RESURSE TURISTICE NATURALE ȘI ANTROPICE ÎN ZONA CIACOVA [305850]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

’’REGELE MIHAI ROMÂNIEI AL ROMÂNIEI”

DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator:

Prof. dr. Petroman Ioan

Candidat: [anonimizat]

2017

RESURSE TURISTICE NATURALE ȘI ANTROPICE ÎN ZONA CIACOVA

Sunt de acord cu sustinerea lucrării in fața comisiei

CUPRINS

INTRODUCERE 7

CAPITOLUL 1. ROLUL RESURSELOR ÎN PROMOVAREA TURISMULUI 8

1.1. CONCEPTUL DE RESURSĂ TURISTICĂ 8

1.2. IMPORTANȚA RESURSELOR TURISTICE 10

1.3. PROMOVAREA TURISMULUI ROMÂNESC 16

CAPITOLUL 2. RESURSE TURISTICE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ 19

2.1. RESURSE NATURALE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ 20

2.2. RESURSE ANTROPICE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ 28

CAPITOLUL 3. FORME DE TURISM PRACTICABILE ÎN ZONA CIACOVA 37

3.1. PREZENTAREA GENERALĂ A ZONEI CIACOVA 37

3.2. RESURSE NATURALE ÎN ZONA CIACOVA 40

3.3. RESURSE ANTROPICE ÎN ZONA CIACOVA 40

3.4. [anonimizat], ISTORIC ȘI DE AGREMENT 40

3.5. POSIBILITĂȚI DE PROMOVARE 40

CONCLUZII 40

BIBLIOGRAFIE 40

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. ROLUL RESURSELOR ÎN PROMOVAREA TURISMULUI

1.1. [anonimizat], [anonimizat]-a [anonimizat], care este însă valorificat într-o anumită măsură. Pe parcurs, s-au întreprins multe cercetări, s-[anonimizat], și s-[anonimizat], [anonimizat], monumentelor naturii și orașelor. Un punct comun la toate aceste studii, a fost dorința de a relata cât mai cuprinzător toate elementele considerate ca având un rol important pentru promovarea și dezvoltarea turismului.

[anonimizat] a problemelor, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], precum și explicarea unor principii și direcții strategice de promovare a [anonimizat].

[anonimizat] „[anonimizat]”. Acestea exprimă atât o [anonimizat]. Turismul este o [anonimizat], pe o [anonimizat], [anonimizat], tratament, [anonimizat]. [anonimizat] a calificării. [anonimizat], [anonimizat] a mediului înconjurător.

Resursele turistice au un rol important în dezvoltarea turismului întrucât sunt alcătuite din totalitatea resurselor naturale și antropice pe de un anumit teritoriu, care au capacitatea de a stârni interesul oamenilor, ducând mai apoi la desfășurarea unor activități turistice. În literatura de specialitate totalitatea resurselor turistice poartă denumirea de potențial turistic, care poate fi latent – alcătuit din elemente existente, dar mai puțin cunoscute, natural – care cuprinde resursele turistice incluse în cadrul activităților turistice, antropic – care se referă la monumente de artă, arhitectură, vestigii arheologice și alte elemente care se datorează activității omului, și potențialul cunoscut. Această ultimă categorie este cea mai importantă, întrucât potențialul turistic cunoscut cuprinde totalitatea resurselor de pe un anumit teritoriu care sunt cunoscute, popularizate, care duc la organizarea de activități turistice, și implicit, conduc la posibilitatea promovării turismului.

Anumiți specialiști în domeniu sunt de părere că România nu-și promovează turismul prin intermediul unor campanii specifice, prin legi și norme în domeniu sau prin proiecte sau planhuri strategice de dezvoltare, ci mai degrabă, turismul românesc se promovează singur prin intermediul „unui bogat și complex potențial turistic”. Acest potențial cuprinde în primul rând o mare diversitate de forme de relief, lacuri utilizate pentru natație, pescuit ori agrement, izvoare cu apă termală sau minerală, un fond sintetizat de păduri de foioase și conifere, diverse peisaje care încep de la vârfurile munților și coboară pe litoral sau în Delta Dunării. La toate acestea se adaugă cultura națională a poporului român, care se răsfrânge în monumentele, mănăstirile, muzeele, cetățile și bisericile de pe tot teritoriul țării. Se mai adaugă o rețea întinsă de drumuri, poteci, această infrastructură fiind mai mult sau mai puțin dezvoltată, și în mod inegal repartizată, întrucât majoritatea rețelelor de hoteluri, pensiuni, vile, cabane, campinguri sunt concentrate în marile orașe, în jurul celor mai importante centre turistice. După cum se poate observa, ramura turistică este determinată în mod evident de resursele naturale și antropice, cu o valoare aparte, fără de care turismul nu s-ar putea promova.

Conform definițiilor date de specialiștii în domeniu, potențialul turstic reprezintă totalitatea „elementelor naturale, culturale, istorice și economice, care prezintă anumite posibilități de valorificare turistică, și dau funcționalitate pentru turism, deci constituie premise de dezvoltare a activității de turism”. În aceeași accepțiune sunt și alți teoreticieni români care definesc acest concept drept ansamblul „elementelor naturale, economice, sociale, culturale, și de amenajare destinate activităților turstice de pe un anumit teritoriu”.

După alți autori, se pune accentul pe posibilitatea de promovare a turismului, atunci când este definit potențialul turistic drept ansamblul „componentelor naturale, sociale, economice și culturale, care exprimă posibilitatea de valorificare în plan turistic, și oferă sau dau funcționalitate unui teritoriu, constituind premise de promovare și dezvoltare a activităților de turism”.

Diferențele de optică regăsite în literatura de specialitate revizuită, se observă de exemplu la autoarea Stăncioiu Aurelia, în viziunea căreia acest concept reprezintă „ansamblul resurselor naturale, antropice, culturale și istorice, care alături de infrastructură constituie oferta turistică a unei destinații”. În această accepțiune nu se poate discuta despre o dezvoltare a județului Timiș, și o promovare a zonei Ciacova – care face obiectul acestui studiu – fără a se lua în considerare domeniul turistic, un domeniu care a avut multe consecințe avantajoase asupra județului și implicit asupra cetățenilor săi.

În literatura străină, potențialul turstic este definit în cele mai simple rânduri, ca „un complex de elemente materiale și non-materiale care asigură satisfacția nevoilor și beneficiilor pentru turist, oferite spre consum”, și până la definiții ample, și structurarea potențialului turistic în trei categorii. După autorii străini, într-un sens larg, resursele turistice sunt considerate un set de resurse sociale și specializate. Într-o accepțiune neutră, resursele turistice sunt considerate ecivalente atracțiilor turistice. Iar în sens restrâns, resursele turistice sunt definite drept totalitatea elementelor și factorilor din natură și societatea umană, care fac apel la turiști și pot fi utilizate pentru dezvoltarea turismului, și care pot produce beneficii economice, sociale și de mediu.

1.2. IMPORTANȚA RESURSELOR TURISTICE

După cum s-a putut observa din definițiile prezentate în rândurile anterioare, resursele turistice reprezintă fundamentul pentru promovarea turismului, iar studiile de cercetare și evaluare a resurselor turistice constituie punctul de plecare al planificării turismului și al cercetării în domeniul turismului. Există diverse studii și articole cu privire la rolul și importanța resurselor turistice, derulate atât în țară cât și în străinătate, dar pentru a standardiza și evalua resursele turistice, în țara noastră, Ministerul Dezavoltării Regionale și Administrației Publice, a elaborat o Metodologie pentru analiza potențialului turistic al teritoriului, în care sunt supuse evaluării „resursele turistice naturale, resursele turistice antropice, infrastructura specific turistică și infrastructura tehnică”.

Din explicațiile autorilor amintiți anterior reiese că modalitatea cea mai simplă de a defini resursele turistice, se rezumă la turism plus resurse. Resursele sunt considerate „geniul din apropiere” al acestui concept, construit și interpretat drept sursă al bogăției, izvorul de creare al bunăstării societății umane. Acest punct de vedere conține două dimensiuni: în porimul rând, rezultatul evoluției resurselor este bunăstarea, iar în al doilea rând, această evoluție este realizată în procesul de creație. Pe scurt, beneficiile și utilitatea reprezintă atributele esențiale ale resurselor turistice.

Prin intermediul definițiilor prezente în literatura de specialitate s-a determinat că potențialul primar este alcătuit din elementele naturale și de peisaj care joacă un rol determinant în dezvoltarea și promovarea turismului în general, și a turismului rural, în mod special. Resursele naturale dețin o importanță semnificativă pentru activitatea turistică pentru că: dețin o valoare recreativă, estetică și peisagistică – un aspect determinant care ține de alegerea destinației turistice: câmpie, deal, multe, deltă sau litoral; resursele turistice au de asemenea o valoare recreativa; resursele turistice dețin și o valoare cognitiva; resursele turistice constituie cadrul de derulare a anumitor activități recreative.

