură de condi ționare reciprocă , ambele categorii de mecanism e fiind convergente a promova
ideea respectului drepturilor omului, a repar ării prejudiciilor suferite, precum ș i a sancționării
severe a celor care s-au f ăcut vinova ți de nerespectarea lor.
Cât prive ște caracterul lor, aceste documente pot fi: conven ții interna ționale, care au
valoare obligatorie pentru statele care devin p ărți la ele, și alte instrumente juridice interna-
ționale (cum ar fi rezolu țiile) care cuprind declara ții sau recomand ări având semnificație
precumpănitor moral-politic ă.
Alături de conven țiile interna ționale pot fi men ționate rezolu țiile unor organe ale organiza țiilor
internaționale, cuprinzând declara ții, planuri de ac țiune etc.2.
Instrumentele adoptate în domeniul dr epturilor omului nu au, toate, aceea și valoare juridic ă.
Astfel, rezolu țiile, chiar și atunci când poart ă denumirea de „Declara ție”, au valoarea unor
recomandă ri, în timp ce conven țiile sunt obligatorii pentru statele care le-au ratificat, devenind
părți prin aceast ă ratificare.
Principala func ție a acestor instrumente este aceea de a defini drepturile omului la care se
referă, de a preciza elementele lor componente și de a indica m ăsurile necesare pentru punerea lor
în aplicare. În acest mod, ele pot influen ța legislațiile interne ale statelor, fie în mod direct, pentru
convențiile internaț ionale, fie în mod indirect, cât prive ște instrumentele interna ționale care nu au
valoarea unor conven ții (spre exemplu, Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului).

2. Locul Declara ției Universale a Drepturilor Omului în cadrul instrumentelor juridice
internaționale
Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptat ă prin Rezolu ția 217/A/III din 10
decembrie 1948, în cadrul Sesiunii a III-a a Adun ării Generale a ONU, fiind considerat ă „idealul
comun de atins de c ătre toate popoarele și toate na țiunile”3 în ceea ce prive ște drepturile
omului. Este primul document interna țional care enun ță, în mod solemn, drepturile și libertățile
fundamentale care trebuie garantate oric ărei ființe umane.
Cu prilejul adopt ării acestui important document, pre ședintele sesiunii Adun ării Generale
preciza: „Declara ția nu este decât o prim ă etapă, că ci ea nu este o conven ție în virtutea c ăreia
diferitele state ar fi obligate s ă observe și să aplice drepturile fundamentale ale omului. Ea nu
prevede nici punerea în executare. Reprezintă totu și un progres important în lungul proces de
evoluție …. Acest document este înt ărit prin autoritatea pe care i-o d ă opinia ansamblului
Națiunilor Unite și milioanele de persoane, b ărbați, femei, copii, din toate p ărțile lumii, care vor
căuta în ea un ajutor, un ghid și o inspira ție”4.
Declarația, care a avut o importan ță deosebit ă pentru elaborarea ș i dezvoltarea conceptului
drepturilor omului pe plan na țional și internațional, înscrie în primul s ău alineat ideea c ă
„recunoașterea demnit ății inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor egale și
inalienabile constituie fundamentul libert ății, drept ății și păcii în lume”.
Declarația Universal ă a Drepturilor omului fundamenteaz ă necesitatea „ca drepturile omului
să fie ocrotite de autoritatea legii”, reliefând importanța unei concep ții comune despre aceste

1N.Purdă, N.Diaconu, Protec ția juridică a drepturilor omului , UJ, 2013, p.342.
2Vezi W.Tarnopolsky, General course on the international pr otection of Human Rights, Collection of lectures, Institut
International de Droit de l'Homme, Strasbourg, 1984, p. 5.
3Eleanor Roosevelt a participat la formularea Declara ției Universale a Drepturilor Omului a Na țiunilor Unite, pe care a
caracterizat-o drept "Scrisoarea Magna a Umanit ății".
4Activités de l'O.N.U. dans le domaine des droits de l'homme, Nations Unies, New York, 1986, p. 10, pct. 25.

10
drepturi și libertăți, pentru realizarea angajamentului luat de statele membre ale ONU de a
promova, în colaborare cu organiza ția, respectul universal și efectiv fa ță de drepturile omului și
libertățile lui fundamentale.
Declarația este structurat ă pe 30 de articole, în cuprinsul c ărora sunt enun țate atât drepturi
civile și politice, cât ș i drepturi economice, sociale și culturale.
În Preambulul declara ției este subliniat ă importan ța acestor drepturi pentru men ținerea
dreptății și păcii în lume.
În cuprinsul s ău Declarația înscrie o serie de principii de mare însemn ătate cum ar fi acelea c ă:
– toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi;
– fiecare om se poate prevala de drepturile și libertățile fundamentale, făr ă niciun fel de
deosebire de ras ă, culoare, sex, limb ă sau religie;
– oricare fiin ță umană are dreptul la via ță, la libertate și la securitatea persoanei sale;
– nimeni nu va putea fi ținut în sclavie, nici în servitute;
– toți oamenii sunt egali în fa ța legii;
– nimeni nu poate fi supus la torturi sau
tratamente inumane;
– nicio persoan ă nu poate fi arestat ă, deținută sau exilat ă în mod arbitrar.

Declarația enun ță drepturile civile ș i politice ale omului (art. 3-21) și drepturile economice,
sociale și culturale (art. 22-27).
Dintre drepturile economice enun țate în Declarație sunt de amintit: dreptul la munc ă,
dreptul la salariu egal pentru munc ă egală, la odihn ă și recreere, dreptul de a se asocia în
sindicate, dreptul la învățătur ă, dreptul oric ărei persoane de a lua parte în mod liber la viața
culturală a societății, dreptul persoanelor la libertatea de întrunire și de asociere paș nică, precum
și dreptul fiec ărei persoane de a lua parte la conducerea treburilor țării sale fie direct, fie prin
reprezentanți liber ale și.
Declaraț ia mai prevede c ă fiecare persoan ă are dreptul să beneficieze, pe plan naț ional și
internațional, de existen ța unei ordini care s ă pe rmită ca drepturile ș i libertățile enunțate în
cuprinsul s ău să-și poată găsi o deplin ă realizare.
Oferind o îmbinare armonioas ă a intereselor individuale ș i a celor colective, Declara ția precizeaz ă
că fiecare om are și îndatoriri fa ță de colectivitat ea în care tr ăiește și că, în exercitarea drepturilor și
libertăților sale, nimeni nu este supus decât îngr ădirilor stabilite de lege, excl usiv în vederea satisfacerii
exigențelor moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratic ă.
Declarația Universală nu cuprinde prevederi referitoare la un sistem interna țional de
aplicare a prevederilor sale ș i nu consacră dreptul popoarelor de a dispune de ele însele (dreptul
la autodeterminare), care constituie o premis ă juridică important ă pentru promovarea și
înfăptuirea drepturilor omului ș i a libertăților fundamentale.
Cu privire la natura Declara ției s-au formulat mai multe teorii. Potrivit opiniei unor autori ea
nu are o valoare obligatorie, exprimând doar un ideal pe care statele se angajeaz ă să-l consacre în
practica lor politic ă și în deciziile interne. În sprijinul acestei concep ții a fost invocat și faptul că
Declarația nu se prezint ă sub forma unui tratat, ci ca o rezolu ție.1
În opinia altor autori, dat fiind c ă drepturile omului au fost consacrate în Carta ONU, care
este un tratat interna țional, angajând toate statele membre ale ONU care au ratificat-o,
Declarația ar fi doar un act complementar , interpretativ. I. Daes consider ă că Declara ția
Universal ă este o interpretare a Cartei și că ea consacr ă dreptul interna țional cutumiar sau
principiile generale de drept, valoarea sa juridic ă decurgând din aceea că organele ONU sunt

1N.Purdă, N.Diaconu, op.cit., p.77

11
ținute să i se conformeze. Totu și, ea este de p ărere că Declara ția are o natură cvasijuridic ă, fără
să fie izvorul sau originea drepturilor juridice 1.
Louis B. Sohn aprecia c ă „La ora actual ă, Declara ția este considerat ă ca fiind interpretarea
autentică a Cartei Na țiunilor Unite, explicitând în detaliu sensul termenilor «drepturile omului» și
libertățile fundamentale pe care statele membre ale ONU au acceptat s ă le favorizeze și să le
respecte atunci când au aderat la Cartă. Întrucât enumer ă drepturile omului emanând de la o
autoritate, Declara ția a devenit una dintre componentele esen țiale ale dreptului interna țional
cutumiar, obligatorie pentru toate statele și nu numai pentru cele care fac parte din ONU”2.
În prezent comunitatea interna țională atribuie Declara ției Universale a Drepturilor Omului
un statut moral ș i normativ special, pe care niciun alt document de felul acesta nu l-a dobândit3.
Chiar dacă acest document este în sine ceva mai pu țin decât un sistem juridic, ar fi gre șit să-l
considerăm ca o simpl ă listă sterilă de percepte doctrinare4.
Din textul Declara ției și-au tras esen ța toate reglement ările interna ționale menite s ă
promoveze și să garanteze drepturile omului, atât cele civile și politice, cât și cele economice,
sociale și culturale, respectul demnit ății ființelor umane egale și libere.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ș i rămâne punctul de plecare în realizarea
în lume a unei uria șe instituții privind drepturile omului.
Declaraț ia Universal ă a Drepturilor Omului a fost un document politic, r ămânând ca atare, un
document cu efecte politice și morale. Îns ă, în Constitu țiile unor state5, Declarația Universal ă a
Drepturilor Omului a fost nominalizat ă, în sensul c ă normele constitu ționale referitoare la drepturile
fundamentale trebuie s ă fie interpretate în conformitate cu prevederile sale, acestea fiind incluse în
dreptul intern. În cazul acestor state, nominalizarea Declara ției Universale a Drepturilor Omului îi
transform ă acesteia natura, dintr-una pur politic ă, într-una juridic ă. Astfel, articolele sale nu mai
invită, ci obligă6.
Declaraț ia a exercitat o influen ță considerabil ă în întreaga lume și a permis să se încurajeze ș i
să inspire, în cadrul ONU și pe plan regional, decizii interna ționale de mare anvergur ă, care au
antrenat crearea de noi reguli și obligații juridice, marcând momentul na șterii dreptului modern al
drepturilor omului7.

Bibliografie
1. Th. Buergenthal, R. Weber, „Dreptul interna țional al drepturilor omului”, Ed. All, Bucure ști, 1996.
2. I. Moroianu-Zl ătescu, „Cuvânt de deschidere la semicentenarul Declara ției Universale a Drepturilor Omului”,
Revista „Drepturile omului ”, nr. 4/1998, I.R.D.O.
3. I. Muraru, „Reflectarea în Constitu ția României a principiilor Declara ției Universale a Drepturilor Omului”,
Revista „Drepturile omului”, nr. 4/1998, I.R.D.O., Bucure ști.
4. N.Purdă, N.Diaconu, Protec ția juridică a drepturilor omului, Editur a Universul Juridic, 2016;
5. L. Sohn, „The new international law: Protection of the Rights of individuals rather than states”, American
University Law Review, vol. 32, 1982.
6. W.Tarnopolsky, „General course on the international protection of Human Rights ”, Collection of lectures,
Institut International de Droit de l'Homme, Strasbourg, 1984.

1E.I. Daes, La condition de l'individu et le droit intern ational contemporain, Doc. ONU, E/CN.4/SUB2/1998/33, p. 37.
2L. Sohn, The new internat ional law: Protection of the Rights of individu als rather than states, American University Law
Review, vol. 32, 1982, p. 16 și 17.
3Th. Buergenthal, R. Weber, Dreptul interna țional al drepturilor omului, Ed. All, Bucure ști, 1996, p. 28.
4I. Moroianu-Zl ătescu, Cuvânt de deschidere la semicentenarul Declara ției Universale a Drepturilor Omului, Revista
„Drepturile omului”, nr. 4/1998, I.R.D.O., p. 18.
5De exemplu, România, Portugalia sau Spania.
6I. Muraru, Reflectarea în Constitu ția României a principiilor Declara ției Universale a Drepturilor Omului, Revista „Drepturile
omului”, nr. 4/1998, I.R.D.O., Bucure ști, p. 20.
7Raport – Activités de l'O.N.U. dans le domaine des dr oits de l'homme, Nations Unies, New York, 1982, p. 3.

12

DESPRE POSIBILITATEA CONTINU ĂRII URMĂRIRII PENALE LA CEREREA
SUSPECTULUI SAU A INCULPATULUI

Anca-Lelia LORINCZ1
Marius POPA2

Abstract:
The legislative changes brought to the current Criminal Procedure Code, by Government
Emergency Ordinance nr.18/2016, provide us th e opportunity of making few considerations
regarding the possibility of continuing the prosecution at the request of the suspect or of the
defendant, when the waiver of prosecution is dispose d, as well as in the case when the preliminary
chamber judge disposes the dismissal, by rejecting the request for confirmation of the solution of
waiver.
Considering that art.319 of the Criminal Procedure Code was modified by the Government
Emergency Ordinance nr.18/2016, in order to ensure the possibility for the suspect or the
defendant to demand for the criminal trial to continue, in case of waiver of prosecution or when
the preliminary chamber judge disposes the dismissal, we propose (de lege ferenda), a
modification of art.318 of the Criminal Procedure Code.

Keywords : continuing the trial, continuing the prosecution, wa iver of prosecution, legislative changes, the
current Criminal Procedure Code

● Prin O.UG. nr.18/20163 au fost aduse o serie de modific ări legislative, atât Codului
penal, cât și Codului de procedur ă penală.
Modificările operate asupra Codului de procedur ă penală s-au justificat prin necesitatea
punerii în aplicare a unor decizii ale Cur ții Constituționale (decizii prin care un mare num ăr de
texte ale Codului au fost declarate neconstitu ționale), precum și prin necesitatea transpunerii
unor directive ale Uniunii Europene (în special priv ind dreptul la informare în cadrul procedurilor
penale și privind protec ția victimelor criminalit ății).
● Printre modific ările intervenite în materia urm ăririi penale se g ăsește și cea a art.318
C.proc.pen., privind renun țarea la urm ărire penală . Prin aceast ă modificare s-a urm ărit punerea în
acord a dispozi țiilor privind renun țarea la urm ărire penal ă cu Legea fundamental ă, ca urmare a
Deciziei Cur ții Constitu ționale nr.23/20164 prin care art.318 C.proc.pen. (în forma anterioară acestei
modificări) a fost declarat neconstitu țional, pe motiv c ă „renunțarea la urm ărire penal ă de către
procuror, fă ră ca aceasta s ă fie supus ă controlului și încuviințării instan ței de judecată , echivaleaz ă
cu exercitarea de c ătre procuror a unor atribu ții ce aparț in sferei competenț elor instan țelor

1 Prof.univ.dr, Academia de Poli ție „Alexandru Ioan Cuza”, Bucure ști.
2 Procuror Parchetul de pe lâng ă judecătoria Sectorulu 2.
3 O.U.G. nr.18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, Legii nr.135/2010 privind
Codul de procedur ă penală, precum și pentru completarea art.31 alin.1 di n Legea nr.304/2004 privind organizarea
judiciară, publicat ă în M.Of nr.389 din 23 mai 2016
4 Decizia Cur ții Constitu ționale nr.23/2016 referitoare la excepț ia de neconstitu ționalitate a dispozi țiilor art.318 din Codul
de procedur ă penală, publicat ă în M.Of. nr.240 din 31 martie 2016

13
judecătorești, reglementat ă la art.126 alin.1 din Constitu ție, potrivit c ăruia justiția se realizeaz ă prin
Înalta Curte de Casa ție și Justiție și prin celelalte instan țe judecătorești stabilite de lege”.
● Potrivit art.318 C.proc.pen. (a șa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.18/2016), în cazul
infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7
ani, procurorul poate renun ța la urmărirea penal ă când constat ă că nu există un interes public în
urmărirea faptei.
Interesul public se analizează în raport cu:
a) conținutul faptei și împrejur ările concrete de s ăvârșire a faptei;
b) modul și mijloacele de s ăvârșire a faptei;
c) scopul urm ărit;
d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin s ăvârșirea infracțiunii;
e) eforturile organelor de urm ărire penal ă necesare pentru desf ășurarea procesului
penal prin raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data s ăvârșirii acesteia;
f) atit
udinea procesuală a persoanei v ătămate;
g) existen ța unei dispropor ții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desf ășurarea
procesului penal și gravitatea urm ărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin s ăvârșirea
infracțiunii.

Când autorul faptei este cunoscut, la aprecier ea interesului public sunt avute în vedere și
persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avut ă anterior s ăvârșirii infracțiunii, atitudinea
suspectului sau a inculpatului dup ă săvârșirea infrac țiunii și eforturile depuse pentru înl ăturarea
sau diminuarea consecin țelor infrac țiunii.
Nu se poate dispune renun țarea la urm ărire penal ă pentru infrac țiunile care au avut ca
urmare moartea victimei.
Procurorul poate dispune, dup ă consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta s ă
îndeplineasc ă una sau mai multe dintre urm ătoarele obliga ții:
a) să înlăture consecin țele faptei penale sau s ă repare paguba produs ă ori să convină cu
partea civil ă o modalitate de reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei v ătămate;
c) să p r e s t e z e o m u n c ă neremunerat ă în folosul comunit ății, pe o perioad ă cuprins ă
între 30 ș i 60 de zile, în afar ă de cazul în care, din cauza st ării de sănătate, persoana nu poate
presta aceast ă muncă;
d) să frecventeze un program de consiliere.
În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul s ă îndeplineasc ă
obligațiile prevăzute de lege, stabile ște prin ordonan ță termenul până la care acestea urmeaz ă a
fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obliga ții asumate prin acord
de mediere încheiat cu partea civil ă și care curge de la comunicarea ordonan ței.
În cazul neîndeplinirii cu rea-credin ță a obliga țiilor în termenul prev ăzut de lege,
procurorul revoc ă ordonan ța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obliga țiilor sau prezentarea
motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
Ordonanța prin care s-a dispus renun țarea la urm ărire penal ă este verificat ă sub aspectul
legalității și te
meiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dup ă caz, de procurorul general al
parchetului de pe lâng ă curtea de apel, iar când a fost întocmit ă de acesta, verificarea se face de
procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit ă de un procuror de la Parchetul de pe lâng ă Înalta
Curte de Casa ție și Justiție, ordonanț a este verificat ă de procurorul- șef de sec ție, iar când a fost
întocmită de acesta, verificarea se face de c ătre procurorul general al acestui parchet.

14
Ordonanța prin care s-a dispus renun țarea la urm ărire penal ă1, verificat ă potrivit legii, se
comunică în copie, dup ă caz, persoanei care a f ăcut sesizarea, p ărților, suspectului, persoanei
vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la
data la care a fost emisă2, judecătorului de camer ă preliminară de la instan ța căreia i-ar reveni,
potrivit legii, competen ța să judece cauza în prim ă instanță.
Judecătorul de camer ă preliminar ă stabilește termenul de solu ționare și dispune citarea
persoanelor interesate3.
Judecătorul de camer ă preliminară hot ărăște prin încheiere motivat ă, în camera de
consiliu, cu citarea persoanelor prev ăzute de lege, precum și cu participarea procurorului, asupra
legalității și temeiniciei solu ției de renun țare la urm ărirea penal ă. Neprezentarea persoanelor
legal citate nu împiedic ă soluționarea cererii de confirmare.
Judecătorul de camer ă preliminară verifică legalitatea ș i temeinicia solu ției de renun țare la
urmărirea penal ă pe baza lucră rilor și a materialului din dosarul de urm ărire penal ă și a înscrisurilor
noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulat ă de procuror.
În cazul în care respinge cererea de confirmare, judec ătorul de camer ă preliminar ă:
a) desființează soluția de renun țare la urm ărire penal ă și trimite cauza la procuror
pentru a începe sau a completa urmărirea penal ă ori, dup ă caz, pentru a pune în mi șcare
acțiunea penal ă și a completa urm ărirea penal ă;
b) desfiin țează soluția de renun țare la urm ărirea penal ă și dispune clasarea.

Încheierea prin care s-a pronun țat una dintre aceste solu ții este definitiv ă. În cazul în
care judec ătorul a respins cererea de confirmare a solu ției de renun țare la urm ărirea penal ă, o
nouă renunțare nu mai poate fi dispus ă, indiferent de motivul invocat.
● Regândirea procedurii renun țării la urm ărirea penal ă a condus și la modificarea
art.319 C.proc.pen., privind continuarea urm ăririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului:

1 În practic ă s-a pus problema dac ă, în situația în care, în aceea și cauză, alături de solu ția de trimitere în judecat ă, s-a
dispus și soluția de renun țare la urm ărirea penal ă sau de clasare, procurorul, odat ă cu sesizarea instan ței prin rechizitoriu,
sesizează judecătorul de camer ă preliminar ă și pentru confirmarea renun țării la urm ărirea penal ă sau confiscarea ori
desființarea unui înscris, ori înainteaz ă trei sesiz ări diferite, pentru: trimiterea în judecat ă, confirmarea renunță rii la
urmărirea penal ă și luarea m ăsurii confisc ării speciale sau a desfiin țării unui înscris în caz de clasare. Într-o opinie (M.
Udroiu, Procedur ă penală. Partea special ă, ediția a 3-a, Editura CH Beck, Bucure ști, 2016, p.135), s-a apreciat c ă
procurorul trimite o singur ă sesizare, prin rechizitoriu, iar judec ătorul de camer ă preliminar ă căruia i s-a repartizat cauza
este sesizat și cu dispozi ția de trimitere în judecat ă și cu propune rile de confirmare a renun țării la urm ărire penal ă și
respectiv de confiscare sau desfiin țare a unui înscris, în fa ța aceluia și judecător urmând să se aplice trei proceduri
distincte: procedura tipic ă fazei de camer ă preliminar ă prevă zută de art. 342 și urm. C.proc.pen. (pentru dispozi ția de
trimitere în judecat ă), procedura de confirmare a renun țării la urm ărirea penal ă (prevăzută în art.318 alin.12-16
C.proc.pen.) și procedura de confiscare special ă sau desființ are a unui înscris în caz de clasare (prev ăzut în art.5491
C.proc.pen.). Într-un alt punct de vedere, conturat în practic ă, s-a considerat c ă, fiind institu ții diferite, cu reguli și
proceduri diferite, chiar dac ă cele trei solu ții au fost dispuse în aceea și cauză prin acela și rechizitoriu, procurorul va
înainta trei sesiz ări distincte, pentru: trimiterea în judecat ă, confirmarea renunță rii la urm ărirea penal ă și luarea m ăsurii
de siguran ță a confisc ării speciale sau a desfiin țării unui înscris în caz de clasare, fiecare în parte urmând s ă fie înregistrat ă
distinct și repartizat ă aleatoriu între judec ătorii de camer ă preliminar ă ai instanței. Ne alăturăm celei din urm ă opinii.
2 În practic ă s-a apreciat c ă acest termen este unul de dec ădere; fiind vorba despre o institu ție juridică ce vizeaz ă soluțiile
dispuse de procuror, subzist ă același raționament juridic care a fost avut în vedere la stabilirea naturii termenului de 3 zile
prevăzut în art.335 alin.4 C.proc.pen. (termen de dec ădere – „redeschiderea urm ăririi penale este supusă confirmării
judecătorului de camer ă preliminar ă, în termen de cel mult 3 zile, sub sanc țiunea nulit ății”). Ne alăturăm și noi acestui punct de
vedere; în sens contrar, a se vedea M. Udroiu, op.cit., p.136 – autorul apreciaz ă că acest termen este unul de recomandare.
3 În interpretarea dispozi țiilor art.318 C.proc.pen. și în raport cu necesitatea ocrotirii drepturilor și intereselor legitime ale
tuturor participan ților la procesul penal, în proc edura de verificare a legalităț ii și temeiniciei ordonan ței de renunț are la
urmărirea penal ă se impune citarea tuturor p ărților și persoanelor interesate în cauz ă, indiferent de indicarea lor în
cuprinsul ordonan ței procurorului, corecta stabilire a cadrului procesual constituind și atributul judec ătorului de camer ă
preliminar ă, nu doar al procurorului.

15
„În caz de clasare ca urmare a constat ării că a intervenit amnistia, prescrip ția, retragerea
plângerii prealabile sau a existen ței unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate
cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonan ța de solu ționare a cauzei,
continuarea urm ăririi penale.
Dacă după introducerea cererii în termenul legal se constat ă un alt caz de netrimitere în
judecată decât cele prev ăzute la alin.1, procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.
Dacă n u s e c o n s t a t ă situația prevăzută la alin.2, se va adopta prima solu ție de
netrimitere în judecat ă.”
Comparând actualul con ținut al art.319 alin.1 C.proc.pen. cu cel anterior modific ării prin
O.U.G. nr.18/2016, reiese c ă, în prezent, suspectul sau in culpatul nu mai poate solicita
continuarea urm ăririi penale în caz de renun țare la urm ărirea penal ă, potrivit aceleia și proceduri
care se aplică în cazul în care se solicită continuarea urm ăririi în caz de clasare.
● P e d e a l t ă parte, potrivit art.18 C.proc.pen. („Co ntinuarea procesului penal la cererea
suspectului sau inculpatului”), „în caz de amnistie, de prescrip ție, de retragere a plângerii prealabile,
de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renun țării la
urmărirea penal ă, suspectul sau inculpatul poate ce re continuarea procesului penal”.
Se observ ă că art.18 C.proc.pen. nu a fost modifica t prin O.U.G. nr.18/2016; prin urmare,
în temeiul art.18 C.proc.pen., su spect ul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal,
dar nu potrivit procedurii prev ăzute în art.319 C.proc.pen1.
● Consider ăm că, dreptul suspectului sau inculpatului de a cere continuarea procesului
penal, în caz de renun țare la urm ărirea penal ă, se poate manifesta, pe parcursul urm ăririi penale,
în fața procurorului, ș i sub alte forme decât printr-o solicitare expresă a continu ării urmăririi
penale. Astfel, dup ă ce, în temeiul art.318 alin.6 C.proc.pen., procurorul l-a consultat pe suspect
sau inculpat cu privire la îndeplinirea unor obliga ții (moment în care se prefigureaz ă soluția
renunță rii la urmărirea penal ă), apreciem c ă suspectul sau inculpatul ar e posibilitatea de a cere o
continuare a procesului penal, prin solicitarea, în temeiul art.78 C.proc.pen. și/sau art.83 lit.d
C.proc.pen., a administrării de noi probe din care să reias ă nevinov ăția sa.
De asemenea, apreciem c ă, dacă cererea de continuare a pr ocesului penal, în vederea
demonstr ării nevinov ăției suspectului sau inculpatului, a fost înregistrat ă la unitatea de parchet
ulterior emiterii ordonan ței de renunț are la urm ărirea penal ă, dar anterior verific ării acesteia de
către procurorul ierarhic superior, acesta din urm ă are obliga ția de a lua în considerare aceast ă
solicitare în procesul verific ării legalității și temeiniciei ordonan ței de renun țare la urm ărirea penal ă.
În aceste dou ă cazuri, nu suntem în prezen ța unei cereri propriu-zise de continuare a
urmăririi penale, dar efectele unor asemenea solicit ări sunt similare unei astfel de cereri.
Pe de alt ă parte, suspectul sau inculpatul ar trebui s ă-și poată manifesta dreptul de a
cere continuarea procesului penal și pe parcursul procedurii de confirmare a renun țării la
urmărirea penal ă2.
● Așa cum am ar ătat anterior, actualele dispozi ții ale art.318 C.proc.pen. men țin
competen ța procurorului de a dispune renun țarea la urm ărirea penal ă, cu supunerea acestei
soluții spre confirmarea judec ătorului de camer ă preliminar ă:

1 În doctrin ă s-a apreciat c ă această necorelare legislativ ă ar putea fi remediat ă prin a se da prioritate dispozi țiilor legale
care oferă o paletă mai largă drepturilor persoanelor acuz ate de comiterea unei infrac țiuni, respectiv art.18 C.proc.pen.
(M. Udroiu, op.cit., p.111). Se ridic ă, însă, întrebarea: care va fi procedura de urmat în cazu l în care suspectul sau
inculpatul î și exercită , în temeiul art.18 C.proc.pen., dreptul de a cere continuarea procesului penal?
2 Într-o asemenea situa ție, suspectul sau inculpatul are cuno ștință de conț inutul ordonan ței de renun țare la urmă rire
penală, care i-a fost comunicată , și poate face o cerere de continuare a procesului penal, care va fi depus ă la judecătorul
de camer ă preliminar ă.

16
– dacă judecătorul de cameră preliminară infirmă solu ția, respingând cererea de
confirmare formulat ă de procuror, și trimite cauza la procuror pentru a începe1 sau a completa
urmărirea penal ă ori, dup ă caz, pentru a pune în miș care acțiunea penal ă și a completa urm ărirea
penală (art.318 alin.15 lit.a C.proc.pen.), nu trebuie s ă se mai asigure posibilitatea suspectului sau
inculpatului de a cere continuarea urm ăririi penale (motivat fiind de a- și dovedi nevinov ăția),
pentru că urmărirea penal ă va continua și fără solicitarea sa;
– dacă judecătorul de camer ă preliminar ă infirmă soluția de renunț are la urm ărire penal ă,
respingând cererea de confirmare, și dispune clasarea (art.318 alin. 15 lit.b C.proc.pen.) se ridic ă
întrebarea dac ă suspectul sau inculpatul poate cere continuarea urm ăririi penale. În temeiul art.18
C.proc.pen., ar trebui s ă i se asigure suspectului sau inculpatului aceast ă posibilitate.
Mai mult, potrivit art.319 alin.1 C.proc.pen., suspectul sau inculpatul poate cere
continuarea urm ăririi penale în caz de clasare ca urmare a constat ării că a intervenit amnistia,
prescripția, retragerea plângerii prealabile sau a existen ței unei cauze de nepedepsire; procedura
prevăzută la art.319 C.proc.pen. nu se poate aplica, îns ă, în situația în care clasarea a fost dispusă
de ju
decătorul de camer ă preliminar ă în temeiul art.318 alin.15 lit.b C.proc.pen.
– dacă judecătorul de cameră preliminar ă confirm ă soluția renun țării la urm ărirea
penală și admite cererea de confirmare, de asemenea se ridic ă întrebarea dacă suspectul sau
inculpatul mai poate cere continuarea urm ăririi penale.
Având în vedere faptul că cel care a dispus renun țarea la urm ărire penal ă este
procurorul2, ar trebui s ă i se asigure suspectului sau incu lpatului posibilitatea de a cere
continuarea procesului penal (de altfel, în temeiul art.18 C.proc.pen.) în fa ța judecătorului de
cameră preliminară, la termenul stabilit pentru solu ționarea cererii de confirmare a solu ției
renunță rii la urmărire penal ă.
Observăm însă că, din interpretarea art. 318 alin. 14 și 15 C.proc.pen., reiese c ă
judecătorul de camer ă preliminară hotăr ăște doar asupra legalit ății și temeiniciei solu ției de
renunț are la urm ărire penală, neputându-se pronun ța și asupra unei eventuale solicit ări de
continuare a procesului penal.
● În concluzie , pentru a da posibilitatea suspectului sau inculpatul ui de cere continuarea
procesului penal, atât în cazul în care procurorul a dispus renun țarea la urm ărire penal ă3, cât și în
cazul în care judecătorul de camer ă preliminară a dispus clasarea, propunem de lege ferenda ,
modificarea și completarea art.318 C.proc.pen., astfel:

1 Apreciem ca fiind greșit folosit ă sintagma „pentru a începe urm ărirea penal ă”, deoarece o condi ție necesar ă dispunerii
renunțării la urmă rire penal ă este aceea ca urm ărirea penal ă să fie început ă.
2 Potrivit art.318 alin.12 C.proc.pen., ordonan ța prin care s-a dispus renun țarea la urm ărire penal ă se comunic ă în copie,
după caz, persoanei care a f ăcut sesizarea, p ărților, suspectului, persoanei v ătămate și altor persoane interesate; prin
urmare, ordonan ța se comunic ă suspectului sau inculpatului înainte de a fi trimis ă, spre confirmare, judec ătorului de
cameră preliminar ă.
3 Apreciem c ă suspectul sau inculpatul, și mai ales f ăptuitorul ar putea avea interes în continuarea procesului penal,
deoarece în practica judiciar ă sunt situa ții în care efectuarea în continuare a urm ăririi penale fa ță de o persoan ă se poate
face și pe baza unui probatoriu minimal. Avâ nd în vedere lipsa unor prevederi care să reglementeze modalitatea în care
făptuitorul ar putea fi audiat, s unt unele parchete care consider ă că se impune efectuarea în continuare a urm ăririi penale
pentru a putea fi audiat f ăptuitorul, chiar și pe baza unui probatoriu limitat. Aceast ă soluție poate fi apreciat ă și ca o
modalitate a garant ării drepturilor suspectului. Astfel, un suspect cercetat pentru s ăvârșirea infrac țiunii de conducere a
unui vehicul având permisul anulat, retras sau dreptul de conducere suspendat ar putea prezenta sau indica judec ătorului
de camer ă preliminar ă probe din care să reiasă faptul că acesta nu a luat la cuno ștință despre m ăsura administrativ ă luată
față de el. În m ăsura în care acesta prezint ă probe, judec ătorul de camer ă preliminar ă ar putea s ă dispună soluț ia clasări i
în temeiul art. art.318 alin.15 lit.b C.proc.pen. În schimb, dac ă suspectul sau inculpatul doar indic ă aceste probe, apreciem
că judecătorul de camer ă preliminar ă este obligat s ă califice aceast ă cerere ca una de continuare a procesului penal,
deoarece de multe ori ar fi în imposibilitatea administr ării acestor probe (art.318 alin.15 C.proc.pen prevede doar
posibilitatea depunerii de înscrisuri noi).

17
– alin.14 teza I: „Judec ătorul de camer ă preliminară hotăr ăște prin încheiere motivată, în
camera de consiliu, cu citarea persoanelor prev ăzute la alin.12, precum și cu participarea
procurorului, asupra legalit ății și temeiniciei solu ției de renun țare la urm ărirea penal ă, precum și
asupra cererilor formulate în temeiul art.18. ”
– alin.15: „Judec ătorul de cameră preliminar ă verifică legalitatea și temeinicia solu ției de
renunț are la urm ărirea penal ă și se pronun ță asupra cererilor formulate pe baza lucr ărilor și a
materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere,
admite sau respinge cererile formulate . În cazul în care admite cererea de confirmare a solu ției
de renunțare la urm ărirea penală , judecătorul de camer ă preliminar ă:
a) menține soluția de renun țare la urm ărirea penală ;
b) menține
soluția de renun țare la urm ărirea penală și trimite cauza la procuror în
vederea continu ării urmăririi penale, în situa ția în care admite și cererea suspectului sau
inculpatului de continuare a procesului penal. Dacă , după continuarea urmă ririi penale,
procurorul constat ă existența vreunui caz dintre cele prev ăzute la art.16 alin.1, va dispune
clasarea; în caz contrar, se va adopta solu ția de renun țare la urm ărirea penală , care a fost
confirmat ă de judecătorul de camer ă preliminară .
– alin.151: „În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecă torul de camer ă
preliminar ă:
a) desfiin țează soluția de renunțare la urm ărirea penală și trimite cauza la procuror
pentru a completa urm ărirea penal ă ori, după caz, pentru a pune în mi șcare acțiunea penală și
a completa urm ărirea penal ă;
b) desfiin țează soluția de renun țare la urm ărirea penal ă și dispune clasarea; în aceast ă
situație, dacă suspectul sau inculpatul, prezent la pronun țare, cere continuarea procesului
penal și judecătorul de cameră preliminar ă admite aceast ă cerere, cauza va fi trimis ă la
procuror, aplicându-se, în mod corespunz ător, dispozi țiile art.319 alin.2 și 3.”
– alin.16: „Încheierea prin care s-a pronun țat una dintre soluț iile prevă zute la alin.15 și 151
este definitiv ă. În cazul în care judec ătorul a respins cererea de confirmare a solu ției de renun țare la
urmărirea penal ă, o nouă renunț are nu mai poate fi dispus ă, indiferent de motivul invocat1, cu
excepția situației în care suspectul sau inculpatul a cerut continuarea urmă ririi penale ș i nu s-a
constatat existen ța vreunui caz dintre cele prevă zute la art.16 alin.1 C.proc.pen .”

Bibliografie :
1. Codul de procedur ă penală, adoptat în 2010 (Legea nr.135/2010), publicat în M.Of. nr.486 din 15 iulie
2010, cu modific ările și complet ările ulterioare
2. O.U.G. nr.18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, Legii
nr.135/2010 privind Codul de procedur ă penală, precum și pentru completarea art.31 alin.1 din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciar ă, publicat ă în M.Of nr.389 din 23 mai 2016
3. Decizia Cur ții Constitu ționale nr.23/2016 referitoare la excep ția de neconstitu ționalitate a dispozi țiilor art.318
din Codul de procedur ă penală, publicată în M.Of. nr.240 din 31 martie 2016
4. M. Udroiu, Procedură penală. Partea special ă, ediția a 3-a, Editura CH Beck, Bucure ști, 2016.

1 Apreciem c ă actuala form ă a art.318 alin.16 teza a II-a C.proc.pen. con ține o solu ție eronată cu privire la efectele pe care
le produce respingerea de c ătre judecătorul de camer ă preliminar ă a cererii de conf irmare a ordonan ței de renun țare la
urmărire penal ă, prevă zând că o nouă soluț ie de renun țare nu mai poate fi dispus ă în cauză, indiferent de motivul invocat.
Ar putea exista situa ția în care judec ătorul de camer ă preliminar ă nu a confirmat o solu ție de renunț are la urm ărirea
penală în condițiile în care urm ărirea penal ă se efectua in rem, ulterior fiind iden tificat autorul faptei în persoana unui
minor care recunoa ște fapta, acoper ă prejudiciul și declară că a săvârșit fapta în circumstan țe atenuante. Într-o asemenea
situație, potrivit actualelor prevederi, singura solu ție ar fi aceea a trimiterii în judecat ă – în acela și sens, a se vedea și M.
Udroiu, op.cit., p.145.

18

PREEMINEN ȚA ORDINII JURIDICE UE – STUDIU CAZUISTIC SUI-GENERIS
PRINCIPIULUI SUPREMA ȚIEI DREPTULUI COMUNITAR ÎN MATERIA
NEDISCRIMIN ĂRII

Cristian NUICĂ1

Abstract
The preeminence of the EU legal order – sui generis case law study of the rule of Community law
on non-discrimination
This article aims to examine the rule of EU la w in relation to non-discrimination in two national
cases whose objects aim discriminatory nature of national legislation in relation to relevant
Community rules.
Thus, the first case will analyze the rule of EU law in the case regarding national court cases
named (generic) „reimbursement of pollution tax” or „stamp environment”, leading to the
conclusion of a conflict between community law in terms of ensuring free movement of goods
between the member states under normal conditions of competition and observing the non-
discrimination principle on the one hand and, on the other hand, the national legislation which
establishes that such taxes during the first time registration of cars in Romania, that are
purchased outside or inside Romania, pr eviously registered in another state.
In the second case will examine some issues rais ed by a national Court through the preliminary
ruling procedure in relation with a possible conf lict between EU non-discrimination laws and the
Romanian national legislation prohibition cumulati on a pension for retirement with income wage.
The author of the paper concluding that in this court case there is no question of primacy of
Community law.

Keywords: the principle of primacy of Community law; non-di scrimination principle; the case of pollution tax;
the case of environmental stamp; European Court of Human Rights; European Union Court of Justice;
European Community; Court case C-258/14, Flores cu e.a.; preliminary ruling procedure.

Sinteza red ărilor introductive
Prezenta explorare juridico-analitic ă tipică materiei suprema ției dreptului comunitar, astfel
cum se evoc ă în titlul expozeului de specialitate, î și propune, în continuare, s ă etaleze exemplificativ
două cazuri antagonice din perspectiva dezleg ării chestiunilor vizând administrarea principiului
supremației dreptului comunitar, respectiv a institu ției demersului prejudicial (procedurii
preliminare) contiguu principiului suprema ției, particularizat ad hicca domeniului nediscrimin ării.
Anterior dezvoltării analitice a materialului de specialitate propus, apreciem c ă se impune
a se preciza, sumar, semnifica ția principiul suprema ției dreptului UE.
Principiul suprema ției dreptului UE simbolizeaz ă proprietatea legisla ției comunitare de a o
subordona pe cea na țională a statelor membre, ori de câte ori aceasta din urm ă se înfățișează
opozant, consacrându-se, astfel, preeminen ța dreptului european.
Acest principiu se materializeaz ă prin aceea c ă statele membre nu pot impune aplicarea în
aria de jurisdic ție teritorial ă proprie a normativelor naționale antitetice dreptului UE.

1 Student-doctorand – Academia de Poli ție „Alexandru Ioan Cuza”, Șeful Serviciului Juridic, Contencios și Contracte din
cadrul C.N.C.D., e-mail: ncristian_lex@yahoo.com.

19
Prin aceasta se în țelege că, dacă o norm ă internă este potrivnic ă uneia europene,
jurisdicțiile judiciare na ționale trebuie să aplice dispoziția european ă.
Sub aspect tehnico-juridic, se reține c ă, în cazul inciden ței principiului suprema ției sau
primordialit ății dreptului european, cel na țional nu este suprimat, prin abrogare (expres ă,
implicită sau tacit ă), ci devine inaplicab il, sub efectul suspend ării temporare ș i contextualizate.
Concordant principiul suprema ției sau primatului dreptului comunitar, corela ția dintre
normativele comunitare si cele na ționale consist ă prin faptul c ă aceste normative, care formează
dreptul comunitar în ansamblul s ău, conduc de plano la ineficien ța și inaplicabilitatea oric ărei
dispoziții normative na ționale opozante.
Sub aspectul ariei de administrare și aplicare a principiului dedus studiului expozitiv, se
impune a se enun ța că principiul suprema ției dreptului UE, atât din perspectiva legisla ției
primare, cât ș i a celei secundare sa u derivate (înzestrat ă sau nu cu efect direct), posed ă un
ca
racter suveran și necondi ționat, dominând toate actele na ționale, independent de natura
juridică și gradul acestora, implicit fa ță de legile fundamentale (Constitu țiile naționale) ale
statelor membre.
În atare lumin ă, pe calea efectului vertical al principiului suprema ției normelor
comunitare, autoritatea judiciar ă deține un rol de „servire pozitiv ă” a principiului suprema ției,
judecătorul naț ional fiind, de facto și de jure , primul „judec ător comunitar”, cel în grija c ăruia
cade în mod direct aplicare a dreptului comunitar (a c ărui administrare are, în esen ță, un
caracter indirect, atributul de aplicabilitate direct ă activându-se condi ționat de caracterul
potrivnic al normei na ționale).
De altfel, concretizarea principiului suprema ției dreptului UE se circumscrie atributului de
competen ță al autorit ății judiciare (instan țele naționale), întrucât interpretarea și aplicarea
normelor legislative per se reprezintă atributul de competen ță al instan țelor de judecat ă.
Instanța națională are datoria de a asigura respectarea principiului suprema ției, deținând,
după caz, posibilitatea sau obliga ția (în cazul în care problema de interpretare a normei
comunitare se ridic ă în fața unei instan țe ale cărei hotărâri nu mai pot fi supuse c ăilor specifice de
atac) uzit ării procedurii întreb ărilor preliminare, în m ăsura în care subzist ă aporia cu privire la
validitatea, interpretarea și aplicarea unei norme comunitare, respectiv cu privire la
administrarea principiului suprema ției normative.1
O jurisdic ție judiciar ă națională învestită, în contextul dezleg ării unor litigii juridice interne,
să aplice normativele comunitare, are datoria găsirii pârghiilor necesare garant ării efectului
deplin al dreptului comunitar, denegând ex officio valorificarea dispozi țiilor legale interne
antagoniste, nefiind imperios necesar ca judec ătorul na țional să dispună anularea normelor
administrative cu caracter normativ sau, dup ă caz, să temporizeze judecarea cauzei pân ă la data
abrogării, prin proceduri legislative sau constitu ționale, a dispozi țiilor contrare.
Prin urmare, se impune a se re ține că supremația reprezint ă una dintre exiguit ățile
primordiale privind însăș i existența dreptului UE.
Dezideratul concretiz ării și înfăptuirii unor proiecte comune, de esen ța conceptual ă a UE,
impune automat asumarea administrării de c ătre statele membre în mod uniform a dreptului
comunitar. Per a contrario , găsim a fi golit de con ținut însu și conceptul comunitar de integrare
sub varii aspecte.
Principiul supremației normei comunitare î și are sorgintea în însu și caracterul comun și
uniform al normelor ordinii juridice a UE, care, astfel, devine preeminent ă, in genere , ordinilor
juridice naționale proprii statelor membre.

1 A se vedea art. 267 din TFUE.

20
I. Cazul aplic ării principiului suprema ției dreptului comunitar în spe țele naționale
denumite (generic) „restituirea taxei pe poluare”, respectiv „timbrul de mediu”
I.1. Expunere succint ă de facto :
Dispozițiile art. 1 ale OUG nr. 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru
autovehicule reglementau, la data afl ării în vigoare, cadrul legal pentru instituirea taxei pe
poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se
gestioneză de administrația fondului pentru mediu, în vederea finan țării programelor ș i
proiectelor pentru protec ția mediului.
Potrivit dispozi țiilor art. 4 ale aceluiaș i act normativ, obliga ția de plat ă revenea cu ocazia
primei înmatricul ări a unui autovehicul în România.
Pentru autovehiculele aflate deja pe pia ța național ă și care erau supuse unei noi
înmatricul ări, nu se achita taxa de poluare în vederea reînmatricul ării.
Împrejurarea legislativ ă dată a generat pe plan intern un val de reac ții adversative
materializate prin demersuri judiciare al c ăror obiect îl f ăceau (generic) „restituirea taxei pe poluare”.
Cauzele judec ătoreș ti evocate cu un astfel de obiect au fost fundamentate (inclusiv) pe
dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000R, sub aspectul răspunderii civile delictuale pentru
prejudiciul înc ălcat în urma suportării unor tratamente de discriminare. 1
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogat ă prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru
emisiile poluante provenite de la autovehicule, în locuindu-se, astfel, taxa pe poluare cu o nouă
taxă, „taxa pentru emisiile poluante”.
În fine, prin Ordonanța de urgen ță a Guvernului nr. 9/2013, taxa în cauz ă a fost înlocuit ă
cu o alta sub denumirea „timbrul de mediu pentru autovehicule”.
De interes pentru analiza noastr ă vor fi dispozi țiile art. 4, lit. c) și d) din OUG nr. 9/2013.2

I.2. Considera țiile autorului pe marginea cazului expus
Astfel cum am opinat în partea expozitiv ă a prezentării spe ței, dezlegarea acesteia în fa ța
instanței naționale se circumscria institu ției răspunderii civile delictuale administrabile situa ției
încălcării principiului nediscrimin ării.
Soluționarea pricinilor care f ăceau obiectul spe ței expuse impunea investigarea oportu-
nității apelării la principiul suprema ției dreptului comunitar, concretizat în cauz ă prin dispozi țiile
art. 110 (ex-articolul 90 TCE) din TFUE.3
Circumstan țiat analizei inciden ței în spe ță a principiului suprema ției dreptului comunitar,
trebuie fixat dac ă se confirm ă elementele constitutive ale tratamentului discriminatoriu aplicat
direct prin actul normativ intern – OUG nr. 50/2008 – tuturor celor c ărora li se impunea plata
taxei pe poluare la autoturismul achizi ționat în exteriorul sau interiorul României, înmatriculat
anterior într-un alt stat, dac ă era înmatriculat pentru prima dat ă în România.

1 A se vedea dispozi țiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000R. Aici se impune precizarea c ă în toate aceste cauze judec ătorești,
cu a căror dezlegare au fost învestite instan țe din întreaga țară, având în vedere faptul c ă acestea au fost fundamentate
legal (inclusiv) pe dispozi țiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000R, sub aspectul r ăspunderii civile delictual e pentru prejudiciul
încălcat în urma suport ării unor tratamente de discriminare, Consiliul Na țional pentru Combaterea Discrimin ării a
participat în calitate de monito r al cazurilor de discriminare și „expert” în domeniul nediscrimin ării. În aceste cauze
judecătorești, autorul prezentului „exp ozeu juridic”, în numele și pe seama CNCD, a elaborat personal și, după caz, a
condus și coordonat lucr ărilor procesuale cu titlu de „e xpertize judiciare/opinii juridice de specialitate în materia
nediscrimin ării”, contribuind în mod direct la admiterea respectivelor ac țiuni judec ătorești și la despă gubirea pl ătitorilor
de taxe pe poluare de pe întreg teritoriul României.
2 Avedea dispozi țiile art. 4, lit. c) și d) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
3 A se vedea dispozi țiile art. 110 (ex-articolul 90 TCE) din TFUE: „Nici un stat membru nu aplic ă, direct sau indirect,
produselor altor state membre impozite interne de orice natur ă mai mari decât cele care se aplic ă, direct sau indirect,
produselor na ționale similare.De asemenea, ni ci un stat membru nu aplic ă produselor altor state membre impozite
interne de natură să protejeze indirect al te sectoare de produc ție.”

21
În acest sens, se cade a se eviden ția caracteristicile de natură juridic ă ale tratamentului
discriminatoriu, urmând ca apoi s ă fie stabilit ă prezența ori absen ța acestora, exhaustiv ă sau
fragmentar ă, în actul/fapta îndurată și reclamat ă în speță.
Utilizând tehnica raport ării la jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului,
desprindem în țelesul că, legat de articolul 14 din Conven ție privind interzicerea discrimin ării 1,
diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distinc ții între situa ții analoage și
comparabile f ără ca acestea s ă se bazeze pe o justificare rezonabil ă și obiectivă.
Pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art.2, alin.1 din O.G. nr. 137/2000R, raportat la
art. 14 din Conven ție, deosebirea, excluderea, restric ția sau preferin ța trebuie s ă aibă la bază unul
din criteriile listate neexhaustiv și trebuie s ă se refere la persoane aflate în situații comparabile dar
care sunt tratate în mod diferit datorit ă apartenenț ei lor la unul din criteriile men ționate .
Așa cum reiese din cele invocate mai devreme, pentru a ne gasi în situa ția unei fapte de
discriminare trebuie să avem dou ă situații comparabile la care tratamentul aplicat s ă fi fost
diferit, având la baz ă apartenen ța la una din categoriile (criteriile) prev ăzute de legisla ția intern ă
și european ă în materia nediscrimin ării.
Obiectul spe ței aferente studiului de caz îl co nstituie restituirea unei sume pl ătite cu titlu
de taxă pe poluare, implicit ca urmare a înc ălcării legisla ției (interne și comunitare) în materie de
nediscriminare.
Ceea ce interesează în sensul constat ării discrimin ării, din perspectiva legislației interne ș i
comunitare antidiscriminare, este dac ă în speță se întrunesc constituentele juridice ale actului de
discriminare.
OUG nr. 50/21.04.2008 stabile ște, potrivit dispozi țiilor art. 1, cadrul legal pentru
instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru
mediu și se gestionez ă de administra ția fondului pentru mediu, în vederea finan țării programelor
și proiectelor pentru protec ția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plat ă revine cu ocazia
primei înmatricul ări a unui autovehicul în România .
Pentru autovehiculele aflate deja pe piața național ă și care sunt supuse unei noi
înmatricul ări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatricul ării.
Așadar, examinând și interpretând literal și teleologic dispozi țiile OUG nr. 50/2008 cu
modificările ulterioare, desprindem în țelesul că pentru un autoturism produs în România sau în
alte state membre UE nu se percepe o nou ă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat
tot în România , în schimb se percepe o asemenea tax ă la autoturismul achizi ționat în exteriorul
sau interiorul României, înmatric ulat anterior într-un alt stat, dacă este înmatriculat pentru
prima dat ă în România.
Analizând speț a și dezlegând-o expozitiv-structur al, se impune a se observa c ă mobilul/
criteriul care genereaz ă tratamentul reclamat (imputarea taxei pe poluare) este determinat, în
esență, de „teritoriul/spa țiul național al înmatricul ării anterioare a autoturismului” (altul decât
cel al României) , criteriu generic ce poate fi plasat în cate goria „orice alt criteriu” (altul decât cele
evocate cu titlu exemplificativ în corpul defini ției juridice a discrimin ării).
Astfel, se re ține că, în măsura în care autoturismul înmatr iculat anterior într-un alt stat
este reînmatriculat pe teritoriul Ro mâniei, proprietarul acestuia devine de plano supus unei tax ări
suplimentare (taxă de poluare), în timp ce autoturismul aflat pe pia ța națională îl absolv ă pe
proprietarul acestuia de obliga ția achitării taxei în cauză.
Această împrejurare stabile ște și „elementul de analogie” – situa ția analoag ă beneficiar ă a
tratației distincte. În spe ță, deși identific ăm două situații similare (care ar impune apodictic un
tratament a pari ), pe de o parte – autoturismele second hand înmatriculate anterior în afara

1 A se vedea art. 14 din Conven ția European ă a Drepturilor Omului.

22
României, iar pe de alt ă parte acelaș i tip de autoturisme, existente pe pia ța național ă, se reține
aplicarea într-o manier ă discreționară a unui tratament fiscal diferen țiat, din perspectiva
obligației privind taxa de poluare.
Cât privește analiza eventualei justific ări rezonabile și obiective a tratamentului diferențiat
reclamat, aceasta poate avea ca punc t de plecare examinarea legitimit ății taxei de poluare per se .
Scopul conceptual și socio-juridic al taxei pe poluare ar trebui s ă proiecteze expresia
principiului „poluatorul pl ătește”, în conjunc ție cu care, proprietarul utilizator al unui automobil,
identificat ca generator de noxe/factor alterant pentru mediul înconjur ător, necesit ă eo ipso
grevarea corespunz ătoare. Acest fapt deriv ă pe cale implicit ă din economia ordonan ței în cauz ă,
care stabile ște că respectiva tax ă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se
gestioneză de administra ția fondului pentru mediu.
Astfel, se impune a se re ține că există o încălcare a dreptului Uniun ii atunci când valoarea
taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat dep ășește valoarea rezidual ă a taxei încorporate în
valoarea vehiculelor de ocazi
e similare deja înmatriculate pe teritoriul na țional.
Așa cum s-a re ținut și pe cale judiciară1, autovehiculele prezente pe pia ța unui stat
membru sunt „produse na ționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste
produse sunt puse în vânzare pe pia ța vehiculelor de ocazie a aces tui stat membru, ele trebuie
considerate „produse similare „ vehiculelor de ocazie importate de acela și tip, cu acelea și
caracteristici și aceeași uzură.
Sub teza neutralit ății taxei, se constat ă că reglementarea na țională are ca efect faptul c ă
vehiculele de ocazie importate ș i caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt
supuse – în pofida aplic ării unei reduceri substan țiale a valorii taxei care ține seama de
deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de pia ță, în timp ce
vehiculele similare puse în vânzare pe pia ța națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel
grevate de o astfel de sarcin ă fiscală.
Prin urmare, este dincolo de orice dubiu c ă tratamentul discriminatoriu reclamat este
lipsit de o justificare rezonabil ă și obiectiv ă, în raport cu un aparent scop legitim, întrucât prin
instituirea taxei de poluare , indiferent de modalitatea de determinare a ei conform OUG nr.
50/2008 și clasificare din punct de vedere al polu ării, se creeaz ă o discriminare a regimului fiscal
aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, în raport cu teritoriul na țional al
înmatricul ării anterioare, reprezentând, de facto, o tax ă similară taxei de prim ă înmatriculare
stabilită prin art. 214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferen ță constând în denumirea acesteia.
În aceste circumstan țe, se re ține caracterul discriminatoriu al „taxei pe poluare” cu
privire la produsele-automobile impo rtate vs. cele autohtone de natur ă analoagă, respectiv
constatarea incompatibilit ății dreptului na țional cu dispozi țiile 110 (ex-articolul 90 TCE) din
TFUE, astfel încât, adecvat art. 148 din Constitu ție, să capete administrare principiul
supremației dreptului comunitar .
Sub considerentele analitice expuse anterior, g ăsim că și taxa ulterioar ă intitulată „taxa
pentru emisiile poluante”, de aceea și esență cu cea substituit ă, în mod special având în vedere
mecanismele sale de percepere și faptul c ă nu era încasat ă decât pentru vehiculele rulate
naționale pentru care nu a fost achitat ă niciuna dintre taxele de înmatriculare a vehiculelor
care fuseser ă în vigoare anterior în România, intr ă în conflict cu dispozi țiile art. 110 din TFUE.2
Tot aș a, sub preocuparea identificării elementelor discriminatorii de natur ă a stabili

1 A se reține hotărârile judec ătorești pronun țate de instan țele naționale, în urma contribu ției hotărâtoare a Consiliului
Național pentru Combaterea Discrimin ării, prin care au fost admise ac țiunile cu obiect „restiturirea taxei pe poluare”,
reținându-se înc ălcarea principiului nediscrimin ării și dându-se eficien ță suprema ției dreptului comunitar.
2 A se reține Ordonan ța din 3 februarie 2014, Câmpean și Ciocoiu, C-97/13 și C-214/13, nepublicat ă, EU:C:2014:229.

23
incompatibilitatea actului normativ intern cu dreptul comunitar, ne vom apleca, într-o versiune
sumară și conclusiv ă, și asupra taxei intitulate „timbrul de mediu pentru autovehicule”, instituit ă
prin OUG nr. 9/2013.
Astfel, se observ ă că art. 4 litera c) din OUG nr. 9/2013 scute ște de plata timbrului de
mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor rulate na ționale a c ăror
înmatriculare în România a determinat deja plat a taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei
pentru emisiile poluante, cu excep ția cazurilor, prev ăzute la litera d) a acestui articol, în care o
instanță română a dispus restituirea taxei respective pentru un anumit vehicul.
Or, astfel cum am ar ătat anterior, precum rezult ă și din jurispruden ța instanțelor naționale
și a CJUE, atât taxa pe poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008, cât și taxa pentru emisiile
poluante perceput ă în temeiul Legii nr. 9/2012, erau incompatibile cu ar ticolul 110 TFUE.
De aici se deduce c ă un mecanism național de taxare care stipuleaz ă că autovehiculele
rulate care au fost supuse unor asemenea taxe in compatibile cu dreptul Uniunii vor fi scutite de o
nouă taxă, în speță timbrul de mediu, este incompatibil cu articolul 110 TFUE.
De altfel, Curtea de Justi ție, analizând neutralitatea timbrului de mediu fa ță de concuren ța
dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare române ști
deja înmatriculate în acest stat membru și care beneficiaz ă de scutirea prev ăzută de OU G
nr. 9/2013, reț ine că articolul 4 litera c) și d) din OUG nr. 9/2013 „sunt de natur ă să ofere un
avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe pia ța româneasc ă și, în consecin ță, să
descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.” 1

II. Cazul utiliz ării procedurii prejudiciale ș i, estimativ, al neprefigur ării inciden ței
supremației dreptului comunitar în spe ța privind „legisla ția națională care interzice cumulul
unei pensii pentru limit ă de vârstă cu venituri salariale” (Cauza C-258/14, Florescu e.a.)

II.1. Expunere de facto :
Reclaman ții cauzei na ționale sunt magistra ți care, ulterior intr ării în magistratur ă, au
exercitat, fiecare, și o funcție didactic ă la Facultatea de Drept, posturi pe care le-au ocupat prin
concurs. Prin urmare, ace știa au exercitat în regim de cumul func ția de magistrat și funcția
didactică universitar ă.
De la intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, reclaman ții nu mai pot cumula pensia de
magistrat cu salariul ob ținut din activitatea universitar ă dacă nivelul acestei pensii dep ășește
nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigur ărilor sociale
de stat. Instan ța de trimitere precizeaz ă că, la data punerii în aplicare a acestei interdic ții, în țară
nu erau mai mult de 10 judec ători și procurori care cumulau pensia contributiv ă de magistrat cu
salariul de cadru didactic universitar.
Prin decizia di
n 4 noiembrie 2009, Curtea Constitu țională română a constatat c ă Legea
nr. 329/2009 este constitu țională.
La 28 decembrie 2009, Casa Jude țeană de Pensii Sibiu (România) a decis s ă suspende plata
pensiilor emise pentru fiecare reclamant.
Tribunalul Sibiu a respins ac țiunea formulat ă de reclaman ți prin care solicitau anularea
deciziei din 28 decembrie 2009.
Curtea de Apel Alba Iulia, instan ța învestit ă cu apelul formulat împotriva hot ărârii
pronunțate de Tribunalul Sibiu, sesizeaz ă Curtea de Justi ție a Uniunii Europene cu mai multe
întrebări preliminare privind conformitatea cu dreptul Uniunii a unei măsuri naționale care
prevede interdic ția cumulului pensiei nete din sectorul public cu veniturile realizate din activit ăți

1 A se vedea Hot ărârea din 9 iunie 2016 , cauza C-586/14.

24
exercitate în cadrul institu țiilor publice dac ă nivelul acesteia dep ășește nivelul salariului mediu
brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigur ărilor sociale de stat.
Instanța națională urmărește precump ănitor să se stabileasc ă dacă art. 6 din TUE în
versiunea consolidată Bruxelles, 28 mai 2010 (OR. fr) 6655/2/08 REV 2) precum și dispozițiile art.
2 alin. (2) lit. (b) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului
egal privind ocuparea for ței de muncă și condițiile de munc ă, și jurispruden ța CJUE se opun
unei hot ărâri date de Curtea Constitu țională a unui stat membru care, în controlul de
constituționalitate stabile ște ca dreptul la cumulul pensiei cu salariul apar ține doar persoanelor
cu mandat, înl ăturând astfel de la acest drept pe magistra ții de carier ă cărora le este interzis ă
încasarea pensiei stabilit ă în baza contribu ției personale timp de peste 30 de ani, pe motiv c ă
au pă strat func ția didactic ă în învățământul superior juridic.
De asemenea, se urm ărește a se afla dac ă un Memorandum cum este cel de în țelegere din
23 iunie 2009 încheiat între Comunitatea European ă și România, publicat în Monitorul Oficial nr.
455/1 iulie 2009 poate fi considerat un act, de cizie, comunicare, etc. cu valoare juridic ă în sensul
stabilit de Curtea de justi ție, iar în caz afirmativ, dac ă acest Memorandum trebuie interpretat în
sensul că, în vederea reducerii efectelor crizei econom ice prin reducerea cheltuielilor de personal,
Comisia European ă poate în mod valabil s ă impună adoptarea unei legi na ționale prin care s ă fie
retras dreptul unei persoane de a încasa pen sia contributiva de peste 30 de ani stabilit ă legal și
încasată anterior legii, pentru motivul c ă această persoană primește salariu pentru o activitate
prestată în baza contractului de muncă , diferită de cea din care a fost pensionat.

II.2. Reflec țiile și aprofund ările autorului pe ma rginea cazului expus
Ab initio , se impune precizarea că cererea prejudical ă ce face obiectul Cauzei C-258/14,
Florescu e.a. se află, la data elabor ării prezentului material analitico-juridic, pe rolul Cur ții de
Justiție a Uniunii Europene.
Sumarizând petitele cererii prejudiciale în cauz ă, se desprinde în țelesul, însuș it și de cătr e
instanța național ă1, că cererea în cauz ă vizează pronun țarea unei hot ărâri privitoare la
interpretarea de c ătre CJUE a dispozițiilor din Actul emis de Comunitatea European ă și din
Tratatele FUE și UE; obținerea răspunsurilor CJUE privitoare la compatibilitatea dispozi țiilor din
tratatele UE cu prevederile din legea na țională în litigiu.
Deși analiza autorului se dore ște a se axa cu prec ădere asupra problemelor ridicate în
cauză corelativ materiei egalit ății de tratament și nediscriminare, totu și se vor exprima opinii,
grosso modo , vis-a-vis de obiectul extins al cererii prejudiciale.
Astfel, cu întâietate trebuie învederat aspectul că dispozi țiile legale naționale criticate
(cap. IV din Legea nr. 329/2009) au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 134/15.10.2014, astfel că este rămasă fără obiect solicitarea stabilirii unei compatibilit ăți, eccum modo , între
norma na țională și dreptul comunitar (compatibilitatea în cauz ă putând viza cel mult perioada
scursă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 și până l a d a t a a b r o g ării dispozi țiilor
criticate, respec tiv 19
.10.2014).
Apoi, se cere a se stabili, contextualizat limitelor unei cerereri prejudiciale, caracterul
admisibil al întreb ărilor care vizează interpretarea Memorandumului de în țelegere din 23 iunie
2009 încheiat între Comunitatea Europeană și România.
Sub acest aspect, capă tă relevan ță subsidiar ă fixarea naturii obligatorii a acestui
memorandum, deoarece prioritatea o de ține fixarea competen ței CJUE de a interpreta un atare
document, din perspectiva dispozi țiilor art. 267 din T.F.U.E.

