Resocializarea Deținutului ÎN Societate Cercetare

Psihologie

Resocializarea Deținutului ÎN Societate Cercetare

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

1. Introducere………………………………………………………….pag. 2

2. Resocializarea infractorului………………………………………. pag. 4

2.1 Definiții…………………………………………………………………………………pag. 4

2.2 Blocaje ale reinserției sociale……………………………………..pag. 5

2.3 Cadrul legal privind asistența și consilierea persoanelor

condamnate…………………………………………………pag. 8

2.3.1. Planificarea executării pedepsei……………………………….pag. 8

2.3.2 Serviciul de probațiune……………………………………..…pag. 16

2.3.3 Asistența postpenală……………………………………………pag. 23

3. Concluzii…………………………………………………………………………………pag. 27

4. Bibliografie……………………………………………………………………………..pag. 29

. Bibliografie

1. Banciu D., 1992, Control social și sancțiuni sociale, Editura Hyperion XXI, București;

2. Bocancea C., Neamțu G., 1999, Elemente de asistență socială, Polirom, Iași;

3. Buzducea D., coordonator, 2010, Asistența socială a grupurilor de risc, Polirom, Iași;

4. David D., 2006, Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, Iași;

5. Durnescu I., 2001, Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Themis, Craiova;

6. Durnescu I., 2009, asistența socială în penitenciar, Polirom, Iași;

7. Florian Gh., 2006, Fenomenologia penitenciară, Editura Oscar Print, București;

8. Foucault F.M., 1975/1997, A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii, Humanitas, București;

9. Gîrlașu-Dimitriu O., 2004, Empatia în psihoterapie, Victor, București;

10. Dumitrașcu H., coordonator, 2012, Consilierea în asistența socială, Polirom, Iași;

11. Miftode V. coordonator, 2002, Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare. Strategii de intervenție și efecte perverse, Lumen, Iași;

12. Mitrofan I., coordonator, 1997, Psihoterapia experiențială, Infomedica, București;

13. Neculau A., 2007, Dinamica grupului și a echipei, Polirom, Iași;

14. Rădulescu S., 1998, Sociologia devianței, Editura Victor, București;

15. Schiaucu V., Canton R., 2008, Manual de probațiune, Editura EuroStandard, București.

Acte normative:

***Convenția Europeană pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (1987, intrată în vigoare în 1989);

***Hotărârea Guvernului nr.1239/2000 privind Regulamentul de aplicare a OG nr. 92/200, cu modificările ulterioare;

***Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;

***Ordonanța Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială și supraveghere;

***Recomandarea nr.R. (98) 7, privind unele aspecte etice și de organizare a asistenței medicale în penitenciare;

***Recomandare nr. R. (2006) 2, privind regulile europene ale penitenciarelor;

***Strategii naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate” 2012-2016, Anexa nr. 1.

Dicționare

***Dicționarului Enciclopedic 1993-2009;

***Dicționarul explicativ al limbii române, ediția II, 2009;

***Marele dicționar de neologisme, 2000.

=== Anexa_1_-_Ghid_de_interviu ===

Salut! Mă numesc …….. și aș vrea să realizez un studiu pentru Facultatea …………., privind resocializarea tinerilor din pușcărie. Am ales câteva persoane pentru a ne împărtăși din experiența prin care au trecut. Orice informație va fi de folos pentru a înțelege problema tinerilor condamnați, destul de des întâlnită în țara noastră și pentru a găsi câteva soluții. Te rog să accepți să discutăm aproximativ 20 de minute despre aceste lucruri. De asemenea, aș vrea să înregistrez conversația, astfel este sigur că nu voi uita ceva din ceea ce mi se spune. Totul este confidențial, nimeni nu va avea acces la înregistrarea de astăzi și nu voi menționa în studiu numele tău complet.

Din ce cauză ai ajuns în penitenciar?

Cum crezi că puteai evita să ajungi în situația aceasta?

Cum consideri că ți s-a schimbat viața în urma acestei pedepse?

Cât de greu e în pușcărie?

Cu ce îți ocupi timpul în penitenciar?

Ce vrei să faci când o să fii eliberat?

Crezi că va fi greu să realizezi asta?

Ce crezi că o să fie diferit la tine după ce ieși din închisoare?

Din ce cauză crezi că ajung tinerii în penitenciare?

Cum crezi că ar putea evita tinerii să ajungă aici?

Ce le transmiți tinerilor în legătură cu modul de a-și trăi viața?

Informații despre victimă:

o vârstă ________

o starea civilă (căsătorită, necăsătorită, locuia în concubinaj) ___________

o componența familiei ________________

o locul de reședință __________ (rural, urban, capitală)

o nivelul de educație al victimei (școala medie, studii medii, studii superioare) ________

=== Anexa_2_-_Răspunsuri ===

Din ce cauză ai ajuns în penitenciar?

P.O.: Din cauza ”teribilismului”, așa-zișilor prieteni, a anturajului să zic. Prima oară cu ei am început să comitem ilegalități, dup-aia am început și pe cont propriu, pentru că cu cât eram mai mulți, cu atât era mai ușor să fim prinși. Simțeam nevoia să fac rău, nu știu… să încalc legea… simțeam o plăcere din asta, era un fel de aventură.

S.A.M.: A fost la un chef și am băut peste măsură, am fumat marijuana… eram în starea aia… nici acum nu-mi dau seama cum s-a întâmplat, ce-a fost în mintea mea atunci… o greșeală pe care am comis-o și mi-a schimbat viața și am ajuns aici. Din prostia mea… și de la prea multă băutură, care bine nu putea face.

Cum crezi că puteai evita să ajungi în situația aceasta?

S.A.M.: Nu trebuia să ascult de propunerea lor (prietenilor) în primul rând… dacă îmi vedeam de treaba mea, acum eram probabil cu o școală terminată, poate și cu o familie întemeiată. Anturajul te schimbă foarte mult și trebuie să cântărești ceea ce faci. Dacă nu știi, mai bine întrebi pe cineva mai mare. Oricum, trebuia să îmi dau seama singur că nu e bine ceea ce fac.

P.O.: Dacă aveam un pic mai multă minte și nu mă aventuram în toate ilegalitățile astea, acum nu eram aici. Dar am vrut să am lucruri pe care alții nu le aveau și îmi plăceau și banii, vroiam să am cât de mulți, fără să muncesc, ca să mă distrez cu prietenii, să mă dau în spectacol…

Cum consideri că ți s-a schimbat viața în urma acestei pedepse?

S.A.: Pot să spun că m-am schimbat în foarte bine. Acum sunt cuminte. Chiar mă bucur că am fost arestat, pentru că așa n-am mai consumat droguri, care știu că îmi făceau foarte mult rău […]

D.M.: Nu e ușor să te trezești închis într-o celulă, cu ”buda” la cap… să ți se pară că dormi în mizerie, că nimeni nu dă doi bani pe tine. Te face să realizezi că era mai bine acasă, oricât erai de sărac, mai bine să fie ceva decât nimic… te face să realizezi ce-ai avut și ce-ai pierdut și să te întrebi dacă a meritat riscul. […]

S.A.M.: De-atunci am cunoscut mulți oameni noi, diferiți de cei pe care îi credeam prietenii mei, din vechiul anturaj… l-am cunoscut și pe Dumnezeu, mulți oameni minunați… Într-adevăr sunt și lucruri ele… vorba aia, mereu trebuie să te ferești…îți alegi prietenii și de-aici…și aici poți să faci multe ilegalități care să îți prelungească șederea aici.

Cât de greu e în pușcărie?

