Responsabilitatea de a proteja: NATO în managementul crizelor și conflictelor internaționale. Studiu de caz: NATO și criza din Libia Coordonator… [621652]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA FACULTATEA DE
ISTORIE ȘI FILOSOFIE

LUCRARE DE DIS ERTATIE

Coordonator științific
Lector dr. Gen . Ioan Manci
Absolvent: [anonimizat] – Napoca
Anul 2015

UNIVERSITATEA “ BABE Ș-BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOSOFIE

Responsabilitatea de a proteja: NATO în managementul crizelor și conflictelor
internaționale.
Studiu de caz: NATO și criza din Libia

Coordonator științ ific
Absolvent: [anonimizat] 2015

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de dizertație cu titlul Responsabilitatea de a proteja: NATO în
managementul crizelor și conflictelor internaționale. Studiu de caz: NATO și criza din Libia este
scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ
superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele on -line,
sunt indicate în lucrare, cu respect area de evitare a plagiatului:
– Toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă
limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
– Reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința
precisă;
– Rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.
Cluj-Napoca, data

Absolvent: [anonimizat]
____________________

Profesor coordonator,

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
A. Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 5
B. Metodologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 8
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 10
PEACE -BUILDING: MODEL PRACTIC AL SECURITĂȚII PRIN COOPERARE ………………. 10
1.1.Securitatea internațională și Peace -buliding ………………………….. ………………………….. ………….. 11
1.2.Modelul practic al securității prin cooperare ………………………….. ………………………….. ………… 13
1.3.NATO model practic al securității prin cooperare ………………………….. ………………………….. …. 17
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 25
SECURITATEA UMANĂ: COMPONENTĂ A SECURITĂȚII PRIN COOPERARE ……………… 25
2.1.Conceptul de securitate umană ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 25
2.2.Amenințări la adresa securității umane ………………………….. ………………………….. ……………….. 30
2.3.Intervențiile umanitare: legalitate și legitimitate ………………………….. ………………………….. …… 31
2.4. Responsabilitatea de a proteja și fundamentul juridic internațional ………………………….. …….. 33
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 42
PUTEREA SOFT ȘI SMART: IMPLICAȚII ASUPRA SECURITĂȚII INTERNAȚIONALE …. 42
3.1. Riscuri și amenințări la adresa securității internaționale ………………………….. ……………………. 42
3.2. Definirea puterii în Relațiile internaționale ………………………….. ………………………….. …………. 44
3.4. Puterea soft: rezultate lente și de lungă durată ………………………….. ………………………….. …….. 47
3.5. Puterea smart: opțiune mai eficientă ………………………….. ………………………….. ………………….. 50
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 54
NATO ȘI CRIZA DIN LIBIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 54
4.1. Responsabilitatea de a proteja în concepția NATO privind managementul crizelor …………… 55
4.2. NATO în Libia: interveție sau protecție ………………………….. ………………………….. ……………… 60
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 66
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 69

Ioana -Alexandra Năstăsoiu INTRODUCERE

INTRODUCERE
A. Argument
Studiu securității s -a dovedit a fi o cheie de înțelegere a relațiilor dintre state, care nu de
puține ori sunt foarte complexe și au implicații asupra traiului de zi cu zi a cetățenilor statelor
respective. Relațiile interstatale sunt cele care generează oportunități în vederea dezvoltării necesare
pentru asigurarea bunăstării cetățenilor.
În încercarea de a stabili un scop cât mai util, al cercetarii pe care am demarat -o, m -am oprit
la unul dintre scopurile intens discutate, și anume, cum poate fi asigu rată securitatea
indivizilor.Pornind de la această întrebare am realizat cât de complexe sunt chestiunile privind acest
aspect, complexe atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Este o utopie ajungerea la o
securitate, care să fie definită prin l ipsa totală a stării de insecuritate, lipsa amenințărilor și riscurilor
la adresa securității și implicit la adresa omului, acest lucru a fost evidențiat cu trecerea timpului, cu
toate că modul de viață s -a inbunătățit, în mare parte, iar progrese au fost înregistrate în toate
domeniile, în anumite privințe riscurile și amenințările au crescut și s -au diversificat.
Așadar în mediul dinamic și complex de securitate, în care ne aflăm aspectele care pot
influența negativ viața indivizilor sunt prezente, iar u nele cu o influență decisivă sunt crizele și
conflictele. Importanța acordată temelor privind crizele și conflictele se poate observa din
numeroasele studii pe această temă, studii care nu au reușit însă să dividă, în mod fundamental, ce
soluții ar trebui avansate și ce acțiuni ar trebui interzise. Managementul crizelor și conflictelor este o
temă cu importanță deosbită.
Puterea soft și puterea smart sunt denumiri ce dezvăluie diferite răspunsuri și acțiuni în anumite
situații tensionate. Utilizarea acest ora are influență directă asupra securității internaționale.
Securitatea umană are în vedere asigurarea prosperității unei colectivități. Aceasta ar trebui
urmărită în principal, pentru că nu se poate imagina progresul unei socității, fără posibilitatea
acestea de afirmare.
Organizațiile internaționale sunt cele cu o activitate intensă în ceea ce privește asigurarea
păcii și securității internaționale, acestea au fost de -a lungul timpului promotoarele unor concepte
sau cele care au desfințat altele.
NATO este organizația care s -a implicat pe scena internațională în diverse etape ale anumitor
crize și conflcte. Această implicare a fost și lăudată, însă nu de puține ori a fost și condamnată. Ca
de exemplu implicarea NATO în Libia.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu INTRODUCERE

Responsabilitatea de a proteja este o încercare de a depăși impedimentele care există în
actualul mediu de securitate legate de protejarea personelor oprimate de propriile autorități, de
propriul guvern. În cazul în care se observă atitudinea statelor direcționată spre uciderea propriilor
cetățeni, din diverse motive, într -un mod barbar, nu se poate privi cu indiferență sau cu speranță unei
schimbări de la sine. De cele mai multe ori, ar trebui să fie mult mai lăudabilă o încercare, care are
nevoie de îmbunătățiri, pe care nu le poate dobândi decât din experiență, decât o indiferență totală,
însă cel mai important din acest punct de vedere este scopul încercării.
Abordarea acestei teme poate fi privită ca o continuare a lucrării de licență, Organizația
Nord -Atlantică: comunitate de securitate și model practic al securității prin cooperare. În cadrul
căreia am demonstrat angajamentul NATO spre asigurarea securității internaționale și faptul că
NATO reprezintă punerea în practică a definiției lui Karl Deutsch a comunității de secur itate
pluraliste. Integrarea obținută de NATO i -a adus acesteia statutul de comunitate de securitate în
interiorul căreia membrii dezvoltă relații armonioase, datorită neexistenței planurilor militare ale ale
unui membru față de ceilalți; existența unor va lori politice compatibile; existența capacității
guvernelor de a reacționa rapid și fără violență; existența unui comportament predictibil al tuturor
membrilor; existența unor programe comune de instruire și schimb de personal, a acordurilor bi și
multilat erale, a personalului multinațional în structurile de comandă etc și a unei identității comune,
în special.
În lucrarea de licență am mai avut în vedere demonstrarea că NATO este de asemenea un
exemplu practic al securității prin cooperare, fiind angajată în realizarea securității prin cooperare
printr -o serie de instrumente, în care două sunt de însemnătate man agementul crizelor și rețeaua de
parteneriate.
Modelul securității prin cooperare este alcătuit din 4 inele: securitate individuală, securitate
colectivă, apărare colectivă și promovarea stabilității. Din cadrul acestor inele, am extras inelul
reprezentat de securitatea indiviudală, umană, pentru a observa mai detailat angajamentul NATO în
această direcție, noile abordări în materie și punerea în practică a uneia dintre abordările recunoscute
de state, și anume responsabilitatea de a proteja.
Omul este ele mental essential al oricărei forme de organizare socială, iar protecția lui ar
trebui să stea la bază oricărei societăți normale. Redefinirea conceptului de securitate a avut în
vedere importanța care trebuie acordată individului și astfel s -a ajuns la def inirea securității umane.
Securitatea umană înseamnă percepția absenței riscurilor, pericolelor și amenințărilor la
adresa existenței, valorilor și intereselor indivizilor umani, precum și procesele de gestionare a

Ioana -Alexandra Năstăsoiu INTRODUCERE

acestei percepții și formarea acesteia.
Asumpția de la care am pornit cercetarea este cea potrivit căreia teoria responsabilității de a
proteja poate fi un instrument eficient în asigurarea securității umane și ar putea elimina neajunsurile
existente în legătură cu oportunitatea unei intervenți i în cazul în care membrii unei populații sunt
victimele propriilor lor guverne.
În vederea ajungerii la un rezultat cu privire la eficiența instrumentului amintit, am
considerat util de analizat angajamentul organizațiilor internationale în acest sens și punerea în
practică de către una dintre acestea a teoriei. Datorită complexității și numărului semnificativ de
angajamente luat de fiecare instituție în parte, am ales observarea angajamentelor și modul de
punere în practică a instrumentului de către Orga nizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Ipoteza cercetării de față are în vedere existența angajamentului NATO față de dezvoltarea
teoriei responsabilității de a proteja, modul de punere în parctică a teoriei și cel mai important
rezultatele puneri i în practică.
Obiectivele urmărite în vederea obținerii unui răspuns la această ipoteză se concentrează în
jurul clarificării noțiunii de responsabilitate de a proteja, constatarea importanței puterii în vederea
obținerii rezultatelor și angajamentul NATO față de resopnsabilitatea de a proteja.
Așadar, se poate rezuma întrebarea de cercetare la care conținutul de față dorește să ofere un
răspuns prin ―Cât de eficientă este punerea în practică de către NATO a responsabilității de a
proteja?
Cu privire la lu crarea de cercetare de față este important de subliniat că asumăm limitele
oricărui demers ștințific și incapacitatea de a acoperi toată tematica relevantă pentru cercetare.
Studiu de caz reprezentat de intervenția NATO în Libia, își are relevanța sa, din perspectiva
invocării teoriei amintite și a numeroaselor puncte de vedere cu privire la succesul sau eșecul
aplicării teoriei în acest caz concret.
Sursele bibliografice utilizate pentru această cercetare sunt variate și într -un număr apreciat.
Am consul tat, în special documentele oficiale ale NATO, precum și diverse alte volume din sfera
științelor politice, relații internationale, drept international, ceea ce vine să evidențieze caracterul
interdisciplinar al subiectului.
În ceea ce privește documentel e oficiale, am consulat în special declarațiile oficiale emise cu
ocazia Summiturilor NATO; Rezoluțiile ONU; Carta ONU; rapoartele ONU: The Human
Development Report (raportul Comisiei Internaționale de Intervenție și Suveranitate Statală
înființată de către guvernul canadian), din decembrie 2001, Implementarea Responsabilității de a

Ioana -Alexandra Năstăsoiu INTRODUCERE

Proteja, al secretartului General Ban Ki -moon precum și discursurile oficialilor.
Teoria responsabilitătii de a proteja a făcut obiectul numeroaselor dezbateri, critice sau din
contra, ceea ce am încercat să aduc nou prin lucrarea de față este prezentarea de o manieră obiectivă
a teoriei și detailierea dimensiunii securității umane a mod elului practic al securității prin cooperare
Noutatea temei este dată de prezentarea responsabilității de a proteja ca o componentă a
securității umane, componentă la rândul ei a modelului practic al securității prin cooperare. Astfel
securitatea prin coo perare poate fi privită asemeni unei păpuși matrioșka în interiorul căreia este
securitatea prin cooperare, care la rândul ei cuprinde responsabilitatea de a proteja.
Importanța temei este data atât de aplicațiile sale teoretice, cât și prin implicațiile sale
practice.
Lucrarea de cercetare este structurată pe 4 capitole: Peace -building: model practice al
securității prin cooperare ; Securitatea umană: componentă a securității prin cooperare; Puterea
soft și smart: implicații asupra securității internation ale; Responsabilitatea de a proteja în practica:
intervenția NATO în Libia.
Primul capitol intitulat Peacebuilding: model practice al securității prin cooperare , are
scopul de a face legătura cu lucrarea de licență, de a observa angajamentul NATO față de
dezvoltarea securității prin cooperare și legătura acesteia cu pacea.
Capitolul 2 intitulat Securitatea umană: componentă a securității prin cooperare , a avut în
vedere prezentarea paradigmei securității prin cooperare, amenințările la adresa securității u mane,
legătura dintre legalitate și legitimitate și fundamental juridic al responsabilității de a proteja.
Capitolul 3 Puterea soft și smart: implicații asupra securității internationale ,se concentrază
asupra stabilirii rezultatelor utilizării puterii, pri n stabilirea importanței dezvoltării puterii smart.
Ultimul capitol, Responsabilitatea de a proteja în practica: intervenția NATO în Libia , a
cărui denumire este sugestivă, cuprinde studiul de caz al lucrării de cercetare.
B. Metodologie
Lucrearea de cercetare de față își asumă limitele oricărui demers ștințific și nu contestă
posibilitatea caracterului falsificabil al oricărui metodologii ce ține de Relațiile Internaționale. Cu
toate acestea, acestă prezumție de la care am pornit, nu poat e nega relevanța przentei lucrări în
condițiile în care se bazează pe o analiză în detaliu a principalelor lucrări cu privire la conceptele
necesare cercetării. Astfel, lucrările utilizate cu precădere sunt oficiale și includ: Rezoluțiile ONU;
Carta ONU; r apoartele ONU: The Human Development Report (raportul Comisiei Internaționale de
Intervenție și Suveranitate Statală înființată de către guvernul canadian), din decembrie 2001,

Ioana -Alexandra Năstăsoiu INTRODUCERE

Implementarea Responsabilității de a Proteja, al secretartului General Ban Ki -moon precum și
discursurile oficialilor. Lucrările oficiale pot ajuta la conturarea unui punct de vedere mai obiectiv,
decât simpla analiză a punctelor de vedere susținute de specialiștii din domeniul studiul de
securitate.
Metoda calitativă de investigare a ipotezei formulate în cuprinsul lucrării noastre este studiul
de caz. Aceasta este o metodă utilă și suficient de eficientă în cercetările ce au în vedere domeniul
studilor de securitate. Studiul de caz ales în prezenta lucrare de cercetare este concent rat pe
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), pe modul în care aceasta gestionează crizele,
cum răspunde în mod practic la conceptele formulate teoretic și relevanța teoriilor ca urmare a
punerii în practică.
De asemenea importantă este analiz a descriptivă, care este utilizată în această lucrare, pentru
prezentarea următoarelor concepte: modelul practic al securității prin cooperare, securitatea umană,
responsabilitatea de a proteja, puterea smart și puterea soft. Analiza descriptivă utilizată ajută la
stabilirea tabloului actualului mediu de securitate, pentru a se putea stabili dacă abordarea cu privire
la responsabilitatea de a proteja poate fi utilă pentru protejarea indivizilor.
Cercetarea a avut în vedere și un character metodologic reduc ționist, ceea ce a presupus o
minimă selecție a informațiilor relevante pentru cercetare, utilă pentru a nu se pierde din vedere
obiectivele și pentru a se încerca răspunderea la întrebarea de cercetare formulată și la transmiterea
unui mesaj singular și r elevant.
În cercetarea noastră vom uza fundamente teoretice ale unor paradigm acceptate larg, pentru
a se putea porni cercetarea prin analizarea studilor unor autori care an încercat o abordare relevantă a
temei avute în vedere.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

CAPITOLUL 1
PEACE -BUILDING: MODEL PRACTIC AL SECURITĂȚII PRIN COOPERARE

Existența provocărilor la adresa umanității este o normalitate a societății internaționale. Nu
se poate imagina o societate internațională lipsită de astfel de provocări , însă acceptarea acestei
concepții nu justifică pasivitatea. În acest context trebuie să se reducă l a minim suferința umană, să
se înterprindă eforturi în direcția obținerii păcii. Acest efort s -a concretizat de -a lungul timpului în
diverse acțiuni și modele de pace, potrivit curentelor de gândire ale diverselor timpuri.
Termenul de „peac ebuiding‖ corespunde eforturilor menționate mai sus, acesta cuprinde o
vastă gamă de abordări, de procese, stagii necesare pentru obținerea unor relații și structuri de
guvernare mai pașnice și d e durată. De asemenea peacebuilding include construirea de in stituții
juridice și în special, legate de drepturile omului la fel precum și o guvernare efectivă și mecanisme
de soluționare a litigilor echitabile și eficiente.
Pentru a fi eficiente, activitățile de consolidare a păcii n ecesită o planificare atentă. Pentru a
rezuma este rele vantă o metaforă a lui Lederach „consolidarea păcii implică un angajament pe
termen lung pentru un proces ce inclu de investiții , planificare, coordonarea resurselor și a forței de
muncă, sprijinită pe o fundație solidă, construire de drumuri și ziduri, o muncă terminată și o
menținere permanentă ‖. Lederach de asemenea susține că peacebuilding implică ca punct central
transformarea relațiilor și culturilor. „Reconcilierea durabilă‖ solicită o transformare structurală,
culturală și re lațională.
Pacea era privită în iudaismul clasic, ca o condiție necesară pentru existența umanității și de
asemenea o cerință pentru dezvoltarea acesteia. Căutarea păcii este inima celor mai răspândite
religii, deși sunt anumite grupuri care în numele religiei sunt pentru utilizarea violenței și a
războiului.
În epoca modernă s ub inflența dreptului internațional, pacea era redusă la relațiile dintre
state, în timp ce condițiile pentru dezvoltarea umanității erau ignorate. În timpul dezvoltării statelor
teritoriale și perioadei absolutiste (sec. XVI-XVIII ) condiția dezvoltării umane a jucat doar un rol
minor. După Revoluția Franceză (1789 -1795) condițiile de viață ale populați ei au fost luate în
considerare.1
Pacea este definită deseori ca fiind absența războiului, însă nu înseamnă totala absență a

1 Katharina Schilling, Peacebuilding & conflict transformation, Freib urg, Freiburger Graphische Betriebe, 2012, pag.21.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

conflictului. Pacea există acolo unde oamenii interacționează fără violență și își rezolvă conflictele
în mod pașnic2
1.1. Securitatea internațională și Peace -buliding
Disciplina relațiilor internaționale a a părut și s -a dezvoltat ca un produs ideatic al
evenimentelor politice, economice, sociale și culturale ale secolului XX. Teoria fondatoare de
disciplină a fost idealismul3.
Reprezentant al idealismului, f ilosoful german al secolului XVIII, Immanuel Kant susținea
că există o analogie între state și indivizi ( statele ar trebuie sa se comporte unele cu altele precum
indivizii se comporta unii cu altii), că este necesară cedarea anumitor prerogative ale statelor in
favoarea unei ordini internationale si a fo ndarii unei comunitati internationale, diplomatia deschisa,
suveranitatea si egalitatea tuturor statelor, si dezarmarea4. Se poate observa actualitatea ideilor
filosofului și că necesitatea acestora ca efort în direcția păcii și securității internaționale.
Conceptul de securitate nu cunoaște o definiție larg acceptată și astfel este folosit cu
accepțiuni diferite. Cu toate că nu există o definiție general acceptată, securitatea poate fi văzută în
linii mari ca supraviețuire, ceea ce implică lipsa amenință rilor. Unii autori cum este și cunoscutul
Barry Buzan consideră chiar că nu este necesar ă o definiție a acestui termen, deoarece s -ar restrânge
domeniul securității și astfel nu s -ar ajunge la răspunsuri eficiente.
O definiție sugestivă a securității este următoarea „În cazul securității, discuția privește
preocuparea de a fi liberi de amenințări. Când această discuție se poartă în contextul unui sistem
internațional, securitatea vizează capacitatea statelor și socie tăților de a -și menține identitatea,
independența și integritatea funcțională. ―(Barry Buzan).
Securitatea po ate ridica probleme complexe ce necesită răspunsuri adecvate. În acest sens
specialiștii au hotărât o abordare a securității pe șase nivele, și an ume:
1. Securitatea pentru individ (umană)
2. Securitatea pentru grupurile sociale, pentru comunități (securitatea societală)
3. Securitatea pntru stat (securitatea națională)
4. Securitatea pentru regiune (securitate regională)
5. Securitatea pentru „societatea internațională‖(securitatea internațională)

2 Ibidem, pag.20
3 Dr. Olivia Toderean, Suport de curs, Teoria relațiilor internaționale, 54 pag.
file:///C:/Users/Alexandra/Downloads/teoria%20relatiilor%20internat.pdf , accesat în data de 02.03.2015.
4 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

6. Securitatea pentru glob, planetă (Securitatea globală)
Al cincilea nivel este reprezentat de securitatea internațională . Acest nivel acoperă subiecte
ce sunt și au fost importante în legătură cu condițiile de vi ață ale oamenilor de -a lungul istoriei.
Securitatea implică amenințarea, astfel securitatea internațională implică amenințări ce au
implicații internaționale, multinaționale sau transnaționale.
În secolul XXI securitatea internațională a luat noi forme . Conceptul de securitate
internațională, ca și securitate între state aparține secolului 20. În mediul actual amenințările nu mai
provin, în mare parte, din conflictele dintre state . Amenințările provin de la grupurile etnice obsedate
de hipernaționalism, din partea crimei organizate, guvernanța mafiotă, epidemii, SIDA, terorism,
sărăcie, managementul prost al economiei, suprapopulare, state eșuate, fluxurilor de refugi ați,
poluare, etc. Victimele noilor amenințări sunt individul (securitatea umană), soci tatea (securitatea
societală) și globul (securitatea internațională).
Istoria omenirii a fost modelată în mod semnificativ atât de dragoste cât și de conflict.
Termenul „peacebuilding‖ a apărut în anii 70, datorită lui Johan Galtung, care era în
favoarea creării unor structuri de consolidare a păcii pentru a promova pacea durabilă prin abordarea
cauzelor conflictelor violente și sprijinirea capacităților indigenilor pentru gestionarea și
soluționarea conflictelor5.
Multe organizații neguvernamen tale înțeleg conceptul de peacebuilding ca un concept
umbrelă care cuprinde nu doar eforturile de transformare pe termen lung, ci și peacemaking și
peacekeeping. Potrivit acestora, peacebuilding include avertizarea timpurie și eforturile de răspuns,
preven irea violenței, intervenți e militară, asistență umanitară, acorduri de încetare a focului și
stabilirea de zone de pace.
În sens restrâns peacebuilding este un proces ce favorizează stabilirea păcii durabile și
încearcă să prevină recurența violenței.
Pentru a înțelege noțiunea de peacebuilding, trebuie făcută diferența între acesta și strategiile
mai tradiționale de peacemaking și peacekeping. Peacemaking este efortul diplomatic îndreptat
pentru a pune capăt violenței dintre părți , să determine părțiile conflictului spre un dialog fără
violență și eventual să se ajungă la un acord de pace. Peacekeeping este a treia parte a intervenției
(deseori, dar nu întodeauna făcută de către forțele armate) pentru a asista părțile să facă tranziția de
la faza de conf lict violent la pace, prin separarea părților și ținerea lor separat. Aceste operațiuni de

