– resursele naturale (peisajul,clima, apele, flora, fauna) [311699]

[anonimizat] o [anonimizat]. Într-o lume a vitezei, [anonimizat] a [anonimizat] a ieși din cotidian și de a recurge la moduri de recreere prin călătorii este mai aproape de tot mai mulți oameni datoriă dezvoltării fără prececent a turismului de masă în acest context al globlizării.

[anonimizat]. Turismul, ca parte componentă a [anonimizat], având efecte directe asupra principalelor sectoare economice.

[anonimizat]. [anonimizat], dar și cerințelor consumatorilor. [anonimizat], [anonimizat], culturale, economice, ale căror evoluție se găsește într-o strânsă corelație cu ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale. Rolul acestora a crescut continuu determinând creșterea și dezvoltarea întregului sector terțiar. Astfel, turismul poate deveni un factor dinamizator al sistemului economic global.

Diversificarea structurilor economice presupune dezvoltarea celor existente ca urmare a derulării activităților turistice cu implicații directe sau indirecte asupra lor prin creșterea dimensiunilor sectoarelor economice destinate să satisfacă cererea turistică; crearea altor ramuri datorată apariției unor noi activități specifice turismului: agrementul, [anonimizat].

La nivel mondial s-a remarcat chiar apariția unor subramuri cu destinație specifică de turism care cuprind decorațiuni interioare pentru hoteluri și restaurante în cadrul industriei textile și a sticlei, a mobilei, a artizanatului, echipamentelor sport (corturi, schiuri, [anonimizat], creme, etc.).

Implicațiile economice ale turismului cuprind și elemente care vizează o valorificare superioară a [anonimizat]:

– resursele naturale (peisajul,clima, apele, flora, fauna)

– resursele antropice.

Serviciile turistice se constituie ca o [anonimizat], cu rol și atribuții specifice. [anonimizat], [anonimizat] a calității vieții.

[anonimizat]. [anonimizat] a resurselor naționale și a muncii interne.

Turismul contribuie la producerea de venit național și prin exploatarea suplimentară a [anonimizat] a creațiilor realizate în alte scopuri.

Printre obiectivele strategice de dezvoltare a turismului se plasează tocmai exportul de servicii, deoarece situația favorabilă a balanței de plăți prin care exportul este mai mare decât importul influențează pozitiv indicatorul sintetic de la nivel național.

Turismul poate contribui la dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse cu valoare economică mare, capabile să asigure dezvoltarea unor întreprinderi puternice, dar care posedă importante și atractive resurse naturale și antropice. Acestea pot atrage turiști interni și internaționali, ceea ce poate determina apariția și dezvoltare a unor localități turistice.

În lucrarea mea de disertație am prezentat rolul turismului internațional cu studiu de caz pe Finlanda.

În capitolul I am realizat o prezentare a bazei teoretice privind turismul internațional și o scurtă prezentare a Finlandei.

Capitolul II prezintă potențialul turistic natural și antropic extrem de bogat al Finlandei.

În capitolul III este prezentat un program turistic pentru perioada Sărbătorilor de iarnă în Laponia-Finlanda.

CAPITOLUL I

REPERE TEOTRETICE PRIVIND

TURISMUL INTERNAȚIONAL

Scurt istoric al apariției și evoluției turismului

Conform studiilor efectuate de specialiștii în domeniu, exista cinci etape majore în apariția și dezvoltarea turismului internațional.

I. Epoca preistorică cunoscută drept perioada creării marilor imperii din Africa, Asia și Orientul mijlociu este perioada în care apare infrastructura necesară desfășurării unei călătorii, prin dezvoltarea unor rute și drumuri terestre și maritime. Desigur că la început, călătoriile nu aveau un rol recreativ, ci serveau unor scopuri practice cum ar fi: colectarea taxelor, observarea progresului războaielor, comerțul. Odată cu intensificarea acestor călătorii și cu dezvoltarea comerțului apar și călătoriile de plăcere aducând cu ele apariția unor centre ale ospitalității de-a lungul rutelor principale ce legau orașele importante. Crearea unei monede de schimb de către greci face și mai simplă modalitatea de călătorie trocul înlocuindu-se treptat.

În zona Mediteranei, limba greaca se răspândește tot mi mult, facilitând comețul și călătoriile, Grecia devenind în sine un centru important des vizitat de romani în primul rând. Apare în acest sens un ghid de călătorie în zece volume în anul 170 d.Hr. scris de către grecul Pansanias. Intitulat „Un ghid pentru Grecia”, acesta a vizat segmentul de turiști romani, descriind monumente, sculpturi, relatând povești, legende și mituri grecești,

Romanii vizitau, de asemenea, Egiptul pentru a vedea Sfinxul și Piramidele. Alexandria era o oază cosmopolită pentru aristocrația romană care avea plăcerea să-și facă cumpărăturile în afara granițelor.

Civilizațiile asiatice au și ele o istorie a resorturilor ce stau la baza călătoriei cum ar fi construirea unor case de vacanță (secundare) și retrageri sezoniere în China și Japonia

II. Evul mediu este perioada în care comerțul și călătoriile cunosc un oarecare declin în perioada secolelor 5-14 d.Hr datorită condițiilor de călătorie care deveniseră grele, chiar periculoase. Rolul călătoriilor se modifică odată cu răspândirea creștinismului care presupunea organizarea unor pelerinaje ce au devenit un fenomen în masă în secolul XIV-lea ce a dus la apariția unor rețele de ospicii de caritate.

La sfârșitul secolului al XIII-lea, Marco Polo a explorat rutele terestre din Europa până în Asia, în China, descoperind un sistem de drumuri bine dezvoltat (primul a fost construit în timpul Dinastiei Chou – 1122-1221 î.Hr) iar cartea scrisă de Marco Polo cu această ocazie a reprezentat principala sursă de informare despre viața din Est în timpul acelei perioade.

Alte publicații de călătorie au început să apară cu ajutorul presei tipărite, iar Sir John Mandeville a scris, în anul 1357, o carte numită „Călătorii” care a fost tipărită în câteva limbi și care punea accent pe descrierea călătoriei în locuri îndepărtate precum Asia de Sud-Est.

Din secolul al XV-lea datează un adevărat record al package-tour-lui actual care își are originea în Veneția. Pentru prețul plătit, turistul primea transbordările, mâncare, cazare, călătorii cu măgarul, plimbări, etc. Au apărut în această perioadă și primele „fast-food-uri” plasate de-a lungul drumurilor frecventate intens de către pelerini, iar în sezonul de vârf existau negustori ambulanți la marginea drumurilor care comercializau diferite produse călătorilor (vin, fructe, pește, pâine).

III. Renașterea ca și curent social nu putea să nu influențeze și turismul. Călătoriile din secolele XIV – XVII au avut drept motivație de călătorie dorința de a-și lărgi orizontul prin noi experiențe și cunoștințe. În Anglia, Regina Elisabeta I a promovat și susținut turismul de studii prin intermediul căruia erau pregătiți viitorii diplomați englezi iar universități precum Oxford sau Cambridge în Anglia sau Salamanca în Spania, serveau acestui scop. Anglia, a emis, de asemenea, o licență de călătorie valabilă 2-3 ani. Turiștii au primit pașapoarte pe care le predau însă la punctele de ieșire din țară și primeau unul nou pentru fiecare țară pe care o vizitau. S-a introdus și o linie de credit care funcționa ca cecurile de călătorie moderne din prezent.

IV. Revoluția industrială ce are loc între anii 1750-1850 aduce profunde schimbări economice și sociale, mutații în zonele rurale de la o economie bazată pe agricultură la una bazată pe industria de prelucrare și la un mod de viață urban. Această revoluție a introdus, de asemenea, noi utilaje bazate pe motorul cu aburi pentru nave și trenuri.

Apare în această perioadă turismul de masă care se datorează schimbărilor sociale ce au adus modificări în ocupațiile oamenilor ceea ce a condus la expansiunea unei noi clase de mijloc, o creștere a timpului liber și o cerere sporită pentru activități recreative.

Inițial, călătoriile pentru recreere se desfășurau, în general, pe parcursul unei singure zile, deoarece majoritatea populației avea venituri suplimentare limitate, iar săptămâna de lucru de cinci zile nu era un lucru comun.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, muncitorii au început să beneficieze de concediu anual plătit. Pentru a evada din zonele urbane aglomerate și poluate, mulți se îndreptau către zonele de litoral care ofereau condiții pentru tratament, acesta reprezentând punctul de pornire pentru turismul de relaxare din zilele noastre.

Multe destinații, după ce au fost vizitate, în principal, de către cei bogați, s-au extins și au „capturatʺ segmentul clasei de mijloc aflat în creștere, atrăgându-l spre aceste destinații. Pentru destinațiile gazdă, clasa de mijloc reprezenta o piață vastă comparativ cu numărul mic de aristocrați și bogătași care le vizitau înainte. Astfel, a avut loc o compensare între numărul de sosiri ce a urmat și volumul anterior al încasărilor.

V. Turismul modern a apărut ca o reacție rezultantă din dorință, mobilitate și accesibilitate, ceea ce a făcut posibilă existența turismului de masă ca principală ramură a turismului. Secolul al XX-lea caracterizat prin apariția de noi domenii și tehnologii ca aviația, computerele, roboții și comunicarea prin satelit, este perioada apariției turismului modern determinat de creșterea timpului liber, obținerea de venituri suplimentare, dezvoltarea telecomunicațiilor, crearea unor modalități de transport eficiente și rapide.

Turismul va continua să reprezinte unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei globale. În ciuda recesiunilor periodice, schimbărilor politice și climatice, războaielor, atentatelor teroriste și incertitudinilor cu privire la prețul combustibilului, turismul internațional reprezintă cel mai important element al bugetului comerțului internațional.

Turismul de azi presupune deplasarea a milioane de oameni spre noi destinații turistice cautând o schimbare de mediu și noi experiențe.

1.2. Implicațiile turismului internațional

Constituit, în principal, din prestații de servicii, turismul reprezintă astăzi una dintre componentele esențiale ale sectorului terțiar. Apartenența turismului la sectorul serviciilor derivă din modul de realizare a unora din trăsăturile sale definitorii ca: mobilitate, dinamism sau capacitate de adaptare la exigențele fiecărui turist, precum și din particularitățile produsului turistic, deoarece acesta este rezultatul unei armonioase combinări de servicii cărora le corespund trăsături specifice și mecanisme proprii de utilizare.

Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizația Mondială a Turismului (într-un studiu realizat în anul 1980) împarte aceste efecte în trei categorii:

– efecte globale: asupra economiei naționale, în general, stimulării producției, folosirii forței de muncă;

– efecte parțiale: asupra echilibrului balanței de plăți, nivelul ratei de schimb, masei monetare și circulației bănești, modului de distribuție a veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mișcării demografice;

– efecte externe: asupra calității mediului, formării profesionale, obiceiurilor de consum, instruirii și educației, schimbărilor sociale și culturale.

Impactul și considerentele turismului asupra economiei mondiale evidențiază importanța economică a acestui domeniu sub următoarele aspecte:

– diversificarea structurilor economice;

– valorificarea resurselor;

– venitul național;

– crearea de noi locuri de muncă;

– stimularea investițiilor;

– inflație.

1.2.1. Turismul – mijloc de diversificare a structurilor economice și de valorificare a resurselor

Diversificarea structurilor economice presupune dezvoltarea celor existente ca urmare a derulării activităților turistice cu implicații directe sau indirecte asupra lor prin creșterea dimensiunilor sectoarelor economice destinate să satisfacă cererea turistică; crearea altor ramuri datorată apariției unor noi activități specifice turismului: agrementul, transportul pe cablu etc.

La nivel mondial s-a remarcat chiar apariția unor subramuri cu destinație specifică de turism care cuprind decorațiuni interioare pentru hoteluri și restaurante în cadrul industriei textile și a sticlei, a mobilei, a artizanatului, echipamentelor sport (corturi, schiuri, produse cosmetice-uleiuri de plajă, creme, etc.) Implicațiile economice ale turismului cuprind și elemente care vizează o valorificare superioară a resurselor implicate în derularea activității turistice, cum sunt:

– resursele naturale (peisajul,clima, apele, flora, fauna)

– resursele antropice.

Activitatea turistică asigură, de asemenea, și dezvoltarea unor zone mai sărace în resurse, prin realizarea unor amenajări turistice, favorizând astfel utilizarea pe plan local a diverselor resurse, a forței de muncă și creșterea condițiilor de viață a rezidenților.

1.2.2. Turismul – creator și utilizator de venit național

Antrenarea și stimularea producției turistice, determină un spor de producție care se regăsește ca aport la crearea produsului intern brut. Efectul favorabil al turismului asupra venitului național, este evidențiat de procesul prin care exportul de turiști asigură valorificarea mai avantajoasă a resurselor naționale și a muncii interne.

Turismul contribuie la producerea de venit național și prin exploatarea suplimentară a resurselor ce aparțin altor domenii, sau a creațiilor realizate în alte scopuri.

Printre obiectivele strategice de dezvoltare a turismului se plasează tocmai exportul de servicii, deoarece situația favorabilă a balanței de plăți prin care exportul este mai mare decât importul influențează pozitiv indicatorul sintetic de la nivel național.

1.2.3. Turismul – creator de noi locuri de muncă

Activitățile și operațiunile specifice turismului sunt supuse procesului de automatizare și tehnicizare într-un ritm mult mai redus comparativ cu cel din celelalte domenii de activitate. De asemenea, acest domeniu, are o capacitate deosebită de a capta excedentul de forță de muncă din celelalte ramuri și sectoare de activitate. În acest context, turismul este desemnat ca fiind cel mai mare consumator de forță de muncă, implicit de creare de noi locuri de muncă.

Stabilirea relației turism-forță de muncă reprezintă esența confirmării rolului acestui domeniu în ceea ce privește ocuparea și redistribuirea forței de muncă, reducerea șomajului din celelalte sectoare de activitate și nivelul de instruire și calificare a forței de muncă, care trebuie să:

– atingă un nivel de pregătire multilaterală;

– aibă o viziune largă asupra problemelor lumii și vieții;

– posede un vast orizont cultural științific;

– cunoască cel puțin o limbă de circulație internațională;

– fie un bun psiholog;

– știe să recomande un produs turistic;

– stimuleze cererea.

Turismul este apreciat ca fiind cel mai dinamic sector, prin prisma creării de locuri de muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea următoarelor tipuri de angajări:

● angajare directă – persoanele care lucrează într-o întreprindere turistică, precum hoteluri, restaurante, magazine pentru turiști, agenții de voiaj, tour-operatori;

● angajare indirectă – locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare cu mărfuri alimentare și nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură;

● angajare indusă – personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câștigurilor salariale realizate de angajații direcți și indirecți;

● angajare în domeniul construcțiilor – locuri de muncă în domeniul construcției infrastructurii și capacității de turism; acestea, de regulă, sunt temporale, dar pot dura o perioadă mai îndelungată în acele zone unde are loc o dezvoltare continuă a turismului.

