Responsabilitatea Sociala Corporativa, Strategie de Afaceri In Cadrul Societatii Omv Petrom

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………….……3

INTRODUCERE

În zilele noastre, energia sub toate formele sale, are o semnificație aparte pentru oameni și pentru societățile din care aceștia provin. Energia este unul dintre cele mai importante concept descoperite de om. Înțelegerea corectă a acestei noțiuni de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor energetice. Explozia demografică a obligat omenirea să caute noi surse de energie, să le perfecționeze pe cele deja existente, și să depună eforturi considerabile pentru folosirea unor surse de energie neglijate până în prezent. Pe parcursul mileniilor omenirea a folosit pentru satisfacerea necesităților sale doar energie regenerabilă.

Începând cu secolul XIX se creează noi sisteme energetice bazate pe avantajele incontestabile ale surselor fosile: concentrație ridicată, posibilitate de stocare, pot fi transportate la distanțe mari și convertite în alte tipuri de energie – termică, mecanică, electrică.

Caracterul limitat al resurselor energetice ridică problema opțiunilor energetice în viitor. Formele de energie primară care participă actualmente în cea mai mare măsură la satisfacerea necesităților energetice sunt: cărbunii, hidrocarburile lichide și gazoase, energia hidraulică și energia nucleară. Pe baza verificărilor și prospecțiunilor în curs ale rezervelor de energie, acestea sunt suficiente până în anii 2020. Se estimează că rezervele cunoscute de cărbune s-ar epuiza în câteva sute de ani, iar cele de gaz și petrol în mai puțin de 50 de ani. Contrar acestor prognoze pesimiste au apărut și păreri optimiste, care văd soluții pentru problemele energetice cu care se confruntată omenirea, cum ar fi energia eoliană, solară sau cea bazată pe hidrogen.

Am ales compania OMV-Petrom pentru că este cel mai mare jucător de pe piața românească de energie, cu un rol important pentru societate. O dată cu privatizarea, compania face parte din cel mai mare grup de petrol și gaze din Europa Centrală. În prezent, OMV deține peste 2.540 de stații de distribuție în 13 țări. Cota de piață a grupului în segmentul de rafinare și marketing în regiunea Dunării este acum de aproximativ 20%.

OMV-Petrom se implică activ în respectarea valorilor stabilite în codul de conduită. Acestea presupun un puternic simț al responsabilității către mediul social și natural al regiunilor slab dezvoltate din punct de vedere economic. Compania desfășoară activități intense în ceea ce privește aspectele de ordin financiar, social sau care țin de protecția mediului legate de operațiunile sale.

În prima parte a lucrării voi realiza prezentarea generală, voi relata un scurt istoric al înființării și dezvoltării companiei, ramurile activitătii, organizarea, funcționarea și piața pe care societatea acționează. Au fost relatate deasemenea ofertele pentru timpul liber, ofertele medicale și bancare pentru angajați

În capitolul 2, este prezentată toata gama de produse și servicii a companiei, destinate atât persoanelor fizice cât și celor juridice, și este realizată analiza indicatorilor economico-financiari(profit, venituri, cheltuieli, cifră de afaceri).

Capitolul 3 este destinat strategiei OMV-Petrom și responsabilității sociale corporative. Este știut faptul că responsabilitatea socială joacă un rol important în dezvoltarea companiei atât pe plan economic cât și pe plan social. Astfel, datorită implicării sale, OMV-Petrom este foarte bine vazută de către societate și beneficiază de sprijin guvernamental. Sunt detaliate politica de CSR a societății, provocările actuale și relația dintre performanța corporativă socială și cea financiară.

În ultimul capitol am realizat analiza SWOT a companiei OMV-Petrom și am dezbătut impactul acestei societății asupra mediului. Este important de avut în vedere protecția mediului și implicarea în diverse operațiuni de reducere a poluării și deversărilor, problemă cu care se confruntă toate companiile ce activează în domeniul petrolier, nu doar obținerea de profit. OMV-Petrom caută modalități sigure, ecologice și economice pentru transportul produselor sale, astfel îndeplinind standardele și cerințele actuale privind protecția mediului.

Compania trebuie să se axeze pe creearea de valoare și să asigure viitorul pe termen lung, ajutând oamenii să își cultive și dezvolte competențele necesare pentru succesul profesional. Scopul companiei este de a sprijini angajații și membrii comunităților în care își desfășoară activitatea.

Lucrarea se încheie cu anumite direcții de acțiune pentru consolidarea și îmbunătățirea rolului strategic al politicii de resonsabilitate socială corporativă, aceasta fiind metoda prin care compania ar avea de câștigat pe termen mediu și lung, și ar putea beneficia de suport și ințelegere în cadrul societății în care își desfășoară activitatea.

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

În acest capitol voi realiza prezentarea companiei, în cadrul căreia voi detalia istoricul puternic al societății, ramurile activității, departamentele din care compania este alcătuită și piața pe care acționează făcând referire la furnizori, clienți persoane fizice și juridice, cât și la concurență.

Vor fi evidențiate funcțiile corporative din subordinea CEO cât și din subordinea CFO, diviziile din cadrul companiei și centrul de servicii al acesteia. În cadrul acestui capitol se regăsesc și ofertele bancare, medicale și destinate timpului liber, pe care OMV-Petrom le-a creat special pentru angajații săi.

1.1 SCURT ISTORIC AL SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

În anul 1991 se înființează Regia Autonomă a Petrolului PETROM S.A.

În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină.

În anul 2001 acțiunile Petrom sunt listate la Bursa de Valori București.

Pe data de 23 iulie 2004, OMV a achiziționat 51% din acțiunile Petrom. Tranzacția a fost încheiată în decembrie 2004 prin preluarea a 33,34% din Petrom cu 668,8 milioane Euro, preț care după ajustarea ulterioară a urcat la circa 700 milioane Euro. La acesta se adaugă majorarea capitalului cu fonduri de 830 milioane Euro pentru ajungerea la 51%. În anul 2005 structura Petrom este reorganizată pe șase divizii, dintre care trei operaționale. Se lansează noul concept "Full Agency“. 

Se lansează un nou concept de benzinărie, PETROMV. Noul concept prevede modificări majore în domeniul serviciilor complementare și al facilităților, ce includ magazinele Viva, restaurante și locuri de joacă pentru copii. De asemenea, stațiile PETROMV oferă servicii complete precum alimentarea mașinilor, verificarea presiunii roților și spălarea parbrizelor.

În anul 2009 luna decembrie Petrom a finalizat negocierile cu Oltchim pentru transferul activităților petrochimice din cadrul Arpechim. Tranzacția include plata activelor fixe, a stocurilor de hidrocarburi și a celorlalte active circulante aferente acestei activități. Salariații implicați în activitatea de petrochimie din Arpechim vor fi preluați de către Oltchim. Petrom își menține poziția financiară solidă asigurând o nouă linie de credit de 500 milioane Euro. Creditul va fi utilizat pentru continuarea investițiilor destinate modernizării companiei și pentru acoperirea nevoilor financiare ale companiei

În aprilie 2010, Petrom și-a extins portofoliul de proiecte în ceea ce privește producerea de electricitate prin achiziția în proporție de 100% a SC Wind Power Park SRL. Wind Power Park deține în Dobrogea un proiect de generare de electricitate din surse eoliene pentru care au fost obținute toate autorizațiile, cu o capacitate proiectată de circa 45 MW. Petrom va construi și opera o centrala electrică eoliană, care este estimată să intre în producție la jumătatea anului 2011.

Pe data de 2 decembrie 2010, Petrom a inaugurat Petrom City, sediul care va găzdui activitățile centrale ale companiei. Amplasat în zona de nord a Bucureștiului, acesta va reuni circa 2.500 de angajați din șapte sedii ale companiei aflate în București și Ploiești. Procesul de mutare a angajaților în noul sediu a început în trimestrul al patrulea din 2010 și s-a finalizat în prima jumătate a anului 2011.

1.2 PREZENTAREA GENERALĂ A OMV-PETROM S.A

Date de contact: Str. Coralilor nr. 22, sector 1, București Cod poștal 013329, Cod fiscal: R1590082. Nr. Înreg. Registrul Comerțului: J40/8302/1997

Structură acționariat: 51,01% OMVAG(OMVAktiengesellschaft), 20,64% Ministerul Economiei, 18,99% Fondul Proprietatea S.A, 9,36% alți acționari.

Petrom este cea mai importantă companie petrolieră din România, cu activități de explorare și producție, rafinare și petrochimie și marketing având rezerve estimate de circa 1mld barili echivalent petrol, o capacitate anuală de rafinare de 8 mil. de tone și 550 de benzinării.

Membru al Grupului OMV, Petrom este cel mai mare producator de petrol si gaze din Sud-Estul Europei, avand vanzari de 18.916 milioane lei si o capitalizare de aproximativ 21.706 milioane lei la data de 1 iulie 2011, conform prospectului ofertei.

Societatea este administrată într-un sistem dualist, cu un Directorat (EB) care poartă răspunderea colectivă pentru conducerea executivă a societății și un Consiliu de Supraveghere (SB) care monitorizează activitatea Directoratului.

Funcționarea optimă a OMV-Petrom înseamnă crearea sistematică și continuă de valoare pentru acționari, angajați și alte părți interesate. În acest scop sunt necesare sisteme de conducere transparente, care țin cont de principiile internaționale de guvernanță corporativă. Astfel, conducerea OMV-Petrom a decis implementarea și menținerea unui Sistem de Management General destinat să asigure coordonarea proceselor și instrumentelor pe care societatea le utilizează pentru a-și stabili strategia, a o transpune în practică și a monitoriza rezultatele.

Ramuri ale activității:

Explorare și Producție (E&P): Activitatea de explorare și producție constă în explorarea și extracția de țiței și gaze naturale în România și în Regiunea Caspică (Kazahstan). În România, Petrom asigură aproape întreaga producție de țiței și aproximativ jumătate din producția de gaze a țării. Producția de țiței și gaze la nivelul Grupului Petrom a ajuns la aproximativ 183 mii bep/zi în 2012, din care 171 mii bep/zi reprezintă producția din România, raportul țiței/gaze fiind de aproximativ 45%/55%. La sfârșitul anului 2012, portofoliul Grupului Petrom înregistra rezerve dovedite de țiței și gaze de 775 mil. bep, dintre care 750 mil. bep în România.

În activitatea de explorare, pe care se pune un accent deosebit, Petrom a demarat cu succes explorarea în apele de mare adâncime din perimetrul românesc al Mării Negre, cu descoperirea unei acumulări de gaze a cărei dimensiune potențială este de 42 până la 84 mld. mc.

Petrom deține în România licențe de explorare pentru 12 perimetre onshore și 2 perimetre offshore, cu o suprafață totală de 42.760 km2 (din care 12.321 km2 offshore), iar la sfârșitul anului 2012 opera 238 de zăcăminte comerciale de țiței și gaze.

În 2012, Petrom a produs în România 3,98 mil. tone de țiței, inclusiv condensat, și 5,16 miliarde mc de gaze naturale, echivalentul unei producții totale de 62,4 mil. bep țiței și gaze. Producția zilnică echivalentă a ajuns la o medie de 171 mii bep/zi, comparativ cu 174 mii bep/zi în 2011. După scăderea accentuată de la începutul anului, producția a fost stabilizată începând cu al treilea trimestru datorită inițiativelor de optimizare a producției, incluzând lucrările de reparații capitale, forarea de sonde noi și activitățile de redezvoltare a zăcămintelor. În ultimul trimestru, producția a fost influențată în mod pozitiv de pornirea celei de-a doua sonde "Totea Deep".

În 2012, producția medie de țiței a fost de 78,3 mii bep/zi, cu 2,5% mai scăzută față de nivelul înregistrat în 2011, deoarece programul de foraj și reparații capitale nu a putut compensa integral efectele condițiilor de iarnă severe de la începutul anului și declinul natural.

Producția internă de gaze a fost de 92,2 mii bep/zi, cu 1,4% mai scăzută decât cea din anul 2011, din cauza declinului zăcămintelor-cheie (Mamu, Bulbuceni, Rădinești). Scăderea nu a putut fi compensată prin producția mai ridicată din zăcământul Totea, prin lucrările de reparații capitale efectuate și prin producția din sondele noi.

Rafinare și Marketing (R&M): OMV-Petrom operează rafinaria Petrobrazi, integrată cu activitatea de E&P. Grupul livrează produsele printr-o rețea de peste 800 de stații de distribuție în Romania și în țările vecine (Bulgaria, Serbia și Republica Moldova). Grupul deține și o poziție de top în Romania în ceea ce privește furnizarea de combustibili și servicii aferente pentru aviație si este cel mai important participant pe piața locală de GPL. Performanța operațională a fost semnificativ îmbunătățită ca urmare a utilizării optimizate a activelor, precum si datorită integrării cu operațiunile E&P

OMV-Petrom S.A. deține două rafinării în cea mai strategică zonă industrială, localizată în regiunea de sud a României. Capacitatea evaluată a rafinăriei Petrobrazi este de 4,5 mil. tone/an, iar a rafinăriei Arpechim de 3,5 mil. tone/an.

Țițeiul în cele două rafinării este transportat în principal printr-o rețea de conducte sau pe calea ferată. Livrarea produselor se face cu cisterne pe calea ferată sau autocisterne.

In 2009, mediul economic a continuat să aducă provocări majore pentru activitatea noastra. Conditiile economice nefavorabile, precum și marjele de rafinare foarte reduse au avut un impact negativ, compensat de operarea mai flexibilă a rafinăriilor și de efectul pozitiv al restructurării activității de petrochimie. Rafinăriile  au procesat în 2009, 5.2 mil. tone de țiței, cu o rată de utilizare relativ redusă, 65%.

Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, cadrul juridic românesc prevede acum alinierea standardelor de calitate referitoare la combustibili, la prevederile Directivei UE pentru carburanți. Toți carburanții vânduți în România începând cu anul 2009 au un conținut de sulf de maximum 10 ppm.

Divizia Marketing din cadrul Petrom reprezintă interfața companiei cu clienții. Prin intermediul unei largi rețele naționale de stații de distribuție, dar și prin canale specializate de vânzări, Divizia Marketing furnizează produse de înaltă calitate atât clienților privați cât și comerciali.