5 ***, Peacebuilding & The United Nation, http://www.un.org/en/peacebuilding/pbso/pbun.shtml , accesat în data de
05.02.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

peakeeping nu doar furnizează securitatea, dar de asemenea facilitează alte intervenții nemilitare6.
În timp ce peacemaking și peacekeeping sunt părți importante ale tranziției spre pace, ele nu
sunt suficiente pentru a servi nevoilor pe termen lung și pentru a construi o pace durabilă.
Perspectiva pe termen lung este crucială pentru o viitoare prevenire a violenței și pentru promovarea
unui viitor mai pa șnic. Măsurile peacebuilding au ca și scop să prevină apariția conflictului7.
Peacebuilding este un concept care nu are definite în mod clar orientăriile și obiectivele, dar
ceea ce au în comun toate def inițiile este faptul că dezvoltarea securității umane est e scopul
primordial al acesteia.
1.2. Modelul practic al securității prin cooperare
Termenul Securitate prin cooperare sau Securitate cooperativă a devenit un termen popular
după sfârșitul Războiului Rece și are drept scop principal să reducă riscul izbucnirii conflictului
armat și pe cel subsidiar, de a diminua consecințele sale la minimum posibil, dacă totuși conflictul s –
a declanșat8. În acest s ens este relevantă definiția oferită de Paul Robinson în Dicționarul de
securitate, și anume: „Securitatea cooperativă reprezintă acțiunile pe care statele le întreprind în
cooperarea reciprocă cu scopul de a reduce probabilitatea războiului sau de a reduc e pagubele
produse de război, în cazul în care acesta ar izbucni.
Spre deosebire de securitatea colectivă care implică acțiuni combinate ale statelor împotriva
unui anumit stat care amenință securitatea internațională, securitatea cooperativă nu este nea parat
îndreptată spre o anumită țintă. Ea implică, mai degrabă, îmbunătățirea mediului în care
funcționează statele, prin activități precum dezarmarea, controlul armelor, măsuri de sporire a
încrederii și a securității, diplomația defensivă (ex: partinitat e pentru pace), dezvoltare economică,
operațiuni de pace și anti -proliferare a armelor. Toate acestea au scopul de a spori stabilitatea
internațională și de a diminua problemele asociate cu dilema de securitate, contribuind la menținerea
păcii‖.
Așa cum este utilizat astăzi conceptul de securitate prin cooperare este fructul erei post
Război Rece și poate fi considerat un nou cadru pentru dezvoltarea relațiilor dintre SUA, Rusia și

6 SAIS, [available at: http://www.sais -jhu.edu/resources/middle -east-studies /conflict -management -toolkit ], accesat în
data de 05.02.2015.
7 Michelle Maiese, What it Means o Build a Lasting Peace, http://www.beyondintractability.org/essay/peacebuilding ,
accesat în data de 08.02.2015.
8 Ioan Grecu, Securitate prin cooperare, soluția stabilității regionale , București : Centrul Tehnic -Editorial al
Armatei, 2005, p.25.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

țările europene și poate ajuta în prevenirea și soluționarea conflictelor regionale într -un mod mai
eficient. Nu este plănuit să fie un cadru pentru prevenirea tuturor tipurilor de violență, a tuturor
conflictelor armate, dar pentru a avea un răspuns organizat din partea comunității internaționale în
caz de violență9 este necesa ră. În cazul securității prin cooperare forța este utilizată ca ultim resort și
poate fi invocată după eșecul măsurilor politice și economice.
Richard Cohen este cel care introduce ideea de „sistem al securității prin cooperare‖. Un
model oferit de acesta redat cu ajutorul imaginilor este convingător asupra arhitecturii sau edificiului
sistemului (Figura nr.4). Cohen sugerează că securitatea prin cooperare trebuie să fie realizată după
un model practic, printr -un sistem eficient, strategic, al cărui nucleu este idealul liberal -democratic
și promovează securitatea națională a statelor individuale10.

Figura 4.4. Securitatea prin cooperare „cele patru inele‖
( Sursa: Richard Cohen, „From Individual Security to International Stability‖, în Marshall Center Papers, Nr.3, 2007,
http://www .marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/mcPapers/mc -paper_3 -en.pdf )
Primul inel „Individual Security‖ – Securitate individuală și ultimul sau al patrulea, numit
„Promoting Stabilitiy‖ – Promovarea stabilității sunt considerate de către Richard Cohen două noi
elemente necesare ale securității prin cooperare.
Securitatea individuală ca nou element și „primul inel‖ al sistemului securități prin

9 Jovana Jezdimirovic Ranito, „ Limitations to post -conflict cooperative security: Kosovo 1999 -2000 ‖, 2009,
108pag,, http://archive.atlanticcommunity.org/app/webroot/files/ articlepdf/Limitations%20to%20post%20conflict%20co
operative%20security%20Kosovo%201999 -2009.pdf , accesat în data de 13.05.2013.
10 Ioan Grecu, opt. cit. p.30.
Promovarea
stabilității
Securitate
individuală
Securitate
colectivă
Apărarea
colectivă

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

cooperare, este preluat de Richard Cohen de la Lloyd Axworthy, care o denum ește „securitate
umană‖ și o axează pe idealul liberal -democratic, întrucât protejarea libertăților individului este
nucleul pentru toate celelalte forme de protecție și securitate, precum și de la Bill Mc. Sweenly care
precizează că în esența sa, contrar opiniilor ortodoxe, securitatea trebuie să se afirme și manifeste de
la nivelul individului uman spre și până la inclusiv cel organizatoric internațional. 11
Motivația pentru alegerea acestui element este dat de Cohen prin faptul că datorită creșterii
interconectivității dintre oameni, violarea drepturilor omului dintr -un stat devine foarte repede
cunoscut pentru cetățenii altor state12, ca exemplu este dat încălcările flagrante ale drepturilor
omului din Ruanda, Kosovo, Timorul de Est ce au avut un impact d ramatic asupra comunității
internaționale și datorită faptului că deteriorarea securității indivizilor dintr -o țară de către forțe
externe sau cel mai des de forțe interne, înseamnă că alți oameni și guverne din alte țări simt că
propria securitate este di minuată.
Grija pentru om a devenit o preocupare de interes global și conceptul de stat suveran nu mai
poate fi lăsat să fie un scut în spatele căruia să aibă loc încălcări în masă ale drepturilor omului, iar
în această direcție s -au făcut progrese, astfe l după afirmația lui Richard Cohen, Securitatea
individuală este în zilele noastre un punct central pe agenda internațională.
„Primul inel” Securitatea individuală înseamnă protejarea și promovarea drepturilor omului
și este valoarea pe care se bazează si stemul securității prin cooperare și este deasemenea o
convingere de necontestat a membrilor de a susține și menține securitatea individuală a propriilor
cetățeni și a celor ai celorlalte state membre. Acest inel este cel care poate menține împreună
membri i prin idealurile și valorile liberal democratice, de -a lungul timpului în care se vor manifesta
inevitabil presiuni și solicitări atât interne cât și externe.
Al doilea nou element component sau „al patrulea inel‖ al sistemului Securității prin
cooperare , promovarea stabilității presupune promovarea activă a stabilității în afara granițelor
statelor ce formează sistemul securității prin cooperare13 și odată cu acesta Richard Cohen a introdus
și ideea de „sistem al securității prin cooperare‖.
Justificarea acestui nou element este instabilitatea care poate amenința din interior securitatea
statelor, precum și prin periclitarea stabilității datorită încălcării drepturilor omului ori conflictelor

11 Ibidem . p.28.
12 Richard Cohen, „From Individual Security to International Stability‖, în Marshall Center Papers , No.3, 2007,
http://www.marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/mcPapers/mc -paper_3 -en.pdf,
accesat în data de 01.01.2013.
13 Ibidem . p.9.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

din zone învecinate, așa cum s -a întâmplat în Kosov o (1998 -1999)14. Instabilitatea din zone
adiacente ale teritoriului sistemului securității prin cooperare ori celor mai îndepărtate ce poate
amenința securitate membrilor sistemului va deveni o chestiune de îngrijorare serioasă15.
„Al patrulea inel” cel al Promovării stabilității, subliniază faptul că sistemul securității prin
cooperare încearcă să prevină instabilitatea care în mod sigur include răspândirea abuzului
drepturilor omului în zona înconjurătoare acesteia. Acest lucru este realizat prin o varieta te de
moduri, incluzând în ultimă instanță folosirea forței16.
Două dintre conceptele de securitate proeminente în secolul 20 care fac parte din sistemul
securității prin cooperare, în viziunea lui Richard Cohen sunt: Securitatea colectivă și Apărarea
colectivă . Amândouă concepte implică o angajare formală pe termen lung între grupuri de state
pentru a proteja interesele de securitate ale membrilor individuali din interiorul sferei comune17.
Datorită complexității amenințărilor din mediul internațional de securitate c ontroversele
stârnite între național și internațional, înclină balanța către ideea federalistă (integrarea într -o
structură de securitate colectivă în care statele își pierd, în mod treptat, rolul de actori în relațiile
internaționale)18.
Secur itatea colectivă privește spre „interior‖ pentru a încerca să asigure securitatea în
interiorul unui grup de state suverane19. Ideea principală a conceptului a fost simplă și a fost
atribuită Ligii Națiunilor, și anume un act de agresiune din partea unui me mbru sau a mai multor
membri față de un alt membru i -se va opune, dacă este necesar prin forță, celelalte state.
„Al doilea inel” al sistemului securității prin cooperare este înfățișat de securitatea colectivă
și are în vedere protejarea față de amenință ri și agresiune din partea statelor membre ale sistemului.
Securitatea colectivă include deasemenea, strânsă cooperare dintre membri în combaterea
amenințărilor comune ca terorismul, crima organizată, imigrația ilegală, traficul cu droguri, poluarea
și pla nifică și acționează în ceea ce privește dezastrele naturale, etc.20
În Enciclopedia de drept internațional se menționează că „Ideea generală a conceptului
securității colective este de a instituționaliza folosirea legală a forței și de a reduce recurgerea la

14 Ioan Grecu, op. cit . ,p.29.
15 Richard Cohen, op.cit ., p.9.
16 Ibidem, p.14.
17 Richard Cohen, op.cit ., p.5.
18 Col. Prof. Univ. Dr. Ion Irimia, pag 173 , Curs de doctrine politico -militară Partea a VI -a, Securitatea Națională și
Euroatlantică , file:///C:/Users/Alexandra/Downloads/curs%20de%20doctrine%20politico%20militare1.pdf , accesat în
data de 06.04.2015 .
19 Richard Cohen, op.cit ., p.6.
20 Richard Cohen, op.cit ., p.6.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

apărarea ca instrument, într -o oarecare măsură nematur, de asigurare a normelor de drept
internațional―21
Ultimul element al conceptului de securitate prin cooperare și al treilea inel al sistemului este
apărarea colectivă și are în vedere „exteriorul‖ pentru a proteja membrii săi de agresiuni externe.
Apărarea colectivă angajează toate națiunile legate printr -un tratat să vi nă în apărare reciprocă în
cazul în care oricare din membri este amenințat ori este subiectul unui atac militar de către un stat
sau state din afara zonei tratatului.22
„Al treilea inel” este inelul care of eră membrilor securitatea „hard‖. Acesta este promi siunea
sigură și protecția militară credibilă împotriva agresiunilor sau amenințărilor cu agresiune din afara
sistemului23.
1.3.NATO model practic al securității prin cooperare
Încă de la crearea sa, obiectivul primordial al NATO este salvgardarea libertăți și securității
membrilor săi, prin intermediul mijloacelor politice și militare. Realitatea faptică a demonstrat rolul
important pe care îl are cooperarea dintre națiuni, fundamentată pe solidaritate și întrajutorare.
NATO este implicată în oper ațiuni de menținere a păcii, asistență umanitară și sprijin în caz
de dezastre, lupta împotriva terorismului și reforma sectorului de securitate, diplomație publică și
consultări politice și își adaptează în mod permanent conceptele de lucru într -o manieră care să îi
permită satisfacerea cerințelor specifice24.
Securitate cooperativă ca termen este adesea folosit mai degrabă vag în relațiile
internaționale25. Mai multe tendințe ale sistmului de securitate au determinat creșterea importanței
securității prin cooperare. Tendințele includ un declin dramatic al incidenței războaielor interstatale,
în parte datorate de schimbarea distribuției globale a puterii de la sfărșitul Războiului Rece. Alte
tendințe includ suportul Statelor Unite pentru o ordine economică ș i politică liberală. În plus, se

21 ***, Originea și trăsăturile distintive ale securității colective a statelor ,
http://o ptdolari.blogspot.com/2011/02/originea -si-trasaturile -distinctive -ale.html , accesat în data de 15.03.2015.
22 Richard Cohen, op.cit ., p.6.
23 Ibidem . p.14.
24 Frunzeti Teodor, Pâlșoiu Ion, Neag Mihai Marcel, Toma Gheorghe, Implicații economice, politice și militare asupra
securității umane în etapa postconflict . Sibiu : Editura Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", 2011 , pag. 55.
25 Michael Mihalka, with Richard Cohen , Cooperative Security: New Horizons for International Order , Marshall Center
Paper No. 3 (Garmisch -Partenkirchen, Germany: George C. Marshall European Center fo r Security Studies, April 2001).

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

poate observa o creștere a fenomenului globalizării și de asemenea o creștere a importanței actorilor
transnaționali26.
Cu toate că securitatea cooperative a câștigat teren în raport cu alte abordări, unele tendințe
apar să restrângă eficiența acesteia. Potrivit unora dintre acestea, Statele Unite au devenit prea
dominante din punct de vedere militar, iar acest lucru are două consecințe pentru securitatea prin
cooperare. Prima este acea că statele pot să incline mai puțin spre cooperare, pentru că acestea se pot
baza pe Statele Unite pentru a furniza securitatea globală. A doua presupune că d ominarea aceasta și
percepția că alte state nu fac destul, conduce ca Statele Unite să articuleze politici de securitate
națională, c are să se aproprie de aprobarea noțiunii de război preventiv27.
Potrivit lui Richard Cohen „O comunitate de securitate se dezvoltă prin interacțiuni extinse
și comunicare ce ajută consolidarea normelor și valorilor comune, interacțiunile se consolidează prin
cooperare. Securitatea prin cooperare este o consecință a une i comunități de securitate, în care
statele lucrează împreună pentru a aborda amenințările de securitate. Normele comune și identitatea
comună crește încrederea în rândul statelor participante și face securitatea cooperativă o normă
viitoare ce reglementea ză comportamentul‖. Această definiție reflectă faptul că doar o comunitate de
securitate poate dezvolta cu adevărat securitatea prin cooperare.
Richard Cohen susține că NATO este un exemplu practic al securității prin cooperare. El
definește securitatea p rin cooperare ca „un sistem strategic ce este format în jurul unui nucleu de
state liberale legate împreună într -o rețea de alianțe formale sau informale și instituții caracterizate
de valori comune și cooperare practică și transparentă în domeniul economi c, politic și domeniul
apărării‖.
Cohen argumenta că într -un sistem de securitate prin cooperare interesele de securitate sunt
legate împreună de patru inele de securitate: securitate individuală, securitate colectivă, apărare
colectivă și promovarea stab ilității.

26 Michael Mihalka, Cooperative Security in the 21 Century , 10 pag,
file:///C:/Users/Alexandra/Downloads/91_Mihalka_cooperativesecurity.pdf , accesat în data de 13.04.2015.
27 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

Figura 5.4. Securitatea prin cooperare – un model NATO
(Sursa: Richard Cohen, „From Individual Security to International Stability‖, în Marshall Center Papers, Nr.3, 2007,
http://www.marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/mcPapers/mc -paper_3 -en.pdf )
Primul inel al modelului lui C ohen de inele concentrice este după cum am precizat , cel al
securității individuale, ce are drept scop promovarea și protejarea drepturilor omului din interiorul
granițelor și di n alte câmpuri. Faptul că NATO este interesat în protejarea vieții oamenilor e ste
menționat în mai mul te documente oficiale ale NATO: Declarația de Londra privind o Alianță Nord –
Atalntică în schimbare (iulie 1990), Noul Concept Strategic și Declarația de la Roma privind pacea
și cooperarea (Roma 1991); Conceptul Strategic și Declara ția de la Washington din 1991; Declarația
Summit -ului de la Praga din 2002, Noul Concept Strategid NATO adoptat cu prilejul Summit -ului de
la Lisabona (19 -20 noiembrie 2010) . Este meritul alianței de a fi reacțional la schimbările condițiilor
politico -militare28.
În Conceptul Strategic din 1999, se poate observa preocuparea pentru securitate oamenilor,
„tensiunile rezultate ar putea duce la suferințe umane (…) și NATO ar trebui să ia măsuri de
prevenire a acestora‖.

28 Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor , București, Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I‖, 2006, pag. 166.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

În Noul Concept Strategic s e afirmă că „NATO reconfirmă legătura între națiunile noastre
(…) de a apăra siguranța cetățeniilor noștri‖ și că „statele membre NATO sunt angajate principiului
libertății individuale, al democrației și drepturilor omului‖29. Dar un angajament mai eviden t al
NATO în a proteja și promova drepturile omului sunt misiunile ce și le -a asumat: războiul umanitar
împotriva Iugoslaviei, în încercarea de a opri curățarea etnică din Kosovo30 este un exemplu în acest
sens. În legătură cu aceste evenimente, Clinton a a firmat că „în cazul în care comunitatea
internațională are puterea de a opri atrocitățile din Iugoslavia, ar trebui să oprim genocidul și
epurarea etnică‖31.
Recenta misiune din Libia, Unified Protector reflectă acceași preocupare, că „forțele
conduse de N ATO iau măsuri robuste pentru protejarea civililor și a zonelor populate de civili‖32.
Al doilea inel al sistemului securității prin cooperare este securitatea colectivă, care se referă
la menținerea păcii și stabilității în interiorul comunității.
Noul Concept Strategic al NATO confirmă abordarea acestui inel, iar Articolul 11 identifică
că Alianța de securitate este deasemenea amenințată de activități transnaționale ilegale cum ar fi
traficul de arme, droguri și persoane și articolul 12 vorbește de spre atacurile cibernetice ce amenință
prosperitatea, securitatea și stabilitatea națională și euro -atlantică.
NATO este, de asemenea, preocupată de securitatea energetică și de unele constrângeri de
mediu și de resurse, inclusiv riscurile pentru sănătate , schimbările climatice, deficitul de apă și
creșterea nevoilor de energie33.
Al treilea inel apărarea colectivă include protejarea reciprocă împotriva amenințărilor
externe. Aceasta este considerată a fi o caracteristică esențială a unei organizații de sec uritate
cooperativă și motivul pentru care organizațiile precum ONU și Uniunea Europeană nu pot fi
considerate a fi organizații de securitate prin cooperare. După cum se poate observa și din
următoarea figura numai NATO abordează acest inel și îl susține.