Ca în fiecare țară a lumii, și în România, dezvoltarea socială și economică are implicații asupra activității de turism, atât prin constituirea unei infrastructuri adecvate (mijloace de transport și căi de comunicații), cât și prin alcătuirea unei baza tehnico-materiale conforme turismului, dotarea cu utilaje, diversificarea bunurilor de consum, a serviciilor și produselor agro-alimentare, dar și prin crearea unor obiective economice din alte ramuri, dar care totuși atrag turismul, ca de exemplu obiective industriale, baraje, hidrocentrale, palate de cultură, și alte obiective de mare interes turistic. În condițiile actualei economii de piață, în Ro,ânia, progresul economic și teyhnic, dezvoltarea ramurei științei, a culturii și învățământului, dau posibilitatea diversificării raporturilor externe, maximizând atracția cetățenilor străini de a întreprinde vizite în țara noastră, fie ca parteneri de afaceri, pentru derularea unor studii, sau drept simpli turiști.

În România, rolul și importanța resurselor turistice nu a fost niciodată mai recunoscută decât în prezent, când toată lumea face eforturi pentru a le proteja și conserva calitatea. Aceste măsuri se datorează faptului că unul dintre domeniile care depinde direct de resurse este turismul, care poate fi considerat „mai flexibil sau mai rigid, în funcție de tipul și zona considerată”. Două ramuri ale acestuia, care nu se poate adapta schimbărilor într-un timp foarte scurt este turismul balnear, de sănătate, care este de cele mai multe ori definit de către factorii de tratament, și turismul rural. Ca atare, unul dintre obiectivele acestei lucrări este de a evidenția importanța resurselor turistice, și a punctelor forte ale turismului rural din România, dar și de a arăta cum sunt promovate resursele turistice, atât naturale cât și antropice.

Resursele naturale au un rol important în promovarea turismului întrucât constituie o componentă de bază a vieții umane încă de la început, fiind acelea care au contribuit atât la supraviețuirea cât și la progresul care nu s-a mai văzut până acum. Societatea umană a folosit încă din stadiile incipiente ale dezvoltării sale, resursele furnizate de natură, ca apa, pădurile și solul, Singurul lucru care s-a schimbat între timp este contribuția la întreruperea echilibrului mediului, un sprijin care a crescut odată cu progresul științific și tehnic.

Atunci când ne referim la rolul resurselor turistice, trebuie să luăm în considerare tipologia acestora, „dacă sunt regenerabile sau nu”, pentru că o resursă care nu poate fi epuizată, este una care poate să genereze efecte economice la infinit, în timp ce resursa epuizabilă este derivată dintr-un stoc finit. Luând în ansamblu și adăugând factorul timp,l se poate spune că nici o resursă nu poate fi complet epuizată, și este caracterizată doar de durata de timp, mai mare sau mai mică, necesară pentru regenerare.

Rolul condițiilor de relief și al activităților turistice

Condițiile de relief reprezintă o resursă fundamentală în constituirea produselor turistice, și respectiv a ofertei turistice. În cadrul resurselor turistice generale, rolul codițiilor de relief este fundamental în principal în dezvoltarea turismului, înregistrând o mare diversitate și complexitate, care este dată de varietatea elementelor cadrului natural, drept atracții turistice și potențiale resurse.

Relieful României, și cu precădere relieful carpatic, se înregistrează având cel mai diversificat și semnificativ aport turistic, potențialul acestuia având interes atât prin valoarea sa peisagistică, cât și prin posibilitatea variată de dotare și amenajare turistică în vederea derulării activităților de turism, care reprezintă baza materială a acestora. Varietatea peisajului este generată de diferite forme de relief și structuri geologice, care alternează de la vârfurile muntoase și deluroase, la depresiuni, văi, cu deosebiri de altitudine, cu rolul de a completa catalogul diverselor elementele de faună, vegetație care-i cresc atractivitatea turistică.

Ca atare, rolul resurselor de relief în promovarea turismului este dat de „înaltele culmi carpatice, cu atractive peisaje alpine, cu vaste și bogate pajiști, relieful glaciar, relieful vulcanic, spectaculoasele chei carstice, întinse domenii schiabile, piscuri alpine și creste destinate practicării alpinismului, relieful carstic” și nu în ultimul rând rețeaua hidrografică și acumulările de interes hidroenergetic, al căror rol întregesc valoarea peisagistică a resurselor.

Rolul condițiilor de climă și a factorilor naturali de tratament

Turismul, asemeni domeniului agriculturii, este dependent într-o mare măsură de resursele naturale și de climatul unui teritoriu, iar din această perspectivă anumiți autori sunt de părere că și climatul poate fi considerat o resursă. Resursele naturale de climă și factorii naturali de tratament deseori definiesc zonele turistice, fiind elementele care joacă un rol important în promovarea turismului, deoarece oferă baza necesară desfășurării anumitor activități. Anumiți specialițti în domeniu afirmă însă, deși prezența acestor resurse oferă un avantaj incontestabil în domeniul turismului, „resursele de climă nu aduc neapărat un nivel adecvat de competitivitate”.

Apa, considerată o resursă naturală valoroasă, „este afactată în mai multe moduri de acțiunile umane cu rezultate imediate sau întârziate, dar previzibile”, cum ar fi încălzirea globală. Întrucât predispoziția resurselor naturale de tratament la poluare este extrem de ridicată, afectând în mod direct activitatea de turism, se fac eforturi în această ramură pentru încetinirea și stoparea degradării. În aceste condiții, „au apărut concepte precum dezvoltarea durabilă sau protecția mediului”.

Ca resursă turistică, factorii naturali de tratament pot lua forme diferite și pot fi folosiție pentru recreere, pentru practicarea anumitor tipuri de sporturi sau excursii cu barca și, de asemenea, pot fi utilizați în scopuri curative, în domeniul turismului de sănătate. Lacurile, de exemplu, sunt cele care au atras întotdeaua turiștii, „rolul și dezvoltarea acestor resurse turistice jucând un rol vital, cu anumite caracteristici specifice, cum ar fi suprafața apei, parametrii fizico-chimici, morfologia bazinului, împrejurimile naturale, clima și căile de acces”.

Rolul florei și al faunei

În toate regiunile României, flora și fauna constituie un important potențial turistic, care de obicei, se asociază altor elemente de peisaj, completând peisajul montan, deluros sau carstic.

Rolul florei în promovarea turismului este reprezentat de pajiștile montane sau alpine, care au capacitatea de a da un farmec aparte munților de diferite altitudini, dar în special pădurile de foioase sau conifere. Alăturându-se funcțiilor naturale, de protejare sau economice, flora joacă un rol important în practicarea turismului.

Valoarea dată turismului românesc de către floră este evidentă, „prin estetică, peisagistică, purificarea aerului, a pădurilor din munți, din câmpie, în special din jurul stațiunilor balneoclimaterice, care oferă condiții optime de recreere și de agrement”.

Importanța turistică și rolul determinat în promovarea turismului este dat și de contribuția științifică a florei, prin existența anumitor specii de plante declarate monumente ale naturii, regăsite în rezervații naturale. La acestea se adaugă caracterul specific și luxuriant al vegetației din Delta Dunării, care îndeplinește un rol important de promovare și constituie un elemente de atracție turistică.

În ceea ce privește fauna României, sub incidență turistică, aceasta are un rol estetic, cinergetic, cât și științific. Fondul cinergetic al faunei este recunoscut și pe plan mondial, datorită denstității, diversității, dar în special prin intermediul trofeelor care au fost premiate în cadrul nenumăratelor expoziții la nivel internațional. Rolul faunei în promovarea turismului românesc este dat, pe de-o parte, „de animalele de interes vânătoresc, care este concentrat în ariile montane, dar și în cele deluroase și de câmpie, iar pe de altă parte de paradisul păsărilor pentru vânătoare”, pentru interes științific sau doar estetic, care se regăsesc în bălțile Deltei.

O altă atractivitate turistică din cadrul faunei este constituită de ramura faunei acvatice, care de altfel reprezintă principala componentă a acestui potențial turistic. Fondul salmonicol, „format din pești ca lipanul sau păstrăvul, – regăsit în râurile și lacurile de munte, alături de populația de crap, clean, caras, biban și știucă din apele de deal și câmpie, variata faună ihtiologică a Deltei Dunării” și speciile reprezentative din Marea Neagră, au o valoare științifică însemnată, mărind interesul și atractivitatea turistică prin specii rare sau pe cale de dispariție. Este demn de menționat faptul că ariile protejate de interes național, cât și monumentele naturii se regăsesc în număr reprezentativ, și de obicei constituie atracții turistice aparte, deși se asociază altor elemente de peisaj, care măresc interesul unei regiuni. Cu toate acestea, anumite zone au un regim protejat foarte strict, și sunt destinat exclusiv studiilor științifice și reconstrucției ecosistemului, și ca atare nu sunt accesibile circulației turistice.

