Reumatismul cronic degenerativ – boala artrozică reprezintă o afecțiune degenerativă caracterizată prin alterarea noninflamatorie a cartilagiului și… [600021]

CAPITOLUL I
REUMATISMUL CRONIC DEGENERATIV
DEFINIȚIE, ETIOLOGIE
1.1.Definiție:
Reumatismul cronic degenerativ – boala artrozică reprezintă o
afecțiune degenerativă caracterizată prin alterarea noninflamatorie a
cartilagiului și capsulei articulare, cu leziuni hipertrofice ale osului epifizar,
ce afectează cu preponderentã articulațiile supuse la presiuni mari. Etiologia
artrozelor nu este suficient cunoscută. Este unanim acceptat că artrozele pot
fi secundare unor afecțiuni congenitale, metabolice, endocrine sau
traumatice sau pot fi primitive, în care procesul degenerativ nu are o cauzã
cunoscutã, ci implicarea mai multor factori de risc cu potențial patogen la un
individ predispus familial.
1.2.Factori de risc:
•Vârsta constituie un factor de risc important, artrozele cresc ca
prevalentă după 40 de ani, iar dupã vârsta de 50 de ani incidența lor este
foarte crescutã și ea progreseazã cu fiecare deceniu. Vârsta acționează prin
îmbătrânire, când țesutul conjunctiv suferã degenerări importante.
•Sexul reprezintă un factor de risc inevitabil, femeile fiind mai expuse
îmbolnăvirii în proporție de trei la unu.
•Microtraumatismele repetitive pot să contribuie la procesul
degenerativ al cartilajului și capsulei articulare.
•Traumatismele majore sunt implicate în geneza artrozei. Astfel,
fracturile maleolare duc la artroze ale gleznei.
•Obezitatea, supraponderea prin surplusul de sarcini ce acționează
asupra suprafețelor articulare poate fi un factor de risc evitabil sau
modificabil.
•Profesia poate influența apariția și localizarea artrozei (la parchetari,
mozaicari- gonartroze, la balerini-artroza gleznei, etc).
•Factori infecțioși. Ce au determinat artrite infecțioase pot altera
cartilajul și constituie premiza pe care se dezvoltă ulterior un proces artrozic.
•Factorii inflamatori pot de asemenea acționa distructiv și produc
modificări fibro-cicatriciale pe care să evolueze artrozele secundare.
•Factorii endocrini (acromegalia, mixedemul, menopauza) pot favoriza
instalare leziunilor de tip artrozic.
•Factorii mecanici, prin care se produc presiuni crescute pe anumite
1

segmente și articulații, prin modificări de statică, malformații congenitale
pot constitui factori de risc.
•Factorii metabolici ce acționează și dezorganizeazã metabolismul
articular (diabet zaharat, dislipidemii).
•Factorii vasculari ce prin scăderea vascularizației la nivelul capsulei
și cartilagiului favorizează apariția artrozelor (ateroscleroza).
•Factorii familiali (genetici) recunoscuți și inevitabili. Fiica unei
mame cu artroză face boala de două ori mai frecvent decât cea cu mamă
sănătoasă.
1.3.Formele clinice: după localizare, pot afecta una sau mai multe
articulații, iar după articulația prinsă, cele mai frecvente în practicã sunt:
articulatiile intervertebrale, coxo-femurale, genunchi, interfalangiene distale,
carpo-metacarpiană I, mai rar: articulațiile interfalangiene proximale (noduli
Bouchard) umăr, articulația temporo-mandibulară, cotului, a policelui și
metatarso-falangiană a halucelui. Dar, poate fi prinsã în procesul artrozic și
articulația metacarpo-falangianã a degetului I.
În afară de poliartroze, adică formele de artroza ce cuprind mai multe
articulații, foarte importante sunt formele localizate, care se referă mai
frecvent la articulațiile ce sunt obligate să „susțină" cel mai mult greutatea
corpului și deci să fie traumatizate cel mai puternic. Dintre acestea, șoldul,
genunchii, coloana vertebrală sunt de amintit în primul rând.
1.3.1.Coxartroza:

Figura 1. Coxartroza
Articulația șoldului la om îndeplinește funcții complexe, de suport a
greutății corporale, permițând în același timp, deplasarea corpului. Odată cu
trecerea la stațiunea bipedă, aceasta articulație și-a readaptat anatomia și
fiziologia prin creșterea robusteței și a mobilității. În jurul acestei articulații
s-au dezvoltat cei mai puternici mușchi, pentru a asigura stabilitatea
2

perfectă, contenția suprafețelor osoase și menținerea poziției verticale a
corpului. La formarea articulației șoldului iau parte doua oase: coxalul (care
împreună cu sacrul formează bazinul) și femurul (osul coapsei). Ele
alcătuiesc articulația șoldului sau coxofemurala. Aceasta articulație de tip
sinovial prezintă suprafețe articulare, capsula, ligamente, sinovie. În osul
coxal exista o cavitate (denumită cotiloidă) în care pătrunde capul femurului.
Extremitatea superioară a femurului prezintă un cap, capul femural și gâtul
său colul, care leagă capul femural de corpul osului. Colul femural nu
continua direcția corpului femural. Astfel intre gâtul și corpul femurului se
formează un unghi deschis înăuntru care în mod normal măsoară 127-130
grade. Orice modificare în deschiderea acestui unghi schimba raportul
normal intre capul femural și cavitatea cotiloidă a coxalului.
Când unghiul femural devine mai mare de 130 grade, capul femural
va fi deplasat în sus. Această deformare poartă numele coxa valga. Atunci
când unghiul se micșorează sub 127 grade, deformația poartă denumirea de
coxa vara, iar capul femural va privi înăuntru. Coxa vara și coxa valga sunt
deformații care pot modifica radical mecanica articulației coxofemurale,
mărind solicitarea cartilajelor, favorizând dezvoltarea artrozei. Asupra
articulației coxofemurale acționează două forțe: greutatea corpului și forța
musculară. Pentru că solicitarea asupra articulației șoldului să fie minimă,
cele două forțe trebuie să fie egale la acest nivel, ca și greutatea și
contragreutatea ce se echilibrează la nivelul cuțitului unei balanțe.
Modificarea unghiului de înclinație al colului femural produce un
dezechilibru al celor două forțe, fapt ce va mări solicitarea cartilajelor.
Reorientarea capului femural, provocată de modificările unghiului de
înclinație, determina scăderea suprafeței portante (de susținere), mărind
substanțial presiunea pe anumite zone ale cartilajului articular.
Observațiile clinice și examinările histologice au dovedit că presiunea
exagerată și concentrată pe o zonă a suprafeței articulare provoacă
modificări patologice caracteristice coxartrozei.
3

•Cauzele coxartrozei: sunt primare și secundare.
În grupul cauzelor primare cea mai importantă este produsă de
involuția senescenta a cartilajului articular. Această formă poartă numele de
artroza primară și se datorează alterării anatomice care reduce elasticitatea
cartilajului, consecință a tulburărilor în vasele care nutresc articulația.
Artrozele secundare sunt mai frecvente și sunt provocate de
modificări ale unghiului de înclinație a colului femural (coxa vara, coxa
valga), de alunecări ale acestuia din cavitatea cotiloidă (luxație congenitală)
care modifică și suprafața portanta.
Alte cauze secundare care pot modifica unghiurile de înclinație și
suprafața portanta sunt: obezitatea, fracturile de col femural, inegalitatea
membrelor (scurtări, mersul șchiopătând la indivizii cu genunchiul incurbat,
piciorul plat sau traumatisme (lovituri) directe pe articulația șoldului.
•Simptomatologia coxartrozei : Primele semne sunt
necaracteristice și se anunță vreme îndelungată prin dureri în jurul
articulației șoldului, iradiind la distanța de-a lungul coapsei sau la nivelul
regiunii interne a genunchiului. Alteori bolnavul are dureri la nivelul plicii
inghinale sau în mușchii fesieri. Durerile iradiate de-a lungul coapsei și la
nivelul regiunii interne a genunchiului sunt înșelătoare atribuindu-le fie unei
nevralgii sciatice, fie unei artroze a genunchiului.
Concomitent cu primele dureri de avertisment, bolnavul observă
apariția dificultății în mers, la urcatul scărilor, pe teren accidentat sau la
intrarea într-un vehicul. Pentru evitarea dificultății la urcatul scărilor,
bolnavul se servește de membrul inferior sănătos pe care-l folosește primul,
trăgând sau târând după aceea pe cel bolnav. Un alt semn care trădează
dificultate în funcționarea articulației șoldului se observa în momentul
încălțării. Datorită faptului că bolnavul nu-și poate îndoi coapsă, trunchiul se
ajuta flexând puternic genunchiul atunci când trebuie să încheie șireturile
sau să se încalte. Dacă bolnavul se autoexaminează, constata că nu poate
îndepărta sau apropia genunchii.
La aceste simptome se adaugă redoarea (înțepenirea) mai ales
matinală sau după repaus prelungit, dificultate comună tuturor artrozelor.
Progresiv, dacă bolnavul nu consultă medicul (fapt des întâlnit în practică
curentă), apar contracturi și apoi atrofii ale mușchilor fesieri și ai coapsei,
rezultat al poziției vicioase și a reducerii mișcărilor din articulația șoldului.
Examenele de laborator nu sunt semnificative, astfel viteza de sedimentare
este normală, iar la persoanele obeze întâlnim creșterea valorilor
colesterolului, a lipidelor și acidului uric sau a glicemiei. Examenul
radiografic al articulațiilor șoldului evidențiază la început îngroșări ale
marginii cavității cotiloide, lărgirea sau îngustarea unghiului colului femural
4

etc.
1.3.2.Gonartroza numită și artroza genunchiului , este un proces
degenerativ, un proces de degradare, care se desfășoară la nivelul articulației
genunchiului. Bărbații și femeile sunt afectați în egală măsură de gonartroza,
dar boala debutează totuși mai repede la bărbați, probabil datorită
specificului muncii lor și suprasolicitării.
Una dintre principalele componente ale articulației genunchiului este
cartilajul hialin. Acesta este compus din 95% apă și matrice cartilaginoasă
extracelulara și 5% condrocite. În timpul funcționării normale a articulației
genunchiului, când asupra articulației se exercita o presiune, cartilajul hialin
eliberează apa pe care o conține în spațiul intraarticular și în capilarele și
venulele din vecinătate, iar când acea presiune încetează, cartilajul hialin
reabsoarbe apa pe care a eliberat-o, se hiperhidratează și își absoarbe cu
această ocazie și substanțele nutritive de care are nevoie. Când, la un
moment dat, articulația este supusă la eforturi mai mari decât poate ea să
ducă (statul mult în picioare, mersul exagerat de mult pe jos, purtarea unor
greutăți mari în mâini sau pe spate, supraponderea, obezitatea și uneori
traumatismele – căzături, lovituri, accidente) încep procesele de degenerare,
de degradare. În final se ajunge ca la nivelul cartilajului să apară
discontinuități, întreruperi ale cartilajului, eroziuni, neregularități pe
suprafața cartilajului hialin, care avansează continuu și se ajunge la ulcerații
și la pierderea completă a cartilajului în anumite zone ale articulației. Pur și
simplu apar zone în care osul e complet dezvelit de cartilajul hialin. Porțiuni
din cartilajul hialin modificat de boala se rup și plutesc liber în interiorul
articulației genunchiului, apărând așa numiții “șoareci intraarticulari“, care
afectează foarte mult buna funcționare a articulației, ducând la dureri mari și
foarte mari și la scăderea mobilității articulației, mergând până la
imobilizarea și blocarea articulației .
•Simptomele gonartrozei: La început apar niște sunete, niște
pocnituri la nivelul articulației genunchiului, numite cracmente, care
reprezintă primul semnal ca articulația suferă și urmează să sufere tot mai
mult. Apoi, treptat, apar durerile, care devin tot mai mari și mai supărătoare,
articulația poate deveni sensibilă sau foarte sensibilă la palpare, la atingere.
Durerile pot iradia și la distanță, în sus sau în jos față de articulația
genunchiului.
Dacă boala nu e tratată, ea avansează și, pe măsură ce se pierde
cartilaj articular, ligamentele din jur devin mai laxe, mai slabe și articulația
devine mai instabilă. În această etapă apare senzația că genunchiul “scapă“.
În etapele următoare cartilajul continua să se degradeze și se ajunge ca
anumite fragmente de cartilaj modificate de boală (numite șoareci
5

