-Revistă de istorie și cultură – AN III NUM ÃR 6 Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015 2 Astra Salvensis -review of history and culture, year III,… [619796]

ASTRA SALVENSIS
-Revistă de istorie și cultură –

AN III NUM ÃR 6

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
2
Astra Salvensis -review of history and culture, year III, No. 6, 2015

Review edited by ASTRA
Nãsãud Department, Salva Circle
and
,,Vasile Moga” Department from Sebe ș

Director: Ana Filip

Deputy director: Iuliu -Marius Morariu

Editor -in-chief: Mihai -Octavian Groza

FOUNDERS:

Ioan Seni, Ana Filip, Romana Fetti, Vasilica Augusta G ãzdac,
Lumini ța Cuceu, Iuliu -Marius Morariu

SCIENTIFIC COMMITTEE:

PhD. Mircea -Gheorghe Abrudan, ,,Babe ș-Bolyai” University , Cluj -Napoca;
PhD. Lecturer Daniel Aron Alic, ,,Eftimie Murgu " University, Reșița;
PhD. Emil Arbonie, ,,Vasile Goldi ș” University, Arad;
PhD. Ass ist. Prof. Ludmila Bãlțat, ,,B. P. Hașdeu” University, Cahul;
PhD. Lecturer Maria Barbã, ,,B. P. Hașdeu” University, Cahul;
PhD. Prof. Nicolae Bocșan, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Ass oc. Prof. Ioan Cârja, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Luminița Cornea, Independent Researcher, Sfântu Gh eorghe;
Phd. Lecturer Mihai Croitor, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Prof. Theodor Damian, The Romanian Institute of Orthodox Theology and
Spirituality/Metropolitan College, New York;
PhD. Dorin Dologa, National Archives of Romania, Bistrița -Nãsãud Districtual
Service;
PhD. Prof. Lucia Fetcu, University of Bucharest;
PhD. Assoc. Prof. Olimpia Iacob, ,,Ion Popescu de la Brad” University, Iași;
PhD. Bogdan Ivanov, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Assoc. Prof. Rastko Jovic, University of Belgrade;
PhD. Lecturer Adriana Denisa Manea, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Victor Mãruțoiu, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Assist. Marius Andrei Mocan, University of Medicine and Pharmacy, Cluj –
Napoca;
PhD. Lec turer Ioan Morariu, ,,Titu Maiorescu” University, Bucharest;
PhD. Assist. Ioana Iacob Mudure, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Luiza Palanciuc -Șora, ,,Benjamin Fondane” Institute, Paris;
PhD. Vlad Popovici, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Nap oca;
PhD. Lilia Rufanda, University of Kapokidistrian, Athens;
PhD. Assoc. Prof. Ana Victoria Sima, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Doru Sinaci, ,,Vasile Goldi ș” University, Arad;
PhD. Prof. Grigore Smeu, ,,Constantin Brâncuși” University, Târgu -Jiu;
PhD. Assist. Radu Suciu, University of Genève/University of Fribourg;
PhD. Assoc. Prof. Inocent -Maria Vladimir Szaniszlo, Catholic University of
Ružomberok, Košice;
PhD. Mihai Șora, Independent Researcher, Honorary Member of Romanian
Academy, Bucharest;
PhD. Valentin Talpalaru, Museum of Romanian Literature, Iași;
PhD. Assoc. Prof. Teofil Tia, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Assoc. Prof. Vasile Timiș, ,,Babeș -Bolyai” University, Cluj -Napoca;
PhD. Assist. Lucian Turcu, ,,Babeș -Boly ai” University, Cluj -Napoca .
EDITORIAL BOARD:

Mihai -Octavian Groza (Cluj –
Napoca), Iuliu -Mari us Morariu
(Cluj -Napoca), Diana -Maria
Dãian (Cluj -Napoca), Andrei
Pãvãlean (Cluj -Napoca), Adrian
Iușan (Cluj -Napoca), Grigore –
Toma Some șan (Cluj -Napoca),
Andrei Faur (Cluj -Napoca),
Gabriela -Margareta Nisipeanu
(Cluj -Napoca) , Daria Otto
(Wien ), Petro Darmoris (Liov),
Flavius Cristian M ãrcãu (Târgu-
Jiu), Olha Soroka (Liov), Tijana
Petrovic (Belgrade) , Robert
Mieczokwski (Warsaw)

Translation of abstracts:

Daniela -Maria Stanciu
Gabriela -Margareta Nisipeanu

Covers:

Ana Platon (Cluj -Napoca)

Indexation:

Ulrich’s Periodicals Directory,
IndexCopernicus International,
Ebsco, RePEc, CEEOL, Google
Academic, ORCID, Universal
Impact Factor.

ISSN 2393 -4727
ISSN -L 2344 -1887

The responsibility for the articles
and studies published it bel ongs
to the authors.

Please send any e -mail to the
following address:

astrasalva@yahoo.com
astra salva@gmail.com
grozamihai@ymail.com

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
3
CUPRINS/CONTENTS

Editorial……………… …………………………… ..………………p. 7

ISTORIE/HISTORY:

Denis LIBONI
Identitatea provincialã între imaginar politic și istoriografie: coordonatele
spațiale și temporale ale Novorosiei (1825 -1845)/The Provincial Identity
between Political Imaginary and Historiography : the Spatial and
Chronological Coordinates of Novorossiya (1825 -1845)…………… …p. 10

Cristian CONSTANTIN
Impactul carantinei dunãrene asupra comerțului internațional cu cereale
din regiunea Dunãrii de Jos (1829 -1953)/The Impact of the Danube
Quarantine on the International Trade with Grains in the Lower Danube
Region ( 1829 -1853)…………………………………………………p. 21

Silviu Marcel COSTIN
Fragmente din istoria zbuciumatã a unui lãca ș de cult uitat: biserica de
lemn din Șoimeni /Excerpts from the Troubled History of a Forgotten
Worship Place: the Wooden Church from Șoimeni …………………p. 32

Mihai -Octavian GROZA
Din istoria m ai puțin cunoscutã a Marelui Rãzboi. Instituirea ,,graniței
culturale”, arestarea, încarcerarea și deportarea preoților români
transilvãneni în Ungaria (1916 -1918) /From the less known History of
the Great War. The Establishment of ,,Cultural Border ”, Arrests,
Incarceration and Deportation of Romanian Priests from Transylvania in
Hungary ……………………………………………………………p. 43

Ionel SIGARTEU
Legiunea Român ã de Vânãtori transilvãneni și bucovineni în rãzboiul
civil din Rusia (1918 -1920)/The Romanian Huntsman Legion of
Transylvanians and Bukovinians in the Russian Civil War (19 18-
1920)……………………………………………………………. …p. 61

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
4 Lucian TURCU
Între credințã și țarã. Reconcilierea regelui Ferdinand I al României cu
Biserica Catolicã (etapa postbelicã)/Between Faith and Country. The
Reconciliation of King Ferdinand I of Romania with the Catholic
Church (P ostwar Stage)………………………………………….…p. 7 3

Silviu MUREȘAN
Preocupãri istoriografice la Ioan Dimitrie Suciu: ,,Macedo –
Românii”/Historiograpghic Interests at Ioan Dimitrie Suciu: ,,The
Macedo -Romanians”…………………………………………… ….p. 8 8

Flavius -Cristian MÃRCÃU
Revolution from Sibiu (1989)/R evoluția din Sibiu (1989)……………112

Valeria CHELARU
The New Dynamic of Centre -Periphery Relation: Vladimir Putin and
Ramzan Kaydov in the North Caucaus/Noua dinamicã a relației centru –
periferie: Vladimir Putin și Ramzan Kadyrov în Caucazul de
Nord ………………………………………………………………p. 120

STUDII CULTURALE/CULTURAL STUDIES:

Adriana Denina MANEA
Interela ția profesor -elev-familie -societate promovat ã prin partener iatul
educa țional/ The Interelation Teacher -Student -Family -Society Promoted
through Educatio nal Partnership………………………………….p. 132

Emilia -Sanda CÎRCEIE
Dezvoltarea inteligen ței pre școlarilor și școlarilor mici/The
Development of the Preschools and Primary School Students
Inteligence………………………………… ………………………p. 137

Delia MUSTE
Aspecte privind motivația pentru învãțare la vârsta adultã/Aspects
regarding the Learning Moti vation at the Adult Age………………p. 147

Maria BARBÃ
Educația centratã pe copil la vârsta pre școlarã în Republica
Moldova/The Child -Centered Education at the Pre -School Age in the
Moldav ia Rep ublic…………………………………………………p. 152

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
5 Corina RADU
Familia temporar dezintegratã: factor ce afecteazã succesul pre școlar al
elevului (Studiu de caz: Republica Moldova)/The Temporarily
Disintegrated Family: an Aspect that Affects the Pupil’s School Success
(Case Study: Mol davia Republic)……………………………….…p. 162

EVOCÃRI/EVOCATION:

Nicolae DUMBRÃVESCU
Petru Bonta: un martir uitat al Revoluției de la 1848 -1849 din
Transilvania/Petru Bonta: a Forgotten Martyr of the 1848 -1849
Revolution fr om T ransylvania…………………………………….p. 173

Iuliu -Marius MORARIU
Preotul Vasile Dumbravã (1854 -1907) și activitatea lui pastoralã în
localitãțile Bichigiu și Salva/Priest Vasile Dumbravã (1854 -1907) and his
Pastoral activity in Bichig iu and Salva……………………………..p. 180

Mãdãlina MÃRGINEAN
Episcopul militar Partenie Ciopron și reforma instituției clerului
militar/Military Bishop Partenie Ciopron and the Reform of the
Institution of Military Clergy……… ………………………………p. 187

CRONICÃ/CHRONICLE:

Ana FILIP
Adunarea Generalã a Despãrțãmântului Nãsãud al ASTREI (13 februarie
2016) ……… …………………………………………………… …p. 196

Gabriela NISIPEANU
Lansare de carte la Universitatea ,,Babe ș-Bolyai” Cluj -Napoca……p. 201

RECENZII/BOOK REVIEWS:

Ioan -Aurel Pop (coordonator), Mihai Dãncu ș, Adinel Ciprian Dincã,
Andreea Mârza , Diplome maramureșene din secolele XVI -XVIII, provenite din
colecția lui Ioan Mihalyi de Apșa , Cluj-Napoca, Centrul de Studii
Transilvane, 2012, 448 p. ( Marian Horvat)…………………………p. 207

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
6 Regimentul I românesc de granițã (nr. 16) din Transilvania de la înființare pânã la
sfârșitul r ãzboaielor napoleoniene (1762 -1815), ediție, traducere, studiu
introductiv, note explicative și anexe de Costin Feneșan , Cluj -Napoca,
Centrul de Studii Transilvane, 2015, 302 p.+VIII ilustrații (Mircea –
Gheorghe Abrudan)…………………………… …………………p. 208

Teodor Vârnav , Istoria vieții mele , Iași, Polirom, 2015, 144 p. (Andrei
Sabin Faur)………………………………………………………. .p. 212

Mite Kremnitz , Regele Carol al României. Povestea unei vieți , traducere din
limba germanã și note de Roland Schenn, prefațã Sorin Liviu Damean,
Bucur ești, Editura Corint Books, 2014, 160 p. (George Paul
Moldovan)…………………………………………………… ……p. 215

Lucian Boia , Primul Rãzboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretãri ,
Bucure ști, Editura Humanitas, 20 14, 120 p. (Ionuț Filipescu)……. .p. 219

Laurence Rees , Auschwitz. Naziștii și ,,soluția finalã” , traducere de
Gabriela Tãnase, Bucure ști, Editura Rao, 2010, 377 p. (Diana -Maria
Dãian)…………………………………………………………… .p. 224

Sorin Mitu , La historia de Asia moderna. Desde los grandes descubrimientos
geográficos hasta la Primera Guerra Mundial , traducido por Fabianni
Belemuski y Javier de la Fuente, Madrid/London/New York, Niram Art,
2014, 168 p. (Mih ai-Octavian Groza)………………………………p. 229

Nicolae Dumbrãvescu (coordonator), Tinerii istorici și cercetãrile lor , Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2014 , 215 p. (Iuliana Baghici)…………p. 232

Cristian Bãdilițã , Emanuel Conțac (editori), Și cerul s -a umplut de
sfinți…Martiriul în Antichitatea cre știnã și în secolul XX , Bucure ști, Editura
Curtea Veche, 2012, 571 p. (Cãlin Emilian Cira) …………………. .p. 234

Cosmin Borza , Marin Sorescu. Singur printre canonici , Bucure ști, Editura
Art, 2014, 260 p. (Raluca Nicoleta Uilean -Isciuc)………… .……… .p. 236

Lista autorilor /Contributors …………………………… ……….p. 239

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
7 EDITORIAL

Cultura este unul dintre domeniile care solicit ã multã dãruire de
sine, abnega ție, rigoare și corectitudine. În decursul ultimilor trei ani,
revista Astra Salvensis a devenit, din aproape în aproape, o publica ție
marcant ã, serioas ã, rezultatele eforturilor depuse de comitetul editorial
materializ ându-se prin cele șase numere deja ap ãrute. Bunele rezultate se
vãd și prin includerea publica ției noastre în cadrul unor baze de date
interna ționale prestigioase (CEEOL, EBSCO, Ulrich’s Periodicals
Directory, Index Copernicus International, Scipio, ORCID, RePEc,
Google Academic), pozi ție la care unele publica ții din mediul academic
românesc doar aspir ã.
Revista Astra Salvensi s a oferit și oferã în continuare un cadru
propice valorific ãrii cercet ãrilorștiințifice at ât prin membrii comunit ãții
locale, c ât mai ales prin tinerii cercet ãtori care își aduc aportul, prin
energia și spiritul pozitiv, la regenerarea spiritului astrist. Asocia țiunea
Transilvan ã pentru Literatura și Cultura Poporului Rom ân, încã din
momentul reactiv ãrii sale, în anul 1990, se confrunt ã cu o serie de
probleme, cele mai stringente fiind discursul promovat ( naționalist, pe
alocuri xenofob, neadaptat noului context european )și structura
îmbãtrânitã (genera ția tânãrã fiind, pur și simplu, ignorat ã), care
amenin țãînsãși existen ța asocia țiunii. Din aceste motive, publica ția
noastr ã se adreseaz ã, în mod special, tinerilor intelectuali, exponen ți ai
noilor genera ții de istorici, teologi, pedagogi etc.
Materialele din acest num ãr au fost grupate în cinci mari secțiuni:
istorie, evoc ãri, studii culturale, cronic ãși recenzii. Datorit ã numãrului
mare de manuscrise trimise spre publicare, începând cu anul 2016, vom
propune cititorilor douã numere: unul care sã reuneascã studiile istorice,
iar un altul care va reuni studiile culturale (ambele urmând a fi lansate la
sfârșitul anului 2016). În acest format, începând cu revista care va purta
numãrul 10, Astra Salvensis va intra în patrimoniul Asoc iațiunii
Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român -ASTRA.
În încheiere , am dori sa ne împlinim plãcuta datorie de a
menționa pe cei care ne -au sprijinit, aducându -le calde mulțumiri.
Sentimente cu totul speciale, de gratitudine și recuno ștințã,exprimãm
Prea Sfin țitului P ãrinte Lucian, episcopul Caransebe șului, pre cum și
pãrintelui consilier cultural doctor Daniel Alic care, în buna tradi ție a
mecenatului bisericesc, au sprijinit f inanciar tip ãrirea celui de -al șaselea
numãr al revistei noastre.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
8 În final, dar nu în ultimul r ând, calde mul țumiri aducem tuturor
acelor care și-au adus aportul la apar iția acestui num ãr al revistei noastre
prin studiile, cronicile sau recenziile trimise spre publicare. În egal ã
mãsurã, sentimente cu totul specialeexprim ãm membrilor comit etului
științific în seama c ãrora a c ãzut sarcina verific ãrii calit ãții și autenticit ãții
manuscriselor trimise spre publicare, precum și membrilor comitetulu i
editorial care au preg ãtit, cu mult profesionalism, acest num ãr. Excelsior!
Vivat, floreat, crescat ASTRA!

Redactor -șef Mihai -Octavian Groza

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
9

Istorie/History

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
10 IDENTITATEA PROVINCIALĂ ÎNTRE IMAGINAR POLITIC
ȘI ISTORIOGRAFIE: COORDONATELE SPAȚIALE ȘI
TEMPORALE ALE NOVOROSIEI (1825 -1845)
The Provincial Identity between Political Imaginary and
Historiography: the Spatial and Chronological Coordinates of
Novorossiya (1825 -1845)

Dionisie L IBONI

Abstract: This study of the southern half of the actual Ukrainian State and
Bessarabia (named New Russia/Novorossiya during the imperial period) between 1825 and
1845 reveals that the Russian Administration succeeded in development of the local cultural
identity like as a constituent sub -unity of the pan -Imperial conscience. The success is indicated
by attempts of the first historians of the region, especially Apollon Skal’kovskii and Nikolai
Murzakevich, to establish an own vision of the past, which was ahistorical before the
instalment of regular administration of the Duke Potemkin -Tavricheskiy, acco rding to their
vision.
Keywords: New Russia/Novorossiya, symbolical geography,
Skal’kovskii, invention, settlement.

Novorosia a apărut sub semnul influen ței experien țelor
colonizatoare oferite de imperiile maritime occidentale. În secolele XVII –
XVIII, posesiunile coloniale de pe continentul american au fost grupate
în: Noua Anglie, Noua Fran țãși respectiv Noua Spanie. Prin procedeul
imita ției, Rusia tindea să -și consacre statutul de putere
regională.Ecaterina a II -a a descoperito oportunitate pe care im periul a
reușit sã o exploateze, cre ând o replică într -un spa țiu aflat la confluen ța
dintre trei centre de putere.
Cu certitudine, teritoriile de grani țăreprezentau primele ținte
pentru politica de extindere. Referindu -ne la zonele disputate, ne -a atras
atenția concep țiaprivind cele trei conota ții istorice ale
frontierei .1Ținuturile de stepă, situate de -a lungul coastei Mării Negre,
ilustrează elocvent juste țea raționamentului lui Alfred Rieber. Novorosia
apare în contextul confruntărilor dintre Rusia, Rzeczpospolita și Hanatul
Crimeii. În acela și timp, entitatea era creată cu scopul de a sedentariza,
„disciplina” popula țiile nomade. Nu în ultimul rând, Noua Rusie eraun
spațiu destinat pentru colonizări, scopul cărora era de a realiza disjunc ția
dintre ,,civiliza ție” și ,,barbarie ”.În expunerea argumentelor, vom avea ca

1 Alfred Rieber, ,,Complex Ecology of Eurasian Frontiers”, în Alexey Miller, Alfred
Rieber (eds.), Imperial Rule , Budapest, Central European University, 2004, p. 178.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
11 punct de plecare ipoteza potrivit căreia Novorosiadin Secolul Luminilor
a fost prima versiune oficială a viitorului Rusiei .2
Istoric al mentalită ților colective, Larry Wolff a remarcat prezen ța
conceptelor din ,,geografia filosofică” în discursul elitei intelectuale de la
sfârșitul veacului al XVIII -lea.3 Una dintre caracteristicile acestei practici
discursive, care mai apoi va m igra spre domeniul politicii pragmatice, o
reprezenta lejeritatea cu care se puteau inventa entită ți noi, cu propriile
denomina ții.Fiind promovată de ,,despo ții lumina ți”, mecanismele
acesteia au fost identificate de către Wolffîn cazul Gali ției.4 La rându l lor,
Novorosia și Basarabia de după 1812 constituie exemple de inven ție
grandioas ă. Procesul complex, de lungă durată, presupunea promovarea
unor politici de omogenizare în interiorul entită ților administrative. În
plus, se dorea amplasarea lor în alt context economic și politic, rezult ând
diferen țe cardinalefa ță de zonele învecinate, ca re nu făceau parte din
imperiu. Mașinăria de stat urmărea să creeze tabularasa ,astfel
încâtinstitu țiile noi s ă poată lua locul celortradi ționale .5
De asemenea, pentru călătorii și func ționarii din epoca Luminilor,
imaginea celuilalt era un punct de referin ță pentru întreaga structur ă a
textului de călătorie. În acest context, Noua Rusie n -a reprezentat vreo
excep ție de la regul ă. Dintr -o asemenea perspectiv ă, putem analiza mai
coerent relat ările scriitorilor, istoricilor și etnografilor ru și despre
diferen țele incontestabile dintre regiunile imperiului .6 Analiza acestor
jurnale e cu atât mai importantă, cu cât des coperim partea utilitară a lor.
Unele dintre acestea au servit în calitate de instrumente de lucru pentru
marii demnitari ai imperiului în dorin ța acestora de a organiza
interac țiunea cu autohtonii, cum a fost cazul impresiilor despre Basarabia
scrise deFi lip F. Vigel. Însemnările de călătorie au fost înregistrat e, sub
forma unor memorii și prezentate guvernatorului general, Voron țov, care

2 Willard Sunderland, Taming the Wild Field: Colonization and Empire on the Russian Steppe ,
Ithaca&London, Cornell University Press, 2004, p. 70.
3 Larry Wolff, Изобретая Восточную Европу: Карта цивилизации в сознании эпохи
Просв ещения [Inventarea Europei de Est . Harta civiliza ției în epoca Luminilor ], traducere de I.
Fediukin, Moskva, Novoe literaturnoe obozrenie, 2003, p. 38.
4 Rezultatele cercetărilor pe acest subiect au fost sintetizate în lucrarea intitulată The Idea
of Galicia: History and Fantasy in Habsburg Political Culture, Stanford, Stanford University
Press, 2010, passim .
5 Idem, ,,Inventing Galicia: Messianic Josephinism and the Recasting of Partitioned
Poland”, în Slavic Review , volum 63, numãr 4, 200 4, p. 821.
6 Leonid Gorizontov, ,,The „Great Circle ” of Interior Russia: Representations of the
Imperial Center in the Nineteenth and Early Twentieth Centuries”, în Jane Burbank,
Mark von Hagen, Anatolyi Remnev (eds.) Russian Empire. Space, People, Power, 1700 -1930 ,
Bloomington&Indianapolis, Indiana University Press, 2007, p. 74.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
12 le-a fructificat în elaborarea strategiei politice. În consecin ță, acesta scria
din postura observatorului interesat, pentru că de țineafunc ția de
viceguvernator al Basarabiei. Exerci țiul s ău consta în interpretarea
caracteristicilor zonei, inclusiv și realizareabilan țuluideosebirilor dintre
cele două păr ți ale guvern ământului. Concluzionând, autorulafirma:
,,Nistrul încă e ra o linie clară de separare dintre două popula ții, guvernate
dupăobiceiuri distincte” .7Disjunc ția dintre Basarabia și Novorosia este
explicabil ă pentru prima perioad ă de dominan ță a imperiului, însă
observăm că acest discurs a fost perpetuat și în relat ările ulterioare ale
călătorilor ru și. După exact trei decenii din momentul călătoriei lui
Vighel, profesorul Universită ții din Kiev, Nikolai D. Ivani șev, emitea o
observa ție similar ă: ,,Am traversat Nistrul, parcurg ând o por țiune din Basarabia.
Nu este nic i aceea și natur ăși nici aceia și oameni ”.8 În viziunea noastră,
observa țiile reflect ă o anumită stare de iner ție a autorilor jurnalelor de
călătorie, care tind s ă-și confirme supozi țiile, bazate pe relatările și
scrierile deja cunoscute.
După cumam men ționat, spre deosebire de Vechea Rusie, tabloul
demografic al teritoriului urma să fie modificat prin colonizări. Se dorea
o ameliorare a condi țiilor, astfel încât această Rusie săfie atractivă în ochii
străinilor, în mod prioritar a celora care erau persecu tați în țările lor de
origine .9 Noii veni ți erau instrui ți și coordona ți spre activitateaagricolă,
dând un suflu nou economiei. Crearea manufacturilor, inaugurarea căilor
comerciale spre Orient, diversificarea resurselor agricole reprezentau
oportunită ți pentru ,,noul imperiu” .10 Statul absolutist a încercat să se
erijeze în protector public al poten țialului economic. În dorin ța de a -și
extinde influen ța, Rusia începe s ă-și creeze propriile politici monetare
pentru a se autofinan ța.11 În consecin ță, construc ția rațional ă a spa țiului
de colonizare prin divizarea în districte și loturi propor ționale stăsub
semnul influen ței cameralismului, de inspira ție prusac ă. În locul stepei
pustii, apar a șezări permanente amplasate de -a lungul drumurilor
poștale. Tendin ța de a maximaliza profitul și-a găsitexpresie în atribuirea

7 F. F. Vigel, ,, Замечания на нынешнее состояние Бессарабии [Observa ții cu privire la
starea actuală a Basarabiei]”, în Воспоминания [Amintiri], partea a șasea, Moskva, 1892,
p. 101.
8 N. D. Ivani șev, ,,Путевые заметки Н.Д. Иванишева [Observa țiile de c ălătorie ale lui
N.D. Ivani șev]”, în KS, volum 4, anul I, numãr 10, Kiev, 1882, p. 85.
9 Ibidem , p. 74.
10Ibidem, p. 75.
11 Marc Raeff, ,,The Well -Ordered Police State and the Develo pment of Modernity in
Seventeenth -and Eighteenth -Century Europe: An Attempt at a Comparative
Approach”, în The American Historical Review , volum 80, numãr 5, 1975, p. 1224.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
13 unor specializări economice celor patru gubernii din cadrul
guvernământului .12

Inven ția culturală a Novorosiei :

Pe lângă o inven ție administrativ ă, procesul a atins și dimensiunea
cultural ă, presupun ând constituirea istoriei, literaturii și etnografiei
regionale. Litera ții și istoricii porneau de la supozi țiaconform căreia
trecutul provinciilor a fost anistoric. Implicit,semnifica țiile culturale și
ideologice trebuiau edificate în timp. Identit atea locuitorilor acestor zone
a cunoscut o modificare substan țialăîn limitele imperiului, păstrând în
continuare, elemente specifice complexului de provincialitate, dar
obținând privilegiul de a se îndepărta, tot mai mult, de calificativele
de,,barbari” s au „semi -sălbatici” .13 Această inven ție era asociată la un
proiect de civilizare mai larg, atât a popula ției în ansamblu, cât mai ales, a
elitei. În cele din urmă, aceasta trebuia să fie asociată la guvernarea zonei.
Pentru ca inten ția să se materializeze, se urmărea includerea acesteia în
corpul social alnobilimii imperiului.
Ideea de recuperare a mo ștenirii Orientului prinde contur în anii
’20-’30 ai secolului al XIX -lea, fiind înso țită de idealizarea romantic ăa
periferiilor meridionale și orientale ale imperiului. Nobilii ru și, fascina ți
de posibilitatea asumării mo ștenirii antichită ții greco -romane, construiesc
reședințe de var ă pe malul pontic -în Crimeea și Basarabia .14Astfel,
atestăm o cre ștere a interesului fa ță de aceste zone, iar noua situa ție
impun ea căutarea unor solu ții.În cadrul intersti țiului are loc procesul de
includere administrativă și mental ă a Basarabiei în entitatea nord -pontic ă.
A. Ermolov, consilier de tain ă al lui M. Voron țov, nu ascundea faptul că
prin integrarea Basarabiei se urmărea lărgirea domeniului de activitate a
guvernatorului Noii Rusii. De altfel, dorin ța de a include Basarabia a
apărut,la scurt timp, după anexare, fiind vociferată de ducele de
Richelieu .15
Fiind considerată drept o proiec ție a viitorului, Novorosia
obținea o istorie particulară, cu câteva direc ții predilecte. De numele lui
Apollon Skal’kovskise leagă edificarea literaturii și istoriografiei Noii

12 Willard Sunderland, Taming the Wild Field , pp. 50 -51.
13 Larry Wolff, Изобретая Во сточную Европу, p. 7.
14 M.I. Mike șin, Дворянство: от истории к метафизике [Nobilimea: de la istorie la metafizică ],
Sankt -Petersburg, Sankt -Petersburgskii Tsentr istorii idei, 2015, p. 337.
15 Anthony L. Rhinelander, Prince Michael Vorontsov: Viceroy to the Tsar , Montreal, McGill
University Press, 1990, p. 59.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
14 Rusii .16 Skal’kovski, supranumit mai târziu ,,Nestor al Noii Rusii” și „arhiva
vie a Odesei ”,s-a născut într -o familie de nobili ucraineni din gubernia
Kiev, în anul 1808. A studiat medicină la Universitatea din Wilno, apoi a
urmat cursuri de științe juridice la Universitatea din Moscova. Licen ța
obținutăîn drept i -a permis s ăfie selectat pentru s erviciul în cancelaria
guvernatorului general de la Odesa .17 Monografiile și studiile sale au
produs inaugurarea istoriei regionale, axată pe teza rupturii spectaculoase
dintre trecutul ,,barbarilor” și prezent. De fapt, prezentul relua tradi țiile
antecesor ilor din antichitate și fundamenta drumul „glorios” spre viitor.
Creșterea interesului fa ță de preocupările culturale î și avea
originea în dorin ța Ministrului Instruc țiunii Publice, Serghei S. Uvarov,
de a-i familiariza pe înalții demnitari ai imperiului cu realiz ările recente
din științăși educa ție.18 Cercetarea unor subiecte actuale din istoria
imperiului era încurajată .19 Modul în care educa ția și știința regional ă
putea servi în interesele întregului imperiu era discutată în coresponden ța
particular ă dintre Uvarov și Voron țov. Guvernatorul, ,,mai mult un lord
englez decât cinovnik rus” ,20 oferea drept model tradi țiile institu țiilor
educa ționale britanice, în spe ță, ale studiilor clasice de la Oxford și
Cambridge. Într -un mod admirabil, acestea cre au elitel e tinere ale
statelor, transformându -i pe studen ții europeni în ,,falangă conservatoare” .21
În accep țiunea lui Voron țov, aceasta era singura cale de a estompa
spiritul „liberalismului fals ” al Fran ței și al statelor germane, care îi
deturna pe tineri spre imoralitate și ireligiozitate. Ministrul Iluminării
Publice avea o viziune similară pe marginea subiectului, dezvăluind
inten ția de a transforma Universitatea ,,Sfântul Vladimir ” din Kiev în
,,Oxfordul nostru ”.22 Institu ția trebuia s ă joace un rol central în crearea

16 A. Markevici , ,,А.А. Скальковский [A. A. Skal’kovski]”, în ZOOID , volum 22, numãr
4, 1900, p. 23.
17 Ibidem , p. 24.
18 M.M. Șevcenko, Конец одного Величия. Власть, образование и печатное слово в
Императорской России на пороге Освободительных реформ [Sfârșitul unei Măreții. Putere,
educație și cuv ântul tip ărit în Rusia imperial ă din ajunul Reformelor eliberatoare ], Moskva, Tri
Kvadrata, 2 003, p. 76.
19 Ibidem , p. 77.
20 Conform unei remarci a lui M.A. Korf, editată în ,, Из
,,Записок ” барона (впоследствии графа)М.А. Корфа -Глава XIII: 1845 [Din Memoriile
baronului (ulterior, contelui) M. A. Korf -capitolul XIII: 1845]”, în RS, volum 101, anul
XXXI, numãr 1, 1900, p. 51.
21Архив князя Воронцова [Arhiva cneazului Voron țov], t. XXXVIII, Moskva, 1892, p.
446 (10 mai 1836, M.S. Voronțov c. S.S. Uvarov).
22 Ibidem, p. 426 (10 decembrie 1833, Sankt -Petersburg, S.S. Uvarov c. M.S. Voronțov).

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
15 rețelei, scopul căreia era propagarea ,,spiritului rus” în provinciile
detașate de la Polonia.
Uvarov îl informa despre referin țele privitoare la dezvăluirea
gradului de implicare a autorită ților locale în ini țiativele Centrului pe care
le-a inclus în raportulde activitate. Ministrul afirma că l -a nominalizat,
alături de al ți câțiva guvernatori, în lista celor remarca ți.23 Aten ția care i -a
fost acordat ă era determinat ă de activismul guvernatorul ui în afacerile ce
țineau de gestiunea și răspândireainforma ției. În unele cazuri, schimbările
anun țate de Voron țov nu erau privite cu ochi buni de deciden ții politicii
culturale. Ini țiativa de editare a ,,Almanahului Odesei ”, sub auspiciile
propriei institu ției, a trezit discu ții vii în cercurile înalte ale Imperiului.
Ministrul îi reamintea lui Benckendorf despre privilegiul Academiei de
Științe de a publica calendarele oficiale. Specificând că o face în
detrimentul rela țiilor amicale men ținute de -a lungul anilor, Uvarov
explicita aten ționările privitoare la dep ășirea atribu țiilor în acest sens .24 În
cele din urmă, ini țiativa editorial ă a prins contur și a început s ă apară cu
regularitate .25
Skal’kovski a încercat să demonteze supozi ția conform căreia o
forma țiune administrativ ă relativ recent creat ă nu putea s ă etaleze o
istorie proprie .26 Metoda sa era bazată pe sistematizarea proceselor și
evenimentelor care au marcat avansarea Imperiului Rus spre sud. În
calitate de moment „zero” era luat episodul creării ,,Lini ei Ucrainene”
(1730 -1731) .27 Din această cauză, procesul de valorificare a trecutului nu
reclama neapărat apelul la mărturiile arheologice .28 Cuvântul înainte la
lucrarea de referin ță: Хронологическое обозрение истории Новороссийского
края [Retrospectiva cronologică a istoriei Novorosiei ] suscită interes din
perspectiva studiului metodei lui Skal’kovski de a (re)produce trecutul
Noii Rusii.

23 Ibidem.
24Ibidem , p. 423 (15 decembrie 1832, Sankt -Petersburg, S.S. Uvarov c. A.H.
Benckendorf).
25 În primii șase ani de existenț ă, almanahul a fost editat sub patronajul Cancelariei
Guvernatorului general, fiind transferat, mai apoi, sub custodia Liceului ,,Richelieu” (O.
Zaharova, Генерал -фельдмаршал светлейший князь М. С. Воронцов [Generalul -feldmareșal
cneazul M. S. Voronțov ], Mo skva, Țentrpoligraf, 2001, p. 308).
26 A. A. Skal’kovski, Изустные предания о Новороссийском крае [Tradiții despre regiunea
Novorosia ], Sankt – Petersburg, 1838, p. 1.
27 Linia Ucraineană reprezenta un sistem de fortificații. Scopul acesteia era de a închid e
frontiera dintre Rusia și Hanatul Crimeii pe o distanț ă de 250 km, între fluviile Orel și
Donets. Vezi: John P. LeDonne, The Grand Strategy of the Russian Empire, 1650 -1831 ,
Oxford&New York, Oxford University Press, 2004, p. 48.
28 A. A. Skal’kovski, Изустные предания о Новороссийском крае , p. 1.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
16 Pe toată durata desfă șurării proiectului, coordonarea era asigurată
de către M.S. Voron țov.Nikolai Murzak evici ne lasă o relatare a
circumstan țelor în care guvernatorul îl descoperă pe „junele” căutător de
documente: ,,Kiriakov, împreună cu mine, l -am recomandat lui Fabr, iar acesta a
prezentat lui Voron țov planul c ălătoriei academice la arhivele regiunii Novorosia
pentru colectarea materialelor istorice” .29 Guvernatorul general va re ține lapidar
întâlnirea în noti țele sale: ,,Fiind parte a personalului meu, consilierul de curte
Skal’kovski, la începutul anului 1835, mi -a prezentat proiectul constituirii arh ivei
istorice la Odesa, manifest ând dorin ța de a vedea arhivele importante din Novorosia
și Basarabia și de a ex trage, de acolo, toate dosarele și documentele, care au tangen ță
cu istoria regiunii” .30Demnitarul a aprobat ini țiativa, acord ându-i suport
financ iar. Demersul implica mobilizarea resurselor, iar documentele deja
cunoscute urmau să fie preluate de istoricul cur ții. Murzakevici i -a
furnizat actele pe care le -a colectat în vederea redactării și public ării celor
șase articole cu tematic ă istoric ăîn ,,Mesagerul Odesei ”. Pentru o
perioadă de timp, istoricul se deta șează de preocup ările sale
anterioare .31Guvernatorul îi prezintă instruc țiuni privitoare la strategia de
lucru, constituită din trei pa și:1) de a merge în toate arhivele din regiune
care pot c onține documente importante;2) de a găsi și a sistematiza
documentele care pot oferi esen ța evenimentelor din momentul în care
stepa pustie a Noii Rusii a devenit parte a istoriei europene;3)
constituirea istoriei regiunii din materialul informativ acumula t.32
În ansamblu, stilul specific istoriografului era inspirat din lucrarea
fundamentală a lui Karamzin : История Государства Российского [Istoria
Statului Rus ]. Chiar și pornind de la acest aspect, ne putem da seama c ă
autorul apeleaz ă la nara țiune descripti vă, bazată pe relatări despre
acțiunile personalit ăților politice și militare ale Rusiei din secolul al
XVIII -lea. În deceniul al patrulea al secolului al XIX -lea, tradi ția
„canonic ă” a fost supus ă criticii de către istoricul favorit al lui Serghei S.

29 N. N. Murzakevici, ,,Записки Н. Н. Myрзакевича, 1806 —1883гг., Биографический
очерк и примечания составленные кн. В. Д. Дабижа [Noti țele lui N. N. Murzakevici,
1806 -1823. Autobiografia, bibliografia și notele redactate de cneazul V. D. Dabija]”, în
RS, volum LIV, numãr 4, 1887, p. 138.
30Apud V. V. Morozan, ,,Попыт ки создания исторического архива в Одессе
А. А.Скальковским . Вторая половина XIX в. [Tentativele de creare a arhivei istorice la
Odesa ale lui A. A.Skal’kovski. A doua jumătate a secolului al XIX -lea]”, în Вестник
архивиста [Mesagerul arhivistului ] , numãr 1, 2013 , p. 20.
31 N. N. Murzakevici, ,,Записки Н. Н. Myрзакевича, 1806 -1883гг., Биографический
очерк и примечания составленные кн. В. Д. Дабижа ”, p. 138.
32 Idem, Хронологическое обозрение истории Новороссийского края. 1730 – 1823 [Retrospectiva
cronologică a istoriei Novorosiei . 1730 – 1823 ], volum 1, 1730 – 1796 , Odesa, 1836, p. II.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
17 Uvarov: Nikolai G. Ustrialov .33 Noua linie urma să dezavueze viziunea
fragmentară .34 În primii ani ai deceniului '4 al secolului al XIX -lea, o serie
de catedre de istorie și literatur ă a Rusiei au completat structura
academic ă a universit ăților din imperiu .35 La nivelul imperiului, „noua
istorie” justifica dezvoltarea, în condi ții particulare, a statului rus.
Existen ța acestuia, spre deosebire de statele europene, era asigurat ă de
factorii continuită ții: ortodoxia și autocra ția.36 În diserta ția sa, Ustrialov
evoca două deficien țe fundamentale ale studiilor care urmeaz ămetoda lui
Karamzin: insuficien ța bazei documentare și alegerea nereu șită a
punctului de prezentare a evenimentelor .37 De altfel, biograful lui
Skal’kovski, A. Markevici,atesta prezen ța unor verig i slabe, cea mai
evidentă dintre elefiind utilizarea exclusivă, ca sursă de documentare, a
Colecției Complete de Legi ale Imperiului Rus pentru volumul întâi al Istoriei
Novorosiei .38 Totu și, anumite varia ții de metodă erau admise în cazul unor
istorii prov inciale, în zonele unde situa ția nu era tensionat ă, iar statul nu
era pus în situa ția de a -șiapăra legitimitatea. După cum recuno ștea
Skal’kovski, în timp ce exponen ții de v ârf ai istoriografiei se preocupau
cu nordul și vestul imperiului, el avea libertat ea de a -și îndrepta aten ția
spre sud .39 Cu certitudine, cercetările istoricilor din Novorosia nu erau,
pe deplin, sincronizate cu demersurile de edificarea istoriei na ționale, în
sensul modern al cuvântului, capabilă să sus țină legitimitatea separării
,,Guberniilor de Vest” de corpul teritorial al Regatului Poloniei. Andrei
Cușco sus ține c ă Societatea de Istorie și Antichit ăți de la Odesa, sub
auspiciile c ăreia au ap ărut lucr ările istoricului, de și s-a aflat sub control
guvernam ental, a fost deschisă demersurilor de identificare a

33Alexey Miller, Триада графа Уварова . Лекция Алексея Миллера на Полит.ру [Triada
contelui Uvarov. Lecția lui Alexey Mille r], 11 aprilie 2007, accesat la 30 septembrie 2015,
http://polit.ru/article/2007/04/11/uvarov/.
34 Cynthia Whittaker, Граф Сергей Семенович Уваров и его время [Contele S. S. Uvarov și
epoca sa ], traducere de N. L. Luje țkaia, Sankt -Petersburg, Akademiceskii proekt, 1999, p.
187.
35 Alexey Miller, ,,Natsiia, Narod, Narodnost ` in Russia in the 19th Century: Some
Introductory Remarks to the History of Concepts”, în Jahrbrucher fur Geschichte
Osteuropas , seria nouă, volum 56, numãr 3, 2008, p. 383.
36 Cynthia Whitt aker, Граф Сергей Семенович Уваров и его время , p. 186.
37 N. G. Ustrialov, О системе прагматической русской истории [Despre sistemul istoriei
pragmatice ruse ști], teză de doctorat, Universitatea din Sankt -Petersburg, 1836, pp. 3 -4.
38 A. Markevici, ,, ,,А.А. Скальковский”, p. 29.
39 A. Skal’kovski, Сравнительный взгляд на Очаковскую область в 1790 и 1840
годах [Perspectiva comparată a regiunii Oceakov în anii 1790 și 1840 ], Odesa, 1842, p. 1.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
18 particularită ților locale și nu s -a alăturat, în totalitate, strategiilor de
naționalizare a științei.40
Discursul științific al lui Skal’kovski era fundamentat pe
principiul conform căruia trecerea tim pului înseamnă, în mod
obligatoriu, dezvoltare continuă, fiind influen țatăde prezen ța unor legită ți
proprii. Siguran ța în viziunea de durată lungăa guvernului, care direc ționa
mereu lucrurile spre progres, reprezenta un punct de reper. De aici
deriva și preferin ța spre elaborarea unor lucr ări de evocare a schimb ărilor
pe o durat ă scurt ăși medie. Acest gen de lucrare istorică avea, în vedere,
două limite cronologice bine definite, fiind bazată pe statistici abundente
ale diverselor paliere ale activită ții umane. De regul ă, ele f ăceau referin ță
la progresele anumitei regiuni din cuprinsul Noii Rusii. Modelul oferit de
volumul lui Skal’kovski : Perspectiva comparată a regiunii Oceakov în anii 1790
și 1840 a găsitoglindire fidelă în lucrarea semnată de un alt istoricdin
sudul Rusiei, Nikolai N. Murzakev ici:Retrospectiva succeselor regiunilor Noua
Rusieși Basarabia în cei 25de ani scur și, de la 1820 la 1846 .
Autorul era decis să investigheze performan țele ,,sudului Rusiei,
acolo unde s -a realizat, practic, cel mai mare progres al unei popula ții”.41
Pe de altă parte, dublarea popula ției timp de 25 de ani s -a datorat
,,ospitalit ății Rusiei”, subliniind unicitatea proiectului de colonizare,
mecanism ce n -a fost implantat în alte state.
Fie că au scris despre Oceakov sauBasarabia, primii istorici
moderni au insistat asupracomplexită ții proiectului imperial, pornind de
larezultatele fulminante ob ținute într-un timp scurt. Din acest punct de
vedere, regiunii nu i se puteau găsi omologi în spa țiul european. Totu și,
eraamintită performan ța economic ă a Statelor Unite ale Americii, însă
aceasta era situată prea departe pentru a fi supusă unei analize mai ample.
Continentul american era atât de pu țin cunoscutpublicului rusesc, încât
era, practic, imposibil de realizat o compara ție.42 Novorosia nu putea
decât să se înscrie pe filonul unui secol al perfec ționării continue, al
dezvoltării rapide a tuturor sferelor cunoa șterii umane .43

40 Andrei Cușco, ,,Între ,,orientalism” și obiectivitate: etnografia rus ă și Basarabia în a
doua jum ătate a secolului XIX”, în PLURAL. Istorie. Cultură. Societate , volum 1, numãr
1-2, 2013, p. 115.
41 N. N. Murzakevici, Очерк успехов Новороссийского края и Бе ссарабии в истекшее
двадцатипятилетие, т. е. с 1820 -го по 1846 год [Retrospectiva succeselor regiunilor Noua Rusie și
Basarabia în cei 25 de ani scurși, de la 1820 la 1846 ], Odesa, 1846, p. 3.
42 A. Skal’kovski, Изустные предания о Новороссийском крае , p. 2.
43 N. Murzakevici , ,,Записки Н. Н. Myрзакевича, 1806 -1883гг., Биографический
очерк и примечания составленны е кн. В. Д. Дабижа ”,p. 2.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
19 În plus, prin institu ționalizarea preocup ărilor istorice, influen ța
politicului va cre ște și mai mult. La nivelul regiunii, procesul a debutat în
martie 1839, atunci c ând a avut loc prima ședință a Societ ății de Istorie și
Antichit ăți din Odesa. Contele Voron țov a fost ales pre ședinte de
onoare ,44 iar fostul func ționar al Ministerului de Finan țe Publice și tutore
al Districtului Educa țional al Odesei, Dmitrii Kniajevici, a preluat
responsabilită țile de coordonare .45Primatul politic a avut mai mult decât
implica ții simbolice, a șa cum rezult ă din scrisorile lui Voron țov adresate
lui Nikolai Murzake vici, profesor de istorie la Liceul „Richelieu” și
membru activ al societ ății. În primul rând, autorită țile regionale se
implicau în activitatea intern ă, prin coordonarea alegerilor și stabilirea
priorit ăților. Astfel, guvernatorul regional sugera alegerea mitropolitului
de Kharkov și Taurida, Gavriil, în func ția de pre ședinte al societă ții. În
acela și timp, se recomanda eliminarea din list ă a candidatului preferat de
membrii comunită ții: Andrey Fabr cu inten ția de a -l lăsa să exercite doar
atribu țiile administrative .46Președintele onorific stabilea contacte cu al ți
demnitari importan ți pentru a -i convinge s ă adere sau s ă susțină
activit ățile societ ății istorico -culturale. Aflându -se la Genova, Voron țov îl
convinge pe vice -consulul, Yegor Betzzo, s ă accep te alegerea sa în
calitate de membru al asocia ției.47
În al doilea rând, contele î și expunea pozi ția pe marginea unor
probleme de metod ă. De exemplu, guvernatorul îi recomanda istoricului
să editeze Cronica lui Nestor cu litere obi șnuite și nu cu caractere slavone ști
și, obligatoriu, la Odesa .48 Într-o altă situa ție, Voron țov îi recomanda lui
Murzakevici să publice doarmanuscrisele par țial sau complet
necunoscute .49
„Noua Rusie” teritorială este consonantă cu cea temporală.
Ambele reprezintă, mai pu țin, victo rii asupra ,,Vechiului”, ci mai curând,

44 Din această postură, Voronțov obține, încă din primul an de activitate, beneficii
importante care vor defini activit ățile ulterioare: buget anual de 5000 ruble; privilegiul
de a realiza s ăpături arheologice pe întreg teritoriul sudului Rusiei, patronajul simbolic
din partea prințului moștenitor, marele cneaz Alexandru (O. Zaharova, Генерал –
фельдмаршал светлейший князь М. С. Воронцов , p. 307).
45,,Письма князя М. С. Воронцова кН. Н. Мурзакевичу [Scrisorile lui M.S. Voron țov
către N.N. Murzakevici]”, în RA, numãr 12, 1876, pp. 362 -363.
46 Ibidem , pp. 367 -368(14 noiembrie 1844, Alupka).
47 Ibidem, p. 364 (26decembrie 1844/7 ianuarie 1845, Genova).
48 Ibidem , p. 366 (4/16 iulie 1844, Karlsbad, M.S. Voron țov c. N.N. Murzakevici).
49 Ibidem, pp. 365 -366 (26 decembrie 1844/7 ianuarie 1845, Genova, M.S. Voronțov c.
N.N. Murzakevici, Genova).

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
20 asupra atemporalită ții și inexisten ței în sine .50Cât de paradoxal n -ar suna,
între modul în care trebuia să se construiască ,, La Nouvelle Russie ” și
finalitatea acesteia în calitate de proiec ție filosofic ă exista o fa lie imens ă.
În acest sens, op țiunea oficialit ăților și cea a multora dintre intelectuali,
precum Nikolai Gogol sau Vasilii Odoevski, coincidea: în secolul al XIX –
lea, Rusia trebuia să urmeze o traiectorie „perpendiculară” în raport cu
țările occidentale. Însă, la final, spa țiul trebuia s ă obțină admira ție din
partea europenilor. Încă, conceptele de ,,civilizare” și ,,iluminare ” își
mențin statutul de termeni -cheie ai discursului, iar în acest sens, în Noua
Rusie lucrurile se construiesc după modelul celei Vechi. Însă, resortul
economiei concuren țiale o face diferit ă: motorul dezvolt ării Novorosiei și
alBasarabiei eracomer țul extern .51
În consecin ță, deceniile ’3-’5 ale secolului al XIX -lea ne aduc, în
prim-plan, modificarea de optică în în țelegerea „Noii Rus ii”. Fiind creat ă,
în epoca Luminilor, ea reprezenta doar o anexă a „proiectului grecesc” a
Ecaterinei a II -a. Deci, la origini, ea constituia un instrument de
implementare a mo ștenirii Antichită ții. În acela și timp, era încă un pas
pedrumul lung spre Cons tantinopol și implicit,ob ținerea controlului
asupra Strâmtorilor. Însă, în perioada lui Nicolae I, spa țiul se va construi
în ideea progresului continuu. Noua Rusie va fi adusă în
atențiaobservatorilor europenipentru a contura realizările din agricultură
și comer ț.

50 D. A. Sdvizkov, ,, Изобретение XIX века. Время как социальная
идентичность [Inven ția secolului al XIX -lea. Timpul ca identitate social ă]”, în E. A.
Vishlenkova , D. A. Sdvizkov (eds.), Изобретение века. Проблемы и модели времени в
России и Европе XIX столетия [Inven ția veacului. Probleme și modele ale timpului în Rusia și
Europa secolului al XIX -lea],Moskva, Novoe literaturnoe obozrenie, 2013, p. 19.
51 N. N. Murzakevici, ,,Записки Н. Н. Myрзакевича, 1806 -1883гг., Биографический
очерк и примечан ия составленные кн. В. Д. Дабижа ”, p. 47.

IMPACTUL CARANTINEI DUNÃRENE ASUPRA
COMERȚULUI INTERNAȚIONAL CU CEREALE DIN
REGIUNEA DUNÃRII DE JOS (1829 -1853)
The Impact of the Danube Quarantine on the International Trade
with Grains in the Lower Danube Region (1829 -1853)

Cristian CONSTANTIN

Abstract: During the 18th and 19th centuries, a large part of the world grain trade
was controlled by certain intermediate ports, where it was stored for lengthy periods and sold
when market conditions seemed favourable. This procedure was called deposit trade, and it
occupied most of the commerce of large ports such as Hambur g and Amsterdam in Northern
Europe, Marseille, Genoa, Leghorn and Trieste in the Mediterranean. By the early 1830s,
Danubian grain entered this commercial pattern, following the provisions of the Russian –
Turkish Peace of Adrianople (1829). It granted the t wo Romanian Principalities of
Wallachia and Moldavia full freedom to pursue commerce and to navigate on the Danube,
turning the ports of Brăila and Galați into important suppliers of grain on the European
markets. In the following two decades, Danubian gra in supplied the Mediterranean deposit
ports, before a decisive shift took place following the repeal of the Corn Laws in Britain, when
most of the Danubian wheat and maize was carried directly to the British archipelago. The
original writings of several fo reign travellers who visited the Romanian Principalities provided
us with important information about the Danubian quarantine established at the mouth of
the Danube (or in Dobrudja) in the 19th century. The works of the foreign travellers included
in the s eries of foreign travellers about the Romanian Principalities in the 19th century,
managed to portray the manner in which the quarantine was organized and how disinfection
measures were applied to both people and goods.
Keywords: Brăila, Galați, ports, qua rantine, foreign travellers, grains.

Descrisă adeseori de scrierile călătorilor străini în jurnalele proprii
și gazetele apusene, regiunea gurilor de vărsare a Dunării în Marea
Neagră a cunoscut apogeul interesului pe agenda zilnică a guvernelor
occidenta le după anul 1829. Liberalizarea comerțului și navigației prin
gurile Dunării, în urma Tratatului de la Adrianopol (1829), a accelerat
procesul de rusificare a comerțului în bazinul Mării Negre. În acest
context, Rusia tindea să devină o amenințare pentru Europa Centrală și
pentru piețele alimentare din Europa de Apus, preocupate de procesul de
industrializare. „Marile speranțe” alimentare ale puterilor europene se

Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul „Excelență
interdisciplinară în cercetarea științifică doctorală din România -EXCELLENTIA”
cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, contract nr. POSDRU/187/1.5/S/155425.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
22 puneau în forța de compensare a celor d ouă Principate Române față de
monopolul rusesc. Lumea care urmează să fie descrisă pare desprinsă din
romanele lui Charles Dickens, plină de măsuri represive și de indivizi
oportuniști dornici de acumularea rapidă a unui capital substanțial. În
cele ce urmează o să descriem una din acțiunile întreprinse de au toritățile
de la Sankt -Petersburg pentru a favoriza comerțul cu cereale din porturile
hinte rlandului nord pontic, în special Odessa, în detrimentul schelelor
Țării Românești și Moldovei (Brăila și Galați).
Serviciul de carantină din cele două Principate Ro mâne a fost
instituit prin prevederile Tratatului de la Adrianopol și statutul său a fost
organizat prin adoptarea Regulamentelor Organice. În ambele state s -a
înființat câte un comitet sanitar care avea obligația să supravegheze
asupra sănătății publice ș i întreținerii carantinelor. Aparent o invenție
menită să aducă protecție împotriva diverselor epidemii care ucideau în
epocă mai mult ca oricare război, carantina s -a dovedit o armă în mână
noii puteri protectoare care vedea dincolo de propria armat ã de ocupație
și alte metode de constrângere a Principatelor Danubiene. Conducerea
era alcătuită dintr -un comitet director și unul medical. Rusia numea
inspectorul general pentru cele două Principate și alături de ministrul
Treburile din Lăuntru (Interne), șeful poliției și medicul șef formau
comitetul director al carantinelor. Granița pe Dunăre a Principatelor, de
la Vârciorova și până la Prut, a fost supravegheată de un întreg sistem
defensiv și totodată represiv. Cordonul sanitar era format din soldații
aflați în serviciul Principatelor, special constituit pentru „serviciul
carantinelor, al vămilor și al ordinii interioare” .1 Serviciul carantinei a fost
cel care se întreținea din taxele percepute pentru acest serviciu pe malul
stâng al Dunării, dar și din controlul vaselor și insulelor și încasarea
drepturilor de vamă și veniturile care proveneau din pescuit .2 În scopurile
amintite mai sus, armata deținea birourile carantinelor, vămilor și toate
punctele considerate importante pentru supravegherea și mențin erea unei
stări de ordine și securitate după bunul plac al puterii protectoare .3
Cel mai întins sistem de carantină a fost instituit în Țara
Românească, unde au fost organizate trei carantine de clasa întâi: la

1 J. A. Vaillant, La Roumanie ou Histoire, Langue, Littérature, Ortographie, Statistique des peuples
de la langues d’ ore, ardialiens, vallaques et moldaves , résumé sour le nom de Romains , volum III,
Paris, 1844, p. 76.
2Ibidem ; vezi și Constantin Ardeleanu, Gurile Dunării -o problemă europeană. Comerț și
navigație la Dunărea de jos în surse contemporane (1829 -1853) , Brăila, Editura Istros a
Muzeului Brăilei, 2012, pp. 71 -72.
3 ,,Libertatea comerțului în Regulamentul Organic din Moldova”, în British and Foreign
State Papers , 1843 -1844, pp. 709 -722.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
23 Giurgiu, Călărași și Brăila, cinci de clasa a doua (Severin, Calafat, Turnu,
Zimnicea și Oltenița) și trei de clasa a treia (Izvoarele, Bechet și Gura
Ialomiței). Moldova dispunea de un singur punct de carantină de clasa
întâi, la Galați. Clasificarea era realizată pe baza traficului comercial și
uman de pe cele două maluri ale Dunării .4 Pentru străinii care au trecut
prin Principate înainte de izbucnirea Războiului Crimeii, pichetele
carantinelor arătau cât de rudimentare și totodată cât de eficiente au fost
măsurile „protectoare” ale Rusiei: „De-a lungul râului, pe jumătate inundate,
vedem căsuțe din scânduri sau din trunchiuri de copaci ridicate pe piloni la doi metri
deasupra solului. În jurul acestora se află o galerie protejată, împotriva ploii și a
soarelui, de un acoperiș. În acest soi de balco n, o santinelă, îmbrăcată în camașă albă
vara sau de pânză groasă iarna, veghează neîncetat asupra râului” .5
În Țara Românească un pichet de carantină era repartizat spre
pază la 120 de familii, care aveau obligația să întrețină pichetul respectiv
cu patru oameni înarmați și doi luntrași. Pichetele aveau rolul de a veghea
la paza malului românesc al Dunării între două sectoare ale carantinei.
Paza pichetelor era destinată sătenilor contribuabili care aveau vârsta
cuprinsă între 20 și 50 de ani, aflându -se subordonați unui caporal și unui
soldat. Frontiera Valahiei era apărată de 35.040 de familii, dintre care
1.720 de persoane se aflau în serviciu permanent, la care se adaugă cei
584 de caporali și soldați. Totalul grănicerilor permanenți a fost în Țara
Româ nească de 2.336 la un total de 217 pichete .6 Paza frontierei din
Moldova a fost distribuită celor 15 pichete, care aveau fiecare câte doi
călăreți și doi infanteriști. De unde rezultă un efectiv de 60 de persoane
care se aflau permenent în serviciu. Carant ina din cele două Principate
Române număra la începutul Războiului Crimeii un efectiv de pază de
2.396 de oameni gata să intervină pentru a stopa infiltarea în Principate a

4 Vezi pe larg Georgeta Penelea, ,,Organizarea carantinelor în epoca regulamentară”, în
Studia Universitatis ,,Bab eș-Bolyai”.Seria Historia , tom XIV, 1969, pp. 29 -41; Eadem,
,,Organizarea vamală a Țării Românești în epoca regulamentară”, în Studii. Revistã de
istorie , tom XXI, numãr 3, 1968, pp. 481 -497; C. Ardeleanu, Gurile Dunării -o problemă
europeană , pp. 71 -72; Id em, International Trade and Diplomacy at the Lower Danube: The Sulina
Question and the Economic Premises of the Crimean War (1829 -1853) , Brăila, Editura Istros a
Muzeului Brăilei, 2014., pp. 67 -69. Gabriel Barbu, ,,Note despre organizarea
carantinelor în Ț ările Române”, în Din istoria luptei antiepidemice în România. Studii și note ,
editor G. Brătescu, București, Editura Medicală, 1972, p. 223; Gheorghe Brătescu, Paul
Cernovodeanu, Biciul holerei pe pământul românesc. O calamitate a vremurilor moderne ,
Bucu rești, Editura Academiei Române, 2004, p. 18, Daniel Panzac, La peste dans l’Empire
Ottoman, 1700 -1850 , Leuven, Editura Peeters, 1985, pp. 459 -460.
5 Thibault Lefebvre, Études diplomatique et économiques sur la Valachie, Paris, 1858, p. 177.
6 J. A. Vailla nt, La Roumanie ou Histoire , p. 77.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
24 vreunui „virus” periculos nu atât pentru pentru populație , cât mai ales
pentru Rusi a țaristă .7
Carantina de la Brăila dispunea în anul 1831 de 58 de persoane
ale miliției, dintre care 8 erau călăreți, și o cazarmă pentru 5 ofițeri, 70 de
soldați și un grajd pentru 16 cai. La acestea se adaugă locuința șefului
companiei .8 De la Brăila și până unde se varsă Siretul în Dunăre se aflau
3 avanposturi cu câte 5 paznici tereștri și 2 călăreți. Distanța dintre
pichete era de 3 ceasuri (ore). Ceea ce însumează 15 paznici tereștrii, 6
călăreți, 3 cazarme și un „lăcaș pentru un ofițer unde se varsă Siretul în
Dunăre” .9 Carantina din orașul Brăila avea 26 de civnovici, care primeau
împreună lunar pentru salarii și cheltuieli 3.550 de lei. De unde rezultă o
cheltuială anuală de 42.600 de lei. Pentru cumpărarea de afumători și
lemne pentru încălzirea od ăilor se acordau 400 de lei lunar. Pentru hrana
a patru cai distribuiți în mod egal directorului și doctorului carantinei au
fost alocați 60 de lei lunar. Poștalionul, o singură persoană, care era
însărcinat cu îngrijirea carelor primea 40 de lei lunar, ia r cei doi
tulumbagii primeau fiecare câte 50 de lei în fiecare lună .10
În perimetrul carantinei se desfășurau aproape toate operațiunile
importante și de lungă durată din port, depozitarea și taxarea vamală a
produselor de către contracciul vămilor .11 În acest mod s -a legalizat
privarea de libertate (între 4 zile și 2 săptămâni) și violarea intimității în
numele sănătății publice și cu girul protector al Rusiei .12 Fiecare oficiu de
carantină avea obligația de a înregistra într -o condică pasagerii care i ntrau
sau ieșeau din Principat. Extrase ale registrului au fost trimise lunar
Comitetului Carantinelor. Călătorul, la intrarea în Principate, avea
obligația să prezinte autorităților pașaportul sau alte documente de
călătorie, supușii occidentali puteau să utilizeze pașapoartele eliberate de
consulatele lor .13 În acest mod era controlată demografia Principatelor și
în funcție de banii și documentele pe care le aveau asupra lor erau

7 Adolphe Laurent Joanne, Voyage en Orient , volum I, Bruxelles, 1850, p. 118; vezi și C.
Ardeleanu, Gurile Dunării -o problemă europeană , p. 72.
8Analele Parlamentare ale României , tom I, „partea I a Țării Românești”, 183 1, 1890, p.
288.
9Ibidem .
10Ibidem , p. 296.
11 Ștefan Petrescu, ,,Migrație și carantine în porturile dunărene: controlul documentelor
de călătorie în epoca Regulamentelor Organice”, în Studii și materiale de istorie modernă ,
tom XXV, 2012, pp. 101 -102.
12Ibidem, p. 103.
13Ibidem , p. 104.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
25 încadrați în peregrini și „posibili atentatori la ordinea impusă de puterea
protectoare” (s.n.).
Metoda utilizată pentru completarea condicii era ce a
interogatoriului. Cinovnicul carantinei nota datele în funcție de rubricile
registrului său. Acestea se refereau la numele călătorului, locul de
proveniență, destinația, pașaportul c ãrei țări îi aparține, neamul și
meseria. La acestea se adaugă datele considerate de directorul carantinei
ca fiind importante pentru ulterioare informări ale autorităților central.14
Porturile dunărene deveniseră puncte importante pentru intrarea
străinilo r în Principate, cam singurele care contau în lipsa unei
infrastructuri terestre solide, iar mișcarea populației putea fi observată
din aceleași surse ale carantinei de care nu scăpa nimeni, indiferent de
rang sau avere. Spre exemplu, în carantinele din po rturile Dunării
românești erau mai mulți pasageri ca în lazaretul de la Marsilia .15
Charles Joseph Edmond de Bois -Le-Comte a fost un important
diplomat francez care a relatat, pe parcursul anilor 1833 -1834, pentru
Ministerul Afacerilor Străine de la Paris s ituația din cele două
Principate .16Bois le Comte nota în raportul său pentru Ministerul de
Externe francez, din 1833, următorul aspect: „Guvernul muntean a organizat
în toate porturile acestea carantine formând 11 puncte de 1.122 infanteriști și 344 de
călăreți. Moldova n -are decât carantina de la Galați. În 1833, a primit până la
4.000 de călători; cea de la Giurgiu a primit 2.108 și cea de la Brăila 1.900.
Excelența Voastră își va da mai bine seama de activitatea acestor pasageri
amintindu -și că lazaretul din Marsilia n -a primit în 1832 decât 3.982 de
călători” .17 Consulul englez la București, Blutte considera că măsurile luate
de autoritățile române după izbucnirea epidemiei de ciumă la Silistra au
fost foarte drastice și că în spatele lor nu se ascund de f apt chestiuni
sanitare, ci rațiuni economice. În acea perioad ã în porturile Galați și
Brăila carantina pentru navele venite din Turcia a fost extinsă la 40 de
zile în loc de 14 zile cât se efectuau în porturile rusești, Ismail și Reni.
Favorizarea fiind fă cută de către ruși portului Odesa, în dauna celor două
porți ale Principatelor Danubiene, Brăila și Galați .18 Peregrinii erau

14 Vezi detalii despre procedură în Ibidem , pp. 105 -106.
15Călători străini despre țările române în secolul al XIX -lea, serie nouă, volum III, București,
Editura Academiei Române, 2006, p. 152.
16 Vezi o biografie detaliată a lui Joseph Edmond de Bois -Le-Comte în Ibidem , pp. 95 –
96.
17Ibidem, p. 152.
18 Raportul lui Blutte din 13 mai 1832 către centrala engleză; P.R.O., F.O., dosar
97/403, f. 309 -310, apud Paul Cernovodeanu, Relații comerciale româno -engleze în contextul
politicii orientale a Marii Britanii (1803 -1878), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986, p. 60.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
26 obligați la intrarea în carantină să declare toate bunurile aflate asupra lor,
în caz contrar pedeapsa era dublarea numărul de zile pe care le petrecea
în condițiile neplăcute ale izolării din carantină .19
Un caz interesant a avut loc în 1832 la Brăila. Constantin Epites,
doctorul carantinei locale, a raportat Comitetului Carantinei că trei frați
greci ( ot Kefalonia ) aveau asupra lor b ani nedeclarați. După procedura
vremii directorul carantinei trebuia să preia banii de la cei aflați în
carantină și să -i treacă prin procedura de decontaminare. Cum
afumătorile au fost ocupate cu mărfurile și hainele lor, pasagerii au fost
nevoiți să aște pte trei zile până când s -au schimbat de haine și le -au
predat împreună cu lucrurile la afumătoare. Medicul a descoperit în
încăperea grecilor, după sobă, între mai multe bucăți de săpun, o sumă
mare de bani. Grecii au spus că doctorul „s-au pus la ceartă cu mine, precum
cei mai mulți chefaloniți” și „m-au necinstit cu limba lor fără de hotar” . Comitetul
Carantinelor a sancționat conducerea carantinei pentru că nu a respectat
regulamentul, întârziind aplicarea măsurilor carantinești. Chefaloniții, deși
„au fost îndemnați de necunoștința datoriilor lor către carantină” , pentru a lor
„netrebnică faptă, cât și spre pilda altora” , au fost osândiți a face termenul de
carantină îndoit, iar ocârmuitorul județului trebuia să cerceteze dacă banii
erau ai lor sau fuse seră furați .20 Atât pentru contemporani, fie români sau
occidentali, carantina era o certitudine că rușii controlează toate aspectele
cotidiene ale localnicilor și a celor aflați în tranzit.21
O problemă esențială a ridicat -o în epocă și apartenența la altă
confesiune decât cea oficială, ortodoxă. Persoanele aflate în tranzit și care
aveau alte confesiuni nu au fost mereu primite cu încredere și ospitalitate
de către autorități. La carantina din Brăila s -a produs în anul 1838 un
eveniment demn de evocat. În l azaretul carantinei au intrat doi tineri
veniți din Tulcea, care s -au declarat ruși. La expertiza medicală „pă pielea
goală […] s -au găsit scopiți pe amândoi” .22 Direcția Carantinei a cerut lămuriri

19 În acest fel se exercita puterea Rusiei în numele sănătății publice și Principatele
Danubiene erau scutite de molime. Cu toate că a fost o măs ură cu iz politic, studiile pe
această temă au demonstrat și efectul sanitar al unei chestiuni care pentru călătorii
occidentali părea o exercitare a forței Rusiei asupra unei piețe economice și a unei artere
navigabile din ce în ce mai importante pentru E uropa.
20 Episod relatat de Ștefan Petrescu în Ștefan Petrescu, ,,Migrație și carantine în
porturile dunărene”, p. 103; Date sumare despre conflictele dintre autoritățile române,
care serveau drept paravan celor de ocupație rusești și grecii ionieni care ac ostau la
Brăila apar și în Paul Cernovodeanu, Relații comerciale româno -engleze , p. 61.
21 Mihai Popoviciu, Mariana Popoviciu, ,,Considerații privind reorganizarea carantinei
Brăilei după 1831”, în Din istoria luptei antiepidemice , pp. 301 -307.
22 Scopiții e rau o sectă din Rusia în care bărbații erau eunuci; Serviciul Arhivele
Naționale Istorice Centrale (în continuare SANIC), Fond Comitetul Carantinelor , dosar

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
27 Comitetului de la București. Aceștia din urmă au primit punctul de
vedere al Departamentului Treburilor din Lăuntru. În rezoluția
ministerului se spune „dacă acei doi pasageri ruși de la carantina Brăila sunt
împuterniciți cu trebuincioase acturi și vrednică chezășie pentru pașnica lor petrecere,
apoi împrejura rea numai a religiilor nu poate opri a lor intrare în prințipat” .23
J.A. Vaillant, dincolo de aluziile la rolul politic pe care l -a jucat
existența carantinei dunărene și controlul exercitat de către Rusia asupra
acestui perimetru, evidențiază eficiența pe care serviciul de carantină l -a
avut împotriva ciumei din anul 1838: „atunci când, de partea cealaltă a
fluviului, la Rusciuk de exemplu, unde mă aflam, mureau câte 90 -100 de persoane
pe zi” în spațiul românesc situația nu era nici pe departe primejdiosă .24
Impunerea carantinei cons tituia și un impediment pentru exportul de
cereale otomane din Dobrogea. Lipsa infrastructurii din porturile Măcin,
Isaccea, Tulcea și Constanța a impus transportarea cerealelor către Brăila
și Galați și implicarea cercurilor occi dentale pentru a atrage mărfurile
turcești (din Dobrogea) și rusești (din Basarabia) către porturile din
Principate și a reduce rigorile carantinei .25 Contemporanii considerau că
„regulile dure de carantină care au fost impuse fac imposibil ca produsele pro vinciilor
turcești să găsească un debușeu în această direcție, ceea ce împinge aceste produse, cu o
cheltuială nejustificată, către Varna sau alte porturi ale Mării Negre” .26 Perioada
de carantină a variat în funcție de situația sanitară din I mperiul O toman :
4, 8, 16, 24 de zile. S -au făcut și excepții la intervenția consulilor, având la
bazã buna stare de sănătate care exista la Constantinopol, iar domnitorul
a putut reduce perioada de decontaminare.

801/1838, f. 80, Carantina Brăila către Comitetul Carantinelor (22 iulie 1838), apud
Ștefan Petresc u, ,,Migrație și carantine în porturile dunărene”, p. 109.
23Ibidem , f. 85 (7 august 1838).
24 J. A. Vaillant, La Roumanie ou Histoire , p. 47.
25 ,,Turkey and Russia -the Danube and Dardanelles”, în British Quarterly Review , volum
XVIII, august -noiembrie 1853, p. 248 și Henry Stephens, ,,The Danube”, în Notes and
Queries, seria a II -a, numãr 16, ianuarie -iunie 1856, p. 310, apud C. Ardeleanu, Gurile
Dunării -o problemă europeană , p. 73 și Idem, International Trade and Diploma cy at the Lower
Danube , p. 70; Mihaela Mehedinți, Cecilia -Alina Sava, ,,Vinegar, Fumigation ad Arson:
Plague and the Romania Area (18th-19th Centuries)”, în Medicine, Hygiene and Society from
the Fifteenth to the Twentieth Centuries , editori Constantin Băr bulescu și Alin Ciupală, Cluj –
Napoca, Editura Mega, 2011, pp. 273 -275.
26 Laurence Oliphant, The Russian Shores of the Black Sea in the Autumn of 1852 with a
Voyage the Volga, and a Tour through the Country of the Don Cossacks , Edinburgh și Londra,
1853, p. 348. Vezi și ,,Exports of Grains from the Danube”, în The Farmer’s Magazine ,
volum XI, ianuarie -iunie 1845, p. 349, ,,Russia and the Danube”, în New Montly
Magazine and Humourist, tom XCI, 1851, pp. 362 -370.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
28 Regulamentele Organice au prevăzut pe larg măsurile care
trebuiau luate la sosirea pasagerilor și a mărfurilor în lazaretul unei
carantine. Peregrinii erau duși într -o afumătoare unde se dezbrăcau de
toate hainele care le aparțineau și se îmbrăcau și încăl țau în halatul și
papucii pe care îi primeau de personalul carantinei. După aceea erau
conduși la camerele în care urmau să efectueze perioada de carantină.
Hainele proprii le primeau a doua zi, iar acest aspect a rămas în memoria
unor călători în modul ur mător: „abia a doua zi de dimineață ne -am primit
toate lucrurile înapoi și am predat la dezinfecție tot ceea ce mai purtam și aveam cu
noi. Între prima și a doua afumare a lucrurilor, se veghează cu mare strictețe, ca nu
cumva să îmbraci vreo haină afumată până când nu au fost puse cu totul deoparte
obiectele care mai urmează să fie afumate. Odată terminată această ceremonie, în
timpul căreia trebuie să te dezbraci aproape în întregime în prezența unui
supraveghetor, poți, în fine, avea contact neîngrădit c u toți cei cu care ai venit în acelați
timp, în timp ce rămâi despărțit atât de cei veniți devreme, cât și de cei sosiți mai
târziu sau măcar putându -te întreține cu ei doar în prezența unui
supraveghetor” .27Călătorul Jean Henry Abdolomyne Ubicini a trebuit să
prezinte oficialităților carantinei din Giurgiu „o listă amănunțită a rufelor,
hainelor și a cărților” sale. A „fost silit” să precizeze „câte parale” are și „câte
perechi de ciorapi, pantaloni, cămăși” .28
Principalul port românesc l a Dunăre după 1829 a fost Galaț i
unde acostau și vapoarele societății austriece DDSG și călătorii efectuau
carantina. Che iul folosit se afla la marginea orașului și era separat de
drum „printr -un gard dublu de lemn, înalt până la nivelul pieptului” ,29oferindu -le
localnicilor u n spectacol cotidian. Diplomatul prusian Karl Otto Ludwig
von Arnim afirma că lungimea che iului la care acostau navele avea
aproximatic 400 de pași și o lățime de 100 de pași, iar perimetrul era
delimitat pe ambele laturi de palisade care mergeau până la D unăre. Tot
acesta afirma că odată „ajuns aici, urci puțin și ajungi într -un loc unde nu se află
altceva, pe cele două laturi ale sale, decât grajduri construite din lemn. Îndată ce
închizi ușa acestora, nu mai pătrunde lumina zilei, și ca mobilier nu zăreș ti nimic
altceva decât un prici de lemn. Aceste două rânduri de grajduri sunt unite în partea
lor de pe uscat de asemenea prin palisade. Tot aici se află poarta păzită necontenit de

27 Karl Otto Ludw ing von Arnim , Flüchtige Bemerkungen eines flüchtigen Reisendem , volum
III, Berlin, 1838, pp. 104 -105.
28 Emil Gheorghiu, ,,Fumigația, ca mijloc de dezinfecție în carantinele din Țara
Românească”, în Din istorie luptei antiepidemice , p. 311; Gheorghe Năstas e, Cristina
Ionescu, Rodica Anghel, Câteva informații despre carantina de la Galați , în Ibidem , pp. 309 –
310.
29 Julia Pardoe, The City of the Sultan: and Domestic Manners of Turks in 1836 , volum III,
Londra, 1838, p. 415.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
29 o santinelă. Ea este închisă în timpul nopții. Dincolo de poartă, în imedi ata
apropriere a intrării, locuiește boierul căruia îi este încredințată conducerea carantinei.
În întreg stabilimentul, nu se află decât o singură clădire mai bună decât cele amintite
mai înainte. Este vorba de o casă zidită din piatră. Aceasta are fațada de 6 ferestre
și tot atâtea în partea din spate, 4 uși, câte 3 pe fiecare din părțile laterale. Fiecare
ușă duce la un antreu, din care alte 2 uși te conduc una de -a dreptul la camera
principală, iar cealaltă la o cămăruță aflată alături, anume în așa fel încât întreaga
casa poate găzdui patru grupuri diferite de călători, fiecare având o cameră de zi, o
bucătărie și un antreu. Dar și în această clădire nu exista alt mobilier în afară de
priciurile amintite” .30
Conform Regulamentui Organic din Moldova: „Insĕ spre a nu se
înpedica negoțul, trecerea călătorilor și între malul din a dreapta Dunării, precum și a
corăbiilor ce vin din Marea Neagră, această comunicație va fi slobodă numai pe la
treĭ locurĭ, anume pe moșia Țiglina unde se află așezată carantina, în tre aceasta și
orașul Galațiĭ, o barieră de exportație, iar mai gios de Galațiĭ, la intrare în acest
oraș, se va așeza bariera importațieĭ, pentru lucrurile ce nu sînt supuse carantineĭ.
Art. 202” .31 Paza pe uscat se realiza de câte 15 pichete cu câte doi s trejeri
tereștrii și doi călăreți aflați sub ascultarea unor căpitani. Paza pe linia
Dunării a fost încredințată căpitanului schelei Galați, care avea în
subordinea sa 40 de jandarmi, 20 de „vozarĭ” cu două caiace de două
vâsle .32 Mai jos de Galați se înfii nța o barieră pentru vasele care soseau de
la locurile învecinate cu provizi de mâncare și alte lucruri care nu erau
supuse carantinei și se curățau doar cu apă, iar personalul vaselor și
călătorii nu coborau la această barieră .33 Personalul carantinei din Galați a
fost format în anul 1831 dintr -un director, cu un venit lunar de 500 de
lei, un vice -director, 300 de lei lunar, un doctor care dispunea și de o
farmacie, renumerat cu 500 de lei lunar, o moașă, 150 de lei lunar, 2
scriitori, câte 100 de lei lunar fiecare, 3 comisionari, câte 200 de lei lunar
fiecare, 6 slujitori, fiecare primea câte 60 de lei lunar. La aceștia se
adăugau: 8 slujbași la magazii, renumerați fiecare cu câte 50 de lei, 2
tulumbagii, câte 50 de lei lunar fiec are, un comisar la bariera de export,
retribuit lunar cu 200 de lei, un scriitor la bariera de export, 75 de lei
lunar, 4 supraveghetori la primirea mărfurilor destinate exportului, 125
de lei lunar fiecare. La bariera de export de lângă liman se găseau: u n

30 K. O. L. von Arnim, Flüchtige Bem erkungen eines flüchtigen Reisendem , pp. 99 -100.
31Analele Parlamentare ale României , tom I, „partea a II -a Obșteasca Extraordinară
Adunare de revizuirea Regulamentului Organic al Moldovei”, 1831, București, 1893, p.
164.
32Ibidem .
33Ibidem , p. 165.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
30 comisar, plătit cu 200 de lei lunar, un scriitor, 75 de lei lunar, un
supraveghetor la târguieli, 125 de lei lunar, 2 supraveghetori la barieră,
fiecare primea câte 60 de lei lunar, un căpitan, 200 de lei lunar, 20 de
„vosari” (vâslași), fiecare plătit c u 65 de lei lunar .34
Nerespectarea prevederilor carantinei putea duce la judecarea și
condamnarea supușilor străini de către consulii statelor de a căror
protecție beneficiau, iar a localnicilor de către autoritățile române.
Pedepsele pentru negli jență în s erviciu priveau destituirea persoanei, iar
pentru faptele de o gravitate mai mare se ajungea până la pedeapsa
capitală. Pentru cei aflați în carantină care încălcau regulile impuse se
mărea numărul de zile petrecute în lazaret .35 Acțiunea Rusiei țariste s -a
dovedit benefi că sistemului sanitar din cele d ouă Principate Române, dar
a avut un impact crescut asupra popularizării vieții cotidiene și a mediului
comercial din porturile Dunării de Jos. Războiul Crimeii (1853 -1856)
avea să schimbe total realitățile de la gurile Dunării și să marcheze
libertatea totală oferită negustorilor străini pentru accesul la cerealele
hinterlandului danubian.

