Responsabilitatea Mediului de Afaceri In Respectarea,promovarea Si Protejarea Drepturilor Omului

Curpins:

1. Principii directoare cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului

1.1. Prezentare generală și istoric

1.2. Interpretarea și descrierea principiilor lui John Ruggie pe baza celor 3 piloni

1.2.1. Datoria statului de a apăra drepturile omului

1.2.2. Responsabilitatea corporatistă de a respecta drepturile omului

Accesul la mijloacele de remediere în cazul încălcării drepturilor omului

2. Evoluții recente ale mediului de afaceri în raport cu drepturile omului

2.1. Evoluții la nivel internațional

2.2. Evoluții la nivelul Uniunii Europene

3. Drepturile omului „due dilligence”

3.1. „Due diligence” – definiții și concepte

3.2. Rolul statelor în procesul de „due diligence” din perspectiva drepturilor omului

4. Responsabilitatea socială corporativă (RSC) și dezvoltarea durabilă în materia drepturilor omului

4.1. Transformări și mize în perioada mondializării

4.2. Conceptul de dezvoltate durabilă

4.3. Începuturile responsabilității sociale a întreprinderilor

4.3.1. Origini

4.3.2. Definiții

4.4. Drepturile omului – secolul responsabilității sociale a întreprinderilor

4.5. Responsabilitatea socială corporativă (RSC) și aspecte specifice ale dezvoltării durabile în materia drepturilor omului

4.5.1. RSC și aspecte specifice ale dezvoltării durabile în materia drepturilor omului la nivelul Uniunii Europene și țărilor vecine

4.5.2. RSC și aspecte specifice ale dezvoltării durabile în materia drepturilor omului la nivelul României

1. PRINCIPII DIRECTOARE CU PRIVIRE LA MEDIUL DE AFACERI ȘI DREPTURILE OMULUI

1.1. Prezentare generală și istoric

În anul 2005, a fost creat postul Reprezentant Special al ONU pentru chestiunea drepturilor omului în relație cu întreprinderile transnaționale, care Reprezentant special a lanasat un ampl proces de documentare și consultare internațională asupra poziției părților în materie, asupra punctelor de vedere ale guvernelor, origanizațiilor și fondurilor internaționale, asupra reglementărilor și bunelor practici la nivel național, asupra propunerilor de abordare sau reglementare pentru viitor.

„Cadrul de protecție, respectare și remediere” al ONU referitor la mediul de afaceri și drepturile omului, precum și documentul de implementare al acestui Cadru, au fost elaborate de către John Ruggie – profesor la Harvard, Reprezentant Special al Secretariatului General al Națiunilor Unite pentru mediul de afaceri și drepturile omului – și au fost prezentate în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în iunie 2008, printr-un raport, axat pe 3 piloni:

Datoria statului de a respecta drepturile omului

Responsabilitatea companiilor de a respecta drepturile omului

Accesul la mijloace de remediere eficiente în cazul încălcării drepturilor omului

În anul 2011, a fost adoptat Raportul de implementare a Cadrului pentru Principiile Directoare ale Națiunilor Unite în Mediul de Afaceri și Drepturile Omului. Principiile directoare aprobate de către Națiunile Unite, acoperă trei paliere disctincte, dar independente:

Obligația statului de a acționa împotriva abuzurilor drepturilor omului de către terțe părți, inclusiv mediul de afaceri, prin politici adecvate și reglementări

Responsabilitatea corporatistă prin a respecta drepturile omului, acționând cu precauție pentru a evita încălcarea drepturilor altora

Necesitatea unui acces mai mare al victimelor la mijloacele efective de recurs, judiciare și non-judiciare

Aceste principii stabilesc așteptările clare a ceea ce guvernele și întreprinderile ar trebui să facă pentru a se asigura că drepturile omului nu sunt afectate de activitățile de afaceri (mediul de afaceri).

La data de 16 iunie 2011, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat Principiile directoare cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului, în vederea punerii în aplicare a „Cadrului de protecție, respectare și remediere” al ONU, propus de Reprezentatul Special al ONU, John Ruggie.

De asemenea, pe 17 iunie 2011, vice-președintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, a aprobat noile principii ale Națiunilor Unite cu privire la drepturile omului și la mediul de afaceri, stabilind procedurile care să asigure că activitățile statului și ale organizațiilor nu afectează drepturile omului.

Antonio Tajani a făcut declarații în ceea ce privește noile principii ale Națiunilor Unite „Salut aprobarea principiilor ONU cu privire la drepturile de afaceri directoare și drepturile omului. Multe întreprinderi europene sunt lideri mondiali în ceea ce privește drepturile omului și au jucat un rol construnctiv în activitatea profesorului John Ruggie. Principiile Națiunilor Unite reprezintă o referință importantă pentru politica adoptată privind responsabilitățile sociale corporatiste pe care ne așteptăm să o adopte organizațiile în acest an. Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu întreprinderile, statele membre al Uniunii Europene, precum și cu stakeholderii și partenerii internaționali, în vederea implementării principiilor națiunilor unite în mediul de afaceri și în domeniul drepturilor omului”.

Comisia Europeană a publicat două cereri pentru consultanță tehnică pentru dezvoltarea unui ghid mai detaliat al drepturilor omului destinat companiilor și elaborat în concordanță cu principiile Națiunilor Unite. Ghidul va fi destinat întreprinderilor mici și mijlocii, cât și pentru întreprinderile din alte 3 sectoare industriale care vor fi identificate în anul 2012.

1.2. Interpretarea și descrierea principiilor lui John Ruggie pe baza celor 3 piloni

Principiile directoare cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului, în vederea implementării Cadrului de „Protecție, respectare și remediere” al Națiunilor Unite, sunt împărțite în 3 piloni. În total este vorba de un număr de 31 de principii directoare pe care profesorul John Ruggie le-a prezentat și analizat în două lucrări, respectiv „Guiding Principles on Business and Human Rights” și „The Corporate Responsability to Respect Human Rights”.