Rolul patrimoniului cultural și istoric

O altă componentă importantă a ofertei turistice, care este un atribut al imaginii turistice a țării noastre pe plan mondial, este constituită de fondul cultural și istoric. România deține un imens tezaut de monumente istorice, vestigii arheologice, monumente de artă și arhitectură, care atestă apariția, evoluția și persistența pe acest teritoriu, dezvoltarea culturii naționale și a artei populare.

Disponibilitatea ofertei culturale și istorice este dată, în general, de monumentele de artă medievală, cele de contopire daco-romană, atestări ale civilizației lemnului, tradițiile obiceiurilor străvechi, castelele medievale, fortificațiile săsești și traseele latinității.

În condițiile actualei economii de piață și a deschiderii frontierelor României către restul lumii, un rol important îl au prezentarea monumentelor culturale și istorice care sunt cuprinse în Patrimoniul UNESCO, deoarece reprezintă adevărate simboluri ale civilizației și culturii. Din ansamblul resurselor turistice culturale și istorice existente în țara noastră, în Patrimoniul UNESCU au fost acceptate: „biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, sate cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile Dacice din munții Orăștiei, Centrul Istoric Sighișoara, Delata Dunării, și bisericile de lemn din Maramureș”

În ultimii ani, în cadrul promovării turismului românesc, referitor la rolul patrimoniului cultural și istoric, s-a acordat o mai mare importanță și promovării turismului rural, a așezărilor din mediul rural, care au un interes turistic însemnat. Satele turistice au luat naștere încă din timpul dacilor, și s-au dezvoltat pe cele mai diverse forme de relief, păstrând pînă în zilele noastre obiceiurile și datinile strămoșești, un folclor variat, componente etnografice originale și un cadru pitoresc care satisfac multe motivații turistice. Promovarea resurselor culturale și istorice ale satelor turistice se poate realiza însă dacă există în aceste așezări rurale gospodării corespunzătoare, cu dotări tehnico-materiale necesare, pentru o bună comoditate și accesibilitate, care le pot face valoroase agroturismului și turismului rural.

1.3. PROMOVAREA TURISMULUI ROMÂNESC

Majoritatea oamenilor, atunci când iau în considerare conceptul de turism, se gândesc la o vacanță într-o nouă destinație, la retragerea pe o insula sau la o drumeție în munți. Puțini oameni consideră însă că promovarea turismului este necesară întrucât reprezintă o sursă de reducere a sărăciei inclusive, în special în țările în curs de dezvoltare, cum este și România.

Creșterea economică, și a produslui intern brut, este o preocupare principală pentru toate țările, în special pentru cele implicate în reducerea sărăciei, drept mijloc de a răspândi bunăstarea în rândul populației. Studiile empirice derulate în anumite țări au demonstrat că există o relație cauzală între promovarea și dezvoltarea turismului, și creșterea economică. Ca atare, multe guverne, în special din țările cu economii și venituri scăzute, trebuie să considere promovarea turismului ca mijloc de stimulare a creșterii economice.

Turismul este una dintre singurele industrii din lume în care bunurile sau serviciile sunt consumate la locul de producție. Din acest considerent, populația unui teritoriu are avantajul de a profita de beneficiile asociate acestui sector, dar și de riscul de excluderre sau impactul negativ pe care îl poate aduce. Un turism bine promovat, planificat și reglementat prin legislație, poate fi un mecanism excelent de canalizare a resurselor de la cei înstăriți la cei săraci. De asemenea, turismul oferă localnicilor oportunitatea de a participa la ocuparea forței de muncă, la furnizarea de produse turistice și servicii, prin intermediul lanțului de aprovizionare, dar și de ainteracționa direct cu turiștii, de exemplu prin activitățile meșteșugărești, sau prin participarea la excursii.

Un alt beneficiu al promovării turismului rezidă în faptul că în țările în curs de dezvoltare, această activitate poate să sprijine companiile locale și micii întreprinzători în dezvoltarea unor noi produse, servicii și exporturi.

O ultimă perspectivă de încurajare a promovării turismului se referă la faptul că în România, există un bogat patrimoniu natural, cultural și istoric, alcătuit din parcuri și rezervații naturale, specii rare de plante și animale, orașe și sate cu simboluri străvechi și monumente care sunt amenințate de degradare sau dispariție. De cele mai multe ori, statul român s-a văzut în incapacitatea de a dispune de suficiente resurse financiare care să fie alocate pentru protejarea, conservarea și reconstrucția acestor resurse turistice. Ca atare, promovarea turismului poate să fie o modalitate auxialiară de generare a unor venituri care să acopere cheltuielile necesare de protecție a ariilor respective.

În literatura de specialitate revizuită, promovarea resurselor turistice reprezintă „o formă aparte de comunicare, constând în transmiterea de mesaje și informații, pe diverse căi, cu scopul de a informa potențialii turiști și operatorii de turism, cu privire la trăsăturile resurselor turistice”. În România, promovarea resurselor turistice se realizează pe trei paliere: la nivel micro, prin intermediul fiecărui reprezentant din industria ospitalității, la nivel zonal, prin birourile de informare și promovare turistică, și la nivel național, cu ajutorul Autorității Naționale de Turism.

promovarea resurselor turistice la nivel micro

La cel mai mic nivel, fiecare agent economic care își desfășoară activitatea în această industrie, își decide în propriile strategii de promovare în mod individual. Acești agenți din țara noastră nu au însă resurse financiare consistente pentru a-și promova propria imagine sau oferta turistică, și investesc doar în alcătuirea de cataloage pentru prezentarea ofertei, prin publicitate directă, și prin programe de outgoing.

promovarea resurselor turistice la nivel zonal

Promovarea resurselor turistice la nivel zonal intră sub incidența asociațiilor de promovare regionale, care au luat națtere recent în România o dată cu dezvoltarea unui nou concept de marketing în practica mondială, și anume promovarea regională. Acest tip de promovare a turismului are la bază ierarhizarea resurselor turistice și implicit a ofertei turistice pe destinații regionale de anvergură, care au un brand recunoscut, fie el format sau în curs de formare pe piața mondială. Motivul care a dus la dezvoltarea promovării regionale rezidă în considerentul că la nivel regional, anumite resurse turistice și realități ale ofertei turistice sunt mult mai bine cunoscute decât la nivel național, adică în cadrul Ministerului Turismului.

promovarea resurselor turistice la nivel național

Promovarea resurselor turistice la nivel național este dezvoltată și implementată de către Ministerul Turismului, având drept scop principal promovarea resurselor turistice atât pe plan național, cât și pe piețele internaționale, prin intermediul unor activități desfășurate de birourile de informare și promovare turistică, care se regăsesc în țară și în străinătate.

Într-o accepțiune generală, principalele obiective ale promovării naționale constau în:

– îmbunătățirea imaginii resurselor turistice din România pe piața internațională;

– conștientizarea rolului resurselor turistice în dezvoltarea turismului și încurajarea parteneriatelor dintre sectorul public și cel privat, drept bază al dezvoltării economiei naționale;

– redobândirea partenerilor și a piețelor turistice externe și căștigarea de noi segmente;

– încurajarea cererii turistice naționale și mondiale pentru vizitele în România, și stimularea creșterii numărului de turiști care să călătorească în țara noastră.

Pentru a-și atinge și menține obiectivele propuse, Ministerul Turismului, prin intermediul Direcțiilor de promovare care se ocupă de partea de marketing și de promovare a resurselor turistice, de informare, reprenetare a ofertei turistice atât în țară, cât și în străinătate, are următoarele atribuții: asigură coordonarea și orientarea națională a promovării resurselor turistice; planifică, realizează, coordonează, upraveghează și controlează desfășurarea activităților de promovare; colaborează cu alte Direcții din țară și străinătate în vederea promovării comune; realizează activități de cercetare, de publicitate și creează baze de date.

CAPITOLUL 2. RESURSE TURISTICE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ

Turismul din județul Timiș a cunoscut o dezvoltare continuă în urma acțiunii unei serii de factori, „de natură socială, economică, tehnică, demografică, psihologică, educațională, juridică, organizatorică sau politică”. Alături de acești factori economici, pot fi incluse și veniturile populației din județul Timiș, dar și fluctuația acestora, sau unicitatea și varietatea ofertei turistice. Un rol important al valorificării ofertei turistice, dată de resursele naturale și antropice ale județului Timiș, constă în factorii tehnici, adică tehnologiile de construcții, indicatorii tehnici de instalare și echipamente, și performanța acestora. În plus, numărul populației din județ, schimbarea calității traiului, a speranței de viață, a structurii populației în funcție de vârstă, sex sau statutul profesional, reprezintă factori demografici care acționează asupra dezvoltării turismului și a valorificării resurselor naturale și antropice din zonă.

Județul Timiș este cel mai vestic județ din România, situat între „coordonatele 20° 16' est și 22° 33' latitudine nordică, și cel mai extins, cu o suprafață de 8696,7 km pătrați”.