34Ibidem , p. 171.
35Ibidem , pp. 169 -170; C. Ardeleanu, Gurile Dunării -o problemă europeană , p. 73.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
31 ANEXÃ:

Exportul total de grâu al Rusiei în comparație cu cel
din porturile Brăila și Galați (în tone și %):36

Anii Rusia
Europeană Marea
Neagră și
Marea Azov Porturile
Brăila
și Galați Procent din total al
Mării Negre și
Azov
1831 -1835 9.712 7.542 ––– 77,65
1836 -1840 19.029 17.953 3.379 94,34
1841 -1845 19.617 18.596 49.271 94,79
1846 -1850 32.015 28.814 5.118 90,00
1851 -1853 43.640 38.407 6.025 88,00

36 Tabelul a fost realizat pe baza lucrărilor:Mose Lofley Harvey, The Development of
Russian Commerce on the Black Sea and Its Significance , teză de doctorat, Universita tea din
California, Berkeley, 1938, p. 105; Paul Cernovodeanu, B. Marinescu, I. Gavrilă,
,,Comerțul britanic prin Galați și Brăila între 1837 -1852”, în Revista Istorică , tom XXXI,
numãr 1, 1978, pp. 635 -639; Paul Cernovodeanu, B. Marinescu, „British trade in the
Danubian Ports of Galatz and Braila between 1837 and 1853”, în Journal of European
Economic History , tom VIII, numãr 3, 1979, pp. 716 -717 [date reacalculate de noi din
quarteri imperiali în chintale].

FRAGMENTE DIN ISTORIA ZBUCIUMATÃ A UNUI LÃCAȘ
DE CULT UITAT: BISERICA DE LEMN DIN ȘOIMENI
Excerpts from the Troubled History of a Forgotten Worship Place:
the Wooden Church from Șoimeni

Silviu Marcel COSTIN

Abstract: The history of the wood church in Ș oimeni village started, according to
some sources around the last decades of the XVII century and according to others in the first
half of XVIII century. T he existing data shows that the church was build in a short period
due to the effort made by the entire community of the village. With this scope, was hired a
professional church builder, the artisan Dumitru Ispas from Mărgău, Cluj county. The
church serve d as parish church for two centuries. Starting the year 1883 the wood church was
removed from the liturgical use because it was built a brick church and the old one was moved
on the parish field. Since then, it started to degrade. At the beginning of the X X century, its
tower was demolished and the rest was transformed in granary. Later, was tried to obtain,
restored and relocated on the old location, but this initiatives weren’t successful. Today, it
continues to be a granary.
Keywords: Transylvania, Șoimeni, church, priest, granary.

După trecerea unei perioade de câteva secole din momentul
desfă șurării unor evenimente care au marcat profund istoria religioasă a
românilor din Transilvania, cu consecin țe până în prezent, preocuparea
cercetărilor pentru astfel de subiecte continuă să rămână una de
actualitate. În acest contex t se încadrează și cercetarea de fa ță, care î și
propune să prezinte și să analizeze istoria unei vechi biserici de lemn din
Podișul Transilvaniei. Istoria îndelung ată, dar mai ales situa ția ei
începând de la sfâr șitul secolului al XIX -lea, particularizează importan ța
acestei teme .
Prima biserică de pe teritoriul satului Șoimeni, comuna Vultureni,
județul Cluj, care poate fi datată, este construită din lemn, în stil
maramure șan. Mai exact, acest lăca ș de cult a fost construit, conform
părerii profesorului Nicolae Chi șu, în anul 1688, fiind opera me șterului
Dumitru Ispas din Mărgău, jude țul Cluj.1 Dacă în privin ța numelui,
lucrurile sunt foarte clare, anul construirii mai crează încă dezbateri.
Profesorul Simion Chita afirmă că această biserică a fost con struită pe la

1 Arhivă personală: Interviu realizat de Costin Silviu Marcel, cu profesorul Nicolae
Chișu, în data de 27.04.2013. În continuare se va folosi „Costin Silviu, Interviu cu prof.
Nicolae Chi șu”.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
33 mijlocul secolului al XVIII -lea, fără a preciza clar anul.2 Controversa s -a
iscat datorită faptului că a doua cifră din iscrip ția cu litere chirilice, lă sată
de me șterul Dumitru Ispas, nu este foarte clară. Biserica a fost
construită pe un teren care a devenit ulterior cimitir, respectivul loc
rămânând în memoria colectivă dept „ulicioara bisericii din cimitirul vechi ”.3
Dacă anul construirii este 1688, l ăcașul de cult a apar ținut ortodoc șilor
din acest sat. Trebuie precizat că biserica de lemn avea toate elementele
unui lăca ș de cult bizantin (pronaos, naos și altar), singura deosebire fiind
așezarea turlei deasupra pronaosului (întâlnit la toate biserici le în stil
maramure șan) și nu deasupra naosului.
Până în 1703 se cunoa ște clar că locuitorii satului Șoimeni erau
ortodoc și. Din 1703 găsim o men țiune documentară conform căreia
printre protopopii consemna ți ca apar ținând Episcopiei de Alba -Iulia și
Făgăr așși care au acceptat ,,u nirea”, se afla și preotul David din Uifalău
(Vultureni) cu 48 de preo ți.4 Printre cei 48 de preo ți, în fruntea cărora se
afla protopopul David, este foarte posibil să se fi numărat și preotul sau
preoții din Șoimeni. În lipsa altor consemnări, nu putem cunoa ște dacă
preoții sau preotul din Șoimeni a acceptat „ unirea” cu Roma în acel an.
În 1733 satul a fost înregistrat ca fiind de confesiune greco -catolică,5 iar
biserica de lemn, în lipsa altui lăca ș de cult, apar ținea acestei confesiuni.
Ea a fost administrată cel mai probabil de cultul greco -catolic și în
următoarele două decenii, credincio șii din acest sat (317 suflete) fiind
consemna ți ca având această confesiune și în 1750.6 Situa ția s-a schimbat
în 1762, când credincio șii din această parohie s -au declarat din nou
ortodoc și. Această afirma ție se bazează pe rezultatele conscrip ției
efectuate în Transilvania din ordin ul generalului Adolf von Bu cow. În
documentul men ționat se arată că în această localitate nu erau deloc
credinc ioși de confesiune greco -catolică.7 Parohia era păstorită de doi
preoți ortodoc și, exista biserică, casă parohială și teren aflat în

2 Simion Chita, Monografia istorică a comunei Vultureni , Cluj -Napoca, Editura Diotima,
2005, p. 96.
3 Costin Silviu, Interviu cu prof. Nicolae Chi șu.
4 Simion Chita, Monografia istorică , p. 73; Nicolae Popea, Vechea mitropolie ortodoxă română
a Transilvaniei. Suprimarea și restaurarea ei , Editura tipografiei lui S. Filtsch (W. Krafft),
Sibiu, 1870, p. 116 .
5 Simion Chita, Monografia istorică , p. 73.
6Transilvania, an XXX, numãr 9, noiembrie 1901, p. 238.
7Anuarul Institutului de Istorie Națională , volum III, pe anii 1924 -1925, coord. Alexandru
Lapedatu, Ioan Lupaș, Cluj, Editura Institutului de Arte Grafic e „Ardealul”, 1926, p.
647.; Simion Chita, Monografia istorică , p. 76.; Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române , volum II, ediția a 3 -a, Iaș i, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei, 2006, pp. 336 -338.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
34 proprietatea bisericii (parohiei).8 Biserica în care oficiau slujbele cei doi
preoți ortodoc și nu era alta decât biserica d e lemn. În sat, nu se cunoa ște
să mai fi existat o altă biserică func țională în perioada respectivă.
Datorită „nestatorniciei” credincio șilor din această parohie (dar și din alte
parohii) în confesiune a greco -catolică, au urmat represalii dure ordonate
de generalul Bucow împotriva lor. Aceste triste evenimente au fost
transmise pe cale orală de la o genera ție la alta, păstrându -se neîntrerupt
în memoria colectivă a locuitorilor, după cum am aflat în urma interviului
realizat cu profesorul Nicolae Chi șu, „fiu” al satului Șoimeni: „satul nostru
a fost lovit, în 1762, de armata lui Bucow, iar urmările au fost tragice. Bătrânii
spuneau că majoritatea românilor din sat au fost maltrata ți în biserica veche, nu
biserica de lemn, ortodoxă, ci o biserică veche ungurească sau românească, nu pot să
mă pronun ț exact. Pe locul unde a fost biserica veche s -a construit ulterior o casă
particulară, moment în care s -a găsit o groapă comună, oamenii spunând că a fost din
vrăjbi (nr. războaie) dar nu a fost din vrăjbi. Eu am cercetat acest aspect și am ajuns
la concluzia că a fost făcută în timpul disputelor religioase. Cel mai probabil această
groapă a fost făcută în timpul generalului Bucow când au avut loc și cele mai dure
represalii la adresa țăranilor care nu au voit să renun țe la credin ța lor și să treacă la
Unire ”.9
Dată fiind situa ția din acele vremuri, păstrarea intactă a bisericii
de lemn poate fi considerată o minune. Nici până în prezent nu se
cunosc motivele care l -au determinat pe Bucow să lase biserica neatin să.
Până în jurul anului 1800 credincio șii ortodoc și din Șoimeni
puteau merge, pentru a lua parte la diferite slujbe, și la mănăstirea de
maici „Sfânta Ecaterina” din satul Cătălina10 (sat situat în comuna
Panticeu, jude țul Cluj). În anul 1778, mănăstirea amintită a fost
menționată într -un document oficial.11 Existen ța ei este însă mult mai
veche.12 În 1837, pe locul numit „Pustă”, se vedeau ruinele unui lăca ș de
cult.13 Documentele ulterioare nu men ționează în ce mod a dispărut

8Anuarul Institutului de Ist orie Națională , volum III, p. 647.; Simion Chita, Monografia
istorică , p. 76.
9 Costin Silviu, Interviu cu prof. Nicolae Chi șu.
10 Hognogi Dănuț Liviu, Lăcașuri monahale ortodoxe din Transilvania până la începutul sec. al
XIX-lea (Zona Sud -Someșană), Bistriț a, Editura Karuna, 2009, p. 150.
11 Adrian Andrei Rusu (coordonator), Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat,
Crișana și Maramure ș, Cluj -Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, p. 96.
12Ibidem ; Hognogi Dănuț Liviu, Lăcașuri monahale , p. 150; Mariana Pintilie, Comuna
Panticeu -studiu monografic complex , Cluj -Napoca, Editura Eurodidact, 2012 , pp. 27 -28.
13 Adrian Andrei Rusu (coordonator), Dicționarul mănăstirilor , p. 96; Hognogi Dănuț
Liviu, Lăcașuri monahale , p. 150; Mariana Pintilie, Comun a Panticeu -studiu monografic , pp. 27 –
28.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
35 mănăstirea de la Cătălina. Trad iția orală păstrează amintirea unei
mănăstiri care a exista o perioadă îndelungată în acest sat. Această
mănăstire, alături de schitul de la Vechea,14 (comuna Chinteni, jude țul
Cluj) erau cele mai apropiate vetre monahale de satul Șoimeni. Alte
mănăstri ort odoxe, dar mai îndepărtate au fost: Feleac, Dumbrava,
Rugă șești15 (amplasarea mai crează încă discu ții;16 azi satul se află în
comuna Că șeiu, jude țul Cluj) și Monor (din fostul jude ț Cojocna).17 În
afară de vetrele monahale men ționate mai existau și altele pe teritoriul
Transilvaniei, dar cele mai multe se aflau deja în posesia greco –
catolicilor ,18 fuseră incendiate sau nu au func ționat în diferite perioade
din cauza lipsei vie țuitorilor.19 Am limitat prezentarea posibilelor
„pelerinaje” pe care le -ar fi putut f ace credincio șii ortodoc și din Șoimeni
doar la teritoriul actualului jude ț Cluj deoarece mobilitatea majorită ții
locuitorilor din mediul rural era destul de redusă în secolele XVII -XIX.
În 1805, în acest lăca ș de cult se oficiau tot slujbe ortodoxe,
întreg satul fiind consemnat ca având această confesiune.20 Presiunea
asupra credincio șilor ortodoc și era una foarte mare în această perioadă.
Episcopului român, Vasile Moga (numit în 21 decembrie 1810 și instalat
la 10 august 1811),21 îi erau impuse anumite restric ții umilitoare printre
care se regăsea și neopune rea în calea propagării unirii cu Biserica
Romei ,22care și-a făcut sim țită prezen ța, periodic, și în parohia Șoimeni.
Efectele acestor presiuni au fost evident e, cel pu țin la nivel declarativ. În
1816, parohia Șoimeni a fost înregistrată ca parohie greco -catolică.23 Este
foarte greu de crezut că to ți credincio șii ortodoc și din Șoimeni au

14 Hognogi Dănuț Liviu, Lăcașuri monahale , pp. 149 -150.
15 Zenovie Pâclișanu, „Vechile mănăstiri românești din Ardeal”, în Cultura Cre ștină, an
VIII, numãr 7 -8, 1919, p. 155, 158.
16 Macarie Motogna, Monahismul ortodox din Maramure șși Transilvania Septentrională până la
începutul secolului al XIX -lea, Rohia, Editura Mănăstirii Rohia, 2009, pp. 251 -252.
17 Ștefan Meteș, Mănăstirile Române ști din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1936, p. 70.
18 Pentru o prezentare extinsă se poate vedea: Zenovie Pâclișanu, „Vechile mănăstiri
românești”, pp. 151 -170; Ștefan Meteș, Mănăstirile Române ști din Transilvania , pp. 66 -74;
George Mânzat, „Vechile mănăstiri din ț inutul Some șului”, în Cultura Cre ștină, an X VI,
numãr 10, 1936, pp. 583 -591.
19Macarie Motogna, Monahismul ortodox din Maramure șși Transilvania Septentrională , pp.
185-268.
20 Simion Chita, Monografia istorică , p. 104.
21 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe , volum II, p. 58.
22Ibidem , pp. 58-61.
23Schematismus venerabilis cleri graeci ritus catholicorum diocesis Fogarasiensis, pro anno a Christo
nato MDCCCV , Typis Seminarii Dioecesanae, Blasii, 1835, p. 106; Schematismus venerabilis
cleri graeci ritus catholicorum diocesis Fogarasiensis, pro anno a Christo nato MDCCCXLII ,Typis
Seminarii Dioecesanae, Blasii, 1842, p. 112; Simion Chita, Monografia istorică , p. 108.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
36 adoptat confesiunea greco -catolică într -un timp atât de scurt. Dacă în
timpu l represaliilor ordonate de Bucow împotriva celo r care împiedicau
răspândirea unirii , majoritatea credincio șilor din Șoimeni nu s -au sfiit să
se declare oficial ca fiind ortodoc și, riscându -și viața, cu atât mai mult în
această perioadă, era aproape imposibil să nu fi existat credincio și
ortodoc și. Totu și, în statisticile oficiale nu au fost consemna ți.
În condi țiile declarării acestei parohii ca fiind greco -catolică,
biserica de lemn (cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe) a fost dată
în administra rea confesiunii men ționate anterior. Toate slujbele se
desfă șurau în aceast l ãcaș de cult deoarece nu mai exista altul func țional
pe teritoriul acestei localită ți. Confirmarea faptului că această biserică era
deținută în continuare de confesiunea greco -catolică a venit indirect, prin
rezultatele recensământului din 1850, care arată 92% dintre locuitorii din
Șoimeni erau greco -catolici.24 Un moment dramatic din istoria acestei
parohii a avut loc în 1854 sau 1855, când un puternic incendiu a distrus
total casa parohială. O pagubă însemnată a fost pierderea mai multor
documentele din arhiva parohiei, după cum găsim consemnat în Cartea
de Aur a bisericii: „matriculele sunt numai de la anul 1858. Matriculele mai vechi
au ars împreună cu casa parohială ”.25 Biserica de lemn nu a avut de suferit de
pe urma acestui incendiu deoarece se afla la o distan ță destul de mare de
casa parohială. În condi țiile pierderii locuin ței și a bunurilor, preotul
Vasile Bene a luat decizia de a -și construi o casă proprie pe un t eren
cumpărat anterior de la un credincios din Șoimeni. Construirea unei noi
case parohiale nu a mai constituit o prioritate pentru preotul Vasile Bene,
acest lucru rămânând în sarcina succesorilor săi la conducerea parohiei.
Din consemnările făcute de pre otul Vasile Borgovan, în Cartea de Aur a
parohiei, reiese că printre motivele care l -au determinat pe preotul Vasile
Bene să nu mai reconstruiască casa parohială se regăseau: configura ția
necorespunzătoare a terenului pe care fusese amplasată vechea casă
parohială și faptul că acest teren se afla pe o „ulicioară lăturalnică și
strâmtă ”.26
Existen ța unui număr însemnat de credincio și de confesiune
greco -catolicã și degradarea bisericii din lemn a făcut ca din deceniul șapte
al secolului al XIX -lea să se pună problema construirii unei biserici de
dimensiuni mai mari: „biserica veche de lemn de pe vremuri era amenin țată cu
surparea și așa încă sub păstorirea preotului Vasile Bene s -a făcut începutul la

24 Traian Rotariu (coordonator), Recensământul din 1850. Transilvania , Bucure ști, Editura
Staff, 1999, p. 135.
25 Arhiva Parohiei Ort odoxe Șoimeni, Cartea de Aur a bisericei gr. cat. din Șinteu , 1902, p. 4.
26Ibidem.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
37 zidirea unei biserici solide de piatră care din munificien ția (n.a. contribu ția, ajutorul)
poporului s -a și zidit și sfințit sub preo ția lui Nicolau Bene ”.27 Până la realizarea
acestui proiect, oficierea slujbelor a continuat să aibă loc în biserica de
lemn din cimitir. Mai exact, în acestă biserică s -au oficiat slujb e până în 5
august 1883, când noua biserică de zid a fost sfin țită. Trebuie men ționat
că în 1880 comunitatea a organizat o colectă în urma căreia s -a adunat
suma de 1400 de florini, bani cu care a fost cupărat un teren și o casă
care a devenit casă parohia lă.28 După ce bunurile men ționate au intrat în
posesia parohiei, preotul împreună cu consilierii parohiali au hotărât să
demoleze casa cumpărată și să construiască o casă parohială nouă.
Conform informa țiilor din documente, lucrările de construc ție a noii case
parohiale se desfă șurau în paralel cu cele de construc ție a bisericii de zid.
Nu se cunosc oficial cauzele pentru care nu s -au realizat lucrări de
consolidare și restaurare a bisericii de lemn în a doua parte a secolului al
XIX-lea. Utilitatea acestor a era evidentă întrucât, conform relatării din
Cartea de Aur a parohiei, lăca șul de cult avea semne vizibile de degradare
încă din timpul păstoririi preotului Vasile Bene29 (184230-1875).31
În 1883, după sfin țirea bisericii noi, preotul Nicolae Bene a decis
scoaterea din uzul liturgic a bisericii din lemn și mutarea ei pe
proprietatea părin ților săi, adică pe terenul cumpărat de tatăl său, preotul
Vasile Bene. Nu se găsesc nici un fel de informa ții referitoare la un
eventual protest al credincio șilor fa ță de a cestă decizie a preotului.
Renun țarea la biserica de lemn și lăsarea ei pe vechiul amplasament putea
însemna renun țarea majorită ții credincio șilor la confesiunea greco –
catolică. Existen ța unui lăca ș de cult ortodox, nefolosit, putea constitui o
posibilitat e reală pentru pu ținii credincio și ortodoc și din această parohie
(oficial, nu era nici unul), dar și pentru cei din satele vecine, să -și practice
cultul și să aibă preot ortodox în mijlocul lor. Cel mai probabil, acest
lucru a fost luat în calcul de preotu l greco -catolic, Nicolae Bene, care a
găsit drept solu ție însu șirea bisericii ca pe oricare alt bun personal. În
acest fel a fost înlăturată orice posibilitate de trecere masivă la ortodoxie
a credincio șilor din acestă parohie.

27Ibidem.
28Ibidem , p. 5.
29Ibidem, p. 4.
30 Șematismul veneratului cler a nou -înființatei Dieceze greco -catolice a Gherlei pe anul 1867 ,
Tiparul Diecezan, Gherla, 1867, p. 239.
31Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, Fond Matricole de stare civilă , parohia greco –
catolică Șoimeni. Matricula morț ilor, dos. 290/1, f. 11.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
38 După decesul preotului Nicolae Bene, survenit la 24 august
1899,32 terenul și bunurile, printre care și biserica de lemn, au fost
moștenite de fratele său, Mihai Bene. Acest lucru s -a întâmplat deorece
preotul Nicolae Bene nu s -a căsătorit, alegând să fie hirotonit ca preot
celib.
În anul 1905, biserica de lemn a intrat în proprietatea unei familii
din s at care a achizi ționat conacul și terenul pe care se afla amplasată
biserica de lemn.33 Ulterior, biserica de lemn a fost mo ștenită ca oricare
alt bun, proprietarii nedorind să ren unțe la ea. Turla a fost demontată, iar
acoperi șul, refăcut din șindrilă, a fost extins și pe locul turlei pentru a nu
se mai cunoa ște la prima vedere că în interior s -a săvâr șit Sfânta Liturghie
aproape două secole. Din lăca ș sfânt, biserica de lemn a fos t
transformată în magazie de cereale, fiind utilizată în acest nepotriv it scop
de mai bine de un secol. Actualul proprietar al terenului pe care se află
biserica de lemn, folose ște lăca șul de cult (în mod normal, monument
istoric de categoria B)34 pe post d e magazie de cereale și nu dore ște să
accepte nici un fel de dialog în care să fie adusă în discu ție posibilitatea
de a returna biserica, comunită ții.
Din relatările profesorului Nicolae Chi șu se pare că interiorul
bisericii din lemn a fost modificat, făr ă teamă sau remu șcări, de actualul
proprietar, fiind compartimentat pentru a ob ține mai multe spa ții de
depozitare: „interiorul bisericii a fost modificat după nevoile acestui gospodar, fiind
folosit pe post de depozit de cereale, inclusiv altarul ”.35
Canonul 24 de la Sinodul IV Ecumenic (Calcedon 451)
reglementează în mod clar situa ția lăca șelor de cult sfin țite: „mănăstirile ( și
bisericile) odată sfin țite cu învoirea episcopului să rămână pentru totdeauna mănăstiri
și bunurile ce țin de ele să se păst reze. Acestea să nu se facă lăca șuri lume ști, iar cei
care ar îngădui să se facă aceasta să fie supu și cercetărilor celor din canoane ”.36
Datorită faptului că această practică nu a dispărut complet, Sfin ții Părin ți
aduna ți la Sinodul VII Ecumenic (Niceea 78 7) au hotărât să
releglementeze această problemă. Astfel, prin canonul 13 erau readuse la

32Ibidem, f. 43.
33 Simion Chita, Monografia istorică , p. 140.
34http://www.patrimoniu -rper.com/legislatie -patrimoniu/90 -legea -privind -protejarea –
monumentelor -istorice.html ; http://lege5.ro/Gratuit/gq3tmmrv/norma -metodologica –
de-clasare -si-evidenta -a-monumentelor -istorice -din-13062003?d=2015 -12-10;
http://lege5.ro/Gratuit/geytonbwgu/norma -metodologica -de-clasare -si-inventariere -a-
monumentelor -istorice -din-18.04.2008, pagini accesate în data de 10.12.2015.
35 Costin Silviu, Interviu cu prof. Nicolae Chi șu.
36 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii O rtodoxe. Note și comentarii , ediție îngrijită de Sorin
Joantă, Sibiu, 2005, p. 99.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
39 cuno ștință măsurile care se vor lua împotriva celor care vor profana
lăcașele de cult și obiectele de cult: „de vreme ce din pricina necazului care,
pentru păcatele noastre, s -a abătut asupra bisericilor, au fost răpite de oarecare
bărba ți unele sfinte lăca șuri (biserici și așezăminte), episcopii și mănăstiri și s-au
prefăcut în săla șe de rând (adăposturi ob ștești, case de rând). Dacă, a șadar, cei care le
stăpânesc pe acestea voiesc să le dea înapoi, ca să fie a șezate din nou după vechea
stare, bine și frumos lucru este; iar de nu, poruncim să se caterisească ace știa dacă
sunt din catalogul (cinul) preo țesc, iar dacă sunt monahi sau laici, să se afurisească, ca
fiind o sândiți de către Tatăl și de către Fiul și de către Sfântul Duh, și să fie a șezați
unde viermele nu se sfâr șește și focul nu se stinge (Mc. 9, 44 -46), fiincă se împotrivesc
glasului lui Dumnezeu, care zice: Nu face ți casa Tatălui meu , casă de negustorie ”
(In. 2,16).37
Cei mai de seamă oameni din sat, printre care profesorii Nicolae
Chișu și Simion Chita, au încercat să -i convingă pe actualii proprietari că
biserica de lemn este un bun al comunită ții și trebuie restituit.
Demersurile lor au rămas fără rezultat până în prezent, după cum am
aflat din declara țiile unuia dintre ini țiatorii acestui dialog: „eu am încercat de
mai multe ori să -l conving să dea biserica înapoi, să fie restaurată și apoi rea șezată pe
vechiul ei amplasament, adică în cimitirul ve chi. Dânsul nu vrea să o restituie. Ar fi
frumos să ne -o dea și să fie restaurată pentru că este o biserică foarte veche și
valoroasă ”.38 Persoanele amintite, sprijinite și de părintele paroh Ioan
Ciupei, au încercat să facă demersuri pe lângă autorită țile locale, jude țene
și biserice ști pentru ca biserica de lemn să ajungă în proprietatea Bisericii
Ortodoxe Române și să fie restaurată. Rezultatele sunt nule până în
prezent. Implicarea autorită ților locale, în vederea recuperării acestui bun
public și de pat rimoniu, este inconsistent ă sau poate, chiar, inexistentă.
Public, nu sunt cunoscute rezultatele demersurilor (dacă ele au existat sau
există) efectuate de autorită țile men ționate anterior în vederea recuperării
acestui bun de patrimoniu.
Nerecuno șterea unei valori sau ind iferen ța față de valoare face ca
demersul pentru recuperarea acestui bun de patrimoniu să se oprească
doar la grani țele localită ții sau a jude țului. În această situa ție, persoanelor
care s -au implicat într -un fel sau altul pentru rezolva rea acestei cauze de
interes public nu le rămâne decât să nădăjduiască că într -o zi solicitarea
lor va primi un răspuns favorabil.
În situa ția de fa ță, recuperarea imediată a bisericii de lemn,
restaurarea ei și înscrierea pe lista monumentelor istorice t rebuie să fie
prioritară pentru toate institu țiile abilitate în acest sens.Acordarea aten ției

37Ibidem, p. 191.
38 Costin Silviu, Interviu cu prof. Nicolae Chi șu.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
40 cuvenite înseamnă salvarea de la distrugere a unui lăca ș de cult de mare
valoare.
Este de la sine în țeles că în cazul neimplicării imediate, acest
important monum ent se va degrada complet și nu va mai putea fi
recuperat vreodată. Desigur, avem credin ța că acest neferici t lucru nu
este dorit de nimeni. Până la o eventuală recuperare și restaurare, biserica
de lemn continuă să fie un bun hambar pentru cereale și să r eziste
aproape intactă, intemperiilor.

Paraclisul din cimitirul vechi. Mărturie și continuare a existen ței
unui loc sfin țit:

După mutarea bisericii de lemn în curtea preotului Nicolae Bene,
pe locul fostului altar a fost ridicată o mică capelă ce adăp ostea Sfânta
Masă. În această capelă nu se oficiau slujbe, fiind doar locul care amintea
de vechea biserică. Timp de câteva decenii nu s -au mai efectuat nici un
fel de lucrări de între ținere, motiv pentru care construc ția, ridicată
integral din lemn, a înc eput să se degradeze. Decretarea de către papa
Pius al XI -lea a anului 1933 drept „Anul Sfânt” (implica și restaurarea
lăcașelor de cult și/sau a troi țelor din parohii),39 a fost un bun prilej
pentru îndreptarea aten ției și către a șezământul din cimitirul vechi. Din
consemnările făcute de preotului Vasile Borgovan în Cartea de Aur a
parohiei reiese că starea capelei din cimitirul vechi era aproape de ruină:
„acel Pristol este părăsit, lăsat pradă vântului și ploilor, ba este și pângă rit prin
frecarea vitelor de el și aceasta e păcat ”.40
Într-una din predicile rostite în Postul Mare, preotul i -a îndemnat
pe credincio șii din parohie să sprijine lucrările de reconstruc ție a capelei.
Credincio șii, Niculae David și George Co șarcă s -au oferit să fie ctitorii
paraclisului ce urma să se ridice pe locul altarului fostei biserici de lemn
din cimitir.41 Aceștia au donat tot lemnul necesar pentru ridicarea
paraclisului și pentru gardul ce urma să -l împrejmuiască. Pe lângă această
dona ție consis tentă, ctitorii au transportat toate materialele donate cu
atelajele proprii și au lucrat efectiv la ridicarea construc ției. Inițiativa
celor doi a fost sus ținută concret și de al ți enoria și din parohie, cum a
fost tâmplarul Ion Tode care a realizat din le mnul propriu Sfânta Masă

39Curierul Cre știn. Organ oficial a Eparhiei de Cluj -Gherla. Cu un adaos neoficial , an XV, numãr
7 din 1 aprilie 1933, p. 71.
40Cartea de Aur a bisericei gr. cat. din Șinteu , p. 78.
41Ibidem , p. 79.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
41 (partea de deasupra), u șile paraclisului, fereastra acestuia, o cruce de lemn
pentru altar și două sfe șnice.42 Sfânta Masă a trebuit refăcută deoarece
din vechea masă nu mai rămăsese decât piciorul de piatră unde fusese
cândva hriso vul. Partea de deasupra nu mai exista deoarece se degradase
complet din cauza intemperiilor care au lovit -o aproximativ trei decenii.43
Pe măsură ce lucrările înaintau, al ți membrii din comunitate s -au arătat
dispu și să contribuie cu materiale sau prin munc ă la ridicarea paraclisului.
În sc urt timp s -au format mai multe echipe de lucru. Una a transportat
piatra pentru funda ție (George Co șarcă, Niculae David, Niculae Chi ș,
Simeon Cri șan, Simeon Co șarcă și Ioan Răchită) , alta, formată din zidari
(Ilie A șchilean, Ilie Chi ș, Mihai Păcurar și Simion Tarcea ), a executat toate
lucrările care țineau de această parte, alta, formată din tâmplari (Ioan
Tode, Ioan Măcică șan și Ștefan Dorogi), au continuat să prelucreze
materialul lemnos, iar Niculae David, un cunosc ut zugrav din localitate, a
văruit pere ții. Cei care nu au putut lua parte efectiv la lucrări, dar au dorit
să contribuie la înfrumuse țarea acestuia (peste 20 de familii) , au donat
icoane, cruci pentru altar și pentru turla paraclisului, acoperăminte pentr u
Sfânta Masă, scânduri pentru poditul interiorului sau șindrile gata
șlefuite, pentru acoperi ș. Valoarea întregii lucrări s -a ridicat la suma de
3000 de lei.44 În apropierea paraclisului a fost ridicată și o cruce de lemn
de dimensiuni mari. S -a hotărât, ca după sfin țire, să se săvâr șească Sfânta
Liturghie în acest paraclis cel pu țin o dată pe an, la sărbătoarea Sfântului
Mare Mucenic Gheorghe, hramul bisericii de lemn și cel al actualei
biserici parohiale. Înafara acestei sărbători, se mai recomanda săvâr șirea
Sfintei Liturghii sau a altor slujbe „și la alte ocasiuni deosebite ”.45
Toate lucrările au fost finalizate la începutul lunii octombrie,
așteptând sfin țirea. Ziua aleasă pentru acest eveniment a fost duminică
15 octombrie 1933. Preotul Vasile Borgovan l -a invitat pe episcopul Iuliu
Hossu să săvâr șească această slujbă, dar ierarhul a declinat invita ția din
motive necunoscute. Delegat pentru acest eveniment a fost canonicul
Ion Agârbiceanu care a săvâr șit, împreună cu preotul Vasile Borgovan,
Sfânta Liturghie și slujba de sfin țire a paraclisului și a troi ței ridicate în
apropierea acestuia.46

42Ibidem , p. 82.
43Ibidem , p. 79.
44Ibidem , pp. 82 -84.
45Ibidem , p. 81.
46Ibidem , pp. 83 -86.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
42 Aceste realizări au fost considerate drept o împlinire a
dispozi ților date de Centrul Eparhial pentru a marca cum se cuvine
„Anul Sfânt”.47
Prin această „reconstrucțe ț” a altarului, în memoria colectivă (în
special a bătrânilor) a continuat să se păstreze vie imaginea vechii biserici
de lemn a satului. În condi țiile prezentate, nu este întâmplător că s -a
recomandat oficierea Sfintei Liturghii, din ziua hra mului, în acest loc.
Din tradi ție se cunoa ște că în anii în care nu s -a oficiat Sfânta Liturghie în
paraclis, zona din proximitatea lui a fost lovită de trăsnete. În prezent, la
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sau a doua zi de Paști, se
merge î n procesiune cu prapori și se oficiază Sfânta Liturghie la care
participă majoritatea credincio șilor parohiei.48
Paraclis ul (refăcut în ultimii ani) are meritul de a păstra neocupat
locul pe care a fost amplasată biserica de lemn, dar el nu poate și nu va
putea să o înlocuiască vreodată.

47Curierul Cre știn. Organ oficial a Eparhiei de Cluj -Gherla. Cu un adaos neoficial , an XV, numãr
2 din 15 ianuarie 1933, p. 28.
48Arhivă personală: Interviu realizat de Costin Silviu Marcel, cu preotul Ioan Ciupei, în
data de 27.04.2013.

DIN ISTORIA MAI PUȚIN CUNOSCUTÃ A MARELUI
RÃZBOI. INSTITUIREA ,,GRANIȚEI CULTURALE”,
ARESTAREA, ÎNCARCERAREA ȘI DEPORTAREA
PREOȚILOR ROMÂNI TRANSILVÃNENI ÎN UNGARIA
(1916 -1918) *
From the less known History of the Great War. The Establishment
of ,,Cultural Border”, Arrests, Incarceration and Deportation of
Romanian Priests from Transylvania in Hungary (1916 -1918)

Mihai -Octavian GROZA

Abstract: The First World War, besides the chaos, t he mess, the devastation and
many other, also led to problems connected with to a refugees, the hospitalized people, prisoners
of war, phenomenon that can only be understood through the differences between the different
admission systems. Careful supervisi on, concentration, admission and civil deportation, that
were thought by the decision makers as necessary in sustaining the war efforts, it became in the
war years a usual practice. By far, the most illustrative case is the one of Austro -Hungarian
monarchy where, even before the outburst, there were plans and regulations made in the
exceptional, in the regions populated by diverse nationalities, authorities to be able to oversee,
restrict, censorship their activity. Of course, in Transylvania, as a part of Hungaria, this
policy was present, starting with 1907, when Antal Huszar, official in the political section of
the govern in Budapest, published a book, specially for the govern members, under the name of
Black Book, in which the author presents all „Daco -Romans”, priests and common people,
that would be enrolled in the case of an war in the region. Starting from this, we will try in
our paper to analyze from the point of view of cultural history, an incident almost unknown in
the history of Transylvania (T ransylvania, Banat, Cri șana and Maramure ș), that happened
between 1916 -1918. We are talking about the arrest, incarceration and deportation of the
Romanian priests in west of Hungaria.
Keywords: First World War, Transylvania, cultural border, priests,
incarceration, deportation.

Primul Rãzboi Mondial, prin haosul, dezordinea, pierderile și
distrugerile provocate, printre altele, a adus dupã sine și problema
refugiaților, internaților și a prizonierilor de rãzboi, cheia înțelegerii
acestui fenomen rezid ând în analizarea diferitelor sisteme de internare. A
scoate soldați din luptã, capturarea de prizonieri pentru a slãbi forța
combativã a inamicului era scopul oricãrui rãzboi, iar deplasarea
populației din zona fronturilor spre interiorul țãrii nu constit uiau un
element de noutate pentru niciuna dintre pãrțile combatante,1 pe când

* Prezentul studiu face parte dintr -un șir de cercetãri, demarate începând cu anul 2015:
Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului
(1916 -1919) , ediție, studiu introductiv, note și indici de Mihai -Octavian Groza, Mircea –

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
44 supravegherea atentã, concentrarea, internarea și deportarea civililor,
socotitã de factorii decizionali necesarã pentru susținerea efortului de
rãzboi, a devenit în anii Marelui Rãzboi o practicã uzualã.2 De departe,
cel mai reprezentativ caz este acela al monarhiei austro -ungare unde, încã
înainte de izbucnirea conflictului, s -au elaborat planuri și regulamente
pentru ca, în cazuri excepționale, în zonele locuite de naționalitãț i,
autoritãțile sã poatã supraveghea, restrânge, cenzura sau obstrucționa
activitatea acestora.3 Firește cã Transilvania, ca parte componentã a
Ungariei, nu a fost ocolitã, încã din anul 1907 Antal Huszár,4 funcționar
al secției politice din guvernul de la Budapesta, publicând o carte,
destinatã exclusiv membrilor guvernului, intitulatã Cartea neagrã , în
paginile cãreia autorul îi prezintã pe toți ,,daco -românii”, preoți și mireni,
care urmau a fi încarcerați în cazul izbucnirii unui conflict în zonã.5
Porn ind de la aceste coordonate vom încerca, pe parcursul demersului
nostru, sã analizãm, din perspectiva istoriei culturale, fațetele unui episod
aproape necunoscut din istoria Transilvaniei (înțeleasã în sens larg,

Gheorghe Abrudan, Deva/Cluj -Napoca, Editura Episcopiei Devei și
Hunedoarei /Editura Argonaut, 2015, 314 p.; Mihai -Octavian Groza, ,,Un cleric cãrturar
astrist uitat: protopop stavrofor doctor Sebastian Stanca (1878 -1947). Viața, activitatea
și opera”, în Analele Aradului , an I, numãr 1, 2015, pp. 614 -630; Mihai -Octavian Groza,
Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,Un colaborator destoinic și ,,prim sfetnic” al episcopului
Nicolae Ivan: protopopul cãrturar Sebastian Stanca (1878 -1947)”, în Tabor , an X, numãr
2, 2016, pp. 86 -106.
1 Stéphane Audoin -Rouzeau, Annette Becker, Rãzboiul redescoperit (1914 -1918) , traducere
de Cristina Popescu, Elena -Tudora Duțã, îngrijirea ediției și prefațã de Florin Țurcanu,
București, Editura Corint, 2014, p. 97; Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Mirela
Popescu, Mica enciclopedie a Marelui Rãzboi (1914 -1918) , București , Editura Corint
Educațional, 2014, pp. 146 -148; Ioan Bolovan, ,,Rãzboi și pace sau despre influența
violenței și a politicilor demografice asupra populației la sfârșitul secolului al XIX -lea și
în primele decenii ale secolului XX”, în volumul Populație și societate. Studii de demografie
istoricã a Transilvaniei (secolele XVIII -XX), coordonat de Ioan Bolovan, Corneliu
Pãdurean, Cluj -Napoca, Presa Universitarã Clujeanã, 2003, pp. 333 -334.
2 Annette Becker, ,,Captive civilians”, în The Cambridge History of The First World War,
volum III, Civil Society , editat de Jay Winter, Cambridge, Cambridge University Press,
2014, p. 257.
3 Ioan Bolovan, Primul Rãzboi Mondial și realitãțile demografice din Transilvania. Familie,
moralitate și raporturi de gen , Cluj -Napoc a, Editura Școala Ardeleanã, 2015, pp. 33 -34.
4 Dupã prezentarea în fața membrilor guvernului maghiar, cartea, publicatã în doar 25
de exemplare, urma sã fie distrusã. Câteva copii au supraviețuit, un exemplar aflându -se
și la Biblioteca Centralã Universit arã ,,Lucian Blaga” din Cluj -Napoca, Secția Colecții
Speciale ( A Magyarországi Románok -Bizalmas Használatara -Munkatársak közremüködésével,
írta Huszár Antal, M. Kir. Belügyminiszteri Fordító , Budapest, 1907, 963 p.+XXIV
illustrations).
5 Roman Ciorogariu, Zile trãite , Oradea, Tipografia Diecezanã, 1926, pp. 92 -93.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
45 cuprinzând Transilvania, Banatul, Crișana ș i Maramureșul), consumat în
intervalul cronologic 1916 -1918 și anume ridicarea, încarcerarea și
deportarea preoților români în vestul Ungariei, având ca principal suport
documentar mãrturiile culese și publicate în perioada interbelicã de
preoții Sebastian Stanca, Romulus Cândea și Grigore N. Popescu,6
precum și alte texte memorialistice.
Pe fondul desfãșurarii Primului Rãzboi Mondial, al intrãrii
Regatului României în rãzboi de partea Triplei Înțelegeri, al ofensivei
trupelor române în Transilvania (începu tã în noaptea dinspre 14/27 spre
15/28 august 1916), campanie soldatã însã cu un eșec datoritã
înfrângerilor suferite de români pe frontul de sud,7 al derutei și al panicii
provocate de trupele române în rândul maghiarilor și sașilor,8 respectiv a
euforiei trãite de românii transilvãneni,9 autoritãțile austro -ungare au
dispus, prin ordinul ministrului de interne cu numãrul 4845, din data de
31 august 1916, supravegherea și urmãrirea ,,mișcãrilor naționaliștilor
români” .10
A doua etapã a mãsurilor guvernament ale maghiare a avut un
caracter represiv deoarece a prevãzut, pe de o parte, arestarea,
încarcerarea și deportarea intelectualilor transilvãneni, acuzați de ,,trãdare
de patrie” , ,,simpatie fațã de Regatul Român” , ,,instigare împotriva autoritãților” ,
,,spionaj în favoarea României” , iar, pe de altã parte, numirea unor comisari

6 Reunite de curând, în cadrul variantei adãugite a lucr ãrii preotului Sebastian Stanca,
Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului (1916 -1919) ,
ediție, studiu introductiv, note și indici de Mihai -Octavian Groza, Mircea -Gheorghe
Abrudan, Deva/Cluj -Napoca, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei/Editura
Argonaut, 2015.
7 Pentru mai multe date legate de participarea României la Primul Rãzboi Mondial a se
vedea excel enta lucrare semnatã de istoricul Glenn E. Torrey, România în Primul Rãzboi
Mondial , traducere de Dan Criste, București, Editura Meteor Publishing, 2014.
8 Emil Sigerus (ed.), Aus der Rumänenzeit. Ein Gedenkbuch an sturmbewegte Tage. Zugunsten
der siebenbü rgisch-sächsischen Kriegswitwen und -weisen , Hermannstadt, Druck und Verlag von
Joseph Drotleff, 1917.
9 A se vedea în acest sens edițiile ,,Gazetei de Transilvania” din august -septembrie 1916
care descriu atmosfera primirii trupelor române de cãtre brașove ni, adresele de salut și
sentimentele de bucurie exprimate de diferiți români ardeleni fațã de armata românã.
Detalii la: Ion Popescu -Puțuri, Augustin Deac, Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie
1918 , ediția a II -a, București, s.n., 1972, pp. 464 -466; Ioana Elena Ignat, Viața cotidianã
în Fãgãraș în anul 1916: însemnãrile vicarului Iacob Popa , Cluj -Napoca, Centrul de Studii
Transilvane, 2011, pp. 136 -183.
10 Ion Popescu -Puțuri, Augustin Deac, Unirea Transilvaniei cu România , pp. 464 -465.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
46 ministeriali maghiari în toate ,,preparandiile confesionale române” ,11 precum și
instituirea unei ,,granițe culturale” de-a lungul lanțului carpatic, de la
Orșova pânã la Vatra Dornei , ce însemna de fapt etatizarea și
maghiarizarea tuturor școlilor confesionale românești ortodoxe și greco –
catolice, în interesul ,,siguranței statului” .12 Cu alte cuvinte, autoritãțile
maghiare au intenționat reținerea, încarcerarea și alungarea din mijloc ul
comunitãților românești a liderilor formatori de opinie, în mod special a
preoților,13 deoarece, dupã cum avea sã noteze ulterior Sebastian Stanca,
,,[…] preoții au fost vestalele care au ținut pururea vie flacãra focului credinței
naționale în poporul r omânesc” .14 În acest sens, conform istoricului Ioan
Bolovan, autoritãțile austro -ungare au procedat la înființarea unor
instituții și la adoptarea unor mãsuri speciale pentru coordonarea
arestãrilor și internãrilor, în cadrul Ministerului de Interne de la
Budapesta activând o secție specialã a deportaților și internaților români,
prezidatã de consilierul ministerial Jekelfallussy Zoltán.15
O mãrturie sugestivã referitoare la motivul arestãrii, încarcerãrii și
deportãrii preoțimii românești din Transilvania a oferit -o cunoscutul
romancier Liviu Rebreanu care, în romanul sãu Pãdurea spânzuraților ,
publicat în anul 1922 în memoria fratelui sãu Emil, executat în timpul
rãzboiului, amintea douã cazuri de preoți internați în Ungaria,
protopopul octogenar Groza din Parva și preotul Constantin Boteanu,
ambii arestați deoarece fuseserã percepuți drept ,,periculoși pentru liniștea”
comunelor. Romancier ul, care cunoștea atât de bine viața satului
românesc, a subliniat totodatã vina de care preoțimea românã se fãcea
vinovatã în fața autoritãților austro -ungare, anume faptul cã aceasta
predica de la amvon pãstrarea cu sfințenie a limbii și credinței

11 Mircea Pãcu rariu, Politica statului ungar fațã de Biserica româneascã din Transilvania în
perioada dualismului (1867 -1918) , București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1986, pp. 240 -241.
12Ibidem , p. 242; de exemplu, conform unei statistici întocmite de Lazãr Triteanu, în anul
1919, în aceasta ,,granițã culturalã” au fost înglobate circa 236 de școli confesionale
ortodoxe din Arhiepiscopia Transilvaniei.
13 Petru Pinca, ,,Contribuția preoțimii române la înfãptuirea unirii de la 1 d ecembrie
1918”, în Astra Blãjeanã , numãr 4 (73), 2014, p. 6; Alexandru Moraru, Biserica Ortodoxã
Românã între anii 1885 -2000, volum III, Tom I, Bisericã. Națiune. Culturã , București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2 006, pp. 565 -569;
Gheorghe Naghi, ,,Preoții din Banat și evenimentele anilor 1914 -1918”, în Mitropolia
Banatului , an XXVIII, numãr 10 -12, 1978, pp. 602 -610.
14 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 42.
15 Ioan Bolovan, Primul Rãzboi Mondial și realitãțile demografice din Transilvania , p. 45.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
47 strãmo șești.16 Or, tocmai din aceste motive autoritãțile austro -ungare,
odatã cu prelungirea conflictului, cu intrarea Regatului României în
rãzboi și cu nemulțumirea crescândã a populației lipsitã de cele necesare
traiului de zi cu zi, au dorit, prin mãsurile pu nitive luate la adresa clerului
român din Transilvania, sã evite escaladarea mișcãrii naționale românești,
în slujba și în fruntea cãreia se puseserã încã din veacul al XVIII -lea
ierarhii, protopopii și clerul parohial.
Referitor la numãrul preoților care au avut de suferit în perioada
Marelui Rãzboi,17 preotul Sebastian Stanca (1878 -1947)18 a realizat și
publicat în anul 1925, pe baza informațiilor colectate de la preoții închiși,
internați și refugiați, urmãtoarea statisticã: 16 preotese și 252 preoți,
ortodocși și uniți, din Transilvania și Banat, mai ales din vecinãtatea
graniței cu România (Caraș -Severin, Hațeg, Hunedoara, Sibiu, Fãgãraș,
Brașov, Covasna, Harghita, Mureș), internați în lagãrele din jurul orașului
Șopron (astãzi în vestul Ungariei, la gran ița cu Austria); 3 preotese și 111
preoți ortodocși și uniți încarcerați în închisorile din Cluj, Fãgãraș, Târgu –
Mureș, Odorhei, Timișoara, Seghedin și Vaț; 106 preoți octodocși și uniți
obligați sã se refugieze alãturi de armata românã dincolo de Carpați; 15
preoți și -au pierdut viața în perioada arestului, interogațiilor, internãrilor
și a pribegiei, iar alți 28 decedând, în urma suferințelor și a lipsurilor
îndurate, la scurtã vreme dupã ce au revenit la casele lor.19

16 Liviu Rebreanu, Pãdurea spânzuraților , București, Editura Regis, 2007, passim;
Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului ,
p. 22.
17 Referitor la numãrul total al celor care au avut de suferit, în urma unei anchete,
realizate sub egida ASTRA în anii 1921 -1922, s -a calculat un numãr de 1734 de români
arestați și internați în închisori și lagãre. Numãrul aces tora a fost însã cu siguranțã mai
mare, deputatul bucovinean Constantin Isopescu -Grecul vorbind despre circa 6000 de
deținuți. Alte surse vorbesc despre ,,sute și mii de români” care au fost arestați, deportați
sau bãtuți și umiliți de autoritãțile austro -ungare în cursul anilor 1916 -1918 (Teodor V.
Pãcãțian, Jertfele românilor din Ardeal, Bãnat, Crișana, Sãtmar și Maramurãș, aduse în rãsboiul
mondial din anii 1914 -1918 , Sibiu, Editura Asociațiunii, 1923, Anexa A, p. 25; Ion
Popescu -Puțuri, Augustin Deac, Unirea Transilvaniei cu România , p. 468; Ioan Bolovan,
Primul Rãzboi Mondial și realitãțile demografice din Transilvania , p. 45).
18 Un portret biobibliografic al preotului Sebastian Stanca a se vedea la Mihai -Octavian
Groza, ,,Un cleric -cãrturar uitat. Pro topop stavrofor Sebastian Stanca”, în Astra
Salvensis , an II, numãr 4, 2014, pp. 85 -93; Idem, ,,Un cleric cãrturar astrist uitat:
protopop stavrofor doctor Sebastian Stanca (1878 -1947). Viața, activitatea și opera”, în
Analele Aradului , an I, numãr 1, 2015 , pp. 614 -630.
19 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 162.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
48 O a doua statisticã, întocmitã și pub licatã la mijlocul anilor
treizeci ai secolului trecut de Romulus Cândea (1886 -1973),20 cu referire
doar la clericii Mitropoliei Ortodoxe cu sediul la Sibiu, prezintã
urmãtoarele date statistice: din Arhidieceza Ardealului (în care în anul
1915 slujeau 1037 de clerici: 930 preoți, 24 administratori parohiali, 54
capelani, 18 preoți pensionari, 2 arhimandriți și 9 diaconi)21 au fost
internați 97 de preoți și 6 elevi seminariști, arestați 45 de preoți și pribegi
106 preoți; din Episcopia Aradului au fost intern ați 17 preoți, iar alți 12
au fost puși sub arest la domiciliu; din Episcopia Caransebeșului au fost
internați 13 preoți și 3 elevi seminariști.22
Cea de -a treia statisticã a fost realizatã cãtre sfârșitul perioadei
interbelice de cãtre preotul profesor Grigore N. Popescu (1901 -1961)23
care, în urma centralizãrii informațiilor primite de la autoritãțile locale
(primãrii și oficii notariale) și regionale (preturi de plasã și prefecturile
județene) de pe întreg teritoriul țãrii, coroborate cu cifrele oferite de
lucrarea lui Sebastian Stanca, a publicat, în anul 1940, o lucrare în douã
volume, intitulatã sugestiv: Preoțimea românã și întregirea neamului . În cel de –
al doilea volum, este realizatã o statisticã alfabeticã, pe județe, a tuturor
clericilor arestați , judecați, încarcerați, internați în lagãre, refugiați sau
care și -au pierdut viața în cursul rãzboiului. La scara întregii Românii
interbelice, statistica finalã a preotului Grigore N. Popescu oferã
urmãtorul tablou: 252 preoți întemnițați (199 ortodocși și 53 greco –
catolici), 208 preoți internați (166 ortodocși și 52 greco -catolici), 96
preoți refugiați (83 ortodocși și 13 greco -catolici), 130 preoți bãtuți,
maltratați (114 ortodocși și 16 greco -catolici), 21 preoți morți în temnițe
și în urma suferințel or (20 ortodocși și 1 greco -catolic), 35 preoți uciși
(31 ortodocși și 4 greco -catolici), 67 preoți naționaliști, ,,apãrãtori ai
populației” (53 ortodocși și 14 greco -catolici).24

20 Un portret biobibliografic al preotului Romulus Cândea a se vedea la Mircea
Pãcurariu, Dicționarul teologilor români , ediția a III -a revãzutã și adãugitã, Sibiu, Editura
Andreiana, 2014, pp. 120 -121.
21Protocolul Sinodului ordinar al Arhidiecezei gr. orientale române din Transilvania ținutã în anul
1916 , Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1916, p. 74; Sebastian Stanca, Contribuț ia
preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului, p. 24.
22 Romulus Cândea, ,,Biserica ardeleanã în anii 1916 -1918”, în Candela. Revistã teologicã și
bisericeascã , an XXXVII, numãr 10 -11, 1926, pp. 244 -253.
23 Un portret biobibliografic al preotului Grigore N. Popescu a se vedea la Mircea
Pãcurariu, Dicționarul teologilor români , pp. 511 -512.
24 Grigore N. Popescu, Preoțimea românã și întregirea neamului, volum II, Temnițe și lagãre ,
București, Tipografia Vremea, 1940, 357; Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din
Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului, pp. 25 -26.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
49 O ultimã statisticã a fost realizatã de cãtre pãrintele academician
Mircea Pã curariu care, pe baza celor trei statistici amintite mai sus, a altor
titluri bibliografice și a unor date inedite, furnizate de Arhiva Mitropoliei
Ardealului de la Sibiu, prezintã urmãtoarea situație: 141 preoți închiși în
diferite temnițe din Transilvani a, Banat și Ungaria, 218 preoți deportați în
Ungaria, 136 preoți refugiați în România, 10 preoți morți în închisori sau
lagãre, 3 preoți morți în refugiu, 9 preoți uciși în toamna anului 1918 și
primãvara anului 1919, 6 preoți condamnați la moarte și salva ți de armata
românã sau de cãtre cei pãstoriți, 19 preoți decedați la scurt timp dupã
eliberarea din temnițe și lagãre, 2 preoți alienați mintal din cauza
tratamentului aplicat, 17 preotese și fiice de preoți încarcerate sau
deportate, 6 elevi seminariști deportați, 7 elevi seminariști refugiați în
România și 1 elev seminarist împușcat.25
Dincolo de caracterul rigid, statistic, am considerat necesarã
redarea acestor cifre pentru a înfãțișa o imagine matematicã mai clarã a
dimensiunii suferinței preoțimii rom âne din Transilvania în intervalul
cronologic 1916 -1918, cifrele demonstrând cã slujitorii altarelor, liderii
incontestabili ai poporului român din Transilvania, realitate constatatã și
de Nicolae Iorga care, în anul 1902, afirma cã ,,[…] istoria Ardealulu i
românesc e o istorie de sate și de preoți” ,26 au plãtit, alãturi de alți intelectuali,
un preț mult prea mare pentru faptul cã și -au iubit limba, neamul și
credința.27
Pe lângã datele statistice, anchetele amintite mai sus, au meritul
redãrii unor mãrturii ale preoților români transilvãneni, referitoare la
reținerea, încarcerarea și deportarea în Ungaria, precum și la despãrțirea
de familie, tratamentul și condițiile de încarcerare, alimentația
sãrãcãcioasã a celor deținuți etc.
Majoritatea fragmentelor mem orialistice culese de preoții
Sebastian Stanca, Romulus Cândea și Grigore N. Popescu, pomenesc ca
și cauze ale ridicãrii și încarcerãrii clericilor comportamentul acestora în
timpul campaniilor electorale, atitudinea fațã de procesul
Memorandului,28,,frater nizarea cu românii” și pomenirea regelui Ferdinand

25 Mircea Pãcurariu, Politica statului ungar fațã de Biserica româneascã din Transilvania , pp.
179-199, 2 60-282; Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru
întregirea neamului, pp. 26 -27.
26 Nicolae Iorga, Sate și preoți din Ardeal , ediție criticã de I. Oprișan, București, Editura
Saeculum I.O., 2007, p. 27.
27 Sebastian Stanca , Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului, pp. 27 -28.
28Ibidem , p. 73.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
50 în timpul Sfintei Liturghii,29 acuzațiile de spionaj în favoarea României,30
tipãrirea unor texte considerate ,,periculoase” (a se vedea cazul
protopopului greco -catolic de Cluj, Elie (Ilie) Dãianu31 care, în lipsa unor
dovezi concrete, a fost acuzat cã a tipãrit lucrarea Rugãciunea românilor din
Basarabia ,32 inclusã apoi în broșura Închinãciunea creștinului. Rugãciune pentru
toate lipsele creștinilor de lege româneascã ) etc.33 La toate acestea, conform
mãrturie i preotului Romulus Cândea, se adãugau furia, panica și
disperarea autoritãților austro -ungare34 obligate sã facã fațã atât frontului
extern, cât și celui intern, mãcinat de problemele naționale.
Demn de reținut este și faptul cã majoritatea preoților, pen tru a
spori efectul produs de mãsurile autoritãților austro -ungare, au fost
ridicați în timpul serviciului divin, elocventã, în acest sens, fiind mãrturia
preotului Aurel Nistor,35 din Arpãtac (astãzi Araci, județul Covasna):
,,[…] În ziua de Sântãmãrie, la sfârșitul serviciului divin, m -au deținut doi
jandarmi, bruscându -mã și fãrã sã -mi permitã sã mai dau fața cu familia. Legat
între baionete m -au purtat prin sat spre groaza poporului” .36 Aceasta metodã este
doveditã și de mãrturia studentului seminarist Ge orge Nichita Farcu care,
într-o notã publicatã în volumul dedicat împlinirii a douãzeci de ani de la
Marea Unire, nota urmãtoarele: ,,[…] unii preoți au fost ridicați chiar din altar,
în timpul Sf[intei] Liturghii. Nu i -au lãsat nici sã termine serviciul d ivin sãvârșind,
nu numai o nelegiuire, ci și un sacrilegiu” .37
Din lucrarea preotului Sebastian Stanca, dedicatã contribuției
preoților români transilvãneni la rãzboiul pentru întregirea neamului, se
desprinde calmul cu care acesta a întâmpinat momentul deț inerii,

29Ibidem , p. 74.
30Ibidem , p. 195.
31 Un portret biobibliografic al preotului Elie (Ilie) Dãianu a se vedea la Ilie Dãianu,
Scrieri , ediție îngrijitã, prefațã, note și bibliografie de Ilie Moise, Alba -Iulia, Editura
Reîntregirea, 2010, pp. 5 -16.
32 Publicatã în anul 1912 cu prilejul comemorãrii a 100 de ani de la rãpirea Basarabiei de
cãtre Imperiul Țarist, prin Tratatul de la București (16/28 mai 1812).
33 Elie Dãianu, Însemnãri din închisoare și exil (1917 -1918) , volum I, ediție îngrijitã de
Valentin Orga, Maria Aldea, Cosmin Budeancã, Cluj -Napoca, Editura Argonaut, 2002,
p. 10.
34 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pent ru întregirea
neamului , p. 236.
35 Un portret biografic al preotului Aurel Nistor, a se vedea la: Ioan Lãcãtușu, Aurel
Nistor , Aurel Nistor: o paginã din istoria bisericii și a neamului: volum de studii și documente ,
Sfântu Gheorghe, Editura Carpații Rãsãri teni, 1999.
36Ibidem , p. 100.
37 George Nichita Farcu, ,,Evreul popã valah”, în volumul Douãzeci de ani de la Unire.
Monografie comemorativã a unirii, volum I, Cum s -a fãcut Unirea , coordonat de Tiron Albani,
Oradea, Institut de Arte Grafice ,,Grafica”, 1938, p. 73.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
51 menționând cã: ,,[…] Ce mari și minunate sunt lucrãrile lui Dumnezeu în
împãrãția sufletului omenesc. În momentele cele mai grele ale vieții, dã acestui suflet
energii neînchipuite. O liniște grozavã mi -a cuprins sufletul în aceste momente, liniște a
înspãimântãtoare, care ca un preludiu cuprinde natura întreagã în preajma furtunei ce
clocote înãbușitã în adâncime. Îmi fãcusem repede seama cu mine. Dacã atâtea sute și
mii de mucenici au sângerat pentru înfãptuirea unui ideal visat de veacuri, cu atât mai
vârtos acum când înfãptuirea e în prag, reclamã acest ideal jertfã și mai multã de
sânge. Iar dacã Dumnezeu mi -a scris ca și eu sã dau acest tribut glorios și sfânt, fie
voia Domnului. Acum înțeleg pe deplin, de ce cei mai mari nevinovați ai istoriei au
pãșit pe treptele eșafodului cu atâta liniște și bãrbãție” .38 De reținut este faptul cã
o parte semnificativã a preoților români transilvãneni au avut aceastã
atitudine demnã, acceptând umilința încarcerãrii și deportãrii, pe când
alții au preferat sã pl ece în refugiu odatã cu retragerea armatei române
sau sã se înroleze voluntari în armata austro -ungarã ca preoți militari,39
așezând crucea lângã sabie, dupã cum remarca Elie (Ilie) Dãianu.40
Înainte de a fi internați în Ungaria, preoții au fost încarcerați și
anchetați în închisorile Clujului, Odorheiului sau Seghedinului, fiind
maltratați și înjosiți ,,ca cele mai urgisite animale, alãturi de toți tâlharii,
vagabonzii, bicherii, haimanalele, țiganii și prostituatele” . Același Sebastian

38 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 46.
39 Despre activitatea capelanilor militari români în timpul Primului Rãzboi Mondial a se
vedea mai multe detalii la Mihai -Octavian Groza, ,,Preoții români transilvãneni pe
fronturile Marelui Rãzboi”, în volumul Scrieri pe alese. Lucrãrile Conferinței Naționale ,,O filã
de istorie: om, societate, culturã în secolele XVII -XXI” , coordonat de Anamaria Macavei,
Roxana Dorina Pop, Cluj -Napoca, Pr esa Universitarã Clujeanã, 2012, pp. 369 -382;
Mihai -Octavian Groza, ,,Despre activitatea preoților militari români transilvãneni în
perioada Primului Rãzboi Mondial (1914 -1919)”, în volumul Administrație româneascã
arãdeanã. Studii și comunicãri din Banat -Crișana , VIII, coordonat de Doru Sinaci, Emil
Arbonie, Arad, ,,Vasile Goldiș” University Press, 2014, pp. 532 -545; Ionela Zaharia,
,,The Romanian Military Clergy from Austria -Hungary. Their Activities on the Italian
Front”, în Transylvanian Review , volum X XIII, numãr 4, 2014, pp. 43 -54; Ionela Zaharia,
,,Clerul militar român din Austro -Ungaria (1914 -1918)”, în Misiunea. Revista Centrului de
Cercetare a Conlucrãrii Bisericii Ortodoxe cu Armata României ,,General Paul Teodorescu” , an II,
numãr 1 (2), 2015, pp . 119 -123; Ionela Zaharia, ,,The Romanian Military Clergy from
Austria -Hungary: Their Activities in the Prisoners of War Camps during World War I”,
în volumul The First World War. Analysis and Interpretation , I, coordonat de Antonello
Biagini, Giovanni Mot ta, Cambridge, Cambridge Scholars Publishing, 2015, pp. 323 –
337; Valeria Soroștineanu, ,,Preoții militari din Arhiepiscopia Ortodoxã a Ardealului în
Primul Rãzboi Mondial”, în volumul Primul Rãzboi Mondial. Perspectivã istoricã și
istoriograficã , coordonat de Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela Tãmaș,
Cluj-Napoca, Presa Universitarã Clujeanã/Centrul de Studii Transilvane, 2015, pp. 345 –
358.
40 Elie Dãianu, Însemnãri din închisoare și exil , volum II, p. 94.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
52 Stanca, într -o confer ințã susținutã la Cluj în data de 6 martie 1927 și
publicatã ulterior în paginile gazetei ,,Renașterea”,41 mãrturisea cã aceastã
etapã a fost una din cele mai înjositoare, preoții fiind obligați sã doarmã
,,pe scândurile goale, fãrã nici un fel de așternut” , sã suporte prezența
elementelor de la marginea societãții, ,,țigãniile și prostituatele, care se
dezbrãcau în fața lor și cu vorbe și gesturi triviale își bãteau joc de ei” , sã rabde de
foame, cãci ,,alimentația varia dupã felul închisorii, dar în cele m ai multe închisori
numai odatã pe zi, o bucatã de pâine neagrã și uscatã” . Deasupra tuturor a stat
tratamentul brutal aplicat în timpul investigațiilor, același document
precizând urmãtoarele: ,,[…] legați în lanțuri, care le tãiau în carne, deținuții
erau târâți în fața judelui de instrucție. Interogatoriile erau însoțite de pãlmi, pumni,
ghionturi și maltratãri. Bieții mucenici se întorceau în celule cu degetele zdrobite de
ciocane, cu picioarele ucise de potcoavele cizmelor jandarmilor, cu rãni adânci în piept,
în brațe, în spate și plini de sânge cu obrazul umflat și plin de vânãtãi, cu unghiile și
pãrul smuls, cu capul plin de cocori. Pe mulți îi aduceau, pe sus, schingiuiți și mai
mult morți și îi aruncau cu înjurãturi sãlbatice în mijlocul celulei ca pe niște hoituri
netrebnice” .42 Alimentația precarã și lipsa igienei sunt tot atât de des
invocate, ilustrativã în acest sens fiind mãrturia preotului Romul
Jurchescu, din localitatea Peștere (Caraș -Severin), închis la Seghedin: ,,În
temnițã cãpãtam de mâncare odatã la zi, o bucãțicã de pâine și ceva lãturi cãldãrite.
Din coada lingurii mi -am fãcut cuțit, ascuțind -o de piciorul patului, ca sã taie pâinea,
pe care o tãiam bucãțele și o uscam în fereastrã ca sã ajungã de pe o zi pe alta.
Dimineața nu mânca m nimica, iar seara, cina era clopotul de culcare și rugãciunea de
odihnã. Eram silit sã frec singur podelele celulei […] Pãduchii și râia mã chinuiau
groaznic” .43 Toate acestea le -au distrus sãnãtatea și vlãguit trupurile, însã
nu au reușit sã le zdruncine credința pentru cã, așa cum remarca Elie
(Ilie) Dãianu, suferințele au ,,durut, fãrã sã mã doarã; m -a jignit, fãrã sã mã
rãneascã; m -a rãnit, fãrã sã mã rãpunã, pentru cã m -a atins într -un punct în care nu
sunt vulnerabil” .44
Odatã scãpați de furia ancheta torilor, cei mai mulți preoți au fost
expulzați în interiorul Ungariei, memoria colectivã reținând condițiile
inumane în care aceștia au cãlãtorit, precum și umilința la care au fost
supuși: ,,[…] Dupã o zi de chin, istovitor de lung, ni se ia naționalul c u sentința:

41 Un scurt istoric al acesteia a se vedea la Ștefan Iloaie, ,,Episcopul Nicolae Ivan și
începuturile revistei Renașterea ”, în Tabor , an X, numãr 2, 2016, pp. 38 -42.
42 Sebastian Stanca, ,,Carmen saeculare. Preoțimea românã din Ardeal în slujba idealului
național”, în Renașterea. Organul oficial al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului,
Geoagiului și Clujului , an V, numãr 15, 10 aprilie 1927, pp. 5 -6.
43 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 86.
44 Elie Dãianu, Însemnãri din închis oare și exil , volum I, p. 40.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
53 Pahod na Șopron. Un ordin laconic ne înșiruie în rânduri de câte doi și ne pornește
spre garã, înconjurați de toate pãrțile de jandarmi cu arma în mânã și detectivi cu
revolverele trase. Un detectiv evreu ne destineazã un vagon de cãrbuni somân du-ne sã-l
ocupãm. Dibuind prin întunericul vagonului, m -am trezit cu un picior într -un vas cu
apã, iar cu celãlalt pe botul unui porc, care își fãcea liniștit digestia nocturnã.
Protestul indignat al porcului a fost secondat de alți patru tovarãși volumin oși. Am
protestat și noi, detectivii ne ziceau sã ocupãm vagonul, cãci acolo suntem noi buni, cu
porcii […] Din grația șefului, ne -am instalat în alt vagon, tot de cãrbuni […]
Înghesuiala ne prinde bine. Dupã zbuciumul sufletesc al unei zile trudite ne cup rinde
moleșeala și ne biruie. Uruitul roatelor își cântã melodia monotonã care ne amorțește
simțurile […] Scândurile vagonului, presãrate cu rãmãșite de cãrbuni, taie vânãtãi în
carnea trupului istovit […] Un vânt rãtãcitor dinspre apus urzește o pânzã de nori
care deodatã cu noaptea începe sã cearnã o ploaie mãruntã și rece. Ploaia biciuitã de
vânt ne bate în fațã, strașina pãlãriilor ne picurã boabe reci de apã pe umeri și pe
genunchi și fluidul se furișeazã pânã la piele, fulgerând cu fiecare strop fiori reci în
vinele noastre” .45
Ajunși la destinația finalã aceștia sunt pur și simplu abandonați în
necunoscut, obligați sã se descurce singuri, sã își gãseascã un adãpost, o
sursã de alimentare: ,,[…] Zdrobiți, amãrâți, flãmânzi și nenorociți ne târâm la
poliția de granițã, de aici la preturã, unde prim -pretorul Blasek, de origine slovac, cu
afabilitate cavalereascã, ne ia naționalul și ne dã libertate sã ieșim singuri în oraș.
Scãpați de tutela urgisitã a agenților secreți care ne -au purtat pe la icoane, ca p e cei
din urmã tâlhari, rãsuflãm mai ușor” .46
Sebastian Stanca, într -un stil plastic, a descris momentul ajungerii
în localitatea Rust, limitrofã orașului Șopron, menționând cã: ,,[…] În
amurgul serii de 5 septembrie pe când ciurzile de vite coboarã de pe c olinã intram în
sat și amestecați cu aceste vite blânde, care cãscau ochii mari la veneticii necunoscuți,
ne facem intrarea ,,festivã” în cuibul, care avea sã închidã pe lungã vreme cu lanțurile
nelegiuirilor suspinele sufletelor noastre obosite. Un polița i ursuz ne ia din nou
pomelnicul și dupã ce ne cetește regulile aspre ale internãrii de dã drumul în comunã.
Zadarnicã ne -a fost reclamația cã n -avem bani, n -avem haine, n -avem alimente,
n-avem nimic și zadarnicã cererea ca sã ne dea un adãpost. O ridicare din umeri a
fost tot rãspunsul. Noroc cã în comunã erau multe case goale, pe care mai cu binele,
mai cu forța le ocupam câte doi -trei în tovãrãșie” .47

45 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , pp. 49 -50.
46Ibidem , p. 53.
47Ibidem , pp. 54 -55.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
54 Cu același lux de amãnunte, Sebastian Stanca a descris și viața
exilaților ( ,,expuși primejdiei de a pieri aici de foame” ),48 relația cu autoritãțile
maghiare (cãrora ,,suferința noastrã le oferã prilej de plãcere și satisfacție” ),49 lipsa
de ocupație a celor internați ( ,,lipsiți de orice ocupație fizicã și intelectualã nu ne
rãmâne alta decât sã hoinã rim vagabonzi pe uliți, pe malul lacului și prin vii” ),50
precum și alimentația precarã ( ,,Cu alimentația o ducem tot mai rãu.
Voluminoasa noastrã cârciumãrița ne înãsprește tratamentul din zi în zi. Carnea de
bou bãtrân pusã la fiert la 11 ni se așterne ca ldã la ora 12, garnisitã cu legume
crude, stropite cu apã rece și oțet. Zgârciurile de stomac ne silesc adeseori sã postim
ziua întreagã” ).51
Izolarea, lipsa unor activitãți fizice sau intelectuale, contactele
sporadice cu familia prin intermediul corespond enței, precum și atenta
supraveghere a autoritãților îi determinã pe internați sã își gãseascã o cale
de refugiu: ,,[…] singurul loc de refugiu ne este cimitirul și o poienițã de lângã el,
unde suntem feriți de ochii spionilor ce ne pasc la tot pasul” . Încercãrile repetate
de ocupare a unor posturi rãmase vacante din cauza rãzboiului, care sã le
permitã preoților un minim de decențã, au fost primite cu ostilitate de
autoritãțile maghiare: ,,[…] Dupã ce pe urma mobilizãrii, unele oficii publice au
rãmas fãrã slujbași ne adresãm primãriei locale, oferindu -ne serviciile în schimbul unei
remunerații modeste, din care sã ne putem susține. Rãspunsul obraznic și jignitor nu
întârzie: ca oameni periculoși pentru interesele statului nu putem fi aplicați la nici un
fel de serviciu public” , singura posibilitate fiind aceea a colaborãrii cu
populația localã în sectorul agricol.52
Unul dintre cei mai mari dușmani a fost, folosind o sintagmã
consacratã de istoriografie, ,,generalul iarnã”, asprimea iernii influențând
compor tamentul preoților români transilvãneni internați în Ungaria,
nevoiți sã își asigure singuri, prin orice mijloace, sursa de încãlzire: ,,[…]
Frigul se întețește. În urmã sosește un transport de cãrbuni și petrol. Dar nu pe
seama noastrã. Nevoia, care iscod ește multe soluții, ne îndeamnã sã mituim cu câteva
coroane pe bãtrânul servitor al primãriei. Bacșișul deschide poarta ferecatã a pivniței
uriașe și sub scutul întunericului de searã ne strecurãm domol în catacomba secularã,
cu sticle culese de pe maidane le din capul satului și cu saci împrumutați de la bãcanul
evreu […] Prețioasele materii, plãtite de noi, îl duce în ispitã sã ne repete operația

48Ibidem , p. 56.
49Ibidem , p. 57.
50 Ibidem , p. 58.
51Ibidem .
52Ibidem , p. 59.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
55 încã de douã -trei ori pânã în noapte târziu și suntem fericiți cã cel puțin pe câtva timp
putem lupta cu frigul ”.53
Având credința cã în orașul Șopron traiul era mai confortabil, o
parte a preoților internați în localitãțile limitrofe, printre care s -a aflat și
preotul Sebastian Stanca, și -au cerut transferul în oraș, curând având sã
constate cã atmosfera de aici er a mult mai apãsãtoare, fiind încãrtiruiți în
mahalaua orașului, ,,[…] în locuințe acomodate șubredei noastre situații
financiare” , supravegheați la fiecare pas și obligați sã se prezinte la poliție
de douã ori pe sãptãmânã, ,,[…] cu opreliștea strictã de a cerceta localurile
publice și ieșirea din oraș” .54
La începutul anului 1917, în urma numeroaselor intervenții ale
populației locale, depãșitã de situație și incapabilã sã întreținã numãrul
mare de încarcerați,55 autoritãțile maghiare au procedat la eliberar ea unui
însemnat numãr de deținuți. Eliberarea nu le -a adus preoților români
transilvãneni ușurarea situației, dimpotrivã, odatã întorși acasã și -au aflat
avutul ,,pustiu” , în ,,jaf și mizerie” , fiind obligați sã se prezinte sãptãmânal la
poliție și sã sup orte supravegherea fiecãrei acțiuni de cãtre organele de
ordine maghiare.56
Cu toate acestea, dupã pãrerea noastrã, deținerea, încarcerarea și
deportarea preoților români transilvãneni în Ungaria a fost exagerat
comparatã, de unii istorici, cu sistemul conc entraționar din perioada
comunistã.57 Trebuie precizat cã cei deținuți și deportați au beneficiat de
o ,,pensie” de internare (care varia de la câteva coroane, pânã la câteva
zeci de coroane și care îi permitea celui deținut asigurarea unui minim
alimentar) , de colete cu alimente expediate de familii sau de diferitele
bãnci și asociații românești (bãncile Albina din Sibiu, Victoria din Arad și
Ardeleana din Orãștie fiind cele mai active în acest sens), puteau trimite
și primi corespondențe, aveau acces la di feritele periodice ale vremii,

53Ibidem, pp. 63 -64.
54Ibidem , p. 64.
55 Conform istoricului Ioan Bolovan în cele circa 12 -15 comune din jurul orașului
Șopron, erau internate între 2000 -3000 de persoane (preoți, profesori, învãțãtori).
Pentru mai multe detalii a se vedea Ioan Bolovan, Primul Rãzboi Mondial și realitãțile
demografice din Transilvania , p. 41.
56 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 67.
57 Aceasta teorie este susținutã și de istoricii Stéphane Audoin -Rouzeau și Annette
Becker, care afirmã cã ,,[…] fenomenul concentraționar nu e sinonim cu sistemul concentraționar.
Cãci întâlnim aici o dezordine incoerentã și adesea improvizatã, din cauza rã zboiului totalizat care
determinã închiderea dușmanilor, fie cã sunt luați de pe câmpul de luptã propriu -zis, fie din teritoriile
strãbãtute sau ocupate de trupe” . Mai multe detalii a se vedea la Stéphane Audoin -Rouzeau,
Annette Becker, Rãzboiul redescoper it, p. 98.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
56 inconvenientul, pentru un intelectual, fiind arestul la un domiciliu stabilit,
într-un teritoriu strãin, condițiile improprii, ocara populației maghiare,
precum și limbajul aspru și jignitor utilizat de autoritãțile de ordine
austro -ungare în raportul cu deținuții.
Demn de reținut este și faptul cã de aceste mãsuri nu a fost
scutitã nici conducerea superioarã a celor douã biserici românești
transilvãnene, în intervalul 1916 -1917 atât membrii Consistoriului
ortodox de la Sibiu, cât și ai celui greco -catolic de la Blaj, fiind mutați în
,,refugiu”,58 împreunã cu cele douã seminarii teologico -pedagogice, la
Oradea -Mare, departe de linia frontului, de unde activitatea acestora
putea fi mai ușor supravegheatã.59
Prãbușirea fronturilor, dezagregarea monarhiei austro -ungare,
izbucnirea revoluției, preluarea puterii politico -administrative de cãtre
români, prin intermediul consiliilor naționale și realizarea actului unirii cu
Regatul României, nu îi vor scuti pe preoți de suferințe, acești a cãzând
victime trupelor bolșevice maghiare ce operau pe teritoriul Transilvaniei,
situația acestora înrãutãțindu -se pe mãsura înaintãrii armatei române:
,,[…] teroarea devenea tot mai violentã cu cât armata roșie se vedea silitã sã se
retragã din fața ar matei române. Asasinatele se țineau lanț. Oameni, a cãror figurã
nu le plãcea teroriștilor, erau acuzați de spioni ai armatei române, pe simpla bãnuialã
și erau uciși fãrã nici o judecatã. Ba unii erau torturați grozav ca sã denunțe pe cei ce
au legãturi c u armata românã și în baza numelor pronunțate au fost arestați,
schingiuiți și uciși mulți intelectuali și țãrani” .60 De asemenea, dupã ocuparea
Banatului de cãtre trupele sârbești, în urma convenției de armistițiu dintre
Antanta și Ungaria, încheiatã la 13 noiembrie 1918, la Belgrad, dupã
refuzul preoților de a pomeni pe regele Petru al Serbiei, în locul regelui
Ferdinand al României, la Sfânta Liturghie, sârbii, comportându -se ca o