1 Curtea de Apel Alba Iulia, pag. 7, parag. 2 din Încheierea din data de 03.04.2015.

25
Potrivit dispoziț iilor art. 267 din T.F.U.E., competen ța CJUE vizeaz ă dezlegarea unor
chestiuni/întreb ări preliminare care s ă privească interpretarea tratatelor sau, după caz, validitatea
și interpretarea actelor adoptate de institu țiile, organele, oficiile sau agen țiile Uniunii .
Din interpretarea ad litteram a acestor dispozi ții, rezultă că aptitudinea material ă a CJUE
se circumscrie interpret ării actelor comunitare cu valoare juridic ă general ă (erga omnes și sau
față de toate statele membre) emise în regim juridic unilateral de c ătre institu țiile, organele,
oficiile sau agen țiile Uniunii.
Memorandumul de în țelegere din 23 iunie 2009 încheiat între Comunitatea European ă și
România, astfel cum rezult ă din natura și semnifica ția sa juridic ă, nu este un act comunitar
rezultat ca urmare a manifest ării unilaterale de voin ță a Comunit ății Europene și care să fie
destinat in genere statelor comunitare.
Un astfel de memorandum este un document juridic, de configura ție diplomatic ă, al că rui
obiectiv este nu acela de a reglementa normative, dispozi ții imperative, direc ții „de autoritate”
față de statele comunitare, ci este acela de expunere a contextului factual și a argumentelor
juridice care stau la baza adopt ării sale privitor la rela țiile conven ționale și consensuale (de
înțelegere) stricto sensu dintre statele p ărți ale memorandumului în scopul realiz ării obiectivelor
memoriale asumate prin consens.
Sub aceast ă abordare, corel ativă naturii juridice și obiectivului memorandumului, s-ar
impune o aten ție „de pruden ță” cu privire la competen ța CJUE de a interpreta un document care,
deși este purt ător de consecin țe juridice strict fa ță de părțile memorandumului, prive ște,
contextual și delimitat, relațiile conven ționale și consensuale dintre Comunitatea European ă și un
anumit stat membru.
Cu toate acestea, nu poate fi pus la îndoial ă faptul c ă memorandumul de în țelegere este
un act adoptat, totu și, de institu ții.1 Astfel, de și un atare memorandum este lipsit de for ța
generării per se a unor efecte juridice obligatorii erga omnes , optica interpretativă de factur ă
teleologic ă cu privire dispozi țiile art. 267 TFUE, privite în economia întregului Tratat, ar putea
conduce la concluzia c ă procedura trimiterii preliminare nu condi ționează actul supus
interpretării de for ța juridică coercitivă.
În ceea ce prive ște conținutul întreb ărilor preliminare ș i al solicit ărilor prejudiciale,
identificăm o argumenta ție similar ă a acestora de natur ă a contura un obiect analog, constând în
semnalarea retragerii/exproprierii, prin legea na țională criticată, a dreptului de proprietate
asupra pensiei, pentru motivul primirii unui salariu în baza unui contract de munc ă, respectiv
condiționării plății pensiei magistra ților de încetarea activit ății universitare.
Or, premisa argumentativ ă de la care pleac ă inițiatorii cererii preliminar e nu este una întocmai
exactă, concordant ă textului legii na ționale – art. 17, alin. 1, art. 18, art. 20 din Legea nr. 329/2009.2
Din interpretarea gramatical ă și sistematic ă a dispozițiilor art. 17, alin. 1, art. 18, art. 20
din Legea nr. 329/2009, se desprinde în țelesul că legiuitorul na țional, urm ărind să reducă efectele
crizei economice, instituie, printre măsurile specifice acestei reduceri, și unele privind regimul
cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul diminu ării cheltuielilor bugetare, ca parte a
procesului amplu de reducere a efectelor crizei economice.
Astfel, prin aceste dispozi ții legale se stabile ște mecanismul cumulării pensiei cu veniturile
realizate din exercitarea unor activit ăți profesionale în cadrul autorit ăților și instituțiilor publice,

1 A se vedea 143 TFUE, care confer ă Uniunii competen ța de a asigura angajamente față de un stat membru. În acest sens,
se prevede c ă unui stat membru care are dificult ăți sau în privin ța căruia există riscul apari ției unor dificult ăți grave pentru
balanț a de plăți i se poate acorda asistență reciprocă, Comisia fiind institu ția care recomand ă această asistență reciprocă,
iar Consiliul cel care o aprob ă prin intermediul unei decizii.
2 A se vedea dispozi țiile art. 17, alin. 1, art. 18, art. 20 din Legea nr. 329/2009.

26
în sensul în care pensia net ă se poate cumula cu venituri salariale astfel realizate doar în m ăsura
în care nivelul pensiei nu dep ășește nivelul salariului mediu brut pe economie.
De asemenea, legiuitorul na țional reglementeaz ă expressis verbis dreptul sau „vocația
legitimă” în favoarea pensionarului cumulard, în situa ția în care pensia acestuia dep ășește nivelul
salariului mediu brut pe economie, de a opta , într-un termen precis, între suspendarea pl ății
pensiei pe durata exercit ării activit ății și încetarea raporturilor de munc ă, de serviciu sau a actului
de numire în func ție în cadrul institu ției publice.
În fine, sanc țiunea juridic ă instituită de legea na țională pentru neexprimarea op țiunii în
cauză, într-un termen precis, nu este aceea a retr agerii/exproprierii dreptului de proprietate
asupra pensiei, astfel cum sus țin inițiatorii cererii (sus ținere care coincide cu fundamentul
întrebărilor și solicitărilor prejudiciale), ci strict și exclusiv aceea a încetă rii de drept a
raporturilor de munc ă stabilite în baza contra ctului individual de munc ă sau a actului de
numire în func ție, precum ș i a raporturilor de serviciu în cadrul institu ției publice.
Prin urmare, ideea de baz ă din care izvor ăște cererea prejudicial ă în cauză este una
eronată, întrucât coerci ția legislativ ă națională nu se materializeaz ă prin retragerea/expro-
prierea dreptului de proprietate asupra pensiei, ci strict prin încetarea de jure a raportului de
muncă sau serviciu în cadrul institu țiilor publice.
În aceeaș i logică juridică, se impune a se în țelege că, în contextul dat, plata pensiei
magistraților ( și in genere ) nu este condi ționată de încetarea activit ății în cadrul institu țiilor
publice , deoarece neîncetarea activit ății nu conduce ipso facto , independent de actul voli țional
(de consim țire) al persoanei în cauz ă, la pierderea și nici măcar la suspendarea dreptului la
pensie , ci, în sens invers, continuitatea activit ății salarizate în cadrul institu țiilor publice este
condiționată de suspendarea/întreruperea temporar ă (ci nu exproprierea/retragerea/pierderea)
a plății pensiei, pe durata raportului de munc ă sau serviciu în cauz ă.
Însă condiționarea activit ății salarizate în cadrul institu țiilor publice nu face obiectul
expres al cererii prejudiciale, aceasta rezumându-se la invocarea încet ării dreptului la pensie sau
condiționării plății pensiei per se .
Cu toate acestea, fie ș i analizând extra petita cererea în spe ță, se reține că încetarea sau
condiționarea raporturilor de munc ă sau serviciu este impus ă, prin legea na țională, numai
persoanelor care exercită activități remunerate în sectorul public și care beneficiaz ă de o pensie
cu un cuantum superior salariului mediu brut na țional și care nu și-au exprimat op țiunea în cauz ă,
neafectându-se și facultatea acestora de a activa în sectorul privat.
Mai mult decât atât, este necesar a se re ține că, în speță, putem vorbi despre o încetare
de drept relativ ă a raportului de munc ă sau serviciu în cadrul institu țiilor publice, întrucât aceasta
nu survine d
e plano , ci condiționat de absen ța exprim ării opțiunii între suspendarea pl ății pensiei
și încetarea raporturilor de munc ă, ceea ce presupune c ă, odată îndeplinit ă condiția, raportul de
muncă rămâne neafectat.
Toate acestea sunt de natură a estima c ă dispozițiile legii na ționale supuse examin ării nu
doar că nu reglementeaz ă retragerea/exproprierea dreptului de proprietate asupra pensiei, dar
nici măcar nu nesocoteș te dreptul la munc ă, întrucât aceste dispozi ții, pe de o parte, nu
generează de plano încetarea contractului de muncă, iar pe de alt ă parte nu îngr ădesc dreptul
persoanelor în speță s ă rămână sau, după caz, s ă devină active profesional în ramura de activitate
privată (ipostaz ă socio-profesional ă lipsită de orice fel de impedimente juridice de cumul al
pensiei cu remunera țiile salariale).
Inițiatorii cererii prejudiciale solicit ă, prin intermediul instan ței naționale de trimitere
(Curtea d
e Apel Alba Iulia), s ă se stabileasc ă dacă dispozițiile art. 2 alin. 2) lit. (b) din Directiva
2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea for ței de

27
muncă și condițiile de munc ă se opun unei hot ărâri date de Curtea Constitu țională a unui stat
membru care, în controlul de constitu ționalitate stabile ște ca dreptul la cumulul pensiei cu
salariul apar ține doar persoanelor cu mandat, înl ăturând astfel de la acest drept pe magistra ții de
carieră cărora le este interzisă încasarea pensiei stabilit ă în baza contribu ției personale timp de
peste 30 de ani, pe motiv că au p ăstrat func ția didactic ă în învățământul superior juridic.
De facto , această solicitare prejudicial ă își află izvorul în solu ția Deciziei nr. 1414/2009,
prin care Curtea Constitu țională a constatat c ă dispozițiile cap. IV din Legea nr. 329/2009 sunt
constituționale în m ăsura în care acestea nu se refer ă la persoanele pentru care durata
mandatului este stabilit ă expres prin Constitu ție.
Întrucât prin decizia în cauz ă a Curții Constitu ționale se re ține că Legea nr. 329/2009 nu
prezintă o neconcordan ță de ordin constituț ional în reprimarea dreptu lui de cumul al pensiei,
inclusiv cu privire la
magistra ții de carieră, sub condi ția permisiunii cumulului pensiei în cazul
persoanelor cu mandat constitu țional, ini țiatorii ridic ă problema inciden ței dispozi țiilor art. 2 alin.
2) lit. (b) din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal
privind ocuparea for ței de munc ă și condițiile de munc ă.
Din studiul fundament ării acestui petit prejudicial, se observă c ă inițiatorii cererii nu
reclamă caracterul discriminatoriu al con ținutului dispozi țiilor art. 17 din Legea nr. 329/2009, în
sensul în care nu eviden țiază diferen țierea pe care o creeaz ă aceste dispoziții legale, pe cale
implicită, între pensionarii cumularzi care realizeaz ă venituri salariale din exercitarea unor
activități profesionale în cadrul autorit ăților și instituțiilor publice și cei care realizeaz ă astfel de
venituri în domeniul privat.
Ceea ce se reclam ă prin cerere, în schimb, este faptul c ă o decizie a Cur ții Constitu ționale,
prin felul în care decide c ă ar trebui interpretat art. 17 din Legea nr. 329/2009 pentru a consuna cu
dispozițiile constitu ționale, ar putea conduce la suportarea unui tratament discriminatoriu de că tre
pensionarii cumularzi (magistra ți sau in genere ) care nu exercit ă simultan un mandat constitu țional.
Practic, ini țiatorii cererii urm ăresc, in extenso , să angajeze în sarcina CJUE un control de concor-
danță între o decizie a Cur ții Constitu ționale a României și dispozițiile unui act normativ comunitar –
Directiva 2000/78/CE (… dispozițiile Articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78 de creare a
unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea for ței de munc ă și condițiile de
muncă … se opun unei hotărâri date de Curtea Constitu țională a unui stat membru …).
Or, sub nuan ța „chestiunii prealabile”, trebuie învederat precump ănitor că un atare
demers prejudicial se estimeaz ă a fi ab initio bănuit de inadmisibilitate, întrucât, dac ă CJUE nu
deține aptitudinea materială s ă compatibilizeze legisla ția națională cu cea comunitar ă, cu atât
mai puțin ar deține-o în privin ța hotărârilor instan țelor naționale (fie ele și provenind de la o
instanță de contencios constitu țional).
Examinarea din perspectiva „fondului” acestui petit prejudicial (care, corelativ particulari-
tăților spe ței, nu impune o abordare sub specie juris laborioasă și „eminent ă”) genereaz ă
următoarea dezlegare lapidar ă:
Pentru a se putea angaja plasarea diferen ței de tratament reclamat ă în ipotezele juridice
ale Directivei 2000/78/CE, trebuie fixat dac ă această diferență este fundamentat ă pe unul dintre
criteriile (de natura conditio sine qua non pentru survenirea discrimin ării) care fac obiectul
acestui act comunitar.
Dispozițiile art. 1 din Directiv a 2000/78/CE reglementeaz ă expressis verbis că aceas tă
directivă are drept obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discrimin ării bazate pe
apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârst ă sau orientare sexual ă, în ceea ce prive ște
ocuparea for ței de munc ă și condițiile de munc ă, în vederea punerii în aplicare, în statele
membre, a principiului tratamentului egal.

28
Așadar, actul comunitar în cauză listeaz ă exhaustiv criteriile circumstan țiate obiectivului
socio-juridic subsumat, acestea fiind: apartenen ță religioasă sau convingeri , handicap , vârstă sau
orientare sexual ă.
Tratamentul diferen țiat reclamat prin petitul prejudicial analizat este aplicat pensionarilor
cumularzi care nu exercit ă simultan un mandat constitu țional.
Așadar, diferențierea de tratament în cauz ă are la baz ă criteriul socio-profesional
(diferențierea existând între pensionarii cumularzi care realizeaz ă venituri salariale din
exercitarea unui mandat constitu țional și cei care realizeaz ă astfel de venituri din exercitarea
celorlalte func ții în cadrul autorit ăților și instituțiilor publice).
Or, criteriul care st ă la baza tratamentului diferențiat reclamat a fi generat de solu ția
Deciziei Curții Constitu ționale nr. 1414/2009, anume criteriul socio-profesional, nu compune lista
exhaustiv ă care face obiectul Directivei 2000/78/CE.
Conclusiv, se impune a se re ține că situația factual ă descrisă prin petitul prejudicial
examinat nu se circumscrie ipotezelor juridice ale art. 1 și art. 2 alin. 2) lit. (b) din Directiva
2000/78/CE, aceste dispozi ții comunitare, prin con ținutul lor precis și exclusiv, nu se aplic ă în
sensul „înfrunt ării” unei hot ărâri date de Curtea Constitu țională a unui stat membru care, în
controlul de constitu ționalitate stabile ște că dreptul la cumulul pensiei cu salariul apar ține doar
persoanelor cu mandat, înl ăturând astfel de la acest drept pe magistra ții de carier ă cărora le
este i
nterzisă încasarea pensiei stabilit ă în baza contribu ției personale timp de peste 30 de ani,
pe motiv c ă au păstrat func ția didactic ă în învățământul superior juridic. 1
În atare lumin ă și în mod analog, autorul prezentului expozeu de configura ție juridic ă
estimează neprefigurarea inciden ței suprema ției dreptului comunitar în spe ța privind
„legislația națională care interzice cumulul unei pensii pentru limit ă de vârst ă cu venituri
salariale”.

Bibliografie
I. Cursuri. Monografii:
– DIACONU N., Dreptul Uniunii Europene – Tratat , Ediția a II-a rev ăzută, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2011;
– DIACONU N.; PURDA, N., Protec ția Juridică a Drepturilor Omului, Edi ția a II-a , Editura Universul Juridic;
– DIACONU N.; PURDA, N., Protec ția Juridică a Drepturilor Omului, Edi ția a III-a , Editura Universul Juridic;
II. Legislație european ă, Instituții, Tratate, Decizii și Comunicate EU, Hot ărâri CJUE
1. Declarația Universal ă a Drepturilor Omului;
2. Convenția Națiunilor Unite privind Eliminarea tuturor fo rmelor de Discriminare împotriva Femeilor și
Acordurile Na țiunilor Unite cu privire la Drepturile Civile și Politice și la Drepturile Economice, Sociale și
Culturale;
3. Convenția European ă pentru Protec ția Drepturilor Omului și a Libert ăților Fundamentale;
4. Convenției Europene pentru Protec ția Drepturilor Omului și a Libert ăților Fundamentale;
5. Protocolul nr. 12 al Conven ției Europene pentru Protec ția Drepturilor Omului și a Libert ăților Fundamentale;
6. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;
7. Directiva 2000/78/CE a Consiliulu i Uniunii Europene care stabile ște cadrul general în favoarea egalit ății de
tratament în domeniul ocup ării forței de muncă și al ocupa țiilor;
8. Directiva 2000/43/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunit ăților Europene, L1s80/22, 19.07.2000.
9. Raport Workshop „Implementarea legisla ției europene anti-discriminare”, Praga, 2002, organizat de ERRC,
INTERIGHTS și MPG, 2002;
10. ECRI – Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleran ței, Al doilea Raport privind România, Consiliul
Europei, 22 iunie 2001, Strasburg, 23 aprilie 2002;
11. Regular Report from the Commission on Ro mania’s Progress towards accession, 2005;
12. Comunicat de Pres ă, Comisia European ă, Brussels, 20 decembrie 2004, IP/04/1512;
13. Decizii publicate în Jurnalul Oficial al Comunit ăților Europene, C 93/2. C93/3, 16.04.2005;
14. Comunicat de Pres ă, Comisia European ă, Brussels, 29.04.2005, IP/05/502;

1 Apreciem c ă, în cazul examinat și expus, capă tă aplicare, mutatis mutandis, Hot ărârea CJUE din 21.05.2015 – cauza C-
262/14.

29
15. Comunicat de Pres ă, Comisia European ă, Brussels, 04.05.2005, IP.05/543;
16. Communication from the Commission, Monitoring report on the state of preparedness for EU membership of
Bulgaria and Romania, Brussels, 26/09/2006, COM (2006);
17. Hotărârea 6/64 Costa c./ENEL;
18. Hotărârea din 7 aprilie 2011, Tatu, C-402/09, EU:C:2011:219,
19. Hotărârea din 7 iulie 2011, Nisi peanu, C-263/10, nepublicat ă, EU:C:2011:466.
20. Ordonanța din 3 februarie 2014, Câmpean și Ciocoiu, C-97/13 și C-214/13, nepublicat ă, EU:C:2014:229.
21. Hotărârea din 9 iunie 2016, cauza C-586/14.;
22. Hotărârea CJUE din 21.05.2015 – cauza C-262/14.

III. Legisla ție internă
1. Constituția României;
2. Ordonanța de Guvern nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 431 din 2 septembrie 2000.
3. Legea nr. 48 din 16 ianuarie 20 02 pentru aprobarea Ordonan ței Guvernului nr. 137/200 0, privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 69 din 31 ianuarie
2002.
4. Ordonanța de Guvern nr.77/2003 din 28 august 2003 pentru modificarea ș i completarea Ordonan ței de Guvern
nr.137/2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003.
5. Legea nr. 27 din 5 martie 2004 privind aprobarea Ordonan ței Guvernului nr. 77/20 03 pentru modificarea și
completarea Ordonan ței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea ș i sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004.
6. Legea nr.324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonan ței Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicat a in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 626 din
20 iulie 2006.
7. Hotărârea nr. 1.194 din 27 noiemb rie 2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Na țional pentru
Combaterea Discrimin ării.

30

SOLIDARITATEA EUROPEAN Ă – ÎNTRE VORBE ȘI FAPTE – ÎN CRIZA
REFUGIAȚILOR

Roxana-Daniela P ĂUN1

Motto:

“Solidaritatea uman ă este prima victim ă a triumfului pie ței
de consum.”,
Zygmunt Bauman2

Abstract:
Contemporary Europe is facing a new challenge, after the sovereign debt crisis of 2008,
repositioning both politics and economics and thus the juridical from Member States and leading
towards an unpredictable Europe, in which the „so lidarity”notion, so circulated in political, legal
and especially in the media, receives new dimensi ons.This article offers a brief ray of European
society as a whole within the context of th e „wave of immigrants/refugees” who assaulted
(invaded) Europe.
Beyond the collective and general interest, the na tional interest of each member State of the EU
politico-administrative structure or geographical ar ea which reprezents European continent starts
„to give headaches” literally to the European leaders who have seen fit in ' solidarity mask „to
impose quotas of refugees to all Member States.

Keywords: solidarity, refugees, immigrants, migrant , refugee quotas, welfare for refugees

Introducere Încă de la apari ție, Uniunea European ă s-a conturat ca o asociere de state care au colaborat
inițial pentru realizarea unor schimburi econom ice reciproc avantajoase, ca mai apoi s ă pună în comun
valori și politici care s ă asigure «unitatea în diversitate», cu scopul asigur ării bunăstării popoarelor
europene. Extinderea treptat ă a Uniunii Europene s-a realizat pentru redresarea economică a statelor
performante cu excedent comerc ial, care nu mai aveau unde s ă-și vândă bunurile (m ărfurile) și sub
pretextul întrajutor ării și a ridicării nivelului de trai al statelor mai pu țin dezvoltate, au acceptat
extinderea european ă. Acum, dup ă 10 ani de la momentul integr ării europene a României, constată m
că extinderea pare s ă fi avut avantaje mai degrab ă pentru statele europene vechi, întrucât acestea au
manifestat un interes sporit pentru bog ățiile și resursele naturale ale României decât pentru a șa zisa
«solidaritate», având drept scop declarat ridicarea nivelului de trai a locuitorilor României și a
teritoriilor mai pu țin populate sau nepopulate la nivelul statelor membre.
Sub tentația ajutoarelor de dezvoltare, a fondurilor europene alocate statelor candidate
devenite mai apoi state membre, fostele state co muniste, sau statele din blocul estic, cum mai
erau ele numite (din care a f ăcut parte și Romania) au fost atrase de mirajul prezentat de
avantajele statutului de stat membru, neluând în considerare și contribu ția cert ș i lichidă

1 Conf.univ.dr., Facultatea de Stiinte Politice, Juridice si Ad ministrative Bucuresti, Universitatea “Spiru Haret”; Email:
roxanadpaun@yahoo.com
2Reputat sociolog, Zygmunt Bauman, în Iubirea lichid ă. Despre fragilitatea rela țiilor umane. A se vedea si Globalizarea și
efectele ei sociale.

31
presupusă de statutul de membru, aceea de contributor la bugetul european. Astfel, conform
angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea
European ă ratificat prin Legea nr. 157/2005 (negocia te la Capitolul 29 – Prevederi financiare și
bugetare), România, în calitat e de stat membru, particip ă la finan țarea bugetului Uniunii
Europene potrivit regulilor comunitare unitare care sunt direct aplicabile de la data ader ării.
Începând cu 1 ianuarie 2007, România asigur ă plata contribu ției sale pentru finan țarea bugetului
Uniunii Europene în cadrul sistemului resurselor proprii ale bugetului comunitar. Ulterior, prin
Legea nr.16/2008, România a aderat la Acordul, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005, de
modificare a Acordului de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe ș i
Pacific, pe de o parte, și Comunitatea European ă și statele membre, pe de alt ă parte, semnat la
Cotonou la 23 iunie 2000.În acest context, din 201 1, România contribuie la cel de-al 10-lea Fond
European pentru Dezvoltare (FED 10)1.
Summit-ul european din 7-8 februarie 2013 s-a finalizat cu un acord privind cadrul
financiar multianual 2014-2020, urm ătorul pas fiind Parlamentul European. Eforturile de
consolidare din statele membre s-au materializat în convenirea între lider ii Uniunii Europene de
reducere a resurselor financiare de care poate dispune Uniunea European ă, în compara ție cu
cadrul financiar multianual anterior care acoper ă perioada 2007-2013.Acordul la care s-a ajuns în
Consiliul European pentru intrarea în vigoare a Cadrului Financiar Multianual valabil din 2014, a
limitat cheltuielile maxime posibile pentru o Uniune European ă cu 28 de state membre la 959,99
miliarde euro în angajamente de plat ă, sumă echivalent ă cu 1,0% din venitul na țional brut (VNB)
al Uniunii Europene. Aceasta înseamn ă că plafonul total de cheltuieli a fost redus cu 3,4% în
termeni reali, în compara ție cu actualul Cadru Financiar Multianual (2007-2013). Această
reducere, o premier ă pentru europeni, a fost motivat ă de necesitatea de a se reflecta
consolidarea finan țelor publice la nivel na țional. Plafonul total de cheltuieli a fost stabilit la
908,40 miliarde euro, față de 942,78 miliarde eu ro în Cadru Financiar Multianual 2007-2013.
Statelor membre li se va permite s ă rețină doar 20 % (în loc de 25 % cum era înainte) din
resursele proprii tradiționale pentru acoperirea costurilor legate de colectare.2
Bugetul anual al Uniunii Europene se ridic ă la 142 de miliarde de euro (conform cifrelor
din 2014). De și este o sum ă important ă, ea nu reprezint ă decât 1% din veniturile generate anual
de statele membre.
Sursele de venit ale Uniunii Europene includ contribu țiile primite de la statele membre,
taxele la import aplicate produselor provenind din afara comunit ății și amenzile impuse
întreprinderilor care nu respect ă normele europene. Statele membre convin asupra dimensiunii
bugetului și asupra modului în care va fi finan țat acesta în urm ătorii ani. Principalele trei surse de
venit sunt :
Un mic procent din venitul na țional brut al fiec ărui stat membru (în jur de 0,7 %) – cea mai
mare surs ă de încas ări la buget. Principiile de baz ă sunt solidaritatea și capacitatea de plat ă, dar
valoarea poate fi ajustat ă pentru a evita suprasolicitarea anumitor țări.
Un mic procent din încas ările din taxa pe valoarea ad ăugată armonizat ă ale fiec ărui stat
membru (în jur de 0,3 %).
O mare parte din taxele la import percepute pentru produsele din afara UE (statul care le
percepe re ține numai un mic procent din acestea).
Uniunea European ă încaseaz ă, de asemenea, impozitele pe salariile personalului
instituțiilor europene, contribu țiile țărilor ter țe la anumite programe europene și amenzile
aplicate întreprinderilor care încalc ă normele și legislația european ă. Acest sistem a fost ales în

1http://www.finantare.ro/contri butia-romaniei-la-bugetul-ue-pentru-perioada-2015-2018.html
2https://ro.wikipedia.org/wiki/Bugetul_Uniunii_Europene#Cadrul_financiar_multianual_2014-2020

32
unanimitate de statele membre ale Uniunii pentru o perioad ă de ș apte ani fiind ratificat de toate
parlamentele na ționale.
Creș terea economiei na ționale cu 2,9% în 2014, a condus automat și la creșterea
contribuției anuale pe care România a trebuit s ă o vireze bugetului european. Astfel, în 2014
contribuția la bugetul UE a crescut cu aproximativ șase miliarde de lei – patru miliarde din venitul
național brut, 1,5 miliarde din TVA și 0,5 miliarde din taxele vamale. Trendul evolutiv s-a
menținut și în 2015.
Concluzia… din solidaritate, „bogata Românie” a contribuit mai mult la bugetul European, care
încă nu era vitregit de fluxul de imigranț i, decât a beneficiat de fondurile europene la care a aplicat.

Delimită ri conceptuale
Pentru a în țelege mecanismul solidarit ății europene trebuie s ă delimităm noțiunile cu care
operăm. Se impune a definiri solidaritatea. Conform Dexonline, aceasta este „sentimentul care îi
determină pe oameni s ă-și acorde ajutor reciproc”. Presupune coeziune, leg ătură, unitate, în
privința relațiilor interumane și presupune „ frăție, înfrățire, unitate” în interpretarea rela țiilor
între statele democrate. Migra ția, conform aceluia și dicționar, înseamn ă „deplasarea în masă a
unor triburi sau a unor popula ții de pe un teritoriu pe altul, determinat ă de factori economici,
sociali, politici sau naturali”.
Între cauzele migra ției se num ăra: războiul sau alte conflicte armate; foametea sau seceta;
epidemii, săr ăcia, corup ția politic ă, dizidența politică , fundamentalismul sau intoleran ța
religioase, dezastrele naturale, lipsa locurilor de munc ă, lipsa diferitelor drepturi și libertăți.
Noțiunea de refugiat este și ea definit ă ca persoan ă care s-a retras undeva sau la cineva
spre a se ad ăposti, spre a g ăsi sprijin sau ocrotire în fața unei primejdii, a unei nepl ăceri,
înseamnă fugar, pribeag.
Pornind de la aceste defini ție, speciali știi și doctrinarii analizeaz ă fenomenul ap ărut în
Europa, care încadreaz ă marea invazie a populațiilor musulmane în Europa ca fiind cea mai grav ă
criză a refugia ților, după al doilea război mondial.
Comisia European ă evalueaz ă la trei milioane num ărul de imigran ților care ar urma să
sosească în Europa în perioada 2015-2017.
Analizând declara țiile și faptele din ultima perioad ă, este evident c ă nu avem nici pe
departe de a face cu nici cea mai mic ă formă de solidaritate. Iat ă câteva argumente care
demonstreaz ă că atât la nivel politic, cât și la nivel economic, juridic, educa țional, etc. ca avem de
a face cu o scindare a statelor europene în problema migra ției:
Premierul David Cameron promitea luarea unor m ăsuri, înc ă din 2014, pentru limitarea
imigrației provenind din state membre ale Uniunii Europene sau asociate. Însu și ministrul britanic
al finanțelor, George Osborne, declara ca Marea Britanie î și va urmări „interesele na ționale”.
nov 2015- Suedia, Finlanda și Norvegia critica planul lui David Cameron de limitare a
imigrației, precizând (premierul Su ediei Stefan Lofven) ca eventuala modificare a reglement ărilor
privind libera circula ție ar putea ruina comunitatea celor 28 de state membre.1 Critici
asemănătoare au fost exprimate și de premierul Finlandei, Alexander Stubb.
oct. 2015- Departamentul pentru imigra ție din Norvegia se a șteaptă la 20.000-25.000 de
aplicații de azil în 2015, o creș tere față de estimarea precedent ă de 16.000-20.000 transmis ă la
16 septembrie 2015. În 2016, peste 30.000 de solicitan ți de azil ar urma s ă ajungă în Norvegia,
țară cu o popula ție de 5,2 milioane de persoane. Norvegia ar putea fi nevoit ă să apeleze la fondul
său suveran al bun ăstării, alimentat cu venituri din petrol ș i cu o valoare de 856 de miliarde de

1http://www.fluierul.ro/jsp/arti cle/indexDisplayArticle.jsp?ar tid=82758&title=suedia-finlanda-si-norvegia-critica-planul-
lui-david-cameron-de-limitare-a-imigratiei

33
dolari, pentru a face fa ță numărului tot mai mare de solicitan ți de azil. „Trebuie s ă folosim mai
mulți bani, pentru c ă nu putem s ă oprim totul în Norvegia doar pentru a pl ăti pentru valul de
refugiați”, a declarat premierul norvegian Erna Solberg.1
nov 2015 – Preș edintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a criticat refuzul unor
state membre est-europene2 care refuză să primeasc ă cotele de refugia ți stabilite și le
avertizeaz ă că există posibilitatea reducerii fondurilor pentru dezvoltare în viitor,
nov 2015 – Ungaria vrea anularea în justi ție a planului de repartizare european. Planul de
„relocare” este „inaplicabil” și contravine normelor UE prin faptul c ă „ocolește” parlamentele
naționale3. Ungaria a fost de asemenea criticat ă de partenerii ei europeni pentru închiderea a
două dintre frontierele sale în fa ța migran ților, cea cu Croația și cea cu Serbia, instalând mai ales
un gard de sârm ă ghimpat ă pe zeci de kilometri. Budapesta se declar ă gata să facă acelaș i lucru la
frontiera cu România.
nov 2015 – Comisia European ă a aprobat un ajutor de urgen ță de peste 10 milioane de
euro pentru a ajuta Slovenia,4 să gestioneze afluxul brusc de migran ți cu care se confrunt ă de la
mijlocul lunii octombrie. Banii vor fi folosi ți pentru a finanța supravegherea grani ței cu Croa ția,
îmbunătățirea condi țiilor de primire pentru solicitanții de azil și suplimentarea cu 7.500 a
locurilor disponibile, confor m comunicatului reprezentan ței Comisiei Europene în Slovenia.
Sosirea migran ților în Slovenia, pe ruta balcanic ă, s-a accelerat dup ă ce Ungaria și-a închis
frontiera sudic ă pe 16 octombrie 2015, direc ționând valul de peste 150.000 de oameni spre
vest. Slovenia, țară cu numai 2 milioane de locuitori, afirm ă că nu dispune de resurse suficiente
pentru a face fa ță unui val migrator de asemenea amploare.
Ulterior a ap ărut Brexit-ul în spa țiul european, care crează un precedent periculos vis-à-vis
de starea de nemul țumire accentuat ă la nivelul mai mult or state europene
Austria nu vrea s ă participe la sistemul de distribuire a refugia ților propus de Uniunea
European ă, întrucât deja a primit 37.500 de solicitan ți de azil în 2016. De ce ar trebui Austria s ă ia
refugiați din Grecia, se întreba retoric ministrul austriac al Ap ărării, Hans Peter Doskozil, în
condițiile în care Cancelarul Austriei, Werner Faym ann, a pledat pentru solidaritatea statelor
central și est-europene membre UE în primirea refugia ților, avertizând cu reducerea fondurilor
europene pentru statele care nu accept ă extracomunitari, conform sistemului de distribuire.
Cehia și Slovacia resping și ele cotele obligatorii, în vreme ce Ungari a a organizat în
referendum în 2 oct 2016 în care 95% dintre participan ți (45% din popula ție sub pragul de 50%
cerut de lege pentru validarea referendumului) s-au pronun țat în favoarea respingerii cotelor de
refugiați. Mai mult, la dou ă zile dup ă referendum, pentru a l ămuri și din punct de vedere legal
situația viitoare a refugia ților, premierului ungar Viktor Orban va cere Parlamentului s ă aprobe un
amendament al Constitu ției care să stipuleze c ă „reinstal ările colective sunt interzise” cu referire
expresă la imigran ți (intitula ți „cote de refugiați”).
Reacția diferit ă a statelor europene cu privire la st abilirea cotelor obligatorii constituie un
nou subiect de dezbinare, în condi țiile în care întreaga arhitectur ă european ă pare a se
redimensiona și regrupa dup ă victoria lui Donald Trump în Statele Unite ale Americii. Actuala
criză a refugia ților tinde s ă se transforme într-o criz ă globală la nivelul Europei.
Dincolo de aceste date ș i fapte, este de discutat dac ă solidaritatea poate fi impus ă cu
forța?!? Ce mai r ămâne din politicile europene dac ă tot ceea ce înseamn ă regulăși normă juridică

1http://www.agerpres.ro/extern e/2015/10/13/norveg ia-nevoita-sa-apeleze-la-fondul-s uveran-alimentat-cu-venituri-din-
petrol-pentru-cheltuielile-cu-refugiatii-13-34-56
2Ungaria, Cehia, Slovacia și România
3 Conform Gergely Guly as, deputat Fidesz.
4http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/06/migran ti-comisia-europeana-a-aprobat- un-ajutor-de-urgenta-de-peste-10-
milioane-de-euro-pentru-slovenia-16-36-33

34
de convie țuire pașnică a „diversit ății în unitate” (conform dictonului Uniunii Europene) r ămâne
scris doar în documente și nu mai are aplicabilitate practic ă ?
Analizând la rece tot ceea ce se petrece în prezent în Europa contemporan ă, te întrebi ce
mai rămâne din libertățile fundamentale, dac ă toate politicile europene trebuiesc revizuite
pentru a r ăspunde cerin țelor de adaptare, în numele solidarit ății și civilizației europene, la valul
populațiilor migratoare care au „n ăvălit” la propriu în via ța noastră? Exemplu Spatiul Schengen
care pare ca mai are pu țin și se „dezintegreaz ă” sau poate deveni istorie, fiind inutilizabil:
introducerea controalelor la frontiera demonstreaz ă o ineficien ță a sistemului Schengen care
conform viziunii ministrului german de finan țe, Wolfgang Schauble va intra curând în colaps.
Franța solicităsuspendarea spa țiului Schengen la Con siliul JAI, din noiembri e 2015, în decembrie
2015 Germania î și exprima susținerea pentru propunerea ce vizeaz ăsuspendarea Spa țiului
Schengen ca parte a unei serii de m ăsuri menite s ă restabileasc ă ordinea la grani țele interne ș i
externe ale Uniunii Europene, iar Austria „suspendat temporar” acordul Shengen,începând in 17
ianuarie 2016. Ministrul austriac al ap ărării anun țăchiar noi reglement ări ce vor permite
trimiterea de militari pentru oprirea refugia ților ce vor s ă tranziteze țara spre Germania.
Noile măsuri introduse la grani țele Austriei, genereaz ă temerea îndrept ățită privind
existența „întregii UE care este pus ă sub semnul întreb ării”1. Acest gest vine dup ă ce Norvegia,
Suedia și Danemarca au suspendat și ele acordul Schengen și au reinstituit controalele la
frontiere. Putem vorbi iat ă despre o solidaritate a acestor state în încercarea de a-ș i proteja
interesul na țional în pofida „indica țiilor” oficialilor europe ni care sunt dep ășiti de situa ție.
Acesta este un precedent periculos, un atac direct la libera circula ție a persoanelor,
asigurată prin Spațiul Schengen, dup ă ani de zile în care s-au creat și finanțat structurile care s ă
asigure func ționarea acestei libert ăți în spațiul european.
Opinia Cancelarului austriac Werner Faymann conform c ăreia „toti refugia ții trebuie
controlați, migran ții economici trebuie trimi și în țările lor de origine”, este o dovada clar ă că
toleranța și solidaritatea european ă nu mai functioneaz ă, mai degrab ărămane la nivel declarativ,
pe principiul că suntem solidari unii cu al ții, între noi europenii, dar nu vom mai fi solidari cu
migranții care atac ă civilizația și stilul de via ță creat în secole în Europa.
Spațiul Schegen arată incert și din perspectiva ie șirii Marii Britanii din Uniunea European ă.
Astfel, UE, prin vocea Pre ședintelui în exerci țiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, se
opune introducerii controalelor la frontiera Irlandei de Nord dup ă Brexit, adic ă se opune
reinstituirii frontierei fizice între regiunea britanic ă Irlanda de Nord ș i statul Irlanda dup ă ieșirea
Marii Britanii din Blocul comunitar.
Conflictul nord-irlandez, între grupuri paramilitare proirlandeze și milițiile protestante
unioniste, s-a încheiat în anul 1998 , soldându-se cu peste 3.500 de mor ți. Ieșirea Marii Britanii din
UE pune sub semnul întreb ării o condi ție-cheie pentru rezolvarea conflictului nord-irlandez:
libera circula ție între Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, și Irlanda, permisă acum prin faptul
că cele dou ă state sunt membre UE. În acest context, obiectivul este protejarea uneia dintre
condițiile esen țiale ale Acordului din Vinerea Mare, semnat în anul 1998 pentru a pune cap ăt
conflictului nord-irlandez.

Concluzii Declarația lui Jean-Claude Juncker,pre ședintele Comisiei Europene, din februarie 2017-
„Nu ne mai imagin ăm că am putea face to ți acelea și lucruri împreun ă” anunță indirect
revoluționarea Uniunii Europene. Dar în ce fel se va revolu ționa Europa? Pre ședintele Comisiei
Europene dore ște o Uniune European ă cu structuri diferite de integrare, în func ție de inten țiile și

1 Opinia Cancelarului au striac Werner Faymann

35
capacitățile fiecărui stat membru, precizând c ă va elabora curând un plan concret.”Ar trebui ca,
în momentul aniversării Tratatului de la Roma, s ă încercăm să ajungem la un acord asupra
elementelor esen țiale. Cei care sunt de acord pentru a face cât mai multe lucruri împreun ă
trebuie să stabileasc ă ceea ce este esen țial de făcut, indiferent c ă sunt 15 sau 28. Iar aceste
lucruri pot varia de la un domeniu la altul” – ap ărare, politici economice și altele. (…) „Mai vrem
să avansăm împreun ă în formatul de 28 de țări membre? Ori ar trebui ca cei care vor s ă avanseze
mai rapid să o poat ă face făr ă a-i deranja pe alții, creând o construc ție mai structurat ă, deschis ă
tuturor?” Comisia European ă trebuie s ă publice o „Carte alb ă” înaintea summitului programat pe
25 martie 2017 la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE.
Summitul ar urma s ă se desf ășoare fără Marea Britanie, care a decis s ă părăsească Uniunea
European ă.1.
La fel de surprinz ător este discursul care pân ă acum era cunoscut drept „Europa cu dou ă
viteze”, întrucât Jean Cla ude Juncker, reluând o temă abordat ă deja într-un discurs rostit la
Maastricht în decembrie 2016, a evocat ideea unor „orbite” diferite pentru țările membre UE, în
funcție de gradul acestora de integrare. „Cred c ă trebuie s ă ne imagin ăm un continent în cercuri
concentrice. În jurul nucleului Europei vor exista orbite pe care se vor pozi ționa cei c ărora nu le
place să împărtășească toate ambi țiile altora. V ăd acolo Marea Britanie, spre exemplu, Turcia și
alte țări”, a subliniat Juncker2.
Cu toate astea, reținem cu un optimism rezervat c ă Friedrich von Schiller avea dreptate
că : „Și cei slabi, dac ă sunt uni ți, devin puternici.”
În numele solidarit ății umane, a valorilor supreme care vizeaz ă viața și sănătatea
oamenilor, se produc abuzuri și invazii în stilul de via ță și confortul civiliza ției europene care a
dăinuit între aceste grani țe de milenii.
Împărțirea poverii celei mai mari crize migratorii în Europa ultimelor decenii, pare s ă nu aibă
succes, de și nimeni nu i-a întrebat pe etnicii europeni, prin referendum (cu excep ția Ungariei), aș a
cum e stipulat în tratate, dac ă doresc ca aceste popoare islamice s ă invadeze societatea europeană
contribuind accentuat și foarte rapid la lichidarea valorilor și culturii europene.
În mod paradoxal, România și Bulgaria nu sunt bune pentru spa țiul Schengen, dar africanii
și arabii fără identitate sunt numai buni pentru factorii umani decizionali, care iat ă decid soarta
tuturor, înc ălcând înc ă odată suveranitatea statelor na ționale, care sunt sanc ționate, dac ă refuza
cotele. Dac ă Germania a ajuns la concluzia, dup ă entuziasmul incon știent de la întâmpinarea
refugiaților, c ă nu poate fa
ce față valului de infrac țiuni ale acestor imigran ți în marea lor mas ă
needucați și violenți, în numele solidarit ății umane cu iz anticapitalist și antiimperialist apeleaz ă la
împărțirea pe cote a lor, dup ă ce-îi invitau să vină în Germania, care e îmbătrânită și cu o
perspectiv ă demografic ă negativă.
Riscul de a accede în Europa civilizat ă, cu norme și reguli respectate de c ătre toți cetățenii,
amesteca ți în aceste mase de invadatori, a criminalilor ș i teroriș tilor a început s ă fie confirmat de
valul de agresiuni, tâlharii și violuri, de furturi și distrugeri, la care cu certitudine nimeni nu se
gândea atunci când în numele solidarit ății umane au acceptat TOTUL!
Varianta optimist ă, a integrării refugiaților, are slabe șanse de succes ș i începe să fie pe măsură
ce trece timpul o certitudine și pentru oficialii eu r openi, chiar dac ă încă nu vor să o recunoască public!
Ce se întâmplă acum nu poate fi comparat cu situaț ia din anii `50 când turcii au venit în Germania la

1A se vedea declara ția complet ă a Președintelui Comisiei Europene Jean Cla ude Juncker la întâlnirea cu studen ții la
Universitatea catolic ă francofon ă Louvain-la-Neuve (UCL), situat ă în apropiere de Bruxelle s pe http://www.gandul.info/
international/juncker-anunta-revoluti onarea-uniunii-europene-nu-ne-mai-ima ginam-ca-am-putea-face-toti-aceleasi-
lucruri-impreuna-16171949
2Ibidem 10

36
muncă. Populațiile musulmane de acum sunt agresivi și puși pe aplicarea zicalei „Scoal ă-te tu de aici,
să mă așez eu”.Și se pare c ă așa se va și întâmpla, dac ă Europa nu reac ționează!
Deocamdată România este ocolit ă, întrucât de aici ajungi mai greu la oferta occidental ă
atât de râvnit ă de popoarele musulmane. Neacceptarea noastr ă în spațiul Schengen, în aceast ă
conjunctur ă este în favoarea României, chiar dac ă unii oficiali o consider ă un eșec. Viitorul este
incert și pentru noi. Împ ărtășesc opinia istoricului, diplomatului și filologului Neagu Djuvara: „de
la invazia migratorilor și a hunilor este cea mai mare migra ție, care, din p ăcate, este provocat ă și
întreținută de șefii doctrinari ai globaliz ării într-o variant ă utopică.”
În loc de final …. parafrazându-l pe Thomas Mann ”O familie trebuie să fie unită și solidară,
căci altfel nenorocul bate
la ușă”. „Familia european ă” ori va fi unit ă… ori va disp ărea cu civilizaț ia
ei cu tot, l ăsând loc liber masei amorfe needucate, violente, incapabile s ă se adapteze regulilor
europene, cu preceptele ei religioase diferite de credinț a creștină, în condițiile în care exist ă în lume
57 de țări musulmane frumoase, multe di ntre ele subpopulate, gata s ă-i primeasc ă bine, cu braț ele
deschise „halal”, în conformitate cu Sharia.
Tot poetul și dramaturgul german Friedrich von Sch iller, parafrazând proverbul românesc
„primești ceea ce dai” spunea: „Lumea nu- ți poate d ărui, ceea ce nu prime ște de la tine.” Și„Cel
care nu se teme de nimic e la fel de puternic ca cel de care se tem toți.” Orice am face „Împotriva
prostiei, chiar și zeii luptă în zadar.”1

Bibliografie selectiv ă:
1. http://www.finantare.ro/contri butia-romaniei-la-bugetul-ue-pentru-perioada-2015-2018.html
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bugetul_Uniunii_Europene#Cadrul_financiar_multianual_2014-2020
3. http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticl e.jsp?artid=82758& title=suedia-finlanda-si-norvegia-
critica-planul-lui-david-cameron-de-limitare-a-imigratiei
4. http://www.agerpres.ro/exte rne/2015/10/13/norv egia-nevoita-sa-apeleze-la-fondul-suveran-alimentat-cu-
venituri-din-petrol-pentru-cheltuielile-cu-refugiatii-13-34-56
5. http://www.agerpres.ro/externe/2015/ 11/06/migranti-comisia -europeana-a-aprobat-un-ajutor-de-urgenta-
de-peste-10-milioane-de-eur o-pentru-slovenia-16-36-33

1Friedrich von Schiller- poet, filosof, istoric, fizician și dramaturg german.

37

ALEGERILE DIN SUA: ÎNCEPUT Ș I POSIBILE URM ĂRI

George GRUIA1

Abstract:
The article is focused on the American presidential elections and presents their development from
a social, political, legal and economic point of vi ew to answer the questions that everyone from
society is asking regarding their future and what would be the next move of the USA on the
geopolitical scene, where Europe is busy with its migrants, Russia has big economic issues and
Syria is facing big humanitarian and social proble ms with its ongoing war.The purpose of this
article is to show an overview of the president elect Donald Trump and a possible course of his
presidency, which might affect the whole world th rough his decisions. The article starts with the
beginning of its campaign and follows with an overview of the reasons why he was elected and a
objective parallel to the European elections to co me and finally four main conclusions are drawn
which are considered the most important for our society from a legal, social, political and
economical point of view. The author presents th e initial results of a study not yet published.

Keywords: Trump, USA, elections, economic, social, political, legal

1. Cursa preziden țială
A. În cazul partidului republican, la 1 februarie, erau înscri și 12 candida ți pentru
învestitur ă, însă doar Donald Trump a rămas în curs ă. Acesta a fost desemnat candidatul oficial al
republicanilor, dup ă o campanie în care a stârnit o mul țime de controverse, dar și în care a reu șit
să-și divizeze propriul partid.
B. În tabăra democrat ă, lupta dintre doi candida ți a fost mai aprig ă – Hillary Clinton și Bernie
Sanders. Desigur, candidatura lui Hillary a fost una previzibil ă și, așa cum era de a șteptat, fostul
secretar de stat a strâns delega țiile necesare pentru a primi învestitura partidului democrat. Fosta
prima doamn ă nu se află, însă, la prima candidatur ă în tabăra democrat ă, ea fiind învins ă de Barack
Obama, în 2008. Hillary Clinton ar fi putut s ă scrie istorie și să devină prima femeie care se afl ă la
conducerea celei mai puternice țări.
C. Când toat ă lumea se pregă tea de o premier ă absolută, anume prima femeie care va
conduce Statele Unite ale Americii din biroul oval, toate a șteptările au fost spulberate de aleg ăto rii
americani. Electorii au primit din partea votan ților mai multe sufragii cu numele lui Donald Trump
iar magnatul s-a v ăzut în diminea ța zilei de 9 noiembrie, st ăpân peste un popor american în cautare
de o figur ă autoritar ă care să îl păstorească. Donald Trump a folosit cuvinte mari precum bombe,
închisoare (referi ndu-se chiar la contracandidata sa), interz icerea accesului tutu ror musulmanilor in
USA etc. A spus orice pentru a convinge un bazin electoral format din oameni cu nemul țumiri
cronice. A adunat voturile persoanelor cu mari frustr ări, supărări și resentimente fa ță de sistemul
politic. A convins oameni care de obicei nu vin la vot, acei rednecks din mediul rural american,
cărora le-a vândut un vis. Sigmund Freud spunea c ă oamenii au nevoie de un vis pentru a suporta
mai bine realitatea iar masele au nevoie de iluzii pentru a le da un sentiment de bine.

1 Lect.Univ.Dr., Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Științe Juridice,Politice și Administrative, Bucuresti, Romania,
Email: g.gruia1@yahoo.ro

38
2. Cursa electoral ă a fost una cu multe surprize
Americanul de rând a c ăutat pe cineva care s ă își asume responsabilit ăți în locul lui. E
prima oar ă când americanii au votat un „t ătic” ce impune autoritatea b ătând cu pumnul în masă
pe model rusesc. Cet ățeanul American a preluat subcon știent rolul concuren ților din show-ul de
televiziune Ucenicul, în care Donald Trump domina categoric pe oricine și se juca cu destinele
oricui. Concuren ții rămâneau împietriți cu un zâmbet reflex pe figură dispu și să facă tot ce li se
cere. Americanii au validat puterea lui EU și nicidecum a lui NOI. Personalitatea lui Trump nu este
una dispus ă spre a asculta nevoile altcuiva în afar ă de el însu și. Să ne fereasc ă Dumnezeu pe to ți
de un eventual conflict al lui Trump, bazat pe orgoliu, cu Vladimir Putin. Trump are o structur ă de
personalitate care îi d ă acestuia convingerea c ă oricine în rela ție cu el ar trebui sa se plaseze pe
poziție de inferioritate și de subordonare. Nu este deloc recomandat ă această atitudine în
interacțiunea cu liderii altor na țiuni, în special cu pre ședintele Rusiei”. În timpul campaniei pentru
alegerile preziden țiale pe care tocmai le-a câ știgat, pre ședintele ales al Statelor Unite, Donald
Trump, a declarat c ă membrii NATO trebuie s ă contrib uie cu mai mul ți bani la ap ărarea Europei,
iar în caz contrar America s-ar putea retrage din Alian ță. Trump s-a ar ătat de părere că NATO este
depășită și ar trebui s ă nu își mai focuseze eforturile pe descurajarea expansiunii influen ței
rusești, ci pe combaterea terorismului și pe problema migra ției. „Dac ă nu putem fi remunera ți
cum se cuvine pentru costul uria ș al armatei noastre care protejeaz ă alte țări, atunci da, a ș fi
pregătit să le spun acelor țări «Felicit ări, de acum v ă veți apăra singuri»“ – Donald Trump, 20 iulie,
interviu pentru New York Times.
Donald Trump a fost, de-a lungul campaniei, un critic aspru al Uniunii Europene, felicitând
Marea Britanie pentru rezultatul referendumului din 23 iunie privind Brexitul. Trump a criticat și
politica unor state UE de a primi în mas ă refugiați din Siria și Orientul Mijlociu. Trump a criticat
dur liderii europeni pentru c ă nu au luat m ăsuri pentru st ăvilirea influxului de „terori ști”, luând în
vizor în principal Fran ța și Belgia. De remarcat și faptul c ă Trump a criticat restric țiile privind
deținerea de arme de foc personale în statele UE, el considerând c ă civilii s-ar fi putut astfel ap ăra
în timpul atacurilor teroriste. „Am spus c ă Bruxellesul este un iad și, i
ată, atacul a avut loc la
Bruxelles”, spunea Trump în 27 martie la ABC, la câteva zile dup ă atacurile teroriste de la
aeroportul Zaventem ș i stația de metrou Maalbeek din Bruxelles.
În privința Rusiei, Trump a promovat, în timpul campaniei, detensionarea relațiilor și chiar
crearea unui parteneriat cu vechiul rival din est. Dac ă ideile promovate în campanie vor fi puse în
practică, politica extern ă a Statelor Unite în mandatul lui Trump va fi focusat ă în principal
combaterea grup ărilor teroriste islamiste și exercitarea unui control mai strict asupra migra ției.

3. Valul de populism inund ă lumea
Mai întâi Brexit, acum Donald Trump. Valul de populism care inund ă lumea dezvoltat ă a
marcat prin venirea lui Trump la pre ședinția SUA cea mai important ă victorie de până acum ș i
pare inevitabil ca urm ătoarele revolte anti-sistem s ă țintească Italia, Fran ța și chiar Germania
Angelei Merkel, potrivit unei anal ize publicate de MarketWatch. Pie țele par s ă depășească
deocamdată șocul victoriei lui Trump, dar de îndat ă ce un referendum referitor la euro va deveni
o certitudine în Italia, iar viitorul pre ședinte al Fran ței va fi hot ărât să scoată țara din zona euro,
tranzacțiile vor deveni foarte volatile pe pie țele financiare. Traderii nu au uitat de fluctua țiile care
i-au luat prin surprindere acum patru luni, în urma votului pro-Brexit al britanicilor. Atunci au
vândut masiv ac țiuni așteptând un Armageddon, dar indicii și-au revenit foarte rapid. O mul țime
de fonduri de hedging au pierdut suma uria șe de bani. Traderii nu au dorit s ă mai vad ă noi
pierderi în bilan țurile din semestrul al doilea. Acestea fiind zise, exist ă numeroase motive de
nervozitate. Trump a promovat în campanie bariere comerciale, tarife și protecționism și toate

39
cunoștințele despre economia globală arată introducerea lor ar avea un efect extrem de negativ
asupra cre șterii. Văzută din afar ă, platforma lui Trump arat ă destul de r ău. Este, desigur, op țiunea
poporului american, la care are dreptul. Cel mai îngrijor ător factor este unde va ajunge valul
populist. Economia globalizat ă și comerț ul liber care s-au dezvoltat de la c ăderea Zidului
Berlinului, în 1989, au l ăsat prea mult ă lume în urm ă. Creșterea salariilor a stagnat, inechit ățile s-
au adâncit, iar elitele politice, prot ejate în spatele unui zid de institu ții globale, par tot mai
izolate. Votul britanicilor pentru ie șirea din Uniunea European ă este una dintre manifest ările de
nemulțumire, iar victoria lui Trump alta. Acest curent s-ar putea s ă nu se încheie aici, urm ătoarele
pe listă putând fi Italia, Fran ța și chiar Germania, dup ă cum urmeaz ă:

 Italia
Premierul Matteo Renzi a avut de trecut un referendum dificil privind reforma
constituțională , programat la 04 decembrie a.c, iar investitorii care au anticipat o victorie au fost
foarte nes ăbuiți. Renzi, aflat deja în sc ădere în sondaje înainte de victoria lui Trump, a ajuns la
putere printr-o lovitur ă internă de partid și nu a trecut prin alegeri generale. Dacă va fi nevoit s ă
le convoace, cel mai probabil câ știgător este Mi șcarea Cinci Stele, care este în mare la fel ca
Trump, dar cu glume mai bune. Șansele ca actualul premier al Italiei s ă rămână la putere sunt
peste zero, dar nu prea mari. În urma num ărării voturilor premierul Renzi, și-a prezentat demisia,
dar la insisten țele președintelui republicii, acesta i și păstrează portofoliul pan ă la aprobarea
bugetului de c ătre parlament pe anul urm ător.
 Franța
Este deja o certitudine c ă lidera Frontului Na țional din Fran ța, Marine Le Pen, va candida la
alegerile preziden țiale din aprilie ș i mai. Cel mai probabil oponent al s ău este politicianul de
centru-dreapta Alain Juppe, care are o carier ă politică îndelungat ă. Dacă America are a șa-numita
„rust-belt problem”, la fel este ș i cazul Fran ței, dar mai grav. Baza de produc ție de țării a sc ăzut
de la adoptarea euro. Rezultatul este șomaj în mas ă și stagnarea salariilor. Percep ția a fost c ă deși
Le Pen poate atrage voturi de protest, n
u poate să câ știge alegerile. Situa ția este diferit ă acum,
iar ea a promis c ă va reintroduce francul.
 Germania
Nici Germania nu este imună. Angela Merkel poate p ărea atotputernic ă, iar alegerile
generale vor avea loc abia toamna viitoare. Dar un politican a c ărui politic ă a fost permiterea
imigrației în mas ă, la o scar ă fără precedent, pare s ă fie rupt de realitatea vremurilor. Partidul de
dreapta Alternativa pentru Germania îi erodeaz ă deja electoratul, forțând-o să se bazeze tot mai
mult pe alia ții social-democra ți, dar este greu de crezut c ă alianța va dura la nesfâr șit. Mai grav,
este dificil de crezut c ă Uniunea European ă poate supravie țui respingerii monedei unice atât în
Italia cât și în Franța, în condi țiile în care succesul populi știlor într-o țară favorizează populiș tii în
altă țară.

4. De ce americanii au votat pentru Donald Trump
Mulți oameni spun c ă Donald Trump este un alt fel de republican. Este adev ărat că nu
este
un politican de carier ă și nu are limbajul dublu al politicienilor, dar majoritatea pozi țiilor sale se
înscriu în linia tradi țională a republicanilor. Pe lâng ă faptul c ă propune taxe mai mici și
reformarea reglement ărilor, candidatul republican, este al 45-lea pre ședinte american, este în
favoarea op țiunilor școlare, a dezvolt ării energetice, vrea reglementarea mai strict ă a imigra ției și
întărirea acordurilor comerciale. Trump a cucerit America pentru că politicile sale vor îmbun ătăți

40
economia și poziția SUA în lume. În plus, Trump recunoaș te pericolele reprezentate de islam și va
întări armata american ă, concomitent cu reducerea taxelor ș i reglement ările costisitoare. În
schimb, Clinton a spus c ă vrea să mărească taxele, s ă impună noi reglement ări și să lase grani țele
deschise. Trump a atacat cultura corectitudinii po litice, lucruri despre care oamenii nu vorbeau.
Pentru cei care se simțeau constrân și de noile coduri de exprimare, în care p ărea lipsit de
sensibilitate, Trump este ca o gur ă de aer proasp ăt. După opt ani de preș edinție Obama,
creșterea economiei americane este de pu țin peste 1%. Rata de participare la pia ța muncii,
respectiv ponderea americanilor care fie lucrează fie caut ă de lucru, este la nivelul anului 1978.
Legile și reglement ările actuale, descurajeaz ă investițiile și crearea de locuri de munc ă. În opt din
ultimele nou ă alegeri preziden țiale, dac ă PIB-ul real s-a îmbun ătățit față de anul precedent,
partidul la putere a câ știgat Casa Alb ă. În cazul actual, alegerile urmeaz ă acest model. Cre șterea
PIB-ului este mai sc ăzută decât anul trecut, iar oamenii vor o schimbare. Trump a propus
reducerea taxelor individuale de la un maxim de 44% la 33%, reducerea taxelor pe profitul
companiilor de la 35% la 15% și eliminarea taxelor pe propriet ăți. În schimb, Hillary Clinton vrea
creșterea celor trei tipuri de taxe. Victoria lui Trump, a scos in eviden ță un nou tip de votant
global: „muncitor, antiglobalizare, și de dreapta”. Există un tip de votant Brexit – Trump care va
naște mișcări similare în Europa și probabil peste tot în lume. Profilul este un votant militant alb,
îngrijorat de problema imigran ților, cu o slujb ă sau cu o securitate economic ă amenințată , cu un
scepticism adânc fa ță de tot ce înseamna guvern central. Vorbim de votantul din Nordul Angliei,
cel care a înclinat balan ța spre Brexit și de omologul lui în Pennsylvania și Michigan, cel care i-a
dat câș tig de cauz ă lui Trump într-o curs ă strânsă. Acest tip de votant va însemna c ă parteneriate
pro-comer ț liber vor fi mai greu de realizat.
Donald Trump devine al 45-lea pre ședinte al Americii. Republicanul are sus ținerea a 289
de electori. Votul popular a fost câ știgat de Hillary Clinton. Demo crata Hillary Clinton a pierdut
alegerile preziden țiale, dup ă ce a obținut cu 71 de electori mai pu țin decât rivalul republican. Cu
toate acestea, ea a strâns cu 136. 053 mai multe sufragii, prin compara ție cu Donald Trump. O
situație similar ă a fost și în a nul 2.000, când democratul Al Gore s-a g ăsit în aceea și situație, după
ce a câș tigat votul popular, dar l-a pierdut pe cel al electorilor, iar mandatul preziden țial a fost
câștigat de George W. Bush.
Un număr de 59.178.962 de alegători americani au votat pentru Hillary Clinton, în vreme
ce alte 59.041.945 de sufragii s-au îndreptat spre tab ăra lui Donald Trump. Asta înseamn ă că
prezidențiabila democrat ă a obținut cu 136.053 de voturi mai mult decât rivalul ei republican,
care a fost declarat câ știgător al alegerilor preziden țiale. Hillary Clinton a devenit al cincilea
candidat preziden țial care pierde alegerile, de și a primit mai multe voturi din partea americanilor.
Un număr de 289 de electori i-au acordat sus ținere republicanului Donald Trump, în timp ce 218
o susțin pe democrata Hillary Clinton.
La finalul num ărării voturilor, Donald Trump, a declarat :”Îmi cer scuze pentru faptul c ă v-
am fă cut să mă așteptați. Tocmai am primit un apel de la doamna secretar ă Clinton. Dânsa ne-a
felicitat și noi am felicitat-o, la rândul nostru pe ea, pentru c ă a fost o campanie foarte dificil ă.
Hillary a lucrat pentru o lung ă perioadă și îi dator ăm mulțumirile noastre. Este timpul s ă
vindecăm rănil e și să devenim o națiune unit ă. Mă angajez fa ță de fiecare cet ățean că voi fi
președintele tuturor americanilor. Pentru cei care au decis s ă nu mă sprijine, m ă adresez dvs.
pentru sprijinul dvs. pentru a unifica m ăreața noastr ă țară. Nu am dus o campanie, ci mai
degrabă o mișcare extraordinar ă, alcătuită din bărbați și femei care vor un viitor mai bun pentru
țara lor. Dac ă lucrăm împreun ă, vom începe sarcina de a împlini <<visul american>> (…). Avem un
potențial extraordinar. Fiecare american va avea ocazia s ă își îndeplineasc ă potențialul. B ărbați și
femei din aceast ă țară, niciunul dintre voi nu va fi uitat de aceast ă dată . Vom deveni prima (n.r. –

41
țară) din lume. În sfâr șit vom avea grij ă și de marii no ștri veterani. (…) Ne vom îmbarca pe calea
creșterii PIB-ului Americii. Ne vom dubla cre șterea economic ă (…). Ne vom în țelege bine cu toate
națiunile care vor s ă se înțeleag ă bine cu noi. (…) Vreau s ă spun comunit ății internaționale că vom
pune interesul Americii pe primul loc, dar nu îi vom dezam ăgi pe ceilalți. Veți vedea din partea
mea un parteneriat, nu conflict”.