Figura 2.1. Harta județului Timiș

Sursa: ANPM Timișoara, Județul Timiș, http://apmtm-old.anpm.ro/judetul_timis_date_generale-7188

Peisajul acestui județ este variat, dar preponderent simplu, cu o suprafață plană, ușor ridicată în centru, și mai joasă în partea vestică. Rețeaua hidrografică a județului este bine reprezentată de către râurile Bega și Timiș, dar și apele minerale sunt de asemenea prezente în această zonă. Clima județului este una continentală, dar cu ușoare influențe sub-mediteraniene, care ajută la dezvoltarea vegetației, a florei și faunei.

Potrivit Institutului Național de Statistică, populația județului la 1 iulie 2016 cuprindea 744373 locuitori, din care 452510 în mediul urban și 291863 localizați în mediul rural. Județul Timiș este considerat un județ multietnic, deoarece alături de românii din regiune, conviețuiesc și mulți maghiari, sârbi, nemți, bulgari, ucrainieni și alte minorități etnice.

Resursele turistice existente în județul Timiș ajută la sprijinirea și dezvoltarea durabilă a turismului românesc. Un accent considerabil este pus pe resursele antropice și pe formele de turism care le susțin, fapt care se datorează lipsei unui peisaj spectaculos – deoarece câmpia ocupă trei sferturi din suprafața totală a județului, iar zona muntoasă doar patru procente – dar și datorită istoriei și a moștenirii culturale a zonei, care vor fi tratate în subcapitolele următoare.

2.1. RESURSE NATURALE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ

În cadrul județului Timiș, prin resurse naturale se înțelege ansamblul elementelor naturale ale mediului care pot fi folosite în activitatea oamenilor:

Resursele naturale inepuizabile, ca de exemplu energia eoliană, solară, a valurilor sau geotermală;

Resursele naturale epuizabile – resursele care nu se regenerează (mineralele și combustibilii fosili) și resurse care sunt regenerabile (aerul, solul, apa, fauna și flora).

Pe teritoriul județului Timiș se regăsesc o serie de resurse naturale care și-au adus aportul la dezvoltarea industrială a zonei.

Printre acestea pot fi amintite cele mai importante: „hidrocarburile gazoase și lichide din zona joasă de câmpie, minereurile metalifere din zona deluroasă, zăcămintele de cărbune, materialele folosite în domeniul de construcții, care se găsesc de-a lungul văilor răului Timiș, resursele de marmură din zona muntoasă, resursele de țiței și de gaze naturale din zona joasă de câmpie, și resursele de nisip pentru sticlă care se regăsesc la Tomești”.

Cu ajutorul acestor resurse naturale orașele județului Timiș au fost marcate de o puternică industrializare și la ora actuală concentrează scopuri industriale care se regăsesc sub impactul restructurărilor, în domeniul industriei siderurgice, a extracției minereurilor, a extracției cărbunelui și a șisturilor bituminoase, în ramura industriei chimice sau a construcțiilor de automobile, în domeniul de construcții, în sectorul lemnului, agro-alimentar sau al energiei.

Teritoriul județului Timiș este ușor variat, cuprinzând mai mult zone joase, decât zone înalte de deal sau munte. Datorită acestui considerent, resursele naturale nu sunt atât de bogate sau variate, și nu se situează pe primelele locuri, în cadrul reperelor turistice ale țării noastre.

Cu toate acestea, pentru a fi valorificate la adevărata lor valoare, și conform principiul de dezvoltare durabilă, specialiștii în domeniu derulează numeroase cercetări, pentru a fi cât mai cunoscute pe fiecare localitate, parte a județului Timiș.

Deși sunt limitate ca număr, suprafața județului Timiș oferă resurse naturale care constituie un potențial de turism destul de atractiv, printre care se regăsesc:

Munții Poiana Ruscă, cu ale lor puncte de belvedere din vârfurile Rusca, cu o înălțime

de 1355m, vârful Padeșul, cu 1378m, vârful Chicera, cu 1160m, vârful Poieniții, cu 1075m, sau vârful Smizii cu 994m.

Stâncile care prezintă forme interesante, cum este stânca de pe Valea lui Liman,

denumită Stânca lui Florian.

Peștera de la Românești cu ale sale forme atractive de relief carstic.

Cheile superioare ale cursurilor pârâielor Bega Luncani și Bega Poieni.

Cotiturile și meandrele abandonate ale cursurilor apelor din zona joasă de câmpie.

Lacurile bogate în apă minerală și hipotermală cu o temperatură de 20 de grade Celsius,

care se regăsesc la Românești, și sunt cunoscute localnicilor după denumirea de Balta Caldă, sau balta de la Forocici, care este generată de gaze și este folosită în tratamente balneo, în vindecarea afecțiunilor de plămâni.

Izvoarele cu apă minerală, unele carbogazoase sau feruginoase, altele bicarbonate,

calcice, hipotone sau termale, cum sunt cele de la Buziaș; sau ale bicarbonate sodice sau bromiodurale, cum sunt cele regăsite la Călacea. La acestea se mai adaugă izvoare cu apă minerală sulfatată, cu o temperatură de 15 grade Celsius, bogate în magneziu, clor și sodiu, de la Ivanda. La Sânnicolaul Mare, Lovrin, și în Sânmihaiul German, izvoarele cu apă minerală sunt bogate în clorură, sunt sulfuroase, bicarbonatate, bromurate, sodice și hipotone, cu o temeperatură între 66 și 76 de grade Celsius. Apele termale de la Teremia Mare, cu o temperatură de 60 de grade Celcius, sunt sulfuroase, bicarbonatate, clorurate, bromurate, iodurate, sodice, termale și hipotone, ca și cele de la Jimbolia, care ating o temperatură de 81 de grade Celsius.

Se mai întâlnesc la Deta, ape minerale iodurate, cloruro-sodice, bromurate, care sunt slab sulfuroase și ușor hipotone. Aceleași tipuri de izvoare se regăsesc și în Timișoara, cu o temperatură de 47 de grade Celsius, sau la Banloc, cu 76 de grade Celsius. Mai sunt de amintit apele termale de la Beba Veche, Chereștur, Șandra, Variaș, din Cebza, Lenauheim și de la Tomnatic, care sunt clorurate, sulfuroase și bicarbonatate.

Într-o accepțiune generală, resursele naturale ale județului Timiș, sunt structurate după modelul exemplificat în figura alăturată.

Figura 2.2. Structura resurselor naturale în județul Timiș

Sursa: prelucrare proprie după Regiunea Vest România, 2016, http://www.regiuneavest.ro/en/business-environment/natural-resources/

Chiar dacă nu beneficiază de o mare diversitate de elemente caracteristice fiecărei forme de relief, adică de munte, deal, ape stătătoare și curgătoare și zone diferite de câmpie, sau de o faună și floră extinsă, zona județului Timiș este caracterizată de o suficientă varietate a resurselor naturale. La acestea se adaugă și divizarea în spațiu, care arată că în fiecare parte aparținătoare județului Timiș se regăsesc aproximativ majoritatea tipurilor de resurse naturale, excepție făcând doar diferențele referitoare la cantitatea acestora, și procentajul deținut de fiecare locație. Din studierea resurselor naturale ale județului Timiș se desprinde un aspect foarte important, și anume că acestea reprezintă un potențial turistic destul de atractiv în regiunea de vest a țării, care poate să fie valorificat în diferite moduri, prin organizarea și derulare unor activități turistice simple sau foarte ample și complexe.

Resursele subsolului

Resursa naturală principală a acestui județ, care de altfel oferă condițiile prielnice

pentru cultivarea furajelor, a plantelor tehnice și a cerealelor, este solul. Județul Timiș are în subsolul său:

țiței și gaze naturale în comuna Dumbrăveni;

lignit, tot în satul Dumbrăveni;

resurse de bazalt în Lucareț și Șanovița;

mangan în comuna Pietroasa;

resurse naturale de argilă la Biled, Lugoj, în Cărpiniș, la Jimbolia și Sânnicolau Mare;

nisip pentru sticlă la Gladna, Tomești și Groși.

Solul care s-a format de-a lungul anilor este primul și cel mai fiabil instrument de

producție prin care se asigură securitatea alimentării în județul Timiș și spațiul fizico-geografic pentru dezvoltarea locuitorilor. Evoluția geomorfologică a teritoriului județului Timiș este legată de evoluția zonei marine (Thety) sau a lacului (panonian) care a generat formarea solurilor, care în timpul unui an agricol prezintă două situații extreme, și anume: umiditatea excesivă în timpul iernii și lipsa umidității în timpul sezonului cald, ambele situații conducând la o serie de forme de stres cu efecte negative asupra productivității și calității agro-ecosistemului. Relieful a generat o mare diversitate de condiții microclimatice și pedoclimatice într-o schimbare permanentă sub influența factorilor naturali și antrofici, factori care au avut un impact mai profund asupra reliefului și implicit a solului, decât în ​​alte regiuni din România.

