Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008, nr.9(19) 216GENEZA LIMBAJULUI LA COPII Liuba CIOBANU-MOCANU Institutul de Științe ale… [622711]

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008, nr.9(19)
216GENEZA LIMBAJULUI LA COPII
Liuba CIOBANU-MOCANU
Institutul de Științe ale Educa ției

The article represents a theoretical study of de origin of children’s language. It is one of the problems distinguished
both by its great importance and by being much discussed in the past and nowadays. This provoked the emergence of different theories as behaviorist, nativist, social etc.

Omul nu este om decât prin vorbire;
…dar pentru a fi inventat vorbirea,
trebuia să fi fost om mai înainte.
Humboldt

Una dintre facult ățile inerente omului, adic ă aptitudinile generale esen țiale grație cărora el se ridic ă pe o
treaptă evolutivă superioar ă, o constituie capacitatea de a ve rbaliza. Anume limbajul reprezint ă modul în care
se asimileaz ă, se integreaz ă și funcționează limba la nivel individual; este un indicator cert al capacit ății
intelectuale; o dimensiune esen țială a adaptării, fiind implicat în întreaga via ță psihică a individului; este un
instrument al gândirii, deoarece gândirea omului este una verbal ă, care nu numai c ă se exprim ă prin limbaj,
ci și se formeaz ă cu ajutorul lui; constituie expresia și realizarea conduitelor verbale etc.
Din multitudinea problematicii referitoar e la limbaj, vom aborda doar o singur ă chestiune, care se distinge
atât prin semnifica ția ei major ă, cât și prin faptul c ă a fost și continuă a fi extrem de discutabil ă. Este vorba
despre originea limbajului.
Problema achizi ției limbajului de c ătre copii s-a aflat în vizorul mai multor cercet ători (B.Skinner,
L.S. Vâgotski, N.Chomsky, J.Piaget, T.Slama-Cazacu, A.V. Zaporoje ț, F.A. Sohin ș.a.), fapt care a și generat
dispute serioase referitoare la dezvoltarea mecanismelor vorbirii [8, 13]. Esen ța acesteia rezid ă în faptul c ă
astăzi este destul de dificil a da un r ăspuns univoc privind geneza limbajului vorbit – este ceva înn ăscut sau
se formeaz ă în procesul dezvolt ării ființei umane. De și este o problem ă veche, distinc ția dintre înn ăscut și
dobândit cap ătă mereu aspecte noi.
Primele studii vizeaz ă îndeosebi cre șterea și dezvoltarea copiilor în genera l, indiferent de limba matern ă,
de mediul cultural din care provi n. R. Iakobson, de exemplu, sus ține că în procesul de însu șire a limbajului
de către micuț nu există haos. Copiii din diverse țări și de pe diferite continente cu o universalitate uimitoare
recurg la aceea și cronologie, consecutivitate de însu șire a sunetelor limbajului. Acela și lucru este subliniat și
de R S. Nemov, care afirm ă că, indiferent de deosebirile de structur ă și conținut al limbilor, este v ădit faptul
că, în general, procesul de însu șire a limbii materne de c ătre copil are loc peste tot dup ă aceleași legități [10].
Etapele care sunt parcurse: gânguritul, lala ția în prima jum ătate de an, apari ția primelor cuvinte între 8 și 18
luni, construc țiile gramaticale în jurul vârstei de 4-5 ani comune pentru to ți copiii la toate culturile etc., relev ă
specificul componentelor înn ăscute ale limbajului. Aceste elemente sunt atât de specifice, încât copiii parcurg
traseul normal al achizi ției limbajului chiar și în condi țiile în care mediul în care tr ăiesc nu le ofer ă modele
de vorbire [1, p.418] . Pinker men ționează că ființele umane au poten țialul pentru a- și dezvolta limbajul, care
este parte integrat ă din moștenirea speciei noastre (Pinker, 1994 în Schafer, 2005).