Potrivit profesorului John Ruggie, principiile sunt fundamentate în semn de recunoaștere:

Obligația statului de a respecta, proteja și promova drepturile omului și libertățile fundamentale

Rolul intreprinderilor de afaceri în calitate de organe de specialitate ale societății care îndeplinesc funcții de specialitate, care trebuie să respecte toate legile aplicabile și să respecte drepturile omului

Necesitatea ca drepturile și obligațiile să fie adaptate la căi de atac adecvate și eficiente, atunci când acestea au fost încălcate

Așa cum am arătat, principiile sunt axate pe 3 piloni, astfel:

Datoria statului de a respecta drepturile omului

Responsabilitatea corporatistă de a respecta drepturile omului

Accesul la mijloace de remediere eficiente în cazul încălcării drepturilor omului

În cele ce urmează, vor fi prezentate pe larg aceste principii, dezvoltând ideile ce încearcă să fie implementate prin intermediul lor. De asemenea, urmează a fi arătată importanța lor în ceea ce privește viitorul „conviețuirii” mediului de afaceri și drepturilor omului. Nu în ultimul rând, vor fi propuse modalități prin care pot fi remediate anumite deficiențe la nivelul punerii în aplicare a acestor principii.

Față de acestea, punctul de plecare este însuși documentul întocmit de către John Ruggie, respectiv „Principiile directoare cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului”. Principiile vor fi enumerate și aprofundate, ținând cont de specificul fiecărui pilon.

Datoria statului de a apăra drepturile omului

Acest pilon este compus dintr-un număr de 10 principii, împărțite în principii fundamentale și principii operaționale. Trebuie reținut faptul că acest pilon are la bază obligația statului de a promova, proteja și respecta drepturile omului de pe teritoriul și/sau jurisdicția lui, de a le proteja față de abuzuri ale terțelor părți, inclusiv față de mediul de afaceri.

Principii fundamentale

1. Statele trebuie să protejeze împotriva abuzurilor drepturilor omului pe teritoriul și/sau jurisdicția lor, de către terțe părți, inclusiv întreprinderile de afaceri. Acest lucru necesită luarea de măsuri adecvate pentru a preveni, a investiga, pedepsi și remedia astfel de abuzuri, prin intermediul politicilor, legislației, reglementărilor eficiente.

2. Statele ar trebui să stabilească în mod cert așteptările ca toate întreprinderile de afaceri cu sediul pe teritoriul și/sau jurisdicția lor să respecte drepturile omului, pe tot parcursul desfășurării activităților lor.

b) Principii operaționale

3. În vederea îndeplinirii datoriei lor de a proteja drepturile omului, statele ar trebui:

– să pună în aplicare legile care au ca scop, sau care pot avea efect, necesitând ca întreprinderile de afaceri să respecte drepturile omului, și periodic să evalueze gradul de adecvare a acestor legi și să facă cunnoscute lacunele;

– să se asigure că alte legi și politici care reglementează crearea și funcționarea continuă a întreprinderilor de afaceri, cum ar fi dreptul societar, nu constrâng ci permit respectarea drepturilor omului de către mediul de afaceri;

– să ofere îndrumare eficientă întreprinderilor de afaceri cu privire la modul în care acestea să respecte drepturile omului pe parcursul desfășurării activităților lor;

– să încurajeze, și atunci când este necesar să solicite întreprinderile/întreprinderilor să comunice modul în care acestea abordează implactul pe care îl au asupra domeniului drepturilor omului.

4. Statele ar trebui să ia măsuri suplimentare pentru a proteja împotriva abuzurilor împotriva drepturilor omului de către întreprinderile de afaceri care sunt deținute sau controlate de către state sau care primesc sprijin și servicii substanțiale de la agențiile de stat, cum ar fi agențiile de credit de export și agențiile de asigurare a investițiilor sau agenții de garante, inclusiv acolo unde este cazul, prin solicitarea drepturilor omului prin diligență.

5. Statele ar trebui să exercite o supraveghere adecvată, în scopul de a-și îndeplini obligațiile internaționale privind drepturile omului, atunci când contractează cu sau legiferează pentru, întrepriderile de afaceri pentru a oferi servicii care pot avea impact asupra exercitării drepturilor omului.

6. Statele ar trebui să promoveze respectul pentru drepturile omului în rândul întreprinderilor de afaceri cu care desfășoară tranzacții comerciale.

7. Deoarce riscul de abuzuri grave asupra drepturilor omului este sporit în zonele afectate de conflicte, statele ar trebui să contribuie la asigurarea că întreprinderile de afaceri care operează în aceste contexte nu sunt implicate în astfel de abuzuri, inclusiv prin:

– angajarea cât mai devreme posibil, împreună cu întreprinderile de afaceri, pentru a le ajuta să identifice, să prevină și să atenueze riscurile față de drepturile omului legate de activitățile și de relațiile lor de afaceri;

– acordarea de asistență adecvată întreprinderilor de afaceri pentru a evalua și a aborda riscul sporit de abuzuri, acordând o atenție specială atât violenței sexuale cât și violenței bazate pe gen;

– refuzarea accesului la susținerea publică și la servicii, unei întreprinderi de afaceri care este implicată în abuzuri grave asupra drepturilor omului și care refuză să coopereze în rezolvarea situației;

– asigurarea că politicile actuale, legislația, reglementările și măsurile de executare sunt eficiente în abordarea riscului implicării afacerilor în abuzurile față de drepturile omului.

8. Statele trebuie să se asigure că departamentele guvernamentale, agențiile și alte insituții de bază ale statului care formează practici de afaceri, sunt conștiente, deși observă obligațiile statului în domniul drepturilor omului, în îndeplinirea mandatelor respective, inclusiv prin furnizarea de informații relevante, instruire și sprijin.

9. Statele ar trebui să mențină un spațiu politic intern adecvat pentru a-și îndeplini obligațiile în domeniul drepturilor omului, atunci când își desfășoară obiectivele cu politică de afaceri cu alte state sau întreprinderi, de exemplu prin intermediul tratatelor de investiții sau contractelor.

10. Statele, atunci când acționează în calitate de membre ale instituțiilor multilaterale care se ocupă cu probleme legate de afaceri, ar trebui:

– să se asigure de faptul că aceste instituții nici nu restrâng capacitatea statelor lor membre de a-și îndeplini datoria de a proteja și nici nu împiedică întreprinderile de afaceri să respecte drepturile omului;

– să încurajeze aceste instituții, în cadrul mandatelor și capacităților respective, să promveze respectul mediului de afaceri față de drepturile omului și, acolo unde este necesar, să ajute statele să îndeplinească datoria de a proteja de abuzurile întreprinderilor de afaceri, față de drepturile omului, inclusiv prin asistență tehnică, consolidarea capacităților și sensibilizarea lor;

– să tragă asupra acestor principii directoare pentru a promova înțelegerea comună și cooperarea internațională avansată în gestionarea afacerilor și în provocările din domniul drepturilor omului.