D.M.: Nu-i ușor deloc… mai ales la început când nu știi ce înseamnă pușcăria, vezi multe pe-aici și trebuie tot timpul să treci peste, să înveți de unul singur […]

P.O.: E foarte greu… mai ales că dacă ești mai tânăr, cei recidiviști vor să profite de tine, să te prostească cum știu ei mai bine. De-asta trebuie să vezi lucrurile astea, să te ferești, pentru că într-un moment se poate arăta drept prietenul tău și dup-aia te înjunghie pe la spate.

S.A.: Eu am fost și la Iași, Timișoara, dup-aia am fost la Aiud și când începeam parcă să mă obișnuiesc acolo, deși am avut și acolo mai multe probleme, am fost transferat dup-aia din nou, aici la Rahova. Și mi-a fost foarte greu să mă integrez, deja existau ”bisericuțe”… și nu are rost să zic acuma cât de multe am îndurat, să fii batjocorit, prostit, să ai prieteni falși și aici… am avut noroc că l-am cunoscut pe domnul Matei (asistent social) care m-a ajutat foarte mult să mă integrez și a avut încredere în mine, a vorbit și cu alții, mi-a prezentat oameni noi cu care suntem prieteni astăzi… și m-a făcut să mă port și eu altfel, mi-am dat seama că de multe ori eu atrăgeam oamenii răi în viața mea, că mi-o căutam cu lumânarea… și îi mulțumesc și îi sunt foarte recunoscător că m-a susținut.

Cu ce îți ocupi timpul în penitenciar?

S.A.: Acum se organizează un eveniment și o să participăm și noi cu trupa de teatru, e ceva ce mie îmi place foarte mult, deși nu mă așteptam că o să-mi placă teatrul așa mult […] ne distrăm, facem caterincă… chiar mă bucur că există astfel de programe, mi-am găsit un hobby, cum s-ar zice și parcă timpul trece mai ușor. O am și pe iubita mea, care mă mai vizitează și mă ajută tot timpul să rezist până o să fiu eliberat… e mai ușor așa să ai o motivație din afară…

S.A.M.: Sunt legător. Înainte nici nu știam că există meseria asta, mă întrebam ce-o fi aia ”legător”, dar îmi place foarte mult să știu că pot ajuta pe cineva… pot ieși niște lucruri foarte frumoase din chestia asta, să îmbraci în piele, să legi cărți și te gândești dup-aia că o să ajungă la alții pe rafturi în casă, că o să le citească și tu ai muncit cândva la ele […] Faptul că știu că ajut mă fac să mă simt un om mai bun, să simt că greșelile mi se mai iartă. În plus, îmi place meseria asta pentru că mă ține ocupat și mă ajută poate chiar să ies mai repede de aici.

C.N.: Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul cu domnul părinte, îl consider ca un tată spiritual pentru mine… nu știu dacă în alte penitenciare au norocul ăsta, însă noi ne înțelegem foarte bine cu domnul părinte și povestim, mai glumește cu noi… chiar e foarte frumos să mergi la slujbă. Pe mine mă face să mă simt liber, să nu mă simt închis. Știu că sunt închis pentru că am făcut niște păcate și e normal să plătești dacă faci rău altora…

Ce vrei să faci când o să fii eliberat?

M.E.: În penitenciar am avut ocazia să fac cursul ăsta de tâmplărie și chiar îmi place și consider că mă descurc bine și deja pot să spun că am o calificare datorită penitenciarului și aș vrea să muncesc când ies afară și dup-aia poate să îmi înființez eu o firmă, să realizez mobilă, mese, scaune și să le vând, să îmi ajut din banii ăștia familia, care sper să aibă din nou încredere în mine.

S.A.: Aș vrea să muncesc, să-mi găsesc ceva de lucru, dar în primul rând vreau să-mi întemeiez o familie cu iubita mea care mă așteaptă să ies de aici și care m-a iertat. Altfel e să știi că te așteaptă cineva acasă când vii de la muncă […] și vreau să îi demonstrez că nu mai sunt cel de dinainte și că pot să o fac fericită. Am și eu o vârstă, poate m-am maturizat mai târziu, dar acum gândesc altfel.

S.A.M.: Vreau să mă integrez din nou în societate, să cunosc și altfel de oameni, să îmi fac prieteni mai cuminți, să cunosc o fată, să mă însor, să facem copii… Vreau să petrec timp și cu părinții mei și să-mi vizitez frații, să fim toți o familie mare și fericită. Și bineînțeles, trebuie să îmi cer iertare personal de la Ana, o fată bună căreia i-am făcut cel mai mare rău și care merit acum să mă urască din tot sufletul ei.

C.N.: Am deja 30 ani și am multe de recuperat… să îmi fac o familie, să îmi găsesc un loc de muncă bun… am și un frate mai mic pentru care ar trebui să fiu un exemplu și care trebuie să vadă că eu am greșit și că el trebuie să fie altfel, să nu repete greșelile mele […]

Crezi că va fi greu să realizezi asta?

C.N.: Sigur, pentru că lumea, dacă ai făcut o pușcărie, zice că nu ai făcut-o de băiat bun și toată lumea o să te marginalizeze… o să fie foarte greu și să îți găsești un loc de muncă… dar în schimb mai sunt și oamenii care știu că oamenii se mai pot schimba, că au greșit, că au fost mai tineri și mai proști, că s-au mai luat după unul altul, însă chiar am cunoscut pe cineva care chiar crede în mine că m-am schimbat și că mă voi mai schimba și chiar îmi dă încredere în mine și datorită acelei persoane chiar sunt bucuros tot timpul și aștept să ies de-aici, pentru că atunci când iubești totul e mai frumos, nu mai simți greutatea aia pe care o ai.

P.O.: Va fi greu, bineînțeles, dar nu imposibil. Eu sunt norocos pentru că am familia lângă mine, care m-au iertat pentru ce-am făcut și mă așteaptă acasă și am și un prieten adevărat care tot timpul mă vizitează și are încredere în mine, care știu că o să fie lângă mine și afară. El a vorbit și cu familia mea și le-a zis că m-am schimbat, că am nevoie de ei… știu că le-am făcut mult rău și au suferit când am ajuns eu aici și sunt hotărât să fiu un om bun când ies de aici.

Ce crezi că o să fie diferit la tine după ce ieși din închisoare?

M.E.: Cu siguranță n-o să mai comit ilegalități de-astea… chiar dacă nu mai e atât de groaznic în pușcărie, nu vreau să mai ajung niciodată aici și o să spun la toată lumea că e greșit să faci rău altora și că trebuie să își prețuiască viața și libertatea, pentru că abia după ce își pierd libertatea își dau seama cât e de importantă și cât de multe lucruri puteai realiza cu viața ta în tot timpul ăsta. Gândesc diferit acum, o să fiu mult mai responsabil și o să-mi cântăresc mai bine deciziile.

D.M.: O să fiu mai cuminte, ca să zic așa… m-am schimbat, m-am maturizat într-un final, o să-mi trăiesc altfel viața, o să respect mai mult alți oameni… o să am grijă de mine și de părinții mei, să nu îi mai fac să sufere, la vârsta lor, sau să le trădez încrederea…și eu să muncesc, să-mi fac un viitor, că am deja și eu o vârstă… Nu o să mai beau, nu o să mai iau droguri niciodată…am văzut pe propria piele cât rău pot să-ți facă pentru un moment de plăcere. Și o să îi respect mai mult pe cei din jur, o să evit scandalurile și, mai ales, n-o să mai ridic niciodată mâna la o femeie. Femeile sunt mai lipsite de apărare și noi trebuie să le protejăm, nu să ne descărcăm nervii pe ele, mai ales dacă suntem băuți.

