Respectarea Actelor Normative Si A Reglementarilor Tehnice Privind Apararea Impotriva Incendiilor
=== l ===
CUPRINS
CUPRINS……………………………………………………………………………………………………………………..2
MEMORIU JUSTIFICATIV…………………………………………………………………………………………5
CAP.1. INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………6
1.1. Noțiuni generale privind producerea și distribuția energiei electrice ………………………………6
1.1. 1. Centrale de producere a energiei electrice ……………………………………………………….6
CAP.2. ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR……………………………………………………………………………………………………………….29
2.1. Acte de autoritate emise pe linia apărării împotriva incendiilor………………………………………29
2.2. Documente și evidențe privind reglementarea apărării împotriva incendiilor …………………..30
CAP.3. INSTALAȚII UTILITARE DE DETECȚIE, SEMNALIZARE ȘI STINGERE A INCENDIILOR ……………………………………………………………………………….….33
3.1. Instalațiile utilitare construcțiilor și instalațiile tehnologice ………………………..………33
3.1.1. Instalații de stins incendiile cu apă …………………………………………..……..34
3.1.1.1 Instalații cu hidranți interiori ………………………………………..…….34
3.1.1.1.1. Alcătuire, funcționare și montarea instalației…………………….…….34
3.1.1.1.2. Amplasarea hidranților interiori …………………………………..……34
3.1.1.1.3. Prevederi normative specifice instalației de hidranți interiori .…….……35
3.1.2. Instalații de drencere pentru stingerea incendiilor ………………………………….36
3.1.2.1. Domeniu de utilizare ………………………………………………..……36
3.1.2.2. Caracteristicile geometrice, hidraulice și funcționale ale drencerelor ……36
3.1.2.3. Alcătuirea și funcționarea instalației de drencere …………………………38
3.1.3. Instalații de sprinklere pentru stingerea incendiilor …………………………………40
3.1.3.1. Domeniu de utilizare …………………………………………………….. 40
3.1.3.2. Aparatul de control și semnalizare. Funcționarea instalației ………..…….41
3.1.3.3. Modul de funcționare ………………………………………………..…….43
3.1.4. Instalații cu pulverizatoare de apă pentru stingerea incendiilor ……………….……44
3.1.4.1. Domeniul de utilizare ………………………………………….………….46
3.1.4.2. Alcătuirea instalațiilor fixe cu apă pulverizată
utilizate la stingerea incendiilor …………………………………………..………..48
3.1.4.3. Funcționarea instalației …………………………………………………….49
3.1.5.Instalații de stingere cu abur ………………………………………………………….49
3.1.5.1. Domeniul de utilizare ………………………………….…………….…….49
3.1.5.2. Instalații fixe de stingere cu abur ………………………………………….49
3.1.5.3. Instalații semifixe de stingere cu abur ……………………………….…….51
3.1.6.Instalații de stingere cu ceață ………………………………………………………..51
3.1.6.1. Generalități ………………………………………………………………..51
3.1.6.2. Sistemul de stingere la presiune înaltă cu ceață
de apă HI-FOG …………………………………………………………..………….52
3.1.6.3. Funcționarea instalației de stingere la presiune
înaltă cu ceață de apă ………………………………………………..………….53
3.1.6.4. Principiul de stingere Hl-FOG …………………………………………….53
3.1.6.5. Configurația unei instalații fixe ……………………………….….………..54
3.1.6.6. Avantajele instalațiilor de stingere cu ceață de apă …………..….………..55
3.2. Instalații de stingere a incendiilor cu agenți de stingere gazoși ……………………………….55
3.2.1. Generalități ……………………………………………………………………..…….55
3.2.2. Instalații de stins incendii cu dioxid de carbon ……………………………..………58
3.2.2.1. Mecanismul stingerii cu dioxid de carbon ……………………….………..58
3.2.2.2. Clasificarea instalațiilor cu dioxid de carbon …………………..………….58.
3.2.2.3. Funcționarea instalației cu acționare pneumatică …………………………..60
3.2.2.4. Funcționarea instalației cu acționare electrică …………………….………61
3.2.2.5. Funcționarea instalației de stins incendii cu CO2
cu funcționare automată ………………………………………………..…………..62
3.2.3. Sisteme de stingere a incendiilor folosind generatoare de aerosoli tip FIREPRO ….……62
3.2.3.1. Definire, domeniu de utilizare ……………………………………………62
3.2.3.2 Alcătuire și funcționare ……………………………………………………65
3.2.3.3. Avantaje și dezavantaje generatoarelor de aerosoli …………………..……….67
3.2.4. Instalații de stins incendii cu INERGEN ………………………………………..……68
3.2.4.1. Generalități ………………………………………………………………….68
3.2.4.2. Elemente componente și funcționarea sistemului
de stingere cu INERGEN ………………………………………………………..…69
3.2.5.Instalații de stins incendiile cu ARGONITE …………………………………………72
3.2.5.1.Generalități ………………………………………………………………… 72
3.2.5.2.Principiul de funcționare …………………………………………………….73
3.2.5.3. Elementele componente ale sistemului de stingere cu ARGONITE ……….73
3.2.5.4. Avantajele sistemului ARGONITE …………………………………………73
3.2.5.5. Aplicații ale sistemului ARGONITE. ………………………………………75
3.2.6. Instalații de stins incendiile cu FM 200 …………………………………………………75
3.2.6.2. Prezentarea generala a instalatiilor de stins incendiu cu FM200 ……………75
3.2.6.3. Componența intalațiilor de stingere ……………………………………..….76
3.2.6.4. Funcționarea instalațiilor de stins incendii cu FM200 …………………..…77
3.3. Instalații de stingere cu spumă …………………………………………………………………78
3.3.1. Generalități ……………………………………………………………………………79
3.3.2.Instalații de stingere cu spumă chimică ……………………………………………….80
3.3.2.1. Instalații cu două soluții ……………………………………………………80
3.3.2.2. Instalații cu două prafuri ……………………………………………………81
3.3.2.3. Instalații cu un singur praf ……………………………………………….…82
3.3.2.4. Instalații fixe cu spumă chimică din praf unic ………………………..…….83
3.3.2.5. Instalații semifixe cu spumă chimică ………………………………………..84
3.3.2.6. Instalații mobile cu spumă chimică din praf unic ………………………..…84
3.3.3. Instalații de stingere cu spumă mecanică ……………………………………….…….86
3.4.Instalații de stingere a incendiilor cu pulbere stingătoare ………………………………………..87
3.4.1. Generalități ………………………………………………………………..…………..87
3.4.2. Clasificarea tipurilor de instalații …………………………………………………….88
3.4.3. Principiul de funcționare al instalației cu pulberi ……………………………………89
CAP.4. STUDIUL DE CAZ ……………………………..…………………………………………………..91
CAP. 5 CONCLUZII …………………………………………………………………….………107
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….109
ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………………..110
MEMORIU JUSTIFICATIV
Prezentul proiect reprezintă un studiu de specialitate privind managementul stingerii incendiilor din industria energetică.
Necesitatea realizării acestei lucrări are în vedere importanța și rolul pe care-l ocupă industria energetică în economia României.
Cunoașterea modului de organizare a obiectivelor din industria energetică constituie elemente necesare prevenirii riscurilor în situații de urgență în conformitate cu legislația în vigoare.
În lucrare sunt prezentate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor specifice sectoarelor din industria energetică, instalații utilitare și de stingere a incendiilor dar și instalațiile de detectare a inceputurilor de incendiu.
Întocmirea documentelor necesare organizării apărării împotriva incendiilor și activităților de apărare împotriva incendiilor s-au realizat în conformitate cu legislația în vigoare.
Prin urmare, prezenta lucrare de absolvire își propune stabilirea sistemelor și instalațiilor de detectare, semnalizare și stingere a incendiilor în industria de producere și distribuție a energiei electrice, având ca principal scop siguranța în exploatare.
Reducerea riscului de incendiu se va realiza prin: cunoașterea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice locurilor de muncă, instruirii periodice, precum și prin implementarea sistemelor moderne de protecție la incendiu.
CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Noțiuni generale privind producerea și distribuția energiei electrice
Problema prevenirii exploziilor si incendiilor pe teritoriul unei centrale termoelectrice sau hidroelectrice este de o mare importanta, daca se are in vedere ce ar insemna pentru intreprinderi, institutii si pentru economia nationala in general, intreruperea curentului electric, lipsa de energie electrica din cauza acestor fenomene nedorite.
Atat la centralele termoelectrice si hidroelectrice mai vechi,cat si la cele mai noi si in curs de punere in functiune, pot aparea o serie de avarii datorita unor deficiente de conceptie,exploatate,sau a unor neglijente din partea personalului care le deserveste unor cauze tehnice,avarii care in unele cazuri sunt urmate de explozii sau incendii.
Centrala termoelectrica este o întreprindere complexa in care functioneaza o serie de agregate si instalatii necesare transformarii energiei chimice a combustibililor in energie termica (cazanele de abur) si aceasta in energie electrica (generatoare de curent,montate pe acelasi ax cu turbinele).
Dintre agregatele si instalatiile unei centrale termice,se vor analiza numai acelea care pe timpul exploatarii prezinta pericol marit de incendiu si explozie si anume: instalatiile de alimentare cu combustibil,sala cazanelor,sala masinilor,instalatiile de distributie a energiei electrice (statii electrice,posturi de transformare,gospodarii de cabluri si de ulei).
1.1.1. Centrale de producere a energiei electrice
Instalatii de alimentare cu combustibil
Alimentarea cu combustibil solid.
In centralele termoelectrice, care folosesc combustibil solid alimentarea cazanelor se face mechanic, folosind,in raport de puterea centralei,elevatoare cu schip,elevatoare cu cupe, benzi transportatoare sau scripete.Pentru a se putea obtine o ardere in focare,precum si o reglare automata a alimentarii cu combustibil,in special la instalatiile de puteri mari,se folosesc carbuni pulberizanti.
Carbunii bulgari si concaseaza, se depoziteaza apoi in buncare,se macina in mori de carbun si in stare pulverizanta se introduc prin arzatoare, prin focare.
Temperatura aerului la intrarea in mori poate ajunge la 300C,iar cea a amestecului aer-praf la iesirea din moara nu trebuie sa depaseasca 70-80C.
Praful de carbune in suspensie,se poate aprinde in contact cu suprafetele calde.Cunoasterea temperaturii de aprindere are o mare importanta practica,deoarece praful de carbune in suspensie poate veni oricand in contact cu suprafetele incalzite ale diferitelor instalatii sau chiar cu corpuri incandescente.
Drept parametrii specifici sunt considerati: suprafata libera de acces a aerului si dependenta dintre diametrul particulelor si temperatura de aprindere sau produsul dintre durata de incalzire si temperatura de aprindere,denumit si indice de explozie.Temperatura de aprindere nu este aceeasi la toate felurile de prafuri de carbune,ci difera in functie de sorturi (tabelul 1).
Tabelul 1 Temperatura de aprindere a unor prafuri de carbune
Practica si experiementele au aratat ca praful depus in straturi pe suprafete incalzite,se aprinde de la temperaturi de 175-200C,acesta depinzand de gradul de acumulare a caldurii,de natura prafului si de timpul de ramanere pe suprafetele incalzite.De exemplu,praful fiind uscat,de lignit,depus intr-un strat de 20 mm pe o suprafata cu temperatura de 200C,se aprinde in 13 min,iar la o grosime de 10 mm,in numai 9 min.
In incaperile inchise si incalzite la temperaturi ridicate praful de carbune brun se poate aprinde la temperaturi intre 115 si 125C.
Praful de carbune brun prezinta o tendinta mult mai accentuata spre autoaprindere decat cele de huila.Praful de carbune se poate aprinde din cauza scanteilor si flacarilor in timpul executarii operatiunilor cu flacara,sau din alte cauze.
Praful de carbune brun sau de huila depus pe instalatii trece in stare incandescenta in contact chiar cu scanteile produse in urma unor flacari sau de la sudura.
Capacitatea de explozie a unui amestec de praf de carbune si aer este direct proportionala cu intensitatea sursei de aprindere si invers proportionala cu continutul de apa,cu sectiunea transversala a spatiului umplut cu praf si cu dimensiunile particulare de praf.
Praful de carbune brun cu particulele intre 15 si 30 poseda o capacitate maxima de explozie,putand exploda la un continut de praf de 40 g/m3 (praf fin) si 15 g/m² praf grosier. Limita superioara de explozie a prafului de carbune poate ajunge la 2000-7000 g/m3,concentratia de 400 g/m3 fiind cea mai periculoasa.
Continutul de gudron influenteaza de asemenea capacitatea de explozie: cu cat continutul de gudron este mai mare,cu atat praful de carbune este mai periculos la explozie.
Un mare rol in declansarea rabufnirilor si exploziilor de praf de carbune,il are densitatea prafului in amestec.Incendiile la instalatiile de alimentare cu praf de carbune se pot datora urmatoarelor cauze: flacara deschisa (lampi cu benzina,sudura etc.),arcuri electrice,scurtcircuite,scantei electrice,corpuri incandescente,scantei produse mecanic (frecari,ruperi de piese),scantei de la sudura sau de la focuri deschise,caldura de flacara (supraincalzirea lagarelor,a elementelor de masini in miscare etc.),caldura ridicata de corpuri incalzite (conducte de aburi),caldura ridicata in incaperi incalzite puternic (instalatii de uscare etc.),autoaprindere.
Scanteile mecanice se pot produce in instalatiile de preparare a prafului de carbune,in urma patrunderii in concasare si mori a corpurilor metalice (bucati de sarma, cuie etc.),provenite fie de la exterior,fie datorita ruperii unor piese din instalatii,in special atunci cand utilajele de transport,concasare si macinare sunt suprasolicitate.
Frecarile cele mai frecvente se produc la dispozitivele in miscare (valturi,vibratoare),la benzile transportoare care se misca cu o viteza de 1,25-1,60 m/s.
Principalele masuri de prevenire a incendiilor se refera: in primul rand,la inlaturarea tuturor cauzelor de incendiu,aratate anterior si in al doilea rand,la inlaturarea posibilitatilor de formare a amestecurilor explozive si a depunerilor prafului de carbune pe instalatii si suprafete incalzite.
Prepararea,transportul si depozitarea prafului de carbune este necesar sa se faca pe cat posibil in instalatii bine etansate pentru a nu permite iesirea lui in aer.
Pentru evitarea producerii scanteilor mecanice de-a lungul benzilor transportoare care conduc carbunele la buncare si la statia de sfaramare,se prevad separatoare electromagnetice.Cand separatoarele electromecanice se supraincarca,ele nu mai functioneaza normal si de aceea trebuie curatite cu regularitate.Separatoarele electromagnetice se amplaseaza cat mai aproape de carbunele transportat.
La silozurile intermediare,precum si la intrarea si iesirea din moara,se monteaza aparate pentru masurarea temperaturii si presiunii.
Temperatura agentului de uscare,la iesirea din moara,nu trebuie sa depaseasca urmatoarele valori:
– la instalatii cu buncar intermediar de praf,la uscare cu aer: carbune sarac in materii volatile 130C; huila si carbune brun 70C ;
– la instalatii cu buncar intermediar de praf,la uscare cu gaze de ardere,amestecate cu aer: huila si carbune brun 80C;
– la mori cu insulfare directa: huila 130C; carbune brun si sisturi 100C; turba frezata 80C.
In cazul in care praful de carbune se introduce in focar cu ajutorul aerului,temperatura aerului nu se limiteaza,oricare ar fi combustibilul folosit.
Instalatiile de preparare a prafului de carbune cu buncar intermediar,destinate carbunilor cu pericol de explozie,trebuie sa aiba in permanenta in functiune regulatoare de temperatura a agentului de uscare si protectie impotriva cresterii peste masura a temperaturii dupa moara.
Pentru a se preveni exploziile, umiditatea carbunilor pulverizati nu trebuie sa depaseasca 1%,la antracit si 12-16%,la lignit si la celelalte categorii de carbune.
Instalatia de pulverizare a prafului de carbune trebuie controlata zilnic pentru inlaturarea depunerilor de praf si evitarea neetanseitatilor.
Praful de carbune depus pe agregate,instalatii si peretii incaperilor, se va curata zilnic, luandu-se toate masurile ca aceasta vina in contact cu suprafetele incalzite. O atentie deosebita se va acorda morilor de macinare, unde pentru uscarea materialului se folosesc gaze arse.
Pentru preintampinarea aprinderii prafului de carbune,morile se doteaza cu sisteme automate de oprire,care se declaseaza atunci cand se inchis clapetele de gaze,in urma impulsurilor produse la oprirea ventilatoarelor de aer si gaze,la aparitia defectiunilor pe timpul transportului de carbune si cand temperatura in moara depaseste 250C.In asemenea cazuri se pun in functiune injectoare de apa si se opreste din functionare moara respectiva.
Agregatele de macinare,pornire,oprire si exploatare a morii trebuie bine intretinute pentru a li se asigura o functionare normala.In acest scop se vor respecta intocmai o serie de parametri ca temperatura la lagare,amperajul la motoarele morii,depresiunea in moara,temperatura maxima a uleiului.
Ventilarea mecanica si naturala trebuie proiectata si exploatata astfel incat sa nu provoace amestecuri de praf-aer in concentratii explozive.
Pentru stingerea incendiilor din instalatiile de transport si pulverizare a carbunelui,se prevad (dupa posibilitati) instalatii de stingere cu abur sau cu gaze inerte (bioxid de carbon,azot).Cu aceste instalatii se pot impiedica produceri de rabufniri sau explozii.
Alimentarea cu combustibil lichid.
Combustibilul lichid cel mai folosit la centralele termoelectrice este pacura.Instalatia de alimentare cu pacura a focarelor cazanelor se compune din: rezervorul de mare capacitate pentru rezerva de combustibil; rezervorul de distributie,destinat consumului zilnic,asezat in cladirea principala (la unele instalatii); preincalzitorul care serveste la preincalzirea pacurii,spre a putea fi transportata prin conducte,filtrul,pompele de pacura,conductele si injectorul.
La aceste instalatii se pot produce scurgeri de pacura pe la imbinari,datorita neetaseitatii,neglijentei sau a lipsei de supraveghere la manipularea si functionarea diferitelor agregate.
Pericolul se mareste si datorita incalzirii pacurii,operatie necesara pentru ca pacura sa poata fi transportata pe conducte,in cazul cand are o viscozitate mai ridicata.
Cauzele incendiilor sunt aceleasi ca si la instalatiile de alimentare cu carbune pulverizat.
La instalatiile de alimentare cu combustibil lichid,temperatura de incalzire a pacurii nu trebuie sa depaseasca temperatura la care poate aparea pericolul de incendiu si explozie.
Pacurile care contin fractii volatile,se pot incalzi cu 15-20C,sub punctul de inflamabilitate.In nici un caz,temperatura de incalzire a pacurilor grele in rezervoare nu va depasi 60C.
Incalzirea pacurii trebuie insotita de o buna decantare.Pentru incalzirea pacurii in rezervoare,se foloseste abur de joasa presiune (3 at) sau apa fierbinte,iar pentru incalzirea cisternelor se poate folosi si abur de presiune mai inalta (6-7 at); si in nici un caz incalzirea pacurii nu se va face cu foc deschis.
Rezervorul de zi din sala cazanelor,trebuie prevazut cu o conducta de evacuare a vaporilor,cu regulator de nivel si dispozitiv de siguranta (intrerupe alimentarea in caz ca regulatorul de nivel nu functioneaza).
Intre rezervorul de zi si arzator,se monteaza un filtru cu reglare termostatica.
Conductele de alimentare cu combustibil lichid se vor aseza in canale special amenajate,pentru a la feri de deteriorari.Ele vor avea izolatia termica in buna stare.Temperatura maxima la suprafata exterioara a izolatiei nu va depasi 35C,la temperatura mediului ambiant de 25C.
In statia de pompare a combustibilului lichid nu se vor depozita materiale combustibile.
Statia de pompare trebuie prevazuta cu instalatie de ventilatie pentru aspirare,in scopul de a evacua vaporii inflamabili care s-au degajat; motoarele electrice vor fi de tip antiexploziv sau capsulate,in functie de caracteristicile mediului.
Rezervoarele,conductele de transport si pompele trebuie sa fie bine etansate.
La rezervoarele de combustibil subterane se va asigura o buna etansare a peretilor bazinelor in locurile de racordare cu conductele de aspiratie a combustibilului si la scurgerea in bazine,luindu-se masuri de lichidare a oricaror scapari.
Sub injectoarele de pacura,in fata focarelor,se aseaza tavi din tabla,umplute cu nisip,cu scopul de a absorbi scurgerile de combustibil lichid.
La oprirea injectoarelor se opreste mai intai lichidul si apoi aerul sau aburul.
Aprinderea combustibilului pulverizat se face fie electric,fie cu ajutorul unei torte fixate pe o vergea metalica.Inainte de a se aprinde combustibilul lichid,focarele se verifica cu toata atentia.Constatarea unei defectiuni la focar implica oprirea functionarii instalatiei de alimentare.
Controlul stingerii flacarii la arzator se poate face cu celula fotoelectrica sau cu un pirometru. Pentru intreruperea curgerii pacurii spre arzator,dupa ce flacara s-a stins,se instaleaza o vana reglata automat. Arzatorul trebuie montat inclinat in fata,pentru a se inlatura scurgerea picaturilor de pacura (in fara focarului).Intreaga instalatie de alimentare cu combustibil lichid se controleaza zilnic si se verifica periodic. Amplasarea standurilor de probe a injectoarelor de combustibil lichid in statia de pompare a pacurii este interzisa. Ele se vor amplasa in incaperi separate de statia de pompare a pacurii si vor fi prevazute cu instalatii de ventilatie si de stins incendiile.
O deosebita atentie trebuie acordata curatirii rezervoarelor de combustibil lichid,luandu-se toate masurile de preintampinare a exploziilor sau incendiilor.
Ordinea executarii lucrarilor de curatire este urmatoarea:
golirea rezervorului de combustibil si izolarea lui de restul instalatiei;
asigurare,in mod permanent a ventialtiei;
folosirea,pentru curatire,a detergentilor necombustibili;
iluminatul la tensiunea de 12 V si in constructie antiexploziva;
folosirea sculelor de matale neferoase sau lemn,pentru a nu produce scantei;
folosirea unor ventilatoare,construite si exploatate astfel incat sa nu produca scantei pe timpul functionarii.
Rezervoarele de combustibil lichid se vor lega la pamant si se vor proteja impotriva loviturilor directe de trasnet.
Alimentarea cu combustibil gazos.
Cel mai intrebuintat combustibil gazos,pentru alimentarea focarelor cazanelor,este metanul.
Orice defectiune sau deteriorare a instalatiei de alimenatare cu combustibil gazos creaza un mare pericol de explozie.Intervalul de explozie al metanului fiind foarte larg,amestecurile explozive se pot produce cu usurinta daca instalatia prezinta neetanseitati prin care se produc scapari de gaze.
Amestecurile de gaze-aer se pot amorsa de la orice sursa de aprindere.
Instalatia de alimentare cu combustibil gazos,trebuie astfel construita si exploatata incat sa fie inlaturat orice pericol de explozie si incendiu.In acest scop,cladirea statiei de distributie a gazelor trebuie construita din materiale incombustibile,avand usile si ferestrele cu deschidere la exterior.
Pentru evacuarea eventualelor scapari de gaze,statia de distributie va avea o ventilatie naturala,in care scop trebuie prevazuta cu deschideri in acoperis cu o suprafata de 4-8% din suprafata pardoselii.
Statia de distributie a gazelor nu se incalzeste,in cazuri exceptionale se admite numai incalzirea centrala cu apa calda.
Iluminatul electric al statiilor de distributie construite suprasol se executa din exterior,iar cele subterane-cu lampi electrice ermetice,intrerupatorii montandu-se in exeterior.
Pentru ca scaparile de gaze sa nu formeze amestecuri explozive,trebuie sa se execute controlul intregii aparaturi,al sensibilitatii regulatoarelor.
Controlul etanseitatii se face zilnic,folosindu-se numai emulsie de apa si sapun; se interzic cu desavarsire probele cu chibritul aprins sau cu alte flacari.
Conductele principale de gaz se monteaza in exteriorul cladirii,in interior introducandu-se numai conductele de alimentare a cazanelor.
Conductele principale de gaze se monteaza numai aparent,la 1-3 cm distanta de perete,interzicandu-se cu desavarsire inzidirea lor sau trecerea pe sub pardoseala; trecerea prin ziduri se va face prin mansoane metalice.
Conductele de gaze nu trebuie sa treaca prin cosurile sobelor,canalele de ventilatie, locuri inaccesibile, depozite de carbuni, terenuri cu zgura sau prin spatii goale ale platformelor cu rabit,si nici prin locuri in care ar putea fi supuse unor actiuni mecanice,chimice sau termice (la temperaturi ridicate).
Amplasarea conductelor de incalzire si a retelelor de cabluri electrice in canale si tuneluri prin care trec conductele de gaze combustibile,nu este permisa.
Pentru a se asigura o buna etansare,conductele de gaze se imbina prin infiletare,cu ajutorul fitingurilor sau prin sudura.Etanseitatea imbinarii prin insurubare se asigura cu canepa si miniu de plumb si ulei de in fiert,sau prin chituri speciale.
Pentru fiecare aparat de consum se vor prevedea doua robinete de inchidere,asezate la distanta care sa permita manipularea si demontarea lor independenta.
Rezistenta conductelor la actiunea coroziva se asigura prin vopsire; in incaperile cu atmosfera umeda se folosesc conducte galvanizate.
La pornirea instalatiei,conductele de gaze se vor aerisi cu multa grija,in care scop deschiderile in atmosfera vor fi lasate libere pana la evacuarea in intregime a aerului din interior.
Aerisirea conductelor de gaze combustibile prin arzatoarele din focarul cazanelor,precum si evacuarea gazelor din conductele de gaze in reteaua de canalizare a centralei sunt interzise.
Conductele de gaze amplaste la mai putin de 100 m de conducta subterana de gaze,se vor verifica periodic astfel: puturile pentru instalatiile telefonice,cel putin de doua ori pe luna; colectoarele comune pentru constructii subterane,cel putin o data pe luna; caminele de vizitare de pe canalele de apa,de termoficare etc.,cel putin de patru ori pe an; incaperile din subsoluri,cel putin de patru ori pe an.
Verificarea prezentei gazelor se va face cu ajutorul detectoarelor de gaze,dupa un grafic stabilit,rezultatele inscriindu-se intr-un registru special.
Exploatarea conductelor ce prezinta scapari de gaze este interzisa.La depistarea unor astfel de scapari instalatia se va scoate din functie pentru a se remedia deficientele.
In conductele de gaze.depasirea presiunii este interzisa,pentru a nu se produce deteriori,explozii si chiar incendii.
In locurile cu posibile scapari de gaze si acumulari a acestora,nu se admite folosirea de catre oameni a incaltamintei cu blacheuri, cuie etc.
Reparatiile la conductele de gaze combustibile,pentru a se inlatura neetanseitatile,se vor incepe numai dupa ce tronsoanele care urmeaza sa fie reparate au fost izolate de conductele aflate sub presiune,printr-o flansa oarba.Gazele se vor evacua din conducte cu ajutorul aerului comprimat.Lucrarile de reparatii vor incepe numai dupa constatarea lipsei gazelor cu ajutorul aparatelor.
La conductele de gaze,in functiune,executarea de racorduri nu este permisa.
De asemenea,lucrarile de sudura se vor executa numai in conditiile cerute de normele de prevenire si stingere a incendiilor.
De conductele de gaze,montate in interiorul incaperilor,nu este admis sa se agate in nici un fel de sarcina pentru a nu produce deteriorari,urmate de scapari de gaze.
Presiunea gazelor in arzatoare nu trebuie sa depaseasca valoriea prevazuta de norme.Pentru a inlatura o eventuala explozie sau un incendiu,trebuie luate masuri de oprire a alimentarii cu gaz,montandu-se in acest scop,pe conducta principala de gaze,un robinet si o supapa cu actionare rapida.
La scaderea presiunii sub cea prevazuta de norme,se opreste alimentarea,prin manevrarea robinetelor.
Inainte de a se aprinde combustibilul,se verfica focarele de ardere.se controleaza presiunea gazului in conducta si numai daca aceasta se incadreaza in limitele prevazute de norme,se poate face aprinderea.respectandu-se principiul „gaz pe flacara”.
Sala cazanelor
In sala cazanelor se monteaza agregatele de cazane,care curpind cazanele de abur,impreuna cu o serie de dispozitive si mecanisme.
Cazanele sunt de diferite tipuri,clasificate dupa modul de constructie,presiunea de functionare,dupa utilizare etc.
In sala cazanelor exista pericol de explozie datorita spargerii cazanelor.
Din datele statistice reiese ca avariile cazanelor provocate de spargeri se ridica la 1,9-2,4% din totalul avariilor si accidentelor.
Atat la centralele termoelectrice mai vechi,cat si la cele noi pot apare o serie de avarii datorita:
deficientelor de exploatare;
neglijentei din partea personalului de deservire;
unor cauze tehnice,care pot genera explozii sau incendii.
O problema importanta,care trebuie sa stea in atentia specialistilor,este inlaturarea defectelor de sudura de la imbinarile ansamblurilor conductelor si colectoarelor de aburi.
Datorita presiunii si temperaturii ridicate a aburului se cere utilizarea din ce in ce mai mult a unor oteluri aliate,care sa reziste la solicitarile functionale.
Dat fiind ca durabilitatea otelurilor scade pe masura cresterii continutului elementelor aliate,se impune o sudura speciala,executata cu multa atentie.
Ca masura de prevenire a exploziilor fizice,in conditiile folosirii la noile instalatii energetice,a parametrilor inalti,este absoluta nevoie ca intreprinderile de montaj si cele de exploatare sa execute un riguros control al calitatii imbinarilor sudate.
Multa atentie trebuie acordata aprinderii combustibilului in camera de ardere,pentru a se preveni exploziile.
Explozia intr-o camera de ardere se poate produce numai daca in interior: s-a format un amestec exploziv de combustibil si aer si daca exista o sursa de aprindere de o anumita energie termica.
In cazul in care se elimina una dintre aceste conditii,explozia nu se mai poate produce.
O statistica americana arata ca marea majoritate a exploziilor au loc in decursul pornirii.De aceea,pentru inlaturarea exploziilor in camerele de ardere s-a recomandat metoda pornirii cu regulatorul deschis.Aceasta consta in mentinerea debitului aerului de suflare de la o valoare de 20-25% din debitul aerului pentru functionarea in plin,in decursul intregii perioade de functionare si de aducere initiala a arzatoarelor la debitul maxim,lasand toate registrele arzatoarelor in stare deschisa si in pozitie de ardere.
Pentru impiedicarea acumularii unui amestec exploziv de combustibil si aer,in interiorul camerei de ardere trebuie sa existe instalatii de semnalizare,de control si interblocare,care sa previna asemenea acumulari,indiferent daca adevarata cauza consta in defectarea aparaturii,in greseala operatorului sau functionarea gresita a instalatiei de control.
Instalatiile de interblocare trebuie sa realizeze urmatoarele operatii:
– oprirea alimentarii cu combustibil sau impiedicarea combustibilului in focar,atunci cand nu sunt respectate fazele corecte ale operatiunilor,cum ar fi,de exemplu,dispozitivul de interblocare pentru suflare:
– intreruperea alimentarii cu combustibili,atunci cand se defecteaza toate ventilatoarele;
– intreruperea alimentarii cu combustibil atunci cand presiunea din focar creste peste o anumita valoare;
– intreruperea alimentarii cu combustibil,atunci cand raportul dintre aer si combustibil scade pana la o valoare minima prestabilita;
– intreruperea alimentarii cu combustibil atunci cand alimentarea se intrerupe accidental sau depaseste debitul prestabilit sau se efectueaza la un debit mai mic decat cel prestabilit;
Instalatiile de control trebuie sa asigure:
– mentinerea raporturilor corecte intre aer si combustibil,pentru toate gradele de incarcare;
– actionarea corecta a arzatoarelor si intreruperea alimentarii cu combustibil (prin aplicarea corecta a detectoarelor de flacara),atunci cand flacara se stinge accidental;
– reducerea autoamata a debitului de combustibil in functie de debitul de aer disponibil,dupa efectuarea unui ventilator sau in alte conditii,care reduc debitul de aer.
