Restaurari Integral Ceramice Utilizand Tehnologia Cad Cam

Diverse2

Restaurari Integral Ceramice Utilizand Tehnologia Cad Cam

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

RESTAURĂRI INTEGRAL CERAMICE UTILIZÂND TEHNOLOGIA CAD/CAM

Introducere

Cuprins

Introducere

I. Anatomia și morfologia structurilor dentare

I.1. Anatomia țesutului dentar

I.1.1. Smalțul

I.1.2. Dentina

I.1.3. Pulpa dentară

I.2. Morfologia dinților

I.2.1 Morfologia primară a incisivilor.

I.2.2. Morfologia primară a caninilor

I.2.3. Morfologia primară a premolarilor

I.2.4. Morfologia primară a molarilor

II. Istoric

II.1. Istoria ceramicii în medicina dentară15

II.2. Istoria CAD/CAM – Computer-Aided Design/Computer-Aided Manufactured

III. Cum a devenit ceramica ce este acum?

III.1. Clasificarea ceramici

IV. Principii de funcționare a sistemului CEREC

IV.1. Structurile componente

IV.1.1. Unitatea de bază – CEREC Chairside AC

IV.1.2 Unitatea de scanare – Bluecam

IV.1.3. Unitatea de frezare – Cerec MC XL

IV.1.4 Software – Cerec 4.2

IV.2. Principii clinice

IV.2.1. Tehnici principale de preparare

IV.2.2. Managementul țesutului moale

IV.2.3. Pulverizarea cu Optispray

IV.3 Procesarea datelor și designul restaurări

IV.3.1. Administrarea

IV.3.2 Achiziționarea

IV.3.3 Modelul

IV.3.4. Designul

IV.3.5. Introducerea parametrilor

IV.3.6 Frezarea

IV.3.7. Finisarea

IV.3.8. Cimentarea adezivă

V. De ce CAD/CAM? De ce Cerec?

V.1. Avantajele tehnologiei CEREC.

V.2. Limitările tehnologiei CEREC

V.3. Îngrijorări privind materialele CEREC

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Anatomia și morfologia structurilor dentare

Anatomia dentară este definită ca studiul dezvoltării, morfologiei, funcției și identității fiecărui dinte din cavitatea bucală, precum și modul în care aceștia se compară în funcție de formă, structură, culoare cu dinții adiacenți sau cei antagoniști. Astfel, studiul anatomiei, fiziologiei și ocluzologiei structurilor dentare oferă una dintre componentele de bază necesare pentru a practica medicina dentară.

I.1. Anatomia țesutului dentar

I.1.1. Smalțul

Amelogeneza sau formarea matricei organice de smalț începe în etapa de morfodiferențiere, când ameloblastul devine activ și începe sinteza de particule organice de smalț. Inițial, matricea smalțului este complet organică, dar foarte repede începe să se mineralizeze. Formarea smalțului are loc extracelular după ce un strat subțire de dentină mineralizată a apărut. Smalțul are o formare ritmică, alternând perioade de activitate cu perioade de stagnare, astfel smalțul se depune în straturi care acoperă aria formată inițial.

Calcifierea sau mineralizarea smalțului are loc în două etape, initial fiecare porțiune a matricei este parțial mineralizată imediat după depunere, urmată de a doua etapă în care are loc mineralizarea finală. Aceasta începe de la joncțiunea amelo-dentinară, continuând către zona cervicală. În timpul ultimelor etape ale formării smalțului o cantitate de proteine solubile și apă se îndepărtează din matricea organică, în același timp crește cantitatea elementului anorganic prin influxul masiv de săruri minerale.

Smalțul este cel mai calcificat și dur țesut din organism formând un strat de acoperire pentru întreaga coroană. Grosimea cea mai mare se regăsește la nivelul marginilor incizale și a cuspizilor, fiind tot mai subțire spre zona cervicală. Culoarea variază considerabil depinzând de transluciditatea smalțului. Cu cât este mai translucid, cu atât dentina se poate vedea mai bine. Nanțele de albastru se pot vizualiza cel mai bine în regiunea incizală.

Ultima fază a maturizării smalțului apare după erupția dintelui în cavitatea bucală datorită permeabilității țesutului ce permite schimbul ionic dintre smalț și salivă.

I.1.2. Dentina

Inițial, celulele papilei dentare sunt asemănătoare, dar sub infuența epiteliului adamantin intern celulele papilei încep să se diferențieze , producând stratul de odontoblaste. Formarea dentinei este un proces complet organic, elementele anorganice se depun doar când dentina atinge o grosime adecvată. Stratul de dentină aflat în regiunea pulpară este întotdeauna necalcificat, acesta fiind cunoscut și sub numele de predentină sau zonă odontogenică.

Formarea dentinei ca și cea a smalțului are loc inițial în porțiunea mai adânca a smalțului (zona marginilor incizale și a cuspizilor). Ca și în cazul smalțului, dentina are o formare ritmică, alternînd perioade de activitate cu cele de stagnare. Spre deosebire de smalț, formarea dentinei are loc pe întreaga perioadă cât dintele este vital.

Prin stimularea puternică a dentinei, procesele odontoblastice și odontoblaștii sunt distruși formând zone de tracturi moarte care străbat dentina de la suprafață spre pulpă. Canaliculele sunt goale și apar negre în lumina transmisã, ele fiind separate de suprafața pulpei printr-o depunere de dentinã secundarã neregulatã. Fiecare traiect mort este înconjurat și izolat de restul dentinei printr-o zonã îngustã de dentinã scleroticã. Tracturile moarte se gãsesc mai des în dinții incisivi unde abraziunea a expus dentina.

În prepararea cavității este important să cunoaștem direcția canaliculelor dentinare dinspre pulpă spre suprafața externă a dentinei. Sub majoritatea leziunilor carioase se pot găsi tracturi moarte, care la îndepartărtarea dentinei nu afectează pulpa deoarece canaliculele sunt sigilate de un depozit calcifiat. Formarea continuă a dentinei secundare diminuează treptat camera pulpară, astfel micșorând șansele deschiderii camerei pulpare în timpul preparării.

I.1.3. Pulpa dentară

Pulpa este alcãtuitã din țesut conjunctiv lax pe suprafața cãruia se gãsește stratul de odontoblaști alcãtuit din celule diferențiate. Pulpa este un țesut foarte fragil și bogat vascularizat derivând din papila dentarã. Îndeplinește funcția de apãrare, nutriție, inervare, aceste funcții fiind deservite de vasele sangvine și nervi. Unica formã de sensibilitate transmisã de țesutul pulpar ca rãspuns la tot felul de stimuli este durerea.

Pulpa este localizată în cavitatea centrală ce constituie camera pulpară în partea coronară și canalele pulpare în rădăcini. Este alcãtuitã din celule și substanțã extracelularã formatã din fibre și o substanțã fundamentalã de consistențã gelatinoasã. În pulpa tânãrã elementul celular este foarte bine reprezentat, dar odatã cu creșterea în vârstã scade numãrul de celule și crește numãrul de fibre.

Celulele pulpei dentare sunt reprezentate de odondoblaști, fibroblaști și celule de apărare. Odontoblaștii sunt celule sub forma de coloane cu nuclei ovali, fiecare prezintă o prelungire protoplasmatică ce ocupă canaliculele dentinare. Imediat sub stratul de odontoblaste se gasește o zonă acelulară numită stratul bazal al lui Weill. Sub acest strat se afla o zonă îngustă în care se regăsesc cel mai mare număr de celule din pulpă, denumit zona subodontoblastică. Fibroblaștii sunt cele mai numeroase, au aspect alungit, turtit, cu nucleu oval. Prezintă prelungiri care conferă celulei forma stelată. Celulele de apărare sunt reprezentate de histocite, celule mezenchimale și celule limfoide migratoare.

Vascularizația pulpei este foarte bogată și este formată din arteriole care trec prin foramenul apical în grupuri de câte trei sau mai multe vase. Traiectul lor este de-a lungul axului pulpei, ramificându-se și dând anastomoze mai ales la nivelul camerei pulpare. Existã și vase sanguine mai mici, dispuse între canalele radiculare și membrana periodontalã. Arteriolele formeazã un bogat plex capilar subodontoblastic. Sângele din plexul capilar este colectat în venele cu pereți foarte subțiri care se continuã la rândul lor cu 2-3 vene care pãrãsesc dintele prin foramenul apical. Douã tipuri de capilare se gãsesc la nivelul pulpei, unul cu endoteliu continuu, iar celãlalt cu un endoteliu fenestrat prezentând numeroși pori.

Inervația este formată din două tipuri de fibre nervoase, fibre nervoase nemielinizate ale sistemului nervos vegetativ care se aflã de-a lungul vaselor sanguine controlând activitatea musculaturii netede din pereții vasculari și fibre nervoase mielinizate senzitive ale sistemului nervos somatic care trimit sensibilitatea la cortex, singura senzație perceputã fiind cea de durere. Inervația pulpei este foarte bogatã, majoritatea nervilor aflându-se în apropierea vaselor sanguine, fibrele nervoase fiind foarte numeroase în coarnele pulpare. Fibrele se ramnificã în direcții variate, rezultând o rețea de fibre nervoase pe tavanul și pe pereții camerei pulpare formând plexul lui Raschkow. Fibre din acest plex traverseazã zona celularã a lui Weil, ajungând la stratul de odontoblaste, de aici dând ramnificații spre dentinã sau înapoi spre pulpã. Ajungând la nivelul predentinei, majoritatea fibrelor se întorc din nou și se divid formând un plex marginal pe suprafața predentinei. Ramuri din acest plex se gãsesc în substanța predentinei și canaliculelor dentinare, pe care le pot strãbate pe o anumitã distanțã.

I.2. Morfologia dinților

Analiza morfologiei dentare este de mare ajutor în refacerea și readaptarea dinților compromiși cât ți a reintegrării lor în funcțiile aparatului dento-maxilar. Astfel vom analiza fiecare unitate dentară și vom descrie caracteristicile morfologice specifice.

I.2.1 Morfologia primară a incisivilor.

Incisivul central maxilar este cel mai voluminos dintre incisivi, coroana prezintă patru fete (V,P,M,D) și o margine incizală. Aspectul general al coroanei poate fi comparat cu o lopată sau scafă, având o aplatizare vestibulo-palatinală.