Petrom este lider pe piața românească de vânzări cu amănuntul, având o rețea de aproximativ 500 de stații de distribuție. În cadrul unei piețe în care există o concurență din ce în ce mai mare din partea Rompetrol, Lukoil, Mol și Agip, Petrom are un avantaj categoric prin faptul că oferă cel mai bun raport calitate-preț în cadrul celor mai bine plasate stații de distribuție.

Pe piața En gross, Petrom este un partener major pentru companiile și instituțiile din cadrul sectoarelor economice cum sunt Transporturile, Industria, Construcțiile și Mineritul, Agricultura sau Autoritățile Publice și Civile. Prin rețeaua depozitelor regionale sau direct prin cele 2 rafinării, Petrom livrează produse petroliere către mai bine de 5500 de clienți comerciali.

Obiectivul principal al Diviziei Rafinare pentru următorii ani, este optimizarea continuă și inițierea unor programe de investiții care vizează modernizarea rafinăriei Petrobrazi, pentru asigurarea capacitații necesare pentru prelucrarea întregului țiței domestic. Investițiile din Petrobrazi se vor concentra pe producerea de combustibili de înaltă calitate pentru transport, destinați piețelor Europei de Sud-Est, cu costuri reduse, pe creșterea continuă a eficienței energetice și îmbunătățiri ale structurii mixului de produse

Gaze si Energie (G&E): Grupul OMV-Petrom este deja de ani buni un jucător de top pe piața de gaze naturale din România, acoperind segmente importante. Pe lângă acțiunile susținute întreprinse pentru a consolida această poziție, ne îndreptăm către valorificarea superioară a gazelor naturale din producția proprie prin utilizarea acestora pentru generarea de energie electrică. Această nouă utilizare a gazelor naturale, precum și a altor surse de energii regenerabile pentru producerea de energie electrică, contribuie în mod decisiv la apariția de sinergii operaționale și la definirea unui portofoliu de produse cu amprentă redusă de carbon.

După consolidarea activității de gaze naturale din Petrom transferând activitatea subsidiarei Petrom Gas, Divizia Gaze Naturale rămâne doar cu  activitatea de măsurare gaze naturale.

Divizia Gaze Naturale va gestiona activitatea de măsurare a gazelor naturale, respectiv a debitelor și puterii calorice a gazelor din punctele în care se realizează transferul în rețeaua națională de transport. De asemenea, Divizia Gaze Naturale va continua să gestioneze livrările de gaze naturale destinate consumului intern din Petrom și activitățile de depozitare gaze naturale.

Producția de gaze naturale în 2009 ale Petrom au fost de 5,27 mld mc. Petrom a reușit să își mențină  poziția solidă pe piață, vânzările consolidate de gaze naturale (includ vânzările Petrom S.A., Petrom Gas S.R.L. și Petrom Distribuție Gaze precum și transferul intern) scăzând cu doar 9%, de la 5,3 mld mc în 2008 la 4,8 mld mc în 2009, în timp ce vânzările de gaze naturale ale Petrom S.A. au scăzut cu 4%.

În 2009, Petrom a introdus în depozitele subterane un volum total de 549 mil. mc de gaze naturale, comparativ cu 441 mil. mc în 2008. Volumul total de gaze naturale aflat în depozite la sfârșitul lunii decembrie a fost de 324 mil. mc.

Anul 2009 a debutat cu “criza gazelor” generată de întreruperea alimentarii cu gaze naturale dinspre Rusia spre Europa Centrala și de Vest, care a implicat reducerea cantităților de gaze naturale livrate către România. Petrom a contribuit cu succes la contracararea penuriei de gaze naturale de pe piața româneasca, cauzate de aceasta situație, injectând cantități suplimentare de gaze naturale în sistemul național de transport, prin punerea în producție a noi sonde de gaze naturale și oprirea temporară a combinatului Doljchim. Aceste eforturi au contribuit la minimizarea impactului pe piața gazelor naturale; mai mult, datorită acestor măsuri, livrările de gaze naturale către populație nu au fost afectate.

Pentru poziționarea ca jucător cheie în sectorul producerii de electricitate, Petrom și-a propus atingerea unei cote de piață de până la 10%, prin diversificarea activităților din acest sector.

Compania a parcurs deja primii pași pe această piață, prin începerea construcției centralei pe gaze de la Brazi în iunie 2009, un proiect Greenfield, într-un sector marcat de capacități învechite, cu mari provocări pentru respectarea standardelor europene de mediu.

Începând cu 15 aprilie 2010, Petrom își extinde portofoliul de proiecte în ceea ce privește producerea de electricitate prin achiziția în proporție de 100% a SC Wind Power Park S.R.L, care deține un proiect eolian de generare de energie electrică (Dorobanțu) cu o capacitate de 45 MW, situat în Dobrogea. Prin acest proiect Petrom intenționează să valorifice flexibilitatea centralei pe gaze de la Brazi, beneficiind de avantajele ambelor tehnologii.

1.3 ORGANIZAREA SI FUNCȚIONAREA OMV-PETROM S.A

Organizarea structurală a Petrom este evidențiată în documentele organizatorice din cadrul societății. Organigrama este piramidală, specifică unei structuri organizatorice de tipierarhic-funcțional.Organigrama companiei Petrom arată modul în care este structurată conducerea, precum și cele mai importante și mai dezvoltate compartimente. La rândul său, fiecare departament are o ”miniorganigramă”, după care se conduce. Fiecare compartiment are atribuțiunile sale, bine stabilite, iar toate aceste elemente alăturateformează imaginea unei companii dezvoltate, ale cărei elemente conlucrează armonios. Pentru personalul de execuție, sarcinile, competențele și responsabilitățile acestora sunttrecute in fișele fiecărui post.

Din punct de vedere funcțional, există trei tipuri de nivele în structura OMV Petrom:

activitățile de coordonare la nivel de Societate care se desfășoară de către Funcțiile Corporative;

activitățile operaționale se desfășoară în Divizii, care sunt entități cu o largă autonomie, a căror conducere și organizare este dedicată următoarelor scopuri:

-explorarea și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale;

-transportul și comercializarea țițeiului și gazelor naturale prin rețele proprii de distribuție;

-forajul sondelor;

-rafinarea țițeiului;

-cercetare-proiectare;

-lucrări de construcții montaj, întreținere și reparații utilaje, scule și echipamente

-lucrări de intervenții, punere în producție și reparații sonde;

-investigații geologice și geofizice;

-lucrări și tehnologii specifice;

-importul și exportul de țiței, produse petroliere, petrochimice și chimice, utilaje, echipamente și tehnologii specifice;

-colaborarea economică, tehnico-științifică și executarea de lucrări în străinatate în domeniul său de activitate;

-aprovizionare tehnico-materială, transport propriu auto, naval și aerian, de persoane și materiale pentru operațiuni tehnologice și lucrări specifice;

-prestări de servicii către întreprinderi și către populație;

-producerea de energie electrică.

activitățile de servicii care se desfășoară în cadrul unui Centru de Servicii.

Din punct de vedere organizatoric, toate aceste entități raportează unui membru al Directoratului, așa cum este ilustrat și în organigrama în vigoare.

Structura organizatorică OMV Petrom cuprinde: divizii, unități de afaceri, unități de producție, departamente, sub-departamente, servicii, secții, birouri, compartimente, instalații.

ORGANIZAREA FUNCȚIILOR CORPORATIVE:

Funcțiile Corporative, din punct de vedere organizatoric, raportează la doi dintre membrii

Directoratului Petrom, respectiv Directorului General (CEO) și Directorului Financiar (CFO). Structura de sub prima linie de management este decisă de CEO/ CFO ținând cont de prioritățile de business.

Funcțiile corporative din subordinea CEO sunt alcătuite din: Departamentul Afaceri Corporative și Conformitate, Departamentul Juridic, Departamentul Strategie, Dezvoltare Corporativă și Relația cu Investitorii, Departamentul Comunicare și Sustenabilitate, Departamentul Reglementare și Afaceri Publice Corporative, Departamentul Resurse Umane, Departamentul HSSE (Sănătate, Securitate, Siguranță a Muncii, Protecția Mediului), Departamentul Achiziții Operaționale Petrom.

Responsabilitățile departamentelor din cadrul funcțiilor corporative aflate în subordinea CEO sunt:

responsabilitatea pentru strategie, dezvoltarea corporativă și relația cu investitorii;

coordonarea activităților din domeniul afacerilor corporative și a conformității;

asigurarea aspectelor legale ale funcționării OMV Petrom;

gestionarea activităților de comunicare, relații comunitare și programe sociale;

gestionarea activităților de afaceri publice;

furnizarea de expertiză, suport și coordonare în domeniul HSSE;

gestionarea activității de resurse umane;

coordonarea activităților de achiziții, inclusiv a cererilor de servicii IT.

Funcțiile corporative din subordinea CFO sunt alcătuite din: Departamentul Financiar, Departamentul Control, Departamentul Audit Intern.

Responsabilitățile departamentelor din cadrul funcțiilor corporative aflate în subordinea CFO sunt:

asigurarea unui cadru armonizat pentru procesele financiare și sistemele IT necesare;

asigurarea aplicării legislației fiscale la nivel de Societate;

supervizarea raportării financiare externe pe baza principiilor IFRS și RAS, precum și a activităților interne de raportare către management pentru OMV Petrom și Grupul Petrom;

asigurarea finanțării externe a Societății și a managementului riscurilor financiare;

responsabilitatea derulării activităților de audit intern.

ORGANIZAREA DIVIZIILOR:

Divizia Exploatare și Producție (E&P) este condusă și coordonată de un Membru al Directoratului responsabil cu activitatea generală de Explorare și Producție.

Responsabilitățile diviziei de Explorare si Producție:

să exploreze și să exploateze zăcămintele de țiței și gaze naturale;

să foreze sonde;

să efectueze investigații geologice și geofizice;

să gestioneze operațiuni și tehnologii specifice;

să colaboreze, din punct de vedere economic, tehnic și științific, și să desfășoare operațiuni

specifice domeniului în afara țării;

să gestioneze performanța și schimbarea;

să gestioneze activele domestice;

responsabil pentru activități de explorare;

responsabil cu administrarea zăcămintelor;

responsabil cu managementul de proiect și activități de inginerie;

responsabil cu organizarea activităților;

să gestioneze activele internaționale;

să dezvolte și să implementeze soluții comerciale pentru divizia din România.

Divizia Rafinare și Marketing este condusă și coordonată de un membru al directoratului responsabil cu activitățile generale de rafinare și marketing, precum și demolare, abandonare și decontaminare.

Responsabilitățile diviziei de Rafinare și Marketing:

managementul general al rafinăriei Petrobrazi;

prelucrarea de țiței și materii prime;

vânzarea de produse petrochimice și produse speciale;

activități în domeniul tehnologiilor de rafinare;

managementul investițiilor;

planificarea Integrată;

vânzările în masă a produselor petroliere;

coordonarea operațiunilor de vânzări cu amănuntul din cadrul stațiilor de carburanți;

managementul obligațiilor rezultând din anexa P a contractului de privatizare a OMV-Petrom;

asigurarea implementării reglementărilor de protecția muncii, sănătate, mediu și calitate.

Organizarea centrului de servicii Global Solutions:

Directorul de departament din Global Solutions raportează direct către CFO și în același timp formează echipa de management a Centrului de servicii.

Centrul de servicii Global Solutions este alcătuit din: Unitatea de Afaceri IT, Unitatea de Afaceri Financiar, Unitatea de Afaceri Suport Afacere, Departamentul Managementul Performanței și Schimbării, Departamentul Managementul Comercial și al Proceselor.

Responsabilitățile din cadrul centrului de servicii sunt:

asigurarea furnizării de servicii financiare, IT&C, Administrare RU și Corporate Real Estate Management pentru Grupul Petrom;

desfășurarea de procese de integrare-centralizare, eficientizare operațională și adaptare, simultan, intercorelat, astfel încât să permită armonizarea serviciilor la nivel corporativ;

susținerea dezvoltării strategice a Societății oferind suport tehnic prin aplicații și infrastructură moderne;

asigurarea alinierii la standardele OMV și internaționale având în vedere totodată oferirea de soluții rapide și servicii de calitate în condiții de eficiență a costurilor;

susținerea de programe de dezvoltare a angajaților bazate pe noul model de carieră, cursuri intensive de pregătire.

Oferte pentru timpul liber:

Departamentul de Resurse Umane a negociat pentru toți angajații Petrom oferte la servicii pe care le puteți alege pentru timpul vostru liber. Reducerile se aplică doar pe baza prezentării cardului de acces Petrom.

Tabelul 1.1 Oferte pentru timpul liber în cadrul OMV-Petrom.

Sursa: OMV-Petrom

Oferte medicale: departamentul Resurse Umane Corporative a negociat pentru toți angajații Petrom accesul la servicii medicale furnizate de cele mai cunoscute rețele private de sănătate la tarife preferențiale.

Fiecare angajat interesat de aceste oferte are posibilitatea de a încheia un abonament lunar oferit de rețeaua privată de sănătate Regina Maria sau Medlife. Abonamentele se vor reține lunar din salariul angajaților, funcție de opțiunea fiecăruia.

Abonamentele pot fi alese în funcție de nevoile fiecăruia; acestea conțin pachete de analize, discounturi pentru investigații speciale si acces la un sistem integrat de sănătate și variază în funcție de serviciile incluse.

Sănătate: în eforturile sale continue de a promova un stil de viața activ și sănătos, departamentul Managementul Sănătății din cadrul HSSE, împreuna cu PetroMed, au adus sportul mai aproape de angajații ce lucrează în București, prin oferirea accesului la sala de sport PetroMed situată în Petrom City, pentru sesiuni de fitness și masaj.

Activitățile sportive sunt oferite și coordonate de către un operator extern specializat în wellness la locul de muncă, care are mai mult de 8 ani de experiența în domeniu. Active Life este un pionier în domeniul wellness corporativ, cu o istorie de mai mult de 70 de colaborări pe termen mediu și lung cu companii locale și internaționale și reprezintă un partener de încredere pentru inițiativa noastră.

