RESURSELE VEGETALE ALE GLOB ULUI -PAJIȘTILE [622478]

5
CAPITOLUL I

RESURSELE VEGETALE ALE GLOB ULUI -PAJIȘTILE

.

Ce sunt pajiștile?
În sens restrâns, "pajiștile" pot fi definite ca un teren acoperit de
vegetație ierboasă. „Conform FAO, pajiștile (în sens larg) sunt printre cele
mai mari tipuri de habita te din lume. Suprafața acestora este estimată la
52,5 milioane de km2, sau în procente reprezintă 40,5% din suprafața
Pământului”.
http://ec .europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/lifefocus/docum
ents/grassland.pdf

În Europa există diferite tipuri de pajiști, variind de la aproape deșertice în sud –
estul Spaniei, pajiști stepice, la pajiști umede / lunci, care domină în part ea de
nord și nord -vest.
http://ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/lifefocus/docum
ents/grassland.pdf

S-a încetățe ni părerea că iarba este un produs natural care crește și
fără îngrijirea omului. Părerea este numai în parte îndreptățită, întrucât nu mai o
parte din pajiștile de pe Glob sunt pajiști naturale pe care iarba s -a instalat și se
menține fără intervenția omu lui. Unele dintre aceste pajiști datează din vremuri
îndepărtate, de milioane de ani și au asigurat hrana animalelor sălbatice
ierbivore înainte de apariția omului și de începuturile agriculturii.
Dar, suprafețe mari pe glob sunt de data mai recentă și se datoresc
existenței eforturilor făcute de om, de a obține suficientă hrană pentru animalele
domes tice. Aceste eforturi sunt răsplătite prin recoltele obținute mai ales în
condițiile culturii intensive a pajiștilor.
În țările cu agricultură avansată, se rea lizează producții mari și de
calitate atât la cultura plantelor cât și la creșterea animalelor.
Sporirea producției vegetale și animale se bazează pe un complex de
măsuri, dintre care sunt de menționat mai ales folosirea soiurilor de plante și
a raselor de animale de mare productivitate, în asociere cu măsuri
adecvate de sporire a fertilității solului, combaterea dăunătorilor, bolilor și
buruienilor , iar în zootehnie hrana și adăposturi corespunzătoare, armonizat cu
nivelul ridicat de producție de lapte, ca rne, lână și ouă îndeosebi.
Ca orice altă cultură intensivă , pajiștile necesită o dotare tehnică
corespunzătoare, posibilități de sporire a fertilității solului, de mecanizare a
lucrărilor și în mod deosebit cadre de specialitate care să valorifice în cond iții de
producție rezultatele cercetării științifice și de specialitate.
În relieful variat al țării noastre, exi stă și pajiști în care condițiile naturale
nu sunt favorabile culturii intensive și deci cele două moduri de cultură,
extensiv și intensiv vor coexista.
Va rămâne loc și pentru pajiștile poliflore, atât de mult de apreciate de
agricultori. De altfel, prin prezența leguminoaselor, care nu trebuie să lipsească

6
din pajiștile intensive, se asigură nu numai o bună bază furajeră, ci și una
meliferă – trifoiul alb, trifoiul roșu, fiind specii foarte mult căutate de albine.
Factorii naturali ai mediului înconjurător, supuși protecției în condițiile
legii sunt: aerul, apa, solul, pădurile și orice altă vegetație terestră și acvatică,
fauna terestră și acva tică, rezervațiile și monumentele naturii.
Este de menționat faptul că în rezervațiile naturale sunt cuprinse și
imense suprafețe de pajiști .Acestea vor avea ca rol prioritar conservarea unor
specii rare de plante și uneori de animale, care fără ocrotire ar dispărea într -o
perioadă nu prea îndelungată.
Va fi în interesul agriculturii să se delimiteze și să se ocrotească mai
ales pajiștile care conțin specii importante pentru lucrările de ameliorare,
prin deosebitele lor însușiri în ce privește reziste nța la boli, rezistența la
ierna re, etc.
Ocrotirea mediului nu înseamnă și nu trebuie să însemne numai
conservarea unor spații în starea lor naturală, ci și modificarea unor spații în
sensul înfrumusețării peisajului cum ar fi gazoanele realizate de om.
Dezvol tarea rurală, al doilea pilon al Politicii Agricole Comune ( Common
Agricultural Policy -CAP ) capătă o importanța din ce în ce mai mare în
politicile de dezvoltare recente ale UE. Dezvoltarea rurală este de obicei bazată
pe resursele locale, care pot fi cele naturale, economice sau sociale. Deoarece
aceste funcții trebuie să funcționeze în paralel, în spațiul european, pent ru
dezvoltarea rurală este de aș teptat sa utilizeze resursele locale într -un mod
multifuncțional. În acest context potențialului pajiș tilor regionale, reprezintă o
resursă natura lă în cadrul dezvoltării rurale ( Nagy Géza și colab., 2011) .

1.1. STRATEGIA DE PRODUCȚIE ȘI DE VALORIFICARE A PAJIȘTILOR

În balanța furajeră, pășunile și fânețele constituie o bogăție naturală
de mare importan ță, mai ales în județele de deal și de munte, unde pajiștile
formează o zonă economică predominantă.
Prin pășunatul excesiv , vegetația pajiștilor s -a degradat mereu, prin
reducerea și dispariția speciilor valoroase pentru hrana animalelor, iar
productivita tea lor în prezent este cu mult inferioară față de potențialul
productiv natural al acestora.
Spre deosebire de orice altă cultură agricolă, care asigură o singură
recoltă pe an, pajiștile fie ele permanente sau temporare, datorită
caracteristicilor plant elor din covorul vegetal , pot asigura mai multe recolte pe
an.
Rezultatele de producție arată că, în comparație cu alte culturi, pajiștile
permanente înregistrează cel mai mare spor de producție , la unitatea de
substanță activă aplicată .
Cercetările efect uate arată că pajiștile semănate sunt capabile să dea
producții superioare față de pajiștile permanente , iar pe lângă producțiile
mari pe care le dau, pajiștile semănat e mai prezintă și alte avantaje ca:
repartizarea mai uniformă a producției în perioada de vegetație și posibilitățile
multiple de folosire.
Pe pajiștile semănate toate lucrările se pot face mecanizat și se creează
posibilitatea de alegere a speciilor în concordanță cu agrotehn ica stabilă,
precum și cu modu l de exploatare ( pășunat, cosit, mixt ) .

7
Pajiștile semănate reprezintă o sursă importantă de furaj e și nu exclud
măsurile de îmbun ătățire a pajiștilor permanente, ci se comple ctează reciproc în
funcție de condițiile concrete existente, alegându -se metoda cea mai eficientă
din punct de v edere economic.
Studiul pajiștilor permanente prezintă un interes științific deoarece în
acest fel se pot clarifica și unele aspecte fundamentale ale ecologiei cum sunt:
relația dintre stabilitatea și maturitatea ecosistemelor, echilibrul biolo gic în
ecos istemele naturale și în cele influențate de activitatea omului, aspecte
discutate de altfel la primul Congres Internațional de la Haga din 1974.