Fața vestibulară are aspect de patrulater cu diametru cervico-incizal mai mare decât cel mezio-distal. Marginea mezială este mai lungă și plană, iar cea distală este scurtă și convexă. Marginea cervicală are formă de arc de cerc, cu convexitatea spre apical, iar marginea incizală este rectilinie. Relieful este convex atât în sens cervico-incizal , cât și mezio-distal. În treimea incizală se disting două șanțuri interlobulare ce delimitează trei lobi.

Fața palatinală are tot aspect patrulater, mai mică decât fața vestibulară. Marginile sunt asemanatoare feței vestibulare. Relieful este convex în 1/3 de colet și plan concav în 2/3 incizale, crestele marginale se întâlnesc formând cingulumul.

Fețele proximale au formă triunghiulară cu vârful spre incizal și baza cervical. Marginile vestibulare convexe în 1/3 cervicală și plan convexe în 2/3 incizale, iar cele palatinale convexe în 1/3 cervicală și concave în 2/3 incizale. Marginea cervicală are formă de față vestibulară. Relieful este ușor convex, maxim în 1/3 incizala; fața distală are dimensiuni mai reduse ca cea mezială.

Incisivul lateral maxilar prezintã în general aceleași caracteristici ca și incisivul central superior de care se deosebește printr-o serie de trăsături individuale.Volumul coronar și radicular mai redus, raportul între diametrul cervico-incizal și diametrul mezio-distal este mai mare, marginea incizalã este oblic ascendentã de la mezial spre distal și este situatã la 1-2 mm deasupra planului ocluzal, elementele morfologice ale feței palatinale sunt mai accentuate.

Incisivul central mandibular este dintele cu volumul cel mai redus dintre toți dinții, poate fi comparat cu o daltã, existând o aplatizare marcată în sens vestibulo-lingual.

Fața vestibulară are formă dreptunghiulară cu latura mare cervico-incizal. Marginile proximale sunt paralele în 2/3 incizală și convergente în 1/3 cervicală, iar cele incizale sunt rectilinii, orizontale. Relieful este plan în 2/3 incizale și convex în 1/3 cervicalã.

Fața linguală este asemãnãtoare la contur cu fața vestibularã, fiind discret mai micã decât aceasta, relieful este plan-concav în 2/3 incizale și convex în 1/3 cervicalã, elementele morfologice reprezentate de crestele marginale și cingulum sunt foarte șterse.

Fețele proximale au aspect triunghiular, marginile și relieful lor fiind asemãnãtoare, greu de diferențiat. Marginile vestibulare sunt plane în 2/3 incizale și convexe în 1/3 cervicală, cele linguale sunt plan-concave în 2/3 incizale și convexe în 1/3 cervicalã, iar cele cervicale au forma literei ”V” cu vârful spre uale.Volumul coronar și radicular mai redus, raportul între diametrul cervico-incizal și diametrul mezio-distal este mai mare, marginea incizalã este oblic ascendentã de la mezial spre distal și este situatã la 1-2 mm deasupra planului ocluzal, elementele morfologice ale feței palatinale sunt mai accentuate.

Incisivul central mandibular este dintele cu volumul cel mai redus dintre toți dinții, poate fi comparat cu o daltã, existând o aplatizare marcată în sens vestibulo-lingual.

Fața vestibulară are formă dreptunghiulară cu latura mare cervico-incizal. Marginile proximale sunt paralele în 2/3 incizală și convergente în 1/3 cervicală, iar cele incizale sunt rectilinii, orizontale. Relieful este plan în 2/3 incizale și convex în 1/3 cervicalã.

Fața linguală este asemãnãtoare la contur cu fața vestibularã, fiind discret mai micã decât aceasta, relieful este plan-concav în 2/3 incizale și convex în 1/3 cervicalã, elementele morfologice reprezentate de crestele marginale și cingulum sunt foarte șterse.

Fețele proximale au aspect triunghiular, marginile și relieful lor fiind asemãnãtoare, greu de diferențiat. Marginile vestibulare sunt plane în 2/3 incizale și convexe în 1/3 cervicală, cele linguale sunt plan-concave în 2/3 incizale și convexe în 1/3 cervicalã, iar cele cervicale au forma literei ”V” cu vârful spre incizal.

Incisivul lateral mandibular este mai voluminos decât incisivul central inferior, dar foarte asemãnãtor cu acesta. Se deosebește de acesta prin unghiurile proximo-incizale, unghiul mezio-incizal este bine reprezentat și cel disto-incizal este mai rotunjit.

I.2.2. Morfologia primară a caninilor

Caninul maxilar este cel mai lung dinte din cavitatea bucală, coroana are formă piramidală sau formă de vârf de lance. Prezintă 4 fete și o margine incizală formată din doua segmente.

Fața vestibulară are formă petagonală cu diametrul mare a feței orientat cervico-incizal. Marginea mezială este mai lungă și mai plană decât cea distală, care este scurtă și mai convexă. Marginea cervicală are forma unui arc de cerc cu convexitatea spre apical. Marginea incizală are forma literei ”V” cu segmentul mezial mai scurt decât cel distal, ceea ce face ca vârful să fie mai aproape de fața mezială. Relieful feței vestibulare este convex în sens mezio-distal și cervico-incizal, iar convexitatea maximă se regasește în 1/3 cervicală și 1/3 mezială.

Fața palatinală are același aspect pentagonal, fiind mai mică decât fața vestibulară. Relieful feței este convex în 1/3 de colet și plan-concav în 2/3 incizale. Două creste delimitează mezial și distal fața palatinală. Cuspidul și cingulumul sunt unite printr-o creastă de smalț ce împarte fața în două versante.

Fețele proximale au formă triunghiulară cu vârful incizal și baza cervical. Marginea vestibularș este convexã în 1/3 cervicalã și plan convexã în 2/3 incizale. Marginea palatinalã este convexã în 1/3 cervicalã și concavã în 2/3 incizale, iar cea cervicală are formã de „V“ cu vârful orientat spre incizal.

Caninul mandibular este cel mai voluminos dinte din grupul frontal mandibular. Seamãnã cu caninul superior având aspectul mai puțin globulos și mai asemãnãtor cu cel al unei dãlți. Crestele marginale și cingulum sunt mult atenuate, iar datoritã dimensiunii reduse mezio-distale a feței vestibulare, convexitatea în acest sens este mai accentuatã. Fețele proximale de aspect triunghiular sunt aproape paralele între ele și au relieful șters, fãrã convexitãți exagerate.

I.2.3. Morfologia primară a premolarilor

Premolarul I maxilar are o formă de paralelipiped dreptunghic, aplatizat mezio-distal, având diametrul mare vestibulo-oral.

Fața vestibulară are aspect pentagonal, asemănătoare caninului. Marginea mezială este mai lungă și mai plană decât cea distală, iar cea distală este scurtă și convexă. Marginea cervicală are forma unui arc de cerc cu convexitatea dispusă apical. Marginea ocluzală are forma literei ”V”, având brațul mezial mai scurt. Relieful este convex în sens mezio-distal și cervico-ocluzal, iar convexitatea maximă este în 1/3 cervicală și mezială.

Fața palatinală are trăsături asemănătoare cu cele ale feței vestibulare. Este mai mică , cu vârful marginii ocluzale mult rotunjit. Datorită suprafeței mai reduse a feței palatinale convexitatea ei este mai accentuată ca a premolarului II.

Fețele proximale au formă patrulateră, marginile sunt în general aceleași ca la dinții anteriori. Marginea ocluzală are forma de ”V” cu segmentul vestibular mai mare și cel palatinal mai mic.

Fața ocluzală are aspect dreptunghiular cu diametrul mare orientat vestibulo-palatinal. Marginea mezială este mai mare și mai plană comparativ cu cea distală. Marginea palatinală are forma unui arc de cerc. Relieful este format din doi lobi (V,P), lobul vestibular este mai mare decât cel palatinal și sunt delimitați de un șanț interlobar orientat mezio-distal, plasat spre fața palatinală contribuind la inegalitatea lobilor.

Premolarul II maxilar are același aspect de paralelipiped dreptunghic cu diametrul mare vestibulo-palatinal și aplatizarea mezio-distalã. Este mai voluminoasã decât a primului premolar superior, având lobul palatinal mai mare (egal cu cel vestibular). Fețele proximale au marginea ocluzală în formă de ”V” cu segmente egale, fața palatinală este asemănătoare cu cea vestibulară. Fața ocluzală are aceleați trăsături, doar că șanțul interlobar se află la distanță egală, lobii fiind egali ca volum și înălțime.

Premolarul I mandibular are formă cilindrică, globuloasă, poate fi confundat ușor cu caninul atunci când lobul lingual este redus.

Fața vestibulară este asemănătoare cu cea a caninului inferior. Marginile proximale sunt convergente spre colet, iar ”V”-ul ocluzal este mai aplatizat.

Fața linguală este mult redusă fața de cea vestibulară, astfel fiind mai convexă atât vertical cât și transversal.

Fața ocluzală are formă de cerc fiind foarte greu să se delimiteze marginile. Lobul vestibular este mai mare ca cel lingual, datorită poziției lingualizate a șanțului și orietarea concave spre vestibular. Proximal, la intersecția crestelor marginale șanțul formează două fosete triunghiulare.

Premolarul II mandibular are formă cilindrică globuloasă cu o morfologie ocluzală variabilă (2-3 lobi). Prezența a doi lobi la nivel ocluzal face ca acest premolar să semene cu primul premolar inferior. Relieful ocluzal prezintă șanțul interlobar la mijlocul fetei, având concavitatea spre lingual îi conferă lobului vestibular mai mult volum. La morfotipul ocluzal cu 3 lobi șanțul interlobar are formă de ”Y”, despărțind lobul lingual în 2 lobi.

I.2.4. Morfologia primară a molarilor

Molarul I maxilar are formă cuboidă, aplatizată mezio-distal având diametrul maxim vestibulo-palatinal.

Fața vestibulară are aspect patrulater, trapez cu baza mare orientată ocluzal. Marginea mezială este mai lungă decât cea distală, care este mai convexă. Marginea cervicală este ușor curbă, iar marginea ocluzală are formă de ”W” cu ”V”-ul mezial mai mare ca cel distal. Relieful feței vestibulare este curb în ambele sensuri, iar între cei doi lobi prezintă un șanț ce se termină într-o fosetă.

Fața palatinală are aspect de trapez asemănător feței vestibulare, diferența este șanțul care se termină pierdut. Inconstant, pe lobul mezio-palatinal se află tuberculul Carabeli.

