Respect Pentru Creatie
LUCRARE DE LICENȚĂ
RESPECT PENTRU CREAȚIE
……………………………………….
(conducător științific)
DECLARAȚIE
Subsemnatul/Subsemnata…………………………………………………………………………………………
candidat la examenul de licență la Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Asistentă Socială,declar pe proprie răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele,pe bază cercetărilor mele și informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate,conform normelor etice,în note și bibliografie.Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal muncă altora și că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală a altcuiva,persoană fizică sau juridică.Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei alte instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.
.
Semnatura,
………………………..
RESPECT PENTRU CREAȚIE
LUCRARE DE LICENȚĂ
CUPRINS
SIGLE SI ABREVIERI
Introducere
CAPITOLUL I- CREAȚIA ÎN BIBLIE
CAPITOLUL II – BISERICA ȘI RESPECTUL FAȚĂ DE CREAȚIE. DOCUMENTELE MAGISTERIULUI
CAPITOLUL III – ECOLOGIA ȘI IMPLICAREA BISERICII ȘI A SOCIETAȚII. PROIECTE ALE ACADEMIEI PONTIFICALE DE ȘTIINȚE
Concluzii
Bibliografie
SIGLE SI ABREVIERI
Vechiul Testament
Dt Deuteronom
Gen Geneza
Ex Exod
Is Isaia
Ier Ieremia
Iob Iob
Inț Cartea Înțelepciunii
Lv Leviticul
Mal Malachia
Nm Numeri
Prov Proverbe
Ps Psalmii
2Reg A doua carte a regilor
1Sam Cartea intâi a lui Samuel
Zah Zaharia
Noul Testament
Mt Evanghelia dupăMatei
Mc Evanghelia după Marcu
Lc Evanghelia după Luca
In Evanghelia după Ioan
Fap Faptele Apostolilor
Rom Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către romani
1Cor Prima scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Corinteni
2Cor A doua scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Corinteni
Ef Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către efeseni
Fil Scrisoarea Sfântului Apstol Paul către filipeni
Col Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către coloseni
Evr Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către evrei
Gal Scrisoarea Sfântului Apsolo Paul către galateni
1 Tes Prima scrisoare a Sfântului Apostol Paul către tesaloniceni
2 Tes A doua scrisoare a Sfântului Apostol Paul către tesaloniceni
1 Tim Prima scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Timotei
2 Tim A doua scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Timotei
1 In Scrisoare intai a Sfântului Apostol Ioan
1 Pt Prima scrisoare a Sfântului Apostol Petru
INTRODUCERE
În fața propriei sale taine,înconjurat de minunățiile creației pe care le percepe în inefabila lor frumusețe și ordine,omul are o reacție religioasă fundamentală: se prosternă în adorație și aduce mulțumire, lăudându-l pe Creator. Darul lui Dumnezeu gratuit și multiform, continuu și abundent, îl copleșește și îi schimbă viața. Răspunsul dat acestui har este elanul curat al sufletului cuprins de uimire, care plin de bucurie în fața măreției divine, descoperă cu venerație, ceva din însuși Dumnezeu, din gloria Lui, și copleșit de recunoștință, exclamă cu toată ființa sa: ”Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău pe tot pământul! Ce este omul că te gândești la el, sau fiul omului că îl vizitezi?”(Ps 8,1.5).
Când, la împlinirea timpurilor, Cuvântul veșnic al Tatălui își fixează cortul prezenței Sale în noi și printre noi prin minunata taină a Întrupării din Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, omului i se revelează că Isus este Mântuitorul nostru(Lc 2,11)iar vestea cea bună a Evangheliei aduce mântuirea oricărui om care crede (Rm 1,16). Cristos, revelatorul Tatălui, este iertarea păcatelor, El este Paștele mântuirii, Mielul jertfit pentru om; El este baia regeneratoare a omului, viața, învierea, pe care le împărtășește tuturor celor renăscuți prin botez și constituiți prin acțiunea Duhului Sfânt în comuniunea sfinților, mădularele Trupului mistic, Biserica, orientată în speranță spre venirea glorioasă a Domnului. Deși trupul supus putrezirii ne îngreunează sufletul și acest lăcaș de lut ne împovărează mintea cu mii de griji, suntem îndreptați în mod radical spre mântuirea definitivă pe care o pregustăm deja în comuniunea de credință și viață eclezială.
Toată această paletă de atitudini ale omului în fața majestății lui Dumnezeu unic și întreit și a atotputerniciei Sale iubitoare și pline de îndurare, în fața tulburătorului eveniment al Întrupării în care este recapitulată toată creația încercăm să o prezentăm în lucrarea de față.
Am ales titlul “Respect pentru creație” deoarece consider că omul zilelor noastre a uitat de originile sale divine, lăsându-se sedus de mirajul noilor posibilități de a trăi în mod individual, fără Dumnezeu, absorbit fiind de strategiile socieatătii în care trăiește. Cred că este necesar să afirmăm că iubirea trăirii dezinteresate, respectul pentru tot ce îl inconjoară și respectul pentru semenii săi este o soluție care ar putea rezolva aceată problemă, ridicându-l pe om de la nivelul în care a ajuns la demnitatea omului în care s-a întrupat Cristos însuși. Dacă acest ideal s-ar realiza,conviețuirea marii familii umane s-ar transforma într-o civilizație a iubirii, a respectului, ghidată de planul de mântuire a lui Dumnezeu.
În realizarea acestei lucrări m-au ajutat: cunoștințele acumulate în facultate, mărturiile unor persoane care mi-au confirmat adevărul Evangheliei, documentele magisteriale, experiența mea de viață de până acum acumulată în urmă studierii unor cărți și materiale pe aceste subiecte, experiență acumulată la locurile de muncă și de voluntariat. Toate acestea m-au impulsionat în trăirea vieții de credință, pentru binele comun și mi-au descoperit cuvintele lui Cristos care indică drumul către mântuire.
Primul capitol tratează despre creația în Biblie. Textele bibilice sunt caracterizate de sobrietate și de rigoare. Tot ceea ce ar fi putea supraîncărca narațiunea a fost redus la minimum sub forma cadrului general de șapte zile și a seriilor de intervenții ale lui Dumnezeu unde se poate vedea o dramatizare și o progresie. Aspectul didactic este dominant. Repetițiile sunt numeroase: și a văzut Dumnezeu că era bun (7 ori); și a fost seară și a fost dimineață (6 ori); și așa a fost (7 ori); după specia lor (10 ori); și a zis Dumnezeu (10 ori); ele ușurează memorizarea și mai ales interiorizarea discursului. În această desfășurarea a actului creator, solemn și auster, se afirmă ceva important despre Dumnezeu și despre proiectul său cu privire la om sau la lume.
Al doilea capitol vorbește despre documentele Magisteriului referitoare la ecologie și despre realitățile actuale a mediului înconjurător. Nu de puține, ori auzim în jurul nostru că trebuie să fim ecologici, să protejăm natura, să respectăm generațiile viitoare lăsându-le o planetă curată, frumoasă și nepoluată. De prea puține ori auzim însă vorbindu-se despre echilibrul care trebuie să existe între expluatarea resurselor naturale, a utilizării naturii și protejarea planetei noastre. Iar nu de puține ori, ecologiștii alunecă pe panta abruptă a ideologiei care vede în protejarea absolută a planetei unica soluție acceptabilă. Aceasta nu este însă o ecologie responsabilă pentru că din ecuația ei lipsește factorul esențial: OMUL. Nu putem vorbi de ecologie, de protejarea plantelor, a animalelor sau de gestionarea echitabilă a resurselor naturale dacă-l eliminăm din peisaj pe cel care ar trebui să fie administratorul propriei planete. „Se vorbește despre ecologie, despre igiena și purificarea mediului Înconjurător: foarte bine. De ce nu se vorbește, mult mai justificat și mai onest, despre demnitatea morală a mediului uman?” Întreba în 1971 papa Paul VI ( Regina Coeli,18.04.1971).
Al treilea capitol dezbate proeiecte al Academeiei Pontificale de Științe referitoare la ecologie. Latidudinile pământului, diversitatea speciilor biologice, inclusiv paraziți și agenți patogeni, și relevanța și interelațiile ca cofactori de mediu și variabilitatea parametrilor climatici, degradarea mediului și a poluării, modificările vegetației (culturi, pășuni, vegetație naturală), și resursele de apă rămân a fi analizate. Acestor factori, precum și dezvoltarea economică și demografică, sunt relevante pentru evaluarea riscurilor și prevalența bolilor infecțioase.
CAPITOLUL I
CREAȚIA ÎN BIBLIE
Cel care deschide Biblia la prima pagină citește: La început Dumnezeu a creat… Pentru cele mai multe cărți, începuturile („începuturile operelor literare”) sunt formulate cu multă grijă. Ele sunt alese sau redactate de cele mai multe ori după ce a fost scrisă deja cartea și aceasta pentru că dobândesc o pondere deosebită atunci când autorul anunță în acest fel, pregătește și chiar prefigurează ceea ce va urma. Chiar dacă numai parțial, intriga cărții este deja conținută în introducere: ceva normativ este afirmat cu privire la proiectul operei și a intrigii sale. La început Dumnezeu… Cine vorbește? Nu este Dumnezeu ci un narator care își păstrează anonimatul, dar care este totuși prezent. Cineva ia inițiativa de a introduce o istorie care se va prelungi de-a lungul a 46 de cărți ale Vechiului Testament și a altor 27 ale Noului Testament. Acest început este normativ în ceea ce privește modul lui Dumnezeu de a comunica de-a lungul Bibliei: Biblia este istoria unei comunități care vorbește despre Dumnezeu cititorilor din prezent și din viitor.
Specialiștii atribuie poemul din Gn 1,1-2,4a tradiției sacerdotale care l-ar fi redactat în timpul exilului. Rolul preoților se manifestă mai ales în preocuparea teologică de a afirma acțiunea și misterul lui Dumnezeu, fără a face nici o concesiune ideologiilor dominante în Babilon. Acei preoti scriu într-un context de criză: odată cu căderea Ierusalimului în 587, Israel a pierdut totul. Acea instituție prin care evreii considerau că Dumnezeu își manifesta grija față de ei se spulberă: regele, intermediarul dintre Dumnezeu și popor, dispare. Exilul marchează înfrângerea Dumnezeului lui Israel și victoria, cel puțin aparentă, a zeilor concurenți ai Babilonului. Pământul, locul unic fără de care Legământul este incomplet, a fost luat. Templul, în care Dumnezeu își manifesta prezența, a fost distrus. Într-un cuvânt, credincioșii se văd deposedați de toate. Cum să mai crezi atunci în Dumnezeu când darurile sale s-au spulberat?
Mai mult, Marduc, zeul Babilonului, este omniprezent. Exilații îi văd „urmele” peste tot: în statuile sale dar și în sărbătorile ce-i sunt dedicate, mai ales în sărbătoarea Anului Nou, atunci când caldeenii comemorează nașterea zeilor, a universului și a oamenilor. În fața acestei celebrări a zeului învingător, cum s-ar mai putea salva realitatea și originalitatea Dumnezeului evreilor învinși? Textul nostru s-a născut pentru a răspunde tuturor acestor întrebări. Exegeții situează redactarea sa la sfârșitul Exilului. Prin urmare, ne-am afla în fața unei reflecții tardive, marcate de rigoarea teologiei, sentimentul ascuțit al transcendenței lui Dumnezeu, care reacționează împotriva tentațiilor sincronismului ambiant.
ut pentru a răspunde tuturor acestor întrebări. Exegeții situează redactarea sa la sfârșitul Exilului. Prin urmare, ne-am afla în fața unei reflecții tardive, marcate de rigoarea teologiei, sentimentul ascuțit al transcendenței lui Dumnezeu, care reacționează împotriva tentațiilor sincronismului ambiant.
