Restaurari Proteice

LUCRARE DE LICENȚĂ

Etape tehnice de realizare a componentei fizionomice în cadrul restaurărilor protetice fixe pluridentare cu coroane tip weisser

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Restaurări protetice fixe pluridentare parțial fizionomice – Generalități

1.1 Tipuri de edentații și clasificarea acestora

1.2 Componentele punților dentare

1.3 Etape clinico-tehnice de realizare a punților dentare parțial fizionomice

1.4 Coroana tip weisser

Capitolul 2. Principii urmărite în tratamentul prin restaurări protetice fixe pluridentare parțial fizionomice

2.1 Principiul Biofunctional

2.2 Principiul Biomecanic

2.3 Principiul Profilactic

Capitolul 3. Aliaje și materiale fizionomice dentare, utilizate în confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice

3.1 Aliaje dentare

3.2 Materiale fizionomice dentare

Capitolul 4. Realizarea componentei fizionomice a punților dentare parțial fizionomice

4.1 Tipuri de materiale fizionomice

4.2 Propietăți fizico-chimice ale rășinilor acrilice și compozite

4.3 Mijloace de retenție a componentei fizionomice pe infrastructura metalică

4.4 Etape de realizare a componentei fizionomice

Capitolul 5. Cazuri clinice reprezentative

5.1 Cazul I Punte laterală mandibulară stânga metalo – compozită

5.2 Cazul II Punte totală maxilară metalo – acrilică

5.3 Cazul III Punte laterală extinsă stânga,maxilar, metalo-acrilică

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Restaurările protetice fixe pluridentare, sau punțile dentare, sunt cele mai des întâlnite ca plan de tratament restaurator, în fișele pacienților din cabinetele stomatologice. Acestea sunt, din punct de vedere al materialelor din care sunt confecționate,total metalice,parțial fizionomice și total fizionomice.

‘’Din cele mai vechi timpuri a existat preocuparea pentru restaurarea morfologică a arcadelor dentare, în etapa contemporană, a dobândit noi valențe prin progresele realizate de științele exacte. Leziunile coronare, edentația parțială sau totală, reprezintă o îmbolnăvire a întregului organism, cu importante repercusiuni, îndeosebi asupra aparatului digestiv și uneori asupra comportamentului neuro – psihic. Îmbolnăvirea cu localizare la nivelul unor elemente ale aparatului dento – maxilar, necesită tratament complex, curativ și profilactic’’ 1.

Protetica este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu menținerea și restaurarea funcțiilor orale, a confortului și fizionomiei, precum și a stării de sănătate a pacientului, prin restaurarea sau înlocuirea dinților naturali sau a structurilor orale sau maxilare cu piese protetice artificiale.Protetica dentară este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu restaurarea funcțională și estetică a sistemului masticator, prin înlocuirea dinților. Protetica dentară are patru ramuri disticte : protetica fixă, protetica implantologică,maxilo-facială și mobilă.

Protetica fixă este o ramură a proteticii dentare care se ocupă cu restaurarea și\sau înlocuirea dinților cu materiale sau substituenți artificiali care nu pot fi îndepartate din cavitatea bucală 2. Rolul restaurărilor protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice:

refac continuitatea arcadei dentare, realizând legătura între dinți,

rol în preluarea sarcinilor, împărțindu-le mai multor dinți, previne modificarea de poziție,

refacerea fizionomiei arcadelor dentare, foarte important acest rol.

Protezele fixe metalo-acrilice, sunt acceptate relativ ușor și oferă satisfacții deosebite, atât pacientului, cât și medicului. Ele pot transforma o dentație inestetică și nefuncțională într-una plăcută, confortabilă, care restabilește perfect morfologia și funcțiile alterate. Îndepărtarea protezelor fixe de pe câmpul protetic (unde sunt agregate la dinți, respectiv stîlpi naturali sau artificiali, prin cimentare sau lipire) se face prin secționarea lor de către medic 3.

În lucrarea de față, vom studia restaurările protetice fixe pluridentare parțial fizionomice, etapele clinice și tehnice de realizare a componentei fizionomice, prin coroane de tip weisser pe infrastructura metalică.

Cele cinci capitole conțin informații utile pentru realizarea punților dentare parțial-fizionomice, metalo-acrilice, metalo-compozite:

Capitolul 1 – conține informații generale asupra restaurărilor protetice fixe pluridentare parțial fizionomice: 1.1 Tipuri de edentații și clasificarea acestora

1.2 Componentele punților dentare

1.3 Etape clinico-tehnice de realizare a punților dentare parțial fizionomice

1.4 Coroana tip weisser

Capitolul 2 – dezvoltă cele trei principii urmărite în tratamentul prin restaurări protetice fixe pluridentare parțial fizionomice: 2.1 Principiul Biofunctional

2.2 Principiul Biomecanic

2.3 Principiul Profilactic

În Capitolul 3 – am prezentat informații despre aliaje și materiale fizionomice dentare, utilizate în confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice.

Capitolul 4 – acest capitol l-am dedicat realizării componentei fizionomice a punților dentare parțial fizionomice: 4.1 Tipuri de materiale fizionomice

4.2 Propietăți fizico-chimice ale rășinilor acrilice și compozite

4.3 Mijloace de retenție a componentei fizionomice pe infrastructura metalică

4.4 Etape de realizare a componentei fizionomice

Capitolul 5 – reprezintă partea practică a lucrării de față, în care am prezentat trei cazuri clinice reprezentative: 5.1 Cazul I Punte laterală mandibulară stânga metalo – compozită

5.2 Cazul II Punte totală maxilară metalo – acrilică

5.3 Cazul III Punte laterală extinsă stânga,maxilar, metalo-acrilică

Punțile dentare sunt corpuri rigide, nederformabile, se pot confectiona doar dacă dinții stâlpi au fost pregătiți paraleli între ei. Examenul modelului arată dacă există condiții de realizare tehnică și de introducere pe dinții stâlpi.

Stabilitatea este asigurată de gradul de fricțiune ce se produce între elementele de agregare și dinții stâlpi. Valoarea fricțiunii depinde de exactitatea microprotezei de agregare și de întinderea suprafeței de contact.

CAPITOLUL I :

Restaurări protetice fixe pluridentare parțial fizionomice – Generalități.

Restaurările protetice fixe pluridentare parțial fizionomice sunt piese protetice cu ajutorul cărora se reface continuitatea arcadelor dentare, întrerupte prin absența a 1 până la 12 dinți, din care 3 maxim 4, pot fi dinți absenți succesivi. Punțile dentare sunt proteze fixe, care restabilesc integritatea morfologică și funcțională a aparatului dento-maxilar în cazul unei edentații intercalate reduse.

Protezele parțiale fixe sunt proteze pluridentare fixate prin cimentare sau lipire, la dinții naturali,aceștia fiind preparații sub formă de bonturi4(fig.1).

Protezele parțiale fixe sunt în general folosite pentru suplinirea unuia sau mai multor dinți lipsă. Acestea acoperă breșa edentată creată de pierderea dinților. Punțile se cimentează pe dinții naturali sau implanturi. Acești dinți de susținere se numesc bonturi și servesc la ancorarea punții. Un dinte artificial, numit stâlp, se atașează la coroanele care acoperă bonturile.Spre deosebire de protezele dentare mobile, puntea nu poate fi scoasă din cavitatea orală,deoarece este atașată cu ajutorul unor coroane artificiale pe dinții vecini (dinți stâlpi) spațiului gol lăsat de dinții pierduți. Punțile dentare au caracteristici care le deosebesc de celelalte tipuri de proteze care restaurează edentația parțială:

sunt fixate pe dinții restanți prin cimentare cu ajutorul unor microproteze;

transmit forțele masticatorii la osul alveolar numai prin intermediul parodonțiului dinților pe care se agregă;

volumul ocupat de proteză în gura pacientului este mai mic sau cel mult egal cu acela ocupat de dinții naturali5.

Restaurările fixe pluridentare trebuie să realizeze închiderea breșei edentate cu refacerea consecutivă a continuității arcadei dentare și a posibilitățiide transmitere sagitală a forțelor, imitând existența ariilor de contact,să împiedice apariția migrărilor și basculărilor dentare.Punțile dentare trebuie să protejeze creasta edentată și parodonțiul dinților stâlpi de impactul cu alimentele în timpul masticației.

Factori în alegerea protezării parțiale fixe:

întinderea breșei (spațiului edentat);

topografia breșei;

poziția și valoarea de implantare a dinților stâlpi (dinții care limitează breșa);

vârsta și sexul pacientului;

starea generală de sănătate a pacientului;

condițiile de dotare ale cabinetului, dar și ale laboratorului;

pregătirea profesională a doctorului și a tehnicianului dentar;

posibilitățile financiare ale pacientului6.

1.1 Tipuri de edentații. Clasificarea acestora.

Specialiștii au căutat de mai multă vreme să găsească un limbaj comun pentru denumirea spațiilor edentate, pentru obținerea posibilității de sinterizare șiexprimare directă a diagnosticului. Astfel, există mai multe clasificări ce simplifică exprimarea și studierea formelor de edentație și a tipurilor de proteze parțiale corespunzătoare. S-a ajuns la concluzia că, cele mai des întâlnite clasificări sunt cea după Kennedy și cea a lui Eugen Costa.

– Clasificarea edentațiilor după Kennedy(fig.2) – este bazată pe criteriul topografic al breșelor, împărțind edentațiile în patru clase:

Clasa I – cuprinde pacienții cu edentații bilaterale ale arcadei dentare, breșa fiind delimitată de dinți restanți doar mezial. Dinții lipsesc la ambele extremități distale, fiind o edentație biterminală.

Clasa a II- a – cuprinde pacienții cu edentații unilaterale, breșa fiind delimitată de dinți restanți doar mezial, fiind o edentație terminală unilaterală.

Clasa a III- a – cuprinde pacienții cu edentații bilaterale ale arcadei dentare, breșa fiind delimitată atât mezial, cât și distal, fiind o edentație laterală.

Clasa a IV- a – cuprinde pacienții cu edentații la nivelul zonei frontale, breșa fiind delimitată de dinți restanți doar distal.

– Clasificarea edentațiilor după Eugen Costa(fig.3) – sistematizează edentațiile folosind o terminologie topografică, utilă elaborării planului de protezare:

– edentație frontală – absența unor dinți incisivi sau canini;

– edentație laterală – absența unor premolari sau molari unilaterali sau bilaterali, edentație la care breșa este delimitată de dinți restanți la ambele extremități,mezial și distal;

– edentație terminală – absența unor premolari sau molari uniterminali sau biterminali, edentație la care breșa este delimitată de dinți restanți doar frontal;

– edentație mixtă – absența mai multor dinți de pe arcada dentară, edentație la care pot exista mai multe breșe, atât frontale, laterale, cât și terminale;

– edentație extinsă – caracterizată prin absența dinților din două regiuni (frontal și lateral);

-edentație subtotală – atunci când rămân 1-2 dinți pe arcada dentară7.

1.2 Componentele punților dentare. Elementele componente ale unei restaurări protetice fixe pluridentare sunt: elementele de agregare și corpul de punte.

