Respectarea prezum ției de nevinovă ție în procesul penal. [608373]

Respectarea prezum ției de nevinovă ție în procesul penal.
Analiza criteriilor jurispruden țiale din practica C.E.D.O. împotriva
României

Lect. univ. dr. Flaviu Ciopec
Facultatea de Drept
Universitatea de Vest din Timișoara

Rezumat : După cum se cunoa ște, prezum ția de nevinovă ție reprezintă unul dintre pilonii
esențiali ai încadrării europene a procesului penal, orice abdicare de la aceasta fiind de natură
a afecta caracterul echitabil al procesului. Analiza întreprinsă în prezentul studiu se impune
pentru a departaja bunele pra ctici de cele perverse și de a contura criterii de ac țiune a actorilor
judiciari în acord cu standardele Conven ției europene. Investiga ția relevă faptul că autoritățile
judiciare române nu par a fi preocupate de găsirea justului echilibru între dreptul pub licului de
a fi informat și drepturile fundamentale ale cetățenilor. Dimpotrivă, se constată că acestea și -au
asumat o libertate discreționară de a vehicula orice informații în legătură cu presupusa
săvârșire a unor fapte penale de către cetățeni, atitudin e cenzurată de instan ța europeană.

Cuvinte -cheie : prezum ția de nevinovă ție, jurispruden ță C.E.D.O. , cauze împotriva
României , violarea art. 6 par agr. 2

Abstract : It is a commonly shared opinion that the presumption of innocence represents a
fundamental pillar within the European framework of a criminal trial, and any undermining of
its structure may eventually affect the fair nature of the trial. The analysis performed by the
present study is destined to separate the good practices from the perverted one s, and to shape
out the criteria used by judicial players in order to act pursuant to the standards set forth by the
European Convention. The inquiry points out that the Romanian judicial authorities do not seem
concerned with finding a fair balance betwee n the right of the public to be informed and the
fundamental rights of the citizens. On the contrary, the former turn out to have assumed a
discretionary freedom to release any information about the purported commission of some
criminal acts by the citizen s, an attitude which has been censured by the European court.

Keyword s: presumption of innocence , ECCHR practice , cases against Romania ,
infringement of art. 6 par. 2

Așa cum am anticipat într -un studiu anterior1, am rezervat pentru viitor analiza
jurispruden ței Cur ții Europene a Drepturilor Omului în materia respectării prezum ției de
nevinovă ție, întrucât prezentarea cazuisticii a acaparat, prin densitatea informa țiilor, întreg
spațiul editorial alocat la acel moment.
O asemenea analiză se impune p entru a departaja bunele practici de cele perverse și de a
contura criterii de ac țiune a actorilor judiciari în acord cu standardele Conven ției europene. După
cum se cunoa ște prezum ția de nevinovă ție reprezintă unul dintre pilonii esen țiali ai încadrării

 e-mail: [anonimizat].
1 F. Ciopec, Examen al jurisprudenței C.E.D.O. împotriva României în materia prezumției de nevinovăție ,
Analele Universității de Vest, Seria Drept nr. 2/2012, p. 32 -48.