Accesul este acordat tuturor angajaților OMV-Petrom, colaboratorilor și membrilor de familie a acestora (soț/soție și copii), după orele de lucru, așa cum este detaliat în capitolul ce descrie programul sălii de sport.

Toate serviciile sunt oferite contra cost, pe baza prețurilor negociate la nivel de companie și sunt disponibile sub forma unor pachete diferite, ce variază de la una până la 12 ședințe pe lună. Pachetele pot fi alese în funcție de nevoile individuale și preferințele de program ale fiecăruia și vor fi achiziționate direct de la operatorul extern, de la recepția situată în fața sălii de sport PetroMed. 

Oferte bancare: OMV-Petrom a negociat oferte bancare pentru toți angajații săi cu mai multe bănci. Aceste beneficii vin în ajutorul vostru pentru că partenerii noștri bancari ne-au oferit pachete personalizate pentru satisfacerea nevoilor.

Parteneriatul cu BRD vă oferă posibilitatea de a accesa produse și servicii bancare în condiții personalizate de eligibilitate, costuri și dobânzi.

Dacă optați pentru BRD, aveți o serie de beneficii, printre care:

reduceri pentru operațiunile curente și serviciile de bancă la distanță:

– reducere de minim 30% la comisionul de gestiune a contului curent în RON;

– reducere de 50% la comisionul de administrare anuală a cardului Maestro;

– reduceri la retragerea de numerar și interogarea de sold la ATM realizate prin cardul Maestro;

– reducere de 100% la unul din serviciile de bancă la distanță;

reduceri la dobânzile aplicate descoperitului autorizat de cont și cardului de credit:

– reducere de minim 30% din marjă la descoperitul de cont;

– reducere de minim 10% din marjă la cardul de credit Punct Card;

reduceri la dobânzile pentru creditele de nevoi personale:

– reducere de 5% din marjă la creditul de nevoi personale Expresso în EUR cu dobândă indexabilă;

– reducere de 5% din dobânda pentru creditul de nevoi personale Expresso în RON cu dobândă fixă;

– reducere de 5% din marjă la creditul de nevoi personale garantate cu ipotecă;

reduceri la dobânzile pentru creditele imobiliare:

– reducere de 5% din marjă la creditul imobiliar (cu excepția creditelor Prima Casa).

UniCredit Tiriac Bank este partenerul care oferă posibilitatea de a accesa produse și servicii bancare în condiții personalizate de costuri  și dobânzi. Un sumar al condițiilor preferențiale este următorul:

Comision zero – retragere numerar în rețeaua de ATM-uri UniCredit Țiriac Bank și UniCredit Țiriac Grup

Comision zero – interogare sold în rețeaua ATM-uri UniCredit Țiriac Bank

Comision zero – Digipass pentru Online Banking

Comision zero – deschidere cont în RON

Comision zero – emitere card de debit

Comision zero – administrare card de debit în RON

Reducere de 6,73 puncte procentuale la marja de overdraft;

Reducere de minim 1,5 puncte procentuale și comision zero de analiză  la creditele de nevoi personale fără garanții imobiliare;

Reducere de 0,2 puncte procentuale la Creditul Ipotecar, Creditul Imobiliar Achiziție, Creditul Ipotecar Construire;

Reducere de 0,5 puncte procentuale la Creditul pentru angajamente, modernizări, dezvoltări sau refinanțări "Umbrella".

1.4 PIAȚA PE CARE ACȚIONEAZĂ OMV-PETROM S.A

Petrom este cel mai mare producator de petrol si gaze din România și Sud-Estul Europei, prezentând o infrastructură de mare amploare pe plan national. Oferă o gamă variată de produse și servicii, care satisfac nevoile consumatorilor de zi cu zi.

S.C OMV Petrom S.A este lider pe piața de carburanți și produse petro-chimice din România. Datorită acestui fapt, Petrom beneficiază de un număr foarte mare de clienți, atât persoane fizice cât și persoane juridice.

Clienții persoane fizice sunt oamenii de rând care prin intermediul stațiilor de distribuție achiziționează carburanți, butelii de gaze, lubrifianți, spală mașinile, etc.

Clienții persoane juridice sunt reprezentați de: transporturi, flote auto și navale, industrie, agricultură, autorități publice și civile, aviație.

Concurența este un mod de manifestare a economiei pe piață, în care pentru un bun omogen și substitutele sale, existența unui singur producător devine, practic, imposibilă.

Problema concurenței prezintă interes pentru toți actorii pieței: producători, consumatori, intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câștigul net să fie cât mai bun. Iar acțiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acțiunile concurenților ei. În absența concurenților orice firmă aflată pe piață ar putea să-și stabilească liber prețurile la un nivel ridicat.

Principalii concurenți ai OMV PETROM S.A de pe piața românească sunt Rompetrol, Lukoil, MOL, Agip.

Rompetrol: cei peste 7.000 de angajati prezenți in 12 țări, fac din Grupul Rompetrol una din cele mai puternice companii din România și un important jucător în regiunea Mării Negre și Mării Mediterane. Cu activități în fiecare sector din domeniul petrolului și al gazelor, Rompetrol deține operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, producție și servicii industriale.

Lukoil: Inființată în anul 1998, compania Lukoil este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din Romania. În prezent, compania comercializează carburanți printr-o rețea de 301 de stații de distribuție și 9 depozite de produse petroliere. 

MOL: principala companie integrată de petrol și gaze din Europa Centrală și Răsăriteană. Grupul are parteneri și subsidiare în 19 țări și este lider de piață, împreună cu partenerul INA, în Ungaria, Slovacia și Croația.

Furnizorii sunt reprezentați de persoane fizice și juridice care aprovizionează companiile cu resursele necesare desfășurării activității.

Principalii furnizori ai OMV-Petrom sunt:

Eurest Catering: asigură serviciile de alimentație din cadrul cantinei Petrom.

Atyc Grup: specializați pe transporturi terestre, asigură angajaților nevoia de transport.

Austral: firma care furnizează elementele de papetărie și birotică.

Gral: clinică privată care asigură serviciile medicale în cadrul Petrom, și consultațiile gratuite pentru angajați.

Hewlett-Packard: asigură echipamentele IT și consumabilele pentru acestea.

* * *

OMV-Petrom este cel mai mare producător de petrol și gaze din România și Sud-Estul Europei, lider pe piața românească de vânzări cu amănuntul, având o rețea de aproximativ 500 de stații de distribuție. Compania desfășoară activități de explorare și producție, rafinare, petrochimie și marketing.

Structura organizatorică a OMV-Petrom cuprinde: divizii, unități de afaceri, unități de producție, departamente, sub-departamente, servicii, secții, birouri, compartimente, instalații, toate acestea conlucrând împreună pentru o bună desfășurare a activității și oferirea de produse și servicii la cele mai înalte standarde.

CAPITOLUL 2

ANALIZA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

În prima parte a acestui capitol voi ilustra și detalia oferta de produse și servicii a companiei OMV-Petrom. Fiind cea mai mare companie care activează în industria extragerii și prelucrării produselor petroliere, oferta este foarte diversificată și adaptată fiecărei nevoi în parte. În a 2-a parte a capitolului, voi analiza indicatorii economico-financiari și voi explica rezultate obținute în urma acestei analize, cât și schimbările financiare produse la nivelul companiei.

2.1 OFERTA DE PRODUSE ȘI SERVICII A SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

Portofoliul de produse și servicii Petrom a fost construit pentru a satisface toate exigențele clienților săi. Nivelul ridicat de calitate și permanenta îmbunătățire a produselor și serviciilor contribuie la rețeta de succes a companiei. OMV-Petrom oferă o gamă foarte variată de produse și servicii, printre care:

Gazele naturale reprezintă un produs valoros și o sursă de energie utilizată în gospodărie, comerț și industrie, iar sectorul gazelor naturale a înregistrat o ascensiune rapidă în ultimii 20 de ani. Au o paletă foarte largă de utilizare în economie și sunt un combustibil prietenos pentru mediu. Mediul favorabil pentru formarea gazelor naturale l-au asigurat bazinele oceanelor, unde s-au dezvoltat cantități considerabile de plancton pe baza resturilor vegetale și animale. Organismele moarte au început să se descompună și au început să migreze ușor spre fundul oceanului, iar oxigenul din apă a fost epuizat rapid. Pe fundul oceanului s-au adunat alte materii organice, inclusiv cantități foarte mari de substanțe vegetale moarte, care au ajuns în zonele lipsite de oxigen. Din cauza deficitului de oxigen, procesul de putrezire a stagnat și substanța organică ce nu s-a descompus sau s-a descompus doar parțial (proteine și grăsimi) a migrat către fundul oceanului, unde s-a amestecat cu particulele fine de argilă. Acest amestec de resturi organice și argilă se numește noroi organic. În milioanele de ani care au trecut s-au adunat alte depozite, inclusiv straturi de nisip și argilă, care au creat o presiune ce a împins noroiul organic la adâncimi mai mari. Presiunea și căldura au favorizat acest proces. La o temperatură de 50°C, procesul biochimic a dus la formarea kerogenului – materialul inițial care s-a transformat ulterior în petrol și gaze naturale.

OMV-Petrom Gas S.R.L., membru al Grupului OMV, a devenit odată cu privatizarea Petrom S.A. în 2004, unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața de gaze naturale în România. Compania și-a consolidat cu succes poziția pe piața gazelor din România, orientându-se către companiile mari de distribuție și producătorii de energie electrică cu capital de stat, în timp ce societățile afiliate  și-au extins prezența pe piața consumatorilor finali – producători de energie electrică și termică și sectorul in sectorul comercial și industrial, dar  a reușit să deservească  și  toate segmentele, de la micii consumatori casnici până la consumatorii mari.

Aviație: compania produce combustibil pentru avioane cu motor cu reacție la rafinăria Petrobrazi. Acesta se numește Jet A-1 și a fost omologat în anul 2004. Se obține aplicând un proces tehnologic special care asigură conformarea în întregime la cerințele internaționale foarte stringente impuse acestui tip de carburant. Specificația de livrare a produsului este în conformitate cu standardele internaționale de calitate pentru kerosen tip Jet A-1 (ASTM D1655 și DEF STAN 91-91) și conform ghidului IATA pentru combustibilul turboreactor de aviație. Compoziția și valorile proprietăților fizice ale carburantului privind volatilitatea, fluiditatea, arderea, stabilitatea termică și coroziunea raspund cerințelor legate de puterea motoarelor de aeronave și asigurarea securității în zbor.

Carburanți: Petrom produce 4 tipuri de carburant: benzină 95 fără plumb, benzină Top Premium 99+, Euro Diesel 5 și Top Euro Diesel 5.

Lubrifianți de 15 tipuri: de la uleiuri multigrad sau monograd la uleiuri hidraulice sau de transmisie. Aceștia sunt destinați atât sectorului auto, cât și sectorului industrial sau diverselor aplicații în domeniul feroviar.

Bitum obținut prin distilarea țițeiului. Mesopotamienii îl foloseau în urmă cu 7000 de ani drept agent de legătură în construcții. În prezent, Petrom obține bitum ca material valoros pentru construcții prin distilarea țițeiului de înaltă calitate. Bitumul se obține prin oxidarea deșeurilor rămase după distilarea petrolului din combustibilul rezultat în urma distilări primare a țițeiului ales fără parafină.

Produsul este foarte important în unele domenii datorită aplicabilității, în special în domeniul construcțiilor rutiere și al sistemelor de hidroizolare.

Energie electrică: în vederea sporirii valorii gazelor naturale, OMV Petrom a luat decizia importantă de a muta lanțul valoric un pas înainte prin dezvoltarea propriei activități de producere a energiei electrice. Prin urmare, în octombrie 2007, a fost înființata Divizia Energie, în scopul de a dezvolta toate proiectele companiei în acest domeniu, ca o interfață unică a OMV Petrom pentru partenerii externi și consumatorii interni și externi pe piețele angro de energie electrică și de vânzare cu amănuntul.

Activitatea de distribuție a energiei electrice de către OMV-Petrom desfășurată în baza licenței se realizează utilizând rețelele electrice de distribuție pe care compania le deține, folosite în principal pentru alimentarea cu energie electrică a instalațiilor proprii, dar la care sunt racordați și alți consumatori finali de energie electrică, amplasați în zone geografice în care operatorii de distribuție concesionari nu dețin rețele electrice. În general, aceștia se încadrează în categoria celor care nu și-au exprimat opțiunea de trecere la eligibilitate (cu o singură excepție). Politica OMV-Petrom este de a respecta Condițiile Licenței pentru distribuția energiei electrice, însă dezvoltarea rețelelor electrice se face doar cu scopul alimentării unor noi locuri de consum ale OMV-Petrom sau în vederea creșterii siguranței în alimentarea celor existente, însă nu din perspectiva de a prelua noi consumatori. Pentru zonele în care OMV- Petrom și-a redus sau sistat activitatea principală, s-au demarat discuții cu operatorii de distribuție concesionari ai serviciului public, pentru preluarea capacităților de distribuție, cu respectarea reglementărilor ANRE aplicabile.

Energia electrică a fost distribuită către mai mult de 2000 consumatori racordați la instalațiile de distribuție aflate în patrimoniul OMV-Petrom.

Cantitatea de energie distribuită către consumatori reprezintă mai puțin de 5% din energia electrică contractată de  companie  pentru consumul propriu.

În scopul de a-și consolida poziția de furnizor important de energie electrică, OMV Petrom intenționează să atingă o cotă de piață de până la 10% prin extinderea portofoliului său de activitate.

Compania a întreprins pași importanți în piața energiei electrice  odată cu construcția și punerea în funcțiune a CECC Brazi (Centrala Electrică cu Ciclu Combinat). Construcția a început în iunie 2009, ca proiect Greenfield, într-o industrie caracterizată de active îmbătrânite care se confruntă cu dificultăți în atingerea standardelor europene de mediu. Încă de la 1 august 2012 CECC Brazi este în plină exploatare comercială și desfășoară activități pe piața de energie electrică în conformitate cu licența emisă de ANRE.

Începând cu 15 aprilie 2010, OMV-Petrom și-a extins portofoliul de proiecte de producere a energiei electrice prin achiziția S.C. Wind Power Park S.R.L., care deține un proiect de producere a energiei eoliene (Dorobanțu), cu o capacitate de 45 MW, situat in Dobrogea. Prin intermediul acestui proiect OMV Petrom intenționează să valorifice flexibilitatea CECC Brazi beneficiind de avantajele ambelor tehnologii.