În textele mitice descoperite la Ugarit, puțin anterioare celor ale lui Israel (sec. XIII), multe evenimente importante, cum ar fi rugăciunea de cerere a unui copil sau construirea unui sanctuar, se desfășoară în cadrul unei săptămâni: cererea este satisfăcută după șapte zile sau templul este isprăvit în același interval.
Tradiția iudaică a descoperit în acest capitol o serie de utilizări ale unor sintagme în cadențe ritmate de cifra șapte. Astfel, versetul unu conține șapte cuvinte în timp ce versetul doi conține paisprezece. Apoi, numele lui Dumnezeu, Elohim, este atestat de 35 de ori (7×5), iar verbul „a crea” (bara) revine de șapte ori. Aceste remarci pur statistice ne sugerează faptul o astfel de organizare a textului este voită și în același timp dătătoare de sens.
Prima zi delimitează cadrul temporal al lumii create: lumina este cea care va permite organizarea timpului în zi și în noapte. Cât despre actul creației se poate spune că el este simplu și în același timp complex: simplu pentru că cuvântul imperativ al lui Dumnezeu are o eficacitate imediată; complex pentru că actul creației antrenează o serie de verbe care exprimă o primă evaluare pozitivă (a văzut că lumina era bună…), o separare a luminii de întuneric și, în sfârșit, o impunere de nume realității create. Și a fost seară și a fost dimineață: această ordine a termenilor, surprinzătoare pentru noi, face trimitere la cultura iudaică pentru care o zi (de sărbătoare, de sabat sau chiar obișnuită) începe întotdeauna odată cu seara din ajun, mai precis odată cu apariția primelor stele.
Odată cu prima zi apare și expresia ki tob („este bun”), destul de frecventă în Geneză și în Psalmi (12 și respectiv 15 utilizări din 51). Cel mai adesea se traduce: Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Am putea, însă, vedea în această propoziție și o exclamație de genul: „Ce bun este!” asemănătoare unui refren care ritmează reușita creației. Adjectivul tob acoperă mai multe valori: bine, frumos, bun, just, eficace.
A doua zi stabilește cadrul spațial: cerul și pământul. Cuvântul „firmament” traduce un termen ebraic (raqia’) care indică un soi de foaie metalică (obținută prin loviri repetate cu ciocanul) desfășurată pe deasupra. Cuvântul reapare, cu același sens, în Iob 37,18: Poți tu să întinzi bolta cerurilor ca El, să o întărești ca pe o oglindă din metal turnat? Cei din vechime, într-adevăr, își reprezentau cerul ca pe o boltă solidă ce reținea apele de deasupra. Sfântul Ieronim, în Vulgata, va traduce acest cuvânt prin firmamentum (tăria).
A treia zi este deosebită întrucât ea comportă două lucrări de creație întocmai ca și ziua a șasea. Mai întâi Dumnezeu realizează cea de-a treia și ultima numire: după zi și noapte (v.5) și mai apoi după cer (v.8), El numește pământul (v.10). „Ne-am putea gândi că aceste trei opere dobândesc în povestire o semnificație aparte. Ele definesc, într-adevăr, cadrul temporal și spațial atât al operei creației cât și al existenței omului”. Marea a fost stăpânită („pusă în frâu”) și separată de pământ. Nici o concesiune nu este făcută credințelor păgâne care divinizau marea. Numele său ebraic, yam, era numele unei divinități redutabile cananeene. Autorul capitolului 1 din Geneză exploatează cu multă perspicacitate limbajul mitologic al vecinilor săi. Uneori autorii biblici pun în scenă cu o anumită libertate pe acei monștri mitologici, cum ar fi Leviatanul (Ps 104,26; Iob 40-41). Aici însă autorul se abține de la orice ar putea afecta rigoarea monoteismului.
Cea de-a doua operă a creației din această zi (iarba, plantele, pomii fructiferi) este, oarecum, încredințată pământului. Acesta, în porunca lui Dumnezeu, apare ca fiind personificat: să dea verdeață… Mențiunea, după soiul lor, care mai apare încă de 10 ori în povestire, subliniază că creația trebuie să se înscrie într-o orânduială prin diferențierea soiurilor și prin refuzul unei amestec periculos. Am putea spune că, în acest stadiu al creației, apare bogăția activității lui Dumnezeu creator, care creează atât prin cuvânt cât și prin acțiune, dând nume fiecărei creaturi și proclamându-le calitatea. O convergență apare în jurul unei creații/separare. Cuvântul, separare și numirea smulg realitățile din non-existența care se numește haos, dezordine, abis: într-un cuvânt, tohu și bohu. Odată numite, lucrurile ies din neant și parvin la a fi. Lumina care deschidea prima zi era necesară să permită astfel de diferențieri.
A patra zi constituie o tranziție către o a doua serie de creații. Ajungem la cel de-al cincilea din cele zece cuvinte creatoare ale lui Dumnezeu. El are în vedere din nou cerul, dar autorul orientează lucrurile create nu spre o divinizare, ci către o punere în lucrare a omului și mai ales al omului litrugic. Importanța acestei zile se remarcă și prin amploarea sa deosebită (de la v.14 la v.19). Dacă în prima zi a fost creată lumina (or, apare de 5 ori), în ziua a patra sunt creați luminătorii (me-or, apare de 7 ori fie în această formă, fie doar radicalul său). Într-adevăr, lumina este prima dintre toate creaturile. Situând cu o oarecare solemnitate lumina și luminătorii în prima și respectiv în a patra zi, autorul statornicește două realități care sunt generatoare de diferențiere. Dar nici lumina și nici luminătorii nu sunt divinități. Pentru luminători ne-am fi așteptat să fie numiți așa cum a fost numit și pământul: „… și Dumnezeu a numit luminătorul cel mare Soare”. Autorul însă evită să dea acest nume pentru a nu agresa urechile evreilor sau a nu le ispiti cu aceste cuvinte care sunt nume de zei: Shamash (soarele) și Ierah (luna).
Nu ar fi de prisos să reamintim faptul cultului soarelui și al lunii (divinități semite) este atestat atât în Egipt cât și la vecinii Israelului: fenicienii, cananeenii și asiro-babilonienii. Israelul a rezistat foarte greu fascinației cultului aștrilor. În momentul în care regele Iosias întreprinde reforma sa religioasă în 621, ni se spune că a izgonit pe cei care ardeau tămâie în cinstea lui Baal, a soarelui, a lunii, a zodiilor și a întregii oștiri cerești (2Reg 23,5). Dacă povestirea din Gn 1 a fost scrisă în timpul exilului, înțelegem atenția preoților teologi care s-au abținut să ni-l prezinte pe Dumnezeu dându-i nume, pentru a nu șoca urechile ascultătorilor. O confirmare în acest sens ne este dată de un text exilic din Deuteronom:nu cumva să-ți ridici ochii spre cer și să vezi soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor și să fii amăgit să te închini înaintea lor și să le slujești, [acelor lucruri] pe care Domnul Dumnezeul tău le-a împărțit tuturor popoarele de sub toate cerurile (4,19). Puțin timp înainte de Isus, autorul cărții Înțelepciunii evocă luminătorii cerului reglând cursul lumii, pe care ei [păgânii] i-au considerat drept zei (Înț 13,2).
Pentru autorul nostru nu doar că soarele și luna nu sunt divinități, ci ei sunt acolo doar pentru a ritma viața omului, munca și odihna lui. Am putea spune chiar că ei sunt acolo mai ales în slujba lui Dumnezeu întrucât ei servesc drept semne care indică sărbătorile, mai precis în Ps 104,19: El a făcut luna pentru a fixa sărbătorile, iar soarele care știe ora când trebuie să apună.
Tradiția lui Israel a perceput legătura dintre ziua a patra și cult, după cum ne-o arată acest midraș: În ziua a patra am creat cei doi luminători mari pentru a lumina ziua și noaptea. Și fiii lui Israel vor face un luminător din lămpile de ulei care nu vor înceta să ardă în prezența mea.
De două ori, de-a lungul acestei a patra zile, reapare verbul „a separa” pentru a sublinia că mișcările soarelui și ale lunii au rolul de a organiza această separare a timpului care va culmina cu ziua a șaptea.
A șasea zi este ultima din zilele creației; ea este de departe cea mai dezvoltată, mai ales prin locul deosebit acordat creației omului. Ca și pentru ziua a treia, două acte ale creației sunt menționate aici. Primul (v. 24-25) care ocupă puțin spațiu, se referă la apariția animalelor de pe pământ, animale împărțite în trei categorii: animalele domestice, reptilele și fiarele sălbatice. Accentul este pus mai ales pe diferențiere (sintagma după specia lor este repetată de 5 ori în aceste două versete).
Al doilea act este creația omului (1,26-29). Anumite comentarii își pun întrebarea dacă nu cumva povestirea creării omului ar fi fost, la origine, o povestire autonomă care să fi fost inserată într-o a doua fază în poemul creației. Este posibil, dat fiind că în tradițiile mesopotamiene ale creației omul este cel mai adesea separat de celelalte creaturi. O privilegiere a omului se poate deduce din „dialogul” prin care se propune crearea omului: Să-l facem pe om… În plus, toate celelalte creații sunt creații imediate. Or, aici „deliberarea” lui Dumnezeu introduce un suspans și o notă de solemnitate. Crearea omului este inserată într-un ansamblu coerent care produce un sens cât se poate de original.
În privința textului însuși, ar fi de remarcat amploarea și solemnitatea acestei secvențe consacrate ființei umane prin care este pus în evidență caracterul său unic. Crearea omului este descrisă „în detaliu”. După hotărârea lui Dumnezeu de a-l face pe om într-un mod anume (v.26a) și de a-i încredința un rol anume vizavi de animale (v.26b), urmează descrierea realizării efective a omului în perfectă conformitate cu „proiectul” propus (v.27) și mențiunea unei binecuvântări care îi acordă rodnicie și stăpânire asupra pământului (v.28a) și asupra animalelor (v.28b). Descrierea se termină printr-o prescriere alimentară: hrana omului se constituie din iarba care face sămânță și din pomul ce are rod cu sămânță în el (v.29). Tot aici mai putem nota și faptul că cuvântul lui Dumnezeu se adresează pentru prima dată cuiva: după 9 utilizări ale sintagmei Dumnezeu a zis…, apare sintagma Dumnezeu le-a zis (v.28b). Până aici cuvântul răsuna ca un soi de monolog formativ care înfăptuiește ceea ce spune; în sfârșit cuvântul se adresează cuiva. Un dialog inițiat de Dumnezeu începe, dialog care cere răspuns.
Omul, imagine și asemănare a lui Dumnezeu ;cei doi termeni sunt ei sinonimi? În poezia biblică, folosirea sinonimelor este obișnuită: rău/păcătos (Ps 1,5); ochii mei se topesc de durere/vederea îmi slăbește (Ps 6,8); căile/drumurile (Ps 25,4.8-10). Inițial cele două cuvinte ale textului nostru aveau un sens destul de apropiat astfel încât dublarea fiind impusă de nevoia unui ritm pentru proclamare și mai puțin pentru sens.
Primul termen (țelem) desemnează imaginea, statuia, sculptura și, uneori, idolul (1Sam 6,5; Nm 33,52; 2Reg 11,18); uneori indică copia ca în Ps 39,7: omul nu este decât o reflectare, o umbră… Cuvântul reapare în Gn 1,27 (de două ori) și în Gn 9,6: … căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său. În Gn 5,3 cuvântul reapare cu referință la Adam: … lui Adam i s-a născut un fiu după chipul și asemănarea lui.