1.2.4. Turismul – stimulator al investițiilor

Turismul reprezintă un domeniu prielnic în ceea ce privește relansarea și modernizarea oricărei economii, deoarece afacerile sunt de dimensiuni reduse iar necesitățile de capital sunt mici imprimând investițiilor un ritm rapid. Investițiile din turism antrenează investițiile din acele domenii care își desfășoară activitatea în strânsă corelație cu turismul. Se exercită, în acest mod, o influență favorabilă asupra zonei în care a fost plasat obiectivul amenajat, prin: veniturile generate de exploatarea acestuia; consumul de bunuri și servicii; salariile acordate angajaților.

Investițiile realizate în turism le influențează nemijlocit atât pe cele din sectorul terțiar cât și pe cele de la nivel național, astfel evidențiindu-se dublul rol stimulator al turismului:

– stimulator al investițiilor specifice turismului;

– stimulator al investițiilor naționale.

Pe plan mondial, investițiile din turism reprezintă 9% din totalul eforturilor investiționale.

1.2.5. Turismul – factor de atenuare a fenomenului inflaționist

Practicarea turismului intern și internațional permite asigurarea unei circulații bănești echilibrate.

Contribuția turismului la echilibrarea cererii solvabile cu oferta turistică este sesizată prin cheltuielile pe care le efectuează turiștii pentru procurarea de bunuri și servicii, acestea determinând o atenuare a presiunilor inflaționiste.

Aspecte inflaționiste în turism sunt semnalate la nivelul zonelor supuse dezvoltării turistice, printr-o condensare mai mare a cererii turistice care determină o accentuare a fluctuațiilor sezoniere ale prețurilor, o discrepanță semnificativă între puterea de cumpărare a rezidenților și cea a turiștilor printr-o creștere a prețurilor la alimente, spații de cazare pentru turiști, investitori sau angajați externi, etc.

1.2.6. Impactul turismului asupra mediului

Turismul a devenit una dintre cele mai extinse industrii din lume, cunoscând o creștere rapidă și constituind o sursă majoră de comerț internațional pentru multe țări în curs de dezvoltare.

Regulile Uniunii Europene în materie de mediu impun un dialog permanent între agenții economici și comunitatea în care companiile își desfășoară activitatea.

Turismul poate afecta negativ mediul, dar poate juca și un rol semnificativ în conservarea și protejarea acestuia, prin alocarea unei părți a beneficiilor obținute din turism în conservarea mediului înconjurator.

Creșterea importantă a acestui fenomen, legată de generarea intrărilor monetare, ca rezultat al activității de turism, a dus la accelerarea schimburilor comerciale internaționale dinspre țările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare, având ca efect apariția beneficiilor economice ale turismului pentru țarile gazdă. O bună parte din aceste beneficii se reîntorc în țările dezvoltate sub forma importurilor pentru industria turismului ca urmare a necesitații satisfacerii cerințelor turiștilor.

Finlanda-aspecte generale, date administrative

1.3.1. Așezarea geografică și limba oficială

Finlanda (finlandeză Suomi, suedeză Finland) sau Republica Finlandei (Suomen tasavalta, Republiken Finland) este una dintre cele cinci țări nordice, este situată în zona cea mai de nord a UE, este membră a Uniunii Europene din anul 1995, Națiunilor Unite și a zonei Euro. De asemenea, este una dintre țările cu cea mai mică densitate a populației din UE.

Finlanda are ieșire directă la Marea Baltică prin intermediul Golfului Botnic (fin.: Selkämeri; sve.: Bottenhavet) la vest și Golfului Finic la sud. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la vest și Norvegia la nord. Estonia se află la sud, despărțită de Finlanda de către Golful Finic (fin.: Suomenlahti; sve.: Finska Viken).

Suprafața totală a Finlandei este de 338 435 kmp. din care 9% (31 560 kmp) este uscatul, iar 91% (305 470 kmp) apă. Ca mărime, Finlanda este pe locul șapte în Europa.

Golful Finlandei separă partea de sud a țării de Estonia, iar în nord Norvegia separă Finlanda de Marea Barents. Două treimi din Finlanda sunt acoperite de păduri, o treime aflându-se la nord de Cercul Arctic. Flora este deosebit de variată, mai ales în perioada caldă (mai – septembrie), iar printre cele mai întâlnite animale se numără vulpile, lincșii, lemingii, aricii, elanii, dar și diverse specii de păsări.

Climatul este variat, temperatura medie fiind de – 3 grade Celsius în Ianuarie (la Helsinki) și 20 de grade Celsius în Iulie. Lunile de vară sunt în general calde, dar nopțile pot fi reci.

Este una dintre țările europene cu cel mai frumos și mai vast peisaj, neatins de industrializare. Chiar dacă poartă numele romantic de "țara celor o mie de lacuri", în fapt Finlanda are mult mai multe, 187.888 mai exact, după ultimele numărători. Acestea formează un adevărat labirint, cu numeroase insule, 179.584 de insule mai precis, golfuri, fiind legate de lacuri și canale care oferă nu doar imagini frumoase, dar și ocazii pentru drumeții de neuitat.

Caracteristici geografice. Țara este în cea mai mare parte de joasă altitudine. Cel mai înalt punct este vârful Haltiotunturi, ce se află în Laponia, în Nord-Vestul țării, având înălțimea de 1328 m. Altitudinea medie este de 150 m, dar câmpiile de pe lângă coastă și în sudul și vestul țării ating doar 20 de metri altitudine. Denumirea țării în finlandeză este Suomi, adică "Țara lacurilor". Cele aproximativ 188 000 de lacuri acoperă 10% din suprafața totală a țării. Majoritatea lor s-au format în era glaciară în adânciturile create de gheață și prin depunerile de aluviuni ale fluviilor. Cel mai mare dintre sistemele de coline morenice se întinde în jurul lacului din sudul Tampere-ului. Regiunile pe lângă coasta sudica sunt cele mai fertile din țară.

Populația: 5 451 270 (2014)

Densitatea populației: 16 locuitori/ km2

Grupuri etnice: Finlandezi 93%, suedezi 6%, alții 1%.

Religii: Evangheliști Luterani 89%, Ortodocși 1%, atei 9%, alte religii 1%

Capitala: Helsinki (492 000 locuitori)

Limbi oficiale: finlandeza și suedeza. Finlandeza 93.4% (oficială), suedeza 5.9% (oficială), mici comunități de vorbitori de limba rusă.

Forma de guvernământ: republică constituțională.

Moneda: euro din 2002.

Finlanda este și țara cu cel mai mic număr de analfabeți. Prima Universitate a apărut în 1640, când a fost fondată Academia Regală din Turku, în perioada în care țara se găsea sub dominație suedeză. Ulterior au fost înființate alte 20 de universități, majoritatea de stat.

Cele mai mari orașe: Helsinki(capitala cu peste 600 000 locuitori), Espoo, Tampere, Vantaa, Oulu, Turku(fostă capitală până în anul 1812), Jyvaskyla, Kuopio, Lahti.

Circa 4,1 milioane (sau 76,4% la sfârșitul anului 2012) persoane aderă la Biserica Evanghelică Luterană Finlandeză, una dintre cele mai mari organizații luterane din lume, deși ponderea sa în populația țării a scăzut în ultimii ani.  Al doilea grup ca mărime, reprezentând 20,1% din populație, nu are afiliere religioasă. O mică minoritate aparține Bisericii Ortodoxe Finlandeze (1,1%). Alte culte protestante, împreună cu Biserica Romano-Catolică sunt semnificativ mai mici, la fel ca și musulmanii, israeliții și alte comunități necreștine (în total, 1,5%). Bisericile luterană și ortodoxă sunt biserici naționale ale Finlandei, cu rol special ceremonial, dar și cu un anume rol în școli.

1.3.2. Istorie

Teritoriul pe care se găsește Finlanda de astăzi a fost locuit imediat după Epoca de gheață, începând aproximativ cu anii 8500 î.Hr. Mult mai târziu, din secolul al 13-lea până în 1809, Finlanda a fost încorporată în Imperiul suedez. După uniunea de la Kalamar, Finlanda împreună cu Suedia s-a aflat până în 1523 sub dominația Danemarcei. În 1581 Finlanda a devenit mare ducat, dependent de Suedia.

Între 1809, după ce Suedia a cedat Finlanda Rusiei și 1917, Finlanda a avut un statut de autonomie în cadrul Rusiei țariste ca Marele Ducat al Finlandei. În 1917, profitând în mod just de Revoluția Bolșevică, Finlanda s-a declarat independentă. Un război civil a izbucnit între grupările numite Roșii și Albi. "Roșii" erau socialiști, fiind susținuți de bolșevici, iar "Albii" erau conservativi, fiind susținuți de Germania imperială. Albii finlandezi au învins și Finlanda a rămas o țară suverană și independentă, independența Finlandei fiind recunoscută în 1918.

În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a emis un ultimatum Finlandei și a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 – 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar și-a păstrat independența, spre deosebire de alte state baltice. În 1941, Finlanda a atacat URSS-ul pentru a-și recupera teritoriile pierdute. Armata se va opri totuși la lacul Onega, și nu va mai trece niciodată de linia ferată de la Murmansk, nici nu va ataca Leningradul, în ciuda cerințelor lui Hitler.

În 1944, armata roșie a spart frontul finlandez, făcându-l să se retragă la fosta frontieră. Țara a semnat un armistițiu cu URSS, ce stipula plecarea soldaților germani din nordul Finlandei. Eșuarea evacuării a declanșat războiul din Laponia, contra germanilor de aici. Armistițiul repetă la un nivel mult mai dur condițiile din 1940. După război, linia de neutralitate strictă Paasikivi a făcut din Finlanda o țarăde tranziție între Est și Vest.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Finlanda a fost atacată de două ori de Uniunea Sovietică, dar după cedarea unei importante părți a Kareliei a continuat să existe ca o democrație independentă. În timpul Războiului Rece, politica externă a Finlandei a fost sensibil influențată de politica de atunci a Uniunii Sovietice, dar Finlanda nu a devenit un stat satelit al marelui ei vecin de la răsărit. În anul 1995, Finlanda a devenit membră a Uniunii Europene.

În 1987 Finlanda a sărbătorit împlinirea a 70 de ani de la câștigarea independenței. Aceasta a fost amenințată la început de un sângeros război civil, între stânga și dreapta, iar o victorie a "roșilor" ar fi dus la integrarea definitivă a țării în Uniunea Sovietică. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, tensiunile dintre cele două tabere s-au păstrat, ceea ce explică de ce ulterior comunismul și fascismul au fost mai bine reprezentate în Finlanda decât în alte democrații occidentale. Dar aceste experimente extreme nu au putut distruge democrația finlandeză, care s-a instaurat definitiv.

Marea realizarea a Finlandei a fost că a reușit să depășească toate înfruntările din cursul zbuciumatei sale istorii, dar a reușit să se dezvolte chiar împotriva principalelor handicapuri – climatul aspru, izolarea culturală, agresiunile externe. Geografic, chiar dacă se află la limita nordică a Europei, a trebuit să se confrunte cu două mari puteri vecine – Suedia și mai ales Rusia, care au influențat dezvoltarea Finlandei.

În privința șefilor de guverne, președintele țării este Sauli Niinistö de la 1 martie 2012, iar Juha Sipilä,primul ministru al țării din mai 2015.

Potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial de anul trecut, Finlanda este cea de-a șasea țară în clasamentul global privind competitivitatea economică.

Pe baza raportului Economist Intelligence Unit din septembrie 2011, Finlanda a obținut al doilea loc în lume după Statele Unite în competitivitatea industriei IT, clasamentul fiind alcătuit după 6 indicatori-cheie: mediul general de afaceri, infrastructura tehnologică, capitalul uman, mediul legal, susținerea publică pentru dezvoltarea industriei, și peisajul din domeniul cercetării și dezvoltării

Finlanda are o economie dezvoltată, bazată pe exploatarea și prelucrarea lemnului și pe producerea de energie electrică. Industria este diversificată: industria cherestelei, celulozei, hârtiei. Numeroase hidrocentrale (are multe ape repezi), termocentrale, centrale atomo-electrice. Industria metalurgică (metale neferoase), siderurgică, constucții de mașini (utilaje forestiere, nave), aparatură electrotehnică, industria chimică, de îngrășăminte și de fibre sintetice, materiale de construcții ind. textilă, alimentară, ceramică. Resurse minerale importante: cobalt, vanadiu, crom, nichel, fier, cupru. Agricultura specializată pe creșterea animalelor: bovine, porcine, reni. Se cultivă (mai ales în sudul țării): cereale (orz, ovăz, secară, grâu), sfeclă de zahăr, cartofi, rapiță. Pescuitul: heringi, somoni; vânatul. Turism dezvoltat. Exportă: lemn, produse din lemn, utilaje, produse chimice. Importă petrol, cereale, cărbuni.

Finlanda are o economie mixtă deosebit de industrializată, producția pe cap de locuitori fiind egală cu cea a altor economii europene, cum ar fi Franța, Germania, Belgia sau Regatul Unit. Cel mai mare sector al economiei îl constituie serviciile cu 66%, urmat de producția industrială și rafinare cu 31%.

Economia finlandeză s-a diversificat însă, extinzându-se în domenii cum ar fi electronicele (compania Nokia), metrologia (Vaisala), combustibililor (Neste Oil), industria chimică (Kemira), consultanță în inginerie (Pöyry) și tehnologia informației (Rovio, cunoscută pentru jocurile Angry Birds).

1.3.3. Subdiviziunile Finlandei

Finlanda este formată din 6 provincii (finlandeză lääni, pl.läänit, suedeză län). Provinciile sunt divizate în 90 de districte la nivel local. Autoritatea provincială este parte constituantă a executivului în teritoriu și în consecință nu are cadre alese prin vot. Sistemul de împărțire administrativă nu s-a schimbat din anul 1634, de când a fost creat.

În anul 1997 provinciile au fost reorganizate și din 12 provincii au mai rămas doar 6 mari provincii. Acestea sunt:

Finlanda de Sud (fin.Etelä-Suomen lääni, sve. Södra Finlands län)

Finlanda de Vest (fin. Länsi-Suomen lääni, sve. Västra Finlands län)

Finlanda de Est (fin. Itä-Suomen lääni, sve. Osträ Finlands län)

Oulu (fin. Oulun lääni, sve. Uleåborgs län)

Laponia (fin. Lapin lääni, sve. Lapplands län)

Åland (sve. Åland; fin. Ahvenanmaa)

Insulele Åland se bucură de un grad mare de autonomie. Singura limbă oficială este limba suedeză. Potrivit acordurilor internaționale și legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină legislația locală cu legislația generală a Finlandei. Insulele sunt complet demilitarizate și nu fac parte din Uniunea Europeană chiar dacă moneda Insulelor este euro.

Cele 6 provincii sunt subdivizate în 20 regiuni, regiunile sunt divizate în 74 sub-regiuni, sub-regiunile sunt divizate în 432 municipalități.

Drapelul finlandez înfățișează crucea scandinavă de culoare albastră pe un fundal alb. Aceste culori simbolizează lacurile și zăpezile finlandeze.

Locuitorii Finlandei trăiesc, parcă, într-o poveste, înconjurați de cetăți medievale, castele de zăpadă, parcuri de distracții și peisaje unice. Tehnologia și arta modernă sunt două dintre valorile acestei țări.