5. Reacția piețelor financiare
Indicele Dow Jones Future s-a pr ăbușit cu 600 de puncte, ceea ce înseamn ă că bursele
americane au început urm ătoarea zi de tranzac ționare în c ădere liber ă. Și prețul petrolului s-a
ieftinit masiv în cursul nopții – pre țul barilului la petrolul crud a coborât cu 4%, pân ă la 43 de
dolari. Investitorii panica ți au vândut masiv ac țiuni în ultimele ore și cel mai important indicator
Futures pentru S&P 500 Index a sc ăzut cu 4 procente. Moneda mexican ă, pesos-ul s-a devalorizat
brusc la cel mai mic nivel din ultimii 22 de ani. Moneda na țională a Mexicului, s-a pr ăbușit br usc
după anunțarea primelor rezultate par țiale ale alegerilor din SUA, care indicau o lupt ă foarte
strânsă între Hillary Clinton și Donald Trump. Peso-ul a ajuns la un minim istoric, dup ă ce a fost un
adevărat barometru în această campanie, crescând odată cu Hillary Clinton și pierzând teren
odată cu avântul luat de Donald Trump. Indicele Nikkei din Japonia a c ăzut cu 2,5%, iar S&P
ASX/200 din Australia a sc ăzut cu 0,2 procente. Au mai fost sc ăderi în Coreea de Sud, Hong Kong,
Taiwan și Singapore. In opinia anali știlor interna ționali, aversiunea pre ședintelui ales Donald
Trump fa ță de acordurile comerciale cu vecinii din America Latin ă oferă un sprijin nea șteptat
piețelor de la Bucure ști la Praga. Monedele statelor din Europa de Est au avut imediat dup ă
aflarea rezultatului, o evolu ție peste aș teptări, în urma victoriei lui Trump, leul românesc s-a
apreciat cu 2,4% față de dolar. Candidatul republican vrea s ă renunțe la acordurile cu Mexicul și
să aducă producătorii înapoi, în SUA.
Aceste politici izola ționiste nu reprezint ă o amenin țare pentru Europa de Est, care depinde
mai puțin de exporturile c ătre cea mai mare economie mondial ă, ceea ce i-a determinat pe anali ști i
de la Rabobank, Nomura International Plc și Raiffeisen Bank International AG s ă recomande
cumpărarea valutelor din regiune. Franklin Templeton Investments sus ține că Polonia este relativ
protejată de efectele negative ale politicilor comerciale americane. Forintul maghiar s-a apreciat cu
1,8% față de dolar, iar zlotul polonez s-a apreciat și el, în timp ce monedele din Mexic ș i Africa de
Sud au condus declinul de pe pie țele emergente. Europa Central ă și de Est nu a fost pân ă acum
supusă criticilor. Vedem Un garia ca pe o zon ă de refugiu, a apreciat Daniel Bebesy, director în cadrul
companiei de gestionare a activelor Budapest Alapkezelo Zrt.

6. Concluzii
Aceste alegeri din Statele Unite ale Americii, leag ănul democra ției și țara care este
omniprezent ă în toate buletinele de știri culturale, sociale, econ omice sau politice, au fost un
moment de cotitură în istoria acestei țări care dup ă ce a uimit lumea cu primul preș edinte afro-
american, dou ă mandate preziden țiale la rând, acum alege un preș edinte care inițial nu era deloc
favorit in cursa preziden țială și printr-o campanie, care mul ți o numesc „murdară” a reu șit să
câștige voturile atât ale republicanilor cat și ale unor democra ți „indeci și”. Astfel putem lua
aceste alegeri și analiza din punct de vedere social, administrativ, politic și de ce nu c hiar și
economic, deoarece unele din punctele importante ale campaniei pre ședintelui ales Donald
Trump au un impact major economic la nivel mo ndial (retragerea SUA din acordul global de
reducere a gazelor cu efect de ser ă, din acordul de liber schimb Europa – SUA, etc.) și putem
trage urm ătoarele concluzii majore care vor avea un impact puternic la nivel global:

42
1. Alegerea lui Donald Trump ca pre ședinte al Statelor Unite a trimis o und ă de ș oc în
întreaga lume. Toat ă lumea se întreab ă ce va face miliardarul american la Casa Albă, ce planuri
are pentru America și mai puțin pentru al ții, cine vor fi câ știgătorii, dar și perdanții din noua
administra ție, dacă va ridica tonul la China (cel mai mare fabricant de produse pentru America,
dar și cel mai mare creditor al celor mai puternice țări d in lume), ce s e va întâmpla cu E uropa
(cine o va mai ap ăra), dar și cu țările aliate din estul Europei (P olonia sau România) etc. …
2. Prin alegerea lui Trump globalizarea, a șa cum s-a f ăcut în ultimii 20-25 de ani, s-a sfâr șit.
3. În preambulul campaniei electorale Donald Trump a reu șit să țintească un reflector
nemilos asupra cheltuielilor de ap ărare ale SUA, în ap ărarea altor țări și în susținerea pozi ției
globale a SUA. Este întrebarea care s-ar putea s ă ni se întoarc ă în față, inclusiv în România. Am
fost luați la întreb ări ani de zile de NATO, în vremea când cheltuielile noastre de ap ărare erau în
jurul a 1,3% din PIB, acum exist ă un consens politic pentru 2% din PIB ca nivel „normal”, adic ă a
cincisprezecea parte din buget. Acest lucru se poate traduce în viitor în reducerea amprentei pe
Kogălniceanu și poate revenir ea la un sistem de rota ție în loc de un sistem semipermanent, chiar
dacă baza de la Deveselu nu mai poate fi întoars ă din drum și chiar dac ă NATO va prelua, într-un
sistem interoperabil, utilizarea ei.
4. Din punct de vedere politic și militar, România a avut de câ știgat pe termen lung dintr-o
administra ție republican ă – Ronald Reagan a contribuit la c ăderea comunismului, George W.
Bush ne-a b ăgat în NATO și ne-a sus ținut pentru intrarea în UE. Venirea unei g ărzi republicane
dure la Casa Alb ă ar putea men ține relațiile politice, unde România are un parteneriat strategic
cu SUA, dar în schimb amer icanii (republicanii sunt mai r ăzboinici) vor dori ca administra ția de la
București, indiferent de numele ei, s ă cumpere mai mult armament. Asta înseamn ă ca de la 1, 6
mld. euro/dolari (1% din PIB) s ă ajungem spre 4 mld. euro/dolari pe an, ca pre ț al protec ției.
5. Chiar dac ă NATA, este cea mai de succes alian ță militară din istoria umanit ății, Trump a
spus că este preg ătit să lase pe dinafar ă statele care „nu pl ătesc pentru propria ap ărare”. În
condiții de război hibrid și presiune ruseasc ă continu ă, statele baltice, state ca România și
Ungaria, chiar un stat cum e Turcia pot fie intra într-o orbit ă ruseasc ă care să le men țină
apartene
nța NATO, dar s ă facă bilateral diverse în țelegeri economice separa te – în cazul Turciei
poate chiar militare – cu Moscova. Administra ția Trump este probabil dispus ă să exercite mai
puțină presiune asupra Rusiei pentru Ucraina, iar d isponibilitatea de a cheltui capital de influen ță
pentru o țară ca Moldova va sc ădea probabil vertiginos. România va fi grani ța către un spa țiu
estic destul de ostil – lucru care presupune militarizarea Mării Negre, de și probabil și aici
disponibilitatea de prezen ță directă american ă ar putea sc ădea.
6. Din punct de vedere economic, lucrurile sunt mai complicate și cred că economia
României ar avea mai mult de suferit decât de câ știgat. Trump ne va lua valuta prin majorarea
dobânzilor la dolar și încercarea de repatriere a profiturilor multina ționalelor americane aflate în
afara SUA, ne va livra pre țuri mai mari la produsele importate din America și din China, ceea ce
ne va crește inflația și apoi dobânzile la lei, va reduce investi țiile în afară pentru c ă vrea ca ele s ă
rămână în America, ceea ce va l ăsa libere cl ădirile de birouri, va majora pre țurile la benzin ă și la
constru
cții.
7. România va avea de ales la un moment dat, în cel mai r ău scenariu, între sus ținerea
Europei cu motor franco-german și continuarea parteneriatului privilegiat cu SUA, în condi țiile în
care sunt din ce in ce mai pu ține state europene care fac acest lucru. Alian ța România – Cehia-
Polonia cu Marea Britanie în multe probleme de Securitate european ă nu va mai fi pur și simplu
fezabilă, însă România, cu toate dificult ățile inerente, ar trebui s ă mențină cu dinții toate liniile
parteneriatului strategic semnat cu SUA.

43
8. Influen ța în domeniul justi ției și anticorup ției, relevată de Hillary Clinton ca Secretar de
Stat la nivel de problem ă de securitate na țională, a fost dramatic ă, vizibilă și parțial eficient ă. Aici
probabil va c ădea cel mai dramatic accent ul invers în administra ția Trump, în cam 6-9 luni dup ă
preluarea mandatului. Dac ă în momentul de fa ță, ambasadorul Klemm este dispus s ă fie un fel de
lăudător șef pentru DNA și Kovesi, este probabil ca Departamentu l de Stat va fi mai ponderat în a-
și lărgi sfera de preocup ări dincolo de lucruri care sunt de interes imediat pentru securitatea
Statelor Unite. Ca atare, instrumentarul diplomatic global este posibil s ă fie schimbat și redus
inclusiv ca amploare, concentrat mai agresiv pe obiective pu ține. Paradoxal, acest lucru ar putea
să însemne ș i mai puține investiții – Trump a spus din capul locului c ă va face o prioritate din
încercarea de a întoarce investi țiile marilor corpora ții în SUA. Acest lucru ar însemna o aten ție
mai puțină asupra justiției din România ș i o atenție mai mare, de pild ă, asupra atacurilor cyber
asupra SUA de la hackerii din România (gândi ți-vă doar la celebrul Guccifer).

Bibliografie:
1. Cotidianul „DER SPIEGEL despre alegerea lui Trump ca pre ședinte al SUA: – sfâr șitul lumii a șa cum o cunoa ștem;
2. Adrian Vasilescu: – Alegerea lui Trump, o grani ță de sistem, sfâr șitul unei ere, îndreptarea c ătre un război” ;
3. 3.http://www.zf.ro/burse-fonduri-mu tuale/actiunile-celei-mai-mari-co mpanii-de-armament-au-crescut-
cu-12-doar-intr-o-saptamana-datorita-lui-trump-15969750;
4. 4.http://www.jpost.com/Diaspora/Top -European-rabbi-Trump-victory-is -the-start-of-a-new-world-order-
472687;
5. www.stiripesurse.ro; www.agerpres.ro; www.stiripesurse.ro/tag/digi-24;
6. www.digi24.ro; www.digi-o nline.ro/tv/digi24;
7. httpsi//ro.yahoo.com.

44

VÂNZAREA LA LICITAȚIE PUBLIC Ă

Bujorel FLOREA1

Abstract:
A variety of the common sale, a public auction sale implies specific procedures, which gives this
type of selling a peculiar physiognomy, which distinguishes it from the classical sale.
The author insists on elements that constitute modalities of the sale at public auction, they
examine distinct from the general picture, giving the rigor of the study and legal clarity.
The study examines the peculiarities of the sale at public auction modalities namely the forced sale
of movable property; Forced sale of movable property; output fr om joint selling and selling goods
with special regime.
Within each of the sale by public auction the mo dalities are presented in a systematic order withe
the corresponding legal rules.
Article is under the sign of ordering legal guar dianship of examining legal norms evolved incidents
analyzed area.
Since doctrinal studies of the researched subject are not abundant, the author summarizes, among
other things, to reviewing the steps to be taken in each public auction modalities and specific
effects of these ways.

Keywords : the sale at public auction; amicable sale; direct sales; forced sale; ad sales; creditor adjudicator;
certified by the contractor; guarantee participation.

Vânzarea la licita ție publică este reglementat ă atât prin dispozi ții de drept civil, cât și prin
norme de drept procesual civil.
Caracteristica acestei varietăți de vânzare const ă în împrejurarea c ă bunul este pus în
vânzare în mod public, cu respectarea unor proceduri speciale. Cump ărătorul va fi persoana care
adjudecă bunul (adjudecatar), adic ă acea persoan ă care ofer ă prețul cel mai mare.
Acest tip de vânzare îmbrac ă mai multe modalit ăți și anume: vânzarea silit ă la licitaț ie
publică a bunurilor mobile; vânzarea silit ă la licitație publică a bunurilor imobile; vânzarea la licita ție
publică pentru ieș irea din indiviziune și vânzarea prin licita ție publică a bunurilor cu regim special.

1. Vânzarea silit ă la licitație public ă a bunurilor mobile
Urmă rirea bunurilor mobile ale debitorului pentru realizarea crean țelor creditorului se
poate face prin vânzare amiabil ă, vânzare direct ă sau prin vânzare silit ă.
1.1. Vânzarea amiabil ă se realizeaz ă de către executorul judec ătoresc, cu acordul ambelor
părți. Exe
cutorul judec ătoresc poate, cu acordul creditorului, s ă îi încuviin țeze debitorului s ă
procedeze el însu și la valorificarea bunurilor sechestrate. Debitorul este obligat s ă-l informeze în
scris pe executor despre ofertele primite, indicând, dup ă caz, poten țialul cumpăr ător, precum și
termenul în care acesta din urm ă se oblig ă să consemneze pre țul pe care-l oferă, la dispozi ția
executorului [art. 754 alin.(1) C.pr.civ.].

1 Conf. univ. dr., Facultatea de Științe Juridice, Politice și Administrative Bucure ști a Universit ății Spiru Haret, Avocat
Baroul Bucure ști, E-mail:floreabujorel@yahoo.com.

45
În cazul în care poten țialul cump ărător nu consemneaz ă prețul în termenul propus,
executorul judec ătoresc va fixa termen pentru vânzarea bunului mobil la licita ție publică [art. 754
alin.(2) C.pr.civ.].
1.2. Vânzarea direct ă constă în valorificarea bunurilor mobile urm ărite, cu acordul p ărților,
care înseamn ă vânzarea acestora c ătre cump ărătorul care oferă cel pu țin preț ul de circula ție a
bunurilor, raportat la preț urile medii de pia ță din localitatea unde are loc vânzarea și care
coincide cu locul unde se afl ă bunurile sechestrate [art. 755 alin.( 1) C.pr.civ. raportat la art. 758
alin.(1) C.pr.civ.].
Termenul pentru vânzarea direct ă se stabile ște prin acordul p ărților. Executorul
judecătoresc va întocmi procesul-verbal despre desf ășurarea și rezultatul vânz ării directe; în
situația în care vreuna dintre p ărți lipsește la efectuarea vânz ării directe, executorul îi va
comunica o copie certificată de pe procesul-verbal privind vânzarea.
1.3. În lipsa acordului p ărților, ori dac ă vânzarea amiabil ă sau direct ă nu se concretizeaz ă,
se va trece la vânzarea silit ă prin licita ție publică a bunurilor mobile sechestrate, potrivit legii (art.
758-778 C.pr.civ.).
Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circula ție raportat ă la prețurile medii de pia ță din
localitatea unde are loc vânzarea silit ă, de către executorul judec ătoresc sau de c ătre un expert numit
de executor.
După fixarea termenului de licita ție și a locului în care se va desf ășura, executorul
judecătoresc va în știința părțile și alte persoane interesate.
Potrivit legii (art. 762 C.pr.civ.) executorul judec ătoresc va întocmi anun țurile de vânzare
pe care le va afi șa la locul licita ției, sediul executorului judec ătoresc, al prim ăriei în raza c ăreia are
loc vânzarea, al instan ței de executare și în alte locuri. Totodat ă, executorul judecă toresc va
întocmi publica ții de vânzare pe care le va aduce la cuno ștința publicului printr-un ziar local,
național, alte publica ții sau pagini de internet destinate comercializ ării unor bunuri de natura
celor scoase la vânzare.
Executorul judec ătoresc va îndeplini obligațiile legale ce îi revin priv ind restrângerea sau
refacerea formalit ăților de publicitate, preg ătirea, amânarea și efectuarea licita ției.
Participan ții la licita ție trebuie s ă aibă capacitate deplin ă de exerci țiu și capacitatea de a
dobândi bunurile scoase la licita ție. Aceștia vor consemna, la dispozi ția executorului judec ătoresc,
până la începerea licita ției, cel pu țin 10% din preț ul de începere a licita ției pentru bunurile pe care
ar intenționa să le cumpere [art. 768 alin.(1) C.pr.civ.]. Excepteaz ă de la această obligație de
depunere a garan ției creditorii urm ăritori sau intervenien ții. În schimb, ace știa din urm ă nu pot să
adjudece bunurile scoase la vânzare, nici person al, nici prin persoane interpuse, la un pre ț mai mic
de 75% din pre țul stabilit pentru licita ție [art. 767 alin.(3) C.pr.civ.].
Debitorul urm ărit nu va putea adjudeca nici person al, nici prin persoane interpuse.
În cadrul efectuă rii licitației propriu-zise (art. 769 C.pr.civ.) executorul judec ătoresc ofer ă
bunurile spre vânzare strigând de 3 ori succesiv, la intervale de timp care s ă îngădui e op țiuni și
supralicitări. Prețul de pornire este cel prev ăzut în publica ții sau anun țuri. Bunul va fi adjudecat
de către persoana care ofer ă prețul cel mai mare; când exist ă un singur participant, acesta va
oferi prețul de începere a licita ției.
Bunurile se vând fie individual, fie mai multe împreun ă, în func ție de natura ș i destinația
lor, astfel încât prin modul de vânzare s ă nu se deprecieze.
În privința bunurilor supuse pieirii, degrad ării, alterării sau deprecierii, vânzarea se va face
la orice preț, oricare ar fi num ărul concuren ților, la primul termen al licita ției, fără ca aceasta s ă
se amâne.
Amânarea licita ției pentru alt termen se dispune dac ă bunul nu va fi vândut nici dup ă ce

46
va fi scos a doua oar ă la vânzare la pre țul minim de 75% din cel de începere a licita ției, prevăzut
în publica ții și anunțuri. Așadar, la primul termen al licita ției, bunul poate fi scos a doua oară la
vânzare dac ă la prima vânzare nu se ob ține prețul de începere a licita ției.
În situația în care nu se ob ține la a doua vânzare nici pre țul de 75% din cel de începere a
licitației, atunci licita ția se va amâna la alt termen, care poat e fi fixat în maxim 20 de zile de la
data primei licita ții. La acest al doilea termen licita ți a v a î n c e p e d e l a p r e țul de 50% din cel
prevăzut în publica ții sau anun țuri. Dac ă nici acest pre ț nu se ob ține, bunurile vor fi vândute, la
acest al doilea termen, persoanei care ofer ă cel mai mare pre ț, chiar dac ă la licitația aceasta nu
are concuren ță.
În toate cazurile, la pre țuri egale oferite, bunul va fi adjudecat de persoana care are
calitatea de titular al dreptului de preemp țiune asupra bunului licitat.
Dreptul de preemp țiune al titularului care nu s-a prezentat la licita ție se stinge ș i ca atare
nu va mai putea fi exercitat dup ă adjudecarea bunului (art. 770 C.pr.civ.)
Persoana care și-a adjudecat bunul este obligat ă să dep ună întregul pre ț, de îndat ă sau, la
cererea sa, acceptată de creditor ori de reprezentantul s ău, în cel mult 5 zile de la data licita ției.
Creditorul adjudecatar poate depune crean ța sa, în tot sau în parte, în contul preț ului
bunului adjudecat. În cazul în care valoarea crean ței nu acoperă pre țul bunului, atunci creditorul
adjudecatar va depune în contul preț ului atât crean ța sa, cât ș i diferența dintre pre țul de
adjudecare și valoarea crean ței.
În cazul în care pre țul de adjudecare, respectiv valoarea crean ței și diferența de preț nu se
vor depune potrivit condi țiilor arătate, licitaț ia se va relua, la acela și termen ori la un alt termen, cu
îndeplinirea formalit ăților de publicitate. În astfel de cazuri primul adjudecatar va fi ră spunză tor atât
de scăderea pre țului obținut la a doua vânzare, cât și de cheltuielile ocazionate de aceasta.
Sumele încasate vor fi consemnate de îndată, de către executorul judec ătoresc, despre
consemnare fă când mențiune în procesul-verbal de licitație.
Licitația se încheie imediat ce din sumele ob ținute prin vânzarea bunurilor licitate se pot
acoperi toate crean țele care se urm ăresc, precum și toate cheltuielile de executare.
După încheierea licitației , executorul judecă toresc va întocmi un proces-verbal de licita ție
despre desf ășurarea și rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, debitor și creditorul
urmăritor (ultimii doi dac ă au participat la licita ție), precum și de adjudecatar.
Executorul judec ătoresc va elibera, sub semn ătura sa, un certificat de adjudecare, pentru
fiecare adjudecatar în parte, care va cuprinde data și locul licita ției, numele adjudecatarului,
indicarea bunului adjudecat și după caz, pre țul plătit sau care urmeaz ă a fi plătit.
Important de re ținut ar fi faptul c ă certificatul de adjudecare eliberat fiec ărui adjudecatar
constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor cump ărate prin licita ție.
În temeiul certificatului de adj udecare, adjudecatarul va putea ob ține transferul, pe numele
său, a titlurilor de va loare nominative. Dacă emitentul titlurilor refuz ă nejustificat să efectueze
transferul, adjudecatarul se poate adresa instan ței de executare, care, prin încheiere, va constata
transferul. Incheierea va fi utilizat ă de către adjudecatar la efectuarea înregistr ărilor prevăzute de
lege. Prin aceea și închei ere instan ța poate dispune obligarea emitentului la plata unei amenzi
judiciare și, la cererea p ărții interesate, la plata de despă gubiri pentru paguba cauzată .
Predarea bunului se va face dup ă achitarea integral ă a prețului.
Până la data pred ării riscul pieirii bunului adjudecat se suportă de c ătre debitor.
După predarea bunului adjudecat executorul judec ătoresc va dispune, din oficiu, dac ă este
cazul, radierea drepturilor și sarcinilor stinse prin adjudeca re care grevau anterior bunul
adjudecat, din registrele de publicitate.

47
De la data pred ării bunului adjudecat, cump ărătorul devine proprietarul acestuia, liber de
orice sarcini, care se str ămută de drept asupra pre țului plătit, cu excep țiile prevăzute de lege (art.
775 C.pr.civ.).
Obligația de garan ție pentru viciile ascunse ale bunului vândut, care reprezint ă o obliga ție
de bază pentru vânz ător, nu mai exist ă în cazul vânz ării silite la licita ție publică.
O eventual ă cerere de desfiin țare a vânzării la licita ție public ă îndreptat ă împotriva
adjudecatarului care a pl ătit prețul are caracter inadmisibil . Pe cale de excep ție, o astfel de cerere
poate fi formulat ă în cazul în care vânzarea la licita ție public ă s-a făcut cu mijloace frauduloase
din partea adjudecatarului. O asemenea cerere va fi efectuat ă numai pe cale principală.
A doua excep ție de la regula inadmisibilit ății cererii de desfiin țare a vânz ării o reprezint ă
cazul când adjudecatar a fost creditorul și există, potrivit dreptului comun, temei de nulitate.
Contractele de loca țiu ne având ca obiect bunul licitat, precum și celelalte acte juridice
privitoare la bunul adjudecat se mențin sau înceteaz ă, potrivit legii, după caz. Cu toate acestea,
adjudecatarul nu este ținut să respecte loca țiunea sau alt act juridic dac ă prețul convenit este mai
mic cu o treime fa ță de pre țul pieței sau inferior celui rezultat din locațiunile sau actele juridice
precedente.
Numai plățile făcute înainte de scaden ță de către locatar sau alte persoane interesate și care
sunt înscrise în Arhiva Electronic ă de Garan ții Reale Mobiliare ori în alte registre publice pot fi opuse
adjudecatarului.

2. Vânzarea silit ă la licitație public ă a bunurilor imobile
2.1. Ca și în cazul bunurilor mobile, bunurile imob ile pot fi valorificate pe calea vânz ării, fie
pe cale amiabilă, fie prin vânzare direct ă, fie pe calea vânz ării silite, dacă debitorul nu- și
îndepline ște de bun ă-voie obliga ția înscris ă într-un titlu executoriu1.
Pot fi urm ărite silit atât bunurile imobile care fac ob iectul dreptului de proprietate, cât și
dezmembr ăminte ale dreptului de proprietate privat ă, precum și dreptul de uzufruct și dreptul de
superficie.
Potrivit art. 537 C.civ. bunurile imobile sunt: terenurile, izvoarele și cursurile de ap ă,
plantațiile prinse în r ădăcini, construcțiile și orice alte lucr ăr i f i x a t e î n p ământ cu caracter
permanent, platformele și alte instala ții de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul
continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu
caracter permanent2.
În completare, art. 538 C.civ. men ționează bunurile care r ămân sau devin imobile.
Astfel, potrivit textului de lege precitat r ămân bunuri imobile materialele separate în mod
provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuin țate, atât timp cât sunt păstrate în aceea și
formă, precum și părțile integrante ale unui imobil, deta șate temporar de acesta, dac ă sunt
destinate spre a fi reintegrate.
Materialele destinate a fi integrate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul
în care au dobândit aceast ă destinație3.
Imobilele înscrise în cartea funciar ă sunt urm ărite în întregimea lor, urm ărirea fiind extins ă
de plin drept și asupra bunurilor accesorii imobilului, precum și asupra fructelor și veniturilor
acestuia.

1 A se vedea, O.Puie, Vânzarea silit ă imobiliar ă. Înscrierea în cartea funciar ă a actelor de executare silit ă și a dreptului de
proprietate dobândit prin executare silit ă, în RRES nr. 4/2013, p.78-92.
2 A se vedea, O.Puie, Contractele ci vile în contextul noului Cod civil și al noului Cod de procedur ă civilă, Editura Universul
Juridic, Bucure ști, 2014, p.161
3 A se vedea, I.Deleanu, V. Mitea, Tratat de procedur ă civilă, vol.III, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2013, p.565-566.

48
Bunurile accesorii nu pot fi urm ărite decât odat ă cu imobilul propriu-zis.
Nu pot fi urm ărite silit imobilele declarate neurm ăribile în cazurile și condițiile prev ăzute
de lege.
Dacă suntem în prezen ța unor titluri executorii privitoare la crean țe a căror valoare nu
depășește 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului se poate efectua sub condi ția ca
acesta să nu dețină alte bunuri urm ăribile, sau care nu pot fi valorificate.
Urmărirea imobilelor ipotecate și a celor proprietate comun ă s e f a c e c u r e s p e c t a r e a
normelor speciale prev ăzute de lege (art. 817-818 C.pr.civ.).
2.2. Cu privire la procedura vânz ării silite a imobilelor, normele le gale (art. 819 C.pr.civ.) prev ăd
că cererea de urm ărire, însoțită de titlul executoriu și de dovada achit ării taxei de timbru se depun la
executorul judec ătoresc din circumscripț ia curții de apel în a c ărei rază teritorială se află imobilul
debitorului urm ărit.
Executorul judec ătoresc, dup ă ce înregistreaz ă cererea de urm ărire, va solicita instan ței de
executare
competent ă încuviin țarea urm ăririi silite a imobilului.
Instanța de executare se va pronun ța printr-o încheiere de încuviin țare, care se comunic ă
de către executorul judec ătoresc, în copie certificat ă, către debitorul și terțul dobânditor ,
punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la comunicare s ă achite întreaga datorie,
inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare.
Totodată, executorul judecă toresc va întreprinde demersurile pentru publicitatea urm ăririi
prin notarea acesteia în cartea funciar ă, spre a fi opozabil ă terților, precum ș i măsurile de
administrare a imobilului urm ărit 1 și cele necesare între ținerii debitorului2.
Procedura de vânzare va începe dacă în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de
încuviințare a executării, debitorul nu pl ătește datoria.
Executorul judec ătoresc va evalua, personal sau prin expert, valoarea de circula ție a
imobilului, raportat ă la preț ul mediu de pia ță din localitatea respectiv ă. Încheierea de evalure o
va comunica p ărților.
După evaluarea imobilului urm ărit, executorul va fixa pre țul acestuia, care va fi pre țul de
pornire a licita ției, prin încheiere definitiv ă, pronun țată fără citarea păr ților.
În termen de 5 zile de la stabilirea pre țului de pornire, executorul va fixa, tot prin încheiere
definitivă, termenul când are loc licita ția de vânzare, care va fi adus la cuno ștință publică prin publica ții
de vânzare.
Termenul pentru vânzarea imobilului nu va fi mai scurt de 20 de zile ș i nici mai lung de 40
de zile de la afi șarea publica ției de vânzare la locul unde va avea loc licita ția.
În ceea ce priveș te locul licita ției, legea precizeaz ă3 că acesta poate fi sediul executorului
judecătoresc, al instan ței de executare sau al prim ăriei în raza c ăreia se afl ă imobilul, locul unde
este situat imobilul sau orice alt loc, în cazul în care se apreciaz ă că ar fi mai potrivit pentru buna
valorificare a acestuia.
La licitație poate participa , în calitate de licitator, orice persoan ă care are capacitate
deplină de exerci țiu și capacitatea de a dobândi bunul urm ărit.
Debitorul nu poate participa la licita ție, nici personal, nici pr in persoane interpuse.
Bunurile imobile supuse vânz ării la licita ție nu pot fi adjudecate de c ătre creditorii
urmăritori sau intervenien ți, dacă nu ofer ă o valoare de cel pu țin 75% din pre țul de pornire al
primei licitații.

1 Potrivit art. 822 C.pr.civil ă
2 Potrivit art. 833 C.pr.civil ă
3Potrivit art. 842 C.pr.civil ă

49
Garanția de participare la licitație, reprezentând 10% din pre țul de pornire a licita ției
pentru termenul respectiv, se depune la unitatea prev ăzută de lege, la dispozi ția executorului
judecătoresc, pân ă la termenul stabilit pentru vânzare. Aceast ă garanție nu este obligatorie
pentru creditorii urmăritori sau intervenien ți, precum ș i pentru persoanele care, împreun ă cu
debitorul au un drept de proprietate comun ă, pe cote-pă rți asupra imobilului urm ărit, sau sunt
titularii unui drept de preemp țiune.
Vânzarea efectiv ă la licitație a imobilelor se face în mo d public, prin citirea de c ătre
executor a publica ției de vânzare și a ofertelor primite pân ă la data licita ției.
Pentru fiecare imobil, licita ția se desf ășoară separat. Totu și, dacă în cazul în care mai
multe imobile înscrise în c ărți funciare diferite sunt grevate cu aceea și ipotecă sau imobilul este
compus din mai multe parcele, executorul judec ătoresc va putea dispune ca vânzarea s ă se facă
simultan pentru mai multe imobile, sau separat pentru fiecare parcel ă î n p a r t e . D e c i z i a
executorului va fi luat ă la cererea debitorului sau a creditorului urm ăritor.
Totodată, da
că o parte determinat ă din imobil nu este suficient individualizat ă, după
efectuarea opera țiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciar ă, executorul judecătoresc
va putea dispune ca vânzarea s ă se facă separat pentru aceast ă parte.
Ordinea vânz ării imobilelor sau parcelelor când acestea se vând separat, este stabilit ă de
către debitor, iar în lipsa unei asemenea preciz ări, va fi ar ătată de că tre executor.
Urmează oferirea imobilului spre vânzare prin 3 strig ări succesive ale executorului
judecătoresc, la intervale de timp care s ă permită opțiuni și supralicit ări, pornind de la pre țul
oferit, care este mai mare decât cel la care s-a f ăcut evaluarea, sau, în lipsa unui asemenea pre ț,
de la prețul de evaluare.
Din prețul cel mai mare oferit sau, în lips ă, din pre țul fixat în publica ție, se scade, dac ă este
cazul, valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abita ție, sau servitute, intabul ate ulterior înscrierii
vreunei ipoteci.
Licitația se va relua, în aceea și zi, prin decizia executorului judec ătoresc, dacă , din cauza
existenței drepturilor de uzufruct, uz, abita ție, sau servitute, nu s-a putut obține un pre ț suficient
pentru aco
perirea crean țelor ipotecare înscrise anterior, socotite dup ă datele din cartea funciar ă.
Licitația se va relua pentru vânzarea imobilului liber de drepturile men ționate, caz în care
strigările vor începe de la pre țul menționat în publica ția de vânzare.
Al doilea termen pentru vânzare se va stabili la cel mult 30 de zile, dac ă prețul la care a
fost evaluat imobilul nu a fost oferit. Pentru acest al doilea termen de vânzare se va face o nou ă
publicație, iar licitația va începe de la prețul de 75% din pre țul de pornire al primei licita ții. Bunul
va fi vândut dac ă se prezint ă o singură persoan ă care ofer ă prețul de începere a licita ției.
Dacă la acest al doilea termen nu se ob ține prețul de începere și dacă există cel puțin doi
licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare pre ț oferit, dar nu mai pu țin de 30% din preț ul de
pornire al primei licita ții.
A treia licita ție poate s ă fie stabilită de către executorul judec ătoresc la cererea creditorului,
dacă imobilul nu a fost adjudecat nici la a doua licita ție, în condi țiile stabilite pentru aceasta.
La termenul stabilit pentru cea de-a treia licita ție, prețul de începere este de 50% din
prețul de pornire al primei licita ții. Bunul va fi vândut dac ă se prezint ă o singură persoan ă care
oferă prețul de pornire al acestei licita ții.
Dacă n u s e o b ține acest pre ț și dacă există cel puțin doi licitatori, bunul va fi vândut, la
acest termen, la cel mai mare pre ț oferit, chiar dac ă acesta din urm ă ar fi mai mic decât valoarea
creanței ori a garan ției.

50
Potrivit legii1, în toate situa țiile titularul dreptului de preemp țiune asupra bunului urmărit,
la preț egal, va fi declarat adjudecatar.
Dreptul de preemp țiune al titularului care nu a participat la licita ție se stinge dup ă
adjudecarea imobilului.
După ce are loc licita ția, adjudecatarul este obligat s ă depună preț ul la dispozi ția executorului
judecăt o r e s c , î n t e r m e n d e 3 0 d e z i l e d e l a d a t a v â n z ării, ținându-se seama de garan ția depusă în
contul pre țului.
În cazul în care adjudecatarul este un creditor, acesta poate depune crean ța sa în contul
prețului și dacă este nevoie, diferen ța de preț.
Executorul judec ătoresc, la cererea adjudecatarului și cu acordul creditorului, când nu este
adjudecatar, și al debitorului, pentru partea de pre ț care dep ășește valoarea creanței, poate
stabili plata pre țului în rate și a avansului.
Nedepunerea prețului de către adjudecatar în termenul ar ătat conduce la scoaterea
imobilului la o nouă vânzare în contul acestuia, la prețul de începere a licita ției la care a fost
adjudecat. Într-o astfel de situa ție, adjudecatarul care nu a plătit pre țul și din cauza c ăruia s-a
scos din nou la licitație imobilul va pl ăti cheltuielile ocazionate de noua licita ție și eventuala
diferență de pre ț. Dacă adjudecatarul va achita la termenul de licita ție prețul oferit ini țial, va fi
obligat numai la plata cheltuielilor prilejuite de noua licita ție.
Dacă la noul termen de licita ție imobilul nu se vinde, fo stul adjudecatar va pl ăti toate
cheltuielile ocazionate de noua licita ție, pentru a c ărei organizare se face vinovat.
După adjudecarea imobilului de c ătre un participant la licitație executorul judec ătoresc va
dispune, la cerere, restituirea garan țiilor depuse de ceilal ți participan ți.
După plata integral ă a prețului sau a avansului (în cazul pl ății prețului în rate) executorul
va întocmi actul de adjudecare, pe baza procesului-verbal de licita ție.
Un exemplar al actului de adjudecare se va preda adjudecatarului, având valoare de titlu
de proprietate. Alt exemplar al acestuia va fi comunicat, din oficiu, biroului de cadastru și
publicitate imobiliar ă pentru înscrierea provizorie în cartea funciar ă a dreptului de proprietate al
adjudecatarului2.
Actul de adjudecare poate fi atacat pe calea contestației la executare , de către debitorul
sau terțul dobânditor, creditorii urm ăritori sau orice altă persoan ă interesat ă, în termen de o lun ă
de la data înscrierii provizorii în cartea funciar ă.
Potrivit art. 849 alin (4) C.pr.civ. instan ța de executare poate suspenda eliberarea, sau
după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silit ă a imobilului adjudecat.
Atunci când nu s-a contestat actul de adjudecare în termenul legal, sau în situația când
contestația a fost respins ă de către instan ța competentă prin hot ărâre definitiv ă, executorul
judecătoresc va hot ărî intabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului în cartea funciar ă.
Hotărârea este cuprins ă într-o încheiere definitiv ă.
Dacă dreptul dobândit de c ătre adjudecatar era deja înscris în mod provizoriu, nu se va
dispune decât înscrierea provizorie.
De la data intabul ării în cartea funciar ă a dreptului de proprietate al adjudecatarului,
imobilul r ămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcin i privind garantarea drepturilor de crean ță.
Drepturile de crean ță ale creditorilor se pot realiza din preț ul obținut.

1 A se vedea art. 846 alin.(12) C.pr.civ.
2 A se vedea, E. Huruba, Formalit ățile premerg ătoare licita ției imobiliare, în volumul Conferin ței Interna ționale „ Institu ții ale
procesului civil și ale execut ării silite” , Târgu-Mure ș, 29-31 august 2013, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2013, p.165.

51
Prin aceeaș i încheiere executorul va hot ărî și înscrierea în cartea funciar ă a interdic ției de
înstrăinare și de grevare a imobilului pân ă la plata integrală a pre țului și a dobânzii aferente,
evident dac ă plata imobilului se face în rate.
Dacă adjudecatarul nu a fost pus anterior în posesie, la cererea lui, executorul îl va pune în
posesia imobilului adjudecat.
Jurispruden ța1 a pronun țat o soluție juridică nestemat ă, prin care a statuat c ă adjudecatarul
imobilului vândut la licita ție publică nu este obligat la plata impozitului pe transferul propriet ății și că
intabularea dreptului asupra imobilului adjudecat nu este condi ționată de plata acestui impozit de
către adjudecatar. Printre argumentele care sprijin ă această soluție se situeaz ă:
– faptul că vânzarea silit ă a imobilului nu are natura juridic ă a unui act juridic, ca
manifestare voluntar ă de voință;
– vânzarea la licita ție nu se încadreaz ă în noțiunea de transfer al dreptului de proprietate;
– adjudecatarul nu figureaz ă în niciuna dintre categoriile de contribuabili definite prin
Codul fiscal;
– adjudecatarul nu este persoana din patrimoniul c ăreia se transfer ă dreptul de
proprietate, impozitul fiind datorat de executatul silit;
– titularul dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat poate s ă dispună de
dreptul său numai dup ă înscrierea în cartea funciar ă (art. 887 C.civil), iar lipsirea sa de
atributul dispozi ției constituie o ingerință în substan ța dreptului de proprietate, în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conven ției Europene a Drepturilor Omului.

Cât privește efectele adjudec ării, legea prevede c ă prin adjudecarea imobilului, adjudecatarul
devine proprietar, de la aceast ă dată având dreptul la fructe și venituri, datorând dobânzi pân ă la plata
integrală a prețului și suportând toate sarcin ile imobilului (art. 857 alin.1 C.pr.civ.).
Așadar, rezult ă din con ținutul acestor dispozi ții legale c ă proprietatea asupra imobilului
adjudecat se transmite prin adjudecare. Data transmiterii este aceea a comunic ării actului de
adjudecare de c ătre executorul judec ătoresc.
Adjudecatarul dobânde ște dreptul de a dispune de imobilul cumpă rat odată cu intabularea.
Intabularea în cartea funciar ă a dreptului dobândit prin vânzare silit ă (adjudecare) are
efect declarativ și nu de dobândire a dreptului.
Vânzarea silit ă la licitație public ă nu se bucur ă de garan ția contra viciilor ascunse și nici nu
poate fi atacat ă pentru leziune (art. 858 C.pr.civ.).
Codul de procedur ă civilă instituie dispoziții speciale în materia evic țiunii totale sau
parțiale a unui imobil (teren) vândut la licita ție public ă prin procedura urm ăririi silite imobiliare
(art. 860-862 C.pr.civ.)2

3. Vânzarea la licita ție public ă pentru ie șirea din indiviziune
Vânzarea la licita ție public ă este utilizat ă odată cu încetarea st ării de coproprietate,
întemeiat ă la rându-i pe succesiune, contract sau încetarea st ării devălmăș iei matrimoniale.
Ieșirea din indiviziune prin procedura partaj ului judiciar se poate face, chiar dac ă s-a ajuns
în fața instanței de judecat ă, prin înțelegerea p ărților (prin bun ă învoială) sau prin vânzarea
bunurilor proprietate comun ă la licitație publică.

1 A se vedea C. Apel Cluj, Sec ția I civilă, Decizia nr. 315/R din 28 ianuarie 2011 în „Buletinul Jurispruden ței pe anul 2011”,
Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2012, pp.103-106, apud O. Puie, Contracte civile în co ntextual noului Cod civil și al
noului Cod de procedur ă civilă, op. cit., pp. 166-168.
2Este vorba despre stingerea ac țiunilor contra adjudecatarului, suspendarea împ ărțelii prețului, acț iunea în regres a
adjudecatarului contra debitorului urm ărit și desființarea măsurilor asiguratorii sau de executare.

52
La rândul ei, vânzarea bunurilor va fi stabilit ă de către instan ță, în sensul c ă se va face, fie
prin bună învoială, dacă părțile sunt de acord, fie de c ătre executorul judec ătoresc.
În primul caz, instan ța va stabili, prin încheiere, un termen în care p ărțile să vândă bunul, care
nu poate fi mai mare de 3 luni, cu excep ția situației în care p ărțile se pun de acord cu majorarea lui.
Dacă cel puțin una din p ărți nu a fost de acord cu vânzarea prin bun ă învoială, sau dac ă
această vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit de c ătre instan ță, aceasta va dispune, prin
încheiere, ca vânzarea s ă fie efectuat ă de către executorul judec ătoresc.
Executorul judec ătoresc va proceda la efectuarea vânz ării la licita ție publică.
Executorul va fixa termenul de licita ție și va înștiința coproprietarii în acest sens. Acest
termen nu va putea depăș i 30 de zile pentru bunurile mobile și 60 de zile pentru cele imobile,
termene calculate de la data primirii încheierii instan ței.
Coproprietarii pot hot ărî ca
vânzarea s ă se facă fie la orice pre ț oferit de participan ții la
licitație, fie ca vânzarea s ă nu scad ă sub un pre ț anume.
Sumele rezultate din vânzare sau cele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilal ți,
vor fi împ ărțite de instan ță în raport cu cota-parte a fiec ărui coproprietar.
Licitația prin vânzare echivaleaz ă cu o împ ărțeală pentru partea din pre ț ce i se cuvine
adjudecatarului și cu o vânzare pentru cotele-p ărți din preț cuvenite celorlalți coproprietari1.
În ipoteza în care bunul este adjudecat de un ter ț, licitația reprezint ă o vânzare în raporturile
dintre coproprietari și terțul adjudecatar, respectiv o împ ărțeală în relațiile dintre coproprietari.
Hotărârea de partaj are efect constitutiv.
Fiecare coproprietar va deveni proprietar ul exclusiv al sumelor de bani corespunz ătoare
cotelor-părți de la data r ămânerii definitive a hot ărârii judec ătoreș ti2. Dreptul de proprietate
asupra imobilului adjudecat de un ter ț este dobândit de acesta prin intabularea certificatului de
adjudecare.
Garanțiile constituite de coproprietari asupra cotelor lor se str ămută, de drept, asupra
sumelor de bani ce le-au fost repartizate prin partaj3.

4. Vânzarea bunurilor cu regim special în cadrul execut ării silite
Anumite bunuri, având un regim special, sunt vândute în anumite condi ții care derog ă de
la normele de drept comun privind vânzarea.
Din rândul acestor bunuri fac parte, cu titlu de exemplu: titlurile de credit; valorile sau
mărfurile negociabile la bursele de valori și de mărfuri; obiectele din metale ș i pietre pre țioase;
mijloacele de plat ă străine și alte titluri de valoare; obiectele de art ă; colecțiile de valoare ș i
obiectele de muzeu; acțiunile la societ ățile închise; titlurile de valoare etc.
Astfel, titlurile de credit ș i orice alte valori sau m ărfuri negociabile la bursele de valori, bursele
de mărfuri și pe alte pie țe se pot vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin
sistemul alternativ de tranzac ționare, în formele și condițiile prevăzute de le gea special ă4.
Obiectele din metale și pietre pre țioase, mijloacele de plat ă străine și alte titluri de
valoare, altele decât cele care se vând prin intermediul bursei sau sistemului alternativ de
tranzacționare, pot fi vândute prin entit ăți autorizate5.
Sumele provenite din vânzarea obiectelor de art ă, a colec țiilor de valoare și a obiectelor
de muzeu vor fi consemnate la entitatea ar ătată de executorul judec ătoresc1.

1 A se vedea M. Eliescu, Transmisiunea și împ ărțeala moștenirii în dreptul RPR, Editura Academiei, 1996, p.290 apud M.-L.
B. Magdo, Contractul de vânzare în no ul Cod civil, Editura Hamangiu, Bucure ști 2014,.,p. 440.
2 A se vedea art. 680 alin.(1) C.civ.
3 A se vedea art. 682 C.civ.
4 A se vedea art. 757 alin.(1) C.pr.civ.
5 A se vedea art. 757 alin.(2), teza întâi, C.pr.civ.

53
În cazul în care vânzarea ac țiunilor la societ ățile închise și a părților sociale nu se poate
face pe cale amiabilă, atunci se va realiza de c ătre executorul judec ătoresc, prin licita ție publică ,
dacă legea nu prevede un sistem special de circula ție a acestora2.
Potrivit art. 757 alin.(4) C.pr.civ. vâ nzarea titlurilor de valoare de c ătre un executor
judecătoresc (sau agent specializat) este precedat ă de întocmirea unui caiet de sarcini care va
conține, sub sanc țiunea nulit ății vânzării, actul consti tutiv al societ ății, numărul și felul acțiunilor sau
părților sociale supuse vânz ării, garanțiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea
sau cesiunea acestora ș i drepturile de preferin ță acordate asocia ților, situaț ia financiar ă anuală pe
ultimele dou ă exerciții financiare și orice alte documente necesare aprecierii consisten ței și valorii
drepturilor societare aferente ac țiunilor sau p ărților sociale scoase la vânzare.
Obiecțiunile la caietul de sarcini trebuie formulate în termen de 5 zile de la comunicare,
sub sanc țiunea dec ăderii, de c ătre debitor, creditor, societatea emitent ă și ceilalți asociați.
Obiecțiunile vor fi solu ționate de c ătre executorul judec ătoresc, prin încheiere executorie, dat ă
fără citarea pă rților.

Bibliografie

1. Codul civil
2. Codul de procedur ă civilă
3. M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RPR, Editura Academiei, 1996.
4. I. Deleanu, V. Mitea, Tratat de procedur ă civilă, vol. III, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2013.

1 A se vedea art. 757 alin.( 2), teza a doua, C.pr.civ.
2 A se vedea art. 757 alin.(3) C.pr.civ.

54

ABȚINEREA ȘI RECUZAREA PROCURORULUI ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL

Gina NEGRU Ț 1

Abstract:
For the purpose of criminal proceedings and the ac hievement of its purpose, they were introduced
in the Criminal Procedure Code providing for new cases of incompatibility, and ways to resolve the
cases of incompatibility (absention and challenge) have been simplified to resolve the matter
without delay criminal to be decided.

Keywords : criminal proceedings, judicial bodies , incompatibility, absention, recusal

1. Considera ții generale
Orice încălcare a legii prin s ăvârșirea unei infrac țiuni dă naștere unui conflict între voin ța
legii, cuprins ă în dispozi țiile normelor juridice de drept penal, și voința destinatarului care a avut o
conduită contrară normei de incriminar e, conflict care creeaz ă un raport juridic de drept substan țial
în cadrul c ăruia statul î și exercită dreptul de a trage la r ăspundere pe cel care a înc ălcat legea, iar
acesta din urm ă are obligaț ia să suporte consecin țele nerespect ării legii penale2.
Raportul juridic penal de conflict care s-a n ăscut între stat și infractor din momentul
săvârșirii infrac țiunii este adus în fa ța organelor judiciare care au dreptul de a-l trage la
răspundere penal ă pe infractor în cadrul unui proces penal.
Participan ții în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, p ărțile, subiec ții
procesuali principali și alți subiec ți procesuali, iar în categoria or ganelor judiciare sunt incluse:
organele de cercetare penal ă, procurorul, judec ătorul de drepturi și libertăți, judec ătorul de
cameră preliminar ă, instanțele judec ătoreș ti.
Având în vedere dispozi țiile Codului de procedur ă penală, în prezent, în structura tipică a
procesului penal întâlnim patru faze: urmărirea penal ă, camera preliminar ă, judecata și punerea
în executare a hot ărârilor penale r ămase definitive.
Conform dispozi țiilor art. 55 CPP, organele de urm ărire penală care desfăș oară activități
premergătoare judec ății și care ajută pe p arcursul urmăririi penale la descoperirea și strângerea
de probe necesare soluțion ării cauzei și la identificarea f ăptuitorului sunt procurorul, organele de
cercetare penal ă ale poliției judiciare și organele de cercetare penal ă speciale.
Transpunând dispozi țiile art. 131 alin. (3) din Constitu ție, prin care se statueaz ă că
procurorii sunt constitui ți în parchete care func ționează pe lâng ă instanțele de judecat ă, conduc
și supravegheaz ă activitatea de cercetare penal ă a poliției judiciare, în condi țiile legii, art. 55 alin.
(3) CPP prevede atribu țiile procurorului pe parcursul procesului penal astfel: supraveghează sau
efectuează urm ărirea penal ă; sesizeaz ă judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecat ă;
exercită ac țiunea penală; exercit ă acțiunea civil ă, în cazurile prev ăzute de lege; încheie acordul de
recunoaștere a vinov ăției, în condi țiile legii; formuleaz ă și exercită cont estațiile și căile de atac
prevăzute de lege împotriva hotărârilor judec ătoreș ti; îndepline ște orice alte atribuții prev ăzute
de lege.

1 Lect. univ. dr., Academia de Poli ție “Alexandru Ioan Cuza”.
2 I. NEAGU , Tratat de procedur ă penală. Partea general ă, ed. a 2-a, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2010, p. 273.

55
În realizarea atribuțiilor privind supravegherea urm ăririi penale, potrivit dispozi țiilor art.
56 alin. (1) CPP, procurorul conduce și controleaz ă în mod nemijlocit activitatea de urm ărire
penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penal ă speciale prev ăzute de lege, pentru ca
actele de urm ărire penal ă să fie efectuate cu respectarea dispozi țiilor legale.
Ca modalit ăți de exercitare a supravegherii urm ăririi penale, men ționăm participarea
directă a procurorului la efectuarea urm ăririi penale, darea de dispozi ții obligatorii de c ătre
procuror, verificarea dosarului de cercetare penal ă de către procuror, trimiterea cauzei la organul
competent, trecerea cauzei de la un organ de cercetare penal ă la altul, darea de dispozi ții
obligatorii de c ătre procuror, aprobarea actelor ș i măsurilor procesuale de c ătre procuror.
Există unele situații expres și limitativ prev ăzute de c ătre legiuitor în care procurorul este
obligat să efectueze personal urm ărirea penal ă. Astfel, potrivit dispoziț iilor art. 56 alin. (3) CPP,
urmărirea penal ă se efectuează în mod obligatoriu de c ătre procuror: în cazul infrac țiunilor
pentru care competența de judecat ă în primă instanță aparține Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție
sau curții de apel; în cazul infrac țiunilor prev ăzute în Codul penal la art. 188 (omorul), art. 189
(omorul calificat), art. 190 (uciderea la cererea victimei), art. 191 (determinarea sau înlesnirea
sinuciderii), art. 257 (ultrajul), art. 277 (compromiterea intereselor justi ției), art. 279 (ultrajul
judiciar), art. 280 (cercetarea abuziv ă), art. 281 (supunerea la rele tratamente), art. 282 (tortura),
art. 283 (represiunea nedreapt ă), art. 289 (luarea de mit ă), art. 290 (darea de mit ă), art. 291
(traficul de influen ță), art. 292 (cump ărarea de influen ță), art. 293 (fapte s ăvârșite de către
membrii instan țelor de arbitraj sau în leg ătură cu aceștia), art. 294 (fapte s ăvârșite de către
funcționari str ăini sau în leg ătură cu aceștia); în cazul infrac țiunilor săvârșite cu inten ție depășită,
care au avut ca urmare moartea unei persoane; în cazul infrac țiunilor pentru care competen ța de
a efectua urm ărirea penal ă aparține Direc ției de Investi gare a Infrac țiunilor de Criminalitate
Organizat ă și Terorism sau Direc ției Naționale Anticorup ție; în alte cazuri prev ăzute de lege.
În cazul infrac țiunilor enumerate mai sus, este competent s ă efectueze urm ărirea penal ă
procurorul de la parchetul corespunz ător instan ței care, potrivit legii, judec ă în prim ă instanță
cauza, cu excep ția cazurilor în care legea prevede altfel.
Potrivit dispozi țiilor art. 353 alin. (9) CPP, participarea procurorului la judecata cauzei este
obligatorie, indiferent de gradul instan ței învestite cu solu ționarea cauzei penale.
Pe tot parcursul fazei de judecat ă, procurorul exercit ă un rol activ în vederea afl ării
adevărului și a respectării dispozi țiilor legale, îns ă, spre deosebire de faza de urm ărire penală, în
care are rol de supraveghere a activit ății organului de cercetare penal ă, în cursul judec ății
exercită acest rol activ în acord cu principiul egalit ății armelor , putând ac ționa cu acelea și
instrumente recunoscute ș i părților din proces: formularea de cereri, ridicarea de excep ții,
punerea de concluzii cu privire la orice chestiune asupra c ăreia trebuie s ă se pronun țe instanța de
judecată, precum și cu privire la fondul cauzei, la solu ția ce trebuie dată învinuirii aduse
inculpatului și pretențiilor civile formulate împotriva sa. Cererile și concluziile formulate de
procuror trebuie s ă fie motivate.
Cu privire la rolul procurorului Curtea Constitu țională s-a pronun țat prin Decizia nr.
76/20151, arătând că art. 32 CPP define ște părțile în procesul penal, care sunt numai inculpatul,
partea civil ă și partea responsabil ă civilmente. Potrivit art. 30 din acela și cod, procurorul este un
organ judiciar care particip ă în procesul penal al ături de subiec ții menționați în art. 29, fiecare
având roluri și poziții diferite. Prin urmare, din economia textelor legale mai sus ar ătate
procurorul nu este parte în procesul penal, sens în care ș i dispozițiile art. 131 din Constitu ție îi
consacră un rol esen țial în activitatea judiciar ă, și anume acela de reprezentant al intereselor
generale ale societ ății, de ap ărător al ordinii de drept, precum și al drepturilor și libertăților

1 Publicată în M. Of. nr. 174 din 13 martie 2015.

56
fundamentale ale cet ățenilor. De asemenea, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,
procurorul particip ă la ședințele de judecat ă, în condi țiile legii, și are rol activ în aflarea
adevărului, iar potrivit dispozi țiilor art. 351 și art. 363 CPP, judecata se desfăș oară oral, nemijlocit
și contradictoriu, la ea participând, în mod obligatoriu, procurorul care exercit ă un rol activ, în
vederea afl ării adevărului și a respect ării dispozi țiilor legale, putând formula motivat cereri, ridica
excepții și pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constitu ție.
Lipsa procurorului de la desf ășurarea ședinței de judecat ă se sanc ționează cu nulitatea
absolută, potrivit dispozi țiilor art. 281 alin. (1) lit. d) CPP.
În situația în care nu sunt respectate dispozi țiile privind participarea procurorului la
ședința de judecat ă, cauza se rejudec ă urmare fie a admiterii apelului , în baza art. 421 pct. 2 lit.
b) teza a II-a CPP, fie a admiterii contesta ției în anulare în cazul prev ăzut de la art. 426 lit. e) CPP.
Ca urmare a faptului c ă între săvârșirea infrac țiunii și aplicarea unei pedepse autorul ui ei
se situează procesul penal, procurorului îi revine rolul ca, prin desf ășurarea în mod organizat a
activităților sale specifice de c ătre organele competente, cu participarea p ărților și a altor
persoane, s ă ajute la descoperirea s ăvârșirii infracțiunilor, identificarea și prinderea infractorilor,
strângerea și administrarea probelor, tragerea lor la r ăspundere penal ă prin aplicarea unei
sancțiuni1. Pentru aceasta, este necesar ca organele judiciare să dea dovad ă de o bun ă calificare
profesional ă, de probitate moral ă, obiectivitate și imparțialitate pentru îndeplinirea atribu țiilor
funcționale pe parcursul procesului penal2.
Totuși, în îndeplinirea atribu țiilor func ționale, sunt situa ții care genereaz ă suspiciune sau
îndoială cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea organelor judiciare, care determin ă
înlăturarea, ca fiind incompatibil ă cu desfășurarea procesului penal, a respectivei persoane3.
Astfel, garan țiile unui proces echitabil înscrise în art. 6 parag. 1 din Conven ția european ă
privesc nu numai dreptul la un tribunal stabilit prin lege, independent, dar și imparțial.
Conform jurispruden ței instan ței europene, imparțialitatea se defineș te ca fiind absen ța
oricărei prejudec ăți sau a oric ărei idei preconcepute privitoare la solu ția unui proces. În acest
sens, Curtea a statuat c ă imparțialitatea la care se refer ă dispozițiile art. 6 parag. 1 trebuie
apreciată în dublu sens, ș i anume ca un demers subiectiv, care semnific ă î n c e r c a r e a d e a
determina convingerea personal ă a unui judec ător într-o anumit ă împrejurare, denumit ă
imparțialitate subiectiv ă, iar, pe de alt ă parte poate, semnific ă un demers obiectiv, care
urmăreș te să determine dac ă judecătorul ofer ă toate garan țiile că exclude de la propria persoan ă
orice bănuială legitimă, ceea ce semnific ă imparțialitatea obiectiv ă a tribunalului.
Incompatibilitatea apare astfel ca o institu ție prin intermediul c ăreia anumite persoane, ce
fac parte din categoria organelor judiciare, sunt împiedicate s ă participe la activitatea
procesual ă4. Împiedicarea prev ăzută de lege se justific ă prin existen ța unor împrejur ări personale
de natură a genera suspiciuni sau de a pune sub semnul îndoielii obie ctivitatea acestor persoane
în soluționarea cauzei penale.
Când suspiciunea este individual ă, fiind îndreptat ă personal fa ță de unul sau mai mul ți
subiecți procesuali oficiali, remediul este înl ăturarea din proces a persoanei, fiind considerat ă
incompatibil ă5.
Pot fi considerate incompatibile urmă toarele persoane: judecătorul, procurorul,
magistratul-asistent, organul de cercetare penal ă, grefierul și expertul.

1 V. Dongoroz și colab ., Explicaț ii teoretice ale Codului de procedur ă penală român. Partea special ă, vol. II, Editura
Academiei, Bucure ști, 1976, p. 5; A L. BOROI , Drept penal. Partea general ă, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008, p. 14.
2 V. Dongoroz și colab ., op. cit., p. 149.
3 Idem, p. 150.
4 N. Volonciu , Tratat de procedur ă penală. Partea general ă, vol. I, Editura Paideia, Bucure ști, 1993, p. 322.
5 V. Dongoroz și colab ., op. cit., p. 149-150.

57
Potrivit dispozi țiilor art. 65 alin. (1) CPP, cazurile de incompatibilitate a judec ătorului
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) CPP se aplic ă și în cazul procurorului.
Astfel, procurorul este considerat incompatib il în cazul în care: a fost reprezentant sau
avocat al unei p ărți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză; este rud ă sau afin,
până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afl ă într-o alt ă situație dintre cele prev ăzute la art. 177 CP
cu una dintre p ărți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
a fost expert sau martor, în cauz ă; este tutore sau curator al unei p ărți ori al unui subiect
procesual principal; exist ă o suspiciune rezonabil ă că imparțialitatea procurorului este afectat ă.
Conform dispozi țiilor art. 65 alin. (3) CPP, se aplic ă prevederile art. 64 alin. (2) CPP, dac ă
între procurorul care particip ă la judecată și judecătorul de drepturi și libertăți, judec ătorul de
cameră preliminar ă sau unul dintre membrii completului de judecat ă există relație de rudenie sau
afinitate pân ă la gradul al IV-lea inclusiv, sunt so ți sau se afl ă în altă situație dintre cele prevăzute
la art. 177 CP1. De asemenea, potrivit dispozi țiilor art. 65 alin. (2) CPP, se aplic ă prevederile art.
64 alin. (2) CPP, dac ă între procurorul care particip ă la judecat ă și grefier sau magistratul-asistent
există relație de rudenie sau afinitate pân ă la gradul al IV-lea inclusiv, sunt so ți sau se afl ă în altă
situație dintre cele prev ăzute la art. 177 CP.
Potrivit art. 65 alin. (4) CPP, procurorul care a participat ca judec ător într-o cauz ă nu
poate, în aceea și cauză, să exercite func ția de urmărire penală sau s ă pună concluzii la judecarea
acelei cauze în primă instan ță și în căile de atac. Aceast ă situație se poate întâlni, de exemplu,
dacă judecătorul, dup ă ce a efectuat anumite acte procesuale într-o cauz ă, obține transferul într-
o funcție de procuror și în aceea și cauză trebuie s ă efectueze acte de urm ărire penal ă.
În schimb, procurorul care a efectuat urm ărirea penal ă nu este incompatibil s ă procedeze
la refacerea ei, atunci când judec ătorul de cameră preliminară a decis restituirea cauzei la
parchet, iar în cazul în care judec ătorul de camer ă preliminar ă admite plângerea împotriva
soluției de netrimitere în judecat ă și trimite cauza la procur or în scopul complet ării urmăririi
penale, procurorul care anterior a efectuat sau supravegheat urm ărirea penal ă nu este
incompatibil s ă procedeze la completarea acesteia în urma redeschiderii urm ăririi penale2.

2. Remediile procesuale ale incompatibilit ății
În categoria remediilor procesuale ale incompatibilit ății pot fi considerate ab ținerea și
recuzarea, acestea având rolul de a garanta imparțialitatea organului judiciar pe tot parcursul
desfășurării procesului penal.
Astfel, în cazul în care se constat ă lipsa de impar țialitate a unui subiect procesual oficial
sau în cazul în care exist ă riscul ca impar țialitatea personal ă sau func țională a acestuia s ă fie
afectată, el trebuie s ă formuleze o cerere de ab ținere, dacă nu, procurorul, subiec ții procesuali
principali sau p ărțile pot formula o cerere de recuzare3.
În conformitate cu art. 66 CPP, persoana incompatibil ă este obligat ă să declare, după caz,
președintelui instan ței, procurorului care supraveghează urmărirea penal ă sau procurorului
ierarhic superior c ă se abține de a participa la procesul penal, cu ar ătarea cazului de
incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul ab ținerii, ab ținerea fiind
instituția prin care persoana aflat ă în unul dintre cazurile de incompatibilitate poate cere s ă fie

1 Art. 177 CP: „Membru de familie. (1) Prin membru de familie se în țelege: a) ascendenț ii și descenden ții, frații și surorile,
copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adop ție, potrivit legii, astfel de rude; b) soț ul; c) persoanele care au
stabilit rela ții asemănătoare acelora dintre soț i sau dintre pă rinți și copii, în cazul în care convie țuiesc. (2) Dispozi țiile din
legea penal ă privitoare la membru de familie, în limitele prev ăzute în alin. (1) lit. a), se aplic ă, în caz de adop ție, și
persoanei adoptate ori descenden ților acesteia în raport cu rudele fire ști”.
2 M. Udroiu , Procedur ă penală. Partea general ă. Noul Cod de procedur ă penală, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2014, p. 179.
3 M. Udroiu , op. cit., p. 175.