Din ce cauză crezi că ajung tinerii în penitenciare?

C.N.: În primul rând pentru că ei consideră că totul trebuie să fie al lor… e o vorbă că nu tot ce zboară se mănâncă…vor să se afirme, să arate cine sunt… și să își facă viața cât mai palpitantă… discoteci, fete… școala nu le place… ajung să bea, să se drogheze și așa începe totul… într-o clipă își pot distruge viața.

P.O.: În primul rând anturajul, pentru că prima oară zici că e euforie, că ”vai ce bine mi-e și cine sunt eu” dar nu e chiar așa… cel mai bine știu părinții, dacă am asculta de ei sigur n-am ajunge niciodată în pușcărie, pușcăriile ar fi goale.

Cum crezi că ar putea evita tinerii să ajungă aici?

D.M.: Să asculte cel mai bine de părinți… și de profesori. Chiar dacă nu le place școala, nici mie nu mi-a plăcut școala, dar ei încearcă să ne îndrume în viață, să ne ajute să devenim cineva în viață, nu ne vor răul chiar dacă ne dau teme și ne plictisim la școală… asta e rău, pentru că dacă te iei după altul și chiulești de la școală, pierzi materii și poate dai de gustul distracției, băutură, fumezi, droguri… și dup-aia n-ai bani să-ți procuri și ajungi să furi și să comiți ilegalități și e păcat să ajungi pe la prieteni, vecini… și e foarte ușor să ajungi aici.

M.E.: Trebuie să știe tot timpul ce e bine și ce e rău și să nu se lase influențați de alții, să ia singuri deciziile sau să îi întrebe pe părinții lor, care sigur o să aleagă ce e cel mai bine pentru ei și o să-i ajute cu ce pot. Și dacă sunt mai săraci nu contează, nu trebuie să fure, mai bine să muncească, așa învață să se descurce în viață, să știe să facă ceva singur și își câștigă banii cinstiți. Bineînțeles, să nu renunțe la școală dacă pot să o facă, pentru că alții, care nu pot, ar vrea să învețe și el are șansa asta. Și să își respecte tot timpul părinții și frații, pentru că ei sunt cei mai importanți și pe ei trebuie să îi faci să fie mândri de tine, nu să le fie rușine cu tine.

Ce le transmiți tinerilor în legătură cu modul de a-și trăi viața?

P.O.: Să asculte de părinți pentru că ei se luptă să ne acorde un trai decent și noi nu vedem lucrurile astea când suntem copii, vrem să avem tot ce ne dorim, credem că asta trebuie să facă părintele, să muncească, să facă bani ca să ma crească pe mine, dar nu e așa pentru că părinții ne iubesc și le e greu și suferă pentru noi.

C.N.: Tinerii vor doar să se distreze, să bea, să fumeze, dar există multe alte activităț, educative, nu trebuie neapărat să facă asta… că astea nu aduc nimic bun. Îți distrug toată viața. Și poți să te îmbolnăvești, te înneci în alcool și îți pierzi anii ăștia care sunt cei mai frumoși și nu-i mai poți recupera. Până la urmă ți-o faci singur, cu mâna ta și trebuie să știi ce să alegi, trebuie să ai mare grijă ce prieteni îți faci, ce sfaturi îți dau și în cine te încrezi.

D.M.: Să aibă grijă de viața lor, de copilăria și tinerețea lor, să își vadă de școală, să învețe, ca să termine o școală, liceu, facultate, studenție… e fain (frumos), mai ales când ești student și stai în cămine și îți faci o grămadă de prieteni, te distrezi, mai ieși în cluburi… așa, dacă ești pe teren greșit, pierzi lucrurile astea. […] Toată lumea care vrea să te angajeze îți cere bacul sau o facultate, așa dacă nu te interesează să le ai, degeaba… iar dup-aia trebuie să mergi mai departe, să progresezi, să îți faci un viitor… eu am terminat cu greu facultatea de sport, după care am ajuns aici și am stricat tot, când puteam ajunge cineva până în ziua de azi.

=== Capitolul_3 ===

Capitolul 3. Cercetare aplicativă privind resocializarea tinerilor condamnați din Penitenciarul Rahova

3.1. Noțiuni generale și metodologie

După cum menționam anterior, resocializarea unui infractor poate fi definită asemenea unui proces educativ, reeducativ și de tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se dorește readaptarea acestora la normele și valorile general acceptate de societate, cu scopul de reintegrare în societate și de prevenție a recidivei. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât vorbim despre resocializare în cazul unor tineri, poate chiar minori, care ajung să fie condamnați la ani buni de închisoare. Aceste persoane condamnate (”deținuții”) sunt excluse, tratate ca grupuri marginale și pierd cei mai frumoși ani ai vieții.

Am ales acest studiu deoarece am posibilitatea de a discuta cu condamnații din Penitenciarul Rahova pentru a cerceta această problemă. Am încercat în cadrul acestei cercetări să ofer un mediu de obiectivitate în ceea ce privește analiza datelor, prin codificarea numelor persoanelor condamnate cu care am discutat. Scopul acestui studiu este de a înțelege mai profund problema resocializării cu success a tinerilor condamnați (delincvenți juvenili), fenomen destul de controversat peste tot în lume și de a încerca găsirea câtorva soluții.

O limită a acestei cercetări ține de faptul că am selectat persoane condamnate care au beneficiat deja de suport în vederea resocializării. Nu putem formula, așadar, concluzii pertinente privind imaginea per ansamblu a situației și a modului de gândire al unui condamnat, însă abordarea aceasta mi-a permis să intru în profunzimea înțelegerii perspectivelor acestor deținuți.

În penitenciar, deținuții sunt nevoiți să-ți formeze un fel de identitate comună necesară ca să trăiască împreună unii cu alții, în afara celor care i-au respins.

Altă limită a cercetării o constituie însăși vârsta, întrucât rezultatele cercetării nu se pot generaliza asupra altor condamnați care poate și-au petrecut toată viața în pușcărie sau pur și simplu nu mai sunt interesați de resocializare.

O altă limită ar constitui-o faptul că nu am putut intervieva condamnații care aparțineau unor minorități etnice, întrucât nu a fost posibilă comunicarea în limba maternă, ei ar fi putut resimți discriminări sau ar fi putut fi afectată redarea fidelă a experiențelor și a sentimentelor.

De precizat este și faptul că deținuții se autoconsideră ”pur și simplu diferiți” de noi. Ei au o identitate socială, comună, formată în sânul detenției și una persoanală prin care se diferențiază unul de celălalt. Oameni de știință susțin că repersonalizarea se dobândește abia în timpul programelor susținute pentru resocializare, cu precădere în apropierea termenelor de liberare. Deținuții își reconstruiesc constant identitatea în interiorul închisorii, motiv pentru care cercetarea prezintă rezultate valabile pe termen scurt.

În cele din urmă, o limită posibilă în cazul cercetărilor prin interviu ar putea-o constitui și minciuna deliberată și autoînșelarea persoanelor care cred că răspund corect.

Cercetarea se fundamentează inclusiv pe evoluția personalității și viziunii tânărului în perioada șederii în penitenciar, dar și pe urmărirea calității vieții de zi cu zi a acestuia, urmărind impactul în formarea unui comportament responsabil.