1.2.1 Elementele de agregare – sunt microproteze prin care puntea se inseră și se fixează pe dinții stâlpi. Elementele de agregare cuprind toate tipurile de microproteze, mai rar, incrustațiile simple. Indicația diferitelor microproteze se face în funcție de:

– zona în care se găsește dintele stâlp – este principalul criteriu, deoarece, în zona laterală, puntea trebuie să asigure masticația, iar în zona frontală, fizionomia.

– mărimea edentației, deoarece elementul de agregare în legătură cu corpul de care breșa este delimitată de dinți restanți la ambele extremități,mezial și distal;

– edentație terminală – absența unor premolari sau molari uniterminali sau biterminali, edentație la care breșa este delimitată de dinți restanți doar frontal;

– edentație mixtă – absența mai multor dinți de pe arcada dentară, edentație la care pot exista mai multe breșe, atât frontale, laterale, cât și terminale;

– edentație extinsă – caracterizată prin absența dinților din două regiuni (frontal și lateral);

-edentație subtotală – atunci când rămân 1-2 dinți pe arcada dentară7.

1.2 Componentele punților dentare. Elementele componente ale unei restaurări protetice fixe pluridentare sunt: elementele de agregare și corpul de punte.

1.2.1 Elementele de agregare – sunt microproteze prin care puntea se inseră și se fixează pe dinții stâlpi. Elementele de agregare cuprind toate tipurile de microproteze, mai rar, incrustațiile simple. Indicația diferitelor microproteze se face în funcție de:

– zona în care se găsește dintele stâlp – este principalul criteriu, deoarece, în zona laterală, puntea trebuie să asigure masticația, iar în zona frontală, fizionomia.

– mărimea edentației, deoarece elementul de agregare în legătură cu corpul de punte, suportă toate forțele masticatorii.

– valoarea dinților stâlpi – implică vitalitatea dintelui și dimensiunea coronară.

– fizionomia – se impune ca o necesitate în zona frontală și fronto-laterală. Elementele de agregare vor fi fizionomice, sau parțial-fizionomice în aceste regiuni8.

1.2.2 Corpul de punte – este reprezentat de dinții artificiali de înlocuire. El va suporta eforturile masticatorii de la dinții antagoniști și le va transmite osului alveolar prin intermediul elementelor de agregare și al dinților stâlpi.

Deoarece corpul de punte este rigid, nedeformabil, se recomandă o pregătire specială a bonturilor dinților stâlpi, pentru a permite inserția lucrării pe câmpul protetic. Se urmărește, ca prin corpul de punte, împreună cu elementele de agregare, să se formeze un ansamblu care să restaureze funcțiile afectate ale aparatului dento-maxilar.

Puntea dentară vine în contact cu dinții stâlpi, dinții antagoniști și creasta edentată. Acestea sunt elementele anatomice care alcătuiesc câmpul protetic ce are contact cu restaurarea protetică fixă pluridentară.

1.3 Etape clinico-tehnice de realizare a restaurărilor protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice:

Examinarea clinică a pacientului,diagnosticul și planul de tratament (etapă clinică)

Pregătirea (șlefuirea) dinților stâlpi (etapă clinică)

Amprentarea câmpului protetic (etapă clinică)

Turnarea modelului (etapă tehnică)

Confecționarea machetei componentei metalice a restaurării protetice fixe pluridentare parțial fizionomice (etapă tehnică)

Ambalarea machetei din ceară a componentei metalice. Realizarea tiparului. (etapă tehnică)

Turnarea aliajului metalic (etapă tehnică)

Prelucrarea piesei metalice turnate (etapă tehnică)

Proba componentei metalice în cavitatea bucală (etapă clinică)

Realizarea componentei fizionomice pe infrastructura metalică (etapă tehnică)

Prelucrarea, finisarea și lustruirea restaurării protetice fixe parțial fizionomice (etapă tehnică)

Fixarea pe câmpul protetic a punții dentare mixte metalo-acrilice (etapă clinică).

1.3.1. Examinarea clinică a pacientului,diagnosticul și planul de tratament

Examenul clinic endobucal și exobucal, cuprinde și un interogatoriu medic-pacient, privind principalele afecțiuni ce pot influența planul de tratament: afecțiunile cardio-vasculare, diabetul, reacțiile alergice, hepatita B, astmul bronșic, epilepsia, bolile infecto-contagioase. Dintre acestea, diabetul și hipertensiunea arterială pot beneficia de tratament stomatologic sub supraveghere medicală. În cazul infecției cu HIV, hepatitei, epilepsiei, este mai dificil, necesitând măsuri de precauție speciale.

Examenul clinic se adresează extremității cefalice, în general, iar structurilor aparatului dento-maxilar, în special. Se vor examina etajele feței, treapta buzelor, tonicitatea mușchilor mobilizatori ai mandibulei, mișcările mentonului, palpându-se excursiile condilului în cavitățile glenoide. Endobucal se vor aprecia migrările dentare, atrofia crestei, rapoartele ocluzale interdentare în zona frontală și laterală a celor două arcade dentare, prezența contactelor premature, rapoartele dentare în mișcările mandibulei cu contact dentar: propulsie, retropulsie, lateralități9.

1.3.2. Pregătirea câmpului protetic. Are ca scop echilibrarea funcțională a structurilor aparatului dento-maxilar. Aceasta constă în principal, în pregătirea dinților stâlpi:

– șlefuirea retentivităților anatomice ale dinților, astfel încât, convexitatea maximă să fie la nivelul coletului, formând bonturile dentare, având formă de cilindru sau trunchi de con.

– limitele preparației vor fi sub formă de prag rotunjit este de preferat, pentru a asigura o intimă adaptare pe bontul protetic al piesei protetice dentare10.

1.3.3. Amprentarea câmpului protetic

Amprenta reprezintă copia fidelă, negativă a câmpului protetic. Prin metode convenționale mecanice, sunt înregistrate cele mai fine detalii morfologice ale câmpului protetic.Se realizează indirect, folosindu-se materiale de amprentă, aplicate pe câmpul protetic cu ajutorul portamprentei standard. Materialele de amprentă des întâlnite în cabinete sunt materialele elastice, pastele oxid de zinc eugenol, alginatele(hidrocoloizi ireversibili)11.

1.3.4. Modelul

Reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic. Modelele sunt turnate din gips dentar, de diferite clase de duritate,gipsul în consistență smântânoasă, este turnat în amprentă, în zonele cele mai înalte ale amprentei,amprenta fiind așezată pe măsuța vibratorie.

Pentru realizarea cu ușurință a machetei componentei metalice și pentru a modela cu precizie fețele proximale ale dinților limitanți breșei, este indicat, ca modelul de lucru să fie realizat cu bonturi mobile, prin diferite tehnici: cu bonturi din ghips, cu bonturi metalice (prin metoda Pindex), sau modelul Accutrac.

1.3.5. Confecționarea machetei componentei metalice a restaurării protetice fixe pluridentare parțial fizionomice

Tehnicianul dentar reproduce forma și dimensiunea, identice, din ceară, a viitoarei piese protetice. Sunt mai multe tehnici de machetare,fiecare tehnician, utilizând-o pe cea mai potrivită pentru instrumentarul și dotările laboratorului. Tehnicile sunt:

Metoda reducerii succesive

Metoda de modelare aditivă

Metoda machetei prefabricate

Metoda ce utilizează ceara calibrată și suprafețe ocluzale prefabricate12.

1.3.6. Ambalarea machetei din ceară a componentei metalice. Realizarea tiparului. Masele de ambalat sunt specifice fiecărui tip de metal, acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

să prezinte o fază de plasticitate pentru a putea pătrunde în cele mai fine detalii ale machetei;

timp de priză relativ scurt;

să prezinte granulație fină;

să prezinte rezistență la șoc;

să prezinte porozitate pentru a permite evacuarea gazelor;

să aibă coeficientul de dilatare egal cu cel de contracție al aliajului.

Ambalarea se poate realiza într-un singur timp, în doi timpi în mediu sau în vid. În cazul machetelor corpurilor de punte metalice, se utilizează ambalarea într-un singur timp.

1.3.7. Turnarea aliajului metalic. Obiectivul principal este obținerea unei piese protetice cât mai precise, identică cu macheta acesteia.

În cuptorul de preîncălzire, temperatura crește lent de la 0o la 200oC. Începe dilatarea termică, se topește și arde o parte din ceară, și se evaporă parțial apa din masa de ambalat. În cuptorul de încălzire, temperatura crește de la 200o la 800o C, se definitivează dilatarea termică, se arde complet ceara, obținându-se tiparul. Se topește aliajul în pâlnia tiparului, sau la distanță, după care are loc turnarea, având la bază forța centrifugă.

Având în vedere faptul că tehnologia a avansat, turnarea se face în castomat, aparat ce singur realizează atât topirea cât și centrifugarea aliajului topit în tipar.

1.3.8. Prelucrarea piesei metalice turnate.

Prelucrarea metalului se face cu freze montate la piesa dreaptă. Se începe cu discul, după care se continuă cu celelalte tipuri de freze pentru prelucrat și finisat metalul, utilizând freze din ce în ce mai fine, până se ajunge la cele de finisaj și lustru, lustrul final dându-li-se la motorul de lustru prin perii,gume și pufuri, în prezența pastelor de lustruit.

1.3.9. Proba componentei metalice în cavitatea bucală a infrastructurii metalice constă în verificarea de către medic a preciziei executării acesteia, verificarea stabilității, verificarea ocluziei, a fizionomiei, a fonației.

1.3.10. Realizarea componentei fizionomice pe infrastructura metalică.

Materialul fizionomic,acrilatul sau materialul compozit, se aplică peste cel de al doilea strat de opac, depus anterior pe infrastructura metalică. Modelajul coroanelor se realizează cu ajutorul spatulei, sau a pensulei, acestea fiind umezite în apă, pentru un modelaj ușor și rapid. Coroanele dinților de înlocuit se modelează supradimensionale, pentru a compensa contracția materialului fizionomic aplicat. După ce dinții de înlocuit au fost modelați,lucrarea este introdusă în aparatul de polimerizat, pentru rigidizarea piesei protetice, prin polimerizarea acrilatului sau a materialului compozit.

1.3.11. Prelucrarea, finisarea și lustruirea restaurării protetice fixe parțial fizionomice

Prelucrarea și finisarea se realizează cu ajutorul frezelor pentru acrilat, cu granulație din ce în ce mai fină. Frezele pot avea formă conică, cilindrică, flacără, etc.

Lustruirea se realizează la motorul de lustru cu perii, pufuri, în prezența pastei speciale pentru lustruit.

1.3.12. Fixarea pe câmpul protetic a punții dentare mixte metalo-acrilice.

Fixarea făcută în cabinet, de către medic, prin cimenturi dentare provizorii, pentru primele zile de acomodare cu noua piesă protetică în cavitatea bucală a pacientului, după care, fixarea definitivă cu cimenturi speciale.

1.4 Coroana tip Weisser

Coroana weisser metalo-acrilică este o restaurare unidentară care acoperă toate suprafețele dintelui ce urmează a fi restaurat. Are două componente: una metalică, (în interiorul cavității bucale, spre limbă/respectiv cerul gurii) și una fizionomică (acrilică), spre exterior, (spre buze/obraz, în zona vizibilă).

Această restaurare este o variantă de acoperire, ce oferă o estetică bună cu costuri reduse. În special la nivelul dinților superiori se pot realiza lucrări protetice ce vor mulțumi pacientul, atât din punct de vedere estetic cât și funcțional .