58
înlocuită cu o alt ă persoan ă având aceea și calitate. Astfel, în opinia unor autori1, abținerea
reprezintă o autorecuzare a organului, prin ea prevenindu-se recuzarea, reprezentând o
manifestare de voin ță a unei persoane din cadrul organului judiciar, care se consider ă că se află
într-un caz de incompatibilitate prev ăzut de legea procesual penal ă, motiv care o împiedic ă să
participe, în calitatea avut ă, la desfăș urarea procesului penal2.
Declarația de ab ținere se face de îndat ă ce persoana obligat ă la aceasta a luat cunoș tință
de existen ța cazului de incompatibilitate.
Astfel, persoana care constat ă că se află într-un caz de incomp atibilitate este obligat ă să
formuleze cererea de ab ținere de îndat ă ce constată existen ța unui caz de incompatibilitate
dintre cele prev ăzute în dispozi țiile procesual penale. Formularea cererii de ab ținere are și un
caracter moral, deoarece persoana aflat ă în caz de incompatibilitate și care a cunoscut acest fapt,
în cazul neîndeplinirii obliga țiilor ce decurg din aceste dispozi ții va putea fi sanc ționată
disciplinar3, ca urmare a încălc ării prevederilor legale referitoare la incompatibilit ăți și interdicții
privind judec ătorii și procurorii, conform dispozițiilor art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judec ătorilor și procurorilor4.
Tot ca o garan ție a respect ării dispozi țiilor referitoare la institu ția incompatibilit ății se înscrie
și recuzarea, cu men țiunea că, spre deosebire de ab ținere, unde este vorba despre ini țiativa
persoanei aflate într-un caz de incompatibilitate, în cazul recuz ării, inițiativa îndep ărtării din
procesul penal apar ține unor alte persoane care pe parcursul procesului penal au luat la cuno ștință
despre existen ța unui caz de incompatibilitate a unei pers oane din cadrul orga nului judiciar. Dac ă
persoana aflat ă într-un caz de incompatibilitate nu s-a ab ținut, poate fi recuzată de către părți, de
îndată ce se ia cuno ștință de cazul de incompatibilitate, pe tot parcursul procesului.
Cererea de recuzare se formuleaz ă doar împotriva persoanei din cadrul organului de
cercetare penal ă, a procurorului, a judecătorului care efectueaz ă activități judiciare în cauz ă, fiind
inadmisibil ă recuzarea judec ătorului sau a procurorului chemat s ă decidă asupra recuzării.
Dispozițiile privind formularea cererii de recuzare se aplic ă și în cazul magistratului-asistent,
grefierului și expertului.
Potrivit dispozi țiilor art. 67 alin. (4) CPP, cererea de recuzare se formuleaz ă oral sau în
scris, cu ar ătarea, pentru fiecare persoan ă în parte, a cazului de incompatibilitate invocat și a
temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formul ării cererii, iar în cazul în care cererea de
recuzare este formulat ă oral, atunci se consemneaz ă într-un proces-verbal sau, dup ă caz, în
încheierea de ședință.
Inadmisibilitatea cererii de recuzare poate interveni în urm ătoarele situa ții: nerespectarea
condițiilor prev ăzute la alin. (2)-(4) ale art. 67 CPP și formularea unei cereri de recuzare împotriva
aceleiași persoane pentru acelaș i caz de incompatibilitate, cu acelea și temeiuri de fapt invocate
într-o cerere anterioar ă de recuzare, care a fost respins ă.
Constatarea inadmisibilit ății cererii de recuzare se face de c ătre procurorul sau completul
în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare.

3. Procedura de solu ționare a ab ținerii sau recuz ării procurorului
Prin analiza textului art. 66 și art. 67 CPP care reglementeaz ă abținerea sau recuzarea, putem
constata faptul c ă, atât în faza de urm ărire penală , cât ș i în faza de judecat ă, declarația de abținere,

1 N. Volonciu , op. cit., vol. I, p. 325.
2 N. Volonciu, Al. Vasiliu , Codul de procedur ă penală comentat. Art. 1-611. Regulile de baz ă și acțiunile în procesul penal.
Competen ța, Editura Hamangiu, Bucure ști, 2007, p. 210-211.
3 V. Rămureanu , Competen ța penală a organelor judiciare, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1980, p. 270.
4 Publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004.

59
precum și cererea de recuzare a procurorului se formuleaz ă fie în scris, fie oral, cu ar ătarea cazului de
incompatibilitate, precum și a temeiurilor care constituie motivul ab ținerii sau al recuz ării.
Declarația de ab ținere va fi întocmit ă de către procuror atunci când a luat la cuno ștință de
existența unui caz de incompatibilitate dintre cele prev ăzute expres de c ătre legiuitor în cuprinsul
art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) și alin. (2) ale aceluia și articol, iar în cazul în
care procurorul nu a f ăcut declara ție de ab ținere, părțile și subiecții procesuali principali vor
putea face cerere de recuzare, atunci când au aflat despre existen ța unui caz de incompatibilitate
a procurorului.
Potrivit dispozi țiilor art. 70 alin. (1) CPP, declara ția de abținere sau cererea de recuzare se
adresează, sub sanc țiunea inadmisibilit ății, procurorului ierarhic superior.
Intenția legiuitorului în cazul de fa ță se poate motiva prin prisma subordon ării ierarhice, ca
trăsătură a urmăririi penale1, iar pentru aceasta amintim și existența unei subordon ări a
procurorului fiec ărui parchet fa ță de conduc ătorul parchetului ierarhic superior din aceea și
circumscrip ție, dispozi țiile procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea
fiind obligatorii pentru procurorii din subordine, potrivit dispozi țiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciar ă.
Toate aceste aspecte eviden țiază faptul c ă în desfășurarea urm ăririi penale nu
funcționează principiul independenț ei organului judiciar , aferent judec ătorilor, care, potrivit
dispozițiilor consfin țite prin art. 124 din Constitu ție, sunt independen ți și se supun numai legii,
excluzând orice alt ă subordonare a acestora.
Asupra dispozi țiilor art. 70 CPP s-a pronun țat Curtea Constitu țională , care, prin decizia2
pronunțată în ședința din 26 octombrie 2016, cu majoritate de voturi și o opinie separat ă,
admițând excep ția de neconstitu ționalitate, a constatat c ă soluția legislativă cuprins ă în
dispozițiile art. 70 CPP, care stabile ște că asupra cererii de recuzare a procurorului, formulat ă în
faza de judecat ă, în faza camerei preliminare sau în fa ța judecătorului de drepturi și libertăți, se
pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțional ă. S-a arătat c ă recuzarea procurorului
în faza judec ății constituie un incident procedural invocat de p ărțile și subiecții procesuali
principali ce suspecteaz ă procurorul de par țialitate, incident a c ărui soluționare este de natur ă să
aducă modific ări cu privire la cadrul litigiului. În acela și timp, Curtea a reținut c ă, potrivit
jurispruden ței sale, procedura de soluționare a cererilor de recuzare face parte integrantă din
proced
ura de judecată , astfel încât soluționarea acestuia nu poate intra în competen ța
procurorului ierarhic superior, ci doar în competen ța judecătorului .

4. Concluzii
Dispozițiile Codului de procedură penal ă urmăresc să răspundă cerințelor actuale, precum
accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora și crearea unei jurisprudențe
unitare, în acord cu jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care
prezentele prevederi urm ăresc să contribuie la înl ăturarea utiliz ării unor proceduri greoaie și
inutile. Ceea ce trebuie precizat aici este faptul c ă incompatibilitatea procurorului nu poate fi
considerat ă o incompeten ță, ci o situa ție special ă în care acesta se afl ă.
În acest caz, Curtea Constitu țională, în mod corect a constatat c ă recuzarea procurorului în
faza de judecat ă constituie un incident procedural, component ă a procedurii de judecat ă a cărui
rezolvare ar putea aduce modific ări judecării cauzei, astfel încât solu ționarea acestuia nu poate
intra în sfera de competen ță a procurorului ierarhic superior, ci doar în competenț a
judecătorului.

1 A se vedea A. L. L ORINCZ , Drept procesual penal, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2016, p. 11.
2 Decizie nemotivat ă și nepublicat ă la data trimiterii prezentei lucră ri. A se vedea comunicatul Cur ții la adresa www.ccr.ro.

60

Bibliografie
1. Al. Boroi, Drept penal. Partea general ă, Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2008;
2. V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoni u, C. Bulai, N. Iliescu, R. St ănoiu, Explica ții teoretice ale Codului de procedur ă
penală român. Partea special ă, vol. II, Ed. Academiei, București, 1976;
3. A. L. Lorincz, Drept procesual penal, vo l. II, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2016;
4. I. Neagu, Tratat de procedur ă penală. Partea general ă, ed. a 2-a, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2010;
5. V. Rămureanu, Competen ța penală a organelor judiciare, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1980;
6. M. Udroiu, Procedur ă penală. Partea general ă. Noul Cod de procedur ă penală, Editura C.H. Beck, Bucure ști,
2014;
7. N. Volonciu, Tratat de procedur ă penală. Partea general ă, vol. I, Editura Paideia, Bucure ști, 1993;
8. N. Volonciu, Al. Vasiliu, Codul de procedur ă penală comentat. Art. 1-611. Regulile de baz ă și acțiunile în
procesul penal. Competen ța, Editura Hamangiu, Bucure ști, 2007.

61

SCHIMBĂRILE CLIMATICE: DE LA RIO DE JANEIRO LA PARIS

Elena- Loredana PÎRVU1

Abstract:
Faced with the threat of the global warming an d aware of the need version adoption of urgent
measures to reduce emissions of greenhouse gaze, European Union, is among the most active
actors of this effort an international dimension.
Aware much of the complexity and seriousness of the phenomenon of the global warming and
climate change, Members States of the United Nations, among other important documents,
adopted the version of the World Conference in Rio de Janeiro in 1992, the Convention – United
Nations Framework on Climate Change Convention which was ratified by Romania by Law no .
24/1994 and published in the Official Gazette no. 119 of 12 May 1994.
Based on the United Nations Framework Conventi on on Climate Change the Kyoto Protocol was
adopted and after, ratified by Romania thr ough the Law No. 3 / 2001, which strengthens the
obligation of the parties in order to reduce an thropogenic emissions of greenhouse gases by at 5%
below the calculated production of 1990 by 2008-2012.
The Kyoto Protocol is one of the most importan t international documents devoted to achieve the
objectives of reducing greenhouse gas emissions, generating so-called post- Kyoto strategy.

Keywords : climate change post Kyoto strategy, emissions of greenhouse

Confruntat ă cu pericolul înc ălzirii globale și conștientă de necesitatea adopt ării unor
măsuri urgente în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, Uniunea European ă, se
situează printre cei mai activi actori implica ți în acest efort de anvergur ă internațională2.
Conștiente de mult de complexitatea și gravitatea fenomenului înc ălzirii globale și
schimbărilor climatice, statele membre ale Organiza ției Națiunilor Unite, prin tre alte documente
importante, au adoptat în cadrul Conferin ței Mondiale de la Rio de Janeiro din 1992, Conven ția-
cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ărilor Climatice, conven ție ratificat ă și de România prin
Legea nr. 24/1994 publicată în Monitorul Oficial nr. 119 din 12 mai 1994.
Fiind inspirat ă din Conven ția pentru protec ția stratului de ozon din 1985 ș i Protocolul de la
Montreal privind substan țele care epuizeaz ă stratul de ozon, Convenția-cadru a Na țiunilor Unite
asupra Schimb ărilor Climatice, a fost rezultatul primei acțiuni conjugate pe plan interna țional prin
care s-a recunoscut ș i s-a pus în discu ție problema modific ărilor sistemului climatic la nivel
mondial, care a fost sesizat ă din timp de c ătre Grupul Interguvernamental de Exper ți privind
Schimbările Climatice și Organiza ția Mondial ă de Meteorologie, înfiin țate încă din anul 1988 din
inițiativa Programului Na țiunilor Unite pentru Mediu, din cadrul ONU.
Fiind cel mai important instrument juridic în domeniul schimb ărilor climatice, Conven ția-
cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ăr ilor Climatice a intrat în vigoare la 21 martie 1994 ș i
până în prezent a fost ratificat ă de către 195 de state p ărți la Conven ție. Conven ția sau tratatul
internațional, reprezint ă principalul izvor de drept în rela țiile interna ționale3.

1 Asist. univ. dr. în cadrul Departamentului de Administra ție Publică, Academia de Poli ție,,Alexandru Ioan Cuza”
2 Nicoleta Diaconu, Dumitru Adrian Cr ăciunescu, Dreptul Uniunii Europene privind politicile economice, Editura Universul
Juridic, Bucure ști, 2010, p. 155
3 Costică Voicu, Gabriel Moinescu, Camelia Voicu – Fundamente ale dreptului, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag. 121;

62
Obiectivul declarat al Conven ției a fost de a stabiliza concentra țiile de gaze cu efect de
seră în atmosferă la un nivel care s ă împiedice o perturbare antropic ă periculoasă a sistemului
climatic într-un interval de timp suficient pentru ca ecosistemele s ă se poat ă adapta natural la
schimbările climatice, pentru ca produc ția alimentară s ă nu fie amenin țată, iar dezvoltarea
economic ă să se poată desfășura în mod durabil.
Toate părțile Conven ției și-au asumat responsabilit ăți comune, dar diferen țiate, ținându-
se cont de specificitatea priorit ăților lor na ționale și regionale de dezvoltare, de obiectivele și de
situația lor, angajamente dintre care vom prez enta pe scurt pe cele mai importante.
Astfel, pă rțile s-au obligat în primul rând s ă l i m i t e z e e m i s i i l e d e g a z e c u e f e c t d e s e r ă, să
inventarieze situa ția acestor gaze, s ă publice și să pună la dispozi ția organului s uprem al Conven ției
Conferință Părțil or, inventarele naț ionale ale emisiilor antropice, întocmite pe baza surselor
acestora și ale absorban ților tuturor gazelor cu efect de ser ă, nereglementate de Protocolul de la
Montreal, recurgând la metode comparabile care vor fi aprobate de Conferinț a Părților.
S-a stabilit inițierea unor programe na ționale și, dacă este cazul, regionale, care s ă conțină
măsuri vizând atenuarea schimb ărilor climatice, ținând cont de emisiile antropice ș i de
diminuarea de c ătre absorban ți a gazelor cu efect de ser ă, nereglementate de Protocolul de la
Montreal, precum și măsuri vizând facilitarea adapt ării corespunz ătoare la schimb ările climatice.
Părțile Conven ției au hot ărât ca, prin cooperarea lor, s ă încurajeze ș i să susțină punerea la
punct, aplicarea și difuzarea – în special pe calea tran sferului – de tehnologii, practici și procedee
care permit s ă controleze, s ă reducă sau s ă prevină emisiile antropice de gaze cu efect de ser ă,
nereglement
ate de Protocolul de la Montreal, în toate sectoarele pertinente , inclusiv cele privind
energia, transporturile, industria, agricultur ă, pădurile și gospodărirea deșeurilor.
De asemenea, prin Convenție, s-a stabilit c ă în politicile și acțiunile lor sociale, economice
și de mediu statele p ărți să țină cont, în m ăsură posibilului, de considerații legate de schimb ările
climatice și să utilizeze metode corespunz ătoare, de exemplu studii de impact, formulate și
definite pe plan na țional pentru a reduce la minimum efectele – d ăunătoare economiei, s ănătății
publice și calității mediului – proiectelor sau ale m ăsurilor pe care ele le întreprind în vederea
atenuării schimb ărilor climatice sau adapt ării la acestea.
Statele și-au asumat angajamente comune și în domeniul cercet ării, obligându-se s ă
încurajeze și să promoveze, prin cooperarea lor, lucr ările de cercetare științifică, te hnologică ,
socio-economic ă și altele, observa ția sistematic ă și constituirea de arhive de date asupra
sistemului climatic, care permit s ă se înțeleagă mai bine cauzele, efectele, amploarea și
eșalonarea în timp a schimb ărilor climatice, precum și consecin țele economice ș i sociale ale
diverselor strategii de r ăspuns, demersuri care s ă reducă sau să înlă ture incertitudinile care
există în privin ța schimb ărilor climatice.
Dorind să creeze o nou ă atitudine fa ță de problemele de mediu și să formeze o con știință
în acest sens, păr țile Conven ției și-au asumat obliga ția de a încuraja ș i susține educa ția, formarea
și sensibilizarea publicului în domeniul schimb ărilor climatice și promovarea particip ării pe o
scară largă la acest proces, mai ales prin intermediul organiza țiilor neguvernamentale.
Organul suprem al Convenției este Conferin ța părțil or, care face bilan țul aplicării
Convenției-cadru și a celorlalte instrumente juridice conexe. De asemenea, Conferin ța părților ia,
în limitele mandatului s ău, hotărârile necesare pentru aplicarea efectiv ă a Conven ției-cadru.
Conferința părților adopt ă propriul să u regulament interior și pe cel al organelor subsidiare
create. Ea ține sesiuni extraordinare ori de câte ori se consider ă că este necesar sau dac ă părțile o
cer, în scris, cu condi ția ca cererea acestora s ă fie sprijinit ă de cel pu țin o treime din p ărți.
Instituțiile specializate ale Na țiunilor Unite1 și Agenția Interna țională de Energie Atomic ă,

1 Velișcu Viorel, Drept internaț ional public, vol. II, Ed. Sitech, Craiova, 2013, p. 78

63
precum și toate statele-membre și observatorii de pe lâng ă aceste organiza ții pot fi reprezentate
la sesiunile Conferin ței părților în calitate de observatori.
Orice organ sau organism interna țional sau na țional, guvernamental sau neguvernamental
competent poate fi admis s ă fie reprezentat la o sesiune a Conferin ței părților, dacă cel puțin o
treime din p ărțile prezente la sesiune nu fac obiec ție..
Reafirmându- și hotărârea de a continua și întări eforturile depuse în vederea reducerii
emisiilor de gaze cu efect de ser ă părțile Conven ției-cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ărilor
Climatice, în cea de-a treia sesiune a Conferin ței Părților (COP3) au hot ărât la dat ă de 11
decembrie 1997, în Japonia, adoptarea Protocolului de la Kyoto.
Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la data de 16 februarie 2005, ș i în prezent, din
cele 195 de p ărți ale Conven ției-cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ărilor Climatice, 192 au
ratificat și Protocolul de la Kyoto.
Ca și în cadrul Conven ției, prin Protocolul de la Kyoto p ărțile și-au asumat responsabilit ăți
și angajamente comune, îns ă diferențiate în func ție de
situația fiecăreia, astfel încât Protocolul a
prevăzut două anexe, în anexa I fiind incluse statele dezvoltate și puternic industrializate, iar din
anexă II făcând parte statele membre în curs de tranzi ție.
Pe baza Conven ției-cadru a Na țiunilor Unite privind schimb ările climatice, a fost adoptat
Protocolul de la Kyoto, ratificat de România prin Legea nr.3/20011, care întărește obliga ția
părților de a-ș i reduce emisiile antropice de gaze cu efect de ser ă cu cel pu țin 5% sub nivelul
calculat pentru produc ția anului 1990, pân ă în perioada 2008-2012.
Protocolul de la Kyoto constituie unul din cele mai importante documente interna ționale
consacrate realiz ării obiectivelor privind reducerea efectului de ser ă, care au generat a șa-numita
strategie post-Kyoto.
Potrivit unei comunic ări a Comisiei din anul 19982, elementele cheie ale strategiei post-
Kyoto sunt: consisten ță și eficiență operațională (această strategie s ă fie aptă să conduc ă la
atingerea nivelului de reducere a em isiilor asumat, în termenul fixat), eficien ță financiar ă
(costurile pe termen mediu și lung să nu fie excesive, mai mult s ă existe și beneficii colaterale),
acceptul politic al tuturor statelor membre (deoarece aplicar ea strategiei are efecte mai severe în
unele sectoare de activitate sau zone ale Uniunii), adaptabilitate (strategia trebuie s ă prevadă
răspunsuri la eventualele modific ări ce pot surveni în aplicarea ei), universalitate (strategia
trebuie să cuprindă instrumente utilizabile în toate sectoarele economice vizate).
Principalul obiectiv pe care p ărțile Protocolului l-au stabilit a fost acela de a- și reduce
fiecare emisiile de gaze cu efect de ser ă cu cel pu țin 5 % sub nivelul din anul 1990 pân ă în
perioada 2008-2012.
Uniunea European ă a depus instrumentele de ratificare a Protocolul de la Kyoto în anul
2002 și și-a asumat obliga ția de a reduce emisiile de gaze cu efect de ser ă cu cel pu țin 8 % sub
nivelul din anul 1990 până în perioada 2008-2012.
În scopul limit ării cantitative și reducerii emisiilor de gaze cu efect de ser ă, pe lân gă
obligațiile care le revin în temeiul Conven ției, părțile Protocolului și-au asumat noi angajamente,
în ceea ce prive ște elaborarea și implementarea unor politici de m ărire a eficien ței energetice în
sectoarele semnificative ale economiei na ționale și de promovare a unor forme durabile de
agricultur ă în lumina considera țiilor privind schimb ările climatice, precum și cercetarea,
promovarea, valorificarea și folosirea crescând ă a formelor noi de energie regenerabil ă, a
tehnologiilor de re ținere a bioxidului de carbon și a tehnologiilor noi, avansate, favorabile
protecției mediului.

1 M. Of. nr. Partea I nr. 81 din 16/02/2001.
2 Comunicarea Comisiei intitulat ă: Climate-change — Towards an EU post-Kyoto Strategy (COM(1998)0353).

64
Totodată părțile Protocolului s-au obligat la reducerea progresiv ă sau eliminarea gradat ă a
imperfecțiunilor pie ței, stimularea fiscal ă, reducerea de taxe și de subven ții în toate sectoarele
producătoare de gaze cu efect de ser ă și care acționează, în vederea îndeplinirii obiectivelor
convenției, precum și la măsuri de limitare și/sau de reducere a emisiilor de gaze cu efect de ser ă,
nereglementate de Protocolul de la Montreal, în sectorul de transport.
Pentru a sistematiza și a da o form ă organizată și coerentă a angajamentelor asumate de
către părți, prin Protocol s-au instituit trei mecanisme flexibile apte s ă ducă la atingerea obiectivelor
propuse: Implementare în Comun (Joint Implementa tion), Dezvoltare Curat ă (nepoluant ă) (Clean
Development Mechanism), și Comercializare Interna țională a Emisiilor (Emision Trading).
Prima perioad ă a angajamentului de limitare cantitativ ă și reducere a emisiilor de gaze cu
efect de ser ă din cadrul Protocolului de la Kyoto a fost între anii 2008-2012.
În decembrie 2012, la a opta sesiune a Conferin ței părților care func ționează ca reuniu ne a
părților la Protocolul de la Kyoto ce a avut loc în Doha, Qatar, s-a adoptat Amendamentul Doha la
Protocolul de la Kyoto. Prin acest Amendament, p ărțile au stabilit o a dou ă perioad ă de
angajament cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser ă, ce va avea loc în intervalul
2013-2020, perioada în care p ărțile se vor obliga să î și reducă emisiile de gaze cu efect de ser ă cu
cel puțin 18 % fa ță de nivelul din anul 1990.Odat ă cu aceste noi obliga ții, prin amendamentul
Doha s-a revizuit și lista gazelor cu efect de ser ă (România si-a asumat, al ături de toate Statele
Membre UE, angajamente obligatorii sub Protocolul de la Kyoto pân ă î n a n u l 2 0 2 0 , c a r e s e
traduc în eforturi și costuri relevante pentru cet ățenii României).
În perioada 11-22 noiembrie 2013, la War șovia, Polonia, a avut loc a 19-a sesiune de lucru
a Conferin ței Părților la Conven ția-cadru a Na țiunilor Unite asupra Schimb ărilor Climatice, dar și a
9-a Conferin ță a Părților la Protocolul de la Kyoto.
Miza majoră a Conferin ței de la Var șovia o reprezint ă viitorul acord global în domeniul
schimbărilor climatice, care se urm ăreș te a fi semnat în anul 2015 si va cuprinde angajamente,
acțiuni și măsuri pentru aproape 200 de State-P ărți semnatare ale Conven ției Națiunilor Unite
privind Schimb ările Climatice (UNFCCC).
În timp ce o parte a na țiunilor dezvoltate (i nclusiv toate Statele Membre UE) deruleaz ă până
în anul 2020 un set de ac țiuni, politici și raportări obligatorii sub Protocolul de la Kyoto, având ținte
obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de ser ă, circa 85% din emisiile globale sunt
generate în țările care nu au obliga ții sub acest Protocol. Mari econ omii, printre ca re principalii
emițători globali, China ș i Statele Unite, nu au obliga ții asumate sub Protocolul de la Kyoto1.
Pe acest fundal, un raport dat publicit ății la începutul lunii noiembrie 2013 consemneaz ă o
dimensiune f ără precedent a emisiilor globale de CO2 provenite din combustibili fosili: 36 de
miliarde de tone în anul 2013, în cre ștere cu 61% fa ță de anul 1990, anul de referin ță al Protocolului
de la Kyoto și al negocierilor cl imatice globale. În decembrie 2014 s-au întâlnit la Lima exper ți,
specialiști și parlamentari pentru a negocia un text care s ă urmeze Protocolului de la Kyoto.
În decembrie 2014 a fost lansat Apelul de la Lima pentru combaterea schimb ărilor
climatice, în care p ărțile au convenit ca pân ă la Conferin ța ONU privind schimb ările climatice din
decembrie, de la Paris, trebuie s ă-și descrie contribu ția propus ă la reducerea emisiilor într-un
mod clar, transparent și ușor de înțeles.
Conferința privind schimb ările climatice din decembrie, de la Paris, are ca scop semnarea
unui acord internațional pentru limitarea înc ălzirii globale pentru perioada de dup ă 2020. Pentru
perioada de dup ă 2020 U.E î și propune s ă atingă anumite obiective:
Principalele obiective ale UE pentru 2020
 reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de ser ă față de 1990

1 www.rovanaplumb.ro

65
 utilizarea surselor regenerabile pentru a acoperi 20 % din consumul total de energie
 creșterea cu 20% a eficien ței energetice

Principalele obiective ale UE pentru 2030
 reducerea cu cel puțin 40% a emisiilor de gaze cu efect de ser ă față de 1990
 utilizarea surselor regenerabile pentru a acoperi cel pu țin 27% din consumul total de energie
 creșterea cu cel pu țin 27% a eficien ței energetice

Obiectiv pe termen lung
Până în 2050, UE urm ăreș te să își reducă emisiile în mod semnificativ, cu 80-95 % fa ță de
nivelul din 1990. Aceast ă reducere s-ar încadra în eforturile pe care trebuie s ă le depun ă întregul
grup al țărilor dezvoltate.
Trecerea la o economie foarte eficient ă din punct de vedere energetic, cu emisii sc ăzute de
dioxid de carbon, va stimula economia, va crea locuri de munc ă și va consolida competitivitatea Europei.
Acordul global post-Kyoto, ce trebuie semnat în 2015, ar permite ca din 2020 toate statele
să asume angajamente, m ăsuri sau ac țiuni cu caracter obligatoriu, ceea ce va asigura
consolidarea ac țiunilor de prevenire și combatere a schimb ărilor climatice.
Romania1 susține, ală turi de Uniunea Europeana, c ă noul acord global climatic are nevoie de
un suport politic solid pentru a fi înch eiat în 2015. Prin acest acord, toate na țiunile trebuie s ă
participe și să contribuie la combaterea schimb ărilor climatice deoarece obiectivul limit ării încălzirii
globale la cel mult dou ă grade Celsius cere eforturi conjugat e, bazate pe un cadru clar de ac țiune.
În cadrul Conferin ței ONU privind schimb ările climatice au fost discu ții cu reprezentan ții
Grupului de Cre ștere Economic ă Verde (Green Growth Group / GGG) care s-au concentrat pe
viitorul cadru 2030, în domeniul energiei și schimbărilor climatice, cu acce nt pe beneficiile pe
care acțiunile privind reducerea emisiilo r de gaze cu efect de ser ă le vor avea asupra cre șterii
economice și a cetățenilor. S-a eviden țiat, de asemenea, rolul pe care îl poate avea GGG în ceea
ce privește asigurarea unui cadru pentru schimbul de informa ții și bune practici în implementarea
măsurilor de combatere a schimb ărilor climatice.
România prin Ministrul Mediului a subliniat, în context, importanta definirii unei strategii
pentru crearea de locuri de muncă verzi, ca parte a dezvolt ării durabile, propunerea ministrului
roman fiind primit ă cu entuziasm de statele me mbre prezente la dialog.
GGG este un grup informal, constituit din mini ștrii Mediului din 14 State Membre UE,
precum: Marea Britanie, Germania, Fran ța, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Portugalia, Suedia,
Danemarca, Finlanda, Slovenia, Estonia și România. Scopul GGG este promovarea unei agende UE
ambițioase și eficiente în privin ța costurilor pe care le implica trecerea la o econom ie cu emisii
reduse de carbon.
Așadar, toate țările implicate î și pregătesc în prezent contribu țiile. Acordul ar urma s ă fie
finalizat pân ă la sfârșitul anului 2015 ș i pus în aplicare începând din 2020.
Consider c ă previziunile sunt sumbre. Atâta timp cât state mari poluatoare (China și SUA)
au ieșit din programe de mediu: SUA nu a ratificat acordul-cadru din cadrul Protocolului de la
Kyoto al Conven ției Cadru a Na țiunilor Unite privind Schimb ările Climatice iar în 2012 a venit
rândul Chinei s ă nu semneze Protocolul de la Kyoto al Conven ției Cadru a Na țiunilor Unite privind
Schimbările Climatice de la Copenhaga. Exist ă numeroase institu ții și organisme interna ționale și
interne, o legisla ție suficient ă, numeroase conven ții, tratate, protocoale, acorduri etc. de mediu.

1 Prin Legea nr. 251/2015 pentru accept area Amendamentului de la Doha, adop tat la Doha la 8 decembrie 2012, la
Protocolul de la Kyoto la Conven ția-cadru a Organiza ției Națiunilor Unite asupra schimb ărilor climatice, adoptat la 11
decembrie 1997, în vigoare de la 16.11.2015

66
Dar, se pare c ă bunele inten ții rămân doar pe hârtie. Dac ă vom continua tot a șa șansele noastre
de a trăi o viață normală sunt tot mai mici.

Bibliografie:
1. Nicoleta Diaconu, Dumitru Adrian Cr ăciunescu, Dreptul Uniunii Europene privind politicile economice, Editura
Universul Juridic, Bucure ști, 2010, p. 155
2. Costică Voicu, Gabriel Moinescu, Camelia Voicu – Fundamente ale dreptului , Editura Sitech, Craiova, 2009, pag. 121;
3. Velișcu Viorel, Drept interna țional public , vol. II, Ed. Sitech, Craiova, 2013, p. 78
4. Comunicarea Comisiei intitulat ă: Climate-change — Towards an EU post-Kyoto strategy (COM(1998)0353).
5. www.rovanaplumb.ro
6. Legea nr. 251/2015 pentru ac ceptarea Amendamentului de la Doha, ad optat la Doha la 8 decembrie 2012, la
Protocolul de la Kyoto la Conven ția-cadru a Organiza ției Națiunilor Unite asupra schimb ărilor climatice,
adoptat la 11 decembrie 1997, în vigoare de la 16.11.2015

67

ELEMENTE ISTORICE ALE IMPLEMENT ĂRII DREPTULUI
INTERNAȚIONAL UMANITAR ÎN ROMÂNIA

Ion DRAGOMAN1
David UNGUREANU2

Abstract:
The Romanians were not a warlike nation self-differentiating and being characterized by others as
welcoming in peacetime and tolerant in war. Wh en the circumstances forced it, Romania fought
for its interests. Result of popular humanism an d the reception of the humanitarian conventions
into the national law, followed by a thorough traini ng of the army on their provisions, Romanians'
behavior in times of armed conflict was based on compliance with the laws and customs of war.
Even if there were certain circumstances and some excesses, like that of the reprisals from Odessa
in October 1941 or the unresolved until today „terrorists” in December 1989 and all the vicissitudes
of the dictatorships experienced by the country, the historical elements of the wars waged by
Romania demonstrate the effectiveness of the im plementation of the international humanitarian
law in our country.

Keywords: war of independence, the Balkan war, rights, obligations, army

1. Războaiele balcanice și legislația militar ă
Realitățile sociale în timp de conflict armat sunt determinate de multiplele rela ții
interdependente dintre politic ă, arta militar ă și dreptul na țional și internațional, astfel încât
beligeran ții își adapteaz ă legislația militară la necesit ățile politicii de r ăzboi. Așa s-a întâmplat ,
spre exemplu, în r ăzboiul de independen ță al României când s-au adoptat succesiv între anii 1873
– 1876 Codicele de justi ție militar ă, Conven ția pentru ameliorarea soartei militarilor r ăniți în
armatele aflate în campanie și Statutele Societ ății de Cruce Roș ie, documente importante dintr-
un lung șir de legi și regulamente militare care preg ăteau armata ș i societatea româneasc ă
pentru ob ținerea victoriei legale în lupta cu inamicul3. Tot așa se va întâmpla în august 1916 la
intrarea României în primul r ăzboi mondial, prin adaptarea unui întreg pachet de legi militare,
între care legea relativ ă la decretarea st ării de asediu, declara ția de război adresat ă adversarului
și proclama ția către români, regulamentul asupra prizonierilor de r ăzboi ori măsurile
excepționale în caz de mobilizare4.
Nici războaiele balcanice nu puteau ie și de sub imperiul determin ărilor politico-juridice,
încă din 1908 creându-se în zona Balcanilor o stare de tensiune ce perpetua percep ția zonei ca „
butoi de pulbere” al Europei, în spec ial prin evenimentele anului 1908, r ăscoala junilor turci,
anexarea Bosniei și Herțegovinei de c ătre Austro-Ungaria ș i proclamarea independen ței
Bulgariei5. Pe acest fond politico-juridico-militar s-au înf ăptuit alian țe balcanice bilaterale,
oglindind marile coali ții de for țe europene (Tripla Alian ță și Antanta), și s-au purtat dou ă

1 Profesor universit ar Universitatea Na țională de Apărare „Carol I”, iondragoman@yahoo.com.
2 Conferen țiar universitar Academia de Poli ție „Al I Cuza”, davidungureanu2008@yahoo.com.
3 Arhivele militare,Fond microf ilme, RSEM 1213-1220, colec ția Monitorul Oastei.
4 I. Dragoman, Contribu ții la studiul dreptului r ăzboiului în perioada interbelic ă, Ed. AISM, Bucure ști, 2010, p.85.
5 P. Otu, Mare șalul Alexandru Averescu, Ed. Militar ă, București, 2009, p.90-91.

68
războaie, primul la sfâr șitul anului 1912 (încheiat prin pacea de ala Londra din mai 1913) iar cel
de-al doilea în vara anului 1913 (încheiat prin Tratatul de la Bucure ști între Bulgaria pe de o parte
și România, Serbia, Grecia și Muntenegru pe de alt ă parte). Criza balcanic ă va fi examenul de
maturitate al institu țiilor politice, militare și juridice române ști, punându-le în fața unor op țiuni
decisive pentru viitorul țării și pregătindu-le pentru marele r ăzboi ce b ătea la ușă. Prezentând
aspecte semnificative din legisla ția militar ă a acelor ani vom putea în țelege aspecte importante
ale războaielor balcanice, de la declan șarea acestora și mobilizarea armatei, pân ă la încheierea
ostilităților și demobilizarea forțelor.
Chiar dac ă România n-a participat operațional decât la cel de-al doilea r ăzboi balcanic,
pregătirile politice, diplomatice, militare și administrative au fost permanente în întreaga
perioadă și au demonstrat c ă „balcanicii au sc ăpat de sub controlul Marilor Puteri”, c ă armata
română este capabil ă să ducă un război ofensiv și că statele din zo nă ar putea încheia propriile
alianțe, dacă nu în momentul respectiv, m ăcar peste ani, materializate în În țelegerea Balcanic ă de
mai târziu; tot atunci s-au desf ășurat și „operațiuni de men ținere a p ăcii” avant la lettre, prin
debarcarea de trupe ale Marilor Puteri la Constantinopol (inclusiv marinari români de pe
crucișătorul „Elisabeta”), detaș amentele internaționale expediționare neavând îns ă ocazia s ă
participe la nici o ac țiune deoarece se pusese deja capăt r ăzboiului1.
În spiritul celor deja men ționate, lectura „Monitorului Oastei” din 1912 – 1913, în care era
publicată oficial legisla ția militară, ne arat ă pregătirea minu țioasă a acțiunii armatei de c ătre
autoritățile constitu ționale ale țării. Astfel, în ceea ce prive ște dreptul interna țional al r ăzboiului,
Secretariatul General al Ministerului de r ăzboi a publicat conven țiile interna ționale ratificate de
țara noastr ă ce intereseaz ă armata „pentru cuno ștința corpurilor de trup ă și serviciilor armatei și
spre a fi la îndemâna oric ărui ofițer pentru consultare”; este vorba, în principal, de Conven țiile de
la Haga din 1907 cu prevederi referitoare la deschiderea ș i încetarea ostilit ăților, drepturile și
îndatoririle beligeran ților și neutrilor în timp de r ăzboi, precum și tratamentul protector al
victimelor ac țiunilor militare2. Din marea multitudine a legilor militare naționale amintim cu titlu
exemplificativ: legea privitoare la ne știrbirea în timp de pace a rezervelor de materiale și fonduri
destinate mobiliz ării; legea pentru reangajarea gradelor inferioare în armat ă; legea pentru
sprijinirea în timp de război a familiilor militarilor; nomenclatura contraven țiilor și delictelor ce
intră în competen ța pretorilor militari; legea modificatoar e a legii asupra serviciului sanitar în
armată; regulamentul asupra administra ției marinei militare; instruc țiuni pentru amnistierea
dezertorilor și nesupușilor; instruc țiuni asupra actelor st ării civile și testamente privitoare la
militari ce se g ăsesc afar ă de teritoriul român pe timp de r ăzboi sau de tulbur ări; ordin circular
privind sprijinul ce trebuie acordat Societ ății „Crucea Ro șie din România” și „Crucea Ro șie a
Doamnelor din România”; lege contra spionajului în timp de pace; lege pentru modificarea legii
rechizițiilor; legea pentru executarea Conven ției de la Geneva pentru protec ția răniților și
bolnavilor; legea pentru suspendarea prescrip țiunilor și termenelor unor acte judec ătoreș ti
precum și pentru modul de intentare și judecare a unor procese pe timpul st ării de război; lege
pentru deschiderea de credit militar; regulame ntul pentru lichidarea bonurilor de rechizi ții;
decizia ministerial ă privind destina ția ce se va da după mobilizarea armatei animalelor,
vehiculelor și atelajelor rechizi ționate; norme privind organizarea jandarmeriei rurale în regiunea
de curând ocupat ă în Dobrogea (vezi nota de subsol nr. 5).
Este posibil ca m ăsuri similare s ă fi fost luate de to ți beligeran ții primului r ăzboi balcanic.
După terminarea acestuia, România cere compensa ții și anume o rectificare sensibil ă a graniței
dobrogene dinspre Bulgaria, inclusiv Silistra, da r prin Protocolul de la St. Petersburg care

1 N. Chiachir, Marile puteri și România, 1856-1947, Editura Albatros, Bucure ști. 1996, p.150.
2 Monitorul oastei nr. 2, 18 și 24 din 1912 și nr. 3, 5, 20, 27, 30, 31, 34 și 37 din 1913.

69
analizează această cerere, marile puteri nu-i acord ă o poziție strategic ă avantajoas ă, ceea ce
nemulțumeș te atât lumea politică dar ș i opinia public ă, cerând o acțiune energic ă față de Bulgaria
care schimbase echilibrul balcan ic. Dar chiar Bulgaria este ac eea care, în iunie 1913, atac ă Serbia
iar România va trece Dun ărea după 36 de ani pentru a doua oar ă, interven ția fiind hot ărâtoare
pentru că, după un mar ș (aproape triumfal) până spre Sofia, trupele bulgare capitulează, Țarul
Ferdinand cere pacea Regelui Carol iar Conferin ța de Pace de la Bucure ști întrunit ă la 17 iulie se
încheie cu Tratatul din 28 iu lie 1913 prin alipirea Cadrilaterului ca hotar strategic fa ță de Bulgaria.
Ceea ce era mai important, consta în noua realitate geopolitic ă a Balcanilor, în care statele
balcanice îș i asigurau interesele f ără interven ția marilor puteri iar România demonstrase c ă poate
juca rolul de arbitru în regiune, dovedindu-si puterea și influența în politica european ă,
răsturnând planurile imperiilor vecine1.
Trebuie să accentuă m realitatea c ă din punct de vedere juridic ac țiunile României în cel de-al
doilea război balcanic s-au desf ășurat cu respectarea Conven țiilor de la Haga și Geneva de drept al
războiului, de la declara ția de război până în momentul armisti țiului și al semnării tratatului de pace.
Sub comandamentul de c ăpetenie al prin țului Ferdinand și conducerea efectiv ă a lui Alexandru
Averescu, Armata de opera ții se mobilizeaz ă în mod exemplar în vara anului 1913 ș i trece Dun ărea
fără a întâmpina practic vreo rezisten ță, punând cap ăt războaielor balcanice care tindeau s ă
transforme aceast ă zonă a Europei în punctul de pornire a unui conflict mondial, cum se va
întâmpla de altfel, dup ă numai un an de zile2. Mai mult decât atât, r ăzboaiele balcanice au
accelerat reformele, inclusiv cele legislative, în armata României, din aceast ă perioadă datând
măsurile de înt ărire a vechilor arme și servicii, între care și marina militar ă3 dar și înființarea aviației
ori perfec ționarea comandamentului și administra ției marilor unit ăți operative. În opinia celor
avizați, războiul balcanic a demonstrat și superioritatea forma țiunilor active fa ță de cele în rezerv ă
precum și necesitatea înt ăririi disciplinei printr-o temeinic ă educație civică și militară, căci disciplina
fără respectul legilor și a tuturor îndatoririlor ost ășești nu poate exista într-o armat ă modernă în
care militarii trebuie s ă se deprind ă a se conduce singuri pe câmpul de lupt ă 4.
Participarea României la cel de-al doilea r ăzboi balcanic ca și influența legislației militare
la obținerea victoriei n-au fost însa chiar un mar ș triumfal ci, chiar în lipsa ostilit ăților active cu
trupele inamice, militarii au planificat și desfășurat o adev ărată operație de ocupare a unui
teritoriu advers în care educa ția în spiritul legisla ției naționale și internaționale și-a spus cuvântul
în raporturile cu popula ția civilă a acelui teritoriu. Trebuie s ă amintim c ă au existat sesiz ări de
încălcare a legilor și obiceiurilor r ăzboiului, în urma c ărora s-au desf ășurat anchete care au înt ărit
comportamentul legal al militarilor ro mâni. Astfel, din dosarul anchetei f ăcută de autorit ățile
bulgare pentru a dovedi r ăul tratament al popula ției bulgare în timpul ocupa ției române ști,
rezultă că la 20 iulie 1913, prim ăriile rurale din ocolul Nicopole au fost întrebate de comandantul
român despre atitudinea trupelor referitoare la „onoarea femeilor”, eventualul num ăr de
victime, modul în care s-au desf ășurat rechizi țiile de căruțe, animale ș i hrană (în mod f orțat, prin
intermediul primarilor, cu plată) ș.a.; așa se face c ă un mare critic militar englez, că pitanul Cecil
Battine, care a cutreierat întregul teatru de opera ții și a văzut toate armatele beligerante î și
sfârșește studiul s ău asupra Bulgariei și României, trimis unei reviste engleze, cu urm ătoarea
laudă adusă ofițerului și soldatului român: „ În onoarea Românilor trebuie men ționat că, oricare
ar fi verdictul istoriei asupra politicii lor, purtarea ofi țerilor și soldaților față de o popula ție ostilă

1 Enciclopedia României, vol. I, Statul, Imprimeria Na țională, 1938, p.878.
2 A. Averescu, Noti țe zilnice de ră zboi, Ed. Militară , București, 1992, vol. I, p. XIII.
3 Amănunte în For țele Navale Române, 150 de ani de tradi ție, Constan ța, 2010, p.126.
4 C.N. Herjeu, Studii și critice militare, din învăță mintele r ăzboaielor din 1913- și 1916-1918, Ed. Libr ăriei Stănciulescu,
București, 1920, vol. 1, p.222.

70
dar care nu se putea ap ăra, a fost cavalereasc ă și creștinească. Deci, un fapt f ără precedent în
sângeroasele și rușinoasele anale ale r ăzboiului balcanic”1.
Aluzia la „sângeroasele și rușinoasele anale ale r ăzboiului balcanic” se referea la
comportamentul nedemn, nedisciplinat și contrar legilor și obiceiurilor r ăzboiului al tuturor
celorlalte armate. Istoria consemneaz ă multiple crime comise de acestea în special împotriva
necombatan ților și a prizonierilor ori a locuitorilor satelor și orașelor, cum ar fi cele ale trupelor
sârbești și muntenegrene contra bulgarilor din Macedonia, Albania, Kosovo și Sandac sau ale celor
otomane, revenite dincolo de linia de armisti țiu, la Adrianopole, unde s-a comis un adev ărat
genocid; la fel este cazul unor fapte reprobabile care au fost anchetate interna țional, ca acelea ale
armatei bulgare contra grecilor dar și ale armatei grece ști contra bulgarilor2. Toate acestea au
cauzat deplas ări masive de popula ție dar și dorința de răzbunare, mai târziu, în timpul primului
război mondial și chiar și după aceea. În ceea ce prive ște România, C.N. Herjeu consemneaz ă doar
„vrajba dintre serviciul sanitar militar și cel civil, cel din urm ă servindu-se de pres ă ca să lovească în
cel dintâi, iar când doi se ceart ă, al treilea… moare de holer ă”3. Această realitate a f ăcut să se
dispună ca Serviciul Sanitar Militar s ă fie subordonat Marelui Stat Major și în relații de coordonare
cu Serviciul Sanitar Civil pentru o eficace îngrijire a trupelor și bolnavilor. De altfel, al ături de
Serviciul Intenden ței, Serviciul Sanitar al Armatei a fost calul de b ătaie al criticil or neînduplecate,
deși medicii militari și-au îndeplinit menirea mai mult decât o obliga ție profesional ă, ca o datorie de
conștiință și patriotism, în condiț iile gravei epidemii de holer ă din timpul r ăzboiului.
Ceea ce a r ămas în istorie dup ă toate aceste victorii ș i critici este realitatea c ă România n-a
intrat incon știent în conflictul balcanic ci cu con știința intereselor sale , a puterii și mijloacelor sale,
la a căror sporire a contribuit și învăț area dreptului militar. Pe aceast ă bază s-a putut ajunge în
1934 la Pactul În țelegerii Balcanice de la Atena între România, Grecia, Iugoslavia și Turcia, deschis
oricărei alte țări balcanice; despre acestea, marele jurist Gheorghe Sofronie spunea c ă reprezintă un
adevărat pact de neagresiune, de tip prog resiv, într-o regiune de virtualit ăți războinice4. Ceea ce
înseamnă că prin determin ările lor politice, diplomatice, juridice și militare, r ăzboaiele balcanice și-
au adus contribu ția la configurarea p ăcii și a dreptului p ăcii în Europa, prin instruirea și educarea
armatei române în spiritul valorilor juridice și umaniste promovate în acel timp.

2. Dezertarea în primul r ăzboi mondial
Preliminariile cazului de dezertare la inamic în timp de r ăzboi pe care îl vom analiza sunt
asemănătoare altor infrac țiuni militare aflate pe agenda instan țelor militare din România în
timpul și după Primul R ăzboi Mondial, dar au și anumite elemente specifice care au f ăcut din el
un eveniment special cu multiple înv ățăminte pentru în țelegerea relației dintre eficacitatea
operațională și criminalitatea militar ă, evidențiind cu pregnan ță particularit ățile, necesitatea și
importan ța disciplinei for țelor armate. În istoria particip ării României la Primul R ăzboi Mondial,
alături de faptele de vitejie, eroism și curaj responsabil care au contri buit la reîntregirea patriei au
coexistat, din nenorocire, acte de dezertare și trădare comise de militarii care nu aveau sufletele
și disciplina deopotriv ă de oțelite. Constantin Kiri țescu va considera în epopeea sa istoric ă asupra
războiului
de întregire a României5că înfrângerile din 1916 și situația tragică în care ne aduseseră
ele făcuseră ca cei cu convingeri slabe, mai ales pe germanofili s ă-și piardă capul, iar
neîncrederea în reu șită și credința că au apucat pe un drum gre șit și primejdios pentru viitorul

1 Idem, p.234 și 242.
2 Vezi volumul „1913, Al doilea r ăzboi balcanic și Pacea de la București”, 2013, p.8.
3 C.N. Herjeu, op.cit., p.43 și 187.
4 Enciclopedia României, op.cit., p.1000.
5 C. Kirițescu, Istoria r ăzboiului pentru reîntregirea României, Ed. Științifică și Enciclopedic ă, vol. II, Bucure ști, 1989, p. 45-46.

71
țării „se încuibase” și în sufletele unor militari, unii dintre ei reputa ți pentru pozi ția ce o de țineau
în armată. Crescuți într-un mediu familial cu adânci sent imente politice progermane, eventual
instruiți, educa ți și formați în armata german ă în care f ăcuseră lungi stagii, ace știa n-au reu șit să
separe op țiunile politice de îndatoririle militare și văzând cu p ărere de r ău intrarea țării lor în
luptă cu țara cu care contractaser ă atâtea afinit ăți suflete ști, au crezut, dup ă constatarea
„necazurilor colabor ării româno-ruse” și pierderea teritoriilor româneș ti, că dezertând la inamic
ar putea asigura al ăturarea României la tab ăra învingă torilor la sfâr șitul războiului.
Făptuitorii pot fi grupa ți pentru studiul nostru de caz în lotul „Sturdza”, dup ă numele celui
care a ini țiat activitatea infrac țională și încă patr u militari, doi ofi țeri și doi solda ți. Colonelul
Alexandru Sturdza era fiul lui Dimitrie Sturdza, om politic însemnat care fusese de mai multe ori
prim-ministru și ginerele lui Petre Carp, înainte de război distingându-se ca director al școlii de
ofițeri, iar în timpul r ăzboiului primise comanda Brig ăzii a 7-a mixt ă care operase în Mun ții
Vrancei; dând ordine de retragere considerate suspecte de eș alonul superior în lunile dinaintea
dezertării, era sub observa ția comandantului Armatei a II-a și, spre a deruta b ănuielile, Sturdza s-
a „arătat” energic și sever, acuzându-l pe un locotenent c ă se retrăsese de pe pozi ția ocupat ă fără
ordin, astfel încât acesta va fi condamnat la moarte și executat1. Exploatând unele incidente
petrecute între români și ruși, mai ales purtarea detestabil ă a Diviziei de cavalerie Tuzemna
(supranumit ă chiar de ru și „divizia s ălbatică”), Sturdza alimenta indispozi ția împotriva ru șilor,
generalizând lucrurile și căutând să provoace o stare de vr ăjmășie care să-i ușureze planurile,
lăudând, pe de altă parte, valoarea trupelor germane și făcând tot posibilul s ă le eviden țieze
superioritatea, c ăutând, în acela și timp, să-și atragă simpatia solda ților prin acte și declarații
ostentative, situație care l-a f ăcut pe generalul Averescu s ă ceară Marelui Cartier General s ă fie
mutat, astfel încât dup ă ce a fost decorat de rege într-o vizit ă a acestuia pe front la 15 ianuarie
1917 cu „Steaua României cu spade” a fost numit comandantul Diviziei a 8-a, de unde va fi mutat
pe 21 ianuarie la Divizia a 15-a, cu dou ă zile înainte de dezertare. Este probabil ca și aceste mutări
repetate într-un timp scurt s ă-l fi determinat pe colonel s ă-și precipite activitatea criminal ă,
atrăgâ nd în sfera ei pe adjutantul s ău. Lt. (rez.) Wachman Constantin , fiul fostului director al
Conservatorului de muzic ă din Bucureș ti. Atitudinea și inițiativa criminală nu se oprise îns ă aici
deoarece, la o s ăptămână după consumarea dezert ării, la 30 ianuarie, vor trimite doi solda ți
prizonieri la inamic, Niculescu Aurel și Sasu Ion, cu manifeste chemând la dezertare, peste linia
frontului, pentru a lua leg ătura cu lt.col. Constantin Cr ăiniceanu, principalul complice al lui
Sturdza, comandant al Regimentului 25 Infanterie și fiu al generalului Cr ăiniceanu, fost ministru
de război și comandant al Armatei a II-a, om de o probitate și patriotism în afar ă de orice
îndoială. Astfel, grupul infrac țional militar ce va fi judecat la procesul lui Sturdza va fi compus din
cinci persoane, doi ofi țeri superiori, un ofi țer inferior ș i doi solda ți.
Faptele constau în principal din dezertarea la inamic s ăvârșită de col. Sturdza și Lt.
Wachman, la care se adaug ă ambosajul și înalta tr ădare comis ă de aceia și ofițeri, tentativa de
ambosaj și înalta tr ădare a lt.col. Cr ăiniceanu și ambosajul comis de cei doi solda ți. În ceea ce
priveș te dezertarea la inamic, pe data de 23 ianuarie, proaspăt numit într-o alt ă unitate, col.
Studza vine înso țit de Lt. Wachman la cartierul lui Cr ăiniceanu sub pretextul de a- și lua rămas

1 E vorba de slt. Ciulei Constantin, reclamat de Sturdza la 29 decembrie 1916 Pretorului Diviziei 1 Infanterie c ă și-ar fi
părăsit postul în timpul l uptelor; ancheta efectuat ă de Pretura Diviziei s-a concretizat în dou ă dosare înaintate Cur ții
Marțiale a Armatei a II-a care a judecat proces ul la 26 ianuarie 1917 când deja se știa de „defec țiunea” lui Sturdza, de și
atât acuzarea cât și apărătorul din oficiu ceruser ă amânarea. Hot ărârea instan ței a fost de condamnare la moarte și, în
condițiile suspend ării prin lege a recurs ului, a fost executat ă la 28 ianuarie în poligonul de tragere de la Bac ău. După
război, Ecaterina Ciulei a ceru t revizuirea procesului so țului ei, iar Curtea Suprem ă de Justiție Militară l-a amnistiat la 24
mai 1920, reabilitarea fiind mai mult moral ă. Vezi am ănunte în E.D. Neculau, Pe urmele unei erori judiciare, în Magazin
Istoric, nr. 5/1972, p. 86-88.

72
bun, după convorbirea cu acesta plecând seara pe linia frontului pentru a face „recunoa șteri în
teren” și trece la inamic; la locul respectiv va fi g ăsit mort a doua zi caporalul N ăstase, ordonanț a
colonelului, al ături de dou ă geamantane ale lui Sturdza, cercet ările nereu șind să clarifice dac ă
aceasta a fost împu șcată de santinelele de pe front care trăseser ă „în niște umbre” sau chiar de
cei doi dezertori în cazul în care ordonan ța ar fi refuzat s ă-i însoțească la inamic1. Aceste ac țiuni
n-au fost îns ă un simplu act de dezertare ci și unul cu premeditare de tr ădare de patrie, deoarece,
la câteva zile de la trecerea la inamic, au fost prin și în mai multe puncte ale frontului grada ți și
soldați români ale și de cei doi dezertori dintre prizonierii afla ți la inamic, încercând s ă treacă în
dispozitivul unit ăților române cu „chemarea” colonelului Sturdza adresat ă ostaș ilor în care
trădătorul „lămurea” c ă vrea să fac ă o oștire nouă din prizonierii români afla ți la nem ți,
îndemnându-i pe solda ți să dezerteze și să vină sub comanda sa pentru ca al ături de germani s ă
întoarcă armele împotriva guvernului român și a aliaților săi ruși pentru „a reîntregi ceea ce s-a
stricat și a recuceri ce s-a pierdut” (pe larg în Anexa nr. 1 ); doi dintre ace știa (Niculescu și Sasu),
au fost demasca ți și trimiși în judecat ă dar mulț i alți „purt ători de manifeste” le-au predat
comandan ților români și au divulgat complotul, in clusiv în ceea ce-l prive ște pe lt.col. Cr ăiniceanu
căruia Sturdza îi trimisese l ămuriri peste front prin acei mesageri, cerându-i s ă se întâlneasc ă,
ceea ce-l fă cea complice la dezertare. Cr ăiniceanu va fi prins în 28 ianuarie în sectorul Diviziei a 8-
a pe când se întorcea din liniile du șmane unde se întâlnise cu complicele s ău, de la care primise
instrucțiuni și manifeste. Tot un fapt este c ă dezertorul Sturdza a fost deosebit de credibil pentru
forțele inamice care l-au sprijinit, austro-ungarii a șteptând cu ner ăbdare trecerea armatei
române de partea lor, luându-se chiar m ăsuri logistice în acest sens dar neprimind decât
bombardamente care anun țau prăbușirea planului tr ădător.
Cercetarea autorităț ilor militare ierarhice începe chiar a doua zi dup ă faptul dezert ării, pe 24
ianuarie comandantul Brig ăzii 7 mixte raportând telefonic „vizita” col. Sturdza împreun ă cu
adjutantul s ău pe frontul repartizat și, după aceea, găsirea cadavrului ordonan ței; raportul ajunge la
Corpul 2 armat ă de unde se ordon ă aprofundarea investiga ției2. Astfel, la dosarul cauzei apar
procesul-verbal de efectuare a autopsiei cadavrului caporalului Nă stase găsit împușcat în cap (de la
locul unde z ăcea fiind urme de pa și către liniile inamicului), declara ții referitoare la întâmpl ările din
23-24 ianuarie, raportul Brig ăzii 7 mixte din 25 ianuarie rela tiv la efectuarea de recunoa șteri în teren
pentru clarificarea lucrurilor și un raport din 26 ianuarie privind re zultatele anchetei referitoare la
dispariția col. Sturdza, în care se concluziona c ă toate cercet ările de pân ă atunci nu izbutiseră să
clarifice complet situa ția, neputându-se g ăsi dovezi c ă ofițerii dispăruți erau mor ți sau prizonieri; era
adăugată o listă cu bagajele colonelului de la sediul din Panciu al Brig ăzii, care vor fi expediate
autorităților ierarhice. Nici pe 27 ianuarie nu se cunosc mai multe am ănunte despre „dispari ția”
ofițerilor dar evenimentele sunt raportate de Corpul 2 Armată condus de genera lul Averescu chiar și
Regelui. Lucrurile se lă muresc abia pe 28 ianuarie, o dat ă cu arestarea lt.col. Cr ăiniceanu, asupra
căruia s-au g ăsit manifeste cu „chemarea” lui Sturdza, dup ă ce respectivii se întâlniser ă pe dealul
Drăgan, în diminea ța z ilei de 29 ianua rie prezentându-se și foști prizonieri români aducând pachete
nedesfăcute cu manifestele semnate de Sturdza. Din acest moment, ancheta devine penal ă și se
desfășoară atât pentru sanc ționarea vinova ților cât și pentru protec ția operațională a armatei
române, într-unul din rapoartele trim ise regelui precizându-se faptul c ă se credea c ă Sturdza avea
asupra lui carnetul cu efectivele și pozițiile trupelor Diviziei a 8-a. S- a dispus deci, ca cifrul s ă fie
schimbat, ca linia frontului s ă fie supravegheat ă cu atenție, ca militarii români s ă nu citeasc ă
manifestele (efectuându-se perchezi ții acolo unde se credea c ă ajunsese „chemarea” și să fie aresta ți
sau trimiși sub escort ă la Bacău toți suspecții ori cei ale c ăror declara ții nu sunt complet verificate.

1 Mai multe am ănunte în P. Otu, M. Georgescu, Radiografia unei tr ădări, Ed. Militar ă, 2011, p. 281-349.
2 Arhivele Militare, fond Brigada 7 mixt ă, dosar nr. 19, f. 34.

73
Încadrarea juridic ă, instruc ția criminal ă și instanța competent ă s-au conturat în
conformitate cu Codul Justi ției Militare din 1873, a șa cum a fost el substan țial modificat în 28
decembrie 1916 (Mon. Of. nr. 224), pentru a sincroniza atribu țiile justiț iei militare cu nevoile
armatei și ale războiului modern1, consiliile de r ăzboi din textul ini țial devenind „cur ți marțiale” cu
scopul de a se încadra mai bine cu caracterul juridic al acestor instan țe pentru acele vremuri
atrăgând astfel aten ția asupra rolului și eficacității măsurilor judiciare2. Pentru studiul nostru de caz
considerăm a fi importante urm ătoarele prevederi ale Codului Justi ției militare, detaliate ș i în
Instrucțiunile din 1916 ale Ministerului de R ăzboi referitoare la Titlul II adi țional al CJM din
decembrie 1916 privind organizarea și funcționarea justiț iei militare în timp de mobilizare și război:
înființarea unei Cur ți Marțiale la Cartierul General al fiec ărui corp de armat ă (art. 19); compunerea
Curților Marțiale pentru judecarea ofiț erilor superiori dintr-un pre ședinte ofiț er general și patru
colonei membri3 (art. 21); ordinul de urm ărire și dare în judecat ă va fi dat de comandantul de
căpetenie (art. 25); func ționarea unui Comisar regal pe lâng ă fiecare Curte Mar țială, care va
îndeplini și funcția de raportor, având unul sau mai mul ți substitui ți și numărul necesar de grefieri
(art. 26); numirea și înlocuirea membrilor Cur ților Marțiale, a Comisarilor regali, substitu ților și
grefierilor se va face de c ătre comandan ții unităților pe lâng ă care sunt instituite instan țele și vor fi
făcute dintre ofi țerii acelor mari unităț i4 (art. 27); supunerea în jurisdic ția Curților Marțiale pentru
toate crimele ș i delictele a tuturor celor ce se g ăsesc în orice serviciu al armatei, sub orice formă ,
denumire, îns ărcinare sau prestare de serviciu, autoritatea militar ă fiind suveran ă să dea oricărui
militar îns ăr c i n a r e a c e v a g ăsi de cuviin ță, militarii neavând capacita tea de a discuta natura și
caracterul serviciului încredin țat, cu consecin ța că orice abatere ce ia caracterul unui ilicit penal va
cădea în competen ța Curților Marțiale (art. 31). Coment ariile doctrinare ș i jurispruden țele asupra
acestor reguli considerau în perioada interbelic ă o îndrept ățire a legiuitorului de a fixa aceste
instanțe la corpurile de armat ă, corespunz ător nevoilor tactico-juridice, comandantul acestora fiind
învestit astfel cu autoritatea judiciar ă necesară oricăror interven ții judiciare în circumscrip ția sa.
Gradul și poziția principalului acuzat au determinat încredin țarea competen ței de judecat ă
Curții marțiale a Armatei a II-a, comandantul acesteia numind generalii și ofițerii din compunerea
instanței, comi sarul regal raportor special (colonel I. Gârli șteanu), comisarul regal (lt.col. Pangrati)
și grefierul (un sublocoten ent). În ceea ce priveș te instruc ția criminal ă, s-a observat c ă, spre
deosebire de timpul de pace, în vreme de r ăzboi aceasta nu mai este separat ă de parchet, func ția
de Comisar regal fiind cumulat ă cu cea de raportor, ceea ce nu exist ă în nici un sistem judiciar
deoarece s-a constatat c ă n u e s t e b i n e c a a c e e a și persoan ă, primind sesizarea, s ă efectueze
cercetarea și, întocmind rechizitoriul s ă susțină și acuzarea public ă; cu toate riscurile de înc ălcare
a garanțiilor de obiectivitate juridic ă și al erorilor judiciare5, s-a considerat c ă în timp de r ăzboi

1 Desființând consiliile de disciplin ă cu atribu ții doar la pace dar înfiin țând Pretoratele cu sarcini poli țienești și
jurisdicționale inclusiv în ceea ce prive ște ordinea și disciplina militară .
2 Chiar dac ă din punct de vedere lingvistic cele dou ă noțiuni sunt sinonime, Marte fiind zeul r ăzboiului, de și rezonan ța
cuvântului „mar țial” este ceva mai impresionant ă decât un „simplu” consiliu de „r ăzboi”.
3 Se mai prevede c ă Președintele și doi dintre membri vor fi lua ți dintre ofi țerii combatan ți aparținând și în timp de pace
armatei active, iar ceilal ți doi membri din rezerv ă, combatan ți, deși în război armata este una, f ără distincții între ofi țerii
activi și cei de rezerv ă, toți având acelea și drepturi și îndatoriri. Doctrina a interpretat aceast ă normă prin faptul c ă între
ofițerii de rezerv ă se află și juriști, aceștia putând fi folosi ți cu precădere în compunerea cur ților marțiale.
4 Numirile nu se fac dup ă „ordinea de b ătaie” a armatei întocmit ă de Statul Major General din timp de pace, deoarece
acesta nu are puteri juridice, ci de comandan ții marilor unit ăți ale curților marțiale dintre ofi țerii comandamentului.
„Ordinea de b ătaie” este distribuirea tuturor ofi țerilor armatei pe comandamente, corpuri și servicii de r ăzboi, în timp ce
magistratul trebuie s ă aibă o împuternicire special ă de la autoritatea desemnat ă prin lege pentru a func ționa ca judec ător
sau comisar regal, fiind înt ăriți în funcție prin Decizia comandantului.
5 Șeful Justi ției Militare din MAN va aprecia ulterior c ă în procesele Primului R ăzboi Mondial vor fi f ăcute erori judiciare
tocmai din aceast ă cauză, remediate dup ă aceea prin recursuri.