Responsabilitatea corporatistă de a respecta drepturile omului

Acest pilon este compus dintr-un număr de 14 principii, la rândul lor împărțite în principii fundamentale și principii operaționale. Responsabilității corporatiste de a respecta drepturile omului, profesorul John Ruggie îi oferă un ghid interpretativ, în care dezvoltă fiecare principiu, astfel încât în urma aprofundării ghidului aceste principii să poate fi aplicate în mod corespunzător.

Principii fundamentale

11. Întreprinderile de afaceri ar trebui să respecte drepturile omului. Acest lucru înseamnă că ele ar trebui să evite încălcarea drepturilor omului ale celorlalți și ar trebui să abordeze efectele adverse ale drepturilor omului cu care acestea sunt implicate.

12. Responsabilitatea întreprinderilor de afaceri de a respecta drepturile omului se referă la drepturile omului recunoscute la nivel internațional – înțelese, cel puțin, ca cele exprimate în Carta Internațională a Drepturilor Omului și principiile privind drepturile fundamentale prevăzute în Declarația Internațională a Muncii privind Principiile și Drepturile Fundamentale la Locul de Muncă.

13. Responsabilitatea de a respecta drepturile omului presupune ca întreprinderile de afaceri:

– să evite să cauzeze sau să contribuie la impactul pe care îl au efectele negative asupra drepturilor omului prin propriile activități, și să anunțe astfel de impacturi, atunci când acestea apar;

– să încerce să împiedice sau să atenueze impacturile pe care le au efectele negative asupra drepturilor omului, care sunt direct legate de operațiunile lor, ale produselor lor sau de servicii prin relațiile lor de afaceri, chiar dacă acestea nu au contribuit la aceste impacturi.

14. Responsabilitatea întreprinderilor de afaceri de a respecta drepturile omului se aplică tuturor întreprinderilor, indiferent de mărimea lor, sector, context operațional, dreptul de proprietate și structură. Cu toate acestea, amploarea și complexitatea mijloacelor prin care întreprinderile își indeplinesc responsabilitățile, pot varia în funcție de acești factori și de severitatea impactului negativ al întreprinderilor asupra drepturilor omului.

15. În scopul de a îndeplini responsabilitatea de a respecta drepturile omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să pună în aplicare politici și proceduri adecvate mărimii și circumstanțelor lor, inclusiv:

– un angajament politic de a îndeplini responsabilitatea de a respecta drepturile omului;

– un proces al drepturilor omului pentru a identifica, a preveni, a reduce și a ține cont de modul în care acestea abordează impactul lor asupra drepturilor omului;

– procese pentru a permite remedierea oricăror efecte negative ale impactului asupra drepturilor omului pe care le-ar putea cauza sau la care contribuie.

b) Principii operaționale

16. Ca bază pentru integrarea responsabilității lor de a respecta drepturile omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să-și exprime angajamentul de a-și îndeplini responsabilitatea prin intermediul unei declarații de politică, care:

– este aprobată la nivelul cel mai înalt al întreprinderii de afaceri;

– este informată prin expertiză relevantă internă și/sauexternă;

– prevede așteptările față de drepturile omului ale personalului din întreprinderi, partenerilor de afaceri și altor părți legate direct de operațiunile, produsele sau serviciile sale;

– este la dispoziția publicului și comunicată intern și extern la tot personalul, la parternerii de afaceri și altor părți relevante;

– se reflectă în politicile și procedurile operaționale necesare pentru a o încorpora în întreaga întreprindere de afaceri.

17. În scopul de a identifica, a preveni, sau reduce modul în care acestea abordează impactul lor negativ asupra drepturilor omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să efectueze verificarea prealabilă a drepturilor omului. Procesul ar trebui să includă evaluarea actuală și potențială a impactului drepturilor omului, integrarea și acțiunea rezultatelor, urmărind răspunderi, și să comunice modul în care impacturile sunt abordate. Drepturile omului verificate în prealabil:

– ar trebui să acopere efectele negative asupra drepturilor omului, pe care întreprinderea de afaceri le poate provoca sau contribui la, prin propriile sale activități, sau care pot avea directă legătură cu operațiunile, produsele sau serviciile sale, prin intermediul relațiilor sale de afaceri;

– vor varia în complexitate cu mărimea întreprinderii de afaceri, cu riscul impactului sever asupra drepturilor omului, precum și în contextul operațiunilor sale;

– ar trebui să fie în curs de desfășurare, recunoscând faptul că riscurile privind drepturile omului se pot schimba în timp pe măsură ce operațiunile întreprinderiii și contextul de operare evoluează.

18. În scopul evaluării riscurilor pentru drepturile omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să identifice și să evalueze orice real sau potențial impact negativ asupra drepturilor omului în care acestea pot fi implicate fie prin propriile activități, fie ca rezultat al relațiilor lor de afaceri. Acest procent ar trebui:

– să se bazeze pe expertiza internă și/sau externă independentă a drepturilor omului;

– să implice consultări semnificative cu grupurile potențial afectate și alte părți interesate relevante, în funcție de mărimea întreprinderii de afaceri, precum și de natura și contextul operațiunii.

19. În scopul de a preveni și de a atenua impacturile adverse asupra drepturilor omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să integreze rezultatele din evaluările lor asupra funcțiilor și proceselor interne relevante, și să ia măsurile corespunzătoare:

– înțelegerea efectivă presupune:

i) responsabilitatea pentru abordarea unor astfel de impacturi este atribuită unui nivel adecvat și funcționării în cadrul întreprinderii de afaceri;

ii) luarea de decizii interne, alocațiile bugetare și supravegherea proceselor permite reacții eficiente la asemenea impacturi.

– măsurile corespunzătoare vor varia în funcție de:

i) dacă întreprinderea de afaceri cauzează sau contribuie la impactul negativ, sau dacă aceasta este implicată doar pentru că impactul este direct legat de operațiunile, produsele sale sau serviciile de la o relație de afaceri;

ii) gradul său de influență în abordarea impactului negativ.

20. În scopul de a verifica dacă efectele adverse ale drepturilor omului sunt abordate, întreprinderile de afaceri ar trebui să urmărească eficiența răspunsului lor. Urmărirea ar trebui:

– să se bazeze pe indicatori calitativi și cantitative adecvați;

– să se bazeze atât pe surse interne cât și pe surse externe, incluzând părțile afectate interesate.

