Retardul Mental

RETARDUL MENTAL

1.Definirea conceptului

Retardarea mintala presupune o stare psihica defectuala, disproportionata, permanenta, cu caracter global si omogen, lipsita de progredienta, ale carei cauze au actionat în etapele timpurii ale ontogenezei sau postnatal, pâna la 3-4 ani ca vârsta limita în maturarea creierului, dar al caror început de actiune s-a situat înaintea conturarii elementare a functiilor psihice, înainte de 18 luni de viata extrauterina. Aceasta forma de insuficienta, desi asociata de cele mai multe ori cu tulburari somato-endocrine sau neurologice, nu mai este considerata azi ca boala, lipsita de orice posibilitate de ameliorare, asa cum reiesea din vechea definitie a oligofreniei (Ghiran, 1998). Este considerata ca un nivel insuficient de dezvoltare, ca o retardare cu posibilitati de ameliorare.

Aprecierea dezvoltării intelectuale si deci si diagnosticul IM se face în prezent prin determinarea coeficientului de inteligenta (QI) si aprecierea funcțiilor adaptative.Autorii primelor teste psihometrice BINET si SIMON au folosit termenul de "Age Mental", înlocuit apoi de STREN cu cel de Quotient intellectuel (QI )In prezent, se folosesc diferite instrumente de evaluare a QI- ului adaptate dupa vârstă: Wechsler Intelligence Scale (WISC-R), Stanford – Binet Intelligence Scale, Kaufman Assesment Battery for Children. Rezultă că diagnosticul de IM poate fi pus daca IQ este mai mic de 70 si cel puțin două din funcțiile adaptative sunt reduse semnificativ. Pentru sugari este suficientă aprecierea clinică a subdezvoltării intelectuale..[1]

2.Terminologie

Deoarece diagnosticul de Intârziere mintala este privit adesea ca un stigmat, s-au depus eforturi substanțiale pentru modificarea semnificației sociale, care pare a fi intrinsecă acestei denumiri.

In secolul XVIII, termenul de "Idiotisme" îngloba toate aceste tulburări. Concomitent se utiliza si termenul de "Cretinism" folosit astazi numai pentru hipotiroidism.

Autorii francezi au folosit termenii de "Arrieration Mentale", "Oligophrenie" iar în prezent preferă "Deficience Mentale".

Până de curând, termenul cel mai folosit în Statele Unite ale Americii era cel de " Mental Retardation ", dar actualmente este preferat cel de " Intellectual disability ".

În Regatul Unit era preferată denumirea de "Mental Handicap", care ulterior a fost modificată în "Intellectual Disability".

In prezent,Philip Graham, TURK si VERHULST, în “Child Psychiatry”, 1999, renunță total la termenul de Mental Retardation, preferând clasificarea si descrierea acesteia sub numele de "Learning Disability".

Atât DSM IV cât si ICD10 folosesc termenul de "Mental Retardation "

În țara noastră se preferă traducera "Intârziere mintală".[2]

3.Istoric

Primele referiri asupra IM au fost găsite în papirusurile egiptene de la Teba ( 1155 i.e.n.). In Grecia si Roma antică, infanticidul sanogenic (atitudinea spartanilor față de copiii tarați ) era o practică curentă. Henric al II-lea a promulgat prima lege care îi proteja pe acesti oameni, ei fiind considerati "pupili" ai regelui. Abia in secolul XVIII, odata cu Revoluția franceza si cea americana apare promovarea respectului față de individ, indiferent de condiția lui socială (sclav)

sau fizică (bolnavi mintali, orbi, surzi, întârziați mintali).