74
rapiditatea și exemplaritatea procedurilor îi pot perm ite Generalului comandant trimiterea
directă în judecată numai pe baza actelor întocmite de poli ția judiciar ă, fără instrucție judiciar ă,
mai ales, atunci când opera țiile militare ar fi urgente și totodată s-ar sim ți nevoia unei reprim ări
rapide pentru a consolida disciplina. Dimpotriv ă, în perioadele de acalmie, este preferabil s ă se
facă întâi suficient ă lumină prin instruc ție criminal ă și apoi prin sus ținerea rechizitoriului în fa ța
judecătorilor prin activitatea separat ă a raportorului fa ță de Comisarul regal. Referitor la
încadrarea juridic ă a faptelor contrare disciplinei militare comise de cei din lotul Sturdza, în
sarcina lor s-a reținut comiterea infrac țiunilor de dezertare la inamic, ambosaj ș i înaltă trădare
pentru colonelul Sturdza și lt. Wachman, tentativ ă de ambosaj ș i înaltă trădare pentru lt.col.
Crăiniceanu și ambosaj pentru solda ții Sasu și Niculescu. În Codul Justi ției Militare dispozi țiile
pertinente erau urm ăto arele: se pedepse ște cu moartea și degradare militar ă orice militar
culpabil de dezertare la inamic (art. 232); se consider ă ca ambo șor și se pedepse ște cu moartea
orice individ dovedit c ă a provocat pe militari a trece la inamic sau de partea rebelilor arma ți, că
le-a înlesnit cu bun ă cunoștință mijloacele sau c ă a făcut înrol ări pentru o putere care este în
război cu România, culpabilul militar fiind pedepsit cu degradarea militară (art. 201); tentativa de
crimă se va pedepsi în timp de mobilizare sau r ăzboi cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru crima
săvârșită și neizbutit ă (art. 52 din Titlul II adi țional). Crima de înalt ă trădare era prev ăzută de art.
68 alin. 6 din Codul penal comun: „Asemenea vor fi pedepsiți cu munca silnic ă pe viață acei care
în timp de r ăzboi contra țării vor fi a țâțat la revolt ă trupele de apărare ale țării.”
Procesul, rechizitoriul și apărarea au avut un rol important în clarificarea faptelor,
descoperirea adev ărului și luarea măsurilor corespunz ătoare. La 18 februarie 1917, Curtea
Marțială a
Armatei a II-a va solicita dosarul sigilat și parafat al cauzei care va fi înaintat de Brigada
7 mixtă la 21 februarie împreun ă cu un raport din care rezult ă și anumite elemente constitutive
ale crimelor: dezertarea cu inten ție a celor doi ofi țeri, inexisten ța altor complici în afara celor
deja men ționați; explicarea laturii obiective și subiective ale infrac țiunilor prin declara ții ale
personalului brig ăzii; starea disciplinară a unit ății după comiterea evenimentului. Instan ța fiind
constituit ă în condi țiile prezentate anterior, procesul a avut loc între 24 și 26 februarie 1917 în
prezența a trei dintre inculpa ți în stare de arest și asistați de apărător, Sturdza ș i Wachman fiind
judecați în contumacie1. Rechizitoriul, sus ținut de Comisarul Regal Raportor Special și Comisarul
Regal a prezentat faptele criminale pe larg demonstrând comiterea cu inten ție a acestora cerând
pedepse separate pentru acuza ți astfel: moartea pentru Sturdza ș i Wachman2 (dar ș i
sechestrarea averii pentru desp ăgubiri acordate statului), moartea pentru lt.col. Cr ăiniceanu ( și
confiscarea în folosul statului a obiectelor și bunurilor corp delict luate de la acuzat) deoarece
tentativa de executare a crimei atrage tot pedeapsa pentru faptul îndeplinit și moartea pentru cei
doi soldați deoarece exist ă un act de executare în form ă și în fond a crimei de ambosaj. Deoarece
absenții de la proces n-aveau dreptul la avocat, ap ărarea s-a rezumat la sublocotenentul
Gheorghe S ăulescu, fost procuror timp de patru ani ș i aflat la primul proces în care exercita
apărarea, numit din oficiu ap ărător al lt.col. Cr ăiniceanu în 11 februarie 1917; pledoaria sa a avut
ca strategie contrazicerea sus ținerilor acuz ării, insistând pe ideea c ă într-o ac țiune criminal ă
distingem între actele interne (intenția, atitudinea, con știința) și cele externe de simpl ă pregătire
și executare a infrac țiunii dar și pe faptul c ă ceea ce s-a petrecut în realitate n-a demonstrat în
mod logic existen ța unei tentative de ambosaj ș i înaltă trădare, motiv pentru care sentin ța va
depinde de judecata și hotărârea „suveranilor” judec ători ai Curții cu luarea în considerare a
faptelor anterioare ale lui Cr ăiniceanu și de părerea șefilo r săi astfel încât s ă nu se dea un verdict

1 Art. 169-1971 din CJM prevede c ă dacă acuzatul de o fapt ă calificată ca crimă nu s-a putut prinde, judecarea se face în
contumacie, acuzatul neavând dreptul la apă rător, iar recursul fiind deschis numai Comisarului Regal.
2 Art. 129 din CJM prevedea c ă în cazul dovedirii mai multor crime sau delicte se hot ărăște pedeapsa cea mai grea.

75
doar pentru mul țumirea opiniei publice „indignate”. În sus ținerea rechizitoriului și pretențiilor
apărării, instan ța a luat cuno ștință atât de piesele dosarului cât ș i de interogatoriile acuza ților și
declarațiilor martorilor. Dup ă apărare a venit replica acuzării, procesul încheindu-se cu ultimul
cuvânt al ap ărării, în care s-a cerut cump ătare, demonstrând astfel respectarea prevederilor art.
35 din Titlul II adi țional referitor la judecarea înaintea cur ților marțiale în care sunt prev ăzute
următoarele reguli de procedur ă: curtea este sesizat ă numai prin ordinul de trimitere în judecat ă
din partea comandantului pe lâng ă care func ționează; inculpatul, dac ă n u v a f i d i s p ărut, se va
prezenta asistat de un ap ărător, ales sau dat din oficiu de pre ședintele Curții dintre ofi țerii activi
sau de rezerv ă, cu preferin ță dintre magistra ții și avocații ofițeri de rezerv ă, cu excep ția celor
reformați ca m ăsură disci plinară; martorii vor fi chemați de Comisarul regal prin citare și mandate
de aducere; pre ședintele este învestit cu o putere discreționar ă pentru direcțiunea dezbaterilor și
descoperirea adev ărului, primind interogatoriul acuzaților și depozițiunile martorilor; comisarul
regal este ascultat în rechizitoriul s ău și dezvoltarea mijloacelor care sprijin ă acuzarea; ap ărătorul
și acuzatul sunt asculta ți în opinia lor; Comisarul regal replic ă dacă v a f i găsit de cuviin ță dar
acuzatul și apărătorul au totdeauna cuvântul cei din urm ă; Președintele întreab ă pe acuzat dac ă
mai are ceva de ad ăugat în ap ărarea sa și declară apoi dezbaterile închise, citând în public
întrebările pentru fiecare din acuza ți1, la care acuzarea și apărarea pot face observa ții, după care
ordonă retragerea acuzatului și a publicului dac ă localul nu e îndestul ător pentru a lua hotărârea.
Sentința și urmările cazului analizat au depins tocmai de aceast ă hotărâre pe care instanț a
a luat-o prin deliber ări la care n-au avut acces nici comisarul regal și nici grefierul, având în
vedere piesele de procedur ă, Președintele adunând voturile începând de la gradul cel mai mic
dându-și ultimul opinia, iar dac ă acuzatul este declarat culpabil instan ța va delibera în continuare
asupra aplic ării pedepsei cu luarea în considerare a circumstan țelor atenuante ș i pronunțarea cu
o majoritate de 3 contra 2. Pronun țată în ședință publică de către Președinte atât cu motive cât și
cu dispozitiv, hotărârea Cur ții Marțiale a Armatei a II-a din 26 februarie 1917 prevedea: pentru
col. Sturdza și lt. Wachman, moartea și degradarea militar ă, 10.000 lei despă gubiri către stat și
sechestrarea averii; pentru lt.col. Cr ăiniceanu, 15 ani munc ă silnică și degradarea militară; pentr u
sold. Sasu, 5 ani munc ă silnică și degradare militară; pentru sold. Niculescu, moarte și degradare
militară. CJM prevedea c ă dacă nu s-a făcut recurs, comisarul regal raportor va supune sentin ța
comandantului unit ății respective care, când nu va uza de dreptul de suspendare a execut ării
sentinței2 va ordona executarea ei imediat ă. În ceea ce-l prive ște pe Crăiniceanu, hotărârea
instanței a fost casat ă de generalul Prezan (de și Crăiniceanu era fiu de general ș i al surorii sale),
iar după revizuirea procesului la Curtea Mar țială a Armatei I a fost condamnat la moarte și apoi
executat în fa ța propriilor subordona ți la 31 martie 1917. Observ ăm că soldații foști prizonieri n-
au fost judeca ți și condamna ți pentru „c ăderea în prizonierat” deoarece această fapt ă nu era
prevăzută de CJM, regulamentele milit are neconsiderând-o culpabil ă dacă militarii respectivi nu
mai aveau mijloace de a lupta împotriva adversarului, verificarea cauzelor și circumstan țelor
predării la inamic f ăcându-se la întoarcerea din prizonierat conform art. 65 din Titlul II adi țional.
În timpul ocupa ției germane a României, Sturdza a încercat s ă mobilizeze ofi țerii români
prizonieri în Germania să lucreze în administra ția militară , a fost prezent și pe teritoriul ocupat
pentru ca din 1919 s ă devină refugiat în Germania, f ără a reuși să conving ă pe cineva c ă n-a fost
vorba de tr ădare și dezertare ci de „jertfire” pentru țară cum insist ă într-o declara ție din anul

1 Întrebă rile la care vor r ăspunde cei cinci membri ai Cur ții sunt prevă zute la art. 125 din CJ M, referindu-se la vinovăț ia
acuzatului fa ță de fapta imputat ă.
2 Potrivit art. 63 din Titlul II adi țional, executarea pedepselor cu închisoarea corec țională poate fi suspendat ă până la
trecerea armatei pe picior de pace, numai de comandatul care a ordonat trimiterea în judecat ă, toți cei cărora li s-a
acordat suspendarea fiind trimi și numai în serviciul frontului, în zona opera țiilor active, unde se pot reabilita doar prin
acte de bravur ă.

76
1920. Potrivit unei tradi ții a Imperiului Roman preluat ă și de alte state moderne, Brigada 7 mixtă
formată și comandat ă de Sturdza a fost și ea desfiin țată. Iar urm ările trădării și dezertării la
inamic a lui Sturdza vor fi resim țite în multe procese militare, în special ale germanofililor și a
celor care au avut ne șansa să cadă în prizonierat; dintre aceș tia, cei care au aderat la propaganda
sturdzistă au fost muta ți în lagărul de la Crefeld, de concentrare și pregătire în vederea
repatrierii, unde condi țiile de captivitate erau bazate pe eliberare „pe cuvânt de onoare” ș i hrana
mult îmbun ătățită în vederea accept ării unei slujbe în cadrul administra ției de sub ocupa ție. Așa
s-a înființat după terminarea ocupa ției „Cabinetul 11 Crefeld” pentru instrumentarea dosarelor
celor care s-au repatriat spre a-l sluji pe ocupant, în procesele respective dându-se pân ă la urmă
verdicte de achitare ca și în multe dintre recursurile împotriva sentin țelor de condamnare
anterioare1. Oricum studierea cazului Sturdza permite în țelegerea profund ă a specificului
infracțiunilor militare și oferă învățăminte pentru analizarea în continuare a raportului dintre
responsabilit ățile comandantului ș i răspunderea penal ă și disciplinar ă a personalului militar în
operațiile de r ăzboi și de stabilitate.

3. Captivitatea prizonierilor români în URSS în cel de-al doilea r ăzboi mondial
De la intrarea României în r ăzboi și până la încheierea acestuia (22 iunie 1941-12 mai
1945), România a pierdut aproape 1,2 milioane de cetăț eni, din care peste jum ătate de milion o
reprezintă prizonierii. Dintre ace știa, 445.153 de militar i români au fost lua ți prizonieri de c ătre
Armata Ro șie, astfel: 309.533 pe ti mpul Campaniei din Est și alți 135.620 dup ă 23 august 1944.
Cel mai ades, în istoriografia na țională, pierderile României se opresc la mai puț in de 3/4 din
totalul prezentat în acest tabel, în timp ce majoritatea lucr ărilor de referin ță ale unor autori str ăini –
între care a ș aminti o recent ă enciclopedie editat ă la Universitatea Oxford – înregistreaz ă România
cu pierderi cifrate la 500.000 de oameni2. Cvasitotalitatea studiilor autohtone cifreaz ă aceleași
pierderi la 794.562 de oameni3 sau – în cazurile unor abord ări mai pertinente, cum sunt cele ale
distinșilor istorici Alexandru Du țu, Florica Dobre și Leonida Loghin – ele se ridic ă la 930.171 din care
92.620 mor ți, 367.966 disp ăruți, 135.620 dezarma ți după 23 august 1944 și 333.966 r ăniți4.
Diminuarea – presupunem involuntar ă – a pierderilor române ști mai ales în Campania din
Est nu ar fi poate cea mai grav ă eroare a istoriografiei na ționale. Mai dureros mi se pare faptul c ă,
aproape f ără excepție, prizonierii români lua ți de către forțele sovietice sunt prezenta ți – jenant și
dezonorant, în enciclopedii, monografii, tratate, lucr ări, studii, articole, comunic ări și orice fel de
alte abord ări științifice – drept disp ăruți . Este cunoscut faptul c ă în practica redact ării
documentelor operative în timp de campanie, sunt consideraț i dispăruți doar militarii care
dezerteaz ă, trecând inten ționat și de bună voie la inamic. Este nedrept și jignitor pentru memoria
sutelor de mii de prizonieri români s ă fie tratați încă drept disp ăruți, adică dezertori, iar aceasta
constituie – în opinia mea – marele p ăcat al istoriografiei na ționale din ultimii 60 de ani. În anul
2000 a fost publicată la Moscova, la Editura Logos o interesant ă și așteptată culegere de documente
intitu
lată „Prizonieri în URSS, 1939-1956”. Lucrarea, coordonat ă de către prof. M. M. Zagorulko, a
fost editat ă în 2.500 de exemplare și, se pare, difuzarea s-a oprit după distribuirea a mai pu țin de
1/4 din tiraj. În cele peste 1.100 de pagini ale lucr ării, am identificat peste 100 de documente care

1 Gh. Dobrescu, S-a dat prins du șmanul Lt (r.) Barbu Catargiu? din Revist a Orizont XX nr. 1/2006, p. 29-36. Vezi și
„Considera ții asupra dezert ării principelui moștenitor Carol”, în Alex. Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în
România, vol. II, E șecul democra ției române, Ed. RAO, Bucure ști, 2002, p. 291.
2 General editor I.C.B. Dear, The Oxford Companion to World War II, Oxford University Press, New York, 1995, p. 290.
3 Dinu C. Giurescu, România în Al Doilea R ăzboi Mondial (1939-1945), p. 107.
4 Alexandru Du țu, Florica Dobre, Leonid a Loghin, Armata român ă în Al II-lea R ăzboi Mondial, 1941-1945, Dic ționar
Enciclopedic, Editura Enciclopedic ă, București, 1999, p. 320.

77
conțin informa ții – de cel mai ades inedite, necunoscute speciali știlor și cititorilor români –
privitoare la prizonierii lua ți de către Armata Ro șie din rândurile militarilor români.
Încercând s ă utilizez și să înțeleg documentele din lucrarea invocat ă, am constatat că – în
situațiile centralizatoare, întocmite în primul an dup ă încheierea r ăzboiului, clasificate Strict secret
sau Strict secret de importanță deosebită, semnate cel mai ades de L.P. Beria, comisar al poporului
pentru Afacerile Interne și adresate generalisimului I. V. Stalin sau lui Viaceslav M. Molotov, comisar
al poporului pentru Afacerile Externe, – sunt înregistra ți 3.899.397 prizonieri provenind din 65 de
state ori entit ăți naționale, respectiv de na ționalități necunoscute (cca. 25.000 de cazuri). Din
această situație statistic ă constată m că cei 181.967 prizonieri proveni ți din armata român ă
(reprezentând 4,666% din totalul celor de ținuți în lagărele NKVD) se situau pe locul III (dup ă
germani și unguri) în ansamblul armatelor europene, dar și că numărul lor este mult mai mic decât
cel comunicat p ărții române de c ătre Asocia ția „Voenn îe Memorialî” , organism abilitat – de c ătre
Guvernul Federa ției Ruse – cu responsabilit ăți privind problematica prizonierilor de r ăzboi și a
locurilor de înhumare a celor deceda ți pe timpul deten ției în lagărele sovietice.
O primă constatare este aceea că peste 14.000 de prizonieri sunt înregistra ți ca moldoveni
deși aceștia proveneau din Armata român ă, în care au fost încorpora ți înainte de iunie 1940 când
teritoriul dintre Prut ș i Nistru a fost încorporat de c ătre URSS. Apoi, rapoartele centralizatoare
înaintate conducerii supreme de la Kremlin reflectau doar situația prizonierilor de ținuți în cele
peste 3501 de lagăre NKVD care au func ționat pe teritoriul URSS între 01.10.1939 și 30.04.1956.
După bătălia de la Stalingrad (4 sept embrie 1942 – 2 februarie 1943) și victoria de la Kursk-
Orel (5 iulie – 23 august 1943), dar mai ales odat ă cu marea ruptur ă produsă de România la 23
august 1944, în lag ărele provizorii/de etap ă de la nivelul armatelor și fronturilor sovietice se
găseau în permanen ță câteva zeci de mii de prizonieri. Ace știa nu erau lua ți în eviden țele
centralizatoare pân ă n u a j u n g e a u î n l a g ărele NKVD din adâncimea frontului. Adeseori, în cele
câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, dintre c ăderea în captivitate ș i ajungerea în lagărele din
Ucraina, Urali sau Siberia, num ărul fiecărui nou lot de prizonieri europeni se diminua pân ă la
înjumătățire. Abia dup ă înmatricularea în lag ărele NKVD de interior, prizonierii supravie țuitori
deveneau entități statistice pe care noi românii le descoperim în arhivele sovietice dup ă mai bine
de jumătate de secol de la încheierea r ăzboiului.
Sper că se vor ob ține răspunsuri clarificatoare și pertinente atunci când speciali știi în
domeniu vor aborda, cu acribie, arhivele diviziilor și regimentelor ce au luptat în sudul Ucrainei,
între Nistru și Prut și mai ales în prima parte a opera ției Iași – Chișinău, început ă la 20 august
1944. De asemenea, soarta celor 13 4.266 de militari din Armatele 3 și 4 române dezarma ți după
23 august 1944 și a celor 1.354 de marinari din echipajele navelor române capturate de sovietici
între 2 și 19 septembrie 1944 trebuie tratat ă cu cuvenita responsabilitate, mai ales c ă arhivele
militare dispun de situația nominal ă a marilor unit ăți și efectivelor lor dezarmate2. Cu titlu de
ipoteză, semnalez și faptul că în două rapoarte datate 11 mai și 4 iunie 1945 – deci redactate la
aproape nou ă luni de la trecerea României de partea Na țiunilor Unite – num ărul prizonierilor
români a crescut cu peste 4.000 de militari. Dac ă în cazul germanilor și chiar a ungarilor cre șterea
este justificat ă de capitularea ultimelor for țe ce apărau Berlinul, în cazul militarilor români
singura explica ție acceptabil ă ține de dinamica sosirii în interiorul URSS și de ritmurile
înmatricul ării în lag ărele NKVD a prizonierilor lua ți din Armata Ro șie în primăvara și vara anului

1 Evoluția numărului lagărelor NKVD în perioada 01.10.1939 – 03.08.1951: 01.10.1939 = 10 lag ăre; 22.06.1941 = 8 lag ăre;
01.03.1943 = 35 lag ăre; 01.11.1944 = 86 lag ăre; 08.06.1945 = 206 lag ăre; 10.04.1946 = 240; 10.05.1948 = 153 lag ăre;
01.01.1949 = 88 lag ăre; 23.03.1950 = 14 lag ăre și 03.08.1951 = 86 lag ăre.
2 Arhivele Militare, Fond Marele Stat Major, dosar nr. 93, f 54, 85, Fond Marele Stat Major, sec ția 3 opera ții, dosar nr.
2722, f. 27, dosar nr. 2756, f. 19.

78
anterior. Conform invocatelor sinteze, peste 50.000 din prizonierii români au decedat pe timpul
internării în lag ărele NKVD. Amintind c ă și această cifră nu reflect ă în totalitate dimensiunile
calvarului prizonierilor români, câteva constatări impunându-se de la sine.
Rata mortalit ății în rândul românilor a fost una dintre cele mai ridi cate (28%), aceasta fiind
dublă față de ponderea deceselor în totalul celor aproape 4,0 milioane de prizonieri de ținuți de către
URSS. Doar în rândul priz onierilor italieni, evrei și a celor de na ționalitate necunoscut ă s-au
înregistrat indici superiori de mortalitate pe timpul prizonieratului. Dac ă prizonierii proveni ți din
populaț ii nordice și montane (germani, ucraineni, estonieni, cehoslovaci, iugoslavi etc.) au avut o
mortalitate situat ă la nivelul mediu sau chiar sub aceasta, cei proveni ți din popula țiile latine (români,
italieni, moldoveni) și – un caz aparte – evreii au avut parte de cea mai ridicat ă rată a deceselor.
Alte particularit ăți – pe care, din precau ție, le-aș numi statistice – le-am constatat în ceea
ce privește repatrierea prizonierilor români. În anii 1945 și 1946 au fost eliberați doar 669 de
români (0,37% din totalul prizonierilor români ), în timp ce repatrierea italienilor a dep ășit 38%,
iar cea a iugoslavilor era aproape 14% din totalul prizonierilor acestor state. Cu toate c ă România
s-a alăturat în august 1944 trupelor sovietice, tratamentul aplicat prizonierilor s ăi nu era cu nimic
deosebit de cel aplicat germanilor sau ungurilo r. La 1 ianuarie 1949, în URSS, erau de ținuți încă
peste 2.
500 de prizonieri români, m ărimi numerice de ordinul miilor nereg ăsindu-se decât în
cazul germanilor și austriecilor (cca. 41.000), respectiv ungarilor (8.021).
Peste 20.000 de prizonieri români au fost încorpora ți – într-un context ce se cere înc ă
studiat – în diviziile de voluntari „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Clo șca și Crișan”. Acest fenomen
s-a mai înregistrat – cu o amploare diferit ă de la caz la caz – în câteva alte armate. Din totalul
celor 56.665 de prizonieri încadra ți în forma țiunile na ționale, români, unguri și cehoslovaci au
totalizat peste 90% din cazurile contabilizate de autorit ățile sovietice. Apoi, românii au fost –
alături de cehoslovaci, iugoslavi, polonezi ș i evrei – printre primii încadra ți (încă în 1943) în
formațiunile na ționale. Cel mai ridicat procent de înrolare a prizonierilor în unit ăți de voluntari l-
au avut bulgarii (21,36 %), ucrainenii (17,84%), evreii (12,05%), iugoslavii (11,48%), cehoslovacii
(11,28%), românii (11,20%) și ungurii (4,13%). Sunt con știent că simpla enumerare a unor
elemente de factur ă statistic ă nu oferă decât, în cel mai fericit caz, o imagine global ă a unui
fenomen ce ascunde – dincolo de cifre și procente – destinele, tragediile ș i mai ales vie țile
câtorva sute de mii de compatrio ți ai noș tri.
Spuneam la început c ă prizonierii români c ăzuți pe Frontul de Est sunt concomitent
victime ale r ăzboiului la care au luat parte și victime al e statului de ținător care – nu trebuie
neglijat – nu s-a mai considerat din 1917 (prin Rusia predecesoare) legat ă de Conven ția a IV-a de
la Haga și, pe de alt ă parte, nu a ratificat Conven ția de la Geneva din 27 iulie 1929 privitoare la
tratamentul prizonierilor de r ăzboi.
Dacă până acum am sugerat câteva din motivele pentru ca re consider c ă istoriografia
națională a neglijat problematica prizonierilor români, în cele ce urmeaz ă voi enun ța modalit ățile
prin care autorit ățile statale, parlamentele postbelice și societatea civil ă sunt părtașe la aceast ă
nedreaptă „ascundere sub pre ș” a unei realit ăți ce a marcat destinele a aproape 450.000 de militari
români și au influen țat dramatic via ța a peste 2 milioane de familii. Indiferen ța autorităților politice
și militare fa ță de soarta prizonierilor lua ți de sovietici pân ă la 23 august 1944, dar și a celor
dezarmați și în parte transfera ți la est de Prut dup ă „întoarcerea armelor” poate fi constatat ă cu
ușurință prin studierea documentelor Comisi ei Aliate de Control de la Bucure ști .
Solicitările părții române, chiar și sub forma unor întreb ări aluzive despre sutele de mii de
prizonieri români deținu ți în lagărele proasp ătului aliat, abia dac ă își găseau arareori locul în
numeroasele și lungile întrevederi cu reprezentan ții Comisiei. Dup ă discuțiile de la Moscova ale
lui Lucrețiu Pătrășcanu cu V. M. Molotov, din 31 august 1944, în care chestiunea dezarmării

79
trupelor este prezentată ca fiind o problem ă de importan ță majoră, având și un caracter de
urgență, liderii de la Bucure ști evită spinoasa problem ă pe care sovieticii o trec cu dezinvoltur ă
sub tăcere. Pân ă la sfârșitul anului 1944, cea mai tran șantă abordare a acestui subiect îi apar ține
lui Iuliu Maniu care – în scrisoarea sa din 15 noiembrie 1914, adresat ă lui A.I. Vâ șinski, prim-
locțiitorul comisarului poporului – face ample referiri la „situa ția trupelor române care au depus
armele dup ă 24 august a.c.”, respectiv „c apturarea flotei militare române”1.
La 27 iunie 1945, generalul Vasiliu R ășcanu, ministrul de R ăzboi, i-a semnalat lui A. I. Vâ șinski
că „în ț ară a început s ă se pună întrebarea: de ce nu s-au întors pân ă acum acas ă prizonierii de
război români dac ă războiul s-a terminat de mult?”2. Ca urmare, la 11 septembrie 1945, Guvernului
român i s-a comunicat c ă Guvernul sovietic „a hot ărât să satisfacă această cerere, să elibereze din
prizonierat și să trimită în România 40.000 de oameni, prizonieri de r ăzboi români, pe lâng ă cei
48.400 elibera ți anterior”3. În fapt, aceast ă promisiune nu s-a îndeplinit decât trei ani mai târziu,
perioadă î n c a r e a u t o r i t ățile române, aflate în plin proces de „democratizare” și „frățească
întovărășire” cu noii ocupan ți, au încetat practic s ă mai revin ă cu solicit ări privind repatrierea
prizonierilor. Concomitent, în societate a fost indus ă o nouă atitudine fa ță de foș tii combatan ți. Cei
care au participat la luptele de pe Frontul de Est erau considera ți „trădători ai cauzei na ționale”,
eroii proveneau doar dintre „lupt ătorii pe frontul antihitlerist”, iar prizonierii erau uita ți, chiar dac ă
unii dintre ei ajungeau în țară după ce parcurgeau, pe cont propriu și în bună parte pe jos, miile de
kilometrii ce despart Siberia de România. Pr in Decretul nr. 48 din 29 mai 1948, a fost desfiin țat
abuziv Așezământul Na țional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, singurul organism care s-a
ocupat dup ă război de cei c ăzuți în luptă sau prizonierat.
România și URSS au ratificat, în calitate de state membre ale ONU, Conven ția a III-a de la
Geneva din 1949 privind tratamentul prizonierilor de r ăzboi fără ca aceasta s ă aducă nici cea mai
modestă îmbunătățire a sor ții prizonierilor români de ținuți în lagărele NKVD sau s ă genereze cea
mai neînsemnat ă preocupare a autorităților de la Bucure ști față de mormintele celor peste
50.000 de mor ți din rândul prizonierilor lua ți de Armata Ro șie între 1941 – 1944. Decretul nr. 117
din 23 octombrie 1975 al Consiliului de Stat al R.S.R. privind regimul mormintelor și operelor
comemorative de r ăzboi nu includea – în mod explic it, în categoria mormintelor de r ăzboi – pe
cele ale prizonierilor, interna ților civili, deporta ților, membrilor forma țiunilor de Cruce Ro șie și ale
coresponden ților de război sau a altor persoane asimilate acestora, decedate în timpul și din
cauza conflictelor armate îndeplinind o misiune comandat ă. Această omisiune poate fi în țeleasă
numai dac ă o corobor ăm cu faptul c ă, în înainte cu doar dou ă luni de emiterea acestui act
normativ profund ideologizat, Conferin ța diplomatic ă de la Geneva asupra reafirm ării și
dezvoltării dreptului internațional umanitar a adoptat Protocoalele Adi ționale I și II la Conven țiile
de la Geneva
din 12 august 1949, privind protec ția victimelor conflictelor armate interna ționale,
respectiv f ără caracter interna țional.
Ratificarea de c ătre România a acestor două protocoale a fost amânat ă aproape un sfert
de secol, acest gest reparatoriu fiind înf ăptuit abia la 11 mai 1990 de c ătre primul organ legislativ
postrevolu ționar, Consiliul Provizoriu de Uniune Na țională.
După încă mai bine de un deceniu, Parlamentul României a adoptat, în 29 septembrie
2003 Legea organic ă nr. 379 privind regimul mormintelor ș i operelor comemorative de r ăzboi, iar
în primăvara anului urm ător Guvernul a emis Hot ărârea nr. 375/mai 2003 pentru care s-a aprobat
Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Na țional pentru Cultul Eroilor. Noul

1 Misiunile lui A. I. Vâ șinski în România (Din istoria rela țiilor româno-sovietice, 1944-1946), Documente secrete, Institutul
Național pentru Studiul To talitarismului, Bucure ști, 1997, p. 95
2 Idem, pp. 186-188
3 Ibidem, p. 202

80
organism, creat în iunie acelaș i an, organ al administra ției publice centrale, aflat în subordinea
Guvernului, r ăspunde de elaborarea ș i aplicarea politicii și strategiei în domeniul mormintelor și
operelor comemorative de r ăzboi. Înc ă de la înfiin țare, Oficiul a reu șit să recupereze parte din
timpii și ocaziile pierdute în cei aproape 60 de ani de la desfiin țarea Așezământului Na țional
„Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, al c ărui continuator de drept este.
Au fost negociate și semnate acordurile interguver namentale cu Rusia, Slovacia și Ungaria,
a fost reconstruit Cimitirul de Onoare Românesc de la Ț iganca și cel de la Cern ăuți, s-a amenajat
parcela de onoare la Erevan pe locul în care au fost înhuma ți peste 100 de prizonieri români
morți într-un lag ăr NKVD din Capitala Armeniei, au fost reamenajate cimitirele române ști din
Sofia, Budapesta, Sommerein – Austria și Zwickau – Germania, s-au amenajat primele parcele de
onoare române ști din Federa ția Rusă (Kameșkovo, Astrahan, Lejnovo și Tuma) ș i au fost marcate
cu plăci comemorative locurile în care odihnesc românii la Liubluno și Krasnogorsk (Regiunea
Moscova), respectiv Talițî și Oranki etc. A fost inventariat ă întreaga arhiv ă „Cultul Eroilor” și s-au
finalizat primele proiecte de cercetare sistematic ă a locurilor în care sunt înhuma ți eroii României
– căzuți în luptă sau mor ți în prizonierat – în spa țiul ex-sovietic. Sunt create premizele ca într-un
timp relativ scurt s ă se declan șeze un program cuprinz ător de recuperare a memoriei militarilor
români căzuți pe Frontul de Est.

Bibliografie
1. Col. Ion Didoiu, lt.col Dumitru Codi ță, cdor(r) Dumitru Toma, Prevederile DIU și comportamentul militarilor
români pe timp de conflict armat, 1877-1945; documente , Ed. Funda ției Andrei Șaguna, Constan ța, 1999;
2. Durand, Histoire du CICR, Institutul Henry Dunant , Geneve, 1978.
3. I. Dragoman, Contribuții la studiul dreptului r ăzboiului în perioada interbelic ă, Ed. AISM, Bucure ști, 2010;
4. N. Chiachir, Marile puteri și România , 1856-1947, Editura Albatros, Bucure ști. 1996;
5. Kirițescu, Istoria ră zboiului pentru reîntregirea României , Ed. Științifică și Enciclopedic ă, vol. II, Bucure ști, 1989.

81

ÎMPUTERNICIREA POLI ȚIȘTILOR, MODALITATE DE MODIFICARE A
RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE ACESTORA, EXIGEN ȚE ȘI CRITICI

Adrian BĂ NCILĂ 1

Abstract
The romanian state’s execution of the police public service is subordinated to the general wish of
the administration to ensure public order, a notion which we view as comprised of a minimum of
essential conditions required for a a socially c onvenient life and which includes, without the
exlusion of, sanitation, the protection of people an d their belongings, public safety etc. Therefore
any delay in the execution of the police service ca n significantly endanger public order. On the one
hand the management of the police service is d one only by public servants selected through a
transparent and objective competition complex which is also time consuming. On the other hand
throughout the existence of the structure practici ng the police service there can come a time in
which the manager steps down and the activity of sa id structure, deprived of the manager’s vision,
strategy and decision, can stop. The law maker, anticipating such situations and their unwanted
consequences, conceieved the insitution of empo wering the policeman in management positions
as a garanty that the police public service would continue to be exercised with minimum
variations in quality. The present material propose s a look at the most important features of the
institution of empowerment, its conditions, in other words the letter and spirit of the regulation
and also the tendecies encountered in practice.

Keywords: Policeman, empowerment, management, controversy, romanian realities.

1. Scurte considera ții introductive cu privire la Statutul poli țistului
Polițistul este func ționar public civil, cu statut spec ial, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.
360/2002 privind Statutul poli țistului2, și, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceea și lege,
polițistul este învestit cu exerci țiul autorit ății publice. În considerarea acestor prevederi legale,
statutul s ău juridic cunoa ște elemente derogatorii de la dispozi țiile generale care reglementeaz ă
raporturile de munc ă, respectiv Legea nr. 53/2003 – Codul muncii . Astfel, polițistul este subiect al
unui raport de serviciu, raport care ia na ștere, se execut ă și înceteaz ă în condi ții speciale. De
aceea, aspectele esen țiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se refer ă în
mod intrinsec la statutul poliț istului, statut care este reglementat prin lege organic ă, potrivit art.
73 alin. (3) lit. j) din Constituție, respectiv Legea nr. 360/2002, la care vom face referire, în cele ce
urmează, cu denumirea „statutul”.
După ce vreme de 15 ani aspectele esen țiale referitoare la raporturile de serviciu ale
polițistului au fost reglementate prin intermediul unor norme infralegale (ordine ale ministrului de
resort)3, din anul 20164, la „imboldul” Curț ii Constitu ționale1 legiuitorul a preluat modelul

1 Academia de Poli ție „Alexandru Ioan Cuza”, Deaprtamentul Drept Public și Administraț ie, Lect. univ. dr.,
adrianbancila@gmail.com. Opiniile expuse în cele ce urmeaz ă nu reprezintă poziția oficială a instituției de apartenen ță și
nu angajeaz ă în nici un fel r ăspunderea acesteia.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, modificat ă și completat ă.
3 A se vedea în acest sens considera țiile critice pe care le-am formulat în A. B ăncilă, „Scurtă privire asupra institu ției
suspendării raporturilor de serviciu ale poli țiștilor” , în Conferin ța științifică internațională „Provocări și strategii în ordinea
și siguran ța publică”, Ediția a III-a, 2-3 iunie 2016 București.
4 An în care Legea nr. 360/2002 a fost modificat ă substanțial prin Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 3/2016,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2016 și Legea nr. 152/2016.

82
reprezentat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici2 iar totalitatea aspectelor
referitoare la raportul de serviciu al poli țistului (na ștere, modificare, încetare) sunt cuprinse în statut.
Așadar, în prezent, materia modific ării raporturilor de serviciu ale poli țiștilor este
reglementat ă de Capitolul II, Sec țiunea a 3-a, intitulat ă «Modificarea și suspendarea raportului de
serviciu al poli țistului», alc ătuită din articolele 271 – 2732 din cuprinsul Legii nr. 360/2002.
Menționăm că în executarea prevederilor art. 741 lit. b) din statut3, potrivit cărora „Prin ordin al
ministrului afacerilor interne se stabilesc aspecte procedurale cu privire la: … b) na șterea,
modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu”, ministrul afacerilor interne a emis
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/20 16 privind activitatea de management resurse
umane în unităț ile de poli ție ale Ministerului Afacerilor Interne4. Spre deosebire de reglementarea
anterioar ă5 a instituției împuternicirii6, în prezent ordinul mai sus indicat cuprinde doar aspecte
procedurale privitoare la împuternicire (competen țe, opera țiuni tehnico-materiale premerg ă-
toare luării deciziei administrative etc.)7

2. Împuternicirea poli țistului
2.1. Repere în legislația func ționarului public
La începutul prezentului material am adus în aten ție faptul c ă polițistul este funcționar
public care beneficiaz ă de un statut special, Legea nr. 188/1999 reprezentând dreptul comun în
această materie. Este firesc a șadar atunci când facem vorbire despre împuternicirea poli țistului
să verificăm dacă instituția de referin ță își află corespondent în reglementarea comun ă. Astfel,
Legea nr. 188/1999 cunoa ște, potrivit art. 92, institu ția „exercit ării cu caracter temporar a

1 A se vedea cel pu țin Deciziile nr. 392/2014, nr . 637/2015, nr. 172/2016 și nr. 244/2016, disponibile pe portalul instan ței
de contencios constitu țional, www.ccr.ro.
2 Republicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, modificat ă și completat ă.
3 Introduse prin Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 21/2016, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
459 din 21 iunie 2016.
4 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, cu modific ările și completă rile ulterioare.
5 Prezintă importan ță pentru prezentul demers, faptul c ă anterior, din perspectiva execut ării, respectiv a organiz ării
executării, prevederilor Legii nr. 360/2002 aceast ă materie era reglementată :
– de Ordinul ministrului administra ției și internelor nr. 298/ 2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau
suspendare a raporturilor de serviciu ale poli țiștilor și
– unele aspecte privind raport urile de serviciu ale poli țiștilor, disparat, de texte norm ative interne precum Ordinul
ministrului internelor și reformei administrative nr. 665/ 2008, Ordinul mini strului administra ției și internelor nr. 69/2009,
Ordinul ministrului administra ției și internelor nr.300/2004, Or dinul ministrului administra ției și internelor nr. 600/2005.
6 Cea cuprins ă în Ordinul ministrului administra ției și internelor nr. 298/20 11 privind procedura și cazurile de modificare
și/sau suspendare a raportur ilor de serviciu ale poli țiștilor.
7 „Anexa 7 „Proceduri privind na șterea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale poli țiștilor”
§7. Procedura împuternicirii poli țistului
ART. 10 – (1) Împuternicirea se realizeaz ă la propunerea șefului nemijlocit care coordoneaz ă activitatea postului de conducere.
(2) Propunerea se materializeaz ă într-o not ă de prezentare care trebuie s ă conțină cel puțin urmă toarele men țiuni:
a) existen ța postului de conducere vacant sau, dup ă caz, temporar vacant;
b) persoana propus ă, funcț ia deț inută și unitatea din care face parte;
c) îndeplinirea condi țiilor de studii prevă zute în fișa postului, precum și mențiuni cu privire la existen ța/ inexisten ța unei
sancțiuni disciplinare sau la faptul c ă polițistul nu se afl ă în curs de cercetare disciplinar ă;
d) acordul scris al poli țistului;
e) motivarea propunerii;
f) perioada pentru care se propune împuternicirea.
(3) Nota se prezint ă persoanei competente s ă aprobe împuternicirea, care poate dispune cu privire la persoana ce
urmează a fi împuternicit ă.
(4) Pentru posturile de conducere aflate în subordinea nemijlocit ă a persoanei competente să aprobe împuternicirea,
structura de resurse umane prezint ă, printr-o not ă, fișa postului vacant/ temporar vacant, urmând ca aceasta să dispună
cu privire la împuternicirea unui poli țist.
ART. 11 – Prelungirea împuternicirii se realizeaz ă potrivit procedurii prevă zute la art. 10.”

83
funcției de conducere vacante sau temporar vacante”1.
Potrivit textului legal men ționat, exercitarea cu caracter temporar a func ției de conducere
semnifică în fapt promovarea temporar ă a unui func ționar public care îndepline ște condițiile de
studii și de vechime în specialitatea studiilor necesare ocup ării postului de conducere care este fie
vacant fie temporar vacant.2 Legiuitorul nu specific ă expres dacă instituția reglementat ă la art. 92
constituie o modalitate de modificare a raportului de serviciu al func ționarului public dar apreciem
că o astfel de men țiune ar fi superfluu ă în condițiile în care sintagma „promovat temporar” implic ă
cu necesitate modificarea rapo rtului de serviciu al func ționarului public respectiv.
Pe lângă condițiile ce trebuie îndeplinite de func ționarul public promovat temporar
(condiții de studii și de vechime în specialitatea studiilor corespunz ătoare func ției publice de
conducere respective) consider ăm demn de remarcat (în ce prive ște exercitarea cu caracter
temporar a func ției de conducere) distinc ția pe care legiuitorul o face între func ția de conducere
temporar vacant ă și funcția de conducere vacant ă propriu-zis.
În prima situa ție regimul dispunerii m ăsurii de exercitare temporar ă a acesteia este mai
permisiv (spre exemplu nu este necesar avizul Agen ției Naționale a Func ționarilor Publici) în timp ce
în a doua situa ție legiuitorul consacră o serie de exigen țe; spre exemplu în ce prive ște durata acestei
măsuri: cel mult 6 luni într-un an calendaristic cu posibilitatea de prelungire cu avizul Agen ției
Naționale a Func ționarilor Publici pentru înc ă 3 luni (dar numai dac ă s-a desf ășurat o procedur ă de
ocupare a postului respectiv finalizat ă fără succes).

2.2. Noțiunea de împuternicire a poli țistului
Împuternicirea polițistului într-o func ție de conducere este calificat ă de legiuitor drept o
modalitate de modificare a raportului de serviciu al func ționarului public cu statut special. Astfel,
potrivit art. 271 alin. (1) din statut, „Rap ortul de serviciu al poli țistului se poate modifica prin: a)
delegare; b) deta șare; c) participare la misiuni interna ționale; d) împuternicire pe o func ție de
conducere; e) transfer; f) mutare; g) punere la dispozi ție.”

1 „ART. 92 – (1) Exercitarea cu caracter temporar a unei func ții publice de conducere vacante sau temporar vacante se
realizează prin promovarea temporar ă a unui func ționar public care îndepline ște condi țiile de studii și de vechime în
specialitatea studiilor pentru ocuparea func ției publice și care nu are o sanc țiune disciplinară aplicată, care nu a fost
radiată, în condițiile prezentei legi.
(1^1) În mod excep țional, la propunerea justificat ă a conduc ătorului autorit ății sau institu ției publice în al c ărei stat de func ții
există funcția publică corespunz ătoare categoriei înal ților funcționari publici vacant ă sau temporar vacant ă, exercitarea cu
caracter temporar a acesteia poate fi realizat ă de funcționari publici sau, dup ă caz, de funcț ionari publici cu statut special care
îndeplinesc condiț iile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agen ției Naționale a Func ționarilor Publici. Aceast ă măsură se dispune prin
act administrativ al persoanei care are competen ța legală de numire în funcț ia publică corespunz ătoare categoriei înal ților
funcționari publici, în condi țiile în care, din motive obiective, func ția publică nu a putut fi ocupat ă prin mobilitate.
(2) Dacă funcția publică este vacant ă, măsura prevă zută la alin. (1) se dispune de c ătre persoana care are competen ța
numirii în funcț ia publică, pe o perioad ă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agen ției Naționale a
Funcționarilor Publici.
(3) În mod excep țional, perioada prevă zută la alin. (2) poate fi prelungit ă cu maximum 3 luni, cu avizul Agen ției Naționale
a Funcționarilor Publici, dac ă autoritatea sau institu ția publică a organizat concurs de recrutare sau promovare și funcția
publică nu a fost ocupat ă, în condițiile legii.
(4) Dacă funcția publică este temporar vacant ă, măsura prevă zută la alin. (1) se dispune de c ătre persoana care are
competen ța legală de numire în func ția publică, p ână la data încet ării suspendă rii din func ția publică, a detașă rii
titularului funcț iei publice, pân ă la radierea de drept a sanc țiunii disciplinare prev ăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, dup ă
caz, în situa ția în care func ționarul public de conducere exercit ă cu caracter temporar o alt ă funcție publică de conducere
vacantă sau temporar vacant ă ori din categoria înal ților funcționari publici, pân ă la expirarea perioadei pentru care s-a
dispus exercitarea cu caracter temporar, în condi țiile legii.
(5) Dacă salariul corespunz ător funcției publice pe care o exercit ă cu caracter temporar este mai mare, func ționarul public
are dreptul la acest salariu.”
2 A se vedea și A. Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. I, edi ția 4, pag. 645, pct. 1096, Editura All Beck, Bucure ști 2005.

84
În altă ordine de idei, apreciem c ă, raportat la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative1, prin întrebuin țarea în actuala redactare a
alin. (1) al art. 271 a unei liste închise s-a urm ărit realizarea unei enumer ări exhaustive și limitative2.
Totuși, pe lângă aceste cazuri identific ăm și situația specială suspendării raporturilor de serviciu ale
polițiștilor care aparent (raportat la textul legal citat) nu este modificare a raporturilor de serviciu ale
polițistului și a fost exclus ă din actuala reglementare, aspect ce nu poate fi primit raportat la
specificitatea acestei institu ții. În acela și context remarc ăm faptul c ă actuala formulare este identic ă
cu cea anterior cuprins ă în art. 2 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 298/2011, potrivit c ăruia „raporturile de
serviciu ale poli țiștilor se pot modifica prin delegare; deta șare; participare la misiuni interna ționale;
transfer; mutare; împu ternicire pe o func ție de conducere; punere la dispozi ție”.
Din aceast ă perspectiv ă consideră m că se impune ca pe viitor norma legal ă să fie amendat ă
în mod corespunz ător: fie prin includerea suspend ării în textul legal, fie prin întrebuin țarea unei
enumerări exemplificative. În opinia noastr ă, raportat la con ținutul materiei ce se reclam ă a fi
reglementat ă, în ce prive ște raportul de serviciu al poli țistului și, mai cu seam ă, re feritor la
modificarea raportului de serviciu al poli țistului, nu credem c ă pot apărea necunoscute ori situa ții
inedite (ținând seama inclusiv de faptul c ă raportul de serviciu al poli țistului „își trage seva” de la
raportul de serviciu al func ționarului public propriu-zis) astfel încât modificarea textului legal în
sensul includerii situa ției suspend ării în corpul reglement ării și menținerea solu ției de tehnic ă
legislativă sub forma listei exhaustiv-limitativ ă este perfect fezabil ă.
Reglementată actualmente de art. 2715 – 2717 din Secțiunea a 6-a din statut, potrivit
textului legal, împuternicirea reprezint ă exercitarea cu caracter temporar a atribu țiilor unei
funcții de conducere, pe un post vacant sau pe un post temporar vacant al c ărui titular este
împuternicit pe o alt ă funcție de conducere ori nu este prezent în unitate mai mult de 30 de zile
calendaristice consecutiv, cu excep ția perioadei concediului de odihn ă.

2.3. Ipoteze și în acela și timp condi ții ale împuternicirii poli țistului
Textul articolului 2715 alin. (1) și (2) din statut enumer ă o serie de condiții esen țiale pentru
realizarea valid ă a împuternicirii, condi ții într-o oarecare măsur ă similare celor din art. 92 din
Legea nr. 188/1999, men ționate mai sus.
Apreciem c ă aceste condi ții legale pot fi clasificate, dup ă criteriul raport ării sau nu la persoana
funcționarului public cu statut special care va ocupa vremelnic postul, în obiective și subiective.
2.3.1. Condi țiile obiective
Acestea se deduc pe calea interpret ării logico-gramaticale a defini ției redată la alineatul 1
al articolului 2715 și constau alternativ fie în:
i) existența în statul de func ții al unității a unui post de conducere vacant sau
ii) existen ța în statul de func ții al unit ății a unui post de conducere temporar vacant (al
cărui titular este împuternicit pe o alt ă funcție de conducere ori nu este prezent în unitate mai
mult de 30 de zile calend aristice consecutiv, cu excep ția perioadei concediului de odihn ă).
Textul statutului face aceeaș i distincție pe care am întâlnit-o în Legea nr. 188/1999 (între
post de conducere vacant și post de conducere temporar vacant) iar legiuitorul prevede o
diferență de regim semnificativ ă în ce prive ște condițiile recurgerii la împuternicire în cele dou ă
situații. Astfel, dac ă în situația postului de conducere vacant temporar, împuternicirea se poate
dispune pân ă la încetarea situa ției care a determinat vacantarea temporar ă a postului, în cazul
postului de conducere vacant, legiuitorul a impus o perioad ă de împuternicire de cel mult 6 luni
cu posibilitate de prelungire în mod excep țional cu înc ă 6 luni cu condi ția ca în aceast ă perioadă

1 Republicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modific ările și completările ulterioare.
2 A se vedea în acest sens pe larg Adrian B ăncilă, Elaborarea și sistematizarea actelor normative, Editura Sitech, Craiova, 2014.

85
să se organizeze și să se desfășoare concursul pentru ocuparea postului.
De asemenea comport ă discuții și necesitatea ca postul de conducere s ă fie efectiv vacant
ori temporar vacant. Cu titlu de exemplu, în practic ă situația postului de conducere al c ărei titular
lipsea din unitate întrucât era delegat prin ac t al organului ierarhic superior la o alt ă instituție
publică, nu se încadreaz ă în ipoteza dispozi ției legale ce reglementeaz ă instituția împuternicirii,
postul de conducere respectiv nefiind nici vacant nici temporar vacant. F ără a face aprecieri legat
de actul administrativ de delegare emis de organul ierarhic superior (care în fapt con ținea
elementele de deta șare), constat ăm doar c ă, într-o asemenea situa ție, ce e drept, atipic ă, în
situația împuternicirii unui poli țist pe postul a șa zis temporar vacant (motivat de o a șa zisă
„absență fizică” din unitate a titularului postului) s-ar ajunge în realitate la plata aceluia și drept
salarial – indemniza ția de conducere corespunz ătoare postului de management de referin ță – de
două ori unor persoane diferite – titularului postului care lipse ște și persoanei care o supline ște.
În mod normal, în spiritul reglement ării legale, lipsa din unitate a titularului postului ar avea în
vedere, raportat la excluderea situa ției concediului de odihnă, doar situa ții obiective nelegate în
mod necesar de voin ța ocupantului postului de conducere. Spre exemplu, concediul medical,
concediul de cre ștere și îngrijire a copilului etc., situa ții când oricum dispozi țiile legale sunt
perfect lămuritoare inclusiv în ce prive ște salarizarea.
2.3.2. Condi țiile subiective
a) Pentru a putea fi împuternicit, poli țistul trebuie s ă îndeplineasc ă aceleaș i condiții
precum un func ționar public promovat temporar s ă exercite o funcție de conducere cu
deosebirea c ă în situa ția împuternicirii nu se solicit ă și vechimea în specialitatea studiilor
necesare ocup ării postului în discu ție.
Așadar potrivit art. 2715 alin. (2) din statut, pentru a fi împuternicit poli țistul trebuie (în
mod cumulativ, raportat la interpretarea gramatical ă a textului legal):
– să îndeplineasc ă condițiile de studii din fi șa postului;
Această condiție nu credem c ă necesită discuții ori interpret ări suplimentare. Pe de-o parte,
pentru exercitarea oric ărei funcții (inclusiv a uneia de conducere) este necesar ă achiziția de către
salariat/func ționar /func ționar public, prin intermediul unor programe de formare legal autorizate,
a unor competen țe generale și specifice. Pe de alt ă parte, numai acel poli țist care a dobândit prin
una din modalitățile recunoscute de lege competenț ele necesare func ției de conducere în discu ție o
poate exercita în mod obiectiv;
– să nu fie cercetat disciplinar sau sub efectul unei sanc țiuni disciplinare1.
Apreciem necesar ă aducerea în aten ție a situaț iei polițistului aflat în cursul procedurii
judiciare penale. Obiectiv vorbind, situa ția în care un poli țist să nu fie cercetat administrativ dar s ă
fie cercetat penal este posibil ă ceea ce pune în discu ție posibilitatea împuternicirii acestuia. Prin
prisma principiului qui potest maius, potest et minus , apreciem că nu ne putem g ăsi în situația de a
împuternici un poli țist care nu se afl ă în curs de cercetare disciplinar ă dar care este cercetat penal.
Raportul dintre r ăspunderea penal ă și răspunderea disciplinar ă a poliț istului2 e s t e d e a șa natură
încât personal nu putem concepe ca un poli țist cu o situa ție incertă de natur ă penală să fie
propozabil pentru a ocupa, fie și vremelnic, o func ție publică de conducere poli țienească.

1 În legătură cu aceast ă din urmă condiție facem trimitere la prevederile art. 2746 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002.
2 A se vedea în acest sens partea introductiv ă a art. 57 din statut, „Constituie abateri disciplinare, dac ă nu au fost s ăvârșite în
astfel de condi ții încât, potrivit legii penale, s ă fie considerate infracț iuni, următoarele fapte s ăvârșite de poli țist, comise cu
vinovăție” și art. 625 din statut „În cazul în care, pe parcursul cercet ării disciplinare, exist ă suspiciuni rezonabile cu privire la
săvârșirea unor infrac țiuni, polițistul desemnat s ă efectueze cercetarea prealabilă sau, dup ă caz, membrii consiliului
întocmesc un proces-verbal despre împrejur ările constatate, în vederea sesiz ării organelor de urm ărire penal ă competente, în
condițiile art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedur ă penală, cu modific ările și completările ulterioare. În acest
caz, procedura disciplinar ă pentru aceste fapte se suspend ă până la soluționarea definitiv ă a cauzei penale.”

86
b) Textul art. 2716 alin. (1) indic ă în mod expres o a treia condi ție subiectiv ă pentru
realizarea în mod valid a împuternicirii și anume acordul poli țistului care urmeaz ă a fi
împuternicit pe func ția de conducere vacantă sau temporar vacant ă. Inclusiv prevederile art. 10
alin. (2) din O.m.a.i. nr. 140/2016, dac ă sunt privite precum o list ă cu puncte care trebuie
verificate la acordarea avizului pentru legalitate1 respectiv a vizei pentru control financiar
preventiv propriu2, reclamă verificarea existen ței atât în nota de propuneri cât și, implicit, în
documentele justificative ata șate, a acordului scris al poli țistului.
Impunerea necesității ca poli țistul propozabil pentru împuternicire s ă își fi dat în prealabil
acordul spre a fi împuternicit este, în opinia noastr ă, perfect logic ă, raportat pe de-o parte la
consecințele personale ale asum ării exercit ării chiar și temporar (de fapt mai ales temporar) ale
funcției de conducere, precum și pe de alt ă parte, la importan ța funcției de conducere în sine
pentru activitatea unit ății respective și, în ultim ă instanță, pentru serviciul poli țienesc.

2.4. Efectele împuternicirii Decurgând în mod logic din formularea art. 27
15 alin. (1) din statut, principalul efect al
împuternicirii îl reprezint ă, din prisma asigur ării desfășurării fără sincope a serviciului poli țienesc,
asigurarea exercitării atribu țiilor func ției de conducere de c ătre polițistul care ș i-a dat acordul în
acest sens. Cu alte cuvinte structura nu este privat ă de management și de funcțiile deosebit de
importante ale acesteia (decizie , strategie, previziune, control ș.a.m.d.). Aceste func ții sunt
asigurate la parametrii satisf ăcători, cu titlu absolut excep țional și vremelnic, de c ătre o persoan ă
anume desemnat ă, potrivit art. 10 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 140/2016 coroborat cu art. 10 alin. (3)
și (4) de persoana competent ă să aprobe împuternicirea în subordinea c ăreia se afl ă „șeful
nemijlocit care coordoneaz ă activitatea postului de conducere”.
Subliniem c ă, potrivit art. 10 alin. (3) din O.m.a. i. nr. 140/2016, persoana competent ă poate
să dispună cu privire la persoana care poate fi împuternicit ă. Această posibilitate nu este expres
interzisă de prevederile statutului astfel încât ea este evident permis ă și poate conduce la situa ția în
care persoana competent ă să dispună împuternic irea unui alt poli țist decât cel propus de c ătre șeful
nemijlocit care coordoneaz ă structura respectiv ă. O astfel de posibilitate va fi aprofundată în
secțiunea referitoare la procedura împuternicirii și, în opinia noastr ă, consolideaz ă în mod evident
prerogativele manageriale superioare.
Revenind la efectul propriu-zis al împuternicirii, acesta const ă așadar în responsabilizarea
legală a polițistului împuternicit de a gestiona func ția de conducere de referin ță și de a conduce în
fapt structura respectiv ă, beneficiind în acest sens de toate pârghiile legale și, evident, incumbându-i
toate obliga țiile corelative.
Un efect derivat al împuternicirii (întru cât decurge în mod firesc din faptul c ă polițistul
împuternicit se bucur ă de toate prerogativele titularului func ției de conducere respective) const ă
în salarizarea acestuia corespunz ător func ției de conducere3. Din acest punct de vedere, singura
dispoziție relativ ă la aspecte de natură salarial ă este alin. (3) din art. 2715 care trimite la
posibilitatea ca poli țistul împuternicit s ă poată beneficia, dac ă este cazul, ș i de drepturile

1 Potrivit Instruc țiunilor ministrului administra ției și internelor nr 1111/2005 pr ivind activitatea de asisten ță juridică în
unitățile Ministerului Afacerilor Interne (act administrativ cu caract er normativ nepublicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I).
2 Potrivit Normelor metodo logice privind organizarea și exercitarea controlului financia r preventiv propriu în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 187/2014, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2014.
3 Se pot întâlni în practic ă și alte beneficii legate spre exem plu la încadrarea în alte condi ții de munc ă cu consecin țe
directe adusa condi țiilor de na ștere ulterioar ă a dreptului la pensie.

87
polițistului deta șat. Ținând cont de diferen țierea pe care statutul1 o face la art. 22 alin. (2) între
funcții de execu ție și funcții de conducere2 și văzând prevederile art. 28 alin. (1) lit. a) din statut3
care fac trimitere la indemniza ția de conducere ca drept salarial specific4, un alt efect al
împuternicirii este plata c ătre poli țistul împuternicit a indemniza ției de conducere
corespunz ătoare func ției exercitat ă temporar. Prevederile art. 9 din Anexa nr. VII la Legea-cadru
nr. 284/2010 sunt în opinia noastr ă elocvente și detaliază acest efect derivat al împuternicirii.5

2.5. Procedura împuternicirii
Redată pe larg în cuprinsul art. 10 din Anexa nr. 7 la O.m.a.i. nr. 140/20166, împuternicirea
presupune c ă șeful nemijlocit al persoanei care coordoneaz ă structura a c ărei func ție de
conducere este vacant ă sau temporar vacant ă semnalând vacantarea acestei func ții face o
propunere în acest sens persoanei competent ă să aprobe împuternicirea. Aceast ă propunere se
materializează într-o not ă de prezentare care cuprinde informa țiile prevăzute la art. 10 alin. (2)
din O.m.a.i. nr. 140/2016. Nota de prezentare con ține în fapt în final propunerea ca poli țistul

1 În ce prive ște diferen țierea între func țiile publice din administra ția publică a se vedea pe larg, A. Iorgovan, Op. cit., pag.
589-592, pct. 984.
2 „Funcțiile polițiștilor, dup ă natura lor, sunt de execuț ie și de conducere, iar dup ă nivelul studiilor absolvite sunt func ții
din categoria A și funcții din categoria B.”
3 Cu precizarea necesar ă că prevederile statutare nu au fost pân ă la acest moment corelate cu legisla ția salarizării
personalului pl ătit din fonduri publice, în prezent Legea nr. 284/2010, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modific ările și complet ările ulterioare. Ca argument pentru sus ținerea noastr ă dăm
exemplul salariului de merit care nu mai este reglementat ca drept salari al în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010.
4 „Drepturile poli țistului ART. 28 – (1) Poli țistul are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de baza, indemniza ții,
sporuri, premii și prime, ale c ăror cuantumuri se stabilesc prin lege. Sala riul de baza cuprinde salariul corespunz ător
funcției îndeplinite, gra dului profesional de ținut, grada țiile, sporurile pentru misiune permanenta și, după caz,
indemniza ția de conducere și salariul de merit.
5 „ART. 9 – (1) Cadrele militare în activitate, poli țiștii și funcționarii publici cu statut spec ial din sistemul administra ției
penitenciare, care îndeplines c, prin împuternicire, atribu țiile funcțiilor prev ăzute cu solda/salariul de comand ă,
beneficiaz ă, pe perioada împuternicirii, de solda de func ție, respectiv de salariul de func ție și de solda/salariul de
comandă corespunz ător funcțiilor în care sunt împuternicite.
(2) Cadrele militare în activitate din Ministerul Ap ărării Naț ionale, Serviciul Român de Informa ții și Serviciul de
Telecomunica ții Speciale, împuternicite s ă asigure îndeplinirea atribu țiilor funcț iilor de execuț ie vacante sau ai că ror
titulari lipsesc temporar, beneficiaz ă, pe perioada împuternicirii, de solda de func ție corespunz ătoare func țiilor în care
sunt împuternicite.
(3) Cadrele militare în activitate, poli țiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administra ției penitenciare
împuternicite/împuternici ți își mențin soldele de func ție, respectiv salariile de func ție și, după caz, soldele/salariile de
comandă avute anterior, dac ă acest ea sunt mai mari decât cele ac ordate în baza prevederilor alin. (1) și (2).
(4) Normele metodologice privind împut ernicirea pentru îndeplinirea atribu țiilor funcțiilor de comand ă și de execu ție se
stabilesc prin ordin al ordona torului principal de credite.”
6 „ART. 10 – (1) Împuternicirea se realizeaz ă la propunerea șefului nemijlocit care coordoneaz ă activitatea postului de
conducere.
(2) Propunerea se materializeaz ă într-o not ă de prezentare care trebuie s ă conțină cel puțin urmă toarele men țiuni:
a) existen ța postului de conducere vacant sau, dup ă caz, temporar vacant;
b) persoana propus ă, funcț ia deț inută și unitatea din care face parte;
c) îndeplinirea condi țiilor de studii prevă zute în fișa postului, precum și mențiuni cu privire la existen ța/ inexisten ța unei
sancțiuni disciplinare sau la faptul c ă polițistul nu se afl ă în curs de cercetare disciplinar ă;
d) acordul scris al poli țistului;
e) motivarea propunerii; f) perioada pentru care se propune împuternicirea.
(3) Nota se prezint ă persoanei competente s ă aprobe împuternicirea, care poate dispune cu privire la persoana ce
urmează a fi împuternicit ă.
(4) Pentru posturile de conducere aflate în subordinea nemijlocit ă a persoanei competente să aprobe împuternicirea,
structura de resurse umane prezint ă, printr-o not ă, fișa postului vacant/temporar vacant, urmând ca aceasta să dispună
cu privire la împuternicirea unui poli țist.

ART. 11 – Prelungirea împuternicirii se realizeaz ă potrivit procedurii prevă zute la art. 10.”

88
identificat de șeful nemijlocit ( și care și-a dat acordul) s ă fie împuternicit.
Așa cum am men ționat anterior, textul art. 10 alin. (3) teza a II-a din O.m.a.i. nr. 140/2016
permite ca persoana care aprob ă împuternicirea s ă dispună efectiv cu privire la persoana poli țistului
care va fi împuternicit. Cu alte cuvinte, chiar dac ă șeful nemijlocit îl propune pe poli țistul X,
persoana care aprob ă împuternicirea poate dispune pe nota de prezentare întocmit ă în acest sens
ca polițistul Y să fie împuternicit. Într-o atare situa ție, pentru a se da eficien ță atât prevederilor
legale incidente cât ș i restului prevederilor procedurale, consider ăm că este necesar ă întocmirea
unei noi note de prezentare cu men ționarea atât a situa ției anterior înregistrate cât mai ales a
acordului poli țistului Y din exemplul ipotetic prezentat. În opinia noastr ă o astfel de solu ție se
impune pentru a da eficien ță atribuțiilor de conducere ale persoanei care aprob ă împuternicirea
care în mod evident nu poate s ă nu hotă rască și asupra persoanei care va fi efectiv împuternicit ă pe
principiul general de drept men ționat anterior, qui potest maius, potest et minus .