intraarticulari), să se rupă și să plutească în interiorul articulației. Prin
aceasta articulația devine mai dureroasă, mai rigidă, ajungându-se până la
blocarea articulației.
1.3.3.Spondiloza cervicală:
“Spondiloza este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale.
Aceasta este "distribuită" pe întreaga coloana de sus până jos, mai frecvent
pentru regiunea lombară și cervicală. Afecțiunea este mai puțin frecvența
pentru regiunea toracala. "Spondiloza consta în depuneri de calciu la nivelul
marginilor platourilor discale sau în jurul articulațiilor. Aceste depuneri de
calciu creează niște formațiuni cunoscute în patologia de la radiologie sub
numele de "ciocuri de papagal". Prezența lor arată că este vorba de un proces
cronic degenerativ al coloanei. Acest proces este cauza a două probleme
esențiale. În primul rând îngustează canalul rahidian în care stau măduva și
nervii și îngustează găurile de conjugare – locurile pe unde ies nervii din
măduva și se distribuie spre membre. Îngustarea acestor găuri – în fiecare
gaură trebuie să încapă un nerv – poate da niște dureri cumplite. În al doilea
rând, îngustarea în ansamblu a canalului rahidian (vertebral) duce la
instalarea a ceea ce se cheamă mielopatia vertebrală. Deci are loc o
compresiune care creează dificultăți în irigația cu sânge a măduvei și
acționează ca factor mecanic. Toate acestea dau simptomatologia
respectivă".
prof. dr. Nicolai Ianovici, șeful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului "Sf. Treime" Iași
•Simptomele spondilozei cervicale:
Figura 2. Spondiloză cervicală
Pentru spondiloza cervicală, simptomatologia este următoarea: dureri
și amorțeli în mâini; uneori scăderea forței musculare a membrelor întâi în
6

mâini și apoi în picioare. În regiunea cervicală exista în corpii vertebrali
laterali un canal prin care trec arterele vertebrale care duc sânge la creierul
mic; dacă acestea sunt comprimate, se reduce cantitatea de sânge care iriga
cerebelul. Astfel poate apărea o lipsă de sânge a trunchiului cerebral și a
cerebelului, manifestată prin dureri de cap în regiunea occipitală, amețeli,
tulburări de mers.
Pacientul are amețeli, dureri de cap, tulburări de mers, îi scade forța
musculară. Spondiloza cervicală, coxartroza, gonartroza, prin
simptomatologia lor sunt afecțiuni foarte neplăcute, dar dar dacă sunt tratate
corect pacientul poate să ducă o viață cât mai aproape de normal.
CAPITOLUL II
7

DIAGNOSTICUL ARTROZELOR
2.1.Diagnosticul clinic: cuprinde anamneza (pacientul descrie
simptomele), examenul obiectiv, urmate de evaluarea clinică a
funcționalității articulației.
2.1.1. Simptomatologia artrozelor (a reumatismului degenerativ)
cuprinde de regulă:
•Durerea la una sau mai multe articulații, care se accentueazã la
mișcare și se amelioreazã la repaus și noaptea. Ea este influențată de
schimbãrile meteorologice și este accentuatã dimineața la punerea în mișcare
a articulațiilor afectate.
•Disfuncția articularã, caracterizatã printr-o pierdere a funcției
articulare normale, printr-o limitare a unor activități, adesea consecință a
contracturii musculare reflexe.
2.1.2.Examenul obiectiv poate evidenția:
•existenta crepitațiilor sau cracmentelor la mobilizarea pasivă
sau activă a articulației artrozice.
•deformarea și mărirea în volum a articulației atinse, prin
proliferări osteo-cartilaginoase secundare.
•Prezen a hidrartrozei cu revărsat sinovial fără elemente de ț
inflamație (căldură, tumefacție, roșeață) iar la puncție, lichid de exudație.
Figura 3. Redoare a coloanei vertebrale
2.1.3.Evaluarea clinică a unui caz ce prezintă una sau mai
multe afectări artrozice se face după criteriile ARA (American Rheumatic
Association) modificate:
8

•ARA I functie articulară normală (lipsa bolii).
•ARA II funcție articulară păstrată, deși există durerea și
mobilitatea în articulație, poate fi limitată (stadiu incipient).
•ARA III disfuncție articulară marcată cu restricția activității
normale, dar persoana se poate îngriji singurã (boalã comunã; forma medie).
•ARA IV disfuncție articulară severă cu imposibilitatea
îngrijirii proprii, dependente multiple (boală severă).
2.2.Examenul paraclinic cuprinde:
2.2.1.Examenul radiologic :
În cazul artrozelor, acesta decelează:
•îngustarea spațiului articular prin subțierea cartilajului.
•formarea de osteofite la periferia suprafeței articulare.
•sleroză subcondrală (fără osteoporoză periarticulară).
•ascuțirea marginilor articulare și fragmente osoase libere
intraarticulare.
Examenul radiologic se face prin comparație cu articulația consideratã
sãnãtoasã,iar modificãrile radiologice pot fi gradate, semnul incipient fiind
îngustarea spațiului articular.
2.2.2.Examenul de laborator:
Factorul reumatoid, VSH, leucocitoză, fibrinogen, ELFO, ASLO,
proteină C reactivă, testul Waller-Rose, testul latex, anticorpi anti-nucleari
sunt negative. Metabolismul fosfo-calcic este normal. Artrozele însoțite de
hidrartroză conțin un lichid sinovial clar, vâscos, sărac în cellule (1500-
2000/mm2) cu caracter de revărsat.
Diagnostic pozitiv=simptome + modificãri obiective + imagine
radiologică + lipsa modificãrilor biologice.
2.3.Diagnostic diferențial: se face, cel mai adesea, cu artritele de tip
inflamator și mai ales cu poliartrita reumatoidã. Caracterul durerii este
agravat în artrozã de efortul prelungit, iar rigiditatea matinalã este de scurtã
duratã sub 15 minute spre deosebire de poliartrita reumatoidã, unde durerea
este de tip inflamator, cu intensificare nocturnã, cu prezența febrei, asteniei,
scãdere în greutate, cu dificultate la desfacerea nasturilor și cu semne
biologice de inflamație prezente.
Artrita reumatoidă afectează rar articulațiile interfalangiene distale, iar
artroza rar articulațiile interfalangiene proximale.
Artroza afecteazã prima articulație carpo-metacarpiană (clinic și
radiologic), iar poliartrita reumatoidă include deviația cubitală a articulațiilor
metacarpo-falangiene I-V.
Artroza prezintă sensibilitate la palparea primei articulații metacarpo-
falangiene iar poliartrita reumatoidã (P.R.) prezintã sensibilitate la palparea
9

stiloidei cubitale subluxatã dorsal.
Artroza cotului produce inițial reducerea supinației (afectare
predominantã radio-humerală), iar P.R. la nivelul cotului reduce inițial
extensia (prin afectarea predominantã cubito-humerală).
Artroza la nivelul articulațiilor gâtului reduce flexia laterală iar P.R. la
același nivel limitează rotația.
Figura 4. Deformație artrozică falangiană
CAPITOLUL III
10

TRATAMENTUL REUMATISMULUI DEGENERATIV
Are ca obiective: îndepărtarea durerii-creșterea mobilității
articulare-oprirea sau încetinirea procesului degenerativ.
3.1.Tratamentul preventiv implică măsuri de luptă împotriva
factorilor de risc (traumatisme, microtraumatisme, obezitate, malformații
congenitale, tulburãri de staticã, factori metabolici, endocrini). Sunt
recomandate modificarea încălțămintei și chiar operații de corecție a unor
malformații, tulburãri de statică, etc.
3.2.Tratamentul curativ: cuprinde mai multe măsuri:
3.2.1.Repausul fizic al articulației dureroase constituie o modalitate
de combatere a durerii, dar și de a opri sau încetini procesul de degradare.
Repausul nu trebuie să fie prelungit, încât să ducă la hipotrofii musculare
secundare. Sunt recomandate eforturi moderate și perioade de repaus.
3.2.2. Repausul fizic e necesar să fie adaptat caloric la necesități, iar
persoanelor cu surplus ponderal sau obeze li se recomandă un regim
hipocaloric. Pe perioada tratamentelor cu antiinflamatoare nesteroidiene și a
tratamentelor locale cu steroizi se recomandã un regim hiposodat.
Relația medic de familie-pacient trebuie să aducă bolnavului
încrederea și aderența la un tratament de lungă durată. Comunicarea
eficientă cu bolnavul trebuie sã le îndepărteze panica, teamă că vor rămâne
anchilozați, imobilizați.
3.2.3.Tratamentul medicamentos : cuprinde următoarele grupe
terapeutice:
Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) sunt folosite eficient în
combaterea durerii, administrate pe cale generală sau topice locale.
Toleranța digestivă, prezența unor afecțiuni simultane, prezența unor
contraindicații și nu în ultimul rând experiența personală a practicianului vor
determina alegerea preparatului.
•Aspirina (acidul acetil salicilic) este recomandată în doze de 2-4
g/zi după mese, cu lichid suficient, sub formă de preparate tamponate în cure
de 10-20 de zile și pauze 10 zile, cure repetate. Doza maximã: 8 g/zi.
•Indometacina – în doze de 75-150 mg/zi, după mese, cu doze
mai scăzute 50-100 mg la amendarea durerii.
•Ibuprofenul în doze de 400-600 mg/zi (max.2,4 g/zi)
•Fenoprofenul în doză de 600 mg/zi (max.3g)
•Diclofenacul în dozã de 150-200 mg/zi în 2-3 doze.
•Acid niflumic – 750 – 1000 mg/zi în 2-3 doze fracționate
11