29 NATO, Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty Organisation
adopted by Heads of State and Government in Lisbon, 2010, valabil online la
http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_68580.htm , accesat în data de 30.05.2013.
30 Alex Bellamy, cit.op., p.5.
31 Brian Frederking, ―Constructing Post -Cold War collective security‖, in The American Political Science review, V ol.97,
No.3 ( Aug.2003), p.371.
32 NATO, Statement on Libya following the working lunch of NATO Ministers of Foreign Affairs with non -NATO
contributors to Operation Unified Protector, Berlin, (April 201 1), valabil online la
http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_72544.htm , accesat în data de 30.05.2013
33 NATO, Strategic Concept from Lisbon, 2010.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

Figura 5.5. Instituționalizarea securității prin cooperare
(Sursa: Richard Cohen, „From Individual Security to International Stability‖, în Marshall Center Papers, Nr.3, 2007,
http://www.marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/mcPapers/mc -paper_3 -en.pdf )
Apărarea colectivă este una di ntre preocupările principale ale organizației, așa cum este
precizat foarte clar în Articolul 5 din Tratatul de la Washington din 1949.
„Apărarea colectivă reprezintă angajamentul tuturor statelor de a se apăra reciproc de o
agresiune exterioară. Organizaț ia de apărare colectivă are ca principal scop apărarea tuturor
membrilor de orice acțiune externă‖34
Articolul 5 „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în
Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriv a tuturor și, în consecință, sunt de
acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la
autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va
sprijini partea sau părțile a tacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu
celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate,
pentru restabilirea și menținerea securității nord -atlantice”
Acest angajament a rămas fe rm până astăzi. Angajamentul NATO față de apărarea colectivă
a rămas în centrul funcționării organizației „membrii NATO se vor sprijinii mereu unul pe altul
împotriva atacurilor, în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington‖. În Noul Concep t
Strategic adoptat la Summit -ul NATO de la Lisabona apare menționat faptul că NATO‖ va descuraja
și apăra împotriva oricărei amenințări de agresiune‖.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au avut o influența deosebită asupra mediului de

34 ***, Analiza secur ității internaționale , http://www. studiidesecuritate.ro, accesat în data de 10.03.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

securitate ș i au influențat în anumite moduri viitoarea dezvoltare a comunităților de securitate post –
moderne. Este de remarcat faptul că principiul apărării colective și Articolul 5 al NATO au fost
pentru prima dată utilizate nu în sensul tradițional împotriva unui i namic identificat clar, ci ca un
mijloc de securitate colectivă.
11 septembrie 2001 simbolizează în același timp și unitatea societății internaționale liberale,
deoarece acțiunile împotriva terorismului internațional, inclusiv operațiunile militare din Af ganistan
au fost aprobate. Acest eveniment a stimulat cooperarea dintre statele care împărtășeau valori
liberal -democratice. De asemenea a stimulat nevoia de securitate prin cooperare, din moment ce
terorismul a devenit una dintre cele mai mari probleme ac tuale. Mai mult decât atât, consolidarea
valorilor democratice liberale și securitatea prin cooperare a avut loc într -un mod și mai mare, fapt
indicat de către extinderile din 2004 ale NATO și UE35.
Datorită dezvoltărilor recente „Alianța Nord -Atlantică este pe cale să implementeze cel mai
amplu plan de apărare colectivă, de după sfârșitul Războiului Rece", a declarat Stoltenberg, citat de
Wall Street Journal36.
Potrivit lui Stoltenberg ―i storia recent ă arată că NATO are capacitatea de a lua decizii rapide.
Nu vedem nicio amenințare imediată, asupra vreunui aliat din cadrul NATO, nici măcar asupra
țărilor baltice. În același timp, observăm că mediul de securitate se schimbă și vedem o Rusie mai
incisivă . De aceea, suplimentăm prezența militară în Letonia, Lituania și Estonia".
Ultimul inel, cel al promovării stabilității este adoptat de asemenea de NATO prin
angajamentele sale. În aniii care au urmat sfârșitului Războiului Rece, NATO a urmărit această a
patra dimensiune a stabilității cooperative, în special prin intermediul procesului de extindere,
Parteneriatului pentru Pace, parteneriatele, dar cel mai important instrument pentru promovarea și
menținerea stabilității în lume este managementul crizelor ce include prevenirea și operațiunile
pentru impunerea forței și pacemaking37.
Cu toate că misiunea din Afganistan a apărut ca urmare a activării Articolului 5. Aceasta a
devenit o misiune pentru întărirea stabilității în regiune: „Noi, națiunile contribui toare la ISAF,

35 Holger Mölder, NA TO‘s Role in the Post Modern European Secuirty Environment, Cooperative Security and the
Experience of the Baltic Sea Region, http://www.isn.ethz.ch/Digital -Library/Publications/Detail/?ots591=cab359a3 –
9328 -19cc -a1d2 -8023e646b22c&lng=en&id=31721 , p.13, accesat în data de 01.06.2013.
36 ***, NATO avertizează: va fi cel mai amplu plan de apărare colectivă de după Războiul Rece,
http://www.realitatea.net/nato -avertizeaza -va-fi-cel-mai-amplu -plan-de-aparare -colectiva -de-dupa -razboiul –
rece_1647366 .html , accesat în data de 20.04.2015.
37Alina Mogoș, NATO – ―World‘s working model of cooperative security‖ , valabil online la
http://cepeoffice.com/2012/07 /17/nato -worlds -working -model -of-cooperative -security/ , accesat în data de 30.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

reafirmăm angajamentul nostru de lungă durată față de securitatea și stabilitatea Afganistanului, care
sunt direct legate de de propria noastră securitate. Rămânem fermi în susținerea Afganistanului ca
instituțiile de securitate să devină di n ce în ce mai responsabile‖38.
NATO ca și comunitate de securitate a întreprins o serie de inițiative pentru a promova
stabilitatea și securitatea. Inițiativele s -au concretizat în special, prin parteneriate cu diverse state,
organizații, etc.. Parteneri î n aranjamentele de securitate prin cooperare nu posedă garanții similare
pentru apărarea lor ca membri unei comunități de securitate. Împărtășirea valorilor nu este o
preocupare principală pentru partenerii de cooperare dar dorind pacea și stabilitatea în zonă, ei
cooperează atât cu comunitatea de securitate cât și cu alți parteneri de cooperare de asemenea39.
Fiecare comunitate de securitate trebuie să fie conștientă de necesitatea dezvoltării stabilității
nu numai în interiorul comunității ci deasemenea și în exteriorul comunității. Stabilirea
aranjamentelor securității prin cooperare pot compensa nevoia valorilor comune în scopul de a se
alătura comunităților40. NATO urmărește dezvoltarea relațiilor de securitate cooperativă în
vecinătatea lor astfel reușin d să evite apariția dilemei de securitate.
Alegerea unei strategii de parteneriat adecvată este un element important pentru comunitățile
de securitate în cea ce privește comunicarea cu vecinii săi și crearea unor zone de stabilitate la
frontierele sale. St rategia de parteneriat a comunității de securitate NATO urmărește următoarele
șase criterii:
1. Principiul păcii democratice
2. Introducerea valorilor democratice liberale
3. Securitate și apărare cooperativă
4. Comunicarea îmbunătățită
5. Programe de asis tență
6. Participarea în comun la operații de pace41
Este importantă stabilirea aranjamentelor securității prin cooperare, atât cu cei din interiorul
comunității de securitate cât și cu cei din exteriorul comunității, pentru a reduce posibilitatea
conflicte lor și a evita apariția unor adversari. „În zonele de pace, conflicte militarizate pot izbucni

38 NATO, Declaration by Heads of States and Government of the Nations contributing to the NATO led ISAF in
Afghanistan, Nov. 2010, Lisbon, Portugal, valabil online la http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_68722.htm ,
accesat în data de 01.06.2013.
39 Holger Mölder, op. cit . , p.13.
40 Holger Mölder, op. cit . ,p.14
41 Ibidem., p..15.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 1. Peace -Building: Model Practic al Securității prin Cooperare

din când în când. Războiul a devenit literalmente de neconceput în relațiile reciproce‖42.
‖Sentimentul de comunitate‖, valorile comune, sunt importante pentru membrii unei
comunități, însă acestea au o importanță mai mică în aranjamentele de securitate prin cooperare.
Principiile aranjamentelor de securitate prin cooperare se aplică mai mult pentru principiile
tradiționale de alianță militară. Clive Archer a dec larat că „securitatea cooperativă este o măsură de
securitate unde securitatea este menținută prin consens. Aici accentul se pune mai puțin pe
identificarea unui agresor și mai mult pe identificarea problemelor care pot duce la conflicte și apoi
încercarea să le rezolve împreună‖43. Michalka „securitatea prin cooperare este o activitate a statelor
pentru a reduce probabilitatea sau consecințele războiului, care ar putea să apară, care nu este
îndreptată împotriva vrunui stat specific sau grup de state‖.
Aceste definiții se referă la trei caracteristici de bază a securității prin cooperare:
1) Aceste aranjamente sunt orientate pentru a rezolva probleme, nu pentru a se apăra
împotriva unui agresor identificat
2) În dezvoltarea relației securității prin coop erare, convingerile comune sunt mult mai
importante decât normele comune și normele comune sunt mult mai importante decât identitățile
comune;
3) Aranjamentele securității prin cooperare apar în jurul comunității de securitate.
Nucleul liberal democratic a re într -adevăr o influență morală pentru dezvoltarea
aranjamentelor securității prin cooperare „Astăzi mai multe state, în special în Europa de Vest sunt
mai mult concentrate pe păstrarea stabilității generale a regiunii lor și mai puțin concentrate pe
intimidare sau apărare împotriva agresiunii. Aceste țări au mai mult de câștigat lucrând împreună
pentru a reduce probabilitatea de conflict. Scopul lor a fost deseori numit „securitate prin
cooperare‖44, însă prin intermediul securității prin cooperare se pot uni și țări cu valori, norme,
identități diferite care au un scop comun, stabilirea unei zone de pace și stabilitate.

42 Holsti, Kalevi J. 199 6. The State, War, and the State of War. Cambridge University Press,
http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=6243864 , p.148, accesat în data de
07.06.2013.
43 Archer in Brundtland, Arne Olav. Snider, Don M. (eds.) Nordic -Baltic Security. An International Perspective.
Washington, DC : The Center for Strategic & International Studies, 2004, p. 119.
44 Michalka Cohen, Ric hard. Mihalka, Michael. Cooperative Security: New Horizons for International Order. The
Marshall Centre Papers, No. 3, p. 33.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

CAPITOLUL 2
SECURITATEA UMANĂ: COMPONEN TĂ A SECURITĂȚII PRIN
COOPERARE
2.1.Conceptul de securitate umană
Conceptul de „securitate umană‖, cunoscut și ca „securitate centrată pe individ‖ sau
„securitatea cu față umană‖ este parte a unui complex mai larg de concepte, teorii și politici
alternative, apărute pe plan internațional, ce pot fi privite ca noi paradigme în căutarea dezvoltării
căii adecvate ajunger ii la dezideratul unei lumi mai bune45.
În sens larg securitatea umană înseamnă absența pericolului, real sau imaginar pentru individ,
grup și comunitate.
Securitatea umană este o paradigmă referitoare la vulnerabilitățile globale ale omenirii, al
cărui p rincipiu central este desemnarea individului ca principal subiect al eforturilor de securitate.
Adepții acestui concept îl teoretizează într -o poziție antagonică conceptului tradițional de securitate
națională. Aceștia încearcă să demonstreze că viziunea s ecurității centrată pe individ este imperativă
pentru obținerea stabilității naționale, regionale și globale46.
Cu toate că susținătorii paradigmei securității umane, teoretizează acest concept într -o poziție
antagonică conceptului de securitate națională, aceste două concepte nu se exclud reciproc. Se
cunoaște faptul că fără securitate umană, securitatea națională nu poate fi concepută, iar reciproca
este în acceași măsură valabilă.

45 Coord. Mihai Marcel Neag, Securitatea umană în conflictele și crizele internaționale, București , Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I‖, 2010, p. 23.
46 Coord, Mihai Marcel Neag, Arhitectura de securitate umană în spațiul euroatlantic, Sibiu, Editura Techno Media,
2009, p.166.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

Tabelul nr.1 Securitatea clasică și securitatea umană47

Documentul ce reprezintă actul de naștere a noțiunii de securitate umană este considerat a fi
„Raportul anual asupra dezvoltării umane‖ publicat de Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare, în anul 1994.
Ideea de fond a conceptului de securitate uman ă nu este nouă, ea fiind enunțată și cu prilejul
Conferinței ONU de la San Francisco în 1945, când s -a admis faptul că securitatea durabilă a
omenirii poate fi asigurată doar dacă se îndeplinesc cumlativ două deziderate (componente ale
securității umane), exprimate sugestiv prin sintagmele: libertatea față de frică și libertatea față de
nevoi48. Aceste două sintagme erau folosite constant, dar separat și au devenit pilonii pentru
drepturile umane universale.
În timpul războiului rece, țările vestice erau a sociate cu drepturile politice și civil e
(eliberarea de frică), în timp ce blocul sovietic și statele foste colonii cu drepturile economice și de
dezvoltare (eliberarea de nevoi). Odată cu sfârșitul Războiului Rece, UNDP Human Development
Report a căutat s ă concilieze, introducând o definire a securității umane, care să cuprindă și
eliberarea de nevoi și eliberarea de frică.
Paradigma securității umane a răspuns la evoluția realităților geopolitice. În timpul
Războiului Rece, securitatea era înțeleasă în r elație cu securitatea statală, în termeni de păstrare a
integrității teritoriale și a suveranității politice în fața amenințărilor militare. Anii 1980 a adus
transformări în ceea ce privește amenințările la adresa securității, astfel au fost incluse în rân dul lor

47 Tayler Owen , Des difficultés et de l’intérêt de définir et évaluer la sécurité humaine, în Forum du desarmement,
nr.3/2004, p.19 .
48 Ibidem, p .205. Tipul de securitate Obictul de referință Responsabilitatea de
a proteja Amenințări
Securitate clasică Statul Integritatea statului Războaie între state
Proliferarea nucleară
Revoluții
Securitate umană Ființa umană Integritatea persoanelor Bolile
Sărăcia
Catastrofele naturale
Violența
Minele terestre
Violarea drepturilor
omului

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

și amenințări noi ca cele economice și degradarea mediului. În anii 1990, actori transnaționali –
companii private, organizații internaționale, ONG -uri și entități nestatale -au devenit actori în
relațiile internaționale. Toate acestea au condus la o dezvoltare, ceea ce face ca interesul să fie
centrat pe bunăstare.
În rândul specialiștilor în domeniu sunt cunoscute următoarele trei dimensiuni ale
conceptului de securitate umană: absența fricii, absența nevoilor și libertatea de a trăi în demnitate.
Conceptul de securitate umană nu are o definiție recunoscută pe plan internațional, însă pot fi
identificate trei școli de gândire:
1) Prima școală, în general de tradiție realistă și neo -realistă consideră conceptul ca fiind lipsit
de rigoare și că nu este o paradigmă utilă din punct de vedere analitic ci este o agendă
politică. Pentru aceștia, securitatea umană nu este o paradigmă nouă sau acceptabilă care să
merite a fi studiată
2) A doua școală, care acceptă paradigma securități umane, insistă asup ra limităr ii definiției cu
accen t pe „eliberare de frică‖ și factorii care perpetuează violența.
3) A treia abordează o definiție bazată pe „eliberarea de nevoi‖(freedom from want), „eliberare
de frică‖(freedom from fear) și lib ertatea de a trăi în demnitate. A ceasta este un instrument
esențial pentru a înțelege crizele contemporane49.
Abordarea restrânsă a securității umane „eliberarea de frică‖ este adoptată de Canada și Report
of the International Commission on Intervention and State Sovereignty, A Responsibility to Protect
(in 2001) . Această abordare se concentrează pe amenințările directe la adresa siguranței indivizilor și
integrității lor fizice: conflicte armate, încălcări ale drepturilor omului, insecuritatea publică și crima
organizată.
Guvernul Canada ―Pentru Canada securitatea umană înseamnă libertatea față de amenințări le la
adresa drepturilor omului, siguranței și vieții‖50
Abordarea lărgită este adoptată de UNDP, guvernul Japoniei și de către Commission on Human
Security (2003) și se concentrează asupra ame nințărilor, atât a celor directe cât și a celor indirecte.

49 Shahrbanou Tadjbakhsh, PhD, „Human Secuirty”: Looking back before Looking forward Paper for the ICHSWA
Conference Birjand, Iran November 26th 2009, 21 pag
http://birjand.ac.ir/ichswa/downloads/Dr%20Tajbakhsh's%20Paper%20in%20ICHSWA.pdf ,accesat în data de
01.03.2015.
50 ***, Definition of Human Security, http://www.gdrc.org/sustdev/husec/Definitions.pdf , accesat ăn data de
04.01.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

Guvernul Japoniei: ―Securitatea umană poate fi definite ca păstrarea și protecția vieții și
deminității ființelor umane individuale. Japonia menține părerea, la fel ca și alte țări, că securitatea
umană poate fi asigurată doar când indivizi sunt eliberați de nevoi și de frică‖51
Securitatea umană a introdus trei noi răspunsuri la întrebările: ―Securitatea cui?‖, ―Securitatea
față de ce?‖ și ―Securitatea prin ce mijloace‖
“Securitatea cui?” Securitate a umană desemnează indivizii ca obiecte de referință, deși nu
neagă securitatea statală. Relația dintre securitatea statului și securitatea indivizilor este
complementară și interd ependentă. Fără securitate umană , securitatea statală nu poat fi obținută și
vice versa.
“Securitatea față de ce?” Deoarece se concentrează asupra bunăstării și demnității indivizilor,
paradigm a securității umane recunoaște pe lângă violență o listă de alte amenințări. Securitatea
umană include atât amenințări obiective, tangibile, ca șomajul, lipsa accesului la sănătate de calitate
și lipsa calității educației, etc. precum și amenințări subiective, frica de crime și de conflicte
violente. Deasemenea pot fi atât direct e, cât și indirecte.
Cadrul securității umane postulează că legătura care există între amenințări duce la
necesitatea ca acestea să nu fie prioritizate.
“Securitatea prin ce mijloace?” Cel care a introdus conceptual de securitate umană în 1994
UNDP, Mahbub Ul Haq a afirmat clar: Securitatea umană poate fi obținută prin ―dezvoltare, nu prin
arme‖52.
Securitatea nu înseamnă doar sfârșitul războiului sau absența violenței, ci și posibilitatea de
a-ți desfășura activitatea într -un mediu sigur – de a avea un loc de muncă , de a participa la procesul
politic, de a avea posibilitatea de alegere a educației pentru proprii copii, de a trăi o viață sănătoasă
și de a face toate acestea cu convingerea că nu vor fi întrerupte brusc.
Raportul ONU intitulat The Human Development Report, publicat în anul 1994 a conferit
conceptului de securitate umană forța necesară pentru a face obiectul dezbaterilor pe tema securității
în relațiile internationale. Acest document a reprezentat un preamb ul al World Summit for Social
Development53. În cadrul căruia , securitatea umană a fost unul dintre subiectele cheie de maximă
relevanță

51 Ibidem.
52 Ibidem.
53 World Summit for Social Development, din martie 1995, de la Copenhaga.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

În ra portul amintit se afirmă desue tudinea interpretărilor dominante despre securitate de la
momentul respectiv, iar prin intermediul unei succinte analize se prezintă ―pașii înainte‖ realizați de
omenire, dar și oportunitățile și problemele momentului.
Cu privire la definirea conceptului de securitate umană, în Raport se încearcă o definire prin
explicitarea extensiunii acestuia: siguranța adăpoostului față de amenințări cronice precum
foametea, boala sau opresiunea, dar și față de dezechilibre negative în viața de zi cu zi în cămine, la
slujbă sau în comunități .
În Raport se afirmă că au existat mereu două component majore ale securității umane:
eliberarea de frică și eliberarea de nevoi. Aceste component e au fost recunoscute de către Națiunile
Unite încă de la începuturi, dar mai târziu s -a pus accentual mai mu lt pe prima componentă decât pe
a doua.
În ceea ce privește securitatea p ărinții fondatori ai Națiunilor Unite au acordat atenție egală
teritoriilor și oamenilor54.
Școala „absența fricii‖ a încercat să împună ca element central protecția indivizilor în f ața
conflictelor violente, cercetarea științifică adoptând această viziune ca abordare minimală, restrânsă
a conceptului de securitate umană, recunoscând, în accelași timp, asocierea amenințării violente cu
alte forme de inechitate socio -economică și polit ică. Această abordare operează cu termeni ca
„asistență în caz de urgență‖(emergency assistance), „prevenirea și încheierea conflictelor‖ (conflict
prevention and resolution), „construcția păcii‖(peace -building), alături de componenta cheie a
agendei sale, care a determinat o adevărată revoluție în modelitatea de interpretare a ideii de
suveranitate statală, conceptul „responsabilității de a proteja‖55.
În concret absența fricii se referă la protejarea indivizilor de conflicte violente, asociate cu
sărăcia, lipsa capacităților statale de suport și a altor forme de inechitate.
Școala „eliberarea de nevoi‖ susține că agenda amenințărilor ar trebui extinsă pentru a
include foametea, dezastrele și dezastrele naturale pentru că sunt concepte inseparabile în ceea ce
privește insecuritatea umană56, iar acestea omoară mult mai mulți oameni decât războiul, genocidul
și terorismul.

54 United Nations Development Programme (1994): Human Development Report,
http://hdr.undp.org/sites/default/files/reports/255/hdr_1994_en_complete_nostats.pdf
55 Dr. Alexandru Kiș, NATO și securitatea umană, Oradea, Editura Universității din Oradia, 2012, p.6.
56 United Nations Development Programme (1994): Human Development Report,
http://hdr.undp.org/sites/default/files/reports/255/hdr_1994_en_complete_nostats.pdf , accesat în data de 04.01.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

2.2. Amenințări la adresa securității umane
Definirea securității umane potrivit raportului are în vedere faptul că scopul securității
globale trebuie extins pentru a include amenințări din șapte domenii, și anume: securitatea
economică, securitatea alimentară, securitate sanitară, securitatea mediului, securitatea personală,
securitatea politică și securitatea comunității57
Securitatea econo mică: asigurarea unui venit minim garantat, provenind fie din activități
productive sau, în ultimă instanță, din ajutoare oferite de stat ca ―o plasă de siguranță‖. Șomajul, dar
și subutilizarea forței de muncă sau discriminarea pe diverse considerente rep rezintă principalele
provocărui ale domeniului.
O problemă de actualitate este creșterea numărului populației pe glob și dezvoltarea
economică galopantă pe care și -o propun statele. Astfel se poate ajunge la o creșterea a consumului
unor reusurse tot mai limitate
Securitatea alimentară : asigurarea accesului fizic dar și economic la hrană. Existența unei
cantități suficinte de alimente în lume este o condiție necesară a asigurării securității alimentare, dar
nu și suficientă, pentru că, de multe o ri, nu există acces la hrană datorită puterii de cumpărare
scăzută sau datorită distribuției ineficace a hranei.
Securitatea sanitară : asigurarea accesului la asistență medicală, precum și eliminarea unor
factori, cum ar fi poluarea, care poate produce boli. Glob alizarea și mobilitatea desfințează
frontierele politice, astfel că amenințările legate de sănătate necesită măsuri coordo nate la nivel
transnațional, regional sau chiar global.
Securitatea mediului : aceasta privește formele prin care anumite manifestări a le mediului
devin amenințări directe la adresa securității individului – cum e cazul catastrofelor natural e sau al
încălzirii globale58.
Indivizii umani au nevoi de un mediu sănătos.
Securitatea personală : este domeniul cel mai important, deoarece afecteaz ă ființa umană în
mod nemijlocit, include amenințările din partea statului, a altor state, tensiuni entice, fenomenele de
tip bande criminare, abuzurile săvârșite împotriva copiilor, a femeilor sau agresarea propriei
persoane (suicidul).