21. În scopul de a ține cont de modul în care abordează impactul lor în domeniul drepturilor omului, întreprinderea de afaceri ar trebui să fie pregatită să comunice acest plan extern, în special atunci când îngrijorările sunt ridicate de către sau în numele părților interesate afectate. Întreprinderile de afaceri ale căror operațiuni sau contexte de operare prezintă riscuri de efecte grave asupra drepturilor omului, ar trebui să raporteze în mod oficial cu privire la modul în care le rezolvă. În toate cazurile, comunicările ar trebui:

– să fie de o formă și frecvență care să reflecte impactul intreprinderii asupra drepturilor omului și să fie accesibile publicului scontat;

– să furnizeze informații care să fie suficiente pentru a evalua gradul de adecvare al răspunsului întreprinderii la impactul asupra drepturilor omului implicate;

– să nu prezinte riscuri pentru părțile interesate afectate, pentru personal sau pentru cerințele legitime de confidențialitate comercială.

22. În cazul în care intreprinderea de afaceri realizează faptul că a provocat sau contribuit la impacturi negative, ar trebui să prevadă sau să coopereze în vederea remedierii acestora prin procese legitime.

23. În toate contextele, întreprinderile de afaceri ar trebui:

– să respecte toate legile în vigoare, precum și drepturile omului recunoscute la nivel internațional, indiferent unde își desfășoară activitatea;

– să caute modalități de a-și onora principiile drepturilor omului recunoscute internațional, atunci când se confruntă cu cerințe contradictorii;

– să trateze riscul de a cauza sau contribui la abuzuri asupra drepturilor omului ca pe o chestiune de conformitate legală, indiferent unde își desfășoară activitatea.

24. În cazul în care este necesar să prioritizeze acțiunile de eliminare a efectelor negative actuale și potențiale asupra drepturilor omului, întreprinderile de afaceri ar trebui să caute în primul rând să prevină și să atenueze pe cele mai severe sau pe cele în cazul în care un răspuns întârziat le-ar face iremediabile.

Accesul la mijloacele de remediere în cazul încălcării drepturilor omului

Și acest pilon, la fel ca cele care i-au precedat, este compus din principii fundamentale și principii operaționale, în număr total de 7.

În această parte, profesorul John Ruggie analizează așa cum anunță și titlul, modalitățile și mijloacele de a proteja înpotriva abuzurilor asupra drepturilor omului, măsurile ce pot fi luat în acest sens pe căi juridice, judiciare sau administrative, sau prin orice alte modalități potrivite de a stopa acest fenomen.

Principii fundamentale

25. Ca parte din datoria lor de a proteja împotriva abuzurilor legate de afaceri asupra drepturilor omului, statele trebui să ia măsuri adecvate pentru a asigura, prin mijloace juridicem administrative, legislative sau de altă natură, care atunci când apar astfel de abuzuri pe teritoriul și/sau jurisdicția lor, cei afectați să aibă acces la căi de atac eficiente.

b) Principii operaționale

26. Statele ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a se asigura de eficiența mecanismelor judiciare interne atunci când abordează încălcările drepturilor omului de către mediul de afaceri inclusiv luând în considerare modalități de a reduce obstacolele juridice, practice și altele relevante care pot duce la o negare de acces la remediu.

27. Statele ar trebui să asigure mecanisme non-judiciare eficiente și adecvate de soluționare a reclamațiilor, alături de mecanisme judiciare, ca parte a unui sistem complet bazat pe stat, în vederea remedierii abuzurilor asupra drepturilor omului cauzate de mediul de afaceri.

28. Statele ar trebui să ia în considerare modalități de a facilita accesul la mecanismele eficiente de revendicare non- statele care se ocupă cu efectele nocive pe care le are asupra drepturilor omului mediul de afaceri.

29. Pentru a face posibil ca plângerile să fie abordate mai devreme și direct reabilitate, întreprinderile de afaceri ar trebui să stabilească sau să participe cu mecanisme eficiente de soluționare a reclamațiilor la nivel operațional pentru indivizii și comunitățile care pot fi afectate în mod negativ.

30. Industria, mai multe păți interesate și alte inițiative colective care se bazează pe respectarea standardelor legate de drepturile omului, ar trebui să se asigure că mecanismele eficiente de revendicare sunt disponibile.

31. Pentru a se asigura de eficacitatea acestora, mecanismele de revendicare non-judiciare, atât cele bazate pe stat, cât și cele ce nu sunt bazate pe state, ar trebui să fie:

– legitime – permițând încrederea din parte grupurilor de părți interesate pentru a căror utilizare sunt destinate și fiind responsabile pentru desfășurarea corectă a proceselor de revendicare;

– accesibile – fiind cunoscute pentru toate grupurile de părți interesate pentru a căror utilizare sunt destinate, și acordând asistență adecvată pentru cei care se pot confrunta cu bariere speciale de acces;

– previzibile – asigurâng o proceduri clare și cunoscute, cu un interval de timp indicat pentru fiecare etapă și fiind clare cu privire la tipurile de proces și rezultat disponibil, și la mijloacele de monitorizare a punerii în aplicare;

– echitabile – încercând să se asigure de faptul că părțile vătămate au un rezonabil acces la surse de informare, consiliere și expertiza necesară pentru a se angaja într-un proces de plângere în condiții echitabile, respctuoase și în cunoștință de cauză;

– transparente – menținând părțile informate, la o plângere, cu privire la progresela sale și furnizând informații suficiente despre perfornanța mecanismului, pentru a construi încredere în eficacitatea sa și pentru a îndeplini orici interes pulic în joc;

– compatibile cu dreptul – asigurând unele rezultate și căi de atac în acord cu drepturile omului reconoscute pe plan internațional;

– o sursă de învățare continuă – bazându-se pe măsurile relevante pentru a identifica lecții pentru îmbunătățirea mecanismului și pentru a preveni viitoarele plângeri sau prejudicii;

Mecanismele la nivel operațional ar trebui să fie, de asemenea:

– bazate pe anagjament și dialog – consultând grupurile de părți interesate pentru a căror utilizare sunt destinate în designul lor, și concentrându-se pe dialog, ca modalitate de a aborda și rezolva nemulțumirile.

2. EVOLUȚII RECENTE ALE MEDIULUI DE AFACERI ÎN RAPORT CU DREPTURILE OMULUI

2.1. Evoluții la nivel internațional

În ceea ce privește evoluțiile la nivel internațional ale mediului de afaceri în raport cu drepturile omului, aceasta este o chestiune în continuă dezvoltare, având în vedere preocuparea în creștere manifestată de către societățile corporatiste față de promovarea, protejare și înțelegerea drepturilor omului, dar și față de modalitățile de a evita abuzurile sau daunele ce le-ar putea cauza drepturilor omului. Deși în partea introductivă a subcapitolului precedent a mai fost relevată această informație, se simte nevoia reluării istoricului chestiunii drepturilor omului raportate la mediul de afaceri.