1.1.1. Producția și potențialul de producție al pajiștilor

Producțiile pajiștilor permanente sunt foarte dife rite. În general recoltele
sunt sub capacitatea de producție a pajiștilor, datorită unor cauze obiective
cum ar fi:
 pajiștile permanente sunt amplasate pe terenuri în pantă, slab
productive, pe soluri acide, adesea erodate, insuficient aprovizionate cu a pă și
insuf icient drenate, întrucât nu s-au făcut nici un fel de lucrări de îmbunătățiri
funciare;
 fiind mari suprafețe situate în zone alpine sau la altitudini mari,
perioada de vegetație este scurtă (3 -5 luni) și de asemenea și temperatura
medie din peri oada de vegetație este scăzută;
 suprafețe foarte mari de pajiști sunt folosite nerațional, fiind
suprapășunate, ceea ce duce la degradarea lor sau subpășunate ceea ce duce
la pășunatul selectiv, deci la invadarea pajiștilor de către buruieni;
 nu se execută nici un fel de lucrări de întreținere a pajiștilor sau dacă
se execută în cea mai mare parte ele se fac cu investiții minime.
Pajiștile temporare dau producții mari, ele situându -se la nivelul culturilor
agricole productive.
Pe baza analizei suprafeței fo tosintetizatoare, a sumei gradelor de
temperatură, a precipitațiilor, se constată că potențialul de producție al pajiștilor
este mai mare decât producția pajiștilor.
La o recoltă de 10,5 tone S.U./ha cum sunt recoltele obținute în ultimii
ani, se ajung 11 5 Gj energie metabolizabilă la hectar, iar la o recoltă de 25 tone
S.U./ha care este capacitatea de producție a unei pajiști în care vegetația
durează 6 luni, corespund 215 G j energie metabolizabilă (Moisuc A., 1991 ).
Cu toate condițiile, uneori vitrege, d e climă și sol, cercetările efectuate în
ultimele decenii au relevat posibilități imense de sporire a producției pajiștilor.
Pe această bază se acceptă, în general, ideea că în multe țări, printre care și
țara noastră, posibilitățile de ridicare a producți ei pajiștilor sunt mai mari decât
la alte categorii de culturi agricole, deoarece se pleacă de la un nivel productiv
actual destul de scăzut.
În pajiștile permanente, prin îmbogățirea regimului trofic și reglarea
regimului hidric, prin aplicarea unor lucră ri simple și acolo unde situația
concretă o impune prin reînsămânțări și supraînsămânțări, se pot spori
producțiile foarte mult.
Datoria noastră a tuturor este de a cunoaște cât mai bine și de a folosi
rațional și de a ocroti acest inestimabil bun al țării și de al transmite intact
generațiilor viitoare.

8
1.1.2. Utilizarea multifuncțională a patrimoniului pastoral din România și
integrarea în Uniunea Europeană

O componentă importantă a patrimoniului funciar al țării noastre o
constituie suprafața de 4,9 mi lioane hectare de pajiști permanente, considerate,
pe bună dreptate, o avuție națională deoarece reprezintă 33% din suprafața
totală a țării și 21% din suprafața agricolă. Această suprafață în condițiile
aplicării unei tehnologi moderate de cultivare, ar p utea asigura hrana, anual,
pentru cel puțin 10 miloane UVM (unități vită mare). Din păcate, până în acest
moment acest indicator economic de apreciere a valorii de utilizare a
pajiștilor nu s-a realizat, datorită dezinteresului față de potențialul agroecol ogic
pe care îl oferă aceste suprafețe, fapt generat și de necunoașterea cadrului
juridic specific de folosire a acestor suprafețe.
Eficiența biologică a fitomasei obținută din pajiști și culturi furajere în
procesul de gestionare a resurselor furajere și de decizie tehnică, trebuie
corelat cu criteriul eficienței economice.
În ultimul timp cercetarea științifică europeană a elaborat noi concepte în
domeniul producerii furajelor . În lumina acestor concepte, sistemul de
cultură al plantelor furajere nu ma i reprezintă un sistem independent, ci este
parte componentă (subsistem) al unui sistem mai cuprinzător și anume
sistemul furajer (Bărbulescu C., 1956, Luiseau P., 1990, Capillon A. și colab.,
1990 ).
Sistemul furajer este conceput ca un sistem de informar e și decizie.
În prezent, atât în știință cât și în practică, criteriile de performanță pentru
sistemele culturilor furajere sunt reprezentate sub denumirea de valoarea de
utilizare și multifuncționalitate.
Indicatorul valoare de utilizare a fost elaborat și generalizat de
cercetătorii francezi la începutul deceniului IX (Jeanine B. Și colab., 1990, 1991,
Fluri P.și colab., 1992,1994 ). El înglobează de fapt un ansamblu de însușiri
care se iau în considerare în aprecierea resurselor de fitomasă din punctul de
vedere al satisfacerii cerințelor de nutriție ale animalelor.
Potrivit acestei concepții, valoarea de utilizare ca furaj a unei resurse
de fitomasă se stabilește pe baza randamentului util al culturii respective, al
calității alimentare și al facilități i de conservare. Colectivul de cercetători Motcă
G. și Geamănu Lidia, (1993, 1994); Neacșu Marilena (1998), prin cercetările lor
au extins criteriile pentru definirea valorii de utilizare, adăugând în prima etapă
la cele de mai sus gradul de conversie a f urajului în produse animaliere
utile pentru om . Acesta este un criteriu de eficiență biologică a fitomasei
consumate de animale, care în procesul de gestionare a resurselor furajere și
de decizie tehnică trebuie corelat cu criteriul eficienței economice și mai nou, cu
cel al eficienței ecologice.
În ultimi ani, în țările cu tradiție din Uniunea Europeană, valoarea
fondului pastoral este exprimată printr -un indicator de multifuncționalitate,
circumscris conceptului de dezvoltare durabilă.
Această nouă concep ție de multifuncționalitate a pajiștilor
permanente înglobează atât funcția agronomică (de producție) a acestora,
cât și altele, tot atât de importante, cum sunt: folosirea și conservarea
biodiversității florei și faunei specifice, protecția solului, creșt erea calității
mediului (calitatea peisajului), dezvol tarea agroturismului ecologic (Motcă,
G.și colab.,2003, Luminița Cojocariu., 2003 ).