58 Istoriografia româneascã folosește termenul de ,,refugiu”, greșit din punctul nostru de
vedere. Termenul mai corect este cel de ,,internare”, mutarea reprezentanților celor
douã biserici românești transilvãnene la Oradea -Mare fiind un act de f orțã, sãvârșit de
autoritãțile maghiare.
59 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , pp. 123 -124, 231; Roman Ciorogariu, Zile trãite , p. 79; Marius Eppel, Un
mitropolit și epoca sa. Vasile Mangra (185 0-1918) , Cluj -Napoca, Presa Universitarã
Clujeanã, 2006, pp. 370 -372; Mirela Popa -Andrei, Diana Covaci, ,,The Ecclesiastical
Authorities’ Refuge from the Advancing Frontlines during World War I. Case Studies:
Oradea (1916 -1917)”, în volumul Primul Rãzboi M ondial. Perspectivã istoricã și istoriograficã ,
pp. 377 -388.
60 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 142.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
57 adevãratã armatã de ocupație,61 au inițiat o serie de persecuții
antiromânești, preoții fiind cei mai avizați, un numãr semnificativ fiind
arestați și închiși la Vârșeț și Belgrad.62
Lipsiți de ,,pãstorii sufletești” românii transilvãneni au avut, din
punct de vedere spiritual, mult de s uferit, preoții rãmași acasã fiind
incapabili sã satisfacã toate nevoile celor pãstoriți: ,,[…] Preoții rãmași încã
pe la vetrele lor nu izbuteau sã satisfacã nevoile sufletești ale tuturor; și în multe sate
morții trebuiau înmormântați fãrã preot; copii n ou-nãscuți rãmâneau nebotezați.
Când un preot venea sã facã serviciu divin, era o adevãratã sãrbãtoare” .63 Luând ca
și exemplu comitatul Treiscaune, Romulus Cândea sublinia faptul cã
preoții români erau atât de rari, încât ,,[…] poporul credincios venea ca în
pelerinaj din toate pãrțile la preotul nostru militar și -l ruga sã le serveascã la bisericã
mãcar odatã” (de altfel, la insistențele Consistoriului din Sibiu, acest preot
militar, pe numele sãu Aurel Crãciunescu,64 cu permisiunea
comandamentului militar austro -ungar, a primit învoire pentru a sãvârși
serviciul divin în satele lipsite de preot).65 Lipsa preoților, cumulatã cu
sãrãcia, cu rechizițiile, colectele și împrumuturile de rãzboi, au creat,
conform Eugeniei Bârlea, o stare de alertã, de suprasolicit are psihicã, de
demoralizare și de degradare a moravurilor, în numeroase localitãți fiind
înregistrate cazuri de concubinaj, de nașteri ilegitime, alcoolism,
comportament imoral, viațã dezordonatã etc.66
Arestarea și internarea preoților, suferințele și umi lințele îndurate,
depãrtarea și dorul de casã al acestora, a dat naștere unei adevãrate
literaturi a detenției, exponenții principali ai acestui curent fiind, de
departe, preoții Sebastian Stanca și Elie (Ilie) Dãianu. Pe lângã scurtele
schițe memorialisti ce inserate în deschiderea anchetei publicate în anul

61 Pentru mai multe detalii a se vedea: Carmen Albert, ,,Ocupația sârbã din Banat în
mem orialistica bãnãțeanã”, în Analele Banatului , numãr XIX, 2011, pp. 449 -456.
62 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , pp. 149 -150; Daniel Alic, Eparhia Caransebeșului în perioada pãstoririi episcopu lui
Miron Cristea: 1910 -1919. Bisericã și societate , Cluj -Napoca/Caransebeș, Presa Universitarã
Clujeanã/Editura Episcopiei Caransebeșului, 2013, pp. 364 -381.
63 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamulu i, p. 240.
64 Un portret biobibliografic al preotului Aurel Crãciunescu a se vedea la Mircea
Pãcurariu, Dicționarul teologilor români , pp. 186 -187; Idem, Cãrturari sibieni de altãdatã , ediție
întregitã și adãugitã, Sibiu, Editura Andreiana, 2015, pp. 437 -440; Idem, Douã sute de ani
de învãțãmânt teologic la Sibiu , 1786 -1986, Sibiu, s.n., 1987, pp. 295 -296.
65 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , pp. 240 -241.
66 Eugenia Bârlea, Perspectiva lumii rural e asupra Primului Rãzboi Mondial , Cluj -Napoca,
Editura Argonaut, 2004, pp. 126 -130.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
58 1925, Sebastian Stanca și -a exprimat dorul de casã, de familie, greutãțile
detenției, într -o serie de poeme, impregnate de o sensibilitate aparte,
trimise de acesta redacției ziarului ,,Telegraful Român ” și publicate în
paginile acestuia: ,,În exil”,67 ,,Dor de țarã”,68 ,,Trist”,69 ,,Resignare”,70
,,Toamnã”,71 ,,Vântul”,72 ,,Toamnã târzie”,73 ,,În cimitir”,74 ,,Rugãciune”.75
Observãm, chiar din titlurile poeziilor, cã singurãtatea și dorul de
meleagurile natale s unt motivele regãsite în majoritatea poemelor
compuse de Sebastian Stanca în exil: ,,Vremea trece, ‘n al meu suflet/Crește
jalea val cu val,/Când te -oi mai vedea eu iarã/Mult iubitul meu Ardeal?” (,,În
exil”), ,,Gându -mi sboarã’n depãrtare/Drum de țarã pân ã’n zare,/Trece’n fugã
deal cu deal/La iubitul meu Ardeal/Vãd pe culmi un mândru plai,/Unde adesea
mã purtai/Doina de mi -o trãgãnai./Turma iese’n aluniș/Din huceagul de –
aluniș/Doina glasul și -l înstrunã/Și de multã voie bunã/Sunã codrul de rãsunã”
(,,Dor d e țarã”), ,,Mi dor de chipul scump al țãrii mele/Și -l caut cu ochii -n zarea
de mãtasã/Dar plâng nemângâiat și’n suflet se pogoarã/Povara grea a dorului de
casã” (,,Trist”), iar exemplele pot continua. Elie (Ilie) Dãianu, protopopul
greco -catolic al Clujulu i, este memorialistul detenției prin excelențã,
acesta dedicând perioadei petrecute în Șopron nu mai puțin de 48 de
caiete, însumând circa 1000 de file, o adevãratã cronicã a suferințelor
îndurate. Pe lângã trãirile personale, emoțiile, sentimentele de fru strare,
acesta a dedicat un spațiu considerabil evenimentelor istorice,
evenimentelor politice, decupajelor din presa vremii, preocupãrilor sale
culturale, detaliilor legate de alimentație, prognoze meteo, evoluția
naturii, precum și însemnãrilor autobiogr afice. Conform editorilor
acestor însemnãri, acestea ,,reconstituie imaginea unei lumi bulversate de rãzboi,
mãcinate de griji, sãrãcite și înfometate, doritoare de pace” .76 Pe lângã paginile
consemnate de cei doi preoți amintiți mai sus, fragmente memorial istice

67 Sebastian Stanca, ,,În exil”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 16, sâmbãtã 4/17
martie 1917.
68 Idem, ,,Dor de țarã”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 17, marți 7/20 m artie 1917.
69 Idem, ,,Trist”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 19, marți 14/27 martie 1917.
70 Idem, ,,Resignare”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 20, sâmbãtã 18/31 martie
1917.
71 Idem, ,,Toamnã”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 21, marți 21 martie/ 3 aprilie
1917.
72 Idem, ,,Vântul”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 22, sâmbãtã 25 martie/7 aprilie
1917.
73 Idem, ,,Toamnã târzie”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 24, joi 6/19 aprilie 1917.
74 Idem, ,,În cimitir”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 26, joi 13/26 aprilie 1917.
75 Idem, ,,Rugãciune”, în Telegraful Român , an LXV, numãr 40, marți 30 mai/12 iunie
1917.
76 Elie Dãianu, Însemnãri din închisoare și exil , p. 14.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
59 consistente despre internarea preoților în Ungaria au lãsat Septimiu Popa
(cu lucrarea Temnițele Clujului. Din însemnãrile unui popã românesc , publicatã
în anul 1937)77 și George Moldovan (cu lucrarea Fragmente din viața
internaților smulși de la vet rele lor de deregãtoriile maghiare și duși prin lumi streine
dupã intrarea României în rãzboiu, 1916 -1918, publicatã în anul 1919).78
La capãtul acestor considerații, observãm cã în ceea ce privește
prigoana îndreptatã împotriva liderilor formatori de opini e, în special a
preoților, putem vorbi despre trei ipostaze: clerici ,,refugiați” în orașele
de granițã (cu o relativã libertate de mișcare), clerici ,,internați” într -o
anumitã localitate în interiorul Ungariei și clerici ,,întemnițați”. Despre
condiția fiecãrei categorii de prizonieri, episcopul Roman Ciorogariu
remarca urmãtoarele: ,,[…] soarta celor dintâi era neplãcutã, dar suportabilã.
Internații din Șopron aveau 1 coroanã pe zi pentru întreținere din care trebuia sã
trãiascã, cãci cea mai mare parte era tãiatã de casã și familia lor, care i -ar fi putut
ajuta. Unicul lor noroc a fost cã populația germanã din Șopron îi privea drept
refugiați și pe internați, ceea ce le -a ușurat, în câteva rânduri, condițiile de trai. Dar
întemnițații din Aiud, Cluj, Se ghedin etc. îndurau groaza temnițelor grele și a
judecãții la moarte” .79
Cum afirmam și în rândurile de mai sus instituirea ,,graniței
culturale”, arestarea, internarea și deportarea preoților români
transilvãneni în Ungaria pe de -o parte, refugierea unor p reoți dincolo de
Munții Carpați în Vechiul Regat și Basarabia, precum și înrolarea
benevolã în armata austro -ungarã ca preoți militari pe de altã parte, s -a
resimțit atât la nivelul comunitãților românești, lipsite de liderii spirituali
și politici, cât și la nivelul individului simplu rãmas, fãrã îndrumare
spiritualã, pradã diferitelor tentații și deprecierii moravurilor. Fãrã a avea
vreo pretenție de exhaustivitate, demersul nostru și -a propus prezentarea
unui episod foarte puțin cunoscut din istoria noas trã naționalã, care
înfãțișeazã experiența individualã și colectivã din perioada Primului
Rãzboi Mondial a unui segment social -profesional și vocațional -cultural,
care a exercitat în istoria românilor o influențã majorã asupra
comunitãților românești și a națiunii în ansamblul sãu,80 în speranța cã

77 Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Din însemnãrile unui popã românesc , Cluj, Inst itutul de
Literaturã și Tipografie ,,Minerva” S.A., 1937.
78 George Moldovan, Fragmente din viața internaților zmulși de la vetrele lor de deregãtoriile
maghiare și duși prin lumi streine dupã intrarea României în rãzboiu, 1916 -1918 , Orãștie,
Tipografia Lib ertatea, 1919.
79 Roman Ciorogariu, Zile trãite , p. 79; Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din
Ardeal la rãzboiul pentru întregirea neamului , p. 232.
80 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la rãzboiul pentru întregirea
neamului , p. 32.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
60 rezultatele la care am ajuns vor constitui un punct de plecare în
analizarea detaliatã a fenomenului.

LEGIUNEA ROMÂNÃ DE VÂNÃTORI TRANSILVÃNENI ȘI
BUCOVINENI ÎN RÃZBOIUL CIVIL DIN RUSIA
(1918 -1920)*
The Romanian Huntsmen Legion of Transylvanians and
Bukovinians in the Russian Civil War (1918 -1920)

Ionel SIGARTEU

Abstract: At the beginning of 1919, the Fr ench Military Mission in Russia
reorganized the second Romanian volunteer’s corps because they no longer fulfil the demands of
the Volga River new front. Under the new name of Romanian Legion of Siberia, 2000
Romanians from Transylvania and Bukovina respon ded to the allies’ interests in Siberia. At
their requests, the Romanian Government agreed this army to participate in the military
operations led by French general Maurice Janin to support admiral Kolchak regime. From
May 1919 until March 1920, the Romani an legion assured the security of the Russian
population against the Bolsheviks. Their military experience gained during World War and
their loyalty to the Romanian Kingdom transformed them in one of the best troops in Siberia,
being named by the Bolshevik s ,,The Wild Division”. In total, 37 expeditions were
successfully completed.
Keywords: Civil War, Romanian Legion in Siberia, French Military
Mission in Russia, Bolsheviks.

Istoriografia română deține puține informații despre
evenimentele la care au luat parte românii transilvăneni și bucovineni din
Siberia și despre rolul deținut de aceștia în cadrul Armatelor Aliate din
Rusia. Este adevărat că Legiunea Română nu poate fi comparată cu
Legiunea Cehă și Slovacă, deoarece în primul rând românii s -au organiz at
mult mai târziu decât cehii1 și în al doilea rând numărul prizonierilor

* Aceastã lucrare a fost posibilã prin sprijinul financiar oferit de Programul Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, cofinanțat prin Fondul Soc ial
European, în cadrul proiectului POSDRU/187/1.5/S/155383, cu titlul ,,Calitate,
excelențã, mobilitate transnaționalã în cercetarea doctoralã”.
1 Legiunea Română din Siberia își trage originile din foștii prizonieri de război
transilvăneni și bucovinei d in armata Austro -Ungară. O dată cu intrarea României în
război alături de Rusia (august 1916) un număr mare de prizonieri și -au manifestat
opțiunea pentru a lupta ca voluntari în Armata Română. Adunându -se mulți doritori în
doar 7 luni, guvernul român a a probat formarea unui Corp de Voluntari Români
(Gazeta Voluntarilor , Cluj, III, numărul 10, din 15 iunie 1925; Elie Bufnea, ,,Formațiile de
voluntari”, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, 1918 -1928 , volum I, București,
Editura Cultura Națională, 1929, p. 120). Nașterea unor unități înarmate de voluntari
cehi și slovaci a fost susținută de Imperiul Țarist încă din primii ani de război (1914 –
1916). Se credea că aceste unități vor putea fi puse în scopul panslavismului, idee ce s -a
născut la sfârșit ul secolului al XIX -lea și se axa pe crearea unei uniuni federative a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
62 români din Rusia a fost mult mai mic în comparație cu cel al cehilor și
slovacilor. Prin urmare, Legiunea Cehă și Slovacă din Rusia constituie
una dintre problemele prioritare pentr u istoriografia cehă și
internațională,2 deoarece această armată a fost și continuă să fie
considerată un factor major în crearea Cehoslovaciei independente.
Pentru românii din Rusia, Legiunea Cehă și Slovacă a constituit
tot timpul un model, organizându -se după tiparul ei și luptând pentru
cauze comune cum ar fi destrămarea monarhiei austro -ungare și
formarea statelor naționale. Aceste date sunt des întâlnite în istoriografia
română, dar ceea ce lipsește cu desăvârșire este descrierea situației
cehilor, sl ovacilor și românilor care au rămas în Rusia după încheierea
Primului Război Mondial până în 1920.
După ieșirea Rusiei din război, Antanta a dus o campanie de
susținere financiară și militară pentru partizanii țarismului. Rusia a
devenit în consecință în anii 1918 -1921 teatrul unui război sângeros, în
care s -au înfruntat Armatele Albgardiste comandate de ofițeri care au
servit sub Imperiul Țarist și Armata Roșie a bolșevicilor.3 Declanșarea
acestor evenimente a dus inevitabil la blocarea pe teritoriul Rusiei a
naționalităților din Austro -Ungaria și implicarea lor în problemele interne
ale Rusiei.4 În istoriografia străină există mai multe interpretări5 despre
intervenția militară a aliaților în Siberia din anul 1918, printre acestea
aflându -se și teoria protejãrii și salvãrii voluntarilor de bolșevici.

tuturor slavilor cu centrul condus la Moscova ( Helene Carrere D´encausse , Imperiul
Eurasiei: o istorie a Imperiului Rus de la 1552, până astăzi , Bucure ști Editura Orizonturi,
2008, p. 19 4; Elie Bufnea, Revoluția de eliberare națională a Transilvaniei, Unirea 1914 -1918 ,
Baia-Mare, Editura Marist, 2010, p. 60). Pentru mai multe informații referitoare la cehi
și panslavism a se vedea: T. G. Masaryk, La résurrection d’un état : souvenirs et
reflexions 1914 -1918 , Paris, Librairie Plon , 1930 , pp. 207 -217.
2 A se vedea: Mohr McGuire Joan, The Czech and Slovak Legion in Siberia, 1917 -1922 ,
Jefferson/North Carolina/London, Inc. Publishers, 2013; Savický Ivan, Osudová setkání.
Češi v Rusku a Rusové v Čechách 1914 -1938 , (Destinul întâlnirilor. Cehii în Rusia și rușii în
Boemia 1914 -1938), Praha,Vydala Acade mia, 1999.
3 Marusia Cîrstea, Gheorghe Buzatu, Europa în balanța forțelor, 1919 -1939, volumul I,
București, Editura Mica Vlahie, 2007, p. 174.
4 Konstantin Sakharow, The Czechs Legions in Siberia , Ohio, Buda Publishing, 1992, p. 37.
5 Kettle Michael, The r oad to intervention march -november 1918 , volumul II, London/New
York, Routledge, 1988; Kinvig Clifford, Churchillʼs Crusade. The British Invasion of Russia,
1918 -1920 , Cornwall, MPG Books Ltd, 2006; Maddox Robert J., The unknown war with
Russia. Wilson’s S iberian Intervention , California, Presidio Press, 1977; Richard Carl J.,
When the United States invaded Russsia. Woodrow Wilson ̕s Siberian Disaster, New York,
Rowman&Littlefield Publishers Inc, 2013.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
63 Acest fenomen al prezenței mai multor armate străine și
participarea lor la confruntările de pe teritoriul Rusiei a fost considera t de
istorici ,,un război civil internațional”. S -au implicat în evenimente mai
multe guverne străine (german, englez, francez, american, japonez,
cehoslovac, polonez, român, grec și italian) iar de partea Armatei Roșii au
luptat maghiari, chinezi, germani și coreeni.6 Dintre armatele străine cehii
și slovacii au jucat un rol cheie în războiul civil. În istoriografia sovietică
Legiunea Cehă și Slovacă a fost văzută ca o forță armată care a sperat
prin intervențiile sale să reorganizeze armata imperială dist rusă de
bolșevici.7 Din iunie până în septembrie 1918 cehii au pregătit pentru
luptă peste 30.000 de soldați ai Komuch -ului, cunoscut sub numele de
,,Armata Populară”.8
După cehi și slovaci un important aport la evenimente l -au adus
polonezii și apoi român ii transilvăneni și bucovineni. Un batalion
românesc a asigurat spre sfârșitul anului 1918 securitatea căii ferate de la
Samara până în apropierea Munților Ural,9 iar specialiști în artele militare
au fost trimiși pentru a -i ajuta pe cehi să organizeze uni tăți rusești pentru
front.10 În scopul unei mai bune organizări, românii au fost trecuți sub
comanda generalului Maurice Janin, șeful Misiunii Militare Franceze din
Rusia. Acesta a dorit ca aceste armate alogene combinate cu armata
amiralului Kolceak să nim icească forța militară a bolșevicilor.11 În
consecință, în martie 1919 potrivit unei opțiuni mai vechi a francezilor de
a schimba denumirea Corpului Voluntarilor Români,12 cele două
regimente Horia și Mărășești au fost transformate în două batalione.
Fiecare batalion a fost compus din patru companii de infanterie, o
companie de mitraliere, o unitate de legătură și o companie de depozit,

6 Jean-Jacques Marie, Histoire de la guerre civile rus se1917 -1922 , Paris, Editions Tallandier,
2015, p. 10.
7 Альберт Наилевич Валиахметов , ,,Т. Г. МАСАРИК И ЧЕХОСЛОВАЦКИЙ
ЛЕГИОН В РОССИИ (1917 -1920). ОТЕЧЕСТВЕННАЯ И ЧЕХОСЛОВАЦКАЯ
ИСТОРИОГРАФИЯ” (T.G. Masaryk și Legiunea Cehoslovacă în Rusia (1917 -1920).
Istoriografia internă și cehoslovacă) în Științeistorice , filosofice , politice și juridice , studii culturale
șiistoria artei . Teorie și practică , partea I, 2012, număr 11, pp. 60 -61.
8 David Bullock , The Czech Legion 1914 -1920 , New York, Osprey Publishing, 2007, p.
24.
9 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 30, din 17 august 1924.
10 Simion Ghi șa, Luptele românilor cu bolșevicii în Siberia 1918 -1920 , Baia -Mare, Editura
Marist, 2009, p. 173, 207.
11 Biblioteca C entrală Universitară ,,Mihai Eminescu” Iași, Arhiva Victor Cădere , Mss. V –
170, mapa I, f. 10 -11, (în continuare B.C.U.)
12 Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, Colecția Profesor Victor Cădere , dosar 2, f.
53 (în continuare SJAN)

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
64 corpul primind denumirea de ,,Legiunea Română de Vânători
Transilvăneni -Bucovineni”.13 Soldații au fost pregătiți pentru noil e
necesități de pe front prin organizarea unor cursuri de specializare în
lupta cu grenade și mitraliere. Mulțumiți de rezultatele obținute în timpul
antrenamentelor reprezentanții misiunilor militare străine și autoritățile
militare din Armata Albă au dat o petrecere în cinstea soldaților români
pentru a le mulțumi pentru devotamentul lor.14
Încheierea războiului mondial a dus însă la scăderea
entuziasmului voluntarilor cehi și slovaci. Cei mai mulți doreau să se
întoarcă în patria lor nou înființată, care era pusă în pericol de comuniștii
maghiari și de celelalte țări vecine care au pus sub semnul întrebării
granițele Republicii Cehoslovace. Pe lângă toate acestea, aliații occidentali
nu au intervenit cu forța lor militară împotriva bolșevicilor, ci doar au
privit cum greul luptelor era dus de voluntari. Astfel, din ce în ce mai
mult, aceștia s -au simțit a fi pioni într -un joc necunoscut și incert, în care
nu mai aveau interese.15 În consecință în decursul anului 1919 s -au făcut
eforturi pentru evacuarea tru pelor din Siberia, dar aceste încercări nu au
primit concursul aliaților, deoarece în primăvara anului 1919 amiralul
Kolceak a pregătit un atac general pentru a ocupa Moscova.Totuși cehii,
slovacii și italienii au lucrat pe cont propriu reușind să evacueze din
efectivele lor. În aceste circumstanțe generalul Janin și -a manifestat
pesimismul său referitor la această acțiune, într -un raport către Paris în
care se exprimase că odată cu retragerea cehilor, Kolceak nu va fi în stare
să lanseze o ofensivă victori oasă. Orice sfat din partea aliaților nu l -a
îndreptat pe amiral de la această decizie, ofensiva fiind stabilită pentru
luna martie a anului 1919.16 Dacă ar fi reușit să -i învingă pe bolșevici și să
ocupe capitala, probabil albii siberieni ar fi stabilit în Rusia un alt regim,
dar nu s -a întâmplat acest lucru.17 Frontul Armatei Roșii a fost rupt,
trupele albgardiste au pătruns adânc în teritoriul inamic,18 dar din cauza
lipsei unei colaborări în plan strategic cu armata lui Denikin care a pornit

13 Ibidem , dosar 3 , f. 152, 156.
14 Ibidem , dosar 2, f. 53.
15 David Bullock, The Czech Legion 1914 -1920, p. 24.
16 B.C.U., Arhiva Victor Cădere , Mss. V -170, mapa I, f. 11; J. F. N. Bradley, Civil War in
Russia 1917 -1920, London/Sydney, B.T. Batsford Ldt., 1975, pp. 100 -101.
17 Smele Jon, Civil War in Siberia: The Anti -Bolshevik Government of Admiral Kolchak 1918 –
1920 , Cambridge, University Press, 1997, p. 185.
18 I. N. Șcerbakov, ,,Volunatrii români în Armata Roșie pe frontul de est în 1917 -1919”,
în Analele Institutului de Is torie a partidului , tomul V, numărul 5, din 1959, p. 49.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
65 de la Don spre Ucraina și Orel, Kolceak a fost înfrânt la Samara.19 Din
cauza terorii inspirate de bolșevici, o parte din populație se va retrage
împreună cu trupele Armatei Albe. Efectele au fost dezastruoase, pe
parcursul drumului au pierit zecii de mii de persoane din cauza tifosului
și a iernii.20
Până la plecarea definitivă Legiunea Cehă și Slovacă s -a implicat
doar în apărarea căii ferate între Novonikolaevsk și Irkutsk.Atât timp cât
soldații armatelor alogene rămâneau în Siberia, mai exista o speranță de
schimbare p entru Armata Albă.21 În acest interval trupele române au fost
întrebuințate doar la prestarea unor servicii de pază la diferite puncte
strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea tuturor
taberelor de prizonieri ( din Armata Roșie, din Armat a Austro -Ungară și
Germană).22 Pentru ca legiunea să fie implicată cât mai repede în
evenimentele propriu -zise, guvernul francez a acționat la Conferința de
Pace de la Paris pe lângă Brătianu. În schimbul aprobării de a lupta în
Siberia, Brătianu a primit p romisiunea că guvernul amiralului Kolceak va
recunoaște dreptul României asupra Basarabiei.23 În consecință, în 10 mai
1919 guvernul român își dă acordul ca soldații românii din Siberia să ia
parte la operațiile militare ale aliaților sub conducerea general ului Maurice
Janin.24 Peste o săptămână legiunea a primit misiunea să asigure siguranța
căii ferate transsiberiene între orașul Nijne -Udinsk și halta Kutulik pentru
ca aprovizionarea și legăturile cu frontul din Ural să nu fie periclitate de
partizanii bolș evicilor.25
Aceste grupuri înarmate numite ,,partizani” s -au născut din
conflictul ceho -bolșevic din mai 191826 când trupele de voluntari au
preluat controlul transsiberianului pentru a se putea deplasa în siguranță
până în portul Vladivostok și de acolo în Franța.27 Persoanele care au
scăpat în urma confruntărilor s -au refugiat în taiga, la nord și sud de linia

19 Nicolas Werth , Istoria Uniunii Sovietice, de la Lenin la Stalin, București, Editura Corint,
2000, p. 21.
20 Fleming Peter, The fate of admiral Kolchak , London, Rupert Hart -Davis, 1963, p. 169.
21 Smele Jon, Civil War in Siberia: The Anti -Bolshevik Government of Admiral Kolchak, p. 198.
22 SJIAN, Colecția Profesor Victor Cădere , dosar 2, f. 4.
23 Arhivele Naționale Centrale București, Fond Președin ția Consiliului de Miniștri , dosar
9/1919, f. 1.
24 SJIAN, Colecția Profesor Victor Cădere , dosar 2, f. 53.
25 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 30, din 17 august 1924.
26 Pentru mai multe informații despre conflictul ceho -bolșevic a se vedea: Kalvoda
Josef, The genesis of Czechoslovakia , New York, Colu mbia University Press, 1986, pp. 304 –
338.
27 Elie Bufnea, ,,Formațiile de voluntari”, p. 125 -126; Idem ,Cruciați, tirani și bandiți. În
Siberia lui Kolceak , volum II, Baia -Mare, Editura Marist, 2008, p. 32.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
66 ferată. Iarna din 1918 i -a scăpat de urmărirea penală a autorităților albe,
supraviețuind pe seama locuitorilor care le -au oferit adăpost, alimente și
arme din simpatie sau frică. Retragereaparțială atrupelorjaponezeîn
lunaaprilie a anului 1919 și știrile des pre revoluțiabol șevicădin Ungaria
șisuccesulArmatei Ro șiiînsudul Rusiei, i-au îndemnat pe partizani să
treacă la acțiune.28 Pe parcursul războiului civil au lansat acțiuni lipsite de
orice morală: au distrus calea ferată, au atacat trenurile și au jefuit re giuni
întregi.29
Pentru a preveni orice presupus atac din partea acestora, soldații
români au proclamat neutralitatea sectorului ocupat pe o distanță de 10
kilometri la sud și 10 kilometri la nord de calea ferată.30 Acest sector s -a
dovedit cu timpul cel ma i bogat în atacuri, securitatea lui fiind aproape
imposibilă deoarece în zona de taiga regulile locale au fost făcute de
importanți șefi ai bolșevicilor, cum ar fi Moskvitin, Bici, Bezrukii,
Ciudonin sau Jakovlenko.31 Așadar, românii au primit misiunea de a
distruge sau împrăștia bandele de partizani și de a păstra securitatea
locuitorilor din acest sector. Pentru ca rezultatele să fie pozitive și în
zonă să domine siguranța, locuitorii trebuiau să colaboreze cu trupele
române. Orice deplasare de trupe sau orice persoane suspecte care
tranzitau sectorul românesc, trebuia anunțată la timp comandamentelor
trupelor, în caz contrar primarii răspundeau în fața tribunalelor militare.
Conform principiilor de drept internațional pedepse le se aplicau după
codul justiției militare ruse, iar sentințele erau semnate de cele mai multe
ori de ofițeri ruși, detașați în serviciul Legiunii Române. Pedeapsa era de
obicei moartea prin ștreang sau vechea pedeapsă rusească ,,knutul”, care
a fost tran sformată cu timpul într -o bătaie aspră cu bâta.32
Comandamentul aliat i -a poziționat pe români în mijlocul
Legiunii Cehe și Slovace pentru a putea colabora cu aceste trupe care se
aflau în Taișet, la vest de Nijne -Udinsk. Taișetul a devenit unul dintre
cele mai importante focare ale bolșevismului, cehii trebuind să lupte
împotriva a 300 -400 de partizani care au încercat să distrugă
transsiberianul pentru a întrerupe comunicațiile.33 Această amplasare a

28 Service historique de la Défense, Vincennes, 7 N 808, Rapport. Le commandant de
Lapomaréde, attaché militaire a l ʼambassade de France au Japon a Monsieur la Ministre de la Guerre
(Etat -Major de lʼArmeé -2e Bureau I ) ,Tokyo, le 20 mai 1919, p. 12 (în contin uare S.H.D.).
29 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II, p. 32.
30 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 30, din 17 august 1924.
31 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II, p. 35.
32 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 30, din 17 august 1924.
33 S.H.D.,Vincennes, 7 N 808, Rapport. Le commandant de Lapomaréde, attaché militaire a
lʼambassade de France au Japon, a Monsieur la Ministre de la Guerre (Etat -Major de lʼArmeé -2e

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
67 românilor s -a făcut probabil și datorită încrederii ali aților în potențialul
de luptă al acestora, fiind recent introduși pe front. Din decembrie 1918
până în martie 1919 cehii au luptat în prima linie, devenind astfel prea
obosiți pentru a mai ajunge la timp pe front.34 Prin urmare, în partea de
est se afla di vizia I cehă cu garnizoana în Irkutsk, iar la vest divizia a III -a
cu garnizoana principală în orașul Krasnoiarsk. În afară de cehi și slovaci
în regiune mai staționau și câteva garnizoane rusești. În localiatea
Ceremhovo se afla un detașament rusesc condu s de colonelul Bogatuov,
un român basarabean, care asigura aprovizionarea căii ferate cu cărbune
din regiunea Siberiei Centrale. La Nijne -Udinsk se afla colonelului rus
Hofman, iar la Kansk staționau trupele de cazaci și trupele rusești din
regiunea Kansk -Ensey conduse de atamanul Krasilnov.35
La sfârșitul lunii mai 1919 au avut loc primele confruntări între
români și bolșevici. Participarea românilor la aceste lupte a rămas
consemnată de militari în jurnalele și analele de campanie. Supraviețuirea
acestor j urnale de operațiune36 constituie un material bogat pentru istoria
militară a României, deoarece acțiunea militară din Siberia poate fi
considerată cea mai îndepărtată expediție a armatei române din secolul al
XX-lea. În total românii au realizat 37 de exp ediții pe teritoriul Siberiei,
la care au luat parte toate unitățile legiunii.
Prima expediție s -a realizat în jurul râului Uda și a fost condusă
de însuși comandantul legiunii, colonelul ceh Kadlec.37 În urma
confruntărilor românii au câștigat bătălia cu b olșevicii lui Grișa Bezrukii,
aceasta fiind prima lor victorie.38 Rezultatul a fost bine primit de
comandantul Legiunii Cehe și Slovace, generalul Jan Syrovy, care le -a
adresat o felicitare trupelor pentru distinsa victorie: ,,În timpul când Trupele
Române duc lupta crâncenă cu ungurii la granița Transilvaniei, trupele tinere ale

Bureau I ) ,Tokyo, le 20 mai 1919, p. 14 ; Rapport No 9. Le général Janin chef de la mission
militaire fran çaise en Sibérie a monsieur la Ministre de la Guerre Etat -Major de lʼArme , Omsk le
12 septembre 1919, p. 17; Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Rusia Sovietelor, volum I,
Baia-Mare, Editura Marist, 2008, p. 235.
34 Grondijs L. N., Le Cas -Koltchak. Contribution a l ʼhistoire de la revolution russe , Leiden, A.
W. Sijthoff ʼs Uitgeversmaatschappij N.V., 1939, p. 22.
35 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II, p. 37.
36 Arhiva Muzeului Național al Marii Uniri, Alba -Iulia, Colecția Corpul Voluntarilor Români
din Rusia , dosar V (Jurnalul de operațiune al Batalioanelor Horea și Mărășești,), 6550/1,
2, 3, 4, 5, 6, 7, (în continuare A .M.N.U.A.I.); a se vedea și: Ioana Rustoiu, Cutean
Smaranda, Gabriel Rustoiu, Corpul Voluntarilor Români din Siberia (album), Baia -Mare,
Editura Marist, 2010.
37 SJIAN Colecția Profesor Victor Cădere , dosar 2, f. 54.
38 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II, pp. 38 -39.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
68 Legiunii Trans. -Bucov. întră în lupta cu aliații ungurilor, cu bolșevicii, cu o deosebită
bucurie. Vă felicit trupe mărețe ale legiunii cu ocazia învingeri de la Ukar”.39
După aceas tă victorie românii au primit de la aliați un nou sector
de pază între gările Tinskaia și Zamzor.40 În luna august a anului 1919 a
avut loc o expediție pe un teren de aproximativ 500 de kilometri ce
cuprindea localitățile Buzicanovo -Dolghii Most -Kucertzovo.41 În
localitatea Kucertzovo au avut de întâmpinat 800 de bolșevici, dintre care
150 erau călăreți. Pentru distrugerea acestor bande s -a declanșat o
expediție în colaborare cu gărzile albe.42 Confruntările au durat mai multe
zile și au depășit granițele sect orului românesc. Strălucita colaborare cu
trupele rusești a fost apreciată de Marele Stat Major Rus din guberniul
Enisey, adresându -i mulțumiri Legiunii Române pentru ajutorul acordat
împotriva bolșevicilor din districtul Kansk.43
În cele din urmă, datorit ă situației critice prin care treceau albii în
urma pierderii punctului strategic din Munții Ural, T.G. Masaryk,
președintele Republicii Cehoslovace, a început să se ocupe de repatrierea
cehilor și slovacilor în conformitate cu planurile aliaților.44 Chiar dacă
socotelile din Rusia s -au apropiat de final, comandantul Legiunii
Române, Kadlec a continuat să se implice în evenimentele din Siberia
prin declanșarea unei operațiuni ample spre nordul transsiberianului în
plină iarnă.45 Această deplasare de trupe spr e nord trebuia să împingă
partizanii spre zonele mai puțin populate, dar stabilirea unei garnizoane
românești la o distanță mare de calea ferată a dus la declanșarea unor
atacuri de hărțuire. Războiul s -a transformat în unul de uzură, românii
începând să s imtă oboseala psihică a frontului. Gerul siberian de peste
-40 de grade și lipsa echipamentului adecvat condițiilor a dus la
retragerea garnizoanei românești din taiga.46 Desființarea acestui punct
strategic a dus însă la dislocarea partizanilor în zona liniei ferate, unde
s-au adunat aproximativ 800 de persoane înarmate. Pentru a putea face

39 A.M.N.U.A.I., Colecția C.V.R din Siberia , dosar III (Transformarea Corpului
Voluntarilor Români în Legiunea Română de Vânători Transilvăneni -Bucovineni),
6548/133.
40 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, n umărul 31, din 24 august 1924.
41 SJIAN, Colecția Profesor Victor Cădere , dosar 2, f. 54.
42 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 35, din 28 septembrie 1924.
43 A.M.N.U.A.I, Colecția Corpul Voluntarilor Români din Siberia , dosar III (Corpul
Voluntarilor Ro mâni în garnizoana Irkutzk), 6548/201.
44 David Bullock, The Czech Legion 1914 -1920, pp. 33 -34.
45 A.M.N.U.A.I., Colecția Corpul Voluntarilor Români din Siberia , dosar V (Jurnalul de
operațiune al Batalioanelor Horea și Mărășești), 6550/2.
46 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II, p. 57.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
69 față inamicului, românii au luat legătura cu Batalionul de Asalt Ceh și
Slovac care s -a aflat în apropierea sectorului românesc. Trupele cehe și
române au declanșa t un atac combinat care s -a încheiat cu ocuparea
localității Șitkina. Această victorie nu a fost îndeajuns să -i îndepărteze pe
partizani, deoarece temperaturile scăzute îi apropiau tot mai mult de
calea ferată și de zonele locuite. Numai renumele legiunii de Dikaia
Divizia (divizia sălbatică) i -au mai oprit pe partizani din jafurile lor.47
În ciuda condițiilor geografice și meteorologice din Siberia,
trupele au mai primit misiunea de a distruge bandele bolșevicului
Musakov care au ocupat fosta garnizoană ro mână din nord. Dintre toți
șefii bolșevicilor cu care s -a confruntat românii, Musakov a fost cel mai
priceput luptător care a cauzat cele mai dureroase pierderi legiunii.
Acestea au constat în dezertarea unor voluntari și înscrierea lor în
rândurile bolșev icilor.48 Acest fenomen al dezertărilor la inamic a dus la
nașterea unui detașament specializat care a avut misiunea de a controla
toate trenurile ce treceau prin sectorul românesc și de a face percheziții
în garnizoanele unde erau semnalate intenții de dez ertare.49
Anul 1919 se încheie pentru români cu misiuni grele și cu o vizită
neașteptată. În 25 decembrie amiralul Kolceak a vizitat garnizoana
românească din Taișet și i -a decorat pe soldații care au luptat cu vitejie
pentru cauza aliaților din Siberia. Ac est gest al amiralului a dus la
recunoașterea existenței Legiunii Române, deoarece până în 25
decembrie acesta nu a recunoscut existența unei armate române în Rusia.
În tot acest timp amiralul le -a acordat voluntarilor doar un statut
privilegiat datorită p rotecției Armatelor Aliate.50 Toate aceste s -au produs
datorită chestiunii Basarabiei. Amiralul nu a recunoscut actul istoric de
unire a Basarabiei cu România din 27 martie/9 aprilie 1918, considerând
granița dintre cele două țări pe cea dinainte de război.51
Din sectorul românesc amiralul a trecut în sectorul cehilor și al
slovacilor, unde a fost obligat să rămână timp de două săptămâni. La
începutul anului 1920 Janin i -a comunicat amiralului că va fi escortat
până la Irkutsk sub protecția aliaților cu condi ția că va abandona

47 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 37, din 12 octombrie 1924.
48 A.M.N.U.A.I, Colecția Corpul Voluntarilor Români din Siberia , dosar V (Jurnalul de
operațiune al Batalioanelor Horea și Mărășești), 6550/3.
49 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 37, din 12 octombrie 1924.
50 S.H.D.,Vincennes, 7 N 808, Rapport No 10. Le general Janin chef de la Mission Militaire
Francaise en Sibérie a Monsieur le Ministre de la Guerre Etat -Major de l ʼArmeé, Irkoutsk, le 8
décembre 1919 , p. 16; Gazeta Voluntarilor , II, numărul 38, din 19 octombrie 1924.
51 Marin C. Stănescu, Alexandru Roz , Prizonieri și voluntari români din Primul Război
Mondial și Marea Unire din 1918 , Arad, ,,Vasile Goldiș” Universit y Press, 2003, p. 206.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
70 convoiul său și va călători în custodia cehilor.52 Situația era critică datorită
înaintării avangardei Armatei Roșii formată din 2 regimente (6
batalioane), cu un efectiv de 3000 de baionete și 3 escadroane de
cavalerie.53
În acest timp ro mânii ar fi trebuit să se retragă spre est, dar cum
în zonă predomina această situație, cehii au folosit toate trenurile pentru
evacuarea trupelor lor. În consecință,românii au rămas cu o singură
locomotivă și cu cele două ale trenurilor blindate. În acest e condiții ar fi
trebuit să parcurgă o distanță de 750 de kilometri în mar ș de campanie
până la Irkutsk.54 Nu s -a mai recurs la această soluție deoarece cehii au
schimbat strategia. Centrul politic socialist din Irkutsk, care amenința
trecerea voluntarilor spre Vladivostok a cerut pentru încetarea tuturor
problemelor în regiunea Irkutsk și în zona critică a tunelurilor din Baikal,
pe amiralul Kolceak. Cehii aflați într -o situație disperată au acceptat
propunerile bolșevicilor. Regimentului 6 ceh și slovac c are îl aveau pe
Kolceak în custodie pentru a -l proteja, la ordinele generalului Janin și a
comandantului operațional, generalul ceh Syrovy, l -a predat pe Kolceak
în Irkutsk. Prin aceste fapte Janin și Syrovy au comis un act de înaltă
trădare față de trupe le ruse.55
Chiar dacă situația s -a ameliorat, românii au continuat să se ocupe
de paza regiunii. Batalionul Mărășești, Escadronul de Lăncieri, un
detașament de distrugere din Compania de Pioneri, trenul blindat
Mărășești și trenul ceh Kurganetz s -au aflat concentrate în gara Șeragu,
iar restul trupelor la est, în gara Kuitun. Avangarda bolșevică a ajuns în 3
februarie la o distanță de câțiva kilometri de gara Șeragu. Pentru a se
preveni un atac, s -a întărit paza în sudul căii ferate prin amplasarea de
avanp osturi, iar în nord a fost amplasat un batalion din Regimentul 12
ceh și slovac pentru a păzit drumul de legătură cu Moscova.56
Inevitabila luptă s -a declan șat în noaptea de 3 spre 4 februarie
1920.57 Armata Roșie a început atacul din nord unde batalionul ce h și
slovac apăra flancul drept al Legiunii Române. Surprinși de atac, cehii și
slovacii s -au retras fără să -i mai anunțe pe români lăsându -le flancul
descoperit. Deși luați prin surprindere, românii nu au abandonat

52 Dominique Venner, Les blancs et les rouges. Histoire de la guerre civile russe 1917 -1921 ,
Paris, Pygmalion Gerard Watelet, 1997, pp. 269 -270.
53 A.M.N.U.A.I., Colecția Corpul Voluntarilor Români din Siberia , dosar IV (Acțiunea
militară și retragerea spre Vladivostok 1919 -1920), 6549/65.
54 Gazeta Voluntarilor , Cluj, II, numărul 38, din 19 octombrie 1924.
55 David Bullock, The Czech Legion 1914 -1920, p. 34.
56 Elie Bufnea ,Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum I I, p. 101.
57Ibidem , volum I, p. 38.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
71 apărarea. Companiile din avanposturi și detașamentul de lăncieri au
contraatacat prin formarea un semicerc de trăgători, iar trenul blindat
Mărășești a început să bombardeze pozițiile inamicului. Lupta decisivă
s-a dat la sud de linia ferată, victoria aparținând trupelor române datorită
trenur ilor blindate Mărășești, Horea și Kurganetz.58 În confruntările din
Siberia trenurile blindate s -au dovedit a fi cea mai bună armă de luptă.
Având montată o turelă blindată similară cu cele de pe navele de luptă,
trenul putea transporta combustibil, arme, soldați, alimente fără niciun
pericol și putea bombarda puncte strategice cu cea mai mare ușurință.59
În urma acestei victorii, Legiunea Română a părăsit gara Șeragu
îndreptându -se spre Zima.60 În timpul retragerii lor, bolșevicii au lansat
noi atacuri dar nereușind să schimbe rezultatul luptei61 au trimis delegați
pentru a negocia un armistițiu. Aceștia au fost respinși deoarece trupele
române nu aveau putere de decizie, ele fiind trupe subordonate aliaților.
Emisarii bolșevicilor au fost trimiși în gara Zim a, la Statul Major al
Diviziei a III -a cehă și slovacă, unde pe 7 februarie 1920 se încheie
armistițiu între bolșevici și cehi. Acest armistițiu a creat o zonă neutră
între avangarda Armatei Roșii și ariergarda voluntarilor pe o distanță de
50 de kilometri , spațiu în care nu trebuiau să se desfășoare confruntări
armate.62
În consecință, până la Vladivostok deplasarea românilor nu a mai
fost perturbată decât de unele probleme datorate mișcărilor de trupe
aliate sau de necesitățile de aprovizionare cu alimente și combustibil. Pe
30 aprilie legiunea a ajuns în Vladivostok după un drum lung de aproape
3000 de kilometri parcurs în 3 luni de zile.63
Pentru evacuarea voluntarilor din Rusia guvernul de la București
condus de Alexandru Vaida Voevod a trimis o misiune m ilitară sub
conducerea maiorului în rezervă Victor Cădere.64 În data de 10 mai 1920,
în numele Guvernului Român, voluntarii au fost premiați pentru
contribuțiile aduse aliaților prin remiterea unui drapel al legiunii. Această

58Ibidem, volum II, pp. 103 -104.
59 W. Bruce Lincoln, The conquest of a continent. Siberia and the Russians , New York, Cornell
University Press, 1994, p. 300.
60 A.M.N.U.A.I, Colecția Corpul Voluntarilor Români din Siberia , dosar V (Jurnalul de
operațiune al Batalioanelor Horea și Mărășești), 6550/7.
61 Elie Bufnea, Cu voluntarii români în Siberia , pp. 41 -42.
62 Idem, Cruciați, tirani și bandiți. În Siberia lui Kolceak , volum II , p. 105, 108, 109.
63 Ioan I. Șerban, Voluntarii transilvăneni și bucovineni din Rusia în războiul pentru întregirea
neamului, Alba-Iulia, Editura Aeternitas, 2003, p. 241; Neamul Românesc , Vladivostok, II,
numărul 23 din 25 mai 1920.
64 Vasile Dudaș, Voluntarii Marii Uniri , Timișoara, Editura Augusta, 19 96, pp. 112 -113.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
72 zi a decernării i -a adunat pe t oți reprezentanții autorităților aliate din
Vladivostok. Serviciul divin împreună cu sfințirea drapelului a avut loc în
fața catedralei din localitate, ceremonia fiind oficiată în limba română de
un preot militar rus care a fost pe frontul din Dobrogea. Vo luntarii au
jurat credință Majestății Sale Regele, după care Regimentul 9 ceh și slovac
a intonat ,,Imnul Regal”.65 Acest eveniment grandios a încheiat epopeea
românilor din Siberia, după care a urmat o adevărată muncă pentru
realizarea repatrierii lor.66
În Rusia transilvănenii și bucovinenii au luptat pentru unirea
tuturor românilor din Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia. După
șase ani de război au plecat bucuroși spre țara visurilor lor: ,,România
Mare”. Ei nu au plecat oricum, ci potrivit unui ma rtor rus ,,[…] tot așa de
săraci cum au venit. Ca adevărați soldați, românii n -au luat nimic din Siberia”.67

65 B.C.U., Arhiva Victor Cădere , Mss. V -170, mapa I, Capitolul VI: Serbările misiunii
române și inspecția D. Găvănescu, f. 1 -2.
66 Pentru informații referitoare la repatriere a se vedea: Cornel Țucă, Prizonierii români din
Armata Austro -Ungară internați în Rusia. Problemele repatrierii , Cluj -Napoca Editura
Argonaut, 2011.
67 Țara Noastră , Vladivostok, I, numărul 2, din 28 iulie 1920.

ÎNTRE CREDINȚÃ ȘI ȚARÃ. RECONCILIEREA REGELUI
FERDINAND I AL ROMÂNIEI CU BISERICA CATOLICÃ
(ETAPA POSTBELICÃ)
Between Faith and Cou ntry.The Reconciliation of King
Ferdinand I of Romania with the Catholic Church (Postwar Stage)

Lucian TURCU

Abstract: This study highlights how King Ferdinand I succeeded to obtain the
reconciliation with the Catholic Church at the end of First World War. Being catholic, King
Ferdinand I was punished by the Holy See because he agreed to baptize and to educate his
children in the Orthodox faith. This was the reason why, starting from 1900, the Crown
prince of Romania was excommunicate d by the Pope. Based on unpublished documents from
Vatican’s Secret Archives, our study shows how complicated were the negotiations between this
two parts and which were the conditions that King Ferdinand I had to accept to obtain the
reconciliation with t he Catholic Church at the end of First World War.
Keywords: faith, Romania, king Ferdinand, Catholic Church,
recon ciliation.

1900 a reprezentat anul dramaticei despărțiri dintre Biserica
Catolică și prințul Ferdinand de Hohenzollern -Sigmaringen, moștenitorul
Coroanei Regatului României.1 Motivul responsabil de această ruptură l -a
reprezentat nesocotirea de către viitorul monarh al României a obligației
de a le asigura odraslelor lui educația în spiritul învățăturilor de credință
ale Bisericii cond use de suveranul pontif. Respectarea acestei datorii de
părinte catolic a fost dificil de realizat în condițiile asumării de către fiul
mijlociu al prințului Leopold de Hohenzollern -Sigmaringen a statutului
de prinț -moștenitor al României. Este cunoscut fa ptul că încă din
momentul declanșării procedurilor diplomatice de identificare a unui
succesor al domnitorului Alexandru -Ioan Cuza, confesiunea celui care
avea să ocupe tronul Principatelor Unite nu a constituit un detaliu lipsit
de importanță pentru oamen ii politici români implicați în respectiva
operațiune.2 La acea dată, statul român asumase în ideologia pe care o
așezase la baza fondării lui ideea destinului comun al țării și al Bisericii

1 Francesco Dante, „Sui rapporti tra Santa Sede e Romania tra Ottocen to e
Novecento”, în Ion Cârja (a cura di), I Romeni e la Santa Sede. Miscellanea di studi di storia
ecclesiastica , Bucarest –Roma, 2004, p. 129.
2 Istoria românilor, volum VII, tom 1, Constituirea României moderne , București, 2003, pp. 553 –
555.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
74 Ortodoxe din sânul ei.3 Altfel spus, ortodoxia devenise unul dint re pilonii
identității naționale, ceea ce făcea ca așezarea semnului de egalitate între
„român” și „ortodox” să fie cât se poate de firească. Această logică a
raporturilor dintre statul ro mân și Biserica O rtodoxă a fost în măsură să
afecteze și apartenența confesională a descendenților primei generații de
capete încoronate ale României. Concret, am în vedere prevederea
constituțională care impunea obligația ca „coborâtorii Măriei Sale să fie
crescuți în religiunea ortodoxă a răsăritului”.4 Respectivul artic ol al legii
fundamentale din 1866 a fost pentru prima dată activat în cazul prințesei
Maria, unicul copil al cuplului regal Carol I și Elisabeta, însă aplicarea
legii salice și mai ales moartea prematură a augustei progenituri au făcut
ca pomenita stipulaț ie constituțională să nu poată produce efectele
scontate. Nu același lucru s -a întâmplat în cazul nepotului de frate al
regelui Carol I, care a consimțit să -i succeadă primului Hohenzollern pe
tronul României. Chiar dacă aidoma unchiului său, Ferdinand nu a fost
obligat să îmbrățișeze confesiunea țării de adopție, în cazul său deja
citatul articol 82 al textului de lege fundamentală a produs efecte nu
numai asupra descendenților săi, ci și asupra sa. Cea mai gravă consecință
a fost cea a refuzului administr ării de către Biserica Catolică, răstimp de
nu mai puțin de două decenii, a sacramentelor confesiunii și euharistiei
viitorului suveran al României. O măsură atât de drastică care echivala cu
excomunicarea era considerată de către Sfântul Scaun pedeapsa ju stă
pentru trădarea credinței și pentru comportamentul iresponsabil față de
Biserica Catolică , de care era acuzat moștenitorul tronului României. Pe
bună dreptate, compromisul făcut de către prințul Ferdinand în
momentul acceptării poziției de succesor la cârma Regatului român în
ceea ce privește educația religioasă a propriilor copii părea să contrasteze
flagrant cu abnegația pe care o demonstrase de -a lungul timpului față de
Biserica ocârmuită de urmașii Sfântului Apostol Petru. Aparținând
ramurii catolic e a familiei regale prusace de Hohenzollern, prințului
Ferdinand i s -a inspirat de mic un respect aparte față de dogmele și
valorile morale pe care le propovăduia Biserica universală.5 Atașamentul
său față de credința catolică era exprimat în primul rând p rin frecventarea
cu regularitate și cu fervoare a serviciilor religioase duminicale și din

3 Olivier Gillet, „Orthodoxie, nation et ethnicité en Roumanie au XXe siècle: un
problème ecclésiologique et politique”, în Maria Crăciun, Ovidiu Ghitta (edited by)
Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe , Cluj, 1995, p. 349.
4 Constituția din 1 iulie 1866: cu modificările Adunărilor constituante din 1879 și 1884 după
edițiunea oficială , București, 1890, p. 21.
5 Eugen Wolbe, Ferdinand I întemeietorul României Mari. O biografie , traducere din germană
de Maria și Ion Nastasia, București, 2004, p. 26.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
75 zilele festive. Ca un bun catolic, s -a achitat de obligația de a -și celebra
căsătoria și printr -o ceremonie în ritul specific propriei credințe,
complicata „piață” a mariajelor monarhice din a doua jumătate a
secolului al XIX -lea rezervându -i drept soție, după cum se știe, o
principesă de confesiune anglicană.6 Se pare că pentru viitorul monarh al
României confesiunea celei care avea să -i devină consoartă s -a aflat la loc
de cinste pe lista criteriilor de eligibilitate ale viitoarei regine a unei țări
ortodoxe, care avea pretenția de la suveranii săi să -și încredințeze urmașii
credinței majoritare a populației. Bănuind că o principesă catolică ar
accepta cu greu acea e xigență constituțională, prințul Ferdinand a luat
exemplul unchiului său, alegându -și de soție o principesă care aparținea
confesiunii protestante, de la care putea spera o maleabilitate mai mare în
problemele religioase.7 Chiar și așa, căsătoria din ianua rie 18938 de la
Sigmaringen a prințului de Coroană al României cu Maria de Edinburgh
s-a consumat în trei acte distincte: civil, catolic și protestant, ceremoniei
catolice, oficiată la catedrala din oraș, revenindu -i rolul principal.9
Aparținând unei famil ii la rândul ei mixte din punct de vedere
confesional,10 viitoarei regine a României nu i -a fost tocmai dificil să
accepte atașamentul pe care țara care se pregătea să o înfieze îl avea față
de ortodoxie. Mama ei, marea ducesă Maria Alexandrovna Romanov,
unica fiică a țarului Alexandru al II -lea, practica cu multă râvnă credința
pravoslavnică a țării natale, nevoită fiind să se resemneze cu faptul că cei
cinci copii ai săi trebuiau să urmeze confesiunea protestantă a tatălui lor
englez, prințului Alfred, duc ele de Edinburgh.11 La aflarea veștii că Maria
urma să devină regină într -o țară majoritar ortodoxă, marea ducesă din
spița imperială rusească i -a recomnadat fiicei sale să respecte Biserica,
credința și obiceiurile religioase ale românilor, în semn de preț uire pentru
noua ei țară.12 Lucru care, de altfel, s -a și întâmplat, regina Maria

6 Infanta Antónia a Portugaliei, mama regelui Ferdinand I, o catolică practicantă, a
privit cu reținere mariajul fiului său cu o prințesă protestantă: Marie, Queen of
Rumania, „The Story of My Life”, part 6, în The Saturday Evening Post , 20 January 1934.
7Ibidem .
8 Actul de căsătorie a principelui Ferdinand cu principesa Maria, in extenso , în Revista
Arhivelor , anul LXXI, volum LVI, numãr 1, 1994, pp. 117 -118.
9 Constantin I. Stan, Regele Ferdinand I „Întregitorul” (1914 -1927) , București, 2003, pp. 2 4-
26.
10 Marie, Queen of Rumania, „The Story of My Life”, part 1, în The Saturday Evening
Post, 16 December 1933.
11 Hannah Pakula, The last romantic: a biography of Queen Marie of Roumania , New York,
1984, p. 63.
12 Marie, Queen of Rumania, „My Life as Crow n Princess”, part 1, în The Saturday
Evening Post , 14 April 1934.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
76 dovedindu -se de -a lungul timpului nu numai o admiratoare, ci și o
promotoare a tradițiilor creatoare de identitate ale românilor, inclusiv ale
celor religioase, manifestând re spect față de Biserica dominantă a țării și
cinstind sărbătorile oficiale prin participarea la ceremonii.13 Dacă pentru
regina Maria un astfel de comportament s -a dovedit inofensiv și fără
repercusiuni din prisma afilierii confesionale, nu același lucru poa te fi
spus despre soțul ei, suveranul țării. Pentru el, respectarea cutumelor
religioase ale românilor, dar mai ales aprobarea dată de a -și boteza copiii
în credința pe care marea lor majoritate o profesau, s -a soldat cu
consecința nefericită de a fi exclu s din rândul Bisericii căreia îi aparținea.
Dacă căsătoria prințului Ferdinand cu o principesă protestantă a generat
tensiuni între el și Biserica Catolică,14 încreștinarea celor șase copii ai săi
în rit ortodox și educarea lor religioasă în sfera de influe nță a Bisericii
Răsăritene a fost în măsură să provoace ruperea, aparent reversibilă, a
relațiilor sale cu Sfântul Scaun. De altfel, situația nu era singulară în
zonă.15 Și casa domnitoare de Saxa -Coburg -Gotha a vecinilor bulgari se
afla într -o postură simi lară. Și în cazul ei, încredințarea de către
Ferdinand a prințului -moștenitor Boris educației religioase a Bisericii
Ortodoxe a făcut ca rebelului monarh să -i fie refuzată absolvirea
păcatelor și împărtășirea până la îndreptarea gravei erori. În cazul
românesc însă, soluțiile de ieșire din situația -limită în care a fost pus
suveranul țării au fost diverse: cea mai curajoasă dintre ele avansa ideea
ca urmașii cuplului Ferdinand -Maria să treacă la confesiunea greco –
catolică.16 Sfântul Scaun nu a emis semna le că ar fi împotriva unei
asemenea alternative, însă elita politică românească s -a opus categoric
punerii în aplicare a respectivei posibilități. Motivația unei atitudini atât
de tranșante a decidenților politici de la București avea la bază percepția
pe care formula greco -catolică o avea în spațiul românesc extracarpatic.

13 În pofida acestui comportament reverențios, regina Maria avea să rețină în jurnalul
său: „Biserica românească nu -mi dă satisfacție, așa că aparent am devenit aproape o
păgână, sufletește a m o credință fierbinte că există ceva mai presus de înțelegerea mea
omenească, dar, într -un fel, toate religiile sunt egale pentru mine, deși nu aș putea să -mi
schimb niciodată religia mea”: Maria, regina României, Însemnări zilnice, volum I (decembrie
1918-decembrie 1919) , traducere de Valentina Costache, Sanda Racoviceanu; îngrijire de
ediție, introducere și note de Vasile Arimia, București, 1996, p. 391.
14 Marie, Queen of Rumania, „The Story of My Life”, part 7, în The Saturday Evening
Post, 27 January 1 934.
15 Raymund Netzhammer, Episcop în România. Într -o epocă a conflictelor naționale și religioase ,
volum I, ediție realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Zach,
București, 2005, p. 112.
16 Archivio Segreto Vaticano, Archivio della Nunziatu ra Apostolica in Romania , busta 5,
fasc. 12, f. 40r (în continuare A.S.V.)

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
77 Mai exact, deși era privită ca una dintre piesele de rezistență ale apropierii
românilor de civilizația europeană occidentală, Bisericii Unite ardelene i
se reproșa „stricarea legii” și a tradițiilor de credință răsăritene și, mai
regretabil, întreținerea unei dihotomii confesionale în rândul românilor
transilvăneni. De altfel, clasa politică de la sud de Carpați percepea
confesiunea familiei domnitoare ca pe o rațiune de stat ( raison d’é tat); mai
exact, ca pe un instrument de integrare a membrilor ei în rândul națiunii
pe care o diriguiau și de demonstrare a fidelității lor față de ea.
Convingere expusă, de altfel, papei Pius al X -lea de către șeful
cabinetului de la București, Ion I. C. Brătianu, cu ocazia vizitei pe care
acesta a întreprins -o la Sfântul Scaun la începutul anului 1910.17 Același
fruntaș liberal român, profund deranjat de intransigența cu care oficialii
pontificali tratau problema confesiunii odraslelor prințului Ferdinand,
urmărea cu atenție interesată schimbările survenite la vârful Bisericii
Catolice, nutrind speranța ameliorării atitudinii cercurilor pontificale
vizavi de dinastia din România.18 De altfel, în răstimpul Primului Război
Mondial, mai multe personalități laic e și ecleziastice au intensificat
eforturile de ridicare a excomunicării regelui Ferdinand.19 Situația de la
acea dată a suveranului țării era agravată de faptul că pe lângă excluderea
sa din Casa regală de Hohenzollern (consecință a opțiunii politico –
militare a României din vara anului 1916 de a se alătura în război în
tabăra opusă Puterilor Centrale), exista pericolul ca acesta să fie înlocuit
din fruntea Regatului român cu o persoană de sânge albastru mult mai
fidelă intereselor Germaniei în regiune.20 Deznodămâtul războiului a adus
României nu numai șansa de a -și dilata la maximum frontierele statale, ci
și un capital sporit de prestigiu intern și internațional pentru perechea
regală aflată în fruntea ei.21 De pe această poziție de ascensiune a cotei de
popularitate a cuplului regal român s -a redeschis dosarul reconcilierii
regelui Ferdinand cu Biserica Catolică. Cel însărcinat de această dată cu
purtarea tratativelor din partea suveranului României a fost omul de casă
al acestuia, prințul Barbu Știrbei. La începutul lunii noiembrie 1919,
acesta s -a deplasat în Italia, unde a avut întrevederi cu persoane d e la
vârful ierahiei Bisericii C atolice, care puteau facilita obținerea mult doritei
împăcări a monarhului României cu Sfântul Scaun.22 Cel mandatat de

17 R. Netzhammer, Episcop în România , vol. I, p. 252.
18Ibidem , p. 539.
19Ibidem , p. 826.
20Ibidem , p. 762.
21 Dumitru Suciu, Monarhia și făurirea României Mari: 1866 -1918 , București, 1997, pp.
284-288.
22 Maria, regina României, Însemnări zilnice, volum I, p. 344, 346.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
78 către instanța pontificală supremă cu purtarea tratativelor reconcilierii,
încă de pe vremea exilului Curții în Moldova, a fost Ulderico Cipolloni,
administratorul apostolic al diecezei romano -catolice de Iași.23 Lui i-a fost
destinată în acele zile sumbre pentr u România o scrisoare papală care
conținea condițiile considerate necesare de către Sfântul Scaun pentru a -l
reprimi pe nefericitul suveran în brațele Bisericii Catolice.24 Chiar dacă
importantul document nu a ajuns la destinatar imediat după emiterea lui,
o copie i -a fost înmânată cu prilejul vizitei pe care pater-ul însărcinat cu
chivernisirea temporară a eparhiei catolice din Moldova a întreprins -o la
Roma, după încheierea războiului.25 La sfârșitul anului 1919, Ulderico
Cipolloni putea transmite cu satisf acție Sfântului Scaun faptul că regele
Ferdinand își anunțase disponibilitatea de a da curs condițiilor formulate
pentru ridicarea excomunicării sale, fără ca acceptul suveranului
României să ia însă forma unui angajament scris.26 Așadar, pe baza
făgăduieli i verbale date de regele Ferdinand mandatarului Sfântului Scaun
s-a produs reconcilierea sa cu Biserica Catolică. Reașezarea raporturilor
dintre cele două părți pe făgașul normalității s -a tradus prin primirea
confesiunii regelui României de către părintel e Josef D’Ester,
înmiercurea din SăptămânaPatimilor a anului 1920, pentrucaînJoia Mare
(1 aprilie), acelașimisionar apostolic la București (care -i servisedrept
confessor șiregelui Carol I) să -i administrezesuveranuluiînexercițiu,
înbisericaDomnișoareloreng leze din București, sacramental
euharistiei.27Odatăconsumatășiaceastăetapă, apeletulburi ale
raporturilordintreregelenoiiRomâniișiSfântulScaun din
ultimeledouădeceniipăreausă se limpezeascăprinidentificareauneisoluții
care mulțumeaambelepărți.
Înperioada imediaturmătoare, comportamentulaugustuluimonarh,
reintratîncomuniune de credință cu Biserica ale căreiînvățături le violase,
păreasăconfirmebunele sale intenții de a redeveni un suverancatolic
model, pedeplinconștient de favoarea care i se făcuse.
Partici parearegulată la celebrărileeuharistice,28prezența la

23 Raymund Netzhammer, Episcop în România . Într-o epocă a conflictelor naționale și religioase ,
volum II, ediție realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Z ach,
București, 2005, p. 909.
24Ibidem .
25Ibidem.
26Ibidem .
27Ibidem , p. 919; Maria, regina României, Însemnări zilnice, volum II (ianuarie 1920 -decembrie
1920) , traducere de Sanda Racoviceanu, îngrijire de ediție, notă asupra ediției și note de
Vasile Arimia, București, 2003, p. 103.
28 Maria, regina României, Însemnări zilnice , volum II, p. 103, 268.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
79 manifestărileculturalepatronate de Biserica Catolică etc. au
devenitmonstre ale unuicomportament regal exemplar înraport cu
Bisericacondusă de suveranulpontif. Dar buneleintenții ale
regeluiRomânieiși îndeplinireapromisiunilorfăcuteSfântuluiScauncagaranți
eaîmpăciuirii au fostpusepentru prima dată sub semnulîntrebării la
distanță de doar un an dinmomentulasumăriilor. Mai exact, la 27 martie
1921, Francesco Marmaggi, nunțiul apostolic din România,
îiadres asecretarului de stat al SfântuluiScaun un ampluraportreferitor la
suveranulRomâniei.29Ceinformațiiconțineamai exact respectivul
document? Prima lui parte era consacratărelatăriidialoguluipe care
capelanulcomunitățiicatolice germane din București, Josef D’E ster,
îlavusese cu regele Ferdinand (la solicitareaacestuia) la
sfârșituluneiliturghii la care participaseșisuveranulțării, într -una din
duminicileaceleiluni. Părintele D’Ester i -a mărturisitfiuluisău spiritual că
era îngrijoratpentruviațaluiși a familiei regale,
avândînvederefaptulcăspațiul public
românescîșidemonstrasevulnerabilitateaînacelezile, așa cum se întâmplase
cu ocaziaatentatului de la Senat, de la sfârșitulanului
1920.30Dorindsăîlștieperegepedeplinîmpăcat cu Dumnezeuși cu Biserica
din care făcea parte, Josef D’Ester i -a
adresatsuveranuluiRomânieiîntrebareadacăconsideracăangajamenteleluate
față de SfântulScaunînmomentulacordăriiclemenței au fostîndeplinite.
Tot confesorulregelui a fostcel care a formulatșirăspunsulnegativ,
ceeaceîlconducea la conclu ziaregretabilăcăabsolvireapăcatelor cu
ocaziasărbătorilorpascale din acel an nu îiputea fi acordată.
Implacabilasentință l -a pus peregepegânduri, creându -i o stare evidentă
de disconfort interior, ținesăsubliniezeînscrisoareasareprezentatul
diplomatic al S fântuluiScaunînRomânia. A doua parte a
epistoleiesteconsacrată de cătrenunțiulMarmaggirelatăriimoduluiîn care el
s-a implicatpână la aceadatăînproblemagenerată de
neîndeplinireaobligațiilorînvirtuteacărora se realizasereconcilierearegelui
Ferdinand cu Bise rica Catolică. Mai exact, înduminica de Florii,
nunțiulprimisevizitaprințuluiBarbuȘtirbei, care fusesemandatat de regesă –
i transmitã faptulcă era profundnemulțumit de faptulcăînacel an nu a
fostabsolvit de păcateși i -a fostrefuzatdreptul de a
primicomuniun eapascală, sub pretextulcă nu ar fi

29 Documentul integral, la A.S.V., Archivio della Nunziatura Apostolica in Romania , busta 5,
fasc. 12, f. 40r -44v.
30 Ioan Georgescu, Un martir al datoriei către țară: episcopul Demetriu Radu , Cernăuți, 1925,
p. 3.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
80 îndeplinitcondiționalitățileimpuse de SfântulScaun.
Pelângăcomunicareaacestuimesaj, omul de încredere al regelui i -a
transmisnunțiuluiinvitația de a -l vizitapesuveran la
Palatînsearazileiurmătoare.Prelatul -ambasador a da t curs invitațieiprimite,
prilej cu care suveranul i -a făcutmărturisireacăsperacaînacel an
săprimeascăîmpărtășaniapascală din mâinileprimuluinunțiu apostolic
înRomânia.31Exprimându -și regretful căaceadorință nu i -a putut fi
satisfăcută, regele s -a arătatcon trariat de faptulcădeși a
mărturisitmereuaceeașicredințăși a rămasdevotatBisericii Catolice,
SfântulScaun continua să se îndoiască de bunele sale intențiișisă -i refuze
administrareasacramentelor. „De ce o asemenea duritate și intransigență
cu un rege catol ic?”, s -ar fi întrebat, plin de amărăciune, suveranul
României. La acest dur rechizitoriu, nunțiul Marmaggi l -a invitat pe
augustul său interlocutor să reflecteze asupra faptului dacă Sfântul Scaun
i-ar fi impus vreo condiție în plus față de cele pe care l e consimțise în
momentul reconcilierii lui cu Biserica Catolică. În plus, ambasadorul
papei i -a atras atenția monarhului României Mari că obligațiile lui civile
față de Biserica Ortodoxă a țării în fruntea căreia se afla erau surclasate
de legea divino -naturală, care le era superioară. În privința sarcinilor
asumate, prin care regele parafase (chiar și verbal) împăcarea sa cu
Biserica Catolică, două dintre ele au reținut în mod special atenția
nunțiului: cea a popularizării în cele mai importante jurnale di n București
a veștii administrării sacramentelor suveranului României și, mai
important, cea a educării după preceptele Bisericii Catolice a copiilor
familiei regale. Această din urmă condiție părea să cântărească decisiv în
balanța viitoarelor raporturi d intre suveranul României și Sfântul Scaun.
Motiv pentru care nunțiul îi expunea adresantului scrisorii sale situația
copiilor cuplului regal al României: doi dintre aceștia, Carol și Elisabeta,
erau căsătoriți cu membri ai familiei regale grecești; Maria d epășise vârsta
majoratului; principele Nicolae, student la acea vreme în Anglia, urma să
împlinească și el vârsta majoratului în luna august a acelui an; singurul
membru minor al familiei regale fiind principesa Ileana, în vârstă de 12
ani. Asupra acestor ultimi doi membri ai familiei regale era obligat regele
prin angajamentele luate să -și canalizeze atenția în sensul apropierii lor de
învățăturile de credință ale Bisericii Catolice. Asigurându -și conlocutorul
că dorește să trăiască și să moară ca un fiu c redincios al Bisericii Catolice,
regele i -a oferit nunțiului libertatea de acțiune în ceea ce privește
reglementarea raporturilor sale, din nou fragilizate, cu Sfântul Scaun. În

31 Datele biografice esențiale ale nunțiului, la Giseppe de Marchi, Le nunziature
Apostoliche dal 1800 al 1956 , Roma, 1957, p. 225.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
81 plus, i -a făgăduit aceluiași că îi va adresa o scrisoare suveranului pontif,
pentru a -i explica motivele care l -au împiedicat să pună în aplicare
promisiunile făcute. Pornind de la cele declarate de către rege,
reprezentatul diplomatic al Sfântului Scaun își exprima convingerea că
suveranul României era, de această dată, bine intenț ionat, motiv pentru
care își permitea să recomande Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun
să manifeste clemență față de monarh și să nu impună condiții noi sau
chiar mai dificile pentru realizarea reconcilierii depline. Nunțiul se angaja
să depună mărt urie despre comportamentul regelui, iar dorința sinceră a
acestuia de a redeveni un fiu întru totul supus Bisericii Catolice era
garantată și de afirmația pe care o făcuse arhiepiscopului de București,
Raymund Netzhammer, că era pregătit să abdice dacă tro nul României
reprezenta un impediment pentru buna lui înțelegere cu Sfântul Scaun.
Pe acest ton optimist, dat de abnegația declarată a conducătorului
Regatului Român pentru Biserica Catolică, a ajuns scrisoarea nunțiului
apostolic de la București la Roma. Odată cu ea, și epistola adresată de
regele Ferdinand suveranului pontif. Nefiind în măsură să cunoaștem
conținutul acestui din urmă document, ne rezumăm a pune în evidență
reacția pe care raportul trimis de nunțiul Marmaggi a generat -o în rândul
înaltelor cercuri pontificale, a Secretariatului de Stat mai exact.32
Cardinalul Pietro Gasparri s -a grăbit să transmită nunțiului, după o atentă
chibzuire a datelor problemei, condițiile considerate necesare pentru ca
regele României „să se simtă în mod efectiv rec onciliat cu Sfânul Scaun”.
În privința primei condiții, aceea a publicării reconcilierii regelui cu
Biserica Catolică, cardinalul -secretar de stat îi recomanda nunțiului să
profite de una din proximele solemnități ecleziastice pe care urma să le
celebreze în București și în timpul sacrificiului divin să îi administreze
regelui sacramentul euharistiei. Un astfel de eveniment va fi de interes
public, era convins cardinalul Gasparri, motiv pentru care îi recomanda
nunțiului să transmită știrea celor mai citite jurnale din capitala României,
conferindu -i conținutul care putea avea impactul cel mai mare asupra
cititorilor. Secretarul de stat nu se sfia să sugereze el însuși formula care
putea deveni știre de presă în jurul respectivului eveniment: „frumusețea
sărbătorii religioase a fost amplificată de prezența Majestății Sale, care cu
mare pietate a acceptat să primească din mâinile nunțiului sfânta
comuniune”. În ceea ce privește educația odraslelor regale, cardinalul
Gasparri opina că vârsta majoră a primilor t rei (Carol, Elisabeta și Maria)
și apropiata vârstă a maturității în cazul celui de -al patrulea (Nicolae)

32 Scrisoarea de răspuns a cardinalului -secretar de stat, din 20 aprilie 1921, la A.S.V.,
Archivio della Nunziatura Apostolica in Romania , busta 5, fasc. 12, f. 46r -47v.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
82 făceau dificilă orice încercare de reafiliere religioasă. Totuși, secretarul de
stat făcea recomandarea ca regele să găsească un prilej pentru a le ex plica
copiilor săi majori rațiunea pentru care au primit botezul Bisericii
Ortodoxe, făcându -i să înțeleagă că în mod normal ei trebuiau să se
regăsească printre membrii Bisericii Catolice. În ceea ce -l privea pe unicul
copil minor al familiei regale, prin cipesa Ileana, încreștinată la rândul ei în
rit ortodox, Pietro Gasparri era de părere că în privința sacramentului
botezului , care era unul valid, nu era nimic de făcut. În schimb, același
înalt oficial pontifical considera obligatoriu ca odraslei regale să i se
asigure un preceptor, cu rolul secret de a o intrui în credința catolică. În
plus, ea trebuia să -și însoțească părintele la ceremoniile religioase, cât mai
des posibil. Acestea erau principalele instrucțiuni pe care Sfântul Scaun
urma să i le trans mită printr -o scrisoare regelui Ferdinand, nunțiul fiind
solicitat să le discute cu suveranul României la proxima întâlnire pe care
cei doi urmau să o aibă. Regele trebuia făcut să înțeleagă, „cu delicatețe,
dar în mod ferm”, că cele transmise reprezintă c ondițiile minime, dar
obligatorii pe care Sfântul Scaun i le putea oferi și că îndeplinirea lor nu
reprezenta decât o consecință a statutului său de cap de familie catolic.
Odată formulate noile condiții de către Sfântul Scaun, nunțiului
de la București i -a revenit sarcina vegherii asupra modului în care urmau
să fie puse în aplicare. Înainte de a le transmite destinatarului lor,
Francesco Marmaggi le -a discutat cu o altă faț ă bisericească, implicată la
rândul ei în perioada anterioară în problema reconcilierii regelui
Ferdinand cu Biserica Catolică. Este vorba despre arhiepiscopul romano –
catolic de București, Raymund Netzhammer.33 La aflarea noilor condiții
impuse suveranului României, erudirul călugăr benedictin nu s -a reținut
să-și manifeste insatisfacția față de atitudinea mult prea binevoitoare,
după evaluările lui, a Sfântului Scaun vizavi de monarhul României. Tot
el s-a declarat sceptic că regele ar accepta ca actul comu niunii să se
consume în catedrala arhiepiscopală, așa cum intenționa nunțiul să îi
propună, considerând că atunci când era vorba de acte care implicau
voință și curaj, suveranul românilor prefera mai degrabă să facă pasul în
spate. Fără a fi în măsură să p oată contrazice această trăsătură de caracter
atribuită regelui, nunțiul apostolic era interesat să -și ducă la îndeplinire
importanta sarcină trasată de către Sfântul Scaun. Motiv pentru care a
solicitat audiență la rege, fiind primit în vinerea de dinaint ea sărbătorii
Rusaliilor din acel an.34 La respectiva întâlnire, prelatul -ambasador i -a
înmânat regelui scrisoarea adresată lui de către Sfântul Scaun, care

