Resursele Si Raspunsurile Familiei la Stres

CUPRINS

CAPITOLUL I- Familia și stresul familial

Stresul familial

Simptomele stresului în familie

Stresorii familiali

Resursele și răspunsurile familiei la stres

CAPITOLUL II- Consilierea familiei afectate de stres

2.1.Consecințele stresului

2.2.Metode de combatere a stresului individual

2.3.Consilierea familiei

Capitolul III- Cercetare privind stresul familial

3.1.Obiectivele cercetării

3.2.Universul cercetării

3.3.Ipotezele cercetării

3.4.Operaționalizarea conceptelor

3.5.Metodologia cercetării

3.6.Prezentarea rezultatelor: studii de caz

3.7.Analiza rezultatelor

3.8.Concluzii

Bibliografie

Anexă:ghid de interviu

INTRODUCERE

Această lucrare are ca scop consilierea familiilor afectate de stres. Motivul alegerii acestei teme de disertație este unul personal, având în vedere că stresul face parte din viața oamenilor, se confruntă tot timpul cu evenimente care le produc stres, iar pentru a face față cu bine stresului este nevoie ca oamenii să realizeze prezența acestuia în viața lor și să apeleze la metode de combare a stresului cât mai timpuriu.

Lucrarea este structurară în trei capitole. În primul capitol al lucrării de disertație am definit stresul familial, am menționat teorii privind familia și stresul familial și am prezentat simptomele stresului și stresorii familiali. De asemenea, am considerat relevant în acest capitol să studiez resursele și răspunsurile familiei la stres. Capitolul 2 cuprinde consecințele stresului, metode de combatere a stresului individual, dar și consilierea familiei. Legat de capitolul 3, acesta vizează cercetarea privind stresul familial, unde mi-am propus ca și obiective identificarea percepției familiei cu privire la factorii ce contribuie la apariția stresului în familie, dar și identificarea percepțiilor familiei privind consecințele stresului asupra familiei și a copilului/copiilor din familii stresate. Aceste obiective au fost atinse analizând 10 părinți (5 mame și 5 tați) în funcție de disponibilitatea părinților de a răspune la întrebări.

CAPITOLUL I

FAMILIA ȘI STRESUL FAMILIAL

Stresul familial

Chiar dacă se presupune că trăim ȋntr-o lume civilizată, există un stres tot mai mare pentru oameni. Ȋn ziua de azi, viața oamenilor este mai complexă și aceștia confruntă ȋn fiecare zi cu factori care generează stresul. Pentru cei mai mulți dintre noi, stresul a devenit ca un obicei care este greu de ȋnlăturat, iar unii nici nu ȋși dau seama de acest fapt (Servan-Schreiber, J-L., 2004). Termenul de stres ȋn general este o dispoziție tensionată pentru tot corpul apărută ȋn urma unui dezechilibru ȋntre cerințele mediului ȋnconjurător și posibilitățile corpului (Iamandescu, I.B., 1993). „O altă definiție a stresului este cea propusă de Ph. Jeammet și colaboratorii săi: „Noțiunea de stres, ȋn accepțiunea ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care ȋntrerupe echilibrul homeostatic. Această acțiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură, zgomot) sau a agenților traumatizanți, infecțioși sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai ȋnalte ale integrării senzoriale și cognitive, perturbarea atingând ȋn acest caz sistemul de relație al subiectului cu mediul său” (Tihan,E. și Ghiza, L., 2002, p.9). Un eveniment poate fi stresant aproape pentru toți oamenii, dar poate fi trăit diferit de fiecare persoană. Unele persoane se pot adapta mult mai ușor la stres, acesta făcându-le să acționeze mai ușor și având o viață captivantă. De asemenea, există și celălalt tip de persoane care nu se adaptează tocmai ușor la condiții de stres având ca și consecințe apariția unor boli, randament scăzut la locul de muncă (Tihan, E. și Ghiza, I., 2002).

Așadar, termenul de stres poate fi considerat ca fiind orice situație care necesită o adaptare fizică, psihologică, socială inclusiv situațiile externe care pot cauza stări de disconfort, tensionate atunci când aceste situații pot fi amenințătoare (Argyle, 1992 apud Mardare, E.I., 2010a).

Familia este foarte importantă pentru indivizi, acest lucru reiese și dintr-un studiu realizat în SUA în 2003, în care familia este pe primul loc, ca cel mai important aspect al vieții, înaintea carierei, sănătății, banilor, religiei, prietenilor și a altor activități comunitare (Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991).

Uneori, apariția stresului este inevitabilă, normală și chiar de dorit uneori, deoarece oamenii se dezvoltă, se maturizează și în timp se schimbă. De asemenea, se schimbă și modelele de interacțiune, obișnuințele din familie, iar oamenii intră și ies din acest sistem. La toate aceste schimbări familia trebuie să se adapteze pentru a nu deveni disfuncțională. Astfel apare stresul, în urma acestor schimbări, iar acesta nu poate fi considerat a fi rău sau bun și depinde de modul în care familia îl percepe și reacționează la el.

Psihoterapeutul Madsen, a cercetat stresul din cadrul familiei și a introdus termenul de familie stresată. Acesta sugerează specialiștilor să vadă membrii separat de probleme și să le descopere resursele dincolo de acestea. El propune acest lucru deoarece clienții sunt deseori etichetați, iar aceste etichete organizează modul în care specialiștii percep familiile (Mardare, E.I., 2010b).

Teorii privind familia și stresul familial

Teoria atașamentului

Această teorie, a atașamentului prezintă dinamica relațiilor strânse, ea explică cum adulții depind unii de alții și nu numai. Mai multe studii realizate în anii 1940-1950 au arătat faptul că copiii abia născuți, care au fost separați de mame au manifestat reacții de protest sau disperare. Atașamentul este foarte important în condițiile de stres, fiind căutată apropierea. Această teorie susține și faptul că stilurile de atașament din copilărie le influențează pe cele din relațiile intime ale adultului. Wynne Lyman susține că atașamentul este cel mai important în dezvoltarea relațiilor. Terapeuții folosesc această teorie pentru a evidența relațiile obișnuite sau nevoia pe care o au membrii unei familii de a avea grijă unii de alții (Nichols, M., Schwartz, R., 2005).

Teoria conflictului

În principal, într-o familie conflictul are loc între soți pentru autoritate și privilegii, însă ei au același front comun, cooperarea pentru supraviețuire. Această teorie prezintă conflictul ca parte din viața zilnică. Resursele unui membru din familie pot fi mijloace prin care acesta are putere asupra celorlalți. Aceste diferențe de putere pot cauza conflicte familiale. Conflictul este văzut ca pe o activitate naturală, inevitabilă, chiar și în familii și nu este mereu distrugător, el putând chiar să consolideze relațiile. Familia are de îndeplinit mai multe funcții, acestea fiind menținute de interese și valori comune. Atunci când membrii se îndreaptă către un alt sistem de valori, sau acestea nu mai sunt comune pentru toți membrii familiei, pot să apară conflictele. Conflictele într-o familie por fi de roluri sau valorice. În ceea ce privește conflictul de roluri, aceasta apare în momentul în care un membru își îndeplinește rolul deficitar sau nu și-l îndeplinește deloc, pe când cele valorice apar când așteptările sunt mari. Când vorbim de apariția unui conflict în familie nu ne referim strict la separare sau divorț. Conflictul familial implică deseori negociere și mediere. Conflictualiștii susțin faptul că nu vor mai fi probleme familiale atunci când va fi egalitate și la nivel familial, dar și de societate (Popescu, R., 2009).

Teoria ciclului vieții familiale

Această teorie vizează trecerea unui individ, în viața familială prin mai multe etape ce implică schimbări, drepturi și obligații, precum: apariția copiilor, plecarea acestora din familie pentru a-și forma propriile familii, decesul partenerului. Astfel, putem spune că această teorie are o abordare dinamică, traversând toate stadiile vieții familiale (Popescu, R., 2009). Un studiu realizat în 1987 susținea faptul că durata medie a vieții de familie este de 37,2 ani și are șase stadii:

„ formarea căsătoriei- durata medie: 1,7 ani;

extensia (nașterea primului copil- nașterea ultimului copil) – durata medie: 5,7 ani;

extensia completă (nașterea primului copil – primul copil părăsește căminul) – durata medie: 21,9 ani;

contracția (primul copil părăsește căminul – ultimul copil părăsește căminul) – durata medie: 5,7 ani;

contracția completă (ultimul copil părăsește căminul – decesul unuia dintre soți) – durata medie: 0.5 ani;

disoluția familiei (decesul primului soț- decesul supraviețuitorului) – durata medie: 11,7 ani” (Popescu, R., 2009, p. 27).

Teoria lui Reuben Hill privind stersul familial

În 1949, părintele teoriei stresului familial, Reuben Hill, a conceptualizat modelul ABC-X pentru a explica apariția stresului și complexitatea acestuia la nivel familial. Acest model prezintă patru componente ale stresului: stresorul (A), resursele familiei (B), semnificația pe care familia o dă stresorului (C) și stresul (X). Potrivit acestui model, Reuben Hill susține că gradul stresului depinde de modul în care familia evaluează stresorul, de resursele acesteia și de priceperea în gestionarea situației. În cazurile în care familiile se confruntă cu același stresor, se poate acționa diferit. Este foarte importantă percepția familiei asupra stresorului, acesta fiind elementul cel mai important atunci când situația nu poate fi controlată și trebuie să se intervină. În cazul în care percepția familiei este distorsionată, specialiștii trebuie să ia în considerare și viziunea vecinilor, doctorilor, profesorilor sau asistenților sociali, pentru evaluarea stresului familiei (Mardare, E.I., 2010b).

1.2. Simptomele stresului în familie

Primul lucru care trebuie făcut pentru a elimina stresul este de a recunoaște simptomele, ele atenționând că organismul nostru este afectat de stres. Fiecare dintre noi este afectat de stres ȋn mod diferit și este important să fie recunoscute simptomele pentru a ȋnlătura stresul de care suntem afectați (Goliszek, A., 1999). Familia atunci când întâmpină evenimente stresante, manifestă simptome caracteristice stresului, acestea fiind vizibile atât la nivelul membrilor familiei, cât și la nivelul familiei ca întreg. Putem observa conflicte maritale, între frați sau între părinți și copii, reguli schimbate, sunt vizibile emoțiile negative, membrii familiei nu-și mai petrec timpul împreună, aceștia se critică sau jignesc, sunt rigizi unii cu alții, toate acestea ducând la creșterea disputelor, violență, abuz sau poate chiar divorț (Mardare, E.I., 2010b).

Pentru a face față cu bine stresului, membrii familiei ar trebui să ȋnțeleagă cum mintea și corpul lor reacționează la stresori. Atunci când ȋntâlnesc un stresor, oamenii răspund fizic și psihologic. Se ȋncepe cu o reacție mentală care include convingerile pe care indivizii le au despre ei și despre viață. Convingerile determină reacția corpului și ȋn final rezultatul la cât de bine face față individul stresorilor de zi cu zi. De asemenea, stresul implică și reacții psihologice astfel că este important să se cunoască modul ȋn care emoțiile reacționează la stres. Pentru a controla stresul depinde mai mult de ceea ce oamenii gândesc decât de felul cum se manifestă fizic (Boenisch, Ed., Haney, M., 2004).

Luban-Plozza, Pozzi și Carlevaro prezintă trei grupe de simptome ce pot fi indiciile unei stări pronunțate de stres: simptome emoționale, comportamentale și fizice. Simptomele emoționale sunt reprezentate de: apatie, nemulțumiri, stări de tristețe, anxietate (nesiguranță, dispreț), iritabilitate prin revoltă, mânie sau aroganță, dificultate de concentrare, neatenție, slabă elasticitate a gândirii, stima exagerată de sine însuși sau refuzul (exces de muncă, suspiciune, negarea propriilor probleme, megalomanie). Simptomele comportamentale se caracterizeala stresul depinde mai mult de ceea ce oamenii gândesc decât de felul cum se manifestă fizic (Boenisch, Ed., Haney, M., 2004).

Luban-Plozza, Pozzi și Carlevaro prezintă trei grupe de simptome ce pot fi indiciile unei stări pronunțate de stres: simptome emoționale, comportamentale și fizice. Simptomele emoționale sunt reprezentate de: apatie, nemulțumiri, stări de tristețe, anxietate (nesiguranță, dispreț), iritabilitate prin revoltă, mânie sau aroganță, dificultate de concentrare, neatenție, slabă elasticitate a gândirii, stima exagerată de sine însuși sau refuzul (exces de muncă, suspiciune, negarea propriilor probleme, megalomanie). Simptomele comportamentale se caracterizează prin: închiderea în sine însuși, dificultăți în acceptarea responsabilităților, refuzul muncii, excese (consum droguri/alcool, viață neregulată, promiscuitate sexuală). De asemenea, pot să apară probleme în controlul vieții personale: neglijarea igienei personale, întârzieri la lucru și probleme legale: datorii, amenzi, furt, incapacitatea controlului impulsurilor violente. Simptomele fizice: preocuparea excesivă în legătură cu boala sau refuzul acesteia, îmbolnăviri frecvente, epuizare fizică, abuzul de medicamente sau indispoziții: insomnie, cefalee, dereglări de apetit, surplus/pierdere în greutate, probleme sexuale (Luban-Plozza, B., Pozzi, U. și Carlevaro, T., 1997).

În concluzie, este important să ne dăm seama care sunt primele semne ce indică apariția stresului pentru că astfel vom recunoaște sursele stresului, ȋmpiedicând agravarea simptomelor.