•Naproxen – 250-500 mg/zi (max.1 g/zi)
•Piroxicam – 10-20 mg/zi (doză unică)
•Tenoxicam : 20 mg/zi doză unică.
Tratamentul cortizonic sistemic este contraindicat din lipsă
de eficacitate și pentru efectele secundare.
Tratamentul cortizonic local – periarticular sau intraarticular este de
folos în durerile rebele ce nu cedează la tratamentul medicamentos cu AINS
sau în reacțiile sinoviale:
•se administrează hidrocortizon acetat 1/2-1 fiolã (25 mg,intraarticular
sau periarticular, în infiltrații la 4-7 zile interval de 3 ori, repetat;
•betametazona 2 mg intraarticular, periarticular cu efect depot
maximum 4 infiltrații/an;
•dexametazona; 8 mg (1 ml) intraarticular, periarticular
•triamcinolon (10-40 mg)(1 ml), i.m., periarticular.
Medicația miorelaxantă are efect benefic asupra contracturii
musculare:
•Clorzoxazona 750 mg/zi ( 3 x 250 mg/zi);
•Diazepam 2 mg de 2-3 ori pe zi;
•Tolperison 150-200 mg/zi.
3.2.4.Tratamentul fizic:
•căldură locală umedă sau uscată ce combate spasmul muscular și
reduce durerea;
•împachetări cu parafină;
•diatermia, curenții diadinamici, ultrasunetele, undele scurte, razele
infraroșii ce combat spasmul muscular;
•masajul dupã aplicații calde cu prudentă este benefic;
•exercițiile fizice izometrice sunt de efectuat;
•curele balneare în stațiuni cu profil de reumatologie sunt benefice
scãzând durerile, relaxeazã musculatura și previn hipotrofia musculară.
3.2.5.Tratamentul chirurgical și ortopedic: este util pentru:
•corectarea deviațiilor articulare;
•osteotomii;
•îndepărtarea corpilor străini articulari (fragmente de cartilaj, os);
•debridarea marilor osteofite;
•rezecții epifizare (artrodeză) când durerile sunt foarte mari;
•artroplastii parțiale;
•artroplastii totale (șold, genunchi) cu rezultate excelente chiar la
vârste înaintate.
3.2.6.Ușurarea activităților fizice:
•recomandarea pantofilor cu tălpi ce nu alunecă;
12

•baston de sprijin pentru protejarea articulației în suferința;
•scaun cu rotile când deplasarea este imposibilã;
•scaun de sprijin pentru mișcările în locuință.
Sunt de luat în seamã unele facilități ce ușurează activitatea
diferitelor articulații în suferința: periuța electricã de dinți, aparat electric de
râs, clanțe speciale, deschizãtor electric de conserve, tacâmuri cu mânere
lungi, suport de carte cu dispozitiv de întoarcere a paginilor, telefon cu
butoane, mașina electricã de scris, etc.
Figura 5. Reumatism poliarticular
CAPITOLUL IV
ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE
DEFINIȚIE ȘI MOD DE ACȚIUNE
13

4.1.Definiție:
Antiinflamatoarele nesteroidine (AINS) reprezintă o clasă de
medicamente care cuprinde numeroase substan e active cu structură chimică ț
variată, dar care au efecte comune: analgezic, antipiretic, antiinflamator.
Mecanismul de ac iune principal al AINS este reprezentat de blocarea ț
ciclooxigenazei (COX), cu inhibarea sintezei de mediatori proinflamatori
(leucotriene, tromboxan, prostaglandine).
4.2.Mecanism de acțiune:
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt folosite ca medicamente de
elecție în terapia diferitelor afecțiuni inflamatorii, cu toate că efectul
antiinflamator al acestei clase de medicamente este de intensitate moderatã
(în comparație cu glucocorticoizii, care au efect intens). Aceastã medicație
realizeazã însã beneficii terapeutice la majoritatea indicilor clinici ai
inflamației, durerea și inflamația articularã fiind atenuate încã din primele
zile de tratament. Sunt indicate în principal, în boli reumatice, ameliorând
fenomenele inflamatorii congestiv-exsudative, fară a influența însă
fenomenele proliferative.
•Potența diferiților reprezentanți ai acestei clase diferă în funcție de
substanță și de modelul de inflamație. Printre cele mai eficace se situeazã
diclofenac, indometacin, naproxen, acid flufenamic, fenilbutazona. În
afecțiunile reumatice cronice – cum este de ex. artrita reumatoidã juvenilã
acești compuși reprezintã o medicație simptomaticã, rapid eficace în
atenuarea durerii, a inflamației articulațiilor precum și în ameliorarea
funcționalității acestora.
•Limitarea inflamației, calmarea durerii precum și scăderea febrei
sunt atribuite unui mecanism biochimic comun – diminuarea sintezei de
prostaglandine, intervenția exercitându-se asupra unei etape precoce a
activității sistemului enzimatic prostaglandin-sintetazic.
Este inhibată ciclooxigenaza, enzima care catalizează ciclizarea
oxidativă a acidului arachidonic, cu formare consecutivă de endoperoxizi
ciclici, precursori ai prostaglandinelor.
Calea paralelă, cea a lipooxigenazei, nu este influențată. Inhibarea
enzimei are loc de regulă, printr-un mecanism competitiv, între compusul
antiinflamator și acidul arachidonic.
•Prostaglandinele sunt substanțe tisulare active cu rol important în
patogenia biochimicã a procesului inflamator. Se presupune cã
antiinflamatoarele nesteroidiene împiedicã fenomenele congestiv-exudative
ale inflamației, tocmai datoritã interferãrii procesului de biosintezã al
14

acestora.
De regulã, efectul antiinflamator crește proporțional cu capacitatea de
inhibiție a ciclooxigenazei. Sensibilitatea diferitã a acesteia manifestatã la
nivelul diferitelor țesuturi (atribuitã prezenței izoenzimelor) explicã diferența
intensității efectelor analgezic, antipiretic și antiinflamator pentru diferiții
compuși folosiți terapeutic.
Astfel paracetamolul și fenacetina manifestã un efect antiinflamator
slab, datorită inhibării mai puțin ample asupra sintezei prostaglandinelor la
nivel periferic, în schimb, acestea au efect analgezic central și antipiretic
puternic, fiind active pe enzima din creier. În plus, ca urmare a inhibãrii
ciclooxigenazei se mai înregistreazã un beneficiu terapeutic, și anume, se
împiedică formarea de peroxizi intermediari, radicali liberi și alte specii
reactive ale oxigenului, binecunoscute a fi implicate în patogenia biochimică
a inflamației.
Un alt mecanism important pentru efectul antiinflamator constă în
inhibarea activării neutrofilelor de către stimulii inflamatori, probabil
prin intervenție precoce, asupra cuplãrii stimul-răspuns..
Importante pentru efectul antiinflamator sunt și interferarea formării,
eliberării și acțiunii diferiților mediatori chimici ai inflamației (îndeosebi a
sistemului kalicreinei) sau inhibarea sintezei glicozaminoglicanului din
compoziția colagenului .
O serie de antiinflamatoare nesteroidiene ca aspirina, fenilbutazona,
indometacin, fenoprofen manifestã și acțiune inhibitorie la nivelul funcțiilor
plachetare, având astfel proprietăți antitrombotice, mai ales la nivel arterial.
Această acțiune antiagregant plachetară este utilă pentru profilaxia
trombozelor arteriale.
4.3.Efecte adverse:
Analgezicele antipiretice și antiinflamatoare provoacã frecvent
fenomene de iritație gastrică și tulburări dispeptice. Medicamentul cu cel
mai mare risc în aceastã privin ă este fenilbutazona. ț Studii în vivo indică
următoarea ordine crescută a potențialului ulcerigen: sulindac, fenbrufen
(bine tolerate), indometacin, naproxen, piroxicam (cu risc ulcerogen mare).
Riscul ulcerogen face ca antiinflamatoarele nesteroidiene sã fie absolut
contraindicate la bolnavii cu ulcer activ. Printre măsurile de precauție se
recomandă: asocierea de ranitidină sau cimetidină în doze profilactice;
administrarea de misoprostol, un analog al PGE1 (atât profilactic cât și
curativ) și, mai recent, și cu multiple avantaje, administrarea de preparate în
complecși cu ciclodextrine.
Antiinflamatoarele nesteroidiene au efecte adverse și la nivelul
rinichiului, tratamentul îndelungat și în doze mari, provocând uneori leziuni
15

renale, de tipul nefropatiei interstițiale. Afectarea renală este atribuită tot
inhibării ciclooxigenazei, cunoscut fiind rolul prostaglandinelor în controlul
circulației renale ca și în producția de renină și aldosteron.
În sfârșit, un fenomen comun pentru antiinflamatoarele inhibitoare ale
sintezei de prostaglandine îl constituie reacțiile de tip anafilactoid , sindrom
mai frecvent la adulți, îndeosebi la bolnavii astmatici și la alergici, în
general.
4.4.Acțiune terapeutică:
Aspirina în doze mari are efect antiinflamator, cu bune rezultate în
reumatismul poliarticular acut și artrita reumatoidă juvenilă, prin diminuarea
fenomenelor inflamatorii, durerii și febrei, atenuarea inflamației articulare și
întârzierea dezvoltării deformațiilor.
Relativ recent introdus în terapeuticã, cu potență mai mare decât
aspirina ca antiinflamator și analgezic, este un derivat fluorurat al acesteia,
diflunisalul. Prezintă avantajul administrării în doze mai mici și la intervale
de timp mai mari. (aspirina: 4g/zi, fracționat, la interval de 6 ore;
diflunisalul: 1g/zi, fracționat la interval de 12 ore).
Fenacetina, paracetamolul, aminofenazona sunt aproape lipsite de efect
antiinflamator și se folosesc limitat pentru terapia de durată din cauza
toxicității lor relativ mari însoțită de riscul apariției unor efecte adverse
grave.
Fenilbutazona, capul de serie al unei grupe de antiinflamatoare
nesteroidiene foarte eficace (derivați de pirazolidin -3,5-dionă) este
superioară ca efect antiinflamator aspirinei, dar inferioară indometacinului.
Datorită toxicității mari, fenilbutazona a fost limitată la utilizarea pentru uz
extern, în unguente, creme, geluri.
Cu o gamă mai largă de indicații ca antiinflamatoare și cu o
tolerabilitate ceva mai bună există analogi structurali și farmacologici ai
fenilbutazonei, de tipul: oxifenbutazona, kebuzona și clofezona.
Printre primele locuri între medicamentele antiinflamatoare, cu acțiune
marcată în artrita reumatoidă juvenilă, precum și în alte boli reumatice
inflamatorii, se înscrie indometacinul. Datoritã frecventei reacțiilor adverse
pe care le provoacă la 10-45% din pacienți, se recomandă uneori un analog
cu structurã indentică al acestuia, și anume, sulindacul, ceva mai bine
suportat, deși are un potențial antiinflamator cu 50% mai mic decât al
indometacinului.
Cu efecte antiinflamatorii (și antipiretice) marcate, având potență
superioarã indometacinului se înscriu derivații din grupa acizilor arilalifatici:
ketopofenul, fenoprofenul, naproxenul, carprofenul, diclofenacul. Reacțiile
adverse sunt cele obișnuite pentru antiinflamatoarele nesteroidiene.
16