Primele forme organizate de tratament al IM au aparut în Elveția si s-au răspândit apoi în Europa si America. Sub influența enciclopedistilor, a lui Jean-Jacques Rousseau si a lui Johann

Pestalozzi a crescut interesul pentru acesti copii. Jean -Marc –Gaspard Itard si Edouard Seguin în Franta si Samuel Gridley Howe in Statele Unite au fost primii care s-au ocupat de tratarea copiilor cu IM. In 1850 a aparut "Observations on Cretinism", prima lucrare publicată care se ocupa de acest subiect. Wilhelm Griesinger a deschis o nouă viziune asupra polimorfismului etiologic si clinic în IM, afirmând că "desi toți cretinii sunt retardați, nu toți retardatii sunt cretini". Ideea a fost sprijinită în 1877 de John L. H Down în monografia “The Mongolian Typeof Idiocy". Down este primul care face o clasificare etiologică în trei categorii: întirzieri congenitale, de dezvoltare si accidentale(traumatism sau boală). Esquirol, tot în secolul XIX , a afirmat distincția între "Oligofrenie si demență" si a identificat două aspecte ale asa denumitelor arierări mintale profunde " L'Imbecilite et L'Idiotie ". A urmat o perioadă de identificare a multiplelor entități diferite etiopatogenic si clinic dar care au ca manifestare comuna IM . Astfel, în 1880 a fost identificată de catre Desire -Maglione Bourneville, Scleroza tuberoasă. De asemenea, au fost recunoscute diferite boli degenerative precum boala Tay – Sachs. Cu toate aceste precizări si progrese, în domeniul terapiei, singurii care au făcut ceva au fost educatorii.In 1905, Alfed Binet si Theodore Simon au introdus pentru prima data teste psihometrice. Autorii au folosit aceste teste pentru selecția copiilor care trebuie să urmeze scoli speciale. Aceleasi teste, introduse

în 1908 de Harry Goddard, în Statele Unite, au fost folosite pentru diagnosticul IM. Concluzia a fost că aceste teste oferă "coeficientul deinteligență" (QI) – măsura adecvată si corectă a inteligenței individului si care oferă gradul de obiectivitate cerut de o apreciere stiințifică.

Odată cu descoperirea de către Gregor Mendel a legilor mendeliene de transmitere genetica apărut ideea că IM si compotamentul antisocial sunt transmise genetic. Aceasta a condus la aplicarea unor măsuri deizolare în instituții speciale si de sterilizare a persoanelor cu IM.

O nouă abordare s-a ivit odata cu identificarea in 1934 a Fenilcetonuriei de catre Ivar Folling, afectiune biochimică, ce se poate ameliora cu dietă specifică. A urmat o crestere a interesului pentruidentificarea diferitelor forme de IM, până la studii recente de neurobiologie, care au aflat mecanisme de control în Sindromul PRADERWILLI,Sindromul X FRAGIL etc.După al doilea razboi mondial, s-a produs o reîntoarcere cu 150 de ani la abordarile lui Itard si Seguin. Au crescut foarte mult preocupările pentru alcătuirea si aplicarea de programe educaționale de

recuperare. In 1950, grupuri de părinți din SUA, care aveau copii cu IM au început să se organizeze, rezultând "National Association for Retarded Children". Această organizație a inițiat un program national de prevenție si îngrijire a persoanelor cu IM, program care a determinat afilierea mai multor specialități precum: mai multe departamente medicale (neuropsihiatrie, fizioterapie, pediatrie ), de educație, psihologie si psihopedagogie specială, sociologie, genetică. In majoritatea țărilor există astăzi programe, adaptate condițiilor socio-culturale specifice,

care vizează persoanele cu dizabilități; se remarcă, de asemenea, un efort constant de destigmatizare chiar la nivel lingvistic, cu evitarea vechilor termeni, precum: oligofrenie, cretinism, imbecilitate,irecuperabilitate, handicap (AJURIA GUERRA,1971; RUSSEL and TONGUAY,1996; KING, 2000).

4.Epidemiologie

Prevalența life-time a retardului mental în populația generală este de 1%. Retardul mental ușor are o prevalență de 0.4-0.6% în populația generală, iar retardul mental moderat, sever și profund au (cumulat) o prevalență de 0.4%. Daca unul din parinti este cu retard mintal, riscul primului copil de a se naste cu insuficienta psihica este de 20% si creste pana la 40% cand ambii parinti sunt afectati (Takei, 1995). 15% din copiii cu deficit intelectual nespecific sindromologic au unul sau ambii parinti cu deficit mintal, iar riscul de recurenta este de circa 20% cand in familie exista un singur caz (printre rudele de rangul I) si creste progresiv cu numarul cazurilor (ajunge la 40-60% dupa 2-3 cazuri). Tendinta de agregare familiala a cazurilor de insuficienta psihica usoara este accentuata de tendinta de mariaj asortativ.[1],[5],[3]

Prevalența altor tulburări mentale este de 3-4 ori mai mare la persoanele cu retard mental comparativ cu populația sănătoasă.