Fețele proximale au formă patrulateră, cu marginea cervicală în formă de arc de cerc având convexitatea spre ocluzal. Relieful este convex în abele sensuri.

Fața ocluzală este dreptunghiulară cu diametrul mai mare vestibulo-palatinal. Marginea mezială este ușor convexă și mai mare ca cea distală. Relieful prezintă patru cuspizi, în ordinea mãrimii sunt mezio-palatinal (MP), mezio-vestibular (MV), disto-vestibular (DV) și disto-palatinal (DP). Trei șanțuri, șanțul mezio-central unește foseta principalã mezialã cu foseta centralã, șanțul centro-vestibular începe în foseta centralã și se terminã în foseta de pe fața vestibularã, șanțul disto-palatinal pornește din foseta distalã și se terminã pierdut pe fața palatinalã. Trei fosete ( mezial, distal, central) și două creste marginale (mezial și distal).

Molarul II maxilar are dimensiuni mai mici decât a molarului prim superior pãstrând același aspect cuboid cu o accentuatã aplatizare mezio-distalã. Se deosebește de primul prin fața palatinală și ocluzală.

Fața palatinală prezintă la nivelul marginii ocluzale o disproporție mai accentuată între lobul MP și cel DP.

Fața ocluzală are același număr de cuspizi, șanțuri și fosete, cât și aceeași ordine a marimi cuspizilor. Cuspidul MP și cel DV sunt uniți printr-o punte de smalț.

Molarul III maxilar are frecvent aspect cuboid, aplatizat mezio-distal. Ocluzal poate prezenta fie un aspect asemănător molarilor I și II sau prezentând chiar 3 lobi. Rar poate avea forma unui premolar. Relieful este mai estompat, încrețit.

Molarul I mandibular are aspectul unui paralelipiped dreptunghic cu diametrul mare dispus mezio-distal, aplatizat în sens vestibulo-oral.

Fața vestibulară are formă de trapez cu baza mare situată ocluzal. Marginea mezială este mai mare și mai dreaptă decât cea distală, ușor convexă. Marginea cervicală este ușor ondulată, convexă apical. Marginea ocluzala este dispusă în formă de trei ”V”-uri (M,C,D în ordinea marimii). Relieful este convex MD în 1/3 mezială și CO în 1/3 cervicală. Cele două șanțuri despart cei trei lobi. Șanțul mezial se termină într-o fosetă, iar cel distal se termină pierdut.

Fața linguală are aspect de ”W” la nivelul margini ocluzale, șanțul ce separă lobii lingual se termină pierdut. Relieful este convex MD în 1/3 mezială și CO în 1/3 mijlocie.

Fețele proximale au aspect de patrulater cu margini convexe, relieful este plan convex.

Fața ocluzală are aspect de patrulater dreptunghic cu marginea mezială și linguală convergente spre distal. Relieful prezintă cinci cuspizi (ML,DL,MV,CV,DV), patru șanțuri (MD în zig-zag, CL, CVM, CVD), cinci fosete (2 principale, 3 accesorii).

Molarul II mandibular are aspect cuboid, aplatizat vestibule-lingual.

Fața vestibulară seamănă cu cea a molarului I având la nivelul marginii ocluzale doar doi lobi (”W”). În 1/3 ocluzală șanțul desparte cei doi lobi și se termină într-o fosetă. Inconstat, la nivelul acestei fețe apare tuberculul lui Bolck.

Fața linguală este asemănătoare cu cea vestibulară, se deosebește prin terminarea pierdut a șanțului ce desparte cei doi lobi. Fețele proximale nu au nici o deosebire.

Fața ocluzală are aspectul unui drepunghi cu axul mare mezio-distal. Relieful cuprinde patru cuspizi (MV,DV,ML,DL), 2 șanțuri (MD,VL) ce se intersectează în unghi drept, trei fostele (mezial, distal, central) și două creste marginale.

Molarul III mandibular are cel mai mic volum dintre molarii mandibulari, prezintă două morfotipuri reprezentate de configurația primului sau celui de al doilea molar mandibular. Suprafața ocluzală este estompată, vălurită, cu relief ocluzal mai puțin delimitat. Rar, molarul poate fi reprezentat dintr-un conglomerate neregulat format din mai mulți lobi.

II. Istoric

În orice domeniu din lume, istoria este foarte importantă, deoarece fără aceasta nu am știi de unde s-a pornit și până unde s-a ajuns. Medicina este un domeniu cu o istorie bogată fiind practicată din preistorie. Medicina dentară este o ramură a medicinei care se ocupa cu afecțiunile cavității bucale și a dinților. Această ramură a intrat în era modernă începând cu anii 1600.

II.1. Istoria ceramicii în medicina dentară

Ceramica joacă un rol esențial în stomatologie. Utilizarea ei datează încă din 1889, când Charles H. Land a patentat coroana integral ceramică. Acest nou tip de coroană a fost introdusă în anii 1900. Procedura a constat în refacerea dintelui lipsă, cu o acoperire de porțelan, sau "jacket", cum a numit-o Land. A fost utilizată pe scară largă după ce au fost făcute îmbunătățiri de EB Spaulding și mediatizată de W.A. Capon. În timp ce înca nu era cunoscută duritatea datorită microfisurilor interne, această restaurare a fost folosită pe scară largă până în anii 1950.

Pentru a reduce riscul microfisurilor interne în timpul fazei de răcire, în anii 1950 Abraham Weinstein a dezvoltat folosirea restaurărilor metalo-ceramice, nereușind să creeze o estetică reușită. O renaștere a restaurărilor total ceramice a apărut în 1965, cand s-a dezvoltat ceramica aluminoasă. W. McLean și T.H. Hughes au dezvoltat această nouă versiune a coroanei ceramice în componența cărora exista 40% până la 50% cristale de aluminiun. Deși a avut o duritate de două ori mai mare decât cea tradițională, aceasta era folosită doar în regiunea anterioară, iar opacitatea crescută îi oferea un dezavantaj major.

O dezvoltare a Corning Glass Works în anii 1950 a dus la crearea sistemului de turnare DICOR ®. Vitroceramica folosea materiale ceramice obținute în formă sticloasă trecute printr-un program de cristalizare. Dificultățile de procesare și incidența ridicată la fractură au fost factorii care au dus la abandonarea acestui sistem.

Leucita a fost adăugată mai întâi la ceramica feldspadică pentru a ridica coeficientul de dilatare termică. Leucita ajută ceramica feldspadică la încetinirea propagării fisurilor. Ceramica Empress cu conținut crescut în leucit și sticlă presabilă au fost introduse în anii 1980 și au fost primele materiale ceramice presabile.

Acest proces a devenit foarte popular datorită esteticii și ușurinței de utilizare în laborator. În ciuda creșterii duritații ceramici Empress armată cu leucit, fracturile erau încă posibile în zona posterioară.

În acest timp, a fost introdus sistemul In-Ceram, alcatuit dintr-o matrice cristalină în care este dispersată o fază sticloasă cu conținut de 85% alumină, cu o rezistență de flexie de 352 MPa. Pentru a crește transluciditatea și estetica, Vita a înlocuit alumina cu Spinell (MgAl2O4), ceea ce a dus la o scădere ușoară a duritații dar se putea folosii și în zona anterioara. Vita a adăugat, de asemenea, o altă variantă amestecând alumina cu oxizi de zirconiu care a crescut rezistența la încovoiere la 700 MPa.

La mijlocul anilor 1990 Nobel Biocare a introdus Procera AllCeram, care a fost primul material folosit în sistemele CAD/CAM. Utilizarea tehnologiei CAD/CAM a stimulat o întreagă generație nouă de substructuri ceramice formate din dioxid de zirconiu. Mai mulți producători (Lava,3M ESPE, Procera Forte, Nobel Biocare, CERCON, DENTSLY) au introdus coroane și punți frezate din blocuri de dioxid de zirconiu. Acestea fiind sinterizate timp de 11 ore la 1500 ° ajungeau la 900 MPa – 1300 MPa rezistență la încovoiere. Alți producători (Everest, KaVo, DC-Zirkon, Precident DCS) au frezat blocuri de zirconiu presinterizate (pentru a elimina factorul de contracție), care după un studiu s-au dovedit a avea o adaptare marginală mai buna.

În 1998 Ivoclar a introdus IPS Empress II, care a fost un material ceramic disilicat de litiu indicat pentru coroane unitare sau punți dentare, folosit deasemenea și în regiunea anterioară. Un studiu de 5 ani a arătat o rată de succes de 70% în cazul utilizării acestui material.
Disilicatul de litiu a reapărut în 2006 ca blocuri de ceramică presată și parțial cristalizate. Rezistența la încovoiere a materialului s-a dovedit a fi mai mult de 170% mai mare decât oricare dintre ceramici. Ceramica stratificată are aceleași componente de bază ca smalțul dintelui natural. Frezarea CAD / CAM a unei punți (dioxid de zirconiu sau metal), o coroană (disilicat de litiu) la cabinet sau în laborator sau folosirea lor în implantologie a deschis piața pentru stomatologia restaurativă digitalizată.

Producătorii de materiale dentare par a se îndepărta de restaurările metalice favorizând restaurările integral ceramice. Cercetarea și dezvoltarea îndreapta tot mai mult spre îmbunătățirea durității și esteticii materialelor ceramice.

II.2. Istoria CAD/CAM – Computer-Aided Design/Computer-Aided Manufactured

Deși tehnologia CAD/CAM a apărut în medicina dentară la mijlocul anilor 1980, primele eforturi au fost considerate o noutate destul de greoaie, care necesită un timp îndelungat de a produce un produs viabil. Acest lucru a împiedicat folosirea acestei tehnologii în cabinetele stomatologice și limitat doar la laboratoare. În timp ce au fost aduse îmbunătățiri în tehnică, software și material, utilizarea lor în cabinet a crescut. Începerea comercializării sistemelor CEREC pentru cabinetele dentare a dus la tehnologizarea restaurărilor integral ceramice.

Cerec a fost dezvoltat în anii 1980 de către Prof.Dr. Werner Mormann si Dr. Marco Brandestini. Ideea de bază a fost crearea restaurărilor integral ceramice direct în practica stomatologică în cadrul unei singure ședinte de tratament. Aceasta a stabilit un concept nou în stomatologie, Chairside CAD/CAM.

Prima restaurare dentară Cerec a fost creată în Zurich în anul 1985, de atunci au fost create peste 22 milioane de restaurări. Sistemele Cerec au continuat să se dezvolte, culminând azi cu unitatea Cerec AC.