Dintr-o altă clasă structurală, cea a oxicamilor, se remarcă piroxicamul,
cu proprietăți antiinflamatoare marcate și cu avantajul unui timp de
înjumătățire mediu de 48 ore, ceea ce permite administrarea unei singure
doze pe zi. În plus, este și relativ bine tolerat. Cu aceleași avantaje se înscrie
și tenoxicamul.
4.5.Interacțiuni medicamentoase:
Întrucât antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) se recomandă pentru
bolnavii cronici care necesită și alte medicamente posibilitatea apariției unor
interacțiuni cu modificarea proprietăților farmacocinetice este practic
enormă. Cele mai frecvente interacțiuni medicamentoase sunt prezentate în
tabelul 1.
asocierea medicamentoasă efect
anticoagulante amplificarea efectului anticoagulant
diuretice reducerea efectului diuretic
antihipertensive reducerea efectului hipotensor (probabil prin
inhibarea prostaglandinelor renale și a celor
vasculare, crescând vasoconstricția)
anticonvulsivante inhibarea metabolizãrii, cu creșterea consecutivã a
concentrației plasmatice și a riscului toxic
hipoglicemiante amplificarea efectului hipoglicemiant
compuși cu litiu inhibarea excreției renale a litiului, creșterea
consecutivã a concentrației serice și a riscului toxic
Tabel I. Interacțiuni medicamentoase ale antiinflamatoarelor nesteroidiene
Desigur cã în toate situațiile mai sus expuse se va recomandă evitarea
utilizării AINS, dacă este posibil, iar dacă asocierea este absolut necesară se
impune monitorizarea concentrațiilor plasmatice și ajustarea dozelor.
Medicul curant este cel care va impune conduita terapeutică cea mai
potrivită.
4.6. Excipienti:
‘În ultimii 20 de ani, ciclodextrinele sunt tot mai mult folosite în
formulări farmaceutice, fie pentru complexare, fie ca aditivi. Complexarea
cu ciclodextrine poate avea următoarele rezultate:
Optimizarea calității formei solide orale prin:
•mascarea gustului și mirosului neplăcut al unor substanțe
medicamentoase.
17

•posibilitatea asocierii în aceeași formulă terapeutică a unor compuși
incompatibili;
•uniformizarea conținutului tabletelor cu doze mici de substanță
medicamentoasă prin tabletarea compușilor microcristalini ;
•obținerea unor tablete cu propietăți mecanice acceptabile.
Creșterea stabilității fizice și chimice. Prin complexare, crește
stabilitatea unor componente active volatile, asigurând protecție fatã de
diferiți antioxidanți. Prin complexare sunt scăzute considerabil vitezele de
descompunere, polimerizare și a reacțiilor autocatalitice și se reduce
sensibilitatea la lumină, crește stabilitatea termicã. Este posibilã prepararea
de soluții apoase stabile ale unor substanțe medicamentoase solubile în apã,
fãrã folosirea de solvenți organici.
Creșterea biodisponibilității substanțelor medicamentoase cu reducerea
efectelor secundare. Prin complexare crește solubilitatea în apă și viteza
dizolvării substanțelor medicamentoase puțin sau greu solubile. Ca și
consecință directă, în urma complexării, dupã administrarea orală se ating
nivele plasmatice crescute, ceea ce permite reducerea dozelor. Complexarea
cu ciclodextrine optimizează adsorbția percutană, rectal și oftalmică. Aceste
proprietăți reduc efectele secundare, cum ar fi, iritațiile locale sau reacțiile
hemolitice.”
M.Nanulescu, U.M.F. “I.Hațieganu”, Cluj-Napoca
4.7.Clasificarea AINS
În funcție de efectul terapeutic :
•AINS de prima valoare: fenilbutazona, indometacin;
•AINS majore: naproxen, piroxicam, diclofenac, acid
acetilsalicilic;
•AINS minore: restul de antiinflamatoare.
În funcție de durata de acțiune :
•Cu durată de acțiune scurtă: (T ½ < 6 ore), ibuprofen,
diclofenac, etc;
•Cu durată medie de acțiune: (T ½ > 6 ore), indometacin,
naproxen;
•Cu durată lungă de acțiune: (T ½ > 24 ore) fenilbutazona,
piroxicam (30 – 86 h), tenoxicam.
•Cu durată lungă de acțiune: forme farmaceutice retard:
indometacin, ketoprofen, diclofenac..
În funcție de structura chimică:
•salicila i (acid acetilsalicilic) ț
•deriva i de paraaminofenol (fenacetina, paracetamol) ț
18

•deriva i de pirazolon i pirazolidindionă (aminofenazona, ț ș
fenilbutazona, metamizol sodic)
•deriva i de acid indolacetic (indometacin, sulindac) ț
•deriva i de acid propionic (ibuprofen, ketoprofen, naproxen) ț
•fenama i (acid mefenamic, acid flufenamic, acid nifluric) ț
•oxicami (piroxicam, meloxicam, tenoxicam)
•coxibi (celecoxib, valdecoxib)
În func ie de mecanismul de ac iune: ț ț
•inhibitori neselectivi, dar preferen iali ai COX-1 (AINS clasice: ț
aspirină, indometacin, ibuprofen, naproxen)
•inhibitori neselectivi, dar echipoten i COX-1 i COX-2 ț ș
(diclofenac)
•inhibitori neselectivi, preferen iali ai COX-2 (meloxicam, ț
nimesulid, nabumetona, etodolac)
•inhibitori selectivi ai COX-2 (coxibi) – celecoxib (Celebrex),
rofecoxib (Vioxx), etoricoxib (Arcoxia), valdecoxib (Bextra), lumiracoxib,
parecoxib
•inhibitori duali COX-LOX (licofelona, ML3000)
4.8.Căile de administrare ale AINS
Pe cale bucală se administrează comprimate, comprimate
retard, drajeuri, capsule enterosolubile.
Calea parenterală: i.m., intraarticular.
Calea rectală: supozitoare, supozitoare retard.
Calea cutanată pentru efectul topic: unguente, creme, geluri.
CAPITOLUL V
PREPARATE FARMACEUTICE AINS
5.1.ACIDUL ACETILSALICILIC
19

Figura 6. Formula chimică a acidului acetilsalicilic
Este capul de serie al clasei de antiinflamatoare.
Acțiune farmacodinamică: analgezic, antipiretic i antiinflamator ș
moderat.
Alte acțiuni terapeutice : inhibă ireversibil ciclooxigenaza plachetară
prin acetilare, blocând agregarea plachetară mediată de TX pe toată durata
de via ă a trombocitului (7-10 zile), interferă cu excre ia acidului uric (la ț ț
doze medii scade excre ia acidului uric prin inhibarea secre iei urinare, iar ț ț
la doze mari cre te uricozuria prin scăderea reabsorb iei în TCP), ș ț
influen ează frecven a respiratorie (stimulează centrul respirator la doze ț ț
medii i în deprimă la doze mari), efecte toxice nervos centrale (convulsii, ș
psihoze, excita ie) ț
Farmacocinetică : efectul apare la 30 minute de la administrarea
orală. Se metabolizează hepatic (predominant prin conjugare cu glicină) i se ș
excretă renal prin filtrare i secre ie. Legarea de proteinele plasmatice este ș ț
de saturabilă, fiind în jur de 50%.
Mod de prezentare : comprimate a 500 mg (Aspirină) sau 75 mg
(Aspenter, Tromboass).
Dozaj i mod de administrare ș : 2-4 g/zi po, câte 500 mg la 4-6 ore
Indica ii ț:
profilaxia evenimentelor trombotice (prin efect antiagregant la
doză de 75-325 mg/zi),
stări febrile,
reducerea durerii de intensitate mică-medie (cefalee,
mialgii, artralgii, nevralgii, dureri dentare, dismenoree),
20

combaterea inflama iei în afec iuni reumatice (sunt ț ț
necesare doze mari de peste 3.5g/zi),
dismenoree (prin efectul de relaxare a musculaturii
uterine).
Contraindica ii ț:
boală ulceroasă activă,
astm bron ic ș
copii sub 6 ani cu infec ii virale (risc de sindrom ț
Reye) – se preferă paracetamolul ca antipiretic,
gravide în ultima parte a sarcinii (datorită riscului
de închidere prematură a canalului arterial i de hemoragii), ș
alergie la salicila i, insuficien ă hepatică, ț ț
insuficien ă renală ț
Precau ii: ț hipertensiune arterială, gută (dozele medii scad uricozuria
i cresc astfel uricemia), insuficien ă cardiacă, afectare renală sau hepaticăș ț
preexistentă, antecedente personale de boală ulceroasă (se administrează cu
protec ie gastrică) ț
Reac ii adverse ț:
digestive – gastrită, ulcer gastric/duodenal, hemoragie
digestivă (reduse în cazul preparatelor enterosolubile, care se dizolvă în
intestin i nu în stomac), ș
hepatotoxicitate (cre terea transaminazelor), ș
sindrom Reye (la copii cu viroze),
afectare renală (scăderea perfuziei renale i a ratei de ș
filtrare glomerulară, nefrită tubulointersti ială alergică, sindrom nefrotic), ț
reac ii alergice, ț
afectarea organelor de sim (tulburări de vedere, ț
tinnitus),
deprimarea centrului respirator (în intoxica ii) ț
Recomandări: se administrează după masă, în asociere cu antiacide
(care alcalinizează pH-ul gastric) sau dizolvat într-un pahar de apă pentru
reducerea fenomenelor de irita ie gastrică i pentru grăbirea absorb iei ț ș ț
21

Interac iuni: ț
scade eficien a diureticelor, ț
cre te eficien a antidiabeticelor orale,ș ț
are efect cumulativ cu alte antiagregante i ș
anticoagulante
Denumiri comerciale: Europirin, Rompirin, Aspirin protect, ASS,
Aspirin, Aspirină, Aspenter (75 mg), Aspirin Bayer.
5.2.FENACETINA
Utilizarea sa a fost abandonată datorită efectul său
methemoglobinizant, hemolitic i toxic renal (nefrită tubulo-intersti ială ș ț
acută, necroză papilară acută).
Fenacetina consumă sistemele antioxidante din organism (oxidează
glutationul).
5.3.PARACETAMOL (Acetaminofen)

Figura 7. p – acetilaminofenol
Paracetamol

Proprietăți farmacodinamice :
analgezic, antipirectic;
scade febra prin efect hipotalamic, acționează asupra centrilor
termoreglatori, inhibând acțiunea medicamentelor piretice;
stopează durerea prin inhibarea sintezei prostaglandinelor SNC;
datorită efectului minim asupra prostaglandinelor nu are efecte
antiinflamatoare sau uricozurice;
nu are efecte anticoagulante și nu produce ulcerații la nivelul
22

tractului gastrointestinal.
efectele analgezice și antipiretice sunt comparabile cu ale
aspirinei.
T ½ / 1 – 3 ore.
Indicații: cefalee, dismenoree, dureri articulare, dentare, reducerea
febrei în infecții bacteriene și virale.
Contraindicații : insuficiență renală, anemii, intoleranță la tartrazina.
Prezentare:
comprimate 500 mg;
conprimate efervescente 1000 mg;
comprimate masticabile;
sirop 120 mg / 5 ml;
suspensie orală 120 mg / 5 ml;
supozitoare 150, 125, 205, 500mg;
soluție perfuzabilă 10 mg/ml.
Dozaj i mod de administrare ș : 2-4 g/zi po, câte 500 mg la 4-6 ore
Denumiri: Daleron, Eferalgan, Panadol, Perfalgan, Paracetamol,
Calpol, Adol.
5.4.AMINOFENAZONA
Are efect antipiretic i analgezic moderat, efect antiinflamator scăzut. ș
S-a renun at la utilizarea să datorită efectelor adverse grave ț
(agranulocitoză, poten ial cancerigen datorită nitrozaminelor rezulta i prin ț ț
metabolizare).
23