1.3. Stresorii familiali

Stresul poate fi provocat de numeroase evenimente din viața oamenilor, ele putând fi schimbări ȋn modul de a se comporta, tulburări de somn, de hrană, decesul unui membru din familie. Acești stresori produc o cantitate de stres care este influențată de tipul, durata și intensitatea stresorilor (Tihan, E. și Ghiza, L., 2002). Pe parcursul evoluției familiei, aceasta se confruntă cu evenimente care depășesc controlul familiei, iar consecințele acesteia se pot extinde la nivelul familiei. Se poate face o diferență între evenimentele previzibile (de regulă, tranzițiile spre etapele noi din viața de familie) și evenimentele imprevizibile. De exemplu, căsătoriile, nașterile sau începutul adolescenței sunt evenimente care pot fi anticipate de familie, chiar dacă este real că predictibilitatea unui eveniment nu exclude posibilitatea stresului, dar măcar familiile pot să facă un sacrificiu de a se pregăti pentru astfel de schimbări. Tranzițiile în viața de familie sunt acompaniate de schimbări în viețile oamenilor. Stresul produs de sistemul familial provoacă stres persoanelor, iar presiunile exercitate asupra persoanelor provoacă tensiune în sistemul familial. O serie de evenimente stresante pot avea un efect cumulativ asupra sistemului familial, mai ales dacă familia nu poate sau nu vrea să acorde atenție fiecărui eveniment atunci când acesta își face apariția (Balswick, J.O și Balswick, J.K., 2009). Cercetătorii menționează și sursele stresului care sunt sub forma unor conflicte, iar acestea sunt următoarele: conflictul copilului cu părinții care poate avea ca rezultat nemulțumirea din cauza exagerării autorității părinților, dar de asemenea, poate rezulta și depresie ȋn situația ȋn care părinții prezintă nepăsare față de copil; conflictul copilului cu frații din cauza rivalității dintre ei; conflictul conjugal apărut când unul dintre soți prezintă autoritate mai ridicată față de celălalt partener, când apar dificultăți ȋn ȋngrijirea copiilor; conflictul paraconjugal apare atunci când sunt implicați părinții, socrii, alte rude; pierderi sau prejudicii care constau ȋn deces, divorț, boli (Stora, J.N., 1999).

Formarea relației de cuplu reprezintă o etapă esențială în ciclul vieții de familie, în care cei doi trebuie să se adapteze la schimbările impuse de această etapă. Atunci când membrii cuplului sunt stresați apar consecințe inevitabile pentru munca si relațiile lor personale. Pentru membrii cuplului se găsește o legătură între stresorii din mediul profesional, cei din mediul familial și cei relaționați cu istoria și resursele lor. Stresorii cu care se confruntă cuplurile pot fi: conflicte în relația maritală, probleme de sănătate, nesiguranța locului de muncă, influența prietenilor, dezechilibru între muncă și viața personală etc (Mardare, E.I., 2010b).

Putem spune că stresorii sunt prezenți în toate etapele ciclului vieții de familie. Ciclul vieții este unul continuu în care progresăm, iar perioada de creștere este urmată de cea de stabilitate relativă, în care schimbările se consolidează. În perioada de creștere și schimbare familiile se reorganizează, ele trebuie să se acomodeze cu schimbarea membrilor, schimbări care pot avea impact asupra tuturor membrilor din familie. Dezvoltarea copiilor afectează într-o egală măsură și pe părinți, nu doar pe copii, uneori și pe bunici, care trebuie să se readapteze. Stresorii apar în momentul în care familia întâmpină o provocare și nu-și poate adapta structura la schimbările apărute. Ciclul de viață cuprinde șase etape care includ schimbări emoționale și de statut (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005). Prima etapă este cea a părăsirii casei, în care adulții tineri și singuri acceptă responsabilități financiare și emoționale totodată. În această etapă se separă sinele de familia de origine, adulții tineri dezvoltă relații intime egale cu cele ale părinților și se stabilește o independență financiară și o legătură cu munca. Cea de-a doua etapă din ciclul familiei este formarea familiilor prin căsătorie. În această etapă ambii parteneri se angajează într-un nou sistem în care trebuie să formeze sistemul marital și modifică relațiile cu familiile extinse pentru a putea include noul partener (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005). În prezent, căsătoria se realizează din dragoste, între parteneri compatibili ce nu sunt impuși de familie sau societate. Până în momentul căsătoriei indivizii fac parte din familia de orientare. În urma căsătoriei, ei își construiesc propria familie, cea de procreare. În cadrul acesteia, relațiile primare nu mai sunt aceleași ca și în familia de orientare, în care indivizii erau copii. În propria familie ei dezvoltă capacități și abilități care să le permită perpetuarea societății (Mitrofan, I. și Mitrofan, N., 1991). În această etapă poată să apară stresul cauzat de sarcinile de adaptare. Nesiguranța locului de muncă poate fi un stresor deoarece în momentul formării unei familii trebuie să existe resurse financiare care să asigure nevoile acesteia, cum ar fi o locuință. Următoarea etapă din ciclul de viață al familiei este familia cu copii mici. De cele mai multe ori după căsătorie, urmează apariția copiilor. Acum sistemul familial se adaptează pentru a face loc copiilor, iar partenerii se alătură pentru creșterea copiilor și în realizarea sarcinilor gospodărești și asigurarea sarcinilor financiare. De asemenea, se realiniează relația cu familia extinsă, unde apar noi roluri, cele de bunici și părinți (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005). Această etapă poate fi stresantă datorită faptului că noii părinți nu au mai fost puși într-o astfel de situație. Aceștia au noi responsabilități cu privire la noii membri ai familiei, care în această primă etapă a vieții necesită o mare îngrijire. Acum apar mai multe obligații financiare, noi cheltuieli pentru creșterea și îngrijirea copiilor.

A patra etapă este cea în care copiii cresc și devin adolescenți. În această etapă granițele familiei e de dorit să devină flexibile pentru a permite copiilor să devină independenți. Relațiile din interiorul familiei se schimbă, mai ales cea părinte- copil pentru a permite acestuia să iasă și să intre în sistem. Acum pot apărea probleme la nivelul cuplului, problemele de la mijlocul vieții și cele legate de carieră (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005). Bunicii pot să se confrunte cu diferite boli, acest lucru fiind un stresor pentru copiii lor și pentru nepoți. Un alt element stresant poate fi relația cu adolescenții. Acum comportamentul infantil tutelat, specific peioadei anterioare, este abandonat în mare măsură, adolescentul manifestând o puternică tendință de afirmare de sine, de autorealizare, de impunere a propriului eu. Se intensifică procesul de căutare și conturare a propriei identități, a conștiinței de sine, a imaginii de sine, variabilă ce prezintă o mare importanță în procesul integrării în viața și activitatea școlară și profesională (Mitrofan, I. și Mitrofan, N., 1991). În urma acestor schimbări din comportamentului adolescentului pot să apară situații conflictuale cu părinții și bunicii, copii se pot revolta, astfel creând o situație stresantă. Stresul profesional poate să apară în acest caz în ceea ce privește nesatisfacerea nevoilor financiare, adolescenții având cerințe din ce în ce mai mari, iar dacă părinții nu au posibilitate, acest lucru poate genera stres. Sistemul familial are influență în formarea adolescentului, iar dificultățile în relația lor cu părinții își au originea în dorințele adolescentului de a deveni adult fapt văzut uneori cu teamă și neîncredere de părinți. Stresul părinților poate duce la neglijarea problemelor cu care se confruntă adolescenții (Dumitrașcu, H., 2006).

Lansarea copiilor și plecarea lor de acasă este următoarea etapă a ciclului de viață familială. Acum părinții trebuie să accepte mai multe ieșiri și intrări în sistemul familiei. În această etapă poate apărea stresul deoarece apar noi relații: adult-adult, fiindcă copiii au crescut și se pot confrunta cu dizabilitățile bunicilor sau chiar decesul acestora (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005).

Ultima etapă este cea din viața târzie, în care trebuie acceptată schimbarea rolurilor generaționale în care se sprijină generația de mijloc. Trebuie menținută funcționarea cuplului în fața declinului psihologic și se face față pierderii soțului (Nichols, M. și Schwartz, R., 2005). Pierderea partenerului de viață este un moment stresant, puternic încărcat emoțional, peste care nu se trece foarte ușor. A fi văduv înseamnă starea pe care o persoană căsătorită o are în urma decesului soțului sau soției. În urma unei recăsătorii această stare este înlăturată. Adaptarea la o astfel de situație presupune îndeplinirea sarcinilor soțului decedat de către cel supraviețuitor (Mitrofan, I. și Mitrofan, N., 1991).

Așadar, etapele ciclului de viață familială sunt presărate cu evenimente stresante și pot afecta grav familia atât pe plan fiziologic, cât și emoțional.

1.4. Resursele și răspunsurile familiei la stres

Abilitatea unei familii de a face față stresului este strâns legată de resursele pe care le deține. Pentru a face față evenimentelor stresante sunt necesare acele resurse care se găsesc în interiorul familiei. Capacitatea familiei de a gestiona stresul are legătură cu gradul de adaptabilitate și de solidaritate al acesteia. Familiile sănătoase sunt organizate, în schimb familiile nestructurate nu reușesc să gestioneze situațiile stresante. Același lucru se întâmplă și în cazul familiilor dezangajate, unde membrii familiei nu reușesc să ofere sprijin atât emoțional, cât și financiar familiei pentru a confrunta stresul (Balswick, J.O și Balswick, J.K., 2009). Educația și abilitatea de a câștiga un venit sunt resurse care contribuie la puterea cuiva de a agonisi, crește prestigiul și insuflă încrederea în sine. De asemenea, maturitatea personală, însoțită de o educație corespunzătoare poate fi utilă în domenii precum rezolvarea problemelor, fixarea obiectivelor și planificarea strategiilor. Importante în perioadele de stres sunt și sănătatea fizică și cea mentală, acestea oferind puterea necesară pentru gestionarea situației (Balswick, J.O și Balswick, J.K., 2009). În perioadele de criză, comunicarea clară și deschisă între membrii familiei este una dintre cele mai importante forțe la care familia poate recurge. Pentru ca problema să fie rezolvată este nevoie să existe un input din partea fiecărui membru, să își adune laolaltă resursele și să acționeze ca un front unit, dar pentru aceasta este esențială o bună comunicare. Multe familii posedă numeroase resurse, însă le utilizează într-un mod atât de greșit încât acestea nu au valoare în perioadele de criză. Altă resursă esențială o reprezintă rețelele externe pe care familia le-a dezvoltat (prieteni, colegi de serviciu, grupuri din comunitate) și poate recurge cu ocazia unor nevoi speciale. În momentul în care familia nu deține astfel de resurse, aceasta este vulnerabilă la stresul care poate apărea (Balswick, J.O și Balswick, J.K., 2009).

Răspunsurile familiei la stres

Familia răspunde la stres prin două modalități: copingul sau rezolvarea de probleme. Pentru adaptarea familiei la stres și în prevenirea apariției stărilor de criză sunt esențiale strategiile și abilitățile de coping ale familiei în fața stresorilor apăruți inevitabil în familie. Copingul se referă la ceea ce membrii familiei fac cu resursele lor atunci când ȋntâmpină evenimente stresante. Strategiile de coping presupun fapte destinate să modifice situațiile stresante ȋntr-o regândire a situației (chiar și a felului ȋn care stresul poate reprezenta un câștig) sau o combinație ȋntre cele două acțiuni. De asemenea, rezolvarea de probleme este utilă deoarece conceptualizează răspunsul familiei la stres ca având loc în etape (Balswick, J.O. și Balswick, J.K., 2009).

Orice familie este unică și posedă propriile strategii pentru a gestiona evenimentele stresante, care pot fi eficiente sau ineficiente pentru restabilirea echilibrului. În cazul în care familia nu deține abilități de coping eficiente, aceasta recurge la alegerea unor strategii de coping nesănătoase, iar utilizarea copingului nesănătos împiedică gestionarea stresului și poate avea efecte nedorite pentru familie (Mardare, E.I., 2010c).

„Stilul de coping variază ȋn funcție de identitatea culturală și etnică, ȋn funcție de clasa socială și ȋn funcție de fiecare etapă din viața familiei. Terapeuții pe probleme de familie au observat că stilurile de coping., fie funcționale sau disfuncționale, se transmit din generație ȋn generație. Majoritatea comportamentelor de coping sunt ȋnvățate din modelele consacrate ȋn familia de origine. Copingul este un proces complex; ȋn fond, multe dintre mecanismele de coping pot deveni factori de stres secundar” (Balswick, J.O. și Balswick, J.K., 2009, pp.293-294).

Rezolvarea de probleme cuprinde mai multe etape: Ȋn prima etapă familia ȋși dă seama de o circumstanță și apoi o determină ca fiind o problemă. Dacă buna funcționare a familiei este ȋn primejdie atunci aceasta va reprezenta cu adevărat o dificultate. Familiile cărora le lipsește încrederea în abilitățile lor de a trata problemele au toate șansele să nege gravitatea unei situații. Ȋn cea de a doua etapă familia este hotărâtă să soluționeze problema. Această hotărâre este luată ȋn cazul ȋn care familia crede că poate interveni ȋn soluționarea problemei. Dacă credința familiei este suficientă cu privire la soluționarea dificultăților atunci justificarea de a interveni este mai mare. La cea de a treia etapă familia identifică informații relevante cu scopul soluționării problemelor eficient. Iar după ce identifică sursele respective, familia hotărăște care este cea mai benefică modalitate de rezolvare a problemelor. Ȋn cea de a patra etapă familia evaluează dacă modalitatea de rezolvare este eficientă. Familia e posibil să decidă că strategia aleasă trebuie continuată, revizuită sau abandonată în schimbul unei strategii alternative. Iar ȋn cazul ultimei etape familia fie este de acord cu modalitatea de rezolvare, fie se ȋntoarce la cea de a doua etapă pentru a se hotărȋ din nou dacă va încerca sau nu să soluționeze problema (Balswick, J.O. și Balswick, J.K., 2009).