După ani de cercetare și dezvoltare acest sistem digital de prelucrare a informaților dentare și manufacturarea produselor finite în cabinetul stomatologic a reușit să extindă gama de restaurări integral ceramice posibile.

La începutul anilor 1987 prin această tehnologie se puteau produce doar restaurări simple precum inay/onlay, reducând astef cazurile în care acestea se puteau folosi. În anul 1997 au fost introduse în software posibilități de prelucrare a restaurărilor prin coroane de învelis. Începând cu anii 2000 acestă tehnologie a început să se dezvolte din ce în ce mai mult aparând noi software-uri, aparate îmbunătățite și materiale ceramice cat mai moderne.

În prezent prin această tehnologie de scanare 3D, prelucrare și frezare digitală avem o gamă largă de restaurări integral ceramice precum: inlay, onlay, overlay, fațete, coroane , punți dentare, lucrări protetice pe implante.

Sistemele Cerec sunt în continuă dezvoltare, creând interfete și aparate cât mai moderne pentru a ajuta medicul în crearea unor restaurări cât mai fidele, în cel mai scurt timp și cât mai durabile.

III. Cum a devenit ceramica ce este acum?

Cuvântul ”ceramica” este derivat din cuvântul grecesc ”keramos” care este tradus ca ”pamânt ars”. Ea a apărut din arta fabricării vaselor unde majoritatea materialelor erau arse pentru a deveni dure și strălucitoare.O definiție mai modernă a acestui cuvânt, ceramica este un material ce conține elemente metalice și non-metalice care îi conferă o duritate și o rezistență mare datorită legăturilor atomice foarte strânse.

Materialele ceramice dentare pot fi în formă sticloasă (solid amorf) fară o fază de cristalizare, o stică ce conține anumite cristale, până la o structură de cristale complexă.

III.1. Clasificarea ceramici

La nivel microstructural, putem defini ceramica după raportul dintre matricea sticloasă și matricea cristalină. Există posibilități foarte variate de structură ceramică, vom dezbate pe larg patru mari categorii.

1. Ceramica feldspadică este compusă în general din dioxid de siliciu și alumină. Alumino-silicații găsiți în natură care conțin cantități variate de potasiu și sodiu sunt cunoscuți sub numele de feldspad, aceștia fiind modificați pentru a putea fi folosiți în medicina dentară. Aceste materiale au un coeficient de expansiune termică foarte scăzut (CTE 8×10-6/K). Acest material a fost dezvoltat și în cuburi de ceramică pentru CAD/CAM precum Vitablocs Mark II pentru folosirea lui în sistemul Cerec.

Acest material este cel mai bine documentat clinic din clasa blocurilor ceramice pentru fabricarea de inlay/onlay-uri, studiile arătând o rată de nereușită de doar 1%. Beneficiul prefabricării cuburilor de ceramică este lipsa porozităților reziduale care dacă există pot duce la eșec.

2. Ceramica sticloasă cu structură cristalină este foarte variată în compușii de cristale existente care au fost adăugate sau crescute pe matricea ceramică. Principalele cristale sunt leucitele, disilicat de litiu si fluorapatita. Leucitele sunt create în ceramică prin creșterea K2O (oxid de potasiu). Cristalele disilicat de litiu sunt create prin adăugarea Li2O la sticla de alumino-silicat, totodată micșorează temperatura de topire a materialului.

Ceramica cu concentrație mică/medie de leucit, numită și ceramica feldspadică (chiar dacă apare și în capitolul anterior, majoritatea adaugă acest termen în acest capitol). Leucitele (KAlSi2O6) se adaugă pentru a crește CTE-ul, pentru a putea fi aplicate pe metal și zirconiu. Acest material se găsește de cele mai multe ori sub formă de pulbere-lichid folosite la crearea fațelelor. Dacă cele originale aveau o cantitate de leucit variabilă, materialele moderne au o cantitate mai mică fiind mai puțin abrazive și o resistență mai mare la torsiune.

Ceramica cu concentrație mare de leucit (50%) este fabricată atât în forma pulbere-lichid cât și în forma presată. Cea mai folosită versiune este IPS Empress ® dar sunt și alte produse în această categorie. Rezistența la fractură la aceste două categori este dată în principal de tehnica de procesare și fabricare. Sistemele presate au o resistență la fractură mult mai mare decât cele pulbere-lichid, iar studiile clinice au descoperit rezultate foarte bune la inlay/onlay-uri posterioare, fațele și coroane integral ceramice.

Ceramica disilicat de litiu este un tip de ceramică nou, introdus de Ivoclar ca IPS Empress ® II (IPS e.max®), cristalele formate în interiorul materialului au forma unor ace și cuprind aproximativ două treimi din volum. Forma și volumul cristalelor contribuie la dublarea rezistenței la torsiune și fractură. Datorită tranlucidității crescute poate fi folosit pentru restaurarea prin coroane de înveliș, iar pentru o estetică mai buna acoperite cu un strat de ceramică ce contine fluorapatită (Ca5(Po4)3).

3. Ceramica cristalină cu structură sticloasă conține alumină presinterizată și se gasește sub numele de InCeram. Acest sistem folosește alumină presinterizată în volum mare (85%), în compoziți cu oxid de zirconiu sau oxid de magneziu (Spinell).

În compoziție cu zirconiu se folosește în special la molari datorită opacitații, o varianta mult mai bună estetic fiind ozidul de magneziu care are o transluciditate crescută.

4. Ceramica policristalizată – Zirconiu este un material ce are la bază oxidul de aluminiu sau oxid de zirconiu ( ZrO2, Al2O3) oferind o duritate și o rezistență foarte mare. Datorită necesității unor temperaturi ridicate și sinterizare, metodele de micșorare au apărut destul de recent asfel fiind folosite în restaurările dentare prin punți și coroane. Zirconiul este de doua ori mai durabil și rezistent decât celelalte materiale. Rezistă la forțe de torsiune ridicate (900-1000 MPa) și rezistență la fractură de 8-10 Mpa.

Ca și regulă generală sistemele pulbere-lichid au rezistență mult mai mică ca sistemele prefabricate presate din cauza unui număr mult mai mare de bule și imperfecțiuni în restaurarea finală. Această metodă de restaurare a devenit din ce în ce mai populară datorită rezistenței materialelor moderne și a esteticii oferite de acestea. În luarea unei decizii corecte privind tipul de reconstituire folosită se vor lua în considerare mai mulți factori astfel încât, la final, vom obține o piesă protetică bine adaptată, rezistenta și estetică.

În decursul aniilor materialele ceramice au devenit din ce în ce mai folosite în medicina dentară, au apărut materiale ceramice pentru restaurări indirecte cât și pentru cele directe, restaurări unidentare, punți dentare.

IV. Principii de funcționare a sistemului CEREC

IV.1. Structurile componente

Sistemele Cerec Chairside sunt alcătuite în general din 3 componente. Prima componentă este unitatea mobilă de baza a sistemului care se ocupă de gestionarea datelor, crearea restaurărilor digitale și trimiterea acestora spre frezare (CAD). A doua componentă este scanerul 3D cu ajutorul căruia preluăm datele din cavitatea bucală, iar a treia componentă este unitatea de frezare computerizată (CAM).

IV.1.1. Unitatea de bază – CEREC Chairside AC

A – Monitor ON/OFF

B – Tastatură

C – Cameră 3D

D – Incălzitor cameră

E – Frâne roți

F – Pedală control manual

G – Buton dreapta mouse

H – Buton central mouse

I – Buton stânga mouse

J – Roată mouse

K – Butoane reglaj monitor

Această unitate este extrem de utilă datorită manevrabilității și ușurinței de a lucra într-un mod cât mai eficient în cabinetul dentar. Pacientul poate vizualiza alături de medic etapele pregătiri, oferind un feedback pozitiv.

IV.1.2 Unitatea de scanare – Bluecam

A – Apăsați pentru a debloca

B – Tub prismatic

C – Prismă

D – Capac cameră

E – Capac de protecție

F – Lentile

G – Set calibrare

Nucleul procedurilor Cerec este amprenta digitală realizată de camera de scanare 3D. Bluecam-ul funcționeză pe principiul proiectării unor benzi de lumină combinate cu triangulație activă. Un model de linii paralele este proiectată pe dinte, aceste linii urmăresc cu exactitate contururile dintelui.

Distorsiunile pot fi văzute din unghi (triangulație), ele oferă informații precise asupra elevatilor variate ale dintelui. Acuratețea amprentei opticedepinde de lungimea undelor luminoase. Lungimea scurtă a undelor luminoase albastre oferă o precizie mai crescută față de cele infraroșii. Această cameră are opțiunea automată de captare a imaginilor ceea ce duce la eliminarea imaginilor neclare.

IV.1.3. Unitatea de frezare – Cerec MC XL

Unitatea de frezare (CAM) este folosită pentru prepararea propriu-zisă a pieselor protetice integral ceramic. Cu ajutorul programului digital de frezare aparatul va reda cu exactitate piesa propusă într-un timp idividualizat în funcție de mărimea și materialul din care este realizat.

A – Camera de frezare

B – Mânerul de deschidere

C – Display-ul

D – Buton ON/OFF

E – Sertar

F – Cutie apă

A – Bloc freze 1

B – Bloc freze 2 (optional)

C – Bloc ceramica

D – Motor

IV.1.4 Software – Cerec 4.2

O funcție unică a acestui software este designul biogeneric al feței ocluzale. Acest proces este bazat pe faptul că dinții pacienților au unele caracteristici morfologice commune.

Aceste caracteristici pot fi analizate și expuse apoi în funcții matematice.

IV.2. Principii clinice

IV.2.1. Tehnici principale de preparare

În sistemul Cerec sunt aplicate în general aceleași principii de preparare ca și la restaurările integral ceramic tradiționale. Este foarte importantă asigurarea unei grosimi optime a pereților și rotunjirea tuturor marginilor și a unghiurilor. Singură margine care nu se rotunjește este cea a preparației.

O preparație pentru inlay este caracterizată print-o bază a cavității dreaptă și pereți ușor divergenți (4-6o). Tranzițile dintre pereți și planșeul cavității trebuie să fie rotunjite iar circumferința ei trebuie pregătită fără margini ascuțite și preparații înguste. Este important definirea foarte clară a marginilor cavității, toate suprafețele trebuie să fie vizibile din vedere ocluzală.