57 United Nations Development Programme (UNDP). Human Development Report 1994 . New York: Oxford
University Press, 23. http://www.undp.org/hdro/1994/94.htm , accesat în data de 01.01.2015.
58***, The Consequences of Global Warming , http://www.nrdc.org/globalWarm ing/fcons.asp , accesat în data de
02.02.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

Securitatea comunității : securitatea omului depinde și de securitatea comunităților pe care
acesta le generează și întreține.
Securitatea politică : asigurarea respectării drepturilor omului, iar condiția necesară și
suficientă indicate în raport pare a fi asigurarea u nor guvernări de tip democratic59.
2.3.Intervențiile umanitare: legalitate și legitimitate
În circumstanțe extreme, legitimitatea poate introduce o anumită flexibilitate constructivă în
dreptul internațional , acest fapt a fost evidențiat de intervenția armată a NATO în Kosovo, care a fost
ilegală din punct de vedere a dreptului internațional, dar larg considerată ca legitimă. Invazia
Iraqului în 2003 a fost atât ilegală cât și ilegitimă, cu toate încercările de a o legitima, folosind
precedentul Kosovo. Sancțiunile contra Iraqului, care au precedat invazia din 2003, au fost legale,
dar considerate de către mulți ca ilegitime. Aceste exemple vin să evidențieze uneori lipsa
conexiunii dintre legalitate și legiti mitate, care afectează multe aspecte ale vieții internaționale.
Legalitatea nu este unicul criteriu pentru a determina un comportament acceptabil al unui
stat. Alte criterii umanitare, etice și politice joacă un rol semnificant în relațiile internațional e
moderne. Ignorarea dreptului internațional are serioase consecințe negative, dar deasemenea
consecințe negative poate să aibă o aplicare oarbă a dreptului internațional, detașată de aspirațiile
umanitare și circumstanțele actuale respective60.
Cu toate că exemplele arată o lipsă a conexiunii între cele două concepte, legitimitatea are
nevoie de legalitate, la fel de mult pe cât dreptul are nevoie de legitimitate, dreptul nu poate fi
respectat dacă este perceput ca ilegitim, în timp ce legitimitatea ar trebui să fie bazată pe drept
pentru a se preveni oportunismul.
În cadrul dreptului internațional folosirea forței ar trebui să fie ultimul resort, atunci când un
conflict amenință pacea și securitatea internațională. Acest aspect este întărit de prevederil e Cartei
Națiunilot Unite, precum și de criteriile de legitimitate, care au început să crească, cel puțin în
teorie, în cea ce privește relațiile internaționale.
Legalitatea și legitimitatea în ceea ce privește utilizarea forței sunt cele care influențeaz ă
luarea deciziei și conturează viitorul vietii internaționale.
Walzer defineșt e intervențiile umanitare ca răspuns la violarea în masă a drepturilor omului

59 Coord, Mihai Marcel Neag , op. cit. pag. 206.
60***, Legality and Legitimacy in International Order, 8 pag, http://archive.unu.edu/publications/briefs/policy –
briefs/2008/pb05 -08.pdf , accesat la data de 03.03.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

și el le distinge de alte feluri de intervenții ca: intervenția pentru a proteja pro prii naționa li,
intervenția într -un război civil pentru a păstra o balanță a forțelor locale împotriva intervențiilor altor
state și intervenția de a sprijini comunitățiile naționale pentru a câștiga independența față de un stat
al cărui guvern secesioniștii î i văd ca opresiv și străini.
Ca mulți dintre cei care au încercat să definească rădăcinile și limitel e ale intervenției
umanitare, Walzer prezumă validitatea principiul neintervenției și consideră intervenția umanitară ca
justificată numai ca răspuns la crimele șocante, pentru care nu este un alt remediu. El consideră că
principiul neintervenției funcționează atât timp cât comunitatea nu este angajată într -o luptă
militară61. Această excepție a principiului neintervenției indică că este rațional, din punct de vede re
moral, să protejeze statul ca întruchiparea legală a poporului sau a națiunii. Acest raționament
explică de ce este o excepție intervenția umanitară, față de un guvern ce comite crime grave
împotriva poporului sau unei părți dintre ei, astfel nu se poat e susține că guvernul îi reprezintă.
Această abatere subminează cererea s tatului cu privire la suveranitate.
Nu există nici o cerință că cei care vor fi protejați trebuie să lupte pentru a rezista
opresorului: victimele masacrului nu trebuie să treacă te stul auto -ajutorării pentru a se califica
pentru asistență.
Există și o prezumție în favoarea suveranității: intervenția trebuie să fie justificată ca o
excepție de la regula generală, necesară de cătr e urgența cazului particular . Cel care intervine tre buie
să facă dovada că acel caz este excepțio nal și că victimele nu pot fi protejate într -un alt fel.
În cazul intervenției umanitare, un stat care intervine sprijină subiecții unui stat al căror
guvernare este agresorul, ceea ce face acești subiecți să f ie victimele agresiunii.
Sunt multe obiecții la adresa intervențiilor umanitare. Una dintre ele este accea că puține
intervenții sunt întreprinse din motive umanitare. Walzer răspunde la această obiecție că în fiecare
caz cunoscut de el „motivele umanit are sunt pe lângă celelalte motive‖, dar acest lucru „nu este în
mod necesar un argument împotriva intervenției umanitare, este vorba de o intervenție parțial
umanitară‖62. Intervenția trebuie făcută de statele care respectă drepturile omului, altfel o intervenție
făcută de un stat care nu respectă se poate la rândul lui să se transforme într -un opresor al populației
care pretinde că o protejează.
Altă obiecție comună este faptul că intervenție este selectivă. Cum poate susține un stat

61 Terry Nardin, From Right to Intervene to Duty to Protect: Michael Walzer on Humanitarian Intervention ,
http://ejil.oxfordjournals.org/content/24/1/67.full , accesat în data de 15.05.2015.
62 Michael Walzer, Just And Unjust Wars: A Moral Argument With Historical Illustrations , Editura Basic Books, 2006,
pp. 101 -102.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

dreptul de a inte rveni într -o situație și să refuze să intervină într -o alta? O justificare poate fi
considerată faptul că o intervenție într -un caz particular depinde atât de considerente de prudență cât
și morale. Trebuie de asemenea să se țină cont de șansele de succes. Un stat nu trebuie să intervină
în toate cazurile unde intervenția este moral justificată. Se poat lua în considerare costurile și
beneficiile intervenției63.
O obiecție plauzibilă este aceea că intervenția umanitară încalcă dreptul cetăț ănilor din statul
care intervine. Când un stat apelează la forța militară își expune proprii soldați la moarte și răni re, se
cheltuie bani ce sunt obținuți tot de la cetățeni. Dacă un stat există pentru a proteja proprii cetățeni si
include astfel de costuri pentru a prote ja pe cei care nu îi sunt cetățeni , acesta violează drepturile
soldațiilor și a cetățenilor. La această obiecție se poate răspunde cu faptul că comportamentul unor
state care violează drepturile omului poate avea consecințe și acasă, pentru că violența ar putea să se
răspândească, valuri de refugiați, etc. Intervențiile ar trebui purtate de către cei care doresc, pentru
că deși statele au o responsabilitate de a interveni, individuali nu pot fi obligați.
Din punct de vedere legal intervenția umanitară est e un concept ce susține utilizarea forței în
situația când Consiliul de Securitate ONU nu poate să dea o rezoluție sub imperiul Capitolul VII a
Cărții Națiunilor Unite , din cauza veto -ului din partea unuia din membrii permanenți. Capitolul VII
permite Cons iliului de Securitate să ia măsuri în situațiile în care există „o amenințare la adresa
păcii, încălcare a păcii sau act de agresiune‖. Orice rezoluție trebuie susținută de către toți cei cinci
membri permanenți. Referirea cu privire la dreptul de „interve nție umanitară‖a fost făcută în
contextul post Război Rece. Pentru prima dată a fost invocată în 1991 de către delegația Regatului
Unit, după ce Rusia și China nu a sprijinit o zonă de interdiție aeriană deasupra Irakului64.
Amenințările la adresa păcii in ternaționale s -au transf ormat radical din anii 1990, pentru a
include chestiuni ca deplasarea în masă, iar Consiliul de Securitate a autorizat forța în situații ce erau
privite de multe state, mai înainte , ca fiind conflicte interne65.
2.4. Responsabilitatea de a proteja și fundamentul juridic internațional
În dreptul internațional clasic, statele puteau să recurgă în mod individual la mijloace de
constrângere fără vreo restricție. O dată cu interzicerea recurgerii la forță în relațiile inter naționale,

63 Michael Walzer , Thinking Politically: Essays in Political Theory , Yale University Press, 2007, pag. 250.
64 ***, Humanitarian Intervention , http://en.wikipedia.org/wiki/Humanitarian_intervention#Legal_grounds , accesat în
data de 03.05.2015.
65 Lori Fisler Dmarosch ed. Enforcing Restraint: Collective Intervention in Internal Conflicts . New York: Council on
Foreign Relations, 1993

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

folosirea în mod individual de către state a mijloacelor de constrângere bazate pe forța armată a
devenit contrară dreptului internațional, iar mijloacele de constrângere fără folosirea forței armate au
suferit transformări importante, în sensul îngustării câmpului de utilizare a acestora66.
Interzicerea recurgerii la forță se regăsește între principiile Cartei Națiunilor Unite, în articolul 2,
paragraful 4: „Toți membrii se vor abține în relațiile lor internaționale de la amenințarea sau
folosire a forței împotriva integrității teritoriale ori independenței politice ale oricărui stat, sau în
orice altă modalitate care ar contraveni scopurilor Națiunilor Unite‖.
De la sistemul nerecurgerii la forță există, două excepții reglementate de Carta Națiu nilor Unite:
Prima excepție: dreptul natural la auto -apărare legitimă individuală sau colectivă, menționat în
articolul 51 din Cartă. Dreptul la autoapărare este recunoscut de către Carta O.N.U. pentru fiecare
stat, care în cazul în care este supus agresiu nii poate să riposteze prin mijloacele care îi stau la
îndemână, fie în mod individual, fie împreună cu alte state aliate. Acest drept este supus însă, unor
condiții, astfel potrivit Curții Internaționale de Justiție în Activități militare și paramilitare în și pe
lângă Nicaragua, autoapărarea este justificată numai în privința unor măsuri proporționale ca
răspuns la o agresiune armată, și necesară pentru a -i pune capăt. În plus, un stat poate acționa în
autoapărare în perioada de timp necesară Consiliului de Securitate să ia măsuri esențiale pentru a
menține sau restabili pacea și securitatea internațională67.
În practică, anumite state recurg la justificarea autoapărării, atunci când există dovezi clare
că un atac, chiar dacă nu a avut încă loc, este iminen t și ar fi copleșitor. Astfel se pune problema unei
politici de „autoapărare preemptivă‖. Această strategie de acțiune care pledează pentru recurgerea la
„autoapărare preemptivă‖ este condamnată de majoritatea țărilor, în special de cele din emisfera
vesti că, pe motiv că este probabil ca noțiunea de autoapărare să creeze confuzie atunci când
aprecierea amenințării este făcută chiar de statul invocând apărarea68.
A doua excepție este data de sistemul de securitate colectivă concentrat pe Consiliul de
Securitate acționând în baza Capitolului VII din Cartă. În cazul unei amenințări împotriva păcii, a
unei încălcări a păcii sau a unui act de agresiune, Consiliul de Securitate poate impune statelor

66 ***, Folosire a legală a forței potrivit dreptului international , https://dreptmd.wordpress.com/cursuri –
universitare/drept -international -public/folosirea -legala -a-fortei -potrivit -dreptului -international/ , accesat în data de
21.05.2015.
67 ***, Definiția Dreptului Internațional Umanitar și locul său în oridinea leaglă inte rnațională, 6 pag,
http://www.crucearosie.ro/uploads/images/Conventia%20de%20la%2 0Geneva%20pdfuri/Definitia%20DIU%20si%20lo
cul%20sau%20in%20ordinea%20legala%20internationala.pdf , accesat în data de 15.04.2015.
68 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

anumite măsuri, cum ar fi sancțiunile eco nomice (embargouri) sau poate autoriza o acțiune militară
colectivă.
Pe lângă aceste două excepții de la principiul fundamental al nerecurgerii la forță practica a
dus la crearea unei alte excepții, cum ar fi eforturile de eliberare ale mișcărilor de elibe rare
națională, în acest sens s -a adoptat de către Adunarea Gerneală Rezoluția 2625 .
Rezoluția 2625 specifică în anexa sa obligația statelor de a se abține de la orice fel de acțiuni
armate care ar putea priva popoarele aflate sub dominație colonială de dr eptul lor la
autodeterminare69. Primul Protocol Adițional la Convențiile de la Geneva din 1977 califică acest tip
de războaie de eliberare națională drept situații de conflict armat international, cu consecința că
suportul armat strain nu poate fi interzis pe motiv că ar contitui un amestec în trebuirle interne ale
unui stat.
Complexistatea dreptului de a recurge la forță s -a adâncit cu atât mai mult cu apariția
categoriei intervențiilor umanitare, acestea au ca și scop protejarea militară a populației unui stat
străin împotriva abuzurilor săvârșite de propriul guvern.
Responsabilitatea de a proteja poate fi privită ca un ecou al dezbaterii anterioare cu privire
la intervențiile umanitare, o doctrină care permite statelor să asigure respectarea drepturilor omului
prin forță70. Punctul central al dezbaterii este în esență accelași. Intervențiile umanitere ofereau o
excepție de la interzicerea utilizării forței sau amenințări cu forța, din Ariticolul 2 alineatul(4) din
Carta Națiunilor Unite..
Doctrina responsa bilității de a proteja este ―copilul‖dezbaterii cu privire la intervențiile
umanitare. Responsabilitatea de a proteja a fost și este larg dezbătută în dreptul international.
Discuția își are originea în raportul Comisiei Internaționale de Intervenție și Su veranitate Statală
(ICISS, înființată de către guvernul canadian), din decembrie 2001. Dezbaterea are în vedere
posibilele remedii, inclusiv intervențiile militare pentru a evita ori a pune capăt violărilor masive ale
drepturilor omului comise de către sta te, împotriva propriilor cetățeni ori în situația în care autorității
statului îi lipsește efectivitatea.
Raportul amintit, s -a născut pentru a găsi o soluție pozitivă – acceptată legal și compatibilă cu
ideeea de suveranitate, la problema tradițională a i ntervenției umanitare și mai precis pentru a
răspunde la întrebarea Secretarului General ONU, de atunci, Kofi Annan: dacă intervențiile

69 Ibidem.
70 Jonah Eaton, An Emerging Norm -Determining the Meaning and Legal Status of the Responsability to Protect , în
Michigan Journal of International Law, J. Int'l L. 765, V olum 32, 2011, p.p.766. -804.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

umanitare sunt un asalt la adresa suveranității, cum se poate răspunde la o situație gen Rwanda sau
Srebrenica – la o vio lare a drepturilor omului în masă și în mod sistematic ce afectează orice percept
cu privire la umanitate?
Contribuția cea mai importantă în ceea ce privește conturarea și promovarea RtoP a aparținut
Secretarului Gerenal al ONU, Kofi Anan. În anul 2004, G rupul de lucru inițiat de Kofi Anan, a
elaborate un raport intitulat O lume mai sigură: responsabilitatea noastră comună , care includea și o
prevedere cu privire la responsabilitatea internațională de a proteja populația de amenințările majore.
Demersurile coordonate de Kofi Anan au pus bazele unei refundamentări a naturii
conceptului de suveranitate din perspectiva datoriilor pe care un stat suveran le are în fața propriilor
săi cetățeni, dar și în fața comunității internaționale. Kofi Anan a propus guvern elor să susțină
conceptul RtoP, subliniind că, în primul rând, este responsabilitatea guvernelor de a -și proteja
proprii cetățeni, această responsabilitate urmând a fi transferată comunității internaționale numai
când un stat se dovedește incapabil sau nu vrea să -și protejeze cetățenii. Din acel moment,
comunitatea internațională are la dispoziție mai multe instrumente, primordiale fiind cele
diplomatice și umanitare, și, ca ultim resort, utilizarea forței armate71.
Statele membre au acceptat propunerea, fap t reflectat ca atare în Documentul final al
Summit -ului la nivel înalt din septembrie 2005 (paragrafele 138 și 139), însă acesta nu impunea nici
o obligație legală. După consacrarea conceptului de către Adunarea Generală, a fost rândul
Consiliului de Secur itate să -l recunoască. Acest lucru s -a realizat prin rezoluția 1674 (2006), privind
protecția civililor în timpul conflictelor armate, precum și în rezoluția 1706 (2006) privind criza din
Darfur72.
Implementarea conceptului RtoP i -a revenit noului secretar General al ONU, Ban Ki -moon.
Acesta a stabilit cadrul terminologic, măsurile și actorii care vor contribui la implementarea efectivă
a RtoP. În 2009 acesta a lansat rapotul intitulat Implementarea Responsabilității de a Proteja.
În raportul secretartului General Ban Ki -moon se precizează ca sunt trei elemente importante
ale R2P.
Primul element se referă la faptul că R2P trebuie privit ca ―un aliat al suveranității, nu un
adversar‖ și că, prin încercarea de susținere a responsabilității de a proteja a state lor, ar trebui să se

71 Raluca ANDRONACHE, „Responsabilitatea de a proteja‖ în UNIVERS STRATEGIC – revistă Universitară Română de
Studii de Securitate , Nr. 2(6) 2011, pp. 181 -187.
72 ***, Concepte noi la ONU: responsabilitatea de a proteja – între stat și comunitatea internațională ,
http://www.juridice.ro/90427/concepte -noi-la-onu-responsabilitatea -de-a-proteja -intre-stat-si-comunitatea –
internationala -bucuresti -12-noiembrie -2009.html , accesat în data de 20.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

recunoască consolidarea propriei suveranități.
Al doilea element este că aria R2P este îngustă și este axată strict pe cele patru infracțiuni:
genocid, crime de război, crime împotriva umanității și epurare etnică și nu trebuie extins ă pentru a
include crime mai puțin semnificative sau dezastre umanitare.
Winston Churchill a considerat actele de exterminare a unui grup c a fiind „crima fără
nume‖,însă nu cu mult după cel de -al doilea Război Mondial această crimă urma să primească
numele de „genocid‖ prin Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimelor de genocid . Aceasta a
fost adoptată de Adunarea Generală ONU la 9 decembrie 1948, cu o zi înaintea Declarației
universale a drepturilor omului, și a intrat în vigoare pe 12 ianuari e 195173.
În Codul Penal românesc apare definit genocidul în art. 438: „Săvârșirea, în scopul de a
distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vă tămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c) supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau
parțială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului;
e) transferul forțat de copii aparținând unui grup în alt grup ‖.
Infracțiunea contra umanității este prevăzută în articolul 439 al Codului Penal:
(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a
uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea unor persoane;
b) supunerea unei populații sau părți a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la
condiții de viață menite să determine d istrugerea fizică, totală sau parțială, a acesteia;
c) sclavia sau traficul de ființe umane, în special de femei sau copii;
d) deportarea sau transferarea forțată, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional, a unor
persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre
un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;

73 Teodora Stanca Jugrin, Prevenirea și combaterea crimei de gen ocid, 13 pag,
http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista -stiintifica/Prevenirea -si-combaterea -crimei -de-genocid -2011.pd f,
accesat în data de 06.06.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în
orice alt mod, cauzându -i vătămări fizice sau psihice, ori suferințe fizice sau psihice grave, ce
depășesc consecințele sancțiunilor admise de către dreptul internațional;
f) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituție, sterilizarea forțată sau detenția ilegală a
unei femei rămase gravidă în mod forțat, în scopul modificării compoziției etnice a unei populații;
g) vătămarea integrității fizice sau psihice a unor perso ane;
h) provocarea dispariției forțate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecția legii
pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deținere, la ordinul unui stat sau al unei
organizații politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a
admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informații reale privind soarta
care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informații au fost solicitate;
i) înt emnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept
internațional;
j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile
fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de
ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute
ca inadmisibile în dreptul internațional;
k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau
psihice
De asemenea în Codul Penal sunt reglem entate infracțiunile de război, în Capitolul II, Titlul
XII74.
Al treilea element este că deși scopul este îngust răspunsul trebuie să fie unul adecvat, se
referă la o gamă largă de măsuri de sprijin și răspunsuri care pot fi utilizate pentru a îndeplini scopul
R2P.
Importanța subiectului pentru comunitatea națională a fost subliniată și prin Inițiativa
Punctelor Focale Naționale lansată de către miniștrii de externe ai Danemarci și Ghanei. La prima
reuniune a punctelor focale naționale pentru RtoP (17 -18 mai 2011) s -a pus accentul pe componenta
de prevenire, reducându -se astfel necesitatea intervențiilor imedidate ca răspuns la incapacitatea
statelor.
Adoptat în unanimit ate de șefi de stat și de guvern la Summit -ul mondial al ONU din 2005 și

74 Legea Nr. 286/2009 privind Codul Penal , http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Wpo7d56II%2FQ%3D ,
accesat în data de 03.06.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

reafirmat de două ori de către Consiliul de Securitate al ONU, principiul RtoP se bazează
preponderent pe trei piloni75:
 responsabilitatea primară a statelor de a -și proteja propriile populații împotriva
genocidului, crimelor de război, purificării entice și crimelor împotriva umanității,
precum și să nu le incite;
 responsabilitatea comunității internationale de a asista statele să -și îndeplineacă
RtoP;
 responsabilitatea comunității in ternationale de a lua măsuri la timp și decisive, în
conformitate cu Carta ONU, în cazul în care statul a eșuat să își protejeze propria
populație în fața uneia sau mai multora dintre cele patru crime.
Comisia Internațională de Intervenție și Suveranitate Statală a stabilit șase criterii care să
determine dacă o intervenție militară este justificată în aplicarea R2P: autoritatea corectă, justa
cauză, buna credință, epuizarea tuturor celorlalte opțiuni și perspective reale de victorie.
Atunci când se compară relația dintre dreptul international umanitar (DIU) și R2P este
important de reținut două lucruri: În primul rând R2P nu este el însuși un concept juridic. Autoritatea
conceptului derivă din alte norme din dreptul international, cum ar fi Convenția pentru prevenirea și
pedepsirea crimelor de genocid. Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și desigur DIU.
În al doilea rând, R2P se concentrează asupra protejării populațiilor vulnerabile în fața celor patru
crime: genocid, crime de război, epurăr i entice și crime împotriva umanității. Epurarea etnică este
singura dintre cele patru care nu are propria poziție juridica în dreptul international.
R2P cuprinde trei responsabilități: responsabilitatea de a preveni, responsabilitatea de a
reacționa și r esponsabilitatea de a reconstrui. Comisia ICISS consideră că prevenirea eficientă a unui
conflict necesită ―cunoașterea fragilității situației și riscul asociat cu ea‖, ―înțelegerea măsurilor
politice disponibile , care sunt capabile să facă diferența‖ și ―dorința de a aplica aceste măsuri‖.
Concluziile grupate în raportul CIISS vizează existența unor principii care să fie avute în
vedere în cazul intervenției, principii derivate, în esență, din teoria războiului drept . Acestea sunt:
justa cauză, justa intenție, ultima instanță, proporționalitatea mijloacelor, șansele rezonabile de
succes și autoritatea76.

