Resocializarea infractorului [602114]
1
UNIVESTITATEA ROMÂNO -GERMANĂ DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE
ADMINISTRATIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Disciplina: Criminologie
Tema: Resocializarea infractorului
Coordonator științific : Absol vent:
Lect. univ. dr. Dumitru GOȘA Alin-Paul OLAR
SIBIU
2017
2
UNIVESTITATEA ROMÂNO -GERMANĂ DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE
ADMINISTRATIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Disciplina: Criminologie
Tema: Resocial izarea infractorului
Coordonator științific : Absolvent: [anonimizat]. univ. dr. Dumitru GOȘA Alin-Paul OLAR
SIBIU
2017
3
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 4
CAPITOLUL I ASPECTE TEORETICE PRIVIND FENOMENUL ………………………….. …. 6
INFRACȚ IONAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 6
1.1. Delincvența – formă particulară a devianței sociale ………………………….. ……………………….. 6
1.2. Delincvența din perspectiva normativului penal. Infracțiunea și pedeapsa ………………….. 10
1.3. Cadrul de analiză etiologică a actului infracțional ………………………….. ……………………….. 12
1.4. Teoriile explicative ale actelor infracționale ………………………….. ………………………….. ….. 14
CAPITOLUL II RESOCIALI ZAREA ȘI REINTEGRAREA SOCIALĂ A
CONDAMNAȚILOR LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE ………………………….. .. 20
2.1. Resocializare și reintegrare socială–precizări terminologice ………………………….. …………. 20
2.2. Educația și asistența psihosocială a deținuților în sistemul penitenciar românesc …………. 24
CAPITO LUL III FORMAREA PROFESIONALĂ A DEȚINUȚILOR – FACTOR
ESEN ȚIAL AL REINTEGR ĂRII SOCIALE ………………………….. ………………………….. ………. 35
3.1. Formarea profesională în România – cadrul legislativ ………………………….. ………………….. 35
3.2. Formarea profesională a deținuților în contextul general al formării profesionale a
adulților în România ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 38
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 41
RECOMANDĂRI STRATEGICE ………………………….. ………………………….. ………………………. 41
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 48
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 54
4
Motto:
“Povestiți -mi despre închisorile voastre , iar eu vă voi spune despre so-
cietatea voastră”
Winston Churcill
INTRODUCERE
Aproximativ 30 000 de persoane se află dincolo de gratii, în peniten-
ciarele românești. Ponderea recidiviștilor a crescut de la 14% în 1990, la peste
50% din totalul populației carcerale. Pe lânga implicațiile sociale ale fe-
nomenului, implicațiile economice sunt deosebit de importa nte: lunar, alocațiile
bugetare pentru întreținerea unui deținut depășesc 2000 RON.
Care sunt modalitățile prin care deținuții pot fi determinați să nu se mai
abată în mod repetat de la lege ? Care este cea mai bună “rețetă” pentru ca ei să
se reintegreze cu succes în comunitate? Care este rolul asistentului social? Aces-
tea sunt întrebări la care voi încerca să răspund, pe parcursul lucrării de față.
În primul capitol, am considerat necesară delimitarea conceptuală și clari-
ficarea termenilor: devianță, delincvență, infracțiune, pedeapsă, alături de o sin-
teză a celor mai cunoscute teorii care se referă la etiologia actului infracț ional, în
special a celor relevante privind munca de recuperare socială a infractori lor.
Al doilea capitol al lucrării conține prezentarea conceptelor -cheie de reso-
cializare și reintegrare socială, precum și o prezentare detaliată a activităților de
reintegrare socială desfășurate în penitenciar.
Componenta practică a lucrării, respect iv cel de-al treilea capitol, conține
prezentarea studiului privind rolul formării profesionale și al dezvoltării abil-
ităților sociale în vederea reintegrării sociale a persoanelor aflate în detenție.
Studiul, desfășurat la Penitenciarul Craiova, a urmări t:
– identificarea principalilor factori considerați de către deținuți ca fiind
importanți pentru reintegrarea lor în societate;
5
– identificarea percepției deținuților privind rolul și utilitatea demersurilor
recuperative desfășurate în penitenciar.
De asem enea, în cadrul celui de al treilea capitol voi prezenta studii de
caz conținând prezentarea unor demersuri concrete proiectate și implementate de
către specialiștii din penitenciare, în vederea consolidării abilităților sociale și
creșterii șanselor de reintegrare socială ale unor deținuți.
În finalul lucrării, după prezentarea concluziilor analizelor cantitative și
calitative, am încercat formularea unor recomandări care vizează sporirea viabil-
ității și eficienței procedurilor și practicilor de reintegra re socială și prevenire a
recidivei în țara noastră.
6
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND FENOMENUL
INFRACȚ IONAL
I.1. Delincvența – formă particular ă a devian ței sociale
În orice societate există și funcționează un ansamblu de norme și pre-
scripții, obiceiuri și practici sociale prin intermediul cărora se asigură ordinea
socială , consistența și coeziunea internă, continuitatea și stabilitatea grupurilor,
instituțiilor și comunităților umane.
Pentru acest motiv, societatea judecă și evaluează comportamentul mem-
brilor săi nu atât din punct de vedere al motivațiilor sale intrinseci, cât mai ales
din punctul de vedere al conformării acestui comportament la norme le și valorile
unanim acceptate .
Prin intermediul proceselor de socia lizare, adaptare și control social,
orice societate transmite membrilor săi modelul său normativ și cultural, facili-
tându -le integrarea socială, învățarea culturii grupului din care fac parte și
deprinderea cu rolurile sociale pe care trebuie să le îndeplinească. Raționalitatea
comportamentului este dictată de normele și valorile dobâ ndite în procesul so-
cializării; comportamentele socialmente morale ale membrilor unei societăți
sunt dictate de cultura de apartenență care modelează o așa – numită personali-
tate de bază.
În Dicționarul de sociologie1, termenul socializare este definit ca „un pro-
ces psiho -social de transmitere – asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor
sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunități în vederea
formăr ii, adaptării și integrării sociale a unei persoane”.
În funcție de factorii care socializează individul, precum și de vârsta la
care se produce acest proces, literatura de specialitate consemnează trei forme
principale de socializare:
1Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.) – Dicționar de Sociologie, Editura Babel, 1993 ;
7
– socializarea primară sau de bază, care se desfășoară în perioada copilăriei
timpurii, în care copiii suferă influențele formative ale părinților, pe care le in-
ternalizează profund în structura personalității lor;
– socializarea secundară se desfășoară prin intermediul însuși rii normelor
care reglementează relațiile copilului cu egalii săi (frați, surori, colegi etc).
Acestui gen de socializare îi sunt caracteristice relații de „instrumentalitate” și
„neutralitate afectivă” care-l obligă pe copil să ia în considerare faptul că rolurile
sociale pe care le exercita nu se desfășoară întotdeauna în contexte afective sau
protective similare cu cele din familie;
– socializarea continuă (a adultului) se realizează pe tot parcursul vieții in-
dividului, pe măsură ce acesta asimilează noi valori, dobândește experiențe noi
de viață , având loc prin expunerea sa celor mai variate influențe culturale ale
mediului social (reguli morale, obiceiuri, tradiții, mass -media etc).
Atât socializarea primară, cât și cea continuă, urmăresc scopuri și obiec-
tive specifice, dar complementare.
Deoarece copilul este socializat într-un climat profund afectiv, iar adultul
într-un context definit prin neutralitate afectivă și instrumentalitate, conținutul
procesului de socializare diferă în funcție de diferitele stadii ale ciclului de viață,
ca și de obiectivele diverselor instituții și grupe formale sau informale 2. Spre
deosebire de influenț a formativ -educativă inițială exercitată de către socializarea
de bază, care are doar un caracter parțial, socializarea continuă intervine în tot
cursul schimbărilor din viața adultului, în măsura în care acesta își schimbă
reperul valorilor și repertoriul opiniilor, atitudinilor, comportamentelor asumân-
du-și noi roluri sociale și dobândind noi experienț e de viață.
Ca rezult at al socializării, individul manifestă puternice tendințe de adezi-
une la normele și valorile grupului, făcând din ele un etalon al propriului com-
portament. La rândul ei, societatea apreciază indivizii după acest etalon,
2 Sorin M. Rădulescu – Anomie, devianță și patologie socială, Editura Hyperion XXI, București, 1991, pag.22 ;
8
așteptând ca ei să se comporte în moduri predictibile, conforme cu modelul cul-
tural și normativ, cu mijloacele legitime de acțiune.
Această tendință a comportamentului de a fi în concordanță cu normele
prescrise și cu așteptările grupului, denumită conformitate, este opusul stării de
devianță.
Devianța socială este definită ca fiind lipsa de adeziune la modelul nor-
mativ și axiologic al grupului, manifestându -se printr -un comportament „atipic”
care încalcă prescripțiile normative șicerințele instituț ionale.
Într-un sens foarte larg, devianța semnifică devierea (abaterea) de la un
anumit set de norme sociale.
Orice acțiune umană este guvernată de norme care o dirijează în anumite
direcții și spre anumite finalități. Orice normă prescrie indivizilor forme speci-
fice de conduită , obligându -i să se conformeze regulilor, intereselor și valorilor
grupului social din care fac parte. Normele sociale sunt prescripții ale acțiunii
sau repere ideale de comportament.
Diagnosticarea comportamentelor ca fiind conforme sau deviante depinde
de natura normelor sociale, de gradul de toleranță al societății respective, ca și
de pericolul actual sau potențial pe care actul comis îl reprezintă pentru stabili-
tatea vieții sociale.
Definită ca tip de comportament care se opune celui conformist, devianța
include nu doar încălcările normelor penale (infracțiunile sau delictele), ci și
orice abatere de la normele de convieț uire și imperativele de ordine ale unei
forme de viață colectivă (societate, grup, organizaț ie, instituție, cultură,
subcultură).
Astfel, devianța include o gamă largă de acte sau conduite, de la cele ex-
centrice, la cele așa-zis imorale, care nu sunt întotdeauna sancționate de lege și
până la cele cu caracter antisocial (actele infracț ionale sancționate penal) sau
cele cu caracter asocial (bolile psihice).
Devianța are însă un caracter relativ, pentru că ceea ce dintr -o anumită
perspectivă normativă apare ca deviant, dintr -o altă perspectivă normativă este
9
considerat a fi perfect normal, legitim sau rațional. Din perspectiva deviantului
însuși, ceea ce face el sau adoptă ca și conduită este absolut normal sau licit.
Deoarece învățarea conținutului normelor sociale are loc prin intermediul
procesului de socializare, se consideră ca majoritatea indivizilor devianți au fost
socializați într-o „subcul tură deviantă”, care a exercitat ea însăși presiuni asupra
indivizilor pentru a-i face să se conformeze. Cu alte cuvinte, devianța poate ea
însăși, în mod paradoxal, să implice conformism. Un infractor specializat într-o
anumită activitate criminală, de exemplu, învață tehnicile infracțiunii prin inter-
mediul subculturii care l-a socializat în acest sens. Un alt exemplu în acest sens
poate fi cel al homosexualilor, care și-au însușit preferințele sexuale prin inter-
mediul unui proces de socializare exercitat la vârste timpurii. Trebuie subliniat
faptul că pentru toți acești devianți, comportamentul lor propriu este perceput de
către ei înșiși ca fiind așa cum trebuie să fie, adică normal.