Dacă pentru un dinte vital, grosimea pereților minimă de 1.5mm nu se poate menține, cuspidul corespunzător va trebuie preparat 1.5-2mm menținând un nivel orizontal al preparației la acel nivel. Tranziția dintre marginile planșeul proximal și cel ocluzal vor fi rotunjite. Metoda adezivă a acestor restaurări permite prepararea foarte conservativa a țesutului dentar, iar de cele mai multe ori este îndeajuns prepararea unui dinte pentru inlay/onlay/overlay în locul celei pentru coroana de înveliș.

În cazul in care este indicata o coroană de înveliș se recurge la tehnica de preparare cu prag (Chanfrein). Lățimea pragului să fie de 0.8 mm, reducerea incizală/ocluzală de 2mm (1.5-2mm în zona șanțurilor), iar pereții convergenți 6-10o.

Figura 4.2.3. Preparare coroana de invelis incisiv/molar

Pragul se poate prepara după diferite tehnici, cu instrumentar diferit în funcție de obișnuința și manualitatea fiecărui medic. Principiul este prepararea unui prag cu unghi rotunjit de preferat juxtagingival.

Figura 4.2.4. Tipuri de praguri : A-Chamfer B-Chanfrein accentuat C-Shoulder

Localizarea pragului este importantă din punct de vedere estetic, mai puțin din punct de vedere biologic. Din punct de vedere estetic cea mai bună opțiune este de a prepara pragul juxtagingival.

Figura 4.2.5. Localizarea pragului A-supragingival B-juxtagingival

Trebuie evitate cât mai mult pragurile excavate, tehnica de preparare tangențială sau cea subgingivala pentru a realiza o restaurare ideală, închidere marginală optimă și un control bun la acel nivel.

Preparările incorecte au o influență negativă în integrarea piesei protetice, longevitatea ei poate fi redusă datorită nerespectări normelor și posibilității de fractură. Cea mai întâlnită eroare este crearea de unghiuri ascuțite în pereții cavități sau la tranziții. În astfel de cazuri, mașina de frezare nu poate respecta forma propusă datorită geometriei frezei astfel piesa suferă presiuni prea mari.

Iregularități prea mari ale marginilor împiedică o frezare exactă a piesei, iar crearea unor structuri nesusținute duce de asemenea la crearea unor restaurări imprecise.

IV.2.2. Managementul țesutului moale

Regula de bază în preluarea unei amprente optice este ca aceasta să poată detecta doar zonele care sunt vizibile. Înainte ca pudra non-reflectivă să se aplice pe marginile cavității, acestea trebuie să fie detectabile. În funcție de caz se pot aplica diverse metode.

În caz de preparații supragingivale sau juxtagingivale nu sunt necesare metode adiționale, totuși în cazul pragurilor juxtagingivale se pot aplica pene interdentare pentru a fi mai ușor detectabile

Cea mai simplă metodă pentru a reușii detectarea ușoară a pragurilor este folosirea unor fire de retracție de diferite grosimi în funcție de grosimea șanțului gingival. În cazul apariție sângerărilor se pot folosi fire de retracție impregnate cu soluții astringente (sulfat de aluminiu Al2(SO4)3, clorură de aluminiu AlCl3, epinefrină). Firele de retracție se găsesc sub diferite forme și mărimi (#1, #2, #3, #0, #00, #000). Pentru o introducere cât mai simplă se folosesc sonde speciale cu zimți/fără zimți. Aceste sonde sunt special concepute pentru a facilita inserția completă a firului împletit, muchile subțiri pătrund între ochiurile firului, iar zimții împiedică firul să scape.

Pentru a obține o hemostază adițională se pot folosi soluții astringente sub formă de geluri compuse din clorură de aluminiu,sulfat feric. Acesta se aplică în șanțul gingival se așteaptă 2-3 minute după care se îndepărtează.

IV.2.3. Pulverizarea cu Optispray

Pentru a obține o amprentă digitală de înaltă calitate, pe suprafețele dentare trebuie aplicată o pudră opacă pentru ca structurile dentare să fie detectabile cu camera 3D.

Pulverizarea începe din porțiunea distală a dinților pe suprafețele vestibulare, se aplică fin pe toată suprafața apoi se trece pe față orală a dinților. În final se acoperă față ocluzală a dinților. Stratul de pudră trebuie să fie fin și uniform pe toate suprafețele dentare pentru a nu interfera cu morfologia inițială. Grosimea optimă este între 40-60 µm.

Figura 4.2.8. Pulverizare Optispray

Clinic, pentru pulverizarea unei cavități pentru inlay dinții trebuie foarte bine uscați pentru ca materialul să adere de toate suprafețele dentare. Se începe acoperirea fețe vestibulare, sprayul se ține tot timpul în poziție verticală pentru a avea un strat de pudră cât mai uniform, iar capul se mișcă pentru a putea facilita acoperirea tuturor zonelor. Capul sprayului se ține la aproximativ 1 cm de suprafața dintelui.

Figura 4.2.9. Pulverizarea unui cavitați-inlay

De pe față vestibulară se trece pe cea orală pulverizând din poziție ocluzală, iar la final se pulverizează în interiorul cavității pentru inaly. Toate suprafețele sunt verificate pentru a observa dacă pudra acoperă în mod uniform întreaga preparație, iar zonele defectuoase se corectează.

IV.3 Procesarea datelor și designul restaurări

În general, acest proces are 5 faze principale care ne ajută să analizăm în detaliu morfologia, adaptabilitatea și designul restaurării integral ceramice pe care dorim să o obținem. Cu ajutorul acestui program reușim să aducem modificări fine și de detaliu piesei protetice și în același timp putem interacționa cu pacientul pentru a se simți parte integrantă a acestui proces.

IV.3.1. Administrarea

În această fază avem posibilitatea de a creea un cont special fiecărui pacient în care vor fi salvate tipul, localizarea și detalile fiecărei restaurării. Prin acest program avem acces foarte rapid la baza de date a pacienților.

După introducerea datelor pacientului vom putea alege dintele/dinții care dorim să fie restaurați după care vom alege tipul restaurării, modul în care dorim să facem designul și materialul din care să fie prelucrat.

IV.3.2 Achiziționarea

Camera 3D este echipată cu un sistem automat de scanare numit ”mod de măsurare continuu”, sistemul declanșează o serie de amprente optice îndată ce camera este într-o poziție stabilă. Penrtu a începe procesul camera se poziționează în dreptul dintelui distal de cel preparat, camera declanșând automat secvențele de achiziție a imaginilor.

Pentru a realiza o amprentare optică optimă trebuie achiziționate poze și din incidență vestibulară și orală, astfel se pot contura în detaliu toate marginile cavității preparate. Camera se înclină 30o spre oral și vestibular și se așteaptă declanșarea automată.

Când se preiau imagini ale dinților preparați trebuie să poziționăm camera asfel încât să cuprindem întreaga cavitate într-o singură captură. Capturarea fețelor proximale ale dinților vecini se face prin înclinarea cu 30o față de captură inițială.

Înregistrarea ocluziei se face în intercuspidare maximă, pacientul închide gura în ocluzia lui habituală se poziționează camera orizontal în vestibul pentru a captura fețele vestibulare la nivelul planului de ocluzie.

Trebuie avută grijă să nu se compromită ocluzia terminală a pacientului, astfel se va poziționa camera în zona canin/premolar unde spațiul este mai mare.

IV.3.3 Modelul

În această fază cele două arcade scanate se plasează în ocluzie cu ajutorul înregistrării din faza precedentă. Se poziționează macheta ocluziei pe modelul mandibular, programul le interpune pe cele două apoi se unesc cu modelul maxilar și ocluzia este calculată automat.

În pasul următor se vor defini marginile preparației prin trasarea loc automată sau manuală în funcție de fiecare caz în parte. Pentru a opta pe trasarea automată marginile preparației trebuie să fie foarte clar definite astfel programul nu va calcula greșit. Dacă marginea nu este ușor vizibilă se va opta pe trasarea ei manuală. Pentru a avea o vedere cât mai bună a modelului el se poate tăia de restul arcadei oferind o vedere mai îndetaliată a contactelor cât și a preparației. Ultima fază a acestui proces este stabilirea axei de inserție a lucrării protetice.

IV.3.4. Designul

Modelul 3D se poate poziționa în incidența dorită cu ajutorul mousului , acesta se poate rota, mări sau micșora și poziționa după bunul plac pentru a avea o vizualizare cât mai bună a modelului. Acest lucru se poate face fie manual, fie prin opțiunea automată de alegere a incidenței dorite.

Instrumentul de analiză (”Analyzing Tool”) ne ajută să evaluăm restaurarea, astfel putem analiza punctele de contact dintre dintele preparat, cei vecini și cei antagoniști.

Punctele de contact sunt codate pe culori în funcție de gradul de pătrundere astfel: verde (0-50Aµm), galben (50-100 µm), roșu ( peste 100 µm). Distanța este gradată tot pe culori cu : turcoaz (0-50Aµm), albastru verzui (50-100 µm), albastru 0,1-1mm). Aceste contacte se pot modifica până la realizarea unei configurații dorite.

Instrumentele de design (”Design Tools”) se pot accesă pentru fiecare dinte în parte selectând pe rând restaurarea pe care dorim să o modificăm.

Instrumentul de rotare (”Rotate”) ne ajută să rotăm piesa în sens mezio-distal sau vestibulo oral în cazul în care dorim o altă poziție fața de cea propusă de soft.

Instrumentul de poziționare (”Position”) ne ajută să poziționăm piesa spre distal sau mezial.

Instrumentul de formare (”Shape”) ne ajută să obținem modificări extensive în morfologia restaurării precum poziționarea cuspizilor, elevarea șanțurilor și adaptarea suprafeței proximale. Are două funcții:

Functia anatomică (”Anatomocal”) divide restaurarea în zone morfologice care se pot edita separat

Funcția circulară (”Circular”) activează doar o zonă în jurul cursorului pe care o modifică, această zonă se poate mări sau micșora în funcție de necesitate.

Instrumentul de recalculare (”Recalculate”) se poate folosi atunci când modificările aduse doresc să fie corectate datorită unor greșeli de modelaj. Prin accesarea acestui instrument softul recalculează automat morfologia.

Instrumentul de variație biogenerică (”Biogeneric Variation”) ne ajută să personalizăm morfologia coroanelor de învelis în funcție de datele morfologice a dinților adiacenți.

Instrumentul de contacte (”Contacts”) se folosește atunci când contactele sunt prea extinse, cu acest intrument se pot optimiza separat fiecare punct de contact în parte.