Cel de-al doilea termen (demuth) este un concept mai abstract care înseamnă aparență, asemănare, corespondență. El vine de la rădăcina damah, a se asemăna, și este atestat de 25 ori în Vechiul Testament. În Gn 5,1 întâlnim termenul în sintagma: Când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu, iar în v. 3 reapare alături de termenul de țelem: lui Adam i s-a născut un fiu după chipul [țelem] și asemănarea [demuth] lui.
Gramatica poate fi hotărâtoare în clarificarea unui text, iar atunci când o teologie se sprijină pe un text ce prezintă probleme gramaticale insuficient elucidate, este suspectă. Este clar, însă, că dubla sintagmă „chip și asemănare” este destul de misterioasă și aluzivă pentru a da ocazie unei interpretări multiple. Din cei doi termeni, primul, cel de imagine/chip, va ocupa cel mai important loc în istoria interpretării. El exprimă ceva care îl definește pe om în totalitatea sa. Ne-am putea gândi că autorul biblic, ca și scriitorii din Mesopotamia, vrea să transmită o experiență fundamentală referitoare la om: chiar dacă este apropiat prin anumite trăsături de animale, el nu poate fi redus cu totul la nivelul lor. El ocupă un loc special în planul lui Dumnezeu, ceea ce justifică suspansul și deliberarea.
În anumite mituri din Mesopotamia, unicitatea omului este marcată prin originea sa divină, făcut din sângele unui zeu (în miturile egiptene el e făcut din saliva sau din sperma «în grecește sperma = sămânță» unui zeu). În textul nostru nu găsim nimic asemănător. Dacă vrem să știm ce înseamnă „a fi creat după imaginea lui Dumnezeu”, trebuie să ne întrebăm care ar fi „chipul” lui Dumnezeu din această povestire. Dacă Dumnezeu este cel care separă, cel care diferențiază lucrurile, ființele și pe om prin Cuvânt, dacă El este cel care vorbește cel dintâi, creând astfel limbajul care extrage din nedeterminare și face să existe, dacă El alternează munca și odihna, activitatea și contemplația, atunci omul va fi imaginea lui Dumnezeu când îi va continua lucrarea creatore. A fi creat după chipul lui Dumnezeu înseamnă a fi pus deoparte în creație pentru a dobândi o răspundere. Omul există datorită lui Dumnezeu și, pentru că este obiectul unei creații speciale a lui Dumnezeu, devine imaginea Lui pe pământ când continuă ceea ce Dumnezeu a început.
Această responsabilitate multiplă privește în egală măsură natura și animalul. Paul Beauchamp acordă multă importanță raportului dintre om și animal întrucât el exprimă ceva din raportul omului cu el însuși: „De-a lungul relației om/animal (la care omul este chemat să privească) vizat este raportul om-om… Gingășia omului față de animal, gingășie impusă prin regimul său alimentar, este semnul absenței războiului dintre oameni. Acesta este punctul principal care îl definește pe om drept chip al lui Dumnezeu” Mai putem preciza și faptul că, dintre toate ființele create, doar despre om se spune că a fost creat „bărbat și femeie” (v. 27). Or, de vreme ce identitatea omului este definită de această dublă componentă (bărbatul și femeia), atunci termenul generic de om (adam) include și semnificația de chip al lui Dumnezeu, chip care are în vedere bărbatul în relație cu femeia și femeia în relație cu bărbatul.
Teologia creștină va putea interpreta pluralul sintagmei Să-l facem pe om după chipul nostru, ca pe semnul lui Dumnezeu Treime și să deducă din aceasta că cuplul bărbat/femeie ca atare realizează ceva din specificul chipului/imaginii lui Dumnezeu. Dacă este adevărat că a fi chip înseamnă, cel puțin la început, ceva din sfera lui a face decât din cea a lui a fi, cuplul nu este niciodată atât de mult chip al lui Dumnezeu decât atunci când el continuă lucrarea de fecunditate încredințată omului, mai ales dând naștere unor fiii ai omului chemați să fie chipuri ale lui Dumnezeu.
Pentru om, a fi chipul lui Dumnezeu înseamnă așadar un program mult mai puțin închis decât cel oferit celorlalte creaturi, care sunt declarate a fi bune de Dumnezeu încă de la început. În cadrul acestui program deschis nu se spune în mod explicit, la capătul creației omului, că este bun. Doar în fața a ceea ce el a făcut, adică la capătul activității sale creatoare, Dumnezeu atestă că este foarte bună (v. 31). Anumiți comentatori au considerat că această tăcere referitoare la „bunătatea omului” a fost voită de autor înainte de experiența fondatoare a lui Adam și a Evei care vor avea de experimentat, în povestirea următoare, în ce condiții ființa umană era de partea binelui sau de partea răului.
A fi creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, nu înseamnă a fi Dumnezeu. Dumnezeu rămâne, în tradiția biblică, un Cu-totul-Altul, iar unei anumite tradiții profetice îi place să scoată în evidență că nimic și nimeni nu poate să se asemene cu Dumnezeu în misterul său și în transcendența sa. Sub influența exilului, o serie de rezerve față de această asemănare se regăsește la profeți: Cu cine l-ați putea asemui (damah) pe Dumnezeu și ce asemănare (demuth) i-ați putea găsi? (Is 40,18). De aici reiese clar cât de mult au nevoie scrierile biblice să se lămurească și să se tempereze unele pe altele.
A șaptea zi : există mai multe moduri de a structura cele șapte zile: putem izola fiecare zi pentru ca mai apoi să urmărim progresia către ziua a șaptea. Anumite lecturi iudaice au propus o grupare a zilelor, două câte două: în prima și în a doua zi este săvârșită o anumită muncă, în a treia și a patra o alta, la fel și în ziua a cincia și în cea de-a șasea. Un dicton rabinic spune: „Ziua de sabat nu are pereche. Prima zi o are pe a doua, a treia pe a patra, a cincia pe a șasea, dar sabatul rămâne fără pereche”. O a treia propunere regrupează primele șase zile în două grupe: în prima zi este creată lumina care permite apariția separării. În cea de-a patra zi sunt creați luminătorul cel mare și cel mic, care separă și organizează spațiul și timpul pentru animale și mai ales pentru oameni.
În oricare din aceste cazuri, ziua a șaptea este aparte. Gn 2,1 formează incluziune cu începutul povestirii (Gn 1,1). Textul ebraic, în locul sintagmei desfășurare are expresia: toate armatele lor. În Biblie această sintagmă desemnează de obicei stelele (v. Is 40,26). Aici are în vedere și pământul și deci tot ceea ce conțin cerul și pământul.
Cum e posibil totuși ca Dumnezeu să-și fi încheiat lucrarea în ziua a șaptea? Dificultatea a fost sesizată destul de devreme. Astfel Septuaginta a înlocuit ziua a șaptea cu ziua a șasea. Rabinii ocolesc această dificultate scoțând în evidență că sabatul este complementul indispensabil lucrării creației. Conform unei foarte frumoase imagini a lui Rachi, marele comentator evreu din Evul Mediu: „Ce îi lipsește lumii? Odihna. Sabatul a venit și odată cu el a venit și odihna. Doar atunci lucrarea creației a ajuns la sfârșit și s-a încheiat.” Dumnezeu se oprește și se odihnește. Trebuie să remarcăm aici geniul autorului care cunoaște miturile referitoare la zeii obosiți și epuizați de lucrarea creației, devenind în felul acesta zei bătrâni și uzați. El însă reface în totalitate acest motiv: odihna, pentru el, marchează desăvârșirea creației, odată cu întreruperea lucrării creatoare a lui Dumnezeu, care în versetele precedente, a încredințat omului continuarea acestei misiuni. Conform formulei poetice, „Dumnezeu a făcut lumea așa cum oceanele au făcut pământul: retrăgându-se”. Urmarea Genezei va confirma faptul că această retragere, departe de a fi o neputință sau un abandon, este o îndepărtare relativă, ca cea a tatălui care însoțește primii pași ai copilului său.
După animale (1,22) și om (1,28) este rândul sabatului să fie binecuvântat, adică să fie instituit ca o sursă de fecunditate. Această zi este „sfântă” (lit. „sfințită”), adică pusă deoparte, separată de celelalte zile. Refrenul A fost o seară, a fost o dimineață nu mai apare, ca și cum această zi fără de seară și fără de dimineață ar simboliza ziua definitivă, eshatologică: În ziua aceea, nu va mai fi lumină, nici frig, nici îngheț. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina (Zah 14,6-7).
Atunci când preoții scriitori de după exil au decis să reunească texte care vor deveni încet-încet Biblia, au ales acest text pentru a-l plasa la începutul Cărții. Din acel moment el a devenit textul inaugural, uvertura care definește oarecum începuturile ce vor urma. Biblia trece din început în început. În fiecare din aceste începuturi, cu anumite diferențe, se vor regăsi trăsături ale povestirii noastre inaugurale. Ceea ce urmează nu sunt decât câteva relecturi ale actului creației.
Deuteroisaia. Pentru cei aflați în exil este important să înțeleagă ce urmează să se întâmple o dată cu venirea apropiată a regelui pers Cirus care a eliberat popoarele Orientului Apropiat. Descriind intrarea lui în Babilon, Cirus se prezintă pe sine ca „un prieten care nu lasă pe nimeni să terorizeze vreo parte a imperiului”. Curajul profetului anonim constă în faptul de a-l prezenta pe cuceritorul Cirus ca fiind împlinitorul planurilor lui Iahve și de a-l elogia, în numele concepției sale despre creație. Printre numeroasele texte să-l reținem pe acesta: Eu am făcut pământul, și am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile mele am întins cerurile, și am așezat toată oștirea lor. Eu l-am ridicat pe Cirus, în dreptatea mea și voi netezi toate cărările lui. El îmi va zidi iarăși cetatea și va da drumul prinșilor de mei de război, fără preț de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor. (Is 45,12-13)
„Intenția profetului este clară: el înțelege să stabilească în mod indiscutabil legitimitatea lui Cirus a cărui înfăptuire politică se înscrie în cadrul creației cosmice guvernate de Iahve. Nu doar suveranul pers își are locul rezervat lui din totdeauna de Iahve în ordinea universală, ci și ceea ce el înfăptuiește nu este altceva decât această ordine însăși. Subordonat lui Iahve a cărui favoare o are, după cum o aveau mai înainte regii din dinastia davidică, Cirus îi împlinește voința (44,28; 48,14); el este creator prin însărcinare divină și de aceea învinge fără nici o dificultate orice opoziție (41,2-3; 48,14). A reconstrui cetatea lui Iahve (45,13) nu este nimic altceva decât să ordoneze lumea în jurul centrului Său.”
Psalmul 8. Acest psalm pare să poarte amprenta textului din Gn 1,26-28. După exil, un poet scrie acest poem pentru a cânta slava lui Dumnezeu într-un cadru nocturn, cu maiestatea sa, cu solemnitatea și cu misterul său care îl conduce pe om să-și pună întrebarea: ce este omul? Privirea credincioșilor se îndreaptă către ceruri, nu pentru a venera acești aștri atât de fascinanți pentru cei din vechime, ci pentru a celebra transcendența lui Dumnezeu („cerul tău”, pronume care marchează proprietatea, Cerurile sunt cerurile Domnului; iar pământul El l-a dat oamenilor – Ps 115,16). Incluziunea care „închide” întreg psalmul, îi determină tematica: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul (vv. 2 și 10). Este vorba așadar de un imn de laudă și de preamărire a lui Dumnezeu. În mod paradoxal, însă, centrul psalmului vorbește despre om, fragil și totuși investit cu o responsabilitate extraordinară în raport cu lumea creată: Ce este omul că te gândești la el sau ființa umană că te preocupi de ea? (v. 5).