Un proiect multinațional, unic în România, la care au participat experți români, austrieci, turci și germani, este centrala Petrom City, care a intrat în funcțiune în aprilie 2011. Este o centrală de tri-generare, adică produce pe lângă energie electrică, energie termică și energie de răcire. A fost gândită astfel încă din faza de proiectare a site-ului Petrom City, pentru a asigura independența energetică în primul rând pentru baza de date a companiei, dar și pentru întregul complex format din spații moderne și  birouri.

Centrala Petrom City are o putere electrică instalată de 4,5 MW,  termică de 8,5 MW respectiv 6,5 MW energie de răcire, asigurând cele mai bune condiții în birourile Petrom City prin funcționarea flexibilă a centralei atât în anotimpul cald cât și în cel rece. Centrala are și trei motoare diesel de urgență, cu o putere instalată de 4,8 MW, care asigură iluminatul de siguranță, funcționarea lifturilor, alimentarea consumatorilor din Data Center în caz de necesitate. Energia electrică este distribuită tuturor clădirilor prin stații electrice de înaltă tensiune controlate de un sistem logic de operare. Sistemul logic asigură de asemenea și operarea în insulă (independent de sistemul energetic) în cazul unor defecte în SEN.

Centrala asigură o disponibilitate în operare de 99,9% atingând standardul TIER III, adică o funcționare continuă  fără întreruperi.

Produse petrochimice obținute prin procesarea fracțiilor petroliere din rafinării. Arpechim este cel mai important distribuitor de produse petrochimice și unicul distribuitor de etilenă din România.

Produse chimice care provin din combinatul Doljchim, producător de produse anorganice de bază (amoniac, acid azotic), îngrășăminte chimice Produsele Doljchim sunt în principal exportate în țări învecinate, precum Ungaria, Bulgaria, Serbia.

Gazolina, o combinație complexă de hidrocarburi obținută din extracție direct și separată din gazul natural într-o unitate de condiționare a gazului, prin procese fizice cum ar fi adsorbția/absorbția/lichefierea la temperaturi de minus 60-80 Celsius în turboexpander și condiții de presiune. Gazolina se produce, depozitează și transportă la presiuni de 8-22 atmosfere. Gazolina de schela constă cu precădere din hidrocarburi alifatice saturate al căror număr de atomi de carbon variază între C2 și C12 +.

Produse speciale: Petrom prelucrează și obține produse derivate cum ar fi cocsul de petrol sau sulful în rafinăria Petrobrazi. Aceste produse sunt utilizate în industria aluminiului, oțelului, agriculturii și hârtiei.

GPL(gazul petrolifer lichefiat) care este un amestec de hidrocarburi gazoase în proporții diferite, adus în stare lichefiată în recipiente sub presiune. Constituenții principali sunt propanul și butanul, care sunt hidrocarburi având 3, respectiv 4 atomi de carbon. La valori normale ale temperaturii și presiunii, aceste hidrocarburi sunt în formă gazoasă. Pentru a permite depozitarea și utilizarea în bune condiții de către consumatorii finali, acestea sunt lichefiate. Iată de ce, pentru clienții finali, GPL este depozitat într-un recipient închis, aflat sub presiune. În România, ținând cont de temperaturile din timpul iernii/verii, presiunea maximă de depozitare este de 17.65 bari. OMV-Petrom distribuie către utilizatori persoane fizice (butelii pentru aragaz sau combustibil pentru autoturisme) dar și pentru uz industrial, turistic sau agricultură.

Compania oferă și servicii destinate aviației, cum ar fi serviciile de alimentare ale aeronavelor și posibilitatea de a alimenta zboruri urgente

Spălătorie auto: OMV-Petrom acordă o atenție deosebită calității serviciilor pe care le oferă clienților, folosind astfel echipamente performante și produse de curățat de ultimă generație. Sunt foarte puține șanse să le puteți găsi în altă parte. Procesul de curățare din cadrul spălătoriilor auto include tratament cu ceară ce protejează caroseria indiferent de vreme, pentru o perioadă suficient de îndelungată până la următoarea spălare. Prin curățarea cu spumă, care este un proces necesar dată fiind starea drumurilor din România, particulele de praf sunt îndepărtate indiferent de cât sunt de întărite. Peria rotativă asigură protecție printr-o curățare uniformă automată într-un timp mult mai scurt decât cel alocat procesului manual. Prin procedurile de tratament cu ceară și cele de uscare, se creează un strat de protecție rezistent împotriva tuturor intemperiilor.

PetromCard utilizat pentru alimentarea în orice stație OMV-Petrom, monitorizarea costurilor și achiziționarea de produse sau servicii nepetroliere, necesare în afaceri. PetromCard îți este de ajutor în permanență cu serviciile PetromCard Online, pentru că fiecare minut este important pentru succesul unui manager de flotă auto.

Serviciile PetromCard Online furnizează sistemul online de control al flotei pe care îl poți folosi pentru a administra cardurile și flota auto. Obții și vizualizezi date, le verifici și le analizezi – și poți face acest lucru ușor și rapid, de la computerul tău, în permanență, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Cu serviciile PetromCard Online ai control complet asupra flotei auto: de exemplu, poți vedea toate tranzacțiile pe care șoferii le-au efectuat în luna curentă. Pe baza listei online, tu poți vedea cine a consumat, ce a consumat, când și unde. Situația curentă a tuturor tranzacțiilor înregistrate poate fi vizualizată în orice moment.

2.2 ANALIZA INDICATORILOR ECONOMICO-FINANCIARI AI SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

Indicatorii economici sunt fragmente ale datelor financiare și economice publicate cu regularitate de către agențiile guvernamentale și de către sectorul privat. Aceste statistici sunt folosite de observatorii pieței pentru a monitoriza pulsul economiei – prin urmare, nu este de mirare că sunt urmăriți cu mare atenție de toți participanții la piețele financiare.

Având atâția participanți constrânși să reacționeze la aceleași informații, indicatorii economici pot genera volume și mișcări de preț ample.

Indicatorii ce urmează a fi analizați sunt: cifra de afaceri, venituri, cheltuieli și profitul brut. Datele au fost furnizate de site-ul Ministerului Finanțelor. Analiza a fost efectuată pe parcursul a 5 ani (2008-2012).

Tabelul 2.1 Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2009-2013.

Sursa: mfinanțe.ro

În tabelul 2.1 observăm evoluția cifrei de afaceri a companiei OMV-Petrom. Se poate vedea că, spre deosebire de profit, cifra de afaceri nu a suferit modificări la fel de majore. În anul 2010 ea a crescut cu 9% față de 2009. Anul 2011 a înregistrat o creștere de 19% față de 2010, iar în 2012 cifra de afaceri a crescut iar cu 52 procente față de 2011. În 2013 s-a inregistrat o ușoară scădere , cu 8% față de anul anterior.

Valorile crescute din anii 2011, 2012 și 2013 se datorează aderării Petrom la grupul austriac OMV.

Figura 2.1 – Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2009-2013.

Tabelul 2.2 Evoluția veniturilor în perioada 2009-2013.

Sursa: mfinanțe.ro

În tabelul 2.2 cu evoluția veniturilor se observă fluctuații de la an la an, cele mai majore fiind în anul 2012 când veniturile au crescut cu 18% față de 2011. In anul 2010 lucrurile nu au evoluat foarte mult în ceea ce privește veniturile, observându-se o usoară creștere față de 2009. Anii 2011 și 2012 au fost mai buni, cu venituri mai mari cu o tendintă ascendentă. Astfel, veniturile din 2011 au crescut față de cele din 2010 cu 14 procente, iar cele din 2012 au crescut față de cele din 2011 cu 18 procente. În anul 2013 s-a înregistrat o ușoară scădere de 5% față de anul 2012.

Figura 2.2 Evoluția veniturilor în perioada 2009-2013

Tabelul 2.3 Evoluția cheltuielilor în perioada 2009-2013.

Sursa: mfinanțe.ro

În tabelul 2.3 cu evoluția cheltuielilor s-au înregistrat schimbări importante. După cum se observă, cele mai multe cheltuieli au avut loc în anul 2012, cheltuieli datorate modernizării infrastructurii companiei OMV-Petrom. În anul 2010 cheltuielile companiei au crescut cu 5 procente față de 2009. Anii 2010 si 2011 au înregistrat cheltuieli aproape identice. În anul 2012 cheltuielile au crescut din nou, pentru modernizarea infrastructurii existente si investirea in noi programe sociale. Anul 2013 a adus o scădere cu 5 procente a cheltuielilor.

Figura 2.3 Evoluția cheltuielilor în perioada 2009-2013.

Tabelul 2.4 Evoluția profitului net în perioada 2009-2013.

Sursa: mfinanțe.ro

În tabelul 2.4 se prezintă evoluția profitului net al companiei OMV-Petrom. În anul 2010 profitul net al companiei a crescut cu 31 procente față de 2009. Ceea ce s-a produs în 2011 a fost o explozie a profitului net, datorată privatizării companiei și modernizării infrastructurii. După cum se poate vedea, în anul 2011 profitul a crescut cu 105%, și s-a menținut și în 2012, crescând cu încă 4 procente față de 2011. În 2013 profitul a crescut iarăși, cu 25 procente față de 2012, lucru datorat expansiunii companiei și implicării în cât mai multe proiecte noi.

Figura 2.4 Evoluția profitului net în perioada 2008-2012.

* * *

Se observă că OMV-Petrom este o companie complexă, cu o gamă foarte variată de produse și servicii special create pentru a satisface nevoile utilizatorilor. Compania vine în întâmpinarea persoanelor fizice cât și a celor juridice și reușește să rămână lider pe piață prin facilitățile pe care le oferă. În urma analizei indicatorilor economici, putem vedea că societatea deține o cifră de afaceri mare și înregistrează venituri substanțiale prin activitățile pe care le întreprinde. O dată cu privatizarea compania a avut multe beneficii atât financiare cât și legate de imagine. Indicatorii economico-financiari se află într-o strânsă legătură, profitul depinzând atât de venituri cât și de cheltuieli. Datorită modernizării, pe parcursul ultimilor ani, nivelul cheltuielilor a crescut, pentru modernizarea instalațiilor si echipamentelor folosite în activitatea desfășurată, fapt care a adus desigur beneficii financiare, astfel compania nu a înregistrat pierderi semnificative.

CAPITOLUL 3

STRATEGIA OMV-PETROM ȘI RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATIVĂ

“Responsabilitatea socială corporativă este parte integrantă a strategiei OMV-Petrom. În felul acesta, vrem să ne asigurăm că ne vom îndeplini responsabilitatea față de societate, prin programe care generează nu doar rezultate pe termen lung, ci și atitudine. În primul rând, vrem ca fiecare angajat al companiei să aibă un comportament social responsabil și să ne îmbunătățim practicile de business prin întărirea politicii de guvernare corporativă. În același timp, fiind cea mai mare companie din România, OMV-Petrom este angajată activ pentru a contribui la dezvoltarea societății românești. Astfel înțelegem să ne aducem contribuția pe termen lung, pentru crearea unei lumi mai bune, atât pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare. Arătăm, astfel, "Respect pentru Viitor"! Și acesta este motivul pentru care ne-am ales acest nume pentru programele noastre de CSR” citează Mariana Gheorghe – CEO în cadrul OMV-Petrom.

3.1 POLITICA DE CSR A SOCIETĂȚII OMV-PETROM

În ultimii ani, responsabilitatea socială corporativă s-a afirmat drept o nouă formă de guvernanță în afaceri, fiind recunoscută într-un context global și beneficiind de standarde internaționale stabilite de către Națiunile Unite, linii de conduită elaborate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și convenții ale Organizației Internaționale a Muncii. În mod deosebit, prin politica sa socială puternică și prin obiectivele propuse în cadrul Strategiei Lisabona, Uniunea Europeană acordă o atenție sporită dezvoltării conceptuale și implementării practice a responsabilității sociale corporative.

Una din principalele preocupări ale Petrom este să susțină utilizarea eficientă a resurselor și a produselor energetice. Prin programele de CSR, compania încearcă să țină cont atât de nevoile clienților actuali, cât și de interesul generațiilor viitoare în privința protecției mediului și a dezvoltării durabile a societății. OMV-PETROM derulează proiecte de CSR pentru a susține angajatii Petrom, educatia, sportul, protecția mediului și comunitățile locale.

Datorită naturii activităților OMV-PETROM, compania are un impact considerabil asupra comunităților locale din țările în care activează. Activitățile de explorare și producție, de exemplu, sunt vizibile populației locale și includ operațiuni seismice, activități de foraj, construirea de conducte și funcționarea instalațiilor de procesare. Prin proiectele în domeniul relațiilor comunitare, OMV-Petrom dorește să stabilească și să mențină o relație bazată pe respect și încredere reciprocă, cu toate părțile interesate din comunitățile locale.

În 2008, Petrom, în parteneriat cu autoritățile locale, furnizori, organizații non-guvernamentale și voluntari locali, a implementat o serie de proiecte, în 36 de comunități locale din județele Bacău, Galați, Gorj, Dâmbovița, Bihor, Teleorman, Argeș și Constanța. Aceste proiecte au inclus tabere internaționale de vară pentru copii, acțiuni pentru dezvoltarea și implementarea strategiilor locale, donarea de echipamente necesare brigăzilor locale de pompieri voluntari, eco-educație (de exemplu: plantarea de arbori, colectarea deșeurilor, reciclarea hârtiei și a PET-urilor), precum și campanii de sensibilizare anti-drog. De asemenea, Petrom a asigurat suport pentru reabilitarea infrastructurii de educație, prin modernizarea și îmbunătățirea sistemelor de încălzire și a echipamentului sanitar, aferente grădinițelor și școlilor din 8 localități. Petrom, Ovidiu Rom (organizație non-guvernamentală), consiliile locale și școlile din patru localități au creat un parteneriat public-privat, pentru îmbunătățirea educației copiilor și dezvoltarea capacităților cetățenilor și autorităților locale, pentru implicarea în proiecte de dezvoltare comunitară. Proiectul se desfășoară între anii 2007-2010. Până în prezent, 700 de copii și 100 de profesori au fost implicați în astfel de activități. Pentru a prioritiza viitoarele cheltuieli au fost realizate studii socio-economice pentru identificarea necesităților în 22 comunități locale din județele Brăila, Galați, Dolj, Vâlcea,Argeș, Prahova, Bihor, Sălaj, Teleorman și Argeș.