Instrumentul de editare (”Form”) funcționeză ca ”spatulă digitală de ceară” și ne permite să facem ajustări tuturor zonelor.

Funcția de adiție (”Add”) ne ajută să adaugăm material, fiecare click adaugă 25µm de material

Funcția de eliminare (”Remove”) ne ajută să stergem din locuri unde avem surplus sau să oferim o morfologie idividualizată.

Instrumentul de nivelare (”Smooth”) ne ajută să obținem suprafete netede

IV.3.5. Introducerea parametrilor

Meniul cu parametri ne permite să modificăm setări importante pentru a facilita fabricarea optimă a restaurării. Parametri diferă în funcție de material, procesare și tipul mașinii de frezare. Parametrii standard sunt bazați pe experiențe clinice și pot fi modificați în conformitate cu cerințele dumneavoastră individuale.

Distanțierul (”Spacer”) determină gradul de fricțiune dat de distanța dintre restaurare și dinte. Piesa trebuie să nu fie în contact direct cu dintele oferind un spațiu în care se va insera adezivul. Spațiul recomandat este de +80µm.

Decalaj adeziv marginal (”Marginal adhesive gap”) determină distanța dintre marginea ocluzala a restaurării și marginea cavitații preparate. Este relevantă doar pentru inlay și onlay. Acest spațiu nu ar trebui să fie mai mare ca cel precedent, recomandarea clinică este de +50µm.

Compensarea frezării ocluziei (”Occlusal milling offset”) ridică sau coboară suprafața ocluzală înainte de a iniția procesul de frezare. Acesta asigură contacte ocluzale adecvate după cimentarea lucrării. Recomandarea clinică este de -50µm.

Adaptarea contactelor proximale (”Proximal contact strength”) determină relația contactelor fețelor meziale ți distale cu dinții adiacenți, recomandarea clinică este de +50 µm.

Adaptarea contactelor ocluzale (”Occlusal contact strength”) determină relația contactelor de pe fața ocluzală a restaurării cu dinții antagoniști. Recomandarea clinică este de +25µm.

Grosimea minimă-radială (”Minimim thickness-radial”) determină grosimea minimă de material a propunerii inițiale. Ariile care nu îndeplinesc această mărime sunt afișate în albastru deschis. Este esențial să menținem o grosime minimă pe întreaga suprafață pentru a garanta stabilitatea restaurării. În cazul unui onlay sau a unei coroane recomandarea clinică este de 800 µm.

Grosimea minimă-ocluzală (”Minimim thickness-occlusal”), când sunt folosite blocuri ceramice feldspadice grosimea minimă recomandată este de 1500µm, iar când sunt folosite blocuri ceramice din litiu disilicat IPS e.max CAD doar 1000µm.

Grosimea fațetelor (”Veneer thickness”) determină grosimea minimă recomandată pentru fațete. Fațetele nu sunt supuse unor forțe masticatorii foarte mari astfel grosimea nu trebuie să fie foarte mare. Pentru ceramica normală grosimea este de 500-700µm, iar cea din litiu disilicat 300µm.

Grosimea marginilor (”Margin thickness”) determină cât de mult material este îndepărtat adițional de pe marginea restaurării. Este necesar acest parametru pentru a preveni ciobirea marginii, fiind lărgită în funcție de parametrul selectat. Recomandarea clinică este de 30 µm, iar pentru fațete 80µm.

În unele situații clinice acești parametri generali se pot modifica dupa ce propunerea a fost generată. Dupa schimbarea parametrilor softul va recalcula restaurarea după setările introduse.

IV.3.6 Frezarea

Manopera de frezare este realizată de Cerec MC XL fiind interconectate prin wireless cu celelate componente. Pentru această etapă avem nevoie de blocuri ceramice special concepute pentru a se inegra în sitemul Cerec. Aceste blocuri sunt de mărimi diferite și materiale diferite în funcție de situația clinică. În această etapă restaurarea este vizualizată în blocul de ceramică și se poate modifica localizarea ei.

Blocurile de ceramică se găsesc fie monocromate , fie policromate. În comparație cu cele dintr-o singură nuanță, cele policromate oferă o estetică mai bună în cazul unor onlay-uri, coroane sau punți dentare.În astfel de situații softul recunoaște alegerea făcută și avem posibilitatea de a modifica locația restaurației în cub în funcție de coloristica dorită.

Blocurile Vita RealLife sunt folosite în general pentru restaurarea zonei frontale. Este realizată dintr-un strat interior de dentină înconjurat apoi cu smalț astfel imită exact tranzitile de nuanța ale dintelui natural. Obiectivul acestuia este de a poziționa coroana în interiorul blocului astfel încât să obținem structura dorită în funcție de cazul clinic.

Blocurile ceramice se pot freza în două moduri în funcție de materialul cubului și de timpul de frezare dorit. Modul ”Veneer” crează suprafețele interioare ale restaurări foarte netede totuși nefiind recomandat pentru toate lucrările. Modul ”Fast Milling” reduce timpul de frezare cu aproximativ 40%, dar suprafețele lucrărilor sunt puțin mai rugoase și există riscul fragmentării. Acest mod este recomandat doar pentru blocurile din polimeri folosite la lucrările provizorii.

IV.3.7. Finisarea

Restaurările integral ceramice se pot finisa fie prin lustruire cu o gamă variată de polipanți, fie prin glazurarea lor. Fiecare din aceste proceduri sunt valide, ele oferă un rezuntat convingător. Lustruirea este preferată în zona laterală, este foarte eficientă și nu necesită echipament suplimentar. Pentru zona anterioară este recomandat folosirea stainurilor și apoi glazurarea restaurării, dar pentru un aspect estetic ideal se vor folosi stainuri și glazură și la acestea. Blocurile din disilicat de litiu se pot glazura înainte de procesul de cristalizare, acestea se vor efectua simultan.

Lustruirea

Ceramica realizată prin sistemul CEREC nu conține pori, ca și cea folosită in laborator, astfel prin lustruirea cu instrumente potrivite se poate obține un finisaj lucios. Suprafețele proximale trebuie lustruite înainte de a fi cinemtate în cavitate, deoarece accesul în acele zone nu va mai fi posibil. Suprafața ocluzală a piesei protetice se poate finisa după cimentarea ei. Lustruirea se face în ambele direcții de rotație a piesei de mâna deoarece rămân zone nefinisate unde polipantul nu are acces.

Glazurarea

Înainte de a începe acest proces trebuie să ne asigurăm că piesa nu are rugozități și imperfecțiuni. Accentuarea relieful ocluzal se poate face cu freze diamantate astfel dintele va avea un relief cât mai asemănator ca a unui dinte natural. Glazura se pensulează foarte fin pe suprafețele piesei (înafară de zona internă) pentru a nu se creea bule sau acumulări de glazură pe unele zone. Aplicarea glazurii se poate face fie prin pensulare fie prin pulverizare cu un spray de glazură.

Pentru a avea un aspect cât mai natural restaurarea se colorează cu stainuri speciale de culori diferite după unele reguli generale ( depind de culoarea dinților adiacenți). Prima oară se ia cu ajutorul unui ac nuanță brună și se aplică la nivelul șanțurilor și apoi se pensulează până se obține o efectul dorit. Pentru următorul pas se ia nuanță albă și se conturează marginile ocluzale și crestele cuspizilor. Pentru a evidenția și mai bine suprafața ocluzală se folosește nuanța violet care se difuzează foarte bine pe suprafețele cuspizilor, pentru a oferi vârfurilor cuspizilor un efect translucent se va folosi nuanța albastră. Pentru a oferi efectul mai inchis de la nivel cervical se vor folosi nuanțe de galben si brun în funcție de efectul dorit.

IV.3.8. Cimentarea adezivă

În lipsa unui sprijin suplimentar restaurările integral ceramice sunt incapabile să amortizeze forțele masticatorii, de aceea trebuie să fie în contact ferm cu dintele. Doar prin această metodă adezivă forțele pot fi disipate fără a distruge materialul ceramic. Cimentarea adezivă crește semnificativ rezistența la fractură a ceramicii, fiind capabile să reziste la forțele normale de masticație. Interacțiunea dintre sistemul adeziv, compozitul de cimentare și pretratarea restaurării este un factor decisiv pentru longevitatea pieselor protetice.

Procedura implică folosirea Syntac Classic și Variolink Ultra/Tetric Classic, iar factori cheie sunt utilizarea corectă a materialelor, respectarea strictă a timpilor de lucru prescriși și izolarea completă a zonei.

Pretratarea ceramicii

În aceasta etapă se aplică demineralizantul (acid hidrofloric 5-9%) timp de 60 de secunde, se spală acidul (60 secunde), se uscă zona demineralizată, se aplică Monobond S/Monobond Plus timp de 60 de secunde, se uscă suprafața, se aplică Heliobond și se pulverizează cu jet fin de aer pentru a se realiza un strat subtire si uniform. Piesa protetică se ține departe de lumină.

Pretatarea dintelui

Dintele este demineralizat cu acid fosforic 37%, 30 de secunde smalțul și 15 secunde dentina, apoi se spală timp de 30 de secunde. Este aplicat primerul timp de 15 secunde și apoi pulverizat cu jet fin de aer pentru a se realiza un strat subțire și uniform. În următoarea etapă aplicăm adezivul Syntac 10 secunde și se pulverizează cu aer, se aplică Heliobond după care se polimerizează 40 de secunde.

Inserarea restaurării

După tratarea atât a cavității cât si a piesei protetice, materialul compozit este aplicat, se inseră piesa,iar datorită efectului tixotropic al compozitului acesta devine fluid și inserarea lui se face cu ușurință.

V. De ce CAD/CAM? De ce Cerec?

Cererea pentru restaurări estetice a crescut dramatic în ultimele două decenii. Căutarea de noi metode a fost determinată în parte de către pacienții care au așteptări tot mai ridicate în ceea ce privește stomatologia estetică și preocupări legate de biocompatibilitatea intraorala a metalelor.