Iob 38-40.Arată că povestirea creației, departe de a fi „piesă arheologică”, devine un fel de justificare a misterului lui Dumnezeu opus micimii omului. În fața evocării operei creatoare a lui Dumnezeu, omul Iob nu poate să-i răspundă decât printr-un act de umilință întrucât, ca om, el e marcat de trei mari limite:
– limită în durată: omul nu a fost martor al liturgiei fondatoare a lumii: Unde erai tu când am întemeiat pământul? (Iob 38,4);
– limită în cunoaștere: „Insistența constantă asupra necunoașterii omului atestă la autorul cărții lui Iob o aprofundare remarcabilă a atitudinii sapiențiale. Din moment ce Dumnezeu își inventariază El însuși misterul creației sale, nu o face pentru a preamări cunoașterea enciclopedică a înțelepților, ci mai curând pentru a respinge o dată pentru totdeauna pretenția oamenilor față de o cunoaștere exhaustivă și unitară față de cosmos”.
– limită în putere: în fața lumii și a enigmelor sale, credinciosul ajunge să-și măsoare, să-și descopere neputința de a organiza toate și necesitate pentru el de a se supune planului unui Dumnezeu care adesea îi scapă.
Proverbe 8.Domnul m-a făcut pentru el, la începutul acțiunii sale, înainte celor mai vechi lucrări ale lui. Înaintea veacurilor am fost întemeiată, încă de la început, înainte să apară pământul. Când încă nu apăruseră abisurile… eu am fost întemeiată… Atunci când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față;… Eram alături de el, ca un meșter și în toate zilele eram desfătarea lui, jucându-mă neîncetat înaintea lui, jucându-mă pe rotocolul pământului său și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor (Prov 8,22-32).
Această pericopă face parte din capitolele 1-9 ale cărții Proverbelor, care provin din perioada post-exilică. Acest pasaj constituie un important salt înainte în viziunea creației: Dumnezeu creator nu mai este singur, ci alături de el se află o figură misterioasă, Înțelepciunea.
2Macabei 7,28-29.Mama celor șapte frați martiri face o mărturisire cu privire la Dumnezeu creator, mărturisire care devine o sursă de speranță în înviere: Te conjur, copilul meu, să privești cerul și pământul și să vezi tot ceea ce se află în ele și să știi că Dumnezeu le-a făcut din nimic și că pe oameni i-a făcut în același fel.
În pragul Noului Testament întâlnim pentru prima dată în Biblie afirmația unei creații „din nimic” (ex nihilo), afirmație în spatele căreia se poate întrezări influența filosofiei grecești.
Cartea Intelepciunii.Cartea Înțelepciunii (scrisă cu circa 50 de ani î.C. este ultima verigă a scrierilor iudaice. Autorul ei reia povestirea Genezei, personificându-i principiul creator: Împreună cu tine [este] înțelepciunea care cunoaște lucrările Tale și [era] de față când ai făcut lumea și știe ce este plăcut în ochii tăi și ce este drept după poruncile tale. Coboar-o din cerurile sfinte, trimite-o de la tronul slavei tale ca să-mi stea alături și să trudească împreună cu mine (Înț 9,9-10).
Noul Testament. O dată cu Prologul sfântului Ioan (In 1), identificarea se desăvârșește: Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, în lumina evenimentului lui Isus Cristos povestirea începutului dobândește un plus de sens. La început era Cuvântul… Înțelepciunea care se afla la Dumnezeu, care se juca cu El în momentul creator, Tora preexistentă de lângă Dumnezeu se numește, pentru creștini, Isus Cristos. Deoarece El era la început, totul a fost făcut prin El și nimic nu a fost făcut fără El. In 1 recitește Gn 1 pornind de la întreaga tradiție biblică și mai ales de la Isus, Noul Adam. Prin El noi știm că lumína care separa și luminà era El, Cel care era lumina care luminează pe tot omul ce vine în lume.
În cartea Apocalipsului, începutul și sfârșitul își dau mâna; ceea ce era la început e ceea ce va reveni la sfârșit, odată cu re-crearea noului Ierusalim: Am văzut un cer nou și un pământ nou – cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au dispărut, iar marea nu mai este… Atunci cel care șade pe tron a spus: „Iată, eu fac toate lucrurile noi” (Ap 21,1-5).
Astfel fiecare epocă rescrie începutul său, re-spune într-un limbaj nou și fecund originea sa. În Isus toate începuturile își află sensul. Conform expresiei clasice: Novum Testamentum in Vetere latet, Vestus Testamentum in Novo patet (= Noul Testament se află ascuns în cel Vechi; Vechiul Testament se dezvăluie în Noul.
CAPITOLUL II
BISERICA ȘI RESPECTUL FAȚĂ
DE CREAȚIE.
DOCUMENTELE MAGISTERIULUI
Sfântul părinte papa Ioan Paul II spune in encilclica sa Fides et Ratio cum că gândirea filosofică este deseori unicul teren de înțelegere și dialog cu cei care nu împărtășesc credința noastră. Mișcarea filosofică contemporană cere angajamentul atent și competent al filosofilor credincioși în stare să recepteze așteptările, deschiderile și problematicile acestui moment istoric.Argumentânt în lumina rațiunii și după regulile sale, filosoful creștin, deși mereu codus de inteligență ulterioară pe care i-o da cuvântul lui Dumnezeu, poate dezvoltă o reflective care va fi comprehensive și judicioasă și pentru cel care nu percepe încă adevărul întreg pe care Revelația divină îl arată. Un astfel de teren de înțelegere și de dialog este astăzi cu atât mai important, cu cât problemele care se pun cu mai multă urgență omenirii gândindu-ne la problema ecologică, la problema păcii sau la conviețuirea raselor și culturilor găsesc o posibilă soluție în lumina unei clare și oneste colaborări a creștinilor cu credincioșii de alte religii și cu cei care, deși nu împărtășesec o credință religioasă, doresc din inimă reînoirea omenirii. Lucrul acesta l-a afirmat Conciliul Vatican II: „În ce ne privește, dorința de a stabili un astfel de dialog, inspirat numai de dragostea de adevăr și purtat cu înțelepciunea cuvenită, nu exclude pe nimeni: nici pe aceia care cultivă înaltele valori umane fără a-l recunoaște încă pe Autorul lor, nici pe aceia care se opun Bisericii și o prigonesc în diferite feluri”. O filosofie în care să strălucească și ceva din adevărul lui Cristos, unicul răspuns definitiv la problemele omului, va fi un sprijin eficace pentru acea etică adevărată și în același timp planetară, de care omenirea are nevoie astăzi.
Omul își primește de la Dumnezeu demnitatea esențială și odată cu ea, capacitatea de a trascende orice organizare a societății în sensul adevărului și al binelui. Cu toate acestea, el este condiționat și de structura socială în care trăiește, de educația primită și de mediu. Aceste elemnte îi pot facilita sau împiedica trăirea conform adevărului. Deciziile prin care se constiuie un mediu uman pot genera structuri de păcat specific, care împiedică deplina realizare a acelora pe care ele îi oprimă în diverse feluri. Nimicirea unor astfel de structuri și înlocuirea lor pri forme autentice de conviețuire constituie un obiectiv care cere curaj și răbdare”. (Ioan Paul al II-lea, Enciclica „Centasimus Annus”, 38).
„Cea dintâi structură în favoarea «ecologiei umane», care este și fundamentală, este familia în sânul căreia omul primește primele noțiuni de bază determinante referitor la ce înseamnă adevărul și binele, învață ce înseamnă să iubești și să fi iubit, așadar, ce înseamnă în mod concret să fi om” (Ioan Paul al II-lea, Enciclica „Centasimus Annus”, 39).
Originea primordială a oricărui bun este actul lui Dumnezeu însuși, care a creat pământul și pe om și care a dat omului pământul să-l stăpânească prin muncă și să se bucure de roadele lui (cf. Gen 1,28-29). Dumnezeu a dat întregului neam omenesc pământul, ca să-i întrețină pe toți membrii lui, fără a exclude sau a privilegia pe cineva. Aceasta este originea destinației comune a bunurilor pământești. Datorită rodniciei și a posibilităților sale de a satisface nevoile omului, pământul este primul dar a lui Dumnezeu pentru susținerea vieții omului. Or, el nu-și dă roade fără un răspuns specific al omului la darul lui Dunnezeu, adică fără muncă: datorită muncii, omul, folosindu-și inteligență și libertatea, reușește să domine pământul și să-și facă din el sălaș pe măsură. El își însușește astfel o parte a pământului, și anume pe aceea pe care a dobândit-o prin muncă sa. Aceasta este originea proprietății individuale. Evident, el are și responsabilitatea de a nu-i împiedica și pe alți oameni să dispună de partea pe care o au la darul lui Dumnezeu, dimpotrivă, trebuie să colaboreze cu ei pentru a stăpâni împreună întreg pământul.
Alături de problema consumismului și strâns legată de ea, problema ecologică inspiră tot atâta neliniște. Omul, cuprins de dorința de a avea și de a folosi după plac, mai mult decât aceea de a fi și de a crește, consumă în mod excesiv și dezordonat resursele pământului și propria sa viață. La originea distrugerii nesăbuite a mediului natural se află o eroare antropologică, din păcate răspândită în vremea noastră. Descoperindu-și capacitatea de a transforma și, într-un anume sens, de a crea lumea prin munca sa, omul uită că acest lucru se realizează întotdeauna pornind de la prima dăruire, orignară, a lucrurilor din partea lui Dumnezeu. Omul crede că poate dispune în mod arbitrar de pământ, supunându-l fără măsură voinței sale, ca și cum acesta nu ar avea o formă și o destinație anterioară, date de Dumnezeu, pe care mai degrabă o tiranizează decât o cârmuiește.
Din aceasta se vede, în primul rând, sărăcia sau meschinăria privirii omului, însuflețit mai mult de dorința de a poseda lucrurile decât de aceea de a le aprecia în raport cu adevărul și lipsit de acea atitudine dezinteresată, caracterizată prin gratuitate și simț estetic care se naște din uimirea în fața ființei și a frumuseții ce ne îngăduie să percepem în lucrurile văzute mesajul lui Dumnezeu nevăzut care le-a creat. În această privință, omenirea de azi trebuie să fie conștientă de îndatoririle și de răspunderile ei față de generațiile viitoare.
În afară de distrugerea irațională a mediului natural, trebuie să amintim și distrugerea, și mai gravă, a mediului uman, căruia nu i se acordă nici pe departe atenția necesară. În vreme ce lumea se preocupă, pe drept cuvânt, chiar dacă total insuficient, de conservarea condițiilor naturale de viață a diferitelor specii de animale amenințate cu dispariția, căci s-a observat că fiecare dintre acestea își are contribuția specifică la echilibrul general al pământului, se face prea puțin pentru salvgardarea condițiilor morale ale unei “ecologii umane” autentice. Nu numai că pământul a fost dat de Dumnezeu omului, care trebuie să-l folosească respectând intenția originară bună cu care i-a fost încredințat, ci și omul a fost dat de Dumnezeu lui însuși și trebuie, de aceea, să respecte structura naturală și morală cu care a fost înzestrat. În acest context trebuie menționate problemele grave puse de urbanizarea modernă, necesitatea unui urbanism preocupat de viața persoanelor, precum și atenția care trebuie dată unei “ecologii sociale” a muncii.
Prima structură fundamentală pentru “ecologia umană” este familia, în sânul căreia omul primește cele dintâi noțiuni hotărâtoare. Ne gândim aici la familia întemeiată prin căsătorie, în care dăruirea de sine reciprocă dintre bărbat și femeie creează un mediu de viață în care copilul poate să se nască, să-și dezvolte capacitățile, să devină conștient de demnitatea sa și să se pregătească să facă față destinului său unic și de neînlocuit. Dimpotrivă, se întâmplă adeseaca omul să se descurajeze de la împlinirea condițiilor autentice ale reproducerii umane și ajunge să considere pe sine și propria-i viață ca pe un ansamblu de senzații de experimentat și nu ca pe o lucrare de îndeplinit. De aici se naște o lipsă de libertate care îl face să renunțe la datoria de a se lega în stabilitate cu o altă persoană și de a zămisli copii, sau care îl face să-i considere pe aceștia ca pe unul din numeroasele “lucruri” pe care poți să le ai sau să nu le ai, după plac, și care intră în concurență cu alte posibilități.