În ansamblul formelor particulare de devianță, delincvența sau infracți on-
alitatea afectează cele mai importante relații și valori sociale și presupune încăl-
carea normelor morale și juridice care orientează comportamentele indivizilor și
deci are gradul cel mai ridicat de periculozitate .
Ca formă distinctă de devianță, delincvența constituie un fenomen com-
plex, fiind definită ca „ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile
ocrotite de norma penală”3.
În literatura de specialitate se disting următoarele trăsături ale
delincvenț ei4:
– violarea unei anumite legi care prescrie acțiuni sau sancțiuni punitive
împotriva celor care o încalcă;
– manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului;
3Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu – Introducere în sociologia delincvenț ei juvenile, Editura Medicală, Bucureș ti,
1980 – pag.42 ;
4 Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Marin Voicu – Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și En-
ciclopedică, București, 1985 – pag.89 ;
10
– săvârșirea unei acțiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau
grupuri sociale.
Ca fenomen juridic, delincvența cuprinde o serie de fapte sau acțiuni care,
violând regula de drept, sunt pasibile de sancțiune, a cărei severitate crește în
funcție de gravitatea faptei comise și de circumstanțele în care s-a produs. Mo-
dalităț ile de sancțiune pentru aceste fapte și acțiuni sunt aplicate în forme in-
stituționalizate și presupun existența unor mijloace de control specializate(forțe
de ordine, tribunale, penitenciare etc).
În sens general juridic, delincvența include acele transgresiuni ale nor-
melor de convieț uire socială care afectează mai mult ordinea publică, drepturile
și îndatoririle colectivității și nu relațiile particulare dintre indivizi.
Dacă la o primă analiză delincvența apare ca un fenomen juridic, ea re-
prezintă și un fenomen social, deoarece abateril e și încălcările legii lezează
valori și relații sociale. În raport cu valorile și normele de conduită socială, de-
lincvența dobândeș te caracter antisocial.
În realitate, nu toate actele antisociale sunt descoperite sau judecate. Din-
colo de delincvența descoperită , judecată și sancționată, există delincventa reală,
care reprezintă „adevărata dimensiune a ilicitului penal”5 și are cele mai im-
portante semnificații pentru evaluarea fenomenului.
I.2. Delincvența din perspectiva normativului penal. Infracț iunea și
pedeapsa
Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit
printr -o serie de trăsături specifice, care se re găsesc în majoritatea sistemelor
legislative6.
a. reprezintă o faptă , o acțiune(inacțiune) cu caracter ilicit, imoral, ilegitim,
ilegal prin care sunt violate și prejudiciate anumite valori și relații sociale;
5Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu – Introducere în sociologia delincvenței juvenile, Editura Medicală, București,
1980 – pag. 85;
6 Pavel Abraham, Victor Nicolăescu, Ștefăniță Bogdan Iașnic – Introducere în probațiune, Editura Național,
București, 2001 – pag. 15;
11
b. fapta este comisă de o anumită persoană care acționează deliberat,
conștient și responsabil (are răspundere penală);
c. fapta respectivă este incriminată și sancționată de legea penală.
Codul penal român utilizează noțiunea de infracțiune. Prin art. 15 din
Noul Cod Penal român, infracțiunea este definită ca fiind fapta prevazută de
legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabil ă persoanei care a
săvârșit-o7.
Conduitele individuale sau de grup care nu se conformează modelelor so-
ciale recunoscute și acceptate sunt supuse sancțiunilor. Aceste reacții manifes-
tate de grupul social față de comportamentul individual formează sistemul
sancțiunilor sociale . În sensul general, orice sancțiune reprezintă o pedeapsă sau
o răsplată al cărei scop este să realizeze conformarea la normele de comporta-
ment considerate ca dezirabile de un grup social. Sancțiunea socială este o
reacție din partea societății sau a unui număr considerabil al membrilor săi față
de un mod de comportament, prin care acesta este aprobat sau dezaprobat.8
În literatura de specialitate se vehiculează doua tipuri de sancțiuni, în
funcț ie de forma și intensitatea reacției sociale față de un anumit tip de compor-
tament:
a. sancțiuni negative – care se referă la pedepse;
b. sancțiuni pozitive – care desemnează recompensele, acestea fiind re-
prezentate de reacții de aprobare și premiere a conduitelor dezirabile.
Cele mai eficiente sancțiuni sunt cele juridic e, întrucât ele se bazează pe
forța statului, dreptului, administrației și justiției, fiind constituite într-un sistem
de amenzi, contravenții și despăgubiri civile, confiscări de bunuri, privare de
libertate a persoanelor care au comportamente ilegitime.
În literatura de specialitate9s-au atribuit numeroase funcții pedepsei:
7 Noul Cod penal 2014 – Legea 286/2009 – actualizat în 2014 – http://e -juridic.manager.ro/articole/codul -penal –
actualizat -2014-14489.html ;
8Pavel Abraham, Victor Nicolăescu, Ștefăniță Bogdan Iașnic – Introducere în probațiune, Editura Național,
București, 2001 – pag. 26;
9Cristian Bocancea, George Neamțu – Elemente de asistență socială, Editura Polirom 1999, pag. 200-202;
12
a. funcția de intimidare colectivă și de descurajare, care se referă la efec-
tul inhibitor al sancțiunilor penale asupra persoanelor, altele decât de-
lincvenții condamnați;
b. funcția de prevenire socială prin intimidare individuală – delicventul
va fi deturnat de la recidivă datorită dezavantajelor primei pedepse;
c. funcția de neutralizare – obstrucționarea delincventului să mai comită
noi infracțiuni, prin faptul că îl privează de libertat e și/sau de alte drep-
turi, pentru o perioadă de timp;
d. funcția de retribuire – delincventul trebuie să resimtă pedeapsa ca pe o
“măsură” a nedreptății pe care a comis -o.
I.3. Cadrul de analiză etiologică a actului infracțional
Actul infracțional, ca atare, reprezintă expresia concretă a unui șir de acți-
uni și conduite anterioare, care contrastează puternic cu normele de viață
existente în cadrul societății. Ca produs nemijlocit al acestor acțiuni și conduite,
infracțiunea implică o mare varietate și comp lexitate de cauze și condiții. De-
parte de a acționa paralel și independent una față de cealaltă, cauzele și con-
dițiile favorizante ale infracțiunii se află într-o strânsă interdependent ă și
corelație reciprocă.
Formele principale ale criminalității și cauzele acestora trebuie analizate
în cadrul a trei sisteme de corelație10:
a. sistemul intern de condiționare a delincventului;
b. sistemul de condiții interne și externe care au generat situaț ia actuala a
acțiunii;
c. sistemul fenomenelor care au determinat, până în prezent, dezvoltarea
personalității infractorului.
Aceste sisteme de corelație au fost clasificate astfel:
10Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Marin Voicu – Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și En-
ciclopedică, București, 1985 ;
13
a. formarea nefavorabilă a personalității care a condus la apariția în cadrul
conștiinței individului a unei orientă ri antisociale;
b. influența nefavorabilă a situației concrete de viață în care respectivul
individ s-a aflat înainte de comiterea infracțiunii;
c. condițiile externe care au facilitat comiterea faptei penale și producerea
rezultatului infracț ional.
Analiza etiologică a infracțiunii trebui e să se întemeieze pe următoarele
premise teoretice generale11:
a. condiționările obiective și subiective : orice cauză (influență ) externă se
răsfrânge prin intermediul condițiilor interne (trăsături de personalitate)
ale individului. Ca formă particulară a devianței sociale, delincvența are
o determinare multiplă, fiind produsul și efectul interacțiunii unui com-
plex de factori interni (care țin de natura biologică și psihică a individu-
lui) și externi (de natura economică , socială și culturală);
b. raportul dintre spontan -conștient, cauze necesare/cauze contingente :
cunoașterea și explicația cauzelor infracț ionalității trebuie efectuate
ținând seama de relația stabilită între circumstanțele subiective, care
însoțesc motivele săvârșirii actului infracț ional, și contextul obiectiv în
care se săvârșește acest act;
c. relația dintre necesitate și întâmplare – în contextul general al fe-
nomenului infracț ional, întâmplarea particularizează, la nivelul fiecărei
infracțiuni concrete, împrejurările specifice in care se produce aceasta.
În mod concret, comportamentul infracțional apare ca un produs al con-
vergenței a cel puțin patru situații specifice, reprezentate de următoarele elemen-
te:
a. situaț ia social -economic ă (statusul socio -profesional) și starea cultur-
ală a individului , caracterizate de regulă printr -un status socio –
profesional și ocupațional modest, nivel scăzut de instrucț ie, educație și
11Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Marin Voicu – Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și En-
ciclopedică, București, 1985 – pag.155 ;
14
cultură, inadaptare școlara și profesional ă, eșec în integrarea familială
și socială, parazitism social etc.
b. situaț ia antecedent ă care a modelat personalitatea , reprezentată de
eșecul procesului de socializare, carenț e educative, deficiențe ale in-
tegrării în grupurile de apartenență , atracția spre grupuri de referință
marginale etc.
c. starea concretă a personalit ății, caracterizată de obicei prin existența și
manifestarea unor tendințe de egocentrism și individualism pronunțat,
labilitate, impulsivitate, izolare, frustrare, marginalizare.
d. diferite situații concrete favorizante , concretizate printr -o serie de con-
duite cum ar fi: consumul de alcool, droguri înaintea sau în timpul
comiterii infracțiunii, relații conflictuale cu alte persoane, instigarea la
săvârșirea de infracțiuni, identificarea unei ocazii favorabile pentru
comiterea delictului, complicitatea cu alte persoane dominate de ace-
leași tendințe antisociale, control scăzut etc.
I.4. Teoriile explicative ale actelor infracționale
Literatura de specialitate cuprinde un număr copleșitor de teorii, dintre
care unele, devenite clasice, au rezistat in timp, creând adevărate școli in jurul
lor și fiind îmbogăț ite continuu.
În cele mai multe lucrări, teoriile explicative ale actelor infracționale sunt
împărțite în trei categorii, respectiv: teorii biologice, teorii psihologice și te-
oriisociologice12. Trebuie specificat că nu există o teorie miracol în materie de
etiologia infracț ionalității, indiferent de ce natură este ea, ci numai situații par-
ticulare în care o anumită teorie sau o sumă a acestora ne apropie de adevăr.
Referindu -ne la teoriile biologice, acestea stabilesc următorii factori pre-
dispozanți ai infracț ionalității: tipul constituț ional, disfuncțiile glandulare, iregu-
laritățile cromozomiale, activitatea cerebrală anormală și factorii genetici.
12Ioan Durnescu (coord) – Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Funda-
ția Europeană Nicolae Titulescu filiala Craiova, 2002, pag. 178-190;
15
Teoriile psihologice desemnează ca factori ai infracț ionalității defecte sau
incapacități ale individului, capacitatea mentală, structura de personalitate și
dezvoltarea personalității.