Astfel, așa cum am mai spus, în anul 2005, a fost creat postul Reprezentant Special al ONU pentru chestiunea drepturilor omului în relație cu întreprinderile transnaționale, care Reprezentant special a lanasat un ampl proces de documentare și consultare internațională asupra poziției părților în materie, asupra punctelor de vedere ale guvernelor, origanizațiilor și fondurilor internaționale, asupra reglementărilor și bunelor practici la nivel național, asupra propunerilor de abordare sau reglementare pentru viitor.

„Cadrul de protecție, respectare și remediere” al ONU referitor la mediul de afaceri și drepturile omului, precum și documentul de implementare al acestui Cadru, au fost elaborate de către John Ruggie – profesor la Harvard, Reprezentant Special al Secretariatului General al Națiunilor Unite pentru mediul de afaceri și drepturile omului – și au fost prezentate în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în iunie 2008, printr-un raport, axat pe 3 piloni:

Datoria statului de a respecta drepturile omului

Responsabilitatea companiilor de a respecta drepturile omului

Accesul la mijloace de remediere eficiente în cazul încălcării drepturilor omului

În anul 2011, a fost adoptat Raportul de implementare a Cadrului pentru Principiile Directoare ale Națiunilor Unite în Mediul de Afaceri și Drepturile Omului. Principiile directoare aprobate de către Națiunile Unite, acoperă trei paliere disctincte, dar independente:

Obligația statului de a acționa împotriva abuzurilor drepturilor omului de către terțe părți, inclusiv mediul de afaceri, prin politici adecvate și reglementări

Responsabilitatea corporatistă prin a respecta drepturile omului, acționând cu precauție pentru a evita încălcarea drepturilor altora

Necesitatea unui acces mai mare al victimelor la mijloacele efective de recurs, judiciare și non-judiciare

Aceste principii stabilesc așteptările clare a ceea ce guvernele și întreprinderile ar trebui să facă pentru a se asigura că drepturile omului nu sunt afectate de activitățile de afaceri (mediul de afaceri).

La data de 16 iunie 2011, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat Principiile directoare cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului, în vederea punerii în aplicare a „Cadrului de protecție, respectare și remediere” al ONU, propus de Reprezentatul Special al ONU, John Ruggie.

Potrivit lucrării „Report of the NANHRI mapping survey on business and human rights” publicată de Institutul Danez pentru Drepturile Omului în colaborare cu Rețeaua Instituțiilor Național Africane în Domeniul Drepturilor Omului în anul 2013, la nivel internațional, dezvoltarea mediului de afaceri și a drepturilor omului are un loc important în cadrul tratatelor cu privire la sistemul de drepturi ale omului.

În 2011, Comitetul Economic, Social și Cultural a publicat o declarație privind obligația statelor în ceea ce privește sectorul corporatist și drepturile economice, sociale și culturale. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, în anul 2012, adresează necesitatea ca statele să ia măsuri adecvate cu privire la impactul afacerilor ce au sediul și/sau jurisdicție pe teritoriul său, și să se consolideze căile de atac pentru victimele ale căror abuzuri rezultă din activitățile acestor societăți comerciale în străinătate, din punctul de vedere al Pactului Internațional cu privire la Drepturile civile și politice.

De asemenea, trebuie reținut faptul că în anul 2013 a fost adoptat un comentariu general de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, în privința obligațiilor pe care le au sttele referitor la impactul mediului de afaceri asupra drepturilor omului.

2.2. Evoluții la nivelul Uniunii Europene

Drepturile omului devin, și la nivelul Uniunii Europene, un aspect din ce în ce mai important al societăților corporatiste și mediului de afaceri. Problematica mediului de afaceri în raport cu drepturile omului este un subiect permanent dezbătut.

Uniunea Europeană, prin statele membre, încurajează și contribuie la dezvoltarea acestei educații de respect, promovare și protejare a drepturilor omului.

Drept consecință, multe state membre dezvoltă și au ca permanentă preocupare planuri în ceea ce privește mediul de afaceri și drepturile omului.

La nivel european, principiile directoare cu privire la drepturile omului și mediul de afaceri ale Națiunilor Unite, au fost aprobate de către vice-președintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, la data de 17 iunie 2011.

Așa cum am mai arătat, Comisia Europeană a publicat două cereri pentru consultanță tehnică în vederea dezvoltării unui ghid mai dezvoltat al drepturilor omului destinat companiilor și elaborat în concordanță cu principiile Națiunilor Unite. Ghidul urma a fi folosit de către întreprinderile mici și mijlocii, cât și de întreprinderile din alte trei sectoare industriale care urmau a fi fost identificate în anul 2012.

Față de acestea, menționăm faptul că, Comisia Europeană a publicat ghiduri practice în ceea ce privește drepturile omului pentru întreprinderi, în 3 sectoare:

Ocuparea forței de muncă și agențiile de recrutare

Tehnologia informației și comunicațiilor

Petrol și gaze

Aceste ghiduri au fost elaborate de către Institutul pentru Drepturile Omului și Mediul de Afaceri (IHRB) și Shift, fiind în concordanță cu principiile directoare ale ONU. Se ține cont, în cadrul acestor ghiduri, de experiențele companiilor din Uniunea Europeană, însă se are în vedere și aplicare lor la nivel global.

Ca și resurse în domeniul drepturilor omului, la nivelul Uniunii Europene, pentru întreprinderile mici și mijlocii, putem considera:

Ghidul interactiv pentru drepturile omului pentru intreprinderile mici și mijlocii

Cinci studii de caz scurte ale întreprinderilor europene mici și mijlocii care abordează drepturile omului

3. DREPTURILE OMULUI „DUE DILIGENCE”

3.1. „Due diligence” – definiții și concepte

„Due diligence” este un termen din ce în ce mai folosit în ultima vreme pentru a defini o serie de concepte din diverse ramuri de activitate.

Etimologic vorbind, termenul de „due diligence” a intrat pentru prima dată în uz comun ca și rezultat al Legii valorilor mobiliare din Statele Unite ale Americii în anul 1933. Potrivit acestei legi, secțiunea a 11-a a inclus o apărare denumită „apărare due diligence” care putea fi utilizată de către borkeri-dealeri când erau acuzați de divulgarea necorespunzătoare către investitori a informațiilor importante cu privire la acționarea de titluri de valoare.

Conceptul de due diligence va fi analizat din mai multe perspective, urmând ca accentul să fie pus pe domeniul drepturilor omului și a rolului statului de a implementa acest concept.