Copiii cu Intârziere Mintală pot avea asociate:

– tulburări de auz in 10 % din cazuri

-crize convulsive in 33% din cazuri

-paralizie cerebrală ( encefalopatie cronica infantila) în 30-60%

din cazuri

-tulburări de conduită, irascibilitate, crize de mânie, opoziție la

interdicții etc.

5.Etiopatogenia retardului mental (factori determinanți, favorizanți, de menținere a tulburării)

În ultimele decenii, progresele în cercetarea genetică, în neurobiologie cât si modificările în atitudinea terapeutică au adus modificări majore în înțelegerea si cunoasterea întârzierilor mintale(IM). Aceste descoperiri medicale au permis identificarea etiologiei unui numar din ce în ce mai mare de sindroame genetice cu întarziere mintală.Odată cu aceste descoperiri s-a enunțat posibilitatea ca prin inginerie genetică, tratament prenatal (chirurgical, dietetic) si terapie intensiva postnatala să se modifice substanțial expresia clinică a acestor tulburări.

Principalii factori implicați în apariția retardului mental sunt ereditatea, factorii sociali și factorii de mediu. Din acest punct de vedere există două tipuri de retard mental: cel subcultural (limita inferioară de distribuție normală a inteligenței într-o populație) și cel patologic (datorat proceselor patologice specifice). De obicei, retardul mental se datorează unui cumul de factori (ereditari și de mediu).

Factori prenatali: infecții maternale (rubeolă, sifilis, toxoplasmoză,CMV), intoxicații (alcool-sindromul alcoolismului fetal, plumb, medicamente, droguri), afectare somatică (traumatism, iradiere, hipoxie), disfuncție placentară (toxemie, întârziere în creștere prin subalimentare), boli endocrine (hipotiroidie); Dintre cauzele cu actiune prenatala, cele mai comune sunt, in ordinea frecventei: cromozomopatiile(Sindromul Down,Sindromul Prader-Willi,Sindromul X fragilneurofibromatoya), bolile genetice de metabolism, embriofetopatiile, hidrocefalia, microcefalia, displaziile neuroectodermale.

Factori perinatali: in aceasta perioada exista riscul unor suferinte de ordin anoxic, edematos, lezional, determinate de prematuritate sau sarcina suprapurtata, distocii de dinamica uterina, prezentatii vicioase, nasteri precipitate sau prelungite, circulara de cordon, icter nuclear postincompatibilitate Rh, etc. 

Factori postnatali: creierul, inca fragil, poate suferii in urma unor procese inflamatorii cerebrale(meningoencefalite) parazitare,complicatii post tuse convulsiva, parotidita epidemica, scarlatina, varicela, gripa, hepatita, etc.; traumatisme cranio-cerebrale, intoxicatii acute sau cronice, afectiuni somatice severe (dispepsii, distrofie, bronhopneumonii, insuficienta cardiaca, carente alimentare prelungite, suferinte circulatorii cerebrale, dezechilibre hidroelectrolitice, metabolice, alergii, boli endocrine).

Factorii psihosociali: Carentele socioculturale sunt considerate astazi ca factori generatori de performante slabe. S-a observat ca nivelul mediu de inteligenta creste odata cu statutul socio-economic. In primul an de viata nu s-a dovedit o legatura directa intre statutul social si nivelul intelectual; corelatia apare abia de la 3 ani. Cea mai mare raspandire a retardarii mintale a fost gasita in mediile muncitorilor necalificati.
Cu cat familia are mai multi membri, cu atat rezultatele medii la testele de inteligenta scad, deoarece in familiile numeroase apare suprapopularea locuintei cu inrautatirea conditiilor de educatie.