5.5.METAMIZOL SODIC (A lgocalmin, Noraminofenazonă)

Figura 8. noramidopirinmetansulfonat de Na
Metamizol sodic
Acțiune farmacodinamică : analgezic, antipiretic.
Indicații: dureri de diferite etiologii: colică renală, dureri
postoperatorii, mialgii, nevralgii, cefalee, gripă, stări febrile.
Contraindicații : alergie la derivați pirazolonici, leucopenie,
granulocitopenie, afecțiuni hepatice, renale, porfirie.
Prezentare:
comprimate 500 mg;
soluție orală 45%;
fiole 500 mg/ml;
supozitoare 300mg.
Dozaj și mod de administrare: un comprimat per os, o fiolă i.m. sau
i.v. de trei ori pe zi.
Denumiri: Algozone, Alindor, Analgin, Sintocalmin, Novocalmin,
Metamizol, Nevralgin, Algocalmin.
Necesită pruden ă în administrare deoarece poate da o agranulocitoză ț
(scăderea brutală a numărului de celule albe cu risc infec ios major). Este ț
interzis în Marea Britanie (din 1965), Suedia (din 1974), SUA (1977),
Arabia Saudită (1980), ări din UE (Danemarca, Olanda, Grecia, Irlanda, ț
24

Lituania), Japonia, Australia, Ghana, Bangladesh, Nepal. În Belgia,
Germania Spania și România algocalminul se poate ob ine doar pe bază de ț
prescip ie medicală. Metamizolul se eliberează la liber i în Egipt, India, ț ș
Polonia, Macedonia, Mexic, Rusia i Turcia. ș
5.6.FENILBUTAZONA
Acțiune farmacodinamică : utilizat în principal pentru ac iunea sa ț
antiinflamatorie, are i efect urizocuric slab (datorită metaboli ilor). ș ț
Farmacocinetică: se leagă în propor ie foarte mare (99%) de ț
proteinele plasmatice, este metabolizat hepatic.
indica ii: boli reumatice (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă), ț
gută.
Dozaj i mod de administrare ș : 100-200 mg/zi po
Reac ii adverse ț: cel mai mare risc ulcerigen dintre toate AINS,
efecte adverse renale pronun ate, leucopenie, anemie aplastică, ț
agranulocitoză, aplazie medulară, erup ii cutanate, hepatotoxicitate. ț
Contraindica ii: ț vârstnici, pacien i cu istoric de ulcer (datorită ț
riscului ulcerigen mare), boli cardiovasculare (datorită reten iei hidrosaline), ț
boli hematologice sau renale.
Interac iuni medicamentoase ț : competi ionează pentru legarea la ț
proteinele plasmatice cu anticoagulantele orale cumarinice (risc de
evenimente hemoragice), antidiabetice orale din clasa sulfonilureelor (risc de
hipoglicemie), antibiotice din clasa sulfamidelor (le cre te efectul ș
antibacterian).
Datorită toxicității mari, s-a renunțat la administrarea pe cale bucală și
rectala a fenilbutazonei.
Se utilizează cu succes pentru uz extern, în geluri, unguente sau
creme, pentru efectul analgezic și antiinflamator.
5.7.INDOMETACIN
25

Figura 9. acid 1 (p-clarbenzol) – 2 metil5 metan indolacetic
Indometacin

Acțiune farmcodinamică: este cel mai puternic inhibitor al COX,
ac ionează atât central cât i periferic.ț ș
Indica ii: ț boală artrozică, spondilită anchilozantă, poliartrită
reumatoidă, artrită gutoasă.
Mod de prezentare : capsule a 25 mg, supozitoare a 50 sau 100 mg,
unguent 4%,gel 1%, 2%; soluție pentru uz extern 1%.
Dozaj i mod de administrare ș : 25 mg po de 3-4 ori/zi sau 25 mg po
de 3 ori/zi, 50-100 mg intrarectal, aplicații locale de două ori pe zi.
Reac ii adverse ț: risc ulcerigen mare, fenomene marcate de irita ie ț
gastrică – dispepsie, epigastralgii, ulcer gastroduodenal, hemoragie digestivă
(care pot constitui motiv de întrerupere a administrării), cefalee, tulburări
nervos centrale (psihoze, confuzie, depresie), efecte adverse hematologice
(trombocitopenie, anemie aplastică), reten ie hidrosalină, somnolen ă. ț ț
Contraindica ii: ț gravide, pacien i cu istoric de boală ulceroasă, ț
psihoză sau epilepsie.
5.8.ACECLOFENAC
26

Indicații: Tratamentul simptomatic al inflamațiilor și al durerii din
artrita reumatoida, spondilartrita anchilozantă, artroza și din alte afecțiuni ale
aparatului locomotor.
Mod de prezentare: comprimate filmate 100 mg.
Dozaj: Adulți – Doza maximă 1 cpr. de 2 ori/zi. În caz de insuficiență
hepatică se reduce doza la jumătate. Cpr. se înghit întregi, cu o cantitate
suficientă de lichid.
Contraindicații : Hipersensibilitate la aceclofenac, la alte AINS.
Antecedenta de astm bronșic, urticarie sau rinita acută în urma tratamentului
cu acid acetilsalicilic sau cu alte AINS. Ulcer gastro-duodenal, hemoragie
digestive sau de altă natură, sarcina și alăptare, insuficienta cardiac, renala
sau hepatica severă.
Atenționări: Pe parcursul tratamentului de lungă durată, se impune
efectuarea periodică a examenelor hematologice, a controlului parametrilor
funcțiilor hepatice și renale. Poate diminua fertilitatea, de aceea nu este
recomandat femeilor care doresc să rămână însărcinate.
Reacții Adverse : Cel mai frecvent: dispepsie, dureri abdominal,
greață, diaree, slăbiciune, erupții cutanate. Mai pot apărea ocazional:
creșterea anormală a transaminazelor hepatice, a creatininei plasmatice și a
azotului ureic, dispnee, nefrita interstițial, bufeuri vasomotorii.
Denumiri comerciale: Aflamil
5.9.ACEMETACIN
Figura 10. Acemetacin formula chimică
27

Acțiune terapeutică : antiinflamator și analgezic nesteroidian.
Este convertit în organism în indometacin.
Indicații:
tratamentul simptomatic al durerilor și inflamațiilor întâlnite în:
artrita acută (inclusiv crize de gută);
artrita cronică, cu deosebire artrită reumatoidă (poliartrita
cronică);
spondilita anchilozantă și alte disfuncții inflamatorii
reumatice ale coloanei vertebrale;
iritații determinate de boli degenerative ale articulațiilor și ale
coloanei vertebrale (osteoartrită și spondiloză);
afectări ale țesuturilor moi asociate bolii reumatice;
tumefieri dureroase sau inflamații în urma unor leziuni și
după intervenții chirurgicale.
Precauții:
hipersensibilitate la acemetacină, la indometacină sau la
oricare dintre excipienți.
sângerări gastrointestinale, cerebrovasulare sau alte sângerări
active;
tulburări de hematopoieză (sinteză a celulelor sangvine) de
etiologie neclară;
ultimul trimestru de sarcină;
ulcer gastric sau duodenal;
copii și adolescenți.
prudenta la vârstnici
Contraindicații :
tulburări gastrointestinale, ulcer gastric sau duodenal,colită
ulceroasă, boala lui Crohn);
HTA
insuficienta renală
tulburări severe hepatice;
porfirie indusă,
intervenții chirurgicale majore recente.
sarcină și alăptare
Interacțiuni medicamentoase:
Administrarea concomitentă de RANTUDIL și digoxină, fenitoină sau
litiu poate duce la o creștere a valorilor plasmatice a acestor medicamente.
28

Acemetacina poate diminua efectul diureticelor și ai agenților
antihipertensivi.
Furosemidul accelerează excreția acemetacinei.
Asocierea acemetacinei cu inhibitori ai enzimei de conversie poate
diminua efectul acestora. Utillizarea concomitentă a acestor medicamente
poate crește riscul apariției unor disfuncții renale.
Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu poate duce la apariția
hiperkaliemie, astfel încât este necesară monitorizarea nivelului potasiului
seric.
Administrarea concomitentă cu corticosteroizi sau a alte medicamente
anti-inflamatoare nesteroidiene crește riscul apariției unor efecte la nivel
gastrointestinal.
Administrarea acemetacinei cu 24 de ore înainte sau după
administrarea de metotrexat poate duce la o creștere a concentrației de
metotrexat, ce va determina o creștere a toxicității acestuia.
Medicamente că, probenecid sau sulfinpirazonă (medicamente
utilizate în tratamentul gutei) întârzie eliminarea acemetacinei.
Asocierea cu medicamente anticoagulante crește riscul de sângerare.
De aceea, în cazul asocierii acestor medicamente se vor urmări parametrii de
coagulare în mod corespunzător.
Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (ca acemetacina) pot
mări toxicitatea renală a ciclosporinei.
Dozaj și mod de administrare : Doza zilnică recomandată variază
între 60 și 180 mg acemetacină (1-3 capsule de RANTUDIL FORȚE),
divizată în 1 – 3 doze, sau 1-2 capsule Rantudil 90 mg pe zi.
Denumiri comerciale: Rantudil capsule 60mg, Rantudil forte
capsule 90mg.
5.10.DICLOFENAC
Formă de prezentare: Cutie cu 30 drajeuri conținând 25 mg
diclofenac sodic. Cutie cu 20 drajeuri conținând 50 mg diclofenac sodic.
Cutie cu 10 drajeuri retard conținând 75 mg diclofenac sodic. Cutie cu 10
drajeuri retard conținând 100 mg diclofenac sodic. Cutie cu 5 fiole conținând
75 mg diclofenac sodic/3 ml. Cutie cu 10 supozitoare conținând 25 mg
diclofenac sodic. Cutie cu 10 supozitoare conținând 50 mg diclofenac sodic.
Cutie cu 5 supozitoare conținând 100 mg diclofenac sodic.
Acțiune terapeutică: Antireumatic, antiinflamator, analgezic.
29