CAPITOLUL II

CONSILIEREA FAMILIEI AFECTATE DE STRES

2.1. Consecințele stresului

Stresul reprezintă un aspect normal și necesar al vieții, aspect de care omul nu poate scăpa. Stresul poate genera un disconfort temporar și de asemenea poate induce consecințe pe termen lung. Atunci când stresul depășește limitele normale și este continuu, acesta poate produce boli fizice și psihice. Aceste boli cuprind consecințe patologice cum ar fi: dureri de cap, anxietate, insomnii, depresie, abuzuri de alcool și tutun. Stresul intens și continuu poate duce la apariția hipertensiunii, bolilor de inimă, ulcerului, bolilor cerebro-vasculare. O consecință poate fi reprezentată și de scăderea funcțiilor sistemului imunitar, putând conduce la apariția cancerului. Indivizii pot considera că sunt obișnuiți cu stresul, dar prin compromisurile pe care le fac pentru a se obișnui cu stresorul devin iresponsabili. Stresul pe termen scurt poate avea consecințe ȋn ceea ce privește comportamentul unui individ. Desigur, sunt oameni pe care stresul ȋi energizează. Aceste persoane pot fi recunoscute după următoarele criterii: sunt sigure pe ele, ȋși asumă riscul, sunt conștiente că evenimentele stresante nu le pot schimba și le acceptă ca atare și trec peste ele (Tihan, E. și Ghiza, L., 2002).

Posibilele efecte ale stresului sunt ȋmpărțite astfel: efecte subiective: anxietate, indiferență, plictiseală, oboseală, indispoziție, scăderea ȋncrederii ȋn sine, nervozitate; efecte comportamentale: predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv; efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, sensibilitate la critici, blocaje mentale; efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a tensiunii arteriale, transpirații reci, dilatarea pupilelor; efecte organizaționale: absenteism, productivitate scăzută, izolare, insatisfacție ȋn muncă, reducerea responsabilității, demisii (Tihan, E. și Ghiza, L., 2002). Oamenii se pot manifesta ȋn multe feluri atunci când se confruntă cu stres, iar fiecare poate reacționa diferit ȋn fața bolii. Mulți oameni apelează la alcool, droguri, ei crezând că astfel se vor destresa. De asemenea, stresul poate avea consecințe și asupra alimentației. Unii oameni mănâncă puțin când se confruntă cu situații stresante, iar alți oameni mănâncă mai mult decât ar mânca de obicei. Odată cu trecerea timpului oamenii care se confruntă cu astfel de situații vor ȋntâmpina efecte negative asupra organismului acestea presupunând ȋngrășare sau o alimentație săracă. Studiile existente au ajuns la concluzia că stresul pe o perioadă lungă de timp contribuie la apariția unor boli. Aceste cercetări au arătat legătura dintre stres și răspunsuri fizice sau psihologice, dar relația cauză-efect nu a fost dovedită. Este cunoscut faptul că stresul poate ȋmpiedica sistemul imunitar să lupte cu boala. Cunoscut este și conceptul cu privire la cum stresul ȋi determină pe oameni să abordeze boala, lent sau rapid. Există studii cu privire la faptul că persoanele stresate care au ȋncercat să reducă pe o perioadă scurtă de timp situațiile stresante, au determinat o agravare a acestor situații pe o perioadă lungă de timp (Tihan, E. și Ghiza, L., 2002).

Așadar, un nivel moderat de stres poate fi chiar un factor important motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații.

2.2. Metode de combatere a stresului individual

Stresul reprezintă un element omniprezent în cadrul societății contemporane datorită necesităților de adaptare permanentă la o lume în permanentă schimbare și transformare (Holdevici, I. și Neacșu, V., 2006). Totodată, stresul nu ar trebui mereu evitat deoarece el poate avea consecințe benefice asupra corpului, dar atunci când stresul devine intens pe o perioadă lungă de timp trebuie intervenit fiindcă poate avea efecte dăunătoare. Conform autorului Percek, Soly Ben face câteva recomandări pentru a combate stresul, iar acestea sunt: realizarea unor activități diferite pentru că astfel oamenii vor fi stimulați, iar atunci când apare o piedică trebuie să ȋncerce să o ȋnțeleagă pentru că dacă o v-a ȋnțelege vor putea trece peste ea; să știe ceea ce ȋși doresc având un scop bine conturat ȋn raport cu capacitățile pe care le au; să evite situațiile și reacțiile care ȋi influențează negativ, să profite de pauzele pe care le au și de situațiile care ȋi fac să râdă, să se bucure; să nu aibă așteptări prea mari de la cei din jur (Percek, A., 1993).

Gestionarea stresului poate fi realizată prin câteva etape:

– ȋnțelegerea și acceptarea stresului (unii oameni tind să nu accepte existența stresului fiindu-le teamă să recunoască un dezechilibru din viața lor);

– buna cunoaștere a propriilor reacții la stres din punct de vedere fizic, psihic și comportamental;

– ȋnvățarea și practicarea strategiilor de gestionare a stresului (oamenii trebuie să identifice strategiile de a combate stresul care li se potrivesc mai bine și care să fie benefice). Bineȋnțeles că este nevoie de antrenament, ȋnsemnând utilizarea mai ȋntâi a acestor tehnici ȋn cazul unui nivel de stres mai „ușor” pentru acomodarea cu ele. Practicându-le, tehnicile vor putea fi folosite ȋn situații de stres mai complicate;

– propunerea de obiective și evaluarea lor (pentru a gestiona stresul trebuie ca oamenii să ȋși stabilească obiective realiste). Rezultatele obținute ȋn urma acestui proces trebuie apreciate deoarece astfel oamenii se vor simți ȋncurajați pentru a continua aplicarea acestor tehnici (Légeron, P., 2003). Prima reacție atunci când oamenii sunt stresați poate fi una fiziologică ce constă ȋn: inima ȋncepe să bată mai tare, respirația este mai accelerată. Ȋn contextul fiziologic, relaxarea este contrară stării de stres. Herbert Benson susține că pentru a lupta ȋmpotriva stresului poate fi folosit răspunsul de relaxare. Tehnicile de relaxare pentru a putea fi puse ȋn aplicare este nevoie ca acestea să fie potrivite contextului. Există trei moduri de relaxare: relaxările fiziologice sunt utilizate pentru a gestiona stresul și sunt caracterizate prin ȋncetinirea bătăilor inimii, relaxarea mușchilor, presiune scăzută a sângelui; relaxările psihologice nu sunt neapărat utilizate pentru a gestiona stresul, dar pot avea ca scop pe lângă relaxarea corpului și investigarea inconștientului; relaxările filosofice se axează pe partea filosofică și religioasă a corpului, sufletului și mediului (Légeron, P., 2003).

Desensibilizarea reprezintă o altă modalitate de terapie care presupune expunerea individului la evenimente care ȋi provoacă stres. Această metodă ajută oamenii să confrunte evenimentele stresante cu calm. Sunt ȋntâlnite două procedee: desensibilizarea ȋn realitate și desensibilizarea ȋn imaginație. Un prim pas ȋn ceea ce privește desensibilizarea ȋn realitate este efectuarea unei liste cu situațiile ce declanșează stresul, apoi aceste situații sunt aranjate de la cea mai ușoară la cea mai grea. Următoarea etapă constă ȋn expunerea individului la evenimentele care ȋi produc reacția de stres. Ȋn cadrul acestei metode poate avea loc și ȋmpărțirea a unui eveniment stresant ȋn câteva stadii incomode, iar ȋn funcție de dificultatea evenimentului stresant, ȋn ordinea crescătoare, individul este expus ȋn fața acestor stadii (Cungi, C., 2003). Există dificultăți care se pot ȋntâlni ȋn aplicarea acestei tehnici: este dificil să se realizeze o listă cu aspecte problematice din propria viață, putând apărea chiar situații neașteptate, există evenimente care nu pot fi ȋmpărțite ȋn stadii. Cu privire la desensibilizarea ȋn imaginație, acest proces este asemănător cu desensibilizarea ȋn realitate. Există totuși ceva reprezentativ ȋn această tehnică: se poate face ȋmpărțirea unei probleme ȋn stadii ȋn ordinea crescătoare ȋn ceea ce privește dificultatea lor, dar este nevoie apoi ca individul să stea cu ochii ȋnchiși imaginându-și stadiile. O altă caracteristică este reprezentată de faptul că procesul de imaginație trebuie repetat până când este dobândită relaxarea la gândul problemei. Este posibil ca ȋn timpul efectuării exercițiului să apară nervozitate, timiditate, anxietate, iar ȋn această situație trebuie ȋntrerupt exercițiul, urmând relaxarea și ȋnceperea din nou a exercițului. Pentru a depăși problemele apărute ȋn viitor o metodă eficientă este reprezentată de amintirea unor situații incomode ȋn momentul de relaxare (Cungi, C., 2003).

Pentru prevenirea sau combaterea stresului un rol secundar este reprezentat de medicamente. Aceste medicamente intervin ȋn ceea ce privesc simptomele stresului, mărirea rezistenței corpului și combaterea efectelor stresante. Medicamentele antistres care au la bază tranchilizante reduse, au ca scop diminuarea stării de distres, manifestându-se prin anxietate, dar și scăderea activităților psihofiziologice având simptome somatice. Durata tratamentului este pe o perioadă scurtă, iar doza este ȋn cantitate mică. După ce este realizată diminuarea simptomelor este necesară o intervenție care să nu se mai axeze pe medicamente. Dacă medicamentele nu sunt luate corespunzător, compoziția antistres va produce și ea efecte stresante. Foarte importantă este colaborarea dintre pacient și medic și probabilitatea apariției placebo (Derevenco, P., Anghel, I. și Băban, A., 1992).

Ȋn concluzie, stresul face parte din viața oamenilor, confruntându-se tot timpul cu evenimente care le produc stres, iar pentru a face față cu bine stresului este nevoie ca oamenii să fie conștienți de prezența acestuia ȋn viața lor și să apeleze la metode de combatere a stresului cât mai timpuriu.

2.3. Consilierea familiei

,,Consilierea are ca obiectiv creșterea calității vieții și diminuarea reacțiilor negative generate de stres prin măsuri conjugate, de răspândire și dezvoltare a tehnicilor de relaxare, de reorganizare a vieții personale și profesionale în direcția eficienței, acceptarea nevoilor proprii, desfășurarea unei activități fizice intense, supravegherea atentă a sănătății și a regimului alimentar" (Holdevici, I., și Neacșu, V., 2006, p.8).

Consilierea familiei constă într-un set de acțiuni preventive și directe de sprijinire a membrilor familiei pentru creșterea, îngrijirea și educarea adecvată a copiilor. Consilierea familiei implică și acțiuni de informare, așadar de emitere și primire a unor informații, idei esențiale pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamilială și în soluționarea problemelor. Consilierea parentală este destinată în special părinților și presupune întărirea rolurilor acestora în acțiunile în favoarea educației și menținerii legăturii familiei. Atât consilierea familială, cât și consilierea parentală se adresează familiilor cu copii, dar consilierea parentală se diferențiază de consilierea familială, care face referire la menținerea relațiilor maritale și soluționarea situațiilor de criză dintre parteneri (Vrășmaș, E.A., 2002).

Virginia Satir, susține faptul că în momentul în care un membru al familiei experimentează durere (manifestată prin diferite simptome), toți membrii familiei simt acea durere într-un mod sau altul. Persoana care prezintă cele mai evidente simptome este acea persoană care este cea mai afectată de disfuncționalitățile familiei, iar acele simptome reprezintă un strigăt de ajutor pentru toată familia. În multe din situațiile în care sprijinul a fost oferit individual acelui membru din familie care manifesta simptomele cele mai evidente, s-a remarcat tendința ca ceilalți membri ai familiei să interfereze în sens negativ cu eforturile de schimbare ale persoanei respective. De asemenea, atunci când sprijinul era oferit familiei ca întreg, ieșeau la iveală disfuncționalități care altfel ar fi rămas total necunoscute (Neagoe, A., 2007). Sprijinirea familiei este utilă mai ales când aceasta se confruntă cu situații dificile, când apar riscuri în realizarea funcțiilor sale. Totodată, familia are nevoie de sprijin tot timpul deoarece este parte componentă a societății și în dinamica acesteia ea trebuie să facă față și să se adapteze continuu. Menținerea cuplului, relațiile între soți și între generații, creșterea copiilor sunt probleme particulare/individuale care pot cunoaște suișuri și coborâșuri. Atunci când există copii, problemele se complică, iar orice schimbare poate afecta dezvoltarea și educația acestora (Vrășmaș, E.A., 2002). Familiile care întâmpină probleme legate de disciplina și educația copiilor, probleme financiare pot recurge la ajutorul unui specialist. De asemenea, divorțul, separarea, familii despărțite, familii monoparentale, consum de droguri, alcoolism, plasament în familii, adopție, ajutor acordat copiilor neglijați, sunt probleme pe care indivizii le întâmpină și pot găsi sprijinul la specialiștii din domeniul protecției familiei. În cazul stresului produs de divorț, consilierul trebuie să lucreze cu părinții cu scopul de a-i ajuta să minimizeze consecințele negative asupra copiilor, să îi îndrume cum să le vorbească copiilor despre divorț, să nu supraîncarce emoțional copiii cu îngrijorările lor personale sau să le atribuie sarcini nepotrivite (Mardare, E.I., 2010b).

Tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale au ca scop diminuarea vulnerabilității la stres, evidențierea resurselor adaptative și înmulțirea șanselor de evaluare adaptativă a factorilor stresanți. Datorită faptului că familiile care vin la terapie exprimă modele negative de comportament, una din atribuțiile terapeutice va fi modificarea acestora. Primul pas al terapiei constă în realizarea unui interviu cu scopul de a evidenția problemele familiei și dorința acesteia de a interveni asupra problemelor. Terapeutul va acorda atenție perioadelor în care au acționat agenții stresanți și modului în care familia a făcut față acestora. După aceea se vor identifica elementele de vulnerabilitate și modalitățile individuale de reacție. În funcție de modul de a se manifesta membrii familiei și de mărturisirile acestora, terapeutul va constata modelele de comportament care necesită atenție prioritară cu scopul de a ameliora starea de criză (Holdevici, I., și Neacșu, V., 2006). După această etapă, terapeutul le va oferi membrilor familiei feed-back-uri cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă situația în care se află și le va propune anumite schimbări comportamentale pentru a produce o ameliorare rapidă. Feed-back-urile vor presupune informații despre stresori, resurse, vulnerabilități, evaluări care au contribuit la apariția stării de criză. Strategiile comportamentale cu ajutorul cărora se poate produce o ameliorare rapidă sunt:

– Acordurile de colaborare: Membrii familiei vor trebui să identifice frecvența apariției unor interacțiuni pozitive, neutre și negative care apar în relația lor, iar în urma observației, terapeutul își va nota comportamentele aversive. De asemenea, terapeutul le va explica că aceste interacțiuni negative mutuale vor accentua stresul (Holdevici, I., și Neacșu, V., 2006).

-Antrenarea deprinderilor de comunicare: În timpul ședințelor de psihoterapie, membrii familiei vor învața cum să înlocuiască mesajele negative cu mesaje pozitive.

-Monitorizarea activităților recreative desfășurate în comun: De cele mai multe ori, membrii familiei aflați în conflict evită să își petreacă timpul împreună. Rolul terapeutului în această etapă este de a-i ajuta pe aceștia să selecteze activități convenabile pentru amândoi, iar astfel vor reuși să evite discuțiile contradictorii (Holdevici, I., și Neacșu, V., 2006). ,,Capacitatea membrilor cuplului de a colabora pentru identificarea și rezolvarea situațiilor de stres depinde de abilitatea lor de a face schimburi eficiente de informații. Multe cupluri comunică într-un mod imprecis și confuz, fapt ce conduce la neînțelegeri și acțiuni nedorite. Pentru a evita acest lucru, cuplul va fi ajutat să-și antreneze deprinderile de ascultare și exprimare prin intermediul unor tehnici comportamentale care cuprind instrucțiuni speciale, modelarea, jocul de rol și repetarea noilor deprinderi achiziționate" (Holdevici, I., și Neacșu, V., 2006, p.295). În următoarele ședințe de psihoterapie se vor antrena următoarele deprinderi de conduită asertivă: exprimarea refuzului într-un mod mai puțin agresiv, adresarea unor mesaje pozitive, exprimarea unor cerințe directe, dar necoercitive, iar cu ajutorul acestora familia va putea să discute problemele legate de relația lor și să evite conflictele.

Ȋn momentul ȋn care familia s-a hotărât să schimbe ceva, atunci specialistul utilizează o abordare sistematică cu scopul de a organiza modalitatea prin care obiectivele propuse vor fi ȋndeplinite la termen cu ajutorul unor tehnici de management al stresului. Etapele managementului stresului cuprind prevenția factorilor stresanți, conștientizarea factorilor stresanți, anticiparea acestora, excluderea stresorilor. Nu toate familiile reușesc să treacă peste perioada stresului și tind să fie cuprinse de o stare de tensiune. Membrii familiei pot reuși din timp să recunoască primele simptome ale stresului, iar astfel se pot hotărȋ cu privire la o metodă pentru a combate stresul cu care se confruntă neajungându-se la consecințe mult mai mai grave ale stresului (Mardare, E.I, 2010b).

Așadar, stresul își face apariția atunci când familia trebuie să facă față unor cerințe care întrec posibilitățile acesteia, iar în funcție de nivelul de gravitate a situațiilor stresante și de capacitatea familiilor de adaptare la astfel de situații, specialiștii trebuie să sprijine familiile și să intervină conform nevoilor acestora (Mardare, E.I., 2010b).

CAPITOLUL III

CERCETARE PRIVIND STRESUL FAMILIAL

3.1.OBIECTIVELE CERCETĂRII

Cercetarea prezentă ȋși propune să răspundă la următoarele ȋntrebări: Care sunt factorii care contribuie la apariția stresului ȋn familie? și Care sunt consecințele stresului asupra familiei și copilului?

Identificarea percepției familiei cu privire la factorii ce contribuie la apariția stresului în familie.

Identificarea percepțiilor familiei privind consecințele stresului asupra familiei și a copilului/copiilor din familii stresate.

3.2.UNIVERSUL CERCETĂRII

Universul cercetării presupune marcarea populației cu privire la subiectul cercetat, de asemenea indică remarcarea caracteristicilor ale populației fiind la nivel cultural, economic, social, politic (Mărgineanu, I., 2004).

Pentru intervievare am selectat 10 părinți (5 mame și 5 tați), iar selectarea acestora a fost realizată cu sprijinul After School ,,Mowgli Land" ȋn funcție de disponibilitatea părinților de a răspunde întrebărilor.

3.3. IPOTEZELE CERCETĂRII

Dacă o familie se confruntă cu stres, atunci pot apărea conflicte între cei doi soți legate de îngrijirea și educarea copilului/copiilor.

Dacă membrii familiei nu petrec suficient timp împreună atunci conflictele în relația maritală vor fi mai frecvente.

Dacă unul din membrii familiei se confruntă cu stres la locul de muncă, atunci întreaga familie va fi afectată la nivel comportamental/emoțional.

3.4. OPERAȚIONALIZAREA CONCEPTELOR

Operaționalizarea conceptelor reprezintă definirea conceptelor folosite ȋn cercetare cu metode diferite (Mărginean, I., 2004).

Familia consitituie cadrul natural al copilului având o influență importantă ȋn ceea ce privește dezvoltarea copilului. Familia reprezentă universul copilului și o imagine a societății, el va fi nevoit să se ȋncadreze ȋn aceasta (Bonchiș, E., 2011).

Stresul: Termenul de stres ȋn general este o dispoziție tensionată pentru tot corpul apărută ȋn urma unui dezechilibru ȋntre cerințele mediului ȋnconjurător și posibilitățile corpului (Iamandescu, I.B., 1993).

Stresul profesional constituie o reflexie a răspunsurilor psihofiziologice ale individului într-un anumit context de muncă, este un fenomen care are mai multe cauze și dimensiuni și se manifestă printr-un dezechilibru la nivelul solicitărilor la locul de muncă și capacitatea obiectivă sau subiectivă a individului de a face față (Derevenco, P., Anghel, I. și Băban, A., 1992).

3.5. METODOLOGIA CERCETĂRII

Pentru obținerea rezultatelor am utilizat ca strategie de cercetare metoda studiului de caz fiind metodă calitativă. „Un studiu de caz este o investigație empirică prin care se investighează un fenomen contemporan ȋn contextul său din viața reală ȋn special atunci când granițele ȋntre fenomen și context nu sunt foarte bine delimitate. Astfel spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o metodă atotcuprinzătoare, care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor și abordările specific pentru analiza acestora” (Yin, R.K., 2005, pp.30-31). Cercetarea de tip calitativ constituie o acțiune de ȋnțelegere având la bază obiceiuri metodologice diferite care investighează o problemă umană sau socială, iar cercetătorul caracterizează opiniile subiecțiilor, studiază cuvinte, alcătuiește o imagine holistă (Chelcea, S., 2001).

Referitor la tehnică, am utilizat interviul semistructurat pentru a realiza studiile de caz. „Interviul de cercetare este o tehnică de obținere, prin ȋntrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane ȋn vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane” (Chelcea, S., 2001, p.267). Durata interviului aplicat a fost de 30 de minute, iar aplicarea interviului față în față mi-a fost de folos pentru a primi răspuns la fiecare întrebare. Instrumentul de cercetare pentru interviul semistructurat este ghidul de interviu, iar ghidul de interviu presupune aspecte ce urmăresc atingerea obiectivelor.

În urma aplicării interviului am vrut să identific următoarele aspecte: dacă prezintă simptome specifice stresului, care sunt momentele în care se simte stresat/ă, dacă este căsătorit/ă și cum descrie relația cu soțul/soția, cât timp petrece cu soțul/soția și cum își petrec timpul împreună, dacă au copii și ce vârstă au aceștia, ce relație are cu copilul/copii și cât timp petrece cu acesta/aceștia, dacă au activități la care să participe toți membrii familiei și care sunt acestea, iar dacă nu au, cum motivează acest aspect, cât timp alocă atât mama, cât și tatăl pentru activitățile educative ale copilului/copiilor, în ce măsură se implică în creșterea și educarea copilului/copiilor și cum descrie această implicare, dacă există discuții contradictorii cu soțul/soția legate de creșterea și educarea copilului/copiilor, dacă are un loc de muncă și dacă este necesar să lucreze ore suplimentare sau dacă are de lucru și pentru acasă, dacă se gândește la problemele de serviciu în timpul liber sau când petrece timp cu familia, cum influențează activitatea profesională relația cu familia, ce părere are soțul/soția despre locul de muncă al soției/soțului, cum se înțelegeau cu soțul/soția înainte de a avea acel loc de muncă, dacă au avut divergențe în privința programului sau volumul de muncă al soției/soțului, dacă se simte presat/ă din cauza programului încărcat, care sunt cele mai frecvente surse ale conflictelor în familie, dacă rezolvă conflictele apărute împreună cu soțul/soția, care sunt principalii factori de stres, dacă factorii de stres sunt din sfera vieții familiale/profesionale/personale și ce ar vrea să schimbe în viața lor (vezi anexa).

3.6. PREZENTAREA REZULTATELOR: STUDII DE CAZ

Cazul nr.1

R.A. în vârstă de 40 de ani, declară că simptomele care o fac să se gândească că este stresată sunt stări de oboseală, tensiune, furie. Pe parcursul unei zile, R.A. se simte cel mai mult stresată la locul de muncă. R.A. este căsătorită și descrie relația cu soțul ei ca fiind una nu foarte bună, confruntându-se frecvent cu neînțelegeri. Cei doi soți reușesc să petrecă timp împreună doar seara după ce vin de la serviciu, iar în acest timp petrecut împreună se ocupă de treburi gospodărești. R.A. are doi copii, o fată de 17 ani și un băiat de 14 ani și are o relație apropiată cu ambii copii. În privința timpului petrecut cu copii, R.A. susține că nu petrec foarte mult timp împreună, chiar dacă își dorește acest lucru, însă din cauza programului încărcat pe care îl are atât R.A., cât și soțul ei nu reușesc să facă acest lucru. R.A. spune că timpul alocat pentru activitățile educative cu copii este redus, aproximativ o oră pe zi, iar soțul nu dedică timp pentru activitățile educative ale copiilor. Mama copiilor încearcă să se implice cât mai mult în creșterea și educarea acestora în timpul liber pe care îl are, chiar dacă se confruntă cu stări de oboseală, disconfort după ce vine de la serviciu. Există discuții contradictorii legate de creșterea și educarea copiilor deoarece soțul lui R.A. este mai permisiv decât R.A. și astfel apar discuții.

R.A. susține că se întâmplă odată sau de două ori pe săptămână să lucreze ore suplimentare și nu se întâmplă să i-a de lucru pentru acasă. Sunt zile când R.A. se gândește la problemele de servici când petrece timp cu familia și consideră că activitatea profesională îi afectează relația cu familia deoarece nu reușește să dedice mai mult timp acesteia, iar uneori vine furioasă de la serviciu și se ajunge la discuții contradictorii ori cu soțul, ori cu copii. Soțul lui R.A. este de părere că locul de muncă a lui R.A. afectează relația dintre cei doi, dar și relația cu copii, iar înainte de a avea acest loc de muncă nu se întâmpla acest lucru. R.A. se simte presată din cauza programului încărcat și au existat conflicte între soțul ei și ea legate de programul și volumul de muncă.

Cele mai frecvente surse ale conflictelor sunt legate de educația copiilor și de lipsa timpului petrecut împreună. R.A. spune că unele conflicte a reușit să le rezolve împreună cu soțul ei, însă au existat și conflicte care au rămas nerezolvate. Principalii factori de stres ale lui R.A. sunt legați de locul de muncă și conflictele apărute în familie. R.A. și-ar dori să poată să dedice mai mult timp atât soțului, cât și copiilor.

Cazul nr.2

E.G. în vârstă de 32 de ani se confruntă cu frecvente dureri de cap, stări de panică, lipsa timpului pentru odihnă, acestea fiind simptomele care o fac să se gândească că este stresată, iar pe parcursul unei zile, E.G. se simte mai stresată la locul de muncă. E.G. este căsătorită, iar relația dintre ea și soțul ei este una apropiată. În privința timpului petrecut cu soțul ei, E.G. este nemulțumită deoarce petrec doar 3-4 ore seara după ce vin de la serviciu, iar în aceste ore petrecute împreună discută despre ce au făcut la serviciu, se uită la tv. Au împreună o fată de 10 ani și au o relație foarte bună cu aceasta. De asemenea, timpul petrecut cu copilul este redus, doar seara și în weekend. Activitățile la care participă toți membrii familiei sunt vizionarea unor filme, plimbări în parc, jocuri, dar toate acestea nu se întâmplă în fiecare weekend.

Cu privire la timpul alocat activităților educative ale copilului, E.G. susține că nu acordă timp acestora deoarece copilul merge la after school după școală și își rezolvă lecțiile acolo. E.G. este de părere că se implică în creșterea și educarea copilului prin faptul că îi oferă ceea ce îi este necesar, investește în educația copilului plătindu-i cursuri la limba engleză și germană. E.G. recunoaște existența conflictelor între ea și soțul ei legate de creșterea și educarea copilului, acestea fiind datorită faptului că soțul ei este mai autoritar decât ea. Are un loc de muncă care necesită să lucreze ore suplimentare uneori, dar acasă nu lucrează suplimentar niciodată. De asemenea, E.G., susține că sunt zile când se gândește la problemele de serviciu în timpul liber, iar activitatea profesională uneori îi afectează relația cu familia prin faptul că nu reușește să facă atâtea lucruri împreună cât și-ar dori și simte că își neglijează atât soțul, cât și fiica.