Finlanda este situată în nordul Europei, între Marea Baltică, Suedia, Norvegia și Rusia și are o suprafață de 338.145 kmp. Trei sferturi din suprafața țării este acoperită de pădure, Finlanda fiind cea mai împădurită țară de pe continentul nostru. Locuitorii se mândresc cu cele 180.000 insule și cele 190.000 lacuri. Populația este estimată la 5,3 milioane de locuitori. Finlanda ocupă locul 11 în lume din punct de vedere al calității vieții, potrivit ONU.

Grupul Nokia a fost înființat în iunie 1966, moment în care în Finlanda, țara mamă a producătorului Nokia, trei firme din secolul al XIX-lea care acționau în sectoare diverse (papetărie, cauciuc și fabricarea cablului) și-au unit forțele. În limba finlandeză, cuvântul Nokia este numele vechi al zibelinei(animal după care a fost numit și un râu. Râul Nokia curge în vestul Finlandei, iar pe malurile sale s-a construit orașul Nokia, locul de naștere al companiei cu același nume. Nokia Corporation își are sediul central în Espoo, Finlanda.

Renul Rudolf nu are cum să se plictisească. Pe teritoriul țării are aproape 190.000 de „frați”.

Finlandezii apreciază în special rock-ul și se laudă că au unul dintre cele mai vechi festivaluri de acest fel din lume, Ruisrock, ce se desfășoară în fiecare an, în iulie, pe Insula Ruissalo. Cele mai cunoscute trupe rock finlandeze sunt: Apocalyptica, Amorphis, Children of Bodom, HIM, Nightwish, Stratovarius și The Rasmus. Se bucură de faimă însă și cântăreți ai altor genuri: Bomfunk MC’s, Darude, Loituma sau compozitorul Jean Sibelius.

Industrială și plină de gheață, să nu ne surprindă că în Finlanda se găsesc cele mai multe trupe de heavy metal pe cap de locuitor. Trupe ca Children of Bodom, Nightwish sau Lordi, câștigătorii la Eurovision 2006, cu toții provin din Finlanda și reușesc să pună în acorduri natura întunecată și sălbatică a pământului finlandez.

Finlanda este țara cu cei mai mulți campioni de Formula 1 pe cap de locuitor. Mulți dintre copii abia ating pedalele când se urcă prima dată la volan. S-au născut aici Mika Hakkinen, Kimi Raikkonen, Mika Salo, Keke Rosberg, Heikki Kovalainen, dar și piloții de raliuri Ari Vatanen, Hannu Mikkola, Timo Salonen, Juha Kankkunen, Marcus Gronholm și Tommi Makinen. Paradoxal, piloții nu sunt prea populari în Finlanda.

Nucleul sistemului de operare Linux a fost creat de finlandezul Linus Torvalds. Linux e o alternativă gratuită la Windows și se bucură de tot mai mulți utilizatori. Din această țară provin și Jarkko Oikarinen (creatorul IRC-ului), Michael Widenius (inventatorul MySQL) și Tatu Ylonen (părintele SSH). Tot un finlandez, Matti Makkonen, a inventat SMS-ul.

Ești furios și iute? Atunci ar fi bine să nu fii prins în Finlanda cu exces de viteză la volan. Valoarea amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulație sunt calculate aici în funcție de venitul anual al inculpatului.

Potrivit unor studii, finlandezii sunt printre cei mai mari băutori de cafea și de lapte din lume.

Campionatul de cărat neveste are loc în fiecare an, în iulie, în Sonkajarvi.

Îi poți trimite lui Moș Crăciun scrisoare la adresa: Santa Claus, Santa Claus Village, FIN-96930 Arctic Circle, Finland. Nu uita să pui timbre!

CAPITOLUL II

POTENȚIALUL TURISTIC AL FINLANDEI

Finlanda, țară aflată în nord-estul Europei, este o destinație preferată pentru turiștii care își doresc să descopere în timpul vacanței o altă lume. Se spune că finlandezii s-au născut pe schiuri sau cu patinele în picioare. Poate fi adevărat; mai ales că, în trecut, războinicii luptau pe schiuri, atunci când era nevoie de viteză pentru a ataca dar și pentru a dispărea rapid. Sporturile de iarnă sunt la mare cinste în Finlanda, iar finlandezii se numără printre cei mai buni schiori, iar pârtiile de schi și patinoarele sunt numeroase pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

2.1. Potențialul natural

Finlanda este așezată în nordul Europei, la estul Mării Baltice, între Golful Botnic și Golful Finic. Limite: Norvegia (N), Rusia (E), M. Baltică (S și V), Suedia (V).

Finlanda are o largă deschidere la M. Baltică. Finlandei îi aparțin și insulele Aaland (Ahvenanmaa) cu o suprafață de l505 km². Relieful este dominat de un vast podiș (300 m altitudine), cu numeroase morene glaciare, cuvete lacustre, rezultate din eroziunea ghețarilor cuaternari asupra unor munți vechi. În nord, coline și șiruri muntoase; în nord-vest, cei mai înalți munți: Haltialtunturi (l323 m), câmpii litorale. Multe dintre lacuri sunt legate între ele printr-o rețea de ape scurte, adesea repezi, folosite pentru transportul buștenilor. Lungimea totală a râurilor cca. 20.000 km.

Clima este umedă și rece influențată de Marea Baltică, cu zăpezi abundente iarna. În nord, climă subpolară, cu ierni aspre. Temperatura medie anuală în februarie și iulie: -13˚C și l3˚C în Laponia; -7˚C și l8˚C în SV. Precipitațiile: 760 mm/an în S; 5l0 mm/an în N.

Floră și faună: pădurile de conifere, de pin și molid (liniștite și întunecoase) acoperă aproape 70% din teritoriu; la N, domină tundra (vegetația măruntă, care rezistă temperaturilor scăzute și vânturilor puternice). Un număr impresionant de parcuri naționale (37) și de rezervații naționale (l000) în care sunt cuprinse zone forestiere, turbării, zone unde trăiesc renii, vulpile polare, păsări migratoare etc.

Ariile protejate ce intră în proprietatea statului se întind pe o suprafață de 14.961 km² și cuprind toate categoriile stabilite de IUCN(Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii).

Parcurile Naționale dețin mai mult de jumătate din suprafața ariilor protejate, fapt ce poate evidenția importanța acestei categorii de arie protejată pentru ecoturismul Finlandez. Având o suprafață totală de 8.170 km², parcurile naționale Finlandeze au o distribuție omogenă pe întreaga suprafață a țării, cu o densitate mai mare în partea de sud, dar nesemnificativă față de nord.

Principalul obiectiv de management este utilizarea durabilă a resurselor. Acest obiectiv principal intră în sfera activității unei companii care se ocupă de administrația pădurilor și două mari organizații: ʺGreen tourism of Finlandʺ și ʺVizitFinlandʺ. Ele sunt foarte concentrate pe promovarea pădurilor minunate a insulelor și lacurilor ce oferă posibilități de explorare a parcurilor naționale din Finlanda. În managmentul parcurilor naționale a Finlandei intră un număr modest de 37 de astfel de arii protejate, dintre care am selectat câteva.

Parcul național Arhipelagul – a fost înființat în 1983 și acoperă o suprafață de 500 km². Face parte din patrimonial UNESCO și a primit în anul 2007 certificatul PAN Parks. O vizită la Parcul Național Arhipelagul presupune contactul cu marea. Parcul este format din 2000 insule accidentate, stâncoase formând astfel unul dintre cele mai mari arhipelaguri din lume. În această zonă se pot găsi numeroase colonii de foci gri de suprafață, elani și rozătoare care își au locașul în pădurile de pe insulițe. Emblema și mândria parcului național este vulturul codalb și foca inelată. Zona PAN Parks Wilderness în arhipelag, este primul exemplu unic de un pustiu marin.

Aceasta este singura zonă marină ce pătrunde în Marea Baltică în care pescuitul este permis. Datorită regulilor stricte din această zonă, accesul vizitatorilor este interzis, însă sunt alte zone ale arhipelagului în care accesul este permis dacă se respectă anumite reguli stricte. Pentru a explora acest ecosistem marin unic cea mai bună alegere este caiac-canoe.

Parcul Național Oulanka este unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale și cele mai populare din Finlanda.

Este situat în partea de nord-est a țării în apropiere de granița cu Rusia. A fost fondat în 1956 și acoperă o suprafață de 270 km2. Este unul dintre cele mai mari parcuri din țară. Parcul Național Oulanka are un frumos peisaj rural cu torenți, râpe și țărmuri nisipoase. Zona conține, de asemenea, două cascade. Pădurile sunt cea mai mare parte de pin și molid. De-a lungul traseelor turistice principale sunt cabine și locuri de campare adecvate pentru sejururi peste noapte.

Parcul Național Oulanka va încânta orice iubitor de animale sălbatice și natură aproape virgină. Există animale pe cale de dispariție, cum ar fi ursul, râsul, etc. Aici există mai mulți kilometri de trasee marcate care sunt accesibile pe tot parcursul anului. Cel mai renumit este Ring Bear (Karhunkierros), care este unul dintre cele mai vechi și cele mai bune trasee pentru drumeții. Acesta măsoară 80 km. Există, de asemenea, traseul natura Hiidenlampi, 5 km lungime. Vizitatorii parcului pot culege fructe de pădure și ciuperci. Vânătoarea și pescuitul sunt interzise fără permisiune.

Lemmenjoki Național Park este situat într-o zonă între municipiul Inari și Kittilä în nordul Finlandei. Acesta este cel mai mare parc național în Finlanda și unul dintre cele mai mari din Europa. Ocupă o suprafață de 2 800 km2. Parcul a fost înființat în anul 1956. În zona de parc, sunt în principal păduri de conifere și mesteceni. Teritoriul are o serie de râuri care sunt înconjurate de mlaștini și zone umede. Parcul are mai multe trasee marcate pentru drumeții și camping pentru corturi.

Național park Pallas-Yllastunturi este situat în partea de nord a țării în Laponia de Vest, în apropierea orașului Enontekiö. Acesta este al 3-lea cel mai mare parc național în Finlanda. Național park Pallas-Yllastunturi ocupă o suprafață de 1020 km2. A fost fondat în 2005 și este format din mlaștini, înconjurate de păduri.

Acesta este un colț neatins al planetei noastre. Există posibilitatea de a vedea aurora boreală. Chiar și în timpul iernii, sunt condiții ideale pentru schi cross-country, inclusiv închirieri de schi. Cel mai înalt vârf din parc este Taivaskero, care ajunge la 807m altitudine.

Pallas-Yllästunturi are în jur de 350 km (220 km) de trasee montane marcate. Există mai multe trasee naturale, care nu sunt foarte exigente și au panouri de informare privind caracteristicile naturale ale zonei și cultura. Există mai multe opțiuni pentru excursii de o zi.

În zona de parc au fost construite cabane, în care vă puteți caza și veți găsi un loc de tabără.

Parcul Național Helvetinjärvi (infernal Lake) este situat în vestul Finlandei în apropierea Ruovesi. Parcul a fost înființat în 1982 și ocupă o suprafață de 50 km². În zona de parc există păduri sălbatice. Pe teritoriul parcului există 40 km trasee marcate pentru drumeții. Parcul a fost numit după unul din regiunea Marilor Lacuri și după Iso Helvetinjärvi (Pekelné-Lacul Mare).

Pyhätunturi National Park este amplasat pe platoul din partea de sud a Finlandei. Acesta se află la o altitudine de 540 de metri deasupra nivelului mării și ocupă o suprafață de 42 km2.

În zona de parc se află o serie de interesante formațiuni de roci. Cel mai înalt punct este vârful Noitatunturi Park. Pe teritoriul parcului sunt trasee turistice. Zona a fost declarată parc în 1938 și este cel mai vechi parc național din Finlanda.

Parcul Național Golful Finlandei de Est – a fost înființat în anul 1982 și acoperă 6,7 km² din care 2,6 km² aparțin uscatului.

Parcul este format din insule mici sub 1 km² fiind puternic împădurite, în cadrul cărora pinul este cel mai răspândit. Majoritatea insulelor sun aride lipsite de păduri cu țărmuri abrupte. Parcul național este cunoscut pentru fauna avicolă și acvatică. Aproximativ 60 de specii de păsări îți fac cuibul în acest parc național. Insulele Sarvi sunt destinații bune pentru practicarea Bird waching-ului.Înotul este permis pe insule în zonele nerestricționate.

Parcul Național Koli

Koli este un parc național în comunele din Joenssu Lieska, Kontiolathi din Karelia de Nord una dintre regiunile Finlandei. Acesta acoperă 30 km2 în dealurile împădurite de pe malul vestic al lacului Pielin, și a fost înființat în 1991. Spre deosebire de alte parcuri naționale din Finlanda, Parcul Național Koli a fost inițial reglementat de Institutul de cercetare Metla. În prezent, este reglementată Metsahallitus, cum sunt și celelalte parcuri naționale. Koli are multe de oferit patrimoniului cultural, acesta a fost folosit pentru crearea de terenuri agricole.

Scopul Parcului Național Koli este de a păstra patrimoniul tradițional agricol. Unele câmpuri sunt tăiate, arse și recultivate. Rasele tradiționale finlandeze de vaci și oi pasc în lunca de Koli. Există, de asemenea, numeroase peșteri în zona Koli, de exemplu, peștera Pirunkirkko. Aceasta este de 34 de metri lungime. Koli a inspirat numeroși pictori și compozitori.

În prezent există două stațiuni de schi în zona Koli: Loma-Koli pentru familii și Ukko-Koli pentru schi alpin avansat. Există trei teleschiuri și șase pârtii de schi în Ukko-Koli. Cea mai mare diferență este de 230m și pârtiile de schi au o lungime de 800-1500 m. Există patru teleschiuri și șase pârtii de schi din Loma-Koli. Cea mai mare diferență pe verticală este de 145m și pârtiile de schi sunt de 530-1050m.lungime. Două dintre pante sunt străzi pentru snowboarding. Există, de asemenea, castele de zăpadă pentru copii.

2.2. Principalele atracții turistice

2.2.1. Helsinki

Considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenței a numeroase firme internaționale, precum Nokia sau Laponia Jewellery, Helsinki este un oraș atrăgător și pentru turiști, o îmbinare de cultură urbană, modernism și tradiție. Inițial, orașul de pe coasta de sud a Finlandei a fost un mic oraș pescăresc, fiind modernizat în 1812, în timpul stăpânirii ruse. Carl Engel – un arhitect german, a fost chemat la Helsinki, cerându-i-se să realizeze un nou plan al orașului. A fost o inițiativă inspirată, multe dintre cele mai importante clădiri ale orașului fiind create de Engel.

Port la Marea Baltică, cu deschidere la Golful Finic, Helsinki se întinde pe 300 de insule și insulițe și beneficiază de o climă mai blândă decât ar fi de așteptat într-un punct atât de nordic al continentului. În timpul celui de al doilea război mondial orașul a fost bombardat în repetate rânduri de aviația sovietică.

Mii de turiști din întreaga lume ajung astăzi în Helsinki, atrași atât de frumusețea orașului, cât și de viața de noapte sau de magazinele din oraș.