Aceasta pe de o parte. Pe de alta îns ă, se susține valoarea contextului lingvistic de stimulare în achizi-
ționarea limbajului. Psihologul А.Г. Маклаков este sigur c ă limbajul nu poate fi înn ăscut, dar se formeaz ă în
procesul ontogenezei [9, p.340], argumentând cele men ționate cu exemple referitoare la copiii crescu ți izolați
de oameni, care nu aveau condi ții de dezvoltare a vorbirii articulate.
Deși unii teoreticieni consider ă copilul drept o fiin ță activă și comunicativ ă de la naștere, nu au o viziune
unică privind natura exact ă a abilităților înnăscute ale copilului. Astfel, apar dive rse teorii (behavioriste, nativiste,
teorii sociale etc.) privind dezvoltarea limbajului care au și generat dezbateri controversate.
Primele, teoriile behavioriste , inițiate de B. F. Skinner (1957, SUA), sus țin că însușirea limbajului este un
rezultat al procesului de condi ționare operant ă. Sunetele produse de un nou-n ăscut, afirm ă teoreticianul, sunt

Seria “{tiin\e ale educa\iei”
Didactici particulare ISSN 1857-2103
217asemănătoare fonemelor, iar un copil este capabil s ă producă un număr foarte mare de foneme, tot atâtea câte
folosesc oamenii când comunic ă între ei. Probabil, acesta ar fi comportamentul operant, care este condi ționat
apoi de rela ția copilului cu mediul s ău.
Teoreticienii înv ățării menționează că anume înt ărirea și imitația constituie principalele mecanisme care
guverneaz ă achiziția limbajului la copii.
Limbajul oral poate fi favorizat, consider ă B.Skinner, prin 3 modalit ăți: (1) copilul folose ște răspunsuri-
ecou, de exemplu, imit ă sunetele produse de ceilal ți, acțiune imediat aprobat ă; ca și principiile condi ționării
operante, aceast ă întărire mărește probabilitatea repet ării cuvântului și cu alte ocazii în prezen ța obiectului;
(2) micuțul produce un sunet la întâmplare c ăruia apoi i se atribuie o semnifica ție de către ceilalți; de
exemplu, la auzirea sunetului „tata”, p ărintele îl utilizeaz ă pentru a forma un cuvânt și îl încurajeaz ă pe copil
să-l repete; (3) când copilul exprim ă un cuvânt în prezen ța obiectului, de obicei prin imita ție, adultul vine cu
un răspuns plin de tact și îl recompenseaz ă prin aprobare [6].
Începând de la faza de gângurit spontan, prin procesele de imita ție, încercare, eroare și întărire, copilul î și
dezvoltă și își rafinează gradul limbajului pân ă la momentul când acesta va corespunde cu cel al p ărinților.
Cât privește condiția verbală, Skinner o divizeaz ă în trei părți: nevoia de comunicare, dorin ța de comuni-
care și răspunsuri de tip ecou.
1. Prima, adic ă nevoia de comunicare, este r ăspunsul determinat de declan șarea unor nevoi: de exemplu,
senzația de sete determin ă copilul s ă emită sunete care aproximeaz ă cuvântul „sete”. Dac ă această comuni-
care este o aproximare rezonabil ă, atunci are loc înt ărirea prin faptul c ă i se va da ap ă, iar, în plus, emisia
vocală va determina și repetarea ori corectarea cuvântului de c ătre adult.
2. Dorința de comunicare este r ăspunsul la stimulii din mediul înconjur ător care stârnesc curiozitatea copi-
lului; un copil va spune ceva asem ănător cuvântului „pisic ă”, arătând în acela și timp la animalul care se afl ă
în preajm ă, cuvântul fiind înt ărit prin vorbele adultului: „Da, aceasta este pisic ă.”