Potrivit Sistemului Român de Taxonomie a Soiului, în județul Timiș au fost identificate „8 clase, 18 tipuri cu separarea a 107 subtipuri și 300 unități de sol”. Aceste clasificări au fost extrem de utile în vederea alegerii celor mai bune practici pentru utilizarea terenurilor în agricultură și sivicultură, dar și în alte domenii precum: protecția mediului, sănătate și dezvoltare rurală.

Formându-se în condiții diverse, solurile din județul Timiș sunt variate între ele ca și trăsături caracteristice sau în termeni de fertilitate, de la o localitate la alta. La aceasta se mai adaugă și faptul că în contextul economic actual, „trăsăturile intrinseci ale solului și nivelul de productivitate al terenurilor agricole din județ este mult diferit în timp și spațiu, ca urmare a diversității condițiilor geografice și fizice și a intervenției umane”.

Ca urmare a intervenției umane, solurile au suferit intervenții accelerate, în special în zonele pre-montane, prin tăierea pădurilor și lărgirea ariilor pentru culturile de cereale și pentru pășune.

Specialiștii în domeniu au remarcat că în județul Timiș solul este de o mare diversitate, existând tipuri și subtipuri în următoarele clase de soluri: „luvisoluri, cernisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, hidrisoluri, pelisoluri, protisoluri și vertisoluri’. Cu toate acestea, capacitatea totală de sprijinire a producțiilor agricole este medie, drept urmare, a procentajului ridicat a unor topilogii de soluri care nu au o fertilitate ridicată, ori au fost afectate de excesul de umiditate. Aceste tipuri de soluri cu fertilitate scăzută se referă la: entricambiosoluri, gleiosoluri, vertisolurile și stagnosolurile. Fertilitatea scăzută a acestora este însă compensate de existența solurilor cernoziomuri și preluvosulurile, care aduc un aport considerabil în sfera anumitor locații: Săcălaz, Sânmihaiul Român și Dumbrăvița. Întreaga structură a solurilor din județul Tgimiș este reprezentată în tabelul următor.

Tabelul 2.1. Principalele tipuri de soluri din județul Timiș

Sursa: prelucrare proprie după Țărău, D., disponibil online la adresa http://www.ospatimisoara.ro/Cadrul%20natural%20Timis%20(tabelul%201).pdf

Într-o accepțiune generală, întreaga Câmpie a Banatului este dominată de tipurile de sol cu un grad ridicat de fertilitate, care cuprind soluri calcarice argice și cambice, cernoziomurile, solurile molice și preluvosolurile, care nu limitează în mod semnificativ exploatarea solului. Ca atare, aceste solurile ale județului Timiș reprezintă o resursă naturală semnificativă în vederea dezvoltării intensive a producției agricole.

În ceea ce privește resursele neregenerabile din subsolul județului Timiș, acestea sunt reprezentate de gazele naturale și de petrol, rocile utile, resurse de cărbune, și substanțe nemetalifere care se regăsesc în Tomești și Luncani. De asemeena, argilele comune, care sunt folosite drept materie primă în vederea fabricării produselor de ceramică, sunt răspândite pe întreaga zonă de cîmpie a județului Timiș. Exploatarea acestora se realizează la Biled, în Jimbolia, la Cărpiniș, Lugoj, Șanivișa-Lucareș și nu în ultimul rând, la Timișoara.

În zona de munte și în cea piemontală, predomină rocile utile:

– bazalt – regăsit în zona Șanovița Lucareț

– granodiorite – care este reprezentativ pentru zona Jdioara

– andezit – care se regăsește la Coșteiul de Sus și în Drinova

– calcare și calcare dolomitice – în Tomești, în Luncani, Baloșești, Jdioara, Nădrag

– zăcăminte de marmură – representative pentru Valea Topla și Luncani

– pietriș și nisipuri – importante acumulări pe valea râului Timiș, Bega și parțial Mureș

– hidrocarburi gazoase și lichide – la Șandra, Calacea și la Dudeștii Vechi

– zăcăminte de nisip cuarțos – reprezintă o sursă importantă în zona Făget.

Asupra sănătății locuitorilor județului Timiș, impactul folosirii resurselor fosile face referire în special la problema poluării aerului cu pulberi care au un grad mare de generare a riscurilor unor boli respiratorii acute dar și cronice. Diversele tipuri de afecțiuni respiratorii sunht datorate și particulelor care sunt purtate de vânt, și care pot conduce și la afecțiuni dermatologice sau hidrice. În plus, dacă problema apelor de mină care ies la suprafață nu este gestionată corespunzător, există o mare posibilitatea de contaminare a pânzei freatice.

Resurse de vegetație

În afară de resursele de zăcăminte ale subsolului, în partea de est a județului Timiș se

regăsesc importante resurse de păduri de molid, de fag și brad. Pădurile reprezintă o suprafață de teren de 80713 ha, un procentaj de 31,81% din suprafața totală a dealurilor și a munților județului Timiș, repartizate pe principalele forme de relief, adică 79,47% în dealuri și 20,53% în munți. Cele mai reprezentative zone din județul Timiș, în care se regăsesc masive, păduri și plantații de salcâm, sunt: Alioș, Ciacova, Deta, Făget, Fibiș, Lățunaș, Lovrin, Lugoj, Mașloc, Pișchia, Remetea Mică, Sângeorge, Sânnicolau Mare și Șarlota. Mertiă menționate și concentrațiile mari de masive de tei, din cadrul județului, în Făget.

Datorită acestora, județul se mândrește cu o sumedenie de rezervații naturale, după cum se poate vedea în tabelul alăturat, printre care se remarcă: comuna Peciu Nou, cu rezervația Sărăturile Diniaș, Pădurea Cenad din locația cu același nume, în Ghiroda se află Pădurea Bistra, iar Pădurea Dumbrava în apropiere de Băile Buziaș, Insula Mare Cenad aflată pe teritoriul comunei și Insula Igriș din Sânpetru Mare.

Tabelul 2.2. Lista zonelor protejate din județul Timiș

Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_rezerva%C8%9Biilor_naturale_din_jude%C8%9Bul_Timi%C8%99

În cadrul județului Timiș, resursele de vegetație naturală au drept trăsături caracteristice

faptul că se regăsește un nivel redus al speciilor de silvostepă, dar și că există un volum ridicat de plante hidro și hidrofile în partea de cîmpie joasă a județului, precum și în luncile răurilor, în care este caracteristic excesul de umiditate.

Partea de est a județului Timiș, care este marcată de munții Poiana Ruscă, este caracterizată de prezența unei vegetații forestiere care cuprinde păduri de gorum, de fag, păduri de fag în amestec cu carpen, iar pe părțile superioare ale masivului muntos se regăsesc pădurile de molid, sau în amestec cu brad, iar din loc în loc pot fi observate și câteva exemplare de pin.

De-a lungul zonei de câmpie, dar și pe culmile dealurilor Lipovei și ale Sacoșului, din loc în loc, se mai regăsesc pădurile de stejar peduncular și cele de stejat specia cer sau gârniță.

Resursele apelor de suprafață, a apelor minerale și geotermale

Aceste tipuri de resurse ale județului Timiș fac parte din categoria resurselor care sunt

regenerabile. Apele de suprafață cuprind lacurile și râurile și apele subterane din județ.

Un segment aparte este caracterizat de apele geotermale și cele minerale, care sunt resurse nelimitate doar dacă sunt utilizate într-un mod rațional. Dacă apele minerale și geotermale ale județului Timiș vor fi exploatate într-un ritm care depășește capacitatea lor naturală de a se reproduce, în viitor vom asista la o scădere a numărului acestora, și într-un final la epuizarea totală a acestora.

Într-o accepțiune generală, apele termale și minerale sunt exploatate în județul Timiș, pe de-o parte pentru activități de agrement, iar pe de altă parte, pentru curele balneare. Aceste activități se derulează cu precădere în stațiunile: Calacea, Sânnicolau Mare, Teremia Mare, Sânmihaiul German dar și Timișoara, după cum se vede ilustrarea din figura alăturată.

Figura 2.3. Ștrandurile termale de la Calacea și Sânmihaiu German

Sursa:PresAlert.ro, 2015

În ceea ce privește apele minerale carbogazoase, acestea sunt prezente în orașul Buziaș, în Fibiș, la Pișchia și Sacu Mare.

Întregul județ dispune de un potențial foarte ridicat al apelor geotermale, care este reprezentat de exesitența apelor mezotermale în subsol, care sunt cantonate în stocuri de o vârstă mezozoică, în special în carsturi jurastice. Aceste ape de adâncime cu caracter termal se întind pe toată Câmpia Banatului și până în extremitatea nord-vestică a țării.