Trebuie să ne întoarcem la considerarea familiei drept sanctuarul vieții. Într-adevăr, ea este sacră: e locul în care viața, darul lui Dumnezeu, poate fi primită așa cum se cuvine și apărată de numeroasele atacuri la care e expusă, locul unde ea se poate dezvolta conform exigențelor unei creșteri umane autentice. Împotriva a ceea ce se numește cultura morții, familia constituie locul culturii vieții.
În acest domeniu, ingeniozitatea omului pare a se orienta mai degrabă spre limitarea, suprimarea sau anularea izvoarelor vieții, recurgând chiar și la avort, din nefericire foarte răspândit în lume, decât spre apărarea și lărgirea posibilităților vieții înseși. În Enciclica Solicitudo rei socialis au fost denunțate campanile sistematice împotriva natalității care, pe baza unei concepții false asupra problemei demografice și într-în climat de totală lipsă de respect pentru libertatea de decizie a persoanelor interesate, le supun adeseori unor presiuni intolerabile pentru a le determina să se supună acetsei noi forme de oprimare. Este vorba de politici care își extend, cu ajutorul noilor tehnici, raza de acțiune ajungând, ca într-un război chimic, să otrăvească viața a milioane de ființe umane lipsite de apărare.
Aceste critici se adresează mai puțin unui sistem economic, cât unui sistem etic și cultural. Într-adevăr, economia nu este decât un aspect și o dimensiune în complexitatea activității umane. Dacă e absolutizată, dacă producerea și consumul de mărfuri ajung să ocupe centrul vieții sociale și devin singura valoare a societății, nesupuse nici unei alte valori, cauza trebuie căutată nu numai și nu atât în sistemul economic, cât în faptul că întreg sistemul socio-cultural, ignorând dimensiunea etică și religioasă, a slăbit și a ajuns să se reducă la producerea de bunuri și servicii.
Se pot rezuma toate acestea repetând afirmația că libertatea economică nu este decât un element al libertății umane. Când ea se face autonomă, când omul este considerat mai degrabă ca un producător sau un consumator de bunuri decât ca un subiect care produce și cosumă pentru a trăi, atunci ea își pierde relația corectă cu persoana umană și , până la urmă, o alienează și o oprimă.
E de datoria statului să asigure apărarea și ocrotirea bunurilor colective, care sunt mediul natural și cel uman, a căror salvgardare nu poate fi asigurată numai de mecanismele pieței. După cum în timpul vechiului capitalism statul avea datoria să apere drepturile fundamentale ale muncii, tot astfel acum, o dată cu noul capitalism, el și întreaga societate trebuie să apere bunurile colective care, printre altele, constituie cadrul înăuntru căruia fiecare își poate urmări în mod legitim scopurile personale.
Găsim aici o nouă limită a pieței: există nevoi colective și calitative care nu pot fi satisfăcute prin mecanismele ei; există necesități umane importante care scapă logicii ei; există bunuri care, prin însăși natura lor, nu pot și nu trebuie să fie vândute sau cumpărate. Desigur, mecanismele pieței prezintă avantaje sigure: printre altele, la mai buna folosire a resurselor; favorizează schimburile de produse și, mai ales, așează în centru voința și preferințele persoanei, care, într-un contract, se întâlnesc cu cele al altei persoane. Totuși, aceste mecanisme comportă riscul unei idolatrii a pieței care ignoră existența unor bunuri ce, prin natura lor, nu sunt și nu pot fi simple mărfuri.
Papa emerit Benedict al-XVI-lea în Enciclica sa Caritas in veritate spune că astăzi, subiectul dezvoltării este, de asemenea, strâns legat de sarcinile care decurg din relația noastră cu mediul natural. Mediul inconjurător este darul lui Dumnezeu pentru toată lumea, și în utilizarea noastră de zi cu zi, avem o responsabilitate față de cei săraci, față de generațiile viitoare și față de umanitate ca un întreg. Când natura, inclusiv omul, este văzută ca un rezultat întâmplător sau al determinismului evolutiv, sentimentul nostru de responsabilitate dispare. În natură, credinciosul recunoaște rezultatul minunat al activității creatoare a lui Dumnezeu, pe care l-am putea folosi în mod responsabil pentru a satisface nevoile noastre legitime, materiale sau de altă natură, respectând în același timp echilibrul intrinsec al creației. Dacă această viziune este pierdută, vom ajunge fie luând în considerare natura un tabu de neatins sau, dimpotrivă, abuzând ea. Nici o altă atitudine nu este în consonanță ca viziunea creștină a naturii ca rod al creației lui Dumnezeu.
Natura exprimă un model de iubire și de adevăr. Este, înainte de toate, și ne-a fost dată de Dumnezeu ca puncte de reper pentru viața noastră. Natura ne vorbește despre Creator (cf. Rom 1:20) și dragostea lui pentru umanitate. Aceasta este destinată a fi "reluate" în Cristos la sfârșitul timpului (cf. Efeseni 1: 9-10; Col 1: 19-20). Astfel, este de asemenea o "vocație". Natura este la dispoziția noastră nu ca "o grămadă de gunoi împrăștiată", dar ca un dar al Creatorului care a dat un ordin încorporat, care permite omului să tragă de la ea principiile necesare, în scopul de "a o lucra și de a o păstra "(Geneza 2:15). Dar ar trebui să fie, de asemenea, subliniat faptul că este în contradicție cu dezvoltarea autentică în a vedea natura ca pe ceva mult mai important decât persoana umană. Această poziție duce la atitudini de neo-păgânism sau un nou panteism – mântuirea omului nu poate veni de la natură singură, înțeleasă într-un sens pur naturalist. Acestea fiind spuse, este de asemenea necesar de a respinge poziția opusă, care are ca scop stăpânirea totală a tehnicilor de exploatare asupra naturii, pentru că mediul natural este mai mult decât materie primă pentru a fi manipulată la placerea noastră; aceasta este o lucrare minunată a Creatorului care conține o "gramatică", care stabilește scopuri și criterii pentru utilizarea sa înțeleaptă, fără exploatare nesabuită. Astăzi, mai mult rău se face pentru dezvoltare tocmai ca urmare a acestor noțiuni distorsionate. Reducerea ideii de mediu inconjurător pur și simplu la o colecție de date contingente sfârșește prin a face violență în mediul înconjurător și chiar la o activitate încurajatoare care nu respectă însăși natura umană. Natura noastră, constituită nu numai din materie, dar și de duh, și, ca atare, înzestrată cu sens și la aspirațiile transcendentale, este, de asemenea normativ pentru cultură. Ființele umane interpretează și modelează mediul natural prin cultură, care la rândul său arată direcția de utilizare responsabilă a libertății, în conformitate cu ceea ce dictează legea morală. Prin urmare, proiecte pentru dezvoltarea umană integrală nu poate ignora generațiile viitoare, dar trebuie să fie marcate de solidaritate și justiție între generații, în timp ce luăm în considerare o varietate de contexte: ecologic, juridic, economic, politic și cultural.
Întrebări legate de îngrijirea și conservarea mediului de astăzi trebuie să acorde atenția cuvenită problemei energetice. Faptul că unele state, grupuri de putere si companii folosesc cu neglijență tezaurul resurselor de energie non-regenerabile, reprezintă un obstacol grav pentru dezvoltarea în țările sărace. Aceste țări nu dispun de mijloacele economice, fie pentru a avea acces la sursele existente de energie non-regenerabile sau pentru finanțarea cercetării în noi alternative. Stocarea de resurse naturale, care, în multe cazuri, se găsesc în țările sărace, dă naștere la exploatare și conflicte frecvente între și în cadrul națiunilor. Aceste conflicte sunt adesea lupte la sol de aceste țări, cu un tribut greu de moarte, distrugere și degradare în continuare. Comunitatea internațională are o datorie urgentă de a găsi mijloace instituționale de reglementare a exploatării resurselor neregenerabile, care implică țările sărace în acest proces, cu scopul de face planuri impreună pentru viitor.
Pe acest front există o nevoie morală de a presăra solidaritate reînnoită, mai ales în relațiile dintre țările în curs de dezvoltare și cele care sunt puternic industrializate. Societățile avansate tehnologic poate și trebuie să reducă consumul de energie intern, fie printr-o evoluție în metode de producție sau prin sensibilitate ecologică mai mare în rândul cetățenilor lor. Trebuie adăugat că, în prezent este posibil să se realizeze o eficiență energetică ridicată în timp ce, în același timp încurajarea cercetării în forme alternative de energie. Ce este, de asemenea, necesar, deși, este o redistribuire la nivel mondial de resurse energetice, astfel încât țările lipsite de aceste resurse să poată avea acces la ele. Soarta acestor țări nu poate fi lăsată în mâinile oricărui este primul de a pretinde prada, sau cine este în măsură să se autoinvite asupra acestora. Aici avem de-a face cu probleme majore; în cazul în care acestea vor fi constientizate cu ce se confruntă în mod real umanitatea, atunci toată lumea trebuie să recunoască în mod responsabil impactul pe care îl va avea asupra generațiilor viitoare, în special cu privire la mulți tineri din națiunile sărace, care "cer să-și asume partea lor activă la construirea unei lumi mai bune".
Această responsabilitate este una globală, pentru că se referă nu numai la energie, ci la întreaga creație, care nu trebuie să fie lăsată ca moștenire generațiilor viitoare inexistența resurselor sale. Ființele umane exercită în mod legitim o administrare responsabilă asupra naturii, în scopul de a se proteja, de a se bucura de roadele ei și să-i cultive în noi moduri, cu ajutorul tehnologiilor avansate, astfel încât să poată găzdui și hrăni populația lumii cu demnitate. Pe acest pământ este loc pentru toată lumea: de aici întreaga familie umană trebuie să găsească resurse pentru a trăi cu demnitate, prin intermediul naturii în sine – darul lui Dumnezeu pentru copiii săi – și prin munca și creativitatea sa. În același timp, trebuie să recunoaștem datoria noastră de netăgăduit de a lăsa pământul generațiilor viitoare într-o astfel de stare ca si ei să poată locui și continua să-l cultive cu demnitate. Acest lucru înseamnă a fi angajat pentru a face decizii comune ", după anumite reflecții drumul responsabil trebuie luat, decizii care vizează consolidarea ca legământ între ființele umane și a mediu, care ar trebui să reflecte iubirea creatoare a lui Dumnezeu, de la care venim și spre care ne îndreptăm ". Să sperăm că comunitatea și guvernele individuale internaționale vor reuși în combaterea de moduri nocive de tratare a mediului. Este, de asemenea, de datoria autorităților competente să depună toate eforturile pentru a se asigura că costurile economice și sociale ale utilizării în comun a resurselor de mediu sunt recunoscute de transparență și sunt suportate în totalitate de către cei care le suportă, nu de alte popoare sau de generațiile viitoare: protecția mediului, a resurselor și a climei obligă toți liderii internaționali să acționeze în comun și să arate disponibilitatea de a lucra în bună-credință, cu respectarea legii și promovarea solidarității cu cele mai slabe regiuni ale planetei. Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă economia este de a realiza cel mai eficient utilizarea- nu abuzul resurselor naturale, bazate pe realizarea faptului că noțiunea de "eficiență" nu este percepută ca valoare aleatorie.