Instalatiile si aparatele de masura si control moderne cuprind:
– un sistem de televiziune,care sa permita operatorului sa vada conditiile din camera de ardere;
– analizatoare de oxigen care emit semnale de alarma atunci cand proportia de oxigen este mica sau mai mare decat valoarea prestabilita;
– analizatoare de combustibil care emit semnale de alarma atunci cand detecteaza prezenta unor substante combustibile;
– aparate pentru indicarea raportului dintre aer si combustibil.
Securitatea unei instalatii de alimentare in camere de ardere din cazane,este data de instalatii de tipul descris mai sus,in stransa legatura cu exploatarea corecta si dublata de cunoasterea,de catre operator,a tuturor regulilor de exploatare,care inlatura declansarea unei explozii.
Pentru a preveni asemenea explozii,la instalatiile cu aprindere manuala trebuie sa asigure introducerea corecta a tortei de aprindere in interior si controlul pozitiei ei,astfel incat sa poata fi adusa cat mai aproape de zona in care se gaseste gazul metan.
Controlul aprinderii gazului nu poate fi facut decat daca in placa frontala a arzatorului se practica un vizor prin care sa se observe acest lucru.
Toate aceste operatii nu pot fi efectuate cum trebuie,fara o buna instructare a fochistilor,fara o observare continua a flacarii,pana la obtinerea unei arderi stabile.
In spatiile de circulatie slaba a aerului,unde pot stagna gaze explozive sau se poate acumula combustibil nears,se va asigura o ventilare de cel putin 10 min.
Racordurile buncarelor vor fi permanent curatite,in care scop partile metalice ale buncarelor se vor sufla periodic cu aer comprimat; starea supapelor de explozie si a canalelor de gaze ale agregatelor de cazane se va controla periodic.
Daca flacara rezultata din arderea prafului de carbune se rupe,atunci se va opri imediat alimentarea cu praf de carbune si se vor aerisi foarte bine focarul si canalele de gaze,folosind instalatiile de insuflare si tiraj.Se vor introduce apoi in functiune injectoarele de pacura sau arzatoarele de gaz.Dupa efectuarea acestor operatii se poate reveni la arderea prafului de carbune.
Intreruperea alimentarii cu combustibil a cazanelor si deci si a functionarii acestora,se face in urmatoarele cazuri:
aparitia de crapaturi care pot duce la daramarea zidariei cazanului;
dezgolirea scheletului metalic din cazan;
incalzirea pana la rosu a scheletului si a preincalzitorului de aer ale cazanului;
aparitia arderii combustibilului pe canalele de gaze.
La exhaustoare se vor controla suprafetele de imbinare a carcaselor,capacelor gurilor de vizitare,care trebuie sa fie bine etansate,pentru a nu face posibila iesirea in exterior a gazelor fierbinti si a particulelor de cenusa incandescenta.
Motoarele electrice vor fi permanent curatite de praf,avandu-se grija ca legaturile electrice sa fie bine executate si intretinute.
Pentru stropirea,la nevoie,a zgurei si cenusei la palniile de zgura si gurile de evacuare a cenuselor din cazane,vor fi racordate conducte pentru apa.
La centralele termoelectrice noi,care functioneaza cu carbune,pentru mentinerea puritatii aerului,dat fiind consumul extrem de mare de combustibil,se folosesc instalatii de electofiltre,prin care se retin particulele solide ce se gasesc in stare de suspensie.
Pericolul de incendiu in instalatie si in apropierea acesteia,se mareste prin:
folosirea unui curent de inalta tensiune;
folosirea unor aparate electrice sensibile;
posibilitatea producerii scanteilor electrice,strapungerilor,a arcurilor electrice si scurtcircuitelor mai ales intre electrozi,in aparatura electrica a instalatiei,in special prin manevrarea ei gresita;
prezenta in vecinatate a materialelor sau lichidelor combustibile.
Pentru inlaturarea acestora si a unor deranjamente,este necesara o marime a sigurantei in functionarea instalatiei respective prin :
alegerea unei tensiuni optime pentru electrozi;
blocarea electrica sau mecanica a instalatiei in cazul unor manevre gresite;
folosirea releelor pentru protejarea instalatiei la suprasarcini;
folosirea condensatoarelor pentru supratensiuni;
prevederea eclatoarelor in circuitul de joasa tensiune pentru protejarea unor aparate electrice;
imbunatatirea constructiva a intregii instalatii de electrofiltre.
Sala masinilor
Construirea si folosirea cazanelor moderne cu debite mari de abur si parametrii ridicati au adus dupa sinesi imbunatatirea constructiva a turbinelor cu abur.
In sala masinilor sunt instalate turbinele cu abur si generatoare electrice,care formeaza impreuna asa numitele grupuri turboalternatoare sau turbogeneratoare.
La agregatul turbina-generator,pericolul de incendiu este creat de unele defectiuni la instalatiile de ulei ale turbinei sau deteriorari in infasurarile generatorului.
Frecarile in lagare,cauzate cateodata din lipsa de ungere,in urma unor defectiuni,produc o mare degajare de caldura,care poate constitui o sursa de aprindere a uleiului folosit in asigurarea ungerii si racirii lagarelor si la stabilizarea reglajului turbinei.
Gradul de frecare in lagare depinde,in cea mai mare masura,de regimul de ungere care poate fi fluid,semifluid,uscat si semiuscat.Lagarele la care se inregistreaza cele mai frecvente avarii sunt cele axiale.Caldura degajata pe timpul frecarii intre lagarul si arborele turbinei produce incalzirea uleiului pana la temperatura de 100-150C (la lagarele axiale).La turbinele de mare turatie,din cauza unor perturbari,se pot produce degajari mari de caldura,care in unele situatii duc la accidente,urmate deseori chiar de incendiu.
O cerinta funcionala principala a unor scheme de ungere o constituie mentinerea,pe o durata cat mai indelungata,a calitatii uleiului.Cel mai important element al schemei este rezervorul principal de ulei.
Exploatarea acestuia trebuie facuta astfel incat sa se poata realiza decantarea impuritatilor,evacuarea aerului si gazelor colectate,in care scop este nevoie de un anumit timp de stationare a uleiului in rezervor,respectiv de a se monta un ventilator in partea superioara a rezervorului.
Rezervorul trebuie prevazut cu un indicator de nivel cu semnalizarea acustica sau optica a nivelului minim sau maxim.
Conductele de ulei din sistemul de reglaj si de ungere trebuie sa fie absolut etanse.El se executa din tevi de otel laminate,asamblate intre ele prin sudura si flanse.Se impune ca numarul imbinarilor prin flanse sa fie redus la minimum si acestea sa fie invelite cu aparatori din tabla pentru a impiedica improscarea uleiului scapat in cazul eventualelor neetanseitati.Conductele de ulei se dispun astfel incat distanta fata de conductele de abur din apropiere sa fie suficient de mare pentru a nu se realiza o crestere a temperaturii uleiului.Pentru locurile unde trebuie sa se intersecteze in spatiu o conducta de ulei cu una de abur,se vor respecta intotdeauna conditiile ca „conducta de abur sa fie sus si conducta de ulei sa fie dedesubt”.Se inlatura astfel pericolul de incendiu ce apare prin caderea uleiului scurs din neetanseitati pe conductele fierbinti de abur.Piesele fierbinti aflate in apropierea conductelor de ulei se vor izola termic corespunzator.Conductele fierbinti vor fi izolate astfel incat temperatura la suprafata lor sa nu depaseasca cu 25C temperatura mediului ambiant.
O alta solutie de evitare a apropiereii conductelor de ulei de cele de abur este dispunerea separata a celor doua tipuri de conducte,de o parte si de alta a turbinei.Solutia este realizabila mai ales daca grupul turbogenerator este asezat longitudinal in sala masinilor ,iar conductele de abur sunt introduse lateral.
Conductele fierbinti nu se vor amplasa in canale unde se poate acumula praf si gaze explozive in care exista cabluri electrice.
De asemenea,se impune o cat mai buna rigidizare a conductelor de ulei,mai ales a celor de inalta presiune,pentru a impiedica vibratiile care pot conduce la fisurarea lor.Aceasta se poate obtine prin folosirea judicioasa a sustinerilor si ghidajelor si reducerea,in acest fel,a amplitudinii vibratiilor.Pe cat este posibil se va evita introducerea in colectoare comune a conductelor de la organe diferite,care au vibratii cu amplitudini serioase,aceasta favorizand de multe ori amplificarea vibratiilor.
In zonele in care exista pericolul scurgerii de ulei pe o conducta fierbinte de abur si a impregnarii izolatiei cu ulei,se va vopsi izolatia cu vopsea rezistenta la ulei.
Conductele de ulei sub presiune,din apropierea turbinei,vor fi inchise in jgheaburi de tabla,iar scurgerile conduse printr-o teava la un rezervor metalic la cota zero,care va fi controlat zilnic.
Pentru evacuarea uleiului din zona in care a izbucnit incendiul,este recomandabil sa se prevada golirea rapida (in circa 15 min) a rezervorului de ulei prin curgere libera,printr-o conducta intr-un rezervor de avarie,amplasat in afara cladirii.Ventilul de golire rapida a conductei de scurgere a uleiului se actioneaza manual.
Montarea unor ventile in circuitul uleiului,pentru intreruperea circulatiei lui catre locul unde s-a produs un eventual incendiu,constituie o masura care contribuie la localizarea acestuia.
Zona de sub rezervorul principal se va prevedea cu praguri,pentru a impiedica raspandirea uleiului scurs in cazul spargerii rezervorului.
La turbinele de mare turatie,din cauza unor perturbari,se pot produce degajari mari de caldura,care in unele situatii duc la accidente urmate deseori chiar si de incendii.
Temperatura de ardere a uleiului folosit la ungerea lagarelor turbinelor este de 190-200C.Pe timpul functionarii turbinei,in marea majoritate a cazurilor lipsa de etansare a conductelor prin care circula uleiului,in special la ramificatii ,imbinari sau prin crapaturile produse,creeaza conditiile pentru aprinderea uleiului.
Defectiunile aratate apar la conducte,in cele mai multe cazuri,datorita trepidatiilor.Uleiul pulverizat cu presiune prin aceste fisuri,vine in contact cu partile incalzite ale turbinei,care in locurile neizolate pot ajunge la temperaturi de 400-500C.Daca particulele de ulei pulverizat sunt foarte fine,acestea se pot aprinde si la temperaturi de 160C.
Datorita faptului ca pompa de ulei functioneaza continuu,aprinderea se transforma in ardere,care luand proportii,genereaza un incendiu greu de stins.Aceasta este,de fapt,cea mai frecventa cauza de incendiu la turbinele de aburi.
La aprinderea uleiului folosit la ungerea lagarelor turbinei poate contribui si slaba actiune de racire a apei din cauza debitului redus si a calitatii necorespunzatoare.
Pentru asigurarea unei bune functionari a turbinelor,o serie de dispozitive semnalizeaza aparitia deranjamentelor,spre a se lua masuri la timp.Astfel,daca din diferitele motive se depaseste turatia normala,prin actionarea unui dispozitiv,turbina se opreste.
Pe timpul exploatarii turbogeneratoarelor se vor supraveghea in permanenta:
temperatura uleiului in lagare;
circulatia uleiului in lagare;
functionarea racitoarelor de ulei;
etanseitatea circuitelor de ulei.
In cazul in care se constata cresterea temperaturii peste valoarea normala,se impune oprirea grupului turbogenerator in vederea indepartarii cauzei respective.
Daca izolatia termica a conductelor este imbibata cu ulei,pornirea turbinei este interzisa,situatie care apare in special dupa executarea reviziilor.
In timpul centrifugarii uleiului de turbina se va pastra o curatenie perfecta in jurul instalatiei de centrifugare.In aceasta zona nu se vor executa lucrari de sudura sau cu foc deschis.
In ideea protejarii peretilor rezervorului de ulei in vederea racirii fluidului combustibil,este recomandabil sa se foloseasca instalatii de apa pulverizata,ale caror conducte trebuie mentinute permanent sub presiune.
Pentru fiecare tip de grup este necesar sa se stabileasca,in functie de situatie,oportunitatea golirii rezervorului principal in caz de incendiu si modul de efectuare a acesteia.
In sala turbinelor cu gaze,se impune detectarea prezentei gazului metan in sala compresoarelor si a turbinelor de catre operatorul de serviciu si seful de tura.In aceasta sala se interzice intrarea persoanelor cu incaltaminte cu tinte sau blacheuri.
In tunelurile retelelor de termoficare se vor monta instalatii de ventilatie pentru a se asigura o temperatura prescrisa de normele in vigoare.
Peste izolatia termica a conductelor de termoficare este interzisa aplicarea unui invelis de protectie din carton asfaltat.
In sala masinilor,lucrarile de sudura se vor executa numai in baza unui permis de lucru cu foc si cu luarea tuturor masurilor de protectie impotriva incendiilor.Lucrarile de intretinere si de reparatii se vor executa cu multa grija pentru a nu se produce smulgeri de ventile,deteriorari de conducte etc.
Pe acelasi ax cu turbina, este montat generatorul de curent sau alternatorul.Marile generatoare se racesc astazi cu hidrogen,un gaz combustibil care formeaza cu aerul amestecuri explozive intre limitele de 5-75%, deci un interval de explozie foarte larg.Iata de ce in alternator,concentratia hidrogenului trebuie mentinuta la o valoare de minimum 96-98%. In aceste conditii, pericolul de explozie este mult mai redus,iar concentratia periculoasa (5-75%) este evitata. La o puritate a gazului de 92-98% nu se produc explozii.
Datorita faptului ca hidrogenul este foarte penetrabil,etansarea circuitului de racire se asigura foarte greu.
Introducerea hidrogenului se face pe ambele parti ale rotorului,prin spatiul de sub bandaj.De o parte si de alta a rotorului se monteaza doua ventilatoare axiale care asigura circulatia hidrogenului,deci racirea rotorului si a circuitului magnetic.
Pentru evitarea formarii amestecului exploziv in timpul introducerii si evacuarii hidrogenului din circuitul de racire al generatorului,se intrebuinteaza bioxidul de carbon.Aceasta evacueaza mai intai aerul (la incarcare) si apoi hidrogenul (la descarcare).
Pe timpul acestor operatii este posibila formarea unor amestecuri explozive de hidrogen-aer.Hidrogenul care se pierde pe timpul exploatarii generatorului,se va completa automat din recipiente.
Introducerea in interiorul generatorului a bioxidului de carbon lichid se face de la o sursa sub presiune prin intermediul unui sistem anticongelator si a unui tablou de destindere. Pentru evitarea accesului umezelii in interiorul generatorului,gazul se trece printr-un uscator.
Presiunea si temperatura gazului din generator se urmaresc pe un panou de control.
In interiorul boxelor in care se pastreaza hidrogenul,amestecurile explozive de hidrogen-aer pot apare ca urmare a nerespectarii regulilor de manipulare a buteliilor de hidrogen.
Exploziile in zona generatorului in special sub generator, au drept cauza acumularea hidrogenului in jurul axului rotorului sau la iesirea bornelor.Scaparile de hidrogen se produc prin locurile neetanse (flanse, ventile, conducte etc.)
O strapungere a infasurarilor generatorului,o scanteie electrica sau un scurtcircuit,in conditiile unei concentratii explozive,poate cauza o explozie.De aceea,carcasa statorului trebuie sa reziste presiunilor maxime care s-ar putea dezvolta pe timpul unei explozii in interior.
Masurile de prevenire a incendiilor si exploziilor se refera la:
amplasarea buteliilor de hidrogen in afara salii masinilor,inchise in boxe special construite,ventilate natural;
alimentarea cu hidrogen de la un grup propriu de butelii,prin conducte separate pentru fiecare generator;
verificarea etanseitatii generatorului inainte de a fi umplute cu hidrogen la presiune superioara celei de serviciu;
interzicerea folosirii focului deschis in apropierea generatorului.
De asemenea se vor verifica sudurile si modul de fixare a conductelor de hidrogen pentru a evita vibratiile.
Sala generatoarelor racite cu hidrogen se prevede cu un sistem de ventilatie adecvat,cu guri de absortie atat la partea inferioara,cat si la partea superioara a incaperii.
Pentru semnalizarea inceputurilor de incendiu este necesar sa se prevada detectoare de fum,dat fiind faptul ca in urma aprinderii instalatiilor se degaja fum mult,depistarea incendiului facandu-se in acest caz cat mai repede.
La unele centrale termoelectrice se gasesc montate si conducte de abur supraincalzit,care se folosesc pentru decongelarea pacurii sau in alte scopuri.Aceste conducte sunt izolate cu vata de sticla si protejate cu carton asfaltat.Pe portiunea montata in canale,au fost cateva cazuri de aprindere a acestui invelis combustibil de carton,asfaltat.Curentii care se formeaza in canale,intesifica arderea si favorizeaza propagarea incendiului.
Pentru inlaturarea acestor situatii este necesar ca stratul izolator de vata de sticla sa fie suficient de gros,bine tasat si asezat continuu,iar in locul cartonului asfaltat,care la temperatura de 200C incepe sa degaje gaze si vapori combustibili,pe portiunile de protectie a conductelor in canale sa se foloseasca alt material.
O atentie deosebita trebuie acordata gospodariei de ulei.Masurile de prevenire a incendiilor se refera la pastrarea curateniei,asigurarea etanseitatii,interzicerea lucrarilor de sudura,existenta la flanse a capotelor din tabla,pentru a preveni improscarea uleiului,interzicerea producerii uleiului in rezervoarele turbinelor inainte de a se executa un control riguros al etanseitatii armaturilor de pe racordurile la aceste rezevoare.
Butoaiele de ulei se vor pastra in incaperi special amenajate. La turbinele hidraulice se vor urmari,in mod special,sa nu existe pierderi de ulei la capul de distributie.
Statii electrice (posturi de transformare)
Statiile electrice se pot instala atat in incaperi (statii interioare),cat si in aer liber (statii exterioare).Statiile electrice interioare,in mod frecvent,se folosesc pentru tensiuni pana la 35 kW,iar cele exterioare,pentru tensiuni mai mari ca 35 kW.
Aparatele folosite in statiile de peste 35 kW,montate in aer liber,sunt de o constructie speciala date fiind conditiile atmosferice mai grele in care functioneaza (ploaie,ceata,zapada,praf).
Elementele unei statii electrice sunt:
izolatoarele si barele;
contactele electrice;
separatoarele electrice;
intrerupatoarele de inalta tensiune;
sigurantele fuzibile de inalta tensiune;
bobinele de reactanta si transformatoarele electrice.
O parte dintre aceste elemente,in cazul unor avarii sau defectiuni,pot genera explozii si incendii,cu urmari destul de grave.
Aparatele la care se produc,de obiecei,explozii si incendii sunt intrerupatoarele,transformatoarele si bobinele de reactanta,datorita conditiilor de functionare si prezentei,in unele dintre acestea,a unei mari cantitati de ulei care constituie materialul de ardere.
Intrerupatoarele de inalta tensiune.
Acestea au menirea sa intrerupa circuitele electrice,fie in sarcina,fie in gol,lucru care se poate face in mod voit sau cand in instalatie apar curenti periculosi de suprasarcina si de scurtcircuit.Pentru intreruperea curentilor de sarcina,suprasarcina si scurtcircuit,intrerupatoarele trebuie sa aiba o mare putere de rupere,avand ca mediu de stingere a arcului electric uleiul de transformator,expansina,aerul comprimat si alte gaze,pentru ca altfel se pot produce avarii,explozii si incendii.
Cauzele de explozie si de incendiu sunt scanteile si scurtcircuitele electrice,care pot sa apara in diferite imprejurari din lipsa de intretinere si control.
Astfel,insuficienta grosime a stratului de ulei deasupra contactelor permite trecerea prin el a scanteilor produse la intreruperea si restabilirea circuitului ,care pot aprinde amestecul exploziv de gaze rezultate din descompunerea uleiului.De fapt,lipsa uleiului nu permite ruperea corecta a curentilor,caz care poate duce la explozii.De asemenea,in cazul unui spatiu liber insuficient deasupra nivelului de ulei,in urma unei incalziri mai pronuntate,se produce o crestere a presiunii care poate duce la explodarea cuvei. La intrerupatoarele de constructie moderna si cu ulei mult se prevede un cot de evacuare a aerului in cazul cresterii presiunii.
La inchiderea si deschiderea intrerupatoarelor,din cauza vibratiilor produse pe timpul functionarii sau datorita ruperii contactelor si deranjarii mecanismului de actionare,apar dereglari in contacte.
Deranjamente urmate de explozii si incendii pot sa mai apara:
in cazul intreruperii unor puteri mai mari decat cele pentru care a fost construit intrerupatorul;
la depunerea prafului de carbune (funinginei) si a diferitelor impuritati pe izolatia intrerupatorului;
la folosirea unui ulei nerecorespunzator,nerespectandu-se parametrii de rigiditate dielectrica,gradul de viscozitate,continutul admis de apa etc.
Cele mai mari avarii se pot produce la aparitia unui scurtcircuit in dispozitivul de declansare a intrerupatorului.Cresterea temperaturii uleiului la intrerupator indica slabirea contactelor,care din aceasta cauza se incalzesc puternic.
Pentru inlaturarea posibilitatilor de producere a avariilor,exploziilor si incendiilor,intrerupatoarele trebuie sa fie bine intretinute si controlate.
Odata cu intretinerea intrerupatoarelor,este obligatoriu sa se faca intretinerea dispozitivelor de actionare.Nivelul uleiului se verifica zilnic; de asemenea etanseitatea cuvelor si starea lor de incalzire,gradul de curatenie a izolatoarelor.
Folosirea unui ulei corespunzator se asigura prin probe si analize la laborator,executate conform normelor in vigoare.
Intrerupatoarele cu aer comprimat nu prezinta un pericol deosebit fiind faptul ca stingerea arcului electric se face prin suflaj de aer.Totusi,daca nu sunt corespunzatoare din punct de vedere constructiv,ele pot suferi o serie de avarii.
La intrerupatoarele cu aer pentru tensiunile inalte,peste 35 kW,este necesar sa se asigure calitate superioara si stabila a izolatiei din camera de stingere,lucru destul de greu de realizat.Peretii din materiale ceramice nu pot sa reziste la regimul unei atingeri intime cu arcul,de aceea trebuie folosite materiale fibroase.Toate tipurile de intrerupatoare trebuie sa corespunda constructiv,sa fie manipulate cu atentie,iar aparatele de control si semnalizare sa functioneze ireprosabil.Pentru stingerea arcului electric,la intrerupatoarele de inalta tensiune se prevad constructiv camere de stingere.
Intrerupatoarele montate in interior se aseaza in celule separate.
Mentinerea in functiune a intrerupatoarelor de inalta tensiune,ale caror caracteristici tehnice nu mai corespund conditiilor de functionare in regim de scurtcircuit,este interzisa.
Bobina de reactanta
Aceasta se monteaza inanintea aparatelor electrice dintr-o statie electrica,cu scopul de a le proteja impotriva suprasarcinilor si scurtcircuitelor.Acest gen de bobina,numita si reactor,este construita fara miez de fier moale,cu mare reactanta si rezistenta ohmica scazuta.
Pentru tensiuni pana la 14 kW se pot folosi reactoare cu racire cu aer; la tensiuni mai mari,este necesara racirea cu ulei.In acest ultim caz,bobina se introduce intr-o cuva umpluta cu ulei,aspectul ei general semanand cu cel al unui transformator in ulei. Masurile de prevenire a exploziilor si incendiilor sunt asemanatoare cu cele care se vor arata la transformatoare.
Transformatoare de putere
Acestea sunt aparate electrice fixe,care servesc la ridicarea sau coborarea tensiunii alternative,fara a modifica puterea curentului.Miezul si infasurarile se monteaza,in majoritatea cazurilor,intr-o cuva plina cu ulei transformator.
Pe timpul functionarii transformatorului,atat in miez, cat si in infasurari se produc pierderi de energie care se transforma in caldura care este eliminata,in marea ei majoritate,prin convectie si in foarte mica masura,prin radiatie.
Uleiul,incalzindu-se in apropierea miezului si a bobinelor,isi micsoreaza densitatea,fapt ce-i permite sa se ridice la partea superioara si catre peretii cuvei,unde cedeaza caldura.
Uleiul de transformator ca mediu de racire,este superior de exemplu,aerului,raportul coeficientilor de convectie fiind de 15: 1.
Transformatoarele se pot raci si cu aer.Aerul ca mediu de racire se foloseste numai la transformatoarele de puteri mici.
La transformatoarele de puteri mari,se poate folosi racirea fortata de aer.Acest sistem prezinta insa dezavantajul defectarii ventilatorului,creindu-se posibilitatea deteriorarii infasurarilor datorita cresterii temperaturii.
Transformatoarele sunt expuse pericolului tocmai datorita substantelor si materialelor care se gasesc in cuva (ulei fde transformator,izolatia conductoarelor,lacuri folosite la impregnarea infasurarilor,bare si pene de lemn etc.) si sursel de aprindere care pot fi: scanteile,arcurile si scurtcircuitele electrice.
Pericolul de explozie si incendiu este favorizat de descompunerea si oxidarea uleiului pe timpul incalzirii si degajarii de caldura.Ca urmare,in partea superioara a cuvei se strang cantitati insemnate de gaze si vapori inflamabili,care la producerea unei scantei, a unui arc electric sau scurtcircuit, se aprind cu explozie.
Nivelul scazut de ulei in cuva prezinta,de asemenea un mare pericol de incendiu si explozie,deoarece manevrarea comutatoarelor de prize (ploturi) se face intr-un mediu de gaze combustibile in loc de ulei.
Explodarea cuvei se mai poate produce si din cauza unei incalziri a uleiului peste limita admisa,avand drept consecinta o marire a volumului si deci cedarea peretilor cuvei.
Cea mai frecventa cauza a incendiului si sursa de declansare a exploziilor,o constituie scurtcircuitul care se poate forma in interior,datorita strapungerii izolatiei sau contactului intre spire,ca urmare a inchiderii circuitului prin partile corpului transformatorului legat la pamant si din cauze suprasarcinilor in infasurari.
Aparitia unui scurtcircuit mai poate fi favorizata si in cazul in care izolatia infasurarilor isi pierde proprietatile izolante,ca urmare a oxidarii uleiului si a patrunderii umezelii in ulei sau a uscarii izolatiei pe timpul functionarii transformatorului.
Transformatoarele instalate in cladiri,din punct de vedere al racirii se gasesc in conditii defavorabile decat cele montate in aer liber.Din aceasta cauza,durata de functionare a celor din interior este mai mica.
Indiferent de natura mediului folosit pentru racirea transformatoarelor,temperatura acestuia nu trebuie sa depaseasca 60C.
Pentru racirea fortata,transformatoarele mari sunt echipate cu ventilatoare sau cu pompe de ulei.
Cuva de ulei trebuie etansata,in care scop se sudeaza autogen si se verifica printr-o proba de petrol,la o presiune de 03,-0,5 at, timp de 30 min.
Etansarea in partea superioara se asigura printr-un capac de tabla,in care se fixeaza izolatorii.
Pentru a preintampina o eventuala explozie a amestecurilor de vapori si gaze ce se aduna in partea superioara a cuvei,ca urmare a incalzirii si degradarii uleiului,transformatoarele se prevad cu conservatoare (vase de expansiune),instalate deasupra cuvelor si legate de acestea prin conducta.La transformatoarele mari (autotransformatoare) cantitatea de ulei din conservator se ridica la circa 6 t.
Pentru a permite dilatarea libera a uleiului,cuva transformatorului se umple partial cu ulei.Uleiul de transformator trebuie sa aiba calitati superioare,sa fie lipsit de suspensii mecanice,acizi,apa sulf,carbune,baze solubile in apa.
La transformatoarele cu puteri de peste 1000 kVA,pentru a preveni o eventuala explodare a cuvei din cauza presiunii formate pe timpul unei functionari anormale,se prevad tuburi de siguranta montate pe capacul cuvei.
In exploatare,se vor control periodic:
nivelul uleiului din conservator;
temperatura uleiului in straturile superioare;
starea instalatiilor de ventilatie (pompe de ulei, pompe de apa, ventilatoare de aer;
starea de curatenie a canalelor de scurgere a uleiului;
etanseitatea cuvei.
La transformatoarele de puteri mari, se monteaza relee de gaze, care au menirea sa semnalizeze scurgerea uleiului din consevator,patrunderea aerului in cuva transformatorului si eventualele defectiuni ce se produc interior.In cazul unei defectiuni serioase,releul poate sa actioneze un circuit de deconectare a transformatorului.
Pentru evacuarea uleiului, in cazul explodarii cuvei, se folosesc recipiente speciale (gropi); sub nici o forma uleiul nu se va dirija spre canalizare.
Legarea la pamant a cuvelor trebuie sa fie bine executata,controlul intregii instalatii efectuindu-se cu multa atentie,in special dupa trecerea curentilor de scurtcircuit (situatie cand este posibila arderea conductoarelor de scurgere) si dupa instalarea aparatelor reparate.Verificarea periodica a rezistentelor de legare la pamant trebuie sa se faca vara pe timp de ceata,iar iarna pe timp de inghet,adica in conditiile cele mai grele.Pentru a se inlatura pericolul de incendiu si explozie,uleiul de transformator s-a inlocuit in unele tari,cu lichid special incombustibil.
Incendiile de transformatoare,de obicei,sunt precedate de o explozie.Daca uleiul care iese din cuva,nu s-a aprins imediat,aceasta se va petrece in urmatoarele 10 min,ca urmare a efectului arcului electric.Pentru a opri scurgerea uleiului de la un strat de pietris la altul sau in canalele de cabluri,stratul de pietris va fi imprejmuit cu o bordura de zidarie a carei inaltime nu va depasi 0,50 m,care sa asigure retinerea a 100% din intregul continut de ulei al transformatorului.
La transformatoarele mari se recomanda instalatii automate de stingere cu gaze inerte,fixate in interiorul cuvelor,puse in functiune de la tabloul de comanda al statiilor.
De asemenea,transformatoarele se prevad cu instalatii fixe de stingere cu apa pulverizata,cu un debit specific de 0,40 l/sm².
Gospodarii de cabluri electrice
Problema prevenirii si stingerii incendiilor la instalatiile de cabluri (tuneluri,canale,puturi de cabluri etc.) apare si in toate intreprinderile moderne de productie,cu automatizare complexa.
Se stie ca materialele traditionale,folosite la izolarea cablurilor ca iuta,cauciucul,asfaltul,masele plastice,sunt combustibile.Aprinderea materialului izolant al cablurilor se poate produce in urma unei avarii,deteriorarii instalatiilor electroenergetice sau a folosirii cu imprudenta a focului deschis pe timpul executarii diferitelor lucrari tehnologice.
Cele mai frecvente sunt insa incendiile cauzate de insasi curentul electric.Aparitia incendiului are ca precedent,in ordine descrescatoare,ridicarea temperaturii cablurilor datorita supraincalzirii,producerea anormala de caldura in interiorul invelisului izolant,producerea locala si anormala de caldura in contactele defectuoase ale aparatelor de intrerupere sau a celor de utilizare.