Indicații Drajeur
iS.RSupozitoar
eFiole
Forme inflamatorii și
degenerative de reumatism:
artrita reumatoidă ****
artrita reumatoida juvenilă ***
spondilita ankilopoetică ****
osteoartroza ****
spondilartrita ****
Sindroame dureroase ale
coloanei vertebrale****
Reumatism nearticular ****
Atacuri acute de gută * **
Inflamații dureroase
posttraumatice și
postoperatorii, ex., după
chirurgie
stomatologica sau ortopedică****
Inflamații dureroase în sfera
genitală, precum dismenoree
primară sau anexita****
Adjuvant în infecții
inflamatorii dureroase ale
30

urechii, nașului său gâtului
(ex.: faringotonsilita, otita
etc.). Conform principiilor
terapeutice generale, boala de
bază trebuie tratată
etiopatogenic.
Febra că singur simptom nu
este o indicație**
Atacuri migrenoase (fiole:
atacuri severe)**
Colici renale și biliare*
Contraindicații:
Ulcer peptic.
Hipersensibilitate cunoscută la substanța activă.
Atacurile astmatice, urticariene sau de rinită acută sunt precipitate de
acidul acetilsalicilic sau de alte medicamente inhibitoare de
prostaglandinsintetază. Pentru supozitoare: doar proctita. Pentru fiole: doar
hipersensibilitate cunoscută la metabisulfit de sodiu sau la ceilalți excipienți.
Precauții:
tulburări gastrointestinale trebuie urmăriți cu atenție pentru
prevenirea complicațiilor (ulcerații gastrointestinale) sau a agravării colitelor
ulceroase, bolii Crohn, insuficientei hepatice. Hemoragia gastrointestinală cu
ulcerații/perforații are consecințe mult mai grave la pacienții vârstnici.
Aceasta poate apărea oricând în cursul tratamentului, fără simptome
relevante și indiferent de antecedentele pacientului. În rarele cazuri în care
Voltaren-ul determina astfel de complicații, tratamentul trebuie întrerupt.
tulburări cardiace sau renale,
tratament și cu diuretice și a tuturor celor cu depleție de volum
extracelular de orice cauză (ex., după operații chirurgicale mari).
Întreruperea terapiei determina, de cele mai multe ori, reluarea situației
dinaintea tratamentului.
Pacienților vârstnici și celor subponderali se recomanda a li se
administra cea mai mică doză eficace.
Ca și alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene,
31

Voltaren-ul poate provoca creșterea nivelului uneia sau mai multor enzime
hepatice.
Ca și alți agenți antiinflamatori nesteroidieni, Voltaren-ul poate
determina apariția reacțiilor alergice, inclusiv cele anafilactice/anafilactoide.
În cazul tratamentului cu Voltaren fiole, datorită prezenței metabisulfitului
de sodiu, pot apărea reacții de hipersensibilitate care să precipite atacuri
astmatice, pierderea conștientei său șoc.
Potențial mutagen, carcinogen și toxic asupra fătului: Studiile
efectuate nu au relevat nici un efect mutagenic, carcinogenic sau teratogenic
al Voltaren-ului. A nu se lăsă la îndemâna copiilor!
Voltaren-ul se administrează cu precauție în perioada de
sarcină, în cele mai mici doze eficace, iar forma injectabila se recomanda a
nu fi folosită, datorită lipsei studiilor clinice. La fel ca alți inhibitori de
protaglandinsintetaza, Voltaren-ul nu se administrează în ultimele trei luni
de sarcina datorită posibilității apariției inerției uterine sau a obstruării
premature a canalului arterial. O doză orală de 50 mg Voltaren la fiecare 8
ore în perioada de lactație determina concentrații neglijabile în lapte, fără
efecte asupra nou-născutului.
Reacții adverse:
Tract gastrointestinal: Ocazional durere epigastrică, tulburări
gastrointestinale precum greață, vărsături, diaree, crampe abdominale,
dispepsie, flatulenta, anorexie.
Sistem nervos central: Ocazional cefalee, amețeală, vertij. Rar
somnolență.
Cutanat: Ocazional eritem, erupții. Rar urticarie.
Renal: Cazuri izolate: insuficiență renală acută, tulburări urinare
precum hematurie, proteinurie, nefrite interstițiale, sindrom nefrotic, necroza
papilară.
Hepatic: Ocazional creșterea transaminazelor serice (GOT, GPT). Rar
hepatita icterică sau anicterica.
Hipersensibilizare: Rar reacții de hipersensibilizare de tip astmatic,
anafilactic/anafilactoid incluzând hipotensiune.
32

Alte reacții adverse: Rar edem. (Fiole: reacții locale postinjectare –
durere locală, indurație. Cazuri izolate: abcese și necroza locală).
Interacțiuni:
Voltaren-ul determina creșterea nivelelor plasmatice ale preparatelor
care conțin litiu sau digoxina.
Mulți agenți antiinflamatori nesteroidieni inhiba activitatea
diureticelor. Astfel, tratamentul concomitent al Voltaren-ului cu diuretice
care conservă potasiul poate produce hiperkaliemie, ceea ce impune
monitorizarea ulterioară.
Administrarea concomitentă a mai multor agenți antiinflamatori poate
precipita apariția reacțiilor adverse. Deși studiile clinice nu sunt relevante,
exista rapoarte izolate despre creșterea riscului hemoragic în cazul
administrării concomitente a Voltaren-ului (care produce uneori inhibiția
temporară a agregării plachetare) cu anticoagulante (este necesară
monitorizarea).
Deși studiile clinice demonstrează că administrarea concomitentă a
Voltaren-ului cu antidiabeticele orale nu influențează efectul clinic al celor
din urmă, exista rapoarte izolate despre tulburări ale glicemiei în ambele
sensuri (hiper- și hipoglicemie), ceea ce a necesitat ajustarea dozelor de
antidiabetice.
O precauție aparte apare în cazul tratamentului cu agenți
antiinflamatori nesteroidieni care preceda sau urmează cu mai puțin de 24 de
ore terapia cu metotrexat. Voltaren-ul poate determina creșterea nivelului
plasmatic al metotrexatului până la nivele toxice.
Efectul inhibitor al Voltaren-ului asupra prostaglandinelor renale
poate determina creșterea nefrotoxicitatii ciclosporinei.
Dozare: Drajeuri: Adulți: Ca regulă, doza inițială folosită este de 100-
150 mg, însă, în cazurile ușoare și moderate, precum și în terapia de lungă
durată, o doză de 75-100 mg este suficientă. Doza zilnică se recomanda a fi
prescrisa în 2-3 doze fracționate. Preparatele retard: Diclotard, Refen retard,
Voltaren retard se administrează într-o prize unică.
Denumiri comerciale: Diclofenac, Diclotard, Refen, Voltaren,
Rheumavek, Tratul.
5.11.OXICAMII: prezintă timp de înjumătă ire lung (se pot ț
administra în priză unică). Reac iile adverse gastrointestinale sunt mai mici, ț
dar prezente.
5.11.1. Piroxicam
33

Figura 11. 4 – hidroxi – 2 metil – N – 2 peril – 2 H – 1,2 benzotiazin 3 carbozamid –
1,1 dioxid.
Acțiune: analgezic, antipiretic, antiinflamator.
Indicații: are efect intens în PCR și toleranță bună. Inhibă
prostaglandinele, efectul este similar cu al aspirinei, dar are mai puține
efecte adverse. Poate fi utilizat împreună cu săruri de aur (Tauredon),
corticosteroizi și antiacide.
Prezentare:
comprimate 20mg;
capsule 10 mg;
pulbere pentru soluție orală 20mg (plic) Flamexin;
soluție injectabilă: 20 mg/ml;
supozitoare 20, 40 mg (retard);
gel 0,5%, 1%;
soluție oftalmică 0,5%.
Contraindicații : astm, afecțiuni hepatice severe, ulcer, afecțiuni
cardiace, hipersensibilitate.
Doze i mod de administrare ș : piroxicam 10-20 mg/zi po, în priză
unică
Denumiri comerciale : Feldene, Flamexin, Piroxicam, Finalgon
5.11.2.Tenoxicam
34

Figura 12. Tenoxicam formula chimică
Acțiune: analgezic, antipiretic, antiinflamator.
Indicații: ca AINS, în terapia simpatomatica a afecțiunilor
inflamatorii acute dureroase și degenerative: artrita reumatoida, osteoartrita,
spondilita anchilozantă, tendinita, bursita, periartrita, sciatica, discopatie
lombară, gonartroze, coxartroze, criză de gută.
Contraindicații : sensibilitate la produs, antecedente alergice la alte
AINS, ulcer gastroduodenal.
Prezentare: comprimate 20 mg, capsule 20 mg, pulbere liofilizată
pentru soluție injectabilă 20 mg.
Doze și mod de administrare: intern, 2-3 capsule pe zi, im. Un flacon
pe zi.
Denumiri comerciale : Neo – Endusix, Tilcotil, Tenoxicam.
5.12.IBUPROFEN
35

Figura 13. Acid 2 – 4 (izobutilfenil) propionic.
Formula spațială
Acțiune farmacodinamică : antiinflamator nesteroidian, analgezic,
antipiretic (inhibă sinteza prostaglandinelor).T ½ 1,8-2,5 ore.
Indicații: în dureri ușoare și moderate, dismenoree, artrita
reumatoida, osteoartrita.
Contraindicații : astm, hipersensibilitate, afecțiuni hepatice severe,
sem II și III de sarcină.
Prezentare:
comprimate 200 mg, 400 mg, 600 mg;
comprimate efervescente
capsule moi;
capsule retard 300mg;
drajeuri;
pulbere pentru suspensie orală: 400, 600 mg;
supozitoare: 500mg;
gel : 5%;
cremă 5%.
Denumiri: Ibuprofen, Advil, Marcofen, Nurofen, Paduden,
Reuprofen, Rupan, Upfen.
5.13.KETOPROFEN
36

Figura 14. Ketoprofen formula chimică
Acțiune: antiinflamator nesteroidian (inhibă secreția
prostaglandinelor reducând cantitatea de enzime necesară pentru sinteză),
antipiretic, analgezic.
Indicații:
artita reumatoidă, osteoartrita acută și cronică;
analgezic pentru dureri ușoare și moderate T ½ – 2 – 4h.
Contraindicații : sarcină sem II și III, hipersensibilitate, astm,
afecțiuni renale și hepatice severe, ulcer peptic.
Prezentare:
capsule 100mg;
capsule cu eliberare prelungită 200mg;
comprimate 100mg;
comprimate retard 150mg, 200mg;
supozitoare 100mg;
gel 2,5%;
spuma cutanată;
pulbere liofilizată pentu soluție injectabilă 100mg;
soluție injectabilă 100mg / 2ml, 160ml / 2ml.
Denumiri: Ketonal, Ketoprofen, Profenid, Rubifen, Fastum gel,
Ketalgon , Artrosilene.
5.14. NAPROXEN
37

Figura 15. Naproxen formula chimică
Acțiune farmacodinamică : AINS, analgezic, antipiretic (inhibă
sinteza de prostaglandine prin scăderea enzimelor necesare pentru sinteză).
T ½ 12 – 15h.
Indicații:
dureri ușoare și medii;
inflamații musculo – scheletice, inclusiv artrita reumatoida,
spondilita anchilopoietică, osteoartrită, bursită.
Contraindicații : sarcina sem II și III, hipersensibilitate, astm,
afecțiuni hepatice și renale severe, astm.
Prezentare: comprimate 200, 250, 500mg.
Denumiri comerciale : Momendol, Reuxen.
5.15. ACID NIFLUMIC
38

Figura 16. Acid niflumic formula chimică
Acțiune terapeutică : analgezic, antipiretic, antiinflamator.
Indicații: tratament de lungă durată al unor tipuri de reumatisme
cronice inflamatorii.
Contraindicații : După luna a 6 – a de sarcină, hipersensibilitate la
AINS, ulcer gastric, copii sub 12 ani, tratament cu anticoagulante orale, alte
AINS sau heparine.
Prezentare: supozitoare 400, 700mg.
Denumire comercială: Nifluril.
5.16.NIMESULID
Acțiune: antiinflamator nesteroidian (inhibă secreția
prostaglandinelor, reducând cantitatea de enzime necesară pentru sinteză),
antipiretic, analgezic.
Indicații: AINS inflamații articulare, boli reumatice, procese
inflamatorii ale țesuturilor moi, dureri și inflamații postoperatorii și
posttraumatice.
Contraindicații : sensibilitate cunoscută, insuficiență renală, copii sub
12 ani.
Prezentare:
comprimate 100 mg;
granule pentru suspensie orală 100 mg/plic;
pulbere pentru suspensie orală 100 mg/plic.
39