– capacitățile intelectuale: se consideră că un deficit de inteligență poate să
conducă la incapacitatea de a anticipa consecințele anumitor acte, la în-
gustarea opiniilor de acțiune și la însușirea unui stil cognitiv stereotip și
rigid;
– structura personalității: explicațiile concentrate pe structura de personali-
tate a persoanelor delincvente consideră comportamentul infracțional ca
simptom al unor confli cte psihice conștiente sau inconș tiente;
– dezvoltarea personalității: infractorii sunt considerați indivizi care nu au
reușit să ajungă la nivelul superior de maturitate și prin urmare nu sunt
capabili să înțeleagă regulile sociale și să-și controleze comp ortamentul.
Teoriile sociologice
Dintre acestea, le vom prezenta pe cele care au cea mai mare relevanță
pentru munca de asistare social a persoanelor care au comis infracțiuni.
Explicația comportamentului delincvent din perspectiva teoriilor opor-
tunități lor diferenț iale și a subculturilor delincvente .
Promotorii acestor teorii dezvoltate in anii '60 sunt Cloward, Ohlin și Al-
bert Cohen.
Ideea centrală este aceea că tinerii din clasa muncitoare aleg conduite ile-
gitime de ajustare în funcție de sistemul de valori, de oportunitățile pe care le
întâlnesc în comunitatea în care se nasc și cresc.
Vecinătatea creează diverse subculturi13, pe care autorii le împart în trei
categorii:
13Ioan Durnescu (coord) – Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Funda-
ția Europeană Nicolae Titulescu filiala Craiova, 2002, pag. 181;
16
a. subcultura criminală, care apare acolo unde există stabilitate și unde
oportunitățile ilegitime sunt disponibile. De obicei membrii acestei
subculturi comit infracțiuni precum furtul sau tâlhăria;
b. acolo unde nu există stabilitate , ci o continuă mobilitate a populației, se
instalează subcultura conflictual ă, care neagă atât scopurile cât și surse-
le de acces la statut;
c. subculturile evazioniste sunt privite de autori ca fiind atinse de un dub-
lu eșec: pe de o parte nu reușesc în plan social nici utilizând opor-
tunitățile ilegitime, iar pe de alta parte, nu acceptă scopurile sociale și
mijloacele legitime, ci pur și simplu abandonează, evadează.
Teoria subculturilor delicvente aparține lui A. Cohen, care plecând de la
normele existente într-o cultură , identifică grupuri neprivilegiate sau frustrate cu
norme și valori în contradicție cu cele ale restului societății pe care autorul le
numește „subculturi delicvente”.
Cohen, abordând problema condițiilor de apariție a acestor subculturi
delicvente, evidenț iază producerea lor datorită următoarelor situații:
– dezvoltarea economică mai redusă;
– existența unor bariere și interdicții sociale;
– prezența unor nivele societale cu situaț ie periferică;
– existența unei stări de spirit specifică cu sentimente de izolare, frustrare
și insatisfacție individuală și social.
Explicația comportamentului delincvent din perspectiva teoriilor controlu-
luisocial.
Travis Hirschi (1969), a formulat pentru prima dată ideile teoriilor contro-
lului social. Oamenii nu sunt la modul absolut nici morali, nici amorali. Unii
indivizi sunt înclinați să se conformeze normelor de conduită acceptate la un
moment dat în societate, în timp ce doar o minoritate a indivizilor se va compor-
ta în disprețul legii. Aceste variații de moralitate se explică prin grade diferite de
atașament față de societatea convenț ională.
17
Hirschi a stabilit că această legătură a individului cu societatea convenț io-
nală se exprimă prin14:
a. atașamentul față de alții. Atunci când există un atașament puternic, ex-
istă și un puternic control; când atașamentul față de alții este scăzut
poate apărea o dezvoltare dizarmonioa să a personalității;
b. angajament – presupune gradul în care individul arată interes față de
sistemul social și economic. Dacă individul are foarte mult de pierdut în
termeni de statut, loc de muncă etc, atunci probabilitatea de a deveni
delincvent este mică;
c. implicare – se referă la investirea timpului în activități sociale dezirabi-
le, în acte convenționale, ceea ce diminuează timpul și energia pentru
activităț i nelegitime;
d. convingeri, crezuri în validitatea regulilor, în valorile și normele con-
venționale.
Cu cât exista un atașament mai clar al indivizilor față de familie, prieteni,
comunitatea de care aparțin, cu atât probabilitatea ca acesta să comită acte devi-
ante scade.
Preocuparea individului pentru un comportament conform legii presupune
că el va depune energie, efort pentru a avea un comportament dezirabil social.
Atâta timp cât acest comportament convențional presupune o investiție, încăl-
carea legii atrage după sine pierderea a tot ce s-a investit. Cu cât a investit mai
puțin, individul are mai puțin de pierdut și riscul pentru o conduită infracț ională
și apoi pentru recidivă , crește.
Implicarea reprezintă participarea motivată a unui individ la un compor-
tament dezirabil social, la situații ce pun în evidență conformarea la normă. Im-
plicarea presupu ne motivaț ia consistentă pentru un comportament pro-social.
Convingerile exprimă legătura cuiva cu societatea. Cei care comit in-
fracțiuni cunosc de cele mai multe ori faptul că nu e bine ceea ce fac; convinger-
14Ioan Durnescu (coord) – Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Funda-
ția Europeană Nicolae Titulescu filiala Craiova, 2002, pag. 182;
18
ile lor pro-sociale se amestecă cu cele care permit decizii ce conduc spre acte
reprobabile social.
Cele patru aspecte interacționează. Dacă însă interacțiunea lor e șubredă,
există șanse să fie afectată legătura dintre individ și societate iar individul se va
simți liber să comită infracțiuni.
Explicația comportamentului delincvent din perspectiva teoriei „aso-
ciațiilordiferenț iale”.
Între teoriile sociologice care evaluează cauzele comportamente lor crim-
inale, un loc important îl ocupa teoria „asociațiilor diferenț iale” elaborată de
E.H. Sutherland , considerat a fi fondatorul criminologiei americane. Principiile
de baza și ipotezele acestei teorii sunt prezentate în lucrarea „Principiile crimi-
nologiei”.
Sutherland consideră comportamentul criminal a fi condiționat nu de ca-
racteristicile biofiziolog ice sau psihice ale individului, ci de comunicarea din
interiorul grupului unde individul „absoarbe” cultura și se conformează nor-
melor sociale și legale. De pe această poziție de abordare în determinarea crimi-
nalității, el respinge teoria criminalului înnăscut(C.Lombroso) și a imitației
(G.Tarde).
Autorul consideră că în descifrarea științ ifică a comportamentului crimi-
nal trebuie luate în considerare următoarele explicații15 :
– situaț ională – de luare în considerare a elementelor care intră în joc în
momen tul comiterii delictului;
– istorică sau genetică – vizând elementele care au influenț at anterior situ-
ația și viața infractorului.
În consecință, comportamentul deviant este un comportament rezultat din
învățarea socială și nu dobândit sau imitat.
Sutherl and, trecând în revistă aspectele ce includ acest proces,
menționează:
15 Marioara Petcu – Delincvența – repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1999 – pag.100 .
19
– învățarea tehnicilor de comitere a delictelor;
– orientarea mobilurilor, tendințelor impulsive și a atitudinilor agresive;
– condiționarea acestei orientări de caracterul interpretării favorabil sau
defavorabil al dispozițiilor legale;
– în momentul în care interpretările defavorabile ale regulilor sociale
devin preponderente față de cele favorabile, indivizii devin criminali
prin contactul preponderent cu modelele criminale;
– comportamentul criminal nu se structurează printr -un proces de imi-
tație, ci prin faptul că individul este atras spre învățarea și experimen-
tarea tehnicilor antisociale.
20
CAPITOLUL II
RESOCIALIZAREA ȘI REINTEGRAREA SOCIALĂ A
CONDAMNAȚILOR LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBER TATE
II.1. Resocializare și reintegrare social ă–precizări terminologice
Așa cum am arătat în capitolul precedent al acestei lucrări, conceptul de
socializare este definit ca „un proces psiho -social de transmitere – asimilare a
atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui
grup sau unei comunități în vederea formării, adaptării și integrării sociale a
unei persoane”16.
Deși nu există individ care să nu treacă prin experienț ele esențiale ale so-
cializării, atunci când proce sul de socializare pozitivă (normaIă) eșuează ,
prevalând socializareanegativă (discordant ă), societatea sau grupurile sociale
intervin, sancț ionând comportamentele deviante sau marginale ale anumitor in-
divizi, supunându -i pe aceștia procesului de resocializ are.
Resocializarea este similară unui proces de convertire în cadrul căruia se
intenționează schimbarea normelor, valorilor și convingerilor individului devi-
ant, prin inocularea celor dezirabile din punct de vedere social. În esență, reso-
cializarea constă în dirijarea spre scopuri socialmente dorite, atunci când ]a an-
umiți indivizi socializarea a fost stagnată și inițial greșit orientată. Resocializa-
rea este considerată ca fiind un proces de „reorientare și remodelare a personal-
ității individului deviant în raport cu normele de conduită socialmente
acceptabile, prin dirijarea comportamentului acestuia spre scopurile sociale
dorite și permise în societate”17.
Resocializarea urmărește ca indivizii cu deficiențe de socializare sau
„socializați negativ” să nu dobândească o identitate delincventă.
16Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.) – Dicționar de Sociologie, Editura Babel, 1993 ;
17Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Marin Voicu – Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1985 – pag.25 ;
21
În acest sens, persoanelor private de libertate, în perioada petrecută într-
un penitenciar, trebuie să li se creeze noi raporturi de referință, modele dezirabi-
le social de comportament pentru ca, după încheierea pedepsei, sa fie apți să se
reintegreze în societate.
Urmărind reintegrarea și adaptarea individului deviant la cerinț ele vieții
sociale prin asimilarea unor norme, valori, atitudini și cunoștințe compatibile cu
principiile de convieț uire existente în societ ate, procesul de resocializare
întreprins de instituțiile penitenciare implică o serie de exigență funcț ionale,
vizând atât continuitatea scopurilor sale în timp, cât și derularea sa în raport cu
mai multe etape succesive.
Fixarea obiectivelor procesului de resocializare trebuie să se bazeze pe
planificarea în prealabil a finalităților :
– recuperarea și reintegrarea în societate a celor care au executat pedepse
private de libertate;
– inducerea capacității de autonomie personală;
– modelarea conștiinței social -juridice.
Așa cum arată Sorin M. Rădulescu, M.Voicu și Dan Banciu, procesul de
resocializare întreprins în instituțiile specializate are următoarele caracteristici :
a. globalitate: caracterul global al procesului de resocializare vizează in-
tegrarea acțiunilor întregului personal într-un efort comun care privește
reintegrarea socială a delicvenților, redarea lor familiei și societății;
b. continuitate : luarea în grija comandanților de la începutul internării pâ-
nă la recuperarea și reintegrarea socială a fostului delicvent;
c. integrare: constă în reunirea, într-o perspectivă unitară, a tuturor pro-
cedeelor și tehnicilor de resocializare. Este necesară îmbinarea laturii
terapeutice cu cea preventivă, a funcțiilor de supraveghere și control cu
cele de reabilitare socială.