9
Prin această nouă modalitate de folosire a resurselor oferite de covorul
vegetal al pajiștilor permanente, omul trebu ie să respecte și să -și armonizeze
interesele respectând legile naturii, deoarece aplicarea necontrolată a
tehnologiilor și exploatarea abuziv a resurselor duce la dezechilibre ireversibile
în relația sol – covorul vegetal al pajiștei – animal – om. Aceast a presupune ca
orice intervenție tehnologică să fie dimensionată ca volum, intensitate și impact
numai atât cât permite capacitatea de reziliență a ecosistemului (Motcă G.,2006 ).
Informații privitoare la posibilitatea de previziune și control a valorii
de utilizare a pajiștilor , definită în mod global prin cantitatea de resurse
furajere sau pastorale , care sunt în strânsă conexiune cu compoziția botanică
și structura covorului vegetal fac obiectul cercetărilor de ultimă oră .
În condițiile din țara noastr ă, peste 70% dn suprafața de pajiști
permanente se regăsesc pe terenuri în pantă, supuse în permanență proceselor
de eroziune. Dacă vegetația ierboasă nu ar acoperi aceste suprafețe s -ar
produce adevărate catastrofe ecologice, cu urmări de natură economico –
socială incalculabile.
Pajiștile permanente din România mai păstrează încă una din cele mai
complexe biodiversități floristice din Europa. În această structură floristică
intră numeroase specii de plante cu o valoare pastorală ridicată, ce formează
producția de furaj a pajiștilor.
De asemenea, pajiștile românești pot fi considerate adevărate bănci
naturale de germoplasmă din care, prin diferite metode de ameliorare, se
creează genotipuri noi, formate din soiuri și hibrizi performanți.
În covorul vegetal al pajiștilor permanente există peste 200 de specii
leguminoase anuale și perene, care au un rol important în creșterea calității
furajului în substanțe proteice. Totodată, în condiții din țara noastră, aceste
leguminoase aprovizionează , prin procesul sim biotic de fixare a azotului
atmosferic, solurile cu cantități importante de azot biologic, între 30 – 150
kg/ha/an.
O mare parte din flora covorului vegetal al pajiștilor permanente nu este
încă utilizată. Astfel, se impune realizarea unei cartări floristi ce privind
ponderea plantelor medicinale și a celor melifere.
Spectrul culorilor și arhitectua morfologică a speciilor din pajiștile
permanente îmbunătățesc calitatea peisagistică a covorului vegetal , cu
consecințe directe pozitive asupra dezvoltării turis mului ecologic în țara noastră.
În consecință, la baza folosirii sistemului multifuncțional al pajiștilor stă
aplicarea unei gestionări integrate a covorului vegetal, prin care valoarea de
utilizare a pajiștilor capătă o nouă dimensiune, racordată sistemu lui de
dezvoltare durabilă. Totodată, modul de utilizare multifuncțională a patrimoniului
pastoral poate constitui și un etalon de apreciere a gradului de integrare a
agriculturii românești în structurile europene (Bârliba C., 2011 ).
Pratologia este un dom eniu multidisciplinar dezvoltat ca răspuns la
crizele cu care se confruntă azi ecosistemul de pajiște.

1.2. RĂSPÂNDIREA PAJIȘTILOR PE GLOB ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ

Pe glob pajiștile ocupă 23 % din suprafața uscată a Terrei. Aceasta
înseamnă în cifre absolute , cca 3,3 miliarde hectare .
O succintă trecere în revistă este cuprinsă în tabelul 1.1.

10
Din datele cuprinse în tabel se constată că în valoare absolută
suprafețele cele mai mari ocupate de pășune sunt în Asia (1089225,70 mii
ha)., urmează Africa ( 907.818 mii ha) și America (Nord, Sud si Centrala)
(806.576 mii ha) .
Tabel 1.1.

Folosirea pământului în diferite continente sau țări
Nr.
crt.
Specificare
Suprafaț a
uscatului Suprafaț a
agricola Suprafața
pajiști
permanente
(mii ha) (mii ha) (mii ha)
1 Africa 2.964.678,60 1.161.062,10 907.818,40
2 America (Nord, Sud
și Centrala) 3.889.231,20 1.193.648,04 806.576,60
3 Asia 3.093.556,55 1.638.836,30 1.089.225,70
4 Europa 2.207.347 472.631,47 178.907,59
5 Australia si Oceania 848.654,70 422.870,30 373.166,00
Pe glob – Total 13.003.468,05 4.889.048,21 3.355.694,29
Sursa: (date FAO, 2010)

Datele privitoare la suprafața pajiștilor din publicațiile FAO diferă de la an
la an, de aici și unele diferențe cu privire la raportul dintre diferite continente.
În general ordinea se păstrează și diferențele nu sunt prea mari, oscilând
între 1 -2%.
Repartiția procentuală a pășunilor și fânețelor pe continente conform
datelor FAO 2002 sunt prezentate în tabelul 1.2.
Concret, Africa deține 29,7% pășuni și fânețe di n suprafața totală,
Oceania 48,2%, America de Sud 28,92%, Europa și țările baltice 15,82%.
Europa deține comparativ cu alte continente o suprafață mică de pajiști,
dar este de menționat că, acest continent a contribuit în cea mai mare măsură
la promovarea culturii pajiștilor pe plan mondial și că, gramineele și
leguminoasele furajere folosite în cultura p ajiștilor intensive în zona tem perată
își au arealul natural în Europa.
Tabel 1.2.
Repartiția procentuală a pășunilor și fânețelor în diferite continente și țări
Continentul sau țara % P și F
din suprafața
totală % P și F
față de suprafața
arabilului
Oceania 48,2 819,6
China 41,6 280,4
Africa 29,7 486,9
America de Sud 28,92 457,9
S.U.A 24,28 132,8
Rusia 16,15 17,86
Europa și Țările Baltice 15,82 64,63
Sursa: (date FAO, 2002 )

11
Studiind repartizarea suprafețelor cu pajiști în diferite țări din Europa se
constată că în Austria, Grecia, Elveția acestea depășesc suprafața arabilă
(tabel 1.3.).
Tabel 1.3.
Suprafețe ocupate de pășuni și f ânețe față de supr afața totală și față de
arabil în câteva țări din Europa
Nr. crt.
Tara (Europa)
Suprafata
uscatului Suprafata
agricola Suprafata pajisti
permanente
(mii ha) (mii ha) (mii ha)
1 Albania 2740 1204,29 505,29
3 Austria 8243,5 3168 1731
4 Belarus 20282 8927 3263
5 Belgia 3028 1364 502
6 Bosnia si Herzegovina 5100 2128 1029
7 Bulgaria 10856 5030 1719
8 Croatia 5596 1300 343
9 Cehia 7725 4239 983
10 Danemarca 4243 2634 197
11 Estonia 4239 931 327
12 Finlanda 30390 2296 34
13 Franta 54766 29266 9870
14 Germania 34861 16886 4741
15 Grecia 12890 8199,2 4500
16 Ungaria 9053 5783 1004
17 Irlanda 6889 4189 3097
18 Italia 29414 13908 4423
19 Lituania 6267,5 2689 607,6
20 Olanda 3373 1917,4 827,2
21 Norvegia 30547 1014,38 174,8
22 Polonia 3042 0 16119 3180
23 Portugalia 9147 3684 1781
24 Moldova 3289 2472 354
25 Romania 23006 13523 4372
26 Federatia Rusa 1637687 215561 92020
27 Serbia 8746 5055 1459
28 Slovacia 4809 1930 524
29 Spania 49880 27680 10464
30 Suedia 41034 3079 436
31 Elveti a 4000 1525,4 1095
32 Ucraina 57932 41276 7900
33 Regatul Unit 24193 17325 11233
Sursa: (date FAO, 2010)

12

Arabil
64%Pășuni
23%Fânețe
10%Vii și pepiniere
viticole
2%Livezi și
pepiniere
pomicole
1%În ceea ce pri vește România, pajiștile permanente se întind pe o
suprafață de 4,865 mil . ha și reprezintă 52,5 % din terenul agricol și 23% din
suprafața totală a țării (fig. 1.1 ).
În România suprafața pajiștilor permanente este de 4,865 mil. ha din
care 3,333 mil. h a sunt pășuni și 1,532 mil. ha sunt fânețe (Anuarul statistic
2009).