Am optat, prin urmare, pentru o cercetare calitativă în detrimenul uneia cantitative, folosind ca instrument interviul, la care se adaugă observațiile proprii. Interviul este definit ca ”tehnica de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri mari umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane. […] Interviul este varianta orală a chestionarului. Se descriu două etape: cea pregătitoare, în care se fixează scopurile interviului și se stabilesc persoanele care vor fi intervievate și etapa interviului propriu-zis, care este o discuție sistematică și ordonată, coordonată de către intervievator cu scopul de a evita distorsiunile de informație.” Un comunicat de presă online definește interviul ca o modalitate de culegere de informații primare într-un sondaj de opinie, și precizează următoarele: ” Un interviu poate fi: direct, atunci când între persoana intervievată și intervievator (recenzor) se poartă o discuție liberă, pe o temă unică, de interes general; structurat, atunci când acesta folosește un ghid de conversație, cu întrebări focusate pe o anumită temă sau semistructurat, când discuția include atât întrebări preformulate, cât și discuții libere pe marginea temei respective. Contactarea subiecților se face direct la domiciliu, pe stradă, în magazin, telefonic etc. Poate fi integrat într-o anchetă sau un reportaj și există posibilitatea retranscrierii sub formă de text (nu ca întrebare / răspuns).”

Deși presupune exprimarea răspunsurilor la întrebări verbal, interviul nu trebuie confundat cu conversația (interviul include convorbirea) și nici cu interogatoriul, deși vorbim despre un dialog în toate cazurile.

În științele sociale, utilizarea interviului atrage următoarele avantaje:

flexibilitate, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice;

rată mai ridicată de răspunsuri, se obțin informații și de la cei care nu pot sau nu știu să scrie sau să citească;

observarea comportamentelor nonverbale;

asigurarea standardizării condițiilor de răspuns;

asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor;

colectarea unor răspunsuri spontane;

asigurarea unor răspunsuri personale;

precizarea datei și locului convorbirii;

studierea unor probleme mai complexe.

Uneori pot apărea însă și dezavantaje, precum:

costul ridicat;

timpul îndelungat pentru identificarea persoanelor, colectarea și prelucrarea informațiilor;

unele erori datorate operatorilor de interviu;

imposibilitatea consultării unor documente;

inconveniențe introduse de faptul că se cere indivizilor să răspundă indiferent de starea lor psihică sau de oboseală;

neasigurarea anonimatului;

lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;

dificultăți de acces la persoanele din eșantion.

Interviul formulat pentru prezenta lucrare (vezi anexa nr. 1 – Ghid de interviu) s-a aplicat la acest penitenciar mai sus menționat, despre care nu voi da însă altfel de detalii din motive de confidențialitate. Alegerea lotului de subiecți a fost simplă, aleatorie, populația fiind reprezentată de persoanele care execute pedepse privative de libertate în Penitenciarul Rahova și care nu mai au foarte mult timp până când intră în comisia de liberare.

Etapele fundamentale ale interviului au fost: găsirea subiectului (persoana potrivită pentru cercetare), precizarea temei dialogului, obținerea de la persoana intervievată a cât mai multe informații relevante. Bineînțeles, nu puteam construi un interviu fără cunoștințe reciproce privind problema analizată.

Interviul a fost și va rămâne un mod complex de informare prin care o persoană poate afla mai mult decât o simplă informație. Realizarea unui interviu, indiferent de categoria în care se încadrează, este un lucru serios pentru intervievator care este responsabil pentru întregul proces de informare. Fiecare interviu are de asemenea o parte nescrisă, ascunsă dincolo de cuvinte. Pe lângă materialul care ajunge în fața cititorului, interviul are și o parte nevăzută, care rămâne între intervietator și interlocutorul său.

Diferența dintre un interviu bun și unul mai puțin bun stă în capacitatea celui care îl concepe, de a conduce dialogul cu sursa sa astfel încât să obțină tot ceea ce și-a propus, nu există întrebări bune sau proaste, întrebările trebuie mai întâi gândite.

Interviul a început cu o formulare politicoasă prin care m-am prezentat, am explicat motivul cercetării, am asigurat persoana intervievată de confidențialitate și am cerut aprobare privind înregistrarea discuției. Interviul a fost aplicat în data de 16.06.2014, ora 12:10. Fiecare discuție a durat între 20 și 30 min.

M-am adresat deținuților la persoana a 2-a, într-un mod familiar, întrucât suntem apropiați ca vârstă, dar și pentru a crea o atmosferă relaxantă, propice unor conversații sincere.

Cercetarea s-a realizat printr-un interviu structurat, formal, face-to-face, cu întrebări deschise, unic și aplicat individual unor adulți (persoane peste 18 ani, dar sub 30). Acesta a presupus un total de 10 întrebări, astfel:

Din ce cauză ai ajuns în penitenciar? – astfel aflăm pentru ce faptă a fost condamnat tânărul și dacă se consideră vinovat.

Cum crezi că puteai evita să ajungi în situația aceasta? – prin această întrebare aflăm dacă tânărul condamnat conștinetizează că a greșit, unde a greșit și ce își dorește să fii făcut diferit.

Ce consideri că s-a schimbat în viața ta pe parcursul acestei pedepse? – aflăm dacă deținutul și-a schimbat personalitatea, modul de a percepe lucrurile și dacă se orientează pe căi mai responsabile.

Cât de greu e în pușcărie? – identificăm cât de mult își dorește tânărul să iasă din pușcărie și să înceapă o nouă viață.

Cu ce îți ocupi timpul în penitenciar? – prin această întrebare aflăm dacă deținutul are ambiția de a se dezvolta, dacă îi face plăcere să ajute sau să socializeze.

Ce vrei să faci când o să fii eliberat? – aflăm care sunt aspirațiile tânărului, cât de preocupat este de corectarea compartamentului său, de evitarea greșelilor din trecut și de construirea relațiilor în societate.

Crezi că va fi greu să realizezi asta? – aflăm cât de realist este deținutul, cât este de conștient de urmările faptelor sale.

Ce crezi că o să fie diferit la tine după ce ieși din închisoare? – această întrebare are scopul de a analiza autodescrierea noii personalități a deținutului, dobândită în urma programelor pentru resocializare și a experienței pedepsei trăite.

Din ce cauză crezi că ajung tinerii în penitenciare? – aflăm care sunt motivele pentru care tinerii acționează astfel – implicit motivele subiectului interogat.

Cum crezi că ar putea evita tinerii să ajungă aici? – răspunsul la această întrebare reprezintă însăși greșelile pe care persoana intervievată consideră că le-a făcut, deci ceea ce regretă, sau ceea ce observat prin socializarea cu ”colegii” de pușcărie.

Ce le transmiți tinerilor în legătură cu modul de a-și trăi viața? – aceste sfaturi pot constitui premisele vieții pe care tânărul o va avea după ce va fi eliberat, regretele sale sau dorința sinceră de a ajuta alți tineri.

Am încheiat interviul mulțumind pentru timpul acordat și asigurând din nou confidențialitatea discuției, utilizarea acesteia codificată strict pentru studiu și asigurarea faptului că nimeni nu va avea acces la înregistrare.

Am cerut și câteva informații de identificare a persoanei intervievate și anume:

vârsta;

starea civilă (căsătorită, necăsătorită, dacă locuia în concubinaj);

componența familiei;

locul de reședință (rural, urban, capitală);

nivelul de educație al victimei (școala medie, studii medii, studii superioare).

Am formulat, după cum spuneam anterior și câteva opinii personale privind această cercetare socială ca o completare a rezultatelor interviului, ca o constatare și câteva remarci privitoare la ceea ce am văzut pe toată durata aplicării acestuia. Observația aceasta a fost controlată, ascunsă, directă, pe baza unor întrebări suplimentare de genul: cum, ce, unde, când, de ce, pentru cine, pentru ce etc., survenite în funcție de răspunsurile primite.