Din 2013 strategia de CSR a OMV-Petrom s-a redirecționat. Și-a schimbat focusul, trecând de la interesul pentru mediu și ecologie către sustenabilitate și dezvoltare durabilă a comunităților. Potrivit Raportului de implicare în comunitate al companiei[21] domeniile de interes, domenii în care aceasta a desfășurat activități pe parcursul anului 2012 au fost:

Educație: Investițiile în infrastructura școlară din 21 de comunități locale s-au ridicat în 2012 la 238.000 de euro, această investiție a ajutat 23 de școli locale să termine lucrări de reparații și amenajări.

Mediu: acțiunile desfășurate au în vedere atât acțiuni de ecologizare, cât și de plantare și împădurire. Investiția raportată de companie se ridică la 108.200 euro.

Sănătate: Petrom a contribuit în 2012 la dotarea echipelor de intervenție în caz de dezastre naturale,

Dezvoltare comunitară

Susținerea ONG-urilor

Implicarea angajaților.

Din 2012, Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Obiectivul este de a dezvolta relații bazate pe câștig reciproc între societate, mediu și Petrom prin soluții inovative. Ne concentrăm pe managementul apei și al CO2, siguranța resurselor de energie pentru viitor, educație locală și soluții de dezvoltare pe național și local.

În privința emisiilor de carbon, obiectivul companiei este acela de a utiliza resursele cât mai eficient, reducând în același timp emisiile de carbon. În urma revizuirii strategiei de afaceri pentru anul 2021, OMV-Petrom și-a luat angajamentul de a continua inițiativele de creștere a eficienței energetice și de a reduce intensitatea emisiilor de carbon prin operațiunile sale.

Managementul resurselor de apă are în vedere faptul că resursele sunt esențiale atât pentru societate, cât și pentru domeniul domeniul de activitate al companiei. Apa este, de asemenea, importantă deoarece presupune costuri. În cadrul conceptului „Resourcefulness”, sunt implementate proiecte de optimizare a managementului resurselor de apă și de reducere a impactului activităților societății asupra mediului. Pe lângă investiția în eficiența energetică din rafinăria Petrobrazi, s-au investit, de asemenea, 6 milioane euro în stația de tratare a apelor uzate, care a condus la îmbunătățirea calității apelor reziduale, precum și la reducerea cantității de nămol rezidual. Proiectul a fost finalizat în 2012 și a generat creșterea eficienței în etapa mecanică, optimizarea etapei de de-nitrificare, modernizarea unității de dozare a substanțelor chimice și monitorizarea facilităților.

În anul 2012 OMV-Petrom a investit 8 mil. euro în proiectele Gas to Power (G2P) și Combined Heat and Power/ Cogeneration (CHP) pentru reducerea consumului propriu de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste demersuri au condus la reducerea emisiilor de CO2 cu 24.000 tone CO2 în 2012. Din 2014, se estimează că programul va genera o reducere totală de aproximativ 170.000 tone CO2 echivalent/an, având ca an de referință 2009. În 2012 au fost puse în funcțiune trei unități G2P/CHP care se adaugă celorlalte zece deja existente (o unitate G2P la Ghelința, o unitate CHP la Cerdac și o unitate CHP la Comănești). Mai mult, această activitate asigură respectarea prevederilor actuale, precum și a actelor de reglementare emise pentru desfășurarea activității companiei. De asemenea, G2P și CHP contribuie la reducerea costurilor operaționale deoarece ele reduc cantitatea de electricitate cumpărată de E&P și utilizează energia termică pentru procesele interne, reducând astfel consumul de gaze al instalațiilor de cazane.

Conceptul de dezvoltare durabilă „Resourcefulness” reunește elemente de sănătate, siguranță, mediu, diversitate, etică în afaceri, drepturile omului, angajamentul părților interesate și relațiile cu comunitatea în cadrul unei strategii unice și cuprinzătoare și este

exprimat prin cele trei domenii cheie: eco-eficiență, eco-inovație, educație pentru dezvoltare.

Lansat în 2011, conceptul „Resourcefulness“ se bazează pe angajamentul și OMV-PETROM de a pune sustenabilitatea chiar în centrul activităților sale. Este abordarea lor de a implementa inițiative în domenii precum managementul mediului, noi surse de energie, educație și dezvoltare, sănătate, securitate, diversitate, etică în afaceri, drepturile omului, angajamentul părților interesate și al comunității într-o singură strategie holistică.

Comportamentul responsabil este reglementat printr-o serie de politici și prin noul cod de etică în afaceri, care include reguli clare privind conflictul de interese, oferirea cadourilor și ospitalitatea, donațiile, intermediarii și factorii de lobby, precum și evaluarea terțelor părți.

La respectarea acestor proceduri contribuie un sistem de conformitate. Cursuri de instruire periodice asigură conștientizarea de către angajați a aspectelor de conformitate, oamenii fiind

încurajați să intre în contact cu OMV-Petrom printr-o linie telefonică deschisă permanent sau pe Internet dacă au orice întrebări.

Pentru a susține procedurile de conformitate, au fost numiți ofițeri de conformitate locali. Prin participarea Grupului OMV la Pactul Global al Națiunilor Unite se aplică cele zece principii ale sale în domeniile drepturilor omului, muncă, mediu și lupta

anticorupție. Împreună cu Codul de etică în afaceri, Pactul Global este o linie directoare privind acțiunile atât pentru angajați, cât și pentru furnizori.

În prezent se dezvoltă un set de indicatori cheie de performanță care ajută compania să integreze și să evalueze conceptul „Resourcefulness” la nivelul organizației. Managementul de vârf conduce prin puterea exemplului și îi motivează pe angajați să se implice activ în determinarea unui comportament responsabil și durabil în afaceri.

Angajații sunt încurajați să preia inițiativele corporative legate de “Resourcefulness” și să le integreze în obiectivele lor de dezvoltare personală. Obiectivul este acela de a se asigura că acest concept este un element cheie al tuturor formelor de instruire ale companiei.

Implementarea conceptului „Resourcefulness” este coordonată și supravegheată eficient printr-un sistem de guvernanță solidă. Condus de Directorul General Executiv, comitetul de conducere pentru conceptual „Resourcefulness” este format din reprezentanți din întreaga organizație, inclusiv reprezentanți ai funcțiilor de afaceri majore din diviziile E&P, R&M și G&E. La nivelul ierarhic următor se găsesc șefii de departamente care au responsabilitatea de a supraveghea inițiativele și de a monitoriza evoluția în trei arii de interes: eco-eficiență, eco-inovație și educație pentru dezvoltare.

În cadrul managementului pentru situații de criză compania este răspunzătoare în fața clienților, a părților interesate, a personalului nostru și a comunităților în care aceștia trăiesc. Evenimente precum dezastre naturale, probleme de siguranță și incidente de securitate au potențialul de a genera un impact negativ asupra afacerii.

Toate segmentele de afacere, funcțiile corporative și parteneriatele noastre aderă la standardul OMV-Petrom privind situațiile de criză corporativă și continuitatea activității, prin care s-au stability parametrii de referință pentru toate planurile de asistență în managementul situațiilor de criză.

Este revizuită periodic componența echipelor de intervenție în situații de criză și sunt efectuate exerciții pentru reducerea unei game largi de riscuri, de la cutremure până la atacuri teroriste. Obiectivul OMV-Petrom este acela de a menține siguranța și securitatea personalului și fiabilitatea infrastructurii tehnice și a proceselor de afaceri.

În prezent compania OMV-Petrom derulează mai multe proiecte naționale și locale:

Țara lui Andrei este un program de responsabilitate socială OMV-Petrom care permite unui număr nelimitat de oameni să interacționeze, să comunice, să se informeze și, mai ales, să schimbe în mod concret lumea în care trăiesc.

Școala lui Andrei reprezintă un concurs național pe teme eco-civice adresat elevilor și profesorilor din toate școlile generale din România.

Spiritul civic, grija față de mediu și respectul pentru comunitate sunt în permanență în centrul programelor de responsabilitate socială corporativă demarcate de OMV-Petrom.

Se consideră că printre cei mai receptivi la mesajele ecologice sau civice sunt copiii între 7 și 14 ani, vârsta la care își definesc valorile și personalitatea. De aici nevoia de a înțelege, încă de la o vârstă fragedă importanța  cursurilor dedicate protecției mediului, economisirii resurselor, reciclării sau altor subiecte care vor duce la formarea unor generații mai responsabile.

Pornind de la această nevoie, în 2009 a fost inițiată "Școala lui Andrei", care are următoarele obiective:

Formarea unei generații responsabile prin familiarizarea elevilor cu noțiuni legate de protecția mediului și implicarea lor în rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte

Creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu și civice în rândul profesorilor și părinților

Realizări Școala lui Andrei 2013:

173 de proiecte despuse în competiție, dintre acestea 152 fiind eligibile.

În competiție s-au implicat profesorii și elevii din peste 800 de școli generale din 18 județe ale țării.

10 echipe câștigătoare (câte 5 pentru fiecare ciclu de învățământ) ale Locului I.

10 echipe câștigătoare (câte 5 pentru fiecare ciclu de învățământ)  ale Locului II, 2 echipe câștigătoare ale Premiului de Popularitate și 1 câștigător al tombolei.

Campania 2%: OMV-Petrom desfășoară anual campania de promovare a prevederii 2% în rândul angajaților. Prevederea 2% din Codul Fiscal (Art. 84 din Legea 571 / 2003) este un mecanism de transparență fiscală care permite oricărui contribuabil persoană fizică să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către o organizație non-guvernamentală (asociație sau fundație). Astfel, prin susținerea unui ONG, fiecare dintre noi poate contribui activ la soluționarea unor probleme ale societății civile din România.

Din 2008, Petrom desfășoară anual o campanie de informare în rândul angajaților privind prevederea 2%. Din 2011, compania găzduiește și un Târg de ONG-uri în sediul central (Petrom City), în cadrul căruia angajații au ocazia să interacționeze cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale și să ia o decizie documentată privind destinația celor 2%. La cele trei ediții ale târgului (2011, 2012, 2013) au participat până acum peste 90 de ONG-uri, iar an de an, peste 100 de ONG-uri au beneficiat de redirecționarea a 2% din impozitul pe venit al angajaților Petrom. Suportul a fost indreptat către organizații din domenii precum: sănătate, cauze sociale, educație și protecția mediului.

Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2012 a fost contribuția OMV-Petrom la organizarea unui târg de joburi la Pitești, la care au participat aproximativ 400 dintre foștii angajați și 40 de contractori care doreau să își extindă forța de muncă.

Târgul de joburi este un eveniment important care oferă companiei OMV-Petrom ocazia de a facilita foștilor angajați demersurile de depunere a CV-urilor și de prezentare la interviuri pentru un loc de muncă, precum și o platformă pentru actualii sau potențialii contractori, care pot recruta astfel candidate calificați.

Contractorii au participat la târgul de joburi pentru a selecționa foști angajați pentru locurile de muncă vacante actuale sau viitoare. Deși obiectivul principal este acela de a recruta persoane de înaltă calificare, contractorii au avut și oportunitatea de a-și promova compania ca angajator.

Este cunoscut faptul că închiderea rafinăriei Arpechim a avut un impact în regiunea Argeș/Vâlcea. Pentru a ajuta la reducerea acestui impact, târgul de joburi a oferit un sprijin angajaților, contractorilor și furnizorilor din acea regiune și comunității locale în acele momente dificile.

Din 1997, Petrom, împreunã cu Federația Sindicatelor Libere Independente, susține activitatea școlarã a tinerilor ai cãror pãrinți lucreazã în industria petrolierã, tineri cu rezultate excepționale la olimpiadele naționale și internaționale, oferindu-le premii în cadrul a douã gale anuale. În cadrul programului, performanța susținutã este recompensatã printr-un program de burse lunare. Astfel, elevii și studenții care au obținut premii din partea programului timp de 5, respectiv 3 ani, devin bursieri.

În 2011, în cadrul a douã gale de premiere (iunie și decembrie) au fost premiați olimpicii la sport, artã, literaturã, tehnologia informației, chimie, fizicã, educație civicã și limbi strãine. Mulți dintre ei studiazã și profeseazã în mari centre universitare ale lumii (Harvard, Columbia University, Rutgers, Economics School of London etc).

O realizare importantă a Petrom privind sustenabilitatea în 2013 a fost lansarea programului „Fabricat în Țara lui Andrei” o competiție națională de proiecte de antreprenoriat social desfășurată în 28 de comunități în care Petrom este prezent. Din cei 20 de finaliști care au beneficiat de consultanță personalizată pentru ideile lor de afaceri, 10 propuneri au fost selectate spre a fi implementate în 2014 și au primit finanțare în valoare totală de 350.000 de euro. În plus, în vederea consolidării relației cu comunitățile în care activează au fost elaborate planuri comunitare care vizează nevoile locale.

OMV-Petrom va continua promovarea activităților CSR și integrarea acestora în strategia generală a companiei.

Activitățile principale se vor concentra pe: implementarea politicii privind drepturile omului și a directivei corporative CSR, îmbunătățirea performanțelor HSE baza celor mai

bune practici utilizate la nivel international, implementarea unor instrumente modern în domeniul resurselor umane, care să susțină dezvoltarea și retenția personalului, promovarea unei culturi orientate spre performanță.

În pofida provocărilor mediului actual, OMV-Petrom va continua să se implice în proiecte de CSR, deoarece responsabilitatea socială este principala cale către succesul companiei.

3.2 PROVOCĂRILE ACTUALE ALE C.S.R ÎN CADRUL SOCIETĂȚII OMV-PETROM

Ultimii ani au marcat înregistrarea unor progrese substanțiale în planul responsabilității sociale corporative, mai ales în ceea ce privește conștientizarea rolului său strategic de susținere a intereselor companiei pe termen mediu și lung și raportarea și auditul responsabilității sociale corporative a marilor companii ale lumii.