Perspectivele în urma cărora se va face analiza, sunt:

Tranzacții de afaceri și finanțare corporativă

Filantropie

Legea privind practicile de corupție în străinătate

Fonduri speculative și fonduri de schimb valutar

Litigii civile

Drept penal

Proprietatea comercială

Securitatea informațiilor

Drepturile omului

A. Tranzacții de afaceri și finanțare corporativă

Potrivit lui Luis Guillman, „due diligence” ia forme diferite în funcție de scopul său:

– Examinarea unei ținte potențiale pentru fuziune, achiziție, privatizare sau a unei tranzacții similare de finanțare corporativă efectuată în mod normal de către un cumpărător;

– O anchetă rezonabilă concentrată pe viitoarele probleme materiale;

– O examinare ce a fost realizată punându-se anumite întrebări cheie, inclusiv cum putem cumpăra, cum putem structura achiziția și cât de mult plătim?;

– Investigarea practicilor curente ale proceselor și ale politiiclor;

– Examinarea cu scopul de a lua o decizie de achiziție, prin intermediul principiilor de evaluare și de analiză a valorii pentru acționari.

Potrivit autorilor Luis Guillman, M.G. Harvey și P.H. Kroener, procesul de „due diligence” poate fi împărțit în nouă arii distincte:

Audit de compatibilitate;

Audit financiar;

Audit de macromediu;

Audit legal/de mediu;

Audit de marketing;

Audit de producție;

Audit de management;

Auditul sistemelor de infornație;

Audit de reconciliere.

B. Filantropie

Potrivit Lizei Kulick, Kristen Godard și Natasa Terk, temenul de „due diligence” în filantropie se referă la procesul prin care un investitor corectează capacitatea financiară și sănătatea unei organizații pentru a ghida o decizie de investiție. Decizia de a finanța sau de a nu finanța se bazează pe o balanță de analiză obiectivă a datelor, pe introspecția în starea generală de sănătate organizațională și pe intuiție. O analiză aprofundată a due diligence este procesul prin care toți factorii care contribuie la această ecuație sunt descoperiți și înțeleși. Acesta este procesul în care un ofițer de program caută adevărul despre organizație.

3.2. Rolul statelor în procesul de „due diligence” din perspectiva drepturilor omului

Pe măsură ce mediul de afaceri a luat amploare, având o mai bună mobilitate, drepturi economice mai multe și o mai mare deschidere către piețe, statele păreau să eșueze în datoria de a proteja drepturile omului. Datorită expansiunii globale a activității economice, numărul abuzurilor față de drepturile omului au crescut, numărul victimelor ale căror prejudicii cauzate de către activitatea economică s-a mărit, iar autoritățile guvernamentale nu au ținut pasul în vederea regăsirii unui redres pentru aceste probleme.

Conceptul de „drepturile omului due diligence” este o modalitate prin intermediul căreia întreprinderile de afaceri pot identifica și preveni prejudiciile pe care le-ar putea cauza și este o modalitate prin care structurile statului pot semăna respectul întreprinderilor față de drepturile omului.

Proiectul „Drepturile Omului Due Diligence” (HRDD) a fost lansat de către ICAR, ECCJ și CNCA în scopul de a înțelege cum guvernele s-ar putea folosi de autoritatea lor pentru a mandata sau încuraja mediul de afaceri să se implice în activitatea de drepturile omului due diligence.

Potrivit lucrării „Drepturile omului due diligence – rolul statelor”, proiectul susmenționat constă în următoarele:

Raportul confirmă faptul că originile „due diligence” nu sunt nici o creație a Consiliului Națiunilor Unite, nici o măsură voluntară pentru reponsabilitatea socială a întreprinderilor. Due diligence provine din instrumentele legale pe care statele deja le folosesc pentru a se asigura de faptul că, comportamentul de afaceri este în conformitate cu așteptările sociale, inclusiv cu standardele stabilite prin lege.

Raportul stabilește că procedurile de due diligence găsite într-o varietate de sisteme de drept sunt în concordanță cu procesele descrise în Principiile Directoare ale Națiunilor Unite și alte instrumente intrnaționale.

Raportul descrie modul în care cerințele conceptului de due diligence se găsesc în domenii ale dreptului care sunt fie analoage sau direct relevante pentru drepturile omului, cum ar fi dreptul la muncă, protecția mediului înconjurător, protecția consumatorilor și anti – corupție.

Raportul, de asemenea, stabilește că cerințele de due diligence pot fi folosite pentru a se asigura că întreprinderile de afaceri pot fi trase la răspundere pentru încălcări ale legii, de exemplu depășirea obstacolelor în calea unei reglementări eficiente reprezentate de structuri corporative complexe sau activitățile transnaționale ale acestora.

Raportul descrie măsurile pe care statele le pot adopta în vederea asigurării faptului că mediul de afaceri se angajează în chestiunea de due diligence în drepturile omului.

Putem spune despre acest Raport faptul că are ca și idee principală găsirea de metode prin care să prevină impacturi sau daune pe care le-ar putea cauza întreprinderile de afaceri oamenilor.

Atât la nivel național, cât și la nivel internațional, regimurile cer ca întreprinderile de afaceri să implementeze conceptul de due diligence. Activitatea de afaceri este din ce în ce mai dezvoltată, pe plan național și internațional, creându-se legături prin francize, distribuitori, consumatori, contractanți, etc. De cele mai multe ori aceste tranzacții sunt localizate în state diferite. De aceea, trebuie să existe o permanentă legătură între întreprinderile de afaceri și state, îndiferent de jurisdicție.

Due diligence și responsabilitatea pe care o au atât statele cât și întreprinderile de afaceri în protejarea drepturilor omului, se regăsesc și în Principiile Directeoare ale ONU cu privire la mediul de afaceri și drepturile omului.

Cu titlu de exemplu putem aminti principiul nr. 2 potrivit căruia „Statele ar trebui să stabilească în mod cert așteptările ca toate întreprinderile de afaceri cu sediul pe teritoriul și/sau jurisdicția lor să respecte drepturile omului, pe tot parcursul desfășurării activităților lor.”, sau principiul nr. 13 potrivit căruia „Responsabilitatea de a respecta drepturile omului presupune ca întreprinderile de afaceri să evite să cauzeze sau să contribuie la impactul pe care îl au efectele negative asupra drepturilor omului prin propriile activități, și să anunțe astfel de impacturi, atunci când acestea apar; să încerce să împiedice sau să atenueze impacturile pe care le au efectele negative asupra drepturilor omului, care sunt direct legate de operațiunile lor, ale produselor lor sau de servicii prin relațiile lor de afaceri, chiar dacă acestea nu au contribuit la aceste impacturi.”