Desigur,temperaturile la care sunt supuse cablurile in general,cuprinse intre 40-60C,contribuie la reducerea si chiar pierderea capacitatii dielectrice a invelisului izolant,la imbatranirea lui in timp si ca urmare,in foarte multe cazuri,in special cand se produc socuri din cauza suprasolicitarilor,se formeaza fisuri care favorizeaza aparitia urmatoarelor scurtcircuite electrice: scurtcircuite de „origine”,cauza directa a incendiilor; scurtcircuite prin amorsare cu masa metalica legala la pamant; scurtcircuite din diferite alte cauze.In afara primului gen de scurtcircuit,aratat mai sus,la care intervine o energie importanta,exista deci si o alta categorie,careia nu i se da aproape nici o atentie.Este vorba de curentii de „defect” care iau nastere datorita unui defect de izolatie in aparatele utilizate in industrie.Curentul care se stabileste intre unul dintre conductoarele active si masa legata la pamant,poate provoca un scurtcircuit,care constituie un mare pericol,daca in amonte de defect nu exista un aparat de protectie.
In general,incendiile de cabluri se caracterizeaza printr-o propagare rapida,mai ales daca nu exista compartimentare.Unul din factorii principali care contribuie la propagarea incendiului in tuneluri,canale si puturi de cabluri,il constituie temperatura ridicata,ca efect al arderii materialelor izolante,caldura acumulandu-se in spatiul deschis al incapeii unde sunt pozate cablurile.
La propagarea rapida a incendiului mai contribuie praful de carbune,de lemn sau de orice alt material combustibil,depus pe cabluri,precum si reziduurile de uleiuri si unsori existente in anumite canale de cabluri neintretinute corespunzator.
In functie de natura invelisului izolator al cablului,temperatura la care se poate produce aprinderea acestuia,variaza intre 250 si 400C.Astazi,ca invelis izolant se foloseste policlorura de vinil (PVC),datorita pretului de cost moderat si proprietati dielectrice corespunzatoare.Ea prezinta insa marele dezavantaj ca la tempertatura de aproximativ 100C incepe procesul de descompunere termica.In timpul acestui proces se degaja produse de ardere (oxid de carbon,metan etc.) care pot forma cu aerul amestecuri explozive.Acest fapt constituie principala cauza de propagare rapida a incendiului de cabluri,de crestere continua a temperaturii .Pe masura ce temperatura creste,policlorura de vinil emana mari cantitati de acid clorhidric gazos.La o temperatura de 160C ea emana circa jumatate din continutul sau.In urma arderii unui kg de PVC,se degaja aproximativ 400 l acid clorhidric gazos,care in prezenta umezelii (apei) da nastere la o solutie coroziva,care actioneaza asupra metalelor, betonului, zidurilor si interiorului incaperilor.
Aductia de aer este suficienta pentru arderea cu flacara.Policlorura de vinil arde fara reziduuri si majoritatea din masasa se transforma in acid clorhidric gazos.Betonul si zidaria poroasa absord repede acidul clorhidric,care in contact cu combinatiile bazice de calciu,da nastere la clorura de sodiu higroscopica,care datorita umiditatii din aer,se disociaza in ioni de calciu si de clor.Ionul de clor patrunde atat de adanc in betonul umed,incat deterioreaza armatura.
Din analizele de incendii izbucnite la cabluri electrice,a reiesit ca aproximativ 90% dintre acestea s-ar fi putut evita,daca s-ar fi respectat normele de prevenire a incendiilor.
Principalele masuri de prevenire a incendiilor la instalatiile de cabluri electrice:
1) O cerinta de baza consta in alegerea corespunzatoare a tipurilor de cabluri.La alegerea tipurilor de cabluri trebuie avut in vedere temperatura din mediul inconjurator.In locurile unde cablurile sunt expuse radiatiilor de caldura sau,prin natura functionarii,temperatura creste in salturi si peste o anumita limita,este necesar sa se asigure protectia lor,respectiv sa se foloseasca cabluri speciale.
2) Pentru protectia instalatiilor de cabluri din canale,tuneluri si incaperi,este necesar sa se instaleze intrerupatoare automate,care sa scoata din functiune reteaua in momentul unui scurtcircuit.In tuneluri si canale de cabluri trebuie sa se realizeze o pozare simpla si ordonata a cablurilor,care sa fie usor accesibila pentru vizitare si control,precum si pentru prepararea operativa a defectiunilor.Traseele cablurilor vor fi stabilite corect,iar densitatea lor pe stelaje si console sa se inscrie in normele admisibile. Este recomandabil ca circuitele energetice sa fie separate in cele de semnalizare.Montarea cablurilor pe suporturi fixate in pereti este de preferat,in comparatie cu montajul facut pe pardoseala canalului,deoarece fereste cablurile de umiditate si usureaza accesul pentru reparatii in caz de nevoie.Traseul canalelor de cabluri nu trebuie sa aiba unghiuri ascutite care sa ingreuneze pozarea cablurilor.
3) Tunelurile de cabluri vor fi compartimentate,pentru a limita propagarea incendiilor.Cu privire la compartimentare,pe plan modial exista pareri diferite: unii o supraestimeaza,altii o subestimeaza.Unii sustin ca ea are o mare eficacitate,altii considera ca elementul de compartimentare nu poate opri propagarea incendiului; -caldura produsa se poate transmite si prin cablu.Cu toate acestea compartimentarea este indicata,experimentarile si concluziile rezultate din incendii,pledeaza pentru realizarea acestei masuri.
4) La trecerea cablurilor electrice prin pereti si plansee,se recomanda izolarea acestora cu materiale incombustibile,rezistente la foc,montajul fiind executat cu asa maniera incat sa opreasca propagarea incendiului.
5) In tuneluri si canale de cabluri trebuie sa se prevada acces din exterior,trape (cel putin doua) cu capace pentru evacuarea gazelor de ardere si a fumului si introducerea in interior a substantelor de stingere a incendiului.Se impune supravegherea si controlul periodic al liniilor de cabluri,urmarindu-se asigurarea curateniei ,verificarea gradului de imbatranire electrica a izolatiei,asigurarea functionarii in regim normal al instalatiei,acestea constituind masuri de prevenire de o mare importanta pentru inlaturarea pericolului de incendiu.
6) Temperatura in tuneluri,canale si poduri de cabluri trebuie verificata in orele de sarcina din timpul verii.In aceste conditii temperatura nu trebuie sa depaseasca pe cea din exterior cu mai mult de 10C.
7) In interiorul canalelor,tunelurile si podurilor de cabluri nu sunt admise lucrari cu foc deschis,impunandu-se masuri de inlaturarea formarii scanteilor electrice.Pentru eliminarea pericolului de incendiu in gospodariile de cabluri de energie montate in tuneluri si canale se impune punerea la pamant a acestora,prin prize si aparate bine dimensionate.
8) In ultima perioada de timp,pe plan mondial,s-a trecut la practicarea unei metode de izolare,ce consta in aplicarea de straturi dintr-o substanta chimica termospumanta,care asigura o reala protectie impotriva incendiilor de cabluri electrice,fara sa le micsoreze conductibilitatea.
9) Tunelurile si canalele de cabluri electrice se prevad cu instalatii de semnalizare a incendiilor,precum si cu instalatii de stingere cu apa pulverizata.
CAPITOLUL II
ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
2.1. Acte de autoritate emise pe linia apărării împotriva incendiilor
Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului economic/conducătorul instituției sunt:
a) dispoziție privind stabilirea modului de organizare și a responsabilităților privind apărarea împotriva incendiilor;
b) instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor și atribuții ale salariaților la locurile de muncă;
c) dispoziție privind reglementarea lucrului cu foc deschis și a fumatului;
d) dispoziție privind organizarea instruirii personalului;
e) dispoziție de constituire a serviciului privat pentru situații de urgență ori contract/convenție cu un alt serviciu privat pentru situații de urgență;
f) dispoziție de sistare a lucrărilor de construcții/oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizației de securitate la incendiu;
g) reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea substanțelor periculoase specifice produselor sale;
h) convenții/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părților pe linia apărării împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosință asupra bunurilor imobile/antrepriză;
i) dispoziția de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;
j) măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase.
2.2. Documente și evidențe privind reglementarea apărării împotriva incendiilor
Documentele și evidențele specifice apărării împotriva incendiilor ale operatorilor economici/instituțiilor menționate la art. 5 lit. c) trebuie să cuprindă cel puțin:
a) planul de analiză și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale, în partea ce revine operatorului economic/instituției;
b) fișa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență, aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fișa obiectivului se trimite la inspectoratul județean/al municipiului București pentru situații de urgență;
c) raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;
d) documentația tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea și analiza riscurilor de incendiu etc.;
e) avizele/autorizațiile de securitate la incendiu, însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
f) certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și echipamentele specifice de protecție utilizate;
g) registrele instalațiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreținerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;
h) registrul pentru evidența permiselor de lucru cu focul;
i) date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situații de urgență, conform criteriilor de performanță;
j) lista operatorilor economici/instituțiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/convenții, cu specificarea domeniului de activitate al acestora și a numărului și termenului de valabilitate ale contractului;
k) planurile de protecție împotriva incendiilor;
l) evidența exercițiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcției;
m) evidența exercițiilor de intervenție efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;
n) rapoartele de intervenție ale serviciului privat pentru situații de urgență;
o) fișele de instruire, conform reglementărilor specifice;
p) lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii;
q) grafice de întreținere și verificare, conform instrucțiunilor producătorului/furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalații și sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;
r) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorității de stat competente;
s) programe/planuri cuprinzând măsuri și acțiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităților de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.
Documentele și evidențele specifice privind apărarea împotriva incendiilor se actualizează de către cei care le-au întocmit și aprobat, dacă:
a) s-au produs modificări ale actelor normative și ale reglementărilor tehnice care au stat la baza emiterii acestora;
b) s-au produs modificări ale personalului cu atribuții stabilite conform acestora;
c) s-au produs modificări referitoare la construcții, instalații sau la specificul activității.
2.3. Organizarea activității de apărare împotriva incendiilor
Organizarea activității de apărare împotriva incendiilor presupune:
– stabilirea structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
– întocmirea, aprobarea și difuzarea actelor de autoritate (decizii, dispoziții, hotărâri etc.) prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;
– întocmirea, aprobarea si difuzarea documentelor specifice activității de apărare împotriva incendiilor (liste, situații, instrucțiuni, grafice, planuri, documentații tehnice, regulamente de organizare si funcționare etc.);
– asigurarea formularelor tipizate (permise de lucru cu foc, autorizații de lucru, fise de instruire) și a actelor normative de reglementare specifice;
– îndeplinirea criteriilor și a cerințelor de pregătire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de lege și de reglementările in vigoare;
– implementarea sistemului de depistare si cunoaștere a oricăror situații sau aspecte care pot favoriza producerea sau dezvoltarea incendiilor (cauze de incendiu, stări de pericol, alte încălcări, scoateri din funcțiune);
– reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relațiile generate de contracte, convenții și alte asemenea situații;
– realizarea sistemului operativ de observare și anunțare a incendiului, precum și de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
– asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor;
– organizarea intervenției, în caz de incendiu, de către salariați, populație și forțele specializate;
– analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor și stabilirea de masuri conforme cu realitatea, precum și a împrejurărilor și factorilor determinanți.
Obligațiile și răspunderile utilizatorilor
Obligații principale:
-să stabilească, prin dispoziții scrise, responsabilitățile și modul de organizare privind Apărarea împotriva incendiilor în unitatea să, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări și să le aducă la cunoștința salariaților, utilizatorilor și oricărei persoane interesate;
-să asigure identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea să și să justifice autorităților competente ca măsurile de apărare împotriva incendiilor sunt corelate cu natura și nivelul riscurilor;
-să obțină avizele și autorizațiile de prevenire și stingere a incendiilor, prevăzute de lege;
-să întocmească și să actualizeze permanent lista cu substanțele periculoase, clasificate astfel potrivit legii, utilizate în activitatea să sub orice forma, cu mențiuni privind: proprietățile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate și mediu, mijloacele de protecție recomandate, metode de prim-ajutor, substanțe pentru stingere, neutralizare său decontaminare;
-să elaboreze instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor și să stabilească sarcinile ce revin salariaților, pentru fiecare loc de muncă;
-să verifice ca, atât salariații, cât și persoanele din exterior, care au acces in unitatea sa, primesc, cunosc și respectă instrucțiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor;
-să stabilească un număr de persoane cu atribuții privind punerea in aplicare, controlul și supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
-să asigure mijloacele tehnice corespunzătoare și personalul necesar intervenției in caz de incendiu, precum și condițiile de pregătire a acestora, corelat cu natura riscurilor de incendiu, profilul activității și mărimea unității;
-să asigure întocmirea planurilor de intervenție și condițiile pentru ca acestea să fie operaționale in orice moment;
-să asigure contactele, înțelegerile, angajamentele, convențiile și planurile necesare corelării, în caz de incendiu a acțiunii forțelor și mijloacelor proprii cu cele ale unităților de situații de urgenta ce pot fi solicitate in ajutor; să permită accesul acestora in unitatea să in scop de recunoaștere, de instruire său de antrenament și să participe la exercițiile și aplicațiile tactice de intervenție organizate;
-să asigure și să pună in mod gratuit la dispoziția forțelor chemate in ajutor mijloacele tehnice, echipamentele de protecție individuală, substanțele chimice de stingere care sunt specifice riscurilor care decurg din existenta și funcționarea unității sale, precum și medicamentele și antidotul necesare acordării primului ajutor;
-să prevadă fondurile necesare realizării masurilor de apărare împotriva incendiilor și să asigure, la cerere, plata cheltuielilor efectuate de alte persoane fizice său juridice care au intervenit pentru stingerea incendiilor in unitatea să;
-să stabilească și să transmită, către utilizatorii produselor rezultate din activitatea unității sale, precum și către terții interesați, regulile și masurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile previzibile la utilizarea, manipularea, transportul, depozitarea și conservarea produselor respective.
CAPITOLUL 3
INSTALAȚII UTILITARE DE DETECȚIE, SEMNALIZARE
ȘI STINGERE A INCENDIILOR
3.1. Instalațiile utilitare construcțiilor și instalațiile tehnologice
Instalațiile aferente construcțiilor, cum sunt cele de gaze, electrice, de apă, de încălzire, de ventilare, de climatizare, de canalizare și altele asemenea, precum și instalațiile tehnologice se proiectează, se execută și se exploatează potrivit reglementărilor tehnice și măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, astfel încât acestea să nu constituie surse de inițiere și/sau de propagare a incendiilor.
Instalațiile prevăzute mai sus trebuie să corespundă destinației, tipului și categoriei de importanță a construcției, precum și nivelului de risc de incendiu, să aibă nivelul de protecție corespunzător mediului în care sunt amplasate și să respecte prevederile din normele specifice de apărare împotriva incendiilor.
Instalațiile tehnologice se pun în funcțiune și se exploatează cu respectarea strictă a instrucțiunilor și regulilor de utilizare, precum și a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stabilite de proiectanți și de producători.
Instalațiile de ventilare sau de climatizare, precum și cele de transport pneumatic se proiectează, se realizează și se exploatează astfel încât, în funcționare normală, părțile componente, cum sunt echipamente, motoare, angrenaje, tubulatură, să nu genereze surse care pot aprinde substanțele vehiculate prin acestea și să nu faciliteze propagarea incendiului.
Traseele instalațiilor de ventilare, climatizare sau transport pneumatic din construcțiile cu risc de incendiu sau explozie, trebuie să fie independente și complet separate de traseele pentru alte spații.
Se interzice evacuarea prin aceeași instalație de ventilare, de climatizare sau de transport pneumatic a substanțelor care, în amestec sau prin combinație chimică, pot produce incendii ori explozii.
Construcțiile, instalațiile tehnologice, precum și zonele din vecinătatea acestora, în care se pot degaja vapori, gaze, praf sau pulberi combustibile, se prevăd, conform reglementărilor specifice, cu sisteme de detectare a emisiilor și de inhibare, inertizare sau evacuare forțată a acestora, în vederea preîntâmpinării acumulării de concentrații periculoase, precum și pentru semnalizarea situației create.
Instalațiile de iluminat de siguranță trebuie să funcționeze pentru o perioadă de timp normată, în zonele specificate, la întreruperea iluminatului normal.
Tipurile de instalații de iluminat de siguranță și cazurile în care se prevăd în construcții, modul de alimentare cu energie electrică a acestora, precum și nivelurile de iluminare necesare trebuie să îndeplinească cerințele reglementărilor tehnice specifice.
Sursele de rezervă de alimentare cu energie a instalațiilor de protecție împotriva incendiilor trebuie să îndeplinească criteriile de performanță referitoare la furnizarea automată pe durata de timp normată a alimentării cu energie a acestora, la întreruperea alimentării normale, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Construcțiile, instalațiile tehnologice și amenajările se protejează împotriva acțiunii electricității atmosferice cu instalații de protecție împotriva trăsnetului, conform cu reglementările tehnice specifice.
3.1.1. Instalații de stins incendiile cu apă
3.1.1.1. Instalații cu hidranți interiori
3.1.1.1.1. Alcătuire, funcționare și montarea instalației
Hidrantul interior pentru clădiri este un robinet de colț, cu ventil, (fig. 1.) prevăzut la intrare cu filet exterior pentru racordarea la o țeavă de oțel cu diametrul de 2”, iar la ieșire cu filet exterior pentru înșurubarea unui racord fix la care se racordează furtunul din cânepă cu țeava de refulare, care servește la formarea, dirijarea și împrăștierea jetului de apă asupra obiectului incendiat.
Fig. 1. Hidrant interior pentru incendiu
1 – corp; 2 – capac; 3 – tijă; 4 – ventil; 5 – roată de manevră; 6 – racord fix (STAS 901/1976).
Țevile de refulare pot fi: de mână, simple executate în trei variante și tip C, de mână, cu robinete executate în două variante.
3.1.1.1.2. Amplasarea hidranților interiori
Pentru stabilirea zonei pe care o poate acoperi jetul de apă al unui hidrant, la amplasarea acestora se ține seama de locurile recomandate pentru amplasarea hidranților, de pozițiile pereților, ușilor, căilor de evacuare, etc., ce depind de caracteristicile constructive ale clădirii și de amplasarea utilajelor, mobilierului sau a materialelor depozitate în clădiri.
Hidranții interiori de incendiu se montează în locuri ferite de îngheț, vizibile și ușor accesibile.
Hidranții interiori de incendiu se amplasează la intrările din clădire, casa scării, holuri, coridoare și alte încăperi cu condiția ca, deservirea lor în caz de incendiu, să nu împiedice evacuarea persoanelor aflate în pericol.
Înălțimea de montare a hidranților interiori se stabilește astfel încât să se asigure o manevrare ușoară a acestora.
Numărul de hidranți interiori se determină ținând cont de faptul că numărul de jeturi formate trebuie să stingă fiecare punct combustibil din interiorul clădirii și de raza de acțiune a hidrantului. Trebuie făcută totuși distincția între numărul de hidranți interiori montați în instalație și numărul de jeturi în funcțiune simultană, care se determină în funcție de caracterul aleator al apariției și propagării incendiului într-o clădire.
Hidranții interiori care trebuie să asigure atingerea fiecărui punct combustibil cu două jeturi simultane sunt în mod obligatoriu situați pe același nivel și în același compartiment de incendiu al clădirii.
Amplasarea și numărul hidranților interiori de incendiu se stabilesc în funcție de următorii factori:
numărul de jeturi ce trebuie să atingă fiecare punct din interiorul clădirii (numărul de jeturi în funcțiune simultană);
raza de acțiune a hidranților;
caracteristicile constructive ale clădirii;
amplasarea mobilierului, a materialelor și a utilajelor în clădire.
3.1.1.1.3. Prevederi normative specifice instalației de hidranți interiori
Echiparea cu hidranți de incendiu interiori a construcțiilor, compartimentelor de incendiu și a spațiilor, potrivit scenariilor de siguranță la foc elaborate, se asigură după caz la:
construcțiile închise, din categoriile de importanță excepțională și deosebită (A și B), încadrate conform legislației în vigoare indiferent de arie și numărul de niveluri;
construcțiile publice, administrative și sociale, cu aria construită de cel puțin 600 m2 și mai mult de 4 niveluri;
clădiri înalte și foarte înalte, precum și construcțiile cu săli aglomerate, indiferent de ariile de construire și numărul de niveluri;
construcții de producție sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de incendiu, definite conform normelor în vigoare, cu arii construite de minimum 600 m2, precum și depozite cu stive înalte (peste 4 m înălțime);
construcții sau spații publice, administrative, sociale și de producție sau depozitare, subterane, cu aria desfășurată mai mare de 600 m2;
parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 autoturisme și cele supraterane închise cu mai mult de două niveluri.
Nu se prevăd hidranți de incendiu interiori atunci când apa nu este indicată pentru stingere sau se asigură stingerea cu alte substanțe (gaze inerte, spumă, aburi, etc.) precum și la construcțiile parter la care se realizează intervenția de la hidranți exteriori cu furtun de maxim 40 m lungime.
3.1.2. Instalații de drencere pentru stingerea incendiilor
3.1.2.1. Domeniu de utilizare
Instalațiile de stingere a incendiilor de tip drencer, cu funcționare automată sau manuală, se prevăd pentru:
stingerea incendiilor în încăperile cu pericol mare de incendiu, unde datorită dezvoltării rapide a combustiei, protecția nu poate fi asigurată eficient cu alte mijloace (platouri de filmare, scene, hangare pentru avioane, garaje mari, studiouri TV, ateliere pirotehnice);
realizarea perdelelor de apă destinate protecției: golurilor de trecere prin pereți sau zonele antifoc, compartimentării încăperilor cu dimensiuni mari, protejării din exterior a elementelor de construcție la clădirile amplasate la distanțe mici, ușilor sau ferestrelor din pereții antifoc;
răcirea suprafeței bunurilor periclitate de căldură în caz de incendiu, protecția asigurându-se prin stropire sau acoperirea cu o peliculă de apă.
Perdele de protecție cu drencere se mai prevăd prevăd pentru:
protejarea elementelor de închidere a golurilor (uși, ferestre etc.) din pereții despărțitori, pentru a evita transmiterea focului de la o încăpere la alta;
protecția cortinelor, ușilor sau obloanelor din pereții antifoc;
protejarea unor porțiuni din încăperi cu pericol de incendiu;
protecția clădirilor în exterior, când nu sunt amplasate la distanțe corespunzătoare (fațade, acoperișuri).
Dezavantajele principale ale sistemelor de drencere, în raport cu cele de sprinklere sunt:
consumul mai mare de apă, determinat de intrarea în funcțiune simultană a tuturor capetelor drencer din sector;
stropirea încă de la începutul incendiului a întregii zone protejate, indiferent de proporțiile focarului, ceea ca poate antrena o anumită creștere a valorii pagubelor produse de apă.
3.1.2.2. Caracteristicile geometrice, hidraulice și funcționale ale drencerelor
Drencerele sunt dispozitive asemănătoare cu sprinklerele, cu deosebirea că nu au dispozitive de închidere, având orificiul permanent deschis.
Pentru stingerea incendiilor și răcirea suprafeței corpurilor se folosesc în general drencere tip Armătura, iar pentru formarea perdelelor de apă, drencere de perdea.
Întrucât drencerele sunt corpuri cu sprinklere fără ventil de închidere, se utilizează în instalații fixe, a căror caracteristică principală o constituie faptul că în poziție de așteptare conductele nu sunt pline cu apă, decât parțial (de la sursă până la dispozitivul de acționare al instalației de drencere).
După forma deflectorului, capetele drencer pot fi:
cu rozetă: concavă sau cu margini zimțate îndoite în jos pentru montaj cu capul în sus; dreaptă sau conică pentru montaj cu capul în jos sau orizontal;
cu paletă: pentru montaj orizontal sau înclinat la 450.
După forma jetului de apă dispersată, capetele drencer pot fi:
cu jet semisferic fig. 3 a, se utilizează la asigurarea protecției generale a încăperilor și instalațiilor tehnologice prin montaj vertical, cu capul în sus sau în jos;
cu jet conic, fig. 3. b, pentru asigurarea protecției locale prin montaj înclinat sau drept;
cu jet aplatizat, fig. 3. c, destinate formării perdelelor de apă pentru compartimentare, protecție sau a peliculelor de răcire a elementelor de construcție, rezervoare, etc.
Fig. 2. Drencer tip Armătura
1 – corpul drencerului; 2 – cadru de susținere; 3 – rozetă.
Fig. 3. Tipuri de jeturi ale drencerelor
a – semisferic; b – conic; c – aplatizat.
3.1.2.3. Alcătuirea și funcționarea instalației de drencere
Instalația cu drencere poate fi realizată separat sau combinată cu alte tipuri de instalații de combatere a incendiilor.
Rețeaua de distribuție a instalației cu drencere poate fi ramificată sau inelară. Pe o ramură a rețelei ramificate se pot monta cel mult 6 drencere.
Drencerele se utilizează în instalații fixe, a căror principală caracteristică o constituie faptul că în poziție de așteptare conductele nu sunt umplute cu apă decât parțial. În mod normal, numai conductele principale ale sistemului sunt ținute sub presiunea apei de la sursă și până la dispozitivul, de acționare, în rest rețeaua fiind goală. Acționarea instalației se face automat și/sau manual.
Instalații de drencere automate
Acționarea automată a drencerelor se prevede atunci când acestea sunt utilizate pentru stingerea incendiilor în încăperi în care nu se lucrează permanent, precum și când acționarea manuală nu poate fi efectuată în timp util.
Instalația cu drencere, cu acționare automată (fig. 4.) cuprinde următoarele elemente:
conducta 1 de alimentare cu apă,pe care se montează robinetul principal de închidere 2;
dispozitivul 3 de acționare automată a instalației;
rețeaua de conducte 4 pe care se montează drencerele 5;
detectoarele 6 de incendiu montate în spațiul protejat de drencerele 5;
circuitul cu impuls 7 la care sunt racordate detectoarele 6 de incendiu și prin care se comandă acționarea dispozitivului 3;
dispozitivul 8 de confirmare a comenzii de deschidere a alimentării cu apă pe conducta principală după dispozitivul de acționare 3;
robinetul 9 de golire a rețelei 4 de conducte la scoaterea din funcțiune a instalației cu drencere;
pâlnia 10 racordată la conducta de canalizare, pentru colectarea și evacuarea apei de la robinetul de golire P;
manometrul 11 pentru măsurarea presiunii în conducta principală 1 de alimentare cu apă a instalației cu drencere;
conducta 12 cu racordul fix 13 pentru pompe mobile de incendiu și clapeta de reținere 14 care permite trecerea apei numai într-un singur sens (de la pompele mobile spre conductele 4).
Conducta principală 1 este plină cu apă și ținută sub presiune (citită la manometrul 11), până la dispozitivul 3 de acționare automată.
În caz de incendiu, detectoarele 6 din zonă comandă prin circuitul de impuls 7 deschiderea dispozitivului 3 care lasă apa să pătrundă în rețeaua 4 și să fie pulverizată în jeturi simultane pe întreaga arie protejată de drencerele 5.
Concomitent, dispozitivul 8 primind confirmarea comenzii de deschidere a alimentării cu apă prin conducta 4 emite semnalul de incendiu, care poate fi numai local (unde se află amplasată instalația cu drencere) sau și local și centralizat (la punctul de comandă al formației de pompieri). După oprirea funcționării, prin închiderea robinetului 2, întreaga instalație se golește de apă prin robinetul 9 și pâlnia 10 racordată la canalizare.
Dintre dispozitivele de acționare automată sau de la distanță, a instalației de drencere, menționez:
ventil electromagnetic;
robinete acționate electric;
supapele de acționare în grup.
Fig. 4. Schema de funcționare a instalației cu drencere, cu acționare automată
Pentru pornirea automată a pompei de alimentare cu apă a instalației cu drencere se folosește un robinet cu două ventile (fig. 5.) prin deplasarea cărora apa trece prin conducta principală de alimentare a rețelei de drencere, printr-o conductă de legătură la membrana un contactor electric, comandând pornirea pompei de incendiu, prin închiderea circuitului de acționare a motorului electric al pompei. Simultan, membrana contactorului închide și circuitul electric de acționare a semnalizării acustice și optice (sau numai una dintre acestea) a intrării în funcțiune a drencerelor.
Fig. 5. Schema de funcționare a instalației de acționare automată a pompei de alimentare cu apă a drencerelor
Instalațiile cu drencere ca și instalațiile cu sprinklere sunt alimentate cu apă, de regulă din două surse, și anume:
o sursă inițială (de exemplu: rezervoare de înălțime, instalații de hidrofor etc.), care să asigure funcționarea drencerelor și a sprinklerelor pe un timp limitat;
o sursă de bază (de exemplu: conducte publice, rezervoare de acumulare a apei pentru incendii etc.), care să asigure consumul de apă pe toată durata teoretică a incendiului.
Durata teoretică de funcționare a instalației cu drencere care servește la protecția clădirii în exterior sau la protecția golurilor din pereții antifoc de variază de la caz la caz, în funcție de durata operațiilor de stingere, între 1 oră și 3 ore.
3.1.3. Instalații de sprinklere pentru stingerea incendiilor
3.1.3.1. Domeniu de utilizare
Instalațiile de sprinklere sunt alcătuite dintr-o rețea de conducte din țevi de oțel care alimentează cu apă rece armături speciale numite sprinklere. Acestea se deschid automat, la o anumită temperatură în caz de incendiu, și dispersează apa peste locul incendiat.
Aceste instalații servesc la stingerea automată a incendiului și sunt prevăzute cu dispozitive pentru semnalizarea intrării lor în funcțiune.
La recepționarea semnalului de incendiu, personalul de intervenție este obligat să cerceteze cauza care a determinat intrarea în funcțiune a instalației și să acționeze rapid pentru evacuarea persoanelor, anunțarea și lichidarea incendiului sau înlăturarea avariei.
Sprinklerele se declanșează individual și acționează asupra ariei incendiate, evitându-se stropirea inutilă a unor zone necuprinse de incendiu.
Se prevăd în funcție de pericolul de incendiu, de importanța și amplasamentul clădirilor, de valoarea utilajelor și a materialelor depozitate.
Instalația de stingere a incendiului cu sprinklere este un sistem de protecție cu funcție complexă:
detectează incendiul;
semnalizează incendiul;
localizează (uneori stinge).
3.1.3.2. Aparatul de control și semnalizare. Funcționarea instalației.
Instalațiile de sprinklere, în funcție de temperatura mediului în care sunt amplasate capetele sprinklere, pot fi de următoarele tipuri:
apă-apă, pentru medii cu temperatură mai mare de 4 oC și maxim 100 oC, când întreaga instalație este permanent umplută cu apă sub presiune;
apă-aer, pentru celelalte situații, când apa sub presiune se află până la aparatul de control și semnalizare, iar rețeaua de conducte este umplută cu aer sub presiune.
Pentru instalațiile de tip apă-aer, la declanșarea capetelor sprinklere are loc mai întâi, evacuarea aerului din rețeaua de distribuție, iar în continuare, după evacuarea totală a aerului din tronsonul respectiv, are loc refularea apei.
Aparatul de control și semnalizare al instalației de sprinklere tip apă-aer va avea în plus, față de cel al instalației de sprinklere tip apă-apă, un accelerator și un aparat diferențial. (4).
De regulă, sprinklere se montează la partea superioară a încăperilor, acolo unde, în cazul unui incendiu, gazele calde se ridică și se acumulează.
Prin preluarea căldurii de la gazele calde, dispozitivele de închidere ale sprinklerelor se încălzesc, iar la atingerea unei anumite temperaturi, declanșează. în același timp, aparatul de control și semnalizare declanșează semnalizarea incendiului.
Alcătuirea și schemele de funcționare a instalației de sprinklere și a aparatului de control și semnalizare este prezentată în fig.4.6.
Deoarece, se consumă apă la sprinklerele (7), presiunea pe suprafața superioară a supapei (27) devine mai mică decât presiunea pe suprafața inferioară. Astfel supapa (27) se va deplasa în sus și va elibera secțiunile de trecere a apei în compartimentele (28).