75 Alex BELLAMY , ―The Responsibility to Protect —Five Years On‖, în Ethics & International Affairs , 24: 143–169.
doi: 10.1111/j.1747 -7093.2010.00254.x, (2010)
76 Ghinea Corinuș , Răspunderea de a proteja și limitele recursului la forță , https://www.scribd.com/doc/225743866/5 –
Raspunderea -de-a-proteja -si-limitele -recursului -la-forta -pdf#download , accesat în data de 18.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

Principiul justei cause impune stabilirea unui prag suficient de înalt care să legitimeze
acțiunea, corespunzător naturii excepțion ale a intervenției: doar evitarea pierderii unui număr
însemnat de vieți omenești sau epurarea etnică pot justifica intervenția militară77.
Al doilea principiu este ―intenția dreaptă‖. Acest lucru presupune că scopul intervenției
trebuie să fie prevenirea s au oprirea suferinței umane, iar răsturnarea regimului nu este un motiv
legitim pentru invocarea doctrinei.
Al treilea principiu este ―ultima instanță‖ ceea ce presupune că recurgerea la foță trebuie să
fie o ultimă soluție, atunci când ―orice cale diploma tică și non -militară pentru prevenirea sau
soluționarea pașnică a crizelor umanitare a eșuat‖. Aceasta nu înseamnă că comunitatea
internatională trebuie să încerce mai întâi toate opțiunile posibile ci mai degrabă că trebuie să existe
motive întemeiate pen tru a crede că, în toate circumstanțele, dacă măsurile ar fi fost încercate, nu ar
fi avut success78.
Al patrulea principiu este reprezentat de ―proporționalitatea mijloacelor‖. Proporționalitatea
este un principiu fundamental al jus ad bellum, includerea în listă nu este controversată.
Al cincilea principiu este reprezentat de existența unor ―perspective rezonabile‖. Acesta
dictează ca acțiunea militară să poată fi justificată numai în cazul în care există o șansă rezonabilă de
success, Comisia afirmă că in tervenția militară nu este justificată în cazul în care protecția efectivă
nu poate fi realizată sau dacă consecințele intervenției sunt susceptibil de a face mai mult rău decât
în cazul în care nu există nici o acțiune deloc79.
Ultimul principiu este ―auto ritatea legitimă‖. Aceasta se referă la întrebarea cine ar trebui să
fie organismal care să autorizeze o astfel de intervenție. Comisia dedică un întreg capitol acestui
criteriu controversat și crucial. În raport sunt sugerate: Consiliul de Securitate, Adu narea Generală și
Organizațiile regionale. Comisia remarcă faptul că Consiliul de Securitate ar trebui să fie ―primul
punct de apel‖.
Responsabilitatea finală este responsabilitatea de a reconstrui. O strategie postinterveție este
considerate ca fiind de ―importanță capitală‖.
În ciuda (sau datorită) rapidei dezvoltări a RtoP, de la un concept articulat de către ICISS,
spre un principiu reafirmat de către Consiliul de Securitate ONU și utilizat ca și răspuns la crizele

77 Ibidem.
78 Eve Massingham, Military Intervention for humnitarian purposes: does the Responsibility to Protect doctrine advance
the legality of the use of force for humanirian ends?, 29 pag, https://www.icrc.org/eng/assets/files/other/irrc -876-
massingham.pdf , accesat în data de 21.05.2015.
79 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 2. Securitatea Umană: Componentă a Securității Prin Cooperare

din Sudan, Libia, Yemen, RtoP a deven it un subiect de critică. Criticile au în vedere, mai multe
aspecte. Un aspect, mai proeminent imediat după publicarea raportului ICISS în 2001, susține că
principiul este un „Trojan horse‖ al intervențiilor vestice și al neo -imperialismului. După cum afir ma
Mahmood Mamdani (2009) RtoP este „un slogan pentru a masca marea agendă de a recoloniza
Africa‖. Acest mod de abordare s -a mai diminuat după adoptarea RtoP de către statele membre
O.N.U., dar a reapărut în 2011 sub forma argumentului că NATO și O.N.U au mers dincolo de
parametrii mandatului de protejare a civililor în Coasta de Fildeș și Libia, pentru a afect ua schimbări
de regim în aceste două țări, demonstrând că doctrina RtoP va fi utilizată cu diverse scopuri80.
Privită în ansamblu R2P este cel mai bi ne înțelesă ca o descriere a unei agende politice, care
își propune să creeze un consens cu privire la modul de a preveni și a reacționa la situații de
suferință umană, această agendă este formulate în termeni de ―responsabilității‖ pe care statele le au
în scopul de a ―genera voința și consensul necesar pentru a mobiliza un răspuns international
decisiv‖81.
Deși sunt adesea văzute ca sinonime R2P și intervențiile umanitare nu înseamnă accelași
lucru, conceptul de intervenție umanitară intervine atunci când un stat sau grup de state intervin
militar aparent din motive umanitare și pentru protejarea comunităților vulnerabile. R2P este diferită
de intervențiile umanitare, aceasta permite utilizarea forței în ultimă instanță, atunci când este
evident că un stat nu își mai poate proteja populația proprie. Spre deosebire de intervențiile
umanitare R2P este legată doar de cele patru crime specifice conceptului. Cel mai important este că
R2P se concentrează puternic pe construirea capacității statului de protecție a propriei populații.
R2P nu însemnă intervenție umanitară sub o altă denumire, dar permite utilizarea forței în
temeiul capitolului VII din Carta ONU pentru protecția populațiilor vulnerabile sau asupra cărora se
exercită una dintre cele patru forme ale cri melor82.

80 Alex BELLAMY , ―The Responsibility to Protect: Added Value or Hot Air‖ în Cooperation and Conflict, V ol. 48(3),
2013, pp. 333 -357.
81 Eric A. HEINZE, ―Humanitarian Intervention, the Responsibility to Protect, and Confused Legitimacy‖ în,
Humanitarian Intervention and the Responsibility to Protect: Who Should Intervene?, James Pattison, Oxford: Oxford
University Press, 2010, 284pp.
82 Handbook, International Humanitarian Law and the responsibility to Protect, 28 pag,
http://www.redcross.org.au/files/IHL__R2P_responsibility -to-protect .pdf, accesat în data de 20.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

CAPITOL UL 3
PUTEREA SOFT ȘI SMART: IMPLICAȚII ASUPRA SECURITĂȚII
INTERNAȚIONALE
3.1. Riscuri și amenințări la adresa securității internaționale
Actualul mediu de securitate este influențat de transformările continue generatoare de noi
riscuri și amenințări. În contex tul post -Război Rece, s -au făcut eforturi și trebuie să continue să se
facă, pentru a se găsi noi modalități de abordare a riscurilor asimetrice și neconvenționale,
înglobând noi tipuri de solidaritate internațională83.
Una dintre problemele serioase la adresa sistemului internațional este reprezentată de
societățile fragile, mai exact inabilitatea acestora de a controla evoluțiile din interiorul propriilor
teritorii, astfel asistăm la dezvoltarea unor mecanisme de asigurare a securității, bazate pe preve nirea
conflictelor, creșterea rolului modalităților diplomatice și a capacităților civile de management al
crizelor84.
Abordarea securității prin prisma factorului militar, nu mai este suficientă, datorită naturii
amenințărilor și riscurilor. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 sunt un exemplu în acest sens.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie au determinat, pentru prima data, invocarea de către
statele aliate a articolului 5 al Tratatului Nord Atlantic și au rearajat prioritățile, pe primul loc
situându -se amenințările de natură teroristă, propagarea armelor de distrugere în masă, amenințătile
de natură asimetrică.
Terorismul este cu atât mai periculos odată cu progresul tehnic, care a pus la dispoziția unor
indivizi, capacitate distructivă care, altădată erau destinate doar guvernelor și armatelor85. Astfel,
flagelul terorist constituie o amenințare gravă la adresa securității.
În actualul mediu de securitate riscurile sunt generate, în special, de:
• atacuri teroriste;
• dezvoltarea și prolifer area armelor de distrugere in masă, dublate de pericolul ca acestea să ajungă
in posesia unor regimuri politice nedemocratice, a unor entitati ale crimei organizate sau celule
teroriste;
• existenta unor regimuri nedemocratice sau cu o structura institutio nală fragilă;

83 Petru Harabagiu, Mediul internațional de securitate -tendințe și perspective, http://www.revista.forter.ro/2009_2_t/02 –
fenmil/04.htm , accesat în data de 13.05.2015.
84 Ibidem.
85 Grigore Alexandrescu, Amenințări la adresa securității, 24 pag,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/amenintari_la_adresa_securitatii.pdf , accesat în data de 16.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

• fluxuri masive de refugiați;
• dezechilibre ecologice sau catastrofe naturale majore (secete, inundatii, furtuni, incendii,
cutremure, accidente nucleare etc);
• insecuritate economică;
• conflicte etnice regionale sau locale;
• perpetuarea stărilor de conflict – in anumite zone sau regiuni neguvernabile -, care se află in afara
controlului național, de către grupări criminale cu interese de natură pecuniară.
• poate fi de asemenea adăugată pierderea suveranității, care se dezvoltă în două d irecții: prima
direcție , pozitivă, tinde să modifice structura suverană a statelor, reducându -le puterea și influența
prin deplasarea către agregări supranaționale mai extinse și diferențiate; a doua direcție , negativă,
este spre o guvernare rea: diminuarea abilității statelor de a gestiona viața cetățenilor lor sau a
relațiilor inter -state, cu toate consecințele ce decurg din aceasta86.
Globalizarea reprezintă principalul element care influențează mediul de securitate
contemporan, atât în ceea ce privește geneza noilor riscuri și amenințări, cât și al apariției diferitelor
oportunități. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la
adăpost și nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale87.
Fenomenul globalizării a condus la o globalizare a surselor de amenințare. Amenințările se
pot grupa în cinci gr upe: de natură politică, socială, economică, militară și transfrontalieră .
Majoritatea amenințărilor de natură politică sunt îndreptate împotriva ordinii de drept dintr –
un stat sau a statutului unui organism internațional. Aceasta se poate realiza prin: presiuni asupra
organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr -un stat sau a
organelor de conducere colectivă ale unui organism internațional; favorizarea și impunerea
secesionismului; distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din
structurile de securitate, desființarea organismului de securitate ș.a.88
Amenințările sociale au sursa în interiorul statelor. Majoritatea se produc pe fondul
nemulțumirilor sociale de orice natură.

86 Dorian Ene, Amenințări la adresa păcii și securității în epoca contemporană, http://www.arduph.ro/domenii/protectie –
persoane -si-bunuri/in -caz-de-conflict -armat/amenintari -la-adresa -pacii -si-securitatii -in-epoca -contemporana/ , accesat în
data de 13.05.2015.
87 Ibidem.
88 Grigore Alexandrescu, Amenințări la adresa se curității, 24 pag,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/amenintari_la_adresa_securitatii.pdf , accesat în data de 16.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

Amenințările economice pot proven i din nesiguranța generată de jocul pieții care este terenul
fertil pentru dezvoltarea acestora. Amenințările economice p ot fi considerate ca un atac la adresa
securității în condițiile in care acțiunea externă conștient dirijată duce la pierderi materiale, presiuni
asupra diferitelor instituții și chiar prejudicii substanțiale asupra sănătății și longevității populației
statului țintă89.
Principalele amenințări la adresa securității erau co nsiderate până nu demult, ameni nțările
militare. În actualul mediu de securitate, acestea și -au pierdut rolul principal, însă nu au părăsit
scena. Generațiile noi de arme au performanțe ma i ridicate și astfel șansele ca acestea să aibă o
capacitate mai mare de distrugere este normal mai ridicată. Disproporția, de potential militar poate
neliniș ti unele state.
Ultima grupă de amenințări este reprezentată de amenințările transfrontaliere. Natura acestor
amenințări face ca acestea să nu poată să fie gestionate d e un singur stat sau un număr restrâ ns de
state. Gama acestor amenințări este mare și este în continuă schimbare.Totuși pot fi amintite printre
cele mai importante: terorismul, corupț ia și economia subterană, crima organizată, traficul de
persoane, droguri și material e strategice, amenințări de natură ecologică, amenințări la adresa
informațiilor, SIDA etc.
După cum se poate observa, din cele mai de sus, actualul mediu de securitate e ste unul
complex care necesită o abordare pe măsură.
Cea mai mare parte a literaturii de specialitate de referință în domeniul securității apelează la
două concepte principale: putere (power) și pace (peace).
Conceptul de putere este central în relațiile internaționale și în studiile strategice, în timp ce
conceptul de pace este central în studiile de pace (peace studies) și în dreptul international90.
3.2. Definirea puterii în Relațiile internaționale
În accepțiunea generală, puterea reprezintă capacitatea de a obține rezultate dezirabile celui
care o deține. Acest lucru implică abilitatea de a determina acțiunile altor actori pe care altminteri nu
le-ar realiza91.
Puterea poltică este un subsistem al puterii sociale. Esența luptei politice este reprezentată,
până la urmă, de accesul la putere. Aceasta permite, atât pe plan intern cât și extern, transpunerea în

89 Ibidem.
90 Ionel Nicu Sava, Studii de securi tate, București, Editura Centrului Român de Studii Regionale, 2005, pp. 11 -12.
91 Luchian Emil, Puterea soft, cea mai dezirabilă formă de putere , http://politicall.ro/puterea -soft-dezirabila -forma –
putere/ , accesat în data de 16.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

practică a propriilor programe politice și satisfacerea propriilor interese.
Există anumite trăsături care individualizează puterea politică de alte forme de putere din
societate, precum92:
Ø se manifestă la nivelul cel mai general al societății, asigurând organizarea și conducerea ei la
nivel global;
Ø prin forța de care dispune, deține capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe
care le slujește, în scopul asigurării concertării acestora spre o conducere unitară cu caracter
suveran;
Ø se exercită, de regula, pe baza unei legislații asigurate prin constituție și alte legi;
Ø se manifesta în mod organizat, prin intermediul unor institutii politice (stat, partide etc.).
Hans Morhenthau este susținătorul ideii conform căreia conceptul puterii este inima teoretică
a politicii internationale. În viziunea acestuia, toate politicile sunt o luptă pentru putere. El a obținut
această asumpție pornind de la faptul că dorința de a domina este ― un element constitutiv al tuturor
asocierilor umane‖93. El a mai susținut că―oricare ar fi scopul final al politicii internationale, puterea
este întodeauna scopul imediat.‖
Multe definiții ale politicii implică puterea. Nu este surprinzător faptul că puterea a făcut
subiect de discuție de la Tucidide până în present, inclusiv. Această lungă dezbatere cu privire la
rolul puterii în relațiile internationale, a eșuat în a conduce spre un accord.
Există un dezacord nu numai cu privire la rolul puterii, dar și cu privire la natura puterii. În
acest sens J. Morgenthau susține ‖conceptul de putere politică este una dintre cele mai dificile și
controvezate probleme ale științei politice‖. Kenneth N. Walty nota că puterea este un concept cheie
a teoriilor realiste. Robert Gilpin descrie conceptul puterii ca ―unul dintre cele mai problematice din
câmpul relațiilor internaționale‖ și sugerează faptul că ―numărul și varietatea definițiilor este o
rușine pentru politologi‖. Cu toate acestea există un consens cu privire la necesitatea discuției cu
privire la rolul puterii în relațiile international și nivelul nesatisfăcător de cunoștință al acestui
subiect.
Abordarea lui Robert A. Dahl cu privire la putere, pare a fi ușor de înțeles, acesta a sugerat
că puterea poate fi înțeleasă prin: A îl determină (sau are abilitatea aceasta) pe B să facă ceva ce B

92 ***, Puterea politică. Conceptul, trăsături, funcții și forme de manifestare , http://www.scritu b.com/stiinta/stiinte –
politice/Puterea -politica -Concept -trasa53555.php , accesat în data de 16.05.2015.
93 K. J. Holsti, The Concept of Power in the study of International Relations,
http://www.jstor.org/discover/10.2307/3013644?uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=21106852816283 , accesat în data de
16.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

nu ar face. O astfel de abordare este una relațională, în sensul că A îl influențează pe B.
Perspectiva puterii relaționale este una multidimensională, și nu, unidimensională. Aceasta
permite ca puterea să fie scăzută într-o dimensiune, în timp ce în alta să fie tot mai mare94.
Scopul se referă la comportamentul lui B afectat de A. Acest lucru scoate în evidență
posibilitatea ca puterea unui actor poate varia de la un aspect la altul. De exemplu, o țară ca Japonia
poate avea o influență mai mare cu privire la economie, decât cu privire la aspectele militare.
Domeniul se referă la numărul sau importanța numărului de actori care fac subiectul
influenței. Cu alte cuvinte, cât de mare este B, sau câți de multi B sunt? Un stat poat să aibă o
influență mare într-o regiune a lumii, în timp ce poate să aibă o influență redusă sau chiar deloc în
altă parte a lumii.
Greutatea se referă la probabilitatea de a influența sau a putea influența comportamentul lui
B.
Costurile, ambele costuri și ale lui A și ale lui B sunt relevante pentru evaluarea influenței.
Este scump sau ieftin pentru ca A să îl influențeze pe B? Este costisitor sau ieftin pentru B să se
supună cererilor lui A?
Ultima dimensiune este reprezentată de mijloace. Există multe mijloace prin care se poate
exercita influența și multe feluri de a categorisi aceste mijloace. O schemă de clasificare a acestor
mijloace, include: mijloace simbolice, mijloace economice, mijloace militare, mijloace diplomatice.
O altă abordare comună este cea numită comportamentală în sensul unui continuum de
mijloace de acțiune, mergând de la atractivitate, convingere, plată, coerciție. Unii insistă asupra
puterii data de resursele deținute, adică asupra puterii potențiale, ca un concept mai larg, care
include dimensiunile militară, ec onomică, socială și psihologică a unui stat, alții asupra efectelor
exercitării puterii și condițiilor în care exercitarea puterii este încununată de succes95.
Puterea potențială rezultată din deținerea unei cantități oarecare de resurse, este un concept
clar, intuitiv și cuantificabil. Puterea exercitată, ca rezultat al mai multor categorii de factori:
resursele de putere, capacitatea internă a unui stat de transformare a acestor resurse în putere,
conjunctură în care se exercită, caracteristicile subiect ului asupra căruia se exercită (caracterul
relațional) s.a. este mult mai dificil de definit și de cuprins într -un model teoretic96.
Statul are diverse surse de putere, de la capabilități militare, resurse economice, sistemele

94 Walter Carlsnaes, Handbook of International Relations , SAGE Publications Ltd, 2012., pag. 275.
95 Petre Duțu, Echilibrul de putere și mediul de securitate , București, Editura Universitășii Naționale de Apărare „Carol
I‖, 2001, pag.152.
96 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

sale politice și sociale, și multe altele, care pot fi cuprinse în două dimensiuni: puterea hard și
puterea soft. Puterea hard se referă la acele resurse al statului, care pot fi utilizate în scopuri
coercitive . Aceasta este capacitatea unui stat de a constrânge alți actori, prin inte rmediul
intervențiilor militare, a diplomației coercitive sau a sancțiunilor economice, pe când puterea soft
este abilitatea unui stat de a convinge sau de a atrage alți actori. Abilitatea de a combina într -un mod
eficace ambele dimensiuni, cunoscându -le punctele tari și limitările, este considerată puterea smart.
Puterea hard a reprezentat cea mai importantă sursă de putere a unui stat, pentru sute de ani, deși
este în continuare o dimensiune importantă rolul acesteia s -a schimbat97.
3.4. Puterea soft: rezu ltate lente și de lungă durată
Inventat de Nye la sfârșitul anilor 1980, termentul de ―soft power‖ reprezintă capacitatea
unei țări de a convinge pe alții să facă ceea ce dorește fără forță sau constrângere, este așadar
abilitatea de a atrage oamenii fără utilizarea forței , caracteristică puterii hard . Legitimitatea es te
centrală pentru puterea soft, Joseph Nye susține ―Dacă poporul sau o națiune consideră obiectivele
americane ca find legitime, est e mult mai susceptibil să urmeze exemplul nostru , fără a folosi
amenințări‖ .
Joseph Nye consideră, de asemenea, că o țară poate atinge obiectivele urmărite în politica
mondială atunci când alte țări – admirându -i valorile, urmându -i exemplul, aspirând la nivelul ei de
prosperitate și deschidere -doresc să o urmeze.
Trebuie făcută distincția dintre putere blândă și influență, pentru că influența se poate baza și
pe puterea dură manifestată prin amenințări sau răsplată. Puterea blândă este mai mult decât
persuasiune sau abilitatea de a -i mișca pe oameni prin ar gumente, deși aceasta reprezintă un aspect
foarte important al ei. Puterea blândă înseamnă și capacitatea de a atrage, iar atracția duce deseori la
acceptare tacită. Mai simplu spus, puterea blândă este puterea de atracție.
Pe scurt, puterea blândă acți onază atunci când purtarea mea este determinate de o atracție
vizibilă dar imaterială. Ea se folosește de o altă monedă (nu de forță și nici de bani) pentru a
determina cooperarea -atracția față de valorile commune, simțul datoriei și justețea contribuției la
împlinirea acelor valori.98
Forma puterii reprezentată de puterea soft, poate fi privită în contrast cu utilizarea

97 Andra Alexandru, România Inteligentă, putere inteligentă și globalizare , 10 pag, http://rrgri.srpsec.ro/wp –
content/uploads/2012/09/Andra -Alexandru -ROM%C3%82NIA -INTELIGENT%C4%82. -PUTERE –
INTELIGENT%C4%8 2-%C5%9EI -GLOBALIZARE.pdf , accesat în data d e 17.05.2015.
98 Joseph S. Nye, Puterea blândă , Iași, Institutul European, 2009, pag. 23 .