Soțul uneori nu este de acord cu acest loc de muncă deoarece este mai tot timpul plecată. Înainte de a avea acest loc de muncă, E.G. se înțelegea mai bine cu soțul ei, petreceau mai mult timp împreună fiindcă lucrau în același loc și astfel petreceau toată ziua împreună. În legătură cu programul de muncă au existat discuții contradictorii cu soțul acesteia, el reproșându-i lui E.G. că este plecată mai tot timpul și nu reușește să se ocupe de fiica lor îndeajuns. E.G. se simte presată din cauza programului încărcat, iar cele mai frecvente surse ale conflictelor în familia lor sunt legate de lipsa timpului petrecut împreună și a banilor uneori. Cei doi reușesc să își rezolve singuri conflictele apărute. Principalii factori de stres sunt reprezentați de locul de muncă, lipsa timpului petrecut cu familia. E.G. își dorește ca locul de muncă să nu mai fie atât de stresant, să o înțeleagă mai mult soțul ei atunci când vine nervoasă de la muncă și să poată să se implice mai mult în educația și creșterea fiicei ei.

Cazul nr.3

A.D. în vârstă de 33 de ani se confruntă cu simptome ale stresului, iar acestea sunt momente de furie, lipsa somnului, lipsa răbdării. Momentul în care se simte stresată sunt atunci când ajunge de la serviciu acasă și gândul că are multe sarcini de realizat o fac să se simtă fără putere. A.D. este căsătorită, iar relația cu soțul ei este apropiată, bazată pe încredere și comunicare. Cu soțul ei petrece doar 4-5 ore pe zi, iar duminica petrec toată ziua împreună. În acest timp petrecut împreună ei ies în parc cu copilul, se uită la tv, rezolvă treburile legate de casă. Au împreună un copil de 7 ani și relația cu acesta este apropiată, iar A.D. spune că este o mamă foarte protectivă, uneori exagerând. A.D. petrece cu copilul 6-7 ore pe zi și în acest timp ies în parc, la cofetărie, se joacă.

În privința activităților educative, A.D. alocă aproximativ 2 ore pe zi, iar soțul nu are timp datorită programului de muncă. A.D. încearcă să se implice cât mai mult în ceea ce privește creșterea și educarea copilului în timpul liber pe care îl are, chiar dacă este obosită sau stresată de la serviciu. Uneori există discuții în contradictoriu legate de creșterea și educarea copilului, A.D. reproșându-i soțului ei că nu reușește să plece mai devreme de la serviciu pentru a se ocupa și el de copil, iar A.D. să poată rezolva alte sarcini legate de casă în acest timp. A.D. are un loc de muncă, însă nu lucrează ore suplimentare și nici nu are de lucru pentru acasă. Se întâmplă foarte rar să se gândească la problemele de la serviciu, iar atunci când se întâmplă, se gândește doar la faptul că nu a avut suficient timp să rezolve anumite sarcini. Relația cu familia nu este influențată de activitatea profesională, iar soțul este de părere că locul acesta de muncă este potrivit pentru ea. A.D. consideră că nu s-a schimbat radical relația cu soțul ei din cauza locului de muncă, ci doar petrec mai puțin timp împreună.

Legat de programul de muncă nu au existat discuții, ci au existat datorită programului de muncă al soțului. A.D. se simte presată datorită programului încărcat și cele mai frecvente surse ale conflictelor în familie au fost legate de lipsa timpului pentru îndeplinirea sarcinilor. Pentru a rezolva aceste conflicte, soțul lui A.D. încearcă să își schimbe programul de muncă pentru a putea să o ajute pe A.D. la îndeplinirea sarcinilor casnice și pentru a petrece mai mult timp atât cu soția, cât și cu copilul. Principalii factori de stres sunt atât din sfera vieții familiale, cât și profesionale. A.D. își dorește să beneficieze de mai mult sprijin din partea soțului ei.

Cazul nr.4

V.L. în vârstă 40 de ani consideră că se confruntă cu simptome ale stresului și are tendința de a fuma excesiv, este mereu pe fugă, are frecvente dureri de cap. Pe parcursul unei zile se simte stresată în timpul programului de muncă și seara când ajunge acasă și trebuie să se ocupe de copii și treburile gospodărești. V.L. este căsătorită și descrie relația cu soțul ei ca fiind normală, în care există și momente fericite, dar și dificultăți. Împreună petrec 6 ore pe zi, iar în acest timp fac cumpărături, urmăresc filme, discută. Au împreună 4 copii cu vârsta de 11, 10, 7 și 4 ani și cu toți cei 4 copii are o relație apropiată. Pe parcursul zilei dedică copiilor 6 ore, iar ei petrec aceste ore mergând la teatru, filme,în parc, fac lecțiile de la școală.

Pentru activitățile educative ale copiilor alocă 4 ore pe zi, însă soțului ei programul nu îi permite să se ocupe prea des de acest aspect. V.L. se implică în creșterea și educarea copiilor prin supravegherea temelor, explicarea modului în care ar trebui să se poarte și să gândească. Există situații când au loc discuții contradictorii între ea și soțul ei legate de creșterea și educarea copiilor. V.L. are un loc de muncă și lucrează ore suplimentare o dată la două zile și are de lucru și pentru acasă. Întâmpină probleme la locul de muncă care o influențează și o fac să se gândească la ele în timpul liber. Activitatea profesională afectează relația cu familia în acele zile când lucrează ore suplimentare și astfel nu reușește să mai dedice așa mult timp copiilor și soțului. Soțul lui V.L. este mulțumit de locul de muncă al soției sale, dar nu îi place ideea de a lucra ore suplimentare. Înainte de a avea acest loc de muncă, V.L. și soțul ei se înțelegeau bine, aveau o relație normală, însă de când V.L. lucrează suplimentar au apărut conflicte între cei doi.

Se simte stresată datorită programului încărcat și cele mai frecvente surse ale conflictelor în familie au legătură cu lipsa timpului, a răbdării și uneori a banilor. De asemenea, cei doi soți rezolvă aceste conflicte împreună. Principalii factori de stres cu care se confruntă V.L. sunt conflicte în relația maritală, unele probleme de sănătate ale copiilor, resursele financiare. V.L. își dorește să aibă o relație din ce în ce mai bună cu soțul și copii ei.

Cazul nr. 5

N.A. în vârstă de 34 de ani este de părere că este stresată, iar simptomele care o fac să se gândească că se confruntă cu stres sunt stări de rău, moleșeală, simte că timpul o presează. Momentele în care se simte stresată sunt dimineața când se pregătește pentru o nouă zi de lucru și seara când ajunge de la servici, când este nevoită să se ocupe și de alte treburi legate de casă și copii. N.A. este căsătorită și descrie relația cu soțul ei ca fiind foarte bună, de respect și întrajutorare. Cu soțul ei petrece foarte puțin timp, zilnic după ora 20 și în weekend. N.A. petrece foarte rar timpul doar cu soțul, întotdeauna când au timp liber amândoi îl petrec cu copilul, de cele mai multe ori acasă și rareori ies în natură sau la spectacole pentru copii, teatru. Au împreună doi copii, cu vârsta de 8 ani și 6 ani. Relația cu copii este bună, sunt copii ascultători, dar au uneori tendința de a se opune sfaturilor părinților. Zilnic petrece timp cu copii după ora 18 și în weekend. Au activități la care participă toți membrii familiei, acestea fiind cumpărături, vizite la rude/prieteni, ieșiri în parc.

În privința activităților educative ale copiilor, N.A. spune că în fiecare weekend implică copii în activități educative, lucrează suplimentar pe lângă temele de la școală, dar soțul se ocupă mai puțin decât N.A. din lipsa timpului. N.A. consideră că implicarea în creșterea și educarea copiilor este destul de mare, deși și-ar dori să aibă mai mult timp să se ocupe de acest aspect. Timpul petrecut cu copii este destul de redus și legătura cu școala este și ea cam relativă din cauza timpului. În legătură cu discuțiile contradictorii privind creșterea și educarea copiilor, N.A. susține că uneori ea și soțul ei au viziuni diferite asupra acestui aspect. N.A. are un loc de muncă și lucrează ore suplimentare destul de des și uneori lucrează și acasă. Sunt și zile când se gândește la problemele de la serviciu în timpul liber. Activitatea profesională afectează relația cu familia deoarece orele lucrate suplimentar și lucrul pentru acasă reduc din timpul acordat familiei ceea ce face ca membrii familiei să ajungă uneori pe locul al doilea, acest lucru ducând la discuții și o atmosferă tensionată în familie. Soțul este de părere că locul de muncă al soției este prea solicitant și îi răpește prea mult timp. Înainte de a avea acest loc de muncă, N.A. spune că nu exista această tensiune provocată de activitățile de serviciu.

Uneori N.A. se simte presată din cauza programului încărcat și cele mai dese conflicte sunt din cauza timpului prea scurt petrecut în familie, uneori lipsa banilor și divergențe legate de copii. Întotdeauna N.A. și soțul ei rezolvă conflictele împreună. Principalii factori de stres sunt programul de lucru, situația școlară a copiilor, lipsa timpului acordat familiei. N.A. și-ar dori să schimbe programul de lucru, să aibă un venit mai mare și să poată păstra o mai strânsă legătură cu școala.

Cazul nr.6

M.C. în vârstă de 35 de ani întâmpină deseori insomnii, stări de panică, stări de tristețe, acestea fiind simptome care îl fac pe M.C. să se gândească că este stresat. Momentele din cursul zilei care îl fac să se simtă stresat sunt la locul de muncă și seara când ajunge acasă de la muncă. M.C. este căsătorit și descrie relația cu soția fiind bună, ca orice căsnicie cu bucurii și greutăți. Cei doi petrec timp seara când vin de la serviciu, timp în care se ocupă de treburile casnice, îngrijirea copiilor. Au împreună doi copii cu vârsta de 7 și 9 ani și are o relație apropiată cu ambii copii. Nu petrece foarte mult timp cu copii din cauza programului de la serviciu, însă soția dedică mai mult timp copiilor și se ocupă de ei. Au activități la care participă toți membrii familiei, chiar dacă se întâmplă rar acest lucru, iar acestea sunt plecări la munte sau mare, plimbări în parc, vizite la bunici.

Pentru activitățile educative ale copiilor, M.C. nu alocă timp, foarte rar se întâmplă acest lucru, dar soția se implică în sprijinirea copiilor pentru efectuarea temelor. M.C. susține că întâmpină discuții cu soția lui legate de creșterea și educarea copiilor. Are un loc de muncă, unde este nevoit uneori să mai rămână peste program. Nu se întâmplă să se gândească la problemele de serviciu când petrece timp cu familia, decât foarte rar. Activitatea profesională afectează familia doar pentru că îi ocupă toată ziua și astfel nu reușește să dedice mai mult timp și atenție familiei. Soția îi reproșează lui M.C. faptul că nu o sprijină când are nevoie de el, iar lucrul acesta se întâmplă datorită programului de muncă. Existau conflicte între cei doi și înainte de a avea acest loc de muncă, însă nu din acest motiv. M.C. simte că este stresat din cauza programului încărcat atât în ceea ce privește locul de muncă, cât și acasă. Cele mai frecvente conflicte au legătură cu participarea lui pasivă în îngrijirea copiilor, soția acuzându-l că nu îl interesează acest aspect. M.C. își dorește ca soția lui să arate mai multă înțelegere cu privire la programul lui muncă.

Cazul nr7.

A.F. în vârstă de 37 de ani spune că nu are timp pentru odihnă și relaxare, are sentimentul că timpul trece prea repede și are tensiunea crescută, toate acestea făcându-l să se gândească la apariția stresului. În programul unei zile se simte mai stresat seara când ajunge acasă de la serviciu. A.F. este căsătorit și are o relație bună cu soția lui. Cu soția lui, A.F. petrece timp doar seara după terminarea programului de lucru și în weekend. În acest timp petrecut împreună, A.F. și soția lui își împart sarcinile, discută problemele care sunt, fac cumpărături, gătesc. Au împreună un copil în vârstă de 9 ani și are o relație bună cu acesta. Petrece zilnic timp cu copilul după ce vine de la servici, aproximativ 6 ore. A.F. spune că au activități la care participă toți membrii familiei, acestea având loc în weekend mai mult care presupun plimbări în natură, ieșiri la locurile de joacă pentru copii.

Cu privire la activitățile educative, A.F. dedică mai mult timp acestora, el fiind profesor se pricepe mai bine și are mai multă răbdare pentru a-i explica copilului lecțiile. A.F. se ocupă de toate aspectele ce țin de școală, supraveghează temele copilului, îi explică lecțiile, merge la ședințele cu părinții. Nu se confruntă cu discuții contradictorii legate de educarea copilului cu soția lui deoarece soția are încredere în el și este mulțumită de modul cum se ocupă de acest aspect. A.F. are un loc de muncă care necesită să lucreze acasă și se gândește și în timpul liber la problemele de serviciu. A.F. este de părere că activitatea profesională nu îi afectează relația cu familia. Soția lui A.F. are o părere bună despre locul de muncă al soțului, consideră că meseria soțului este benefică familiei, mai ales în privința copilului. Și înainte de a avea acest loc de muncă se înțelegeau bine cei doi soți. Se întâmplă foarte rar ca soția lui A.F. să îi reproșeze soțului faptul că lucrează și acasă suplimentar.