Din compartimentul (28) dreapta, apa trece prin robinetul (12) în conducta (11) spre turbina (13) și acționează rotorul acesteia, după care este evacuată prin pâlnia (17) în conducta de canalizare(18).
Mișcarea de rotație a rotorului turbinei (13) se transmite prin pârghia (14) la clopotul (15), care semnalizează acustic intrarea în funcțiune a instalației de sprinklere.
Concomitent, apa din compartimentul (28) stânga, intră în conducta (23) și acționează asupra dispozitivelor electrice de semnalizare a incendiului.
La încetarea funcționării instalației se execută următoarele:
se închide robinetul principal (2);
se golește instalația prin conducta (8) și robinetul (10);
sistemul de semnalizare acustică se golește automat prin conducta (19) și robinetul (20);
sprinklerele utilizate se înlocuiesc cu altele noi;
se deschide robinetul principal (2) și se umple instalația cu apă prin conducta principală (1) de alimentare cu apă;
După umplerea instalației cu apă, supapa (27) a aparatului de control și semnalizare se așează în poziție inițială și obturează orificiile de trecere spre rețeaua de sprinklere și orificiile de trecere spre compartimentele (28). În acest caz, manometrele (21) și (22) vor trebui să indice aceeași presiune a apei.
Fig. 6. Alcătuirea și schemele de funcționare a instalației de sprinklere și a aparatului de control și semnalizare
Legendă Fig. 6.
Conducta principală de alimentare cu apă;
Robinet principal în poziție normal deschis;
Aparatul de control și semnalizare cu rol de control a stării de funcționare a instalației și de a semnaliza automat intrarea în funcțiune;
Conducta de distribuție a apei la sectoarele de sprinklere;
Conductă de ramificație;
Conductă de distribuție;
Capete sprinkler;
Conductă de golire;
Robinet de încercare a instalației de semnalizare ( = ½”); în poziția deschis, este echivalentul unui sprinkler declanșat;
10- Robinet de golire ( = 2”);
11- Conductă spre turbină;
12- Robinet în poziția normal deschis;
13- Turbina;
14- Pârghie;
15- Clopot;
16- Perete pe care se montează clopotul;
17- Pâlnie de evacuare a apei;
18- Conductă de canalizare;
19- Conductă de golire automată a sistemului de semnalizare acustică;
20- Robinet de golire automată a sistemului de semnalizare acustică;
21,22- Manometre;
23- Racord la instalația de semnalizare acustică;
24- Racordurile fixe pentru alimentarea cu apă cu ajutorul pompelor mobile de incendiu;
25- Conductă de racord;
26- Clapetă de reținere; permite trecerea apei doar într-un singur sens (de la racorduril fixe spre instalația de sprinklere);
27- Supapa aparatului de control și semnalizare;
28- Compartimente stânga dreapta.
În practică se utilizează diferite tipuri constructive de sprinklere care se deosebesc după modul de deschidere a orificiului de stropire:
prin topirea unui aliaj ușor fuzibil;
prin topirea unei compoziții ușor fuzibile care susține suportul supapei de închidere;
prin spargerea unui bulb de sticlă sub efectul dilatării lichidului aflat în interiorul său în momentul creșterii temperaturii.
3.1.3.3. Modul de funcționare
La atingerea unei anumite temperaturi nominale în caz de incendiu, lipiturile din aliaj ușor fuzibil se topesc, iar cele trei plăcuțe (7,8,9) se desfac. Deoarece alcătuiesc un sistem de pârghii instabil, plăcuțele (7,8,9) sunt expulzate sub acțiunea forței exercitate de membrana elastică.
Topirea aliajului ușor fuzibil trebuie să se facă rapid astfel încât dispozitivul să cedeze brusc, iar piesele acestuia să fie aruncate energic în exterior pentru a nu influența curgerea și dispersarea corectă a apei. Dacă această condiție nu ar fi îndeplinită, apa care s-ar scurge pe aliajul ușor fuzibil ar întârzia sau chiar ar împiedica declanșarea sprinklerului.
După eliberarea secțiunii de trecere a apei prin orificiul sprinklerului, jetul format, la impactul cu rozeta (10), este dispersat, sub formă de picături, pe suprafața incendiată.
Fig. 7. Sprinklerul tip INOX.
Legendă Fig. 7.
Corp;
Inel;
Ramă de susținere a rozetei;
Diafragmă subțire cu orificiu de refulare în centru;
Ventil de sticlă;
Închizător;
7,8,9- Plăcuțe lipite între ele cu un aliaj ușor fuzibil;
10 – Rozeta.
Caracteristicile geometrice și hidraulice ale sprinklerelor determină alegerea tipurilor și a numărului de sprinklere. Aceste caracteristici geometrice și hidraulice ale sprinklerelor sunt:
diametrul orificiului de evacuare a apei;
debitul specific al sprinklerului;
forma geometrică a jetului de apă;
aria suprafeței stropite și aria de declanșare simultană a sprinklerelor;
intensitatea de stropire și intensitatea de stingere;
temperatura de declanșare a sprinklerelor.
3.1.4. Instalații cu pulverizatoare de apă pentru stingerea incendiilor
3.1.4.1. Domeniul de utilizare
Instalațiile de apă pulverizată funcționează pe principiul instalațiilor de drencere deosebindu-se de acestea prin faptul că debitează apa mai fin divizată.
Scopul pulverizării este acela de a mări raportul dintre suprafața exterioară a picăturilor și masa lor pentru a se realiza un contact mai bun între apă și mediul
ambiant în zona focarului, absorbție mai intensă a căldurii și stingere mai rapidă a incendiului. Ea reprezintă deci un procedeu optim de utilizare a apei pe timpul incendiului.
Apa pulverizată este utilizată, în principiu, pentru:
stingerea incendiilor de materiale combustibile solide (lemn, hârtie, materiale plastice etc.);
limitarea posibilităților de propagare rapidă a incendiului prin stropirea zonei de ardere;
degazarea spațiilor incendiate prin spălarea atmosferei cu jeturi de apă pulverizată;
protecția pentru încălziri excesive prin răcire intensă a materialelor, elementelor de construcție și instalațiilor tehnologice amenințate de incendiu;
protejarea obiectelor (structuri și echipamente ale instalațiilor tehnologice, recipiente pentru lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 60C și gaze inflamabile, motoare cu ardere internă, gospodării mari de cabluri electrice cu izolație combustibilă, împotriva radiației termice emise de un incendiu învecinat, pentru a limita absorbția căldurii până la limita care previne sau micșorează avariile;
prevenirea incendiilor prin stropire cu apă a zonei în care scapă, în caz de avarie, lichide sau gaze combustibile, spre a se evita aprinderea lor;
prevenirea formării unor amestecuri explozibile în spații închise (reducerea evaporării prin suprafețele care vin în contact cu lichide inflamabile) sau în spații deschise (prin diluarea amestecurilor explozive sau a scăpărilor de gaze ce pot forma amestecuri explozive).
În mod curent instalațiile de apă pulverizată se proiectează la:
instalații tehnologice din industria chimică și petrolieră;
rafinării;
parcuri de rezervoare orizontale, cu lichide combustibile și rezervoare de gaze lichefiate;
încăperi de depozitare a lichidelor combustibile;
transformatoare electrice;
gospodării de ulei ale unităților energetice și compresoarelor de mare putere;
tuneluri de cabluri.
Apa pulverizată nefiind bună conducătoare de electricitate, poate fi utilizată la stingerea echipamentului electric aflat sub tensiune, cu condiția de a respecta unele măsuri de siguranță.
Pentru proiectarea instalației, inconvenientul principal al pulverizatoarelor, în raport cu sprinklere sau drencere, îl constituie faptul că necesită presiuni de lucru mult mai mari, de regulă, peste 50 – 70 mH2O. Acest dezavantaj a fost diminuat prin realizarea unor capete pulverizatoare care, având o execuție foarte bună din punct de vedere hidraulic, pot produce o pulverizare acceptabilă a apei pentru numeroase utilizări, la o presiune redusă de 30 – 50 mH2O.
3.1.4.2. Alcătuirea instalațiilor fixe cu apă pulverizată utilizate la stingerea incendiilor
Instalația de apă pulverizată se compune în general din următoarele elemente:
rețele de conducte pe care se montează capetele de pulverizare a apei; racordurile se conectează la conducta principală de alimentare cu apă; pe fiecare din racorduri se instalează vane manuale cu acționare individuală pentru punerea în funcțiune a apei pe tronsonul respectiv; manometre pentru verificarea presiunii apei la intrarea în conducta respectivă și manometre pentru verificarea presiunii apei în conducta principală de alimentare cu apă;
stație de pompare pentru ridicarea presiunii apei (se prevede numai dacă rețeaua care constituie sursa de alimentare cu apă nu are presiunea necesară);
rezervorul tampon cu rol de acumulare a apei (se prevede atunci când sursa de alimentare cu apă nu asigură permanent debitul necesar);
racorduri fixe pentru pompe mobile (autospeciale de intervenție) de alimentare cu apă în caz de incendiu.
Instalațiile fixe cu apă pulverizată se realizează în circuite și sectoare. Un circuit se constituie astfel încât debitul să nu depășească 50 l/s și să fie acționat dintr-o singură vană de acționare. Un sector se compune din mai multe circuite fără a depăși debitul de 200 l/s. Debitele mai mari de 200 l/s se admit, de la caz la caz, în conformitate cu prescripțiile specifice.
Alimentarea cu apă a instalației se poate face din:
rețeaua de apă potabilă;
rețeaua de incendiu;
rețeaua de apă industrială.
Schema de principiu a instalației fixe de apă pulverizată utilizată la stingerea incendiilor din tunelurile de cabluri este prezentată în fig. 8., și constă din următoarele:
rețeaua de conducte 1 pe care se montează capetele de pulverizare a apei 2; racordurile 3 prin care conductele 1 se conectează la conducta principală 4 de alimentare cu apă. Pe fiecare din racordurile 3 se instalează vane manuale de acționare individuale 5, pentru punerea în funcțiune a apei pe tronsonul respectiv; manometre 6 pentru verificarea presiunii apei la intrarea în conducta respectivă și manometre 7 pentru verificarea presiunii apei în conducta principală de alimentare cu apă;
stația de pompare pentru ridicarea presiunii apei se prevede numai dacă rețeaua care constituie sursa de alimentare cu apă nu are presiunea necesară;
rezervorul tampon 9 cu rol de acumulare a apei care se prevede atunci când sursa de alimentare cu apă nu asigură permanent debitul necesar;
racorduri fixe 10 pentru pompe mobile de alimentare cu apă în caz de incendiu.
Fig. 8. Instalația de stingere cu apă pulverizată la un tunel de cabluri electrice
Capul pulverizator
Capul pulverizator, elementul specific principal al instalației, poate fi de o construcție mai simplă, în cazul în care pulverizarea apei se obține prin izbirea unui jet compact de alte jeturi, ori de un deflector și mai complicată, când pulverizarea se realizează prin dirijarea curenților pe traiectorii elicoidale.
Capetele de pulverizare de tip „protectospray” au forma unui drencer cu deflector conic, prevăzut cu numeroase fante verticale cu lățime de 1,3 – 2 mm, dispuse pe direcții radiale. Curentul de apă care iese cu mare viteză din orificiul de curgere, trece prin aceste fante sau se izbește de deflector, pulverizându-se fin. Ele formează jeturi conice pline ale căror unghiuri de atac pot fi de 60 – 900.
Pulverizatoarele de apă cu deflector conic tip PLUVIA (fig. 9.) au diametrul d al orificiului de refulare a apei 6,7,8,10 și 12 mm. Aceste pulverizatoare realizează o intensitate de stropire aproximativ uniformă, cuprinsă între 0,10 și 0,40 l/s/m2, care depinde de diametrul d al orificiului pulverizatorului, presiunea apei Hi la intrarea în pulverizator și de distanța hi față de duză egală cu 1,50 m.
Fig. 9. Pulverizator de apă cu deflector conic (tip Pluvia)
1 – corpul duzei; 2 – deflector; 3 – con.
3.1.4.3. Funcționarea instalației
Punerea în funcțiune se poate face manual prin deschiderea vanelor aferente tronsoanelor incendiate sau automat.
În cazul unui incendiu, detectoarele transmit semnalul la centrala de semnalizare și acționare a instalației. Pentru evitarea alarmelor false, de regulă montajul sistemului de detectare, semnalizare și acționare este astfel realizat încât la transmiterea semnalului de la primul detector, centrala va alarma personalul din obiectiv, urmând ca al primirea următorului impuls de la un detector montat pe o linie diferită de primul, să acționeze intrarea în funcțiune a instalației. În cazul când capetele de pulverizare sunt grupate pe sectoare, este obligatorie și sectorizarea detectoarelor, iar punerea în funcțiune a instalației să se realizeze numai după primirea a două impulsuri din același sector
După primirea impulsurilor de la detectoare, centrala de semnalizare și acționare va comanda deschiderea electrovanei (sau alt dispozitiv) ce deservește sectorul respectiv, apa putând trece spre capetele de pulverizare. În acest moment intră în funcțiune și sistemul de semnalizare care va furniza informații că electrovana s-a deschis, iar presiunea de alimentare a apei este normală.
3.1.5.Instalații de stingere cu abur
3.1.5.1. Domeniul de utilizare
Aburul ca agent de stingere este utilizat în industria chimică și petrolieră acolo unde există instalații de generare a aburului. Stingerea cu abur se bazează în special pe reducerea volumului de aer din spațiul în care are loc incendiul. Pentru ca aburul să aibă eficacitate la stingerea incendiilor, este necesar să se creeze o concentrație de cel puțin 35 din volum.
Ca agent de stingere se poate folosi atât aburul saturat cât și cel supraîncăzit, primul fiind cel mai eficient. Aburul ca agent de stingere este indicat să se utilizeze în instalații fixe și semifixe, în special acolo unde există pentru procesul tehnologic o instalație de abur, permanent în funcțiune.
Costul scăzut al aburului în raport cu alți agenți de stingere, investițiile reduse necesare realizări instalației, simplitatea lor, fac ca și în prezent acest sistem de protecție să fie utilizat în întreprinderi industriale pentru:
stingerea unor incendii de produse combustibile gazoase, lichide sau solide, cu jeturi, pe suprafețe mici sau prin inundare, în spații închise, cu volum mai mic de 500 m3;
limitarea posibilităților de propagare a incendiilor prin perdele de abur, în special la instalațiile tehnologice care funcționează la temperaturi ridicate;
prevenirea incendiilor sau exploziilor – prin diluarea atmosferei în zonele cu scăpări accidentale de gaze sau lichide inflamabile, în caz de avarie.
Nu este admisă utilizarea aburului atunci când există materiale care în contact cu apa reacționează violent, materiale plastice care se topesc la temperaturi ridicate, depozitate în cantități mari, instalații electrice sub tensiune sau persoane care nu pot fi evacuate în prealabil din spațiile protejate prin inundare.
3.1.5.2. Instalații fixe de stingere cu abur
Instalațiile fixe de stingere a incendiilor cu abur pot fi cu acționare automată și/sau cu acționare manuală,
Schema generală a unei instalații cu abur pentru stingerea incendiilor prin inundare, figura 12., are în componență următoarele:
conducta principală de abur 1, legată de sursa de alimentare înaintea robinetului de închidere a consumatorilor tehnologici 2;
robinetul conductei principale de alimentare cu abur 3, normal deschis;
ventilul de acționare automată 4;
rețeaua de distribuție a aburului cu conducte perforate 5;
detectoarele de incendiu 6 amplasate în zona protejată de instalație;
tabloul instalației de comandă electrică 7;
butoane de acționare manuală 8;
dispozitiv de semnalizare acustică locală 9 pentru avertizarea personalului aflat în spațiul protejat de instalație;
conducte de alimentare a instalației semifixe 10 cu hidranți de abur 11.
În cazul în care ventilul de acționare automată 4 nu poate fi acționat și manual în caz de incendiu, se prevede o conductă de ocolire 11 cu robinete de închidere 12, amplasate în locuri ușor accesibile, ferite de acțiunea focului sau exploziei, iluminate pe timp de noapte ca și butoanele 8 de acționare manuală de la distanță a ventilului automat 4. Pentru întreținere ușoară, prin manevrare alternativă, se recomandă montarea în serie a două robinete 12, unul normal deschis, iar unul normal închis, semnalizate corespunzător cu indicatoare.
Fig. 12. Instalație fixă de stingere a incendiilor cu abur
Dispozitivele de acționare automată a instalației pot fi similare cu cele utilizate la instalațiile de drencere, pulverizatoarele de apă sau gaze inerte.
Când două sau mai multe instalații se alimentează printr-o singură conductă principală, legătura se face la un distribuitor prevăzut cu robinete de linie, amplasate la distanță de cel mult 50 m de instalațiile deservite.
Pentru controlul presiunii se montează un manometru 13, iar pentru separarea și evacuarea condensatului din conductă, un aparat de condensat.
Conductele perforate se montează cu pantă, pe una sau mai multe laturi ale încăperii, lângă pereți, la înălțimea de 20 – 30 cm de pardoseală.
Orificiile de admisie a agentului de stingere, cu diametrul de 4 – 5 mm, se dispun lateral astfel ca jeturile de abur să fie dirijate orizontal spre interiorul încăperii. În partea de jos a conductei se prevăd de asemenea orificii cu ø5 mm, pentru scurgerea condensatului.
În încăperi cu volum mic, sub 100 m3, normele admit ca utilizare în locul conductelor perforate, guri de inundare cu abur. Acestea trebuie să fie judicios amplasate pentru a se realiza stingerea. În general se va căuta să se amplaseze pe pereți deasupra golurilor pentru uși sau ferestre.
Conductele pentru realizarea perdelelor de abur cu înălțime mai mare, se dispun în plan vertical pe mai multe niveluri, având orificii de refulare a vaporilor de apă atât în sus cât și în jos.
3.1.5.3. Instalații semifixe de stingere cu abur
Instalațiile semifixe constau dintr-o conductă de alimentare cu abur pe care se montează, de regulă din 25 în 25 de metri, hidranți de abur pentru intervenție manuală de stingere a începuturilor de incendii, izbucnite pe sol sau la nivelurilor de lucru ale instalațiilor tehnologice.
Hidrantul de abur se compune dintr-un robinet montat pe o conductă de ø25 mm la care se racordează un furtun de cauciuc în lungime de cel mult 15,00 m, având la capătul liber o țeavă de 2,00 m lungime, cu orificiul de refulare ø15 mm.
Țevile de refulare a aburului, izolate termic, sunt prevăzute cu mânere de prindere, și se păstrează asamblate, cu furtunul la robinete, pe suporții prevăzuți în acest scop.
Instalațiile semifixe, cu linii de furtun, se folosesc în spații închise, cât și la instalații tehnologice în aer liber. Amplasarea lor se face astfel încât fiecare punct cu pericol de incendiu să poată să fie deservit de unul sau două jeturi de abur simultan.
3.1.6.Instalații de stingere cu ceață
3.1.6.1. Generalități
Sistemul de stingere cu ceață de apă a apărut în urma numeroaselor cercetări, în vederea acoperirii tuturor cerințelor și exigențelor impuse de protecția împotriva incendiului, fiind o alternativă a altor sisteme: haloni, CO2, sprinklere și prezentând multe avantaje în raport cu metodele mai sus menționate. Apa pură, sub formă de ceață are capacitatea de a stinge incendii cu mare putere calorică: focuri de lichide inflamabile, gaze(solvenți, hidrocarburi), focuri provenind de la echipamente electronice, cabluri, lemn, hârtie. Este cel mai simplu și mai ieftin sistem de stingere, utilizând o mică cantitate de apă.
Domeniile de utilizare sunt multiple și sunt utilizate pentru stingerea incendiilor la:
depozite de lichide inflamabile;
posturi trafo;
rezervoare cu gaz;
galerii de cabluri, localuri tehnice;
motoare, turbine, rezervoare de ulei.
Principiul sistemului cu ceață de apă constă în faptul că picăturile fixe de apă realizează un schimb termic cu energia produsă în zona de ardere, împiedicând creșterea temperaturii. Acest schimb de energie este proporțional cu suprafața acoperită de picăturile de apă și nu cu volumul acestora; la un volum egal, cu cât picăturile sunt mai mici, cu atât suprafața pe care se realizează schimbul energetic este mai mare.
Instalația de stingere cu ceață este construită în așa fel încât se poate identifica incendiul imediat după ce acesta s-a produs, prin nașterea unui prim impuls. Se dă alarma la locul unde s-a produs incendiul sau în apropierea acestuia și în același timp se semnalizează și la centrala de incendiu. Primul impuls se produce întotdeauna indiferent de motivul care a cauzat creșterea temperaturii.
Dacă după primul impuls temperatura nu scade, urmează imediat cel de-al doilea impuls în urma căruia se pune în funcțiune stația de pompare. După pornirea pompelor și după atingerea presiunii necesare, se deschide robinetul principal pentru încăperea amenințată; apa urcă până la locul incendiului și se oprește la sertarul automat, putând fi folosită imediat la stingere. Creșterea rapidă a temperaturii depinde de natura substanțelor care ard. Substanțele combustibile ușor inflamabile ard cu viteze mari. Astfel în multe cazuri nu se poate face față cu mijloacele inițiale și în acest caz se produce un al treilea impuls care deschide robinetul-sertar.
3.1.6.2. Sistemul de stingere la presiune înaltă cu ceață de apă HI-FOG
In domeniul stingerii automate a incendiilor întrebarea importantă la sfârșitul sec. XX a fost cum se poate eficientiza stingerea incendiului în așa fel ca să nu prezinte pericol pentru om, mediu înconjurător și obiectivul de apărat.
După ce majoritatea statelor lumii a acceptat convențiile referitoare la limitarea gazelor care distrug stratul de ozon, s-a creat baza economică pentru realizarea teoriilor și experimentelor cunoscute de mult sub forma produselor destinate comercializării. Așa a luat naștere sistemul finlandez HI-FOG ce se prezintă în continuare.
Sistemul HI-FOG este un sistem de stingere la presiune înaltă cu ceață de apă ce utilizează ca substanță stingătoare exclusiv apa. Dezvoltarea sistemului a început în 1991 deci în mai puțin de 10 ani, într-un ritm amețitor a obținut succesul comercial de azi.
Stingerea incendiilor cu ceață de apă este așa de tânără, încât singurul standard recunoscut NFPA 750 stabilește numai anumite criterii minime și face o încadrare superficială în clase. Institutele de certificare europene abia acum încep să definească pretențiile impuse tehnologiei. Astfel instrucțiunile reale de utilizare se bazează exclusiv pe răspunderea producătorilor și pe experiența acumulată de ei. Experiențele sunt oferite de testele de stingere de dimensiuni reale precum și sistemele realizate.
Dacă dorim să amplasăm sistemele HI-FOG pe paleta sistemelor de stingere cu ceață de apă atunci se pot clasifica astfel:
sistem de stingere la presiune înaltă cu ceață de apă (P>30 kPa);
instalație cu lichid monocomponent (apa);
lichid bicomponent (apă+N2, sau apă+aer).
Dacă comparăm ceața de apă de înaltă presiune cu sistemele tradiționale de sprinkler obținem valori surprinzătoare.
Tabelul 2.
3.1.6.3. Funcționarea instalației de stingere la presiune înaltă cu ceață de apă
Baza tehnologiei o constituie producerea cetii de apă de presiune înaltă formată din picături foarte mici și refularea acesteia cu puterea de penetrație maximă în apropierea obiectivului de protejat.
Realizarea presiunii are loc introducerea în apă a azotului sub formă de gaz sau a aerului comprimat la presiune înaltă ca agenți de vehiculare. Agenții de vehiculare pot fi depozitați în unități independente de o sursă de energie exterioară, producerea lor făcându~se cu pompe hidraulice cu motoare Diesel sau cu gaze, respectiv cu electropompe dependente de sursă exterioară de energie. Datorită compabilității mici de apă de stingere, aceasta în fiecare caz poate fi independentă de rețea sau din rețea.
3.1.6.4. Principiul de stingere Hl-FOG
Ceața de apă fină pe timpul stingerii sub acțiunea căldurii din cele trei condiții necesare arderii minimalizează două (oxigenul și temperatura de ardere). Totodată protejează a treia condiție, substanța combustibilă, deoarece exact acesta este obiectivul protejat.
Răcire
-Picăturile ultra fine realizează suprafață de răcire întinsă
-Tirajul provocat de flăcări înlesnește pătrunderea picăturilor în foc
-Răcirea gazelor fierbinți
Epuizarea oxigenului (inertizare)
-Picăturile mai mici se evaporă mai rapid ca cele mai mari
-Volumul apei prin evaporare cre°te de Î700 ori (peste I00°C)
-Evaporarea locală izolează oxigenul de sursa de foc
Alte avantaje
Blocarea temperaturii radiate
-Densitatea mare a cetii (mărimi mici de picături)
-Absorbția și reflexia radiației de căldură ( împiedică propagarea incendiului )
Absorbția fumului
-Ceața spală fumul din atmosferă
-Posibilitatea opțională pentru eliminarea apei murdare
3.1.6.5. Configurația unei instalații fixe
Principalele componente ale unei instalații fixe sunt enumerate în Fig. 13. împreună cu fiecare din caracteristicile lor mai importante.
Sistemul nu necesită o presiune mare la sursa de alimentare cu apă; aceasta trebuie să fie cuprinsă între 6 și 12 bari. Presiunea mică permite sistemului utilizarea în totalitate a principiilor de instalare a componentelor folosite de către sistemele tradiționale: canalizare, racorduri, robinete, pompe.
Apa trebuie filtrată, impuritățile care pot veni de la sursa de alimentare putând cauza o blocare pe orificiile duzei. O filtrare de 500 microni este suficientă pentru majoritatea duzelor.
Instalația de stingere cu ceață este asociată cu o instalație de detectare a incendiilor care acționează electric deschiderea unei electrovane. În aval de aceasta poate fi plasat un presostat pentru a-i controla deschiderea, informația furnizată de acesta fiind retransmisă centralei.
Duzele de emisie sunt plasate în derivație pe canalizări, ele generează o ceață de apă pulverizată fin, conic și direcțional, la care dimensiunea picăturilor este de ordinul a 20 până la 200 microni. Geometria specială a acestor duze permite utilizarea lor la presiune joasă fără a necesita un agent de presurizare, ceea ce antrenează o simplificare a instalației în raport cu sistemele de înaltă presiune.
Fig. 13. Schema instalației de stingere cu ceață de apă
Legenda Fig. 13.
vană închisă;
vană deschisă.
duză deversoare.
detectoare.
sirenă.
circuit comanda sirenă.
buton manual cu membrană deformabilă.
centrala de detecție și stingere.
electrovană.
alarmă luminoasă.
conexiune rețea distribuție apă.
3.1.6.6. Avantajele instalațiilor de stingere cu ceață de apă
Principalele avantaje ale acestui tip de instalații trebuiesc menționate următoarele:
eficacitate recunoscută în stingerea diverselor tipuri de foc;
consum de apă redus;
diametru redus al rețelei de canalizare;
utilizare la presiune mică;
greutate redusă a instalației;
lipsa toxicității, conjugată cu faptul că temperatura este adusă rapid la o valoare mică, permite penetrarea fără pericol în local a persoanelor de intervenție;
complet inofensiv pentru om, mediu și echipamente;
răcirea rapidă a structurilor metalice.
Ca o concluzie, dintr-o primă comparație între sistemul sprinkler și sistemul de stingere cu ceață rezultă că primul nu este atât de elastic cu cel de–al doilea; instalația de sprinklere intră în funcțiune în momentul în care se ajunge la temperatura de topire a fuzibilului, și concomitent se produce alarmarea și intervenția la stingere.
3.2.Instalații de stingere a incendiilor cu agenți de stingere gazoși
3.2.1. Generalități
Aceste instalații din punct de vedere al modului de stingere pot fi clasificate astfel:
instalații de stingere în volum a incendiilor;
instalații de stingere locală a incendiilor în volum;
instalații de stingere locală a incendiilor de suprafață.
Instalațiile de stingere a incendiilor cu agenți de stingere gazoși sunt utilizate cu predilecție pentru protecția:
depozitele de harți, documente, tablouri, cărți cu importanță de stat;
bibliotecilor speciale;
expoziiților de pictură, muzeelor, sălilor de teatru;
sălilor cu mașini electronice de calcul și echipamente electronice;
subsoluri și gospodării de cabluri;
camera tezaurului la bănci;
toate spațiile ocupate sau libere unde echipamentul electronic este foarte sensibil sau este de neînlocuit.
Instalațiile fixe de stingere a incendiilor cu agenți gazoși se compun din:
recipiente grupate sub formă de baterii;
colector;
dispozitive de acționare;
dispozitive și echipamente de avertizare și semnalizare;
conducte pentru transport și distribuție;
duze tip drencer;
aparatura pentru control;
conducte de comandă.
Gaze utilizate ca agenți de stingere:
CO2, N2;
haloni;
gaze inerte;
amestecuri stingătoare (CO2+N2+Ar, CO2+Ar).
Făcând o comparație între CO2 și ceilalți agenți de stingere gazoși, pe lângă diferențele datorate modului și timpului de stingere și a cantității de agent necesar pentru același volum, se observă:
CO2 letal în concentrațiile pentru stingere, pericol pentru persoanele ce nu se pot evacua ;
N2 – are densitatea mai mică decât a aerului, din această cauză folosindu-se cu succes, conform STAS 12507/86, pentru inertizarea spațiilor sau instalațiilor tehnologice;
halonii au ca efect distrugerea stratului de ozon, conform Protocolului de la Montreal din 1987 producerea acestora a fost stopată începând cu 1 ianuarie 1994 din această cauză a apărut necesitatea găsirii urgente a altor agenți curați și netoxici, eficienți. Astfel a apărut pe piață produsul FM 200TM;
înlocuitor de haloni:
FM 200TM; deși efectul de stingere este la fel de rapid ca cel al halonului, iar numărul de butelii este mai redus decât în cazul CO2, totuși apare inconvenietul stingerii prin efect chimic asupra focarului ceea ce duce în unele cazuri la fenomene nedorite ;
amestecul CO2+N2+Ar cunoscut sub denumirea comercială de INERGEN este un produs netoxic și nepoluant cu efect de stingere asemănător dioxidului de carbon. Necesită totuși un număr mare de butelii dar prețul de încărcare a unei butelii este de aproximativ 3 ori mai mic decât în cazul FM 200TM;
amestecul Ar+N2 cunoscut sub denumirea comercială de ARGONITE, efectul de stingere asemănător INERGENULUI.
Pentru a observa mai bine diferențele dintre acești agenți datele corespunzătoare fiecăruia dintre aceștia au fost prezentate în tabelul următor .
Tabel .3.
Notă:
*NOAEL și LOAEL sunt definite pentru agenți de stingere halogenați, determinarea lor se face în funcție de sensibilitatea cardiacă. Pentru gaze inerte sensibilitatea cardiacă nu este o bază potrivită pentru a stabili un NOAEL. Totuși pentru a permite o conformare la NFPA 2001, s-a stabilit definiția NOAEL pentru gazele inerte și pentru agentul de INERGEN.
O definiție recomandată pentru NOAEL privind gazele inerte este următoarea: cea mai mare concentrație a agentului fără nici un efect fiziologic dăunător obsetvat datorat inhalării atmosferei hipoxice rezultată. Efectul fiziologic dăunător este scăderea funcțiilor cerebrale, judecată, luarea deciziilor.
Definiția recomandată pentru LOAEL este: cea mai scăzută concentrație de agent al cărei efect fiziologic dăunător a fost observat, datorat inhalării atmosferii hipoxice rezultată.
Durata expunerii pentru stabilirea NOAEL și LOAEL pentru gaze inerte a fost de 5min.