Ca activitate fundamentală a instituțiilor specializate, sancționarea și ter-
apia delicvenței, ca și procesul de resocializare din penitenciare, urmăresc re-
22
convertirea educativă a condamnaților prin schimbarea universului de valori și
norme morale a celui sancționat și oferirea unui nou climat cu valențe optime
pentru învățarea și asimilarea normelor și valorilor acceptate social.
Resocializarea presupune un proces de învăț are și interiorizare a unor ro-
luri dezirabile, prin dirijarea conduitei spre scopuril e dorite și permise în socie-
tate, suprimarea vechilor statusuri, supunerea și controlul necondiționat.
În ceea ce privește reintegrarea socială , aceasta presupune o rupere
bruscă cu trecutul și adoptarea unui nou mod de viață. Ea este condiț ionată de o
serie de factori18, dintre care cei mai importanți sunt:
a. caracteristicile și elementele specifice instituției în care se desfășoară
acest proces, respectiv mediul închis – penitenciarul;
b. caracteristicile individului supus reintegrării.
Reintegrarea sociala a deținuților este un proces care cuprinde doua mo-
mente distincte.
Primul moment se derulează în timpul executării sancțiunii; atunci acți-
unea factorilor de reintegrare ar trebui să urmărească în principal restabilirea
sau crearea capacității individului de a avea contacte sociale normale și pregăti-
rea acestuia pentru a dobâ ndi un status social nou după executarea sancțiunii.
Al doilea moment – integrarea sociala postpenală, urmărește încadrarea
fostului condamnat într-o activitate socială conformă cu noul status dobâ ndit,
reinserția lui în colectivitate și destigmatizarea lui.
Realizarea cu succes a reintegrării sociale a foștilor deținuți, respectiv a
momentelor acestui proces, depinde de anumite condiții și anume:
– individul supus reintegrării să aibă capacitatea de a satisface cerințele
unui rol conform cu statusul dobândit;
– capacitatea grupului(colectivității) de a crea noi poziții pentru cel ce se
re integrează, compatibile cu statusul și rolul acestora;
18Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Marin Voicu – Introducere în sociologia devianței, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1985 –pag. 50;
23
– să existe o diferența pozitivă între mijloace le pe care un grup le oferă
pentru realizarea unor obiective și nevoi imediate ale persoanei devi-
ante și cele oferite de un alt grup, pentru realizarea acelorași nevoi. În
cazul în care această condiție nu este satisfăcută, apare posibilitatea
spre grupuri care oferă mijloace convenabile de acces rapid și satisfac-
erea nevoilor imediate. Astfel se explică de ce unii dintre foștii de-
lincvenți se orientează, după executarea sancțiunii, spre grupurile stra-
dale parazitare .
Integrarea sau reintegrarea socială a celor care au săvârșit abateri sau
încălcări ale normelor este privită de Vasile Preda 19ca un proces care vizează
următoarele aspecte:
– reintegrarea personală psiho -sociaIă, care vizează reechilibrarea și re-
structurarea personalității individului. Această reintegrare este un pro-
ces de durată, pentru că interiorizarea noilor valori nu se produce în
mod automat. Pot apărea bariere care îngreunează reeducarea și reinte-
grarea socială – etichetări și stigmatizări din partea unor membri ai co-
lectivității; deci se impune și necesitatea unei educări a populației.
Pentru realizarea reintegrării personale psiho -sociale a celor care au co-
mis delicte este necesară cunoașterea profundă a particularit ăților individuale
ale acestora, cunoașterea „istoriei” personale a fiecăruia, ceea ce va permite
luarea măsurilor strict individualizate și adecvate.
– reintegrarea economică rezidă în crearea capacității de calificare profe-
sională a indivizilor care au săvârșit infracțiuni și care nu au reușit să-și
termine studiile și să se califice într-o meserie.
– reintegrarea culturală înseamnă a-i da posibilitatea fostului delincvent
să aibă acces la cultură, să-și exercite și să-și dezvolte inteligența și
aptitudinile, să practice schimburi informațional -culturale cu alți tineri.
19Vasile Preda – Profilaxia delincvenței și reintegrarea socială, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1981 ;
24
Pe durata proceselor de resocializare și reintegrare socială a deținuților
trebuie să se țină seama de faptul că modul în care se manifestă comportamentul
delincvent prezintă diferențe sensibile de la un individ la altul. S-a concluzionat
că la baza proceselor de resocializare și reintegrare socială a delincvenților
trebuie să stea următoarele principii20:
– principiul reabilitării timpurii , un delincvent „ocazional” se poate reed-
uca mai ușor decât un delincvent "habitual" sau recidivist;
– principiul individualiză rii măsurilor , metode1or și procedeelor de reed-
ucare în funcție de particularitățile de vârsta și de trăsăturile personal-
ității fiecărui condamnat;
– principiul coordonării și continuității acțiunilor de reeducare . Se impu-
ne necesitatea interacțiunii tuturo r factorilor răspunzători de reeducarea
delincvenților.
II.2. Educația și asistența psihosocială a deținuților în sistemul peni-
tenciar românesc
În general, cea mai mare parte a persoanelor care ajung în penitenciar nu
fac parte din rândul celor mai buni cetățeni: au un nivel de cultură redus, provin
din medii sociale defavorizate, nu au familie, locuință, loc de muncă și au o
sănătate precară. Pedeapsa penală nu face nimic altceva decât să „fixeze” indi-
vidul care a comis infracțiuni într-un anume loc, pentru o perioadă prestabilită
de timp. Pedeapsa privativă de libertate va fi lipsită de conținut și de utilitate
dacă în perioada de timp petrecută în penitenciar nu se intervine in registrul
uman și deținuții nu vor fi sprijiniți astfel încât să devină membri utili ai so-
cietății.
20 Idem, pagina 38;
25
Pe lângă rolul custodial, instituția penitenciarului are deci rolul de a
asigura recuperarea persoanelor private de libertate în vederea creșterii șanselor
de reintegrare socială . „Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative
privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de
ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în
vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.”21
Astfel, perso anele condamnate sunt incluse, în funcție de durata
condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, vârsta, starea de
sănătate, nevoile identificate și posibilitățile de reintegrare socială, în activități
educative, culturale, terapeutice, de consil iere psihologică și asistență socială,
moral -religioase, instruire școlară și formare profesională.22Aceste activități
sunt realizate de personalul serviciilor de educaț ie și asistență psihosocială din
cadrul penitenciarelor, cu participarea unor colaborato ri externi precum consil-
ierii de probațiune, voluntari, a reprezentanților unor asociații și fundații, pre-
cum și a altor reprezentanț i ai societății civile.
Principiile și valorile care stau la baza organizării și desfășurării activi-
tăților din penitencia r sunt următoarele23:
a. Respect față de lege
b. Umanism
c. Acces nediscriminatoriu la educație, asistență psihologică și socială;
d. Individualizarea intervenției;
e. Prioritizarea intervenției;
f. Continuitatea intervenției;
21 Legea nr. 254/2015 privind executarea pedepselor și a măsurilode privative de libertate dispuse de organelle
judiciare în cursul procesului penal -titlul I, art. 3 –
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=w7Fc9pTwSyk%3D&tabid=2604 ;
22 Idem – art. 41;
23 Ordinul 2199/C din 28 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de organizare și
desfășurare a activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială din peni-
tenciare – Titlul I, art. 4 –
https://docs.google.com/file/d/0B7AJ7_AcqXsOOWdaYjhsNW5TVTA/edit?pli=1 ;
26
g. Integritate și professionalism;
h. Multidisciplina ritate
i. Deschidere către comunitate
După momentul traseului execuț ional în care se desfășoară , distingem:
1. Activități desfășurate în prima parte a executării pedepsei, imediat
după depunerea în penitenciar , de regulă fiind vorba despre
primele 21 de zile de executare a pedepsei. Astfel, toate persoanele
private de libertate sunt incluse într-un program multidisciplinar24
care vizează:
a. Cunoașterea și evaluarea nevoilor fiecărui deținut, din perspectivă edu-
cativă, psihologică și socială, în vederea formulărilo r recomandărilor
privind intervenția individualizată. Pentru persoanele condamnate de-
finitiv, recomandările specialiștilor din penitenciar sunt consemnate în
Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică,
instrument care fundamentează propunerile specialiștilor pentru indi-
vidualizarea executării pedepsei;
b. Informarea fiecărei persoane private de libertate cu privire la regula-
mentul locului de deținere, actele normative din domeniul executării
pedepsei, oferta de programe și activități existentă în unitate.
2. Activități desfășurate în perioada de executare propriu -zisă a
pedepsei privative de libertate.
3. Activități desfășurate în perioada premergătoare analizei în ve-
derea liberării condiționate.
Este vorba despre programul „Pregăti re pentru liberare”, inițiat cu aprox-
imativ 3 luni înainte de eliberarea fiecărui deținut, al cărui coordonator este,
de regulă, asistentul social din penitenciar, care poate colabora cu reprezentanți
24 Idem, Titlul II, art. 22;
27
ai serviciilor de probațiune, agențiilor de ocupare a forței de muncă, centrelor
comunitare de reabilitare socială etc.
Programul vizează următoarele obiective25:
a. Informarea deținuților cu privire la pașii care trebuie urmați după liber-
area din penitenciar, în scopul reintegrării sociale;
b. Identificarea și familiarizarea cu elementele de suport social care pot
oferi asistența necesară facilitării reintegrării în societate;
c. Acordarea de asistență psihologică în vederea reintegrării sociale;
d. Crearea premiselor pentru acordarea asistenței postpenale.
Tot în perioada premergătoare analizei pentru liberarea condiț ionată,
deținuții pot participa la programul „Reducerea riscului de recidivă după
închisoare”. Programul este derulat de către asistentul social din penitenciar și
un consilier de probațiune și își propu ne realizarea unei planifică ri realiste a
vieții de după închisoare împreună cu reprezentanț i ai instituțiilor și organi-
zațiilor care pot oferi suport pentru reintegrare.
25 Idem, Titlul II, art.25 ;
01750350052507000
Pregătire pt.liberare Reducerea riscului de recidivă6024
401Număr deținuți care au finalizat programe în
etapa premergătoare analizei în vederea
liberării condiționate în anul 2014
28
În cele ce urmează voi detalia principalele programe și activități des-
fășurate în perioada propriu -zisă de executare a pedepsei privative de lib-
ertate , așa cum sunt ele prezentate în cadrul Regulamentului privind condițiile
de organizare și desfășurare a activităților educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială din penitenciare , precum și în Oferta
activităților de educație, asistență psihologică și asistență socială desfășurate
în penitenciare26.
✓ Instruirea școlară a deținuților:
Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile peniten-
ciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului
de colaborare încheiat cu Ministerul Educației Naționale, ținându -se cont de ne-
voile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul
regimulu i de executare și de măsurile de siguranță aplicate.27
Instruirea școlară este o activitate prioritară, în contextual demersurilor
recuperative întreprinse în penitenciare. Astfel, în sistemul penitenciar se or-
ganizează cursuri de școlarizare pentru formele de învățământ general obligato-
riu și pot fi organizate cursuri și pentru alte forme de învățământ prevăzute de
legea educației.