33 Raymund Netzhammer, Episcop în România , volum II, p. 909.
34 A.S.V., Archivio della Nunziatura Apostolica in Romania , busta 5, fasc. 12, f. 53r -62v.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
83 conținea noile condiții ale împăcării depline. După luarea lor la
cunoștință de către rege, cei doi au discutat modalitățile optime de
punere a lor în practică. În privința alegerii lăcașului de cult unde avea să
se consume administrarea sacramentului euharistiei, nunțiul i -a sugerat
regelui că acel act trebuia să aibă loc nu într -o capelă, ci într -o bis erică
propriu -zisă, cea mai adecvată fiind catedrala arhiepiscopală. Nunțiul l -a
lămurit pe rege că variantele pe care le avea la îndemână pentru a se
împărtăși erau Bărăția, biserica italiană și catedrala. Ținând cont de faptul
că în circumstanțe solemne, cea mai cercetată de monarh fusese cel din
urmă spațiu sacru, nunțiul a insitat ca regele să se împărtășească la
catedrală, propunere acceptată în final de către monarh. În privința celei
de-a doua condiții, care impunea suveranului obligația de a presta în fața
familiei sale o declarație de atașament la Biserica Catolică și de a le
explica copiilor săi motivele pentru care ei nu fac parte din aceeași
comunitate de credință, regele a invocat faptul că era dificil să -i reunească
pe toți membrii familie sale , în condițiile în care cea mai mare fiică,
Elisabeta, se căsătorise recent și se afla la Atena, iar cel mai mic fiu,
Nicolae, se găsea la studii la Londra. Ținând cont de această situație,
nunțiul a considerat suficient ca respectiva îndatorire să se înde plinească
chiar și numai în prezența membrilor familie regale care puteau fi reuniți
în perioada imediat următoare la București. În privința celei de -a treia
condiționări, regele l -a propus pe profesorul de germană al mezinei
familiei regale să îndeplineas că rolul de a o educa pe aceasta din punct de
vedere religios. Dar etnia germană a lui Karl Fischer nu a fost în măsură
să-i ofere nunțiului garanția ducerii la îndeplinire a misiunii pe care urma
să o asume preotul -profesor. De aceea, invocând faptul că r espectivul era
cunoscut ca fiind capelan la biserica Domnișoarelor engleze de la Pitar
Moș și pentru a fi respectate întocmai indicațiile primite în scrisoarea de
la Sfântul Scaun, în care se vorbea despre un „preceptor catolic”, nunțiul
a avansat numele l ui Hildebrand Frollo, care putea să devină profesorul
de limbă italiană al principesei Ileana și, în secret, cel care să o introducă
în tainele credinței catolice. Hildebrand Frollo nu a fost, cu siguranță, o
propunere făcută la întâmplare de către prelatu l-ambasador. Caracterizat
ca un „coltissimo Signore cattolico di pietà e vita edificante”, Frollo
oferea nu numai garanția transmiterii riguroase a fundamentelor de
credință catolice mezinei familiei regale, ci și șansa unei colaborări
confidente cu nunțiu l, prin prisma originii lor etnice identice.
Recomandarea făcută de Francesco Marmaggi a fost receptată pozitiv de
către regele Ferdinand, fapt ce i -a oferit satisfacție deplină nunțiului.
Mulțumit de roadele convorbirii cu mandatarul papei, suveranul i -a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
84 solicitat acestuia un răgaz pentru a reflecta la cele discutate, făgăduind că –
i va transmite hotărârea sa prin mijlocirea prințului Barbu Știrbei. Lucru
care s -a întâmplat la distanță de numai patru zile de la consumarea
respectivei întâlniri, nunțiul fiin d invitat alături de alți diplomați la vila
consilierului regelui de la Buftea. Cu acel prilej, prințul Știrbei i -a
transmis prelatului -diplomat că regele accepta bucuros toate condițiile
impuse de Sfântul Scaun; ba mai mult se și achitase deja de obligați a de a
mărturisi membrilor familiei sale atașamentul său la Biserica Catolică. În
privința datei de administrare a sacramentului euharistiei, regele se
decisese asupra duminicii Sfintei Treimi, sărbătoare marcată în calendarul
catolic la distanță de o săpt ămână de la prăznuirea Rusaliilor. Când
transmitea pe adresa Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun toate aceste
informații, reprezentantul diplomatic al papei în România era în măsură
să confirme faptul că regele începuse să frecventeze capela
Domnișo arelor engleze de la Pitar Moș, însoțit fiind adesea de fiica sa cea
mică, Ileana, care manifesta un comportament docil față de părintele său.
Cunoscând data la care regele dorea să fie împărtășit, nunțiul a
depus eforturi pentru a conferi respectivulu i act o vizibilitate cât mai
mare. Prin urmare, a implicat Institu tele italiene din București, a dat
anunț în ziarul Le Progrès că va conduce serviciul liturgic din duminica
Sfintei Treimi la catedrala arhiepiscopală; de asemenea, pentru a imprima
un plus de solemnitate ceremoniei l -a invitat pe renumitul organist
Desideriu Jarosy să acompanieze muzical serviciul divin și, în fine, a luat
legătura cu parohul catedralei, Karl Auner, pentru a pregăti în cele mai
mici detalii evenimentul. În preziua sărbătorii , regele primise dezlegare
pentru păcatele sale din partea confesorului său, Josef D’Ester.
Înduminicastabilită, biserica -catedrală a fostplină de credincioși, cu
puțintimpînainte de începerealiturghieiajungândșiregele, care a
fostîntâmpinatprinintonareaim nului regal. Ceremoniareligioasă a
fostoficiată de nunțiulMarmaggi, împreună cu
parohulcatedraleiarhiepiscopaleși cu secretarulNunțiaturii, Vittorio
Cavagnis.Când a sositmomentulcuminecării, regele a fostpoftitînlocul
special pregătit, aîngenuncheatși a pr imit„con veramente pieta edificante”
sacramental euharistiei. Dupăterminarealiturghiei, regele a fostcondus de
cătrenunțiupână la ieșirea din lăcașul de cult, ceidoisalutându -se
șidespărțindu -se cu entuziasm, sub privirilemulțimiicredincioșilor.
Nunțiul nu uităsăsubliniezeapăsatsatisfacțiadeplinăafișată de
cătresuveranînmomentuldespărțiriicelordoi. Evenimentul nu a ajunsștire
de presădecât la câtevaziledistanță de la consumarealui; tot ziarul Le
Progrès a fost cel care l -a găzduit în paginile lui, după care a fost preluat de

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
85 alte jurnale bucureștene, iar pentru a se conforma în totalitate indicațiilor
primite, nunțiul a formulat știrea în termenii sugerați de Pietro Gasparri.
La 27 iunie 1921, cardinalul -secretar de stat răspundea raportului trimis
de către n unțiu, transmițându -i faptul că conținutul său a fost comunicat
suveranului pontif, care a fost încântat de informațiile pe care respectivul
document le conținea.35 Se pare că papa Benedict al XV -lea a apreciat
înadins modul în care Francesco Marmaggi s -a achitat de dificila misiune
care i se încredințase; și cardinalul Gasparri se grăbea să aprecieze zelul
cu care reprezentantul diplomatic al Sfântului Scaun în România a
cooperat la obținerea liniștii sufletești a suveranului României.
Cu acest episod păre a să se pună punct delicatei probleme a
reconcilierii regelui Ferdinand cu Biserica Catolică. Totuși, în perioada
care a urmat, o serie de semnale lăsau să se înțeleagă faptul că problema
nu fusese definitv soluționată. Mai exact, pe adresa Sfântului Scaun au
început să sosească informații alarmante, referitoare la faptul că condiția
educării mezinei familiei regale din România era eludată, iar promisiunile
regelui României nu erau mai mult decât un simplu joc de imagine, abil
premedi tat.36 Nu e de mirare că o astfel de acuzație gravă a determinat
Sfântul Scaun să obțină informații precise. Congregația Sfântului Oficiu a
solicitat demararea unei anchete, responsabilitatea furnizării informațiilor
revenindu -i tot nunțiului de la București.37 Pentru nunțiul Marm aggi,
clarificarea situației era cu atât mai importantă cu cât el fusese cel care
avansase ideea meditării principesei Ileana cu ore de italiană și -l
nominalizase pe profesorul însărcinat cu respectiva misiune, garantând
pentru calitatea lui umană și intel ectuală. Așa se face că după o
documentare temeinică, nunțiul a fost în măsură să ofere lămuririle
solicitate de către Sfântul Scaun.38 Mai exact, la 25 mai 1922, nunțiul îi
scria lui Pietro Gasparri, anunțându -l că studierea limbii italiene de către
princi pesa Ileana și implicit educarea ei religioasă după preceptele
credinței catolice nu a fost posibil să înceapă mai devreme de toamna
anului precedent, întrucât peste vară întreaga fam ilie regală se retrăgea la
reședința de la Sinaia. După lămurirea acestei situații, nunțiul se grăbea să
confirme calitățile pentru care îl propusese pe Hildebrand Frollo să se
ocupe de educația religioasă a odraslei regale (pe lângă doza de încredere
firească conferită de apartenența la aceeași gintă latină). Și de această dat ă
limbajul era cât se poate de encomiastic la adresa filologului român cu

35Ibidem , f. 63r -v.
36Ibidem , f. 65r -67r.
37Ibidem , f. 69r.
38Ibidem , f. 72r -79r.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
86 origini italienești; la fel, și calitățile morale ale Frollo erau întărite,
argumentul invocat de această dată fiind faptul că acesta se spovedea în
fiecare zi de joi și primea sacra mentul euharistiei zilnic, fie la biserica
Bărăției, fie la capela Surorilor Carității. Hildebrand Frollo fusese pus la
curent de către Francesco Marmaggi cu privire la misiunea secretă pe
care trebuia să o îndeplinească, manifestând -și disponibilitatea de a se
implica și angajându -se să-i livreze nunțiului rapoarte la termene precise.
Tocmai în aceste relatări periodice stătea dezlegarea situației reale
referitoare la educația religioasă a principesei Ileana. Cel însărcinat să se
ocupe cu această misiune o descria pe principesă ca fiind „bună și simplă,
de inteligență mediocră”. Dar nu aceste atribute erau cele care stăvileau
progresul ei în cunoașterea învățăturilor de credință ale Bisericii catolice.
Hildebrand Frollo relata faptul că augusta copilă se af la sub influența
dominatoare a mamei sale, regina Maria, „o protestantă, mai degrabă
indiferentă” față de problemele religioase, care în loc să -și încurajeze
copila să studieze, o îndemna să practice mult sport „în toate formele
imaginabile”. În privința m editațiior la limba italiană, care trebuiau să
constituie prilejul pentru a o iniția pe principesă în tainele credinței
catolice, același raportor sublinia faptul că la respectivele lecții asista (la
solicitarea reginei) și guvernanta principesei, care era persoana de
încredere a stăpânei casei, de aceeași etnie și confesiune cu ea. În acele
condiții, planul croit de Frollo consta să o învețe pe mezina familiei
regale noțiunile elementare de limbă și gramatică italiană, care ulterior să
fie consolidate și e xtinse prin utilizarea unor manuale de religie,
instrumente care trebuiau să servească educării principesei în spiritul
credinței catolice. Pentru remedierea situației, nunțiul a prezentat regelui
nemulțumirea lui Frollo legată de prezența guvernantei la l ecțiile de
italiană ale principesei, suveranul sugerând că întreaga problemă trebuia
tratată cu multă delicatețe întrucât guvernanta era o intimă a reginei, iar a
o ofensa însemna a -i trezi suspiciuni suveranei, ceea ce putea genera
complicații. De altfel, regele îi mărturisise nunțiului că îi propusese soției
sale ca cel mai mic copil al lor să abandoneze ortodoxia și să îmbrățișeze
confesiunea catolică, variantă respinsă categoric de către suverană. Nici
contextul confesional nu era tocmai favorabil reali zării unui asemenea
pas, se grăbea să adauge nunțiul. Francesco Marmaggi amintea de agitația
de ordin politic și religios, ce reușise să antagonizeze societatea
românească în acele zile, referitoare la oportunitatea încheierii
Concordatului cu Sfântul Scau n.39 În ciuda acelui context tulbure, regele

39 Lucian Turcu, Arhidieceza greco -catolică de Alba Iulia și Făgăraș în timpul păstoririi
mitropolitului Vasile Suciu (1920 -1935) , teză de doctorat, Cluj -Napoca, 2013, pp. 137 -184.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
87 rămânea unul dintre oamenii de bază ai Bisericii Catolice din România,
ținea să precizeze nunțiul. El punea chezășie pentru bunele intenții ale
suveranului României față de Biserica Catolică, afirmând că regele ș i-a
îndeplinit obligațiile impuse de Sfântul Scaun ca condiții ale reconcilierii.
Mai mult, el credea că toate acuzațiile care îl priveau pe rege erau
formulate de un grup de persoane de altă naționalitate decât cea română,
care nu îl vedeau cu ochi buni ș i care erau dispuși să îl judece și să îl
trateze cu severitate. Nunțiul își încheia scrisoarea adresată cardinalului
Gasparri, și de această dată, într -un ton optimist, afirmând că regele
Ferdinand își înnoise în fața lui hotărârea de a înfrunta toate obs tacolele
(chiar cu prețul propriei abdicări) care puteau sta în calea bunei sale
înțelegeri cu Biserica Catolică, de care, era de părere, trebuia să -și lege
viitorul însăși țara pe care o conducea.
Odată ajuns la Roma, amplul raport întocmit de nunțiul
Francesco Marmaggi a fost în măsură să liniștească într -o oarecare
măsură cercurile pontificale în ceea ce privește atitudinea regelui
Ferdinand față de Biserica Catolică.40 De altfel, respectiva relata re nu a
fost decât prima dintr -o serie de documente similare, rezultate de pe
urma supravegherii atente în perioada care a urmat a comportamentului
suveranului României.41 Dincolo de informațiile pe care ele le conțineau,
existența lor era dovada faptului c ă Sfântul Scaun era dispus să acorde
iertarea „fiilor săi rătăcitori” doar în schimbul unor sacrificii din partea
acestora cel puțin egale cu gravitatea greșelilor de care erau responsabili.

40 A.S.V., Archivio della Nunziatura Apostolica in Romania , busta 5, fasc. 12, f. 84r.
41 Ibidem , f. 286r -v.

PREOCUPĂRI ISTORIOGRAFICE LA IOAN DIMITRIE
SUCIU: ,,MACEDO -ROMÂNII”
Historiographic Interests at Ioan Dimitrie Suciu:
,,Macedo -Romanians”

Silviu MURE ȘAN

Abstract: Nationally renowed historian, Ioan Dimitrie Suciu (1917 -1982) had
displayed from the very begining of his career a marked interest in the history of Romanians
from the region of Banat, as well as the historical period between the 17th century and the
19th, dealing with a variety of historical events such as the national movement and its elite,
the 1848 -1849 Revolution in Banat, the religious unrest before and after the hierarchical
partition of 1865, the dualist period, paying considerable interest to the Transylvanian
Memorandum movement of 1892 and so on. I. D. Suciu ma y be seen as a regional historian,
as he closely followed only the history of his native province. Among these historical interests,
there was also a period spaning between 1942 and 1944 when he tackled a series of historical
issues related to the Macedo -Romanians in Banat. This particular interest must be seen in
relation to three cultural figures that greatly shaped his view on the matter. The first two of
them, his uncle Sever Bocu (1874 -1951) and his father Dimitrie Suciu (? -1929), who had
shared ties o f friendship and close colaboration with the Macedo -Romanian elite in Banat (the
Mocioni family), had instilled in him a sense of appreciation and interest for the Macedo –
Romanians living in Banat. Nonetheless, his research interests could only come to fru ition
thanks to his former professor, colaborator and friend, the Balkanolo gy expert of Aromanian
descent, Victor Papacostea. Therefore, it is understandable that his studies, articles and
scientific papers on Macedo -Romanians were related to this academic figure of Balkan origin,
who had often invited him to send historical texts on the history of the Macedo -Romanians in
Banat for publication in magazines d edicated to the topic, such as ,,Balcania” and ,, Le
monde Balkanique”. It is also worth mentioning th at the Macedo -Romanian elite of Banat
did otherwise receive attention even later on. During the post -war period, even though he did
not write studies focusing primarily on Macedo -Romanians, I. D. Suciu did not fail to
mention in his papers the economical, political and cultural legacy left to the province of Banat.
Concluding, we may highlight that I. D. Suciu’s research in this field remains even today a
compelling contribution to Romanian historiography simply because his published studies bring
to light novel documentary sources otherwise insufficiently exploited not only then, but later as
well. As such, the researcher interested in the issue of the Macedo -Romanian elite of Banat
may at any time turn to the annex attached to the current study, certain fr agments being for
the first time brought back to light.
Keywords: Banat, interes, leading figures, publications, archive.

Ioan Dimitrie Suciu (1917 -1982) a fost printre pu ținii istorici
români care în toată activitatea lui istoriografică a manifestat un interes
deosebit pentru cercetarea și cunoa șterea istoriei unei singure provincii
române ști. Banatul, spa țiu geografic multi -național și multi -confesional,

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
89 cu o istorie diferită de cea a Ardealului cu care era adesea confundat, a
făcut caz de studiu o via ță întreagă pentru istoricul născut la Lugoj.
Încă din studen ție (1937 -1941) manifestă interes pentru istoria
românilor bănă țeni. Sentimentul pentru provincia bănă țeană îl afi șează
pentru prima dată la două gazete timi șorene interbelice: ,,Vestul ”și
,,Voin ța Banatului ”,1 cotidiene înfiin țate și patronate de Sever Bocu,
figură emblematică și de referin ță a Banatului dintre cele două războaie
mondiale. Discursurile politice ale ,, tribunului Banatului”, cum era numit
în acea epocă Sever Bocu, pledau todeauna p entru trecutul istoric al
provinc iei. Nu lipseau din cuvântările sale evocări ale unor fapte și
personalită ți bănă țene care au contribuit la dezvoltarea sentimentului
național. Evenimente istorice precum: ,,Revolu ția de la 1848 -1849 în
Banat ”, ,,despăr țirea ierarhică ”, ,,mișcarea memorandistică ”, ,,Unirea
Banatului cu România ”ș.a., sau a unor personalită ți implicate în mi șcarea
națională din Banat precum, Dimitrie Țichindeal, Paul Iorgovici,
Constantin -Diaconovici -Loga, Nicolae Stoica de Ha țeg, Damaschin
Toma Bojincă, Eftimie Murgu, Nicolae Tincu -Velia, Andrei și Alexandru
Mocioni ș.a.
La Ioan D. Suciu, temele istorice abordate se confundă adesea cu
cele ale lui Sever Bocu. Tematica, personajele, uneori chiar și stilul,
demonstrează că Ioan D. Suciu a fost influen țat de concep ția istorică a
politicianului bănă țean. Am aminti aici doar un singur exemplu care ne -a
convins că spusele de mai sus au un temei credibil. Recent, am avut
ocazia să cercetăm un dosar de documente din arhivaIoan D. Suciu care
conținea u n manuscris cu următorul titlu: ,,Comemoroarea
Memorandului la Universitatea Populară ,,Nicolae Iorga” din Vălenii de
Munte. Conferin ța d-lui Ioan Dimitrie Suciu” .2 Această comemorare a
fost evocată în vara anului 1942 de Suciu la Universitatea ,,N. Iorga” .3Tot
în acest an, tot acela și eveniment istoric, a fost rostit și de Sever Bocu la

1 Vezi: Silviu Mure șan, ,,Istorie și politică la Ioan D. Suciu în perioada studenției (1937 –
1941)”, în Restituiri Bănățene , volum II, Timi șoara, Editura Eurostampa, 2014, p. 410 –
438, unde am redat și articolele apărute la aceste cotidiene.
2 Document în: Serviciul Județean Timi ș al Arhivelor Naționale, Fond familial I. D. Suciu ,
nr 49/1942, f. 24 -26 (în continuare SJAN).
3 Bazat pe acest manuscris, precum și pe alte documente am publicat studiul: ,,Două
invitații adresate de ,,Liga Culturală” lui Ioan Dimitrie Suciu privind conferențierea
acestuia la cursurile de vară ale Universității Populare ,,Nicoale Iorga” din Vălenii de
Munte (1942 -1942)”, în Restituiri Bănățene , volum III, Timi șoara, Editura Erostampa,
2015, p. 399 -411.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
90 Timișoara.4 Exemplele a r mai putea continua dar nu ace sta este scopul
cercetării noastre acum.
Printre multitudinea și diversitatea subiectelor istorice tratate,
referitoare la Banatul secolelor XVIII -XX, Ioan D. Suciu a fost
preocupat și de macedo -români. Această temă istorică nu se poate
indentifica mai devreme de 1942. Acum apare pe ntru prima dată
interesul său faț ă de cei câ țiva coloni ști macedo -români a șezați în Banat
în cea de -a doua jumătate a secolului al XVIII -lea. Aceast interes desigur
că a fost mai întâi observat la unchiul său Sever Bocu , care în discursurile
sale politice și comemorative s -a folosit de portr etele macedo -românilor
Andrei (1812 -1880) și Alexandru Mocioni (1841 -1909) pentru a încuraja
atunci aspira țiile politco -naționale ale românilor bănă țeni. Am mai putea
adăuga și faptul că, două dintre personalită țile acestei ilustre familii
macedonene, Ale xandru și fratele său mai mic Eugeniu, (1844 -1901) au
corespondat cu tatăl lui Ioan D. Suciu, Dimitrie Suciu (? -1928) ,5 prim-
notar, învă țător și mai apoi participant la Adunarea N ațională de la Alba –
Iulia la 1918 .6
Legăturile lui Sever Bocu și ale tatălui său Dimitrie Suciu cu unii
membrii ai familiei Mocioni, cu siguran ță că au dat un impuls con științei
tânărului istoric pentru cercetarea istoriei macedo -românilor din Banat.
Aceste preocupări aveau să fie încurajate însă de profesorul și bunul său
prieten Victor Papacostea (1900 -1962). Cu acesta a între ținut o rela ție de
prietenie, chiar dacă vâr sta nu -i apropia prea mult, manifestată și prin
cele câteva colaborări, mai ales acelea de la Institutul de Istorie Na țională
din Bucure ști,unde func ționau amândoi ca membrii, precum și alegerea
lui V. Papacostea în comisia de sus ținere a doctoratului lui Ioan D. Suciu
în 1943 .7 Papacostea era fondatorul și directorul Institutului de Cercetări
și Studii Balcanice din Bucure ști și întemeietor al revistei ,,Balcania ”,
având originea de aromân. Originea și preocuparea lui Papacostea pentu
istoria Balcanilor explică și colaborarea lui Ioan D. Suciu cu institulul și
revista acestuia care aborda o serie de subiecte istorice care făceau
trimitere la aromânii/ma cedo-românii pătrun și din Balcani în principatele
și provincile române ști.

4 Sever Bocu, Memorandul , Timi șoara, s.n., 1942.
5 Această corespondență precum și cărțile de vizită trimise lui Dimitrie Suciu de
Alexandru și Eugen iu Mocioni se află în SJTAN, Fond familial I. D. Suciu , nr. 6/1947.
6 Silviu Mure șan, ,,Știri privitoare la părinții lui Ioan Dimitrie Suciu”, studiu în
manuscris.
7 Dintre membrii comisiei mai făceau parte: Gheorghe Brătianu, Constantin C.
Giurescu, Ioan D. Ștefănescu și P. Cancel.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
91 Preocupările sale istoriografice în privin ța macedo -românilor vor
viza pentru început două elite intelectuale: Ioan Constantini8și fratele său
Dimtrie Constantini .9 Studiul referitor la Ioan Constantini îl publică în
1942 la ,,Revista Institutului de Studii și Cercetări Balcanice ”.10
Contribu ția lui I. D. Suciu în această privin ță este semnificativă și inedită.
Chiar dacă personalitatea acestui macedo -român a mai fost cercetată în
epocă, așa cum specifică în introducere, lucrarea sa economică aflată în
manuscris la Muzeul Banatului și care poartă titlul de: ,,Denkschrift über
die banatter Bergwerke Oravi ța, Moldova, Sasca, Dognascka, Bogschan,
Recsitza, und ihre filialen mit Rücksicht auf das Gemeindewesen als
Beitrag zur Geschichte dieser Bergwerke ”, nu era cunoscută până atunci
istoriografiei române. Trecând în revistă cuprinsul lucrării, acesta
indentifică men țiuni care stabilesc că, familia Constantini a emigr at din
Satisla (Macedonia) la Oravi ța în anul 1770, precum și extragerea unor
informa ții din lucrare , care prezentau situa ția grea a școlilor și bisericilor
române ști din regiunea montană a Banatului fa ță de cele germane
sprijinite de cercurile înalte ale Vienei. Despre Ioan Constantini și
lucrarea sa economică, acesta va mai sus ține încă două comunicări, în
1943 când prime ște invita ția de a conferen ția pe această temă chiar de la
Victor Papacostea11și în 1948 la Institutul de Istorie Na țională din
Bucure ști.12
Cel de -al doilea studiu îl dedică lui Dimitrie Constantini, fratele
mai mic a lui Ioan, cercetarea fiind legată într -o oarecare măsură tot de
personalitatea lui Victor Papacostea care, împreună cu Constantin
Marinescu și Alexandru Rosetti , erau solicita ți de directorul Institutului
de Istorie Na țională din Bucure ști, Constantin C. Giurescu, cu editarea
unui volum de studii închinat lui Constantin Giurescu (tatăl). Astfel în

8 I. D. Suciu, ,,O lucrare asupra minelor bănățene scrisă de un Macedo -Român”, în
Balcania , V, 1, 1942, p. 429 -431.
9Idem, ,, Un dascăl Ma cedo-Român din Banat: Dimitrie Constantini (1792 -1865)”, în
volumul Amintirea lui Constantin Giurescu la două zeci și cinci de ani de la moartea lui (1875 –
1918) , Bucure ști, 1944, p. 503 -510. Articol redat și în Vestul , XIV, numãr 3052 -3053,
1944, p. 2 -3.
10 Comitetul revistei era condus de Victor Papacostea (director și profesor la
Universitatea din Bucure ști) și Emil Condurachi (profesor la Școala Superioară de
Arhivistică).
11 Vezi anexa nr. 3 precum și mențiunea din Balcania , VIII, 1945, rubrica cronică, p .
335-336.
12 I. D. Suciu, ,,Ion Constantini și lucrarea sa ,,Denkschrift uber die Banater Bergwerke”
referitoare la comunele din regiunea montană a Banatului”, comunicare ținută la
Institutul de Istorie Națională din București în ziua de 17 Octombrie 1947.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
92 aprilie 1943 i se va solicita lui I. D. Suciu colaborarea, printr -o invita ție
semnată de Papacostea și Rosetti.13
Personalitatea lui Dimitrie Constantini este prezentată în ac eeași
ordine de idei ca și cea a fratelui său Ioan. Pentru partea referitoare la
viața și activitatea acestuia, I. D. Suciu se folose ște de istoriografia
bănățeană care a consemnat date și mărturii în legătură cu acest macedo –
român. Contribu ția nouă adusă de Suciu este numai -decât valorificarea
operei lui Dimitrie Constantini. Cuprinsul și descrierea lucrării: Istoria
Vest și Ost Românilor de Dimitrie Constantini Orăvi țanu, Timi șoara la anul
1857 , era redată atunci istoriografiei române ști pentru prima dată. De și
nu recurge la o abordare în totalitate critică asupra lucrării, alegând doar
forma de expunere, I. D. Suciu atrage aten ția asupra importan ței și valorii
ei istorice: ,,[…] din punct de vedere istoric, Dimitrie Constantini a fost printre
primii Români care au încercat să dea în limba neamului său o istorie a Românilor.
Iar din punct de vedere social, pe lângă el, cei doi membrii ai familiei lui, Gheorghe și
Ioan Constantini au avut o contribu ție aleasă la ridicarea neamului românesc din
Banat […]” .
Intelectual activ, implicat mai totdeauna în evenimentele
cotidiene și culturale ale societă ții române ști din anii ‘40, I. D. Suciu se
găsește receptiv atunc i când la 3 aprilie 1943 se stinge ultimul urma ș în
linie bărbătească a ilustrei familii Mocioni din Banat. În acest sens, scrie
pentru revista ,,Le monde Balkanique ”un articol comemorativ dedicat lui
Anton Mocioni de Foeni la un an de la moartea acestuia. Deși tipărirea
revistei nu s -a mai produs ,14 necrologul lui Anton Mocioni de Foeni se
găsește astăzi în fondul arhivistic I. D. Suciu15. Din con ținutul
necrologului se poate observa faptul că I. D. Suciu cuno ștea în amănunt
istoria acestei familii macedo -române stabilite în Banat la mijlocul
secolului al XVIII -lea și despre care, a șa cum am amintit la începutul
studiului, a între ținut o coresponde nță și cu tatăl său Dimitrie Suciu. Cu

13 Vezi anexa nr. 4.
14 Proiectul pentru tipărirea revistei Le Monde Balkanikue care se dorea a fi un supliment
petru periodicul Balcania , a fost abandonat deoarece cordonatorii ei au fost deta șați
militar în urma masivelor bombardamente aeriene ale america nilor din 4 aprilie 1944.
Pentru aceste date de unde am preluat și noi vezi: Victor Papacostea, ,,La Roumaine et
les études balkqniaues”, (studiul a fost publicat postmortem de Cornelia Papacostea –
Danielopolu și Nicolae Șerban Tana șoca el fiind destinat ca și în cazul necrologului lui
I. D. Suciu pentru revistă), în Revue des études sud -est Européennes , XXII, numãr 3, 1984, p.
229-232. De altfel, în perioada aprilie -noiembrie, Institutul de Studii și Cercetări
Balcanice nu a mai funcționat.
15 Vezi anexa nr. 3 unde am dat nr. de fond al dosarului.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
93 siguran ță că acesta a fost și unul di ntre motivele care l -au determinat să
evoce figura lui Anton Mocioni de Foeni.
Un ultim exemplu pe care îl vom men ționa în cele ce urmează
vine să întărească faptul că, macedo -românii bănă țeni au intrat serios în
preocupările sale istori ografice din deceniul ’4 al secolului XX. În fondul
arhivistic I. D. Suciu se dispune și de un ,,contract” între acesta și
Institutul de Cercetării și Studii Balcanice , reprezentat de Victor
Papacostea și unde se fac referiri la o lucrare care trebuia să trateze
subiectul: ,,Colonizările macedo -române din Banat ”, lucrare ce trebuia să
fie tipărită în 1000 de exemplare și predată institutului pentru a se ocupa
de editarea ei până la data de 1 ianuarie 1944 .16 În acest caz, din păcate,
ne lipse ște atât manuscrisul cât și unele indicii care pot să confirme sau să
infirme dacă lucrarea a fost s -au nu tipărită și editată.
Este lesne de în țeles acum care au fost factorii care au contribuit
la interesul lui I. D. Suciu fa ță de cerceta rea istoriei acestei popula ții
Balcanice a șezate în Banat încă de la jumătatea secolului XVIII. În
primul rând, a șa cum aminteam deja, un prim rol l -a avut chiar unchiul
său Sever Bocu17 care l -a putut ini ția în cunoa șterea trecutului istoric al
provinciei bănă țene și desigur a famililor macedo -române care au avut un
rol însemnat în dezvoltarea societă ții de aici. Nici varianta unei mo șteniri
familiale, precum cea a coresponden ței tatălui său Dimitrie Suciu cu unii
membrii ai familiei M ocioni nu poate fi lipsită de importan ță.
Desigur că preocupările sale în această direc ție au luat contur mai
ales datorită lui Victor Papacostea, acesta putând să canalizeze
cuno științele tânărului istoric spre un astfel de subiect, făcând numai –
decât s ă răsară o preocupare nouă care până atunci lipsea din aten ția
istoricului bănă țean.
Macedo -Românii vor continua să prezinte un interes și în
perioada postbelică, chiar dacă nu sub forma unor studii speciale
dedicate acestora. Lucrările sale precum: Revolu ția de la 1848 -1849 în
Banat , Monografia Mitropoliei Banatului s-au Istoria modernă a Banatului ,
lucrare rămasă în manuscris, au făcut numeroase referiri la rolul macedo –
românilor în dezvoltarea societată ții Banatului din secolele XIX-XX,
eviden țiind mai a les for ța intelectuală a acestei familii de provenin ță
Balcanică.

16 Vezi anexa nr. 6.
17 Fiind orfan de ambii părinți, după moartea acestora I. D. Suciu a fost sprijinit pe
lângă rudele sale și de Sever Bocu care atât financiar cât și moral l -a susținut în tot
timpul cât acesta a urmat liceul și facultatea.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
94 Pentru confirmarea cercetării noastre, redăm în anexă cele două
studii care au fost publicate de I. D. Suciu referitoare la fra ții Ioan și
Dimitrie Constantini, pentru a putea servi cercetă torului preocupat de
această familie macedo -română dar și pentru că ele au fost publicate în
volume mai greu accesibile astăzi. De asemenea, textele sunt confirmate
și de cele două invita ții adresate lui I. D. Suciu precum și necrologul lui
Anton Mocioni d e Foeni și contractul referitor la lucrarea ,,Colonizările
macedo -române din Banat ”, documente inedite păstrate în fondul
arhivistic familial I. D. Suciu.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
95 ANEXE DOCUMENTARE:

1) O LUCRARE ASUPRA MINELOR BĂNĂ ȚENE SCRISĂ DE
UN MACEDO -ROMÂN:

În 1857 apare la Timi șoara lucrarea de mare importan ță
economică pentru Banat a macedo -românului Ioan Constantini intitulată:
,,Denkschrift über die banatter Bergwerke Oravi ța, Moldova, Sasca,
Dognascka, Bogschan, Recsitza, und ihre filia len mit Rücksicht auf das
Gemeindewesen als Beitrag zur Geschichte dieser Bergwerke”. Lucrarea
pare a fi o continuare a memoriului montanistic alcătuit în 1819 pentru
cercurile conducătoare din Viena, și se păstrează până azi în manuscris la
Muzeul Bănă țean din Timi șoara.
Deoarece istoriografiei române a rămas necunoscută opera lui
Ioan Constantini18 vom da în cele ce urmează cuprinsul acestei opere
urmând ca un cercetător de specialitate să stabilească importan ța ei
economică. Întreaga lucrare în 8 ᵒ cu VI -108-I foaie este împăr țită în 10
capitole: 1) Introducere asupra importan ței minelor în general; 2) Minele
bănățene sub conducerea ,,aeralelor”; 3) Perspectivele minelor sub
regimul societă ții particulare austriace de căi ferate; 4) Solul și instala țiile
depe el; 5) Regimul comunal cu reprezentan ța sa în chestiuni interioare și
față de autorită ți; 6) Îndreptă țirile și capacită țile locuitorilor pentru alegeri
și reprezentări comunale; 7) Actualele cheltuieli comunale și mijloacele
pentru a plăti o rep rezentan ță autonomă comunală; 8) Bisericele și
școalele (starea lor); 9) Institu țiile bancare (populare, parohiale și de
economie); 10) Incheere.
Din aceste capitole sunt unele care reprezintă o importan ță
istorică deosebită, de aceea vom insista pu țin asu pra lor. Astfel în primul
rând la introducere se face o men țiune deosebit de importantă privitoare
la originea lui macedo -română: ,,Dacă acest memoriu va fi în stare să
pregătească comunelor un viitor mai bun și aceasta este ținta
memoriului -atunci autorul se va sim ți fericit ca să răscumpere prin
munca sa, favoarea pe care Majestatea Sa apostolică a făcut -o tatălui meu
imigrat încă din anul 1770 din Satisla (Macedonia) acordându -i cetă țenia
austriacă și să poată fi cu con știința împăcată -fiind deja de 67 d e ani-că a
corespuns încrederii pe care concetă țenii i -au arătat -o în atâtea

18 Doar cercetătorul bănățean Sim.(ion) Sam.(son) Moldovan se ocupă de viața lui
Constantini fără a da însă cuprinsul lucrării. (Oravița de altă dată…, Oravița, 1938, pp.
34-39. E ste deasemeni menționată de A. Veress, Bibliografia româno -ungară , V. III, p. 111.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
96 ocazii .19Această men țiune este foarte importantă deoarece face parte
dintre pu ținele cazuri când se arată cu preciziune anul imigrării în Austria
a unui colonist macedo -român precum și localitatea de origine.
Demn de remarcat este și capitolul privitor la starea școlilor și
bisericilor. Aflăm expuse în mod sistematic situa ția acesto r două institu ții
de cultură din toată regiunea muntoasă a Banatului de acum un secol. Nu
vom intra în amănunte statistice ci ne mul țămim doar a da unele păr ți de
ordin istoric. Astfel despre originea școalelor și bisericilor din comunele
montaniste se pro nunță în felul următor: ,, Înaltul Consiliu Montanar, ca
patron al credincio șilor bisericii romano -catolice a clădit școlile și
bisericile acestora, le -a între ținut și a salarizat atât preo ții cât și învă țătorii.
Școlile greco -neuni ților le -a clădit și într eținut tot înaltul Consiliu
Montanistic și tot el i -a salarizat pe învă țători. Bisericile însă au fost
făcute de comune care le -au și între ținut. În Oravi ța Montană, un
oarecare Hagi Nicolae Dimitriu, care a imigrat în 1760 din Castoria
(Macedonia) a clădi t din fondurile proprii biserica greco -neunită și a
înzestrat -o și cu diferite ornamente din Ierusalim. În general, comunele
Montane de religie greco -neunită, doresc în mare parte zidirea bisericilor
lor ,,Grecilor” veni ți din Macedonia în a doua jumătatea a secolului al
XVIII -lea”.20 Iată o a doua informa ție importantă care, dacă va fi
verificată, ne va da o ideie asupra rolului important pe care l -au avut
macedo -românii la desvoltarea culturală a regiunii muntoase a Banatului.
Nu mai pu țin interesante sunt compara țiile ce le face Constantini între
salarizarea preo ților și învă țătorilor catolici și cei ortodoc și: Preo ții
romano -catolici au o congră de 300 florin ți încartiruire, 15 maje de
fructe, 15 maje porumb, 30 maje ovăz și 10 m.c. (metri cubi n.n.) de
lemne apoi stola. Învă țătorii au un salariu anual de 150 -250 florin ți,
încartiruire de locuin ță (anual 20 -30 fl.), 12 maje de fructe și până la 5
m.c. lemne.
Învățătorii greco -neuni ți sunt retribui ți cu 120 fl. anual afară de
încartiruire și 6 fl. anual pe ntru lemne. Preo ții greco -neuni ți primesc în
locul încartiruirii legale, un echivalent de 150 fl. anual. Pe lângă aceasta ei
au stola reglementară și din partea fiecărui cap de familie de lucrători 18
crițari, de la me șteșugari 34 cri țari și de la negu țători un fl. 8 cr., a șa zisa
Ber care este încasată împreună cu Catastrum și plătită de casieria
comunală… ”.21 ,,De câte ori s -a vorbit de mărirea numărului învă țătorilor

19Ibidem , p. V -VI.
20Ibidem , p. 86. Pasagiul e utilizat de Pesty Frigyes, Krasső Vármegye tőrténete , II/1,
Budapest, 1884, v. 11/2, pp. 86 -87.
21Op. cit ., p. 17.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
97 de religia greco -neunită și de dotarea lor din casa parohială după cum
sunt plăti ți dascălii romano -catolici, direc ția montanară răspundea că,
această problemă a sporirii numărului depinde de organiza ția comunei,
casa parohială având alte scopuri decât ajutorarea învă țătorilor. În ceeace
prive ște pe învă țătorii germani, ei primesc ac eeași contribu ție din caseria
parohială ca mai înainte, de și muncitorul român contribuie la această
caserie tot atât de mult ca și cel german și din cauza lipsei de dascăli și
localuri suficiente de școală cam jumătate din copiii din religia greco –
neunită rămân fără instruc țiune școlară” .22
Pentru îndreptarea acestor stări de lucruri , ,autorul prezentului
memoriu -fiind însu și directorul școlii regionale române ști din Oravi ța
Montană încă din anul 1851 -a făcut mai multe peti ții pentru a răsplăti
încrederea ce i -a acordat -o comuna și autorită țile școlare însă fără succes
pretextându -se motivul: ,,Până vor fi organizate comunele” .23 Iată deci o
serie de lămu riri foarte pre țioase, din care reiese situa ția materială
inferioară a factorilor culturali române ști față de cei germani sprijini ți de
cercurile mai înalte. Desigur că pentru viitorul biograf a lui Constantini
nu sunt lipsite de interes nici încercările lui de a îndrepta situa ția vitregă a
elementului românesc. De aceea opera lui Constantini ar fi bine să fie
cercetată în amănunt și contribu ția lui la ridicarea regiunilor miniere a
Banatului să fie redată istoriei.
I. D. SUCIU

2) UN DASCĂL MACEDO -ROMÂN DIN BANAT: DIMITRIE
CONSTANTINI (1792 -1865):

Numeroasele colonii macedo -române emigrate în Austria,
îndeosebi l a sfâr șitul secolului al XVIII -lea, au contribuit prin energia și
situația lor materială într -o măsură hotărâtoare la emanciparea Neamului
Românesc din Ardeal și Banat.
Astfel, pe lângă marii conducători ca Andrei Șaguna, Emanoil
Gojdu, Andrei și Alexandru Mocioni, din rândurile acestor familii
macedo -române s -au ridicat o serie de intelectuali, a căror activitate de și
s-a desfă șurat într -un cerc mai restrâns, merită toată aten ția; dintre ace știa
putem men ționa pe filologul Gh. Roja, apoi Gheorghe Ianovici de Dulău
și Valea Mare, filantropii Alexici și Trandafirovici, precum și cei doi fra ți
Dimitrie și Ioan Constantini.

22Ibidem , p. 89 .
23Ibidem , p. 90.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
98 În general, marele lor merit constă în faptul că fiind con știenți de
originea lor românească, nu au trecut de partea Sârbilor, cu toate că în
acest timp ierarhia acestora era atot puternică în biserica Românilor din
Ardeal și Banat. Ei s -au asimilat neamului nostru și prin ajutoarele ce le –
au dat, precum și prin funda țiile înfiin țate, au contribuit în măsură
hotărâtoare la formarea unei clase intelectuale române ști și mai ales a
unei burghezii înstărite. Aceasta cu atât mai mult, cu cât nevoia unei
burghezii se sim țea mult în ora șele imperiului Austriac: ,, În concep ția
monarhiei autoritare, cu baze mercanteliste, burghezia aceasta nouă și
străină împlinea o importantă misiune de stat; întărită prin privilegii și
ridicată la însemnate roluri nobiliare, ea trebuia opusă nobilimii
tradiționale și mai ales vechilor ora șe ce persistau în regimul economic al
cetății”.24
Numai când vor fi cunoscute istoriografiei române ști toate
sacrificiile acestor familii vom putea face un bilan ț al marii lor contribu ții
la rena șterea noastră. De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să
reactualizăm via ța unuia dintre ace ști macedo -români, care prin munca
lui a binemeritat dela Românii Bănă țeni.
* * *
Mulțumită datelor ce le avem, familia Macedo -Română
Constantini, poate fi urmărită încă dela venirea ei din Macedonia. Astfel,
în introd ucerea din fruntea volumului ,, Denkschrift über die banatter
Bergwerke” ,25 datorită lui Ioan Constantini se men ționează originea lui
macedo -română, precizând chiar că tatăl lui, Gheorghe Constantini a
venit ca negu țător din Satistla (Macedonia), în anul 1770. Deci, la această
dată Gheorghe Constantini se stabile ște în Oravi ța, care începuse să
devină un important centru minier. De altfel, se pare că în această epocă
Oravi ța constituia un deosebit punct de atrac ție pentru coloni știi
macedo -români. Numărul lor aj unse-se atât de mare, încât în 1784
reușesc cu propriile lor mijloace să -și clădească o monumentală biserică ,26
operă la realizarea căreia Gheorghe Constantini î și are un merit
deosebit .27 Nu cunoa ștem cu precizie data mor ții lui. În tot cazul se pare

24 Victor Papacostea, ,,Pentaglosarul lui Nicolae Ianovici”, în Rev. Ist. Rom ., an IX,
1939, p. 322.
25 Cu titlul întreg: Denkschrift über die banatter Bergwerke Oravița, Moldova, Sasca, Dognascka,
Bogschan, Recsitza, und ihre filialen mit Rücksicht auf das Gemeindewesen als Beitrag zur Geschichte
dieser Bergwerke, Temesvar , 1857, pp. V -VI.
26 Sim. Sam. Moldovan, Oravița de altă dată…, Oravița , 1938, p. 17; cf. Pesty Frigyes,
Krasső Vármegye tőrténete , II/1, Budapest, 1885, p. 86.
27 Inscr ipția păstrată menționează că era epitropul bisericii.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
99 că în 1816 nu mai era în via ță, deoarece nu figurează în lista donatorilor
pentru înfiin țarea teatrului din Oravi ța.
Activitatea începută de Gheorghe Constantini va fi continuată de
cei doi fii ai lui, Ioan Constantini și preofesorul Dimitrie Constantini
(1792 -1865).
Ioan Constantini a fost controlor și mai apoi șef al sindicatului
minier din Oravi ța.28 Îl aflăm în fruntea tuturor manifesta țiilor române ști
din timpul lui. Astfel, datorită zelului depus de el, se clăde ște de către
arhitectul macedonean Niuni, teatr ul din Oravi ța, care se men ține până în
zilele noastre. Î n anul următor (1818) începe redactarea unei gazete
săptămânale în limba germană ,,pentru manifestarea opiniei publice”,
care apare până la 1820 .29 Prin acest ziar, de și scris într -o limbă străină,
Ioan Constantini este primul ziarist ce -l avem în trecutul nostru.
Interesul pentru institu țiile culturale nu -i scade nici mai târziu. Astfel în
1852, îl aflăm ca director al școlii confesionale ortodoxe române din
Oravi ța.30
Pe lângă activitatea culturală, t rebuie să men ționăm și activitatea
lui profesională, care constă în organizarea vie ții minerilor din Banat. În
acest scop face pentru cercurile conducătoare din Viena două memorii
de mare importan ță socială: primul în 1819, care a rămas până azi în
manuscr is,31 iar al doilea pe care îl tipăre ște în Timi șoara la 1857 e
intitulat: Denkschrift über die banatter Bergwerke Oravi ța, Moldova, Sasca,
Dognascka, Bogschan, Recsitza, und ihre filialen mit Rücksicht auf das
Gemeindewesen als Beitrag zur Geschichte dieser Bergwerke . Din nenorocire
această operă a rămas cunoscută unui cerc prea restrâns. Totu și
istoriograful maghiar Pesty Frigyes îi reproduce părerile cu respect
citându -i opera și numindu -l ,,un vechi minier” ;32 iar cercetătorul
bănățean Sim. Sam. Mold ovan, ocupându -se de el se pronun ță cu mult
entuziasm: ,,Având în vedere concluziile ei sociologice, care se desprind
din analiza faptelor, făcută cu a tâta pătrundere psihologică e a ar fi putut
folosi întregei Europe” .33
Și celălalt frate, Dimitrie Constant ini, prin munca lui onestă și
mai ales prin felul în care a condus diferitele institu țiuni ce i -au fost

28 Sim. Sam. Moldovan, op. cit., p. 37.
29Ibidem , p. 23.
30Ibidem , p. 37.
31 Se află în posesia Muzeului Bănățean din Timi șoara.
32 Pesty Frigyes, op. cit., p. 46 -47: ,,egy régi bányász”.
33Ibidem , p. 39.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
100 încredin țate a lăsat cele mai frumoase amintiri, entuziasmând pe to ți
biografii de mai târziu.
S-a născut în 1792 la Oravi ța. După terminarea studiilor
gimnaziale, în anul 1810 urmează filosofia la Seghedin pe care o termină
în 1813 .34
În anul următor (1814) este numit ,,profesor de gramatică și
sintaxă latină în Oravi ța Montană , la gimnaziul cel mic latin” -după cum
însuși mărturise ște.35 Aici urmând gestul filantropic al fratelui său,
contribuie la ridicarea teatrului cu 4 fl .36 La Oravi ța nu stă decât doi ani,
căci în 1815 devenind vacantă catedra lui Ion Mihu ț, la preparandia din
Arad, colegiul pr ofesoral îl recomandă inspectorului supre m Nestorovici,
spre a fi numit în locul vacant. Forurile superioare acceptând numirea, în
15 Iulie s. v. 1817 este ,,introdus în oficiu cu solemnitatea
obicinuită” .37Asupra materiilor ce le preda avem însu și mărturisirea lui:
,,De aci (din Oravi ța) am căpăt at chemarea ca profesor de pedagogie
universală, de ambele metodice și de istoria maghiară în institutul
preparandiei române, unde am fost până la anul 1837 și senior” .38 Într-
adevăr, în 1817, în urma unor împrejurări necunoscute, Nestorovici
nume ște pe Con stantini ca senior al preparandiei în locul lui
Diaconovici -Loga ,39 iar peste doi ani este definitivat la catedră. Între
timp, personalitatea tânărului profesor se impune tot mai mult
superiorilor, încât la 1824, în urma mor ții directorului local Sava Arsic i,
Constantini e numit și ,,pre ședinte al conferin ței profesorale” .40
În noua lui demnitate luptă pentru ridicarea prestigiului
Institutului și pentru îmbunătă țirea situa ției materiale a corpului
profesoral. La 13 Septembrie 1825, în urma mor ții lui Nestoro vici, e
delegat să depună împreună cu Dimitrie Isailovici recursul la treptele
tronului, pentru numirea noului inspector suprem și director al
preparandiilor greco -neunite din Austria, sus ținând pe Luca Kengyelatz,
directorul districtului literar din Timi șoara. În 20 0ctombrie 1825 sunt
primi ți în audien ță de suveran, fără însă ca memoriul lor să aibă vreun
rezultat .41 Zelul ce -l arată pentru progresul Institutului se dovede ște și în

34 Dr. T. Boti ș, Istoria Școalei Normale și a Institutului Teologic Ortodox Român din Arad ,
Arad, 1922, p. 386.
35 D. Constantini, Scurtă deducere…, Timișoara, 1856, p. 1, nota.
36 Sim. Sam. Moldovan, op. cit., p. 92.
37 Dr. T. Boti ș, op. cit., p. 39.
38 D. Co nstantini, op. cit., p. 1, nota.
39 Dr. T. Boti ș, op. cit., p. 42.
40Ibidem , p. 47.
41Ibidem , p. 49 -50.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
101 urma mor ții profesorului Fritz (1829) când predă în mod gratuit limba
germană .42
Viața i s-ar fi scurs ca profesor la Arad dacă nu ar fi fost chemat
în 1837 la Oradea ca administrator al districtului școlar vacant .43 Totu și
catedra dela Arad nu o părăse ște complet decât în 1843, în urma numirii
lui Constantin Ianovici ca direc tor al preparandiei, când î și nume ște
suplinitor pe medicul Dr. Atanasie Șandor .44 În 1845 fiind definitivat în
postul ce -l ocupa și mai ales, din cauza neîn țelegerilor cu Ianovici,
renun ță definitiv la catedră, ocupându -se de organizarea școalelor din
districtul Orăzii.
În noua lui demnitate pregăte ște terenul pentru înmul țirea
școalelor din Bihor, al căror număr se va ridica și mai mult în epoca
absolutismului. După lini știrea tulburărilor din 1848 -1849 îndrumă
învățătorimea la ordine și continuarea activi tății didactice .45
Nu mai are prilejul să -și continue activitatea didactică deoarece în
1850, odată cu începerea absolutismului, fiind pensionat, se retrage la
Oravi ța. Înainte de a se îndepărta definitiv de preparandie are un gest de
mărinimie: donează bib liotecii școalei, 39 de căr ți în valoare de 61 fl .46
Încă dela Oradea începe redacta rea operei lui mai importante
Istoria Vest și Ost Românilor , din care apare primul volum la Timi șoara în
1857.
La 17 Octombrie s. v. 1865, în urma bătrâne țelor, moare la
Oravi ța iubit și stimat de to ți cei ce l -au cunoscut. Despre personalitatea
lui, to ți biografii se pronun ță în mod elogios. Astfel Iuliu Vuia spune că
,,a fost un bărbat de valoare științifică și limbist erudit” ;47 iar Dr. T. Boti ș
îl consideră ca ,,un bărb at distins al neamului și bisericii noastre. Născut
și crescut dintr -o familie frunta șă, înzestrat cu un spirit ager, vorbind și
scriind în limba română, latină, germană și fiind în cele materiale bine
situat, se bucura de autoritate și trecere în societat ea română și străină din
Arad. Era asesor al comitatelor Arad, Cenad și Sirmiu. Gra ție acestor

42Ibidem , p. 58.
43 D. Constantini, op. cit. ,: ,,La anul 1837 am fost denumit ca administrator directoratului
orădean”; cf. și T. Boti ș, op. cit., p. 61.
44 Dr. T. Boti ș, op. cit. , p. 63.
45 N. Firu, Date și documente privitoare la istoricul școalelor române din Bihor, Arad,
1910, p. 39.
46 Dr. T. Boti ș, op. cit. , p. 372.
47 I. Vuia, Fragmente din istoricul pedagogicului confessional gr. ort. Roman din Arad, Pa nciova ,
1887, p. 39.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
102 considera ții a știut să scutească și să apere existen ța și cinstea Institutului
în fața tuturor primejdiilor ce -l amenin țau”.48
* * *
Pe lângă activitatea didactică, Dimitrie Constantini ne -a lăsat și
primul volum dintr -o lucrare mai mare privitoare la istoria Românilor și
Grecilor, care a apărut în 1857 la Timi șoara sub titlul: Istoria Vest și Ost
Românilor de Dimitrie Constantini Orăvi țanu, Timi șoara la anul 1857 . Apari ția
acestui volum a fost anun țată publicului printr -o bro șură care explică
motivele ce l -au determinat la tipărirea lucrării și cuprinsul primului
volum, cerând să -l sprijinească prin prenumerare .49
Motivele care l -au dete rminat a scrie această lucrare sunt: lipsa
unei istorii a Romanilor și Bizantinilor în limba română; recuno ștința
pentru încrederea ce i -a fost arătată ca profesor la Arad și dorin ța de a
apropia publicul românesc ,,către adevărata cuno ștință a stărilor…
Romanilor, neuita ților strămo șilor no ștri”.50 De aceea această carte se
adresează în primul rând clasei de mijloc a Românilor: ,,… nu-mi fu scopu
a scrie istoria critică, au hronica popoarelor, nici a mă cufunda în
disputăciuni adânci și groase disertăci uni; ci scriu pentru clasa Românilor
noștri cea de mijloc, după putin ța însu șirilor mele și pentru mai u șoară
pricepere a iubi ților mei cetitori; scriu ca și sholariu să priceapă și prin
cetire cu în țelegere pe ai săi acasă și pretutindenea să -i desfăteze, să-i
învețe”.51
Și pentru ca informa ția să fie cât mai exactă s -a ținut de ,,calea de
mijloc” urmărind ,,cu credin ță mare… adevărul lucrurului” căci
,,… istoriograful caută și trebiue să fie întru toate deducerile și scrierile
sale istorice , nepărtinitor, sârguitor, de adevăr iubitor, cu autoritate și
dreptate” .52 După aceste considera ții care sunt complectate cu câteva
lămuriri privitoare la editare, urmează ,,programul, adecă scurtă arătare
despre cuprinderea istoriei acesteia peste tot”53 pe care -l expune între
paginile 9 -22 ale bro șurii.

48 Dr. T. Boti ș, op. cit. , p. 387.
49 Scurtă deducere a Istoriei Vest și Ost Românilor adecă: a Românilor apuseni și
răsăriteni dela popoarele cele mai vechi în Italia și dela împărțirea ei înainte de
numărarea cea hristiană, culeasă și în fir istoric pusă de Dimitrie Constantini
Orăvițanu… în Timi șoara cu tip(ar)ul lui M. Hazai și a fiului său Guliom în anul 1856 la
lumină dată, 22 p.
50Ibidem , p. 1 și pp. 5 -6.
51Ibidem , p. 3.
52Ibidem , p. 3.
53Ibidem , p. 7.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
103 Desigur că -după numărul prenumeran ților-planul lui Constantini
a fost bine primit, încât în anul următor apare la Timi șoara, în ace eași
tipografie, format 8 ᵒ, volumul întâi al istoriei, având al doilea ti tlu mult
mai lămuritor: ,,Istoria a Vest Romanilor și Ost Bizantinilor. Tomul I:
dela popoarele cele mai vechi în Italia și dela împăr țirea ei înainte de
numerarea cea hristiană până la ridicarea cetă ții Roma la împărăteasca
domnire și demnitate, adecă de la anul 1325 înainte de numărarea cea
hristiană, până la epoha cea mai mare a lumei a nascerii Mântuitorului
Isus Hristos sau până la anul I -iu a mântuirei omene ști, adecă dela anul
2675 dela crearea universului (a lumei) până la anul 4000 d.c.l. Un
răstim p de 1325 de ani, înainte de numărarea hristiană. Cu privin ță și
sprea alte popoare și ginte, care erau în Italia pe atunci, eară spre altele
care acolo mai târziu au descălecat s -au așezat și s-au împoporat de
Dumitriu Constantini Orăvi țanu n. o. profesor , senior și actuale director
de shole române a legii drept credincioase răsăritene. Culeasă și pusă în
fir hronologic la anul 1856”. Deci primul volum cuprinde Istoria
Romanilor ,,încă dela timpurile poetice” până la na șterea lui Hristos.
Pentru o mai u șoară orientare dăm titlurile capitolelor II și XII, adecă
începutul și sfâr șitul lucrării: ,,Descrierea Italiei înainte de numărarea cea
hristiană”; împăr țirea ei; popoarele cele mai vechi ale Italiei și altor mai
învecinate, iară mai vârtos din Asia venite. .. Pelasgii, Elinii, Grecii și
Evandru. Cei dintâi domnitori în Italia încă de la începuturile poetice
adecă: Joun, Saturn, Picu, Faun, de aci Latin cu latinii săi. Ercule -cea
dintâi cultură în Italia, Troia Antenor, Enea și Ascaniu cu Troianii săi în
Laviniu. Latin regele în La țiu. Turnu regele Ratulilor bătut de Latin prin
ajutorul lui Enea, acesta cu fiica lui Latin anume Lavinia căsătorit î și
deschide calea la domnia Italiei. Ora șele Lavinia, Alba -Longa, muma
Romei; Daun, Diomed, Regii din Argos, Ar girii, Etruscii și cultura lor în
Italia. Numitor prin Amuliu detronat. Rea Silvia, gemenii ei Romul și
Remul, ridicarea cetă ții prin Romul, a șezarea domniei monarhico –
regească printrânsul în ținuturile romano -italiene” .54 Iar capitolul XII, cu
care se înch ee lucrarea, tratează următoarele: ,,Cauza scăpătării și a
derăpănării republicei romane a fost adunarea visteriilor răpite din Asia,
Europa și Africa pe lângă care se mai adaugă moliciunea, nînfrânarea
întru desfătări și sburdărniciile orientale; a șa Roma nii mole șindu-se pierd
cu încetul patriotismul și egoismul lor cel vechiu, făcând toate de
vânzare, fiindcă to ți tindeau numai la averi… Urmează hronologia sau
timpul stăpânirei și a domnirei romane sub regi, și consulate, sub
dictatură și tribunate. Tim pul întinderii aristocra ției și democra ției la

54Scurtă deducere… , p. 9.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
104 Roma; timpul sub ambele trium virate până la ridicarea Romei la
împărăteasca demnitate. Statul domniei romane politic și militar” .55
Din simpla în șirarea a capitolelor ne putem da seama că autorul
nu a urmărit decât a da în limba românească, în mod didactic, fără vreo
preten ție de originalitate, o sinteză a Imperiului Roman.
Totu și în capitolul I privitor la ,,introducerea în istorie peste
tot”56 tratează unele chestiuni de metodologie care nu pot fi lipsite de
interes.
Luând ca bază originea etimologică a cuvântului іоτοр ,,u șor
pricepem că istoria însemnează o știință”. De aceea și între maximele din
fruntea volumului pune și una de a lui cu următorul cuprins: ,,Nu căuta
aicea fabule, nici poezii, ci adevăr isto ric lămurit fără de fantasii”.
Fiind o știință, istoria ,,trebuie să ne arate folosurile (sic!) și
scăderile întâmplate între oameni din veacuri, ca a șa bine cunoscându -le
să ne povă țuiască în via ța noastră de fapte bune, ferindu -ne de cele
rele”.57 Spre a corespunde acestui scop, istoria trebuie să ne arate pe
lângă virtu țile și slăbiciunile personalită ților și statelor și evolu ția
,,științelor, maestriilor și alte deprinderi mehanice și tehnice” și să ,,ne
descopere cum omenirea a devenit prin cre ștere, pr in învă țătură și
deprinderi folositoare la mai mare perfec țiune… și mai pe urmă cum s -a
ridicat cultura morală, religioasă, literară și socială” .58
De aceea istoria cuprinde mai multe ,,ramuri”: politică,
ecleziastică, literară, polemică (militară) etc .59 Din punct de vedere al
extinderii sunt două categorii mai importante: istoria universală, care ,,ne
arată faptele și lucrurile vrednice de știut, care s -au întâmplat dela facerea
lumii și ține întins firul până în ziua de astăzi” și istoria particulară, care
se ocupă de istoria unui singur neam .60 Pentru o mai u șoară orientare,
istoria a fost împăr țită ,,în istoria timpului cel ui vechiu, dela facerea lumii –
395 d. H., a celui de mijloc, 395 -1517 și a celui nou dela 1517 încoace.
Împăr țirea aceasta nu e la t oți istoriografii asemenea: mul ți împart istoria
lor în epohe, în ere, în perioade, în secole, în capete și alt: adecă fără de a
ținea oricareva sistemă” .61 De aceea autorul precizează felul în care î și
împarte lucrarea lui: epoca întâi, dela facerea lumii până la întemeierea

55Ibidem , pp. 21 -22.
56Istoria vest Romanilor și ost Bizantinilor , p. 23.
57Ibidem, p. 23.
58Ibidem, pp. 23 -24.
59Ibidem , p. 24.
60Ibidem , p. 24.
61Ibidem , p. 25.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
105 Romei; epoca doua până la na șterea lui Hristos și a treia dela na șterea lui
Hristos încoace .62
Un bun istoriograf ,,caută să se țină de un metod cât mai u șor
întru povestirea sa”. De aceea u nii scriu sub formă ,, povestitoare”, fără
arătări sau dovezi măcar că scriu istoriile lor încopciate cu autoritate
istorică”, al ții au adoptat metoda pragmatică căutând ,,a pune înainte
cauzele, influen țele și urmările evenimentelor, iar al ții au adoptat metoda
critică, prin care istoricul ,,aduce isvoarele pe care cercându -le toate cu
deamănuntul le în șiră înainte” .63
Pentru ca un istoriograf să fie cât mai obiectiv, trebuie să țină
seama de geografie, care ,,arată unde s -a adus fapta cea vrednică de știut”
și de ,,hronologie care arată timpul, ade că anul, luna și ziua când s -a
întâmplat lucrul cel vrednic de știut”. De asemeni ,,se mai cere dela un
istoriograf ca să aibe aceste două calită ți: …deplină cuno ștință despre
lucrul ce -l scrie și să fie despre adevăr bine încrezut, aducând în
descoperirea sa mărturie îndestulătoare și vrednică de tot crezământul” .64
Mărturia istorică la rându -i e de două feluri: ,,mută și
cuvântătoare”. Mărturia ,, mută” nu are urme scrise, spre deosebire de cea
,,cuvântătoare” care constă în diplome, privilegii, inscrip ții, tradi ții etc” .65
Interesant e felul în care se pronun ță despre tradi ție ca mărturie
istorică: ,,Tradi țiile nu sânt alta decât nesce povestiri trecute din gură’n
gură, de la un genunche de oameni la altul; de unde pe românie uricele,
fiindcă lă țirea acestora se face cu urechea, adecă prin auz, acestea nu sânt
de prea mare încrezământ, căci unii vorbindu -le mai adaugă, iară și alții
mai scurtă din ele; fie ștecare după plăcerea sa fără de cea mai pu țină
autoritate istorică” .66
În ceea ce prive ște pe istoriografi și ace știa sunt de mai multe
categorii: contemporani ,,cari au vie țuit tocmai pe timpul… când s -au
întâmplat faptele, supari adecă nemijlocit următori contemporanilor,
domestici care au scris întâmplările țărilor în care locuesc și străi ni care
scriu întâmplările… altor țări”.67
Seria acestor considera ții se închee prin următoarele precizări:
,,Descrierea istoriilor de popoare sau ginte e ca și un câmp mare și larg
de aceea nu poate să țină tot una, ci trebuie să aibă o împăr țire, de cumva

62Ibidem , p. 26.
63Ibidem , pp. 26 -27.
64Ibidem , p. 27.
65Ibidem , p. 28.
66Ibidem , p. 29.
67Ibidem , p. 29.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
106 scriitorul n -ar voi să ostenească mintea cetitorului peste măsură; căci știut
este că memoria noastră e scurtă, lunecoasă, ba arareori și
necredincioasă”.
,,Iată că numai din aceste pu țintele (cuvinte) ne convingem că
oricareva împăr țire în istorie nu numai că e de lipsă, ci și de folos și
aceasta a fost cauza că istoria aceasta am împăr țit-o în capete și paragrafi,
după cum au urmat epocele întrânsa” .68
Tomul II al Istoriei nu a mai apărut, cu toate că f usese anun țat
încă din 1850, men ționând că va cuprinde ,,Istoria Romanilor sub
domnia monarhică a Împăra ților” și invitând publicul la prenumerare .69
Cauzele nu se cunosc, probabil că ,,publicul cetitoriu” nu a primit a șa
cum trebuia tomul I ,,dela primirea și trecerea căruia va atârna boldul,
sârguin ța, emula țiunea a în șira, a continua și a scrie și mai departe aceste
începute .70
Poate că și stilul prea confuz, cu construc ția frazei luată după
limba germană a făcut pe cetitori, care mai ales după revolu ția de la 1848
deveneau tot mai preten țioși, să nu mai dea importan ța cuvenită operei
lui Constantini.
Totu și efortul lui, acum după un secol aproape, când putem face
bilan țul culturii noastre istorice din acea vreme, merită toată considera ția,
deoarece din punct de vedere istoric Dimitrie Constantini a fost printre
primii români care au încercat să dea în limba neamului său o istorie a
Românilor. Iar din punct de vedere social, pe lângă el, cei doi membrii ai
familiei lui, Gheorghe și Ioan C onstantini au avut o contribu ție aleasă la
ridicarea neamului românesc din Banat.
I. D. SUCIU

3) ANTON MOCIONI DE FOENI:71

În 5 aprilie 1943, a închis ochii pentru ve șnicie ultimul urma ș în
linie bărbătească a marei familii de macedoneni stabili ți în Bana t,
Mocioni de Foeni.
De multe ori, după sbuciumul atâtor genera ții, moartea ultimului
vlăstar a unei atât de strălucite familii, poate fi și un simbol, un omagiu
adus înainta șilor.

68Ibidem , pp. 29 -30.
69Scurtă deducere…, p. 22, nota.
70Ibidem , p. 7.
71 SJTAN, Fond familial I. D. Suciu , nr. 47/1943, f. 1 -3.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
107 Cu el dispare un nume istoric care a luat parte la toate actele mari
ale Ne amului Românesc, începând dela 1848 încoace.
În 1747 preotul Constantin Popovici vine din Macedonia în
imperiul austriac. Ora șul de origine pare a fi fost Moscopolea. Prin cei
doi fii, Mihai și Andrei, familia Mocioni ajunge la sfâr șitul veacului al
XVIII -lea nobilă și cu situa ție materială înfloritoare. Datorită acestei
situații, precum și unei fr umoase tradi ții de familie, prin care nici un
membru nu se putea desna ționaliza, familia Mocioni a intrat cu toată
însufle țirea în cadrul luptelor politico -naționale, unii dintre membrii ei
ajungând chiar a conduce destinul Neamului Românesc din Ardeal și
Banat.
Astfel, în 1847 încă Petru Mocioni de Foeni, fiul lui Andrei,
reușește să treacă în Dieta Ungară art. XX din legea prin care Congresul
Mitropoliei Sârbe ști dela Carlovi ț e obligat să aibe 100 deputa ți aleși cu
respectarea limbei poporului. Această lege va fi primul temeiu pe cale
legislativă a desrobirei ierarhice de mai târziu.
În 1848 familia Mocioni ia parte la frământările contemporane,
cu toată hotărârea, fiind alături de Șaguna, în tabăra monarhi știlor. În
această calitate, Ioan Mocioni de Foeni, împreună cu fiul său Lucian,
iscălesc alături de Șaguna, Peti ția Na țiunii Român e, iar în anul următor
(1849) cer pe Patriciu Popescu ca episcop al diecezei de Caransebe ș-
Vârșeț. Concomitent, fratele lui Ioan, Petru, figurează la Viena ca ,,bărbat
de încredere” al Românilor Bănă țeni.
Restabilindu -se situa ția în urma e șecului politic l ui Murgu, apare
Andrei Mocioni, care cu o energie și înțelepciune nemaipomenită va
conduce peste un sfert de veac via ța politică a Românilor din Banat și
Ardeal. În calitate de Comisar Imperial pentru Banat (1850 -1852) apără
cu multă căldură drepturile Rom ânilor îngloba ți în voivodină.
Ca membru în Senatul Imperial din Viena militează cu înfocare
pentru autonomia Banatului, care urma să constituie o țară a Coroanei,
organizată pe o îndreptă țire egală, din punct de vedere politic, na țional și
social a popoar elor locuitoare.
În acest sens, pe lângă că prezintă împăratului un memoriu,
convoacă la Timi șoara în 18 Noiembrie 1860 Adunarea Na țională a
Românilor din Banat care în unanimitate cere autonomie pentru Banat,
urmând ca Românii Bănă țeni să constituie un ,, Căpitanat Român”. Dar
cu toate aceste demersuri, teza lui Mocioni cade și Banatul e alipit
Ungariei.
Nereu șind să realizeze aceste desiderate politice î și îndreaptă
toată energia pentru realizarea celeilalte mari probleme ale Banatului,

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
108 desrobirea ierarhic ă. Începe această ac țiune imediat după moartea
patriarhului Raiacici prin celebrul articol -manifest ,,Ortodoxia noastră și
Carlovi țul”. Tot în urma ini țiativei lui se formează impunătoarea
delega ție din 1862 care ob ține promisiunea Monarhului pentru înfiin țarea
Mitropoliei, iar în 1864 reprezintă atitudinea deputa ților români la
Congresul sârbesc pentru alegerea noului Mitropolit.
După retragerea lui Andrei, locul îi este luat de Alexandru de
Mocioni (1841 -1909) care continua să aibe un rol covâr șitor în vi ața
Neamului Românesc din Ardeal și Banat.
Ca om politic reprezintă în mod demn neamul său în parlamentul
din Budapesta din 1865 până în 1874, când dându -și seama de zădărnicia
luptei lui, se retrage din dietă, adoptând metoda pasivită ții, hotărâtă de
Ardeleni în conferin ța dela Miercurea. Totu și continuă să activeze,
ajungând până la înalta demnitate de prezident al Partidului Na țional din
Ardeal. Ca ziarist contribuie la înfiin țarea celor două mari ziare
române ști ,,Albina” din Viena și ,,Dreptatea” din Lugoj. Ca om de
cultură a fost pre ședintele Astrei, a Societă ții pentru fondul de teatru
român și a publicat nemeroase studii; ca economist a fost printre
fondatorii băncii Albina din Sibiu și primul ei pre ședinte.
Dacă la ace știa adăugăm și pe ceilal ți membrii ai familiei ca Anton
Mocioni de Foeni, deputat și membru al Comisiei de despăr țire ierarhică,
Gheorghe Mocioni de Foeni deputat și membru al Sinodului eparhial din
Caransebe șși Eugen de Mocioni, deputat și membru în adunările
eparhiale, ne putem da seama de rolul jucat de această familie în trecutul
nostru.
Desigur că după sbuciumul atâtor genera ții, după atâta energie
risipită, ultimul urma ș al acestor oameni mari îi era greu de a -i întrece sau
măcar egala. Și ochii lui alba ștrii, cu privirea pie rdută, arătau oboseala
genera țiilor.
Totu și în via ța lui restrânsă, lipsită de sgomot și furtuni a știut să
poarte cu cinste numele ce -l avea până când Bunul Dumnezeu s -a
îndurat a -l chema alături de străbunii lui, încheind prin moartea lui un
capitol glor ios al istoriei Românilor din Ardeal și Banat.
I.D.SUCIU

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
109 4) INSTITUTUL DE STUDII ȘI CERCETĂRI BALCANICE:

DOMNULE COLEG ,72

Vă rugăm să binevoi ți a lua parte la ședința de comunicări a
Institutului nostru, care va avea loc Mar ți 14 Decembrie 1943, ora 18, în
amfiteatrul de Istoria Românilor dela Facultatea de Litere (etaj III), unde
se vor ține următoarele comunicări: 1. AVRAM TODOR ,,Ungaria și
Balcanii”; 2.IOAN DUMITRU SUCIU ,,Un dascăl macedo -român în
Banat”. După comunicări urmează discu ții.

DIRECTORUL INSTITUTULUI ,
Prof. Victor Papacostea

5) SCRISOARE:

Domule Coleg ,73

Împlinindu -se în cursul anului viitor un sfert de veac dela
moartea lui Constantin Giurescu, un grup de fo ști elevi și admiratori au
luat ini țiativa de a închina amintirii sale un volum omagial de studii și
cercetări istorice. Hârtia și costul imprimării sunt asigurate. În numele
acestor ini țiatori vă solicităm adesiunea și colaborarea. Manuscrisul
articolului sau studiului ce ve ți binevoi a ne trimite va trebui depus până
la data de 15 Aprilie 1943.
Colaboratorii acestui volum omagial vor primii un număr de 25
exemplare extrase din lucrarea trimisă.
Mulțumindu -vă pentru contribu ția dvs. la împlinirea acestui act
de pietate și recuno ștință intelectuală, Vă rugăm să primi ți expresiunea
celor mai alese sentimente.

În numele comitetului de ini țiativă,

Constantin Marinescu (poartă semnătura și adresa n.n.)
Alexandru Rosetti (Idem)
Victor Papacostea (Idem)

67 SJTAN, Fond familial I. D. Suciu , nr. 25/1943, f. 2.
68Ibidem , f. 1.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
110 6) CONTRA CT:

ROMÂNIA , MINISTERUL CULTURII NA ȚIONALE ȘI AL
CULTELORINSTITUTUL DE STUDII ȘI
CERCETĂRIBALCANICE
Bucur ești, 15 Iulie 1944
Nr…………..

CONTRACT74

Subsemnatul Suciu I. D. domiciliat în Bucureștistr. Dr. Marcovici Nr.
3, declar prin aceasta că cedez Institutului de Studii și Cercetări Balcanice
din Bucure ști lucrarea mea Colonizările macedo -române din Banat .
Această lucrare o cedez Institutului de Studii și Cercetări
Balcanice din Bucure ști pentru a fi editată în 1000 (u na mie) exemplare.
Institutul de Studii și Cercetări Balcanice v a publica lucrarea pe
socoteala sa, stabilind formatul, coperta, hârtia, litera și execu ția
tipografică.
Institutul de Studii și Cercetări Balcanice va avea de asemeni
dreptul de a tipări un plus de 5% asupra exemplarelor edi ției pe care le va
întrebuin ța cum va crede de cuviin ță. Ca autor mi se vor da 25 exemplare
gratuit.
Subsemnatul declar că sunt singur și pe deplin proprietar pe
această lucrare și că nu am cedat -o și că nu voi mai ceda sub nici o formă
unei alte edituri această edi ție care face obiectul prezentului contract.
Institutul de Studii și Cercetări Balcanice având dreptul exclusiv de a o
scoate. Tot odată mă oblig că dacă o a doua ediție va fi necesară să nu mă
pot adresa unei alte edituri decât numai după ce tratativele cu Institutul
de Studii și Cercetări Balcanice din Bucure ști nu vor da nici un rezultat.
Aceste tratative se vor face prin scris.
Subsemnatul îmi iau obliga țiunea de a face toate corecturile
necesare precum și revizuirea fiecărei coli de tipar. Colalele de tipar
trimise spre corectare le voi înapoia cel mult în cinci zile dela primirea
lor. În timpul corecturilor nu voi face nici o modificare în text, rămânând
răspunzător de toate cheltuielile suplimentare provoc ate de asemenea
modificări.
Convin că drepturile de autor de șase mii lei în coală de tipar (16
pagini în octavo mare) să le primesc în felul următor: la semnarea acestui

74 SJTAN, Fond familial I. D. Suciu , nr. 25/1944, f. 5. Notă: Cuvintele ajustate de noi cu
italice și subliniate au fost completate de mînă de către I. D. Suciu.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
111 contract un acont de 30.000 (treizeci mii) lei, în cursul facerii corecturilor
și imprimării ……………. iar la apari ția volumului restul.
Voi preda manuscriptul lucrării de mai sus la data de 1 Ian. 1944
I.D. Suciu

Astăzi ……………………. Institutul de Studii și Cercetări Balcanice
din Bucure ști declară că aceptă oferta d -lui ……………………… pentru
editarea volumului ………………………. în condi țiunile stipulate în prezentul
contract.
DIRECTOR, V. Papacostea

REVOLUTION FROM SIBIU (1989)
Revoluția din Sibiu (1989)

Flavius -Cristian MĂRCĂU

Abstract: Sibiu is one of the three key points of the bloody events of 1989, with
Timișoara and Bucharest. However, considering the large number of dead and wounded (99
dead and 272 wounded), Sibiu is the city with most deaths reported to population. If Sibiu in
1993 triggered a conflict secrecy, unknown by the public, between SRI and the Cotroceni
Palace on the report by SRI Sibiu on the events during the revolution in the city. This is
becaus e the information it contained and nature revealing as to who had caused deaths in
Sibiu.
Key words: communism, December ’89, Sibiu, revolution.

In this process we aim to treat our actions Sibiu garrison,
commanded by Lt. Col. Aurel Dragomir at the time.
The research methodology was not a very complex one. Thus, in this
study, we appealed to the critical examination and rigorous
bibliographical sources by correlation and comparison , managing to notice
the differences and similarities of historical informat ion that we could
extract and which presented good arguments. Thus, according to March
Bloch,1 in terms of multiple causation, it must offer an answer to the
question why? As for instance, why were such bloody actions possible?
And who caused them? That mi ght be the cause. By the document analysis
method2 (for instance of official documents, statistics, data obtained
during studies, press materials, etc.) we were able to better understand
the course of events from December ’89 in the city of Sibiu.
Referingto the bloody events in Sibiu, we mention that they can
be divided into two stages: 1) before 22 December and 2) after
December 22.