europene a procesului penal, orice abdicare de la aceasta fiind de natură a afecta caracterul
echitabil al procesului. O societate civilizată nu poate accepta ca responsabilitatea penală să fie
angajată în mod arbitrar sau u șuratic, fără a se derula o inves tigare serioasă a cauzei penale, în
condi țiile în care miza procesului penal este enormă, putând conduce la privarea de libertate,
pierderea de bunuri sau a exerci țiului unor drepturi și uneori chiar la extinc ție. Problema se pune
cu atât mai serios în sit uația în care avem de a face cu infrac țiuni grave, unde există tenta ția
pentru ac țiuni urgente, ce se dovedesc nu de pu ține ori ca fiind pripite. Infrac țiunile de genera ție
nouă (crima organizată sau terorismul de ex.) for țează la maximum limitele de în țelegere și
acțiune în materia prezum ției de nevinovă ție.
Acum câ țiva ani (2007), întru -un studiu2 publicat de Societatea pentru Justi ție se făcea
următoarea afirma ție: „în România nu există o legislație sau o jurisprudență care să explice
modul în care funcț ionează prezumția de nevinovăție, să -i asigure caracterul efectiv și să
stabilească sancțiuni în cazul încălcării acesteia, respectiv măsuri de înlăturare a actelor sau
faptelor care o încalcă , ci aceasta rămâne statuată la nivelul principiilor și al regul ilor de drept
nepuse în aplicare printr -o legislație subsecventă”. Aceste caren țe au fost apreciate ca plasând
România în proximitatea imediată a unei „condamnări” în fa ța instan ței de la Strasbourg: „față de
«consecvența » cu care autoritățile publice nesocotesc prezumția de nevinovăție, o condamnare a
statului rom ân pe acest motiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este previzibilă și
inevitabilă”3.
De la data studiului a trecut ceva timp, perioadă în care predic ția s-a împlinit: România a fost
„condamnată” de 8 ori. Această istorie tristă trebuie cunoscută, pusă în circuit și asumată. Este
obiectivul pe care ni l -am însu șit și încercăm a -l realiza prin prezentul studiu.

Am grupat în cele ce urmează principalele direc ții avute în vedere de Curte a Europeană ,
ce se constituie în veritabile criterii jurispruden țiale.
1) O primă problemă analizată de Curte se referă la rela ția dintre latura penală și cea civilă
într-un proces penal și în ce măsură o solu ție de „condamnare” pe latură civilă ar putea aduce
atingere prezum ției, cât timp pe latură penală s -a pronun țat o solu ție de achitare sau încetare a
procesului penal. Altfel a spune, obligarea de a despăgubi victima unei infrac țiuni ar putea fi
calificată ca o acuza ție în materie penală ?
Curtea a sta tuat că latura civilă este autonomă fa ță de latura penală, putând fi dispusă
„condamnarea” din punct de vedere civil, chiar dacă răspunderea penală nu mai poate fi
angajată4. Conform dreptului na țional, cererea de despăgubiri se întemeiază pe principiile
răspunderii civile delictuale, iar răspunderea penală nu reprezintă o condi ție pentru a se angaja
răspunderea civilă. Ac țiunea civilă î și păstrează natura civilă, chiar și după ce a fost alăturată
procesului penal. Din acest punct de vedere nu poate exista o acuza ție în materie penală5 atunci
când vorbim de ac țiunea civilă alăturată procesului penal. Victima are dreptul să ceară
compensa ții fie că a intervenit sau nu condamnarea penală, evaluarea despăgubirilor fiind supusă
unei evaluări legale distincte, ba zate pe criterii și standarde probatorii ce diferă în aspectele

2 Disponibil pe www.societateapentrujustitie.ro/publicatii/3105 -Respectarea -prezumtiei -nevinovati e-Romania –
Studiu -caz-comunicatele -presa -ale-PICCJ -ale-DNA , p. 3.
3 Disponibil pe www.societatea pentrujustitie.ro/publicatii/3105 -Respectarea -prezumtiei -nevinovatie -Romania –
Studiu -caz-comunicatele -presa -ale-PICCJ -ale-DNA , p. 26.
4 Constantin Florea c. României , Hotărârea din 19 iunie 2012, § 44, 57 , nepublicată, disponibilă pe
www.csm1909.ro .
5 Diacenco c. României , Hotărârea din 7 februarie 2012, § 56 -57, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro ,
în continuare Diacenco.

esențiale de cele aplicabile răspunderii penale. Altfel, ar însemna că achitarea pe latură penală ar
atrage automat respingerea cererii de despăgubiri, ceea ce ar afecta dreptul victimei la un
judecător în sensul art. 6 par agr. 1.