3.2.2. Instalații de stins incendii cu dioxid de carbon
3.2.2.1. Mecanismul stingerii cu dioxid de carbon
Dioxidul de carbon acționează la stingerea incendiului prin reducerea concentrației de oxigen sau a fazei gazoase a combustibilului incendiat din incinta încăperii respective, până la o valoare a concentrației de oxigen la care combustia (arderea) încetează.
Dioxidul de carbon utilizează la stingerea materialelor combustibile care prin ardere nu furnizează oxigenul necesar combustiei, sau sunt caracterizate prin ardere de suprafață. Dioxidul de carbon nu se utilzează pentru stingerea incendiilor în profunzime. Efectul de stingere al dioxidului de carbon constă, în principal, în faptul că substituie rapid oxigenul și alte gaze din aer și răcește mediul incendiat.
Efectul optim în acțiune a de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon se obține atunci când se menține etanșeitatea în incintele închise (încăperi, echipamente, zone, etc.) și concentrația minimă necesară, în intervalul de timp care permite completa înăbușire a focarului.
Dioxidul de carbon descărcat sub formă de CO2 lichid, reprezentând 70% până la 75% din cantitatea nominală a recipientelor pentru un sistem, trebuie să fie cu 40% mai mare decât cea rezultată din calcul.
CO2 are asupra focarului de incendiu și efect de răcire. În medie se poate admite că efectul de răcire al unui kilogram de CO2 corespunde cu 15% din efectul de răcire al unui kilogram de apă (aprox. 629 kcal/kg), considerând că întreaga cantitate de apă se evaporă.
3.2.2.2. Clasificarea instalațiilor cu dioxid de carbon
Instalațiile de stingere cu dioxid de carbon se compun în principal din: recipiente pentru depozitarea agentului de stingere (CO2); rețele de conducte; duze de deversare; dispozitive de punere automată în funcțiune; echipamente pentru închiderea recipienților; supravegherea instalațiilor și darea semnalului de alarmă.
Criterii de clasificare:
După valoarea presiunii la care lucrează instalația:
instalații de înaltă presiune;
instalații de joasă presiune.
După procedeul de stingere:
instalații pentru inundarea totală a spațiului incendiat;
instalații pentru acționarea locală în scopul lichidării incendiului declanșat pe o suprafață redusă.
Din punct de vedere constructiv:
instalații fixe;
instalații semifixe;
instalații mobile.
După modul de acționare al instalației:
cu acționare pneumatică;
cu acționare mecanică;
cu acționare electrică;
cu acționare pneumomecanică;
cu acționare electrică combinată cu pneumatică pentru sistemele de joasă presiune;
cu acționare electrică combinată cu pneumomecanică pentru sistemele de înaltă presiune.
Concentrația minimă de dioxid de carbon necesară stingerii incendiilor
Tabelul 4.
Funcții suplimentare ale instalațiilor cu CO2
Instalațiile de stins incendii cu CO2 au complementar și următoarele funcțiuni:
declanșează semnale de alarmă în sistemul de detecție și pază contra incendiilor prin interconectare cu instalația corespunzătoare întregii clădiri;
declanșează soneria locală de alarmă și semnale optice de avertizare pentru personalul de deservire, la intrarea în funcțiune a instalație de stingere;
opresc echipamentele de ventilare și închid clapetele de obturare ale instalațiilor de ventilare ce deservesc încăperile protejate la intrarea în funcțiune a instalației de stins.
Procedeul de inundare locală se poate utiliza la stingerea incendiilor de suprafață, în special de lichide combustibile, gaze sau solide, declanșate în spații în care nu există condiții pentru inundarea totală. Acest procedeu se utilizează la protecția recipientelor de imersie, băile de călire, cabinelor de pulverizare, transformatoarelor răcite cu ulei, etc. Prin folosirea acestei metode, aerul necesar arderii este îndepărtat din imediata apropiere a focarului și înlocuit de o atmosferă inertă, până când incendiul este stins. Principiul de bază al acestui tip de instalație constă în evacuarea promptă a dioxidului de carbon, pentru ca incendiul să poată fi stins înainte ca mai cantități de căldură degajate, să fie absorbite de materialele aflate în zona de ardere. La calcularea cantității necesare de dioxid de carbon, necesară stingerii incendiului prin acționare locală, se are în vedere necesitatea acoperirii zonei sau volumului protejat, precum și timpul în care trebuie menținută deversarea pentru a se realiza o stingere completă.
3.2.2.3. Funcționarea instalației cu acționare pneumatică
Instalația se compune din bateriile de butelii cu dioxid de carbon 1, colectorul 2, dispozitivul de distribuție 3, conductele de distribuție 4, 5, 6, cu duzele 7 pentru refularea agentului de stingere. Conductele de inițiere 9, 10 și 11, sunt de regulă umplute permanent cu aer comprimat sub presiune de 3 daN/cm2 la care sunt montate capete de sprinklere 8.
Fiecare conductă de distribuție 4, 5 și 6 este racordată la bateriile de inițiere – pornire 12, 13 și 14. În figură instalația protejează trei încăperi A, B și C.
Fig. 14. Schema instalației de stingere cu CO2 cu acționare pneumatică
La declanșarea incendiului într-o încăpere, B de exemplu, în urma ridicării temperaturii în interior până la limita intrării în funcțiune a sprinklerelor, presiunea în conducta 10 se pierde și se deschide ventilul buteliei de pornire de la bateria de inițiere – pornire 13. Aerul din butelia sub presiunea de 25 daN/cm2 trece prin conducta 16 la dispozitivul de distribuție 3. În consecință, se deschide ventilul de distribuție al conductei 5 pentru încăperea B și cuplează buteliile respective din bateria 1. Aerul comprimat din butelia de pornire deschide dispozitivele automate ale buteliilor de lucru în care se află agentul stingător, care este refulat pe colectorul 2, apoi prin dispozitivul de distribuție 3, conducta 5 și duzele 7 asupra incendiului. La punerea în funcțiune a instalației se dă și semnalul de incendiu.
3.2.2.4. Funcționarea instalației cu acționare electrică
La declanșarea incendiului într-una din încăperile protejate, intră în funcțiune detectorul de incendiu 6 sau 7, impulsul acestora, transmis prin circuitul 10, se transformă de către tabloul de comandă 4 în semnale electrice, care închid contactele în circuitul dispozitivului de închidere de la bateriile de CO2 1. Simultan, cu aceasta, impulsul de la tabloul de comandă 4 sau 9, prin intermediul ventilului cu acționare electrică al dispozitivului de distribuție 3, cuplează admisia agentului stingător în colector și în conducta de distribuție 5, de unde este refulat asupra focarului cu ajutorul duzelor 8.
La tabloul de comandă 4 se găsesc bornele de ieșire pentru cuplarea butonului de acționare manuală a instalației de stingere și a instalației de semnalizare a incendiului 11 și 12.
Instalația se poate cupla și manual. Schema de principiu a acestei instalații este prezentată în fig. 15.
Fig. 15. Schema unei instalații de stingere cu CO2 cu acționare electrică
3.2.2.5. Funcționarea instalației de stins incendii cu CO2 cu funcționare automată
Fig. 16. Instalație de stingere cu CO2 cu funcționare automată.
Legendă Fig. 16.
1 – baterie activă principală;
2 – baterie activă de rezervă;
3 – colector;
4 – dispozitiv pneumatic de declanșare;
5 – supapă de siguranță;
6 – supapă de golire;
7 – butelie de comandă principală;
8 – butelie de comandă de rezervă;
9 – dispozitiv de declanșare;
10 – robinet de linie;
11 – conducte de transport;
13 – duze de refulare;
14 – detectoare de incendiu;
15 – centrala de semnalizare și comandă;
16 – dispozitiv de semnalizare optic și acustic;
17 – butoane de acționare.
Recipientele pentru depozitarea CO2 sunt concepute astfel încât să permită reîncărcarea și să reziste la presiunile cerute.
În butelii, CO2 se găsește parțial în stare lichidă iar restul în stare de vapori.
Din motive de protecție, fiecare butelie de înmagazinare CO2 trebuie prevăzută cu dispozitiv de siguranță la suprapresiune.
Rețelele de conducte utilizate la realizarea instalațiilor de stingere cu CO2 se compun din conducte de transport, conducte de distribuție și conducte de comandă.
Duzele utilizate pentru inundarea cu CO2 constau din piese prevăzute cu orificii de deversare asociate cu o pâlnie sau alte dispozitive necesare orientării jetului de CO2.
3.2.3. Sisteme de stingere a incendiilor folosind generatoare de aerosoli tip FIREPRO
3.2.3.1. Definire, domeniu de utilizare
Generatoarele de aerosoli tip FIREPRO se utilizează pentru stingerea incendiilor în încăperi și spații închise din construcțiile publice (civile), de producție și depozitare, instalațiile aferente acestora, instalații tehnologice din spații închise. Dacă destinația spațiului în care dorim să utilizăm pentru stingere sau protecție aerosoli este alta decât cele enumerate mai sus, este necesară efectuarea de experimentări prin care să se determine capacitatea de stingere, compatibilitatea și alte performanțe specifice. Generatoarele de aerosoli pentru stingerea incendiilor pot face parte dintr-un sistem de protecție sau pot fi utilizate independent asigurând stingerea unor incendii care se pot manifesta într-un spațiu închis al obiectivului protejat. Ele sunt destinate stingerii incendiilor de tipul A, B și C.
Generatoarele de aerosoli de tip FIREPRO pentru stingerea incendiilor implică, prin utilizarea lor, respectarea următoarelor acte normative:
documentația tehnică elaborată de fabricanți;
Legea 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne;
Legea 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari;
Ordonanța Guvernului României 60/1997 aprobată prin Legea 212/1997;
Ordinul Ministrului de Interne 775/1998 privind aprobarea Normelor generale de protecție împotriva incendiilor;
Legea 10/1995 privind sistemul calității în construcții și reglementări privind aplicarea acestora.
Generatoarele de aerosoli tip FIREPRO se clasifică după:
Formă – depinde de volumul și locul de utilizare a acestora; pot fi cilindrice sau paralelipipedice (fig. 17.);
Cantitatea de substanță stingătoare – este proporțională cu volumul spațiului pe care trebuie să-l protejeze. în prezent se află în fabricație generatoare de: 8g, 20g,100g, 200g, 500g, 1000g, 1200g, 1300g, 3000g, 6300g.
Modul de punere în funcțiune:
Cu acționare electrică – se poate realiza prin comandă manuală sau printr-o comandă automată (transmisă de un detector la o centrală de detectare și semnalizare);
Cu acționare termică – se bazează pe autoaprinderea unui fitil organic la o temperatură prestabilită;
Tip grenadă.
Modul de utilizare – se disting următoarele variante:
Individual (fixe} care se pot monta în spații izolate, în care există posibilitatea inițierii unui incendiu;
Sistem (instalafiej independent, formată dintr-o rețea de generatoare de aerosoli pentru stingerea incendiilor amplasate într-un spațiu cu volum mare și unde există posibilitatea dezvoltării și propagării rapide a incendiului;
Sistem (instalafie, cuplat la un sistem de detecție-semnalizare ceea ce îi conferă posibilitatea de a acționa mult mai rapid în caz de apariție a unui început de incendiu;
Portabil, este o variantă mai puțin utilizată având în vedere că pentru declanșare necesită existența unei surse de energie electrică sau termică.
Fitilul organic este un amalgam de substanțe care, la o temperatură predefinită sau în contact cu flacără deschisă, se aprind (cauciuc natural 20-28%, perclorat de amoniu 50-65%, plastifianți 2-4%, catalizatori 2-5%, aditivi 2-4%).
Pentru a se verifica calitatea și eficiența generatoarelor de aerosoli se execută o serie de teste efectuate în condiții standard. Aceste teste urmăresc în principal următoarele:
timp de activare;
timp de stingere a focarului;
cantitatea de substanță necesară stingerii incendiului;
menținerea atmosferei inerte;
funcționarea circuitului electric;
fixarea fitilului.
Fig. 17. Generatoare de aerosoli
Dacă generatorul trece cu bine de primul set de testări, este supus la un al doilea set care urmărește în principal următoarele:
influențele asupra concentrației de oxigen;
influențele asupra presiunii;
influențele asupra organismelor vii;
influența chimică și termică;
conductivitatea electrică.
3.2.3.2 Alcătuire și funcționare
Generatoarele de aerosoli de tip FIREPRO pentru stingerea incendiilor au componente relativ simple care asigură atât o construcție robustă, cât și o funcționare corespunzătoare. Principalele componente sunt (figura 18.):
carcasă (din metal, mase plastice sau carton), (1);
activator, (2);
substanță stingătoare (solidă), (3);
aerosoli, (4);
răcitor, (5);
borne electrice sau fitil (pentru acționarea activatorului), (6);
capac cu orificii de refulare, (7);
molecule de aerosoli, (8).
Fig. 18. Generator de aerosoli
Caracteristicile tehnico tactice ale generatoarelor de aerosoli pentru stingerea incendiilor:
durata de descărcare: între 3 și 30 secunde;
timp maxim de stingere: maxim 40 secunde (inhibarea are efect și după timpul de descărcare);
concentrația minimă volumică: 25g/m3;
remanentă: între 30 și 120 minute;
clase de incendiu: A, B, C;
activare electrică: 3-36 volți D/C; 0,5-2 amperi -> 2-5 secunde;
curent de testare maxim: 5mA;
timp de activare: imediat;
temperatură de păstrare: de la -60°C până la +60°C;
umiditate admisă: până la 98%.
Caracteristicile tehnice ale aerosolului:
conductivitate electrică: nulă până la 24kV;
corozivitate: nulă;
șoc termic: nul;
încărcare electrostatică: nulă;
potențial de distrugere a stratului de ozon: nul;
reziduuri după stingere: neglijabile;
timp de viață în atmosferă: neglijabil.
Funcționarea independentă
Pentru o astfel de variantă se poate opta în cazul unor spații care nu constituie pericol pentru vecinătăți, a unor spații izolate și care se pot completa și cu măsuri organizatorice privind supravegherea. în varianta de funcționare independentă, generatoarele de aerosoli pot fi amplasate individual sau mai multe într-o anumită arhitectură. Acestea pot fi declanșate prin comandă manuală sau automată, cu acționare electrică sau termică.
Funcționarea în sistem (instalației de stingere a incendiilor)
În varianta montării generatoarelor de aerosoli într-un sistem (instalație), nivelul de protecție crește prin faptul că timpul de reacție la stimul scade semnificativ, iar posibilitățile de stingere a unui eventual incendiu se asigură în timp util, pagubele fiind foarte reduse. Cuplarea la un sistem de detecție-semnalizare (fig.19.) se recomandă a se folosi în cazul protecției unor spații în care se află valori mari sau unde există posibilitatea unei dezvoltări rapide a incendiului.
Fig. 19. Schema funcțională a sistemului de stingere a incendiului folosind generatoare de aerosoli, conectați la instalația de detectare și semnalizare a incendiului
Legendă Fig 19.
1- generatoare de aerosoli;
2- detectoare de incendiu;
3- circuitul de detecție a incendiului;
4- centrala de detecție;
5- circuitul de comandă (24V);
6-instalația de control, comandă și semnalizare;
7- circuitul de acționare (pornire) a generatoarelor de aerosoli (24V);
8- instalația de semnalizare (avertizare) optică a intrării în funcțiune a generatoarelor de aerosoli;
9- instalația de semnalizare (avertizare) acustică a intrării în funcțiune a generatoarelor de aerosoli;
10-alimentoxe cu energie electrică (220V).
Aerosolul este alcătuit din microparticule de compuși de potasiu în suspensie, în gaz inert, având un raport mare între suprafața expusă și masa de reacție, reducând astfel cantitatea de material activ necesar pentru acțiunea de stingere. Particulele de compuși de potasiu sunt de dimensiuni atât de mici încât rămân în suspensie un timp relativ lung, fiind purtate de curenții de convecție naturală generați de fenomenul de ardere. Aceasta conduce la creșterea eficienței agentului de stingere.
Capacitatea de stingere a generatoarelor de aerosoli tip FIREPRO este determinată de o reacție chimică în lanț fără modificarea concentrației de oxigen din mediul ambiant. Stingerea incendiilor se realizează prin două acțiuni:
fizică – este determinată de caracteristicile fizico-chimice ale metalelor alcaline (litiu, sodiu, potasiu). Aceste elemente, necesită cea mai mică energie de ionizare (au cel mai mic potențial de ionizare). Cantitatea necesară de energie de ionizare este furnizată de energia flăcării.
chimică – se bazează pe unele reacții în succesiune rapidă între atomi și fragmente de molecule instabile , care au loc în flacară ăn timpul arderii .
3.2.3.3. Avantaje și dezavantaje generatoarelor de aerosoli
Principalele caracteristici ale generatoarelor de aerosoli pentru stingerea incendiilor, sunt:
timpul de stingere a incendiului este de ordinul zecilor de secunde; eficiența maximă comparativ cu orice alt sistem convențional, iar cantitatea de substanță necesară stingerii este mică;
stocarea în recipiente fără presiune care nu necesită instalații și condiții suplimentare (țevi, recipiente sub presiune, cum este cazul sistemelor pe bază de gaze sau a instalațiilor de aspersiune);
produse ecologice – potențialul de depreciere a stratului de ozon fiind nul, iar timpul de viață al aerosolului în atmosferă neglijabil;
nu corodează;
diminuează considerabil daunele materiale datorită jetului de aerosoli care acționează strict asupra focarului de incendiu și nu deteriorează celelalte bunuri aflate în incintă;
netoxice pentru oameni, animale sau oameni;
generatoarele de aerosoli pot fi autonome și automate, sursa externă de energie electrică sau presiune nefiind necesară;
generatoarele de aerosoli sunt livrate în diferite forme și mărimi, în funcție de volumul care trebuie protejat;
instalarea comportă costuri mult diminuate comparativ cucelelalte sisteme;
rentabilitatea economică datorată perioadei de garanțieoferită (5 ani), putând fi prelungită după efectuarea unorinspecții și testări până la maxim 15 ani. Compoziția chimică aagentului de stingere este garantată de producător pentru 15 ani.
Dezavantajele folosirii acestui sistem sunt:
În primele secunde de la declanșare vizibilitatea se reduce foarte mult (tinde spre 0);
Costul de instalare sunt cu 70-80% mai mari decât la un sistem de stingere cu apă;
temperatura mare cu care este eliberat jetul de aerosol la generatoarele fără răcitor (peste 500°C).
3.2.4. Instalații de stins incendii cu INERGEN
3.2.4.1. Generalități
Inergen este un amestec de trei gaze ce se găsesc în mod natural în atmosfer㸠azot, argon și bioxid de carbon. Deoarece gazul de stingere este compus din gaze ce se găsesc în mod normal în atmosferă, el nu are nici un impact asupra stratului de ozon, nu contribuie la încălzirea globală și nu produce compuși a căror descompunere în produși inerți să aibă o durată de timp mare. Ponderea celor trei gaze este următoarea: azot 52%, carbon 40%, bioxid de carbon 8%. Amestecul fiind total necoroziv, care nu întreține arderea și nu reacționează cu majoritatea substanțelor, mecanismul stingerii focului acționând prin reducerea concentrației de oxigen sub nivelul la care arderea este întreținută.
Când se descarcă agentul INERGEN într-o încăpere, aici se realizează o reducere considerabilă a concentrației de oxigen până la nivelul la care viața nu este pusă în pericol, dar la care arderea este stopată. În mod normal atmosfera conține aproximativ 21% oxigen și 1% bioxid de carbon, inundarea unui spațiu cu agentul inergen reduce concentrația oxigenului la 12,5% mărind concentrația de bioxid de carbon la 4%. Creșterea concentrației de bioxid de carbon duce la mărirea ritmului respirator și implicit la mărirea capacității organismului de a absorbi oxigen.
INERGEN-ul este un gaz neutru pentru mediu. Nu atacă stratul de ozon, fiind constituit din gaze care se găsesc în mod natural în aer. Nu favorizează efectul de seră, spre deosebire de gazele chimice care cauzează acest lucru(umiditate, căldură).O comparație între diverse sisteme arată un avantaj economic pentru instalațiile de stingere INERGEN, deși cantitatea de substanță folosită este mai mare. Fiind un gaz ușor, după stingerea focului, INERGEN-ul se disipă natural prin ferestrele încăperii protejate de îndată ce acestea sunt deschise de personal. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale INERGEN-ului ca substanță de stingere este acela că el micșorează concentrația de oxigen din aer pentru a stinge incendiul, astfel încât persoanele sunt încă capabile să respire confortabil. Substanța de stingere INERGEN nu conduce electricitatea, nu lasă reziduuri pentru curățat, temperatura lui rămâne neschimbată în timpul refulării și nu produce compuși corozivi de descompunere.
3.2.4.2. Elemente componente și funcționarea sistemului de stingere cu INERGEN
Recipienți pentru depozitarea agentului INERGEN
Instalațiile de stingere cu agenți INERGEN sunt instalații de înaltă presiune. Recipienții de depozitare ai gazului sunt confecționați din oțel foarte rezistent și pentru a acoperi toate cerințele sunt fabricate patru tipuri de dimensiuni :
Tabelul 5.
Fig. 20. Butelii cu INERGEN
Deoarece amestecul INERGEN se găsește sub formă gazoasă, presiunea de înmagazinare depinde foarte mult de temperatura mediului în care sunt amplasați recipienții. În vederea evitări apariției unor solicitări care să depășească limita de rezistență a materialului buteliilor, acestea au fost prevăzute cu dispozitive de siguranță.
Acestea se găsesc în interiorul supapei buteliei și sunt concepute să intre în acțiune la atingerea presiunii de 20687-23167 kPa. Pe lângă acest dispozitiv, supapa mai este prevăzută și cu un manometru pentru verificarea vizuală a presiunii din butelie în vederea determinării cantității de agent din butelie. Presiunea de încărcare a fiecărei butelii este de 14997 kPa la o temperatură de 21oC.
Conducte de transport
Conductele care intră în compunerea instalației trebuie să reziste presiunilor ridicate corespunzătoare stării gazului. În cazul sistemelor scurte este de ajuns să se considere că destinderea gazului se face adiabatic. În schimb pentru sistemele lungi trebuie să se ia în calcul și schimbul de căldură dintre agentul de stingere și conductă, deci, în consecință, conductele trebuie să reziste presiunilor ridicate în condițiile în care se produce o scădere semnificativă a temperaturii. Din aceste considerente nu este permisă folosirea țevilor și a fitingurilor din fontă. Pentru îmbinarea conductelor se vor folosi flanșe sau fitinguri din oțel.
Destinderea gazului ridică și alte probleme în ceea ce privește viteza de curgere, existând riscul atingerii unor viteze sonice de-a lungul conductei cu repercusiuni nedorite asupra duzelor de refulare. Pentru înlăturarea acestui efect nedorit este necesară dispunerea unei diafragme. Aceasta este constituită dintr-o placă de oțel inoxidabil prevăzută cu un orificiu calibrat. Acest orificiu este astfel dimensionat încât rata de descărcare să fie cuprinsă între 20% și 55% din rata de descărcare a conductei de transport.
Duze pentru deversarea agentului INERGEN
Duzele sunt proiectate să realizeze descărcarea agentului stocat sub presiune în cilindri. În vederea unei descărcări optime duzele de deversare se regăsesc în mai multe variante funcție de debitul de agent de trebuie deversat și orientarea jetului. Pentru aceasta putând fi prevăzute cu deflectoare sau orificii ce permit refularea într-o direcție preferențială.
Pentru stabilirea numărului duzelor se va ține cont de următoarele condiții:
o singură duză de deversare a agentului va acoperi o suprafață de maxim( 9,75*9,75 )m 2 ;
înălțimea maximă deasupra pardoselii la care se vor amplasa duzele nu vor depăși 3,7m;
pentru spații mai înalte de 3,7m se vor amplasa mai multe șiruri de duze;
înălțimea minimă de amplasare a duzei deasupra nivelului pardoselii este de 17,8 cm;
în spațiile fără compartimentări false, duzele pot fi dispuse în interiorul compartimentului oriunde la o distanță cuprinsă între 15cm și 4,8cm de la perete.
Acolo unde este posibilă înfundarea duzelor cu materiale străine, acestea trebuiesc prevăzute cu dispozitive speciale pentru a se evita funcționarea necorespunzătoare.
Armături și echipamente
Ca și în cazul instalației de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon la înaltă presiune , instalația cu agent INERGEN cuprinde următoarele echipamente:
dispozitiv de deschidere a recipientelor de stocare a agentului;
dispozitiv de distribuție a agentului;
dispozitiv de verificare a prezenței agentului în butelii în vederea asigurării unei bune acțiuni de stingere.
Aceste echipamente trebuie să fie sigure în funcționare pentru temperaturi cuprinse între 0oC și 54oC.
Amorsarea descărcării gazului din cilindrii pilot se poate realiza prin mai multe variante:
electric – instalația fiind deservită de o centrală de semnalizare a incendiilor;
manual – din interiorul incintei protejate prin intermediul unor butoane manuale sau din interiorul spațiului de depozitare a gazului.
De exemplu, dacă în spațiul protejat este sesizat un început de incendiu prin intermediul detectoarelor, semnalul electric trimis de acestea pune instalația de semnalizare în stare de alarmă. În momentul în care centrala primește un astfel de semnal atunci ea comandă:
oprirea instalației de ventilare – climatizare;
pornirea alarmei de incendiu acustică și vizuală precum și a instalației de iluminat de siguranță;
deschiderea orificiilor de exhaustare a aerului din încăpere.
Chiar dacă gazul de stingere nu are efecte nocive asupra ocupanților spațiului protejat, totuși este de preferat ca deversarea INERGEN-ului să se facă după un anumit timp, pentru a se favoriza evacuarea persoanelor și a nu se pierde din agent prin deschiderea ușilor.
Stabilirea timpului de întârziere a deversării se face ținându-se cont de :
dimensiunile spațiului protejat;
lungimea căii de evacuare;
ocupanți: număr, vârstă, calități psihice și motrice etc.
Abia după terminarea timpului de întârziere centrala de semnalizare comandă deschiderea supapelor buteliilor pilot prin intermediul dispozitivelor electromagnetice.
Dacă instalația de stingere este astfel concepută încât să poată realiza deversarea în mai multe spații, nesimultan, atunci este necesară prezența unor valve de selecție. Comanda acestor valve de selecție se poate face ca și în cazul buteliilor pilot atât electric cât și manual. Comanda deschiderii valvei de selecție se face simultan cu amorsarea descărcării buteliilor pilot. Dacă centrala de semnalizare nu primește confirmarea deschiderii supapelor de cilindrii pilot, cilindrii de stocare sau a valvei de selecție atunci, în funcție de configurația sa, comandă instalația de stingere de rezervă sau introduce starea de defect.
Fig. 21. Sistemul de stingere cu INERGEN
Legendă Fig. 21.
1 – detectoare de incendiu;
2 – centrală de semnalizare a incendiului;
3 – conducte de transport și distribuție; butelii de înmagazinare INERGEN;
4 – duze de refulare;
3.2.5.Instalații de stins incendiile cu ARGONITE
3.2.5.1.Generalități
De la începutul anilor 90, halonul a fost cel mai utilizat agent de stingere și cel mai eficace, mai ales în încăperile ocupate de oameni. În zilele noastre se spune că acest gaz distruge stratul de ozon, deci producerea lui a fost interzisă în conformitate cu protocolul de la Montreal.
Ginge-Kerr a inventat sistemul ARGONITE, o alternativă a halonului, fără a ataca mediul înconjurător. Încercat și aprobat de organele de control din toată lumea, ARGONITE s-a arătat eficace contra incendiilor, practic asupra tuturor materialelor combustibile și lichidelor inflamabile, și este preferat în încăperile unde apa, spuma sau pulberea stingătoare nu pot fi utilizate.
În încăperile închise, aproape toate incendiile pot fi stinse în cel mult 60 s după ce concentrația de O2 scade sub 15 %. Alcătuit din 50 % N2 și 50 % Ar, ARGONITE reduce concentrația de O2 la 12,7 %, acest nivel fiind tolerabil în cazul expunerii umane pe o durată scurtă, focul este înăbușit rapid în cca 45-60 de secunde.
În funcție de datele specifice, știind mărimea și complexitatea zonei de protejat, riscurile de incendiu și cerințele impuse de organismul de omologare local, un program informatic calculează mărimea și geometria instalației ARGONITE cerute.
În general se utilizează una dintre următoarele două metode de protecție contra incendiului:
saturația prin inundare totală a unui volum global;
sisteme modulare sau locale construite pentru protejarea mașinilor sau echipamentelor individuale.
3.2.5.2.Principiul de funcționare
Când amestecul de gaze este eliberat într-o incintă unde se află un focar de incendiu, se crează o atmosferă pasivă care va determina stingerea focului ca urmare a diminuării conținutului de oxigen sub cel minim necesar combustiei.
În tabelul următor se prezintă nivelul minim de oxigen, indispensabil pentru combustia gazelor și lichidelor volatile:
Tabelul 6.
Sub nivelul de 15% conținut de oxigen în atmosferă se remarcă o netă diminuare s intensității focului, indiferent de tipul incendiului. Un nivel al oxigenului de 10,5-12% permite unei persoane să rămână un timp suficient de lung în atmosfera fără un dezechilibru al funcțiilor sale vitale și fără urmări asupra organismului.
3.2.5.3. Elementele componente ale sistemului de stingere cu ARGONITE
Elementele componente ale sistemului ARGONITE sunt:
butelii: -pentru stocare ARGONITE (1);
-pilot pentru acționare pneumatică;
elemente de fixare a buteliilor;
elemente de comandă(13);
declanșatoare pneumatice(15,16);
detectoare(14);
avertizoare sonore(17);
tuburi flexibile de înaltă presiune(5);
tub colector(7);
rețea de distribuție formată din: -țevi(11), coturi și teuri(6), reducții(2,3);
-ejectoare(12);
-robineți de cale cu acționare pneumatică(4);
Fig .22. Sistemul ARGONITE
Instalațiile ARGONITE conțin una sau mai multe butelii sub presiune, conectate la un colector comun. Acționarea sistemului poate fi manuală sau automată. Forma robinetelor, capacitatea și presiunea buteliilor utilizate cât și dimensiunile conductelor și a difuzoarelor (duzelor) calculate de computer sunt date, care garantează o dozare eficace și precisă de ARGONITE. Proprietățile de inertizare și de stingere a gazului ARGONITE asigură stingerea incendiului în timpul cel mai scurt.
Fig..23. Difuzoare (duze) Fig..24. Vane ARGONITE
În cazul în care trebuie protejate mai multe zone, poate fi instalat un sistem central ARGONITE. Funcționarea sa asigură stingerea unui incendiu într-o singură zonă. În acest caz, costul total al sistemului antiincendiu poate fi redus.
Buteliile se prezintă într-o gamă largă de capacități și presiuni diferite pentru a satisface exigențele specifice, toate generând eficacitatea optimă a instalației. Fiecare butelie din oțel de mare rezistență este furnizată în conformitate cu diverse exigențe ale utilizatorului. Ele sunt montate în baterii și pot fi instalate în orice loc ferit.
3.2.5.4. Avantajele sistemului ARGONITE
acțiunea rapidă și eficace contra majorității tipurilor de incendii;
fără efecte asupra mediului;
cost de instalare și întreținere acceptabil;
nu lasă nici un fel de reziduu în urma descompunerii, nu atacă echipamentul protejat;
nu este conducător de electricitate;
fără influențe asupra personalului (oamenilor);
poate fi integrat în sistemele existente de detecție și semnalizare;
declanșarea automată sau manuală;
protecție totală sau sistem modular;
oprirea activității imediat după incendiu.
3.2.5.5. Aplicații ale sistemului ARGONITE
în laboratoarele de informatică ;
în instalațiile de telecomunicații ;
la arhive ;
în uzinele petrochimice ;
la platformele petroliere ;
in turbinele de gaz ;
în centrele de control .