Before 22 December 1989

Regarding the SRI report that we mentioned above, we wish to
emphasize that before December 22 we could notice that there were two
events that have drawn the attention of the security and of the military

1 Marc Bloch, The Case for history, Cluj-Napoca, Tribune Publishing House, 2007.
2 Sorin Dan Sandor, ,,Methods and techniques of research in social sciences”,
http://www.apubb.ro/wp -content/uploads/2011/02/Suport -MTCS -Ro.pdf, accessed
4.IV.2015.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
113 counterintelligence. The first of these is the basis of several columns
entrance of the city’s cars registered in the USSR ,,in which were two -four
men, usually young people, who do not hotel, sleeping in cars and realizing contacts
with Romanian citizens”.3 The second event, presented in SRI report
describes the hot points at which the shooter. Besides this, we also find a
mention about the pre sence of fighters DIA (Department of Military
Intelligence), before the bloody events in missions time is the struggle:
,,An important aspect is the presence in Sibiu, in the year of 1989 of a detachment of
soldiers from the Battalion 404 Buzău -depth rese arch, belonging by the Information
attached to the Army General Staff. The soldiers concerned were in plain clothes,
armed with walkie -talkies and made observations and photographs of the buildings
located in the vicinity of units of the Defence Ministry a nd MI and recorded points in
their vicinity or other strategic points in the city on a map, as the hotels Continental
Boulevard, BTT, UM 01473. Coincidentally or not they were hot spots in the events
of 1989” .4
The case of the DIA agents is narrated by Col onel (r) Ioan
Rusan, former head of department of Anti -Stasi Special Unit of the
Department of State Security 0110, Anti -KGB dubbed, in an interview
with Alex Mihai Stoenescu: ,,It was a very interesting case in Sibiu. We traced
operatives sent in Sibiu fo r recognition, but they were not strangers, but from Battalion
404. There were guys at DIA. I watched, I did not understand what they were doing
there, but no longer the case to Security, but UM 01512, that is to Dragomir.Before
the event, Dragomir was inv olved in their operation in receiving, concealing, feeding
them, they start again Dragomir being shaped conspiring and acting but without their
presence or their missions being recorded somewhere.Preparing the ground for what they
did in December. Roofs, b ridges houses, streets and alleys.Security Sibiu I discovered
that are unusual and arrested him. They had to admit, that they were DIA agents” .5
Regarding the presence of officers on the territory of the city, we
want to emphasize that it was known at the time that DIA deals with
missions for ,,testing vigilance”, but this time we cannot talk about that
because the tasks in question were removed from the mold. ,,Such
vigilance testing operations were in missions DIA unit in Buzău, only to come out
well in c ontrol, unit commanders concerned were usually announced before discreetly.
They are stealing his hat alone. This time the mission was a very strange conduct, we
can not speak of a mission to test the vigilance of military units as long as the fighters
photographed and marked on the map hotels in Sibiu, blocks of flats and houses in

3 Alex Mihai Stoenescu, History of coups in Romania, volume 4, part II , București, Rao, 2004,
p. 574.
4 Romanian Intelligence Service, Report on the December 1989 events in Timiș , pp. 12 -13.
5 Alex Mihai Stoenescu , Interviews about revolution , București, Rao, 2009, pp. 123 -124.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
114 the city bridges. Security maps remained caught in possession, constitute evidence by
notes written on them, the fact that the action was not covered by DIA in testing
vigilance ”.6
The two events outlined above demonstrates that it was known,
what was going to happen or simply meant Security subsequent maps.
Romanian Army has been put on the alert throughout Romania
as a result of the demonstrations in Timișoara. On the evening o f
December 17, 1989, 19:00, General Ion Hortopan, commander of
Information and tanks, sent personally thelt. col. Dragomir Aurel, called
,,Radu the Handsome”. This indicative became operational through its
effects only when triggered by surprise, or in cas e of a risk, triggering an
attack on one/several foreign armies. The order was illegal (no civilians
had weapons, demonstrating legal according to Art. 28 of the
Constitution of the Republic that proclaimed the state of emergency).
After the issue of a bat tle by General Milea, the security units and
barracks inside and outside, armed patrols and equipped with war
ammunition watched all the time were reinforced.
The day after Nicolae Ceaușescu’s televised speech, that in the
morning of 21 December 1989 lt. c ol. Dragomir Aurel ordered assembly
staff and students of UM 01512 Sibiu, Plateau school, during which he
made the apology after Ceaușescu’s communist regime and gave the
floor to some of the participants who condemned the demonstrations in
Timișoara. More over after the meeting, students from UM 01512 were
introduced in lecture halls where, in order lt. al. Dragomir gave control
work on ,,position of our Party and State, Comrade Ceaușescu to events in
Timișoara” . Meanwhile lt. col. Dragomir, as stated by wi tnesses, made
public statements about the need to use weapons against demonstrators.
In December 1989 the garrison from Sibiu had a formidable force in the
sense that there were 11 military units on alert with a mood induced by
the commander of the militar y.7
This phenomenon, out in the street, not late to appear for the
morning of 21.12.1989, around 8:30 a group of about 30 people from
the former enterprise ,,Balance” in Sibiu headed to downtown . Being a
very small number of demonstrators were easily disp ersed by police
within MI. Several people were detained but released later research.
Shortly after, demonstrators in increasing numbers rallied in the hotel

6 Idem, History of Coups in Romania, volume 4, part II , p. 575.
7 Prosecutor of the Supreme Court of Justice, De partment of Military Prosecutor, file
no. 55/P/1993 indictment prepared by Magistrate Brigadier General Dan Voinea, pp.
3-4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
115 ,,Boulevard” in Republic Square (now ,,Revolution Square”) in the center
of Sibiu continuing to sho ut slogans against the regime and even to carry
out violent actions as they were for example, breaking windows at a few
bookstores where the books were removed by Nicolae Ceaușescu who
have burned.8
After being informed of the events, the first secretary, Nicu
Ceaușescu, ordered to be sent to the market party ,,Shield”, subordinated
special militia group whose members were trained specifically for
interventions to restore order.
The latter were received with hostility by protesters, and their car
was overth rown and burned. This was reported immediately as being
Nicu Ceaușescu’s. ,,At that time lt. al. Aurel Dragomir, located near the first
secretary and asked him its agreement to restore order because the militia these are not
worthless” .9 We note that this is where lt. al. Dragomir receives ,,power”
needed to restore order, and the army came into play. The permission
granted by the first secretary with the approval of General Milea and
General Ion Hortopan. I note further that it not only opened fire against
demonstrators but also against MI staff.
On 21.12.1989, Dragomir orders, from 10:00, removing his
military in Sibiu, to confront the demonstrators, these forces being
backed shortly firefighters and soldiers of the battalion Security Sibiu.
The first vict ims appear with the arrival of one of the detachments of
students. The soldiers were greeted with jeers and stones and incendiary
bottles. ,,In this situation, Capt. Cristian Teodorescu ordered warning shot, executed
order his subordinates. It is now recor ded the first victims in Sibiu” .10
Following this incident, Aurel Dragomir reported to Bucharest to
General Ioan Hortopan that due to the opening of fire by the military,
one of the students made several casualties among the demonstrators. In
the afternoon of December 21, extend public demonstrations in
different areas of the city, so that the number of protesters increased to
several thousand. This rapid expansion is due to open fire on
demonstrators by military school students and killing one of the
protes ters addition injuring another four. There are various statements
by witnesses who claim that the person killed by gunshot had been shot
by another demonstrator, which is totally untrue because it would have
been shot from behind while forensic report clea rly shows that the bullet
entered through the front and out back.

8Ibidem , p. 4.
9Ibidem , p. 5.
10Ibidem , p. 8.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
116
After December 1989

Thereafter, lt. col. Aurel Dragomir took only chaotic decisions
regarding opening fire, especially the MI inspectorate, and the request
made by the aviation regiment 01989 (Commander Nicolae Dochinoiu)
to lift helicopters in the air.
The given orders to open fire are inexplicable, especially since it
had received numerous orders, which were addressed in Bucharest for a
ceasefire ,,between 12:30 to 4:30 p. m. Inspectora te fired on the building, including
arms hard. Although, in Bucharest, col. Pârcălăbescu, General Ilie Ceaușescu, the
Military Prosecutor Voinea asked lt. al. Dragomir Aurel to order ceasefire”.11
It noted that General Ștefan Gușă, head of the MStM, conveye d
clearly television as military units in Sibiu order to withdraw to barracks
and cease fire. Apparently lt. Colonel Dragomir kept in touch only with
General Stănculescu. The latter told him to appear on his responsibility,
because Dragomir misinformed him on Stănculescu saying that is
attacked, something totally untrue.
A fundamental mistake was made when they were sent to
separate units in the same place in order to catch terrorists, firing into
each other eventually. ,,On December 22, 1989, around 12:30, a formation of
cadres and students of UM 01606, led by Octavian Niță captain was ordered to
occupy and defend mobile building on Boulevard Michael the Brave, located near and
within sight of UM 01512, body B. In the latter unit was formed, to order, a
formation of snipers, led by Major Emil Damian disposed in the central pavilion.
Following rumors regarding employment phones by terrorists, not tested this
information and knowing the order given first formations, personnel UM 01512 -B
shot and killed Captain Niță Octavian floor while inspect the building”.12
Section Military Prosecutor left us an overview of the tragedy at
Sibiu ,,is mentioned the fact that although the buildings Inspectorate MI were
subsequently executed drawdown repeated and intense from UM 01512 Sibiu,
though no frame MI did not was killed or injured in the building inspectorate in firing
positions in the windows or doors, which is likely to refute the statements of soldiers
from UM 01512 Sibiu who usually argue version strikes that gave it to the
disbursements from the premises MI the military unit. The same conclusion can be
drawn in any subsequent determination of a small number of bullet holes on the walls
of buildings 01512 UM Sibiu and the lack of military casualties are in these
buildi ngs. On 12.22.1989 were detained and isolated inside UM Sibiu most

11 Romanian Intelligence Service, Report on the December 1989 events in Sibiu , p. 17.
12Ibidem , p. 19.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
117 teaching MI 01512, and in the coming days surrendered or were arrested and office
staff, each of which is subject to research on the use of weapons and previous work,
after which solutions were ordered not to prosecute, except for a few frames that were
prosecuted. On the night of 22/23.12.1989, and in the coming days in Sibiu
continued to draw. This was due to generalized state of confusion and uncertainty,
false information being circulate d even through the media, alarming rumors spread by
various unidentified generalized suspicion that caused minor to be hyperbolized
gestures. State of panic and uncertainty has been amplified by a new element
represented by lifting into the air by helicopt ers UM 01989 Sibiu, who carried fire
with machine guns on board at some buildings where it was supposed to shoot the
diversionary elements. Also they were found deficiencies in command of troops. Thus,
in many cases, soldiers, excitedly prolonged stress du e to which they were subjected,
opened fire on his own initiative, often unjustified. There have been cases where people
living in the vicinity of the military were shot in their houses, believing that there was
fired on military units” .13
An example of the airstrike was carried on worker Nicholas
Crace. On December 23, around noon, going the route Dumbrăvii with
a woman who had a conversation on the street: ,,When a crosswalk to cross
to the Municipal cemetery, I saw a helicopter flying at the height of a t elegraph pole,
immediately began to <<sizzle>> bullets pavement around us (…). The helicopters
were military, I saw clearly. The woman who was with me started screaming. I pushed
her to the ground and was housed under the cover portions of the cemetery. For me and
threw a grenade from a helicopter. I heard a big bang and I collapsed to the ground.
When I had broken up all the meat from the legs. The woman went to call for help.
After 15 minutes came and I took a bus from ITS (Sibiu Transport Company).
When I get into it, the helicopter came back from the cemetery, had shot there by
crypts. They started firing and over the bus, but no longer hurt anyone” .14

Dead and Wounded

I present below some of the indictment report of the magistrate
Dan Voinea, so we c an do a better picture of the events happened. With
the opening of fire by soldiers of UM 01512 and other military garrison
commanded by Lieutenant Sibiu al. Dragomir Aurel dated 22.12.1989
more casualties resulted. ,,So, after 12:00 on the day of 22.12.19 89 when some
demonstrators instigated against staff MI, breaking into the building IMJ Sibiu, most

13 Supreme Court of Justice, Department of Military Prosecution, Synthesis issues resulting
from investigations conducted by the Military Prosecutor from 1989 , pp. 188 -189.
14 Newspaper Adevărul , ,,terrorists”, hunted by Romanian Army helicop ters, April 10,
2010.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
118 workers MI, trying to seek refuge in the courtyard UM 01512 jumping over fence net
unit at the checkpoint because he could not enter the Military unit due to a large group
of demonstrators who were blocking access through it and behaved violently towards
workers MI, caught in the area. The violence culminated in an unexpected reaction
military MND who until by the aforementioned collaborated perfectly frames M I, and
unjustifiably opened fire with all their weapons, including heavy weapons against the
building IMJ Sibiu and workers MI” .15
This bloody incident, acknowledged in part by Colonel Moses
Gheorghe in that it consistently said it fired on groups of frames MI, as
they jumped the fence into the yard UM 01512, recounted such Popa
Vasile: ,,After we passed fence in the yard of the military unit without warning fired
toward inspectorate and us. We fell down in front of the Command considering that
we abstain. S ay that I cried since the fence we’re coming to surrender, we col. Vasile
Popa Head of the Municipal Militia. Prostrate position I continued to shout above
asking to stop firing on us”.
The unit UM 01512, has pulled virtually all types of weapons or
tanks, machine guns TAB and grenades antitank AG7, with the obvious
purpose of destroying buildings headquarters Inspectorate MI -Sibiu and
kill persons in this building, which led to the destruction of the building
and property of the aforementioned, as well as killing and injuring
several people. ,,The documents drawn up that UM 01512 until 12/28/1989
were drawn 67.320 7.62 mm bullet cartridges short ordinary 44.800 cartridges of
7.62 mm pistol, 4400 cartridges of 7.62 mm bullet usual long , 13.200 7.62 mm
cartridges maneuvering and 2648 cartridges of 7.62 mm bullet incendiary short” .16
From all said, we see that the main character of their unfortunate
happenings in Sibiu is lt. al. Dragomir Aurel. The latter is the main
culprit for opening fire and crimes in thos e days, he had the entire
garrison command in Sibiu, which had 11 units military garrison at the
time. Although there have been numerous pressure on Ceasefire,
Dragomir refused to follow direct orders received from Bucharest, it is
one non -compliance of or ders to cease fire. He kept in touch with
General Atanasie Stănculescu, the main pawn in the Romanian
Revolution of December 1989, which he misinformed constantly telling
him that is attacked, it totally untrue, and asking permission to defend
himself, Dra gomir being attacked by terrorists security.

15 Prosecutor of the Supreme Court of Justice, Department of Military Prosecutor, file
no. 55/P/1993 indictment prepared by Magistrate Brigadier General Dan Voinea, p.
135.
16Ibidem , p. 152.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
119 The paradox is that in 1990, Aurel Dragomir was considered a
,,Sibiu hero” who cleaned the city of terrorists. In the meantime, the
optics was changed, while he became ,,Sibiu executioner”.

THE NEW DYNAMIC OF CENTRE -PERIPHERY
RELATION: VLADIMIR PUTIN AND RAMZAN KAYDROV
IN THE NORTH CAUCAUS
Noua dinamicã a relației centru -periferie: Vladimir Putin și
Ramzan Kadyrov în Caucazul de Nord

Valeria CHELARU

„Our state is held together by two rings. One is the
USSR; the other is the Russian Federation. If the first
is broken, problems for the other will follow ”(Mikhail
Gorbachev)1

Abstract: The current paper dwells on the impact Chechnya has had on Russian
Federat ion in the following years after the dismemberment of the Soviet Union. It shows how
in the light of the incresing Islam extremism in the North Caucasus a series of terrorist
attacks on Russian territory, and the precedents of secessionist demands of Chech ens, made
Russia adopt an assertive stance towards this region starting with the late 1999. Moreover, it
emphasizes Putin`s federal alterations based on Russian military, as an attempt to replicate
the success of the Second Chechen War. Further, it argues that Moscow`s strategic plan of
combating terrorism in Chechnya, backed by its centralizing reforms, materialized through
implementing the chechenization programme. Final conclusions will be drawn based on the
newly-institutionalized centre -periphery dialo gue, characterized by a total dependence between
Moscow and Grozny.
Keywords: North Caucasus, federal reforms, chechenization, terrorist
atacks, Soviet Union.

According to his declaration in an interview in 2009, the
President Ramzan Kadyrov asserted that „Chechnya saved Russia ”.2If
analysed in the context of the reformative programme which has
reframed Moscow`s political discourse starting with 2000, the statement
not only pointed out the tremendous role of the region in the so -called
geopolitical history of Russia, but also underlined the new political
dynamic between the former imperial centre and its peripheries. In order
to understand the nature of this dynamic as well as the rationale for
Moscow`s new political shift in the region, one must comprehend the
configuration of the USSR and, respectively, the place held by Chechnya

1 Alex Marshall, The Caucasus Under Soviet Ru le, London, Routledge, 2010, pp. 293 -294.
2 Richard Sakwa, ,,Blowback? Chechnya and the challenges of Russian Politics”, in
Robert Bruce Ware, How the Caucasus Shaped Russia, New York , Bloomsbury, 2013, p.
187.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
121 in that system.The Soviet mechanism was highly centralized on political
level and partly decentralized on its administrative structures.According
to a multi -layered system, the ma joritarian nations enjoyed a certain
degree of autonomy within a territory on which they were known as
titular nations . This type of organization relied on a hierarchical model
determined by factors such as demographics and geographical position.3
The supe rior status was held by the union republics (SSR) which formally
had the right to secede. They were followed by the autonomous republics
(ASSR ), which despite having their own constitutions and other features
of partial statehood, had not enjoyed the same privileges as the union
republics. The autonomous regions (AO) represented the smallest entities
and the last ones on the Soviet ladder.4 Stalin`s plan to forge a
supranational entity : Sovietskiynarod (the Soviet people), was implemented
in 1922 -24 and acco rdingly, some ethnic groups, or nationalities, were
classif ied as ,, first class nationalities”, others as ,,second class”, or even
,,third class nationalities”, while others were not recognized at all and
were incorporated within larger ethnic communities. As only fifteen out
of a more than a hundred nationalities acquired the ,, first class status”
and were entitled to form their own union republics, the rest of them
were assigned either to an autonomous republic, an autonomous
province ( krai), an autonomou s region ( oblast `) within a union republic,
or completely deprived of any form of autonomy. Under the new
national -administrative hierarchy, in the North Caucasus there emerged
the autonomous republics ( ASSR ) of Dagestan, Kabardino -Balkaria,
Checheno -Ingus hetia5 and North Ossetia.6The dissolution of the
hypercentralized Soviet system was accompanied by the fragmentation of
political authority and statehood revision. The efforts towards building
federalism were obstructed by the regions which operated throug h a
system based on bottom -up structures. Due to the lack of an articulated

3 Bruno Coppieters, ,,War and secession: A moral analysis of the Georgian -Abkhaz
conflict” , in Bruno Coppieters, Richard Sakwa, Contextualizing secession, Normative studies
in a comparative perspective , New York, Oxford University Press, 2003, p. 187.
4 Constitution of the Union of Soviet Socialist Republics (Fundamental Law), Chapter
two: ,,The organization of the State, Kremlin, 5 December 1936”, www.marxists.org , 11
May 2015, 22:10.
5 According to Ekaterina Sokiriansk aia, the Chechens and Ingush belong to the same
ethnic group of „Vainakh people” (lit. „ourfolk”). Ekaterina Sokirianskaia, Getting Back
Home? Towards Sustainable Returns of Ingush Forced Migrants and Lasting Peace in Prigorodny
District of North Ossetia , Report for Open Society Institute, 2005 -2006, p. 5.
6 Galina M. Yemelianova, Russia and Islam.A Historical Survey , London, Palgrave, 2002,
pp. 116 -117.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
122 strategy during Boris Yeltsin`s presidency, the relations between the
regions and Moscow became weaker, being affected not only by financial
and governmental issues, but also tackl ing aspects of
sovereignty.7Moreover, it was the implementation of the new
Constitution adopted on 12 December 1993 which institutionalized the
regional fragmentation by stipulating the administrative division of the
Russian Federation in 89 regions under the term of federal subjects . The
segmentation was based on Soviet legacy as the new organization of the
regions followed the same principle of delineating ethnically -based
administrative units subordinated to the central authority. Owing to this
legacy of dependence, the new system set up propitious conditions for
segmented regionalism, and consequently, Moscowgave way to a process
of asymetrical negotiations with the federal subjects, from which
Chechnya and Tatarstan requested their independence.8As prim e
minister, and lately president of Russian Federation, Putin`s response to
Chechen secessionism was relaunched with enormous human and
material costs yet sent the clear message that Russia will not follow the
Soviet path towards disintegration.9His next s trategies were determined
by the fragile situation in the North Caucaus, where instabilities posed
the threat of a chain reaction throughoutthe federation. By stating that „a
strong state, means also a strong federation ”10 Putin announced his intentions
of combating the centrifugal order initiated by Yeltsin.The manner in
which the latter tackled the conflict legacy in the Caucasus starting with
the first Chechen War, stressed the precariousness of the Russian system
and augmented the vicious circle of confr ontations between the Kremlin
and this troubled region.Despite Yeltsin`s declaration of having
contributed to state consolidation, Putin has largely equated the post –
Soviet politics with ,,disintegration of the statehood ”.11Well before December
1999, when h e was officially assigned Yeltsin`s successor, Putin had
managed to build himself a name, due to his uncompromising approach
to military operations in Dagestan and the series of Russian apartment

7 Richard Sakwa, Putin Russia`s Choice , London, Routledge, 2004, pp. 130 -131.
8 Ibidem , p.131.
9 George W. Breslauer, ,,Regimes of Political Consolidation”, in Alex Pravda, Leading
Russia, Putin in Perspectives, New York, Oxford University Press, 2005, p. 50.
10 President Vladimir Putin`s annual address to the federal assembly of the Russian
Federatio n, Moscow, Kremlin, 3 April, 2001, www.russiaconsulmumbai.mid.ru,
17.XI.15, 8:09.
11 George W. Breslauer, ,,Regimes of Political Consolidation”, p. 48.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
123 bombings.12 The military campaign in Chechnya, compared to th ose of
NATO troops in Kosovo, marked a rapid victory on AslanMaskhadov`s
army, ,,washing off Russia`s humiliation at Khasavyurt ”, as many voices
pronounced at that time.13
The importance of the two Chechen Wars in the context of
Soviet collapse and the threat of contagious disintegration of the entire
federation shed a different light on Kadyrov`s assessment of the saving
role of Chechnya. The two military confrontations between Moscow and
Grozny not only have reshaped the views of Russians on the confli ct,
but also set their country on a different political path. It was mainly the
impact of the Second Chechen War which triggered certain reactions in
both Russia and abroad, and thus facilitating Putin`s rise to power and
further leading to the series of c entralizing reforms of the state.Following
the immediate Soviet collapse, the first Chechen War took by surprise
the already fatigued Russian society. Unsurprisingly, the Russians
condemned the military actions in the North Caucasus, whereas the
West, stil l under the shock of Soviet dismemberment and the fragile
reconciliation with Moscow after the end of the Cold War, displayed a
rather lenient position towards the events in the former Soviet space.14
Conversely, the invasion of Dagestan and the series of t errorist
attacks on Russia as a prelude to the Second Chechen War, amplified by
rapid victory over the troops led by ShamilBasaev and Ibn al -Khattab,
changed the Russian spirits. Considering the retreat of separatist troops
in Chechnya, eventual regrouping for more attacks could be expected at
any times, which made for three thirds of Russian population to plead
for decisive measures against the rebels. This repositioning was not the
preserve of civil society only -parties and social -political movement
becam e actively engaged in the armament programme initiated by the
Kremlin. Similarly, the West altered its reactions too unleashing a storm
of criticism against Moscow, accompanied by threats of imposing harsh
sanctions on Russia. In the light of events in the Caucasus, the western

12 A series of terrorist bombings of apartment blocks in Buynaksk, Moscow, and
Volgodonsk between 4 and 1 6 September 1999, unleashed panic across Russia and
massively contributed to dramatic change in Russia`s approach to the events in the
North Caucasus.
13 EvgheniyAnisimov, ИсторияРоссии [The history of Russia ], Moscow, Piter, 2006, p. 443.
14 Antonio Rubbi, Ельциниада. Первое десятилетие постсоветской России [Eltsiniada, The
first decade of post -Soviet Russia ], Moscow, Mezhdunorodnye Otnoshenia, 2004, pp. 426 –
428; For more details concerning US policy towards the First Chechen War, see Maria
Y. Omeliceva, ,, Russia’s Counterterror Policy: Variations on an Imperial Theme”, in
Terrorism Research Initiative , volume 3, Number 1, 2009.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
124 reactions made for another pressure on Russian society, intensifying
patriotic expression and stressing the importance of national security.
The need for a strong leader facilitated Putin`s advancement and also
fortified his image of Pater Patriae , engaged in achieving stability and
combating terrorism.15 As George Breslauer has noted, Putin`s first
presidential term was accompanied by a set of actions aimed at fortifying
the instruments of state power and endorsing specific social gro ups,
which had been alienated by the transformative measures of the previous
regime .16In contrast to Yeltsin, by redefining the approach to conflicts in
the North Caucasus, Putin uncompromisingly rejected the idea of
secession, implementing a new wave of re forms to limit the regional
autonomy and strengthen state centralism. Therefore, the president has
assumed the full authority to dismiss the regional governors, as well as to
remove them from the Federal Council, whereas by obliging the regional
legislatio ns to comply with constitutional federal norms, he ensured the
preeminence of the centre as opposed to peripheral regions.17In addition,
the militaristic manner in which the instabilities in Chechnya had been
approached and marked the swift victory, served as a model for altering
the bureaucratic federal structures based on Russian military model. The
reforms issued in May 2000 were intended to reorganize the Russian
Federation according to the seven military districts, each district being
supervised by a fe deral plenipotentiary, personally appointed by the
Russian president. Paradoxically, the implementation of these reforms
transgressed the Russian legislation, as compared to all the other
administrative subdivisi ons constitutionally accepted -the Fede ral
Structure, articles 65 -79-the new districts could not be linked with any
existing federal entity. In spite of articles 66 and 67.3 allowing certain
amendments concerning the frontiers or statuses of federal subjects,
there was no provision permitting adminis trative or structural division of
these subjects.18 Thus, the idea of administrative -territorial reorganization

15 It is well -known in this sense Vladimir Putin`s heated declaration ,,to hit [the
terrorists] even in the latrine”. See: Путинпожа лелобобещаниимочить в сортире
[Putin regretted the promise to ,,hit in the latrine”],
https://lenta.ru/news/2011/07/15/vsortire/ , 15.XII.15, 08.35.
16 George Breslauer, ,,Regimes of Political Consolidation”, p. 38.
17 E. Andrew Foxall, ,,Russia`s Canary in the North Caucasus`s Mine:
Stavropolskii krai” in Robert Bruce Ware, The Fire Below , New York, Bloomsbury, 2013,
p. 160.
18 Gordon M. Hahn, Putin's Fede ral Reforms. Reintegrating Russia 's Legal Space or Upsetting the
Metastability of Russia 's Asymmetrical Federalism , https://www.gwu.edu/ , p. 506,
21.XII.15, 11:06.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
125 was far from being dictated and further legitimized by constitutional or
federal rationales. For Putin, the project expressed a managerial
string ency allowing him to put into force the dictatorship of law, and to
secure the functioning of a common legal space. Broadly, the
programme was conceived to monitor the regions in order to comply
with federal legislation and constitution, coordinate the act ivities of
federal officials in the regions, and observe the agencies responsible for
implementing the legislation at local level.19The new reformative
programme counteracted the federal structures during Yeltsin era which
was characterized by a large numbe r of representatives compared to the
scarceness of resources. As each federal subject used to be bound by a
plenipotentiary entirely dependent on resources provided by the regional
governors, Putin decided not only to eradicate this dependence, but also
to abrogate any activity between ministers and federal envoys. The
programme initiated in May 2000 to consolidate the executive vertical,
produced a bureaucratic layer which provided direct connection with the
presidential administration.

The fight against centrifugal forces or implementing
chechenization :

Following the terrorist attacks on Russian territory and the
Wahhabi insurgencies led by Shamil Basaev and Ibn al Khattab, on 12
June 2000 Moscow extended the programme of combating regional
fragmentation, by assigning Akhmed -hadjiKadyrov the representative of
the federal administration in Chechnya. Despite all separatist sympathies
displayed by the Chechen leader during the First Russo -Chechen War,
Kadyrov remained loyal to the Sufi tariqat20 and rejected the militant
Salafism of Wahhabi fundamentalists.His social platform had been
gained through commitment to the traditional virds-religious
communiti es which formed the Sufi tariquats Naqșbandi and Qadiriya; the
existance of the 20 active virds in Chechnya indicated the solid integration
of the tariquats into traditional life of the community.21
Kadyrov`s political profile corresponded to a set of valu es the
platform of which could counterbalance the unpredictable forces in the

19 David Cashaback, „ Risky Strategies? Putin’s Federal Reforms and the
Accommodation of Difference in Russia”, in Journal on Ethnopolitics and Minority Issues in
Europe , Issue 3/2003, p. 8.
20 Tariquat -a sufi brotherhood which exerts strong influence on Muslim community.
21 Richard Sakwa, ,, Blowback? Chechnya and the challenges of Russian Politics”, p. 182.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
126 region. His image as an ethno -national leader was further adjusted and
optimized in order to become compatible with his mission of standing
against Islamic extremism through call ing upon traditional values
opposing Wahhabism. Similar to the situation in Tatarstan, where
measures towards invigorating the official Islam had been taken through
the programme ,,The Russian model for Muslims”, in Chechnya
Kadyrov played the role of inst itutionalizing the process known as
chechenization . The programmemainly focused on retraditionalizing society
and policies, through repudiating the extreme forms of Islam and
instilling a more patriotic spirit towards Chechnya and Russia.22As the
official m ufti of Chechnya, Kadyrov not only rebuffedAslanMaskhadov
and accused Basaev and Khattab of disseminating the extreme Islam, but
also pleaded for the imposition of federal administration in the region as
the only solution for achieving order.23This display of declarative
dependence on Moscow played a crucial part in the process of
implementing thechechenization. On one hand it justified Kremlin`s
legislative presence in combating the rebel forces, on the other, the
Chechen leader was overtly expressing his r eadiness to secure loyalty and
cooperation with Moscow.As chief federal objective in the process of
federal centralization, the chechenization was initially conceived as a project
designed to act on the territories of the least integrated federal subjects.
Nevertheless, by introducing the new consolidative programme of
vertical structures in Chechnya, Moscowset up a new approach to the
regional conflicts. Concerning insurgencies, Putin relied on confining the
task to the local regime, and gradually integrat ing the bureaucratic
structures of the region into those of the federal centre. Considering
Kadyrov`s vast prerogatives and federal incentives, the programme
meant the transfer of administrative power, provided that Chechnya
would comply with Moscow. Up un til his assassination on 9 May 2004,
AkhmedhadjiKadyrov managed to develop a strategy of absorbing the
converted rebels into his administrative system, consolidating his
position, and implicitly, secure his unofficial independence from
Moscow.
In May 2004 the chechenizationcampaignwas inherited by
Akhmed `s son, RamzanKadyrov. The centre -periphery relations between
Moscow and Chechnya remained largely the same as the new leader
inclined to observe the established system.Owing to Putin`s aversion to

22 Ibidem
23 Richard Sakwa, ,,Chechnya: A just War fought unjustly?”, in Bruno Coppieters,
Richard Sakwa, Contextualizing secession, Normative studies in a comparative pers pective, p. 180.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
127 negotiat e with separatist forces, considered the main flaws of the Russian
politics in the 1990`s, the Moscow -Grozny dialogue grew increasingly
based on personal loyalty, bilateral relations and deinstitutionalization.24
The Kremlin`s approach to this issuehas resu lted in strong dependence
on RamzanKadyrov`s regime, and conversely, in Chechnya totally
hanging on federal subsidies. Were Russia to renounce its soft -power
mechanisms, targeted on eradicating the Chechen terrorism through
backing up the local leaders, th e latter would be deprived of all incentives
to legitimize the Russian policies in the region, and also fight the
opponents of these policies.
While the ruthless tactic of suppressing the rebels fortified
Kadyrov`s position and led Russia to cease its anti terrorist operation in
Chechnya (KTO) in April 2009,25 it also has increased de
interdependence between Kadyrov and Putin, bogged down in a form of
common captivity.26 The end of operation KTO resulted in the retreat of
Russian troops from Chechnya, which co nsiderably enabled Kadyrov to
run the country freely. His coercive policies and rampant corruption,
harsh abuses and brutal measures against the rebels and civil society27or
opponents28have brought to attention the unconstitutional situation on
the territory of Chechnya as federal subject. The irony of chechenization
lays in the fact that the much coveted independence the separatist and
Islamist Chechens had fought for, was achieved in an unsolicited
manner, accompanied by substantial funds. According to Vlad imir
Putin`s declaration, between 2000 and 2010, the republics of North
Caucasus, Ingus hetia, Chechnya, and Dagestan, have been granted
roughly 800 billion rubles ($25 billio n), from which approximately 87 –
92% benefited Chechnya.29Despite their noticeable s ocial and economic
improvements, these financial transfers could not guarantee the security
and stability of the region. In 2011, the biggest unemployment rate was

24 Richard Sakwa, ,, Blowback? Chechnya and the challenges of Russian Politics”, p. 183.
25 ,,Russia Ends Operations in Chechnya”, in New York Times , www.nytimes.com,
11.I.16, 09:12.
26 Alexei Malasenko, ,,Рамзан Кадыров: российский политик ка вказской национальности”
[Ramzan Kadyrov: the Russian politician of Caucasian nationality ], Carnegie Endownment,
Moscova, 2009, p. 34.
27Tanya Lokshina, ,, Another Year of Ramzan Kadyrov ”, in Human Rights Watch , 31
March, 2009, www.hrw.org , 19.VI.2015, 09:49.
28 ,,Kadyrov and Massive Human Rights Violations”, in European Center for Constitutional
and Human Rights , www.ecchr.eu , 19.VI.2015, 9:55.
29 Anna Matveeva, ,,The Northeastern Caucasus: Drifting Away from Russia”, in
Robert Bruce Ware, The Fire Bellow . How the Caucasus shaped Russia , New York,
Bloomsbury, 2013, p. 255.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
128 registered in the North Caucasian Federal District ,3014.3% compared to
6.1% on the rest of th e Federation. The situation in Chechnya, 27.25%
was exceeded only by Ingushetya 8.9%.31Putin has never displayed an
articulate attitude towards the methods in which
RamazanKadyrovapplies the local policies. In spite of being decorated
several times for his services rendered to the Federation, the Kremlin
kept a rather neutral tone concerning the reconstruction programme in
Chechnya. Conversely, Kadyrov remained a loud and loyal supporter of
the Russian President. In December 2007, when election for State Dum a
were held in Russia, Chechnya paid its tribute by securing 99.36% of the
votes to the Kremlin`s Party, United Russia. Moreover, Kadyrov
expressed his regret after the end of Putin`s second presidential term,
which in his opinion should have been extended for life. His support for
Putin`s successor to power reconfirmed the loyalty and importance of
Chechnya in the process of federal consolidation. On 2 March 2008,
during the presidential election, Kadyrov`s Chechnya backed Dmitri
Medvedev by 88.7% of votes . VladislavSurkov, seen as one of the most
important ideologues of the Kremlin, stressed the tremendous role of
the Chechen leader in securing order in the region: „Currently, the stability
in the Caucasus relies entirely on the shoulders of people like RamzanKadyrov. As
long as we are surrounded by people like Kadyrov, we can be assured that in the
republic will govern constitutional order and all efforts will be made to secure peace,
stability, and prosperity in Chechnya ”.32The chechenization has also
materialized through positive aspects, among which the relative cessation
of military operation, a quite diluted phenomenon if compared to the
situation in Dagestan and Ingushetia. The criminality rate has been
registered at 50% lower the national level, tho ugh the terrorist attacks in
the region still remain an alarming issue. It is understandable that the
stakes for the former insurgents now holding key -positions are to
preserve the highest possible level of autonomy. In addition, not being
able to acquire full independence, the Chechens channel the federal
funds into public re construction of their country -part of the price for
instituting ,,Ramzanistan” was the rebirth of a dazzling Grozny after the
devastating wars with Russia.

30 The N orth Caucasian District is one of the 9 federal districts of Russia, founded on
19 January 2010 by detaching 6 republics and 1 region from the South Federal District.
It comprises the republics of Dagestan, Chechnya, Ingushetia, Kabardino -Balkaria,
Carachi ai-Cherkessia, North Ossetia, and Stavropol krai.
31 Anna Matveeva, ,,The Northeastern Caucasus: Drifting Away from Russia”, p. 256.
32 Richard Sakwa, ,, Blowback? Chechnya and the challenges of Russian Politics”, p.
185.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
129 In April 2011 Kadyrov was r enamed in his function for a period
of other 5 years. In means that even after the introducing the governor
elections in 2012, he will remain in power until 2016. Meanwhile, all
estimates are for Kadyrov carrying on abuses in spheres such as
legislation, t he freedom of the press, and civil rights. Elements of cult
personality were propagated at national level through a documentary
broadcasted by NTV TV channel on 6 October 2011, in conjunction
withKadyrov`s 35th birthday. Kadyrov is also among the few regio nal
leaders enjoying a national profile. His lavish lifestyle, though notorious
in the Federation, remains a poorly discussed issue, along with many
other aspects of the regime.
The federal subsidies allocated to the North Caucasus maintain a
vicious circ le without providing any sustainable solutions in the long run.
As Anna Matveeva has pointed out, Moscow`s involvement in the region
concerns only security issues, whereas the important aspects of domestic
policies are abandoned to the local leaders. Conse quently, the centre
passively witnesses the unofficial disintegration of the region.In a state
with such a pluricultural society, containing more than 150
autochtonouscultural groups, any attempts at formal prioritization, risks
the integrity of the entire system. In the same way, even if Moscow
considered the prospect of renouncing these territories, in practical
terms, the situation is still hard to envisage. The chance was missed out
on at the beginning of 1990 ’s, when out of fear of giving way to a chai n
reaction, Russia lost the dialogue with the secular movements for
independence. Currently, the region is devoid of any local, pro -national
agents to articulate any separation requisition.33Putin remains the most
anwavering partisan of supranational state, arguing that the secession of
whatever region in North Caucasus would spark off a domino effect. In
addition, the Russian President cites the risk of a new geopolitical
reconfiguration in the region: ,,They [the republics of North Caucasus] cannot
exist as independent states. In fact, they would be immediately occupied, both
spiritually and economically, by forces of the Far East or of neighbouring countries.
Eventually, they would be used as tools to destabilize Russia ”.34
At present, the experience of 1990 ’s and bloody disintegration of
Yugoslavia justify Putin`s position concerning consequences of an
eventual separation with Chechnya. Meanwhile, the Kremlin stresses the
fact that Russia represents a multicultural and multiconfessional society,
regardless h ow little attention the multiculturalism is paid to. Observing

33 Anna Matveeva, ,,The Northeastern Caucasus: Drifting Away from Russia”, p. 277.
34 Richard Sakwa, ,, Blowback? Chechnya and the challenges of Russian Politics”, p. 191.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
130
the law is the prerequisite to accomplishing the national integration,
whereas in the context of current constitutional fragmentation and
segmented regionalism, this still remains a challenge f or Russia.

Studii culturale/Cultural
Studies

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
131

INTERELAȚIA PROFESOR -ELEV -FAMILIE -SOCIETATE
PROMOVATĂ PRIN PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL
The Interelation Teacher -Student -Family -Society Promoted
through Educational Partnership

Adriana Denisa MANEA

Abstract: Modern pedagogy highlights the eficient relationship between teacher –
student -family -society as essential in reaching the educational objectives. Enhanceing trust and
reciproc respect at the level of the triangle student -teacher -parent that is concretizeid in
educational colaboration and cooperation actions. The pedagogical relation derived from the
educational praxism doesent exclude, on the contrary it assums teacher authority in the sens
of projecting, organizeing and monitorizeing the learning activit ies of the student, and in the
same time, he is the guarantor of an coparticipative manifestation of the educational actors
(school, family, society) in obtaining school performance.
Keywords: colaboration, educational partenership, positiv relations,
constructive interactions.

Cercetările științifice evidențiază importanța diferitelor instituții
în realizarea educației. Astfel, școalareprezintă principalul factor
instituțional specializat în formarea și dezvoltarea copilului; familia ca
element constitutiv primar al societății, îndeplinește alături de alte funcții
precum cea biologică, psihologică, socială, economică, culturală și pe cea
educativă; biserica în colaborare cu alte instituții precum poliția,primăria,
jandarmeria, casele de cultură și bibliotecile asigură formarea unei
personalități umane conforme cu idealul educațional al diferitelor epoci
istorice. În context european fenomenul educațional reclamă
parteneriatul școală -familie ca fiind o soluție necesară și benefică în
dezvoltarea copilului. Un studiu realizat de Paola Dusil (2012),
evidențiază carențele majore ale colaborării școală -familie înregistrate în
majoritatea țărilor din Europa : participarea părinților limitată, lipsa de
forme adecvate la nivel comunicațional familie -școală, investiții minime
în formarea de competențe colaborative la nivelul familiei și al
profesorilor. Fiind o problemă nerezolvată, relația școală -familie trebuie
privită ca un complex interrelațional ce reclamă punerea în joc a
diverselor dome nii sociale: la nivel macro (orientări sociale, ca de
exemplu, neoliberalismul, migrația), la nivel intermediar (instituții
educaționale -piețe educaționale) și micro -nivel (relațional –
comportamental, părinți versus profesori).1 Acceptând, conform studiilor

1 Paola Dusil, ,,The Family -School Relationships in Europe: A Research Review”, în
Requirements in the continuing education of teaching staff , volum 2, numãr1, 2012, p.13.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
133 din literatura de specialitate, existența unor disfuncționalități la nivelul
relației școală -familie -comunitate se impune a identifica pârghii acționale
dezirabile și generale în plan internațional. O viziune holistică, dincolo
de diferențele socio -cultu rale și legislative poate deveni operațională prin
apelul la politicieni responsabili pentru identificarea și dislocarea de
fonduri economice necesare sistemului școlar. Se impune asigurarea
evoluției relației școală -familie -comunitate pe coordonatele cola borărilor
activ-participative și autoasumate, prin gestiunea comună a
problematicilor educaționale și implementarea de strategii educaționale
eficiente.
Valorificate în planul teoriei sociologice, cercetările empirice arată
că paradigmele transmiterii inte rgeneraționale și reproducției sunt utile,
dar insuficiente pentru înțelegerea proceselor educaționale desfășurate în
familie în toată complexitatea lor. De aceea, atât la nivel european, cât și
mondial, educația în calitatea sa de ax central cu valențe certe și exclusiv
pozitive în formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității umane
este preluată în responsabilitatea statului. Școala asumă gestiunea
desăvârșirii educației fiecărui individ. Unitatea școlară poate transforma
coordonatele sale specifi ce în atuuri care să îi permită inițierea și/sau
dezvoltarea parteneriatului educațional. Pentru a asuma un asemenea rol,
școala însăși trebuie să admită la nivelul principiilor generale ca și cel al
principiilor specifice o serie de principii fundamentale : lărgirea
caracterului participativ al managementului școlar, atragerea familiei, ca
principalul partener al școlii, extinderea colaborării către toți factorii care
pot deveni sensibili față de dezvoltarea educației, sensibilizarea tuturor
categoriilor c are pot avea o relativă disponibilitate în raport cu
problemele școlii și cu susținerea sa.2
Raportat la concepția modernă asupra educației relația
pedagogică presupune lărgirea statusurilor celor doi poli, formabil și
formator, la nivelul exercitării atri butelor care facilitează cooperarea,
interrelaționarea funcțională, constructivă și eficientă dintre ei. Din
punct de vedere social, conform Maria -Jesus Cavaa, devine importantă
percepția elevilor privind colectivul de elevi și relația cu profesorii lor.
Astfel, în evaluarea performanțelor unui elev se impune a avea în vedere
nu doar performanța școlară propriu -zisă ci și nivelul de integrare socială
în colectivul de elevi (gradul de sociabilitate), calitatea relației cu
profesorul și nivelul de implicare a familiei în educația lui. Rezultatele

2 Adriana Denisa Manea, Managementul organizației școlare. Implicații ale managementului
democratic -participativ la nivelul unității școlare de tip incluziv , Cluj -Napoca, Editura Eikon,
2013, p. 157.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
134 studiului indică corelații semnificative între stima de sine și atitudinea
pozitivă față de autoritate a elevului și scara valorică formată din cei
patru factori nominalizați mai sus, respectiv: integrarea socială,
competența academică, implicarea familiei și relația profesor -elev.3
În școala contemporană parteneriatul educațional devine o cheie
a succesului pedagogic. Privit ca un concept, parteneriatul educațional
poate fi considerat drept un instrument de succes în câmpul educației, un
element facilitator al școlii incluzive datorită abordării flexibile și
transparente a curriculumului, a problemelor educative, a potențialităților
derivate. Analizând parteneriatul educațional din perspectiva atitudinii
factorilor de decizie și a actorilor ce -l implementează acesta evidențiază
respectarea principiilor democratice de colaborare și cooperare, de
interacțiune pentru realizarea scopurilor, de participare prin egalizarea
șanselor tuturor partenerilor, de toleranță și acc eptare a diferențelor.
Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează
relații de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou
cadru de dezvoltare a personalității elevului. Inițierea diferitelor proiecte
de partener iat educaționale sunt benefice atât pentru elevi, cât și pentru
toți factorii implicați (școală, familie, comunitate).
Pentru ca parteneriatul educațional să se constituie ca o soluție
reală a marilor probleme cu care învățământul se confruntă în prezent,
sunt imperios necesare următoarele acțiuni: precizarea axului valoric care
trebuie să direcționeze eforturile partenerilor; elaborarea unor strategii
coerente și pe termen lung în domeniul parteneriatului; stabilirea
direcțiilor prioritare care să unească eforturile parteneriale; precizarea
rolului asumat de diferite instituții și categorii în cadrul parteneriatului;
transformarea parteneriatului educațional într -un principiu fundamental
al oricărui demers reformator în educație.4
Efortul îndreptat către c unoașterea familiei ca partener potențial
trebuie să se orienteze către statutul pe care elevul îl are în cadrul
mediului său familial, valorile și normele pe care familia le avansează,
avantajele pe care le poate avea familia în cadrul parteneriatului dar și
beneficiile pe care aceasta, ca partener real, le aduce școlii. Toate tipurile
de specialiști cu care familia intră în contact prin copil (cadre didactice,

3 Maria -Jesus Cavaa, Amapola Povedanob, Sofia Bueelgaa, Gonzalo Musitub, ,,Analisis
psicometrico de la Escala de Ajuste Escolar Percibido por el Profesor (PROF -A)”, în
Psychosocial Intervention, numãr 24, 2015, pp. 63 -64.
4 Adriana Denisa Manea, Managementul organizației școlare, p. 155.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
135 pediatrii, medici, psihologi, juriști etc.) exercită un rol explicit sau implicit
pe lângă pări nți.5
Factorii care influențează părinții în implicarea lor în educația
copiilor țin de: cultura și nivelul lor educațional; problemele și
particularitățile specifice familiei în îngrijirea copiilor; influențele
grupurilor din care fac parte; atitudinea șc olii. Există două teorii
importante privind relația școala -familie:
a) teoria profesionalismului: consideră ca un element esențial
serviciul făcut altora, fără a gândi la avantaje personale; criteriile
acestei teorii sunt: competența, servirea clienților, un cod de etică
profesională;
b) teoria schimbului -consideră acțiunea umanã în funcție de un
câștig personal; se consideră privilegii tradiționale ale
profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat, o
competiție restrânsă.6
Cu referire la relați ile dintre școală și autoritățile locale, se
înregistrează o mare varietate de situații, datorită unui complex de factori
care țin atât de trăsăturile celor două instituții în fiecare caz concret, cât și
de elementele specifice contextului social actual. Î n acest context, în
cadrul relațiilor dintre unitățile școlare și autoritățile locale pot apărea
disfuncții generate de carențe ale legislației în vigoare, de lacune ale
mecanismelor de comunicare interinstituțională, de apariția unor blocaje
în comunicare a interpersonală sau vicii ale sistemului de informare, de
presiunea problemelor curente, sisteme atitudinale anacronice sau de
lipsa efectivă a resurselor financiare și materiale disponibile. Pentru a se
constitui ca un factor cheie în cadrul parteneriatu lui educațional la nivelul
comunității, relația dintre școală și autoritățile locale trebuie să se sprijine
pe reciprocitatea intereselor și pe sprijinul mutual.
Centrat pe stabilirea unui echilibru între cererea și oferta
educațională, parteneriatul dintr e școală și agenții economici poate avea
un impact semnificativ, din perspectiva dezvoltării personale a elevilor și
a inserției socio -profesionale a viitorilor absolvenți. Ca urmare a
acumulării de informație, de experiență și de expertiză la nivelul unor
organizații cu caracternon -guvernamental, acestea dispun de un potențial
notabil care poate și trebuie valorificat în cadrul parteneriatelor
educaționale. Pornind de la finalitățile comune, parteneriatul dintre

5 Emilia Băran -Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio -pedagogică, București, Editura
Aramis, 2004.
6 A se vedea: http://articole.f amouswhy.ro/importanta_colaborarii_scoala -familie –
societate/ , www.referat.ro/referate…/ relatia _scoala _familie _societate .html.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
136 unitățile de învățământ și organizațiile non guvernamentale poate aduce
școlii beneficii care țin de valorificarea potențialului de care dispun acești
parteneri în domenii cum ar fi identificarea nevoilor de educație la nivel
comunitar, pregătirea resurselor umane implicate în educație, educația și
consilierea adulților, promovarea intereselor și a drepturilor copiilor și
adolescenților, atragerea și alocarea resurselor materiale și financiare,
identificarea și atragerea unor parteneri, construirea și derularea
parteneriatelor, promovarea imaginii ins tituționale la nivelul diferitelor
medii sociale.7
În România, conform Legii educației naționale nr. 1/2011,
părinții sunt considerați parteneri principali și beneficiari ai procesului de
învățământ.8 Practica indică, în școlile de masă, dar mai ales în ș colile din
medii dezavantajate existența unor bariere culturale, psihologice și sociale
care blochează nu doar colaborarea dintre școală -familie -comunitate
(SFC) în interesul copiilor, dar de multe ori și o comunicare minimală
între acești actori. Un rol cheie în procesul de coagulare a interacțiunilor
SFC revine serviciilor de consiliere educațională prin rețeaua de centre și
cabinete de asistență psihopedagogică.
În concluzie, putem afirma că parteneriatului educațional este o
formă de expresie a interre laționărilor instituționale și care promovează
relațiile funcționale și constructive la nivelul triadei școală -familie –
societate în beneficiul copilului. Materializat într -o formă de comunicare
eficientă, cooperare și colaborare parteneriatul educațional e vidențiază și
susține unitatea de cerințe, valori, principii, decizii și acțiuni educative la
nivelul factorilor educogeni.

7 Adriana Denisa Manea, Managementul organizației școlare, p. 160.
8 Speranța Țibu, Delia Goia (coordonatori), Parteneriatul sco ala-familie -comunitate ,
București, Editura Universitară, 2014.

DEZVOLTAREA INTELIGEN ȚEI PRE ȘCOLARILOR ȘI
ȘCOLARILOR MICI
The Development of the Preschools and Primary School Students
Inteligence

Emilia -Sanda C ÎRCEIE

Abstract: Developing inteligence and compet ences at the presc hools and primary
school students relfelcts an increase in the educational quality both at the microsystem level as
well as the macros ystem. The education providerat the level of the school unitis actively involved
in the process of strenghtining institutional capacity to develop on one side the intelegince at
primary students and on other side to decisive contribute in forming key comp etences in the
field of integrated learning: comunicaing in romanian language, mathematics and exploring
the environment, music and movement, visual arts and practical abilities and personal
developement.
Keywords: multiple inteligence, competence, eur istic conversation.

Analizate în cadrul unui domeniu de interven ție pentru cre șterea
calită ții educa ției, rezultatele de excep ție ob ținute de unii dascăli în
dezvoltarea inteligen ței la școlarii mici ar trebui procesate, apoi preluate
de Ministerul Educa ției Na ționale și introduse în Curriculum -ul la decizia
școlii, în Curriculum -ul învă țământului pregimnazial sau chiar în
trunchiul comun. În centrul aten ției este no țiunea numită inteligen țăși
metodele care dezvoltă tipurile acesteia, complet eludat e în documentul
,,Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învă țare pentru formarea
competen țelor cheie la școlarii mici. Program de formare continuă de tip
blend learning pentru cadrele didactice din învă țământul primar ”.1 În
acest document ministerial sunt omniprezente competen țele, considerate
ansambluri structurate de cuno ștințe, abilită ți și atitudini dezvoltate prin
învățare, ce permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau
a unor probleme generale, în div ersecontexte particulare.
Complementară competen țelor în actul educativ, inteligen ța este definită
în unele dic ționare ca o facultate de a descoperi proprietă țile obiectelor și
fenomenelor înconjurătoare și a rela țiilor dintre acestea, dublată de
posibilit atea de a rezolva probleme noi. În plus, inteligen ța apare, în alte
dicționare, atât ca fapt real, cât și ca unul poten țial, atât ca proces, cât și
ca atitudine sau capacitate de a inova și inventa în situa ții inedite, atât ca
formă și atribut al organizăr ii mintale, cât și a celei comportamentale.

1***, Suport de curs, Contract POSDRU/87/1.3/S/63113, Beneficiar: MEN, Editura
ICOS, 2013.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
138 Analiza porne ște de la faptul că fiecare școlar mic care urmează
traseul grupa mare, clasă pregătitoare, clasa I, trebuie să ob țină într -un
mod calculat și inteligent un set de competen țe cheie în domeniile de
interes științific. În vederea pregătirii copiilor pentru a face fa ță
provocărilor lumii moderne, școala văzută de noi ca o institu ție a ideilor
valoroase trebuie să pună un accent deosebit pe dezvoltarea inteligen ței
copiilor, asociată cu formarea la ace știa de competen țe, atitudini
transversale și transferabile: ,,Succesul în via ța personală, profesională și socială e
dat tocmai de capacitatea de a ie și din cutia disciplinară, de capacitatea de a realiza
conexiuni care să conducă la realizarea eficientă a problemelor concrete ”.2
Însă, urmărind exclusiv dezvoltarea de competen țe, neglijând
stimularea tipurilor de inteligen țe identificate la școlarii din învă țământul
primar, școala ar direc ționa instruirea micilor copii doar spre rezolvarea
automată a unor p robleme. Ca atare, scos dintr -un context instructiv
cunoscut, bazat exclusiv pe competen țe, micul școlar ar fi pus în
dificultatea de a nu rezolva situa ții-problemă. Însă, dezvoltarea
inteligen ței copiilor mici, sarcina majoră a școlii actuale, presupune
dezvoltarea capacită ții de a găsi solu ții originale. Acestea pornesc de la
opera țiunea de a transfera spontan, rapid și eficient, informa ții de la o
disciplină la alta, ob ținând capacitatea de a sintetiza și de a aplica
cuno ștințe, de a forma deprinderi, c ompeten țe acumulate prin studierea
diverselor discipline în vederea rezolvării unor situa ții problemă.
Legătura dintre dezvoltarea inteligen ței și a competen țelor este
obligatorie în rezolvarea situa țiilor problemă, fiecare dintre ele
constituind o solu ție insuficientă în abordarea lor, obligând la o
propunere sinergică în vederea rezolvării lor.
Inteligen ța nu este doar un dat nativ, ci aceasta poate să se
dezvolte prin diferite jocuri, prin diferite circumstan țe create prin joc,
prin problematizări și diverse activită ți, dar, mai ales, prin conversa ții
euristice. Prin intermediul acestora pre școlarii și școlari mici sunt pu și să
rezolve diverse probleme sau să creeze ei probleme altora pentru
înțelegerea, clarificarea, rezolvarea și însu șirea de noi inf orma ții. Ca atare,
conversa ția euristică este un procedeu metodologic modern care serve ște
la ob ținerea unor cuno ștințe noi și se aplică metodelor descoperirii și ale
inven ției. Aplicarea acestei metode aduce satisfac ții deosebite școlarului
mic care devine parte activă a procesului educativ, etalând capacitatea

2Apud ,, Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea
competențelor cheie la școlarii mici . Program de formare continuă de tip „blend
learning” pentru cadrele didactice din învă țământul primar”, Suport de curs , Contract
POSDRU/87/1.3/S/63113, Editura ICOS, 2013, p. 4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
139 acestuia de a gândi și de a opera în rezolvarea situa țiilor-problemă noi.
Acest aspect apar ține gândirii logice, constituind o etapă superioară, o
treaptă esen țială a procesu lui de învă țare. Descoperirea solu țiilor
constituie o satisfac ție specifică vârstei școlarilor mici ale căror acte de
voluntariat sunt mai mari decât ale celorlal ți elevi.
Ca rezultat al aplicării conversa ției euristice se manifestă
dezvoltarea capacită ții creatoare a elevilor mici și îmbunătă țirea tehnicii
inova ției acestora de tip intelectual, anume de a distinge, de a face
diferen țieri între situa ții, lucruri și procese diferite. Pentru a explica
procesul de dezvoltare a diferitelor tipuri de inteligen ță identificate nu
numai la pre școlari și școlari mici recurgem la limba latină, știința
umanistă care, după propriile afirma ții ale lui Mircea Eliade, Eugen
Ionescu și Emil Cioran, le -a ordonat gândirea și le-a dezvoltat capacitatea
intelectuală. Cele mai mari personalită ți ale culturii române a căror
dimensiune intelectuală este recunoscută în întreaga lume au apreciat
rolul acestei științe umaniste în disciplinarea propriilor min ți prin
organizarea, claritatea și forța sintetică a mesajelor diverse.
Dezvoltarea inteligen ței este un proces de durată, în care sunt
implicate procesele a trei verbe docendi ale căror con ținuturi și capacitate
de sinteză specifică limbilor clasice este mai mare decât în limbile
moderne: intellegĕre , discĕre și docēre . În prima fază, verbul intellego, intellegĕre,
intelexi, intelectum ale căror forme au pătruns în limba română ori prin
filieră franceză, ori prin împrumut direct din latină: înțelegere , respectiv
intelect , ultimul provenit din supinul latinesc intelectum , con ținut care
trimite la în țelegerea faptelor, situa țiilor, fenomenelor, proceselor supuse
analizei. A doua fază a procesului de dezvoltare a inteligen ței este
reflectată de con ținutul verbului latinesc disco, discĕre, didici, discitum , care
pune micul actant al procesului educativ în fa ța acțiunii de a afla , apoi de a
învățași de a cunoa ște bine fenomenele, lucrurile, situa țiile și procesele
analizate comparativ și în detaliu. Faza a treia a procesului de dezvoltare
a inteligen ței corespunde con ținutului verbului latinesc doceo, docēre, docui,
doctum , care semnifică competen ța a-lînvăța pe altul. Ca dovadă a abilită ții
transmiterii informa ției și a punerii ei în aplicare, asociată cu subtilitatea
necesară stimulării curiozită ții celorlal ți, pricep erea și competen ța de
rezolvare a problemelor, micul școlar devine doctus , un învă țat și un
învățător în același timp. Astfel, micul școlar este dirijat subtil de pedagog
de a nu deveni un doctus cum libro , adică unsavant cu cartea în mână , unul care
nu ex primă idei proprii și care se erijează într -un învă țat, ce utilizează
emfatic ceea ce a aflat din alte căr ți și a memorat fără discernământ, când

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
140 se știe că parada de erudi ție nu are de a face cu pasajele re ținute și
nefiltrate logic de un astfel de citoma n înveterat.
Tot atât de periculos ca mesajul dictonului doctus cumlibro sunt
utilizarea excesivă a calculatorului, jocul pe calculator sau telefon care
dezvoltă o dependen ță improprie oricărui tip de inteligen ță, dependen ță
ce obstruc ționează dezvoltarea acesteia, demonstrată prin elaborarea
opiniilor proprii ce presupun o socializare reală și o competi ție cu ceilal ți.
Ori, accentuarea unui anumit tip de inteligen ță se poate face cu anumite
tehnologii selectate de profesori și complemen tare metodelor tradi ționale
sau inovatoare. Este vorba de tehnologii care atrag prin ingeniozitate,
culoare sau sunet, și obligă micii școlari la o comunicare și o competi ție
cu ceilal ți, nu la o interiorizare individuală și la un consum neuronic
inutil. A stfel că învă țatul cu ajutorul tehnologiei este un proces extrem de
activ și interactiv, când e folosit adecvat dezvoltării inteligen ței copiilor.
Ca dovadă a importan ței socializării și a declan șării unei
competi ții favorabile dezvoltării inteligen ței est e con ținutul altui dicton
latin din sfera procesului de învă țare: Docendo discitur , cu semnifica ția:
Înveți învă țând pe al ții. ce include o caracteristică esen țială a actului de
dezvoltare a inteligen ței, spontaneitatea, și trimite la ineditul și rapiditatea
de a găsi o rezolvare la o situa ție dificilă. Maxima omonimă celei
anterioare: Disce ut doceas ! cu sensul: Învață pentru tine ca să înve ți pe altul!
asociază cantitatea și calitatea informa țiilor asimilate în timp cu
inteligen ța de a le transmi te altora, informa ții care la rândul lor ar
constitui o tehnică de stimulare dirijată a creativită ții fie individuale, fie în
special în grupe. Este ceea ce astăzi numim brainstorming, fenomen
specific dezvoltării fiecărui tip deinteligen ță.
Teoria intelig enței multiple, aplicată în studiul de fa ță, a fost
inițiată de renumitul profesor universitar de la Universitatea Harvard, dr.
Howard Gardner, în anul 1983 .3 Acesta identifică, în final, 9 tipuri de
inteligen ță, adăugând celor 8 tipuri ini țiale un al 9 -lea controversat:
inteligen ța spirituală sau existen țială.4 Conform teoriilor despre inteligen ță,
analistul american sus ține că există oameni cu capacită ți și abilită ți
deosebite, care nu ar avea rezultate prea bune la testările clasice ale IQ –
ului (coeficientul de inteligen ță). Drept consecin ță, no țiunea tradi țională
de inteligen ță bazată pe IQ are limitele ei, propunând mai întâi șapte
tipuri de inteligen ță, la care ulterior adaugă treptat alte două, acoperind
cu o paletă mult mai largă intel ectul uman. Această clasificare permite
cunoa șterea de către educator a fiecărui pre școlar și încadrarea acestuia

3www.opinii md/articol/ 1829/7 t ipuri de inteligență: Profesorul Howard Gardner.
4www. familie -relații.acasă.ro/dezvolare personală -54/cele nouă tipuri.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
141 unui anumit tip de inteligen ță, care prin exerci ții bine alese ar putea
contribui la dezvoltarea inteligen ței cu care acesta este înzestrat nativ.
Tipurile de inteligen ță și domeniile unde inteligen țele pot fi identificate,
coincid cu disciplinele studiate în clasa pregătitoare, clasa întâi și clasa a
doua, constituite ca bază a învă țării integrate: Comunicare în limba română,
Matematică și explorarea mediului, Muzică și mișcare, Arte vizuale și
abilită țipractice, Dezvoltare personală. Acestea permit atât identificarea tuturor
tipurilor de inteligen ță individuală, cât și preconizarea metodelor și
tehnologiilor selectate pentru dezvoltarea acest eia.
Drept consecin ță, cunoa șterea individualită ții celui care
beneficiază de educa ție în ciclul primar și pre școlar, constituie premisa
oricărei ac țiuni de dezvoltare a inteligen ței acestora în func ție de tipul
predominant. În activită țile de consiliere micii elevii ar putea fi
direc ționați spre o categorie de activită ți, implicite sau explicite, propuse
să se desfă șoare bidimensional în timp și spa țiu școlar și extra școlar,
aceste activită ți urmărind dezvoltarea tipurilor de inteligen ță nativă,
pregătind micul elev pentru via ță. Cunoa șterea individualită ții elevilor
presupune interconectarea actului instructiv școlar cu cel extra școlar, cu
analiza psihologică, pedagogică și socială a acestora.
Teoria inteligen țelor multiple presupune încadrarea fiecărui e lev
exclusiv unui anumit tip de inteligen ță predominant, cum ar fi:
1) inteligen ța verbală și auditivă ; 2) logică sau matematică și rațională ; 3) muzicală
și ritmică ; 4) vizuală șispațială; 5) cinetică ; 6) interpersonală ; 7) intrapersonală ; 8)
naturistă ; 9) spirituală . În primul rând, abilitatea de a vorbi, a scrie, a
învăța limbi noi, apoi de a stăpâni gramatica, cu morfologia și sintaxa,
precum și talentul înnăscut al școlarului mic denotă inteligen ța verbală .
Aceasta se poate identifica și dezvolta în cadrul disciplinei Comunicare în
limba română , studiul acestei discipline fiind început în clasa pregătitoare,
continuând până în clasa a II -a și asigurând, prin apelarea la inteligen ța
verbală a elevilor, o dezvoltare progresivă a competen țelor, prin
valorificarea experien ței specifice vârstei, prin accentuarea dimensiunilor
afectiv atitudinale și acționale ale formării acestora.
Micii elevi dota ți cu inteligen ță verbală și auditivă doresc ca lumea
din exteriorul lor să fie reprezentată pri n senza ții auditive. Învă țământul
actual recurge la acest tip de inteligen ță, considerând că informa țiile
trebuie auzite pentru a fi asimilate. Pe lângă metodele clasice care pot
accentua inteligen ța verbală, tehnologia multimedia cu noi programe ca
„Wings of Leraning”, „Muppet Slate” permit școlarilor mici să redacteze
sau să insereze grafice gen rebus în texte. Alte programe de la Microsoft,

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
142 precum „Pine Artist and Creative Writer” fac posibilă scr ierea cuvintelor
de diferite mărimi, acompaniată de diferite efecte sonore.
În al doilea rând, atuul celor care se simt confortabil printre
numere și deduc ții logice trimite la inteligen ța logică sau matematică și
rațională . Programa școlară actuală pentru disciplina Matematica și
explorarea mediul , pune în plan secund dobândirea de cuno ștințe cu scopul
informării, a șezând pe primul loc conceptele cheie și instrumentele cu
care elevii vor surprinde inteligent și distinctiv specificitatea fiecărui
domeniu. M icii elevi dota ți cu inteligen ță logică se descurcă foarte bine
cu simboluri și reprezentări grafice. Programa actuală destinată celor
două domenii facilitează o abordare integrată a conceptelor specifice
domeniilor Matematică și Științe ale naturii , demer suri metodice ce asigură
dezvoltarea unei inteligen țe logice. Dezvoltarea capacită ții acestui tip de
inteligen ță se poate ob ține prin rezolvarea unor jocuri logice, învă țarea
unui limbaj de programare sau chiar activită ți practice care au o
componentă logică esen țială: tricotatul. Pe lângă metodele clasice pot fi
utilizate tehnologii care măresc inteligen ța logico -matematică, precum
apreciatul program „Milie ’s Mathouse” de la Edmark ’s, care introduce
numerele și conceptele matematice copiilor pre școlari sau de la școala
primară.
Astfel că, micii școlari sunt familiariza ți cu conceptele matematice
importante, operând cu animale sau insecte vorbitoare. În vreme ce ei
cercetează și descoperă secretele jocului, înva ță despre numere naturale,
forme geometrice , felurite mărimi, diverse tipare și rezolvarea de situa ții-
problemă. În plus, pentru elevii din întregul ciclu primar, un alt program
numit „Math and More” de la IBM prezintă elevilor tipare, rela ții,
geometrie, probabilită ți și statistică prin intermedi ul unor materiale listate
sau video foarte incitante.
În schimb, școlarii mici, sensibili la sunete, ritmuri, note muzicale,
fie că ne referim la strofe și refrenuri, fie la simfonii, sunt înzestra ți cu un
talent muzical, adică cu inteligen ță muzicală și ritmică . Prin urmare, ace știa
au o percep ție fină a ritmului, sim țind nevoia să găsească ritm în orice și
să înțeleagă muzica legată de evenimentele esen țiale ale vie ții sale. Pentru
a dezvolta inteligen ța muzicală pre școlarilor și școlarilor mici, este
necesar să le mărim orizontul muzical, punându -i, pe de o parte, să
asculte genuri cât mai diverse, pe de altă parte, să -și exerseze calită țile
vocale prin mini activită ți muzicale de tip karaoke. În sprijinul dezvoltării
inteligen ței muzicale pot fi momente le de lini ște, când școlarul
mic/pre școlarul este pus să asculte cu aten ție toate sunetele ambiante. Ca
tehnologie care amplifică inteligen ța muzicală este programul

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
143 „Musicland”, care permite copiilor să compună muzic ã imediat prin
manipularea notelor și a grafiilor conceptelor muzicale ale calculatorului.
Programul permite ca elevul să deseneze o formă pe ecranul
calculatorului pentru a o transforma în nota ție muzicală. Micul elev poate
colora după aceea notele, cu diferite culori pentru diferite instrumen te,
după care calculatorul redă sunetul stilizat.
Comparativ cu elevii dota ți cu tipurile de inteligen ță descrise
anterior, școlarii mici, înzestra ți cu o inteligen ță vizuală și spațială evidentă
sunt u șor de identificat întrucât pot fi supu și următoarelor opera ții: pot
să-și imagineze, să în țeleagă și să reprezinte vizual concepte geometrice și
spațiale. Cei care posedă acest tip de inteligen ță vizualizează foarte clar și
simt nevoia să -și reprezinte mental realitatea.
Copiii și elevii mici, id entifica ți cu inteligen ță spa țială, au un
deosebit sim ț al direc ției foarte bine dezvoltat, având o coordonare foarte
bună a mi șcărilor și o memorie vizuală deosebită. Dezvoltarea acestui tip
de inteligen ță se face prin rezolvarea unor puzzele -uri sau labirinturi și
prin modelarea plastelinei. În plus, școlarii mici dota ți cu inteligen ță
spațială pot fi pu și să rearanjeze cumpărăturile în saco șe, pot fi numi ți
drept ghizi pe trasee mai lungi în timpul drume țiilor și al excursiilor.
Printre noile tehnologii care măresc inteligen ța vizual -spațială se află
realitatea virtuală. Aflată la început de drum, această lume generată de
calculator prezintă metode de învă țare memorabile în noi dimensiuni
pedagogice. Ca i lustrare a contribu ției realită ții virtuale oferim metoda
prin care un elev este dotat cu o cască care con ține un monitor, că ști și o
mănu șă electrică.5Acest echipament poate fi conectat la un calculator
care dirijează coordonarea intrării senzoriale cu mi șcarea fizică.
Calculatorul monitorizează loca ția mâinii cu mănu șa, creând experien țe
reale. Astfel că unul dintre primele programe a permis jucătorului să se
plimbe pe strada Aspen, să vadă împrejurimile și chiar să modifice
anotimpurile anului. Ajungând la col ț, elevul s -a putut întoarce la stânga
sau la dreapta pentru a explora împrejurimile.
În compara ție cu inteligen ța vizuală și spa țială, inteligen ța
kinestezică sau cinetică , întâlnită, mai ales, la atle ți, actori, chirurgi și pilo ți,
este identificată la școlarii mici care î și coordonează bine mi șcările
corpului. Acest tip de inteligen ță este specifică școlarilor mici atra și de
lucrul direct cu lemnul. Posesorii acestui tip de inteligen ță au nevoie în
timpul procesului de învă țare d e a atinge și a manipula anumite obiecte.
Apelând la jocuri ei ob țin rezultate bune la învă țătură, întrucât au nevoie
și de mi șcare la nivel mental. Capacită țile acestui tip de inteligen ță se pot

5www. referat. clopotel. ro/tipuri de inteligen ță , p. 4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
144 dezvolta prin dans, mersul pe bicicletă, prin diverse sportu ri, precum și
prin exerci ții yoga.
Pe lângă metodele tradi ționale, dezvoltarea inteligen ței se poate
face prin jocuri video, în care dăruirea micului elev jucător este totală, iar
răspunsul fizic al acestuia este extrem de provocator. Jocuri ca „Pong” și
„Breakout” demonstrează atrac ția pentru acest tip de tehnologie.
Ulterior, „Tetris”, proiectat de matematicianul rus, cercetător în
domeniul inteligen ței artificia le, Alexei Pajitov a atras micii școlari prin
obliga ția de lua rapid decizii, prin impunerea u nei coordonări ochi -mână,
odată cu tastarea rapidă a ipotezei. În mod sigur, acest fel de provocări la
acțiune „la pachet” contribuie la captivarea elevilor, care în altă
circumstan ță n-ar fi aten ți la ore, chiar dacă sunt înzestra ți cu acela și tip
de gândire spa țială și logică.
Pe lângă celelalte tipuri de inteligen ță prezentate, inteligen ța
interpersonală , specifică bunilor manageri, este prezentă la acei școlari mici
care etalează calită ți de buni lideri, având capacitatea de a organiza și a
motiva colegii în spiritul activită ților preconizate a se desfă șura. Ca
urmare a identificării școlarilor cu inteligen ță interpersonală, activitatea
educatorului devine deosebit de complexă. Rolul acestuia este de a stabili
sarcini clare celor dota ți cu inteligen ță interpersonală, dar și de a cuprinde
acțiuni și demersuri care urmăresc obiective și sarcini educa ționale
destinate dezvoltării acesteia. Odată ale și sau numi ți manageri ai clasei,
școlarii mici, dota ți cu inteligen ță interpersonală reu șesc să unească
colectivul de elevi și să-i dirijeze cu o u șurință incredibilă în activită ți
colective. Ace știa se implică în proiecte de grup, men țin contactul cu
colegii lor și înva ță foarte bine în echipe. Elementul esen țial al acestui tip
de inteligen ță este comunicarea, absolut necesară unui lider obligat să
poarte negocieri de succes.
Dezvoltarea acestui tip de inteligen ță se face prin ascultarea cu
răbdare a celor din jur. Explica țiile unui coleg cu privire la un concept
nou sau povestirea unei întâmp lări cu o intrigă bogată și redarea acesteia
detaliată și nuan țată, însă cu ajutorul unui vocabular u șor diferit
constituie exerci ții eficiente pentru dezvoltarea inteligen ței
interpersonale.
Întâlnită la scriitori, filosofi, psihologi și teologi, intelige nța
intrapersonală poate fi definită la școlarii mici ca o capacitate deosebită a
acestora de a -și explora propriile emo ții și motiva ții, într -un mod
obiectiv. Inteligen ța intrapersonală este specifică singuraticilor afla ți
mereu în medita ție, fiind specifică celor care aleg să gândească în mod
diferit și să iasă în mod ostentativ din tiparele societă ții pentru a reflecta

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
145 singuri, ei cu sine. Ace ști mici școlari, dota ți cu inteligen ță intrapersonală,
simt nevoia de a sta singuri și de a gân di profund pentru a în țelege totul.
Cerin ța expresă a acestor elevi este ca în jur să fie lini ște și să nu
fie deranja ți. Ca urmare a acestui fapt, dezvoltarea acestui tip de
inteligen ță porne ște de la dictonul latin: Nosce te ipsum !, adică Cunoa ște-te pe
tine însu ți!.În acest scop, educatorul pune micul școlar să rezolve câteva
teste de personalitate specifică vârstei sale. Apoi, îl poate dirija să scrie, în
propozi ții clare și simple, un jurnal și să mediteze asupra memoriilor sale
în așa fel încât să fie cât mai aproape de propriile gânduri și sentimente.
În schimb, inteligen ța naturistă întâlnită la mici școlari este dovedită
fie de talentul deosebit la grădinărit, fie de u șurința acestora de a
comunica foarte bine cu animalele sau chiar de a le dresa și îmblânzi.
Dezvoltarea inteligen ței naturiste poate fi dirijată de educator prin
creșterea sensibilită ții față de natură, prin practicarea grădinăritului,
începând de la îngrijirea câtorva ghivece. Referitor la îmbunătă țirea
comunicării cu animalele, micul școlar poate fi îndrumat pentru a deveni
voluntar la un centru de îngrijire a animalelor abandonate. Aprofundarea
cuno ștințelor despre clasificarea speciilor de plante și animale contribuie
la stimularea inteligen ței naturiste.
Întrucât cel de al 9 -lea tip de inteligen ță, cea spirituală sau
existen țială nu este asociată cu o anumită specializare a creierului acesta
este contestat de psihologi și pedagogi. Însă s -a dovedit , prin studii
medicale , că rugăciunea și medita ția pot ameliora comunicarea între
părțile componente ale creierului. Acestea mic șorează fluxul sanguin
către lobii parietali, fapt ce dirijează micul școlar spre percep ții subiective
referitoare la timp și spa țiu. Stimularea inteligen ței spirituale poate fi
dirijată de profesorul de religie prin familiarizarea micilor școlari cu
sisteme religioase și filosofice cunoscute și prin discu țiile referitoare la
descoperirile copiilor dota ți cu această inteligen ță spirituală, discu ții
desfă șurate cu semenii lor interesa ți de aceste subiecte.
În concluzie, procesul instructiv -educativ desfășurat la nivelul
clasei pregătitoare, clasa I și clasa a II -aeste necesar să fie centrat, în
primul rând, pe identificarea tipului predominant de inteligen ță al fiecărui
elevși utilizarea de metodologii speci fice, de tehnologii adecvate acelui tip
de inteligen ță. În al doilea rând, centrarea pe competen țe ne așteptăm să
contribuie sinergetic la fixarea dimensiunii ac ționale a cadrului didactic,
respectiv la alegerea de strategii didactice adecvate formării pe rsonalită ții
elevului din ciclul primar. Inteligen ța și competen ța școlarilor mici
accentuează rolul esen țial al școlii în dezvoltarea societă ții, respectiv
pregătirea viitorilor cetățeni competen ți și responsabili, care pot astfel să

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
146 devină oameni de știință, exploratori, manageri sau consilieri ai acestora,
practicieni eficienți, buni cetățeni într -un proces economic în plină
evolu ție.

ASPECTE PRIVIND MOTIVAȚIA PENTRU ÎNVĂȚARE LA
VÂRSTA ADULTĂ
Aspects regarding the Learning Motivation at the Adult Age

Delia MUSTE

Abstract: The last decades have been marked by successive series of transformations
in what regards the general perception upon the learning phenomenon during the whole life,
Long life learning becoming a key -concept in shaping the values and the civic and social
competences. The active implication of the adults in the learning act represents a compulsory
condition when we intend to achieve successfully a cognitive activity and not only. At the
fundament of the proper functioning of the human being we can identify th e motivation,
independently of the realized activity or of the level of knowledge of the person that makes an
effort for realizing that activity. Each action must be completed by a well -defined motivational
support, on the contrary one being on the verge o f experimenting the failure. Whether we take
into consideration the age of the person that is learning or not, the conditions of the learning
process are generally available rules; what changes, however, consists of the modalities of
bringing the student t o the learning activity, and also the conditions of the affective implication
in the instructive -educational process.
Keywords: adults, long life learning, motivation, affective implication.