În ceea ce privește procedurile de implementare de către state a conceptului de drepturile omului due diligence în cadrul întreprinderilor de afaceri, acestea trebuie să se focuseze pe 3 piloni importanți:

Responsabilitatea de a identifica impacturi actuale sau potențiale

Responsabilitatea de a preveni sau atenua anumite impacturi

Responsabilitatea de a lua în considerare și de a analiza impacturile și de a le răspunde

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că drepturile omului due diligence trebuie să implice mai mulți pași:

Identificarea riscurilor și a implacturilor

Revizuirea și integrarea rezultatelor

Urmărirea răspunsurilor și atenuarea potențialelor efecte

Remedierea eventualelor efecte negative existente

Comunicarea stakeholderilor a modului în care sunt abordate impacturile

4. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATIVĂ (RSC) ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN MATERIA DREPTURILOR OMULUI

4.1. Transformări și mize în perioada mondializării

O întrebare care se pune de multă vreme este referitoare la rolul pe care îl au întreprinderile de afaceri și activitățile lor în ceea ce privește societatea în general. Pentru a da un răspuns la această întrebare, trebuie împărțite perioadele ce au precedat cel de-al doilea război mondial, în trei mari perioade:

A. Sfârșitul celui de-al doilea război mondial – 1970

B. Anii 1970 – 1990

C. Perioada 1990 – zilele noastre

A. Sfârșitul celui de-al doilea război mondial – 1970

Ieșind din cel de-al doilea război mondial și din criza economică din 1979, în majoritatea țărilor democratice occidentale, instrumentele puterii aparțineau statelor, care controlau societatea și de asemenea, întreprinderile.

Pe plan economic, statul era pionul principal al economiei. Astfel, avea influență asupra întreprinderilor private, asupra sectorului bancar, asupra căilor pin care putea facilita activitățile întreprinderilor.

Pe de ală parte, angajațăă își negociau drepturile și primeau remunerare datorită sindicatelor.

B. Anii 1970 – 1990

La începutul anilor ’70 dolarul devine mijlocul de referință la care răspunde economia mondială.

Această perioadă se confruntă nu numai cu o inflație galopantă, dar și cu instabilitate economică, astfel rolul băncilor naționale se schimbă și la nivel european piețele financiare intră în concurență.

Având în vedere faptul că marile companii trec prin schimbări condiserabile, la nivelul țărilor așa-zise dezvoltate, imaginea economiei se transformă odată cu declinul industriei tari, proceselor de concentrare ale altor industrii (automobile, textile, agroalimentare) și a dezvoltării rapidă a serviciilor. Concluzionând, societatea occidentală este afectată de schimburile economice, apărând șomajul.

C. Perioada 1990 – zilele noastre

La începutul anilor ’90, întreprinderile transnaționale au început să se impună și pe piețele de afară, dorind o mai largă deschidere a acestora, libera concurență, tarife mai mari și de ce nu, ajutor și susținere din partea statelor.

Dezvoltarea economică la nivel mondial este facilitată de circulația mondială a capitalului financiar, de comerțul pentru fondul de pensii, de amplificarea proceselor de producție.

Tot în această perioadă, statele își reconfigurează acțiunile avâmd drept scop menținerea unui echilibru între societate și mediul de afaceri, urmând ca dezvoltatea durabilă și responsabilitatea socială corporativă să aibă un rol foarte important.

4.2. Conceptul de dezvoltate durabilă

Cu o largă invocare, conceptului de dezvoltare durabilă o se pot da foarte multe interpretări și definiții în funcție de diferitele ipostaze în care este folosit.

Se pare că, pentru prima dată acest concept a apărut într-un raport al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii în anul 1980.

Dezvoltarea durabilă se referă la respectarea valorilor culturii organizaționale și a eticii în afaceri, asigurarea nevoilor organizației, controlarea riscurilor protejând, susținând și îmbunătățind capitalul uman, natural și financiar pentru viitor.

De asemenea, dezvoltarea durabilă înseamnă continuarea activității mereu, încercarea de a pregăti viitorul, de a evita probleme insolvabile pentru afacere sau viață, și de asemenea, reprezintă un proces de îmbunătățire continuă și permanentă, de învățare și perfecționare.

Cele trei dimensiuni ale conceptului de dezvoltare durabilă

4.5.2. RSC și aspecte specifice ale dezvoltării durabile în materia drepturilor omului la nivelul României

Responsabilitatea Socială Corporativă (RSC) este un concept tot mai vehiculat în România, dar înțeles diferit: fie ca o nouă stratagemă a corporațiilor pentru a-și face reclamă mascată, fie ca rezultat al implicării etice a unor antreprenori inimoși și altruiști.

Proiectul de a-și depăși condiția stratagemei de imagine a RSC presupune:

relația dintre RSC și interes public, pentru a oferi RSC o bază etică și legitimitate morală;

– relația dintre RSC și competitivitatea companiilor, pentru a oferi RSC o bază economică și legitimitate rațională;

– relația dintre RSC și dezvoltarea durabilă, pentru a oferi RSC o bază politică și legitimitate socială;

– specificul orientării către RSC în România, pentru a evita transformarea RSC într-o fornă fără fond;

– instrumentele de popularizare a RSC, pentru formarea unei culturi a responsabilității sociale;

– căile de susținere strategică, de către instituțiile publice, a activităților de RSC, pentru a asigura dezvoltarea durabilă a României.

Scopul proiectului reprezintă analiza complexă a sociologie organizațiilor, a managementului, marketingului și comunicării organizaționale, în vederea obținerii unor soluții pragmatice pentru companiile românești, instituțiile și organismele decizionale și organizațiile non-guvernamentale.

Obiectivele generale ale proiectului:

– analiza principalelor direcții de cercetare privind RSC la nivel internațional și în România;

– analiza specificului activității RSC la nivel internațional și în România;

– evaluarea orientării către RSC și către dezvoltarea durabilă;

– identificarea de strategii de RSC eficiente pentru companiile românești, în vederea creșterii competitivității lor la nivel european;

– identificarea de soluții concrete pentru sprijinirea, de către factorii de decizie publici, a activităților de RSC, în scopul asigurării dezvoltării durabile;

– identificarea de soluții pragmatice pentru beneficiarii direcți ai activităților de RSC, în scopul eficientizării accesării acestora.