Pentru a răspunde la provocările asociate RSC, Comisia Europeană a afirmat necesitatea unei cercetări riguroase și a unei evaluări cantitative a impactului politicii de responsabilitate socială corporativă asupra performanțelor financiare și de afaceri ale companiei inițiatoare.

De asemenea, firmele, instituțiile publice și mediul academic trebuie să determine care sunt cele mai bune mijloace pentru asigurarea, dezvoltarea și evaluarea eficienței și credibilității diferitelor instrumente specifice responsabilității sociale corporative (codurile de conduită, raportarea și auditul social, etichetele sociale și ecologice, investițiile responsabile social). În plus, în momentul analizării responsabilității sociale corporative, nu trebuie ignorate nici companiile de dimensiuni mici și mijlocii, care încep să se afirme tot mai mult pe scena economică a lumii.

Astfel, pe direcția raportării și auditului social, organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale au început să ofere soluții privind reglementarea metodologiei și a standardelor folosite de companii pentru raportarea politicilor de responsabilitate socială, astfel încât rezultatele lor să fie comparabile la nivel global; de asemenea, au apărut auditori independenți și companii specializate în verificarea, monitorizarea și auditul proceselor de responsabilitate socială, pentru a elimina orice notă de subiectivism din partea companiilor care își elaborau propriile rapoarte strategice.

Provocările responsabilității sociale corporative în cadrul companiei OMV-Petrom:

– asigurarea unui mediu optim de lucru tuturor angajaților;

– contribuția în cadrul societății in care își desfășoară activitatea

– gestionarea eficientă a resurselor zonale

– crearea de oportunități privind forța de muncă la nivelul țării

– implicarea părților interesate;

– interesele contradictorii ale stakeholderilor;

– acordarea de mai multă atenție zonelor slab dezvoltate;

– nevoia de adaptare, inovare și transparență continuă a măsurilor luate;

– incapacitatea de a comensura impactul programelor sociale resimțit la nivelul profitabilității companiei;

– caracterul voluntar al acestei abordări strategice.

Prin implicarea sa, responsabilitatea socială corporativă ar putea interfera cu organizații publice sau guverne, lucru care nu este de dorit, deoarece guvernele trebuie să rămână principalele organisme decizionale si de reglementare din cadrul societății.

Din poziția de cel mai mare producător de petrol și gaze din Sud-Estul Europei, OMV-Petrom se confruntă cu provocări majore. În contextul unei creșteri constante a cererii de energie la nivel mondial, resursele naturale se diminuează. În plus, devin tot mai importante preocupările legate de furnizarea de energie la prețuri accesibile, dar și cele legate de schimbările climatice. Comportamentul responsabil, gestionarea atentă a resurselor și investițiile în inovație reprezintă principiile de bază care ghidează conduita companiei.

Din punct de vedere al responsabilității sociale corporative, provocările actuale ale OMV-PETROM sunt menținerea proiectelor sociale existente și derularea de proiecte noi, care să sprijine comunitătile locale, acolo unde compania își desfășoară activitatea.

Din 2007, OMV-Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. Compania a alocat peste 30 de milioane de Euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală. Țara lui Andrei este principal platformă de investiție în comunitate prin care se doreste generarea de valoare economică și socială prin finanțări în vederea susțineri inițiativelor antreprenoriale.

Standardele de etică și codul de conduită reglementează toate relațiile de afaceri, iar dialogul și implicarea părților interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business. Începând cu anul 2013, Petrom raportează respectând direcțiile Global Reporting Initiative în cadrul raportului anual de sustenabilitate.

Obiectivul Petrom este de a rămâne o companie integrată de țiței și gaze, lider în regiune care să dea dovadă de performanță durabilă, necesară susținerii creșterii potențiale a segmentului upstream în regiunea de vecinătate a Mării Negre.

Direcțiile sale strategice vizează maximizarea valorii portofoliului și captarea oportunităților de creștere în segmentul upstream, în paralel cu optimizarea operațiunilor din segmentele mid și downstream. În cadrul acestui proces ne propunem să abordăm în mod corespunzător atât provocările intrinseci, cât și pe cele externe, impuse de mediul în care operează, de-a lungul întregului său lanț valoric.

Pentru implementarea cu succes a strategiei în anii următori, OMV-Petrom va continua să investească într-un ritm similar celui de până acum, în vederea dezvoltării viitoare a companiei (media investițiilor din ultimii opt ani este de aproximativ 1,1 mld. euro/an). Având în vedere expunerea mare a portofoliului OMV-Petrom la prețurile volatile ale țițeiului, este nevoie de un mediu investițional favorabil, cu un regim fiscal și de reglementare transparent, corect și predictibil, pentru a ne atinge obiectivele strategice și a realiza investițiile preconizate. Creșterea performanței necesită concentrarea pe oameni și pe sustenabilitate.

În acest scop, Petrom dezvoltă o cultură organizațională bazată pe performanță și pe un fond extins de talente, menite să asigure creșterea companiei și excelența operațională. În vederea dezvoltării unei culturi a sustenabilității, compania utilizează resursele naturale în mod eficient, punând în aplicare standarde ridicate de siguranță și mediu și își împarte valoarea cu părțile interesate, pentru un beneficiu comun pe termen lung.

Prin toate programele de responsabilitate socialã, OMV-Petrom își propune sã promoveze voluntariatul, atât în rândul angajaților, cât și în rândul partenerilor companiei. În ultimii ani, pe lângã implicarea directã a angajaților în acțiuni punctuale de implicare în comunitate organizate de companie (precum plantãri, campanii sociale etc.), OMV-Petrom a creat o platformã internã prin care angajații sã se poatã implica în dezvoltarea comunitãților în care trãiesc prin participarea voluntarã la inițiativele organizațiilor non-guvernamentale active în plan local. Totodatã, OMV-Petrom a continuat sã recunoascã și sã recompenseze implicarea voluntarã a angajaților în proiecte comunitare prin premiul ‚Voluntarul Anului’, oferit celui mai dedicat voluntar din Petrom la final de an, în cadrul întâlnirii anuale a managementului companiei.

3.3 RELAȚIA DINTRE PERFORMANȚA CORPORATIVĂ SOCIALĂ ȘI CEA FINANCIARĂ

Ideea de bază a acestui demers analitic o reprezintă faptul că responsabilitatea socială nu este doar un subiect filozofic, lipsit de consistență și aplicabilitate practică, ci este o modalitate eficientă de susținere a intereselor financiare ale companiei pe termen mediu și lung. Atunci când responsabilitatea socială este concepută ca un plan de acțiune corporativă pe termen lung, atât societatea, cât și companiile inițatoare câștigă în termeni sociali și, respectiv, economici.

Responsabilitatea socială corporativă reprezintă implicarea companiilor în mediul în care acestea își desfășoară activitatea. Această responsabilitate nu este obligatorie pentru companii, totuși, în prezent, ea este adoptată de cât mai multe organizații cu venituri mari, printre care și OMV-Petrom.

Companiile inițiază o politică de CSR care are ca obiective maximizarea oportunităților pe plan global, îmbunătățirea relațiilor cu toate grupurile de stakeholder-i, creșterea valorii mărcii comercializate, consolidarea afacerii pe termen lung și minimizarea riscurilor asociate, pornind de la premisa esențială conform căreia consumatorul este dispus să plătească pentru responsabilitatea socială a unei companii, iar societatea ocrotește companiile responsabile social.

Un alt factor motivațional al implicării firmelor în activitățile sociale (în afară de cel care vizează strict performanțele economice și obținerea de câștiguri viitoare din publicitatea determinată de actele „filantropice”) este promovarea a ceea ce se numește „managementul bazat pe valori”; în acest caz, managerii acționează pentru promovarea valorilor împărtășite în organizație, inclusiv a celor morale, urmărind, în principal, două efecte: îmbunătățirea imaginii firmei pe termen lung, prin asocierea ideii de onorabilitate celei de performanță, și crearea și întărirea spiritului de echipă în cadrul firmei.

Lansarea unei politici de responsabilitate socială corporativă are două efecte pozitive la nivelul organizației: pe de o parte, permite însăși existența firmei în conformitate cu noile cerințe societale și, pe de altă parte, duce la atragerea acelor cunoștințe greu sau chiar imposibil de obținut fără implicarea și cooperarea tuturor stakeholderilor.

O politică de responsabilitate socială bine pusă la punct oferă companiei un mare avantaj pe piața pe care acționează. Se consideră că societatea și membrii ei ocrotesc firmele care se implică activ în devoltarea pe plan local sau national.

Politica de CSR poate aduce multe beneficii: îmbunătățirea imaginii corporației, accentuarea loialității, performanțe financiare îmbunătățite, crearea de noi oportunități pentru afacere și apariția unui avantaj comparativ, atragerea angajaților și a investitorilor de calitate, cooperarea în cadrul comunităților locale și obținerea de sprijin din partea guvernului.

În general, se presupune că organizațiile responsabile din punct de vedere social vor înregistra rezultate financiare peste medie, deoarece capacitatea unei companii de a gestiona cu succes aspectele de ordin social și ecologic este o dovadă a unui bun management.

O parte din avantajele pe care politica de CSR le poate aduce la nivelul companiei OMV-Petrom sunt:

– o competitivitate sustenabilă: îmbunătățirea imaginii corporative, a reputației și a mărcii; accentuarea loialității cumpărătorului față de vânzător; operații mai eficiente în planul vânzărilor, productivității și calității;

– crearea de noi oportunități și câștigarea unui avantaj comparative față de celelalte companii care activează in domeniul petrolier;

– creșterea posibilităților de atragere și reținere a angajaților de calitate;

– atragerea și reținerea investitorilor de calitate și a partenerilor de afaceri;

– creșterea valorii acțiunilor deținute de acționari;

– accesul la fonduri de investiții social responsabile;

– cooperarea cu comunitățile locale;

– evitarea crizelor datorate abaterilor de la CSR;

– obținerea de sprijin guvernamental și evitarea unor reglementări guvernamentale stricte;

– construirea capitalului politic.

* * *

Studiile arată că există o corelație pozitivă între performanța socială a unei companii și performanța sa economică, iar implicarea socială aduce o serie de beneficii care acoperă și depășesc costurile create de aceasta.

O companie care se implică din punct de vedere social va fi bine vazută de către comunitatea din care face parte și va câștiga incredere, fapt care va duce la creșterea profitului. OMV-Petrom este una dintre marile firme care își permite să investească într-un comportament responsabil social, ceea ce îi va atrage, pe viitor, o prosperitate și mai mare.

CAPITOLUL 4

IMPACTUL SOCIETĂȚII OMV-PETROM ASUPRA MEDIULUI

4.1 ANALIZA SWOT A SOCIETĂȚII OMV-PETROM S.A

Analiza SWOT este o metodă folosită în mediul de afaceri, pentru a ajuta la proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra firmei. Ea funcționează ca o radiografie a firmei sau a ideii de afaceri și evaluează în același timp factorii de influență interni și externi ai unei organizații, precum și poziția acesteia pe piață sau în raport cu ceilalți competitor cu scopul de a pune în lumină punctele tari și slabe ale unei companii, în relație cu oportunitățile și amenințările existente la un moment dat pe piață.

Punctele forte reprezintă avantajele companiei care o clasează pe un loc fruntaș pe piața pe care actionează. Acestea sunt:

-prețul mare al petrolului;

-rezervele numeroase de țiței și gaze;

-un bun mechanism de stabilire a prețurilor;

-echipe de exploatare bine văzute pe plan local;

-free-float redus al acțiunilor până la această ofertă;

-cash-flow stabil și solid;

-datorii mici;

-nivelul fix al redeventei până in 2014, obținut la privatizare.

Punctele slabe reprezintă dezavantajele și aspectele negative legate de companie. Punctele slabe în cadrul OMV-Petrom sunt:

-incertitudine pe piața acțiunilor;

-acțiunile sunt scumpe față de cele ale altor companii;

-pe piața de gaze, prețurile sunt reglementate;

-rafinarea aduce pierderi.

Oportunitățile reprezintă avantajele de viitor ale companiei și resursele care ar putea fi fructificate. Printre oportunități se numără:

-descoperirea de noi zăcăminte;

-liberalizarea pieței de combustibil;

-trendul ascendent al petrolului;

Riscurile sunt mereu prezente în cadrul oricărei companii. Sunt reprezentate de situațiile neprevăzute care pot apărea de-a lungul timpului.

Riscuri existente:

-mediul economic este unul imprevizibil;

-nu se știe când se va produce liberalizarea pieței;

-epuizarea resurselor petroliere în timp;

-cerere descendentă de produse fabricate din petrol.

4.2 DIRECȚII DE ACȚIUNE PENTRU CONSOLIDAREA ROLULUI STRATEGIC AL POLITICII DE CSR ÎN CADRUL SOCIETĂȚII OMV-PETROM

Unul dintre obiectivele OMV-Petrom este de a diminua impactul operațiunilor sale asupra mediului, prin reducerea deșeurilor, a emisiilor și evacuărilor în atmosferă, și prin utilizarea eficientă a energiei.

Implementarea Regulamentului UE privind înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice (REACH) a avut ca rezultat că toate rafinăriile OMV-Petrom au înregistrat aproximativ 200 de substanțe până la sfârșitul anului 2010. Activitățile au continuat pe parcursul anului 2011, cu accent pe menținerea și actualizarea dosarelor de înregistrare și actualizarea secțiunilor comune. Pentru rafinăriile OMV, REACH rămâne în continuare o activitate cotidiană.

Notificarea clasificării și etichetării (C&L) substanțelor la Agenția Europeană pentru Produse Chimice este prezentată fie în cadrul înregistrării REACH, fie ca dosar separat pentru substanțele care sunt exceptate de la înregistrare. Am depus cu succes toate notificările C&L, iar fișele cu date de securitate ale produselor sunt actualizate în mod corespunzător.

OMV-Petrom caută modalități sigure, ecologice și economice pentru transportul produselor sale. În termeni de protecția mediului, transportul prin conducte este cea mai buna soluție, deoarece necesită o cantitate de energie relativ scăzută și reduce nevoia de transport rutier și feroviar. Evitarea transportului rutier minimizează riscul de incidente și emisiile în atmosferă, inclusiv gaze cu efect de seră (GES).