Ultimele decenii au fost marcate de serii succesive de schimbări
în ceea ce privește percepția generală asupra fenomenului de învățare pe
parcursul întregii vieți, Long life learning devenind un concept cheie în
formarea valorilor și competențelor civice și sociale. Comunicatul emis
de Comisia Europeană în anul 20061 privind acest fenomen , reprezintă
un marcant reper în ceea ce privește evoluția ulterioară a percepției
generale asupra ideii de învățare la vârsta adultă.
Astfel, implicarea activă a adulților în actul învățării reprezintă o
condiție obligatorie atunci cân d intenționăm să desfășurăm cu succes o
activitate de natură cognitivă și nu numai. Cu toate acestea, găsirea unor
soluții concrete de creștere a nivelului de motivare se realizează
diversificat, în funcție de grupul țintă căruia ne adresăm.
La baza funcți onării optime a ființei umane stă motivația,
indiferent de activitatea desfășurată sau de nivelul de achiziții ale celui
care depune efort în realizarea sa. Orice acțiune trebuie completată cu o
susținere motivațională bine realizată, în caz contrar putând u-se ajunge
cu ușurință la experimentarea insuccesului.
Indiferent de vârsta pe care o are cel care se instruiește, condițiile
învățării sunt legi universal valabile; ceea ce se modifică, însă, sunt

1http://eur -lex.europa.eu/legal – content/EN/TXT/?uri=celex:32006H0962.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
148 modalitățile de atragere a cursantului înspre activitatea de cunoaștere,
precum și cele de implicare efectivă în procesul instructiv -educativ.
Cunoscând faptul că motivația pentru învățare reprezintă o formă
particulară a motivației, ce poate fi analizată în raport cu aspectele
cognitive ale dezvoltării umane ș i cu eficiența procesului de cunoaștere,
considerăm absolut necesară atenta supraveghere a condițiilor în care
adulții învață, deoarece factorii declanșatori ai actului de cunoaștere
precum: nevoia de a ști mai mult, interesele cognitive, motivele învățări i
suferă modificări o dată cu vârsta.
Definită ca ,,activitate organizată de cadrul didactic, în scopul obținerii de
schimbării comportamentale la nivelul personalității celui care învață, prin
valorificarea capacităților de achiziționare de cunoștințe, de formare de deprinderi și
atitudini cognitive” ,2 învățarea școlară reprezintă un aspect esențial al
procesului instructiv -educativ. Înțelegerea mecanismelor care stau la baza
acestei învățări a suscitat interesul numeroșilor cercetători, tocmai
datorită im portanței pe care acest act o are în dezvoltarea umană.3
Cu toate că formele motivației pot migra într -o direcție sau alta,
în raport cu tipologia specifică,4 vârsta participanților reprezintă un
criteriu de opțiune pentru una din ele, criteriu de care tre buie să ținem
cont. Cunoașterea, în sine, presupune efort, implicare în experiențe noi,
achiziții diversificate, experiențe neașteptate, dar și reconsiderări
permanente ale achizițiilor preexistente.5
Problematica legată de modul în care adulții învață nu reprezintă
o preocupare recentă, încă de la jumătatea secolului trecut existând
direcții strategice urmărite de specialiștii în domeniul educațional. Prima
abordare în domeniu îi aparține lui Malcom Knowles,6 care diferențiază
modalitățile de învățare spe cifice adulților de cele deja destul de
cunoscute ale copiilor. Teoriile lui, alături de cele ale lui Raymond J.

2 Miron Ionescu, Instrucție și educație, ediția a III -a, Arad, Editura Universității de Vest
,,Vasile Goldiș”, 2007.
3 R. J. Wlodkowski, Enhancing adult motivation to learn. Third edutio n, Jossey -Bass, USA,
2008.
4 D. Schunk, P. R. Pintrich, J. Meece, Motivation in education. Theory, research and
applications , London, Pearson Education Ltd., 2010.
5 Delia Muste, Stimularea motivației la elevi prin intermediul unui program educațional specific ,
Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012.
6 M. S. Knowles et al, Andragogy in Action. Applying modern principles of adult education , San
Francisco, Jossey Bass Publishers , 1984.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
149 Wlodkowski7 reprezintă baza celor mai multe dintre teoriile actuale
privind educația adulților.
Astfel, Knowles evidențiază câteva caracteristi ci ale învățării la
vârsta adultă:
-scăderea nevoii de îndrumare permanentă în timpul studiului;
-accent pe relevanța informațiilor primite și pe raportul acestora
cu nevoile de formare profesională;
-evidențierea valențelor practice ale cunoștințelor dobândite în
cadrul procesului de instruire;
-nevoia de exprimare liberă a opiniilor bazate pe experiența
anterioară;
Adulții care învață sunt deținătorii unei experiențe de viață sau
profesionale net superioară și dețin abilitatea de a compara în manieră
critică credințele proprii cu experiențele deja trăite. Studii de specialitate
axate cu precădere pe identificarea modalităților de activizare a adulților8
arată că cursanții au ca motiv principal de participare nevoia de a -și
îmbunătăți bagajul informațio nal deținut atât în scopul exercitării
meseriei pe care o au, cât și în scopul reprofilării profesionale. Vorbim,
astfel, de predominanța motivelor interne, care stau la baza exercitării
actului învățării.

Motivație și motiv în învățare la vârsta adultă:

Dat fiind faptul că la vârsta adultă structurile psihice sunt deja
foarte bine consolidate, efortul de învățare este privit ca o acțiune de
reorganizare și restructurare a conținuturilor dobândite iar latura
teoretică a cunoașterii se îmbină cu ușurință c u cea pragmatică. Din
punct de vedere afectiv, constatăm o responsabilitate accentuată privind
implicarea în actul învățării, fapt care conduce la creșterea randamentului
acțiunilor sale.
Sub aspect motivațional, curiozitatea epistemică devine un pion
principal în actul învățării, alături de perseverență și atitudine
responsabilă. Motivele pentru care adulții se implică în acte de învățare
țin de dorința de a urca pe scara profesională, de interesul personal
pentru un anumit subiect, de menținerea relațiilo r sociale sau a locului de

7R. J. Wlodkowski, Enhancing adult motivation to learn: A comp rehensive guide forteaching all
adults , San Francisco, Josey -Bass Publishers, 1999
8 W. R. Lucas, Coaching Skills: A Guide for Supervisors , New York, Irwin Professional
Publishing, 1994.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
150 muncă, de dorința de a -i sprijini pe ceilalți sau de interesul personal de
orice factură.9
Astfel, considerăm necesar să discutăm despre ele în contextul
mai larg al identificării motivelor care stau la baza acestor acțiuni:
-motive individuale, care se referă la nevoia de afirmare;
-motive profesionale, care explică determinarea de a învăța, prin
dorința acestuia de a fi un bun profesionist în meseria aleasă;
-motive socio -morale, care derivă din dorința de a obține
aprecierea ce lor din jur;
-motive afective, precum frica de pierdere a locului de muncă;
-motive stimulatorii, concretizate în laudă, apreciere încurajare;
-motive grupate în jurul dorinței de succes;
-motive relaționale , care apar pe fondul relațiilor cu ceilalți
participanți direcți sau indirecți la procesul educativ;
-motive ale autorealizării, care sunt legate de aspirații pentru
împlinirea personală;
-motive inhibitorii, materializate în apariția unor stări
conflictuale.10
Motivația pentru învățarea permanentă evolu ează pe tot parcursul
vieții, fiind asociată cu dezvoltarea psihică și fizică. De aceea, inducerea
unei tensiuni afective îi solicită adultului capacitățile rezolutive, lucru care
aduce cu sine starea de satisfacție și crește dorința de împlinire a
aspiraț iilor.

Condiții de realizare a învățării la adulți:

Cerințele actuale referitoare la formarea competențelor au condus
la îndreptarea atenției către competențe11 precum:
-competențe de învățare, axate pe abilitatea de a învăța într -o
manieră personală, de a gândi și învăța sistematic, de a valorifica
în activitate înclinațiile și interesele proprii;
-competențe de documentare și utilizare a informației;
-competențe de relaționare cu ceilalți -capacitatea de a lucra în
echipă și de a utiliza tehnici de comuni care interactive;

9 J. A. Cantor, Delivering Instruction to Adult Learners , revised ed ition, Toronto,
Wall&Emerson, Inc., 2001.
10 Ioan Neacșu, Metode și tehnici de învățare eficientă , București , Editura Militară, 1990.
11 Vasile Chiș, Pedagogia contemporană. Pedagogia pentru competențe , Cluj -Napoca, Editura
Casa Cărții de Știință, 2005.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
151 -competențe de control asupra situațiilor – utilizarea tehnicilor de
muncă eficientă;
-competențe de participare ca cetățean -contribuția la valorizarea
diversității culturale.
În condițiile în care punem în permanență accent pe coroborare a
modului de formare a adulților cu specificul conținuturilor predate,
considerăm că eficiența actului instructiv -educativ desfășurat cu aceștia se
poate transforma într -o acțiune specifică și consistentă din punct de
vedere al respectării nevoilor de form are ale lor.

EDUCAȚIA CENTRATĂ PE COPIL LA VÂRSTA
PREȘCOLARĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
The Child -Centered Education at the Pre -School Age in the
Moldavia Republic

Maria BARBĂ

Abstract: The global and local changes from the last years and the reforms in
the educational system retain once more the proper support of the school personnel, so that
this should be able to cope with the challenges of a knowledge -based society. Each child
being unique, which means an individualiz ed approach, the individuality being defined as
the totality of the characteristics that express the human being’s unicity as compared to
anothers. The individual can learn as long as he is supported in learning and exploring
the cognitive potential proces s. So, the education subject (the child), the individual or the
groups have and demonstrate a conscious and creative pro -activity, freedom in knowing
themselves, auto -efficiency in changing the surrounding reality. At the same time,
education subject, the individual and/or collective teacher, defines the assumption of
explicit pedagogical roles and has the pedagogic and social capacity of projecting, of
realizing the formation activity, of developing the human personality in a formal or
unformal institution alized sphere. The first, pre -school education constitutes the
fundament whose force depends on the quality of the acquisitions accumulated by the
individual educated in the elementary school, in the highschool or in the university. This
fact invests the p re-school institution a specific role in the achievement of the success when
implementing the curriculum within the whole learning system, we mean the process of
shaping the personality of the future citizen.
Keywords: education, curriculum, child, pre -school education.

Postmodernitateaîn educa ție desemnează un model de abordare a
activită ții de formare, dezvoltare permanentă a personalită ții, aplicabil
într-o anumită fază de evolu ție a teoriei pedagogice. Definind
termenul de postmodernism ne referim la: o nouă perioadă, o nouă
etapă în evolu ția culturii universale în general; un nou stil al gândirii
științifice postmoderne opus celui clasic și neoclasic; un nou stil
artistic ce caracterizează diverse forme ale art ei contemporane; un
nou curent în literatură, pictură; un sistem estetic apărut în a II -a
jumătate a secolului al XX -lea.1 Determinarea acestui model ca
valoare de paradigmă este condi ționată, din punct de vedere istoric și
axiomatic.2

1S. Pavlicenco, ,, Univers postmodernism” , în Didactica Pro , numãr 1 (5), 2001, pp. 36 -37.
2V. Chicu, O. Dandara, V. Gora ș-Postică, V. Guțu, A. Solcanu, Educația centrată pe cel ce
învață. Ghid metodic , Chișinău, CEP USM, 2009, p. 8.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
153 Schimbările globale și locale din ultimii ani și reformele în
sistemul educa ției solicită tot mai mult sprijinirea corespunzătoare a
cadrelor didactice, astfel încât acestea să răspundă provocărilor unei
societă ți bazate pe cunoa ștere. Orice copil fiind unic presupune o
abord are individualizată, individualitatea fiind definită ca totalitatea
caracteristicilor care exprimă unicitatea unui om în compara ție cu
ceilal ți.3 El poate să înve țe în măsura în care este sprijinit în procesul
de învă țare, de exploatare a poten țialului cognitiv și aptitudinal.
Astfel, subiectul educa ției (copilul) , individul sau grupul de indivizii,
posedă și dă dovadă de proactivitate con știentă și creativă, de
libertate în cunoa șterea de sine, autoeficacitate în schimbarea realită ții
înconjură toare.4 În același timp, subiectul educa ției, „educatorul” individual
și/sau colectiv, define ște asumarea unor roluri explicit pedagogice și
are capacitatea pedagogică și socială de proiectare, de realizare a
activită ții de formare, de dezvoltare a personal ității umane într -un
cadru institu ționalizat de tip formal sau nonformal.
Educa ția timpurie, pre școlară, constituie fundamentul a cărei
trăinicie depinde de calitatea achizi țiilor acumulate de cel educat în
gimnaziu, liceu, universitate. Acest fapt îi conf eră institu ției
preșcolare un rol aparte în reu șita implementării curriculum -ului în
întregul sistem de învă țământ, adică în reu șita procesului de formare
a personalită ții viitorului cetă țean.5 Cercetările recente în domeniul
psihologiei, pedagogiei demonstrează importan ța perioadei timpurii
din via ță pentru formarea personalită ții. Teoriile ce stau la baza
educa ției timpurii și preșcolare pleacă de la teoria stadială a dezvoltării
cognitive a p sihologului elve țian Jean Piaget. Conform autorului,
stadiile semnificative în procesul de învă țare și formare a
personalită ții copilului sunt: stadiul inteligen ței senzorio -motorii
cuprins între 0 -2 ani; stadiul gândirii pre -opera ționale, cuprins între
2-6 ani; stadiul opera țiilor concrete cuprins între 6 -7 ani și 10-11 ani;
stadiul opera țiilor formale -după 11 ani.6 Astfel, copilul
interac ționează cu for țele externe mai degrabă activ decât pasiv: el
desfă șoară o activitate mentală extrem de intensă în tim p ce se
străduie ște să găsească explica ție evenimentelor și lumii din jurul lor.

3O. Dandara, V. Chicu, V. Gora ș-Postică, R. Solovei, M. Șevciuc, Psihopedagogia centrată
pe copil , Chișinău, 2008, p. 15.
4 M. Ștefan, Lexicon pedagogic , Bucure ști, Editura Aramis, 2006, p. 328.
5V. Chicu, ,, Managementul implimentării curriculumului în institu ția de învă țământ
preșcolar” , în Didactica Pro , numãr 3 -4, 2007, p. 16.
6A. Bolbocianu, V. Moldovan -Bătrânac, N. Vele șcă, Ghidul cadrelor didactice pentru
educația timpurie și preșcolară , Chișinău, 2008, pp. 24 -25.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
154 Rolul adultului este de a preda, a stimula și susține învățarea activ –
participativă, cu atât mai mult cu cât copiii pot avea un rol activ în
determinarea propriei dezvoltări. Ei sunt experimentatori înnăscu ți
dacă li se oferă posibilitatea și susținerea pentru a explora. Învă țarea
are loc pe etape care diferă prin calitatea judecă ții copiilor, modul în
care ac ționează și înva ță ace știa despre lumea din jurul lor. Se pleacă
de la o învă țarea senzorială, bazată pe aiciși pe acum, pentru ca ulterior
structurile mintale, inclusiv cea interpersonală să se formeze prin
interac țiunea copilului cu mediul.
Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget este completată de
teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson.7 Dezvoltarea este un
proces de integrare a factorilor biologici individuali cu factorii de
educa ție și cu cei socioculturali. Pe parcursul vie ții, omul traversează
8 stadii polare reflectate conform tezei ce subliniază că poten țialul de
dezvoltare al individului capătă împlinire pe tot parcursul existen ței.
Fiecare stadiu este sensibil pentru achizi ționarea unor anumite calită ți
(încredere, autonomie, ini țiativă, hărnicie, fidelitate, dragoste,
înțelepciune, îngrijire) care de la un stadiu la altul rămân, se
acumulează. Crizele apar din conflictul dintre posibilită țile de
relaționare ale persoanei și cerin țele mediului social. Stadiile urmează
într-o anumită structură și consecutivitate. Fiecare stadiu poate
decurge (angajând pers oana prin anturaj) pozitiv sau negativ, iar în
final se soldează cu un produs psihologic pozitiv sau negativ ce
marchează dezvoltarea ulterioară a personalită ții.
Lev Vîgotski s -a impus în literatura de specialitate prin teoria
învățării socioculturale și zona proximei dezvoltări. Cu referire la
caracterul social al învățării autorul evidențiază faptul că informația
nouă este dobândită zilnic, înglobată în evenimente cotidiene și
capătă semnificație în virtutea relevanței sale prin importanța,
complexitatea , natura ei interactivă și caracterul social al
experiențelor. În contextul zonelor dezvoltării diferențiem: zona
actualei dezvoltări, adică ,,spațiul” solicitărilor în care subiectul
rezolvă independent situațiile de problemă, structurile psihologice
sunt mature; zona proximei dezvoltări, adică spațiul în care copilul
ajunge să soluționeze problema, dar numai cu ajutorul adultului.
Esențială rămâne disponibilitatea de a accepta și a profita de ajutor.
Structurile psihologice se află în proces de dezvoltare . Orientarea

7V. Chicu, O. Dandara, V. Gora ș-Postică, V. Guțu, A. Solcanu, Educația centrată pe cel ce
învață, p. 13.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
155 procesului educațional spre zona proximei dezvoltări este condiție
apriori pentru învățământul formativ.
John Dewey și -a consfințit celebritatea prin afirmația cum că
lumea întreagă este laboratorul nostru de creație iar copilul trebuie să
iasă din bancă și să meargă în lume. Educația este o dezvoltare în,
prin și pentru experiență. Educația este acea reconstrucție sau
reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței
precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluți a experienței
care urmează. Experiența este o experiență vitală în învățare. Ea, este
în primul rând, acțiune. Astfel, dacă pe un copil îl interesează cum
funcționează un oraș, nu ne limităm la a sta în încăpere și a citit cărți
despre acesta, ci ieșim în oraș, urmărim, explorăm, cercetăm. Sau
dacă apare interesul copiilor față de cum curg râurile, ieșim să
observăm râul în mediul lui natural și abia apoi ne întoarcem apoi în
sala de clasă și citim despre acestea, scriem, modelăm, desenăm.
Experiența este c ea care apare în condiții speciale, solicităm un mediu
specializat. Experiența presupune cunoaștere, iar cunoașterea ne
permite să adaptăm mediul la nevoile noastre și să adaptăm scopurile
și dorințele noastre situației în care trăim. Ființa trăiește prim mediu,
cu ajutorul acestuia, care devine, astfel, parte a experienței sale vitale.
Mediul este totalitatea condițiilor implicate în desfășurarea
activităților unei ființe vii. Clasa poate fi un exemplu de democrație:
copiii pot constitui o comunitate bazat ă pe principii democratice;
educatorul are multiple roluri; copiii au posibilitatea să ia singuri
decizii; învățarea este parte componentă a comunității democratice.
Carl Rogers este exponentul metodelor pedagogice
nondirective centrate pe copil. Învățarea trebuie în primul rând
facilitată, să fie semnificativă, personală și autodeterminată. Învățarea
autentică are loc în măsura în care educatorul acceptă copilul așa cum
este el și înțelege sentimentele acestuia. Cadrul didactic trebuie sa
acorde copilului o considerație pozitivă necondiționată. Situația
pedagogică presupune întâlniri individuale cât mai des posibil sau
munca în grupuri mici. Când învățarea angajează persoana în
integritatea sa, cu sentimentele și inteligența proprie, penetrează cel
mai pro fund și se reține pentru mai mult timp. Democrația
presupune că învățământul îi ajută pe copii să fie capabili de inițiativă
și de asumarea responsabilităților; de alegeri inteligente; de adaptarea
la situațiile schimbătoare; de a recurge la experiența lor în mod
creator. Ovide Decroly, ca reprezentant al școlii centrate pe copil,
consideră că omul este o unitate biologică și nu poate fi conceput în

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
156 afara mediului sãu natural și social. Cunoașterea la copil are loc ca o
privire, interpretare a întregului. C a metodă pedagogică, metodă
globală vizează ansamblurile de cunoaștere, corespunzătoare
necesităților ce se derulează în interiorul unei unități didactice numite
centre de interes, grupate sub genericul Omul și nevoile sale și se
concretizează în observați i, asociații și expresii creative (a simți, a
gândi, a lucra și a se exprima). Spațiile educaționale trebuie amenajate
astfel încât să se constituie în mini ateliere și laboratoare de lucru.
Activitățile interactive trebuie derulate în consonanță cu nevoi le
formabililor. Metoda proiectului este o metodă activă de învățare și o
cale interesantă și sigură de integrare. Programul zilei trebuie să fie
dominat de preocuparea de a -l face pe copil să înțeleagă ce face și de
a-l determina să se disciplineze pe si ne însuși. Personalul de lucru
trebuie să fie activ, inteligent, să posede imaginație creatoare, să
iubească copilul, să fie dornic de a se instrui.
Howard Gardner a contribuit prin teoria inteligențelor
multiple, conform căreia orice modalitate uniformă d e predare este,
evident, nesatisfăcătoare, de vreme ce fiecare copil este atât de diferit.
Fiecare persoană este posesor al unui anumit tip de inteligență, care îi
determină randamentul asimilării cunoștințelor, al angajării
intelectuale, al implicării pro fesionale, al interiorizării și al explicării
relațiilor, al autoexprimării de succes. Până în prezent se fac referiri la
9 tipuri de inteligență: corporal -chinezească, lingvistică, logică –
matematică, logico -spațială, muzicală, interpersonală, intrapersoan lă,
existențială. Procesul educațional, planificat și realizat din perspectiva
multiplelor inteligențe, condiționează centrarea pe copil și
individualizarea, facilitează interacțiunea cu lumea, asigură și susține
succesul de autoexprimare, consolidează ima ginea de sine și
sentimentul de competență.8
Teoriile lui J. Dewey, D. Elconin, E. Erikson, J. Piajet, L.
Vîgotski asupra evolu ției copilului au contribuit la conturarea unei
viziuni integrale asupra educației, conform căreia copilul este autorul
propriei personalități. Sursa învățării o constituie diversitatea
experiențelor (cognitive, sociale, emoționale, fizice) trăite de copil.
De aceea, este semnificativ a încuraja necesitățile naturale de
explorare, de experimentare; a consolida curiozitatea, dorința de a
comunica și a relaționa. O asemenea viziune asupra copilului
modifică și concepția asupra esenței procesului educației care , și în

8Ibidem , pp. 12 -15.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
157 perioadele timpurii, constă în interacțiunea între subiecți, între două
părți active nu doar în influența educatorului asupra celui educat.9
Noua viziune, precum și schimbările ce se produc în
Republica Moldova la ora actuală, cât și în lume, neces ită o
reconsiderare a curriculum -ului pentru educația timpurie și preșcolară
din perspectiva asigurării tuturor condițiilor pentru dezvoltarea
integrală normală și deplină a copilului în funcție de potențialul de
care dispune. Principiile de bază la elabor area curriculum -ului
educației copiilor de vârstă timpurie și preșcolară sunt:
 principiul educa ției centrate pe copil (respectarea și
valorizarea unicită ții copilului, a nevoilor și caracteristicilor
acestuia);
 principiul respectării drepturilor copilului (dreptul la
educa ție, dreptul la libera exprimare etc.);
 principiul învă țării active (crearea de experien țe de învățare
în care copilul este autorul propriei formări);
 principiul dezvoltării integrate (printr -o abordare integrată
a activită ților, trans disciplinară);
 principiul interculturalită ții (cunoa șterea, recunoa șterea și
respectarea valorilor na ționale și ale celorlalte etnii);
 principiul echită ții și nondiscriminării (asigurarea de
oportunită ți de dezvoltare pentru to ți copiii, indiferent de
gen, etnie, religie sau statut socio -economic);
 principiul educa ției ca interac țiune dintre educator și cel
educat (dependen ța rezultatelor educa ției de ambele păr ți
participante în procesul de individualitate a copilului, cât și
de personalitatea educatorului).10
Curriculum -ul aplicat azi în Republica Moldova respectă
principiul individualizării (organizarea activită ților se efectuează ținându –
se cont de ritmul propriu de dezvoltarea al copilului, de nevoile și
interesele sale asigurându -se libertat ea acestuia de a alege activită ți și
sarcini în func ție de preocupările și trebuin țele individuale); principiul
învățării bazat pe joc (jocul este activitatea primordială a copilului de
1-7 ani prin care acesta se dezvoltă natural; jocul trebuie să stea la
baza conceperii activită ților de învă țare de toate tipurile); principiul

9 A. Bolboceanu, ,, Curriculumul educa ției copiilor de vârstă timpurie și preșcolară (1 -7
ani) în Republica Moldova” , în Didactica Pro , numãr 3 -4, 2007, p. 20.
10***, Curriculumul educa ției copiilor de vârstă timpurie și preșcolară (1 -7 ani) în Republica
Moldova, Chișinău, 2008, pp. 7 -9.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
158 diversită ții contextelor și situa țiilor de învă țare (oferirea de contexte și
situații de învă țare cât mai variate care să solicite implicarea copilului
sub multiple aspecte: cognitiv , emo țional, social, motoriu); principiul
alternării formelor de organizare a activită ții și a strategiilor de învă țare;
principiul parteneriatului institu ției pre școlare cu familia și comunitatea
(care să asigure continuitatea și coeren ța în demersul educa țional;
familia trebuie considerată un partener activ nu doar receptor al
informa țiilor furnizate de educator referitoare la progresele realizate
de copil; totodată este importantă în țelegerea valorii educa ției în
perioada timpurie și pre școlară pentr u comunitate și participarea
comunită ții).11
Educatorul este partenerul copilului în interac țiunea acestuia
cu mediul în scopul de a -l însu și, a-l stăpâni și a-l transforma. El
trebuie să asigure șanse egale pentru to ți copiii, confort emo țional,
protec ția vieții și sănătă ții lor, de asemenea să le respecte drepturile
sociale și personale. Cadrul didactic dispune de libertatea de a alege
strategiile didactice care răspund cel mai bine exigen țelor educa ției
centrate pe copil. Educatorul este responsabil de cr earea mediului în
care copiii î și petrec aproape jumătate de zi și care, la rândul său, este
un model al lumii reale în care copilul va fi „aruncat” mai târziu și va
trebui să se descurce. Educatorul trebuie să cunoască fiecare copil
pentru a decide asupra modului în care interac ționează cu el și cu
familia lui, a modului în care organizează contextele și experien țele de
învățare, abordează jocul și demersul instructiv -educativ.12
Educatorul contemporan trebuie să facă dovada flexibilității
cognitive, să caute variante conceptuale și metodologice, solu ții
alternative sau complementare la cele clasice sau curente în practica
educa ției copiilor de vârstă timpurie și pre școlară sau în
recomandările metodice și să ia decizii optime, fundamentale,
științifice în diferite contexte educa ționale centrate pe copil.13
În educația centrată pe copil apar noi roluri ale educatorului.
Principalele dimensiuni ale rolurilor exercitate d e educator sunt de:
facilitator al învățării, observator al progresului copilului luând în
considera ție particularită țile individuale, interesele și nevoile lui;
deținător al unor atitudini creative în rezolvarea problemelor
educa ționale cu care se confrun tă; acceptarea noului și a solu țiilor
care să corespundă multiplelor nevoi ale copiilor, flexibilitate în

11Ibidem , p. 12.
12 A. Bolboceanu, V. Moldovanu -Bătrânac, N. Vele șco, Ghidul cadrelor didactice, p. 104.
13V. L. Gu țu, Pedagogie , Chișinău, 2013, p. 468.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
159 planificări, decizii și activită ți; partener real; cooperarea cu colegii cu
speciali știi și cu membrii comunită ții care îi pot sprijini efortul
educat iv; secretar , regizor, arhitectura, consilier etc.14 Ca secretar cadrul
didactic creează un model care demonstrează că lexemele rostite pot
fi citite și scrise, creează diverse reprezentări scrise și picturale ale
jocului și limbajul copilului, consemnează literalmente limbajul
copiilor prin fixarea ideilor, sus ține eforturile copiilor în descrierea
creației lor. Rolul de regizor este foarte important în educația centrată
pe copil. Cadrul didactic cunoscând și acceptând fiecare copil creează
oportunități echitabile pentru grupul de copii ținând cont de
diferențele lor individuale, ajustează sarcinile la interesele și
posibilitățil e copilului. Pentru a -i spori încrederea în forțele proprii,
educatorul pune în valoare calitățile esențiale ale copilului, îl
încurajează să -și asume riscurile. Ca arhitect cadrul didactic
personalizează spațiul sălii de grupă, îl adaptează la necesitățil e și
interesele copiilor, selectează mijloacele didactice adecvate vârstei
acestuia, reamenajează permanent mediul grupei, integrează elemente
din mediul exterior și interior, explorează sunetele, culorile și textura.
Ca manager ține seama de caracteristic ile unice ale fiecărui copil,
asigură un mediu adecvat vârstei, intereselor și posibilită ților copiilor;
selectează în colaborare cu copiii teme și materiale sugestive,
intervine cu noi mijloace și idei pe parcurs, încurajează lucrul în
echipă, implică fam ilia, comunitatea în procesul instructiv -educativ.15
Familia are un rol decisiv în educația centrată pe copil. Ea
constituie mediul socio -cultural în care copilul s -a născut și crește.
Părinții trebuie să regăsească în instituția de educație timpurie și
preșcolară un sprijin pentru a colabora cu educatorii și a participa la
activitățile realizate cu copiii, ei trebuie să ia cunoștință de informații
privind particularitățile de vârstă ale copilului, importanța
intervențiilor educaționale, rolul mediului stim ulativ cu care copiii
interacționează, necesitatea asigurării unui climat securizant pentru
sănătatea fizică și psihică a copilului, activitățile desfășurate în
instituția de educație timpurie. Cooperarea dintre părinți și educatori
este esențială pentru a asigura coerența și consecvența acțiunii
educaționale. Cunoașterea și înțelegerea familiei în calitate de
partener constant și autentic devine o prioritate mai ales în contextul

14***, Programul „Pas cu pas” să facem cuno ștință, Chișinău, Editura Epigraf, 2001, p. 42.
15 A. Bolboceanu, V. Moldovanu -Bătrânac, N. Vele șco, Ghidul cadrelor didactice, p. 106.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
160 actual, în care familia însăși trebuie să se adapteze unor schimbări
semnific ative.16
Educația centrată pe copil se realizează în baza standardelor
de învățare și dezvoltare a copiilor de la naștere până la 7 ani.
Standardele reprezintă un set de afirmații care reflectă așteptările
privind ceea ce ar trebui copiii să știe și să poat ă să facă. Acestea sunt
definite pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea copiilor de la naștere
până la intrarea în școală, atât în mediul familial, cât și în cadrul altor
servicii de educație timpurie. Formularea standardelor pentru învățare
și dezvolt are timpurie a copiilor de la naștere la 7 ani în Republica
Moldova reprezintă un reper important în a formula explicații în
privința a ceea ce copilul trebuie să știe, să poată să facă la această
vârstă înainte de a intra în școală.17 Standardele de învăța re și
dezvoltare timpurie recunosc: unicitatea copilului, caracterul global și
integrat al dezvoltării lui, rolul activ al copilului în construcția sinelui
și a propriei învățări, importanța respectării drepturilor fundamentale
ale copilului, rolul fundame ntal al adultului în îngrijirea, creșterea,
dezvoltarea și educația copilului în perioada timpurie. Asigurarea
continuității standardelor educaționale în învățământul preșcolar se
realizează prin respectarea documentelor normative și de politică
educaționa lă: Concepția dezvoltării educației preșcolare din Republica
Moldova; Buletin informativ 1997; Strategia națională ,,Educația
pentru toți” pe anii 2004 -2005; Hotărârea Guvernului nr. 410 din
04.05.03; Regulamentul instituției de educație preșcolară (Colegi ul
Ministerului Educației, Hotărârea nr.8.5 din 16 decembrie 2010,
Ordinul Ministerului Educației nr. 04 din 4 ianuarie 2011;
www.edu.md ); Regulamentul instituției de învățământ ,,Grădiniță –
Școală primară” (Colegiul Minister ului Educației, Hotărârea nr. 8.7
din 16 decembrie 2010, Ordinul Ministrului Educației nr. 04 din 4
ianuarie 2011; www.edu.md ); Regulamentul cu privire la organizarea
obligatorie a pregătirii copiilor către școală de la vârs ta de 5 ani
(Colegiul Ministerul Educației, nr. 07, 4 ianuarie 2011; www.edu.md );
Regulamentul de organizare și funcționare a Centrelor Comunitare de
Dezvoltare Timpurie a copiilor de 3 -6 (7) ani; Hotărârea Guvernului
nr. 56 7 din 10.09.09; Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.

16 Adriana Denisa Manea, Managementul organizației școlare. Implicații ale managementului
democratic -participativ la nivelul unității școlare de tip incluziv , Cluj -Napoca, Editura Eikon,
2013, p. 150.
17 A. Bolboceanu, C. Cincilei, M. Ionescu, Standarde de învă țare și dezvoltare pentru copil de la
naștere până la 7 ani , Chișinău, 2013, p. 4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
161 144-147 (3477 -3480) din 18.09.09; Curriculum -ul educației copiilor
de vârstă timpurie preșcolară (1 -7 ani) în Republica Moldova
(Ministerul Educației și Tineretului, anul 2008); Standardele de
învățare și dezvoltare pentru copilul de la naștere până la 7 ani
(Ministerul Educației, anul 2010); Standardele profesionale naționale
pentru cadrele didactice din instituțiile de educație timpurie
(Ministerul Educației și Tineretului, anul 2010); Ghidul ca drelor
didactice pentru educație timpurie și preșcolară (Ministerul Educației
și Tineretului, anul 2008); Ghidul educatorilor „1001 Idei pentru
educație timpurie de calitate” (Ministerul Educației, anul 2010); Ghid
pentru cadrele didactice și manageriale d in sistemul educațional
preșcolar și pentru specialiști din serviciile specializate din
recuperare/reabilitare a copiilor cu dezabilități ,,Incluziunea socio –
educațională a copiilor cu dizabilități în grădinița de copii, 2012;
Codul educa ției al Republicii Moldova (Ministerul Educației, anul
2014).
Putem concluziona că parteneriatul grădini ță-familie –
comunitate facilitează învățarea și asigură continuu -mul educațional.
În același timp, educația centrată pe copil în Republica Moldova este
o practică ce se re alizează în baza curriculumului integrat, a
standardelor de învă țare și dezvoltare derivate din documentele
normative de politică educațională.

FAMILIA TEMPORAR DEZINTEGRATĂ: FACTOR CE
AFECTEAZĂ SUCCESUL ȘCOLAR AL ELEVULUI
(STUDIU DE CAZ: REPUBLICA MOLDOVA)
The Temporarily Disintegrated F amily: an Aspect the Affects that
Pupil’s School Success (Case Study: Moldavia Republic)

Corina RADU

Abstract: Family represents the main institution of the society as well as the first
educative environment where the child is raised and educated as a certain personality, the
family being responsible for the quality of the instructed individual and for their rapid
integration within the social life. Family reproduces people and values. Un consciously but
inevitably, each generation assimilates values that shape the essential human relations: from
parents and children, brothers and sisters, husband and wife. Family becomes the principal
source for the fundamental values of the society. The c ontemporary family is defined by a
multitude of problems and situations, that make her unable to solve them by itself. So,
numerous families do not dispose of the authority, the flexibility and the capacity to adapt
themselves to the changes scored in the contemporary society. The difficult and long period of
transition has affected family life, determining many parents to adopt a decision in the favour
of improving its financial state and neglecting the benefit of the child’s vulnerable soul. It
becomes ob vious that in the fulfillment of the educative function, family is dealing with an
urgent necessity of cultural resources as well as material resources, whereas the high rate of
poverty and dissocuppation has made one or even both parents emigrate with the intention of
ensuring a better future for the new generation.
Keywords: Moldavia Republic, temporarily disintegrated family, pupil,
school success.

Familia reprezintă instituția principală a societății și primul mediu
educativ în care este crescut și educat copilul ca personalitate anume,
aceasta fiind responsabilă de calitatea omului format și de integrarea lui
rapidă în viața socială. Familia este c ea care reproduce oameni și valori.
Inconștient, dar în mod inevitabil, fiecare generație asimilează valori care
determină relațiile umane elementare: dintre părinți și copii, frați și surori,
soț și soție. Astfel, familia devine principala sursă a valoril or
fundamentale ale societății. Cercetătoarea Larisa Cuznețov consideră că
familia a avut întotdeauna o influență decisivă asupra educației, ea este
capabilă să reacționeze și să contribuie la dezvoltarea societății, anume ei
îi datorăm virtuțile neamului, în familie se consolidează relațiile dintre

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
163 generații, care sunt de o importanță crucială pentru evoluția societății
umane.1
Am putea spune, în linii mari, că raporturile dintre societate și
familie sunt identice cu raporturile dintre întreg și partea sa componentă.
Influențând familia, societatea exercită influență și asupra individului,
asupra generației în creștere. Familia se află într -o relație directă sau
indirectă cu toate sferele vieții sociale, ceea ce îi permite să se manifeste
ca model original al trecutului și prezentului și să transmită din valori
tinerei generații.
Familia contemporană este caracterizată printr -o multitudine de
probleme și de situații, care o fac inaptă de a și le rezolva singură. Astfel,
numeroase familii nu dispun de puterea , flexibilitatea și capacitatea de a
se adapta la schimbările survenite în societatea contemporană. Perioada
dificilă și prelungită de tranziție a afectat modul de trai al familiei,
determinându -i astfel pe mulți părinți să adopte o decizie în favoarea
îmbunătățirii stării financiare a acesteia și în detrimentul bunăstării
sufletului fragil al copilului. Este evident faptul că în realizarea funcției
educative, familia simte o necesitate astringentă atât de resurse culturale
cât și de resurse materiale, iar rata înaltă a sărăciei și a șomajului a
determinat pe unul sau ambii părinți să emigreze în vederea asigurării
unui viitor prosper generației în creștere.
Tot mai des sursele mass -media publică cazuri șocante în care
sunt implicați copiii din această nouă categorie de familie: familia temporar
dezintegrată/ dezorganizată în urma migrației . Cu certitudine familia temporar
dezintegrată a devenit una dintre noile tipuri spre care se îndreaptă
evoluția familiei contemporane, care vizează atât stiluri noi de viaț ă cât și
de interrelaționare. Cercetătoarea Victoria Gon ța, doctor în psihologie,
susține că familia temporar dezintegrată (prin aceasta autoarea are în
vedere orice familie în care s -a produs o separare: familia divor țată sau în
situație de divor ț, famili a în care un membru este în deten ție, familia în
care unul din membri este plecat pe termen lung din familie și chiar
familia cu un membru decedat) este o formă alternativă a familiei
nucleare și că ea apare în urma ,,muta ției valorice ale unei societă ți aflate în
tranzi ție”.2 Deducem că familia imigrantă face parte din grupul familiilor
temporar dezintegrate.

1Larisa Cuznețov, Tratat de educație pentru familie. Pedagogia familiei, Chișinău, Universitatea
Pedagogică de Stat Ion Creangă, 2008, pp. 12 -13.
2 Victoria Gonța, Impactul familiei temporar dezintegrate asupra personalității copilului , în
IMPA CT, buletinul CNPAC, numãr 1, 2005.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
164 În opinia speciali știlor care efectuează studii referitor la
problematica în cauză, noțiunea familie temporar dezintegrată –
dezorganizată în urmamigr ației,se referă la familiile în care unul sau ambii
părinți sunt plecați pe termen lung peste hotarele țării fiind catalogată în
rândurile familiilor dezorganizate.3 Orice despărțire îndelungată poate
duce inevitabil la schimbări radicale în funcționarea f amiliei, fapt ce se
răsfrânge asupra calității vieții și personalității membrilor săi, în special
asupra copiilor. Aceștia, de multe ori, sunt expuși riscurilor, abandonului
școlar, traficului, violenței, vagabondajului. Pierderea celor mai apropiate
ființe pentru ei înseamnă: pierderea mediului familial stabil; pierderea
contactului cu alți membrii ai familiei; pierderea atașamentului; pierderea
dragostei și a sprijinului părintesc.
Separarea temporară de părinți presupune un stres resimțit de
copil ca o s enzație de insecuritate ce dezvoltă anxietate, nevroze,
agresivitate.4 În Republica Moldova, la fel ca și în Ucraina și România, a
apărut o categorie nouă de copii: copii abandonați și neglijați emoțional ,
în această categorie incluzându -se copii ai căror părinți sunt plecați la
muncă peste hotarele țării și care sunt crescuți fie de un singur părinte,
fie de bunici, fie de alte rude, fie de persoane străine. Nu putem nega
faptul că acești copii sunt avantajați din punct de vedere material, dar nu
putem tre ce cu vederea faptul că aceștia sunt lipsiți de dragostea
parentală, fapt care nu rămâne fără repercusiuni asupra dezvoltării
personalității. Experiențele trăite de acești copii, adesea pe parcursul mai
multor ani, lasă o amprentă negativă asupra sănătății lor psihice, schimbă
radical valorile umane promovate precum și atitudinea față de sine și față
de lume. Menționând despre consecințele absenței unuia sau a ambilor
părinți pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, putem vorbi
despre două catego rii de copii din familii dezintegrate :
 Copii care nu au nici o veste de la părinți: aceștia sunt puțini la
număr, ei aflându -se însă în cel mai mare pericol, întrucât trăiesc
cu iluzia revenirii părinților;
 Copii ai căror părinți sunt plecați, ei fiind sus ținuți financiar și
moral de la distanță;
I. Mitrofan și D. Buzducea au divizat reacția la separare în 4 faze :
 Faza de șoc: presupune o reacție de negare a realității. Este o
stare tampon, o protecție naturală folosită de psihic pentru a face

3***, Raport de studiu. Situația copiilor rămași fără îngrijire părintească în urma migrației .
UNICEF, CIDDC, 2006, p. 96
4M. Vîrlan, ,,Impactul separării temporare de părinți asupra comportamentului
preadolescenților”, în Revista științifico -practică Psihologie, numãr 4 , 2012, pp. 3 -4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
165 față șocului. Copiii pot nega realitatea și ajung să se bucure de
amintirile pe care le au, să privească pozele cu familia, fiind
capabili de orice compromis pentru a -și vedea părintele sau, cel
puțin, pentru a -i auzi vocea la telefon;
 Faza de suferință și dezorganizar e: este perioada în care se
resimte impactul pierderii relației cu cel drag. Durerea este
intensă și caracterizată prin suferință emoțională acută, depresie,
gânduri suicidale, tulburări de somn, anxietate, sentiment de
abandon, vinovăție, furie, afectarea imaginii de sine;
 Faza de reorganizare: reprezintă trecerea de la o stare de mâhnire
intensă la cea de tristețe moderată;
 Faza de acceptare: este etapa în care copiii acceptă situația și
realitatea, încercînd să -și gestioneze propria viață, cu mici
susțin eri din partea îngrijitorilor de moment;5
Dreptul copiilor de a crește în familie este garantat prin
Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile
Copilului. De fapt, mediul familial este crucial pentru sănătatea și
dezvoltarea copiilor. În context, problemele pe care le generează migrația
adulților sunt foarte complexe și soluțiile lor nu pot fi simple. Cert este
că acești copii au nevoie de ajutorul nostru astăzi.6
O consecință directă a migrației părinților este cea a privării
copilulu i de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară
dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade
mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au
capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul e moțional și educativ,
aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea
ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în
activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente
deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare
sau abuzuri de altă natură.7
Pornind de la aceste premise am considerat important să
cercetăm aspectul succesului școlar al elevului cu părinți emigranți.
Astfel, din studiile deja efectuate am re ținut câteva idei cu privire la
problematica în cauză pe care le prezentăm în continuare. Studiul
calitativ „Necesitățile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără îngrijirea

5 I. Mitrofan, D. Buzducea, Experiența pierderii și a durerii la copil , Iași, Editura Poli rom,
2003.
6 C. Gavriliuc, Ghid pentru profesioniștii care lucrează cu copiii migranților . Chișinău, Editura
Urma ta, 2007, p. 5.
7 G. Toth, G. Păun, A. Toth, Efectele migrației: copiii rămași acasă , 2007, p. 13.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
166 membrilor de familie plecați la muncă peste hotare ”,8 relevă faptul că m igrarea la
munci peste hotare devine o sursă de venit care, în majoritatea cazurilor,
permite asigurarea copilului cu toate cele necesare pentru școală.
Remitențele contribuind substanțial atât la pregătirea copilului pentru
începutul anului școlar, cât și la asigurarea necesităților școlare cotidiene,
acestea oferă posibilitatea de continuare a studiilor la treptele ulterioare
de învățământ.
Procesul de formare a personalității umane are loc în cadrul
activității sistemice, organizate, instituționalizate d e educație care,
împreună cu cea de învățare, formează o entitate unică. Aceasta însă nu
trebuie să condiționeze doar asimilarea de informații, dar și formarea
capacităților de orientare, a gândirii divergente, creativității etc., care
permit copilului ada ptarea optimă la condițiile sociale. Succesul școlar
cuprinde capaci tăți intelectuale formate, cunoștințe, abilități de aplicare a
acestora, tră sături non -cognitive de personalitate, precum și implicarea în
activitatea extrașcolară. Reușita școlară (rand amentul adecvat) este trăită
de elev ca un sentiment de succes, iar nereușita (randamentul scăzut) este
percepu tă ca un insucces. Datele colectate în cadrul studiului menționat
demonstrează că factorii fa miliali sunt deosebit de relevanți în realizarea
reușitei școlare. Implicarea părinților în procesul de organizare a
regimului școlar este esențială, pă rinții având roluri atât de monitorizare,
cât și de orientare. Astfel a fost relevat faptul că ,,lipsa contro lului și
suportului conduce la o frecvență redusă, ocazională, sau chiar la abandon școlar”.
Acest lucru ar putea fi explicat astfel: dacă în cazul unei familii cu ambii
părinți există o distribuire a responsabilităților, rolurile parentale
exercitându -se în direcție complementară și compensatorie, în cazul
familiei conduse numai de un părinte tensiunea și încordarea în
adoptarea rolului parental cresc, întrucât obligațiile ce revin ambilor
părinți trec în sarcina unuia. Situația este și mai gravă atunci câ nd toate
aceste responsabilități cad pe umerii copiilor care, fiind nevoiți să poarte
de grijã fraților mai mici sau chiar de întreaga gospodărie, nu reușesc să
ajungă la timp la școală sau să -și facă temele. Mai gravă este situația în
care părintele rămas acasă sau îngrijitorul nu acordă importanță școlii
indicând copilului alte priorități.
Maturitatea emoțional -afectivă (voința, capacitatea de
autoreglare) a copilului este decisivă în conturarea gradului de dezvoltare
a personalității și a întregii activi tăți școlare a acestuia. Reușita școlară
este influențată și de particularitățile individuale ale elevilor: nivelul de

8 D. Cheianu -Andrei (coordonator), Necesită țile specifice ale copiilor și vârstnicilor lăsați fără
îngrijirea membrilor de familie plecați la muncă peste hotare , Chișinău, CEP USM, 2011.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
167 aspirații, motivațiile, atitudinea față de școală, încrederea în instituția
școlară. Printre motivele identificate ca fiind cauze ale e șecului școlar la
elevii cu cerințe educaționale speciale Denisa Manea menționează a se
număra și dificultă țile de învă țare, oferta educa țională săracă, capacitatea
redusă de evaluare și expertiză a cerințelor speciale, formarea
psihopedagogică insuficientă a cadrelor didactice.9
Apreciind efectele plecării părinților, copiii semnalează schimbări
în ambele sensuri la capitolul reușita școlară. Scăderea randamentului
școlar este asociată de copii cu absența suportului și încurajării din partea
părinților. Pe de altă parte, creșterea acestuia se datorează dorinței
copiilor de a recompensa efortul părinților sau de a corespunde
cerințelor înaintate de ei.10 Un rol esențial în succesul școlar al elevului îl
au cadrele didactice care trebuie să dețină informații de spre aceste familii
pentru a sprijini atât copiii, cât și părinții să devină factori pozitivi în
dezvoltarea copiilor.
Ne-am propus să chestionăm 50 studenți din cadrul Universității
,,Bogdan Petriceicu Ha șdeu” din Cahul, studenți ai căror părinți sunt
plecați peste hotarele țării, cu privire la: problemele cu care s -au
confruntat după plecarea părinților, persoanele care le -au fost alături în
rezolvarea diferitelor situații critice, intenția acestora de a pleca în altă
țară și nu în ultimul rând aspectul a ctivității școlare după plecarea
părinților.
Plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate poate marca
apariția unei serii de probleme, fie de ordin școlar sau financiar, medical,
social etc. Pentru respondenții din cadrul universității, cele mai frecvente
probleme care au apărut după plecarea părinților au fost problemele școlare
(38%) și problemele de sănătate (22%). Atunci când pleacă în străinătate
doar unul din părinți, pot apărea diverse probleme între copil și părintele
rămas acasă, acest gen de situație fiind întâlnită în rândul a 16% din
respondenți. 6% dintre cei chestionați au afirmat că au avut situaț ii
conflictuale cu vecinii după plecarea părinților în străinătate. În urma
analizei datelor chestionarului a fost evidențiat și faptul că 18% din
respondenți nu au întâlnit dificultăți după plecarea părinților.

9 Adriana Denisa Manea, Educația incluzivă. Teorie și aplicații , Cluj -Napoca, Editura Eikon,
2014, p. 37.
2 C. Gavriliuc, D. Platon, V. Afteni, Raport de studiu. Situația copiilor rămași fără îngrijire
părintească în urma migrației , Chișinău, 2006, p. 48.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
168

Figura 1: Probleme ivite după plecarea p ărintelui/părinților:

Rezolvarea problemelor pe care le întâmpină copiii în urma
plecării părinților la muncă în străinătate poate fi realizată fie cu membrii
din familia restrânsă, fie din familia extinsă, fie din afara mediului
familial, însă poate să nu vină de la nici unul din grupurile anterior
menționate. Cel puțin aceasta au menționat 12% din studenții
chestionați, care au raportat că nimeni nu îi ajută în rezolvarea
problemelor pe care le întâmpină. Atunci când, însă, îi ajută cineva acesta
poate fi părintele rămas acasă (12%), în 20% din cazuri este vorba de
bunici, 16% din studenți au indicat prietenii, 12% frații și surorile. În
foarte puține cazuri respondenții sunt ajutați de profesori 14% și 4% au
indicat chiar că au fost ajutați de vecini.

Figura 2: Persoanele care au ajutat tinerii în rezolvarea
problemelor apărute:

Am introdus în chestionar un item care a avut scopul de a
evidenția motivele pentru care tinerii ar pleca peste hotarele țării, astfel
am determinat că 44% din subiecții ar pleca peste hotarele țării pentru a 38%
22%18% 16%
6%
0%10%20%30%40%
Probleme
școlareProbleme de
sănătateNu au avut
problemeProbleme cu
părintele
rămasProbleme cu
vecinii
20%16%14%12% 12% 12%10%
4%
0%5%10%15%20%25%

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
169 munci, deoarece salariile din Republica Moldova sunt foarte mici. Pentru
condiții de viață mai bune ar pleca 14% din respondenți. Un procent
destul de însemnat l -a ocupat cariera profesională, 22% din respondenți.
Pentr u realizarea studiilor peste hotare au optat 10%.

Figura 3: Motivele pentru care tinerii ar pleca peste hotarele țării:

Influența emigrării părinților asupra rezultatelor școlare este un
alt aspect de interes major pentru cercetarea de față. Rezultat ele obținute
la acest item sunt destul de îngrijorătoare: 40% din respondenți au
afirmat că performanțele școlare s -au micșorat după plecarea părinților
invocând lipsa controlului, libertatea mai mare, dar și grijile în plus
apărute ca rezultat al preluări i responsabilităților părintelui/părinților
plecați. 28% dintre subiecți au afirmat că rezultatele lor școlare au rămas
constante. Reușită mai înaltă afirmă că au dobândit 32% din respondenți.

Figura 4: Aspecte ale reușitei școlare după plecarea părinților la
muncă peste hotare:
Pentru a
munci
44%
Pentru carieră
22%Condiții mai
bune de trai
14%Pentru a locui
10%Pentru studii
10%
40%
32%28%Rezultate scăzute Rezultate înalte Rezultate constante

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
170 Plecarea părinților peste hotarele țării în cele mai multe cazuri
determină preluarea rolurilor acestora de către tineri. Ne -am propus să
elucidăm dacă acest fapt determină absența tinerilor de la cursurile
școlare. Astfe l respondenții au acumulat 32% în favoarea absenteismului
motivând prin faptul că îndeplinesc munca care o făceau părinții acasă,
alt motiv este faptul că nu le place să învețe iar părintele plecat este unica
persoană care îl determina pe subiect să frecve nteze cursurile. 68%
afirmă că nu absentează de la ore deoarece nu vor ca părinții să fie
dezamăgiți de ei.

Figura 5: Nivelul absenteismului școlar în rândul tinerilor din
familii temporar dezintegrate:

Despre situația școlară, părinții cunosc din rel atările directe ale
tinerilor, cel puțin așa afirmă 76% din subiecți. Cu dirigintele clasei
referitor la rezultatele școlare comunică doar 10% dintre părinții
respondenților. Nici o informație privitor la situația școlară nu primesc
14% din părinții subiec ților, se pare că acești părinți au mare încredere în
copiii lor sau din lipsă de timp și interes neglijează acest aspect.
În concluzie putem menționa că deși din punct de vedere al
situației materiale familiile care au cel puțin un membru care lucrează în
țările occidentale o duc mult mai bine, se pare că tocmai această siguranță
financiară îi determină pe elevi să aibă o mai mică atractivitate față de
carte. Acest lucru se observă și din faptul că majoritatea își doresc ca
după finalizarea studiilor să pl ece la muncă, asemenea părinților, spre
destinații care să le asigure prosperitatea financiară. Probabil și
instabilitatea locurilor de muncă din țara noastră, șomajul și munca slab
remunerată sunt motive care -i determină pe acești tineri să manifeste o
slabă motivație pentru a învăța, de unde și insuccesul școlar generat
ulterior.
O altă cauza a insuccesului școlar în rândul elevilor respectivi o
reprezintă lipsa controlului parental. Chiar dacă mulți dintre ei au rămas 32%
68%Creșterea numărului absențelor Nu absentează

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
171 acasă cu celălalt părinte, controlu l parental este mai mic, deoarece
părintele rămas singur preia din sarcinile părintelui plecat, ceea ce
conduce la o supraîncărcare a celui dinainte.
Migrația determină, de asemenea, o transformare esențială a
percepției familiei și educației din perspec tiva valorilor promovate.
Familia, alături de instituțiile de educație și învățământ sunt principalii
factori care formează și dezvoltă la tânăra generație un sistem complex
de valori. Trăim astăzi într -o lume dominată de globalizare, într -un secol
al vit ezei în care tehnica evoluează rapid și din păcate suntem martorii
fenomenului ,,timpul înseamnă bani”, în care găsim din ce în ce mai
puțin timp pentru adevăratele valori, printre care se numără și educația
copiilor noștri. Funcționarea eficientă a unui s istem educațional depinde
mult de onorarea responsabilităților asumate de părțile implicate și de
crearea unui parteneriat constructiv și eficient. Parteneriatul dintre
familie și școală constituie o condiție indispensabilă a educației copiilor,
iar stabil irea unor relații strânse între părinți și profesori asigură buna
funcționare a instituției de învățământ, având impact direct asupra
calității educației. Chiar dacă se află la distanță, părinții trebuie să își
asume responsabilitatea de a -i crește și educ a în mod corespunzător. Ei
trebuie să cunoască toate succesele și insuccesele copilului, să se implice
activ în soluționarea problemelor și în împărtășirea bucuriei succesului.
Într-o comunitate puternică și unită, cu un aparat legislativ și
executiv capab il să asigure protecția și promovarea drepturilor copilului
se impune ca fenomenul migrației părinților să fie luat în considerare ca o
problemă stringentă, ce impune soluții ferme și rapide, fără a ne rezuma
doar la analizarea datelor statistice.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
172

Evocãri/Evocation

PETRU BONTA UN MARTIR UITAT AL REVOLU ȚIEI DE
LA 1848 -1849 DIN TRANSILVANIA
Petru B onta: a F orgotten Martyr of the 1848 -1849 R evolution in
Transylvania

Nicolae DUMBRÃVESCU

Abstract: A great deal of attention has been paid by historians to the leading
figures of the 1848 -1849 Revolution in Transylvania, yet those from the second and third line
have fallen into oblivion. Such an example is the case of Petru Bonta, the tribune f rom Seu șa,
the county of Turda. He had completed his studies in Blaj, where he was also to be found once
the revolution breaks out. His was an active role in organizing its proceedings and he also
took part in the national meetings in Blaj. Following the S eptember meetings, Bonta was
named tribune of the Third Plains Legion lead by Vasile Moldova. He became actively
involved in its dealings and so caught the eye of the Hungarian revolutionaries who slaughtered
him in the autumn of 1848 in Ogra, as we are to ld by the report of the priest George
Răchită .
Keywords: Tribune, the Revolution of 1848 -1849, legion, revolutionary
youth, prefect.

Contribuția tinerilor la Revoluția de la 1848 -1849 din
Transilvania, reprezintă o realitate istorică indubitabilă. Consemna tă și
valorificată la justa ei valoare în scrisul istoric dedicat evenimentului, fie
că vorbim de istoriografia mai veche sau cea mai nouă, prezența tinerilor
în prim planul acțiunilor revoluționare indică o atmosferă politică și
socială de excepție sub as pectul mentalităților și valorilor noii generații de
intelectuali, marcată de revoluția europeană .1
Noua ordine socială, politică și națională, promovată la nivel
european, găseș te în primul rând susținători fer venți în rândul tinerilor
români ardeleni , cei mai avizați să facă pledoarie unei imperioase nevoi
de schimbare. În această ordine de idei majoritatea textelor românești, îi
prezintă pe tineri ca fiind cei care inoculează ideile naționaliste, specifice
revoluției în rândurile țăranilor, dar și în pos tura de a iniția și elabora
primele programe și adunări, pentru ca apoi să facă posibilă ținerea

1 Pentru mai multe amănunte despre participarea tinerilor la Revoluția de la 1848 -1849
din Transilvania ve zi: Alin Bogdan Florea , Activism și implicare politică. Tineri români în
Revoluția de la 1848 -1849 din Transilvania , teză de doctorat, coordonator științific prof.
univ. dr. Iacob Mârza, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2013. Idem
„Tineri și istoria. Tineri la 1848 -1849 în Transilvania”, în B.C.Ș.S ., numãr 11, 2005, pp.
103-107; Idem, „Tineri români ardeleni în Revoluția de la 1848 -49”, în B.C.Ș.S ., numãr
10, 2004, pp. 119 -121; Idem, „Rolul tinerilor în Revoluția în Revoluția de la 1848 în
Transilvania (Ancheta Kozma)”, în B.C.Ș.S , numãr 9, 2003, pp. 137 -140.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
174 Adunării Naționale de la Blaj de la Duminica Tomi și a Marii Adunări
Naționale de la Blaj din 3/15 mai 1848. Tot o serie de tineri au mers
alături de episcopul ortodox Andrei Șaguna la împărat pentru ai duce
acestuia doleanțele românilor transilvăneni. Din această delegație au făcut
parte 30 de tineri după cum urmează: Vasile Nopcea, Vasiliu Rațiu,
Timotei Cipariu, Alexandru Șterca Șuluțiu, Moise Fulea, Iosif Igi anu,
Ioan Popazu, George Anghel, A. Treboniu Laurian, George Barițiu,
Dimitrie Boeriu, Vasiliu Maiorescu, Constantin Ioan, Ioane Bran Pop de
Lemeny, Ioan Bardoși, Demetriu Făgărașiu, Agustin Ladai, Constantin
Secăreanu, Vasiliu Lancea junior, Tulbașiu, Cl ococeanu, Mihăilașiu,
Leone Pop, Leone Lachi, Novacu, Al. Verza, Georgiu, Vas, Georgiu
Făgărașiu, Ioane Iuga, Ioacob Balcheșiu, Demetriu Borcea, Șerbianu
Giurculețiu, Sava Popovici, Teoc Todor, Oprea Circa, Nicolae
Martinoviciu, Dionisiu Tobias, Iancu Ionu țiu, Porea, Ioane Pauleti.2 Și
din delegația condusă de episcopul Ioan Lemeny ce a mers la Dieta de la
Cluj au făcut parte o serie de tineri învățați români dintre care amintim
pe: Francisc Boer, Ioan Pop, Parteniu Tro mbițaș, Petru Pop, Andrei
Pop, Agustin Pop, Ioan Dragomir, Ioan Chirilă, Ioan Sacalai, Ilie Farago,
Petru Suciu, Ioan Mărginean, Nicolae Găitan, Bucur Găitan, Petru
Dobra, Iosif Barac, Giorgiu Burbea, Ioan A. Navrea, Nicolae Voinescu,
Dominic Iordan, Alexandru Iacob, Neagoe Popia, Petru Drăghiciu,
Vasiliu Anca, Iosif Velișca, Nicolae Bota, Alexandru Vaida, Georgiu Gal,
Constantin Duma, Nicolau Popoviciu, Ioan Corcheș, Petru Ionete, Ioan
Corbu, Ioan Lemeni, Georgiu Valea, Radu Leca, Barbu Cepescu, A.
Stoica, Nicolae Măciucă, Vasiliu Fodor , Ioan Gligor, Amos Tobias, Ioan
Tipeiu, Ioan Rusu, Alexandru Coloșa, Iosif Șuluțiu, Ilie Măcelariu și alți .3
Pe acești tineri îi caracteriza foarte frumos Ioan Oros alias Rusu , care la
aproape o jumătate de secol de la dieta de la Cluj , scria urmãtoarele
rânduri : „… Deputațiunea română s -a adunat la casa parohială greco -unită din
Cluj la protopopul Ioan Fechete Negru țiu de unde în 29 mai, înainte de a se deschide
dieta, în rând câte doi cu episcopul Ioan Lemeny în frunte, au mers peste pia ța
Clujului car e era plină de unguri curio și și inimici, la cortelul gubernatorului
transilvan Iosif Teleki de i -am predat peti țiunea cestiunată iar de acolo ne -am dus la
comisarul regesc baron Antoniu Puchner de l -am salutat în numele na țiuni române
din Transilvania, iar după ie șire am petrecut pe episcopul Ioan Lemeny până la
protopopul Ioan Fechete Negru țiu, de unde apoi ne -am împră știat prin ora ș,
așteptând deschiderea dietei cu mare curiozitate. Deputa țiunea noastră cu episcopul

2Documente privind Revoluția de la 1848 din Țările Romane C. Transilvania, volum IV,
București, Editura Academiei Române, 1998, p. 44.
3Ibidem , pp. 48 -49.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
175 Ioan Lemeny în frunte au constat d in vicari, protopopi parohi, profesori, advoca ți
amploia ți mai ales din Sibiu, canceli ști de la Tabla Regească din O șarheiu,
neguțători din Brașov și alți inteligen ți din toată Transilvania îmbrăca ți în gală și cu
mânu și albe și când am trecut peste pia ță către castelul gubernatorului unguri se uitau
la noi cu ochi de tigrii ca la minune și ziceau: de unde atâ ția români? Era și ceva
impunător și surprinzător de a se vedea în rândul celor mai fanatici maghiari în Cluj
deodată atâ ția români zdraveni cu tipuri le lor romane ”.4 După aceea realizări
mărețe, tinerii români transilvăneni au reu șit cu mari sacrificii să țină o a
doua adunare la Blaj (13 septembrie) și o a treia (24 septembrie), în care
s-a hotărât ca românii transilvăneni să se înarmeze și să ia toate măsurile
împotriva terorii .5
Momentul coincide cu preluarea conducerii revoluției de către
aceștia în mod oficial, urmat de cea a puterii, pe baza principiului
majorității care deschide perioada unui război civil, care duce la rândul
său la afirmarea unei întregi galerii de figuri remarcabile de tineri precum:
Avram Iancu ,6 Constantin Romanu Vivu ,7 Ioan Buteanu ,8 Simeon

4 Ioan Oros alias Rus u, Memorii , ediție îngrijită și studiu introductiv de Ioan Ranca,
București, 1989, pp. 43 -44.
5 Silviu Dragomir, Studii privind istoria Revoluției române de la 1848, ediție îngrijită și studiu
introductiv de Pompiliu Teodor, Cluj -Napoca, Editura Dacia, 198 9, p. 8.
6 Silviu Dragomir, Avram Iancu, ediția a II -a, București, Editura Științifică, 1968; Florian
Dudaș, Avram Iancu -eroul românilor, Oradea, Editura Lumina, 1993; Gelu Neamțu,
Avram Iancu -mit, realitate, simbol, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2012; Ștefan Pascu,
Avram Iancu -viața și faptele unui erou și martir, București, Editura Meridiane,1972; Ioan
Ranca, Avram Iancu pe baricadele Apusenilor. Relatări contemporane ale unor apropiați și
adversari, Târgu -Mureș, Editura Pax -historica,1996; Ion Ranca, Valeriu Nițu, Avram
Iancu. Documente, București, Editura Științifică, 1974; Pompiliu Teodor, Avram Iancu în
memorialistică, Cluj-Napoca,Editura Dacia, 1972.
7 Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus, Avram Iancu și prefecții săi , Târgu -Mureș,
Editura Casa de Editură Petru Maior, 1997, pp.104 -113. Ioan Chiorean, „Constantin
Român -Vivu”, în Profiluri Mureșene , volum I, Târgu -Mureș, 1971, pp. 119 -130.
8 Vasile Iuga, Ioan Buteanu, fiu al Sighetului, erou și martir național, Cluj-Napoca, Editura,
Societăți culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, 2012; Călin Dorin Petric, „Repere
ale istoriei locale buceșene. Ioan Buteanu (1821 -1849) -eroicul prefect al Zarandului”, în
Perspective istorice. Revista Asociațiuni profesorilor de istorie din România „Clio” – filiala Hunedoara ,
2010, numãr 1, pp. 34 -41; Iosif Pop junior, „Ioan Buteanu, fiu al Sighetului și erou al
neamului românesc”, în Maramureș vatră de istorie milenară , volum V, 2004, pp. 311 -312;
Valer Hosu, „Două destine împletite tragic -Ioan Buteanu și vărul sau Mihai Lupu
Hosu”, în Maramureș vatră de istorie milenară , volum V, 2004, pp. 307 -310. Ioan M. Bota,
„Cinstirea unui mare și vrednic înaintaș -prefectul Ioan Buteanu”, în Maramureș vatră de
istorie milenară , volum V, 2004, pp. 303 -306; Eugen Hulea, „Ioan Buteanu”, în Apulum ,
numãr X, 1972, pp. 387 -395; Silviu Dragomir, Ioan Buteanu prefectul Zarandului în ani
1848 -49, București Editura Casei Școalelor, 1928.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
176 Balint ,9 Petru Dobra ,10 Mihai Andreica ,11 Nicolae Solomon ,12 Gheorghe
Anghel ,13Vasile Moldovan ,14 Ioan Oros alias Rusu ,15 Pentru Bonta,
Alexandru Bătrâneanu, Vasile Simionaș ,16 Ioan Axente Sever ,17 Nicolae

9 Ioan Furdui, „Simion Balint și alte personalităț i ale Roșiei Montane”, în Istorie și
societate. Studii și comunicări , volum I, Ploiești, 2010, pp. 85 -87; Gelu Neamțu, „Arestarea,
cercetarea, deținerea și eliberarea lui Simion Balint la 1848”, în Națiunea Română. Idealuri
și realități istorice. Acad. Cor nelia Bodea la 90 de ani , București, 2006, pp. 270 -289; Traian
Rus, Simion Balint fiu al Țări Moților , Cluj -Napoca, Editura Eta, 2003; Teodor Șandor,
„Simion Balint, prefectul vechilor saline (Turda)”, în 1848 Blajul și amintirea Revoluției ,
Blaj, 1998, pp . 194 -202; Eugen Hulea, „Simion Balint”, în Apulum, numãr X, 1972, pp.
421-431; Nerva Hodoș, Simion Balint: Viața și luptele lui în Munții Apuseni ai Ardealului la
1848 -1849 , București 1913; E. Hodoș, Simion Balint: din istoria vieții sale, fapte și lupte din
Munții Apuseni ai Ardealului în 1848 -1849 , Sibiu, Editura Arhidiecezană.
10 Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus, Avram Iancu, pp. 94 -103; Gheorghe
Anghel, „Petru Dobra, un prefect martir al Revoluției de la 1848 din Transilvania”, în
Apulum , numã r X, 1972, pp. 373 -386;
11 Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus, Avram Iancu, pp. 126 -128.
12 Liviu Botezan, Ela Cosma, Ionuț Isac, Attila Varga, Dicționar al personalităților Revoluției
de la 1848 -1849 din Banat și Transilvania. Chipuri dintr -un an de neuitat, București, Editura
Academiei Române, 2008, pp. 390 -397; Gheorghe Anghel, ,,Nicolae Solomon, prefect
de Hațeg și Hunedoara”, în Apulum , numãr X, 1972, pp. 407 -420.
13 Liviu Palihovici, „Gheorghe Anghel despre conflictul de la Zlatna”, în Dacoromania ,
numãr 3, 2000, pp. 15 -17.
14 Nicolae Dumbrăvescu, „Vasile Moldovan. Prefectul Legiuni a III -a de Câmpie”,în
Oglinda Literară, numãr 120, 2011, pp. 7350 -7351, și numãr 121, p. 7630; Paul Abrudan,
Prefectul Pașoptist Vasile Moldovan , București, Editura Militară, 1970; Petre Baciu, Prefectul
Legiuni a -III-a, București, Editura Litera, 1976.
15 Nicolae Dumbrăvescu, „Ioan Oros alias R usu o viață, o istorie, un destin”, în
Sentenția , Târgu -Jiu, Editura Academica Brâncuși, 2013, pp. 61 -78; Maria Totu
(coordonator), Bărbați ai datoriei 1848 -1849. Mic Dicționar, București, Editura Militară
1984, pp. 244 -245; Ioan Chiorean „Ioan Oros (Rusu) ”, în Profiluri Mureșene , volum I,
Târgu -Mureș, 1971, pp. 81 -90; Vasile Netea, „Un memorialist pașoptist. Ioan Oros alias
Rusu”, în Studii. Revistã de Istorie, tomul 22, numãr 3, 1969, pp. 517 -529.
16 Pentru mai multe amănunte despre viața și activitatea pr efectului respectiv
viceprefectului Legiuni Câmpiei vezi: Nicolae Dumbrăvescu, „O consemnațiune mai
puțin cunoscută a protopopului Ștefan Moldovan privitoare la victimele Revoluției de la
1848 -1849 din Transilvania”, în volumul Fragmente din trecut. Tineri i cercetători și istoria ,
coordonat de Anamaria Macavei, Diana -Maria Dăian, Cluj -Napoca, Presa Universitară
Clujeană, 2015, pp. 121 -125; Idem, ,,Un izvor narativ mai puțin cunoscut despre tinerii
uciși în Cluj în timpul Revoluției de la 1848 -1849, în Astra Salvensis , an II, numãr 4,
2014, pp. 37 -40; Vasile Lechințan, Martiri români din Câmpia Transilvaniei la 1848.
Alexandru Bătrâneanu, Vasile Simonis și Vasile Turcu, Cluj-Napoca,Editura Clusium, 1996;
I. Chiorean, „Alexandru Bătrâneanu”, în Profiluri Mure șene, volum II, Târgu -Mureș,
1972, pp. 31 -44; Ștefan Pascu, Alexandru Chiorean alias Bătrâneanu , Sibiu, Editura
Asociațiuni „Astra”, 1939.
17 Nicolae Dumbrăvescu, ,,Pagini de „memorialistică măruntă” despre prefectul Ioan
Axente Sever”, în Astra Salvensis , an III, numãr 5, 2015, pp. 55 -71; I. Gheorghe Biriș,

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
177 Vlăduțiu18 și alți. Prin urmare, după cum putem observa din istoriografia
românească, dedicată Revoluției de la 1848 -1849 din Transilvania,
acestor tineri conducători ai revoluției li s -au ded icat remarcabile
monografii, însă cei di n „linia a doua și a treia” au rămas în uitare.
Un bun exemplu în acest sens este și cazul Petru Bonta,
originar din localitatea Seu șa comitatul Turda. Acesta î și face studiile la
Blaj, unde trăie ște revolu ția ca student -teolog în anul al IV -lea după cum
aflăm din Protocollum Classificationum ductum pro Auditoribus Studiorum
Theologicum in Seminario Diocesano Blasiense .19 Colegi i -a avut pe Nicolae
Albani, Simion Mihali, Vasile Pop, Ioan Pop, George Ra țiu, Ioan Cioa ra,
Iosif Tama ș, Vasile Turcu .20 Se implică activ în organizarear evolu ției de la
1848 -1849 din Transilvania, fiind unul dintre tinerii teologi blăjeni, care a
răspândit proclama ția lui Aron Pumnu, prin care îi chema pe români la
adunarea de la Duminica Tomi de la Blaj.
Participă la Marea Adunare Na țională de la Blaj și la cele din
toamna anului revoluționar 1848 (13 respectiv 24 septembrie) , adunări în
urma cărora este numit tribun al Legiuni a III -a de Câmpie, condusă
Vasile Moldovan. De la prefectul Vasil e Moldovan, prime ște misiunea de
a organiza cele 11 sate din împrejurimile Cetă ți de Baltă. Tribunul Bonta
adună încă de la începutul luni octombrie gloate de români din satele:
Blăjel, Peucea și Dîrlos, cam 400 de persoane, pe care îi va duce în 14
octomb rie 1848 la Media ș, alinia ți în ordine militară și cu sunet de tobe
pentru a depune jurământ. Acest eveniment este descris de protopopul

Ioan Axente Sever și timpul său , ediția a II -a revizuită și completată cu adnotări, texte și alte
documente și fotografi de Liana Biriș, Vochița Ionescu, Blaj, Editura Astra, 2011; C.
Constantin Gomboș, „Prefectul Axente Sever în timpul revoluției transilvane de la
1848 -1849”, în Columna 2000 , numãr 37 -38, 2009, pp. 27 -29; Finca Lazăr, File Salvate:
aspecte din activitatea lui Axente Sever , Sibiu, Editura Psihomedia, 2008; Ioan Gabor, Ioan
Axente Sever. Un nume pentru neuitare (1821 -1906), Sibiu, Editura Tribuna, 2006;
Gheorghe Stănescu, „Ioan Axente Sever, simbol al demnități naționale (3/15 aprilie
1821 -13 august 1906)”, în Dacoromania , numãr 25, 2006, pp. 33 -34; Gheorghe Stãnescu,
„Un erou transilvănea n: Ioan Axente Sever”, în Historia , numãr 59, 2006, pp. 41 -43;
Adrian T. Pascu, Ioan Axente Sever (1821 -1906): viața și activitatea militantă , Cluj -Napoca,
Editura Dacia, 1985.
18 Petre Baciu, Prefectul Câmpiei ardelene , București, Editura Litera, 1977; Ioa n Chiorean,
,,Nicolae Vlăduțiu”, în Profiluri Mureșene , volum II, Târgu -Mureș, 1973, pp. 17 -30; Ioan
Oltean, „Momente din activitatea Prefectului Câmpiei, Nicolae Vlăduțiu”, în Apulum ,
numãr X, 1972, pp. 397 -406.
19Iacob Mârza, ,,Școlile de la Blaj și Revoluția de la 1848 -1849 din Transilvania”, în
volumul ,,Omagiu Părintelui Profesor Ioan Mitrofan la 65 de ani de viața și 35 de ani de preoție”,
coordonat de William A. Bleiziffer, Cluj -Napoca, Presa Universitara Clujeană, 2014, p p.
316.
20Ibidem, p. 317

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
178 Ștefan Moldovan în memoriile sale, care spunea că a văzut această
mulțime tocmai când mergea cu preotul din Pro ștea să îngroape un
mort: „[…] M -am uimit de această apariție nea șteptată și întrebând pe conducătorul
Petru Bonta că unde merg, el a răspuns, că la Media ș. Eu am mai adăugat că pentru
ce? El a răspuns „ca să vestim păcatele ungurilor și să jurăm pe oameni”. După
aceasta l -am întrebat că ați dat de știre cuiva? El mi -a răspuns că la nimeni, că nu -i
de lipsă, pentru că și sași sunt ai împăratului și noi suntem ai împăratului” .21 Tot
din memoriile protopopului din Media ș, aflăm că Petru Bon ta a ajuns cu
mica lui armată în pia ța Media șului, unde li s -a citit jurământul de către
maiorul Clococeanu. Mul țimea în frunte cu Petru Bonta a exaltat de
bucurie cu ,,vivate pentru împărat, pentru guvernul țări, consulul cetăți și oficiali
lui, pentru d. Clococeanu și notarul cetăț ii”.22
Manifestările de la Media ș, care l -au avut în prim plan pe
tribunul Legiunii a III -a de Câmpie, Petru Bonta, nu au trecut
neobservate de autorită țile mag hiare care vor încerca prin ori ce mijloace
să-l captureze. Este încercuit la un moment dat în localitatea Hăranglab
de către armata revolu ționară maghiară, însă scapă de la moarte cu
ajutorul țăranilor .23 Acest eveniment va lăsa urme adânci în sistemul său
nervos , după cum ne precizează Ștefan Moldovan în memoriile sal e:
„[…] spaima aceea i -a clătinat mintea, încât vorbea de multe ori fără niciun sens și
nu putea dormi noaptea’ .24
Protopopul de Mediaș , observând că starea de sănătate a
tribunului Legiunii a III -a de Câmpie este precară, a hotărât după cum
aflăm din propr iile memorii că după adunarea pe care Pentru Bonta a
ținut-o la Dârlos, în 15 octombrie să liniștească populația românească, iar
pe Petru Bonta să -l trimită la Blaj pentru a fi ferit de primejdie întrucât
revoluționarii maghiari doreau să scape cu ori ce p reț de el. Ajuns la Blaj
tribunul lui Vasile Moldovan, Petru Bonta, nu zăbovește foarte mult
timp în orașul de pe Târnavă întrucât, spre sfârșitul lunii octombrie îl
regăsim din nou preocupat de organizarea celor 11 sate din jurul Cetății
de Baltă.
Pe la sfârșitul lunii octombrie a anului 1848 pe fondul acutizării
luptelor dintre trupele revolu ționare maghiare și cele române ști, prefectul
Vasile Moldovan, d upă ce face o colectă de 60 florini îl trimite pe Petru

21 Ștefan Moldovan, „Extras din ziarul vieții mele de la 15 martie 1848 până la 18
ianuarie 1848”, în Transilvania , an VIII, numãr 8, p. 92.
22Ibidem , p. 92.
23 Silviu Dragomir, Studii privind istoria Revoluției române de la 1848 , ediție îngrijită,
introd ucere, note și comentarii de Pompiliu Teodor, Cluj -Napoca, Editura Dacia, 1989 ,
p. 205.
24 Ștefan Moldovan, „Extras din ziarul”, p. 92.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
179 Bonta la Media ș pentru a cumpăra: praf de pu șcă, gloan țe, alice de lup,
cremeni ,25 întrucât pu ținele pu ști pe care le aveau luptătorii Legiunii a III –
a de Câmpie erau de diverse modele .26
Întorcându -se de la Mediaș cu muni ția necesară osta șilor
Legiunii a III -a de Câmpie, Petru Bont a este surprins de trupele contelui
Lazăr în Cucerdea după cum aflăm din memoriile lui Isaia Moldovan:
„[…] ajun și în Blă șinel am mers la căpitan unde sau întrunit mai multe persoane și
ne-au povestit că Petru Bonta în râtul Cucerzi a fost atacat și bătut” .27 Scapă cu
fuga fiind călare pe un cal sur al lui Dumitru Filimon, este ajuns în Ogra
unde , după cum aflăm din ra portul preotului George Răchită, Petru
Bonta a fost măcelărit împreună cu al ți înso țitori de ai săi , între care
amintim pe Ioan Bretian, Ioan Ol tean, Petru Viciu, Simion Cîmpianu,
Matei Cîmpianu, Vasile Cîmpianu Bardas, Vasile Gligor, Borza Ioan,
Susan Georgie, Vasii Pînzariu, Toader Curicean și Ion Vlădu ț.28 În urma
sa a rămas un tată singur, cu mari datorii și fără de niciun ajutor.
Prin devota mentul său putem spune că Petru Bonta a făcut
parte din rândurile acelor tineri, care și-au jertfit via ța pentru na țiunea
română, luptând până la ultima picătură de sânge pentru a vedea na țiunea
lor cel pu țin pe aceea și treaptă cu celelalte din Transilvani a.