Alcoolismul cronic familial este un factor major de sociogenie, cautat in etipatogenia handicapului. El este cel care genereaza conflicte, care la randul lor se vor repercuta negativ asupra dezvoltarii neuropsihice a copiilor din familiile respective, marcandu-i, fragilizandu-i.Cercetari romanesti au relevat diferente semnificative intre dezvoltarea copiilor din cresa de zi si cea saptamanala, in favoarea primei, explicabila prin ingrijirea suplimentara zilnica din partea familiei.
O atentie deosebita trebuie acordata copiilor crescuti in leaganele de copii, copiilor cu defeciente senzoriale, cu tulburari emotionale, instrumentale, care au nevoie de o stimulare particulara in raport cu copiii normali. Pe de alta parte, problematica deprivarii materne este scoasa la lumina inca din 1943 de Goldfarb, si 1945 de Spitz si atat de atent descrisa de Bowlby care introduce si termenul de "hospitalism". Este vorba despre un sindrom de intarziere psihomotorie aparut la copiii despartiti de mamele lor inca din primele luni de viata si crescuti in spitale, orfelinate. Spitz afirma ca atunci cand despartirea de familie se face pe o perioada de timp mai lunga de 3 ani apare "depresia anaclitica": tristete, plans, insomnie, anorexie, scadere rapida in greutate. Dupa 5-6 luni de carenta afectiva apare scaderea accelerata a ritmului dezvoltarii intelectuale, copiii devin pasivi, apatici, cu facies inexpresiv. 
Pe langa retardul real, Melanie Klein descrie la copiii scolari asa numita "falsa oligofrenie", care consta intr-un defect aparent si reversibil al inteligentei determinat de factori afectivi, cum ar fi frica de esec, frica de reactia agresiva a parintilor si educatorilor in fata unui rezultat slab.Acest capitol, cu infantilism caracterial, este descris de M.Kleine ca fiind marcat de emotivitate exagerata, inhibitie pana la mutism, incapacitate de a retine cele invatate, timiditate, esec scolar.

Cauze necunoscute(idiopatice)

6. Clasificare

Clasificarea actuala, ICD-10 codifica retardarea mintala la capitolul F (9), aliniatele F 70-79, cu urmatoarele subgrupe: 

I. Intarzierea mintala usoara, cu coeficientul intelectual (QI) care oscileaza intre 50 si 69. Aceasta categorie este neomogena sub raportul posibilitatilor de instructie, a capacitatii de socializare, a frecventei cu care se manifesta si alte tulburari pe langa cele psihice. Din acest motiv se poate imparti in trei subgrupe:

a. arieratie mintala usoara;

b.debilitate mintala;

c.deficienta mintala usoara.

II. Intarzierea mintala moderata, QI=35-49, corespunde imbecilitatii superioare din vechea clasificare. 
III.Intarzierea mintala severa,QI=20-34,corespunde imbecilitatii inferioare. 

IV. Intarzierea mintala profunda, QI<20, nu presupune practic viata psihica, ci doar vegetativa.

Ca notiune relativ recenta, aparuta odata cu incarcarea programelor scolare, intelectul de limita prezinta un QI cuprins intre 70-85. Se subimparte in:

a. inapoiere mintala (reala sau aparenta);

b. intelectul de limita propriu-zis;

c. deficienta mintala.

7.Criterii de diagnostic conform DSM-IV:

Elementul esențial al retardării mentale îl constituie funcționarea intelectuală generală semnificativ sub medie (criteriul A), care este acompaniată de restricții semnificative în funcționarea adăptativă în cel puțin două din următoarele domenii de aptitudini: comunicare, autoîngrijire, viață de familie, aptitudini sociale/interpersonale, uz de resursele comunității, autoconducere, aptitudini școlare funcționale, ocupație, timp liber, sănătate și securitate (criteriul B). Debutul trebuie să survină înainte de etatea de 18 ani (criteriul C).