Avantajul restaurărilor weisser este combinarea rezistenței mecanice a componentei metalice a coroanei, cu aspectul fizionomic dat de componenta fizionomică, din acrilat. Coroana mixtă semifizionomică sau coroana tip weisser, este o restaurare coronară, alcatuită dintr-o componentă metalică, care acoperă în totalitate bontul și una fizionomică, aceasta din urmă planând partea metalică pe suprafața vestibulară (cea vizibilă) a dintelui. Coroana semifizionomică îmbină proprietățile mecanice ale metalului cu avantajul estetic al materialului fizionomic.

Componenta metalică a coroanei tip weisser poate fi realizată din aliaje nobile sau nenobile, iar componenta fizionomică este realizată din rășini acrilice, compozite sau mase ceramice. Materialul fizionomic aderă la metal prin retenții mecanice, eventual plus adeziune fizico-chimic. Caracteristic, pentru coroanele tip weisser, este dispunerea componentei fizionomice doar pe fața vestibulară, peste metalul subiacent, metal care acoperă, de altfel, toate celelalte suprafețe dentare.

Componenta metalică se poate obține prin:

Turnare: aliaje nobile, nenobile, titan, aliaje de titan;

Ambutisare;

Sinterizare;

Galvanizare;

Frezare.

Componenta fizionomică se poate obține prin:

Sinterizare;

Polimerizare: termo, foto; combinate: termo-foto-baro-polimerizabile

Coroana mixta tip weisser este indicată pentru orice dinte, dar în special, pentru dinții de pe arcada superioară. Sunt contraindicate însă, la pacienții cu vârsta sub 20 de ani și pentru dinții la care nu se poate face extirpare pulpară.

Retenția componentei fizionomice la scheletul metalic se poate realiza prin macro și microretenții mecanice (metoda clasică) sau prin mecanisme combinate: retenții mecanice și adeziune fizico-chimică (metoda modernă pentru metalo-compozit, metalo-ceramică).

Coroanele mixte parțial fizionomice pot fi:

Metalo-acrilice; (tip Weisser)

Metalo-compozit; ( tip Weisser)

Metalo-ceramice. (tip Wiesser)

Indicațiile coroanei mixte tip weisser:

– din punct de vedere topografic: frontalii, premolarii, practic orice dinte de pe arcadă, mai ales dinții maxilari.

– ca element singular , proteza unidentară, în diferite tipuri de leziuni:

1. leziuni coronare, care au modificat nefavorabil morfologia țesuturilor dure dentare și /sau aspectul coloristic;

2. leziuni coronare cu pierderi importante din țesuturile dure dentare (uneori până la nivelul rădăcinii), situație în care întâi se reface bontul coronar (prin obturații armate sau RCR) și apoi se aplică coroana tip weisser.

Particularități în prepararea bontului pentru coroana tip weisser – prepararea rațională a bontului impune respectarea următoarelor obiective:

deretentivizare în sens axial(cervico-ocluzal), cu stabilirea unui ax optim de inserție al coroanei;

crearea spațiului necesar atât pentru metal cât și pentru componenta fizionomică;

asigurarea rezistenței mecanice a protezei unidentare;

asigurarea rezistenței mecanice a preparației;

asigurarea menținerii și stabilității protezei unidentare pe preparație;

asigurarea unor contacte dento-dentare funcționale și durabile;

evitarea iritației parodontale.

Preparația dintelui pentru coroana weisser se va executa astfel încât să se facă loc, atât pentru metal, cât și pentru componenta fizionomică. Bontul va avea formă cilindro-conică și prag. Pentru dinții anteriori și premolarii de pe arcada superioară, preparația dintelui se realizează după extirparea pulpară, iar pentru rezistență se instalează pivot intraradicular. În cazul dinților anteriori de pe arcada inferioară, marginea incizală trebuie să fie acoperită cu materialul metalic, altfel existând riscul abraziunii sau căderii componentei fizionomice13.

CAPITOLUL II:

Principii urmărite în tratamentul prin restaurări protetice fixe pluridentare parțial fizionomice

Restaurările protetice prin lucrări parțiale fixe, precum și materialele din care acestea sunt confecționate, trebuie să îndeplinească anumite cerințe ale pacientului: masticația, fonația, fizionomia, igiena, stabilitatea rapoartelor ocluzale, rezistența mecanica, stabilitatea chimică în mediul bucal, inserția și stabilitatea pe câmpul protetic14. Aceste cerințe sunt oglindite în cele trei principii generale de realizare a restaurărilor protetice fixe. Principiile sunt:

Biofunctional

Biomecanic

Profilactic

2.1 Principiul Biofuncțional

– rolul acestui principiu este acela de a reface funcțiile majore ale aparatului dento-maxilar:

Masticația

Fonația

Fizionomia

2.1.1 – Masticația. Arcadele dentare refăcute cu ajutorul restaurărilor protetice fixe pluridentare, pot realiza o masticație eficientă în limite fiziologice, dacă cuspidarea suprafețelor ocluzale este individualizată și permite rapoarte ocluzale funcționale cu arcada dentară antagonistă15. Presiunile masticatorii ale dinților antagoniști sunt preluate atât de la nivelul dinților stâlpi cât și de la nivelul corpului de punte, de către parodonțiul de susținere al dinților stâlpi16.

Parodonțiul are rolul de a transforma presiunile masticatorii de la nivelul suprafețelor ocluzale în tracțiune pe osul alveolar, aceasta având efect stimulativ, determinând apoziția osului, cu creșterea densității și o structurare funcțională pe linii de forță.Protecția parodonțiului dinților stâlpi la sarcina suplimentară de la nivelul punții dentare este favorizată de:

păstrarea dimensiunii identice sau asemănătoare, a suprafeței ocluzale protetice cu dimensiunea dinților naturali ce au fost înlocuiți;

morfologia funcțională a suprafețelor ocluzale trebuie să respecte atât relieful ocluzal al dinților înlocuiți,cât și concordanța acestora cu relieful ocluzal antagonist;

refacerea contactelor ocluzale simultane, simetrice, multiple și stabile între cele două arcade dentare cu transmiterea forțelor masticatorii în axul dinților stâlpi și reducerea componentelor orizontale, ca și rezultantă a forțelor de masticație;

confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare dintr-un material sau materiale cu rezistență la deformare, uzură și rupere, care să le confere o stabilitate volumetrică și care să protejeze dinții stâlpi de efectele nocive cauzate de apariția vibrațiilor rezultate prin deformarea elastică a piesei protetice17.

2.1.2 – Fonația. În zona frontală corpul de punte constituie un suport pentru limbă în pronunțarea dentalelor, prin modelarea anatoformă a fețelor orale, prin poziție și prin simetrie.În zona laterală, la maxilar, închide rezonatorul bucal18.

Tratamentul prin restaurări protetice fixe pluridentare avantajează fonetica pacientului prin fixitatea lucrării pe câmpul protetic dar și prin volumul mai redus, cel mult egal cu cel al dinților naturali restaurați.Integrarea funcțională a punții în structurile aparatului dento-maxilar și restaurarea funcției fonetice este condiționată de:

redarea fidelă a suprafețelor orale și vestibulare ale dinților de înlocuire, astfel încât părțile moi periprotetice să nu perceapă modificări ale formei și dimensiunii acestora;

poziționarea punții în sens vestibulo-oral, astfel încât ea să se înscrie în conturul și configurația spațială a întregii arcade având o așezare simetrică cu hemiarcada antagonistă naturală a pacientului;

prin dimensiune, relief și poziție, construcția protetică trebuie să confere confort mișcărilor limbii, un accent deosebit acordându-se spațiului fonetic și pronunției fonemelor dentale(D, T)și siflante(S, Ș, T, Ț, Z), când vârful limbii ia punct de sprijin pe fața orală și marginea incizală a dinților anteriori19.

2.1.3 – Fizionomia. De cele mai multe ori, obiectivul principal al pacientului este acela de refacere a fizionomiei arcadelor dentare. De asemeni este importantă armonia dento-dentară, dento-facială și dento-somatică ce caracterizează fiecare pacient în parte, asigurându-i personalitatea proprie. Este esențial ca, în zona frontală, corpul de punte să fie identic din punct de vedere al formei, culorii și poziției cu dinții restanți sau cu cei pe care i-a avut pacientul.În zona laterală asemănarea cu dinții naturali va ține seamă de gradul în care aceștia sunt vizibili20.

Punțile semifizionomice sunt restaurările care oferă vizibilității o porțiune care are culoarea naturală a dintelui, la nivelul fețelor coronare cele mai vizibile, denumită fațetă, iar, cea dea doua porțiune fiind reprezentată de structura metalică de rezistență, parțial-vizibilă la nivelul fețelor orale ale lucrării protetice.

Materialele utilizate în confecționarea restaurărilor protetice fixe, au caracteristici biomecanice și fizico-chimice care le indică în refacerea totală sau parțială a atributelor funcționale ale dinților naturali.În concordanță cu vârsta, sexul, profesia,condițiile clinice ale cabinetului,condițiile tehnice ale laboratorului, se va alege soluția protetică finală care va da prioritate atributelor funcționale ale dintelui în acord cu dorințele pacientului21.

2.2 Principiul biomecanic – are la bază inserția și stabilitatea lucrării protetice pe câmpul protetic, dar și caracteristicile mecanice ale materialelor folosite în confecțioonarea protezelor parțiale fixe.

2.2.1 – Inserția. Necesită o pregătire specială a bonturilor dinților stâlpi.Aceasta constă în desființarea retentivităților de pe fețele laterale ale coroanei dinților, astfel încât diametrul maxim al bontului să fie la nivel cervical, luând forma unui trunchi de con sau a unui cilindru(fig….). Fețele proximale antagoniste breșei vor fi paralele sau convergente spre incizal/ocluzal, iar fețele proximale ce delimitează breșa vor fi divergente spre incizal/ocluzal. Inserția este influențată și de tehnologia de realizare a restaurării protetice: realizarea dintr-o bucată, prin utilizarea modelului monobloc, cu bonturi mobile, a modelului duplicat, sau realizarea din elemente separate, care se vor solidariza ulterior.

2.2.2 – Stabilitatea. Este asigurată de gradul de fricțiune ce se produce între elementele de agregare și dinții stâlpi. Dinții stâlpi de dimensiune redusă se vor prepara cilindrici, iar elementele de agregare vor fi coroane metalice cu grosime totală,pentru a avea suprafață de contact suficientă cu bontul dentar și a asigura stabilitate lucrării protetice.Microprotezele din aliaje nobile sunt cele mai recomandate deoarece au o stabilitate mai îndelungată si o mai bună precizie.

2.2.3 – Rezistența fizică a materialelor. Structura intrinsecă, conferă restaurării protetice fixe pluridentare caracteristici proprii, independente de modul cum medicul și tehnicianul dentar concep rezolvarea protetică.

Aliajele metalice. – permit realizarea punților dentare cu adaptare cervicală, proximală și ocluzală perfecte;

– sunt nefizionomice având culoare variabilă, galben,alb-gri;

– bine lustruite permit o igienă bună care, alături de perfecta adaptare cervicală, mențin starea de sănătate a parodonțiului;

– transmit dintelui variațiile de temperatură din mediul bucal;

– necesită dotarea laboratorului cu aparate de turnare și prelucrare a metalului.