Cursurile de școlarizare a persoanelor condamnate se organizează și se
desfășoară în condițiile stabilite de Ministerul Educați ei Naționale28, împreună
cu Ministerul Justiției, cu personal didactic asigurat și salarizat de inspectoratul
școlar, în condițiile legii, prin bugetele unităților administrativ -teritoriale în a
căror rază teritorială este situate penitenciarul.
26Document elaborat la nivelul Direcției Reintegrare Socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciare-
lor, care este particularizat la nivelul fiecărei unități penitenciare și pus la dispoziția tuturor deținuților custodi-
ați. ;
27Legea nr. 254/2015 privind executarea pedepselor și a măsurilode privati ve de libertate dispuse de organelle
judiciare în cursul procesului penal – art. 79 –
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=w7Fc9pTwSyk%3D&tabid=2604 ;
28 Idem , art. 90;
29
Activitatea de instruire școlară a persoanelor private de libertate este
parte componentă a sistemului de învățământ special. Structura anului școlar ,
documentele școlare, precum și metodologia organizării examenelor de ab-
solvire a cursurilor de școlarizare și profes ionalizare sunt similare cu cele
aparținând sistemului național de învățământ, iar în conținutul diplomelor nu se
fac mențiuni cu privire la absolvirea cursurilor de școlarizare în perioada ex-
ecutării pedepsei privative de libertate. Cheltuielile legate de instruirea școlară
sunt suportate de către Ministerul Educației Naționale și Administra ția
Națională a Penitenciarelor.
De asemenea, persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de
libertate în regim deschis, pot urma programe de studii universit are la distanță
sau în forma frecvenței reduse. Cheltuielile aferente accesului și participării la
programele de studii universitare sunt suportate de persoanele condamnate sau
de alte persoane fizice ori juridice.
Conform datelorfurnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor29,
în anul școlar 2014/2015 au fost înscrise la cursuri de instruire școlară și univer-
sitară un număr de 2932 persoane private de libertate, cei mai mulți dintre
aceștia urmând cursuri școlare primare și gimnaziale.
29Raportul de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor pe anul
2014 https://89.32.46.17/d ocuments/10180/4605968/Raport+de+activitate+al+ANP+pe+anul+2014.pdf/318e630
5-8299 -44c8 -b016 -a64f6465a670 ;
035070010501400
Cursuri
primare10481300
577
7Cursuri școlare organizate la nivelul
A.N.P. în anul școlar 2014/2015
Număr deținuți…
30
✓ Programe educative:
• Alfabetizarea deținuților – se adresează deținuților neștiutori de carte
care din motive obiective nu pot fi înscriși la cursuri școlare;
• Programul „Educație pentru sănătate” are ca scop informarea
deținuților cu privire la modalitățile de adoptare a unui stil de viață
sănătos;
• Programul „Educație pentru viața de familie” își propune responsabi-
lizarea deținuților și îmbunătățirea relațiilor acestora cu familiile;
• Programul „Educație civică” urmărește informarea deținuților cu
privire la drepturile omului și formarea acestora ca buni cetățeni;
• Programul „Universul cunoașterii” este alcătuit din mai multe module
și își propune îmbogățirea cunoștințelor deținuților în diferite domenii:
istorie, geografie, literatură română, ecologie, anatomie etc.;
• Programul de educație moral -religioasă desfășurat de preoții din peni-
tenciare urmărește dezvoltarea atitudinilor morale și creștinești și a un-
ui mod de viață potrivit preceptelor moral -religioase;
• Programul „Hobby” îți propune dezvoltarea abilităților practice ale
deținuților;
• Programul „Independent și responsabil” are ca scop dezvoltarea abil-
ităților de viață independentă necesare deținuților învederearein-
tegrăriisociale;
✓ Activități semistructurate cu caracter educativ:
• Activități sportiv -recreative;
• Ateliere de hobby;
• Cercuri literare, de muzică, teatru etc.;
• Activități de bibliotecă;
• Expuneri, dezbateri, concursuri, conferințe pe teme educative;
• Activități de prevenție a TBC.
31
✓ Programe de asistență psihologică :
• Programul de asistență specifică destinat foștilor consumatori de
droguri se adresează foștilor consumatori de droguri, alcool, tutun și
urmărește eliminarea dependențelor;
• Programul de asistență specifică destinat persoanelor cu conduită
agresivă
• Programu l de asistență specifică destinat persoanelor vârstnice își
propune oferirea de suport persoanelor vârstnice în vederea acceptării
problemelor specifice și împărtășirii experienței către cei tineri;
• Programul de asistență psihologică specifică pentru reduc erea recidivei
în abuzurile sexuale
• Programul de asistență specifică de prevenție a riscului de suicid;
• Programul de asistență specifică destinat persoanelor cu afecțiuni
psihice;
• Programul de intervenție psihologică specifică pentru diminuarea
furiei;
• Programul de intervenție psihologică specifică pentru diminuarea im-
pulsivității;
• Programul de intervenție psihologică specifică pentru dezvoltarea
managementului financiar;
• Programul de intervenție psihologică specifică pentru a dezvolta man-
agementul timpulu i;
• Programul de asistență generală „Autocuno aștere și dezvoltare person-
ală” se adresează persoanelor private de libertate care necesită suport
pentru o mai bună cunoaștere a propriei persoane prin dezvoltarea abil-
ităților de relaționare cu ceilalți și rezolvare de probleme;
• Programul de asistență generală „Autocunoaștere și dezvoltare person-
ală prin metoda artterapiei” se adresează persoanelor private de liber-
32
tate care necesită dezvoltarea deprinderilor de gestionare a emoțiilor, a
abilităților sociale și de relaționare interpersonală.
✓ Programe de asistență socială:
• Programul pentru dezvoltarea abilităților parentale „Eu și copilul meu”
se adresează deținuților care au deficultăți de relaționare cu copiii lor;
• Programul pentru dezvoltarea abilităților sociale „Eu printre oameni”
urmărește îmbunătăț irea abilităților de comunicare , relaționare și rezol-
vare eficientă a conflictelor;
• Programul pentru menținerea/ dezvoltarea relațiilor cu mediul de su-
port „Pentru familie și societate” se adresează persoanelor private de
libertate care au dificultăți în menținerea legăturii cu familia sau cu
mediul de suport (persoane nevizitate, rar vizitate sau care au întrerupt
legătura cu familia pe parcursul detenției) și urmărește acordarea de
sprijin pentru reluarea acestor legături;
• Programul pentru prevenția primară a violenței domestice „Stop vio-
lenței”
• Programul pentru dezvoltarea abilităților decizionale în situații de risc
infracțional „Decizii mai bune”
0175350525700
Formare/îmbunătățire
abilități parentaleFormare/îmbunătățire
abilități socialeProgram de prevenție
primară a violenței
domesticeMenținerea legăturii cu
mediul de suportPrevenirea recidivei prin
dezvoltarea abilităților
decizionale333691
193321574Număr deținuți care au finalizat programe de asistență socială în anul 2014
33
✓ Grupuri de tratament :
• grupurile de progres, creștere și dezvoltare sunt destinate să încurajeze
și să sprijine progresul individual al membrilor grupului;
• grupurile de terapie socială sunt destinate să sprijine fiecare membru în
parte să adopte stiluri comportamentale acceptate social;
• grupurile educaționale sunt destinate să educe și să pregătească mem-
brii grupului într-o anumită problematică sau pe o anumită temă;
• grupurile de socializare sunt destinate să ofere asistență în formarea de
deprinderi necesare socializării în comunitate;
• grupurile de suport sunt grupurile cu un puternic accent pe sprijin
reciproc, prin furnizarea de informații, încurajare și susținere.
✓ Activități individuale :
• Convorbiri individuale în vederea oferirii de sprijin pentru rezolvarea
diferitelor probleme cu care deținuții se confruntă în perioada detenției;
• Evaluarea nevoilor educative, psihologice, sociale;
• Consiliere educațională, psihologică, socială;
• Medierea socială reprezintă totalitatea demersurilor întreprinse de
asistentul social angajat al sistemului penitenciar în raport cu in-
stituțiile publice, asociațiile și/sau organizațiile naționale și inter-
naționale și mediul de suport al persoanelor private de libertate30și
vizează schimbul de informații necesare evaluării sau ameliorării
problemelor sociale.
Concluzionând, am constata t că demersurile de educație, asistență psi-
hologică și asistență socială desfășurate în penitenciare presupun acțiuni orien-
tate în două direcții principale:
30Ordinul 2199/C din 28 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de organizare și
desfășurare a activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială din peni-
tenciare – art.215
https://docs.google.com/file/d/0B7AJ7_AcqXsOOWdaYjhsNW5TVTA/edit?pli=1 .
34
a. în vederea dezvoltării de abilități;
b. în vederea diseminării către persoanele private de libertate a cu-
noștințelor necesare reinserției sociale.
35
CAPITOLUL III
FORMAREA PROFESIONALĂ A DEȚINUȚILOR – FACTOR
ESEN ȚIAL AL REINTEGR ĂRII SOCIALE
III.1. Formarea profesională în România – cadrul legislativ
Politicile sociale actuale promoveaz ă principiul conform căruia dezvol-
tarea competențelor generale ale adulților înseamnă creșterea șanselor profe-
sionale ale acestora, fapt care contribuie la dezvoltarea socio -economică, com-
baterea sărăciei și a fenomenului de exluziune socială. Astfel, sunt încurajate
oportunitățile de învățare pentru adulți, inclusiv cele privind formarea profe-
sională, care se dorește a fi calitativă și accesibilă unui număr cât mai mare de
indivizi.
În literatura de specialitate, formarea profesională este definită ca fiind
reprezentată de „acțiuni instructive, dirijate și concordante, care au ca obiec-
tive atât asigurarea unui volum de cunoștințe și a unei experiențe practice, cât
și dezvoltarea unui set de aptitudini și a unui pattern aptitudinal, toate necesare
pentru realizarea în condiții de eficiență a cerințelor unei profesii/post.”31
În România, activitățile de formare profesională a adulților sunt regle-
mentate de Ordonanț a Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesional ă a
adulților, cu modificările și comple tările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr.
522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 129/2000. De asemenea, organizarea activității de
certificare a formării profesionale este reglementată prin Metodologia cer-
tificării formării profesionale a adulților, aprobată prin Ordinul comun al min-
istrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației și cer-
cetării nr. 501/5253/2003.
31 Constantin Ticu- „Psihologia personalului”, pag.97,
http://www.academia.edu/7983090/Formarea_si_dezvoltarea_profesionala_ -_Ticu_Constantin ;
36
Formarea profesională a adulților este o activitat e de interes general, parte
a sistemului național de educație, care se finalizează prin obținerea unor certifi-
cate de calificare sau de absolvire cu recunoaș tere națională și/ sau certificate de
competențe profesionale.