Fig. 1.1. Suprafața agricolă a României după modul de folosință (Anuarul
statistic al României – 2009 )

Ele sunt răspândite pe tot cuprinsul țării în condiții ecopedologice foarte
diferite de la câmpie până la piscurile cele mai înalte ale munților, ceea ce a
determinat o mare varietate de tipuri de pajiști și de tehnologii de îmbunătățir e,
îngrijire și exploatare (tabel 1.4.).
Tabel 1.4.

Tipuri de pajiști și de tehnologii de îmbunăt ățire
Specificare U.M. Total Din care:
Fără
restricții Eroziuni
și
alunecări Exces de
umiditate Aciditate
pH<5 Salinitate
și
lacalinitate Nisipuri Pietriș,
rocă la
suprafață
Total/țară Mii
ha 4926,2 1960,5 1185,5 325,0 870,0 190,5 54,0 376,7
Total/ța ră % 100 39,6 23,9 6,5 17,5 3,8 1,0 7,7

13
Suprafețe întinse de pajiști se găsesc în zonele de deal și urcă până la
munte, ca atare, în județele în care predomină zone de relief înalte sunt:
Hunedoara, Maramureș, Caraș – Severin, Bihor, etc. ( județe în ari a cărora intră
suprafețe montane însemnate ).
Răspândirea pajiștilor permanente pe tot cuprinsul țării noastre, în
condiții ecologice diferite, au condus la o mare varietate de tipuri de pajiști.
Pajiștile naturale din țara noastră prezintă următoarea rep artizare în
funție de altitudine și forme de relief (Ioniță M. și colab., 1968).
– pajiști cu exces de umiditate……………………………………………..2,5%
– pajiști de șes și câmpie situate la 0 – 400m altitudine………….26,9%
– pajiști de dea luri și coline, situate la 400 – 800 m altitudine….42,8%
– pajiști de munte situate la 800 – 1600 m altitudine ……………..18,9%
– pajiști alpine situate la peste 1600 m altitudine……………………..8,9%

Fig.1.2. Repartizarea suprafețelor de pa jiști din țara noastră în funcție de
altitudine și forme de relief

Se poate constata faptul că o bună parte din pajiștile naturale sunt
repartizate în condiții mai puțin favorabile, ca atare și producția acestora scade
odată cu altutidinea (fig. 1.2).

1.3. PAJIȘTEA. PRATOLOGIA . PRATOTEHNICA

Pajiștea reprezintă o suprafață de teren acoperită cu vegetație ierboasă.
În ele se întâlnește un complex mare de specii de plante, aparținând la diferite
familii; dintre acestea, gramineele perene sunt dominante. Di ferită este de
asemenea și valoarea furajeră a acestor specii de plante. Speciile care se
dezvoltă într -o pajiște se deosebesc și prin cerințele lor față de condițiile
naturale și prin modul de exploatare. Dacă la vegetația constituită din populațiile
spec iilor de plante superioare se adaugă plantele inferioare, microorganismele
și fauna, atunci se poate face o imagine despre formațiunea complexă de viață,
reprezentată de o pajiște.
18.98.92.5
26.9
42.8Cu exces de
umiditate
0-400 Pajisti
de deal si
campie
400-800 Pajisti
de dealuri si
coline
800-1600
Pajisti de
munte
>1600 Pajisti
alpine

14
În viziunea agricolă actuală, producția de furaje obținută de pe
pajiștile permanente , este parte integrantă a gestiunii teritoriului agr icol și
presupune: gestionarea durabilă , respectiv durabilitatea sistemelor
componente, viabilitatea economică și soc ială a activității agricole și contribu ie
la dezvoltarea durabilă a spațiulu i rural , într -o lume tot mai urbanizată.
Având în vedere importanța deosebită a producției de furaje, implicit
a modernizării exploatării pajiștilor, subiect ce a preocupat în mod deosebit
cercetătorii din domeniu, s -au structurat câteva ramuri ale ști inței agricole, care
au ca obiect de studiu pajiștile și anume:
• Pratologia, studiază multifuncționalitatea pajiștilor și evidențiază
importanța și locul acestora în rezolvarea unor probleme actuale și de
perspectivă din domeniul economic,ecologic și soci al. În dicționarul explicativ al
limbii române termenul de pratologie se traduce prin: știința care se ocupă cu
studiul pajiștilor. (< it. pratologia ).
Cuvântul pratologie este compus prin unirea cuvintelor „ pratum ” (de
origine latină -pajiște) și „ logos ”( din limba greacă care înseamnă știință ).
• Ecopratologia , are ca obiect de studiu ecosistemele din pajiști.
• Pratotehnica, se ocupă de partea aplicativă a pratologiei, elaborează
măsurile de îmbunătățire a pajiștilor, metodele și tehnologiile de cul tivare ale
acestora și ale plantelor furajere în general, respectiv folosirea științifică a
pajiștilor.
Pajiștea are un caracter multifuncțional, iar funcția cea mai
importantă este producerea furajelor suculente și fibroase. Importanța
economică și ecolo gică a pajiștilor permanente este deosebită. Suprafețele mari
ocupate de pajiști sunt intim legate de viața cotidiană și de conservarea
mediului înconjurător.
În balanța furajeră, pășunile și fânețele constituie o bogăție naturală
de mare importanță, mai ales în județele de deal și de munte, unde pajiștile
formează o zonă economică predominantă.
Prin pășunatul excesiv, vegetația pajiștilor s -a degradat mereu, prin
reducerea și dispariția speciilor valoroase pentru hrana animalelor, iar
productivitatea lor în prezent este cu mult inferioară față de potențialul
productiv natural al acestora.
Spre deosebire de orice altă cultură agricolă, care asigură o singură
recoltă pe an, pajiștile fie ele permanente sau temporare, datorită
caracteristicilor plantelor din covorul vegetal, pot asigura mai multe recolte pe
an.
Rezultatele de producție arată că, în comparație cu alte culturi, pajiștile
permanente înregistrează cel mai mare spor de producție, la unitatea de
substanță activă aplicată.
Cercetările efectuate ara tă că pajiștile semănate sunt capabile să dea
producții superioare față de pajiștile permanente , iar pe lângă producțiile
mari pe care le dau, pajiștile semănate mai prezintă și alte avantaje ca:
repartizarea mai uniformă a producției în perioada de veget ație și posibilitățile
multiple de folosire.
Pe pajiștile semănate toate lucrările se pot face mecanizat și se creează
posibilitatea de alegere a speciilor în concordanță cu agrotehnica stabilă,
precum și cu modul de exploatare ( pășunat, cosit, mixt ).
Pajiștile semănate reprezintă o sursă importantă de furaje și nu exclud
măsurile de îmbunătățire a pajiștilor permanente, ci se complectează reciproc în