Datorită faptului că metalul nu trebuie să fie vizibil, un rol important în asigurarea rezistenței o are forma pe secțiune a structurii metalice a corpului de punte.Aceasta poate fi:dreptunghiulară, pătrată, în T, L, sau ovalară.Indiferent de forma aleasă, diametrul mare trebuie orientat pe direcția de acțiune a forțelor 22.

Acrilatul. – este material organic macromolecular, puțin rezistent la rupere, îndoire și abraziune;

– datorită lipsei de rezistență la abraziune,este susținut de infrastructură metalică;

– este un material elastic și poros;

– se prelucrează foarte ușor;

– prezintă dificultăți în adaptarea pe bont;

– prețul de cost este redus.

2.3 Principiul Profilactic – are în vedere protejarea tuturor țesuturilor care vin în contact cu piesa protetică(dinți, parodonțiu, creastă edentată, mucoasă bucală).

Sunt anumite norme ce trebuiesc adoptate în timpul confecționării punților dentare:

direcția corpului de punte;

relieful ocluzal al corpului de punte;

lățimea vestibulo-orală a corpului de punte;

raportul corpului de punte cu creasta edentată;

protecția papilei interdentare;

calitățile fizico-chimice ale materialelor din structura punții.

2.3.1 Direcția corpului de punte – Toate forțele care acționează asupra corpului de punte sunt preluate de elementele de agregare și transmise osului maxilar prin sistemul dento-parodontal al dinților stâlpi. Aceasta implică obligativitatea ca forțele ocluzale să acționeze în axul rădăcinii dinților stâlpi. Așa se poate menține integritatea și starea de sănătate a parodonțiului dinților stâlpi. Pentru a obține această rezultantă axială a forțelor masticatorii, corpul de punte trebuie să fie în linie dreaptă între elementele de agregare.

În regiunea laterală se poate realiza în linie dreaptă deoarece și arcada este în linie dreaptă. În regiunea frontală nu se poate realiza în linie dreaptă, așa cum este normal, din considerente fizionomice23. Se urmărește încadrarea în configurația arcadei și obținerea contactelor multiple funcționale cu dinții antagoniști.

2.3.2 Relieful ocluzal și lățimea vestibulo-orală a corpului de punte – are ca obiectiv modelarea morfologică a fețelor vestibulare, ocluzale și proximale ale dinților corpului de punte. Rezultatul eficient al funcției masticatorii este dat de morfologia ocluzală, având ca și consecință stereotipul dinamic de masticație al pacientului24.

Modelajul se realizează conform morfologiei dinților omologi, celor antagoniști și stereotipului masticator al pacientului. Cuspizii au formă de piramidă, cu pante cuspidiene convexe cu o înclinație corespunzătoare, astfel încât să asigure contacte multiple, punctiforme cu dinții antagoniști25.

Corpul de punte poate stabili cu dinții antagoniști trei tipuri de contacte ocluzale:

contact tripodic – este ideal pentru că asigură o dinamică funcțională mandibulară cu alunecare liberă în intercuspidare maximă, stabilitate și deasemenea, masticația obține eficiență maximă(fig….);

contact vârf cuspid-planșeu fosetă – în intercuspidare maximă, stabilitatea în plan orizontal este redusă, dar, având în vedere faptul că vârful cuspizilor atinge planșeul fosetei, masticația este eficientă(fig…..);

Fig.

contact în suprafață – transformarea punctelor de contact în suprafețe de contact, în angrenaj foarte strâns, cuspizii sunt înalți, iar contactul generează obstacole în mișcările mandibulei, forțe de frecare, piesa protetică devenind factor iatrogen al disfuncției ocluzale.

Migrările dinților stâlpi și ale dinților antagoniști îngreunează restaurarea, făcând uneori imposibilă refacerea normală a rapoartelor ocluzale26.

Lățimea vestibulo-orală a corpului de punte trebuie să corespundă lățimii dinților limitanți ai breșei edentate. Mărimea dimensională a lățimii corpului de punte situează forțele de masticație în afara poligonului parodontal de susținere și apare tendința de rotație vestibulo-orală a punții. Rezistența mecanică diminuată prin reducerea dimensională a corpului de punte, favorizează apariția fracturilor piesei protetice, iar eficiența masticatorie a segmentului protezat, obligă la mărirea numărului ciclurilor masticatorii, având în final același rezultat – suprasolicitarea parodontală. Între mărirea și micșorarea dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte, este de preferat micșorarea, dar trebuie acordată atenție respectării cuspizilor de sprijin (palatinali la dinții maxilari și vestibulari la cei mandibulari). Aceștia nu trebuiesc afectați

dimensional, reducerea efectuându-se din cuspizii inactivi (vestibulari la dinții maxilari și linguali la cei mandibulari)27.

2.3.3 Raportul corpului de punte cu creasta edentată – este foarte important ca fața mucozală a corpului de punte, orientat către mucoasa crestei alveolare să prezinte o formă, prelucrare și lustruire perfecte care să asigure neretenționarea alimentelor.

Profilactic, lipsa igienei, apariția depozitelor alimentare, halena, reacțiile inflamatorii ale țesuturilor moi, gingivale și parodontale, trebuiesc eliminate prin conceperea și realizarea unui raport al corpului de punte cu creasta edentată care să îmbine necesitățile fizionomice, fonetice și igienice în concordanță cu topografia breșei edentate și ierarhizarea atributelor funcționale ale edentației ce urmează a fi protezată28. Rapoartele corpului de punte cu creasta edentată, sunt următoarele:

Corpul de punte cu raport în șa – se utilizează la maxilar, în zona frontală, mai rar în zona laterală. Fața mucozală este configurată asemenea unei șei, ce acoperă atât versantul vestibular, cât și cel oral al breșei edentate, având contact intim cu mucoasa acesteia(fig….). Oferă confort maxim, fonetic și fizionomic pacientului. Dezavantajul major este igiena deficitară, care poate cauza leziuni inflamatorii ale mucoasei.

Corpul de punte cu raport în semișa – este conceput pentru zona frontală. Pentru a îmbunătăți igiena, s-a decurs la reducerea șeii, corpul de punte acoperind doar versantul vestibular al crestei edentate(fig…..).

Corpul de punte cu raport tangent linear – se utilizează în zona laterală atât maxilară, cât și mandibulară, dar cu aspecte diferite. Acest tip de raport este caracterizat prin reducerea suprafeței mucozale la o muchie ce vine în contact cu mucoasa crestei edentate. La maxilar, muchia este plasată pe versantul vestibular al crestei, fața palatinală fiind plan-convexă și face unghi de 45 de grade cu creasta edentată(fig…..), este metalică și asigură o bună curățire și autocurățire. La mandibulă, muchia se plasează pe mijlocul crestei, ambele fețe fiind metalice, plan-convexe cervico-ocluzal, pentru a asigura o igienă eficientă.

Corpul de punte cu raport punctiform – este indicat în zona laterală mandibulară,deoarece are fizionomie redusă, dar, asigură o igienă foarte bună. Contactul se realizează pe mijlocul crestei, fiind redus la câte un punct pentru fiecare dintre dinții de înlocuit. Nu este indicat, din considerente igienice, în cazurile clinice în care, creasta edentată este lată, fiind înlocuit cu raportul tanențial pe mijlocul crestei.

Corpul de punte suspendat – nu are raport cu creasta edentată. Este indicat în zona laterală mandibulară, fiind cel mai igienic, dar și cel mai nefizionomic tip de raport. Corpul de punte se situează cu fața mucozală la distanță de 3 – 4 mm de creasta edentată din considerente igienice. Spațiul minim pentru acest tip de raport trebuie să fie de 7 – 8 mm29.

2.3.4 Protecția papilei dentare – se realizează atât interdentar,dinte stâlp – dinte vecin, cât și la nivelul trecerii dintre corpul de punte și elementele de agregare. Protecția papilei se asigură încă de la modelarea machetei, aceasta fiind modelată la distanță de papilă.

2.3.5 Tolerabilitatea și compoziția materialelor. Punțile dentare se vor confecționa din aliajele unui singur metal deoarece, două metale diferite, produc diferență de potențial în mediul salivar, iar saliva reprezintă un element component al pilei electrice. Toate aliajele metalice sunt bune conducătoare de căldură, iar dinții stâlpi vor fi supuși acestor variații termice, alimentele fiind de temperaturi diferite30.

Materialele folosite în confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare, prin procesul tehnologic de prelucrare pot prezenta suprafețe cu multiple microcavități (pori), în care pot retenționa resturile alimentare. Rășinile acrilice, prin structura lor caracteristică, dar și prin monomerul rezidual rămas nepolimerizat, este mai puțin tolerat de mucoasa gingivală31.

CAPITOLUL III:

Aliaje și materiale fizionomice dentare, utilizate în confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice

Pentru a realiza o lucrare protetică fixă pluridentară, parțial estetică, este important ca, aliajul ales pentru infrastructura metalică, dar și materialul fizionomic ales pentru componenta fizionomică să aibă standarde superioare de estetică.

3.1 Aliaje dentare

Aliajul dentar trebuie să susțină componenta fizionomică, să fie rezistent la presiunea forțelor masticatorii, nedeformabil. Aliajele dentare utilizate în confecționarea protezelor parțiale fixe pluridentare sunt clasificate în aliaje nenobile (utilizate în realizarea restaurărilor protetice fixe parțial fizionomice din acrilat, sau din rășini compozite, dar și din mase ceramice) și aliaje nobile (rar utilizate în realizarea restaurărilor protetice fixe parțial fizionomice din acrilat, sau din rășini compozite și utilizate mai des, în confecționarea protezelor, a căror componentă fizionomică este realizată din mase ceramice).

Aliajele nenobile au fost elaborate ca o alternativă pentru aliajele nobile devenite scumpe și inaccesibile. Aliajele nenobile, inoxidabile, au diverse proprietăți ce le deosebesc de aliajele nobile.

Proprietățile aliajelor nenobile dentare:

Duritate mai mare ca cea a aliajelor nobile (30%);

Ductilitatea mai mică;

Intervalul de topire: 1250-1350ͦ C;

Culoare alb-argintie, ce influențează cromatica în tehnologia clasică;

Rezistența la coroziune asigurată de oxidul de crom (16-20% Cr – restaurări foarte stabile în cavitatea bucală, sub 15% Cr – restaurări instabile în cavitatea bucală);

Modulul de elasticitate mai mare de două ori față de aliajele nobile;

Coeficientul de contracție: 2,3-3,4%, fiind compensat de masele de ambalat fosfatice;

Densitatea de două ori mai mică decât cea a aliajelor nobile, protezele fiind confortabile;

Vâscozitatea este mai mare ca cea a aliajelor nobile, fiind necesară o forță de centrifugare mai mare;

Necesită tratament termic după turnare, 1000-1100ͦ C – timp de 1 oră;

Nu au lot de lipire, lucrarea protetică turnându-se din elemente legate.

Avantajele derivate din proprietățile acestor aliaje, au fost impuse în tehnologii ca turnarea componentei metalice a protezei parțiale scheletate ( în 1930), turnarea coroanelor și a punților dentare. Primele aliaje au fost aliajele de nichel-chrom (Ni-Cr), ale unei firme germane, utilizate aproximativ 70 de ani ca substituente ale aliajelor nobile.