Formarea profesional ă are ca princi pale obiective32:
a. facilitarea integrării sociale a indivizilor în concordanță cu aspirațiile
lor profesionale și cu necesitățile pieței muncii;
b. pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creșterea competi-
tivității forței de muncă;
c. actualizarea cunoștințelor și perfecționarea pregătirii profesionale în
ocupația de bază, precum și în ocupații înrudite;
d. schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică, de
mobilitatea socială sau de modificări ale capacității de muncă;
e. însușirea unor cunoștințe avansate, metode și procedee moderne
necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
f. promovarea învățării pe tot parcursul vieții.
Formarea profesională a adulților se realizează prin următoarele tipuri de
programe33:
– inițiere („dobândirea uneia sau mai multor competențe specifice unei
calificări conform standardului ocupațional sau de pregătire profesion-
ală”);
– calificare, respectiv recalificare profesională („pregătirea profesională
care conduce la dobândirea unui ansamblu de competențe profesionale
32 O.G.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din
13 februarie
2014 ,http://www.dreptonline.ro/legisla tie/og_129_2000_formarea_profesionala_adultilor_republicata.php , art.
4;
33 O.G.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din
13 februarie 2014 ,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/og_129_2000_formarea_profesionala_adultilor_republicata.php art. 8
alin.3 ;
37
care permit unei persoane să desfășoare activități specifice uneia sau
mai multor ocupații”);
– perfecționare, respectiv specializare profesională („pregătirea profe-
sională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoștințelor,
deprinderilor sau competențelor profesionale ale unei persoane care
deține deja o calificare, respectiv dezvoltarea competențelor în cadrul
aceleiași calificări, dobândirea de competențe noi în aceeași arie ocu-
pațională sau într-o arie ocupațională nouă, dobândirea de competențe
fundamentale/cheie sau competențe tehnice noi”)
În legislația românească actuală34 se precizează faptul că formarea profe-
sională a adulților cuprinde atât formarea profesională inițială , prin care se
urmărește dobândirea competențelor profesio nale minime care sunt necesare
pentru obținerea unui loc de muncă , cât și formarea profesională continuă care
asigură fie consolidarea sau dezvoltarea competențelor profesionale deja
dobândite, fie dezvoltarea unor noi competențe.
Formarea profesională a adulților se realizează în următoarele forme35:
a. cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;
b. cursuri organizate de angajatori în cadrul unităților proprii;
c. stagii de practică și specializare;
d. alte forme de pregătire profesională
Formarea profesională a adulților se realizează prin programe de formare
profesională organizate de furnizorii de formare profesională. Aceste programe
cuprind „totalitatea activităților de pregătire teoretică și/sau practică în ve-
derea realizării obiectivelor de formare de competențe într-un anumit dome-
34 O.G.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din
13 februarie 2014 ,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/og_129_2000_formarea_profesionala_adultilor_republicata.php , art.7 ;
35 O.G.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din
13 februarie 2014 ,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/og_129_2000_formarea_profesionala_adultilor_republicata.php art.10
alin.3 ;
38
niu”36și asigură dobândirea unor competențe profesionale în conformitate cu
standardele ocupaționale recunoscute la nivel național.
III.2. Formarea profesională a deținuților în contextul general al
formării profesion ale a adulților în România
Angajarea pe piața muncii reprezintă una dintre cele mai importante con-
diții ale reintegrării sociale a deținuților.
Un studiu efectuat in Marea Britanie în anul 201137 confirmă ipoteza con-
form căreia angajarea este decisivă în combaterea recidivei: deținuții care aveau
siguranț a că vor obține un loc de muncp după liberare considerau că șansele lor
de reintegrare sunt mai mari în comparație cu cele ale celor care nu aveau opor-
tunități de angajare după liberare.
Formarea profesională oferă deținuților oportunitatea de a-și valorifica
aptitudinile și abilitățile practice, astfel încât să se creeze premise favorabile ale
reintegrării în societate.
În sistemul penitenciar românesc “formarea profesională a persoanelor
condamnate se realizează, în funcț ie de opțiunile și aptitudinile lor, prin pro-
grame de inițiere, calificare, recalificare, perfecț ionare și specializare, stabilite
de administrația penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat al
agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, precum și cu alți furnizori de for-
mare profesională acreditați.” 38
De asemenea, în penitenciare se organizează în colaborare cu
agențiile pentru ocuparea forței de muncă activități de informare, consiliere și
36 O.G.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 110 din
13 februarie 2014 ,
http:/ /www.dreptonline.ro/legislatie/og_129_2000_formarea_profesionala_adultilor_republicata.php art.13 ;
37 Studiu privind dezvoltarea unui mecanism integrat inter-instituțional în vederea reintegrării foștilor deținuți în
societate – Proiect co-finanțat din Fond ul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 -2013, București 2012 – pag.14 ;
38Legea nr. 254/2015 privind executarea pedepselor și a măsurilode privative de libertate dispuse de organelle
judiciare în cursul procesului penal – art. 92, alin.1
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=w7Fc9pTwSyk%3D&tabid=2604 ;
39
medierea muncii , conform preved erilor legale39, în care se prezintă persoanelor
private de libertate serviciile oferite de această instituție, precum și lista locur-
ilor de muncă disponibile.
La inițiativa agențiilor de ocupare a forței de muncă sau a locurilor de
deținere, de comun acord, pot fi organizate activități în colaborare cu angajatorii
interesați, în vederea promovării ofertei de locuri de muncă și a selectării po-
tențialilor angajați din rândul persoanelor private de libertate – burse ale locur-
ilor de muncă sau târguri de joburi.
În vederea asigurării egalității șanselor pe piața forței de muncă și evitării
situațiilor de discriminare ale foștilor deținuți, activitățile și programele de for-
mare profesională organizate în penitenciare sunt similare cu cele desfășurate la
nivelul comunității.
La programele de formare profesională organizate gratuit în colaborare cu
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pot participa deținuții
condamnați definitiv care mai au de executat cel mult 9 luni până în ultima zi de
executa re a pedepsei. O atenție deosebită în vederea includerii în programe de
formare profesională se acordă deținuților minori care au împlinit vârsta de 16
ani și care pot beneficia de cursuri de calificare profesională în condițiile în acre
nu sunt înscriși la cursurile unei școli de arte și meserii sau ale unui liceu cu
profil tehnologic.
Referitor la participarea deținuților la activitățile de formare profesională
organizate pe parcursul anului 2014, Administrația Națională a Penitenciarelor
furnizează următoarele date40:
– 259 deținuți au participat la cursuri de inițiere profesională în dome-
niile: introducere/ prelucrare date, formare de formatori, confecționare
textile, peisagistică, prelucrarea lemnului și cultura plantelor;
39 idem, art. 99;
40Raportul de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor pe anul 2014
https://89.32.46.17/documents/10180/4605968/Raport+de+activitate+al+ANP+pe+ anul+2014.pdf/318e6305 –
8299 -44c8 -b016 -a64f6465a670 .
40
– 2.310 persoane condamnate, dintre care 18 minori, 122 tineri și 47
femei, au beneficiat de cursuri de calificare profesională în aproximativ
20 de meserii – tâmplar/dulgher/parchetar, lucrător în construcții, lu-
crător în cultura plantelor, confecționer articole din piele și înlocuitori ,
frizer etc.
– 802 deținuți au beneficiat de întâlniri directe cu angajatorii în cadrul
unor “Burse locale ale locurilor de muncă”, iar 50 de deținuți au fost
înregistrați în evidențele angajatorilor, în vederea oferirii posibilității
de a ocupa un loc de muncă după liberarea din penitenciar;
– 3187 de deținuți au participat la activități de informare, consiliere și
medierea muncii.
Stimularea participării deținuților la formare profesională se realizează
prin acordarea, pentru absolvenții cursurilor de calificare ori recalificare profe-
sională, a unui număr de 20 de zile considerate ca executate care se scad din
perioada rămasă până la liberarea condiționată. De asemenea, absolvenților
programelor de formare profesională li se acordă un număr de 30 de credite
(puncte) care vor fi utilizate în obținerea unor recompense.
01200240036004800
2009 2010 2011 2012 2013 20144375
3918
35274609
3765
3187Activități de informare, consiliere și
medierea muncii organizate la nivelul A.N.P.
2009 -2014
(Sursa: Raportul anual al A.N.P. pe anul
2014 http://anp.gov.ro/raport -de-activitate –
anual)
Număr deținuți…
41
CAPITOLUL IV
RECOMANDĂRI STRATEGICE
Există multe provocări în furnizarea de educație și formare într-un mediu
penitenciar. Aceste provocări ar trebui să se constituie în oportunități de dezvol-
tarei și nu în bariere. Din datele analizate în această lucrare, se desprind câteva
recomandări strategice, care pot sta la baza unei strategii a educației în peniten-
ciare.
Mediul privativ de libertate poate să fie un mediu ideal pentru a influența
educația unei categorii sociale de multe ori marginalizate. Reorientarea și priori-
tizarea programelor educative în penitenciar, în vederea creșterii ratei de ocu-
pare din rândul persoanelor care au executat pedepse privative de libertate, pot
contibui la reduc erea recidivei și la creșterea productivității forței de muncă, de
care va beneficia întreg comunitate.
Accentul principal al unui plan strategic ar trebui să fie pus pe cresterea
nivelului de calificare al deținuților și a capacității lor de a obține locuri de
muncă după liberare. În acest scop, prioritatea strategică ar fi creșterea nivelului
de alfabetizare și calcul aritmetic de care mulți deținuți au nevoie pentru a par-
ticipa activ pe piața muncii, precum și în activitățile de fiecare zi în comunitate .
Strategia educației în penitenciare ar trebui să asigure un proces de
învățare relevant, auto-dirijat și legat de un plan individual de parcurs, dezvoltat
în parteneriat cu deținutul și să se axeze pe obținerea unor rezultate concrete în
muncă și în viața de după liberare. Pentru a sprijini acest lucru, se pot stabili
protocoale de lucru între cele două autorități care gestionează această problem-
atică (educație și justiție), protocoale care să aibă rolul de a asigura un continu-
um al procesului de educați e, după liberare. La fel, în situația nedorită, când o
persoană ajunge în penitenciar, să își poată continua studiile la nivelul la care se
găsește, fără întrerupere.
42
Principii strategice :
Buna guvernare : Creșterea rolului factorilor responsabili din dome niul
educație în aplicarea strategiei educației în penitenciare. Aceștia pot fi sprijiniți
de două comitete consultative pentru a se asigura că există comunicare
corespunzătoare între grupul la nivel înalt și cel de la nivel operațional, care are
responsab ilitatea implementării strategiei.
Program de bază de învățare, disponibil pentru toți deținuții . Acest
program va oferi acces mai mare la învățare pentru deținuții care sunt condam-
nați pentru mai mult de 6 luni și doresc să-și continue studiile. Acest lucru le va
oferit printr -un un program cuprinzător, care va fi utilizat pentru planificarea
următoarelor stadii de învățare.