2) O altă chestiune ce a re ținut aten ția instan ței europene a vizat calitatea limbajului folosit
în informările publice cu privire la derularea cauzei penale și importan ța esen țială ce trebuie
acordată termenilor în care se redactează și se exprimă autorită țile judiciare . Curtea a reamintit
că art. 6 par agr. 2 nu poate împiedica autorită țile să informeze publicul în legătură cu procesele
penale pendinte, cu atât mai mult cu cât e ste vorba de subiecte sensibile, dar impune ca
informarea să se facă cu toată discre ția și rezerva necesară pentru ca prezum ția de nevinovă ție să
fie respectată.
Curtea a evidențiat, într -o spe ță6, că arestarea reclamantului, președinte al secției penale a
unei curți de apel, reprezintă o foarte bogată sursă de informații și speculații, cu atât mai mult cu
cât era vorba de prima arestare în România a unui magistrat. Curtea a considerat că, într -o
societate democratică, sunt inevitabile comentarii uneori se vere din partea presei cu privire la o
cauză sensibilă care, precum cea a reclamantului, contestă moralitatea persoanelor numite să facă
dreptate.
Curtea a subliniat importanța pe care trebuie să o acorde, în analiza noțiunii de proces
echitabil, aparențel or, precum și sensibilității crescute a publicului față de garanțiile unei bune
justiții. Ea a reamintit7 și faptul că, în materie de echitate, statele contractante se bucură de o
marjă de apreciere mai redusă în anchetele penale decât în domeniul contenciosului civil.
Curtea a trasat următoarele distinc ții:
– este recomandabilă o reținere a autorită ților în a releva elemente ce ar putea fi interpretate
ca o confirmare a vinovă ției unei persoane, la momentul la care urmărirea penală abia a început
și cu atât mai mult dacă aceasta nu a început, iar investiga țiile se află în stadiu incipient, în faza
actelor pre mergătoare. Curtea a apreciat că actele pregătitoare efectuate în vederea începerii
urmăririi penale trebuie avute în considerare ca apar ținând fazei de urmărire penal ă, chiar dacă la
acel moment punerea sub acuzare nu era încă decisă8. Declara țiile neconf orme efectuate de
procuror în faza actelor premergătoare au o legătură directă cu ancheta incipientă și, prin urmare,
pot conduce la violarea prezum ției (G.C.P. , § 42). A contrario , dacă declara țiile au fost făcute
după condamnarea penală a reclamantului în primă instanță și în apel de către instanțele
naționale, chiar în afara cadrului procesului penal , și anume prin intermediul unor interviuri
acordate presei naționale de către procurorul -șef PNA, Curtea a concluzionat9 că nu a avut loc o
violare a Conve nției.
– o distinc ție fundamentală trebuie făcută între o declara ție prin care se exprimă doar
suspiciunea că s -a comis o infrac țiune și afirma ția clară și neechivocă, în absen ța unei
condamnări definitive, că o persoană a comis infrac țiunea în discu ție. C urtea a re ținut că
afirma ția instan ței de recurs care l -a declarat pe reclamant „vinovat de comiterea infrac țiunii
pentru care a fost în mod corect trimis în judecată”, de și a dispus achitarea, reprezintă o încălcare

6 Viorel Burzo c. României , Hotărârea din 30 iunie 2009, § 155, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro ,
în continuare V. Burzo .
7 Rupa c. României nr. 1 , Hotărârea din 16 decembrie 2008, § 23, publicată în „Monitorul Oficial al
României”, Partea I, nr. 562 din 10 august 2010.
8 G.C.P. c. României , Hotărârea din 20 decembrie 2011, § 41, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro , în
continuare G.C.P.
9 Jiga c. României , Hotărârea din 16 martie 2010, § 91, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro , în
continuare Jiga.