Fig.26. Aplicațiile sistemului de stingere cu ARGONITE
3.2.6. Instalația de stins incendiu cu FM200
3.2.6.1. Generalități
Echiparea cu instalații fixe de stingere a incendiilor cu gaze inerte la construcții noi sau existente, se asigură în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice și în plus la cererea beneficiarului (proprietarului), de regulă, atunci când alte substanțe de stingere nu sunt indicate sau eficiente.
Se prevăd echipări cu instalații de stingere cu gaze inerte a spațiilor închise destinate:
echipamentelor electrice și electronice;
depozitelor de valori (bănci, muzee etc.), vămi;
magazii de materiale;
săli calculatoare cu pardoseli tehnice, etc.
Instalațiile fixe de stingere cu gaze inerte sunt utilizate în spațiile închise ale construcțiilor (delimitate prin elemente verticale și orizontale) și a incendiilor caracterizate prin ardere de suprafață.
Efectul de stingere al gazelor inerte constă în substituirea oxigenului și a altor gaze din aer, inhibării reacțiilor de oxidare a materialelor combustibile precum și a răcirii mediului incendiat. Stingerea cu gaze inerte nu se utilizează la stingerea incendiilor de substanțe sau materiale combustibile care prin ardere generează oxigenul necesar combustiei precum și a incendiilor din profunzimea materialelor.
Conform legii, proiectarea, execuția și exploatarea de noi tipuri de instalații fixe de stingere a incendiilor cu gaze inerte este permisă numai cu avizul prealabil al Ministerului Administrației și Internelor – Comandamentul Trupelor de Pompieri și cu agrementul tehnic eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Instalațiile de stingere a incendiilor cu gaze inerte trebuie să corespundă categoriei de pericol de incendiu a spațiilor în care sunt amplasate.
Componentele instalatiilor fixe de stingere a incendiilor, care în mod normal lucrează sub presiune vor respecta reglementările ISCIR, indicativ C5.
3.2.6.2. Prezentarea generala a instalatiilor de stins incendiu cu FM200
FM200 este un agent de stingere gazos care este foarte potrivit pentru toate sistemele de stingere cu inundare totală.
Are următoarele proprietăți:
acțiune rapidă: stinge focurile înainte ca acestea să provoace pagube foarte importante;
curat: produsul nu lasă reziduuri grase și nu afectează materialele și echipamentele;
inofensiv: utilizarea produsului nu este periculoasă pentru personal;
compact: FM200 este înmagazinat în fază lichidă în cilindri, ceea ce înseamnă că o mare cantitate de gaz poate fi înmagazinată într-un volum mic de stocare;
nu atacă stratul de ozon.
Fiind un produs sigur și care poate fi folosit dacă este necesar și în prezența oamenilor, FM200 trebuie să fie extrem de pur.
În plus FM200 este fabricat conform standardelor ISO 9002.
Are un efect slab asupra majorității elastomerilor și nu are practic nici un efect asupra metalelor.
Agrementări
FM200 (HFC227ea) este recunoscut și specificat în standardul NFPA 2001 Sisteme cu agenți curați de stingere a focului , ediția din Februarie 1994.
FM200 (HFC227ea) este permis de către E.P.A. (Agenția de Protecție a Mediului) ca un substitut al Halon 1301 în zone unde este personal – Registrul Federal Partea II – Martie 1994.
FM200 (HFC227ea) a îndeplinit testele Underwriters Laboratories Inc. (Standard 1058) – Septembrie 1993.
Încercarea de eficacitate al agentului de stingere FM200 (HFC227ea) efectuat la CNPP în urma căruia a rezultat certificatul de încercări nr. PE 94 4635-X din 18 aprilie 1994 care atestă că au fost îndeplinite toate cerințele anexei 2 al procedurii de aprobare APSAD (Adunarea Generală a Societăților de Asigurare) pentru noii agenți de stingere gazoși. Dintre țările cu aprobare face parte și România.
CERBERUS GUINARD a îndeplinit testele pentru FM200 (HFC227ea) conform protocolului de testare APSAD – Raport de testare nr. PE 94463 PI, Mai 1994.
Avizul Comandamentului Trupelor de Pompieri din România, nr. 38303/12.04.1995.
Avizul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției mediului, Direcția pentru strategii și reglementări pentru protecția mediului din România, nr. 80587/18.04.1995.
3.2.6.3. Modul de acționare
În general, agenții de stingere acționează asupra unuia din elementele care întrețin combustia:
combustibilul;
oxigenul;
energia.
care sunt în mod obișnuit simbolizate prin triunghiul focului.
Astfel apa scade temperatura focului prin evaporare. CO2 –ul sau gazzele inerte diluează oxigenul din aer făcând imposibilă întreținerea arderii.
Spuma formează o baterie între combustibil și oxigen făcând imposibilă combinarea lor.
Acțiunea FM200 asupra focului este de tip chimic și acționează prin inhibarea reacțiilor de oxidare ce se produc între combustibil și oxigen.
Eficiența unui agent de stingere este dată de abilitatea de a stinge focuri produse de elemente combustibile diferite ce sunt grupate în trei grupe principale: incendii de clasă A, de clasă B și respectiv C. Există clase speciale pentru metale inflamabile și anumite produse chimice.
Eficiența FM200 a fost testată la CNPP (Centrul Național de Prevenire și Protecție din Franța) conform unui test bazat pe protocolul APSAD.
Limitele de utilizare ale FM200 sunt aceleași ca ale Halon 1301. Pe scurt, aceste limite sunt:
focuri mocnite ce formează cenușă multă;
combustibili ce conțin în moleculele lor tot sau o parte din oxigenul necesar combustiei lor: nitrați, pulberi explozive, etc.
anumite pulberi înalt reactive sau explozive.
FM200 nu se va utiliza în prezența acestor produse, deoarece, în plus față de eficiența sa scăzută la astfel de produși se pot forma produse de descompunere.
Toxicitate
Siguranța în utilizare a FM200 este una din caracteristicile acestui produs. Trei parametri principali sunt implicați când este vorba de un produs de stingere:
1. Efectul asupra nivelului de oxigen
La concentrațiile normale de utilizare, de ex. 8 % volum de FM200 în aer, conținutul de oxigen al camerei de protejat scade de la 21 % la 19,3 %.
Această mică scădere a concentrației de oxigen nu reprezintă un pericol pentru personal.
2. Efectele caracteristice ale produsului
Toxicitatea FM200 este joasă (identică cu cea a Halon 1301).
LC50 ( durata de 4 ore ) 800.000 ppm.
LC50 = concentrația medie mortală 50. Reprezintă concentrația unei substanțe în aer care ar omorî 50 % din animalele pentru testare în laborator prin inhalare în timpul unei singure expuneri (în general 1 până la 4 ore). LC50 se exprimă în general prin părți de substanță la un milion de părți de aer (ppm.), sau în mg. De substanță la metrul cub de aer (mg./m3).Reprezintă toxicitatea substanței și valoarea ei ar trebui să fie cât mai mare posibil ( 100.000 pentru incinte populate).
3. Efectul produșilor de descompunere ai agentului de stingere
După această analiză putem spune că agentul de stingere nu este toxic pentru om.
3.2.6.3. Componența intalațiilor de stingere
Instalația automată de stingere incendiu cu FM200 este prevăzută cu comandă "AUTOMATA", dublată de comandă "NORMAL MANUALA" (de la buton alarmă incendiu).
Instalația automată de stins incendiu cu FM200 este compusă din echipament mecanic care asigură depozitarea substanței de stingere (FM200), transportul și refularea ei în zonele protejate și echipament electronic ce face posibilă declanșarea atât "AUTOMATA" cât și "NORMAL MANUALA" a instalației.
Depozitarea substanței de stingere (FM200) se face în butelii, gruparea buteliilor în cadrul instalației făcânduse sub forma de baterii active.
Declanșarea bateriilor active se face electric de la electrovană.
Timpul de deversare al substanței de stingere FM200 și de realizare a concentrației de stingere a unui eventual incendiu este de 10s. Incinta protejată trebuie să fie ținută etanșă timp de 10 min., timp în care să se mențină concentrația necesară de stingere, în acest sens este interzisă deschiderea ușilor incintelor în care sa făcut deversarea de FM200. Se va acorda o atenție deosebită etanșării zonelor protejate, etanșarea făcându-se la nivelul pardoselii, pardoselii flotante, incintei și tavanului tehnic.
Fig. 27. Sistem de stingere cu FM200
Legendă Fig. 27.
baterie activă principală(6) baterie activă, care după apariția și semnalizarea incendiului, va fi acționată în vederea deversării de FM200 în zona semnalizată;
baterie activă de rezervă baterie activă, care în cazul în care bateria activă principală nu a putut fi declanșată sau în cazul în care cantitatea de FM200, datorită unor cauze accidentale, a fost insuficentă pentru stingerea focului va fi acționată în vederea deversării de FM200 prevăzută ca rezervă;
electrovana montată pe vana tip VR 33 pentru declanșarea automată a eliberării substanței de stingere;
unitate de control și comandă(3);
detectoare(1);
duze de refulare(7);
rețea de distribuție;
butoane manuale de acționare a instalației(2,5);
vane de sector .
Atât bateria activă principală cât și cea de rezervă prevăzute pentru zonele protejate sunt acționate de către o electrovană montată pe vana VR a fiecărei baterii.
In compunerea instalației mai sunt cuprinse conducte de transport, de comandă, de distribuție, armături, duze de refulare FM200.
3.2.6.4. Funcționarea instalațiilor de stins incendii cu FM200
Instalația automată de stins incendiu cu FM200 este compusă dintrun sistem mecanic, sistem care asigură depozitarea substanței de stingere (FM200), transportul și refularea lui în zona protejată și un sistem electronic care asigură declanșarea instalației mecanice.
Depozitarea substanței de stingere (FM200) se face în butelii, iar gruparea buteliilor cu FM200 se face sub forma de baterii active (principală și de rezervă care sunt ansamble compacte).
Buteliile montate în baterii sunt racordate la un colector și fixate pe un stelaj, fiecare butelie fiind prevăzută cu dispozitivele pentru acționare individuală sau a întregii baterii.
Echiparea bateriei se va face conform desenului de ansamblu.
Funcționarea instalației cuprinde următoarele etape postsesizare incendiu:
alarmare acustică și optică în scopul evacuării personalului din încăperea ce urmează a fi inundată cu FM200;
comandă pentru deschiderea robinetului de linie;
confirmarea deschiderii robinetului de linie (prin acționarea mecanică a microîntrerupătorului aflat pe ansamblul robinet de linie);
comanda temporizată a electrovanei pentru declanșarea electrică a bateriilor active (principală sau de rezervă);
confirmarea deversării substanței de stingere FM200 în incinta protejată.
3.3.Instalații de stingere cu spumă
3.3.1. Generalități
Instalațiile de spumă s-au diversificat pentru a fi mai bine adaptate specificului construcțiilor moderne și pericolului de incendiu crescut. Astfel, pentru protecția încăperilor industriale cu risc ridicat de incendiu sau a depozitelor de materiale cu stive mari, mecanizate, s-au creat instalații perfecționate de sprinklere și drencere cu spumă mecanică grea, precum și instalații de generatoare cu spumă medie sau ușoară.
Schema tehnologică a instalației va depinde de numeroși factori, dintre care enumerăm:
valoarea și importanța economică a obiectivului economic protejat, valoarea și vulnerabilitatea elementelor de construcție și instalațiile vecine periclitate, precum și pagubele directe și indirecte ce pot fi cauzate de incendiu;
caracteristicile materialului combustibil, după caz: cantitatea; natura – solid sau lichid; puterea calorifică; temperatura suprafeței incendiate; temperatura de inflamabilitate a vaporilor – clasa lichidului combustibil; locul în care se află și modul de stocare – în rezervoare, ambalaje, instalații tehnologice; revărsat în cuve de retenție sau în strat – în exteriorul sau interiorul construcțiilor
tipul spumei: chimică sau mecanică, grea, medie ori ușoară; obișnuită, polivalentă sau de tip „antialcool” (pentru combaterea incendiilor de lichide hidrofile).
cantitatea de agent de stingere necesară protecției.
durata de punere în funcțiune (intervalul de timp maxim admis de la izbucnirea incendiului și până când agentul de stingere începe să fie debitat în zona protejată, prin cel mai îndepărtat cap de spumă), precum și timpul de acționare.
Eficiența depinzând hotărâtor de faza de dezvoltare în care se află incendiul, întotdeauna este de dorit ca durata de punere în funcțiune a instalației (inerția) să fie, pe cât posibil de redusă, fiind cunoscut că incendiul poate fi ușor combătut, cu pierderi materiale minime, în faza incipientă. În funcție de factorii enumerați mai înainte și de personalul existent, în mod normal la locul de muncă, instalațiile pot fi prevăzute cu acționare automată și/sau manuală.
În funcție de tipul spumei, schema instalației automate va cuprinde în principiu:
o sursă de alimentare cu apă;
sursă de alimentare cu spumant (o anumită cantitate de substanță spumantă și energie necesară folosirii ei);
aparate de dozare a consumului de spumant și de generare a spumei, corespunzătoare ca număr și capacitate a debitului de agent stingător al instalației;
rețea de transport și distribuție a agentului de stingere;
capete de spumă, prin care agentul de stingere este debitat și dirijat într-un mod adecvat în spațiul sau pe suprafața obiectului protejat;
instalație de detectare a incendiului și de declanșare automată a instalației, dublată de comandă manuală locală;
dispozitive de acționare a ușilor, ferestrelor, ventilațiilor, instalațiilor electrice sau a celor tehnologice etc. când asemenea operații se impun pentru asigurarea intervenției;
sistem de temporizare (inertizare), în cazurile particulare, când trebuie să se creeze un timp necesar evacuării oamenilor din zona protejată sau efectuării anumitor operații preliminare stingerii;
semnalizare de incendiu, semnalizare de avertizare a personalului expus pericolului, precum și de identificare a sectoarelor ce au acționat;
aparate auxiliare de reglare, măsură, control și semnalizare a stării de funcționare;
manual de operare (scheme și instrucțiuni de utilizare).
Elementele componente ale instalației pot fi grupate astfel încât un dispozitiv sau aparat să îndeplinească două sau mai multe funcțiuni. Ca elemente de comandă pentru declanșarea automată pot fi folosite sisteme directe pneumatice sau hidraulice (rețea de sprinklere cu aer sau apă), sisteme mecanice (cabluri cu elemente fuzibile și dispozitiv de acționare cu contragreutate) sau indirecte, cu dispozitive acționate electric etc., care nu sunt susceptibile de a acționa intempestiv.
Dispozitivele de acționare manuală locală, se amplasează în apropierea sectorului deservit, într-un loc ferit de pericol și ușor accesibil.
3.3.2.Instalații de stingere cu spumă chimică
Spuma chimică fiind foarte stabilă, a constituit un mijloc eficace de stingere a incendiilor. Este folosită și astăzi folosit în țara noastră pe scară largă la stingătoare și instalații fixe, semifixe sau mobile de combatere a incendiilor de hidrocarburi stocate în rezervoare de capacitate mică sau medie.
Domeniul lor de aplicare se limitează însă treptat, ca urmare a timpului îndelungat, necesar punerii în funcțiune, personalului de intervenție numeros, de care este nevoie precum și cheltuielilor de exploatare ridicate.
Corespunzător celor trei metode principale, folosite pentru amestecarea substanțelor chimice în apă, instalațiile de spumă chimică pot fi:
instalații cu două soluții;
instalații cu două prafuri;
instalații cu un singur praf.
3.3.2.1. Instalații cu două soluții
Cele două soluții preparate după anumite rețete – una acidă (A) și cealaltă bazică (B) se păstrează în rezervoare separate. De la aceste rezervoare, soluțiile sunt transportate cu debite proporționale, pe conducte separate, până la o cameră de amestec, unde se generează spuma. Aceste camere generatoare de spumă chimică se amplasează cât mai aproape posibil de obiectul protejat.
Energia necesară pentru transportul soluțiilor poate fi asigurată prin pompe, rezervoare de înălțime sau recipiente de presiune cu gaze comprimate (CO2 sau N2).
Soluția acidă de sulfat de aluminiu este corosivă și necesită protecție corespunzătoare a rezervorului și conductelor, iar cea bazică de bicarbonat de sodiu și spumant se degradează în timp și trebuie înlocuită periodic.
Capacitatea instalației fiind limitată la cantitatea de soluții înmagazinată în rezervoare, sistemul poate fi aplicat numai în cazuri particulare, la instalații cu debit mic și care necesită conducte de spumă de lungime mică.
3.3.2.2. Instalații cu două prafuri
Pentru a se elimina neajunsurile legate de depozitarea soluțiilor gata preparate, cele două produse chimice reactante, se păstrează în stare uscată în ambalaje originale sau buncăre etanșe, separate, soluțiile preparându-se numai la punerea în funcțiune. Prafurile A și B sunt introduse în curentul de apă prin aparate de preparare a soluțiilor, denumite preamestecătoare, prevăzute la partea inferioară cu ejectoare.
La punerea în funcțiune, prin fiecare aparat curge un curent de apă, care antrenează praful. Soluțiile A și B sunt apoi refulate cu sau fără pompe, pe conducte separate, la camerele de amestec, situate în apropierea punctelor de consum.
Acest gen de instalații se întâlnește azi numai la întreprinderile vechi nemodernizate. Nu și-a găsit o aplicare largă în țara noastră iar în prezent este practic abandonat și pe plan mondial.
3.3.2.3. Instalații cu un singur praf
Utilizarea unui singur praf, care să conțină toate cele trei elemente (acidul, baza și agentul de spumare) pentru generarea spumei chimice, a permis simplificarea schemei instalațiilor de spumă chimică, fixe, semifixe, sau mobile. Acestea se compun, în principiu figura 28. din următoarele elemente principale:
sistemul de alimentare cu apă necesară preparării spumei 1;
sistemul de alimentare cu praf 2;
generatorul de spumă chimică 3;
rețeaua conductelor de spumă 4, cu dispozitive de introducere a spumei în spațiul incendiat 5.
Fig. 28. Schema de principiu a instalației de spumă chimică din praf unic.
Principiul de funcționare este următorul: apa sub presiune, intrând în generator antrenează praful, formează cu acesta spumă chimică, care este apoi transportată prin conducte la locul incendiului. Acolo este debitată cu viteză mică, prin intermediul deversoarelor sau este refulată sub formă de jet cu țevi de spumă chimică, după caz, în funcție de natura materialelor care ard. Însă, din cauză că nu apa ci spuma, cu volumul de 6 – 10 ori mai mare, se transportă pe conducte și că spuma chimică tinde să se „spargă” când curge prin acestea, sistemul cu un singur praf are domeniul de utilizare limitat, numai la instalații cu trasee scurte și diferențe de nivel scăzute.
Pentru generarea spumei se poate folosi apă potabilă sau apă de mare. Se poate utiliza și apă industrială dacă nu conține impurități, care pot influența negativ calitatea spumei.
Temperatura apei pentru reacția chimică optimă este cuprinsă în intervalul 15 – 25 ºC. Când se folosește totuși apă cu temperatură mai scăzută, timpul de reacție crește și trebuie să se folosească conducte de spumă cu diametrul sau lungimea mai mare. Temperatura apei peste 35 – 40 ºC nu este recomandabilă, deoarece face ca stabilitatea spumei să scadă.
În prezent, pentru prepararea spumei chimice dintr-un singur praf se folosește produsul industrial denumit praf unic. Compus dintr-un amestec dozat de sulfat de aluminiu, bicarbonat de sodiu, substanță spumantă și unele adaosuri, praful unic se fabrică în două tipuri:
tipul I pentru instalații mobile;
tipul II pentru instalații fixe și semifixe.
3.3.2.4. Instalații fixe cu spumă chimică din praf unic
Instalațiile fixe cu spumă chimică sunt utilizate în special pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile depozitate în rezervoare cu capac conic, denumite în mod curent rezervoare cu capac fix. În cele ce urmează mă voi referi în special la acest gen de instalații.
Elementele componente ale unei instalații fixe cu spumă chimică sunt:
sursa de alimentare cu apă;
stația de generare a spumei chimice;
rețeaua conductelor de spumă, orizontale și verticale;
camerele și deversoarele de spumă chimică, cu dispozitiv de etanșare.
3.3.2.5. Instalații semifixe cu spumă chimică
La instalațiile din această categorie numai deversoarele, camerele, coloanele și parțial conductele orizontale de spumă sunt montate fix, celelalte elemente fiind mobile.
Conductele fixe de spumă se prelungesc până la cel puțin 4,00 m în afara îndiguirii și se prevăd acolo cu dispozitive de golire, racorduri fixe tip A sau B pentru legarea utilajului mobil, de asemenea se prevede drum sau spațiu amenajat pentru accesul mașinilor de pompieri, a celor cu care se transportă cantitățile suplimentare de praf unic și eventual platforme de staționare a acestora.
Racordurile fixe pentru cuplarea utilajului mobil se montează, de regulă, la înălțimea de 800 mm de suprafața solului, grupate convenabil la distanță de minim 400 mm unul de celălalt. Totodată este indicat să se asigure un panou fix sau mobil incombustibil, pentru protecția personalului contra radiației termice în timpul incendiului de la rezervorul protejat.
Lungimea conductelor fixe va fi ceva mai mică decât traseul maxim admis menționat la instalațiile cu un singur praf . Ținând cont că rola de furtun prin care se face refularea spumei de la generatorul mobil sau cel montat pe mașina specială de lucru cu spumă, până la racordurile fixe este de aproximativ 20,00 m, lungimea conductelor fixe nu va depăși 60,00 m.
Accesoriile mobile ale instalației (generatoarele, hidranții portativi, furtunul de aspirație sau refulare etc.) precum și praful unic se țin în clădirea formației de pompieri sau la pichete, amplasate în apropiere.
Apa se asigură direct de la hidranții de înaltă presiune sau de la alte surse, prin intermediul pompelor mobile de incendiu, amplasate corespunzător pe timpul intervenției, în raport cu poziția rezervoarelor incendiate și direcția vântului dominant.
3.3.2.6. Instalații mobile cu spumă chimică din praf unic
Instalațiile mobile cu spumă chimică se compun din utilaje și accesorii de trecere a apei și spumei, care sunt păstrate în mod normal adăpostite în clădirea formației de pompieri sau pichete special prevăzute în acest scop în imediata apropiere a obiectivelor periculoase, pentru protecția cărora sunt destinate.
În caz de necesitate, elementele componente sunt transportate la fața locului, asamblate acolo conform unei scheme tehnologice prestabilite și apoi puse în funcțiune, într-un interval de timp cât mai scurt posibil.
Schema instalației diferă după tipul agregatului mobil de generare a spumei chimice, utilizat. Se pot ivi două situații distincte:
să se lucreze cu generatoare de spumă chimică montate pe mașini speciale de lucru cu spumă (A.Sp.S.);
să se utilizeze generatoare de spumă chimică portabile (G.S.).
În prima variantă, echipajul de pompieri care deservește autospeciala de lucru cu spumă, după ce amplasează mașina la sursa de alimentare cu apă, realizează dispozitivul de intervenție cu spumă, care se compune numai din linii de furtun de refulare a spumei echipate cu țevi de spumă chimică, cu sau fără tuburi prelungitoare și cap deversor. Schema dispozitivului depinde de mai mulți factori:
numărul și mărimea generatoarelor spumă chimică de pe mașină;
numărul ieșirilor pentru spumă;
distanța până al focar;
cantitatea de furtun disponibilă etc.
În a doua variantă, generatorul de spumă chimică portabil este luat de la pichet sau de pe mașina cu care a fost transportat, de către doi servanți pompieri și dus la locul lui de amplasare. Aparatul orientat cu ieșirea în direcția incendiului, se racordează la sursa de apă printr-o linie de furtun tip C (sau tip B cu reducție BC, atunci când distanța este mai mare). Pentru refularea spumei se realizează o linie de furtun tip B, prevăzută cu țeavă de spumă chimică, cu sau fără tuburi prelungitoare și cap deversor. După punerea sub presiune a liniei de furtun tip C, deschiderea și reglarea robinetului principal de alimentare cu apă (astfel încât acul manometrului de la tabloul generatorului să arate 5 – 8 daN/cm2), servantul pompier deschide corespunzător robinetul conductei de antrenare a prafului și toarnă după aceea spumant în pâlnia aparatului, completându-l pe măsură ce se consumă. Lucrul cu spuma se începe însă numai după ce s-a asigurat transportul bidoanelor cu praf unic, necesare. Acestea se pot aduce continuu, pe măsura nevoilor (când se dispune de personal suficient, iar distanța de transport nu este prea mare, sau se formează în prealabil stocuri de praf – de consum și de rezervă – lângă aparat.
Când sursa nu are presiune suficientă, alimentarea cu apă a generatorului se asigură prin intermediul unei moto- sau autopompe.
La realizarea dispozitivelor de lucru este indicat să se evite, pe cât posibil, liniile de furtun lungi de spumă, manifestându-se totodată grijă maximă pentru securitatea personalului și a mașinilor pe timpul intervenției.
Liniile de lucru cu spumă se realizează în mod obișnuit în paralel cu liniile de furtun pentru alimentare cu apă de răcire și protecție, împreună alcătuind dispozitive mixte de intervenție pentru combaterea incendiului.
Instalațiile mobile se folosesc în următoarele scopuri:
stingerea focarelor de proporții limitate;
mijloace de rezervă pentru instalațiile fixe ale obiectivelor importante.
Dotarea cu coloane prelungitoare sau tunuri se face în funcție de înălțimea rezervoarelor. Ele sunt de asemenea necesare în două situații:
intervenția de bază la rezervoarele care nu au instalații fixe sau semifixe;
intervenția suplimentară, de rezervă, la rezervoarele cu instalații fixe sau semifixe, în eventualitatea defectării parțiale sau totale a coloanelor, camerelor sau deversoarelor de spumă ale acestora.
După folosire, personalul de deservire trebuie să procedeze imediat la spălarea cu apă, convențional curată, a elementelor componente ale instalației mobile de spumă chimică, repunerea lor în stare normală, pregătirea pentru o nouă intervenție și refacerea stocului de praf unic.
3.3.3. Instalații de stingere cu spumă mecanică
Ca și spuma chimică, spuma mecanică se utilizează în instalații fixe, semifixe sau mobile. Formarea ei decurgând în două etape distincte, care pot fi mai mult sau mai puțin distanțate în timp și spațiu și anume, întâi prepararea soluției spumante și apoi generarea spumei – se creează posibilități mai largi de aplicare a mecanizării și automatizării pe ansamblul instalației sau numai în diferite faze ale proceselor de preparare, transport și debitare a agentului de stingere. În special utilizarea spumanților în fază lichidă, face ca instalațiile de spumă mecanică să fie superioare celor de spumă chimică, pe care de altfel le-au înlocuit treptat.
Fig. 29. Schema de principiu a instalației de spumă mecanică.
O instalație de spumă mecanică (fig. 29.) este un sistem local de protecție care pe lângă dispozitivele de acționare automată și/sau manuală, cuprinde următoarele elemente principale:
sursa de alimentare cu apă 1;
sursa de alimentare cu spumant 2;
dozatoare amestecătoare 3;
rețea de conducte 4 pentru transportul și distribuția soluției spumante;
sursa de alimentare cu gaz 5;
generatoare de spumă 6;
capete de spumă 7.
Elementele specifice ale instalației de spumă sunt, după cum se observă din enumerarea de mai înainte, dozatoarele (amestecătoarele), generatoarele de spumă și capetele de spumă.
Dispozitivele dozatoare (amestecătoarele) au funcția de a prepara soluția spumantă amestecând apa cu spumantul într-o concentrație anumită (de regulă 3 sau 6%), pe toată durata de combatere a incendiului cu spumă. În unele cazuri, se aplică și metoda alimentării cu soluție gata preparată.
Aerul atmosferic, este utilizat în mod obișnuit ca gaz de generare a spumei, iar excepțional, dioxidul de carbon, azotul sau gazele de ardere purificate.
Generatoarele de spumă amestecă soluția spumantă cu gazul, debitând la ieșire spuma mecanică. Ele se amplasează cât mai aproape posibil de obiectul protejat, uneori chiar în zona afectată de incendiu.
Capetele de spumă, dispuse în aval de generatoare, făcând în unele cazuri corp comun cu acestea, au rolul de a distribui într-un mod adecvat, cât mai uniform posibil, spuma în întreaga zonă protejată de sistemul respectiv.
Schema instalației se adoptă în funcție de obiectul protejat (spațiu interior sau exterior, rezervor sau cuvă etc.), procedeul utilizat pentru prepararea soluției și debitarea spumei în zona incendiată și coeficientul de înfoiere al spumei.
În cazul spumelor grele, incendiul stingându-se prin acoperirea suprafeței libere a lichidului combustibil cu un strat continuu și elastic de spumă, se disting următoarele categorii de instalații:
instalații de deversare a spumei pe suprafața lichidului combustibil;
instalații de injecție a spumei sub suprafața lichidului combustibil;.
instalații cu jet de spumă;
instalații de stropire cu spumă.
3.4. Instalații de stingere a incendiilor cu pulbere stingătoare
3.4.1. Generalități
Instalațiile de stingere cu pulbere se utilizează pentru stingerea incendiilor de substanțe combustibile solide, lichide sau gazoase, agentul de stingere fiind pulberea de uz general (special) având drept componenți de bază bicarbonați sau fosfați alcalini. Pulberea stingătoare de uz general se folosește pentru stingerea incendiilor de clasă A, B și C, precum și a celor din instalații și aparaturi electrice sub tensiune. Această pulbere nu se utilizează la stingerea incendiilor din clasa D (incendii de metale piroforice), pentru aceasta utilizându-se pulberi speciale.
Pulberea acționează la stingerea unui incendiu prin descompunere în contact cu temperaturile ridicate dezvoltate în focar, având drept efect primar întreruperea reacțiilor de ardere în lanț și ca efect secundar răcirea și înăbușirea focarului.
Componentul de bază al majorității pulberilor stingătoare este bicarbonatul de sodiu. În afara pulberii pe bază de bicarbonat, se mai produce pulbere pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, sulf, ș.a. Cea mai utilizată pulbere la ora actuală, la noi în țară, este cea bazată pe bicarbonatul de sodiu de tipul B, C și E. Ele pot fi refulate asupra focarului cu ajutorul instalațiilor fixe special construite.
Cu cât procentul de bicarbonat de sodiu este mai mare, cu atât capacitatea pulberii ca agent de stingere crește. Restul componenților au rolul de a ameliora mobilitatea pulberii și de a o feri de aglomerare la umiditate.
Pentru utilizarea lor în stingerea incendiilor pulberile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
eficacitate mare de stingere, determinată de proprietățile chimice și gradul de dispersie;
fluiditate bună în conducte și capacitatea de a forma un nor compact de suspensie în aer;
stabilitate la umezire și la întărire în cazul unei păstrări îndelungate;
stabilitate termică;
conductibilitate electrică redusă.
Factorii cu influență majoră asupra eficacității de stingere a pulberii stingătoare sunt:
suprafața specifică a unei pulberi reprezentând suma suprafețelor tuturor granulelor, care constituie unitatea de bază a produsului. Se exprimă în cm2/g. Pulberile cele mai fine au suprafața specifică cea mai mare. Suprafața specifică cea mai convenabilă este de 2000 – 2500 cm2/g;
granulozitatea pulberii cu influență asupra mobilității și conservării produsului. Mărimea granulelor poate varia între 50 – 100μ;
mobilitatea (fluiditatea) constă în opunerea unei rezistențe mai mari sau mai mici la refularea pulberii prin diferite ajutaje. Ea depinde de granulația pulberii care trebuie să fie cât mai ridicată.
Pulberile stingătoare se pot folosi la stingerea incendiilor de suprafață sau în încăperi închise.