15
funcție de condițiile concrete existente, alegându -se metoda cea mai eficientă
din punct de vedere ec onomic.
Studiul pajiștilor permanente pr ezintă un interes științific deoarece în
acest fel se pot clarifica unele aspecte fundamentale ale ecologiei cum sunt:
relația dintre stabilitatea și maturitatea ecosistemelor, echilibrul biologic în
ecosistemele naturale și în cele influențate de activit atea omului, aspecte
discutate de altfel la primul Congres Internațional de la Haga din 1974.

1.3.1. Importanța pajiștilor
Pajiștile trebuie privite în toată complexitatea lor cu funcțiile lor
economice (furaj, plante medicinale, nectar, etc.), protective (antierozionale,
conservare, biodiversitate, echilibru termohidric, sechestrare carbon, etc.),
estetice (peluze, gazon, peisaje, etc.), sportive (turism, schi, etc.) și de altă
natură ( Marușca T., și colab., 2012) .

1.3.1.1 Importanța economică și ecolog ică a pajiștilor permanente este
deosebită: aceste uriașe suprafețe verzi sunt nebănuit de intim legate de viața
noastră, de conservarea mediului în care trăim.
Pajiștile oferă suport biodiversității și ser viciilor culturale, prin contribuția
lor ca patr imoniu cultural și valoare de agrement (Hopkins și Holz, 2005, Reid și
colab., 2005 ).

Produse alimentare, furaje
Mai presus de toate, pajiști le sunt utilizate pentru producția de animale
domestice. De la bovine, efectivele de ovine și caprine, la cai și bivoli de apă,
pajiștile suportă un număr mare de animale domestice, care devin sursă de
carne, lapte, lână, piele pentru oameni.
Pajiștile susțin fermele de an imale peste tot în lume . În multe zone, în
mod special cele de munte, sistemele agro-silvo-pasto rale reprezintă principala
sursă de venit a populației.

Sursă de hrană pentru animalele domestice
O mare parte din furajele suculente și fibroase necesare pentru creșterea
animalelor sunt obținute din pajiști. Astfel în țara noastră peste 50% din furajele
fibroase și suculente sunt obținute din pajiști permanente, diferența fiind
asigurată de culturi furajere în ogor propriu și prin culturi furajere succesive.
Pajiștea, însă trebuie să constituie principala sursă de furaj pentru
bovine, ovine, cabaline. D in cauză că iarba pășunată este cel mai ieftin furaj, ea
constituie baza rației furajere de primăvara până toamna, de la sfârșitul lunii
aprilie și până la sfârșitul lunii octombrie. În timp ce pășunează, vaca,
recoltează, transportă, consumă și transformă ea însăși furajul (Carlier L. și
colab., 1998 ).
Posibilitățile de utilizare ale pajiștilor sunt variate: cosit pentru fân sau
însilozare, pășunat după diferite tehnici. Sistemul de pășunat se caraterizează
prin prezența unui animal consumator de iarbă, al e cărui caracteristici și
interacțiuni cu agrosistemul de pajiște pot fi foarte diferite (bovine de diverse
tipuri, ovine, caprine, cabaline și chiar păsări cum sunt gâștele) – Simon et al.,
1997 citat de Samfira I. și Moisuc A., 2007 .

16
Habitat și sursa de hrană pentru animalele sălbatice
Speciile de animale sălbatice, de la cele inferioare la cele superioare
direct sau prin poziții pe care le ocupă în lanțurile trofice, își asigură hrana din
pajiști. Pajiștea este deci unul din puținele ecosis teme care asigură
supraviețuirea speciilor și constituie principalul habitat de viață al lor (Moisuc și
Đukič, 2002 ). Macrofauna și microfauna reprezintă o importanță deosebită în
dezvoltarea pajiștiilor (Cluzeau et al., 1992 ).

Pajiștile constituie o sur să importantă meliferă
Vegetația unei pajiști este reprezentată prin asociații de plante foarte
variate, unele dintre ele cu o valoare meliferă apreciabilă. Pajiștile asigură un
cules de nectar și polen de intensitate mică sau mijlocie, însă de lungă dura tă.
Pajiștile bune pot produce anual până la 80 kg miere la ha, cele mijlocii până la
50 kg la ha, iar cele slabe (de mlaștini) 20 kg la ha.
(http://www.proapicultura.ro/plante_pa suni_pajisti.htm )
Din punct de vedere apicol interesează în primul rând plantele din grupa
leguminoaselor și apoi din celelalte grupe.
Pentru apicultură sunt mai
importante pajiștil e situate pe terenul cu relieful neregulat, care prezintă văi mai
înguste și mai adânci, râpe, terase naturale, teren accidentat etc., întrucât
înfloritul plantelor se face la diferite intervale care se succed unele după altele,
iar cositul ierbii de aseme nea se face la date diferite, ceea ce permite să se
folosească culesul un timp mai îndelungat.
(http://www.proapicultura.ro/plante_pasuni_pajisti.htm) .

Protecția solului în ecosistemele în pericol de eroziune și deșertificare
În zonele afectate de eroziune este foarte utilă prezența unor pajiști
bine închegate pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.
Pământul care este acoperit cu vegetație ierboasă, are totodată o
capacitate mult mai mare de reținere a apei în sol. Astfel SEAMPLE (1970),
arată că pe o p antă domoală, în cazul existenței unei pajiști închegate cu
înălțimea plantelor de 20 cm, acestea rețin de 7 ori mai multă apă decât în
cazul terenului arabil și de 4 ori mai mult decât în cazul în care pajișt ea
suprapășunată.
Terenurile înierbate au o capacitate mai mare de reținere a apei. Ierburile
în schimb au o capacitate foarte mare de absorbție a apei.
Plantele furajere au capacitatea de a asigura restaurare solului ca
urmare a incendiilor de pădure, re conversia terenurilor agricole.

Mijloc de îmbunătățire a structurii și fertilității solului
Este foarte cunoscut faptul că sub țelina pajiștilor s -au format cele mai
fertile soluri, aceasta pe de o parte datorită rădăcinilor fasciculate ale
gramineelor, care leagă particulele de sol în agregat, îmbogățindu -le în
substanțe organice iar pe de altă parte datorită leguminoaselor care în simbioză
cu bacteriile fixatoare de azot, îmbogățesc solul în azot, sporind astfel
fertilitatea acestuia.