Clasificarea aliajelor nenobile se realizează în funcție de conținutul procentual al principalelor metale de aliere:

Aliaje pe bază de Ni-Cr (binare) – Ni 50-80%, Cr 20-25%;

Aliaje pe bază de Ni-Cr-Fe (ternare) – Ni 48-66%, Cr 14-27%, Fe 8-27%;

Aliaje pe bază de Ni-Cr-Co – Ni 40-62%, Cr 10-21%, Co 5-34%;

Aliaje pe bază de titan.

Aliajele moderne pe bază de Ni-Cr , datorită proprietăților mecanice superioare și a prețului de cost avantajos, au înlocuit aliajele nobile în tehnologiile clasice (metalo-acrilică) și moderne (metalo-compozită și metalo ceramică)32.

Aliajele Fe-Ni-Cr clasice – Ni 18%, Cr 8% (aliajul 18/8) – oțeluri inoxidabile, se prezintă sub trei forme:

– sârme ortodontice de diferite grosimi,

– cape sau discuri 0,30-0,40 mm,

– pastile,pentru turnare.

Compoziție: În afară de Ni și Cr, aceste aliaje mai au în compoziție ca principal element de aliere fierul, Fe 72%. Conținutul de carbon este de 0,089-0,20%, iar cantitățile de Ti, Mg, Si, Mo, Nb, Ta, sunt foarte mici, dar care produc modificări semnificative ale proprietăților.

Rolul elementelor de aliere:

Cromul – asigură rezistența la coroziune;

– pasivizează aliajul față de mediu prin formarea peliculei de oxid de crom, de aceea, fierul nu poate fi utilizat fără crom;

– aliajul 18/8 este cel mai rezistent la coroziune și mătuire, datorită soluției solide care se formează între Ni, Cr și Fe.

Carbonul – se adaugă în cantități mici pentru a evita formarea carburilor de crom, care scad rezistența la coroziune.

Molibdenul – mărește rezistența la coroziunea poroasă.

Microprocentele de titan, magneziu, niobiu, tantal, au rolul de a preveni formarea de carburi între carbon și fier sau crom – sunt elementele de echilibrare ale aliajului.

Proprietăți: – oțelurile inoxidabile sunt rezistente la atacul acid;

– prelucrate corespunzător, își mențin luciul în mediul bucal: zonele de coroziune apar în aria de lipire a părților componente;

– au coeficient de contracție mare, după turnare, necompensat de masele de ambalat clasice;

– nu au lot pentru solidarizarea părților componente ale restaurărilor protetice fixe, pluridentare parțial fizionomice, utilizându-se lot pe bază de argint;

– temperatura de topire 1260-1350ͦ C

– densitatea de 2-2,5 ori mai mică decât a celor nobile,piesa protetică fiind confortabilă pentru pacient și ușoară;

– culoarea și proprietățile mecanice asemănătoare cu cele ale aliajelor nobile.

Aliajele Ni-Cr moderne – aliaje turnabile ce au în compoziție două metale de aliere principale: Ni 60-70% și Cr 15-20% la care se adaugă microprocente de molibden, aluminiu, mangan, siliciu, beriliu, cupru, cobalt, galiu, fier, pentru echilibrarea aliajului.

Aliajele Ni-Cr moderne au o compoziție variabilă și pot conține un procent maxim de nichel, până la 88,5% cu diminuarea conținutului de crom(11,5%).

Rolul elementelor componente:

Nichelul (45-88%) – metalul principal de aliere,

– modifică esențial proprietățile mecanice,

– micșorează duritatea,

– mărește maleabilitatea și elasticitatea, rezultând un material ușor prelucrabil,

– substituie procente importante de fier, pentru a oferi aliajului o mai bună rezistență la coroziune.

Cromul (7-24,5%) – are o mare solubilitate în nichel,

– mărește considerabil proprietățile mecanice,

– are efect anticoroziv, prin formarea de oxidului de crom la suprafața aliajului.

Cobaltul (0,5-20%) – influențează proprietățile mecanice,

– fluidifică aliajul în stare topită.

Molibdenul (3,5-10,5%) – mărește rezistența la coroziune,

– modifică coeficientul de expansiune termică,

– formator de oxizi și structuri cristaline omogene.

Microprocentele de mangan, wolfram, taliu, au rolul de a mări rezistența la coroziune a aliajului. Borul, siliciul și beriliul au efect dezoxidant, mărirea fluidității aliajului.

Carbonul (0,05-0,1%) – nu este prezent în toate aliajele, pentru evitarea carburilor și a structurilor de aliaj fragil, conținutul mic de carbon mărește duritatea, rezistența mecanică și ductilitatea aliajului.

Proprietăți: – duritate mai mare ca a celor pe bază de aur, prin proprietățile mecanice fiind situate între aliajele pe bază de aur și cele pe bază de cobalt-crom.(tabel…..)

Tabel …….Proprietățile mecanice ale aliajelor Ni-Cr (studiu comparativ)

– intervalul de topire este cuprins între 1260-1350ͦ C,

– sunt aliaje turnabile datorită fluidității și compensării coeficientului de contracție de către masele de ambalat fosfatice(contracție de 3,1-3,4%),

– rezistența la coroziune este asigurată de stratul protector de oxid de crom,

– conductibilitate termică inferioară aliajelor nobile de aur. Este de 4-5 ori mai mică la 100ͦ C și de 10 ori mai mică la temperatura de 1200ͦ C.

– sunt aliaje vâscoase în stare topită, necesită introducerea în tipar cu centrifuge semiautomate sau automate tip castomat.

– densitate mai mică decât a aliajelor nobile, necesită forță de centrifugare mai puternică, pentru a pătrunde în toate detaliile tiparului.

– nu prezintă potențial toxic acut sau carcinogenetic, sunt stabile fizico-chimic.

Aliajul de crom-cobalt este foarte rezistent din toate punctele de vedere. Rezistența deosebită la abraziune este un defect în protetica fixă. Fiind mai dur decât smalțul dinților, abrazează dinții antagoniști și determină apariția disfuncției ocluzale.

Aliajele seminobile sunt materiale cu rezistență medie, asemănătoare aurului. Sunt indicate pentru corpuri de punte total metalice în zona laterală mandibulară, în edentațiile de 2 – 3 dinți sau corpuri de punte cu casete în edentații de 1 – 2 dinți.

Aliajele de aur. Aceste aliaje au o serie de avantaje care le impun în practica stomatologică astfel:

sunt ușor de prelucrat,

permit obținerea pieselor de mare exactitate,

se pot turna în structuri foarte subțiri și rezistente.

Prin modificări în compoziția materialului se obțin variații, în limite foarte largi, ale calităților lor mecanice, ceea ce conferă acestor aliaje un caracter de universalitate.În construcția unei punți sunt folosite, uneori, mai multe tipuri de aliaje ale aceluiași metal.

3.2 Materiale fizionomice dentare

Fizionomia este factorul principal care crează critici sau aprecieri în conștiința pacientului, dar și acel factor care îi poate readuce fericirea și încrederea în sine.

Materialele fizionomice dentare utilizate pentru redarea fizionomiei, sunt rășinile acrilice, utilizate pe cale largă, datorită avantajelor sale, rășinile diacrilice, compozite, având proprietăți superioare rășinilor acrilice.

3.2.1 Rășinile acrilice

Acrilatul este un material organic macromolecular. Din punct de vedere al calității sale mecanice, este un material foarte puțin rezistent la rupere, îndoire și abraziune. Dacă există un tonus crescut al mușchilor periorali, el poate fi tocit chiar de către părțile moi. Din aceste cauze el este folosit, în mod normal, susținut de o structură metalică. Se folosește singur la confecționarea punților provizorii cu dimensiuni mici, mai ales în zona frontală.

Materialele organice sunt reprezentate de masele plastice. Prin acestea înțelegem compuși nemetalici obținuți pe cale sintetică.

Sunt alcătuite în general, din compuși organici care, în faza plastică, se pot modela în diverse forme și care, apoi, se întăresc, alcătuind corpuri solide. Din această categorie fac parte:

rășinile,

cauciucurile,

substanțele fibroase.

Rășinile acrilice domină, de mai multe decenii tehnologia protezelor unidentare, dar și pe cea a protezelor pluridentare. Din aceste materiale s-au confecționat baze, dinți artificiali, fațete. Treptat au fost evidențiate o serie de deficiențe ale acestor materiale, iar căutările pentru îmbunătățire au urmat două căi: pe de-o parte s-au elaborat noi tipuri de rășini acrilice, pe de altă parte au fost elaborați noi polimeri: rășinile diacrilice, epoxidice, policarbonate, etc.

Clasificarea rășinilor după natura lor chimică:

rășini vinilice

rășini acrilice

rășini diacrilice

rășini epiminice

rășini policarbonate

rășini poliamidice.

poliuretani

Rășinile acrilice – pot fi prezente în trei forme:

acrilați polimerizați industrial în forme finite(de exemplu dinți artificiali sau coroane provizorii prefabricate)

acrilați polimerizați industrial în forme prefinite – sunt termoplastici și de obicei au formă de plăci care, prin încălzire și presare, pot deveni baze pentru proteze sau aparate ortodontice.

acrilați polimerizabili în laborator sau în cabinetul stomatologic – sunt sisteme bicomponente: lichid și pulbere (lichidul este monomerul, iar pulberea este polimerul de metacrilat de metil).

Compoziția rășinilor acrilice: – monomerul este metacrilatul de metil – un lichid transparent, volatil, cu miros puternic, inflamabil, insolubil în apă, solubil în solvenți organici, el însuși solvent pentru grăsimi. Metacrilatul de metil nu este stabil chimic, având tendința de polimerizare spontană, sub acțiunea căldurii și a luminii, motiv pentru care este păstrat în recipiente închise la culoare și departe de sursele de căldură.

– polimerul sau polimetilmeta-acrilatul (PMMA), este solid la temperatura camerei, dar devine plastic peste 125ͦ C. Din punct de vedere chimic, PMMA este foarte stabil; solubil în solvenți organici. Absorbția de apă este redusă.

Proprietățile mecanice sunt satisfăcătoare, cu excepția rezistenței la abrazie, care este redusă.

Proprietățile optice sunt remarcabile: indicele de refracție este apropiat de cel al dentinei și smalțului, iar transparența este excelentă. Posibilitățile de colorare sunt practic nelimitate. Din nefericire aceste avantaje sunt umbrite de schimbarea culorii în timp a polimetil-metacrilatului, îngălbenirea acestuia.

În funcție de agentul care declanșează polimerizarea, se disting două categorii de PMMA:

termopolimerizabili, a căror polimerizare este inițiată de căldură;

autopolimerizabili, la care reacția este declanșată de un activator prezent la nivelul lichidului.

Rășinile termopolimerizabile

– pulberea conține în principal polimerul, pigmenți, plastifianți, inițiator

– lichidul conține în principal monomerul și un inhibitor de polimerizare.

Formarea pastei: – prin amestecarea lichidului cu pulberea (în dozele indicate de fabricant) se formează o masă nisipoasă care, cu timpul se transformă într-o masă omogenă. În momentul în care pulberea a saturat monomerul, amestecul este introdus în tipar prin compresiune (îndesare) sau injectare.