a prezum ției (Diacenco , § 64).
În mod similar10, afirma țiile instan ței „că rezulta în mod sigur” din probele deja administrate
că nu avusese loc o vânzare la licitație și că reclamantul comisese infracțiunile de fals și uz de
fals constituie o încălcare a prezum ției în condi țiile în care s -a dispus încetarea procesului penal
pentru interven ția regulilor de prescripție a răspunderii penale. În spe ță, instan ța nu s -a limitat la
a descrie o „stare de suspiciune” sau un pronostic , ci a prezentat ca fiind stabilite anumite fapte
enunțate în rechizito riu. Prin închiderea procedurii, instan ța a pus sub semnul întrebării
nevinovăția reclamantului și a dispus ca reclamantul să plătească cheltuielile de judecată, în baza
principiului conform căruia cheltuielile ar trebui suportate de partea al cărei recurs a fost respins.
Într-o altă cauză11, Curtea a re ținut că procurorul desemnat cu ancheta penală împotriva
reclamantului a afirmat, la data de 19 decembrie 2000, cu prilejul unei conferințe de presă, că
reclamantul era vinovat de trafic de influență, în con dițiile în care vinovăția sa nu a fost stabilită
legal decât la data de 15 mai 2002, data hotărârii definitive în cauză. De asemenea, acesta nu s -a
exprimat nuanțat și nici nu a avut grijă să -și plaseze afirmațiile în contextul procedurii în curs
împotriva reclamantului. În aceste împrejurări, Curtea a considerat că această declarație făcută de
procuror a putut fi percepută drept o declarație oficială în sensul că reclamantul era vinovat în
condițiile în care vinovăția sa nu fusese încă stabilită legal, cee a ce echivalează cu o violare a art.
6 par agr. 2 al Conven ției.
De asemenea, Curtea a sanc ționat ca fiind afirma ții clare și neechivoce declara țiile unor
oficiali (procurorul de caz și ministrul de interne) ce făceau referire expresă la numele
reclamantulu i și la comiterea de către acesta, fără nicio rezervă, a unor acte nelegale ( G.C.P. ,
§57, 60): „Am luat împotriva lui G.C.P. măsura obligării de a nu păsări localitatea, măsură ce se
dispune în mod obi șnuit împotriva unei persoane fa ță de care există suspiciunea că a comis o
infrac țiune. Cu toate acestea, pe baza controalelor efectuate de Garda Financiară, în spe ță s-au
comis infrac țiuni, nefiind doar suspiciuni în legătură cu comiterea lor” sau „ Deși există probe cu
privire la comiterea mai multor inf racțiuni, G.C.P. este anchetat doar pentru două, iar urmărirea
penală durează suspect de mult timp” sau „ Astfel, între 1994 și 1997, acesta s -a folosit de
Bancorex S.A., bancă a statului, pentru a ob ține anumite avantaje financiare în cuantum de 202,6
milioane de dolari în vederea rambursării unor credite contractate de firma sa G.C.P. SA . Aceste
fapte au condus la tulburarea activită ții Bancorex S.A. și în consecin ță la subminarea economiei
naționale”.
Într-o altă cauză12, Curtea a considerat că declarațiile făcute de procuror au adus atingere
prezumției de nevinovăție a reclamantului, întrucât precizau clar că reclamantul se făcuse
vinovat de corupție, încurajând publicul să creadă în vinovăția acestuia și prejudecau aprecierea
faptelor de către instanțele competente. În spe ță, procurorul anchetator, informând ziariștii cu
privire la arestarea preventivă a reclamantului, a afirmat că toate probele converg spre stabilirea
cu certitudine a vinovăției reclamantului și că nu putea fi evitată condamnar ea acestuia, având în
vedere că „nimeni și nimic nu -l mai poate scăpa de răspunderea penală”.
Curtea a concluzionat, într -un alt context13, că expresiile folosite de procurorul anchetator
indicau clar că reclamanții se făcuseră vinovați de instigare la mărturie mincinoasă, încurajau