Stocarea carbonului
Cultivarea și urbanizarea pajiștilor, și alte modificări ale pajiștilor ce pot
duce spre deșertificări pot fi o sursă semnificativă de emisii de carbon. Arderea
biomasei, mai ales din savanele tropicale, contribuie cu mai mult de 4 0% din

17
emisiile globale de dioxid de carbon brute. Unele pajiști unde din diverse motive
pot apărea specii de plante străine poate reduce depozitarea carbonului,
deoarece acestea au rădăcinile mai puțin extinse, sub valoarea pentru
depozitare a materiei o rganice decât plante native din pajiști.
Pajiștile pot stoca aproximativ 34% din stocul mondial de carbon din
ecosistemele terestre, în timp ce pădurile pot stoca aproximativ 39% iar agro –
ecosistemele aproximativ 17%.
Spre deosebire de păduri, unde vege tația este principala sursă de stocare a
carbonului, solurile de sub vegetația pajiștilor pot stoca o cantitate însemnată
de carbon.

Din alt pu nct de vedere pajiștile îndeplinesc și alte funcții:
– stoc de germoplasmă; pajiștile românești pot fi consider ate adevărate
bănci naturale de germoplasmă.
– suport al biodiversității; • pajiștile permanenete constitue pe de o
parte și un patrimoniu genetic prin diversitatea speciilor prezente. O mare parte
din flora covorului vegetal al pajiștilor permanente nu e ste încă utilizată cum ar
fi: plantele medicinale și cele melifere.
– conservarea speciilor pe cale de dispariție;
– rol esențial în aspectul landșaftului (contribuții la înfrumusețarea
și atractivitatea zonei geografice); Spectrul culorilor și arhitect ura morfologică
a speciilor din pajiștile permanente îmbunătățesc calitatea peisagistică a
covorului vegetal, cu consecințe directe pozitive asupra dezvoltării turismului
ecologic în țara noastră.
– medii de recreere;
– o altă direcție în care pajiștilor p ermanente le revine un rol deosebit
este aceea a ocrotirii naturii . Dorst (1970), spunea că „ Ocrotirea naturii și a
resurselor sale este de fapt ocrotirea omului împotriva unora din acțiunile sale ”.
În acest sens, în țara noastră sunt declarate rezervații naturale o serie de pajiști
cum ar fi: fânețele naturale de la Bosanci (Suceava), Valea lui Daniel (Iași),
Zăul de câmpie (Mureș), Suatu (Cluj), etc. (Samfira I., 2007 ).
Barbara Heidenreich, (2009 , pg.II ) a identificat necesitatea de a înțelege
mai bine „valoarea economică totală a pajiștilor ” (TEV – total economic value) ,
contribuția acesteia la bunăstarea umană , furnizoare de bunuri și servicii . În
această concepție p ajiștile oferă o gamă mare de produse și servicii
"utilizabile " și beneficii "non -utilizabile ", care nu tind să fie preț uite în economia
de piață , cum ar fi :
• Valoarea d irectă de utiliza re a pajiștilor (de exemplu – componentă
principală în sistemele agrosilvo pastoral e, furaj, bio-medical e, material genetic,
recoltarea de pro duse, recreere în aer liber).
• Valori de întrebuințare indirecte ale pajiștilor, cum ar fi funcții le
ecosistemice care corespu nd cu păstrarea peisajului intact (conservarea
solului , păstrarea apei, reciclarea nutrien ților, tratarea deșeurilo r, polenizare,
habitat pentru fauna sălbatică , calitatea aerului, protecț ia stratului de ozon, etc ).
• Valorile "non-utilizare" de bunuri și servicii socio -culturale care
contribuie la bunăstarea omului (sănătate, estetică, cunoașterea spiritu ală,
culturală, tradiț ională, educație , etc., )

18
1.3.1.2. Importanța pajiștilor în echilibru ecologic și turism

Inițiativele de ocrotire a naturii au plecat de la necesitatea de a salva
unele specii de plante (rare) și animale pe cale de dispariție, ide e care s -a
extins ulterior asupra unor zone de importanță națională declarate parcuri sau
rezervații.
Omul a intrat în istorie purtând povara de mituri și superstiții convertite
treptat în divinizarea naturii, ce i se părea nelimitată în spațiu și timp,
inepuizabilă în plante și animale (Rezmeriță I., 1983) .
Decăderea economico -culturală a Egiptului antic, ca și a altor popoare
are la origine printre altele și epuizarea bogățiilor naturale, prin acțiuni
nechibzuite.
Dispariția unor civilizații, implicit a imperiului Maya, are drept cauză
principală deteriorarea mediului ambiant (J.Dorst, 1969 ). Imperiul persan a lăsat
în urma sa pustiuri nesfârșite, în care s -a prăvălit propria civilizație.
Romanii au divinizat și ei natura, respectiv agricultura și pădure a,
creșterea animalelor și vânătoarea (conform scrierilor lui Aristotel), dar și
aceștia au exploatat -o fără discernământ, iar repercusiunile nu au întârziat să
apară în viața de stat. Încă de atunci au existat unele voci care au ridicat un
semnal de alarm ă, vis -a-vis de dezechilibrele din natura înconjurătoare cauzate
de activitatea omului.
Cu toate acestea au existat și anumite popoare care au înțeles
necesitatea protejării mediului.
Garailaso de la Vega (1609) amintește de cea mai veche lege de
ocrotir e a naturii ca fiind cea a preincașilor privitor la protecția păsărilor, prin
care cel care deranja o pasăre de guano în timpul clocitului era ucis, ca și cel ce
omora aceste păsări.
De asemenea, un suveran asiatic, marele domnitor mongol Kubilay, a
promul gat prima lege care interzicea vânatul mamiferelor și păsărilor în
perioada de reproducere (Resmeriță, 1983 ).
În Europa în perioada evului mediu, intră în grija unor conducători (regi,
domnitori) conservarea latifundiilor personale. Astfel, regele Angliei Wilhelm T.
(1066 -1087) a dat legi spre la protejarea unor animale sălbatice.
Primele documente de reglementare a vânatului, în Rusia, au fost
elaborate încă din sec. al XI -lea pe teritoriile țarului și al nobililor.
Grija pentru anumite teritorii și faun a acestora se regăsește și în spiritul
poporului român și în decursul istoriei avem suficient de multe exempl e. În
Moldova, Ștefan cel Mare „rămâne o revelație, un fir conducător pentru
cunoașterea, administrarea, valorificarea, apărarea și perpetuarea pei sajului
național” – Țopa E., 1972 citat de Resmeriță I., 1983 . În acest context se
încadrează „braniștele”, cărora domnitorul le -a impus un regim conservativ
dinamic, prin regleme ntarea cositului, a pășunatului , etc.
Astfel au luat naștere primele măsuri d e ocrotire și protecție a
mediului, care mai târziu, în secolul al XVIII -lea, se regăsesc într -o
concepție umanitară de conservare a unor teritorii, ce erau puse la
dispoziția publicului, pentru recreere și turism .
Primele parcuri iau ființă din inițiativă particulară, cum au fost cele din
Germania, Franța, SUA, Elveția, etc. Începutul îl fac germanii cu
Theresienhaim -ul de la Bamberg din Bavaria (1803), urmat de parcul Hot
Spring din Arkansas –SUA (1832).