A.F. susține că există zile când se simte presat datorită programului încărcat. În familia lui A.F. cele mai frecvente surse ale conflictelor sunt legate de resursele financiare reduse, de faptul că uneori lucrează suplimentar, dar împreună reușesc să rezolve aceste conflicte cu ajutorul comunicării și răbdării.

Principalii factori de stres cu care se confruntă sunt programul încărcat uneori, conflictele apărute între el și soția sa legate de orele lucrate suplimentar acasă. A.F. își dorește să aibă parte de timp pentru odihnă și relaxare și să nu se mai simtă presat de timp.

Cazul nr.8

G.A. în vârstă de 33 de ani se confruntă cu dificultate de a se concentra, epuizare fizică, apariția conflictelor între el și soția lui, iar toate acestea sunt simptomele care îl fac să se gândească că se confruntă cu stres. În timpul unei zile, G.A. se simte mai stresat atunci când apar divergențe între el și soția lui, uneori și la locul de muncă, dar și când nu reușește să îndeplinească unele sarcini legate de casă. G.A. este căsătorit și descrie relația cu soția sa ca fiind o relație bună, însă în ultima perioadă se confruntă cu apariția unor conflicte din diferite motive. Cu soția, G.A. își petrece foarte puțin timp, nu cât și-ar dori, datorită programelor de muncă atât al lui, cât și al soției. În puținul timp petrecut împreună, cei doi rezolvă treburile legate de casă, de copil și nu își dedică timp doar pentru ei. Împreună au un copil, în vârstă de 7 ani și petrece cam 3-4 ore pe zi împreună cu el. Nu au activități la care să participe toți membrii familiei, foarte rar se întâmplă și ori se uită la televizor, ori merg la cumpărături în acest timp.

În privința activităților educative, G.A. nu alocă timp, dar nici soția lui. Copilul merge la after school după terminarea programului de școală și acolo își rezolvă temele și lecțiile. G.A. susține că în puținul timp petrecut cu copilul încearcă să îi explice ce este bine și ce nu, îl învață cum să procedeze în anumite situații. G.A. recunoaște că unul din motivele pentru care are conflicte cu soția lui are legătură cu creșterea și educarea copilului. G.A. are un loc de muncă și nu lucrează suplimentar și nici acasă, dar chiar și așa el termină programul de lucru la ora 20. Nu se gândește la problemele de serviciu în timpul liber sau când petrece timp cu familia.

Activitatea profesională afectează relația cu familia deoarece nu are timp nici să se ocupe de activitățile educative ale copilului, nu are timp nici să petreacă mai mult timp cu copilul și nici cu soția, apar și conflicte soția lui. Soția îl sprijină legat de locul de muncă, însă reprezintă și un motiv pentru apariția conflictelor între cei doi. Înainte de a avea acest loc de muncă, G. A. beneficia de mai mult timp liber pentru a face ceea ce își dorea legat de familie. Între cei doi au existat discuții contradictorii legate de programul de muncă, atât al lui G.A., cât și și de cel al soției deoarece ambii au un loc de muncă cu program destul de lung. G.A. se simte presat datorită programului încărcat, se simte epuizat la sfârșitul zilei.

În privința celor mai frecvente conflicte, G.A. susține că acestea sunt legate de timpul redus petrecut în familie, de nerezolvarea unor sarcini casnice la timp, uneori din cauza resurselor financiare insuficiente. G.A. spune că nu au reușit să rezolve aceste conflicte din moment ce tot se continuă cu aceste discuții. Factorii de stres cu care se confruntă sunt conflicte în relația maritală, faptul că nici soția lui nu are un program de muncă mai lejer pentru a avea timp să se ocupe de casă și copil mai mult. G.A. ar vrea să schimbe relația cu soția sa și intervalul orar în care lucrează.

Cazul nr.9

B.D. în vârstă de 36 de ani se confruntă cu stări de nesiguranță, consum exagerat de cafea (4-5 pe zi), comunicare redusă cu soția lui, acestea fiind simptomele care îl fac să creadă că este stresat. B.D. susține că pe parcursul întregii zilei este stresat atât la locul de muncă, cât și acasă. Este căsătorit și descrie relația cu soția lui ca fiind bună, dar uneori se lasă copleșit de anumite dificultăți care apar și se produc conflicte care se rezolvă sau nu, iar acestea duc la lipsa comunicării între el și soția lui. Petrece timp cu soția sa după terminarea programului de lucru, aproximativ 5 ore și în weekend. Au împreună doi copii, cu vârsta de 9 și 7 ani și are o relație bună cu aceștia, este destul de apropiat de ei, dar și-ar dori să petreacă mai mult timp cu ei. Petrece timp cu ei doar 3 ore după ce ajunge acasă de la serviciu, după care copii se pun să doarmă. Activitățile la care participă toți membrii familiei se întâmplă seara sau în weekend, iar acestea presupun mers la cumpărături, ieșiri la plimbare, vizite la grădina zoologică.

Pentru activitățile educative B.D. nu alocă timp și nici soția, copii sunt înscriși la after school deoarece cei doi soți nu au timp pentru a se ocupa de acest aspect. Cu privire la creșterea și educarea copilului, B.D.susține că încearcă să le dea cele mai bune sfaturi, se ocupă de nevoile lor atât cât îi permite timpul, încearcă să le ofere tot ce au nevoie. B.D. spune că are discuții contradictorii legate de creșterea și educare copiilor, însă la un moment dat cad de comun acord și aleg varianta cea mai corectă. Are un loc de muncă care îi ocupă cea mai mare parte din zi deoarece locul lui de muncă implică și deplasări în afara Bucureștiului. B.D. nu se gândește la problemele de serviciu în timpul lui liber și nici când petrece timp cu familia. Activitatea profesională afectează relația cu familia pentru că uneori ajunge foarte târziu acasă și nu reușește să mai dedice suficientă atenție copiilor și nici soției, de aici pornind uneori și conflicte cu soția lui. Soția lui B.D. nu are o părere foarte bună de faptul că este nevoit să facă deplasări în afara Bucureștiului deoarece îi răpește din timp și au existat divergențe legate de acest aspect.

B.D. recunoaște că se simte presat datorită programului încărcat. Cele mai frecvente surse ale conflictelor între B.D. și soția sa sunt generate de creșterea copiilor, de timpul dedicat acestora, de faptul că lor ca și cuplu nu își dedică timp. B.D. și soția lui uneori reușesc să își rezolve conflictele, alteori nu. Principalii factori de stres sunt conflictele cu soția, deplasările legate de locul de muncă. B.D. își dorește să existe mai multă comunicare între el și soția lui și să managerieze mai bine dificultățile care apar.

Cazul nr.10

P.R. în vârstă de 37 de ani se confruntă cu stări de incertitudine, timp redus alocat propriei persoane, melancolie, nesiguranță, acestea reprezentând simptomele stresului pe care îl întâmpină. Momentele în care se simte stresat P.R., sunt acasă din cauza problemei cu care se confruntă copilul lui, dar și la locul de muncă deoarece gândul lui este la ceea ce face copilul și astfel este ineficient la serviciu și primește atenționări. P.R. este căsătorit și descrie relația cu soția lui ca fiind bună. Nu alocă timp pentru a îl petrece doar cu soția lui. Au împreună un copil, în vârstă de 8 ani care se confruntă cu retard mental ușor și are o relație apropiată cu copilul. Timpul liber după ce vine de la servici și în weekend îl alocă copilului. Au activități la care participă toți membrii familiei, iar acestea sunt ieșiri în mall, la locurile de joacă pentru copii, lecturi, diferite jocuri pentru copii.

În privința activităților educative atât P.R., cât și soția sa acordă atenție sporită și dedică timp ori de câte ori se ivește timp liber. P.R. se implică în creșterea și educarea copilului permanent, toată atenția fiind asupra cerințelor și nevoilor copilului, iar asupra acestui aspect, fiecare părinte vrând binele copilului, au existat păreri contradictorii între cei doi soți. P.R. are un loc de muncă, nu lucrează ore suplimentare și nici acasă nu lucrează, iar în timpul liber sau când petrece timp liber cu familia nu se gândește la problemele de la serviciu, atenția fiind focusată pe copil. Activitatea profesională nu afectează în nici un mod relația cu familia. Soția lui P.R. are o părere bună despre locul de muncă al soțului și înainte de a avea acest loc de muncă se înțelegeau la fel. Nu au existat discuții contradictorii legate de locul de muncă sau volumul de muncă.

P.R. spune că se simte presat din cauza atenționărilor primite la locul de muncă. Cele mai frecvente surse ale conflictelor sunt legate lipsa banilor uneori, de educarea și creșterea copilului. P.R. încearcă să rezolve conflictele împreună cu soția sa, uneori se rezolvă, alteori nu. Principalii factori de stres au legătură cu problema cu care se confruntă copilul, de faptul că uneori se simte neputincios și nu știe cum să îl ajute mai bine pe copil și micile conflicte cu soția lui. În privința locului de muncă se simte stresat deoarece primește atenționări din partea șefului fiindcă uneori se lasă copleșit de problema copilului și nu se mai axează pe ce are de făcut la serviciu. P.R. și-ar dori să poată să îi dedice tot timpul copilului, să reușească să îi îndeplinească toate nevoile și uneori să poată petrece timp și doar cu soția.

3.7.ANALIZA REZULTATELOR

În urma cercetării realizate cu sprijinul ghidului de interviu am reușit să ating obiectivele propuse. De asemenea, ipotezele stabilite au fost confirmate.

În toate cele 10 cazuri, subiecții se confruntă cu diferite simptome ale stresului. În cazul lui R.A., simptomele cu care se confruntă sunt stări de oboseală, tensiune și furie, spre deosebire de E.G. care se confruntă cu frecvente dureri de cap, stări de panică și lipsa timpului pentru odihnă. În cel de al treilea caz, A.D. întâmpină momente de furie, lipsa somnului și lipsa răbdării, în comparație cu V.L. care se confruntă cu tendința de a fuma excesiv, este mereu pe fugă și are frecvente dureri de cap. N.A. susține că este stresată, iar simptomele care o fac să se gândească că este stresată sunt stări de rău, moleșeală simte că timpul o presează. În schimb, M.C. întâmpină deseori insomnii, stări de panică și stări de tristețe. În comparație cu cazurile precedente, A.F. declară că nu are timp pentru odihnă și relaxare, are sentimentul că timpul trece prea repede și are tensiunea scăzută. G.A. este de părere că simptomele stresului cu care se confruntă sunt dificultatea de a se concentra, epuizare fizică și apariția conflictelor între el și soția lui, iar B.D. spune că întâmpină stări de nesiguranță, consum exagerat de cafea și comunicarea este redusă cu soția sa. În ultimul caz, P.R. se înfruntă cu stări de incertitudine, timp redus alocat propriei persoane, melancolie și nesiguranță.

În privința momentelor în care subiecții se simt cel mai mult stresați, R.A. și E.G. spun că se simt cel mai mult stresate la locul de muncă. Momentul în care se simte stresată A.D. este atunci când ajunge acasă de la serviciu și gândul că are multe sarcini de realizat o fac să se simtă fără putere, în comparație cu V.L. și B.D. care se simt mai stresați în timpul programului de muncă și seara când ajunge acasă și sunt nevoiți să se ocupe de copii și treburile gospodărești. N.A. se simte mai stresată dimineața când se pregătește pentru o nouă zi de lucru și seara când ajunge de la servici, spre deosebire de M.C. care susține că se simte mai stresat la locul de muncă și seara când vine de la muncă. De asemenea, și A.F. se simte mai stresat seara când vine de la locul de muncă. În schimb, G.A. declară că atunci când apar divergențe între el și soția lui, la serviciu și când nu reușește să îndeplinească unele sarcini legate de casă se simte mai stresat. Pe parcursul zilei, P.R. este stresat când este acasă datorită problemei cu care se confurntă copilul și la locul de muncă. Toți subiecții aleși sunt căsătoriți.

În legătură cu modul în care își descriu subiecții soțul/soția și cât timp petrec împreună, R.A. descrie relația cu soțul ei ca fiind nu foarte bună deoarece se confruntă frecvent cu neînțelegeri și reușesc să petreacă timp împreună doar seara după ce vin de la serviciu, în comparație cu E.G., unde relația cu soțul ei este apropiată și petrec împreună doar 3-4 ore seara. De asemenea, și relația lui A.D. și soțul ei este apropiată și petrec 4-5 ore pe zi, iar duminica petrec toată ziua împreună. V.L. susține că relația cu soțul ei este normală, în care există și momente fericite și dificultăți și stau împreună 6 ore pe zi, în comparație cu N.A. care are o relație foarte bună, de respect și întrajutorare cu soțul ei, însă petrec foarte puțin timp împreună, doar după ora 20 și în weekend. În cazul lui M.C. și A.F., ei descriu relația cu soțiile lor ca fiind bune, ca orice căsnicie cu bucurii și greutăți și doar seara când vin de la serviciu petrec timp cu soțiile lor. G.A. susține că are o relație bună cu soția lui, dar în ultima perioadă se confruntă cu apariția unor conflicte și petrec puțin timp împreună datorită programului de muncă atât al lui, cât și al soției. În schimb, B.D. are o relație bună și el cu soția lui, dar se întâmplă uneori să se lase copleșiți de problemele care apar, producându-se conflicte între ei și petrec timp împreună aproximativ 5 ore și în weekend. În ultimul caz, P.R. are o relație bună cu soția, dar nu alocă timp pentru a îl petrece doar cu soția.