Funcționarea intelectuală generală este definită prin coeficientul de inteligență (QI) obținut prin evaluarea cu unul sau mai multe teste de inteligență standardizate, administrate individual, (de ex., scalele de inteligență Wecrisler pentru copii-revizuite, bateria de evaluare pentru copii Stanford-Binet, Kaufman).

Funcționarea intelectuală semnificativ sub medie este definită ca un QI de aproape 70 sau sub (aproximativ 2 deviații standard sub medie). Trebuie reținut că există o eroare de măsurare de aproximativ 5 puncte în evaluarea QI, deși aceasta poate varia de la un instrument la altul. Prin urmare, este posibil să se diagnosticheze retardarea mentală la indivizii cu QI între 70 și 75, care prezintă deficite semnificative în comportamentul adaptativ. Invers, retardarea mentală nu va fi diagnosticată la un individ cu un QI mai mic de 70, dacă nu există deficite sau deteriorări semnificative în funcționarea adaptativă. La alegerea instrumentelor de testare și la interpretarea rezultatelor, trebuie luați în considerație factorii care pot limita performanța la test (de ex., fondul sociocultural al individului, limba maternă, și handicapurile de comunicare, motorii și senzoriale asociate.Deteriorările în funcționarea adaptativă, mai curând decât un QI scăzut, sunt de regulă simptomele pe care le prezintă indivizii cu retardare mentală. Funcționarea adaptativă se referă la cât de eficient fac indivizii față exigențelor comune aie vieții și la cât de bine satisfac ei standardele de independență personală expectate de la cineva din grupul de etate corespunzătoare, fondul sociocultural și condiția comunității ior. Funcționarea adaptativă poate fi influențată de diverși factori incluzând educația, motivația, caracteristicile personalității, oportunitățile sociale și profesionale, precum și tulburările mentale și condițiile medicale generale care pot coexista cu retardarea mentală.

Multe scale au fost, de asemenea, destinate să măsoare funcționarea sau comportamentul adaptativ (de ex., scala pentru comportamentul adaptativ Vineland și scala pentru comportamentul adaptativ a Asociatei Americane pentru Retardarea Mentală

8.Tablou clinic

Simptomatologia clinica a retardarii mentale este dependenta de intensitatea insuficientei, de varsta cronologica la care este examinat cazul si de etiologie.

a)Intelectul de limita(Scor QI=70-84)

Persoanele afectate prezinta tulburari de memorie si de invatare atunci cand sunt puse in situatii suprasolicitante/care depasesc nivelul lor de inteligenta.Au o functionare globala relativ buna ,fara a necesita protectie sociala.

b)Retardul mental usor(Scor QI=50-69)

Varsta mintala la subiectul devenit adult este similara cu cea a copilului intre 7-12 ani.

Pot invata limbajul vorbit,scrisul,cititul si calculul la nivel elementar,dar cu intarziere comparativ cu ceilalti copii(motiv pentru care vor fi educati in cadrul unor scoli ajutatoare).

Nu achizitioneaza gandirea abstracta,dar achizitioneaza capacitatea de autoingrijire si de autoadministrare,pot lucra in domenii care necesita abilitati practice,nu intelectuale.

Sunt ușor de manipulat, putând deveni „marionete” / „executanți”.

Pot prezenta conduită socială adecvată (armonici) sau tulburări de conduită socială (dizarmonici): imaturitate emoțională și socială notabilă, incapacitatea de a face față cerințelor mariajului sau ale creșterii copiilor, dificultatea de a se adapta tradițiilor culturale / sociale), deoarece nu înteleg consecințele actelor lor.

c.) Retard mental moderat si sever (scor QI=20-49)

Preferam sa le prezentam impreuna,dat fiind faptul ca diferenta dintre ele este foarte mica.Intarziere mintala moderata :QI=35-49.Intarziere mintala severa :QI=20-34.Atat Retardul mental moderat cat si cel sever se caracterizeaza prin :

-pot avea o varsta mentala asemanatoare cu cea a copilului intre 3-7ani.