Helsinki este un port important la Marea Baltică, atât pentru marfă cât și pentru pasageri. Transportul de pasageri cu vaporul, mai ales internațional, este foarte comun din cauză că Finlanda este izolată de țările scandinavice și europene, și cel mai bun mod de transport rămâne vaporul. Sunt vapoare din Helsinki până la Turku, al doilea port finlandez, și până la Tallinn, port mare al Estoniei, Vilnius, Riga, Stockholm și Rostock (Germania), Hamburg și Copenhaga. Cei mai mari operatori de vapoare pentru pasageri sunt Silja, Viking și Tallink. Cea mai comună rută este cea dintre Helsinki și Talin, Estonia.

Aeroportul Internațional Helsinki este situat în orașul Vantaa, în afara municipiului. Aeroportul este deservit de multe linii aeriene, mai ales Finnair, compania națională de aviație. Sunt zboruri internaționale de la Tallinn, plus multe alte destinații europene.

Temperatura medie se situează în lunile de vară undeva între 23 și 25șC datorită proximității mării. Și iarna e mai iertătoare cu finlandezii, minimele necoborând sub -20 șC și asta cel mult o săptămână-două pe an.

Helsinki, fondat de suedezi în 1550 pentru a rivaliza cu portul comercial Tallinn, corespondentul său de pe celălalt țărm al Marii Baltice, a cunoscut adevărata înflorire abia după 1809, când, intrat sub influență rusească, a devenit în scurt timp capitala Finlandei, motivul ascuns fiind că vechea capitala, Turku, avea legături prea strânse cu Suedia.

Deși se bucură de o arhitectură bogată, orașul nu are prea multe clădiri înalte. Clădirea gării, este un edificiu-simbol al orașului, o clădire construită la începutul secolului 20 din granit roz, în stil art-deco, cu o cupolă mare și un turn înalt cu ceas, operă de căpătâi a arhitectului Eliel Saarinen.

Catedrala luterană, este o clădire de un alb imaculat, cu cupola verde, construcție ridicată în perioada 1830-1852 în stil neoclasic.

Piața Senatului impresionează prin același stil neoclasic rus, fiind opera arhitectului Carl Ludvig Engel, care a avut misiunea dificilă de a reclădi centrul orașului, după incendiul devastator din 1827. Din acest ansamblu arhitectural fac parte și clădirea Universității și actualul sediu al Guvernului (fostul sediu al Senatului). Pe lângă efectul de intimidare pe care imensitatea acestei piețe și monumentalitatea clădirilor îl produc la un prim impact, mai există un element surprinzător pentru vizitatorul neavizat: catedrala, privită de la o anumită distanță, ți se înfățișează ca fiind inaccesibilă, protejată aparent de o cazemată de netrecut.

Marcat de stilul arhitectonic specific perioadei în care Finlanda era Mare Ducat al Rusiei (între 1809 și 1917), ansamblul de clădiri din Piața Senatului amintește de Sankt Petersburg, aspect care i-a determinat pe mulți producători americani de filme să realizeze aici o serie de pelicule.

Seurasaari- muzeul în aer liber unic din Seurasaari este situat pe o insulă verde, frumoasă, la doar câțiva kilometri de centrul orașului Helsinki. Insula este o oază de liniște în mijlocul orașului, iar muzeul întruchipează modul tradițional finlandez de viață, reprezentând bunuri imobiliare tipice și vile din ultimele patru secole, care sunt colectate din toate regiunile Finlandei și mutate aici. Muzeul include, de asemenea, un magazin de țară, precum și unele ferme și cabane mici, tipice pentru diferite regiuni ale țării

Parcul Toolonlahti, situat la nord-est de gara centrală, este un golf înconjurat de un parc, în care se află Sala de Concerte Finlandia și Opera Națională.

Korkeasaari, o mare insulă aflată în centrul Helsinki, ce are legătură cu continentul. Pe această insulă se află Grădina Zoologica Helsinki, cu aproximativ 200 de specii de animale.

Monumentul Sibelius – monumentul compozitorului Jean Sibelius a fost creat de către sculptorița Eila Hiltunen și inaugurat în 1967(model de țevi sudate) Este una dintre atracțiile cele mai cunoscute din Helsinki și se află în parcul Sibelius.

Piața Mare (Kauppatori), cu tarabele sale portocalii, unde poți găsi cele mai neașteptate suveniruri, cum ar fi cuțite de vânătoare lapone de acum o sută de ani sau piei de ren. Iar, dacă tot vorbim de Laponia, de ce nu am încerca și un salam de ren. Piața Mare, cu forfota sa și cu aromele apetisante, atrage ca un magnet vizitatorii, fie că sunt dornici de cumpărături, de o cafea sau de o gustare.

Biserica Temppeliaukio este o piesă uimitoare de arhitectură modernă din Helsinki. A fost construită în întregime sub pământ, iar plafonul este acoperit cu fire de cupru. Proiectul a fost creat de frații Suomalainen și finalizat în anul 1969. Pentru poziționarea bisericii ei au ales un afloriment care se ridică 12 de metri deasupra nivelului străzii. Biserica Temppeliaukio este una dintre cele mai populare atracții turistice din Helsinki și, de obicei, este plină de vizitatori ce vor să îi descopere frumusețea. De asemenea ea are o acustică excepțională, din acest motiv se țin aici și concerte. Acustica excelentă este oferită în primul rând de pereții bisericii, din piatră dură, săpați manual, navând nimic artificial în ei.

Muzeul de Artă Ateneum deține cele mai mari colecții de pictură și sculptură ale artiștilor finlandezi. Clădirea a fost inaugurată în anul 1887 și este considerată monument național.

Catedrala Uspenski este o catedrală ortodoxă, închinată Adormirii Maicii Domnului. Numele catedralei vine de la cuvântul rusesc "uspenie", care înseamnă "Adormirea".

Catedrala Uspenski a fost construită între anii 1862 și 1868, fiind așezată pe un deal aflat în peninsula Katajanokka, loc de unde se vede întregul oraș. Catedrala a fost construită din cărămidă roșie, în stilul arhitectural bizantino-rus, îmbinând însă și unele elemente de arhitectură apuseană.

Teatrul Național,

Scuarul Pieței Centrale,

Zona istorică Porvoo – centru medieval din secolul al XIV lea.

Hala Pieței Vechi,

Fântâna Havis Amanda sculptată în anul 1906, statuia din bronz(o sirenă ce se ridică din apă) iar fântâna din granit,

Galeria Națională construită în anul 1887,

Muzeul de Artă Contemporană Kiasma,

Muzeul Culturii,

Muzeul Maritim,

Sala Finlandia este o sală multifuncțională construită din marmură,

Helsinki poate fi vizitat pe jos, cu barca sau cu una din cele 1000 de biciclete pe care autoritățile le pun la dispoziția celor doritori contra unei garanții modice.

Orașul Helsinki adăpostește singura grădină zoologică situată pe o insulă: Korkeasaari. Această grădină zoologică este una din cele mai mari din lume și adăpostește o faună surprinzătoare precum babuinii, cerbul, leopardul, tigrul siberian sau ursul. Mediul natural care înconjoară aceasta grădină adaugă un plus de frumusețe locului.

Este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume și adăpostește peste 200 de specii de animale și o mie de specii de plante.

Helsinki este o capitală renumită și pentru bogăția vieții sale culturale, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Helsinki Festival, o manifestare cu participare internațională de amploare ce se desfășoară în luna august în mai multe teatre și spații culturale, având în program de la piese de teatru pentru spectatori individuali, în care stai de vorbă la telefon cu operatorul unui call-center din India, până la spectacole de teatru medieval și concerte de muzică clasică sau urbană, care se întind până târziu în noapte.

În Finlanda, natura joacă un rol atât de important, încât locuitorii țării cu o mie de lacuri au decis sa îi acorde omagiul suprem: sărbătoarea Soarelui de la Miezul Nopții. Mai mult decât o petrecere, Finlandia Midnight Sun a devenit o tradiție indispensabilă în cultura finlandeză, și prilejul ideal pentru a lua parte la una dintre cele mai mari sărbători ale vieții.

Pentru că, în Finlanda, timp de 73 de zile consecutiv, soarele refuză să apună pe cer și creează astfel, spre bucuria finlandezilor, cele mai lungi nopți din an. O tradiție ce datează de mii de ani, Finlandia Midnight Sun a devenit un adevărat icon al țării; este un concept unic de party-uri și se remarcă prin abordarea fresh și inovația de a combina spiritul pur finlandez cu muzica live de calitate, show-uri vizuale excepționale și nu în ultimul rând cu mixuri exotice și cosmopolite de cocktail-uri Finlandia Vodka.

Finlandezii au și reputația de a fi un popor lipsit de umor și posac, reputație care nu se știe cât este de meritată și care poate fi pusă mai degrabă pe seama lunilor grele și întunecate de iarnă. Dar finlandezii au o metodă de a se relaxa, care presupune o confruntare cu realitatea (crudă), pentru că, în sezonul rece, sauna finlandeză, căci despre ea este vorba, include, după porția de asudat, o cufundare într-o copcă săpată în gheață. Invitația de a participa la o saună în comun face parte din tradiția finlandeză. Nici o problema daca v-ați uitat costumul de baie acasă, gazdele vor fi mai șocate la vederea unui slip decât față cu… nuditatea, iar dacă va temeți de copcă, e un motiv în plus să preferați o saună în timpul verii.

În luna august, de 10 ani, în capitala Finlandei-Helsinki, are loc un maraton la care participă mii de persoane din lumea întreagă, din peste 40 de țări. Anul aceste va avea loc pe 13 august 2016.

Startul se dă de lângă statuia legendarului Paavo Nurmi, iar cursa se încheie la Stadionul Olimpic. Concurenții vor trece prin parcuri minunate și prin fața unor clădiri a căror arhitectură păstrează elementele culturii finlandeze. Cursa, una dintre cele mai frumoase din întreaga lume, se desfășoară de-a lungul unui traseu care oferă peisaje deosebite ale Mării Baltice.

Helsinki a păstrat ceva din frumusețea orașelor mici, în piața centrală existând clădiri cu o arhitectură datând din secolul al XIX-lea. La mare înălțime se află arta vizuală, cu opere expuse la Ateneu, Muzeul Național sau muzeele Amos Anderson. Viața de noapte oferă nenumărate posibilități de divertisment, de la cluburi până la restaurante cu specific pescăresc.

2.2.2. Espoo

Espoo este cel de-al doilea oraș ca mărime al țării și are o structură urbană destul de originală. Este împărțit în cinci centre distincte, fiecare de mărimea unui oraș finlandez obișnuit, cu rețele de transporturi de bună calitate, un parc național (Parcul Național Nuuksio) și numeroase magazine și restaurante. Cel mai cunoscut cartier este Tapiola, un adevărat oraș-grădină, în care locuitorii, natura și arhitectura se îmbină armonios.

Acest oraș "high-tech" situat la mică distanță de Helsinki, găzduiește numeroase muzee și festivaluri, precum Festivalul de Jazz din aprilie și Festivalul Internațional de Film Espoo Cine.

2.2.3. Tampere

Tampere este cel mai mare oraș din țările nordice de pe continent, cu o populație de peste 200.000 locuitori. Fondat în 1779 pe Tammerkoski Rapids, într-una dintre cele mai frumoase regiuni, s-a dezvoltat rapid, devenind în secolul XIX cel mai important centru industrial al țării.

Tampere (Tammerfors în suedeză) este un oraș în sud-vestul Finlandei, în provincia Finlanda de Vest, fiind centrul administrativ al regiunii Pirkanmaa. Este al treilea cel mai mare oraș al Finlandei și cel mai mare oraș fără ieșire la mare din Țările Nordice, fiind un important centru industrial și universitar.

Orașul a fost fondat de regele Suediei, Gustav al III-lea, la 1 octombrie 1779, pe malul râului Tammerkoski, unde funcționa un vechi și renumit târg comercial. În 1783 aici s-a înființat prima fabrică de hârtie din Finlanda, iar în 1820, James Finlayson, un industriaș scoțian a deschis o țesătorie, punând bazele unei industrii care va face faimă orașului pentru mai bine de un secol și jumătate. Vechile fabrici Finlayson din centrul orașului s-au închis în 1995, clădirile respective devenind sediu pentru centre culturale, cinematografe, cafenele.

Obiectivele turistice însemnate, se pot aminti: Piața Centrală (Pyynikki Ridge); Catedrala (Pispala); Turnul de Observare Pyynikki și Nasinneula; Muzeul hocheiului finlandez; Muzeul pantofilor; Muzeul de Artă Tampere, ce expune lucrări moderne și contemporane; Muzeul de Artă Sara Hilden; Muzeul de Artă Hiekka; Muzeul de Artă Gösta Serlachius, cu lucrări semnificative ale unor artiști finlandezi și scandinavi; Muzeul Muminilor, expune peste 2000 de lucrări plastice cu tema Mumini, inclusiv originalele create de Tove Jansson; Muzeul Amuri, prezintă aspecte ale vieții muncitorilor textiliști de la începutul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului XX; Muzeul Lenin, singurul muzeu oficial din lume cu această temă; Muzeul spionajului; Muzeul boxului finlandez; Muzeul poliției ( 2008).

Principalul parc al orașului este Särkänniemi. Printre punctele de atracție de aici se numără și cel mai nordic delfinariu din lume și turnul Näsinneula, care este cea mai înaltă clădire din Finlanda (168 m), cu un restaurant rotitor la 124 m înălțime.

2.2.4. Turku

Turku (în suedeză: Åbo) este al cincilea oraș ca mărime, cu o populație de 176.000 de locuitori. De asemenea este al doilea port ca mărime al Finlandei. Orașul a fost fondat în anul 1229 și este situat în vestul Finlandei, la gura râului Aura. Turku și orașul Tallinn, Estonia, au fost desemnate de către Parlamentul European drept Capitale Europene ale Culturii în anul 2011.

Turku a fost capitala Finlandei în trecut, dar după 1812 și-a pierdut această calitate. După un incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraș a trebuit reconstruit până la frumusețea de astăzi, dezvoltându-se rapid.

Considerat înca de mulți finlandezi ca adevarata capitală a țării, este și locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria țării. Aici se găsesc atât restaurante rafinate, cât și cluburi sau localuri de noapte. În afara acestora se pot vizita numeroase muzee, care povestesc istoria strălucitoare și în același timp tragică a orașului. Castelul Turku și Catedrala, datând din secolul XIII, nu trebuie ratate sub nici un pretext. În Catedrală se găsește și Muzeul de Istorie, fascinant pentru cei care vor să descopere trecutul Finlandei.

O altă tradiție spune că Turku este orașul de Crăciun al Finlandei. În fiecare an, câteva săptămâni, Moș Crăciun devine adevăratul stăpân al orașului, având loc numeroase petreceri, spectacole și manifestări specifice. Datorită locației se poate ajunge cu ușurință la malul mării, unde se pot vedea micile sate, ce par neschimbate de sute de ani.

2.2.5. Savonlinna

Savonlinna situat într-o regiune de lacuri, are în jur de 30.000 locuitori. Orașul a fost construit pe trei insule distincte, unite de poduri. În afara priveliștii naturale superbe, principala atracție turistică este cu siguranță Castelul Sf Olaf.