Legat de cum își petrec timpul cu soțul/soția, în primul caz, R.A. spune că în acest timp petrecut în familie se ocupă de treburi gospodărești, în comparație cu E.G. care în acest timp discută cu soțul ei despre ce au de făcut la serviciu, se uită la televizor. A.D. în timpul petrecut cu soțul ei se uită la televizor, rezolvă treburile legate de casă, ies în parc cu copilul, spre deosebire de V.L. care în acest timp ei fac cumpărături, urmăresc filme sau pur și simplu discută. În comparație cu cazurile precedente, N.A. în puținul timp petrecut împreună, ei îl petrec cu copilul, de cele mai multe ori acasă și rareori ies la spectacole pentru copii, teatru. În cazul lui M.C., el susține că în acest timp se ocupă de treburile casnice și îngrijirea copiilor, iar în cazul lui A.F., el cu soția își împart sarcinile, discută problemele care sunt, fac cumpărături sau gătesc. G.A., B.D. și P.R. în timpul petrecut cu soțiile lor își rezolvă treburile legate de casă și copil și nu alocă timp doar pentru ei. Toți subiecții au copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 17 ani. Privind timpul petrecut cu copilul, R.A. nu petrece foarte mult timp cu copii din cauza programului pe care îl are. E.G., A.D. și G.A. petrec timpul cu copii doar seara 3-4 ore și în weekend, în comparație cu V.L și A.F. care dedică copiilor 6 ore zilnic. În cazul lui N.A., ea susține că abia după ora 18 și în weekend dedică timp copiilor. M.C. spune că nu alocă foarte mult timp copiilor, însă soția lui petrece mai mult timp cu ei, spre deosebire de B.D. care petrece cu copii 3 ore după ce vine de la muncă. În ultimul caz, P.R. declară că tot timpul după ce vine de la serviciu și în weekend îl dedică copilului. Referitor la activitățile unde participă toți membrii familiei, R.A. susține că nu petrece foarte mult timp împreună din cauza programului încărcat pe care îl are atât ea, cât și soțul ei nu reușesc să aibă activități la care să participe cu toții, spre deosebire de cazul lui E.G. unde au activități la care participă toți membrii familiei și acestea implică vizionarea unor filme, plimbări în parc, jocuri. Activitățile la care participă toți membrii familiei în familia lui A.D. sunt ieșiri în parc, la cofetărie și se joacă, în schimb în familia lui V.L. activitățile presupun mers la teatru, în parc și vizionarea unor filme. În comparație cu celelalte cazuri, în familia lui N.A. activitățile la care participă toți membrii familiei implică mers la cumpărături vizite la rude/prieteni, și plimbări în parc. În cazul lui M.C. se întâmplă rar să aibe aceste activități, iar când se întâmplă, acestea sunt plecări la munte sau la mare, vizite la bunici. A.F. susține că activitățile în familia lor au loc în weekend mai mult și sunt plimbări în natură, ieșiri la locurile de joacă pentru copii, spre deosebire de G.A. care spune că se întâmplă rar aceste activități la el în familie, și când au loc, ori se uită la televizor, ori merg la cumpărături. B.D. spune că are activități la care participă toți membrii familiei, acestea fiind ieșiri la plimbare, vizite la grădina zoologică, iar în cazul lui P.R. activitățile sunt ieșiri la mall, la locurile de joacă pentru copii, lecturi și diferite jocuri pentru copii.

În legătură cu timpul alocat pentru activitățile educative cu copii, R.A. alocă doar o oră pe zi, iar soțul ei nu dedică timp pentru aceste activități, în schimb E.G., G.A. și B.D. nu acordă timp activităților educative ale copiilor deoarece merg la after school după școală pentru efectuarea temelor. A.D. dedică aproximativ 2 ore zilnic pentru activitățile educative, însă soțul nu are timp datorită programului de muncă, spre deosebire de V.L care acordă 4 ore pe zi lecțiilor copiilor, de asemenea, nici soțului acesteia nu îi permite programul pentru a se ocupa de acest aspect. În cazul lui N.A., aceasta spune că în fiecare weekend implică copiii în activități educative, lucrează suplimentar pe lângă temele de la școală, însă soțul se ocupă mai puțin datorită lipsei timpului, în schimb M.C. nu alocă timp decât foarte rar, iar soția se implică în sprijinirea copiilor pentru efectuarea temelor. A.F. dedică mai mult timp activităților educative, el fiind profesor se pricepe mai bine și are mai multă răbdare pentru a-i explica copilului temele, de asemenea și P.R. alături de soția lui acordă atenție sporită activităților educative și dedică timp ori de câte ori se ivește timp liber. R.A., A.D. și N.A. încearcă să se implice cât mai mult în creșterea și educarea copiilor, chiar dacă se confruntă cu stări de oboseală după ce vine de la serviciu, în schimb E.G. se implică în creșterea și educarea copilului prin faptul că îi oferă ceea ce îi este necesar, investește în educația copilului plătindu-i cursuri la limba engleză și germană. În privința implicării în creșterea și educarea copiilor, V.L. spune că se implică prin supravegherea temelor, prin explicarea modului în care ar trebui să se comporte și să gândească, spre deosebire de M.C. care se implică prin sprijinirea efectuării temelor. În cazul lui A.F., acesta spune că se ocupă de toate aspectele ce țin de școală, supraveghează temele copilului, îi explică lecțiile și merge la ședințele cu părinții, în schimb G.A. în puținul timp petrecut cu copilul încearcă să îi explice ce este bine și ce nu, îl învață cum să procedeze în anumite situații. De asemenea, B.D. se străduiește să le ofere copiilor cele mai bune sfaturi, se ocupă de nevoile lor atât cât îi permite timpul și să le ofere tot ce au nevoie. În ultimul caz, P.R. se implică în creșterea și educarea copilului permanent, toată atenția fiind asupra cerințelor și nevoilor copilului.

Privind discuțiile contradictorii cu soțul/soția legate de creșterea și educarea copiilor, R.A. spune că există discuții contrare deoarece soțul lui R.A. este mai permisiv decât R.A și astfel apar discuții, de asemenea, E.G. recunoaște existența conflictelor între ea și soțul ei legate de creșterea și educarea copiilor fiindcă soțul ei este mai autoritar decât ea. A.D. declară că întâmpină discuții contradictorii cu soțul ei, A.D. reproșându-i soțului ei că nu reușește să plece mai devreme de la serviciu pentru a se ocupa și el de copil. La fel și în cazul lui V.L. există discuții contradictorii privind educarea copiilor. De asemenea, N.A. și M.C. se confruntă cu aceste conflicte. În schimb, A.F. nu întâmpină conflicte legate de acest aspect. În cazurile lui G.A., B.D. și P.R. există discuții contradictorii legate de creșterea și educarea copiilor. Toți subiecții au un loc de muncă.

În privința orelor lucrate suplimentar sau acasă, R.A. susține că se întâmplă odată sau de două ori pe săptămână să lucreze ore suplimentare și nu se întâmplă să i-a de lucru pentru acasă, de asemenea, E.G. lucrează uneori suplimentar, însă acasă nu lucrează niciodată. Spre deosebire de cazurile precedente, A.D., G.A. și P.R. nu lucrează ore suplimentare și nici acasă nu lucrează. V.L. spune că este nevoită să lucreze suplimentar odată la două zile și are de lucru și pentru acasă. De asemenea, și în cazul lui N.A. se întâmplă să lucreze ore suplimentare destul de des și uneori lucrează și acasă, iar M.C. spune că și el este nevoit să mai rămână peste program de multe ori. În comparație cu celalalte cazuri, A.F. nu lucrează suplimentar, dar acasă se întâmplă acest lucru. B.D. spune că locul lui de muncă implică deplasări în afara Bucureștiului, ajungând acasă destul de târziu. În cazurile lui R.A., E.G., V.L., N.A. și A.F. se întâmplă să se gândească la problemele de serviciu în timpul liber sau când petrece timp cu familia. În schimb, în cazurile lui A.D., M.C., G.A., B.D. și P.R. se întâmplă să se gândească la problemele cu care se confruntă la locul de muncă.

Cu privire la influența activității profesionale asupra relației cu familia. R.A. și și B.D. consideră că activitatea profesională afectează relația cu familia deoarece nu reușesc să dedice mai mult timp acesteia și se ajunge la discuții contradictorii cu soțul ori cu copii, în comparație cu cazul lui E.G. unde este afectată relația cu familia prin faptul că nu reușește să facă atâtea lucruri împreună cât și-ar dori și simte că își neglijează și soțul și fiica. La cel de al treilea caz și în cazul lui M.C., relația cu soții lor nu s-a schimbat radical, din cauza locului de muncă, ci doar petrec mai puțin împreună cu familia lor, în schimb relația familiei lui V.L. este afectată în acele zile când lucrează ore suplimentare, astfel nu reușește să dedice timp familiei. Activitatea profesională în cazul lui N.A. dăunează familiei fiindcă orele lucrate suplimentar și lucrul pentru acasă fac membrii familiei să ajungă uneori pe locul al doilea, astfel producându-se o atmosferă tensionată în familie. În schimb, în cazul lui A.F. și P.R. activitatea profesională nu le afectează relația cu familia. G.A. este de părere că locul de muncă îi afectează relația cu familia fiindcă nu reușește să se ocupe de activitățile educative ale copilului și nici să petreacă timp cu el și nici cu soția lui.

Legat de părerile pe care soțul/soția le are despre locul de muncă, în cazurile lui R.A., E.G., N.A., M.C., G.A. și B.D., soții și soțiile lor consideră că afectează relația de cuplu și cu copii, nu reușeșc să se ocupe de copii, le răpește prea mult timp și apar diferite conflicte între ei. În comparație cu cazurile precedente, în situația lui A.D.,V.L., A.F. și P.R., soții și soțiile lor sunt de părere că nu s-au schimbat radical relațiile dintre ei datorită locurilor de muncă, îi sprijină și este benefic pentru familie. Toți subiecții sunt de părere că înainte de a avea acest loc de muncă relația de cuplu nu era afectată, petreceau mai mult timp împreună, se înțelegeau mai bine și nu exista tensiune între ei. Referitor la faptul dacă se simt sau nu presați datorită programului încărcat, subiecții confirmă că se simt presați și epuizați din cauza programului. În privința celor mai frecvente surse ale conflictelor, R.A. susține că acestea sunt legate de educația copiilor și de lipsa timpului petrecut împreună cu soțul, în schimb E.G. se confruntă cu lipsa banilor și lipsa timpului liber. A.D. spune că lipsa timpului pentru îndeplinirea sarcinilor reprezintă pentru ea sursa conflictelor, spre deosebire de V.L., unde lipsa răbdării, a banilor și a timpului sunt surse ale conflictelor. În cazul lui N.A. cele mai dese conflicte au ca motiv lipsa resurselor financiare, timpul prea scurt petrecut în familie, iar în cazul lui M.C. participarea lui pasivă în îngrijirea copiilor este principalul motiv. În familia lui A.F., resursele financiare insuficiente și orele lucrate suplimentar sunt sursele conflictelor, în comparație cu G.A., unde motivele divergențelor sunt reprezentate de nerezolvarea unor sarcini casnice la timp, timp redus alocat familiei și lipsa banilor. B.D. susține că divergențele dintre el și soție sunt generate de creșterea copiilor, de timpul dedicat acestora și de faptul că lor ca și cuplu nu își dedică timp. În ultimul caz, P.R. se confruntă cu lipsa timpului suficient pentru educarea copilului și resurse financiare reduse.

În legătură cu rezolvarea conflictelor, R.A., B.D. și P.R. uneori reușesc să rezolve aceste conflicte cu soții/soțiile lor, alteori nu reușesc. În celelalte 7 cazuri, subiecții reușesc să rezolve conflictele cu sprijinul soțului/soției. Principalii factori de stres pentru R.A. sunt legați de locul de muncă și conflictele apărute în familie, spre deosebire de E.G. și A.D., unde factorii de stres sunt reprezentați de lipsa timpului petrecut cu familia și de locul de muncă. În cazul lui V.L., ea se confruntă cu conflicte în relația maritală, unele probleme de sănătate ale copiilor și resursele financiare, în comparație cu N.A. care întâmpină ca factori de stres programul de lucru, situația școlară a copiilor și timpul acordat familiei. Principalii factori de stres pentru A.F. sunt legați de programul încărcat, conflictele dintre el și soția lui și orele lucrate suplimentar acasă. În schimb pentru G.A. factorii de stres sunt reprezentați de conflictele din relația maritală și de faptul că nici soția nu are un program de lucru mai lejer pentru a avea timp să se ocupe de casă și copil mai mult. Pentru B.D. deplasările legate de locul de muncă și divergențele cu soția lui sunt principalii factori de stres, în comparație cu P.R. care se simte stresat din cauza problemei cu care se confruntă copilul.

Referitor la ceea ce își doresc subiecții, R.A. spune că și-ar dori să dedice mai mult timp soțului și copiilor, spre deosebire de E.G. care își dorește ca locul de muncă să fie mai puțin stresant, să o înțeleagă mai mult soțul ei atunci când vine nervoasă de la muncă și să poată să se implice mai mult în educația și creșterea fiicei ei. A.D. își dorește să beneficieze de mai mult sprijin din partea soțului, iar V.L. are ca dorință să aibă relația din ce în ce mai bună cu soțul și copii ei. În cazul lui N.A., aceasta și-ar dori să schimbe programul de lucru, să aibă un venit mai mare și să poată păstra o strânsă legătură cu școala, în schimb M.C. vrea ca soția lui să arate mai multă înțelegere cu privire la programul de muncă. Spre deosebire de celelalte cazuri, A.F. își dorește să aibă parte de timp pentru odihnă și relaxare și să nu se mai simtă presat de timp. G.A. ar vrea să schimbe relația cu soția sa și intervalul orar în care lucrează, iar B.D. își dorește mai multă comunicare între el și soția lui și să managerieze mai bine dificultățile care apar. În ultimul caz, P.R. ar vrea să poată să îi dedice tot timpul copilului, să reușească să îi îndeplinească toate nevoile și uneori să petreacă timp și doar cu soția.