Pentru vehicularea pulberii stingătoare se poate utiliza:
azot comprimat;
dioxid de carbon lichefiat, cu umiditate maximă 0,1%.
3.4.2. Clasificarea tipurilor de instalații
Din punct de vedere constructiv și al modului de acționare pot fi:
fixe (cu cuplare manuală, la distanță și automată);
mobile (mașini speciale pentru stingere cu pulberi, stingătoare transportabile și manuale).
Din punct de vedere al modului acțiunii de stingere, instalațiile pot fi:
pentru stingere locală (pe suprafață);
pentru stingere în volum, cu inundare totală.
Din punct de vedere al acționării, instalațiile de stingere cu pulberi pot fi:
automate;
manuale.
Din punct de vedere al comenzilor de acționare, instalațiile pot fi:
pneumatice;
mecanice;
electrice;
combinate.
3.4.3. Principiul de funcționare al instalației cu pulberi
Pentru explicarea principiului de funcționare se folosește schema din fig.30.
La primirea semnalului de declanșare a incendiului, gazul din grupul de butelii 1 iese prin supapele automate 2 în colectorul 3, de unde prin intermediul unui reductor de presiune 4 și a unui robinet în poziție normală deschis, este dirijat prin conductele 6 și 7 la partea superioară și inferioară a rezervorului de pulbere 8. Umplerea cu azot a rezervorului de pulbere continuă până când presiunea ajunge la valoarea de calcul, reglată de reductor, apoi prin conducta 10, gazul pătrunde în cilindrul pneumatic 19, care deschide robinetul principal 20.
Sub efectul presiunii din rezervor, pulberea iese prin sifonul 9 și este dirijată în conductele 14 și ramificațiile 24, circuitul fiind controlat de robinetele 18, comandate cu ajutorul unor cilindri pneumatici 16. Sistemul de conducte dispune de un robinet de purjare 17, prin care trece un circuit pentru curățire cu gaz comprimat, operație care se execută după funcționarea instalației.
Schema instalației de stingere cu pulberi stingătoare este prezentată în fig.30.
Punerea în funcțiune a instalației automate de stingere cu pulbere stingătoare se poate realiza folosind trei procedee:
acționare pneumatică;
acționare manuală;
acționare mecanică.
În fig. 30. este prezentată schema unei instalații de stingere cu pulbere, cu acționare pneumatică.
Detectoarele de incendiu 16 emit impulsuri pe linia 6 la tabloul de comandă 2 care le transformă în semnale prin linia 4 se cuplează dispozitivul de închidere 5, iar pe linia 3 se transmite semnalul de avertizare-incendiu. La cuplarea dispozitivului de prindere 5 gazul comprimat din buteliile , trece prin conducta 7, reductorul 8n rezervorul cu pulbere stingătoare 12. Aici are loc afânarea și ridicare presiunii. Când în rezervor se ajunge la o anumită presiune, supapa 13 se cuplează, apoi gazul comprimat iese prin conducta 14 și ajunge la supapa pneumatică 15, care sub presiunea gazului comprimat se deschide, dând astfel ocazia ca pulberea stingătoare să fie refulată prin conducta 18 și duzele 17, spre focarul de incendiu.
După funcționare, supapa pneumatică 15 se închide și se deschide ventilul 19 pentru a se putea îndepărta pulberea stingătoare rămasă pe conducte.
Fig..30. Schema instalației de stingere cu pulbere stingătoare
Legendă Fig. 30.
1 – butelii cu azot sau dioxid de carbon;
2 – supape automate;
3 – colector;
4 – reductor de presiune;
5 – robinet;
6, 7 – conducte de refulare a agentului de antrenare a pulberii;
8 – rezervor de pulbere;
9 – sifon;
10,13,14 – conducte;
11,12 – reductoare;
15 – supapă pneumatică;
16 – cilindri pneumatici;
17 – robinet principal;
18,19 – robinete;
20 – robinet principal;
21,22 – manometre;
23 – duze de refulare;
24 – ramificații
CAPITOLUL IV
STUDIUL DE CAZ
TERMINOLOGIE, CLASIFICĂRI ȘI ABREVIERI
În afara termenilor definiți în standardele și reglementările conexe, în normative se utilizează și următorii termeni specifici:
Instalații electrice de alimentare și de distribuție. Definiții
2.1.1. Alimentare normală cu energie electrică
Alimentarea cu energie electrică dintr-o sursă de energie electrică (transformator, generator) prevăzută pentru a se asigura funcționarea receptoarelor electrice ale unui consumator, în regim normal.
2.1.2. Alimentare de rezervă cu energie electrică
Alimentarea cu energie electrică prevăzută pentru a se asigura menținerea în funcțiune, neîntreruptă sau o perioadă de timp, a unor receptoare electrice ale consumatorilor, la întreruperea alimentării normale.
2.1.3. Alimentarea de rezervă de siguranță
Alimentarea de rezervă cu energie electrică prevăzută pentru a se menține în funcțiune echipamentele necesare asigurării siguranței utilizatorilor.
2.1.4. Instalație electrică de utilizare
Totalitatea materialelor și echipamentelor situate în aval față de punctul de delimitare cu rețeaua furnizorului de energie electrică și care sunt în exploatarea consumatorului.
2.1.5. Puterea instalată a unui consumator
Suma puterilor instalate ale receptoarelor fixe sau mobile ale consumatorului.
2.1.6. Putere instalată a unui receptor
Puterea nominală a receptorului înscrisă pe plăcuța indicatoare a receptorului.
2.1.7. Putere instalată a unei coloane sau a unui circuit
Suma puterilor instalate ale receptoarelor fixe sau mobile alimentate din coloana sau circuitul respectiv.
2.1.8. Puterea reală (Pr) a unui receptor
Mărime electrică egală cu produsul dintre puterea instalată (PI) și coeficientul de încărcare (CI) al acestuia.
2.1.9. Puterea absorbită (Pa) a unui receptor
Mărimea electrică egală cu raportul dintre puterea reală (Pr) și randamentul real al receptorului (r).
2.1.10. Coeficient de simultaneitate (Cs)
Valoarea raportului dintre suma puterilor nominale ale receptoarelor consumatorului alimentate în același circuit sau aceeași coloană care funcționează simultan și suma puterilor nominale ale tuturor receptoarelor consumatorului racordate la circuitul sau coloana respectivă.
2.1.11. Coeficient de încărcare (CI)
Valoarea raportului dintre puterea reală și puterea instalată a unui consumator sau receptor.
2.1.12. Curent diferențial rezidual (curent de defect, I)
Mărimea sumei fazoriale a valorilor instantanee ale curenților care parcurg toate conductoarele active ale unui circuit într-un punct al instalației electrice.
2.1.13. Curent diferențial nominal (de funcționare, In)
Curent diferențial rezidual ce provoacă declanșarea unui dispozitiv de protecție diferențial.
2.1.14. Curent nominal de sarcină (In)
Curent pe care îl suportă aparatul în funcționare normală și care este stabilit în general de producător.
2.1.15. Curent maxim de descărcare (Imax)
Curent de descărcare, cu formă de undă T1/T2 = 8/20 s, suportat o singură dată de un descărcător de supratensiune.
2.1.16. Curent nominal de descărcare (In)
Curentul de creastă de descărcare, cu formă de undă T1/T2 = 8/20 s, utilizat pentru a desemna un descărcător de supratensiune și la care se încearcă de 20 de ori, fără a se deteriora.
2.1.17. Nivel de protecție (Up)
Valoarea tensiunii care caracterizează performanțele protecției unui descărcător de supratensiune la curentul nominal de descărcare In.
2.1.18. Tensiunea maximă în regim permanent (Uc)
Valoarea maximă admisibilă a tensiunii eficace de frecvență industrială care poate fi aplicată continuu între bornele descărcătorului de supratensiune, fără a afecta buna lui funcționare.
2.1.19. Tensiune reziduală
Tensiunea care apare la bornele descărcătorului la trecerea curentului nominal de descărcare In și corespunzând tensiunii aplicate echipamentelor de protejat.
2.1.20. Tensiune maximă de amorsare
Tensiunea de creastă, de undă 1,2/50 s, caracteristică descărcătoarelor tip eclator.
2.1.21. Perturbația electrică de tip comun
Perturbația care se suprapune peste tensiunea rețelei și se propagă între diferite conductoare active.
2.1.23. Dispozitiv de protecție la curent diferențial-rezidual (dispozitiv diferențial)
Aparatul mecanic sau asociația de aparate destinate să provoace deschiderea contactelor atunci când curentul diferențial rezidual ajunge în anumite condiții la o valoarea dată (curent diferențial nominal).
2.1.24. Întrerupător automat (disjunctor)
Aparatul mecanic de comutație capabil să stabilească, să suporte și să întrerupă automat curenți, în condiții normale de funcționare pentru circuit, precum și să stabilească, să suporte o durată specificată de timp și să întrerupă curenți, în condiții anormale de funcționare pentru circuit (de exemplu curenți de scurtcircuit sau suprasarcină).
2.1.25. Tensiune foarte joasă de securitate
Diferența de potențial care nu depășește 50 V, valoarea eficace în curent alternativ, între conductoare sau între un conductor oarecare și pământ, într-un circuit la care separarea de rețeaua de alimentare este asigurată printr-un transformator de separare sau un convertizor cu înfășurări separate.
Pentru circuite nelegate la pământ se folosește abrevierea TFJS.
Pentru circuite legate la pământ se folosește abrevierea TFJP.
2.1.26. Tabloul general de distribuție
Tabloul electric racordat direct la rețeaua furnizorului de energie electrică, la un post de transformare sau la o sursă proprie a consumatorului de energie electrică și care distribuie energia electrică la alte tablouri de distribuție sau direct la anumite receptoare ale consumatorului.
2.1.27. Tabloul principal de distribuție
Tabloul electric alimentat dintr-un tablou general și care distribuie energia electrică la tablouri secundare sau direct la anumite receptoare ale consumatorului.
2.1.28. Tabloul secundar de distribuție
Tabloul electric alimentat dintr-un tablou principal și de la care energia electrică se distribuie la receptoarele consumatorului.
2.1.29. Siguranțe general
Siguranțele montate pe coloana de alimentare a unui tablou electric.
2.1.30. Coloană electrică
Calea de curent care alimentează tabloul principal de distribuție de la tabloul general sau tabloul secundar de la tabloul principal.
2.1.31. Coloană electrică magistrală
Calea de curent care alimentează pe parcursul ei cel puțin două tablouri de distribuție, în derivație.
2.1.32. Coloană electrică colectivă
Calea de curent din care se alimentează mai mulți consumatori.
2.1.33. Coloană electrică individuală
Calea de curent care servește pentru alimentarea unui singur consumator.
2.1.34. Circuit electric
Calea de curent ale cărei echipamente și materiale electrice sunt alimentate de la aceeași origine și sunt protejate împotriva supracurenților prin aceleași dispozitive de protecție.
2.1.35. Zonă (volum) de accesibilitate (zonă de manevrare)
Volumul cuprins între oricare punct de pe o suprafață unde oamenii au acces în mod obișnuit și elementele înconjurătoare pe care o persoană poate să le atingă fără mijloace auxiliare.
2.1.36. Zone (volume) de protecție pentru băi, dușuri și piscine
Volumele specifice de protecție în care există pericole de șoc electric.
2.1.37. Șoc electric
Efectul patofiziologic care apare la trecerea unui curent electric prin corpul omului sau prin corpul unui animal.
2.1.38. Electrocutare
Șocul electric fatal.
2.1.39. Atingere directă
Contactul nemijlocit sau prin intermediul unui element conductor al persoanelor sau animalelor domestice sau de crescătorie cu părți active ale unei instalații electrice.
2.1.40. Atingere indirectă
Contactul persoanelor sau animalelor domestice sau de crescătorie cu mase puse accidental sub tensiune datorită unui defect electric.
2.1.41. Curent de șoc electric
Curentul care, traversând corpul uman sau al animalelor, poate provoca efecte patofiziologice.
2.1.42. Tensiuni de atingere
Tensiunea care apare la producerea unui defect între părți simultan accesibile.
2.1.43. Tensiunea limită admisă de atingere (UL)
Valoarea maximă a tensiunii de atingere care este permisă a se menține timp nelimitat în condiții de influențe externe specificate.
2.1.44. Măsură de protecție completă (necondiționată)
Ansamblul măsurilor care împiedică pe om să atingă părțile active sau îl protejează împotriva curenților periculoși în cazul atingerilor admise ale părților active.
2.1.45. Măsură de protecție parțială (condiționată)
Ansamblul măsurilor care protejează omul împotriva șocurilor electrice prin atingerea accidentală a părților active.
2.1.46. Loc de muncă puțin periculos
Spațiu care în condiții normale este caracterizat simultan prin următoarele condiții:
– umiditatea relativă a aerului, max. 75% la temperatura aerului cuprinsă între 15…30°C;
– pardoseala (amplasament) izolantă.
2.1.47. Loc de muncă periculos (mediu periculos)
Spațiu caracterizat prin cel puțin una din următoarele condiții:
– umiditatea relativă a aerului peste 75%, dar cel mult 97%, la temperatura aerului peste 30°C, dar cel mult 35°C;
– pardoseala cu proprietăți conductoare (beton, pământ);
– parte conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă cel mult 60% din zona de manipulare;
– prezența de pulberi conductoare (pilitură de metal, grafit etc.);
– prezența de fluide care micșorează impedanța corpului uman.
2.1.48. Loc de muncă foarte periculos (mediu foarte periculos)
Spațiu caracterizat prin cel puțin una din următoarele condiții:
– umiditatea relativă peste 97% la temperatura aerului peste 35°C;
– părți conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă mai mult de 60% din zona de manipulare;
– prezență de agenți corozivi.
2.1.49. Schemă de protecție (schemă de legare la pământ)
Schemă în care se reprezintă situația punctului neutru al sursei de tensiune și a maselor echipamentelor sau utilajelor electrice în raport cu pământul.
2.1.50. Stabilitate termică
Însușirea unui element conductor electric sau a unui aparat electric de a suporta efectul termic al unui curent electric în regim permanent, intermitent sau de scurtă durată (scurtcircuit), fără a depăși temperatura admisă corespunzătoare regimului respectiv.
2.1.51. Stabilitate dinamică
Însușirea unui element conductor electric sau a unui aparat electric de a suporta efectul electrodinamic al unui curent de scurcircuit, la parametrii de fabricație, fără să-și modifice calitățile funcționale.
2.1.52. Parte activă
Conductorul sau orice parte conductoare din punct de vedere electric destinate a fi sub tensiune, în funcționare normală, inclusiv conductorul neutru (N), însă prin convenție, exclusiv conductorul PEN.
2.1.53. Părți intermediare (conductoare electric)
Părțile conductoare inaccesibile care, în funcționare normală, nu sunt sub tensiune, dar care pot fi puse sub tensiune în caz de defect.
2.1.54. Masă (a unui echipament sau element de construcție)
Partea conductoare accesibilă a unui echipament electric sau a unui element de construcție care poate fi atinsă, dar care în mod normal nu este sub tensiune și care poate ajunge sub tensiune în caz de defect.
2.1.55. Impedanță a buclei de defect
Impedanța totală a traseului de trecere a unui curent rezultat dintr-un defect.
2.1.56. Pardoseala izolantă electric (pardoseală electroizolantă)
Pardoseala la care stratul de uzură nu prezintă crăpături și rosturi care depășesc 3 mm și care nu este străpunsă la tensiuni de cel puțin 1000 V, care acoperă întreaga suprafață și este din materiale izolante electric (de ex. lemn, cauciuc, bachelită, linoleum, PVC etc.) lipite de suport.
2.1.57. Atmosferă explozivă
Amestec cu aerul, în condiții atmosferice, a substanțelor inflamabile sub formă de gaz, vapori, ceață, praf sau fibre în care, după aprindere, arderea se propagă în ansamblul amestecului necontrolat (drept condiții atmosferice normale se consideră presiunile totale ale amestecului cuprinse între 0,8 și 1,1 bar și temperaturile cuprinse între –20°C și ±40°C).
2.1.58. Arie periculoasă (datorită atmosferelor explozive gazoase)
Spațiul în care, în condiții normale de funcționare sau avarie, se pot acumula permanent sau accidental gaze, vapori de lichide sau pulberi combustibile în concentrații suficient pentru a da naștere unei atmosfere potențial explozive (explozii volumetrice).
2.1.59. Protecție antiexplozivă (a unui echipament electric)
Execuția specială pentru echipamentele care funcționează în zone cu pericol de explozie în vederea reducerii pericolului de aprindere a amestecurilor explozive de către echipamentele respective.
2.1.60. Temperatura maximă de suprafață (temperatura limită)
Temperatura cea mai înaltă care este atinsă la funcționarea în condițiile cele mai defavorabile de funcționare, de către orice parte sau suprafață a unui echipament electric și care este susceptibilă să producă o aprindere a atmosferei potențial explozive înconjurătoare.
2.1.61. Temperatură de mocnire a prafului în strat
Temperatura minimă a unei suprafețe încălzite aflate în aer liber, pe care praful depozitat în strat de 5 mm ajunge de la sine la o ardere lentă.
Pentru grosimi mai mari de straturi, mocnirea poate să aibă loc sub această temperatură.
2.1.62. Durată tE
Timpul necesar pentru ca o înfășurare, alimentată în curent alternativ să atingă, sub curentul său de pornire, temperatura limită, plecând de la temperatura stabilizată în regim nominal, când funcționează la o temperatură ambiantă maximă admisă.
2.1.63. Influențe externe
Acțiunile factorilor externi asupra instalațiilor electrice.
2.2. Abrevieri și simboluri
2.2.1. PE – Conductor de protecție
Conductor prevăzut în anumite măsuri de protecție împotriva șocurilor electrice.
2.2.2. N – Conductor neutru
Conductor racordat la punctul neutru al rețelei și care poate contribui la transportul energiei electrice.
2.2.3. PEN – Conductor legat la pământ care îndeplinește simultan funcția de conductor de protecție și de conductor neutru
2.2.4. SEN – Sistem electroenergetic național. Constituie infrastructura de bază utilizată în comun de participanții la piața de energie electrică.
2.2.5. PATA – Protecție automată împotriva tensiunilor de atingere.
2.2.6. PACD – Protecție automată împotriva curenților de defect.
2.2.7. DDR – Dispozitiv de protecție la curent diferențial rezidual.
2.2.8. TFJS – Tensiunea foarte joasă de securitate pentru circuite nelegate la pământ.
2.2.9. TFJP – Tensiunea foarte joasă de securitate pentru circuite legate la pământ.
2.3. Influențe externe. Categorii și clase de influențe
2.3.1. Fiecare condiție de influență externă este notată printr-un cod format dintr-un grup de două majuscule și o cifră (conform SR CEI 60364-3) așezate în următoarea ordine și cu următoarele semnificații:
Prima literă: categoria generală de influențe externe:
A: Mediu;
B: Utilizări;
C: Caracteristici constructive ale clădirilor.
A doua literă: natura influenței externe: A; B; C etc.
Cifra: clasa influenței externe: 1, 2, 3 etc.
2.3.2. Categoriile de influențe externe în funcție de natura lor și gradul de influență (clasa) conform clasificării internaționale din SR CEI 60364-3 se dau în anexa 2 are cuprinde și corespondența dintre simbolurile românești utilizate.
2.3.3. Încadrarea principalelor încăperi ale construcțiilor în categorii și clase după influențele externe și gradele minime de protecție impuse echipamentelor electrice. Încadrarea încăperilor neincluse în acest tabel se face prin asimilare.
Alegerea echipamentelor electrice în funcție de zone
7.14.8. În zona 0 se folosesc numai materiale, aparate și echipamente electrice în execuție antiexplozivă. Exi.a.II, care nu produc scântei cu energie suficientă chiar în cazul unor defecțiuni pentru a aprinde amestecul exploziv. Acestea trebuie să fie corespunzătoare grupei de explozie și clasei de temperatură a gazelor sau vaporilor din zona respectivă, conform cu STAS 6877/4 și STAS 6877/8.
7.14.9. În zona 1 poate fi utilizat echipament electric executat în conformitate cu prevederile pentru zona 0 sau cu prevederile de la unul sau mai multe din următoarele tipuri de protecție:
– capsulare antideflagrantă "d";
– aparatură presurizată "p";
– înglobarea în nisip "q";
– imersiunea în ulei "r";
– securitate mărită "e";
– securitate intrinsecă "i";
– încapsulare "m".
7.14.10. În zona 2 este permisă instalarea următoarei aparaturi electrice:
– aparatură electrică pentru zonele 0 sau 1;
– aparatură electrică proiectată special pentru zona 2 (de ex. tipul de protecție "n").
7.14.11. În zonele 20 și 21 se poate instala:
– aparatură construită și încercată pentru a fi utilizată într-o atmosferă de praf combustibil. Aparatura trebuie să aibă marcată pe ea simbolul DIP pentru protecția împotriva aprinderii prafurilor, conform SR CEI 61241-1-1;
– aparatură cu siguranță intrinsecă Exi a II în zona 20 și Exi a II sau Ex b II în zonele 21 și 22, având contactele electrice din zona cu praf protejate în carcase IP 65;
– aparatură presurizată "p" în zonele 21 și 22.
Alegerea în funcție de grupa echipamentului
7.14.12. Echipamentul electric cu tipul de protecție "e", "m", "o", "p" și "q" trebuie să aparțină grupei II de echipamente.
Echipamentul cu tipul de protecție "d" și "i" trebuie să aparțină uneia din grupele IIA, IIB, IIC de echipamente și să fie aleasă în conformitate cu tabelul de 8.
Tabelul 8.
Relația dintre subdivizunea de gaze/vapori și subgrupa de temperatură
Alegerea echipamentelor în funcție de aprinderea gazelor, vaporilor sau prafurilor combustibile
7.14.13. Temperatura maximă de suprafață trebuie să fie întotdeauna mai mică decât temperatura de aprindere a amestecului exploziv care poate să apară în arie periculoasă.
Clasa de temperatură trebuie marcată pe aparatura electrică.
Pentru atmosfere de praf combustibil relația dintre temperatura maximă de suprafață și temperatura de aprindere a amestecului praf-aer se determină conform SR CEI 1241-1-2, în funcție de grosimea stratului de praf sau de prezența norilor de praf.
B. Executarea instalațiilor electrice în zonele cu pericol de explozie
7.14.14. Executarea instalațiilor electrice în toate zonele cu pericol de explozie se face în conformitate cu precizările anterioare.
Sisteme de cabluri
7.14.15. Instalațiile electrice cu securitate intrinsecă trebuie realizate conform SR CEI 60079-14.
7.14.16. Circuitele electrice ale instalațiilor din arii periculoase pot fi realizate cu cabluri cu conductoare de Cu precum și cu cabluri cu conductoare de Al, dar numai cu secțiunea de min. 16 mm2 și cu conexiuni adecvate.
7.14.17. Sistemele de cabluri trebuie astfel instalate încât să se evite expunerea lor la deteriorări mecanice, la coroziune, căldură sau influențe chimice,
Pentru reducerea riscului deteriorării mecanice cablurile se pot instala în țevi pe întregul traseu sau numai în zone de pericol, sau se pot utiliza cabluri armate sau ecranate (art. 7.14.22).
7.14.18. Modul de conectare a circuitelor în cabluri sau conductoare la echipamentele electrice din arii periculoase trebuie să respecte prevederile tipului de protecție a echipamentului.
Orificiile echipamentelor electrice, destinate intrărilor de cabluri sau conducte și neutilizate, trebuie obturate cu dopuri adecvate pentru tipul de protecție corespunzător și care nu pot fi demontate decât cu dispozitive speciale.
7.14.19. Trebuie luate măsuri pentru prevenirea trecerii gazelor, vaporilor sau lichidelor inflamabile dintr-o aerie în alta precum și acumulării acestora în canale de cabluri. Aceste măsuri pot fi etanșarea conductelor, tuburilor sau cutiilor de joncțiune. Canalele de cabluri se pot umple cu nisip.
Golurile din elementele de construcție pentru trecerea cablurilor și conductelor dintr-o aerie periculoasă într-una nepericuloasă trebuie etanșate în mod corespunzător, de exemplu prin etanșări cu mortar sau obturări cu nisip.
7.14.20. Trebuie evitat contactul întâmplător dintre cabluri (cu excepția cablurilor de încălzire) și conducte care conțin gaze, vapori sau fluide inflamabile.
Distanța minimă dintre cabluri și conducte trebuie să fie conform prevederilor din PE 107.
Pentru cabluri armate sau protejate în țeavă metalică, distanțele se pot reduce până la montarea acestora pe conductă.
7.14.21. Se recomandă să se evite pe cât posibil executarea de joncțiuni în arii periculoase.
În cazul în care acest lucru nu poate fi evitat, la executarea joncțiunilor trebuie îndeplinite următoarele condiții:
– să fie realizate într-o carcasă cu tipul de protecție corespunzător zonei;
– să fie corespunzător din punct de vedere electric și mecanic;
– să fie umplute cu un compund, o rășină epoxidică sau acoperite cu un înveliș termocontractabil, conform instrucțiunilor date de producător.
Racordările conductoarelor din cabluri la echipamente antideflagrante sau la circuite cu securitatea intrinsecă trebuie făcute numai prin conectoare de comprimare, conectoare înfiletate asigurate, sudare sau brazare.
7.14.22. Izolația cablurilor poate fi de tipul termoplastică, termorigidă, elastomerică sau minerală.
7.14.23. Cablurile pentru echipamente portabile cu curenți nominali până la 6 A și tensiune de maximum 250 V pot să aibă învelișul de tipul:
– cauciuc obișnuit;
– policloroprenă;
– un elastomer sintetic.
Aceste cabluri nu pot fi folosite pentru corpuri de iluminat sau pompe portabile, comutatoare tip pedală sau alte echipamente portabile supuse solicitărilor mecanice.
Pentru echipamentele portabile de curenți și tensiune mai mari decât cele de mai sus, trebuie folosite cabluri cu înveliș de tipul:
– cauciuc pentru condiții grele;
– policloroprenă rezistentă;
– alt elastomer sintetic echivalent.
Conductoarele din cupru ale cablurilor de energie trebuie să aibă o secțiune de minimum 1,5 mm2 iar ale cablurilor de comandă și semnalizare de 1 mm2. Conductorul de protecție trebuie să fie încorporat în mantaua cablului.
7.14.24. Pozarea cablurilor trebuie făcută pe suprafețele pereților clădirii sau pe construcțiile metalice.
Cablurile pozate aparent trebuie alese de tipul cu întârziere la propagarea flăcării (încercate conform SR CEI 60332-1).
7.14.25. Pozarea cablurilor în pardoseală și în planșeele dintre etaje trebuie făcute în țevi de oțel sau în canale.
Traseele cablurilor trebuie alese astfel încât să permită intervenția pentru întreținerea sau în caz de avarii și incendii.
7.14.26. La trecerea cablurilor prin pereți și planșee se pot folosi țevi de trecere, presetupe sau cutii de nisip. Etanșările trebuie executate conform prevederilor normativului P 118 și detaliilor din anexa 2 a aceluiași normativ.
7.14.27. Trecerile de cabluri trebuie prevăzute cu acces pentru curățare, astfel ca un minim de praf să poată fi înlăturat. În caz de utilizare a cofretelor, conductelor, tuburilor sau canalelor pentru trecerea cablurilor trebuie luate măsuri pentru a împiedica depunerea sau trecerea prafului combustibil.
7.14.28. Pozarea cablurilor pe estacade trebuie făcută cu respectarea prevederilor normativului PE 107.
Se admite folosirea estacadelor tehnologice pentru pozarea cablurilor, rezervându-se în acest scop spații speciale. Se recomandă folosirea părții laterale opusă părții pe care sunt montate utilajele.
7.14.29. Trebuie evitate traseele care trec pe deasupra utilajelor ce conțin sau vehiculează substanțe inflamabile, cu excepția cablurilor aferente utilajelor respective.
7.14.30. În cazul montării cablurilor sub conducte, trebuie luate măsuri de protejare a cablurilor în zonele cu posibile scăpări de produse (ventile, flanșe, purje) precum și în zonele în care se află joncțiuni ale cablurilor.
7.14.31. În zonele 1 și 2 cu vapori și gaze mai grele decât aerul, canalele de cabluri trebuie umplute cu nisip și acoperite cu dale de beton (rosturile dintre acestea trebuie etanșate). Ieșirea cablurilor din canale trebuie făcută prin țevi de oțel încastrate în pereți și cu etanșarea corespunzătoare a cablurilor pe țeavă.
7.14.32. În zona 1 și 2 cu vapori și gaze mai ușoare decât aerul nu este necesară umplerea canalelor cu nisip.
Pozarea cablurilor în pământ trebuie să respecte prevederile normativului PE 107.
Conductoare electrice în țevi și tuburi de protecție
7.14.33. Montarea conductoarelor electrice în țevi și tuburi de protecție în zonele cu pericol de explozie se face respectând prevederile din prezent subcapitol și cele corespunzătoare din cap. 5 lit. C.
7.14.34. Țevile sau tuburile de protecție trebuie să fie prevăzute cu fitinguri de etanșare:
– la intrarea sau ieșirea dintr-o arie periculoasă;
– la 450 m față de toate carcasele care conțin o sursă de aprindere în funcționare normală;
– la orice carcasă care conține racorduri, îmbinări sau borne la care diametrul țevilor este egal sau mai mare de 50 mm.
7.14.35. După instalarea cablurilor sau conductoarelor în țeavă, fitingurile de etanșare trebuie umplute cu un compound care să nu se contracte la aplicare și să fie insensibil la substanțe chimice aflate în aria periculoasă.
Adâncimea compoundului trebuie să fie cel puțin egală cu diametrul interior al țevii, dar nu mai mic de 16 mm.
7.14.36. Este interzisă umplerea cu compound a dozelor, cutiilor de borne etc.
7.14.37. În încăperile cu pericol de explozie este interzisă așezarea țevilor de protecție pe pardoseală. Se admite montarea acestor în pardoselile betonate dacă sunt acoperite cu un strat de min. 2 cm de beton.
7.14.38. În zonele 20, 21 și 22, montarea aparentă a țevilor de protecție trebuie să facă astfel încât depunerea de praf sau scame să fie cât mai mică și să se poată curăța ușor. Țevile se așază, de regulă, pe un singur rând, la o distanță de minimum 2 cm de perete.
7.14.39. În încăperile cu pericol de explozie foarte umede ( 76%, AD4 (U3)) și/sau cu mediu puternic coroziv AF4 (K), se interzice așezarea țevilor de protecție direct pe elementele de construcție. Distanțele minime între țevi și pereți sau tavane trebuie să fie:
– pentru țevi cu diametrul până la 1", de două ori diametrul țevii respective;
– pentru țevi cu diametrul mai mare de 1", diametrul țevii respective.
7.14.40. Se interzice folosirea țevilor de:
– 1/2", la așezarea sub pardoseală și în fundația mașinilor;
– 3/4", la așezarea în fundație a mașinilor, dacă aceste țevi nu sunt în bloc cu alte țevi.
7.14.41. Îmbinarea țevilor între ele și cu fitinguri, doze, cutii, casete, cutii de borne ale mașinilor electrice, corpuri de iluminat, carcase ale aparatelor etc. trebuie să se facă cu filet, înfășurat fie cu bandă de teflon, fie cu fuior de cânepă impregnat cu ulei fiert sau vopsea.
Nu se admit îmbinări ștemuite.
7.14.42. Toate racordurile țevilor de protecție cu receptoarele electrice trebuie executate astfel încât să fie posibilă înlocuirea receptorului fără demontarea țevii folosind racorduri olandeze.
7.14.43. La trecerea țevilor prin planșee se vor respecta prevederile normativului P 118.
7,14.44. Modul de îmbinare a conductelor electrice se va face respectând condițiile de la art. 5.1.27. … 5.1.40. În încăperile foarte umede și cu mediu puternic coroziv AF4 (K), nu se admite îmbinarea conductelor electrice cu cleme de strângere ci numai prin lipire sau sudare.