În felul în care umanitatea tratează mediul influențează modul în care se tratează, și vice-versa. Aceasta invită societatea contemporană la o analiză serioasă a acesteia, stil de viață, care, în multe părți ale lumii, este predispus la hedonism și consumism, indiferent de consecințele lor nocive. Ceea ce este necesar este o schimbare eficace în mentalitate, care poate duce la adoptarea unor noi stiluri de viață ", în care căutarea adevărului, frumusețea, bunătatea și comuniunea cu alții de dragul creșterii comune sunt factorii care determină alegerea consumatorilor, economii și investiții ". Fiecare violare de solidaritate și prietenie civică dăunează mediului, la fel ca deteriorarea mediului la rândul său, deteriorează relațiile din societate. Natura, în special în timpul nostru, este atât de integrată în dinamica societății și a culturii care până acum acest lucru nu constituia o variabilă independentă. Deșertificării și declinul în productivitate în unele zone agricole sunt, de asemenea, rezultatul de sărăcire și subdezvoltare printre locuitorii lor. Când stimulente sunt oferite pentru dezvoltarea lor economică și culturală, natura însăși este protejată. Mai mult decât atât, cât de multe resurse naturale sunt risipite prin războaie! Pacea în și între popoare ar oferi, de asemenea, o mai mare protecție pentru natură.Acumularea de resurse, în special de apă, pot genera conflicte grave între popoarele implicate. Acord pașnic cu privire la utilizarea de resurse pot proteja natura și, în același timp, bunăstarea societaților în cauză.
Biserica are o responsabilitate față de creație și ea trebuie să afirme acest lucru în sfera publică. În acest sens, ea trebuie să apere nu numai pământul, apa și aerul ca daruri ale creației care aparțin tuturor. Ea trebuie să protejeze mai presus de toate omenirea de la autodistrugere. Nu este nevoie de ceea ce ar putea fi numit un ecologia umană, înțeleasă corect. Deteriorarea naturii este, de fapt, strâns legată de cultura care modelează conviețuirea umană: când ideea de "ecologie umană” este respectată în societate, ecologia mediului are și beneficii. Așa cum virtuțile umane sunt interdependente, astfel încât slăbirea uneia atrage slăbirea alteia, așa și sistemul ecologic se bazează pe respectul pentru un plan care afectează atât sănătatea societății și relația sa bună cu natura.
În scopul de a proteja natura, aceasta nu este suficient pentru a interveni cu stimulente economice sau de descurajare; o educație pertinentă este suficientă. Aceștia sunt pași importanți, dar problema decisivă este tonul general moral al societății. În cazul în care există o lipsă de respect față de dreptul la viață și la moarte naturală, în cazul în care concepția umană, gestație și naștere sunt făcute artificiale, în cazul în care embrionii umani sunt sacrificați pentru cercetare, conștiința societății sfârșește prin a pierde conceptul de ecologie umană și, împreună cu ea, de ecologie a mediului. Este contradictoriu să insistăm ca generațiile viitoare să respecte mediul natural, atunci când sistemele noastre de învățământ și legile nu-i ajută sa se respecte. Cartea naturii este una și indivizibilă: este nevoie nu numai mediul, dar, de asemenea, de viață, sexualitate, căsătorie, familie, relații sociale: într-un cuvânt, dezvoltarea umană integrală. Îndatoririle noastre față de mediu sunt legate de îndatoririle noastre față de persoana umană, considerată în sine și în relație cu alții. Ar fi greșit să se respecte un set de drepturi în timp ce, le încălcăm pe de altă parte. Aici se află o contradicție gravă în mentalitatea și practica noastră de astăzi: una care înjosește persoana, perturbă societatea mediu și aduce daune-interese.
Adevărul, și dragostea pe care o dezvăluie, nu pot fi produse: ele pot fi primite numai ca un cadou. Sursa lor finală nu este, și nu poate fi, omenirea, ci numai Dumnezeu, care este el însuși Adevărul și Iubirea. Acest principiu este extrem de important pentru societate și pentru dezvoltare, deoarece nu poate fi un produs pur uman; vocația la dezvoltarea din partea indivizilor și popoarelor nu se bazează pur și simplu pe alegerea umană, dar este o parte intrinsecă a unui plan care este, înainte de a ne constitui pentru toți dintre noi datoria de a fi liber acceptat. Ceea ce este, înainte de toate și ne reprezintă – Dragostea de subzistență și Adevăr – ne arată cât de bună este, și în ce constă adevărata noastră fericire. Ea ne arată drumul spre dezvoltarea adevărată.
CAPITOLUL III
ECOLOGIA-IMPLICAREA BISERICII ȘI A SOCIETĂȚII.
PROIECTE ALE ACADEMIEI PONTIFICALE DE ȘTIINȚE
În ciuda numeroaselor angajamente internaționale depuse în ultimii trei decenii pentru a îmbunătăți hrana, apa, și securitatea sanitară a țărilor în curs de dezvoltare din lume, 840 de milioane de oameni rămân subnutriți, peste 1,2 miliarde nu au acces la apă în condiții de siguranță, și mai mult de 2,5 miliarde sunt la risc de boli infecțioase, dintre care doar șase dețin peste 90% din 13000000 de decese pe an. Populația mondială va crește cu aproximativ 50% pentru a ajunge la 9 miliarde in următoarele cinci decenii. Această creștere, combinată cu creșterea economică și creșterea consumului și a poluării, voința conduce la presiuni ecologice substanțiale pe uscat, în apă, în atmosferă, și față de resursele biologice. Schimbările globale de mediu, în special climatice, va duce la schimbări ecologice, care va provoca probabil creșterea numărului de agenți patogeni și paraziți care cauzează boli.
Există o nevoie critică pentru a integra clima, ecologia, economia, la evaluări demografice (CEED) pentru a identifica acele ecosisteme și populații care vor fi în cel mai mare risc în condițiile schimbării de mediu la nivel global. Aceste evaluări necesită analize spațiale de vulnerabilitate diferențială a ecosistemelor și a populațiilor pentru a viza politici care pot răspunde și de a reduce amenințările de lipsă de hrană, apă, insecuritate și sănătate.
Această lucrare prezintă o metodologie de CEED integrată și un cadru de policymodeling pentru evaluarea evoluției sistemul de alimentare mondială în secolul 21, sub diverse scenarii viitoare de creștere a populației, creșterea economică și schimbarea mediului. Sunt date ecologice globale, care cuprind date spațiale pe teren, apă, pădurile, populația, și de locuire pentru toate țările, este combinate cu modele de echilibru general național și regional, care sunt încorporate în economia agricolă globală. Acest CEED sunt sisteme analitice de abordare, în special spațiale de date ecologice globale și metodologice, sunt, de asemenea, potrivite evaluării măsurilor ce trebuiesc luate, precum și analize de opțiuni politice, pentru viitoare riscuri de nesiguranță în alimentarea cu apă și riscuri de distribuție de boli infecțioase.
Hrana adecvată este universal recunoscut ca un drept uman fundamental. La nivel global, nu există suficientă hrană pentru a satisface nevoia tuturor, și încă o cincime din populația lumii continuă să fie cronic subnutrită. În fiecare an aproximativ 15 milioane de oameni mor de foame, și peste 200 de milioane suferă consecințele de sănătate din cauza deficiențelor nutritionale, inclusiv cele de proteine, micronutrienți și aminoacizi esențiali. Nutriția echilibrată este fundamentul de sănătate bună, și oamenii sănătoși sunt mai puțin sensibili la multe boli și infecții.
În 1974, liderii lumii politice au stabilit obiectivul de eradicare a foametei în termen de un deceniu. Un sfert de secol mai târziu, la Summit-ul Mileniului din anul 2000 și World Food Summit-ul din 2002, liderii mondiali au aprobat un proiect mai puțin ambițios cu scopul de a reduce foamea la jumătate până în 2015, chiar dacă rata progresului peste zece ani indică că ar dura mai mult de 60 de ani pentru a ajunge la această țintă. Obiectivele politice au un rol și relevanță în acest efort, dar au continuat neajunsurile, există o limită la speranță și încredere ale sutelor de milioane de oameni care își petrec viața lor în lupta cu foamea.
În plus față de problema greu de rezolvat, foametea în lume, există, de asemenea, o problemă în curs de dezvoltare de supra-consum, care duce la obezitate și tulburări de sănătate, precum diabet zaharat și boli cardiovasculare. Mai mult de 800 de milioane de oameni din întreaga lume sunt estimaț a fi obezi. Globalizarea din sistemul de alimentare mondială și influența crescândă de alimentare a marilor corporații-procesoare, distribuitori și comercianți cu amănuntul afectează modele de consum alimentar prin comercializarea crescută de alimentele care conțin niveluri nesănătoase de grăsimi, sare și zahăr.
Criza alimentară mondială viitoare va fi fără îndoială o criză de sănătatea umană, cu condiții de alimente prea puține sau prea multe alimente nesănătoase care afectează oamenii în mod diferit în toate țările, în curs de dezvoltare și dezvoltate. Comunitatea științifică, societatea civilă, guvernele naționale și comunitatea de dezvoltare internațională poartă responsabilitatea fundamentală pentru a realiza agricultura nutritivă, productivă, și alimente durabile. Provocarea cheie va fi în legarea între științele alimentare, tehnologia agricolă, terenuri, apă, gestionarea biodiversității, politici naționale și internaționale și acțiunile prin toate etapele lanțurilor alimentare, de productie la marketing și la consum.
Agriculturii îi trebuiesc furnizate cel mai mari angajamente politice și atenție sporită, deoarece produce alimente. Este predominantă utilizarea resurselor de mediu și naturale, și are cel mai mare impact asupra sustenabilității ecosistemelor și a serviciilor lor. Evoluția redusă, repartizarea bugetelor naționale de dezvoltare a agriculturii – de exemplu, în servicii de extensie și instruire, comercializare și infrastructură – împreună cu scăderea de creditare multilaterală și bilateral, ajutorul pentru acest sector trebuie exemplificat prin faptul că agricultura nu mai are atenția cuvenită și are nevoie de angajamente. Nu poate fi numit un progres reducerea foametei și sărăciei fără managementul resurselor durabile și trebuie un angajament de politici bazate pe știință a agriculturii (Shah, 2001).
Promisiunile științei pentru a îmbunătăți societățile și bunăstărea umană nu pot fi emise cu excepția cazului în care știința este relevantă, practică, și centrată pe problemele oamenilor. Comunitatea științifică și comunitatea politică trebuie să dezvolte la nivel național și internațional etape ce trebuie să lucreze rapid spre scopul realizării menit să îmbunătățească sănătatea sistemelor de alimentare, care sunt din punct de vedere social, economic, și ecologic viabile și durabile. Acest lucru va necesita o combinație sistemică a științelor relevante, inclusiv biologie și biochimie, agro-ecologie și știința mediului, științe sociale și economice, precum și domeniile de comunicare în informatică.
Provocarea științelor biologice este de a combina cele mai bune tehnologii de reproducere convenționale cu biochimia, etice celular si molecular genetic, de a cerceta dezvoltarea germplasmului nutritiv îmbunătățit și productiv (Shah și puternic, 2000). Culturile alimentare specifice utilizate de cei săraci, inclusiv cereale grosiere, rădăcini și tuberculi, trebuie să li se acorde cea mai mare prioritate. Există un domeniu considerabil pentru dezvoltarea sau îmbunătățirea pișciculturii ecologice, agriculturii și producției animaliere intensive, pentru a preveni pericolele potențiale de sănătate și bunăstare a animalelor.