Trăgând o concluzie asupra proiectului, observăm că acesta își propune o relație între RSC și interesul public, competitivitatea companiilor și dezvoltarea durabilă, precum și specificul orientării către RSC în România; instrumente de popularizare a RSC și căi de susținere strategice.

Responsabilitatea Socială și Societală precum și Dezvoltarea Durabilă pot fi abordate din mai multe direcții, aceasta depinzând de scopul urmărit:

– reglementarea unui sistem de instrumente economice care să asigure integrarea obiectivelor sociale și de protecție a mediului în politicile economice;

– reconsiderarea procesului decizional, pentru a permite o largă participare a societății civile și a factorilor de decizie la diverse niveluri;

– crearea și deczoltarea unui sistem de informare asupra consecințelor unor politici și acțiuni pentru a facilita inversarea tendințelor actuale, non-durabile;

– dezvoltarea piețelor bunurilor publice și abunurilor și serviciilor ecologice;

– dezvoltarea cercetării în direcția tehnologiilor folosind mai puține resurse naturale, mai puțin poluante, cu riscuri reduse pentru mediu și pentru individ;

– dezvoltarea unui sistem de educație și de formare/comunicare care să creeze premisele unui dialog social, a unui proces decizional transparent în condițiile unei responsabilități individuale și colective și a unei evoluții spre durabilitate în comportamentele de consum și de producție;

– aplicarea orizontală a criteriilor durabilității, asupra tuturor politicilor economice;

– dezvoltarea unui sistem de indicatori care să permită o evaluare periodică, eficace, a durabilității politicilor și acțiunilor.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor, trebuie să se axeze pe trei etape progresive:

– realizarea unui diagnostic social;

– definirea orientărilor și obiectivelor de ameliorare a problemelor identificate;

– realizarea de acțiuni în scopul dezvoltării durabile.

Se va lua în considerare și împletirea între dimensiunea de mediu (prevenirea sau minimalizarea impactului negativ, inițiative de promovare a responsabilității, dezvoltarea și susținerea tehnologiilor nepoluante,etc.), dimensiunea socială (respectarea drepturilor omului, munca legală, eliminarea formelor de muncă forțată și exploatarea copiilor, etc.) și dimensiunea economică (integritatea, cetățenia corporatistă, dezvoltarea economică, transparența, prevenirea corupției, etc.).

Prin implementarea RSC, organizațiile vor beneficia de efecte directe, respectiv: creșterea valorii mărcii, creșterea accesului la finanțare, forță de muncă sănătoasă și dezvoltarea managementului riscului și de siguranță pentru conducerea corporației (oameni mai motivați, loialitate din partea clienților, sporirea încrederii stakeholderilor, creșterea imaginii publice).

Din nefericire, în România, există încă „tradițiile birocratice” care țin de mită, șantaj, relații de afaceri realizate între grade de rudenie, relații personale care primează relațiilor economice sau sociale.

De asemenea, există problema lipse de încredere care provine din corupția existentă la nivel înalt, față de instituțiile publice, față de sistemul judiciar și politic.

Firmele, trebuie să știe să facă diferența între responsabilitatea socială, filantropie și marketing, lucruri noi pentru România, ceea ce determină încercarea de recuperare a timpului pierdut într-un ritm alert, dar managerii cu experiență socialistă nu sunt pregătiți.

De cele mai multe ori în România, inițierea proiectelor umanitare, sociale sau ecologice este motivată de creșterea imaginii sau a reputației întreprinderilor.

Un alt factor important ce influențează RSC este mass-media, prin a cărei putere și implicare, informațiile legate de conceptul RSC s-ar răspândi mai repede și mai mult, ideea fiind producerea de efecte pe termen lung.

Este discutabilă în momentul de față în România, implicarea persoanelor fizice, a ONG-urilor sau a întreprinderilor în desfășurarea proiectelor de RSC. Să fie o motivație economică sau caritabilă?!

Pentru a facilita implementarea în România a RSC, ar trebui să se concretizeze următoarele realizări:

– apariția pe piață a companiilor multinaționale;

– participarea la licitații sau realizarea de parteneriate cu companii serioase;

– creșterea profitului care determină și creșterea acțiunilor caritabile;

– evitarea distrugerii mediului înconjurător;

– eliminarea discriminării pe criterii de sex, religie, apartenență socială și vârstă;

– punerea la dispoziția angajaților de cursuri de pregătire.

Concluzii

În cele ce urmează, vom prezenta concluziile obținute în urma elaborării raportului de cercetare „Responsabilitatea mediului de afaceri în respectarea, promovarea și protejarea dreputurilor omului”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

.

Bibliografie:

1. Human Rights Council Res. 17/4, U.N., Doc. A/HRC/RES/17/4 (16 iunie 2011)

2. Stumberg R., Ramasastry A., Athreya B, Government procurment: Promoting Procurment Policies that Ensure Business Respect for Human Rights, Summary of Forthcoming Report December 2013, International Corporate Accountability Roundtable (ICAR)

3. State of Play, Human Right in the Political Economy of States: Avenues for Application, Institute for Human Rights and Business, January 2014

4. Report of Special Representative of the Secretary-General on the issue of human rights and transnational corporations and other business enterprises, John Ruggie, „Protect, Respect and Remedy: a Framework for Business and Human Rights”, informație preluată de pe site – ul http://www.reports-and-materials.org/Ruggie-report-7-Apr-2008.pdf

5. Report of SRSG “Guiding principles on Business and Human Rights: implementing the United Nations “Protect, Respect and Remedy Framework”, A/HRC/8/5, (7 april 2008), informație preluată de pe site-ul http://www.ohchr.org/Documents/Publications/GuidingPrinciplesBusinessHR_EN.pdf

6. Frunză S., Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011

7. Bortun D., Responsabilitatea socială corporativă de la relații publice la dezvoltarea durabilă, Editua Tritonic, București, 2012

8. Report of the International Corporate Accountability Roundtable (ICAR) endorsed by Prof. Williams Cynthia, “Knowing and showing” – using U.S. securities laws to compel human rights disclosure, 2013

9. Taylor B.M., De Schutter O., Ramasastry A., Thompson R.C., Human Rights Due Diligence: The Role of States, December 2012,

10. O’Brien C.M., Mundt M., Report of the Nanhri Mapping Survey on Business and Human Rights, The Danish Institute for Human Rights, 2013

11. Maurel O., Brabet J., Daugareih I., La reponsabilité des enterprises en matière de droits de l’homme, vol. I, La documentation française, Paris, 2009

12. Maurel O., Brabet J., Daugareih I., La reponsabilité des enterprises en matière de droits de l’homme, vol. II, La documentation française, Paris, 2009