Impresionanta fortăreață a fost construită în 1475 de Erik Axelsson Tott, servind la respingerea atacurilor venite din est și la controlarea regiunii Savo de către Suedia.

Ansamblul este compus dintr-un castel principal cu trei turnuri și un șanț cu zid pentru protecție, cu turnuri de observare. Castelul a fost reconstruit și modificat în repetate rânduri, mai întâi în perioada administrației suedeze, apoi, în 1743, a devenit fortăreață. Este una dintre cele mai importante atracții turistice din Finlanda, având în interior un restaurant și mai multe Săli pentru festivități.

Aici are loc anual și Festivalul de Operă Savonlinna, în luna iulie, și Festivalul de Balet Savonlinna, în luna iunie.

2.2.6. Vaasa

După ce aproape întregul oraș, construit din lemn, a fost distrus într-un devastator incendiu în 1852, Vaasa a fost reconstruit la câțiva km de locația originală. Proiectul a fost realizat de arhitectul Setterberg, care a propus un proiect special pentru eventualitatea unui alt incendiu: străzi largi și lungi, clădirile împărțite pe zone. Din vechiul oraș au mai rămas clopotnița și ruinele primăriei, astăzi obiectiv turistic.

În 1918 Vaasa a fost capitala țării pentru scurt timp. Situat în apropierea mării, oferă o priveliște superbă în partea portului, dar și nu mai puțin de 11 muzee, precum și un uriaș parc de distracții, Wasalandia, pentru cei care vor să se relaxeze.

2.2.7. Vantaa

Vantaa  (în suedeză Vanda) este un oraș și comună de pe coasta sudică a Finlandei. Orașul face parte din zona urbană Helsinki. Vantaa este al patrulea cel mai mare oraș din Finlanda, cu o populație de 200.945 de persoane în 2011. Este cunoscut pentru că este locul unde a fost construit aeroportul internațional Helsinki-Vantaa, care este cel mai mare aeroport din Finlanda și baza pentru Finnair.

2.2.8. Laponia

În partea nordică a țării se află Laponia. Aceasta este de fapt o regiune etnică și culturală în nordul Europei locuită în mod tradițional de laponi. Laponia este localizată în nordul Europei și se întinde pe teritoriul a patru state: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia. Majoritatea teritoriului se găsește la nord de Cercul Polar. Coasta vestică este constituită din fiorduri, văi adânci, munți și ghețari iar altitudinea maximă o atinge Muntele Kebnekaise (2111 m) în Suedia. Mergând spre est relieful este caracterizat de o câmpie joasă cu multe mlaștini și lacuri, cel mai important fiind Lacul Inari din Finlanda. Extremitatea estică este dominată de tundră.

Aici găsești faimosul Castel de Zăpadă (Luni Lima), care este un hotel construit în întregime în fiecare an din blocuri de gheață în localitatea numită Kemi. Aici se poate servi masa la restaurantul din cadrul hotelului. În apropiere se află și Rezervația Naturală Ranua, unde, printre zecile de alte specii de animale, trăiește și ursul polar.

Între noiembrie și mai, se poate admira cel mai spectaculos joc de lumini din natură, aurora boreală. Luminile aurorei boreale de la Polul nord reprezintă un spectacol de culoare care, din punct de vedere științific are loc datorită materiei expulzate de Soare, care interacționează cu câmpul magnetic terestru,

Aurora apare în mod obișnuit atât ca o strălucire difuză cât și ca o cortină extinsă în spațiu orizontal. Câteodată se formează arcuri care își pot schimba forma permanent. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea de linii aurore de tonalități și culori diferite.

Denumirea i-a fost dată în 1621 de catre astronomul francez Pierre Gassendi (zeita Aurora, zeița dimineții în mitologia romana și numele grecesc al vânturilor nordice, Boreas).

Gama de culori variază între roșu, verde, albastru și violet iar luminile sunt în continuă mișcare datoriă acestor interacțiuni dintre vântul solar și câmpul magnetic terestru.

Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.Aurora boreală poate fi văzută din nordul peninsulei Scandinave, Finlanda, Canada, nordul SUA, Alaska, Groenlanda, Siberia. Lunile cele mai bune pentru a putea fi văzută sunt septembrie – octombrie și martie – aprilie.

Satul lui Moș Crăciun

Moș Crăciun trăiește într-un sat lângă Rovaniemi, la Cercul Polar. Aici el primește anual peste 150.000 de scrisori de la copii din întreaga lume.

Este o lume de basm, unde Moșul îi așteaptă pe vizitatori și le ascultă toate dorințele. Finlanda nu este cea mai ieftină țară din Europa, însă un Crăciun petrecut în mod tradițional, mai ales dacă îl petreci cu familia, merită toți banii.

Satul lui Moș Crăciun este situat la 8 km nord de Rovaniemi, capitala finlandeză a Laponiei și al treilea aeroport ca mărime din Finlanda.

În Rovaniemi chiar dacă pot fi și până la -40 de grade, merită să se viziteze Biblioteca, Muzeul Provincial unde vei descoperi Casa Arcticii, Muzeul de artă contemporană. Există numeroase concerte de muzica tradițională și expoziții legate de sărbătorile de iarnă. Se pot practica aici sporturi de iarnă sau se pot face excursii în împrejurimi, unde se poate admira peisajul divin și aurora boreală dintr-o sanie trasă de reni sau de câini Husky.

În satul lui Moș Crăciun se ajunge ușor cu transportul în comun. Acolo este un fel de Disneyland construit subteran, cu multe magazine, restaurante și locuri de joacă. Atmosfera este deosebită, iar mâncărurile tradiționale finlandeze impresionante. Oricine va ține minte o discuție cu Moș Crăciun, o vizită la ferma lui de reni sau decorarea bradului alături de el. Se spune că aici oamenii beneficiază de cea mai bună calitate a vieții, iar acest lucru se vede la fiecare pas.

Rovaniemi

Febra aurului a atras la începutul secolului XIX numeroși aventurieri în acest oraș, ceea ce a dus la o creștere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei Lapland. Clădirile moderne sunt împrejmuite de o regiune naturală și superbă de salbăticie arctică.

Este și un centru universitar, cu câteva muzee și o regiune se poate schia. Orașul a fost complet distrus în al doilea razboi mondial, fiind reconstruit integral. Cei care doresc pot vedea Ranua, unde vor găsi o grădină zoologică – Ranua Wildlife Park Zoo–cea mai nordică grădină zoologică din lume. Aici veți avea posibilitatea să vedeți o varietate de animale din zona arctică în mediul lor natural: urși polari, reni, căprioare, cerbi, lynx, vulpea artică, bufnița de zăpadă, bufnița vulture, câini husky și multe altele. Servirea prânzului de tip bufet la un restaurant local, urmat apoi de o vizită la Magazinul de Bomboane și Suveniruri.

Grădina zoologică Ranua Wildlife Park este un loc cu adevărat magic în timpul iernii, a doua mare atracție pentru familii și copii după “Moș Crăciun”. Pentru majoritatea animalelor, iarna arctică este anotimpul preferat, când ele se află în elementul lor natural. Pe perioada iernii sunt amenajate construcții din gheață și zăpadă, integrate în cadrul natural al parcului și dominate de o galerie de gheață cu o înălțime de 5m și lungime de 10m. În interiorul galeriei se află o expoziție cu sculpturi din gheață și un tron de gheață, pe care va puteți fotografia. Pentru construcția galeriei s-au folosit bucăți de gheață din lacul Ranuanjärvi.) sau Parcul lui Moș Crăciun, unde îl vor întâlni chiar pe Moș Crăciun, pentru a înțelege pentru totdeauna că acesta există în realitate.

2.3. Patrimoniu mondial UNESCO

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise mai multe obiective turistice ale Finlandei, care vor fi prezentate în continuare.

Vechiul oraș Rauma (1991). Rauma este un oraș deosebit, cu o cultură proprie, mulți locuitori vorbind un dialect care nu este înțeles în restul Finlandei. Situat pe țărmurile Golfului Botnic și construit în jurul unei mănăstiri franciscane, orașul vechi este un exemplu edificativ al orașelor nordice construite din lemn.

Orașul a fost întemeiat în secolul XIII, fiind atestat în 1442 de către regele Kristoffer. În jurul anului 1550 orașul a rămas temporar fără locuitori, când acestora li s-a ordonat să se mute în orașul nou întemeiat, Helsinki. După câțiva ani li s-a permis să se întoarcă. În secolul XVII Rauma a devenit un oraș de marinari, aceștia învățând în țări străine arta confecționării fețelor de pernă din dantelă, îndeletnicire care este practicată și astăzi.

Arta croșetării și istoria navigației sunt astăzi promovate; oamenii mai în vârstă încercând să păstreze vechile tradiții.

Vechiul oraș este compus din case din lemn din secolul XVI. Aici se află biserica Sfintei Cruci cu picturi din secolul XVI și ruinele bisericii Sfânta Treime. În vechea primărie se află acum Muzeul Municipal. La sud de orașul vechi se află o piscină acoperită și un turn de apă. Lângă turn se poate admira o sculptura a lui Aila Salo.

Cetatea Suomenlinna (1991). Suomenlinna este o cetate construită în secolul XVIII, pe vremea când Finlanda era sub stăpânire suedeză și trebuia să țină piept expansiunii ruse.

Astăzi, fortăreața e un loc preferat atât de localnici, cât și de turiști pentru ieșiri la iarbă verde…pe insulă. De fapt, fortăreața ocupă mai multe insule, 6 la număr și, deși în prezent civilii sunt mai numeroși decât militarii, obiectivul are în continuare funcții militare, deși mult reduse. Pe lângă vizitatorii itineranți, Suomenlinna găzduiește și artiști, care au amenajate ateliere de creație, închiriate de la stat contra unor sume rezonabile. Din punctul de vedere al arhitecturii militare, Suomenlinna e un loc unic în lume. Aici se poate admira atât arhitectura fortăreței, atelierele meșterilor și a olarilor de unde poți cumpăra suveniruri precum și Submarinul Vesikko, submarin ce a fost folosit de finlandezi în al doilea război mondial.

Biserica din Petäjävesi (1994). Petäjävesi Old Church, în Finlanda centrală, a fost construită din bușteni între 1763 și 1765. Are o arhitectură unică pentru Scandinavia de Est. Aceasta combină concepția Renașterii unei biserici planificată centralizat cu forme mai mari care decurg din tezaurul gotic. Partea interesantă e că de la sfârșitul secolului al XIX-lea a stat uitată timp de un secol și când a fost redescoperită în anii '70 era perfect conservată.

Fabrica veche de hârtie și carton de la Verla (1996) – construită la finele secolului XIX, închisă în anul 1964, se găsește la cca 160 km nord-est de capitala Helsinki.

Muzeul Verla din Kouvola, înființat în anul 1972, este deschis publicului în perioada mai – septembrie. Turul muzeului începe cu proiecția unui film care a fost realizat în ultima zi de lucru a muncitorilor, 18 iulie 1964, ușile fabricii nemaifiind închise la plecarea acestora din clădire. Filmul surprinde întregul proces de producție, de la transportul buștenilor pe apă și aducerea acestora în interiorul fabricii, până la expedierea produsului finit, cartonul. Biroul supraveghetorului, o cămăruță mică cu pereți de sticlă aflat la intrarea în fabrică, este păstrat exact în aceleași condiții ca în ultima zi de activitate.

Situl funerar din epoca de bronz de la Sammallahdenmäki (1999) – un important câmp funerar din Epoca Bronzului, alcătuit din 34 necropole. Importanța sitului rezidă în primul rând în vechimea acestuia (28 de necropole sunt datate ca fiind construite la începutul Epocii Bronzului).

Arhipelagul Kvarken (2000, 2006) care reprezintă un exemplu unic al proceselor geologice în acțiune. Există 5 600 insule în teritoriu.

Arcul geodezic Struve (pe teritoriul Finlandei-2005) – este o rețea formată din 256 de puncte de observație, reprezentate prin cuburi de piatră cu latura de 2 metri, dispuși pe o traiectorie relativă între Hammerfest (Norvegia) și Necrasovca-Veche (Ucraina). Această rețea a fost concepută cu scopul evaluării parametrilor tereștri, formei, dimensiunii. Arcul Geodezic Struve în decursul a 40 ani, între 1816 – 1855, a suferit modificări. Acum acest arc măsoară 2.820 kilometri și numără 34 puncte de observație.

CAPITOLUL III

LAPLAND – LAPONIA ȚARA LUI MOȘ CRĂCIUN

3.1. Prezentare

Aflată în peninsula scandinavă, la nord de Norvegia, Finlanda și Suedia, Laponia(Lapland) își are capitala în Rovaniemi. Străbătută de Cercul Polar, Laponia este aproape o țară în sine; cuprinde o treime din suprafața Finlandei.

Este cunoscută în întreaga lume ca Țara lui Moș Crăciun, locul magic unde alături de spiriduși, Moșul pregătește cadourile pe care le trimite în seara de Ajun copiilor de pretutindeni, străbătând lumea în sania trasă de reni.

Aici se află sediul central al Moșului, de unde vin scrisorile acestuia către copii. Oricine poate comanda o astfel de scrisoare de la Centrul de Felicitări al lui Moș Crăciun. Se pot comanda inclusiv e-mailuri personalizate, în loc de scrisorile tradiționale. Pentru acest lucru, se accesează site-ul oficial al centrului și înregistrează o cerere.

Adresa de corespondență:

Santa Claus
Santa Claus Main Post Office
FI-96930 Arctic Circle
FINLAND

Îmbrăcăminte termoizolantă și un safari nocturn cu husky, iată ingredientele de bază ale unei vacanțe de sărbători la Cercul Polar. Sania este mijlocul de transport perfect pentru a ajunge în Satul lui Moș Crăciun. Dacă nu te deranjează frigul și esti dispus să investești într-o vacanță deosebită, trăiește o poveste de iarnă acasă la Moș Crăciun, Laponia.

De Crăciun, în Laponia temperatura coboară la mai mult de -30°C. Din fericire, din cauza aerului uscat, frigul nu se simte atât de puternic. Totuși, turiștii primesc gratuit îmbrăcăminte specială.

A păși peste Cercul Polar este o experiență unică.

Drept dovadă fiecărui vizitator i se acordă un certificat special care numai în Laponia se poate obține.

Satul lui Moș Crăciun (Santa Claus Village) se află la Cercul Polar, în Rovaniemi. Aici micuții îl vor cunoaște în persoană pe Moșul. Pentru vizitatori există și o expoziție permanentă cu produse și tematică de Crăciun, inclusiv o Fabrică de Jucării a Elfilor Dacă nu ai apucat încă să faci cumpărăturile de sărbători, ai posibilitatea să alegi ceva în Fabrica de Surprize a renului Rudolf.

Aproape de Satul lui Moș Crăciun, în Finlanda se află unul dintre parcurile de distracții cele mai cunoscute: Santa Park. Complexul include diverse instalații mecanice, carusele, trenulețe, jocuri, un spectacol de păpuși, precum și o zonă de joacă pentru copii, Mountain Crystal.