O mai mare recunoaștere a rolului tutorilor în procesul de alfabet-
izare . Această recomandare pune accentul pe rolul important prin care unii
deținuți contribuie la furnizarea de sprijin pentru alfabetizare și îndrumare, co-
legilor lor. Recunoașterea acestui rol ca activitate de muncă va permite primirea
beneficiilor aferente, ceea ce va motiva tot mai mulți deținuți "știutori de carte"
să se implice în ajutorarea colegilor lor.
Finanțarea va putea fi asigurată și prin proiectele aferente Fondului So-
cial European.
Viziunea : Reducerea recidivei și creșterea siguranței comunității, oferind
opțiuni educaționale și profesionale pentru integra rea pe piața muncii pentru
persoanele care execută pedepse privative de libertate, astfel încât acestea să
poată contribui productiv la bunăstarea socială.
Scopul : recomandările au în vedere un cadru strategic și direcția care du-
ce la niveluri de educație și de calificare îmbunătățite, la creșterea ratei de ocu-
pare pentru persoanele care au executat pedepse privative de libertate, atunci
când se reintegrează în comunitate.
Această recomandare ar putea fi pusă în aplicare într-n termen de cinci
ani, corelată cu alte strategii guvernamentale, inclusiv strategia de ocupare,
43
strategia educației, strategia de sănătate, antidrog, etc. Această recomandare va
oferi mai multă direcție și concentrare pe problematică, precum și un cadru de
planificare și dezvoltare, pentru a continua inițiativele lor de bine direcționate.
Puncte tari: Această strategie va da direcție unui număr semnificativ de
persoane fizice și agenții care livrează servicii educaționale, întărind încrederea
comunității în viitor și în siguranță. Această direcție strategică va conduce, de
asemenea, la utilizarea eficientă a resurselor actuale și viitoare și la ruperea
ciclului infracțional.
Mulți deținuți nu dispun de competențele necesare pentru a susține
alfabetizare zi cu zi. Alfabetizarea îi ajută pe oameni să profite din plin de opor-
tunități în viață și îi ajută în rezolvarea problemelor de zi cu zi.
Alfabetizarea este un pas spre participarea la viața de familie șă în co-
munitate, spe calificare și integrare pe piața muncii, precum și spre a accesa
serviciile esențiale. Fără abilități de literație de bază sarcinile de zi cu zi sunt
mai greu de realizat, de la citirea unui anunț, aplicarea pentru un credit, obtiner-
ea permisului de conducere, aplicarea pentru un loc de muncă, etc.
Puncte slabe : Faptul că programul este în responsabilitatea a două in-
stituții ministeriale birocratizează derularea acestuia.
Oportunități : Finanțarea acordată prin Fondul Social European, care
permite extinderea accesului la programe educaționale pentru grupurile aflate în
situație vulnerabilă.
Amenințări : Constrângeri bugetare și himbări legislative dese.
Prioritățile pentru următorii cinci ani pentru a atinge rezultatele descrise
în
viziune și scop.
Recomandările au în vedere cadrul pentru dezvoltarea și punerea în
aplicare a fiecarui domeniu domeniile prioritar. Aceasta include, de asemenea,
un cadru de management al performantei pentru a asigura că progresul este
monitorizat și măsurat în mod regulat.
44
Prioritățile strategice pentru următorii cinci ani sunt:
Acces : toți deținuții vor avea acces la programe de învățare, care sunt rel-
evante, personalizate și orientate spre rezultate.
Asistență continua : toți deținuții vor avea un plan de învățare integrat în
planul de asistență, la depunere și la liberare
Infrastructură și livrare: mediul penitenciar, în toate unitățile va oferi
condiții adecvate pentru învățare și formare, cele mai bune practici pentru e-
learning și acces la resurse de învățare și de formare.
Responsabilitate și finanțare : responsabilitatea și finanțarea sunt în
concordanță cu activitatea de bază a fiecărei autorități naționale implicate
Parteneriate : colaborarea dintre furnizorii instituționali si non-
guvernamentali are rolul de a spori accesul la o serie de programe care sprijină
deținuții în procesul de reintegrare.
Dezvoltarea capacității de muncă și a unei culturi favorabilă in-
tegrării pe piața mncii :
Planurile individualizate de asistență vor vor include măsuri per-
sonalizate, în funcție de abilitățile fiecăruia și obligatoriu măsuri pentru dezvol-
tarea unei culturi favorabilă muncii.
Calendarul implementării
Anul I – Stabilire, definirea scopului și livrarea
Anul II – Dezvoltare continuă și livrare
Anul III – Consolidare și livrare
Anul IV – Monitorizare și evaluare
Anul V – Implementare finalizată
Priorit atea strategică I
Toți deținuții vor avea acces la programe de învățare, care sunt relevante,
personalizate și orientate spre rezultate.
Obiectiv: acces la programe de tip a doua șansă
45
Activități:
– Dezvoltarea continuă a programului a doua șansă;
– Sprij in sporit pentru dezvoltarea rolului tutorelui, prin recunoașterea
activității depuse cu colegii, ca activitate de muncă, pentru a putea
beneficia de recompensele legale.
Rezultat: Îmbunătățirea nivelului de alfabetizare pentru deținuți
Prioritatea strategică II
Toți deținuții vor avea un plan de învățare integrat în planul de asistență,
la depunere și la liberare.
Obiectiv: o planificare individualizat ă a detenție, care integrează edu-
cația și formarea în aspecte -cheie ale vieții
Activități: Dezvol tarea în continuare a rolului managementului de caz
pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate, care integrează
nevoile și obiectivele personale, de sănătate/educație/formare/muncă
Rezultat: o tranziție cu succes din penitnciar spre comunitate.
Prioritatea strategică III
Mediul penitenciar, în toate unitățile va oferi condiții adecvate pentru
învățare
și formare, cele mai bune practici pentru e-learning și acces la resurse de
învățare și de formare.
Obiectiv: dezvoltarea infrastructu rii în penitenciare astfel încât să ofere
condiții optime pentru desfășurarea procesului de învățământ
Activități: auditarea facilităților existente și realizarea unui plan de in-
vestiții în infrastructura din penitenciar
Rezultat: desfășurarea procesulu i de învățământ în condiții adecvate
46
Prioritatea strategică IV
Responsabilitatea și finanțarea sunt în concordanță cu activitatea de bază
a fiecărei autorități naționale implicate
Obiectiv: Un model de finanțare general pentru educație și formare profe-
sională în penitenciar care permite un management, planificare și livrare
adecvată
Activități: Dezvoltarea unui model de finanțare pe niveluri care oferă ca-
pacitate astfel:
Nivelul 1 – livrarea programului d ebază;
Nivelul 2 – livrarea programului individ ual pe baza obiectivelor din plan-
ul individualizat
Nivelul 3 – Pentru a permite ajustări pe termen scurt ale resurselor de in-
frastructură și de predare.
Rezultat: finanțare adecvată în concordanță cu nevoile deținuților și cu
cerințele procesului de învățământ
Prioritatea strategică V
Colaborarea dintre furnizorii instituționali si non-guvernamentali are rolul
de a spori accesul la o serie de programe care sprijină deținuții în procesul de
reintegrare.
Obiectiv: Alocarea resurselor se face pe baza nevoi lor din diferite dome-
nii cheie de viață ale deținuților
Activități: "Masă rotundă" anuală cu organizații cheie și organismele de
finanțare pentru a permite abordări colaborative în alocarea resurselor și dezvol-
tarea de programe structurate
Rezultat: Finantarea pentru programele de învățare de-a lungul vieții viață
vizează satisfacerea nevoilor populației penitenciare.
47
Prioritatea strategică VI
Planurile individualizate de asistență vor vor include măsuri personaliza-
te, în funcție de abilitățile fiecă ruia și obligatoriu măsuri pentru dezvoltarea unei
culturi favorabilă muncii.
Obiectiv: Toți membrii personalului furnizarea de educație și formare vor
avea aptitudinile și experiența necesare pentru a efectua rolurile lor
Activități: Dezvoltarea un program de inductie, care oferă personalului
din penitenciar, cunoștințele și competențele necesare pentru a lucra în domeni-
ul educativ, în penitenciar.
Rezultat: întreg personalul educativ din penitenciar este capabil și în-
crezător în a furniza servicii educaționale în mediul penitenciar.
48
CONCLUZII
Din analiza rezultatelor putem afirma că obiectivel e propuse au fost
atinse. Astfel am obținut:
✓ Identificarea percepției persoanelor care execută pedepse privative de
libertate beneficiare ale programului de tip “a doua șansă” cu privire la
utilitatea, calitatea și beneficiile personale ale acestui program. Per-
soanele care execută pedepse privative de libertate apreciază pozitiv
programul “a doua șansă”, prin prisma beneficiilor ulterioare, a bene-
ficiilor și stimulentelor acordate pentru participarea la programele edu-
cative, dar și din punctul de vedere al interesului pentru dezvoltare per-
sonală.
✓ Identificarea percepțiilor personalului din penitenciar cu privire la mo-
tivația și impactul participări i persoanelor care execută pedepse priva-
tive de libertate la programul de tip “a doua șansă”. Personalul din pen-
itenciar apreciază pozitiv derularea acestui program, din perspectiva
comportamentului bun pe care îl au cei care beneficiază de acest pro-
gram, dar și din perspectiva îndeplinirii misiunii instituției, de a con-
tribui la reintegrarea socială a persoanelor care execută pedepse priva-
tive de libertate.
✓ Colectarea de propuneri privind dezvoltarea și continuarea programului
de tip “a doua șansă” în context penitenciar. Pe parcursul realizării
acestui studiu au rezultat o serie de aspecte care pot sta la baza formu-
lării unor recomandări strategice pentru îmbunătățirea accesului acestui
grup la educație, ce vor fi prezentate factorilor decidenți pentru val-
orificare.
49
Toate cele trei grupuri au discutat utilitatea programului de tip a doua
șansă, grupul de deținuți axat mai mult pe probleme, cum ar fi utilitatea gen-
erală de a a continua cu studii gimnaziale . Mai analitic, grupul deținuților
consideră faptul că școala este foarte utilă, în principal din două motive: în
primul rând, pentru pregătirea lor pentru viață după liberare, deoarece, astăzi,
fără școală este foarte greu să te descurci la locul de muncă, dar și în societate.
Mai mult, ei consideră că studiile gimnaziale le-ar permite să participe
la cursuri de calificare . Mulți dintre ei își doresc să plece la lucru în
străinătate, pe de o parte din cauza marginalizării la care sunt supuși în socie-
tatea noastră după liberare, iar pe de altă parte din perspectiva găsirii mai ușor a
unui loc de muncă mai bine plătit.
În al doilea rând, a învăța este considerată o cale de a ieși din rutina
zilnică din penitenciar, participarea la școală având un efect pozitiv asupra
stării lor psihologice și încrederii în sine.
Grupurile educatorilor și personalului de siguranță sunt, de ase-
menea, de acord cu privire la utilitatea și necesitatea școlii în penitenciare .
Educatorii au subliniat că există nevoia de a se continua studiile. Personalul de
siguranță consideră că participarea la școală are un efect pozitiv asupra compor-
tamentului deținuților.
Grupurile de educatori și personalul de siguranță au fost rugați să fur-
nizeze opiniile și sugestiile lor cu privire la problemele de organizare a pro-
gramului “a doua șansă” în penitenciar.