2.6. Încetarea împuternicirii Cazurile de încetare ale împuternicirii sunt redate în con ținutul art. 27
17 din statut și, în
opinia noastr ă, pot fi clasificate în obiective (cele de la lit. a-c) ș i subiective ( ținând de
manifestarea expres ă de voin ță a celui care a dispus împuternicirea, respectiv a celui care a
acceptat-o – cele de la lit. d și e). În continuare le vom reda cu scurte comentarii și explicații:
a) la data expir ării perioadei pentru care s-a dispus;
Potrivit prevederilor legale mai sus men ționate, trebuie distins între împuternicirea pe o
funcție de conducere vacant ă și împuternicirea pe o func ție de conducere temporar vacant ă. În
primul caz, durata m ăsurii este de maximum 6 luni cu posibilitate de prelungire cu înc ă maximum 6
luni. În al doilea caz, în lipsa survenirii vr eunuia dintre celelalte cazuri de încetare, mă sura ființează
câtă vreme subzist ă situația care a condus la vacantarea temporar ă a funcției de conducere, situa ție
reglementat ă la lit. c) din acela și articol.
Așadar, împuternicirea se poate dispune pentru maximum 6 luni ceea ce înseamn ă că se
poate dispune și pentru mai pu țin de 6 luni. Nu achiesăm la opiniile asumate în practic ă cum că
aceste 6 luni ca interval maxim pot fi frac ționate în intervale de timp variabile (opinie care aplic ă
aceeaș i măsură de interpretare și în cazul prelun girii împuternicirii). Spre exemplu, o
împuternicire inițială de 2 luni din intervalul maxim de 6 luni care duce în mod natural ( și notăm
noi în absen ța unei prelungiri formale a împuternicirii) la „continuarea împuternicirii” de c ătre
acelaș i polițist în intervalul maxim de 6 luni. Apreciem c ă odată dispusă împuternicirea pentru o
perioadă de timp (care poate fi oricât de mare dar nu mai mult de 6 luni) orice nouă dipoziție de
împuternicire a aceluia și polițist trebuie s ă aibă î n v e d e r e c ă reprezint ă de fapt și de drept o
prelungire a împuternicirii și prin urmare trebuie să se supun ă exigențelor art. 2716 alin. (1) teza a
II-a din statut. Aceste exigen țe au în vedere obligativitatea (pentru prelungirea valabil ă a
împuternicirii) organiz ării și desfășurării concursului de ocupare a func ției de conducere. Not ăm
că textul legal nu men ționează finalitatea acestor proceduri (cu alte cuvinte câ știgarea de c ătre
un candidat a postului respectiv, neprezentare a niciunui candidat, impedimente la nivelul
organului ierarhic superior de validare a rezultatelor concursului etc.). De asemenea not ăm, tot
ca o deficien ță majoră de reglementare, și posibilitatea, oferit ă de litera legii, unor lan țuri de
împuterniciri eludând tocmai spiritul reglement ării. Astfel, pe func ția de conducere poate fi
împuternicit pentru 6 luni un poli țist. La expirarea perioadei de împuternicire poate fi propus un
alt polițist (nefiind a șadar incidente prevederile art. 2716 alin. (1) teza a II-a din statut). La
expirarea acestei a doua împuterniciri poate fi împuternicit un alt poli țist (sau chiar primul poli țist
din situația de exemplu ș.a.m.d.). Cu alte cuvinte de și postul este vacant de mai mult de 6 luni,
managementul poate s ă dispună ca el să fie gestionat temporar de diver și polițiști fără a fi obligat

89
să asigure ocuparea lui definitiv ă potrivit principiului stabilit ății funcției publice. O asemenea
practică este de natur ă, în opinia noastr ă, să înfrângă tocmai esen ța împuternicirii, care se refer ă
de fapt la necesitatea acoperirii absolut temporar, vremelnic și cu titlu de excep ție a postului de
conducere vacant, prin transformarea excep ției în regul ă.
b) la ocuparea postului;
În mod evident la ocuparea postului de conducere în urma unui concurs desf ășurat
potrivit prevederilor statutare și procedurale aplicabile, poli țistul împuternicit î și pierde
împuternicirea. Nu se poate accepta ca aceea și poziție să fie gestionat ă de două persoane, la fel
cum este absurd ca din aceea și funcție să fie plătite două persoane.
c) la revenirea titularului postului;
Facem acelea și mențiuni ca mai sus la lit. b) și reamintim c ă această modalitate de
încetare a împuternicirii este prop rie variantei împuternicirii pe func ția de conducere temporar
vacantă când titularul postului revenind pe func ția pe care a ocupat-o pe concurs, nu mai subzist ă
situația de fapt și de drept care a impus luarea ini țială a măsurii împuternicirii.
d) la solicitarea scris ă a
polițistului împuternicit;
Atâta vreme cât se solicit ă acordul poli țistului care urmeaz ă a fi împuternicit atât la
momentul inițial cât și ulterior în situa ția prelungirii împuternicirii, ne apare perfect logic ca și
manifestarea de voin ță a polițistului împuternicit în sensul încet ării împuternicirii s ă fie aptă de a
produce efecte juridice în acest sens. Irevocabilitatea acordului men ționat ar fi în opinia noastr ă
nejustificat și profund inechitabil ă ținând pân ă la urmă de o posibil ă încălcare de drepturile
fundamentale ale omului.
e) la inițiativa persoanei care a dispus-o.
Este evident c ă persoana care a dispus împuternicirea s ă poată din diverse motive să
înceteze m ăsura anterior dispus ă (spre exemplu dacă constat ă deficien țe de management în
activitatea poli țistului împuternicit). Prevederea legală nu face altceva decât s ă concretizeze în
plan juridic atribu țiile managementului de organizare a activit ății structurii pe care o conduce
inclusiv prin punctarea și desemnarea persoanelor cu diverse atribu ții și responsabilit ății.

3. Aprecieri critice
Împuternicirea, a șa cum ne-am exprimat pe parcursul prezentului, este o institu ție
necesară din perspectiva asigur ării prest ării fără sincope a serviciului public. L ăsarea făr ă
management a unui serviciu public (respectiv a unei componente func ționale a unei institu ții
publice) este în mod evident de natur ă a crea cel pu țin perturb ări ale activit ății acelei institu ții,
respectiv, componente, și cel mult de natur ă a bloca efectiv func ționarea acesteia.
Pe de-o parte, pornind de la art. 16 din Constitu ție care consacr ă principiul egalit ății în
drepturi,, prevederile legale în vigoare consacr ă regula ocup ării funcției publice în urma unui
concurs, selec ții etc. A șadar împuternicirea constituie o excep ție și trebuie abordat ă din
perspectiva adagiului latin binecunoscut, exceptio est strictissimae interpretationis . Pe de alt ă
parte, construc ția acestei institu ții (construc ție adaptat ă așa cum arătat pentru a face fa ță unei
situații de tip limit ă) permite oricând transformarea exep ției în regul ă dacă n u este a plicat ă cu
măsură și cu pondera ție. Dacă există în continuare dubii cu privire la aceast ă tendință, formul ăm
și o serie de argumente în acest sens:
i) Împuternicirea reprezint ă, în ultim ă instanță, o măsur ă discreționară a conducerii
instituției care poate să promoveze dup ă criterii absolut subiective un poli țist într-o
funcție de conducere, astfel încât este lesne de în țeles de ce managementul ar fi tentat
să uzeze de ea în mod nelimitat;
ii) Împuternicirile succesive și numeroase pot afecta în mod negativ productivitatea
prestării serviciului public în sin e lovind efectiv în percep țiile subiective ale

90
funcționarilor publici încadra ți acolo care î și văd dreptul la carieră înc ălcat și în același
timp constat ă și vicierea meritocra ției în administra ția publică;
iii) Vremelnicia și „excepționalitatea” institu ției în sine ofer ă conducerii o pârghie mai
puțin ortodox ă de control asupra poli țistului împuternicit prin intermediul posibilit ății
încetării în orice moment a împuternicirii din dispozi ția unilateral ă a persoanei care a
dispus-o.
Așadar, în opinia noastr ă, nu împuternicirea în sine ca institu ție juridică ar constitui o
problemă ci aplicarea acesteia, putâ ndu-se ajunge la o veritabil ă deturnare de la spiritul
reglement ării printr-o interpretare prea pu țin aplecat ă asupra principiilor generale ale dreptului.
Altfel spus, actul juridic trebuie interpretat în sens ul în care ar produce un efect iar nu invers, astfel
încât măsura împuternicirii trebuie dispus ă cu conștientizarea c ă la acea structur ă există o problem ă
de resurse umane care trebuie acoperit ă în cel mai scurt timp potrivit regulilor generale de ocupare
a funcții lor publice poli țienești; cu alte cuvinte împuternici rea nu este altceva decât o solu ție de
moment pân ă când se organizeaz ă și se finalizeaz ă concursul de ocupare a func ției de conducere
vacantă (ori înceteaz ă temeiurile care au impus vacantarea temporar ă a acesteia). În concluzie, din
punctul nostru de vedere, atâta vreme cât nu se profit ă de situaț ia excepțională survenită ori nu se
încearcă permanentizarea acestei situa ții (spre exemplu pentru impunerea unor poli țiști mai
receptivi la preten țiile managementului superior decât al ții), prevederile legale sunt suficiente
pentru ca orice interpret de bun ă credință să aplice prevederea legal ă cu deplina atingere a scopului
reglement ării. Dacă însă se procedează în sens contrar, partinic, pot fi speculate în mod abil cel
puțin trei ipoteze oarecum lapidare din textul legal:
i) Am prezentat pe larg la sec țiunea încet ării împuternicirii o astfel de situa ție și nu o vom
mai reda doar trimitem la posibilitatea „permanentiz ării” împuternicirii ori a
„fracționării” infinitezimale a duratei împuternicirii;
ii) Se poate aprecia c ă poate fi împuternicit un poli țist cu probleme de natur ă penală
atâta vreme
cât este cercetat disciplinar (sau sub efectul unei sanc țiuni disciplinare);
iii) Chiar dac ă prelungirea împuternicirii este condi ționată de organizarea și desfășurarea
concursului pentru ocuparea func ției respective, legea tace cu privire la multiplele
situații care pot interveni în procedura de conc urs inclusiv cu privire la atingerea sau
nu a finalit ății concursului (ocuparea sau nu a postului).

În concluzie, în opinia noastr ă, împuternicirea poli țistului pe func ția de conducere vacant ă
ori temporar vacant ă este o institu ție necesar ă și important ă pentru buna desf ășurare, în ultim ă
instanță, a sarcinilor administra ției și pentru atingerea dezideratului lini știi și ordinii publice, dar
vine cu un mare caveat și cu instruc țiuni de folosire foarte precise și riguroase a c ăror existen ță
tentează la o abordare facil ă și convenabil ă de către managementul superior.

Bibliografie
1. Adrian Băncilă, „Scurtă privire asupra institu ției punerii la dispozi ție a polițiștilor”, Conferin ța științifică a Școlii
doctorale „Ordine publică și siguranță națională” (octombrie 2015), Revista de investigare a criminalit ății,
volumul VIII – num ăr special II – 2015, Editura Universul Juridic ISSN 1844-7945.
2. Adrian B ăncilă, „Scurtă privire asupra institu ției suspend ării raporturilor de serviciu ale poli țiștilor”, în
Conferința științifică internațională „Provocări și strategii în ordinea și siguran ța publică”, Ediția a III-a, 2-3 iunie
2016 Bucure ști.
3. Adrian Băncilă, Elaborarea și sistematizarea actelor normative , Editura Sitech, Craiova, 2014.
4. Antonie Iorgovan, „ Tratat de drept administrativ”, vol. I, edi ția 4, Editura All Beck, Buurești 2005.
5. Antonie Iorgovan, „ Tratat de drept administrativ”, vol. II, edi ția 4, Editura All Beck, Buurești 2005.
6. Mara IOAN, Adrian B ăncilă, „Punerea la dispozi ție a polițiștilor și personalului militar din cadrul Ministerului
Administra ției și Internelor”, Revista Română de Dreptul Muncii, nr.7/2010.

91

EVOLUȚIA Ș I ÎNȚELEGEREA CONCEPTULUI DE CRIZ Ă
ÎN TEORIA RELA ȚIILOR INTERNA ȚIONALE

Viorel VELI ȘCU 1

Abstract
Attempts to create a special science to invest igate the seizures were made observed on many
occasions throughout the nineteenth century. Research purposes in the field of crisis consisted not
only in monitoring, demarcation and restricting the phenomenon, but its removal as a type of
social relationship and interstate. Such as re search sought to resume previously considered
utopian ideas about world peace. The current focus more on monitoring and controlling conflicts
first worked alongside peace research in the study of war and especially the US.

Keywords: Crisis, concept, development, conflict, differed

Încercările de a crea o ș tiință special ă care să cerceteze domeniul crizelor s-au f ăcut
remarcate în multe rânduri de-a lungul secolului XIX. Totu și, de abia dup ă Primul R ăzboi Mondial,
când lumea a devenit con știentă de crimele ș i distrugerile în mas ă, pe lâng ă Societatea Na țiunilor
și Curtea Interna țională de Justiție, au ap ărut institute pentru rela țiile interna ționale în SUA ș i
Marea Britanie, care aveau ca scop cercetarea conflictelor și războaielor interna ționale, a
revoluțiilor și războaielor civile, precum și a condițiilor de instaurare a unei p ăci mondiale de
durată2. În anii 20 îns ă, puțini au mai fost aceia care doreau s ă incorporeze no țiunea de criz ă în
cadrul rela țiilor interna ționale. Noua disciplin ă a devenit rapid un factor de legitimare care servea
politicilor externe na ționale și intereselor militare și de putere a diferitelor state.
Acumulările de tensiuni în rela țiile interna ționale, crizele care n-au putut fi rezolvate în
cadrul institu țiilor de securitate fondate pe noul concept de pace și război au condus la apari ția
celei de-a doua conflagra ție mondială care a afectat sistemul de state, precum ș i crimele puse la
punct de politica stalinist ă și fascistă, dar mai ales perspectiva unui ră zboi atomic ce ar fi putut s ă
ucidă popoare întregi a f ăcut ca cercetarea din domeniul p ăcii să se impun ă la sfârșitul anilor 50
ca o reacție la ideologia impus ă de Războiul Rece3.
Ea a apărut mai întâi la universit ățile și institutele particulare din Canada, SUA și Norvegia.
În paralel cu aceast ă dezvoltare, polemologia (studiul r ăzboaielor și conflictelor), de care se
interesau doar câteva persoane din Fran ța și Olanda, s-a concentrat pe cercetarea sistematic ă a
războaielor și conflictelor.
Scopul cercet ărilor, din domeniul crizei, nu a constat numai în monitorizarea, delimitarea
și restrângerea acestui fenomen , ci eliminarea acestuia ca tip de relație social ă și interstatal ă. Se
urmărea astfel ca cercetarea s ă reia ideile considerate anterior utopice cu privire la instaurarea
păcii mondiale. Acest curent ca re se concentra mai degrab ă pe monitorizarea și ținerea sub
control a conflictelor a func ționat mai întâi în paralel cu cercetarea în domeniul p ăcii, în cadrul
studiului r ăzboaielor și mai ales pe teritoriul SUA .

1 Conf.univ.dr. Academia de Poli ție „Al I. Cuza”, viorelveliscu@yahoo.com
2 Haralambie George, Criza global ă și teoria ciclicit ății, Economie teoretic ă și aplicată, Volumul XVIII, 2011, p. 91.
3 Guzzini Stefano, Realism și relații internaț ionale, Institutul European, Ia și, 2000, p. 45-56

92
Cele dou ă domenii de cercetare s-au unit îns ă în anii 60 într-o disciplin ă ce îmbina
cercetarea din domeniul p ăcii cu cea din domeniul conflictelor1.
Pe timpul relax ării tensiunilor interna ționale, în 1964, a fost constituit ă International Peace
Research Association din Groningen. Tot în 1964 a fost înfiin țat la Oslo și Journal of Peace Research ,
care a avut o contribu ție deosebit ă a răspândirea în lume a studiilor consacrate p ăcii și războiului în
egală măsură. Prin apari ția unor organiza ții regionale latino-americane și asiatice la sfâr șitul anilor 70
consacrate studiilor de irenologie, cercetar ea în domeniul p ăcii a depășit granițele Americii de Nord,
ale Europei Occidentale și ale Japoniei, cunoscând astfel o r ăspândire mondial ă.
Cercetarea din domeniul p ăcii a cunoscut o cre ștere spectaculoas ă odată cu înfiin țarea
International Peace Research Institute din Stockholm. Acest institut a fost înfiin țat, la propunerea
primului ministru de atunci al Suedi ei, Tage Erlander, la 1 iulie 1966, și avea ca scop crearea unor
baze științifice pentru diploma ția suedez ă și internațională în domeniul dezarm ării la Geneva, pe
lângă ONU.
În contextul dezvolt ării, respectiv al rel uării unor concepte precum conflict asimetric ,
conflict de interese, conflict latent versus conflict manifest , această extindere a paradigmelor și-a
găsit expresie mai ales în conceptul de violență structural ă dezvoltat de Johan Galtung , concept
adoptat cu rapiditate de se gmentele liberale, ba chiar și socialiste ale opiniei publice occidentale,
care au început s ă atragă atenția asupra problemei reformării sistemului rela țiilor interna ționale
contemporane. Galtung define ște pacea ca opus al violen ței, dar în concep ția lui violen ța și
implicit pacea ,nu constă pur ș i simplu în utilizarea controlat ă a violen ței de către oameni, ci este
„tot ce împiedic ă autorealizarea uman ă și poate fi evitat”2
Din aceast ă perspectiv ă Johan Galtung distinge patru tipuri de violen ță în politica
mondială. Primul este violen ța clasică din literatura de specialitate care se refer ă la provocarea
de suferin ță prin război, tortur ă sau pedepse inumane și degradante. În al doilea rînd, Galtung se
referă la sărăcie ca lipsă a condi țiilor materiale de via ță care provoac ă la fel de mari suferin țe
oamenilor. Cel de-al treilea represiunea , constă în pierderea libert ății indivizilor de a- și alege ș i a-
și exprima propriile convingeri. În fine, Galtung trateaz ă alienarea ca form ă de violen ță
structural ă împotriva identit ății individului ș i a nevoilor omului de a tr ăi într-o comunitate și de a
stabili rela ții cu alți semeni.3
Toate aceste tipuri de violen ță, fie grupate, fie separat pot conduce mai devreme sau mai
târziu la una din formele crizei.
Caracterul difuz al conceptului de violență structural ă a extins enorm domeniul de
cercetare a p ăcii, ceea ce a însemnat c ă acest domeniu a fost suprasolicitat, cunoscând o cre ștere
aproape nelimitat ă și luând propor țiile unei științe universale. În anii 70, aceast ă expansiune a
fost resimțit ă ca fiind eliberatoare, mai ales pentru c ă vechile metode de abordare, aplicate unor
probleme moderne precum dezvoltarea interna țională a societății umane, a sistemului ei de state
și a mediului ei ambiant, nu mai erau deloc potrivite.
Istoricul Charles Tilly atrage aten ția asupra faptului c ă fiind un fapt social criza nu are
aceleaș i caracteristici tot timpul. Fiecare mare epoc ă istorică s-a caracterizat printr-o
conflictualitate aparte4, ca urmare a percep țiilor diferite asupra violen ței dar și a instrumentelor
de analiză diferite.

1 Bușe Constantin, Hlihor Constantin, Security Paradigm Between Classic and Modern, în Euro-Atlantic Studies, nr. 7,
2000, p. 118.
2 Ion Dragoman, David Ungureanu, Viorel Veli șcu, Cătălin Stănculescu, Drept interna țional umanitar, Editura Sitech, Craiova,
2011, p. 124
3 Griffith Martin, Rela ții internaționale. Școli, curente, gînditori ., Editura Ziua, Bucure ști, 2003, p.217.
4 Wieviorka Michel, Le nouveau paradigme de la violence, în Cultures & Conflicts, Sociologie polit ique de l'international,
http://www.conflits.or g/document726.html

93
Prin anii’60, de exemplu, violen ța era pe de o parte asociat ă conflictului, iar pe de alta
crizei și uneori cele dou ă perspective erau combinat e. Cei care asociau violen ța conflictului o
vedeau ca pe un mod de exprimare a actorilor în via ța interna țională , pe cînd cei care o asociau
crizei o vedeau din perspectiv ă neo-func ționalistă și o considerau ca pe un produs al
disfuncționalităților care apar într-un sistem social sau interna țional.
Studiind particularit ățile crizei în secolul al XX-lea Pierre Hassner ajunge la concluzia c ă
aceasta se diferen țiază după locul unde apare1. Astfel el distinge între criza din sistemul rela țiilor
internaționale, între actorii care compun scena interna țională fie că este vorba de state sau de alt
tip de actor cum ar fi organiza țiile teroriste ș i cea care apare în interiorul statului dar și între
indivizii unei societ ăți.
În sistemul rela țiilor interna ționale criza, pe parcursul secolului al XX-lea, ca mod de
manifestare a fost influen țată de o serie de factori majori. Astf el instaurarea echilibrului bipolar
după cel de-al doilea r ăzboi mondial și apariția armamentului nuclear au f ăcut ca aceasta s ă se
manifeste la intensit ăți scăzute. Dispari ția ecuației bipolare, pr ăbușirea hegemonului sovietic,
modializarea economică au determinat o cre ștere semnificativ ă a nivelului de violen ță pe suport
etnic, religios, identitar și, după unii, chiar cultural.2
De la criza relax ării de la finele anilor 70, când conflictul Est-Vest în ecua ția bipolar ă a
securității și, implicit, posibilitatea izbucnirii unui r ăzboi de distrugere în mas ă a apărut din nou în
atenția diploma ților dar și a cercet ătorilor3, a avut loc o reiterare a principiilor de cercetare în
domeniul p ăcii, mai precis studierea condi țiilor necesare pentru preîntâmpinarea de durat ă a
războaielor, a cauzelor r ăzboaielor, a informa țiilor conflictuale și ale dinamicii procesului de
înarmare, f ără a pierde din vedere violența structural ă, care, pentru majoritatea oamenilor, are
un potențial de amenin țare mai crescut decât r ăzboaiele conven ționale.
Instrumentele prin care s-ar realiza idealul p ăcii în comunitatea interna țională erau
identificate cu „libertatea în interiorul statului și arbitrajul (dreptul) în rela ția dintre state”.
Cu alte cuvinte Kant credea c ă evoluția societ ății în conformitate cu suprema ția legii ar
crea premisele pentru o stare de moralitate și echitate în rela țiile dintre oameni. Nici un guvern
aflat sub controlul poporului nu va intra în r ăzboi dac ă nu va fi obligat s ă o facă. Experien ța
politică din sistemul rela țiilor interna ționale zdruncin ă această concepție.
De remarcat faptul c ă și Immanuel Kant a fost suficient de realist atunci cînd observa c ă
societatea secolului al XVIII-lea nu era preg ătită și nici nu putea s ă realizeze o astfel de pace4 dar
a crezut c ă timpurile ulterioare vor fi mai potrivite pentru un asemenea sistem de securitate.
Herbert Spencer spunea despre conflict c ă este un principiu permanent „care animă orice
societate și instituie între aceasta și mediul s ău un echilibru precar; incertitudinile supravie țuirii,
precum și teama pe care acestea le provoac ă dau totu și naștere unui control religios ce se
transform ă în putere politic ă organizat ă sub o form ă militară; integrarea social ă favorizează
atunci diferen țierea funcțiilor și rolurilor, permițând, la cap ătul acestei evolu ții, crearea unei
societăți industriale, în sfâr șit pacificată”5. Conflictul în aceast ă viziune are un caracter pa șnic și
deci nu produce consecin țe nedorite pentru societatea omeneasc ă.
Alți autori au plasat conflictul în cadrul unei lupte acerbe pentru spa țiu și supravietuire a
„raselor superioare „ cu cele „inferioare”. Arthur de Gobineau și Vacher de Lapouge în Fran ța,

1 David Ungureanu, Drept interna țional umanitar aplicabil în noile tipuri de conflicte armate, Editura Sitech, Craiova, 2013, p. 86.
2 Huntington Samuel, Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii mondiale, trad, Radu Carp, pr ef., Iulia Motoc. Editura Antet, p. 76
3 Kissinger Henry, Are ne voie America de o politic ă externă? Către diploma ția secolului XXI Editura Incitatus, București,
2002, p.212-213
4 A. Franceschet, Popular Sovereignty or Cosmopolitan Democracy? Liberalism, Ka nt and International Reform. “European
Journal of International Relations” no. 6, 2000, p. 277-302.
5 Birnbaum Pierre, Conflictele, în Raymond Boudon (coord ), Tratat de sociologie , Humanitas, 1997, p.258.

94
alături de H.S. Chamberlain sau Francis Galton în Marea Britanie, ca și Wagner și Marr în
Germania s-au înscris în aceast ă concepție al ături de al ți teoreticieni care au fost folosi ți de
propaganda și ideologia nazist ă pentru a justifica genocidul și crima în anii premergători și in
timpul celui de-al doilea r ăzboi mondial.
În teoria p ăcii, existen ța domeniului studiilor de pace deriv ă din persisten ța conflictelor1.
Ideea, intens mediatizat ă de statele industrializate este a ceea c ă mai mult ă bunăstare înseamn ă
mai mult ă pace, fiind totu ți o idee dificil de sus ținut, mai ales în perioada recent ă acrizei
economice și a unei bunăst ări bazate pe consum și pe credit.
Statistic vorbind din 1945 pîn ă în 2005 lumea a cunoscut doar 26 de zile f ără război, totu și în
această perioadă s-au derulat 132 de r ăzboaie din care doar 7 s-au terminat prin incetarea
ostilităț ilor prin voin ța comună a celor dou ă părți, 18 s-au încheiat cu împ ăcarea părților în urma
negocierilor, 38 prin interven ția unor ter ți-actori ca mediatori. Analistul politic și cunoscut geopoli-
tician Zbigniew Brzezinski, apreciază că în conflictele care au avut loc în secolul al XX-lea au murit nu
mai puțin de 87.000.000 milioane de oameni din care 33 000.000 tineri între 18 și 30 de ani2.
Analiștii care s-au ocupat de studierea conflictelor și a crizelor, dup ă încheierea r ăzboiului
rece au ajuns la concluzia c ă majoritatea dintre acestea nu se mai poart ă între actorii clasici ai
relațiilor interna ționale, ci au un caracter de conflict intern. Concluzia vehiculat ă pentru prima dat ă
în istoria modern ă a lumii ar fi aceea c ă este exclus s ă apară un război între marile puteri ale lumii.
Mergând cu cercetarea privind apari ția conflictelor și a crizelor și mai aproape de zilele
noastre, în secolul al XX lea am observat c ă în aceast ă perioad ă 43 de conflicte s-au derulat în
interiorul statelor. Cele mai multe dintre aceste s-au desf ășurat între 1960 și 1996 cînd au avut
loc nu mai pu țin de 60 de cazuri în care au fost victimizate minorit ățile etnice.
Rezultă că actualele conflicte nu se mai desf ășoară între armatele inamice a dou ă state, ci
de cele mai multe ori între trupe guvernamentale ce reprezintă interese diferite în cadrul
aceluiași stat. Motiva țiile sunt religioase, etnice sau mai rar de natur ă economic ă. În acela și timp
este și una din cauzele pentru care balan ța victimelor militari-civili s-a schimbat în ultimii ani,
numărul pierderilor din rândul popula ției civile reprezentând 90% din total.
Pentru a elimina crizele din via ța internațională este necesar ă o foarte bun ă cunoaștere a
lor. Ca și războiul și teoria conflictelor și a crizelor a cunoscut o dezvoltare și abordare din varii
perspective, prin urmare și definirea lor a cunoscut o la fel de mare diversificare.
Abordările teoretice se încadrează într-o paradigm ă dihotomic ă. Unii pornesc de la
premisa c ă în societea modern ă conflictul poate fi privit ca fiind ra țional, constructiv și chiar
benefic pentru autoreglarea social ă iar alți teroreticieni ca pe ceva negativ și cu urmări negative
pentru evolu ția societății moderne3.
De remarcat faptul c ă în teoria rela țiilor interna ționale criza este perceput ă și analizată în
funcție de Ș coala de gândire la care se asociaz ă cel ce investighez ă acest fenomen social. Adep ții
curentului behaviourist, de exemplu, sus țin că se poate în țelege natura și rolul crizelor dac ă se
studiază comportamentul fiin ței umane atunci când aceasta ac ționează pentru a-ș i procura cele
necesare supravie țuirii și asigurării prestigiului în cadrul comunit ății.
Pe de altă parte adep ții curentului psihologist sus țin că ființa umană are în matricea sa
încastrat instinctul agresiunii. Ace știa combin ă cercetările din domeniul psihianalizei cu cele ale
sociologiei și caută să găsească răspuns la comportamentul agresiv al fiin ței umane.

1 Didier Bigo, L’international sans territoire. Guerre, conflicts, transnational et terrritoire, (partie 1), în
http://www.conflits.or g/document.php?id=234
2 Kiper Jordan Nathaniel, War and negative peace în h ttp://66.249.93.104/search?q=cache:ljdogAVb194J:web.uccs.edu/
lasdean/Kiper.pdf+Zbigniew+Brzezinski+ce ntury+of+megadeath %E2%80%99+&hl=ro
3 Dougherty James E., Pfaltzgraff Robert L., Contending Theories of Internatio nal Relations. New York, Harper & Row
Publishers, 1981, p. 187.

95
Concluzia acestora este c ă apariția conflictului în comunit ățile umane nu este determinat ă
de natura uman ă ci de caracterul și tipul de rela ții care se instituie între indivizi pe de o parte și
grupuri umane pe de altă parte.
Așadar criza reprezint ă un moment critic care intervine în evolu ția vieții internaționale, a
raporturilor dintre state și a unui sistem, regim sau guvern, o perioadă în dinamica unui sistem
caracterizat ă prin acumularea accentuat ă a dificult ăților, izbucnirea conflictual ă a tensiunilor,
fapt care face dificil ă funcționarea sa normala, declan șându-se puternice presiuni spre schimbare.
În domeniul strict al ordinii publice, criza se manifest ă cel mai adesea sub forma unei
tulburări grave a acesteia manifestată prin dep ășirea cadrului legal, apariția unei st ări de
nesiguran ță a cetățeanului, a propriet ății și încălcarea celorlalte valori unanim acceptate de
societate. De multe ori, indiferent de domeniul de manifestare, criza determin ă dereglări
profunde și la nivelul altor laturi ale vie ții unei societ ăți, influen țând într-un mod negativ
securitatea statului respectiv.
Concluzionând putem afirma c ă de-a lungul vremii, abordarea fenomenului „criz ă” a
cunoscut numeroase interpret ări, în deplin acord cu gradul de evolu ție a sistemului rela țiilor
internaționale și cu aspira țiile istorice ale actorilor acestuia. Defini țiile date crizelor sunt
nenumărate și extinse pe varii domenii de evaluare. Toate acord ă atenția cuvenit ă fiecărui detaliu
specific al crizei și toate o prezint ă drept un fenomen de amploare cu efecte rev ărsate poate și
asupra celor mai nea șteptate medii.
Există numeroase defini ții ale crizei îns ă niciuna dintre ele nu acoper ă fenomenul crizei în
totalitate. Acest lucru este explicabil, dac ă privim din cel pu țin două perspective, și anume pe de
o parte, dinamica socială contemporană f ără precedent cu care se confrunt ă societatea modern ă
ce favorizează apari ția și dezvoltarea unor disfunc țiuni cu impact major ce apar pe nea șteptate și
evoluează necontrolat; iar pe de alt ă parte fenomenul constituie obiect de studiu pentru
discipline complexe sau situate în zona interdisciplinarit ății, lucru ce face definirea acestuia
cumva exhaustiv ă. Prin urmare vom accepta defini ții parțiale, cu grade diferite de generalitate.
Criza a fost v ăzută și analizată în doctrin ă, ca o etap ă de disfunc țiune care propov ăduieș te
un declin, a c ărui semnale pot fii identificate sau nu, a că rui efecte se simt diferit pentru fiecare
actor implicat, care pot afecta de la cele mai varii domenii precum cele: sociale, economice,
politice, financiare, locale, interna ționale dar a c ărui deznod ământ trebuie în cele din urm ă să
culmineze cu o nou ă etapă de prosperitate sau cel pu țin de liniaritate cu perioada precedent ă
începerii crizei.
Specialiștii prezint ă criza ca având un factor de pe riodicitate, aceasta fiind ciclic ă, precum
multe alte fenomene din circuitul natural al omului și al lumii. Criza este acel punct de cotitur ă,
acel pericol iminent, acea condi ție de instabilitate care necesit ă adoptarea ș i aplicarea unor
soluții viabile care s ă contribuie la schimbarea necesar ă.
Criza este un proces de transformare în care vechiul sistem nu mai poate fi men ținut1,
fiind necesar ă existența unei tendin țe îndreptate spre schimbare pentru a defini o criz ă deoarece
în lipsa acestui element vital, criza î și pierde esen țialul propriei existen țe.

Bibliografie

1. Franceschet, Popular Sovereignty or Cosmopolitan Democracy? Liberalism, Kant and International Reform .
„European Journal of International Relations” no. 6, 2000, p. 277-302.
2. Birnbaum Pierre, Conflictele , în Raymond Boudon (coord), Tratat de sociologie , Humanitas, 1997, p.258.
3. Bușe Constantin, Hlihor Constantin , Security Paradigm Between Classic and Modern , în Euro-Atlantic Studies,
nr. 7, 2000

1 http://cssas.unap.ro/ro/pdf_stud ii/crizele_politico-mil_ale_inceput ului_de_mileniu.pdf, 23. 09. 2011

96
4. David UNGUREANU, Drept interna țional umanitar aplicabilîn noile tipuri de conflicte armate , Editura Sitech,
Craiova, 2013
5. Didier Bigo, L’international sans territoire. Guerre, conflicts, transnational et terrritoire , (partie 1), în
http://www.conflits.or g/document.php?id=234
6. Dougherty James E., Pfaltzgraff Robert L., Contending Theories of International Relations . New York, Harper &
Row Publishers, 1981
7. Griffith Martin, Relaț ii internaționale. Școli, curente, gînditori ., Editura Ziua, Bucure ști, 2003
8. Guzzini Stefano, Realism și relații internaționale , Institutul European, Ia și, 2000
9. Haralambie George, Criza global ă și teoria ciclicit ății, Economie teoretic ă și aplicată, Volumul XVIII, 2011
10. Kiper Jordan Nathaniel, War and negative peace în http://66.249.93.104/search?q=cache:ljdogAVb194J:
web.uccs.edu/lasdean/Kiper.pdf+Zbigniew+Brzezinski+century+of+megadeath%E2%80%99+&hl=ro
11. Ion Dragoman, David Ungureanu, Viorel Veli șcu, Cătălin Stănculescu, Drept interna țional umanitar , Editura Sitech,
Craiova, 2011
12. Kissinger Henry , Are nevoie America de o politic ă externă? Către diploma ția secolului XXI Editura Incitatus ,
București, 2002, p.212-213
13. http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/crizele_politic o-mil_ale_inceputului_de_mileniu.pdf, 23. 09. 2011
14. Huntington Samuel, Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii mondiale , trad, Radu Carp, pref., Iulia Motoc.
Editura Antet, p. 76
15. Wieviorka Michel , Le nouveau paradigme de la violence , în Cultures & Conflicts, Sociologie politique de
l'international, http://www.conflits.org/document726.html

97

SCURTE CONSIDERATII PRIVIND MANAGEMNETUL CARIEREI
FUNCTIONARILOR PUBLICI

Andreea CÎRCIUMARU1

Abstract
Due to the diversity of the functions within the public administration bodies and delving into the
lawfulness of their holding and exercis, the positi on in the public administration can be defined as
a set of duties established by law or legal acts i ssued based on and within the law, powers that are
performed by a natural person engaged in a public administration body and which has the ability
to perform those duties.
Within the administration, the management aims to define and establish the motivations of
managing human, material and financial community resources.

Keywords: public administration, duties, public function, management, career.

Pentru definirea noțiunii de func ționar public vom porni de la art. 33 al Constitu ției din
1923 care prevede c ă: ,, puterile statului se exercit ă prin delega țiune’’., Atât în interesul statului,
ca patron, cât și în interesul membrilor stat ului este necesar, ca s ă fie bine determinate puterile ce
poate exercita fiecare func ționar. Puterile ce se exercit ă și actele ce se fac de anume funcționari în
numele statlui ca persoan ă juridică, îl leagă numai în m ăsura, în care func ționarii au avut că derea
să facă acele acte. De alt ă parte numai acele acte ale func ționarilor statului ca putere superioar ă
obligă pe membrii statlui la supunere, care au fost f ăcute de respectivii func ționari în limitele
puterii lor. Dacă funcționarul a ie șit din cadrul puterii sale, lucrând în numele statului ca persoan ă
juridică sau dând ordine, interdic ții, permisiuni în numele statlui ca putere superioar ă, actele lui
nu-l leag ă pe stat, sunt nule, în cazul al doilea ele formeaz ă abuz de putere, înc ălcare a ordinii de
drept sau acte arbitrare’’ .2
Prof. Romulus Ionescu a definit no țiunea de func ționar de stat ca fiind: ,, o persoana fizic ă
care fă când parte din cadrul unui organ de stat, este investit ă în mod legal cu o func ție în stat, pe
care o exercit ă în mod continuu și pentru care prime ște în general o remunera ție’’.3
Prof. Alexandru Negoi ță definește funcționarul public ca fiind: ,, exercitarea unor atribuț ii pe
baza unor îns ărcinări în cadrul organelor administra ției publice constituie func ții în cadrul acestor
organe, iar cei care le realizeaz ă au calitatea de func ționari ai organelor administra ției publice’’ .4
Datorită diversit ății funcțiilor în cadrul organelor administra ției publice și cercetând în
special legalitatea de ținerii și exercitării acestora, func ția în cadrul organelor administra ției
publice poate fi definit ă ca un ansamblu de atribu ții stabilite prin lege sau prin acte juridice emise
pe baza ș i în executarea legii, atribu ții pe care le îndepline ște o persoana fizic ă angajat ă într-un
organ al administra ției publice și care are abilitatea de a îndeplini aceste atribu ții.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 a fost creat cadrul juridic de definire a
noțiunii de func ționar public, astfel: func ționarul public este persoana numit ă, intr-o func ție

1 Lecturer at „Alexandru Ioan Cuza” Police Academy, Faculty of Legal and Admi nistrative Sciences, P ublic Law Department,
rurela@yahoo.com
2 V. Onișoru, Tratat de drept administrativ, Editura Cartea Româneasc ă, București, 1930, p. 45.
3 R. Ionescu, Drept admini strativ, Editua Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1977, p. 123.
4 A. Negoiță, Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucure ști, 1996, p. 153.

98
publică, n u m i r e c a r e s e f a c e d e c ătre conduc ătorul institu ției publice, printr-un act de putere
publică.1 În sensul prezentei legi totalitatea func ționarilor publici din autorit ățile și instituțiile
publice constituie corpul func ționarilor publici. Func ționarii publici sunt numi ți de conduc ătorul
autorității sau institu ției publice, cu respectarea dispozi țiilor prezentei legi.
În materia managementului, autoritatea este conceput ă ca fiind puterea de a ac ționa în
anumite limite bine determinate, de a impune în baza competen ței lor, normele necesare în actul
de administrare.
Conform dic ționarului de relații economice interna ționale ,, noțiunea de management este
percepută fie ca știință a conducerii drept teorie general ă a oricărei activit ăți, fie ca modalitate
practică de dirijare a activit ății constând într-un sistem de concepte, m ăsuri și instrumente prin
care se realizează orientarea și conducerea unei entit ăți, în cazul de fa ță administrativă , pentru
realizarea continu ă, permanent ă, a unor obiective stabilite, în condi țiile atingerii unor
performan țe deosebit de ridicate”.2
În administra ție, managementul are drept scop și urmăreș te definirea și stabilirea
mobilurilor de gestionare a resurselor umane, materiale ș i financiare ale comunit ății.
Subiectele de drept public politico-teritoriale în cadrul c ărora reg ăsim activitatea de
manegement sunt statul, comuna, ora șul și județul.
Cerințele necesare în organizarea, coordonarea și conducerea activit ății administra ției
sunt: receptivitate, adaptabi litate, operativitate, etc.
Pentru o aplicare corect ă a managementului este necesar ă definirea corect ă a obiectivelor
de atins astfel încât acestea s ă aibă un caracter realist și mobilizator. În general, se apreciaz ă ca
făcând abstrac ție de obiectivele particulare, specifice, ale unor autorit ăți, organ ori institu ții, iar
cele generale privesc eficien ța, satisfacerea necesarului comunit ății. Managementul a ap ărut ca o
necesitate de a oferi func ționarilor de la diferite nivele ierarhice sau simplelor executan ți
principii, tehnici și metode prin care ace știa să fie eficien ți și productivi.
Funcțiile managementului sunt:
– comunicarea – transmiterea informa țiilor către persoanele fizice și juridice, în vederea
obținerii scopului dorit;
– orga
nizarea – determinarea structurii și repartizarea sarcinilor pornind de la analiza
activităților necesare, a modalit ăților de adoptare a deciziilor și a relațiilor ce urmeaz ă a fi
instaurate;
– prognozarea sau aprecierea evoluției activit ății – examinarea diverselor variante ș i
stabilirea pe etape a ac țiunilor pentru atingerea obiectivelor;
– asigurarea resurselor umane – se manifest ă prin încadrarea personalului necesar prin
selecționare, prin preg ătirea și perfecționarea lui, precum și promovarea cadrelor din subordine;
– adoptarea deciziei – constituie procesul prin care este selec ționată, în mod conș tient o
anumită cale de ac țiune din mai multe variante posibile, în scopul ob ținerii rezultatului dorit;
– conducerea – îndrumarea, coordonarea permanent ă și motivat ă de activit ățile
subordona ților în îndeplinirea scopurilor umane;
– controlul – presupune determinarea performanțelor curente, comparativ cu standardele
preconizate, acesta putând fi parlamentar, judec ătoresc sau administrativ;
– ultima func ție este reprezentat ă de aplicarea eventualelor sanc țiuni c a u r m a r e a
încălcării cu vinovăț ie de căt re func ționarii publici, cu inten ție sau din culp ă a îndatoririlor de
serviciu. Sanc țiunilor pot fi: disciplinare, contraven ționale , civile sau penale, dup ă caz.

1 Republicat ă de M.O. Partea I nr .365 din 29/05/2007.
2 Dicționar de rela ții economice interna ționale, Editura Enciclopedică , București, 1993, p. 220.

99
În raport de dispozi țiile Constitu ției și a legilor privind administra ția public ă avem
următoarea clasificare a administra ției:
1. Administra ția central ă de stat cu organele supreme ale administra ției publice ( șeful
statului și Guvernul) și organele centrale de specialitate (ministerele și celelalte
autorități subordonate Guvernului, precum și autoritățile administrative autonome).
2. Administra ția statului din teritoriu reprezentată de prefectul județ ului sau al
municipiului Bucure ști și serviciile descentralizate ale ministerelor și a celorlalte
autorități administrative din teritoriu.
3. Administra ția publică locală alcătuită din consiliile jude țene, consiliile locale, primari.

Acestea sunt autorit ăți ale administra ției publice, pe lâng ă care trebuie incluse și
organismele ce reprezint ă și sunt subiecte de putere public ă, precum: asocia ții, institute, barouri,
academii, universit ăți etc., care sunt organizate și funcționează în ve derea prest ării anumitor
servicii publice.
Managementul carierei î și 1propune s ă realizeze obiective care țin de: etapele dezvoltă rii
carierei, planificarea carierei, responsabilit ățile angajatului și ale managerului în dezvoltarea
carierei, rolul consilierii în orientarea carierei. Co nsilierea carierei constituie unul din elementele
managementului carierei. Astfel, pr ocesul de consiliere va fi direc ționat adecvat în func ție de
etapa, tipul si pozi ția persoanei în cadrul organiza ției, iar planul de ac țiune întocmit în urma unor
sesiuni de consiliere va face parte integrant ă din fișa de planificare a carierei (ca instrument de
operare în managementul carierei).
Planificarea carierei este procesul prin care angaja ții iși evalueaz ă punctele forte, punctele
slabe, amenință rile, dar și oportunit ățile de dezvoltare în cadrul organiza ției și stabilesc obiective
și planuri prin care s ă orienteze propriile cariere în direc ția dorită.
Din perspectiva organiza țională, planificarea carierei prezint ă trei obiective majore:
 Satisfacerea permanent ă a nevoilor imediate și de viitor ale anagaja ților;
 Mai buna informare a personalului despre direc țiile poten țiale ale carierei lor în cadrul
firmei;
 Integrarea angaja ților în planurile de dezvoltare a organiza ției.
Dezvoltarea carierei presupune atât un proces de cre șteri cantitative, cât și de natur ă
calitativă, în
planul experien ței acumulate, pe baza preg ătirii profesionale și aptitudinilor
demonstrate la locul de munc ă. Dezvoltarea carierei semnific ă toate aspectele vie ții umane aflate în
devenire și cu o dinamic ă specifică în diferite dimensiu ni. Astfel, sunt esen țiale: autocunoa șterea și
formarea deprinderilor de interrela ționare; educa ția și formarea profesional ă inițială; asumarea de
roluri în via ță; modul de integrare, tr ăire si planificare a diferitelor evenimente ale vie ții.
Fără îndoială că personalul care-ș i desfășoară activitatea în sistemul administra ției de stat
trebuie să aibă o anumit ă pregătire, deoarece eficien ța serviciilor publice este determinat ă și de
nivelul de preg ătire a func ționarilor publici implica ți în desfășurarea proceselor de management
și de execu ție.
Este evident ă necesitatea efectu ării unor schimb ări majore în statutul func ționar ului
public. Astfel, func ționarul public cu func ție public ă de conducere trebuie s ă devină un manager
public cu urm ătoarele categorii de competen țe:
 Competen ță profesional ă;
 Competen ță managerial ă;

1 Camelia Ștefănescu, Managementul Institu țional la nivelul Consiliului Jude țean Brașov, Editura Funda ției România de
Mâine, Bucure ști, 2009, pag.58-60.

100
 Competen ță politică;
 Competen ță etică.

Competen ța este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod corespunzător și cu
eficiență maximă, sarcinile care îi revin. Competen ța este cea care genereaz ă performan ța,
respectiv productivitatea și eficacitatea. De altfel, performan ța unui manager public se reflect ă în
performan ța instituției publice pe care o conduce.
De altfel, competen ța profesională se îmbin ă în mod armonios cu competen ța
managerial ă, respectiv capacitatea unui func ționar de a conduce un grup de persoane, un
domeniu distinct, o institu ție publică sau un sistem format din mai multe institu ții specializate.
Pentru func ționarii publici cu func ții de conducere, care trebuie s ă acționeze ca manageri
publici, sunt necesare câteva calit ăți esențiale indiferent de profesia lor de baz ă, nivelul ierarhic
pe care se situeaz ă, respectiv specificul activit ății.
Specialiștii englezi și americani consider ă că definitorii pentru un manager public de succes sunt:
 Tripla profesionalizare: economic ă-mana gerial ă, juridică și psihosociologic ă;
 Competen ța managerial ă;
 Competen ța politică.

De altfel, punctul de pornire al acestei abord ări asupra managementului public îl
reprezintă experien ța britanic ă reflectată î n t r e i l u c r ări importante apar ținând lui Metcalfe și
Richards (1990), Pollitt (1993), și Flynn (1997).
Fără îndoială, se contureaz ă din ce în ce mai mult o nou ă abordare a problematicii
funcționarului public, în care performan ța este criteriul cel mai important pentru aprecierea
eficacității unui manager public. Devine evident faptul c ă o cunoaș tere a obiectivelor de realizat și
a mijloacelor folosite pentru realizare nu mai sunt suficiente. Prin urmare, sunt necesare abilit ăți,
care înseamn ă îndemânare, capacitatea de a conduce, talent, capacitatea de a comunica,
capacitatea de inovare, capacitatea de ra ționament logic.
Astfel, este necesar ă o pregătire medie, de bază, pe care trebuie s ă o aibă orice func ționar
public, indiferent de postul și/sau func ția public ă p e c a r e l e o c u p ă. La acestea se adaug ă
pregătirea
de specialitate, într-un domeniu distinct și nu numai pentru func ționarii publici cu
funcții de conducere, iar corolarul este reprezentat de preg ătirea în domeniile managementului și
psihosociologiei.
Este necesar ă o abordare detaliat ă a acestor aspecte, deoarece majoritatea speciali știlor
ignoră elemente importante, indispensab ile pentru profilul viitorilor func ționari publici. Astfel,
unii speciali ști consideră preg ătirea în domeniul dreptului ca fiind cel mai important aspect
pentru profilul unui func ționar public. Al ții consider ă că este suficient ă o pregătire de bază într-o
instituție publică sau pe lâng ă o institu ție publică din sistemul administrativ.
Dincolo de aceste abord ări limitate se poate considera c ă procesul de preg ătire a
funcționarilor publici este complex și continuu.
Complexitatea rezult ă din succesiunea treptelor de înv ățământ pe care un func ționar
public trebuie să le parcurg ă începând cu școala elementar ă și terminând cu acele cursuri
postuniversitare, de specializare și perfecționare a preg ătirii.
Continuit
atea este o alt ă latură important ă a procesului de preg ătire și marcheaz ă de fapt
preocuparea pentru perfecționarea continu ă a pregătirii func ționarilor publici. De altfel, aceasta
reprezintă o obliga ție legală pentru to ți funcționarii publici. R ăspunderea pentru organizarea
perfecționării pregătirii profesionale a func ționarilor publici revine ministerelor de resort și
celorlalte organe ale administra ției publice centrale și locale și instituțiilor publice, în general.

101
Se consider ă că un sistem administrativ func ționează bine dac ă este condus bine, prin
urmare, cel mai important este nivelul performan țelor obținute. Acestea trebuie s ă reprezinte
fundamentul pentru determinarea veniturilor func ționarilor publici, în general, și a celor cu
funcții publice de conducere, în special, renun țându-se astfel la abord ările limitative care
promoveaz ă recompensarea în func ție de pregătire, vechime, experien ță, fler, pozi ția în ierarhie
și/sau orientarea politic ă a unor func ționari.
Mihai Jigău1 consider ă că educația pentru carier ă include subiecte care nu sunt, aparent
legate de exercitarea unei profesii, cum sunt: via ța de familie, petrecerea timpului liber, cre șterea și
educarea copiilor, economie familial ă, chestiuni legate de valori și calitatea vie ții, modul de a face
față situa țiilor dramatice din via ță: decese, divor țuri, cataclisme naturale, ș omaj. Educa ția pentru
carieră se referă la achiziț ionarea deprinderilor care-l vor face pe individ capabil s ă ia acele decizii cu
privire la carier ă într-o manier ă satisfăcătoare pentru sine, s ă le poată pună în practic ă, să fie
capabil să se autoevalueze și să constate unde se afl ă acum ș i unde vrea s ă ajungă în viitor.
Pentru a în țelege evolu ția unui func ționar public este necesar ă studierea Statutului
funcționarului public (Legea 188/1999). Din aceast ă lege reiese c ă principalele caracteristici ale
carierei în ceea ce prive ște funcția public ă sunt stabilitatea și continuitatea. Stabilitatea
funcționarului este o consecin ță a continuit ății funcției publice.
În România, conceptul de stabilitate es te întâlnit pentru prima oara, înc ă din timpul
Regulamentelor Organice când s-a desfiin țat schimbarea func ționarilor (slujba șilor) în fiecare an,
ei urmând a fi numi ți pe trei ani și în condi țiile în care s-ar fi dovedit capabili ar fi putut sa- și
continue slujba pentru alte perioade. Îns ă, o evoluție în adev ăratul sens al cuvântului, a acestei
noțiuni, s-a realizat odat ă cu adoptarea la 19 iunie 1923 a primului Statut al func ționarilor publici,
unde alături de principii cu caracter de constanta pentru func ția public ă, a fost introdus și
conceptul de stabilitate. Începând cu anul 1949 și apoi dup ă 1989 aceast ă noțiune a impus s ă fie
reglementat ă în paralel cu nevoia unui statut al func ționarului public sau a unei reglement ări
special care să o consacre și să o defineasc ă. După 1989 prin Legea nr. 69/1991 în art.53 pct.3 a
menționat că secretarul se bucur ă de stabilitate în func ție și regulilor cuprinse în Legea Statutului
funcționarului public. Aceast ă lege a ap ăru t ulterior în 1999 și prevede în art.4 c ă stabilitatea în
funcție este un principiu fundamental în exercitarea func ției publice.
Față de stabilitatea salariatului stipulat ă în dispozi ția art.2261it.c) din Codul muncii, cu
modificările și complet ările ulterioare, în cazul func ționarilor publici stabilitatea, ca și inamo-
vibilitatea îș i au obârșia în nevoia g ăsirii unui instrument care sa st opeze amestecul mereu crescând
al politicii si administra ției. Ele materializeaz ă reacția împotriva unui asemenea amestec,
urmărindu-se crearea unei independen țe, inerente bunului mers al serviciului public respectiv.
Când vorbim de stabilitate în func ția publică avem în vedere ca aceasta nu poate avea
caracterul unei stabilit ăți absolute, deoarece pe parcursul activit ății funcționarilor intervin
modificări în func ția lor prin promovare, delegare, deta șare, transfer în interesul serviciului sau
modificări la cererea func ționarului sau din alte necesit ăți pe care le au, în primul rând diferite
autorități publice. În consecin ță, deși sunt privite ca garan ții pentru exercitarea dreptului la carier ă,
atât stabilitatea, cât și inamovibilitatea se prezint ă, din perspectiva puterilor publice, mai mult decât
simple drepturi subiective, fiind reglementate, în principal, pentru eficien ța și independen ța
servic
iilor publice. De aceea, trebuie re ținut faptul c ă stabilitatea – principiu care st ă la baza
exercitării funcției publice, conform dispozi țiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, și inamovibilitatea guverneaz ă mobilitatea organizat ă a forței de muncă .
Dreptul la carier ă presupune, în primul rând, dreptul la stabilitatea în funcție. Func ția
publică face parte dintr-un sistem ierarhic. Atunci când un func ționar public a ocupat o anume

1 Jigau, M., Consilierea carierei adul ților, Institutul de Științe ale Educa ției, Bucure ști, 2003, pag.40.

102
poziție în sistem, de cele mai multe ori prin concurs, are dreptul s ă rămână pe toată durata vieții
active în sistemul administrativ. De altfel, dreptul la carier ă implică dreptul la avansare. În acest
context se poate vorbi de un sistem de carier ă, ca un ansamblu de metode de apreciere a
activității profesionale a func ționarului. „Cariera în func ția public ă cuprinde ansamblul situa țiilor
juridice și efectele produse, care intervin de la data na șterii raportului de serviciu pân ă în
momentul încetării acestui raport, în condi țiile legii.”1
Cariera func ționarului public are o structur ă proprie, fiind organizată p e g r a d e , c l a s e ,
trepte . Această structur ă este prezentată în Legea 188/1999, privind Statutul func ționarilor
publici, în capitolul 2, intitulat Categorii statutare de func ționari publici și clasificarea func țiilor
publice, sec țiunea a II-a, Structura carierei func ționarilor publici: grade, clase, trepte, art.10-14.
Fiecare din cele trei categorii ale func ției publice, categoriile A, B, C, integreaz ă două grade.
Gradul este o etap ă în cariera func ționarului public.
Fiecare grad se împarte în trei clase de func ționari publici definitivi. Structura ierarhic ă a
claselor este: clasa I-a, clasa a II-a, clasa I, ca nivel maxim.
Fiecare clas ă se împarte în trei trepte. Structura ierarhic ă a treptelor este: treapta a 3-a,
treapta a 2-a, treapta 1, ca nivel maxim. Fiecare treapt ă corespunde unui nivel al salariului de
bază din grila de salarizare.
Funcționarii publici, potrivit Statutului acestora sunt debutan ți sau definitivi.
Funcționarii publici debutan ți sunt persoanele care ocup ă o func ție public ă până la
definitivare. Perioada de func ționar public debutant este de cel pu țin 6 luni, dar nu mai mare de 2
ani. Calitatea de func ționar debutant se ob ține prin concurs sau examen.
La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evalu ării realizate, func ționarul
public debutant va fi:
 numit fu nc ționar public de execu ție definitiv în clasa corespunz ătoare studiilor
absolvite, în func țiile publice, în gradul profesional asistent;
 eliberat din func ția publică, în cazul în care a ob ținut la evaluarea activit ății calificativul
„necorespunză tor”.

Funcționarul public definitiv î și păstrează gradul, clasa și treapta avute și atunci când nu
mai deține funcția public ă din motive neimputabile acestuia. În acest caz, Agen ția Națională a
Funcționarilor Publici îl încadreaz ă în altă funcție publică, în limita posturilor disponibile și potrivit
pregătirii profesionale. Funcționarii care nu pot fi încadra ți în altă funcție public ă beneficiază de
măsuri de protec ție socială.
Dreptul la carier ă al funcționarilor publici presupune, în prim ul rând, dreptul la stabilitatea
în funcție. Acestui drept i se asociaz ă principiul continuit ății în exercitarea unei func ții publice,
având în ved
ere faptul c ă satisfacerea interesului public general este o necesitate permanentă în
orice sistem administrativ, ia r resursele umane din institu țiile publice sunt direct r ăspunzătoare
de realizarea acestuia.
Managementul carierei în func ția publică se asigura de c ătre:
 Agenția Națională a Func ționarilor Publici, prin elaborarea cadrului legal și a
instrumentelor necesare organiz ării și dezvoltării carierei în func ția publică;
 autoritățile și instituț iile publice, prin aplicarea principiului egalit ății de șanse și a motivării;
 funcționarul public, prin aplicarea consecvent ă a principiilor competen ței și al
profesionalismului, în vederea dezvolt ării profesionale individuale.

1 Hotărâre nr. 1.209 din 14 octomb rie 2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei func ționarilor publici (Art. 2 (1)).

103
Funcționarului public trebuie să i se permit ă să se dezvolte, s ă fie permanent impulsionat,
să-și perfecționeze preg ătirea, pentru c ă numai a șa poate realiza maximizarea eficien ței
activităților sale. Toate aceste procese se reg ăsesc în etapele carierei func ționarului public,
prezentate în Legea 188/1999, capitolul 4, Evaluarea activit ății și carierei func ționarilor publici,
secțiunea a II-a. Avansarea în trepte, clase, grade și categorii, art. 63-66.
“Modalitățile de dezvoltare a carierei în func ția public ă sunt: promovarea într-o funcție
publică superioar ă și avansarea în gradele de salarizare”1.
Dezvoltarea carierei apare în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior celei
avute sau în urma rezultatelor ob ținute la evaluarea performan țelor profesionale individuale.
Evaluarea performan țelor profesionale individuale ale func ționarilor publici se realizeaz ă
prin raportarea criteriilor de performan ță la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale
prevăzute pentru perioada evaluat ă.

Bibliografie:

1. V. Onișoru, Tratat de drept administra tiv, Editura Cartea Româneasc ă, București, 1930
2. R. Ionescu, Drept admini strativ, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1977.
3. A. Negoiță, Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucure ști, 1996.
4. Dicționar de rela ții economice interna ționale, Editura Enciclopedică , București, 1993
5. Camelia Ștefănescu, Managementul Institu țional la nivelul Consiliului Jude țean Brașov, Editura Funda ției
România de Mâine, Bucure ști, 2009
6. Jigau, M., Consilierea carierei adul ților, Institutul de Științe ale Educa ției, Bucure ști, 2003

1 Hotărârea nr. 1.209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei func ționarilor publici ,Art. 2 (2).

II. ORDINE PUBLICĂ
ȘI
SIGURANȚĂ NA ȚIONALĂ

107

SOME CONSIDERATIONS ABOUT EXTERNAL NEW INTERFERENCE FORMS
DEROGATORY FROM THE INTERNATIONAL LAW PRINCIPLES

Petrică Mihail MARCOCI1

Summary
The last 4 decades has been marked by non-interference principle into another internal state
affairs and to relinquish the force and the treat by using the force into international affairs which
have been in permanent conflict with internal or external political evolutions of certain states
which endanger the authority of the law at international level or the human rights.

Keywords: humanitarian crises, intervention law, humanitar ian assistance, security strategy, preventive
deployment.

The new global order, in the last 4 decades, has been confronting with a legit question:
Could we interfere when our ne ighbouring states face up with major crisis which could affect
international climate? Or, much worse, becaus e of position on the global arena and military
power quota, could they interfere when an internal or external political evolution of a certain
state could affect another state interests?
All these questions and possible answers ha ve confered circumstances to a certain
international legal dispute which have had as a result creation of a new legal entity, if we can call
like this, „interference right into another internel or external state affairs”. Personally, we can
remain consistently partisans of public international law principles as they have been statuated in
Helsinki Final Act, document in which non-interference into anot her internal or external state
affair principle is one of the cornerstone of th e new postwar order. But it comes the question:
What would be the international legal instrume nts usable when population or an ethnical,
religious or political community is object of phisical oppression through politics of state?
Pro authors of humanitarian interference talk about a right of oppressed population and
appeal to General Assembly of U.N.O resolutions nr. 43/131 și 45/100 (which reffers to
humanitarian assistance for population whom rights are violated) for them to sustaine the born
of a new international rule through which one- side military interventions are allowed when are
ordered for defending human rights. To a close view, It is seen that General Assemble of U.N.O speaks in those two resolutions only about human itarian interventions of Unites Nations for
insuring safety of population. This way, in those resolutions is not statuated anything about one-
side intervention through which a state to militarily interfere into another internal or external
affairs based on huma n right obediance.
Intervention of N.A.T.O members in Kosovo, led, in some opinions, to creation of certain
regional common law and so, to creation of an in terference right. There is to observed that here
are violated, in this particular case, through so-called common law, rules of jus congens.
One of the esential elements of the international common law is the real, material one
through which for an idea to become common la w has to be a general idea, for a long term,
repeted between states’ relations, accepted as having imperative feature.

1 Ph.D. Assoc. Prof Romanian Nati onal Police Academy „Al.I. Cuza”.

108
This first esential element of the common law ha s to coexist with the second one, namely
the subjective element according to, the states are convinsed that a certain legal norm has
imperativ feature.
Otherwise, an opinion which we consider founded, has the question: „Could a vital norm
such as forbiding using the force to be modified through a states’ idea which has been shown by
the Unitate States for the last 2 decade?” To show that this idea is possible we have to prove that
a broad states’ majority has agreed with this american idea of these last years. As a general apreciation, it is clear that th ere is no consensus within internat ional comunities for following the
americans into forbeding using the force abolition as pratical or political manifestation”.
1
The military intervention of the N.A.T.O in Kosovo, has been accomplished without the
express authorisation of Security Concil which, in ternationally, is the one which ( as the state on a
national level) possesses „monopoly force”.
How is it come that N.A.T.O ( a politico-m ilitary aliance with defensive goal) has to
militarily interfere in a sovereign state? What happens in this case with Security Concil universal
competency?
The boundaries of U.N.O has generated their full effects in Kosovo, firstly when the
Occident wanted a legal interv ention in Kosovo, Russian Federa tion excessively used the veto
right blocking action capacity of the Concil. Beginning with that moment, one side from the
N.A.T.O members, inclusive U.S.A, following their strategico-political interest, had decided to
search a solution, ot her than the system.
The result was a military operation in Yugoslav ia, contestable for international law norms.
“Supportive juridical elements of the inte rvention of N.A.T.O. has been based on
extending interpretation of resolutions nr. 1199 (1998) și 1203 (1998) of Security Concil of U.N.O.
which imposed Yugoslavia certain liabilities which have to respect human rights.(…) . Regarding
Yugoslavia, fragility of the legal arguments brought to sustain the military action has determined
the world to divide into two parts.On the other side, even in some stat es members, like Greek,
has been registrated public disagrements, and The Goverments of those states aproved that manifestations. Otherwise, There is said that at the military action which has been made, not all
the members of Alliace have participated, only 10 of 15.”
2
“American dogma of preventive defensive represents, without a doubt, a trying to overturn
the dicipline of force using conteined by the Charte r of The United States, exactly art. 2 , alin. 4.
Because of its imperative and esetial nature of the last norm, on which is beased the entire
international system, its disobedience should be marked by the passing of a new hystorical age,
marked by rejustifing war as instrument of the international affaires and collapse of sovereign
equivalence principle of states, or it should to be an international infrigement of the law”.3
The author of this concept tries to justify it saying that it refers to legal defence. This thesis
does not sustein itself because legal defence consists in reaction of an aggression which has already
been done while preventive deployment consists in the oposite perspective of legal defence.
Prerequisites Afganistan’s war and The Second Wolrd war from Irak are bounded by the
war context against terorism and th e position of U.S.A in this war.
After lunching in 2002 U.S.A’s National Securi ty’s Strategy , in february 2003, had been
lunched National Strategy for fighting against the terorism which was amplifing U.S.A National

1 Marcelo G. Kohen, World Editorial and Inte rnational Law, January 2003, vol. II, no. 1, p.9. Is the US practice of use of
foce changing international law?,
2 Victor Duculescu, Angajarea militara externa a N.A.T.O. in 1999 si 2001 – schi ță d e a n a l i z ă comparativ ă – S f e r a
politicii, nr. 100.
3 Fabio Marcelli, în revista Giano. Pace, ambiente, problemi globali, no.42/2002- Gli USA contro il diritto internationale.
Illiceita della guerra preventiva,.