3.7. CONCLUZII

Prima ipoteză: ,,Dacă o familie se confruntă cu stres, atunci pot apărea conflicte între cei doi soți legate de îngrijirea și educarea copilului/copiilor" este confirmată în urma răspunsurilor obținute de la nouă subiecți rezultând că familiile celor nouă subiecți se confruntă cu conflicte legate de creșterea și educarea copiilor, iar în cazul familiei lui A.F., această ipoteză se infirmă deoarece A.F. nu întâmpină discuții contradictorii în privința creșterii și educării copiilor.

A doua ipoteză: ,,Dacă membrii familiei nu petrec suficient timp împreună, atunci conflictele în relația maritală vor fi mai frecvente" este validată în șapte cazuri, concluzionând în urma acestora faptul că membri familiilor nu reușesc să petreacă suficient timp împreună datorită programului de la serviciu. Pentru celelalte trei cazuri ipoteza nu este validată, familiile având timp pentru a petrece cu ceilalți membri ai familiei. Conform teoriei conflictului, în momentul în care un membru al familiei se îndreaptă spre un alt sistem de valori sau acestea numai sunt comune pentru toată familia, atunci apar conflictele, acestea putând fi de roluri sau valorice. Conflictul de roluri își face apariția atunci când un membru își îndeplinește rolul greșit sau nu și-l îndeplinește deloc, iar cele valorice apar atunci când așteptările sunt mari (Popescu, R., 2009).

A treia ipoteză: ,,Dacă unul dintre membrii familiei se confruntă cu stres la locul de muncă, atunci întreaga familie va fi afectată la nivel comportamental/emoțional" este de asemenea confirmată, rezultând în urma răspunsurilor de la cei zece subiecții că unul din membrii familiei sau ambii se confruntă cu stres la locul de muncă, iar în urma acestui aspect întreaga familie este afectată la nivel comportamental /emoțional.

În concluzie, se poate afirma că în urma cercetării realizate pe tema ,,Stresului familial" am reușit să ating obiectivele propuse privind factorii ce contribuie la apariția stresului în familie și consecințele stresului asupra familiei și a copilului/copiilor din familii stresate.

BIBLIOGRAFIE

Balswick, J.O., Balswick, J.K., (2009) Familia-o perspectivă creștină asupra căminului contemporan. Oradea: Editura Casa Cărții

Boenisch, Ed., Haney, M., (2004) Manualul suferindului de stres. București: Editura Vremea XXI

Bonchiș, E., (2011), Familia și rolul ei ȋn educarea copilului. Iași: Editura Polirom

Cungi, C., (2003) Cum putem scăpa de stres. Iași: Editura Polirom

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. București: Editura Economică

Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., (1992) Stresul ȋn sănătate și boală. Cluj-Napoca: Editura Dacia

Dumitru, I.Al., (2008) Consiliere psihopedagogică.Baze teoretice și sugestii practice. Iași: Editura Polirom

Dumitrașcu, H. (2006) Dezvoltare umană. Confruntările omului cu ciclurile vieții sale. Iași: Editura Fundației Axis

Goliszek, A., (1999) Invingeți stresul. București: Editura Teora

Holdevici, I., Neacșu, V., (2006) Consiliere psihologică și psihoterapie în situații de criză. București: Editura Dual Tech

Iamandescu, I. B., (1993) Stresul psihic și bolile interne. București: Editura All

Légeron, P., (2003) Cum să te aperi de stres. București: Editura Trei

Luban- Plozza, B., Pozzi, U., Carlevaro, T. (1997) Viața alături de stres. Strategii de înfrângere a anxietății. Iași: Editura Contact Internațional

Mardare, E.I., (2010a) Stresul psihosocial și boala cardiacă. București: Editura Universității din București

Mardare, E.I., (2010b) Managementul stresului ȋn consilierea psihosocială a familililor-note curs. Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Mardare, E.I., (2010c) Servicii de consiliere și terapie adresate familiilor afectate de stres, ȋn D. Buzducea (coord), Asistența socială a grupurilor de risc. Iași: Editura Polirom

Mărginean, I., (2004), Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Editura Polirom

Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991) Familia de la A la Z. Mic dicționar al vieții de familie. București: Editura Științifică

Neagoe, A., (2007) Asistența socială a familiei. Timișoara: Editura Universității de Vest

Nichols, M., Schwartz, R. (2005) Terapia de familie: concepte și metode. București: Editura Pearson Education Limited

Percek, A., (1993) Mecanisme de apărare a stresului. București: Editura Teora

Popescu, R. (2009) Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană. Iași: Editura Polirom

Servan-Schreiber, J-L., (2004) Noua artă a timpului: ȋmpotriva stresului. București: Editura Elena Francisc Publishing

Stora, J-N., (1999) Stresul. București: Editura Meridiane

Tihan, E., Ghiza, L., (2002) Stresul :mecanisme fiziologice și psihologice: studiu de caz ȋn mediul organizațional. București: Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție umană Focus

Vrășmaș, E.A., (2002) Consilierea și educația părinților. București: Editura Aramis

Yin, R.K., (2005), Studiul de caz-designul, colectarea și analiza datelor. Iași: Editura Polirom

ANEXĂ: GHID DE INTERVIU

Bună ziua, mă numesc Pădineanu Roxana Mihaela, sunt masterandă la Masterul de Consiliere în Asistență Socială în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Informațiile obținute de la dvs. îmi vor fi de mare folos pentru a înțelege care sunt factorii care contribuie la apariția stresului în familia dvs. și care sunt consecințele stresului asupra familiei, dar și asupra copilului/copiilor dvs. Informațiile obținute ȋn urma interviului vor fi folosite doar ȋn scopul cercetării și vă asigur cu privire la confidențialitatea informațiilor obținute, iar anonimatul va fi asigurat. Vă mulțumesc pentru faptul că ați fost de acord să ȋmi acordați acest interviu.

Ce vârstă aveți?

Aveți simptome care vă fac să vă gândiți că sunteți prea stresat/ă (anxietate, furie, dependențe, conflicte, apariția unor boli)?

În programul unei zile, care sunt momentele în care vă simțiți stresat/ă?

Sunteți căsătorit/ă?

Cum ați descrie relația cu soțul/soția dvs?

Cât timp petreceți cu soțul/soția?

Cum vă petreceți timpul cu soțul/soția?

Aveți copii? Câți? Ce vârstă are/au?

Ce relație aveți cu acesta/aceștia? Cu care dintre ei?

Cât timp petreceți cu copiii?

Aveți activități la care să participe toți membrii familiei?

Dacă aveți, care sunt?

Dacă nu aveți, cum motivați acest lucru?

Cât timp alocați pentru activitățile educative cu copilul/copiii dvs.? Dar soțul/soția dvs.?

În ce măsură vă implicați în creșterea și educarea copilului/copiilor? Cum ati descrie această implicare?

Aveți discuții contradictorii cu soțul/soția dvs. legate de creșterea și educarea copilului/copiilor?

Aveți un loc de muncă?

Lucrați și ore suplimentare? Dacă da, cât de des?

Luați de lucru și pentru acasă?

Vă mai gândiți la problemele de serviciu în timpul liber sau când petreceți timp cu familia?

Cum influențează actuala dvs. activitate profesională relațiile cu familia?

Ce părere are soțul/ soția despre locul dvs. de muncă?

Cum vă înțelegeați cu soțul/ soția dvs. înainte de a avea acest loc de muncă?

Ați avut discuții contradictorii legate de programul sau volumul de muncă cu soțul/soția dvs?

Vă simțiți presat/ă din cauza programului încărcat?

Care sunt cele mai frecvente surse ale conflictelor în familia dvs.?

Rezolvați/ ați rezolvat aceste conflicte împreună cu soțul/soția dvs.?

Care sunt principalii dvs. factori de stres (probleme de sănătate, conflicte în relația maritală, nesiguranța locului de muncă?

Factorii dvs. de stres sunt din sfera vieții familiale/profesionale/personale?

Ce ați vrea să schimbați în viața dvs?

Vă mulțumesc pentrul timpul acordat!

BIBLIOGRAFIE

Balswick, J.O., Balswick, J.K., (2009) Familia-o perspectivă creștină asupra căminului contemporan. Oradea: Editura Casa Cărții

Boenisch, Ed., Haney, M., (2004) Manualul suferindului de stres. București: Editura Vremea XXI

Bonchiș, E., (2011), Familia și rolul ei ȋn educarea copilului. Iași: Editura Polirom

Cungi, C., (2003) Cum putem scăpa de stres. Iași: Editura Polirom

Chelcea, S., (2001), Metodologia cercetării sociologice. București: Editura Economică

Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., (1992) Stresul ȋn sănătate și boală. Cluj-Napoca: Editura Dacia

Dumitru, I.Al., (2008) Consiliere psihopedagogică.Baze teoretice și sugestii practice. Iași: Editura Polirom

Dumitrașcu, H. (2006) Dezvoltare umană. Confruntările omului cu ciclurile vieții sale. Iași: Editura Fundației Axis

Goliszek, A., (1999) Invingeți stresul. București: Editura Teora

Holdevici, I., Neacșu, V., (2006) Consiliere psihologică și psihoterapie în situații de criză. București: Editura Dual Tech

Iamandescu, I. B., (1993) Stresul psihic și bolile interne. București: Editura All

Légeron, P., (2003) Cum să te aperi de stres. București: Editura Trei

Luban- Plozza, B., Pozzi, U., Carlevaro, T. (1997) Viața alături de stres. Strategii de înfrângere a anxietății. Iași: Editura Contact Internațional

Mardare, E.I., (2010a) Stresul psihosocial și boala cardiacă. București: Editura Universității din București

Mardare, E.I., (2010b) Managementul stresului ȋn consilierea psihosocială a familililor-note curs. Universitatea București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Mardare, E.I., (2010c) Servicii de consiliere și terapie adresate familiilor afectate de stres, ȋn D. Buzducea (coord), Asistența socială a grupurilor de risc. Iași: Editura Polirom

Mărginean, I., (2004), Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Editura Polirom

Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991) Familia de la A la Z. Mic dicționar al vieții de familie. București: Editura Științifică

Neagoe, A., (2007) Asistența socială a familiei. Timișoara: Editura Universității de Vest

Nichols, M., Schwartz, R. (2005) Terapia de familie: concepte și metode. București: Editura Pearson Education Limited

Percek, A., (1993) Mecanisme de apărare a stresului. București: Editura Teora

Popescu, R. (2009) Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană. Iași: Editura Polirom

Servan-Schreiber, J-L., (2004) Noua artă a timpului: ȋmpotriva stresului. București: Editura Elena Francisc Publishing

Stora, J-N., (1999) Stresul. București: Editura Meridiane

Tihan, E., Ghiza, L., (2002) Stresul :mecanisme fiziologice și psihologice: studiu de caz ȋn mediul organizațional. București: Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție umană Focus

Vrășmaș, E.A., (2002) Consilierea și educația părinților. București: Editura Aramis

Yin, R.K., (2005), Studiul de caz-designul, colectarea și analiza datelor. Iași: Editura Polirom

ANEXĂ: GHID DE INTERVIU

Bună ziua, mă numesc Pădineanu Roxana Mihaela, sunt masterandă la Masterul de Consiliere în Asistență Socială în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Informațiile obținute de la dvs. îmi vor fi de mare folos pentru a înțelege care sunt factorii care contribuie la apariția stresului în familia dvs. și care sunt consecințele stresului asupra familiei, dar și asupra copilului/copiilor dvs. Informațiile obținute ȋn urma interviului vor fi folosite doar ȋn scopul cercetării și vă asigur cu privire la confidențialitatea informațiilor obținute, iar anonimatul va fi asigurat. Vă mulțumesc pentru faptul că ați fost de acord să ȋmi acordați acest interviu.

Ce vârstă aveți?

Aveți simptome care vă fac să vă gândiți că sunteți prea stresat/ă (anxietate, furie, dependențe, conflicte, apariția unor boli)?

În programul unei zile, care sunt momentele în care vă simțiți stresat/ă?

Sunteți căsătorit/ă?

Cum ați descrie relația cu soțul/soția dvs?

Cât timp petreceți cu soțul/soția?

Cum vă petreceți timpul cu soțul/soția?

Aveți copii? Câți? Ce vârstă are/au?

Ce relație aveți cu acesta/aceștia? Cu care dintre ei?

Cât timp petreceți cu copiii?

Aveți activități la care să participe toți membrii familiei?

Dacă aveți, care sunt?

Dacă nu aveți, cum motivați acest lucru?

Cât timp alocați pentru activitățile educative cu copilul/copiii dvs.? Dar soțul/soția dvs.?

În ce măsură vă implicați în creșterea și educarea copilului/copiilor? Cum ati descrie această implicare?

Aveți discuții contradictorii cu soțul/soția dvs. legate de creșterea și educarea copilului/copiilor?

Aveți un loc de muncă?

Lucrați și ore suplimentare? Dacă da, cât de des?

Luați de lucru și pentru acasă?

Vă mai gândiți la problemele de serviciu în timpul liber sau când petreceți timp cu familia?

Cum influențează actuala dvs. activitate profesională relațiile cu familia?

Ce părere are soțul/ soția despre locul dvs. de muncă?

Cum vă înțelegeați cu soțul/ soția dvs. înainte de a avea acest loc de muncă?

Ați avut discuții contradictorii legate de programul sau volumul de muncă cu soțul/soția dvs?

Vă simțiți presat/ă din cauza programului încărcat?

Care sunt cele mai frecvente surse ale conflictelor în familia dvs.?

Rezolvați/ ați rezolvat aceste conflicte împreună cu soțul/soția dvs.?

Care sunt principalii dvs. factori de stres (probleme de sănătate, conflicte în relația maritală, nesiguranța locului de muncă?

Factorii dvs. de stres sunt din sfera vieții familiale/profesionale/personale?

Ce ați vrea să schimbați în viața dvs?

Vă mulțumesc pentrul timpul acordat!