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

constrângerii și plata. Puterea soft poate fi exercitată nu numai de state, dar, de asemenea, de către
toți actorii din politica internat ional, cum ar fi ONG -uri sau instituții internationale.
Puterea soft și puterea hard pot fi private ca fiind antagonice, însă acestea se află într -o
strânsă legătură deoarece amândouă reprezintă aspecte ale abilității de a atinge scopurile proprii
influen țând comportamentul celorlalți. Diferența lor este una de grad, atât în privința naturii actului
comportamental, cât și în aceea a materialității resurselor.
Puterea de a domina – abilitatea de a schimba dorințele celorlalți se poate baza fie pe
constrâng ere, fie pe stimulare. Puterea de a coopta – abilitata de a forma dorințele celorlalți – se poate
baza pe atractivitatea propriei culture și a propriilor valori sau pe abilitatea de a manipula agenda
opțiunilor politice într -un mod care să îi facă pe ceilalț i să eșueze în exprimarea anumitor preferințe,
deoarece acestea par nerealiste. Resursele puterii blânde tind să fie associate cu latura de cooptare a
spectrului de comportamente, în vreme ce resursele puterii dure sunt associate de regulă cu un act
compor tamental de dominare99.
Potrivit lui Joseph Nye, puterea soft al unei țări se bazează pe trei resurse: cultura ei(în
locurile unde este atractivă pentru alții), valorile politice (atunci când reprezintă un reper
fundamental atât pe plan intern, cât ți la n ivel internațional) și politica externă (atunci când i se
recunoaște legitimitatea și autoritatea morală).
Puterea soft are abilitatea de a crea un climat de securitate, acceptat în mod larg, însă aceasta
apare ca insuficientă atunci când sunt necesare m ăsuri immediate, pentru că rezultatele generate de
utilizarea puterii soft, tind să apară într -un timp mai lung.
Există trei comportamente de putere blândă: stabilirea agendei, atracția și persuasiunea care
determină efectele acestei puteri, care pot fi di recte sau indirecte.
MODELUL 1.
EFECTE DIRECTE
Resurse –> elite guvernamentale -> atracție -> decizia elitelor și rezultat
MODELUL 2
EFECTE INDIRECTE
Resurse ->opinia publică -> atracție/respingere -> mediu favorabil sau nefavorabil -> decizia
elitelor.
Figura 1.1. Puterea blândă: modelul cauzal direct și cel indirect

99 Ibidem. pag.24.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

(Sursa: Joseph C. Nye, Jr. Viitorul Puterii , Iași, Editura Polirom, 2012 )
Acțiunile militare sunt lăsate de către europeni către SUA, Marea Britanie și Franța. Chiar
dacă s -ar vrea, Uniunea Europeană nu poate să o facă, îi lipsește capabilitățile de bază., de asemenea
îi lipsește o strategie care să include utilizarea ca opțiune a puterii hard.
Efectivitatea puterii soft sau hard depinde , în principal, de accesibilitata la resursele puterii și
cel mai important de tipul amenințării . Statele mari, cum ar fi SUA și Rusia sunt din punct de vedere
financiar capabile să susțină forțe armate numeroase și să pună alte state din punct de vedere
economic în presiune. Pentru statele mici, aceste instru mente tradiționale de putere dură sunt dificil
de obținut. Accesibilitatea la resursele puterii soft depinde mai puțin de mărimea statului, de
exemplu Norvegiea100.
Un alt aspect important este timpul. Rezultatele oferite de puterea hard necesită un timp m ult
mai scurt din moment ce resursele sunt tangibile, în schimb în cazul puterii soft rezultatele pot
apărea după un timp mult mai lung101. La fel diferă și câștigurile obținute din utilizarea strategiilor
puterii sof t și puterii hard: în timp ce coerciția m ilitară și economică tinde spre niște rezultate
imediate, dar de scurtă durată, atracția și persuasiunea au tendința să cauzeze schimbări pe termen
lung. Puterea hard forțează pe cineva să se comporte diferit, decât comportamentul obișnuit, puterea
soft, determină un comportament diferit, favorabil deținătorului puterii, însă schimbarea
comportamentului este voluntară . Mai mult decât atât constrângerea conduce la conflict în timp ce
voința duce la consens. De exemplu, măsurile represive luate asupra German iei după Primul Război
Mondial au provocat al Doilea Război Mondial, în timp ce puterea soft de construire a Uniunii
Europene a condus la aproape 70 de ani de pace la nivel european102.
Conceptul de putere soft are slăbiciunile lui. Printre primele este îndo iala cu privire la cultura
ca resursă a puterii blânde, deoarece influența culturală nu este egală cu puterea politică, deoarece
într-o societate liberală guvernul nu poate și nu ar trebui să dețină controlul asupra culturii, dar pe de
altă parte absența a cestui control poate însemna în sine o sursă de atractivitate103.În al doilea rând
rezultatele dorite ale strategiilor de putere soft depenid de circumstanțe particulare care nu pot fi
întodeauna influențate de catre stat.
În prezent competiția cea mai strân să în privința resurselor de putere blândă se poartă între

100 Jan-Philipp N.E. Wagner, The Effectiveness of Soft and Hard Power in Contemporary International Relati ons,
http://www.e -ir.info/2014/05/14/the -effectiveness -of-soft-hard-power -in-contemporary -international -relations/ , accesat
în dat a de 18.05.2015.
101 Ibidem.
102 Ibidem.
103 Joseph Nye, op. cit . pag. 35.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

Statele Unite și Europa. Uniunea Europeană ca simbol al Europei unificate deține ea însăși în mare
măsură putere blândă. Ideea unui război între țările europene, care s -au luptat secole de -a rândul nu
mai poate fi imaginată, iar acest lucru crează o imagine pozitivă în lume.
Uniunea Europeană este văzută după cum am menționat drept un exemplu în ceea ce privește
puterea soft. Instrumentele de putere soft folosite de către Uniunea Europeană, ca de exemplu
formarea poliției, a sistemului judiciar în unele țări. etc s -au dovedit însă eficiente doar în anumite
cazuri.
În Europa de Est s -au înregistrat rezultate bune. Extinderea cu gama ei de promisiuni și
stimulente este o formă a puterii soft, dar nu a funcționat cu privire la restul lumii, unde politicile de
putere soft ale Uniunii Europene au avut un success scăzut sau chiar deloc. De exemplu în cazul
Iranului, anii de negociere pentru a abandona ambițiile nucleare, promisiunie de asistență tehnică și
o cooperare economică nu a avut nici un impact asupra regimului de la Teheran. Bosnia Herțegovina
este un alt caz în care instrumentul a eșuat, iar țara este plină de corupție și proastă guvernare.
Afganistanul este o altă pată la dosarul de putere soft al Uniunii Europene104.
Puterea soft este crucială pentru schimbarea unui climat, însă în cazuri concrete, cum sunt
situațiile de criză caracterizate de surpriză și urgență este nevoie de răspunsuri care să aibă rezultate
imediate.
Contextul în care se d esfășoară puterea este foarte important, pentru că aceasta depinde într -o
mare măsură de cine relaționează cu cine și în ce circumstanțe, puterea blândă depinde de existența
interpreților și receptorilor binevoitori105.
Contextul și tipul amenințărilor sunt două aspecte care presunpun angajarea instrumentelor
puterii soft, sau puterii hard, însă situația nu este alba sau neagră, această este deseori complicată și
în continuă schimbare și astfel utilizarea strategiilor sp ecifice unui anumit tip de putere poate dăuna
atât celor asupra cărora se folosește cât și celor care le folosesc.
3.5.Puterea smart: opțiune mai eficientă
Smart power‖ reprezintă, conform lui Joseph S. Nye, capacitatea de a combina resursele
puterii soft cu cele ale puterii hard, în strategii eficiente. În sistemul actual internațional, statele
nu mai sunt singurii actori importanți, fiind secondate de ONG -uri, corporații și organizații
teroriste, care acumulează putere și devin importante în analiza mutaț iilor internaționale106.

104 Judy Dempsey, The Failure of Soft Power , http://carnegieendowment.org/2011/09/28/failure -of-soft-power , accesat în
data de 19.05.2015.
105 Joseph Nye, op. cit. pag. 33.
106 Simona Mătieș , Analiză. Smart Power, o alternativă pentru Rusia, în contextul crizei elitelor politice ruse ,

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

Tot, Joseph Nye este cel care a introdus în literature de specialitate conceptul smart -power în
lucrarea The Future of Power. Pe scurt, aceasta putere inteligentă ar trebui să construiască reacții
care să combine celelalte două tipuri de putere, soft și hard, în funcție de cerințele contextului dat .
Reacția ar trebui să combine atât elemente soft cât și hard pentru a fi direct proporțională cu
acțiunea provocatoare la adresa securității internaționale107.
Deținerea de puține resurse înseamnă o probabilitate scăzută de a obține rezultatele dorite,
dar prea multă putere poate dăuna dacă duce la strategii nepotrivite pentru conversia puterii.
Strategia este cea care face legătura între mijloace și scopuri, iar aceasta presupune s tabilirea clară a
obiectivelor, resurselor și tacticii pentru utilizarea lor. Joseph Nye Jr, susține că o strategie eficientă
răspunde la cinci întrebări:
1. Care sunt obiectivele sau rezultatele dorite?
2. Care sunt resursele disponibile și în ce context?
3. Care sunt pozițiile și preferințele țintelor încercărilor de influențare?
4. În cazul căror forme ale comportamentului de putere există mai multe șanse de success?
5. Care este probabilitatea succesului?
Sintagma puterii inteligente a fost adoptată de administrația Obama și de aceea unii analiști
consideră că se referă doar la Statele Unite, însă nu se limitează în nici un caz la Statele Unite. În
acest sens, există mai multe exemple:
 Singapore a investit sufficient în resurse militare proprii pentru a părea imposib il de
acaparat pentru vecinii pe care dorește să îi descurajeze, dar a continuat această
abordare cu susținerea activă a acțiunilor diplomatice în Asociația Națiunilor din
Asia de Sud Est.
 Elveția se folosește de multă vreme de o com binație între serviciul militar
obligatoriu și geografia sa muntoasă ca resursă a descurajării, concomitant făcându –
se atractivă pentru alții prin rețelele bancare, comerciale și culturale.
 Qatar , o peninsula de mici dimensiuni de pe coasta Arabiei Saudite,a permis
folosirea te ritoriului propriu pentru baze militare americane în timpul invaziei
Irakului, sponsorizând în accelași timp Al Jazerra, cea mai populară televiziuune din

http://www.evz.ro/analiza -smart -power -o-alternativa -pentru -rusia -in-contextul -crizei -elitelor -politice -ruse.html , accesat
în data de 19.05.2015.
107 Mihaela Simina , Soft? Hard? SMART AND NOW ., http://www.ir -report.ro/index.php/perspective/316 -soft-hard-
smart -and-now, accesat în data de 20.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

regiune, care își menține o atitudine foarte critică la adresa acțiunilor americane108.
Relație dintre cele două componente ale puterii smart, puterea hard și puterea soft sunt
complicate, complexe și interactive. Cu siguranță o imagine pozitivă puternică poate genera mai
multe angajamente de securitate, care pot la rândul lor să susțină apărarea unei națiu ni. Deținerea de
putere hard poate face ca o națiune să fie privită ca un model, arsenalele militare mari și strategiile
militare de succes pot genera putere soft prin creșterea respectului și admirației. Angajarea forței
militare poate genera putere soft doar dacă este folosită în serviciul unor scopuri larg recunoscute, ca
de exemplu protecția națiunilor împotriva agresiunilor, peacekeeping sau eliberarea.
Utilizarea în mod greșit a uneia dintre puteri o poate submina pe cealată, puterea hard poate
crea o imagine dezavantajoasă, dacă se manifestă într -un stil agresiv: imperialism, amenințări,
invazie. Chiar și acțiunile de îmbunătățire a puterii soft pot fi costisitoare pentru puterea hard, de
exemplu limitele impuse prin acorduri internationale, acorduri le privind încălzirea globală pot avea
efect negativ asupra creșterii economice, Legea Mării poate limita accesul la resurse importante.
Beneficiile puterii smart depind de de abilitatea factorilor de decizie de apreciere și
exploatarea a beneficilor dive rsificării între puterea soft și hard.
1. Teoriile puterii trebuie puse la îndoială în mod continuu. Evaluarea în mod constant și
reevaluarea principalelor surse de influență a statelor în afacerile mondiale.
2. Factorii de decizie trebuie să ia în considerare consecințele multiple ale strategiilor
3. Factorii de decizie trebuie să gândească în termeniii puterii nete decât nominale (factorii
de decizie trebuie să fie atenți la evaluarea costurilor și consecințelor pentru obținerea și
folosirea resurselor)
4. Factorii de decizie trebuie să judece în termini de rezultate mai degrabă decât de resurse
Contextul politicii de astăzi poate fi privit ca un joc tridimensional: puterea militară
interstatală se concentrează în cea mai mare parte în Statele Unite, puterea economi că interstatală
are o distribuție multipolară între Statele Unite, UE, Japonia și grupui BRIC, iar puterea asupra unor
chestiuni transnaționale, cum ar fi schimbările climatice, infracționalitatea, terorismul și epidemiile,
cunosc un grad ridicat de difuzi e. Este un joc pe trei nivele, iar dacă un jucător se concentrează
exclusiv asupra unei singure table va pierde cu siguranță pe termen lung109.
În contextual relațiilor transnaționalre ( cum ar fi schimbările climatice, drogurile ilegale,
epidemiile și tero rismul) puterea este difuză și distribuită haotic. Puterea militară este mica parte a

108 Joseph C. Nye, Jr. Viitorul Puterii , Iași, Editura Polirom, 2012 pag. 232.
109 Joseph S. Nye Jr. op. cit., p236.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 3. Puterea Soft și Smart: Implicații Asupra Securității Internaționale

soluției pentru abordarea acestor amenințări noi. Soluțiile presupun și o cooperarea între guverne și
instituțiile international110.
Amenințarea reprezentată de terrorism necesită utilizarea puterii smart. Trebuie utilizată
puterea dură împotriva teroriștilor duri, dar nu putem spera la victorie dacă nu câștigăm inimile și
mințile masei musulmanilor de rând .

110 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

CAPITOLUL 4
NATO ȘI CRIZA DIN LIBIA
Există un interes din partea NATO de a încorpora aspecte legate de drepturile omului și
democrație în cadrul planurilor sale strategice, cel puțin din două motive. În primul rând, în actualul
mediu de securitate, NATO trebuie să recunoască legătura dintre respectarea drepturilor omului și
securtatea internațională. În al doilea rând l egătura este deoseb it de presantă pentru că pune în
discuție tendința NATO de a juca un rol în menținer ea păcii sau operațiuni.
Prevenirea genocidului și atrocităților în masă ar trebui să fie o prioritate pentru NATO. Este
un imperativ moral și strategic pentru Alianță să implementeze responsabilitatea de a proteja
susținută de ONU. NATO trebuie să se îndrepte spre dezvoltarea unei abordări cuprinzătoare cu
privire la prevenirea genocidului și de asemenea trebuie să dezvolte și o abordare cuprinzătoare cu
privire la securit atea umană.
Managementul crizelor și conflictelor este un obiectiv central al Alianței Nord Atlantice,
datorită faptului că aceasta ste angajată în asigurarea păcii și securității internaționale.
În ceea ce privește capacitatea militară convențională Org anizația Tratatului Atlanticului de
Nord este de departe organizația regională sau multilaterlă cu cele mai sofisticate resurse din lume.
Acest lucru face ca organizația să poată fi capabilă să abordeze problemele care pot apărarea pe plan
internațional.
Resursele NATO sunt considerabile și astfel se pune întrebarea cu privire dacă poate ar trbui
să fie utilizate aceastea pentru o gamă mai largă de sarcini de pace și securitat e111. Responsabilitatea
de a proteja este o teorie care nu a fost integrată în Noul Concept Strategic NATO cu toate că
formularea acesteia oferă suficiente garanții pentru a nu se abuza de utilizarea ei.
Intervenția NATO în Libia s -a bazat pe Rezoluția Consiliului de Securitate ONU ce a avut în
vedere responsabilitatea de a proteja populația din Libia, ca urmare a conflictelor și amenințărilor de
la care nu s -a abținut fostul șef de stat.
Ca urmare a intervenției au început să apară și criticile la adresa acestei interventii, critici
care au fost formulate în special datorită faptul ui că în spatele acestei intervenții au stat alte
motivații decât protejarea civililor, și anume: schimbarea regimului politic și motivații economice,
legate de resursele de petrol ale Libiei.

111 Gareth Evans , NATO and the Responsibility to Protect , http://www.crisisgroup.org/en/publication –
type/speeches/2009/nato -and-the-responsibility -to-protect.aspx accesat în data de 14.06.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

4.1. Responsabilitatea de a proteja în concepția NATO privind m anagementul crizelor
În vederea întăririi securității și stabilității spațiului euro -atlantic, Alianța este pregătită să
contribuie la angajarea activă în managementul crizelor și prevenirea conflictelor, precum și
promovarea parteneriatul și cooperării cu alți actori internaționali, cu scopul sporirii încrederii
reciproce112.
NATO și -a propus ca obiective ale managementului crizelor:
– reducerea tensiunilor și înlăturarea cauzelor pentru care acestea ar putea deveni conflicte;
– asigurarea timpului necesar p entru intervenția civilă sau militară în diferite etape ale crizei;
– adoptarea mîsurilor de răspuns dacă ostilitățile au degenerat , prevenirea escaladării conflictelor și
convingerea oricărui agresor să înceteze atacul declanșat și să se retragă de pe te ritoriul aliat.
– detensionarea și restabilirea situației normale când escaladarea conflictelor sau desfășurarea
ostilităților au încetat sau sunt sub control.
Un alt obiectiv: analizarea tuturor crizelor în desfășurare sau stinse, precum și orice exerciți u
de management al crizelor prin prisma lecților învățate, pentru îmbunătățirea sistemului NATO de
management al crizelor113.
Principiile NATO cu influență asupra managementului crizelor sunt:
1. Existența unei înalte autorități a Alianței, ce poate lua decizi i pentru acțiunea în comun,
în cazul NATO este vorba de Consiliul Nord Atlantic ( North Atlantic Council, NAC ),
sau în unele cazuri Comitetul de Planificare a Apărării ( Defence Planning Committee,
DPC ).
2. Toate deciziile luate în NAC sau DPC sunt expresie a suveranității naționale și de aceea
sunt luate prin consens.
3. Națiunile au delegat responsabilități de natură politică, economică, de apărare și
planificare a urgențelor civile, etc. reprezentanților în NAC sau DPC.
4. Controlul politic asupra factorului milit ar, nici o decizie referitoare la planificarea
formală, disclocarea sau folosirea forțelor militare nu poate fi luată fără acordul NAC sau
DPC114
Conceptul Strategic elaborat în noiembrie 1991 cuprinde noțiunea de management al

112 ***, Ce este NATO?, http://nato.md/ce -este-nato/ , accesat în data de 10.0 5.2015.
113 Manta Dănuț, NATO în operații postconf lict de stabilizare și reconstructive, București, ditura Universității Naționale
de Apărare ―Carol I‖, 2007, pp.24 -26.
114 Ibidem.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

crizelor, care este definit în termeni teritoriali, făcându -se referire la granițele statelor member, astfel
conform aritcolului 35 ―aliații trebuie să fie capabili să apere frontierele Alianței, să oprească
avansul unui agressor pe cât de departe posibil, pentru a menține sau restaur a integritatea teritorială
a națiunilor aliate‖.
În timp s -a dezvoltat și o dimensiune ―non -articol 5‖ a managementului crizelor, care face
referire nu doar la atacurile asupra unuia dintre aliați, ci și la situația în care conflictele izbucnesc
dincolo de granițele Alianței, iar agresiunea nu vizează, în mod direct, un stat membru NATO.
Această modificare în definiția managementului crizelor s -a făcut chiar înainte de elaborarea
următoru -lui Concept Strategic, în 1999; este vorba despre modificări concept uale care au permis
justificarea intervenției NATO în Balcanii de Vest la începutul anilor '90. Mai exact, în 1993,
Comitetul pentru Planificarea Apărării a decis că sintagma în discuție ar trebui să ia în considerație
atât scenariile de tip articol 5, cât și pe cele de tip non -articol 5115.
Noul Concept Strategic din 2010 face referire, în ceea ce privește managementul crizelor, la
lecțiile învățate în timpul misiunilor derulate în Afganistan și în Balcanii de Vest, accentuând
importanța pe care o are o abor dare comprehensivă a crizei, nu doar din punct de vedere militar116.
Modul de a gestiona o criză depinde de natura, amploarea și seriozitatea sa. În unele cazuri,
crizele pot fi prevenite prin diplomație sau alte măsuri, în timp ce alte situații pot necesita măsuri
mai solide, inclusiv folosirea forței militare. În acest sens, NATO are o abordare multilaterală a
gestionării crizelor, luând în considerare o gamă largă de instrumente pentru a fi eficiente în întreg
spectru de gestionare a crizelor. Această abor dare se reflectă în Noul Concept Strategic al Alianței
din 2010117.
În prima etapă a existenței sale NATO a avut capacitatea de a face față crizelor
concentrându -se, mai precis, pe operațiuni de apărare și de ajutorare în caz de dezastru colectiv. În
etapa ulterioare, începând cu anii 1990, NATO s -a implicat în operațiuni care ies din sfera de
aplicare a Aritcolului 5, sunt cele care se desfășoară în principal în țări care nu sunt membre NATO,
pentru a preveni răspândirea unui conflict și destabilizarea regi unii.
Ținând cont de natura crizei, pot fi necesare diferite tipuri de operațiuni de gestionare a
crizelor.