109
Security’s Strategy dispositions for military and police force using, of independent action priority
and disponibility (because of chan ging nature of the threats) as well as the strikes against the
sponsor-states.
Security National Strategy of U.S.A The second Irak war defences were the following :
Irak had mass destruction weapons, was a tero rism sponsor-state and offered shelter to
those kind of people.
It had been trying to justify the war through irakian nation liberation from oppression
(humanitarian intervention) and through regi m changing which represented an instability
national or global sorce.
About humanitarian intervention concept (inter ference), Internationa l public opinion has
descovered after the 1990 year, on the occasion of air’s operations outbreak of N.A.T.O in former
Yugoslavia.
In this context it should not be ignored that beyond theoritical dimension, under a
practical aspect, humanitarian intervention co uld easily be the pretext or/and screen of
aggression against a state.
Should not be forgotten that there are certain international documents ( specially
resolutions of U.N.O. General Assembly like: : Resolution 2131(XX) from 1965 Declaration on
impermissible intervention into internal state affairs and protection of their independence and
sovereign or Resolution 2625(XXV) from 1970 Declaration on international law principles
regarding friendships’ relations and cooperation between the states ) which determine behoviars
that represent a violation of non-interference prin ciple into internal affairs. From the perspective
of the mentioned documents, it can be stated that we are in presence of violating the non-interference principles (and affectance state’s sovereign) in situations like:
– Interferences of coercitive nature or threat to the sovereign of some state or to political, cultural or economical components;
– Organization, supporting, funding or toleranc e of subversive or teroriste activities for
the purpose of overturn a state’s political regim;
– Using the force for the purpose of stopping the nations that are fighting for national
liberation to accomplish self-determination right;
– Using and encouraje using some direct or indirect coercive instruments, including
political or economical.
Another principle that has been affected be the intervention is renunciation of war
principle or threat of use force in international affa irs. As the non-interference into internal affair
principle, it is a jus cogens principle from which derogations can not exist, because of its
imperative feature. Humanitarian intervention’ partisans claimed that human rights have to
prevalate over the renunciation of over the renunci ation of fear principle and threat of use force,
denying the second one imperativ feature. Beyond th e fact that this principl e is in art.2 alin.4 of
U.N.O.’ s Charter,we mention that through a Inte rnational Court of Justice’ decision from June
27 1986, has been confirmed jus cogen s feature of this norm. In case Republic of Nicaragua
versus United State of America (military and param ilitary activities against Nicaragua state), Latin
American state has demanded to Court to declare that U.S.A. had broken international law
supporting military groups ( contras ) which were persuing substitution of the Government.
On the other hand, human right became „ a new universal religion”, do not have jus
cogens feature in international law, although a disposition like that – they would be considered
inperative norms to an universal level- can be ta ken notice during a certain occidental flow of
international law dogme.

110
For years, human rights has been individally defended and guaranteed, at national level,
by the national states. The totalitarian experiences from the first half of XX’s century add to
communism totalitarian experiences, have shown that the human rights problem can not be
efficently manneged only at natioanl level. Such as, a big codification process to U.N.O level but
also to national level which led to imposing a certain international standards. The firt
international instrument of un iversal importance was adopted in 1948, at U.N.O’s level: Universal
Declaration of Human Rights . Since then and till now positive law has vertiginous developed. The
issue has been internationalized and they have developed even supranational jurisdictions(
C.E.D.O). An individual crying himself the state of the international law subject (alongside with
clasic topics of public internatio nal law). So, international law of Human rights , even it forms an
ensemble of principles and imperative norms for the members’ state to different conventions
and treats, it does not statues the right or liability to unilateral humanitarian interference .
There could be observed that the time for intervention is fundamentaly bounded by the
corcive time.
In the last period, at U.N.O. level has been promoted th e concep of responsibility to
protect. This concep, is reflected in Resolution 1674 form the April 28, 2006 of U.NO. Security
Concil, in this resolution they ar e talking about primer responsibilit y of the state on which teritoy
appears a crisis for assure protection of their ow n citizens and abediance of human rights in
general (which includs minority protection). Resp onsibility to protect, as it has been approched
by the Security Concil, could be summarized as:
1. Every state has the responsability to protect th e people of its teritory of genocide, war
crimes, ethnic cleansing( for the minoriti es problem) and any other crime against
humanity;
2. International community, through U.N.O. has th at responsibility, meaning that it has to
be prepared to organize in time and deci sively colective actions, through Security
Concil, according to Charter, inclugding VII chapter, in cooperation with relevant areal
organizations, if the peacefull methods were not enough and national authorities do
not succed in protecting their citizens fr om genocide, war crimes, ethnic cleansing an
other crime against humanity.
Therefor, there is said, without the fear of m istaking, that this conc ept of responsibility t
protect, precludes unilateral humanit arian intervention (of a state or of a group of states) with or
without using armed force.
In spite of all these, it can object, that the new concept allo ws though, in certain terms,
humanitarian intervention and so, it can affect sovereign principle and non-interference into
internal affairs principple which esentially belong to stat’s competency. We consider that,
responsibility to protect, does not affect those two principles as well as humanitarian
intervention is authorized by the Security Concil, it has to have collective feature and to show
according to U.N.O Charter and only in except ional situations through applying chapter VII ( when
peacefull instruments were not enough and national authorities does not succed in protecting
their citizens )
Despite of intervention (human itarian interference) which does not have legal basis in
positive international law, humanitarian assistan ce is a legal action that can be shown to
international level by internatio nal states or organizations.
In contrast to intervention , humanitarian assistance does not involve a conflict with a
sovereignty of a state on which teritory is bein g the humanitarian crisis. In most situations the
state coordinates humanitarian actions and external humanitarian assistance is given, usually, as
a result of state’s authorities demand.

111
Rules regarding humanitarian assistance can be found in Geneva Conventions (1949) and
other special agreements, as some resolutions of General Assembly of U.N.O.(43/131 from
december 8, 1998, 45/100 from december 14, 1990, 46/182 form december 19, 1991).
From the analysis of all those rules it results that primer resposibility for humanitarian
assistance assurance comes back to the state of wh ich teritory is an humanitarian urgent (usually
provocated by the natural catastrophe but also by the armed conflits or other stiuations which –
as we believe- are covered by the language used in Resolution 46/182: „…natural disasters and
other emergencies occurring on its territory”) . Through Resolution 46/182 General Assambly
statues even that on the state’ s teritory which the humanitarian crisis is has the task to organize,
coordinate and fulfill operations of humanitarian help. This part confered the state on which
teritory humanitarian crisis is, also inludes th e liability to allow external humanitarian help.
Such more, the dogma wanted to claime that th e state could not refuse, arbitrarily, the help
send on its teritory from another state, guvenamental or non-guvernamental internal organisation.1
Resolution 45/100 put the concept of humanitarian passages which could be established
under authority of Secretary General of U.N.O. and take over from Law of the Sea the concept of inofensive passing adapt to humanitarian gols.
Humaniatarian assistance is considered a lega l action and for that it is stated like a
humanitarian international law institution, beca use – in contrast to interference- includes
acceptance of the state and abediance of its sove reignty, and for the humanitarian corridors it
includes U.N.O.’s authority.
Basic, what does from humanitar ian interference a legal activity reffering to humanitarian
assistance is coercive element and force use. Un ilateral humanitarian acti ons which include force
use are inadmisible accordin to international law.
Clausewitz said something that became notable „ war is a political continuation with other
instruments” actually, like Sun Tzi, Clausewitz shows that resposibility of starting and leading wars
comes back to politics and not to the military trups: „ We do not have to let ourselves tented to
cosider war just like an act of violance and destru ction and from this simple notion to deduce with a
logical consistancy a long series of conclusions which do not match with real world phenomen, but
we hav to return the idea that war as political act, which does not contain the whole law, a real
political instrument, which does not act itself, but is led by someone.
2
Our opinion is that Clausewitz is not a th eoriticianof aggression but is pleading for
surpassing self defence. He considers that war starts with defence ans has to continue (after the aggression’s rejecting) to an ofence which lead s to destroction of enamies: ”A passive defence
would be limited at rejection of enemies’ attacks without striking them back, that would be
meaningless.
In february 2006, U.S.A. Defence Departament lunched National Military Strategy to
combat weapons of mass destructions , where is reconfirmed prevention principle: „ to prevent,
discourage and detaine the enemies or potentia l enemies to posses or develop weapon of mass
destruction, U.S.A. armed force will be prepared to show ofensive operations”.
3
Finally, interference forms into internal st ate’s affair, no matter if they are called
humanitarian help, resposibility to protect or de ployment war can badly affect order to an
international level. The question that need to be answered is if the unanimous principle accepted
through Helsinki Final Act are still current as long as at level of doctrine, strategists has been
building legal prerequisite of violating them.

1 Flavia Lattanzi, Assistenza umanitaria e intervento di umanità, Ed, Giapicchelli, Torino, 1997, p. 6.
2 Corneliu Soare, Gândirea militar ă, Editura Antet, 1999, pg. 57
3 National Military Strategy to combat Weapons of Mass Destructio n, Washington, 13 February 2006.

112
We consider that all forms of interference into internal state’s affair should be previously
authorised be U.N.O. and only to combat certain facts which affect international order after using
all negotiation or stagnation me canism of international law.

Bibliography
1. World Editorial and International Law, January 2003, vol. II, no.1;
2. Sfera politicii, nr. 100;
3. Flavia Lattanzi, Assistenza umanitaria e interven to di umanità, Ed, Giapicchelli, Torino, 1997;
4. Corneliu Soare, Gândirea militar ă, Editura Antet, 1999.

113

SIGURANȚA RUTIER Ă

Alice Camelia (Potecaru) LAZ ĂR1

Abstract:
The functioning of the constitutional state cannot be conceived in the absence of an adequate
normative framework due to frequent violation of public order and security. In this respect, the
issue of public order and citizens' safety applies to the European Union area, with a lot of
objectivity, the concerns of decision-makers in th e context of these approaches being increasingly
evident. The focal point of the public authorit ies’ concerns is permanently represented by the
issues of public order and citizens' safety, in the form of major benchmarks that have the role of
conditioning the functioning of society in optimal circumstances that would ensure efficiency.

Key words: public order; traffic congestion; information systems; traffic safety ; legislative framework.

Asigurarea unui climat civic normal, al ordinii și siguran ței publice, a reprezentat
dintotdeauna o prioritate pe care societatea a avut-o din cele mai vechi timpuri și până în
prezent, prin structurile sa le specializate aceasta urm ărind identificarea formelor eficiente și
modalităților privind realizarea obiectivului anterior men ționat. Modelele distincte pe baza
cărora autorit ățile însărcinate cu asigurarea ordinii publice se pot organiza au condus la o
abordare aparte în planul aplic ării acestora, fundamentate pe realit ățile specifice statului.
Organizațiile ministeriale au experimentat succesiv o serie de modele institu ționale cu rolul de a
răspunde nevoilor de ordine și siguranță publică pe care comunitatea le are, elaborând și punând
în practică inclusiv unele programe și strategii adaptate situației operative ce exist ă la nivelul unei
anumite etape a dezvolt ării sociale.
Starea de ordine și siguranță publică poate fi realizat ă în urma aplic ării unor m ăsuri
generale, de natur ă economico – socialo – politic ă, dar ș i pe baza unor m ăsuri cu caracter special,
de natur ă preponderent preventiv ă. În acest sens este posibil ă menținerea vulnerabilit ății
siguranței cetăț eanului, dar și perpetuarea fenomenului infrac țional sau dezvoltarea criminalit ății
organizate, în pofida faptului c ă răspunsul oferit de institu țiile statului de drept riscurilor și
amenințărilor specifice urmează un trend ascendent.
Elaborarea unei strategii în domeniul men ținerii ordinii și siguran ței publice este
determinată , mai ales de situa ția pe care perioada de tranzi ție și relativa instabilitate economic ă
o pot genera sub forma unei continu ări a procesului de reform ă cu caracter economic,
instituțional și social. Totodat ă, se urm ărește profesionalizarea modului de operare a mediilor
criminale și structurilor crimei organizate, eliminarea disfuncționalit ăților de la nivelul rela țiilor
dintre institu țiile statului cu atribu ții în sensul ordinii și siguranței publice, precum ș i asigurarea
resurselor alocate în vederea exercit ării atribu țiilor de siguran ță publică în mod corespunz ător.
Mai mult, strategia anterior men ționată urmăreș te și armonizarea legislației na ționale cu aceea
aferentă cadrului european, combaterea corup ției, precum și gestionarea protec ției sociale.
Sectorul de transport rutier românesc necesită, în mod clar, investi ții atât în re țelele sale,
cât și în flotele de transport. Investi țiile nu se refer ă neapărat numai la noi infrastructuri, ci și la
reabilitarea drumurilor existente și infrastructura feroviar ă. În acest sens, aten ția cuvenit ă

1 drd.. Școala Doctoral ă ”Ordine Public ă și Siguran ță Națională”, Academia de Poli ție „A.I.Cuza”, Mail: cameliapotecaru@yahoo.com

114
trebuie să privească o generare de fonduri suficiente pentru men ținerea infrastructurii și pentru
îmbunătățirea siguran ței drumurilor ș i căilor ferate. În ceea ce prive ște transportul durabil,
România are un punct de plecare puternic în c ăile ferate în prezent, având un rol important în
traficul de marf ă și de călători. Este important să nu se piard ă acest poten ți a l , d e o a r e c e v a f i
dificil să-și recâștige terenul pierdut orice pentru sectorul rutier.
Orașele și traficul s-au dezvoltat simultan cu cele mai vechi a șezări umane mari. Acelea și
forțe care atrag locuitori s ă se adune în zonele urbane mari, de asemenea, conduc la niveluri
uneori intolerabile de congestie a traficului pe str ăzile urbane și artere de circula ție. Guvernan ța
urbană eficient ă necesit ă o echilibrare atent ă între beneficiile aglomer ării și dezavantajele
congestion ării excesive.
Aplicarea tehnologiei în domenii cum ar fi sistemele de informa ții și de navigație utilizate
pe plan rutier, sisteme îmbun ătățite de control al traficului și de orie ntare a vehiculelor și a
sistemelor de control ar de ține un poten țial semnificativ pentru ameliorarea congestiilor și
indisciplinei în trafic. Congestionarea traficului și costul furniz ării de mobilitate sunt probleme
serioase pentru urbani ști, factorii de decizie ș i membrii atât ai comunității de afaceri, cât și ai
transportului public general și gradul de eficien ță cu care este realizată afectându-ne pe to ți. Prin
urmare, suntem în mod constant în c ăutarea de solu ții la problemele noastr e de transport, care
ne vor da nu numai o mobilitate crescut ă, dar, de asemenea, o mai mare productivitate
economic ă și un mediu mai curat.
În ultimul deceniu, un nou val de sisteme de transport inteligent (STI) a ap ărut în întreaga
lume pentru a oferi instrumente suplimentare, aj utând la rezolvarea problemelor de transport.
Sistemele de transport inteligente pot produce beneficii majore în reducerea congestion ării, a
accidentelor și de impactul asupra mediului, și pot face îmbun ătățiri semnificative ale eficien ței
flotelor de transport comerciale și publice, precum și la integrarea inter-modal ă.
Accidentele rutiere pot fi pr evenite. Guvernele trebuie s ă ia măsuri pentru a aborda
siguranța rutieră într-o manieră holistic ă, care necesit ă o implicare din mai multe sectoare
(transporturi, poli ție, sănătate, educa ție) și care abordeaz ă siguran ța drumurilor, vehiculele și
înșiși participan ții la trafic.
Intervențiile eficiente includ proiectare a infrastructurii mai sigure și care încorporeaz ă
elemente de siguranță rutieră în amenajarea teritoriului și planificarea transportului;
îmbunătățirea caracteristicilor de siguran ță ale vehiculelor; ș i îmbunătățirea îngrijirii post-
accident pentru victimele a ccidentelor rutiere. Interven țiile care vizează comportamentul
utilizatorilor drumului sunt la fel de importante, cum ar fi stabilirea și aplicarea legilor referitoare
la factorii de risc, precum și sensibilizarea opiniei publice
În ultimii zece ani, planificatorii de transport au devenit mult mai con știenți de efectele
parcării neregulamentare asupra congestiei, calit ății aerului, dezvolt ării economice și a mediului
pietonal. Din punct de vedere istoric, „problema parc ării” a fost identificat ă ca fiind pu țin
important ă; totuș i, astăzi, din ce în ce problema este v ăzută ca o slab ă gestionare a ofertei
existente și, în cazurile în care ora șele au instituit în parc ări resurse maxime, problema este
înțeleasă ca fiind major ă. Există o realizare tot mai mare conform c ăreia disfunc țiile cauzate de
politicile privind parcarea sunt prost concepute, reprezentând un impediment major pentru
crearea unui sistem eficient ș i echilibrat al transportului ur ban, fiind de asemenea o cauz ă
semnificativ ă a traficului și a poluării aerului. Aceast ă perspectiv ă în schimbare, combinat ă cu
schimbările tehnologice majore și cu presiunile bugetare din ca uza recesiunii severe, propulseaz ă
schimbări rapide în practicile privind parcarea în zonele centrale ale unora dintre cele mai mari și
cele mai influente ora șe din România, conducând, inevitabil, ș i la apariția fenomenului parc ărilor
neregulamentare.

115
Transportul rutier este una dintre principalele surse de poluare a mediului. Nodurile de
transport reprezint ă o provocare deosebit ă pentru mediul înconjur ător și sunt legate de
congestionarea traficului substan țial și a fluxului de vehicule lente. O cre ștere substan țială a
numărului de autovehicule observate în România, în ultimii doi ani, mai ales de când aceasta a
devenit stat membru al Uniunii Europene, a condus la o cre ștere semnificativ ă a intensit ății
traficului și o deteriorare notabil ă a condi țiilor de deplasare în zone puternic urbanizate. Din
păcate, dezvoltarea infrastructurii nu ține pasul cu cre șterea num ărului de vehicule. Cele de mai
sus au devenit un motiv pentru probleme frecvente privind prelucrarea fluent ă a traficului
generat (congestie).
Astăzi, modelarea traficului este un element fundamental în evaluarea consecin țelor
modificărilor planificate în sistemele de transp ort la nivelul zonelor urbane. În func ție de nevoile
și precizia necesar ă a fenomenelor reflectate, precum și în intervalul de timp destinat realiz ării
analizelor sunt aplicate modele de macrosimulare ș i microsimulare (incluzând, de asemenea,
uneori, intermediarele modele mesoscopice).
Pe parcursul timpului au fost elaborate Strategii na ționale, îns ă măsurile propuse au fost
întâmpinat dificult ăți pe parcursul procesului de implementare, o parte dintre ele fiind par țial
aplicate sau chiar deloc. Totodat ă, măsurile educative nu sunt vizibile publicului larg, accentul
căzând pe pietonil și bicicliști. Cu toate c ă există echipame nte și infrastructur ă corespunzătoare la
nivel național, indicatoarele, marcajele, semafoarele ș.a. nu sunt bine între ținute.
Cadrul legislativ prevede aplicarea sanc țiunilor pentru majoritatea înc ălcărilor regulilor
rutiere, îns ă neaplicarea sanc țiunilor, corelat ă lipsei educa ției în cazul anumitor categorii de
participan ți la trafic, pot duce la men ținerea unui num ăr ridicat de accidente. În acest context, este
necesară implementarea unui management durabil al siguran ței traficului, întrucât dac ă acesta nu
este funcțional, pericolul producerii accidentelor se m ărește. Managementul include un sistem și o
strategie, presupunând o cooperare permanent ă între organele administrative r ăspunzătoare. În
urma implementă rii măsurilor stabilite, se impun în mod absolut analiza și evaluarea real ă a
impactului acestor mă suri și a rezultatelor ob ținute, aș a încât să existe un feed back în urma c ăruia
să se materializeze o îmbun ătățire a lor. Astă zi există softuri informatice care permit analiza
accidentelor și realizarea unor baze de date pentru ca autorit ățil e să acționeze punctual și rapid în
anumite cazuri și să identifice principalele cauze ale perpetu ării accidentelor în aceste puncte, iar
aceste rezultate ar trebui s ă fie publice, pe de o parte în ceea ce prive ște avertizarea participanț ilor
la trafic și oferirea posibilit ății de evitare a gre șelilor frecvente, iar pe de alt ă parte pentru a permite
proiectan ților să nu repete gre șelile în proiectarea unor drumuri similare.
Întotdeauna, transportul a reprezenta t un factor cheie în economie. Totu și, se manifest ă o
contradicție permanent ă între societate (aceasta solicitând din ce în ce mai mult ă mobilitate) și opinia
publică (aceasta devenind mai intolerant ă în raport cu slaba calitate a unor servicii de transport).
În România, sistemul de transport necesit ă optimizare pentru a r ăspunde cererii de dezvoltare
sustenabil ă, atât din perspectiv ă economico-social ă, dar și din punctul de vedere al mediului.
La ora actual ă, siguranț a rutieră este o problem ă de importan ță globală prin prisma
faptului c ă accidentele de ma șină reprezint ă una din principalele cauze ale mortalit ății la nivelul
întregului mapamond. Factorul uman este cel mai important factori de risc, dar cu toate acestea,
și drumurile fac parte din categoria aceasta. În vederea g ăsirii unor m ăsuri eficiente în direc ția
sporirii siguran ței circula ției
, atât pe plan mondial, cât și național, studierea factorilor care
intervin în producerea accidentelor, a cauzelor și consecin țelor acestora reprezintă un element
de o deosebit ă importan ță.
Conform statisticilor1, transportul rutier semnific ă unul dintre cele mai periculoase și mai

1 Călin C., Contribu ții privind implementarea sistemului de audit și siguran ță rutieră. Teză de doctorat, 2010

116
costisitoare moduri de transport, din perspectiva vie ților omene ști, precum și costurilor aferente.
În vederea cre șterii siguran ței rutiere, Comisia European ă urmăreș te o mobilizare a tuturor
părților implicate în activit ățile de transport, cum sunt: co mpaniile de transport, acelea
producătoare de vehicule, de asigur ări auto, institu țiile responsabile pentru infrastructura
rutieră, autorit ățile de pe plan local și regional, unit ățile de înv ățământ, școlile de șoferi și alți
furnizori de servicii din domeniul transporturilor rutiere, prin subscrierea acestora Capitolului
European de certificare în ceea ce prive ște siguran ța rutieră.

Bibliografie:

1. Călin C., Contribu ții privind implementare a sistemului de audit și siguran ță rutieră. Teză de doctorat, 2010
2. Abishek C, Mukul Kumar and Kumar Padmanabh , „City Traffic Congestion Control in Indian Scenario using
Wireless Sensors Network ”, Conferin ța a cincea IEEE cu tema „ Wireless Communication and Sensor
Networks ” (WCSN), 2009, pp. 1-6.
3. Departamentul de Infrastructur ă (IRTAD) (2008) Road accident data , http://www.infrastructure.
gov.au/roads/safety/publicatio ns/2008/pdf/ann_stats_2007.pdf.
4. Instrucțiunile Ministerului Afacerilor Interne nr 766/1998 privind raportarea, înregistrarea și evidenț a
accidentelor de circula ție, cu complet ările și modific ările ulterioare
5. Comisia European ă. Towards a European road safety area: policy orientations on road safety 2011-2020. COM
(2010) 389 final. Burxelles, 20.7.2010. Disponibil la: http://ec.europa.eu/transport/ road_safety/pdf/
road_safety_citizen/road_safety_citizen_100924_en.pdf
6. Florea Constantin „Manual de circulaț ie rutieră”,, Editura Paralela 45, 2000;
7. Ursuța Mircea „ Contravenț iile rutiere”, Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2009
8. Drachman D.A. Risk factors for seiz ure-related motor vehicle crashes in patients with epilepsy. Neurology
1999,53, pp. 2214-2215
9. Elvik R., T. Vaa, (2004) The handbook of road safety measures. Elsevier, p. 55
10. Elvik, Rune, Peter Christensen, and Astr id Amundsen. „Speed and road accidents.” An evaluation of the Power
Model. TØI report 740 (2004), p. 2004.
11. www.politiaromân ă.ro
12. www.cisr.ro
13. www.ec.europa.eu
14. www.tispol.org
15. www.roadsafeeurope.com

117

CONSIDERA ȚII PRIVIND PSIHOLOGIA ASCULT ĂRII SUSPECTULUI SAU
INCULPATULUI

Sorin Silviu FINTA1

Abstract:
The suspect's or defendant's hearing procedure is i nsufficiently put to use regarding its potential in
finding the truth, shortening the trial period and reducing judicial spendings. The New Criminal
Procedure Code brings additional guarantees prot ecting the rights of the suspect or defendant
during the judicial trial thus increasing the role of investigation officers, especially before the
hearing, when the evidence is gathered.
The purpose of the article is to identify the psychological aspects that can lead to a confession during
the investigation, aspects that fall under the le gal provisions of the Criminal Procedure Code.

Keywords: new Code of Criminal Procedure, investigation offi cer, criminal proceedings, psychological, confession

Tensiunea anchetei judiciare este esen țială pentru a g ăsi soluția dreaptă, ea fiind comparabil ă
cu tensiunea psihologic ă specifică unei partide de șah în care se confrunt ă doi parteneri cu stiluri
diferite: anchetatorul, tehnic și plin de imagina ție și infractorul viclean și speculativ.2
Amatorismul și aroganța în acest domeniu sunt indezirabile, deoarece, pe de o parte, orice
fărădelege trebuie supus ă legii, iar pe de alt ă parte, lipsa de profesio nalism produce prejudicii
importante, atât înf ăptuirii justi ției, cât și bugetului statului. Într-adev ăr, înfăptuirea justi ției
penale este costisitoare dar necesară și în consecin ță, pentru a echilibra balan ța între costuri și
eficiență este necesar ca sistemul justiției penale s ă dispună de speciali ști capabili de înalte
performan țe profesionale.3
Anchetatorul modern, dincolo de cuno ștințele juridice necesare unei abord ări calificate a
activităț ii de ascultare a unui suspect sau inculpat, trebuie s ă fie în măsură să înțeleagă și să aplice în
practică noțiunile de psihologie judiciar ă care îi confer ă superioritate tactic ă pe parcursul „partidei
de șah”. După familiarizarea cu detaliile cazului, realizarea planului de anchet ă și punerea în
practică a acestuia, anchetatorul trebuie s ă fie în m ăsură să adapteze în permanen ță planul
respectiv în func ție de evaluarea r ăspunsurilor primite la întreb ările adresate. Dac ă pe parcursul
audierii rezultatul este pozitiv, în sensul c ă se obține o mărturisire a fapt elor penale s ăvârșite, este
necesară materializarea m ărturisirii într-o form ă scrisă, cerută de lege, care s ă fie valabil ă în
instanță. Această exprimare scris ă a măr turisirii, ridică de cele mai multe ori noi bariere de ordin
psihologic, prin necesitatea identific ării cuvintelor adecvate, care pe cât posibil s ă evite
interpretările și să diminueze caracterul ofensator acceptat cu dificultate de orice infractor.
Motivele pentru care suspec ții sau inculpa ții mărturisesc au fost cercetate ș i evidențiate
de M.W Horowitz și Ivan Pavlov.
Concepția lui Horowitz4 include cinci elemente soci o-psihologice care determin ă o

1 Drd. Academia de Poli ție ”A.I. Cuza”.
2Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., (1994), „Psihologie Judiciar ă”, Bucure ști, Casa de editur ă și presă „Șansa”, p.149
3Olteanu, G., Voicu, C., P ăun, C., Pletea, C., Laz ăr, E., (2008), „Ascultarea persoanelor în cadrul anch etei judiciare”,
București, Editura AIT Laboratories s.r.l., p. 203
4Horowitz M.W., (1956), „The Psychology of Confession”, Journal of Criminal Law, Criminology, and Police Science, p.197-207.

118
persoană să mărturiseasc ă. Acestea sunt: (1) acuza ția, (2) probele disponibile, (3) presiunile
ostile/prietenoase, (4) sentimentul de vinov ăție și (5) mărturisirea ca o sc ăpare.
(1) Acuzația : Persoana pus ă sub acuza ție trebuie s ă fie încuno ștințată explicit cu privire la
conținutul acuza ției și să înțeleagă de la început din atitudinea anchetatorului și din
comportamentul acestuia c ă este pus ă sub acuzare. Indiferent dacă acuza ția este explicit ă sau
implicită (rezultată din simpla atitudine a anchetatorului), din punctul de vedere al percepției
suspectului, în raport cu sentimentul său de vinov ăție, nu exist ă diferen țe esențiale. Unele
consecințe rezultă din percep ția acuzației. Un prim sentiment este acela c ă libertatea de mi șcare
și cea psihologic ă sunt diminuate. Un alt sentiment, este acela de nesiguran ță, asociată cu
reducerea controlului asupra reac țiilor normale ale corpului și ale
limbajului non-verbal. Simplul
interviu pentru ocuparea unui loc de munc ă vacant poate produce emo ții similare. În asemenea
situații, reacțiile de ap ărare disponibile sunt dictate și controlate de ego-ul fiec ăruia. Indiferent
dacă este vinovat sau inocent, individul pus sub acuza ție se simte încol țit, iar prioritar ă devine
identificarea c ăilor de sc ăpare. Intensitatea acuza ției este percepută în mod subiectiv. Dreptul la
apărare este recunoscut suspec tului, inculpatului, precum și celorlalte p ărți și subiecți procesuali
principali. Persoanelor fa ță de care rezult ă bănuiala rezonabil ă că au săvârșit o faptă prevăzută de
legea penal ă sau față de care este exercitat ă acțiunea penală, le este recunoscut dreptul de a
beneficia de timpul și înlesnirile necesare preg ătirii apărării precum ș i dreptul de a solicita
consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Aducerea la cuno ștință a în cadr ării
juridice constituie de asemenea obliga ții pe care organul de cercetare penal ă sau procurorul le
au, iar aceast ă obligație trebuie s ă fie îndeplinit ă prompt, detaliat, precis și complet1. Faptele
trebuie să fie prezentate a șa cum sunt reținute în ordonan ța de începere a urm ăririi penale sau în
cea de punere în mi șcare a acțiunii penale, iar conform art.6 alin (3) lit. a) din CEDO, condi ția de
promptitudine a fost impus ă astfel încât persoana s ă fie în m ăsură să dispună de facilit ățile
necesare organiz ării apărării în condi țiile date.
O altă garanț ie procesual ă destinat ă asigurării dreptului la ap ărare vizeaz ă obligația
organelor judiciare de a aduce la cuno ștință suspectului și inculpatului c ă au dreptul de a nu face
nici o declaraț ie. De asemenea, dispozi țiile art.108 alin.(2) din NCPP și art.83 NCPP, prev ăd faptul că
suspectului și inculpatului trebuie s ă i se atrag ă atenția că dacă refuză să dea declara ții nu va suferi
nici o consecin ță defavorabil ă, iar dacă v a da declara ții acestea vor putea fi folosite ca mijloace de
probă împotriva sa. Ascultarea suspectului sau inculpatului trebuie s ă se desfășoare cu respectarea
art.11, care garanteaz ă respectarea demnit ății umane și a vieții private: „(1) Orice persoan ă care se
află în curs de urm ărire penal ă sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnit ății umane.”
Art.3 din CEDO reglementez ă acest principiu prin prevederea dreptului absolut al persoanelor de
nu fi supuse torturii, nici pedepselor sau tratamentelo r inumane ori degradante.

(2) Probele disponibile: Primul r ăspuns, în special al une i persoane vinovate, când
realizează că este acuzat ă, este să devină îngrijorat ă și psihologic nesigur ă. Nesiguran ța provine în
special din faptul c ă acuzatul nu știe exact ceea ce cunoa ște anchetatorul. Poate anchetatorul
recurge la o cacealma sau poate știe tot. De cele mai multe ori adev ărul se află la mijloc, dar
suspectul nu poate ști cu siguran ță. O acuza ție implic ă existența unor probe sau cel pu țin a unor
indicii. Atunci când probele de vinov ăție sunt solide, pozi ția psihologic ă a suspectul ui devine
precară, iar libertatea este amenin țată. Uneori, picarea unei examin ări poligraf poate duce la o
mărturisire. Alteori, auzind c ă un complice este pe punctul de a m ărturisi, ori c ă probele de la
locul faptei sunt prelucrate în laborator, suspectul tr ăiește un sentiment de anxietate, care-i

1Buneci, P., Șerban, Gh., Ciolc ă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Cre țu, S., Pichler, A., Vas ilache, I., Stoica, V., Ti țian, D., Jiganie-
Șerban, M., (2014), “Noul Cod de Procedur ă Penală- Note-Corela ții-Explicații”, Bucure ști, Editura C.H. Beck, p. 16

119
poate provoca dorin ța de a m ărturisi. O alt ă metodă la care poate recurge anchetatorul, de
inducere a temerii c ă probele de vinov ăție sunt disponibile, este aceea a formul ării unei întreb ări
care implic ă un răspuns deja cunoscut. (ex.: Partenerul t ău a procurat arma, nu tu, nu-i a șa ?)
„Se poate considera c ă adevărul a fost aflat într-o cauz ă penală doar atunci când nu exist ă
nici un dubiu c ă între situa ția de fapt, a șa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei ș i
concluziile la care au ajuns autorit ățile judiciare, pe baza probelor directe și indirecte
administrate, există concordan ță deplină”1. Pentru a- și îndeplini obliga țiile cu bun ă credință, cu
prilejul ascultării suspectului sau inculpatului , organele judiciare au obliga ția consemn ării
probelor propuse de acesta, indiferent dac ă sunt în favoarea sau în defavoarea sa. CtEDO a
definit termenii care fundamenteaz ă principiul respect ării demnit ății umane astfel2: Tortura este
tratamentul aplicabil în mod deliberat și care provoac ă suferințe deosebit de grave și de atroce,
tratamentul sau pedeapsa inuman ă constă în aplicarea unei puternice suferin țe fizice sau
mentale , tratamentul degradant este un tratament de natur ă să provoace victimei sentimente
de teamă, de îngrijorare, în stare s ă o umileasc ă și să o înjoseasc ă. Curtea a apreciat c ă relele
tratamente trebuie s ă atingă un prag minim de gravitate, care se stabile ște, de la caz la caz, în
funcție de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului și de efectele sale fizice
sau mentale și câteodat ă, de sex, de vârst ă și de starea de s ănătate a victimei.3
Folosirea limbii oficiale prin interpret este de natur ă să garanteze p ărților exercitarea
dreptului la ap ărare, dar și egalitatea lor în fa ța autorit ăților judiciare, ra țiune pentru care
nerespectarea sa atrage nulitatea actelor efectuate în alte condi ții.4
Procedeul probatoriu de ascultare a suspectului sau inculpatului este supus principiului
loialității administr ării probelor, instituit în NCPP la art. 101 alin. (1). Acest principiu este reglementat
în mod direct în actuala legisla ție, având corespondent indirect în C. Proc. Pen. din 1968 în principiul
interzicerii mijloacelor de constrânge re. Astfel, nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care
afectează capacitatea persoanei de a- și aminti și de a relata în mod con știent și voluntar faptele care
constituie obiectul probei. De asemenea, nu se pot întrebuin ța violențe, amenin țări ori alte mijloace
de constrângere, promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a ob ține probe.
Probele ob ținute în mod nelegal sunt înl ăturate și nu pot fi folosite în procesul penal.
Sancțiunea excluderii probelor ob ținute în mod nelegal poate fi dispus ă de judec ătorul de
cameră preliminar ă, care poate analiza și admite eventualele excep ții invocate de inculpat privind
legalitatea administr ării unei probe. Dac ă este dispus ă excluderea probei afectat ă de vicii,
aceasta nu va mai fi avut ă în vedere la judecata în fond a cauzei. Ideea este împrumutată din
teoria american ă „fruits of the poisonous tree ” sau „fructele pomului otr ăvit”, conform c ăreia și
probele derivate din proba viciat ă trebuie excluse. În jurispruden ța din Statele Unite s-a recurs la
adoptarea acestei teorii pentru a fi descurajat ă practica organelor de anchet ă de a folosi mijloace
interzise de lege cu scopul de a ob ține probe.5
În art.110 din NCPP se prevede obligativitatea consemn ării în scris a declara țiilor
suspectului sau inculpatului . Cu titlu de noutate fa ță de reglementarea anterioar ă, se prevede ș i
consemnarea întreb ărilor adresate pe parcursul audierii, persoana care le-a formulat, precum ș i
ora începerii și a încheierii ascult ării.
În doctrin ă s-a arătat că regula consemn ării orei de început și a orei de încheiere a declara ției

1 Udroiu M., (2010), “Drept Procesual Penal”, Bucure ști, Editura C.H. Beck, p.99
2Buneci, P., Șerban, Gh., Ciolc ă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Cre țu, S., Pichler, A., Vas ilache, I., Stoica, V., Ti țian, D., Jiganie-
Șerban, M., (2014), “Noul Cod de Procedur ă Penală- Note-Corela ții-Explicații”, Bucure ști, Editura C.H. Beck, p. 18.
3Gh. Mateu ț, (2007), „Tratat de procedur ă penală. Partea general ă”, vol. I, Bucure ști, Ed. C.H. Beck, pag.44.
4Gh. Theodoru (2008), „Tratat de drep t procesual penal”, ed. a 2-a, Bucure ști, Ed. Hamangiu, p. 95
5Buneci, P., Șerban, Gh., Ciolc ă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Cre țu, S., Pichler, A., Vas ilache, I., Stoica, V., Ti țian, D., Jiganie-
Șerban, M., (2014), “Noul Cod de Procedur ă Penală- Note-Corela ții-Explicații”, Bucure ști, Editura C.H. Beck, p. 117

120
reprezintă o consecin ță a recunoaș terii principiului loialit ății în administrarea probelor în procesul
penal din țara noastr ă.1 Totodată, același autor, analizând jurispruden ța CEDO, a concluzionat c ă
„menționarea orei la care a început ș i la care s-a sfâr șit ascultarea este esen țială din perspectiva
garantării dreptului la un proces echitabil, deoarece, în felul acesta, se poate verifica modul în care a
fost realizat ă ascultarea (pe timp de noapte sau zi), precum ș i durata acesteia”.
Declarația este semnat ă de suspect sau inculpat, de organul judiciar, avoca ți, interpret, grefier,
iar dacă există completări, rectificări sau preciz ări, acestea se consemneaz ă în finalul declara ției.
Art.110 alin. (5) din NC PP introduce în legisla ția penal ă din România o modificare
important ă, constând în obligativitatea înregistr ării în cursul urm ăririi penale, cu mijloace tehnice
audio sau audio-video, a activit ății de audiere a suspectului sau inculpatului. Atunci când
înregistrarea nu e posibil ă, în declara ția suspectului sau incu lpatului se consemneaz ă motivul.
Înregistrarea audio-video a declara țiilor părților în fața organelor de poli ție și de cercetare penal ă
este larg practicat ă de către marile democra ții occidentale.

(3) Presiunile ostile și prietenoase: Este evident de la început c ă orice factori ce contribuie la
nesiguran ța psihologic ă a su
spectului pot contribui la recunoa șterea vinov ăției. Suspectul trebuie s ă
perceapă că ansamblul presiunilor ostile exced ansamblul energiilor pozitive și este singur sau
aproape singur, iar salvarea depinde numai de el (sau de anchetator).O modificare adus ă Codului de
procedură penală, ce influenț ează percepția presiunilor ostile, prive ște dispozi țiile art. 258 alin. (1)
lit.g) din NCPP, care acord ă dreptul persoanei citate de a studia dosarul, prin aceast ă reglementare
fiind permis ă suspectului sau inculpatului o mult mai bun ă exercitare a dreptului la ap ărare. Exist ă
desigur situa ții în care procurorul de caz poate respinge temporar și motivat solicitarea de a se
studia dosarul de c ătre suspect sau inculpat, îns ă prevederile art. 258 NCPP și ale art. 94 NCPP
(privind consultarea dosarului) îi faciliteaz ă acestuia formularea ap ărării, în special în faza de
urmărire penal ă. Este astfel înl ăturată superioritatea tactic ă pe care i-o conferea anchetatorului
„elementul surpriz ă”, suspectul având prin actuala reglementare posibilitatea contact ării
eventualilor complici, a distrugerii probelor ce l-ar putea incrimina și care la momentul cit ării nu
erau cunoscute de anchet atori sau chiar a influen țării sau amenin țării martorilor. Din perspectiva
dreptului la ap ărare, această modificare este una binevenit ă, suspectul sau inculpatul având dreptul
să fie informat prin men ționarea în cuprinsul cita ției a încadr ării juridice și a denumirii infrac țiunii de
comiterea c ăreia este suspectat sau acuzat.
Din perspectiva valorii probante a declara țiilor suspectului sau inculpatului, chiar ș i în
eventualitatea unei m ărturisiri nesincere, se contureaz ă atitudinea suspectului fa ță de faptă și
urmările ei, aceast ă atitudine fiind important ă pentru organul judiciar.2 Declarațiile suspectului
sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în m ăsura în care sunt coroborate cu fapte
și împrejur ări desprinse din ansamblul probelor existente în cauz ă. Practica judiciar ă a
demonstrat c ă nu trebuie s ă s e a c o r d e p r e a m u l t ă încredere declara țiilor suspectului sau
inculpatului, mulți dintre ei denaturând adevărul în mod voluntar sau involuntar. Sub aspectul
motivației, literatura de specialitate a eviden țiat teama, existen ța unui interes material, dorin ța
de a acoperi un complice sau de a ascunde o alt ă faptă mai grav ă.3
În afara caracterului condi ționat pe care îl are forța probant ă a unei declara ții și de
necesitatea corobor ării cu celelalte probe, o declara ție poate fi acceptată par țial, în întregime sau

1Gh. Mateu ț, (2007), „Tratat de procedur ă penală. Partea general ă”, vol. I, Bucure ști, Ed. C.H. Beck, pag.121, din Buneci,
P., Șerban, Gh., Ciolc ă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Cre țu, S., Pichler, A., Vas ilache, I., Stoica, V., Ti țian, D., Jiganie- Șerban,
M., (2014), “Noul Cod de Procedur ă Penală- Note-Corelaț ii-Explicații”, Bucure ști, Editura C.H. Beck, p. 123
2 Stancu, E., Moise C.A., (2014), “C riminalistica Elemente de tehnic ă și de tactic ă a investigă rii penale”, edi ția a II-a,
București, Editura Universul Juridic, p. 233
3Stancu, E., (2010), “Tratat de Criminalistic ă”, ed. a V-a, Bucure ști, Editura Universul Juridic, p. 463

121
poate fi retras ă, aspecte care îi confer ă un caracter divizibil și retractabil.1

(4) Sentimentul de vinov ăție: Sentimentele de vinov ăție trebuie să fie prezente pentru
existența unei m ărturisiri. Vinovăția trebuie s ă fie percepută și asumată de suspect nu doar
privită ca atare de al ții. În cazul grup ărilor criminale în care func ționează „omerta”sau codul
tăcerii, pedeapsa cu moartea pentru tr ădători, pentru ce-i care încalc ă acest cod, este perceput ă
și acceptat ă ca fiind o pedeapsă corect ă. Încrederea acordat ă unui membru al grup ării pentru a
pedepsi un tr ădător este perceput ă ca un prilej de afirmare în grupare și prin urmare percep ția
vinovăției pentru un asemenea act criminal este mai pu țin prezent ă. În mod normal, orice
persoană se simte vinovat ă atunci când face ceva r ău. Sentimentul devine mai puternic atunci
când alți factori, precum o acuza ție, o probă, sau ambele sunt cumulate. Procesul stresului
psihologic, a fost studiat de Pavlov. Chiar dac ă stresul a fost indus la câine, conceptul se poate
aplica și în cazul unei fiin țe umane.
Printre regulile procedurale care guverneaz ă ascultarea suspectulu i sau inculpatului, se
regăsesc în Co
dul nostru de procedur ă penală și o serie de reguli cu un evident caracter tactic, în
Titlul IV, Capitolul II, Sec țiunea a II-a, din partea general ă.
„Nemo tenetur contra se ” („nimeni nu e obligat să produc ă probe împotriva sa”), este
principiul conform c ăruia suspectul sau inculpat ul are dreptul, nu obliga ția, să dea declara ție
putându-se invoca dreptul la t ăcere, îns ă organele judiciare trebuie s ă depună toate demersurile
legale în vederea ascult ării suspectului sau inculpatului, cu respectarea drepturilor acestuia.
Întrebuin țarea de violen țe, amenin țări, promisiuni, sau a unor mijloace de constrângere, în
scopul de a ob ține probe, pentru a determina o persoan ă să dea sau s ă nu dea declara ții, să dea
declarații mincinoase, ori s ă își retragă declarațiile, atrage r ăspunderea penală pentru anchetator,
sub aspectul s ăvârșirii infracțiunii de cercetare abuziv ă, faptă prevăzută de art. 280 din Noul Cod
penal. Textul de incriminare din Noul Cod penal indic ă expres calitatea special ă a subiectului activ
al infracți unii, aceea de organ de cercetare penal ă, procuror sau judec ător, iar subiectul pasiv
trebuie să fie o persoan ă urmărită sau judecat ă într-o cauză penal ă, adică suspect sau inculpat.
Astfel s-a pus cap ăt controversei existente în practica judiciară referitoare la situa ția în care
cercetarea abuziv ă putea fi comis ă și înaintea începerii urm ăririi penale, în faza de acte
premergătoare sau asupra unui martor, expert sau interpret. Un alt element de noutate îl
constituie introducerea unei forme asimilate, ce const ă în producerea, falsificarea ori ticluirea de
probe nereale de c ătre un organ de cercetare penal ă, procuror sau un judec ător.2
(5) Mărturisirea trebuie să fie perceput ă ca o cale de sc ăpare. În timpul unei anchete
suspecții sunt con știenți de vulnerabilitatea sau sl ăbiciunea generată de acuza ția care provine de
la o autoritate. Percepând faptul c ă există probe certe de vinov ăție, sunt stă pâniți de un
sentiment de singur ătate care-i fr ământă și care genereaz ă nevoia de eliberare. În acel moment
al anchetei, trebuie să-i fie indus suspectului sentimentul c ă mărturisirea este singura cale de
eliberare mental ă. În acela și timp este necesară crearea unor condiții care să faciliteze
mărturisirea. Prea mul ți polițiști prezenți, șefi curioși sau mai mul ți avocați, constituie factori de
inhibare a suspectului. Sentimentul de anonimitate și intimitate constituie regula împrumutat ă
din practicile religioase ale tainei spovedaniei și preluate în practica judiciar ă pe linia psihologiei
judiciare. Spovedania poate fi bun ă pentru suflet, dar pentru o m ărturisire într-o anchet ă
judiciară sus pectul trebuie s ă se simt ă confortabil. Orice ezitare trebuie s ă fie înlăturată prin
asigurări că emoțiile îi sunt cel pu țin înțelese dac ă nu împ ărtășite. Aceste condi ții pot fi create

1Dongoroz, V., (1975) “Explica ții teoretice ale Codului de procedur ă penală român”, Bucure ști, Editura Academiei Române, p.189
2Toader, T., Michinici, M.I., R ăducanu, R., Cri șu-Ciocînt ă, A., Ră dulețu, S., Dunea, M., (2014), “Noul Cod Penal – comentarii
pe articole”, București, Editura Hamangiu, p. 450-451

122
prin fraze de genul: „Spune-mi despre asta și o să te simți mai bine..”sau „Am auzit ce mi-ai spus
înainte” sau „Nu e ști primul care face asta și probabil nici ultimul” sau „O mul țime de oameni au
avut aceea și idee”. Prin minimizarea considera țiilor de ordin etic și a seriozit ății comporta-
mentului infrac țional este u șurată dorin ța de mărturisire.
Procesul de formare a declara țiilor, presupune parcurgerea celor patru faze1: percepția
(recepția) informa ției, prelucrarea ei logic ă, memorarea și reactivarea, iar m ărturisirea constituie
o asumare a vinov ăției prin parcurgerea aceste faze.
Studiul clasic al savantului Ivan Pavlov privind reflexele condi ționate, stabileș te relația
dintre stresul indus și sistemul nervos și ajută explicarea motivelor pentru care indivizii
mărturisesc. De și oamenii nu au fost în mod deliberat condi ționați, un semnal nu este niciodat ă
receptat când suspectul realizeaz ă că probele incriminatoare (stresul indus) exist ă. Rezultatele
procesului sunt similare cu cele descoperite de Horowitz: cu cât sunt mai puternice probele, cu
atât este mai puternic semnalul (recep ția); cu cât este mai puternic ă amenin țarea libert ății, cu
atât mai mult cre ște stresul.
Obținerea unei m ărturisiri nu este atât de simpl ă, în special în cazul celor care risc ă sancțiuni
penale severe. Chiar dac ă cele cinci condiț ii de bază concepute de Harovitz sunt îndeplinite, trebuie
avut în vedere c ă experimentele au implicat grupuri de persoane f ără un istoric criminal.
Osterburg și Ward2 au eviden țiat principalele motive pentru care o persoană implicat ă
într-o fapt ă penală nu mărturisește:
 Unii nu au mustr ări de con știință și prin urmare nu simt nevoia de a se elibera de
sentimentele de vinov ăție;
 Unii sunt îngrozi ți de poten țialele consecin țe pe care le-ar avea o eventual ă trădare a
complicilor;
 Unii au înv ățat (din antecedentele penale) s ă-și ducă secretele cu ei în mormânt;
 Unii accept ă sfaturile primite de la avocat (spre exemplu dreptul Miranda în SUA) de a-
și rezerva dreptul la tă cere.

Obiectivele oric ărui anchetator într-o investiga ție3, raportate la coordonatele psihologice
asociate unei anchete penale, sunt:
a) strângerea probelor (prin ascultarea persoanei v ătămate, a martorilor, efectuarea
cercetării la fața locului, dispunerea constat ărilor tehnico- științifice, a expertizelor, examinarea și
coroborarea probelor, preg ătirea ascult ării suspectului sau inculpatului și analiza rezultatelor în
cadrul echipei de anchet ă );
b) existența infracțiunilor (inclusiv sub aspectul formelor – consumate sau r ămase în faza
tentativei);
c) identificarea f ăptuitorilor, a gradului de participa ție, a poziției acestora fa ță de
infracțiune (autori, instigatori, complici, t ăinuitori, favorizatori);
d) stabilirea r ăspunderii penale a f ăptuitorilor, sub aspectul existen ței sau inexisten ței
stării de imputabilitate sau culpabilitate.

Osterburg și Ward consider ă că scopul interog ării const ă în obținerea de informații de la
suspecții care neag ă comiterea faptelor sau de la persoane ale c ăror răspunsuri l-ar putea „încol ți
pe suspect”4. Trebuie avut în vedere faptul c ă soțiile/concubinele, p ărinții și prietenii nu divulg ă

1Stancu, E. (2007), „Tratat de Criminalistic ă”, Bucure ști, Universul Juridic, p. 411
2Osterburg, J. W., Ward, R. H. (2014), „Criminal Investigatio n- a method for reconstructing the past”, Waltham-MA, USA,
Editura Anderson Publishing- Elsevier, p.242
3Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., (1994), „Psihologie Judiciar ă”, Bucure ști, Casa de editur ă și presă „Șansa”, p.148;
4Osterburg, J. W., Ward, R. H. (2014), „Criminal Investigatio n- a method for reconstructing the past”, Waltham-MA, USA,
Editura Anderson Publishing- Elsevier, p. 238

123
cu uș urință ceea ce nu ar fi în interesul suspec ților și că aceste surse pot furniza informa ții sau
date de natur ă să prejudicieze interesele judiciare ale acestora. De și obținerea unor informa ții în
detrimentul suspec ților constituie scopul principal al procesului de interogare, pot fi ob ținute și
alte rezultate, dup ă cum urmeaz ă:
a. Stabilirea inocen ței suspectului, prin elucidarea unor fapte sau împrejur ări care
aparent conduc c ătre vinov ăția acestuia (deseori acest scop al interogatoriului este ignorat în
literatura de specialitate)
b. Obținerea de la suspect sau de la rude ori pr ieteni ai acestuia a unor date, cum ar fi:
numele unor complici, fapte, circumstan țe sau împrejur ări relevante despre caz, date „sc ăpate”
din eroare sau din neglijen ță de către suspect, care permit deducerea unui motiv al comiterii
faptei sau care conduc la r ăsturnarea unui alibi; Locul în care sunt p ăstrate bunurile furate; Locul
în care pot fi identificate poten țiale probe, cum ar fi documente, arme sau unelte ori instrumente
folosite la comiterea faptei;
c. Obținerea de la suspect a unei m ărturisiri exprese sau implicite, de natur ă să indice
implicarea acestuia în comiterea faptei, dar insuficient ă doar prin con ținutul ei să probeze vinov ăția ori
obți nerea unei m ărturisiri orale sau a unei declara ții scrise de recunoa ștere a vinov ăției.
„Ascultarea persoanelor este o activitate ieftin ă, din punct de vedere economic, cu un poten țial
uriaș pentru aflarea adev ărului, ce trebuie perfec ționată continuu. Fundamentul științific și experienț a
practică au o contribu ție pe care eu o percep ca egal ă în dezvoltarea domeniului. Ceea ce este cu
adevărat important este perfec ționarea continu ă a prestației anchetatorilor – dac ă atunci când vine
vorba de desf ășurarea de activit ăți ilicite se spune c ă răufăcătorii sunt, de fiecare dat ă cu un pas
înaintea anchetatorilor, în cazul ascult ărilor judiciare este ne cesar ca anchetatorii s ă fie, neapărat, cu
cel puțin o jumătate de pas înaintea celor pe care îi ascult ă.”1

Bibliografie:

1. Voicu, C., Olteanu, G., P ăun, C., Pletea, C., Laz ăr, E., (2008), „Ascultarea pers oanelor în cadrul anchetei
judiciare”, Bucure ști, Editura AIT Laboratories s.r.l.;
2. Olteanu I.G., (2012), „Considera ții despre aflarea adev ărului în cadrul ascult ărilor judiciare”, în Revista de
Investigare a Criminalit ății, nr.1/2012, Bucure ști, Editura Universul Juridic;
3. Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., (1994), „Psihologie Judiciar ă”, București, Casa de editur ă și presă „Șansa”;
4. Horowitz M.W., (1956), „The Psychology of Confession”, Jo urnal of Criminal Law, Criminology, and Police Science;
5. Buneci, P., Șerban, Gh., Ciolc ă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Cre țu, S., Pichler, A., Vas ilache, I., Stoica, V., Ti țian,
D., Jiganie- Șerban, M., (2014), „Noul Cod de Procedur ă Penală- Note-Corelaț ii-Explicații”, Bucure ști, Editura
C.H. Beck;
6. Udroiu M., (2010), „Drept Procesual Penal”, Bucure ști, Editura C.H. Beck;
7. Gh. Mateu ț, (2007), „Tratat de procedur ă penală. Partea general ă”, vol. I, Bucure ști, Ed. C.H. Beck;
8. Gh. Theodoru (2008), „Tratat de drep t procesual penal”, ed. a 2-a, Bucure ști, Ed. Hamangiu;
9. Stancu, E., Moise C.A., (2014), „C riminalistica Elemente de tehnic ă și de tactic ă a investig ării penale”, edi ția a II-
a, Bucure ști, Editura Universul Juridic;
10. Stancu, E., (2010), „Tratat de Criminalistic ă”, ed. a V-a, Bucure ști, Editura Universul Juridic;
11. Dongoroz, V., (1975) „Explica ții teoretice ale Codului de procedur ă penală român”, Bucure ști, Editura
Academiei Române;
12. Toader, T., Michinici, M.I., R ăducanu, R., Cri șu-Ciocînt ă, A., Rădulețu, S., Dunea, M., (2014 ), „Noul Cod Penal –
comentarii pe articole”, Bucure ști, Editura Hamangiu;
13. Stancu, E. (2007), „Tratat de Criminalistic ă”, Bucure ști, Universul Juridic;
14. Osterburg, J. W., Ward, R. H. (2014), „Criminal Investig ation- a method for reconstr ucting the past”, Waltham-
MA, USA, Editura Anderson Publishing- Elsevier.

1 Olteanu I.G., (2012), “Considera ții despre aflarea adev ărului în cadrul ascult ărilor judiciare”, în Revista de Investigare a
Criminalit ății, nr.1/2012, Bucure ști, Editura Universul Juridic, p. 143- 149.

124

FRAUDAREA DREPTULUI DE AUTOR – INCRIMINAREA INFRAC ȚIUNII
PREVĂZUTE DE ART. 140 DIN LEGEA NR. 8/1996 –

Marius PANTEA1
Rodica VLAICU 2

Abstract:
The author of a work has moral rights and patrimonial rights over his creation. The author of the
creation has the right to decide „whether, how and when his work will be used, including
consenting to the use of his work by others.”
The moral and patrimonial rights are recognized and guaranteed by Law no. 8/1996, and their
violation entails civil, contraventional or criminal liability.

Keywords: author, opera, copyright, moral law, patrim onial law, fraud, prejudice, sanction.

1. Aspecte de interes general privind dreptul de autor
În România dreptul de autor asupra crea țiilor literare, artistice sau științifice, precum ș i
asupra altor opere de crea ție intelectual ă este garantat și recunoscut, prin Legea nr. 8 /1996
privind drepturile de autor ș i drepturile conexe. Aceasta, în art. 7 prevede c ă obiect al dreptului
de autor îl constituie „operele originale de crea ție intelectual ă în domeniul literar, artistic sau
științific, oricare ar fi modalitatea de crea ție, modul sau forma de exprimare și independent de
valoarea și destina ția lor ”3.
De asemenea, sunt considerate ca fiind obiect al dreptului de autor „ operele derivate care
au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente ” 4.
Autorul operei, în accep țiunea legii mai sus men ționate este „ persoana fizic ă sau juridic ă
care a creat opera ” 5 și se prezum ă că acesta este, până la proba contrar ă „persoana sub numele
căreia opera a fost adus ă pentru prima dat ă la cunoștința publicului” 6. În cazul în care o oper ă a
fost creat ă de mai mul ți coautori aceasta este o oper ă comună și dreptul de autor „ aparține
coautorilor acesteia ”. Totodat ă, legiuitorul define ște operă colectivă ca fiind „ opera în care
contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fă ră a fi posibil, dat ă fiind natura operei,
să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create ” 7.
Autorul unei opere are drepturi morale și drepturi patrimoniale asupra crea ției sale.
Potrivit art. 24 din legea mai sus men ționată, nașterea drepturilor de autor ( m o r a l e ș i
patrimoniale) asupra unei opere are loc în momentul cre ării acesteia .
Drepturile morale nu pot fi înstr ăinate și nu se pot face acte de renun țare cu privire la
acestea. Prin drepturi morale ale autorului se în țelege: dreptul de a decide dac ă, în ce mod și

1 Prof.univ.dr., Academia de Poli ție „A.I. Cuza”, Facultatea de Poliț ie, Departamentul de Poliț ie și științe
comportamentale. Mail: marius.pantea2@yahoo.com
2 drd.. Școala Doctoral ă ”Ordine Public ă și Siguranță Națională”, Academia de Poli ție „A.I.Cuza”, Mail: vl aicu_rodica@yahoo.com
3 Art. 7 alin. din Legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
4 Art.8 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
5 Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
6 Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
7 Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

125
când va fi adus ă opera la cuno ștință publică; dreptul de a pretinde recunoa șterea calității de
autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adus ă opera la cunoș tință publică; dreptul
de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oric ărei modific ări, precum și
oricărei atingeri aduse operei, dac ă prejudiciaz ă onoarea sau reputa ția sa; dreptul de a retracta
opera, desp ăgubind, dac ă este cazul, pe titularii drep turilor de utilizare, prejudicia ți prin
exercitarea retract ării.
Autorul crea ției are dreptul patrimonial, potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996, de a decide
„dacă, în ce mod și când va fi utilizat ă opera sa, inclusiv de a consim ți la utilizarea operei de că tre
alții”. Totodat ă, art. 13 din aceea și lege arat ă că „utilizarea unei opere d ă naștere la drepturi
patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autori za sau de a interzice: reproducerea
operei; distribuirea operei; importul în vederea comercializ ării pe piața internă a copiilor realizate,
cu consim țământul autorului, dup ă operă; închirierea operei; împrumutul operei; comunicarea
publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijl oace, inclusiv prin punerea operei la dispozi ția
publicului, astfel încât să poată fi accesat ă în orice loc și în orice moment ales, în mod individual,
de către public; radiodifuzarea operei; retransmitere a prin cablu a operei; realizarea de opere
derivate”. Drepturile patrimoniale pot fi cedate altor persoane de c ătre autor prin contract de
cesiune (exclusiv ă ori neexclusiv ă).
Atât drepturile morale, cât și cele patrimoniale sunt recunoscute și garantate prin Legea
nr. 8/1996, iar înc ălcarea acestora „ atrage răspunderea civil ă, contraven țională sau penal ă” 1.
Titularii drepturilor de autor, drepturi conexe ori drepturi sui-generis, ale c ăror drepturi au fost
încălcate, ori succesorii lor în drepturi care au legitimare procesual ă, pot solicita instan ței de
judecată (inclusiv instan ței arbitrale) ” 2 sau altor organisme competente: recunoa șterea
drepturilor lor și constatarea înc ălcării acestora, acordarea de desp ăgubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat, precum și alte măsuri care pot fi dispuse de organele și instituțiile în drept.

2. Considera ții generale privind infrac țiunile la adresa dreptului de autor
Legea nr. 8/1996 con ține norme juridice prin care incriminează cazurile de înc ălcare a
drepturilor de autor. Incriminarea drepturilor de autor a f ăcut obiectul unor lucr ări3, inclusiv teze
de doctorat printre care și unele coordonate de renumi ți profesori din cadrul Academiei de Poli ție
„Alexandru Ioan Cuza”, îns ă jurispruden ța nu este foarte bogat ă, cu toate că în fapt la aceast ă oră
se constat ă o creștere alarmant ă a cazurilor de înc ălcare a drepturilor de autor.
Una dintre cauzele care fac ca un num ăr mare de infrac țiuni să r ămână nepedepsite se
datorează „ faptului c ă Legea nr. 8/1996 este neclar ă și contradictorie și în partea care
incrimineaz ă unele acte de înc ălcare a drepturilor ca infrac țiuni, nu de puține ori, cu texte
inaplicabile ori interpretabile ”4. La imperfec țiunile legii se adaug ă și reticența organelor judiciare
cu privire la cercetarea acestui tip de fapte precum și atitudinea societ ății față de rezultatele
activității creatoare.
Faptul că legiuitorul și opinia public ă consideră c ă fraudarea drepturilor de autor este o
faptă cu un grad redus de pericol social rezult ă din pedepsele aplicate. Re ține atenția că „cu două

1 Art. 138 indice 7, alin. 1 din Lege a nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
2 V. Roș, Dreptul propriet ății intelectuale, vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și repturile sui-generis, Editura C. H.
Beck, București, 2016, p. 652.
3 A v e m î n v e d e r e : V . L a z ăr, Infracțiuni contra drepturilor de proprietate intelectual ă, Ed. AII Beck, Bucure ști, 1999; C.
Romițan, Protecț ia penală a propriet ății intelectuale, Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2006; L.T. Poenaru, Protec ția dreptului de
autor în dreptul penal, Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2015; B. Florea, Infrac țiuni contra drepturilor de crea ție intelectual ă, Ed.
Universul Juridic, Bucure ști, 2016.
4 V. Roș, Dreptul propriet ății intelectuale, vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, Editura C. H.
Beck, București, 2016, p. 661

126
excepții, în care pedepsele prev ăzute de lege pentru înc ălcarea drepturilor sunt de pân ă la 7 ani
(art. 1396 – operațiuni cu m ărfuri-pirat în scop comercial), respectiv, pân ă la 5 ani (art. 14, alin. (4)
– vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului), celelalte acte de înc ălcare a
drepturilor autorilor, incriminate ca infrac țiuni, sunt sanc ționate cu pedepse de pân ă la 3 ani
închisoare ” 1. Cu alte cuvinte majoritatea acestor infrac țiuni sunt pedepsite asemenea faptei
sancționate de art. 228 Cod penal, respectiv „furtul „. Menționăm că fapta prev ăzută de art. 229
(furtul calificat) este pedepsit ă cu până la 7 ani de închisoare, iar „ pentru furtul unor categorii de
bunuri cum sunt produsele petroliere aflate în conducte, depozite, cisterne, componente ale unor
sisteme de irigații, re țele electrice, sisteme de semnalizare ori de siguran ță, pedepsele sunt de
până la 10 ani închisoare ” 2.
Analizând elementele constitutive ale infrac țiunilor prevă zute de legea român ă a dreptului
de autor se pot formula urm ătoarele concluzii:
– toate infrac țiunile la adresa dreptului de autor sunt s ăvârșite cu vinov ăție (cu inten ție
directă sau indirect ă), culpa nefiind pedepsit ă;
– subiectul activ este necircumstan țial, faptele incriminate putând fi săvâr șite de orice
persoană fizică sau juridic ă, fără a fi nevoie ca acestea s ă aibă o calificare specială;
– subiectul pasiv este titularul dreptului de autor sau titularul drepturilor conexe, fiind
esențială dovedirea existen ței și valabilității dreptului pretins înc ălcat;
– obiectul juridic special const ă în relațiile sociale care se nasc, se dezvolt ă și se desfășoară
în legătură cu apărarea drepturilor titularilor dreptului de autor sau a drepturilor conexe
împotriva înc ălcării acestora;
– toate infrac ți
unile prezentate aduc atingere drepturilor de proprietate intelectual ă, cu
specificul lor, în general fiind vorba de drepturi economice exclusiv patrimoniale;
– majoritatea infrac țiunilor au forme tip alternative ș i forme agravante raportat la scopul
comiterii lor (scop comercial).
În ciuda faptului c ă faptele sunt percepute de majoritatea românilor ( și chiar de legiuitor)
ca fiind purt ătoare de amenin țări reduse, cercet ările efectuate în ultimii ani au demonstrat c ă
încălcarea dreptului de autor este în continu ă creștere și se manifest ă în toate țările. Mai mult
aceste activități aduc venituri consistente pentru f ăptuitori în timp ce investi țiile sunt minime și în
cele mai multe cazuri ace știa eludeaz ă prevederile legale privitoare la taxele și impozitele
datorate la bugetul de stat. De și la prima vedere sunt p ăgubiți doar autorii operelor, în realitate
este pă gubită întreaga societate.