3. Teoreticianul în cauz ă desemneaz ă, prin ceea ce nume ște răspunsul de tip ecou, situa ția în care copiii
imită cuvintele ce exprim ă dorințele, iar cei care îi îngrijesc înt ăresc aceasta; atare înt ăriri stimuleaz ă copilul
să foloseasc ă iarăși cuvântul [7].
Primele cuvinte ale copilului, sus ține V.Skinner, sunt al ăturări accidentale de sunete, idee sus ținută mai
apoi de majoritatea speciali știlor interesa ți de problema vizat ă. Atunci când copilul pronun ță pentru prima
dată cuvântul „mama”, el nu este con știent de semnifica ția acestuia. Doar printr-un proces de încercare și
eroare și de formare a comportamentului (în care micu țul este recompensat pentru sunetele cu în țeles), copi-
lul ajunge s ă producă mai multe cuvinte pe care le spune la momentul oportun.
Modelarea silabelor gângurite în cuvinte și a cuvintelor în propozi ții, astfel încât copiii la vârsta de gr ă-
diniță să producă forme gramaticale complexe și să dobândeasc ă un vocabular de peste 14 mii de cuvinte,
este pentru majoritatea p ărinților ceva imposibil, din care cauz ă abordarea behaviorist ă a limbajului, conform
căreia copilul r ăspunde la recompensele adultului insistent, las ă de dorit și, deci, nu este acceptat ă [2].
În urma analizei teoriei referitoare la limbaj propus ă de Skinner, putem men ționa câteva caracteristici
principale: (a) este o teorie behaviorist ă, considerând limbajul produsul comportamentului și susținând că
sunetele au func ția de a transmite o semnifica ție, fiind asociate cu stimulii din mediul ambiant; (b) este o
teorie reduc ționistă, deoarece reduce însu șirea limbajului la elementele rela ției stimul–r ăspuns [14].
N.Chomsky, reprezentantul teoriei nativiste , considerat a fi un Newton al secolului nostru, supune unei
critici concep ția lui V.Skinner. O dat ă cu apariția lui N.Chomsky, s-a manifestat o puternic ă tendință raționalistă
de reactualizare a concep ției antice conform c ăreia indivizii apar pe lume cu o serie „de idei înn ăscute”. Lingvistul
consideră că dacă toți copiii ar însu și limbajul prin procesul încercare–eroare, fiecare dintre ace știa ar învăța
limbajul în maniera sa proprie. Or, observ ă el, limbajul și învățarea lui au acelea și structuri pretutindeni în lume.
Însușirea limbajului prin metoda condi ționării operante (de unde și denumirea teoriei comportamentului
operant) nu se încadreaz ă în timpul necesar unui copil pentru a înv ăța limbajul. De aceea teoreticianul sus ține
că există o înclina ție a copiilor de a fi aten ți la conversa țiile celor din jurul lor și că trebuie explicat procesul
prin care cei mici reu șesc să deprindă limbajul și regulile lui lingvistice doar analizând fragmente incomplete,
deseori fără structură gramatical ă, auzite de la persoanele adulte.
Lingvistul este sigur c ă și copiii mici î și asumă o mare parte din responsabilit ățile învățării propriului
limbaj. El consider ă limbajul vorbit ca fiind o caracteristic ă umană unică dependent ă de mecanismele înn ăscute
și că nu există necesitatea de a înv ăța copiii mici s ă vorbeasc ă, deoarece ei reu șesc singuri s ă facă acest lucru

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008, nr.9(19)
218doar ascultând vorbirea celor din jur. Nu exist ă nici un dubiu, afirm ă adepții acestei teorii, c ă venim pe lume
înzestrați pentru a vorbi. F ăcând un inventar al capacit ăților înnăscute ale vorbirii, Gray, de exemplu, arat ă că
acestea sunt: structura anatomic ă a gâtului (laringe, faringe) care ne fac ap ți a produce o gam ă largă de
sunete comparativ cu orice alt mamifer; preferin ța de a asculta, de a vorbi, de a distinge toate sunetele de
bază ale vorbirii; mecanismele care fac posibil ă trecerea printr-o serie de faze (gângurit, lala ție) și ariile
specializate pentru vorbire din creier (Broca si Vernicke) [4].