-pot învăța doar limbajul vorbit (vocabular rudimentar), dar nu pot fi scolarizați (nu achiziționează scrisul, cititul, calculul);

-achiziționează întârziat mersul și au capacitatea de autoîngrijire(spălat, control sfincterian, mâncat, îmbrăcat), dar sub supraveghere. Nu posedă capacitatea de autoadministrare.

-pot presta munci simple, stereotipe (cusut), uneori remunerate, dar sub supraveghere.

-au nevoie de îngrijire în instituții speciale și prezintă adesea: epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale, paralizie cerebrală spastică, tulburări de vedere sau de auz.

d.) Retard mental profund (scor QI < 20)

Raman cu o vrsta mintala in jur de 2ani

Viața psihică a acestor persoane este rudimentară. Comunicarea este nonverbală (urlete, sunete nearticulate), nu achiziționează mersul, nu au capacitate de autoîngrijire (spălat, control sfincterian, mâncat, îmbrăcat) și nici nu pot fi învățați. Nu pot face distincție între ceea ce este comestibil și ce nu. Necesită îngrijire în instituții medicale speciale. Prezintă frecvent epilepsie, autism, hiperkinezie, dismorfii faciale, paralizie cerebrală spastică, tulburări de vedere sau de auz.

9. Diagnostic diferential

Diagnosticul diferential se impune, in primul rand, intre diferitele forme ale retardului psihic. Insuficienta psihica secundara (dementa), se diferentiaza de insuficienta psihica primara prin faptul ca ea survine dupa o perioada de dezvoltare psihica normala, dupa ce procesul de maturizare a sistemului nervos central s-a considerat incheiat.

Afectiuni somatice diverse: tusea convulsiva, afectiuni gastro-intestinale prelungite, bronho-pneumonie, distrofie, rahitism grav, pot determina oprirea sau regresul psihomotor tranzitor, cu

posibilitati de recuperare odata cu insanatosirea somatica.

Copiii cu deficiente diverse: hipoacuzie, ambliopie, dislalie, dislexie, disgrafie, discalculie, tulburari de spatialitate, de asemenea cei cu tulburari emotionale, nu pot valida posibilitatile potentiale, lasand impresia unui retard aparent.

Copilul atentional deficitar apare ca un insuficient din cauza insuccesului scolar si a indisciplinei. Evaluarea psihometrica corecta demonstreaza o slaba capacitate de concentrare atentionala, cu tulburari mnestice secundare, dar cu nivel intelectual normal.

10. Principii terapeutice

Obiectul terapeutic principal consta in stimularea si dezvoltarea la maximum a capacitatilor disponibile, insusirea deprinderilor de autoservire si munca, asimilarea cunostintelor scolare posibile si a celor necesare unei adaptari sociale si profesionale optime.

Tratamentul specific este posibil doar in unele situatii particulare cum ar fi: hipotiroidismul congenital, fetopatia toxoplasmotica sau in unele boli genetice de metabolism (fenilcetonuria, galactozemia, etc.).

Tratamentul medicamentos vizeaza:

– corectarea instabilitatii psihomotorii si a reactiilor emotionale exagerate

-psihostimulare, ameliorarea metabolismului cerebral, cresterea posibilitatilor de memorare, roborare.
– terapia manifestarilor convulsivante epileptice, cu respectarea regulilor generale de asigurare a eficacitatii maxime cu doze minime si evitarea efectelor secundare.

-deficientele motorii necesita, pe langa terapia antispastica, gimnastica medicala sistematizata, fizioterapie, masaj galvanic, ionizari, cure balneare, interventii chirurgicale (tenotomii).

-tratamentul bolilor somatice asociate.

Incadrarea familiala

Familia ofera afectiunea de care copilul deficient are nevoie. Parintii trebuie ajutati si invatati sa accepte realitatea, sa continue actul terapeutic in conditiile situatiilor cotidiene, mediind astfel, procesul de socializare. Ei vor fi deprinsi (fara a neglija pe ceilalti copii normali) sa aplice

sistematic la domiciliu schema terapeutica, stiut fiind, ca mai ales la copilul mic, ei au avantajul

unor raporturi mai naturale si a unei comunicari mai complexe cu acesta.