În cele ce urmează vom analiza și interpreta informațiile culese în urma cercetării.

Trebuie să menționăm că nu sunt luați în calcul tinerii condamnați care nu au beneficiat de programe de resocializare, care mai au foarte mult timp până la eliberare, respective care au fost recent închiși.

3.2. Prezentarea lotului de subiecți

Interviul s-a desfășurat pe baza unui ghid de interviu, față în față cu intervievatul. Are ca scop înțelegere mai profundă a problema violenței, tot mai des întâlnită în țara noastră și încercarea de a găsi câteva soluții pe care le putem aplica în calitate de martori la acest fenomen.

Au fost intervievați șase tineri condamnați. Lotul de subiecți studiat pentru cercetare are următoarea structură:

Tabel 3.2.1. Structura lotului de subiecți

Observăm din tabel că cel mai tânăr subiect are doar 19 ani, iar cel mai în vârstă are 30 ani. Unul dintre subiecți îl mai are doar pe tatăl său ca membru în familie, iar familia cea mai numeroasă este de 6 membri. De asemenea, există următoarea structură a persoanelor intervievate în funcție de mediul de proveniență, de starea civilă și de nivelul studiilor:

Figura 3.2.1. Mediul de proveniență al subiecților

Observăm că majoritatea tinerilor condamnați provin din mediul rural (67%).

Figura 3.2.2. Starea civilă a subiecților

Observăm din figura 3.2.2. faptul că mai mult de jumătate dintre subiecți sunt necăsătoriți. Doi dintre ei trăiau în concubinaj înainte să fie condamnați și niciunul nu este căsătorit.

Figura 3.2.3. Nivelul studiilor subiecților

Observăm din figura de mai sus că există atât tineri condamnați care au doar opt clase absolvite, cât și tineri cu facultate. Procentele maxime sunt însă, egale, de câte 33% subiecți cu liceu ca ultimă formă de învățământ absolvită, respectiv cu zece clase.

În momentul inițierii programelor de resocializare, unii dintre subiecți erau minori.

Situațiile celor patru victime intervievate, pe scurt, se prezintă în felul următor:

Cazul I: M.E. 23 ani

M.E. a crescut într-o familie cu 5 frați, fiind orfani de mamă. M.E. este al doilea ca vârstă dintre aceștia și a renunțat la școală în timpul școlii profesionale. Situația materială a familiei este una precară. A fost condamnat pentru furt (furtul unor aparate electronice pentru a le vinde), după mai multe antecedente penale.

Cazul II: S.A.M. 24 ani

S.A.M. a fost închis pentru mai multe fapte penale, printre care furt și viol. După terminarea liceului, S.A.M. a plecat un timp la muncă în Germania. Problemele cu legea au apărut ulterior și au fost repetate. În 2008 a fost acuzat de viol de o fostă colegă de școală.

Cazul III: D.M. 28 ani

D.M. trăia în concubinaj cu iubita sa de trei ani de zile și a fost acuzat de mai multe ori de către aceasta de violență domestică în urma problemelor cu alcoolul. Probleme cu violența au fost sesizate în repetate rânduri la poliție și față de alte persoane.

Cazul IV: P.O. 19 ani

P.O. era minor în momentul în care a fost închis pentru tâlhărie și furt. Familia sa a avut tot timpul o situație financiară dificilă și au existat probleme de violență în familie.

Cazul V: S.A. 27 ani

S.A. a ajuns la penitenciar datorită problemelor cu consumul de alcool și droguri. A fost transferat de la Aiud în anul 2011. Acesta susține că viciul a apărut pe seama unor depresii accentuate și a decesului tatălui său.

Cazul VI: C.N. 30 ani

C.N. a fost condamnat pentru agresiune și furt, împreună cu un alt amic de-al său mai tânăr. C.N. nu este în relații bune cu tatăl său, deoarece nu este de acord cu relația pe care acesta o are. Din acest motiv, la 17 ani a plecat de acasă. C.N. are încă doi frați mai mici.

Victimele au fost alese în mod aleator pentru aplicarea interviului, având în comun vârsta maximă de 30 ani.

3.3. Rezultatele cercetării

Răspunsurile pe care le-am primit de la cele șase persoane intervievate pe tema resocializării tinerilor deținuți au fost foarte amănunțite, probabil și din nevoia tinerilor de a socializa cu alte persoane de vârstă apropiată, din afara penitenciarului. În anexa nr. 2 – Răspunsuri găsiți câteva citate aferente răspunsurilor primite la întrebările din interviu.

La întrebarea ”Din ce cauză ai ajuns în penitenciar?”, toți subiecții și-au mărturisti faptele pentru care au fost condamnați și s-au învinovățit, folosind expresii precum:

am greșit;

am crezut că totul mi se cuvine;

eram un copil prost;

m-am lăsat influențat de ….

Am primit și răspunsuri precum ”căutam aventură” sau ”simțeam plăcere știind că încalc legea” (P.O.). Tinerii în general caută să își facă viața mai palpitantă în afara școlii, motiv pentru care sunt tentați să acționeze greșit, pentru a fi acceptați de anumite grupuri de persoane sau pentru a se impune în fața altora. De multe ori, tot ceea ce este interzis devine atractiv pentru tinerii respectivi.

Observăm că motivele delincvenței în rândul minorilor pot fi diferite de cauzele celei din rândul adulților. La fel se întâmplă și în cazul criminalității. Fenomenul apare din cauza incapacității unor minori și tineri de a se adapta la anumite norme de conduită în societate, incapacități de ordin bio-psiho-social.

Am auzit, de asemenea, expresia ”nici nu mi-am dat seama cum s-a întâmplat”, ceea ce ne demonstrează că într-un moment necugetat, sub un impuls, poți ajunge să faci ceva ce să regreți ulterior toată viața. Motivul poate fi o bere în plus, consumul unor substanțe interzise, sau pur și simplu un ”pariu” sau o provocare dată de o persoană din exterior, cu sau fără intenția acesteia din urmă de a iniția un rău.

Cu toate acestea, toți subiecții au părut rușinați de ceea ce au făcut și au considerat fapta o greșeală, ceea ce înseamnă că pedeapsa i-a ajutat să conștientizeze gravitatea faptelor lor și că nu o consideră nemeritată. De asemenea, toți par să fii învățat din greșeli, să fii fost reeducați de asistenții sociali în direcția revenirii la normalitate și a respingerii ideii de infracționalitate.

La întrebarea următoare, ”Cum crezi că puteai evita să ajungi în situația aceasta?”, patru din șase subiecți au dat vina pe influența anturajului. Aceștia s-au considerat manipulați și încurajați să procedeze greșit în societate.

Doi dintre subiecți (S.A.M. și P.O.) s-au învinovățit din nou pe ei înșiși, susținând că ar fi trebuit să fie mai raționali și mai stăpâni pe sine și să nu acționeze impulsiv. Greșeala lor consideră că a fost tocmai aceasta, că au acționat fără să gândească. Un alt factor de influență a comportamentului delincvent l-a constituit plăcerea banilor (P.O.).

Se pare că modul de gândire se schimbă odată cu executarea pedepsei, că tinerii gândesc altfel, sunt mai selectivi în decizii și se gândesc mai mult la consecințele faptelor lor, ceea ce însemnă că aplicarea pedepsei are succes, reeducându-i și redirecționându-i spre un mod de viață acceptat de comunitate.