115 Cristina Bogzeanu , Rolul NATO și UE în managementul crizelor din Balcanii de Vest ,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rolul_nato_si_al_ue_in_managementul_crizelor_din_balcanii_de_vest.pdf , accesat în
data de 2 3.05.2015.
116 Ibidem.
117 ***, Crisis management, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49192.htm , accesat în data de 12.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

Operațiuni de răspuns la crize pe Articolul 5 – apărare colectivă
Denumite ―operațiuni pe Articolul 5‖ apărarea colectivă implică faptul că deciz ia a fost luată
în mod colectiv de către membrii NATO pentur a considera un atact sau act de agre siuna împotriva
unui membr u, ca un atac împotriva tuturor. NATO a invocat Articolul 5 pentru prima data în istorie
în septembrie 2001, ca urmare a atacurilor t eroriste împotriva Statelor Unite
Operațiuni de răspuns la criză non -Articol 5.
Acestea acoperă toate operațiunile militare conduse de NATO fără să fie invocat Articolul5.
Răspunsul la criză sau ―operațiuni în sprij inul păcii‖ sunt termeni generic i care pot include
prevenirea conflictelor, menținerea păcii, restabilirea păcii, construirea păcii, impunere a păcii și
operațiunile umanitare. Acestea sunt operațiuni multifuncționale efectuate în sprijinul unui mandat
ONU/ OSCE sau la invitația unui guvern su veran.
Operațiunile pentru a ajuta țările membri și partenere, care sunt afectate de dezastre, intră, de
asemenea, sub incidența gestionării crizelor. De exemplu în 2005, NATO a asistat Pakistan -ul atunci
când a fost lovit de un cutremur devastator care a constat viața a aproximativ 80.000 de oameni118.
NATO a dezvoltat o serie de elemente esentiale pentru sprijinul procesului de management al
crizelor si prevenire a conflictelor, dintre care amintim:
– stafuri si facilitati fizice;
– aranja mente si proceduri stabilite de comun acord;
– masuri concrete pentru prevenire sau raspuns la crize.
Infrastructura reprezinta o componenta importanta a Sistemului NATO pentru Managementul
Crizelor119. Infrastructura aliantei include piste aeriene, instalatii de telecomunicatii, sisteme de
comanda, control si informare, cartiere generale militare, conducte pentru combustibil si mijloace de
stocare radar si instalatii pentru coordonarea navigatiei, instalatii portuare, locuri de inmagazinare pe
teren si facilitati de asistenta pentru forte suplimentare. Instalatiile de acest tip, infiintate la cererea
principalilor comandanti NATO (MNCs), in stransa colaborare cu autoritatile militare nationale, pot
fi desemnate ca reprezentand „infrastructura comuna N ATO‖. Instalatiile si echipamentele astfel
desemnate sunt finantate in comun de catre guvernele statelor participante, in cadrul unor limite
convenite de finantare. Ele pot fi utilizate de una sau mai multe state NATO, insa achizitia

118 Ibidem.
119 ***, PREVENIREA CONFLICTELOR ȘI MANAGEMENTU L CRIZELOR ÎN VIZIUNEA NATO,
http://www.stiucum.com/management/managementul -crizelor -conflictelor/Prevenirea -conflictelor -si-man232 59.php ,
accesat în data de 14.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

localurilor si asigura rea anumitor utilitati locale sunt o responsabilitate a „tarii gazda‖120.
Atunci când apare o criză, nici o decizie cu privire la forțele militare nu sunt luate fără o
autorizație politică. Deciziile sunt luate la nivel colectiv de guvernele ficărei țări mem bre NATO și
pot include măsuri de urgență politice, militare sau civile, în fucție de natura crizei.
Articolul 4 din Tratatul de la Washington dă fiecărui aliat dreptul de a aduce problemele la
masa de consultări și discuții cu ceilalți membrii. ―Părțile vor avea consultări comune ori de câte ori
vreuna dintre ele va considera că este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau
securitatea vreuneia dintre Părți‖121 . Articolul 4 este esențial pentru procesul de gestionare a
crizelor, deoar ece consultarea este la baza acțiunii colective.
NATO are diferite mecan isme de gestionare a crizelor. Organul politic decizional principal
este Consiliul Nord -Atlantic (NAC), care schimbă informații, informații și alte date, compară
percepții diferite și abordări, armonizează punctele de vedere și ia decizii prin consens la fel ca toate
comisiile NATO.
În domeniul gestionării crizelor, Consiliul este sprijinit de Grupul de Coordonare Politică,
Comitetul politic, Comitetul militar și Comitetul de planifica re a urgențelor civile.
În plus, sistmele de com unicații ale NATO, printre care NATO Situation Centre (SITCEN )
primesc, schimbă și diseminează informații politice, economice și militare și de informații non -stop,
în fiecare zi a anului
Sistemul NATO de ras puns la Criză (NCRS) este un proces în care o serie de elemente sunt
adaptate la abordarea diferitelor aspecte ale crizelor. Acesta include: NATO Crisis Management
Process (NCMP),NATO Intelligence and Warning System (NIWS), NATO‘s Operational Planning
Process and NATO Civil Emergency Planning Crisis Management Arrangements, împreună au rol în
gestionarea crizelor NATO și capacitatea sa de a răspunde la crize122.
Pentru a testa sistemul în vederea perfecționării se organizează periodic exerciții privind
modul în care se realizează managementul unor situații de criză la nivelul întregii Alianțe, dintre
care cele mai cunoscute sunt CMX -urile (CRISIS MANAGEMENT EXERCISES). Comitetul de
operații și exerciții al Consiliului este cel care coordonează desfășurarea ex ercițiilor în acest
domeniu123.

120 Ibidem.
121 ***, Tratatul Nord Atlantic, http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD -ATLANTIC.pdf ,
accesat în data de 12.05.2015 .
122 ***, Crisis management, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49192.htm , accesat în data de 14.05.2015.
123 Manta Dănuț, op. cit , pag 27.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

NCRS este destinat să acționeze complementar și interactiv Cu Sistemul NATO de Informare
și Avertizare (NATO Intelligence Warning System -NIWS), Sistemul Operațional de Planificare
(Operational Planning System -OPS), precum și Sistemul de Planificare a Urgențelor Civile (Civil
Emergency Planning -CEP).
Activitățile de parteneriat sunt de asemenea importante în ceea ce privește prevenirea
conflictelor și managementul crizelor.
Un alt aspect important pentru contribuiția NATO la m anagementul crizelor și prevenirea
conflictelor este progresul făcut în dezvoltarea unui parterneriat strategic cu Uniunea Europeană
―pentru punerea în comun a mijloacelor disponibile în scopul întăririi păcii și securității‖
Cooperarea dintre Uniunea Euro peană și NATO este dată de acordul ―Berlin Plus‖. În
primăvara anului 2003 au fost prezentate modalități concrete de implementare a acordului ―Berlin
Plus‖ referitor la angajamente și proceduri pentru:
– asigurarea accesului UE la capabilitățiile de planificare ale NATO;
– disponibilitatea de pre -identificare a capabilităților și mijloacelor comune;
– identificarea opțiunilor de comandă europene;
– adoptarea Sistemului NATO de Planificare a Apărăriila cerințele operaționale de care UE are
nevoie124.
Responsabilitatea de a proteja presupune practic recurgerea la forță pentru a interveni în
patru situații considerate atrocități în masă: genocid, epurare etnică, crime împotriva umanității și
crime de război. Acest concept al R2P a fost acceptat de statel e membre ale Națiunilor Unite la
Summit -ul mondial ONU. Cu toată această largă acceptare, unele dintre aceste state, membre ale
NATO sunt cele care nu au susținut integrarea acestui concept în Noul Concept Strategic NATO. Un
exemplu este și Germania, care nu a dat dovadă că ar dori să include responsabilitatea de a proteja în
cadrul NATO deoarece nu dorește să fie implicată în acțiuni militare la nivel mondial125, și nu
dorește să rișt e înstrăinarea puterilor cum ar fi China și Rusia126, preferând să mențină NA TO cu un
rol mult mai limitat de apărare colectivă.
NATO are o capacitatea militară semnificativă și după cum sus ține Gareth Evans, unul dintre

124 Manta Dănu ț, Managementul crizelor în NATO: operații de răspuns la crize non -Art. 5 . București, Editura
Universității Naționale de Apărare, 2005. pag.48.
125 ZAPOLSKIS, Martynas, „Redefining the Euro -Atlantic Security Agenda: What is the Role of the New NATO
Strategic Concept‖, Lithuanian Foreign Policy Review , Issue 23, 2010 .
126 NOETZEL,Timo, SCHREER, Benjamin, ‗Does a Multi -Tier NATO Matter? The Atlantic Alliance and the Process of
Strategic Change‖in International Affairs , V olume 85, Number 2, 2009, p. 216.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

fondatorului principiului responsabilității de a proteja, este singura organizație capabilă să joace
rolul „unui furnizor de forță în situații de urgență drept răspuns al conștientizării unor atrocități în
masă‖127. Cu toate acestea, responsabilitatea de a proteja nu a fost inserată în Conceptul Strategic
NATO din 2010 , iar dispozițiile pentru soluționarea potențialel or crize viitoare nu a fost
reglementate adecvat datorită lipsei de consens între statele membre.
În absența existenței unor dispoziții referitoare la responsabilitatea de a proteja în cadrul
Conceptului Strategic din 2010, intervenția colectivă ar putea fi realizată numai prin clasificarea
acesteia drept necesară pentru asigurarea securității colective a NATO. Prin articolul 5 al Tratatului
Nord -Atlantic (NAT), securitatea colectivă este invocată doar în cazul unui atac armat împotriva
unuia sau mai multo ra dintre statele membre NATO128.
Prevederile Articolului 20 vin să diminueze ―golul‖ lăsat de lipsa existenței acestor
prevederi. Acest articol menționează că „crizele și conflictele de dincolo de granițele NATO pot
reprezenta o amenințare directă la adres a securității teritoriului Alianței și a siguranței populațiilor.
Astfel NATO se va angaja, prin urmare, în cazul în care este posibil și atunci când este necesar,
pentru a preveni crizele, pentru a le gestiona, pentru stabilizarea situațiilor post -conflic t și acordarea
sprijinului pentru reconstrucție‖ .
4.2. NATO în Libia: interveție sau protecție
În februarie 2011 au izbucnit proteste aniti -guvernamentale în Libia, care s -au transformat
rapid în violențe129. Ulterior situația din Libia a reprezentat p rimul angajament al principiului
responsabilității de a proteja, din moment ce a fost adoptat oficial de ONU .
Este important de subliniat că a u existat amenințări clare din partea guvernului libian
împotriva rebelilor și a populației civile. Astfel Gaddafi a d eclarat reporterilor occidentali că vor fi
luate măsuri pentru a curăța țara de „acești gândaci‖ și că „orice libian care va ridica armele
împotriva Libiei va fi executat‖130. Ca răspuns la această situație, biocrația ONU a încadrat criza ca
o problemă la ad resa dreptuilor omului, la fel și Secretatul General al ONU, precum și Consiliul de
Securitate al ONU care a reamintit guvernului libian de responsabilitatea sa de a proteja civilii.
La data de 25 februarie, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluție

127 EV ANS, Gareth, ‗ NATO and the Responsibility to Protect’ , Presentation made to Shadow NATO summit, March 31,
2009.
128 Adrian Dobre , NATO în Libia: un nou model de intervenție , pp.88 -94.
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/sesiune_2011_vol1.pdf , accesat în data de 12.05.2015.
129 ***,Responding to the Libya Crisis , http://www.unhcr.org/pages/4d7755246.html , accesat în data de 15.04.2015.
130 Barbara Miller, Defiant Gaddafi issues chilling threat,
http://www.abc.net.au/worldtoday/content/2011/s3146582.htm , accesat în data de 20.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

condamnând „încălcările grave și sistematice ale drepturilor omului‖ și solicita guvernului libian „să
își îndeplinească responsabilitatea sa de a proteja populația‖. O z i mai târziu salutand Rezolutia
Consiliului pentru Drepturile Omului A/HRC/S -15/2 din 25 februarie 2011, inclusiv decizia de a se
trimite de urgenta o comisie internationala independenta de ancheta pentru a investiga toate
raportarile de incalcari ale dreptului international al drepturilor omului in Marea Jamahirie
Araba Libiana131, Consiliul de Securitate al ONU a doptat Rezoluția 1970, solicitând încetarea
imediată a violențelor și stabilirea, printre alte măsuri, embargoului asupra armelor. Rezoluția a fos t
adoptată în unanimitate și nu autoriza folosirea forței împotriva Libiei.
Organizațiile regionale au răspuns și ele prompt, la 22 februarie Liga Statelor Arabe a
suspendat calitatea de membru al Libiei. O zi mai târziu AU‘s Peace and Security Council ( PSC) au
condamnat„folosirea nediscriminatorie și excesivă a forței și a armelor letale împotriva
protestatarilor pașnici‖.
La 7 martie Consiliul de Cooperare al Golfului a cerut Consiliului de Securitate ONU să
impună o zonă de interdicție aeriană cu sc opul de a proteja civilii.
La data de 8 martie Organizația Conferinței Islamice (OIC) a emis o declarație solicitând
„autoritățiilor libiene să pună capăt imediat operațiunilor militare împotriva civililor‖. Declarația a
subliniat „poziția fermă a OIC împotriva oricărei forme de intervenție militară în Libia‖. În acceași
zi, Secretarul General al OIC, Ekmeleddin Ihsanoglu , susținea impunerea unei zone de interdicție
aeriană, dar respingea orice intervenție militară. În 12 martie 2011 Liga Statelor Arabe a făcut o
cerere oficială c ătre Consiliul de Securitate pentru instituirea unei zone de interdicție aeriană.
Această solicitare a fost privită ca o condiție prealabilă pentru adoptarea Rezoluției 1973.
Principiile susținute de conceptul reponsabilității de a proteja au fost îndeplin ite de Rezoluția
Consiliului de Securitate 1973, așadar autoritatea dreaptă nu este contestată, întrucât este vorba de
Consiliul de Securitate . Rezoluția autoriza „statele membre care au notificat Secretarul General,
care acționează la nivel național sau prin intermediul organizațiilor sau aranjamentelor regionale,
[…], să ia toate măsurile necesare […] pentru a proteja civilii și zonele populate de civili aflate sub
amenințarea unui atac în Jamahiriya Arabă Libia”132, permițând astfel unei coaliții de state
doritoare, alcătuită în principal din forțe NATO, să intervină. De unde rezultă că Rezoluția este de
asemenea în concordanță și cu celelalte principii ale R2P, cum ar fi: justa cauză și intenția dreaptă.

131 ***, Rezoluția ONU NR 2970 , https://www.scribd.com/doc/251177315/Rezolutia -ONU -Nr-1970 , accesat în data de
22.05.2015.
132 United Nations Security Council ‗Resolution 1973 (2011)‘ S/RES/1973 (2011).

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

La data de 24 februarie 2011, Secretarul General al NATO ca răspuns la o întrebare a unui
reporter de la Reuters, la o conferință la Kiev, declara despre situația din Libia „Nu consider că
situația din Libia este o amenințare directă la adresa NATO, sau la adresa unui aliat, dar, desigur, pot
avea loc repercusiuni negative…dar aș dori să subliniez că NATO nu are planuri de a interveni. Nu
am primit nici o solicitare în acest sens și orice acțiuni trebuie să se bazeze pe un mandat ONU‖133.
Din declarația SG al NATO se poate observa condiționarea a cțiunii NATO de existența unei
Rezoluții a CS al ONU.
A doua zi, 25 februarie, în cadrul unei vizite la Budapesta, SG declara că „…ceea ce se
întmplă în Libia este îngrijorător pentru toți. [… ]Vă pot spune că am convenit o reuniune de urgență
a Consil iului NATO pentru această după -amiaza, pentru consultări referitoare la evoluția acceleată a
situației ‖. Astfel se poate observa că deși în data de 24 februarie NATO nu primise nici o solicitare, a
doua zi s -a reacționat prin convocarea unei reuniuni de ur gență a Consiliului NATO la Bruxelles.
Pe data de 2 martie Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a raportat că ar exista peste
2000 de victime decedate ca urmare a represiunii sângeroase.
NATO și -a extins Dispozitivul de Supraveghere Aeriană în Mediteran a cu avioane AWACS
ca urmare a situației.
Consiliul de Securitate al ONU adoptă Rezoluția 1973 cu un numpr de 10 voturi favorabile și
5 abțineri (Federația Rusă, Brazilia, India, China și Germania).
Rezoluția 1973 conține următoarele idei esențiale:
 CS al ONU autorizează statele member să ia toate măsurile necesare pentru a proteja
civilii și zonele locuite de civili, aflate sub amenințarea atacurilor interne, incluzând
Benghazi, excluzând însă o forță străină de ocupație pe teritoriul Libiei.
 Cere regimul ui Gaddafi încetarea imediată a acțiunilor violente
 Hotărăște să se instituie o Zonă de Interdicție Aeriană în spațunl aerian, al Libiei, ca
măsură de protective a civililor împotriva utilizării tehnicii de luptă aviatică de către
forțele loiale col. Gadda fi.
 Solicită întărirea aplicării embargoului asupra armlor

133 ***, NATO Secretary General s statement on the situation in Libya ,
http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_70790.htm , accesat în 19.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

 Hotărăște că blocarea averilor să se aplice tuturor fondurilor, averilor financiare și
reusurselor economice care sunt în proprietatea, sub controlul direct sau indirect al
autorităților libiene.
La data de 24 martie în urma decizie luate în Consiliul Alianței NATO, NATO preia
responsabilitatea asigurării Zonei de Interdicție Aeriană din Libia. La acea dată, Secretarul General
Rasmussen declara: Ceea ce am decis în această seară este ca NATO să î și asume responsabilitatea
pentru aplicarea Zonei de Interdicție Aeriană cu scopul de a proteja populația civilă, iar mandatul
NATO nu merge mai departe de aceasta, desigur putem să acționăm și în auto -apărare, dar ceea ce
vom face va fi să asigurmă Zona d e Interdicție aeriană pentru protecția civililor‖134
Așadar inițial NATO a pus în aplicare zona de interdicție aeriană, și apoi, la 31 martie,
NATO a preluat comanda tuturor operațiunilor militare pentru Libia. Loviturile aeriene au oprit
avantajul înaintării trupelor libiene în Benghazi și au deschis calea pentru contra -ofensivă a forțelor
rebele.
Operațiunea „Unified Protector‖ a avut trei componente distincte135:
 Executarea unui embargo asupra armelor în largul mării Mediteranene pentru a preveni
transferul de arme, materiale și mercenari în Libia.
 Respectarea zonei de restricție aeriană, în scopul de a preveni orice aeronavă de la
bombardarea obiectivelor civile.
 Atacuri aeriene și navale asupra forțelor militare implicate în atacurile sau amenințări
împotriva civililor libieni și a zonelor populate de civili.
Embargoul asupra armelor a început la 23 martie 2011. No -Fly Zon a început la 25 martie
2011 și protecția civililor a început la 31 martie 2011.
Temeiul juridic este dat de faptul că Operațiunea Unified Protector a fost mandatată în baza
Capitolului VII al Cartei ONU, iar Rezoluțiile CS al ONU 1970, 1973 și 2009, se referă direct la
misiunea NATO.
NATO a de clarat că Operațiunea Unified Protector va fi limitată la aplicarea Rezoluției 1973
și va fi încheiată de îndată de guvernul libian va îndeplini trei cerințe136:

134 Alexandru Groseanu, Criza din Libia. Responsabilitatea comunității
internaționale .http://www.academia.edu/4024136/Criza_din_Libia._Responsabilitatea_comunit%C4%83%C8%9B ii_int
erna%C8%9Bionale , accesat în data de 29.05.2015.
135 ***, NATO operations and missions, http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_52060.htm?selectedLocale=en ,
accesat î n data de 29.05.2015.
136 Dembinski, Matthias, and Theresa Reinold. Libya and the Future of the Responsibility to Protect: African and
European Perspectives . Peace Research Institute Frankfurt, 2011. pp. 7 -8.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

a) înceteze atacurile împotriva zonelor populate civile,
b) retragerea la bază a tuturor forțel or militare
c) permiterea accesului umanitar nelimitat.
În ciuda acestor asigurări, a apărut impresia că NATO nu este un protector imparțial al
civililor, ci cu voie sau fără voie, urmărea răsturnarea regimului libian. Această impresie a fost
creată de dinamica conflictului.
Într-un articol Barack Obama, David Cameron și Nicolas Sarkozy și -au exprimat
angajamentul spre limitarea obiectivelor RCSONU1973, dar au continuat să suțină că „este
imposibil să ne imaginăm un viitor pentru Libia cu Gaddafi la putere [ …] Atât timp cât Gaddafi
este la putere, NATO și parteneri săi trebuie să mențină operațiunile pentru ca civili să fie protejați și
să pună presiune asupra regimului‖ (Obama/Cameron/ Sarkozy 2011). În al treilea rând, statele
NATO au crescut sprijinul militar direct pentru forțele rebele prin furnizarea de instruire militară.
Încălcând embargoul asupra armelor, Franța a furnizat arme până protestele rusești au oprit această
practică. Pe scurt, gran ița dintre protejarea civililor și urmărirea schimbării regimului a devenit tot
mai neclară, ridicând întrebări critice referitoare la intenția părților care au intervenit și
proporționalitatea utilizării forței137.
Justificare intervenției a invocat princi piul responsabilității de a proteja, astfel încât
Rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al ONU a autorizat țările „ să ia toate măsurile necesare
… pentru a proteja civilii și zonele populate de civili de amenințarea unui atac … excluzând în
acelaș i timp orice forță externă de ocupație a oricărei părți a teritoriului libian ‖.
Contrar definiției extinse a intereselor de securitate ale NATO, Noul Concept Strategic
poate justifica doar parțial și în termeni foarte restrânși intervenția în Libia, și do ar în cadrul rubricii
de securitate colectivă, nu în cea referitoare la responsabilitățile față de popoarele din afara
organizației138.
O recomandare a Institutului pentru Știință și Securitate Internațională referitoare la NATO a
ridicat problema că „ ar fi o greșeală să adăugăm o serie de noi amenințări la misiunea Alianței,
fără o analiză atentă a implicațiilor asupra solidarității și coeziunii între membrii ‖11. Cu toate
acestea, intervenția NATO în Libia a fost în conformitate cu principiile responsabilită ții de a proteja,
și nu pentru protejarea securității colective definite la articolul 20.

137 Ibidem.
138 NOETZEL, Timo, Multi -Tier NATO: The Atlantic Alliance in the 21st Century , Royal Institute for International
Affairs/Chatham House, Londra, 2011

Ioana -Alexandra Năstăsoiu Capitolul 4. NATO și Criza din Libia

Campania militară a NATO în Libia, din martie până în octombrie 2011 mandatată de CS al
ONU, a avut ca urmare un număr de morți civili din loviturile aeriene ale NATO redus raportat la
gradul de bombardare și durata campaniei, însă Fred Abrahams, consilier special la Human Rights
Watch și autor principal al raportului HRW a declaracă că: „NATO a făcut pași importanți pentru a
minimiza victimele în rândul civililor în timpul campaniei din Libia, dar sunt necesare informații și
investigații pentru a explica moartea a 72 de civili‖139.