Metode instructive

Pedagogia este eficienta nu numai in scoli de masa, dar si in scoli speciale pentru deficienti si in spitale. Ea vizeaza, in functie de parametrii deficientei:

1.Educatia intelectuala: citit, scris, calcul, include programul de scolarizare al:

– liminarului (scoala normala);

– intarziatului mental usor (scoala speciala ajutatoare).

2. Educatia fizica, cultura fizica medicala care implica tehnici complexe de reabilitare, adaptate deficientelor motorii.

3. Educatia morala se face prin psihoterapie comportamentala si socioterapie.

4. Educatia prin munca vizeaza ergoterapia si initierea profesionala in vederea integrarii socio

profesionale.

5. Educatia estetica se face sub forma art-terapiei si a muzicoterapiei, indicate in terapia deficientului mental.

11. Evolutie si prognostic

Daca am definit insuficienta psihica primara ca pe o stare defectuala neprogredienta, inseamna ca, in anumite conditii si cu anumite limite, ea are posibilitati de recuperabilitate, mergand spre ameliorarea tabloului clinic.

Capacitatea de a se dezvolta si de a-si insusi cunostintele si deprinderile este inferioara fata de ritmul si eficienta proceselor psihice ale copilului normal.

Prezenta unor deficiente senzoriale, motorii sau afectiv-comportamentale, severitatea handicapului mental, existenta unor afectiuni intre care epilepsia este cel mai frecvent intalnita, mediul subcultural, abandonul, atitudinea rejectiva, incarcata de nerabdarea familiei sau dimpotriva, atitudinea hiperprotectiva, reprezinta obstacole de care trebuie tinut seama in aprecierea evolutiei si prognosticului copilului cu intarziere mentala.

S-a observat ca randamentul in munca a deficientului mental este mai bun decat prognosticul scolar, intrucat motivatia in procesul muncii este mult mai puternica si adecvata. Reusita profesionala nu implica gandirea verbal-logica, ci vizeaza diversele aptitudini psihomotorii, senzoriale, fizice, precum si factorii neintelectuali de personalitate (motivatii, atitudini, etc.) care nu sunt asa de deficitare si care pot compensa in parte deficienta mintala a individului. Integrarea deficientului mintal intr-un colectiv de munca depinde si de particularitatile colectivului, de atitudinea de intelegere, de ajutor si cooperare pe care o au ceilalti fata de el.
Prognosticul social apreciaza tocmai gradul dependentei sociale (posibilitati de autoservire, formarea unor deprinderi de munca, insusirea unei meserii pe care sa o poata profesa intr-un

grup social organizat).

12. Profilaxie

Caracterul de deficienta ireversibila a intarzierii mentale face ca masurile profilactice sa se situeze pe primul plan al obiectivelor terapeutice. Ele se constituie ca o actiune cu caracter general, organizata si dirijata de catre societate si urmaresc depistarea si indepartarea tuturor factorilor de risc.In cadrul acestor masuri se inscriu: grija pentru ridicarea nivelului de educatie sanitara si a standardului de viata economic, social si cultural sau pentru sanatatea parintilor (examenul medical prenuptial, consultul si sfatul genetic), dispensarizarea gravidei, nou-nascutului si a copilului, preocuparea pentru prevenirea suferintei fetale, vaccinarile, dezvoltarea tehnicilor de diagnostic antenatal, etc. Screening in masa pentru depistarea fenilcetonuriei se face in mai multe regiuni ale tarii, inclusiv in Cluj.Pentru depistarea hipotiroidismului, screening-ul se face numai in regiunile cu risc crescut. 

S-a observat ca retardarea mentala este mai frecventa in clasele sociale inferioare, deoarece masurile profilactice sunt mai putin eficiente datorita saraciei, subculturalitatii, locuintei necorespunzatoare, insalubre si mediului familial instabil. Aplicarea sistematica a unor programe de educatie suplimentara adresata copiilor din familii dezavantajate cultural si altor copii cu risc crescut de interesare neuropsihica, in Suedia, a dus la reducerea semnificativa a prevalentei intarzierii mintale usoare sub 1% fata de media internationala de 3-5%.