Referindu-se la realiz ările gramaticale ale copiilor, N.Chomsky postuleaz ă că structura limbii este prea
complexă pentru a fi direct predat ă acestora sau descoperit ă independent de c ătre copiii pre școlari. Regulile
lingvistice sunt mult prea complexe pentru ca s ă poată fi învățate de către copii singuri, cu ajutorul unei inte-
ligențe generale. În acest caz, micu ții sunt ajuta ți, potrivit pozi ției lingvistului, de o în țelegere, de un ghid
înnăscut care faciliteaz ă achiziționarea regulilor unice ale unui anumit limbaj. Copiii se nasc, sus ține Chomsky,
cu un mecanism de achizi ție a limbajului (LAD=Language Acquisition Device), care este ereditar, o repre-
zentare gramatical ă înnăscută ce se află la baza tuturor limbilor, fapt ce permite micu ților imediat ce au însu șit un
număr de cuvinte s ă le combine în rostiri noi, dar constante gramatical și să înțeleagă semnifica ția a ceea ce
aud [2]. Anume acest mecanism permite copiilor s ă-și dezvolte limbajul atât de timpuriu și nespus de repede.
Toate limbile, la un anumit nivel, au elemente comune, denumite de c ătre N.Chomsky „universale ling-
vistice” și că acestea sunt înn ăscute. La fel ca și universalele lingvistice, sunt înn ăscute și universale, sus ține
inneistul, regulile fonetice, sintactice, semantice, structura de adâncime a propozi ției. Psihologul american
D.Slobin completeaz ă ideea universalismului, relevând c ă micuții dispun de anumite abilit ăți, metode de
analiză, de examinare, de interpretare a informa țiilor la care recurg în momentul însu șirii limbii, conducându-se și
de anumite „principii de lucru”. Este vorba despre orientarea la termina țiile cuvintelor, la scheme gramaticale
stabile, neschimb ătoare, la succesiunea cuvintelor din vorbirea adul ților [apud 12, p.67].
Din perspectiv ă nativistă, o cunoaștere a limbii exist ă și atunci când principiile înn ăscute care o fac posi-
bilă nu sunt utilizate. Drept exemplu, N.Chomsky propune acel stadiu al dezvolt ării vorbirii în care copilul
înșiră cuvinte f ără elemente gramaticale, a șa-numita ,,vorbire telegrafic ă”. El cunoa ște în sens structural lim-
bajul pe care începe s ă-l vorbeasc ă mai târziu.
Teoria lui N.Chomsky cu privire la natura și însușirea limbajului de c ătre copii poate fi caracterizat ă drept
o reabilitare și o dezvoltare original ă a teoriei ra ționaliste clasice a ideilor înn ăscute și a cunoașterii înnăscute.
Lingvistul american este de p ărerea că limbajul este un domeniu particular al cunoa șterii, fiind caracterizat
drept ,,o oglind ă a minții”. Lingvistica teoretic ă este reprezentat ă ca o ramur ă a psihologiei cunoa șterii, iar
scopul ei este descoperirea realit ății mintale ce st ă la baza comport ării lingvistice. Nativistul afirm ă că studiul
limbajului poate clarifica și susține anumite concluzii asupra cunoa șterii omene ști, care coreleaz ă în mod
direct cu problemele clasice ale filosofiei min ții [3, p.7].
Faptul că copiii sunt fiin țe active, orientate spre anumite reguli, care testeaz ă ipoteze și care achizi ționează
cea mai mare parte a limbajului din proprie ini țiativă, este astăzi unanim acceptat și constituie, de fapt, o mo ș-
tenire durabil ă lăsată de N.Chomsky.