3. Infracțiunile prev ăzute de art. 140 din Legea nr. 8/1998
Potrivit art. 140 din Legea nr. 8 privind drepturile de autor ș i drepturile conexe
„(1)Constituie infrac țiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lun ă la un an sau cu amend ă
urmă toarele fapte comise f ără autorizar ea sau consim țământul titularului drepturilor recunoscute
de prezenta lege:
a) reproducerea operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe;
b) distribuirea, închirierea sau importul pe pia ța internă al operelor ori al produselor
purtătoare de drepturi conexe, altele decât m ărfurile-pirat;
c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe;
d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe;

1 V. Roș, Dreptul propriet ății intelectuale, vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, Editura C. H.
Beck, București, 2016, p. 661
2 V. Roș, Dreptul propriet ății intelectuale, vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și repturile sui-generis, Editura C. H.
Beck, București, 2016, p. 661.

127
e) realizarea de opere derivate;
f) fixarea, în scop comercial, a interpret ărilor sau a execu țiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune;
g) încălcarea prevederilor art. 134.”
(2)Prin produse purt ătoare de drepturi conexe se în țelege interpret ările sau execuțiile
artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale
organismelor de radiodifuziune și de televiziune.”
Drepturile patrimoniale de autor care fac obiectul acestei protec ții se desprind din textul
art. 13 din Legea nr. 8/1996, iar drepturile conexe sunt cele care sunt men ționate în con ținutul
art. 98. Sunt considerate infrac țiuni, și ca atare pedepsite cu închisoarea de la o luna la 2 ani sau
cu amenda .
După cum se observă, legiuitorul, prin con ținutul art. 140 din Legea nr. 8/1996, incrimi-
nează un num ăr de 7 fapte care prezint ă sub aspectul obiectului juridic special , obiectului
material, subiec ților, laturii subiective aspecte comune.
Obiectul juridic special comun al acestor infrac țiuni îl constituie rela țiile sociale care se
nasc, se dezvolt ă și se desfa șoară în legătura cu drepturile autorului sau ale titularilor drepturilor
conexe dreptului de autor.
Asupra pericolului social , în literatura de specialitate se consider ă1 ca o lacun ă a legii, lipsa
unor dispozi ții legale care să stabileasc ă un criteriu cu privire la „existen ța pericolului social”. În
prezent acest lucru este l ăsat la aprecierea organelor judiciare. Pentru eliminarea acestui neajuns,
considerăm c ă este necesar ă completarea legii cu reglement ări privind pericolul social.
Obiectul material al infracțiunilor prev ăzute de art. 140, alin. 1, lit. a-d, îl reprezintă operele
originale sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe. Fapta prev ăzută l a l i t . e ) a r e c a o b i e c t
material crea ție intelectual ă originală care a stat la baza conceper ii operei derivate, iar pentru
infracțiunea prev ăzută la lit. f) îl constituie interpret ările sau execu țiile artistice ori programele de
radiodifuziune sau televiziune. O b i e c t u l m a t e r i a l a l i n f r a c țiunii prev ăzute la lit. g) îl reprezint ă
încălcarea regulilor de gestiune colectiv ă, astfel cum sunt acestea prev ăzute în art. 1341.
Prin „ produse purtă toare de drepturi conexe” se în țelege interpret ările sau execu țiile
artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale
organismelor de radiodifuziune și de televiziune.
Subiect activ al acestor infrac țiuni nu este calificat, acesta poate fi orice persoan ă fizică
sau juridic ă ce îndepline ște condițiile impuse de lege pentru a r ăspunde penal. Participa ția este
posibilă sub toate formele sale: coautora t, instigare sau complicitate. Deși nu este stipulat
expresis verbis , din conținutul art. 140 lit. b, reiese c ă nu poate fi subiect activ al faptei de import
fără consimțământul titularului dreptului de autor sau re spectiv titularul dreptului conex, decât o
persoană fizică sau juridic ă ce are calitatea de comerciant2, deoarece numai ace știa au
posibilitatea recunoscut ă de a efectua opera ții de import.
Participația penală este posibil ă sub toate formele sale. În cazul participa ției sub forma
coautoratului, la s ăvârșirea faptei de import, coautorul trebuie s ă aibă calitate de comerciant.
Subiectul pasiv este titularul dreptului patrimonia l de autor sau titularul drepturilor
conexe dreptului de autor ale c ărui drepturi au fost nesocotite prin una din ac țiunile prev ăzute în
textul legal. Prin „ titularul dreptului de autor ” se înțelege persoana fizic ă sau juridic ă care deține

1 Trimitere la alte texte de lege face ca norma de incriminare s ă fie lipsită de claritate și concizie, s ă nu se poat ă stabili
care sunt elementele materiale, autorul faptei și forma de vinov ăție etc. Menț ionăm că în anul 2015 Curtea
Constituțională a declarat neconstitu ționale texte de lege mult mai pu țin lipsite de echivoc1 decât cel din art. 140 lit. g)
din Legea nr. 8/1996.
2 Calitatea de comerciant, o au aceia care fac care fac fapte de comer ț, având comer țul ca o profesiune obi șnuită.

128
drepturile de autor asupra unei opere originale de creație intelectual ă. Acesta poate fi autorul
însuși, moștenitorii acestuia sau concesionarul dreptului de autor. „ Titularii drepturilor conexe
dreptului de autor ” sunt recunoscu ți a fi conform art. 94 arti știi interpre ți sau executanți, pentru
propriile interpret ări ori execu ții, produc ătorii de înregistr ări sonore și producătorii de înregistr ări
audio-vizuale, pentru propriile înregistr ări, precum și organismele de radiodifuziune și de
televiziune, pentru propriile emisiuni și servicii de programe.
Săvârșirea infrac țiunilor analizate este condi ționată de existen ța unei opere de crea ție
intelectual ă și a unor produse purt ătoare de drepturi conexe, aceasta constituind situa ția premis ă.
Pentru a fi elementul material al infracțiunilor prev ăzute de art. 140, fapta nu trebuie s ă se
circumscrie vreuneia din situa țiile prevăzute de Legea 8/1996 în Capitolul VI intitulat „Limitele
exercitării dreptului de autor”. Elementul material al infrac țiunii const ă în săvârșirea, fără
autori
zarea sau consim țământul titularului drepturilor recunoscute de lege, a urmă toarelor ac țiuni:
– de reproducere1, fără autorizarea sau consim țământul titularului drepturilor recunoscute
de lege, a operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe recunoscute de lege [lit. a)];
– de distribuire2, închiriere3 sau import4 pe piața internă a operelor sau a produselor
purtătoare de drepturi conexe, altele decât m ărfurile-pirat [lit. b)];
– de radiodifuzarea5 operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe [lit. c)];
– de retransmitere6 prin cablu a operelor sau a produselor purt ătoare de drepturi conexe [lit. d)];
– de realizare de opere derivate7, fără autorizarea sau consim țământul titularului
drepturilor recunoscute de lege [lit. e)];
– de fixare8, în scop comercial, a interpret ărilor sau a execu țiilor artistice ori a programelor
de radiodifuziune sau de televiziune [lit. f)];

1 Prin reproducere se în țelege realizarea integral ă sau parțiala a uneia sau mai multor copii ale unei opere, direct sau
indirect, temporar ori perm anent, prin orice mijloc și sub orice forma, inclusiv realizarea oric ărei înregistr ări sonore sau
audiovizual a unei opere, precum și stocarea permanenta or i temporara a acestuia cu mijloace electronice.
2 Prin distribuire se înț elege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu gratuit sau oneros, a originalului sau a
copiilor unei opere, precum și oferirea public ă a acestora. În fapt, aceste infrac țiuni se să vârșesc de multe ori în concurs
formal și constau în desc ărcarea pe hard-disk-ul calculatorului personal de opere purt ătoare de drepturi conexe și de
punere a acestor opere la dispozi ția altor utilizatori de Internet f ără autorizarea titularilor de drepturi. Prin „punere la
dispoziția publicului”, în acest context se în țelege realizarea unor loca ții pe Internet (crearea unor site-uri noi, plasarea pe
site-uri, oferirea de link-uri) sau în re țele de calculatoare (de exempl u, file-sharing) în care sunt postate, respectiv stocate,
opere sau produse purt ătoare de drepturi conexe ori copii ale acestora.
3 Prin închiriere, în sensul prezentei legi, se în țelege punerea la dispozi ție spre utilizare, pentru un timp limitat și pentru
un avantaj economic sau comercial di rect ori indirect, a unei opere.
4 Prin import se în țelege introducerea pe pia ța internă, cu scopul comercializ ării, a originalului sau a copiilor legal realizate
ale unei opere fixate pe orice suport. Pentru a fi încadr ata în prevederile art.140, alin.1,lit. b, marfa importat ă trebuie ca
copiile supuse opera țiunilor de import s ă fi fost legal realizate.
5 Prin radiodifuzare se în țelege emiterea unei opere de c ătre un organism de radiodifuziune sau de televiziune, prin orice
mijloc ce serve ște la propagarea f ără fir a semnalelor, sunetelor, imaginilor ori a reprezent ărilor acestora, inclusiv
comunicarea public ă prin satelit, în scopul recep ționării de către public; de asemenea se consider ă radiodifuzare
transmiterea unei opere sau a reprezent ării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibra optic ă sau prin orice alt procedeu
similar, cu excep ția rețelelor de calculatoare, în scopul recep ționării de către public
6 Retransmiterea prin cablu” const ă în retransmiterea simultan ă, nealterat ă și integrală, prin transmiterea prin cablu sau printr-un
sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recep ționarea de c ătre public a unei transmisii ini țiale, cu sau f ără fir, inclusiv prin
satelit, de servicii de programe de radi odifuziune sau televiziune, destinate recepț ionării de către public.
7 Prin realizarea de opere derivate, a șa cu rezult ă din textul art. 16, se în țelege traducerea, publicarea în culegeri,
adaptarea, precum și orice alt ă transformare a unei opere preexistente, dac ă aceasta constituie crea ție intelectual ă.
8 Pr in fixar e se în țelege incorporarea sunetelor, imaginilor sau a reprezent ărilor digitale ale acestora, într-un suport ce
permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publica, cu ajutorul unui dispozitiv. Interpretarea sau execu ția
artistică se referă la operele muzicale de crea ție intelectual ă și reprezint ă un mod de a face perceptibile cu ajutorul
instrumentelor sau ale vocii. Prin pr ogram de radio sau televiziune se în țlege un plan, o ordine dinainte fixat ă, după care
se desfășoară o emisiune de radio sau televiziune, crea t de organismele de radio sau televiziune.

129
– cele de înc ălcare a regulilor privind exercitarea gestiunii colective [lit. g)] și pe care le-am
comentat mai înainte.
Urmarea imediat ă constă în schimbarea situației existente anterior și realizarea efectivă a
reproducerii, distribuirii, impo rtului, închirierii, radiodifuz ării, retransmiterii prin cablu a operelor
sau a produselor purtă toare de drepturi conexe, realizarea de opere derivate și fixarea
interpretărilor sau a execu țiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune,
prin aceasta creându-se o stare de pericol pentru titularul dreptului de autor sau pentru titularul
drepturilor conexe. Între ac țiunile incriminate și urmarea imediat ă trebuie s ă existe o leg ătură de
cauzalitate care, de regul ă, rezultă din materialitatea faptei.
Din punct de vedere al laturii subiective , aceste infracțiuni se comit cu inten ție directă sau
indirectă, cu excep ția infrac țiunii prevăzute la lit. f), care se s ăvârșește cu inten ție direct ă
calificată prin scop, adic ă acțiunea de fixare a interpret ărilor sau a execu țiilor artistice ori a
programelor de radiodifuziune sau de televiziune se realizeaz ă în scop comercial.
Actele preg ătitoare și te ntativa , deși posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracțiunilor are loc în momentul realiz ării oricăreia dintre modalităț ile
prevăzute de textul de lege.
Condițiile care favorizeaz ă săvârșirea infrac țiunii prevă zute de art. 140 din Legea nr.
8/1996:
– legislative, în această categorie includem: imperfecțiunile legii (neclaritatea ș i lipsa de
concizie a unor texte incriminatoare), sancțiuni nesemnificative în compara ție cu gravitatea faptei
(fapta este sanc ționată cu închisoare de la o lun ă la un an sau cu amend ă), neîncriminarea unor
fapte purt ătoare de pericol social;
– atitudinea societ ății, respectiv : reticența organelor judiciare de a cerceta și pedepsi
astfel de fapte, lipsa de reac ție a publicului larg și a mass-media față de autorii acestor infrac țiuni;
– desconsiderarea produselor min ții omeneș ti și plasarea lo r de către membrii comunit ății
pe un loc secundar față de bunurile materiale;
– lipsa de reac ție a organelor de gestiune colectiv ă cu privire la înc ălcarea drepturilor de
autor;
– liberul acces la mijloacele de informare în mas ă, în special la Internet;
– dorința unor indivizi de a obține câștiguri mari într-un timp foarte scurt.
Activitatea de investigarea a infracțiunilor prevăzute de art. 140 din Legea nr. 8/1996, intr ă
în atribuția Direcției de Investigare a Fraudelor și a structurilor subordonate din teritoriu.
Investigarea acestui tip de infrac țiune, presupune:
– culegerea de informa ții privind stabilirea autorului infrac țiunii, a titularului dreptului de
autor, a posibililor martori, a modalit ăților de comitere a infrac țiunii, a prejudiciului creat;
– cercetări la fa ța locului, verific ări directe și audiere de martori;
– colaborarea cu organismele de gestiune colectiv ă și cu diferite institu ții ale statului.
În loc de concluzie , putem aprecia că „ protecția proprietăți intelectuale este cea mai
important b ătălie politică a secolului XXI ”1, pentru a c ărei reușită, trebuiesc instituite m ăsuri de
prevenire și combatere a infrac țiunilor la adresa dreptului de autor, precum: modificarea cadrului
legal, derularea unor ac țiuni pe linia prevenirii înc ălcării dreptului de autor, colaborarea
interinstitu țională și internațională eficientă.

1 M. Dincă, Analiza juridico – penal ă a infracțiunilor privind dreptul de proprietate intelectuală (teză de doctorat), Chi șinău, 2012,
p.8, http://www.cnaa.md/files/theses/ 2012/21494/mihai_dinca_thesis.pdf, accesa t în data de 02.02.2017, ora 11.00.

130
STUDIU DE CAZ

În data de 20 ianuarie 2014, cunoscutul traduc ător XX1 a fost contactat telefonic de
directorul Teatrului Z, din municipiul P, jude țul P în vederea încheierii unui contract de
reprezentare teatral ă, pentru stagiunea de toamn ă pentru operele „ Hamlet ” și „A 12-a noapte”.
Potrivit celor discutate telefonic, Teatrul Z a trimis printr-un e-mail un proiect de contract
de reprezentare teatral ă, prin se ar ăta că traducătorul celor dou ă piese shakespeariene este de
acord ca institu ția teatral ă să utilizeze traducerile, cu condiția să primeasc ă o remunerație și să
poată controla reprezentarea operei. Conform proiectului autorul urma s ă primeasc ă programul,
afișele, și alte materiale tip ărite, precum și recenziile despre spectacol. Totodat ă, teatrul urma s ă-
l înștiințeze cu privire la num ărul spectacolelor și situația încasărilor. La rândul s ău traduc ătorul
trebuia să pună la dispozi ția teatrului traducerea operelor (în data de 25 februarie 2014, XX a
trimis printr-un curier textul celor dou ă opere). În cadrul comunic ărilor prin e-mail cei doi au
convenit ca în cazul în care din executar ea contractului vor rezulta litigii acestea s ă fie soluționate
de către Tribunalul Permane
nt de Arbitraj Instituționalizat care func ționează pe lâng ă Asociația
de Arbitraj Instituționalizat.
Privitor la remunerație și la modalitatea de plat ă, cei doi au convenit s ă mai aib ă o ultimă
discuție cu ocazia semn ării contractului de reprezentare, a c ărei dată au stabilit-o în luna martie,
însă cu câteva zile înainte de termenul prevăzut, traduc ătorul a fost anun țat că se amân ă data
semnării contractului și ulterior acesta nu a mai fost contactat.
În luna septembrie, XX accesând site-ul teatrului a constatat c ă între piesele puse în scen ă
se află și „Hamlet”, iar pe afi ș și pe materialele de promovare nu este men ționat numele
traducătorului. În aceste condi ții, cel în cauz ă împreun ă cu un prieten a participat la o
reprezenta ție și a constatat c ă teatrul utilizeaz ă textul său.
Întrucât conducerea institu ției teatrale nu a r ăspuns la notificarea sa, a înaintat o plângere
către Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poli ției P, pentr u infracțiunea prev ăzută de
art. 140 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996. Totodat ă, XX a înaintat o cerere de chemare în judecat ă
către Tribunalul Permanent de Arbitraj Institu ționalizat prin care solicita pronun țarea unei
hotărâri prin care teatrul s ă fie obligat s ă întrerupă reprezenta țiile piesei „Hamlet”, s ă plătească o
remunerați e î n c u a n t u m d e 1 0 % d i n î n c a s ări pentru fiecare piesă jucat ă, să refacă afișele și să
menționeze pe acesta numele s ău în calitate de traduc ător. A mai solicitat ca instan ța să-l oblige
pe pârât la publicarea hot ărârii arbitrale pe cheltuiala sa.
La cerere s-a anexat listingul comunica țiilor pe e-mail dintre acesta și teatru și o copie a
textului traducerii piesei „Hamlet”. În proba țiune a solicitat proba cu înscrisuri, martori și
expertiza lingvistic ă. Privitor la lipsa conven ției arbitrale, reclamantul XX a men ționat că aceasta
este complinit ă de schimbul de coresponden ță dintre el și teatru, potrivit art. 548 alin. 1 din
Codul de procedur ă civilă.
La cererea de
chemare în judecat ă Teatrul Z a răspuns cu întâmpinare prin care a ar ătat că
a avut un schimb de coresponden ță cu XX, dar nu a încheiat contractul pentru c ă regizorul piesei
a avut o alt ă viziune cu privire la punerea în scen ă, care excludea utilizarea traducerii numitului
XX. Prin urmare acesta solicita respingerea ac țiunii reclamantului ca neîntemeiat ă, Totodat ă, prin
întâmpinare a desemnat pentru judecarea cauzei arbitru numit de c ătre XX (arbitru unic).
La primul termen de judecat ă, cu procedura legal îndeplinit ă, tribunalul arbitral, dup ă ce

1 XX, este un traduc ător român, care traduce din limbile englez ă și maghiar ă. A absolvit în zzzz facultatea de limbi
germanice (sec ția englez ă-română) a Universităț ii din București. Este doctor în filologie și conferen țiar universitar la
Universitatea S.XX a primit câteva premii importante pentru traducere, printre care și Premiul Uniunii Scriitorilor din
România pentru Shakespeare, Opere, vol. VIII și IX, împreun ă cu L. V., V. P și H.G.

131
și-a verificat propria competen ță de a solu ționa litigiul și a hotărât că este competent, în temeiul
dispozițiilor art. 9 din Regulile de procedur ă arbitral ă ale Tribunalului Permanent de Arbitraj
Instituționalizat și ale art. 6 din Legea 192/2006 a informat p ărțile cu privire la posibilitatea de a
soluționa litigiul lor pe cale amiabil ă prin mediere. P ărțile au fost de acord s ă participe la o
ședință de informare privind medierea și să încerce ulterior s ă-și rezolve disputa pe aceast ă cale.
Prin parcurgerea procedurii medierii, în data de 12 ianuarie 2015, p ărțile au ajuns la o
înțelegere materializat ă într-un Acord de mediere ( Anexa ) prin care au solu ționat în tot conflictul
dintre ele. Un exemplar al acordului a fost depus la Tribunalul Permanent de Arbitraj
Instituționalizat, care în temeiul art. 601- 603 C. proc. civ., coroborat cu art. 63 din Legea
192/2006, cu respectarea dispozi țiilor art. 438 – 441 Cod procedur ă civilă , a pronun țat o hotărâre
de expedient care a consfin țit învoiala p ărților.
Totodată, în temeiul prevederilor art. 70 alin. 5 din Legea 192/2006, un exemplar al
acordului de mediere și procesul verbal de închidere a pr ocedurii medierii au fost transmise
organelor judiciare, care în temeiul art. 16 lit. g Cod procedur ă penală 1 au încetat exercitarea
acțiunii penale și au clasat dosarul.

Bibliografie:

1. Codul de proprietate intelectual ă francez;
2. Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modific ările și completările ulterioare;
3. V. Roș, Dreptul propriet ății intelectuale, Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis,
Editura C. H. Beck, Bucure ști, 2016;
4. M. Pantea, Investigarea criminalit ății economico-financiare, Vol. I, Editua Pro Universitaria, Bucure ști, 2010;
5. C. R. Romitan, „Analiza infracț iunilor de producere și punere în circula ție a mărfurilor pirat”, Revista Dreptul
nr. 4, 2006;
6. C. R. Romitan „Protectia drepturilor patrimoniale de autor si conexe prin mijloace de drept penal”, Revista
Dreptul nr. 5, 2006;
7. R. Parvu, , C. R. Romitan, Drepturile de autor si drepturile conexe, Editura All Beck, Bucuresti, 2005,
8. V. Lazăr, Infracțiuni contra drepturilor de proprietate intelectual ă, Ed. AII Beck, Bucure ști, 1999;
9. C. Romițan, Protecția penală a propriet ății intelectuale, Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2006;
10. L.T. Poenaru , Protecția dreptului de autor în dreptul penal, Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2015;
11. B. Florea, In fracțiuni contra drepturilor de crea ție intelectual ă, Ed. Universul Juridic, Bucureș ti, 2016;
12. M. Dincă, Analiza juridico – penal ă a infracțiunilor privind dreptul de proprietate intelectual ă (teză de
doctorat), Chi șinău, 2012, http://www.cnaa.md/files/theses/2012/ 21494/ mihai_ dinca_ thesis.pdf, accesat
în data de 02.02.2017, ora 11.00;
13. Consiliul superior al magistraturii institutul na țional al magistraturii, Ghid de investigare a infrac țiunilor de
proprietate intelectual ă săvârșite în mediul digital, Bucure ști, 2015, http://www.inm-lex.ro/fisiere /d_1443/
Ghid%20de%20 investigare % 20a%20 infractiunilor%20de%20proprietate %20intelectuala %20savarsite%20 in%20mediul %20digital.pdf, accesat în data de 01.02.2017, ora 20.00;
14. Toma Alisa Valeria, Protec ția juridică a drepturilor de autor și a drepturilor conexe (teză de doctorat), Bucure ști,
2016, http://www.academiadepolitie.ro/root/studii/ iosud/rezumate_teze/2016/alisa/Rezumat%20teza%20%20
TOMA%20ALISA.pdf, accesat în data de 03.02.2017, ora12.00;
15. http://www.stiucum.com/drept/dreptu l-de-autor/Protectia-penala-a-dr epturilor65428.php, 07.02.2017, ora
11.00

1 Cazurile care împiedică punerea în mi șcare și exercitarea ac țiunii penale.
(1) Acțiunea penal ă nu poate fi pus ă în mișcare, iar când a fost pus ă în mișcare nu mai poate fi exercitat ă dacă: a) fapta nu
există; b) fapta nu este prev ăzută de legea penal ă ori nu a fost s ăvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe
că o persoan ă a săvârșit infrac țiunea; d) exist ă o cauză justificativ ă sau de neimputabilitate; e) lipse ște plângerea
prealabilă, autorizarea sau sesizarea or ganului competent ori o alt ă condiție prevăzută de lege, necesar ă pentru punerea
în mișcare a ac țiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescrip ția, decesul suspectului ori al inculpatului persoan ă fizică
sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoan ă juridică); g) a fost retras ă plângerea prealabil ă, în cazul
infr
acțiunilor pentru care retragerea acesteia înl ătură răspunderea penal ă, a intervenit împ ăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condi țiile legii; h) exist ă o cauză de nepedepsire prev ăzută de lege; i) exist ă autoritate de lucru
judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

132
ANEXA

ACORD DE MEDIERE
încheiat la data de 12.01.2015

Prin parcurgerea procedur ii de mediere, în cadrul „W.W. – BIROU DE MEDIATOR”, cu sediul social în T., str. C. B.,
bl. YY, et. YY, ap. YY, jude țul D., înfiin țat prin Hot ărârea Consiliului de Mediere din România nr. YYY/2011, înscris în
Registrul Formelor de Exercitate a Profesiei la pozi ția YYYY, având codul fiscal nr. YYYY,
Părțile:
– XX, născut la data de YYYYY, în municipiul B., Sector Y, domi ciliat în municipiul B., str. P., nr. YY, bl. Y, sc. Y,
et.Y, ap. YY, Sector Y, CNP. YYYY, identi ficat cu CI seria YY, nr. YYYY, eliberat ă de SPCEP Sector Y,
– Teatrul Z, cu sediul în P., str. B., nr. YY, jude țul P. , reprezentat de QQ , născut la data de YYYY, în municipiul
M., județul B., domiciliat în municipiul O., str. B., nr. YY, jude țul B., CNP. YYYYY, identificat cu CI seria YY, nr. YYYY, eliberat ă
de SPCLEP O.a,
în vederea solu ționării conflictului ce face obiectul Dosarului nr. YY / 2015 aflat pe rolul Tribunalului
Permanent de Arbitraj Institu ționalizat, privitor la „drepturi de autor” pentru piesele de teatru „Hamlet” și „A 12-a
noapte” traduse de domnul XX și puse în scen ă de Teatrul Z din P., în conformitate cu Legea 192/2006, prin voință
comună, liber exprimat ă și neafectat ă de niciun viciu de consim țământ, au convenit urm ătoarele:
I. Domnul XX, prin prezentul acord de mediere, î și dă consimță mântul cu privire la utilizarea textului
tr
aducerilor operelor „Hamlet” și „A 12-a noapte” de că tre Teatrul Z.
II. Teatrul Z se oblig ă să modifice retroactiv afi șele aferente pieselor de teatru „Hamlet” și „A 12-a noapte” și
să menționeze pe acestea, în calitate de traduc ător, pe domnul XX.
III. Părțile au convenit ca Teatrul Z s ă achite domnului XX suma de YYY lei, reprezentând drepturi de autor, din
care YYY lei pentru piesa „Hamlet” și YYY lei pentru „A 12-a noapte”. Drepturile b ănești menționate vor fi achitate odat ă
cu plata drepturilor de autor pentru piesa „Othello”, tradus ă de un membru al echipei de traduc ători coordonat ă de
domnul XX, dar nu mai târziu de data de 15 mai 2015.
IV. Părțile au convenit ca domnul XX s ă renunțe la plângerea înaintat ă Serviciului de Investigare a Fraudelor
din cadrul Poli ției P., precum și la orice alt ă cale civilă, contraven țională sau penal ă, împotriva Teatrului Z din municipiul P.
V. Părțile sunt de acord ca onorar iul cuvenit mediatorului s ă fie achitat în cote egale de ambele p ărți, adică
YYY domnul XX și Y
YY Teatrul Z.
Părțile declară că nu mai au nici un fel de preten ții morale sau materiale una fa ță de cealalt ă și prin încheierea
acestui acord în țeleg să stingă conflictul dintre ele legat de drepturi de traducă tor pentru piesele de teatru „Hamlet” și „A
12-a noapte”.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semn ătură privată și nu con ține clauze care s ă aducă atingere
legii sau ordinii publice. Acesta reprezint ă voința liberă și neviciată a părților. Potrivit art. 63, din Legea nr. 192/2006,
modificat ă și completat ă prin Legea nr. 115/2012 și Ordonan ța nr. 90/2012 p ărțile au convenit prezentarea acordului
Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituț ionalizat în vederea valid ării și pronun țării unei hot ărâri de expedient, potrivit
dispozițiilor art. 438 și 441 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, eu , W.W., mediator ales, declar încheiat ă procedura de mediere, drept
pentru care am încheiat prezentul acord de mediere, în 5 (cinci) exemplare originale , dintre care: câte unul pentru
fiecare parte, unul este destinat Tribunalului Permanent de Arbitraj Institu ționalizat, iar altul va fi depus la Serviciul
Investigarea Fraudelor din cadrul Poli ției P. în vederea încet ării acțiunii penale împotriva Teatrului Z și clasării Dosarului
nr. P/YY. Cel de-al cincilea exemplar va fi p ăstrat la sediul mediatorului.

PĂRȚILE SEMNATARE
XX ______________________________ TEATRUL Z ,
reprezentat de QQ _____________

W.W. – BIROU DE MEDIATOR

133
POLITICI EUROPENE ÎN DOMENIUL JUSTI ȚIEI
– MEDIEREA ALTERNATIVĂ LA INSTAN ȚA DE JUDECAT Ă –

Rodica VLAICU1

Abstract:
Through its justice policies, the European Union encourages Member States to increase the
efficiency of their legal systems and to implement judicial reforms that meet citizens' interests and
needs.
The European Union supports the use of mediation as a fast and cheaper method than legal actions.
In Romania, the mediation is considered to be an activity of public interest, the judiciary and
arbitral bodies having the obligation to recommend the settlement through this procedure of the
disputes involving the parties.

Keywords: European Union, security strategy, European policies, Member State, justice, reforms, alternative
settlement, mediation, mediator, directive, litigation, civil cases, criminal cases, procedure,
mediation agreement, court decision.

1. Necesitatea adopt ării unor politici eficiente în domeniul justi ției
Într-o Europ ă fără granițe, tot mai mul ți oameni î și desfășoară activitatea în alte state
decât cele de origine. Uniunea European ă (prescurtat Uniune sau UE) le permite cet ățenilor
exercitarea drepturilor lor prin crearea unui veritabil spa țiu european de justi ție. Armonizarea
reglement ărilor și standardelor minime în întreaga Uniune și „facilitarea accesului la justi ție în
condiții de egalitate pentru toate țările uniunii sunt aspecte esen țiale pentru realizarea unui
spațiu comun al justi ției „2.
Potrivit Tratatului de la Maastricht, fiecare cet ățean al unui stat membru al UE este și
cetățean al Uniunii Europene. „ Cetăț enia UE nu înlocuie ște cetățenia națională , ci le confer ă
cetățenilor Uniunii o serie de drepturi suplimentare”3. Pentru a garanta aceste drepturi Uniunea a
instituit o serie de norme și depune toate eforturile pentru a se asigura c ă cetățenii pot s ă-și
exercite liberi și nestingheri ți drepturile ce decurg din aceste norme. Astfel, UE a instituit
proceduri destinate s ă ajute persoanele fizice sau juridice în cazul în care acestea sunt implicate
într-un litigiu transfrontalier. De exemplu, hot ărârile în materie civil ă pronun țate de un stat
membru sunt recunoscute și puse în aplicare în toate celela lte state membre ale Uniunii.
Totodată, pentru a veni în sprijinul cet ățenilor dar și pentru a evita supraaglomerarea din
instanțe, Uniunea a încurajat prin politica sa intern ă în materie de justiție, solu ționarea pe c ăi
alternative a litigiilor.
În prezent, la nivelul Uniunii se lucreaz ă la un pachet de m ăsuri privitoare la dreptul la un
proces echitabil , care urmeaz ă să fie aplicate pe întreg spa țiul european. Legisla ția în vigoare
recunoaște deja acuza ților dreptul la informare, traducere, interpretare, precum și dreptul de a
beneficia de serviciile unui avocat.

1 drd.. Ș coala Doctoral ă ”Ordine Public ă și Siguranță Națională”, Academia de Poli ție „A.I. Cuza”, Mail: vlaicu_rodica@yahoo.com
2 Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Justi ție, drepturi fundamentale și egalitate, Comisia European ă, Direcția
Generală Comunicare și Informarea Cet ățenilor, Luxemburg, 2015, p.3.
3 Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Justi ție, drepturi fundamentale și egalitate, Comisia European ă, Direcția
Generală Comunicare și Informarea Cet ățenilor, Luxemburg, 2015, p. 5

134
De asemenea, printr-o serie de solu ții simple și necostisitoare se urmăreș te sporirea
eficienței sistemelor de justi ție. În acest sens, „ Uniunea European ă sprijină utilizarea medierii și
soluționării alternative a litigiilor (SAL), ca metode rapide și mai ieftine decât ac țiunile în justi ție”
4. Medierea și SAL le ofer ă persoanelor fizice și juridice posibilitatea de a solu ționa litigiile pe cale
amiabilă, economisind astfel timp și bani.
Medierea poate rezolva probleme privitoare la rela țiile dintre firme, dintre antreprenor și
angajat, proprietari și chiriași, dintre membrii unei familii, astfel încât leg ăturile dintre ace știa să
fie menținute și chiar consolidate.
Totodată, medierea poate fi aplicată cu succes și în o serie de conflicte de natur ă penală,
obținându-se rezultate la care de cele mai multe ori nu se poate ajunge pe calea instan ței. Mă
refer aici la recuperarea prejudiciului într-un timp foarte scurt (de la câteva zile pân ă la câteva
luni), la ob ținerea unor despăgubiri pentru cheltuielile de spitalizare ale victimei. De asemenea,
pentru fă ptuitor încheierea unui Acord de mediere poate însemna în anumite tipuri de cauze
penale absolvirea de pedeaps ă.
Începând cu anul 2013, Uniunea European ă a dezvoltat un nou instrument, „ tabloul de
bord al UE ”, privind sistemele judiciare. Acesta are menirea s ă promoveze o mai bun ă
funcționare a sistemelor de justi ție în Uniune. Tabloul de bord ofer ă date obiective, fiabile și
comparabile privind func ționarea sistemelor judiciare din cele 28 de state membre ale UE. Acesta
reunește date din diferite surse (în majoritatea cazurilor cantitative) privind eficien ța sistemelor
de justiție. Printre indicatorii monitoriza ți numărându-se și cei privitori la timpul de finalizare a
cauzelor și implementarea mecanismelor alternative de solu ționare a conflictelor.
Privitor la aceste aspecte, Raport de bord al Uniunii Europene elaborat în anul 2016
constantă c ă sunt unele state printre care și România care se confrunt ă cu dificult ăți în ceea ce
priveș te eficien ța sistemului de justi ție, respectiv procedurile în prim ă instanță sunt de durat ă
(uneori de ordinul anilor), iar num ărul cazurilor solu ționate este înc ă mic. În ceea ce prive ște
medierea, cu toate c ă mecanismele alternative de solu ționare a conflictelor sunt disponibile în
toate țările membre, aceast ă metodă nu este suficient cunoscut ă și utilizată în toate statele
membre. Prin urmare se recomand ă susținerea medierii ca o cale alternativ ă la procesul în
instanță, rapidă și cu costuri reduse.

2. Medierea la nivelul Uniunii Europene
Uniunea European ă promovează în mod activ metode de solu ționare alternativă a
litigiilor, cum ar fi medierea5.
În acest sens, la nivelul Uni unii Europene a fost adoptat ă Directiva 2008/52/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în
materie civil ă și comercial ă (în continuare Directiv ă), care a avut termen pentru punerea în
aplicare de c ătre statele semnatare luna mai 2011.
Potrivit art. 1 , alin. 1, obiectivul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a
Consiliului Directivei este de a „facilita accesul la solu ționarea alternativă a litigiilor și de a
promova solu ționarea pe cale amiabil ă a acestora prin încurajarea utiliz ării medierii și asigurarea
unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare ” în statele membre ale Uniunii.
Dispoziț iile Directivei privind medierea se aplic ă litigiilor transfrontaliere în materie civil ă și
comercială . Aceasta se refer ă la litigii în care p ărțile îș i au domiciliul în state europene diferite la
data la care p ărțile convin s ă recurgă la mediere sau la data la care o instan ță dispune recurgerea la

4 Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Justi ție, drepturi fundamentale și egalitate, Comisia European ă, Direcția
Generală Comunicare și Informarea Cet ățenilor, Luxemburg, 2015, p. 8
5 https://e-justice.europa.eu/content_eu_ overview_on_mediation-63-ro.do – accesat în data de 02.02.2017, ora12.00

135
acestă procedur ă. Directiva nu se aplic ă, în special, litigiilor fiscale, vamale sau administrative și nici
în cazul ră spunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorităț ii publice.
Medierea este definit ă în art. 3 alin. 1 din Directiv ă ca fiind „ un proces structurat,
indiferent cum este denumit sau cum se face referire la acesta, în care dou ă sau mai multe p ărți
într-un litigiu încearc ă, din proprie ini țiativă, să ajungă la un acord privind solu ționarea litigiului
dintre ele, cu asistența unui mediator, iar m ediatorul potrivit alin. 2 din acela și articol „înseamnă
orice ter ț chemat s ă conducă procesul de mediere într-o manier ă eficace, impar țială și
competent ă, indiferent de denumirea sau de profesia ter țului în statul membru respectiv și de
modul în care ter țul a fost numit sau i s-a solicitat s ă efectueze medierea ”.
Deși medierea poate fi ini țiată oricând, este recomandat s ă se recurg ă la aceast ă
procedură cât mai curând posibil, de preferin ță înainte de ini țierea oric ăre i acțiuni judiciare.
Privitor la efectul medierii asupra termenelor de decă dere și de prescrip ție, Directiva
prevede c ă părțile care aleg medierea „nu vor fi ulterior împiedicate s ă inițieze o procedur ă
judiciară sau arbitral ă privind respectivul litigiu ca urma re a împlinirii unor termene de dec ădere
sau de prescripție extinctiv ă pe durata procesului de mediere ”.
Referitor la acest aspect, Legea român ă a medierii1 în art. 62 arat ă că „pentru desf ășurarea
procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de c ătre instan țele judecătorești sau arbitrale va
fi suspendat ă la cererea p ărților” și cursul termenului perim ării putând fi suspendat pe durata de
cel mult 3 luni de la data semn ării contractului de mediere.
În situația în care în cadrul ședinței de mediere p ărțile au ajuns la un acord, potrivit art. 6
din Directivă, conținutul acestuia poate dobândi „caracter executoriu printr-o hot ărâre, decizie
sau act autentic emise de o instan ță sau de o altă autoritate competentă în conformitate cu
dreptul statului membru în care a fost f ăcută solicitarea”.
Principalul obiectiv al acestui instrument juridic este de a încuraja recurgerea la mediere în
statele membre. Utilizarea medierii faciliteaz ă soluționarea litigiilor și contribuie la evitarea
problemelor, a pierderii de timp și a costurilor aferente litigiilor solu ționate în instan ță, ceea ce
permite cet ățenilor să î și protejeze în mod eficient drepturile legale.
În acest sens, Directiva cuprinde cinci norme fundamentale:
– obligă statele membre s ă încurajeze formarea mediatorilor și să asigure o înalt ă
calitate a medierii;
– conferă judecători lor dreptul de a invita p ărțile dintr-un litigiu s ă parcurgă mai întâi
procedura medierii în cazurile în care consider ă ca acesta este recomandabil ă;
– prevede c ă acordurile rezultate în urma medierii pot deveni executorii dac ă
ambele p ărți solicită acest lucru. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin
aprobarea de c ătre o instan ță sau prin autentificarea de c ătre un notar public;
– garanteaz ă faptul că medierea are loc într-o atmosfer ă de confiden țialitate;
– garanteaz ă că părțile nu își pierd dreptul de a se adresa instan țelor judec ătoreș ti
sau arbitrale în caz de e șec al medierii.

Potrivit legisla ției U.E., procedura medierii este guvernat ă de urm ătoarele principii
fundamentale: imparțialitatea (mediatorii sunt neutri și nu iau partea niciunei persoane în litigii),
confidențialitatea (discuțiile în cadrul procesului de mediere și documentele care se prezint ă cu
această
ocazie nu pot fi folosite ca probe în instan ță) și caracterul voluntar al medierii (medierea
este o opțiune suplimentar ă pentru a pune cap ăt conflictului).

1 Legea nr. 192 din 22.05.2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicat ă în Monitorul Oficial,
Partea nr. 44 din 22 mai 2006.Aceasta a fost modificat ă și completat ă de Legea nr. 370/2009, OG nr. 13/2010, Legea
nr.202/2010, Legea nr. 115/2012, Ordonanț a de urgen ță nr.90 din 12.12.2012, Ordonan ța de urgen ță nr.4 din 31.01.2013.

136
Modul de aplicare al Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului
privind anumite aspecte ale medierii în materie civil ă și comercial ă a fost analizat în anul 2016 în
cadrul Raportului Comisiei c ătre Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social
European.
Potrivit acestuia de și progresele statelor membre nu au fost seminificative, totu și
„Directiva a oferit valoare ad ăugată european ă”1, prin cre șterea gradului de con știentizare în
rândul legiuitorilor na ționali cu privire la avantajele medierii.
De asemenea, în Raport se apreciaz ă că „Directiva a avut un impact semnificativ asupra
legislației statelor membre, realizându-se un pas important în promovarea accesului la
soluționarea alternativă a litigiilor și în asigurarea unui raport echilibrat între mediere și
procedurile judiciare ” 2.
Raportul identific ă o serie de dificult ăți privind func ționarea efectiv ă a sistemelor de mediere
naționale, legate, în principal, de lipsa unei „cul turi de mediere” în statele membre, de cunoa șterea
insuficient ă a modului de tratare a cazurilor transfrontaliere, de nivelul sc ăzut al con știentiză rii
medierii și de funcționarea deficitar ă a mecanismelor de control al calit ății medierii.
De asemenea, disfunc ții s-au înregistrat pe linia colabor ării între mediatori și judecătorii,
Raportul precizând c ă „instanțele încă au rețineri în a trimite p ărțile să recurgă la mediere” 3.
Medierea în cauzele penale este încurajat ă de Uniunea European ă prin Recomandarea nr. R
(99) 19 a Comitetului de Mini ștri cu privire la medierea în materie penal ă (în continuare
Recomandare)4. Prin aceast ă Recomandare statele me mbre sunt îndemnate să încurajeze aceast ă
procedură în soluționarea litigiilor dintre victime și infractori, ca pe o opț iune flexibil ă,
cuprinzătoare, utilă , participativ ă, complementar ă sau alternativ ă procedurilor penale tradi ționale.
Potrivit argumentelor prezentate în Recomandare, acesta „ are în vedere interesul legitim
al victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecin țelor victimiz ării lor, de a
comunica cu infractorul și de a ob ține scuze și compensa ții”. Totodat ă, aceasta consider ă că „este
important a înt ări inculpa ților sentimentul responsabilit ății și de a oferi acestora ocazii concrete
de a se îndrepta, lucru ce ar facilita reinser ția și reabilitarea lor”.
Recomandarea „ se aplică orică rui proces prin care victimei și infractorului li se d ă
posibilitatea, în cazul în care ace știa consimt în mod liber, s ă participe activ la rezolvarea
problemelor ap ărute în urma infrac țiunii cu ajutorul unei ter țe părți imparțiale (mediator) ”.
Recomandarea arat ă că „procesul de mediere trebuie s ă se desfăș oare într-o manieră
imparțială , pe baza elementelor cazului și a nevoilor și dorințelor părților. Mediatorul trebuie s ă
respecte întotdeauna demnitatea pă rților și să garanteze c ă părțile se comport ă respectuos una
cu alta. ” Totodat ă, „acordurile trebuie încheiate în mod voluntar de c ătre părți” și „trebuie să
conțină numai obliga ții rezonabile și proporționale ”, iar mediatorul trebuie s ă raporteze
autorităților de justi ție penală rezultatul medierii. Achit ările bazate pe acordurile de mediere
trebuie să aibă acelaș i statut ca hot ărârile judec ătoreș ti și trebuie să excludă urmărirea în justi ție
pentru
aceleași fapte.

1 Raportul Comisiei că tre Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind aplicarea
Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civil ă și
comercial ă, p. 4.
2 Raportul Comisiei că tre Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind aplicarea
Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civil ă și
comercial ă, p. 4.
3 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52016DC0542, accesat în data de 01.02.2017, ora 10.00.
4 https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?p=&Re f=Rec(99)19&Language=lanRomanian&Ver=ori ginal&Site=COE&BackColorInternet= eff
2fa&BackColorIntranet=eff2fa&BackCol orLogged=c1cbe6&direct=true, accesat în data de 01.02.2017, ora11.00.

137
3. Medierea în statele membre ale Uniunii Europene
Atât Directiva, cât și Recomandarea au fost preluate și puse în aplicare în mod diferit de
statele Uniunii Europene func ție de cultura în domeniul solu ționării pe căi amiabile a disputelor și
interesul legiuitorilor na ționali. Relevante în acest sens sunt urm ătoarele exemplific ări:
În Anglia , există o specializare a mediatorilor în litigii civile/comerciale și în litigii din
dreptul familiei.
Mediatorii profila ți pe disputele civile/comerciale sunt înscri și pe tabloul Consiliului de
Mediere Civil ă, organism care colaboreaz ă cu Ministerul Justi ției și instanțele engleze. Medierea
civilă nu este reglementat ă d e o l e g e s p e c i a l ă însă normele de procedur ă civilă engleze
încurajeaz ă părțile să recurgă la mediere.
Mediatorii specializa ți în litigiile de dreptul familiei sunt înscri și în diferite oraniza ții care
sunt afliate la Consiliul de Mediere în Cauze de Dreptul Familiei. Consiliul are rolul de a armoniza
standardele în medierea familială și de a reprezenta organiza țiile membre în rela țiile cu
administra ția. Medierea familial ă este voluntar ă și este încurajat ă de autorit ăți.
Deși medierea
este o procedur ă voluntar ă, totuș i participarea sau nu la ședința de
mediere înainte ș i în timpul derul ării procedurilor judiciare este luat ă în considerare la stabilirea
cheltuielilor de judecat ă pentru partea care a pierdut procesul. De asemenea, în situa ția în care
părțile urmează s ă solicite ajutor public judiciar, ob ținerea acestuia este condi ționată de
participarea la o ședință de informare privind medierea.
În Anglia nu exist ă un Cod de etic ă profesională pentru mediatori și nici o institu ție de
formare profesional ă pentru mediatorii englezi, ace știa fiind forma ți în sectorul privat.
Potrivit Directivei, păr țile pot solicita instan ței competente sau altor organisme cu atribu ții
jurisdicționale să încuviin țeze acordurile de mediere și să emită hotărâri care s ă consfin țească
înțelegerea p ărților.
În F
ranța medierea este reglementat ă prin Ordonan ța nr. 2011-1540 din 2011. Aceasta
stabilește cadrul pentru rezolvarea amiabilă a diferendelor între p ărți. Potrivit ordonan ței
medierea are aplicabilitate atât în cazul medierilor transfrontaliere, cât și în cazul celor interne.
Părțile pot recurge la mediere în orice tip de litigiu cu condi ția ca medierea s ă nu aduc ă „atingere
așa-numitei ordini publice imperative ” 1. Preponderent cazurile provin din litigiile de familie.
Ordonanța definește noțiunea de mediere, men ționează calitățile pe care trebuie să le aibă
mediatorul și reaminte ște principiul confiden țialității medierii. Unele dintre prevederile legii
franceze a medierii se reg ăsesc în dispoziț iile Cărții a V-a a Codului de procedur ă civilă al Franței.
Astfel, de și medierea este voluntară , totuși judecătorul poate s ă desemneze un ter ț „care să ajute
părțile să găsească o soluție care să stingă conflictul (art. 131, alin. 1 din C. proc. civ francez).
În Franța nu exist ă o autoritate central ă sau guvernamental ă care să coordoneze profesia,
mediatorii fiind afilia ți la diferite organiza ții profesionale2.
La nivel na țional, nu exist ă un Cod de etic ă profesional ă și nici o institu ție națională
specializat ă în formarea mediatorilor, ace știa urmând diferite cursuri asigurate de firme private.
Privitor la acordul de mediere, acesta poate s ă dobândeasc ă titlu executoriu în temeiul
art. 1565 din Codul de procedura civilă sau poate s ă fie consfin țit de către judec ătorul cu
competen ță în materia contenciosului în cauz ă.

1 https://e-justice.europa.eu/content_media tion_in_member_states-64-fr-ro.do?member=1, accesat în data de 02.02.2017, ora
14.00.
2 Cele mai importante organiza ții neguvernamentale franceze în domeniul medierii sunt: A ssociation pour la Médiation
Familiale -, Fédération Nationale des Asso ciations de Médiation Familiales, Centre de Médiation et d’Arbitrage de Paris,
l’Institut d’Expertise, d’Arbitrage et de Médiation, Fédération des Médiateurs et Chargés de Mission libéraux, Fédération
Nationale des Centres de Médiation,– informa ții culese de pe https://e-justi ce.europa.eu/content_mediation_
in_member_states-64-fr-ro.do?member=1, accesat în data de 02.02.2017, ora 14.00.

138
În Germania medierea este reglementat ă prin Legea pentru promovarea medierii și a altor
căi de solu ționare extrajudiciară a litigiilor din 21 iulie 2012. Aceasta cuprinde doar dispozi ții
generale privind medierea (p ărțile și mediatorii având posibilitatea s ă organizeze cum doresc
ședințele de mediere), îns ă conține prevederi ferme privind impar țialitatea și confiden țialitatea.
Medierea este permisă în toate tipurile de litigii, cu excep ția celor pentru care legea
interzice expres acest lucru. Aceasta este susținută de autorit ățile germane, inclusiv prin
introducerea în codurile de procedur ă a unor stimulente/sanc țiuni.
Accesul la profesie nu este reglementat și nu exist ă o institu ție la nivel na țional care s ă
asigure formarea mediatorilor, aceasta fiind furnizată de asocia ții, organiza ții, universit ăți,
întreprinderi și persoane fizice. Mediatorii sunt înscri și în organiza ții1 .
Acordurile rezultate din procesul de mediere pot fi puse în executare cu asisten ța unui
avocat sau a unui notar, potrivit art. 796a – 796c și art. 794 din Codul de procedur ă civilă.
În Italia, medierea este sus ținută de Guvern, care o consider ă ca fiind deosebit de
eficientă în soluționarea conflictelor și este legiferat ă prin Decretul legislativ nr. 28/2010 ș i prin
Ordinul ministerial nr. 180/ 2010. Aceasta este furnizat ă de organiza ții de mediere care sunt
înscrise într-un registru admi nistrat de Ministerul Justi ției și publicat pe site-ul acestei institu ții.
Participarea la mediere este voluntar ă, deși poate fi sugerat ă de un judec ător sau impusă
printr-un contract semnat de p ărți. Taxele aferente procedurii de mediere sunt prev ăzute în
Ordinul ministerial nr. 180/2010.
Admiterea în profesie este reglementat ă prin dispozi țiile art. 4 ali.(3) lit. (b) din Ordinul
ministerial nr. 180/2010. Persoanele care doresc s ă exercite profesia de mediator trebuie s ă
îndeplineasc ă următoarele condi ții: să dețină o diplom ă universitar ă corespunzând unei perioade
de cel pu țin trei ani de studii, s ă fie membru al unei asocia ții sau organizaț ii profesionale; s ă fi
urmat cursuri de perfec ționare de cel pu țin doi ani cu furnizorii de formare acredita ți de
Ministerul Justi ției; să fi luat parte, ca stagiari la cel pu țin douăzeci de cazuri de mediere.
Furnizorii de formare profesional ă în domeniul medierii sunt organisme publice sau private
acreditate de c ătre Ministerul Justi ției.
Acordurile de mediere, potrivit art. 12 din Decretul legislativ nr. 28/2010 pot fi autentificate
/încuviințate, la cererea oric ăreia dintre p ărți, de către președintele instan ței în a c ărei rază
teritorială își are sediul organiza ția de mediere. Acordul încuviin țat constituie titlu executoriu.
În Belgia , Comisia Federal ă pentru Mediere (în continuare Comisie) coordoneaz ă la nivel
național activitatea de mediere și garanteaz ă calitatea ș i buna desf ășurare a acesteia. Comisia are
atribuții de reglementare și ține eviden ța mediatorilor autoriza ți.
Medierea este o procedur ă voluntar ă, însă în domeniul dreptului familiei judec ătorul are
obligația să informeze p ărțile cu privire la existen ța și posibilitățile oferite de mediere. Se poate
recurge la mediere în materie de: drept civil (inc lusiv litigiile familiale), drept comercial, dreptul
muncii. Exist ă de asemenea o mediere penal ă și reparatorie, îns ă aceste domenii nu intră în
competen ța Comisiei. Medierea este contra cost, onorariul se stabile ște de comun acord între
mediator și părți. La solicitarea p ărților cu venituri modeste, autorit ățile pot acorda sprijin
financiar pentru plata onorariului mediatorului.
Formarea este asigurată de firme private agreate de Comisie. Pentru a deveni mediator
autorizat, persoanele interesate trebuie să parcurgă un program de preg ătire de 60 de ore. Pe lâng ă
pregătirea inițială mediatorii trebuie s ă parcurgă programe specifice pentru fiecare tip de mediere.

1 Cele mai importante organiza ții neguvernamentale germane în domeniul medierii sunt: Bundes-Arbeitsgemeinschaft für
Familien-Mediation, Bundesverband Medi ation, Bundesverband Mediation in Wirt schaft und Arbeitswelt Centrale für
Mediation GmbH & Co. KG și Arbeitsgemeinschaft Mediation im Deutschen Anwaltverein – informa ții culese de pe
https://e-justice.europa.eu/content_me diation_in_member_states -64-de-ro.do?member=1, accesat în data de
02.02.2017, ora 14.30.

139
În Belgia exist ă un Codul de conduit ă, cu dispozi ții obligatorii pentru to ți mediatorii.
Privitor la acordul de mediere, potrivit art. 1733 ș i art. 1736 din Codul de procedur ă civilă
belgian, acesta poate fi supus încuviin țării instan ței și transpus într-o hot ărâre judec ătorească
care să-i confere for ța probant ă a unui act autentic și executoriu. De asemenea, acordul poate fi
supus autentific ării notarului.
În România, medierea este considerat ă ca fiind „o activitate de interes public” 1 și este
reglementat ă de Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (care
a fost modificat ă și completat ă de mai multe ori).
Potrivit legii medierii „ organele judiciare și arbitrale, precum și alte autorit ăți cu atribu ții
jurisdicționale informeaz ă părțile asupra posibilit ății și a avantajelor folosirii procedurii medierii și
le îndrum ă să recurgă la aceast ă cale pentru solu ționarea conflictului dintre ele ” 2.
Prevederile Legii nr. 192/2006 sunt completate de dispozi ții din Codul de procedur ă civilă,
Codul de procedur ă penală, O. U. G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civil ă,
și ale altor acte normative.
Legiuitorul român a prev ăzut o serie de stimulente pentru cei care în țeleg să-și soluționeze
pe calea medierii conflictele (reduceri semnificative la taxa de timbru și ajutor public judiciar pentu
plata onorariului mediatorului) și sancțiuni pentru cei care refuz ă să urmeze aceast ă procedur ă sau
cel puțin să participe la o ședință de informare privind aceast ă alternativ ă la justiție.
Poate fi supus medierii orice conflict civil (sunt incluse aici și disputele privitoare la rela țiile
de familie, litigiile între profesioni ști, inclusiv latura civil ă din cauze penale), cu excepția celor
privitoare la drepturi asupra c ărora părțile nu pot s ă dispună. De asemenea, pot fi solu ționate
prin mediere cauzele penale privitoare la infrac țiuni pentru care, potrivit legii, retragerea
plângerii prealabile sau împ ăcarea părților înlătură răspunderea penal ă.
În Româ
nia, activitatea pe linie de mediere este coordonat ă de Consiliul de Mediere,
organism autonom, cu personalitate juridic ă, de interes public, care, în principal, are urm ătoarele
atribuții: promoveaz ă medierea și reprezint ă interesele mediatorilor; autorizeaz ă mediatorii;
elaboreaz ă standardele de formare profesional ă și urmărește respectarea acestora; adoptă Codul
Etic și Deontologic și normele de răspundere disciplinară, face propuneri pentru completarea și
corelarea legisla ției privind medierea, colaboreaz ă cu alte structuri similar din UE.
Mediatorii sunt absolven ți de studii superioare, care au absolvit un curs de formare ini țială
de 80 de ore ș i au o vechime în munc ă de cel pu țin 3 ani. Dup ă autorizare ace știa sunt înscri și pe
Tabloul Mediatorilor, administrat de Consiliul de Mediere. Mediatorii sunt afilia ți la asocia ții
profesionale și din 2015 sunt organiza ți în Corpuri Profesionale Jude țene.
Medierea este, potrivit dispozi țiilor Legii nr. 192/2006, o procedur ă voluntară, care se
desfășoară în condi ții de neutralitate, impar țialitate, confi dențialitate. Ea se poate desf ășura atât
înainte de începerea procedurilor judiciare, pe toat ă perioada derul ării acestora și chiar ș i în faza
de executare silit ă.
Privitor la procedur ă, aceasta este u șor de parcurs ș i beneficiaz ă de flexibilitate, ședințele
de mediere putând fi organizate la orice or ă, în orice zi, atât la sediul profesional al mediatorului,
cât și în alte loca ții. Părțile pot fi reprezentate în cadrul procedurii medierii de alte persoane în
baza unei procuri speciale. Medierea este cont ra cost, onorariile sunt fixate potrivit în țelegerii
dintre mediator și părți.
La sfârșitul procedurii medierii indiferent de rezultatul acesteia p ărțile sunt obligate s ă
semneze un proces verbal, din care un exemplar trebuie depus la instanța de judecat ă/arbitral ă
sau la organele judiciare, când litigiul se afl ă în lucru la acestea.

1 Art. 4 alin. 1 din Legea nr . 192/2006 privind medierea și organizarea profes iei de mediator.
2 Art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

140
În situația în care p ărțile au ajuns a o în țelegere total ă sau parțială , acestea pot s ă încheie
un Acord de mediere. Acesta are valoarea unui înscris sub semn ătură privată și nu trebuie să
conțină prevederi care s ă aducă atingere legii și ordinii publice. Pentru a avea for ța probant ă a
unui înscris autentic, legea medierii precizeaz ă că acesta poate fi supus autentific ării notarului
sau încuviin țării instan ței de judecat ă în vederea emiterii unei hot ărâri de expedient care s ă
cuprindă înțelegerea păr ților. Deși Legea nr. 192/2006 nu prevede explicit, acordul de mediere,
cu condiția ca părțile să încheie o conven ție arbitral ă în acest sens, poate fi supus încuviin țării
instanțelor arbitrale, care pot s ă pronunțe o hotărâre definitiv ă și obligatorie, care co nstituie titlu
executoriu și are forța probant ă a unui înscris autentic .
În situaț ia în care acordul de mediere a intervenit într-un litigiu aflat pe rolul unei instan ței
judecătorești sau arbitrale, acordul trebuie depus la dosarul ca uzei în vederea consfin țirii acestuia.
Atunci când litigiul mediat se referă la transferul unui drept de proprietate asupra unui
bun imobil sau la constituirea unui drept real, pe ntru a produce efecte juridice, acesta trebuie
autentificat de notar sau încuviin țat de instanța de judecat ă.
Procedura autentific ării acordului de mediere, mai ales a celor privitoare la transferul
dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și constituirea unor drepturi reale, „ a generat
numeroase dispute între mediatori și notari publici” 1, acestea fiind solu ționate prin completarea
cu încă două aliniate a art. 77 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

În concluzie, pentru ca politicile Uniunii Europene în materie de justi ție să fie eficiente ș i
să conduc ă la crearea unui veritabil spațiu european de justi ție la care cet ățenii Uniunii,
indiferent de țara de origine, s ă poată apela cu șanse egale, este necesară crearea unei legisla ții
la care să se raporteze toate statele membre.
Privitor la politica de solu ționare pe c ăi alternative a litigiilor transfrontaliere și interne ale
statelor membre și transpunerea Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civil ă și comercial ă și a
Recomand ării nr. R (99) 19 a Comitetului de Mini ștri cu privire la medierea în materie penal ă în
legislația statelor membre UE, consider c ă trebuie create o serie de mecanisme de îndrumare ș i
control care s ă se implice mai ferm în aceast ă activitate.
Medierea constituie o solu ție simplă și necostisitoare care poate spori eficien ța sistmelor
europene de justi ție și poate cond uce la un climat de lini ște și stabilitate, la o cre ștere economic ă
și la o viață mai bun ă pentru cetățenii Uniunii Europene.

Bibliografie:

1. Costică Voicu, Strategia de securitate intern ă a Uniunii Europene, Curs pentru masterat, vol.I, Bucure ști, 2010;
2. Să înțelegem politicile Un iunii Europene: Justi ție, drepturi fundamentale și egalitate, Comisia European ă,
Direcția General ă Comunicare și Informarea Cet ățeilor, Luxembrug, 2015;
3. Rodica Vlaicu, Confluen țe între activitatea mediatorilor și notarilor publici, Valahia University,volumul XXV,
Editura Bibliotheca, Târgovi ște, 2015;
4. Dumitru-Virgil Diaconu, Medierea în ca uzele penale, Editur a C.H. Beck, Bucure ști, 2012;
5. Fănuța Lișman, Medierea în procesul civil, Editura Universitar ă, 2011;
6. Dumitru A.P. Florescu, Adri an Bordea, Medierea, Editur a Universul Juridic, 2010;
7. Claudiu Ignat, Zeno Șustac, Cristi Danile ț, Ghid de Mediere, Editura Universitar ă, 2009;
8. Revista Român ă de Alternative Dispute Resolution, Anul I, nr. 1, 2012, Editura Nomina Lex;
9. Revista Român ă de Alternative Dispute Resolution, Anul I, nr. 2, 2012, Editura Nomina Lex;

1 Rodica Vlaicu, Confluen țe între activitatea mediatorilor și notarilor publici, Valahia University,volumul XXV, Editura
Bibliotheca, Târgovi ște, 2015, p.82

141
10. Daniela Roman, Dumitru Opinc ă, Adrian Apostu, Medierea penal ă: un proces restaurativ, Editura Stef, Ia și, 2014;
11. Medierea în comunitate, Raport informativ, Bucure ști, 2008;
12. Gabriel Bowling, David A. Hoffman, Psihol ogia mediatorului, Editura Trei, Bucure ști, 2012;
13. Freddie Strasser, Paul Rondolph, O perspectiv ă psihologic ă asupra solu ționării conflictelor, fmmm.ro,
București, 2012;
14. Donald Mac Gillarvry, Acum încotro? Medierea divor țurilor. Întâmpl ări și experien țe din viața unui mediator,
Editura Heritage;
15. Revista Medierea tehnic ă și artă nr. 15/2011;
16. Revista Medierea tehnic ă și artă nr. 23/2012;
17. Zeno Șustac, Legisla ția profesiei de mediator, Universul Juridic, Bucure ști, 2015;
18. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profes iei de mediator;
19. Ordonanța nr. 51/2008 privind ajutorul pub lic judiciar în materie civil ă;
20. https://e-justice.europa.eu/content_e u_overview_on_mediation-63-ro.do;
21. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52016DC0542;
22. https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?p=& Ref=Rec(99)19&Language =lanRomanian&Ver=origi nal&Site=eff2fa&Back
ColorIntranet=eff2fa&BackColor Logg ed=c1cbe6&direct=true;
23. https://e-justice.europa.eu/content_me diation_in_member_ states-64-ro.do.