În timp ce sistemele metalo-ceramice sunt foarte rezistente și au succes pe termen lung foarte mare, sunt de asemenea asociate cu anumite dezavantaje, inclusiv preocupări estetice și potențialul reacților alergice la metale ( reacțile la metalele nobile sunt rare , dar sunt documentate în literatură). Mai multe studii au investigat prevalența alergilor la metale în anumite populații. Alergia de contact la metale a fost raportată a fi de 0,8-0,9% pentru aur, 1,6% pentru argint, 9% pentru cobalt, 8,2% pentru staniu, 8% pentru paladiu, 8% pentru crom, iar 14,3-29% pentru nichel. Ceramica a devenit foarte populară în restaurările dentare datorită calității estetice, rezistenței, durabilității, stabilitatea coloristică și biocambatibilitatea. Dezavantajele ceramicii sunt costul ridicat de fabricație, rezistentă scazută la fractură, dificultate de reparare, sensibilitate tehnică și adaptare marginală.

Progresele în materiale dentare, tehnologia informatică și echipamente au făcut posibilă fabricarea unei restaurări estetice indirecte în doar o singură ședința. Procesul de proiectare/fabricare asistată de calculator (CAD/CAM) a sistemului CEREC (Ceramic REConstruction) este folosit pentru proiectarea și frezarea electronică. Folosind acest sistem, medicul dentist poate realiza o restaurare fără a fi nevoie de asistență de laborator, amprente sau restaurări temporare. Restaurarea poate fi proiectată și frezată într-un timp foarte scurt, ceea ce duce la economii substanțiale de timp atât pentru pacient cât și pentru medic.

Sistemul CEREC ( Sirona Dental System, Inc) a fost primul sistem operațional CAD/CAM utilizat în cabinetul stomatologic. Primul inaly a fost fabricat cu Cerec I în 1985, în 1988 au fost introduse în sistem capacitatea de a creea onlay-uri și fațete, iar în anul 1994 au fost adăugate posibilitatea fabricării coroanelor interal ceramice. În anul 2005 a fost adăugat un software nou ce permitea ajustarea virtuală automată a ocluziei. Mai multe studii au criticat adaptarea marginală a restaurărilor CEREC, cu toate acestea, cele mai recente înbunătățiri a unității și softului au dus la posibilitatea reproducerii unei închideri marginale mai acceptabile din punct de vedere clinic.

Procesul de proiectare și frezare implică scanarea și crearea unei amprente digitale a structurilor dento-alveolare cât mai exactă. Aceste amprente 3D sunt folosite pentru a proiecta infrastructurile dentare determinate de program. Unitatea CAD este legată de centrul robotic CAM care crează o restaurare în conformitate cu specificațiile de proiectare.

V.1. Avantajele tehnologiei CEREC.

Succesul clinic și longevitatea acestor restaurări Cerec au fost foarte bine documentate în literatura de specialitate. Dimensiunea restaurării, vitalitatea dintelui și locația lui nu afectează în mod semnificativ prognosticul. Un studiu din 2003 de Posselt și Kerschbaum a raportat o probabilitate de supraviețuire a acestor restaurări de 95.5% în decurs de nouă ani. Blocurile ceramice CAD/CAM sunt fabricate în condiții optime, creând o restaurare cu putere intrinsecă mai mare, fără a avea variații care se găsesc în restaurările prelucrate în laborator. Fabricarea controlată de computer diminuează potențialul unei erori din cauza manipulării manuale și face posibilă generarea unei forme adaptate clinic la 50 µm (ADA). Deoarece este necesară o singură programare pentru a finaliza restaurarea, pacientul este supus la o singură administare de anestezic local. În plus, nu este nevoie de a fabrica o restaurare temporară care poate duce la pierdere, rupere, producând sensibilitate și contaminarea canaliculilor dentinari. Restaurările temporare pot fi greu de curățat și întreținut în timplul perioadei de temporizare, care poate duce la iritarea gingiei, în plus, se poate produce stres asupra pulpei atunci când restaurarea provizorie este îndepărtată datorită curățirii, uscării și traumei excesive.

Datorită fabricației și finalizații restaurării într-o singură ședință, cabinetul își poate înbunătății eficienta prin reducerea costurilor de instalare a două scaune, reducerea numărului de instrumente care au nevoie de sterilizare precum și eliminarea costurilor consumabilelor de unică folosință necesare pentru restaurările convenționale ( materiale de amprentă, ceară, material pentru lucrări provizorii și ciment provizoriu). În plus, medicul are control direct asupra rezultatului final deoarece programul oferă o restaurare care trebuie colorată și glazurată.

Restaurările CEREC sunt asociate cu sensibilitate postoperatorie raportată foarte mică, datorită izolării cu dîgă în decursul preparării, ceea ce asigură o suprafața curată. Inserarea restaurării în aceeași ședință cu prepararea previne posibila contaminare a dintelui în faza de temporizare. În plus, folosirea blocurilor ceramice minimizează contracția la polimerizare prin limitarea sa la interfața cimentului. În cele din urmă, nu este implicată nici o taxă de laborator acestor restaurări CAD/CAM.

V.2. Limitările tehnologiei CEREC

Un factor care ar putea limita utilizarea tehnologiei CEREC este costul echipamentelor, în special pentru medicii stomatologi din practicile solo. În plus culoarea restaurării nu poate fi ideală la folosirea cuburilor monocromatice. Cu toate acestea, cuburile policromatice au fost dezvoltate pentru a depăși această limitare, iar medicii pot colora restaurarea prin utilizarea stainurilor. Este nevoie de un timp semnificativ ca medicii să devină destul de competenți în utilizarea sistemului pentru a atinge succesul financiar. Un studiu din anul 2007 a raportat că studenților care le-au fost introdus sistemul CEREC în ultimul semestru au fost capabili să producă inlay-uri acceptabile, cu succes mare în timp, într-un termen destul de scurt (2 ani).

Este foarte dificil de a captura digital marginile plasate subgingival a dinților cu distrucție mare. În acest caz este nevoie de măsuri speciale de îndepărtare a gingiei precum fir de retracție, în unele cazuri chiar gingivectomie.

Tehnologia CAD/CAM în cabinetul stomatologic este limitată doar la o singură unitate, iar o restaurare CEREC necesită destul de mult timp de lustruire și pregătire, față de cele din laborator. Cu toate acestea, cu experiența, medicul dentist poate deveni mai rapid și mai eficient în realizarea acestor sarcini.

V.3. Îngrijorări privind materialele CEREC

Rezistența

Blocurile utilizate cu echipamentul CEREC sunt fabricate în condiții ideale de producție într-o manieră reproductibilă, care elimină erorile umane, ceea ce duce la formarea unui material dens, fără defecte și de înaltă calitate. Restaurările convențional fabricate sunt făcute de mână, ceea ce poate duce la erori umane, care ar putea afecta proprietățiile mecanice și estetice a restaurări.

Un studiu din anul 2000 de către Tinschert a ajuns la concluzia că materialele ceramice fabricate la scară industrială sunt mai fiabile din punct de vedere structural decât cele convenționale, deși prelucrarea blocurilor prin tehnologia CAD/CAM poate duce la unele defecte de suprafață care ar putea afecta negativ rezistența ceramicii. Cu toate acestea, aceste defecte pot fi restaurate prin lustruire cu polipanți și paste abrazive. Rezistența poate fi intensificată prin folosirea lustruirii și glazurării (aproximativ 160 MPa)

Într-un studiu din anul 2004, Attia și Kern au ajuns la concluzia că rezistența la fractură a dinților restaurați cu coroane integral ceramice CEREC a fost egală cu cea a dinților naturali nepreparați, dar a fost semnificativ mai mare decât a celor restaurați prin metode convenționale.

Estetica

După cum sa menționat mai devreme, estetica materialelor CEREC sunt o preocupare din cauza naturii monocramatice a blocurilor. Cu toate acestea, o restaurare ceramică poate fi colorată și glazurată după frezare, în plus, blocurile sunt disponibile într-o varietate de nuanțe pentru a se potrivi dinților adiacenți.

Un studiu clinic realizat de Herrguth a comparat estetica coroanelor CEREC cu cele fabricate folosind tehnici de stratificare, și a concluzionat că ambele restaurări au fost acceptabile din punct de vedere estetic fără nici o diferență statistică între cele două coroane. O serie de studii au evaluat 66 de inlay-uri ceramice (Vitavlocs Mark II, Vident) și au raportat că schimbarea cromatică a crescut după 10 ani de la 16% la 38%. În conformitate cu Fasbinder, creșterea schimbării cromatice a fost ca urmare a schimbării culorii dintelui natural, mai degrabă decât schimbarea cromatică a restaurării ceramice. Mai recent, Fasbinder a raportat o potrivire de culoare semnificativ mai bună pentru inlay-uri realizate din blocuri din compozit (Paradigm, 3M ESPE) comparativ cu inlay-uri realizate din ceramică Vitablocs Marck II la 3 ani.

Restaurările CEREC por oferi o estetică acceptabilă dacă sunt lustruite, dar pentru a le oferii o estetică superioară acestea trebuie colorate și glazurate. Schimbarea culorii în timp poate fi atribuită pierderii culorii și translucentei dintelui natural, mai degrabă decât modificarea culorii restaurării Cerec.

Sensibilitatea post-operatorie

Studii clinice recente au raportat niveluri semnificative de sensibilitate post-operatorie în rândul restaurărilor CEREC. Într-un studiu realizat pe 301 inlay-uri, Magnuson a raportat că 9% au prezentat sensibilitate post-operatorie imediat. Cele mai multe cazuri ce implică această problemă sunt rezolvate în termen de o lună. Un studiu clinic de 3 ani realizat de Fasbinder a raportat că 13 % din 92 de onlay-uri ( Vitablocs Mark II) au fost ușor mai sensibile după o săptămână, iar 4 % după două săptămâni. Toate acestea au fost rezolvate într-o perioadă de o luna, și nu a mai apărut nici o sensibiliate pe toată perioada studiului.

Cele mai multe cazuri de sensibilitate pot fi atribuite interferențelor ocluzale deoarece restaurările sunt inserate în aceeași ședință. Fasbinder recomandă echilibrarea contactelor ocluzale după ce efectele anestezicului local sau disipat. Studii mai recente au raportat o sensibilitate post-operatorie mai scăzută, care ar putea fi atribuită înbunătățirii semnificative a materialelor adezive. Molin și Karlsson au examinat 20 de inlay-uri (Vitablocs Mark I) pe o perioadă de 5 ani și au raportat că nu a apărut nici o sensibilitate pe tot parcursul observării. Absența sensibilității în astfel de restaurări poate fi atribuită mai multor factori. În primul rând, scanarea necesită o izolare foarte bună, ceea ce asigură un control optim al lichidelor și astfel maximizează previzibilitatea de cimentare.