Prin răspunsurile furnizate la întrebarea ”Cum consideri că ți s-a schimbat viața în urma acestei pedepse?” se certifică din nou faptul că persoana intervievată înțelege că a greșit și că și-a meritat pedeapsa.

Am primit de la tinerii intervievați răspunsuri precum:

m-a schimbat în bine;

m-am maturizat;

m-am apropiat de Dumnezeu (S.A.M., P.O.);

respect oamenii (P.O.).

În același timp, persoanele intervievate au vorbit și despre viața în închisoare, nu doar despre modificările de personalitate sau gândire. Astfel, am primit răspunsuri pozitive precum:

am cunoscut oameni noi (S.A.M.);

mi-am găsit niște hobby-uri, îmi place să…(S.A., S.A.M., M.E.)

Dintre răspunsurile cu conotație negativă menționăm:

– nu e ușor să te trezești cu wc-ul lângă tine (D.M.);

– era mai bine când aveam ceva decât acum când nu mai am nimic (D.M.).

Tinerii deținuți au tendința să sublinieze faptul că acum sunt cuminți.

Am remarcat răspunsul lui S.A.M. care susține că nici în penitenciar nu ești ocolit de tentații, că și aici poți comite ilegalități, deci îți poți continua comportamentul infracțional care te-a adus în penitenciar, iar pedeapsa s-ar putea prelungi.

Tinerii condamnați apreciază mai mult acum lucrurile pe care le-au avut în trecut și le-au pierdut după ce au fost închiși (D.M.).

Prin întrebarea ”Cât de greu e în pușcărie?” am observat că șederea deținuților intervievați este mai ușoară acum, după programele de resocializare, comparativ cu primii ani de carceră, când totul era un mare chin. Un mare impact îl au relațiile cu personalul, cu asistenții sociali care organizează programele din penitenciar și cu ceilalți deținuți, dar și activitățile în sine puse la dispoziție.

Toți cei șase tineri deținuți și-au început răspunsurile prin a menționa că ”nu e deloc ușor să reziști în pușcărie”. Dintre problemele cu care sunt nevoiți să se confructe face parte autoritatea impusă de cei recidiviști și modalitățile inumane sau necinstite de a-i trata pe deținuții mai noi și mai vulnerabili.

Toți deținuții au făcut comparație între perioada de început, de când au ajuns în penitenciar și cea de după programele pentru resocializare, evidențiându-se o mai mare toleranță față de condițiile de aici și o mai accentuată speranță la un viitor mai bun al tânărului după eliberare.

S.A. a povestit la această întrebare și despre traumele suferite când a fost transferat de la Aiud. Acolo se simțea mai în siguranță decât la Rahova, însă l-a ajutat foarte mult suportul primit din partea asistentului social în ultimii ani, cu ajutorul căruia și-a mai corectat comportamentul. S.A. a realizat astfel că, uneori, el era vinovat pentru modul în care îl tratau ceilalți deținuți.

La întrebarea ”Cu ce îți ocupi timpul în penitenciar?”, subiecții au vorbit cu o fărâmă de entuziasm despre șansele care li s-au oferit. Am observat că orice relaționare este binevenită și nicio propunere de muncă nu este refuzată.

Toți cei șase subiecți au vorbit la această întrebare despre activitățile pe care le-au desfășurat în penitenciar. Orice activitate pare agreată de tinerii condamnați, pentru că ”îi ține ocupați” (S.A., M.E., S.A.M.) și pentru că le oferă șansa de a se specializa într-un domeniu și de a ajuta alte persoane. Faptul că ajută alte persoane prin munca lor le oferă șansa să își ”plătească” faptele, le mai curăță conștiința.

C.N. părea foarte entuziasmat de faptul că l-a cunoscut pe părintele închisorii. Pe această relație a pus accent când și-a formulat răspunsul la întrebare.

S.A. susține că un merit în schimbarea sa îl are și iubita lui, care l-a încurajat și i-a dat motive să se trezească dimineața plin de speranță.

Dintre activitățile desfășurate în penitenciar, au fost menționate tâmplăria, legarea cărților, organizarea de scene de teatru. Tinerii consideră aceste activități precum o școală, precum ceva care îi educă și îi instruiește pentru a se descurca în viață după ce termină de executat pedeapsa.

Prin întrebarea ”Ce vrei să faci când o să fii eliberat?” am observat că tinerii condamnați și-au recăpătat speranța că au șanse să înceapă o viață nouă, mai promițătoare, după eliberare. Acestora părea să le facă plăcere să discute despre planurile lor de viitor și păreau nerăbdători să le pună în aplicare.

Răspunsurile la această întrebare au fost legate de:

familie;

socializare (prieteni);

studii;

carieră.

Prea puțin se preocupă subiecții de întrebarea ”vor fi acceptați sau nu de societate?”. Aceștia consideră că schimbarea deja produsă o să îi ajute să facă parte din societate, că acum știu cum trebuie să se comporte. Din aceste răspunsuri ne putem da seama că ar fi foarte dificil pentru tineri dacă ar fi dezamăgiți și s-ar vedea respinși de societate. Însă speranța este cea care îi ajută să reziste.

O dovadă a maturității subiecților este dată de faptul că patru din șase au dat ca prim răspuns faptul că vor să-și întemeieze o familie. Acest lucru se datorează probabil și momentelor de singurătate trăite în interiorul penitenciarului.

De asemenea, patru din șase subiecți au discutat despre refacerea relațiilor cu familia și trei dintre ei despre cunoașterea de oameni noi.

M.E. și C.N. și-au orientat aspirațiile și spre carieră.

C.N. și-ar dori să muncească în mai multe domenii, să vadă ce îi place cel mai mult, apoi să rămână la un loc de muncă ce îi pare bun și să își întemeieze și întrețină o familie. C.N. a subliniat de mai multe ori pe parcursul interviului faptul că are 30 ani acum și că are multe de recuperat, că până acum ar fi trebuit să fii realizat câteva lucruri în viață și că e destul de târziu și îl presează timpul să facă ceva cu viața lui. Din acest motiv, așteaptă cu nerăbdare momentul în care va ieși din penitenciar și va încerca să își construiască o viață normală. Totodată, se gândește la fratele său mai mic și este îngrijorat că acesta ar putea repeat greșelile fratelui mai mare, motiv pentru care își dorește să se preocupe de educația lui și să îl ghideze în viață spre ce e bine pentru el.

M.E. aspiră la deschiderea unei afaceri proprii în domeniul producției și vânzării de mobilier, fiind absolventul unui curs de tâmplărie în penitenciar.

P.O. a vorbit și despre planurile sale de a-și continua studiile.

S.A.M. este determinat să-și ceară scuze față de colega pe care a violat-o și își dorește să își consolideze relații de prietenie cu persoane oneste.

S.A. a păstrat legătura cu femeia cu care trăia în concubinaj înainte să ajungă la penitenciar și speră să poată începe o viață nouă alături de aceasta.

Observăm că persoanele din afară sunt cele care le anima tinerilor dorința de a reveni la normalitate și le cultivă ambițiile la un viitor mai bun.

Întrebarea continuă cu o alta, ”Crezi că va fi greu să realizezi asta?”, prin care subiectul parcă se mai trezește la realitate. Toți au fost de acord că nu o să fie ușor, însă se consideră îndreptățiți să li se acorde o nouă șansă după ce și-au executat pedeapsa. Totodată, subiecții recunosc meritele programelor inițiate în penitenciar pentru resocializare și sunt convinși că se vor adapta cerințelor societății.