Polimerizarea pastei – se produce prin polimerizarea monomerului care este indusă, de creșterea temperaturii. Tiparul, în care s-a introdus pasta, se introduce într-o baie de apă sau aburi. Încălzirea se face lent, după graficul indicat de fabricant. Ridicarea temperaturii peste 100ͦ C determină defecte de structură ale PMMA33.

3.2.2 Rășinile diacrilice compozite

La sfârșitul anilor 1970 s-au introdus rășinile cu microumplutură, cu dimensiunea medie submicronică a particulelor, care au dus la o polisabilitate și uzură crescută. Deceniul următor a adus diminuarea dimensiunii particulelor și creșterea încărcăturii cu material de umplutură, care a îmbunătățit semnificativ rășinile compozite fotopolimerizabile pentru utilizarea universală în regiunile frontale și laterale.

Astăzi, după 50 de ani de știința materialelor și dezvoltarea în laborator, precum și studiile clinice întreprinse pe subiecți umani, rășinile compozite au fost revalidate ca și material restaurator universal. Actualmente sunt disponibile numeroase sisteme variate de rășini compozite. Pentru a determina care material va funcționa cel mai bine într-o situație clinică dată, clinicienii trebuie să cunoască infrastructura rășinilor compozite, care conține trei faze:

faza organică (matricea);

faza dispersată (umplutura);

faza de interfață (agentul de cuplare).

În esență, rășinile compozite sunt constituite dintr-o matrice continuă polimerică sau rășinică, în care este dispersată umplutura anorganică.

Adăugarea materialelor de umplutură la rășinile compozite dentare consolidează semnificativ proprietățile lor fizice prin creșterea rezistenței și ramforsarea matricei, cu reducerea coeficientului linear de expansiune termică. Există numeroase umpluturi pentru rășinile compozite. Aceste materiale includ masa de cuarț, oxidul de alumină, zincul, zirconiul. Substanțele de umplutură pot varia în dimensiuni, în funcție de procesul de fabricație.

În scopul unei adeziuni puternice între matrice și umplutură, se folosește un agent de cuplare. Modificarea componentei de umplutură rămâne cea mai semnificativă dezvoltare în evoluția rășinilor compozite.

Clasificările rășinilor compozite:

Astăzi, mulți producători se străduiesc să majoreze cantitatea de umplutură din rășinile lor, pentru a îmbunătăți astfel proprietățile mecanice și fizice, cum ar fi :

rezistența la compresiune și la flexiune,

modulul de elasticitate,

coeficientul de expansiune termică,

absorbția de apă

rezistența la uzură.

S-au dezvoltat mai multe sisteme de clasificare pe baza dimensiunii particulelor, a distribuției și a cantității încorporate. Clasificările sunt mai frecvent menționate ca hibride, microhibride, compozite cu microumplutură și cele mai noi cu nanoumplutură. Descrierile acestor clasificări pot varia de la un sistem la altul.

Materialele hibride și microhibride au, în general, un conținut de umplutură de aproximativ 75% din greutate. Particulele de umplutură pot varia în mărime de la 1 la 3 microni și includ particule de dioxid de siliciu, care au, de obicei, o dimensiune de 0,04 microni.

Avantajele materialelor hibride:

rezistență superioară la tracțiune,

contracție redusă de polimerizare,

coeficient scăzut de dilatare termică,

rezistență îmbunătățită la abraziune și o mai bună rezistență la fracturare.

Dezavantajul materialelor hibride este slaba lor polisabilitate și necesitatea întreținerii luciului de-a lungul timpului.

Pentru a încerca și a obține rezistență și polisabilitate deopotrivă într-un singur compozit, producătorii au introdus rășinile compozite hibride cu particule mai mici, cu dimensiunile medii ale particulelor de aproximativ 0,02 microni până la 1 μm. Acest lucru permite clinicianului să implementeze un singur material de restaurare, cu toate proprietățile mecanice și fizice îmbunătățite ale rășinilor anterioare.

Compozitele se folosesc în mod regulat la restaurarea cariilor, închiderea spațiilor, alungirea dinților, acoperirea dinților întunecați sau colorați și pentru lipirea dinților fracturați. Selectarea tipului de material adecvat pentru anumite situații clinice.

Au proprietăți superioare acrilatelor, se găsesc sub formă de:

– pulbere, pentru smalț și dentină

– lichid, pentru colet, smalț, dentină

– paste de bază și paste catalizator ambalate în seringi.

Rășinile diacrilice compozite se clasifică în:

termo-baropolimerizabile fiind produse comercializate de firma Ivoclar-ISOSIT-PE;

fotopolimerizabile (DENTACOLOR-Kulzer, SOLIDEX-Shofu)

fotopolimerizabile sub vacuum (VISIO-GEM- Espe)

termo-baro-fotopolimerizabile (SR.ISOSIT N-Ivoclar)

Placarea cu SR ISOSIT PE (materiale compozite termo-baropolimerizabile)

Trusa conține: – flacoane cu pulbere pentru smalț, dentină, opac, colet;

– flacon cu catalizator;

– seringi cu lichid monomer;

– capsule în care se amestecă pulberea cu lichidul

– accesorii.

Etapele de lucru:

Sablarea cu alumină a componentei metalice prevăzută cu retenții perlate;

Prepararea pastelor de smalț, dentină, colet, în culorile indicate de medic;

Izolarea modeluluide ghips cu lichid special;

Aplicarea stratului de opac, aplicarea dentinei, pensulare cu lichid special, polimerizare 3minute la 100ͦ C, 6 bari în aparat ivoclar-ivomat;

Prelucrarea și asigurarea spațiului pentru smalț, spălare, curățare în baie cu ultrasunete, pensulare cu fluid, aplicarea smalțului, pensulare cu fluid, polimerizare 6 minute, 120ͦ C, 6 bari;

Prelucrare finală cu freze diamantate, carbură de tungsten;

Lustruire cu gume și pufuri.

Proprietățile materialelor compozite:

polimerizare reticulată;

rezistență mai mare la abraziune decât cea a rășinilor acrilice simple;

modul de elasticitate mare;

duritate mare;

coeficient de contracție de polimerizare scăzut;

dilatare termică scăzută;

absorbție scăzută de apă;

nu abrazează dinții antagoniști;

nu necesită aliaje speciale ca substrat;

se pot repara ușor în cavitatea bucală.

Rășinile compozite oferă o soluție conservatoare și rentabilă pentru multe situații clinice. Producătorii se străduiesc în permanență să îmbunătățească proprietățile fizice și ușurința utilizării acestor materiale. Depinde de fiecare clinician să determine ce materiale preferă să utilizeze pentru situațiile clinice zilnice. Noile nanomateriale sunt suplimente binevenite la gama deja rafinată a rășinilor compozite, disponibile pentru utilizarea clinică34.

CAPITOLUL IV:

Realizarea componentei fizionomice a punților dentare parțial-fizionomice din acrilat

În protetică, în special, poziția, forma și culoarea dinților sunt elementele principale care participă la definirea fizionomiei feței, dar și asupra personalității pacientului. Culoarea dinților de înlocuit trebuie să fie asemănătoare cu cea a dinților naturali. Culoarea variază de la un pacient la celălalt, culoarea dinților omologi fiind identică, dar diferită de cea a dinților vecini. Incisivii laterali au nuanța cea mai deschisă, incisivii centrali având o nuanță mai închisă față de laterali, dar mai deschisă ca nuanța caninilor, aceștia având culoarea cea mai închisă de pe arcada dentară35.

4.1 Tipuri de materiale fizionomice acrilice

Materialele care asigură estetica în restaurările protetice fixe, pluridentare parțial-fizionomice, pe dinții stâlpi având coroane weisser, sunt rășinile acrilice simple și rășinile diacrilice compozite.

Materialele dentare utilizate în confecționarea restaurărilor protetice fixe pluridentare parțial-fizionomice trebuie să fie:

nealergice

neiritante

necancerigene

Acestea au diverse avantaje și dezavantaje ca toate tipurile de materiale dentare.

Avantajele rășinilor acrilice:

Se prelucrează ușor, se lustruiesc ușor;

Se poate readapta după lustruire, necesitând o nouă lustruire;

Preț de cost scăzut, ceea ce face ca, mulți pacienți să aleagă ca și plan de tratament, punțile metalo-acrilice.

Stabilitate volumetrică bună;

Nu necesită tehnici speciale de laborator.

Dezavantajele rășinilor acrilice:

Au duritate scăzută (se abrazează ușor);

Instabilitate cromatică;

Transluciditate scăzută;

Îmbătrânesc ușor.

Avantajele rășinilor compozite:

– permit clinicienilor să urmeze un protocol la scaun, predictibil, conservator și sigur pentru îmbunătățirea zâmbetului pacienților și pentru a restaura structurile dentare uzate sau cariate. Combinate cu cele mai bune protocoale adezive, aceste proceduri se pot utiliza cu succes pentru obținerea unor rezultate frumoase;

– rășina compozită este unul dintre cele mai versatile materiale stomatologice și când se folosește corect, cu atenție meticuloasă, poate oferi restaurări comparabile cu cele ceramice;

– folosirea adecvată necesită adesea o pregătire suplimentară pentru a obține un nivel de îndemânare al unui maestru;

– rezistență și menținerea lustrului pe termen lung;

– abilitatea de a fi minim invaziv și de a conserva structura dentară.

Dezavantajele sunt asemănătoare cu cele ale rășinilor acrilice, diferența fiind faptul că, procesul de abraziune, instabilitate cromatică și procesul de îmbătrânire, apar mult mai lent față de rășinile acrilice.

4.2 Proprietăți fizico-chimice ale rășinilor acrilice și diacrilice, compozite

Porozitatea- în structura rășinii pot să apară bule de aer de dimensiuni variabile, decelabile macroscopic. Ele sunt determinate de greșeli de dozare, manipulare, prelucrare și afectează proprietățile mecanice și biologice;

Absorbția apei – antrenează variații volumetrice, scade rezistența mecanică și poate determina modificări de culoare. Cel puțin în timpul polimerizării, acrilatul trebuie izolat deoarece, apa poate fi resorbită prin pereții tiparului. Este necesară uscarea prealabilă a zonelor cu care pasta acrilică vine în contact;

Solubilitatea este redusă;

Variațiile volumetrice – în cursul procesului de polimerizare au loc succesiv următoarele fenomene fizice: la început, o dilatare termică urmată de o contracție de polimerizare, iar contracția globală ajunge la 0,2 – 0,5%;

Contracția de polimerizare crește odată cu creșterea excesului de monomer;

PMMA prezintă o inerție chimică mare, fiind foarte stabil în cavitatea bucală. Totuși, este posibilă o evoluție defavorabilă în timp: rășina inițial translucidă, se opacifiază și se îngălbenește. De asemenea, datorită microfisurilor care apar în timp, se reduce și rezistența mecanică. Aceste fenomene de îmbătrânire se datorează însă, mai mult unor cauze fizice (absorbția de apă, structura poroasă);

Stabilitatea chimică este foarte mare.

4.3 Mijloace de retenție a componentei fizionomice pe infrastructura metalică

Retențiile pentru placarea acrilatului pe coroane tip weisser sunt retențiile perlate, iar pentru dinții de înlocuit sunt cele tip casetă metalică (anse în caseta metalică).