Metodele de transport variază de la o rafinărie la alta, în funcție de gama de produse, locațiilor clienților și a rețelei de distribuție regională. Transport rutier reprezintă 10-26%, transportul feroviar 17-88%, iar transportul naval 10-73% din livrările din rafinării.

Explorarea și Producția (E&P) încearcă să evite folosirea de substanțe de risc ori de câte ori alternative mai puțin riscante sunt disponibile. În operațiunile de forare, folosim fluide de forare pe bază de apă ori de câte ori sunt fezabile din punct de vedere tehnic: în jur de 90% din noroiul de foraj folosit de E&P este pe bază de apă. Dacă acest lucru nu este posibil din motive tehnice, ca și în cazul puțurilor de mare adâncime, se folosesc fluide de foraj non-apoase, selectând opțiunea pe baza unui posibil efect minim asupra mediului înconjurător și asupra sănătății omului. În conformitate cu planurile de management și de minimizare a deșeusilor noroiul de foraj rezultat este refolosit. Deșeurile de debitare sunt tratate pentru a reduce toxicitatea și eliminate în conformitate cu reglementările naționale în vigoare și cu cele mai bune tehnoclogii disponibile.

Ca parte a programului de facilități petroliere, Divizia Petrom E&P efectuează modernizări pentru a reduce scurgerile la stațiile de colectare, la punctele de măsurare și la parcurile de procesare. Înlocuirea sistemului vechi și demodat de transport și depozitare a petrolului & gazului cu un echipament nou și modern (Conducte de Producție) a fost finalizată în 2011 în timp ce înlocuirea cu noi puncte de măsurare este în progres și se va finaliza în 2012.

De asemenea, a fost creată o echipă de management integrat al conductelor pentru a îmbunătăți și mai mult implementarea managementului continuu al integrității conductei, managementul scurgerii conductei și abandonul, precum și inspecțiile de risc la facilitățile de suprafață.

Acest lucru va conduce la un sistem de transport de înaltă calitate a producției, va crește eficiența energetică și va diminua impactul mediului înconjurător prevenind deversările în zonele aferente. Acest program include multe proiecte medii si mici de conducte locale precum și un proiect offshore. De asemenea, planurile ce răspund de scurgerea de petrol și echipele au fost revizuite si adaptate datorită schimbărilor organizatorice.

Managementul mediului în cadrul OMV-Petrom se bazează pe abordarea precaută ce are ca scop reducerea impactului companiei asupra mediului. Cerințele companiei pentru procesele de management a mediului sunt definite în Directiva de Management a Mediului. Aceasta face legătura între principiile de înalt nivel stabilite în Politica Petrom pentru Sănătate, Siguranță ocupațională, Securitate și Protecția mediului (HSE) și angajamentul Grupului OMV cu Pactul Global al Națiunilor Unite pentru implementarea acestor reglementări la nivel operațional.

Pentru a asigura integrarea proceselor de protecție a mediului înconjurător în afacerile de bază ale societății sunt implicate și alte procese de afaceri cum ar fi investițiile, dezvoltarea strategică, planificarea, bugetul și achizițiile. Standarde detaliate de protecție a mediului sunt definite la nivelul segmentelor de afaceri și a siturilor în conformitate cu specificațiile activităților respective de afaceri.

Ca orice altă companie petrolieră, activitățile OMV-Petrom generează deșeuri solide și lichide, inclusiv nămol uleios, deșeuri chimice, catalizatori uzați, și reziduri de construcții. În 2011, OMV-Petrom s-a concentrat pe aplicarea unei abordări armonizate pentru a îmbunătăți eficacitatea și eficiența managementului său de deșeuri. Au fost identificate procese de managemnt a deșeurilor, scurgeri de deșeuri, cantități generate și costuri pentru evacuarea deșeurilor. Astfel, a fost stabilită o bază de date, împotriva celor mai bune practici internaționale. În acest cadru, au fost consultați trei contractori de deșeuri importanți pentru a asigura că deșeurile generate de OMV-Petrom sunt administrate corect cu evacuarea lor finală.

Explorarea și Producția (E&P) încearcă să evite folosirea de substanțe de risc ori de câte ori alternative mai puțin riscante sunt disponibile. În operațiunile de forare, sunt folosite fluide de forare pe bază de apă ori de câte ori sunt fezabile din punct de vedere tehnic: în jur de 90% din noroiul de foraj folosit de E&P este pe bază de apă. Dacă acest lucru nu este posibil din motive tehnice, ca și în cazul puțurilor de mare adâncime, sunt utilizate fluide de foraj non-apoase, selectând opțiunea pe baza unui posibil efect minim asupra mediului înconjurător și asupra sănătății omului. În conformitate cu planurile de management și de minimizare a deșeusilor noroiul de foraj rezultat este refolosit. Deșeurile de debitare sunt tratate pentru a reduce toxicitatea și eliminate în conformitate cu reglementările naționale în vigoare și cu cele mai bune tehnologii disponibile.

Sunt monitorizate strict instalațiile pentru a evita deversările și scurgerile. Ca parte a programului de facilități petroliere, Divizia Petrom E&P efectuează modernizări pentru a reduce scurgerile la stațiile de colectare, la punctele de măsurare și la parcurile de procesare. Înlocuirea sistemului vechi și demodat de transport și depozitare a petrolului și gazului cu un echipament nou și modern a fost finalizată în 2011 în timp ce înlocuirea cu noi puncte de măsurare este în progres și se va finaliza pe viitor. De asemenea, a fost creată o echipă de management integrat al conductelor pentru a îmbunătăți și mai mult implementarea managementului continuu al integrității conductei, managementul scurgerii conductei și abandonul, precum și inspecțiile de risc la facilitățile de suprafață. Acest lucru va conduce la un sistem de transport de înaltă calitate a producției, va crește eficiența energetică și va diminua impactul mediului înconjurător prevenind deversările în zonele aferente. Acest program include multe proiecte medii si mici de conducte locale precum și un proiect offshore. De asemenea, planurile ce răspund de scurgerea de petrol și echipele au fost revizuite si adaptate datorită schimbărilor organizatorice.

Înainte de a lansa noi proiecte și operațiuni, problemele de biodiversitate sunt adresate prin evaluări de impact asupra mediului înconjurător și procese de autorizare.

Ca grup de energie, OMV-Petrom trebuie să răspundă provocărilor domeniului său, precum cerința ridicată de energie, rezervele finite de combustibili fosili și schimbările climatice. Acest lucru este posibil prin investiții în cercetare și dezvoltarea de proiecte inovatoare în domeniul energiei regenerabile. La ora actuală compania se concentrează pe cercetare și dezvoltare pentru a doua generație de biocombustibili și energii pe bază de hidorgen. Pe lângă acestea, cercetătorii abordează numeroase alte posibile probleme care pot fi întâmpinate în viitor: producția fotocatalitică de hidrogen folosind lumina soarelui sau reciclarea chimică a produselor sintetice la finalul ciclului de viață.

Datorită rețelei de stații de alimentare, OMV-Petrom este un furnizor major de mișcare și, pe lângă acest lucru, gazul natural este încă cea mai importantă materie primă din care este produs hidorgenul. Mai mult de atât, chiar dacă au apărut mașinile electrice în segmentul vehiculelor mici , hidrogenul nu poate fi folosit ca sursă de energie pentru distanțe mari, în segmentul de mijloc și cel superior. Astfel, grupul OMV s-a alăturat unui consorțiu de 18 companii care doresc să avanseze în producția de astfel de vehicule și infrastructură în Germania, ca piață principală pentru Europa. În studiul lor, membrii consorțiului au ajuns la concluzia că ar putea exista până la 1.8 milione proprietari de vehiculele cu pile de combustie în Germania până în 2030, ce ar avea nevoie de o rețea extinsă de aproximativ 1.000 stații de alimentare – fiind astfel îndeplinit unul dintre obiectivele sustenabile ale OMV, pe termen lung.

De investițiile OMV-Petrom în cercetare și dezvoltare beneficiază clienții, mediul înconjurător și compania, în sine. Se lucreazî îndeaproape cu universitățile, institutele de cercetare non-universitare și numeroși parteneri industriali. Cheltuielile pe cercetare și dezvoltare în cadrul Grupului totalizează 15,9 milioane euro în anul 2011. În viitor plănuim să ne intensificăm eforturile pentru cercetare și dezvoltare până la 20 milioane euro și suntem pregătiți să investim în noile tehnologii. În total, suntem pregătiți să investim până la 50 milioane de euro pe an în eco-inovație.

După lansarea cu succes, la începutul anului 2012, a pilotului BioCrack™, OMV-Petrom va putea produce a doua generatie de biocombustibili în câțiva ani. Procesul BioCrack™ (dezvoltat de compania BioEnergy International din Styria) este o rafinărie tipică de procesare chimică. Datorită expertizei complexe a OMV-Petrom, rezultatul este un produs finit ce poate fi folosit direct în lanțul combustibilului. Spre deosebire de biocombustibilii de primă generație din porumb, trestie de zahăr sau semințe uleioase, a doua generație de biocombustibili folosește doar materie primă biogenică ce nu sunt destinate consumului uman. Mai mult, a doua generație de biocombustibili are amprenta de CO2 mai mică și, per ansamblu, este mult mai sustenabilă.

Pe partea de gaze și energie, OMV-Petrom urmărește sporirea valorii gazelor din producția proprie. Pe termen scurt, această țintă implică asigurarea operării sustenabile a centralei de la Brazi și consolidarea vânzărilor de gaze naturale. Pe termen mediu, OMV-Petrom trebuie să se concentreze pe optimizarea valorii activelor în cadrul G&E și pe fructificarea condițiilor echitabile de piață pentru a crește în continuare valoarea gazelor din producția proprie. Direcțiile strategice pe termen lung ale diviziei se referă la evaluarea potențialelor investiții în infrastructura aferentă gazelor din producție proprie, pentru a susține valorificarea gazelor și creșterea din direcția Mării Negre, dar și la evaluarea dezvoltării unui potențial hub de

gaze naturale în România.

În ultimii ani, piețele europene de gaze natural au suferit modificări structurale fundamentale. Extinderea subvenționată a capacităților de producție a electricității din surse regenerabile și utilizarea intensă a centralelor pe cărbune au continuat să afecteze cererea de gaze în Europa. Aceasta din urmă a fost influențată de evoluția prețurilor la CO2, care, împreună cu interesul crescut pentru eficiența energetică, precum și cu dezvoltarea de noi surse de gaze, au reprezentat factori adiționali de presiune permanentă asupra piețelor de gaze.

În privința dezvoltării durabile, OMV-Petrom se axează pe doi factori-cheie considerați esențiali pentru implementarea Strategiei 2021: oamenii și sustenabilitatea. În acest sens, se fac demersuri pentru a dezvolta o cultură organizațională bazată pe performanță și pe un fond extins de talente, menite să asigure creșterea companiei și

excelența operațională. În plus, compania se concentrează pe dezvoltarea unei culturi a sustenabilității axate pe utilizarea eficientă a resurselor naturale, prin aplicarea de standarde ridicate de siguranță și de mediu, și pe împărțirea valorii cu părțile interesate, în vederea obținerii de beneficii comune pe termen lung.

Ca parte a strategiei sale de dezvoltare a resurselor umane, OMV-Petrom a deschis în 2013 un centru de instruire tehnică în Ploiești, care a devenit operațional în cel de-al patrulea trimestru. Această inițiativă este dedicate instruirii tehnice a personalului operativ din toate diviziile de activitate ale OMV-Petrom și a fost determinată de necesitatea dezvoltării profesionale continue a angajaților, conform evoluției tehnologice și celor mai bune practici

din industrie.

În ceea ce privește eco-inovația, obiectivul este acela de a asigura alternative valoroase și pe termen lung la combustibilii fosili tradiționali și dezvoltarea de noi tehnologii pentru reducerea emisiilor de CO2. Pentru aceasta, OMV-Petrom cooperează cu OMV Group în cadrul unor inițiative, precum producerea de biocombustibili de a doua generație, construirea infrastructurii necesare pentru mobilitatea alimentării cu hidrogen, conversia directă a energiei solare în hidrogen, precum și reciclarea chimică a deșeurilor de plastic aflate la sfârșitul duratei de viață. Schimburile de inovare și expertiză la nivelul întregului grup ajută la găsirea de metode noi și inovatoare de satisfacere a nevoilor energetice mondiale în creștere.

OMV-Petrom trebuie să creeze valoare și să își asigure viitorul pe termen lung, ajutând oamenii să își cultive și dezvolte competențele necesare pentru succesul profesional. Scopul companiei este de a sprijini angajații (în jur de 20.000) și membrii comunităților în care își desfășoară activitatea. A fost deschis un nou centru de formare în România pentru instruire de înaltă calitate la locul de muncă, bazată pe ultimele inovații din industrie. Construit în 2013, noul centru va contribui la dezvoltarea competențelor și expertizei viitoare aangajaților din activitățile de petrol și gaze.

Se urmărește sprijinrea dezvoltării economice, educația și antreprenoriatul în rândul comunităților locale prin investiții în facilități de formare profesională și în dezvoltarea forței de muncă și a furnizorilor locali. În 2014,OMV-Petrom a organizat cea mai mare competiție de proiecte de antreprenoriat social din România. Programul „Fabricat în Țara lui

Andrei” a primit peste 500 de propuneri de afaceri vizând problemele sociale cu care se confruntă 28 de comunități în care OMV-Petrom este prezent. Un juriu a selectat cele mai bune zece propuneri, care vor beneficia timp de un an de consultanță pentru întreprinderi noi și de finanțări nerambursabile în valoare totală de 350.000 de euro. Se preconizează că aceste proiecte vor genera peste 50 de noi locuri de muncă.

Între alte inițiative de dezvoltare a competențelor comunităților se numără cooperarea cu Junior Achievement Romania, în cadrul căreia a fost oferită formare antreprenorială pentru un număr de peste 12.000 de elevi și s-au creat noi instrumente de învățare pentru profesorii acestora. S-a cooperat de asemenea, cu KPMG pentru organizarea a zece sesiuni de formare în domeniul achizițiilor publice și accesării fondurilor europene, la care au participat 100 de autorități locale din 50 de comunități în care OMV-Petrom își desfășoară activitatea.