Este, însă, recunoscut c ă aportul cel mai semnificativ privind ilu strarea caracterului dobândit al limbajului
l-a adus, totu și, J.Piaget, adept al modelului autoorganiz ării psihicului, reprezentantul teoriei cognitive [8, p.342].
Potrivit acestei teorii, dezvoltarea vorbirii depinde de capacit ățile înnăscute ale copilului de a însu și și a
prelucra intelectual o anumit ă informație. Autorul sus ține că facultatea de formare a cuvintelor noi de c ătre
copii confirm ă faptul că micuții au capacit ăți intelectuale de a prelucra informa ții. De aceea dezvoltarea
limbajului ține de dezvoltarea gândirii. S-a stabilit c ă primele cuvinte ale copiilor se refer ă la ceea ce el deja
înțelege, dar dezvoltarea rapid ă a gândirii în perioada dintre 1-3 ani creeaz ă premise pentru însu șirea cu
succes de c ătre copil a limbajului [9, p.342; 12, p.68].
Pentru J.Piaget, discu țiile asupra limbajului țin de capacitatea general ă de a simboliza, capacitate care se
deprinde în cursul activit ăților sociale pe care le desf ășoară ființa umană.
Conform teoriei genetice a intelectului, elaborat ă, de asemenea de J.Piaget, opera țiile logice necesare pentru
însușirea limbajului nu sunt înn ăscute. Ele se formeaz ă treptat în procesul evolu ării. Este adev ărat că individul
moștenește doar activitatea intelectului, pe când limbajul vorbit reprezint ă una dintre modalit ățile de reflec-
tare a lumii înconjur ătoare și că se formeaz ă în procesul interac țiunii dintre individ (copil) și mediu [11; 12, p.67].
J.Piaget sus ținea că limbajul se înva ță prin interac țiune, adaptare, asimilare și acomodare, c ă este corelat
cu inteligen ța. El leag ă limbajul de func ția semiotic ă în care include și imitația, jocul, desenul. Limbajul se
bazează pe dezvoltarea inteligen ței, pe mecanismele de asimilare și acomodare a mediului de c ătre copil [7].

Seria “{tiin\e ale educa\iei”
Didactici particulare ISSN 1857-2103
219Se consider ă că pentru întreaga teorie piagetian ă sunt esen țiale trei concepte:
1) interacționismul (care se refer ă la relațiile de interac țiune reciproc ă dintre organism și mediu, respinge
unilateralitatea teoriilor behavioriste care privilegiaz ă mediul, dar și teoriile preformiste, ce acordau o
prea mare aten ție structurilor interne ale organismului);
2) constructivismul (ce vizeaz ă două aspecte esen țiale: pe de o parte, rolul ac tiv al organismului, pe de
altă parte, caracterul progresiv al elabor ării structurilor cunoa șterii, inclusiv a limbajului);
3) echilibrul (ce cuprinde sistemele reglatoare care permit ac țiunea organismului împotriva factorilor
perturbatori și reechilibrarea structurilor interne).
Ipoteza piagetian ă esențială în ceea ce prive ște natura și originea limbajului este continuitatea func țională
dintre sistemele reprezentative și cele de tratare a informa țiilor. Subiectul, datorit ă perfecționării sistemelor
de tratare a informa țiilor, își construie ște mai întâi imaginile mentale (reprezent ările), apoi simbolurile și, în
sfârșit, semnele vorbirii.
Spre deosebire de studiile lui N.Chomsky priv ind geneza limbajului la copii, ce semnific ă, de fapt, identi-
ficarea unor structuri mintale care sunt date oric ărei ființe umane a priori , la J.Piaget formarea structurilor
lingvistice se explică a posteriori : ele apar în urma interac țiunii cu mediul lingvistic din care face parte individul.