25 Isaia Moldovan, Din întâmplările vieții. Note și schițe , ediție îngrijită și studiu introductiv
de Nicolae Dumbrăvescu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2014, p. 28.
26 Ibidem , p. 33; Vasile Moldovan, Memorii din 1848 -49, Brașov, Tipografia A. Mureșianu,
1895, p. 89. Ioan Oros alias Rusu, Memorii , pp. 67.
27 Isaia Moldovan, Din întâmplările vieții, p. 33.
28 Elena Mihu, Un ape l către cei morți. Rapoartele preoților greco -catolici 1848 -1849 , Blaj,
Editura Buna Vestire, 2012, p. 409.

PREOTUL VASILE DUMBRAVÃ (1854 -1907) ȘI ACTIVITATEA
LUI PASTORALÃ ÎN LOCALITÃȚILE BICHIGIU ȘI SALVA
Priest Vasile Dumbravã (1854 -1907) and his Pastoral Activity in
Bichigiu and Salva

Iuliu -Marius MORARIU

Abstract: In this study, the author presents the life and activity of the priest Vasile
Dumbravă (1854 -1907), which ruled the parishes from Bichigiu (1879 -1891) and Salva
(1891 -1907) and built the stone Church from Salva, which is still in use today. Using
documents provided from the National Archives, Bistrița -Năsăud Direction, but also
published information from sources like The Schematism (the census published by the Greek –
Catholic Church) or the yearly report of the Border Gymnasium from Năsăud, a detailed
presen tation of his life and activity is being offered. The research returns to the historiography
the personality of the priest Vasile Dumbravă from Salva and Bichigiu, and a part of the
history of the Greek -Catholic Church of the area. At the end of the text, it also offers two of
the most important documents about the life and activity of this priest, consisting in the
decision of the diocese of Gherla to appoint him as priest of Salva parish.
Keywords: curacy, clergy, church, founder, Greek -Catholic Church.

Despre activitatea parohiei Salva s -a mai scris de -a lungul
timpului, studiul profesorului Dionisie Piciu ,1 scurta prezentare a
parohiei greco -catolice realizată de către ex -parohul greco -catolic Ceuca
Login2 sau medalionul pe care subsemnatul l -a dedicat preotului Iuliu –
Morariu ,3 constituind principalele materiale istoriografice în acest sens.
Acestora li se adaugă referirile la preoții locului sau istoria comunității din
paginile unor monografii, studii sau articole ,4 scrise cu precădere de către
autori proveniți din partea locului.

1 Dionisie Piciu ,,Biserica și slujitorii ei”, în Ana Filip, Ioan Morariu (coordonatori),
Salva -repere monografice, Bistrița, Editura ,,George Coșbuc”, 2005, pp. 213 -223.
2 Login Ceuca, ,,Scurtă istorie a parohiei greco -catolice din Salva”, în Ibidem , pp. 224 –
231.
3 Iuliu-Marius Morariu, ,,Preotul astrist Iuliu Morariu din Salva” , în Virgil Șerbu
Cisteianu (coordonator), Reporter prin Țara N ăsăudului, Alba -Iulia, Editura Gens Latina,
2012, pp. 66 -72.
4 A se vedea, de exemplu: Gabriela Sermeșan, Elemente de cultură tradițională în comuna
Salva, Beclean, Editura Clubul Saeculum, 2009; Măricuța Codrea, Vasilica Augusta
Puica, Salva, schiț ă monografic ă, Cluj-Napoca, Editura Societății Culturale Pro Maramure ș
,,Drago ș Vodă”, 2003; Vasilica Augusta Găzdac, Salva, monografie istorică, demografică și
antropologică, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2012; Ana Filip, Iuliu -Marius Morariu, Istoria
Mănăstirii ,,Izvorul Tămăduirii” Salva, Blaj, Editura ,,Astra”, 2013; Iuliu -Marius Morariu,
,,Comuna Salva în perioada 1880 -1910. Studiu demografic”, în Arhiva Someșană, seria a
III-a, numãr 13, 2014, pp. 71 -76.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
181 Cu toate acestea, multitudinea de documente păstrate atât în
arhivele bistrițene, cât și în cele clujene, oferă încă spațiu și informații
pentru viitoare cercetări originale. O astfel de cercetare se dorește și cea
de față, dedicată preotului Vasile Dumbravă, paroh în localitățile Bichigiu
și Salva, pomenit pe alocuri în istoriografia locală, dar insuficient
cunoscut astăzi. În cadrul ei, vom încerca, pe cât posibil, reconstituirea
traseul ui său biografic și prezentarea unor aspecte privitoare la pastorația
lui în localitățile pomenite.
Acesta s -a născut în anul 1854 în localitatea Ragla ,5 aflată
actualmente pe teritoriul județului Bistrița -Năsăud6 și a studiat într e anii
1867 -1873, la Gim naziul Grăniceresc N ăsăudean, pe care nu l -a absolvit
însă,7 transferându -se, cel mai probabil, la finele clasei a șasea, la
Academia Teologică de la Gherla.
Ca elev, nu s -a remarcat prin performanțe deosebite în plan
școlar, reușind să se mențină, pe tot parcursul studiilor gimnaziale, în
prima jumătate valorică a clasei. În clasa întâi, când, la finele anului s -a
clasat al 15 -lea între cei 34 de elevi ai școlii ,8 l-a avut ca diriginte pe
Teodor Dumbravă ,9 pe care însă nu îl va păstra în anii următori .10În clasa

5 Cu privire la locul nașterii lui, autorii optează pentru mai multe variante. Astfel, de
exemplu, Vasile Tutula, în monografia dedicată localității Telciu, de care aparține și
localitatea Bichigiu, susține că s -a născut în Budacu Român (Vasile Tutula, Comuna Telciu
(1245 -2004) -județul Bistr ița-Năsăud. Repere monografice. Un sat de pe Valea Sălăuței -Muza lui
George Coșbuc, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2004, p. 111; Cf. Nicolae Târgoveț, Bichigiu –
străveche vatră românească. Moment aniversar -500 de ani de atestare istorică a Bisericii Ortodoxe di n
localitate, Bistrița, Editura Charmides, 2001, p. 13), în timp ce Dionisie Piciu, plasează
locul nașterii lui la Rușii Munți (Dionisie Piciu ,,Biserica și slujitorii ei ”, p. 221;). Cu
toate acestea însă, atât rapoartele Gimnaziului grăniceresc năsăudean, al cărui elev a fost
(Cf. ***, A doua programa dela Gimnasiulu publicu superiore romanescu gr.catolicu de in Naseudu
pre anulu scolastecu 1870 -71 (cu un apendice statistecu alu scolei normali principali si de fetite romane
gr. cat. dein Naseudu), Bistriti a, Tipografia Filtsch, 1871, p. 49), cât și cercetători precum
Lazăr Ureche, care s -au preocupat de istoria zonei, arată că era născut în localitatea
Ragla (Cf. Lazăr Ureche, Fondurile grănicerești năsăudene (1851 -1918), Cluj-Napoca, Presa
Universitară Clu jeană, 2001, p. 193).
6 Dionisie Piciu ,,Biserica și slujitorii ei ”, p. 221.
7 Fapt ce explică lipsa numelui său din lista absolvenților școlii năsăudene pe care au
întocmit -o, cu prilejul aniversării unei jumătăți de secol de la înființare, Virgil Șotro pa și
Nicolae Drăganu. Cf. Virgil Șotropa, Nicolae Drăganu, Istoria școalelor năsăudene, scrisă cu
prilejul jubileului de 50 de ani de existență (1863 -1913) a gimnaziului superior fundațional din
Năsăud, Năsăud -Naszod, Tipografia lui G: Matheiu in Bistrița , 1913, p. 373.
8 ***, Reportu anuale despre Gimnasiulu romanu greco -catholicu din Naseudu pentru anulu scolastecu
1867 -8, Bistritia,Tipariul lui J. E. Filtsch, 1868, p. 7.
9 ***, ,,Planulu de prelegere pre anulu scolastecu 1867 -8”, în Reportu anuale despre
Gimnasiulu romanu greco -catholicu din Naseudu pentru anulu scolastecu 1867 -8, Bistritia, Tipariul
lui J. E. Filtsch, 1868, p. 4.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
182 a doua și în cea de -a treia, va avea aceleași calificative la materiile predate.
Astfel, purtarea va fi clasată în ambii ani drept bună ,11 limba latină și cea
română vor fi evaluate cu calificativul ,,mulțumitoriu ”, iar celelalte
materii vor primi to ate ,,destulitoriu ”.12 Dirigenția va fi de asemenea
clasată în ambii ani cu calificativul pomenit anterior. În clasa a treia însă,
evaluatorul va fi Ioan Marțian .13 Începând cu clasa a treia, dirigintele lui
va fi Ioan Mălaiu .14 Calificativele vor rămâne și e le similare în clasele a
patra15 și a cincea, la finele celei din urmă acesta fiind însă clasificat cu
situația generală ,,prima ”,16 fapt ce denotă un oarecare progres.
Anul școlar 1872 -1873 este ultimul în care Vasile Dumbravă mai
apare în cataloagele și foile matricole ale școlii de la Năsăud. Atunci, el se
va clasa de asemenea în prima jumătate a clasei sale, însă din cei 34 de
elevi câți au început studiile la Năsăud, vor fi rămas atunci doar 17 .17 În

10 Astfel, de exemplu în clasa a doua, dirigintele sãu va fi Nicolae Pop, profesorul de
științele naturii. ***, Reportu anuale despre Gimnasiulu romanu greco -catolicu dein Naseudu pentru
anulu scolastecu 1868 -9, Gherla, Cu literile Tipografiei Diocesei Greco -Catholice, 1869, p.
8. Cf. Vasile. Gr. Borgovan, Amintiri din copilărie (1859 -1873), Brașov, 1907, p. 1 46;
Gheorghe Namțu, Vasile Gr. Borgovan, București, Editura Didactică și Pedagogic ă, 1972,
p. 23.
11 ***, Reportu anuale despre Gimnasiulu romanu greco -catolicu dein Naseudu pentru anulu
scolastecu 1868 -9,p. 8; ***, Programa dela gimnasiulu romanescu gr -catolecu de in Naseudu pre
anulu sc olastecu 1869 -70, Tipografia Filsch, Bistritia, 1870, p. 38.
12 ***, Reportu anuale despre Gimnasiulu romanu greco -catolicu dein Naseudu pentru anulu
scolastecu 1868 -9, p. 8; ***, Programa dela gimnasiulu romanescu gr -catolecu de in Naseudu pre
anulu sc olastecu 1869 -70, p. 38.
13 ***, ,,Planulu de invetiamentu in cele siepte clasi gimnasiali”, în Programa dela
gimnasiulu romanescu gr -catolecu de in Naseudu pre anulu sc olastecu 1869 -70, Bistritia,
Tipografia Filsch, 1870, p. 27.
14 ***, ,,Planulu de invetiamentu in cele VIII clasi gimnasiali”, în A doua programa dela
Gimnasiulu publicu superiore romanescu gr.catolicu de in Naseudu pre anulu scolastecu 1870 -71 (cu
un apendice statistecu alu scolei normali principali si de fetite romane gr. cat. dein Naseudu),
Bistritia,Tipografia Filtsch, 1871, p. 43; ***, ,,Sciri scolastece”, în A treia programa dela
gimnasiulu publicu superiore romanescu (granitiarescu) gr. catolicu de in Naseudu pre an ulu scolastecu
1871 -72, Bistritia, Tipografia Filtsch, 1872, p. 47; ***, ,,Sciri scolastece”, în A patra
Programa dela gimnasiulu publicu superiore romanescu (granitiarescu) gr. catolicu de in Naseudu pre
anulu scolastecu 1872 -73, Bistritia, Tipografia Fil tsch, 1873, p. 30.
15 ***, A doua programa dela Gimnasiulu publicu superiore romanescu gr.catolicu de in Naseudu pre
anulu scolastecu 1870 -71 (cu un apendice statistecu alu scolei normali principali si de fetite romane gr.
cat. dein Naseudu), p. 49.
16 ***, A treia programa dela gimnasiulu publicu superiore romanescu (granitiarescu) gr. catolicu de in
Naseudu pre anulu scolastecu 1871 -72, Bistritia, Tipografia Filtsch, 1872, p. 52.
17 ***, A patra Programa dela gimnasiulu publicu superiore romanescu (granitia rescu) gr. catolicu de
in Naseudu pre anulu scolastecu 1872 -73, Bistritia, Tipografia Filtsch, 1873, p. 36.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
183 anul următor, numele lui nu mai apare în lista anuală a absolvenților ,18
fapt ce îl poate duce pe cercetător cu gândul la trei posibilități: abandonul
școlar, faptul de a fi rămas repetent sau transferul la o altă școală. Dacă ar
fi vorba despre primele două situații, acest lucru s -ar fi menționat desigur
în raportul anual. E vorba însă despre transf erul lui la Academia
Teologică Greco -Catolică din Gherla. Lazăr Ureche, care a analizat
Fondurile Grănicerești N ăsăudene, instituția ce se ocupa cu stipendierea
tinerilor studioși ai zonei, îl menționează în lista celor care au beneficiat
de o bursă din partea acestora între anii 1875,1876 și 1878 -1879 .19 Din
analiza statisticii pe care ne -o pune la dispoziție, deducem că au existat
întreruperi în perioada sa de studii, datorate fie lipsei de resurse
financiare, fie faptului de a nu fi fost un școlar foarte studios.
În anul finalizării studiilor, a fost hirotonit preot pe seama
parohiei Bichigiu, o localitate destul de mică din perspectivă
demografică .20 Aici a fost inițial numit ca administrator interimar și apoi,
din data de 30 noiembrie, la câteva săptămâni după ce a poposit în
localitate, a devenit paroh al satului .21Ca preot în acest sat însă, s -a găsit
în repetate rânduri în imposibilitatea de a se întreține, fapt ce l -a făcut să
își depună constant dosarul în ve derea obținerii unei parohii mai bune
(1886 la Ciceu -Cristur ,22 Chiuza, în 188923 sau 1890 la Feldru ),24 după
cum aflăm de la Mirela -Popa Andrei: ,,Problema exagerării ,,competințelor”
stolare nu avea să -și găsească rezolvare definitivă în acea perioadă. Ea a rămas o
problemă mai ales în parohiile sărace ale vicariatului, unde disperarea preoților,

18 ***, Programa a cincea a gimnasiului superriore romanu gr. -catolicu dein Naseudu publicata la
finea anului scolastecu 1873 -74, Bistritia, Tipografia Filtsch, 1874, p. 44.
19 Lazăr Ureche, Fondurile grănicerești năsăudene (1851 -1918), p. 193.
20 ***, Schematismus cleri diocesis Syamosujvariensis gracei ritus catholicorum pro anno a Christo
nato MDCCCC, Syamosyujvarini, Typis Tipogra phiae Diocesanae, 1900, p. 302; Cf.
Vasile Tutula, Comuna Telciu (1245 -2004), p. 111; Nicolae Târgoveț, Bichigiu -străveche vatră
românească, p. 13. Cf. Serviciul Județean Bistrița -Năsăud a Arhivelor Nationale (în
continuare se va cita SJAN), Fond Vicariatu l Rodnei, dosar 417/1879, f. 129 -130.
21 Mirela -Popa Andrei ne oferă detalii cu privire la statutul lui: ,,În parohia vacantă Bichigiu
a fost dispus ca administrator interimar preotul nou hirotonit, Basiliu Dumbravă. Prin intermediul
mai multor cereri adres ate verbal, fruntașii comunei au cerut ca acesta să le fie desemnat preot local.
Pentru a putea lua pulsul lucrurilor, vicarul s -a deplasat la fața locului într -o zi de duminică, 30
noiembrie, participând și la cultul religios ținut de V. Dumbravă. Cu acea stă ocazie, după ce s -a
încheiat slujba, în cancelaria comunală a fost luată o declarație scrisă a bichigenilor, care cuprindea
mărturisirea unanimă că -l voiesc preot pe acesta, precum și angajamentul împlinirii a câtorva condiții
de natură materială” . Mir ela Andrei, La granița Imperiului. Vicariatul Greco -Catolic al Rodnei în
a doua jumătate a secolului al XIX -lea, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2006, p. 199.
22 SJBNAN, Fond Vicariatul Rodnei, dosar 598/1888, f. 131 -132.
23 Ibidem, dosar 615 -1889, f. 21.
24 Ibidem, dosar 632/1890, f. 111 r și 112 r.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
184 izvorâtă din teama că nu aveau să poată asigura sub zistența de zi cu zi a familiilor,
i-a determinat uneori să forțeze nota. A fost și cazul preotului din Bichigiu, Vasile
Dumbravă, care din dorința de a -și ameliora existența materială, a candidat în mai
multe rânduri pentru a obține o altă parohie oriunde în dieceză (Ciceu -Cristur în
1886, Chiuza în 1889) sau a apelat deseori la oficiul vicarial în vederea obținerii
unui ajutor din fondul religionar” .25
Problemele financiare ale preotului Dumbravă se vor încheia însă
la finele anului 1891, când va fi numit preot în localitatea Salva, ce avea,
la acea vreme, un număr de 1636 credincioși greco -catolici .26 Poposit aici
într-un context agitat, la finele unei dispute între susținătorii preotului din
Măluț, Gavrilă Petri, originar din Salva ,27 el va prelua parohia d e la
Demian Popa, care va deveni, la rândul lui, preot în Bichigiu. În
momentul sosirii lui aici, în localitate exista, conform șematismului de la
1900, o biserică închinată Maicii Domnului, edificată la anul 1700 .28
Aceasta va fi înlocuită în timpul său de o frumoasă și spațioasă Biserică
de zid, a cărei construcție a început în anul 1898 și a fost finalizată în
anul 1901 .29De asemenea, din punct de vedere administrativ, preotul s -a
remarcat și prin alte activități gospodărești, precum îngrădirea cimitirelor
comunale din Mocirlă și Poderei .30
Vreme de 17 ani el s -amai preocupat și de problemele pastorale ale
comunei. Multele circulare episcopale păstrate în fondul parohial în
timpul său ni -l relevă ca pe un iubitor de istorie ,31 în vreme ce, registrele
parohial e arată că avea o activitate amplă și în ceea ce privește botezurile
și înmormântările .32

25 Mirela Andrei, La granția Imperiului, p. 238.
26 ***, Schematismus cleri diocesis Syamosujvariensis gracei ritus catholicorum pro anno a Christo
nato MDCCCC, p. 302.
27 Pentru mai multe detalii cu privire la această dispută, a se vedea: SJBNAN, Fond
Vicariatul Rodnei, dosar 649 / 1891, f.26, 45 -46, 85 -88-90.
28 ***, Schematismus cleri diocesis Syamosujvariensis gracei ritus catholicorum pro anno a Christo
nato MDCCCC, p. 302.
29 Dionisie Piciu, ,,Biserica și slujitorii ei”, p. 222.
30 Ibidem, p. 222.
31 SJBNAN, Fond Oficiul parohial greco -catolic Salva, dosar 1/1892 – 1936 -1938, f. 1 -14. De
altfel, această calitate este reliefată și de bogata sa implicare în cadrul ,,Astrei”. Cf. Ioan
Seni, Pagini din istoricul Despărțământului ASTRA Năsăud, col. ,,Conferințele Bibliotecii
ASTRA”, volum 132, Sibiu, Biblioteca Județeană ,,Astra”, 2011, p. 11; Iuliu -Marius
Morariu, ,,Înființarea cercului ,,Astra” al Salvei (11 februarie 1900) -o restituire istorică”,
în Pisanii Sângeorzene, an III, numãr 5 (21), 2014, pp. 54 -578.
32 A se vedea, de exemplu: SJBNAN, Fond Sfatul Popular Salva, dosar nr.
1072 /1880/1910 (,,Matricula botezaților 1880 -1910”).

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
185 Destul de tânăr încă, părintele Dumbravă va muri răpus de cancer
în luna aprilie a anului 1907, lăsând în urma lui o amintire frumoasă și
multe realizări în plan gospo dăresc (între ele, cea mai importantă o
constituie în mod cert, edificarea bisericii de zid a localității, funcțională
și astăzi). Respectul de care s -a bucurat în rândul confraților săi preoți
este reliefat și de faptul că, opt dintre aceștia, respectiv v icarul Rodne i,
Ciril Deac, Alexandru Haliță și Ioan Nășcuțiu, preoți în Năsăud, Mihail
Făgărășan, protopop de Tăure, Onisim Rotariu, paroh în Rebra, George
Moldovan, preot în Nepos, Valeriu Vârtic, parohul Mocodului, Teodor
Dumitru de la Runcu Salvei și Da mian Popa, cu care făcuseseră schimb
de parohii33 îl vor conduce pe ultimul drum.
Acestea sunt așadar, principalele repere din biografia preotului
Vasile Dumbravă. Bun gospodar, vrednic slujitor al altarului, consecvent
principiilor și vocației lui, el se înscrie cu cinste în lista preoților de seamă
ai localităților Salva și Bichigiu, alături de nume precum Sebastian
Coșbuc, Ioan Catone sau Iuliu -Morariu senior, fapt pentru care,
considerăm că nu trebuie uitat.

33 Dionisie Piciu, ,,Biserica și slujitorii ei”, p. 222.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
186 ANEXE DOCUMENTARE:

1)Mult Onorate în Christos Frate!
La vacanta parochie Salva aflându -se de bine a denumi de
administrator actual locale pe preotul din Bichigiu, Basiliu Dumbravă,
alăturat i se transmite callationalulu34 cu concredere ca, într -o dzi și în
coânțelegere defigun dra săîl introduci în această parohie, lu ând mai
înainte de la dânsul, în sensul alineatului 3, litera I a decretelor conciliului
provincial al doilea, profesiunea credinței, după formulariul alăturat, care
subserientu să se suște(a)rnă aci. Cu aceeași oc asiunese să i se stradee35
toate averile bisericești și parohiale pe lângă inventarele îndătinate din
care un exemplar să se suștearnă aici împreună cu taxa cancelarială de 5
fl. pentru collationalu.
Totodată , să faci dispozițiune cu privire la împartirea venitelor
parohiale între fostulu administrator si noul dispus preot, în sensul
statutului diecesan, notificând nou dispusului preot și credincioșilor de
acolo că, consemnarea prestatiunilor stolare prezentată comisiunei emise
consistoriale din partea cre dincioșilor s -a luat pentru statutul cunoștinței.
Din Ședința Consistorială ținută în Gherla 20 Iunie 1891.
Ioanu Episcop36

2)Onoratului DomnVasiliu Dumb ravă,
administrator parohial în Bichigiu!

Veneratul și S(fântul) Consistoriu, cu deciziunea sa d. d to 20
Iuniu a. c. Nro. 4228 a binevoit a te denumi administrator actual la
vacanta parohie Salva; ceea ce Ți se aduce la cunoștință cu aceea mai
departe ad aufere, că această împrejurare să o faci conuscută poporului
din Salva, înțelegându -te cu el despre ziua defigândă pentru introducere,
care numai după aprobarea vicariatului va ave(a) valo(a)re.
Până la urmânda vizitațiune ai de a face inventariele bisericei și a
școlei în 3 exemplare, unde este a se suscepe toată averea atâtu mișcătore,
câtu și nemișc ătore.
Dela oficiu v icariale Maieru în 4 Iuliu 1891 .
Vasiliu Groze , adm(inistrator) vic(arial )37

34 Chemarea, sau invitația, n. n.
35 Cu sensul: ,,să i se dea” n. n.
36SJBNAN, Fond Vicariatul Rodnei, dosar 649 / 1891, f. 132 -r-v.
37Ibidem , f. 133 V.

EPISCOPUL MILITAR PARTENIE CIOPRON ȘI REFORMA
INSTITU ȚIEI CLERULUI MILITAR
Military Bishop Partenie Ciopron and the Reform of the Institution
of Military Clergy

Mădălina MÃRGINEAN

Abstract: The relation between Romanian Church and the Romanian Army is
one of the oldest links between those two fundamental institutions of Romania. In this case, it
can be admitted that the Institution of Military Clergy was established only during the late
period of the nineteen century. For instance, in 1870, was established the Statute for Military
Clergy, by Royal Decree nr.603. Also, in 1924, in Alba Iulia, the Military Bishopric has
been establish ed. During the interwar period the institution was found in a truly process of
reorganization and it needed new perspectives and approaches towards these new hard times,
in order to con tinue its entire existence. Partenie Ciopron represented the best solut ion in this
situation and his main aim during his military clerical activity was to reform the institution.
It is important to mention that, due to his military skills gathered because of his participation
to the 1st World War, and his clerical knowledge, he succeeded in being the best Military
Bishop and reforming the institution.The most important measures that he had taken as
Military Bishop were about: consolidating the relations between the Army and Ecclesiastic
members; the approval of different statu tes, orders and laws for the organization and
development of the Military Clergy Institution; the augmentation of the number of active
military priests; to realize sketches of military cemeteries and lists with the dead soldiers on the
battlefield; to publ ish a Journal, which was made to be the main periodical of Military
Bishopric. For this research paper it has been used an interdisciplinary approach (historical
perspectives, theology concepts, anthro pology, arts and literature ) and it is based on the
analysis of documents -the journals and the materials found in the State ’s Archives are the
most important sources of documentation for our paper.
Keywords: Partenie Ciopron , reform of the Institution of Military
Clergy, relations between Army and Military Pri ests, 2nd World War.

Evolu ția societă ții române ști se datorează unei puternice
interac țiuni între institu ția Bisericii și cea a Armatei (sau între ,, cruce ”și
,,spadă” , așa cum se regăse ște în diverse studii și lucrări
documentare) .1Situa ția conflictuală din imediata apropiere a spa țiului

Această lucrare/articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul „Doctorat
European de Calitate -EURODOC ”, Contract nr. POSDRU/187/1.5/S/155450,
proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013.
1 Regăsim această expresie în studii precum: Ilie Manole, Sinteză privind participarea clerului
militar al României la cea de a doua conflagrație mondială”, disponibil la
http://www.once.r o/sesiuni/sesiune_2007/4%20Clerul.pdf (accesat la 04.11.2015), pp.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
188 românesc a generat o conlucrare frecventă la nivelul celor două institu ții,
astfel încât, din punctul nostru de vedere, putem afirma că cele două
entită ți s-au dezvoltat și au evoluat împreună -crearea unor structuri și
identificarea unor elemente comune putând fi considerate o dovadă
incontestabilă a afirma ției noastre.
Cu toate că respectul pentru institu ția Bisericii este des întâlnit în
istoria noastră modernă, demersurile pentru stabilirea și reglementarea
relațiilor d intre cele două institu ții încep să prindă contur abia în secolul
al XI X-lea, mai exact în anul 1850, moment în care ,, Mitropolitul Nefron
și domnitorul Barbu Știrbei au numit trei preo ți pentru regimentele
militare din garnizoanele Bucure ști, Brăilă și Craiova ”.2 De asemenea, tot
în această perioadă au fost publicate Îndatoririle preo ților de o știre, document
prin care erau stipulate aspecte privind misiunile preo ților militari,
precum și codul vestimentar pe care clerul militar trebuiau să -l respecte.
Ținând cont de contextul interna țional neprielnic, accentuarea
nevoii de permanentizare a serviciului de asisten ță religioasă în sânul
Armatei Române a atins punctul culminant în anul 1870, an în care a fost
promulgat, prin Decretul Regal nr. 603 din 06 ap rilie 1870, Regulamentul
pentru clerul militar permanent .3
Un alt moment cheie în ceea ce prive ște institu ționalizarea
clerului militar îl reprezintă anul 1924, moment în care a fost
promulgat ãLegea privitoare la organizarea clerului militar, prin care s -a
înfiin țat, la Alba Iulia, Episcopia Armatei, o punte de legătură între
reprezentan ții Armatei și cei ai Bisericii. În acest context este important
să amintim pozi ția generalului de brigadă Ioan Ră șcanu, cel care a
susținut ideea conform căreia ,, armata nu se poate dispune de serviciul
sufletesc nepre țuit al preo țimii”.4
Primul episcop m ilitar, în persoana lui Justinian Teculescu, a fost
cel care a trebuit să pună în aplicare prevederile Legii privin d organizarea

1-4; Ilie Manole, „Antibolșevismși ecumenism în publicațiile clerului militar. Cazul
românesc (1940 -1944)”, în Armata Română și mass -media. Sesiune de comunicări științifice ,
Pitești, 2013, pp.76 -87; Constantin Nazarie, Activitatea preoților de armată în campania din
1916 -1918 , București, 1920.
2 Vezi Gheorghe Vasilescu, „Asisten ța religioasă în Oastea Țării Române ști în 1850 –
1870” , în Armata și Biserica , numãr 4, 1996, pp.129 -133.
3 Confor m prevederilor acestui Act normativ, fiecare regiment/batalion trebuia să aibă
un preot, care era integrat Marelui Stat Major și trebuia să se ocupe de oficierea
slujbelor religioase, acordarea de servicii religioase celor aflați în suferință etc.
4 Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu sediul la Alba Iulia) între anii 1921 -1948, Alba
Iulia, Editura Reîntregirea, 2013, p. 67; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu,
Andrei Nicolescu , Preoți în tranșee 1941 -1945, București, Editura Europa Nova, 1998,
pp. III -V.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
189 clerului militar. În ciuda faptului că aces ta a beneficiat de o pastora ție
limitată ca și timp, putem sus ține că a contribuit totu și, într -o oarecare
măsură, la clădirea și dezvoltarea institu ției Episcopiei Militare, cea mai
mare realizare a sa fiind elaborarea Regulamentului pentru punerea în apl icare a
legii privitoare la organizarea clerului militar .5
În perioada premergătoare izbucnirii celei de a doua conflagra ții
mondiale, institu ția clerului militar se găsea într -o situa ție dificilă, aflată în
pragul desfiin țării și cu o acută nevoie de reorganizare. Din punct de
vedere al pastora ției episcopului militar Ioan Stroia, sursele documentare
atestă faptul că cei doisprezece ani petrecu ți în fruntea instit uției nu au
fost prielnici deloc pentru aceasta , acesta manifestând mai degrabă
preocupări pentru sfera culturală și pentru activită ți intelectuale.

Partenie Ciopron și revitalizarea institu ției clerului militar:

În ceea ce prive ște evolu ția institu ției episcopiei m ilitare, este
important de precizat că în anul 1937, în ciuda contextului interna țional
nefavorabil (presiunile exercitate de izbucnirea unui nou război la scara
mondială cunoscând o ascensiune fulminantă), a fost de bun augur
pentru noul episcop d r. Partenie Ciopron .6
Realizările profesionale și capacită țile intelectuale deoseb ite ale
acestuia au determinat Sfântul Sinod să -l desemneze ca și episcop al
armatei.
Cu siguran ță, participarea episcopului Partenie Ciopron la Primul
Război Mondial i -a influen țat activitatea de conducere a institu ției și l-a
pregătit pentru misiunea de reorganizare a institu ției clerului militar. Din
punct de vedere organ izatoric observăm că în primii trei -patru ani de la
preluarea func ției, episcopul Partenie s -a ocupat de solu ționarea unor
probleme care priveau: restabilirea unor rela ții de colabora re și sprijinire
între cele două institu ții, a a rmatei și cea a b isericii; organizarea unor
examene cât mai riguroase pentru cei care doreau să îmbrace haina
preoției în vremea războiului; pregătirea profesională a clerului militar
prezent în teatrele de o perații; înfiin țarea unei reviste , precum ,,Arma

5 Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, pp. 69 -72.
6 Conform datelor menționate de Petru Pinca în lucrarea sa, cel mai cunoscut și
respectat Episcop al Armatei s -a născut în 30 septembrie 1896, în satul Păltiniș, județul
Dorohoi, într -o familie de șase copii. Din punct de vedere școlar, acesta urmează clasele
primare în localitatea de baștină, după care pleacă la Iași și la Cernăuți pentru a -și
finaliza studiile.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
190 cuvântului ”,7pentru a întări legăturile dintre reprezentan ții armatei și
slujitorii bisericii.
În primul număr al revistei ,,Arma Cuvântului ” (intitulat
,,Începem ”)8P.S. Partenie Ciopron a identificat o ser ie de probleme care
au afectat apari ția revistei. Conform acestuia, s -a sesizat o lipsă a căr ților
religioase, necesare desfă șurării activită ților religioase în diverse condi ții;
realizarea de obiecte biserice ști (cruciuli țe, icoane, calendare) vitale
funcționării bisericilor militare; nevoia de reorganizare a sediului
episcopal de la Alba -Iulia.
Reforma institu ției clerului militar, din punctul de vedere al
episcopului Partenie Ciopron, s -a aflat în strânsă rela ție și cu numărul
preoților militari. Conform datelor statistice identificate din diverse surse
de documentare, a reie șit că numărul preo ților militari a sporit d e la 30,
în anul 1937, la 108 -până în 1941. De exemplu, numărul 3, an I (1940), al
revistei ,,Arma Cuvântului ”a scos la iveală două articol e extrem de
interesante ca și con ținut ( și de ce nu, ca și dovadă pentru ideile expuse
în prezentul material), ambe le semnate de către colectivul r edacției
Episcopiei Armatei. Primul dintre ele făcea referire la avansările în grad a
unor preo ți mili tari, 15 au fost avansa ți la gradul de maior, iar câte unul
pentru gradul de locotenent colonel și colonel. Cel de al doilea articol
făcea trimitere la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea func ției
de preot militar. Conform datelor din pagina documentului a reie șit că, la
concurs au fost scoase 21 de posturi vacante, pentru preo ți de diferite
rituri. În urma studierii acestui articol, putem conch ide că articolele
publicate în e evista Episcopiei Militare au reprezentat și continuă să
reprezinte o veritabilă sursă de informare a tuturor celor interesa ți de
activitatea i nstitu ției clerului m ilitar, precum și a situa ției de pe front și
dintre membrii corpului ofi țeresc și cel clerical.
La data de 15 aprilie 1940, noul episcop m ilitar a organizat o
conferin ță a preoților militari. Din articolul publicat în ,,Arma
cuvântului ”a reie șit că acest prim eveniment organizat sub egida lui
Partenie Ciopron a avut ca și scop principal consolidarea institu ției
clerului militar activ, precum și intensificarea colaborării di ntre institu ția
patronată de acesta și preo ții militari activi. De exemplu, autorul
articolului men ționează că prin intermediul acestei reuniuni s-a avut în
vedere identificarea situa ției curente a fiecărui preot militar activ.
Considerăm important a fi am intit și despre redarea unor informa ții

7 Revista ,,Arma Cuvântului” a fost principalul organ al Episcopiei Militare și s-a
bucurat de o constantă apariție, timp de 4 ani (1940 -1944), însumând 48 de numere.
8 Partenie Ciopron, „Începem” , în Arma cuvântului , numãr 1, 1940, pp. 1 -2.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
191 prețioase cu privire la activitatea desfă șurată de clerul militar activ atât pe
câmpul de luptă, cât și în țară, situația spitalelor militare, crearea unor
legături cât mai strânse între preotul militar și bolnavul a flat pe patul de
suferin ță.9
Cunoscând situa ția conflictuală întâlnită pe câmpul de luptă, P.S.
Partenie a demonstrat că poate fi un exemplu, atât pentru corpul
ofițeresc, cât și pentru reprezentan ții institu ției coordonate de acesta,
astfel încât în 1941 s-a numărat printre participan ții la Campania din Est,
pentru eliberarea popula țiilor civil -ortodoxe de sub jugul ateismului
impus de bol șevici. De asemenea, s -a ocupat și de situa ția pr eoților
militari de alte confesiuni, sprijinindu -i pe ace știa să se in tegreze în rândul
clerului militar.
Înfiin țarea unui serviciu de eviden ță contabilă în cadrul
Episcopiei Militare de la Alba -Iulia a fost o altă măsură de bun augur,
întreprinsă de P.S. Partenie Ciopron, astfel încât a reu șit o chivernisire
mult mai efici entă a resurselor materiale (băne ști, alte obiecte aferente
desfă șurării activită ții preo țești).
Cunoscând importan ța întocmirii de documente, schi țe și planuri,
cel mai de seamă episcop al armatei, a solicitat preo ților militari activi
(aflați pe front) să realizeze planuri și schi țe ale cimitirelor militare, să
întocmească liste cu cei căzu ți la datorie, pentru a putea u șura procesul
de identificare.
Caracter ul puternic, valori leși virtu țile (precum tenacitatea,
puterea de sacrificiu, spiritul tânăr, pregătirea profesională și
patriotismul) l -au calificat pe P.S. Partenie Ciopron, drept cel mai de
seamă reprezentant al Episcopiei Armatei .10În concluzie nu putem spune
altceva decât că, încă din cele mai vechi timpuri, teritoriile Țărilor
Române s -au aflat în vecinătatea unor spa ții conflictuale, lucru care le -a
marcat întreaga istorie. Aceste situa ții nu au făcut altceva decât să sprijine
crearea și dezvoltarea unor legături între două institu ții fundamentale ale
statului roman: b iserica și armata. Sfâr șitul secolului al XIX -lea a adus în
prim-plan situa ția institu ției clerului militar, institu ție care era alături de
armată, însă, care nu beneficia de existen ța unui cadru legislativ coerent și

9 Despre prima conferință a preoților militari, din promoția 1939, vezi: Gheorghe
Secaș, ,,Cronica internă”, în Arma Cuvântului, , numãr 1, 1940, pp. 30 -31.
10 Pentru mai multe informații cu privire la persoana episcopului militar Partenie
Ciopron, vezi: Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei , pp. 218 -252; Petre Otu, „Din
activitatea Episcop ului General de Brigadă dr. Partenie Ciopron, în anii 1940 -1948”,în
Armata și Biserica , București, numãr 4, 1996, pp. 232 -239; Ilie, Manole, „Clerul militar
între pastorație, înregimentare și desființare ”, în Revista de Istorie Militară , numãr 4, 1997,
pp. 17 -19.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
192 adaptat contextelor respective.Încercările timide de asigurare a cadrului
legal de funcționare a clerului militar, în sânul armatei române, nu a fost
în zadar, astfel încât, după anul 1870, au fost adoptate o serie de
Regulamente, Instruc țiuni și Legi cu privire la organizarea clerului militar, atât pe
timp de pace, cât și în vremuri de război. Pentru istoria institu ției clerului
militar , un eveniment extrem de important pentru evolu ția acesteia, a
fost alegerea lui Partenie Ciopron ca și episcop al armatei, în anul 1937, la
Alba-Iulia. Cu toate că presta ția acestuia a avut un rol benefic asupra
întăririi rela țiilor dintre cele două entită ți, perioada de după 23 august
1944, a generat desfiin țarea i nstitu ției clerului m ilitar și șubrezirea
interac țiunilor interinstitu ționale, interac țiuni care s -au reluat abia după
anul 1990. În rândurile de mai j os, pentru a ne întări afirma țiile
prezentate în cadrul acestui articol, redăm un pasaj dintr -o ,,Cronică
internă ”, publicată în numărul I (1940), al revis tei ,,Arma Cuvântului ”, cu
privire la persoana episcopului armatei și la influen ța acestuia în ceea ce
prive ște cârmuirea institu ției: ,, P.S. Sa a declarat că este mul țumit de
rezultatele la care s -a ajuns până acum și că are nădejdea de -a vedea
cimentându -se tot mai mult institu ția clerului militar, mai ales că în
vremea din urmă, numărul preo ților confesori a crescut sim țitor și
numără elemente de valoare ”.11 În final, nu putem să nu ne întrebăm care
ar fi fost impactul asupra rela țiilor dintre c ele două entită ți (armată și
biserică) dacă ar fi avut, încă de la începuturi, un om în frunte, precum
Partenie Ciopron. Din punctul nostru de vedere, fiecare dintre cei patru
episcopi ai armatei a avut un rol mai mare/mai mic în destinul institu ției
cleru lui m ilitar, materialele documentare existente în Arhivele Statului și a
altor institu ții putând fi dovada vie și solidă a celor exprimate mai sus.

11 Gheorghe Secaș, ,,Cronica internă”, în Arma Cuvântului, numãr 1, 1940, p. 31.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
193 ANEXE FOTOGRAFICE:

Figura 1: Primul Episcop al
Armatei, Iustinian Teculescu Figura 2: Ioan Stroia, cel de al
doilea Episcop al Armatei

Figura 3: Partenie Ciopron, cel mai
de seamã Episcop al Armatei, cu
sediul la Alba Iulia Figura 4: Trusa preotului militar

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
194

Figura 5: Haina preot militar

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
195

Cronicã/Chronicle

ADUNAREA GENERALÃ A DESPÃRȚÃMÂNTULUI NÃSÃUD
AL ASTREI (13 FEBRUARIE 2016)

Ana FILIP

Motto : ,,Pentru ca R ăul să triumfe, este suficient ca
cei buni să nu facă nimic” (Edmond Burke)

Puternic ancorați și adaptați la cerințele actuale, astriștii năsăudeni
se află în primul rând al celor ce prețuiesc trecutul și valorile naționale,
potrivindu -și pasul și activitățile cu acțiuni de prezentare și valorificare a
tradițiilor, a marilor creaț ii și creatori din Țara Năsăudului.Sub
generoasele auspicii ale A STREI , despărțământul Năsăud, și -a desfășurat
adunarea anuală conform tradiției, în a doua sâmbătă a lunii februarie, la
data de 13 februarie 2016.
Adunarea Generală a debutat la ora 09:00, în noul sediu de la
Casa de Cultură, cu primirea delegațiilor din țară, din Republica Moldova
și din cercurile Despărțământului Năsăud, gazde fiind distinșii
astriști:economistFloarea Pleș ș i profesor Ioan Seni. Apoi , au fost
vernisate mai multe expoziții: de pictură ( a domnu lui Nechita Bumbu din
Nepos), de artă populară( a doam nei Virginia Linul din Salva), de
etnografie ( a domnu lui Gheorghe Nechiti din Feldru), și marea expoziție
fotografică frumos orânduită de domnu l Ovidiu Maghiar, cuprinzând
aspecte din activitățile desfășurate de năsăudeni în țară și în afara țării în
anul 2015.O surprizăpentru toți a constituit -o Galeria Academicienilor
Năsăudeni, realizată dupa un proiect alcătuit de designerul Silviu Rus,
manag er al Casei de Cultură din oraș, cele 23 de portrete ale
academicienilor și grafica fiind realizate de domnul Marius Bodea, artist
plastic, iar textul și bibliografia aparținând domnului profesor Ioan Seni.
Noul sediu oferă condiții deosebite pentru desfăș urarea
activităților culturale astriste, fiind oferit ASTREI pe o perioad ã
nedeterminată. Domnul Ioan Seni și Floarea Pleș au înmâ nat d iplome de
excelen țã celor ce au contribuit la buna organizare a adunării și s -au
evidențiat în activități pe parcursul an ului 2015. Au fost prezentate
ultimele numere ale revistelor Astra năsăudeană (profesor Mircea
Daro și);Astra Salvensis, revist ã de istorie și cultură a cercului ASTRA
Salva(singura revistă din mediul rural cu recunoaște re științifică
internațională; prezen tarea a fost realizată de părintele Maxim (Iuliu –
Marius) Morariu) și revista Astra Sabesiensis a Despărțământului ASTRA
,,Vasile Moga ” de la Sebeș (prezentarea fiind realizată de către Maxim
(Iuliu -Marius) Morariu ).

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
197 Cei peste 200 de participanțiau vizitat apoi noul Centru Național
de Informare și Promovare Turistică din Năsăud, fiind primiți cu multă
prietenie și căldură de gazdele centrului: doamna Dana Some șan și
Gabriela Onul, care au oferit oaspeților informații și materiale de
promovare a turismului î n Țara Năsăudului.
Adunarea propriu -zisă s -a desfășurat în Sala F estivă a Primăriei,
unde participanți i au ascultat cu emoție imnul ASTRA (compus de
Andrei Bârseanu și Iacob Mureșanu), în interpretarea corului Laudatio,
condus de către arhidiaconul profeso r Cornel Pop.
Lucrările Adunării Generale au fost deschise de domnul profesor
Ioan Seni, care a prezentat programul desfășurării acesteia, după care s -a
purces la alegerea comisiilor de lucru.
După mesajul primarului Năsăudului, domnul profesor Mircea
Romocea, a urmat, conform tradiției ce se păstrează din anul 1861,
conferința adunării, susținută de domnul prof. univ. dr. Ironim Marțian,
de la Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca, intitulată: ,,Omagiu
Academicianului Dumitru Protase la împlinirea vârstei de 90 de ani ”.Au
fost evocate momente din viața și activitatea marelui istoric clujean, atât
din activitatea sa la catedră, cât și din cea desfășurată în cadrul ASTRA și
au fost evidențiate o s eamă de lucrări de înaltă valoare științifică, create și
publicate de domnul academician.
După conferință, domnul profesor Ioan Seni a prezentat raportul
anual al ASTRA , cu aspecte fotografice proiectate pe ecran, enumerând
toate activitățile desfășurate p e parcursul anului 2015. Prezentarea
dânsului s -a bucurat de mult interes din partea participanților, fiind
răsplătită cu aplauze puternice.Au urmat apoi: raportul financiar ,alcătuit
de doamna Vica Istrate;r aportul comisiei de cenzori, prezentat de către
doamna economist Mar iana Dâmbu, președinta comisiei; proiectul de
activități pe anul 2016, prezentat de domnul Ioan Mititean,
vicepreședinte al despărțământului, care a menționat și frumoasa
colaborare a ASTRA cu Liga Scriitrilor Năsăudeni și cu editura ,,E cou
Transilvan ”.
Pe marginea documentelor prezentate au luat cuvântul mai mulți
astriști. Doamna Floarea Pleș a completat raportul cu prezentarea
activităților petrecute în ultimele zile, respectiv Concursul de Literatură
,,Ocrotiți de Eminescu ” de la Blaj , la care, un grup de elevi de la Clubul
Elevilor din Năsăud, c oordonați de doamna profesor Maria Gonda Rus,
a participant, câștigând mai multe premii și mențiuni.
Domnul colonel dr. Vasile Tutula , de la Cluj -Napoca, a adus în
atenție problema predării ist oriei, a limbii latine și a limbii române în

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
198 gimnazii și licee, cele trei materii riscând să fie reduse sau să dispară din
programele școlare. Dânsul a propus să se alcătuiască o scrisoare către
Senatul României și să se ceară rezolvarea imediată a problem ei, având în
vedere valoarea importantă pe care aceste discipline o au în educarea
tinerilor ca buni cetățeni și cu o cultură generală bogată.
Domnul inginer Valeriu Toderici , din Cluj -Napoca , a apreciat
apoi colaborarea deosebit ãexistentă între ASTRA Năsăud și Societatea
Culturală ,,Virsus Romana Rediviva ” de la Cluj -Napoca , în cadrul căreia
mulți tineri poeți și scriitori năsăudeni au debutat și au publicat în
antologiile editate de către asociație.
Doamna învățătoare Lucreția Mititean a prezentat apoi mesajul
transmis de astriștii brașoveni, din care reiese că este necesar ca cele două
despărțăminte să își unească eforturile, să intervină pe lângă organele
superioare pentru ca istoria, limba latină și o oră de limba română să nu
fie scoase din prog rama școlară.
Domnul profesor Romulus Berceni a intervenit și dânsul și a
adus în atenția participanților necesitatea educării populației și mai ales a
elevilor și tinerilor în direcția conservării ecosistemului local și zonal prin
acțiuni concre te de igie nizare a albiilor râurilor, conștientizarea urmărilor
dezastruoase în viitor a defrișărilor de păduri și alte acțiuni similare.
Domnul Constantin Costea, delegate din partea despărțămintelor
din Harghita și Covasna , i-a felicitat pe năsăudeni pentru acțiun ile
valoroase organizate în ultimii 25 de ani și le -a propus o mai strânsă
colaborare, având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă
despărțământul de aici. De asemenea, i -a adresat mulțumiri domnului
doctor Traian Dascăl din Năsăud pentru stat uile donate.
Mesajul astriștilor din Sebeș a fost prezentat de părintele Maxim
(Iuliu -Marius) Morariu, care a menționat f aptul că Despărțământul
ASTRA Năsăud a fost un adevărat far călăuzitor în crearea și
desfășurarea activit ăților Despărțământului ,,Vasi le Moga ” Sebeș.
Părintele Sergiu Boldirescu de la Flore ști (Republica Moldova) a
prezentat apoi mesajul astriștilor de peste Prut și a mulțumit
organizatorilor pentru revista Astra năsăudeană , ce i-a fost dăruităși avea
pe copertă o minunată fotogr afie col or a membrilor ASTRA din Florești.
Apoi, domnul inginer Ștefan Ghioc a accentuat importanța
predării istoriei, a limbii latine și a limbii române, arătând că ele sunt ,,un
mijloc de ocrotire a națiunii” .
A urmat apoi cuvântul domnuluiprof. univ. dr. Ironim Marțian
de la Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca, care a făcut mai multe
propuneri: sărbătorirea a 150 de ani (1866 -2016) de la nașterea poetului

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
199 George Coșbuc în data de 20 octombrie, continuarea editării monografiei
orașului Năsăud (respectiv a volumului III ), revigorarea activității
Muzeului Memorial ,,Liviu Rebreanu ” de la Prislop, predarea orelor de
religie în bisericile fiecă rui cult de care aparțin elevii, acțiuni mai
puternice pentru atragerea Republicii Moldova în Uniu nea Europeană.
Domnul economist dr. Radu Gavrilă, președintele
Despărțământului ,,Teodor Mihali ”Dej, i-a felicitat apoi pe năsăudeni,
mulțumindu -le pentru ajutorul acordat tuturor despărțămintelor din țară
și din diaspora. Ulterior, doamna profesoară Li gia Dănilă, președinta
ASTRA de la Beclean, i -a felicitat pe năsăudeni și în special pe domnul
profesor Ioan Seni, numindu -l ,,mentor de cultură ”și a propus tinerilor să
poarte costume populare la adunările astriste, deoarece acestea sunt
,,hainele de sărbăto are ale noastre ”.
La rândul ei, doamna lect. univ. dr. Maria Barbă de la
Universitatea ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu ” din Cahul, președinta ASTRA
din localitate, a venit împreună cu câteva studente, toate îmbrăcate în
costume naționale, îndemnându -i și pe alț i tineri să le urmeze exemplu.
Ea însăși a purtat cu mândrie pe toată durata adunării un frumos costum
popular din Ilva Mare. În mesajul dânsei, a accentuat faptul că astriștii de
la Cahul militează pentru o școală ,,prietenoasă ”, din care să se elimine
orice formă de violență.
Doamna lect. univ. dr. Adriana Denisa Manea, delegata
Universității ,,Babeș -Bolyai ” din Cluj -Napoca, i -a felicitat și dânsa pe
astriștii năsăudeni pentru numeroasele activități desfășurate și pentru
modul în care continuă spiritul as trist în promovarea valorilor morale ale
poporului român.
La final, domnul profesor Romulus Berceni a realizat o sinteză a
rezoluțiunii adunării, accentuând necesitatea a tragerii tineretului la
ASTRA , combaterea abandonului școlar, mai strânsa colaborare a
asociațiunii cu autoritățile locale, promovarea principiului reciprocității la
nivel etnic și interetnic și publicarea materialelor de interes imediat.
De asemenea, domnul Alexandru Știrbul a propu s înlocuirea
denumirii de ,,Despărțământ ”, pe considerente semant ice, cu un alt
termen potrivit.
În încheierea adunării a vorbit domnul prof. univ. dr. Dum itru
Acu, președintele ASTRA de la Sibiu, mulțumind autorităților locale
năsăudene pentru prețiosul a jutor acordat Asociațiunii . De asemenea, a
propus ca în acest an ASTRA să aniverseze cei 150 de ani de la
înființarea Academiei Române, mai ales pentru că, inițiatorii acestei
prestigioase instituții au fost marii intelectuali ardeleni astriști, și a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
200 anunț at că Adunarea Generală a ASTREI centrale , din anul 2016 , va avea
loc în zilele de 7 -9 octombrie la Alba -Iulia.
La final, au fost supuse aprobării adunării documentele
prezentate, ce au fost votate în unanimitate, iar oaspeții au fost invitați la
restauran tul Sălăuța, la o agapă prietenească. Pe tot parcursul adunării și a
agapei, toți cei prezenți au semnat și au consemnat impresii în Cartea de
onoare a ASTREI năsăudene.

Lansare de carte la Universitatea ,,Babe ș-Bolyai” Cluj -Napoca

Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la Războiul pentru
Întregirea Neamului , ediț ie, studiu introductiv, note și indici de
Mihai -Octavian Groza, Mircea -Gheorghe Abrudan, Cluj -Napoca/ Deva,
Editura Argonaut/Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2015

Gabriela NISIPEANU

O nouă ediție al lucrării semnate de
preotul cãrturar Sebastian Stanca, Contribuția
preoțimii române din Ardeal la Războiul pentru
Întregirea Neamului, publicatã pentru prima datã
în anul 1925, a apărut în anul 2015, la Editura
Argonaut și Editura Episcopiei Devei și
Hunedoarei, prin contribuție extraordinară a
colegilor Mihai -Octavian Groza și Mircea –
Gheorghe Abrudan , cu sprijinul Episcopiei
Devei și Hu nedoarei . Evenimentul de lansare
a avut loc la Institutul de Istorie „George
Barițiu” din Cluj -Napoca, în Aula Regele
Ferdinand, în data de 4 martie 2016. La acest
eveniment au participat domnul prorector al Universităț ii ,,Babeș –
Bolyai”, profesor universi tar doctor Ioan Bolovan, domnul profesor
universitar doctor Ioan Chirilă și domnul conferențiar universitar doctor
Valentin Orga.Înainte de a merge mai departe, se cuvin câteva precizări
cu privire la autor, carte și editori.
Sebastian Stanca, s -a născut l a 17 octombrie 1878, la Petroșani
fiind fiul preotului Avram Stanca. A studiat la Gimnaziul Evanghelic din
Sebeș și apoi la Liceul ,,Andrei Șaguna” din Brașov. În perioada 1898 –
1901 a urmat cursurile Seminarului Teologic Andreian din Sibiu, iar la
finaliza rea studiilor teologice s -a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie
din cadrul Universității din Budapesta, sub egida căreia va obține
doctoratul pentru o lucrare dedicată lui Timotei Cipariu.În această
perioadă se definitivează ca și personalitate, a ctivând ca literat, gazetar
(Poporul Român, Luceafărul) . În anul 1907 se întoarce în Transilvania și
după ce se căsătorește cu Maria Muntean (nepoata criticului Titu
Maiorescu) acesta este hirotonit și primește parohia Vulcan, unde
activează până în anul 1 911, când este este mutat la Sebeș. În anul 1910
se înscrie la cursurile Facultății de Istorie, Filosofie și Limbi din cadrul

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
202
Universității „Franz Joseph” din Cluj, studii încununate de obținerea
titlului de doctor în istorie. În teza sa de doctorat, coord onată de istoricul
Ioan Lupaș, realizează o monografie a vieții și activității episcopului
Vasile Moga, prin care a contribuit la reabilitarea imaginii episcopului.

Și-a desfășurat, deopotrivă, activitatea în cadrul Despărțământului
ASTRA Sebeș și apoi în cel de la Cluj. În timpul Primului Rãzboi
Mondial acesta a fost internat, alãturi de alți preoți și intelectuali români,
în vestul Ungariei. După război, revine la Sebeș pentru a -și continua
activitatea, unde la 1918 îl gãsim ca fãcând parte din Consil iul Național
Român din Sebeșul -Săsesc,pe care l -a și condus o perioadă în luna
decembrie, și ca delegat la Marea Adunare Na țional ã de la Alba -Iulia. În
1919 a fost cooptat în comisia ce urma să bună bazele reînființării
Episcopiei Vadului, Feleacului și Cl ujului. S -a mutat cu familia la Cluj,
unde a ocupat pe rând funcțiile de asesor consistorial, prototop,
președinte al Asociației Clerului „Andrei Șaguna” -secția Cluj, prim –
sfetnic al episcopului Nicolae Ivan, deputat în Congresul Național
Bisericesc și alt ele. Pentru activitatea sa a fost răsplătit de către
autoritățile române cu Medalia ,,Răsplata Muncii pentru Biserică”și
,,Coroana României” în grad de cavaler . În întreaga perioadă și -a
continuat și activitatea literarã, colaborând cu mai multe reviste , dar și
publicând o serie de lucrãri atât beletristice, cât și teologice. Începând cu
anul 1940, dupã cedarea Ardealului de Nord, acesta s -a mutat la Sibiu,
unde a și murit în anul 1947.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
203 Lucrarea Contribuția preoțimii române din Ardeal la Războiul pentru
Întregirea Neamului a fost publicată în anul 1925 și iată, reeditată la 90 de
ani prin contribuția istoricilor Mihai -Octavian Groza și Mircea -Gheorghe
Abrudan. Cartea, combinație între memorialistică și cercetare istorică,
contribuie la un subiect mai puț in cercetat. Urmărește evenimente
petrecute în Transilvania sub administrația maghiară, petrecute imediat
după intrarea României în război, de partea Antantei și deci împotriva
Puterilor Centrale (din care făcea parte Imperiul Austro -Ungar).
Administrația a intensificat procesul de maghiarizare, identificând în
intelectualii români, în special preoți, trădători ai imp eriului. Într -o primă
etapă aceast a adoptă un decret,
prin care ministrul de interne
cerea ca în toată Transilvania
să fie urmărite și suprave gheate
acțiunile naționaliștilor români.
O a doua etapă capătă un
caracter represiv deoarece se
aprobă arestarea, încarcerarea
și deportarea intelectualilor
români (preoți, învățători,
notari, avocați și ziariști, etc.). care erau acuzați de părtinire față de
Regatul Român.Numărul acestora variază și în cel de -al doilea studiu
introductiv, editorii dezbat asupra cifrelor existente. Cartea este
structuratã în două pãrți: prima parte este o lucrare memorialistică în care
autorul relateazã etapele prin care a trecut ca și internat, lipsurile și
umilirile la care a fost supus, iar cea de -a doua parte tratează biografiile și
experiența preoților internați. Autorul identifică limita cercetării sale prin
faptul că la momentul respectiv, nu avea cunoștință de toți p reoții și
intelectualii care trecuseră prin această experiență. Aici intervine
contribuția editorilor, care completează cartea cu patru addenda din care
prima este tot a lui Sebastian Stanca și care aprofundează teme,
evenimente, idei privind preoții român i transilvăneni, internările și
întemnițările ace stora, ce nu fuseseră cunoscute în anul 1925.
Editorii sunt absolvenți ai Facultății de Istorie și Filosofie, din
cadrul Universității ,,Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca și au urmat sau încă
urmează un doctorat în istorie modernă. Mihai -Octavian Groza,
președinte al Despărțământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș este
apropiat de Sebastian Stanca atât prin organizația pe care o conduce, cât
și prin alegerea episcopului Vasile Moga ca și părinte spiritual al
organizației. Tânărul istoric și-a dedicat activitatea cercetãrii istoriei

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
204 Primului Război Modial, în special asupra formãrii și evoluției
structurilor de putere românești în toamna și iarna anului 1918. Pe de altă
parte, Mircea -Gheorghe Abrudan și -a completat pregătir ea academică și
printr -un doctorat în teologie. Lucrarea sa de doctorat în istorie a fost
dedicată relațiilor dintre Biserica Ortodoxã și Biserica Evanghelicã din
Transilvania în intervalul 1848 -1918. Contribuția celor doi editori se află,
în primul rând, în redescoperirea acestei lucrări și aducerea ei în atenția
publicului la 90 de ani după ce a văzut pentru prima dată tiparul. Apoi au
completat lucrarea cu peste 900 de note de subsol, au introdus două note
introductive, una care lămurește biografia autor ului și cea de -a doua
pregătește autorul pentru subiectul cărții. În final, cei doi editori
completează cercetarea lui Stanca cu altele ulterioare în așa fel încât
cititorul să aibă o imagine completă și să găseasca toată informația în
același loc.
Reveni nd la evenimentul de lansare, acesta s -a bucurat de un real
succes. Toți trei in vitații, respectiv domnul profesor Ioan Bolovan,
domnul profesor Ioan Chirilă și domnul profesor Valentin Orga, au
apreciat eforturile de a aduce această lucrare de memorialistică în atenția
publicului, în contextul comemorării a 100 de ani de la izbucnirea
Primului Război Mondial. Domnul Valentin Orga, a subliniat faptul că
aceasta este parte dintr -o
tendința gene rală, un efort
organizat, vizibil de a publica
și republica lucrări, izvoare,
documente memorialistice
referitoare la Marele Război și
în acest context, abordarea
memorialistică oferă o axă
relativ nouă în România de a
pune în perspectivă aceste
evenimente . De aici, rezultă o explozie a istoriografiilor naționale
referitoare la Marele Război. Domnul Ioan Bolovan a completat că de și
această tendință este vizibilă și la noi, performanțele în domeniu sunt
departe de a atinge rezultatele obținute la nivel euro pean și internațional,
acest lucru datorându -se lipsei de sprijin, mai ales de sprijin financiar. Pe
același ton, domnul Ioan Chirilă insistă asupra faptului că sunt puțini
cercetători ce activează în acest domeniu și de aceea este
responsabilitatea mediul ui academic să dezvolte o publicistică amplă și
ancorată în contemporaneitate. Trecând peste aceste impedimente, cei
doi editori, în colaborare cu partenerii lor, au reușit să reediteze cartea la

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
205 cea mai înaltă calitate și folosind toate rigorile științifi ce ce se cer unei
lucrări academice moderne.
O altă temă de discuție între cei trei invitați, a fost legatã de
autorul acestei cărți, accent uându -se contribuția acestuia la literatura
privind acest subiect, atât de puțin cercetat. Domnul Ioan Chirilă face o
descriere interesantă a acestuia: „Stanca era un om detașat, nu plângăreț și care
urmărește să descrie soarta preoțimii” , în timp ce domnul Ioan Bolovan insistă
asupra faptului că nu înțelege neglijarea acestui om cu o cultură și
activitate bogată, cuno scut în epoca sa.
Cartea trebuie citită pentru a vedea meșteșugul itoricului care face
ediții critice la texte, pentru a conștientiza suferința umană a celor de pe
front, a celor ce au fost pe front, dar și a celor din spatele frontului,
rãmași acasă. Noua ediție a cãrții preotului Sebastian Stanca ne oferă
șansa să ne întâlnim cu elitele transilvănene de la început de secol XX,
oferind o cronică a vieții din epoca respectivă. Oferă mici biografii a
unor adevărați „eroi ai românismului” și se încăpățânează, astfel, să rămână
fidel identității fiecăruia, dintr -un sentiment sublim al recunoștinței.
În final, a venit rândul celor doi editori să vorbească. Pe lângă
mulțumirile de rigoare adresate familiei și prietenilor, Mihai -Octavian
Groza a ținut să mulțumea scă, în mod special, coordonatorului său de
doctorat, mentorul ui său, domnul profesor universitar doctor Nicolae
Bocșan, care i -a încurajat să pornească acest demers și ulterior i -a sprijinit
în corectarea materialelor și cu sfaturi atunci când s -au aflat în impas.
Într-o notă distinctă, Mircea -Gheorghe Abrundan a anunțat agenda
viitoare de cercetare (în arhivele de la Viena, acesta a descoperit o listă
mult mai amplă a preoților deportați, ce urmează a fi analizată în viitor).
Cei doi editori, au reușit să restaureze imagine a lui Sebastian
Stanca în literatură, au completat cercetarea acestuia și au făcut -o mai
accesibilă cititorului de rând. Pentru această inițiativă, îi felicităm și
așteptăm cu interes cercetările și activită țile viitoare, convinși fiin d de
contribuția semnificativă pe care aceștia pot să o aducă la literatura de
specialitate. Le urăm succes în continuare și așteptãm ca lucrarea lor să
apară în curricula Facultății de Istorie și Filosofie.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
206

Recenzii/Book reviews

Ioan -Aurel Pop (coordonator), Mihai Dăncuș, Adinel Ciprian
Dincă, Andreea Mârza, Diplome maramureșene din secolele XVI –
XVIII, provenite din colecția lui Ioan Mihalyi de Apșa , Cluj –
Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2012, 448 p.:

Corpusul de documente editat sub
coordonarea istoricului Ioan -Aurel Pop cuprinde
informații prețioase despre aspectele social –
economice ale nobilimii românești maramureșene,
despre privilegiile, scutirile, feluritele drepturi de care
se bucura elita locală, despre diversele acțiuni
juridice în care aceasta a fost implicată, despre danii,
zălogiri, moșteniri, etc. Prin varietatea acțiunilor
juridice detaliate în documente, putem reconstitui
unele fragmente semnificative din viața comunităț ilor maramureșene în
epoca tranziției spre modernitate.
Volumul de față reprezintă o completare și o continuare a
corpusului editat în 2009, Diplome maramureșene din secolele XIV -XV, în
special prin evidențierea evoluției ulterioare a elitei locale maramur eșene
și a condițiilor politice, sociale și economice în care aceasta a trăit.
Pe lângă cele 366 de documente din secolele XIV -XV publicate
de Ioan Mihalyi de Apșa, s -au păstrat în colecția personală a acestuia încă
346 de documente privind secolele XVI -XVIII. Acestea din urmă s -au
transmis în majoritate sub formă de rezumate în limba latină și abia o
parte sub forma unor copii integrale. Forma în care se află regestele și
copiile au îngreunat mult munca editorilor, care de multe ori au trebuit să
descifrez e însemnări greu lizibile și adesea superficiale.
,,Introducerea” este semnată de academicianul Ioan -Aurel Pop și
conține informații biografice despre Ioan Mihalyi de Apșa, o schiță
istorică a Maramureșului și a evoluției elitei locale, detalii despre
cond ițiile grele de editare a documentelor și câteva repere asupra
informațiilor oferite de corpusul de față. Într-o,,Notă explicativă asupra
conținutului volumului” găsim o serie de precizări despre metoda folosită
în editarea tomului, sistemul de transcriere și traducere și condițiile
specifice publicării unui astfel de corpus.
Volumul cuprinde 346 de documente din secolele XVI -XVIII,
dar și câteva din secolele XIV -XV. Acestea reprezintă o sursă importantă
pentru cunoașterea diverse lor aspecte social -economic e ale comitatului
Maramureș, în special despre caracteristicile și evoluția nobilimii locale.
Găsim detalii despre actele juridice în care a fost implicată elita

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
208 maramureșeană, daniile primite de la regii Ungariei și principii
Transilvaniei, dar și informa ții generale despre relațiile cu autoritățile
centrale. În plus, sunt reliefate o serie de caracteristici ale puterii funciare
a nobilimii, despre acțiunile militare la care aceasta a luat parte, activitatea
clerului local, a vicecomiților, a juzilor nobil iari, etc. Conflictele locale
între nobili reprezintă o altă fațetă a realităților reflectate de documente,
în contextul ambițiilor și lăcomiei elitei locale.
Într-o istoriografie în care editarea izvoarelor latine medievale nu
ocupă locul pe care îl merit ă în ansamblul cercetării științifice, volumul
de față reprezintă un mare câștig și un pas important în cunoașterea unor
detalii semnificative din viața Maramureșului medieval și modern.
Realitățile surprinse de documente pot fi analizate din mai multe
perspective, fie că este vorba de genealogia unor familii nobiliare,
onomastica acestora, relațiile de putere apărute pe plan local, extinderea
puterii funciare a unor familii, politica matrimonială, diversele tradiții
locale, ocuparea funcțiilor din cadrul c omitatului, raporturile cu puterea
centrală etc. Dată fiind bogăția de informații oferite de acest corpus de
documente, cercetărilor viitoare le rămâne misiunea de a evidenția
caracteristicile locale ale unor comunități complexe, active și fidele
păstrării vechilor tradiții românești.

Marian HORVAT

Regimentul I românesc de grani ță (nr. 16) din Transilvania de la
înfiin țare până la sfâr șitul războaielor napoleoniene (1762 -1815) ,
ediție, traducere, studiu introductiv, note explicative și anexe de
Costin Fene șan, C luj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2015,
302 p .+VIII ilustra ții:

În ciuda progreselor constante ale
istoriografiei române ști și străine în direc ția restituirii
trecutului spa țiului intracarpatic, istoria Transilvaniei
ascunde încă multe necunoscute. Unul din
cercetătorii cei mai serio și care au contribuit cu
lucrări temeinice , sprijinite în mare parte pe
materiale arhivistice , la ștergerea petelor albe din
istoriografie este distinsul istoric Costin Fene șan.
Născut la Timi șoara în 1947, Costin Fene șan a
studiat la Universitatea „Babe ș-Bolyai” din Cluj -Napoca, care i -a conferit
doctoratul în istorie în anul 1977, apoi a activat ca cercetător științific la

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
209 Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj -Napoca (1971 -1978) și la
Institutul de I storie „Nicolae Iorga” din Bucure ști (1988 -1998), iar între
anii 1978 -1988 a de ținut func țiile de arhivist principal la Direc ția
Generală a Arhivelor Statului din Bucure ști și de director general al
Arhivelor Na ționale ale României (1998 -2002). Intim legat de spa țiul
transilvănean și bănă țean prin obâr șie și parcurs academic nu este de
mirare faptul că publica țiile sale s -au axat în mod principal asupra istoriei
medii și moderne a Transilvaniei și Banatului, cu un accent special pe
editarea profesionistă a izvoarelor medievale și premoderne.
Rodul unei asemenea munci profesioniste de traducere și editare
a unui izvor istoric inedit din secolul al XIX-lea este reprezentat de
volumul pe care -l supunem acum aten ției. Publicat în condi ții grafice
excelente sub egida Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei
Române, volumul a ie șit de sub tipar în toamna anului 2015 la Cluj –
Napoca și restituie un capitol foarte pu țin cunoscut din istoria grani ței
militare austriece transilvănene, anume parcursul istori c al regimentului I
românesc de la Orlat între anii 1762 -1815 în lumina unui manuscris în
limba germană păstrat la Arhivele Na ționale ale României din Bucure ști.
În studiul introductiv intitulat „Regimentul I românesc de grani ță
(nr. 16) din Transilvania de la înfiin țare până la sfâr șitul războai elor
napoleoniene (1762 -1815) -o istorie uitată și regăsită” (pp.7 -15), editorul
reconfigurează itinerariul și circumstan țele intrării manuscrisului în
posesia Direc ției Generale a Arhivelor Statului din Bucure ști, Colec ția
documen te transilvănene , încearcă identificarea autorului, stabile ște
intervalul temporal al întocmirii manuscrisului între anii 1883 -1890,
prezintă izvoarele care stau la baza textului documentar, creionează
contextul istoriografic al întocmirii acestuia, schi țează cuprinsul
manuscrisului, indică documentele primare transcrise de autor din
diferite arhive și inserate în text și, în cele din urmă, face o compara ție a
istoriei manuscrise a Regimentului I românesc de grani ță cu monografia
din 1890 a lui Gustav Ritter Amon von Treuenfest despre istoria
aceleia și unită ți confiniare. Pentru a sublinia importan ța și relevan ța
istoriografică a editării manuscrisului, Costin Fene șan enumeră
contribu țiile principale de până acum referitoare la istoria grani ței militare
austriece din Transilvania, în general, și a Regimentului I românesc, în
special, sesizând că istoria acestuia „era cel mai puțin cunoscută în raport cu
aceea a celorlalte unități confiniare din Transilvania și Banat” (p.8), ceea ce a
motivat și justificat traducerea manuscrisului în limba română și
realizarea edi ției de fa ță. Totodată, cunoscutul cercetător atrage aten ția
lumii științifice asupra arhivei Corpului XII armată, păstrată la Arhivele

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
210 Naționale Sibiu, dar mai ales a arhivei fostului Regiment de grani ță I
românesc care se află în fondurile Arhivelor Na ționale Bra șov sub
numărul de inventar 168 și denumirea „Regimentul românesc de grani ță
nr. 16 infanterie (1768 -1856)”, observând că aceasta a „fost până în prezent
ignorată de istorici” (p.12, nota 20). Tot în aceea și trimitere spre surse este
amintit un alt manuscris german „de mare interes pentru istoria regimentelor
confiniare române ști din Transilvania” , păstrat în fondul de documente
Brukenthal de la Arhivele Na ționale Sibiu, anume: lucrarea lui Joseph
Benigni von Mildenberg, Pragmatische Geschichte der siebenbürgischen
Militärgrenze (Istoria pragmatică a Graniței Militare Transilvănene ). Costin
Fene șan îi invită, a șadar, pe tinerii istorici ai Tranilvaniei și pe toți cei
dornici de a descoperi pagini inedite din trecutul grani ței militare
austriece ardelene să nu se rezume în elaborarea unor lucrări științifice
doar la parcurgerea bibliografiei tematice existente, ci să acceseze sursele
inedite, care ascund fărâme din via ța transilvănenilor de altădată,
singurele capabile să producă o înnoire semnificativă a istoriografiei.
Conform uzan țelor împământenite, editorul a realizat o notă
asupra edi ției în care precizează o serie de amănunte referitoare la
structura prim ară a manuscrisului, la modalitatea de stabi lire a textului
final, deoarece documentul are alte trei ciorne , și la documentele incluse
de autor în textul expunerii, doar o parte a acestora fiind integrate în
ediția de fa ță, toate fiind însă men ționate în f ormă de regeste în anexa D
a volumului. Este amintit, de asemenea, faptul că manuscrisul de 232 de
file, redactat cu patru grafii diferite, nu are un titlu stabilit de autor, acesta
fiind fixat de editor.
În urma studiului introductiv și a notei asupra edi ției este restituit
manuscrisul atât în traducere românească (pp.21 -154), cât și în transcriere
germană modernă (pp.155 -287), volumului garantându -i-se astfel o
difuzare mult mai largă în spa țiul istoriografic european. Textul românesc
este înso țit de note le explicative ale editorului care nu numai că
elucidează o serie de chestiuni din text, ci trimit la o bibliografie
suplimentară referitoare la organizarea regimentelor de grani ță, la
parcursul istoric al acestora, precum și la diferite fapte, personalită ți sau
evenimente ce necesită o explicitare pentru mai buna în țelegere a textului
de către lectorul contemporan. Trebuie să observ, totodată, că traducerea
românească este de foarte bună calitate, Costin Fene șan dovedindu -se a
fi nu numai un fin cunoscător al limbilor germană și română, ci și un bun
traducător care a avut în vedere cursivitatea limbajului și exprimarea în
spiritul limbii române, evitând o reproducere fidelă sau literală din

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
211 germana cazonă a autorului din secolul al XIX -lea, fără însă a trăd a câtu și
de pu țin tonul și exactitatea frazelor.
În ceea ce prive ște documentul în sine, acesta se deschide cu un
„Cuvânt -înainte”, apoi este structurat în trei sec țiuni: de la înfiin țare până
la războiul de succesiune bavarez (1762 -1778); de la războiul d e
succesiune bavarez până la răscoala românească (1778 -1784) și în timpul
răscoalei românilor ardeleni (1784 -1785). De și nu apare în structura
realizată de autor la începutul lucrării partea următoare a textului, de la
răscoala lui Horea până la sfâr șitul războaielor napoleoniene, constituie
din punct de vedere spa țial mai bine de jumătate din planul întreg al
lucrării, textul fiind subîmpăr țit sau delimitat printr -o serie întreagă de
subtitluri care marchează participarea regimentului la diferite campanii
militare sau vorbesc despre istoria acestuia între anumite jaloane
temporale, marcate de regulă pe ani. Diversitatea și varietatea
informa țiilor cuprinse nu -mi permit să insist asupra lor, ci mă voi rezuma
să amintesc că autorul prezintă cu lux de amănunte numele, numărul și
originea ofi țerilor și al subofi țerilor, anii promovării acestora, efectivele și
cheltuielile Regimentului I de grani ță românesc în a doua jumătate a
secolului XVIII, participarea și tributul uman și material al regimentului
în cele mai importante campanii militare la care a luat parte etc. Între
aceste campanii poate cea mai spectaculoasă, care a intrat adânc în
memoria colectivă a grănicerilor, a fost cea de la Arcole din 15 -17
noiembrie 1796 (pp.108 -113), pe care autorul o pomene ște descriind
„participarea eroică” și „sacrificiile mari” pe care grănicerii români le -au adus la
oprirea avansului trupelor franceze conduse de generalul Napoleon
Bonaparte, informa țiile din acest volum întregindu -le și îmbogă țindu-le
pe cele existente , dar pu se uneori sub semnul întrebării, în istoriile
cunoscute ale Regimentului II românesc de la Năsăud.
Volumul este întregit cu un număr de patru anexe constituite din:
A) Dic ționarul biografic al generalilor și ofițerilor superiori din armata
imperială habsbu rgică, prusacă și franceză, respectiv al demnitarilor civili
aminti ți în text; B) Lista comandan ților Regimentului I românesc de
grani ță din Transilvania (1762 -1851); C) Lista ac țiunilor militare la care
au participat unită ți din Regimentul I românesc de g raniță și a pierderilor
înregistrate; și D) Lista și regestele documentelor referitoare la
Regimentul I românesc publicate în textul și în anexa manuscrisului de
față, precum și în cartea lui Gustav Ritter Amon von Treuenfest.
Acestora li se adaugă un numă r de opt ilustra ții color de foarte bună
calitate care reprezintă o hartă din 1800 a teritoriului Regimentului I
românesc de grani ță din Transilvania; legenda și titlul hăr ții din 1800 a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
212 teritoriului graniței militare austriece cu în șiruirea celor 17 regimente de
grani ță (de la Marea Adriatică până în Țara Năsăudului), păstrată în
colec ția de hăr ți a Arhivei de Război de la Viena (Kriegsarchiv,
Kartensammlung, B IXa 750), hartă ce constituie de fapt și ilustra ția
forza țului volumului; și cinci pagini d in manuscrisul de la Bucure ști, între
care una ilustrează schi ța de teren a bătăliei de la Arcole.
În final, nu pot decât să -l felicit pe Costin Fene șan pentru munca
deloc facilă depusă în scopul scoaterii la lumină a istoriei manuscrise a
Regimentului I r omânesc de grani ță între anii 1762 și 1815, care
întrege ște pu ținele informa ții cunoscute până în prezent despre trecutul
acestei unită ți confiniare austriece din Transilvania îmbogă țind în mod
incontestabil istoriografia românească și europeană a temei, d ar
îndemnându -i, totodată, pe istoricii români să -și îndrepte aten ția spre
arhiva încă neexploatată a regimentului în speran ța unei evaluări oneste și
a aflării unui loc cuvenit în istoria românilor ardeleni.