19
Ideea de rezervații mari s -a născut în SUA (1864) din inițiativa lui J.Muir,
care convinge oficialitățile de pe atunci de la Washington să cedeze statului
California valea râului Yosemite și Mariposa Grave pentru a se înființa o
rezervație naturală (Resmeriță I., 1983) .
În anul 1872, președintele Statel or Unite ale Americii , Th.Roosevelt, a
semnat prima lege prin care ia naștere primul parc din lume ocrotit de lege și
anume Parcul național Yellowstone, înființat la 1 martie 1872 (Enck Gretel,
2010) .
Și astfel, această idee de conservare a naturii a pri ns teren pe întinsul
continentelor, generând asociații societății, ba chiar și ministere (1970 în Anglia)
care se ocupă de conservarea și protecția mediului înconjurător.
Trecerea în revistă a principalelor teritorii ocrotite, în mod special a celor
în car e pajiștea naturală ocupă un rol însemnat, pledează în acest sens în
favoarea pajiștii, în rolul ei în protecția mediului, recreere și turism.

1.3.2. CLASIFICAREA PAJIȘTILOR

Există mai multe criterii de clasificare a pajiștilor prin prisma obiectivelor
de studiu vizate. Unii autori consideră esențial criteriul – modalitatea de apariție
și clasifică pajiștile în pajiști naturale și pajiști artificiale (temporare,
semănate) . Alți autori împart pajiștile naturale în funcție de criteriul climatic în:
pajiști tropicale , pajiști subtropicale , pajiști temperate și pajiști din
regiunile subarctice . Desigur tehnologii clasifică pajiștile în funcție de criteriul
economic, respectiv a modului lor de utilizare în: pășuni și fânețe.

1.3.2. 1. Clasificarea pajiștilor î n funcție de modul de apariție a acestora

Pajiști naturale. Pe suprafețe întinse de teren s-a instalat spontan o
vegetație specifică de pajiște . Astfel de pajiști poartă denumirea de pajiști
naturale.

20
a. Pajiștea naturală primară este reprezentată de v egetația ierboasă
pionieră, instalată direct pe roca -mamă, aflată în diverse stadii de evoluție care
s-a desfășurat paralel cu procesul de pedogeneza (Bărbulescu,1971 ).
Aceste pajiști sunt răspândite în diferite regiuni ale globului unde factorii
ecologici (de regulă regimul hidric sau cel termic) nu au permis formarea
pădurilor; ele s -au dezvoltat într -o perioadă lungă de timp, cca 20 -28 milioane
de ani în urmă. Reprezentanții tipici ai acestor pajiști sunt stepa euro-asiatică
(de la Marea Neagră la Marea Galbenă), preeria cu ierburi înalte sau marile
câmpii americane cu ierburi scunde, pampasul argentinian, savana africană,
tundra din nordul Asiei .
In țara noastră pajiștile naturale primare ocupă suprafețe mici , cca
100000 ha. Ele sunt răspândite în ochiur ile de stepă din S -E țării (Fig.1.3) și pe
suprafețe mai mari în zona alpină.

Fig. 1.3. Pajiște stepică extrazonală din Munții Măcinulu i
(http://ecomuntiimacinului.wordpress.com/vegetatia)

Vegetația de stepa e dominata de sp ecii ierboase de talie mică și
mijlocie rezistente la secetă. Speciile ierboase reprezentative vegetației de
stepă (majoritar instalate pe un substrat pietros) sunt: firuța cu bulbi ( Poa
bulbosa ), purul sau aiul sălbatic ( Allium rotundum ), volbura cantabr ica
(Convolvulus cantabrica ), bărboasa ( Botriochloa ischaemum ), păiușul
stepic (Festuca valesiaca ), pelinița ( Artemisia austriaca ), coada șoricelului
(Achillea millefolium ), scaiul dracului sau rostogolul ( Eryngium campestre ),
matura neagra ( Kochia prostra ta).
(http://ecomuntiimacinului.wordpress.com/vegetatia/ )
În zona alpină, pajiștile naturale primare prezintă o pondere economică
pastorală importantă reprezentând pășunatul de vară.

b. Pajiștile naturale secundare
Pajiștile naturale secundare au o istorie mai recentă și au luat naștere
datorită intervenției omului în pajiști (defrișări de păduri, sisteme de
pășunat). Aceste pajiști le denumim „naturale” în sensul că vegetația s -a
instalat s pontan.

21
În țara noastră pajiștile naturale secundare se întind de la nivelul mării și
până la etajul subalpin, ocupând o suprafață de peste 4 milioane hectare.
Dacă s -ar exclude influența omului pajiștile naturale secundare ar reveni mai
devreme sau mai tâ rziu, în funcție de stadiul lor de evoluție , la vegetația
ancestrală respectiv la păduri sau mărăcinișuri. Din păcate a stfel de pajiști se
întind azi pe suprafețe mari în România, ca efect al exploatării nejudicioase a
lor. Constatăm că există astăzi supr afețe întinse de pajiști împădurite în care
vegetația forestieră, instalată spontan, ocupă suprafețe însemnate din pajiște
(Fig.1.4 .).

Figura 1.4. Pajiște împădurită – Munții Aninei (foto original)

Pajiștile subalpine prezente în zona pădurilor cât și a tufărișurilor
subalpine sunt disclimaxuri artificiale, ca rezultat al influențelor pastorale, care
au intervenit în echili brul de climax al fitocenozelor; pajiștile extinzându -se în
special pe locurile defrișate de vegetația forestieră.
O data cu dezv oltarea agriculturii, a creșterii numărului de animale
,intervenț ia omului in e cosistemul de pajiș ti s-a accentuat schimbând fizionomia
formațiunilor respective . Doar pe suprafețe restrânse sau în “rezervații naturale
“ se mai păstrează caracterul natural al pajiștilor. De aceea toate suprafețele
ierboase, pe care există vegetație ierboasă permanentă (nedeterminată ca
timp), indiferent de originea lor au fost denumite ca pajiști permanente .
Această noțiune nu le exclude pe celelalte ci le înglobează pe baz a principiului
permanenței vegetației (Moisuc A., Dukic D., 2002) .

Pajiști semănate (pajiști artificiale, pajiști temporare). Acestea sunt
înființate de om, pentru o perioadă determinată de timp (1-10 ani) cu un
amestec de ierburi perene.