Referitor la tendin țele generale în dezvoltarea aptitudinilor lin gvistice ale copilului, J.Piaget consider ă că
la copil se formeaz ă mai întâi „limbajul pentru sine” (limbajul egocentric) și doar dup ă aceea, sub influen ța
adulților, „limbajul pentru al ții”, care are caracter social, adic ă limbajul verbal, exterior. Dup ă L.Vâgotski,
ceea ce J.Piaget nume ște limbaj egocentric nu este altceva decât modul incipient al limbajului interior, desprins
treptat de limbajul exterior și având func țiunea de organizare și planificare a comportamentului individual
[5, p.14]. În timp ce J.Piaget sus ținea că limbajul este nonsocial, L.Vâgotski sublinia baza social ă a acestei
forme de comunicare.
J.S.Bruner (1978) pune accentul pe interac țiunea dintre copil și cel care se afl ă în preajma lui, care îl îngri-
jește, și mai puțin pe învățarea limbajului. Pentru Bruner este mai important cu cine vorbe ște copilul decât ce
vorbește. Mama și copilul creeaz ă un tip de scenariu previzibil, un sistem de suport pentru achizi ția limbajului
numit de Bruner LASS (Language Support System). Prin acest sistem, care nu este exclusiv lingvistic, ci și
fundamentat social, se realizeaz ă asocierea dintre limbaj și intenția comunicativ ă. Bruner situeaz ă originea
limbajului în primele schimburi in teractive ale copilului cu mama sa și subliniaz ă continuitatea dintre perioada
nonverbal ă și preverbal ă cu perioada verbal ă ulterioară. El arată că mama în interac țiunea cu micu țul altereaz ă
paternul limbajului în concordan ță cu nivelul de în țelegere al copiilor.
În anumite momente teoria lui Bruner se intersecteaz ă cu cea a lui Vâgotski. La fel ca primul, Vâgotski
consideră comportamentul adul ților față de copii „programat” aproape incon știent, astfel încât s ă asigure
progresul copiilor. Bruner vorbe ște despre un patern de limbaj al ma mei care este destinat prin acurate țe și
simplitate s ă sprijine copilul în înv ățarea limbajului. Vâgotski descrie o zon ă proximă de dezvoltare ca o
potențialitate a copilului de a trece într-un stadiu superior în urma sprijinului de c ătre un adult [2].
Reprezentan ții teoriei sociale consideră ca teoriile anterioare au omis scopurile și semnifica țiile folosirii
limbajului de c ătre copii. Brown elaboreaz ă o teorie în care sus ține că limbajul provine din nevoia copilului
de a comunica, denumind-o gramatica rela țiilor semantice . Conform acesteia, pentru copil este important
sensul a ceea ce spune.
Ideea în cauz ă este susținută de către psihologul rus L.Vâgotski (1962), reprezentantul școlii constructiviste ,
care considera c ă însușirea limbajului de c ătre copil are, în general, origini sociale, provenind din nevoia de
comunicare cu alte persoane. Vâgotski sus ținea că la copii se manifest ă o necesitate puternic ă de a interac ționa
cu alte persoane și limbajul se dezvolt ă pentru că îi permite copilului s ă se angajeze mai eficient în interac țiunea
socială. L.Vâgotski identifica cuvântul ca fiind unitatea de baz ă a gândirii și limbajului. El a ar ătat că dezvoltarea
limbajului și a gândirii sunt strâns interrela ționate. Limbajul are func ția de a organiza percep țiile și procesele
de gândire, fapt care îi confer ă o mare importan ță în structurarea gândirii.