Pentru a asigura retenționarea rășinilor acrilice clasice, cu polimerizare lineară, pentru mărirea suprafeței de contact și obținerea unei retenții mecanice suplimentare, au luat amploare diferite metode de retenție:

Macroretențiile sunt utilizate pentru retenția polimerilor și sunt de diferite forme și mărimi după cum urmează:

Retenții perlate – bile calcinabile cu diametrul de 0,1; 0,2; 0,4; 0,6; 0,8 mm. Firmele producătoare sunt: Ivoclar, Bredent, Astar.

Butoni și anse – prefabricați din ceară sau din mase plastice. Sunt utilizați cel mai frecvent, în confecționarea machetelor punților dentare.

"Solzii de pește " – se realizează cu ajutorul unui bisturiu sau al unui instrument tăios, prin crestarea peretelui vestibular al machetei, obținându-se astfel secțiuni cu direcție incizo-cervicală. Porțiunea de ceară se îndepărtează înspre vestibular.(fig…..) se crează astfel o suprafață retentivă în care polimerul este "capturat".

Plasele – se practică frecvent acest sistem, datorită feptului că, după turnare, prin sablarea acestor macroretenții, are loc o îmbunătățire considerabilă a adeziunii polimerilor la aceste structuri.

Firele și ansele de nylon sau ceară – se aplică de obicei, la nivelul marginilor incizale sau marginile suprafețelor ocluzale ale „casetei" vestibulare. Pot fi asociate cu retenția perlată.

Cristalele solubile/insolubile – funcționează asemănător zonelor subecuatoriale ale perlelor, dar fiind mult mai eficiente. Se găsesc sub diferite dimensiuni: 0,2; 0,5; 0,8 mm,ce se lipesc pe fața vestibulară a machetei din ceară cu ajutorul unui adeziv, care dizolvă parțial cristalul, după care îl imobilizează puternic.

Cavitățile retentive – se realizează pe suprafața vestibulară a machetei prin săparea în ceară a unor cavități retentive, negative, cu ajutorul unor spatule fine, ceara fiind mai groasă în zona vestibulară.(fig….)

4.4 Etape de realizare a componentei fizionomice

Estetica restaurărilor protetice fixe pluridentare, metalo-acrilice, depinde de materialul ales pentru componenta fizionomică și de respectarea etapelor de realizare a acesteia:

Sablarea infrastructurii metalice la nivelul zonelor de placare cu material fizionomic;

Degresarea infrastructurii metalice la nivelul zonelor de placare cu material fizionomic;

Curățirea interfeței ce urmează a fi placată;

Aplicarea lacurilor adezive de opac.

Modelarea machetei componentei estetice, din materialul fizionomic;

Polimerizarea rășinii acrilice, sau compozite;

Prelucrarea, finisarea, lustruirea piesei protetice;

Livrarea în cabinet a piesei protetice, fixarea acesteia pe câmpul protetic.

4.4.1 Sablarea infrastructurii metalice la nivelul zonelor de placare cu material fizionomic – se realizează la sablator, cu particule fine de sablat.

Sablatorul este un aparat ce funcționează cu ajutorul unui compresor, iar aerul comprimat pătrunde în aparat printr-un furtun. Prezintă un rezervor în care sunt depozitate particule de nisip de diferite granulații. Operația de sablare este urmărită de tehnician printr-un ecran prevăzut pe aparat, iar manipularea piesei protetice se face prin intermediul unor manșoane laterale, mâinile operatorului fiind protejate de mănuși36.

Prin sablare, se îndepărtează resturile masei de ambalat de pe piesa protetică metalică, dar se formează stratul de oxizi pentru buna aderență a materialului fizionomic pe infrastructura metalică.

4.4.2 Degresarea infrastructurii metalice la nivelul zonelor de placare cu material fizionomic – se realizează spălarea cu apă a piesei protetice după sablare, după care, aplicarea unor spray-uri speciale pentru degresare. Această etapă tehnică, facilitează adeziunea materialului de placat pe structura metalică, prin eliminarea substanțelor grase, a urmelor de praf, ce ar defavoriza estetica piesei protetice finite.

4.4.3 Curățirea interfeței ce urmează a fi placată – se realizează în băi ultrasonice, fiind foarte important ca acea suprafață să fie perfect curată, pentru a nu compromite estetica.

4.4.4 Aplicarea lacurilor adezive de opac – pentru a nu transpare metalul prin componenta estetică a restaurării protetice. Se aplică pe interfață pasta de opac, cu ajutorul unei pensule specială pentru opac. Este esențial ca pasta să nu depășească marginea cervicală, pentru a nu împiedica fixarea punții pe câmpul protetic, așadar, pasta de opac se aplică dinspre incizal spre cervical. În general, pentru o bună acoperire a metalului, se aplică două straturi de opac. La rășinile acrilice nu este necesară arderea opacului, uscarea realizându-se în 6-8 minute.

4.4.5 Modelarea machetei componentei estetice, din materialul fizionomic – se realizează fie cu pensule pentru modelat, fie cu diferite spatule, prin aplicarea succesivă, strat cu strat, a materialului acrilic sau compozit, pe suprafața metalică37. Se modelează supradimensionat, pentru a compensa contracția materialului estetic. Se modelează în parte, fiecare dinte conform dintelui omolog, zonele convexe, punctele de contact interdentar, cuspizii, șanțurile, fosetele, marginile incizale, în cazul frontalilor.

Modelarea machetei în standarde estetice deosebite, înseamnă artă, capacitatea și imaginația deosebite ale tehnicianului dentar.

4.4.6 Polimerizarea rășinii acrilice, sau compozite – se realizează după fiecare strat aplicat, la materialele compozite, iar la cele acrilice, după depunerea atât a dentinei, cât și a smalțului. Dacă necesită remodelări, se aplică în zonele necesare material fizionomic, după care se face o nouă polimerizare.

4.4.7 Prelucrarea, finisarea, lustruirea piesei protetice – are loc la motorul de prelucrat, prin abraziune, căruia îi sunt fixate prin culisare, instrumente abrazive, freze, discuri, gume.

Lustrul se dă la motorul de lustru, cu ajutorul filțului, periilor și pufurilor.sunt utilizate paste abrazive pentru filț și perii, iar pufurile dau luciul final. Pentru luciul de cea mai bună calitate se folosește aparatul cu ultrasunete.

4.4.8 Livrarea în cabinet a piesei protetice, fixarea acesteia pe câmpul protetic. Se livrează în cabinet pe modelul funcțional, iar fixarea este realizată de medic cu cimenturi dentare de fixare, provizorii, pentru acomodare, apoi cimenturi definitive, permanente.

Capitolul 5

TREI CAZURI CLINICE REPREZENTATIVE

Cazul clinic I : Restaurare protetică fixă pluridentară, laterală mandibulară, în cadranul 3, metalo-compozită.

Pacient, în vârstă de 48 de ani, căruia i s-au extras recent molarul 1 și molarul 2(3.6,3.7-FDI;18,19-sistemul american), rezultând edentație laterală pe partea stângă. Breșa edentată este cuprinsă între premolarul 2 și molarul 3 ( 3.5 – 3.8; 17 – 20 ).

Amprenta a fost luată de către medic cu silicon chitos, în care a adăugat accelerator de priză, pentru a face priză pe câmpul protetic, iar pentru o amprentare cât mai fidelă, a luat și cu silicon fluid. Este o amprentă de hemiarcadă, deoarece așa lucrează cabinetul colaborator. Acest tip de amprentă are ca și dezavantaj, faptul că, eu, ca și tehnician, nu am posibilitatea să modelez conform cu dinții omologi(fig……).

Amprenta antagonistă a fost luată doar cu silicon chitos, datorită faptului că detaliile antagoniștilor nu sunt atât de importante cum sunt cele de la zona edentată.

Modelul de lucru l-am turnat din ghips extradur, clasa a IV-a, iar modelul antagonist din ghips Moldano. Soclurile modelelor le-am turnat din ghips normal, clasa a II-a. Modelele le-am solidarizat prin cheie distală, în formă de T (fig….).

Modelul de lucru a avut retentivități, așadar am deretentivizat cu pastă de ghips obișnuit în zonele retentive ale bonturilor, dar și în zona creastei edentate(fig…).

După deretentivizarea modelului,am izolat zona breșei edentate și bonturile dinților stâlpi, după care am început confecționarea machetei componentei metalice a viitoarei restaurări protetice fixe, metalo-compozite(fig…). Am folosit ceară specială, pentru colet, și ceară de modelaj. Am folosit tehnica picurării cerii cu spatula electrică și cu alte instrumente pentru modelaj. Am utilizat bare din ceară, prefabricate, pentru a forma retenții pentru materialul fizionomic, în zona dinților de înlocuit, câte două pentru fiecare dinte, iar pe fața vestibulară a primului premolar am utilizat retenții sferice, deoarece pe acest dinte am realizat o fațetă de tip weisser. Molarul 3 a fost acoperit total metalic, pentru o bună rezistență a lucrării protetice.

Pregătirea pentru ambalare a constat în aplicarea tijelor din ceară, prefabricate, a conului, ce reprezintă machetele canalelor de turnare, a rezervorului de aliaj fluid, a canalului de evacuare a gazelor(fig…..). Înainte de ambalare am degresat macheta cu soluții speciale, după care am așezat macheta în conformator și am ambalat într-un singur timp.

Turnarea metalului am realizat-o la castomat, cu aliaj de nichel crom. Am prelucrat cu discul,freze de diferite dimensiuni,din ce în ce mai fine. Am finisat, am lustruit componenta metalică a corpului de punte și am sablat pe fața vestibulară coroana weisser, de pe al doilea premolar și pe cea a dinților de înlocuit, pentru depunerea componentei fizionomice(fig….).

Pentru a nu transpare metalul prin materialul compozit, am dat cu opac, cu pensulă specială, două straturi, pentru a fi eficient(fig….), după care am trecut la modelarea din material fizionomic, rășină de compozit, modelare ce am realizat-o cu spatula(fig….) și lichid, prin adiție progresivă(fig…).

Următorul pas a fost polimerizarea rășinii compozite, după care prelucrarea cu freze speciale de rășini compozite(aceleași cu cele pentru acrilat), (fig….), tot mai fine până la perii și pufuri.

Piesa finită, finisată, lustruită(fig….), am trimis-o în cabinet, pe model, pentru eventualele adaptări și pentru cimentare provizorie, după care definitivă.

Cazul clinic II: Restaurare protetică fixă totală, maxilară, metalo-compozită

Pacient în vârstă de 49 de ani, cu grave probleme parodontale, cu edentație parțială,mixtă, întinsă, a ales restaurare protetică fixă, în primul rând pentru faptul că era foarte tânăr. Implantarea dinților stâlpi era relativ bună, aceștia erau 1.8; 2.8, 1.4, 1.2; 2.2, 1.1; 2.1 și 2.3.

Amprenta luată de către medic cu silicon chitos, în care a adăugat accelerator de priză, pentru a face priză pe câmpul protetic și silicon fluid,pentru o amprentare cât mai adevărată a câmpului protetic(fig….). Amprenta antagoniștilor a fost luată cu silicon chitos(fig…).

Modelul de lucru l-am turnat din ghips extradur, clasa a IV-a, iar modelul antagonist din ghips Moldano. Soclurile modelelor le-am turnat din ghips normal, clasa a II-a(fig…). Pe acestea am realizat cheile distale în forma literei T.