La aceste tipuri de resurse regenerabile, mai pot fi adăugate lacurile care se regăsesc pe suprafața orașului Timișoara, care au luat ființă în locul fostelor areale detașate sau în schimbul fostelor meandre, ca de exemplu cele de lângă, Giroc, sau Lacul Șerpilor de la Pădurea Verde. La acestea se mai adaugă lacurile de origine antropică care se regăsesc spre cartierele Freidorf, Fratelia, Mehala, Ștrandul Tineretului sau cele din zona Moșnița, care sunt importante în special din amplasarea acestora pe direcția de contact cu localitățile periurbane.

2.2. RESURSE ANTROPICE ÎN JUDEȚUL TIMIȘ

Din punct de vedere al resurselor antropice de pe teritoriul județului Timiș, acestea oferă oportunitatea practicării unor tipuri diversificate de turism, chiar dacă patrimoniul antropic nu este la fel de vast, în comparație cu alte județe din regiunea de Vest.

În general, turismul de afaceri este practicat în zonele urbane, cu precădere în localitatea Timișoara. Datorită monumentelor culturale și istorice, turismul cultural atinge vaste situri arheologice și istorice, biserici și mănăstiri, muzee sau monumente istorice și de arhitectură. Deși există diverse resurse antropice, serviciile turisice pe care acestea le oferă nu sunt concurențiale, iar nivelul de folosire a structurilor de cazare turistică este redus.

Potențialul turistic al județului Timiș este alcătuit preponderent din resurse antropice, resursele naturale fiind mai reduse comparativ cu celelalte județe alăturate, după cum se poate vedea în tabelul alăturat.

Tabelul 3.3. Cele mai reprezentative resurse naturale și antropice din județul Timiș

Sursa: prelucrare proprie după Agenția pentru Dezvoltare Economică Timiș, http://vechi.adetim.ro/Strategia_turism_TM_CS_MH_final.pdf

Din punct de vedere al dispersiei resurselor antropice, în județul Timiș sunt evidențiate un număr de trei zone importante, care facilitează mai multe forme de turism:

– zona Timișoara și Orțișoara cu Băile Călacea;

– Sânnicolau Mare;

– zona Buziaș și Făget.

Timișoara este reședința județului Timiș, iar după mărime se situează pe locul al patrulea în țara noastră, fiind recunoscut încă din secolul al XVIII-lea sub denumirea de Mica Vienă, mai apoi ca Orașul Parcurilor sau Orașul Florilor. Datorită resurselor sale antropice, Timișoara este un important centru cultural, istoric și științific, dar datorită locației sale, apropae de Europa Occidentală, este important și din punct de vedere economic și financiar. Istoria multimilenară bogată a acestui oraș a lăsat zilelor noastre foarte multe și reprezentative vestigii și monumente cu o valoare recunoscută pe plan național și european.

Tot datorită resurselor sale antropice, în Timișoara este dezvoltat turismul de afaceri, cel cultural, politic și de studii prin reuniuni și congrese, turismul de tip tehnic și industrial, dar și turismul ecumenic și cel etnic al diasporei.

În ceea ce privește turismul fundamentat pe resursele naturale ale orașului, acesta nu excelează ca număr, ci ca diversitatea, putând fi amintite turismul de pescuit și de vânătoare, solvoturismul, turismul sportiv sau agroturismul, și turismul destinat activităților de agrement, sau pentru cure de tratament și axat pe sănătate. În acest sens putem menționa obiective mai reprezentativ, cum este Muzeul Satului Bănățean, Parcul Botanic și zona de la Pădurea Verde.

Cele mai importante resurse antropice ale Timișoarei sunt legate de sfârșitul perioadei medievale, prin fortificațiile Cetății, prin monumentele istorice ca de exemplu Casa Contelui de Mercy, Teatrul Național, Abatorul, Palatul Baroc și Ansamblul Fabricii de Bere.

La acestea se mai adaugă importante edificii religioase, ca de exemplu Catedrala Mitropolitană, Domnul Catolic, Sinagoga din cartierul Fabric, Biserica greco-catolică și cea sârbească, dar și ansambluri urbane ca:ansamblul Strada Pestalozzi, Anton Seiller, Bulevardul Mihai Viteazul sau Badea Cârțan, după cum se poate vedea în figura alăturată.

Figura 2.4. Hartă atracții turistice în Timișoara

Sursa: I-Tour, 2017, http://www.i-tour.ro/harti-i-tour/

Cea de-a doua zonă cu importanță turistică, din punct de vedere al resurselor antropice este Sânnicolau Mare, o localitate deosebită și datorită modalității de primire, a ospitalității localnicilor și a serviciilor profesioniste furnizare de aceștia. Mai pot fi adăugate specialitățile gastronomice ale zonei, muzica populară românească și ce a minorităților culturale care conviețuiesc cu sînnicolăușenii.

Chiar în centrul orașului se regăsește o importantă resursă antropică, și anume Castelul Nako, care a fost construit de Contele Nacu, în anul 1864. Alături de acesta se adaugă Biserica Sârbească, construită în perioada 1783-1787, și renumita Școală de Agricultură. În imediata vecinătate a orașului se află și ruinele mănăstirii de Igriș.

Deși infrastructura de cazare este slab dezvoltată în acest oraș, existând puține locuri de cazare, conform Institutului Național de Statistică, orașul Sânnicolau Mare se mai laudă cu următoarele resurse antropice: Casa comemorativă a lui Bela Bartok, Monumentul Eroilor din cele două războaie mondiale, Monumentul Eroilor Revoluției din 1989, iar în curtea Bisericii Sârbești se regăsește Monumentul ostașilor sovietici.

Cea de-a treia zonă cu importanța considerabilă din punct de vedere al resurselor antropice și implicit al atracțiilor turistice, este zona Buziaș-Făget, care este cunoscută datorită ruinelor și castelelor, dar și a artei populare predominante în Lugoj, Tomești, Margina și Buziaș, și în special a resurselor arheologice, care fac cunoscută stațiunea încă din secolului al III-lea e.n. În ceea ce privește stațiunea Buziaș, o caracteristică arhitecturală aparte este reprezentată de colonada acoperită, din parcul central al orașului, fiindu-i simbol, și care a fost construită într-un mod unic, într-un stil bizantino-turc. Orașul Buziaș se mândrește cu faptul că doar în alte două locații din Europa mai există „promenade acoperite cu parapeți și chișcuri din lemn traforat”.

Lângă Lugoj se regăsesc și câteva lăcașe de cult, cea mai reprezentativă fiind biserica construită în stilul baroc – Biserica Ortodoxă, dar de aceeași importanță este și Biserica greoc-catolică și cea romano-catolică. La câtiva km de acest oraș se regăsește Biserica de la Românești, supranumită Voroneț de Banat, ctitorită de Miron Cristea în anul 1912.

După cum s-a putut observa în această prezentare introductivă, resursele turistice existente în județul Timiș sprijină dezvoltarea turismului în această zonă. Un accent mai mare este plasat pe resursele antropice și pe formele de turism pe care acest tip de resurse le susțin, pentru a compensa peisajul mai puțin spectaculos. Cele mai valoroase resurse antropice din județul Timiș sunt structurate în continuare pe mai multe categorii.

Vestigii istorice

tezaure monetare

În primul rând trebuie remarcat tezaurul monetar care a fost descoperit la Jdioara,

Remetea Mare și Criciova. Aceste colecții numismatice descoperite în Remetea Mare sunt în general de origine antică, în special romană, sau medievală. Descoperirea monedelor romane de la Jdioara s-a realizat în anul 1973, în punctul Rovine, acestea fiind găsite într-un vas de lut.

Figura 2.5. Colecție numismatică descoperită la Remetea Mare, Criciova și Jdioara

Sursa: Muzeul Național al Banatului, http://mnab.ro/sectia-de-istorie/colectia-numismatica/

Descoperiri arheologice

Cele mai importante descoperiri arheologice desfășurate în județul Timiș sunt cele de

la Bobda, Cruceni, din Timișoara, Livezile, la Parța, Izvin, Cenad, Beba Veche, Nerău și Hodoni.

Figura 2.6. Descoperiri arheologice în județul Timiș

La Bobda și la Beba Veche au fost descoperite materiale arheologice din epoca bronzului, ca de exemplu fragmente de brățară din fier. La Cenad s-au găsit colecții ceramice și un depozit de bronzuri și vestigii dacice. La Izvin s-au găsit materiale ceramice de la începuturile epocii medievale. La Livezile, în comuna Bnloc, au fost descoperite diverse obiecte din bronz și obiecte din epoca romană. La Nerău, în comuna Teremia Mare a fost descoperit de asemenea un mâner de spadă, din epoca medievală și obiecte ceramice din cultura Tiszapolgar. La Parța a fost găsită o brățară din bronz, alte obiecte fără încadrare culturală sau de timp, fragmente ceramice atipice, fragmente ceramice neolitice, și alte obiecte ceramice din secolele III și IV e.n.