10 Didu c. României , Hotărârea din 14 aprilie 2009, § 41, publicată în „Monitorul Oficial al României”,
Partea I, nr. 740 din 30 octombrie 2009.
11 Vitan c. României , Hotărârea din 25 mart ie 2008, § 70, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro .
12 Păvălache c. României , Hotărârea din 18 octombrie 2011, § 120 -121, nepublicată, disponibilă pe
www.csm1909.ro , în continuare Păvălache .
13 Samoilă și Cionca c. României , Hotărârea din 4 martie 2008, § 94 -95, nepublicată, disponibilă pe
www.csm1909.ro , în continuare Samoilă și Cionca .

publicul să creadă în vinovăția lor și prejudiciau aprecierea faptelor de către judecătorii
competenți. Declar ațiile incriminate au fost pronunțate într -un context independent de procesul
penal în sine , și anume în cursul unui interviu difuzat la jurnalul televizat, în următorii termeni:
„Arestarea preventivă a fost dispusă deoarece, în opinia noastră, deși sumele respective nu au
fost foarte ridicate [1000 mărci germane], ordinea publică (…) a fost grav afectată; încrederea în
poliție, care este prima verigă a lanțului care asigură ordinea publică într -un stat de drept, trebuie
să fie absolută și neviciată de as emenea comportamente. Al doilea motiv menționat în ordonanță
este faptul că au încercat să împiedice descoperirea adevărului influențând, ba chiar amenințând
martorii. Exact în acest moment avem un martor care a dat o declarație mincinoasă și care este
interogat de ofițeri. Dacă nu revine asupra declarației, sunt hotărât să -l acuz, să -l arestez și să -l
trimit în fața instanței”.
– obiectul declara țiilor este , de asemenea , important. S -a apreciat ( G.C.P. , § 58) că relevarea
poten țialului probator al mijloace lor de probă administrate împotriva reclamantului nu poate fi
înțeleasă ca o atingere a prezum ției de nevinovă ție, cât timp nu furnizează opiniei publice o
certitudine absolută asupra vinovă ției acestuia , ci doar evaluează asupra măsurilor procesuale ce
s-ar putea lua împotriva inculpatului (de ex. trimiterea în judecată).
– cadrul în care se fac declara țiile a fost re ținut de Curte ca fiind relevant pentru calificarea
unei informări ca violare a prezum ției. S -a arătat14 că declarația primului -ministru referitoare la
comiterea în flagrant de către reclamant (ofi țer de poli ție) a infrac țiunii de luare de mită a avut
loc într -o videoconferință cu prefec ții, fără să fie adresată publicului și în cadrul unei prezentări a
preocupărilor autorităților față de p robitatea persoanelor care lucrează în instituțiile de poliție.
Curtea a admis că afirmațiile primului -ministru, ce nu au menționat numele reclamantului, pot fi
înțelese ca o simplă modalitate de a ilustra problema identificată, corespunde mai degrabă unei
informații privind desfășurarea unei anchete , și nu echivalează cu o afirmație privind vinovăția.
– se recunoa ște o anumită libertate în declara ții dacă acestea provin de la politicieni ( G.C.P. ,
§ 59), iar nu de la reprezentan ți ai autorită ților publice cu atribu ții în materie de prevenire și
combatere a criminalită ții. Astfel, postura de politician legitimează un anumit grad de exagerare
și o utilizare mai liberală a judecă ților de valoare în lupta politică cu adversarii politici. Într-o
altă speță ( Păvă lache , § 117 ), Curtea a considerat, în ceea ce privește comentariile diverșilor
oameni politici (primul -ministru, pre ședintele României, pre ședintele Senatului), că acestea sunt
legitime, fiind necesar să fie plasate în contextul luptei anticorupție, un subiect de preocupare
pentru întreaga societate românească. Într -o societate democratică, sunt inevitabile comentarii în
presă, uneori severe, mai ales dacă este vorba de o cauză sensibilă care, precum cea a
reclamantului – secretar general al guvernului, contesta moralitatea unor înalți funcționari.
– nu are importan ță în ce context este utilizat limbajul inadecvat, existând o violare a
Conven ției chiar dacă afirma ția se găse ște în considerente, iar nu în dispozitivul hotărârii
(Diacenco , § 63). Motivarea instan ței (considerentele) a re acela și efect juridic ca și dispozitivul,
în condi țiile în care formează suportul său logic.
– Curtea a refuzat să recunoască admisibilitatea angajării responsabilită ții statului pentru
opiniile exprimate în mass -media și care apar țin în exclusivitate autorilor respectivelor articole
(G.C.P. , § 46, 48). O campanie virulentă de presă poate conduce în anumite condi ții la o
condamnare în fa ța opiniei publice, anterior pronun țării unei solu ții legale, situa ție ce poate
tulbura serios activită țile comerciale sau profesionale ale unei persoane sau chiar și starea sa de
sănătate. Procesul penal reflectat în mass -media poat e afecta sever caracterul său echitabil, atunci