Macheta am realizat-o din ceară de modelaj, am început cu refacerea dinților stâlpi, prin coroane weisser, pe incisivi și premolar, iar pe canin și pe molari, coroane total metalice, după care am continuat prin a reface dinții absenți(fig…). Macheta arcadei maxilare am degresat-o cu spray deretentivizator, după care am ambalat-o, și după topirea cerii am turnat-o la castomat cu aliaj de nichel crom.

După turnare, am dezambalat componenta metalică(fig…), am prelucrat-o cu disc, freze, perii, am lustruit-o, am sablat fețele vestibulare pentru a depune opacul, apoi compozitul prin aceleași metode ca la cazul anterior, două straturi de opac, am lăsat să se usuce timp de 6-8 minute, după care am început modelajul fațetelor din compozit ale celorlalți dinți de înlocuit. Am introdus lucrarea pentru a fi polimerizată, iar apoi am prelucrat-o cu freze pentru acrilat, cu perii, pufuri și, în final, am lustruit lucrarea protetică cu paste speciale(fig …), după care am trimis-o la cabinet pentru cimentare.

Am ales ca plan de tratament la acest caz, o restaurare protetică fixă totală, metalo-compozită, deoarece pacientul nu a avut posibilități financiare pentru altfel de restaurare, iar medicul a garantat o astfel de lucrare pentru că este suficient de rezistentă, nu are greutate mare asupra câmpului protetic, iar zgomotul în contactele dentare nu este zgomotos pentru pacient.

Proba finală, înainte de cimentare a decurs foarte bine, pacientului i-a plăcut culoarea lucrării, A3, pacientul s-a simțit confortabil în cavitatea bucală cu noua lucrare protetică și astfel zâmbetul i-a revenit pe buze.

Dinții prezentau abraziune marcată neuniformă, ocluzia fiind cap la cap, iar planul de ocluzie foarte neregulat, de aceea am decis tratamentul prin protezare cu punte totală. Dificultatea a constat în faptul că dinții erau puternic abrazați, fiind foarte scurți, ceea ce crea pacientului un aspect îmbătrânit, iar dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) era micșorată. Prin tehnici speciale de șlefuire și confecționarea unor lucrări foarte bine adaptate, împreună cu medicul, am reușit redarea unui aspect fizic foarte placut pacientului, acesta afirmând că se simte mult mai tânăr datorită noii înfățisări.

Cazul clinic III : Restaurare protetică fixă pluridentară, extinsă fronto-laterală, în cadranul 2, maxilar

Pacient în vârstă de 56 de ani, s-a prezentat la cabinet cu edentație laterală, medicul a decis împreună cu pacientul, ca plan de tratament, o restaurare protetică fixă,extinsă, de șase elemente, în zona laterală, maxilară.

Dinții stâlpi, 2.1, 2.2, 2.7, au fost preparați de medic în bonturi protetice, după care a luat amprenta mai întâi arcadei maxilare, cu silicon chitos și fluid, pentru o amprentare fidelă(fig…), iar după aceea, arcadei mandibulare, antagoniste(fig…). Amprentele au fost luate în linguri standard de hemiarcadă.

Modelul de lucru l-am turnat din ghips extradur, clasa a IV-a, iar modelul antagonist din ghips Moldano. Soclurile modelelor le-am turnat din ghips normal, clasa a II-a. Pe acestea am realizat cheile distale în forma literei T. Am turnat ghips în zonele cele mai înalte ale amprentei, lingura fiind așezată pe măsuța vibratorie.

Am deretentivizat modelul, am împărțit breșa, desenând cu creionul chimic, pentru a-mi fi mai simplu de modelat macheta componentei metalice, am evidențiat, tot cu creionul chimic, șanțurile gingivale, la nivelul coletelor dinților stâlpi(fig….).

Macheta am relizat-o cu ceară pentru modelaj, începând cu refacerea coroanelor dinților stâlpi și continuând cu cele ale dinților de înlocuit.pe molar am realizat o coroană cu grosime totală, pe cei doi incisivi am realizat coroane weisser, iar dinții de înlocuit i-am reconstituit prin casete pentru acrilat(fig…).

Macheta din ceară a viitoarei piese protetice, maxilare, am degresat-o cu spray deretentivizator, după care am ambalat-o, iar după topirea cerii am turnat-o la rotax, cu aliaj de gaudent.

După turnare, am dezambalat componenta metalică(fig…), am prelucrat-o cu disc, freze, perii, am lustruit-o. Am sablat fețele vestibulare pentru a depune opacul, apoi rășina acrilică, două straturi de opac, am lăsat să se usuce timp de 6-8 minute, după care am început modelajul fațetelor din acrilat ale celorlalți dinți de înlocuit. Am introdus lucrarea pentru a fi polimerizată, la oala baropolimerizabilă, după aceea, am prelucrat-o cu freze pentru acrilat, cu perii, pufuri și, în final, am lustruit lucrarea protetică cu paste speciale(fig …).

În final, am trimis lucrarea protetică la cabinet pentru cimentare. Atât medicul, cât și pacientul au fost mulțumiți de succesul lucrării protetice.

Concluzii

Deși, tratamentul prin restaurări protetice fixe, pluridentare, metalo-polimerice, are unele dezavantaje, în timp, în ceea ce privește estetica, este ales adesea pentru faptul că, este avantajos și necesar în cazuri de neacomodare cu alte tratamente; punțile metalo-acrilice sunt confortabile și ușoare în comparație cu cele metalo-ceramice.

Restaurările protetice fixe pluridentare, parțial-fizionomice, sunt alese ca metode de restaurare a arcadei dentare, în zonele frontale, dar și în cele laterale, atât la mandibulă, cât și la maxilar.

Estetica unei lucrări protetice fixe pluridentare mixte, depinde de materialul ales pentru refacerea fizionomiei, de respectarea etapelor de lucru, în realizarea fațetei polimerice a lucrării protetice, dar și alegerea retențiilor de la interfața metal-material fizionomic, deoarece este important ca metalul să nu transpară prin materialul fațetei acrilice sau compozite.

Retențiile pentru placarea acrilatului pe coroane tip weisser sunt retențiile perlate, iar pentru dinții de înlocuit sunt cele tip casetă metalică, anse în caseta metalică.

Avantajele rășinilor acrilice:

Se prelucrează ușor, se lustruiesc ușor;

Se poate readapta după lustruire, necesitând o nouă lustruire;

Preț de cost scăzut, ceea ce face ca, mulți pacienți să aleagă ca și plan de tratament, punțile metalo-acrilice.

Stabilitate volumetrică bună;

Nu necesită tehnici speciale de laborator.

Datorită acestor avantaje, tratamentul prin restaurări protetice fixe, pluridentare, metalo-acrilice, sunt adesea alese de către pacienți și utilizate de către medicii stomatologi pentru rezolvarea edentațiilor parțiale ale arcadei.

Protezele fixe metalo-acrilice, sunt acceptate relativ ușor și oferă satisfacții deosebite, atât pacientului, cât și medicului. Ele pot transforma o dentație inestetică și nefuncțională într-una plăcută, confortabilă, care restabilește perfect morfologia și funcțiile alterate. Îndepărtarea protezelor fixe de pe câmpul protetic se face prin secționarea lor de către medic.

Punțile semifizionomice sunt restaurările care oferă vizibilității o porțiune care are culoarea naturală a dintelui, la nivelul fețelor coronare cele mai vizibile, denumită fațetă, iar, cea dea doua porțiune fiind reprezentată de structura metalică de rezistență, parțial-vizibilă la nivelul fețelor orale ale lucrării protetice.

Bibliografie

1 – www.scribd.ro

2 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.32, rândurile 19- 21

3 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.32, rândurile 28-34

4 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Dorin Bratu, Editura Medicală București, 2006, pagina 349, rândurile 26-28.

5 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pagina 105, rândurile 5-14.

6 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.76, rândurile 1-8.

7 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pagina 117

8 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag. 111, rândurile 25-47; pag.112,rândurile 1-17.

9 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.116, rândurile 8-26.

10 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.124, rândurile 26- 30; pag. 125, rândurile 4-7.

11 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.126

12 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.150,rândurile 7-15

13 – www.medicistomatologi.ro

14 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.83, rândurile 6-9.

15 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122, rândurile 9-11.

16 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.83, rândurile 27-30.

17 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.84, rândurile 8-24.

18 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122, rândurile 12-14

19 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.85, rândurile 2-16

20 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122,rândurile 15-18

21 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.85, rândurile 23-28

22 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.124,rândurile 16-20

23 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.126, rândurile 37-47

24 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.91, rândurile 1 – 2

25 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.127, rândurile 22-34

26 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.91, rândurile 9-10

27 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.90, rândurile 9-22

28 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.92, rândurile 15-21

29 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.92-95

30 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.133, rândurile 15-30

31 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.133, rândurile 31-35

32 – Tehnologia aliajelor dentare dr.I. Pătrașcu, ediția a II-a, Libripress București 2002, pag.129

33 – www.esanatos.com

34 – Article of Robert Margeas, DDS, Adjunct Professor, Department of Operative Dentistry, University of Iowa College of Dentistry, Iowa City, Iowa, Private Practice.

35 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.956, rândurile 4-8

36 – Instrumentar, curs, Irina Donciu

37 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.61, rândurile 34-39

Bibliografie

1 – www.scribd.ro

2 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.32, rândurile 19- 21

3 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.32, rândurile 28-34

4 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Dorin Bratu, Editura Medicală București, 2006, pagina 349, rândurile 26-28.

5 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pagina 105, rândurile 5-14.

6 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.76, rândurile 1-8.

7 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pagina 117

8 – Tehnologia protezelor dentare, Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag. 111, rândurile 25-47; pag.112,rândurile 1-17.

9 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.116, rândurile 8-26.

10 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.124, rândurile 26- 30; pag. 125, rândurile 4-7.

11 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.126

12 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.150,rândurile 7-15

13 – www.medicistomatologi.ro

14 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.83, rândurile 6-9.

15 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122, rândurile 9-11.

16 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.83, rândurile 27-30.

17 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.84, rândurile 8-24.

18 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122, rândurile 12-14

19 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.85, rândurile 2-16

20 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.122,rândurile 15-18

21 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.85, rândurile 23-28

22 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.124,rândurile 16-20

23 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.126, rândurile 37-47

24 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.91, rândurile 1 – 2

25 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.127, rândurile 22-34

26 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.91, rândurile 9-10

27 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.90, rândurile 9-22

28 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.92, rândurile 15-21

29 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.92-95

30 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.133, rândurile 15-30

31 – Tehnologia protezelor dentare Ion Rîndașu, Editura Medicală București, 1983, pag.133, rândurile 31-35

32 – Tehnologia aliajelor dentare dr.I. Pătrașcu, ediția a II-a, Libripress București 2002, pag.129

33 – www.esanatos.com

34 – Article of Robert Margeas, DDS, Adjunct Professor, Department of Operative Dentistry, University of Iowa College of Dentistry, Iowa City, Iowa, Private Practice.

35 – Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe Dorin Bratu, Editura Medicală București 2006, pag.956, rândurile 4-8

36 – Instrumentar, curs, Irina Donciu

37 – Restaurări protetice fixe, curs, David VICHENTE Dumitru, Irina Ioana Donciu, București 2006, pag.61, rândurile 34-39