139 ***, NATO: Investigate Civilian Deaths in Libya , http:/ /www.hrw.org/news/2012/05/14/nato -investigate -civilian –
deaths -libya , accesat în data de 30.05.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu CONCLUZII

CONCLUZII
În perioada ce a urmat după Războiul Rece, confruntările militare dintre state au alunecat pe
o pantă descendentă, însă s -au intensificat amenințările de natură non -militară. Conflictele reg ionale,
crima organizată, statele eșuate, terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă fiind
considerate acum, amenințări ce pot afecta bunăstarea oricărui stat și în special al celor aflate în curs
de dezvoltare, datorită capacităților mai mic i, pe care le deține pentru a putea face față acestor
amenințări. Acest tip de amenințări necesită răspunsuri complexe și natura acestora fac aproape
imposibilă contracararea lor prin intermediul unor instrumente provenite din partea unui singur stat
NATO beneficiază de un statut important în arena internațională, cu toate criticile primite
după Războiul Rece. Acest statut poate proveni datorită faptului că a conștientizat necesitatea
cooperării și acordă acesteia o importanță deosebită.
Modelul unui sist em al securității prin cooperare cu cele 4 inele: securitate individuală,
securitate colectivă, apărare colectivă și promovarea stabilității poate constituii o abordare a
probleme lor de la nivel internațional , prin stabilirea unor relații armonioase cu cei din „exteriorul‖
comunității de securitate, datorită în special celor două inele „securitate individuală‖ și „promovarea
stabilității‖
NATO este un exemplu practic al securității prin cooperare, fiind angajată în realizarea
securității prin cooperare printr -o serie de instrumente, în care două sunt de însemnătate
managementul crizelor și rețeaua de parteneriate .
În cadrul modelului practic al securității prin cooperare este așezată și securitatea
individuală, care este cea care atrage atenția asupra importanței protejării indivizilor împotriva
amenințărilor și riscurilor. Indivizii sunt cei care stau la baza exist enței statelor și cei cărora trebuie
acordată cea mai mare atenție din perspectiva securității.
Angajamentul cu privire la protejarea indivizilor privește o serie de măsuri, cea care poate fi
privită ca o măsură adecvată în caz de pericol grav asupra ind ivizilor este teoria responsabilității de
a proteja. Aceasta elimină arbitrariul statelor cu privire la intervenție, datorită faptului că aceasta
prevede intervenția doar în cazul în care există violări masive ale drepturilor omului comise de state,
împotr iva propriilor cetățeni ori în situația în care autorităților statului le lipsește efectivitatea.
O garanție împotriva intervenților nejustificate este dată și de aria îngustă a responsabilității
de a proteja, aria fiind axată strict pe cele patru infrac țiuni: genocid, crime de război, crime
împotriva umanității și epurare etnică și nu trebuie extinsă pentru a include crime mai puțin

Ioana -Alexandra Năstăsoiu CONCLUZII

semnificative sau dezastre umanitare .
Responsabilitatea de a proteja trebuie privit ă ca ―un aliat al suvera nității, nu un adversar‖ și
prin încercarea de susținere a responsabilității de a proteja a statelor, ar trebui să se recunoască
consolidarea propriei suveranități .
Joseph S. Nye, Jr. este unul dintre specialiști Relațiilor Internaționale preocupați să găsească
soluții p entru abordarea puterii, aspect important în modelarea relațiilor dintre state. În acest sens
acesta a dezvoltat conceptual de ―putere blândă‖, adică capacitatea de a obține ceea ce vrei prin forța
de atracție mai degrabă decât prin constrângere sau prin r ecompense.
Conceptul de ―putere blândă‖ oferă posibilitatea creării unui mediu favorabil pentru cel care
o dezvoltă pentru un termen lung, însă instrumentele sunt variate și nu sunt dirijate mereu de forțele
de guvernare, ceea ce poate prezenta un neajuns .
Pe lângă neajunsul amintit, mai există și altele, unul dintre ele este reprezentat de faptul că
este greu a fi considerată ―cultura‖ drept o resursă a puteri blânde, pentru că nu poate fi controlată de
către guvern.
Mijloacele utilizate de ―puterea blâ ndă‖ au rezultate care apar după un timp mai lung, după
ce sunt angajate.
În prezent competiția cea mai strânsă în privința resurselor de putere blândă se poartă între
Statele Unite și Europa. Uniunea Europeană ca simbol al Europei unificate. Uniunea Euro peană este
văzută drept un exemplu în ceea ce privește puterea soft, datorită faptului că nu se mai poate
imagina un război între țările europene, însă instrumentele de ptuere blândă de care dispune se
dovedesc a nu fi suficiente în toate cazurile.
Context ul și tipul amenințărilor sunt două aspecte care presunpun angajarea instrumentelor
puterii soft, sau a puterii hard.
Smart power reprezintă capacitatea de a combina resursele puterii soft cu cele ale puterii
hard, în strategii eficiente. Datorită combinăr ii unei game mai largă de soluții, acet tip de putere
poate să asigure un cadru mai eficient, potrivit situațiilor diverse, de exemplu dacă există o
situație în care folosirea puterii hard este unicul mod de a răspunde la o agresiune atunci puterea
blândă se dovedește a nu fi suficientă. Am enințările prezente în actualul mediu de securitate sunt
complexe și necesită o abordare comprehensivă.
Concepția NATO privind managementul crizelor a suferit transformări semnificative odată
cu sfârșitul Războiului Rece, modificările cu privire la managementul crizelor sunt surprinse de
către conceptele strategice adoptate de Alianța Nord Altantică. Dacă în Conceptul Strategic din 1991

Ioana -Alexandra Năstăsoiu CONCLUZII

mai erau menținute principiile managementului crizelor din documentul precedent, aceste a s-au
modificat semnificativ ulterior. Astfel în timp s -a dezvoltat și o dimensiune ―non -articol 5‖ a
managementului crizelor, care face referire nu doar la atacurile asupra unuia dintre aliați, ci și la
situația în care conflictele izbucnesc dincolo de g ranițele Alianței, iar agresiunea nu vizează, în mod
direct, un stat membru NATO.
Cu toate că este permisă o dimensiune ―non -articol 5‖ a managementului crizelor, această
dimensiune este supusă în continuare limitărilor impuse de dreptul international, deși se discută
despre apariția unei noi norme de drept international, care să permit ă intervențiile umanitare, dincolo
de suveranitatea statului, aceasta încă nu a fost consacrată și există multe păreri contrare.
Concept ul responsabilității de a proteja a fost acceptat de statele membre ale Națiunilor
Unite la Summit -ul mondial ONU. Cu toată această largă acceptare, unele dintre aceste state,
membre ale NATO sunt cele care nu au susținut integrarea acestui concept în Noul Concept
Strategic NATO și astfel acesta a rămas neintegrat.
Situația din Libia a reprezentat p rimul angajament al p rincipiului responsabilității de a
proteja, din moment ce a fost adoptat oficial de ONU . Este important de subliniat că acest
angajament a avut la bază amenințări clare din partea guvernului libian împotriva rebelilor și a
populației civile iar principiile susținute de conceptul reponsabilității de a proteja au fost îndeplinite
de Rezoluția C onsiliului de Securitate 1973 .
Punerea în practică a responsabilității de a proteja prin intermediul NATO a scos în evidență
nu slăb iciunea teoriei ci faptul că într -o situație concretă trebuie să se asigure o imparțialitate față de
ambele părți, pentru a nu se mai ajunge la acuzații de genul celor care au urmat intervenției din
Libia, și anume faptul că NATO nu este un protector imparțial al civililor, și că urmărea ră sturnarea
regimului libian. Așadar principalul aspect important care trebuie reținut ca urmare al experienței
aplicării responsabilității de a proteja în cazul Libiei este necesitatea asigurării imparțialității.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE
A) Cărți
Bărbuț Dan Marcel, Securitate colectivă, comună și prin cooperare, Bucuresti, Editur a Academiei
Nationale de Informatii,2009.
Bellamy Alex J., Security Communities and their Neighbours, New York, PALGRA VE
MACMILLAN.
Buzan Barry, Little Richard, Soare Simona, Sistemele internaționale în istoria lumii : reconfigurarea
studiului relațiilor in ternaționale, Iași, Editura Polirom, 2009.
Buzan Barry,Waever, Ole, Jaap de Wilde, Securitatea: Un Nou cadru de analiză, Cluj Napoca,
Editura CA Publishing, 2010.
Carlsnaes Walter, Handbook of International Relations , SAGE Publications Ltd, 2012.
Carter Asthon , William James Perry, A New Concept of Cooperative Security, Washington, DC :
Brookings Inst., 1992.
Crăciun Ioan, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor , București, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I‖.
Duțu Petre, Echili brul de putere și mediul de securitate , București, Editura Universitășii Naționale
de Apărare „Carol I‖, 2001.
Duna Dacian, Politica securității europene la începutul secolului XXI : Uniunea Europeană și noua
geostrategie a Estului.
Fisler Lori, Enforcing Restraint: Collective Intervention in Internal Conflicts . New York: Council
on Foreign Relations, 1993.
Frunzeti Teodor, Pâlșoiu Ion, Neag Mihai Marcel, Toma Gheorghe, Implicații economice, politice și
militare asupra securității umane în etapa postconfli ct. Sibiu : Editura Academiei Forțelor Terestre
"Nicolae Bălcescu", 2011.
Grecu Ioan, Securitate prin cooperare, soluția stabilității regionale , București : Centrul Tehnic –

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

Editorial al Armatei, 2005.
Griffiths Martin, Terry O‘Callaghan , INTERNATIONAL RELATIONS: THE KEY CONCEPTS ,
Canada,Editura Taylor & Francis e -Library, 2002.
Ionescu Răzvan, Alianța Nord Atlantică și instituții de securitate : noua arhitectură de securitate.
București : Pro Universitaria, 2006.
Ivan Adrian, Sub zodia Statelor Unite al e Europei. De la ideea europeană la Comunitățile
Economice Europene, Cluj-Napoca, C&A Publishing, 2009.
Kiș Alexandru, NATO și securitatea umană, Oradea, Editura Universității din Oradia, 2012 .
Kolodziej Edward A. , Security and International Relations, New York, Cambridge University
Press, 2005 .
Lawson Stephanie, Relații Internaționale. O scurtă introducere, Cluj -Napoca, Editura CA
Publishing, 2010.
Neag Marcel, Securitatea umană în conflictele și crize le internaționale, București , Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I‖, 2010.
Neag Marcel, Arhitectura de securitate umană în spațiul euroatlantic, Sibiu, Editura Techno Media,
2009.
Nicu Sava Ionel, Studii de securitate , București, Editura Ce ntrului Român de Studii Regionale,
2005.
Nye Joseph C. Jr. Puterea blândă , Iași, Institutul European, 2009.
Nye Joseph C. Jr. Viitorul Puterii , Iași, Editura Polirom, 2012.
Nye, Joseph S., Understanding international conflicts : an introduction to theory and history. New
York ; Reading, Mass ; Menlo Park, Calif : Longman, 1997 .
Manta Dănuț , Managementul crizelor în NATO: operații de răspuns la crize non -Art. 5 . București,
Editura Universității Naționale de Apărare, 2005.
Manta Dănuț, NATO în operații post con lict de stabilizare și reconstructive , București, ditura

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

Universității Naționale de Apărare ―Carol I‖, 2007.
Robinson Paul, Dicționar de securitate internațională, Cluj Napoca, Editura CA Publishing, 2010.
Snyder Craig A., Contemporary Security and Strategy, Editura PALGRAVE MACMILLAN, New
York, 2008 .
Unteanu Cristian, Manualul NATO : parteneriat și cooperare. București : Nemira, 1997.
Walzer Michael, Just And Unjust Wars: A Moral Argument With Historical Illustrations , Editura
Basic Books, 2006.
Walzer Michael , Thinking Politically: Essays in Political Theory , Yale University Press, 2007.
B) Surse electronice
Alexandrescu Grigore, Amenințări la adresa securității, 24 pag,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/amenintari_la_adresa_securitatii.pdf , accesat în data de
16.05.2015.
Alexandru Andra, România Inteligentă, putere inteligentă și global izare , 10 pag,
http://rrgri.srpsec.ro/wp -content/uploads/2012/09/Andra -Alexandru -ROM%C3%82NIA –
INTELIGENT%C4%82. -PUTERE -INTELIGENT%C4%82 -%C5%9EI -GLOBALIZARE.pdf ,
accesat în data d e 17.05.2015.
Bogzeanu Cristina , Rolul NATO și UE în managementul crizelor din Balcanii de Vest,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rolul_nato_si_al_ue_in_managementul_crizelor_din_balcanii_de_
vest.pdf , accesat în data de 23.0 5.2015.
Cohen Richard „From Individual Security to International Stability‖, în Marshall Center Papers ,
No.3,2007, http://www.marshallcen ter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/mcPa
pers/mc -paper_3 -en.pdf , accesat în data de 04.05.2015.
Corinuș Ghinea , Răspunderea de a proteja și limitele recursului la forță ,
https://www.scribd.com/doc/225743866/5 -Raspunderea -de-a-proteja -si-limitele -recursului -la-forta –
pdf#download , accesat în data de 18.05.2015.
Dempsey Judy, The Failure of Soft Power , http://carnegieendowment.org/2011/09/28/failure -of-

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

soft-power , accesat în data de 19.05.2015.
Dobre Adrian , NATO în Libia: u n nou model de intervenție , 564 de pag,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/sesiune_2011_vol1.pdf , accesat în data de 12.05.2015.
Ene Dorian, Amenințări la adresa păcii și securității în epoca contemporană,
http://www.arduph.ro/domeni i/protectie -persoane -si-bunuri/in -caz-de-conflict -armat/amenintari -la-
adresa -pacii -si-securitatii -in-epoca -contemporana/ , accesat în data de 13.05.2015.
Evans Gareth, NATO and the Responsibility to Protect ,http://www.crisisgroup.org/en/publication –
type/spee ches/2009/nato -and-the-responsibility -to-protect.aspx accesat în data de 14.06.2015.
Groseanu Alexandru, Criza din Libia. Responsabilitatea comunității internațional,
http://www.academia.edu/4024136/Criza_din_Libia._Responsabilitatea_comunit%C4%83%C8%9B
ii_interna%C8%9Bionale , accesat în data de 29.0 5.2015.
Harabagiu Petru, Mediul internațional de securitate -tendințe și perspective,
http://www.revista.forter.ro/2009_2_t/02 -fenmil/04.htm , accesat în data de 13.05.2015.
Holsti Kalevi J. 1996. The State, War, and the State of War . Cambridge University Press,
http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=6243864 , accesat în
data de 07.06.2013.
Irimia, Ion, Curs de doctrine politico -militară Partea a VI -a, Securitatea Națională și
Euroatlantică ,file:///C:/Users/Alexandra/Downloads/curs%20de%20doctrine%20politico%20militar
e1.pdf , accesat în data de 06.04.2015.
Jezdimirovic Ranito Jovana, „ Limitations to post -conflict cooperative security: Kosovo 1999 –
2000 ‖,2009, 108pag,, http://archive.atlanticcommunity.org/app/webroot/files/articlepdf/Limitations%
20to%20post%20conflict%20cooperative%2 0security%20Kosovo%201999 -2009.pdf , accesat în
data de 03.05.2015.
K. J. Holsti, The Concept of Power in the study of International Relations,
http:// www.jstor.org/discover/10.2307/3013644?uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=2110685281628
3, accesat în data de 16.05.2015.
Luchian Emil, Puterea soft, cea mai dezirabilă formă de putere , http://politicall.ro/puterea -soft-

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

dezirabila -forma -putere/ , accesat în data de 16.05.2015.
Maiese Michelle , What it Means o Build a Lasting Peace,
http://www.beyondintractability.org/e ssay/peacebuilding , accesat în data de 08.02.2015.
Massingham Eve, Military Intervention for humnitarian purposes: does the Responsibility to
Protect doctrine advance the legality of the use of force for humanirian ends?, 29 pag,
https://www.icrc.org/eng/assets/files/other/irrc -876-massingham.pdf , accesat în data de 21.05.2015.
Mătieș Simona , Analiză. Smart Power, o alternativă pentru Rusia, în contex tul crizei elitelor
politice ruse , http://www.evz.ro/analiza -smart -power -o-alternativa -pentru -rusia -in-contextul -crizei –
elitelo r-politice -ruse.html , accesat în data de 19.05.2015.
Mihaela Simina , Soft? Hard? SMART AND NOW ., http://www.ir –
report.ro/index.php/perspective/316 -soft-hard-smart -and-now,accesat în data de 20.05.2015.
Mihalka Michael, Cooperative Security in the 21 Century , 10 pag,
file:///C:/Users/Alexandra/Downloads/91_Mihalka_cooperativesecurity .pdf, accesat în data de
13.04.2015.
Mölder Holger, NATO‘s Role in the Post Modern European Secuirty Environment, Cooperative
Security and the Exper ience of the Baltic Sea Region, http://www.isn.ethz.ch/Digital –
Library/Publications/Detail/?ots591=cab359a3 -9328 -19cc -a1d2
8023e646b22c&lng=en&id=31721 , accesat în data de 01.06.2013.
Mogoș Alina , NATO -“World’ s working model of cooperative security ‖,
http://cepeoffice.com/2012/07/17/nato -worlds -working -model -of-cooperative -security/ , accesat în
data de 30.05.2015.
Nardin Terry, From Right to Intervene to Duty to Protect: Michael Walzer on Humanitarian
Intervention , http://ejil.oxfordjournals.org/content/24/1/67.full , accesat în data de 15.05.2015.
Shahrbanou Tadjbakhsh, „Human Secuirty”: Looking back before Looking forward Paper for the
ICHSWA Conference Birjand, Iran November 26th 2009, 21 pag
http://birjand.ac.ir/ichswa/downloads/Dr%20Tajbakhsh's%20Paper%20in%20ICHSWA.pdf ,accesat
în data de 01.03.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

Stanca Jugrin Teodora, Prevenirea și combaterea crimei de genocid, 13 pag,
http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista -stiintifica/Prevenirea -si-combatere a-crimei -de-
genocid -2011.pdf , accesat în data de 06.06.2015.
Toderean Olivia, Suport de curs, Teoria relațiilor internaționale, 54 pag.
file:///C:/Users/Alexandra/Downl oads/teoria%20relatiilor%20internat.pdf , accesat în data de
02.03.2015.
Wagner Jan-Philipp N.E., The Effectiveness of Soft and Hard Power in Contemporary International
Relations , http://www.e -ir.info/2014/05/14/the -effectiveness -of-soft-hard-power -in-contemporary –
international -relations/ , accesat în data de 18.05.2015.
United Nations Development Programm e (1994): Human Development Re port,
http://hdr.undp.org/sites/default/files/reports/255/hdr_1994_en_complete_nostats.pdf , accesat în data
de 04.01.2015.
United Nations Development Programme (UNDP). Human Development Report 1994 . New York:
Oxford University Press, 23. http://www.undp.org/hdro/1994/94.htm , accesat în data de
01.01.2015.
***, The Consequences of Global Warming , http://www.nrdc.org/globalWarming/fcons.asp , accesat
în data de 02.02.2015.
***, Ce este NATO?, http://nato.md/ce -este-nato/ , accesat în data de 10.05.20 15.
***, Crisis management, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49192.htm , accesat în data de
12.05.2015.
***, PREVENIREA CONFLICTELOR ȘI MANAGEMENTUL CRIZELOR ÎN VIZIUNEA NATO,
http://www.stiucum.com/management/managementul -crizelor -conflictelor/Prevenirea -conflictelor –
si-man23259.php , accesat în data de 14.0 5.2015.
***,Responding to the Libya Crisis , http://www.unhcr.org/pages/4d7755246.html , accesat în data de
15.04.2015.
***,TratatulNordAtlantic, http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD –
ATLANTIC.pdf , accesat în data de 12.05.2015,

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

***, Rezoluția ONU NR 2970 , https://www.scribd.com/doc/251177315/Rezolutia -ONU -Nr-1970 ,
accesat în data de 22.05.2015.
***, NATO Secretary General s statement on the s ituation in Libya ,
http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_70790.htm , accesat în 19.05.2015.
***,NATO operations and missions
http://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_52060.htm?selectedLoca le=en , accesat în data de
29.05.2015.
***, NATO: Investigate Civilian Deaths in Libya , http://www.hrw.org/news/2012/05/14/nato –
investigate -civilian -deaths -libya , acce sat în data de 30.05.2015
***, Puterea politică. Conceptul, trăsături, funcții și forme de manifestare ,
http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/ Puterea -politica -Concept -trasa53555.php , accesat în
data de 16.05.2015.
***, Folosirea legală a forței potrivit dreptului international ,
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/drept -international -public/folosirea -legala -a-
fortei -potrivit -dreptului -international/ , accesat în data de 21.05.2015.
***, Definiția Dreptului Internațional Umanitar și locul său în oridinea leaglă internațională, 6
pag,http://www.crucearosie.ro/uplo ads/images/Conventia%20de%20la%20Geneva%20pdfuri/Defini
tia%20DIU%20si%20locul%20sau%20in%20ordinea%20legala%20internationala.pdf , accesat în
data de 15.04.2015.
***, Concepte noi la ONU: responsabilitatea de a proteja – între stat și comunitatea internațion ală,
http://www.juridice.ro/90427/concepte -noi-la-onu-responsabilitatea -de-a-proteja -intre-stat-si-
comunitatea -internationala -bucuresti -12-noiembrie -2009.html , accesat în data de 20.05.2015.
***, Legality and Legitimacy in International Order, 8 pag,
http://archive.unu.edu/publications/briefs/policy -briefs/2008/pb05 -08.pdf , accesat la data de
03.03.2015.
***, Definition of Human Security, http://www.gdrc.org/sustdev/husec/Definitions.pd f, accesat în
data de 04.01.2015.

Ioana -Alexandra Năstăsoiu BIBLIOGRAFIE

***Humanitarian Intervention ,http://en.wikipedia.org/wiki/Humanitarian_intervention#Legal_grou
nds, accesat în data de 03.05.2015.
***, NATO avertizează: va fi cel mai amplu plan de apărare colectivă de după Războiul Rece,
http://www.realitatea.net/ nato-avertizeaza -va-fi-cel-mai-amplu -plan-de-aparare -colectiva -de-dupa –
razboiul -rece_1647366.html , accesat în data de 20.04.2015.
***, Analiza securității internaționale , http://www. studiidesecuritate.ro, accesat în data de
10.03.2015.
***,Originea și trăsăturile distintive ale securității colective a statelor ,
http://optdolari.blogspot.com/2011/02/originea -si-trasaturile -distinctive -ale.html , accesat în data de
15.03.2015