În piața centrală a parcului de distracții au loc spectacole ale elfilor, pe scena amplasata aici. Din Shopping Arcade, un magazin special al parcului, se pot cumpăra amintiri și diverse produse de sezon, de la îmbrăcăminte la decorații de Crăciun. În biroul Moșului, acesta așteaptă copiii, care vin să-i spună cele mai mari dorințe ale lor și care primesc la plecare autograful acestuia, ca suvenir. Tot aici cei mici pot să se fotografieze cu Moș Crăciun.

Tot în Rovaniemi se află și un centru de schi, Ounasvaara, unde se practică sporturile de iarnă: snowboarding, snowmobile, schi etc. Ounasvaara se află la câțiva kilometri de centrul din Rovaniemi. Tot aici se pot face plimbări cu sania trasă de reni sau câini.

Pentru cei care doresc să facă sport în interior sau să beneficieze de tratamente corporale, există o sală special amenajată, numită Santasport, care pune la dispoziția vizitatorilor zone pentru spa, fitness, climbing, bowling și altele.

Levi este “Stațiunea de schi a lui Moș Crăciun”, dar și locul unde se desfășoară etape în Cupa Mondială de schi alpin, alături de alte stațiuni elitiste precum Aspen (SUA), Solden (Austria), Courcheval (Franța) sau Cortina d’Ampezzo(Alpii italieni-Venția). Proba de slalom uriaș de aici este una dintre cele mai solicitante, gradul de înclinare al pârtiei fiind de 52%. Turiștii au la dispoziție nu mai puțin de 45 de pârtii (3 negre, 23 roșii, 18 albastre și una verde), deservite de 27 de schi-lifturi, inclusiv două gondole. Mai mult, lumina zilei fiind destul de scumpă la vedere în zona Cercului Polar, 15 pârtii beneficiază de nocturnă, iar deplasarea între pârtii se face gratuit, cu autobuzul

Unul dintre cele mai interesante, retrase și misterioase hoteluri din Europa se numește Kakslauttanen Arctic Resort și se află la nord de cercul polar, în Finlanda. Hotelul se află în Parcul Național Urho Kekkonen și, datorită copacilor răsfirați și a lipsei oricărei forme de poluare, vizitatorii pot vedea în fiecare noapte milioane de stele

Amplasat în mijlocul unei păduri, hotelul pune la dispoziția vizitatorilor apartamente în igluuri de sticlă, dotate cu toate facilitățile moderne sau camere în mici cabane din lemn. Din fericire pentru oaspeți, acestea au fost echipate cu încălzire centrală, mini-bar și un acoperiș din sticlă. Acesta nu îngheață niciodată, iar vizitatorii pot admira, prin el, întreaga panoramă a zonei, inclusiv luminile nordului.

Kakslauttanen Igloo West Village oferă cazare în iglu-uri de sticlă sau în căsuțe de bârne și are cea mai mare saună cu fum din lume.

Iglu-urile din sticlă cu izolare termică au o capacitate de 6 persoane și includ saună privată, șemineu, chicinetă și un dormitor cu acoperiș de sticlă. Toate au paturi de lux și toaletă privată, iar facilitățile de duș sunt comune.

Conform proprietarilor, igluurile de sticlă sunt cele mai căutate de turiști, mai ales în preajma momentului în care Aurora Boreală transformă cerul întunecat într-o mare de lumină.

Nu sunt însă de scos din calcul nici cabanele din bușteni împrăștiate prin pădurea de brazi. Dacă în cazul igluurilor miza este pusă pe plafonul transparent și pe modernism, cabanele au un aer rustic, subliniat de mobilierul din lemn masiv și de șemineul în care focul arde mocnit tot timpul anului. Asta pentru că, la Kakslauttanen, nici vara mercurul termometrului nu urcă mult peste zero grade. Căsuțele de bârne includ facilități de bucătărie, zonă de relaxare și șemineu.

Kakslauttanen Igloo West Village pune la dispoziție și 4 restaurante, dintre care 2 sunt amenajate într-o colibă laponă tradițională. Fiecare restaurant servește specialități din Laponia, cum ar fi carne de ren și somon prăjit pe cărbuni. Chiar și sauna cu fum a hotelului are propriul său restaurant, Savusauna.

Alte 2 saune sunt situate în căsuțe de bârne alăturate, care au terasă comună. Toate saunele au sală de relaxare cu șemineu. Copca din apropiere este locul perfect pentru un pescuit ʺla receʺ.

De asemenea, oaspeții pot închiria schiuri pentru schi fond, bețe pentru nordic walking și rachete de zăpadă. Personalul este disponibil pentru a organiza safariuri cu câini husky și reni precum și pentru pescuit la copcă. Parcul Național Urho Kekkonen se află la 5 km de Kakslauttanen Igloo Village.

Printre celelalte atracții ale locului se numără cea mai mare saună cu aburi din lume, dar și o capelă din zăpadă, reconstruită în fiecare an, special pentru turiștii credincioși. În plus, oaspeții sunt invitați să se răsfețe cu friptura de ren.

3.2. Program turistic " SĂRBĂTORI ÎN ȚARA LUI MOȘ CRĂCIUN"

Plecare în data de 23 12 2016, întoarcere 27 12 2016, durata 5 zile/4 nopți, cazare hotel 4 stele.

23 Decembrie – Ziua sosirii în Laponia-Finlanda, acasă la Moș Crăciun

– Întâlnire la aeroportul Henri Coandă la ora 06:30 pntru îmbarcare pe zborul charter ”.Special de Crăciun”. Decolare din București și apoi aterizare în Rovaniemi la ora 12,30.

– Mic dejun cald la bordul aeronavei. (băuturi incluse)

– Sosire pe aeroportul din Rovaniemi. Vom fi așteptați de trimișii lui Moș Crăciun pentru transfer la Clubul de Safari, de unde vom prelua hainele termale, care ne vor încălzi în ținutul “gradelor-minus”. Transfer la hotelul ales din Rovaniemi. Formalități de cazare. (Check-in-ul se face începând cu orele 15:00)

– Prezentarea programului excursiei. Toți copiii vor primi un “Pașaport special” pe care trebuie să colecteze ștampile din locurile vizitate de-a lungul excursiei.

– Program de saună la hotel pentru domni și pentru doamne.

– Cina de bun venit la restaurantul hotelului.

Excursii opționale pentru ziua de 23 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

“Safari la lumina lunii pe snowmobil” – durata: 2h30’ (17:00 -19:30)

De admirat noaptea Arctică într-o călătorie de vis pe snowmobil prin pădurea acoperită de zăpadă. Cu puțin noroc, dacă cerul este senin, se vor admira luna, stelele și chiar “Aurora Boreală”. Apoi se pot “sorbi” câteva băuturi calde la lumina unui foc de tabără și veți învăța mai multe despre “Luminile Nordului” și Laponia.

“Vizită la o fermă de Husky“ – durata: 2h00’ (17:00 -19:00)

Excursia începe de la Clubul de Safari, unde turiștii vor fi îmbarcați în autocar și se vor îndrepta către o fermă de Husky, bine ascunsă în mijlocul pădurii. La sosire, prietenoșii câini Husky îi vor întâmpina cu bucurie, iar proprietarii vor povesti despre obiceiurile câinilor și despre procedurile de dresaj. Se va face o scurtă plimbare prin pădure într-o sanie trasă de câini. După această scurtă plimbare, proprietarul ne va invita într-o tradițională “Kota” unde se vor servi băuturi calde și prăjiturele, timp în care vom asculta poveștile depănate în jurul șemineului. Îmbarcare în autocar și înapoiere la hotel.

ʺPlimbare la lumina lunii cu o vizită la o colibă laponăʺ – durata: 2h00’ (20:30 -22:30)

O plimbare de neuitat prin pădurea înghețată, la lumina lunii. Transfer la punctul de plecare pentru o drumeție, în noaptea arctică, până la o tradițională colibă laponă. În timpul plimbării prin ținuturile înghețate veți avea ocazia să vedeți, la lumina lunii, spectacolul feeric al umbrelor aruncate de stele pe zăpadă. Se va face apoi un popas în jurul unui foc de tabără, în liniștea desăvârșită a pădurii, focul tulburând din când în când atmosfera silențioasă a nopții arctice.

24 Decembrie – Seara de Ajun de Crăciun

– Servirea micului dejun bufet finlandez;

– Excursie la casa lui Moș Crăciun;

˗ Împodobirea bradului de Crăciun;

˗ Plimbare cu sania trasă de reni & ceremonia traversării Cercului Polar “Christmas Eve Snack” inclus!

În Laponia se spune că Moș Crăciun are o ascunzătoare secretă în inima pădurii, acolo unde obișnuiește să se odihnească. Astăzi vom avea ocazia să descoperim și să vedem locul secret al lui Moș Crăciun. Ajunul Crăciunului este însă singura zi din an când Moșul nu-și odihnește oasele trecute de vreme. Este ocupat acum cu pregătirea cadourilor pentru copiii din întreaga lume. Nu a uitat însă că azi copiii din România au închiriat un avion special și au venit până aproape de capătul lumii, așa că a lăsat pentru fiecare dintre copii un mesaj personal. Trebuie doar sa-l găsiți!

Ne vom îmbarca în autocare și vom pleca în “Căutarea lui Moș Crăciun”, undeva în adâncul pădurii. De-a lungul drumului veți fi întâmpinați și salutați de diferite animale ale pădurii: urșii și iepurașii vor conduce copiii de-a lungul unui drum șerpuit și veți putea admira ajutoarele lui Moș Crăciun jucându-se în zăpadă cu bulgări. Unii dintre ei chiar se vor împrieteni cu copiii și-i vor însoți de-a lungul cărării din pădure. Copiii chiar pot vedea de-a lungul drumului urme proaspete ale trecerii lui Moș Crăciun și chiar pot găsi unele cadouri pierdute de Moșul.

În cele din urmă vom ajunge la o mică colibă în mijlocul pădurii unde mese mari și lungi sunt special pregătite pentru servirea tradiționalului “Christmas Eve’s snack”: paella de pui, budincă de orez cu fructe de pădure, băuturi calde și prăjituri de turtă dulce. Fiecare copil este invitat să viziteze micuța și frumoasa colibă a lui Moș Crăciun decorată în stil tradițional de Crăciun și va primi o scrisoare personală din partea lui Moș Crăciun în care acesta îi încurajează să hrănească păsările și animalele pădurii, iar dacă îl vor asculta pe Moșul, acesta promite că îi va vizita în cursul serii.

Ajutoarele lui Moș Crăciun vor da o mână de ajutor copiilor să pregătească hrana pentru păsări și animale după care vor pleca împreună să caute un brăduț pentru ʺÎmpodobirea Bradului de Crăciunʺ spre bucuria animalelor și a ajutoarelor lui Moș Crăciun.

Vor sosi apoi celebrii reni ai lui Moș Crăciun înhămați la sanie. Fiecare persoană va face un “drive-test” pe sania trasă de reni și va primi un permis internațional de conducere a “Saniei trase de Reni”.  Și pentru că ne aflăm la Cercul Polar, nu puteți pleca înainte de a participa cu toții la “Ceremonia de Traversare a Cercului Polar”.

Apoi să luăm drumul “cărării ascunse” din pădure și să ne îndreptăm spre autocare pe drumul de întoarcere către hotel.

– Program de saună pentru domni și pentru doamne la hotel.

– Cina – Seara magică de Crăciun & întâlnirea cu Moș Crăciun

În această seară specială de Crăciun, fiecare hotel pregătește o cină tradițională finlandeză de Crăciun, un bufet uriaș cu multe feluri de mâncare. După cină, surpriza serii!

Adevăratul Moș Crăciun în persoană va face o vizită și va aduce un cadou pentru fiecare copil!!!

25 Decembrie – Satul lui Moș Crăciun & Santa Park

– Servirea micului dejun bufet finlandez.

– Excursie în satul lui Moș Crăciun-“Santa Claus Village“ și celebrul parc al lui Moș Crăciun “Santa Park” cu prânz inclus!

Dimineața se va vizita celebrul parc al lui Moș Crăciun “Santa Park” – o peșteră uriașă, săpată adânc într-o stâncă, la 132m adâncime. Aici așteaptă ajutoarele Moșului, care vă inițiază la cursurile Școlii de Elfi, Crăciunița, Spiridușii și multe alte surprize……

Mergând de-a lungul unui tunel feeric luminat cu lumânări și ascultând minunata muzică tradițională de Crăciun, se ajunge în inima peșterii, unde pentru cei mari, 2 restaurante uriașe îi așteaptă în fața unei scene pe care se desfășoară “Serbarea de Crăciun” a “Școlii de Elfi”. De aici, copiii vor explora toate secretele peșterii lui Moș Crăciun. Vor face o vizită la “Brutăria Crăciuniței – soția Moșului” de unde își pot cumpăra faimoasele prăjiturele. Înfierbântați de la cuptorul din bucătărie, ne vom îndrepta apoi către…..”Barul de gheață” unde mesele, scaunele și inclusiv paharele sunt din…..gheață.

Vor fi apoi multe alte surprize: se organizează aruncări cu bulgări de zăpadă la țintă, iar cei îndemânatici vor primi un mic cadou din partea elfilor. Veți fi invitați apoi în atelierele de creație, unde împreună cu ei veți face câteva jucării. Nu uitați să faceți o vizită la “Școala de Elfi” – punctul culminant al vizitei din Santa Park. Înainte de plecare, nu uitați să expediați o scrisorică către cei dragi de la “Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun”, să faceți câteva cumpărături în “Magazinele de suveniruri” și să admirați statuetele din “Galeria de Gheață”.

Excursia continuă către “Satul lui Moș Crăciun” de la Cercul Polar, situat în imediata apropiere a orașului Rovaniemi, unde se va servi Prânzul la un restaurantul tradițional, situat în Santa Claus Village. Aici există posibilitatea de a face cumpărături, de a procura suveniruri, de a expedia cărți poștale de la “Oficiul Poștal al lui Moș Crăciun”. Fiecare scrisorică trimisă către cei dragi va avea aplicat un timbru special cu însemnele lui Moș Crăciun. Punctul culminant este vizitarea biroului lui Moș Crăciun, prilej de a va înscrie în audiență pentru a sta de vorbă cu “Adevăratul Moș Crăciun“ și de a vă face o fotografie.

În jurul orei 17:00, transfer cu autocarul la hotel.

– Pentru domni și pentru doamne sauna la hotel.

– Seara, se servește o Cină de Crăciun cu specific internațional (stil bufet) la restaurantul hotelului.

Excursii opționale pentru ziua de 25 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

Cina în “Snowland”, Iglu -Restaurant  1900-2030

La Snowland – Restaurantul de gheață veți cina într-o atmosferă cu adevărat arctică, într-un igloo-restaurant cu peste 200 de locuri. Focurile din șemineu și lumânările aprinse creează un contrast mistic cu gheața și zăpada din jur. O atmosferă caldă și primitoare, o experiență unică. Scaunele și mesele sunt confecționate din gheață, interiorul este luminat feeric cu lumânări și este înconjurat de sculpturi din gheață.

Meniul cinei:

–     supă de tomate condimentată,

–     preparate speciale din carne de vită,

–     garnitură de cartofi gratinați și condimentați,

–     budinca bunicii cu topping de vanilie,

–     ceai sau cafea.