C. Măsuri de protecție în instalațiile electrice din zonele cu pericol de explozie.
7.14.45. În instalațiile electrice din zonele cu pericol de explozie se iau, pe lângă măsurile de protecție prevăzute în capitolul 4 din prezentul normativ și măsurile de protecție prevăzute în normativul I.20.
7.14.46. Instalațiile electrice din zonele cu pericol de explozie se proiectează și se realizează astfel încât să asigure protecția împotriva apariției de scântei și arcuri electrice.
7.14.47. Măsurile împotriva acumulării electricității statice sunt obligatorii la construcțiile care includ zone cu pericol de explozie. Acest măsuri trebuie corelate cu cele împotriva descărcărilor atmosferice și a șocurilor electrice.
7.14.48. Se consideră periculoase, din punct de vedere al producerii electricității statice, substanțele care au o rezistivitate mai mare de 105 cm.
Se are în vedere că formarea celor mai periculoase potențiale de electricitate statică are loc:
– la transportul lichidelor de conducte cu viteză mai mare de 0,7 m/s;
– la executarea operațiilor de umplere și golire sau pompare a lichidelor, mai ales când aceste lichide se introduc în utilaje sau rezervoare prin jet cu cădere liberă;
– la transportul lichidelor pe conducte și la ieșirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate, mai ales a acelor gaze care conțin un lichid fin pulverizat (vopsire prin pulverizare și alte procese similare);
– la transportul substanțelor în formă de pulbere și a prafului în flux de aer sau gaz (uscare cu aer și alte procese), la procese cu prăfuire-măcinare, cernere, la filtrarea aerului sau a gazului impurificat cu praf sau la desprăfuire;
– la amestecarea substanțelor în amestecătoare, la prelucrarea lor pe valțuri, calandre, la cauciucarea pânzei, precum și la alte operațiuni similare;
– la funcționarea transmisiilor cu curea și a transportoarelor executate din cauciuc râu conducător de electricitate.
7.14.49. Măsurile de protecție împotriva electricității statice trebuie să țină seama de particularitățile procesului de producție pentru a se preveni acumularea de sarcini electrostatice în locuri periculoase.
7.14.50. În toate cazurile în care legarea la pământ este un mijloc de protecție suficient împotriva electricității statice, se recomandă folosirea acesteia.
7.14.51. Toate elementele metalice de protecție ale instalațiilor electrice, toate instalațiile neelectrice și elementele metalice de construcție din zonele cu pericol de explozie trebuie conectate la legătura principală de egalizare a potențialelor.
Conductele tehnologice montate pe estacade trebuie să fie conectate la rețeaua de legare la pământ la capetele estacadei și la fiecare 200-300 m.
Rezistența prizei de pământ, folosită numai pentru descărcarea electricității statice, trebuie să fie maximum 100 .
7.14.52. Pentru estacade cu conducte de produse combustibile, în afară de locuri de legare la pământ indicate la pct. 7.14.51., se ține seama de următoarele:
– pentru legarea la pământ a estacadelor, se prevăd prize speciale sau se folosesc prizele de protecție ale instalațiilor electrice;
– nu se admite utilizarea conductelor care conțin lichide și gaze combustibile, ca prize de legare la pământ;
– nu se admite legarea conductelor care trec pe poduri amplasate în apropierea căilor ferate electrificate, de construcția metalică a podurilor, pentru a se preîntâmpina astfel pătrunderea pe conducte a curenților de scurgere.
7.14.53. Pentru a crea circuite închise și pentru a se preîntâmpina producerea de scântei, se prevăd punți de egalizare a potențialelor pentru toate conductele montate paralel, amplasate în secții, pe estacade sau canale, la distanța de până la 10 cm una de alta. Punțile de egalizare a potențialelor se așază la intervale de maxim 20 m.
Conductele care se intersectează și se apropie până la distanța de 10 cm indiferent de apartenență sau destinație, trebuie, de asemenea, să fie legate între ele cu punți de egalizare a potențialelor, în punctele de intersecție și de apropiere. Când conductele trec la o distanță de până la 10 cm de scări, platforme și construcții metalice, trebuie să fie legate de acestea.
Pentru conducte montate la sol, existența unui suport metalic comun este considerată suficientă, nemaifiind necesară montarea de puțin de egalizare a potențialelor suplimentare.
7.14.54. Materialele rezervoarelor metalice trebuie legate la pământ conform normativului I-20.
7.14.55. Vasele tehnologice, care conțin lichide, gaze sau praf combustibil sau explozibil, trebuie prevăzute cu minimum o legătură la pământ.
7.14.56. Toate instalațiile producătoare de abur și mașinile acționate cu abur, cum sunt turbinele și mașinile cu abur, trebuie să aibă o legătură la pământ.
7.14.57. Este interzisă utilizarea stațiilor de protecție catodică cu redresor pentru protecție anticorosivă a suprafeței interioare a rezervoarelor, fiind admisă numai protecția catodică cu anozi de sacrificiu.
7.14.58. Toate stațiile de protecție catodică din zonele cu pericol de explozie trebuie să aibă două borne de legare la pământ. Trebuie evitată interferența între sistemul de protecție catodică și alte sisteme de legare la pământ.
Protecția electrică
7.14.59. Circuitele și echipamentele electrice situate în arii periculoase, exceptându-le pe cele cu securitate intrinsecă, trebuie protejate la surpasarcină, scurtcircuit sau punere la pământ, astfel încât, în caz de defect, deconectarea să se realizeze într-un timp cât mai scurt.
Sistemele de protecție astfel alese încât, în caz de defect, reanclanșarea automată să fie împiedicată.
7.14.60. Motoarele electrice trebuie protejate împotriva scurtcircuitelor și surpasarcinilor. Pot fi considerate ca dispozitive de protecție la suprasarcină următoarele:
– dispozitive de protecție temporizate, dependente de curent, tip releu termic, reglate pentru curent nominal al motorului;
– dispozitive pentru surpavegherea directă a temperaturii în motor cu ajutorul detectoarelor de temperatură înglobate în înfășurări;
– alte dispozitive care asigură, în mod similar protecția împotriva supraîncălzirilor inadmisibile.
Aceste dispozitive trebuie să declanșeze toate conductoarele active ale circuitului protejat și să nu permită reanclanșarea decât după deblocarea manuală a elementului de protecție.
7.14.61. La motoarele cu tipul de protecție "e" dispozitivele de protecție temporizate trebuie să deconecteze motorul blocat în timpul tE înscris pe plăcuța motorului.
Curbele caracteristice timp-curent ale dispozitivelor de protecție trebuie să indice timpii de protecție la solicitarea trifazată, plecând de la starea rece, pentru o temperatură ambiantă de 200 C și curenți de 3 până la 8 ori curentul reglat.
Echipamentele trebuie să declanșeze cu o abatere de max. 20% din timpii rezultați din curbe.
Motoarele cu siguranță mărită concepute pentru porniri grele și frecvențe care pot produce o încălzire suplimentară apreciabilă sunt admise în arii periculoase numai dacă dispozitiviele de protecție declanșează înainte de atingerea temperaturii limită.
7.14.62. Pentru echipamente și sisteme de încălzire trebuie luate măsuri suplimentare de protecție în scopul limitării temperaturii de suprafață.
Trebuie luate măsuri de limitare a încălzirilor datorate curenților de scurgere la pământ anormali sau a defectelor de punere la pământ prin instalarea de dispozitive de protecție la curent diferențial rezidual (DDR) care să decupleze în max. 5 s la In și sub 0,15 s la 5 In, I fiind curentul diferențial rezidual nominal de sarcină al dispozitivului.
7.14.63. Circuitele de iluminat monofazate trebuie protejate prin siguranțe fuzibile sau întreruptoare automate atât pe fază cât și pe conductorul neutru.
7.14.64. Cutiile de conexiuni ale aparatelor sau echipamentelor electrice cu tip de protecție "d" sau "p" pot avea protecție de tip "e", cu grad de protecție minimă IP 54.
7.14.65. Este necesar să se prevadă posibilitatea ca instalațiile electrice dintr-o arie periculoasă să fie deconectate manual în caz de urgență de la un punct situat în afara ariei periculoase, într-o zonă de acces.
Trebuie prevăzută posibilitatea separării fiecărui circuit sau grup de circuite în scopul de a se putea efectua lucrări în condiții de siguranță. Elementele de separare trebuie să întrerupă toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru.
7.14.66. Pentru evitarea pericolelor provocate de conductoare străine de instalația electrică, trebuie luate măsuri de limitare a curenților de punere la pământ în carcase și elemente metalice precum și a potențialelor ridicate pe conductoare de legare echipotențială.
Modul de realizare a acestor măsuri depinde de schema de legare la pământ a rețelei de alimentare folosită în aria periculoasă.
7.14.67. Dacă se folosește schema TN, ea trebuie să fie de tip TN-S în aria periculoasă. În toate punctele de tranziție de la schema TN-C la TN-S, conductorul de protecție trebuie să fie legat de rețeaua de echipotențializare în arie nepericuloasă.
Este necesar controlul curenților scurgere între conductoare N și PE în aria periculoasă.
7.14.68. Dacă se folosește schema TT în zona 1, aceasta trebuie protejată cu un dispozitiv de protecție la curent diferențial rezidual (DDR).
7.14.69. Dacă se utilizează schema IT, trebuie să se prevadă un dispozitiv de control permanent al izolației cu semnalizare și declanșare.
D. Verificarea instalațiilor electrice în zonele cu pericol de explozie
7.14.70. La verificarea instalațiilor electrice din zonele cu pericol de explozie se respectă pe lângă prevederile din cap. 6 și perevederile din prezentul capitol.
7.14.71. Verficarea se face pe baza proiectului părții electrice și a planului de zonare adus la zi. Desenul trebuie să cuprindă vederea în plan și secțiune cu marcarea zonelor cu pericol de explozie, grupa de explozie și clasa de temperatură ce se admit pentru echipamente electrice.
7.14.72. Verificarea instalațiilor electrice se face:
– înainte de punerea lor în funcțiune;
– cu ocazia unor modificări aduse instalației electrice sau chiar instalațiilor tehnologice dacă prin aceasta se modifică zonarea;
– periodic, conform instrucțiunilor producătorului de echipament.
7.14.73. În cadrul programelor de verificare trebuie urmărite, în principal, următoarele:
a. echipamentul să fie corespunzător zonei;
b. grupa de explozie și clasa de temperatură ale echipamentului să fie corespunzătoare;
c. temperatura maximă de suprafață a echipamentului să fie corectă;
d. identificarea circuitului echipamentului, în vederea separării lui corecte de sursa de energie;
e. tipul cablului să fie corespunzător;
f. obturările conductelor și cablurilor să fie satisfăcătoare;
g. dispozitivele de protecție la suprasarcină ale motoarelor să fie corect reglate.
Recomandările suplimentare pentru programele de verificare, specifice fiecărui tip de protecție antiexplozivă sunt date în SR EN 600079-17.
7.14.74. Verificările din punct de vedere al respectării standardelor și normativelor pentru instalații electrice trebuie să se facă la fel ca pentru instalațiile electrice din zone neclasificate.
Recepționarea instalațiilor electrice se face numai dacă executarea tuturor verificărilor și prezentarea dosarului cu buletine de probă.
Distribuții în cabluri
7.15.26. La execuția instalațiilor electrice înglobate se utilizează cabluri din cupru rezistente la foc. În cazul existenței pericolului de deteriorare mecanică acestea vor fi armate.
7.15.27. La trecerea prin elementele combustibile, cablul se protejează în tuburi metalice.
7.15.28. Fixarea cablurilor se face numai cu elemente prefabricate care să îl ștranguleze și care să nu aibă muchii tăioase care pot deteriora izolația cablului.
7.15.29. Distanțele maxime între elementele de fixare a cablurilor trebuie să fie:
– 50 cm, la montajul orizontal și 100 cm, la montajul vertical, pentru cablurile nearmate montate aparent;
– 80 cm, la montajul orizontal și 150 cm, la montajul vertical, pentru cabluri armate.
7.15.30. Cablurile se fixează la maximum 10 cm de intrarea în doze sau în aparate.
7.15.31. Golurile din elementele de construcție trebuie să aibă un diametru mai mare cu 1/4 decât diametrul exterior al cablului.
7.15.32. Practicarea golurilor se face respectând prevederile art. 7.15.21.
7.15.33. Cablurile electrice pentru încălzire înglobate în elemente de construcție din lemn și care sunt armate, trebuie protejate la curent diferențial rezidual de cel mult 100 mA.
7.15.34. În cazul în care instalația electrică de încălzire este realizată în schema IT impedanța dispozitivului de control permanent al izolației și caracteristicile dispozitivelor de protecție la curent diferențial trebuie alese astfel încât să asigure întreruperea în cazul apariției primului defect de izolație. Conductorul de protecție al circuitului de încălzire se leagă la fiecare din extremitățile armăturii sau la învelișul metalic al cablului de încălzire.
Protecții și măsuri de protecție
7.15.35. În cazul schemelor TN și TT, circuitele din care se alimentează receptoare din locuri periculoase sau foarte periculoase se protejează printr-un dispozitiv diferențial cu curent nominal rezidual cel mult egal cu 30 mA.
7.15.37. În schema IT, dacă sunt prevăzute dispozitive diferențiale de protecție, trebuie să se prevadă și un dispozitiv de control permanent al izolației pe fiecare circuit care deservește încăperi din lemn.
7.15.38. Circuitele care alimentează sau traversează încăperi din lemn trebuie protejate la suprasarcină și la scurtcircuit prin dispozitive de protecție amplasate în amonte de aceste încăperi.
7.15.39. În circuitele TFJP și TFJS părțile active trebuie să îndeplinească una din condițiile;
– să fie protejate în învelișuri cu gradul de protecție IP 2X;
– să fie prevăzute cu o izolație care să suporte o tensiune de încercare de 500 V timp de 1 min;, oricare ar fi tensiunea nominală a circuitului.
7.15.40. Conductoarele PEN nu sunt admise în încăperile din lemn, cu excepția circuitelor care le traversează.
CAPITOLUL V
CONCLUZII
Limitarea izbucnirii, propagării și dezvoltării incendiului și a efluenților incendiului în interiorul și în afara incintei focarului poate fi obținută, în principal, prin una din următoarele măsuri:
a) asigurarea nivelurilor corespunzătoare ale performanțelor de reacție la foc și de rezistență la foc prevăzute de reglementările tehnice specifice pentru produsele pentru construcții;
b) prevederea elementelor de separare a incendiului (pereți, planșee etc.), adaptate la utilizarea construcției, adică la acțiunea termică estimată în construcție;
c) protejarea corespunzătoare a golurilor din elementele de separare a focului;
d) proiectarea corespunzătoare a fațadelor pentru împiedicarea propagării focului către părțile adiacente ale aceleiași clădiri;
e) instalarea de bariere contra fumului, cum sunt ușile etanșe la fum.
f) prevederea sistemelor și a instalațiilor de detectare, semnalizare, stingere a incendiului;
g) evacuarea fumului și a gazelor fierbinți prin sisteme adecvate;
h) crearea de diferențe de presiune între zonele de construcție;
i) prevederea măsurilor de protecție la foc pentru instalațiile de ventilare-climatizare, cum sunt canalele de ventilare rezistente la foc, clapetele antifoc și altele asemenea;
j) prevederea măsurilor de protecție la foc pentru canalele și ghenele instalațiilor aferente construcțiilor, cum sunt: sanitare, încălzire, electrice și altele asemenea.
Instalațiile de încălzire, ventilare, climatizare, electrice, automatizare și altele asemenea, aferente construcțiilor și amenajărilor, precum și subansamblurile lor trebuie proiectate și realizate astfel încât:
a) să nu inițieze incendiu;
b) să nu contribuie activ la dezvoltarea incendiului;
c) să asigure limitarea propagării incendiului;
d) să nu constituie risc de incendiu pentru elementele de construcție sau pentru obiectele din încăperi ori adiacente acestora;
e) suprafețele componente mari și suprafețele expuse ale subansamblurilor să nu se poată încălzi într-o măsură inacceptabilă;
f) în cazul unui incendiu, să se poată asigura măsuri eficiente de stingere a acestuia și să fie posibilă salvarea persoanelor.
Pentru evitarea pericolului de propagare a focului și a fumului la trecerea unei instalații de la un compartiment de incendiu la altul, se prevăd măsuri de protecție conform reglementărilor tehnice specifice.
Instalațiile de gaze naturale/gaze petroliere lichefiate (GPL), precum și subansamblurile lor trebuie proiectate și realizate conform reglementărilor tehnice specifice.
Instalațiile de protecție împotriva incendiilor fac parte din măsurile de protecție activă la foc cu rol important în asigurarea cerinței esențiale "securitatea la incendiu" a construcțiilor, instalațiilor tehnologice și a amenajărilor, precum și pentru securitatea utilizatorilor.
Instalațiile de protecție împotriva incendiilor pot fi:
a) instalații de detectare a gazelor inflamabile;
b) instalații de inhibare a exploziei;
c) instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu;
d) instalații de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți;
e) instalații de hidranți interiori, coloane uscate, hidranți exteriori;
f) instalații speciale de stingere cu apă;
g) instalații de stingere a incendiilor cu gaze;
h) instalații de stingere a incendiilor cu spumă;
i) instalații de stingere a incendiilor cu pulberi;
j) instalații de stingere a incendiilor cu aerosoli.
Instalațiile de detectare a gazelor inflamabile trebuie să asigure îndeplinirea următoarelor criterii:
a) să dispună, în întreaga zonă protejată, de detectoare adecvate, pentru a permite ca prezența gazului inflamabil să fie detectată într-o fază incipientă;
b) să fie prevăzute cu mijloace de comunicare sigure între detectoare și o centrală de colectare a informațiilor/echipament de control și semnalizare;
c) să fie capabile să reziste condițiilor de mediu în care sunt montate, astfel încât să-și poată îndeplini funcțiile pe parcursul duratei de viață normate.
Instalațiile de inhibare a exploziei trebuie proiectate astfel încât să reziste la presiunea maximă de explozie, să asigure detectarea imediată a creșterii presiunii, precum și eliberarea în cel mai scurt timp posibil a unui mediu de stingere uniform dispersat și menținerea produsului de stingere la o concentrație de calcul într-un timp specificat în incinta protejată.
Instalațiile de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu trebuie să detecteze incendiul la momentul inițierii, prin detectarea parametrilor fizici și/sau chimici asociați incendiului – fum, flăcări și/sau căldură -, și să transfere un semnal sonor și/sau vizual la un/o echipament de control și semnalizare/centrală de detectare-semnalizare, astfel încât să dea un semnal de alarmă și, după caz, să acționeze dispozitivele pentru evacuarea persoanelor, alertarea forțelor de intervenție, deversarea automată a substanței de stingere etc.
Echipamentul de control și semnalizare trebuie să asigure interpretarea semnalelor primite de la detectoare, pentru identificarea zonei de unde s-a transmis orice fel de semnal sau a avertizărilor greșite și pentru inițierea acțiunilor necesare;
Instalațiile cu acționare manuală de alarmare la incendiu trebuie să dea posibilitatea ca un utilizator să inițieze și să transfere un semnal de alarmă la incendiu la un echipament de control și semnalizare, astfel încât să fie posibilă inițierea diferitelor acțiuni planificate.
Instalațiile de stingere cu gaze: dioxid de carbon, argon, azot, înlocuitori de haloni și altele asemenea, precum și instalațiile de stingere cu aerosoli pot fi cu inundare totală sau locală.
Instalațiile de stingere cu gaze trebuie să îndeplinească criteriile de performanță privind capacitatea de a fi activate manual sau automat, deversarea uniformă a produsului de stingere în incintă sau peste suprafața specificată, într-o cantitate determinată, pentru a stabili și menține concentrația proiectată pe durata de timp normată, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Pentru instalațiile de stingere cu gaze cu inundare totală este necesar să se asigure evacuarea tuturor persoanelor din compartimentul în care va fi utilizat gazul, înainte ca această acțiune să înceapă.
Instalațiile automate pentru stingerea incendiilor cu gaze trebuie prevăzute cu dispozitive de avertizare a utilizatorilor din spațiul protejat, optice și acustice, pentru semnalizarea intrării acestora în funcțiune.
În cazul în care gazul deversat automat în caz de incendiu poate pune în pericol viața utilizatorilor din zonele protejate, instalațiile de stingere se prevăd cu dispozitive de temporizare care să întârzie intrarea acestora în funcțiune cu o perioadă prestabilită.
Perioada dintre declanșarea semnalului de avertizare și intrarea în funcțiune a instalației de stingere se calculează astfel încât să se asigure evacuarea utilizatorilor din orice punct al zonei protejate.
Ușile de acces în zone, spații sau încăperi în care sunt posibile deversări de gaze ce pot pune în pericol viața utilizatorilor, precum și căile de evacuare din aceste locuri se marchează cu inscripții de avertizare asupra pericolului, amplasate în locuri vizibile pentru personalul de la locurile de muncă și forțele de intervenție.
Semnalele optice și acustice produse de dispozitivele de avertizare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie inactive în starea de așteptare;
b) să indice toate căile de evacuare din zonele de stingere;
c) să poată fi clar identificate și percepute cu tonalități diferite, la începutul și la sfârșitul perioadei de temporizare;
d) să nu poată fi oprite înainte de expirarea timpului de funcționare a instalației de stingere;
e) să fie în concordanță cu capacitățile psihomotorii și senzoriale ale utilizatorilor.
Pentru sistemele cu stingere locală nu este necesară evacuarea tuturor persoanelor din compartiment, dar sunt obligatorii măsuri speciale privind instruirea personalului.
Instalațiile de stingere a incendiilor cu spumă trebuie să îndeplinească criteriile de performanță referitoare la posibilitatea de a fi activate manual sau automat și de a genera și dispersa o cantitate calculată de spumă, cu coeficientul de înfoiere stabilit, peste o suprafață dată, cu debitele de stingere necesare, într-un timp specificat, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Instalațiile de stingere a incendiilor cu pulberi trebuie să îndeplinească criteriile de performanță referitoare la posibilitatea de a fi activate manual sau automat și de a refula o cantitate calculată de pulbere peste o suprafață dată sau un obiect specificat, cu intensitățile și debitele de stingere necesare, într-un timp normat și în reprizele normate, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Proiectarea, montarea, exploatarea, verificarea și mentenanța instalațiilor de protecție împotriva incendiilor se efectuează conform standardelor europene de referință și reglementărilor tehnice specifice.
BIBLIOGRAFIE
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 210/2007 privind identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu.
Ordinul nr. 130/2007 pentru aprobarea metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 712 din 23.06.2005 publicat în M.O. P. I nr. 599 din 12.07.2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență.
P 17/85 – Normativ pentru proiectarea stațiilor de încărcare a bateriilor de acumulatoare.
P 100-98 – Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcțiilor.
PE 102-86 – Normativ pentru proiectarea și execuția instalațiilor de conexiuni și distribuție cu tensiuni până la 1000 V c.a. în unități energetice.
PE 103-92 – Instrucțiuni pentru dimensionarea și verificarea instalațiilor electroenergetice la solicitări mecanice și termice în condiții de scurtcircuit.
PE 106:1995 – Normativ pentru proiectarea și executarea liniilor aeriene electrice de joasă tensiune.
PE 107:1995 – Normativ pentru proiectarea și executarea rețelelor de cabluri electrice.
PE 111-92 – Instrucțiuni pentru proiectarea stațiilor de conexiuni și transformare.
PE 112-93 – Normativ pentru proiectarea instalațiilor de curent continuu din centrale și stații.
PE 116-94 – Normativ de încercări și măsurători la echipamente și instalații electrice.
P 118-1999 – Normativ de siguranță la foc a construcțiilor.
PE 120-94 – Instrucțiuni privind compensarea puterii reactive în rețelele electrice de distribuție și la consumatori industriali și similari.
PE 124-95 – Normativ privind alimentarea cu energie electrică a consumatorilor industriali și similari.
STAS 234 – 86 – Branșamente electrice. Prescripții generale de proiectare și execuție.
STAS 297/1-88 – Culori și indicatoare de securitate. Condiții tehnice generale
STAS 391/1-89 – Bare rotunde de cupru. Condiții tehnice de calitate.
STAS 1478-90 – Instalații sanitare. Alimentarea cu apă la construcții civile și industriale. Prescripții fundamentale de proiectare.
STAS 2612-87 – Protecția împotriva electrocutărilor. Limite admise.
STAS 2849/1…7-89 – Iluminat. Terminologie.
STAS 4936-87 – Marcarea barelor și baretelor colectoare pentru centrale și stații eletrice de conexiune și transformare.
STAS 6646/1-97 – Iluminatul artificial. Condiții generale pentru iluminatul în construcții.
STAS 6646/2-97 – Iluminatul artificial. Condiții speciale pentru iluminatul în industrie.
STAS 6646/3-97 – Iluminatul artificial. Condiții speciale pentru iluminatul în clădiri civile.
STAS 6773-79 – Poduri rulante. Linii de contact. Prescripții de proiectare și execuție.
STAS 7944-79 – Bare conductoare de curent. Cureți maximi admisibili de durată. Prescripții.
STAS 8275-87 – Protecția împotriva electrocutărilor. Terminologie.
STAS R9321-73 – Prefabricate electrice de joasă tensiune.
STAS 9954/1-74 – Instalații și echipamente electrice în zone cu pericol de explozie. Prescripții de proiectare și montare.
STAS 10413/1-84 – Unelte electrice portabile. Condiții tehnice generale de securitate.
STAS 11054-78 – Aparate electrice și electronice. Clase de protecție contra electrocutării
STAS 11100/1-93 – Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României.
STAS 12216-84 – Protecția împotriva electrocutării la echipamente electrice portabile. Prescripții.
STAS 12217-88 – Protecția împotriva electrocutării la utilajele și echipamentele electrice mobile. Prescripții.
SR 12294-93 – Iluminat artificial. Iluminat de siguranță în industrie.
STAS 12604-87 – Protecția împotriva electrocutării. Prescripții generale.
STAS 12604/4-89 – Protecția împotriva electrocutărilor. Instalații electrice fixe. Prescripții.
STAS 12604/5-90 – Protecția împotriva electrocutărilor. Instalații electrice fixe. Prescripții de proiectare, execuție și verificare.
SR CEI 50 (426)-97 – Vocabularul electrotehnic internațional. Aparatură electrică pentru atmosfere explozive.
CEI SR CEI 50(826) A1-1995 – Vocabular electrotehnic internațional. Capitolul 826: Instalații electrice în construcții.
SR CEI 755-95 – Reguli generale pentru dispozitive de protecție la curent diferențial rezidual.
SR CEI 60034 – 5-1993 – Mașini electrice rotative. Partea 5: Clasificarea gradelor de protecție asigurate de învelișurile mașinilor electrice rotative.
SR CEI 60332-1-98 – Încercarea la foc a cablurilor.
SR CEI 60364 – 1-1997 – Instalații electrice ale clădirilor. Domeniul de aplicare, obiect, principii fundamentale.
SR CEI 60364 – 2-1997 – Definiții.
SR CEI 60364 – 3-1997 – Determinarea caracteristicilor generale.
ANEXA 1
FIȘĂ INDIVIDUALĂ
DE INSTRUCTAJ ÎN DOMENIUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ (MODEL)
Numele și prenumele ………………………………………………………………………………………………………….
Marca……………………………………………………………………………………………………………………………….
Domiciliul …………………………………………………………………………………………………………………………
ATENȚIE!
Nici o persoană nu va fi admisă la lucru fără efectuarea instructajului introductiv general și a instructajului la locul de muncă.
Date personale
Data și locul nașterii …………………………………………………………………………………………………………..
Studii ……………………………………………………………………………………………………………………………….. Calificarea (specialitatea, meseria) ……………………………………………………………………………………….
Locul de muncă …………………………………………………………………………………………………………………
Funcția ……………………………………………………………………………………………………………………………..
Instructaj la angajare
1. Instructajul introductiv general
Instructajul a fost efectuat la data de …………………….., timp de ……….. ore, de către ……………………………. , având funcția de …………………………………………………………………………….
Conținutul instructajului ……………………………………………………………………………………………………..
Semnătura salariatului (persoanei care a verificat însușirea cunoștințelor) …………………………………
Semnătura persoanei instruite ………………………………………………………………………………………………
2. Instructajul la locul de muncă
Instructajul a fost efectuat la data de ………………….. pentru locul de muncă ………………………………,
specialitatea (meseria) …………………….., timp de ……. ore, de către ………………………………………….,
având funcția de ………………………………………………………………………………………………………………..
Conținutul instructajului ……………………………………………………………………………………………………..
Semnătura salariatului (persoanei care a verificat însușirea cunoștințelor) …………………………………
Semnătura persoanei instruite ………………………………………………………………………………………………
3. Admis la lucru
Data ………………………………………………………………………………………………………………………………….
Numele și prenumele ………………………………………………………………………………………………………….
Funcția (șef secție, atelier, șantier etc.) …………………………………………………………………………………
4. Instructaj periodic
────────────────────────────────────────────────────
__________________________________________________________________________
ANEXA 2
VERIFICAREA MIJLOACELOR DE PRIMĂ INTERVENȚIE
Stingătoare
ANEXA 3
PERMIS DE LUCRU CU FOC
Nr. ………………… din ……………………….
Se eliberează prezentul Permis de lucru cu foc d–lui ……………………………………, ajutat de dl. ……………………………., care urmează să execute ………………………………….., folosind ……………………………………. la (în) …………………………………………… . Lucrările încep la data de ……………………………………., ora …………………………………, și se încheie la data de ……………………………………., ora……………………………………. .
Premergător, pe timpul și la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele măsuri:
1. Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, instalațiilor, utilajelor, aparatelor, conductelor și a recipientelor din zona de executare a lucrărilor și din apropierea acesteia, pe o raza de …………………. metri, astfel: ………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .
2. Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalațiilor, prin: ………………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………..
3. Ventilarea spațiilor în care se execută lucrările se realizează ……………………………………………………………………………………………………………………… .
4. Verificarea zonei de lucru și a vecinătăților acesteia, înlăturarea surselor de aprindere și a condițiilor care favorizează producerea incendiilor și a exploziilor, protejarea antifoc a materialelor din zonă.
Începerea lucrărilor cu foc s-a făcut în baza buletinului de analiză nr. ………………………………………..din ………………………., eliberat de …………………………….. (acolo unde este cazul).
5. Respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, specifice tehnologiei de lucru……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………… .
6. Asigurarea în zona de lucru a mijloacelor de stingere a incendiilor ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .
7. Anunțarea șefului sectorului în care se execută lucrare despre începerea, întreruperea și încheierea acesteia.
8. Controlul măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor se asigură de către dl. …………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………… .
9. Supravegherea lucrărilor cu foc se asigură de către dl. ……………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… .
10. Incendiul sau orice alt incident se va anunța la ………………………… prin………………………..………………………………………………….. .
11. Alte măsuri p.s.i. specifice ………………………………………………..………… ………………………………………………………………………………………………………….
…………………………….
12.Personalul de execuție, control și supraveghere a fost instruit asupra măsurilor p.s.i.
ANEXA 4
CATEGORIILE INFLUENȚELOR EXTERNE ÎN FUNCȚIE DE NATURA LOR ȘI GRADUL DE INFLUENȚĂ (CLASA) CONFORM CLASIFICĂRII INTERNAȚIONALE DIN SR CEI 364-3A1
Nota:
1. Condițiile obișnuite corespund clasei 4 pentru parametrul AA și clasei 1 pentru ceilalți parametrii.
2. Semnificațiile notațiilor de la AB – Umiditatea aerului sunt următoarele:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Respectarea Actelor Normative Si A Reglementarilor Tehnice Privind Apararea Impotriva Incendiilor (ID: 108397)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.