Adaptarea marginală

În anul 2003 Nakamura a studiat modul în care unghiul de conversie ocluzal și setarea spațiului de cimentare afectează adaptarea internă și marginală a restaurărilor CEREC 3. Autorii au constatat că stabilirea unui spațiu de cimentare de 30-50µm produce un decalaj marginal de 53-67µm. Alți cercetători au măsurat margini de aproximativ 50µm, sugerând că aceste restaurări CAD/CAM sunt adecvate pentru uz clinic. Denissen a raportat un decalaj marginal de 85µm pentru onlay-uri CEREC, decalaj care nu era foarte diferit față de onlay-urile fabricate în laborator. Decalajele înregistrate sunt cuprinse în maximele admise de până la 120µm.

O adaptare marginală bună are ca așteptări maximizarea longevității restaurărilor. Aproape toate studiile clinice ale restaurărilor CEREC au raportat pierderea lor datorită uzurii cimentului compozit de la nivel marginal. Cu toate acestea, pierderea nu a fost asociată cu modificări de culoare ale marginilor sau apariția carilor secundare. Un stiudiu clinic din anul 1992 asupra inlay-urilor Cerec cimentate cu materiale hibride și nanocompozite a raportat o rată de uzură liniară în primul an, care a scăzut după 3 ani cu aproximativ 50%. Autorii au raportat că pierderea verticală de ciment la nivelul margini a încetat după ce a atins 50% din lățimea ei, și nici o infiltrare sau carie secundară nu au fost localizate.

Mai recent, Heymann a raportat că uzura cimentului la nivelul marginii ocluzale a inlay-urilor a crescut în primii 3 ani, și a scăzut în următorii 3 ani. chiar dacă uzura cimentului a început, nu au fost identificate nici o uzură sau colorare la nivelul marginilor dintelui sau ceramicii. Într-un studiu in-vitro comparativ între tehnica de presare convențională și CAD/CAM , Keshvad a raportat că inlay-urile ceramice cu o încărcătură mare de leucit au oferit adaptabilitate internă și marginală acceptabilă din punct de vedere clinic cu rezistențe la fractură comparabile după cimentare.

Uzura smalțului

Uzura smalțului este întotdeauna un motiv de îngrijorare când sunt folosite materiale ceramice. Mai mulți factori pot influența modul în care ceramica poate afecta structura dintelui. Pentru a minimiza uzura smalțului putem folosi ceramică foarte fină, lustruită și glazurată. Mai multe studii au demonstrat că uzura smalțului în contact cu o suprafața ceramică lustruită și glazurată a fost în esență aceeași cu cea în contact smalț-smalț.

Longevitate

Mai multe studii au examinat succesul și longevitatea restaurărilor fabricate prin sistemul CEREC. În primul astfel de studiu, Mormann și colaboratorii lui au evaluat 94 de inlay-uri Vitablocs Mark I, între septembrie 1985 și august 1987 și au raportat doar două inlay-uri fracturate. În anul 2002, Otto și De Nisco au studiat 200 de inlay-uri Vitablocs Mark II pe o perioadă de 10 ani și au raportat un succes de 90.4%. În 8 cazuri eșecul a fost cauzat de fractura ceramicii și în 3 cazuri de fractura dintelui.

În anul 2004 într-un studiu in-vivo, Bindl și Mormann au comparat 18 coroane anterioare (Vitablocs Mark II) cu 18 coroane cu nucleu ceramic între 2 până la 5 ani și au constatat că rată de supraviețuire a blocurilor Vită a fost de 94.4% pe când la celelalte de 91.7%, fără nici o diferență statistică semnificativă.

Studiul făcut în anul 2003 de Posselt și Kerschbaum, a evaluat 2328 de încrustații ceramice la 794 de pacienți, și au raportat o rată de supraviețuire de 95.5% la o perioadă de 9 ani. Majoritatea eșecurilor au fost cauzate de fractura ceramicii sau a dintelui și extracția dintelui. O serie de articole au evaluat 1011 de încrustații pe 299 de pacienți pe o perioadă de până la 18 ani. Autorii au determinat o probabilitate de succes de 95% după 5 ani, 91.6% după 7 ani și de 90% după 10 ani

Rată de eșec scăzută a restaurărilor prin sistemul CEREC oferă o fiabilitate și predictibilitate clinică foarte bună.

Concluzii

Bibliografie

James Klim,DDS,FAGD,FADFE and Edward B. Corrales, Innovation in Dentistry: CAD/CAM Restorative Procedures, 2008.

http://www.ineedce.com/courses/1586/pdf/innovationcad.pdf

Univ.-Prof. Dr. Gerwin Arnetzl, Dr. Gerwin V. Arnetz,Clinical Aspects of All Ceramics, 2010.

http://vident.com/wp-content/uploads/2012/03/Clinical-Aspects-of-All-Ceramics_1696E.pdf

Dr. Andreas Ender, Prof. Albert Mehl, Dr. Daniel Wolf, Dr. Andreas Bindl ,Cerec Basic Information 4.0., 2011.

http://www.sirona.com/ecomaXL/files/CEREC_Basic_Information_4.0.pdf&download=1

History of Sirona CAD/CAM Systems, http://www.sirona.com/en/company/history/

Gildo Coelho Santos Jr., DDS, MSc, PhD; Maria J.M.C.S. Jr., DDS, MSc, PhD; Amin S. Rizkalla, PhDk; Dalia A. Madani, DDS, MSc, BSc; Omar El-Mowafy, BDS, PhD; Overview of CEREC CAD/CAM Chairside System, 2013

http://www.agd.org/media/121041/si_321.pdf

Edward A. McLaren, DDS, MDC; Phong Tran Cao, DDS, Ceramics in Dentistry Part I: Classes of Materials, 2009.

http://www.edmclaren.com/Pubs/PDFs/Ceramic_in_Dent_09.pdf

Cerec Doctors, Advanced Cerec Training, Stain & Glaze

https://pattersonsupport.custhelp.com/euf/assets/CEREC/How_to_stain_and_glaze_a_CEREC.pdf?nointercept/1

Dr. David Dumitru V. , Curs Morfologie Dentară, Bucuresti, 2003, p.27-108

Stanley J. Nelson, DDS, MS; Major M. Ash, Jr. , BS, DDS, MS, MD; Wheeler`s Dental Anatomy, Physilogy and Occlusion, Elsevier Inc., China

http://www.shadlab.com/wp-content/uploads/2012/11/Wheeler.pdf

Anexe

Figura 1.1.1 Structura dintelui A-smalț;B-dentină;C-pulpă coronară; D-smalț (cervical); E-jonctiunea amelo-dentinară 6

Figura 1.1.2 Imagine histologica a structurilor dintelui 7

Figura 1.2.3.Morfologia fețelot incisivului central maxilar. (1.1.) 8

Figura 1.2.4. Morfologia fețelor incisivului lateral maxilar. (1.2.) 9

Figura 1.2.5. Morfologia fețelor incisivului central mandibular. (4.1.) 9

Figura 1.2.6. Morfologia fețelor incisivului lateral mandibular. (4.2.) 10

Figura 1.2.7. Morfologia fețelor caninului maxilar. (1.3.) 10

Figura 1.2.8. Morfologia fețelor caninului mandibular. (4.3.) 11

Figura 1.2.9. Morfologia fețelor premolarului I maxilar. (1.4.) 11

Figura 1.2.10. Morfologia fețelor premolarului II maxilar. (2.5.) 12

Figura 1.2.11. Morfologia fețelor premolarului I mandibular. (4.4.) 12

Figura 1.2.12. Morfologia fețelor premolarului II mandibular (3 lobi). (3.5.) 12

Figura 1.2.13. Morfologia fețelor molarului I maxilar. (1.6.) 13

Figura 1.2.14. Morfologia fețelor molarului I mandibular. (4.6.) 14

Figura 1.2.15. Morfologia fețelor molarului II mandibular. (3.7.) 14

Figura 2.2.1 Modernizarea aparaturilor CAD/CAM 17

Figura 3.1. Ceramica disilicat de litiu 19

Figura 3.2. Ceramica cu structură sticloasă 19

Figura 3.3. Zirconiu 19

Figura 4.1.1. Unitatea de bază Cerec Chairside AC 20

Figura 4.1.2 Camera 3D Cerec Bluecam 21

Figura 4.1.3. Tehnologia undelor de lumină și triangulația 21

Figura 4.1.4. Componentele unității de frezare 22

Figura 4.1.5. Componentele camerei de frezare 22

Figura 4.1.6. Formula de realizare a ocluziei biogenerice 22

Figura 4.2.1. Preparare inlay 23

Figura 4.2.2. Preparare inlay cuspid subminat 23

Figura 4.2.3. Preparare coroana de invelis incisiv/molar 24

Figura 4.2.4. Tipuri de praguri : A-Chamfer B-Chanfrein accentuat C-Shoulder 24

Figura 4.2.5. Localizarea pragului A-supragingival B-juxtagingival 24

Figura 4.2.6 Penelor interdentare 25

Figura 4.2.7. Hemostază prin gel astringent 25

Figura 4.2.8. Pulverizare Optispray 26

Figura 4.2.9. Pulverizarea unui cavitați-inlay 26

Figura 4.3.1 Procesul de administrare 27

Figura 4.3.2 Procesul de achizitionare 27

Figura 4.3.3 Procesul de realizare a ocluziei 28

Figura 4.3.4 Procesul de realizare a ocluziei 28

Figura 4.3.5 Codarea punctelor de contact 29

Figura 4.3.6 Intrumentul de design 29

Figura 4.3.7 Funcția anatomică și circulară 29

Figura 4.3.8 Funcția de recalculare 30

Figura 4.3.9 Funcția de variație biogenerică 30

Figura 4.3.10. Instrumentul de nivelare 30

Figura 4.3.11. Distanțierul 31

Figura 4.3.12. Decalaj adeziv marginal 31

Figura 4.3.13. Adaptarea contactelor proximale 32

Figura 4.3.14. Adaptarea contactelor ocluzale 32

Figura 4.3.15. Grosimea minimă-radială 32

Figura 4.3.16. Grosimea minimă-ocluzală 33

Figura 4.3.17. Grosimea fațetelor 33

Figura 4.3.18. Grosimea marginilor 33

Figura 4.3.19. Modificările cuburilor in program 34

Figura 4.3.20. Lustruirea restaurării cu polipanți 35

Figura 4.3.21. Etapele aplicării stainurilor 35

Figura 4.3.22. Etapele pretratamentului dentar 36