14 Begu c. României , Hotărârea din 15 martie 2 011, § 128, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro , în
continuare Begu.

când influen țează opinia publică și implicit jura ții chema ți să decidă asupra vinovă ției
inculpatului. În procesul penal român, acest gen de riscuri nu au putut fi identificate, cât timp
soluțiile penale sunt pronun țate de judecători profesioni ști, care se pronun ță și asupra vinovă ției,
astfel încât riscul ca ace știa să fie influen țați de o campanie de presă este mult redus datorită
pregătirii lor profesionale și experien ței (Jiga § 95; V. Burzo § 166) , cu atâ t mai mult atunci când
se interpune un interval de timp considerabil între finalizarea campaniei de presă și pronun țarea
hotărârii.
Curtea a refuzat să accepte o rela ție între încălcarea prezum ției și arestarea preventivă,
statuând că această rela ție exis tă doar în raport cu condamnarea15. Astfel, riscul de sugestibilitate
a judecătorilor, prin existen ța unei campanii de presă, nu poate fi luat în considerare la momentul
arestării ( Begu , § 130 ), chiar situată în proximitatea comiterea faptelor, cât timp interesul ziarelor
pentru cauză și importanța acesteia pentru opinia publică rezultau din poziția ocupată de
reclamant, ofițer de poliție, în contextul combaterii corupției, motiv de îngrijorare atât pentru
autoritățile naționale , cât și pentru public.

3) Consecventă jurispruden ței sale de a asigura garantarea unor drepturi concrete și efective,
nu teoretice și iluzorii , precum și necesită ții de a respecta rangul preeminent al dreptului la un
proces echitabil într -o societate democratică, Curtea a privileg iat o interpretare substan țială, în
dauna uneia formale în legătură cu prezum ția de nevinovă ție, considerând că acest gen de
interpretare serve ște mai bine domeniul acoperit de art. 6 par agr. 2 din Conven ție. Astfel, Curtea
a considerat că prezentarea reclaman ților în fața instan ței îmbrăcați în costumul locului de
detenție și refuzul președintelui de a autoriza folosirea îmbrăcămintei personale sunt lipsite de
orice justificare și că putea întări în rândul opiniei publice impresia de vinovăție a reclam anților
(Samoilă și Cionca § 100; Jiga § 101). Devine astfel evident că nu numai declara țiile nepotrivite
pot genera violări ale Conven ției, ci și anumite practici nonverbale neconforme, chiar dacă nu au
legătură cu un discurs din contextul penal.
Analiza întreprinsă mai sus relevă faptul că autoritățile judiciare române nu par a fi
preocupate de găsirea justului echilibru între dreptul publicului de a fi informat și drepturile
fundamentale ale cetățenilor. Dimpotrivă, se constată că acestea și -au asumat o libertate
discreționară de a vehicula orice informații în legătură cu presupusa săvârșire a unor fapte penale
de către cetățeni, atitudine cenzurată de instan ța europeană.

15 Mircea c. României , Hotărârea din 29 martie 2007, § 74-75, nepublicată, disponibilă pe www.csm1909.ro .