26 Decembrie  – Grădina Zoologică Polară “RANUA”

– Servirea micului dejun la hotel tip bufet finlandez.

– Excursie la Grădina Zoologică Polară “Ranua Wildlife Park” Cea mai nordică grădină zoologică din lume; Durata: 5-6 ore (09:00 – 15:00). Prânz bufet inclus! (în valoare de 120 euro/persoană).

Ranua Wildlife Park Zoo este cea mai nordică grădina zoologică din lume, unde este posibilitatea să fie văzute o varietate de animale din zona arctică în mediul lor natural: urși ploari, reni, căprioare, cerbi, lynx, vulpea artică, bufnița de zăpadă, bufnița vulture, câini husky și multe altele. Servirea prânzului de tip buffet la un restaurant local, urmat apoi de o vizită la Magazinul de Bomboane și Suveniruri.

Pe perioada iernii sunt amenajate construcții din gheață și zăpadă, integrate în cadrul natural al parcului și dominate de o galerie de gheață cu o înălțime de 5m și lungime de 10m. În interiorul galeriei se află o expoziție cu sculpturi din gheață și un tron de gheață, pe care se pot face poze. Pentru construcția galeriei s-au folosit bucăți de gheață din lacul Ranuanjärvi.

27 decembrie – Servirea micului dejun bufet finlandez la hotel

– Dimineața, până la ora eliberării camerelor (12:00), timp liber la dispoziție pentru cumpărături, o ocazie unică de a profita de marile reduceri de prețuri din perioada Crăciunului. Alternativ, se recomandă o vizită la Arktikum-Centrul Arctic și Muzeul Provinciei Laponia.  O ocazie unică de a lua parte la spectacolul cinematografic “Luminile Nordului” și de a lua contact cu civilizația Laponă și istoria orașului de la Cercul Polar – Rovaniemi.  De asemenea, există posibilitatea organizării unor excursii opționale pentru ultima zi.

– În jurul prânzului ora 12 masa. La ora 14:30 transfer la aeroport unde turiștii vor fi îmbarcați pentru zborul către casă.

Excursii opționale pentru ziua de 27 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

Chemarea Zăpezii – orele 09 – 12

Ghidul vă va prelua cu mașina de la hotel și vă va conduce în locul unde veți învăța să pășiți pe zăpadă cu ajutorul “Snowshoes”, admirând minunata priveliște a ținuturilor Lapone. Mersul pe zăpadă cu ajutorul încălțărilor speciale este o experiență pe care nu o veți uita, iar efortul fizic depus vă va crea o senzație deosebită. Veți lua apoi o pauză și în jurul focului de tabără veți servi snacks-uri.

Safari pe smowmobil în pădure – Orele 10 -12

O incursiune în natură este oricând bine venită! În timpul acestui safari veți alerga cu snowmobilul peste râul înghețat, prin pădurea acoperită de zăpadă. Din vârful colinei veți admira minunata priveliște a ținuturilor Lapone. Veți face apoi o scurtă pauză pentru a servi băuturi calde.

Cross-country skiing – orele 10 – 13

Excursia începe cu o scurtă călătorie la Ounasvaara – o minunată colină situată lângă Rovaniemi, dotată cu toate instalațiile necesare pentru un ski de performanță inclusiv trambulină de sărituri. Fiecare participant va primi echipamentul de ski iar instructorul va preda din tainele “Cross country skiing” și vă va învăța diferite tehnici de ski. După lecții, vă veți bucura de o binemeritată pauză și o ceașcă de cafea fierbinte în jurul unui foc într-un tradițional “Lappish Kota”.

Servicii incluse:

bilet de avion cursa charter București- Rovaniemi- București, compania TAROM;

transfer aeroport Rovaniemi- Levi; transfer Levi – aeroport Rovaniemi;

transportul pentru activități inclus;

preluare îmbrăcăminte termoizolantă specifică destinației;

cazare 4 nopți la hotelul ales;

relaxare la saună, la oricare din hotelul ales;

mesele specificate: masa în timpul zborului la plecare; mic dejun în cadrul hotelului ales pe toată durata programului; gustare în cadrul excursiei Întâlnire cu familia lui Moș Crăciun: ziua 3; masa de prânz în cadrul excursiei La Satul și Parcul lui Moș Crăciun: ziua 5; cina în seara sosirii; cina festivă în ajunul Crăciunului la un restaurant local; cina pe durata zborului de retur;

excursiile specificate în program: Întâlnire cu Moș Crăciun și familia sa, ziua 3; În căutarea lui Moș Crăciun: cu vizita la Satul și Parcul lui Moș Crăciun, ziua 5;

– diploma de traversare a Cercului Polar;

– pașaport magic cu viza de la Moș Crăciun;

însoțitori de grup din partea agenției;

ghizi locali vorbitori de limba engleză în timpul excursiilor organizate;

permis magic de conducere pentru sania trasă de reni;*) se acordă în cadrul excursiilor opționale alese,

permis magic de conducere pentru sania trasă de husky; *) se acordă în cadrul excursiilor opționale alese;

diploma de explorator al Deșertului Alb pe snowmobil *) se acordă în cadrul excursiilor opționale alese;

diploma de vânător de vulpi de foc;

scrisoare personalizată de la Moș Crăciun;

cadou surpriză pentru copii;

activități pentru copii în timpul zborului și în timpul excursiilor organizate;

NU sunt incluse:

˗ taxele de aeroport și securitate: 115 EUR / persoană;

supliment clasa business 300 Eur/persoană ( în limita locurilor disponibile);

excursii opționale;

cheltuieli personale;

asigurarea medicală și storno;

Observații:

– tarifele sunt calculate în euro pentru întregul sejur per persoană;

– plata se face astfel: 40% din tariful pachetului turistic în momentul confirmării și diferența de 60 % din tariful pachetului turistic până la data de: 18.11.2016. Pentru solicitări cu mai puțin de 35 zile înainte de plecare, plata se face integral la momentul confirmării. Plata se poate face în Euro sau în lei (se folosește cursul BNR + 2%, din ziua plății)

Costurile pentru un astfel de program pornesc de la 1300 euro/persoană./total sejur cazare la hostel fără masă inclusă, până la 1600 euro/persoană./total sejur cazare la un hotel de 4* mic dejun inclus și alte mese, cina de Ajun de Crăciun și mesele de Crăciun.

CONCLUZII

Turismul reprezintă astăzi una dintre componentele esențiale ale sectorului terțiar. Apartenența turismului la sectorul serviciilor derivă din modul de realizare a unora din trăsăturile sale definitorii ca: mobilitate, dinamism sau capacitate de adaptare la exigențele fiecărui turist, precum și din particularitățile produsului turistic, deoarece acesta este rezultatul unei armonioase combinări de servicii cărora le corespund trăsături specifice și mecanisme proprii de utilizare.

Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizația Mondială a Turismului (într-un studiu realizat în anul 1980) împarte aceste efecte în trei categorii:

– efecte globale: asupra economiei naționale, în general, stimulării producției, folosirii forței de muncă;

– efecte parțiale: asupra echilibrului balanței de plăți, nivelul ratei de schimb, masei monetare și circulației bănești, modului de distribuție a veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mișcării demografice;

– efecte externe: asupra calității mediului, formării profesionale, obiceiurilor de consum, instruirii și educației, schimbărilor sociale și culturale.

Impactul și considerentele turismului asupra economiei mondiale evidențiază importanța economică a acestui domeniu sub următoarele aspecte:

– turismul-mijloc de diversificare a structurilor economice și de valorificare a resurselor,

– turismu-creator și utilizator de venit național,

– turismul-creator de noi locuri de muncă,

– turismul-stimulator al investițiilor,

– turismul-factor de atenuare a fenomenului inflaționist,

– impactul turismului asupra mediului.

Finlanda (finlandeză Suomi, suedeză Finland) sau Republica Finlandei (Suomen tasavalta, Republiken Finland) este una dintre cele cinci țări nordice, este situată în zona cea mai de nord a UE, este membră a Uniunii Europene din anul 1995, Națiunilor Unite și a zonei Euro. De asemenea, este una dintre țările cu cea mai mică densitate a populației din UE.

Finlanda are ieșire directă la Marea Baltică prin intermediul Golfului Botnic (fin.: Selkämeri; sve.: Bottenhavet) la vest și Golfului Finic la sud. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la vest și Norvegia la nord. Estonia se află la sud, despărțită de Finlanda de către Golful Finic (fin.: Suomenlahti; sve.: Finska Viken).

Suprafața totală a Finlandei este de 338 435 kmp. din care 9% (31 560 kmp) este uscatul, iar 91% (305 470 kmp) apă. Ca mărime, Finlanda este pe locul șapte în Europa.

Este una dintre țările europene cu cel mai frumos și mai vast peisaj, neatins de industrializare. Chiar dacă poartă numele romantic de "țara celor o mie de lacuri", în fapt Finlanda are mult mai multe, 187.888 mai exact, după ultimele numărători. Acestea formează un adevărat labirint, cu numeroase insule, 179.584 de insule mai precis, golfuri, fiind legate de lacuri și canale care oferă nu doar imagini frumoase, dar și ocazii pentru drumeții de neuitat.

Populația: 5 451 270 (2014) ; Capitala: Helsinki (492 000 locuitori);Moneda: euro din 2002.

Cele mai mari orașe: Helsinki(capitala cu peste 600 000 locuitori), Espoo, Tampere, Vantaa, Oulu, Turku(fostă capitală până în anul 1812), Jyvaskyla, Kuopio, Lahti.

Circa 4,1 milioane (sau 76,4% la sfârșitul anului 2012) persoane aderă la Biserica Evanghelică Luterană Finlandeză, una dintre cele mai mari organizații luterane din lume, deși ponderea sa în populația țării a scăzut în ultimii ani.  Al doilea grup ca mărime, reprezentând 20,1% din populație, nu are afiliere religioasă

Din secolul al 13-lea până în 1809, Finlanda a fost încorporată în Imperiul suedez. În 1581 Finlanda a devenit mare ducat, dependent de Suedia. Între 1809, după ce Suedia a cedat Finlanda Rusiei și 1917, Finlanda a avut un statut de autonomie în cadrul Rusiei țariste ca Marele Ducat al Finlandei. În 1917, profitând în mod just de Revoluția Bolșevică, Finlanda s-a declarat independentă.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Finlanda a fost atacată de două ori de Uniunea Sovietică, dar după cedarea unei importante părți a Kareliei a continuat să existe ca o democrație independentă. În timpul Războiului Rece, politica externă a Finlandei a fost sensibil influențată de politica de atunci a Uniunii Sovietice, dar Finlanda nu a devenit un stat satelit al marelui ei vecin de la răsărit. În anul 1995, Finlanda a devenit membră a Uniunii Europene.

Marea realizarea a Finlandei a fost că a reușit să depășească toate înfruntările din cursul zbuciumatei sale istorii, dar a reușit să se dezvolte chiar împotriva principalelor handicapuri – climatul aspru, izolarea culturală, agresiunile externe. Geografic, chiar dacă se află la limita nordică a Europei, a trebuit să se confrunte cu două mari puteri vecine – Suedia și mai ales Rusia, care au influențat dezvoltarea Finlandei.

Potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial din anul 2014, Finlanda este cea de-a șasea țară în clasamentul global privind competitivitatea economică.

Pe baza raportului Economist Intelligence Unit din septembrie 2011, Finlanda a obținut al doilea loc în lume după Statele Unite în competitivitatea industriei IT, clasamentul fiind alcătuit după 6 indicatori-cheie: mediul general de afaceri, infrastructura tehnologică, capitalul uman, mediul legal, susținerea publică pentru dezvoltarea industriei, și peisajul din domeniul cercetării și dezvoltării

Finlanda are un potențial turistic de excepție, atât un potențial natural cât și antropic.

Ariile protejate ce intră în proprietatea statului se întind pe o suprafață de 14.961 km² și cuprind toate categoriile stabilite de IUCN(Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). Având o suprafață totală de 8.170 km², parcurile naționale Finlandeze au o distribuție omogenă pe întreaga suprafață a țării., 37 de astfel de arii protejate intrând în circuitul turistic:

Lemmenjoki Național Park este cel mai mare parc național în Finlanda și unul dintre cele mai mari din Europa. Ocupă o suprafață de 2 800 km2.

Parcul național Arhipelagul înființat în 1983 și acoperă o suprafață de 500 km².

Parcul Național Oulanka este unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale și cele mai populare din Finlanda. Este situat în partea de nord-est a țării în apropiere de granița cu Rusia. A fost fondat în 1956 și acoperă o suprafață de 270 km2.

Național park Pallas-Yllastunturi este situat în partea de nord a țării în Laponia de Vest; este al 3-lea cel mai mare parc național în Finlanda. Ocupă o suprafață de 1020 km2. și a fost fondat în 2005.

Parcul Național Helvetinjärvi este situat în vestul Finlandei în apropierea Ruovesi. Parcul a fost înființat în 1982 și ocupă o suprafață de 50 km².

Pyhätunturi National Park este amplasat pe platoul din partea de sud a Finlandei. Ocupă o suprafață de 42 km2. Zona a fost declarată parc în 1938 și este cel mai vechi parc național din Finlanda.

Parcul Național Golful Finlandei de Est înființat în anul 1982 și acoperă 6,7 km² din care 2,6 km² aparțin uscatului.

Parcul Național Koli Koli acoperă 30 km2 în dealurile împădurite de pe malul vestic al lacului Pielin, și a fost înființat în 1991. Spre deosebire de alte parcuri naționale, Parcul Național Koli a fost folosit pentru crearea de terenuri agricole.

Principalele atracții turistice: dintre cel foarte multe cu greu am selectat câteva cele aflate în orașele mai mari ale Finlandei, pornind de la capitala Helsinki.

1. Helsinki – orașul este considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenței a numeroase firme internaționale, precum Nokia sau Laponia Jewellery. Port la Marea Baltică, cu deschidere la Golful Finic, Helsinki se întinde pe 300 de insule și insulițe.

Deși se bucură de o arhitectură bogată, orașul nu are prea multe clădiri înalte. De vizitat: Clădirea gării; Catedrala luterană; Piața Senatului-din acest ansamblu arhitectural fac parte și clădirea Universității și actualul sediu al Guvernului (fostul sediu al Senatului); Seurasaari- muzeul în aer liber unic situat pe o insulă verde, frumoasă, la doar câțiva kilometri de centrul orașului Helsinki; Parcul Toolonlahti; Monumentul Sibelius – inaugurat în 1967(model de țevi sudate); Piața Mare (Kauppatori); Biserica Temppeliaukio este o piesă uimitoare de arhitectură modernă; a fost construită în întregime sub pământ, este una dintre cele mai populare atracții turistice din Helsinki; ea are o acustică excepțională, din acest motiv se țin aici și concerte; Muzeul de Artă Ateneum deține cele mai mari colecții de pictură și sculptură ale artiștilor finlandezi. Clădirea a fost inaugurată în anul 1887 și este considerată monument național; Catedrala Uspenski este o catedrală ortodoxă, închinată Adormirii Maicii Domnului-a fost construită între anii 1862 și 1868; Teatrul Național; Scuarul Pieței Centrale; Zona istorică Porvoo – centru medieval din secolul al XIV lea; Hala Pieței Vechi; Fântâna Havis Amanda sculptată în anul 1906, statuia din bronz(o sirenă ce se ridică din apă) iar fântâna din granit; Galeria Națională construită în anul 1887; Muzeul de Artă Contemporană Kiasma; Muzeul Culturii; Muzeul Maritim; Sala Finlandia este o sală multifuncțională construită din marmură; Grădină zoologică situată pe o insulă: Korkeasaari. Această grădină zoologică este una din cele mai mari din lume și adăpostește o faună surprinzătoare precum babuinii, cerbul, leopardul, tigrul siberian sau ursul. Este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume și adăpostește peste 200 de specii de animale și o mie de specii de plante.