Științe agro-ecologice, cu evoluțiile recente în informații ale sistemelor geografice, inclusiv teledetecție și creșterea calității și spațiale de acoperire a bazelor de date sub-naționale, naționale și globale de resurse – solurile, resursele de apă, teren acoperit, regimurile termice și tipurile de precipitații, distribuția populației, etc. – a permis productivitatea de instrumente de evaluare pentru a identifica potențialul și constrângerile ecologice să decupeze producția la nivel regional și național. Integrarea acestor informații în evaluările economiei mondiale de alimente, cu proiectii la schimbările climatice viitoare și variabilitatea lor, permite evaluarea impactului posibil al schimbărilor climatice asupra agriculturii și oferă o bază pentru stabilirea priorităților regionale ale mărfurilor specifice cercetării agricole pentru adaptarea și atenuarea efectelor schimbărilor climatic agricole.
Schimbările climatice și variabilitatea temperaturilor va duce la daune ireparabile din punct de vedere arabil, resurselor de teren și apă, cu consecințe grave pentru producția de alimente. Cele mai multe dintre aceste pierderi vor avea loc în țările în curs de dezvoltare în cazul în care capacitatea de a face față și să se adapteze este limitată. Deși comunitatea internațională s-a concentrat pe atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice este un fel de apăsare și trebuie să fie pusă pe agenda internațională. Adaptarea este de o importanță critică pentru multe țări în curs de dezvoltare care au contribuit puțin la emisiile de gaze cu efect de seră până în prezent, dar va suporta greul impactului negativ ale schimbărilor climatice și de variabilitate.
Provocarea în științelor sociale și științelor economice este de a asigura un mediu care permite și împuternicește fermierilor și al consumatorilor să beneficieze de progrese în domeniul științei. În țările în curs de dezvoltare, servicii de sănătate, de ajutor alimentar, educație și formare, extinderea serviciilor, comercializarea și infrastructura dezvoltarea sunt domeniile prioritare. Revoluția informațională și de comunicații are un rol important în dezvoltarea sistemelor agricole globale combinând cele mai bune științe cu cunoștințe tradiționale. Cu toate acestea, faptul că mai puțin de 1% din populația din Africa și Asia în curs de dezvoltare au acces la Internet, în comparație cu aproximativ jumătate din populația din lumea dezvoltată, mai departe va inhiba progresul către o agricultură durabilă. Acest decalaj digital trebuie să fie depășit pentru că altfel, globalitatea disparităților se va extinde în continuare.
Dezvoltarea durabilă a resurselor de teren și apă este semnificativă pentru multe din temele și problemele în studiul schimbărilor globale de mediu. Modificări în suprafața pământului au implicatii majore pentru fluxul de echilibru si energetic al radiațiilor globale, contribuind la schimbările în ciclurile biogeochimice, modificarea ciclurilor hidrologice și influențarea echilibrelor ecologice. Aceste impacturi asupra mediului la nivel local, regional și global, condus de o activitate umană, au potențialul de a afecta în mod semnificativ securitatea alimentară, de apă și durabilitatea sistemelor agro-ecologice.
Sisteme de producție alimentară interacționează cu resursele pământului și apei, cu ecosistemele forestiere și biodiversitatea, și sunt sensibile la efectele schimbărilor climatice. Asigurarea fertilității solului, diversitatea genetică, managementul resurselor de apă pentru agricultură, și adaptarea la efectele schimbărilor climatice este critică pentru creșterea producției.
Organizatia Alimentelor și Agriculturii a Națiunilor Unite (FAO) și Institutul Internațional pentru aplicarea analizelor sistemelor (IIASA) în ultimele două decenii au dezvoltat (CEED) instrumente analitice integrate și bazate pe date globale. Scopul acestor eforturi a fost pe multi-disciplinare de cercetare științifică care analizează actuale și viitoare disponibilități a utilizării resurselor regionale și globale pe uscat și pe apă, în fața schimbărilor demografice și socio-economice locale, naționale și super-naționale, comerțul internațional și globalizarea, dezvoltarea tehnologică și schimbările de mediu, inclusiv schimbările climatice și climatologice.
Metodologia AEZ pentru evaluările productivității unui teren urmează o abordare a mediului; acesta oferă un cadru pentru a stabili un inventar spațial și pe baza de date a resurselor terenului și a potențialului de producție a culturilor. Acest inventar de teren-resurse este utilizat pentru a evalua, pentru gestionarea condițiilor specifice și nivelul de inputuri, eligibilitatea unei culturi/ tipuri de terenuri de utilizare în condiții atât de ploaie-hrănite și irigate, și să cuantifice producția așteptată de recoltare și activitățile relevante în contextul agro-ecologice specifice. Caracterizarea resurselor de teren include componente de climă, solurile, formele de relief. Modelarea recoltei și procedurile de potrivire a mediului sunt utilizate pentru identificarea limitării spațiului special, sub diferitele niveluri de introducere și condițiile de supraveghere. Cadrul conține următoarele elemente de bază:
-Geo-referinițe asupra climei, solului și terenului, informații care sunt combinate într-o bază de date de teren-resurse. Global AEZ bazei de date computerizate îi corespunde 2.2 milioane de celule;
-Sisteme de producție agricole, cu relațiile definite de intrare și management, și cerințele de mediu de cultură specifice și adaptabilitate caracteristicile selectate. AEZ distinge mai mult de 180 de culturi, furaje, pășune, de tipuri de utilizare a terenurilor, fiecare la trei niveluri generic definite de intrări și gestionare;
-Contabilitatea utilizării terenurilor spațiale și terenuri acoperite, inclusiv de păduri, zone protejate, distribuția populației și densitatea și terenurilor necesare pentru locuire și infrastructură;
– Analiza căutărilor după criterii multiple a opțiunilor de producție agricolă.
BLS (figura 1) este un sistem de modelare a echilibriului general global pentru analiza politicilor agricole și perspectiva sistemelor alimentare într-un cadru internațional. BLS vizualizează sistemele agricole naționale încorporate în economiile naționale, care interacționează prin intermediul fluxurilor financiare și comerciale la nivel internațional. BLS constă din 18 modele de single-țară naționale, două modele pentru regiunile cu strânsă cooperare economică (unul pentru Uniunea Europeană și unul pentru țările din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică) și 14 modele regionale pentru restul țărilor din lume. BLS sunt modele naționale și regionale ce simulează comportamentul producătorilor, consumatorilor, și guvernul. Se disting două sectoare largi, agricultură și non-agricultură, și sectorul de agricultură care produce mărfuri total noi.
Figura 1.
Legendă:
-Country=Țară
-Exchange equilibrium=echlibrul schimbării
-Production=productie
-Governement polices=politici guvernamentale
-World market=Piata Mondială
Modele individuale naționale și regionale sunt legate între ele printr-o piață mondială. Modelul este formulat ca un sistem dinamic recursiv, lucru in etape anuale, în cazul în care rezultatul fiecărui pas este afectat de rezultatele anterioare. Fiecare model individual acoperă întreaga economie a zonei geografice respective. Pentru scopul internațional producția hidraulică, consumului și comerțului sunt agregate la nouă sectoare agricole și un sectorul non-agricol. Toate conturile fizice și financiare sunt echilibrate și reciproc compatibile, inclusiv producția, consumul și conturile financiare la nivel național si al comerțului și al fluxurilor financiare la nivel mondial.
Constrângerile de mediu la culturile vegetale: două-treimi din suprafata de teren globale – unele 8,9 miliarde de hectare – suferă constrângeri severe pentru culturile vegetale ploaie-hrănite: 13.2% este prea rece, 26,5% este prea uscat, 4,6% este prea abruptă, 2,0% este prea umed și 19,8% a solurilor sărace. Schimbările climatice vor avea efecte pozitive și negative, ca unele constrângeri poate fi atenuate în timp iar altele pot crește. Rezultatele pentru modelul de climat Hadley HadCM3 și scenariul IPCC A1F1 indică faptul că constrângerile enumerate mai sus se vor schimba respectiv la 5,2%, 29.0%, 1,1%, 5,7% și 24,5%. Modificările agro-ecologice din cauza schimbărilor climatice vor duce la deficite de apă in unele zone și surplusuri în altele, și va modifica nivelurile de infestare a agenților patogeni de boli și paraziți.
Terenurile cu potențial de cultivare: în Asia și Europa, ploaie-hrănite, teren cultivat în prezent se ridică la 90% din terenul pe care este foarte potrivit pentru producția agricolă sau potențial adecvat. În America de Nord, 75% din terenuri foarte potrivite sau potențial adecvate sunt în prezent în cultivare. Prin contrast, Africa și America Centrală și de Sud sunt estimate a avea 1 miliard de hectare de teren foarte potrivit sau potențial adecvat peste 350 milioane de hectare de terenuri cultivate în prezent. Cu toate acestea, cele mai multe din aceste suprafețe cultivabile suplimentare sunt concentrate în doar șapte țări – Angola, Congo, Sudan, Argentina, Bolivia, Brazilia și Columbia.
Potențialul de cultivare în ecosistemele forestiere: aproximativ o cincime din suprafata de teren din lume – 3 miliarde de hectare – aparține ecosistemelor forestiere. 60% din terenuri forestiere din lume se află situat în opt țări – Rusia, Brazilia, Canada, Statele Unite, China, Australia, Congo, și Indonezia. În ultimul deceniu, 127 milioane de hectare de păduri au fost eliminate, în timp ce 36 milioane de hectare au fost replantate. Africa a pierdut 53 milioane de hectare de pădure în această perioadă, în primul rând din expansiunea culturilor vegetale. Rezultatele studiului arată că 470 milioane de hectare de teren în ecosistemele forestiere au culturi vegetale potențiale. Cu toate acestea, cultivarea acestor terenuri ar avea implicații grave mediului, pădurile jucând un rol important în managementul acestuia, controlul inundațiilor, protecția biodiversității, și servesc ca chiuvete de carbon.
Schimbările climatice și a ecosistemelor fragile: ecosistemele din zona boreală și arctică sunt susceptibile de a nu mai exista , cam 60% din teritorii din cauza schimbării spre nord a regimurilor termice. Zonele aride și semiaride au terenuri în curs de dezvoltare care poate crește cu aproximativ 5-8%. Peste o cincime din populația din Africa, aproximativ 180 milioane de oameni, trăiesc în prezent în aceste zone, unde au mijloace de supravietuire numai din agricultură.
Impactul scimbărilor climatice asupra producției de alimente: deși câștigurile puternice în potențialul de producție de cultură să apară în America de Nord și Federația Rusă, pierderi semnificative sunt proiectate pentru Africa, în special în nord și Africa de Sud. În prezent, există în unele țări 78 alimente nesigure. Populatia curentă din aceste țări este 4,2 miliarde, din care 18% sunt subnutriți, iar populația lor totală în 2080 este proiectata la 6.8 miliarde. De interes special sunt unele țări în curs de dezvoltare 40, multe dintre ele în grupul de țări mai puțin dezvoltate, care, ca un întreg pot pierde 10-20% din producția lor de cereale în 2080 din cauza schimbărilor climatice.
Schimbările climatic,PIB-ul, agricultura și comerțul: în 2080, schimbările climatice va reduce PIB-ul Asiei agricol de 4%, Africa de aproximativ 8%; între timp, America de Nord PIB agricol va crește până la 13%. Rezultatele relevă, de asemenea, o dependență crescândă țărilor în curs de dezvoltare pe net anual cereale import-între 170 și 430 milioane tone. Schimbărilor climatice li se vor adăuga la această dependență, creșterea importurilor din țările în curs de până la 40%.
Schimbările climatice și numărul de persoane la risc de foame: unele concluzii destul de robuste emerg din analiza impactului schimbărilor climatice pe numărul de persoane la risc de foame. În primul rând, schimbările climatice vor mai afecta probabil creșterea numărului de persoane la risc de foame. În al doilea rând, importanța și semnificația impactului schimbărilor climatice la nivel de subnutriției depinde în totalitate de nivelul de dezvoltare economică presupune scenarii de SRES. Pentru societățile bogate de IPCC dezvoltare calea scenariu A1 – în cazul în care chiar și regiunile sărace în prezent sunt presupuse a atinge niveluri economice mai mare în termeni pe cap de locuitor venitul curent mediu OECD-foamea este o problemă marginală și rămâne astfel chiar și cu schimbările climatice. Aceasta este o viziune de dorit, dar, probabil, prea optimist în vederea realizărilor reale a ultimilor 30 de ani. Figura 2 rezumă rezultatele de simulare, care indică numărul suplimentar de persoane la risc de foame în 2080 complotând împotriva nivelurilor diferite de CO2 atmosferic și asociate cu schimbările climatic.