L.Vâgotski nu a negat c ă limbajul la copil ar putea s ă reprezinte un instrument al gândirii. El considera
comportamentul copiilor care vorbesc singuri în timp ce se joac ă, observat și numit de Piaget vorbire
egocentric ă, drept un exemplu pentru ceea ce el a numit funcția expresiv ă a limbajului . L. Vâgotski considera
la fel ca și J.Piaget c ă acest tip de limbaj este utilizat pentru a monitoriza și a comanda structurile gândirii
interne a copilului, aprecia c ă această formă de utilizare a limbajului îi permite copilului s ă-și reorganizeze și
să-și restructureze problemele la nivel cognitiv. Dar el presupunea c ă acest lucru ar fi doar una dintre cele

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2008, nr.9(19)
220două modalități principale de utilizare a limbajului la copii, func ția socială de comunicare r ămânând, totu și,
cea mai important ă.
În perioada copil ăriei, afirm ă psihologul, gândirea și limbajul sunt independente; primele încerc ări ale
copilului de a vorbi au o determinare exclusiv social ă, fiind doar simple prelu ări ale modelelor de vorbire;
simultan copilul î și dezvoltă și forme primitive de gândire și rațiune, dar care nu implic ă limbajul.
Spre deosebire de psihologul elve țian, L.Vâgotski pune accentul mai mult pe valoarea dezvolt ării limbaju-
lui, deși subliniaz ă faptul că acesta trebuie v ăzut în contextul culturii din care provine individul.
O altă teorie examineaz ă dezvoltarea limbajului de pe pozi ții psiholingvistice (A.A. Leontiev, T.Slama-
Cazacu, R.Jakobson, И.А.Зимняя ș.a.). Din acest punct de vedere, procesul dezvolt ării limbajului reprezint ă
treceri repetate de la gândire la cuvânt și de la cuvânt la gândi re, care devin tot mai în țelese și mai bogate în
plan conținutist. Ini țial ideea se formeaz ă în cuvânt, care concomitent apare și în rol de fraz ă, și de propozi ție.
Doar apoi are loc transformarea cuvântului dat în fraze întregi. Drept rezultat, unul și același gând poate fi
exprimat atât printr-un cuvânt, cât și printr-o fraz ă [9].
Evident, șirul teoriilor, al școlilor privind originea, evolu ția limbajului poate fi continuat. De și unele dintre
acestea sunt criticate, au și contribuții importante la studiul dezvolt ării limbajului, în unele cazuri completându-se
unele pe altele. Unele principii continu ă până astăzi să-și păstreze valoarea practic ă în pedagogie, logopedie,
psihologie. Dar cel mai important este c ă toate au deschis noi direc ții de cercetare.

Referințe:
1. Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem D.S. Introducere în psihologie. – Bucure ști, Ed. Tehnic ă, 2002.
2. Cadrul teoretic general privind dezvoltarea limbajului, www. terapialimbajului. info/ limbaj_ și comunicare.
3. Man Tatiana. Sursele cunoa șterii, www.didactic.r o/files/formare/cunoa șterea
4. Mecanismele psihice reglatorii, www.referat.ro
5. Piaget J. Psihologia inteligen ței. – Bucure ști, 1965, 221p.
6. Șchiopu U., Verza E. Psihologia vârstelor. – Bucure ști: Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1995.
7. Teorii privind apari ția limbajului: http://vasilerus.blogspot.com/
8. Лепская Н.И. О некоторых этапах онтогенетического развития речи / Становление речи и усвоение языка
ребенком . – Москва : Изд-во МГУ , 1986.
9. Маклаков А.Г. Общая психология . Учебник для вузов . – Питер , 2000. – 592 c.
10. Немов Р.С. Психология . – Москва : Просвещение , 1990. – 300 c.
11. Общая психология . Учебник для вузов . – Питер , 2000. – 592 c.
12. Раку Ж. Психогенезис речи в смешанных коммуникативных средах . – Кишинэу , 2007. – 238 с.
13. Трефилова Т.Н. Изучение онтогенеза речи в Российской психологии // Вопросы психологии . – 1997. – №2. –
С.107-118.
14. http: tonysss.wordpress.com/2006

Prezentat la 18.11.2008