Compania gestionează eficient impactul asupra mediului de-a lungul întregului său lanț valoric. Obiectivul OMV-Petrom este de a utiliza resursele naturale într-o manieră eficientă și de a reduce la minimum deșeurile și emisiile în atmosferă, apă și sol. Sunt depuse eforturi constante pentru a reduce nivelul emisiilor de GHG și a cantităților de apă folosite/consumate în cursul operațiunilor sale.

Deversările de hidrocarburi sunt unul din factorii cheie de risc ai activității companiei, ca urmare a pagubelor de mediu pe care le pot provoca.

Unul din cele mai importante obiective ale strategiei E&P este de a controla acest

risc până în 2015. În 2013, operațiunile întreprinse de OMV-Petrom au produs 1.666 de deversări. Pentru a aborda această problemă, s-au desfășurat o gamă largă de activități, inclusiv crearea de hărți ale riscului de deversare, care oferă detalii privind punctele critice de pe traseele conductelor și zonele-cheie de risc pentru operațiunile efectuate. În prezent, aceste hărți acoperă 60% din activele de explorare și producție ale OMV-Petrom. În 2014, s-au inspectat 4.400 de conducte, 12.000 de echipamente fixe și 600 de facilități, precum parcuri de rezervoare și stații de comprimare. La acestea se vor adăuga investigații mai detaliate ale facilităților ce prezintă cel mai mare risc.

Pe viitor se dorește investirea în proiecte din domeniul apei. Reducerea pierderilor de apă prin eficientizarea operațiunilor de întreținere a fost una din cele mai importante activități ale anului, în contextul desfășurării unei campanii de utilizare eficientă a apei, în cadrul căreia toți angajații OMV-Petrom au participat la găsirea de oportunități de utilizare eficientă a apei la nivelul întregii companii. Au fost implementate 62 din cele 177 de idei prezentate.

Sănătatea, siguranța și securitatea reprezintă condiții de bază ale succesului commercial al companiei. Cea mai importantă grijă fiind aceea de a asigura siguranța fizică și bunăstarea angajaților.

Cu sigurantă toate accidentele pot fi prevenite dacă este acordată atenție fiabilității proceselor, siguranței și protecției sănătății, dar și creșterii siguranței rutiere. Metoda companiei este întemeiată pe identificarea pericolelor, gestionarea riscurilor și instruirea în materie de siguranță.

Trebuie investigate toate incidentele și situațiile de risc, pentru a învăța din experiențele anterioare și pentru a preveni repetarea acestora.

Valoarea indicatorului LTIR pentru propriii angajați a scăzut la 0,37, de la 0,41 în 2012, raportat la un milion de ore lucrate. În cazul contractorilor, valoarea LTIR a scăzut la 0,31, de la 0,55 în 2012, raportat la un milion de ore lucrate. Valoarea combinată a LTIR (angajați și contractori) a scăzut la 0,33 în 2013, comparativ cu 0,49 în 2012.

Compania trebuie să introducă mai multe programe de combatere a riscurilor-cheie associate accidentelor mortale, pentru a se asigura că toți angajații înțeleg și acționează în conformitate cu standardele în materie de sănătate, siguranță și securitate.

Printre aceste programe, se numără o nouă campanie de prevenire a accidentelor prin

electrocutare, o campanie privind managementul substanțelor periculoase și „Ziua siguranței”, organizată anual, la care au participat 1.150 de persoane și care a fost dedicată siguranței proceselor, managementului situațiilor de criză și „regulilor de aur” ale OMV-Petrom.

Cu privire la implicarea părților interesate, OMV-Petrom depinde de sprijinul și cooperarea unui mare număr de părți interesate pentru a-și continua activitatea. Se caută un dialog permanent, prin care să se creeze o relație relevantă, pe termen lung, cu părțile interesate – care va ajuta la înțelegerea opiniilor, intereselor și nevoilor pentru a reuși astfel să se îmbunătățească activitățile.

În 2014, forumul pentru dialog între OMV-Petrom și părțile interesate a reunit parteneri între care s-au numărat autorități, cercetători, experți, consultanți, companii similare, autorități de reglementare, instituții financiare și organizații nonguvernamentale, care au ajutat la identificarea oportunităților de creștere a eficienței prin educație și cercetare. Se dorește influențarea în mod pozitiv a dezvoltării industriale și regionale, inclusiv prin participarea la inițiative ale părților interesate. Tot în anul 2014, s-a contribuit la crearea unui cadru nou, care asigură conformitatea cu cerințele UE a strategiilor autorităților și companiilor române privind piața energetică și a gazelor naturale. Activitățile desfășurate de OMV-Petrom au inclus dialoguri și producerea de documente promoționale, inclusiv cartea cu titlul „Energy industry, a growth driver for Romania” . În calitate de angajator și contribuabil major la economia României compania are un rol important în viața comunităților în care își desfășoară activitatea. Programul comunitar „Țara lui Andrei” are rolul de a încuraja comunitățile românești să preia inițiativa și să aducă schimbări în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, accesul la educație informală și cultivarea spiritului cetățenesc

Înțelegerea impactului pe care OMV-Petrom îl are asupra comunităților și a oportunităților oferite acestora reprezintă un criteriu-cheie în crearea unei noi inițiative de afaceri sau a unui nou proiect comunitar. Sunt luate în considerare nevoile comunității, strategiilea locale, interesele comerciale din zonă și posibilul impact al proiectului propus.

Strategia HSSE funcțională a fost actualizată în 2011 luând in considerare așteptările tot mai mari ale părților interesate, lecțiile învățate din accidente majore din industria petrolieră, performanța actuală și cerințele viitoare. Strategia HSSE oferă îndrumare managementului, angajaților și contractorilor pentru a face față provocărilor relevante HSSE într-un mod responsabil. Strategia HSSE a OMV-Petrom sprijină eforturile de sustenabilitate ale companiei. Obiectivul acesteia este de a face din aspectele de sănătate, siguranță, securitate și mediu o parte ireductibilă din activitatea de zi cu zi. Strategia HSSE formulează șase obiective strategice și le promovează prin definirea unor sub-obiective concrete. Obiectivele strategice pentru anul 2016 sunt:

Promovarea HSSE ca parte integrantă a culturii companiei;

Asigurarea calității datelor și analizelor care să ajute managementul în luarea celor mai bune decizii;

Îmbunătățirea stării de sănătate și a capacității de muncă printr-un management al sănătății integrat;

Prevenirea accidentelor și asigurarea desfășurării operațiunilor în condiții de siguranță;

Protejarea oamenilor, bunurilor, reputației și asigurarea continuității afacerii;

Minimizarea impactului asupra mediului pe parcursul întregii activități.

Pentru o bună organizare și funcționare, compania OMV-Petrom are nevoie de un cod de etică foarte complex și bine pus la punct. Prima Directivă Petrom privind etica în afaceri a fost emisă în 2009, iar pe data de 1 iulie 2012 a intrat în vigoare un Cod de etică în afaceri revizuit. Pentru a-și atinge obiectivele de afaceri, s-au intensificat activitățile de instruire a angajaților și de comunicare pentru a pune un mai mare accent pe importanța eticii în afaceri. În sprijinul aceste activități, în cursul anului 2012 s-au elaborat și implementat mai multe instrumente de etică în afaceri. De exemplu, a fost elaborat un ghid privind abordarea conflictului de interese, precum și un ghid referitor la cadouri, ambele fiind disponibile pe rețeaua intranet a companiei Petrom. S-a implementat un registru

electronic de cadouri oferite, precum și un al doilea registru de gratuități, de asemenea disponibile pe intranet.

Este nevoie de îmbunătățirea liniei de ajutor etic, luând în considerare mediul de lucru multicultural și oferind noi opțiuni de alegere a limbii și de a rămâne anonim.

Astfel s-a aderat la Codul de conduită OMV și se urmăresc aceleași principii ca și restul grupului. Codul de conduită se bazează pe cele zece principii Global Compact ale Națiunilor Unite privind drepturile omului, standardele de muncă, mediu și lupta împotriva corupției. Succesul durabil în afaceri poate fi realizat numai

în mod responsabil și luând în considerare factorii de durabilitate. Implementarea principiilor codului de conduită, în linie cu grupul OMV, a ghidat mai departe acoperind toate domeniile de bază ale managementului durabil.

Toți angajații trebuie să se bucure de șanse egale și să nu fie discriminați pe motive de vârstă, rasă, credință sau religie, culoare a pielii, naționalitate, origine etnică, convingeri politice sau de altă natură, sex, orientare sexuală, dizabilități sau stare civilă.

Trebuie interzisă munca forțată și munca ilegală prestată de copii în toate contractele companiei cu furnizorii.

Personalul este responsabil pentru securitatea în muncă în cadrul operațiunilor derulate și pentru protejarea activă a mediului înconjurător. S-au stabilit obiective ambițioase privind conservarea resurselor, cu accent pe eficiență energetică, reciclare și reducerea emisiilor și a deșeurilor.

OMV-Petrom a aderat la Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București și a luat în considerare, de asemenea, cele mai bune practici internaționale.

Comunicarea eficientă este parte integrantă a unei culturi puternice de conformitate. În fiecare an, Departamentul Afaceri Corporative și Conformitate dezvoltă un program de comunicare complex, pentru a comunica mesaje de conformitate și de etică în afaceri la toate nivelurile companiei Petrom.

În anul 2012, acest department s-a concentrat pe două obiective principale: dezvoltarea unui plan anual cuprinzător de comunicare și urmărirea implementării acestuia, precum și inițierea de evenimente profesionale OMV-Petrom dedicate zonei de conformitate. S-au derulat o serie de activități de comunicare pe teme de conformitate utilizând diverse canale de comunicare, inclusiv: ecrane informaționale, buletine informative pe e-mail, postări pe blogul de pe intranet, articole în revista internă „Impact” și materiale tipărite, distribuite la punctele de informare sau cu ocazia sesiunilor de instruire. În 2012, Departamentul Afaceri Corporative și Conformitate a organizat primele evenimente profesionale dedicate conformității, cunoscute sub numele de „Zilele Conformității”. În jur de 250 de angajați au participat la primele două zile ale conformității, care au avut loc pe 26 septembrie la Petrom City și pe 10 octombrie la Rafinăria Petrobrazi.

Evenimentele au constat într-o serie de ateliere de lucru conduse de experți din cadrul Departamentului Afaceri Corporative și Conformitate, care s-au adresat angajaților OMV-Petrom atât la nivel central, cât și local și au evidențiat modurile în care conformitatea poate adăuga valoare reală companiei. Angajații pot comunica de asemenea cu Departamentul Afaceri Corporative și Conformitate, fie adresându-se direct ofițerului de conformitate corporativă, fie în timpul sesiunilor de instruire, ori utilizând canale speciale, inclusiv Linia de ajutor etic și adresa de e-mail specială.

Instruirea este una dintre metodele cele mai valoroase pentru a putea comunica angajaților importanța eticii în afaceri. Departamentul Afaceri Corporative și Conformitate este responsabil cu pregătirea materialelor de instruire și a programului anual de instruire, precum și pentru asigurarea sesiunilor de instruire prin intermediul unor ofițeri de etică și conformitate.

Sesiuni de instruire în domeniul eticii în afaceri au fost asigurate de asemenea pentru angajații companiilor din cadrul grupului OMV-Petrom din Bulgaria și Serbia.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Botezatu C., Mihălcescu C., Iacob I., Sisteme informatice cu baze de date în turism, Editura Universitară, București, 2011;

Firoiu D., ”Resursele umane în tursim”, Editura Pro Universitaria, București, 2007;

Prof. univ. dr. Gheorghe Crețoiu, Prof. univ. dr. Stelian Iordache, Economie, Editura Antet XX Press;

Ionescu Ion, Economia întreprinderii de turism și comerț, Editura Economică, București, 2004;

Neagu V., Busuioc M., Managementul calității serviciilor turistice, Editura Pro Universitaria, București, 2007;

Patrichi I., Turism durabil – o nouă perspectivă, Editura Pro Universitaria, București, 2012;

Conf.univ.dr. Radu Filip, Asist.univ.dr. Irina Iamandi, Etică și responsabilitate socială corporativă în afacerile internaționale București, Ianuarie 2008;

Rațiu Monica Paula, Strategii în turism și servicii, Editura Universitară ”Carol Davila”, București, 2010;

Zaharia Marian, Economia serviciilor, Editura Universitară, București, 2005;

Revista “Impact” nr. 1/2014;

http://www.elearning.masterprof.ro;

http://www.rompetrol.ro;

http://www.lukoil.ro;

http://www.molromania.ro;

http://www.forex-romania.ro;

http://www.responsabilitatesociala.ro;

http://www.wikipedia.org;

http:/www.petrom.com.

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

BIBLIOGRAFIE

Botezatu C., Mihălcescu C., Iacob I., Sisteme informatice cu baze de date în turism, Editura Universitară, București, 2011;

Firoiu D., ”Resursele umane în tursim”, Editura Pro Universitaria, București, 2007;

Prof. univ. dr. Gheorghe Crețoiu, Prof. univ. dr. Stelian Iordache, Economie, Editura Antet XX Press;

Ionescu Ion, Economia întreprinderii de turism și comerț, Editura Economică, București, 2004;

Neagu V., Busuioc M., Managementul calității serviciilor turistice, Editura Pro Universitaria, București, 2007;

Patrichi I., Turism durabil – o nouă perspectivă, Editura Pro Universitaria, București, 2012;

Conf.univ.dr. Radu Filip, Asist.univ.dr. Irina Iamandi, Etică și responsabilitate socială corporativă în afacerile internaționale București, Ianuarie 2008;

Rațiu Monica Paula, Strategii în turism și servicii, Editura Universitară ”Carol Davila”, București, 2010;

Zaharia Marian, Economia serviciilor, Editura Universitară, București, 2005;

Revista “Impact” nr. 1/2014;

http://www.elearning.masterprof.ro;

http://www.rompetrol.ro;

http://www.lukoil.ro;

http://www.molromania.ro;

http://www.forex-romania.ro;

http://www.responsabilitatesociala.ro;

http://www.wikipedia.org;

http:/www.petrom.com.

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Similar Posts