C.N. este conștient că oamenii care nu te cunosc cu adevărat te resping din start pentru că ai făcut o pușcărie. Dar are încredere că există și oameni care cred în schimbarea unui comportament și care îți pot acorda o șansă. Această speranță i-a construit-o și fata de care s-a îndrăgostit și pentru care abia așteaptă să iasă din pușcărie. Față de aceasta, este convins că nu o să aplice comportamentul anterior, deținut față de cea cu care locuia în concubinaj la momentul arestării.

D.M. pare foarte determinat să își ceară iertare de la fosta iubită pe care a agresat-o în repetate rânduri și cu care a rupt orice legătură de când a ajuns la penitenciar, însă se teme că va fi respins și este conștient că nu va mai exista niciodată măcar prietenie între ei.

P.O. se consideră avantajat de câteva aspect: de faptul că familia i-a rămas alături și după ce a intrat în pușcărie, de faptul că are un prieten sincer, care îl susține necondinționat și îi promite că îl va ajuta să fie acceptat de comunitate după eliberare, precum și de vârsta încă destul de fragedă, la care încă nu este prea târziu să își continue educația și să își construiască un viitor.

Subiecții sunt cu atât mai încrezători cu cât majoritatea au suport moral din afară, fie o iubită, fie familia sau prieteni care nu i-au respins după ce au fost închiși. C.N. susține că are un singur prieten adevărat afară, care l-a ajutat să vadă lucrurile altfel și care l-a ajutat inclusiv în relația cu familia.

După eliberare, tinerii condamnați susțin că au nevoie să dezvolte relații sociale de încredere și să fie înconjurați de încredere pentru a-și putea începe viața nouă dorită.

La întrebarea ”Ce crezi că o să fie diferit la tine după ce ieși din închisoare?”, subiecții vorbesc din nou despre schimbare. Dintre răspunsuri menționăm:

m-am maturizat (D.M., M.E.);

m-am schimbat în bine (D.M., P.O.);

gândesc altfel acum (mai rațional) (M.E., S.A.M., C.N.);

sunt mai responsabil (M.E.);

renunț la vicii (S.A., D.M.).

Toți subiecții susțin că au învățat din greșeli și că și-au corectat comportamentul după executarea pedepsei privative de libertate.

D.M. susține că o să respecte mult mai mult femeile, că o să le protejeze și că nu o să mai manifeste comportament violent față de cineva.

M.E. își dorește să devină un exemplu pentru cei predispuși la delincvență juvenilă, este determinat să le explice de ce nu aduce nimic bun acest comportament, folosind exemplul propriu.

Ultimele trei întrebări tind să pară generale, privind sfaturi din experiența personală a subiecților pentru tinerii predispuși la delincvență și criminalitate.

La întrebarea ”Din ce cauză crezi că ajung tinerii în penitenciare?”, am primit următoarele răspunsuri:

anturajul;

viciile (alcoolul, drogurile);

nevoia de afirmare;

nevoia de bani (D.M., M.E.);

nevoia de adrenalină – dorința de a-și face viața mai palpitantă.

Toți subiecții au menționat anturajul ca factor de influență asupra comportamentului delincvent, fie că tânărul vrea să fie acceptat de un anumit grup, sau vrea să fie el un lider într-un grup, impresionându-i pe membrii și ”demonstrând” că are putere. Integrarea într-un grup înseamnă adaptarea la profilul psiho-social al membrului grupului, ceea ce, de multe ori, influențează în direcția afișării unui comportament greșit sau a realizării unor fapte infracționale, indiferent dacă tânărul este de acord sau nu cu ele, totul doar pentru a simți că e ”unul dintre ei”.

C.N. susține că tinerii predispuși la delincvență suferă de un exces de zel când cred că totul li se cuvine sau că trebuie să își procure tot ce își doresc, indiferent prin ce mijloace. Aceștia simt nevoia permanent să fie în centrul atenției, să se considere importanți, ”modele” sau factori de decizie în comunitate. Acest profil îl asociază și cu neglijarea școlii, care poate părea plictisitoare într-un astfel de context.

Cel mai tânăr dintre subiecți, P.O., este de acord cu părerea lui C.N. cum că tinerii se simt mai importanți atunci când fac ceva ilegal. De asemenea, P.O. crede că tinerii sunt predispuși la un comportament delincvent dacă nu ascultă de părinții lor, că acesta ar fi secretul ca ”pușcăriile să fie goale”.

La întrebarea ”Cum crezi că ar putea evita tinerii să ajungă aici?”, subiecții oferă ca răspuns noul lor comportament, deci schimbările și corectările comportamentale care au avut loc după ce au petrecut timp în penitenciar din cauza greșelilor comise.

Toți subiecții par să recunoscă meritul părinților și a profesorilor în construirea unei educații și a formării unei personalități care să evite ilegalitățile și comportamentul greșit față de alte persoane.

Dintre răspunsuri au făcut parte următoarele afirmații:

să asculte de părinți și de profesori;

să învețe;

să nu se drogheze și să nu consume băuturi alcoolice;

să nu se lase influențați negativ de anturaj.

M.E. susține că trebuie să analizezi tot timpul ce e bine ș ice e rău, indiferent de ceea ce spun alții. Doar ceea ce spun părinții poate fi considerat ca fiind bine, pentru că aceștia sunt singurii cărora le pasă cu adevărat de tine.

D.M., singurul dintre tinerii condamnați intervievați care are o facultate, subliniază și rolul profesorilor în educația tinerilor.

Concluzia este că tinerii trebuie să își asculte conștiința, să fie sursa propriilor decizii, sau, la nevoie, să aibă încredere în îndrumările părinților și a profesorilor.

Ultima întrebare a interviului a fost ”Ce le transmiți tinerilor în legătură cu modul de a-și trăi viața?”. Răspunsurile furnizate la această întrebare au fost ca tinerii:

să asculte doar de cei care le vor binele;

să fie cuminți;

să nu exagereze cu băutura;

să aibă grijă ce fac;

să își vadă de școală.

În cadrul răspunsurilor la această întrebare este subliniat din nou rolul părinților în educația tânărului, dar și importanța educației în sine.

Școala este văzută de D.M. ca fiind ceva distractiv, dar în același timp util și necesar în găsirea unui loc de muncă decent și în construirea unui viitor.

C.N. sfătuiește tinerii să renunțe la anumite distracții și la vicii, care îi pot îmbolnăvi sau îi pot aduce în pragul unor decizii greșite care să îi aducă în pușcărie și să le distrugă astfel copilăria sau perioada tinereții, care ar trebui să fie cea mai frumoasă. Tot el atenționează tinerii să fie atenți în cine au încredere.

C.N. regretă că a luat-o pe căi greșite după terminarea facultății, pierzând șansa construirii unei cariere.

S.A. și S.A.M. sfătuiesc tinerii să se respecte pe ei înșiși, să-și respecte familia, dar și pe ceilalți oameni din jurul lor, pentru că toate faptele au consecințe.

Toți cei șase deținuți au vorbit despre perioada frumoasă a tinereții care nu trebuie irosită ca urmare a unor greșeli, care pot fi chiar grave.

Din răspunsurile subiecților observăm că programele de resocializare au avut efect pozitiv asupra comportamentului și personalității subiecților. Asistenții sociali susțin că programul de pregătire pentru resocializare poate fi eficient doar dacă la planificarea activităților se ia în vedere întreaga personalitate a tânărului condamnat, nu doar calificarea vocațională, ci și competențele sociale și psihologice.