Figura 17. Nimesulid formula chimică
Denumiri comerciale : Aulin, Coxtral, Lemesil, Nimesil, Aflogen.
5.17.COXIBI
Această clasă de medicamente de noua generație, inhibă selectiv
COX-2, prin urmare nu prezintă reac ii adverse gastrointestinal. ț
Efectul antiinflamator, antipiretic i antialgic este similar cu cei ai AINS ș
neselective în doze mari.
Indica ii: ț în ghidurile americane, sunt terapia de primă alegere în
tratamentul durerii din boala artrozică i poliartrita reumatoidă, înaintea ș
AINS clasice i opioidelor de sinteză. ș
Farmacocinetică : se leagă în propor ie mare de proteinele plasmatice ț
(80%). Deoarece au timp de înjumătă ire lung (11 ore pentru celecoxib, 17 ț
ore pentru parecoxib.
5.17.1.Celecoxibum
Acțiune terapeutică : antiinflamator AINS cu proprietăți analgezice,
antipiretice și antiinflamatoare, care nu afectează agregarea plachetara.
Are efecte renale asemănătoare altor AINS, dar nu da atât de multe
complicații digestive (hemoragii și perforații).
T ½ 11h.
Indicații:
artrită raumatoidă la adulți, osteoartrită;
durere acută și dismenoree primară;
reducerea numărului de polipi colorectali adenomatoși în
polipoza adenomatoasă familială.
40

Contraindicații : sarcină ultimul trimestru, hipersensibilitate la
aspirină, iod, alte AINS, sulfamide, astm.
Prezentare: capsule 100 – 200 mg.
Mod de administrare: o capsulă pe zi, doza unică.
Denumire comercială: Celebrex
5.17.2.Parecoxibum
Figura 18. Parecoxib formula chimică
Acțiune terapeutică: Parecoxibul este un precursor al valdecoxibului,
fiind că i acesta un șinhibitor din clasa AINS, a coxibilor, cu o poten ă ț
analgezică de circa 20 ori mai mare decât a ketorolacului. Se administrează
numai pe cale injectabilă.
Indicații: În studiile efectuate parecoxibul, la concentra ii de 20 40 ț
mg, a demonstrat efecte analgezice mai puternice versus placebo sau
morfină 4 mg i similară cu 300 mg ketorolac administrat intravenos. ș
Parecoxibul administrat a determinat eroziuni gastrointestinale mai
pronun ate comparativ cu ț ketorolac.
Contraindica ii: ț bronhospasm în antecedente, polipoză nazală,
hipersensibilitate, insuficien ă hepatică severă, insuficien ă cardiacă ț ț
congestivă, ulcer gastro-duodenal, sarcină.
Efecte adverse : edeme periferice, tulburări ale tensiunii arteriale,
41

dispepsie, flatulen ă, agita ie, insomnie, faringită, prurit. ț ț
Mod de administrare: o fiolă de 20 sau 40 mg de maxim două ori pe
zi.
Denumire comercială: Dynastat 20 mg și 40 mg.
5.18.KETOROLAC
Figura 19. Ketorolac formula chimică
Acțiune terapeutică : antiinflamator nesteroidian (inhiba secreția
prostaglandinelor, reducând cantitatea de enzime necesară pentru sinteză),
analgezic și antipiretic.T ½ 2,4 – 8,9 h.
Indicații: Ameliorează dureri ușoare, moderate și severe pe termen
scurt (maxim 5 zile).
Combinarea cu morfină sau meperidină arată un efect opiod mai puternic
(se poate utiliza combinația la dureri severe).
Contraindicații : hipersensibilitate, astm, afecțiuni renale severe,
afecțiuni severe hepatice, ulcer peptic, lactație, hemoragii.
Prezentare:
comprimate 10 mg;
soluție injectabilă 30 mg/ml.
Mod de administrare: un comprimat de 10 mg de 4-6 ori pe zi. Nu
se va depăși 120 mg. pe zi.
Denumiri comerciale : Ketorol, Ketanov.
42

CAPITOLUL VI
TRATAMENTUL TOPIC AL ARTROZELOR
În tratamentul reumatismelor degenerative, terapia locală prin
aplicarea de unguente, creme sau geluri are un rol important , fiind prima
cale de atac în cazuri incipiente și adjuvanta în toate situațiile.Unguentele cu
antiinflamatoare nesteroidiene sau cu plante cu rol antiinflamator și calmant
al durerii, se aplică de una sau două ori pe zi.
6.1.BEN GAY
43

Compoziție și mod de ambalare : un gram de cremă conține salicilat
de metil 280mg, mentol 100mg și respectiv 150 mg și mentol 100 mg și
excipienții: acid stearic, monostearat de gliceril, lanolină anhidră, polisorbat
85, tristearat de sorbitan, gumă Xantan, hidroxid de potasiu, apă purificată.
Plus trietanolamină la Ben-Gay Greaseless.
Tub 35 grame.
Indicații: Ben-Gay Greaseless este indicat în ameliorarea artralgiilor
și mialgiilor de origine inflamatorie, a artralgiilor asociate cu redoare
articulară și a durerilor lombosacrate produse prin elongație.
Contraindicații: hipersensibilitate la salicilatul de metil, mentol sau
la oricare dintre componenții produsului, plăgi deschise, iritații cutanate,
copii sub 12 ani.
Atenționări speciale : Se folosește doar pentru uz extern.
Nu se folosește sub pansament ocluziv.
Dacă apar iritații cutanate se întrerupe administrarea.
Se evită contactul cu ochii și alte mucoase.
Mod de administrare: Crema se aplică pe piele la nivelul zonei
afectate prin masaj; se poate repeta după câteva ore (de 3-4 ori pe zi).
6.2.NUROFEN GEL
Compoziție și mod de ambalare: 100 grame gel conține ibubrofen 5
grame.Tub de 30 gr gel.
44

Indicații: tratamentul durerilor musculare, de spate, dureri asociate cu
afecțiuni musculo-scheletice: artrite incipiente, luxații, întinderi, fibrozite,
traumatisme sportive ușoare și nevralgii.
Contraindicații: alergie la ibuprofen, acid salicilic sau la alte AINS,
astm bronșic.
Efecte Adverse: rareori înroșire a pielii la locul de aplicare.
Mod de administrare: adulți și copii peste 12 ani: aplicații locale 4-
10 cm de gel pe zona afectată. Masați ușor până ce gelul este absorbit.
Nu se repeta aplicarea mai devreme de 4 ore și nu mai mult de 4 ori în 24
ore.
6.3.FASTUM GEL
Compoziție și mod de ambalare: 100 g gel conțin ketoprofen (acid 2-
(3-benzoil fenil) propionic) 2,5 g. Excipienți: carboxipolimetilen 2 g; alcool
etilic 40 ml; esteri ai acidului p-hidroxibenzoic. 0,1 g; ulei de nerol 0,05 ml;
ulei de lavandă 0,1ml; dietanolamina 1,35 g; apa distilată q.s. Tub 50 grame.
Indicații: în afecțiuni inflamatorii, traumatice, dureroase ale
articulațiilor, tendoanelor, ligamentelor și mușchilor (artrite, periartrite,
artrosinovite, tendinite, tenosinovite, bursite, contuzii, luxații, leziuni ale
meniscului, torticolis, lumbago), flebită, periflebită, limfangită, limfadenită
superficială. În afecțiuni inflamatorii cutanate și eritematoase.
Contraindicații: hipersensibilitate cunoscută la medicament.
6.4.ARTIGLIO
45

Compoziție și mod de ambalare:
extract liofilizat de rădăcină de Gheară Diavolului 1%
ulei esențial de Cajeput 0.5%
ulei de Jojoba 15%
solutie apoasa de mucilagii de Nalbă 57.95%
Parfum natural, obținut din utilizarea extractelor vegetale
Nu conține derivați de petrol, parabeni sau PEG.
Indicații: Artiglio Diavolo este un produs inovativ, cu o formulă
bazată pe prezenta extractului liofilizat de rădăcină de Gheară Diavolului,
care asigura o concentrație ridicată de substanțe funcționale, în sinergia cu
uleiul esențial de Cajeput, conferind elasticitate și confort zonelor cutanate
afectate. Acest produs are o eficiență sporită când este aplicat prin masaj
prelungit.Este indicat pentru artroze, spondiloze, artrite, entorse, contuzii,
tendinite, fracturi, nevralgii, mialgii, adjuvant în tratamentul poliartritei
reumatoide.
Mod de administrare: se aplică unguentul prin masarea zonei
afectate cu mișcări circulare până la absorbția completă, de 2-3 ori pe zi.
6.5.ARNICA BIO UNGUENT

Compoziție și mod de ambalare: Arnica extract floral și tinctura,
Sunătoare extract, Menta ulei esențial.
Indicații: Arnica Bio Unguent este indicat pentru durerile musculare
și articulare, reumatice sau post-traumatice; contuzii, echimoze, lovituri,
entorse; la sportivi în caz de suprasolicitare musculară.
Mod de administrare: Se aplică de 2-3 ori/zi pe zona afectată și se
46

masează.
6.6. NO-DOL CREMA
Compoziție și mod de ambalare: extract de gheară diavolului.
Tub 100 ml crema.
Indicații: ajuta la reducerea sensibilității și a durerilor articulare,
îmbunătățește funcționarea articulațiilor gâtului, spatelui, mâinilor și
picioarelor.
Mod de administrare: 2 aplicări pe zi.
6.7. FINALGON UNGUENT
Compoziție și mod de ambalare: unguent care conține pentru un
gram 4 mg nonivamid i 25 mg nicoboxil.
Tub cu 20 grame.
Indicații: artrită, dureri reumatice la nivelul articulațiilor și
mușchilor; leziuni produse în practicarea sportului, contuzii și luxații, dureri
musculare cauzate de supraefort; lumbago, nevrita, sciatica, bursita i
tenosinovita; pentru tratament revulsiv local în tulburările circulatorii
periferice.
Finalgon unguent conține două substanțe vasodilatatoare cu activitate
accentuată. O cantitate mică de produs realizează la nivelul tegumentului un
47

efect local intens revulsiv și de încălzire. Această reacție se instalează în
decurs de câteva minute după aplicarea Finalgon-ului, efectul maxim
manifestându-se în 20 – 30 de minute. Se produce o creștere a irigării cu
sânge atât a pielii, cât și în profunzime în țesuturile subiacente. Durerile
reumatice, contuziile, efortul muscular sau traumatismele produse prin
activități sportive sau alte situații similare sunt ameliorate prin căldură și
creșterea afluxului sanguin determinate de unguent.
Contraindicați: Hipersensibilitate cutanată. Finalgon nu trebuie
aplicat pe răni, pe pielea iritată sau cu alte leziuni.
Mod de administrare: Tratamentul trebuie întotdeauna început cu o
cantitate foarte mică de Finalgon. Sigiliul de aluminiu de la capătul tubului
trebuie străpuns complet cu capătul special prevăzut al capacului. Se aplică
nu mai mult de 1/2 cm (aproximativ cât un bob de mazăre), pentru o
suprafață de dimensiunea mâinii. Se întinde ușor pe suprafața de tratat,
folosind aplicatorul din ambalaj. După aplicarea unguentului Finalgon
efectul curativ poate fi intensificat prin acoperirea suprafeței tratate cu un
material din lana (sau ceva similar). Dacă din neatenție s-a aplicat o cantitate
prea mare de Finalgon, efectul poate fi diminuat prin ștergerea pielii cu
ajutorul unui tampon înmuiat în ulei. După utilizarea Finalgon-ului mâinile
trebuie spălate intens cu săpun și apa.
6.8.ARTROPHYT
Compoziție și mod de ambalare: Artrophyt Crema conține Sare de
Bazna, renumită pentru proprietățile sale tonifiante, combinată cu extracte
naturale din flori de arnica, rădăcină de tătăneasa și vârfuri de ramuri de
Ledum palustre, îmbunătățește mobilitatea și capacitatea de mișcare.
Tub 100 g.
48