Necropole

Cele mai importante descoperiri în acest sens sunt necropolele de la Parța, Cruceni,

Bobda, Cenad, Comloșu Mare, Uivăr și Nerău. La Cruceni, necropolele au fost descoperite în anul 1958, iar importanța necropolei a dus la realizarea mai multor cercetări de teren, care au avut drept scop localizarea așezării adiacente.

La Bobda a fost descoperită o necropolă cu două faze de înmormântare care se încadrează în partea târzie a perioadei hallstattiane. La Beba Veche a fost descoperită o necropolă din secolele VII-IX e.n. dar și urme de locuire din această perioadă. La Parța, în comuna Șag au fost cercetate câteva morminte de incinerație regăsite în urnă, cu proveniență de la sfârșitul epocii bronzului. În comuna Uivăr, s-a descoperit că peste o movilă veche, menționată în literatura de specialitate, s-a suprapus de asemenea o necropolă. În satul Nerău, din comuna Teremia Mare, au fost descoperite morminte cu mai bine de 20 de vase ceramice.

Cetăți

Cele mai reprezentative cetăți ale județului Timiș sunt părțile Bastionului cetății

Timișoara, care a fost ridicat în secolul al XVIII-lea; ruinele cetății feudale de la Margina, ridicată mai devreme, în secolul al XV-lea, Cula din Ciacova, cu proveniență secolul XIII, ruinele cetății de la Cenad și cele de la Jdioara, care sunt datate din secolul IV.

Figura 2.7. Ruine și părți din cetăți în județul Timiș

Cetatea Morisena de la Cenad marchează cea mai timpurie asezare urbana medievală din partea de vest a țării. Ruinele Cetății de la Jdioara sunt de origine medievală, atestată în prima parte a secolului al XIV-lea, drept o cetate regală, și din păcate aproape necunoscute turiștilor. În Timișoara este reprezentativ Bastionul Theresia, care este singurul bastion rămas din întreaga cetate a orașului, din perioada Imperiului Austriac, și care s-a bucurat de o amplă reabilitate în perioada 2008-2010.

Castele

Cele mai importante castele reprezentative pentru județul Timiș, sunt Castelul din

Banloc, care datează din anul 1793, cel de la Comloșu Mare, care a fost ridicat în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, castelul Nako din orașul Sânnicolau Mare, castelul Iancu de Hunedoara localizat în Timișoara, care a fost ridicat în perioada 1307-1315 și conacul din Lovrin, construit în stil baroc în anul 1792.

Figura 2.8. Castelul Banloc de la Banloc, Castelul Huniade din Timișoara și Castelul Nako din Sânnicolau Mare

Castelul Banloc este o clădire masivă, care a fost construit pe temelii vechi în anul 1793, cu ziduri groase din cărămidă arsă, în stil renascentist. Chiar și după ce a devenit propietatea Casei Regale a României, acesta a păstrat aticul prevăzut cu blazonul de piatră al familiei Karatsonyi, fiind îndepărtat de abia în anul 1948.

Castelul Huniade din Timișoara, reprezintă cea mai veche clădire a orașului, fiind construit de Robert de Anjou. Această clădire simbolică pentru oraș a fost reconstruită de mai multe ori, o dată de către Iancu de Hunedoara, după cutremurul din 1443, și o dată în 1856, după ce fusese asediat în 1849. În prezent acest castel adăpostește Muzeul Banatului.

Așezări religioase

Schituri

O altă categorie importantă de reasurse antropice sunt schiturile: schitul Pietroasa, din

satul cu același nume, din comuna Victor Vlad Delamarina; schitul Adormirea Maicii Domnului din comuna Fârdea și Acoperământul Maicii Domnului din satul Luncanii de Sus.

Schitul Acoperământul Maicii Domnului din Luncanii de Sus, comuna Tomești a fost ridicat „cu binecuvântarea I.P.S.Mitropolitului Nicolae în anul 2001, ca schit dependent de mănăstirea Românești”. În Fârdea, comuna Făget, credincioșii au cerut Arhiepiscopiei Timișoara înfințarea unei mănăstiri, iar în anul 2001, această solicitare a prins viață, și cu ajutorul donațiilor s-a ridicat schitul destinat măicuțelor.

Schitul Pietroasa a fost ridicat în anul 2007, cu binecuvântarea IPS Iustinian Chira, complextul construit având atât chilii, care au două niveluri, dar și o bisrică de lemn, care este încă în construcție.

Mănăstiri

Cele mai importante mănăstiri din județul Timiș care merită amintite sunt: mănăstirea

Cebza, din comuna Ciacova, care a fost ridicată în anul 1758, mănăstirea Ierșnic, din Ohaba Lungă, care a fost construită în 1996, mănăstirea Izvorul Miron, din imediata vecinătate a localității Românești, construită în perioada 1912-1913 și prezintă elemente unice de stil bizantin și picturi exterioare în fresce, mănăstirea de la Săraca, care datează din a doua jumătate a secoului al XII-lea, mănăstirea Timișeni, construită în anul 1944, renumita mănăstire de la Partoș, care datează din secoului XIV, mănăstirea Sfântu Gheorghe, de cult ortodox sîrb, care a fost ctitorită în anul 1623. La acestea se mai adaugă o mulțime de biserici de lemn, cum este cea de la Povergina, care datează din secoul XVIII, bisericile de lemn de la Românești, de la Margina, din Bătești, ctitorită în secoul al XVI-lea, și cea de la poieni, care a fost construită în prima jumătate a secoului al XVIII-lea.

Figura 2.9. Mănăstirea Cebza, Ierșnic, Izvorul lui Miron

Biserici

Cele mai importante resurse antropice din această categorie sunt considerate în primul

rând bisericile din Timișoara, ca de exemplu: Catedrala Mitropolitană, construită atât în stil bizantin cât și românesc, pe parcursul a 10 ani, din 1936 până în 1946, Catedrala ortodoxă sârbă din acest oraș, rerpezentativă secolului XVIII, Domul romano-catolic, cu un stil baroc, finalizat în 1754, sinagogile din cartierul Gabric și Cetate, cu un stil maur, construite în 1864 și respectiv 1849, Notre Dame din Timișoara, cu stilul său neoroman, finalizată în 1894 și biserica Mizericordienilor care a fost ridicată în perioada 1735-1737. Pe lângă acestea, mai prezintă importantță Biserica Mare din Lugoj, care a fost ridicată în stil baroc vienez, între 1759-1766.

Figura 2.10. Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Domul romano-catolic din Timișoara, Biserica Mare din Lugoj

Patrimoniul cultural-artistic

Muzee

Cea mai importantă colecție de resurse antropice de acest gen cuprinde:Muzeul

Banatului din Timișoara, Muzeul de istorie, etnografie și artă plastică din Lugoj, Expoziția de etnografie, arheologie și artă plastică din Sânnicolau Mare, Colecțiile muzeale de la Deta, din Ciacova, de la Buziaș și Găvojdia și Muzeul în aer liber de la Pădurea Verde, din Timișoara.

Figura 2.11. Muzeul din Lugoj, Muzeul orașului Deta, Muzeul Satului Bănățean

Ceramică populară

Satul Jupânești, care este situat la câtiva km de Făget este renumit pentru practicarea

meșteșugului olăritului, de vase de lut și oale, după metode încă tradiționale. Fiind supranumit Vatra olarilor bănățeni, satul Jupânești organizează de peste 30 de ani Târgul olarilor.

Figura 2.12. Ceramica populară de Jupânești

Monumente și ansambluri arhitecturale

– Piața Unirii din Timișoara, care cuprinde un ansamblu de clădiri construite în stilul baroc, ca de exemplu Domul romano-catolic, Catedrala ortodoxă sârbă, Palatul Baroc și Monumentul Sfintei Treimi care a fost ridicat în anul 1740.

– Teatrul Național din Timișoara cre a fost finalizat în anul 1875 și Opera, construită în stilul baroc cu caracteristici clasice și cu o fațadă în stilul brâncovenesc.

– casa Mercy și casa Eugen de Savoya din Timișoara, Hanul Poștei din Lugoj care a fost construit în secolul XV, casele vechi din Buzad.

– statuia din centrul Timișoarei reprezentându-i pe Romulus și Remus, copie a statuii din Roma, Monumentul Eliberării și Monumentul Ostașului român din Timișoara, Monumentul Unirii din Lugoj și obeliscul Câmpul Libertății.

– vechile mori mecanice din comuna Ciacova și cele din orașul Sânnicolau Mare.

– busturile din Timișoara (Decebal, Eftimie Murgu, Mihai Eminescu, Ferdinand, Victor Babeș, Gheorghe Doja și Eremia Grigorescu), din Lugoj (Ioan Dragalina, Ioan Vidu, Coriolan Brediceanu), din Lenauheim (Nikolaus Lenau) și bustul lui Traian Vuia din comuna cu același nume.