Mircea -Gheorghe A BRUDAN

Teodor Vârnav, Istoria vieții mele , Iași, Polirom, 2015, 145 p.:

În anul 2015, prestigioasa editură Polirom din
Iași a avut deosebita ini țiativă de a reedita istoria
vieții lui Teodor Vârnav, considerată prima
autobiografie din literatura română. Elaborate în
anul 1845, când autorul avea patruzeci și patru de
ani și era un mo șier stabilit în Basarabia rusească,
aceste memorii constituie o sursă de primă mână
pentru istoric ul preocupat de via ța cotidiană a
românilor în prima jumătate a secolului al XIX -lea.
Manuscrisul acestor însemnări a fost preluat de folcloristul Artur
Gorovei (1864 -1951) de la ginerele autorului și a fost pentru prima dată
publicat în 1893, în revista Gazeta săteanului din Râmnicu -Sărat,
cunoscând ulterior și ediții în volum, la editurile Minerva (1908), Cartea
Românească (anul este necunoscut), Cuvânt Moldovenesc (Chi șinău,
1944) și sub egida Institutului de Filologie al Academiei de Științe a
Republici i Moldova, în anul 2007.
Teodor Vârnav s -a născut în anul 1801 în familia unor mici boieri
moldoveni, fiind fiul Mariei Vârnav, născută Kiru ș, cu al doilea so ț al său,
Costache Vârnav. Tatăl său era un boier cu venituri foarte reduse, care
toate ziua se o cupa „doar cu șederea și cu ciubucul” , iar so ția și cei cinci copii

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
213 o duceau foarte greu. Din acest motiv, copilăria autorului nu s -a deosebit
prea mult de cea a țăranilor în privin ța condi țiilor de trai și a educa ției, el
avându -l ca prim învă țător pe preotul din sat. Primul eveniment marcant
al vie ții sale a avut loc în 1808, când familia sa l -a dat în grija unchiului
mamei sale, Fotachi Ciurea, care a dorit să -l facă mo ștenitorul averii sale,
dar se pare că s -a răzgândit repede, lăsându -l pe copilul T eodor în grija
servitorilor săi. Băiatul a trecut după câ țiva ani la alte rude și acolo a fost
găsit de na șa sa, Safta Leonard, care l -a convins pe fratele ei, prosperul
negustor bucure ștean Constantin Ladà, să îl ia în grijă.
Noul său protector s -a angaj at să îi poarte de grijă lui Teodor și să îi
facă un rost,fără a cere altceva în schimb decât recuno ștința tânărului.
Acesta însă l -a dezamăgit prin comportamentul său, iar Ladà, în loc să îl
înscrie la școlile din Viena, l -a lăsat la Sibiu cu un dascăl gr ec. Șederea
băiatului la acest profesor a fost de scurtă durată, întrucât Vârnav a
început să îl jefuiască, cu complicitatea bucătăresei. Dascălul l -a trimis din
nou la Bucure ști, unde „pocrovitelul” (protectorul) său, pentru a -l
disciplina, l -a dat pe mân a pedagogului Panaioti Corfioti, cunoscut în
Bucure ști pentru severitatea sa excesivă.
O schimbare majoră în via ța sa a avut loc în anul 1816, când
negustorul Constantin Ladà a decedat, iar cei care au preluat
administrarea averii sale au hotărât ca adole scentul Vârnav să î și
abandoneze studiile pentru a învă ța o meserie. Băiatul a ales atunci să
intre ucenic la un lipscan (negustori de pânzeturi) din Bucure ști, pe nume
Nazlâm, unde și-a petrecut următorii doi ani. Sarcinile sale erau legate în
principal d e cură țarea prăvăliei, rămânându -i astfel mult timp liber, pe
care tânărul l -a dedicat lecturilor de „căr ți istorice ști, asupra cărora
începusem a avea o nesă țioasă plecare” (p. 47) și întâlnirilor amoroase cu
prostituatele din mahala. Tocmai pentru a „câștiga mai multă intrare și mai de
aproape priete șug” (p. 48) la o prostituată, Teodor Vârnav a sustras din
prăvălie câteva bunuri pe care inten ționa să le dăruiască. Prins asupra
faptului, a fost judecat, pus să semneze o declara ție prin care î și
recuno ștea faptele și trimis din Bucure ști în Moldova, unde avea de ales,
fie să revină acasă la părin ți, fie să intre ucenic la un lipscan în Ia și.
În anul 1818, Vârnav a părăsit capitala Țării Române ști,
îndreptându -se spre Moldova. Inten ționa să meargă la Ia și pentru a
deveni lipscan acolo dar, trecând pe lângă satul unde î și aveau casa
părin ții săi, s -a abătut pe acolo și și-a schimbat planurile. Tatăl său murise
între timp iar mama sa îl crezuse mort în timpul „ciumei lui Caragea”,
care a afectat Bucure știul în anii 1813 și 1814. Timpul petrecut cu familia
sa, de și încărcat de momente emo ționante, a fost relativ scurt, întrucât

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
214 prin protec ția unei rude s -a ivit oportunitatea unei slujbe în Basarabia, pe
atunci parte a Imperiului Țarist. În luna septembrie a anulu i 1818,
Teodor Vârnav a trecut Prutul devenind „scriitor de limbă moldovenească” la
nou înfiin țata judecătorie a Hotinului. Atunci începe și ascensiunea sa pe
scara socială, tânărul implicându -se în afaceri legate de strângerea
impozitelor, camătă și luare a în arendă a unor mo șii, care i -au adus în
câțiva ani o frumoasă situa ție financiară. În anul 1828 s -a căsătorit cu
Zoița Ghi țescu, fiica unui mo șier român din Basarabia și a decis să
rămână definitiv în Imperiul Țarist. S -a stabilit definitv la Stângăceni în
anul 1840, a avut cinci copii iar sfâr șitul său, incert, se plasează în jurul
anului 1868.
În memoriile sale, redactate la vârsta deplinei maturită ți, autorul nu
precizează motivul care l -a determinat să î și așterne amintirile. Acest text
se prezintă ca o sinceră mărturie a unei vie ți, fiind evocate episoade
rușinoase pentru autor, ca de pildă furturile la care s -a dedat în copilărie,
de la rude, profesori sau patroni, ori frecventarea prostituatelor în
tinere țe. Ca aspecte de via ță cotidiană, această autobiografie surprinde
prezen ța pronun țată a violen ței în via ța unui copil, în prima jumătate a
secolului al XIX -lea. Teodor Vârnav a fost bătut mult: de unchiul său
Fotachi Ciurea, care a ajuns să -l bată cu biciul și chiar să -l lege în lan țuri,
și de către dascălii săi, între care se remarca, prin cruzimea fa ță de elevii
săi, dascălul Panaioti Corfioti, despre care autorul spunea că „nu era de
cuviință a se numi dascăl, ci călău, pentru că el pe băieți mai mult îi muncea și îi
schingiuia decât îi învăța” (p. 41). Amintirile sale ne dau pre țioase indicii
despre via ța cotidiană a boierilor și negustorilor din Principate, despre
obiceiurile lor în privin ța timpului liber și a alimenta ției și despre o epocă
în care Țările Române se situau între influen ța orientală și cea
occidentală. Evenimentele politice lipsesc aproape total din această
autobiografie, semn că pe Vârnav nu l -a interesat niciodată politica și a
încercat mereu să se descurce, să depă șească acea condi ție precară pe
care a cunoscut -o în timpul copilăriei și adolescen ței. Singura problemă
pe care o evocă legată de politică a fost în 1831, când autorită țile din
Moldova au vrut să îl aresteze, bănuind că era ostil Regulamentului
Organic, însă și-au dat seama că era nevinovat.
La vârsta rememorării vie ții, Vârnav regreta lipsa educa ției și greșeala
făcută fa ță de protectorul său, de a mânca ni ște bomboane destinate unui
prieten al acestuia, care l -a determinat pe Ladà să -l lase la Sibiu în loc de
a-l da la școală la Viena. În legătură cu condi ția sa prezentă, autorul
declara că trăie ște în bună în țelegere cu vecinii, ferindu -se de certuri,
procese și mai ales de datorii. Unica grijă care i -a mai rămas este de a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
215 înmul ți averea spre a -i ajuta pe cei cinci copii ai săi atunci când vor porni
pe drumul vie ții.
Scrisă cu un mare talent de povestitor și mai ales bogată în
informa ții despre societatea românească de dinainte de Revolu ția de la
1848, istoria vie ții lui Teodor Vârnav merită citită și cunoscută de oricine
dorește să cunoască și să în țeleagă mai bine trecutul acestei țări. Această
ediție cuprinde și un foarte bun glosar de arhaisme, care poate fi folosit și
în alte cercetări istorice, precum și o postfa ță a cercetătorului și
dramaturgului ie șean Lauren țiu Faifer, reprezentând un comentariu și o
încadrare a acest ei opere în literatura română.

Andrei Sabin FAUR

Mite Kremnitz, Regele Carol al României. Povestea unei vie ți,
traducere din limba germană și note de Roland Schenn, prefa ță
Sorin Liviu Damean, Bucure ști, Editura Corint Books, 2014, 160 p.:

Istoria Casei Regale din România a avut un
răstimp în care a fost dată uitări i de către
istoriografia română; acest fapt s -a petrecut în
timpul perioadei comuniste care a dorit să pună
într-un con de umbră i storia monarhiei române.
După perioada post -decembristă acest subiect a
fost îndelung dezbătut și s-a ajuns la un număr
însemnat de lucrări care vorbesc despre istoria
Casei Regale. Cartea de fa ță se încadrează și ea în
această arie de interes deoarece vor bește despre via ța, sub toate aspectele
ei, a primului domnitor străin (de neam german), devenit ulterior rege al
României, Carol I. Lucrarea oferă informa ții noi referitoare la formarea
primului suveran al României, tinere țea pe care a avut -o în țara nata lă iar
spre final sunt exprimate considera țiile autoarei asupra evolu ției pe care a
cunoscut -o România pe parcursul domniei lui Carol I. Trebuie men ționat
faptul că edi ția princeps a acestei căr ți a apărut la Leipzig în anul 1903
sub titlul König Karl von Rumänien. Ein Lebensbild , iar în 1906 lucrarea se
afla deja la a treia edi ție, fapt care demonstrează interesul ridicat pe care
volumul l -a manifestat încă din epocă în rândul publicului german și nu
numai.
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra căr ții și a în țelege
provenien ța informa țiilor din volumul de fa ță merită men ționate câteva
detalii esen țiale despre autoarea lui. Pe numele ei de fată, Marie Charlotte

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
216 von Bardeleben, Mite Kremnitz s -a născut în anul 1852 în Germania la
Greifswalde într -o fam ilie bună, tatăl ei fiind medic chirurg și profesor
universitar. Mite a urmat studii de literatură, istorie, filosofie și artă în
Germania și în Anglia. În cel din urmă loc, Mite s -a căsătorit cu doctorul
Wilhelm Kremnitz în anul 1872, iar la distan ță de tr ei ani de la acest
eveniment s -a stabilit împreună cu so țul său la Bucure ști. Ulterior,
Wilhelm a asumat rolul de medic personal al familiei regale din România,
postură care i -a oferit Mitei șansa de a frecve nta cercurile culturale aflate
sub patronajul Cu rții de la Bucure ști, ea ajungând să traducă în limba
germană o serie de poeme și basme române ști. Ba mai mult, a ajuns chiar
să scrie împreună cu regina Elisabeta câteva piese de teatru. După
moartea so țului ei în anul 1897, Mite Kremnitz se stabile ște la Berlin,
unde publică în anul 1903 biografia regelui Carol I, dar și una consacrată
reginei Elisabeta, cu care colaborase pe teren literar ( Carmen Sylva. Eine
Biographie ). Până la moartea ei în 1916, Mite a rămas în contact cu Casa
Regală din România. Dova da apropierii dintre cele două familii e și faptul
că prin testament, regele Carol I le -a acordat membrilor familiei
Kremnitz o rentă viageră.
Dar acest raport de apropiere dintre cele două familii este
important și din altă perspectivă. Admira ția și prețuirea pe care Mite le -a
purtat regelui Carol I și-au pus amprenta și asupra lucrării pe care i -a
dedicat -o acestuia. Aceste sentimente răzbat nu o dată din volumul
autoarei, care tinde să păstreze pe parcursul lui un ton encomiastic la
adresa suveranului Ro mâniei. Acest fapt nu tinde să împieteze valoarea
cărții pe care i -a dedicat -o; din contră, volumul aduce, după cum
afirmam, o serie de completări importante datelor pe care le cunoa ștem
deja din biografia și activitatea monarhului.
Structural, această pr imă edi ție în limba română a căr ții lui Mite
Kremnitz dedicată regelui Carol I este divizată în XXIX de păr ți; unele
dintre aceste episoade fie i -au fost povestite de către însu și Carol I, altele
însă sunt reproduse prin prisma faptului că autoarea a fost martora lor.
La rândul lor, aceste mini -capitole pot fi grupate în trei sec țiuni tematice.
În prima parte care subsumează primele VII capitole autoarea
prezintă într -un ritm alert reperele biografice ale prin țului Carol până la
sosirea lui în România. Caro l s-a născut în anul 1839 într -o familie cu
vechi ramifica ții nobiliare în Europa, amintindu -se aici înrudirea cu
familiile imperiale din Prusia și cu cea a suveranului Fran ței de la acea
dată, Napoleon al III -lea. A fost al treilea copil din cei șase ai p rințului
Karl Anton de Hohenzollern -Sigmaringen și a prin țesei Josephine.
Educa ția și cultura pe care Carol le -a deprins din partea părin ților i -au

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
217 fost utile odraslei de sânge albastru, mediul familial insuflându -i și
valorile liberalismului politic. Caro l a respectat tradi ția familiei, asumând
o instruc ție militară, mai exact a absolvit școala de cade ți din M ünster și
pe cea de artilerie și geni ști din Berlin. După desăvâr șirea studiilor
militare, destinul lui Carol s -a schimbat, acest fapt i s -a datorat
problemelor politice care s -au petrecut în România. De și nu știa absolut
nimic de țara în care urma să domnească, Carol porne ște spre România;
nici problemele de ordin diplomatic dintre Prusia și Austria nu l -au oprit
să pornească la drum. După intrarea în țară și pe tot parcursul drumului
spre Bucure ști, Carol începe să cunoască țara și își dă seama câte
nejunsuri avea România; primele impresii despre țară și despre capitală îl
lasă pe rege cu un gust amar, totul era într -o dezordine și nimic nu avea
nicio noimă.
Al doilea grupaj acoperă o plajă mai extinsă din punct de vedere
cronologic. Accentul cade asupra implica țiilor pe care prezen ța lui Carol
pe tronul României le -a avut în politica internă și externă a țării de
adop ție; marile transformări care s -au produs la nivelul țării cât și
imaginea pe care România a căpătat -o în Europa pe parcursul celor patru
decenii de domnie ale suveranului de neam german.
Pe parcursul episoadelor narate de autoare putem observa faptul
că de și regele având o vastă cultură și idealuri de la care nu se abătuse
niciodată, lucrurile nu au stat tocmai a șa cum î și imaginase el, proiectele
și ideile pe care le avea erau mai greu de întreprins în țara de adop ție. La
venirea regelui în țară mai toate lucrurile au fost lăsate în voia sor ții,
Carol a avut mult de muncă, întâmpinând și diverse obstacole pe care
tocmai marii politicieni ai vremii i le puneau regelui. Printre marile
realizări de când regele s -a stabilit în România se pot enumera: adoptarea
unei noi constitu ții; reformele pe care le -a făcut în armată, dar și
investi țiile în armament și echipament; construirea de cale ferată care să
poată lega țara de Europa și să dezvolte economia, fapt ce i -a ridicat de
multe ori mari probleme și nu în ulti mul rând dorin ța de abdicare;
construirea de poduri care de multe ori erau inexistente. Pe plan extern a
încercat să fie în bune rela ții cu marile puteri vecine Rusia, Austria și mai
ales cu Poarta, dar și cu cele mai îndepărtate Prusia, Fran ța, Anglia. Se
pune în lumină perioada de stabilitate guvernamentală în România, adică
cei cinci ani în care Lascăr Catargiu s -a aflat în bune rela ții cu regele și
astfel țara a cunoscut progrese importante în varii domenii. Pe lângă
subiectele care țin de politica țării, Mite Kremniz introduce și episoade
care țin de via ța personală a regelui. Putem aminti aici rela țiile
suveranului cu familia sa; căsătoria cu Elisabeta care a avut loc în timpul

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
218 voiajului petrecut după scurtă vreme de la preluarea domniei; venirea pe
lume a unicului copil a cuplului princiar, dar și trecerea la cele ve șnice a
Măriucăi, la o vârstă fragedă; locurile în care Carol se retrăgea pentru a
avea momentele lui de intimitate. Totu și autoarea nu men ționează
episoade din via ța personală care l -ar putea denigra pe rege sau a -i aduce
prejudicii de imagine.
Un alt grupaj însemnat este acela în care sunt prezentate
preambulul, demersurile și deznodământul războiului ruso -turc la care și
România s -a implicat mult nu numai prin per misiunea acordată armatei
ruse de a traversa țara, cât mai ales prin ajutorul pe care armata română l –
a oferit armatei țariste la Plevna, acolo unde însu și Carol a condus
opera țiunile militare împotriva turcilor. Totu și după încheierea războiului
și semnar ea tratatelor de pace, România a fost nevoită să cedeze o parte
din Basarabia în schimbul Dobrogei. După ce Marile Puteri au
recunoscut independen ța României, guvernul se hotără ște să îi acorde
titulatura de alte ță regală lui Carol. Un alt punct care este dezbătut în
aceast grupaj este problema naturalizării evreilor, deoarece la conferin ța
de la Berlin s -a hotărât ca evreii să primească cetă țenie română iar
guvernul atunci în func ție nu era de acord, acest episod încheindu -se cu
acordarea cetă țeniei tuturo r evreilor. După ce România s -a proclamat
regat a urmat o lungă perioadă în care problemele cu care s -a confruntat
regele de -a lungul timpului au început să dispară.
În ultima parte a acestui volum, autoarea pune reflectoarele pe
vizitele întreprinse de r egele Carol în Europa. Se vorbe ște de vizita făcută
acasă la familia sa, acolo unde se decide viitorul mo ștenitor la tronul
României, în persoana lui Ferdinand. Nenumăratele vizite pe care le -a
fãcut Carol în Austro -Ungaria au demonstrat bunele în țelegeri pe care
suveranul din România le -a avut cu împăratul de la Viena; se vorbe ște
despre bunele impresii ale lui Franz Joseph de pe urma vizitării
României. Pe lângă cele enumerate mai sus regele Carol a mai fost în
Germania la împăratul Wilhelm, în Anglia und e a cunoscut -o pe regina
Victoria și în Rusia acolo unde țarul Nicolae al II -lea l-a primit cu multă
căldură. În ultimul capitol al căr ții de fa ță autoarea trece în revistă
realizările regelui Carol de la venirea lui în România și până la începutul
secolul ui XX. Cât de multe investi ții s-au făcut în infrastructură, în
cultură, armată, institu ții și cât de mult a crescut bugetul țării pe parcursul
anilor.
Deși grevată de un subiectivism incontestabil, cartea tocmai
prezentată are meritul de a pune în lumină figura primului rege al
românilor dintr -o perspectivă complementară discursului istoriografic

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
219 tradițional. Parte a cercurilor de sociabilitate din jurul Casei Regale a
României, Mite Kremnitz zugrăve ște un tablou în nun țe calde a regelui
Carol I, accentuân d meritele pe care acesta le -a avut în mondernizarea și
dezvoltarea după model occidental a societă ții române ști. Situată la
grani ța dintre memorialistică și istorie, lucrarea Mitei Kremitz are meritul
de a aminti că marile schimbări trebuie să vină tot ti mpul din interior,
chiar dacă uneori e necesar impulsul unor personalită ți providen țiale
venite din exterior, a șa cum a fost regele Carol I în istoria românilor.

George -Paul MOLDOVAN

Lucian Boia, Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri,
reinterpretări , Bucure ști, Editura Humanitas, 2014, 120 p.:
Lucian Boia a publicat numeroase volume în
cadrul cărora a abordat subiecte diverse precum
istoria mentalităților, istoria imaginarului ori
fenomenul mitologiilor. Lucrarea pe care ne -am
propus să o recenzăm reprezintă una dintre
aparițiile editoriale care a stârnit, imediat după
apariț ia sa, o serie de polemici, controverse și
dezbateri. Mai exact, lucrarea Primul Război Mondial.
Controverse, paradoxuri, reinterpretări , apărută cu ocazia
comemor ării centenarului izbucnirii Marelui Război, intenționează să
abordeze, dintr -o perspectivă nouă, câteva dintre chestiunile privitoare la
Prima Conflagrație Mondială.
Cartea este structurată în șase capitole (I. Un dezastru care se putea
evita, II. „Vinova ții”, III. Germania: o victorie posibilă , IV. România: „atât de
mult noroc” , V. Dreptate și nedreptate la Versailles , VI. Consecințe ). Departe de
a fi un volum exhaustiv (multe dintre ideile care stau la baza constituirii
acestui volum regăsindu -se și în l ucrări anterioare precum Tragedia
Germaniei 1914 –1945 și Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii
Primului Război Mondial ), demersul istoricului bucureștean se
concretizează în jurul analizei unor problematici pe care le consideră
esențiale în î ncercarea de înțelegere a fenomenului Primului Război
Mondial.
Din punct de vedere al poziționării istoriografice, Lucian Boia
propune o reelaborare (p. 6), dorind să ofere cititorilor o perspectivă în
care accentul să cadă deopotrivă asupra stabilirii cau zelor izbucnirii și
desfășurării Primului Război Mondial, o încercare de explicare a

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
220 vinovăției care decurge din implicarea în război, precum și asupra
deznodământului și consecințelor acestuia.
Neajunsurile frapante pe care le sesizăm chiar din primele pa gini
ale volumului constau în carențele oricăror baze metodologice, precum și
lipsa explicării unor concepte teoretice care ar fi ajutat la o înțelegere
extinsă a ideilor expuse. În schimb, autorul precizează că această lucrare
nu are pretenția de a fi „co mpletă”, ci este un eseu istoriografic. Cu toate
acestea, nu putem să nu sesizăm faptul că o astfel de abordare se
dovedește perdantă din punct de vedere al acurateței scrierii istorice,
considerând că este foarte de dificil de analizat un subiect atât de vast în
cadrul unui eseu.
În primul capitol, intitulat ,,Un dezastru care se putea evita”,
autorul se arată preocupat de conceptul de cauzalitate, încercând să îi
confere înțelesuri mai aprofundate, în dezacord cu maniera abstractă de
analiză. În schimb fo losește conceptul de interdependență între o serie
de factori: cauzele mari (cele de natură structurală), cauzele mici
(evenimentele care au capacitatea de a genera consecințe mari) și
reprezentările pe care le -au avut oamenii epocii și în baza cărora au
acționat. În acest fel, Lucian Boia intră în conflict de idei cu istoricii
tributari ideii de inevitabilitate a războiului, considerând această manieră
de abordare drept eronată, dat fiind faptul că majoritatea istoricilor
analizează fenomenul prin prisma u nei înțelegeri rigide a conceptului de
cauzalitate.
În cel de -al doilea capitol, „Vinovații”, Lucian Boia analizează
gradul de implicare a tuturor beligeranților Primei Conflagrații Mondiale.
Astfel, într -o notă blândă, autorul consideră că responsabilitat ea pentru
izbucnirea și desfășurarea Primului Război Mondial nu trebuie să cadă
exclusiv asupra Germaniei ori a Imperiului Austro -Ungar, ci și asupra
celorlalți combatanți. Departe de a încerca să exonereze cele două puteri
menționate anterior, în același timp afirmând că ,,nu este cazul să ne facem
iluzii cu privire la obiectivitatea istoriei sau a istoricilor” , istoricul bucureștean
încearcă să mențină un discurs apropiat de realitatea istorică, arătând că
astăzi, la fel ca în urmă cu un veac, discursul i deologic (de data aceasta al
solidarității europene, nu al atitudinii războinice) se manifestă în varii
domenii.
Al treilea capitol, ,,Germania: o victorie posibilă”, și -a propus să
dezbată implicarea Germaniei în desfășurările Primului Război Mondial.
Astfel, autorul analizează o întreagă gamă de resorturi care au influențat
soarta Germaniei în Marele Război, neezitând să afirme că la momentul
izbucnirii războiului, cei care o dădeau drept câștigătoare nu erau deloc

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
221 idealiști ori naivi. Ne sunt precizate t otodată cauzele majore care au dus
la declinul Germaniei: insuficiența controlului asupra puterii
(militarizarea conducerii statului), războiul submarin nelimitat (generând
intrarea în război a Statelor Unite ale Americii de partea Aliaților),
declarațiile de război ale României și Italiei, tergiversarea negocierilor de
pace cu Rusia, transferul lent ori incomplet al efectivelor armate de pe
frontul de est pe cel de vest, precum și defecțiunile propriilor aliați (în
care autorul vede mai mult o piedică decâ t un ajutor real).
Al patrulea capitol, ,,România: atât de mult noroc”, este cel care a
suscitat cele mai multe controverse în rândul istoricilor și a opiniei
publice din România. Plecând de la vorbele lui Petre P. Carp, care spunea
că România are atât de mult noroc încât nu mai are nevoie de oameni
politici competenți care să se ocupe de soarta țării, Lucian Boia plasează
intrarea României în război de partea Antantei pe seama unor factori
care, la prima vedere, ar părea ca fiind lipsiți de argumentație, a preciind
că Ion I. C. Brătianu nu a făcut altceva decât să ,,arunce țara într -un
neînchipuit dezastru” (p. 68), negându -i-se acestuia din urmă orice abilitate
ori tact politic.
Ceea ce surprinde cel mai tare este modul trunchiat în care
autorul analizează faptele istorice. Momentul în care România a decis să
intre în război (1916) este considerat drept unul în care efervescența
națională nu reprezenta o preocupare majoră pentru populația țării ori a
provinciilor în care românii erau majoritari din punct de vedere etnic,
dorind să lase impresia că opinia celorlalte popoare care erau deja
implicate în război fusese unanimă în dorința de a se angaja total într -o
conflagrație de asemenea proporții.
Dincolo de aceste aspecte, Lucian Boia creează confuzie și pare
că dorește să animeze spiritele naționale românești și maghiare printr -o
afirmație intrigantă (p. 81.): ,,Până la urmă, doreau sau nu unirea cu România?
Să zicem că da, dar nu mai mult decât doreau rămânerea în interiorul unei monarhii
habsburgice reformat e. Cele două dorințe nu se aflau în același registru. Unirea cu
România aparținea unei istorii virtuale, unui viitor posibil, dar încă nelămurit. În
plan concret, mișcarea națională a românilor din Transilvania nu a acționat în sensul
unirii cu România, ci strict, mai întâi, în vederea restaurării autonomiei
Transilvaniei, apoi a obținerii deplinei egalități de drepturi în interiorul Ungariei.
Între România, așa cum era ea, și o monarhie habsburgică, așa cum și -ar fi dorit să
fie (o confederație de națiuni egale), preferința românilor transilvăneni ar fi mers
probabil spre cea din urmă. Doar că nu a fost așa: la capătul războiului rămăsese
doar soluția românească (se mai sugerase o posibilă, dar îndepărtată strategie de

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
222 unire: nu prin ruperea Transilvaniei, ci, invers, prin aderarea României la monarhia
habsburgică)”.
Caracterul instigator poate fi observat și din faptul că pune soarta
Basarabiei în contrast cu cea a Transilvaniei și Bucovinei, afirmând că
,,Transilvania plus Bucovina păreau a fi o răsplată s uficient de convingătoare, pentru
a uita cu totul cealaltă provincie românească, Basarabia, de care nici nu putea fi
vorba în condițiile alianței cu Antanta” (p. 69). Un detaliu de natură istorică
pe care autorul îl pierde este atunci când vorbește despre condiția
românilor din Imperiul Austro -Ungar, în care precizează că ,,peste toate
păcatele care i se puteau aduce, Ungaria era totuși un stat de drept, constituțional și
parlamentar” (p. 73). În realitate, statul Ungaria nu exista la acea dată, ci
era part e a imperiului.
Ceea ce ar mai fi de reproșat pentru informațiile din acest capitol
este lipsa trimiterilor bibliografice, valabil pentru întregul volum, dar aici
cu precădere (chiar dacă la începutul cărții afirmă că va cita doar lucrările
din care a prel uat pasaje sau interpretări personale ale autorilor), în
decursul celor 20 de pagini existând doar două note de subsol, una dintre
ele fiind dintr -o altă lucrare a sa.
Totodată, în opinia lui Lucian Boia, cea mai ofertantă opțiune a
României rămânea cea a neutralității, în finalul capitolului precizând că o
armată intactă ar fi putut oferi României un atu important. Însă
problema rămâne suspendată, autorul nereușind să explice într -un mod
propriu cum ar fi putut beneficia de acest plus.
Capitolul al cincile a, ,,Dreptate și nedreptate la Versailles”,
dezbate problema modului în care a fost abordată Conferința Păcii de la
Paris, din anul 1919 și urmările pe care le -au avut tratatele de pace de
după Primul Război Mondial. În acest capitol autorul redevine moder at
în analiza sa, subliniind importanța deosebită a caracterului național în
construirea unui nou tip de discurs istoric, în care accentul să nu mai
cadă pe acuzații sau părtiniri, ci pe realitatea „din teren”, adică a modului
în care Europa națiunilor a l uat locul Europei imperiilor multinaționale.
În concordanță cu opinia majorității istoricilor, Lucian Boia pune
ascensiunea curentelor extremiste pe seama nedreptăților care li s -au
produs unor state, aprofundând soarta Germaniei.
În ceea ce privește aspec tele privitoare la Transilvania, istoricul
reproșează faptul că nu a fost organizat un referendum prin care întreaga
populație transilvăneană să fie consultată, condiție care, spune autorul,
dacă ar fi fost îndeplinită, ar fi dus la o unire neunanimă. De a ltfel, modul
în care problematizează acest aspect ne apare anacronic și desuet. Unirea
Transilvaniei cu România s -a realizat în conformitate cu dreptul

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
223 internațional al vremii, context în care este evident că liderii minorităților
se arătau, în mare parte, ostili unirii. Minoritățile etnice din Transilvania
(ungurii, secuii și sașii) erau privite de români drept asupritoare, iar
românii erau percepuți drept „slugi”, situație în care a întreba categoriile
dominante din punct de vedere politic dacă vor să eli bereze „supușii”
devenea imposibilă. Considerăm că era firesc ca într -un spațiu multietnic
și multinațional să existe diverse curente de opinie, prin urmare și voci
care să se opună unirii. Însă nu trebuie pierdut din vedere că acest
fenomen este unul vala bil pentru toate statele naționale apărute în
preajma Primului Război Mondial.
Ultimul capitol, ,,Consecințe”, se concentrează asupra analizei
urmărilor pe care le -a avut Primul Război Mondial asupra lumii.
Încercând să răspundă întrebării „cum ar fi arăta t lumea de azi fără Primul
Război Mondial?” , Lucian Boia apreciază că, din punctul de vedere al
efectelor produse, Marele Război a constituit o veritabilă revoluție
continentală, ale cărei ramificații s -au întins pe întreaga perioadă
interbelică și au culm inat cu izbucnirea celui de -al Doilea Război
Mondial. În opinia lui, Primul Război Mondial a adus lumea în epoca
democratică, în care regimurile totalitare reprezentau alternativa la
democrație, în special în țările care nu fuseseră pregătite pentru un ast fel
de salt, aducând în discuție în special regimul lui Kerenski din Rusia care
a precedat Revoluția Bolșevică. Argumentația autorului continuă,
precizând cauzele care au dus la fragmentarea Europei: multiplicarea
entităților „naționale” și proiectele soci ale care au făcut ca multe dintre
țările lumii să opteze fie pentru o democrație de tip occidental, fie pentru
regimuri totalitare.
În accepțiunea lui Lucian Boia, Primul Război Mondial și
sistemul de la Versailles reprezintă imboldurile care au dus la izb ucnirea
celui de -al Doilea Război Mondial. Dorința de revanșă a unei Germanii
care fusese umilită la Versailles (propus de Hitler într -o variantă
atrăgătoare pentru poporul german), ascensiunea puterii Rusiei în
variantă sovietică și dereglarea echilibrulu i european au făcut ca Europa
Centrală să cadă pradă unui vid de putere, devenind astfel extrem de
vulnerabilă în fața celor două state cu pretenții expansioniste. În acest fel,
„bătrânul continent” a intrat într -un declin profund, fiind pus în fața unei
incapacități de autogestionare, ceea ce a favorizat intrarea sub dublă
tutelă: americană în Occident și sovietică în Est.
Un detaliu care ne atrage atenția reprezintă lipsa aceleiași măsuri
atunci când discută despre două situații istorice asemănătoare. Ast fel,
atunci când vine vorba despre România, autorul nu „înțelege” de ce unii

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
224 istorici au reclamat constrângerile asupra țării noastre de Puterile
Centrale prin pacea de la Buftea -București din primăvara anului 1918,
Lucian Boia precizând că se impuneau con diții dure, dat fiind faptul că
România fusese cea care declarase război Germaniei. Totuși, în
momentul în care analizează tratamentul impus germanilor după
încheierea ostilităților, acesta omite faptul că Franța și Belgia au fost cele
atacate, și nu inver s.
Construit cu argumente alese, nu cuprinzătoare, volumul de față
reprezintă o încercare diferită de analiză istorică. Lucrarea lui Lucian Boia
constituie mai mult un exercițiu imaginativ decât un demers istoric clasic
în metodologie și surse bibliografic e. Cu toate că autorul însuși ne atrage
atenția asupra faptului că nu este o operă de erudiție, trebuie să
remarcăm faptul că suntem confruntați deseori cu o expunere constantă
de idei trunchiate, lipsite de temeinicie și logică istorică. Scoase din
contex t ori abordate superficial, ideile din acest volum, prezentat pe un
ton fluctuant, când moderat, când instigator, în funcție de teza pe care își
propune să o demonstreze, încearcă să ofere o nouă perspectivă asupra
cauzelor care au dus la izbucnirea Primul ui Război Mondial, participanții
și gradul lor de motivație în angrenarea în război, precum și urmările
produse după încheierea conflictului armat.
Ionuț FILIPESCU

Laurence Rees, Auschwitz. Naziștii și „soluția finală” , traducere
de Gabriela Tănase, București, Editura Rao, 2010, 377 p.:

Laurence Rees (n. 1957), istoric, director de
creație pentru programele de istorie ale televiziunii
BBC, cu o carieră ca scriitor și regizor care
debutează la sfârșitul secolului al XX -lea. În 1990 a
regizat filmul d espre crimele de război britanice la
finalul celei de -a doua conflagrații mondiale, iar în
1992 a pus în scenă bine -cunoscutul Goebbels:
Maestrul propagandei. A scris și a regizat seria
cinematografică în șase părți Naziștii: un avertisment al
istoriei, care avea să -i aducă cea mai importantă distincție pe care un
regizor britanic o putea primi: premiul Academiei de Film și a Artelor de
Televiziune pentru „ cea mai bună serie documentară din toate timpurile ” (Daily
Mail). În 2005 a scris și a regizat o altă serie televisivă în șase părți,
Auschwitz: Naziștii și „soluția finală”, cu un succes răsunător în Franța,
Spania, Polonia, Germania, Statele Unite. În același an, Universitatea din

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
225 Sheffield i -a acordat titlul onorific de doctor pentru „ servicii aduse ist oriei și
televiziunii ” (2005). În 2006, a câștigat premiul pentru cea mai bună carte
de istorie a anului ( British Book Award ), precum și premiul BAFTA pentru
seria televisivă pe care a scris -o și a regizat -o. Cele mai recente producții
cinematografice rămâ n seriile Carisma întunecată a lui Adolf Hitler (2012) și
Al Doilea Război Mondial: În spatele ușilor închise. Stalin, Naziștii și Vestul
(2008). Laurence Rees este autorul lucrărilor Naziștii: un avertisment al
istoriei (1997) , Războiul secolului (1999) ,Oroare în Est (2001), Auschwitz:
Naziștii și „soluția finală” (2005), respectiv Al Doilea Război Mondial: În
spatele ușilor închise. Stalin, Naziștii și Vestul (2009).
Lucrarea Auschwitz. Naziștii și „soluția finală” reprezintă un tribut
adus istoriei Holocaust -ului prin dimensiunea sa de radiografie a politicii
naziste față de evrei: istoria lagărului de exterminare de la Auschwitz este
reconstituită prin prisma celor peste 100 de interviuri cu gărzile și
supraviețuit orii în vederea conferirii unui plus de autenticitate și
veridicitate evenimentelor istorice narate. Analiza debutează cu intervalul
cronologic 1920 -1930, marcat de emiterea unor reglementări față de
evreii de pe teritoriul Germaniei și de semnalarea unor violențe
neoficiale, dar aprobate de autorități. Ideile antisemite sunt o dată în plus
alimentate de lucrarea lui Adolf Hitler, Mein Kampf, în care Führer -ul
exprima clar faptul că soluția imaginată era „ gaz otrăvitor pe cei 10.000 –
12.000 dintre acești evr ei care ne distrug națiunea ”. Perioada de relativ calm
este descrisă de Lucille Green, schimbarea în atitudinea autorității
centrale față de minoritatea evreiască survenind o dată cu venirea la
putere a lui Adolf Hitler: „Până în anul 1933, era o viață foa rte frumoasă și
comodă… dar, odată cu venirea la putere a lui Hitler, copiii care locuiau în aceeași
clădire cu noi nu ne mai vorbeau; aruncau cu pietre în noi și ne batjocoreau. Iar noi
nu înțelegeam ce făcusem ca să merităm asta…Este ceva trecător. Lucru rile vor reveni
la normal ”.
Intensificarea violențelor naziștilor față de evrei atinge cote
alarmante în 1938 prin așa -numita „Noapte de cristal” ( Kristallnacht ),
urmată în 1939 de discursul explicit al Führer -ului: „Dacă finanța
internațională și evreim ea din interiorul și din afara Europei vor reuși să arunce
lumea într -un război mondial, rezultatul va fi nu bolșevizarea pământului și victoria
evreimii, ci anihilarea rasei evreiești din Europa ”. Din acest moment, consideră
Laurence Rees, drumul spre dis trugerea proprietăților evreiești, a
sinagogilor, internarea evreilor în lagăre de concentrare și uciderea
acestora în lagărele de exterminare era deschis. Punctul de turnură în
politica autorităților germane față de populația evreiască a fost
reprezentat de ocuparea Poloniei în 1939, „problemei” evreilor din

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
226 Germania adăugându -se spre soluționare „problema” evreilor din
Polonia, găsirea de locuințe pentru etnicii germani aduși în Polonia,
respectiv „problema” polonezilor. În debutul celui de -al Doilea Război
Mondial, soluțiile imaginate erau diverse: emigrarea evreilor în districtul
Lublin, înființarea ghetto -urilor, respectiv divizarea Poloniei în zone
germane și negermane potrivit „gândurilor referi toare la tratamentul populației
străine din Est ” regăsite în memorandumul lui Heinrich Himmler. În acest
punct al argumentației, inserarea mărturiei Esterei Frenkiel este grăitoare:
„Eram obișnuiți cu anitisemitismul…antisemitismul polonez era poate mai mult de
natură financiară. Dar antisemitismul nazist era: De ce exiști? Nu ar trebui să
trăiești! Trebuie să dispari! ”.
Analiza construită de Laurence Rees se focusează în continuare
pe rolul lagărului de la Auschwitz în politica naziștilor față de evrei,
arătând evoluția celei mai notorii instituții naziste de la statutul de lagăr
de concentrare pentru prizonierii polonezi la spațiul în care a avut loc cel
mai mare genocid din istoria omenirii, soldat cu moartea a aproximativ
un milion de evrei. În momentu l în care Rudolf Hoess ajungea
comandantul lagărului de la Auschwitz/Oswiecin (30 aprilie 1940),
această instituție avea funcția de lagăr -carantină. Autorul atrage atenția
asupra faptului că primii prizonieri sosiți la Auschwitz în luna iunie a
anului 1940 nu au fost evrei, ci au fost 30 de criminali germani transferați
din lagărul de la Sachsenhausen, precum și un număr de prizonieri
polonezi. La câteva luni distanță venea propunerea de mărire a capacității
lagărului de la Auschwitz, iar I. G. Farben susți nea amplasarea unei
fabrici de cauciuc sintetic în cadrul complexului. Wilhelm Brasse descria
munca depusă de prizonieri germani și polonezi: „prizonierii erau puși să
care pietre. Era o muncă dificilă și foarte istovitoare. Și eram bătuți…Lucram la
demolarea caselor care aparținuseră familiilor poloneze ”, respectiv „aceia dintre
kapos care erau deosebit de cruzi primeau recompense din partea SS -o porție
suplimentară de supă, pâine sau țigări. Am văzut eu însumi acest lucru ”.
În contextul planificării ope rațiunii Barbarossa (22 iunie 1941), se
punea problema că cea mai bună cale de a pune capăt războiului era
distrugerea URSS -ului. Pe de o parte, Germania acționa prin unitățile de
intervenție ( Einsatzgruppen ), amenințând evreii din Uniunea Sovietică, iar
pe de altă parte pe măsura avansului pe cele trei direcții, se proceda la
transferul prizonierilor sovietici la Auschwitz. Potrivit mărturiei lui Jerzy
Bielecki, prizonierii sovietici erau supuși la un tratament înjositor:
„împingeau roabele pline cu nisip și pietriș în pas alergător. Nu era o activitate fizică
normală; era iadul pe care gardienii SS îl creaseră pentru acești prizonieri de război
sovietici ”.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
227 Transformarea lagărului de la Auschwitz din lagăr de
concentrare, în lagăr de exterminare survine așa dar în vara anului 1941,
odată cu uciderea prizonierilor prin gazare în cadrul programului nazist
„de eutanasiere a adulților ” și în cadrul extinderii politicii din Est asupra
femeilor și copiilor evrei: „Îi așezau pe evrei la marginea gropii, iar ofițerii le
spuneau soldaților să aleagă un evreu în care să tragă. Apoi toți începeau să tragă și
evreii cădeau imediat. Ofițerul alegea apoi evrei puternici pentru a -i pune să arunce
cadavrele în groapă ” (Oleksei Mulevici). Creșterea numărului de prizonieri
i-a determinat pe naziști să gândească o „îmbunătățire”a metodelor de
exterminare, precum aruncarea în aer a victimelor, gazarea acestora sau
folosirea substanței chimice Zyklon B. Planurile de construcție a altor
lagăre se materializează prin apariția unui n ou lagăr de concentrare,
destinat prizonierilor de război, la Birkenau și a unor noi unități de
exterminare la sfârșitul anului 1941 la Chelmo și Belzec cu scopul precis
de „ucidere a evreilor neproductivi ”. Evoluția celui de -al doilea Război
Mondial în de favoarea Germaniei nu a făcut altceva decât să ofere
dovada că evreimea internațională stătea la baza conflictului: „În ceea ce
privește problema evreiască, Führer -ul este hotărât să facă curățenie. El a făcut
profeția că dacă evreii vor declanșa un nou ră zboi mondial, vor fi exterminați ” (J.
Goebbels). În anul 1942, la Auschwitz aveau să sosească primii evrei din
afara Poloniei (Slovacia). Silvia Vesela descria deposedarea evreilor de
bunurile personale de către autoritățile germane: „într-o zi a venit un ofițer
SS influent și a început să strige la noi. Am văzut coșuri mari -3 coșuri mari -în care
trebuia să depunem aurul nostru, argintul, banii și alte obiecte de valoare. Ni s -a spus
că vom merge să muncim și că nu avem nevoie de aceste valori ”. Alte transp orturi
de evrei continuau să sosească din Franța, Belgia, Olanda și insulele
Canalului: „Erau, într -adevăr, momente dificile. Copiii se agățau de mamele lor,
țipând și plângând, iar jandarmii erau depășiți ” (Michel Muller). Ca urmare a
ordinului lui Heinri ch Himmler de asasinare a evreilor polonezi până la
sfârșitul anului 1942, la Belzec, Sobibor și Treblinka a fost înregistrat un
număr de 1.271.166 de victime.
La momentul anului 1943, Auschwitz continua să aibă o funcție
dublă: lagăr de concentrare și lag ăr de exterminare. Argumentația aduce
în prim -plan rolul doctorilor în comiterea asasinatelor atât prin
participarea la procesul de selecție, cât și prin experimentele medicale.
Concepția medicilor de la Auschwitz poate fi rezumată prin declarația
mai mult decât relevantă a lui Fritz Klein: „desigur, sunt doctor și doresc să
apăr viața. Din respect pentru viața umană, aș extirpa un apendice cangrenos dintr –
un organism bolnav. Evreii sunt apendicele cangrenos în organismul omenirii ”.
Faptul că „soluția final ă” suferă o serie de transformări în rațiunea de a fi,

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
228 a fost atribuită de istorici dorinței de a crea spațiu în Est pentru noul
imperiu german (1941 -1942), dorinței de răzbunare pentru eșecul german
pe frontul din Est (1943), precum și dificultăților întâ mpinate în
implementarea „soluției finale” în Bulgaria, România, Italia, Ungaria ca
urmare a situației economice și a politicii oscilante a autorității centrale:
„Am văzut vagoane de vite! I -am spus surorii mele: <Este o greșeală! Au adus aici
vagoane pent ru vite -doar nu intenționează să călătorim cu ele!> ” (Alice Lok
Cahana).
Laurence Rees identifică apogeul lagărului de la Auschwitz în
anul 1944: „erau oameni care începeau să realizeze că se întâmplă ceva ciudat, dar
nimeni nu putea face nimic. Știți, pro cesul trebuia să continue. Germanii făcuseră
totul. Ei organizaseră totul cu mulți, mulți ani înainte, așa că totul mergea așa cum
era planificat ” (Dario Gabbai). Paralel cu stoparea deportării evreilor
maghiari, autoritățile naziste au procedat la exterminarea țiganilor. În
contextul apropierii Armatei Roșii (ianuarie 1945) a început aducerea
prizonierilor în Reich în cadrul așa -numitului „marș al morții ”: „ne-au
adunat în mijlocul nopții și oricum nu știam niciodată ce zi și ce oră este, nimic.
Fusesem rupți de lume. Oricine îndrăznea doar să se aplece sau să se oprească pentru
un moment era împușcat ” (Ibi Mann). Eliberarea evreilor și întoarcerea
acestora din lagăre este descrisă de Linda Breder: „Când mă uitam la
ferestrele acestor case, aveam impresia că toți ochii erau ațintiți asupra mea…toți
păstrau distanța ca și cum aș fost ciumată sau altceva. Am plecatînziuaurmătoareși
nu m-am maiîntorsn iciodată. Întoarcerea acasă a fost una dintre cele mai neplăcute
experiențe prin care am trecut ”. Anii postbelici au fost martorii creării statului
Israel, pedepsirii celor implicați în implementarea „soluției finale”
(capturarea lui Adolf Eichmann, aresta rea lui Rudolf Hoess), dar și ai
acțiunilor de răzbunare din partea evreilor.
Lucrarea lui Laurence Rees investighează mentalitatea și
motivațiile naziștilor, în cadrul acesteia autorii crimelor vorbind pentru
prima dată despre acțiunile lor. Este istoria criminalității, a curajului, a
brutalității, a salvării și a supraviețuirii, însoțită de mărturii vitale despre
modul în care o tragedie umană de o asemenea brutalitate a fost posibilă.
Parafrazându -l pe David von Drehle ( Washington Post ), cercetarea lui R ees
este devastantă, impecabilă și pătrunzătoare. Laurence Rees reușește să
facă în ultimă instanță ceea ce Hannah Arendt a atins în urmă cu 40 de
ani la nivelul filosofiei: îl forțează pe cititor să sustragă Holocaust -ul din
sfera coșmarului sau a ororii gotice și să -l privească drept ceva mai mult
decât uman.

Diana -Maria D ÃIAN

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
229 Sorin Mitu, La historia de Asia moderna. Desde los grandes
descubrimientos geográficos hasta la Primera Guerra Mundial ,
traducido por Fabianni Bele muski y Javier de la Fuente,
Madrid/London/New York, Niram Art, 2014, 168 p.:

Lucrarea de fațã, apãrutã la editura Niram
Art, în anul 2014, o veritabilã sintezã de istorie a
Asiei moderne, constituie varianta tradusã în
limba spaniolã a lucrãrii Istoria Asiei moderne de la
marile de scoperiri geografice la Primul Rãzboi Mondial ,
publicatã în anul 2003, în cadrul colecției
,,Microsinteze” a editurii Corint. Sorin Mitu este
profesor universitar al Facultãții de Istorie și
Filosofie, din cadrul Universitãții ,,Babeș -Bolyai”
Cluj-Napoca, specializat în istoria Transilvaniei în
secolul al XIX -lea, imagologie comparatã, istoria
naționalismului și studiul imaginarului social, autor al unor lucrãri de
referințã în istoriografia româneascã (amintim lucrãrile: Geneza identitãții
naționale la rom ânii ardeleni , București, Editura Humanitas, 1997, 436 p. –
tradusã în limba englezã și germanã; Transilvania mea. Istorii, mentalitãți,
identitãți , Iași, Editura Polirom, 2006, 462 p.; Europa Centralã, Rãsãritul,
Balcanii: geografii simbolice comparate , Clu j-Napoca, International Books
Access, 2007, 200 p.; The Bibliography of Romanian Nationalism in Western
Languages , Cluj -Napoca, International Books Access, 2008, 190 p.). O
grijã aparte a manifestat profesorul Sorin Mitu fațã de elaborarea unor
sinteze des tinate în special studenților, dar nu numai acestora, pânã în
momentul de fațã acesta realizând și publicând douã mari sinteze: una
dedicatã istoriei Europei moderne ( Introducere în istorie Europei moderne
(secolele XVII, XVIII, XIX) , Cluj -Napoca, Presa Un iversitarã Clujeanã,
2000, 282 p. -douã ediții, tradusã, împreunã cu istoricul Rudolf Gräf, în
limba germanã și publicatã în alte douã ediții) și una dedicatã istoriei
Asiei moderne.
Asistãm în ultimele douã decenii, uneori parcã neputincioși, la
,,îmbogãți rea” peisajului istoriografic românesc cu o mulțime de sinteze,
dedicate diferitelor perioade istorice, diferitelor evenimente și personaje,
unele de o certã probitate științificã, mai mult sau mai puțin tributare
anumitor canoane istoriografice, mai mult sau mai puțin documentate,
mai mult sau mai puțin științifice, cu mai mult sau mai puțin talent
scriitoricesc, de cele mai multe ori elaborate într -un stil greoi, rigid, sec,
accesibil unui public restrâns de specialiști. Foarte bine documentatã,
sinteza p rofesorului Sorin Mitu, supusã atenției noastre, reprezintã una

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
230 dintre puținele excepții de la regula enunțatã mai sus pe de -o parte
datoritã faptului cã depãșește granița Europei, tratând istoria Asiei
moderne, un subiect destul de puțin tratat în istorio grafia româneascã, iar
pe de altã parte datoritã stilului și limbajului accesibil, atractiv, lejer,
literar pe alocuri care, încã de la primele pagini, fascineazã lectorul.
Lucrarea debuteazã cu o scurtã introducere (pp. 11 -16), în care
autorul își precize azã clar delimitãrile cronologice (perioada 1498 -1918,
de la momentul cãlãtoriei lui Vasco da Gama, care a dus la inaugurarea
drumului maritim dintre India și Europa, pânã la sfârșitul Primului
Rãzboi Mondial), obiectivele, întrebãrile de cercetare, metoda de lucru,
toate aceste aspecte metodologice dovedindu -se extrem de utile pentru
înțelegerea întregii lucrãri.
Deși este structuratã în opt capitole, luând ca și criteriu de bazã
dispoziția geograficã a teritoriilor studiate, lucrarea semnatã de istoricul
Sorin Mitu poate fi împãrțitã în trei segmente diferite: una dedicatã
spațiului sud -vestic (Imperiul Otoman, Persia, Afganistan, mergând pânã
în spațiul caucazian), una dedicatã spațiului central asiatic (China, India,
Tibet, Nepal, Butan) și una dedicatã Extremului Orient (Japonia,
Indochina). Dacã luãm în calcul criteriul religios, am putea spune cã
vorbim despre o Asie musulmanã (Asia de Sud -Vest), o Asie creștinã
(care cuprinde anumite teritorii din Rusia, respectiv Siberia și Extremul
Orient rusesc) și o Asie eterogenã (în care includem: China cu regimul
celor ,,trei doctrine”: confucianismul, budismul și taoismul; India de
unde își trag rãdãcinile hinduismul, sikhismul, budismul și jainismul, care
coexistã cu islamul și creștinismul; Japonia unde princ ipalele religii sunt
budismul și șintoismul, împreunate printr -un adevãrat proces de
sincretism religios etc.).
Primul segment, dedicat spațiului asiatic sud -vestic, trateazã o
serie de problematici legate de moștenirea istoricã și culturalã a spațiului
dintre fluviile Tigru și Eufrat, de religia islamicã și de cele trei ramuri ale
islamului (sunniți, șiiți și kharigiții), de moștenirea culturalã persanã,
precum și de schimbãrile politice survenite în acest spațiu la începutul
secolului al XVI -lea. Istoria Persiei și a Afganistanului sunt tratate în
paralel, de la ceea ce se numește ,,epoca imperialã” la ,,epoca statului
tampon”, pentru ca în final sã fie tratatã problematica expansiunii rusești
în spațiul caucazian, central asiatic și în Siberia, politica d e colonizare
promovatã de Imperiul Țarist, precum ș i încercãrile de coabitare sau de
integrare a populațiilor din aceste zone. Al doilea segment, dedicat
spațiului central asiatic, trateazã evoluția Indiei (de la Imperiul Marilor
Moguli din secolele XVI -XVIII, pânã la cucerirea și dominația

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
231 europeanã), Chinei (de la sfârșitul dinastiei Ming, la realizãrile dinastiei
Qing în secolele XVII -XVIII, la relațiile dintre China și statele din jur și
nu numai, la criza internã care a lovit China în secolul al XIX -lea și care a
generat pãtrunderea și creșterea influenței europenilor, la eșuarea
încercãrilor de modernizare a statului la sfârșitul secolului al XIX -lea,
pânã la prãbușirea regimului imperial) și a statelor din Himalaya (Tibet,
Nepal și Butan, influențate constant de India și China). Cel de -al treilea
segment și ultimul, dedicat Extremului Orient, trateazã evoluția Japoniei
(de la perioada medievalã, dominatã de puternicii shoguni Tokugawa, la
prãbușirea shogunatului, la începutul Erei Meiji care, prin refo rmele
adoptate, a dus la o deschiderea spre Occident începând cu mijlocul
secolului al XIX -lea), Coreei (în timpul dinastiei Yi, puternic influențatã
de cele douã vecine: China -care întotdeauna și -a dorit sã își menținã
dominația în Coreea, întrucât aceast a reprezenta poarta de acces spre
Manciuria și Japonia -pentru care Coreea reprezenta calea cea mai scurtã
de pãtrundere pe continent, implicit primul obiectiv al intențiilor
expansioniste), Insulindei și Indochinei (de la istoria medievalã, la
cucerirea eu ropeanã și reacțiile provocate de aceasta). Ne oprim aici
întrucât nu ne -am propus sã prezentãm pe larg conținutul lucrãrii,
privilegiul descoperirii conținutului revenind cititorului.
Lucrarea se încheie printr -o serie de considerații (pp. 165 -168) în
care profesorul Sorin Mitu precizeazã cã deși Asia a fost consideratã,
începând cu Herodot, ,,leagãnul civilizației”, ,,leagãnul umanitãții”,
aceasta a reprezentat întotdeauna pentru Europa și pentru europeni un
element de alteritate, un ,,altceva” din exteri or. Modernizarea, chestiunea
crucialã în istoria Asiei de -a lungul perioadei studiate, este vãzutã ca o
consecințã directã a pãstrãrii legãturilor dintre civilizațiile asiatice și
Europa (în realitate, modernizarea reprezintã adoptarea modelului
occidental în toate domeniile vieții sociale, politice, culturale, economice
etc.). Însã aceastã afirmație reprezintã punctul de vedere al europeanului,
care creazã o proiecție subiectivã asupra istorie i moderne a Asiei.
O noutate propusã de istoricul Sorin Mitu și un punct în plus al
lucrãrii este faptul cã acesta ne propune un nou mod de interpretare,
abandonând tradiționala analizã strict cronologicã a evenimentelor,
încercând sã scoatã în evidențã un adevãrat repertoriu al identitãții
culturale, spirituale și na ționale a spațiului asiatic, care a contribuit la
procesul de modernizare.
La capãtul acestor considerații generale, considerãm necesar sã
remarcãm și sã apreciem faptul cã istoricul Sorin Mitu nu ne prezintã o
lucrare pur științificã, rigidã, ci o lucrare elaboratã într -un stil accesibil

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
232 oricãrui cititor, nu doar celor inițiați în tainele cercetãrii istorice, care se
remarcã prin claritatea discursului și a ideilor, prin originalitatea
interpretãrilor și care ne oferã un veritabil ,,voiaj”, în timp și spaț iu, prin
tulburata istorie modernã a îndepãrtatei Asii. În cele din urmã îi felicitãm
pe cei care au ostenit la traducerea prezentei lucrãri (Fabianni Belemuski
și Javier de la Fuente), cu îndemnul de a continua aceastã muncã de
traducere și de promovare a operei anumitor scriitori români.

Mihai -Octavian GROZA

Nicolae Dumbr ăvescu (coordonator), Tinerii istorici și cercetările
lor, Cluj -Napoca, Editura Argonaut, 2014, 215 p.:

Nicolae Dumbr ăvescu este unul dintre tinerii
care s -au afirmat în domeniul cercetărilor istorice în
ultimii ani. Se preocupă în special de m emorialistica
Revolu ției de la 1848 -1849 din Transilvania ( a se
vedea: Isaia Moldovan Din întâmplările vieții. Note și
schițe, ediție îngrijită și studiu introductiv de Nicolae
Dumb răvescu, Cluj -Napoca, Editura Argonaut,
2014).
Volumul intitulat, Tinerii istorici și cercetările lor , se dorește a fi o
culegere de texte știin țifice din domeniul istoriei, care să surprindă și să
eviden țieze un anumit eveniment dintr -o perioadă aparent l ăsată uitării.
La o primă vedere putem observa faptul că lucrările volumului coordonat
de domnul Nicolae Dumbrăvescu se adresează unui public specializat
mai degrabă în domeniul istoriei, dar poate fi folosit și drept o lectură
plăcută pentru amatorii care doresc să își satisfacă unele curiozită ți ce
privesc anumite subiecte istorice. Pe de alt ă parte, însă, un ochi mai pu țin
avizat ar putea observa și afirma că numărul studiilor prezentate este
unul relativ mic (11 studii , raportat la 215 pagini). Desigur , că această
remarcă ar fi una mai puțin relevantă deoarece textele nu trebuie sc
evaluate după criteriul cantității, ci al calității, ele urmând să dovedească
priceperea istoricului într -un anumit domeniu. Lăsând la o parte aceste
detalii care țin mai mult d e latura tehnică, se poate spune că temele
abordate sunt dintre cele mai diverse: de la studii de istoria artei,
revolu ția de la 1848, Primul Război M ondial, la studii de istorie a
popula ției și a demografiei, toate acestea fiind desigur opera unor tineri
istorici sârguincio și, unii deja consacra ți, alții în plină ascensiune.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
233 Un punct forte al tuturor studiilor prezentate în acest volum este
reprezentat de caracterul științific al fiecărui text în parte, prin sistemul
de citare în conformitate cu normele î n vigoare ale Academiei Române.
Astfel, fiecare istoric î și legitimează opera prin lecturile, căr țile fișate sau
dosarele de arhivă, acestea urmând a fi găsite în subsolul paginii. De
asemenea, cu riscul de a ne repeta, diversitatea și calitatea caracterize ază
acest volum istoric, dovedindu -se astfel interesul fiecărui cercetător
pentru șantierul istoric abordat și materializat într -un articol de diferite
întinderi. Astfel, acest volum este format din unsprezece articole , dupã
cum urmeazã :Maria Aurelia Diaco nu, ,,Ahitectura , forme de organizare și
politici de sistemat izare în satul oltenesc’’; Dan Cantemir Dorian,
,,Conceptul de ,,S ărăcie” în opera lui Dimitrie Cantemir. Aspecte
semantice’’ ;Ionuț Stigleț, ,,Evoluția habitatului uman istoric pe cursul
mijlociu al Moldov ei. Sectorul orașului Frasin’’ ;Nicolae Dumbr ăvescu,
,,Ziua de 18 iunie 1848 reflectată în opera memoriali știlor mureșeni Isaia
Moldovan, Vasile Mold ovan și Ioan Oros alias Rusu’’ ;Răducu Rușeț,
,,Observații privind evoluția demografică a comunităț ilor greco -catolice
din satul Lujerdiu, comuna Cor nești, în perioada 1858 -1910’’ ;Ana
Ursulescu, ,,Preleminarii,socotelui și capitaluri bisericești din
protopopiatele Caransebeș, Lugoj și Făget’’ ;Nicolae Dumbr ăvescu,
Gheoghe Dumbrăvescu ,, O famile de aromân i ce a dat un dep utat în
parlamentul de la Viena’’ ;Silviu Caius Bejenaru ,,Contribu ția
caranșebesenilor la înfăptuire a Marii Uniri din anul 1918’’ ;Lauren țiu
Mânăstireanu ,,Religie prescrisă -religie trăită în comunitățile de creștini
din nordul Dobrogei în pragul secolului al XX -lea”;Mihai -Octavian
Groza, ,,Din istoria cultural ă a Primului Război Mondial: ,,Religia
războiului’’. Studiu de caz: Românii ortod ocși din armata Austro –
Ungară” ;Mihaela Andreea Ciorei, Flavius -Cristian M ărcău, ,,Dreptul
internațio nal și normele aplicabile în timpul conflictelor armate’’ .
În alt ă ordine de idei, din toată această muncă materializată prin
scris reiese că istoricii afla ți la început de drum au fost bine educa ți și
instrui ți de către profes orii lor pe un anumit subiect, de unde și
diversitatea textelor realizate și au reușit întocmirea unor texte științifice,
dovedindu -și astfel măiestria de a lucra și de a valorifica anumite surse și
materiale istorice.
Pentru a accentua acest aspect ce p rivește mai mult metodologia
cercet ării științifice care reprezintă o parte esen țială în munca unui istoric,
la o privire mai atentă, se poate eviden ția din acest volum bogatul
material imagistic reprezentat de fotografii, desene, anexe, tabele cu date
demografice, hăr ți istorice, diagrame, date referitoare la recensăminte, cu

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
234 precizarea că fiecare dintre acestea este explicat foarte bine și citatele
corespund cu sursele care au fost consultate. Fiecare text din acest bogat
material respectă spiritul și redă specificul epocii despre care ni se
vorbe ște în articol.
Dacă ar fi să conchidem, volumul coordonat de Nicolae
Dumbrăvescu, se dore ște a fi o punte, un punctde plecare ce merită
încurajat, la fel cum prin această carte este practic eviden țiată o anumit ă
parte a istoriei prin scris; ea trebuie cultivată și pe viitor, iar cercetarea
istorică trebuie dusă la un nivel cât mai înalt posibil. Nu rămâne decât să
ne dorim ca această ini țiativă să nu fie pasageră, ea trebuie să fie
continuată cu articole, studii și recenzii tot mai bune, iar numărul celor
care scriu trebuie să sporească și el.

Iuliana BAGHICI

Cristian Bãdilițã, Emanuel Conțac (editori), Și cerul s -a umplut de
sfinți…Martiriul în Antichitatea creștină și în secolul XX,
București, Editura Curtea Veche, 2012, 571 p.:
Creștinismul de -a lungul existenței sale
a cunoscut persecuția. Au fost dese momentele
în care creștinii au fost puși în situația de a
alege între lepădarea de Hristos, cu păstrarea
drepturilor și a vieții, și mărturisirea
Evangheliei, cu riscul de a -și pierde libertatea
și de cele mai multe ori viața. Și nu au fost
puțini de -a lungul istoriei, începând din
perioada persecuției Bisericii primare până
astăzi.
Volumul editat de Cristian Bădiliță și
Emanuel Conțac tratează pro blema martiriului
în perioada antică creștină și în veacul al XX –
lea. Cuprinde actele colocviului internațional de la Sighet, desfășurat între
2 și 5 iunie 2011, organizat de Academia Civică împreună cu Asociația
Culturală Oglindanet la Memorialul Sighet.
Editorii sunt specializați în domeniul teologiei și istoriei
creștinismului. Cristian Bădiliță este patrolog, specialist în istoria
creștinismului primar, eseist și poet. A obținut un doctorat la
Universitatea Paris IV -Sorbona, cu tema Métamorphoses de l’ Antichrist chez
les Pères de l’Eglise . A coordonat traducerea Septuagintei în cadrul New
Europe College. Dintre cărțile sale amintim: Manual de anticristologie

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
235 (2011), Glafire. Nouă studii biblice și patristice (2008), Patristique et oecuménisme.
Thèmes, c ontextes, personnages (2010). Emanuel Conțac este lector la catedra
de Noul Testament a Institutului Penticostal din București și secretar
general de redacție al jurnalului teologic ,, Plērōma” . Are un doctorat în
filologie obținut la Universitatea din București. Cercetările sale se
concentrează asupra studiilor biblice, cu un interes deosebit față de
istoria traducerii Bibliei în limba română, critica textului biblic, filologie
biblică, seman tică biblică și lexicografie biblică. A realizat și traduceri ale
unor cărți din limba engleză.
Studiile cuprinse în această lucrare sunt realizate de teologi,
istorici și cercetători preocupați de rolul și importanța credinței în
perioadele de persecuți e. Cartea se deschide cu o notă preliminară
realizată de Cristian Bădiliță și un cuvânt înainte scris de Ana Blandiana
și are următorul cuprins: ,, Reflecții despre martiriul creștin în
Antichitate” (Cristian Bădiliță), ,, Mărturisitori și martiri în Biseri ca
primelor trei secole ” (Cristian Langa), ,,Persecuțiile anticreștine de la
Nero până la Constantin cel Mare. Antichitatea reflectată în oglinda
pătimirilor moderne ” (Attila Jakab), ,, Faptele și pătimirile martirilor din
Antichitatea creștină” (Lucian Dîn că), ,, Interpretări ale martiriului în
Antichitate: Tertulian, Origen și Clement din Alexandria” (Otniel Vereș),
,,Martiri ai Bisericii Greco -Catolice” ( Episcop Virgil Bercea), ,, Rezistența
prin credință” (Romulus Rusan), ,, Constantin Caraman în luptă cu
ateismul” (Vasilică Croitor), ,, Vladimir Ghika și teroarea istoriei ” (Andrei
Brezianu), ,, Martiriu și mărturie: Vladimir Ghika la Jilava ” (Emanuel
Cosmovici), ,, Metode de tortură și persecuție a creștinilor basarabeni,
practicate de comuniști în timpulocupa țiilor sovietice ” (Nina Negru),
,,Tăcere și cuvânt: Biserica ortodoxă mărturisitoare și martiră. Trei
sferturi de veac de prigoană în Rusia ” (Monica Papazu), ,, Un scenariu de
tip hold -up: botezul într -o celulă de închisoare (Cazul N. Steinhardt) ”
(George Ardeleanu), ,,Persecuția baptiștilor în România comunistă și
cazul pastorilor informatori. În căutarea unei soluții de reconciliere
biblică între informatori și persecutați, cu referire la o istorie personală”
(Marius David Cruceru), ,, Două ideol ogii ale morții, nazismul și
comunismul; două morți spre viață: Maximilian Kolbe și Jerzy
Popiełuszko ” (Ioan Irineu Fărcaș), ,, Pastorul luteran Dietrich
Bonhoeffer, martir al rezistenței antinaziste în Germania lui Hitler ”
(Emanuel Conțac), ,, Credință, mis tică și misionarism în Gulagul
românesc ” (Ruxandra Cesereanu), ,, Persecuții împotriva creștinilor în
lumea de azi ” (Didier Rance). La sfârșitul cărții există o fișă bio –
bibliografică a autorilor.

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
236
Studiile au o tematică diversă, unele analizând relația din tre
biserică și stat, altele prezentând biografii ale unor mărturisitori.
Volumul, după cum rezultă din diversitatea tematicii abordate are o
dimensiune ecumenică: ,,Martiriul nu e un fenomen specific unei singure tradiții
creștine, ci tuturora (ortodoxă, catolică, greco -catolică, baptistă, penticostală, așa cum
reiese limpede și din paginile cărții de față. Dar tradițiile sau confesiunile creștine apar
târziu în istorie, abia în secolul al XI -lea, proliferând ulterior, odată cu Reforma” (p.
5).
Tema volumului este una complexă și ne reamintește faptul că
religia creșt ină este o permanentă provocare pentru lume, pe de o parte,
și pentru credincioși pe de alta. Asumarea credinței a presupus în
anumite perioade riscul pierderii anumitor drepturi și chiar a vieții. Apoi
nu trebuie uitat faptul că martiriul este și o realit ate a vremurilor noastre.
Prigoana împotriva creștinismului se manifestă în diverse țări ale lumii și
astăzi după cum reiese și din studiul cu care se încheie cartea. Această
lucrare nu doar că ne oferă informații despre un aspect al istoriei creștine,
ci ne pune în față modele de viețuire creștină și de ,,rezistență prin credință’’.

Călin Emilian CIRA

Cosmin Borza, Marin Sorescu. Singur printre canonici , Bucure ști,
Editura Art, 2014, 360 p.:

Cercetător literar și critic, Cosmin Borza (n. 7
iunie 1983), scrie eseuri, cronici și recenzii la reviste
precum Echinox , Vatra , Cultura , Steaua , Verso ,
Dilemateca . Scrie despre Adrian Marino (critic, istoric
și teoretician literar), Alex Ștefănescu (critic literar),
Matei Vișniec (poet și dramaturg), Marin S orescu
(scriitor) și alții. Marin Sorescu. Singur printre canonici este
primul volum al lui Cosmin Borza, care ne înfățișează
un critic desăvârșit. Acest volum este ,,o rescriere a tezei de doctorat” , după
cum însuși Cosmin Borza mărturisește, teza sa de doctorat fiind
coordonată de Ion Pop (critic literar român). Volumul este precedat de o
introducere, care este urmată de patru capitole : ,,Marin Sorescu și
neomodernismul ”, ,,Alegoriile tranzitivități i”, ,,Marin Sorescu și
postmodernismul românesc ” și ,,Epopeea tranzitivității ”, în cel din urmă
fiind vorba despre o nouă interpretare a poeziei La Lilieci .
Borza nu tratează dramaturgia, proza sau literatura pentru copii a
lui Marin Sorescu, ci este int eresat de poezia scrisă de acesta. Nu este

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
237 vorba de o monografie a scriitorului. Avem în față un studiu aprofundat
al poeziei lui Sorescu, fiind vorba de o ,,revizitare” a poeziei acestuia.
Intențiile autorului s unt deja anunțate în incipit: ,,Analiza amă nunțită a
poeticii lui Marin Sorescu poate implica un conglomerat de efecte: atât demonstrarea
lipsei de fundament a învinovățirii generalizate a literaturii sub comunism, cât și
înțelegerea modului în care s -a configurat teoretic poezia unuia dintre cei m ai
importanți scriitori postbelici, precum și urmărirea etapelor cristalizării unui program
artistic caracteristic (oricâte nuanțe ar rămâne de adăugat) generației neomoderniste” .
Poezia lui Marin Sorescu se pare că mai prezintă ,,interes” doar pentru
scriitori și criticii care au început să publice în anii '58, '59, '60, Eugen
Simion (critic și istoric literar), Ion Pop.
Autorul vorbește despre cei care publică în anii '80, '90 și 2000,
observând atitudinea acestora vis -à-vis de poezia lui Marin Sorescu: ,,Dacă
,,optzeciștii” îl caricaturizează sau, în cele mai fericite cazuri, îl califică drept o
pasiune adolescentină, ,,nouăzeciștilor” și ,,douămiiști lor” le este complet indiferent ”.
Marin Sorescu nu este doar ,,singur printre poeți”, ci și ,,singur prin tre
canonici”, Borza încercând să explice aceste sintagme în ,,Introducere.
Canonicul fără canon ”. Criticul identifică trei etape, pe care le consideră
,,definitorii pentru conturarea tipologiei ,,șaizecismului” românesc, și anume: prima
fază, cea mai conv ulsionată, implică intervențiile critice din anii de mijloc ai
deceniului șapte și se continuă cu volumele sintetice din jurul lui 1970 ce antologhează
articole despre scriitorii debutanți ai ultimului deceniu; al doilea moment poate fi
datat în anii '80 ș i se prelungește cu analizele de mai târziu ale criticilor generației
,,optzeciste”, iar ultima perioadă se conturează după '89, când, din democrație,
criticii doresc să reevalueze ,,șaizecismul” (inclusiv din punct de vedere etic)” . După
ce identifică ace ste etape, Cosmin Borza explică semnificația conceptelor
de ,,neomodernism” și ,,postmodernism” în subcapitolul
,,Neomodernismul” -un concept de ocară :,,În timp ce ,,post” înseamnă
evoluție, mutație, progres, ,,neo” ajunge sinonimul lui ,,tardo”, adică regres,
încremenire în proiect”.
În capitolele ,,Canonicul fără canon ”, ,,Marin Sorescu și
neomodernismul ”, ,,Marin Sorescu și postmodernismul românesc
(Grilele românești ale postmodernismului și Singur printre
postmoderni )” tânărul critic clujean analizează legătura care există între
Sorescu și postmodernismul românesc și trece în revistă felul în care este
văzută de unii critici poezia acestuia în liter atura română. Borza remarcă
faptul că ,,În Postmodernismul românesc , Marin Sorescu este menționat de
aproximativ douăzeci de ori, urmând un intinerar discursiv care relevă (mai adecvat
poate decât judecățile propriu -zise) modul în care Mircea Cărtărescu de cide să -l
contextualizeze)” . Marin Sorescu pare să fie un poet disputat, însă greu de

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
238 înțeles pentru unii critici. Reiterând opiniile mai multor critici literari,
Cosmin Borza conchide : ,,Marin Sorescu e postmodernist sau măcar reper al
unei muta ții poetice, doarîn viziunea criticilor incapabili să în țeleagă noua orientare
poetică inaugurată de optzeciști ”.
Așadar, Cosmin Borza reușește ,,să deceleze o tipologie poetică
inedită ”din perioada comunistă și să reanalizeze conflictul poeziei cu
propria c riză creatoare. Criticul izbute ște să ,,doboare” barierele în
receptarea poeziei lui Marin Sorescu, ,,reușind să corecteze prejudecățile
și limitele receptării de până acum”, așa cum afirmă și Ion Pop.

Raluca Nicoleta Uilean -Isciuc

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
239 LISTA AUTORILOR/CONTRIBUTORS

Mircea -Gheorghe ABRUDAN, PhD ., ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: mirceapadre@ yahoo.com.

Iuliana BAGHICI, MA . Candidate, ,,Ștefan cel Mare” University,
Suceava, Romania;
e-mail: iulianabaghici@yahoo.com.

Maria BARB Ã, PhD. Lecturer, ,,Bogdan Petriceicu Ha șdeu” State
University, Cahul, Republic of Moldova;
e-mail: mariabarba@gmail.com .

Valeria CHELARU, PhD. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: valeriachelaru@yahoo.com.

Cãlin Emilian CIRA, PhD., ,,Lucian Blaga” Central University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: cira.emilian@gmail.com.

Emilia -Sanda CÎRCEIE, PhD. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: emicirceie@yahoo.com.

Cristian CONSTANTIN, Phd. Candidate, ,,Dunãrea de Jos” University,
Galați, Romania;
e-mail: cristian.constantin@ugal.ro.

Silviu Marcel COSTIN, PhD. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: silviu213@yahoo.com.

Diana -Maria DÃIAN, PhD . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: diana_daian1989@yahoo.com.

Nicolae DUMBRÃVESCU, PhD. Candidate, ,,1 December 1918”
University, Alba -Iulia, Romania;

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
240 e-mail: ndumbravescu@yah oo.com.

Andrei Sabin FAUR, Phd . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: faur_andrei_91@yahoo.com.

Ana FILIP, Transylvanian Association for Romanian Culture and
Literature of Romanian People, Nãsãud Department, Romania;
e-mail: anafilip@yahoo.com.

Ionuț FILIPESCU, PhD. Candidate, University of Bucharest, Romania;
e-mail: filipescuionut@yahoo.com.

Mihai -Octavian GROZA, PhD . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: grozamihai@ymail.com.

Marian HORVAT, MA . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: marian_horvat5@yahoo.com.

Dionisie LIBONI, PhD. Candidate, ,,Alexandru Ioan Cuza” University,
Iași, Romania;
e-mail: ldibone@ymail.com.

Adriana Denisa MANEA, PhD. Lecturer, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: adriana.manea@yahoo.com.

Flavius -Cristian MÃRCÃU, PhD. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca; Researcher at ,,Constantin Brâncu și” University, Târgu -Jiu,
Romania;
e-mail: flaviusmarcau@yahoo.com.

Mãdãlina MÃRGINEAN, PhD . Candidate, ,,1 December 1918”
University, Alba -Iulia, Romania;
e-mail: marginean.mada@gmail.com.

George -Paul MOLDOVAN, MA . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
241 e-mail: moldovan.george19@yahoo.com.

Iuliu-Marius MORARIU, MA. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University,
Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: morariu_iuliumarius@yahoo.com.

Silviu MUREȘAN, PhD. Candidate, ,,1 December 1918” University,
Alba-Iulia, Romania;
e-mail: krupp18 21@yahoo.com.

Delia MUSTE, PhD. Lecturer, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj -Napoca,
Romania;
e-mail: deli_todean@yahoo.com.

Gabriela -Margareta NISIPEAN, MA. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai”
University, Cluj -Napoca, Romania;
e-mail: gabriela.nisipeanu@gmail.com.

Corina RADU, PhD, Lecturer, ,,Bogdan Petriceicu Ha șdeu” State
University, Cahul Republic of Moldova;
e-mail: corinaradu@yahoo.com .

Ionel SIGARTEU, PhD. Candidate, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj –
Napoca, Romania;
e-mail: sigarteu_io@yahoo.com .

Lucian Turcu, PhD. Assistant, ,,Babe ș-Bolyai” University, Cluj -Napoca,
Romania;
e-mail: luciand.turcu@yahoo.com.

Raluca Nicoleta UILEAN -ISCIUC, MA . Candidate, ,,Babe ș-Bolyai”
University, Cluj-Napoca, Romania;
e-mail: ralu.isciuc@yahoo.com .

Astra Salvensis , an III, num ãr 6, 2015
242

ISSN 2393 -4727
ISSN -L 2344 -1887