Indicații: Artrophyt Crema calmează durerile provocate de artroza,
reumatism și spondiloză.
Mod de administrare: Se aplică zilnic, prin masaj, la nivelul
membrelor și al spatelui sau se lasa să acționeze sub pansament ocluziv (sub
o folie impermeabilă) maxim 20 de minute.
CAPITOLUL VII
TRATAMENTE ALTERNATIVE
7.1.FITOTERAPIA REUMATISMELOR
DEGENERATIVE
Un mare număr de bolnavi de reumatism cronic degenerativ recurge la
tratamente naturiste , din cauza efectelor secundare, uneori severe, ale
medicației alopate antiinf lamatoare (ulcere, leucopenie, alergodermie etc);
Remediile homeopate sunt indicate de asemenea în aceste cazuri. Plantele
se folosesc pentru uz intern dar în special pentru aplicații locale.
Infuzie de țelină: (Apium graveolens)
49

Se toarnă 1/4 l apa rece peste 20 g țelina mărunțita, se dă în clocot, se
lasa să stea un pic și se strecoară. Se îndulcește cu miere după gust. Se beau
zilnic câte 2 căni. ATENȚIE: Nu se folosește dacă pacientul suferă de
nefrita.
Ceai antireumatic:
Acest ceai și-a dovedit eficacitatea în reumatismul cronic. Ingrediente:
40 g păpădie (Taraxacum herba) cu rădăcina cu tot, 20 g flori de porumbar
(Prunus spinosa), 20 g menta,(Mentha piperita), 20 g rădăcină de rogoz
(Cares elongata) și 20 g trei-frați-pătați (Viola tricolor). Se amesteca
plantele. Se pune apă la fiert și se opărește amestecul (1/4 l apa la 1-2
lingurițe de amestec), se lasa 10 minute la infuzat. Se strecoară și se
îndulcește cu miere. Se beau dimineața și seara câte o cană.
Ulei de usturoi (Allium sativum):
Acest remediu tradițional are un efect vasodilatator și calmant al
durerilor reumatismale. Ingrediente: 3-4 căței de usturoi, 3-4 linguri ulei
comestibil și 2-3 linguri untură (de porc).
Se zdrobește usturoiul și se mixează cu uleiul și cu untură. Amestecul
se aplică pe locul dureros și se masează viguros.
Decoct cu frunze de frasin pentru gută:
50

Frunzele de frasin (Fraxinus excelsior) și rădăcină de brusture
(Arctium lappa) ajută la eliminarea toxinelor, cum ar fi acidul uric, care
provoacă gută. Ingrediente: 20 g frunze de frasin și 20 g rădăcină de
brusture. Se amesteca plantele. Se toarnă apă peste ele (1/4 l apa la 2
lingurițe de amestec), se pune la fiert și se lasa să clocotească 10 minute,
apoi se strecoară. Se bea de mai multe ori pe zi această cantitate.
Ceai de ochiul-boului (Callistephus chinensis):
Încă din Evul Mediu florile și frunzele se foloseau în numeroase
afecțiuni, precum guta sau artrită. Ingrediente: 2 lingurițe flori și frunze de
ochiul-boului și 1/4 l apa. Se dă apă în clocot și se toarnă peste plante. Se
lasă să stea 10 minute la infuzat. Se strecoară și se îndulcește cu miere după
gust. Se beau zilnic câte 2 căni.
Sunătoarea (Hypericum herba) e cunoscută ca antidepresiv și coleretic,
dar medicina populară o folosește cu succes și în aplicații externe în caz de
artroza. Pentru aceasta se fricționează articulațiile bolnave de mai multe ori
pe zi cu ulei de sunătoare.
In general plantele cu acțiune diuretică și detoxifiantă au și un rol
antiinflamator.
Mesteacănul (Betula alba): se folosesc atât frunzele și mâțișorii, cât
51

și scoarță și seva, toate având efecte diuretice (cresc de 3 sau 4 ori cantitatea
de urină eliminată) și de eliminarea a acidului uric, scăzând uricemia.
De asemenea, contribuie și la scăderea colesterolului sanguin.
Se prepară infuzie din 30-40 g frunze la litru de apă fiartă, la care se
adaugă 1 g bicarbonat de sodiu, când apa a ajuns la 40 grade C; se beau 2-3
căni pe zi. Din mâțișori se obține decoct, dintr-o cantitate de 150 g la un litru
apa, care se fierbe până se reduce apa la 2/3 și se bea pe parcursul unei zile.
Seva de mesteacăn se poate consuma ca atare, 100 g pe zi.
O cură cu suc de fructe de mesteacăn (Betula alba), (3 linguri zilnic
timp de 4 săptămâni) stimulează metabolismul întregului organism și
îmbunătățește în acest fel mobilitatea articulațiilor.
Cânepa (Cannabis indica) : se administrează ca infuzie, preparată
din 20 g frunze sau semințe, la un litru apă; se beau 2 căni pe zi. Acționează
ca un calmant al durerilor din reumatismul cronic.
Levănțică (Lavandula angustifolia) : are acțiune diuretică, sudorifică și
de calmare a durerilor de reumatism; se folosește ca infuzie obținută din 15-
30 g flori la un litru apă; această cantitate se consumă în cursul unei zile.
52

Se recomandă îndeosebi bolnavilor reumatici care prezintă vertij,
dureri de cap, migrene.
Scoarța de salcie albă (Salix alba) : care conține salicilați, are un efect
calmant contra durerilor reumatismale, motiv pentru care unii autori i-au dat
denumirea de arborele contra "durerii".
Se consumă 2-3 căni pe zi, ca decoct, preparat din 20-30 g scoarța la
un litru apă. Are și efecte antidiareice.
Salvia de grădină (Convalaria majalis): sub formă de infuzie are
utilizare internă (preparata din 10 g frunze la 1/2 litru de apă, care se
consuma în cursul unei zile) iar extern se folosește sub formă de băi (se pune
un pumn de frunze în apă fierbinte).
Caprifoiul (Lonicera caprifolium) : conține salicilat de metil și
aldehida salicilică, substanțe "surori" cu aspirină. Se folosește infuzia din 50
g flori, proaspete sau uscate la un litru apa, din care se beau 3-4 căni pe zi.
Se indică și utilizarea unei tincturi, preparate prin macerarea a 50 g flori
proaspete, în 50 ml alcool de 400, timp de 12 ore. Se indica 1-2 lingurițe pe
zi.
Cura de varză (Brassica oleracea) : este indicată pentru ameliorarea
durerilor reumatismale. Timp de 10-20 de zile se consumă 300 g varza pe zi,
din care 150 g crudă și restul fiartă.
7.2. REMEDII HOMEOPATE
•Benzoic acid: remediu indicat mai mult pentru bolnavii cu dureri ale
genunchilor (la nivelul cărora se simt și cracmente); simptomele debutează
la genunchiul stâng (durere, umflarea articulaților), apoi trec și la dreptul.
•Bryonia: tratează senzația de înțepătură în articulații; boala
debutează pe dreapta; durerile se agravează la mișcare și se pot ameliora la
repaus și la presiunea pe articulații.
•Cartilago: preparat bioterapic obținut prin diluții din cartilaj. Este
indicat în toate formele de reumatism cronic degenerativ în care se
53

presupune o uzură a articulației (vârstnici, artroze, spondiloze cu deformări
importante), indiferent de simptomele cu care se manifestă boala.
•Causticum: remediu indicat în blocarea dureroasă a șalelor când
bolnavul se ridică de pe scaun; senzația de scurtare a tendoanelor; dureri cu
caracter de tragere, de furnicături la nivelul membrelor (în special gambe).
•Dulcamara: caracteristica acestui remediu este apariția bruscă a
durerilor articulare, o dată cu schimbarea vremii; durerile sunt agravate
puternic de frigul umed și ameliorate de mișcare (bolnavul își schimba
mereu locul și poziția); crizele de dureri reumatismale alternează cu perioade
de diaree.
•Kali bichromicum : indicat în caz de dureri mai adesea în coccis
(osul gambei), călcâi; durerile coccigiene se ameliorează după urinare;
durerile de la nivelul călcâiului se ameliorează la mers.
•Natrum sulfuricum : ameliorează dureri ale regiunii lombare
asociate cu senzația de zdrobire musculară; dureri ale articulaților
membrelor; simptomele sunt agravate de mers și umiditate.
•Rhododendron: indicat pentru dureri cu caracter de tragere, mai
ales în articulațiile membrelor superioare (mai mult dreapta); caracteristica
principală a remediului este agravarea simptomelor înaintea furtunii și
ameliorarea lor la mișcare; o altă caracteristică a remediului este ca în timpul
crizelor dureroase articulare bolnavul urinează mai mult ca de obicei.
•Rhus toxicodendron : remediu care se pretează cel mai bine la
tratamentul reumatismului cronic degenerativ; caracteristicile principale
sunt: agravarea durerilor articulare la frigul umed și la repaus, ameliorarea
durerilor la căldură (aplicații locale calde) și mobilizare (dimineața durerile
sunt mai mari, iar după ce bolnavul merge câțiva pași se simte mai bine).
7.3. TRATAMENTUL BALNEAR
Bolnavii beneficiază de tratament balneologic, în special în fazele
incipiente ale bolii, când pot preveni puseele evolutive.
Se indică stațiunile balneare de la Amară, Bazna, Băile Herculane,
Eforie Nord, Băile Felix, Mangalia, Ocna Sibiului, Pucioasa, Techirghiol.
Anumite proceduri fizioterapeutice se pot aplica și în alte stațiuni,
unde reumatismul se tratează ca o afecțiune asociată.
Tratamentul balnear al reumatismelor degenerative vizează terapia
prin căldură pentru îmbunătățirea circulației sangvine, terapia cu ultrasunete
sau stimularea electrică nervoasă transcutanată.
Acestea pot avea ca efect ameliorarea simptomelor, refacerea
54

mobilității articulațiilor și fortificarea musculaturii ce susține coloana
vertebrală pentru a preveni astfel apariția unor leziuni suplimentare.
7.4. ACUPUNCTURA efectuată de obicei prin inserarea unor ace
fine la nivelul pielii. Acupunctura este utilizată pentru ameliorarea durerii și
tratamentul multor afecțiuni.
55