CAPITOLUL 3. FORME DE TURISM PRACTICABILE ÎN ZONA CIACOVA

3.1. PREZENTAREA GENERALĂ A ZONEI CIACOVA

Figura 3.1. Localizarea zonei Ciacova

Mențiuni cu privire la această așezare există încă din anul 1285, în cronicile familiei Csak care se regăsesc în prezent la biserica sârbă. Cu toate acestea, majoritatea documentelor consultate indică faptul că aceasta a fost atestată de abia în anul 1335, iar din anul 2004 a primit statutul de oraș, după ce de-a lungul istoriei sale a fost reședință de district, de raion și plasă.

Din punct de vedere etimologic, denumirea orașului a luat naștere prin adăugare la denumirea celui care deținea așezarea, a termenului Varos – Csakvaros, care în traducere din limba maghiară desemnează orașul lui Csaky.

În prezent localitățile care aparțin de orașul Ciacova sunt:

Cebza – se regăsește în paropiere de râul Timiș, pe partea de șes, și este plasa Ciacova.

Macedonia – se situează între Timișul Nou și Vechi, întemeiată de familia Maczedonia.

Obad – se regăsește în fosta plasă Ciacova și este reședință de comună, fiind menționată pentru prima dată cu numele de Ohod, Huhad sau Hunud în dijmele papale.

Petroman – este plasa Ciacova, amintită pentru prima dată în perioada 1332-1337 în dijmele papale după denumirea de Petri sau Petrec.

De-a lungul timpului, unele localități care au făcut parte din districtul Ciacova au fost primit titlul de orașe, cum este Deta și Buziaș, iar altele sunt în prezent comune, ca de exemplu Foieni, Jebel, Giera sau Sânmartinul Sârbesc. În toate aceste localități au trăit circa 4000 de oameni, care se ocupau în activitatea zilnică cu agricultura, activități meșteșugărești derulate în ateliere mici și cu creșterea animalelor. După cum evidențiază ultimele recensăminte, populația zonei prezintă un trend evolutiv descendent.

Figura 3.2. Evoluția populației în orașul Ciacova

Sursa: Primăria orașului Ciacova, http://primariaciacova.ro/

Despre orașul Ciacova se poate spune că este unul multietnic, ținând cont de existența romilor, a maghiarilor, nemților, sârbilor și a altor etnii, unele necunoscute, care împărtășesc și religii diverse: ortodoxă, romano-catolică și penticostală.

Figura 3.3. Structura populației orașului pe etnii

Sursa: Primăria orașului Ciacova, http://primariaciacova.ro/

Zona Ciacova este marcată de o formă de turism alternativ multicultural, specific regiunii Deta-Banloc. Această regiune este situată în partea sudică a județului Timiș, la frontiera cu Serbia și Muntenegru. Această zonă cuprinde comuna Ghilad, comuna Banloc, și bineînțeles orașele Deta și Ciacova.

În această regiune delimitată de patru administrații care alcătuiesc un potențial turistic alternativ multicultural se regăsesc impunătoare vestigii arheologice, monumente vechi și ruine, ca de exemplu: în comuna Banloc, în satul Oftenița, se află o movilă ce poartă numele de Tumuli, care datează din cel de-al doilea mileniu î.e.n., iar în orașul din apropiere, în satul Opatița, se regăsesc urmele unei fortificații medievale aparținând secolelor XII-XVI.

Nu trebuie omis în această regiune renumitul Castel de la Banloc, care a fost construit la începutul anului 1759, sau mănăstirea din secolul XIII care are un paraclis datând din secolul XVI-lea, și se regăsește în comuna Partoș. De asemenea, în Ciacova, din cetatea care a fost dărâmată în anul 1701 și reconstruită între 1390 și 1394, au rezistat doar câteva rămășițe care poartă denumirea de Cula. Tot în orașul Ciacova, mai este păstrată casa renumitului scriitor Dositei Obradovici, iar în localitatea Cebza, se regăsește o bisericuță din lemn alături de care trece un izvor despre care se spune că ar fi tămăduitor. În localitatea Gad se află Conacul gaudeamus și Conacul Gad 2, iar pentru orașul Deta sunt demn de menționat biserica catolică, cu a sa arhitectură deosebită, ștrandul termal și aspectul de natură patriarhală și baroc a orașului de provincie din zona de câmpie. Tot în această locație a fost descoperită și o fortificație medievală aparținând secolului al XVI-lea.

În ceea ce privește rezervațiile ștințifice din această zonă, se poate aminti doar Parcul Banloc, care se întinde pe o suprafață de circa 8 hectare și în care se regăsește specia rară de Pin negru bănățean, bătrân de aproximativ 70 de ani.

În plus, această zonă dispune în orașul Ciacova de un bazin piscicol de circa 4 hectare, și un altul de 3 hectare la deta, unde este disponibilă practicarea pescuitului sportiv.

În ceea ce privește fauna și flora, speciile regăsite sunt specifice regiunii de câmpie și de luncă. Printre speciile rare sau care sunt protejate, este de amintiti Pinul negru, regăsit în rezervația amintită în rândurile anterioare. De asemenea, în Banloc, a luat ființă și a fost dezvoltată o exploatație de orez, prima de acest gen din regiunea Banatului, fiimnd creat și un tip de orez specific, intitulat, orez de Banloc. Din nefericire, în prezent exploatația nu mai este pusă în funcționare, la fața locului existând doar urmele canalelor de irigare și a digurilor.

Potențialul turistic al regiunii care înconjoară zona Ciacova este destul de redus, atât din punct de vedere al varietății reperelor de atracție, cât și perspectiva volumului acestora.

În cadrul localității Deta se regăsește preponderent un turism de tip balnear, în special datorită ștrandului din oraș, care cuprinde două bazine de înot și circa 40 de locuri pentru tratament. În plus, în această localitate se mai găsește un hotel care servește drept posibilitate de alimentație publică și drept punct de plecare spre Parcul și Castelul Banloc, sau spre Mănăstirea și Biserica din Partoș. Ciacova este străbătută de râul Timiș, care a dat de altfel și numele județului, iar de-o parte și de alta a malurilor sale, în special în Cebza și în Gad, sunt promovate baze de agrement în care s-au înființat case de vacanțe pentru petrecerea sfârșitului de săptămână, dar și baze specializate pentru turismul organizate, care cuprinde camping-uri și cabane.

Cebza – biserica din lemn

http://www.strategvest.ro/media/dms/file/Inventar%20strategii/Timis/Orasul_Ciacova_Strategia_de_dezvoltare.pdf

– carte inntreaga despre Ciacova, – Strategia de dezv a orasului Ciacova, cu istoric, localitati apartinmatoare, de la pagina 17 e Turismul, si important sa caut punctele de la pagina 31

http://www.cjtimis.ro/upload/Strategie%20Partea%20II.pdf

Turismul in judetul Timis + 2.4.3.1.5 – am scris tot subpunctul asta

http://arhiva-www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/9d0076dfb0182431056dbb19b297b557/Ciorogariu_Elena_rezumat.pdf

de la pagina 10

http://www.ziarultimisoara.ro/din-judet/3208-oportunitati-de-dezvoltare-valorificare-si-promovare-a-potentialului-turistic-si-cultural-al-orasului-ciacova

-puncte tari, promovarea ciacova

http://www.primariaonline.ro/judet-Timis/primarie-Ciacova/m/3/lang/1

– mai jos sunt punctele turistice, sa le caut sis a le dezvolt

3.2. RESURSE NATURALE ÎN ZONA CIACOVA

3.3. RESURSE ANTROPICE ÎN ZONA CIACOVA

3.4. FORME DE TURISM RURAL, CULTURAL, ISTORIC ȘI DE AGREMENT

3.5. POSIBILITĂȚI DE PROMOVARE

CONCLUZII

http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/30_Virciorovan%20Petru.pdf

BIBLIOGRAFIE

http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/banat/p.htm#424

click pe locatie

http://orizonturi.ucdc.ro/arhiva/khe-vol7-nr3-2015/Cipriana_Savu.pdf

– de la 41

http://www.liceul-spiru-haret.ro/wp-content/uploads/Stategii-de-dezvoltare-a-activit%C4%83%C8%9Bii-de-turism.pdf

– de la pag 257

http://www.adrvest.ro/attach_files/Regiunea%20Vest%20Turism%20versiunea%202014.pdf

– de la pagina 61

http://www.adrvest.ro/attach_files/Regiunea%20Vest%20Turism%20versiunea%202014.pdf

http://orizonturi.ucdc.ro/arhiva/khe-vol7-nr3-2015/Cipriana_Savu.pdf

– de la Sava, mostenirea culturala, turismul cultural

– de la pagina 257, in axnexe resurse antropice, in cartea ei

http://vechi.adetim.ro/Strategia_turism_TM_CS_MH_final.pdf

– de la pagina 37

– tabelul de la pagina 17

http://www.ospatimisoara.ro/Cadrul%20natural%20Timis%20(tabelul%201).pdf

– de la Moniografie mai scriu la resursele antropice

http://www.apiflora.ro/flora_melifera/cd2/CD%202/pag/0d.htm