Educatorii și-au exprimat nemulțumirea că multe activități și inițiative
propuse de ei sunt împiedicate din cauza măsurilor stricte de siguranță. Tot ei au
menționat și faptul că implementarea programelor “a doua șansă” este un proces
birocratic și mai puțin flexibil, pentru că sunt implicate două autorități, Minis-
terul Educației și Ministerul Justiției.
Personalul de sigranță a subliniat necesitatea unui cadru de funcționare
concret pentru programul a doua șansa, astfel încât absolvenți i claselor 1-4 să
50
poată continua studiile în penitenciar dar, cei intervievați au arătat faptul că
orice organizare a unei activități educative implică personal de siguranță supli-
mentar. În condițiile actuale, lipsa de personal de siguranță suficient în raport cu
nevoile face ca ei să lucreze multe ore suplimentare pentru care nu sunt recom-
pensați nici cu liber nici cu salariu. Din discuțiile de grup a rezultat faptul că
după absolvire, deținuții care erau obișnuiți să participe la școală, au probleme
în a se acomoda la un ritm fără ieșiri la fel de dese și acest lucru îi face mai
nemulțumiți.
Grupul de educatori a subliniat că procesul de selecție a participanților la
școală ar trebui să fie mai flexibil, astfel încât mai mulți deținuți să participe la
procesul de învățământ.
Personalul de siguranță a fost rugat să facă o evaluare a programelor edu-
cative, din perspectiva lor de responsabili cu siguranța deținerii. Aceștia au
apreciat că programele educative, școala în general, sunt atrăgătoare pentru
populația penitenciară. Din punctul lor de vedere, cu cât deținuții sunt mai im-
plicați în activități educative și sociale, cu atât mai bine pentru starea lor de spir-
it. Totuși aceștia au ținut să menționeze că deseori au discuții cu colegii lor din
serviciul educativ, din cauza dificultății de a se asigura paza și siguranța atunci
când activitățile educative se suprapun cu desfășurarea altor activități
(prezentări la instanțe, etc.).
Educatorii au menționat necesitatea ca programele de tip “a doua șansă”
să fie extinse și pentru cei care doresc să obțină o calificare, astfel încât după
liberare să să se reintegreze mai ușor pe piața muncii.
Grupurile alcătuite din educatori și personalul de siguranță au fost rugați
să ofere opiniile lor cu privire la material ele educaționale existente pentru edu-
cația deținuților.
Educatorii au răspuns că materialul educațional ar trebui să fie adaptat în
funcție de cunoștințele, interesele și diferitele niveluri ale cursanților. Personalul
de siguranță a menționat faptul că dotarea cu mijloace moderne de sprijinire a
51
procesului de învățământ, precum și mijloacele moderne de supraveghere ar fa-
cilita buna desfășurare atât a activităților educative cât și a activităților specifice
din penitenciar.
Persoanele intervievate (deținuți, educatori, personal de siguranță),
subliniază importanța de a avea mai multe programe educative în penitenciar.
Beneficiile pe care această participare le are asupra deținuților sunt psihologice
și sociale, dar acestea contribuie totodată la crearea unui mediu mai sănătos în
interiorul penitenciarului în care oamenii interacționează într-un mod uman mai
bun și mai corect.
Cele mai importante observații ar putea fi rezumate după cum urmează:
Majoritatea deținuților care au participat la cele trei faze diferite ale son-
dajului sunt pozitivi cu privire la participarea lor la program a doua șansă.
Păreau să fie dispuși să se angajeze în acest proces, având în vedere că pro-
gramul le va oferi abilități și cunoștințe care sunt importante pentru viața lor în
interiorul închisorii, dar, cel mai important, conform punctelor lor de vedere,
pentru viața lor după liberare.
Deținuții au oferit o imagine destul de clară a aptitudinilor și compe-
tențelor lor în ceea ce privește cele trei domenii tematice avute în vede re, așa
cum percep și să le evalueze, în timp ce au subliniat și deficiențele acestora și
nevoile lor educaționale. Bazat pe toate trei moduri care au fost utilizate pentru
anchetă, deținuții consideră că cele trei competențe sunt foarte necesare și im-
portante atât pentru viata în penitenciar cât și pentru viața după liberare, o con-
statare care este în conformitate cu punctul de vedere stereotipic cu privire la
dobândirea de aptitudini și competențe de bază (aproape toată lumea consideră
că aceste competenț e sunt importante și necesare).
Acest lucru este, de asemenea, susținut de faptul că, deși nivelul lor per-
ceput de competență pentru cele trei domenii tematice este "destul de bine",
"destul de ușor" și "mediu", ei doresc să participe la un program de instruire,
simțind că cele trei abilități sunt considerate importante pentru a se dezvolta. Pe
52
de altă parte, se poate sugera că, indiferent de nivelul lor perceput de compe-
tență, deținuții au exprimat dorința de a fi instruiți, deoarece, așa cum s-a afir-
mat în mod clar de către deținuți și participanții la celelalte doua focus grupuri,
programele educaționale în închisoare au o valoare semnificativă în sine,
oferind o alternativă la plictiseală și rutina pe care le trăiesc în închisoare.
Pentru a rezuma, indiferent de motive, fapt este că motivația de a participa la o
astfel de program este relativ mare.
Printre cele trei abilități avute în vedere, se pare că adminstrarea fi-
nanțelor a fost cel care a fost evaluată ca fiind ca mai necesară și mai atractivă.
Ideea de a utiliza computerele a apărut în anchetă, atractivitatea de a
opera pe calculator se pare că reprezintă un factor motivator puternic pentru a
participa la programe de școlarizare, însă regulile din penitenciar privind acest
domeniu limitează această posibilitate.
O grijă deosebită a fost acordată pe tot parcursul anchetei perspectivei de
după liberare. Acest lucru este evident atunci cand vorbesc despre integrare pe
piața muncii, despre a-și ajuta copiii la teme, sau despre a-și continua studiile și
de a obține o claificare.
În ceea ce privește motivația deținuților de a participa la programele edu-
cative, percepția educatorilor și a personalului de siguranță este că prin aceasta,
deținuții vor să iasă cât mai mult din camera de deținere și să socializeze cu co-
legi sau cu persoane care vin din afară.
Motivația deținuților de a participa la programele de tip “a doua șansă”
este și de natură personală, aceștia fiind interesați de dezvoltare personală, de a
recupera timpul pierdut și de a se putea compara cu cei de o seamă cu ei.
Participarea la programele “a doua șansă” este motivată din punct de ve-
dere familial, fie pentru a fi apreciați de partenere, fie pentru a-și ajuta copiii la
școală, toți se gândesc la o viață normală, fără infracțiuni, pilonul de bază fiind
familia.
53
Acumularea de cunoștințe și competențe reprezintă pentru deținuți un
motiv pentru a sta departe de mediile infracționale. Cunoașterea le dă puterea să
depășească situația în care se găsesc.
Profilul deținuților nu este uniform. Oameni din toate categoriile sociale,
economice, educaționale și profesionale coexista în interiorul penitenciarului,
formând o populație care nu poate fi tratată în mod uniform în ceea ce privește
educaț ia lor. Durata pedepsei este un alt factor importa nt, care ar trebui să fie
luat în considerare, deoarece atitudinile lor sunt mult influențate de timpul pe
care ei trebuie să-și petreacă în penitenciar.
În special, a devenit clar faptul că aproape orice intervenție educațională
care vizează populația penitenciară este mai mult decât binevenită, considerată
astfel de către toate persoanele implicate în viața instituției. Feedback -ul pozitiv
semnificativ oferit de toate persoanele implicate in studiu, reprezintă o moti-
vație pentru a furniza programe educat ive, în scopul de a sprijini integrarea lor
socio -economică în societate după liberare.
În plus, participarea la programul “a doua șansă” poate fi văzută ca o mo-
dalitate de a recâștiga timpul pierdut și de a se întoarce la o viață mai "normală
și legală", în care prioritățile sunt găsirea unui loc de muncă, familie și statutul
de cetățean corect.
Pe baza rezultatelor și concluziilor prezentate mai sus unele recomandări
strategice pot fi făcute și o serie de orientări pot fi sugerate cu privire la eficien-
tizare procesului de educație și învățământ din penitenciar.
Măsuri strategice ar trebui să fie luate pentru a acoperi nevoile tot mai
mari pentru educație în rândul deținuților, care ar trebui considerate ca o in-
vestiție pentru o societate mai egală, care respectă pe toți membrii săi fără ex-
cepție.
54
BIBLIOGRAFIE
• Florian, Gheorghe – Psihologie penitenciară, studii și cercetări, Bucuresti,
Oscar Print, 2001
• Foucault, Michel – A supraveghea si a pedepsi nasterea închisorii , trad.
din franceza si note de Bogdan Ghiu ; control stiintific al traducerii: Mar-
ius Ioan; pref. de Sorin Antohi
• Ștefan, Bruno Medi-
ul penitenciar românesc cultura și civilizație carcerală , Iași, Institutul Eu-
ropean, 2006
• *** Analiză privind implementarea programului A doua șansă Salvați
Copiii 2014
• *** Educația formală pentru adulți: Politici și uzanțe în Europa, Agenția
executivă pentru educație, audiovizual si cultură (EACEA P9 Eurydice),
2011
• *** CEDO, Cauza relativă la anumite aspecte ale regimului lingvistic din
Belgia, hotărâ rea din 23 iulie 1968, para. 42
• *** O “a doua șansă” la educație pentru tinerii care abandonează școala
timpuriu, Institutul de Cercetare Economică și Socială Aplicată din Mel-
bourne, iunie 2011
• *** Rezultatele analizei documentare sectorul educație, mai 2013, Proiect
cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT
2007‐2013
• *** Studiu -diagnostic privind situația abandonului școlar și părăsirea
timpurie a școlii în mediul rural Raport de cercetare Sinteză București
2011, POSDRU/91/2.2/S/602 94
55
• *** Tanzania: Evaluation of the Current Status and Future Utility of
Cobet as a Strategic Intervention to Ensure Access to Quality Education
for all Primary School -Ages Children in Tanzania, 2009
Reglementări
• Metodologia privind organizarea programul ui "A doua șansă" –
învățământ primar (Anexa 1 la Ordinul MEdC 5160/6.10.2005)
• Ordin nr. 5160/6.10.2005 privind aplicarea programului “A doua șansă
pentru învățământul primar” în anul școlar 2005 -2006.
• Strategia privind educația și formarea profesională 2014-2020
• Strategia națională pentru reintegrarea socială a persoanelor care execută
pedepse privative de libertate 2015 -2019
Proiecte
• Programul PHARE – Acces la educație pentru grupurile dezavantaja te –
programul A doua șansă – învățământ primar – Ghiduri pentru cadrele di-
dactice.
• Programul PHARE – Acces la educație pentru grupurile dezavantajate –
programul A doua șansă – învățământ primar – Ghiduri pentru cursanți.
• Proiect 539622 -LLP-1-2013 -1-GR-GRUNDTVIG -GMP
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Resocializarea infractorului [602114] (ID: 602114)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.