Se știe că tinerii care au încercat să își găsească un loc de muncă dupa ce și-au ispășit pedeapsa în închisoare, cel mai adesea întâmpină greutăți și își finalizează căutarea cu un eșec. Motivul pare să conste în faptul că tinerii din penitenciare ajung aici înainte să termine o școală sau să înceapă vreo pregătire profesională. Calificarea lor este așadar foarte redusă. Tinerii condamnați au nevoie la rândul lor de educație și de o pregătire pentru viață, ca orice alt tânăr din societate. De asemenea, mulți dintre acești tineri încă nu au avut posibilitatea să experimenteze munca propriu-zisă, aceasta nefiind o prioritate. La ieșirea din penitencar, putem spune că vor li se acorde prima șansă, pentru că nu au avut încă niciuna.

Persoanele care au ajuns la vârste prea fragede în penitenciare au crescut și au fost socializați adesea într-un mod care nu le-a permis dezvoltarea stimei de sine, ca și componentă a identității proprii psihologice pozitive, iar acest aspect este unul foarte important pentru a putea face față la multe probleme.

Din fericire, asistenții sociali pot constitui un promotor în șansa tinerilor la resocializare. Rolul asistentului social este, pe de o parte, de a ajuta acești tineri care nu sunt capabili să își rezolve problemele în funcție de propriile așteptări sau de cele ale societății, dar și de a promova, de a susține integrarea socială a celor mai vulnerabili, pe de altă parte. Cel mai eficient se atinge acest punct prin implicarea atât a asistentului social din penitenciar care are ca scop resocializarea tinerilor cu succes, cât și a asistentului social din comunitate, care la fel trebuie să își respecte rolul. Bineînțeles, pentru ca acest lucru să se poată realiza,, este nevoie ca asistenții sociali să aibă un suport în pregătirea profesională, resursele necesare, metode, precum și infrastructura. În concluzie, aria persoanelor implicate trebuie să fie mai vastă, statul și societatea civilă trebuie să colaboreze, fiind responsabile totodată pentru a oferi suport asistenților sociali.

După eliberare, tinerii condamnați susțin că au nevoie să dezvolte relații sociale de încredere și să fie înconjurați de încredere, în general. Au nevoia să aibă încredere în cineva, dar și ca alții să aibă încredere în ei. Astfel se creează o oportunitate pentru ca tânărul să reușească să își găsească un loc de muncă și să își pună în valoare potențialul pozitiv în viața socială. Persoana de încredere poate fi însuși asistentul social sau acesta poate să susțină familia sau chiar angajatorul pentru a crea o astfel de relație și de a o menține, pentru a oferi tânărului siguranța de care orice persoană are nevoie în viața personală. Așadar, asistentul social este cel care poate și ar trebui să se asigure prin programele pentru resocializare, faptul că tânărul nu o să caute această siguranță într-un mediu delincvent sau de criminalitate, prin a-i accepta, a-i susțineși a nu-i reduce la faptele comise înainte de a se ajunge la pedeapsa privativă de libertate.

Pentru resocializarea să aibă succes, tânărul trebuie să nu vadă doar ceea ce a făcut greșit, dar și ceea ce este capabil să facă bine. Nu trebuie să fie pedepsit toată viața și marginalizat pentru ceea ce a făcut, dacă deja a fost în penitenciar pentru fapta sa, unde nu i-a fost deloc ușor. Dacă membrii comunității îi resping pe tinerii care părăsesc penitenciarul, catalogându-i drept persoane negative și transmițându-le acest lucru, există posibilitatea ca tânărul să îndeplinească această așteptare și să revină la comportamentul infracțional/ Acesta este modul cel mai simplu pentru un tânăr și astfel face ceea ce lumea se așteaptă de la el. Din nou intervine rolul asistentului social, care poate schimba această spirală negativă, lucrând cu tânărul, cu familia, vecinii și/sau angajatorii. Din fericire, în 2014 tot mai multe penitenciare agreează prezența asistenților sociali și implementarea programelor de resocializare.

Am mai observant că uneori umanitatea se păstrează și dincolo de gratii și că dreptatea depinde puțin și de noroc. Deținuții au tendința să menționeze faptul că acum ”sunt cuminți”. Este evidentă nemulțumirea acestora față de mediul din pentenciar, față de nevoia de a dormi în mizerie, lângă toaletă. În ceea ce privește motivul condamnării, acesta poate fi înfăptuit poate într-o secundă, într-un moment de impulsivitate, de la o bere în plus sau de la un anturaj prea activ și prietenos.

Tinerii au discutat deschis despre problemele și greșelile lor din trecut, asemeni unor oameni maturi, maturizați poate înainte de vreme, forțați de împrejurări. Am observat că majoritatea aveau situații materiale dificile și diverse alte probleme în familie sau erau marginalizați de societate.

Petrecerea mai multor ani în penitenciar are un impact puternic asupra modului în care tinerii condamnați văd lumea. Pe parcursul acestei perioade de detenție, tinerii trebuie să se supună unor reguli, să se confrunte cu aspect negative din viață și să se aștepte la posibilitatea respingerii lor de către membrii comunității sau chiar de către propria familie la întoarcerea acasă. Aceste lucruri pot doar să afecteze încrederea și imaginea de sine a deținutului.

Cauze generale și specifice ale delincvenței în rândul minorilor și a tinerilor am constatat că sunt următoarele:

lipsa de supraveghere de către părinți, profesori, supraveghetori;

discontinuitatea în educație;

lipsa unei legături între școală și familie;

necunoașterea din timp a anturajului și a locurilor frecventate;

familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii tineri, ai căror părinți poate au avut la rândul lor antecedente penale;

situația veniturilor naționale și individuale;

efectele produse de criza economică;

apariția unor produse și obiecte de valoare pe piață și tentația tinerilor de a intra în posesia lor;

consumul de băuturi alcoolice și de droguri ș.a.

Calitatea vieții în penitenciare pare să depindă foarte mult de activitățile oferite deținuților, precum și de starea generală a relațiilor dintre aceștia și personalul închisorii. Un program echilibrat și satisfăcător de activități are o importanță sporită pentru bunăstarea persoanelor condamnate, pentru sănătatea fizică, psihică și psihologică a acestora. În același timp, relațiile constructive scad tensiunea mediului carceral, intensifică controlul, securitatea și creează un climat favorabil în programele sortite resocializării.

Ca alte observații personale, pot spune că pe tot parcursul discuției starea emoțională a deținuților era destul de vizibilă și încordată. Aceste lucruri se puteau vedea și prin gesturile mâinilor și prin mimica feței, fapt care arată profunda problemă care a apărut în urma șederii îndelungate într-un mediu deloc confortabil. De fiecare dată când persoana în cauză era întrebată despre lucrurile întâmplate în trecut, aceasta lăsa un timp de gândire, cu o schimbare a trăsăturilor feței. Patru din cei șase deținuți păreau să vorbească cu greu despre cele întâmplate și să se simtă rușinați. De multe ori răspundeau la întrebări cu capul plecat, frecându-și mâinile, mototolind un șervețel sau alte gesturi care arătau tensiunea momentului. Momentele deveneau mai relaxante atunci când discutam despre speranțele de viitor.

Mulți tineri nu știau cum ar trebui să se comporte, se simțeau neajutorați, nu știau ce înseamnă să își organizeze viața sau să trăiască în baza muncii înainte să discute cu un asistent social. De aceea trebuiau ajutați să își recapete încrederea în ei înșiși și să le fie susținută dezvoltarea personală în penitenciar. Practic, sistemul din penitenciar trebuie să ofere fiecărui tânăr o călătorie înapoi spre normalitate.

=== Capitolul_3(1) ===