Cultivarea de p ajiști temporare (semănate) are ca scop următoarele:
• să asigure masă verde din abundență;
• producția să fie repartizată cât mai bine pe parcursul perioadei de vegetație,

22
în funcție de cerințele animalelor;
• furajul produs să se caracterizeze printr -o valoare nutritivă ridicată.
În mare parte, pajiștile semănate su nt mai productive decât pajiștile
natural e și sunt gestionate mai intens în vederea obținerii unei producții foarte
mari de lapte sau pentru producția de carne de la animalele rumegăt oare
(Fig.1.5 .).

Figura 1.5 . Pajiște semănată
(http://www.agrinet.ro/content.jsp?page=689&language=1)

Acestea pot fi înființate în teren arabil și de regulă intră în rotație cu alte
culturi furajere sau pot fi semănate în locul unor pajiști permanen te degradate.
În funcție de condițiile particulare ale fiecărei țări, ponderea lor în balanța
furajeră este foarte diferită; în unele țări sunt necunoscute, iar în altele
constituie principala sursă de hrană, consumată în stare proaspătă sau
consumată sub diverse forme.

1.3.2.2. Clasificarea pajiștilor în funcție de criteriul climatic

Numeroși autori împart pajiștile în funcție de criteriul climatic în
următoarele diviziuni:
– pajiști tropicale numite și savane ;
– pajiști subtropicale –pampasul ;
– pajișt i temperate respectiv preeria și stepa ;
– pajiști din regiunile subarctice – tundra (”The Grassland Biome”,
2005) .

Un tip de pajiște temperată este preeria . Cele mai multe preerii sunt în
Statele Unite și regiunea central -sudică a Canadei . Preeria s -a de zvoltat în
cadrul condițiilor naturale din aceste zone, creând un echilibru între vegetație și
nesfârșitele turme de erbivore. Vegetația se caracterizează prin plante cu talie
înaltă, specifice solurilor bogate în substanțe nutritive. Din acest motiv , preeriile

23

sunt cel mai des folosite pentru agricultură . În preerie cresc puțini copaci
aproape de izvoare sau alte surse de apă (fig. 1.6)

Fig.1. 6. Preeria (sursa: http://biomea.wikispaces.com/Grassland )

Stepa este un alt tip de pajiște temperată , ce se în tinde din Europa și
până în Asia. Stepele se găsesc în zonele mai puțin predispuse la umezeala .
Vegetația este specifică unui climat uscat, iar talia plantelor este mai mică decât
în preerie . Lipsa de umiditate pune stepele în pe ricolul de a deveni deșertu ri.

Figura 1.7. Pajiști de stepă (sursa:
http://kazahstan2009.files.wordpress.com/2009/09/caii -de-stepa.jpg)

24
Pampasul reprezintă un alt ecosistem de pajiști, cu climă subtropicală,
întâlnit în America de Sud ( estul Argentinei și mai puțin în Uruguay )
menținându -se în prezent pe suprafețe restrânse și modificate printr -un pășunat
intensiv (Fig. 1. 8.).

Figura 1.8. Pampasul argentinian (Sursa:
http://kellysworld.info/USERIMAGES/ArgPampa.JPG )

Un alt tip de pășune este savana , ce se întinde în special în Africa și pe
zone mai restrânse în America de Sud, Asia și Australia . Savana este o pajiște
tropicală iar vegetația este specifică climatului uscat, respectiv plante
rezistente la secetă (în mod special graminee) și arbori izolați ( baobabul,
acacia etc ). Suma anuală a precipitațiilor este de cca 1270 mm iar acestea
sunt distribuite în 6 -8 luni, restul p erioadei fiind caracterizat de secetă puternică.
În savană au loc incendii frecvente din cauza uscăciunii. Una dintre cele mai
cunoscute astfel de pajiști este savana africana ( fig. 1.9. )

Figura 1.9. Savana africană (Sursa:
http://biomea.wikispaces.com/Grassland )

25
În regiunile subarctice se întâlnește un alt tip de pajiște, încadrată în
cadrul pajiștilor primare, denumită tundră . Tundra se întinde în extremitatea
nordică a Europei, Asiei, Americii de Nord și în unele insule al e Oceanului
Înghețat. Tundra are rolul de a asigura furajul, în mod special pentru reni.

1.3.2. 3. Clasificarea pajiștilor în funcție de modul de folosire

După modul în care pajiștile sunt utilizate, respectiv prin pășunat sau
cosit, acestea pot fi împă rțite în pășuni și fânețe.
În aceeași măsură pajiștile pot avea o folosință mixtă prin alternarea
pășunatului cu cositul.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. http://ec.europa.eu/environment/life/publications/lifepublications/lifefocus/
documents/grassland.pdf
2. http://ec.europa.eu/environmen t/life/publications/lifepublications/lifefocus/
documents/grassland.pdf

3. Barbara Heidenreich, 2009, WHAT ARE GLOBAL TEMPERATE
GRASSLANDS WORTH? A CASE FOR THEIR PROTECTION, A
Review of Current Research on their Total Economic Value,
http://cmsdata.iucn.or g/downloads/grasslandsreview.pdf )

4. Marușca T., Blaj V.A., Mariana Rusu, 2012, Tehnologii de creștere a
valorii pastorale pentru pajiștile montane , Broșură tehnică, Academia de
științe agricole și silvice Gheorghe Ionescu Șișești , pag. 1 -50.
http://pajisti -grassland.ro/proiecte/lucrari/brosura_tehnologii.pdf

5. Plante melifere din pășuni și pajiști
(http://w ww.proapicultura.ro/plante_pasuni_pajisti.htm )
6. Bărbulescu C., 1956
7. Luiseau P., 1990
8. Capillon A. și colab., 1990
9. Jeanine B. Și colab., 1990, 1991
10. Fluri P.și colab., 1992,1994
11. Motcă, G.și colab.,2003
12. Luminița Cojocariu., 2003
13. Motcă G.,2006
14. Bârliba C., 2011
15. Anuarul statistic al României – 2009
16. Hopkins și Holz, 2005
17. Reid și colab., 2005
18. Carlier L. și colab., 1998
19. Simon et al., 1997
20. Samfira I. și Moisuc A., 2007
21. Moisuc și Đukič, 2002
22. Cluzeau et al., 1992
23. http://www.proapicultura.ro/plante_pasuni_pajisti.htm

26
24. Samfira I., 2007
25. Rezmeriță I., 1983
26. J.Dorst, 1969
27. Țopa E., 1972
28. Enck Gretel, 2010
29. Bărbulescu,1971
30. Sursa: http://ecomuntiima cinului.wordpress.com/vegetatia/
31. http://www.agrinet.ro/content.jsp?page=689&language=1
32. The Grassland Biome , 2005
33. sursa: http://biomea.wikispaces.com/Grassland
34. (sursa: http://kazahstan2009.files.wordpress.com/2009/09/caii -de-
stepa.jpg )
35. http://kellysworld.info/USERIMAGES/ArgPampa.JPG
36. Sursa: http ://biomea.wikispaces.com/Grassland