Schimbările la nivel global de mediu ridică problema de corectitudine și echitate. Țările în curs de dezvoltare până acum au contribuit relativ puțin la cauzele schimbărilor climatice. Încă multe dintre țările cele mai sărace și cele cu deficit de produse alimentare vor suferi pierderi substanțiale în producția de alimente interne, care va crește insecuritatea alimentară și foamea. Schimbările climatic și ecologice vor exacerba provocând, de asemenea, în continuare în apă, sănătate și boală infecțioasă în multe din aceleași țări.
Schimbările climatice sunt globale, pe termen lung și implică interacțiuni complexe între procesele demografice, climaterice, de mediu, economice, de sănătate, politică, instituționale, sociale și tehnologice. Au implicații internaționale semnificative între generații și în contextul de echitate și dezvoltare durabilă (ONU, 1992). Schimbările climatice vor avea un impact serios social, economic, în sistemele de mediu, și se vor forma perspectivele securității alimentare, apei și sănătății. Informații cantitative pentru zone geografice specifice oferă cunoștințe importante care pot sprijini sub-național, național și regional politici adaptive pentru a atenua consecințele schimbărilor globale de mediu.Biserica și societațile civile, de asemenea, pot facilita negocierile internaționale privind schimbările climatice și dezvoltarea durabilă, care să țină cont de inegalitățile globale.
CONCLUZII
Pentru cele mai multe cărti, începuturile (incipit-ul operelor literare) sunt formulate cu multă grijă. Ele sunt alese sau redactate de cele mai multe ori după ce a fost scrisă deja cartea și această pentru că dobâdesc o pondere deosebită atunci când autorul anuntă că în acest fel, pregătește și chiar prefigurează ceea ce va urma. Chiar dacă numai parțial, intriga cărtii este deja continută în incipit: ceva normativ este afirmat cu privire la proiectul operei și a intrigii sale. La început Dumnezeu. Cine vorbește? Nu este Dumnezeu ci un narator care îsi păstrează anonimatul, dar care este totuși prezent. Cineva ia inițiativa de a introduce o istorie care se va prelungi de-a lungul a 46 de cărti ale Vechiului Testament și a altor 27 ale Noului Testament. Acest început este normativ în ceea ce privește modul lui Dumnezeu de a comunica de-a lungul Bibliei: Biblia este istoria unei comunități care vorbește despre Dumnezeu cititorilor din prezent și din viitor.
Astfel fiecare epocă rescrie începutul său, re-spune într-un limbaj nou și fecund originea sa. În Isus toate începuturile își află sensul. Conform expresiei clasice: Novum Testamentum în Vetere latet, Vestus Testamentum în Novo patet (Noul Testament se află ascuns în cel Vechi; Vechiul Testament se dezvăluie în Noul).
În timp ce privim tot mai adânc în univers, ne întoarcem invitabil la întrebări eterne: Care este sursă cosmosului și care este scopul nostru înăuntru lui? În timp ce răspunsurile vor fi mereu dezbătute, noi observații de valoare sunt astăzi la indemână răzbind dintr-un colț al universului unde viața complexă și descoperirea științifică s-au întâlnit, pe o planetă extraordinară numită Pământ.
Toate concluziile duc la una singură care este desăvârșită. Toate sunt raționale. Tot ce vedem în univers este făcut prin mijlocul rațiunii, iar lucrurile raționale nu pot fi făcute decât de către o Ființă Rațională pentru că ele trebuie să aibe o cauzalitate. Nu s-au făcut ele pe ele înșele, dar le-a făcut o Ființă Rațională și ele se comportă rațional. Noi le spunem că sunt minuni, căci ne minunăm, dar în realitate este un calcul matematic pe care oamenii de știință îl știu și cărora li se pare banal. Și totuși noi nu vom înceta să vedem aici mâna lui Dumnezeu pentru că toată această raționalitate a universului nu a apărut de la ea însăși ci are un Autor, iar Autorul nu poate fi decât o Ființă Rațională. Această Ființă Rațională se cheamă Dumnezeu.
Întoarcerea întregii umanități la condiția de la început nu reprezintă un lucru imposibil și tocmai de aceea mesajul scripturii este adresat fără discriminare tuturor oamenilor de pe acest pământ. În măsură în care starea de ignoranță asupra condiției noastre continuă rezulatele noastre nu vor fi putea fi decât nefaste. Înaintea noastră se deschid două căi: una către Împărăția lui Dumnezeu prin întoarcerea la condiția inițială iar cealaltă este o cale care duce în jos către abisul distrugerii prin persistarea respingerii ofertei divine de întoarcere. Apelul se adresează către fiecare dintre noi pentru a deveni conștienți că suntem creați după chipul lui Dumnezeu și să începem să acționăm în consecință prin lucruri care să dovedească că purtăm numele Celui Preasfânt.
Trebuie să ne formăm o gândire ecologică atât de necesară pentru sănătatea planetei. Nu ne ajută doar să gândim doar că cetățeni a unei țări ci ca locuitori ai acestei planete, gândirea colectivă ne va ajuta în acest sens. Ne-am obișnuit să luăm, este puțin spus ci să luăm ci să exploatăm, de la natură tot, părându-ni-se acest lucru absolut normal fără a întoarce măcar respectul nostru, fără a vedea că tot ceea ce este în jurul nostru este de fapt un miracol de care trebuie să avem grijă. Poate ar trebui să ne punem mai multe întrebări despre originea lumii vii, despre tot ceea ce ne înconjoară ca să putem prețui ce s-a realizat în mii de ani și care se distruge pe zi ce trece. Numai crearea unei gândiri ecologice va face ca și generațiile viitoare să poată folosi ceea ce nouă și strămoșilor noștri ne-a oferit natura.
Depinde de noi cum gospodărim resursele date de natură, cum le valorificăm asfel încât efectele acțiunilor noastre să nu ne fie potrivnice. Poate în trecut oamenii erau mai legați de natură, o respectau mai mult și de aceea un feed-back pozitiv din partea ei. De aici s-a ajuns și la această personificare a naturii numind-o chiar “mama-natură”. Suntem atât de preocuoati de propria persoană încât uităm să privim în jurul nostru.
Dar ce pretenții să avem când trăim într-o lume în care predomina intersul material în dauna celui spiritual. Acest lucru a dus la îndepărtarea omului față de natură. Câte lucruri care sunt benefice pentru natură sunt stopate de interesele materiale. Încotro se îndreaptă omenirea? În loc ca viitorul să însemne evoluție el este condamnat de present la involuție. Progres tehnologic-regres spiritual. Fără existența celorlați factori biotic și în strânsă interdependență cu factorii abiotici omul nu ar putea fi.
BIBLIOGRAFIE
Etienne Langton,Studiul asupra Vulgatei,inceputul sec.XIII
Jean L’Hour,Ré’shît et Bré’shît encore et toujours,vol.91,Paris,2010
P. Beauchamp, „Création et fondation de la loi”, în La création dans l’Orient ancien, Cerf, Paris 1987
J. Vermeylen, „Le motif de la création dans le Deutéro-Isaïe”, în Création dans l’Orient ancien, Cerf, Paris 1987
J. Lévêque, Job
Ben Sirah 24, puțin după anul 200 î.C.
Ioan Paul II, Centesimus Annus
Ioan Paul II Solicitudo rei socialis, 34; Mesaj pentru Ziua mondiala a pacii 1990
Ioan Paul II Redemtor hominis
Ioan Paul II, Mesajul pentru pace in lume, 6: AAS 82 (1990)
Conciliul pontifical pentru Dreptate și Pace, Compedium al Doctrinei Sociale a Bisericii.
Paul VI, Scrisoarea enciclică Populorum Progressio, 65: loc. cit., 289.
Benedict XVI, Mesaj pentru pace, 7: AAS 100 (2008)
Benedict XVI, Scrisoare adresata Comitetului General al Organizatiei Natiunilor Unite, New York, 18 April 2008
Anyamba A.K., et al. (2002),Photogrammetric Engineering and Remote Sensing
Shah M.M. (2001), Food in the 21st Century – a Global climate of
Disparities, GAIA 4
FAO (2002), Crops and Drops – Making the Best Use of Land and Water,
Rome.
Brooker S., Michael E. (2000), Advances in Parasitology, 47: 245-288.
Fischer G., Shah M.M., and Velthuizen H. (2002b), Climate Change and
Agricultural Vulnerability, WSSD, Johannesburg.
Fischer G., Vetlthuizen H., Shah M.M., and Nachtergale F. (2002a), Global
Agro-ecological Assessment for Agriculture in the 21st century –
Methodology and Results, RR-02-02, IIASA, Laxenburg
Higgins G., Kassam A.H., Naiken L., Fischer G., Shah M.M. (1983),Final Report of the Land Resources for Populations of the Future project,
FAO/IIASA/UNFPA, Rome
Carcavallo R.U. (1999),Memorias do Instituto Oswaldo Cruz, 94: 367-
BIBLIOGRAFIE
Etienne Langton,Studiul asupra Vulgatei,inceputul sec.XIII
Jean L’Hour,Ré’shît et Bré’shît encore et toujours,vol.91,Paris,2010
P. Beauchamp, „Création et fondation de la loi”, în La création dans l’Orient ancien, Cerf, Paris 1987
J. Vermeylen, „Le motif de la création dans le Deutéro-Isaïe”, în Création dans l’Orient ancien, Cerf, Paris 1987
J. Lévêque, Job
Ben Sirah 24, puțin după anul 200 î.C.
Ioan Paul II, Centesimus Annus
Ioan Paul II Solicitudo rei socialis, 34; Mesaj pentru Ziua mondiala a pacii 1990
Ioan Paul II Redemtor hominis
Ioan Paul II, Mesajul pentru pace in lume, 6: AAS 82 (1990)
Conciliul pontifical pentru Dreptate și Pace, Compedium al Doctrinei Sociale a Bisericii.
Paul VI, Scrisoarea enciclică Populorum Progressio, 65: loc. cit., 289.
Benedict XVI, Mesaj pentru pace, 7: AAS 100 (2008)
Benedict XVI, Scrisoare adresata Comitetului General al Organizatiei Natiunilor Unite, New York, 18 April 2008
Anyamba A.K., et al. (2002),Photogrammetric Engineering and Remote Sensing
Shah M.M. (2001), Food in the 21st Century – a Global climate of
Disparities, GAIA 4
FAO (2002), Crops and Drops – Making the Best Use of Land and Water,
Rome.
Brooker S., Michael E. (2000), Advances in Parasitology, 47: 245-288.
Fischer G., Shah M.M., and Velthuizen H. (2002b), Climate Change and
Agricultural Vulnerability, WSSD, Johannesburg.
Fischer G., Vetlthuizen H., Shah M.M., and Nachtergale F. (2002a), Global
Agro-ecological Assessment for Agriculture in the 21st century –
Methodology and Results, RR-02-02, IIASA, Laxenburg
Higgins G., Kassam A.H., Naiken L., Fischer G., Shah M.M. (1983),Final Report of the Land Resources for Populations of the Future project,
FAO/IIASA/UNFPA, Rome
Carcavallo R.U. (1999),Memorias do Instituto Oswaldo Cruz, 94: 367-
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Respect Pentru Creatie (ID: 123575)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.