Helsinki este o capitală renumită și pentru bogăția vieții sale culturale, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Helsinki Festival, o manifestare cu participare internațională de amploare ce se desfășoară în luna august în mai multe teatre și spații culturale, având în program de la piese de teatru pentru spectatori individuali, până la spectacole de teatru medieval și concerte de muzică clasică sau urbană, care se întind până târziu în noapte.

Pentru că, în Finlanda, timp de 73 de zile consecutiv, soarele refuză să apună pe cer și creează astfel, spre bucuria finlandezilor, cele mai lungi nopți din an. O tradiție ce datează de mii de ani, Finlandia Midnight Sun a devenit un adevărat icon al țării; este un concept unic de party-uri și se remarcă prin abordarea fresh și inovația de a combina spiritul pur finlandez cu muzica live de calitate, show-uri vizuale excepționale și nu în ultimul rând cu mixuri exotice și cosmopolite de cocktail-uri Finlandia Vodka.

În luna august, de 10 ani, în capitala Finlandei-Helsinki, are loc un maraton la care participă mii de persoane din lumea întreagă, din peste 40 de țări. Anul aceste va avea loc pe 13 august 2016.

2. Espoo – este cel de-al doilea oraș ca mărime al țării și are o structură urbană destul de originală. Este împărțit în cinci centre distincte, fiecare de mărimea unui oraș finlandez obișnuit. Acest oraș "high-tech" situat la mică distanță de Helsinki, găzduiește numeroase muzee și festivaluri, precum Festivalul de Jazz din aprilie și Festivalul Internațional de Film Espoo Cine..

3. Tampere – este cel mai mare oraș din țările nordice de pe continent, cu o populație de peste 200.000 locuitori. Fondat în 1779 pe Tammerkoski Rapids, într-una dintre cele mai frumoase regiuni, s-a dezvoltat rapid, devenind în secolul XIX cel mai important centru industrial al țării. Obiectivele turistice însemnate, se pot aminti: Piața Centrală (Pyynikki Ridge); Catedrala (Pispala); Muzeul hocheiului finlandez; Muzeul pantofilor;Muzeul de Artă Hiekka; Muzeul Muminilor, expune peste 2000 de lucrări plastice cu tema Mumini; Muzeul Amuri, prezintă aspecte ale vieții muncitorilor textiliști de la începutul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului XX; Muzeul Lenin, singurul muzeu oficial din lume cu această temă; Muzeul spionajului; Muzeul boxului finlandez; Muzeul poliției ( 2008).

4. Turku – al cincilea oraș ca mărime, cu o populație de 176.000 de locuitori. De asemenea este al doilea port ca mărime al Finlandei. Orașul a fost fondat în anul 1229 și este situat în vestul Finlandei, la gura râului Aura. Turku și orașul Tallinn. Turku a fost capitala Finlandei în trecut, dar după 1812 și-a pierdut această calitate. După un incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraș a trebuit reconstruit până la frumusețea de astăzi, dezvoltându-se rapid. Este și locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria țării. Castelul Turku și Catedrala, datând din secolul XIII, nu trebuie ratate sub nici un pretext. În Catedrală se găsește și Muzeul de Istorie.

5. Vaasa- după ce aproape întregul oraș, construit din lemn, a fost distrus într-un devastator incendiu în 1852, Vaasa a fost reconstruit la câțiva km de locația originală. Proiectul a fost realizat de arhitectul Setterberg, care a propus un proiect special pentru eventualitatea unui alt incendiu: străzi largi și lungi, clădirile împărțite pe zone. Din vechiul oraș au mai rămas clopotnița și ruinele primăriei, astăzi obiectiv turistic. În 1918 Vaasa a fost capitala țării pentru scurt timp. Situat în apropierea mării, oferă o priveliște superbă în partea portului, dar și nu mai puțin de 11 muzee, precum și un uriaș parc de distracții.

7. Vantaa este un oraș de pe coasta sudică a Finlandei. Orașul face parte din zona urbană Helsinki. Vantaa este al patrulea cel mai mare oraș din Finlanda, cu o populație de 200.945 de persoane în 2011. Este cunoscut pentru că este locul unde a fost construit aeroportul internațional Helsinki-Vantaa, care este cel mai mare aeroport din Finlanda și baza pentru Finnair.

8. Laponia – în partea nordică a țării se află Laponia. Laponia este localizată în nordul Europei și se întinde pe teritoriul mai multor state: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia. Majoritatea teritoriului se găsește la nord de Cercul Polar. Între noiembrie și mai, se poate admira cel mai spectaculos joc de lumini din natură, aurora boreală. Luminile aurorei boreale de la Polul nord reprezintă un spectacol de culoare care, din punct de vedere științific are loc datorită materiei expulzate de Soare, care interacționează cu câmpul magnetic terestru,

Satul lui Moș Crăciun

Moș Crăciun trăiește într-un sat lângă Rovaniemi, la Cercul Polar. În Rovaniemi chiar dacă pot fi și până la -40 de grade, merită să se viziteze Biblioteca, Muzeul Provincial unde vei descoperi Casa Arcticii, Muzeul de artă contemporană. Există numeroase concerte de muzica tradițională și expoziții legate de sărbătorile de iarnă. Se pot practica aici sporturi de iarnă sau se pot face excursii în împrejurimi, se poate admira peisajul și aurora boreală dintr-o sanie trasă de reni sau de câini Husky.

Este și un centru universitar, cu câteva muzee.Orașul a fost complet distrus în al doilea razboi mondial, fiind reconstruit integral. Cei care doresc pot vedea Ranua, unde vor găsi o grădină zoologică – Ranua Wildlife Park Zoo–cea mai nordică grădină zoologică din lume. Aici veți avea posibilitatea să vedeți o varietate de animale din zona arctică în mediul lor natural: urși polari, reni, căprioare, cerbi, lynx, vulpea artică, bufnița de zăpadă, bufnița vulture, câini husky și multe altele. Servirea prânzului de tip bufet la un restaurant local, urmat apoi de o vizită la Magazinul de Bomboane și Suveniruri.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise mai multe obiective turistice ale Finlandei, care vor fi prezentate în continuare.

Vechiul oraș Rauma (1991).,

Cetatea Suomenlinna (1991). Suomenlinna este o cetate construită în secolul XVIII, pe vremea când Finlanda era sub stăpânire suedeză și trebuia să țină piept expansiunii ruse.

Biserica din Petäjävesi (1994), a fost construită din bușteni între 1763 și 1765. Are o arhitectură unică pentru Scandinavia de Est.

Fabrica veche de hârtie și carton de la Verla (1996) – construită la finele secolului XIX, închisă în anul 1964, se găsește la cca 160 km nord-est de capitala Helsinki.

Situl funerar din epoca de bronz de la Sammallahdenmäki (1999) – un important câmp funerar din Epoca Bronzului, alcătuit din 34 necropole(28 de necropole sunt datate ca fiind construite la începutul Epocii Bronzului).

Arhipelagul Kvarken (2000, 2006) care reprezintă un exemplu unic al proceselor geologice în acțiune. Există 5 600 insule în teritoriu.

Arcul geodezic Struve (pe teritoriul Finlandei-2005) – este o rețea formată din 256 de puncte de observație, reprezentate prin cuburi de piatră cu latura de 2 metri, dispuși pe o traiectorie relativă între Hammerfest (Norvegia) și Necrasovca-Veche (Ucraina). Acest arc măsoară 2.820 kilometri și numără 34 puncte de observație.

Program turistic " SĂRBĂTORI ÎN ȚARA LUI MOȘ CRĂCIUN"

Plecare în data de 23 12 2016, întoarcere 27 12 2016, durata 5 zile/4 nopți, cazare hotel 4 stele.

23 Decembrie – Ziua sosirii în Laponia-Finlanda, acasă la Moș Crăciun

Excursii opționale pentru ziua de 23 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

“Safari la lumina lunii pe snowmobil” – durata: 2h30’ (17:00 -19:30)

“Vizită la o fermă de Husky“ – durata: 2h00’ (17:00 -19:00)

ʺPlimbare la lumina lunii cu o vizită la o colibă laponăʺ – durata: 2h00’ (20:30 -22:30)

24 Decembrie – Seara de Ajun de Crăciun

– Servirea micului dejun bufet finlandez;

– Excursie la casa lui Moș Crăciun;

˗ Împodobirea bradului de Crăciun;

˗ Plimbare cu sania trasă de reni & ceremonia traversării Cercului Polar “Christmas Eve Snack” inclus!

În cele din urmă vom ajunge la o mică colibă în mijlocul pădurii unde mese mari și lungi sunt special pregătite pentru servirea tradiționalului “Christmas Eve’s snack”: paella de pui, budincă de orez cu fructe de pădure, băuturi calde și prăjituri de turtă dulce.

– Cina – Seara magică de Crăciun & întâlnirea cu Moș Crăciun

În această seară specială de Crăciun, fiecare hotel pregătește o cină tradițională finlandeză de Crăciun, un bufet uriaș cu multe feluri de mâncare. După cină, adevăratul Moș Crăciun în persoană va face o vizită și va aduce un cadou pentru fiecare copil!!!

25 Decembrie – Satul lui Moș Crăciun & Santa Park

– Seara, se servește o Cină de Crăciun cu specific internațional (stil bufet) la restaurantul hotelului.

Excursii opționale pentru ziua de 25 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

Cina în “Snowland”, Iglu -Restaurant  1900-2030

26 Decembrie  – Grădina Zoologică Polară “RANUA” , Prânz bufet inclus! (în valoare de 120 euro/persoană).

Ranua Wildlife Park Zoo este cea mai nordică grădina zoologică din lume, unde este posibilitatea să fie văzute o varietate de animale din zona arctică în mediul lor natural.

27 decembrie – Servirea micului dejun bufet finlandez la hotel, în jurul prânzului ora 12 masa. La ora 14:30 transfer la aeroport unde turiștii vor fi îmbarcați pentru zborul către casă.

Excursii opționale pentru ziua de 27 decembrie (înscrieri până la data de 1 decembrie)

Chemarea Zăpezii – orele 09 – 12; Ghidul vă va prelua cu mașina de la hotel și vă va conduce în locul unde veți învăța să pășiți pe zăpadă cu ajutorul “Snowshoes”.

Safari pe smowmobil în pădure – Orele 10 -12

Cross-country skiing – orele 10 – 13; Fiecare participant va primi echipamentul de ski iar instructorul va preda din tainele “Cross country skiing” și vă va învăța diferite tehnici de ski.

– tarifele sunt calculate în euro pentru întregul sejur per persoană;

– plata se face astfel: 40% din tariful pachetului turistic în momentul confirmării și diferența de 60 % din tariful pachetului turistic până la data de: 18.11.2016. Pentru solicitări cu mai puțin de 35 zile înainte de plecare, plata se face integral la momentul confirmării. Plata se poate face în Euro sau în lei (se folosește cursul BNR + 2%, din ziua plății)

Costurile pentru un astfel de program pornesc de la 1300 euro/persoană./total sejur cazare la hostel fără masă inclusă, până la 1600 euro/persoană./total sejur cazare la un hotel de 4* mic dejun inclus și alte mese, cina de Ajun de Crăciun și mesele de Crăciun.

BIBLIOGRAFIE

Băltărețu A., Evoluții și tendințe în turismul internațional. Aspecte teoretice și practice, Editura ProUniversitaria, București, 2006.

Băltărețu A., Turismul internațional de la teorie la practică, Editura Sylvi, București, 2004.

Băltărețu A., Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura proUniversitaria, București, 2007.

Cosmescu I., Turismul, fenomen complex contenporan, Editura Economică, București 2005.

Cristureanu C., Strategii și tranzacții în turismul internațional, Editura C.H.Beck, București, 2006.

Cristureanu C., Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona, București, 2003.

Ionescu, I., Turismul fenomen economic, social și cultural, Editura Oscar Print, București, 2000.

Maxim O., I. Economia turismului, Editura Mirton, Timișoara, 2006.

Minciu R., Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2004.

Morariu D., Concepte și politici de turism internațional, Editura Alfabet, Deva, 2001.

Neacșu, N., Neacșu M., Resurse și destinații turistice interne și internaționale, Editura Universitară, București, 2011.

Neacșu N., Nenciu D.S.,Mustață M., Serviciile de agrement în industria turistică, în volumul Analele Universitătii, seria Economie-Comert si Turism, Editura U.C.D.C., , Bucuresti, 2005, p. 419 – 433.

Neacșu N., Nenciu D.S., Vlad D., Protecția și conservarea potențialului turistic. Dezvoltarea durabilă în turism, în volumul „Analele Universitătii, seria Economie-Comert și Turism”, Editura U.C.D.C., , București, 2005.

Neacșu, N., Băltărețu, A., Turism internațional, Lucrări practice, statistici, documente O.M.T., Reglementări, Legislație, Editura ProUniversitaria, București, 2006.

Neacșu N., Cernescu A., Economia Turismului – Studii de caz. Reglementări, Editura Uranus, București, 2002.

Snak O., Neacșu N., Baron P., Economia Turismului, Editura Expert, București, 2001.

Turcu V., Morariu D., Weisz, J.,Turism internațional, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003.

*** Atlasul Geografic al Lumii, Editura Cartographia, Budapesta, 2003.

*** Ghid turistic – Finlanda, Editura AdLibri, București, 2011.

*** Ghid complet – Finlanda, Editura Aquila, București, 2014.

*** Ghid de buzunar – Helsinki, Editura Aquila, București, 2010.

*** http://www.descopera.ro/travelling/2696696-finlanda-tara-lui-a-fost-odata

*** http://www.discoveringfinland.com/travel/about-finland/finnish-history/

*** http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/finland/index_en.htm

*** http://finland.fi/

*** http://www.infotour.ro/ghid-turistic/finlanda/vaasa/obiective-turistice/

*** http://www.kakslauttanen.fi/

*** http://www.lapland.fi/en/travel

*** http://www.nationalparks.fi/kolinp

*** http://www.santaclausvillage.info/services/

***http://www.stat.fi/til/matk/2016/01/matk_2016_01_2016-03-17_tau_003_en.html

*** http://www.turistik.ro/finlanda

*** http://www.traveleuropa.ro/obiective-turistice-helsinki/

*** http://whc.unesco.org/en/list/582

*** http://www.visitespoo.fi/en/

*** http://www.visitfinland.com/

*** http://www.visithelsinki.fi/en

*** http://www.visitrovaniemi.fi/get-inspired/santa-claus

Similar Posts